. Impozitele Directe.impozitul pe Avere

Economie

. Impozitele Directe.impozitul pe Avere

Byadmin ianuarie 1, 2024

Capitolul 1.

Caracterizare generală a impozitelor și locul impozitelor pe avere

in sistemul de impozite

1.1. Caracteristici generale ale impozitelor

Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se impune definirea impozitului si precizarea continutului sau, atat din punct de vedere juridic si economic, cat si tehnic.

Definitia clasica a impozitului spune ca acesta este o contributie obligatorie, neconditionata si fara contraprestatie la suportarea sarcinii publice.

In legatura cu impozitul sunt de remarcat urmatoarele lucruri:

impozitul nu este un scop in sine ci urmareste asigurarea satisfacerii sarcinii publice, adica participarea tuturor cetatenilor la cheltuielile publice;

prin impozite se realizeaza si o redistribuire a veniturilor cetatenilor intre diferitele paturi ale populatiei;

scopul initial al impozitului il reprezinta procurarea de resurse pentru autoritatea publica, dar de regula, lui i se asociaza si unul aflat dincolo de sfera financiara, anume faptul ca este folosit de stat pentru a-si asigura interventia in viata social-economica;

ca regula generala, impozitul este o contributie obligatorie, neconditionata, adica, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de catre autoritatea publica;

impozitul nu are o destinatie speciala.

Asociat impozitelor exista si categoria de taxe. Si taxele sunt instituite prin lege si au un caracter obligatoriu, dar au obiective precizate colectandu-se in anumite scopuri precise.

In cadrul taxelor exista si taxe care sunt obligatorii numai daca populatia solicita un serviciu si presupun o contraprestatie, adica sunt conditionate. Putem exemplifica in acest sens cu unele taxe administrative de genul taxelor notariale sau a taxelor de pasaport.

Prin fiscalitate se intelege preluarea obligatorie pentru bugetul statului a unei parti din veniturile cetatenilor. In ultimii 50 de ani a intervenit notiunea de parafiscalitate care se refera la realizarea altor venituri ale statului decat impozitele si taxele obisnuite. Este vorba aici de taxele administrative despre care am vorbit mai inainte si care sunt percepute de autoritatea publica pentru un presupus serviciu. Aceste taxe se percep in folosul unui anumit serviciu al statului si tendinta este de a stabili marimea acestor taxe mult mai mare decat costul contraprestatiei.

Impozitul poate reprezenta o pârghie financiară deosebit de importantă prin intermediul careia statul poate interveni in economie. De altfel, reprezinta cea mai eficienta cale prin care statul poate incuraja anumite tipuri de activitati sau de a determina restrangerea altora.

Prezentăm mai jos, succint, cateva din modalitatile tehnice de tranformare a impozitului intr-un instrument al politicii economice si sociale:

adaptarea bazei de asezare (de calcul) a impozitelor;

instituirea de monopoluri;

instituirea unui sistem de scutiri si inlesniri;

supradimensionarea impozitelor;

sisteme de restituire fiscala.

Dupa părerea prof. Gheorghe Filip caracteristicile definitorii ale impozitelor, ca principală formă a resurselor financiare publice, pot fi sintetizate astfel:

a) prelevarea sub forma impozitelor are titlu obligatoriu, (în sarcina contribuabilului) și se realizează în mod silit. În această relație dintre stat și persoanele fizice sau juridice, acționează obligația de a plăti suma stabilită drept impozit fără a se cere consimțământul expres al plătitorului, iar în cazul în care acesta din urmă nu se conformează, statul poate aplica măsuri coercitive. Sub acest aspect, este de observat că ipostaza de forță publică în care se află statul îi conferă acestuia dreptul de a executa silit încasarea impozitelor de la persoanele private, dacă acestea nu efectuează operațiunile de plată în condițiile prevăzute
de lege. Acest drept este prevăzut prin legile de instituire a impozitelor, iar în virtutea forței sale, statul îi poate constrânge pe supușii săi să-și îndeplinească și această obligație.

b) impozitele se preleva la dispoziția statului, fără o contraprestație directă din partea acestuia, între prelevările sub formă de impozite și acțiunile de finanțat cărora le sunt destinate nu se stabilește, în principiu, o corespondență directă, în mod independent de destinația, ce li se va da, impozitele se preiau de la persoanele fizice și juridice fără ca statul să le ofere, în schimb și în mod direct, bunuri, servicii sau alte avantaje, în ideea de contraprestație. În mod indirect, însă, prelevarea sub forma impozitelor nu exclude obținerea de foloase din partea statului, dar aceasta apare ca o operațiune separată, distinctă. Așadar, cheltuirea resurselor mobilizate prin impozite presupune prestarea de către stat a unor servicii publice și, implicit, anumite avantaje în favoarea persoanelor fizice și juridice, fără a se urmări, însă, existența unei corelații între mărimea prelevării ca impozit și mărimea foloaselor ce revin contribuabililor, cu atât mai mult cu cât de serviciile statului beneficiază și cei care nu sunt afectați de plata impozitelor.

c) prelevarea sub forma impozitelor se efectuează cu titlu nerestituibil (nerambursabil), exprimând, deci, transfer definitiv la dispoziția statului, ceea ce înseamnă că sumele prelevate nu se mai restituie contribuabililor. Această trăsătură este de altfel, imprimată categoriei generale a finanțelor, în accepțiunea sa restrictivă.

Este evident că, în aceste condiții, prelevarea ca impozit presupune o reducere a puterii de cumpărare a contribuabilului și acumularea ei la dispoziția statului. Acest transfer de putere de cumpărare este acceptat ca o necesitate cu caracter obiectiv, un rău necesar, de către societate, pornind de la considerentul că funcționarea statului nu ar fi posibilă în absența prelevărilor sub forme ale impozitelor, taxelor etc.

Procurarea resurselor financiare la dispoziția statului sub forma impozitelor presupune un ansamblu de elemente și reglementări prin care se crează cadrul tehnico-organizatoric și operațional pentru instituirea, așezarea și încasarea acestora.

Principalele elemente tehnice folosite în practicarea impozitelor sunt:

subiectul,

suportatorul,

obiectul,

sursa,

unitatea de impunere,

cota impozitului,

asieta.

Subiectul reprezintă persoana fizică sau juridică în sarcina căreia este stabilită, prin lege, obligația de plată a impozitului. Din acest motiv, subiectul se mai numește și plătitor. Tot pentru a-1 desemna pe subiect, este utilizat și termenul de contribuabil, semnificând persoana fizică și juridică care, plătind impozitul, cedează părți din veniturile sau averile sale sub formă de impozite sau contribuții obligatorii către stat. Este, însă, posibil ca persoana reprezentând subiectul sau plătitorul să difere de cea aflată în ipostaza de contribuabil și suportator efectiv al impozitului, adică a sarcinii fiscale. Astfel, dacă acesta este suportat efectiv din venitul sau averea celui care îl plătește, subiectul este și contribuabil și se confundă cu suportatorul sarcinii fiscale. Dacă, însă, impozitul plătit de o persoană se suportă din venitul /averea altei persoane, atunci subiectul diferă de suportator.

Suportatorul impozitului este persoana fizică sau juridică aflată în postura de a suporta efectiv impozitul plătit, în sensul cedării unei părți din puterea sa de cumpărare, prin efectul de diminuare a venitului sau averii sale (antrenat de plata impozitului). Acesta mai este cunoscut și sub denumirea de destinatar al impozitului, adică cel căruia îi este destinată sarcina fiscală. Persoana suportatorului poate fi, deci, identică sau nu cu cea a subiectului, în măsura în care suportatorul este o altă persoană decât subiectul impozitului, acesta din urmă plătește impozitul către stat, dar transferă sarcină fiscală asupra suportatorului de la care încasează suma plătită ca impozit. O asemenea situație este caracteristică impozitelor indirecte pe cheltuieli, de tipul taxelor de consumație, stabilite ca obligație de plată în sarcina anumitor persoane, în calitate de subiecți, dar având destinatari, și deci, suportatori pe fie consumatorii finali, în acest caz, subiecții încasează impozitul de la consumatori, odată cu prețul bunurilor și serviciilor vândute, iar apoi îl prelevă la dispoziția statului; consumatorii fiind, de fapt, suportatorii sarcinii fiscale. Obiectul impozitului este cunoscut și sub denumirea de materie impozabilă, reprezentând valori sub diferite forme ale veniturilor și averilor sau activități aducătoare de valori ce intră sub incidența impozitării. In sistemele moderne de impunere (impozitare), obiectul impozitului îl constituie, mai ales, veniturile realizate sub diverse forme (salarii, profituri, etc.), respectiv averile sub forma bunurilor de orice fel deținute în proprietate sau supuse unor ''tranzacții”, inclusiv activul net al întreprinderilor etc.

În funcție de tipul de impozite practicat, obiectele acestora sunt reprezentate prin formele concrete ale veniturilor sau averilor aflate în diferite ipostaze, între acestea: la impozitul pe salarii, obiectul îl constituie salariile brute la impozitul pe profit, obiectul este profitul impozabil; la impozitele pe averea deținută în proprietate, ca obiect clădirile, terenurile, inventarul agricol, industrial etc.; la cele pe consum, ca obiect se consideră a fi produsele (industriale, agricole etc.) sau serviciilor destinate consumului etc.

Sursa impozitului desemnează substanța sau valoarea din care se preia sau se suportă impozitul, presupunând o diminuare a ei. Ea se confundă, adesea, cu obiectul impozitului (materia impozabilă), iar formele obișnuite sub care se constituie sunt cele ale veniturilor realizate și, uneori, ale averilor deținute. Alteori, aceasta diferă de obiect, cum este cazul, la impozitele pe diferite activități (comerciale, profesii libere) sau pe unele forme ale averii (clădiri etc.), în care sursa este venitul obținut din acea activitate sau din exploatarea averii.

Unitatea de impunere este concretizată prin unitatea de măsură în baza căreia se dimensionează materia impozabilă. Astfel în cazul impozitelor pe venit unitatea de impunere se confundă cu unitatea monetară a statului respectiv. În alte cazuri, (la terenuri, la clădiri), unitatea de impunere este însăși unitatea de măsură în care se exprimă obiectul sau materia impozabilă, (metri,pătrați, hectare, tone, capacitatea cilindrică etc.).

Cota impozitului, cunoscută și sub denumirea de cota de impozitare, exprimă mărimea procentuală a impozitului ce revine pe unitatea de materie impozabilă, respectiv suma stabilită ca impozit pe unitatea de măsură a obiectului respectiv. În toate tarile se practica mai multe feluri de cote, fie exprimate procentual față de valoarea materiei impozabile, fie în unitate monetară pe unitatea de măsură a materiei impozabile.

Cotele de impozitare exprimate procentual pot fi:

progresive;

progresive în tranșe (la salarii);

proporționale (la profit)

Cota de impunere poate fi aparentă (cea prevazută de lege) sau reala (care poate fi mai mică sau mai mare decât cea aparentă, datorită unui sistem de scutiri sau penalizări.

Asieta desemnează un ansamblu de modalități și procedee tehnice folosite de organele fiscale la așezarea, calcularea, urmărirea și încasarea impozitelor, respectiv reglementările prin care se pune în aplicare realizarea impozitului ca venit al statului. Uneori, asieta este definită sau interpretată în sensul de bază de calcul a impozitului, tinzându-se a fi confundată cu materia impozabilă sau obiectul impozitului.

Tot ca termeni tehnici se folosesc și noțiunile de impunere, impozitare sau, mai recent, fiscalizare, semnificând un complex de lucrări care încep cu identificarea și evaluarea materiei impozabile (obiectelor impozitului) și se finalizează prin stabilirea sumei de plată ca impozit în sarcina subiecților acestuia.

Așezarea unui impozit presupune:

a) constatarea și evaluarea materiei impozabile;

b) stabilirea cuantumuități și procedee tehnice folosite de organele fiscale la așezarea, calcularea, urmărirea și încasarea impozitelor, respectiv reglementările prin care se pune în aplicare realizarea impozitului ca venit al statului. Uneori, asieta este definită sau interpretată în sensul de bază de calcul a impozitului, tinzându-se a fi confundată cu materia impozabilă sau obiectul impozitului.

Tot ca termeni tehnici se folosesc și noțiunile de impunere, impozitare sau, mai recent, fiscalizare, semnificând un complex de lucrări care încep cu identificarea și evaluarea materiei impozabile (obiectelor impozitului) și se finalizează prin stabilirea sumei de plată ca impozit în sarcina subiecților acestuia.

Așezarea unui impozit presupune:

a) constatarea și evaluarea materiei impozabile;

b) stabilirea cuantumului impozitului datorat de către contribuabil;

c) perceperea/încasarea impozitului.

Impunerea se realizează printr-un asamblu de operații și măsuri ce încearcă să asigure eficiența impozitelor și să țina cont de respectarea unor principii de bază.

Astfel, aceste principii fundamentale ale impunerii sunt:

principii de echitate fiscală;

principii de politică financiară;

principii de politică economică.

Echitatea fiscală ar trebui să semnifice dreptate socială în materie de impozite. În acest scop impunerea trebuie să asigure egalitate fiscală în fața legii și aceasta înseamna că impunerea trebuie să se realizeze diferențiat, în funcție de mărimea averii și de venitul fiecărui contribuabil. Practica a pus însă în evidență o contradicție între egalitatea fiscală în fața legii și randamentul impozitelor. Astfel, din punct de vedere al randamentului, impozitele ar trebui să producă maximum de venituri pentru stat, iar din punct de vedere al echității fiscale repartizarea sarcinii publice între contribuabili ar trebui să țină seama de situația personală a fiecăruia, numai că, ceea ce este echitabil are randament mic și, de multe ori, ceea ce are randament ridicat nu este echitabil.

În ceea ce privește egalitatea în fața legii apar doua noțiuni care se impun a fi corelate:

egalitatea matematică;

egalitatea personală.

Egalitatea matematică înseamnă impozite egale la venituri egale. Egalitate matematică nu ține cont de situația personală a contribuabilului și, astfel, doi contribuabili cu aceleași resurse pot avea situații personale diferite și ca atare, proporționalitatea plătii impozitelor poate să-l lovească mai mult pe unul decât pe celălalt.

La așezarea impozitelor în toate țările se pornește de la egalitatea matematică dar, ea se corectează prin prisma situației personale a plătitorului. Pentru a asigura și egalitatea personală se pot introduce un sistem de deduceri din masa impozabilă, cote progresive de impunere (mai ales în tranșă), norme de venit la impozitul pe avere etc.

Principiile de politică financiară se referă la randamentul impozitului, la stabilitatea și la elasticitatea acestuia.

Randamentul impozitului se masoară prin raportarea sumei globale colectată într-un interval dat și cheltuielile făcute de autoritatea publică în vederea colectării acesteia.

Randamentul impozitului presupune asigurarea următoarelor condiții:

universalitatea impozitului – adică toți cei care au un venit trebuie să platească;

economia de cheltuieli – adică constituirea unui sistem instituțional cât mai ieftin;

ineluctabilitatea – adică neputința sustragerii de la plata impozitelor și, astfel, micșorarea posibilităților de evaziune fiscală;

anestezia fiscală – presupune a asigura unui impozit, la introducerea lui, o anumită capacitate de suportabilitate.

Stabilitatea și elasticitatea impozitului sunt două principii simetrice. Un impozit este stabil dacă el nu urmeaza întocmai toate variațiile conjuncturale care afectează materia impozabilă. Elasticitatea semnifică absența reacției materiei impozabile la variația cotei de impunere. Există în toate economiile un conflict deschis între randamentul și echitatea impozitului. În teorie nu există acest conflict, în sensul că, cu cât mai bine este așezat un impozit și este repartizată sarcina fiscală pe membrii societății, cu atât mai mare este randamentul acestuia. În realitate însă, circulă zicala: "impozitele productive nu sunt juste, iar impozitele juste nu sunt productive".

Principii de politică economică se referă la modelarea impozitelor astfel încât să asigure intervenția statului în viața economică. Astfel, fie că se introduc noi impozite, fie că se redimensionează unele din impozitele existente, acest lucru se face nu doar pentru a produce venituri, cât și pentru a asigura intervenția statului în economie. Ca atare, vechiului conflict dintre randamentul și echitatea impozitelor, i se mai adaugă un altul între randament și intervenționism.

1.2 Locul impozitelor pe avere în sistemul de impozite

Locul impozitelor pe avere între categoriile de impozite

Pentru clasificarea impozitelor se folosesc mai multe criterii deoarece unul și același impozit poate avea diferite implicații în viața social-economică, în funcție de poziția de pe care a fost apreciat. Sintetizand tipologiile facute de mai multi autori a criteriilor de clasificare a impozitelor, am ajuns la urmatoarele:

a)impactul asupra suportatorului;

b) neutralitatea față de contribuabil;

c) obiectul impozabil;

d) scopul introducerii impozitului;

e) frecvența perceperii;

f) locul în care impozitul se face venit.

a) În funcție de impactul asupra suportatorului regăsim:

impozite directe – se stabilesc în sarcina plătitorului fie în funcție de venitul pe care îl obține, fie în funcție de averea sa. Ca regulă generală, la impozitele directe plătitorul și suportatorul impozitului sunt una și aceeași persoană.

impozitele indirecte – nu se stabilesc în mod direct pe plătitor, ci asupra vânzării de bunuri sau prestărilor de servicii și lucrări. Ele vizeaza cheltuirea veniturilor, motiv pentru care mai sunt denumite impozite pe cheltuieli. La impozitele indirecte suportatorul este cu totul altă persoană decât plătitorul, în cele din urmă, suportatorul fiind consumatorul final.

b) În funcție de neutralitatea față de contribuabil:

impozite reale – se stabilesc în funcție de mărimea materiei impozabile (imobile, pământ etc) făcând abstracție de situația personală a plătitorului;

impozite personale- sunt cele ce țin cont de situația contribuabilului și sunt reprezentate, în special, de impozitele pe venit; se mai numesc și impozite subiective;

c) După obiectul impozabil impozitele pot fi:

impozite pe venit;

impozite pe avere;

impozite pe cheltuieli (pe consum).

d) După scopul introducerii impozitului:

impozite cu caracter fiscal – adică urmăresc să producă venituri pentru buget și se vizează randamentul lor;

impozite cu caracter de ordine – adică cu scopul de a asigura ordine într-un anumit sector (spre exemplu, taxa pe divorț).

e) În funcție de frecvența perceperii regăsim:

impozite permante (marea majoritate);

impozite incidentale (spre exemplu, asupra imbogățiților de razboi).

f) În funcție de locul în care impozitul se face venit:

impozite federale;

impozite ale statelor;

impozite ale colectivităților locale.

Locul impozitelor pe avere în structura resurselor bugetare

Institurea acestor impozite a fost facuta din cauza ca diferite persoane fizice si juridice au drept de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile.

In practica fiscala din diferite tari, impozitele pe avere se intalnesc sub urmatoarele forme:

impozite asupra averii propriu-zise;

impozite pe circulatia averii;

impozite pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii.

Impozitele asupra averii propriu-zise pot fi intalnite atat ca impozite stabilite asupra averii, dar platite din venitul obtinut de pe urma averii respective, cat si ca impozite instituite pe substanta averii. Impozitele asupra averii propriu-zise care se intalnesc mai frecvent sunt:

impozitele pe proprietatile imobiliare;

impozitele asupra activului net.

Impozitele pe proprietatile imobiliare se intalnesc cel mai adesea sub forma impozitelor asupra terenurilor si cladirilor. Aceste impozite au ca baza de impunere fie valoarea de inlocuire sau valoarea declarata de proprietar, fie veniturile capitalizate privind bunurile respective. Cotele de impunere sunt in general scazute si sunt diferentiate atat in functie de categoria de folosinta a terenului, cat si de amplasamentul acestuia.

Impozitele asupra activului net au ca obiect intreaga avere mobila si imobila pe care o detine un contribuabil. La plata acestui impozit in unele tari sunt supuse atat persoanele fizice cat si cele juridice, iar in altele fie numai persoanele fizice, fie numai societatile de capital.

Impozitele pe circulatia averii se instituie in legatura cu trecerea dreptului e proprietate asupra unor bunuri mobile si imobile de la o persoana la alta. In aceasta categorie de impozite, se afla:

impozitele pe succesiuni;

impozitele pe donatii;

impozitele pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri imobile;

impozitele pe hartiile de valoare (actiuni, obligatiuni, etc.);

impozitele pe circulatia capitalurilor si a efectelor comerciale.

Impozitele pe succesiuni au ca obiect al impunerii averea primita drept mostenire de o persoana fizica si vizeaza numai circulatia bunurilor intre persoanele fizice. Impozitul poate fi stabilit fie global pentru toata averea lasata mostenire, fie separat pentru partea de avere ce revine fiecarui mostenitor. Calcularea impozitului se face pe baza unor cote progresive, iar nivelul acestora este diferentiat atat in functie de valoarea averii care face obiectul succesiunii, cat si in functie de gradul de rudenie existent intre persoana decedata (decujus) si mostenitorii acesteia (impozitul este mult mai mare cu cat succesorul este ruda mai indepartata cu persoana decedata).

Impozitele pe donatii au fost introduse pentru a preveni ocolirea platii impozitului pe succesiuni, in cazul in care are loc efectuarea de donatii de avere in timpul vietii. Impozitul cade in sarcina persoanei care primeste donatia (donatar) si se calculeaza pe baza unor cote progresive. Nivelul progresivitatii este influentat de valoarea averii donate si de gradul de rudenie dintre donator si donatar.

Impozitele pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri imobile cad in sarcina cumparatorilor. In unele tari pentru calcularea impozitului se utilizeaza cote proportionale, iar in altele cote progresive.

Impozitele pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii au ca obiect sporul de valoare pe care l-au inregstrat unele bunuri in cursul unei perioade de tmp. Ca impozite de acest gen putem mentiona:

impozitul pe surplusul de valoare imobiliara;

impozitul pe sporul de avere realizat in timp de razboi..

Impozitul pe surplusul de valoare imobiliara a fost introdus pentru impunerea sporului de valoare inregistrat de anumite bunuri imobiliare in intervalul de timp de la cumparare si pana la vanzare, fara ca proprietarul sa fi efectuat o cheltuiala in acest scop.

Impozitul pe sporul de avere realizat in timp de razboi are ca obiect averea dobandita in timpul sau ca urmare a razboiului. Cu toate ca impozitul se calcula in cote progresive, el n-a avut un randament prea ridicat, deoarece existau numeroase cai de sustragere de la impunere si se platea in moneda depreciata in urma inflatiei.

Impozitele pe avere s-au diversificat ca impozite propriuzise asupra averii avînd ca obiect valoarea bunurilor mobile și imobile ale fiecărui contribuabil, impozite asupra circulației averii cum sînt cele pe succesiuni, donații de imobile, pe actele de vînzare-cumpărare a bunurilor imobile etc., precum și impozite pe substanța averii ca impozite excepționale percepute de exemplu pe averea obținută în împrejurări de război.

Instituirea acestor impozite a fost facuta in stransa legatura cu faptul ca diferite personae fizice si juridice au drept de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile.

In practica fiscala din diferite tari, impozitele pe avere se intanesc sub urmatoarele forme: impozite asupra avrii propriu-zise, impozite pe circulatia averii si impozite pe sporul de avere sau pe resterea valorii averii.

Impozitele asupra averii propriu-zise pot fi intalnite atat ca impozite stabilite asupra averii, dar platite din venitul obtinut de pe urma averii respective, cat si ca impozite instituite pe substanta averii. Acestea din urma conduc lamicsorarea materiei impozabile, deoarece se platesc chiar din substanta averii supuse impunerii, motiv pt care se intalnesc foarte rar ca impozite cu character permanent. Ele sunt introduce, de regula, ca impozite exceptionale pe avere, care se percep o singura data( de exemplu, in timpul sau dupa terminarea unui razboi).

Ca impozite asupra averii propriu-zise care se intalnesc mai frecvent, putem aminti:impozitele pe proprietati imobiliare si impoziteleasupra activului net.

Impozitele pe proprietatile imobiliare se intalnesc cel mai adesea sub forma impozitelor asupra terenurilor si cladirilor. Aceste impozite au ca baza de impunere fie valoarea de inlocuire sau valoarea declarata de proprietar, fie veniturile capitalizate pivind bunurile respective. Cotele de impunere sunt in general scazute. Apelarea la impozitele pe terenuri si cladiri se face atat din considerente de ordin financiar (procurarea de venituri pentru bugetul statului), cat si din alte motive. Impozitul pe propritataea funciara este concepu si ca un instrument de influentarea a a modului de folosinta a fondului funciar. In acest sens, cotele de impozit sunt differentiate atat in functie de categoria de folosinta a terenului, cat si de amplasamentul acestuia.

Impozitul asupra activului net are ca obiact intreaga avere mobile si imobila pe care o detine un contribuabil. Desi, in principiu, sub incidenta acestui impozit ar trebui sa cada toate activele care pot fi evaluate, in realitate se impugn doar patrimoniul agricol si cel forestier, fondul funciar, bunurile mobile si immobile utilizate pt desfasurarea de activitati comerciale, profesii libere etc. din care s-au dedus datoriile care le graveaza. Pt calcularea impozitului pe activul net se folosesc fie cate proportionale, fie cote progressive.

Impozitele pe circulatia averii se instituie in legatura cu trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile si immobile de la o persoana la alta. In aceasta categorie intalnim: impozitul pe succesiuni, impozitul pe donatii, impozitul pe actele de vanzare-cumparare, impozitul pe circulatia capitalurilor.

Capitolul 2

Cadrul legislativ privind impozitelor pe avere

2.1 Primele inițiative legislative.

Impozitele pe avere au apărut încă din anul 1981 si au fost emise de „Marea Adunare Națională” în legea nr. 25 din 23 decembrie. Această lege facea referire la impozitele si taxele locale din care fac parte si impozitele pe avere.

Legea nr. 25 prevedea în articolul 1 că „Impozitele si taxele locale constituie un mijloc de participare a cetatenilor , a unitatilor socialiste si a altor persoane la autogestiunea localitatilor, la formarea fondurilor banesti necesare finantarii obiectivelor si actiunilor prevazute in planul national unic de dezvoltare economico-sociala.”. Multe din prevederile legilor cu privire la impozitele pe avere s-au schimbat odata cu trecerea de la socialism la capitalism. Astfel această lege a fost modificată cu trecerea timpului, în 1994 cu legea nr. 27 din 27 mai, apoi cu “O.U.G. nr.84/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr.27/1994 privind impozitele și taxele locale”, după care cu “O.G. nr.36/2002 privind impozitele și taxele locale”, toate modificările oprindu-se la “Hotarare nr. 783 din 19 mai 2004 privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele si taxele locale si alte taxe asimilate acestora, aplicabile in anul fiscal 2005”

Guvernul câtorva țări vor cere declarații fiscale de la contribuabili (bunuri și venituri) și de la acestea se cere un impozit pe valoare netă (venituri – cheltuieli), precum procent din valoarea netă sau procent din valoarea netă ce depășește o anumită limită. Aceasta taxa este valabilă atât pentru persoane fizice, cât și pentru cele juridice, în unele cazuri.

În Franța impozitul pe venitul net pentru persoane fizice se numește impozit de solidaritate pe avere.În alte locuri impozitul poate fi numit (cunoscut) ca și impozit capital, impozit/taxa de echitate, taxa pe valoarea netă sau taxa pe avere.

Majoritatea guvernelor care aplică această taxă pe valoarea netă sunt mari consumatoare cu o pondere mare a ratei PNB-ului și nici o taxa unde acestea sunt aplicabile/valabile nu aduce un aport mai mare de 0.3% din totalul impozitelor aplicate.

În UE doar Franța, Spania, Grecia, Luxemburg si Suedia aplică taxa pe avere, deși adesea prin rate (procente) mai scăzute se obțin impozite mai ridicate decât în Franța. Țările europene care au adunat vreo taxă de acest gen în ultimii 5 ani, începând cu 2003 sunt: Austria, Danemarca și Germania.

În Finlanda începând cu 1 ianuarie 2006, taxa pe avere a fost abolită. În alte țări precum Belgia și Marea Britanie nu a existat asemenea taxă. Odata cu îndepărtarea taxei pe proprietate în SUA planificată pentru 2010, câtiva analiști guvernamentali propun un procent de 1% din taxa pe valoare netă pentru cei cu un venit de 100 mil. $.

De când a început administrația Reagen în 1981 valoarea netă a averii individului, de multe ori s-a dublat/triplat, chiar dacă a fost ajustată în ninflație.

Diferența dintre cei bogați și cei săraci a crescut la cel mai înalt nivel începand cu 1890 in SUA.

Așa cum rezultă din datele prezentate în tabelul de mai jos, „aportul impozitelor pe avere la formarea veniturilor fiscale se situează, în marea majoritate a țărilor dezvoltate cuprinse în analiza sub 10%, Numai în Statele Unite, în anul 1995, impozitele pe avere au contribuit cu ceva peste 11% la formarea veniturilor fiscale ale statului.În țările în curs de dezvoltare, ca de altfel și în cele aflate în tranziție, aportul impozitelor pe avere la constituirea veniturilor fiscale este, în general, sub nivelul înregistrat în țările dezvoltate, ceea ce înseamnă că averea este de dimensiuni mai reduse”.

Tabel 2.1. Ponderea impozitelor pe avere în totalul veniturilor fiscale ale statului în 24 de țări, în perioada 1988 – 2005 – în % –

Sursa: I.M.F., Government Finance Statistics Yearbook, 2001

2.2 Reglementări actuale generale în domeniul impozitelor pe avere

In practica fiscala internationala, impozitele pe avere se prezinta sub urmatoarele forme:

impozite asupra averii propriu-zise;

impozite pe circulatia averii;

impozite pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii.

Impozitele asupra averii propriu-zise

Impozitele asupra averii propriu-zise pot fi intâlnite atât ca impozite stabilite asupra averii, dar platile din veniturile obtinute de pe urma averii respective, cât si ca impozite instituite pe substanta averii. Cele mai frecvent utilizate impozite asupra averii propriu-zise sunt:

a) impozitele pe proprietati imobiliare:

se intâlnesc cel mai adesea sub forma impozitelor asupra terenurilor si cladirilor;

au ca baza de impunere, fie valoarea de inlocuire sau valoarea declarata de proprietar, fie veniturile capitalizate privind bunurile respective;

cotele de impunere sunt in general scazute.

b) impozitul asupra activului net:

are ca obiect intreaga avere mobila si imobila pe care o detine un contribuabil;

se aplica diferit, astfel:

in unele tari (de exemplu Suedia, Austria, Germania etc.) la plata acestui impozit sunt supuse atât persoanele fizice, cât si cele juridice;

in alte tari (Danemarca, Olanda) acest impozit este platit numai de persoanele fizice;

exista anumite tari (de exemplu Canada) unde impozitul este platit numai de societatile de capital.

pentru calcularea lui se folosesc fie cotele progresive (in Suedia, Danemarca, Elvetia etc.), fie cotele proportionale (in Germania, Austria, Olanda etc.).

Impozitele pe circulatia averii

Impozitele pe circulatia averii se instituie in legatura cu trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile si imobile de la o persoana la alta. In aceasta categorie se includ:

impozitul pe succesiuni;

impozitul pe donatii;

impozitul pe actele de vânzare-cumparare a unor bunuri imobile;

impozitul pe hârtiile de valoare (actiuni, obligatiuni etc.);

impozitul pe circulatia capitalurilor si a efectelor comerciale s.a.

Dintre impozitele pe circulatia averii, cel mai des intâlnite sunt:

a) impozitul pe succesiuni:

obiectul impunerii il constituie averea primita drept mostenire de o persoana fizica;

se stabileste, fie global pentru intreaga avere lasata mostenire (ca de exemplu in SUA, Australia, Marea Britanie etc.), fie separat pentru partea de avere ce revine fiecarui mostenitor (ca de exemplu Germania, Belgia, Franta, Suedia etc.);

se calculeaza pe baza unor cote progresive, iar nivelul acestora se diferentiaza atât in functie de valoarea averii care face obiectul succesiunii cât si in functie de gradul de rudenie dintre decujus (persoana decedata) si mostenitorul acesteia (la aceeasi valoare a averii lasate mostenire, impozitul este cu atât mai mare, cu cât succesorul este ruda mai indepartata cu persoana decedata);

vizeaza numai circulatia bunurilor intre persoanele fizice.

b) impozitul pe donatii:

a fost introdus pentru a preveni ocolirea platii impozitului pe succesiuni, când are loc efectuarea de donatii de avere in timpul vietii;

obiectul impozitului il constituie averea primita drept donatie de catre o persoana;

cade in sarcina persoanei care primeste donatia (care se numeste donatar) si se calculeaza pe baza unor cote progresive al caror nivel este influentat de:

valoarea averii donate;

gradul de rudenie intre donator si donatar;

momentul si scopul donatiei (uneori).

c) impozitul pe actele de vânzare-cumparare a unor bunuri mobile si imobile:

se utilizeaza frecvent;

cade in sarcina cumparatorilor;

se calculeaza fie pe baza unor cote proportionale, fie pe baza unor cote progresive.

Impozitele pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii

Impozitele pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii au ca obiect sporul de valoare pe care l-au inregistrat unele bunuri in cursul unei perioade de timp;

In aceasta categorie se includ:

impozitul pe plusul de valoare imobiliara;

impozitul pe sporul de avere dobândit in timp de razboi

a) impozitul pe plusul de valoare imobiliara:

a fost introdus pentru impunerea sporului de valoare inregistrat de anumite bunuri imobiliare (cladiri, terenuri) in perioada de la cumparare si pâna la vânzare, fara ca proprietarul sa fi efectuat o cheltuiala in acest scop;

subiectul impozitului este vânzatorul bunurilor imobiliare, iar obiectul supus impunerii este diferenta intre pretul de vânzare si pretul de cumparare al bunului respectiv.

b) impozitul pe sporul de avere dobândit in timp de razboi:

obiectul impozitului il constituie averea dobândita in timpul sau ca urmare nemijlocita a razboiului;

desi se calcula in cote progresive, el n-a avut un randament ridicat, deoarece existau multiple modalitati de sustragere de la impunere si se platea in moneda depreciata de inflatie.

In ceea ce priveste impozitele pe avere in România, ele se intâlnesc atât sub forma unor impozite pe averea propriu-zisa, cât si a impozitelor pe circulatia averii. Dintre impozitele pe averea propriu-zisa mai importante sunt impozitele pe cladiri si terenuri. Impozitul pe cladiri se plateste atât de persoanele fizice, cât si juridice detinatoare de cladiri. De la plata acestui impozit se acorda anumite inlesniri. Astfel, sunt scutite de plata impozitului:

cladirile care sunt considerate monumente istorice, de arhitectura si arheologie;

muzeele si casele memoriale (exceptie fac spatiile acestora care sunt folosite in alte scopuri);

cladirile care prin destinatie, constituie lacasuri de cult si apartinând cultelor recunoscute de lege;

cladirile invalizilor si veteranilor de razboi.

Pentru persoanele fizice, impozitul pe cladiri se calculeaza prin aplicarea unei anumite cote procentuale (0,2% in mediul urban si 0,1% in mediul rural) asupra valorii cladirilor. Pentru persoanele juridice, impozitul se calculeaza prin aplicarea unei anumite cote (stabilita de consiliul local si cuprinsa intre 0,5% si 1%) asupra valorii de inventar a cladirilor, actualizate conform prevederilor legale. Valoarea cladirilor aflate in proprietatea persoanelor fizice se stabileste pe baza criteriilor si a valorilor impozabile prevazute de lege. Conform legii, valoarea impozabila pe m2 este diferentiata in functie de felul si destinatia cladirilor, precum si in functie de dotarile acestora (cu sau fara instalatii de apa, canalizare, electrica, incalzire). Impozitul pe teren se percepe de la persoanele fizice care detin in proprietate anumite suprafete de tern. Se stabileste in suma fixa pe m2 de tern, insa nivelul sau este diferentiat pe categorii de localitati (municipii, orase si comune), iar in cadrul acestora pe zone.

Instituirea acestor impozite a fost făcută în strânsă legătură cu făptul că diferite persoane fizice și juridice au drept de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile. În practica fiscală din diferite țări, impozitele pe avere se întâlnesc sub următoarele forme:

impozite asupra averii propriu-zise

impozite pe circulația averii

impozite pe sporul de avere sau pe creșterea valorii averii.

Impozitele asupra averii propriu-zise pot fi întâlnite atât ca impozite stabilite asupra averii,dar plătite din venitul obținut de pe urma averii respective, cât și ca impozite instituite pe substanța averii. Acestea din urmă conduc la micșorarea materiei impozabile, deoarece se plătesc chiar din substanța averii supuse impunerii, motiv pentru care se întâlnesc foarte rar ca impozite cu caracter permanent. Ele sunt introduse, de regulă, ca impozite excepționale pe avere, care se percep o singură dată (de exemplu, în timpul sau după terminarea unui război).

Ca impozite asupra averii propriu-zise care se întâlnesc mai frecvent, putem aminti:

impozitele pe proprietăți imobiliare

impozitele asupra activului net.

Impozitele pe proprietățile imobiliare se întâlnesc cel mai adesea sub forma impozitelor asupra clădirilor și terenurilor. Aceste impozite au ca bază de impunere fie valoarea de înlocuire sau valoarea declarată proprietar, fie veniturile capitalizate privind bunurile respective. Cotele de impunere sunt în general scăzute. Apelarea la impozitele pe terenuri clădiri se tace atât din considerente de ordin financiar (procurarea venituri pentru bugetul statului), cât și din alte motive. Astfel de exemplu, practicarea impozitului pe terenurile de construcții vizează și influențarea proprietarilor acestora pentru a le vinde în vederea realizării de construcții și, deci, prevenirea speculei. Impozitul pe proprietatea funciară este conceput și ca un instrument de influențare a modului de folosință a fondului funciar, în acest sens, cotele de impozit sunt diferențiate atât în funcție de categoria de folosință a terenului, cât și de amplasamentul acestuia.

Impozitul pe averea imobilă este deseori criticat fiindcă nu stimulează creșterea averii și nu este suficient de elastic. Aceste carențe sunt legate de faptul că nivelul cotelor de impozit se schimbă greu și ca atare poate fi adaptat necesităților reclamate de agravarea procesului inflaționist. Totodată, din cauza deficiențelor pe care le prezintă impunerea (exemplu, modul de determinare a materiei impozabile face posibilă subevaluarea acesteia), acest impozit capătă adesea un caracter regresiv.

A. Impozitul pe cladiri

Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care nu se prevede diferit. Impozitul pe clădiri, se datorează către bugetul local al unității administrativ-teritoriale în care este amplasată clădirea. În cazul unei clădiri, aflată în administrarea sau în folosința, după caz, a altei persoane și pentru care se datorează chirie în baza unui contract de închiriere, impozitul pe clădiri se datorează de către proprietar. În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spațiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă. Clădire este orice construcție care servește la adăpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalații și de altele asemenea.

Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru:

1. clădirile instituțiilor publice și clădirile care fac parte din domeniul public și privat al unei unități administrativ-teritoriale, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

2. clădirile care, potrivit legislației în vigoare, sunt considerate monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee sau case memoriale, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

3. clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute de lege și părțile lor componente locale, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

4. clădirile instituțiilor de învățământ preuniversitar sau universitar, autorizate provizoriu sau acreditate, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

5. clădirile unităților sanitare de interes național care nu au trecut în patrimoniul autorităților locale;

6. clădirile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

7. clădirile aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", atribuite conform legii;

8. construcțiile și amenajările funerare din cimitire, crematorii;

9. clădirile sau construcțiile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii;

10. clădirile trecute în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale în lipsă de moștenitori legali sau testamentari;

11. oricare dintre următoarele construcții speciale:

a) sonde de țiței, gaze, sare;

b) platforme de foraj marin;

c) orice centrală hidroelectrică, centrală termoelectrică, centrală nuclearoelectrică, stație de transformare și de conexiuni, clădire și construcție specială anexă a acesteia, post de transformare, rețea aeriană de transport și distribuție a energiei electrice și stâlpii aferenți acesteia, cablu subteran de transport, instalație electrică de forță;

d) canalizații și rețele de telecomunicații subterane și aeriene;

e) căi de rulare, de incintă sau exterioare;

f) galerii subterane, planuri înclinate subterane și rampe de puț;

g) puțuri de mină;

h) coșuri de fum;

i) turnuri de răcire;

j) baraje și construcții accesorii;

k) diguri, construcții-anexe și cantoane pentru intervenții la apărarea împotriva inundațiilor;

l) construcții hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătățiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele și stațiile de pompare aferente canalelor;

m) poduri, viaducte, apeducte și tuneluri;

n) rețele și conducte pentru transportul sau distribuția apei, produselor petroliere, gazelor și lichidelor industriale, rețele și conducte de termoficare și rețele de canalizare;

o) terasamente;

p) cheiuri;

q) platforme betonate;

r) împrejmuiri;

s) instalații tehnologice, rezervoare și bazine pentru depozitare;

t) construcții de natură similară stabilite prin hotărâre a consiliului local.

Construcțiile de natură similară celor de mai sus avizate prin hotărâre a consiliilor locale, sunt scutite de impozit pe clădire pe durata existenței construcției, până când intervin alte modificări.

Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirea unei persoane fizice dacă:

a) clădirea este o locuință nouă realizată în condițiile Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare; sau

b) clădirea este realizată pe bază de credite, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuințe, aprobată și modificată prin Legea nr. 82/1995, cu modificările și completările ulterioare.

Scutirea de impozit prevăzută în condițiile Legii locuinței nr. 114/1996 se aplică pentru o clădire timp de 10 ani de la data dobândirii acesteia. În cazul înstrăinării clădirii, scutirea de impozit nu se aplică noului proprietar al clădirii.

În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare la valoarea impozabilă a clădirii. Cota de impozitare este de 0,2% pentru clădirile situate în mediul urban și de 0,1% pentru clădirile din mediul rural. Valoarea impozabilă a unei clădiri se determină prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a clădirii, exprimată în metri pătrați, cu valoarea corespunzătoare din tabelul următor:

Tabel 2.2. Valoarea pe metru patrat de construcție

Suprafața construită desfășurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol, exceptând suprafețele podurilor care nu sunt utilizate ca locuință și suprafețele scărilor și teraselor neacoperite. Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de amplasarea clădirii, prin înmulțirea sumei determinate cu coeficientul de corecție corespunzător, prevăzut în următorul tabel:

Tabel 2.3. Clasarea locației în care este construită clădirea

În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente, coeficientul de corecție se reduce cu 0,10. În cazul unei clădiri finalizate înainte de 1 ianuarie 1951, valoarea impozabilă se reduce cu 15%. În cazul unei clădiri finalizate după 31 decembrie 1950 și înainte de 1 ianuarie 1978, valoarea impozabilă se reduce cu 5%. Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafața construită desfășurată a clădirii se determină prin înmulțirea suprafeței utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,20.

Dacă o persoană fizică are în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuință, care nu sunt închiriate unei alte persoane, impozitul pe clădiri se majorează după cum urmează:

a) cu 15% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

b) cu 50% pentru cea de-a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

c) cu 75% pentru cea de-a treia clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

d) cu 100% pentru cea de-a patra clădire și următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

În cazul deținerii a două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determină în funcție de ordinea în care proprietățile au fost dobândite, așa cum rezultă din documentele ce atestă calitatea de proprietar.

Persoanele fizice care nu datorează acest impozit au obligația să depună o declarație specială la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în raza cărora își au domiciliul, precum și la cele în raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora. Modelul declarației speciale va fi cel prevăzut prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.

În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii. Cota de impozit se stabilește prin hotărâre a consiliului local și poate fi cuprinsă între 0,5% și 1%, inclusiv. Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare. În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%. În cazul unei clădiri care a fost reevaluată conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar a clădirii este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului imediat după reevaluare. În cazul unei clădiri care a fost dobândită înainte de 1 ianuarie 1998 și care după această dată nu a fost reevaluată, cota impozitului pe clădiri este stabilită de consiliul local între 5% și 10% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii, până la data primei reevaluări, înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice.În cazul unei clădiri ce face obiectul unui contract de leasing financiar se aplică următoarele reguli:

a) impozitul pe clădire se datorează de proprietar;

b) valoarea care se ia în considerare la calculul impozitului pe clădiri este valoarea clădirii înregistrată în contractul de leasing financiar.

Impozitul pe clădiri se aplică pentru orice clădire deținută de o persoană juridică aflată în funcțiune, în rezervă sau în conservare, chiar dacă valoarea sa a fost recuperată integral pe calea amortizării.

În cazul unei clădiri care a fost dobândită sau construită de o persoană în cursul anului, impozitul pe clădire se datorează de către persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită sau construită. În cazul unei clădiri care a fost înstrăinată, demolată sau distrusă, după caz, în cursul anului, impozitul pe clădire încetează a se mai datora de persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost înstrăinată, demolată sau distrusă.

În cazurile prevăzute în aliniatul de mai sus impozitul pe clădiri se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane. În cazul extinderii, îmbunătățirii, distrugerii parțiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente, impozitul pe clădire se recalculează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost finalizată modificarea.

Orice persoană care dobândește sau construiește o clădire are obligația de a depune o declarație de impunere la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau construirii.

Orice persoană care extinde, îmbunătățește, demolează, distruge sau modifică în alt mod o clădire existentă are obligația să depună o declarație în acest sens la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile de la data la care s-au produs aceste modificări.

Impozitul pe clădiri se plătește anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 noiembrie, inclusiv. Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

B. Impozitul pe teren

Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care se prevede altfel.Impozitul prevăzut denumit în continuare impozit pe teren, se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia este situat terenul. În cazul unui teren, aflat în administrarea sau în folosința, după caz, a altei persoane și pentru care se datorează chirie/arendă în baza unui contract de închiriere/arendare, impozitul pe teren se datorează de către proprietar. Dacă terenul este deținut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.

Nu se plăteste impozit pe teren pentru:

a) terenul aferent unei clădiri, pentru suprafața de teren care este acoperită de o clădire;

b) orice teren al unui cult religios recunoscut de lege și al unei unități locale a acestuia, cu personalitate juridică;

c) orice teren al unui cimitir, crematoriu;

d) orice teren al unei instituții de învățământ preuniversitar și universitar, autorizată provizoriu sau acreditată;

e) orice teren al unei unități sanitare de interes național care nu a trecut în patrimoniul autorităților locale;

f) orice teren deținut, administrat sau folosit de către o instituție publică, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice;

g) orice teren aferent unei clădiri a unei instituții publice sau unei clădiri care face parte din domeniul public sau privat al unei unități administrativ-teritoriale, exceptând suprafețele acestuia folosite pentru activități economice;

h) orice teren degradat sau poluat, inclus în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea acestuia;

i) terenurile care prin natura lor și nu prin destinația dată sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură, orice terenuri ocupate de iazuri, bălți, lacuri de acumulare sau căi navigabile, cele folosite pentru activitățile de apărare împotriva inundațiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă, cele folosite ca zone de protecție definite în lege, precum și terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, încadrate astfel printr-o hotărâre a consiliului local, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeței solului;

j) orice terenuri legate de sistemele hidrotehnice sau de navigație, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele și stațiile de pompare aferente acestora, precum și terenurile aferente lucrărilor de îmbunătățiri funciare;

k) terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naționale, drumuri principale administrate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A., zonele de siguranță a acestora, precum și terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranță;

l) terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii;

m) terenurile trecute în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale în lipsă de moștenitori legali sau testamentari;

Impozitul pe teren se stabilește luând în calcul numărul de metri pătrați de teren, rangul localității în care este amplasat terenul și zona și/sau categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local. În cazul unui teren amplasat în intravilan, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea numărului de metri pătrați ai terenului cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:

Tabel 2.4. Valoarea pe metru patrat de construcție

Dacă terenul este amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul pe teren se stabilește după cum urmează:

prin înmulțirea numărului de metri pătrați de teren cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul de mai sus

prin înmulțirea rezultatului cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut

Numărul de metri pătrați de teren se înmulțește cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:

Tabel 2.5. Prețul pe mp de construcție în funcție de categoria de folosință

Suma stabilită se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut în următorul tabel:

Tabel 2.6. Coeficientul de corecției și rangul localității

În cazul unui teren amplasat în extravilan, indiferent de rangul localității, categoria de folosință și zona unde este situat, impozitul pe teren este de 10.000 lei/ha.

Pentru un teren dobândit de o persoană în cursul unui an, impozitul pe teren se datorează de la data de întâi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobândit. Orice operațiune juridică efectuată de o persoană în cursul unui an, care are ca efect transferul dreptului de proprietate asupra unui teren, persoana încetează a mai datora impozitul pe teren începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a fost efectuat transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

În cazurile din aliniatul de mai sus impozitul pe teren se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane. Dacă încadrarea terenului în funcție de poziție și categorie de folosință se modifică în cursul unui an sau în cursul anului intervine un eveniment care modifică impozitul datorat pe teren, impozitul datorat se modifică începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a intervenit modificarea.

Dacă în cursul anului se modifică rangul unei localități, impozitul pe teren se modifică pentru întregul teren situat în intravilan corespunzător noii încadrări a localității, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a intervenit această modificare.

Orice persoană care dobândește teren are obligația de a depune o declarație privind achiziția terenului la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data achiziției. Când persoana modifică folosința terenului are obligația de a depune o declarație privind modificarea folosinței acestuia la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data modificării folosinței.

Impozitul pe teren se plătește anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 noiembrie, inclusiv. Pentru plata cu anticipație a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

Impozitul asupra activului net are ca obiect întreaga avere mobilă și imobilă pe care o deține un contribuabil.La plata acestui impozit în unele țări sunt supuse atât persoanele fizice cât și cele juridice (de exemplu, în Germania, Suedia, Austria etc.), iar în altele fie numai persoanele fizice (este cazul Olandei și Danemarcei), fie numai societățile de capital (de exemplu Canada). Deși, în principiu, sub incidența acestui impozit ar trebui să cadă toate activele care pot fi evaluate, în realitate se impun doar patrimoniul agricol și cel forestier, fondul funciar, bunurile mobile și imobile utilizate pentru desfășurarea de activități comerciale, profesii libere etc. din care s-au dedus datoriile care le grevează. Pentru calcularea impozitului pe activul net se folosesc fie cote proporționale (în Germania, Olanda, Austria etc), fie cote progresive (în Danemarca, Suedia, Elveția etc.)

Impozitele pe circulația averii se instituie în legătură cu trecerea Dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile și imobile de la.o persoană la alta în categoria impozitelor pe circulația averii, întâlnim: impozitul pe succesiuni, impozitul pe donații, impozitul pe actele de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile, impozitul pe hârtiile de valoare (acțiuni, obligațiuni etc.), impozitul pe circulația capitalurilor și. a efectelor comerciale etc. Dintre acestea, cel mai des întâlnite sunt impozitele pe succesiuni, donații și pe actele de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile.

În cazul impozitului pe succesiuni, obiectul impunerii îl constituie averea primită drept moștenire de o persoană fizică. Impozitul poate fi stabilit fie global pentru toată averea lăsată moștenire (situație întâlnită în Marea Britanie, SUA, Australia etc.), fie separat pentru partea de avere ce revine fiecărui moștenitor (așa se procedează în Germania, Franța, Belgia, Suedia etc,). Calcularea impozitului se face pe baza unor cote progresive, iar nivelul acestora este diferențiat atât în funcție de valoarea averii care face obiectul succesiunii, cât și în funcție de gradul de rudenie existent între decujus și moștenitorii acestuia. Astfel, la aceeași valoare a averii lăsate moștenire, impozitul este cu atât mai mare, cu cât succesorul este rudă mai îndepărtată cu persoana decedată (decujus).

Deși impozitul pe. succesiuni se calculează în baza unor cote progresive, iar cota maximă a impozitului ajunge uneori până la 80% (ca, exemplu, în Belgia pentru succesiuni de peste 173.525,47 EURO și când succesori sunt alte persoane decât: copiii și soții; frații și surorile; unchii, mătușile, nepoții și nepoatele), totuși el are un randament financiar relativ scăzut. Acest randament scăzut se explică atât prin modul în care se stabilește materia impozabilă, cât și prin facilitățile acordate plătitorilor acestuia. Astfel, modul de stabilire a valorii succesiunii permite ca averea mobiliară să scape, în bună măsură, de la impunere, iar cea.imobiliară să fie subevaluată. Totodată prin plata în rate a impozitului sarcina financiară a succesorului, de regulă, se micșorează, ca urmare deprecierii monetare determinate de agravarea procesului inflaționist.

Impozitul pe succesiuni vizează, evident, numai circulația bunurilor între persoanele fizice.

Impozitul pe donațiuni a fost introdus pentru a preveni ocolirea plății impozitului pe succesiuni, în cazul în care are loc efectuarea de donații de avere în timpul vieții. Obiectul impozitului pe donațiuni constituie averea primită drept donație de către o persoană. Impozitul cade în sarcina persoanei care primește donația și care se numește donatar, și se calculează pe baza unor cote progresive. Nivelul progresivității este influențat de valoarea averii donate de gradul de rudeni între donator și donatar și, uneori, și de momentul și scopul donaței respective. Legat de acest ultim aspect, se întâlnesc donațiuni în vederea morții, donațiuni care produc efecte după moarte, donațiuni între vii și donațiuni pe patul morții.

Prin urmare, impozitele pe succesiuni și pe donațiuni vizează circulația cu titlu gratuit a averii.

În cazul circulației averii cu titlu oneros, se percep impozite cu ocazia vănzării-cumpărării unor bunuri mobiliare sau imobiliare. Astfel de impozite cad în sarcina cumpărătorilor și ele se întâlnesc destul de frecvent. Cu titlu exemplificativ menționăm unele dintre țările mai reprezentative în care ele se practică: Franța, Belgia, Germania, Olanda, Elveția etc. În unele țări, pentru calcularea impozitului se utilizează cote proporționale, iar în altele, cote progresive.

Impozitele asupra creșterii valorii averii au ca obiect sporul de valoare pe care l-au înregistrat unele bunuri în cursul unei perioade de timp. Ca impozite de acest gen putem menționa:

impozitul pe plusul devaloare imobiliară

impozitul pe sporul de avere realizat în timp de război

Impozitul pe plusul de valoare imobiliară a fost introdus pentru impunerea sporului de valoare înregistrat de anumite bunuri imobiliare (terenuri, clădiri) în intervalul de timp de la cumpărare și până la vânzare, fără ca proprietarul să fi efectuat o cheltuială în acest scop. Subiectul acestui impozit este vânzătorul bunurilor imobiliare, iar obiectul supus impunerii este diferența între prețul de vânzare și prețul de cumpărare al bunului respectiv (la acest din urmă preț se adaugă eventualele cheltuieli făcute de proprietar cu modernizarea imobilului respectiv, în perioada de la cumpărare până la vânzare). Valoarea unei averi imobiliare poate să crească în diferite împrejurări, cum sunt: construirea unor căi de comunicație în imediata apropiere a acesteia; extindere perimetrului unui oraș astfel încât un teren să fie scos din circuitul agricol și să fie utilizat pentru construcții de locuințe; executarea unor lucrări edilitare (canalizare, electrificare etc.).

Bunuri imobile și unele bunuri mobile (exemplu: mijloace de transport).Prin modul de așezare, aceste, impozite nu cunosc deosebiri principiale față de impozitele de acest gen instituite în alte țări.

C. Impozitul asupra mijloacelor de transport

Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datorează o taxă anuală pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel.

Impozitul prevăzut este numit în continuare taxa asupra mijloacelor de transport, se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz. În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de locator.

Impozitul asupra mijloacelor de transport nu se aplică pentru:

a) autoturismele, motocicletele cu ataș și mototriciclurile care aparțin persoanelor cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestora;

b) navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței;

c) mijloacele de transport ale instituțiilor publice;

d) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public.

Taxa asupra mijloacelor de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport, conform celor prevăzute în prezentul capitol. În cazul oricăruia dintre următoarele mijloace de transport cu tracțiune mecanică, taxa asupra mijlocului de transport se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestora, prin înmulțirea fiecărui 500 cm3 sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

Tabel 2.7. Valoarea taxei pe mijloacele de transport

În cazul unui ataș, taxa pe mijlocul de transport este de 50% din taxa pentru motocicletele, motoretele și scuterele respective. În cazul unui autovehicul de transport marfă cu masa totală autorizată de peste 12 tone, taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

Tabel 2.8. Valoarea taxei pe mijloacele de transport

În cazul unei combinații de autovehicule (un autovehicul articulat sau tren rutier) de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone, taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

Tabel 2.9. Taxa pe mijloacele de transport

În cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de autovehicule prevăzută în tabelul de mai sus taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

În cazul mijloacelor de transport pe apă, taxa pe mijlocul de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

Tabel 2.10. Taxa pe mijloacele de transport pe apă

Capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată a unui mijloc de transport se stabilește prin cartea de identitate a mijlocului de transport, prin factura de achiziție sau un alt document similar.

În cazul unui mijloc de transport dobândit de o persoană în cursul unui an, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de persoană de la data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost dobândit.

Dacă un mijloc de transport care este înstrăinat de o persoană în cursul unui an sau este radiat din evidența fiscală a compartimentului de specialitate al autorității de administrație publică locală, taxa asupra mijlocului de transport încetează să se mai datoreze de acea persoană începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidența fiscală.

Impozitul asupra mijloacelor de transport se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane. Orice persoană care dobândește/transferă un mijloc de transport sau își schimbă domiciliul/sediul/punctul de lucru are obligația de a depune o declarație cu privire la mijlocul de transport la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale pe a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul/punctul de lucru în termen de 30 de zile inclusiv, de la modificarea survenită.

Taxa asupra mijlocului de transport se plătește anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 noiembrie, inclusiv.

Pentru plata cu anticipație a taxei auto, datorată pentru întregul an de către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. În cazul unui mijloc de transport deținut de un nerezident, taxa asupra mijlocului de transport se plătește integral în momentul înregistrării mijlocului de transport la compartimentul de specialitate al autorității de administrație publică locală.

Capitolul 3

Stabilirea, urmarirea și încasarea impozitelor pe avere

3.1 Restructurarea financiara de stabilire, urmarire și încasare a impozitelor pe avere la nivel de administrații financiare

O data cu schimbarea administrație publice centrale de la Bucuresti, noua guvernare aduce si ea schimbari in viata romanului.Prima sedinta de guvern a dus la modificarea legislatiei fiscale. De anul acesta, toate veniturile vor fi impozitate cu o cota unica de 16%.

Cota unica de impozitare a veniturilor, aprobata in ultima sedinta de guvern de anul trecut, va duce la cresterea deducerilor acordate pentru salarii brute de pana la 10 milioane inclusiv si la scaderea progresiva a deducerilor aferente veniturilor salariale care depasesc acest nivel. Pentru un venit salarial brut cuprins intre 3si 10 milioane lei inclusiv al unei persoane fara copii in intretinere, deducerea personala acordata va fi de 2,5 milioane lei (fata de 2,3 milioane lei pana in prezent). Pentru un venit brut de patru milioane lei, impozitul platit va fi de 131.200 lei (fata de 183.600 lei), rezultand un castig net de 52.400 lei. La un venit brut de 15 milioane lei, deducerea va fi de 1,8 milioane lei (fata de 2,3 milioane lei), iar impozitul se va reduce de la 2,4 milioane lei la 1,6 milioane lei, rezultand un castig net de 790.200 lei. In cazul unui venit brut de 20 milioane lei, deducerea va fi de 1,2 milioane lei (fata de 2,3 milioane lei), iar impozitul va scadea de la 3,9 milioane lei la 2,4 milioane lei, castigul net fiind de 1,5 milioane lei. Veniturile de peste 30 de milioane lei nu mai primesc reduceri.

Persoanelor fizice vor determina scaderea venitilor bugetului de stat cu 31.000 -32.000 de miliarde de lei, din care 24.000 de miliarde de lei la impozitul pe venit, potrivit estimarilor facute de Ionut Popescu, ministrul Finantelor Publice. Autoritatile spera sa compenseze reducerea veniturilor bugetare prin unele majorari de impozite si reducerea economiei subterane. Contributiile pentru asigurarile sociale nu se mai reduc de la 49,5% la 47,5%, asa cum prevedea Lege bugetului pe 2005. Masura a fost luata pentru a evita reducerea veniturilor bugetare cu circa 9.700 de miliarde de lei. O alta masura a fost dublarea impozitului pe veniturile microintreprinderilor de la 1,5% la 3% din cifra de afaceri. Aceasta operatiune va aduce venituri de 5.400 de miliarde de lei. In plus, impozitul pe dividende va fi majorat cu 5% pentru persoanele fizice, urmand sa ajunga la acelasi nivel cu cota perceputa companiilor, de 10%.

O data cu reforma fiscala, firmele pierd noua la suta din ajutorul acordat de stat. Pentru 2004, rata de recuperare a taxelor ramane la 25%

Diminuarea impozitului pe profit de la 25% la 16%, intrata in vigoare la inceputul acestui an, va determina si scaderea ajutorului de care pot beneficia intreprinderile mici si mijlocii pentru investitiile realizate din profitul reinvestit, relateaza Mediafax. Posibilitatea recuperarii impozitului pe profitul reinvestit a fost acordata IMM prin Hotararea Guvernului 1461/2004. Prin program, beneficiarii eligibili pot recupera de la bugetul de stat fonduri in limita impozitului aferent profitului reinvestit. Deoarece cota de impozit a fost diminuata, IMM-urile vor recupera de la stat cel mult 16% din valoarea investitiilor realizate in acest an, fata de 25% anterior.

Masura nu va afecta investitiile realizate anterior datei de 1 ianuarie 2005. Firmele pot recupera, in 2005, impozitul de 25% platit pentru profitul reinvestit in ultimul trimestru al anului trecut.

Hotararea prevede ca facilitatea se aplica firmelor care au cumparat active dupa 1 octombrie 2004 si le-au pus in functiune pana la sfarsitul anului trecut, cu conditia sa nu fi utilizat pentru acestea metoda de amortizare accelerata.

Schema de ajutor de stat mentionata a fost aprobata de Consiliul Concurentei la sfarsitul anului trecut.Sunt considerate eligibile investitiile in capital fix in legatura cu crearea unei noi unitati, extinderea unei unitati existente sau demararea unei activitati care implica o schimbare fundamentala in produsul sau procesul de fabricatie al unei unitati existente, prin rationalizare, diversificare sau modernizare.

Sunt excluse investitiile de inlocuire, destinate conservarii potentialului de productie, care nu aduc un spor de venit, ci au functia economica de a-l mentine, precum si masurile destinate restructurarii financiare a unei intreprinderi aflate in dificultate. Valoarea ajutorului acordat va fi de maximum 50% din valoarea investitiei pentru intreprinderile mari si de 65% pentru IMM. Alte conditii sunt ca activele reprezentand investitii necorporale, cum ar fi brevete si licente, sa fie exploatate exclusiv in intreprinderea beneficiara de ajutor de stat regional, sa fie considerate elemente de activ amortizabile, sa fie achizitionate de la un tert in conditiile pietei, sa figureze in activele societatii beneficiare de ajutor regional si sa ramana in patrimoniul acesteia pe o perioada de cel putin cinci ani.

O alta conditie este independenta societatii, adica firmele care nu fac parte din categoria IMM-urilor sa nu detina mai mult de 25% din capitalul social.

De asemenea, firmele beneficiare trebuie sa mentina investitia pentru cel putin cinci ani, in caz contrar ajutorul de stat urmand sa fie recuperat.

Facilitatea nu se aplica bunurilor care au alte surse de finantare decat profitul brut, cum ar fi creditele, imprumuturile nerambursabile sau civile. Potrivit deciziei Consiliului, perioada de aplicare a schemei de ajutor de stat este anul 2005.

Durata poate fi prelungita pentru perioada 2006-2007, insa orice prelungire trebuie notificata si supusa analizei Consiliului Concurentei inainte de a fi operata.

Legea 346/2004 privind regimul Intreprinderilor Mici si Mijlocii defineste aceste firme ca fiind societatile cu mai putin de 250 de salariati, o cifra de afaceri de cel mult 8 milioane de euro sau active de maxim 5 milioane de euro.

In lipsa altor resurse si daca nu se imbunatateste colectarea, localitatile pierd peste 15.000 de miliarde de lei

Mai putini bani pentru scoli, reparatii in spitale, dar si pentru subventia la energie termica si proiectele de infrastructura. Aceasta este perspectiva sumbra de care primarii se tem pana la rectificarea bugetara. Spitalul Judetean din Slobozia trebuia sa suporte anul acesta mai multe lucrari de reparatii. Proiectele autoritatilor locale sunt acum sub semnul intrebarii, la fel ca si cele vizand drumurile judetene si institutiile de asistenta sociala si culturala. Vinovata pare a fi tocmai masura care a adus atata bucurie oamenilor de afaceri si salariatilor cu venituri mari: cota unica de 16%.

Pentru bugetele localitatilor efectul imediat nu se anunta deloc benefic. Din impozitul pe venitul global (IVG) total colectat in tara, 63% ramane in regiunile in care acesta a fost platit. Alte 23 de procente sunt redistribuite de la bugetul de stat, sub forma sumelor de echilibrare, in judetele in care se colecteaza mai putin. Anul acesta, Guvernul anticipeaza o reducere a incasarilor la impozitul pe venit de 24.000 miliarde de lei, mai mult de jumatate din pierdere putand sa fie resimtita de bugetele locale. "Fata de cele 90 de miliarde programate a ramane dupa colectare in Slobozia, nu mai mizam acum decat pe 50 miliarde de lei", spune Silvian Ciuperca, presedintele Consiliului Judetean Ialomita si al Asociatiei Oraselor din Romania. Golul de venituri de circa 40% ar putea afecta si plata facturilor la energie.

"Luna aceasta nu vom suferi, pentru ca vin bani si din impozitul pe al treisprezecelea salariu. Din martie-aprilie avem insa cheltuieli la investitiile angajate", spune Ciuperca. El spera ca sumele de echilibrare primite de la bugetul de stat vor fi majorate pentru a compensa pierderea si ca Ministerul Finantelor va accepta sa transfere catre bugetele locale o parte a incasarilor din accize si taxe vamale si va majora transferurile din TVA. Pana la rectificarea bugetara spera sa supravietuiasca si orasul Targu-Jiu, unde bugetul local va primi cu circa patru miliarde de lei mai putin in fiecare luna, pierzand o treime din incasarile de pana acum. Scapate de griji nu sunt nici orasele mai bogate. "In Oradea, salariile sunt mai mari, deci si reducerea de venituri din scaderea fiscalitatii va fi accentuata", spune Petru Filip, primarul orasului. El estimeaza un gol de venituri de aproape 100 de miliarde de lei daca nu se imbunatateste colectarea. Adica un sfert din sumele planificate la impozitul pe venit si peste 8% din totalul veniturilor proprii.

Cum fata de 2004 au scazut cu 90 miliarde de lei si realocarile de la bugetul de stat pentru plata salariilor din invatamant, subventia la energie termica, reparatiile la spitale si protectia sociala, primarul anticipeaza probleme in aceste zone sensibile. Pentru programele de investitii, bazate doar pe veniturile proprii, primaria Oradea a gasit solutia intr-un imprumut bancar de 1.200 de miliarde de lei, pe 15 ani, obtinut la sfarsitul saptamanii trecute. Solutia nu este insa la indemana oraselor sarace, chiar si Oradea trebuind sa solicite o perioada de gratie pana in 2008 pentru ca ratele sa nu se suprapuna in urmatorii doi ani cu cele la imprumuturile mai vechi.

"Anticipez probleme si pentru cei care vor sa emita obligatiuni municipale", adauga Filip. Solutia sa pentru rezolvarea problemei in orasele bogate nu este alocarea unei sume mai mari de la bugetul central, ci permisinea de a majora la nivel local o taxa cum este TVA, de la 19% la 19,5% spre exemplu, renuntandu-se la uniformizarea fiscalitatii care franeaza dezvoltarea. Afectat in mod special va fi bugetul Capitalei. Pentru 2005 erau programate venituri din cota retinuta si din sumele de echilibrare de peste 13.400 de miliarde de lei. Reducerea fiscalitatii in orasul cu cele mai mari salarii din tara ar putea diminua veniturile cu peste 5.000 de miliarde de lei si nu pica tocmai bine, pana la imbunatatirea colectarii, pentru cheltuielile sociale, in invatamant si spitale, dar nici pentru programele prioritare de reabilitare a strazilor a transportului in comun sau a sistemului de termoficare, in conditiile in care primaria are de rambursat mai multe credite, vrea sa contracteze altele noi si numai pentru cheltuielile de capital ar trebui asigurate anul acesta peste 5.400 de miliarde de lei.

Cota unica depinde de evazionisti

Ministrul Finantelor sustine ca a gasit, impreuna cu FMI, solutii pentru toate efectele secundare ale introducerii cotei unice de impozitare. Ionut Popescu raspunde unui raport optimist al agentiei Fitch, dar care estimeaza ca nu pot fi indeplinite toate obiectivele asumate.

Majorarea unor impozite si taxe si reducerea cheltuielilor bugetare, impreuna cu aplicarea unei legislatii dure impotriva evaziunii fiscale, vor preveni aparitia unor dezechilibre macroeconomice, sustine intr-un comunicat, ministrul Finantelor Publice, Ionut Popescu. El a aratat ca Guvernul si Fondul Monetar International au identificat masurile necesare pentru rezolvarea problemelor macroeconomice semnalate de agentia de evaluare financiara „Fitch Ratings“ intr-un studiu asupra Romaniei.

Nu finantele sint problema.Analistii Fitch au aratat in studiul „Romania – Nu finantele publice sint cea mai mare problema“, ca introducerea cotei unice de impozitare de 16% pentru veniturile populatiei si pentru profitul firmelor va avea ca efect, pe termen mediu, majorarea incasarilor bugetare, pretul care trebuie platit fiind insa cresterea deficitului bugetar in acest an. Autorii studiului au estimat ca deficitul bugetar nu va putea fi redus la nivelul de 0,5% din PIB, stabilit de Guvern si FMI, nivelul dezechilibrului finantelor publice fiind prognozat la 1,5% din PIB. Potrivit analistilor Fitch, principalul efect negativ al introducerii cotei unice va fi cresterea cererii agregate si, implicit, majorarea deficitului de cont curent.

FMI are solutii.Ministrul Finantelor sustine insa ca pentru aceste aspecte au fost identificate solutii impreuna cu reprezentantii FMI. „Discutiile cu reprezentantii FMI s-au bazat tocmai pe identificarea de solutii pentru diminuarea presiunii asupra cererii, a deficitului de cont curent si a nivelului inflatiei.

Toate masurile aplicabile de la 1 aprilie 2005, de majorare a unor taxe si impozite si de reducere a unor cheltuieli bugetare care au ca destinatie evitarea producerii de noi dezechilibre macroeconomice, impreuna cu aplicarea unei legislatii dure impotriva evaziunii fiscale, vor duce la realizarea obiectivelor propuse: inflatie de 7%, deficit bugetar de 0,4-0,5% din PIB, deficit de cont curent de 6,9% si crestere economica de 5,5%“, a spus Popescu.

3.2 Metodologia de stabilire, urmarire și încasare a impozitelor pe avere

Stabilirea, constatarea, controlul, urmarirea si încasarea impozitelor si taxelor locale, a majorarilor de întârziere, a penalitatilor, a amenzilor si a oricaror alte venituri proprii ale bugetului local:

A. STABILIREA

1. Analizeaza continutul documentelor depuse;

2. Impune bunurile imobile sau mobile, stabilindu-se cuantumul impozitului sau taxei datorate de catre proprietar, functie de elementele ce definesc bunul impus;

3. Efectueaza operatiunile de modificare ce se impun la fiecare rol, urmare a schimbarilor intervenite în ce priveste titularii respectivei proprietati si/sau elementele ce definesc patrimoniul, care concura la stabilirea impozitului sau taxei.

B. CONSTATAREA

Verifica existenta tuturor documentelor necesare pentru a se efectua operatiunea de impunere sau orice operatiune ce atrage dupa sine modificari în patrimoniu;

Constata identitatea proprietarului sau a coproprietarilor, identifica bunurile imobile sau mobile ce se vor impune;

În cazul în care datele continute în documentele prezentate nu sunt suficiente, pentru a se putea stabili corect toate elementele necesare efectuarii operatiunilor ce se impun, inspectorii se deplaseaza la adresa în cauza, în scopul obtinerii datelor necesare.

C. CONTROLUL

Controlează confruntând datele din documentele ce sunt cuprinse în dosarul fiscal cu cele din declarațiilr contribuabililor și documentele anexate la acestea;

Deplasarea la adresa bunului impus pentru a se verifica corectitudinea datelor declarate sau a acelora ce sunt cuprinse în baza de date, modificându-le atunci când aceasta se impune;

Identifică și impun persoanele care dețin proprietăți, dar care nu au fost declarate în vederea stabilirii impozitelor și taxelor datorate;

Efectuează analize și întocmește informări în legătură cu constatarea, stabilirea, controlul, încasarea și urmărirea impozitelor și taxelor locale, precum și cu rezultatele acțiunilor de control a cauzelor care generează evaziunea fiscală și propune măsuri pentru îmbunătățirea legislației de impozite și taxe locale.

D. URMĂRIREA

Urmărește achitarea de către contribuabili a impozitelor și taxelor, a majorărilor de întârziere și a penalităților, aplicând legislația ce reglementează această activitate, în vederea recuperării creanțelor bugetare;

Identifică contribuabilii rău platnici, întocmește documentele impuse de legislație pentru recuperarea debitelor și face demersurile specifice până la soluționarea fiecărui caz în parte (prin achitare, executare silită sau prin insolvabilitate).

Soluționarea obiecțiunilor și contestațiilor formulate împotriva actelor de control și de impunere, având ca obiect impozitele și taxele locale.

Se preiau de la contribuabili obiecțiunile sau contestațiile împotriva constatărilor și măsurilor stabilite prin procesele verbale de impunere sau prin alte acte.Se soluționează obiecțiunile și contestațiile, conform procedurii impuse de cadrul legal în vigoare.

Acordarea înlesnirilor la plata impozitelor și taxelor locale și a altor venituri ale bugetului local pentru persoanele fizice.

se preiau de la contribuabili cererile, însoțite de documentele justificative, care au ca obiect amânarea, eșalonarea, reducerea sau scutirea de la plata impozitelor, a taxelor și a altor venituri ale bugetului local;

se verifică realitatea datelor, cuprinse în documentele anexate la cerere și prin deplasare pe teren, întocmindu-se documentele și propunerea de soluționare cerute de actele normative ce reglementează această activitate;

înaintarea dosarului cu propunerea și documentele aferente- primarului, care se va pronunța în termenul legal asupra soluției propuse;

Urmărirea modului de soluționare, comunicarea hotărârii Consiliului local la solicitantul înlesnirii; evidențierea și urmărirea modului de respectare a înlesnirilor acordate.

PERSOANE FIZICE – Stabilirea, constatarea, controlul, urmarirea si încasarea impozitelor (pe cladiri si terenuri) si taxelor locale (pe mijloace de transport si pentru viza anuala privind activitatile lucrative), a majorarilor de întârziere, a penalitatilor, a amenzilor si a oricaror alte venituri proprii ale bugetului local;

Solutionarea obiectiunilor si contestatiilor formulate împotriva actelor de control si de impunere, având ca obiect impozitele si taxele locale;

Acordarea înlesnirilor la plata impozitelor si taxelor locale si a altor venituri ale bugetului local pentru persoanele fizice.

PERSOANE JURIDICE Stabilirea, constatarea, controlul, urmarirea si încasarea impozitelor (pe cladiri si terenuri) si taxelor locale (pe mijloace de transport si pentru publicitate, afisaj, reclama) precum si a majorarilor de întârziere, a penalitatilor de întârziere, a amenzilor.

ÎNCASARE IMPOZITE – Administreaza reteaua de calculatoare a Directiei Taxe si impozite locale;

-Încaseaza de la contribuabili, prin caserie, mandate postale, ordine de plata, sumele datorate la bugetul local;

– Emite certificate fiscale;

– Urmareste achitarea de catre contribuabili a obligatiilor bugetare;

-În vederea recuperarii debitelor, identifica contribuabilii rau platnici si întocmeste, dupa validarea de catre inspectorii de specialitate, somatii si titluri de executare pentru fiecare caz în parte.

URMARIRE SI EXECUTARE SILITA – Colectarea prin executare silita a creantelor bugetare ale Consiliului local Cluj-Napoca, provenind din impozite, taxe contributii, amenzi si alte venituri bugetare, precum si accesoriile acestora, respectiv dobânzi, penalitati si penalitati de întârziere

Consiliul Local adoptă hotărâri privind stabilirea de impozite și taxe locale între limitele și în condițiile ordonanței, impozite și taxe ce se practică în anul fiscal următor celui în care au fost fundamentate. În funcție de condițiile locale specifice zonei, Consiliul Local poate majora că până la 50% impozitele și taxele locale prevăzute în actele normative de mai sus.

S-a stabilit o majorare anuală în condițiile art. 72 din O.G. 36/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

(1) a) în cazul impozitului pe clădiri datorat, astfel:

– de persoanele juridice la 20 %;

– de persoanele fizice la 0%;

b) în cazul impozitului pe teren datorat, astfel:

– de persoanele juridice la 50%;

– de persoanele fizice la 0%;

c) în cazul taxei pe teren, la 0 %;

d) în cazul taxei asupra mijloacelor de transport datorat, astfel:

– de persoanele juridice la 50%;

– de persoanele fizice la 20%;

Produsul informatic permite gestionarea bugetului local de venituri provenite din impozite și taxe prin stabilirea, urmarirea si încasarea impozitelor si taxelor locale de pe teritoriul unei localitati, ce se constituie ca venituri proprii ale bugetelor locale.

Produsul informatic impozite și taxe locale are urmatoarele functiuni: Identificarea surselor de venituri. Se identifica toate categoriile de impozite si taxe constituite conform legii 571/2003 (codul fiscal) si aprobate conform hotarârii consiliului local. Identificarea cuantumului impozitelor si taxelor locale, conform legilor si hotarârii consiliului local (cotele de impozitare si termene de plata). Gestionarea datelor de identificare a contribuabililor (persoane fizice si juridice) si tinerea la zi a acestora. Gestionarea rolurilor pentru contribuabili (cu crearea si alimentarea rolului prin declaratiile fiscale). Elaborarea de inscrisuri solicitate de contribuabil (Proces verbal de inscriere in evidentele fiscale,Certificat fiscal); Calculul impozitului pe fiecare categorie de bunuri conform elementelor descriptive si a normelor legale in vigoare,cu prevederea termenelor scadente,a bonificatiilor acordate,a majorarilor si penalitatilor aferente intarzierilor si a tarifelor unitare pentru constructii provizorii. Calculul obligatiilor financiare ale fiecarui contribuabil (avand in vedere categoria bunului si cantitatea), conform legislatiei in vigoare.

Evidentierea inlesnirilor la plata (scutiri, reesalonari ocazionale,etc.), a restituirilor si compensarilor;

Editarea de procese verbale la luarea in evidentele fiscale cu evidentierea obligatiilor fiscale pe tipuri de debite; Evidentierea si urmarirea unitara a situatiei fiscale a fiecarui contribuabil, editarea instiintarilor la inceput de an sau pe parcursul anului ,precum si a somatiilor ,pe diverse criterii de selectie; Urmarirea si încasarea impozitelor si taxelor locale. Asistarea efectuarii platii prin alegerea de catre contribuabil a transelor de plata, functie de suma disponibila si in ordinea stabilita de normele legale in vigoare;

Editarea chitantelor de plata cu acordarea automata a numarului si actualizarea in baza dupa efectuarea platii,precum si inregistrarea platilor efectuate cu ordine de plata sau alte tipuri de plati; Înregistrarea în contabilitate a acestor surse de venituri cu emiterea diferitelor situatii de evidenta. Editarea situatiei fiscale a unui contribuabil (extras de rol), cu specificarea debitelor pe tipuri de debit(curent,majorari,penalitati,ramasite,majorari ramasite,penalitati ramasite)si pe termene scadente,precum si a platilor efectuate, cu tipul, numarul si data documentului de plata si editarea de liste diverse (borderouri de incasari,recapitulatii incasari,matricole cladiri,terenuri,mijloace de transport,etc.); Editarea de diverse rapoarte ce stau la baza unor analize pentru factorii de conducere (Contribuabilii care au platit integral, Lista suprasolvirilor, Contribuabili scutiti, Lista nominala ramasite, Centralizator ramasite, Lista nominala solduri, Centralizator solduri, Registru partizi,etc.) Implementarea unor functii specifice diverselor nivele ierarhice; Analize operative privind situatia incasarilo pe tipuri si diverse analize statistice si de sinteza referitoare la situatia obligatiilor fiscale ale contribuabililor; Inchiderea anului fiscal curent (calcularea soldului existent) si deschiderea anului fiscal urmator cu preluarea ramasitelor si suprasolvirilor din anul fiscal anterior; Pastrarea istoricului anilor precedenti, a informatiilor privind situatia unui contribuabil.

Proceduri de asigurarea securitatii datelor împotriva manevrelor gresite sau interventiilor neautorizate. Jurnal pentru urmarirea activitatii utilizatorilor (adaugari, modificari, stergeri, acces la program,etc.) Preluarea în prelucrare a noilor acte normative, pâna la elaborarea unei noi versiuni.

IMPOZITUL PE TERENURI

Contribuabilii impozitului pe terenuri sunt persoanele fizice, persoanele juridice, asociatiile familiale, asociatiile agricole, unitatile economice ale unor persoane juridice care detin in proprietate suprafete de teren situate in municipii, orase si comune.

Obiectul impunerii este reprezentat de următoarele categorii de terenuri:

terenurii neocupate, clădiri și alte construcții deținute în proprietate de contribuabili persoane fizice

terenuri neocupate de clădiri și alte construcții aparținănd contribuabililor situate în categoriile de localități 1și 2, zonele D precum și din categoriile 3 –5 suprafața pănă la 1000 m.p., pentru suprafata care depaseste aceasta marime se percepe impozit pe teren agricol;

terenurile neocupate de cladiri si alte constructii ce apartin persoanelor juridice si folosite in alte scopuri decat cele necesare desfasurarii activitatii pentru care sunt autorizate.

Impozitul pe terenurile situate in orasele care trec in categoria municipiilor sau comunele care trec in categoria oraselor se modifica in functie de noua incadrare a localitatii in care sunt amplasate cu data de 1 ianuarie 2004.

Contribuabilii care dobandesc dreptul de proprietate pentru unele terenuri pe care le-au avut in administrare sau folosinta datoreaza impozit pe terenuri incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care s-a realizat modificarea.

Terenurile dobandite in cursul anului indiferent de forma se impun cu incepere de la data de intai a lunii urmatoare, iar impozitul se calculeaza proportional cu perioada de timp ramasa pana la sfarsitul anului.

Terenurile care se vand in cursul anului se pot scadea de la impunere, de la data de intai a lunii urmatoare si impozitul se recalculeaza.

Terenurile proprietate de stat folosite in alte scopuri decat agricultura pentru care se plateste o taxa nu fac parte din obiectul impozitului.

Baza impozabila o reprezinta suprafata terenului detinut in proprietate de catre o persoana fizica sau juridica si asupra careia se aplica impozitul datorat

Asezarea si calcularea impozitului

Impozitul pe terenuri se stabilește annual în sumă fixă pe mp de teren, diferentiat pe categorii de localitati, iar in cadrul localitatilor pe zone in intravilan.

Terenurile se incadreaza pe zone in cadrul localitatilor de catre Consiliile Locale, in functie de pozitia lor fata de centrul localitatii, caracterul zonei, distanta fata de caile de comunicatie.

Impozitul pe teren se stabileste luând în calcul numãrul de metri pãtrati de teren, rangul localitãtii în care este amplasat terenul si zona si/sau categoria de folosintã a terenului, conform încadrãrii fãcute de consiliul local.

În cazul unui teren amplasat în intravilan, impozitul pe teren se stabileste prin înmultirea numãrului de metri pãtrati ai terenului cu suma corespunzãtoare prevãzutã în urmãtorul tabel:

Tabel 3.1. Sumele fixe corespunzatoare fiecarei zone precum si a rangului localitatii in care se situeaza terenul supus impunerii

În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altã categorie de folosintã decât cea de terenuri cu constructii, impozitul pe teren se stabileste astfel: prin înmultirea numãrului de metri pãtrati de teren cu suma corespunzãtoare prevãzutã in tabelul din Fig.1. Categoriile de folosinta ale terenurilor; prin înmultirea rezultatului cu coeficientul de corectie corespunzãtor prevãzut in tabelul din Fig.3. Coeficientii de corectie.

Tabel 3.2. Categoriile de folosință

Tabel 3.3. Coeficientii de corectie

În cazul unui teren amplasat în extravilan, indiferent de rangul localitãtii, categoria de folosintã si zona unde este situat, impozitul pe teren este de 10.000 lei/ha.

Impozitul pe terenuri se constata si se stabileste pe baza declaratiei de impunere depusa de proprietarul terenului, persoana fizica, la serviciile de specialitate ale Consiliului Local. Impozitul pe terenurile altor persoane decat fizice se calculeaza de catre acestia prin declaratia de impunere depusa la acelasi serviciu.

Termen de plata

Impozitul pe terenuri se plateste la bugetul local trimestrial in 4 rate egale pana la data de 15 a ultimii luni din trimestru.(15 martie, 15 iunie, 15 septembrie si 15 noiembrie, inclusiv).

In sfera terenurilor pentru care nu se datoreaza impozit se incadreaza: terenurile apartinând manastirilor, schiturilor manastiresti; perimetrul cimitirelor; terenurile ocupate de cladirile si constructiile unitatilor scutite de plata impozitului pe cladiri; terenurile folosite in scop agricol.

Acest impozit nu se aplica terenurilor pentru care se plateste taxa privind folosirea terenurilor proprietate de stat in alte scopuri decat productia agricola si silvica.

Baza legala: impozitul pe terenuri este reglementat de Codul Fiscal si Normele metodologice de aplicare a Legii 571/2003.

Scutiri: pentru terenurile ocupate de cladiri si constructii proprietate a persoanelor fizice, asociatiile familiale, asociatiile agricole, unitatile economice ale unor persoane juridice, precum si cele ale organizatiilor obstesti si politice, institutiilor publice, fundatiilor, unitatilor de cult recunoscute de lege, a reprezentantelor persoanelor fizice si juridice straine autorizate pe teritoriul României, terenurile apartinând manastirilor, schiturilor manastiresti; perimetrul cimitirelor; terenurile ocupate de cladirile si constructiile unitatilor scutite de plata impozitului pe cladiri; terenurile folosite in scop agricol, nu se datoreaza impozit pe teren.

Exemplu de calcul

Baza impozabila : 300 m2

Rangul localitatii : I ; Zona A.

Impozitul pe teren = baza impozabila x cota de impozit (0,49lei/m2)

= 300 m2 x 4900 lei/m2 =147

IMPOZITUL PE CLADIRI

Impozitul pe clãdiri se datoreazã cãtre bugetul local al unitãtii administrativ-teritoriale în care este amplasatã clãdirea. Orice persoanã care are în proprietate o clãdire situatã în România datoreazã anual impozit pentru acea clãdire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit.

Clãdirea este orice constructie care serveste la adãpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalatii si de altele asemenea.

În cazul unei clãdiri, aflatã în administrarea sau în folosinta, altei persoane pentru care se datoreazã chirie în baza unui contract de închiriere, impozitul pe clãdiri se datoreazã de cãtre proprietar.

Daca o clãdire se aflã în proprietatea comunã a douã sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clãdirii datoreazã impozitul pentru spatiile situate în partea din clãdire aflatã în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili pãrtile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datoreazã o parte egalã din impozitul pentru clãdirea respectivã.

Contribuabilii impozitului pe cladiri pot fi atat persoanele fizice cat si cele juridice, asociatiile familiale, asociatiile agricole, unitatile economice ale unor persoane juridice, institutiile publice, reprezentantii filialelor straine autorizate sa functioneze pe teritoriul Romaniei care au ca pricipala caracteristica faptul ca au in proprietate o cladire.

Impozitul pe cladiri reprezinta o contributie baneasca anuala ce se datoreaza bugetului local de catre contribuabili pentru cladirile aflate in proprietatea acestora, indiferent de locul unde sunt situate si de destinatia lor.

In cazul cladirilor proprietate de stat aflate in administrarea sau folosinta unor contribuabili, impozitul pe cladire se datoreaza de catre cei ce o au in administrare sau folosinta.

La cladirile ce constituie fondul locativ de stat ce sunt administrate sau date in folosinta, impozitul se datoreaza de catre unitatile care administreaza cladirile de aceasta natura.

Obiectul impozabil il reprezinta cladirile proprietate a contribuabililor, cladirile proprietate de stat dat in administrare sau folosinta precum si cladirile din fondul locativ.

Scutiri de la plata impozitului pe cladiri: cladirile institutiilor publice si cladirile care fac parte din domeniul public si privat al unei unitati administrativ-teritoriale, cu exceptia incintelor care sunt folosite pentru activitati economice; cladirile care, potrivit legislatiei în vigoare, sunt considerate monumente istorice, de arhitectura sau arheologice, muzee sau case memoriale; cladirile care, prin destinatie, constituie lacasuri de cult, apartinând cultelor religioase recunoscute de lege si partile lor componente locale; cladirile institutiilor de învatamânt preuniversitar sau universitar, autorizate provizoriu sau acreditate; cladirile unitatilor sanitare de interes national care nu au trecut în patrimoniul autoritatilor locale; cladirile aflate în domeniul public al statului si în administrarea Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat; cladirile aflate în domeniul privat al statului si în administrarea Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat; constructiile si amenajarile funerare din cimitire, crematorii; cladirile sau constructiile din parcurile industriale, stiintifice si tehnologice; cladirile trecute în proprietatea statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale în lipsa de mostenitori legali sau testamentari; constructii speciale, enumerate la art. 250 pct. 11 din legea nr. 571/2003

Impozitul pe cladiri nu se datoreaza pentru cladirea unei persoane fizice daca: cladirea este o locuinta noua realizata în conditiile Legii locuintei nr. 114/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; sau cladirea este realizata pe baza de credite, în conformitate cu Ordonanta Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investitiilor pentru realizarea unor lucrari publice si constructii de locuinte, aprobata si modificata prin Legea nr. 82/1995, cu modificarile si completarile ulterioare.

Scutirea de impozit se aplica pentru o cladire timp de 10 ani de la data dobândirii acesteia. În cazul înstrainarii cladirii, scutirea de impozit nu se aplica noului proprietar al cladirii.

În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clãdiri se calculeazã prin aplicarea cotei de impozitare la valoarea impozabilã a clãdirii; cota de impozitare este de 0,2% pentru clãdirile situate în mediul urban si de 0,1% pentru clãdirile din mediul rural.

Valoarea impozabilã a unei clãdiri se determinã prin înmultirea suprafetei construite desfãsurate a clãdirii, exprimatã în metri pãtrati, cu valoarea corespunzãtoare din tabelul de la Fig.1

Tabel 3.4. Valoarea pe metru patrat de construcție

Suprafata construitã desfãsuratã a unei clãdiri se determinã prin însumarea suprafetelor sectiunilor tuturor nivelurilor clãdirii, inclusiv ale balcoanelor;

Valoarea impozabilã a clãdirii se ajusteazã în functie de amplasarea clãdirii, prin înmultirea sumei determinate mai sus cu coeficientul de corectie corespunzãtor, prevãzut în urmãtorul tabel din tabelul de maI jos:

Tabel 3.5. Rangul localității

În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri si 8 apartamente, coeficientul de corectie prevãzut, se reduce cu 0,10. În cazul unei clãdiri finalizate înainte de 1 ianuarie 1951, valoarea impozabilã se reduce cu 15%. În cazul unei clãdiri finalizate dupã 31 decembrie 1950 si înainte de 1 ianuarie 1978, valoarea impozabilã se reduce cu 5%.

Dacã dimensiunile exterioare ale unei clãdiri nu pot fi efectiv mãsurate pe conturul exterior, atunci suprafata construitã desfãsuratã a clãdirii se determinã prin înmultirea suprafetei utile a clãdirii cu un coeficient de transformare de 1,20.

Majorarea impozitului datorat de persoanele fizice ce detin mai multe clãdiri are loc dacã o persoanã fizicã are în proprietate douã sau mai multe clãdiri utilizate ca locuintã, care nu sunt închiriate unei alte persoane, impozitul pe clãdiri se majorezã dupã cum urmeazã: cu 15% pentru prima clãdire în afara celei de la adresa de domiciliu; cu 50% pentru cea de-a doua clãdire în afara celei de la adresa de domiciliu; cu 75% pentru cea de-a treia clãdire în afara celei de la adresa de domiciliu; cu 100% pentru cea de-a patra clãdire si urmãtoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

În cazul detinerii a douã sau mai multe clãdiri în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determinã în functie de ordinea în care proprietãtile au fost dobândite, asa cum rezultã din documentele ce atestã calitatea de proprietar.

Persoanele fizice au obligatia sã depunã o declaratie specialã la compartimentele de specialitate ale autoritãtilor administratiei publice locale în raza cãrora îsi au domiciliul, precum si la cele în raza cãrora sunt situate celelalte clãdiri ale acestora

Calculul impozitului datorat de persoanele juridice se face astfel: in cazul persoanelor juridice, impozitul pe clãdiri se calculeazã prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clãdirii. Valoarea de inventar a clãdirii este valoarea de intrare a clãdirii în patrimoniu, înregistratã în contabilitatea proprietarului clãdirii.

Cota de impozit se stabileste prin hotãrâre a consiliului local si poate fi cuprinsã între 0,5% si 1%, inclusiv.

În cazul unei clãdiri a cãrei valoare a fost recuperatã integral pe calea amortizãrii, valoarea impozabilã se reduce cu 15%. În cazul unei clãdiri care a fost reevaluatã, valoarea de inventar a clãdirii este valoarea înregistratã în contabilitatea proprietarului imediat dupã reevaluare;

În cazul unei clãdiri care a fost dobânditã înainte de 1 ianuarie 1998 si care dupã aceastã datã nu a fost reevaluatã, cota impozitului pe clãdiri este stabilitã de consiliul local între 5% si 10% si se aplicã la valoarea de inventar a clãdirii, pânã la data primei reevaluãri, înregistratã în contabilitatea persoanelor juridice.

În cazul unei clãdiri ce face obiectul unui contract de leasing financiar se aplicã urmãtoarele reguli: impozitul pe clãdire se datoreazã de proprietar; valoarea care se ia în considerare la calculul impozitului pe clãdiri este valoarea clãdirii înregistratã în contractul de leasing financiar.

Impozitul pe clãdiri se aplicã pentru orice clãdire detinutã de o persoanã juridicã aflatã în functiune, în rezervã sau în conservare, chiar dacã valoarea sa a fost recuperatã integral pe calea amortizãrii.

termene de plata : impozitul pe clãdiri se plãteste anual, în patru rate egale, pânã la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie si 15 noiembrie, inclusiv. Pentru plata cu anticipatie a impozitului pe clãdiri, datorat pentru întregul an de cãtre persoanele fizice, pânã la data de 15 martie a anului respectiv, se acordã o bonificatie de pânã la 10%, stabilitã prin hotãrâre a Consiliului Local.

Exemplu de calcul

O persoana fizica are in proprietate 3 cladiri:

Un apartament intr-un bloc cu 10 etaje cu suprafata de 70m2, construit in anul 1977, zona D, rangul II, mediul urban.

O casa din lemn cu suprafata de 80 m2, in mediul rural.

O casa din paianta cu suprafata de 100 m2, mediul rural.

*Impozitul pentru apartament are ca

baza de impozitare suprafata de 70 m2;

cota de impozitare corespunzatoare preluata din tabel de 530 lei.

valoarea impozabila :

70 m2 x 5 30 lei = 37.100

coeficientul de corectie se diminueaza cu 0,10 din coeficientul de 1,05 :

37.1 00 x 0,95 = 35.245 lei

coeficientul de corectie se diminueaza din nou cu 5% deoarece apartamentul a fost construit in 1977 :

0,5% x 35.245 lei = 33.482,75 lei

cota de impozitare aferenta mediului urban

0,2% x 33.482,75 lei = 66.965.50 lei. (I 1)

*Impozitul pentru prima casa are ca:

baza de impozitare : 80 m2 ;

cota de impozitare : 1 40 lei ;

valoarea impozabila :

80 m2 x 140 lei = 11.200;

impozitul se obtine înmultind cota de impozitare de 0,1% cu valoarea impozabila:

0,1% x 11.200 = 11,2 lei;

majorarea impozitului datorat cu 15 % deoarece este a doua cladire în proprietate:

11,2 lei + 15 % x 11,2 = 12,88 lei (I 2)

*Impozitul pentru a doua casa are ca :

baza de impozitare de 100 m2 ;

cota de impozitare : 140lei ;

valoarea impozabila :

100 m2 x 140 lei = 14.000;

impozitul : 0,1 % x 14.000 = 14 lei ;

majorarea impozitului datorat cu 50 % pentru ca este a treia cladire in proprietate:

14 + (50% x 14) = 21 lei;

Cumularea impozitelor din aceeasi comunitate rurala:

12,80 + 21 = 33,88 lei

Impozitul pe cladiri datorat catre bugetul local este insumarea celor trei impozite calculate anterior astfel:

I 1 + (I 2 + I 3) = 66.965,50 lei + 33,88 lei = 66.999,38 lei

Capitolul 4

Cocnluzii

Instituirea acestor impozite a fost facuta in stransa legatura cu faptul ca diferite persoane fizice si juridice au drept de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile.

In practica fiscala din diferite tari, impozitele pe avere se intanesc sub urmatoarele forme: impozite asupra averii propriu-zise, impozite pe circulatia averii si impozite pe sporul de avere sau pe resterea valorii averii.

Impozitele asupra averii propriu-zise pot fi intalnite atat ca impozite stabilite asupra averii, dar platite din venitul obtinut de pe urma averii respective, cat si ca impozite instituite pe substanta averii. Acestea din urma conduc lamicsorarea materiei impozabile, deoarece se platesc chiar din substanta averii supuse impunerii, motiv pt care se intalnesc foarte rar ca impozite cu character permanent. Ele sunt introduce, de regula, ca impozite excepționale pe avere, care se percep o singura data de exemplu, in timpul sau dupa terminarea unui razboi).

Ca impozite asupra averii propriu-zise care se intalnesc mai frecvent, putem aminti: impozitele pe proprietati imobiliare si impozitele asupra activului net.

Impozitele pe proprietatile imobiliare se intalnesc cel mai adesea sub forma impozitelor asupra terenurilor si cladirilor. Aceste impozite au ca baza de impunere fie valoarea de inlocuire sau valoarea declarata de proprietar, fie veniturile capitalizate pivind bunurile respective. Cotele de impunere sunt in general scazute. Apelarea la impozitele pe terenuri si cladiri se face atat din considerente de ordin financiar (procurarea de venituri pentru bugetul statului), cat si din alte motive. Impozitul pe propritataea funciara este concepu si ca un instrument de influentarea a modului de folosinta a fondului funciar. In acest sens, cotele de impozit sunt differentiate atat in functie de categoria de folosinta a terenului, cat si de amplasamentul acestuia.

Impozitul asupra activului net are ca obiect intreaga avere mobile si imobila pe care o detine un contribuabil. Desi, in principiu, sub incidenta acestui impozit ar trebui sa cada toate activele care pot fi evaluate, in realitate se impugn doar patrimoniul agricol si cel forestier, fondul funciar, bunurile mobile si immobile utilizate pt desfasurarea de activitati comerciale, profesii libere etc. din care s-au dedus datoriile care le graveaza. Pt calcularea impozitului pe activul net se folosesc fie cate proportionale, fie cote progresive.

Impozitele pe circulatia averii se instituie in legatura cu trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile si immobile de la o persoana la alta. In aceasta categorie intalnim: impozitul pe succesiuni, impozitul pe donatii, impozitul pe actele de vanzare-cumparare, impozitul pe circulatia capitalurilor.

Impozitele corelate cu acquis-ul comunitar

Sistemul global de impunere a veniturilor realizate de persoanele fizice, care presupunea utilizarea unui barem de impunere cu cote progresive cuprinse intre 18% și 40%, a fost înlocuit cu sistemul bazat pe cota proporțională de 16%, aplicată pentru majoritatea categoriilor de venituri. Deducerile de bază și deducerile suplimentare au fost menținute, pentru ca persoanele care obțin venituri mici să nu înregistreze scăderi ale veniturlui real disponibil, dar au fost eliminate deducerile economice referitoare la: cheltuielile pentru reabilitarea locuinței de domiciliu, primele de asigurare pentru locuința de domiciliu, contribuțiile la schemele facultative de pensii ocupaționale, primele de asigurare privată de sănătate și cotizația de sindicat plătită potrivit legislației în materie. Prin aplicarea cotei unice s-a prevăzut și reducerea semnificativă a costurilor de administrare fiscală. In acest sens, a fost aprobată emiterea și transmiterea centralizată, prin CN „Imprimeria Națională”, a deciziilor de impunere anuală pentru 12 orașe reședință de județ și municipiul București, ca și normele interne de emitere și transmitere a deciziilor de impunere anuală. Totodată, a fost reglementată și depunerea declarațiilor de venit la organul fiscal de domiciliu.

Pentru evitarea unor eventuale pierderi majore de venituri la buget, s-au luat și o serie de măsuri compensatorii, cum ar fi: în cazul impunerii veniturilor realizate din investiții de către contribuabilii persoane fizice, s-a avut în vedere majorarea cotelor de impozit pentru veniturile sub formă de dobânzi și a câștigurilor din transferul titlurilor de valoare (în funcție de perioada de deținere), precum și din operațiunile de vânzare-cumpărare de valută la termen pe bază de contract și orice alte operațiuni similare, impuse anterior cu o cotă de 1% și alinierea acestora cu cota de impozit pentru veniturile sub formă de dividende de 10%. Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor a fost modificat la începutul anului, cota de 1,5% fiind crescută la 3%. In cazul dividendelor, a fost majorată cota de impozit de la 5% la 10%, iar pentru celelalte categorii de investiții s-au menținut cotele de impozit existente în anul 2004. In ceea ce privește impozitarea veniturilor obținute din România de persoanele fizice și juridice nerezidente, cota de impozit pentru dobânzile bancare obținute din România de nerezidenți a fost crescută de la 5% la 10%, iar cotele de impozit privind veniturile nerezidenților, altele decât cele obținute din jocuri de noroc, au fost aliniate la cota unica de 16%.

• Impozitele indirecte, prin măsurile adoptate cu ocazia reformei fiscale, au căpătat o importanță majoră la formarea veniturilor bugetare. In primele opt luni ale anului, ponderea acestora în totalul veniturilor bugetului consolidat a crescut cu 1,3 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului precedent, în special datorită încasărilor

sporite din taxa pe valoarea adăugată, dar și din taxe vamale și accize.

Astfel, taxa pe valoarea adăugată a avut evoluția cea mai reprezentativă, sumele încasate din această sursă crescând cu 30,9% în termeni nominali (19,8% în termeni reali) față de primele opt luni ale anului trecut. Taxele vamale au înregistrat o creștere în termeni nominali de 23,2% (12,7% în termeni reali), iar accizele de 14,5% (4,7% în termeni reali).

Incepând cu data de 1 iunie 2005, au intrat în vigoare și o serie de prevederi vizând eliminarea unor scutiri de TVA, care nu erau în concordanță cu normele europene, astfel fiind îndeplinite în avans unele angajamente asumate de țara noastră prin Documentul de poziție privind capitolul 10 „Impozitarea”, în același timp asigurându-se și o creștere a veniturilor bugetare.

Si în domeniul accizelor a fost devansată majorarea accizelor armonizate prevăzută în Calendarele de creștere graduală a accizelor care fac parte din Documentul de poziție aferent Capitolului 10 – Impozitarea, de la 1 iulie 2005 la 1 aprilie 2005. Totodată, din rațiuni bugetare acestea au fost suplimentar majorate ca urmare, în principal, a deprecierii monedei euro. In același timp, potrivit angajamentelor asumate prin Documentul de poziție aferent Capitolului 10 – Impozitarea și în conformitate cu prevederile Directivei 96/2003/CE privind restructurarea cadrului comunitar pentru impozitarea electricității și produselor energetice, au fost introduse în sfera produselor supuse accizelor electricitatea și gazele naturale.

• Impozitarea averii și a consumului de lux, scop în care bunurile ce intră în categoria celor ce pot fi considerate de lux și a celor care pun în pericol sănătatea omului și a mediului au suportat creșteri ale accizelor, prin actele normative de modificare și completare a Codului fiscal.

• Nivelurile impozitelor și taxelor locale prevăzute de Titlul IX din Codul fiscal au fost adaptate la dispozițiile Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naționale, fiind stabilită valoarea lor pentru anul 2006. Totodată, au fost revizuite și nivelurile impozitului pe teren datorat de persoanele fizice și persoanele juridice, prin Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

B. Reforma în domeniul politicii fiscal-bugetare a mai avut ca obiectiv și creșterea capacității de administrare fiscală. In acest scop, în primele nouă luni ale anului 2005 acțiunile întreprinse au vizat mai ales eliminarea, în privința colectării impozitelor și taxelor, a practicilor de scutire sau reeșalonare a datoriilor la bugetele publice; în prezent, mai există facilități legate de plata tuturor impozitelor numai în cazul societăților privatizate până în aprilie 2005, odată cu intrarea în vigoare a O.G. nr. 26/2005. Totodată, s-a urmărit corelarea sistemului de evidență analitică pe plătitori cu modificările introduse atât în Codul de procedură fiscală, cât și în alte acte normative cu privire la unele reglementări fiscale. In vederea implementării, până la data de 30.09.2005, a programului informatic care stă la baza acestei corelări, a fost reglementată înființarea unor centre pilot de testare a produsului informatic și organizarea de instruiri în acest sens, în centrele zonale ale Scolii de Finanțe Publice și Vamă.

Considerarea evaziunii fiscale drept infracțiune economico-financiară și pedepsirea ei ca atare a fost realizată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005, care prevede amenzi sau pedepse cu închisoarea între 6 luni și 15 ani pentru acte de evaziune, în funcție de prejudiciul adus statului. Prin această lege, pe lângă cei care comit acte de evaziune fiscală propriuzisă, sunt pedepsiți și cei găsiți vinovați de refuzul nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.

Asigurarea transpar enței în mediul de afaceri a fost urmărită prin publicarea pe pagina de Internet a MFP, la data de 28.01.2005, a listei contribuabililor mari precum și a celor mici și mijlocii care înregistrează obligații restante la data de 31.03.2005 și la data de 29.07.2005, a celor care înregistrau obligații bugetare restante la data de 30.06.2005, alături de comunicatul de presă privind aceste obligații restante. De asemenea, sunt monitorizate lunar încasările din restanțele marilor contribuabili publicați pe site. Publicarea pe site a obligațiilor restante a avut ca efect reducerea volumului arieratelor înregistrate de contribuabili și descurajarea acumulării de noi arierate.

A fost urmărită actualizarea Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare, bază de date unică, ce asigură MFP posibilitatea înscrierii creanțelor bugetului de stat și a contribuțiilor sociale pentru care s-au emis titluri executorii, prin înscrierea zilnică în această Arhivă a creanțelor bugetului de stat și a contribuțiilor sociale pentru care s-au emis titluri executorii. Inscrierea îi conferă MFP prioritate în recuperarea creanțelor fiscale față de ceilalți creditori cu garanții ulterioare. Verificarea emiterii avizelor de garanție de către unitățile fiscale teritoriale se realizează prin verificarea de către organele fiscale teritoriale a avizelor de garanție emise și corectarea celor eronate. Inscrierea creanțelor bugetului de stat și a contribuțiilor sociale pentru care s-au emis titluri executorii în arhivă este urmărită prin monitorizarea înscrierilor efectuate în arhivă prin aplicația informatică elaborată de direcția de specialitate și a avut ca efect impulsionarea achitării de către debitor a obligațiilor bugetare restante.

Totodată, înscrierile eronate în arhivă sunt urmărite prin verificarea decadală de către organele fiscale teritoriale și sunt transmise Autorității de Supraveghere în

vederea corectării. Imbunătățirea legislației în domeniul colectării creanțelor bugetare a fost realizată prin elaborarea de norme și instrucțiuni în aplicarea dispozițiilor Codului de procedură fiscală referitoare la aplicarea operativă a măsurilor de executare silită. Pentru intensificarea acțiunilor desfășurate în cadrul procedurii de executare silită pentru recuperarea obligațiilor bugetare restante, au fost

identificați debitorii rău-platnici și s-a început sau continuat procedura de executare silită, respectiv, aplicarea concomitent sau succesiv a tuturor măsurilor de executare silită, inclusiv prin acțiuni referitoare la angajarea răspunderii administratorilor și a acționarilor care au organizat insolvabilitatea societății comerciale debitoare.

C. In domeniul sistemului vamal, măsurile și acțiunile întreprinse de guvern în primele nouă luni ale anului au avut în vedere includerea autorității vamale în administrația fiscală centrală, ca organ executiv autonom al Ministerului Finanțelor Publice. In baza O.G. nr. 8/2005, Autoritatea Națională a Vămilor a trecut în structura Ministerului Finanțelor Publice, respectiv în subordinea directă a A.N.A.F., măsură menită a asigura cadrul necesar unei mai bune coerențe și eficiențe în colectarea și administrarea veniturilor la bugetul de stat precum și armonizarea procedurilor fiscale. Ulterior, a fost elaborată noua structură de organizare și funcționare a ANV, promovată prin H.G.165/03.03.2005, prin care s-a urmărit atât compatibilizarea cu structurile administrațiilor vamale comunitare, cât și armonizarea cu recomandările Comisiei Europene pentru derularea programelor de cooperare, asigurându-se în același timp și implementarea principiilor comunitare privind transparența actului managerial, descentralizarea deciziei și consolidarea structurii necesare verificării sesizărilor privind actele de corupție.

Totodată, s-a urmărit atribuirea de noi competențe autorității vamale pe linia administrării și a altor categorii de impozite, prin elaborarea strategiei de preluare a activității de gestiune a accizelor, începând cu 2007 de către A.N.V., precum și a planului de implementare și aprobarea acestora. In scopul asigurării unui control mai riguros al agenților economici care se sustrag de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat atât în momentul vămuirii, cât și ulterior, s-a elaborat un proiect de act normativ privind utilizarea bazei de date a agenților economici aflați în evidență specială (inactivi fiscal) în procesul de vămuire, procedură care va permite blocarea operațiunilor de vămuire pentru cei care vor figura în această bază de date. Creșterea capacității de colectare a accizelor impune construirea unei strategii și a planurilor corespunzătoare de acțiuni care să acopere gestionarea, încasarea, controlul și urmărirea încasărilor în domeniul accizelor. In vederea pregătirii acestei sarcini, în proiectul viitoarei Convenții de Twinning RO03/IB/Fi-08 – Îmbunătățirea participării vămii la sistemul integrat privind managementul frontierei și alinierea în implementarea procedurilor simplificate de vămuire s-au prevăzut activități distincte în domeniul coordonării și controlului accizelor. Prin Convenția de Twinning Light RO03/IB/Fi-TL 07 – Transpunerea acquis-lui comunitar în domeniul schimbului de informații pentru TVA și accize – au fost făcuți pași importanți în domeniul cheie al schimbului de informații (registrele VIES- Registrul contribuabililor in domeniul TVA și SEED – Registrul contribuabililor in materie de accize) și construirea sistemelor noi propuse de UE în domeniul accizelor ECMS – Sistem de informare prealabilă în domeniul accizelor și EWSE- Sistem de alertă prealabilă.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: . Impozitele Directe.impozitul pe Avere (ID: 132335)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

. Impozitele Directe.impozitul pe Avere

Copyright Notice

Integrarea Noului Angajat Intr O Organizatie Economica

.contul de Profit Si Pierdere. Abordari Si Modele

Transporturile Rutiere In Romania

Analiza Riscului In Activitatera de Creditare

Fundamentarea Cheltuielilor Si Veniturilor la Nivelul Unei Primarii

Imbunatatirea Activitatii Domeniului Resurse Umane LA Sc

Copyright Notice

Similar Posts