Impozitele Directe
CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………………………….1
CAPITOLUL 1- IMPOZITELE DIRECTE…………………………………………………………..3
1.1. Caracteristica impozitelor directe…………………………………………………………3
1.2. Impozite reale………………………………………………………………………………………6
1.3. Impozite personale……………………………………………………………………………….8
1.3.1. Impozitele pe venit…………………………………………………………………….9
1.3.2. Impozitele pe avere………………………………………………………………….13
CAPITOLUL 2- ELEMENTELE IMPOZITULUI PE PROFIT…………………………….19
2.1. Noțiunea de profit, funcțiile și rolul acestuia…………………………………………19
2.2. Plătitorii impozitului pe profit………………………………………………………………22
2.2.1. Persoanele impozabile……………………………………………………………….22
2.2.2. Persoanele exceptate…………………………………………………………………23
2.3. Cotele de impozitare…………………………………………………………………………….25
2.4. Determinarea profitului impozabil……………………………………………………….25
2.4.1. Venituri neimpozabile……………………………………………………………….26
2.4.2. Cheltuieli deductibile………………………………………………………………..28
2.4.3. Cheltuieli nedeductibile…………………………………………………………….31
2.5. Plata impozitului pe profit…………………………………………………………………..34
CAPITOLUL 3- DECLARAREA ȘI CONTROLUL IMPOZITULUI PE PROFIT………………………………………………………………………………………………………………36
3.1. Declarația privind impozitul pe profit………………………………………………….36
3.1.1. Depunerea declarației……………………………………………………………….36
3.1.2. Impozitul pe profit datorat la sfârșitul anului………………………………37
3.2. Elementele privind controlul impozitului pe profit………………………………..38
3.2.1. Metodologia de control privind impozitul pe profit……………………..38
3.2.2. Obiective urmărite în cadrul controlului impozitului pe profit……….42
3.3. Contestarea actelor de control……………………………………………………………..45
CAPITOLUL 4- STUDIU DE CAZ: DETERMINAREA IMPOZITULUI PE PROFIT LA SOCIETATEA COMERCIALĂ CLUB CALIPSO…………………………………………..47
4.1. Prezentarea generală a SC…………………………………………………………………..47
4.2. Calculul impozitului pe profit………………………………………………………………49
4.3. Situația economică a SC………………………………………………………………………52
CONCLUZII ȘI PROPUNERI……………………………………………………………………………..59
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………….63
ANEXE………………………………………………………………………………………………………………..
INTRODUCERE
Tema lucrării mele de licență se intitulează: Impozitul pe profit la o societate comercială. Lucrarea urmărește tematica profitului, prezentând impozitul pe profit al întreprinderii CLUB CALIPSO S.R.L., având ca scop analizarea și interpretarea evoluției profitului pe parcursul anilor 2012-2013. Impozitul pe profit are o mare importanță atât pentru stat, deoarece ajută la formarea bugetelor statului dar și pentru agenții economici, deoarece influențează activitățile care generează profit. Orice întreprindere are ca obiectiv principal generarea de profit. Profitul are un rol fundamental în asigurarea continuității activității întreprinderii fiind principalul indicator de măsurare a performanțelor acesteia.
Am ales această temă pentru a arăta importanța și complexitatea impozitului atât din punct de vedere fiscal, cat și contabil, prezentând avantajele pe care acesta le aduce într-o societate în continuă ascensiune și dezvoltare economică.
Orice întreprinzător care desfășoară o activitate economică speră să obțină profit sau venit. Acest profit sau venit reprezintă surplusul obținut din activitatea economică desfășurată de către agentul economic. Profitul este recompensa pentru riscul care îl reprezintă utilizarea de capital. Interesul oricărui întreprinzător este să genereze un profit cât mai mare.
În același timp este și în interesul statului ca întreprinzătorii de pe teritoriul său să obțină profituri sau venituri cât mai mari, deoarece impozitul pe profit ajută la constituirea veniturilor statului. Așadar, cât timp profitul întreprinzătorului crește se va mări și bugetul statului.
Impozitul reprezintă principala metodă a statului de obținere a fondurilor pentru bugetele de stat și pentru finanțarea cheltuielilor publice.
Impozitul poate avea însă și efecte negative și poate duce la oprirea activității economice a contribuabililor, din acest motiv legiuitori trebuie să mențină cotele de impozitare cât mai mici.
În primul capitol am prezentat mai multe definiții și concepte privind impozitele directe. Am vorbit despre caracteristicile impozitelor directe, rolul și funcțiile acestora. În continuarea acestui prim capitol am discutat despre impozitele reale și impozitele personale, cele din urmă fiind compuse din impozitul pe venit și cel pe avere.
În capitolul doi am vorbit despre impozitul pe profit, unde am explicat rolul impozitului, care sunt persoanele care plătesc impozit pe profit în România, persoanele exceptate de la plata impozitului pe profit, care este cota impozitului pe profit, modalitatea de calculare a impozitului pe profit, care sunt cheltuieli deductibile, nedeductibile și veniturile neimpozabile.
În al treilea capitol am analizat subiectul declarării și controlului impozitului pe profit. Aici am discutat despre formularul 100 care reprezintă „Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat” și formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”. Tot în acest capitol am tratat subiectul controlului impozitului pe profit unde am vorbit despre metodologia și despre obiectivele urmărite în cadrul controlului impozitului pe profit. Totodată, am acordat atenție și Inspecției Fiscale care are rolul de a verifica legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale.
Al patrulea capitol reprezintă partea practică a lucrării de licență, unde am prezentat datele generale ale societății CLUB CALIPSO S.R.L. asupra căreia am efectuat cercetarea temei profitului și a impozitului pe profit, dar și operațiile utilizate în determinarea acestora.
Pentru a realiza partea practică a lucrării am folosit documentele contabile și justificative ale societății comerciale CLUB CALIPSO S.R.L., pentru activitatea desfășurată în perioada 2012-2013.
Pentru această perioadă am realizat o analiză financiară a profitabilității întreprinderii dar și evoluția principalilor indicatori economico – financiari.
CAPITOLUL 1
IMPOZITE DIRECTE
Caracteristica impozitelor directe
Impozitele directe alcătuiesc o diversitate extinsă de instrumente fiscale bazate pe mecanismul impunerii nemijlocite a materiei impozabile. Impozitele directe sunt individualizate datorită faptului că materia impozabilă este personalizată.
Individualizarea impozitelor directe constituie o caracteristică definitorie, cât și determinantă. (Figura 1.1.).
Impozitele directe sunt suportate în întregime de persoanele fizice sau juridice care dețin avere, realizează venituri și desfășoară activități care conduc la constituirea materiei impozabile.
Datorită faptului că se cunoaște mărimea exactă a obiectului impozabil, se poate afirma că puterea contributivă a subiectului impozitului permite posibilitatea diferențierii cotelor de impozitare în funcție de venit, situație personală sau avere a contribuabilului. Aceasta este calitatea principală a impozitelor progresive.
Aceste impozite au termene de plată precis stabilite, lucru avantajos pentru plătitori și important pentru administrarea fiscală.
În acest mod, impozitele directe, datorită diferențierii, individualizării, precum și a progresivității impunerii, corespund principiului de echitate fiscală. Acest fapt, justifică ponderea mărită și rolul important al impozitelor directe în realizarea resurselor financiare publice în țările dezvoltate economic.
Stabilitatea fluxurilor de venituri publice este asigurată de impozitele pe avere, activități și obiecte materiale, asta deoarece sunt mai puțin sensibile la situația economică.
Impozitele directe, în special cele pe venituri, reprezintă un instrument economic eficient folosit la stimularea sau stoparea unor procese economice.
În zilele noastre, impozitele directe datorită exactității lor, au devenit mai eficiente atât din punct de vedere financiar cât și moral.
Figura 1.1. Esența și caracteristicile impozitelor directe
Sursa: Stratulat, O. – Impozite directe, Editura Evrica, Chișinău, 2004
Impozitele directe reprezintă forma cea mai veche de impunere, care s-a ivit și s-a practicat în perioadele cele mai timpurii de apariție a relațiilor financiare. În timp ele au suferit diferite modificări, fiind cauzate de condițiile social-economice caracteristice fiecărei perioade în parte. La început, aveau o răspândire largă impozitele așezate pe diferite obiecte materiale și genuri de activități. Ulterior au apărut și s-au extins impozitele stabilite pe diferite venituri.
În prezent, impozitele directe reprezintă cele mai importante instrumente pentru ascensiunea politicii macroeconomice, influențarea comportamentului agenților economici și a cetățenilor. Ca urmare a acestui fapt impozitele directe se împart în mai multe categorii și sunt diversificate astfel:
În funcție de subiectul impozitului, impozitele directe se clasifică în:
impozite directe pe persoane fizice
impozite directe pe persoane juridice
În funcție de nivelul bugetului în care se varsă, impozitele directe se împart în:
impozite directe generale de stat
impozite regionale
impozite directe locale
În ceea ce privește modul de utilizare, impozitele directe, se clasifică astfel:
impozite directe exoterice (comune)
impozite directe speciale
Impozitele directe care au destinație comună și se încasează la bugetul de stat, își pierd identitatea și se utilizează la finanțarea tuturor cheltuielilor publice, iar cele cu destinație specială sunt utilizate la finanțarea obiectivelor stabilite (de exemplu: impozitul rutier).
Conform caracterului obiectului impunerii, impozitele directe se împart în două categorii:
impozite de tip real
impozite de tip personal (Figura 1.2.).
Impozitele reale
Impozitele reale constituie o modalitate diferită de impunere în cadrul impozitelor directe.
Ele au ca scop al impunerii anumite obiecte materiale sau tipuri de activități.
Figura 1.2. Gruparea impozitelor directe
Sursa: Stratulat, O. – Impozite directe, Editura Evrica, Chișinău, 2004
Impozitele reale se mai numesc și obiective sau pe produs, deoarece se așează asupra materiei impozabile, ele ilustrează prevederi fiscale vechi, fără a se ține cont de situația subiectului impozitului.
Aceste impozite se stabilesc în legătură cu deținerea unor obiecte materiale (cum sunt clădirile, magazinele, pământul etc), precum și asupra capitalului mobiliar.
Impozitele reale au cunoscut o mare aplicabilitate în perioada capitalismului premonorii cotelor de impozitare în funcție de venit, situație personală sau avere a contribuabilului. Aceasta este calitatea principală a impozitelor progresive.
Aceste impozite au termene de plată precis stabilite, lucru avantajos pentru plătitori și important pentru administrarea fiscală.
În acest mod, impozitele directe, datorită diferențierii, individualizării, precum și a progresivității impunerii, corespund principiului de echitate fiscală. Acest fapt, justifică ponderea mărită și rolul important al impozitelor directe în realizarea resurselor financiare publice în țările dezvoltate economic.
Stabilitatea fluxurilor de venituri publice este asigurată de impozitele pe avere, activități și obiecte materiale, asta deoarece sunt mai puțin sensibile la situația economică.
Impozitele directe, în special cele pe venituri, reprezintă un instrument economic eficient folosit la stimularea sau stoparea unor procese economice.
În zilele noastre, impozitele directe datorită exactității lor, au devenit mai eficiente atât din punct de vedere financiar cât și moral.
Figura 1.1. Esența și caracteristicile impozitelor directe
Sursa: Stratulat, O. – Impozite directe, Editura Evrica, Chișinău, 2004
Impozitele directe reprezintă forma cea mai veche de impunere, care s-a ivit și s-a practicat în perioadele cele mai timpurii de apariție a relațiilor financiare. În timp ele au suferit diferite modificări, fiind cauzate de condițiile social-economice caracteristice fiecărei perioade în parte. La început, aveau o răspândire largă impozitele așezate pe diferite obiecte materiale și genuri de activități. Ulterior au apărut și s-au extins impozitele stabilite pe diferite venituri.
În prezent, impozitele directe reprezintă cele mai importante instrumente pentru ascensiunea politicii macroeconomice, influențarea comportamentului agenților economici și a cetățenilor. Ca urmare a acestui fapt impozitele directe se împart în mai multe categorii și sunt diversificate astfel:
În funcție de subiectul impozitului, impozitele directe se clasifică în:
impozite directe pe persoane fizice
impozite directe pe persoane juridice
În funcție de nivelul bugetului în care se varsă, impozitele directe se împart în:
impozite directe generale de stat
impozite regionale
impozite directe locale
În ceea ce privește modul de utilizare, impozitele directe, se clasifică astfel:
impozite directe exoterice (comune)
impozite directe speciale
Impozitele directe care au destinație comună și se încasează la bugetul de stat, își pierd identitatea și se utilizează la finanțarea tuturor cheltuielilor publice, iar cele cu destinație specială sunt utilizate la finanțarea obiectivelor stabilite (de exemplu: impozitul rutier).
Conform caracterului obiectului impunerii, impozitele directe se împart în două categorii:
impozite de tip real
impozite de tip personal (Figura 1.2.).
Impozitele reale
Impozitele reale constituie o modalitate diferită de impunere în cadrul impozitelor directe.
Ele au ca scop al impunerii anumite obiecte materiale sau tipuri de activități.
Figura 1.2. Gruparea impozitelor directe
Sursa: Stratulat, O. – Impozite directe, Editura Evrica, Chișinău, 2004
Impozitele reale se mai numesc și obiective sau pe produs, deoarece se așează asupra materiei impozabile, ele ilustrează prevederi fiscale vechi, fără a se ține cont de situația subiectului impozitului.
Aceste impozite se stabilesc în legătură cu deținerea unor obiecte materiale (cum sunt clădirile, magazinele, pământul etc), precum și asupra capitalului mobiliar.
Impozitele reale au cunoscut o mare aplicabilitate în perioada capitalismului premonopolist, dar ele se practică și în zilele noastre în cazul clădirilor, terenurilor ocupate de clădiri, exploatărilor agricole, făcând parte din categoria impozitelor locale. În majoritatea cazurilor, impozitele reale au fost înlocuite cu impozite pe avere și impozite pe venit.
În mod concret, în această categorie de impozite putem vorbi de:
impozitul funciar;
impozitul pe clădiri;
impozitul pe activități industriale, comerciale și profesii libere;
impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc;
Impozitul funciar a fost introdus în practica fiscală a unor țări europene în primele etape ale dezvoltării capitalismului, fiind datorat de către toți proprietarii de terenuri. Pentru determinarea mărimii acestora, se utilizau criterii care nu puteau fi folosite la stabilirea corectă a capacității de plată a contribuabililor, întrucât aceste criterii aveau în vedere numai factorii care influențează nivelul producției agricole: mărimea arenzii, suprafețele de teren cultivate și calitatea acestora.
Introducerea cadastrului a permis calcularea exactă a impozitului funciar, în acesta fiind înregistrate atât veniturile pe care acestea le produceau, cât și bunurile funciare existente într-o localitate, pe baza cărora erau stabilite impozitele.
Impozitul pe clădiri a fost introdus în paralel cu impozitul funciar și era perceput de la toate persoanele care aveau în proprietate clădiri. Stabilirea mărimii acestui impozit se realiza pe baza unor criterii exterioare clădirii, care aveau în vedere: numărul și destinația dată încăperilor, aspectul exterior al clădirii, suprafață construită.
Aceste criterii nu erau în măsură să realizeze o impunere echitabilă, întrucât nu ofereau o imagine completă a obiectului impozabil.
Cu timpul, aceste criterii au fost diversificate și completate, lucru care a permis o așezare mai corectă a acestui tip de impozit.
Impozitele pe activitățile industriale, comerciale și pe profesiile liberale erau stabilite în baza unor criterii exterioare, fără a se ține cont de veniturile realizate, de capacitatea contributivă a subiecților plătitori, de costurile de producție. Stabilirea mărimii impozitelor avea în vedere numărul de salariați.
Impozitele pe capitalurile bănești erau stabilite în funcție de mărimea veniturilor sub forma dobânzilor pe care creditorul le încasa pentru împrumuturile acordate, sau în funcție de cuantumul venitului sub forma dobânzilor pe care debitorul le plătea pentru capitalul împrumutat.
Această modalitate de așezare a impozitului, oferea contribuabililor posibilitatea de a se sustrage de la plata impozitelor, întrucât nici creditorii și nici debitorii nu erau interesați să anunțe organele fiscale despre existența unor rapoarte de creditare între ei. Drept urmare, randamentul fiscal al acestui tip de impozit era scăzut.
Actualmente, în practica fiscală internațională există foarte puține impozite reale, majoritatea statelor lumii efectuând de-a lungul timpului complexe operațiuni de “cosmetizare” a impozitelor reale prin “personalizarea“ acestora.
Impozitele personale
Majoritatea țărilor lumii au adoptat sistemul impozitelor personale la sfârșitul secolului XIX-lea și începutul secolului XX-lea.
Instituirea impozitelor personale au fost cauzate de:
repartizarea mai echitabilă a sarcinii fiscale (exemplu: când contribuabilii care dețineau valori mai mici aveau sarcina fiscală mai mare decât contribuabilii care dețineau valori mai mari);
situația diferită a contribuabililor care dețineau bunuri ale impozitului real de aceeași mărime (nefiind luat în considerare numărul persoanelor întreținute din familie);
dezvoltarea activităților producătoare de venituri, ceea ce a arătat că o mare parte a populației care nu deținea valori reprezentând obiecte ale impozitelor puteau realiza venituri prin punerea în valoare a forței de muncă proprie. Deci, în concluzie, salariații au devenit contribuabili.
Impozitele personale sunt numite și subiective, datorită faptului că se ține cont, în primul rând, de situația personală a plătitorului. Aceste impozitele se regăsesc sub forma impozitelor pe venit și pe avere.
Impozitul personal pe venit poate fi pe:
– venitul persoanelor fizice
– venitul persoanelor juridice
Impozitul personal pe avere poate fi pe:
– averea propriu-zisă
– circulația averii
– creșterea valorii averii
Impozitul pe venit
Impozitul pe venitul persoanelor fizice. Contribuabilii sunt persoane fizice rezidente sau nerezidente ale unui stat, care obțin venituri din activități desfășurate pe teritoriul acestui stat. Obiectul impozitului reprezintă veniturile obținute de către subiecți din toate domeniile (industrie, comerț, agricultură, educație, medicină, artă, sport, profesii libere etc.).
Veniturile persoanelor fizice sunt de mai multe forme: beneficiu, salariu, rentă, dividende, dobândă, premii etc.
Impozitul pe venit este o impunere individuală și este specific fiecărei persoane care a obținut venituri.
Există situații când veniturile nu pot fi individualizate deoarece sunt obținute în comun de mai multe persoane (exemplu: impozitul agricol). În acest caz, impozitul este stabilit fie luând în considerare factorii sociali (starea civilă a plătitorului de impozit, vârstă, numărul persoanelor aflate în întreținerea sa etc.), sau fără a se ține cont de aceștia. Întâlnim în practica fiscală două sisteme de așezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice, precum:
1. sistemul impunerii separate care presupune o impunere diferențiată pentru fiecare categorie de venit în funcție de natura acestuia, sau instituirea mai multor impozite, care fiecare în parte vizează venitul obținut dintr-o anumită sursă;
2. sistemul impunerii globale care presupune adunarea tuturor veniturilor obținute de către o persoană fizică, fără a se ține cont de sursa de proveniență și supunerea venitului cumulat unui singur impozit.
Impunerea globală a veniturilor obținute de către persoanele fizice este cea mai des întâlnită, ea fiind utilizată în țări ca: România, SUA, Franța, Germania, Italia, Belgia, Marea Britanie, Ungaria etc. Pentru calcularea impozitului pe venit a persoanelor fizice se utilizează cote proporționale sau progresive. Cea mai folosită este impunerea în cote progresive, pe tranșe de venit. Odată cu creșterea obiectului impozabil crește și cota impozitului datorită utilizării de cote progresive.
Toți contribuabilii au dreptul de a depune declarația privind impozitul pe venit.
Sunt obligați să depună declarația cu privire la impozitul pe venit următorii:
persoanele fizice rezidente și nerezidente care au obligații privind achitarea impozitului;
persoanele fizice rezidente care nu au obligații privind achitarea impozitului, dar:
1. realizează venit din alte surse decât salariul, depășind suma scutirii personale de 4.500 lei pe an;
2. realizează venit impozabil sub formă de salariu, depășind suma totală de 21.000 lei pe an, exceptând persoanele fizice care realizează venit sub formă de salariu la un singur loc de muncă;
3. realizează venituri impozabile atât sub formă de salariu, cât și din alte surse, suma totală a acestora depășind 21.000 lei pe an.
Declarația cu privire la impozitul pe venit se depune la Serviciul Fiscal de Stat, până la data de 31 martie a următorului an fiscal de gestiune. Contribuabilul trebuie să depună declarația privind impozitul pe venit și să achite impozitul până la termenul stabilit.
Serviciul Fiscal de Stat prin regulamente, ordine și instrucțiuni reglementează locul, modul și forma achitării acestor impozite. Angajatorul care plătește la angajat salariu, are obligația să calculeze, să rețină și să achite pentru salariat impozitul din salariu.
Impozitul pe venitul persoanelor juridice. Subiectul impozitului îl constituie întreprinderea, organizația, asociația sau societatea de capital.
Obiectul acestui impozit îl reprezintă venitul obținut efectiv, ca diferența dintre totalul veniturilor brute încasate din activitatea desfășurată și cheltuielile deductibile. Din acestea se scad cheltuielile de producție, dobânzile pentru creditele plătite, extragerile din fondul de rezervă și alte fonduri speciale, pierderile din activitatea anului în curs, pierderile provocate de calamități naturale etc.
De la țară la țară diferă limitele și condițiile în care pot fi făcute aceste scăzăminte.
Societățile comerciale determină ca impunerea veniturilor să se realizeze la fel de frecvent ca și în cazul impunerii veniturilor persoanelor fizice, datorită faptului că se realizează cu greutate o demarcație strictă între averile deținute de persoanele asociate, precum și în cazul patrimoniului societății în cauză.
La societățile de capital, se poate realiza o delimitare precisă între averea personală a acționarilor și patrimoniul societății, iar acționarii în limita părții de capital pe care o dețin, sunt responsabili pentru actele și faptele societății respective.
Profitul realizat de o societate se împarte atât acționarilor (ca dividende), dar și la dispoziția societății (pentru crearea unor fonduri), astfel putem vorbi de:
profitul societății înainte de repartizare
profitul repartizat acționarilor sub formă de dividende
profitul rămas la dispoziția societății
Această distribuire a profitului permite luarea în considerare a mai multor modalități de impunere a veniturilor realizate de societățile de capital, după cum urmează:
impunerea inițială a profitului total obținut și apoi, separat, repartizat acționarilor sub forma unor dividende (acest sistem clasic, se practică în: SUA, Olanda, Belgia, Luxemburg, Elveția, Suedia);
impunerea numai a dividendelor, în timp ce profitul lăsat la dispoziția societății în cauză, este scutit de impozit;
impunerea separată mai întâi a dividendelor repartizate acționarilor și apoi a părții din profit rămase la dispoziția societății de capital.
Pentru a calcula venitul impozabil din venitul brut se scad:
cheltuielile de producție;
dobânzile plătite;
extragerile de la fondul de rezervă și de la alte fonduri speciale etc.
Practica fiscală internațională permite distingerea următoarelor situații, cu privire la cotele impozitului pe venit a persoanelor juridice:
diferențierea cotelor de impunere ținând cont de proprietarul capitalului statutar (de exemplu în Bulgaria, în cazul profitului întreprinderilor de stat de interes național sau local și profitul societăților private și societăților cu capital străin);
diferențierea cotelor de impunere ținând cont de natura activităților din care se obține profitul (exemplu: Franța, Germania, Ucraina, Bulgaria și România);
stabilirea nivelului cotelor de impunere ținând cont de cifra de afaceri a societăților comerciale (exemplu: Marea Britanie);
folosirea unor cote de impozit diferite, în cazul în care impozitul este un venit al bugetului de stat (federal) sau al bugetelor locale (exemplu: Rusia, Norvegia, Portugalia, Finlanda etc.);
folosirea unei singure cote de impunere (exemplu: Polonia și Ungaria – 40%, Australia și Belgia – 39%, Danemarca – 38%, Italia – 36%, Spania și Olanda – 35%, etc.).
În venitul brut se includ următoarele sursele de venit impozabile:
– din activitatea de întreprinzător, profesională sau din alte activități similare;
– din activitatea societăților care a fost obținut de membrii acestora și venitul realizat de către acționarii fondurilor de investiții;
– din chirie;
– din creșterea de capital;
– din venituri sub formă de dobândă, donații de stat, prime și premii care nu sunt specificate ca venituri neimpozabile;
– din alte venituri.
Lista privind sursele de venit neimpozabil se modifică în permanență.
În venitul brut nu sunt incluse următoarele tipuri de venit:
– sumele și despăgubirile de asigurare;
– despăgubirile primite ca urmare a reparării daunelor în cazul vătămării sănătății, inclusiv în cazul invalidității;
– plățile, precum și alte forme de compensații acordate în caz de boală, traumatisme sau în alte situații care au cauzat incapacitatea temporară de muncă;
– bursele acordate elevilor și studenților de la instituțiile de învățământ de stat și private, în conformitate cu legislația în vigoare privind învățământul;
– pensiile alimentare și indemnizațiile pentru copii;
– averea primită ca donație sau ca moștenire;
– dividendele, exceptându-se cele primite de la agenții economici nerezidenți;
– ajutoarele primite din partea organizațiilor filantropice;
– sumele pe care le primesc donatorii de sânge de la instituțiile medicale de stat etc.
Conform Codului Fiscal, persoanele juridice și fizice au dreptul să efectueze deducerea unor cheltuieli din venitul brut, realizându-se astfel venitul impozabil din:
cheltuieli ordinare și necesare, suportate sau achitate de contribuabil pe tot parcursul anului fiscal, în special în cadrul activității depuse de antreprenor;
cheltuieli de delegații, de reprezentanță, de asigurare a persoanelor juridice permise în limitele stabilite de Guvern;
Astfel se permite deducerea dobânzilor, a uzurii calculate, a amortizării proprietății nemateriale și a cheltuielilor legate de extracția resurselor naturale irecuperabile, pe baza respectării unor reguli speciale. Ca regula generală, putem spune că nu se permit deducerile cheltuielilor personale și familiale. De asemenea nu se permite deducerea cheltuielilor dacă contribuabilul nu poate demonstra, prin documente, că acestea au fost suportate într–un anumit cuantum și în modul stabilit de Guvern.
1.3.2. Impozitele pe avere
Instituirea impozitelor pe avere a fost realizată în strânsă legătură cu dreptul de proprietate al diferitor persoane asupra unor bunuri mobile sau imobile.
Impozitul pe avere îmbracă trei forme principale:
asupra averii propriu-zise
asupra circulației averii
asupra creșterii averii
Impozitele asupra averii propriu-zise au ca obiect proprietățile imobiliare (clădirile, terenurile, etc) și activul net. Acestea se plătesc din profitul adus de avere sau din alte venituri ale contribuabilului. Impozitul pe substanța averii se întâlnește rar datorită faptului că duce la scăderea materiei impozabile, adică a respectivei averi.
Realizarea evaluării averii poate fi făcută pe baza declarației contribuabilului sau pe baza unor acte ce atestă dobândirea averii, fie conform unor norme instituite de autoritatea publică, fie în urma unei expertize.
Impozitul asupra averii propriu-zise este de două tipuri:
a. stabilite pe avere și plătite din veniturile realizate din exploatarea acesteia
b. pe substanța averii și plătite nemijlocit din aceasta
Acestea din urmă duc la micșorarea obiectului impozabil, motiv pentru care se întâlnesc foarte rar ca impozite permanente, fiind introduse, de regulă, ca impozite excepționale care se încasează o singură dată (de exemplu, în timpul sau după terminarea unui război, pentru corectarea anumitor procese sociale și economice etc.).
Impozitele asupra averii propriu-zise sunt formate din impozitele pe proprietăți imobiliare și impozite asupra activului net.
De obicei impozitele pe proprietăți imobiliare sunt întâlnite sub forma impozitelor pe terenuri și clădiri.
Valoarea bunurilor respective sau veniturile generate de ele reprezintă baza de impunere, care este relativ mică.
Datorită considerentelor de ordin financiar, dar și din alte motive economice, statul este nevoit să folosească impozitele pe terenuri și clădiri.
Impozitul pe teren este conceput ca un instrument de influențare a metodei de folosire a fondului funciar. Din acest motiv, cotele impozitului sunt diferențiate după solvabilitatea solului, amplasamentul lui, destinația terenului etc.
Impozitul pe clădiri are caracter regresiv datorită evidenței stricte și a evaluării exacte a materiei impozabile.
Impozitul asupra activului net se aplică asupra întreagii averi, mobilă și imobilă pe care o are în proprietate contribuabilul. În unele țări, sunt supuse la plata acestui impozit persoanele fizice și juridice (exemplu: Germania, Suedia, Austria etc.), în altele numai persoanele fizice (exemplu: Olanda, Danemarca etc.), sau în altele numai societățile de capital (exemplu: Canada). În sfera de cuprindere a acestui impozit intră patrimoniul agricol, forestier, fondul funciar, bunurile mobile și imobile folosite pentru activități comerciale, profesii libere etc., din care s-au dedus datoriile care le încarcă. Pentru calcularea cuantumului impozitului pe activul net se utilizează cote proporționale (exemplu: Germania, Olanda, Austria etc.), sau cote progresive (exemplu: Danemarca, Suedia, Elveția etc.).
Impozitele pe circulația averii se aplică asupra unor bunuri mobile și imobile, ca urmare a trecerii dreptului de proprietate de la o persoană la alta, cu titlu gratuit sau oneros și prin vânzare.
Impozitele pe circulația averii se împart în mai multe categorii: pe donații, pe hârtii de valoare, pe succesiuni, pe actele de vânzare-cumpărare a unor bunuri mobile sau imobile etc. Cel mai des folosite sunt impozitele pe donații și succesiuni.
Impozitului pe succesiuni, se aplică pe averea primită drept moștenire de o persoană fizică.
Impozitul poate fi calculat global, adică pentru întreaga avere lăsată moștenire sau separat pe fiecare parte din avere care le revine moștenitorilor sau pe baza cotelor progresive care se diferențiază în funcție de gradul de rudenie existent între persoana decedată și moștenitorii acesteia.
Impozitul pe donații se aplică pentru a preveni folosirea impozitului pe succesiuni, prin efectuarea de donații de avere în timpul vieții. Acest impozit se instituie pe averea primită drept donație de către o persoană.
Persoana care primește donația, respectiv donatarul, are obligația de plată a impozitului calculat pe baza cotelor progresive.
Cotele progresive sunt influențate de valoarea averii donate sau de scopul și momentul donației. Datorită acestui aspect donațiile se pot clasifica în: donații între vii, donații în vederea morții, donații pe patul morții, donații care produc efecte după moarte.
Impozitele asupra creșterii valorii averii se aplică asupra sporului de valoare pe care unele bunuri l-au înregistrat într-o anumită perioadă de timp. Aici putem face referire la impozitul pe plusul de valoare imobiliară și impozitul pe sporul de avere realizat pe timp de război.
Impozitul pe plusul de valoare imobiliară, s-a introdus în scopul aplicării sporului de valoare înregistrat de unele bunuri imobiliare (clădiri, terenuri), în intervalul de timp de la cumpărare și până la vânzare, fără ca proprietarul acestora să fi efectuat cheltuieli în acest scop.
Subiectul impozitului este vânzătorul bunurilor imobiliare, iar obiectul supus impozitării este reprezentat de diferența dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare al bunului respectiv (în majoritatea cazurilor, la acesta din urmă se adaugă eventualele cheltuieli executate de proprietar pentru modernizarea imobilului în cauză, începând de la momentul cumpărării imobilului și până la momentul vânzării lui).
Creșterea valorii unei averi imobiliare poate fi influențată de următoarele situații: prin constituirea unor căi de comunicare în imediata apropiere a acesteia, prin extinderea perimetrului orașului, în așa fel încât terenul să fie scos din circuitul agricol pentru a fi folosit la construcția de locuințe și pentru executarea unor lucrări de interes public (canalizare, electrificare etc.).
Impozitul pe sporul de avere dobândit în timp de război, se aplică pe averea dobândită în timpul războiului sau ca rezultat direct al războiului.
În unele țări a fost introdus impozitul pe supraprofitul de război, cum ar fi în Germania și Italia după primul război mondial, și în Franța, Italia, Marea Britanie și SUA după al doilea război mondial. El era calculat pe profitul care depășea nivelul perioadei luate ca bază (cum ar fi profitul mediu obținut în ultimii trei ani dinaintea războiului), sau pe supraprofitul care depășea o anumită rată considerată normală.
Acest impozit, deși se calcula în cote progresive, nu a dat randament datorită multiplelor căi de sustragere a materiei impozabile de la impunere și a ratei întâlnite a inflației.
În prezent, pentru a calcula impozitul, autoritățile fiscale iau ca bază impozabilă o parte a valorii estimate de (50%) a bunurilor imobiliare.
Impozitul se aplică tuturor proprietarilor de bunuri imobiliare și celor care dețin drepturi patrimoniale asupra acestora de pe întreg teritoriul țării, care se află în proprietatea publică a statului sau în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale inclusiv arendașii (arendarea unui obiect al impunerii proprietății private în condițiile în care contractul nu prevede altceva).
Bunurile imobiliare, inclusiv terenurile care au destinație agricolă, industrială, transporturi, telecomunicații, precum și a terenurilor cu alte destinații speciale din intravilan sau din extravilan, inclusiv îmbunătățirile de pe ele, respectiv clădiri, construcții, apartamente și alte încăperi aflate la o etapă de finisare a construcției de peste 80% care au rămas nefinisate timp de 5 ani de la începutul lucrărilor de construcție, reprezintă obiectul impunerii.
Cotele, modul de calculare și termenele de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare.
Cota maximă a impozitului constituie 0.5% din baza imobiliară a bunurilor imobiliare.
Concret, această cotă se stabilește anual de către autoritatea administrației publice locale si nu poate fi mai mică de 50% din cota maxim stabilită.
Anual, suma impozitului pe bunurile imobiliare se calculează pentru fiecare obiect al impunerii, începând cu baza impozabilă a bunurilor respective, luând în calcul situația de la 1 ianuarie a anului fiscal.
Înlesniri la plata impozitului pe bunurile imobiliare.
Sunt scutiți de la impozitul pe bunurile imobiliare:
autoritățile publice și instituțiile finanțate de la bugetele de toate nivelele;
societatea orbilor, societatea surzilor, societatea invalizilor etc;
obiectele de protecție civilă;
organizațiile religioase – pentru bunurile imobiliare destinate riturilor de cult;
misiunile diplomatice și alte misiuni asimilate acestora;
persoane de vârsta pensionară, invalizi de gradul I și II, invalizi din copilărie etc;
familiile participanților căzuți în acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței statului respectiv și familiile persoanelor decedate în urma unor boli cauzate de participarea lor la lucrările de lichidare a consecințelor avariei de la CAE Cernobîl;
familiile ce au copii invalizi în vârstă de până la 18 ani etc;
Proprietarii și beneficiarii ale căror terenuri și loturi de pământ sunt ocupate de rezervații naturale, parcuri, grădini botanice, fonduri silvice și ale apelor, gospodării piscicole, care au destinație științifică, de artă, cultură, de învățământ, complexuri sportive, monumente istorice și ale naturii, de ocrotire a sănătății etc, sunt scutite de la plata impozitului, acestea fiind suportate de la bugetul de stat sau de către sindicate.
Determinarea profitului impozabil se face astfel:
Pi = Vi – Charv + Chnded
Unde:
Pi = profitul impozabil
Vi = venituri impozabile
Charv = cheltuieli aferente realizarii veniturilor
Chnded = cheltuieli nedeductibile
Cheltuielile nedeductibile sunt:
cheltuieli cu impozitul pe profit
dobânzile, majorările de întârziere, amenzile, confiscările datorate către autoritățile române
cheltuieli privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate
cheltuieli de protocol care depășesc limita de 2% aplicată diferenței rezultate dintre totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, mai puțin cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol
cheltuieli cu deplasarea care depășesc de 2,5 ori nivelul legal stabilit
cheltuieli cu TVA aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată la sursă
cheltuieli înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ
cheltuieli cu primele de asigurare plătite de angajator în numele angajatului
sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor peste limita legală, cu excepția celor create de bănci
cheltuieli de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii
cheltuieli cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării
Următoarele categorii de contribuabili sunt obligați la plata impozitului pe profit:
persoane juridice române
persoane juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România
persoanele juridice străine și persoanele fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere cu/fără personalitate juridică
persoanele juridice străine care obțin venituri din/sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română
persoanele fizice rezidente asociate cu persoanele juridice române pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest caz impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține și se varsă de către persoana juridică română
persoanele juridice cu sediul social în România, înființate potrivit legislației europene
Cota generală de impozitare este de 16%. În cazul în care un contribuabil desfășoară activități de natura barurilor de noapte, a cluburilor de noapte, a discotecilor, a cazinourilor sau a pariurilor sportive, impozitul pe profit nu poate fi mai mic de 5% din veniturile aferente acestor activități. În acest caz, impozitul va fi 5% din veniturile aferente activității.
CAPITOLUL 2
ELEMENTELE IMPOZITULUI PE PROFIT
2.1 Noțiunea de profit, funcțiile si rolul acestuia.
Conform cerințelor gestiunii financiare, fiecare întreprindere este obligată nu numai să acopere toate cheltuielile din venituri, ci să obțină și un anumit venit net, cât mai mare posibil, pe seama căruia să asigure autofinanțarea propriei dezvoltări, îndeplinirea funcției sociale, cointeresarea salariaților și să participe la formarea fondurilor centralizate ale statului destinate nevoilor generale ale societății. În orice societate, venitul net ca expresie bănească a plusprodusului este o rezultantă firească a productivității muncii, a înzestrării tehnice a muncii, a modalităților de organizare a producției și a muncii, într-un cuvânt a forței productive a muncii.
Având în vedere că valoarea adăugată creată în întreprindere este o rezultantă a aportului muncii vii pe de o parte și a capitalului fix pe de altă parte, ea se manifestă sub două forme și anume valoarea adăugată brută și valoarea adăugată netă, diferențierea fiind dată de amortizarea activelor imobilizate.
Dacă din valoarea adăugată sunt deduse salariile negociate brute, sporurile de orice fel, compensațiile și alte drepturi de personal, precum și eventuala parte din valoarea nou creată, cedată de întreprindere sub formă de dobândă posesorilor de capital de împrumut, se obține venitul net realizat de întreprindere. O altă parte a venitului net este preluată sub diferite forme la bugetul de stat, cel asigurărilor sociale sau alte fonduri cu destinație specială.
Profitul brut rămas după deducerea din venitul net a acestor prelevări este supus impozitării, iar ceea ce rămâne după plata impozitului pe profit este profitul net, a cărui destinație este stabilită de conducerea întreprinderii.
În ceea ce privește originea acestui termen, ea provine din latinescul “proficere” care înseamnă a progresa, a da rezultate, căpătând ulterior semnificația de a aduce profit.
Accepțiunile termenului de profit sunt multiple și uneori contradictorii, dar ele pot fi sintetizate în trei modalități majore de a concepe profitul.
O primă accepțiune este cea legislativă și statistică conform căreia profitul reprezintă diferența dintre veniturile și cheltuielile ocazionate de activitatea unui agent economic. El semnifică deci avantajul bănesc realizat dintr-o activitate economică și constituie obiectivul tuturor activităților lucrative într-o economie de piață. În structura sa au fost identificate două componente:
– profitul legitim sau legal, realizat în contextul respectării prevederilor legale privind reflectarea tuturor veniturilor și cheltuielilor agentului economic și a metodologiei de calcul a profitului;
– profitul nelegitim sau nelegal, realizat prin încălcarea deliberată sau nu a legalității prin neînregistrarea tuturor veniturilor realizate, majorarea artificială a cheltuielilor, sustragerea de la plata unor impozite și taxe, etc. cu riscul de a fi deconspirați și a suporta rigorile legii.
O a doua accepțiune întâlnită în literatura de specialitate este cea de profit ca venit rezidual. Această modalitate de interpretare a profitului nu o exclude pe prima, ba chiar se bazează pe ea. Promotorii acestei concepții nu se opresc la a face diferența dintre venituri și costuri, ci adâncesc analiza examinând sursele de proveniență ale profitului și în funcție de acestea apreciază dacă profitul se cuvine sau nu agentului economic.
Făcând diferența între venituri și cheltuieli și scăzând apoi profiturile considerate necuvenite se obține profitul legal cuvenit sau rezidual.
Cea de-a treia accepțiune dată noțiunii de profit este cea de remunerație implicită a factorilor de producție. Adepții acestui punct de vedere se întreabă de unde vine și cui se datorează acest profit.
Făcând abstracție de diferitele accepțiuni date noțiunii de profit, pentru agenții economici în acțiune este esențială accepțiunea oficial-legislativă, în funcție de care se orientează și se dezvoltă nu numai unitățile economice ci și societatea în ansamblul său.
Profitul are prin destinațiile sale un caracter polifactorial, asigurând îndeplinirea tuturor funcțiilor atribuite întreprinderii, fixând locul acesteia în cadrul complexului economic național și în același timp, contribuind la satisfacerea intereselor financiare generale ale societății.
În contextul economiei de piață funcțiile profitului ar putea căpăta următoarele direcții:
participă prin impozitul pe profit la formarea fondurilor bugetului statului;
asigură îndeplinirea funcțiilor productive și de cercetare-dezvoltare a întreprinderii prin autofinanțare;
asigură îndeplinirea funcției sociale a întreprinderii;
asigură cointeresarea salariaților și acționarilor proprii;
Profitul net supus repartizării se obține prin deducerea din rezultatul brut al exercițiului sau profitul contabil a impozitului pe profit, determinat prin aplicarea cotei legale asupra profitului impozabil al cărui mod de determinare este stabilită prin lege.
Impozitul pe profit îndeplinește un rol care se manifestă pe plan financiar, economic și social, diferit de la o etapă de dezvoltare economică la alta. Rolul cel mai important al acestuia se manifestă pe plan financiar, în sensul că impozitele constituie mijlocul principal de procurare a resurselor bănești necesare acoperirii cheltuielilor publice. În țările dezvoltate din punct de vedere economic, prin intermediul impozitelor și taxelor se procură între 80-90% din totalul resurselor necesare statului, în timp ce în țările în curs de dezvoltare aportul acestora reprezintă 50-90% din totalul resurselor financiare publice.
În perioada postbelică s-a observat o tendință de creștere absolută și relativă a încasării din impozite. Creșterea absolută a încasărilor din impozite a fost determinată de creșterea numărului plătitorilor, de extinderea bazei de impunere și de majorarea cotelor de impozit. Creșterea relativă este pusă în evidență de nivelul fiscalității, adică partea din PIB mobilizată la dispoziția statului prin intermediul impozitelor și taxelor.
Pe plan economic, rolul impozitului pe profit se manifestă prin intermediul măsurilor pe care le ia statul pentru a interveni în activitatea economică. În acest sens, impozitul pe profit poate fi folosit ca instrument de frânare sau impulsionare a unei anumite activități, de creștere ori scădere a producției sau consumului unui anumit produs etc.
Pe plan social, rolul impozitului se manifestă în mai multe direcții, dintre care menționăm rolul lor de instrument de redistribuire a unei părți din PIB între clase și pături sociale, între persoane fizice și juridice.
Statul folosește impozitul pe profit nu numai ca un mijloc de procurare a veniturilor bugetare, ci și pentru a exercita o anumită influență în ceea ce privește impulsionarea dezvoltării unor ramuri sau subramuri economice. În prezent impozitul pe profit este folosit, împreună cu alte instrumente pentru impulsionarea situației economice (de exemplu stimularea investițiilor particulare prin scăderea impozitului aferent venitului reinvestit în mașini, utilaje și alte echipamente).
2.2. Plătitorii impozitului pe profit
2.2.1. Persoanele impozabile
Impozitul pe profit este plătit de către:
Persoanele juridice române. În această categorie sunt incluse: regiile autonome, companiile naționale, societățile naționale, societățile comerciale, societățile agricole și alte tipuri de asociere agricolă cu personalitate juridică, fundațiile, instituțiile financiare de credit, organizațiile cooperatiste, asociațiile, organizațiile, de asemenea și orice altă entitate cu statut legal de persoană juridică înființată potrivit legislației românești.
Persoanele juridice străine și persoanele fizice care nu sunt stabilite în România, dar care își desfășoară activitate în țară într-o asociere cu/fără personalitate juridică.
Persoanele juridice străine care obțin venituri din afaceri imobiliare aflate pe teritoriul României ori din cesionarea sau vânzarea titlurilor de participare deținute de o persoană juridică română.
Persoanele juridice străine care își desfășoară activitatea prin intermediul unui sediu permanent situat în România. În această categorie sunt incluse: fundațiile, asociațiile, companiile, organizațiile și orice alte entități similare, organizate și înființate în conformitate cu legislația unei alte țări, devin subiect al impunerii atunci când își desfășoară activitatea, integral sau parțial, prin intermediul unui sediu permanent în țară.
Persoanele fizice stabilite în România și se află într-un parteneriat cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate în România, precum și în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică. Astfel, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține și se varsă de către persoana juridică română.
Persoanele juridice cu sediul social în Romania, înființate conform legislației europene.
Sfera de cuprindere a impozitului pe profit:
Impozitul pe profit se determină potrivit Art. 40 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal pentru fiecare categorie de contribuabil, astfel:
În situația persoanelor juridice române și al persoanelor juridice cu sediul social în România, înființate conform legislației europene, asupra profitului impozabil realizat din orice sursă, atât din România, cât și din străinătate.
În situația persoanelor juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent sau a mai multor sedii permanente aflate pe teritoriul României, asupra profitului impozabil atribuit sediului permanent, respectiv asupra profitului impozabil stabilit la nivelul sediului permanent desemnat să respecte obligațiile fiscale.
În situația persoanelor juridice străine și persoanelor fizice care nu sunt stabilite în România dar care în România își desfășoară activitate într-o asociere cu sau fără personalitate juridică, asupra părții din profitul impozabil al asocierii care se atribuie fiecărei persoane.
În situația persoanelor juridice străine care obțin venituri din afaceri imobiliare aflate pe teritoriul României, ori din cesionarea sau vânzarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri.
În situația persoanelor fizice rezidente aflate în asociere cu persoane juridice române care realizează venituri în România, precum și în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică, asupra părții din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.
2.2.2. Persoanele exceptate.
Persoanele exceptate de la plata impozitului pe profit sunt:
Trezoreria statului.
Instituțiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii și disponibilitățile realizate și utilizate potrivit Legii finanțelor publice și Ordonanței de urgență privind finanțele publice locale.
Persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.
Fundațiile române constituite ca urmare a unui legat.
Cultele religioase pentru: venituri obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult, potrivit legii, venituri obținute din chirii, venituri din despăgubiri în formă bănească.
Instituțiile de învățământ particular acreditate, dar și cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii învățământului.
Asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari potrivit Legii locuinței pentru veniturile obținute din activitățile economice și care sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătățirea utilităților și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune.
Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar.
Fondul de compensare a investitorilor, înființat potrivit legii.
Banca Națională a României.
Fondul de garantare a pensiilor private, înființat potrivit legii.
O altă categorie scutită de la plata impozitului pe profit ar fi organizațiile nonprofit, cele sindicale și organizațiile patronale si vorbim de următoarele tipuri de venituri:
cotizația și taxele de înscriere ale membrilor
contribuțiile bănești ale membrilor
contribuțiile în natură ale membrilor
veniturile care se obțin din vize, taxe sau penalități sportive sau din participarea la diverse competiții și demonstrații sportive
donațiile sau banii și bunurile care s-au primit prin sponsorizare
dividendele și dobânzile obținute din plasarea disponibilităților rezultate din venituri scutite
veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole
resursele care s-au obținut din fonduri publice
resursele din finanțări nerambursabile
veniturile care s-au realizat din acțiuni ocazionale cum putem aminti: evenimente de strângere de fonduri cu o taxă de participare, serbări, organizarea unor tombole, organizarea de diverse conferințe, utilizate în scopuri sociale sau profesionale
veniturile care s-au obținut din reclamă și publicitate, realizate de organizațiile nonprofit de utilitate publică, din domeniul cercetării științifice, învățământului, sportului, sănătății, precum și de camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și cele patronale
veniturile care au fost realizate din despăgubiri ale societăților de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economică
sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice
Organizațiile non-profit, organizațiile sindicale și organizațiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit și pentru veniturile din activități economice realizate într-un an fiscal care nu depășesc minimum dintre:
echivalentul în lei a 15.000 Euro.
10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit.
2.3. Cotele de impozitare.
Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%.
Contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere și în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective, sunt obligați la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.
2.4. Determinarea profitului impozabil
Se întâmplă rar ca profitul impozabil să fie egal cu profitul contabil, deoarece în realitate nu toate cheltuielile sunt aferente realizării veniturilor. Există însă o serie de deduceri care scad profitul impozabil pentru care este nevoie să se realizeze lucrări extracontabile și să se stabilească profitul fiscal.
Profitul impozabil este rezultatul scăderii din veniturile realizate a cheltuielilor efectuate, într-un an fiscal și a veniturilor neimpozabile, adăugându-se cheltuielile nedeductibile. Pentru determinarea profitului impozabil se va ține cont și de elemente similare veniturilor și cheltuielilor. Determinarea profitului impozabil se va realiza ținând cont și de elementele asemănătoare veniturilor și cheltuielilor:
Profitul impozabil = venituri realizate – cheltuieli efectuate – venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile
Elemente asemănătoare veniturilor care vor fi luate în calcul la determinarea profitului impozabil sunt:
Diferențele favorabile de curs valutar
Rezervele din cedarea sau casarea activelor, în situația în care au fost deductibile din profitul impozabil.
Elemente asemănătoare cheltuielilor care vor fi luate în calcul la determinarea profitului impozabil sunt:
Diferențele nefavorabile de curs valutar.
Cheltuiala cu valoarea neamortizată a cheltuielilor de cercetare și dezvoltare și a mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar care a fost înregistrată în rezultatul reportat. În acest caz, cheltuiala este deductibilă fiscal pe perioada rămasă de amortizat a acestor imobilizări. La fel se va proceda și în situația obiectelor de inventar, baracamentelor și amenajărilor provizorii trecute în rezultatul reportat cu ocazia retratării situațiilor financiare anuale.
Formule de calcul:
Profit contabil = venituri totale – cheltuieli totale
Impozitul pe profit = cota de impozit pe profit * profit impozabil
Profit impozabil = venituri totale – cheltuieli totale – venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile
Profitul net = profit contabil – impozit pe profit
2.4.1.Venituri neimpozabile
În categoria veniturilor care se încadrează la veniturile neimpozabile la calculul profitului impozabil:
dividendele primite de la o persoană juridică română sau străină plătitoare de impozit pe profit. Această persoană juridică situată într-un stat terț cu care Romania are semnată o convenție de evitare a dublei impuneri trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, conform Codului Fiscal: emiterea de către autoritatea competentă din statul terț din care face parte, a unui certificat de rezidență fiscală; declarație pe proprie răspundere din care să reiasă că acesta este plătitor de impozit pe profit sau că plătește un impozit asemanător impozitului pe profit în statul terț respectiv; documente justificative care să ateste condiția de deținere a minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice care distribuie dividendele în cauză, pe o perioadă de minim 1 an de zile.
diferența favorabilă de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, primelor de emisiune persoanelor juridice la care se dețin titluri de participare și a beneficiilor. Aceste diferențe vor fi impozabile la data cesionarii, în cazul transmiterii cu titlu gratuit, retragerea capitalului social sau în cazul lichidării persoanei juridice la care se dețin titlurile de participare.
veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile sau acele venituri din restituirea ori anularea unor dobânzi și/sau penalități de întârziere pentru care nu s-a acordat deducere, dar și acele venituri care reprezintă anularea rezervei înregistrate ca urmare a participării în natură la capitalul altor persoane juridice.
veniturile neimpozabile, care sunt prevăzute prin acte normative în acorduri și memorandumuri.
veniturile din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română sau la o persoană juridică străină situată într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri, dacă contribuabilul deține pe o perioadă neîntreruptă de un an minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice la care are titlurile de participare. Nu intră sub incidența acestor prevederi veniturile din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română de o persoană juridică rezidentă în acel stat cu care România nu are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri.
veniturile din impozitul pe profit amânat înregistrat de către plătitorii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale a Raportarii Financiare.
veniturile în ceea ce privește modificarea valorii juste a investițiilor imobiliare/activelor biologice, ca urmare a evaluării ulterioare bazate pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară. Aceste sume le considerăm impozabile concomitent cu deducerea amortizării fiscale.
veniturile din lichidarea unei alte persoane juridice române sau unei persoane juridice străine situate într-un stat cu care România are încheiată convenția de evitare a dublei impuneri, dacă potrivit legii, la data începerii operațiunii de lichidare, contribuabilul deține minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice supuse operațiunii de lichidare, pe o perioadă neîntreruptă de 1 an.
Odată cu acceptarea României în Uniunea Europeana sunt venituri neimpozabile și:
dividendele primite de o persoană juridică română, societate-mamă, de la o filială a sa situată într-un stat membru, dacă persoana juridică română întrunește cumulativ următoarele condiții: plătește impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări, deține minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice situate într-un alt stat membru, care distribuie dividendele, la data înregistrării venitului din dividende deține participația minimă pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin 1 an.
2.4.2.Cheltuieli deductibile
Pentru a determinarea profitul impozabil vom considera cheltuieli deductibile numai acele cheltuieli realizate cu scopul obținerii de venituri impozabile, precum și cele reglementate conform actelor normative în vigoare.
În ceea ce privește cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri putem aminti:
Cheltuielile cu achiziționarea ambalajelor, pe durata de viață stabilită de către contribuabil.
Cheltuielile efectuate pentru protecția muncii, pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.
Cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale.
Cheltuielile de reclamă și publicitate efectuate pentru a populariza firma, produse sau servicii, în baza unui contract scris, precum și costurile pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă și publicitate și acele bunuri care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor și demonstrații la punctele de vânzare
Cheltuielile de transport și de cazare în străinătate și în țară efectuate pentru angajați și administratori, precum și pentru alte persoane fizice asimilate acestora, stabilite prin norme.
Taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile obligatorii, reglementate de actele normative în vigoare
Contribuțiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de muncă.
Cheltuielile pentru formarea și perfecționarea profesională a personalului angajat.
Cheltuielile pentru marketing, studii de piață, promovarea pe piețele existente sau noi, participarea la târguri și expoziții, la misiuni de afaceri
Cheltuielile de cercetare, precum și cheltuielile de dezvoltare care nu îndeplinesc condițiile de a fi recunoscute ca imobilizări necorporale din punct de vedere contabil.
Cheltuielile pentru perfecționarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, întreținerea și perfecționarea sistemelor de management al calității, obținerea atestării conform cu standardele de calitate.
Cheltuielile pentru protejarea mediului și conservarea resurselor.
Taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și cele patronale.
Pierderile care s-au înregistrat la scoaterea din evidență a creanțelor neîncasate, în următoarele cazuri: procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătorești, debitorul a decedat și creanța nu poate fi recuperată de la moștenitori, debitorul este dizolvat, în cazul societății cu răspundere limitată cu asociat unic, sau lichidat, fără succesor, debitorul înregistrează dificultăți financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul.
Cheltuielile efectuate de operatorii economici cu evaluarea/reevaluarea activelor fixe corporale care aparțin domeniului public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, primite în administrare/concesiune, după caz, cheltuieli efectuate la solicitarea conducătorului instituției titulare a dreptului de proprietate.
Cheltuielile efectuate de operatorii economici cu înscrierea în cărțile funciare sau cărțile de publicitate imobiliară, după caz, a dreptului de proprietate a statului sau a unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor publice primite în administrare/concesiune, după caz, cheltuieli efectuate la solicitarea conducătorului instituției titulare a dreptului de proprietate.
Cheltuielile înregistrate ca urmare a restituirii subvențiilor primite, potrivit legii, de la Guvern, agenții guvernamentale și alte instituții naționale și internaționale.
Cheltuielile cu beneficiile acordate salariaților în instrumente de capitaluri cu decontare în numerar la momentul acordării efective a beneficiilor, dacă acestea sunt impozitate conform titlului III.
Cheltuieli deductibile limitate.
Cheltuielile deductibile limitate sunt:
Cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenței rezultate dintre totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol și cheltuielile cu impozitul pe profit.
Cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Codului Muncii, cu modificările și completările ulterioare. Intră sub incidența acestei limite, cu prioritate, ajutoarele pentru naștere, ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile și protezele, precum și cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a unor activități ori unități aflate în administrarea contribuabililor: grădinițe, creșe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale și al accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamiliști, pentru școlile pe care le au sub patronaj, precum și alte cheltuieli efectuate în baza contractului colectiv de muncă. În cadrul acestei limite, pot fi deduse și cheltuielile reprezentând: tichete de creșă acordate de angajator în conformitate cu legislația în vigoare, cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori și salariaților, cadouri în bani sau în natură acordate salariatelor, costul prestațiilor pentru tratament și odihnă, inclusiv transportul pentru salariații proprii și pentru membrii de familie ai acestora, ajutoare pentru salariații care au suferit pierderi în gospodărie și contribuția la fondurile de intervenție ale asociației profesionale a minerilor, ajutorarea copiilor din școli și centre de plasament.
Perisabilitățile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administrației centrale, împreună cu instituțiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.
Cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii.
Cheltuielile cu provizioane și rezerve.
Cheltuielile cu dobânda și diferențele de curs valutar.
Amortizarea.
Cheltuielile efectuate în numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 400 euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant.
Cheltuielile cu primele de asigurare voluntară de sănătate, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 250 euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant.
Cheltuielile pentru funcționarea, întreținerea și repararea locuințelor de serviciu situate în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor construite prevăzute de Legea locuinței, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10%.
Cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu aflat în locuința proprietate personală a unei persoane fizice, folosită și în scop personal, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor puse la dispoziția societății în baza contractelor încheiate între părți, în acest scop.
Cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații, aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcții de conducere și de administrare ale persoanei juridice, la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane cu astfel de atribuții.
2.4.3. Cheltuieli nedeductibile
Cheltuielile nedeductibile sunt:
Cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile și cheltuielile cu impozitele nereținute la sursă în numele persoanelor fizice și juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România, precum și cheltuielile cu impozitul pe profit amânat înregistrat de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară.
Dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile, datorate către autoritățile române/străine, potrivit prevederilor legale.
Cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă. Nu intră sub incidența acestor prevederi stocurile și mijloacele fixe amortizabile, distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță majoră, în condițiile stabilite prin norme.
Cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reținere la sursă.
Cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii.
Cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor.
Cheltuielile înregistrate de societățile agricole, constituite în baza legii, pentru dreptul de folosință al terenului agricol adus de membrii asociați, peste cota de distribuție din producția realizată din folosința acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere.
Cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile.
Cheltuielile cu contribuțiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate prin acte normative.
Cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului, care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului.
Alte cheltuieli salariale și/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la angajat.
Cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte.
Cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum și cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepția celor care privesc bunurile reprezentând garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale.
Pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu, neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion, precum și pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu, neîncasate. În această situație, contribuabilii care scot din evidență clienții neîncasați sunt obligați să comunice în scris acestora scoaterea din evidență a creanțelor respective, în vederea recalculării profitului impozabil la persoana debitoare, după caz.
Cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii bibliotecilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cei care acordă burse private, potrivit legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente în limita minimă: 3 la mie din cifra de afaceri; pentru situațiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul «cifra de afaceri» această limită se determină potrivit normelor, 20% din impozitul pe profit datorat. Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, potrivit prevederilor prezentei litere, se reportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua în ordinea înregistrării acestora, în aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.
Cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Cheltuielile cu taxele și cotizațiile către organizațiile neguvernamentale sau asociațiile profesionale care au legătură cu activitatea desfășurată de contribuabili și care depășesc echivalentul în lei a 4.000 euro anual.
Cheltuielile reprezentând valoarea deprecierilor mijloacelor fixe, în cazul în care, ca urmare a efectuării unei reevaluări, se înregistrează o descreștere a valorii acestora.
50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității economice, cu o masă totală maximă autorizată care să nu depășească 3.500 kg și care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând și scaunul șoferului, aflate în proprietatea sau în folosința contribuabilului. Aceste cheltuieli sunt integral deductibile pentru situațiile în care vehiculele respective se înscriu în oricare dintre următoarele categorii: vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgență, servicii de pază și protecție și servicii de curierat, vehiculele utilizate de agenții de vânzări și de achiziții, vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de taximetrie, vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către alte persoane sau pentru instruire de către școlile de șoferi, vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial.
Cheltuielile cu beneficiile acordate salariaților în instrumente de capitaluri cu decontare în acțiuni. Acestea reprezintă elemente similare cheltuielilor la momentul acordării efective a beneficiilor dacă acestea sunt impozitate conform titlului III.
Cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, indiferent de natura lor, dovedite ulterior ca fiind legate de fapte de corupție, potrivit legii.
2.5. Plata impozitului pe profit
Impozitul pe profit se determină prin aplicarea cotei de impozitare asupra profitului impozabil. Plata impozitului pe profit se realizează în lei, la termenele de plată stabilite diferențiat în funcție de contribuabili.
Agenții economici trebuie să determine și să declare trimestrial, însumat de la începutul anului impozitul pe profit. Pentru trimestrul IV trebuie să achite, în contul impozitului o sumă similară cu impozitul pe trimestrul III până la data de 25 ianuarie (scadența fiind pe 25.01.2015) a anului următor. Atunci când va depune situația financiară, are datoria de a realiza regularizarea conform datelor din bilanțul contabil.
Contribuabilii care și-au încheiat exercițiul financiar până la data de 15 februarie, au obligația să depună declarația anuală și să achite impozitul pe profit pentru anul fiscal finalizat până la data de 15 februarie ( inclusiv) a anului următor.
De-a lungul anului fiscal persoanele juridice sunt obligate ca până la data de plată a impozitului (inclusiv), să depună declarația de impunere. Pentru anul fiscal expirat, declarația de impunere va fi depusă după finalizarea impozitului pe profit rezultat din bilanțul contabil anual, până la termenul în care va depune situațiile financiare. Odată cu declarația de impunere anuală, trebuie să fie depusă și o declarație referitoare la plățile sau angajamentele de plată către persoanele fizice/juridice străine care să conțină suma, beneficiarii și obiectivul plății. În această declarație nu trebuie trecute sumele achitate sau angajate privind operațiunile speciale de import de bunuri și transport internațional.
Orice persoană juridică română beneficiază de dreptul de a i se scădea o sumă egală cu impozitul pe venit din activitatea externă din impozitul pe profit datorat în România. Impozitul poate fi achitat și în străinătate în baza unor acte recunoscute de autoritățile străine care confirmă că plata a fost făcută la cursul de schimb valutar echivalent cu cel al Băncii Naționale a României în data respectivă. Valoarea pentru calcularea profitului impozabil este cea brută, cât și impozitul achitat în străinătate.
Suma deducerii este la nivelul impozitului obținut prin aplicarea cotei de 16%, dar să nu depășească impozitul pe profit determinat prin folosirea cotei impozitului pe profit pentru veniturile pe fiecare modalitate de câștig externă, după ce s-au eliminat cheltuielile deductibile corespunzătoare.
Pierderile care se realizează din activitățile externe se scad numai din veniturile externe, individual, pe fiecare modalitate de câștig. Dacă apar pierderi neacoperite, ele se pot recupera în anii următori după ce au fost reportate.
Atunci când în declarația de impozit pe profit avem o pierdere anuală, ea poate fi recuperată din profitul impozabil realizat în următorii 5 ani succesivi.
Pierderile se vor recupera în ordinea în care au fost înregistrate, la termenul corespunzător impozitului pe profit și în conformitate cu prevederile legii în vigoare, în anul când au fost acestea înregistrate.
Contribuabilii care definitivează până la data de 15 februarie închiderea exercițiului financiar anterior, depun declarația anuală de impozit pe profit și plătesc impozitul pe profit aferent anului fiscal încheiat, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor.
Persoanele juridice care încetează să existe în cursul anului fiscal au obligația să depună, declarația anuală de impozit pe profit și să plătească impozitul până la data depunerii situațiilor financiare la registrul comerțului.
Indicele de inflație necesar pentru actualizarea plăților anticipate se comunică, prin ordin al ministrului finanțelor publice, până la data de 15 aprilie a anului fiscal pentru care se efectuează plățile anticipate.
CAPITOLUL 3
DECLARAREA ȘI CONTROLUL IMPOZITULUI PE PROFIT
3.1. Declarația privind impozitul pe profit
Formularul 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”
Declarația 100 se folosește pentru calcularea impozitului și se depune obligatoriu până la data de 25 (inclusiv) din prima lună a urmatorului trimestru.
Pentru impozitul pe profit completăm în formular, pentru trimestrul IV, o sumă egală cu impozitul calculat și evidențiat pentru trimestrul III al aceluiași an fiscal.
Dacă închiderea exercițiului financiar anterior a fost finalizată până la data de 15 februarie, formularul pentru impozitul pe profit nu se va mai completa pentru trimestrul IV.
Privind obligațiile de plată, vom depune declarația la bugetul de stat la organul fiscal în a cărui evidență fiscală suntem înregistrați ca plătitor de taxe și impozite.
Pentru completarea declarației cu privire la obligațiile de plată la bugetul de stat, vom folosi programul de asistență. Formularul care se depune trebuie să conțină codificarea informației prin cod de bare, să fie semnat și ștampilat în conformitate cu legea.
Depunerea formularului prin mijloace electronice folosind Sistemul Electronic Național respectând prevederile legale, poate fi făcută de orice contribuabil care deține semnătura electronică.
Aceștia trebuie să dețină un certificat digital (semnatura digitala) care să fie înregistrat în portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală de pe site-ul Ministerului Economiei și Finanțelor.
Formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”
Organizațiile nonprofit și plătitorii care realizează venituri majoritare din cultura cerealelor, a plantelor tehnice și a cartofului, pomicultură și viticultură au datoria de a depune formularul 101 “Declarație privind impozitul pe profit” până la termenul de 25 februarie a anului curent.
Contribuabilii plătitori de impozit pe profit care efectuează declararea și plata impozitului pe profit trimestrial și contribuabilii plătitori de impozit pe profit care au optat să declare și să plătească impozitul pe profitul anual, făcând plăți anticipate, realizate în fiecare trimestru, trebuie să depună formularul 101 “Declarație privind impozitul pe profit” până la data de 25 martie a anului următor.
De reținut
În cazul în care definitivăm până la data de 15 februarie închiderea exercițiului financiar anterior, avem obligația să completăm și să depunem declarația privind impozitul pe profit până la data de 15 februarie (inclusiv) a anului succesiv celui pentru care s-a calculat impozitul.
Plătitorii care încetează să existe în cursul anului fiscal au obligația să completeze și să depună declarația privind impozitul pe profit până la data depunerii situațiilor financiare la registrul comerțului.
Declarația rectificativă se depune în cazul în care dorim să corectăm declarația depusă inițial. Aceasta se întocmește pe același model de formular, înscriind „X” în spațiul special prevăzut în acest scop.
Foarte important
La completarea formularului 100 pentru trimestru IV, dacă suma finală este echivalentă cu suma impozitului pe profit declarat în formularul 101, atunci nu mai depunem declarație rectificativă.
Dacă declarația rectificativă la formularul 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat” este depusă din proprie inițiativă aferentă trimestrului IV, ca și orice declarație în care se calculează cuantumul obligației fiscale, trebuie asimilată unei decizii de impunere.
Dacă în cazul respectiv vom depune o declarație rectificativă, nu vom face decât să suplimentăm sau să micșorăm impozitul pe profit declarat pentru trimestrul IV față de obligația declarată inițial.
Așadar, întrucât prin declarația rectificativă se individualizează o creanță fiscală cu termen de plată 25 ianuarie a anului următor, în ipoteza în care vom depune declarație rectificativă cu sume suplimentare față de declarația inițială, organul fiscal ne va calcula majorări de întârziere de la această dată. Termenul legal de depunere a acestei declarații anuale cu privire la impozitul pe profit este la data de 15 martie (inclusiv) a anului următor. Tot la această dată, avem obligația de a achita impozitul pe profit suplimentar.
Din aceasta înțelegem că doar printr-o declarare greșită a impozitului pe profit putem plăti majorări de întârziere.
Concluzie
Termenul de plată și metoda de depunere a declarațiilor privind impozitul pe profit diferă în funcție de momentul definitivării închiderii exercițiului financiar anterior.
Ca regulă generală, contribuabilii au obligația de a declara și a achita impozitul pentru fiecare trimestru până la data de 25 (inclusiv) din prima lună a trimestrului următor pentru care se calculează impozitul.
Referitor la trimestrul IV, situația se schimbă în sensul că:
fie declarăm și plătim impozitul pe profit echivalent cu cel corespunzător trimestrului III, iar apoi definitivăm situația până la termenul de 15 aprilie a anului următor;
fie declarăm și plătim impozitul final până la data de 15 februarie a anului următor în situația în care definitivăm închiderea exercițiului financiar anterior până la acea dată.
3.2. Elementele privind controlul impozitului pe profit
3.2.1. Metodologia de control privind impozitul pe profit:
Controlul financiar și fiscal are o componentă foarte importantă care se numește verificarea impozitului pe profit. Aceasta ne arată modul în care este gestionat patrimoniul unei societăți, dar este și sursa de alimentare cu venituri pentru bugetul public.
Impozitul pe profit ajută la creșterea ponderii impozitelor directe în sistemul fiscal român.
Atunci când calculăm impozitul profitului trebuie să ținem cont de faptul că nu în toate situațile, principiile contabile au aceleași scopuri ca principiile impunerii fiscale. De aceea trebuie să facem diferența între rezultatul contabil și rezultatul fiscal.
Rezultatul contabil reprezintă suma globală a profitului exercițiului financiar ce figurează în contul 121 ” profit si pierdere” înainte de impozitare.
Rezultatul fiscal este alcătuit din profitul impozabil care se stabilește cu ajutorul regulilor fiscale și contribuie la calcularea volumului impozitelor exigibile.
Conform legii, în fiecare trimestru se determină rezultatul exercițiului. În acest scop se procedează la încheierea sau nivelarea conturilor de cheltuieli și venituri.
Tipurile de înregistrări care intervin cu această ocazie sunt:
Decontarea sau repartizarea cheltuielilor asupra rezultatului pentru soldul debitor al conturilor :
1211 ”profit si pierdere” = conturile din clasa a 6-a “cheltuieli “
Încorporarea veniturilor în rezultatul exercițiului, pentru soldul creditor al conturilor:
Conturile din clasa a 7 a = contul 121
“Venituri” “ Profit si pierdere”
După analizarea celor două feluri de operații, vom realiza faptul că soldul creditor al contului 121 “profit si pierdere” evidențiază situația exercițiului înainte de impozitare.
Profitul impozabil se calculează făcând suma dintre veniturile realizate din orice activitate și cheltuielile executate pentru realizarea lor, de-a lungul unui an fiscal, din care deducem veniturile neimpozabile și adunăm cheltuielile nedeductibile.
Dacă avem o pierdere anuală precizată prin Declaratia de impozit pe profit, o vom putea recupera din profiturile impozabile realizate în următorii 5 ani succesivi. Pierderile se vor recupera în ordinea înscrierii acestora, de fiecare dată la termenul de plată a impozitului pe profit conform legilor din anul respectiv.
Oricare ar fi conținutul și caracteristicile unei societăți controlate, executarea controlului financiar și fiscal trebuie să îndeplinească următoarele:
Tematica controlului (analizarea postoperativă a modalității de calcul și repartizare a impozitului /profit datorat Bugetului de Stat de la ultima verificare).
Prezentarea echipei de control și a tematicii controlului unității: (echipa de control s-a prezentat la directorul general al societătii, căruia i s-a refuzat decizia de control și tematica controlului. Prezentarea s-a făcut în prezența directorului economic al societății).
Organizarea echipei de control: Echipa de control este alcătuită din trei inspectori, care verifică documentația financiar-contabilă și urmărește ca documentele înscrise în evidență să aibă elementele esențiale:
Numărul documentului
Data întocmirii
Datele cantitative și valorice corespunzătoare acestora
Părțile care participă la efectuarea operației în actul înscris în evidența contabilă
Semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operațiilor în document
Semnăturile persoanelor împuternicite să exercite controlul preventiv dacă acesta este prevăzut
4) Principalele obiective ale controlului:
Controlul financiar de stat are ca obiective:
Corespondența veniturilor înregistrate de societate cu obiectul de activitate al acesteia, cu facturile emise de societate și înregistrate în jurnalul de vânzări.
Stabilirea corespondenței cheltuielilor cu documente justificative conform legislației în vigoare. Derularea corectă a contractelor de credit, precum și modul de înregistrare a cheltuielilor cu dobânzile și diferențele nefavorabile de curs valutar aferente acestor credite. Stabilirea modului de calcul a profitului pe baza verificărilor de mai sus și stabilirea și virarea corectă a impozitului pe profit la bugetul de stat.
Stabilirea surselor de informare necesare controlului:
Sursele de informare pentru controlul financiar și fiscal îl reprezintă sistemul de evidență al societății. Pentru a obține o imagine fidelă a activității economico-financiare controlate, este necesar ca sursele de informații ale controlului să fie reale, legale, corecte, de calitate. În sfera controlului sunt cuprinse mai întâi obiective privind întocmirea documentelor primare cu respectarea condițiilor de formă și conținut, cât și organizarea și conducerea evidenței tehnic-operative și contabile cu respectarea normelor metodologice.
Inspectorii solicită societății să dispună personalului din subordine următoarele:
Prezența obligatorie la serviciu în zilele stabilite în program pentru verificarea compartimentului sau gestiunii respective.
Punerea la dispoziție, la solicitarea organelor de control, a următoarelor documente:
Registrul jurnal de vânzări cu facturile emise de societate și înregistrate aici
Registrul jurnal de cumpărări cu facturile primite de societate de la furnizori
Pentru verificarea imobilizărilor corporale: notele de intrare recepție a mijloacelor fixe achiziționate de la ultimul control; note de transfer ale mijloacelor fixe transferate la sau de la alte unități, documente tehnice și procese verbale de casare ale mijloacelor fixe care nu au fost amortizate integral, procese verbale de casare a mijloacelor fixe amortizate integral, documentația de stabilire a prețurilor și procesele verbale pentru mijloacele fixe vândute prin licitație ca active, inclusiv facturile sau ordinele de plată prin care s-au efectuat plățile, lista mijloacelor fixe amortizate integral în funcție de data controlului.
Pentru verificarea stocurilor: registrul jurnal cu operațiile la zi pentru toate ieșirile și intrările din conturi și documentele care au stat la baza înregistrării din registrul jurnal, evidența primară a fiecărei gestiuni, notele de intrare recepție, notele de predare în și din secțiile de producție, fișe pentru evidența stocurilor de materii prime, materiale, produse finite, obiecte de inventar, ambalaje.
Toate contractele de servicii încheiate cu partenerii externi pe perioada ce urmează a se controla
Toate contractele de credit încheiate de societate.
Documente privind modul de determinare a impozitului pe profit:
Balanțele de verificare de la ultimul control
Deconturile privind impozitul pe profit
Bilanțurile contabile
Contul de profit și pierdere
Aplicarea tehnicilor necesare realizarii controlului:
Vom proceda la realizarea controlului cronologic, care se exercită în ordinea întocmirii înregistrării și îndosarierii documentelor.
Verificarea tuturor operațiilor de încasări și plăți în numerar, se va face în ordine cronologică, evidențiind pe o parte cheltuielile, iar pe cealaltă parte veniturile societății.
Prin controlul sistematic, echipa de control grupează toate documentele privind veniturile societății: facturi, dispoziții de încasare, extrase de cont, registru de vânzări, aceste venituri urmând să fie structurate pe activități: din producție, din vânzare, din provizioane, din comisioane, din dobânzi.
Controlul încrucișat are ca scop verificarea tuturor exemplarelor unui document care se află la societatea controlată și a unității cu care s-au realizat decontări, de la care s-au primit sau cărora li s-au trimis materiale, produse, mărfuri sau alte valori materiale.
Determinarea abaterilor și a deficiențelor:
Se stabilesc abaterile de la prevederile și normele aprobate pentru domeniul de activitate respectiv, iar după o analiză amănunțită se înscriu în documentul de control întocmit de către persoanele care efectuează verificarea.
Activitatea de determinare a abaterilor de la prevederile și normele legale ca și stabilirea deficiențelor în efectuarea unor operațiuni și activități economico-financiare trebuie să fie guvernată de principiul general al prezumției de nevinovăție, căruia, cei ce controlează sunt obligați să dovedească vinovăția și nu cei controlați nevinovăția.
Valorificarea constatărilor rezultate din controlul financiar:
De modul în care vor fi valorificate constatările efectuate în timpul controlului, va depinde reușita activității de verificare, atât din punct de vedere al remedierii abaterilor și deficiențelor, în vederea asigurării condițiilor pentru desfășurarea în limite legale a activității economice, cât și în ceea ce privește recuperarea eventualelor prejudicii materiale aduse patrimoniului public sau privat.
Raportate la momentul realizării, activitatea de valorificare a constatărilor privind efectuarea defectuoasă a unor operații economice sau prin nerespectarea prevederilor legale, se poate efectua chiar în timpul controlului prin remedierea operativă a acestora sau dupa terminarea verificării, prin aplicarea unui complex de măsuri tehnice și organizatorice care au drept scop instituționalizarea stării de legalitate.
3.2.2. Obiective urmărite în cadrul controlului impozitului pe profit
Stabilirea corectă a bazei de impozitare
Pentru a determina profitul impozabil, adunăm veniturile din orice activitate desfășurată apoi eliminăm cheltuielile totale.
Pentru aceste venituri și cheltuieli se vor face următoarele verificări:
dacă în activitatea desfășurată, veniturile au fost înscrise;
se va urmări dacă cheltuielile care au fost scăzute pentru a se realiza profitul impozabil au fost următoarele:
cheltuieli făcute în activitatea desfășurată au fost corespunzătoare cu veniturile încasate
taxa pentru utilizarea terenurilor;
taxa asupra mijloacelor de transport cu acțiune mecanica și pe apa, înmatriculate potrivit legii;
cheltuieli alocate pentru pregătirea și perfecționarea profesională;
banii achitați pentru contractele de cercetare care au ca scop programe prioritare de interes național, realizarea planurilor de dezvoltare și creșterea calității produselor și serviciilor, conceperea de produse noi, competitive, neincluse în costurile de producție sau cheltuieli de circulație, după caz, ale agenților economici;
comisioane plătite agenților economici cu activitate de comerț exterior;
fondurile pentru alocația copiilor achitată de agenții economici atunci când acestea nu sunt suportate de bugetul public național;
pierderile care nu au putut fi recuperate în anii precedenți până la calcularea profitului impozabil;
cheltuielile care s-au făcut pentru publicitate, protocol și reclamă (în limitele prevăzute de legea bugetară anuală);
contribuțiile pentru fondul de rezervă sau alte fonduri speciale formate potrivit legii (în limita de 5% din diferența dintre totalul veniturilor încasate într-un an și cheltuielile aferente activității până la atingerea următoarelor cote):
20% pentru societățile comerciale constituite conform Legii nr. 31/1990
25% pentru societățile comerciale care dețin și capital străin
Din cadrul fondurilor speciale fac parte:
Fondul special pentru cercetare-dezvoltare
Fondul special pentru sănătate
Fondul de risc și accident pentru protecția specială a persoanelor cu handicap.
Prelevările și donațiile făcute în scopuri umanitare precum și pentru sprijinirea activităților sociale culturale, stiințifice și sportive conform legii bugetare anuale;
Alte cheltuieli prevăzute de normele legale în vigoare:
Cheltuieli cu sponsorizarea
Alte cheltuieli
Stabilirea corectă a cotei de impozitare
În conformitate cu legea calcularea impozitului pe profit trebuie să reprezinte o cotă procentuală unică de 16%.
Metoda de calcul se va verifica ca să se vadă dacă impozitul pe profit a fost calculat în fiecare lună cumulat de la începerea anului.
Pe lângă cota unică de 16% trebuie să urmărim și cotele adiacente:
Cota adițională 5% se va aplica pentru profitul impozabil rezultat din veniturile înregistrate din activitatea barurilor sau cluburilor de noapte și a cazinourilor. Contribuția se va utiliza doar pentru partea din profitul impozabil, care semnifică creșterea veniturilor înregistrate din aceste exerciții în cantitatea totală a veniturilor. Cota va fi achitată și de persoanele juridice și fizice pentru realizarea veniturilor în baza contractelor de asociere din aceeași activitate;
orice majorare de capital care este realizată prin încorporarea rezervelor dar și a profiturilor vor fi impozitate cu cota de 10%, exceptând rezervele legale și cele din reevaluarea patrimoniului;
Determinarea corectă a plătitorilor
Unitățile plătitoare de impozit includ: regiile autonome, entitățile comerciale, persoanele fizice române și străine care au profituri din exercițiul financiar, persoanele juridice care au profit din activități economice fără scop lucrativ.
Asociațiile familiale, sindicatele, partidele politice, organizațiile cu profil social sau cultural artistic și cultele religioase fac parte de asemenea din categoria plătitorilor de impozit pe profit. Aceste organizații pot obține venituri din activitățile desfășurate fără caracter economic, dar nu pot fi alcătuite ca unități economice.
Controlarea termenelor la care se efectuează plățile.
Se va verifica dacă:
– impozitul pe profit s-a calculat și s-a determinat lunar, în funcție de profitul obținut adunat de la începutul anului;
– s-a întocmit corect și s-a îndeplinit termenul de depunere a declarației de impozit pe profit, până la data de 25 ale lunii următoare inclusiv;
– impozitul pe profit s-a depus în totalitate la termenul legal.
Dacă ziua în care se realizează vărsământul este nelucrătoare, atunci acesta se va face în ziua următoare.
Unitățile plătitoare au obligația să calculeze și să-și asume responsabilitatea pentru realizarea plății la termenul stabilit, dar și contribuția datorată.
Profitul impozabil se calculează făcând diferența între activul bilanțului de la finalul anului fiscal, eliminând obligațiile aferente, minus aportul efectuat la capitalul social în cursul anului și veniturile stabilite, ca fiind neimpozabile, la care adunăm cheltuielile nedeductibile
3.3. Inspecția fiscală – impozit pe profit
Fiecare contribuabil poate trece oricând printr-o inspecție fiscală, deși legislația nu prevede nici o frecvență cu care trebuie efectuate aceste controale. Data la care poate avea loc aceasta depinde de analiza asupra contribuabililor pe care inspectorii o actualizează periodic.
Ce reprezintă inspecția fiscală
Inspecția fiscală este reglementată de Codul de procedură fiscală, la titlul VII, care o definește astfel:
Inspecția fiscală verifică dacă declarațiile fiscale sunt legale și în conformitate cu legea, obligațiile către contribuabili au fost îndeplinite corect și exact, precum și respectarea legislației fiscale și contabile, stabilirea bazelor de impunere și reglarea diferentelor obligatiilor si a accesoriilor acestora.
Astfel, inspecția fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligații de stabilire, reținere și plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. În cazul contribuabililor cu sedii secundare, inspecția fiscală se face, de regulă, concomitent la sediul principal și la sediile secundare de către organul fiscal competent.
De asemenea, conform Codului de procedură fiscală, inspecția fiscală are următoarele atribuții:
stabilește și investighează fiscal toate actele și faptele rezultate în urma activității depuse de contribuabilul supus inspecției sau a altor persoane, cu privire la legalitatea, veridicitatea și conformitatea declarațiilor fiscale depuse, corectitudinea și exactitatea îndeplinirii obligaților fiscale, pentru descoperirea de elemente noi relevante în aplicarea legii fiscale;
analizarea și evaluarea informațiilor fiscale, pentru confruntarea declarațiilor fiscale cu informațiile proprii sau din alte surse;
sancționarea conform legii a faptelor constatate și luarea tuturor măsurilor pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la prevederile legislației fiscale.
Pentru a îndeplini aceste atribuții, organul de inspecție fiscală va proceda astfel:
examinează documentele aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;
verifică concordanța dintre datele din declarațiile fiscale cu cele din evidența contabilă a contribuabilului;
discută constatările și solicită explicații scrise de la reprezentanții legali ai contribuabililor sau împuterniciților acestora, după caz;
solicită informații de la terți;
stabilește corect baza de impunere, a diferențelor datorate în plus sau în minus, după caz, față de creanța fiscală declarată și/sau stabilită, după caz, la momentul începerii inspecției fiscale;
stabilește diferențele de obligații fiscale de plată, precum și obligațiile fiscale, accesorii aferente acestora;
verifică locurile unde se realizează activități generatoare de venituri impozabile;
dispune măsurilor asiguratorii conform reglementărilor în vigoare;
efectuează investigații fiscale asupra documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;
aplică sancțiuni potrivit prevederilor legale;
aplică sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal.
În plus, în Codul de procedura fiscală, se menționează ca formele de inspecție fiscală sunt:
inspecția fiscală generală, unde se verifică toate obligațiile fiscale ale unui contribuabil pentru o perioadă de timp determinată;
inspecția fiscală parțială, unde se verifică una sau mai multe obligații fiscale pentru o perioadă de timp determinată;
De asemenea, în cadrul unei inspecții fiscale, se aplică două proceduri de control:
control inopinat care are ca scop verificarea faptică și documentară și se realizează în urma unei sesizări cu privire la existența unor fapte de încalcare a legislației fiscale, fără anunțarea în prealabil a contribuabilului;
control încrucisat care are ca scop verificarea documentelor și a operațiunilor impozabile ale contribuabilului, în corelație cu cele deținute de alte persoane; Acest control poate fi și inopinat.
În domeniul impozitului pe profit trebuie să avem în vedere, în special, două aspecte: dacă cheltuielile considerate deductibile îndeplinesc cerințe prevăzute de legislație și dacă sunt respectate o serie de reguli speciale.
CAPITOLUL 4
STUDIU DE CAZ PRIVIND CALCULUL ȘI DETERMINAREA IMPOZITULUI PE PROFIT
SC. CLUB CALIPSO S.R.L.
4.1 Prezentarea activității societății comerciale CLUB CALIPSO S.R.L.
Date de identificare:
Denumire: Societate cu răspundere limitată “CLUB CALIPSO”.
Nr. și data înregistrării la Registrul Comertului: J13 / 505 / 05.01.2000
Cod Unic de Înregistrare: 12591849
Sediul social: Venus, COMPLEX CALIPSO, Jud. Constanța
În toate actele, facturile, anunțurile publicitare emise de la societate, vor fi urmate de cuvintele “SOCIETATE CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ” sau cu inițialele “S.R.L.”, numărul de înregistrare la Registrul Comerțului, sediul social și forma capitalului social.
Forma juridică:
Societatea cu răspundere limitată “CLUB CALIPSO” este persoană juridică română cu capital privat.
Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și dispozițiile Actului Constitutiv.
În cadrul activității sale, societatea este titular de drepturi și obligații și poate dobândi dreptul de proprietate și alte drepturi. Ca persoană juridică sub denumirea sa, societatea poate fi reclamată sau pârâtă. Ea va fi reprezentată în asemenea cazuri prin organele sale cu capacitatea de reprezentare sau delega un expert pe bază de procură.
Societatea răspunde cu întregul patrimoniu, iar asociatul numai în limita aportului vărsat la capitalul social.
Scopul societății:
Obiectul principal de activitate al societății îl constituie:
5510 – Hoteluri și alte facilități de cazare similare.
Capitalul social:
Capitalul social al societății este de 3.300 RON (din care 59.34 RON aport în natură), împărțit în 330 PS (părți sociale) a 10 RON și este repartizat între asociați astfel: BODNARAȘ EMIL 31 PS = 3.100 RON (din care 59.34 RON aport în natură); BODNĂRAȘ ANA 20 PS = 200 RON. Participarea la beneficii și pierderi este 93.94% pentru BODNĂRAȘ EMIL și 6.06% pentru BODNĂRAȘ ANA.
Alte dispoziții:
Administrarea societății se face de către BODNARAȘ ANA, care asigură atât conducerea societății, cât și reprezentarea acesteia în relațiile cu terții. Răspunde pentru orice daune pricinuite societății prin nerespectarea atribuțiilor sale; angajează și concediază personalul, stabilește drepturile și obligațiile acestuia, supune anual adunării generale (în termen de trei luni de la închiderea exercițiului economic-financiar) raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de profit și pierderi pe anul precedent, precum și proiectul de program de activitate și de buget pe anul următor.
Situațiile financiare anuale ale societății vor fi verificate/auditate potrivit legii.
Exercițiul financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie al fiecărui an. Primul exercițiu începe de la data constituirii societății.
Bilanțul contabil anual și contul de profit și pierdere se supun aprobării Adunării Generale a Asociaților și se publică în Monitorul Oficial la Registrul Comerțului. Din profitul societății se va prelua, în fiecare an, cel putin 5% pentru formarea fondului de rezervă, până ce acesta va atinge minim a cincea parte din capitalul social.
Calculul impozitului pe profit
4.2. Activități generatoare de cheltuieli și venituri și înregistrarea lor în contabilitate
În contul de profit și pierdere putem observa cheltuielile înregistrate pe anul 2013 pentru SC CLUB CALIPSO SRL și acestea se repartizează astfel:
Din datele de mai sus putem observa:
Cheltuieli totale = Cheltuieli de exploatare + Cheltuieli financiare + Cheltuieli extraordinare
Cheltuieli totale = 266.561 + 57.093 + 33.429 + 17.312 + 84.291 + 85.202 + 107.246
Cheltuieli totale = 651.134 RON
Venituri totale = Venituri din exploatare + Venituri financiare + Venituri extraordinare
Venituri totale = 2.202.250 + 139.959 + 21.381 + 2.864
Venituri totale = 2.366.454 RON
Venituri neimpozabile = S.C. CLUB CALIPSO S.R.L. nu are venituri neimpozabile deoarece atunci când se colectează marfa pentru investiție se deduce și cheltuiala în același timp cu aceeași valoare.
Contul 766 „Venituri din producția de imobilizări corporale” – Contul 3021 „Cheltuieli cu materiale pentru investiții” = 139.959 – 139.959 = 0
Cheltuieli nedeductibile = 18.445 RON
Profitul brut = Venituri totale – Cheltuieli totale
Profitul brut = 2.366.454 – 651.134
Profitul brut = 1.715.320 RON
Impozit pe profit = Cota * Profittul brut (cota generala fiind de 16%)
Impozit pe profit = 16% x 1.715.320
Impozit pe profit = 274.451 RON
Asociatul unic al societății CLUB CALIPSO S.R.L. a decis să plătească în plus la bugetul de stat 21.424 RON. Ajungând la impozitul pe profit la suma de 295.875 RON.
Profit net = Profitul brut impozabil – Impozitul pe profit
Profit net = 1.715.320 – 295.875
Profit net = 1.419.445
Pentru anul 2013, SC CLUB CALIPSO SRL a dobândit un profit de 1.419.445 RON.
4.3. Note explicative la situațiile financiare anuale simplificate S.C. CLUB CALIPSO S.R.L. încheiate la 31.12.2013
NOTA 1. ACTIVE IMOBILIZATE
– RON –
Imobilizările corporale au crescut în cursul anului cu 151.080 RON, reprezentând achiziții de mijloace fixe și modernizări efectuate la spațiul existent.
Amortizarea mijloacelor fixe s-a calculat prin metoda liniară și este în sumă de 82.012 RON, sumă înregistrată pe cheltuieli de exploatare.
NOTA 2. PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ȘI CHELTUIELI
– RON –
Pentru anul 2013, CLUB CALISO nu a calculat provizioanele pentru riscuri și cheltuieli
NOTA 3. REPARTIZAREA PROFITULUI
– RON –
Patronul S.C. CLUB CALIPSO a decis să nu repartizeze profitul.
NOTA 4. ANALIZA REZULTATULUI DIN EXPLOATARE
– RON –
Față de anul precedent cifra de afaceri a crescut în cifră absolută cu 1.149.304 RON, reprezentând o creștere de 194.43%.
NOTA 5. SITUAȚIA CREANȚELOR ȘI DATORIILOR
– RON –
– RON –
NOTA 6. PRINCIPII, POLITICI ȘI METODE CONTABILE
Situațiile financiare anuale simplificate, au fost întocmite pe baza principiului continuității activității.
Bunurile au fost evaluate și înregistrate la costul de achiziție la data intrării în unitate.
La încheierea exercițiului elementele de activ și de pasiv dau o imagine fidelă a situației financiare a societății la 31.12.2013, care s-au concretizat în active imobilizate, active circulante, datorii și capitaluri proprii conform tranzacțiilor și evenimentelor înregistrate în cursul anului.
Nu s-au constituit provizioane pentru deprecierea stocului, neexistând stocuri depreciate.
Cheltuielile au fost înregistrate în contabilitate după natura și componența acestora.
Profitul s-a stabilit lunar, conform prevederilor art. 19, alin. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată.
Situațiile financiare anuale, respectiv Bilanțul și Contul de Profit și Pierdere respectă prevederile Legii Contabilității nr. 82/1991 republicată, O.G. 2374/2007 pentru aprobarea reglementărilor contabile conform cu Directivele Europene.
NOTA 7. ACȚIUNI ȘI OBLIGAȚIUNI
Capitalul social al societății la 31.12.2013 este de 3.300 lei.
Numărul de părții sociale comune este de 330.
Valoarea nominală a fiecarei părți sociale este de 10 lei
NOTA 8. INFORMAȚII PRIVIND SALARIAȚII, ADMINISTRATORII ȘI DIRECTORII
Numărul mediu de salariați la sfârșitul anului este de 6.
Cheltuielile totale cu personalul sunt de 84.291 lei, din care:
cheltuieli cu salariile: 65.966 lei;
cheltuieli cu asigurări și protecție socială: 18.325 lei.
NOTA 9. PRINCIPALII INDICATORI
ECONOMICO-FINANCIARI
Indicatori de lichiditate:
lichiditate curentă = active curente / datorii curente = 11,17
lichiditate imediata = active curente-stocuri/datorii curente= 7,55
Indicatori de risc:
indicatorul gradului de îndatorare = capital înprumutat / capital propriu x =100 % (nu s-a calculat indicatorul de risc)
Indicatori de activitate:
viteza de rotație a stocurilor = cost vânzări / stoc mediu = 1,43 ori
nr. de zile de stocare = stoc mediu / cost vânzări x 365 = 256
viteza de rotație a activelor = cifra de afaceri / total active = 0.61
viteza de rotație a activelor imobilizate = cifra de afaceri/active imobilizate
= 1,20
viteza de rotație a debitelor = sold mediu clienți / cifra de afaceri x 365
= 26,61
viteza de rotație a creditelor = sold mediu furnizori/achiziții de bunuri (607)x365 = 1285,36
Indicatori de profitabilitate
rentabilitatea capitalului angajat = profit net+666+691/capital angajat=
marja brută din vânzări = profit brut/cifra de afaceri x 100 = 77,89
RAPORT DE GESTIUNE 2013
Subsemnata Bodnăraș Ana, administrator la S.C. Club Calipso S.R.L. cu sediul în Mangalia-Venus, Jud. Constanța, având C.I.F. RO 12591849, capital social de 3.300 lei și care își desfășoară activitatea de = Hoteluri și alte facilități de cazare = Cod caen- 5510
În perioada 01.01.2013 -31.12.2013, societatea a avut :
venituri totale – 2.366.454 lei
cheltuieli totale (chelt. totale + impozitul pe profit) – 947.009 lei
profit net – 1.419.445 lei
Datorii = 269.278 lei
Disponibilități bănești (CASA + BANCA) = 1.518.778 lei
4.4. Situația impozitului pe profit la S.C. CLUB CALIPSO pe anul 2013.
Profitul brut= Venituri totale – (Cheltuieli totale + Cheltuieli nedeductibile)
Impozitul pe profit= Profitul brut * 16%
Profitul net= Profitul brut – Impozitul pe profit
Trimestrul 1:
Venituri totale= 1.964.540
Cheltuieli totale= 431.814
Cheltuieli nedeductibile= 207
Venituri neimpozabile= Nu avem venituri neimpozabile deoarece atunci când se colectează marfa pentru investiție se deduce și cheltuiala în același timp cu aceeași valoare.
Profitul brut= Venituri totale – (Cheltuieli totale + Cheltuieli nedeductibile)
Profitul brut= 1.964.540 – ( 431.814 + 207)
Profitul brut= 1.964.540 – 432.021
Profitul brut= 1.532.519
Impozitul pe profit= Profitul brut * 16%
Impozitul pe profit= 1.532.519 * 16%
Impozitul pe profit= 245.203
Profitul net= Profitul brut – Impozitul pe profit
Profitul net= 1.532.519 – 245.203
Profitul net= 1.287.316
Trimestrul 2:
Venituri totale= 106.807
Cheltuieli totale= 46.800
Cheltuieli nedeductibile= 3.770
Venituri neimpozabile= Nu avem venituri neimpozabile deoarece atunci când se colectează marfa pentru investiție se deduce și cheltuiala în același timp cu aceeași valoare.
Profitul brut= Venituri totale – (Cheltuieli totale + Cheltuieli nedeductibile)
Profitul brut= 106.807 – (46.800 + 3.770)
Profitul brut= 106.807 – 50.570
Profitul brut= 56.237
Impozitul pe profit= Profitul brut * 16%
Impozitul pe profit= 56.237 * 16%
Impozitul pe profit= 8.998
Profitul net= Profitul brut – Impozitul pe profit
Profitul net= 56.237 – 8.998
Profitul net= 47.239
Trimestrul 3:
Venituri totale= 110.054
Cheltuieli totale= 8.652
Cheltuieli nedeductibile= 10.236
Venituri neimpozabile= Nu avem venituri neimpozabile deoarece atunci când se colectează marfa pentru investiție se deduce și cheltuiala în același timp cu aceeași valoare.
Profitul brut= Venituri totale – (Cheltuieli totale + Cheltuieli nedeductibile)
Profitul brut= 110.054 – (8.652 + 10.236)
Profitul brut= 110.054 – 18.888
Profitul brut= 91.166
Impozitul pe profit= Profitul brut * 16%
Impozitul pe profit= 91.166 * 16%
Impozitul pe profit= 14.587
Profitul net= Profitul brut – Impozitul pe profit
Profitul net= 91.166 – 14.587
Profitul net= 76.579
Trimestrul 4:
Venituri totale= 185.052
Cheltuieli totale= 163.868
Cheltuieli nedeductibile= 11.291
Venituri neimpozabile= Nu avem venituri neimpozabile deoarece atunci când se colectează marfa pentru investiție se deduce și cheltuiala în același timp cu aceeași valoare.
Profitul brut= Venituri totale – (Cheltuieli totale + Cheltuieli nedeductibile)
Profitul brut= 185.052 – (163.868 + 11.291)
Profitul brut= 185.052 – 175.159
Profitul brut= 9.893
Impozitul pe profit= Profitul brut * 16%
Impozitul pe profit= 9.893 * 16%
Impozitul pe profit= 1.583
Profitul net= Profitul brut – Impozitul pe profit
Profitul net= 9.893 – 1.583
Profitul net= 8.310
Fig. 4.1
Deși perioada sezonieră se încadrează în trimestrul II și III și ar trebui să atingă cota maximă a profitului, putem observa scăderea impozitului pe profit din cauza reparațiilor și construcțiilor aduse la Restaurant, precum și la Hotel.
Societatea CLUB CALIPSO are în plan pentru anul 2014:
promovarea imaginii prin intermediul mediei și a internetului
construirea un spațiu de recreere pentru copii
sporirea calitătii serviciilor oferite
mărirea cifrei de afaceri
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Definiții ale impozitelor sunt multe, dar în esență acestea sunt o prelevare a unei părți din veniturile pe care le obține și/sau averea persoanelor fizice și juridice care se datorează unui stat în vederea finanțării cheltuielilor publice pe care acesta le are de efectuat.
În această accepțiune cei care sunt obligați să plătească impozite și taxe au calitatea de contribuabili dacă au rezidența pe teritoriul României într-o anumită perioadă pe an ca să devină contribuabili.
Așadar impozitele sunt obligații de plată ale contribuabililor (persoane fizice și juridice) stabilite prin lege de către stat pentru susținerea cheltuielilor publice necesare furnizării de către aceștia a unor bunuri și servicii publice, inclusiv a unor transferuri de care se bucură în mod nedeterminat toți cetățenii unui stat (foști, actuali și viitori contribuabili), precum și pentru influențarea conjuncturii economice.
Impozitul reprezintă principala metodă a statului de obținere a fondurilor pentru bugetele de stat și pentru finanțarea cheltuielilor publice.
Impozitul poate avea însă și efecte negative și poate duce la oprirea activității economice a contribuabililor, din acest motiv legiuitorii trebuie să mențină cotele de impozitare cât mai mici.
Impozitul pe profitul societății a rămas un subiect controversat și în zilele noastre, experții subliniind impactul negativ pe care acesta îl are asupra prețurilor, deoarece determină creșterea costului de producție, din acest motiv unii economiști și politicieni susțin anularea lui. În ciuda argumentelor economice aduse împotriva impozitului pe profit, acesta are numeroase „calități” evidențiate de susținătorii săi.
Într-o economie unde un rol important îl au problemele fiscale și bugetare, consider că legiuitorii trebuie să țină cont de următoarele aspecte:
Trebuie să creeze un cadru legislativ coerent, eficient și echitabil;
Menținerea cotei de impozitare la un nivel scăzut pentru a atrage investitori străini și pentru a stimula producția internă;
Armonizarea permanentă a legislației fiscale cu cea a comunității europene;
Crearea unui climat economic și social favorabil creșterii numărului de contribuabili prin înființarea de noi societăți comerciale, astfel încât să crească și ponderea impozitului pe profit în totalul veniturilor statului;
Crearea unui mediu politic prielnic dezvoltării sectoarelor de producție și servicii prin creșterea productivității, ceea ce va conduce la creșterea veniturilor societăților și, implicit, a bazei de impozitare a impozitului pe profit.
Asanarea fenomenului de evaziune fiscală și a economiei subterane, acțiune care va îmbunătății randamentul fiscal actual destul de precar, fapt care a determinat o translație a fiscalității de la neplătitorii de impozite și taxe la plătitorii onești, majorând astfel presiunea fiscală la nivelul contribuabililor celor din urmă;
Eliminarea pe cât posibil a deselor modificări legislative, instabilitate care creează probleme mai ales în atragerea investitorilor străini;
Simplificarea procedurilor de tehnică fiscală și de gestiune a prelevărilor obligatorii; prin introducerea unui sistem informațional adecvat și competitiv;
Minimizarea costurilor aferente administrării impozitelor și taxelor;
Urmărirea și controlul sever al veniturilor și averilor contribuabililor persoane fizice;
Neintroducerea unor facilități fiscale discriminatorii între contribuabili;
Provocările Guvernului de a menține veniturile la buget în această perioadă dificilă sunt evidente, o stabilitate crescută a legislației fiscale ar aduce multe beneficii mediului de afaceri și a economiei. Oamenii de afaceri trebuie să își planifice activitățile pe termen lung și mediu și au nevoie ca taxele ce trebuie plătite sa fie clare.
BIBLIOGRAFIE
Berzeanu, P. – Fiscalitate. Concepte, teorii politici si abordări practice, Editura Wolterskluwer, București, 2010
Bădoi, M.- Aplicarea impozitului pe profit, Editura C. H. Beck, 2010
Cernușca, L. – Fiscalitatea societăților plătitoare de impozit, Editura Tribuna Economică, 2008
Costea, I. – Inspecția Fiscală, Editura C. H. Beck, 2011
Ionescu – Davidescu, R., Penu, D. – Fiscalitate și finanțele întreprinderii, Editura Pro Universitaria, București, 2011
Ionescu – Davidescu – Fiscalitate și finanțele întreprinderii, Editura Pro Universitaria, 2011
Lăzărescu, S. – Contabilitate, fiscalitate și evaziune fiscală, Editura ASE, București, 2009
Marinescu, S. – Contabilitate, fiscalitate și evaziune fiscal, Editura Edusoft, 2010
Menu, M. – Contabilitate și fiscalitate, Editura Independența Economică, 2010
Moșteanu, N.R. – Impozite și taxe, Editura Universitară, București, 2008
Mureșan, A. – Impozitele directe din UE, Editura Universitatea, 2010
Mureșan, D. – Fiscalitate în România, Editura Universitară, 2010
Nicolăescu, E., Ciupitu, S. – Fiscalitate, Editura Pro Universitaria, București, 2013
Pană, C. – Fiscalitate, Editura Mustang, 2012
Popa, A. – Contabilitatea și fiscalitatea rezultatului întreprinderii, Editura CECCAR, București, 2011
Stănescu, D. – Impozitul pe Profit, Editura (s.n.), București , 2010
Stratulat, O. – Impozite directe, Editura Evrica, Chișinău, 2004
Sîngeorzan, D. – Taxe și Impozite, Editura Hamangiu, 2011
Ștefan, I. – Finanțe publice și elemente de fiscalitate, Editura Mirton, 2010
Tudor, F. – Fiscalitate, Editura Universitatea Galați, 2009
Țâțu, L. – Impozite, taxe și contribuții, Editura C. H. Beck, 2011
Țâțu, L., Șerbănescu, C., Ștefan, D., Vasilescu, D., Nica, A. – Fiscalitate – De la lege la practică, Editura C. H. Beck, Ediția a VII-a, 2010
Țâțu, L., Brăgaru, M., Sasu, H. – Impozite, taxe și contribuții, Editura C.H.Beck, București, 2011
Vorniceanu, M. – Fiscalitate, Editura Fundația România de Mâine, București, 2009
Zaharia, L. – Evoluții ale sistemului de impozit pe venit, Editura (s.n.), 2006
*** Codul Fiscal – Legea Nr. 571/2003
*** Revista Taxe și Impozite, Editura Tribuna Economică, numărul 5 / 2014
BIBLIOGRAFIE
Berzeanu, P. – Fiscalitate. Concepte, teorii politici si abordări practice, Editura Wolterskluwer, București, 2010
Bădoi, M.- Aplicarea impozitului pe profit, Editura C. H. Beck, 2010
Cernușca, L. – Fiscalitatea societăților plătitoare de impozit, Editura Tribuna Economică, 2008
Costea, I. – Inspecția Fiscală, Editura C. H. Beck, 2011
Ionescu – Davidescu, R., Penu, D. – Fiscalitate și finanțele întreprinderii, Editura Pro Universitaria, București, 2011
Ionescu – Davidescu – Fiscalitate și finanțele întreprinderii, Editura Pro Universitaria, 2011
Lăzărescu, S. – Contabilitate, fiscalitate și evaziune fiscală, Editura ASE, București, 2009
Marinescu, S. – Contabilitate, fiscalitate și evaziune fiscal, Editura Edusoft, 2010
Menu, M. – Contabilitate și fiscalitate, Editura Independența Economică, 2010
Moșteanu, N.R. – Impozite și taxe, Editura Universitară, București, 2008
Mureșan, A. – Impozitele directe din UE, Editura Universitatea, 2010
Mureșan, D. – Fiscalitate în România, Editura Universitară, 2010
Nicolăescu, E., Ciupitu, S. – Fiscalitate, Editura Pro Universitaria, București, 2013
Pană, C. – Fiscalitate, Editura Mustang, 2012
Popa, A. – Contabilitatea și fiscalitatea rezultatului întreprinderii, Editura CECCAR, București, 2011
Stănescu, D. – Impozitul pe Profit, Editura (s.n.), București , 2010
Stratulat, O. – Impozite directe, Editura Evrica, Chișinău, 2004
Sîngeorzan, D. – Taxe și Impozite, Editura Hamangiu, 2011
Ștefan, I. – Finanțe publice și elemente de fiscalitate, Editura Mirton, 2010
Tudor, F. – Fiscalitate, Editura Universitatea Galați, 2009
Țâțu, L. – Impozite, taxe și contribuții, Editura C. H. Beck, 2011
Țâțu, L., Șerbănescu, C., Ștefan, D., Vasilescu, D., Nica, A. – Fiscalitate – De la lege la practică, Editura C. H. Beck, Ediția a VII-a, 2010
Țâțu, L., Brăgaru, M., Sasu, H. – Impozite, taxe și contribuții, Editura C.H.Beck, București, 2011
Vorniceanu, M. – Fiscalitate, Editura Fundația România de Mâine, București, 2009
Zaharia, L. – Evoluții ale sistemului de impozit pe venit, Editura (s.n.), 2006
*** Codul Fiscal – Legea Nr. 571/2003
*** Revista Taxe și Impozite, Editura Tribuna Economică, numărul 5 / 2014
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impozitele Directe (ID: 141208)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.