Impozite Si Taxe Locale Componente ale Bugetului Public

Impozite si taxe locale componente ale bugetului public

INTRODUCERE

Resursele financiare publice constituite la nivelul bugetului de stat, a unităților administrativ – teritoriale și ale instituțiilor publice se repartizează și se utilizează pentru interesele generale ale comunității umane la nivel național și local în conformitate cu cerințele constituționale ale statului și a legilor ce garantează și apără suveranitatea națională, drepturile și libertățile cetățenilor, dezvoltarea economică și socială corespunzător standardelor internaționale.

Resursele bugetelor locale constau în impozitele, taxele și alte venituri stabilite prin lege iar cheltuielile înscrise în aceste bugete privesc acțiuni social culturale, obiective și acțiuni economice de interes local, cheltuieli de întreținere și funcționare a organelor administrației publice locale precum și alte cheltuieli ce se stabilesc prin hotărârile de adoptare a bugetelor locale.

Reglementarea juridică de specialitate a impozitelor și taxelor locale a fost perfecționată în ultimii ani în concordanță cu evoluția atât a posibilităților de percepere a acestor impozite și taxe, cât și a necesităților de venituri proprii ale bugetelor unităților administrativ teritoriale, toate acestea în contextul îndeplinirii angajamentelor asumate în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Eurpoeană.

Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetelor de stat, ale bugetelor asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.

Impozitele și taxele locale se stabilesc de către consiliile locale sau județene în limitele și în condițiile legii.

În condițiile actuale ale economiei țării noastre, care este o economie de piață, numeroase persoane fizice și juridice care realizează venituri sau/și dețin bunuri, sunt interestate în cunoașterea legislației fiscale în vigoare cu privire la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor obligații.Dorința de a cunoaște prevederile cu privire la sistemul de impozite și taxe este justificată pe de o parte de interesul fiecărui contribuabil de a respecta legea în ceea ce privește identificarea și evaluarea materiei impozabile, calculul și plata impozitelor și taxelor datorate, iar pe de altă parte de interesul fiecăruia de a cunoște venitul net de care va dispune în final.

În această lucrare mi-am propus să prezint impozitele și taxele locale ca sursă semnificativă de formare a veniturilor bugetelor locale, datorită faptului că ele influențează în mod hotărâtor comportamentul contribuabililor, dar și pentru faptul că ele dețin o pondere destul de mare în cadrul veniturilor fiscale ale României.

În capitolul 1 am prezentat câteva considerații generale privind bugetul local.Acestea se referă la noțiunea bugetul local ca si componenta a bugetului public national si continutul bugetului local (definirea bugetului local,evoluția noțiunii de buget, sub ce aspecte poate fi abordat bugetul, veniturile și cheltuielie unităților administrativ teritoriale).

Capitolul 2 continuă cu prezentarea impozitelor și taxelor mobilizate la bugetele locale: impozitul taxa pe clădiri, impozitul si taxa pe teren, impozitul asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate, impozitul pe spectacole, taxa hotelieră, taxe speciale, alte taxe locale, a modului de de stabilire, control și colectare a acestor impozite și taxe.Pentru toate aceste impozite și taxe prezentate mai sus am acordat o atenție deosebită modului în care sunt reglementate și pentru fiecare dintre ele am demonstrat printr-un exemplu modul de calcul al impozitului și taxei respective, cu toate aspectele ce se impuneau.

În capitolul 3 am prezentat un studiu cu privire la evoluția veniturilor fiscale în bugetul local Sibiu.În acest sens am urmărit scoaterea în evidență a cauzelor care au determinat creșterea prevederilor anuale și a incasărilor realizate (în special datorită modificării legislației, creșterii numărului contribuabililor persoane fizice și juridice, creșterii nivelului impozitelor și taxelor, achiziționării și construirii de noi clădiri, terenuri, autoturisme), dar și cauzele neîndeplinirii prevederilor bugetare (impozitele s-au mărit continuu și din păcate, există multe persoane cu venituri mici și foarte mici, ceea ce a dus la imposibilitatea acestora de a-și achita la termenele legale datoriile față de bugetul local, persoane rău platnice care se sustrag de la plata impozitelor și taxelor locale; la persoanele juridice se datorează faptului că multe dintre acestea intră în procedură de lichidare sau reorganizare judiciară). Am făcut comparație între prevederile anuale și încasările realizate, am făcut analiza modului în care s-au realizat veniturile bugetare din impozitul si taxa pe cladiri, impozitul si taxa pe teren, impozitul asupra mijloacelor de transport, taxa pentru reclamă și publicitate, taxa hotelieră, impozitul pe spectacole în perioada 2003 – 2006.

Lucrarea de față constituie, deci, nu numai o simplă descriere a impozitelor și taxelor locale dar și o "radiografie" a veniturilor fiscale în bugetul local Sibiu.

CAPITOLUL 1

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND BUGETUL LOCAL

Statul, în orice economie de piață, este implicat atât în plan politic cât și pe plan economic și social, funcția sa de bază fiind asigurarea bunurilor și serviciilor publice.

Creșterea rolului statului în finanțarea funcționării și dezvoltării activităților din domeniul social-cultural (educație, sănătate, cultură, apărare, etc.), precum și din domeniul administrației publice, a determinat creșterea nevoilor sale financiare și ca urmare este necesar și o diversificare a surselor sale de finanțare.

Resursele care contribuie la finanțarea nevoilor financiare ale statului provin din mai multe surse: din participarea statului în economia de piață ca subiect de drept suveran; din relațiile cu organisme naționale (credite solicitate de la Banca de emisiune) și internaționale (credite și donații acordate de organisme financiare internaționale).Locul principal în cadrul resurselor financiare ale statului îl ocupă prelevările obligatorii realizate prin impozite și taxe.

1.1 Bugetul local – componenta a bugetului public national

Instituirea sistemelor bugetare este rezultatul eforturilor depuse (îndeosebi de burghezia aflată în ascensiune) pentru a realiza o anumită ordine în domeniul finanțelor publice.Parlamentele au fost chemate să se pronunțe, periodic, în legătura cu volumul și destinația resurselor financiare ale statului care au fost înscrise într-un document denumit buget de stat.

Etimologic, cuvântul buget provine de la latinescul budge care înseamna sac sau punga cu bani. Cuvântul a circulat în evul mediu, în Franța, sub forma de bouge și bougette iar , în Anglia , sub forma budget, semnificând săculețul sau punga în care, de regulă, erau aduse la Parlament documentele referitoare la veniturile și cheltuielile statului. Un astfel de document a fost întocmit pentru prima dată, în Anglia la începutul secolului al XIII-lea (1215). Pe continentul european termenul de buget a fost utilizat, oficial, la începutul secolului al XIX-lea, în Franța (1806). În țările romăne , cuvântul buget apare în Regulamentele Organice, care definesc sensul termenului biudje prin închipuirea cheltuielilor anului viitor.

Ulterior, noțiunea de buget a evoluat continuu. Noile concepții în domeniul finanțelor publice, au adus profunde transformări noțiunii de buget. Tendința actuală este de a lărgi noțiunea tradițională de buget atât în timp (buget plurianual) cât și în spațiu (buget public national). În același timp, noțiunea de echilibru dobândește un aspect mai general (echilibru economic ) și mai dinamic (echilibru ciclic). Această evoluție se resimte, în mod natural, asupra procedurii de elaborare și aprobare a bugetului, în timp ce în legatură cu execuția și controlul bugetului transformările sunt mai puțin spectaculoase.

Noțiunea de buget poate fi abordată sub mai multe aspecte:

– formal;

– juridic;

-ca instrument al politicii economice și sociale.

Sub aspect formal, bugetul public reprezintă documentul program în care statul înscrie anual mărirea și structura veniturilor și cheltuielilor din cadrul economiei publice.

Sub aspect juridic, bugetul public este actul prin care se prevăd și se aprobă prin lege veniturile și cheltuielile anuale ale statului și ale altor entităti de drept public. Se desprind, de aici, următoarele trăsături ale bugetului public :

a)caracterul de previziune;

b)caracterul de autorizare;

c)caracterul anual.

Bugetul este definit ca ansamblul de conturi care descriu, pentru un an financiar, totalitatea resurselor și cheltuielilor statului.

Sub aspect economic, bugetul de stat reprezintă relații economice sub forma băneasca ce iau naștere în procesul repartiției produsului intern brut în legatură cu îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului. El apare ca un dublu sistem de fluxuri financiare :

-fluxuri financiare de mobilizare a resurselor financiare publice;

-fluxuri financiare de repartiție ce se degajă în procesul de gestionare a acestor resurse.

În perioda contemporană, bugetul a devenit un instrument privilegiat al politicii economice, atât în planul mijloacelor, cât și al realizării anumitor finalității politice și de justiție socială. Impozitele, taxele, alocațiile bugetare, subvențiile, transferurile etc. sunt tot atâtea instrumente , pârghii de natura economico-financiară, prin care statul intervine pentru realizarea politicii sale în diverse domenii de interes.

Structura sistemului bugetar al fiecărei țări depinde de structura organizatorică a statului.

Din acest punct de vedere, statele pot fi de tip unitar (ca de exemplu, Franța, Olanda, Italia, Grecia, Turcia, România etc.) și de federal (S.U.A.,Canada, Germania, Elveția, Austria, India, Mexic, Brazilia etc..)

Structura sistemului bugetar în statele de tip unitar cuprind două trepte (niveluri):

-un buget al administrației centrale de stat ;

-bugetele unităților administrativ-teritoriale cu personalitate juridică (bugele locale).

Statele de tip federal au o structura în trei trepte, care cuprinde:

-federația;

-statele membre ale federației (landuri,cantoane etc.)

-unitați administrativ-teritoriale proprii fiecărui stat membru al federației.

Corespunzător acestei structuri organizatorice, în statele de tip federal, sistemul bugetar este organizat în trei trepte:

-bugetul federației;

-bugetul statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale federației;

-bugetele locale.

Componentă a resurselor financiare ale societății, resursele financiare publice reprezintă totalitatea mijloacelor bănești pe care autoritățile publice le încasează de la populție și de la întreprinderi, în virtutea suveranității fiscale și prin relații economice, având ca destinație acoperiraea cheltuielior publice.Sursele de formare a acestor resurse sunt produsul intern brut, avuția națională și transferurile primate din străinătate.

Resursele financiare publice se deosebesc de resursele bugetare.Primele se referă la totalitatea resurselor autorităților și instituțiilor publice, precum și la resursele întreprinderilor publice procurate prin intermediul bugetelor proprii (resurse extrabugetare), iar celelalte se referă numai la acele resurse procurate prin intermediul bugetului general de stat și bugetele locale sau din bugetul asigurărilor sociale.Prin urmare, resursele bugetare au o sferă mai restrânsă decât resursele financiare publice, în cadrul cărora sunt cuprinse.

Sectorul de stat are al origine moștenirea patrimoniului public al vechii organizări statale.Odată cu instaurarea capitalismului, statul a creat serviciile publice și infrastructura națională.Începând cu secolul trecut s-a dezvoltat economia de stat prin activități comerciale, bancare, de asigurări, etc.

Amplificarea și dezvoltarea funcțiilor statului contemporan sunt însoțite de creștera continuă a necesarului de resurse financiare ce nu mai poate fi acoperit din veniturile fiscale și nefiscale.Din acest motiv, guvernele sunt nevoite să apeleze la creditul public, adică la împrumuturi publice interne și/sau externe și la mobilizarea unei părți din veniturile temporar disponibile ale cetățenilor prin case de economii, băncii, societăți de asigurări.Creditul public cuprinde împrumutul de stat, creditele primate de la comunitățile locale, împrumuturile întreprinderilor și instituțiilor publice.

De-a lungul timpului, concepțiile asupra împrumuturilor publice s-au schimbat.Clasicii teoriei economice consideră împrumuturile publice ca impozite anticipate sau impozite pe generația viitoare întrucât aceasta va suporta restituirea sumelor și plata dobânzilor aferente.Altfel spus, el ar constitui un mijloc de aruncare a sarcinilor publice asupra contribuabililor din generațiile ce vor urma și ar reduce disponibilitățile bănești ale pieței de capitaluri.Ca urmare, ei resping idea recurgerii la împrumuturi, pe care le situează în totală opoziție cu impozitele.

Neoclasicii susțin că împrumuturile, private la nivelul întregii societăți, constituie o trecere de capital din sectorul privai în cel public, iar sarcina sa implică două generații care împrumută și generația rambursării.

Concluzia ce se impune este aceea că împrumutul public reprezintă o necesitate iminentă economiei moderne, iar pentru a nu distruge capitalul națiunii trebuie folosit pentru refinațarea reînnoirii și dezvoltării acesteia.

1.2. Continutul bugetului local

Prin buget local se înțelege, conform art. 2, alin. (7) din Ordonanța nr.45/2003, „documentul prin care sunt prevăzute și aprobate fiecare din veniturile și cheltuielile unităților administrativ teritoriale”

Definiția dată în ediția 2004 a manualului Dreptul finanțelor publice, oferă o cuprindere completă și complexă a noțiunii de buget local. Astfel bugetul local se definește ca „programul ce cuprinde cheltuielile și veniturile anuale necesare funcționării instituțiilor administrativ – teritoriale și satisfacerii nevoilor publice de interes local, ce se aprobă de către consiliile locale și se adoptă printr-o hotărâre, în concordanță cu prevederile cuprinse în bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale”.

Din modul de formulare al textului art.1, alin. (2), cuprins în Ordonanța amintită mai sus, rezultă că suntem în prezența unui sistem al bugetelor locale care cuprinde:

bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, județelor și municipiului București;

bugetele locale ale instituțiilor publice, finanțate integral sau parțial din bugetele locale, după caz;

bugetele instituțiilor publice finanțate integral din veniturile proprii;

bugetul împrumuturilor externe și interne, pentru care rambursarea, plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor și altor costuri se asigură din bugetele locale și care provin din: împrumuturi externe contractate de stat și subîmprumutate autorităților administrației externe, contractate de autoritățile administrației publice locale și garantate de stat; împrumuturi externe și interne contractate sau garantate de autoritățile administrației publice locale;

bugetul fondurilor externe nerambursabile

Potrivit Constituției României, "formarea, administrarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege"

În aplicarea acestor dispoziții constituționale a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.45/2003 privind finanțele publice locale, prin care "se stabilesc: principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea, utilizarea și controlul fondurilor publice locale.

Astfel, fiecare unitate administrativ-teritorială nominalizată are un buget anual propriu în care se prevăd veniturile și cheltuielile în funcție de necesitățile locale, dar în limitele resurselor de care dispune, fiind de principiu că nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare.

O reală autonomie locală nu poate exista fără asigurarea resurselor financiare necesare autorităților, colectivităților locale într-o proporție corespunzătoare competențelor și responsabilităților care le sunt conferite prin lege. Aceasta implică descentralizarea sistemului veniturilor și cheltuielilor publice, prelevarea directă de către autoritățile locale nu numai a impozitelor și taxelor locale, ci și a unei cote părți din celelalte impozite și taxe stabilite la nivel central.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45/2003 prevede la art.6 că "trecerea de către Guvern, în administrarea și finanțarea autorităților administrației publice locale, a unor cheltuieli publice ca urmare a descentralizării unor activități, precum și a altor cheltuieli publice noi, se va face prin lege, numai cu asigurarea resurselor financiare necesare realizării acestora, astfel:

– în primul an, prin cuprinderea distinctă în anexa la legea bugetului de stat a resurselor necesare finanțării cheltuielilor publice transferate sau noilor cheltuieli publice, precum și a criteriilor de repartizare;

– în anii următori, prin cuprinderea resurselor respective în ansamblul sumelor alocate unităților administrative, cu excepția celor nominalizate distinct prin anexa la legea bugetului de stat".

Conform legislației în vigoare, veniturile și cheltuielile publice locale se grupează conform clasificației indicatorilor privind finanțele publice, elaborată de ministerul Finanțelor Publice. Această clasificație cuprinde la venituri: capitole și subcapitole, iar la cheltuieli: părți, capitole, subcapitole, titluri și articole, precum și alineate, după caz.

Veniturile bugetelor locale

Reglementarea veniturilor bugetelor unităților administrativ-teritoriale a evoluat, în statele contemporane, subordonat necesității de acoperire a cheltuielilor acestor bugete, în creșterea determinată de sporirea atribuțiilor administrațiilor locale de stat și de înființarea mai multor servicii și instituții publice de interes local, finanțate din aceste bugete. În acest sens, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45/2003 a finanțelor publice locale prevede că veniturile bugetelor locale sunt constituite din venituri proprii formate din impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri și cote defalcate din impozitul pe venit; sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat; subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete; donații și sponsorizări. Codul Fiscal al României stabilește însă că impozitele și taxele locale sunt: impozitul pe clădiri și pe terenuri, taxele asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate, impozitul pe spectacole, taxa hotelieră, taxe speciale (pentru serviciile publice locale), alte taxe locale (utilizarea temporară a locurilor publice, vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, amenzi, penalități, dobânzi, taxele de timbru pentru activitatea notarială etc.)

Veniturile proprii ale bugetelor instituțiilor și serviciilor publice de interes local provin din taxe, chirii, manifestări culturale și sportive, cursuri artistice, publicații, prestații editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activități proprii, prestări de servicii și altele.

Instituțiile și serviciile publice de interes local mai pot folosi, pentru desfășurarea și lărgirea activității lor, mijloace materiale și bănești primite de la persoane fizice și juridice sub formă de donații și sponsorizări, cu respectarea dispozițiilor legale.

Toate aceste venituri ale bugetelor locale sunt, în general, insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor proprii ale acestor bugete, fiind necesară completarea lor din bugetul de stat ori din împrumuturi publice.

Procedeele de completare a veniturilor bugetelor locale de la bugetul de stat care se aplică în prezent în temeiul dispozițiilor în vigoare sunt: cotele defalcate din impozitul pe venit, sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și transferurile din bugetul de stat către bugetele locale.

Astfel, cotele defalcate din impozitul pe venit se alocă în termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat acest impozit, astfel: 36% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, 10% la bugetul județean și 17% într-un cont distinct la consiliul județean pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județului. Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat au fost reglementate în mod novator "în vederea echilibrării bugetelor locale în cazurile în care unitățile administrativ-teritoriale nu-și pot acoperi cheltuielile din veniturile proprii", dar și pentru descentralizarea unor activități. Operațiunile de virare a cotelor cuvenite din impozitul pe venit se efectuează de Ministerul Finanțelor Publice prin direcțiile generale ale finanțelor publice.

Prin urmare, sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, pot fi definite ca fiind partea din veniturile bugetului de stat, care se alocă unităților administrativ-teritoriale în vederea echilibrului bugetelor proprii ale acestora, potrivit prevederilor Legii finanțelor publice locale și Legii de adoptare a bugetului de stat.

Sumele defalcate în folosul bugetelor locale provin din unele venituri ale bugetului de stat și se prevăd prin legile bugetare anuale, în mod expres pentru fiecare județ, în cuantumuri diferite: o cota de 25% din acestea se va aloca bugetului propriu al județului, iar diferența se repartizează pe comune, orașe și municipii prin hotărâre a consiliului județean, după consultarea primarilor și cu asistenta tehnica de specialitate a direcției generale a finanțelor publice, stabilindu-se și criteriile de repartizare a acestora pe unitățile administrativ-teritoriale.

Transferurile din bugetul de stat către bugetele locale sunt un procedeu financiar ce constă în trecerea anumitor sume de bani, prevăzute în legile bugetare anuale, din bugetul de stat către bugetele județelor și municipiului București, cu precizarea că aceste sume trebuie folosite conform destinației lor, și anume "pentru finanțarea unor programe de dezvoltare sau sociale, de interes național, județean sau local".

Sistemul transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale este „drastic diminuat” legea stabilind ca aceste transferuri se vor acorda și pentru investiții finanțate din împrumuturi externe, la a căror realizare contribuie și Guvernul.

Pe lângă aceste procedee financiare de completare a veniturilor curente ale bugetelor locale, în folosul acestor bugete se pot contracta împrumuturi publice, în condițiile reglementate de legislația în vigoare, de către autoritățile administrației publice locale "pentru realizarea de investiții publice de interes local, precum și pentru refinanțarea datoriei publice locale".

Contractul de împrumut public local este un contract administrativ, fiind supus unui regim juridic special instituit prin Legea finanțelor publice locale și Legea privind datoria publică".

Reglementarea juridică a veniturilor bugetare locale și a procedeelor de completare a acestora oferă constatarea că se urmărește adaptarea sistemului resurselor financiare locale la evoluția reală a cheltuielilor publice locale.

Cheltuielile bugetelor locale

Volumul total al resurselor financiare publice este determinat de nivelul cheltuielilor totale, nivel influențat, conform Legii finanțelor publice, de politica financiară a statului, de rețeaua de instituții publice în funcțiune și cele care urmează a se înființa, de numărul de salariați, de obiectivele din domeniul social propuse a se realiza în noul an, de programele de cercetare, de obiectivele stabilite pentru domeniul economic, de finanțarea administrației centrale și locale, de dobânzile aferente datoriei publice, etc.

Reglementarea juridică a cheltuielilor bugetelor unităților administrativ-teritoriale implică stabilirea generică a cheltuielilor tuturor bugetelor locale și repartizarea cheltuielilor între bugetele județelor, orașelor și comunelor.

În acest sens, se prevede „că fundamentarea, dimensionarea și repartizarea cheltuielilor publice locale, pe destinații, respectiv pe acțiuni, activități, programe, proiecte, obiective, și ordonatori de credite, se efectuează în concordanță cu atribuțiile care revin autorităților administrației publice locale și cu prioritățile stabilite de acestea, în vederea funcționării lor și în interesul colectivității locale respective”.

Din cuprinsul clasificației actuale a cheltuielilor bugetelor locale rezultă că, din respectivele bugete, se efectuează următoarele categorii principale de cheltuieli:

cheltuieli social-culturale privind învățământul preuniversitar, instituții medico-sanitare, bibliotecile comunale, orășenești și județene, muzee, teatre și instituții culturale, instituții de asistență socială, cămine de bătrâni și copii, cantine de ajutor social, serviciul pentru protecția copilului și alte acțiuni de asistență socială;

cheltuieli pentru servicii publice, locuințe și mediu, având ca obiect întreținerea și repararea străzilor, iluminatul public, salubritatea localităților întreținerea parcurilor și zonelor verzi din comune și orașe, locuințe, stații de epurare, canalizare, rețele termice și alte unități din domeniul public și de gospodărire comunală;

cheltuieli pentru autorități executive, și anume pentru organele sau autoritățile ce alcătuiesc administrația publică locală, cuprinzând atât cheltuielile de personal și materiale de funcționare, cât și cele de întreținere și de capital necesare acestor necesare acestor instituții și autorități publice;

cheltuieli pentru acțiuni economice, și anume pentru transporturi, comunicații și agricultură, cum sunt cele pentru transportul în comun, drumuri și poduri, unități și instalații de comunicații, prevenirea inundațiilor, circumscripții sanitar-veterinare și altele.

Alăturat acestor categorii principale de cheltuieli ale bugetelor locale, tot în mod generic, sunt prevăzute cheltuieli ale „datoriei publice locale”, în perspectiva contractării de împrumuturi de către autoritățile administrației publice locale. Cheltuielile cu acest obiect se referă la plata dobânzilor datorate anual pentru împrumuturile contractate în anii anteriori și la constituirea unor fonduri de garantare a împrumuturilor.

În bugetele locale se înscrie și fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorităților administrației publice locale, în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor, care se poate utiliza pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exercițiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamități naturale, precum și pentru acordarea unor ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale în situații de extremă dificultate. Repartizarea cheltuielilor între bugetele județelor, orașelor și comunelor este determinată de deosebirile ce există între aceste unități administrativ-teritoriale din punctul de vedere al organelor de conducere, al numărului și felului serviciilor publice, ca și al instituțiilor ce alcătuiesc și realizează administrația publică din fiecare dintre aceste unități.

Cheltuielile se repartizează pe categorii de bugete locale în funcție de atribuțiile organelor locale ale administrației de stat și de subordonarea serviciilor publice, respectiv de felul serviciilor și instituțiilor subordonate organelor județene, municipale, orășenești și comunale.

CAPITOLUL 2

OBLIGAȚIILE FISCALE MOBILIZATE LA BUGETUL LOCAL

Potrivit Legii Administrației Publice Locale nr. 215/2001, autoritățile administrației publice locale, respectiv consiliile locale și cele județene sunt organizate și funcționează pe baza principiilor autonomiei locale și al descentralizării serviciilor publice, principii care de altfel își găsesc consacrarea constituțională în art. 119 din legea fundamentală.

În virtutea acestor principii s-au produs mutații profunde în ceea ce privește locul și mai ales rolul administrație publice în sistemul statului de drept. Prin dispozițiile constituționale, dezvoltate prin reglementările cuprinse în legea organică a administrației publice, s-a acordat acestor autorități o largă competență și responsabilitate în tot ce privește rezolvarea problemelor de interes local.

Astfel, consiliilor locale și județene le revine sarcina de a organiza și executa lucrările edilitare și de gospodărire comunală de a dezvolta rețeaua de învățământ, de sănătate, cultură și de artă, de a crește gradul de urbanizare a orașelor și municipiilor, sarcini care nu pot fi îndeplinite în lipsa unor fonduri bănești care să fie gestionate de aceste autorități publice locale.

În acest scop Constituția din 2003, prin art. 137, alin.(2) prevede constituirea bugetelor locale aflate la dispoziția consiliilor locale și județene, bugete a căror sursă de constituire o reprezintă impozitele și taxele locale. De fapt impozitele și taxele locale reprezintă, în ansamblul veniturilor bugetelor locale locul cel mai important. Este de precizat faptul că impozitele și taxele locale sunt reglementate numai prin lege.

Stabilirea, constatarea, controlul și colectarea impozitelor și taxelor locale se efectuează de către autoritățile administrației publice locale prin compartimentele de specialitate ale acestora, ținându-se seama de atribuțiile specifice, potrivit legii.

Actele normative care reglementeaza activitatea de stabilire, control și colectare a impozitele și taxele locale este Legea 571/2003 privind Codul fiscal și O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Constituie integral venituri proprii ale bugetelor locale, ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București sau județelor, următorele resurse financiare:

impozitele și taxele locale:

impozitul si taxa pe cladiri;

impozitul si taxa pe teren;

impozitul pe mijloacele de transport;

taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor;

taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate;

impozitul pe spectacole;

taxa hotelieră;

taxele speciale;

alte taxe locale.

amenzile și penalitățile aferente impozitelor și taxelor prezentate mai sus;

dobânzile pentru plata cu întârziere a impozitelor și taxelor locale;

taxele instituite prin:

Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru;

O.G. 12/ 1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială;

Legea 177/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru;

2.1. Impozitul si taxa pe cladiri

Prin clădire se înțelege orice construcție situata deasupra solului si sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori folosinta sa si care are una sau mai multe incaperi ce pot servi la adapostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalații și alte asemenea iar elementele de baza structurale sunt peretii si acoperisul indiferent de materialele din care sunt construite.

Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, impozit care se datorează către bugetul local al unității administrativ-teritoriale în care se află clădirea.

Dacă o clădire se află în proprietatea publică sau privată a statului ori a unitățiilor administartiv teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau folosință, se stabileste taxa pe cladiri care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință.

În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare la valoarea impozabilă a clădirii. Cota de impozitare este de 0,1% .

Valoarea impozabilă a unei clădiri se determină prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a clădirii, exprimată prin metrii pătrați, cu valoarea corespunzătoare din următorul tabel. În conformitate cu prevederile legale, Consiliul Local al Municipiului Sibiu a aprobat H.C.L. nr. 398/2006 privind impozitele și taxele locale pentru anul 2007, după cum reiese din următorul tabel:

Tabel cu normele

JUDEȚUL SIBIU -ANEXA 1 LA HCL nr.398/2006-

Consiliul Local al Municipiului Sibiu

TABLOUL

Cuprinzând valorile impozabile, impozitele și taxele locale, alte taxe asimilate acestora pe anul 2007

1.LEGEA 571/2003 privind CODUL FISCAL, Titlul IX – impozite și taxe locale

VALORILE IMPOZABILE PREVĂZUTE ÎN ANEXA,

IMPOZITELE ȘI TAXELOR LOCALE STABILITE ÎN SUME FIXE

Subsol, demisol sau mansardă utilizată ca locuință – 75% din suma care s-ar aplica clădirii;

Subsol, demisol sau mansardă utilizată cu alte scopuri decât cea de locuință – 50% din suma care s-ar aplica clădirii.

Suprafața construită desfășurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol, exceptând suprafețele podurilor care nu sunt utilizate ca locuință și suprafețelor scărilor și teraselor neacoperite.

Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafața construită desfășurată a clădirii se determină prin înmulțirea suprafeței utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,20.

Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de amplasarea clădirii, prin înmulțirea sumei determinate cu coeficientul de corecție corespunzător.

În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, rangul unei localități reprezintă rangul atribuit unei localității conform Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național.

In cazul unui apartament amplasat intr-un boc cu mai mult de 3 niveluri si 8 apartamente, coeficientul de corectie se reduce cu 0.10.

Pentru determinarea valorii impozabile a clădirilor se au în vedere instalațiile cu care este dotată clădirea, respectiv:

se încadrează pentru aplicarea valorilor impozabile prezentate în coloana a doua acele clădiri care sunt dotate cumulativ cu instalații de apă, de canalizare, electrice, de încălzire, după cum urmează:

1) clădirea se consideră dotată cu instalațiile de apă dacă alimentarea cu apă se face prin conducte, dintr-un sistem de aducțiune din rețele publice sau direct dintr-o sursă naturală – puț, fântână sau izvor – în sistem propriu;

2) clădirea se consideră că are instalații de canalizare dacă este dotată cu conducte prin care apele menajere sunt evacuate în rețeaua publică;

3) clădirea se consideră că are instalație electrică dacă este dotată cu cablaje superioare racordate la rețeaua publică sau la o sursă de energie electrică – grup electrogen, microcentrală, instalații eoliene sau microhidrocentrale;

4) clădirea se consideră că are instalație de încălzire dacă aceasta se face prin intermediul agentului termic – abur sau apă caldă de la centralele electrice, centralele termice de cartier, termoficare locală sau centrale termice proprii – și îl transmit în sistemul de distribuție în interiorul clădirii, constituit din conducte și radiatoare, calorifere, indiferent de combustibilul folosit – gaze, combustibil lichid, combustibil solid, precum și prin intermediul sobelor încălzite cu gaze, convectoarelor;

b) se încadrează pentru aplicarea valorilor impozabile prevăzute în coloana a treia acele clădiri care nu se regăsesc în contextul menționat la litera a), respectiv cele care nu au nici una din aceste instalații sau au una, două ori trei astfel de instalații. Mențiunea cu privire la existența sau inexistența instalațiilor se face prin declarația fiscală.

În situația în care pe parcursul anului fiscal, clădirea încadrată pentru aplicarea valorilor impozabile prevăzute în coloana „Clădire fără instalații de apă, canalizare, electricitate sau încălzire (la m²)” din tabel, face obiectul aplicării valorilor impozabile prevăzute în coloana a treia, ca efect al dotării cu toate cele patru instalații, modificarea impozitului pe clădire se face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a apărut situație, necesitând depunerea unei noi declarații fiscale.

Sunt considerate clădiri distincte, având elemente proprii de identificare a adresei după cum urmează:

clădirile distanțate spațial de celelalte clădiri amplasate în aceeași curte-lot de teren, precum și clădirile legate între ele prin pasarele sau balcoane de serviciu;

clădirile alipite, situate pe loturi alăturate, care au sisteme constructive și arhitectonice diferite – fața de și materiale de construcții pentru pereții exteriori, intrări separate din stradă, curte sau gradină si nu au legături interioare.

În cazul unei clădiri finalizate înainte de 1 ianuarie 1951, valoarea impozabilă se reduce cu 20%. În cazul unei clădiri finalizate după 31 decembrie 1950 și înainte de 1 ianuarie 1978, valoarea impozabilă se reduce cu 10%.

In cazul cladirii utilizate ca locuinta a carei suprafata construita depaseste 150 de metri patrati, valoarea impozabila a acesteia se majoreaza cu cate 5% pentru fiecare 50 metri patrati sau fractiune din acestia.

In cazul cladirii la care au fost executate lucrari de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, din punct de vedere fiscal, anul terminarii se actualizeaza, astfel ca acesta se considera ca fiind cel in care au fost terminate aceste ultime lucrari.

Dacă o persoană fizică are în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuință, care nu sunt închiriate unei alte persoane, impozitul pe clădiri se majorează după cum urmează:

a) cu 15% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

b) cu 50% pentru a cea de a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

c) cu 75% pentru cea de a treia clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

d) cu 100% pentru cea de a patra clădire și următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

În cazul deținerii a două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determină în funcție de ordinea în care proprietățile au fost dobândite așa cum rezultă din documentele ce atestă calitatea de proprietar.

Persoanele fizice au obligația să depună o declarație specială la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în raza cărora își au domiciliul precum și la cele în raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora.

Sunt considerate ca fiind închiriate numai acele clădiri utilizate ca locuință pentru care sunt îndeplinite cumulativ, următoarele condiții:

Proprietarul, în calitatea sa de locator, are un contract de închiriere încheiat în formă scrisă;

Contractul este înregistrat la organul fiscal competent în scopul stabilirii veniturilor din cedarea dreptului de folosință a bunurilor, în condițiile legii;

Locatorul nu poate fi membru al familiei locatarului; prin familie se desemnează soțul, soția și copiii lor necăsătoriți.

În cazul clădirilor aflate în proprietate comună, coproprietarii având determinate cotele-părți din clădire, impozitul calculat se împarte proporțional cotelor-părți respective, iar asupra acestuia se aplică, după caz, majorarea în funcție de ordinea în care aceste cote-părți au fost dobândite, rezultând astfel impozitul pe clădiri datorat de fiecare contribuabil.

Pentru stabilirea impozitului pe clădire majorat potrivit prevederilor articolului 252 alin. (1) din Codul fiscal, ordinea în care proprietățile au fost dobândite se determină în funcție de anul dobândirii clădirii, indiferent sub ce formă, rezultat din documentele care atestă calitatea de proprietar.

În cazul în care în același an se dobândesc mai multe clădiri utilizate ca locuință, ordinea este determinată de data dobândirii, iar dacă la aceeași dată se dobândesc mai multe clădiri utilizate ca locuință, ordinea este cea pe care o declară contribuabilul respectiv.

În cazul persoanei fizice care deține în proprietate mai multe clădiri utilizate ca locuință, iar domiciliul sau reședința sa nu corespunde cu adresa nici uneia dintre clădiri, prima clădire dobândită (în funcție de an) este asimilată clădirii de la adresa de domiciliu. Declarația specială se depune în termen de 30 de zile de la data dobândirii.

Scutirea de impozit pe clădiri se acordă pentru:

veteranii de război;

persoanele fizice prevăzute la art.1 al Decretului Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate, ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

persoanelor fizice prevăzute la art.6 si art.10, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 42/1990 privind cinstirea eroilor martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

persoanelor cu handicap grav sau accentuat și persoanelor invalide de gradul I sau II.

Scutirea de la plata impozitelor pe clădire se aplică doar clădirilor folosite ca domiciliu, în proporție de 100% pentru bunurile proprii și comune soților stabilite potrivit Codului familiei.

Această facilitate se acordă persoanelor în cauză pe baza cererii acestora, proporțional cu perioada rămasă până la sfârșitul anului, începând cu luna următoare celei în care persoanele în cauză prezintă actele prin care se atestă situația respectivă.

De asemenea, persoanele fizice și juridice române care reabilitează sau modernizează termic clădirile de locuit pe care le dețin în proprietate, în condițiile O.G. nr. 29/2000 privind reabilitarea termică a fondului construit existent și stimularea economisirii energiei termice, aprobată cu modificări prin legea nr.325/2002, sunt scutite de impozitul pentru aceste clădiri pe perioada de rambursare a creditului obținut pentru reabilitarea termică.

Pentru a beneficia de scutirea impozitului pe clădiri, persoanele fizice sau persoanele juridice trebuie să depună la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, o cerere însoțită de copii de pe autorizația de construire pentru lucrări de reabilitare termică și de pe documentele din care reiese perioada de rambursare a creditului obținut pentru reabilitarea termică. Scutirea se aplică începând cu data de întâi a lunii următoare celei in care persoanele au depus cererea respectivă.

De asemenea, impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirea unei persoane fizice dacă:

a) clădirea este o locuință nou realizată în condițiile Legii locuinței nr.114/1996, republicată cu modificările și completările ulterioare, sau

b) clădirea este realizată pe bază de credite, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuințe, aprobată și modificată prin Legea nr. 82/1995 cu modificările și completările ulterioare.

Scutirea de impozite prevăzută la alin. (3) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, se aplică pentru o clădire timp de 10 ani de la data dobândirii acesteia. În cazul înstrăinării clădirii, scutirea de impozit nu se aplică noului proprietar.

Exemplu de calcul pentru impozitul pe clădiri persoane fizice aferent anului 2007 în cazul unei clădiri situate în municipiul Sibiu, utilizate ca locuință, care este prima în afara celei de la adresa de domiciliu, proprietatea unei persoane fizice.

A. Date despre clădire:

a) rangul localității unde este situată clădirea: II

b) teritoriul unde se află clădirea: în intravilan

c) zona în cadrul localității: zona A

d) suprafața utilă a clădirii: 112.5mp

e) tipul clădirii: cu pereți din cărămidă arsă și dotată cu toate cele patru instalații

f) data finalizării: 04.07.1950

h) este prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu și nu este închiriată.

B. Explicații privind modul de calcul al impozitului pe clădiri:

1. Se determină suprafața construită desfășurată a clădirii: deoarece dimensiunile exterioare ale acesteia nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, suprafața construită desfășurată se determină prin înmulțirea suprafeței utile cu coeficientul de transformare 1,2 respectiv

112,5 m² × 1,2 = 135 m²

2. Se determină valoarea impozabilă a acestei clădiri:

2.1. Suprafața construită desfășurată prevăzută la punctul 1 se înmulțește cu valoarea corespunzătoare clădirii cu pereți din cărămidă arsă, dotată cu toate cele patru instalații, respectiv cea care se regăsește în anexa nr.1 la H.C.L. nr. 398/2006 astfel:

135 m² × 669 ron/m² =90.315,00ron

2.2. Se identifică coeficientul de corecție corespunzător zonei A și rangului II, respectiv 2,4.

2.3. Potrivit prevederilor art. 251 alin. (5) din Codul fiscal, valoarea impozabilă determinată la subpunctul 2.1. se ajustează cu coeficientul de corecție determinat la subpunctul 2.2. respectiv

90.315 × 2,4 = 216.756 ron.

2.4. Clădirea fiind finalizată înainte de 1 ianuarie 1951 potrivit prevederilor art. 251 alin. (7) din Codul fiscal, valoarea impozabilă determinată la subpunctul 2.3. se reduce cu 15% ,sau pentru ușurarea calcului,valoarea impozabilă se înmulțește cu 0,80, respectiv

216.756 ron× 0,80 = 173.405

3. Se determină impozitul pe clădire anual:

3.1. Potrivit art. 251, alin. (1) din Codul fiscal, asupra valorii impozabile a clădirii determinate la subpunctul 2.4. se aplică cota de impozitare prevăzută la art.251, alin. (2) din Codul fiscal de 0,1% specifică mediului urban sau pentru ușurarea calculului, valoarea impozabilă se înmulțește cu 0,001, respectiv:

173.405 ron × 0,001 = 173 ron

În conformitate cu prevederile art. 15, alin. (1) din Hot. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal, impozitele și taxele locale anuale se calculează prin rotunjirea, în sensul că fracțiunile sub 500 lei inclusiv se neglijează, iar ceea ce depășește 500 lei se întregește la 1000 prin adaos.

Astfel, impozitul calculat pentru această clădire este, pentru anul 2007 de 173,00 ron.

4. Deoarece este prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, potrivit prevederilor art. 252, alin. (1), lit. a) din Codul fiscal, impozitul pe clădiri determinat se majorează cu 15%, sau pentru ușurarea calculelor impozitul pe clădire se înmulțește cu 1,15, respectiv:

173 × 1,15 = 198.95 ron, adică rotunjit este

199 ron.

Acesta este impozitul anual stabilit pentru clădirea din exemplul nostru.

În cazul unei clădiri care a fost dobândită sau construită de o persoană în cursul anului, impozitul pe clădire se datorează de către persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită sau construită. De asemenea, în cazul extinderii, îmbunătățirii, distrugerii parțiale sau a altor modificări aduse unei clădiri existente, impozitul pe clădire se recalculează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost finalizată modificarea.

Orice persoană care dobândește sau construiește o clădire are obligația de a depune o declarație de impunere la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau a construirii.

Astfel, în cazul persoanelor fizice cât și persoanelor juridice, pentru clădirile executate potrivit Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României din 13.01.1997, cu modificările și completările ulterioare, data dobândirii clădirii se consideră după cum urmează:

pentru clădirile executate integral înainte de expirarea termenului prevăzut în autorizația de construcție, data întocmirii procesului verbal de recepție, dar nu mai târziu de 15 zile de la data terminării efective a lucrărilor;

pentru clădirile executate integral la termenul prevăzut în autorizația de construire, data din aceasta, cu obligativitatea întocmirii procesului verbal de recepție în termenul prevăzut de lege;

pentru clădirile ale căror lucrări de construcție nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizația de construire și pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilității autorizației în condițiile legii, la data expirării acestui termen și numai pentru suprafața construită desfășurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speță pereți și acoperiș. Procesul verbal de recepție se întocmește la data expirării termenului prevăzut în autorizația de construire, consemnându-se stadiul lucrărilor, precum și suprafața construită desfășurată în raport de care se stabilește impozitul pe clădiri.

Contribuabilii sunt obligați să depună declarațiile fiscale pentru stabilirea impozitului pe clădire la compartimentele de specialitate ale autorităților administrație publice locale în a căror rază se află clădirile, în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestora. Obligația de depunere a declarației fiscale revine deopotrivă și contribuabililor care înstrăinează clădiri.

Declarațiile fiscale se depun în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau de la data apariției oricăreia dintre următoarele situații:

intervin schimbări privind domiciliul fiscal al contribuabilului;

se realizează modificări ce conduc la recalcularea impozitului pe clădire datorat;

intervin schimbări privind situația juridică a contribuabilului de natură să conducă la modificarea impozitului pe clădire.

Contribuabilii persoane fizice care dețin mai multe clădiri utilizate ca locuință sunt obligați să depună și declarația specială atât la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în a căror rază își au domiciliul, cât și la cele în a căror rază sunt situate clădirile respective.

Impozitul pe clădiri se plătește anual în 2 rate egale ,respectiv:

rata I, până la data de 31 martie inclusiv;

rata a II-a, până la data de 30 septembrie inclusiv;

Pentru plata cu anticipatie a impozitului pe cladiri, datorat pentru intregul an de catre contribuabil pana la data de 31 martie a anului respectiv se acorda o bonificatie de 5% stabilita prin HCL 398/2006.

Impozitul anual pe cladiri datorat de catre contribuabilii persoane fizice sau juridice de pana la 50 lei inclusiv se plateste integral pana la primul termen de plata.

Calculul impozitului datorat pentru perioade mai mici de un an fiscal se face după cum urmează:

impozitul anual determinat se împarte la 12, respectiv la numărul de luni dintr-un an fiscal.

suma rezultată în urma împărțirii la litera a.) se înmulțește cu numărul de luni pentru care se datorează impozitul pe clădire.

În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 1,8% stabilită prin HCL nr. 398/2006, privind impozitele și taxele locale, asupra valorii de inventar a clădirii.

Prin sintagma valoare de inventar a clădirii în scopul determinării impozitului pe clădire, se înțelege valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, și care, după caz, poate fi:

costul de achiziție, pentru clădirile dobândite cu titlu oneros;

costul de producție, pentru clădirile construite de persoana juridică;

valoarea actuală, estimată la înscrierea lor în activ, ținându-se seama de valoarea clădirilor cu caracteristici tehnice și economice similare sau apropiate, pentru clădirile obținute cu titlu gratuit;

valoarea de aport pentru clădirile intrate în patrimoniu în cazul asocierii/fuziunii, determinată prin expertiză, potrivit legii;

valoarea rezultată în urma reevaluării, pentru clădirile reevaluate în baza unei dispoziții legale.

La determinarea valorii de inventar a clădirii se are în vedere însumarea valorilor tuturor elementelor și instalațiilor funcționale ale acesteia, cum sunt: terasele, scările, ascensoarele, instalațiile de iluminat, instalațiile sanitare, instalațiile de încălzire, instalațiile de telecomunicații prin fir și alte asemenea.

În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%. De asemenea, în cazul unei clădiri care a fost reevaluată conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar a clădirii este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului imediat după reevaluare.

Ca și în cazul persoanelor fizice, dobândite în cursul anului, indiferent sub ce formă, se impun cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost dobândite. Impozitul se calculează proporțional cu perioada rămasă până la sfârșitul anului.

Contribuabilii sunt obligați să depună declarația de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale pe a căror rază administrativ teritorială se află clădirile în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestora.

Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru:

clădirile instituțiilor publice și clădirile care fac parte din domeniul public și privat al unei unități administrativ teritoriale, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

clădirile, care potrivit legislației în vigoare, sunt considerate monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee sau case memoriale cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute de lege și părțile lor componente locale, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

clădirile instituțiilor de învățământ preuniversitar sau universitar, autorizate provizoriu sau acreditate, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

clădirile unităților sanitare de interes național care nu au trecut în patrimoniul autorităților locale;

clădirile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

clădirile aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” atribuite conform legii;

construcțiile și amenajările funerare din cimitire, crematorii;

clădirile sau construcțiile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii;

clădirile trecute în proprietatea statului sau a unităților administrativ teritoriale în lipsă de moștenitori legali sau testamentari;

oricare dintre următoarele construcții speciale:

sonde de țiței, gaze, sare;

platforme de foraj marin;

canalizări și rețele de telecomunicații subterane și aeriene;

căi de rulare, de incintă sau exterioare;

galerii subterane, planuri înclinate subterane și rampe de puț;

puțuri de mină;

coșuri de fum;

turnuri de răcire;

baraje și construcții accesorii;

diguri, construcții anexe și cantoane pentru intervenții la apărarea împotriva inundațiilor;

construcții hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătățiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluze și stații de pompare aferente canalelor;

poduri, viaducte, apeducte și tuneluri;

rețele și conducte pentru transportul sau distribuția apei, produselor petroliere, gazelor și lichidelor industriale, rețele și conducte de termoficare și rețele de canalizare;

terasamente;

cheiuri;

platforme betonate;

împrejmuiri;

instalații tehnologice, rezervoare și bazine pentru depozitare;

construcții de natură similară stabilite prin hotărârea consiliului local

Explicații privind modul de calcul al impozitului pe clădiri pentru persoanele juridice

A. Valoarea contabilă a unei clădiri ce aparține unei persoane juridice din municipiul Sibiu este de 150.000 ron.

B. Se determină impozitul anual.

150.000 × 1,8% = 2.700 ron

Impozitul se plătește semestrial astfel:

rata I, până la 31 martie inclusiv ……………….. 1.350 ron

rata a II-a, până la 30 septembrie ……………….. 1.350 ron

Dreptul de proprietate se dobândește în luna februarie.

Se calculează impozitul datorat proporțional cu perioada rămasă până la sfârșitul anului fiscal, începând cu data de 1 martie:

2.700 ron : 12 luni × 10 luni = 2.250 ron

Dreptul de proprietate se dobândește în luna noiembrie.

Se calculează impozitul datorat proporțional cu perioada rămasă până la sfârșitul anului fiscal începând cu data de 1 decembrie:

2.700 : 12 luni × 1 lună = 225 ron

Dreptul de proprietate se dobândește în luna decembrie.

Având în vedere că impozitul pe clădiri se datorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită, adică începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor, este evident că pentru anul curent nu se stabilește impozit pe clădiri.

Presupunem data dobândirii clădirii 30.10.2003.Conform Codului Fiscal în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referință (în exemplul nostru 2007), cota impozitului pe clădiri se stabilește între 5%-10%.Prin H.C.L 398/2006 cota de impozitare pentru clădirile nereevaluate s-a stabilit la 10%.Astfel,

150.000 x 10% = 15.000 ron

Scăderea de la impunere, în cursul anului pentru situațiile de dezafectare, demolare, dezmembrare sau distrugerea clădirilor, precum și de transfer al dreptului de proprietate ori locațiune asupra clădirilor, după caz, se face cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs una dintre aceste situații.

Scăderea se acordă proporțional cu partea de clădire, supusă unei astfel de situații, precum și cu perioada rămasă până la sfârșitul anului fiscal.

2.2. Impozitul si taxa pe teren

Orice persoana care are in proprietate teren situat in Romania datoreaza pentru acesta un impozit anual.

Incepand cu data de 01.01.2007 pentru terenurile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare sau in folosinta se stabileste taxa pe teren care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor titularilor dreptului de administrare sau de folosinta.

Temeiul legal al acestui impozit se regăsește în capitolul III al Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Subiecții impunerii sunt atât persoanele fizice cât și cele juridice, denumiți de lege contribuabili, care dețin în proprietate terenuri situate în municipii, orașe și comune. Impozitul pe teren se plătește la bugetul local al unității administrativ teritoriale în raza căruia este situat terenul.

În cazul unui teren, aflat în administrarea sau în folosința, după caz, a altei persoane și pentru care se datorează chirie/arendă în baza unui contract de închiriere/arendare, impozitul pe teren se datorează de către proprietar.

În cazul terenului care este deținut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar comun datorează o parte egală din impozitul pe terenul respectiv.

Impozitul pe teren se stabilește luând în calcul numărul de metri pătrați de teren, rangul localității în care este amplasat terenul și zona și/sau categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.

În cazul unui teren amplasat în intravilan, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea numărului de metri pătrați ai terenului cu suma corespunzătoare prevăzută în anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 398/2006, privind impozitele și taxele locale.

Încadrarea terenurilor pe zone și categorii de folosință în intravilan și extravilan, se face de către consiliile locale în funcție de poziția terenurilor față de centrul localității, de rețelele edilitare precum și de alte elemente specifice fiecărei unități administrativ teritoriale, conform documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, registrelor agricole, evidențelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau altor evidențe agricole ori cadastrale.

Pentru determinarea impozitului pe terenurile amplasate în intravilan – orice altă categorie de folosință decăt cea de ternuri de construcții, la nivelurile prevăzute în tabelul nr.2.1.2.2, se va aplica coeficientul de corecție pozitivă: localitate urbană de rang II: 4,00

Pentru calculul impozitului aferent terenurilor situate în intravilanul localităților, atât în cazul persoanelor fizice cât și în cel al persoanelor juridice sunt necesare următoarele date:

a) rangul localității unde se află situat terenul;

b) zona în cadrul localității prevăzute la litera a.);

c) categoria de folosință;

d) suprafața terenului;

e) în cazul terenului încadrat la categoria de folosință ”terenuri cu construcții “, suprafața construită la sol a clădirilor.

Exemplu de calcul privind impozitul pe teren în cazul persoanelor fizice aferent anului 2007, în cazul unui teren amplasat în intravilanul municipiului Sibiu, având categoria de folosință “ terenuri cu construcții “.

A. Date despre teren:

a) rangul localității unde este situat terenul: II

b) zona în cadrul localității: A

c) categoria de folosință: terenuri cu construcții

d) suprafața terenului: 745 m²

e) suprafața construită la sol: 80 m²

B. Explicații privind modul de calcul al impozitului pe teren:

1) Se determină suprafața pentru care se datorează impozit pe teren; din suprafața terenului deținut în proprietate se scade suprafața construită la sol, respectiv:

745m²-80m² = 665m²

2) Se determină impozitul pe teren prin înmulțirea suprafeței de teren cu suma corespunzătoare unui teren situat în zona A, respectiv 5.401 ron, prevăzută în tabelul nr.2.1.2.1 din anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 398/2006, privind impozitele și taxele locale:

665m² × 5.401=359.16ron

3) Potrivit prevederilor pct. 15 alin. (1), din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fracțiunea de 160 ron se neglijează, impozitul pe teren astfel determinat se rotunjește la 359.00 ron

În concluzie impozitul pe teren aferent anului 2007, în cazul unui teren amplasat în intravilanul municipiului Sibiu, având categoria de folosință “terenuri cu construcții” este de 359.ron.

Exemplu de calcul privind impozitul pe teren aferent anului 2007, în cazul unui teren amplasat în intravilanul municipiului Sibiu, având categoria de folosință “fâneață”:

A. Datele despre teren:

a) rangul localității unde este situat terenul: II

b) zona în cadrul localității: D

c) categoria de folosință: fâneață

d) suprafața terenului: 1640 m²

e) suprafața construită la sol: 0 m²

B. Explicații privind modul de calcul al impozitului pe teren:

1) Se determină suprafața pentru care se datorează impozitul pe teren: este efectiv suprafața terenului respectiv 1640 m²;

2) Se determină impozitul pe teren prin înmulțirea suprafeței de teren cu suma corespunzătoare unui teren având categoria de folosință “fâneață” prevăzută în tabelul nr.2.1.2.2 din anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 398/2006, respectiv 9lei/m²:

1640m² × 9 ron = 1.5 ron

3) Se va aplica următorul coeficient de corecție pozitivă – localitate urbană de rang II ……… 4

1.5 ron × 4 = 6 ron

În cazul unui teren amplasat în extravilan localitatii impozitul pe teren se stabileste prin inmultirea suprafetei terenului exprimata in ha. cu suma corespunzatoare prevazuta in tabelulu 2.1.2.3 inmultita cu coeficientul de corectie corespunzator prevazut la art 251 alin 5 din Lg. nr.571/2003respectiv 2.40.

Exemplu de calcul privind impozitul pe teren aferent anului 2007 pentru municipiul Sibiu, în cazul unui teren amplasat în extravilan:

A. Datele despre teren: suprafața terenului: 12ha;

suprafa terenului arabil zona A

B. Explicații privind modul de calcul al impozitului pe teren:

1) Se determină impozitul pe teren:

2) Suprafața de teren se înmulțește cu suma corespunzatoare din tabel

12.000m² × 103 = 1.236ron

Altfel spus, impozitul stabilit pentru terenul situat în extravilanul municipiului Sibiu în suprafață de 12 ha este de 1.236 ron

Pentru un teren dobândit de o persoană în cursul unui an, impozitul pe teren se datorează la data de întâi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobândit.

Pentru orice operațiune juridică efectuată de o persoană în cursul unui an, care are ca efect transferul dreptului de proprietate asupra unui teren, persoana încetează a mai datora impozitul pe teren începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a fost efectuat transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

Dacă încadrarea terenului în funcție de poziție și categoria de folosință se modifică, în cursul anului intervine un eveniment care modifică impozitul datorat pe teren, impozitul datorat se modifică începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a intervenit modificarea.

Dacă în cursul anului se modifică rangul unei localități, impozitul pe teren se modifică pentru întregul teren situat în intravilan, corespunzător noii încadrări a localității, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a intervenit această modificare.

Orice persoană care dobândește teren are obligația de a depune o declarație privind achiziția terenului la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data achiziției.

Impozitul pe teren, precum și obligațiile de plată accesorii acestuia, datorate până la data de întâi a lunii următoare celei în care se realizează înstrăinarea între vii a terenurilor, reprezintă sarcina fiscală a părții care înstrăinează.

În situația în care prin certificatul fiscal eliberat de către compartimentul de specialitate se atestă existența unei asemenea sarcini fiscale, notarul public va refuza autentificarea actului notarial până la prezentarea documentului, în original, privind stingerea obligațiilor bugetare locale datorate.

În situațiile în care terenul se află în proprietate comună, impozitul pe teren se datorează cum urmează:

– în cazul în care fiecare dintre contribuabili are determinate cotele părți, impozitul se datorează de fiecare dintre contribuabili, proporțional cu partea de teren corespunzătoare cotelor părți respective;

– în cazul în care contribuabilii nu au stabilite cotele părți din teren pe fiecare contribuabil, impozitul se împarte la numărul de coproprietari, fiecare dintre aceștia datorând în mod egal partea din impozit rezultată în urma împărțirii.

Impozitul pe teren se plătește anual, în doua rate egale, până la data de 31martie si 30 septembrie inclusiv.

Pentru plata cu anticipație a impozitului pe teren și pe clădiri datorat pentru întregul an de către persoanele fizice, până la data de 31 martie inclusiv a anului 2007 se acordă o bonificație de 5% stabilită prin Hotărârea Consiliului Local nr. 398/2006 privind impozitele și taxele locale.

În ceea ce privește facilitățile fiscale, acestea se acordă pentru aceleași categorii de persoane ca și în cazul impozitului pe clădiri.

Contribuabilii persoane juridice care dețin în proprietate terenuri situate în municipii, orașe și comune, în intravilanul sau extravilanul localităților datorează impozit pe teren.

Impozitul pe teren se stabilește anual în sumă fixă pe metru pătrat de teren, în mod diferențial în intravilanul localităților, pe ranguri de localități și categorii de folosință a terenurilor, pe zone.

În cazurile în care terenurile situate în intravilanul localităților sunt înregistrate în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, acestea se vor supune impozitului pe teren.

Încadrarea terenurilor pe zone și pe categorii de folosință în intravilan și extravilan, se face de către consiliile locale, în funcție de poziția terenurilor față de centrul localităților, de rețelele edilitare precum și de alte elemente specifice fiecărei unități administrativ teritoriale, conform documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, registrelor agricole, evidențelor specifice cadastrului imobiliar – edilitar sau altor evidențe agricole ori cadastrale.

În cazul persoanelor juridice, calculul impozitului pe teren, este similar cu cel al persoanelor fizice cu singura deosebire că normele de impozitare stabilite sunt mai mari conform prevederilor HCL nr. 398/2006 privind impozitele și taxele locale.

Exemplu de calcul privind impozitul pe teren persoane juridice aferent anului 2007, în cazul unui teren amplasat în intravilanul municipiului Sibiu, având categoria de folosință „terenuri cu construcții”.

Datele despre teren:

rangul localității: II

zona în cadrul localității: A

categoria de folosință: terenuri cu construcții

suprafața terenului: 1745 m²

suprafața construită la sol: 180 m²

Explicații privind modul de calcul al impozitului pe teren:

Se determină suprafața pentru care se datorează impozit pe teren. Din suprafața terenului deținut în proprietate se scade suprafața construită la sol, respectiv:

1745 m² – 180 m² = 1565 m²

2) Se determină impozitul pe teren prin înmulțirea suprafeței de teren cu suma corespunzătoare unui teren situat în zona A, respectiv 6481 ron revăzută în tabelul nr. 1din anexa 1 la H.C.L. nr. 398/2006 privind impozitele și taxele locale:

1565 m² × 6.481 = 1014.27ron

3) Potrivit prevederilor punctului 15, alin. (1) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fracțiunea de 270 bani se neglijează, impozitul pe teren astfel determinat se rotunjește la 1014.ron

În concluzie, impozitul pe teren aferent anului 2007, în cazul unui teren amplasat în intravilanul municipiului Sibiu, având categoria de folosință „terenuri cu construcții” ce aparține unei persoane juridice este de 1014ron.

Exemplu de calcul privind impozitul pe teren aferent anului 2007, în cazul unui teren amplasat în intravilanul municipiului Sibiu, având categoria de folosință “pășiuni”:

A. Datele despre teren:

a) rangul localității unde este situat terenul: II

b) zona în cadrul localității: D

c) categoria de folosină: pășiuni

d) suprafața terenului: 12.000 m²

e) suprafața construită la sol: 0 m²

B. Explicații privind modul de calcul al impozitului pe teren:

1) Se determină suprafața pentru care se datorează impozitul pe teren: este efectiv suprafața terenului respectiv 12.000 m²;

2) Se determină impozitul pe teren prin înmulțirea suprafeței de teren cu suma corespunzătoare unui teren având categoria de folosință “pășiuni” prevăzută în tabelul nr. 2 din anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 398/2006, respectiv lei/m²:

12.000 m² × 18 = 21.60ron

3) Se va aplica următorul coeficient de corecție pozitivă – localitate urbană de rang II ……… 4

21.60 × 4 = 86.40 ron

Impozitul pe terenul situat în extravilanul ce aparține unei persoane juridice este stabilit conform HCL 398/2006.

Exemplu de calcul privind impozitul pe teren aferent anului 2007 pentru municipiul Sibiu, în cazul unui teren amplasat în extravilan:

A. Datele despre teren: suprafața terenului: 13ha, categorie de folosinta livada

B. Explicații privind modul de calcul al impozitului pe teren:

1) Se determină impozitul pe teren:

2) Suprafața de teren se înmulțește cu suma din tabel

13.000m² × 115.20 = 1.497.6ron

Altfel spus, impozitul stabilit pentru terenul situat în extravilanul municipiului Sibiu în suprafață de 13 ha este de 1.497 ron

Impozitul pe teren nu se datorează pentru:

terenul aferent unei clădiri, pentru suprafața de teren care este acoperită de o clădire;

orice teren al unui cult religios recunoscut de lege și al unei unități locale a acestuia, cu personalitate juridică;

orice teren al unui cimitir, crematoriu;

orice teren al unei instituții de învățământ preuniversitar și universitar, autorizată provizoriu sau acreditată;

orice teren al unei unități sanitare de interes național care nu a trecut în patrimoniul autorităților locale;

orice teren deținut, administrat sau folosit de către o instituție publică, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice;

orice teren aferent unei clădiri a unei instituții publice sau unei clădiri care face parte din domeniul public sau privat al unei unități administrativ teritoriale, exceptând suprafețele acestuia folosite pentru activități economice;

orice teren degradat sau poluat, inclus în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea acestuia;

terenurile care prin natura lor și nu prin destinația dată, sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură, orice terenuri ocupate de iazuri, bălți, lacuri de acumulare sau căi navigabile, cele folosite pentru activitățile de apărare împotriva inundațiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă, cele folosite ca zone de protecție definite prin lege, precum și terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, încadrate astfel printr-o hotărâre a consiliului local, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeței solului;

orice terenuri legate de sistemele hidrotehnice sau de navigație, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele și stațiile de pompare aferente acestora, precum și terenurile aferente lucrărilor de îmbunătățiri funciare;

terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naționale, drumuri principale administrate de Compania Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., zonele de siguranță a acestora, precum și terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranță;

terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii;

terenurile trecute în proprietatea statului sau a unităților administrativ teritoriale, în lipsă de moștenitori legali sau testamentari;

terenurile aferente clădirilor prevăzute la art.250, alin. (1), pct. 6 și 7, cu excepția celor folosite pentru activități economice.

2.3. Impozitul pe mijloacele de transport

Impozitul pe mijloacele de transport are natura unui impozit direct, instituit ca sursă a bugetelor locale.

Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România, datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport unde persoana isi are domiciliul , sediul sau punctul de lucru dupa caz.

În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, impozitul asupra mijlocului de transport se datorează de locatar.

În cazul în care proprietarii, persoane fizice sau persoane juridice străine, solicită înmatricularea temporară a mijloacelor de transport în România, aceștia au obligația să achite integral imozitul datorat, pentru întreaga perioadă pentru care se solicită înmatricularea, la data luării în evidență de către compartimentele de specialitate ale autorității administrației publice locale.

Impozitul mijloacelor de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport. În cazul oricăruia dintre următoarele mijloace de transport cu tracțiune mecanică, impozitul asupra mijlocului de transport se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestora, prin înmulțirea fiecărui 200 cm³ sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

Tabel nr 2.1.3.1.

Capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată a unui mijloc de transport se stabilește prin cartea de identitate a mijlocului de transport, prin factura de achiziție sau un alt document similar.

Exemplu de calcul privind impozitul pe mijloacelor de transport pentru persoanele fizice aferentă anului 2007 în municipiul Sibiu, în cazul unui autoturism având capacitatea cilindrică de 1500 cm³:

Datele despre mijlocul de transport: autoturism care are capacitatea de 1500 cm³

Explicații privind modul de calcul al imozitului pe mijloacelor de transport:

se determină numărul de fracțiuni a 200 cm³: capacitatea cilindrică a autoturismului se împarte la 200 cm³ respectiv:

1500cm³ : 200cm³ = 7,5 fracțiuni

Pentru calcul se considera fractiunea de 0.5din 200 cm³la nivel de unitate, rezulta 3 fractiuni.

în tabelul nr. 2.1.3.1 prevăzut în anexa nr.2.3 la Hotărârea Consiliului Local 398/2006, privind impozitele și taxele locale, în coloana “Nivelurile actualizate pentru 2007” se identifică suma corespunzătoare unui autoturism cu capacitatea cilindrică până la 1600 cm³, inclusiv, respectiv 7 ron/200cm³.

numărul de fracțiuni prevăzute la pct. 1 se înmulțește cu suma prevăzută la pct. 2, respectiv:

8 fracțiuni a 200 cm³ × 7ron/cm³ = 56ron

În concluzie taxa auto stabilită pentru anul 2007 pentru un autoturism cu o capacitate cilindrică de până la 1600 cm³ este de 56 ron.

În cazul unui mijloc de transport dobândit de o persoană în cursul unui an, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de persoană de la data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost dobândit.

În cazul unui mijloc de transport care este înstrăinat de o persoană în cursul unui an sau este radiat din evidența fiscală a compartimentului de specialitate al autorității de administrație publică locală, taxa asupra mijlocului de transport încetează să se mai datoreze de acea persoană începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidența fiscală.

Pentru înregistrarea mijloacelor de transport în evidențele compartimentelor de specialitate al autorităților administrației publice locale, se utilizează declarațiile fiscale. La declarațiile fiscale se anexează o fotocopie de pe cartea de identitate, precum și fotocopia certificată “pentru conformitate cu originalul” de pe contractul de vânzare-cumpărare, sub semnătura privată, contractul de schimb, factură, actul notarial (de donație, certificatul de moștenitor), hotărârea judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă sau orice alt document similar.

Taxa asupra mijloacelor de transport nu se dă la scădere pentru perioada în care acestea se află în reparații curente, reparații capitale sau nu sunt utilizate din oricare alt motiv, inclusiv din lipsa unor piese de schimb din rețeaua comercială sau la unitățile de reparații de profil.

În cazul schimbării domiciliului, a sediului sau a punctului de lucru pe teritoriul României, contribuabilii proprietari de mijloace de transport supusi impozitului, au obligația să declare în termen de 30 de zile la compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale din raza administrativ teritorială unde sunt înregistrate aceste mijloace de transport, data schimbării și noua adresă.

Impozitul pe mijloacelor de transport se plătește anual, în doua rate egale, până la datele de 31 martie, si 30 septembrie inclusiv. Pentru plata cu anticipație a taxei auto, datorată pe întregul an de către persoanele fizice, se acordă o bonificație de 5% stabilită prin H. C. L. nr.398/2006 privind impozitele și taxele locale.

Facilitățile fiscale în ceea ce privește impozitul auto se aplică următoarelor categorii de persoane:

veteranii de război;

persoane fizice prevăzute la art.1 al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și în alte legi;

persoane fizice prevăzute la art.6 și art.10 alin.(1), lit. k) din Legea nr. 42/1990 privind cinstirea eroilor martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Ca și persoanele fizice, orice persoană juridică deținătoare a unui mijloc de transport înmatriculat în România datorează un imozit anual pentru mijlocul de transport respectiv. În cazul oricăruia din mijloacele de transport cu tracțiune mecanică, impozitul pe mijlocul de transport se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestora prin înmulțirea fiecărui 200 cm³ sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare stabilită prin H.C.L. nr. 398/2006, privind impozitele și taxele locale.

Pentru categoriile de autovehicule de transport marfă impozitul anual se stabilește în sumă fixă mii lei/an, în mod diferențiat în funcție de numărul de axe, de masa totală maximă autorizată și de sistemul de suspensie cu care sunt dotate. Prin masa totală maximă autorizată se înțelege masa totală a vehiculului încărcat, declarată admisibilă cu prilejul autorizării de către autoritatea competentă.

Numărul axelor și masa totală maximă autorizată avută în vedere la calcularea taxei sunt cele înscrise în cartea de identitate a autovehiculului. Dacă sistemul de suspensie nu este înscris în caseta liberă din cartea de identitate a autovehiculului, ca informație suplimentară, deținătorii vor prezenta o adeverință eliberată în acest sens de către Registrul Auto Român.

Exemplu de calcul privind impozitul pe mijloacele de transport aferent anului 2007 în municipiul Sibiu, în cazul unui autoturism având capacitatea cilindrică de până la 1600 cm³, ce aparține unei persoane juridice. Este de precizat faptul că se determină fracțiunile de 200 cm³ în același fel ca și la persoanele fizice.

Datele despre mijlocul de transport: autoturism care are capacitatea cilindrică de 1580 cm³

Explicații privind modul de calcul al impozitului pe mijlocului de transport:

Se determină numărul de fracțiuni a 200 cm³: capacitatea cilindrică a autoturismului se împarte la 200 cm³, respectiv:

1580 cm³ : 200 cm³ = 7,9 fracțiuni

Pentru calcul se consideră 8 fracțiuni a 200 cm³.

În tabelul nr.1, prevăzut în anexa H.C.L. nr. 398/2006,privind impozitele și taxele locale se identifică suma corespunzătoare unui autoturism cu capacitatea cilindrică de până la 1580 cm³, inclusiv de 8 ron.

Numărul de fracțiuni prevăzut la pct. 1) se înmulțește cu suma prevăzută la pct. 2), respectiv:

8 fracțiuni a 200 cm³ × 8ron /200 cm³ = 64ron

În concluzie, taxa auto stabilită pentru anul 2007 este de 64 ron.

Orice persoană juridică care dobândește/transferă un mijloc de transport sau își schimbă sediul/punctul de lucru are obligația de a depune o declarație cu privire la mijlocul de transport la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, pe a cărei rază teritorială își are sediul/punctul de lucru în termen de 30 zile, inclusiv, de la modificarea susnumită.

Impozitul pe mijloacele de transport, precum și obligațiile de plată ale acesteia, datorate până la data de întâi a lunii următoare celei în care se realizează înstrăinarea, reprezintă sarcina fiscală a părții care înstrăinează.

Taxa asupra mijloacelor de transport se plătește semestrial, în 2 rate egale, până la datele de 31 martie si 31 septembrie inclusiv.

Impozitul pe mijloacele de transport nu se aplică pentru:

a) autoturismele, motocicletele cu ataș și motociclurile care aparțin persoanelor cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestora;

b) navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrile folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Ialomiței;

c) mijloacele de transport ale instituțiilor publice;

d) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public.

2.4.Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate

Taxa pentru servicii de reclamă și publicitate se varsă la bugetul local lunar, până la dat de 10 a lunii următoare celei în care a intra în vigoare contractul de prestări de servicii de reclamă și publicitate.

Taxa pentru serviciile de reclamă și publicitate se calculează prin aplicarea unei cote de 3% asupra serviciilor de reclamă și publicitate prevăzută în contract, exclusiv T.V.A.

Nivelul cotei se stabilește de către consiliile locale în cursul lunii mai a fiecărui an pentru anul fiscal următor.

Taxa se plătește lunar de către prestatorul serviciului de reclamă și publicitate pe toată durata desfășurări contractului, până la data de 10 a lunii următoare datorării taxei.

Taxa se datorează de la data intrării în vigoare a contractului.

Orice persoană care utilizează un panou, afișaj sau structură de afișaj pentru reclamă și publicitate într-un loc public datorează plata taxei anuale pentru afișaj.

Valoarea taxei pentru afișaj cu scop de reclamă și publicitate se calculează anual prin înmulțirea numărului de metri pătrați sau a fracțiunii de metru pătrat a suprafeței afișajului pentru reclamă sau publicitate cu suma stabilită de consiliul local, astfel:

în cazul unui afișaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economică, suma de 27 ron;

în cazul oricărui alt panou, afișaj sau structură de afișaj, suma de 20 ron.

Taxa pentru afișaj cu scop de reclamă și publicitate se recalculează pentru a reflecta numărul de luni sau fracțiunea din luna dintr-un an calendaristic în care se afișează cu scop de reclamă și publicitate.

Taxa pentru afișaj cu scop de reclamă și publicitate se plătește anual, anticipat sau trimestrial, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 noiembrie, inclusiv.

Taxa pentru servicii de reclamă și publicitate și taxa pentru afișaj cu scop de reclamă și publicitate nu se aplică unităților publice cu excepția cazurilor când acestea fac reclamă unor activități economice.

Taxa pentru afișaj cu scop de reclamă și publicitate nu se aplică unei persoane care închiriază panoul, afișajul sau structura de afișaj unei alte persoane, în acest caz, taxa fiind plătită de această ultimă persoană.

Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate nu se datorează pentru afișele, panourile sau alte mijloace de reclamă și publicitate amplasate în interiorul cădirilor.

Nu se datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate pentru afișajul efectuat pe mijloacele de transport care nu sunt destinate, prin construcția lor, realizării de reclamă și publicitate.

2.5.Impozitul pe spectacole

Orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiție sportivă sau altă activitate distractivă în România are obligația de a plăti un impozit.Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor.

Cota de imopzit se determină după cum urmează:

-în cazul unui spectacol de teatru, ca de exemplu o piesă de teatru, balet, operă, operetă, concert filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiție sportivă internă sau internațională, cota de impozit este egală cu 2%;

-în cazul oricărei alte manifestări artistice decât cele enunțate mai sus, cota de impozit este egală cu 5%.

Suma primită din vânzarea biletelor de intrare sau a abonamentelor nu cuprinde sumele plătite de organizatorul spectacolului în scopuri caritabile, conform contractului scris intrat în vigoare înaintea vânzării biletelor de intrare sau a abonamentelor.

Persoanele care datorează impozitul pe spectacole au obilgația de:

-a înregistra biletele de intrare și/sau abonamentele la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale care își exercită autoritatea asupra locului unde are loc spectacolul;

-a anunța tarifele pentru spectacolul unde este programat să aibă loc spectacolul, precum și în orice alt loc în care se vând bilete de intrare și/sau abonamente;

-a preciza tarifele pe biletele de intrare și/sau abonamente și de a nu încasa sume care depășesc tarifele precizate pe biletele de intrare și/sau abonamente;

-a emite un bilet de intrare și/sau abonament pentru toate sumele primite de la spectatori;

-a asigura la cererea compartimentului de specialitate, documentele justificative privind calculul și plata impozitului pe spectacole;

-a se conforma oricăror altor cerințe privind tipărirea, înregistrarea, avizarea, evidența și inventarul biletelor de intrare și a abonamentelor, care sunt precizate în noprmele elaborate în comun de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor, contrasemnate de Ministerul Culturii și Cultelor și Agenția Națională pentru Sport.În cazul unei manifestări artistice sau al unei activități distractive care are loc într-o videotecă sau discotecă, impozitul pe spectacole se calculează pe baza suprafeței incintei.

Impozitul pe spectacole se stabilește pentru fiecare zi de manifestare artistică sau de activitate distarctivă, prin înmulțirea numărului de metri pătrați ai suprafeței incintei videotecii sau discotecii cu suma stabiltă de Consiliul local astfel:

Tabel nr.2.1.5.1

Impozitul pe spectacole se ajustează prin înmulțirea sumei stabilite, cu coeficientul de corecție 4,00.

Impozitul pe spectacole nu se aplică spectacolelor organizate în scopuri umanitare.

Impozitul pe spectacole se plătește lunar până la data de 15 inclusiv, a lunii următoare celei în care a avut loc spectacolul.

2.6. Taxa hotelieră

Taxa hotelieră se calculeză prin aplicare cotei stabilite la tarifele de cazare practicate de unitățile de cazare.Cota taxei se stabilește de Consiliul local și este cuprinsă între 0,5% și 5%.În cazul unităților de cazare amplasate într-o stațiune turistică, cota taxei poate varia în funcție de clasa cazării îăn hotel.Taxa hotelieră se datoreză pentru întrega perioadă de ședere, cu excepția cazului unităților de cazare amplasate într-o stațiune turistică, atunci când taxa se datoreză numai pentru o singură noapte, indiferent de perioada reală de cazare.

Taxa hotelieră stabilită prin H.C.L. 398/2006 este de 4%.

Taxa hotelieră nu se aplică pentru:

-persoanele fizice în vârstă de până la 18 ani inclusiv;

-persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat ori persoanele invalide de gradul I sau II;

-pensionarii sau studenții;

-persoanele fizice aflate pe durata satisfacerii stagiului militar;

-veteranii de război;

-văduvele de război sau văduvele veteranilor de război care nu sau recăsătorit;

-soțul sau soția uneia din persoanele menționate mai sus.

Unitățile de cazare au obligația de vărsa taxa hotelieră la bugetul local lunar, până la data de 10 inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a colectat taxa hotelieră de la persoanele care au plătit cazarea.

2.7. Taxe pentru eliberarea certificatelor avizelor și a autorizațiilor

Orice persoana care trebuie să obțină un certificat, aviz sau altă autorizație trebuie să plătească taxa la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizația.

Taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor și a autorizațiilor se achită anticipat și se eliberează pentru: certificate de urbanism, autorizații de construire și a altor avize asemănătoare.

2.8. Taxe speciale

Pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice, consiliile locale, județene pot adopta taxe speciale.

Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice și juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.Acestea se încasează într-un cont distinct, deschis în afara bugetului local, fiind utilizate în scopurile în care au fost înființate.

2.9. Alte taxe locale

Consiliile locale sau consiliile județene pot institui o taxă zilnică pentru utilizarea temporară a locurilor publice și pentru vizitarea muzeelor, a caselor memoriale sau a monumentelor istorice, de arhitectură sau arheologice.

Se pot instituii alte taxe locale și pentru deținerea sau utilizarea echipamentelor destinate în scopul obținerii de venit precum și pentru vehicule lente.Nerespectarea prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal atrage răspunderea disciplinară contravențională sau penală potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

CAPITOLUL 3

Evoluția veniturilor fiscale în bugetul local Sibiu

in perioada 2003- 2006

Veniturile fiscale sunt impozite directe și indirecte, care s-au încasat în procent de: 92,20% în anul 2003; 94,80% în anul 2004; 79,40% în anul 2005 si 89,18% in anul 2006 față de bugetul aprobat.

Impozitele și taxele cu ponderea cea mai importantă în buget sunt următoarele:

impozite pe clădiri persoane fizice;

impozitul asupra mijloacelor de transport persoane fizice;

alte impozite și taxe de la populație;

impozit pe teren persoane fizice;

impozit si taxa pe clădiri și terenuri de la persoane juridice;

alte impozite directe;

taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoanele juridice;

impozite indirecte.

Bugetul Primăriei municipiului Sibiu a fost structurat în funcție de veniturile reale și de inventarierea materiei impozabile existentă în municipiul Sibiu.

Din contul de execuție al bugetului local rezultă următoarele:

Fig.nr. 3.1

Analizând evoluția veniturilor totale și a veniturilor proprii, precum și încasările realizate (tabel 3.1) se observă că acestea au un trend crescător.Acest fapt se datorează modificării legislației,creșterii numărului contribuabililor persoane fizice și juridice, achiziționării și construirii de noi clădiri, terenuri, autoturisme, creșterii nivelului impozitelor și taxelor.

Comparând prevederile anuale și încasările realizate se constatată că cel mai mare procent realizat a fost în anul 2004, 96,00% la venituri totale, iar la venituri proprii cel mai mare procent s-a realizat în anul 2004 (100,50%).Acest fapt rezulta din figura 3.1.

Veniturile totale sunt formate din venituri proprii și venituri externe.

Veniturile proprii cuprind:

venituri curente;

venituri din capital;

cote defalcate din impozitul pe venit;

sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale;

cote defalcate din impozitul pe salarii.

Veniturile externe se compun din:

sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru bugetele locale;

subvenții;

donații și sponsorizări;

încasări din rambursarea împrumuturilor acordate.

În continuare vom analiza ponderea veniturilor externe în total venituri.

Fig.nr. 3.2

În figura 3.2 se poate observa că în total venituri ponderea cea mai mare o au veniturile proprii, acestea fiind încasate în procent mare fața de veniturile externe care sunt alocate în procent de la bugetul de stat.

Creșterea veniturilor bugetului se datorează și atragerii de noi investitori, politicii de creditare a personelor fizice în vederea construirii de noi locuințe precum și modificării legislației în funcție de creșterea inflației.

Așa cum am precizat mai înainte creșterea veniturilor la bugetul local se datorează și creșterii numărului de contribuabili persoane fizice și juridice.Făcând o analiză a evoluției contribuabililor persoane fizice și juridice, putem constata că numărul acestora a crescut de la an la an, așa cum rezultă din tabelul urmator:

Tabel 3.3 Evoluția numărului de contribuabili persoane fizice si juridice

De asemenea nivelul impozitelor și taxelor atât la persoane fizice cât și la juridice au avut o evoluție ascendentă conducând la creșterea veniturilor la bugetul local.

Astfel în cazul persoanelor fizice și juridice evoluția impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren se prezintă astfel:

Tabel 3.4 Evoluția impozitului pe clădiri persoane fizice și juridice

Se impune precizarea că, în cazul persoanelor fizice coeficientul de transformare aferent perioadei analizate este: 0,2% pentru anii 2003 si 2004.În cazul persoanelor juridice începând cu anul 2003 se are în vedere și reevaluarea clădirilor, astfel: 4% pentru anii 2003, 2004 și 10% pentru anul 2005 si 2006.

Tabel 3.5 Evoluția impozitului pe teren persoane fizice

Din veniturile proprii ale bugetului local, o cotă importantă de venit o constituie veniturile directe compuse din:

impozitul pe clădiri,

impozitul pe teren;

taxa auto;

toate acestea fiind încasate de la persoane fizice și juridice din municipiul Sibiu

Fig. nr.3.3

În figura 3.3 se observă creșterea de la un an la altul a prevederilor anuale precum și a încasărilor realizate, în primul rând modificării legislației, creșterii numărului de investitori persoane juridice, achiziționării și construirii de noi clădiri atât la persoane fizice cât și juridice.

În anul 2003 si 2004 cota de impozitare pentru clădiri persoane juridice a fost de 2,25% iar în anul 2005 si 2006 cota era de 1,5% din valoarea de inventar a clădirii, explicându-se în acest fel creșterea prevederilor anuale.

Consiliul local a stabilit cota la 4% pentru anii 2003, 2004, această cotă ajungănd în anul 2005 si 2006 la 10% (conform Codului fiscal și H.C.L 162/2004si 310/2005), mărind în acest fel veniturile la bugetul local.

Fig. nr.3.4

Legislația privind impozitul pe teren s-a modificat de asemenea foarte mult mai ales în cazul persoanelor juridice.

Începând cu anul 2003 s-a introdus impozitul pentru terenul în extravilan, taxa teren pentru terenurile proprietate de stat.Consecința imediată a fost creșterea încasărilor așa cum rezultă din tabelul 3.8

În anul 2004 conform Legii 571/2003 privind Codul fiscal, se supune impozitării și terenurile de altă folosință decât cea de construcții, conducând la o creștere a veniturilor.

Fig. nr.3.5

Ca și în cazul celorlalte impozite prezentate anterior și taxa auto de-a lungul perioadei analizate (2003-2006) a suferit schimbări din punct de vedere legislativ.Totodată creșterea încasărilor se datorează și numărului mare de cumpărări de autoturisme din țară și străinătate atât de către persoanele fizice cât și juridice.Până în anul 2003 nu se făcea o departajare între autoturismele cu capacitatea mai mare respectiv mai mică de 2000 cmc și între autovehiculele mai mari de 12 tone (taxa se calculează în funcție de numărul de axe și de tonaj), s-a introdus taxa pentru autovehiculele lente.În anul 2003 o dată cu intrarea în vigoare a O.G.36/2002 s-a făcut diferențierea pentru aceste autoturisme.

Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate, taxa hotelieră, impozitul pe spectacole sunt impozite indirecte și le regăsim la poziția 21 "Impozit pe spectacole", respectiv poziția 27 "Alte încasări din impozite indirecte" în contul de execuție al bugetului local.

Fig. nr.3.6

Diferența dintre prevederile anuale și încasările realizate în cazul impozitului pe spectacole se datorează incapacității de a preconiza numărul de spectacole care vor avea loc în cursul anului.

Cea mai mare discrepanță se observă în anul 2004 când prevederile anuale au fost de 6.000 mii lei iar încasările de 500.000 mii lei (tabel 3.10).

Fig. nr.3.7

Din 2003 s-a stabilit taxa hotelieră rezultând o creștere foarte mare a încasărilor.

În ceea ce privește cauzele care au dus la nerealizarea prevederilor bugetare la persoane fizice, cauza principală o constituie faptul că impozitele s-au mărit continuu și din păcate, există multe persoane cu venituri mici și foarte mici, ceea ce a dus la imposibilitatea acestora de a-și achita la termenele legale datoriile față de bugetul local.

Există de asemenea, persoane rău platnice care se sustrag de la plata impozitelor și taxelor locale, pentru care se vor aplica prevederile O.G. nr.92/2003 republicată privind codul de procedură fiscală.

Procentele cele mai scăzute la încasări persoane fizice de-a lungul perioadei analizate au fost la impozitul pe clădiri în 2003 (56,71%), impozitul pe teren în 2004 (66,00%) și la taxa auto în anul 2005 (45,50%).

Neîndeplinirea prevederilor bugetare la persoanele juridice se datorează faptului că multe dintre acestea intră în procedură de lichidare sau reorganizare judiciară, organele fiscale ale administrației publice locale fiind în imposibilitatea de a mai aplica prevederile O.G nr.92/2003, republicată privind codul de procedură fiscală.

În perioada 2003 – 2006 procentele cele mai scăzute la încasări persoane juridice au fost în anul 2005 la impozitul pe clădiri (82.60%) și la impozitul pe teren (81.60%), iar în anul 2005 la taxa auto (65,90%).

CONSIDERATII FINALE

Contribuabilii români – persoane fizice sau juridice – sunt nevoiți să suporte un sistem fiscal în care există numeroase reglementări care se caracterizează prin instabilitate, datorită faptului că ele se modifică de nenumărate ori, uneori esențial, de la un an la altul.Statul, prin instituțiile sale, își face simțită prezența în mod pregnant, având pretenții mari și obligând contribuabilul la un slalom neîncetat și din ce în ce mai complicat prin legi, hotărâri, regulamente, ordine, ordonanțe emise, publicate, abrogate integral sau parțial, republicate, adăugite, revizuite, redefinite, suspendate, etc.

Structura sistemului fiscal, metodele de identificare și evaluare a materiei impozabile folosite, criteriile de dimensionare a impozitelor și de repartizare a poverii fiscale pe persoane fizice sau juridice și pe categorii socio-profesionale de plătitori, precum și gradul de încasare a debitelor stabilite, au determinat amploarea redistribuirii veniturilor și averii contribuabililor în favoarea colectivității naționale și locale, iar frauda și evaziunea fiscală nedescoperite au contribuit la extinderea economiei subterane și la transferul ilegal peste graniță al unei părți din produsul intern brut creat în țara noastră.

Dacă facem o radiografiere a veniturilor fiscale în bugetul local Sibiu în perioada 2003 – 2006 putem desprinde următoarele concluzii:

comparând prevederile anuale și încasările realizate am constat că cel mai mare procent a fost în anul 2004 (96,00%) la venituri totale, iar la veniturile proprii cel mai mare procent s-a realizat în 2004 (100,50%);

în total venituri, ponderea cea mai mare o au veniturile proprii (142.056 mii lei), față de veniturile externe deoarece acestea sunt alocate în procent de la bugetul de stat;

din analiza modului în care s-au realizat veniturile bugetare am constat că:

procentul cel mai mare de încasări la impozitul pe clădiri persoane juridice a avut loc în anul 2004 (97,00%), iar pentru persoane fizice în anul 2006 (94,00%);

la impozitul pe teren încasările cele mai mari au avut loc în anul 2005 (89.40%) la persoane fizice, iar la persoanele juridice în anul 2003 (94.13%).

la taxa auto incasarile cele mai mari au fost în cazul persoanelor juridice în anul 2006 (97,22%) și in 2006 (96.76%)in cazul persoanelor fizice;

cel mai mare excedent se realizează la impozitul pe spectacole în anul 2004 (724,80%);

taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate și taxa hotelieră inregistrează excedent în anul 2003 (238,50%), 2004 (138,50% si 2006 (113%) datorită modificării legislației (din 2003 s-a stabilit taxa hotelieră) si deasemenea datorita numarului mare de hoteluri si pensiuni.

Cauzele care au condus la creșterea prevederilor anuale și a veniturilor bugetului se datorează în primul rând modificării legislației, creșterii numărului contribuabililor persoane fizice și juridice, atragerii de noi investitori, creșterii nivelurilor impozitelor și taxelor, datorită exploziei cumpărării de terenuri, de autoturisme, construirii de clădiri.

Din punct de vedere legislativ cele mai mari schimbări au avut loc în anul 2003, odată cu intrarea în vigoare a O.G.36/2002.

Conform O.G.36/2002 s-a perceput impozit pe terenul în extravilan și taxa teren pentru terenul proprietate de stat; în cazul autovehiculelor s-a făcut diferențiere între autoturismele cu capacitatea cilindrică mai mare, respectiv mai mică de 2000 cmc, pentru cele mai mari de 12 tone taxa este în funcție de numărul de axe și de tonaj; s-a stabilit taxa pentru autovehiculele lente.Tot în anul 2003 s-a stabilit taxa hotelieră, care până atunci era percepută doar pentru șederea în stațiunile turistice, s-au stabilit amenzi pentru depunerea cu întârziere a declarațiilor și pentru nedepunerea acestora.

În anul 2004, conform Legii 571/2003 privind Codul fiscal se supune impozitării și terenul intravilan folosit pentru altă categorie decât cea de construcții.

Creșterea veniturilor la bugetul local s-a datorat și numărului tot mai mare de contribuabili persoane fizice și juridice.Dacă în anul 2003 numărul de contribuabili persoane fizice era de 73,840, în anul 2006 numărul acestora a crescut la 81.342.La fel și în cazul persoanelor juridice, în 2003 numărul acestora era de 3.980, iar în anul 2006 de 4.797.

De asemenea nivelul impozitelor și taxelor atât pentru persoanele fizice cât și pentru juridice a avut un rol hotărâtor în creșterea veniturilor bugetului local. Lucrarea mi-a dat mari satisfacții întrucât lucrez chiar în domeniul impozitelor și taxelor locale și mi-a creat condiții să reflectez cât de important este ca practicienii să își desăvârșească pregătirea profesională prin studii de specialitate pentru a înțelege mai bine și mai corect ceea ce fac, pentru a se pune cu profesionalism în slujba comunității ai căror slujitori ar trebui să fim și pentru ca viața publică să dobândească acele valențe care să contribuie cel puțin parțial la satisfacțiile noastre cotidiene.