Impozitele Locale

Cuprins

Introducere

Cap. I. Considerații cu privire la administrațiile publice locale

Organizarea administrațiilor publice locale

Descentralizarea și autonomia locală

Finanțarea administrațiilor publice locale

Cap. II. Bugetul local instrument de planificare financiară la nivel local

2.1. Conceptul de buget local și sistem bugetar local

2.2. Principiile bugetare

2.3. Procesul bugetar local

2.4. Principalele surse de venituri ale bugetelor locale

Cap. III. Impozitele și taxele locale

3.1. Delimitări conceptuale privind noțiunile de impozit și taxă

3.2. Impozitul pe clădiri

3.3. Impozitul pe teren

3.4.Impozitul pe spectacol

3.5. Impozitul pe mijloacele de transport

3.6. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor în domeniul construcțiilor

3.7. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama și publicitate

3.8. Taxa hotelieră

3.9. Alte taxe locale

3.10. Taxele de timbru

Cap.IV. Studiu de caz. Buget și execuția bugetară a Județului Sibiu

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Comunitățile locale reprezintă colectivități umane delimitate din punct de vedere administrativ și teritorial și care dispun de autorități publice diferite de cele ale statului. Comunitățile locale își cunosc (mai bine decât autoritățile centrale) atât posibilitățile proprii de procurare aresurselor financiare, cât și nevoile privind cheltuielile ce trebuie acoperite pentru furnizarea de servicii publice pe plan local. De aceea, consolidarea autonomiei locale a devenit o preocupare majoră în statele demo-cratice, unde crește interesul pentru aplicarea principiului descentralizării serviciilor publice prin legiferarea transmiterii unor competențe sporite organelor puterii și administrației locale.

Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale, comunale și orășenești, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorităti executive. Consiliile locale și primarii se aleg în condițiile prevăzute de Legea privind alegerile locale. Consiliile locale și primarii funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comune și orașe, în condițiile legii.

Relațiile apărute în procesul procurării și repartizării resurselor bănești de care are nevoie statul pentru îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor sale formează relațiile financiare publice. Finanțarea administrațiilor publice locale în ceea ce privește sistemul finanțelor publice locale, o caracteristică generală pentru majoritatea țărilor europene constă în marea eterogenitate. Această diversitate, mult mai accentuată decât cea a finanțelor naționale, se explică prin faptul că, la nivel local, efectele integrării europene se resimt în mod indirect și într-o măsură mult mai redusă.

Diversitatea modalităților de finanțare derivă din situațiile foarte diverse privind structura colectivitaților locale,pe de o parte, și situația finanțelor locale (natura impozitelor locale, volumul și destinația cheltuielilor publice), pe de altă parte. Autonomia locală și gestionarea proprie a unitățlor administrativ-teritoriale sporesc rolul bugetelor locale, în sensul creării condițiilor pentru autonomia financiară a acestora. Modul de funcționare a finanțelor locale este în strânsă corelație cu autonomia administrațiilor locale.

Această lucrare înfățișează noțiuni teoretice legate de impozitele, taxele locale precum și execuția bugetelor locale. Am prezentat un caz concret al execuției bugetare al județului Sibiu, pentru a exemplifica procesul de redistribuire a veniturilor locale.

Considerații cu privire la administrațiile publice locale

Organizarea administrațiilor publice locale

Finanțele publice locale ocupă în prezent un loc esențial în procesul transformării societăților moderne, care sunt angajate în realizarea descentralizării colectivităților teritoriale. Parte integrantă a finanțelor publice, finanțelor locale li s-a acordat mult timp un rol secundar, pentru care relativ recent să se recunoască locul real pe care îl ocupă în cadrul relațiilor financiare și influența pe care o exercită asupra economiei naționale. În majoritatea țărilor dezvoltate, finanțele publice locale au luat o amploare deosebită , corespunzător responsabilităților din ce în ce mai extinse acordate colectivităților locale.

Organizarea administrativă este influențată de acțiunea unor  factori cum sunt:

– factori structurali: stat unitar sau federal;

-factori funcționali: administrație centralizată sau descentralizată;

– organizarea politică: monarhie, republică.

Procesul de constituire vizează modul de creare a autorităților locale. În principiu, pot exista două categorii de organe: deliberative, formate din reprezentanții aleși direct de către cetățeni, și executivi, alesi fie direct de cetățeni, fie indirect de organele deliberative. Organul deliberativ este consiliul local (județean, municipal), iar organul executiv este primarul; între cele două organe se stabilesc diverse relații,intermediate adesea de o multitudine de comisii, colegii, birouri etc. având funcții de elaborare, prelucrare, informare.

 Procesul de instituire vizează distribuirea atribuțiilor (sarcini,autoritate ierarhică, responsabilități) la nivelul administrațiilor publice locale. Pentru asigurarea echilibrului necesar, la distribuirea atribuțiilor între administrația centrală și cea locală, îndeosebi a autorității ierarhice,trebuie avute în vedere cinci criterii esențiale:

-oportunitatea vizează : calitatea actului administrativ; capacitatea de soluționare a sarcinilor; operativitatea și adecvarea execuției ș.a.

-eficacitatea se referă la: asigurarea corelației dintre obiectivele și mijloacele disponibile; utilizarea personalului; costurile și beneficiile;gradul de austeritate; evitarea suprapunerii în luarea deciziei etc.;

– subsidiaritatea vizează întărirea autonomiei și autorității locale, precum și descentralizarea serviciilor publice;

-democrația reclamă participarea cetățenilor la luarea deciziilor șicorelarea autorității acordate cu sarcinile asumate;

-omogenizarea (apropierea) condițiilor de viață se referă la repartizarea corectă și la standardizarea serviciilor publice pe întregul teritoriu al țării, precum și la uniformizarea practicilor administrative.

Consiliul local are următoarele atribuții principale:

alege din rândul consilierilor viceprimarul, respectiv viceprimarii, după caz;

stabilește, în limitele normelor legale, numărul de personal din aparatul propriu;

aprobă statutul comunei sau al orasului, precum și regulamentul de organizare și funcționare a consiliului;

avizează sau aprobă, după caz, studii, prognoze și programe de dezvoltare economico-socială, de organizare și amenajare a teritoriului, documentații de amenajare a teritoriului și urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală și de cooperare transfrontalieră, în condițiile legii;

aprobă bugetul local, împrumuturile, virările de credite si modul de utilizare a rezervei bugetare; aprobă contul de încheiere a exercitiului bugetar; stabileste impozite si taxe locale, precum si taxe speciale, în conditiile legii;

aprobă, la propunerea primarului, în conditiile legii, organigrama, statul de functii, numărul de personal si regulamentul de organizare si functionare a aparatului propriu de specialitate, ale institutiilor si serviciilor publice, precum si ale regiilor autonome de interes local;

administrează domeniul public si domeniul privat al comunei sau orasului;

instituie normele orientative pentru regiile autonome sau societățiile comerciale pe care le înființează;

asigură buna funcționare a serviciilor de gospodărie comunală, transport local, rețele edilitare;

organizează activitatea serviciilor publice în condiții de operativitate și eficiență;

participă la realizarea măsurilor de protecție socială;

asigură libertatea comerțului și a concurenței loiale, încurajează libera inițiativă, în condițiile legii;

înfințează noi instituții de binefacere de interes local;

organizează târguri, piețe, oboare, locuri și parcuri de distracții;
Consiliul local exercită și alte atribuții stabilite prin lege.

O autoritate deliberativă a administrației publice locale – consiliul județean – este constituită, evident, la nivel județean, pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. Consiliul județean este compus din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în conditiile stabilite de Legea privind alegerile locale.

Această caracteristică determină ca la nivelul județean consiliul să aibă o competență restrânsă, referitoare la exercițiul următoarelor atribuții principale:

coordonează activitatea consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor de interes județean;

organizează și conduce serviciile județene și aprobă regulamentele de funcționare a acestora;

adoptă bugetul județean și contul de încheiere a exercițiului bugetar;

Descentralizarea și autonomia locală

Descentralizarea serviciilor publice și consolidarea unei reale autonomii a colectivităților locale reprezintă garanția implementării democrației funcționale. Problematica generală a autonomiei locale pentru statele europene face obiectul Cartei Europene a Autonomiei Locale , întocmită de Consiliul Europei și deschisă semnării sale, conform convenției încheiate între statele membre, din octombrie 1985.

Principiile generale ale autonomiei formulate în Carta Europeană sunt:

– colectivitățile locale au dreptul, în cadrul politicii economice naționale, la resursele proprii adecvate, de care să poată dispune liber, în vederea exercitării atribuțiilor lor;

– resursele financiare ale colectivităților locale trebuie să fie proporționale cu responsabilitățile stabilite pentru ele prin Constituție sau lege;

– cel puțin o parte din resursele financiare ale colectivităților locale trebuie să provină din impozite și taxe locale, în proporțiile stabilite prin lege;

– sistemul resurselor de care dispun comunitățile locale trebuie să fie suficient de diversificat și dinamic, astfel încât să permită urmărirea evoluției reale a costurilor pe care le implică exercitarea competențelor proprii;

– protecția colectivităților locale mai slabe din punct de vedere financiar impune instituirea unor proceduri de ajustare sau a altor măsuri echivalente care să corijeze efectele repartiției inegale a potențialelor surse de finanțare. Asemenea măsuri nu trebuie să reducă libertatea de opinie a colectivităților locale în cadrul responsabilităților care le revin;

– colectivitățile locale trebuie să fie consultate, într-o manieră adecvată, asupra modalităților în care le vor fi alocate resursele redistribuite;

– subvențiile acordate colectivităților locale nu trebuie să fie destinate, pe cât posibil, finanțării unor proiecte expres specificate. Acordarea subvențiilor nu trebuie să aducă atingere libertății fundamentale a autorităților locale de a-și stabili politici proprii în domeniul lor decompetență;

– legiferarea accesului colectivităților locale la piața națională de capital, în scopul finanțării propriilor obiective de investiții. Modalitățile de organizare locală sunt foarte diverse; astfel,corespunzător dreptului administrativ, sistemele organizării locale se clasifică în:

autonomie completă, care conferă comunităților locale libertatea deplină în administrarea intereselor lor, fără niciun control din partea autorității centrale;

autonomie limitată, care presupune rezolvarea pe plan local a problemelor principale curente, la care se adaugă exercitarea, din partea autorităților centrale, a unui control asupra unor probleme majore, prevăzute în mod expres în legislație;

tutela, care constă în rezolvarea de către autoritățile centrale a problemelor de interes local, administrației locale revenindu-i competențe doar în acțiuni de însemnătate redusă.

Autonomia locae să aducă atingere libertății fundamentale a autorităților locale de a-și stabili politici proprii în domeniul lor decompetență;

– legiferarea accesului colectivităților locale la piața națională de capital, în scopul finanțării propriilor obiective de investiții. Modalitățile de organizare locală sunt foarte diverse; astfel,corespunzător dreptului administrativ, sistemele organizării locale se clasifică în:

autonomie completă, care conferă comunităților locale libertatea deplină în administrarea intereselor lor, fără niciun control din partea autorității centrale;

autonomie limitată, care presupune rezolvarea pe plan local a problemelor principale curente, la care se adaugă exercitarea, din partea autorităților centrale, a unui control asupra unor probleme majore, prevăzute în mod expres în legislație;

tutela, care constă în rezolvarea de către autoritățile centrale a problemelor de interes local, administrației locale revenindu-i competențe doar în acțiuni de însemnătate redusă.

Autonomia locală se bazează pe:

-existența unor organe proprii de administrare reprezentând interesele cetățenilor comunității respective;

– perceperea de impozite și taxe de la comunitatea locală, înconformitate cu legislația în vigoare;

– posibilitatea de a întreprinde sau antrena pe teritoriul său orice activitate considerată necesară și dorită de comunitatea în cauză (cu condiția să nu fie interzisă de lege). Transpunerea în practică a acestor principii este posibilă doar în condițiile în care, la nivel local, există o capacitate de finanțare adecvată, metodele de finanțare locală fiind stabilite la nivel central. Ca urmare, prin legislația fiscală, statul deleagă autorităților locale dreptul de a stabili impozite, astfel încât să se asigure un echilibru între activitățile pe care acestea le pot desfășura și sursele fiscale de care dispun. În țara noastră, autonomia locală este consfințită chiar prin Constituție.

De asemenea, în ultimul deceniu s-au luat unele măsuri pentru accentuarea descentralizării și autonomiei locale, prin adoptarea următoarelor legi:

– Legea nr. 68/1991 privind administrația publică locală ,înlocuită prin Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală;

– Legea nr.10/1991 privind finanțele publice, înlocuită cu Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice. Începând cu 1.01.2003 a intrat în vigoare Legea finanțelor publice nr. 500/2002;

– Legea nr. 189/1998 privind finanțele publice locale;

-OUG nr. 45/2003 privind finanțele publice locale. În general, prin aceste reglementări s-a urmărit atingerea unor obiective ca delimitarea patrimoniului public aflat în proprietatea primăriilor de patrimoniul statului; crearea instrumentelor administrative necesare autorităților locale pentru îndeplinirea atribuțiilor care le revin; asigurarea condițiilor pentru asumarea responsabilităților în ceea ce privește dezvoltarea localităților.

– Legea cadru nr. 195 din 22 mai 2006 a descentralizării;

Finanțarea administrațiilor publice locale

În ceea ce privește sistemul finanțelor publice locale, o caracteristică generală pentru majoritatea țărilor europene constă în marea eterogenitate. Această diversitate, mult mai accentuată decât cea a finanțelor naționale, se explică și prin faptul că, la nivel local, efectele integrării europene se resimt în mod indirect și într-o măsură mult mai redusă.

Autonomia financiară reprezintă dreptul unităților administrativ-teritoriale de a avea resurse financiare proprii și de a le folosi pentrurealizarea intereselor locale. Aspectul principal al consolidării autonomiei financiare este sporirea bazei proprii de venituri, deoarece autonomia locală reală este de neconceput fără resurse financiare corespunzătoare.

Începând din anul 2003, colectivitățile locale beneficiază și de cote defalcate din taxa pe valoarea adăugată;- nominalizarea unor categorii de instituții publice (din domeniile sănătății, învățământului, asistenței sociale ș.a.) pentru care cheltuielile privind materialele sau prestările de servicii să fie acoperite din sursele financiare ale bugetelor locale;- limitarea transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale și direcționarea acestora, cu prioritate, spre asigurarea protecției socialea populației sau finanțarea parțială sau integrală a unor lucrări de investiții de interes local (centrale și puncte termice, alimentare cu apă,canalizare, stații de epurare a apei, amenajări hidrotehnice locale,construcțiași modernizarea de drumuri, poduri etc.);- includerea unor fonduri speciale, administrate în regim extrabugetar, în bugetele locale (cum a fost cazul sumelor rezultate din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului).

Tipologic și structural, există cinci surse principale de venituri ale bugetelor locale:

– impozite și taxe locale exclusive;

– taxe și tarife pentru serviciile administrației locale, încasate în schimbul furnizării unor servicii publice de interes local;

– transferuri financiare de la alte niveluri de activitate;

– împrumuturi;

– alte surse de venituri.

Ideal ar fi ca veniturile proprii să poată acoperi cheltuielile efectuate pentru satisfacerea nevoilor locale. În realitate acest lucru se întâmplă foarte rar.

În anul 2010, ponderea principalelor venituri ale unităților administrativ-teritoriale în totalul veniturilor, s-a prezentat astfel:

veniturile proprii exclusiv cotele defalcate din impozitul pe venit – 17,41%

cotele defalcate din impozitul pe venit – 30,07%

sume defalcate din TVA – 39,54%

– Subvenții de la bugetul de stat și de la alte administrații – 12,98%.

Sume ce se alocă de la bugetul de stat pentru bugetele locale:

cote defalcate din impozitul pe venit se alocă lunar, bugetelor locale, de către unitățile trezoreriei statului;

sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele locale aprobate la nivel de județ, prin legea bugetului de stat se repartizează pe unități administrativ-teritoriale prin decizie a directorului DGFP, pe baza criteriilor prevăzute de lege;

transferuri pentru bugetele locale aprobate în bugetele unor ministere se repartizează pe județe și municipiul București, și se aprobă ca anexă la aceste bugete, prin legea bugetară anuală, sau se repartizează prin hotărâre a Guvernului.

Cotele defalcate din impozitul pe venit:

O pondere importantă în veniturile proprii ale bugetelor locale o reprezintă cotele defalcate din impozitul pe venit. (în anul 2010 – 63,32%). Aceste cote (82%) se alocă diferențiat, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, respectiv:

– 47% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor;

– 13% la bugetul local al județului;

– 22% într-un cont distinct, deschis pe seama direcțiilor generale ale finanțelor publice județene pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și al județului.

Veniturile provenite de la nivel central:

Veniturile provenite de la nivel central au ca principal obiectiv corectarea unor dezechilibre care intervin pe plan local:

– atât vertical (nivelul impozitelor și taxelor locale nu acoperă cheltuielile necesare furnizării serviciilor publice),

– dar și orizontal deoarece nu toate colectivitățile locale dispun de o capacitate financiară corespunzătoare, deși au obligația de a oferi servicii echivalente din punct de vedere calitativ și cantitativ.

Un sistem bun de transferuri trebuie să îndeplinească o serie de condiții:

– în primul rând ele nu trebuie să fie suficiente, ci în completare, astfel încât autoritățile locale să fie stimulate să realizeze venituri proprii,

– în același timp trebuie asigurat echilibrul între competențele autorităților locale și resursele descentralizate.

Potrivit legislației în vigoare, la categoria venituri ale bugetele locale provenite de la nivel central sunt cuprinse:

– sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat

– și subvențiile de la bugetul de stat și de la alte administrații.

Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat acordate pentru finanțarea unor responsabilități transferate autorităților administrației publice locale, precum și pentru echilibrarea bugetelor locale, și sunt aprobate anual prin legea bugetului de stat.

Subvențiile reprezintă sume alocate de la nivel central comunităților locale cu un scop foarte bine definit. Fondurile corespunzătoare subvențiilor sunt repartizate prin intermediul ministerelor responsabile în funcție de destinația acestora. Pe lângă subvențiile de la bugetul de stat, bugetele locale primesc subvenții de la alte administrații, ca de exemplu de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, pentru finanțarea programelor pentru ocuparea temporară a forței de muncă.

II. Bugetul local instrument de planificare financiară la nivel local

2.1. Conceptul de buget local și sistem bugetar local

Bugetele locale reprezintă partea principală a finanțelor locale prin care se reflectă raporturile economice de mobilizare a unor resurse financiare necesare realizării acțiunilor social – culturale, economice și de altă natură din competența autorităților administrației publice locale. Conform prevederilor Legii Administrației Publice Locale, autoritățile administrației publice locale au fost investite cu dreptul la resurse proprii pe care le pot gestiona potrivit atribuțiilor prevăzute prin lege.

Autoritățile administrației publice locale au competențe, răspunderi și obligații însemnate în domeniul finanțelor locale:

– Elaborarea și aprobarea bugetelor locale la termenele stabilite;

– Stabilirea, încasarea și urmărirea impozitelor și taxelor locale în condițiile legii;

– Urmărirea execuției bugetelor locale și rectificarea acestora pe parcursul exercițiului bugetar;

– Stabilirea și urmărirea modului de prestare a serviciilor publice locale;

– Administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică și privată a unităților administrativ teritoriale;

– Administrarea resurselor financiare pe parcursul execuției bugetare în condiții de eficiență;

– Fundamentarea și aprobarea opțiunilor și priorităților în finanțarea cheltuielilor publice locale;
– Elaborarea, aprobarea, modificarea și urmărirea realizării programelor de dezvoltare ale unităților administrativ teritoriale;

– Organizarea și urmărirea efectuării controlului financiar preventiv propriu, a controlului intern și a controlului asupra obligațiilor fiscale către bugetele locale.

În România bugetele locale au două verigi:

1.Bugetele proprii ale județelor și al municipiului București administrate de către consiliile județene.

2. Bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor și ale sectoarelor municipiului București, administrate de către primari bineînteles cu susținerea consiliilor locale respective. Bugetele locale sunt incluse în structura bugetului public național ( sau, mai bine zis,în cadrul sistemului bugetar), dar se elaborează, se adoptă și se execută de către fiecare entitate administrativ teritorială.

O altă trăsătură caracteristică a acestei categorii de venituri bugetare se referă la faptul că ele provin în proporție covârșitoare de la populație. În situația actuală în România, cu tot numărul lor relativ mare, impozitele și taxele directe percepute la bugetele locale se află cumult sub nivelul necesităților de resurse ale acestor bugete . Ca urmare pentru realizarea ehilibrului acesta, de la bugetul administrației de stat, se aloca transferuri și sume defalcate din impozitul pe veniturile salariale.

Potrivit reglementărilor locale în vigoare la bugetele locale sunt mobilizate următoare impozite și taxe directe :

impozitul pe profit datorat de regiile autonome locale ( în cazul când acestea obțin profit)

impozitul pe venitul agricol

impozitul pe veniturile liber-profesioniștilor, al meseriașilor și al altor persoane reglementat prin decretul nr.153/1954, cu modificările ulterioare;

impozitul pe veniturile asociațiilor familiare și ale persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități economico sociale în mod independent, reglementat prin decretul lege 154/1990

impozitul asupra veniturilor realizate de oamenii de litere, artă și știință

impozitul asupra veniturilor de înscrieri și subînscrieri de clădiri, terenuri și camere mobilate sau nemobilate

impozitul pe clădiri

impozitul pe terenurile ocupate de clădiri și alte construcții

taxa asupra mijloacelor de transport

taxa pentru folosirea locurilor publice de desfacere

taxele pentru eliberarea certificatelor, a vizelor și autorizațiilor în domeniul construcțiilor

taxele pentru folosire mijloacelor de publicitate , afișaj și reclamă

taxa pentru șederea în stțiunile balneoclimaterice

taxa pentru vizitarea muzeelor caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură și arheologie

taxa pentru cazanele de fabricat rachiu, mașinile de cereale și fierastraiele mecanice pentru lemn, piesele de ulei

taxa pentru daracele, pentru boia de ardei

taxa pentru deținerea de câini

alte taxe specifice, pentru serviciile publice ( acestea fiind interpretate de legea bugetului de stat pentru anul 1995 cu venituri nefiscale)

taxe pentru folosirea terenurilor propietate de stat în alte scopuri decât producția agricolă sau silvică în calitate de venit atribuit de la bugetul administrației centrale de stat

taxele de timbru asupra succesiunilor si alte taxe de timbru de la populație;

Această enumerare reprezintă numai o mică parte a tuturor veniturilor și cheltuielilor participante la foarmarea bugetului local al unui municipiu. Bugetul local cuprinde doua mari capitole, si anume:

– un prim capitol cuprinzând toate veniturile care sunt colectate la buget

– al doilea capitol este format din totalitatea cheltuielilor pe care un municipiu le are.

Impozitele sunt cea mai importantă resursă financiara a statului și cea mai veche, în ordinea apariției veniturilor publice. Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărei apariție este legată de existența statului și a banilor. Aprobarea bugetului local se acordă în termen de 30 de zile de la intrarea în viguare alegii bugetului de stat pe anul respectiv. Se publica în presa locală și se afișează la sediul primăriilor, odată cu aprobarea acestuia. Se pot aproba rectificări pe parcursul exercițiului bugetar. Trebuie avută în vedere repartizarea pe trimestre în funcție de încasarea veniturilor

2.2. Principiile bugetare

Bugetul este un tablou comparativ al veniturilor și cheltuielilor publice aferente perioadei la carese referă. El oferă posibilitatea analizării veniturilor pe surse de proveniență și a cheltuielilor pe destinații.

Principiile clasice bugetare sunt:

– universalitatea bugetară

– unitatea

– specializarea bugetară

– anualitatea;

Universalitatea bugetară este principiul potrivit căruia veniturile și cheltuielile publice trebuie să fie înscrise în buget în sumele lor totale, fară omisiuni și fără compensări reciproce.
Excepții de la principiul universalității:

– resursele provenind din donații

– fondurile de sprijin ale particularilor

– reconstituirea creditelor bugetare prin restituirea către buget a sumelor necuvenite sau acordate cu titlu provozoriu.

Potrivit acestui principiu, veniturile și cheltuielile statului trebuie să figureze în buget cu sumele lor totale. Respectarea principiului universalității permite cunoașterea și controlul sumelor exacte a veniturilor și cheltuielilor publice. Bugetul întocmit cu respectarea principiului universalității poartă denumirea de buget brut și presupune ca veniturile să fie înscrise în buget cu produsul lor brut, iar cheltuielile cu cifra lor totală, iar nu cu soldul dintre acestea. În practică, acest principiu nu este respectat și se trece astfel la bugetul net, care cuprinde numai rezultatul final al acțiunilor producătoare de venit și al celor generatoare de cheltuieli, ca apoi să se ajungă la bugetul mixt, în care la unele poziții figurează cifre totale, iar la altele numai soldul dintre venituri și cheltuieli.

Unitatea bugetară presupune înscrierea tuturor veniturilor și cheltuielilor statului, în sumele lor globale într-un singur document. Unitatea bugetului este asigurată prin intermediul sistemului conturilor naționale.

Excepții de principiul unității bugetului:

– debugetizarea, constă în scoaterea unor cheltuieli în afara bugetului general
– bugete anexe, se înscriu veniturile și cheltuielile unor instituții publice care nu au în mod obligatoriu personalitate juridică. Pentru acoperirea cheltuielilor se recurge la împrumuturi.
– conturile speciale de trezorerie sunt încasări ce nu reprezintă un venit propriu zis pentru buget și plăți ce nu au caracter definitiv

– bugete extraordinare se înscriu cheltuieli excepționale ocazionate de crize economice, calamități etc

– bugetele autonome sunt elaborate de întreprinderile publice cu personalitate juridică
– legea rectificativă a bugetului și modalitățile de repartizare a creditelor bugetare, este o redimensionare a resurselor și cheltuielilor publice printr-o lege rectificativă a bugetului.

În România există o multitudine de bugete elaborate și aprobate la nivel central și local determinate de specificul economiei noastre în tranziție. Bugetul general consolidat este corelat din punct de vedere al asigurării echilibrului, cu bugetul asigurărilor sociale de stat și cu bugetele locale (bugete autonome).

Anualitatea bugetară este principiul bugetar potrivit căruia perioada de timp pentru care se întocmește și în care se execută bugetul de stat este de un an.
În practica statelor, anul bugetar poate coincide sau nu cu anul calendaristic. Începutul anului bugetar în țările în care acesta nu coincide cu anul calendaristic este determinat de factori de natura economică, de tradiție, de regimul de lucru al parlamentului. În țări ca Austria, Belgia, Brazilia, Franța, Germania, anul bugetar coincide cu anul calendaristic; în alte țări ca Anglia, Danemarca, Japonia, anul bugetar se desfășoară în intervalul 1 aprilie a.c. – 31 martie , anul următor; în Italia și Suedia, anul bugetar este cuprins între 1 iulie – 30 iunie; în S.U.A., anul bugetar se desfășoară de la 1 octombrie – 30 septembrie.

Anualitatea bugetului are două semnificații distincte:

– prima se referă la perioada de timp pentru care se întocmește și se aprobă
la perioada de timp în care se încasează veniturile și se efectuează cheltuielile înscrise în autorizația dată guvernului de către parlament.

Bugetul este elaborat și aprobat pentru o perioadă de 12 luni. Anul bugetar poate să coincidă sau nu cu anul calendaristic.

Practica română a îmbrățișat de la început principiul anualității impozitelor directe, fiind influențată de practica franceza și belgiană. În practica bugetară din țara noastră, anul bugetar a început la diferite date. Astfel, până în anul 1880, anul bugetar coincidea cu anul calendaristic. După anul 1880, anul bugatar a început la 1 aprilie. Din anul 1923, s-a trecut din nou la 1 ianuarie ca dată a începerii anului bugetar.

Acest sistem prezintă dezavantajul coexistenței în paralel a două bugete – bugetul anului expirat, cu privire la care se extinde perioada execuției bugetare pentru lichidarea operațiunilor aferente și bugetul în curs – fapt ce creează dificultăți în activitățile de evidență și control bugetar.

Specializarea bugetară reprezintă principiul potrivit căruia veniturile trebuie să fie scrise în buget și aprobate în parlament pe surse de proveniență, iar creditele bugetare pe categorii de cheltuieli. Gruparea veniturilor și cheltuielilor într-o anumită ordine și pe baza unor criterii determinată portă denumirea de clasificație bugerară.

2.3. Procesul bugetar local

Procesul bugetar este o succesiune de faze, etape, cu privire la elaborarea proiectului bugetului, analiza și adaptarea lui, execuția bugetului și încheiereaacestuia precum controlul asupra tuturor acestor operațiuni.

Elaborarea și adoptarea bugetelor locale în condiții de autonomie financiară garantează individualizarea fiecărui buget local în ansamblul bugetelor tuturor comunelor, orașelor și județelor din statul nostru.Sistemul bugetelor locale cuprinde:

• bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, județelor și municipiului București;

• bugetele locale ale instituțiilor publice, finanțate integral sau parțial din bugetele locale, după caz;

• bugetele instituțiilor publice finanțate integral din veniturile proprii;

• bugetul împrumuturilor externe și interne, pentru care rambursarea, plata dobânzilor, comisioanelor spezelor și altor costuri se asigură din bugetelelocale și care provin din: împrumuturi externe contractate de stat și sub împrumutate autorităților administrației externe, contractate deautoritățile administrației publice locale și garantate de stat; împrumuturiexterne și interne contractate sau garantate de autoritățile administrației publice locale;

• bugetul fondurilor externe nerambursabile.

Fiind parte a bugetului public național, activitatea bugetară la nivel local se circumscrie activității bugetare la nivel național, cunoscând aceleași etape și desfășurându-se pe baza acelorași principii, dar privite prin prisma specificității activității administrației publice locale. Activitatea bugetară la nivel local cunoaște patru etape:

1. Elaborarea proiectului de buget local cuprinde activitatea de determinare aveniturilor și cheltuielilor la nivelul unităților adiministrativ-teritoriale cu personalitate juridică (fiecare comună, oraș, municipiu, județ, sector al capitalei șiMunicipiul București); al bugetului și prezentarea lui se face odată cu o prognozăa acestuia, pe următorii trei ani, precum și programul de investiții publice, detaliat pe obiective și pe ani de execuție. Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt Președinții Consiliilor Județene, Primarul general al Municipiului București și Primarii celorlalte unități administrativ teritoriale (municipii, orașe, comune).

Ministerul Finanțelor Publice examinează proiectele de buget, respectiv, împreună cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și cu transferurile cu destinație specială, și comunică până la data de 1 iunie a fiecărui an D.G.F.P., limitele acestor sume, precum și criteriile de repartizare pe unitățile administrativ-teritoriale, în vederea definitivării proiectelor de bugete locale de către ordonatorii principali de credite. Proiectele de buget definitivate se depun la Ministerul Finanțelor Publice până la data de 1 august a fiecărui an.

2. Aprobarea bugetelor locale și a bugetelor instituțiilor și serviciilor publice de interes local se aprobă astfel:

• bugetele locale, de către consiliile locale, consiliile județene și consiliul general al Municipiului București, după caz.

• bugetele instituțiilor și serviciilor publice, finanțate integral din venituri extrabugetare se aprobă de către consiliile de administrație ale acestora, împreună cu avizul ordonatorului principal de credite.

• bugetele instituțiilor și serviciilor publice, finanțate integral sau parțial din bugetele locale, de către consiliile locale, iar, în funcție de subordonarea acestora, este necesar avizul ordonatorilor superiori.

2.4. Principalele surse de venituri ale bugetelor locale

-Există cinci surse principale:

A) Impozite și taxe locale, cele mai importante fiind considerate:

– impozitul pe proprietatea privată;

– impozitul pe venitul personal;

– impozitul asupra societăților comerciale, întâlnit sub diverse forme, cum ar fi:

– impozitul pe cifra de afaceri;

– impozitul pe beneficii;

– impozitul pe fondul total de salarii;

– impozitul pentru rezidență (taxa de locuit);

– impozitul pe profesie (taxa profesională);

– alte impozite și taxe locale exclusive.

B) Taxe și tarife la diverse manifestări cultural-sportive organizate de către administrația publică locală, bilete de intrare la muzee, utilizarea bazelor sportive; diverse alte servicii ale administrației publice locale.

C) Transferuri financiare de la alte niveluri de autoritate, care pot fi clasificate astfel:

– impozitele partajate, care pot lua forma cotelor-părți din impozitele centrale prelevate de către stat și a cotelor-adiționale la unele impozite centrale;

-subvențiile, de care colectivitățile locale beneficiază numai pentru un serviciu determinat(scop precizat);

– alocațiile, pe care colectivitățile locale decid ele însele cum să le utilizeze;

– transferurile speciale, pentru acoperirea unor cheltuieli ocazionale ale autorităților locale.

-Transferurile financiare reprezintă surse de venituri ale bugetelor locale, primite din partea altor autorități publice cu scopul de a permite autorităților locale să-și îndeplinească în mod adecvat obligațiile ce le revin prin lege sau pentru a satisface anumite cerințe de politică generală stabilită de către Guvern.

-Subvențiile sunt transferuri financiare utilizate pentru a finanța cheltuieli sau anumite categorii de cheltuieli speciale cu scop bine definit. O subvenție se poate acorda:

– sub forma unei sume forfetare, caz în care colectivitatea locală o poate utiliza conform scopului bine precizat pentru care a fost acordată;

– solicitând și participarea financiară a colectivităților locale într-o proporție prestabilită. Acordarea de subvenții se justifică, în principal, în două situații;

a) finanțarea serviciilor publice delegate de către stat: în general, este vorba de subvenții forfetare distincte pentru fiecare din serviciile delegate, subvențiile acoperind cea mai mare parte a cheltuielilor necesare.

b) încurajarea colectivităților locale de a furniza servicii în avantajul nerezidenților.

D) Împrumuturi:

– interne și externe;- pe termen scurt (de trezorerie) și pe termen mediu și lung;- din credite bancare sau din obligațiuni municipale.

Împrumuturile se impun în practică în diverse situații, cel mai des întâlnite fiind:

– necesitatea de a finanța investițiile, în lipsa unor venituri suficiente (impozite și taxe locale,transferuri financiare);

– inadaptarea strategiei financiare: în mod normal, colectivitățile trebuie să voteze un buget înechilibru, în care nu trebuie supraestimate încasările și nici subestimate cheltuielile. Ca regulă generală, orice decalaj între ritmul încasării veniturilor și cel al alocării cheltuielilor creează onevoie potențială de finanțare, care nu se poate acoperi decât cu un credit

E) Alte surse de venituri:

– veniturile obținute din exploatarea bunurilor care formează patrimoniul colectivităților locale (exemplu: concesionări, închirieri, locații);

– veniturile obținute din vânzarea unor bunuri din proprietatea privată a colectivităților locale;

– veniturile provenite din operațiuni financiare;

– veniturile provenite din amenzi, contravenții, recuperări, majorări pentru întârzierea la plata unor taxe sau impozite;

– veniturile care provin de la instituții aflate sub autoritatea administrației publice locale;

– venituri din fondul de amortizare;

– donații, contribuții de la persoane fizice sau juridice.

-In mod normal, cheltuielile efectuate pentru furnizarea serviciilor publice de interes local ar trebui să fie acoperite, în totalitate, din veniturile proprii: impozite și taxe locale; taxe, tarife și redevențe; alte surse de venituri de la nivel local. Din punct de vedere al autonomiei colectivităților locale, impozitele și taxele locale exclusive sunt cele mai importante surse devenituri ale bugetelor locale.

Impozitele și taxele locale

Delimitări conceptuale privind noțiunile de impozit și taxă

Impozitul este cea mai importantă și totodată cea mai veche resursă financiară, originile sale fiind legate de existența statului și a banilor. Etimologic, cuvântul, impozit" provine din limba latină de la, “impositum", care semnifică obligație publică. De-a lungul timpului, modul în care a fost și este definit impozitul diferă în funcție de cum s-a impus și a fost perceput de la o etapă la alta. Impozitul reprezintă, plata bănească, obligatorie, generală, definită și nereciprocă efectuată de persoane fizice și juridice pentru susținerea cheltuielilor publice, în cuantumul și la termenele stabilite prin lege, fără obligația din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct și imediat.

Spre deosebire de impozit, taxele dau dreptul plătitorului să beneficieze de un contraserviciu direct și imediat, însă de regulă nu se pune semnul egalității între costul serviciului efectuat de către stat sau instituțiile sale și suma percepută cu titlu de taxă.

Orice comunitate locală este confruntată cu apariția numeroaselor cheltuieli legate de asiguararea bunăstării propriilor cetățeni, astfel încât este pusă în situația de a-și analiza politica de venituri pe care o duce pentru a găsi resursele necesare în vederea acoperirii lor. Dintre aceste resurse, impozitele locale au incidența cea mai ridicată. Impozitele locale sunt datorate bugetelor locale de către persoanele fizice și juridice care, prin ceea ce dețin sau ceea ce prestează intră sub incidenta prevederilor locale privind impunerea.

Contribuabilii persoane fizice sunt reprezentați de:

-persoanele fizice;

-persoanele fizice care desfășoară activități economice în baza liberei inițiative (asociații familiale, asociații agricole etc. care nu dau naștere unei persoane juridice);

-persoane fizice care exercită în mod individual sau prin asociere orice profesie liberală (medic,notar, avocat,etc.)

Contribuția cetățenilor la suportarea cheltuielilor publice reprezintă o obligație constituțională (art – 53 (1) din legea fundamentală). Consacrând această obligație, constituția a prevăzut și limitele sale, care reprezintă garanții constituționale ale dreptului de proprietate, ale averii cetățenilor în general, orice contribuție la cheltuielile publice constituind o sarcină ce afectează exercițiul acestui drept.

Clasificarea impozitelor și taxelor locale

I Venituri curente

Venituri fiscale

A1. Venituri directe

Impozitul pe profit

Impozite si taxe de la populație

Impozitul pe venitul liberprofesionistilor, meseriașilor si ale altor persoane fizice independente si asociațiilor familiare

Impozitul pe clădiri de la persoane fizice

Taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoanele fizice

Impozitul pe veniturile de înscrieri, subanscrieri, locații de gestiune si arendari

Impozitul pe veniturile obținute din dreptul de autor si cele cuvenite inventatorilor si inovatorilor

Impozitul pe veniturile obținute din premii sii câștiguri in bani sau in natura

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice nesalariate

Impozitul pe terenuri de la persoane fizice

Alte impozite si taxe de la populație

taxa pentru folosirea terenurilor propietate de stat

impozitul pe clădiri de persoanele juridice

impozitul pe terenuri de la persoane juridice

taxa asupra mijloacelor de transport pentru persoanele juridice

alte impozite directe:

alte încasări din impozite directe

A2. Impozite indirecte

Impozitul pe spectacole

Alte impozite indirecte

taxe si tarife pentru eliberarea de licențe si autorizații de funcționare

alte taxe de timbru

alte încasări din impozite indirecte

B Venituri nefiscale

Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome

Vărsăminte de la instituțiile publice

alte venituri privind circulația pe drumurile publice

venituri încasate din contravaloarea lucrărilor de conbatere a dăunătorilor si bolilor in sectorul vegetal

veniturile unităților de reproducție si selecție a animalelor

veniturile circumscripțiilor, laboratoarelor si dispensarelor veterinare

vărsăminte din disponibilităților instituțiilor publice si activităților de autofinanțare

contribuții datorate de persoanele beneficiare ale seviciilor cantinelor de ajutor social

alte venituri de la instituțiile publice

Diverse venituri

venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata imputasii si depagubiri (pentru instituții publice)

venituri din amenzi si alte sancțiuni aplicate, potrivit dispozițiilor legale

restituiri de fonduri din finanțare bugetaraa anilor precedenți

venituri din concesiuni si închirieri

încasări din valorificarea bunurilor confiscate potrivit legii

venituri realizate din administrarea sau valorificarea bunurilor fostelor C.A.P.

venituri din Fondul de investiție la dispoziția Guvernului

încasări din alte surse

II Venituri din capital

1. Venituri din valorificarea unor bunuri ale statului

venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice

venituri din tanzarea bunurilor locuințelor construite din fondurile statului

venituri din privatizare

III.Venituri cu destinație speciala

Taxe speciale

Venituri din tanzarea unor bunuri aparținând domeniului privat

Venituri din fonduri pentru locuințe

Venituri din amortizarea mijloacelor fixe

Cote defalcate din impozitul pe salarii

Sumele încasate din vânzarea ca atare sau din valorificarea materialelor rezultate în urma demolării, dezmembrării sau defectării în condițiile prevăzute de lege, a unor mijloace fixe sau din vânzarea unor bunuri materiale care aparțin instituțiilor și serviciilor publice, finanțate integral din bugetele locale, după deducerea cheltuielilor efectuate pentru aceste operațiuni, constituie venituri ale bugetului local și se varsă la acestea.

Bugetele locale își formează o bună parte din veniturile lor prin perceperea unui număr important de taxe. Așa cum am menționat deja, taxele sunt plăți efectuate de persoane fizice și juridice pentru serviciile specifice de care beneficiază din partea anumitor instituții sau autorități publice. Ca și impozitele, taxele au un caracter obligatoriu și sunt cu titlul ne-restituibile, dar spre deosebire de impozite care nu presupun existența unei contraprestații directe și imediatele taxele sunt plăți legate nemijlocit de un anumit serviciu specific, realizat de către o instituție sau un organ al administrației de stat. Însă, de regulă, nu se pune semnul egalității între nivelul taxelor și mărimea costului serviciilor prestate de instituții publice, întrucât în majoritatea cazurilor acesta este superior.

Potrivit reglementarilor legale în vigoare, la bugetele locale sunt mobilizate următoarele taxe:

1. Taxa asupra mijloacelor de transport;

2. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor necesare în domeniul construcțiilor;

3. Taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afișaj și reclama;

4. Taxa hoteliera;

5. Taxe de timbru

6. Alte taxe

Impozitul pe clădiri

Baza legală pentru impozitul pe clădiri o constitue Legea nr.571/2003,privind impozitele și taxele locale. Acesta este definit, drept un impozit anual, de natura impozitelor de avere, datorat pentru clădirile de orice fel, indiferent de destinația acestora și de locul unde se situează.

Calitatea de subiecți plătitori ai impozitului o au:

a)persoanele fizice proprietari de clădiri în mediul urban și rural;

b)pesoanele juridice pentru clădirile aflate în proprietate, în administrare sau în folosință.

Sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri următoarele categorii de persoane:

-veteranii și văduvele de război sau văduvele necăsătorite ale veteranilor de război,precum și deținuți politici din perioada 6 martie 1945-21 decembrie 1989, și deportații în Bărăgan;

-urmașii eroilor martiri, răniți și luptătorii pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989,conform Legii nr.42/1990.

-fundațiile testamentare constituite potrivit legii cu scop de a întemeia, întreține, dezvolta și ajuta instituții de cultura națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar,social și cultural;

-beneficiarii de credite acordate de Agenția Națională pentru Locuințe, pentru locuința contractată pe întreaga perioada de rambursare a creditului.

Obiectul impunerii îl constituie:

-clădirile situate în municipii,orașe comune și sate aflate în proprietatea contribuabilului;

-clădirile proprietate de stat date în administrare sau folosință;

-cladirile din fondul locativ de stat.

Baza de calcul este data de valoarea impozabila a clădirii care diferă în funcție de proprietarul clădirii astfel:

a) pentru proprietarii persoane fizice: valoarea impozabila a clădirii este determinată pe baza normelor de evaluare, pe mp pe suprafață construită.

Cotele de impunere sunt stabilite de Consiliile Locale, fiind diferențiate astfel:

-pentru clădirile proprietatea persoanelor fizice:

-0,2 % din valoarea clădirii aflate în mediu urban;

-0,1 5 din valoarea clădirii situate în mediul rural;

-pentru clădirile proprietatea persoanelor juridice:

-între 0,5%- 1% asupra valorii de inventar a clădirii;

-între 3% -5% asupra valorii de inventar a clădirii, dacă persoanele juridice proprietare nu au efectuat nici o reevaluare a clădirilor începând cu 1998.

În cazul contribuabililor persoane fizice, care dețin mai multe clădiri cu destinație de locuință, acest impozit s-a majorat de la 1 Ianuarie 2003 astfel:

 -cu 15% pentru prima clădire,în afara celei de la adresa de domiciliu;

 -cu 50% pentru cea de a doua clădire,în afara celei de la adresa de domiciliu;

 -cu 75% pentru cea de a treia clădire,în afara celei de la adresa de domiciliu;

 -cu 100% pentru cea de a patra clădire și următoarele,în afara celei de la adresa de domiciliu.

Perioada de impozitare pentru impozitul pe clădiri este anul calendaristic.

În cazul persoanelor fizice constituie contravenție următoarele fapte, dacă potrivit legii nu sunt considerate infracțiuni:

a)depunerea declarațiilor de impunere peste termenul prevăzut de lege se sancționează cu amendă de la 80 lei la 180 lei.

b)nedepunerea declarațiilor de impunere se sancționează cu amendă de la 180 lei la 800 lei.

3.3. Impozitul pe teren

Impozitul pe teren este supus acelorași acte normative ca și impozitul pe clădiri. Potrivit noilor dispoziții, impozitul pe teren se va stabili anual, în sumă fixă pe metru pătrat de teren, în mod diferențiat, în intravilanul localităților pe ranguri de localități și zone, și în extravilanul localităților pe ranguri de localități și categorii de folosință.

Impozitul este datorat atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice care dețin în proprietate terenuri situate in municipii, orașe, comune, în intravilanul sau în extravilanul localităților.

Impozitul pe teren fiind un impozit direct, suportatorul impozitului coincide cu subiectul impozitului, respectiv deținătorul terenului. Obiectul impozitului îl constituie terenurile care se afla in proprietatea persoanelor fizice sau juridice. Există cinci categorii de localități și patru zone în cadrul fiecărei categorii de localități.

Pentru terenurile din extravilanul localităților se datorează impozit pe venit agricol.

Pentru determinarea impozitului pe teren se iau in considerare:

– Terenurile situate in intravilan, în acest caz diferențierea are la baza criteriile:

– Rangul localității;

– Zona in cadrul localității.

– Terenurile situate in extravilan, impozitul pe teren stabilindu-se in funcție de:

– Zona in cadrul localității;

– Categoria de folosință a terenului.

Nu se impozitează suprafețele de teren aferente curților neocupate de clădiri până la 1000 mp inclusiv, aflate în proprietatea contribuabililor persoane fizice. Suprafețele de teren care depășesc 1000 mp formează obiect al impunerii pentru impozitul pe venit agricol conform dispozițiilor Legii nr.34/1994.

În prezent nu se datorează impozit pe teren pentru următoarele categorii de terenuri:

– terenurile ocupate cu clădiri și construcții, proprietate a contribuabililor persoane fizice, persoane juridice, asociații familiale, unități economice ale unor persoane juridice, organizații politice și obștești;

– terenurile pe care sunt amplasate clădirile instituțiilor publice, cu excepția în care clădirile sunt folosite în alte scopuri;

– terenurile ocupate de clădiri care, potrivit legii, sunt considerate monumente istorice, de arhitectura și arheologie, precum și muzeele și casele memoriale, cu excepția spațiilor acestora folosite pentru activități economice sau comerciale;

– terenurile ocupate de clădiri care, prin destinația lor constituie lăcașuri de cult aparținând cultelor religioase recunoscute prin lege;

– terenurile ocupate de construcții și amenajări funerare din cimitire, precum și terenurile din perimetrul cimitirelor;

Cotele de impunere sunt stabilite în sumă fixă pe mp de teren, așa cum au fost prevăzute anterior. Aceste valori impozabile se indexează anual, pe baza ratei inflației prognozată pe anul următor în cazul în care creșterea acesteia depășește nivelul de 5%.

Formula de calcul pentru impozitul pe teren este următoarea:

I/t = suprafață impozabila * norma de impozitare

La fel ca si in cazul impozitului pe clădiri, impozitul pe teren se stabilește pe baza declarației de impunere depusa de către persoanele fizice la serviciul de specialitate ale Consiliilor Locale teritoriale pe raza căruia se afla terenul. Pentru ceilalți contribuabili impozitul se calculează de către aceștia prin declarația de impunere care se depune la aceleași organe fiscale.

Plata impozitului pe teren se face în lei, trimestrial, până la data de 15 inclusiv ale lunii din fiecare trimestru. Majorările de întârziere se datorează de către contribuabilii care nu-și onorează obligațiile fiscale la termenele prevăzute de lege, cota majorărilor de întârziere datorate de către persoanele fizice pentru neplata la termen a impozitului pe teren fiind de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere.

3.4.Impozitul pe spectacol

Impozitul pe spectacole este un impozit indirect care se datorează de către persoanele fizice și juridice autorizate să organizeze cu plata spectacole și alte manifestări artistice și distractive, competiții sportive asimilate spectacolelor.

Subiecții impozitului pe spectacole sunt în prezent:

– Instituțiile publice artistice de spectacole cum sunt: teatrele de orice fel, operele, filarmonicile, circurile, formațiile și ansamblurile artistice de muzică și dansuri;

– Casele de cultură, căminele culturale, școlile de artă, discotecile, videotecile, cluburile care organizează spectacole cu prețuri de intrare;

– Cinematografele;

– Agențiile de impresariat artistic și sportiv;

– Alți organizatori de spectacole.

Impozitul pe spectacole fiind un impozit indirect, suportatorul subiectului diferă de subiectul impozitului. Suportatorii lui sunt persoane fizice care cumpără bilete de intrare la spectacole sau achită abonamente.

Obiectul impozabil îl constituie sumele de banii încasate din vânzarea biletelor și abonamentelor de intrare la spectacole, manifestări artistice și alte acțiuni impozabile.

Cota de impunere este stabilită în mod diferențiat în funcție de tipul de spectacol astfel:

– 2% pentru manifestările artistice de teatru, operă, operetă, filarmonică, cinematografie, spectacole muzicale, de circ, precum și pentru competițiile sportive interne și internaționale.

– 5% pentru manifestări artistice de genul: festivaluri, concursuri, cenacluri, serate, recitaluri sau alte asemenea manifestări artistice sau distractive care au un caracter ocazional.

Pentru activitățile artistice și distractive de videotecă și discotecă impozitul pe spectacole se stabilește de către consiliul local în lei/mp/zi, în funcție de suprafață incintei în care se desfășoară spectacolul:

Plătitorii de impozite pe spectacole pentru manifestări artistice și competiții sportive au obligația de a înregistra abonamentele și biletele de intrare la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în a căror raza teritoriala își au sediul și de a afișa tarifele la casele de vânzare a biletelor și la locul de desfășurare a spectacolelor. Organizatorii de spectacole impozabile sunt obligați sa întocmească deconturi lunare de impozite în vederea calculării și plății acestora.

Plata impozitului se face lunar până la data de 15 inclusiv a lunii următoare.

3.5. Impozitul pe mijloacele de transport

În termen de 30 de zile inclusiv de la data dobândirii, înstrăinării, transferului, dezmembrării, furtului mijlocului de transport, schimbării domiciliului, a numelui și prenumelui etc., proprietarul va depune o declarație la care va anexa documente doveditoare.
În conformitate cu art. 2, alin. 1 din H.G. 956/2009, operatorii de transport rutier au obligația să depună declarație pe propria răspundere, în termen de 30 de zile de la efectuarea primei operațiuni de transport rutier internațional, pentru fiecare vehicul în parte.

Termene de plată

Rata I – până la 31 martie inclusiv

Rata II – până la 30 septembrie, inclusiv.

Dacă se achită integral impozitul până la data de 31.03.2012 (prima scadență) se oferă o bonificație de 10%.

Amenzi

Tabel nr. 3.1.

Neplata la termenele scadente atrage plata majorărilor de întârziere în cuantum de 2% pe lună sau fracție de lună. Alături de impozitul pe clădiri și impozitul pe terenuri, taxa asupra mijloacelor de transport reprezintă o importanta resursa a veniturilor bugetare locale. Subiecții taxei sunt contribuabilii care dețin în proprietate mijloace de transport cu tracțiune mecanică sau pe apă, cu aceleași excepții prevăzute la impozitul pe clădiri și impozitul pe teren.

Obiectul taxei este reprezentat atât de mijloacele de transport cu acțiune mecanica (autoturisme, autocamioane, microbuze, autotrenuri, tractoare, motociclete, etc.), cat și mijloacele de transport pe apa (luntrii, bacuri, șalupe, iahturi, vapoare. Capacitatea cilindrica a motorului și capacitatea remorcilor se dovedesc cu cartea de identitate a autovehiculului, respectiv a remorcii, cu factura de cumpărare sau cu alte documente din care sa rezulte aceasta.

Sunt scutiți de la plata taxei asupra mijloacelor de transport:

. – Invalizii care dețin motociclete cu ataș și tricicluri cu motor adaptate invalidității acestora;

. – Localnicii din Delta Dunării și Insula Mare a Brăilei, pentru bărcile și luntrile folosite pentru transportul de uz personal;

. – Instituțiile publice precum și persoanele juridice care au ca profil de activitate transport de călători în comun din interiorul localităților;

. – Persoanele fizice, veterani de război și cele prevăzute la art.1 din Decretul Lege, nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice;

. – Fundațiile testamentare constitute potrivit legii, cu scopul de a întemeia, întreține, dezvolta și ajuta instituțiile de cultura națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social și cultural.

3.6. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor în domeniul construcțiilor

În prezent, Legea nr. 571/2003 privind impozitele și taxele locale reglementează taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor în domeniul construcțiilor. Certificatele, avizele și autorizațiile în domeniul construcțiilor, eliberate contribuabililor sunt supuse unor taxe diferențiale în funcție de mai multe criterii:

– Valoarea construcțiilor sau a instalațiilor;

– Suprafața terenurilor;

– Natura serviciilor prestate.

Obiectul impunerii

A) eliberarea certificatului de urbanism;

B) eliberarea autorizațiilor de construcție;

C) eliberarea avizului comisiei de urbanism;

D) eliberarea certificatului de nomenclatura stradală.

1. Autorizația de construcție se stabilește în cotă procentuală din valoarea autorizată a lucrării:

– 1% din valoarea lucrării, daca nu depășește 1 miliard de lei;

– 0,5% din valoarea lucrării, pentru lucrări peste 1 miliard de lei, dar nu mai puțin de 10 milioane și nu mai mult de 300 de milioane de lei.

2. Autorizația pentru construcțiile pe șantier, necesare execuției lucrărilor de bază, daca nu au fost autorizate o dată cu acestea, taxa de 3% din valoarea autorizată a construcției.

3. Autorizația de construcție pentru organizarea de tabere de corturi, căsuțe, rulote, campinguri, taxa datorata este 2% din valoarea autorizata a lucrării sau a construcției.

4. Autorizația de desființare parțială sau totala a constricțiilor a amenajărilor se taxează cu 0,1% din valoarea impozabila a acestora. Daca se considera desființare parțială, cuantumul taxei se calculează proporțional cu suprafață supusa demolării.

Toate taxele se plătesc anticipat, înainte de eliberarea certificatelor, avizelor și autorizaților. Taxele de autorizație nu se datorează în cazul eliberării de autorizație pentru lăcașuri de cult, inclusiv pentru construcțiile anexe ale acestora, pentru lucrările de dezvoltare, de modernizare, de reabilitare a infrastructurilor din transporturi care aparțin domeniului public al statului, precum și pentru construcțiile al căror beneficiari sunt instituțiile publice.

Sunt scutiți de plata taxei pentru eliberarea autorizației de construire contribuabilii – concesionari pentru autostrăzile și transporturile de cale ferata concesionale.

3.7. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate

Serviciile de reclamă și publicitate aduc o importantă contribuție la constituirea resurselor bugetelor Consiliilor Locale a cărui rază teritorială se realizează serviciul. Contribuabilii, persoane fizice și juridice care folosesc aceste servicii prin intermediul unei firme specializate datorează o taxă de reclamă și publicitate, care poate fi cuprinsă între 1% și 3% din valoarea contractului încheiat cu firma de publicitate. Plata acestei taxe se face lunar, până la data de 10 a lunii următoare de către cel care efectuează reclama.

Persoanele fizice și juridice care efectuează reclama și publicitatea în nume propriu, prin diferite mijloace (banere, afișe, copertine etc.) datorează bugetului local pentru anul curent o taxă de reclamă și publicitate în funcție de dimensiunea și perioada de folosire a mijlocului de reclamă. Începând cu anul 2003, aceasta taxă a fost reglementata prin Ordonanța de Guvern nr. 36/2002 în limite cuprinse între 6,5lei/mp/an și 13 lei/mp/an. Plata se face la termenele trimestriale cunoscute de la celelalte impozite și taxe.

Pentru firmele de reclamă instalate la locul exercitării activității taxa este de 22 lei/mp/an, valoarea care se modifică în 2003, așa cum prevede OG 36/2002 între limitele 12 lei/mp/an și 19 lei/mp/an. Aceasta taxă nu se datorează pentru panourile de identificare a instalațiilor energice. Instituțiile publice nu datorează taxă de reclamă și publicitate din data de 1 ianuarie 2003.

3.8. Taxa hotelieră

Voi trata taxa hotelieră sub aspectul dispozițiilor Legii 571/2003 privind impozitele și taxele locale care reglementează această taxă cât și prin modificărilor pe care le va aduce noul act legislativ în materie de impozite și taxe locale.

Pentru șederea în municipii, orașe și comune, Consiliile locale vor putea hotărî instituirea acestei taxe datorată de persoanele fizice, de peste 18 ani.

Sunt scutiți de la plata taxei hoteliere:

– Persoanele fizice în vârstă de pana la 18 ani inclusiv;

– Persoanele fizice aflate pe durata satisfacerii stagiului militar;

– Veteranii de război și văduvele de război care nu s-au recăsătorit;

– Persoanele cu handicap grav sau accentuat ori persoanele invalide de gradul I și II;

– Pensionarii, elevii și studenții.

Baza de impozitare o reprezintă tarifele practicate pentru o noapte de unități de cazare, iar taxa se determină prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,5 % – 5 %, în mod diferențiat, în funcție de categoria unității de cazare.

Taxa hotelieră se încasează de către persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, odată cu luarea în evidență a persoanelor cazate și se varsă până pe data de 10 inclusiv, a lunii următoare celei pentru care s-a colectat.

3.9. Alte taxe locale

Ordonanța de Guvern nr 61/1997, care vine în completarea Legii 27/1994 și Ordonanța de Guvern nr 36/2002 lasă la latitudinea Consiliilor Locale instituirea unor taxe pentru:

– Utilizarea temporară a locurilor publice;

– Deținerea în proprietate sau folosință a unor utilaje autorizate să funcționeze în scopul obținerii de venit;

– Vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectura și arheologie;

– Alte taxe.

3.10. Taxele de timbru

Taxele de timbru reprezintă plata serviciilor prestate ori a lucrărilor efectuate de diverse organe sau instituții publice care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează diferite servici și soluționează anumite interese legitime ale subiecțiilor.

Subiecți ai taxelor sunt atât persoanele fizice, cat și persoanele juridice, pentru care se prestează un serviciu, se întocmesc acte s-au se efectuează activități supuse taxelor de timbru.

Cuantumul taxelor de timbru variază în funcție de natura și complexitatea serviciului prestat, de valoarea bunurilor sau a drepturilor ce fac obiectul actului taxabil sau de caracterul și importanta actelor sau a faptelor solicitate. Astfel se disting 2 categorii de taxe de timbru:

– Taxe fixe (exprimate în sume absolute) aplicabile, de regula, actelor neevaluabile în bani;

– Taxe procentuale (proporționale, progresive sau regresive pe transe de valoare) aplicabile ad valorem, în cazul actelor evaluabile în bani. Obiectul taxelor de timbru îl prezintă actele și faptele întocmite sau prestate de instituții sau alte organe specializate.

In funcție de organele care primesc, întocmesc, eliberează sau prestează servicii taxabile, taxele de timbru pot fi grupate astfel:

 – taxe judiciare de timbru;

 – taxe de timbru pentru actele și serviciile notariale;

 – taxe extrajudiciare de timbru

Exista situații în care, la cererea petiționarului, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se pot restitui. In principal, cazurile pentru care se pot solicita restituiri sunt:

Când taxa plătită nu era datorată;

Când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal;

Când acțiunea sau cererea rămâne fara obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziții legale;

Când în procesul de divorț părțile au renunțat la judecata ori s-au împăcat

(se restituie jumătate din taxa plătită);

Când contestația la executare a fost admisa, iar hotărârea a rămas irevocabila (se restituie proporțional cu admiterea contestației).

Cap. IV. Studiu de caz. Buget și execuția bugetară a Județului Sibiu

Județul Sibiu este un județ situat în sudul Transilvaniei în podișul cu aceelași nume, la nord de Carpații Meridionali, în România, reședința de județ fiind municipiul Sibiu. Un rol important în economia județului îl au: industria de textile și de confecții, industria de pielărie și încălțăminte, industria de construcții a mijloacelor rutiere, industria materialelor de construcții (prin exploatarea zăcămintelor de marmură, argilă și nisipuri), industria de prelucrare a lemnului, industria alimentară (prin prelucrarea laptelui și a cărnii), comerțul, serviciile și turismul. Exploatarea resurselor naturale, sarea și nămolul mineral sunt valorificate in stațiunile balneoclimaterice Bazna și Ocna Sibiului în tratarea unor afecțiuni. O ramură de bază a economiei acestui județ este și agricultura prin creșterea animalelor și cultivarea porumbului, cartofului și orzului.

Organizarea administrativă a județului Sibiu cuprinde două Municipii și nouă orașe, 53 de comune cu 173 sate.

Execuția bugetară pentru anul 2010

Execuția bugetelor componente ale bugetului general centralizat al unităților administrativ-teritoriale (BGCUAT) din județul Sibiu, pentru anul 2010, se prezintă astfel:

Execuția bugetelor componente ale bugetului general în anul 2010

Tabel nr. 4.1.

Grafic nr. 4.1.

Din sinteza execuției bugetului pe ansamblul judetului Sibiu pe anul 2010 se constată că în bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județului au fost înscrise venituri

realizate în sumă de 932,765 mii lei, în bugetele instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții din bugetele locale au fost înscrise venituri de 93,635 mii lei iar în bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii au fost înscrise venituri de 87,031 mii lei. Veniturile evidențiate în afara bugetului local au fost de 73,716 mii lei.

Execuția sintetică a veniturilor bugetelor locale pe anul 2010 agregate pe ansamblul județului, respectiv totalitatea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și bugetul propriu al județului, așa cum sunt definite de Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare se prezintă astfel:

Execuția sintetică a veniturilor bugetelor locale pe anul 2010

Tabel nr. 4.2.

Din sinteza execuției bugetelor locale se constată că:

– Încasările realizate în anul 2010 au scăzut cu 2% față de cele din anul 2009, în cifre absolute scăderea fiind de 19,484 mii lei;

– Prevederile bugetare definitive, aprobate de consiliile locale pentru anul 2010, nu au fost realizate la venituri încasate, gradele de realizare a prevederilor definitive fiind de 94% la venituri.

Situația sintetică a veniturilor bugetului local pe ansamblul județului Sibiu se prezintă

astfel:

Situația sintetică a veniturilor bugetului local în 2010

Tabel nr. 4.3.

Din analiza informațiilor prezentate în tabel se constată că gradul de realizare a veniturilor bugetului local pe ansamblul județului Sibiu a fost de 94% din prevederile definitive, nerealizări înregistrându-se la venituri din impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte și alte venituri (89%) și la sume primite de la UE în contul plăților efectuate (65%). În structura veniturilor încasate în anul 2010 la nivelul județului Sibiu se prezintă astfel:

Grafic nr. 4.2.

În totalul veniturilor realizate în anul 2010, pe ansamblul județului Sibiu, ponderi mai mari s-au înregistrat la:

 Cote defalcate din impozitul pe venit 33%

 Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată 32%

 Venituri din impozite, taxe, contribuții 20%

Veniturile proprii constituite din impozite, taxe, contribuții și din cotele și sumele defalcate din impozitul pe venit, dețin 53% din totalul veniturilor realizate pe ansamblul județului, în timp ce sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, reprezintă 32% iar subvențiile primite de la alte bugete și sumele primite de la UE în contul plăților efectuate, reprezintă 15%.

2) Execuția bugetară pentru anul 2009

Pe anul 2009 structura și execuția bugetului pe ansamblul județului Sibiu se prezintă astfel:

Structura bugetului local în anul 2009

Tabel 4.4.

Grafic, situația execuției bugetului pe ansamblul județului Sibiu se prezintă astfel:

Grafic nr. 4.3.

Din sinteza execuției bugetului pe ansamblul județului Sibiu pe anul 2009 se constată că în bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județului au fost înscrise venituri realizate în sumă de 952.249 mii lei din care s-au efectuat plati de 900.940 mii lei, iar în bugetele institutiilor publice finantate din venituri proprii si subventii din bugetele locale au fost înscrise venituri de 102.079 mii lei si cheltuieli de 101.367 mii lei. De asemenea în cursul anului 2009 la nivelul judetului Sibiu, s-au efectuat plati din împrumuturi externe si interne de 40.242 mii lei si din fonduri externe nerambursabile de 11.020 mii lei.

Sinteza execuției veniturilor bugetelor locale din anul 2009, pe ansamblul județului Sibiu, comparativ cu realizările anului 2008, se prezintă astfel:

Sinteza execuției veniturilor bugetelor locale din 2009

Tabel nr. 4.5.

Din sinteza execuției bugetelor locale se constată că încasările realizate în anul 2009 au crescut cu 4,44% față de cele din anul 2008, în cifre absolute creșterea fiind de 40.521 mii lei; Prevederile bugetare definitive, aprobate de consiliile locale pentru anul 2009, nu au fost realizate la venituri încasate, gradul de realizare a prevederilor definitive fiind de 85,7.

Potrivit datelor centralizate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu, prevederile bugetare anuale definitive la venituri au însumat 1.110.572 mii lei iar încasările realizate au însumat 952.249 mii lei. Situația sintetică a veniturilor bugetului local pe ansamblul județului Sibiu se prezintă astfel:

Situația sintetică a veniturilor bugetului local în 2009

Tabel nr. 4.6.

Din analiza informațiilor prezentate în tabel se constată că gradul de realizare a veniturilor bugetului local pe ansamblul județului Sibiu a fost de 85,7% din prevederile definitive, nerealizări înregistrându-se la venituri din impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte și alte venituri (54,3%), la sume primite de la UE în contul plăților efectuate (74,3%) și la subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete (89,7%). În structura veniturile încasate în anul 2009 la nivelul județului Sibiu se prezintă astfel:

Grafic nr. 4.4.

În totalul veniturilor realizate în anul 2009, pe ansamblul judetului Sibiu, ponderi mai mari s-au înregistrat la cote defalcate din impozitul pe venit 38%, sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată 33%, venituri din impozite, taxe, contribuții 17%

Veniturile proprii constituite din impozite, taxe, contribuții și din cotele și sumele defalcate din impozitul pe venit, dețin 53% din totalul veniturilor realizate pe ansamblul județului, în timp ce sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, subvențiile primite de la alte bugete și sumele primite de la UE în contul plăților efectuate reprezintă 47%. Nerealizarea veniturilor proprii programate sunt efectul a două cauze principale, și anume:

– neaplicarea corespunzătoare și la timp a prevederilor legale referitoare la urmărirea și executarea creanțelor bugetare, de către unele unități administrativ – teritoriale, ceea ce a condus la înregistrarea, la finele anului 2009, a unui volum mare de arierate reprezentând impozitele și taxele locale;

– unii ordonatori principali de credite au înregistrat abateri semnificative ale realizării veniturilor proprii față de prevederile bugetare aprobate, ca urmare a faptului că veniturile bugetare prevăzute au fost stabilite orientativ, fără a se proceda la o evaluare realistă a masei impozabile potențiale.

Execuția bugetară pentru anul 2008

Structura bugetului local în anul 2008

Tabel nr. 4.7.

Grafic, situația se prezintă astfel:

Grafic nr. 4.5.

Din sinteza execuției bugetului pe ansamblul județului Sibiu pe anul 2008 se constată că în bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județului au fost înscrise venituri realizate în sumă de 911.728 mii lei iar în bugetele instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții din bugetele locale au fost înscrise venituri de 105.438 mii lei. Sinteza execuției bugetelor locale din anul 2008, pe ansamblul județului Sibiu, se prezintă astfel:

Tabel nr. 4.8.

Din sinteza execuției bugetelor locale se constată că:

– Încasările realizate în anul 2008 au crescut cu 15,28% față de cele din anul 2007, în cifre absolute creșterea fiind de 120.869 mii lei;

– Prevederile bugetare definitive, aprobate de consiliile locale pentru anul 2008, nu au fost realizate.

Potrivit datelor centralizate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu prevederile bugetare anuale definitive la venituri au însumat 1.083.679 mii lei iar încasările realizate au însumat 911.728 mii lei reprezentând 84,13 % din prevederi. Situația sintetică a veniturilor bugetului local pe ansamblul județului Sibiu se prezintă astfel:

Situația sintetică a veniturilor bugetului local în 2008

Tabel nr. 4.9.

Din analiza informațiilor prezentate în tabel se constată că gradul de realizare a veniturilor bugetului local pe ansamblul județului Sibiu a fost de 84,13% din prevederile definitive, nerealizări înregistrându-se la venituri din impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte si alte venituri (36,56%) și la subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete (29,65%). Raportul dintre drepturile constatate si prevederile bugetare definitive pe ansamblul județului Sibiu în anul 2008 a fost de 87,04 % iar raportul dintre încasările realizate și drepturile constatate a fost de 96,65%. Drepturile constatate rămase de încasat la 31.12.2008 au fost în sumă de 29.037 mii lei, ceea ce reprezintă 3,08 % din totalul drepturilor constatate.

4) Execuția bugetară pentru anul 2007

Structura bugetului local în anul 2007

Tabel nr. 4.10.

Grafic, situația se prezintă astfel:

Grafic nr. 4.6.

Din sinteza execuției bugetului pe ansamblul județului Sibiu pe anul 2007 se constată că în bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județului au fost înscrise venituri realizate în sumă de 901.741 mii iar în bugetele instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții din bugetele locale au fost înscrise venituri de 95.438 mii lei. Sinteza execuției bugetelor locale din anul 2007, pe ansamblul județului Sibiu, se prezintă astfel:

Sinteza execuției bugetelor locale din anul 2007

Tabel nr. 4.11

Din sinteza execuției bugetelor locale se constată că:

– Încasările realizate în anul 2007 au crescut cu 4,8% față de cele din anul 2006, în cifre absolute creșterea fiind de 36.228 mii lei;

– Prevederile bugetare definitive, aprobate de consiliile locale pentru anul 2007, nu au fost realizate.

Potrivit datelor centralizate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu prevederile bugetare anuale definitive la venituri au însumat 914.412 mii lei iar încasările realizate au însumat 790.859 mii lei reprezentând 86,48 % din prevederi. Situația sintetică a veniturilor bugetului local pe ansamblul județului Sibiu se prezintă astfel:

Situația sintetică a veniturilor bugetului local pe anul 2007

Tabel nr. 4.12

Din analiza informațiilor prezentate în tabel se constată că gradul de realizare a veniturilor bugetului local pe ansamblul județului Sibiu a fost de 86,48% din prevederile definitive, nerealizări înregistrându-se la venituri din impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte și alte venituri (21,85%), la cote defalcate din impozitul pe venit (6,29%), Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată (11,1%) și subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete (13,63%). Raportul dintre drepturile constatate și prevederile bugetare definitive pe ansamblul județului Sibiu în anul 2007 a fost de 98,52 % iar raportul dintre încasările realizate și drepturile constatate a fost de 87,78%. Drepturile constatate rămase de încasat la 31.12.2007 au fost în sumă de 110.031 mii lei, ceea ce reprezintă 12,21 % din totalul drepturilor constatate.

5) Execuția bugetară pentru anul 2006

Structura bugetului local pentru anul 2006

Tabel nr. 4.13.

Grafic, situația se prezintă astfel:

Grafic nr. 4.7.

Din sinteza execuției bugetului pe ansamblul județului Sibiu pe anul 2006 se constată că în bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județului au fost înscrise venituri realizate în sumă de 754.631 mii lei iar în bugetele instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții din bugetele locale au fost înscrise venituri de 75.498 mii lei. Sinteza execuției bugetelor locale din anul 2006, pe ansamblul județului Sibiu, se prezintă astfel:

Sinteza execuției bugetelor locale din anul 2006

Tabel nr. 4.14

Din sinteza execuției bugetelor locale se constată că:

– Încasările realizate în anul 2006 au crescut cu 4,14% față de cele din anul 2005, în cifre absolute creșterea fiind de 29.996 mii lei;

– Prevederile bugetare definitive, aprobate de consiliile locale pentru anul 2006, nu au fost realizate nici la venituri încasate, nici la plăți efectuate.

Potrivit datelor centralizate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu prevederile bugetare anuale definitive la venituri au însumat 789.482 mii lei iar încasările realizate au însumat 754.631 mii lei reprezentând 95,58% din prevederi. Situația sintetică a veniturilor bugetului local pe ansamblul județului Sibiu se prezintă astfel:

Situația sintetică a veniturilor bugetului local 2006

Tabel nr. 4.15

Din analiza informațiilor prezentate în tabel se constată că gradul de realizare a veniturilor bugetului local pe ansamblul județului Sibiu a fost de 95,58% din prevederile definitive, nerealizări înregistrându-se la venituri din impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte și alte venituri (8,27%), la cote defalcate din impozitul pe venit (3,85%), sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată (0,93%) și subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete (6,15%). Raportul dintre drepturile constatate și prevederile bugetare definitive pe ansamblul județului Sibiu în anul 2006 a fost de 96,91 % iar raportul dintre încasările realizate și drepturile constatate a fost de 98,62%. Drepturile constatate rămase de încasat la 31.12.2006 au fost în sumă de 10.512 mii lei, ceea ce reprezintă 1,37 % din totalul drepturilor constatate.

Concluzii

Adaptarea structurilor clasice de organizare administrativă la exigențele statului modern, care își asumă furnizarea unei game largi de servicii și constituirea unei infrastructuri adecvate, reprezintă unele dintre direcțiile esențiale ale îmbunătățirii finanțelor publice locale.

În ceea ce privește sistemul finanțelor publice locale, o caracteristică generală pentru majoritatea țărilor europene constă în marea eterogenitate. În pofida progreselor care s-au făcut în ultimii ani, în România încă nu se poate vorbide o autonomie locală reală. Bugetele locale depind foarte mult de resursele pecare le primesc de la nivel central, proporția acestora din urmă depășind 50% încele mai multe cazuri. Foarte puține comunități locale sunt cele care reușesc să realizeze venituri proprii suficiente. În acela și timp echilibrarea bugetelor locale este o necesitate. În prezent o mare parte a comunităților locale românești au un pronunțat caracter de ruralitate ceea ce nu le permite să realizeze destule venituri. În plus,având în vedere că România dorește să se integreze în Europa, nu trebuie uitat faptul că principii ca cel al solidarității și al eliminării dezechilibrelor existente între zone sau localități sunt principii adoptate de Uniunea Europeană și pe care trebuie să ni le asumăm.

Chiar dacă statul asigură încă importante resurse, în cea mai mare proporție acestea au destinație specială, ceea ce nu permite comunităților locale să aibă libertate în gestionarea fondurilor. În acest caz mărirea cotei din impozitul pe venit reprezintă o soluție în sensul unei mai largi autonomii care să permită autorităților locale să cheltuiască în funcție de propriile necesități.

Din analiza efectuată asupra bugetului județului Sibiu,, se poate observa că principala problemă actuală a domeniului bugetar este întărirea autonomiei funcționale și financiare a unității administrativ-teritoriale Sibiu, și respectiv a bugetului acestuia. Autonomia funcțională bazată pe o reală autonomie financiară, presupune finanțarea acțiunilor numai pe seama veniturilor proprii.

Făcând o analiză a veniturilor proprii ale bugetului local al județului Sibiu, observăm că marea majoritate sunt venituri curente, iar în cadrul acestora, după cum era de așteptat, cea mai mare parte a veniturilor fiscale ar duce la nerealizarea veniturilor proprii. Cum ponderea cea mai mare în cadrul veniturilor fiscale o au, așa cum am arătat anterior, impozitele directe, impozitele ce se adaptează mai greu modificărilor din economie, veniturile proprii sunt afectate de creșterea inflației, fenomen ce caracterizează economia românească.

Bibliografie

Augustin Semenescu, Florin Cezar Preda, Dragoș Marcu, Legislație economică, Ed.Matrixrom, București, 2010

Culegere de acte normative, Autorizarea lucrărilor de construcții, Ed. Meteor Press, Colecția Legislație, București, 2005

Emilian Duca, Codul Fiscal al României, , Ed. Univers Juridic, București, 2011

Gabriel Stefura, Bugete publice și fiscalitate, Ed. Universitatea Al. I. Cuza, Iași, 2005

Gabriel Balasa, Paul Coman, Petre Florescu, Fiscalitatea în România. Reglementare. Doctrină. Jurisprudență, Ed. CH Beck, Colecția Drept financiar și fiscal, București, 2005

Hamangiu, Taxele de timbru 2010, Ed. Hamangiu, București, 2010

Iulian Vacarel, Florin Georgescu, Finanțe publice (ediția a VI-a), Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2007

L.Țâțu, C.Șerbănescu, D.Ștefan, D.Cataramă, A. Nica, E. Miricescu, Fiscalitate. De la Lege la practică, , Ed. C.H. Beck, București, 2010

Mihai Bragaru, Impozite, taxe și contribuții, Ed. C.H. Beck, București, 2011

Niculeasa Mădalin Irinel, Regimul general al taxelor și impozitelor, Ed. C.H.Beck, Colecția Praxis Fiscal, București, 2009

Tatiana Moșteanu, Finanțe publice – note de curs și aplicații pentru seminar, Ed. Universitară, București, 2008

Vasile Raileanu, Adriana Sofia Raileanu, Abordări contabile și fiscale privind impozitele și taxele, Ed. Economică, București, 2009

http://lex.justice.md

http://www.ueb.ro

http://eudirect.ro

www.gov.ro

www.statistica.md

www.siteresources.worldbank.org

http://www.apd.ro

http://idd.euro.ubbcluj.ro

http://codfiscal.realitatea.net

http://static.anaf.ro

http://www.fiscalitatenet.ro

www.curteadeconturi.ro

Bibliografie

Augustin Semenescu, Florin Cezar Preda, Dragoș Marcu, Legislație economică, Ed.Matrixrom, București, 2010

Culegere de acte normative, Autorizarea lucrărilor de construcții, Ed. Meteor Press, Colecția Legislație, București, 2005

Emilian Duca, Codul Fiscal al României, , Ed. Univers Juridic, București, 2011

Gabriel Stefura, Bugete publice și fiscalitate, Ed. Universitatea Al. I. Cuza, Iași, 2005

Gabriel Balasa, Paul Coman, Petre Florescu, Fiscalitatea în România. Reglementare. Doctrină. Jurisprudență, Ed. CH Beck, Colecția Drept financiar și fiscal, București, 2005

Hamangiu, Taxele de timbru 2010, Ed. Hamangiu, București, 2010

Iulian Vacarel, Florin Georgescu, Finanțe publice (ediția a VI-a), Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2007

L.Țâțu, C.Șerbănescu, D.Ștefan, D.Cataramă, A. Nica, E. Miricescu, Fiscalitate. De la Lege la practică, , Ed. C.H. Beck, București, 2010

Mihai Bragaru, Impozite, taxe și contribuții, Ed. C.H. Beck, București, 2011

Niculeasa Mădalin Irinel, Regimul general al taxelor și impozitelor, Ed. C.H.Beck, Colecția Praxis Fiscal, București, 2009

Tatiana Moșteanu, Finanțe publice – note de curs și aplicații pentru seminar, Ed. Universitară, București, 2008

Vasile Raileanu, Adriana Sofia Raileanu, Abordări contabile și fiscale privind impozitele și taxele, Ed. Economică, București, 2009

http://lex.justice.md

http://www.ueb.ro

http://eudirect.ro

www.gov.ro

www.statistica.md

www.siteresources.worldbank.org

http://www.apd.ro

http://idd.euro.ubbcluj.ro

http://codfiscal.realitatea.net

http://static.anaf.ro

http://www.fiscalitatenet.ro

www.curteadeconturi.ro