Impozitele Directe Continut, Caracteristici, Evolutie In Perioada 2010 2014

INTRODUCERE

Această lucrare prezintă o viziune de ansamblu asupra principalelor categorii de impozite directe, al rolului acestora în economie, precum și a evoluției lor în România în perioada 2010-2014. În același timp lucrarea evidențiază modul în care se realizează prelevarea impozitelor, institutiile abilitate în vederea acestei activitați, precum și capacitatea acestora de a constitui veniturile necesare acoperirii cheltuielilor publice.

Lucrarea intitulată: „ Impozitele directe: conținut, caracteristici, evoluție în perioada 2010-2014 ” este structurată în trei capitole, în cadrul carora s-au prezentat principalele caracteristici ale impozitelor, modul în care acestea intervin în viața economică și evoluția lor în România in cadrul perioadei analizate.

Impozitul constituie instrumentul politici fiscale prin intermediul caruia are loc prelevarea unei parți din averea și veniturile perosoanelor fizice pe de-o parte și ale persoanelor juridice pe de altă parte, în vederea formarii resurselor financiare prioritare pentru acoperirea cheltuielilor publice. În același timp impozitele pot fi definite ca reprezentând obligațiile bănești solicitate contribuabililor și recepționate în mod obligatoriu la bugetul de stat, acestea nepresupunând o contraprestație directă din partea statului.

Prima parte a studiului vizează anumite noțiuni privind caracteristicile și rolul impozitelor, fiind surprinse aspecte cu privire la rolul economic, financiar și social al acestora, principalele elemente ale impozitelor și principiile impunerii fiind tratate informații privitoare la principiile de echitate fiscală, cele privind politica financiară, economică și socială. Concomitent, sunt studiate principalele metode de evaluare ale materiei impozabile, fiind prezentate atât evaluarea directă, cât și cea indirectă, precum și o clasificare generală a impozitelor.

În a doua parte a lucrarii sunt surprinse anumite considerații generale privind impozitele, totodată fiind realizată o clasificare a principalelor categorii de impozite directe, fiind abordate impozite precum: impozitele reale, impozitele personale și impozitele pe avere. Totodată sunt prezentate impozitele pe venit în cazul persoanelor fizice și în acelasi timp impozitele pe veniturile persoanelor juridice, precum și informații cu privire la impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul aplicat asupra veniturilor din pensii, impozitul aplicat asupra veniturilor din jocuri de noroc sau impozitul pentru veniturile din activități agricole.

Ultima parte a lucrarii cuprinde studiul de caz în care este realizată o analiză a principalelor categorii de impozite directe in România în perioada 2010-2014, fiind selectate informatii cu privire la impozitul pe salarii si venituri, impozitul pe profit, veniturile totale și produsul intern brut, pe baza execuției bugetare din cadrul bugetului general consolidat. În această parte a lucrarii sunt realizate interpetari ale principalelor categorii de impozite, ale ponderii acestora în total venituri, atât la nivelul bugetului de stat, cât și la nivelul bugetului local, precum si o sinteză a evoluției valorilor absolute a principalelor categorii de impozite în perioada analizată.

În cadrul lucrarii am urmărit să realizez o descriere cât mai adecvată a principalelor categorii de impozite directe, să evidentiez rolul pe care acestea îl îndeplinesc in cadrul economiei, precum și evoluția pe care acestea au avut-o în perioada analizată.

CAPITOLUL I

IMPOZITE: CONȚINUT-CARACTERISTICI

1.1 Noțiuni generale privind impozitele – conținutul și rolul impozitelor

Extinderea atribuțiilor statului în ceea ce privește rolul acestuia atât economic , cât și social a necesitat creșterea cuantumului veniturilor bugetare cu scopul de a acoperi cheltuielile bugetare.

În majoritatea economiilor de piață, statul intervine în viața economică asigurând societații bunuri și servicii publice, totodată acesta participa activ în demersul economiei în vederea atingerii unor obiective la nivel macroeconomic.

Etimologia logos-ului „impozit” are ca origine limba latina de la cuvantul „impositus” care desemna o obligație fiscală. Din acest punct de vedere primele definiții asociate noțiunii de impozit remarcau accepțiunea de transfer pentru serviciile publice garantate de stat, fie o prima de asigurare. În accepțiunea lui Thomas Hobbes , impozitul înseamna o suma de bani pentru asigurarea armoniei și protejarii statului.

Impozitul reprezinta instrumentul politicii fiscale prin care se realizeaza prelevarea unei părți din veniturile și averea persoanelor fizice și juridice, la dispoziția statului, cu scopul de a forma resursele financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice determinate de nevoia îndeplinirii unor necesitați publice, precum și, în vederea atingerii țelurilor propuse prin programul de guvernare. Impozitele reprezinta obligații bănesti solicitate de către autoritațile publice ,de la contribuabili , acestea fiind recepționate în mod obligatoriu la bugetul de stat și fără contraprestație directă.

Rolul principal al impozitelor se desfasoară pe trei planuri și anume: economic, financiar și social. Rolul de bază al acestora se manifesta pe plan finaciar, având în vedere faptul că acestea reprezintă mijlocul primordial de alocare a resurselor banești necesare acoperirii cheltuielilor bugetare.

Definițiile anterioare pun în evidență aspecte cu privire la caracteristicile generale ale impozitului.Impozitul are un caracter obligatoriu, în sensul că plata acestora către stat trebuie să se realizeze de către toate persoane fizice sau juridice care obțin un venit sau dețin o avere , în vederea formării fondurilor generale ale statului , prin urmare impozitul reprezentând o obligație și nu o opțiune.

O alta caracteristică a impozitelor o reprezintă faptul că acestea sunt preluări cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului. Aceasta presupune faptul că, odată platite, contribuabilii nu pot solicita statului prestarea unui contra serviciu, iar sumele obținute sunt folosite pentru finanțarea unor actiuni și obiective necesare membrilor societatii.

În ceea ce privește caracteristica impozitelor de a reprezenta prelevari obligatorii, aceasta decurge din faptul că impozitele reprezintă o sarcina impusă persoanelor care dețin un anumit venit sau avere, atât în cazul persoanelor fizice, cât și în ceea ce privește persoanele juridice. În cele mai multe cazuri impozitele sunt exercitate de catre Parlament, acesta fiind puterea legislativa care detine acest drept.

Totodată, impozitul are caracter legal, având în vedere ca în fundamentarea acestora se regasesc acte normative aprobate de puterea legislativă, precum și caracter juridic ce reiese din raporturile juridice dintre stat si persoanele fizice sau juridice.

Astfel, statul are obligația, ca în urma încasarii impozitelor, să realizeze un mediu adecvat pentru o buna derulare a activitaților politice, sociale, cât și economice pentru toate persoanele.

În ceea ce privește rolul economic al impozitelor, acesta se exprima prin masurile cu ajutorul cărora statul se implică în activitatea economică prin intermediul impozitelor. Având în vedere această perspectiva, impozitele pot fi considerate instrumente de antrenare sau de încetinire a activitații economice, de sporire sau diminuare a consumului unui anumit bun sau produs, oarecum si a producției.

Cu privire la rolul financiar al impozitelor se remarca faptul că acestea reprezintă principala modalitate de alocare a veniturilor publice necasare acoperirii cheltuielilor publice. În majoritatea statelor cu o economie de piață dezvoltată, pe baza impozitelor se alocă aproximativ 80% din totalitatea resurselor necesare statului.

Rolul social al impozitelor se manifestă prin potențialitatea repartizării produselor sociale, astfel încât acestea să poate să îndeplineasca nevoile sociale ale membrilor societații. Impozitele reprezintă astfel, principalele modalitați prin care statul realizează acțiunea de repartizare a averii și a veniturilor, aceasta prelevând circa patru cincimi din produsul intern brut.

Impozitul reprezinta o modalitate prin care statul intervine în viața economică, întrucât acesta afecteaza variate compartimente, acesta vizează ansmablul cetatenilor unei tari. Inflexiunea impozitului, are drept scop intervenția în economie, are în vedere cu precădere sporirea fiscalității , precum și ca obiectiv, reducerea cererii agregate, totodata diminuează astfel inflația și micșorează presiunea fiscală, urmărind relansarea atât a investițiilor, cât și a consumului , prin urmare realizându-se astfel un mediu propice diminuarii somajului. În aceeași masură impozitul poate fi considerat un instrument prin care statul urmarește sa elimine sărăcia , precum și eventualele disproporții prin intermediul reîmpartirii veniturilor cu ajutorul fiscalitații.

Impozitele reprezintă una dintre cele mai vechi modalități de care statul se folosește în vederea

realizării funcțiilor sale, astfel incât , prin intermediul procurarii lor și constituirii veniturilor să se poata realiza finanțarea cheltuielilor statului.

1.2 Elementele Impozitelor

Plecând de la rolul pe care impozitele îl îndeplinesc în cadrul societății, se impune adoptarea unor măsuri din partea statului cu privire la activitatea de impunere fiscală. În perceperea fiecărui impozit trebuie să se aibe în vedere precizarea unor elemente din care să reiasă persoanele care sunt obligate la plata acestuia, termenul de plată, materia impozabilă. Stabilirea acestor elemente este necesară atât pentru contribuabil în vederea cunoșterii obligației sale fiscale, cât și pentru stat, reprezentat de organele fiscale, în vederea perceperii și încasării impozitelor.

Subiectul impozitului reprezintă persoana fizică sau juridică, care deține un venit sau o avere, și care, are obligația conform legii în vigoare să plătească această obligație fiscală către stat. În ceea ce privește impozitul pe salariu, subiectul impozitului este reprezentat de orice persoană fizică care constituie un venit ce imbracă forma salariului, iar în cazul impozitului pe profit, platitorul este reprezentat de către firma.

Suportatorul impozitului este reprezentat de persoana care platește efectiv impozitul. În cele mai multe cazuri persoana care suportă impozitul este aceeași cu subiectul, însa există situații în care suportatorul impozitului nu coincide cu subiectul, caz în care unele impozite plătite de persoane fizice sau juridice pot fi transferate altor persoane. Un expemplu în acest sens îl reprezinta taxa pe valoare adaugata , deoarece persoana care suportă efectiv această taxă este cumparatorul, iar cea care este obligată la virarea acesteia către stat este firma, fapt ce duce la apariția fenomenului de repercusiune fiscală, ceea ce presupune transferul impozitului și plata acestuia de un tert.

Sursa impozitului este acel element care precizează din ce se platește impozitul: avere sau venit. Veniturile, reprezentă sursa a impozitului și imbracă mai multe forme: profit, dividende , salariu. În cele mai multe cazuri sursa impozitului este aceeași cu obiectul impunerii, în cazul impozitului pe venit, iar în ceea ce privește impozitul pe avere nu se poate spune același lucru, intrucât impozitul este achitat din venitul rezultat din fructificarea averii.

Obiectul impunerii denumește materia impozabilă, aceasta fiind reprezentată de venit, avere, serviciu prestat, bun cumpărat sau vândut. Dintre acestea cel mai întalnit este venitul, întrucat acesta ia numeroase forme în fucție de persoana care îl realizează. În ceea ce privește impozitul pe profit, obiectul impunerii îl constituie profitul obtinut de agentul economic, ca diferență dintre venituri si cheltuieli, acesta reprezentând o baza de calcul; în cazul impozitului pe salariu, obiectul îl reprezintă salariul. În cazul impozitelor directe, obiectul impunerii îl reprezintă averea și venitul, iar în cazul impozitelor indirecte, acesta este redat prin serviciul efectuat, de produsul care face obiectul vânzării.

Cota de impozit reprezintă cuantumul impozitului determinat pe unitatea de impunere. Aceasta poate fi exprimată atât in sume fixe, cât și procentual. Cotele de impozitare redate în mărime procentuală pot fi: proporționale, regresive/degresive, progresive. În cazul cotelor proporționale, cota de impozitare rămâne neschimbată indiferent de cuantumul venitului realizat de o persoana fizică sau juridică. Cotele progresive sunt reprezentate de acele cote care se măresc pe măsura creșterii bazei impozabile. Cotele regresive se diminuează concomitent cu creșterea materiei impozabile, în timp ce cotele degresive se majoreaza până la atingerea unui anumit prag al materiei impozabile.

Unitatea de impunere este reprezentată de mărimea care contribuie la determinarea obiectului impozabil. Ca si exemple în acest sens, unitatea de impunere poate fi reprezentată de metrul pătrat în cazul impozitelor pe clădiri, în cazul terenurilor, aceasta este exprimată în hectare, iar capacitatea cilindrică reprezintă unitatea de impunere specifică pentru automobile.

Asieta reprezintă măsurile prin care organele abilitate pot identifica atât subiectul impozabil, marimea, cât și volumul impozitului pe care contribuabilul îl datorează către stat.

Baza de calcul constituie elementul pe baza căruia se realizează determinarea cuantumului impozitului. Materia impozabilă poate fi reprezentata atât de avere , cât și de venit ( salarii, pensii, dividende, dobanzi ). Există situații în care baza de calcul coincide cu obiectul impozabil, un exemplu în acest sens îl constituie veniturile ( salarii, profit ) sau situații în care baza de calcul se deosebește de obiectul impozabil cum ar fi impozitul pe clădiri. Determinarea mărimii și a materiei impozabile, atât in cazul persoanelor fizice, cât și în cazul persoanelor juridice se face prin respectarea a două principii și anume: principiul personalizării impunerii și principul realitătii.

Termenul de plată reprezintă perioada sau data în cursul careia contribuabilul, adică subiectul impozabil trebuie să-și achite impozitul, respectiv obligația față de stat. Obligația plătitorului de astfel de impozite decurge din momentul în care acesta intra în posesia bunului, iar obligația acestuia se stinge în momentul, respectiv la data la care acesta achită suma datorată. În cazul în care contribuabilul nu achită impozitul până la termenul stabilit de lege și de reglementările în vigoare acesta va suporta penalități și majorări de întârziere. În situația neachitării impozitului de către contribuabil până la data scadentă se poate institui sancțiuni precum: executarea silită sau poprirea.

Încasarea creantelor de la contribuabili se poate realiza prin mai multe metode și anume: stingerea obligatiei fiscale de către contribuabil prin plata; stopaj la sursă, caz în care impozitul se platește de o terță persoană sau prin aplicare de timbre fiscale. Plata obligațiilor fiscale, a majorărilor de întarziere, precum și a penalităților se face respectând urmatoarea ordine: impozite cu termen de plată în anul curent; impozite, contribuții și taxe neachitate până la data de 31 decembrie a anului precendent; majorările și penalitătile de întarziere și impozite care au termene de plată viitoare.

1.3 Principiile impunerii

Impunerea fiscală desemnează ansamblul procedurilor și măsurilor desfașurate de autoritățile statului, prin care se stabilesc atât obligațiile, în ceea ce privește calculul, stabilirea și perceperea impozitului datorat de către contribuabil, toate acestea revenind în sarcina acestuia, cât și drepturile de care beneficiază. Impunerea are atât o latura tehnică, cât si o latura politică. Prin latura politică se supraveghează ca fiecare impozit să raspundă la anumite principii și cerințe cum ar fi principii de politică financiară, economică si socială, în timp ce prin latura tehnică se are în vedere metodele și procedurile utilizate pentru stabilirea materiei impozabile și a cuantumului impozitului.

Principiile de echitate fiscală

Echitatea fiscală, în ansamblu ei, presupune stabilirea corectă și justă a materiei impozabile. Pentru respectarea acestui principiu trebuie să se aibe în vedere determinarea unui prag minim neimpozabil, în cazul persoanelor care beneficiază de un venit inferior acestui prag.

Concomitent, impunerea se împarte la rândul ei în două categorii: impunere generală, atunci când se aplica pentru toate persoanele care realizează un venit sau posedă o anumita avere și impunere parțială specifică pentru cetățenii care au beneficii cum ar fi scutiri sau reduceri.

Pentru a se asigura un echilibru în ceea ce privește materia impozabilă este prioritar să se respecte anumite condiții și anume:

determinarea minimului impozabil, ceea ce presupune reglementarea scutirii de impozit a unui prag minim astfel incât să se poată fi satisfăcute nevoile de trai strict necesare.Aceasta se poate aplica numai în cazul impozitelor directe, nefiind concludentă în cazul impozitelor indirecte.

sarcina fiscala, aceasta poate fi determinată prin luarea în considerare a capacității contributive a contribuabilului și anume, atât dimensiunea venitului, cât și a averii acestuia, precum și în funcție de situația personală a acestuia ( în cazul în care este căsătorit, are sau nu persoane în întreținere).

în acelasi timp este important sa se realizeze o comparație între îndatorirea fiscală a unei persoane față de sarcina fiscală a altei persoane;

concomitent cu aceste condiții impunerea trebuie să fie generală astfel încât să cuprindă toate persoanele care realizează un anumit venit sau posedă o anumită avere.

Impunerea în sume fixe, în cazul careia nu se ține cont de averea contribuabilului și situația acestuia. Acest tip de impunere se aplică în cazul impozitelor indirecte, totodată prin folosirea acestor sume fixe nefiind posibilă garantarea respectării principiului egalitații privind impozitele.

Impunerea în cote procentuale reprezintă principala modalitate de fundamentare a impozitului, asigurându-se o bună corelație între puterea contributivă a contribuabilului și sarcina fiscală.

Impunerea în cote procentuale se clasifică astfel:

Impunerea în cote proportionale presupune folosirea aceleiași cote de impozit, indiferent de cuantumul acestuia. Această modalitate de impunere se practică în cazul impozitelor directe pe cladiri, pe profit, dar și în cazul unor impozite indirecte cum ar fi: TVA sau accize.

Impunerea în cote progresive presupune creșterea cotei de impozit odată cu creșterea volumului materiei impozabile. Impunerea în cote progresive simple constă în folosirea unei anumit nivel al cotei de impozit pentru întreaga materie impozabilă deținută de către contribuabil, în acest caz cota impozitului crescând odată cu dimensionarea veniturilor contribuabilului. Impunerea în cote progresive compuse presupune delimitarea materiei impozabile în mai mute segmente și aplicare unei cote de impozit specifica pentru fiecare segment în parte , astfel încat prin însumarea acestora să rezulte impozitul datorat de către contribuabil către stat.

Impunerea in cote regresive presupune diminuarea cotei de impunere odată cu depașirea unui anumit nivel al venitului sau averii impozabile.

Principii de politică financiară

Principiile de politică financiară se referă la urmărirea respectării în momentul introducerii unui impozit, a anumitor condiții de natură financiară, precum și prezentarea acestora sub un randament fiscal stabil si flexibil.

Pentru ca un impozit sa se caracterizeze printr-un randament ridicat , acesta trebuie sa îndeplineasca o serie de cerințe cum ar fi:

așezarea și plata impozitului să se face de către toate persoanele fizice și juridice care realizează un anumit tip de venit sau posedă o anumită avere. În același timp caracterul universal al impozitului decurge din faptul că materia impozabilă a contribuabilului trebuie supusă impunerii.

necesitatea imposibilitatii de a se sustrage de la impunere o anumita parte din materia impozabilă;

cheltuielile privind calcularea, stabilirea și perceperea impozitului să presupună costuri cât mai mici.

Caracterul stabil al impozitului decurge din faptul că randamentul nu trebuie să fie influențat de modificările ce apar în sistemul economic, astfel încat acest randament să nu crească în acelasi timp cu mărirea volumului producției în situații propice ale ciclului economic, dar în acelasi timp să nu scadă în mometul unor situații nefavorabile ale acestui ciclu economic.

Elasticitatea impozitului se referă la faptul că impozitul trebuie să fie adaptat permanent la cerințele și necesitățile statului privind veniturile și totodată în cazul în care se inregistrează o sporire a cheltuielilor bugetare, să existe posibilitatea majorarii corespunzatoare a impozitului și invers.

De-a lungul timpului, fiziocrații au abordat ideea folosirii unui singur impozit, si anume, impozitul funciar unic, iar odată cu dezvoltarea marii industrii, s-au formulat opinii cu privire la introducerea unui impozit atât asupra energiei, cât si a materiilor prime, acesta fiind încasat pentru a putea fi sustituite impozitele de tip declarativ.

In ceea ce priveste problema impozitelor folosite pentru procurarea de resurse finaciare către bugetul de stat, s-au formulat doua concepții și anume: teoria impozitului unic și concepția utilizarii unui sistem pluralist de impozite. Impozitul unic a stârnit de-a lungul timpului numeroase controverse , în ciuda acestora el fiind perceput ca un impozit predominant care se bazează pe venitul personal, totodată acesta ridicând probleme grave de echitate fiscală, puține fiind statele care adoptă acest principiu. Sistemul pluralist de impozite permite utilizarea impozitului ca o pârghie de intervenție, prin intermediul căreia statul iși poate forma o anumită atitudine față de categoriile de venituri în funcție de principiile și reglementările fiscale, totodată acest principiu permițând o mare elasticitatea în formarea veniturilor statului.

Principiile de politică economică

Impozitele sunt folosite de către stat nu numai pentru a obține venituri bugetare, ci și ca pârghii de influență asupra anumitor activități din domeniul economic, stimularea dezvoltării anumitor ramuri economice, diminuarea anumitor relații cu strainatatea precum și creșterea sau reducerea consumului sau productiei de anumite bunuri sau servicii.

Pentru sprijinirea dezvoltării unei anumite ramuri, se utilizează măsuri fiscale cum ar fi : micșorarea impozitelor directe datorate de către anumiți agenți economici, favorizarea amortizării accelerate a capitalului fix care are ca urmare diminuarea profitului impozabil, aplicarea unor taxe vamale mai ridicate pentru mărfurile importate, reducerea sau diminuarea impozitului aplicat în cazul mărfurilor autohtone. În același timp, în vederea creșterii consumului unei anumite marfuri, statul apelează la diminuarea unor impozite care se aplică în momentul vânzării acesteia sau, dupa caz, creșterea cotei de impozit atunci cand se dorește să se reducă consumul.

În momentul introducerii unui impozit se are în vedere parcurgerea mai multor etape pentru a putea fi atinse obiectivele de natură economică, cum ar fi: asigurarea disponibilităților bănești, respectiv a veniturilor, astfel încat să poată fi acoperite cheltuielile publice, stimularea unor ramuri din economie, precum și promovarea exporturilor sau reducerea importurilor.

Atunci când se urmarește diversificarea relațiilor cu strainatatea, statul apelează la rambursarea impozitelor corespunzătoare mărfurilor exportate, astfel stimulându-se exportul, în același timp existând posibilitatea de diminuare a impozitelor în cazul marfurilor provenite din alte țări. În vederea limitării schimburilor comerciale cu strainatatea, statul poate introduce fie anumite taxe vamale având un caracter protecționist în cazul importului de mărfuri , fie aplicarea unor taxe vamale la exportul de mărfuri.

În ziua de astăzi, impozitele sunt folosite pentru restabilirea situației economice, prin antrenarea investițiilor și atragerea de capitaluri. Practicarea unui nivel ridicat al fiscalității poate avea un impact negativ asupra economiei și totodată, în vederea combaterii inflației, se apelează la creșterea ratei dobânzii sau a anumitor impozite.

Principii social-politice

Prin politica fiscală care este difuzată de anumite state se are în vedere executarea unor obiective de natură socială si politică. De cele mai multe ori, statul urmareșt, ca politica fiscală promovată să coincidă cu preocupările celor pe care îi reprezintă. În același timp sunt cunoscute modalitățile prin care se acordă anumite facilități subiecților impozabili care au persoane în întreținere sau venituri scazute.

1.4 Metode de evaluare a materiei impozabile

În evaluarea materiei impozabile se urmăreste să se determine obiectul impozabil, înregistrarea, precum și încasarea contravalorii impozitului. În moemntul în care autoritățile fiscale sesizează existeanța materiei impozabile, respectiv a averii și a venitului impozabil, se poate aplica metodele de evaluare si anume :

evaluarea directa ( evaluarea care are la baza declarațiile fiscale primite de la terți sau persoane plătitoare de impozite);

metoda de evaluare indirectă sau pe bază de ipoteză;

evaluarea corectivă.

Evaluarea care are la bază declarațiile fiscale ale unor terți prin care se stabilește mărimea impozitului datorat prin intermediul declarațiilor scrise, realizate de către persoanele plătitoare de astfel de impozite. Această metodă permite folosirea principiului personalizării, în cazul impozitelor directe, prin aplicarea reducerilor si a deducerilor si totodata realizându-se o relație între venitul impozabil și puterea contributivă a persoanei platitoare de impozit. Metoda se poate aplica și în cazul impozitelor indirecte, pe baza informațiilor care se află centralizate la nivelul agenților economici, avand un avantaj substațial în ceea ce privește reducerea cheltuielor suportate de către organul fiscal. Administrația fiscală are obligația de a controla realitatea informațiilor prezentate de către terți în documentele fiscale, fapt ce duce la aparitia principalului dezavantaj al acestei metode și anume, posibilitatea de a sustrage a anumită parte din materia impozabila prin omisiuni sau declarații false.

Evaluarea pe baza declarațiilor unor terți se aplică în momentul în care se constată că o terăa persoană dispune de informații cu privire la dimensiunea obiectului impozabil, aceasta având obligația de a înainta organului fiscal o declarație scrisa.

Evaluarea pe baza declarațiilor persoanelor platitoare de impozit presupune obligația prin lege a contribuabilului de a realiza un bilanț ce va reflecta o imagine clară asupra veniturilor și cheltuielilor aferente activității desfășurate de către acesta, precum și înaintarea unei decarații către organele fiscale din care sa rezulte veniturile pe care acesta le obține, precum și cheltuielile corespunzătoare.

Metoda de evaluare indirectă ( bazata pe ipoteză ). Conform acestei metode, instituția care are obligația de a stabili dimensiunea impozitului datorat este administrația fiscală, utilizându-se de anumiți indici sau semne specifice. Această metodă nu ia în considerare situația persoanei care deține respectivul obiect impozabil, fapt ce oferă posibilitatea determinarii cu aproximație a dimensiunii materiei impozabile.

Metoda evaluarii forfetare presupune stabilirea cuantumului obligației fiscale de către organele abilitate, în cazul în care exista un numar foarte mare de subiecți impozabili care au datoria de a realiza o evidență a veniturilor, principalul dezavantaj al acesteia rezultând din faptul că, indiferent de elementele care se au în vedere în determinarea materiei impozabile, poate rezulta o subevaluare a acesteia. În literatura de specialitate, evaluarea forfetară se regăsește, fie sub forma evaluarii forfetare legale, punctul de plecare în cazul acesteia fiind datele stabilite de catre legislativ in conformitate cu materia impozabilă, fie îmbraca forma forfetării conveționale ce se realizează în baza dosarului contribuabilului, determinându-se totodată, conform declarațiilor persoanelor plătitoare de impozit și organele abilitate ale administrației.

Evaluarea corectivă apare în situația în care organul fiscal constată existența unor erori sau omisiuni în determinarea mărimii impozitului datorat, ca urmare a verificărilor prealabile. Având în vedere relațiile care se stabilesc între organele abilitate și persoanele plătitoare de impozite, există o serie de proceduri de corectare a evaluărilor realizate atât anterior, cât și a celor care au fost realizate din oficiu.

Cu privire la modalitatea de așezare a impozitului se parcurg anumite operațiuni cum ar fi: determinarea materiei impozabile, fixarea mărimii impozitului datorat de către contribuabil, precum și perceperea impozitului.

În ceea ce privește fixarea mărimii impozitului datorat de către contribuabil, se analizează impozitul, luându-se în considerare faptul că impozitul poate fi clasificat în impozite de cotitate, precum și în impozite de repartiție, în funcție de modalitatea de determinare a impozitului.

Impozitele de contigentare presupun determinarea, de către stat în cuantum global a impozitului ce trebuie primit de pe întreaga suprafață a țării, urmând, ca apoi, suma sa fie distribuită pe unități administrativ-teritoriale, precum și pe subiecte impozabile.

Impozitele de cotitate necesită utilizarea unor cote procentuale aferente fiecarei materii impozabile, în acest caz, obligația fiscală se stabilește, plecând de la suma pe care o datorează subiecții impozabili, până în momentul în care se ajunge la suma ce revine statului. Spre deosebire de impozitele de contigentare, în cazul impozitelor de cotitate se ține seama atât de populația din cadrul unitații administrativ-teritoriale respective, cât și de bunurile și veniturile subiecților impozabili, existând situații în care se ține cont și de starea personală a contribuabilului, precum și de persoanele pe care contribuabilul le poate avea în întretinere.

Perceperea impozitului constă în totalitatea operațiunilor realizate de către autoritățile abilitate, prin care se primește impozitul datorat în condițiile și la termenele stabilite prin legislația în vigoare. Practica de specialitate a consemnat existența mai multor modalităti de percepere a impozitelor cum ar fi:

încasarea impozitului direct de la persoana însarcinată cu plata acestuia sau de la persoana plătitoare de impozite de către stat; această modalitate se poate realiza astfel: fie organul abilitat se deplasează la sediul contribuabilului, solocitând plata, fie subiectul impozabil plătește obligația sa direct către autoritatea fiscală;

stopajul la sursa constă în reținerea si vărsarea impozitului de către o terta persoană către bugetul de stat. Un exemplu în acest sens îl constituie instituiile publice, agenții economici, care trebuie să își ia anjagamentul de a calcula și reține impozitul pe salarii pe care îl datorează salariații și de a-l transfera către bugetul de stat;

o alta modalitate de percepere a impozitelor o constituie folosirea de timbre fiscale, acestea folosindu-se în cazul taxelor privind eliberarea anumitor documente sau certificate, precum și alte documente emise de către autoritățile statului, precum și actele realizate de către notarii publici;

Concomitent cu stabilirea dimensiunii impozitului, autoritățile fiscale au obligația de a înștiința contribuabilii cu privire la mărimea impozitului datorat de către aceștia, precum și termenele la care acestea trebuiesc plătite. În ceea ce privește constatarea, evaluarea și încasarea impozitelor, aparatul fiscal trebuie să se caracterizeze prin transparență , astfel încat prin aceste măsuri să poată fi combătute manifestările evaziunii fiscale, precum și un grad ridicat de încasare al impozitelor.

1.5 Rata Fiscalitatii

Mobilizarea, precum și formarea resurselor financiare care se află la dispoziția statului, se realizează prin intermediul impozitelor. Rata fiscalității este utilizată pentru a descrie presiunea fiscală din cadrul unei țări, precum și suportabilitatea impunerii. Formula de calcul a ratei fiscalității este:

Rf= VF/PIB x 100 unde:

Rf = rata fiscalității;

VF = venituri fiscale;

PIB = produsul intern brut.

În același timp presiunea fiscală reprezintă un mediator între stat și cetățean, în ceea ce privește concepția asupra acesteia: pe de-o parte se află statul care dorește creșterea fiscalității în vederea unei acoperiri eficiente a cheltuielilor publice, iar pe de altă parte cetățeanul, care dorește practicarea unei rate a fiscaltității reduse, astfel încat acesta să dispună de un nivel mai ridicat al veniturilor sale.

Literatura de specialitate a consemnat existența unei serii de indicatori derivați în ceea ce privește rata fiscalității printre aceștia numărându-se:

rata fiscalitatii consolidate: rezultă în urma eliminarii unor prelevări care au un caracter redundant, cum ar fi impozite plătite de autorități, precum și a prelevărilor obligatorii, în vederea oferirii unei imagini cât mai fidele asupra veniturilor pe care le utilizează autoritățile publice pentru a-și finanța activitatea;

rata fiscalitatii nete se calculează prin scăderea din volumul total al prelevărilor obligatorii , a părtii care este redistribuită direct către agenții economici;

rata fiscalitatii lărgite se constituie din alte modalităti de realizare a finanțării cheltuielilor publice, neluându-se în considerare prelevările cu caracter obligatoriu.

Impozitul, prin caracteristicile sale, precum și prin formele sale de existență, prin influența pe care o exercită asupra capacității de economisire și consum, atât în ceea ce privește persoanele fizice, cât și persoanele juridice, poate determina apariția unor schimbări asupra vieții sociale și economice a contribuabilului.

Rata fiscalității aferentă unui agent economic poate fi deteminată prin raportarea impozitelor platite de către agentul economic si anume: impozitul pe profit, contribuțiilor la asigurările sociale și alte impozite și taxe , la valoare adaugată brută.

1.6 Clasificarea impozitelor

Literatura de specialitate a consemnat faptul că în cele mai multe state, impozitele se exprimă prin diversificarea acestora, aceasta fiind antrenată fie prin diferențierile de formă, cât și în ceea ce privește conținutul acestora. Astfel, în vederea unei vizualizări eficiente a diverselor tipuri de impozite este necesară o clasificare a acestora, luându-se în considerare anumite principii de clasificare științifice:

în funcție de caracteristicile pe care impozitele le prezintă atât cele conținut, cât și cele de fond se divid atât în impozite directe, cât și în impozite indirecte, constituind atât din punct de vedere practic, cât și teoretic, una dintre cele mai corespunzătoare clasificări a impozitelor.

Impozitele directe sunt determinate sub formă nominală în ceea ce privește persoanele fizice, cât și persoanele juridice, totodata avându-se în vedere, determinarea impozitelor în conformitate cu averea și veniturile de care dispun subiecții impozabili, precum și anumite cote aferente impozitelor, ele primindu-se de la persoanele plătitoare de impozit la anumite termene consemnate de legislația în vigoare. La randul lor, acestea se pot delimita în două categorii și anume: impozite reale și impozite personale, neținându-se cont de puterea de contribuție a subiectului impozabil , în cazul impozitelor reale percepute pentru anumite bunuri, regulă ce nu se aplică în cazul impozitelor personale, unde, se are în vedere starea personală a cetățeanului care realizează plata impozitului.

Impozitele indirecte se identifică prin faptul că sunt asimilate de către subiecții impozabili care realizează un consum fie de bunuri, fie de servicii, acestea constituind o parte componenta a prețului la care sunt cumparate, ce se caracterizează printr-o flexibilitate ridicată, acestea nerespectând principiul echității fiscale ( care presupune determinarea în mod corect și just a materiei impozabile ) , acestea fiind influentate în mare masura de dimensiunea vânzărilor, avand impact asupra randamentului fiscal și totodată acesta la rândul sau fiind influențat de situația economică, acesta fiind ridicat în cazul etapei de creștere economică și invers.

în funcție de instituția care se ocupă cu administrarea impozitelor, acestea se pot impărți în: impozite specifice statelor federale, precum și impozite locale în cazul impozitelor specifice statelor federale, în timp ce impozitele specifice statelor unitare îmbraca forma impozitelor locale și cele ale administrației centrale;

după obiectul impunerii, se pot distinge mai multe categorii de impozite cum ar fi: impozitul care are ca obiect al impunerii venitul, impozitul pentru care cheltuielile reprezintă materia impozabilă, precum și impozitul pe avere;

după scopului care se urmarește în momentul fundamentarii lor impozitele se împart în: impozite financiare, acestea fiind percepute de stat în vederea alcătuirii veniturilor publice, care vor constitui principala modalitate prin care se vor finanța cheltuielile publice;

în funcție de regularitatea cu care sunt primite impozitele la buget se pot evidenția următoarele categorii de impozite: impozite ordinare, acestea fiind exprimate prin intermediul impozitelor care se primesc frecvent la bugetul de stat și impozite extraordinare, acestea caracterizându-se prin faptul că se încaseaza o singura dată, fiind determinate de apariția unor materii impozabile diferite fată de cele care sunt expuse în mod normal impozitarii;

o altă modalitate de clasificare a impozitelor cuprinde: impozitele analitice reprezintă acea categorie de impozit care se aplica asupra unei singure clase de venit denumită cedulă, totodată acestea fiind exprimate în cote procentuale și impozitele sintetice, ce presupun ca impozitul să fie asimilat pentru un sistem de venitur , iar procesului de impunere al sistemului de operații să se realizeze o singura dată, la randul lor aceste impozite fiind exprimate în cote progresive. Deosebirea dintre cele doua tipuri de impozite constă în faptul că impozitele analitice urmaresc doar un anumit tip de venit, o singură categorie de venit, în timp ce impozitele sintetice au în vedere toate categoriile de venituri. În același timp, impozitele sintetice prezintă o eficiență economică mai ridicată, comparativ cu impozitele analitice.

O alta categorie de impozite include impozitele specifice și impozitele advalorem. În ceea ce privește impozitele specifice, acestea se calculează prin înmultirea unui volum, a unei cantități cu o anumită sumă dată, iar în cazul impozitelor advalorem impozitul se determină aplicând la valoarea materiei impozabile, o cota procentuală.

Pe de altă parte, în ansamblul lor, impozitele pot fi grupate, în funcție de anumite criterii, care nu au un caracter pur științific, una dintre cele mai importante clasificări a impozitelor fiind în functie de modalitatea în care sunt afectate atât veniturie, cât și averea contribuabilului, cu posibilitatea de a fi delimitate în impozite directe și impozite indirecte.

CAPITOLUL II

PREZENTAREA TEORETICA A IMPOZITELOR DIRECTE

2.1 Considerații privind impozitele directe

Impozitele reprezintă modalitatea cea mai veche prin care se realiză impunerea. De-a lungul timpului, impozitele stabilite fie pe venit, fie pe avere, sau pe alte domenii de activitate, au cunoscut o dezvoltare economică aparte, acestea beneficiind de o dezvoltare distinctă în timpul capitalismului.

În litaratura de specialitate, impozitele sunt cuprinse în două mari categorii: impozite reale, precum și impozite personale. Impozitele reale aplicate asupra obiectelor materiale au fost specifice perioadei de la începutul secolului al XX-lea, iar, din primele decenii ale acestui secol au fost inlocuite de impozitele personale, acestea din urma putând fi stabilite atât pe venit, cât și pe avere. Datorita apariției unor fenomene precum inflație, crize sau șomaj, societatea, în majoritatea statelor , s-a înregistrat o sporire a cheltuielilor publice, ce a avut ca efect diminuarea încasarilor din impozitele personale.

Impozitele directe au caracter nominativ , întrucat au termenele de plată stabilite, acestea fiind preferate de către contribuabili în defavoarea impozitelor indirecte, unde suportatorii acestora nu pot să cunoască cuantumul impozitului indirect datorat statului.

În ceea ce privește eficiența economică a impozitelor directe, aceasta poate fi influențată negativ de veniturile reduse ale contribuabililor, întrucât acestea de multe ori sunt situate sub nivelul minim, având ca rezultat scaderea radicală a numarului persoanelor platitoare de impozit.

Impozitele directe reale iau în considerare numai produsul brut sau mediu estimat, motiv pentru care acestea au un caracter regresiv, defavorizând astfel micii intreprinzatori și favorizându-i pe cei cu venituri mari. Concomitent, impozitele reale prezintă numeroase dezavantaje printre care se pot enumera urmatoarele: mediu propice care permite realizarea evaziunii fiscale și lipsa de constanță în determinarea impozitului, datorită faptului că în activitatea de impunere se poate cuprinde doar a parte din materia impozabilă.

În cazul impozitelor directe personale se ia în considerare situația personală a persoanei platioare de impozit și totodată se înlatura dezavantajele impozitelor reale. Acestea permit scutirea de la plata acestor impozite a persoanelor care realizează un venit care este mai mic decât pragul minim asupra căruia se instituie aplicarea impozitului.

2.2 Clasificarea impozitelor directe

2.2.1 Impozitele reale

Impozitele reale au beneficiat, de-a lungul timpului, de o amplă extindere, astfel încat în primele etapele de dezvoltare ale erei moderne, atunci când mijlocul principal de productie era reprezentat de pământ, în anumite state din Europa a fost reglementat impozitul funciar. În vederea determinării acestuia, se utilizau anumite principii precum: suprafața terenurilor cultivate, prețul pământului sau numărul plugurilor folosite pentru cultivarea pământului. Aceste criterii, de cele mai multe ori, nu permiteau o determinare justă a posibilității de plată a proprietarului pământului, astfel încat odată cu implementarea cadastrului, să se poata realiza o descriere a bunurilor funciare .

Concomitent, odată cu trecerea timpului, alături de pamant, cladirile constituie o nouă formă a averii imobiliare, în special în mediu urban, prin introducerea impozitului pe cladiri. Acesta putea fi calculat pe baza unor norme exterioare precum: suprafața construită, numarul camerelor sau dimensiunea curtii aferente construcției.

Odată cu dezvoltarea activităților libere, a fabricilor, comerțului, a avut loc sporirea numărului comercianților si a fabricanților, impunerea acestora realizându-se pe baza impozitului pe activități comerciale, industriale și profesii libere, totodată la baza impunerii acestui impozit aflându-se o serie de principii cum ar fi: dimensiunea localitatii, esența firmei ( întreprindere sau atelier) sau numărul de muncitori.

O altă formă de impozit o constituie impozitul pe capitaluri bănesti, care a luat nastere ca urmare a evoluției raporturilor de credit, prin apariția unor persoane care realizau operații speculative prin plasarea acestor capitaluri. În ceea ce privește impunerea acestora se lua în considerare cuantumul dobanzilor. Acest impozit s-a caracterizat printr-un randament fiscal scăzut întrucat, atât debitorul, cât și creditorul, nu erau preocupați să informeze organele fiscale cu privire la relațiile de credit în vederea sustragerii de la plata obligațiilor.

Aceste impozite se bucură de o recunoaștere deosebită și în zilele noastre, întrucat în unele state exploatațiile agricole sunt impozitate în formă reală. În acest caz mărimea impozitului este conditionată de numarul de animale, dimensiunea terenurilor sau valoarea materialelor utilizate.

În ceea ce privește impozitele reale, în momentul impunerii se ia în considerare produsul mediu brut, în defavoarea produsului net real, fapt ce produce neîntelegeri în randul micilor întreprinzatori și ii favorizează pe cei cu venituri mari, fiind cunoscut faptul că acestea se determină în baza unor criterii exterioare, acestea punând la dispoziție o imagine asupra materiei impozabile, însa nu asupra capacității economice a persoanei plătitoare de impozit.

2.2.2 Impozitele personale

Impozitele personale reprezintă modalitatea de impunere cea mai folosită în zilele noastre. Apariția acestora este strâns legată de cerințele sistemului fiscal, care trebuiau să permită o impunere ascendentă a averii, precum și a veniturilor, în același timp să permită contribuabililor să beneficieze de anumite facilitati și să determine minimul neimpozabil. Acest ansamblu de măsuri s-a putut configura prin apariția sistemului de impozite personale, prin intermediul caruia se avea în vedere potențialul contributiv al persoanelor plătitoare de impozite.

De-a lungul timpului trecerea de la impozitele reale, la impozitele personale s-a realizat treptat, astfel încat în unele țari, această trecere s-a realizat în a doua jumatate a secolului al XIX-lea, pe când în celelate în primele decenii ale secolului al XX-lea, acestă trecere datorându-se mai multor cauze.

O prima cauză se regăsește în imposibilitatea supunerii la plata impozitelor reale a muncitorilor care nu beneficiau de cladiri sau alte proprietăți funciare. Astfel, în vederea formării necesarului de venituri pentru acoperirea cheltuielor publice, statul a introdus muncitorii care beneficiau de resurse materiale, ce imbracă forma salariului, în sistemul de impunere directă.

O alta cauză o constituie necesitatea de a trece la impozitele personale, întrucât impozitele reale prezentau numeroase lipsuri, urmărindu-se totodată să se elimine toate aceste carențe și să se acorde anumite beneficii contribuabililor cum ar fi oferirea unor facilitati persoanelor platitoare de impozit cu familii numeroase, precum și instituirea minimului neimpozabil.

Cunsocute si sub numele de capitație, impozitele directe constituie cele mai vechi impozite certificate in Tarile Romane , aceasta fiind suprimată prin Legea contribuțiilor directe din anul 1923, în acelasi timp menținandu-se un impozit în valoare de 10 lei pentru toate persoanele care nu realizau un venit.

Prin urmare, trecerea la sistemul impozitelor reale s-a produs prin deosebirea sarcinii fiscale, luându-se în considerare dimensiunea veniturilor ăi a averii, precum și situatia personală a fiecarui contribuabil. Impozitele personale se regăsesc clasificate în impozite pe avere și în impozite pe venit.

2.2.3 Impozitele pe venit

Acestea au putut fi introduse în momentul în care s-a consemnat o diferențiere concisă a veniturilor realizate de diverse categorii sociale, perioadă marcată de sporirea numarului de funcționari și muncitori care realizau venituri ce îmbracau forma salariilor, precum și a comercianților care obțineau venituri sub forma profitului. Conform litaraturii de specialitate subiecții acestei categorii de impozit sunt persoanele fizice pe de-o parte, iar pe de alta parte persoanele juridice.

2.2.3.1 Impozitul pe venitul persoanelor fizice

Plata acestor impozite se realizează de către persoanele fizice care își au domiciliul într-un anumit stat, precum și de către persoanele nerezidente, dar care dobândesc venituri din surse care se află pe teritoriul statului respctiv, existând situații când sunt dispensați de plata impozitelor persoane ca: diplomați straini, militari sau alte persoane fizice care castigă venituri sub acel nivel minim neimpozabil.

În ceea ce privește obiectul impozabil, în cazul impozitelor pe veniturile persoanelor fizice, îl constituie veniturile realizate din agricultura, comerț, profesii libere, industrie, precum și veniturile ce imbracă forma pensiilor. Venitul impozabil îl constituie venitul brut din care s-au scăzut cheltuielile de producție, contribuțiile la asigurările sociale de sănătate și șomaj, și totodată pierderile înregistrate în anii trecuți sau cele provocate de fenomene naturale.

Perceperea impozitului pe veniturile persoanelor fizice se face în mod individul sau în mod colectiv, în situatia în care bunurile constituie rezultatul activității mai multor persoane, acestea neputând fi individualizate. Concomitent la determinarea impozitului se poate lua în considerare factori sociali, precum starea civila, numărul persoanelor aflate în intretinerea contribuabilului sau vârsta acestuia.

In practica fiscală se regăsesc doua sisteme în ceea ce privește perceperea impozitelor pe veniturile persoanelor fizice. Sistemului impunerii separate apare sub forma impozitului unic, prin care se poate realiza o impunere distinctă în funcție de categoria de venit, în timp ce în cazul sistemului impunerii globale, fără a ține seama de sursă de proveniență, acest sistem are în vedere însumarea tuturor câștigurilor dobândite de o persoana fizica.

Impozitul pe veniturile din activități independente

Veniturile din activități independente cuprind venituri din drepturi de proprietate intelectuală, cele din profesii libere, precum și veniturile comerciale, în această categorie fiind incluse veniturile din activităti comerciale sau cele din prestări servicii. În ceea ce privește veniturilor din profesii libere, aici se ragăsesc veniturile rezultate din desfașurarea unei profesii precum: avocat, expert contabil, auditor financiar, arhitect, toate acestea realizându-se în conditiile respectării legii.

Impozitul pe veniturile din salarii. În conformitate cu normele legislative în vigoare în sfera de curprindere a veniturilor din salarii sunt incluse toate veniturile realizate de o persoană fizică, ce prestează o activitate sau un serviciu în conformitate cu un contract de muncă, aceste venituri imbracând forma veniturilor în bani sau în natură. Totodată există anumite excepții în ceea ce privește veniturile salariale care sunt supuse impunerii. Astfel nu sunt supuse impunerii și nu se regasesc în veniturile salariale, veniturile precum cele provenite din ajutoarele pentru înmormantare, pentru bolile grave, cadouri pentru copii minori ai salariaților, contravaloarea transportului angajatului la locul de muncă, contravaloarea echipamentului de protecție de muncă, sumele primite pentru deplasări în alte localităti, în țară sau în strainatate în interes de serviciu, veniturile din salarii realizate de persoanele cu handicap, cheltuielile suportate de către angajator în vederea pregatirii profesionale a angajatului, costurile legate de abonamentele telefonice realizate în scop de serviciu, precum și diferentele între dobanda preferențială și cea exercitată pe piața în ceea ce privește creditele si depozitele.

Impozitul pe veniturile din salarii poate fi determinat luându-se în considerare venitul net, rezultat în urma scăderii din venitul brut a contributiilor obligatorii privind contributia la asigurarile sociale de sanatate, de șomaj, precum și a deducerilor personale determinate în funcție de numărul persoanelor pe care contribuabilul le are în întretinere, din care se deduce cotizația sindicală, urmând a se aplica cota de 16% asupra rezutatului obținut.

Impozitul pe veniturile din investitii. În categoria veniturilor din investiții care sunt supuse impozitării se pot distinge: veniturile care se obțin din dividende, cele aferente acțiunilor de vânzare-cumpărare care folosesc valută la termen, dobanzile ale caror venituri sunt supuse impozitării, veniturile care se obțin din lichidarea persoanelor juridice, precum și titlutile de valoare care generează venituri în urma transferului acestora.

În cazul veniturilor care se obțin din dividende, la care se poate adauga cele care au ca sursă de proveniență titlurile de participare care sunt deținute la societățile închise, se aplică o cota de 16% asupra contravalorii acestora. Simultan, sarcina de a determina și de a reține contravaloarea impozitului specific acestor venituri, este realizată de către persoanele juridice, totodată, virarea acestuia urmând a se realiza cel tarziu până la data de 25 a lunii următoare în care va avea loc plata.

Referitor la veniturile rezultate din acțiunile de vânzare-cumpărare ce utilizează valuta la termen, câtigurile se obtin de pe urma diferențelor avantajoase de curs valutar care rezultă din desfășurarea acestor operațiuni. În paralel, o cotă de 16% se aplică în urma oricărei tranzacții, asupra câstigului care rezultă în urma tuturor operațiunilor care utilizează valută la termen, precum și din alte operațiuni, responsabilitatea realizării virării revenind mediatorilor sau, dupa caz, altor persoane plătitoare de astfel de venituri.

Veniturilor ce imbracă forma dobanzilor, în cazul contractelor civile, precum și în ceea ce privește depozitele care se constituie la termen, li se aplică o cotă de impozitare de 16% din contravaloarea acestora, reținerea și calculul impozitelor aferente acestor venituri revenind persoanelor plătitoare, fie la data răscumpararii, specific pentru instrumentele de economisire, fie atunci când are loc înregistrarea titularului în contul de depozit. Determinarea cuantumului impozitului datorat de către persoanele platitoare de venituri, în cazul sumelor încasate sub forma dobânzilor din împrumuturile primite în baza contractelor civile, are loc la data plății dobânzii. În acest caz, impozitul se virează până la data de 25 inclusiv a lunii viitoare specifice înregistrarii sau la data plății dobanzii.

Veniturile care se obțin ca urmare a lichidarii unei persoane juridice se impoziteaza prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului impozabil, acesta reprezentând surplusul repartizărilor, fie în bani, fie în natura, ce depașește contribuția persoanei fizice beneficiare la capitalul social, răspunderea determinarii, precum și a virării acestui impozit revenind persoanei juridice. În cazul acestor venituri concomitent cu predarea situației financiare finale are loc virarea impozitului la oficiul registrului comertului.

În ceea ce priveste veniturile ce se obțin din castigurile rezultate din transmitarea titlurilor de valoare, specifice pentru societățile închise, impozitul se determină prin folosirea cotei de 16% asupra profitului obținut, în urma fiecărei tranzacții. În acest caz impozitul este calculat și virat de către contribuabil până la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare aferente fiecărui trimestru, în baza declarație de impunere. Totodată, în cazul acestor impozite, intervalul la care are loc plata impozitului către bugetul de stat, coincide cu perioada la care are loc depunerea declarației, aceasta constituind si plata anticipată trimestrială.

Impozitul pe veniturile privind cedarea folosinței bunurilor se referă la impozitarea veniturilor ce se obțin de către proprietarii unor bunuri mobile sau imobile, în urma cedării utilizarii acestora. Determinarea acestor venituri are loc în baza contractului încheiat între părti, urmand ca venitul brut anual să fie stabilit în funcție de chiria specificată în contract. Conform literaturii de specialitate, impozitul se calculează în acest caz, prin aplicarea unei cote de 16% asupra diferenței dintre venitul brut și cheltuiala deductibilă, (determinată în baza unei cote forfetare reprezentând 25% din venitul brut, acesta constituind totodata și uzajul bunurilor cedate, precum și cheltuielile determinate de reparații ale acestor bunuri), diferență ce reprezintă venitul net.

Conform litaraturii de specialitate, atât în cazul veniturilor obținute din activități independente, cât și în ceea ce privește veniturile dobândite în urma cedării utilizării anumitor bunuri, subiectul impozabil are datoria de a realiza plati anticipate, acestea avand titlu de impozit, în conformitate cu decizia de impunere care a fost elaborata de către organul fiscal abilitat. Referitor la declarația de venit global, aceasta trebuie sa fie încheiată și depusă la organul abilitat de către contribuabilii care beneficiază de venituri, fie din cedarea în folosință a anumitor bunuri, fie din activități libere sau din salarii, urmând a fi predate în anul următor celui în care s-a realizat venitul, respectiv în cadrul primei părti a acestuia. Astfel, calcularea impozitului datorat de către contribuabil, se realizează de către organul fiscal abilitat, ( acesta aflându-se în raza localității în care se află domiciliul subiectului impozabil), în temeiul declarației de venit global.

Impozitul pe veniturile din pensii. Privitor la veniturile din pensii, acestea sunt reprezentate de sumele ce sunt primite de către subiecții impozabili care au contribuit la sistemul de asigurari sociale, sub forma contribuțiilor sociale obligatorii, pe baza cărora se constituie fondurile din care se va realiza plata acestora. În acest caz, venitul impozabil se determină în urma scăderii din venitul pensiei, a unei sume ce nu se impoziteaza, în cuantum de 1000 lei, la care se adaugă contribuția la asigurările sociale de sănătate (5%), urmând a se aplica cota de 16% asupra acestuia. Virarea acestui impozit, către bugetul de stat, se face pana la data de 25 a lunii urmatoare celei în care se realizează plata pensiei.

Impozitul pe veniturile din activități agricole. Acestea sunt simbolizate de veniturile ce se obțin în urma cultivării și exploatării leguminoaselor, arbuștilor, ciupercilor, precum și cele rezultate în urma valorificării amenajărilor viticole și pomicole. În acest caz impozitul este concretizat prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net, acesta fiind stabilit în conformitate cu normele de venit, norme ce sunt determinate pe unitate de suprafață. În ceea ce privește normele de venit acestea sunt admise de către direcțiile generale ale Finanțelor Publice și sunt determinate de către direcțiile teritoriale ale Ministerului Agriculturii. Conform literaturii de specialitate, veniturile rezultate în urma exploatării produselor agricole ce se află în stare naturală, la care se aduagă veniturile rezutate din recoltarea acestor produse, ce sunt ulterior transmise spre procesare industrială, se impoziteaza cu o cotă de 2% ce se aplică asupra contravalorii produselor livrate.

Impozitul pe veniturile din jocuri de noroc si din premii. În categoria veniturilor din premii sunt incluse pe de-o parte, veniturile ce rezultă în urma unor concursuri, la care se adaugă produsele și serviciile promovate prin intermediul practicilor comerciale, iar, pe de alta parte, veniturile obținute din jocurile de tip jack-pot sunt încadrate în categoria veniturilor specifice jocurilor de noroc, din acestă categorie fiind excluse veniturile ce se obțin la jocuri de tip mașini electronice sau cazino. Impozitarea veniturilor din premii se realizează prin practicarea cotei de 16% asupra venitului net, iar impozitarea acestora se face prin reținere la sursă.

Impozitul pe transferul proprietăților imobiliare. Veniturile rezutate în urma transferului proprietăților imobiliare se dobândesc ca urmare a trecerii dreptului de proprietate aferent construcțiilor, precum și suprafața pe care sunt amplasate acestea, tot aici fiind incluse și veniturile ce au ca sursa de proveniență terenurile ale caror drept de proprietate a fost transferat. În acest caz impozitul este calculat prin aplicarea unei cote la valoarea care a fost pronuntata de către părti astfel:

în cazul construcțiilor ce au fost dobândite în termen de până la 3 ani se aplica o cotă de 3% asupra sumei ce se află până la limita de 200.000 lei, iar în cazul în care se depașește valoarea de 200.000, se aplică o cotă de 2% asupra valorii ce se afla peste acesta suma la care se adaugă 6.000 lei. Referitor la imobilele ce au fost obținute la o dată mai mare de 3 ani, cota de impozitare este de 2% aplicată asupra sumei inferioare celei de 200.000, iar în situatia în care se depașește această sumă, se va utiliza o cota de 1% practicată asupra sumei ce depașește 200.000 lei, la care se va adauga suma de 4.000 lei.

Impozitul pe venituri ce provin din alte surse. Se identifică în această categorie veniturile considerate a fi impozabile de către organele abilitate și în conformitate cu reglementările legale.

2.2.3.2 Impozitul pe veniturile persoanelor juridice

În cazul impozitelor specifice pentru veniturile persoanelor juridice, subiecții impozabili sunt reprezentați de persoanele juridice care au obligația de a plăti impozitul pe venit, datorită veniturilor pe care acestea le obțin din activitatea pe care o desfășoară.

Impozitul pe profit.

În vederea determinării impozitului pe profit pe care îl datorează societățile de capital, în unele tari europene se utilizează, ca și în cazul persoanelor fizice aceeași modalitate de impunere, sistem specific Belgiei, pe când, în tări precum: Germania, S.U.A, sau Marea Britanie, în cazul profitului tehnica de impunere utilizată este distinctă. De cele mai multe ori, stabilirea impozitului pe profit se realizează ținând cont de modul în care sunt sistematizate societățile, astfel se pot evidenția atât societătile de capital, cât și societățile de persoane. În cazul societăților de capital, întrucat este posibilă realizarea unei delimitări clare între bunurile societății și cele deținute de către acționari, nu presupune ca modaliatea de impunere utilizată să se bazeze pe principiile aplicate veniturilor persoanelor fizice, aceasta aplicându-se în cazul societătilor de persoane, unde nu se poate realiza o distincție concretă între patrimoniul societății și bunurile persoanelor.

Referitor la profit, în cazul societătilor de capital, acesta poate fi distribuit, în conformitate cu participarea la capital, acționarilor, sub forma dividendelor, sau poate fi repartizat societății în vederea formării unor fonduri. Astfel, se pot delimita mai multe forme ale profitului: o prima forma o constituie profitul ce a fost distribuit acționarilor, o alta forma vizează profitul înregistrat de către societate înainte de realizarea repartiței, precum și profitul care a ramas la dispoziția societății.

Având în vedere această delimitare a profitului se poate realiza o distincție cu privire la modul în care se realizează impunerea în cazul societătilor de capital și anume: o prima formă o constituie impunerea înainte de toate a profitului realizat de către societate, urmând ca apoi să se impună și dividendele ce au fost repartizate actinarilor din profit; a doua forma este reprezentată de luarea în calcul în moemntul impunerii, numai a dividendelor, urmând ca profitul ce a fost lăsat la dispoziția societătii sa nu fie impozitat; a treia forma vizează impunerea profitului ce a rămas la dispoziția societății și nu a dividendelor distribuite către acționari, în timp ce ultima forma are în vedere realizarea unei impuneri distincte, pornind cu dividendele ce au fost distribuite acționarilor și finalizând cu profitul ce a ramas la latitudinea societății.

În literatura de specialitate, este precizat faptul că, în ceea ce privește societățile de capital, determinarea venitului impozabil al acestora se realizează conform efectelor din bilanț, unde, după caz, se pot adauga elemente precum: sumele de bani provenite din castiguri de capital, veniturile rezultate din chirii sau cele provenite din dobânzi aferente creditelor acordate. În acest caz, determinarea venitului impozabil se realizează prin deducerea din veniturile brute, a cheltuielilor aferente acestora, în aceasta categorie fiind incluse cheltuieli precum cele specifice dobânzilor plătite, cheltuieli necesare în cadrul procesului de producție, cele ce sunt realizate cu scopul de a constitui fondurile de rezervă. Privitor la practica fiscală internatională, calculul impozitului datorat de către societățile închise pentru profitul net, se fixează, fie luându-se în considerare persoana care este deținătorul capitalului social, în funcție de acesta aplicându-se cota de impozitare în mod diferențiat, fie se urmărește esența activităților de pe seama cărora se obține profit și în funcție de care se aplica cote de impunere diferențiate.

În cazul persoanelor juridice, impozitarea profitului realizat de către acestea, se determină conform declarației de impunere, urmând ca apoi, calcularea acestor impozite să se faca de către organele fiscale abilitate pe baza informațiilor specificate în cadrul acestor declarații, acestea, de altfel fiind trecute în registrul de rol.

Impozitul pe profit se stabilește prin deducerea din veniturile ce au fost dobandite din orice sursă, a cheltuielilor corespunzătoare acestora. În paralel, se poate afirma veniturile care nu sunt impozabile, în aceasta categorie fiind înglobate: veniturile ca au ca sursa de proveniență dividendele încasate de către o persoană juridică romană de la o altă persoană juridică romană, cele rezutate ca urmare a înregistrarii unor diferențe de valoare avantajoase în ceea ce priveste titlurile de participare, cuantificate ca urmare a înglobarii rezervelor, precum și veniturile aferente caștigurilor ce provin din înlocuirea creanțelor.

La calcularea impozitului pe profit, se vor lua în considerare drept cheltuieli deductibile, doar acele cheltuieli care revin veniturilor impozabile, ele regăsindu-se sub forma cheltuielilor de sponsorizare realizate în conformitate cu prevederile legale. În ceea ce privește cheltuielile nedeductibile, în această categorie pot fi incluse cheltuielile privind plata primelor de asigurare efectuate de către angajator în numele angajatului, cheltuielile corespunzătoare primelor de asigurare constituite în cazul unor accidente de muncă, la care se pot adauga cele ce cuprind majorările sau amnezile. Astfel, pentru calcularea profitului impozabil, subiecții impozabili au sarcina de a depune declarația de impunere la organele fiscale abilitate.

Conform reglementărilor în vigoare, în România, persoanele juridice care au sarcina de a realiza plata impozitul pe profit sunt reprezentate de: cetățenii români care obțin profit fie în țară, fie în străinătate, persoanele care obțin câstig ca urmare a unor activități desfăsurate în Romania, atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice nerezidente, care beneficiază de profit de pe urma unor asocieri cu o alta persoană juridică.

2.2.4 Impozitul pe avere

Impozitul pe avere se aplică asupra bunurilor mobile și imobile de care dispun persoanele fizice și juridice, după caz, în baza dreptului de proprietate. Având în vedere obiectul impunerii, impozitele pe avere se pot grupa în urmatoarele categorii: impozite aferente averii propriu-zise, impozite în ceea ce privește sporul de avere, precum și cele referitoare la circulația averii.

Impozitele aferente averii propriu-zise se regăsesc fie sub forma impozitelor determinate asupra averii, totodata plata acestora realizându-se efectiv din venitul realizat de pe urma averii, fie ca impozite aplicate pe substanța averii, la care plata impozitului se realizeaza din substanța averii, fapt ce conduce la diminuarea materiei impozabile. În această categorie pot fi incluse pe de-o parte impozitele aferente proprietăților imobiliare, iar pe de altă parte cele aplicate asupra activului net.

În cazul impozitelor aferente proprietăților imobiliare, acestea apar sub forma impozitelor pe terenuri și cladiri, iar baza de impunere este reprezentată fie de veniturile capitalizate specifice bunurilor în cauză, fie de valoarea specificată de către deținători. Aceste impozite, respectiv impozitele pe cladiri, cât și impozitele pe terenuri sunt percepute în vederea constituirii de fonduri către stat. Prin exercitarea impozitului pe terenuri, se urmarește influentarea proprietarilor în vederea vânzării terenurilor pentru realizarea de construcții cu scopul de evitare a speculei. În ceea ce privește impozitul pe terenuri se remarcă o diferențiere a cotelor privind impunerea, fie luând în considerare categoria de folosință, fie în funcție de poziționarea terenului. În paralel, privitor la impozitele pe averea imobilă se poate afirma faptul că acestea se caracterizează printr-o elasticitate insuficientă, totodată acestea nestimuland sporirea averii, ca urmare a înrautatirii efectelor inflației, precum și a practicării unor cote de impunere care se modifica greu.

Impozitele asupra activului net se pot determina, fie cu ajutorul cotelor progresive, fie cu ajutorul cotelor proporționale, realizarea plății efectuându-se atât de către persoanele fizice, cât și de către persoanele juridice. Materia impozabilă specifică acestei categorii de impozit este reprezentată de averea integrală, atât cea mobila, cât și cea imobilă, de care dispune subiectul impozabil.

Referitor la impozitele asupra circulației averii, acestea se determină atât în cazul bunurilor mobile, cât și în cazul bunurilor imobile, ca urmare a înregistrarii dreptului de proprietate de la o persoană la alta. Specific impozitelor pe circulația averii sunt impozitele referitoare la actele de vânzare-cumpărare, cele privind donațiile, impozitele aplicate asupra unor titluri de valoare cum sunt acțiunile sau obligațiunile, precum și impozitele provenite din succesiuni.

Conform literaturii de specialitate, în cazul impozitului pe succesiuni, materia impozabilă este redată de averea recepționată sub forma de moștenire de către o persoană fizică. Specific acestei categorii de impozit este faptul că ofera posibilitatea unei delimitari în stabilirea impozitului, acesta putând fi determinat fie global, caz în care se calculează asupra întregii averi ce a fost lăsată drept moștenire, fie în mod separat pentru diviziune din averea ce i se cuvine fiecărui moștenitor. Impozitul este determinat conform unor cote progresive, nivelul acestor cote fiind stabilit, fie în baza gradului de rudenie existent între defunt și mostenitori, fie conform cu valoare averii.

Ca și modalitate de prevenire a neplății impozitului pe succesiuni a fost instituit impozitul specific pentru donațiuni, în situația în care pe parcursul vieții au loc donații de avere. În cazul acestui impozit, materia impozabilă este reprezentată de averea ce este dobandită drept donație de către o persoană. Impozitul pe donațiuni se apreciază conform unor cote progresive, valoarea acestora fiind influențată de gradul de rudenie ce exista între persoana care doneaza averea și persoana care o primește, precum și de valoarea averii ce face obiectul donațiunii. Impozitele percepute ca urmare a creșterii valorii averii se datorează surplusului de valoare pe care l-au recepționat anumite bunuri de-a lungul unei perioade de timp.

Impozitul aplicat asupra plusului de valoare imobiliară a aparut în vederea aplicarii unei cote de impunere asupra surplusului de valoare de care au beneficiat anumite bunuri imobile precum clădirile sau terenurile, pentru perioada de timp cuprinsă între momentul vânzării și cel al cumpărării. Concomitent, în cazul acestui impozit valoarea unor bunuri imobiliare, cum ar fi clădirile, poate să se măreasca în funcție de amplasamentului acestora, sau în funcție de existența unor beneficii cum ar fi existența unor căi de comunicații în imediata apropiere a bunului sau a terenului aferent acestuia, în cazul în care este vorba despre o cladire. În paralel, specific acestui impozit este faptul că materia impozabilă este dată de diferența înregistrata între prețul de vânzare al bunului și cel de cumpărare, iar vanzatorul bunului este subiectul impozabil.

Impozitul aferent plusului de valoare obținut in perioada de razboi, este reprezentat de averea obținuta în urma unui razboi. Dupa primul razboi mondial, în unele țari precum Germania sau Marea Britanie, a fost implementat impozitul asupra supraprofitului de razboi. Având în vedere ca impozitul se calcula pe baza de cote progresive, acesta nu a beneficiat de un randament sporit, întrucat existau numeroase modalități de eschivare de la impunere.

Impozitele pe avere în Romania se regasesc atât sub forma impozitelor percepute asupra averii propriu-zise, precum și a impozitelor specifice pentru circulația averii. În categoria impozitelor aferente averii propriu-zise sunt incluse atât impozitele pe terenuri, cât și impozitele pe clădiri. În ceea ce privește impozitul pe cladiri, acesta este datorat de către persoanele care dețin clădiri, determinarea cuantumului sumei datorate realizându-se prin aplicarea unei cote de impunere aceasta reprezentând 0,1% din valoarea impozabilă a imobilului. Totodată la calculul acestui impozit se va lua în considerare suprafața clădirii exprimată în metri pătrati, rangul localității unde este amplasată cladirea, destinația clădirii si dotările acesteia.

Conform litaraturii de specialitate, impozitul pe terenuri este datorat de către persoanele fizice, precum și de către persoanele juridice care poseda un drept de proprietate asupra unei suprafețe de teren, care sunt amplasate în raza unor municipii, localitătii, orașe. Impozitul este calculat în baza unor cote fixe pe metru patrat, însa dimensiunea acestuia este determinată de rangul localității în care se afla terenul, în functie de destinația acestuia , respectiv în cazul în care terenul este destinat unor construcții, sau în cazul în care acesta este destinat altor activități decât construcția de clădiri. Specific impozitului pe teren datorat de către persoanele juridice este faptul ca acesta este datorat de către acele societati comerciale care detin in folosință terenuri care se află fie în proprietate publică, fie în proprietate privată și care sunt folosite pentru alte scopuri decat cele privind agricultura, se percepe o taxă numita taxa pe teren.

În ceea ce privește impozitul perceput pentru donațiuni, acesta îmbracă forma unor taxe de timbru, încasata pentru serviciile prestate de către notarii publici, cu privire la transferul dreptului de proprietate în ceea ce privește bunurile imobile, precum și cele privind legalizarea anumitor acte. La calculul nivelului acestui impozit se va lua în considerare valoarea declarată de către părți în actul încheiat, la care se va aplica o cota de impunere, totodata fiind specificat faptul ca valoarea declarata de către părti nu poate fi mai mică decât valoarea de circulație ce a fost determinată de către camera notarilor publici în urma unor expertize.

Impozitul pe succesiuni se percepe sub forma unei taxe de timbru determinată pe baza valorii bunurilor mobile, precum și a bunurilor imobile, toate acestea fiind dovedite în baza unor acte. Calcularea valorii bunurilor ce fac obiectul impunerii se face în cazul bunurilor mobile pe baza valorii consemnate în cadrul declarațiilor realizate de către parti, valoare ce nu poate fi mai mică decât valoarea minimă consemnată în legea în vigoare, iar în cazul bunurilor imobile, valoarea impozabila se determină pe baza formalităților specificate în cazul impozitului pe donațiuni.

CAPITOLUL III

ANALIZA IMPOZITELOR DIRECTE IN PERIOADA 2010-2014

În Romania, impozitele directe au înregistrat un trend ascendent in perioada 2010-2014, o pondere semnificativă în cadrul acestora, fiind reprezentată de impozitele pe salarii, acestea fiind urmate de impozitele pe profit.

Analiza principalelor categorii de impozite directe în Romania în perioada 2010-2014

În perioada analizata impozitele directe au cunoscut urmatoarea dinamică:

Tabelul nr.1 Venituri din impozitele directe în perioada la nivelul bugetului general consolidat în perioada 2010-2014 ( milioane RON)

Sursa: MFP- Execuția bugetară a bugetului general consolidat pe anii 2010-2014

Conform datelor din Tabelul nr.1, în anul 2011 s-a înregistrat o creștere a veniturilor din impozitul pe profit de 194 milioane RON, față de anul 2010. Începând cu acest an ( 2011 ), valoarea veniturilor încasate din impozitul pe profit a cunoscut o evoluție ascendentă in urmatorii 4 ani, acestea crescând cu 1929 milioane RON.

În perioada analizată, veniturile din impozitul pe salarii, s-au caracterizat printr-un trend pozitiv, creșterea înregistrată fiind de 5735 milioane RON, în anul 2013 înregistrându-se creșterea cea mai mare a veniturilor din impozitul pe profit, aceasta fiind de 1779 milioane RON, față de anul 2012.

Potrivit datelor din tabelul nr.1, veniturile din impozitele și taxele pe proprietate au cunoscut un trend ascendent in perioada 2010-2014, cresterea înregistrată în această perioada fiind de 2383 milioane RON. În primii patru ani ai perioadei analizate, valoarea acestor venituri a înregistrat o evoluție fluctuantă, acestea crescând cu 601 milioane RON, pentru ca, în anul 2014 acestea sa crească cu 1782 milioane RON față de anul 2013.

În ceea ce privește veniturile fiscale totale, acestea au înregistrat o evoluție constantă pe parcursul celor 5 ani studiați, creșterea cea mai sugestivă a avut loc în intervalul 2010-2011, când valoarea veniturilor fiscale a crescut cu 11627 milioane RON, datorată in mare măsură creșterii veniturilor din impozitul pe salarii.

În cazul veniturilor totale ale bugetului general consolidat, acestea ca si veniturile fiscale au înregistrat o evoluție crescătoare pe parcursul perioadei analizate, creșterea cea mai pregnantă având loc în intervalul de timp 2013-2014, aceasta fiind de 14010 milioane RON, pe când creșterea cea mai mică a avut loc în anul 2013 comparativ cu anul 2012, când creșterea a fost de doar 6900 milioane RON.

La nivelul produsul intern brut al României se observă că pe parcursul celor cinci ani studiați, acesta a înregistrat o creștere de 162719 milioane RON. Cea mai mare creștere a produsului intern brut în România s-a înregistrat în anul 2014, când creșterea a fost de 48683 milioane RON față de anul precedent, la polul opus aflându-se valoarea din anul 2011 care a fost de doar 36000 milioane RON față de anul 2010.

Se remarcă faptul că ponderea cea mai mare în cadrul bugetului general consolidat o au veniturile colectate din impozitul pe salarii și venit, media incasărilor in perioada 2010-2014 fiind de 20884 milioane RON, în timp ce veniturile din impozitul pe profit au avut o mediei de 10889 milioane RON, iar veniturile din impozitele și taxele pe proprietate au avut o medie de 4485 milioane RON. Astfel media veniturilor din impozitul pe salarii colectate in cadrul bugetului general consolidat este cu 9995 milioane RON mai mare decât media veniturilor din impozitul pe profit, și cu 16399 milioane RON mai mare decât media veniturilor din impozitele si taxele pe proprietate.

Graficul nr.1 Evoluția ponderii veniturilor din impozitul pe profit, impozitul pe salarii și venit în total venituri la nivelul bugetului general consolidat în perioada 2010-2014 ( % )

Sursa: Prelucrare proprie conform execuției bugetului general consolidat in anii 2010-2014

Ponderea impozitelor directe în total venituri la nivelul bugetului general consolidat au cunoscut urmatoarea evoluție: în anul 2011 ( 16,18%) s-a înregistrat o scădere de 0,47 puncte procentuale comparativ cu anul 2010 (16,65%), și o creștere de 0.29 puncte procentuale in anul 2012 (16,47%) față de anul 2011, prin urmare ponderea veniturilor din impozitului pe profit, venituri și salarii a înregistrat o creștere de 0,14 puncte procentuale în anul 2014 fata de anul 2010.

Astfel, scăderea de 0,47 puncte procentuale din anul 2011 comparativ cu anul 2010, a fost însoțită în intervalul 2011-2013 de o creștere procentuală de 0,64 puncte procentuale, pentru ca în anul 2014 să scadă cu 0.03 puncte procentuale. Analizând graficul alăturat, se observă faptul că în perioada analizată, ponderea veniturilor din impozitele directe a înregistrat o evoluție constantă, acesta indicând valorile de peste 16%, ponderea cea mai mare fiind de 16,82% în anul 2013, în timp ce ponderea cea mai mică s-a înregistrat în anul 2011, aceasta fiind de 16,18%.

Graficul nr.2 Evoluția pricipalelor categorii de impozite directe la nivelul bugetului general consolidat în perioada 2010-2014 ( mil.RON )

Sursa: Prelucrare proprie conform execuției bugetului general consolidat în perioada 2010-2014

Conform Graficului nr.2 privind impozitele directe se remarcă faptul că veniturile încasate din impozitul pe venit si salarii sunt mai mari decât cele încasate din impozitul pe profit astfel: în perioada 2010-2014 veniturile din impozitul pe profit au crescut cu 2123 milioane RON, în timp ce veniturile din impozitul pe salarii și venit au crescut în aceeași perioadă cu 5735 milioane RON.

În intervalul de timp 2011-2012, s-a înregistrat cea mai mare creștere a veniturilor din impozitul pe venit și salarii, acesta fiind de 1881 milioane RON, iar, în cazul impozitului pe profit creșterea cea mai ridicată a avut loc în anul 2014 când veniturile din impozitul pe profit au crescut cu 1312 milioane RON față de anul precedent.

În perioada supusă analizei, media veniturilor aferente impozitului pe salarii a înregistrat o creștere de 1,92 ori față de media veniturilor încasate din impozitul pe profit, și de 1,66 ori mai mare comparativ cu media încasărilor din impozitele si taxele pe proprietate.

În ceea ce privește veniturile din impozitele și taxele pe proprietate, acestea au înregistrat o evoluție ascendentă, astfel încât în anul 2014, comparativ cu anul 2010, acestea au crescut cu 2383 milioane RON, cea mai mare creștere înregistrându-se în 2014, când acestea au crescut cu 1782 milioane RON față de anul precedent.

Analiza principalelor categorii de impozite directe încasate pe tipuri de bugete se prezinta astfel:

Tabelul nr.2 Principalele categorii de impozite directe încasate în cadrul bugetului de stat și în bugetul local (milioane RON)

Sursa:Prelucrare proprie conform execuției bugetului general consolidat în perioada 2010-2014

Conform datelor din Tabelul nr.2, în ceea ce privește veniturile din impozitul pe profit încasate in cadrul bugetului de stat, acestea au înregistrat o creștere de 2099 milioane RON, cea mai ridicată valoare a acestora fiind în anul 2014, când veniturile din impozitul pe profit au crescut cu 1297 milioane RON, comparativ cu anul 2013.

Referitor la veniturile din impozitul pe venituri si salarii încasate în cadrul bugetului de stat, acestea au avut un trend ascendent în perioada analizată, înregistrând o creștere de 4857 milioane RON. Acest trend pozitiv a inregistrat o crestere mai accentuată în perioada 2011-2012, când veniturile din aceste impozite au crescut cu 2295 milioane RON.

În ceea ce privește veniturile din impozitele si taxele pe proprietate aferente bugetului de stat, acestea au înregistrat în anul 2011 comparativ cu anul 2010 un trend descendent diminuându-se cu 5 milioane RON. Începând anul 2012 aceste venituri au avut o dinamină ascendentă, astfel acestea au crescut de la 51 milioane RON în anul 2013 la 1625 milioane RON în anul 2014.

Conform datelor din cadrul executiei bugetare a bugetului general consolidat, veniturile din impozitul pe profit aferente bugetului local au înregistrat o scădere in anul 2011 comparativ cu anul 2010 de 4,4 milioane RON, iar din acest an, veniturile din impozitul pe profit au avut o evoluție ascendentă, și au indicat o creștere în anul 2014 comparativ cu anul 2011 de 27,5 milioane RON. Veniturile din impozitul pe profit au înregitrat cea mai mare ridicată creștere în anul 2014, când acestea au crescut cu 14,8 milioane RON față de anul precedent.

Analizând datele din tabelul de mai sus se poate observa faptul că veniturile din impozitul pe venituri si salarii aferent bugetului local au înregistrat o creștere de 43 milioane RON in primii doi ani ai perioadei analizate, iar în anul 2013, comparativ cu anul 2012 s-a înregistrat o scădere de 414 milioane RON. În perioada 2012-2014 aceste venituri au avut un trend ascendent și au înregistrat o creștere de 1249 milioane RON în anul 2014 comparativ cu anul 2012.

În ceea ce privește veniturile din impozitele si taxele pe proprietate aferente bugetului local, acestea au înregistrat un trend crescător în perioada analizată astfel încât, în intervalul 2012-2013 a avut loc cea mai mare creștere a valorii lor, aceasta fiind de 292 milioane RON, în timp ce în perioada 2011-2012, veniturile din impozitele pe proprietate au crescut cu doar 83 milioane RON. În același timp se obervă faptul că in perioada analizată, aceste venituri au înregistrat un trend ascendent respectiv o creștere de 707 milioane RON.

Pe baza datelor din Tabelul nr.2 se poate observă faptul că veniturile aferente impozitului pe profit și cele specifice impozitelor și taxelor pe proprietate cunosc valori mai mari în cadrul bugetului de stat, în timp ce colectarea impozitului pe venit și salarii este mai ridicată în cadrul bugetelor locale. Prin comparație intre bugetul de stat și bugetul local, valoarea cea mai mare a impozitului pe profit a fost de 12190 milioane RON în anul 2014, la nivelul bugetului de stat, în timp ce, în cazul impozitului pe salarii si venit, aceasta s-a înregistrat în același an, însă la nivelul bugetului local, iar valoarea a fost de 15304 milioane RON.

Graficul nr. 3 Evoluția pricipalelor cateogrii de impozite directe la nivelul bugetului de stat ( milioane RON)

Sursa: Prelucrare proprie conform execuției bugetare a bugetului general consolidat in perioada 2010-2014

La nivelul bugetului de stat, atât veniturile aferente impozitului pe profit, cât și veniturile corespunzătoare impozitului pe salarii au înregistrat o evoluție ascendentă în perioada analizată. Astfel, media veniturilor încasate din impozitul pe profit la nivelul bugetului de stat a fost de 10858 milioane RON, cu 4593 milioane RON mai mare decât media veniturilor încasate din impozitul pe salarii ( 6265 milioane RON ).

În ceea ce privește media veniturilor încasate la nivelul bugetului de stat din impozitele si taxele pe proprietate, acestea au avut o medie de 348 milioane RON, cu 5917 milioane RON mai mică decât media veniturilor din impozitul pe salarii, și cu 10510 milioane RON decât media veniturilor încasate din impozitul pe profit.

În cazul bugetului de stat, în perioada analizată, media veniturilor încasate din impozitul pe profit a fost de 1,73 ori mai mare decât media veniturilor încasate din impozitul pe salarii, și de 31 de ori mai mare decât media veniturilor aferente impozitelor și taxelor pe proprietate. Astfel, media veniturilor încasate la nivelul bugetului de stat, în intervalul de timp 2010-2014, din impozitul pe profit, impozitul pe salarii și impozitele și taxele pe proprietate a fost de 17471 milioane RON.

Graficul nr.4 Evoluția pricipalelor categorii de impozite directe la nivelul bugetului local (milioane RON)

Sursa: Prelucrare proprie conform excutiei bugetare a bugetului general consolidat în perioada 2010-2014

În perioada analizată, la nivelul bugetului local, atât veniturile corespunzătoare impozitului pe salarii, cat si cele aferente impozitelor și taxelor pe proprietate au înregistrat un trend crescator în perioada 2010-2014. Media veniturilor încasate din impozitul pe salarii la nivelul bugetului local a fost de 14619 milioane RON, cu 10482 milioane RON mai mare decât media veniturilor colectate din impozitul pe profit ( 4137 milioane RON ).

În cazul veniturilor colectate din impozitele pe profit la nivelul bugetului local, media acestora a fost de 31 milioane RON, cu 14588 milioane RON mai mică decât cea a veniturilor încasate din impozitele pe salarii, și cu 4106 mai mică decât media impozitelor si taxelor pe proprietate.

În ceea ce privește bugetul local, media veniturilor încasate din impozitul pe salarii a fost de 3.53 ori mai mare decat media veniturilor colectate din impozitul pe profit, în timp ce în cadrul perioadei supuse analizei, media veniturilor din impozitele si taxele pe proprietate este de 133.5 ori mai mare decât media veniturilor prelevate din impozitul pe profit în cadrul perioadei 2010-2014. Prin urmare mediatotală aveniturilor încasate la nivelul bugetului local în perioada analizată a fost de 18787 milioane RON.

Graficul nr.5 Evolutia ponderii principalelor categorii de impozite directe in total venituri la nivelul bugetului de stat ( %)

Sursa: Prelucrare proprie conform execuției bugetare din bugetul general consolidat in perioada 2010-2014

Conform datelor din Graficul nr.5 se observă un trend descendent al ponderii impozitului pe profit aferent bugetului de stat, astfel încât in primii 4 ani ai perioadei analizate s-a înregistrat o scadere de 2,8 puncte procentuale, în timp ce în anul 2014 comparativ cu anul 2013 s-a înregistrat o creștere de 0,75 puncte procentuale. Ponderea impozitului pe profit a înregistrat o scădere de 1,87 puncte procentuale in anul 2011 față de anul 2010, și de 2,41 puncte procentuale în anul 2012 în raport cu anul 2010. În anul 2013 comparativ cu anul 2012 s-a înregistrat o scădere procentuală de 0,39 puncte procentuale fata de anul 2012, astfel încât in perioada 2010-2014, ponderea impozitului pe profit aferent bugetului de stat a înregistrat o evoluție descendentă aceasta diminuându-se cu 2,05 puncte procentuale.

În ceea ce privește ponderea impozitului pe salarii si venit în cadrul bugetului de stat se poate observa un trend ascendent al acesteia in cadrul perioadei analizate. Astfel, ponderea veniturilor din impozitului pe salarii si venit a înregistrat un trend ascendent și o creștere de 3,7 puncte procentuale în anul 2014 comparativ cu anul 2010. În anul 2012 față de anul 2011 s-a înregistrat o creștere procentuală de 2,12 puncte procentuale, pe când în anul 2014 comparativ cu anul 2013, ponderea veniturilor din impozitul pe salarii și venit a crescut cu doar 0,08 puncte procentuale.

Graficul nr.6 Evolutia ponderii principalelor categorii de impozite directe in total venituri la nivelul bugetului local ( %)

Sursa: Prelucrare proprie conform execuției bugetare din bugetul general consolidat în perioada 2010-2014

Conform datelor din Graficul nr.4 se poate observa faptul că, în anul 2011 comparativ cu anul 2010, ponderea veniturilor din impozitul pe profit in total venituri la nivelul bugetului local a scazut cu 0.01 puncte procentuale, iar în anul 2012 această pondere a crescut cu 0.02 puncte procentuale față de anul 2011. În același timp se poate afirma faptul că în perioada 2012-2013 s-a menținut o evoluție constantă a acestei ponderi si anume de 0.06 puncte procentuale, iar în anul 2014, comparativ cu anul 2012 aceasta pondere a crescut cu 0.02 puncte procentuale. Concomitent in perioada 2010-2014, ponderea veniturilor din impozitul pe profit la nivelul bugetului local a crescut cu 0.03 puncte procentuale.

Referitor la ponderea veniturilor din impozitul pe salarii și venit în bugetul local se constată că aceasta a înregistrat un trend descendent în perioada analizată scăzând cu 4,29 puncte procentuale. În anul 2012 comparativ cu anul 2011 s-a înregistrat o scaderea a ponderii veniturilor din impozitul pe profit din cadrul bugetului local, aceasta fiind de 1,6 puncte procentuale, în timp ce în anul 2013 față de anul 2012 această pondere a scazut cu doar 0,21 puncte procentuale. Concomitent in anul 2012 ponderea veniturilor din impozitul pe salarii si venit in total venituri la nivelul bugetului local a scăzut cu 1,54 puncte procentuale.

Tabelul nr.3 Ponderea impozitelor directe in PIB (%)

Sursa: Prelucrare proprie conform execuției bugetului general consolidat în perioada 2010-2014

Privind analiza ponderii impozitelor directe in PIB, conform datelor din Tabelul nr.3, se remarcă faptul că, ponderea impozitelor pe profit in PIB a înregistrat un tend descendent pe parcursul primilor 4 ani ai perioadei analizate, aceasta a scăzut cu 0,23 puncte procentuale din anul 2010 până în anul 2013, iar în anul 2014 s-a înregistrat o creștere de 0,07 puncte procentuale față de anul 2013.

Astfel, ponderea impozitului pe profit în PIB a scăzut în anul 2014 față de anul 2010 cu 0,16 puncte procentuale. Ponderea impozitului pe profit în PIB a scăzut cu 8,12% în perioada analizată, deoarece creșterea impozitului pe profit a fost mai redusă, comparativ cu cea a produsului intern brut.

În ceea ce privește ponderea impozitelor pe salarii si venit în PIB se constată că aceasta a înregistrat o scadere de 0,03 puncte procentuale in anul 2011 comparativ cu anul 2010, în timp ce în perioada 2011-2013 s-a înregistrat un trend ascendent, iar ponderea acestor impozite a crescut cu 0,15 puncte procentuale. În perioada analizată, ponderea impozitului pe salarii și venit în PIB a crescut cu 0,03 puncte procentuale.

Graficul nr.8 Evoluția ponderii totale a veniturilor din impozitul pe profit și din impozitul pe salarii și venit în PIB (%)

Sursa: Prelucrare proprie conform execuției bugetare din bugetul general consolidat în perioada 2010-2014

Ponderea totală a veniturilor din impozitul pe profit și din impozitul pe salarii si venit a scăzut cu 0.12 puncte procentuale în anul 2011 față de anul 2010, iar în anul 2013 a crescut cu 0,07 puncte procentuale față de anul 2012. În intervalul de timp 2012-2014 s-a înregistrat un trend descendent, ponderea veniturilor din impozitele pe profit și salarii în PIB a scazut cu 0.08 puncte procentuale. În perioada analizată, ponderea totală a impozitelor pe profit si salarii în PIB a scăzut cu 0,13 puncte procentuale.

Graficul nr.9 Evoluția ponderii totale a veniturilor fiscale si a veniturilor totale în PIB (%)

Sursa: Prelucrare proprie conform execuției bugetare din bugetul general consolidat în perioada 2010-2014

Ponderea veniturilor fiscale în PIB a înregistrat un trend ascendent din anul 2010 până în anul 2012, perioadă în care aceasta a crescut cu 1,29 puncte procentuale, în anul 2013 a scăzut cu 0,45 puncte procentuale față de anul 2012, iar în anul 2014 creșterea a fost de 0,28 puncte procentuale față de anul 2013. În acelasi timp ponderea veniturilor totale în PIB, a indicat în primii doi ani ai perioadei analizate o creștere de 0,19 puncte procentuale, iar în intervalul 2011-2014 s-a înregistrat un trend descendent, aceasta a scazut cu 1,43 puncte procentuale.

CONCLUZII

În perioada 2010-2014, veniturile fiscale colectate la nivelul bugetului general consolidat au cunoscut o evoluție constantă, aceasta fiind influențată de apariția unor factori cu acțiune direct asupra dimenosiunii acestora, precum și asupra modului în care s-a realizat prelevarea și colectarea veniturilor din impozite la nivelul bugetului general consolidate, la nivelul bugetului local, precum si la nivelul bugetului de stat.

Astfel, în anul 2010, veniturile colectate la nivelul bugetului general consolidate au fost de 168,6 miliarde RON. În acest an diferențele negative s-au înregistrat în cazul veniturilor aferente impozitului pe salarii și venit, a căror pondere a scazut cu 3,2% față de anul precedent, în timp ce veniturile din impozitul pe profit a scăzut cu 4,9% față de anul precedent. În acest an, veniturile din impozitul pe profit au scazut cu 4,9% ca urmare a diminuarii veniturilor incasate de la institutiile financiar-bancare, la care s-a adaugat creșterea veniturilor din impozitul pe profit colectat de la agentii economici ca o consecință a cresterii cifrei de afaceri din cadrul industriei. În ceea ce privește veniturile încasate din impozitul pe salarii si venit, acestea fiind în cuantum de 17957 milioane RON, acestea au indicat o scadere de 3,2% față de anul precendent ca urmare a reducerii numarului de salariati și a diminuarii salariului mediu brut.

În anul 2011, veniturile fiscale încasate in cadrul bugetului general consolidate au fost în cuantum de 181,9 miliarde RON, înregistrand o scădere de 13,3 miliarde RON față de anul 2010. În acest an, veniturile încasate din impozitul pe profit au crescut cu 1,9%, iar cele privind veniturile din impozitul pe salarii și venit au crescut cu 6,2% față de anul precedent. Aceasta creștere a veniturilor din impozitul pe venit și salarii s-a datorat creșterii numarului de salariati, precum și a salariului mediu brut, acestea fiind însoțite de unificarea cotei de impunere la 16% in cazul impozitului aplicat asupra veniturilor realizate din transferul titlurilor de valoare.

Specific pentru anul 2012, a fost faptul că încasările la nivelul bugetului general consolidat au cunoscut o evoluție pozitivă ca urmare a unor decizii privind politica fiscală, precum creșterea salariului minim și a salariului în sectorul bugetar. În acest an veniturile fiscale colectate la nivelul bugetului general consolidate au fost in valoare de 193,1 miliarde RON, cu 11,2 miliarde RON mai mult in comparație cu anul precedent. Comparativ cu anul 2011, anul 2012 a cunoscut un trend ascendant în ceea ce priveste veniturile încasate din impozitul pe profit care au crescut cu 5,2%, în timp ce veniturile încasate din impozitul pe salarii si venit au crescut cu 9.9%. În același timp creșterea veniturilor colectate din impozitul pe salarii și venit s-a datorat crsterii numarului de salariați din economiei, precum și a salariului mediu brut pe economie.

În anul 2013, veniturile fiscale colectate la nivelul bugetului general consolidate au fost în cuantum de 200,7 miliarde RON, cu 7,6 miliarde RON mai mult comparativ cu anul 2012. În ceea ce privește încasările din impozitul pe profit au scăzut față de anul precedent ca urmare a reducerii veniturilor colectate de la bancile comerciale ca o consecință a regularizarii acestora, dar au înregistrat și creșteri ca rezultat al creșterii încasărilor de la agenții economici. Comparativ cu anul precedent, veniturile încasate din impozitul pe salarii si venit au crescut cu 9,9% in prima jumătate a anului 2013, printer cauzele acestei majorarii regăsindu-se: creșterea salariului minim, precum si a efectivului de salariati din economie, creșterea salariului minim de la 700 lei la 750 lei, la care se adaugă creșterea punctului de pensie de la 732 lei la 762 lei.

În ceea ce privește anul 2014, în cazul acestuia veniturile colectate la nivelul bugetului general consolidate au fost in cuantum de 213,6 miliarde RON, acestea înregistrând o majorare de 12,9 miliarde RON față de anul 2013. Referitor la încasările din impozitul pe profit, acestea s-au majorat cu 12,7% față de anul anterior in aceeasi perioadă, ca urmare a unui trend ascendant al încasărilor primate de la agentii economici, în timp ce veniturile aferente impozitului pe salarii si venit au înregistrat o creștere de 0,6% comparative cu aceeași perioada a anului 2013, aceasta creștere fiind determinată de majorarea salariului minim de la 750 lei la 850 lei, cresterea salariului minim si a numarului de salariati. În acest an, impozitul pe proprietate a înregistrat o creștere de 5,2% la nivelul bugetelor locale, ca o consecință a introducerii impozitului pe cladiri.

Prin urmare, în perioada analizată, respective 2010-2014, veniturile colectate la nivelul bugetului general consolidate, din impozitul pe salarii si impozitul pe profit au cunoscut o evoluție constantă și în acelasi timp un trend pozitiv, ca urmare a unor cause de natura economică, cum ar fi cresterea numărului de salariati și a salariului mediu pe economie, la care s-au adaugat creșterea cunatumului veniturilor încasate de la agentii economici, precum si a unor masuri de natură fiscal cum ar fi, unificarea cotei de impozitare la 16% , în cazul impozitului aferent veniturilor încasate din transferul unor titluri de valoare.

BIBLIOGRAFIE

1. Haralambie George Alin, Finanțe publice, Editura Pro Universitaria, București, 2013;

2. Haralambie George Alin, Fiscalitate, Editura Pro Univesitaria, București, 2013;

3. Lazăr Cornel, Matei Mirela, Jean Andrei, Finanțe, Editura Universității Petrol și Gaze, Ploiești, 2007;

4. Matei Gheorghe , Finanțe Publice, Editura Universitaria, Craiova, 1998;

5. Moșteanu Tatiana, Alexandru Felicia, Câmpeanu Emilia Mioara, Panaite Alice Ileana, Stoian Andreea Maria, Țâțu Lucian, Vasilescu Delia Floriana, Vîrban Tatiana Roxana, Finanțe publice, Editura Tribuna Economică, București, 2002

;

6. Văcărel Iulian, Anghelache Gabriela, Bercea Florian, Bistriceanu Gheorghe, Bodnar Maria, Georgescu Florian, Moșteanu Tatiana, Finanțe, Ediția a IV-a, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2003

7. Văcărel Iulian, Anghelache Gabriela, Bercea Florian, Bistriceanu Gheorghe, Bodnar Maria, Georgescu Florian, Moșteanu Tatiana, Finanțe, Ediția a IV-a, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2007

8. http://www.consiliulfiscal.ro/

9. http://www.mfinante.ro/acasa.html?method=inceput&pagina=acasa