Impozite Si Taxe Locale
=== IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE ===
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I IMPUNEREA ȘI CUANTUMUL IMPOZITELOR ȘI
TAXELOR LOCALE
I.1. Impozitul pe clădiri
I.1.1 Calculul impozitului pe clădiri pentru persoanele fizice
I.1.2 Calculul impozitului pe clădiri pentru persoanele juridice
I.1.3 Dobândirea, înstrăinarea și modificarea clădirilor
I.2. Impozitul pe teren
I.2.1 Calculul impozitului pe teren
I.2.2 Dobândiri și transferuri de teren
I.3. Taxa asupra mijloacelor de transport
I.3.1 Calculul impozitului pentru taxa asupra mijloacelor de transport
I.3.2 Dobândiri și transferuri de mijloace de transport
I.4. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor
I.4.1 Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism
I.4.2 Taxa pentru eliberarea de autorizații
I.5. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate
I.6. Taxa pentru afisaj în scop de reclamă și publicitate
I.7. Impozitul pe spectacole
I.8. Reguli speciale pentru videoteci și discoteci
I.9 Taxă hotelieră
I.8. Taxe speciale
I.9. Alte taxe locale
CAPITOLUL II SCUTIRI ȘI FACILITĂȚI DE LA IMPOZITELE ȘI
TAXELE LOCALE
II.1. Impozitul pe clădiri
II.2. Impozitul pe teren
II.3. Taxa asupra mijloacelor de transport
II.4. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor
II.5. Impozitul pe spectacole
II.6. Taxa hotelieră
II.7. Scutiri și facilități comune
II.7.1 Scutiri și facilități pentru persoane fizice
II.7.2 Scutiri și facilități pentru persoane juridice
II.7.3 Scutiri și facilități stabilite de consiliile locale
CAPITOLUL III PLATA ȘI OBLIGAȚIILE PLĂTITORILOR
III.1. Plata impozitului pe clădiri
III.2. Plata impozitului pe teren
III.3. Plata taxei asupra mijloacelor de transport
III.4. Plata taxei pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate
III.5 Plata impozitului pe spectacole
III.6. Plata taxei hoteliere
CAPITOLUL IV COLECTAREA CREANȚELOR FISCALE
IV.1 Creanțele fiscale
IV.1.1 Obiectul colectării creanțelor bugetelor locale
IV.1.2 Obligația și răspunderea la plată
IV.1.3 Termenele de plată
IV.2 Stingerea creanțelor fiscale prin plată, compensare și restituire
IV.2.1 Plata obligațiilor la bugetul local
IV.2.1.1Termenele de plată
IV.2.2 Compensarea
IV.2.3 Restituiri de sume
IV.3 Dobânzi și penalități de întârziere
IV.3.1 Alte penalități
IV.3.2 Dobânzi
IV.4 Înlesniri la plată
IV.5 Poprirea și sechestrul asiguratoriu
IV.6 Prescripția
IV.7 Stigerea creanțelor fiscale prin executare silită
IV.7.1 Organe de executare silită
IV.7.2 Somația
IV.7.3 Executorii fiscali
IV.7.4 Titlul executoriu
IV.7.5 Reguli privind executarea silită
IV.7.6 Evaluarea bunurilor supuse executării silite
IV.7.7 Suspendarea sau încetarea executării silite
IV.7.8 Executarea silită prin poprire
IV.7.9 Executarea silită a bunurilor mobile
IV.7.10 Executarea silită a bunurilor imobile
IV.7.11 Valorificarea bunurilor sechestrate
IV.8 Stingerea creanțelor fiscale prin alte modalități
CONCLUZII
STUDIU DE CAZ
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Impozitul este o formă de prelevare a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziția statului și autorităților administrației publice locale în vederea acoperirii cheltuielilor sale. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație din partea statului.
Sarcina achitării impozitului revine tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizează venit dintr-o sursă prevazută de lege.
Taxele reprezintă plățile pe care le fac diferite persoane fizice sau juridice pentru serviciile efectuate în favoarea lor de anumite instituții de drept public. Taxele întrunesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor: caracter obligatoriu, titlu nerambursabil, urmărire în caz de neplată.Dreptul de a introduce impozite și taxe îl are statul și el se exercită de cele mai multe ori prin organele puterii centrale (Parlament) iar uneori și prin organele administrației publice locale.
Dezvoltarea forțelor de producție, apariția proprietății private, șcindarea societății în clase sociale, crearea statului, apariția și amplificarea relațiilor marfă-bani, au determinat apariția finanțelor în viața economico-socială.
Odată cu apariția statului, la începutul orânduirii sclavagiste au apărut o serie de cerințe colective care au impus mobilizarea și repartizarea unor resurse bănești pentru realizarea lor.
În acest sens, este de reținut ideea că necesitățile de apărare și ajutor reciproc au creat măsurile cu caracter fiscal ale orașelor antice, care au evoluat pe masura diferențierii veniturilor și cu situația economică a populației precum și cu organizarea economică generală.
Pe teritoriul țării noatre se poate vorbi de un sistem organizat de percepere de impozite de la populație încă din timpul cuceririi Daciei de către romani, taxe necesare pentru dezvoltarea de noi orașe și pentru acoperirea cheltuielilor pentru drumuri, amfiteatre, apeducte și pentru întreținerea armatelor.
Printre impozitele la care era obligată populația în perioada stăpânirii romane figurau: impozitul funciar, birul pentru moștenitori, birul pentru eliberări de sclavi, taxe de barieră și taxe de circulație.
În feudalism, pe masura dezvoltării statului, a creșterii rolului acestuia în apărarea teritoriului de agresiuni din afară și păstrarea totodată a ordinii interioare, au crescut și cheltuielile ce trebuiau făcute în aceste scopuri ceea ce a dus la necesitatea stabilirii de noi impozite (zlotul ce reprezenta un impozit pe case, fumăritul un impozit pe gospodării, vama domnească etc).
Prin Regulamentul Organic s-au stabilit principiile organizării finanțelor în Principatele Române, inclusiv a finanțelor locale.
A urmat legea din 1871, care stabilea pentru comunele urbane 35 taxe de consumație și 32 alte taxe iar pentru cele rurale 7 taxe de consumație și 10 alte taxe și contribuții.
Modificări în legea privind impozitele și taxele s-au făcut și în anii:1893,1903,1921,1929,1931,1933, modificări făcute în funcție de necesitățile statului și comunităților, de schimbările intervenite în viața economică și structura populației.
În perioada comunistă, după naționalizarea mijloacelor de producție și după colectivizarea pământului s-au produs modificări de fond în structura impozitelor și în ponderea acestora în formarea veniturilor bugetului de stat și a bugetelor locale.
Volumul tot mai însemnat și tendința de creștere continuă a cheltuielilor publice ale statelor contemporane reclamă cu necesitate tot mai multe resurse bănești ce trebuiesc mobilizate la dispoziția statului. Mijloacele și metodele folosite pentru constituirea resurselor bănești necesare, diferă de la un stat la altul și de la o etapă la alta. Diferențierile sunt determinate de condițiile economice, politice și sociale specifice fiecărei țări și perioade.
În țările cu economie de piață, resursele financiare publice sunt reprezentate în cea mai mare parte de veniturile cu caracter fiscal. Pe ansamblul țărilor lumii, poderea veniturilor fiscale în produsul intern brut era în anul 1987 de aproximativ 30%.
Indiferent de nivelul de dezvoltare al țărilor cu economie de piață, impozitele constituie, de regulă, principalul canal de procurare a veniturilor publice.
Pentru ca prin impozite să se poată realiza obiectivele urmărite de către stat la introducerea lor, este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate atât de organele fiscale, cât și de plătitori. Drept urmare, în legea prin care se instituie un impozit se precizează persoanele în sarcina cărora cade plata impozitului, materia supusă impunerii, mărimea relativă a impozitului, termenele de plată, sancțiunile ce se aplică persoanelor fizice sau juridice care nu-și onorează obligațiile fiscale la termenele stabilite, sustrag materia impozabilă de la impunere sau încalcă alte dispoziții ale reglementărilor fiscale.
Printre elementele impozitului se numără: subiectul (plătitorul), suportatorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota (cotele) impunerii, asieta, termenele de plată etc.
Impozitele și taxele întâlnite și practicate în țara noastră sunt eterogene, atât în ce privește trăsăturile de fond cât și cele de forma.În cursul diferitelor etape de dezvoltare a societății, impozitele au cunoscut o continuă evoluție. Schimbările produse în societate au condus la schimbarea modului de așezare și percepere a impozitelor, a cuantumului și destinației acestora, au făcut ca efectele social-economice ale impozitelor asupra diferitelor sectoare ale societății (clase, pături sociale) și a ramurilor economice să sufere o continuă schimbare.
Diversitatea formelor îmbrăcate de impozite în diferite state și sisteme social-politice, poate fi ordonată prin clasificarea acestora după diferite criterii.
După forma în care se percep se disting:
– Impozitele în natură caracteristice formelor mai puțin evoluate ale societății:orânduirea sclvagistă, feudală dar și cea socialistă, îmbrăcau forma prestațiilor sau a dărilor în natură.
– Impozitele în bani sunt caracteristice societăților evoluate, precapitaliste, industriale, informatizate.
După obiectul impunerii, impozitele se pot grupa în: impozite pe
avere, impozite pe venit și impozite pe cheltuieli.
După natura lor, după trăsăturile de fond, (modul cum se stabilesc percep)impozitele se grupează în impozite directe și impozite indirecte.Această grupare este de o deosebită importanță teoretică și practică.
-Impozitele directe se percep direct de la persoanele fizice sau juridice care, potrivit intenției legiuitorului, trebuie să suporte, la anumite termene, sarcina fiscală stabilită pe baza datelor de care dispun organele fiscale privind persoana, averea, posesiunea sau venitul fiecărui contribuabil și a cotelor fixate prin lege. Ele sunt nominative și au cuantum și termen de plată precis stabilit și cunoscut de plătitori.
În categoria impozitelor directe se includ următoarele impozite din cele practicate astăzi în România:
-impozitul pe profit
-impozitul pe salarii
-impozitul pe venitul agricol
-impozitul pe venitul liber profesioniștilor, meseriașilor, ale altor persoane independente și asociații familiale
-impozitul pe clădiri (persoane fizice și juridice)
-impozitul pe terenuri ( persoane fizice și juridice)
-taxe asupra mijloacelor de transport
-impozitul pe dividende la societățile comerciale
-taxe pentru folosirea locurilor publice, altele decât cele de desfacere
-taxe pentru folosirea mijloacelor de publicitate
În evoluția lor impozitele directe au ținut pasul cu dezvoltarea economiei deoarece ele se stabilesc fie pe anumite obiecte sau genuri de activități fie pe venit sau avere.
Fiind individualizate reprezintă forma cea mai veche de impunere. Ele s-au practicat și în orânduirile precapitaliste, însă o extindere și o diversificare mai mare au cunoscut-o în capitalism.
Cu deosebire începând cu secolul XX, în locul impozitelor așezate pe obiecte, materiale sau activități (impozite de tip real) și-au facut apariția impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, renta) sau pe avere (mobiliară sau imobiliară) deci impozitele de tip personal care au adus printre plătitorii de impozite și marea masă a muncitorilor și funcționarilor.
a) Impozitele reale, una din categoriile impozitelor directe, au cunoscut o largă răspândire în perioada capitalismului premonopolist sub forma impozitului funciar (pe pamânt), a impozitului pe clădiri, a impozitului pe activitățile industriale, comerciale și profesiile libere a impozitului pe capitalurile bănești. Toate aceste impozite au apărut strâns legat de evoluția și importanța unor categorii economice și sectoare de activitate în diverse etape ale dezvoltării societății; mai întâi pământul ca principal mijloc de producție în perioada capitalismului premonopolist, apoi clădirile folosite ca prăvălii, înreprinderi, locuințe, apoi dezvoltarea activităților industriale, comerciale, meșteșugărești și mai apoi avântul activităților de credit.
În cazul impozitelor reale, la impunere nu se ia în considerare venitul real al obiectelor impozabile ci numai produsul brut. Printre neajunsuri amintim: posibilități de evaziune fiscală, lipsa de uniformitate în stabilirea impozitelor nu poate cuprinde decât o parte din masa impozabilă.
capitalismului premonopolist, muncitoriii fiind lipsiți de pământ, clădiri și capitaluri nu puteau fi impuși la plata impozitelor reale. Pentru procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice, aflate în continuă creștere, a devenit o necesitate trecerea la impozitele
b) O altă categorie de impozite directe sunt impozitele personale. În perioada personale care se întâlnesc sub forma impozitului pe venit și a impozitului pe avere.
Veniturile asupra cărora se calculează impozitul pe venit sunt: salariul, profitul și renta în cazul proprietarilor funciari.
Plătitorii (subiectele impozitului) sunt persoane fizice sau juridice care realizează asemenea venituri.
Pentru calcularea impozitului pe venitul persoanelor fizice pot fi folosite cote proporționale sau progresive pe tranșe.
Azi în România, în condițiile tranziției la economia de piață, cel mai important impozit perceput de la pesoanele fizice îl reprezintă impozitul pe salarii.
Impozitul pe venitul persoanelor juridice se regasește, în România, sub forma impozitului pe profit și a impozitului pe proprietăți imobiliare, sub forma impozitului pe clădiri și terenuri. Aceste impozite au ca bază de impunere fie valoarea de achiziție, fie valoarea declarată, fie o valoare determinată după criterii stabilite prin lege. În aceeași categorie intră și impozitul pe ciculația averii ce se plătește cu ocazia trecerii dreptului de proprietate de la o persoană la alta prin vânzare, donații, succesiuni.
– Impozitele indirecte
Deoarece treptat, începând cu ultimele decenii ale secolului trecut se înregistrează creșterea simțitoare a cheltuielilor publice, sporul de venituri realizat prin introducerea impozitelor personale nu au fost suficiente pentru acoperirea acestora, astfel încât asistăm și la extinderea impozitelor indirecte.
Impozitele indirecte nu se stabilesc direct și nominativ asupra contribuabililor, ci se așează asupra vânzării bunurilor (în special a celor de consum) sau a prestării unor servicii (transport, spectacole, activități hoteliere).
In timp ce impozitele directe vizează existența venitului sau a averii, impozitele indirecte vizează utilizarea (cheltuirea ) acestora.
Dacă la impozitele directe, subiectul și suportatorul sunt, în intenția legii, una și aceeași persoană, deși în realitate, deseori ele nu coincid, la impozitele indirecte însăși legea atribuie calitatea de subiect (plătitor) al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorul acesteia. Consumatorii diferitelor mărfuri și servicii nu știu când și cât plătesc statului cu titlu de impozite indirecte.
Din categoria impozitelor indirecte fac parte:
-accizele
-taxa pe valoarea adăugată
-taxele vamale
-impozitul pe spectacole
-alte impozite și taxe indirecte
Întrucât impozitele directe nu pot asigura singure acoperirea nevoilor de resurse financiare ale statului, acesta a recurs la instituirea impozitelor indirecte.Ponderea acestora în totalul veniturilor fiscale diferă de la țară la țară. Ca o caracteristică generală este aceia că poderea lor este mai mică în țările cu economie mai dezvoltată.
În țările sărace, în care populația are venituri mici, iar cheltuielile cu ținerea evidenței acestora ar fi foarte mari, randamentul impozitelor directe este scăzut.
Cotele utilizate pentru calcularea impozitelor indirecte sunt diferențiate.
La aceste impozite nu se acordă nici un fel de scutire.
Ele sunt vărsate la buget de către industriași, comercianți dar sunt suportate de către consumatori, fiind incluse în prețuri.
Impozitele indirecte nu afectează veniturile nominale ci numai pe cele reale, micșorând puterea de cumpărare. Unele au un caracter benevol, putând fi evitate prin renunțarea la cumpărarea produselor ce le conțin în preț (produse de lux, tutun alcool etc)
Au o sensibilitate sporită la conjunctura economică, repectiv scad în perioada de avânt și cresc mult în perioadele de recesiune.
După scopul urmărit, impozitele se grupează în:
-impozite financiare
-impozite de ordine
Impozitele financiare se instituie în scopul realizării de venituri pentru stat.
Impozitele de ordine vizează, în primul rând, limitarea unor acțiuni, atingerea unui scop în politica guvernului, având un caracter nefiscal ( ex. Impozitul pe celibat ce urmărea stimularea natalității)
După frecvența cu care se realizează, impozitele pot fi:
-permanente, adică se stabilesc și percep cu o anumită regularitate (lunar, trimestrial)
-incidente (întâmplătoare), care se instituie și se încasează o singură dată, în momentul producerii actului generator (taxa vamală, taxa timbru pentru vânzări-cumpărări)
Clasificarea în funcție de raza de aplicare sau instituția care le administrează, împarte impozitele și taxele în impozite de stat (ale bugetului statului) și impozite și taxe locale (ale bugetelor locale).
Începând cu Legea 69/1992 privind autonomia locală și a Legii nr.10/1994 privind finanțele publice, s-a trecut la promovarea politicii de creștere a autonomiei locale, prin creșterea gradului de finanțare a bugetelor localităților din surse proprii, prin legile anuale de aprobare a bugetului s-au produs modificări în lista impozitelor și taxelor locale, în sensul sporirii acestora prin diminuarea celor ce alimentează bugetul de stat. Aceasta, pornind de la premiza că autonomia în conducere și în realizarea dezvoltării locale nu se poate fără o autonomie financiară, fără asigurarea resurselor financiare necesare realizării obiectivelor economice, social-culturale și administrativ gospodărești ale localităților.
Astfel , începând cu anul 1993, o serie de venituri din impozite și taxe au trecut de la bugetul de stat la bugetele locale. Acestea sunt:
-taxa asupra mijloacelor de transport deținute de personele juridice
-taxa pentru examinarea conducătorilor de autovehicule, eliberarea permiselor de conducere și alte venituri privind circulația pe drumurile publice.
Impozitele și taxele care formează veniturile proprii ale bugetelor locale sunt:
1.Impozitul pe profit de la regiile autonome subordonate
2.30% din taxele pentru obținerea licențelor de transport (potrivit HG 223/1992)
Impozitele și taxele de la populație:
impozitele pe veniturile liber-profesioniștilor, meseriașilor și altor persoane fizice independente și asociații familiale
la populație impozitul pe clădirile și terenurile ocupate de clădiri și alte construcții
taxe asupra mijloacelor de transport deținute de persoanele fizice
taxe de timbru asupra succesiunilor și alte taxe de timbru de la populație
alte impozite și taxe de la populație
Impozitul pe venitul agricol
Alte impozite directe:
taxe pentru folosirea terenurilor proprietate de stat
impozitul pe venitul realizat de persoanele fizice și juridice nerezidente
impozitul pe clădiri și terenurile ocupate de clădiri și alte construcții de la persoanele juridice
taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoanele juridice
alte încasări de impozite directe
Impozitul pe spectacole
Alte impozite indirecte:
taxe de timbru de la persoanele juridice
alte încasări din impozite indirecte
CAPITOLUL I
IMPUNEREA ȘI CUANTUMUL
IMPOZITELOR SI TAXELOR LOCALE
Asieta impozitelor și taxelor locale este expresia ansamblului măsurilor întreprinse de către organele fiscale pentru stabilirea obiectului impozabil, dimensionarea mărimii impozitului și perceperea la bugetul local al impozitelor și taxelor.
Stabilirea obiectului impozabil presupune constatarea existenței materiei impozabile și evaluarea acesteia.
Practica evaluării materiei impozabile a consacrat metoda evaluării indirecte, întemeiată pe prezumție și metoda evaluării directe, ce se bazează pe probe.
Metoda evaluării indirecte se poate practica în următoarele variante :
-evaluarea pe baza semnelor sau a indiciilor exterioare ale obiectelor impozabile ;
-evaluarea forfetară
-evaluarea administrativă.
Prima variantă se aplică mai ales în cazul impozitelor reale și constă în stabilirea cu aproximație a valorii obiectului impozabil de natura pământului, a clădirii, activității industriale etc.,fără să țină seama de situația persoanei care deține obiectul respectiv.
Astfel, pentru impozitul funciar, evaluarea obiectului impozabil care este pământul ține seama de suprafața de teren și zona în care este amplasată, numărul uneltelor utilizate pentru exploatarea acestuia, cantitatea de sămanța utilizată, arenda practicabilă și alte elemente. În cazul impozitului pe clădiri, se pot avea în vedere numărul de camere și destinația acestora, numărul coșurilor de fum, nr. de ferestre și de uși, aspectul exterior, chiria prezumată.
Metoda are avantajul că este simplă și puțin costisitoare, dar conduce la o impunere aproximativă, ce se poate reflecta negativ asupra echității fiscale.
De aceea, în perioada actuală metoda se folosește mai rar, față de perioada când impozitele de tip real erau predominante.
Prin metoda forfetară, organele fiscale, în acord cu subiectul impozitului, atribuie o anumită valoare obiectului impozabil, fără a avea pretenția de exactitate.
Evaluarea administrativă se realizează pe baza datelor sau a elementelor de care dispune aparatul fiscal în propriile evidențe. Valoarea stabilită de către fisc este comunicată subiectului impozitului, care are dreptul la contestație, atunci când consideră că evaluarea a fost exagerată. În acest scop, contestația trebuie să fie însoțită de argumentele necesare.
Metoda evaluării directe are două variante de aplicare, realizându-se pe baza declarației unei terțe persoane sau pe baza declarației contribuabilului.
Metoda declarației unei terțe persoane se foloseșete în cazul veniturilor salariale care se declară de către angajatori ,a celor din chirii sau a altor venituri care nu se includ în categoria impozitelor și taxelor locale.
O metodă foarte utilizată în cadrul impozitelor și taxelor locale este evaluarea pe baza decrației contribuabilului. Această metodă se folosește atunci când subiecții plătitori ai impozitelor sunt obligați să țină o evidență cu privire la veniturile și cheltuielile ocazionate de activitățile desfășurate, să întocmească un bilanț fiscal și să prezinte declarații specifice, din care să rezulte venturile sau averile aflate sub incidența fiscalității.
Pe baza declarației primite, organele fiscale procedează la stabilirea mărimii materiei impozabile, uzându-se de prezumția sincerității contribuabililor.
Această modalitate de evaluare are cea mai largă aplicabilitate, dar practica evidențiază faptul că nu sunt puține cazurile de sustragere de la impunere a unei mari părți din materia impozabilă.
De aici rezultă necesitatea ca metoda să fie îmbinată și cu un control adecvat, exercitat de către organele fiscale.
Am menționat în cadrul primei metode faptul că un rol important în stabilirea impozitelor și taxelor locale îl au zona și rangul localității respective și acești termeni au următoarele semnificații.
Expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) rangul unei localități – rangul atribuit unei localități conform legii;
b) zone din cadrul localității – zone stabilite de consiliul local, în funcție de poziția terenului față de centrul localității, de rețelele edilitare, precum și de alte elemente specifice fiecărei unități administrativ-teritoriale, conform documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, registrelor agricole, evidențelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau altor evidențe agricole sau cadastrale care pot afecta valoarea terenului.
Pentru identificarea localităților și încadrarea acestora pe ranguri de localități se au în vedere, cumulativ, prevederile:
– Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 2/1968;
– Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a IV-a – Rețeaua de localități, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 24 iulie 2001, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 351/2001.
Ierarhizarea funcțională a localităților urbane și rurale, potrivit prevederilor Legii nr. 351/2001, este următoarea:
a) rangul 0 – Capitala României, municipiu de importanță europeană;
b) rangul I – municipii de importanță națională, cu influența potențială la nivel european;
c) rangul II – municipii de importanță interjudețeană, judeteană sau cu rol de echilibru în rețeaua de localități;
d) rangul III – orașe;
e) rangul IV – sate reședință de comune;
f)rangul V – sate componente ale comunelor și sate aparținând municipiilor și orașelor.
Localităților componente ale orașelor și municipiilor li se atribuie aceleași ranguri cu cele ale orașelor și ale municipiilor în al căror teritoriu administrativ se află, potrivit prevederilor Legii nr. 2/1968.
Delimitarea zonelor și stabilirea numărului acestora, atât în intravilanul, cât și în extravilanul localităților, se stabilesc prin hotărârile adoptate de către consiliile locale potrivit art. 247 lit. b) din Codul fiscal, în funcție de poziția terenului față de centrul localității, de rețelele edilitare, precum și de alte elemente specifice fiecărei unități administrativ-teritoriale, pe baza documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, a registrelor agricole, a evidențelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau a oricăror alte evidențe agricole sau cadastrale.
Numărul zonelor din intravilanul localităților poate fi egal sau diferit de numărul zonelor din extravilanul localităților.
Identificarea zonelor atât în intravilanul, cât și în extravilanul localităților se face prin literele: A, B, C si D.
În cazul în care la nivelul unității administrativ-teritoriale se impun modificări ale delimitării zonelor, consiliile locale pot adopta hotărâri în acest sens numai în cursul lunii Mai pentru anul fiscal următor. Neadoptarea de modificări ale delimitării zonelor în cursul lunii Mai corespunde opțiunii consiliilor locale respective de menținere a delimitării existente a zonelor pentru anul fiscal următor.
Dacă în cursul anului fiscal se modifică rangul localităților ori limitele intravilanului/extravilanului, după caz, impozitul pe clădiri, în cazul persoanelor fizice, precum și impozitul pe teren, atât în cazul persoanelor fizice, cât și al celor juridice, se modifică potrivit noii ierarhizări a localității sau noii delimitări a intravilanului/ extravilanului, după caz, începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor.
În situația în care apar modificările precizate mai sus impozitul pe clădiri și impozitul pe teren datorate se determină, din oficiu, de către compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale, fără a se mai depune o nouă declarație fiscală, după ce în prealabil le-a fost adusă la cunoștință contribuabililor modificarea rangului localității sau a limitelor intravilanului/extravilanului, după caz.
Pentru asigurarea unei stabilități în ceea ce privește delimitarea zonelor, se recomandă ca aceasta să aibă caracter multianual.
În cazul în care numărul de zone din intravilan este același cu numărul de zone din extravilan, se utilizează următoarea corespondență:
a) zona A din intravilan are corespondent zona A din extravilan;
b) zona B din intravilan are corespondent zona B din extravilan;
c) zona C din intravilan are corespondent zona C din extravilan;
d) zona D din intravilan are corespondent zona D din extravilan.
La unitățile administrativ-teritoriale în cazul cărora elementele specifice permit delimitarea a mai puțin de 4 zone, consiliile locale pot face aceasta, numai după cum urmează:
a) în cazul în care delimitează 3 zone, acestea sunt: zona A, zona B și zona C;
b) în cazul în care delimitează 2 zone, acestea sunt: zona A și zona B;
c) în cazul în care delimitează o singură zonă, aceasta este zona A.
În cazurile în care numărul de zone din intravilan este diferit de numărul de zone din extravilan, corespondența dintre zone se face după cum urmează:
a) în intravilan se delimitează doar zona A, iar în extravilan se delimitează zonele: A, B, C și D; pentru acest caz, oricare zonă din extravilan are corespondent numai zona A din intravilan;
b) în intravilan se delimitează zonele: A și B, iar în extravilan se delimitează zonele: A, B, C și D; pentru acest caz, zona A din extravilan are corespondent zona A din intravilan, iar oricare dintre zonele: B, C și D din extravilan au corespondent numai zona B din intravilan;
c) în intravilan se delimitează zonele: A, B și C, iar în extravilan se delimitează zonele: A, B, C și D; pentru acest caz, zona A din extravilan are corespondent zona A din intravilan, zona B din extravilan are corespondent zona B din intravilan, iar oricare dintre zonele C și D din extravilan au corespondent numai zona C din intravilan;
d) în intravilan se delimitează zonele: A, B, C și D, iar în extravilan se delimitează zonele: A, B și C; pentru acest caz, zona A din intravilan are corespondent zona A din extravilan, zona B din intravilan are corespondent zona B din extravilan, iar oricare dintre zonele C și D din intravilan au corespondent numai zona C din extravilan;
e) în intravilan se delimitează zonele: A, B, C și D, iar în extravilan se delimitează zonele A și B; pentru acest caz, zona A din intravilan are corespondent zona A din extravilan, iar oricare dintre zonele B, C și D din intravilan au corespondent numai zona B din extravilan;
f) în intravilan se delimitează zonele A, B, C și D, iar în extravilan se delimitează doar zona A; pentru acest caz, oricare dintre zonele din intravilan au corespondent numai zona A din extravilan.
Pentru aplicarea impozitului pe teren conform Codului fiscal, zonele identificate prin cifre romane au următoarele echivalente: zona I ð zona A, zona II ð zona B, zona III ð zona C și zona IV ð zona D. Aceste echivalente se utilizează și pentru zonele din extravilanul localităților stabilite în anul 2003 pentru anul 2004
I.1IMPOZITUL PE CLĂDIRI
În majoritatea țărilor lumii, clădirile formează unul dintre obiectele cele mai reprezentative ale averii impozabile.
În România, impozitul pe clădiri este un impozit anual, de tip proporțional, așezat asupra clădirilor de orice fel, situate în municipii, orașe comune și sate, indiferent de modul cum sunt folosite și de destinația dată acestora.
Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire către bugetul local al unității administrativ-teritoriale în care este amplasată clădirea.
În cazul unei clădiri, aflată în administrarea sau în folosința, după caz, a altei persoane și pentru care se datorează chirie în baza unui contract de închiriere, impozitul pe clădiri se datorează de către proprietar.
În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spațiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile indiviuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă.
Termenul de clădire potrivit Normelor metodologice ale Codului Fiscal, reprezintă orice construcție care servește la adăpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalații și de alte asemenea.
Impozitul pe clădiri se datorează bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde este situată clădirea.
Persoanele fizice și persoanele juridice, pentru clădirile de orice fel pe care le dețin în proprietate, indiferent unde sunt situate acestea în România, datorează impozit pe clădiri, cu următoarele excepții:
a) contribuabilii sunt scutiți de la această obligație;
b) pentru clădirile pe care le dețin în proprietate nu se datoreaza acest impozit.
Identificarea proprietăților atât în cazul clădirilor, cât și în cel al terenurilor cu sau fără construcții, situate în intravilanul localităților rurale și urbane, precum și identificarea domiciliului fiscal al contribuabililor se fac potrivit Codului de procedură fiscală aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
Fiecare proprietate situată în intravilanul localităților se identifică prin adresa acesteia, individualizată prin denumirea proprie a străzii și a numărului de ordine atribuit după cum urmează:
a) pe partea stângă a străzii se începe cu numărul 1 și se continuă cu numerele impare, în ordine crescătoare, până la capătul străzii;
b) pe partea dreaptă a străzii se începe cu numarul 2 și se continuă cu numerele pare, în ordine crescătoare, până la capătul străzii.
În cazul blocurilor de locuințe, precum și în cel al clădirilor alipite situate în cadrul aceleiași curți – lot de teren, care au un sistem constructiv și arhitectonic unitar și în care sunt amplasate mai multe apartamente, adresa domiciliului fiscal.
Sunt considerate clădiri distincte, având elemente proprii de identificare a adresei potrivit alin. anterioare, după cum urmează:
a) clădirile distanțate spațial de celelalte clădiri amplasate în aceeași curte – lot de teren, precum și clădirile legate între ele prin pasarele sau balcoane de serviciu;
b) clădirile alipite, situate pe loturi alăturate, care au sisteme constructive si arhitectonice diferite – fațade și materiale de construcție pentru pereții exteriori, intrări separate din stradă, curte sau grădina – și nu au legături interioare.
Adresa domiciliului fiscal al oricărui contribuabil, potrivit prevederilor prezentului punct, se înscrie în registrul agricol, în evidențele compartimentelor de specialitate ale autorităților administrației publice locale, precum și în orice alte evidențe specifice cadastrului imobiliar-edilitar.
La elaborarea și aprobarea nomenclaturii stradale se au în vedere prevederile Ordonanței Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 30 august 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 48/2003.
Fiecare proprietate situată în extravilanul localităților, atât în cazul clădirilor, cât și în cel al terenurilor cu sau fară construcții, se identifică prin numărul de parcelă, acolo unde aceasta este posibil, sau prin denumirea punctului, potrivit toponimiei/denumirii specifice zonei respective, astfel cum este înregistrată în registrul agricol.
În cazul în care clădirea este administrată sau folosită de alte persoane decât titularul dreptului de proprietate și pentru care locatarul sau concesionarul datorează chirie ori redevența în baza unui contract de închiriere, locațiune sau concesiune, după caz, impozitul pe clădiri se datorează de către proprietar, potrivit titlului IX Taxe speciale din Codul fiscal.
Pentru aplicarea impozitului pe clădiri conform Codului fiscal se identifică următoarele situații:
a) clădire aflată în proprietate comună, dar fiecare dintre contribuabili au determinate cotele-părți din clădire, caz în care impozitul pe clădiri se datorează de fiecare contribuabil proporțional cu partea din clădire corespunzătoare cotelor-părți respective;
b) clădire aflată în proprietate comună, dar fără să aibă stabilite cotele-părți din clădire pe fiecare contribuabil, caz în care impozitul pe clădiri se împarte la numărul de coproprietari, fiecare dintre aceștia datorând în mod egal partea din impozit rezultată în urma împărțirii.
I.1.1 Calculul impozitului pe clădiri pentru persoanele fizice
În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare la valoarea impozabilă a clădirii.
Cota de impozitare este de 0,2% pentru clădirile situate în mediul urban și de 0,1% pentru clădirile din mediul rural.
Valoarea impozabilă a unei clădiri se determină prin înmulțirea suprafeței desfășurate a clădirii, exprimată în metri pătrați, cu valoarea corespunzătoare/mp stabilită prin lege. Această valoare este diferențiată în funcție de materialele prin care sunt executate construcții, dotarea cu instalații (apă, canal, electrice, încălzire etc.),dacă fac parte din corpul principal sau sunt anexe, dacă sunt construcții la suprafată, demisol sau subsol. Pentru anul 2004 aceste valori sunt stabilite prin L.36 și se prezintă astfel:
Tabel 1
Suprafața contruită desfășurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, loggiilor sau ale celor situate la subsol, exceptând suprafețele podurilor care nu sunt utilizate ca locuință și suprafețele scărilor și teraselor neacoperite.
Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de amplasarea clădirii, prin înmulțirea sumei determinate conform tabelului de mai sus cu coeficientul de corecție corespunzător, prevăzut în următorul tablel:
Tabel 2
În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente, ceficientul de corecție prevăzut la alin. anterior se reduce cu 0,10.
În cazul unei clădiri finalizate înainte de 1 ianuarie 1951, valoarea impozabilă se reduce cu 15%.
În cazul unei clădiri finalizate după 31 decembrie 1950 și înainte de 1 ianuarie 1978, valoarea impozabilă se reduce cu 5%.
Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafața construită desfășurată a clădirii se determină prin înmulțirea suprafeței utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,20.
Exemplul nr.1
Exemplu de calcul pentru impozitul pe clădiri aferent anului 2004, în cazul unei case de locuit proprietatea unei persoane fizice.
Date despre clădire:
rangul orașului Rașnov, care aparține județului Brașov, este rangul III
teritoriul este în intravilan
zona în cadrul localității: B
Se determină suprafața construită desfășurată a clădirii:
suprafața locuită = 130 mp
cameră la subsol = 28 mp
anexă cărămidă = 58 mp
anexă lemn = 86 mp
pivniță = 20 mp
Se aplică coeficientul de corecție de 1,10% pentru un oraș de rangul III.
suprafața locuită = 130 x 5.830.000 = 757.900.000
cameră subsol = 29 x 4.372.500 = 126.802.500
anexă cărămidă = 58 x 990.000 = 57.420.000
anexă lemn = 86 x 550.000 = 47.300.000
pivniță = 26 x 2.915.000 = 58.300.000
TOTAL 1.047.722.500
Deoarece anul contrucției casei este anul 1900, se face o reducere de 15 %.
1.047.722.500 x 15% = 157.158.375
1.047.722.500 – 157.158.375 = 890.564.125
890.564.125 x 0,2% = 1.781.000 lei impozit pe clădire
Există posibilitatea achitării impozitului în 4 rate egale, respectiv 445.250 lei
rata 1 până la 15 martie inclusiv
rata 2 până la 15 iunie inclusiv
rata 3 până la 15 septembrie inclusiv
rata 4 până la 15 noiembrie inclusiv
Exemplul nr.2
Exemplu pentru calculul impozitului pe apartament cu 2 camere situat într-un cartier din zona A:
Date despre clădire:
rangul orașului Rașnov, care aparține județului Brașov, este rangul III
teritoriul este în intravilan
zona în cadrul localității: A
Se aplică coeficient de corecție pentru zona A, respectiv 1,15 %
5.300.000 x 1,15 % = 6.095.000 lei
56 mp x 6.095.000 = 341.320.000 lei
341.320.000 x 0,2 % = 682.640 lei
Valoarea impozitului pentru acest apartament este de 682.640 lei.
Exemplul nr.3
Exemplu pentru calculul impozitului unui apartament cu 2 camere situat într-un cartier din zona B:
Date despre clădire:
rangul orașului Rașnov, care aparține județului Brașov, este rangul III
teritoriul este în intravilan
zona în cadrul localității: B
Se aplică coeficient de corecție pentru zona B respectiv 1,10%.
5.300.000 x 1,10 % = 5.830.000 lei
53 mp x 5.830.000 = 308.990.000 lei
308.990.000 lei x 0,2% = 617.980 lei
Majorarea impozitului datorat de persoanele fizice ce dețin mai multe clădiri
Dacă o persoană fizică are în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuință, care nu sunt închiriate unei alte persoane, impozitul pe clădiri se majorează după cum urmează:
a)cu 15% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
b)cu 50% pentru cea de-a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
c)cu 75% pentru cea de-a treia clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
d)cu 100% pentru cea de-a patra clădire și următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.
În cazul deținerii a două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determină în funcție de ordinea în care proprietățile au fost dobândite, așa cum rezultă din documentele ce atestă calitatea de proprietar.
Persoanele fizice care dețin mai multe clădiri utilizate ca locuință au obligația să depună o declarație specială la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în raza cărora își au domiciliul, precum și la cele în raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora. Modelul declarației speciale va fi cel prevăzut prin norme Metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.
I.1.2 Calculul impozitului datorat de persoanele juridice
În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.
Cota de impozit se stabilește prin hotărâre a consiliului local și poate fi cuprinsă între 0,5% și 1%, inclusiv.
Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitate proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare.
În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%.
În cazul unei clădiri care a fost reevaluată conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar a clădirii este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului imediat după reevaluare.
În cazul unei clădiri care a fost dobândită înainte de 1 ianuarie 1998 și care după aceasta dată nu a fost reevaluată, cota impozitului pe clădiri este stabilită de consiliul local între 5% și 10% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii, până la data primei reevaluări, înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice.
În cazul unei clădiri ce face obiectul unui contract de leasing financiar se aplică următoarele reguli:
a)impozitul pe clădire se datorează de proprietar;
b)valoarea care se ia în considerare la calculul impozitului pe clădiri este valoarea clădirii înregistrată în contractul de leasing financiar
Impozitul pe clădiri se aplică pentru orice clădire deținută de o persoană juridică aflată în funcțiune, în rezervă sau în conservare, chiar dacă valoarea sa a fost recuperată integral pe calea amortizării.
I.1.3 Dobândirea, înstrăinarea și modificarea clădirilor.
În cazul unei clădiri care a fost dobândită sau construită de o persoană în cursul anului, impozitul pe clădire se datorează de către persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită sau construită.
În cazul unei clădiri care a fost înstrăinată, demolată sau distrusă, după caz, în cursul anului, impozitul pe clădire încetează a se mai datora de persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost înstrăinată, demolată sau distrusă.
În cazurile prevăzute la ultimul și penultimul aliniat, impozitul pe clădiri se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane.
În cazul extinderii, îmbunătățirii, distrugerii parțiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente, impozitul pe clădire se recalculează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost finalizată modificarea.
Orice persoană care dobândește sau contruiește o clădire are obligația de a depune o declarație de impunere la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau construirii.
Orice persoană care extinde, îmbunătățește, demolează, distruge sau modifică în alt mod o clădire existentă are obligația să depună o declarație în acest sens la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile de la data la care s-au produs aceste modificări.
I.2 IMPOZITUL PE TEREN
În categoria impozitelor reale percepute la bugetele locale din România se include și impozitul pe teren, care este un impozit anual, stabilit în sumă fixă pe metru pătrat de teren, diferențiat pe trei categorii de localități și pe patru zone pentru mediul urban respectiv, două zone pentru comune.
Toate persoanele care au în proprietate teren în România datorează pentru acesta un impozit care se varsă bugetului local al unității administrativ teritoriale unde este situat terenul.
În cazul unui teren, aflat în adminstrarea sau în folosința, după caz a altei persoane și pentru care se datorează chirie/arendă în baza unui contract de închiriere, arendare, impozitul pe teren se datorează de către proprietar.
În cazul terenului care este deținut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietăților în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.
Pentru terenurile pe care le dețin în proprietate în România, persoanele fizice și persoanele juridice, în calitatea acestora de contribuabili, datorează un impozit anual, stabilit în limitele și în condițiile Codului fiscal și ale Normelor Metodologice, oriunde ar fi situate aceste terenuri, în comune, în orașe sau în municipii, atât pentru cele din intravilan, cât și pentru cele din extravilan.
Se consideră proprietari de terenuri și acei contribuabili cărora, în condițiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 18/1991, și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, li s-a constituit ori reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole sau forestiere, după caz, de la data punerii în posesie constatată prin procese-verbale, fișe sau orice alte documente de punere în posesie întocmite de comisiile locale, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, chiar dacă nu este emis titlul de proprietate.
În cazul în care terenul este închiriat, concesionat sau arendat în baza unui contract de închiriere, de concesiune ori de arendare, după caz, impozitul pe teren se datorează de proprietarul său.
I.2.1 Calculul impozitului pe teren
Impozitul pe teren se stabilește luând în calcul numărul de metri pătrați de teren, rangul localității în care este amplasat terenul și zona și/sau categoria de folosința a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.
În cazul unui teren amplasat în intravilan, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea numărului de metri pătrați ai terenului cu suma corespunzătoare prevazută în următorul tabel:
Tabel 3
În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul pe teren se stabilește după cum urmează:
prin înmultirea numărului de metri pătrați de teren cu suma corespunzătoare prevăzută în aliniatul următor
prin înmulțirea rezultatului de la punctual a) cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut în tabelul al doilea.
Numărul de metri pătrați de teren se înmulțește cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:
Tabel 4
Suma stabilită conform aliniatului de mai sus se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător, prevăzut în următorul tabel:
Tabel I.1.5
În cazul unui teren amplasat în extravilan, indiferent de rangul localității, categoria de folosință și zona unde este situat, impozitul pe teren este de 10.000 lei/h.
Exemplu 1
Exemplul de calcul privind impozittul pe teren aferent anului 2004, în cazul unui teren amplasat în intravilan având categoria de folosință ,, terenuri cu construcții ‘.
Se determină suprafața pentru care se datorează impozit pe teren : din suprafața terenului deținut în proprietate se scade suprafața construită la sol, respectiv :
598 mp-56 mp = 542 mp
Se determină impozitul pe teren:
Impozitul pe terenurile amplasate în intrvilan – terenuri cu construcții, se identifică suma corespunzătoare unui teren amplasat în zona A din localitatea care are rangul 0 respectiv : 6525 lei/mp.
Suprafața de teren pentru care se datorează impozitul pe teren se înmulțește cu suma stabilită:
542 mp x 6.525 lei/ mp = 3.536.550 lei.
Pentru anul fiscal 2003-2004 Consiliul Local Râșnov a hotărât majorarea impozitului pe teren cu 25%.
3.536.550 x 25% = 884.138 lei
Se rotunjește la suma de 884.000 lei
884.000 + 3.536.550 = 4.420.550 lei.
I.2.2 Dobândiri și transferuri de teren, precum și alte modificări aduse terenului.
Pentru un teren dobândit de o persoană în cursul unui an, impozitul pe teren se datorează la data de întâi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobândit.
Pentru orice operațiune juridică efectuată de o persoană în cursul unui an, care are ca efect transferul dreptului de proprietate asupra unui teren, persoana încetează a mai datora impozitul pe teren începând cu prima zi a lunii următoare celei în care fost efectuat transferul dreptului de proprietate asupra terenului.
În cazurile prezentate mai sus, impozitul pe teren se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane.
Dacă încadrarea terenului în funcție de poziție și categorie de folosință se modifică în cursul unui an sau în cursul anului intervine un eveniment care modifică impozitul datorat pe teren, impozitul datorat se modifică începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a intervenit modificarea.
Dacă în cursul anului se modifică rangul unei localități, impozitul pe teren se modifică pentru întregul teren situat în intravilan corespunzător noii încadrări a localității, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a intervenit această modificare.
Orice persoană care dobândește teren are obligația de a depune o declarație privind achiziția terenului la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data achiziției.
Orice persoană care modifică folosința terenului are obligația de a depune o declarație privind modificarea folosinței acestuia la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data modificării folosinței.
I.3 TAXA ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT
Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datorează o taxă anuală pentru mijlocul de transport.
Taxa prevazută mai sus, denumită în continuare taxa asupra mijloacelor de transport, se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de locator.
I.3.1 Calculul taxei
Taxa asupra mijloacelor de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport.
În cazul oricăruia dintre următoarele mijloace de transport cu tracțiune mecanică, taxa asupra mijlocului de transport se calculează în funcție de capaciatea cilindrică a acestora, prin înmulțirea fiecărui 500cm 3 sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:
Tabel 6
În cazul unui ataș, taxa pe mijlocul de transport este de 50% din taxa pentru motocicletele, motoretele și scuterele respective.
În cazul unui autovehicul de transport marfă cu masa totală autorizată de peste 12 tone, taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespun-zătoare din tabelul următor:
Tabel 7
În cazul unei combinații de autovehicule ( un autovehicul articulat sau tren rutier) de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone, taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor:
Tabel 8
În cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de autovehicule prevăzută la aliniatul anterior, taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor:
Tabel 9
În cazul mijloacelor de transport pe apă, taxa pe mijlocul de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor:
Tabel 10
Se înțelege astfel,capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată a unui mijloc de transport, prin factura de achiziție sau un alt document similar.
Exemplu 1 :
Exemplu de calcul privind taxa asupra mijloacelor de transport aferentă anului 2004, în cazul unei Dacii cu o capacitate cilindrică de 1289 cm3.
Se determină nr. de fracțiuni a 500 cm3 : capacitatea cilindrică a autoturismului se împarte la 500 cm3, respectiv : 1289 : 500 = 2,578
Se ia cu aproximație 3 fracțiuni.
3 x 65.000 = 195.000 lei
Conform hotărârii consiliului local pentru anul 2004 taxa auto se mărește cu 25%.
195.000 x 25% = 48.750 lei
48.750 + 195.000 = 243 750 lei
I.3.2 Dobândiri și transferuri ale mijloacelor de transport
În cazul unui mijloc de transport dobândit de o persoană în cursul unui an, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de o persoană de la data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost dobândit.
În cazul unui mijloc de transport care este înstrăinat de o persoană în cursul unui an sau este radiat din evidența fiscală a compartimentului de specialitate al autorității de administrație publică locală, taxa asupra mijlocului de transport încetează să se mai datoreze de acea persoană începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidența fiscală.
În cazurile prevăzute mai sus, taxa asupra mijloacelor de transport se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane.
Orice persoană care dobândește/transferă un mijloc de transport sau își schimbă domiciliul/sediul/punctul de lucru are obligația de a depune o declarație cu privire la mijlocul de transport la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale pe a cărei rază teritorială își are domiciliul/ sediul/ punctul de lucru în termen de 30 de zile inclusiv, de la modificarea survenită.
I.4 TAXA PENTRU ELIBERAREA CERTIFICATELOR,
AVIZELOR ȘI AUTORIZAȚIILOR
Orice persoană care trebuie să obțină un certificat, aviz sau altă autorizație prevăzută în prezentul capitol trebuie să plătească taxa menționată în acest capitol la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizația necesară.
Taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor și a autorizațiilor se achită anticipat eliberării acestora.
I.4.1 Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism
Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism în mediul urban, este egală cu suma stabilită de consiliul local în limitele prevăzute în tabelul următor:
Tabel I.1.11
Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru o zonă rurală este egală cu 50% din taxa stabilită mai sus.
I.4.2 Taxa pentru eliberarea de autorizații
– Taxa pentru eliberarea unei autorizații de construire pentru o clădire care urmează a fi folosită ca locuință sau anexa la locuință este egală cu 0,5 % din valoarea autorizată a lucrărilor de contrucții.
– Taxa pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicări topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze și petrol, precum și altor exploatări se calculează înmulțind numărul de metri pătrați de teren afectat de foraj sau de excavație cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 50.000 lei.
– Taxa pentru eliberarea autorizației necesară pentru lucrările de organizare de șantier în vederea realizării unei construcții, care nu sunt incluse în altă autorizație de construire, este egală cu 3% din valoarea autorizată a lucrărilor de organizare de șantier.
– Taxa pentru eliberarea autorizației de amenajare de tabere de corturi, căsuțe sau rulote ori campinguri este egală cu 2% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcție.
– Taxa pentru eliberarea autorizației de construire pentru chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere, situate pe căile și în spațiile publice, precum și pentru amplasarea corpurilor și a panourilor de afisaj, a firmelor și reclamelor este de până la 50.000 lei pentru fiecare metru pătrat de suprafața ocupată de construcție.
– Taxa pentru eliberarea autorizației de construire pentru orice altă construcție decât cele prevăzute în alt alineat este egală cu 1% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcție, inclusiv instalațiile aferente.
– Taxa pentru eliberarea autorizației de desființare, totală sau parțială, a unei construcții este egală cu 0,1% din valoarea impozabilă a construcției, stabilită pentru determinarea impozitului pe clădiri. În cazul desființării parțiale a unei construcții, taxa pentru eliberarea autorizației se modifică astfel încât să reflecte porțiunea din construcție care urmează a fi demolată.
– Taxa pentru prelungirea unui certificat de urbanism sau a unei autorizații de construire este egală cu 30% din cuantumul taxei pentru eliberarea certificatului sau a autorizației inițiale.
– Taxa pentru eliberarea unei autorizații privind lucrările de racorduri și branșamente la rețelele publice de apă, canalizare, gaze ,termice, energie electrică, telefonie și televiziune prin cablu se stabilește de consiliul local și este de până la 75.000 lei pentru fiecare record.
– Taxa pentru avizarea certificatului de urbanism de către comisia de urbanism și amenajarea teritoriului, de către primar sau de structurile de specialitate din cadrul consiliului județean se stabilește de consiliul local în suma de până la 100.000 lei.
– Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală și adresa se stabilește de către consiliile locale în sumă de până la 60.000 lei.
Pentru taxele pentru eliberarea avizelor, autorizațiilor și certificatelor stabilite pe baza valorii autorizate a lucrărilor de construcție, se aplică următoarele reguli:
a)taxa datorată se stabilește pe baza valorii lucrărilor de construcție declarate de persoana care solicită avizul și se plătește înainte de emiterea avizului;
b)în termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcție, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la data la care expiră autorizația respectivă, persoana care a obținut autorizația trebuie să depună o declarație privind valoarea lucrărilor de construcție la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale;
c)până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care se depune situația finală privind valoarea lucrărilor de construcții, compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale are obligația de a stabili taxa datorată pe baza valorii reale a lucrărilor de construcție;
d)până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale a emis valoarea stabilită pentru taxa, trebuie plătită orice suma suplimentară datorată de către persoana care a primit autorizația sau orice sumă care trebuie rambursată de autoritatea administrației publice locale.
În cazul unei autorizații de construire emise pentru o persoană fizică, valoarea reală a lucrărilor de construcție nu poate fi mai mică decât valoarea impozabilă a clădirii stabilită.
Taxa pentru eliberarea autorizațiilor pentru a desfășura o activitate economică și a altor autorizații similare.
– Taxa pentru eliberarea unei autorizații pentru desfașurarea unei activități economice este stabilită de către consiliul local în sumă de până la 100.000 lei, în mediul rural, și de până la 500.000 lei, în mediul urban.
– Taxa pentru eliberarea autorizațiilor sanitare de funcționare se stabilește de consiliul local și este de până la 120.000 lei.
– Taxa pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea planuri, deținute de consiliile locale, se stabilește de către consiliul local și este de până la 200.000 lei.
-Taxa pentru eliberarea certificatelor de producător se stabilește de către consiliile locale și este de până la 500.000 lei.
I.5 TAXA PENTRU FOLOSIREA MIJLOACELOR DE
RECLAMĂ ȘI PUBLICITATE
Orice persoană, care beneficiază de servicii de reclamă și publicitate în România în baza unui contract sau a unui alt fel de înțelegere încheiată cu altă personă, datorează plata taxei cu excepția serviciilor de reclamă și publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă, scrise și audiovizuale.
Această taxa denumită în continuare taxa pentru servicii de reclamă și publicitate, se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia persoana prestează serviciile de reclamă și publicitate.
Taxa pentru servicii de reclamă și publicitate se calculează prin aplicarea cotei taxei respective la valoarea serviciilor de reclamă și publicitate.
Cota taxei se stabilește de consiliul local, fiind cuprinsă între 1% și 3%.
Valoarea serviciilor de reclamă și publicitate cuprinde orice plată obținută sau care urmează a fi obținută pentru serviciile de reclamă și publicitate, cu excepția taxei pe valoarea adăugată.
I.6 TAXA PENTRU AFISAJ ÎN SCOP DE RECLAMĂ ȘI
PUBLICITATE
Orice persoană care utilizează un panou, afisaj sau structura de afisaj pentru reclamă și publicitate într-un loc public datorează plata taxei anuale către bugetul local al autorității administrației publice locale în raza căreia este amplasat panoul, afisajul sau structura de afisaj respectivă.
Valoarea taxei pentru afisaj în scop de reclamă și publicitate se calculează anual, prin înmulțirea numărului de metri pătrați sau a fracțiunii de metri pătrați a suprafeței afisajul pentru reclamă sau publicitate cu suma stabilită de consiliul local, astfel:
a) în cazul unui afisaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economică, suma este de până la 200.000 lei;
b) în cazul oricărui alt panou, afisaj sau structura de afisaj pentru reclamă și publicitate, suma este de până la 150.000 lei.
Taxa pentru afisaj în scop de reclamă și publicitate se recalculează pentru a reflecta numărul de luni sau fracțiunea din luna dintr-un an calendaristic în care se afișeaza în scop de reclamă și publicitate.
Taxa pentru afisajul în scop de reclamă și publicitate se plătește anual, anticipat sau trimestrial, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie si 15 noiembrie, inclusiv.
Consiliile locale pot impune persoanelor care datorează taxa pentru afisaj în scop de reclamă și publicitate să depună o declarație anuală la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale.
I.7 IMPOZITUL PE SPECTACOLE
Orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiție sportivă sau altă activitate distractivă în România are obligația de a plăti impozitul pe spectacole, impozit care se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia are loc manifestarea artistică, competiția sportivă sau altă activitate distractivă.
I.7.1Calculul impozitului pe spectacole
Cu mici excepții impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor.
Cota de impozit se determină după cum urmează:
a) în cazul unui spectacol de teatru, ca de exemplu o piesa de teatru, balet,opera,opereta, concert filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentare unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiție sportivă internă sau internațională, cota de impozit este egală cu 2%;
b) în cazul oricărei alte manifestări artistice decât cele enumerate anterior cota de impozit este egală cu 5%.
Suma primită din vânzarea biletelor de intrare sau a abonamentelor nu cuprinde sumele plătite de organizatorul spectacolului în scopuri caritabile, conform contractului scris în vigoare înaintea vânzării biletelor de intrare sau a abonamentelor.
Pesoanele care datorează impozitul pe spectacole stabilit în conformitate cu Codul Fiscal au obligația de:
a) a înregistra biletele de intrare și /sau abonamentele la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale care își exercită autoritatea asupra locului unde are loc spectacolul;
b) a anunța tarifele pentru spectacol în locul unde este programat sa aibă loc spectacolul, precum și în orice alt loc în care se vând bilete de intrare și/sau abonamente;
c) a preciza tarifele pe biletele de intrare și/sau abonamente și de a nu încasa sume care depășesc tarifele precizate pe biletele de intrare și/sau abonamente;
d) a emite un bilet de intrare și/sau abonament pentru toate sumele primite de la spectatori;
e) a asigura, la cererea compartimentului de specialitate al autorității administrației publice locale, documentele justificative privind calculul și plata impozitului pe spectacole;
f) a se conforma oricăror alte cerințe privind tipărirea, înregistrarea, avizarea, evidența și inventarul biletelor de intrare și al abonamentelor, care sunt precizate în normele elaborate în comun de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor, contrasemnate de Ministerul Culturii și Cultelor și Agenția Națională pentru Sport.
I.8 REGULI SPECIALE PENTRU VIDEOTECI ȘI
DISCOTECI
În cazul unei manifestări artistice sau al unei activități distractive care are loc într-o videotecă sau discotecă, impozitul pe spectacole se calculează pe baza suprafeței incintei .
Impozitul pe spectacole se stabilește pentru fiecare zi de manifestare artistică sau de activitate distractivă, prin înmulțirea numărului de metri pătrați ai suprafeței incintei videotecii sau dicotecii cu suma stabilită de consiliul local astfel:
a) în cazul videotecilor, suma este de până la 1.000;
b) în cazul discotecilor, suma este de până la 2.000 lei.
Impozitul pe spectacole se ajustează prin înmulțirea sumei stabilite potrivit alin. anterior, cu coeficientul de corecție corespunzător, precizat în tabelul următor:
Tabel 12
Persoanele care datorează impozitul pe spectacole, au obligația de depune o declarație la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale privind locale privind spectacolele programate pe durata unei luni calendaristice.
Declarația se depune până la data de 15, inclusiv, a lunii precedente celei în care sunt programate spectacolele respective.
I.9 TAXA HOTELIERĂ
Consiliul local poate institui o taxă pentru șederea într-o unitate de cazare, într-o localitate asupra căreia consiliul local își exercita autoritatea, dar numai dacă taxa se aplică conform Codului Fiscal.
Taxa pentru șederea într-o unitate de cazare, denumită în continuare taxa hotelieră, se încasează de către persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, o dată cu luarea în evidență a persoanelor cazate.
Unitatea de cazare are obligația de a vărsa taxa colectată la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia este situată aceasta.
Calculul taxei
Taxa hotelieră se calculează prin aplicarea cotei stabilite la tarifele de cazare practicate de unitățile de cazare.
Cota taxei se stabilește de consiliul local și este cuprinsă între 0,5% și 5%.
În cazul unităților de cazare amplasate într-o stațiune turistică, cota taxei poate varia în funcție de clasa cazării în hotel.
Taxa hotelieră se datorează pentru întreaga perioada de ședere, cu excepția cazului unităților de cazare amplasate într-o stațiune turistică, atunci când taxa se datorează numai pentru o singura noapte, indiferent de perioada reală de cazare.
I.10 TAXE SPECIALE
Pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice, consiliile locale, județene și Consiliului General al Municipiului București, după caz, pot adopta taxe speciale.
Domeniile în care consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot adopta taxe speciale pentru serviciile publice locale, precum și cuantumul acestora se stabilesc în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanțele publice locale.
I.11 ALTE TAXE LOCALE
Consiliile locale sau consiliile județene pot institui o taxă zilnică de până la 100.000 lei pentru utilizarea temporară a locurilor publice și pentru vizitarea muzeelor, a caselor memoriale sau a monumentelor istorice, de arhitectură și arheologice.
Consiliul local sau consiliul județean poate institui taxe zilnice de până la 100.000 lei pentru deținerea sau utilizarea echipamentelor destinate în scopul obținerii de venit. Taxa se aplică claselor de echipamente precizate de consiliul local.
Consiliul local poate stabili o taxă anuală de până la 300.000 lei pentru fiecare din următoarele vehicule le
1. autocositoare;
2. autoexcavator (excavator pe autosașiu);
3. autogreder sau autogreper;
4. buldozer pe pneuri;
5. compactor autopropulsat;
6. excavator cu racleți pentru săpat șanturi, excavator cu rotor pentru săpat
șanturi sau excavator pe pneuri;
7. freza autopropulsată pentru canale sau pentru pământ stabilizat;
8. freza rutieră;
9. încărcător cu o cupă pe pneuri;
10. instalație autopropulsată de sortare-concasare;
11. macara cu greifer;
12. macara mobilă pe pneuri;
13. macara turn autopropulsata;
14. mașina autopropulsată pentru oricare din următoarele:
a) lucrări de terasamente;
b) construcția și întreținerea drumurilor;
c) decopertarea îmbrăcăminții asfaltice la drumuri;
d) finisarea drumurilor;
e) forat;
f) turnarea asfaltului;
g) înlăturarea zăpezii;
15. sașiu autopropulsat cu ferăstrău pentru tăiat lemne;
16. tractor pe pneuri;
17. troliu autopropulsat;
18. utilaj multifuncțional pentru întreținerea drumurilor;
19. vehicul pentru pompieri pentru derularea furtunurilor de apă;
20. vehicul pentru măcinat și compactat deșeuri;
21. vehicul pentru marcarea drumurilor;
22. vehicul pentru tăiat și compactat deșeuri.
Taxele prevăzute se calculează și se plătesc în conformitate cu procedurile elaborate de consiliul local.
CAPITOLUL II
SCUTIRI ȘI FACILITĂȚI
Facilitățile fiscale cuprind: scutiri, reduceri și amânări sau eșalonări la plata impozitului și a majorărilor de întârziere.
Trebuie remarcat faptul că în timp ce scutirile și reducerile de impozit sunt precizate în mod expres, amânările sau eșalonările sunt menționate doar ca o posibilitate, fiind de competența Consiliilor Locale și Consiliilor Județene, care le acordă numai în cazuri temeinic justificate.
II.1 SCUTIRI LA PLATA IMPOZITULUI PE CLĂDIRI
În majoritatea țărilor lumii, clădirile formează unul dintre obiectele cele mai reprezentative ale averii impozabile.
În România, impozitul pe clădiri este un impozit anual, de tip proporțional, așezat asupra clădirilor de orice fel, situate în municipii, orașe comune și sate, indiferent de modul cum sunt folosite și de destinația data acestora.
Facilitățile fiscale aferente impozitului pe clădiri cupind scutirile practicate, reducerea de impozit, precum și eșalonările sau amânările de plăți, reducerile sau scutirile de plată a majorărilor de întârziere.
Următoarele categorii de clădiri beneficiază de scutiri de la plata impozitului:
– clădirile instituțiilor publice și clădirile care fac parte din domeniul public și privat al unei unități administrativ-teritoriale, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;
– clădirile care, potrivit legislației în vigoare, sunt considerate monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee sau case memoriale, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;
– clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute de lege și părțile lor componente locale, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;
– clădirile instituțiilor de învățământ preuniversitar sau universitar, autorizate provizoriu sau acreditate, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;
– clădirile unităților sanitare de interes național care nu au trecut în patrimoniul autorităților locale;
– clădirile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;
– clădirile aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", atribuite conform legii;
– construcțiile și amenajările funerare din cimitire, crematorii;
– clădirile sau construcțiile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii;
– clădirile trecute în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale în lipsa de moștenitori legali sau testamentari;
– oricare dintre următoarele construcții speciale:
a) sonde de țiței, gaze, sare;
b) platforme de foraj marin;
c) orice centrală hidroelectrică, centrală termoelectrică, centrală nuclearoelectrică, stație de transformare și de conexiuni, clădire și construcție specială anexă a acesteia, post de transformare, rețea aeriană de transport și distribuție a energiei electrice și stâlpii aferenți acesteia, cablu subteran de transport, instalație electrică de forță;
d) canalizări și rețele de telecomunicații subterane și aeriene;
e) căi de rulare, de incintă sau exterioare;
f) galerii subterane, planuri înclinate subterane și rampe de puț;
g) puțuri de mină;
h) coșuri de fum;
i) turnuri de răcire;
j) baraje și construcții accesorii;
k) diguri, construcții-anexe și cantoane pentru intervenții la apărarea împotriva inundațiilor;
l) construcții hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătățiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele și stațiile de pompare aferente canalelor;
m) poduri, viaducte, apeducte și tuneluri;
n) rețele și conducte pentru transportul sau distribuția apei, produselor petroliere, gazelor și lichidelor industriale, rețele și conducte de termoficare și rețele de canalizare;
o) terasamente;
p) cheiuri;
q) platforme betonate;
r) împrejmuiri;
s) instalații tehnologice, rezervoare și bazine pentru depozitare;
t) construcții de natură similară stabilite prin hotărâre a consiliului local.
II.2. SCUTIRI DE LA PLATA IMPOZITULUI PE TEREN
Orice persoană care are în proprietate teren în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând unele cazuri cum ar fi:
a)terenul aferent unei clădiri, pentru suprafața de teren care este acoperită de o clădire;
b)orice teren al unui cult religios recunoscut de lege și al unei unități locale a acestuia, cu personalitate juridică;
c)orice teren al unui cimitir, crematoriu;
d)orice teren al unei instituții de învățământ preuniversitar și universitar, autorizată provizoriu sau acreditată;
e)orice teren al unei unități sanitare de interes național care nu a trecut în patrimoniul autorităților locale;
f)orice teren deținut, administrat sau folosit de către o instituție publică cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice;
g)orice teren aferent unei clădiri al unei instituții publice sau unei clădiri care face parte din domeniul public sau privat al unei unități administrativ teritoriale, exceptând suprafețele acestuia folosite pentru activități economice;
h)orice teren degradat sau poluat, inclus în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea acestuia;
i)terenurile care prin natura lor și nu prin destinația dată sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură, orice terenuri ocupate de iazuri, bălți, lacuri de acumulare sau căi navigabile, cele folosite pentru activitățile de apărare împotriva inundațiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologice, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă, cele folosite ca zone de protecție definite în lege, precum și terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, încadrate astfel printr-o hotărâre a consiliului local, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeței solului;
j)orice terenuri legate de sistemele hidrotehnice sau de navigație, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele și statiile de pompare aferente acestora, precum și terenurile aferente lucrărilor de îmbunătățiri funciare;
k)terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri nationale, drumuri principale administrate de Compania Natională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A., zonele de siguranța a acestora, precum și terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranță;
l)terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii;
m)terenurile trecute în proprietatea statului sau a unităților administrativ teritoriale în lipsă de moștenitori legali sau testamentari;
n)terenurile aferente clădirilor aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Autonome ,, Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, cu excepția incidentelor care sunt folosite pentru activități economice terenurile aferente clădirilor aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome ,, Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, atribuite conform legii.
II.3. SCUTIRI PENTRU TAXA ASUPRA MIJLOACELOR
DE TRANSPORT
Taxa asupra asupra mijloacelor de transport nu se aplică pentru:
a) autoturismele, motocicletele cu ataș și mototriciclurile care aparțin persoanelor cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestora;
b) navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței;
c) mijloacele de transport ale instituțiilor publice;
d) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public.
II.4. SCUTIRI PENTRU TAXA OBȚINERII DE
CERTIFICATE, AVIZE ȘI AUTORIZAȚII
Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor nu se datorează pentru:
– certificat de urbanism sau autorizație de construire pentru lăcaș de cult sau construcție anexă;
– certificat de urbanism sau autorizație de construire pentru dezvoltarea, modernizarea sau reabilitarea infrastructurilor de transporturi care aparțin domeniului public al statului;
– certificat de urbanism sau autorizație de construire, pentru lucrările de interes public județean sau local;
– certificat de urbanism sau autorizație de construire, dacă beneficiarul construcției este o instituție publică;
-autorizație de construire pentru autostrăzile și căile ferate atribuite prin concesionare, conform legii.
II.5. SCUTIRI PENTRU IMPOZITUL PE SPECTACOLE
Impozitul pe spectacole nu se aplică spectacolelor organizate în scopuri umanitare.
II.6. SCUTIRI PENTRU IMPOZITUL PE TAXA HOTELIERĂ
Taxa hotelieră nu se aplică pentru:
a) persoanele fizice în vârsta de până la 18 ani inclusiv;
b) persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat ori persoanele invalide de gradul I sau II și sotul sau soția acestora;
c) pensionarii sau studenții;
d) persoanele fizice aflate pe durata satisfacerii stagiului militar;
e) veteranii de război;
f) văduvele de război sau văduvele veteranilor de război care nu s-au recăsătorit;
g) persoanele fizice prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare precum și soțului sau soției acestuia cazat/cazată împreună.
II.7.SCUTIRI ȘI FACILITĂȚI COMUNE
II.7.1 Scutiri și facilități pentru persoanele fizice
Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor, precum și alte taxe nu se aplică pentru:
a) veteranii de război;
b) persoanele fizice prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și în alte legi.
Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și taxa asupra mijloacelor de transport nu se aplică persoanelor fizice prevăzute la art. 6 și art. 10 alin. 1 lit. k) din Legea nr. 42/1990 privind cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Impozitul pe clădiri și impozitul pe teren nu se aplică văduvelor de război și văduvelor veteranilor de război care nu s-au recăsătorit.
Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa pentru eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru activități economice și viza anuală a acestora nu se aplică pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat și persoanele invalide de gradul I sau II.
În cazul unei clădiri, al unui teren sau al unui mijloc de transport deținut în comun de o persoană fizică prevăzută la alin. (1), (2), (3) sau (4), scutirea fiscală se aplică integral pentru proprietățile deținute în comun de soți.
Scutirea de la plata impozitului pe clădiri se aplică doar clădirii folosite ca domiciliu de persoanele fizice prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4).
Scutirea de la plata impozitului pe teren se aplică doar terenului aferent clădirii utilizate ca domiciliu de persoanele fizice prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4).
Scutirea de la plata impozitului prevăzută la alin.(1),(2),(3) sau (4) se aplică unei persoane începând cu prima zi a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative în vederea scutirii.
Persoanele fizice și/sau juridice române care reabilitează sau modernizează termic clădirile de locuit pe care le dețin în proprietate, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 29/2000 privind reabilitarea termică a fondului construit existent și stimularea economisirii energiei termice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 325/2002, sunt scutite de impozitul pentru aceste clădiri pe perioada de rambursare a creditului obținut pentru reabilitarea termică, precum și de taxele pentru eliberarea autorizației de construire pentru lucrările de reabilitare termică.
Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor, precum și alte taxe se reduc cu 50%, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea unor facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei "Delta Dunării", republicată, cu modificările ulterioare, pentru persoanele fizice care domiciliază și trăiesc în localitățile precizate în:
a) Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localități din Munții Apuseni, cu modificările ulterioare;
b) Hotărârea Guvernului nr. 395/1996 pentru aprobarea Programului special privind unele măsuri și acțiuni pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a județului Tulcea și a Rezervației Biosferei "Delta Dunării", cu modificările ulterioare.
Nu se datorează taxa asupra succesiunii prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, republicată, cu modificările ulterioare, dacă procedura succesorală se dezbate în termen de 1 an de la data decesului autorului bunurilor. De scutire beneficiază și cei care solicită dezbaterea succesiunii în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a prezentului act normativ.
II.7.2 Scutiri și facilități pentru persoanele juridice
Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor, precum și alte taxe locale nu se aplică:
a) oricărei instituții sau unități care funcționeaza sub coordonarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, cu excepția incintelor folosite pentru activități economice;
b) fundațiilor testamentare constituite conform legii, cu scopul de a întreține, dezvolta și ajuta instituții de cultura națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social și cultural;
c) organizațiilor umanitare care au ca unică activitate întreținerea și funcționarea căminelor de bătrâni și a caselor pentru ocrotirea copiilor orfani și a copiilor străzii.
Impozitul pe clădiri și impozitul pe teren se reduc cu 50% pentru acele clădiri și terenul aferent deținute de persoane juridice, care sunt utilizate exclusiv pentru prestarea de servicii turistice pe o perioadă de maximum 5 luni pe durata unui an calendaristic.
Impozitul pe clădiri se reduce cu 50% pentru clădirile nou-construite deținute de cooperațiile de consum sau meșteșugărești, dar numai pentru primii 5 ani de la data achiziției clădirii.
II.7.3. Scutiri și facilități stabilite de consiliile locale
Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri sau o reducere a acestuia pentru o clădire folosită ca domiciliu de persoana fizică ce datorează acest impozit.
Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe teren sau o reducere a acestuia pentru terenul aferent clădirii folosite ca domiciliu al persoanei fizice care datorează acest impozit.
Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren sau o reducere a acestora pentru persoanele ale caror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim pe economie ori constau în exclusivitate din ajutor de somaj și/sau pensie de asistență socială.
În cazul unei calamități naturale, consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, precum și a taxei pentru eliberarea certificatului de urbanism și autorizației de construire sau o reducere a acestora.
Scutirea de la plata impozitelor sau reducerile acestora prevăzute la alin (1), (2), (3) sau (4) se aplică persoanei respective cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative în vederea scutirii sau reducerii.
Consiliul local poate acorda scutirea de la plata impozitului pe teren sau reducerea acestuia pentru terenul aferent investițiilor derulate în conformitate cu Legea nr. 332/2001 privind promovarea investițiilor directe cu impact semnificativ în economie, cu modificările ulterioare, pe toată perioada executării acestora, până la punerea în funcțiune, dar nu mai mult de 3 ani de la data începerii lucrărilor.
Consiliile locale pot să hotărască scutirea sau reducerea de la plata impozitului pe teren pentru suprafața aferentă investițiilor executate conform Legii nr.332/2001 privind promovarea investițiilor directe cu impact semnificativ în economie, cu modificările ulterioare, pe toată perioada executării acestora, până la punerea în funcțiune, dar nu mai mult de 3 ani de la începerea lucrărilor.
CAPITOLUL III
PLATA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE
Perceperea la bugetul local a impozitelor și taxelor locale este operațiunea finală a asietei care constă în încasarea impozitelor la termenele și modalitățile specifice fiecăruia dintre ele.
Modalitățile de percepere a impozitelor și taxelor locale au evoluat odată cu societatea omenească, de la strângerea acestora de către unul din contribuabilii localității (primar, cneaz) la forma actuală de percepere a lor printr-un aparat specializat al statului, cunoscut sub numele de aparat fiscal.
Perceperea impozitelor printr-un aparat specializat al statului s-a generalizat în perioada capitalismului premonopolist și se realizează și în perioada actuală, folosindu-se următoarele trei modalități :
a)direct de la (sursă) plătitor, de către organele fiscale ;
b)prin stopajul la sursă și vărsarea acestuia la buget de către terțe persoane ;
c)prin aplicarea de timbre fiscale.
Încasarea directă de la contribuabili se realizează astfel :
– prin prezentarea contribuabilului la sediul organelor fiscale și achitarea impozitului datorat din proprie inițiativă (impozitele de acest gen se numesc portabile) sau, așa cum este cazul contribuabililor persoane juridice, prin virarea impozitelor datorate în conturile deschise la Trezoreria publică ;
– prin deplasarea încasatorilor la domiciliul plătitorilor și încasarea
impozitelor datorate ( impozitele fiind numite cherabile).
Stopajul la sursă se aplică pentru o diversitate de impozite, pe care agenții economici și instituțiile au obligația prin lege să se calculeze, să le rețină și să le vireze la bugetul public în numele contribuabililor. În această situație se află de excemplu, impozitul pe veniturile salariale și altele dar nu intră în acestă categorie impozitele și taxele locale.
Aplicarea de timbre fiscale este o modalitate de percepere a unor taxe datorate statului pentru unele servicii notariale dar impozitele și taxele locale nu se regăsesc în această metodă.
Impozitele și taxele locale se percep direct de la sursă fie prin prezentarea contribuabilului la sediul organelor fiscale , fie prin deplasarea încasatorilor la domiciliul plătitorilor.
III.1 PLATA IMPOZITULUI PE CLĂDIRI
Calculul impozitului pe clădiri se efectuează de către organele fiscale pentru cele aparținând persoanelor fizice și repectiv direct de către contribuabili pentru celelalte clădiri. Acești contribuabili depun în prima lună a fiecărui an o declarație de impunere ce reprezintă în același timp și procesul verbal de impunere.
Ca impozit anual, calculul se efectuează la începutul anului, iar obligațiile de plată se împart în mod egal pe cele patru trimestre:
a) rata I, până la data de 15 martie inclusiv;
b) rata a II-a, până la data de 15 iunie inclusiv;
c) rata a III-a, până la data de 15 septembrie inclusiv;
d) rata a IV-a, până la data de 15 noiembrie inclusiv.
Calculul impozitului pe clădiri datorat pentru perioade mai mici de un an fiscal se face după cum urmează:
a) impozitul anual determinat se împarte la 12, respectiv la numărul de luni dintr-un an fiscal;
b) suma rezultată în urma împărțirii prevăzute la lit. a) se înmulțește cu numărul de luni pentru care se datorează impozitul pe clădiri.
Pentru clădirile dobândite în cursul anului, impozitul pe clădiri, datorat de la data de întâi a lunii următoare celei în care aceasta a fost dobândită și până la sfârșitul anului respectiv, se repartizează la termenele de plată rămase, iar ratele scadente sunt în funcție de ratele trimestriale determinate pentru impozitul anual, proporțional cu numărul de luni pentru care se datorează impozitul pe clădiri.
Prin plata cu anticipație se înțelege stingerea obligației de plată a impozitului pe clădiri datorat aceluiași buget local în anul fiscal respectiv, până la data de 15 martie inclusiv
În situația în care contribuabilul a plătit cu anticipație până la data de 15 martie inclusiv impozitul pe clădiri pentru care a beneficiat de bonificație, iar în cursul aceluiași an fiscal înstrăinează clădirea, scăderea se face proporțional cu perioada cuprinsă între data de întâi a lunii următoare celei în care s-a realizat înstrăinarea și sfârșitul anului fiscal, luându-se în calcul suma efectiv încasată la bugetul local.
Consiliile locale adoptă hotărâri privind stabilirea bonificației de până la 10% inclusiv, în cursul lunii mai a fiecărui an pentru anul fiscal următor. La nivelul municipiului București aceasta atributie se îndeplinește de către Consiliul General al Municipiului București.
III.2 PLATA IMPOZITULUI PE TEREN
Impozitul pe teren se plătește anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 noiembrie, inclusiv.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.
Impozitul pe teren se datorează bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde este situat terenul.
Pentru terenurile pe care le dețin în proprietate în România, persoanele fizice și persoanele juridice, în calitatea acestora de contribuabili, datorează un impozit anual, stabilit în limitele și în condițiile Codului fiscal și ale Normelor metodologice, oriunde ar fi situate aceste terenuri, în comune, în orașe sau în municipii, atât pentru cele din intravilan, cât și pentru cele din extravilan.
III.3 PLATA TAXEI ASUPRA MIJLOCULUI DE TRANSPORT
Taxa asupra mijlocului de transport se plătește anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 noiembrie, inclusiv.
Pentru plata cu anticipație a taxei auto, datorată pentru întregul an de către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.
În cazul unui mijloc de transport deținut de un nerezident, taxa asupra mijlocului de transport se plătește integral în momentul înregistrării mijlocului de transport la compartimentul de specialitate al autorității de administrație publică locală.
Deținătorii, persoane fizice sau juridice străine, care solicită înmatricularea temporară a mijloacelor de transport în România conform Normelor Metodologice ale Codului fiscal au obligația să achite integral, la data solicitării, taxa datorată pentru perioada cuprinsă între data de întâi a lunii următoare celei în care se înmatriculează și până la sfârșitul anului fiscal respectiv.
În situația în care înmatricularea privește o perioadă care depășește data de 31 decembrie a anului fiscal în care s-a solicitat înmatricularea, deținătorii prevăzuți la alin. (1) au obligația să achite integral taxa asupra mijloacelor de transport până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, astfel:
a) în cazul în care înmatricularea privește un an fiscal, taxa anuală;
b) în cazul în care înmatricularea privește o perioada care se sfârșește înainte de data de 1 decembrie a aceluiași an, taxa aferentă perioadei cuprinse între data de 1 ianuarie și data de întâi a lunii următoare celei în care expiră înmatricularea.
III.4 PLATA IMPOZITULUI PE SPECTACOLE
Impozitul pe spectacole se plătește lunar până la data de 15, inclusiv, a lunii următoare celei în care a avut loc spectacolul.
Orice persoană care datorează impozitul pe spectacole are obligația de a depune o declarație la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, până la data stabilită pentru fiecare plată a impozitului pe spectacole. Formatul declarației se precizează în normele elaborate în comun de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor.
Persoanele care datorează impozitul pe spectacole răspund pentru calculul corect al impozitului, depunerea la timp a declarației și plata la timp a impozitului.
III.5 PLATA TAXEI PENTRU RECLAMĂ ȘI PUBLICITATE
Taxa pentru servicii de reclamă și publicitate se varsă la bugetul local, lunar, până la data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul de prestări servicii de reclamă și publicitate
III.6 PLATA IMPOZITULUI PENTRU TAXA HOTELIERĂ
Unitățile de cazare au obligația de a vărsa taxa hotelieră la bugetul local, lunar, până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a colectat taxa hotelieră de la persoanele care au plătit cazarea.
Unitățile de cazare au obligația de a depune lunar o declarație la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, până la data stabilită pentru fiecare plată a taxei hoteliere, inclusiv. Formatul declarației se precizează în normele elaborate în comun de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor.
Sumele încasate cu titlu de taxă hotelieră se varsă la bugetul local al comunelor/ orașelor/ municipiilor/sectoarelor municipiului București, după caz, în a căror rază de competență se află unitatea de cazare, lunar, până la data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă, cu excepția situațiilor în care aceasta dată coincide cu o zi nelucrătoare, caz în care virarea se face în prima zi lucrătoare următoare.
La virarea sumelor reprezentând taxa hotelieră, unitățile de cazare, persoane juridice, prin intermediul cărora se realizează cazarea, vor depune la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale respective o declarație-decont, care să cuprindă sumele încasate și virate pentru luna de referință. Virarea sumelor se face în primele 10 zile ale fiecărei luni pentru luna precedentă.
CAPITOLUL IV
COLECTAREA CREANȚELOR FISCALE
IV.1 CREANȚELE FISCALE
IV.1.1 Obiectul colectării creanțelor bugetelor locale
Creanța fiscală reprezintă dreptul statului de a percepe prin organe specializate impozite , taxe și alte venituri în contul bugetului sau a fondurilor speciale de la persoane fizice sau juridice după caz în baza unor acte legale.
Colectarea creanțelor fiscale reprezintă exercitarea acțiunilor care au ca scop stigerea creanțelor fiscale. Colectarea se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu după caz. Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite.
Colectarea creanțelor bugetelor locale și proceduri de administrare a acestora:
a) procedura de întocmire și de depunere a declarațiilor de impunere pentru impozitele și taxele locale;
b) controlul fiscal în materia creanțelor bugetelor locale;
c) procedura de soluționare a obiecțiunilor și contestațiilor împotriva actelor de control și de impunere având ca obiect constatarea și stabilirea impozitelor și taxelor locale, a accesoriilor acestora, precum și a altor sume și măsuri.
Activitatea de colectare constă în exercitarea funcției administrative care conduce la stingerea creanțelor bugetelor locale și a creanțelor debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la bugetul local.
Stingerea creanțelor bugetelor locale se realizează prin plata voluntară efectuată de către debitor, prin executare silită ori prin alte modalități întreprinse de către creditorul bugetar, potrivit prevederilor ordonantei nr.39/2003.
Constituie obiect al colectării creanțele bugetelor locale provenind din impozite, taxe locale, chirii, redevențe, contribuții, amenzi și alte venituri ale bugetelor locale, precum și accesoriile acestora, respectiv dobânzi, penalități și penalități de întârziere, acestea constituind intergral venituri ale bugetelor locale.
Titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele bugetelor locale ,întocmit de autoritățile administrației publice locale ori de compartimentele de specialitate ale acestora sau de persoanele împuternicite potrivit legii, după cum urmează:
a) actul/documentul de impunere pentru obligațiile bugetare locale provenite din impozite, taxe locale și orice alte contribuții, care se emite de autoritățile administrației publice locale ori de compartimentele de specialitate ale acestora pe baza declarațiilor depuse de contribuabili, sau alte documente privind materia impozabilă;
b) declarația sau documentul întocmit de contribuabil, prin care declară impozitul, taxa locală, contribuția ori alte venituri ale bugetelor locale, în cazul obligațiilor bugetare locale care se stabilesc de către acesta, potrivit legii;
c) documentul care cuprinde rezultatele controlului ulterior efectuat de compartimentele de specialitate în acest scop pentru diferențele constatate între obligațiile de plată determinate de contribuabil și cele legal datorate, inclusiv accesoriile, stabilite conform legii, cu privire la impozite, la taxe locale, la chirii, la redevențe, la contribuții și la oricare alte venituri ale bugetelor locale;
d) documentul de plată sau actul pe care s-au anulat, conform legii, timbrele mobile fiscale pentru obligațiile la bugetul local, reprezentând taxe pentru prestarea unor servicii sau taxe de timbru;
e) procesul-verbal de constatare a contravenției, întocmit de agentul constatator, în condițiile legii, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale;
f) ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat, întocmit în baza acestor acte, în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare și al altor creanțe ale bugetelor locale, stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească, în cazul în care este implicată o instituție publică de interes local;
g) procesul-verbal sau documentul prin care se stabilește și se individualizează suma de plată, pentru obligații ale bugetelor locale reprezentând dobânzi, penalități ți penalități de întârziere, stabilite de organele competente pe baza evidențelor proprii;
h) dispoziția emisă de primar/primarul general al municipiului București/președintele consiliului județean în cazul soluționării unei căi administrativ-jurisdicționale de atac sau hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă prin care se stabilește obligația la plata creanțelor bugetelor locale;
i) alte documente emise de organele competente, prin care se constat și se individualizează creanțele bugetelor locale.
Autoritățile competente
Sunt competente să gestioneze colectarea creanțelor bugetelor locale autoritățile administrației publice locale, prin compartimentele de specialitate ale acestora, ori alte instituții publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale.
IV.1.2 Obligația și răspunderea la plată
Plătitor al obligației bugetare locale este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, conform legii, are obligația de a plăti sau de a reține și de a plăti, după caz, impozite, taxe locale, chirii, redevențe, contribuții, amenzi și alte venituri ale bugetelor locale, precum și accesorii ale acestora.
Pentru persoanele juridice cu sediul în România, care au sucursale și/sau puncte de lucru, plătitor de obligații bugetare locale este persoana juridică, atât pentru activitatea proprie, cât și în numele sucursalelor și/sau al punctelor de lucru, după caz.
Pentru sucursale și/sau puncte de lucru cu activitate în România, care aparțin unei persoane juridice cu sediul în străinătate, plătitor de obligații bugetare locale este sucursala și/sau punctul de lucru, după caz.
În cazul în care obligația bugetară locală nu a fost achitată de debitor, sunt obligați la plata sumei datorate, după caz, în condițiile legii, următorii:
a) moștenitorul care a acceptat succesiunea debitorului decedat;
b) oricare dintre membrii de familie cu capacitate de exercițiu deplină, care locuiesc și gospodăresc împreună cu debitorul persoană fizică, pe numele căruia s-a calculat impozitul sau taxa locală, precum și oricare dintre moștenitorii aflați în indiviziune; în cazul amenzilor, acestea constituie obligația personală a contravenientului;
c) cel care preia, în tot sau în parte, drepturile și obligațiile debitorului supus divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare, după caz;
d) persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;
e) persoana care își asumă obligația de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în forma autentică, cu asigurarea unei garanții reale la nivelul obligației de plată;
f) abrogată;
g) alte persoane, în condițiile legii.
Pentru obligațiile restante la bugetul local ale debitorului declarat insolvabil în condițiile ordonanței 39/2003 răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, cumpără sau dobândesc în alt mod active de la debitorii care îți provoacă astfel insolvabilitatea;
b) administratorii, asociații, acționarii și oricare alte persoane, care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare, prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietate a acesteia ori prin nedeclararea schimbării sediului social.
Pentru obligațiile restante la bugetul local ale societății comerciale debitoare răspund solidar administratorii, directorii și persoanele care exercită sau au exercitat administrarea și conducerea societății și care:
a) au determinat, cu rea-credință, acumularea de obligații restante la bugetul local pe o perioadă de 12 luni într-un interval de 2 ani consecutivi;
b) au sustras bunurile debitorului de la executarea silită;
c) au înstrăinat bunurile, cu bună știință, înainte de începerea executării silite.
Răspunderea asociaților și acționarilor la societățile comerciale debitoare se stabilește potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
IV.1.3 Termenele de plată
Pentru diferențele de obligații la bugetul local, stabilite prin actele de control, sau obligațiile la bugetul local, stabilite prin procesul-verbal de calcul al dobânzilor și penalităților de întârziere pe baza evidenței pe plătitori, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel:
a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 inclusiv din luna, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;
b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-finele lunii inclusiv, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare
În cazul în care termenul de plată al obligației la bugetul local expiră într-o zi nelucrătoare, acesta se prelungește până în ziua lucrătoare imediat următoare.
IV.2 STINGEREA CREANȚELOR FISCALE PRIN PLATĂ,
COMPENSARE ȘI RESTITUIRE
Ordinea stingerii datoriilor
Plata obligațiilor fiscale se efectuează în următoarea ordine:
a) obligații fiscale cu termene de plată în anul curent;
b) obligații fiscale datorate și neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;
c) dobânzi, penalități de întârziere aferente obligațiilor fiscale prevăzute la lit. b);
d) obligații fiscale cu termene de plată viitoare, la solicitarea debitorului.
În situația în care debitorul nu efectuează plata obligațiilor fiscale, conform prevederilor alin. (1), creditorul fiscal va proceda la stingerea obligațiilor fiscale pe care le administrează, în conformitate cu ordinea de plată reglementată de Codul de Procedură fiscală și va înștiința despre aceasta debitorul în termen de 10 zile de la data efectuării stingerii. Obligațiile de plată datorate de debitori, atât cele principale, cât și cele accesorii acestora, cum sunt dobânzile, penalitățile de întârziere și penalitățile, se calculează și se plătesc în lei.
Creanțele bugetelor locale se sting prin : plată, compensare, executare silită și prescripție.
IV.2.1 Plata
Plata obligațiilor la bugetul local se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare impozit, taxa locală, chirie, redevență, contribuție sau alte venituri bugetare, inclusiv dobânzi și penalități de orice fel, în următoarea ordine:
a) obligații stabilite prin acte de control cu termene de plata în anul curent, expirate;
b) obligații la bugetul local cu termen de plată în anul curent, expirate;
c) accesoriile și penalitățile stabilite asupra obligațiilor pentru anul curent;
d) obligații la bugetul local reprezentând impozite, taxe locale, chirii, redevențe, contribuții și alte venituri bugetare datorate și neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;
e) dobânzi, penalități de întârziere și alte penalități aferente obligațiilor la bugetul local prevăzute la lit. d);
f) obligații la bugetul local cu termene de plată viitoare.
În situația în care debitorul nu efectuează plata obligațiilor la bugetul local , creditorul bugetar local, prin compartimentul de specialitate, va proceda la stingerea obligațiilor bugetare pe care le administrează, în conformitate cu ordinea de plată, și va înștiința despre aceasta debitorul în termen de 30 de zile de la data efectuării stingerii.
Plata obligației la bugetul local se face prin decontare bancară, mandat poștal, mijloace electronice de plată, în numerar sau prin anulare de timbre fiscale mobile, la termenele stabilite potrivit dispozițiilor legale.
Ministerul Finanțelor Publice împreună cu Banca Național a României stabilesc de comun acord mijloacele de plată autorizate care vor fi utilizate pentru plata obligațiilor bugetare locale prin decontare bancară.
IV.2.1.1 Termenele de plată
Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal.
Pentru diferențele de obligații fiscale principale și cele accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora astfel:
a)dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din luna, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare
b)dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16- 31 din luna, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.
Pentru creanțele fiscale care nu au prevăzute termene de plată Ministerul Finanțelor Publice este abilitat să stabilească aceste termene.
Contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul asigurărilor pentru somaj și la fondul asigurărilor sociale de sănătate, după calcularea și reținerea acestora conform reglementărilor legale în materie, se virează până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor salariale.
IV.2.2 Compensarea
Prin compensare se sting creanțele bugetului local cu creanțele debitorului, reprezentând sume de restituit de la bugetul local, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și cea de debitor al aceluiași buget local.
Compensarea obligațiilor la bugetul local datorate de debitor cu creanțele acestuia se face de autoritatea competentă, la cererea debitorului, în termen de 30 de zile, sau din oficiu, la data constatării sumelor virate în plus sau de restituit de la bugetul local.
Compensarea se va efectua cu obligații la bugetul local datorate aceluiași creditor bugetar local, indiferent de natura lor.
Organul competent va înștiința în scris debitorul despre măsura compensării luate potrivit alin. (1), în termen de 10 zile calendaristice de la data efectuării operațiunii.
Compensarea se efectuează după cum urmează:
a) cu obligații la bugetul local cu termene de plată în anul curent, expirate;
b) cu obligații la bugetul local reprezentând impozite, taxe locale, chirii, redevențe, contribuții și alte venituri ale bugetului local datorate și neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;
c) cu dobânzi, penalitați de întârziere și alte penalități aferente obligațiilor la bugetul local prevăzute la lit. b);
d) cu obligații la bugetul local cu termene de plată viitoare, numai la cererea plătitorului.
IV.2.3 Restituiri de sume
Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță;
b) cele plătite în plus față de obligația fiscală;
c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe
competente potrivit legii;
g) cele rămase după efectuarea distribuirii
h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, precum și cauțiunea depusă în conformitate cu prevederile art. 164 alin. (1), din Codul de Procedura fiscală după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
În cazul restituirii sumelor în valută confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul de referință al pieței valutare pentru euro, comunicat de Banca Națională a României, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se dispune restituirea.
Dacă debitorul înregistrează obligații fiscale restante, sumele prevăzute mai sus se vor restitui numai după efectuarea compensării.
În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât obligațiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurența sumei de rambursat sau de restituit.
În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma
reprezentând obligații fiscale restante ale debitorului, se va efectua
compensarea până la concurența obligațiilor fiscale restante, diferența
rezultată restituindu-se debitorului.
IV.3 DOBÂNZI ȘI PENALITĂȚI DE ÎNTÂRZIERE
Pentru neachitarea la termenul scadent a obligațiilor la bugetul local debitorii datorează dobânzi și penalități de întârziere. Dobânzile și penalitățile de întârziere datorate sunt cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.
Dobânzile se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenței obligației la bugetul local și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Pentru diferențele de obligații la bugetul local, stabilite de organele competente, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței obligației bugetare locale, la care s-a stabilit diferența, până la data stingerii acesteia, inclusiv.
În cazul obligațiilor la bugetul local stinse prin compensare, data stingerii este data înregistrării acestei operațiuni în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetelor locale respective de către unitățile de trezorerie și contabilitate publică.
Dobânzile prevăzute la alin. (1) se datorează și pe perioada pentru care au fost acordate amânări sau eșalonări la plata obligațiilor bugetare locale restante.
Pentru obligațiile la bugetul local stinse prin executare silită dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire. În cazul plății prețului în rate dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului, iar pentru suma rămasă de plată dobânda este datorată de către cumpărător.
Nu se datorează dobânzi pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobânzi, penalități de întârziere, penalități de orice fel, stabilite potrivit legii.
Plata cu întârziere a impozitelor, taxelor locale, contribuțiilor și a altor obligații bugetare locale, cu excepția dobânzilor, penalităților de orice fel și a amenzilor, se sancționeaza cu o penalitate de întârziere de 0,5% pentru fiecare lună și/sau pentru fiecare fracțiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care acestea aveau termen de plată. Penalitatea de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor și/sau a penalităților.
Penalitatea de întârziere se datorează până la data începerii procedurii de executare silită.
În cazul în care s-au acordat înlesniri la plata obligațiilor bugetare locale, penalitatea de întârziere se datorează până la data intrării în vigoare a documentului prin care se acordă aceste înlesniri. Nerespectarea înlesnirilor la plată, așa cum au fost acordate, conduce la calculul penalităților de întârziere de la data încetării valabilității acestora, conform legii.
Pentru obligațiile la bugetul local ale debitorului declarat insolvabil dobânzile se calculează până la data încheierii procesului-verbal de constatare a insolvabilității.
Pentru obligațiile la bugetul local neplătite la termen atât înainte, cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară se datorează dobânzi și penalități de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment, dacă aceasta a fost declanșată înainte de începerea procedurii de executare silită.
Nivelul dobânzii se stabilește prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, corelat cu nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, o dată pe an, în luna decembrie pentru anul următor sau în cursul anului, dacă aceasta se modifică cu peste 5 puncte procentuale.
Cota penalităților de întârziere se poate modifica anual prin legea bugetului de stat.
IV.3.1 Alte penalități
Nevirarea în termen de 30 de zile de la data scadenței a sumelor datorate cu titlu de obligații bugetare locale calculate și reținute la sursă atrage sancționarea cu o penalitate de 10% din aceste sume a celui obligat să facă, potrivit legii, reținerea și virarea sumelor.
Penalitatea prevazută la alin. (1) se aplică și plătitorilor de venituri realizate în România de către persoanele fizice și juridice, în cazul în care nu au reținut impozitul datorat, potrivit legii, de către aceste persoane.
Această sancțiune se aplică de către organele competente, o singură dată pentru aceeași sumă reținută și nevirată, respectiv nereținută, iar aceasta nu înlătură obligația de plată a dobânzilor și a penalităților de întârziere, conform legii.
IV.3.2 Dobânzi pentru sumele de restituit de la bugetul local
Pentru sumele de restituit de la bugetul local plătitorii au dreptul la dobândă dupa expirarea unui termen de 30 de zile de la data depunerii la organul competent a cererii de restituire sau de compensare, după caz.
În cazul în care cererea de compensare sau restituire, după caz, precum și documentația anexată care stă la baza acesteia, depuse de plătitor, sunt incomplete și nu îndeplinesc condițiile prevăzute de reglementările legale în materie, termenul de 30 de zile curge de la data prezentării de către acesta a documentației complete.
Dobânda se calculează și se plătește numai în lei și se suportă din același buget local și același venit bugetar din care trebuie să se restituie ori să se compenseze, după caz, sumele solicitate de către plătitori.
IV.4 ÎNLESNIRI LA PLATĂ A OBLIGAȚIILOR BUGETARE
La cererea temeinic justificată a debitorilor, persoane fizice sau juridice, creditorii bugetari locali, prin autoritățile administrației publice locale competente ale acestora, pot acorda pentru obligațiile bugetare restante pe care le administrează următoarele înlesniri la plată:
a) eșalonări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redevențelor, contribuțiilor și a altor obligații la bugetul local;
b) amânări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contribuțiilor și a altor obligații la bugetul local;
c) eșalonări la plata dobânzilor și/sau a penalităților de orice fel, cu excepția dobânzilor datorate pe perioada de eșalonare;
d) amânări și/sau scutiri ori amânări și/sau reduceri de dobânzi și/sau penalități de întârziere, cu excepția dobânzilor datorate pe perioada de amânare;
e) scutiri sau reduceri de impozite și taxe locale, în condițiile legii.
Procedura de acordare a înlesnirilor la plată se stabilește prin acte normative speciale.
Pentru acordarea înlesnirilor la plată creditorii bugetari locali vor cere debitorilor constituirea de garanții.
Pentru obligațiile la bugetul local, datorate și neachitate după data de 1 iulie 2003 de către persoanele fizice, garanția este:
a) o sumă egală cu două rate medii din eșalonare, reprezentând obligații bugetare locale eșalonate și dobânzi calculate, în cazul eșalonărilor la plată;
b) o sumă rezultată din raportul dintre contravaloarea debitelor amânate și dobânzile calculate și numărul de luni aprobate pentru amânare la plată, în cazul amânărilor la plată.
Pentru obligațiile la bugetul local, datorate și neachitate după data de 1 iulie 2003 de către persoanele juridice, garanția este de 100% din totalul creanței bugetare locale pentru care s-a acordat înlesnirea și poate fi sub formă de scrisoare de garanție bancară, gaj ori ipotecă, precum și orice altă formă de garanție prevăzută de lege.
IV.5 POPRIREA ȘI SECHESTRUL ASIGURĂTORIU
Măsurile asigurătorii prevăzute în Codul de procedură fiscală se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.
Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietatea debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să-și ascundă ori să-și risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Aceste măsuri pot fi luate și în cazul în care creanța nu a fost încă individualizată și nu a devenit scadentă. Măsurile asigurătorii dispuse, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
Măsurile asiguratorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asiguratorii vor fi ridicate.
Decizia de înstituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
Măsurile asigurătorii dispuse mai sus, precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
În cazul înființării sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară.
Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziție ce ar interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin. anterior sunt lovite de nulitate absolută.
Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanța bugetară, măsurile asigurătorii pot fi înființate și asupra bunurilor deținute de către debitor în proprietate comună cu terțe persoane, pentru cota-parte deținută de acesta.
Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asiguratorii cel interesat poate face contestație
IV.6 ÎNCEPEREA TERMENULUI DE PRESCRIPTIE
Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept și se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.
Suspendarea termenului de prescripție
Termenul de prescripție se suspendă:
a) în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescriptie a dreptului la acțiune;
b) în cazurile și în condițiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanța judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;
c) pe perioada valabilității înlesnirii acordate potrivit legii;
d) cât timp debitorul își sustrage veniturile și bunurile de la executarea silită;
e) în alte cazuri prevăzute de lege.
IV.7 STINGEREA CREANȚELOR FISCALE PRIN
EXECUTARE SILITĂ
Conform Codului de Procedură fiscală, în cazul în care debitorul nu-și plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la acțiuni de executare silită.
IV.7.1 Organele de executare silită
Organele fiscale care administrează creanțe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare silită.
Creanțele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează și se utilizează de instituțiile publice, provenite din venituri proprii, precum și cele rezultate din raporturi juridice contractuale se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor codului fiscal.
Organele prevăzute la ultimele două alin. sunt denumite în continuare organe de executare silită.
Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, organul de executare coordonator poate proceda la aplicarea acestei măsuri de executare asupra terțului poprit, indiferent de locul unde își are domiciliul fiscal.
Atunci când se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau de sustragere de la executare silită a bunurilor și veniturilor urmăribile ale debitorului, organul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la indisponibilizarea și executarea silită a acestora, indiferent de locul în care se găsesc bunurile.
Organul de executare coordonator va sesiza în scris celelalte organe menționate mai sus comunicându-le titlul executoriu în copie certificată, situația debitorului, contul în care se vor vira sumele încasate, precum și orice alte date utile pentru identificarea debitorului și a bunurilor ori veniturilor urmăribile.
În cazul în care asupra acelorași venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanțe fiscale, cât și pentru titluri ce se execută în condițiile prevăzute de alte dispoziții legale, executarea silită se va face, potrivit dispozițiilor prezentului cod, de către organele de executare prevăzute de acesta. Dispozițiile legii privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului se aplică în mod corespunzător.
Când se constată că domiciliul sau sediul debitorului se află în raza teritorială a altui organ de executare, titlul executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise acestuia, înstiințându-se, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.
IV.7.2 Somația
Executarea silită începe prin comunicarea unei somații în care i se notifică debitorului că are obligația să efectueze plata sumelor datorate în termen de 15 zile sau să facă dovada stingerii obligației la bugetul local, în caz contrar aplicându-i-se modalitățile de executare silită .Somația este însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu.
Somația cuprinde:
a) organul de executare emitent;
b) datele de identificare a debitorului;
c) data emiterii;
d) numărul dosarului de executare;
e) suma pentru care se începe executarea silită;
f) termenul în care cel somat urmează să plătească obligația prevăzută în titlul executoriu;
g) indicarea consecințelor nerespectării acesteia;
h) semnătura și ștampila organului de executare.
Somația este obligatorie și se comunică debitorului după cum urmează:
a) prin poștă, la domiciliul sau la sediul debitorului, după caz, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
b) prin executorii bugetari locali, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă privind comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură, care se aplică în mod corespunzător;
c) prin prezentarea celui somat și primirea somației de către acesta sub semnătură, ca urmare a înștiințării prin alte mijloace, cum sunt: fax, telefon, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia;
d) în cazul în care debitorii refuză primirea somației sau se constată lipsa oricărei persoane la domiciliul sau la sediul social declarat al acestora, comunicarea somației se poate face și prin publicarea unui anunț în cotidiene locale ori centrale sau în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în care se menționează că a fost emisă somația pe numele debitorului și că acesta este invitat să plătească în termen de 15 zile suma datorată. După publicarea anunțului toate actele întocmite în cadrul procedurii de executare silită sunt opozabile debitorului.
Dovada comunicării somației se va înscrie de îndată în evidențele organului de executare și va fi păstrată la dosarul de executare.
IV.7.3 Executorii fiscali.
Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali. Aceștia trebuie să dețină o legitimație de serviciu pe care trebuie să o prezinte în exercitarea activității.
Executorul fiscal este împuternicit în fața debitorului și a terților prin legitimația de executor fiscal și delegație emisă de organul de executare silită.
În exercitarea atribuțiilor ce le revin, pentru aplicarea procedurilor de executare silită, executorii fiscali pot:
a) să intre în orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta își păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum și să analizeze evidența contabilă a debitorului în scopul identificării terților care datorează sau dețin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului;
b) să intre în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum și să cerceteze toate locurile în care acesta își păstrează bunurile;
c) să solicite și să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului.
Executorul fiscal poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul sau reședința unei persoane fizice, cu consimțământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea instanței judecătorești competente potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.
Accesul executorului fiscal în locuintă, în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a debitorului, persoană fizică sau juridică, se poate efectua între orele 6,00-20,00, în orice zi lucrătoare. Executarea începută va putea continua în aceeași zi sau în zilele următoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului va avea loc și la alte ore decât cele menționate, precum și în zilele nelucrătoare, în baza autorizației prevăzute la alin. anterior.
În absența debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperi, executorul fiscal poate să pătrundă în acestea în prezența unui reprezentant al poliției ori al jandarmeriei sau a altui agent al forței publice și a doi martori majori.
IV.7.4 Titlul executoriu și condițiile pentru începerea executării silite
Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul fiscal competent sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Executarea silită începe numai după ce debitorul a fost înștiințat să plătească, iar după înștiințare au trecut 15 zile de la comunicare.
Actul, în cuprinsul căruia s-a înscris creanța fiscală, denumit titlu executoriu, va conține, pe lângă elementele menționate mai sus, următoarele: codul de identificare fiscală; domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate; temeiul legal al puterii executorii a titlului.
Pentru debitorii obligați în mod solidar la plata creanțelor fiscale se va întocmi un singur titlu executoriu.
Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanțe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită.
În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute mai sus nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele și prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis și dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente.
În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ, organul de executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile.
IV.7.5 Reguli privind executarea silită
Executarea silită se poate întinde asupra tuturor veniturilor și bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanțelor fiscale și a cheltuielilor de executare.
Bunurile supuse unui regim special de circulație pot fi urmărite numai cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
În cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalitățile de executare silită prevăzute în Codul Procedură Fiscală.
Executarea silită a creanțelor fiscale nu se perimează.
Executarea silită se desfășoară până la stingerea creanțelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităților de întârziere ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.
În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, dobânzi, penalități de întârziere sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare și consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului.
Față de terți, inclusiv față de stat, o garanție reală și celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabilește de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.
IV.7.6 Evaluarea bunurilor supuse executării silite
Înaintea valorificării bunurilor acestea vor fi evaluate. În acest scop organul de executare va apela la organe și persoane de specialitate, a căror selectare nu este supusă reglementărilor privind achizițiile publice și care sunt obligate să își îndeplinească atribuțiile ce le revin în acest sens.
Organul de executare va actualiza prețul de evaluare ținând cont de rata inflației.
Atunci când se consideră necesar, organul de executare va proceda la o nouă evaluare.
IV.7.7 Suspendarea sau încetarea executării silite
Executarea silită se suspendă
a) când suspendarea a fost dispusă de instanță sau de creditor, în condițiile
legii;
b) la data comunicării aprobării înlesnirii la plată, în condițiile legii;
c) în alte cazuri prevăzute de lege.
Executarea silită se întrerupe:
a) la data declarării stării de insolvabilitate a debitorului;
b) în alte cazuri prevăzute de lege.
Executarea silită încetează dacă:
a) s-au stins integral obligațiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligațiile de plata accesorii, cheltuielile de executare și orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;
b) a fost desființat titlul executoriu;
c) în alte cazuri prevăzute de lege.
În cazul în care popririle înființate de organul de executare generează imposibilitatea debitorului de a-și continua activitatea economică, cu consecințe sociale deosebite, creditorul fiscal poate dispune, la cererea debitorului și ținând seama de motivele invocate de acesta, suspendarea temporară, totală sau parțială a executării silite prin poprirea conturilor bancare.
Odată cu cererea de suspendare prevazută la alin anterior debitorul va indica bunurile libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrării, sau alte garanții prevăzute de lege.
IV.7.8 Executarea silită prin poprire
Executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor
Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimtământul titularului de cont, la cursul de schimb afișat de acestea pentru ziua respectivă.
Sumele ce reprezintă venituri bănești ale debitorului persoana fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum și ajutoarele sau indemnizațiile cu destinație specială sunt supuse urmăririi numai în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare printr-o adresa care va fi trimisă prin scrisoare recomandată, cu dovada de primire, terțului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu. Totodată va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi.
Poprirea nu este supusă validării.
Poprirea înființată anterior, ca masura asiguratorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, făcută terțului poprit, și înștiințarea despre aceasta a debitorului.
Terțul poprit este obligat ca, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, să înștiințeze organul de executare dacă datorează vreo sumă de bani cu orice titlu debitorului.
Poprirea se consideră înființată la data la care terțul poprit, prin înștiințarea trimisă organului de executare, confirmă că datorează sume de bani debitorului sau la data expirării termenului.
După înființarea popririi terțul poprit este obligat să facă de îndată reținerile prevăzute de lege și să vireze sumele reținute în contul indicat de organul de executare, comunicând totodată în scris despre existența altor creditori.
În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulți creditori, terțul poprit îi va anunța în scris despre aceasta pe creditori și va proceda la distribuirea sumelor.
Pentru stingerea creanțelor fiscale debitorii deținători de conturi bancare pot fi urmăriți prin poprire asupra conturilor bancare. În acest caz, o dată cu comunicarea somației și a titlului executoriu, făcută debitorului, o copie certificată de pe acest titlu va fi comunicată băncii la care se află deschis contul debitorului. Despre această măsură va fi înștiințat și debitorul.
În măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării băncii , sumele existente, precum și cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei și în valută sunt indisponibilizate. Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data și ora primirii adresei de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești, băncile nu vor proceda la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, și nu vor accepta alte plăți din conturile acestora până la achitarea integrală a obligațiilor fiscale, cu excepția sumelor necesare plății drepturilor salariale.
Dacă debitorul face plata în termenul prevăzut în somație, organul de executare va înștiința de îndată în scris băncile pentru sistarea totală sau parțială a indisponibilizării conturilor și reținerilor. În caz contrar banca este obligată să procedeze conform dispozițiilor alin. anterior.
În situația în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeași zi, băncile vor urmări executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului.
IV.7.9 Executarea silită a bunurilor mobile
Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepțiile prevăzute de lege.
În cazul debitorului persoană fizică nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vieții și muncii debitorului, precum și familiei sale:
a) bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor și la formarea profesională, precum și cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupații cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfășurării activității agricole, cum sunt uneltele, semințele, îngrășămintele, furajele și animalele de producție și de lucru;
b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului și familiei sale, precum și obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de același fel;
c) alimentele necesare debitorului și familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;
d) combustibilul necesar debitorului și familiei sale pentru încălzit și pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarna;
e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;
f) bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziții legale.
Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfășurării activității de comerț nu sunt exceptate de la executare silită.
Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea și valorificarea acestora, chiar dacă acestea se află la un terț. Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal.
Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca măsură asiguratorie nu este necesară o nouă sechestrare.
Executorul fiscal, la începerea executării silite, este obligat să verifice dacă bunurile prevăzute mai sus se găsesc la locul aplicării sechestrului și dacă nu au fost substituite sau degradate, precum și să sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creanței.
Bunurile nu vor fi sechestrate dacă prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decât cheltuielile executării silite.
Prin sechestrul înființat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândește un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.
De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicții atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă.
Actele de dispoziție care ar interveni ulterior indisponibilizării prevăzute mai sus sunt lovite de nulitate absolută.
În cazurile în care nu au fost luate măsuri asiguratorii pentru realizarea integrală a creanței fiscale și la începerea executării silite se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere de la urmărire a bunurilor urmăribile ale debitorului, sechestrarea lor va fi aplicată o dată cu comunicarea somației.
IV.7.10 Executarea silită a bunurilor imobile
Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului.
Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept și asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât o dată cu imobilul.
În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spațiul minim locuit de debitor și familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
Dispozițiile prezentate nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creanțelor fiscale rezultate din săvârșirea de infracțiuni.
Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru.
Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile constituie ipotecă legală.
Dreptul de ipotecă confera creditorului fiscal în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun.
Pentru bunurile imobile sechestrate organul de executare care a instituit sechestrul va solicita de îndată biroului de carte funciară efectuarea inscripției ipotecare, anexând un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
Biroul de carte funciară va comunica organelor de executare, la cererea acestora, celelalte drepturi reale și sarcini care grevează imobilul urmărit, precum și titularii acestora, care vor fi înștiințați de către organul de executare și chemați la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil și distribuirea prețului.
Creditorii debitorului, alții decât titularii drepturilor mentionate mai sus sunt obligati ca, in termen de 30 de zile de la inscrierea procesului-verbal de sechestru al bunului imobil în evidențele de publicitate imobiliară, să comunice în scris organului de executare titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.
IV.7.11 Valorificarea bunurilor sechestrate
În cazul în care creanța fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, se va proceda, fără efectuarea altei formalități, la valorificarea bunurilor sechestrate, cu excepția situațiilor în care, potrivit legii, s-a dispus desființarea sechestrului, suspendarea sau amânarea executării silite.
Pentru a realiza executarea silită cu rezultate cât mai avantajoase, tinând seama atât de interesul legitim și imediat al creditorului, cât și de drepturile și obligațiile debitorului urmărit, organul de executare va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre modalitățile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare și care, față de datele concrete ale cauzei, se dovedește a fi mai eficientă.
Organul de executare competent va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin:
a) înțelegerea părților;
b) vânzare în regim de consignație a bunurilor mobile;
c) vânzare directă;
d) vânzare la licitație;
e) alte modalități admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitații, agenții imobiliare sau societăți de brokeraj, după caz.
Dacă au fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradării, acestea pot fi vândute în regim de urgentă.
Dacă din cauza unei contestații sau a unei învoieli între părți data, locul sau ora vânzării directe sau la licitație a fost schimbată de organul de executare, se vor face alte publicații și anunțuri.
Vânzarea bunurilor sechestrate se face numai către persoane fizice sau juridice care nu au obligații fiscale restante.
În categoria obligațiilor fiscale restante nu se cuprind obligațiile fiscale pentru care s-au acordat, potrivit legii, reduceri, amânări sau eșalonări la plată.
IV.8. STINGEREA CREANȚELOR FISCALE PRIN ALTE
MODALITĂȚI
IV.8.1 Insolvabilitatea
Creanțele fiscale urmărite de organele de executare pot fi scăzute din evidența acestora în cazul în care debitorul respectiv se găsește în stare de insolvabilitate.
Procedura de insolvabilitate este aplicabilă în următoarele situații:
a) când debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile;
b) când după încetarea executării silite pornite împotriva debitorului rămân debite neachitate;
c) când debitorul a dispărut sau a decedat fără să lase avere;
d) când debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu fiscal cunoscut și la acestea ori în alte locuri, unde există indicii că a avut avere, nu se găsesc venituri sau bunuri urmăribile;
e) când, potrivit legii, debitorul persoană juridică își încetează existența și au rămas neachitate obligații fiscale.
Conform prevederilor de mai sus nu se aplică în cazul în care există succesori universali sau cu titlu universal, potrivit dreptului comun, sau exist debitori solidari.
Pentru creanțele fiscale ale debitorilor declarați în stare de insolvabilitate, conducătorul organului de executare dispune scoaterea creanței din evidența curentă și trecerea ei într-o evidență separată.
În cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile după declararea stării de insolvabilitate, organele de executare vor lua măsurile necesare de redebitare a sumelor și de executare silită.
Deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau faliment
Organul de executare este obligat ca pentru creanțele fiscale datorate de comercianți, societății comerciale, cooperative de consum ori cooperative meșteșugărești sau persoane fizice să ceară instanțelor judecătorești competente începerea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, în condițiile legii.
Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului se vor înainta instanțelor judecătorești și sunt scutite de consemnarea vreunei cauțiuni.
IV.8.2 Anularea creanțelor fiscale
În cazuri excepționale, pentru motive temeinice, prin hotărâre, Guvernul
poate aproba anularea unor categorii de creanțe fiscale.
În situațiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poștă, sunt mai mari decât creanțele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somației prin poștă sunt suportate de organul fiscal.
Creanțele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 100.000 lei, se anulează. Anual, prin hotărâre a Guvernului se stabilește plafonul creanțelor fiscale care pot fi anulate.
CONCLUZII
În această lucrare structurată pe patru capitole am prezentat impozitele și taxele locale începând cu impunerea și cuantumul lor în primul capitol, apoi scutirile și facilitățile de la aceste impozite și taxe în capitolul al doilea, modul de plată îl regăsim în capitolul al treilea iar capitolul al patrulea arată modalitățile de colectare a creanțelor fiscale.
Mi se pare interesant faptul că deși la bugetele locale se mobilizează multe venituri ele nu acoperă decât o parte prea mică a necesităților de finanțat înscrise în aceste bugete, unul din motive fiind mărimea redusă a materiei impozabile și taxabile la nivel local.
Pe lângă acest neajuns o problemă a administrației locale o reprezintă colectarea cu dificultate a creanțelor fiscale.
La nivelul orașului Râșnov un impediment în colectarea impozitelor și taxelor locale este faptul că există un număr foarte mare de persoane fără locuri de muncă și un nivel de trai destul de scăzut al oamenilor din acestă localitate ce duce la o mai grea încasare a datoriilor acestora față de bugetul local.
Aș mai putea menționa că există din păcate și motive ca evaziunea fiscală, neglijența și chiar reaua-credință a contribuabililor care încercând să se strecoare în afara legii creează o serie de probleme organelor administrației locale în desfășurarea activităților și totodată a dezvoltării orașului.
Pe de altă parte insuficiența personalului calificat comparativ numărul contribuabililor și sistemul greu de urmărire în lipsa unei informatizări complete a activității de stabilire și urmărire a încasărilor impozitelor și taxelor locale ar fi de semnalat lipsa unor programe specifice, lipsa personalului informat în domeniul informaticii.
În măsurile generale de reformare a administrației publice locale, necesitate impusă de integrarea în următorii ani în structurile Comunității Europene, să se acorde o atenție sporită a acestei laturi a activității Primăriilor și Consiliilor Locale, având în vedere importanța ei în asigurarea fondurilor bănești necesare susținerii programelor de dezvoltare a comunității și de funcționare a instituțiilor din subordonarea Consiliilor Locale : învățământ , sănătate, cultură, administrație etc.
INTRODUCERE
STUDIU DE CAZ
Această parte a lucrării conține un studiu de caz efectuat cu scopul de a pune în practică ceea ce am tratat până acum în această lucrare ,, Impozitele și taxele locale “ , în cel mai firesc mod cu putință.
Pentru aceasta am luat ca obiect de studiu o societate comercială ,, SC MIGAR TOUR SRL cu domiciliul în orașul Râșnov, strada Valea Cetății, nr.2, având Codul Unic de Înregistrare R- 14158311 și un cont bancar 25110996070489 deschis la BRD Brașov, care deține bunuri supuse impozitării respectiv: clădiri, teren, mijloace de transport și am anexat declarațiile de impunere și balanța societății.
BIBLIOGRAFIE
Norme metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal.
Ordonanța nr.92 privind Codul de procedură fiscală.
Ordonanța 39 privind procedurile de administrare a creanțelor bugetelor locale.
Finanțele României vol.I , Editia a III a, autor Ioan Talpoș, Editura Sedona, Timișoara 1997.
Culegere de acte normative pentru impozite și taxe ale consiliilor locale , autori: Prof. univ. dr. Ioan Santai, Jurist Vasile Tabără, Jurist Mihai Baltador, Jurist Dumitru Șomandră, Editor: Centrul Teritorial de Formare Continuă pentru Administrația Publică Locală, Sibiu,1999.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impozite Si Taxe Locale (ID: 133688)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.