. Impozite Si Taxe Locale
Cuprins
Introducere…………………………………………………………………………………………………………………….3
Cap. I Finanțe publice locale: concept, funcții, componente…………………………………………….4
1.1 Conceptul de finanțe publice locale și funcțiile sale………………………………………………4
1.2 Componentele finanțelor publice locale……………………………………………………………….9
Cap. II Autonomia locală și descentralizarea………………………………………………………………….11
2.1 Conceptul de autonomie locală………………………………………………………………………….11
2.2 Descentralizarea financiară……………………………………………………………………………….15
Cap. III Veniturile bugetelor locale…………………………………………………………………………………21
3.1 Sfera veniturilor bugetelor locale și clasificarea lor………………………………………………21
3.2 Impozitele și taxele locale…………………………………………………………………………………23
3.2.1 Impozitul și taxa pe clădiri………………………………………………………………….24
3.2.2 Impozitul și taxa pe teren……………………………………………………………………27
3.2.3 Impozitul asupra mijloacelor de transport……………………………………………..29
3.2.4 Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și a autorizațiilor……………….31
3.2.5 Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate……………………..32
3.2.6 Impozitul pe spectacole……………………………………………………………………….33
3.2.7 Taxa hotelieră…………………………………………………………………………………….34
3.2.8 Taxe speciale……………………………………………………………………………………..34
3.2.9 Alte taxe locale…………………………………………………………………………………..34
3.2.10 Taxele judiciare de timbru, taxele notariale și taxele extrajudiciare
de timbru………………………………………………………………………………………….35
3.2.10.1 Taxele judiciare de timbru…………………………………………………………….35
3.2.10.2 Taxele de timbru pentru actele și serviciile notariale………………………..35
3.2.10.3 Taxele extrajudiciare de timbru……………………………………………………..37
3.3 Veniturile nefiscale……………………………………………………………………………………………37
3.4 Veniturile din valorificarea unor bunuri……………………………………………………………….38
3.5 Facilități comune……………………………………………………………………………………………….39
Cap. IV Cheltuielile din bugetele locale…………………………………………………………………………….41
4.1 Sfera cheltuielilor din bugetele locale și clasificarea lor………………………………………….41
4.2 Factori care influiențează cheltuielile din bugetele locale………………………………………..43
4.3 Cheltuielile curente din bugetele locale…………………………………………………………………43
4.4 Achizițiile publice și modul lor de efectuare………………………………………………………….48
4.5 Finanțarea investițiilor din bugetele locale…………………………………………………………….52
Cap. V Elaborarea, aprobarea, executarea și încheierea bugetelor locale……………………………..53
5.1 Principii și reguli bugetare…………………………………………………………………………………..53
5.2 Elaborarea proiectelor bugetelor locale…………………………………………………………………55
5.3 Aprobarea proiectelor bugetelor locale………………………………………………………………….57
5.4 Executarea și încheierea bugetelor locale………………………………………………………………58
5.5 Fondul de rulment………………………………………………………………………………………………61
Cap. VI Finanțele locale în țările Uniunii Europene……………………………………………………………62
Cap. VII Perspectivele reformei în administrația publică locală în România…………………………..66
7.1 Cadru general privind reforma administrației publice……………………………………………..66
7.2 Reforma în administrația publică din România – stadiu actual și perspective……………..67
Cap. VIII Concluzii…………………………………………………………………………………………………………..69
Bibliografie………………………………………………………………………………………………………………………..71
Anexe
INTRODUCERE
Fenomenul financiar a apărut cu mult timp înaintea apariției cuvântului “finanțe”. Acest cuvânt se folosește de regulă în literatura de specialitate cât și în vorbirea curentă cu înțelesuri apropiate sub forme diferite, astfel: finanțe, finanțe publice, finanțe private, finanțe socialiste, finanțe capitaliste. Cuvântul “finanțe”, provine din limba latină, și anume derivând din verbul “finire”, care înseamnă a da, a înmâna sau cuvântul “finis”, care înseamnă termen de plată sau în expresie modernă, scadență.
Din punct de vedere economic finanțele reprezintă o categorie economică, și anume, acele relații sociale de tip economic, de repartiție a unei părți din produsul intern brut, derulate sub formă bănească în scopul acoperirii nevoilor generale și colective ale societății și proprii ale agenților economici.
Finanțele publice locale își au originea în automizarea autorităților teritoriale în administrarea comunităților respective. Cum comunitățile locale reprezintă colectivității umane distincte de stat, atunci autonomia lor financiară este absolut necesară. Nu poate fi conceput ca fiind viabilă autonomia administrativă și cea legislativă, fără autonomie financiară care să-i asigure suportul finanțării, funcționării ei. Cum autonomia administrativă locală este acceptată, nu poate fi pusă la îndoială nici nevoia autonomiei financiare. Finanțele locale satisfac mai bine și mai eficient cerințele de utilități publice în teritoriu. Problema care rămâne însă, este până unde se poate întinde autonomia financiară.
Pe de o parte, autonomia financiară permite degrevarea finanțelor centrale de o seamă de cheltuieli, precum și reducerea numărului și amplorii fluxurilor bănești între cele două nivele structurale ale finanțelor publice.
Pe de altă parte însă este greșit să se atribuie o prea mare însemnătate descentralizării, pentru că ar slăbi puterea de acțiune a finanțelor publice pentru întreaga țară care trebuie să primeze.
De la țară la țară, raportul centralizare-descentralizare este altul, în funcție de nivelul și particularitățile dezvoltării economiei, a organizării teritoriului și a finanțelor publice.
Comunitățile locale din România, și în general cele din Europa de Est, au devenit un important furnizor de servicii publice în interesul cetățenilor lor. Servicii publice ca: învățământul preuniversitar, serviciul cultural, asistența și protecția socială, dar și iluminatul public, furnizarea de apă și energie termică, sunt exemple de servicii care sunt asigurate de autoritățile publice locale. Ca o consecință a principiilor publicate în Carta Europeană a Autonomiei Locale, autoritățile locale au beneficiat pe deplin de următoarele drepturi: dreptul de a dispune de propriile resurse, dreptul de a le colecta, dreptul de a beneficia de cotele defalcate de la bugetul de stat din unele impozite și taxe, dreptul de a contracta credite, acest drept transformând comunitățile locale în importante entități financiare, capabile să furnizeze eficient serviciile publice atât in termeni cantitativi cât și calitativi pentru cetăteni comunităților locale respective.
Acestea reprezintă câteva probleme dezbătute în această lucrare.
CAP. I
FNANȚELE PUBLICE LOCALE :
CONCEPT, FUNCȚII, COMPONENTE
Conceptul de finanțe publice locale si funcțiile sale
Fenomenul financiar este un fenomen social care a apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societații, si anume odată cu apariția și dezvoltarea economiei de schimb. Este perioada când statul sclavagist începe să utilize și resursele bǎnești pentru acoperirea nevoilor publice.
Conceptul de finanțe reflectǎ procesele și relațiile economice în expresie bǎneascǎ prin care se constituie, repartizeazǎ și utilizeazǎ fondurile bǎnești necesare funcționǎrii statului și altor entitǎți economico-sociale. În sens larg, finanțele locale includ finanțele publice locale, finanțele regiilor autonome și ale societăților comerciale constituite cu aportul autorităților administrației publice locale și alte resurse financiare locale.
Finanțele publice locale reprezintă o parte componentă a finanțelor publice alături de finanțele publice ale administrației centrale de stat, care exprimă relațiile economice prin care se mobilizează și utilizează resurse bănești la nivelul unităților administrativ teritoriale pentru satisfacerea unor cerințe colective reprezentate de învățământ, cultură, asistență socială, servicii publice, dezvoltare.
Conținutul finanțelor publice locale este reflectat de anumite trăsături:
a) Relațiile economice prin care se mobilizează, repartizează și utilizează resursele financiare la nivel local se exprimă în formă bănească. Între raporturile economice prin care se mobilizează, repartizează și utilizează resurse bănești și procesele în formă materială se manifestă relații de interconexiune. Procesele materiale generează raporturi economice exprimate în bani prin care se formează și utilizează fonduri bănești iar acestea la rândul lor influențează asupra proceselor materiale;
b) Finanțele publice locale exprimă un transfer de valoare ce se realizează între participanții la relațiile economice prin care se constituie și utilizează fonduri bănești la nivel local. Transferul de valoare realizat prin intermediul finanțelor publice locale determină modificarea patrimoniului deținut de participanții la relațiile economice de mobilizare și repartizare a fondurilor bănești, respectiv persoane juridice, persoane fizice și autorități ale administrației publice locale.
Transferul de valoare exprimă un transfer de putere de cumpărare, deoarece participarea prin impozite și taxe la bugetul local contribuie la reducerea disponibilităților bănești și a puterii de cumpărare la unele persoane fizice sau juridice și la creșterea puterii de cumpărare a unității administrativ-teritoriale;
c) Transferul de valoare prin finanțele locale se realizează, fără o contraprestație directă și imediată, ceea ce înseamnă că persoana de la care se transferă resurse bănești la bugetul local nu primește în mod direct și imediat un echivalent în bunuri, servicii sau bani. Finanțele publice locale reflectă participarea persoanelor fizice și juridice sub formă de impozite și taxe la formarea veniturilor bugetelor locale fără o contrapct de vedere economic finanțele reprezintă o categorie economică, și anume, acele relații sociale de tip economic, de repartiție a unei părți din produsul intern brut, derulate sub formă bănească în scopul acoperirii nevoilor generale și colective ale societății și proprii ale agenților economici.
Finanțele publice locale își au originea în automizarea autorităților teritoriale în administrarea comunităților respective. Cum comunitățile locale reprezintă colectivității umane distincte de stat, atunci autonomia lor financiară este absolut necesară. Nu poate fi conceput ca fiind viabilă autonomia administrativă și cea legislativă, fără autonomie financiară care să-i asigure suportul finanțării, funcționării ei. Cum autonomia administrativă locală este acceptată, nu poate fi pusă la îndoială nici nevoia autonomiei financiare. Finanțele locale satisfac mai bine și mai eficient cerințele de utilități publice în teritoriu. Problema care rămâne însă, este până unde se poate întinde autonomia financiară.
Pe de o parte, autonomia financiară permite degrevarea finanțelor centrale de o seamă de cheltuieli, precum și reducerea numărului și amplorii fluxurilor bănești între cele două nivele structurale ale finanțelor publice.
Pe de altă parte însă este greșit să se atribuie o prea mare însemnătate descentralizării, pentru că ar slăbi puterea de acțiune a finanțelor publice pentru întreaga țară care trebuie să primeze.
De la țară la țară, raportul centralizare-descentralizare este altul, în funcție de nivelul și particularitățile dezvoltării economiei, a organizării teritoriului și a finanțelor publice.
Comunitățile locale din România, și în general cele din Europa de Est, au devenit un important furnizor de servicii publice în interesul cetățenilor lor. Servicii publice ca: învățământul preuniversitar, serviciul cultural, asistența și protecția socială, dar și iluminatul public, furnizarea de apă și energie termică, sunt exemple de servicii care sunt asigurate de autoritățile publice locale. Ca o consecință a principiilor publicate în Carta Europeană a Autonomiei Locale, autoritățile locale au beneficiat pe deplin de următoarele drepturi: dreptul de a dispune de propriile resurse, dreptul de a le colecta, dreptul de a beneficia de cotele defalcate de la bugetul de stat din unele impozite și taxe, dreptul de a contracta credite, acest drept transformând comunitățile locale în importante entități financiare, capabile să furnizeze eficient serviciile publice atât in termeni cantitativi cât și calitativi pentru cetăteni comunităților locale respective.
Acestea reprezintă câteva probleme dezbătute în această lucrare.
CAP. I
FNANȚELE PUBLICE LOCALE :
CONCEPT, FUNCȚII, COMPONENTE
Conceptul de finanțe publice locale si funcțiile sale
Fenomenul financiar este un fenomen social care a apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societații, si anume odată cu apariția și dezvoltarea economiei de schimb. Este perioada când statul sclavagist începe să utilize și resursele bǎnești pentru acoperirea nevoilor publice.
Conceptul de finanțe reflectǎ procesele și relațiile economice în expresie bǎneascǎ prin care se constituie, repartizeazǎ și utilizeazǎ fondurile bǎnești necesare funcționǎrii statului și altor entitǎți economico-sociale. În sens larg, finanțele locale includ finanțele publice locale, finanțele regiilor autonome și ale societăților comerciale constituite cu aportul autorităților administrației publice locale și alte resurse financiare locale.
Finanțele publice locale reprezintă o parte componentă a finanțelor publice alături de finanțele publice ale administrației centrale de stat, care exprimă relațiile economice prin care se mobilizează și utilizează resurse bănești la nivelul unităților administrativ teritoriale pentru satisfacerea unor cerințe colective reprezentate de învățământ, cultură, asistență socială, servicii publice, dezvoltare.
Conținutul finanțelor publice locale este reflectat de anumite trăsături:
a) Relațiile economice prin care se mobilizează, repartizează și utilizează resursele financiare la nivel local se exprimă în formă bănească. Între raporturile economice prin care se mobilizează, repartizează și utilizează resurse bănești și procesele în formă materială se manifestă relații de interconexiune. Procesele materiale generează raporturi economice exprimate în bani prin care se formează și utilizează fonduri bănești iar acestea la rândul lor influențează asupra proceselor materiale;
b) Finanțele publice locale exprimă un transfer de valoare ce se realizează între participanții la relațiile economice prin care se constituie și utilizează fonduri bănești la nivel local. Transferul de valoare realizat prin intermediul finanțelor publice locale determină modificarea patrimoniului deținut de participanții la relațiile economice de mobilizare și repartizare a fondurilor bănești, respectiv persoane juridice, persoane fizice și autorități ale administrației publice locale.
Transferul de valoare exprimă un transfer de putere de cumpărare, deoarece participarea prin impozite și taxe la bugetul local contribuie la reducerea disponibilităților bănești și a puterii de cumpărare la unele persoane fizice sau juridice și la creșterea puterii de cumpărare a unității administrativ-teritoriale;
c) Transferul de valoare prin finanțele locale se realizează, fără o contraprestație directă și imediată, ceea ce înseamnă că persoana de la care se transferă resurse bănești la bugetul local nu primește în mod direct și imediat un echivalent în bunuri, servicii sau bani. Finanțele publice locale reflectă participarea persoanelor fizice și juridice sub formă de impozite și taxe la formarea veniturilor bugetelor locale fără o contraprestație directă și imediată. De asemenea, transferul de valoare de la fondurile financiare publice locale către anumite persoane fizice și juridice se efectuează fără o contraprestație directă din partea acestora.
Transferul de valoare fără o contraprestație directă și imediată realizat în cadrul finanțelor publice locale nu presupune o anumită corelație între contribuțiile prin impozite și taxe și sumele de care beneficiază o persoană fizică sau juridică de la bugetul local;
d) Transferul de valoare prin intermediul finanțelor locale urmărește satisfacerea unor cerințe colective cum sunt cele privind învățământul, cultura, ocrotirea sănătății, asistența socială, servicii publice și dezvoltare.
Finanțele publice locale se deosebesc de finanțele publice ale administrației centrale de stat prin anumite trăsături:
fondurile bănești se constituie și utilizează la nivelul unităților administrativ teritoriale;
fondurile bănești depind de împărțirea administrativ teritorială a unui stat; (în funcție de structura administrativ teritorială a unui stat se pot constitui, repartiza și utiliza fonduri bănești la două sau trei nivele ale organizării administrativ teritoriale);
formele de participare prin impozite și taxe la constituirea fondurilor bănești locale se deosebesc prin materia impozabilă și obiectele asupra cărora se aplică impozite și taxe;
contribuabilii de impozite și taxe locale pot fi persoanele fizice și juridice prevăzute de legi generale sau prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale;
fondurile bănești ce se constituie și utilizează la nivelul unităților administrativ teritoriale se administrează de autoritățile administrației publice locale;
resursele financiare ce se mobilizează și utilizează la nivelul unităților administrativ teritoriale depind de competențele și atribuțiile autorităților administrației publice locale. Competențele și atribuțiile autorităților administrației publice locale se stabilesc numai prin lege. Exercitarea competențelor și atribuțiilor stabilite prin lege revine autorităților administrației publice locale care se găsesc cel mai aproape de cetățean.
Fondurile bănești ce se formează și utilizează la nivelul unităților administrativ teritoriale se administrează pe baza principiului autonomiei locale care presupune inițiativă și răspundere a autorităților administrației publice locale, în raport cu finanțele administrației centrale de stat;
Finanțele publice locale se individualizează în cadrul finanțelor publice printr-o anumită complexitate, datorită numărului unităților administrativ teritoriale dintr-o țară, nivelului lor de dezvoltare economico-socială, particularităților locale.
Finanțele publice locale ocupă un loc important în ansamblul finanțelor publice datorită complexității și diversității acțiunilor social culturale, economice și serviciilor publice ce se desfășoară în cadrul unităților administrativ teritoriale și răspunderii autorităților administrației publice locale în furnizarea unor servicii publice.
Finanțele publice locale reflectă raporturile economice prin care se constituie și utilizează resurse bănești la nivelul unităților administrativ teritoriale, fără o contraprestație directă și imediată în vederea satisfacerii unor cerințe social culturale, economice și a furnizării unor servicii publice de către instituțiile autoritățile administrației publice locale.
Finanțele publice locale mijlocesc procesele de formare repartizare și utilizare a fondurilor bănești la nivelul unităților administrativ teritoriale.
Procesul complex de constituire a resurselor financiare publice și utilizarea a acestora este guvernat de un ansamblu de legi economice obiective ce stau la baza mecanismului financiar de gestionare a finanțelor publice comunitare.
Finanțele publice locale își îndeplinesc misiunea lor socialǎ prin funcțiile pe care le exercitǎ :
funcția de previziune ;
funcția de repartiție ;
funcția de control.
Funcția de previziune (previzională) cunoaște două componente :
previzionarea (evaluarea) veniturilor;
previzionarea (evaluarea) cheltuielilor.
Atât evaluarea veniturilor cât și evaluarea cheltuielilor are la bază metode prin care se stabilește volumul și dimensiunea acestora, grupate în doua categorii;
metode clasice;
metode moderne.
Din categoria metodelor clasice amintim: metoda automată, metoda majorării (diminuării), iar din categoria metodelor moderne amintim metoda cost-avantaj; metoda de planificare, programare, bugetizare; metoda managementului prin obiective; metoda raționalizării optiunilor bugetare.
Metode clasice
Metoda automată pornește de la evaluarea indicatorilor privind veniturile și cheltuielile folosind drept bază de referință anul (t-1) a cărei execuție bugetară a fost încheiată. În calcul nu se iau veniturile și cheltuielile anului (t) deoarece acestea încă nu se cunosc.
Proiecția indicatorilor bugetari pentru anul (t+1) a căror evaluare financiara se realizează presupune utilizarea unor expresii matematice de forma :
Iv,c (t+1) = f Iv,c (t-1)
unde: Iv,c (t+1) – indicatori bugetari privind veniturile și cheltuielile din anul (t+1);
Iv,c (t-1) – indicatori bugetari privind veniturile și cheltuielile din anul (t-1).
Metoda automată prezintă avantajul unui volum relativ mic de muncă, insă are dezavantajul că ia in considerare condițiile economice, sociale și politice existente cu doi ani in urmă, care nu reflecta realitatea întrucât schimbarile intervin frecvent in situația economică și socială a oricărui stat sau unități administrativ-teritoriale.
Metoda majorări (diminuări) potrivit căreia nu se mai proiectează automat situația din anul (t-1) ci se iau în considerare rezultatele execuției bugetare pe un interval de cinci sau mai mulți ani consecutivi din perioada premergătoare anului pentru care s-a elaborat proiectul de buget. Pe baza acestor date se stabilește ritmul de crestere sau descreștere a veniturilor și cheltuielilor bugetare, care se aplica asupra veniturilor si cheltuielilor din anul în curs.
Nivelul indicatorilor privind veniturile și cheltuielile bugetare va presupune utilizarea unei formule de calcul de forma :
unde :
– indicatori de venituri și cheltuieli previzionați pentru anul t+1;
– indicatori de venituri și cheltuieli estimați pentru anul t;
– indicatori de venituri și cheltuieli realizați în perioada anterioară;
– indicatori de venituri și cheltuieli previzionați din perioada anterioară.
Metoda prezintă avantajul că apelează la automatisme care împiedică compartimentele de specialitate să apeleze la evaluări arbitrare. Dezavantajul metodei constă în ecarturile considerabile dintre venituri și cheltuieli în perioada de depreciere monetară și recesiune economică, precum și nerespectarea unei practici bugetare moderne, a cărei cerință principală este evaluarea cât mai realistă a nevoilor și posibilităților de procurare a resurselor publice.
Metode moderne
Metoda planificare, programare, bugetizare (PPB) – metodă de tip American, constă în restructurarea bugetului după succesiunea “structură – obiective – program”, fiind parcurse urmatoarele etape:
identificarea obiectivelor ce urmează a fi cuprinse în buget pe termen lung;
cuantificarea costurilor și avantajelor pentru diferitele tipuri de programe finanțate de buget;
stabilirea unei “priorități” a programelor pe baza indicatorilor de eficacitate sau utilizând metoda punctajului.
Planificarea ca și fază a metodei presupune definirea obiectivelor care urmează a fi realizate pe termen lung, de regulă 10 – 20 de ani, și a căilor de realizare, în baza unei strategii de dezvoltare economico-socială.
Programarea presupune stabilirea obiectivelor de urmat în cadrul programelor și termenele precise de realizare a acestor programe. Această fază este importantă deoarece în cadrul ei se stabilesc costurile directe și indirecte pe care le implică realizarea fiecărui program.
Bugetizarea constă în înscrierea în buget a programului pentru care s-a optat și finanțarea acestuia pe parcursul mai multor exerciții bugetare.
Limitele metodei sunt numeroase mai ales pentru stat sau comunitățile locale, dintre acestea amintim:
imposibilitatea de a defini cu claritate anumite obiective;
dificultatea de a calcula costurile directe și indirecte ale programelor;
măsurarea avantajelor este greu de realizat.
Metoda managementului prin obiective este de asemenea o metodă de tip american care pune accentul pe finalitatea fiecărui domeniu de activitate. Fiecare dintre ordonatorii de credite ai bugetului propune propriile sale obiective care sunt centralizate la nivelul ordonatorului principal de credite și rediscutate în funcție de nivelul proiectat al resurselor financiare. Deși se realizează o descentralizare a deciziei, limitele acestei metode sunt determinate de stabilirea precisă a obiectivelor și mai ales coordonarea acestora cu obiectivele generale ale bugetului.
Metoda cost – avantaj cunoscută și sub denumirea de metoda de bugetizare zero, face parte din categoria metodelor de tip american (Zero Base Budgeting), fiind elaborată de Peter Pyhrr, intenția fiind de a examina critic toate cheltuielile prin prisma necesității și oportunității lor.
Metoda are la bază parcurgerea urmatoarelor etape:
stabilirea obiectivului care se dorește a fi obținut;
descrierea programelor de realizare a acestuia;
analiza diferitelor costuri și avantaje degajate;
lista mijloacelor alternative de realizare a fiecărui obiectiv și a costurilor fiecărei alternative;
justificarea alternativei propuse.
Ierarhizarea programelor se face pe baza a două criterii:
criteriul avantajului net – care presupune determinarea profitului net pe întreaga durată de folosință a obiectivului care urmează a se realiza, actualizat cu o rată de actualizare la nivelul ratei medii a dobânzii din economie;
criteriul avantaj / cost – are la bază ierarhizarea proiectelor în funcție de raportul dintre beneficiile obținute și cheltuielile efectuate, actualizate cu o rată de actualizare stabilită la același nivel ca și în situația criteriului avantajului net.
La determinarea volumului veniturilor și cheltuielilor publice trebuie să se țină seama și de o serie de factori conjuncturali cum sunt:
sarcinile și responsabilitațile asumate de autoritățile publice;
stimularea dezvoltării economico-sociale a statului și unităților administrativ-teritoriale;
programele de investiții noi și în derulare ale autorităților publice;
politica de protecție și asistență socială.
Funcția de previziune a bugetului prezintă o importanță deosebită întrucât în funcție de metodele utilizate, și factorii de influiență luați în considerare se dimensionează veniturile și cheltuielile publice cu rol hotărâtor asupra calității și nivelului serviciilor publice furnizate populației sau locuitorilor unor anumite regiuni.
Funcția de repartiție, ca funcție comună atât finanțelor publice cât și bugetului, cunoaște două faze legate organic între ele:
constituirea fondurilor;
distribuirea acestora.
Constituirea fondurilor – la constituirea acestora participă contribuabilii, și anume:
persoanele juridice indiferent de forma de proprietate, persoanele fizice, instituțiile publice și unitățile subordonate acestora. În cadrul acestei faze, contribuabili sunt obligați să respecte mecanismul fiscal de determinare a impozitelor și taxelor, să respecte legislația fiscală, termenele scadente pentru plata acestora, orice abatere în acest sens fiind sancționată cu amenzi contravenționale sau, după caz, aplicându-se sancțiunile prevăzute pentru evaziunea fiscală.
Constituirea fondurilor de resurse financiare publice îmbracă diferite forme: impozite, taxe, amenzi, penalități, venituri din valorificarea unor bunuri aparținând domeniului public sau privat, venituri din consumuri și închirieri, etc.
Distribuirea fondurilor de resurse financiare publice are loc în funcție de nevoile sociale ale comunități – caracteristic acestei faze este faptul că distribuirea fondurilor are loc pe structura nevoilor menționate în legea bugetară anuală.
Beneficiarii distribuirii fondurilor sunt atât persoanele fizice cât și persoanele juridice.
Distribuirea resurselor financiare publice reprezintă dimensionarea volumului cheltuielilor publice pentru: învățământ, cultură, sănătate, asistență și protecție socială precum și alte acțiuni privind serviciile și dezvoltarea publică.
Funcția de control a finanțelor publice locale urmărește modul în care se mobilizează resursele bănești la nivelul unităților administrativ teritoriale, efectuarea cheltuielilor, administrarea patrimoniului public și privat și utilizarea resurselor bănești în conformitate cu prevederile legale și eficient. Controlul prin intermediul finanțelor publice locale este un control bănesc ce vizează procesele de formare și repartizare a fondurilor bănești de la nivelul unităților administrativ teritoriale.
Controlul îmbracă diferite forme, fiind realizat de organe diferite și folosind instrumente diferite.
Fiecare domeniu de activitate controlat trebuie abordat din trei puncte de vedere:
sarcinile specifice care îi revin domeniului controlat;
efortul financiar al statului și comunității locale pentru susținerea acestuia;
efectele utile ale domeniului de activitate controlat.
Prin intermediul controlului se are în vedere realizarea unor obiective cum sunt:
protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului sau fraudei;
desfășurarea activității instituțiilor publice în condiții de regularitate, eficacitate, economicitate și eficiență.
Controlul se exercită sub diferite forme, la nivelul utilizatorilor de fonduri:
auditul intern;
controlul intern;
controlul financiar.
Auditul intern – ca și activitate organizată independent, constă în efectuarea de verificări, inspecții și analize ale sistemului propriu de control intern, în scopul evaluării modului de utilizare a resurselor în condiții de economicitate, eficacitate și eficiență și de constatare a deficiențelor și ameliorare a performanțelor sistemului de control intern.
Controlul intern – cuprinde la rândul său ansamblul măsurilor întreprinse la nivelul utilizatorilor de fonduri în scopul: respectarii legalității, protejării activelor și resurselor și în scopul efectuării de înregistrări corecte și complete.
După momentul de exercitare a controlului financiar se deosebesc următoarele forme: control financiar preventiv, control financiar concomitent, control financiar ulterior (postoperativ).
Controlul financiar preventiv – este definit ca și activitatea prin care se verifică legalitatea și regularitatea operațiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, înainte de aprobarea acestora. Controlul preventiv se exercita înaintea realizării acțiunilor economice și financiare, în vederea prevenirii unor operații nelegale și neoportune.
Controlul concomitent se efectuează în momentul derulării operațiunilor economice și financiare, pentru a identifica unele neconcordanțe între obiectivele autorităților administrației publice locale și ale instituțiilor publice și modul de utilizare a resurselor bănești.
Controlul financiar ulterior (postoperativ) se exercită după realizarea operațiunilor economice și financiare, iar măsurile dispuse vizează îmbunătățirea activității economico-financiare în perioadele următoare.
În funcție de modul de organizare și de apartenența organelor de control, controlul financiar poate fi intern sau extern. Controlul financiar intern se exercită de către persoane din structurile de funcționare ale autorităților administrației publice locale. Controlul financiar extern se efectuează de către organele din structura aparatului Ministerului Finanțelor și de către Curtea de Conturi.
Controlul financiar ca expresie a funcției de control a finanțelor publice locale urmărește modul de realizare a raporturilor bănești privind constituirea și repartizarea resurselor financiare la nivelul unităților administrativ teritoriale.
Unii specialiști consideră că, alături de funcțiile amintite, finanțele publice mai trebuie să îndeplinească și o serie de alte funcții:
funcția de gestiune eficace a activității publice prin care se asigură utilizarea eficientă a resurselor publice;
funcția de proiectare a activităților comunitare prin care obiectivele urmărite sunt formulate în diferite programe alternative însoțite de posibilitățile de finanțare.
Componentele finanțelor publice locale
În sfera finanțelor publice locale se încadrează bugetele locale, finanțele instituțiilor publice locale finanțate din venituri proprii și subvenții din bugetul local, finanțele instituțiilor publice locale finanțate integral din venituri proprii, creditele externe și interne, veniturile și cheltuielile evidențiate în afara bugetului local. Sfera finanțelor publice locale este ilustrată de structura bugetului general al unei unități administrativ-teritoriale care reflectă: bugetul local, bugetul instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții din bugetul local, bugetul instituțiilor publice finanțate integral din venituri, bugetul creditelor externe și interne, veniturile și cheltuielile evidențiate în afara bugetului local.
Bugetele locale reprezintă partea principală a finanțelor publice locale care reflectă raporturile economice de mobilizare a unor resurse financiare necesare realizării acțiunilor social culturale, economice și de altă natură din competența autorităților administrației publice locale.
Bugetele locale asigură dimensionarea cheltuielilor în limitele veniturilor, fundamentarea resurselor financiare, stimularea inițiativei locale, afirmarea autonomiei locale și exercitarea controlului asupra utilizării fondurilor locale.
Bugetul local reprezintă instrumentul principal al autorităților administrației publice locale în vederea selectării priorităților de finanțare din strategiile de dezvoltare economico-socială ale localităților. Fundamentarea priorităților și a opțiunilor privind acțiunile social culturale, economice, serviciile publice care urmează să se finanțeze din bugetul local, precum și măsurile necesare în vederea încasării veniturilor se realizează în procesul elaborării și adoptării bugetului local.
Bugetul local constituie instrumentul principal de asigurare a autonomiei decizionale a autorităților administrației publice locale, de valorificare eficientă a resurselor locale și de îmbunătățire a utilizării fondurilor locale.
Bugetele locale reprezintă o componentă distinctă și autonomă în cadrul bugetului consolidat, care are o serie de raporturi cu bugetul administrației centrale de stat prin sumele defalcate și transferurile de care beneficiază autoritățile administrației publice locale.
Bugetele locale în calitate de parte principală a finanțelor locale reflectă cerințele de resurse financiare necesare realizării acțiunilor sociale culturale, economice, serviciilor publice și dezvoltare din competența autorităților administrației publice precum pentru modul de procurare a resurselor financiare din cursul unui exercițiu financiar.
Locul și rolul hotărâtor al bugetului local în cadrul finanțelor publice aferente unui municipiu se pot ilustra cu următoarele date :
Bugetul general al municipiului „x”
mii RON %
Ținând seama de modul de exercitare a puterii și de împărțirea administrativ teritorială a statului, bugetele locale sunt formate din bugetele județelor, bugetele municipiilor, bugetele orașelor și bugetele comunelor.
În conformitate cu prevederile Legii finanțelor publice locale, în fiecare comună, oraș, municipiu, sector al municipiului București, județ și municipiul București se elaborează și administrează buget în condiții de autonomie.
Prin așezarea autonomiei locale la baza organizării și funcționării organelor administrației publice locale, între bugetele unităților administrativ teritoriale sunt relații de interconexiune, prin care se redistribuie resursele bănești în vederea satisfacerii cerințelor colective.
Veniturile se repartizează pe bugete locale în funcție de anumite criterii:
veniturile care provin de la agenții economici se încasează în bugetul unității administrativ teritoriale care îi coordonează;
veniturile de la instituțiile și serviciile publice finanțate integral sau parțial din bugetele locale se virează la bugetul din care se finanțează instituțiile și serviciile respective;
impozitele și taxele locale se înscriu bugetele unităților administrativ teritoriale, în funcție de domiciliul contribuabilului sau pe baza locului unde se află bunurile impozabile sau taxabile.
Veniturile bugetelor locale se constituie din impozit pe profit, alte impozite directe, impozite și taxe de la populație, venituri nefiscale și alte venituri cu destinație specială.
Cheltuielile ce se finanțează prin bugetele locale depind de atribuțiile autorităților administrației publice locale, de coordonarea agenților economici și a instituțiilor publice.
Din bugetele comunelor, orașelor și municipiilor se finanțează învățământul preuniversitar, acțiunile de cultură și religie, asistența socială, ajutoare, serviciile de dezvoltare publică, transporturi, agricultură și alte acțiuni sociale.
Prin bugetele județelor se asigură fonduri pentru acțiunile de cultură și religie, asistență socială, ajutoare și indemnizații, servicii de dezvoltare publică, transporturi și alte acțiuni sociale.Finanțele instituțiilor publice locale și serviciilor publice reprezintă o altă componentă a finanțelor publice locale care reflectă resursele bănești ce se mobilizează și utilizează direct de către acestea. Instituțiile și serviciile publice locale se deosebesc prin faptul că unele se finanțează integral din bugetele locale, altele se finanțează parțial din bugetele locale și din alte venituri proprii și altele se finanțează integral din venituri proprii. Veniturile proprii ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local pot proveni din taxe, chirii, tarife pentru manifestări culturale și sportive, concursuri artistice, publicații, studii, proiecte, valorificări de produse din activități proprii, prestații editoriale. Instituțiile și serviciile publice locale mai pot utiliza în vederea desfășurării activității lor mijloace materiale și resurse bănești primite de la persoane fizice și juridice sub formă de donații și sponsorizări. Veniturile și cheltuielile cuprinse în bugetele locale, în bugetele instituțiilor si serviciilor publice locale, din bugetele acțiunilor finanțate din venituri în afara bugetului local se grupează, după criteriile unitare aprobate prin clasificație bugetară.
Sfera finanțelor locale s-a lărgit pe măsura descentralizării acțiunilor și serviciilor publice care implică resurse bănești mai mari ce se administrează de către autoritățile administrației publice locale.
Finanțele locale au înregistrat mutații cantitative și calitative pe planul resurselor bănești ce se mobilizează la nivelul unităților administrativ teritoriale și al serviciilor publice locale. Finanțele locale exercită influență însemnată asupra satisfacerii unor cerințe de servicii publice ale locuitorilor.
CAP. II AUTONOMIA LOCALĂ ȘI DESCENTRALIZAREA
2.1. Conceptul de autonomie locală
Administrația publică la nivelul unităților administrativ teritoriale “se organizează și funcționează pe baza principiilor autonomiei locale, al descentralizării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor de interes local”.
CARTA EUROPEANĂ DE LA STRASBOURG menționează faptul că: “Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă pentru colectivitățile locale să reglementeze și să administreze în cadrul legii, sub propria lor răspundere și în favoarea populației respective, o parte importantă din treburile publice”.
Dreptul și capacitatea efectivă de a administra treburi publice se exercită prin consilii sau adunări formate de membrii aleși prin vot liber, secret, egal, direct și universal care pot dispune de organe executive responsabile în fața lor.
Autonomia locală, după accepțiunea Cartei Europene de la Strasbourg se individualizează prin anumite trăsături:
exprimă atât dreptul, cât și capacitatea autorităților administrației publice locale de a reglementa și administra o parte importantă a treburilor publice. Această trăsătură necesită delimitarea treburilor publice ce se pot administra de către autoritățile administrației publice locale de cele ce revin autorităților administrației centrale;
dreptul și capacitatea de a reglementa și administra treburile publice locale se exercită în cadrul legii, respectiv ținând seama de prevederile constituției și ale altor legi. Autonomia locală, în calitate de principiu de organizare și funcționare al autorităților administrației publice locale, se poate manifesta numai în limitele prevederilor din constituția unui stat și a altor reglementări legale;
reglementarea și administrarea unei părți importante din treburile publice se realizează sub propria răspundere și în beneficiul populației. Această trăsătură a autonomiei locale reflectă răspunderea autorităților administrației publice locale de a reglementa și administra o parte importantă din treburile publice. În același timp rezultă că reglementarea și administrarea treburilor publice locale are drept obiectiv principal satisfacerea cerințelor populației;
autonomia locală conferă autorităților administrației publice locale dreptul ca, în limitele legii, să aibă inițiative în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități publice.
Sfera autonomiei locale depinde, după Carta Europeană, de următoarele condiții:
Competențele de bază ale colectivităților locale să fie fixate prin Constituție sau prin lege. Această dispoziție nu împiedică a se atribui colectivităților locale competențe în scopuri specifice, în conformitate cu legea;
Colectivitățile locale dispun în cadrul legii de latitudinea totală de a-și exercita inițiative în orice chestiune care nu este exclusă din câmpul competențelor lor sau care nu este atribuită unei alte autorități;
Exercițiul responsabilităților publice trebuie, de o manieră generală, să revină de preferință acelor autorități care sunt cele mai apropiate de cetățeni. Atribuirea unei responsabilități unei alte autorități trebuie să țină cont de amploarea și de natura sarcinii și de exigențele de eficacitate și de economie;
Competențele încredințate colectivităților locale trebuie să fie în mod normal depline și întregi. Ele nu pot fi limitate de către o altă autoritate centrală sau regională decât prin lege;
În cazul delegării puterilor de către o autoritate centrală sau regională, colectivitățile locale trebuie să dispună pe cât posibil de libertatea de a adapta acțiunea lor la condițiile locale;
Colectivitățile locale trebuie să fie consultate, pe cât posibil în timp util și de o manieră apropiată, în cursul procesului de planificare și de luare a deciziei pentru toate cheltuielile care le privesc direct.
Organizarea și funcționarea administrației publice locale pe baza autonomiei presupune o latură juridică, care se reflectă prin asigurarea personalității juridice a unităților administrativ teritoriale. Colectivitățile locale se pot organiza și administra autonom dacă sunt subiecte de drept, au capacitatea de a realiza atribuțiile prevăzute de lege, dispun de resurse financiare și au dreptul de a administra un patrimoniu distinct.
Autonomia locală implică dreptul autorităților administrației publice locale de a dispune de resurse bănești și de a le utiliza în vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege, de a elabora buget, de a urmări execuția bugetului, denumită, uneori, autonomie financiară.
După unele păreri, această autonomie financiară este dependentă de anumite condiții:
autoritățile administrației publice locale trebuie să dispună de resurse bănești proprii în măsură suficientă în vederea realizării atribuțiilor prevăzute de lege;
autoritățile administrației publice locale să fie autorizate să determine propriile venituri și cheltuieli și să elaboreze bugete previzionale;
autoritățile administrației centrale să exercite control asupra modului de reglementare și administrare a treburilor publice locale.
Autonomia juridică și financiară se materializează în constituirea autorităților administrației publice locale în calitate de persoane juridice distincte, dotate cu buget propriu, voință financiară independentă, suveranitate normativă în domeniul gestiunii financiare și neadmiterea controlului administrației centrale.
Carta Europeană privind autonomia locală recomandă anumite principii pentru formarea și administrarea resurselor financiare locale:
Colectivitățile locale au dreptul în cadrul politicii economice naționale la resurse proprii suficiente, de care ele pot dispune în mod liber în exercițiul competențelor lor;
Resursele financiare ale colectivităților locale trebuie să fie proporționale cu competențele prevăzute de constituție sau de lege.
Cel puțin o parte din resursele financiare ale colectivităților locale trebuie să provină din redevențe și din impozitele locale al cărui procent îl pot fixa ele însele în limitele legii;
Sistemele financiare pe care se sprijină resursele de care dispun colectivitățile locale trebuie să fie de natură suficient de diversificată și evolutivă, pentru a le permite să urmărească pe cât posibil în practică evoluția reală a cheltuielilor bugetare de competența lor;
Sprijinul colectivităților locale mai slabe din punct de vedere financiar necesită aplicarea unor proceduri de repartizare financiară justă sau măsuri echivalente care să corecteze efectele repartiției inegale a resurselor potențiale de finanțare cât și a sarcinilor ce le revin. Asemenea proceduri sau măsuri nu trebuie să reducă libertatea de a opta a colectivităților locale în domeniul lor propriu de responsabilitate;
Colectivitățile locale trebuie să fie consultate de o manieră apropiată asupra modalităților de redistribuire a resurselor financiare;
Atribuirea de subvenții nu trebuie să prejudicieze libertatea fundamentală a politicii colectivităților locale în propriul lor domeniu de competență;
În scopul finanțării cheltuielilor de investiții, colectivitățile locale trebuie să aibă acces, în conformitate cu legea, la piața națională de capitaluri.
Pornind de la principiile enunțate de Carta Europeană privind autonomia locală asupra resurselor financiare, Conferința miniștrilor europeni responsabili ai colectivităților locale din 1996 a recomandat și alte principii care să asigure condițiile pe plan financiar privind autonomia locală:
autonomia financiară a colectivităților locale, necesită creșterea responsabilității electorilor locali în domeniul financiar și exercitarea unui control democratic efectiv din partea aleșilor locali; colectivitățile locale trebuie să materializeze cheltuielile lor astfel încât să nu pună în pericol autonomia din cauza unei îndatorări excesive;
promovarea unei transparențe a cheltuielilor publice locale pentru a reduce și a simplifica controlul administrativ asupra actelor colectivităților locale și respectării legalității și principiilor constituționale;
normalizarea elaborării și executării bugetelor locale și conturilor colectivităților locale;
autonomia financiară a colectivităților locale implică existența unui potențial fiscal pe teritoriul propriu;
autoritățile administrației publice locale să dispună, în cadrul limitelor fixate prin lege, de o libertate mai mare în stabilirea redevențelor și a prețului utilizării serviciilor publice locale, pentru a asigura calitatea serviciilor dorite de utilizatorii locali și pe de altă parte echilibrarea bugetelor de funcționare a acestor servicii;
autoritățile administrației publice locale să fie investite cu dreptul de a ajusta nivelul impozitelor locale;
autoritățile administrației publice locale sunt chemate să evite marjele între cotele sau bazele de impozitare locale pentru a evita ca o presiune fiscală ridicată să nu fie compensată de o mai bună eficacitate a serviciilor publice locale; presiunea fiscală locală poate genera transferuri financiare nejustificate, incita contribuabilii la schimbarea regiunii și delocalizarea întreprinderilor și antrena dezechilibre în dezvoltarea locală.
În cadrul autonomiei locale se poate delimita latura financiară, care exercită influență directă și hotărâtoare asupra capacității de a reglementa și administra treburile publice de către autoritățile administrației publice locale, ce se individualizează prin următoarele trăsături:
asigurarea dreptului autorităților administrației publice locale de a elabora, aproba și executa bugetul propriu. Veniturile și cheltuielile autorităților administrației publice locale se prevăd pentru fiecare exercițiu financiar în bugetele locale;
reglementarea unor competențe ale autorităților administrației publice locale de a determina și administra veniturile proprii formate din impozite, taxe, contribuții în condițiile legii;
urmărirea execuției bugetare și rectificarea bugetelor locale pe parcursul exercițiului bugetar;
fundamentarea și aprobarea opțiunilor și priorităților în finanțarea cheltuielilor din bugetele locale;
utilizarea resurselor financiare ale autorităților administrației publice locale pe parcursul execuției bugetare în condiții de eficiență;
dreptul autorităților administrației publice de a institui taxe speciale pentru funcționarea unor servicii publice locale destinate unor persoane fizice și juridice;
dreptul autorităților administrației publice locale de a decide asupra contractării unor împrumuturi în condițiile legii.
Gradul de manifestare al laturii financiare din cadrul autonomiei locale este influențat de modul de delimitare a competențelor asupra furnizării serviciilor publice, de diversitatea și calitatea serviciilor publice, de programele de dezvoltare ale unităților administrativ teritoriale, de îmbunătățirea managementului cheltuielilor din bugetele locale.
Autoritățile administrației publice centrale pot stabili anumite responsabilități autorităților administrației publice locale în procesul de descentralizare a unor servicii publice, ori a cererii de noi servicii publice dar cu asigurarea resurselor financiare corespunzătoare pentru realizarea atribuțiilor respective.
Latura financiară a autonomiei locale înseamnă asigurarea unor drepturi ale autorităților administrației locale în mobilizarea și administrarea resurselor bănești la dispoziția comunelor, orașelor, municipiilor și județelor.
Carta Europeană privind autonomia locală recomandă protejarea colectivităților locale mai sărace prin aplicarea unor proceduri de redistribuire financiară care să corecteze inegalitățile în resursele de dezvoltare.Latura financiară reprezintă o componentă importantă a autonomiei locale, care exercită influență asupra capacității de decizie a autorităților administrației publice locale.
Conform prevederilor Legii administrației publice locale nr.215/23 aprilie 2001 „comunele, orașele și județele sunt unități administrativ teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale”.
Între autoritățile administrației publice locale din comune și orașe și autoritățile administrației publice de la nivel județean se formează raporturi care sunt așezate pe principiile autonomiei, legalității, responsabilității, cooperării și solidarității în rezolvarea problemelor de interes local.
În spiritul principiului autonomiei locale, competențele autorităților administrației publice locale se stabilesc prin lege și se exercită de autoritățile administrației publice locale care se găsesc cel mai aproape de cetățean.
În conformitate cu principiul autonomiei locale, autoritățile administrației locale administrează, sau, după caz, dispun de resurse financiare precum și de bunuri proprietate publică ale comunelor, orașelor și județelor.
Autoritățile administrației publice centrale au obligația să consulte, înainte de adoptarea oricărei decizii, structurile asociative ale autorităților administrației publice locale în toate problemele care le interesează direct. Autoritățile administrației publice locale au dreptul ca în limitele competențelor lor, să coopereze și să se asocieze cu alte autorități ale administrației publice din țară sau din străinătate.
Comunele, orașele și județele sunt persoane juridice de drept public, care au patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină.
Autonomia locală se reflectă prin organizarea și funcționarea administrației publice locale în mod independent, asigurarea capacității de persoană juridică de drept public, a dreptului de a elabora, aproba și executa bugetul propriu, de a stabili și percepe impozitele în condițiile legii și de a administra resursele financiare.
În sfera atribuțiilor Consiliilor locale se încadrează aprobarea bugetului local, administrarea resurselor financiare, executarea bugetului, aprobarea virărilor de credite, a modului de utilizare a rezervei bugetare, a venitului de încheiere a exercițiului bugetar.
Primarul, în calitate de autoritate executivă, întocmește proiectul bugetului local, contul de încheiere a exercițiului bugetar pe care le prezintă spre aprobare Consiliului local, exercită funcția de ordonator de credite, urmărește încasarea veniturilor și cheltuirea sumelor din bugetele locale.
O altă latură a autonomiei locale se referă la dreptul autorităților administrației publice locale de a stabili, urmări și încasa impozite și taxe în condițiile legii sau de a majora sau diminua unele impozite și taxe. Autonomia locală se manifestă și în situația în care consiliile locale, județene și Consiliul general al municipiului București stabilesc taxe speciale pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul unor persoane fizice și juridice. Consiliile locale și județene și Consiliul General al municipiului București au dreptul să decidă asupra contractării de împrumuturi în condițiile prevăzute de lege.
Autonomia locală presupune și creșterea răspunderii autorităților administrației publice locale în administrarea resurselor financiare locale, în dimensionarea cheltuielilor în limitele veniturilor, în întărirea controlului asupra utilizării resurselor din bugetele locale și în administrarea datoriei cu prudență.
2.2 Descentralizarea financiară
Descentralizarea și globalizarea financiară sunt două fenomene amplu dezbătute și argumentate științific cu, care se confruntă autoritățile locale în procesul de formare și utilizare a resurselor financiare publice. Descentralizarea financiară asigură condițiile necesare pentru ca serviciile publice să fie prestate în interesul cetățenilor, fiind definită în Carta Europeană a Autonomiei Locale ca “dreptul la resurse proprii suficiente de care pot dispune în mod liber autoritățile administrației publice locale, în exercitarea atribuțiilor de putere.”
În mod asemănător, descentralizarera financiară este definită și în literatura de specialitate, “descentralizarea reprezentând transferul de către guvernul central a unor funcțiuni specifice pe linie de autoritate administrativă și a unor venituri fiscale către autoritățile publice locale.”
Ambele variante ale definirii descentralizării financiare menționate anterior indică faptul că suntem în situația unui transfer de competențe privind cheltuielile și veniturile către autoritațile locale, astfel încât devine esențial ca descentralizarea de resurse financiare publice să fie corelată cu politica din domeniul descentalizării serviciilor publice.
Descentralizarea financiară reprezintă un factor important de influență asupra autonomiei unei administrații locale. În măsura în care o administrație locală beneficiază de sume și transferuri de la administrația centrală, depinde de aceasta și are o capacitate redusă de a adopta decizii cu privire la serviciile pe care le furnizează cetățenilor. Prin descentralizarea financiară, autoritățile administrației publice locale sunt investite cu dreptul de a institui și administra unele impozite și taxe pentru a asigura resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor din bugetele locale. În același timp, descentralizarea fiscală încurajează autoritățile administrației publice locale să organizeze și dezvolte acțiuni din care să rezulte venituri ce pot acoperi consumurile de utilități publice furnizate pe plan local.
Descentralizarea financiară se realizează în forme diferite :
delimitarea unei baze fiscale a administrației locale și acordarea dreptului de a decide asupra exploatării ei; baza impozabilă proprie favorizează procesul decizional local de colectare și administrare a impozitului;
bazele de impozitare și cotele de impozitare sunt de competența autorităților administrației publice locale, dar colectarea și administrarea veniturilor se realizează la nivel central;
autoritățile administrației centrale colectează și administrează veniturile generate de o bază impozabilă, iar autoritățile administrației publice locale determină baza de impozitare;
autoritățile administrației publice locale hotărăsc asupra unor cote de impozitare ce se adaugă la cele stabilite de administrația centrală la o bază de impozitare.
Trecerea unor venituri din impozite din competențele autorităților publice centrale la dispoziția autorităților administrației publice locale depinde de anumiți factori:
selectarea acelor obiective și acțiuni ce se pot administra mai bine prin baza de impozitare de către autoritățile administrației publice locale;
echitatea presupune urmărirea modului în care se repartizează impozitele locale, respectiv povara fiscală locală și eventualele comportamente ale unor contribuabili ce suportă diferențele de impozite;
baza de impozitare să corespundă din punct de vedere al cerințelor informaționale tehnice și administrative;
corelarea impozitelor și taxelor atribuite autorităților administrației publice locale cu cheltuielile necesare funcționării serviciilor publice locale.
De asemenea, descentralizarea unor acțiuni și servicii poate să contribuie la îmbunătățirea furnizării serviciilor publice, la creșterea eficienței prin urmărirea corelației dintre acțiunile locale și cheltuielile necesare.
Experiențele internaționale arată că există pănâ acum două abordări ale acestei problematici :
experiența țărilor în tranziție din Europa Centrală și de Est caracterizată prin faptul că autorităților locale le-au fost alocate venituri insuficiente și într-un cadru de autonomie redus în raport cu responsabilitățile transferate. De regulă deciziile privind transferul de responsabilități au fost luate în sens politic, decalajele dintre transferul de responsabilități și resurse au condus la cronicizarea deficitelor bugetare, autoritățile locale fiind de acum într-o continuă căutare de resurse.
experiența țărilor din America Latină unde descentralizarea financiară s-a produs, cum era și firesc, prin transferul mai întâi de surse semnificative de venituri, fără un echivalent imediat în responsabilități de natura cheltuielilor. Consecința a fost că la nivelul bugetelor locale s-a manifestat fenomenul de relaxare fiscală și de dezinteres pentru colectarea veniturilor, în timp ce a crescut presiunea asupra echilibrului bugetului de stat.
Modelele de descentralizare financiară evidențiază faptul că, în timp ce în Europa Centrala și de Est bugetele locale se confruntă cu presiuni în asigurarea echlibrului bugetar, în țările din America Latină bugetele locale înregistrează excedente pe fondul transferului mai întăi de resurse și mai apoi de responsabilități.
În literatura de specialitate și în studiile efectuate sunt recunoscute câteva principii care stau la baza transferului de responsabilități :
1. principiul eficienței – potrivit căruia resursele generale ale societații trebuie alocate către o administrație responsabilă, astfel încât furnizarea de servicii publice să satisfacă cel mai bine nevoile contribuabililor.
Această regulă generală stabilește câteva cerințe pentru încredințarea responsabilitaților, în categoria acestora încadrându-se :
subsidiaritatea – conform căreia o responsabilitate va fi încredințată nivelului administrației publice cel mai apropriat de cetățean și pe care o poate îndeplini în condiții de eficiență și eficacitate;
teritorialitatea – impune ca responsabilitatea să fie furnizată către administrația publică a cărei jurisdicție se aproprie cel mai mult de aria geografică a beneficiarilor respectivei responsabilități;
capacitaea de administrare – stabilește că o responsabilitate va fi încredințata acelui nivel de administrație care o poate administra efectiv și poate obține economii de scară in furnizarea serviciului public respectiv;
capacitatea financiară – potrivit căreia responsabilitatea trebuie încredințată administrației publice care are o capacitate financiară adecvată pentru a finanța serviciul și pentru a asigura un nivel rezonabil de echitate fiscală.
Cerințele principiului eficienței reflectă faptul că baza pentru ca un serviciu public să fie gestionat în interesul cetățenilor (în condiții de economicitate și eficacitate) o constituie :
apropierea, atât la nivelul administrației, cât și ca zonă geografică, de interesele cetățenilor, pentru ca serviciul public să fie prestat în condiții de continuitate și permanență;
capacitatea de management și administrare constituie o condiție esențială pentru ca responsabilitatea încredințată să poată fi exercitată de autoritățile administrației publice în beneficiul cetățenilor;
capacitatea financiară se referă atât la posibilitățile autorităților administrației publice de a finanța serviciul public, cât și la echitatea fiscală care trebuie promovată adată cu politicile fiscale susținute și implementate fie la nivel central, fie la nivel local.
2. principiul echității – presupune ca un serviciu public să fie furnizat în mod echitabil către cetățeni, indiferent de domiciliul pe care aceștia îl au. Politica de echilibru “promovată” de principiul echității are în vedere caracteristicile bunurilor și serviciilor publice, și anume “accesul nelimitat și gratuit al beneficiarilor”, astfel încât serviciile publice, indiferent de locul unde își au domiciliul beneficiarii lor, trebuie asigurate în aceleași condiții de cantitate și calitate.
3. principiul responsabilității – impune ca anumite obiective care se referă la redistribuirea veniturilor și asistență socială să rămână în competența administrației centrale. Redistribuirea veniturilor are în vedere alocarea către autoritățile locale a sumelor destinate echilibrării potrivit unor metodologii diverse, în timp ce politicile sociale gândite la nivel central au ca obiectiv susținerea categoriilor de personae cu venituri reduse. Ambele categorii de probleme sunt considerate în practica internațională ca fiind de interes general, astfel încât transferul acestora către nivelul doi de administrație este practic imposibil.
4. principiul echilibrului macroeconomic – presupune ca transferul de responsabilități să fie realizat de la nivel central către nivel local, în condițiile păstrării stabilității macroeconomice și promovării creșterii economice, două condiții de bază pentru asigurarea capacității financiare și de management necesare în administrarea serviciilor publice.
Pe langă principiile care stau la baza transferului de responsabilități în practica și teoria internațională au fost consacrate câteva principii de bază privind sistemul de venituri transferate autorităților locale :
1. principiul subsidiarității – potrivit acestui principiu, derivat din conceptul de autonomie locală consacrat în Carta Europeană a Autonomiei Locale, “un impozit trebuie încredințat nivelului administrativ cel mai de jos, care îl poate implementa și pentru care nu este inadecvat”. Este vorba de a asigura autonomia locală cu ajutorul competenței financiare, deciziile privind administrarea resurselor financiare (uneori chiar limitate) fiind luate de autoritățile locale odată cu aprobarea bugetului.
2. principiul conectării veniturilor cu responsabilitățile asumate – presupune ca fiecare autoritate locală să dispună de venituri suficiente raportat la cheltuielile transferate. Respectarea acestui principiu în totalitate ar presupune ca fiecare administrație locală să aibă suficiente resurse pentru a susține cheltuielile cu serviciile publice transferate, astfel încât la sfârșitul exercițiului financiar bugetele locale să înregistreze de regulă excedente, măsură care prezintă atât avantaje (în sensul că resursele sunt suficiente pentru a acoperi necesarul de cheltuieli publice) cât și dezavantajul rezultat din dezinteresul manifestat de către autoritățile locale pentru colectarea resurselor financiare locale (bugetul înregistrând excedent).
3. principiul echității – în situația acestui principiu, veniturile administrației publice locale sunt direct proporționale cu nevoile financiare și invers proporționale cu capacitatea fiscală.
4. principiul predictibilității – presupune ca veniturile transferate administrației publice locale să asigure realizarea unor programe pe o perioadă de până la cinci ani. Realizarea de prognoze la nivel local constituie o necesitate atât din punct de vedere al determinării potențialului de resurse, cât și din punct de vedere al nevoilor de finanțare pe termen mediu și lung.
5. principiul neutralității – conform acestui principiu portofoliul de venituri transferate trebuie să fie neutru în raport cu opțiunile autorităților locale privind alocarea acestora pe sectoare și activități. Aplicarea acestui principiu presupune ca resursele transferate autorităților locale (cunoscute adesea sub denumirea de granturi) să fie depersonalizate, iar potrivit competențelor ce le revin autoritățile să le poată aloca adecvat cu necesitățile existente la nivel local. În practică adesea granturile au o destinație precisă, fiind utilizate fie pentru susținerea cheltuielilor de asistență și protecție socială, fie în practica țărilor din Europa de Est, pentru finanțarea cheltuielilor din învățământul preuniversitar.
6. principiul obiectivității – are la bază regula potrivit căreia fondurile alocate pentru autoritățile locale trebuie să se fundamenteze pe factori obiectivi, pe care autoritățile în mod individual nu îi pot influența în mod semnificativ. Ținând cont de acest principiu, transferul de venituri, în special cele pentru echilibrare, trebuie să cuprindă criterii asupra cărora autoritățile locale nu pot exercita presiuni, tratamentul autorităților în fața politicilor de echilibrare fiind același.
7. principiul motivației – potrivit acestui principiu sistemul de venituri transferate administrației publice locale trebuie să ofere stimulente pentru un management sănătos și eficient. Transferurile de venituri nu trebuie să ofere soluții pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale.
Implementarea acestui principiu presupune ca autoritățile locale să fie stimulate în permanență pentru a identifica resursele necesare acoperirii cheltuielilor publice locale, inclusiv “descoperirea” de resurse noi care vor atenua presiunile ce se exercită în mod frecvent asupra bugetului local.
8. principiul condiționării transferurilor – are la bază utilizarea transferurilor condiționate pentru îndeplinirea unor obiective sau programe stabilite la nivel central (cunoscute sub denumirea de programe guvernamentale).
Pe baza acestor principii, în practica internațională au fost dezvoltate două metode de implementare, care nu se exclud, esențială fiind modalitatea lor de combinare :
Metoda încredințării (alocării veniturilor) către administrația publică locală.
Metoda partajării veniturilor între administrația publică centrală și locală.
Metoda încredințării (alocării veniturilor) presupune delimitarea unei sfere a finanțelor publice care aparține autorităților administrației publice locale ce îi conferă suficientă autonomie în realizarea responsabilităților și în definirea modului de finanțare al acestora. Metoda consacrată la nivel internațional a presupus dihotomizarea conceptului de finanțe publice, desprizându-se o nouă specializare cunoscută sub denumirea de “finanțe publice locale”.
Încredințarea unei competențe din sfera finanțelor publice este definită “ca fiind capacitatea administrației publice locale de a proiecta și implementa politici specifice, acestea fiind instrumentele prin intermediul cărora, în limita responsabilităților de servicii publice partajate între autoritățile centrale și locale, se realizează și prestează în interesul cetățenilor serviciile publice de interes local.”
Sistenul încredințării (transferului de competențe) către administrația locală este analizat din trei puncte de vedere :
capacitatea autorităților locale de a stabili baza de impozitare;
capacitatea autorităților locale de a stabili nivelul impozitului;
capacitatea autorităților locale de a administra impozitul.
Factorul central în funcție de care apreciem că un venit al unei administrații publice face parte din sistemul de resurse financiare încredințate este determinat de capacitatea sursei respective de a genera venituri marginale ca urmare a unor decizii proprii ale autorității publice locale. Atunci când venitul transferat nu generează venituri marginale pe baza unor decizii proprii ale autorității locale, afirmăm că venitul nu face parte din sistemul de venituri încredințate.
În practica internațională, din sistemul de venituri încredințate, potrivit metodei menționate, fac parte :
veniturile proprii pentru care autoritățile locale pot stabili (de regulă) : baza de impozitare, nivelul venitului și au capacitatea deplină de a administra aceste impozite și taxe;
cote adiționale (piggy back) situație în care autoritățile locale pot adăuga la nivelul național al impozitului o anumită cotă suplimentară flexibilă, baza de impozitare și administrarea impozitului rămânând în aria de competență a administrației centrale.
În ambele situații autoritățile locale pot beneficia de venituri marginale din impozitele încredințate, aspect important în caracterizarea nivelului de autonomie locală, “deoarece numai prin posibilitatea de a opta pentru plata unor impozite mai mari sau mai mici contribuabilii pot alege nivelul seviciilor publice pe care îl doresc.”
De asemenea, conform definiției lui Richard Bird, “numai pentru aceste tipuri de resurse administrația locală are capacitatea de a proiecta și implementa politici specifice.”
Metoda partajării veniturilor este metoda potrivit căreia veniturile sunt stabilite la nivel central, atât baza de impozitare și nivelul impozitului, cât și administrarea acestora este de competența autorităților administrației publice centrale, în timp ce fondurile sunt partajate după anumite criterii între autoritățile administarției publice centrale și locale.
Este acea situație în care administrația locală are posibilități reduse de a decide asupra bazei și nivelului unui impozit, influențele sale exercitându-se în mod indirect prin negocieri sau lobby. Nivelul autonomiei financiare depinde în astfel de situații de natura sistemului de transferuri inter-administrative.
Partajarea veniturilor între autoritățile administrației publice centrale și locale, după ce acestea sunt stabilite la nivel central, poate avea loc în două modalități :
fie pe o bază derivată (originea colectării);
fie ca transferuri repartizate pe baza unei formule, pe baza rambursării costurilor serviciilor publice furnizate (cost standard/cost actual) sau pe baza unei decizii ad-hoc.
Sistemul de transferuri inter-administrative a fost dezvoltat la nivel internațional, ținând cont de două aspecte :
1. stabilirea volumului de transferuri inter-administrative ce va fi distribuit administrației locale în cursul unui an calendaristic. În practica internațională s-au conturat trei moduri de stabilire a acestui volum de resurse financiare :
ca o proporție (cotă) determinată din veniturile unui impozit al statului;
ca o decizie ad-hoc (de exemplu o valoare satbilită anual de parlament);
rambursarea cheltuielilor aprobate.
Aceste practici întâlnite la nivelul internațional definesc transferurile între autoritățile centrale și locale, stabilind volumul de resurse financiare care anual se va aloca din bugetul de stat către bugetele locale.
2. după stabilirea volumului de fonduri inter-administrative de la nivel central către nivelul local, într-o etapă ulterioară se determină alocațiile între diversele tipuri de autorități locale, existând patru modalități consacrate :
transferul unei cote din veniturile colectate pe baza unui principiu de derivație;
utilizarea unei formule;
pe baza unei decizii ad-hoc;
rambursarea costului serviciilor publice furnizate (costuri standard/costuri actuale).
Din combinația metodelor de determinare a volumului de transferuri inter-administrative către autoritățile administrației publice locale cu metodele de alocare a transferurilor între autoritațile locale eligibile au reieșit nouă tipuri de transferuri teoretice cu ajutorul cărora se caracterizează nivelul de descentralizare și autonomie.
Fiecare din aceste transferuri, provine din combinația celor două metode, având următoarele caracteristici :
Transfer de tip A – provine dintr-o cotă determinată din veniturile unui impozit al statului care este partajat între autoritățile locale eligibile pe baza unui principiu de derivație, fiind considerat un transfer anti-egalizator, care favorizează administrațiile locale bogate, cu o capacitate fiscală mare, dar care corespunde cel mai bine condițiilor de descentralizare financiară impuse de un sistem coerent de transferuri inter-administrative.
Transfer de tip B – provine de asemenea dintr-o proporție (cotă) specifică, dintr-un impozit național ale cărui sume sunt partajate între autoritățile locale pe baza unei formule. Acest tip de transfer poate fi utilizat pentru reducerea discrepanțelor între tipurile și unitățile administrației publice locale, fiind vorba de asigurarea echilibrului orizontal.
Transfer de tip C – transfer provenit într-o proporție specifică dintr-un impozit național care apoi este alocat între autoritățile locale pe baza rambursării costurilor serviciilor publice, fiind practic un transfer condiționat.
Transfer de tip D – este un transfer care provine din aceiași sursă, o cotă specifică dintr-un impozit național, dar care este alocat între autoritățile locale pe baza unei decizii ad-hoc, fiind vorba de criterii discreționare, transferul putând fi condiționat sau necondiționat.
Transfer de tip E – provine pe baza unei decizii ad-hoc, sumele fiind alocate între unitățile administrativ-teritoriale folosind un principiu de derivație. Este un transfer în principiu centralizat, cu un anumit grad de obiectivitate în repartizarea pe autorități locale, fiind un transfer cu destinație generală (necondiționat).
Transfer de tip F – este de asemenea un transfer care provine pe baza unei decizii ad-hoc, dar care este repartizat între autoritățile locale eligibile prin utilizarea unei formule. Este de asemenea cu destinație generală (necondiționat), având un anumit grad de obiectivitate în repartizarea pe autorități.
Transfer de tip G – este transferul care provine de la nivel central pe baza aceleiași decizii ad-hoc, dar care este alocat între autoritațile administrației publice locale pe baza rambursării costurilor (standard/actuale) a serviciilor publice. Este în principiu centralizat, cu destinație specială și cu un anumit grad de obiectivitate în repartizarea pe unități administrativ-teritoriale.
Transfer de tip H – are la bază aceeași decizie ad-hoc atunci când se stabilește volumul de resurse de la nivel central către nivel local, repartizarea între unitățile administrativ-teritoriale realizându-se pe baza unei decizii ad-hoc. Este transferul cel mai centralizat, fiind transfer condiționar sau necondiționat.
Transfer de tip K – provine din rambursarea cheltuielilor atât în situația repartizării sumelor de la nivel central către nivelul local, cât și la repartizarea sumelor între autoritățile locale eligibile. Transferul de tip K este un transfer cu destinație specială.
Analiza celor nouă tipuri de transferuri indică faptul că gradul de descentralizare și autonomie scade de la transferul de tip A la transferul de tip K. Tendința actuală pe plan mondial este de creștere a ponderii în cadrul bugetelor locale a veniturilor proprii în dauna veniturilor partajate, iar în cadrul veniturilor partajate a creșterii ponderii transferurilor de tip A sau B.
În țările cu economie sănătoasă tendința de creștere a ponderii veniturilor proprii se va dezvolta simțitor, pe când țările confruntate cu puternice deficite bugetare sau ale balanței de plăți și cu inflație ridicată vor fi mai puțin dispuse să se alinieze tendinței menționate anterior.
Indiferent de modelul folosit, este necesar ca în cadrul sistemului de relații financiare internaționale să se manifeste constrângerile bugetare tari, care presupun ca administrația locală, ce dispune de autonomie, să-și echilibreze bugetele fără a recurge la asistență financiară de tip “sfârșit de an” din partea guvernului.
CAP. III VENITURILE BUGETELOR LOCALE
3.1 Sfera veniturilor bugetelor locale și calsificarea lor
Veniturile bugetelor locale sunt formate din veniturile proprii, veniturile din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete, donații și sponsorizări.
Veniturile proprii care se prevăd în bugetele proprii ale județelor sunt constituite din: impozitul pe profit de la regiile autonome și societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor județene; cote defalcate din impozitul pe venit, alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital, taxe pentru utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea activității, venituri din proprietate, venituri din prestări de servicii și alte activități, amenzi, penalități și confiscări, venituri din valorificarea unor bunuri.
Veniturile proprii care se prevăd și încasează prin bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al municipiului București sunt formate din: impozitul pe profit de la regiile autonome și societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale, cote defalcate din impozitul pe venit, alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital, impozite și taxe pe proprietate, alte impozite și taxe generale pe bunuri și servicii, taxe pe servicii specifice: taxe pentru utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea activității, alte impozite și taxe fiscale, venituri din proprietate, venituri din dobânzi, venituri din prestări de servicii și alte activității, venituri din taxe administrative, eliberări de permise, amenzi, penalități și confiscări, diverse venituri din valorificarea unor bunuri.
Impozitele și taxele pe proprietate ce se încasează în bugetele comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al municipiului București sunt reprezentate de impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri, taxe judiciare de timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială și alte taxe de timbru.
În sfera taxelor pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea activității se încadrează impozitul asupra mijloacelor de transport, taxele și tarifele pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare.
Veniturile din proprietate se referă la vărsămintele din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consliilor locale, restituri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenți, venituri din concesiuni și închirieri și alte venituri.
Veniturile din prestări de servicii și alte activități includ: veniturile din prestări de servicii, contribuția părinților și a susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor în creșe, contribuția persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor mutual, taxe din activități cadastrale și agricultură, contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în unitățile de protecție socială, venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri.
Veniturile din taxe administrative, eliberări din permise sunt constituite din taxe extrajudiciare de timbru și alte venituri din taxe administrative.
Amenzile, penalitățile și confiscările includ veniturile încasate sub forma amenzilor și al altor sancțiuni, penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declarației de impozite și taxe, încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte amenzi, penalități și confiscări.
Veniturile din valorificarea unor bunuri sunt formate din veniturile valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice, venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului, venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat.
Evaluarea corectă a veniturilor bugetelor locale implică analiza unor date din perioadele precedente, estimarea impactului unor modificări în baza de impozitare a unor venituri.
Caracterizarea dinamicii veniturilor din bugetele locale se poate efectua prin compararea creșterii lor în perioada curentă față de perioada de bază .
Dinamica veniturilor din bugetele locale se poate aprecia prin prisma indicelui ce reflectă evoluția veniturilor din bugetele locale dintr-o anumită perioadă față de o altă perioadă de timp.
Semnificație deosebită prezintă structura veniturilor din bugetele locale, care se exprimă prin ponderea diverselor venituri în total venituri din bugetele locale.
O importanță deosebită în structura veniturilor din bugetele locale prezintă veniturile proprii, deoarece reflectă capacitatea autorităților administrației publice locale de a acoperi cheltuielile din bugetul localității, respectiv gradul de autofinanțare al localității.
De asemenea, raportul dintre veniturile bugetelor locale și veniturile bugetului de stat reflectă gradul de descentralizare a surselor de venituri și a acoperirii cheltuielilor din bugetele locale.
În aceeași direcție se înscrie și ponderea veniturilor fiscale locale din bugetele locale în total venituri fiscale din bugetul de stat .
3. 2 Impozitele și taxele locale
Impozitele sunt principala sursă de venituri a statului, iar din punct de vedere etimologic acest cuvânt provine din limba latină din verbul “imponere” = a te impune.
Din punct de vedere economic impozitul este o categorie economică, iar ca și categorie economică, impozitul reprezintă acele relații de repartiție sub formă bănească fără contraprestație imediată și nerambursabile de la contribuabili către bugetele publice.
Distingem unele caracteristici ale impozitului :
– este un transfer bănesc;
– este un transfer fără contraprestație imediată;
– este un transfer nerambursabil.
Profesorul Iulian Văcărel definește impozitul ca fiind “o prelevare bănească din veniturile persoanelor fizice și juridice către bugetul statului”.
Constantin Tulai definește impozitul ca fiind “o obligație pecuniară, uneori silită nerambursabilă și fără contraprestație imediată”.
Impozitele și taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale, ale unităților administrativ-teritoriale, în care contribuabilii își au domiciliul, sediul, punctele de lucru sau în localitățile care se află bunurile impozabile ori taxabile. Resursele financiare formate din impozite și taxe locale se utilizează pentru cheltuielile publice care se finanțează din bugetele locale.
Informațiile referitoare la impozitele și taxele locale sunt de interes public, autoritățile administrației publice locale având obligația să asigure accesul liber și neîngrădit la acestea.
Contribuabilii de impozite și taxe locale
Contribuabili de impozite si taxe locale pot fi persoane fizice, precum și persoanele fizice care desfășoară activități economice pe baza liberei inițiative ori exercită în mod individual sau prin asociere orice profesie liberă. De asemenea, contribuabili de impozite și taxe locale sunt, persoanele juridice, respectiv entitățile reprezentate de persoane fizice înregistrate legal, ce au patrimoniu distinct, în scopul desfășurării unei activități.
Persoanele fizice și persoanele juridice, în calitate de contribuabil au obligația să contribuie prin impozite și taxe locale, stabilite de consiliile locale, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile județene, între limitele și în condițiile legii, la cheltuielile publice locale.
La stabilirea impozitelor și taxelor locale se aplică următoarele principii:
● pe baza principiului autonomiei locale, consiliile locale județene au competența să aprobe majorarea unor impozite și taxe locale în limitele și condițiile stabilite, precum și să stabilească unele taxe locale;
principiul aplicării unitare a reglementărilor privind impozitele și taxele locale necesită aplicarea unitară a acestora și interzicerea instituirii altor impozite și taxe;
așezarea, calcularea și încasarea impozitelor și taxelor locale, autoritățile administrației publice locale, se bazează pe principiul transparenței ceea ce înseamnă că își desfășoară activitatea într-o manieră deschisă față de public;
informațiile referitoare la impozitele și taxele locale sunt de interes public ceea ce presupune că autoritățile administrației publice locale să asigure accesul liber și liber și neîngrădit .
Impozitele și taxele locale sunt dupa cum urmează :
impozitul pe cladiri;
impozitul pe teren;
impozitul pe mijloacele de transport;
taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor;
taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate;
impozitul pe spectacole;
taxa hotelieră;
taxe speciale;
alte taxe locale.
3. 2. 1 Impozitul și taxa pe clădiri
Impozitul pe clădiri reprezintă o contribuție bănească anuală ce se datorează bugetului local, al comunei, al orașului sau municipiului de către persoanele ce dețin în proprietate clădiri, în raza căruia este situată clădirea în România. În cazul clădirilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau folosință, persoanelor juridice se stabilește o taxă pe clădiri care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, în condiții similare impozitului pe clădiri.
Obiectul impozabil
Obiectul impozabil îl reprezintă clădirile proprietate a persoanelor fizice și juridice situate în comunele, orașele și municipiile din România.
În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spațiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa. În cazul în care, nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă.
Clădirile noi, dobândite în cursul anului, indiferent de formă se impun cu începere de la data de întâi a lunii urmatoare celei în care au fost dobândite. Clădirile demolate, distruse, clădirile transmise în administrarea sau în proprietatea altor contribuabili în cursul anului se scad de la impunere cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs una din situațiile menționate. Scăderea de la impunere se acordă proporțional cu partea de clădire supusă unei astfel de situații și în funcție de perioada rămasă până la sfârșitul anului fiscal.
Baza impozabilă
Baza impozabilă a clădirilor ce aparțin contribuabililor – persoane fizice o reprezintă valoarea lor stabilită potrivit unor criterii și norme. Valoarea unei clădiri sau construcții ce aparține persoanelor fizice depinde de suprafața construită, desfășurată și de valorile impozabile pe metru pătrat de suprafață construită.
Valori impozabile în lei pe metru pătrat de suprafață construită desfașurată la clădiri și alte construcții aparținând persoanelor fizice:
RON
Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de rangul localității și de zona în care aceasta este amplasată, prin înmulțirea sumei determinate cu un coeficient de corecție.
De asemenea, valoarea impozabilă a clădirii se reduce în funcție de anul terminării acesteia astfel:
– cu 20% pentru clădirea care are o vechime de peste 50 ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință;
– cu 10% pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani și 50 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință.
În cazul clădirilor utilizate ca locuință, a cărei suprafață construită depășește 150 metri pătrați, valoarea impozabilă a acesteia determinată se majorează cu câte 5% pentru fiecare 50 de metri pătrați sau fracțiune din aceștia.
Baza impozabilă a clădirilor proprietate persoanelor juridice o constituie valoarea de inventar înregistrată în contabilitate, care poate să fie reprezentată de următoarele:
– costul de achiziție al clădirilor procurate cu titlu oneros;
– costul de producție la clădirile construite de unitatea patrimonială;
– valoarea actuală determinată în funcție de valoarea clădirilor ce prezintă caracteristici tehnice și economice similare sau apropiate la clădirile dobândite cu titlu gratuit;
– valoarea de aport acceptată de părți, la clădirile intrate în patrimoniul unei societăti comerciale, cu ocazia fuziunii, conform statutelor și contractelor;
– valoare rezultată în urma reevaluarii conform unor prevederi legale.
La clădirile aflate în patrimoniu a căror valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%. În cazul unei clădiri care a fost reevaluată valoarea impozabilă este reflectată de valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării înregistrată în contabilitate. Impozitul pe clădirile ce constituie obiectul contractelor de leasing financiar se determină în funcție de valoarea înscrisă în contract și din contabilitate și se datorează de către locatar.
Cote de impozitare
Impozitul pe clădirile proprietatea persoanelor fizice (ICL) se calculează prin aplicarea cotei de 0,1% construite și desfășurate asupra valorii impozabile a clădirii, (VI) determinată pe baza suprafeței și a criteriilor și normelor de evaluare.
În cazul contribuabililor persoane fizice care dețin în proprietate mai multe clădiri cu destinația locuință, altele decât cele închiriate, impozitul pe clădiri se majorează astfel:
a) cu 15% pentru prima clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
b) cu 50% pentru cea de a doua clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
c) cu 75% pentru cea de a treia clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
d) cu 100% pentru cea de a patra clădire și următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.
Ordinea numerică a proprietăților se determină în raport de anul dobândirii clădirii, indiferent sub ce formă, rezultat din documentele care atestă calitatea de proprietar.
În cazul, în care, persoanele juridice au dobândit clădiri, și nu au efectuat nici o reevaluare a clădirilor în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referința, cota impozitului pe clădiri este cuprinsă între 5% și 10% se aplică la valoarea de inventar a clădirii pâna la data primei reevaluări înregistrată în contabilitatea acestora.
Așezarea și plata impozitului pe clădiri
Impozitul pe clădiri se constată și stabilește pe baza declarației de impunere depuse de orice persoană care dobândește, construiește sau înstrăinează o clădire la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, pe raza căruia se află clădirea sau construcția respectivă, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, taxa înstrăinării sau concesionării. Înstrăinarea unei clădiri prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra clădirii respective nu are stinse orice creanțe fiscale aflate în litigiu, cu excepția obligațiilor fiscale aflate în litigiu cuvenite bugetului local al unei unități administrativ teritoriale unde este amplasată clădirea sau a celei unde își are domiciliul fiscal contribuabilul, cu termene scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea.
Impozitul pe clădiri se plătește anual în două rate egale până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv. Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri datorat pentru întregul an de către contribuabili până la data de 31 martie se acordă o bonificație de până la 10% stabilită prin hotărâre a consiliului local.
Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru :
a) clădirile proprietatea statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a oricăror instituții publice cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
b) clădirile care potrivit legii sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură și arheologie, muzee și case memoriale, cu excepția încăperilor acestora folosite pentru activități economice;
c) clădirile care prin destinație constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute oficial în România componentele locale ale acestora, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
d) clădirile care constituie patrimoniul unităților de stat, confesional sau particular al instituțiilor de învățământ autorizate provizoriu ori acreditate cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice;
e) clădirilor unităților sanitare publice, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
f) clădirile care sunt afectate centralelor hidroelectrice, termoelectrice și nuclearo-electrice și posturilor de transformare, precum și stațiilor de conexiuni;
g) clădirile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei autonome „Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat”, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice;
h) clădirile funerare din cimitire și crematorii;
i) clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice;
j) clădirile restituite potrivit art.16 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989;
k) clădirile care constituie patrimoniu Academiei Române, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
l) clădirile retrocedate potrivit art.1 alin.6 din OUG 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România;
m) clădirile restituite conf. art.1 OUG nr. 83/1999 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România;
n) clădirile care sunt afectate activităților hidrotehnice, hidrometrice, hidrometeoretogice, oceanografice, de îmbunătățiri funciare și de intervenții la apărarea împotriva inundațiilor, clădirile din porturi și cele afectate canalelor navigabile și stațiilor de pompare cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
o) clădirile care prin natura lor fac corp comun cu poduri viaducte, apeducte, diguri, baraje și tuneluri care sunt utilizate pentru exploatarea acestor construcții cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
p) construcțiile speciale situate în subteran indiferent de destinația acestora și turnurile de extracție;
q) clădirile care sunt utilizate ca sere, solare, răsadnițe, silozuri pentru furaje, silozuri și/sau pătule pentru depozitarea și conservarea cerealelor, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
r) clădirile care sunt utilizate pentru activitate social – umanitare de către asociații, fundații și culte potrivit hotărârii consiliului local.
3.2.2 Impozitul și taxa pe teren
Orice persoană care deține în proprietate teren situat în România , în intravilanul sau în extravilanul localităților datorează impozit și taxa pe teren către bugetul local al comunei, orașului sau al municipiului în care este amplasat terenul. La terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință se stabilește taxa pe teren, în condiții similare impozitului pe teren.
Obiectul impozabil
Este reprezentat de terenurile deținute în proprietate de către contribuabili, situate în municipii, orașe și comune în intravilanul sau în extravilanul localităților din România.
Terenurile dobândite în cursul anului indiferent sub ce formă, se impun cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care au fost dobândite, iar impozitul se calculează proporțional cu perioada de timp rămasă până la sfârșitul anului fiscal. În cazul terenului care face obiectul unui contract de leasing financiar, impozitul pe întreaga durată se datorează de locatar. Terenurile care se vând în cursul anului se scad de la impunere, de la data de întâi a lunii următoare, iar impozitul se recalculează corespunzător.
Așezarea și calcularea impozitului pe terenuri și a taxei pe terenuri
Impozitul pe terenuri se stabilește anual, pornind de la suprafață și ținând seama de suma fixă pe metru pătrat de teren, diferențiată în intravilanul localităților, pe ranguri de localități și zone și/sau categoria de folosință a terenului. La terenurile situate în extravilan impozitul este stabilit în sumă fixă pe hectar. La terenurile amplasate în intravilan, înregistrate în registrul agricol la categoria de folosință terenuri cu construcții, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului exprimată în hectare cu suma corespunzătoare prevăzută în Codul fiscal.
Impozitul pe terenurile situate în intravilan pe anul 2007 terenuri cu construcții :
lei / ha
Impozitul pe terenurile din intravilan (It) se calculează prin aplicarea sumelor fixe în lei/mp ce revin rangului și zonei la suprafața de teren deținută de un contribuabil.
În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței exprimată în hectare cu suma corespunzătoare și ponderarea cu un coeficient de corecție.
Impozitul pe terenurile amplasate în intravilan – orice altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții :
Contribuabilii, persoane juridice care dețin în proprietate terenuri amplasate în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții datorează impozit ce se calculează prin înmulțirea suprafeței terenului exprimată în hectare cu suma prevăzută pe zone și categorii de folosință dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
– au prevăzut în statut ca obiect de activitate agricultura;
– au înregistrat în evidența contabilă venituri și cheltuieli din desfășurarea obiectului de activitate.
În situația în care se modifică rangul localității, impozitul pe teren se schimbă corespunzător încadrării localității, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor. Terenurile se încadrează pe zone în cadrul localităților și pe categorii de folosință, în intravilan și extravilan de către consiliile locale în funcție de poziția terenurilor față de centrul localității, de rețelele edilitare, precum și alte elemente specifice fiecărei unităti administrativ-teritoriale, conform documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, registrelor agricole, evidențelor specifice cadastrului imobiliar – edilitar sau altor evidențe agricole ori cadastrale. Impozitul pe terenuri se constată și stabilește pe baza declarației de impunere depusă de proprietarul terenului la compartimentele de specialitate ale consiliilor locale.Impozitul pe terenuri se plătește la bugetul local anual în două rate egale: până la 31 martie și 30 septembrie inclusiv.
Dacă impozitul pe teren datorat pe întregul an se plătește până la data de 31 martie inclusiv, a anului se acordă o bonificație de până la 10% stabilită prin hotărâre a consiliului local. Impozitul anual datorat aceluiași buget local de către contribuabili persoane fizice și juridice de până la 50 lei inclusiv se plătește integral până la primul termen de plată.
Terenurile pentru care nu se datorează impozit :
În sfera terenurilor pentru care nu se datoreaza impozit pe teren se încadrează:
a) terenurile pe care sunt amplasate clădirile, pentru suprafața care este acoperită de clădire;
b) terenurile aparținând cultelor religioase recunoscute prin lege;
c) terenurile cimitirelor;
d) terenurile instituțiilor de învățământ preuniversitar și universitar, autorizate provizoriu sau acreditate;
e) terenurile aflate în proprietatea, administrarea sau folosinta instituțiilor publice;
f) terenurile care prin natura lor sunt improprii pentru agricultură și alte terenuri.
3.2.3 Impozitul asupra mijloacelor de transport
Impozitul asupra mijloacelor de transport se percepe de la persoanele fizice și persoanele juridice care dețin în proprietate vehicule cu tracțiune mecanică și mijloace de transport pe apă. Impozitul asupra mijloacelor de transport cu tracțiune mecanică și asupra mijloacelor de transport pe apă se datorează de către regii autonome, societăți comerciale, persoane juridice și persoane fizice care dețin în proprietate vehicule cu tracțiune mecanică și mijloace de transport pe apă.
Impozitul asupra mijloacelor de transport nu se aplică pentru :
a) autoturismele, motocicletele cu ataș și motocicletele care aparțin persoanelor cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestora;
b) navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței;
c) mijloacele de transport ale instituțiilor publice;
d) mijloacele de transport ale persoanelor juridice care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public;
e) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare.
Impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport. În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijlocul de transport se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestuia, prin inmulțirea fiecărei grupe de 200 de cm³ sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor :
Capacitatea cilindrică a motorului și capacitatea remorcilor se constată din cartea de identitate a autovehiculului și din factura de cumpărare sau alte documente legale.
Impozitul pentru remorcile de orice fel, semiremorci și rulote aparținând contribuabililor se stabilește în sumă fixă în funcție de capacitatea acestora astfel :
La autovehiculele de transport marfă în masa totală autorizată de peste 12 tone, taxa în lei pe an este diferențiată în funcție de numarul axelor și masa totală autorizată (în tone). De asemenea, la combinații de autovehicule de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone impozitul în lei pe an depinde de numarul axelor și masa totală autorizată în tone.
Resursele financiare provenite din impozitul asupra mijloacelor de transport se utilizează în exclusivitate pentru lucrări de întreținere, modernizare, reabilitare și construcție a drumurilor de interes local și județean și constituie venit în proporție de 60% la bugetul local și respectiv 40% la bugetul județean. La municipiul București, taxa constituie venit în proporție de 60% la bugetele sectoarelor și de 40% la bugetul municipiului București.
Impozitul anual asupra mijloacelor de transport pe apă care aparțin contribuabililor se așează astfel :
* Criteriile de stabilire a cuantumului impozitului sunt prevăzute în normele metodologice de aplicare a codului fiscal.
Navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomitei nu sunt supuse impozitului asupra mijloacelor de transport.
În vederea stabilirii impozitului asupra mijloacelor de transport persoanele care dețin vehicule cu tracțiune mecanică sau mijloace de transport pe apă, completează o declarație de impunere, pe care o depun la compartimentul de specialitate al autorității publice locale în raza căruia contribuabilul își are domiciliu sau sediul, dup caz. Impozitul pentru mijloacele de transport dobândite în cursul anului se datorează începând de la data de întâi a lunii următoare. În cazul înstrăinării sau radierii în timpul anului din evidențele autorităților la care sunt înmatriculate, impozitul se scade cu data de întâi a lunii următoare.
Impozitul pentru mijloacele de transport se plătește anual în două rate egale până la datele de: 31 martie și 30 septembrie inclusiv. Persoanele fizice sau juridice străine care solicită înmatricularea temporară a mijloacelor de transport au obligația de a achita integral impozitul datorat la data luării în evidență de către compartimentele de specialitate ale consiliilor locale. În cazul plății cu anticipație a impozitului pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an de către contribuabil, până la data de 31 martie a anului respectiv inclusiv se acordă o bonificație de până la 10% stabilită prin hotărâre a consiliului local.
3.2.4 Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și a autorizațiilor
Certificatele, avizele și autorizațiile eliberate contribuabililor sunt supuse unor taxe diferențiate în funcție de valoarea construcțiilor sau instalațiilor, de suprafața terenurilor și de natura serviciilor prestate. Certificatul de urbanism se taxează astfel :
Autorizația de construire se taxează cu 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor, inclusiv a instalațiilor aferente acesteia, pentru clădirile cu destinație de locuință sau anexă la locuință. Autorizația de foraje și escavări necesare studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze și petrol – pentru fiecare m2, taxa este până la 6 lei. Autorizația construcțiilor – organizare de șantier necesare execuției lucrărilor de bază, dacă nu au fost autorizate odată cu acestea, taxa este de 3% din valoarea autorizată a construcțiilor. Autorizațiile de construire pentru organizarea de tabere, de corturi, căsuțe cu rulote, campinguri se taxeaza cu 2% din valoarea autorizată a lucrării sau a construcției. Autorizarea construcțiilor pentru: chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere situate pe căile și spațiile publice, precum și pentru amplasarea corpurilor și panourilor de afișaj a firmelor și reclamelor, se taxează pentru fiecare m2 cu până la 6 lei. Autorizația de desființare parțială sau totală a construcțiilor și a amenajărilor se taxează cu 0,1% din valoarea impozabilă a acestora. Pentru prelungirea certificatului de urbanism precum și a autorizațiilor de construire, taxa este de 30% din valoarea taxei inițiale. Autorizațiile privind lucrările de racorduri și branșamente la rețelele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie și televiziune prin cablu taxa este până la 9 lei pentru fiecare racord. Avizarea certificatului de urbanism de către comisia de urbanism și amenajarea teritoriului este taxat cu o sumă până la 11 lei. Certificatul de nomenclatură stradală se taxează cu sume până la 7 lei. Taxa pentru eliberarea autorizațiilor necesare desfășurării unei activități din domeniul economic se stabilește de consiliul local în sumă de până 11 lei în mediul rural și de până la 57 lei în mediul urban. Taxa pentru eliberarea autorizațiilor sanitare de funcționare se stabilește de Consiliul local de până la 14 lei. Taxa pentru eliberarea de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea planuri deținute de consiliile locale și este de până la 23 lei. Taxa pentru eliberarea certificatelor de producător se stabilește de către consiliile locale și este de până la 57 lei.
Taxele se plătesc înainte de eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor solicitate de persoanele fizice și juridice. Valoarea autorizată a lucrărilor precum și suprafețele de teren pentru care se percep taxe se stabilește pe baza valorii declarate de persoana care solicită avizul.
3.2.5 Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate
Taxa pentru serviciile de reclamă și publicitate
Orice persoană care beneficiază de servicii de reclamă și publicitate în România, pe baza unui contract sau a unui alt fel de înțelegere încheiată cu altă persoană, datorează o taxă. Cota de calculare a taxei pentru servicii de reclamă și publicitate este cuprinsă între 1 și 3% la valoarea serviciilor respective. Taxa pentru servicii de reclamă și publicitate se plătește la bugetul local în raza căreia persoana prestează servicii de reclamă și publicitate, lunar până la data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul.
Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate
Orice persoană care utilizează un panou, afișaj sau structură de afișaj pentru reclamă și publicitate într-un loc public datorează plata taxei anuale către bugetul local al autorității administrației publice locale în raza căreia este amplasat panoul, afisajul sau structura de afisaj respectivă.
Valoarea taxei pentru afisaj în scop de reclamă și publicitate se calculează anual, prin înmulțirea numărului de metri pătrați sau a fracțiunii de metru pătrat a suprafeței afișajului pentru reclamă și publicitate cu suma stabilită de consiliul local astfel :
a) În cazul unui afișaj în scop de reclamă și publicitate la locul în care persoana derulează o activitate economică, taxa anuală este de până la 23 lei;
b) În situația oricărui alt panou, afișaj sau structură de afișaj pentru reclamă și publicitate, taxa este de până la 17 lei.
Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate, se plătește anual anticipat sau trimestrial de către beneficiarul publicității, proporțional cu numărul de lunii de utilizare, la bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărei rază este expus afișul publicitar în patru rate egale până la datele 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 noiembrie.
Instituțiile publice nu datorează taxa pentru serviciile de reclamă și publicitate, precum și pentru firmele instalate la locul exercitării activității pentru panourile de identificare a instalațiilor energetice. Taxa nu se aplică unei personae care închiriază panoul, afișul sau structura de afișaj unei alte personae, în acest caz taxa fiind plătită de această ultimă persoană. Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate nu se datorează nici pentru afișele, panourile sau alte mijloace de reclamă și publicitate amplasate în interiorul clădirilor.
3.2.6 Impozitul pe spectacole
Impozitul pe spectacole reprezintă un impozit indirect ce se încasează în bugetul local al unității administrativ teritoriale unde are loc manifestarea artistică, competiția sportivă sau altă activitate distractivă.
Plătitorii impozitului pe spectacole sunt persoanele fizice și juridice autorizate să organizeze permanent sau ocazional manifestări artistice, competiții sportive, activități artistice și distractive de videotecă și discotecă cu plată. Instituțiile publice nu datorează impozitul pe spectacole.
Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotelor procentuale corespunzătoare, asupra încasărilor din vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor la spectacole, sau în sumă fixă pe metru pătrat de suprafață a incintei unde se desfășoară spectacolul, mai puțin valoarea timbrului, instituit potrivit legii.
Cotele procentuale pe baza cărora se calculează impozitul pe spectacole sunt diferențiate astfel :
a) la spectacolele artistice de teatru, operă, operetă, filarmonică, cinematografice, muzicale și de circ, competiții sportive interne și internaționale cota este de 2%;
b) manifestările artistice altele decât cele menționate, cota de impozitare este de 5%.
Activitățile artistice și distractive de videotecă și discotecă se impozitează în funcție de suprafața incintei în care se desfășoară spectacolul (metri pătrați) și de următoarele sume :
– în cazul videotecilor suma este de până la 1 leu / m2 / zi;
– în cazul discotecilor suma este de până la 2 lei / m2 / zi.
Consiliile locale stabilesc taxele în sumă fixă pentru activitățile artistice și distractive în a căror rază teritorială se realizează acestea. În vederea determinării impozitului pe spectacole se aplică coeficienți de corectare în funcție de rangul localității în care se organizează activități artistice sau distractive :
Impozitul pe spectacole se platește lunar, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei în care se realizează impozitul la bugetul unităților administrativ teritoriale în a căror rază se desfășoară spectacolele.
În cazul sumelor cedate în scopuri umanitare, pe bază de contract, din încasarile obținute din spectacole nu se datorează impozit pe spectacole.
Plătitorii impozitului pe spectacole au obligația de a înregistra abonamentele și biletele de intrare la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale, în a căror rază teritorială își au sediul și de a afișa tarifele la casele de vânzare a biletelor și la locul de prezentare a spectacolelor.
La spectacolele organizate în deplasare sau în turneu, biletele de intrare și abonamentele se vizează de către compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale fiscale în a căror rază teritorială se desfășoară spectacolele. Plătitorii de impozit răspund de exactitatea calculului și de vărsarea la timp a impozitului. Plătitorii impozitului pe spectacole mai au obligația de a ține evidența încasărilor și a impozitului și de a depune lunar, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei în care se realizează venitul la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în a cărui rază își au sediul sau domiciliul, decontul de impunere.
Plătitorii de impozit pe spectacole mai sunt obligați:
– să respecte normele legale privind tipărirea, înregistrarea, vizarea, gestionarea și utilizarea biletelor de intrare la spectacole și a abonamentelor;
– să elibereze bilete de intrare pentru toate sumele încasate și să nu practice tarife majorate față de cele înscrise pe bilet;
– să pună la dispoziția organelor de control documentele care atestă calculul și plata impozitului pe spectacole.
Încălcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vânzarea, gestionarea și utilizarea biletelor de intrare și a abonamentelor la spectacole constituie contravenție, dacă nu este săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale se constituie infracțiune și se sancționează cu amendă.
3.2.7 Taxa hotelieră
Consiliile locale pot institui o taxă pentru șederea într-o unitate de cazare, într-o localitate asupra căreia își exercita autoritatea. Taxa se stabilește de consiliile locale și poate fi cuprinsă între 0,5 și 5% ce se aplică la tarifele practicate de unitățile de cazare.
Taxa hotelieră se virează la bugetul local al unității administrativ teritoriale unde este amplasat hotelul, lunar până la data de 10 a lunii următoare celei în care s-a colectat taxa hotelieră de la persoanele care au plătit cazarea.
Taxa hotelieră nu se aplică persoanelor fizice în vârstă de până la 18 ani, persoanelor fizice cu handicap, pensionarilor, elevilor, studenților și persoanelor fizice pe durata satisfacerii serviciului militar, veterani de război, văduve ale veteranilor de război.
3.2.8 Taxe speciale
În vederea funcționării unor servicii publice create în interesul persoanelor fizice și juridice, consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București pot aproba taxe speciale. Cuantumul taxelor speciale se stabilește anual, iar veniturile obținute din acestea se utilizează integral pentru acoperirea cheltuielilor efectuate privind înfiintarea serviciilor publice locale, precum și pentru finanțarea cheltuielilor de întreținere și funcționare ale acestor servicii. Hotărârile consiliilor locale și județene privind perceperea taxelor speciale de la persoanele fizice și juridice plătitoare vor fi afișate la sediul acestora sau vor fi publicate în presă. Împotriva acestor hotărâri persoanele interesate pot face contestație în termen de 15 zile de la afișarea sau publicarea acestora.
Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice și juridice care beneficiază de serviciile publice locale oferite de instituția de interes local potrivit regulamentului de organizare și funcționare a acesteia sau de la cele care sunt obligate să efectueze prestații. Consiliile locale și județene și Consiliul General al Municipiului București nu pot institui taxe speciale concesionarilor din sectorul utilităților publice (gaze naturale, apă, energie electrică) pentru existența pe domeniul public/privat al unităților administrativ teritoriale a rețelelor de apă de transport și distribuire a energiei electrice și a gazelor naturale.
3.2.9 Alte taxe locale
Consiliile locale sau consiliile județene pot institui o taxă zilnică, pentru utilizarea temporară a locurilor publice, vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură și arheologice. Sumele provenite din asemenea taxe se constituie ca venituri proprii ale bugetelor locale și se plătesc anticipat. Consiliul local sau Consiliul Județean pot institui taxe zilnice pentru deținerea sau utilizarea echipamentelor destinate să funcționeze în scopul obținerii de venit. De asemenea, consiliul local poate stabili o taxă pentru activitățile cu impact asupra mediului înconjurător.
3.2.10 Taxele judiciare de timbru, taxele notariale și taxele extrajudiciare de timbru
3.2.10.1 Taxele judiciare de timbru
Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, în funcție de modul în care obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani.
a) Acțiunile și cererile evaluabile în bani introduse la instanțele judecătorești se taxează astfel pe baza unor cote progresive pe tranșe: “Taxele judiciare de timbru sunt progresive în funcție de acțiunile și cererile evaluabile în bani introduse la instanțele judecătorești”. În cazul contestației la executare silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite.
b) Acțiunile și cererile neevaluabile în bani se taxează în sume fixe diferențiate;
c) Cererile pentru acordarea personalității juridice, pentru autorizarea funcționării se referă la:
cereri pentru înregistrarea partidelor politice;
cereri pentru acordarea personalității juridice fără scop lucrativ, fundațiilor, uniunilor și federațiilor de persoane juridice fără scop lucrativ, precum și pentru modificarea actelor constitutive ale acestora.
d) Cererile formulate în domeniul drepturilor de autor și inventator;
e) Cererile în materie comercială;
f) Taxe judiciare de timbru pentru unele acțiuni și cereri referitoare la raporturile de familie;
g) Cererile formulate potrivit Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995;
h) Transcrierea sau, după caz, întăbularea în registrele de publicitate a înstrăinărilor de imobile, pe bază de acte sub semnătură privată și a ordonanțelor de adjudecare se taxează în funcție de valoarea declarată de părți în act, dar nu mai puțin decât valoarea terenurilor și construcțiilor avută în vedere la stabilirea impozitelor;
i) Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești;
j) Cererile pentru executarea căilor ordinare de atac împotriva hotărârilor judecătorești;
3.2.10.2. Taxele de timbru pentru actele și serviciile notariale
Actele și serviciile notariale care se îndeplinesc de către notarii publici sunt supuse taxelor de timbru. De asemenea, se percep taxe de timbru pentru actele notariale îndeplinite de către secretarii primăriilor din comunele și orașele unde nu funcționează birouri ale notarilor publici.
Taxele de timbru pentru activitatea notarială se clasifică în funcție de natura actului (evaluabil sau neevaluabil în bani) sau a serviciului prestat, astfel:
a) taxe de timbru în cotă procentuală pe tranșe de valori progresive în raport cu prețul ori cu evaluarea bunurilor imobile sau a masei succesorale;
b) taxe de timbru în cotă procentuală fixă proporțională cu prețul sau cu evaluarea bunurilor mobile și imobile;
c) taxe de timbru în sumă fixă (exprimate în cifre absolute) pentru actele și serviciile notariale al căror obiect este neevaluabil în bani.
Actele notariale îndeplinite de secretarii primăriilor, de unele instituții sau de agenții economici, în cazul în care se depun la aceștia sunt scutite de taxe de timbru. Taxele de timbru se datorează de persoanele fizice și de persoanele juridice care solicită îndeplinirea actelor și serviciilor notariale.
În sfera actelor și serviciilor se încadrează:
Autentificarea actelor între vii, translative ale dreptului de proprietate și ale altor drepturi reale ce au ca obiect bunuri imobile, inclusiv actele ce au ca obiect constituirea ca aport la capitalul social al dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra bunurilor imobile se taxează la valoarea declarată de părți în actul autentic, dar nu mai puțin decât valoarea de circulație stabilită prin expertiză efectuată la cererea camerei notarilor publici, astfel:
autentificarea testamentelor;
autentificarea actelor de partaj;
autentificarea actelor de lotizare (parcelare);
autentificarea actelor de garanție;
autentificarea actelor de înstrăinare a mijloacelor de transport cu tracțiune mecanică – 0,5% la valoarea declarată de părți, dar nu mai puțin decât taxa asupra mijloacelor de transport stabilită de organele fiscale teritoriale;
autentificarea contractelor de comodat și închiriere de bunuri se taxează cu – 0,5% din valoarea bunurilor declarate de parte sau, după caz, din cuantumul chiriei declarate de părți;
autentificarea procurilor;
autentificarea oricăror acte al căror obiect este evaluabil în bani – 0,5 % din valoarea declarată de parte;
autentificarea actelor constitutive ale societăților comerciale, precum și a actelor de modificare a acestora;
autentificarea actelor constitutive ale societăților agricole, precum și a actelor de modificare a acestora;
autentificarea actelor de constituire și a statutelor asociațiilor fără scop patrimonial și ale fundațiilor, inclusiv a actelor de modificare;
autentificarea oricăror alte acte al căror obiect este neevaluabil în bani;
întocmirea actelor de protest a cambiilor, cecurilor și al altor titluri la ordin;
legalizarea semnăturilor, a specimenelor de semnătură și a sigiliilor, dare de dată certă, certificarea unor fapte, pentru fiecare act;
legalizarea de copii de pe înscrisurile prezentate de parte din arhiva notarului public pentru fiecare copie;
legalizarea traducerii de către notarul public autorizat sau legalizarea semnăturii traducătorului pentru fiecare exemplar;
primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor pe timp de un an sau fracțiune de an, pentru fiecare exemplar;
eliberarea de duplicate de pe actele notariale și reconstituiri de acte originale;
taxa asupra succesiunilor depinde de valoarea acestora;
efectuarea oricăror acte notariale.
Taxele asupra succesiunilor se stabilesc la valoarea întregului activ, cuprinzând bunurile mobile și imobile din care se scade pasivul succesoral dovedit prin înscrisuri. Evaluarea bunurilor imobile se face la valoarea declarată de parte, dar nu mai puțin decât valoarea stabilită prin expertiză, iar valoarea bunurilor mobile în funcție de suma declarată de părți, dar nu mai puțin de o anumită sumă.
Autentificarea actelor de înstrăinare între vii a mijloacelor de transport cu tracțiune mecanică se taxează la valoarea declarată de părți, dar nu mai puțin decât taxa asupra mijloacelor de transport stabilită de organele fiscale în a căror rază teritorială își au domiciliul sau sediul contribuabilii.
Autentificarea oricăror alte acte de înstrăinare, al căror obiect este evaluabil în bani se taxează la valoarea declarată de părți în actul autentic.
3.2.10.3 Taxele extrajudiciare de timbru
Eliberarea certificatelor de orice fel, altele decât cele eliberate de instanțe, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și de notarii publici, eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate, eliberarea permiselor de vânătoare și de pescuit, examinarea conducătorilor de autovehicule în vederea obținerii permisului de conducere, înmatricularea autovehiculelor și a remorcilor, precum și alte servicii prestate de unele instituții publice sunt supuse taxelor extrajudiciare de timbru.
Taxele extrajudiciare de timbru sunt stabilite în sume fixe pe categorii de servicii prestate, datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, după caz, de către persoane fizice și juridice precum și de către alți solicitanți ai serviciilor supuse acestei taxe. Taxele extrajudiciare de timbru se plătesc anticipat, respectiv înainte de prestarea serviciilor respective, și cuprind:
a) taxe pentru eliberarea certificatelor de orice fel, altele decăt cele eliberate de instanțe, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, de notarii publici, precum și pentru alte servicii prestate de unele instituții publice;
b) taxe pentru eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate și înscrierea mențiunilor în acestea, precum și eliberarea permiselor de vânătoare sau pescuit;
c) taxe pentru examinarea conducătorilor în vederea obținerii permiselor de conducere;
d) taxe de înmatriculare a autovehicuelor și remorcilor, pentru autorizare provizorie în circulație și de autorizare de circulație pentru probe.
3.3 Veniturile nefiscale
Veniturile nefiscale ce se încasează în bugetele locale cuprind: vărsămintele din profitul net al regiilor autonome de importanță locală, vărsăminte de la instituțiile publice locale și diverse venituri.
Societățile naționale, companiile naționale, societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, regiile autonome utilizează profitul rămas după deducerea impozitului pe profit pe următoarele destinații :
a) rezerve legale;
b) acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți;
c) alte rezerve constituite ca surse proprii de finanțare aferente profitului rezultat din vânzări de active, respectiv facilităților fiscale la impozitul pe profit;
d) alte repartizări prevăzute de lege;
e) până la 10% pentru participarea salariaților la profit;
f) minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende la societățile comerciale cu capital integral de stat sau majoritar de stat.
Regiile autonome efectuează vărsăminte din profit la bugetul local la termenul prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăților comerciale aprobată prin Legea nr.44/1998 respectiv în termen de 30 zile de la data termenului legal de depunere a bilanțului contabil. În grupa diverselor venituri se încadrează: veniturile din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații, despăgubiri, veniturile din amenzi și alte sancțiuni aplicate, restituiri de fonduri din finanțarea bugetară locală a anilor precedenți, venituri din concesiuni și închirieri, penalități, încasări din valorificarea bunurilor confiscate potrivit legii.
Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor provin din resursele bănești care reflectă recuperarea cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor decise prin hotărâri judecătoresti. Cheltuielile efectuate pentru actele de procedură, pentru administrarea și conservarea probelor și orice alte cheltuieli decise de instanțele judecătorești și despăgubirile se plătesc la bugetul local de către instituțiile publice locale care le recuperează de la persoanele stabilite.
Venituri din amenzi sunt reprezentate de sumele în bani ce se realizează ca urmare a sancționării cu amendă a persoanelor care săvârșesc contravenții de la reglementările de organizare și funcționare a activității organelor administratiei publice locale.
Venituri din valorificarea legală a bunurilor confiscate sunt resurse bănești care se încasează din valorificarea bunurilor confiscate conform unor hotărâri judecătorești sau acte administrative, a bunurilor abandonate sau fără stăpân și din valorificarea succesiunilor vacante.
Venituri din concesionare provin din raporturile reglementate prin contract, prin care o parte concendentul transmite celeilalte părți – concesionarul spre administrare rentabilă pe un termen determinat în schimbul unei redevențe o activitate economică, un serviciu public, o subunitate productivă sau un teren proprietate de stat. Contractul de concesiune se fundamentează pe baza valorii acțiunii, bunului, serviciului public sau terenului, ținând seama de media beneficiilor din ultimii 5 ani, de dobânda Băncii Naționale a României, de alte modalități de plată a redevenței. Modalitățile de calcul și percepere a redevenței se determină printr-un deviz care se anexează la contract. Concesiunea activităților, bunurilor, serviciilor și terenurilor se acordă prin licitație publică, pe baza condiției de a asigura venituri anuale cel puțin egale cu media beneficiilor nete realizate din exploatarea în ultimii 5 ani a obiectului concesiunii. Venitul din concesiune nu poate fi mai mic decât rata dobânzii Băncii Naționale a României aplicată la valoarea bunurilor și serviciilor concesionate.
Venituri din închirieri reflectă resursele rezultate din transmiterea prin contract a dreptului de exploatare a bunurilor statului în favoarea persoanelor fizice și juridice, denumite chirii. Bunurile din proprietatea statului pot fi închiriate pe bază de licitație organizată de instituția publică sau altă entitate locală care le deține în patrimoniu. Chiria depinde de valoarea bunului închiriat, dotări, amplasament, importanța activității, nivelul chiriei.
3.4 Veniturile din valorificarea unor bunuri
Veniturile din capital din bugetele locale se referă la resursele bănești provenite din valorificarea unor bunuri ale administrației publice locale sau instituțiilor publice locale.
Potrivit prevederilor legii finanțelor publice locale sumele încasate din vânzarea ca atare, sau din valorificarea materialelor rezultate în urma dezmembrării sau dezafectării în condițiile prevăzute de lege a unor mijloace fixe, sau din vânzarea unor bunuri materiale care aparțin instituțiilor și serviciilor publice locale după deducerea cheltuielilor efectuate pentru aceste operațiuni constituie venituri ale bugetelor locale precum și cele din vânzarea locuințelor construite din fondul statului și veniturile din privatizare.
În bugetele locale se mai reflectă următoarele venituri:
taxe speciale instituite de autoritățile administrației publice locale pentru prestarea unor servicii locuitorilor;
venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat al unităților administrativ teritoriale;
venituri din fonduri pentru drumuri publice;
venituri din fondul de intervenție;
venituri din amortizarea mijloacelor fixe;
donații și sponsorizări;
sume acordate de persoane fizice și juridice în vederea participării la finanțarea unor acțiuni de interes public;
venituri din finanțarea programului de pietruire a drumurilor comunale și de alimentare cu apă a satelor.
3.5 Facilități comune
Facilitătile sunt acordate atât persoanelor fizice cât și persoanelor juridice.
a) Facilități pentru persoanele fizice
Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor precum și unele taxe speciale nu se aplică la următoarele personae :
a) veteranii de război;
b) persoanele fizice prevăzute la art.1 al Decretului-lege nr.118/1990 pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată la 6 martie 1945, precum și persoanelor deportate.
Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și taxa asupra mijloacelor de transport nu se aplică persoanelor fizice prevăzute de Legea nr.42/1990 privind cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.
Impozitul pe clădiri și impozitul pe teren nu se aplică văduvelor de război și văduvelor veteranilor de război care nu s-au recăsătorit. La clădirile, terenurile sau mijloacele de transport deținute în comun de o persoană fizică scutirea se aplică integral pentru proprietățile deținute în comun de soți. Scutirea de la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren se aplică doar clădirii folosite ca domiciliu de persoanele fizice.
Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa pentru eliberarea unei autorizații pentru desfășurarea unei activități economice nu se datorează de către persoanele încadrate în gradul I de invaliditate. Persoanele fizice și/sau juridice care reabilitează sau modernizează termic clădirile pe care le dețin în proprietate sunt scutite de impozitul pentru aceste clădiri pe perioada de rambursare a creditului obținut pentru reabilitarea termică precum și de taxele pentru eliberarea autorizației de a construi pentru lucrările de reabilitare tehnică.
Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirea unei persoane fizice dacă :
a) clădirea este locuință nouă realizată în condițiile Legii nr. 114/1996;
sau
b) clădirea este realizată pe bază de credite în conformitate cu O.G. nr. 19/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea de lucrări publice și construcții de locuințe. Scutirile se aplică pentru o clădire timp de 10 ani de la data dobândirii acesteia. În cazul înstrăinării clădirii scutirea de impozit nu se aplică noului proprietar.
Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor se reduc cu 50% persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”.
b) Facilități pentru persoanele juridice
Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, impozitul asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor precum și unele taxe locale (art.282, art.283) nu se aplică :
a) oricărei instituții sau unități care funcționează sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării cu excepția incintelor folosite pentru activități economice;
b) fundamentațiilor testamentare care se constituie pentru a întreține, dezvolta și ajuta instituții de cultură națională, precum și pentru a susține acțiuni cu caracter umanitar, social și cultural;
c) organizațiilor care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unități specializate care asigură găzduire, îngrijire socială și medicală, asistență, ocrotire, activitate de recuperare, reabilitare și reinserție socială pentru copii, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice și alte persoane aflate în dificultate.
Impozitul pe clădiri și impozitul pe teren se reduc cu 50% pentru acele clădiri și terenul aferent deținute de persoane juridice care sunt utlizate exclusiv pentru prestarea de servicii turistice pe o perioadă de maximum 5 luni pe durata unui an calendaristic.
Impozitul pe clădiri și impozitul pe teren se reduc cu 50% pentru clădirile nou construite deținute de cooperațiile de consum sau meșteșugărești, dar numai pentru primii 5 ani de la data achiziției clădirii.
c) Hotărâri privind impozitele și taxele locale și județene
Consiliul local poate decide scutirea de la plata impozitului pe clădiri sau o reducere a acestuia pentru o clădire folosită ca domiciliu de persoanele fizice.
Consiliul local poate acorda scutiri de la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren datorate de către persoanele juridice care efectuează investiții de peste 500.000 euro pe o perioadă de 5 ani. În cazul investițiilor de peste 500.000 euro finalizate și puse în funcțiune, consiliul local poate stabili cota de 0.25% la calculul impozitului pe clădiri pe o perioadă de trei ani.
Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren sau o reducere a acestora pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim pe economie, ori constau în exclusivitate din ajutor de șomaj și/sau pensie de asistență socială.
În cazul calamităților naturale, Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, precum și a taxei pentru eliberarea certificatului de urbanism și a autorizației de construire sau o reducere a acestora.
Autoritatea administrației publice locale și organele speciale ale acestora, sunt responsabile pentru stabilirea, controlul și colectarea impozitelor și taxelor locale, precum și a amenzilor și penalizărilor aferente.
Majorarea impozitelor și taxelor locale
Impozitele și taxele locale pot fi majorate anual cu până la 20% de către consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București cu unele excepții. Consiliile locale și județene, Consiliul General al Municipiului București adoptă hotârări privind impozitele și taxele locale pentru anul fiscal următor în termen de 45 de zile lucrătoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 292.
Indexarea impozitelor și taxelor locale
Impozitele și taxele locale stabilite în sume, în lei, sau se stabilesc pe baza lor, sumele se indexează odată la 3 ani, ținând seama de evoluția inflației de la ultima indexare.
CAP IV CHELTUIELILE DIN BUGETELE LOCALE
4.1 Sfera cheltuielilor din bugetele locale și clasificarea lor
Cheltuielile publice locale reflectă cheltuielile aprobate și efectuate din bugetele locale, din bugetele instituțiilor și serviciilor publice de interes local și din bugetele activităților finanțate integral din venituri proprii, în limita și potrivit destinației stabilite prin bugetele respective.
Cheltuielile din bugetele locale exprimă eforturile financiare realizate de autoritățile administrației publice locale pentru acoperirea cerințelor sociale, culturale, economice, a serviciilor de dezvoltare publică și a altor cerințe ale locuitorilor din unitățile administrativ-teritoriale.
Cheltuielile din bugetele locale se grupează după clasificația funcțională pe următoarele părți:
partea I Autorități executive;
partea III Cheltuieli social culturale;
partea IV Servicii și dezvoltare publică și locuințe;
partea V Acțiuni economice;
partea VI Alte acțiuni;
partea IX Plăți, dobânzi și comisioane;
partea X Fond rezervă bugetară.
Părțile de cheltuieli din bugetele locale, la rândul lor, se împart pe capitole și subcapitole. Principalele capitole de cheltuieli de la partea de acțiuni social culturale sunt reprezentate de: învățământ, cultură, religie, asistență și protecție socială, ajutoare și indemnizații. După clasificația economică, cheltuielile din bugetele locale se împart în cheltuieli curente și cheltuieli de capital. În sfera cheltuielilor curente se încadrează cheltuielile de personal, cheltuielile materiale și de servicii și alte cheltuieli. Cheltuielile de capital sunt formate din investițiile autorităților administrației publice locale. Cheltuielile grupate pe capitole se detaliază pe subcapitole iar în cadrul acestora se grupează pe titluri, articole și aliniate.
Cheltuielile care se prevăd și se realizează în bugetele proprii ale județelor se referă la următoarele acțiuni publice executive și acțiuni externe: alte servicii publice generale, dobânzi, transferuri cu caracter general între diferitele nivele ale administrației, apărare (centre militare), ordine publică și siguranță națională (poliție comunitară, protecție civilă și protecție contra incendiilor), învățământ, sănătate (servicii medicale în unitățile medicale cu paturi), cultură, recreere și religie, asigurări și asistență socială, locuințe, servicii și dezvoltare publică, protecția mediului, acțiuni generale economice, comerciale și de muncă, combustibil și energie, agricultură și silvicultură, piscicultură, transporturi și alte acțiuni economice.
Cheltuielile care se efectuează prin bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al municipiului București cuprind: autorități publice și acțiuni externe, alte servicii publice generale, dobânzi, transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale administrației, apărare, ordine publică și siguranță națională, învățământ, sănătate, cultură, recreere și religie, asigurări și asistență socială, locuințe, servicii și dezvoltare publică, protecția mediului, acțiuni generale economice, comerciale și de muncă, combustibil și energie, agricultură, silvicultură, piscicultură, transporturi, alte acțiuni economice, fond pentru garantarea împrumuturilor externe, dobânzilor și comisioanelor aferente, transferuri către alte bugete, dobânzi aferente datoriei publice, plăți de dobânzi, rambursări de împrumuturi, fond de rezervă bugetară.
Rezoluția Conferinței miniștrilor europeni de administrație locală menționează următoarele principii în domeniul cheltuielilor de funcționare:
Colectivitățile locale trebuie să se preocupe de acoperirea cheltuielilor de funcționare pe seama veniturilor ordinare și nu prin împrumuturi. În acest scop se justifică ca principalele servicii publice să își gestioneze resursele proprii și să asigure echilibrarea lor anuală;
Sprijinul financiar din partea statului în vederea acoperirii cheltuielilor de funcționare ale colectivităților locale trebuie să îmbrace forma generală pe care aceștia să o utilizeze fără restricții.
Dinamica cheltuielilor publice locale exprimă modificările în mărime absolută sau relativă, de la o perioadă la alta de timp și implicit eforturile autorităților administrației publice locale de a furniza cetățenilor serviciile prevăzute prin lege.
Modificarea în mărime absolută a cheltuielilor din bugetele locale reflectă diferența între cheltuielile din două perioade de timp (anul curent și anul precedent) exprimate în prețurile practicate în perioadele respective:
Modificarea cheltuielilor din bugetele locale în expresie reală se stabilește ca diferență între mărimea cheltuielilor din cele două perioade de timp exprimate în prețuri constante :
Raportul dintre modificarea cheltuielilor publice din bugetele locale în expresie nominală din anumite perioade și mărimea cheltuielilor publice locale în expresie reală reflectă influența prețurilor în care se exprimă cheltuielile. Cheltuielile din bugetele locale în mărime nominală se transformă în expresie reală pe baza indicelui prețurilor ():
Structura cheltuielilor din bugetele locale se poate aprecia pornind de la ponderea diferitelor categorii de cheltuiel ale autorităților administrației publice locale în totalul cheltuielilor :
Raportul dintre cheltuielile din bugetele locale și cheltuielile din bugetul de stat evidențiază relația dintre serviciile publice furnizate de autoritățile administrației publice locale și serviciile asigurate prin bugetul de stat și gradul de descentralizare al serviciilor publice:
De asemenea, unele comparații asupra furnizării serviciilor de autoritățile administrației publice locale și accesul cetățenilor la asemenea servicii se pot efectua pe baza cheltuielilor din bugetele locale pe locuitor:
4.2 Factori care influențiază cheltuielile din bugetele locale
Evoluția cheltuielilor din bugetele locale este determinată de acțiunea unor factori economici și sociali care se diferențiază de la o unitate administrativ-teritorială la alta.
Un prim factor de influență asupra cheltuielilor din bugetele locale îl constituie gradul de dezvoltare economică al unităților administrativ teritoriale. În măsura în care unitățile administrativ teritoriale promovează programe și acțiuni de dezvoltare economică se realizează resurse bănești care se pot dirija pentru finanțarea cheltuielilor din bugetele locale. Modul de exercitare a puterii și structura organelor administrației publice locale exercită influență asupra cheltuielilor din bugetele locale.
Competențele autorităților administrației publice locale stabilite prin prevederi legale în furnizarea unor servicii locuitorilor unităților administrativ teritoriale vor avea influențe asupra cheltuielilor din bugetele locale.
Urbanizarea care presupune elaborarea și aplicarea unor programe de modernizare a localităților în vederea ridicării gradului de satisfacere cu unele servicii publice implică creșterea cheltuielilor de această natură din bugetele locale.
Numărul și structura populației dintr-o unitate administrativ teritorială va exercita influență asupra cheltuielilor din bugetele locale.
Rețeaua de instituții social culturale prin care se asigură servicii sociale și culturale necesită cheltuieli de funcționare ce se acoperă din bugetele locale.
Rețeaua de organizații, regii din cadrul localităților; organizarea și funcționarea compartimentelor financiare în cadrul autorităților administrației publice locale exercită influență asupra cheltuielilor din bugetele locale.
4.3 Cheltuielile curente din bugetele locale
Secțiunea de funcționare a cheltuielilor curente din bugetele locale se referă la:
Autorități publice și acțiuni externe
În sfera cheltuielilor ce se acoperă din bugetele județelor se încadrează cele privind autoritățile executive județene și alte acțiuni externe. De asemenea, din bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectorelor municipiului București se finanțează autoritățile publice.
Alte servicii publice generale includ cheltuielile ce se finanțează prin bugetele județelor, comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al municipiului București se referă la fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorităților administrației publice locale, fondul de garantare a împrumuturilor externe contractate/garantate de autoritățile administrației publice locale, servicii publice comunitare de evidență a persoanelor, alte servicii publice generale;
Prin bugetele proprii ale județelor, comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al municipiului București se prevăd fonduri pentru acoperirea cheltuielilor cu dobânzile;
În cadrul bugetelor proprii ale județelor se prevăd fonduri pentru transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale administrației (transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protecția copilului), iar prin bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor și al municipiului București se reflectă transferurile din bugetele locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap;
Cheltuielile de apărare ce se acoperă din bugetele proprii ale județelor, comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al municipiului București se referă la fondurile pentru întreținerea centrelor militare;
Cheltuielile privind ordinea publică și siguranța națională ce se pot efectua prin bugetele proprii ale județelor, comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și ale municipiului București asigură resursele necesare funcționării poliției comunitare și pentru protecția civilă și pentru protecția contra incendiilor;
Cheltuielile pentru învățământ
Prin bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al municipiului București se finanțează cheltuielile pentru învățământul preșcolar și primar, învățământul secundar, învățământul profesional, învățământul special. Din bugetele proprii ale județelor se finanțează învățământul preșcolar și primar, respectiv cheltuielile pentru acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din clasele I – VIII din învățământul de stat, precum și pentru copii preșcolari din grădinițele cu program normal de 4 ore. În structura cheltuielilor de funcționare ale instituțiilor de învățământ preuniversitar se încadrează cheltuielile cu salariile personalului didactic, ale personalului tehnic-administrativ, cheltuielile de întreținere și gospodărie, reparații curente și capitale, cheltuielile de poștă, telefon, burse ale elevilor, încălzit, iluminat.
Principalii indicatori pe baza cărora se fundamentează cheltuielile curente ale instituțiilor de învățământ preuniversitar sunt numărul elevilor, numărul personalului didactic, numărul normelor didactice, numărul personalului tehnic-administrativ, suprafața școlilor.
Cheltuieli pentru sănătate
Prin bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor se finanțează serviciile medicale în unitățile sanitare cu paturi și alte instituții și acțiuni sanitare. De asemenea, prin bugetele proprii ale județelor se acoperă cheltuielile privind serviciile medicale în unitățile sanitare cu paturi.
Cheltuielile pentru cultură, recreere și religie
Prin bugetele proprii ale județelor se prevăd și finanțează cheltuieli destinate funcționării bibliotecilor publice județene, muzeele, instituțiilor publice de spectacole și concerte, școlilor populare de artă, centrelor pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale, servicii religioase și acțiuni sportive. Din bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor sectoarelor municipiului București și al municipiului București se finanțează bibliotecile publice, comunale, orășenești, municipale, muzeele, instituțiile publice de spectacole, școli populare de artă, casele de cultură, căminele culturale, servicii religioase, activitatea sportivă și de tineret.
Cheltuielile din bugetele locale destinate acțiunilor de cultură și religie vizează funcționarea instituțiilor de cultură și religie, respectiv încălzit, iluminat, întreținere, gospodărire, reparații curente, capitale, salariile personalului, procurarea cărților și publicațiilor, realizarea unor programe culturale.
Cheltuielile pentru asigurări și asistență socială
Prin bugetele proprii ale județelor se finanțează asistența acordată persoanelor în vârstă, asistența socială în caz de boli și invaliditate, asistența socială pentru familie și copii.
Din bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al municipiului București, se acoperă cheltuielile privind asistența socială în caz de boli și invaliditate, asistența socială pentru familie și copii, ajutoare pentru locuințe, creșe, prevenirea excluderii sociale prin ajutor social și cantine de ajutor social. Cheltuielile privind căminele de bătrâni și pensionari, cămine spital pentru invalizi și bolnavi cronici, cantine de ajutor social cuprind în sfera lor resursele bănești necesare întreținerii și gospodăririi acestora respectiv pentru încălzit, iluminat, curățenie, reparații curente, reparații capitale, dotare cu anumite utilități, hrană, medicamente, personal de specialitate și de deservire.
Cheltuielile privind serviciul public specializat pentru protecția copilului sunt reprezentate de resursele bănești necesare organizării și funcționării instituțiilor publice de protecția copilului, pentru hrană, îmbrăcăminte, medicamente, dotare și alte cerințe ale vieții normale ale copiilor.
În realizarea activităților de protecție a copilului, autoritatea colaborează cu autoritățile administrației publice locale în coordonarea metodologică a serviciilor publice specializate pentru protecția copilului aflate în subordinea consiliilor județene, respectiv a consiliilor locale ale municipiului București, precum și comisiile pentru protecția copilului organizate la nivelul județelor și al sectoarelor municipiului București. Autoritatea poate finanța sau, după caz, cofinanța programe specifice de implementare a strategiei naționale în domeniul reformei sistemului de servicii și instituții destinate îngrijirii, protecției și promovării drepturilor copilului și programe de urgență pentru depășirea unor situații de criză, în vederea asigurării protecției și îngrijirii copiilor, pentru a preveni și elimina efectele calamităților naturale și alte programe.
Activitatea serviciilor și instituțiilor publice care se îngrijesc și asigură protecția copilului se finanțează din următoarele surse:
a) contribuții obligatorii ale consiliilor municipale, orășenești și comunale din al cărui teritoriu provin copii cu handicap și aflați în dificultate;
b) sume alocate din bugetul autorității centrale;
c) veniturile proprii ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București;
d) sume alocate din fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap.
Sumele prevăzute pentru activitățile de protecție a copilului sunt considerate prioritare. În acest scop, consiliile locale sau județene nu trebuie să acopere alte tipuri de cheltuieli până în momentul în care contribuția lor la acest tip de activități nu este pe deplin virată.
Sumele ce reflectă contribuția unităților administrativ-teritoriale se cuprind în bugetele proprii și se transferă direct serviciilor publice specializate pentru protecția copilului din subordinea consiliilor județene.
Ajutorul social
“Familiile și persoanele singure, cetățeni români au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistență socială. Venitul minim garantat se asigură prin acordarea ajutorului social lunar ce s-a instituit pe principiul solidarității sociale”.
Ajutorul social se acordă în completarea veniturilor nete lunare ale familiei sau ale persoanei singure, pentru asigurarea venitului minim garantat lunar prevăzut de Legea nr.416/2001.
Ajutorul social se acordă pe bază de cerere însoțită de acte doveditoare privind componența familiei și de declarația privind veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii de către membrii acesteia. Cererea pentru acordarea ajutorului social se verifică, în mod obligatoriu, la domiciliu sau, după caz, la reședința solicitantului ajutorului social, pe baza datelor înscrise în actele doveditoare. În vederea stabilirii venitului net lunar al familiei, sau după caz al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează inclusiv cele care provin din indemnizația de șomaj, creanțe legale, convenții civile de întreținere aflate în executare, indemnizații cu caracter permanent, alocații de stat pentru copii, alocații suplimentare pentru familiile cu copii, alocații de întreținere pentru copiii încredințați sau dați în plasament, burse pentru elevi și studenți acordate în condițiile legii și ajutorul care se acordă soțiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu.
Dacă familia are în proprietate terenuri, clădiri, spații locative sau alte bunuri mobile ori imobile la stabilirea venitului net lunar al familiei se iau în considerare arenda, chiriile, alte fructe civile, naturale sau industriale, produse de acestea, precum și veniturile care se pot obține din valorificarea bunurilor respective sub condiția păstrării unei locuințe minime și a bunurilor necesare nevoilor familiale. În cazul familiei sau al persoanei singure care locuiește și gospodărește împreună cu alte familii sau persoane singure și contribuie împreună la achiziționarea sau realizarea unor bunuri și a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora, la stabilirea cuantumului ajutorului social se iau în considerare atât veniturile nete lunare proprii, cât și partea ce revine din veniturile lunare nete realizate în comun de persoanele din gospodărie.
Consiliile locale sunt autorizate să stabilească anual prin hotărâre:
limitele minime ale veniturilor medii lunare ce s-ar putea obține din vânzarea terenurilor, clădirilor, spațiilor locative sau altor bunuri mobile ori imobile;
limitele maxime ale veniturilor medii lunare ce s-ar putea obține din utilizarea terenurilor, clădirilor, spațiilor locative sau altor bunuri mobile ori imobile.
Cuantumul ajutorului social se stabilește ca diferență între nivelurile prevăzute și venitul net lunar al familiei sau persoanei singure rezultat din fișa de calcul. Familiile și persoanele singure cu venituri nete până la nivelul venitului minim garantat beneficiază de o majorare cu 15% a cuantumului ajutorului social pe familie, în cazul în care cel puțin un membru al familiei face dovada că lucrează pe bază de contract individual de muncă sau convenție civilă de prestări de servicii. Persoanele apte de muncă din familiile pentru care se asigură venitul minim garantat vor efectua lunar, cel mult 72 ore la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local fără a se depăși regimul normal de lucru și cu respectarea normelor de securitate și igienă a muncii.
Titularul ajutorului social are obligația să comunice primarului în scris, orice modificare intervenită cu privire la veniturile și la numărul membrilor familiei, în termen de 30 zile de la data la care a intervenit modificarea. În cazul în care eventualele modificări nu conduc la majorări sau diminuări ale ajutorului social mai mari de 5 lei pe familie, ajutorul social stabilit anterior se menține pe o durată de cel mult 3 luni.
Persoanele apte de muncă pentru care se acordă ajutorul social au obligația să dovedească cu acte, din 3 în 3 luni că îndeplinesc condițiile prevăzute. Dacă nu se îndeplinesc condițiile stabilite sunt aplicabile următoarele consecințe:
a) suspendarea plății ajutorului social în cazul persoanelor singure;
b) modificarea cuantumului ajutorului social acordat familiei prin excluderea din numărul membrilor acesteia a persoanelor care nu îndeplinesc obligațiile prevăzute.
În cazul în care persoanele apte de muncă din familiile pentru care se asigură venitul minim garantat, nu efectuează lunar cel mult 72 ore la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local atrage după sine:
suspendarea plății ajutorului social în cazul persoanei singure;
modificarea cuantumului ajutorului social prin excluderea din numărul membrilor acesteia a persoanei care refuză nejustificat efectuarea acțiunilor sau lucrărilor de interes local.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței
Pentru perioada sezonului rece, 1 noiembrie –31 martie persoanele singure și familiile beneficiare de ajutor social pot primi un ajutor pentru încălzirea locuinței. Ajutorul pentru încălzirea locuinței se cuprinde în ajutorul social, prin majorarea nivelului lunar al venitului minim garantat pentru perioada prevăzută.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă lunar la cererea titularului pe baza documentelor doveditoare privind componența familiei și a declarației pe propria răspundere privind veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii, însoțită de acte doveditoare.
k) Cheltuielile pentru locuințe și dezvoltarea publică
Cheltuielile privind locuințele, dezvoltarea publică reprezintă un capitol specific al bugetelor locale.
Prin bugetele proprii ale județelor se finanțează cheltuielile privind alimentarea cu apă și alte servicii în domeniul locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale.
Din bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și municipiului București se repartizează resurse bănești pentru dezvoltarea sistemului de locuințe, alimentare cu apă, amenajări hidrotehnice, iluminat public și electificare rurală, alimentare cu gaze naturale.
l) Cheltuielile privind protectia mediului
Prin bugetele proprii ale județelor, comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București municipiului București se prevăd resurse bănești pentru salubritate, colectarea, tratarea și distrugerea deșeurilor.
m) Cheltuielile pentru acțiuni generale economice, comerciale și de muncă
Din bugetul județelor se acoperă cheltuielile privind prevenirea și combaterea inundațiilor și a înghețurilor, programele de dezvoltare regională și locală și alte cheltuieli. Prin bugetele comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al municipiului București se finanțează activitățile de prevenire și combatere a inundațiilor și înghețurilor, stimularea întreprinderilor mici și mijlocii, programe de dezvoltare regională și locală.
n) Cheltuielile pentru combustibil și pentru energie
Prin bugetele comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și județelor se acoperă cheltuielile privind energia termică, alți combustibili și alte cheltuieli de această natură.
o) Cheltuielile pentru agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare
În sfera cheltuielilor ce se pot finanța atât din bugetele județelor, cât și din bugetele comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al municipiului București se încadrează și cele privind protecția plantelor și carantina fitosanitară.
În structura cheltuielilor pentru servicii, dezvoltare publică, locuințe se cuprind cheltuielile materiale și de servicii, dotarea cu obiecte de inventar, cheltuielile de personal, procurarea unor materiale și a altor bunuri necesare serviciilor menționate.
p) Cheltuielile pentru transporturi
Din bugetele proprii ale județelor se asigură fonduri pentru întreținerea și repararea drumurilor și podurilor județene, a aviației civile și altor cheltuieli de această natură. Prin bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și municipiului București se finanțează cheltuielile de întreținere și repararea drumurilor și podurilor, transportul în comun, străzile. Resursele bănești repartizate din bugetele locale acoperă cheltuielile de personal, materiale și de servicii, lucrări de reparații și modernizare a drumurilor și podurilor, procurarea pieselor de schimb și funcționarea organismelor care administrează drumurile și coordonează transporturile locale.
q) Cheltuielile pentru alte acțiuni economice
În categoria alte acțiuni economice ce se finanțează prin bugetele comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și județelor se încadrează resursele bănești destinate zonelor libere, turismului Fondului Român de Dezvoltare Socială și proiectelor de dezvoltare multifuncțională.
r) Fondul de rezervă bugetară
Fondul de rezervă bugetară se înscrie la partea de cheltuieli a bugetelor locale, într-o cotă de până la 5 % din totalul cheltuielilor unui exercițiu bugetar la dispoziția consiliului local, județean și a consiliului general al municiupiului București. Fondul de rezervă înscris la partea de cheltuieli a bugetului local poate fi majorat în cursul anului de către consiliul local, județean și consiliului general al municipiului București, pe seama disponibilităților de credite bugetare care nu mai sunt necesare până la sfărșitul anului. Fondul de rezervă aflat la dispoziția consiliilor locale, județene și a consiliului general al municipiului București, se utilizează la propunerea ordonatorilor de credite pe baza hotărârilor consiliilor pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute, apărute în cursul exercițiului bugetar pentru înlăturarea efectelor unor calamități naturale, precum și pentru acordarea de ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale care se confruntă cu dezechilibre.
4.4 Achizițiile publice și modul lor de efectuare
O importanță deosebită pentru efectuarea cheltuielilor din bugetele locale prezintă achiziționarea bunurilor și serviciilor de către autoritățile administrației publice locale și de către instituțiile publice locale.
a) Sfera achizițiilor publice și principiile așezate la baza lor
Achizițiile publice exprimă dobândirea definitivă sau temporară de către o persoană juridică definită ca autoritate contractantă a unor produse, lucrări sau servicii prin atribuirea unui contract de achiziție publică.
Autoritatea contractantă include:
a) orice autoritate publică, inclusiv autoritatea judecătorească;
b) oricare instituție publică, de interes general sau local, autonomă ori aflată în subordinea sau controlul unei autorități publice;
c) Academia României și instituțiile subordonate;
d) oricare persoană juridică ce desfășoară activități relevante în unul din sectoarele de utilități publice – apă, energie, transporturi și telecomunicații – și care beneficiază de drepturi speciale sau exclusive pentru desfășurarea unor activități.
Autoritatea contractantă are obligația să elaboreze programul anual al achizițiilor publice, ce reflectă totalitatea contractelor de furnizare, de lucrări și de servicii, pe care autoritatea contractantă intenționează să le atribuie în cursul anului. În stabilirea programului anual al achizițiilor publice, autoritatea contractantă ține seama de anticipările cu privire la fondurile ce urmează să fie alocate prin bugetul anual și de necesitățile obiective de produse, lucrări și servicii. Produsele, serviciile și lucrările se grupează în concordanță cu clasificările statistice oficiale, respectiv în funcție de sistemul de grupare și de codificare utilizat în clasificarea produselor și serviciilor asociate activităților.
Autoritatea contractantă are obligația să estimeze valoarea fără TVA a fiecărui contract de furnizare de lucrări sau de servicii cuprins în programul anual al achizițiilor publice și de a compara:
a) cu echivalentul în lei a 750.000 EURO, atunci când verifică obligativitatea transmiterii spre publicare a anunțului de intenție;
b) cu echivalentul în lei al pragului valoric, atunci când selectează procedura care urmează să fie aplicată pentru atribuirea contractului respectiv.
La baza atribuirii contractelor de achiziție publică de bunuri sunt așezate următoarele principii:
a) libera concurență, care presupune asigurarea condițiilor pentru ca orice furnizor de produse, executant de lucrări sau prestator de servicii, indiferent de naționalitate, să aibă dreptul de a deveni, în condițiile legii, contractant;
b) eficiența utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurențial și a criteriilor economice pentru atribuirea contractului de achiziție publică;
c) transparența, care necesită punerea la dispoziție tuturor celor interesați a informațiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică;
d) tratamentul egal, cere aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecție și a criteriilor pentru atribuirea contractului de achiziție publică, astfel încât orice furnizor de produse, executant de lucrări sau prestator de servicii să aibă șanse egale de a i se atribui contractul respectiv;
e) confidențialitatea care presupune garantarea protejării secretului comercial și a proprietății intelectuale a ofertantului.
b) Proceduri pentru atribuirea contractului de achiziție publică
Autoritățile contractante sunt obligate să aplice una din următoarele proceduri în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică:
a) licitație deschisă care înseamnă o procedură prin care orice furnizor, executant sau prestator interesat are dreptul de a depune ofertă;
b) licitație restrânsă, respectiv procedura care se desfășoară în două etape distincte și prin care numai candidații selectați de către autoritatea contractantă în prima etapă sunt invitați să depună oferte;
c) negocierea care la rândul său poate fi:
– negociere competitivă, care presupune că autoritatea contractantă să se consulte și să negocieze clauzele contractuale, exclusiv prețul, cu mai mulți furnizori, executanți sau prestatori;
– negocierea cu o singură sursă, prin care autoritatea contractantă se consultă și negociază clauzele contractuale, inclusiv prețul, cu un singur furnizor, executant sau prestator;
d) cererea de ofertă, care constituie o procedură simplificată prin care autoritatea contractantă solicită, fără publicarea unui anunț publicitar, oferte de la mai mulți furnizori, executanți sau prestatori.
Autoritatea contractantă are dreptul de a organiza un concurs de soluții, respectiv o procedură care permite acesteia să achiziționeze, în special în domeniul amenajării teritoriului, al proiectării urbanistice și peisagistice, al arhitecturii sau în cel al prelucrării datelor, un plan sau un proiect, prin selectarea acestuia pe baze concurențiale de către un juriu, cu sau fără acordarea de premii concurentului/concurenților câștigător/câștigători. Concursul de soluții poate fi o procedură independentă sau parte a unei proceduri care conduce la atribuirea unui contract de achiziție publică. Procedura de negociere competitivă se aplică de către autoritatea contractantă în următoarele cazuri:
a) atunci când, în urma aplicării unei proceduri de licitație deschisă sau restrânsă nu a fost primită nici o ofertă sau nici o ofertă corespunzătoare și numai dacă autoritatea contractantă, după consultarea și negocierea cu furnizorii, executanții sau prestatorii, nu modifică substanțial cerințele prevăzute inițial în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei;
b) în situații excepționale, temeinic motivate, atunci când autoritatea contractantă își propune să dobândească servicii sau lucrări care nu permit o estimare inițială a valorii contractului de achiziție publică datorită naturii serviciilor sau lucrărilor respective ori datorită riscurilor pe care le implică prestarea sau execuția acestora;
c) atunci când serviciile pe care autoritatea contractantă își propune să le dobândească sunt de așa natură încât caietul de sarcini nu poate fi elaborat cu precizia pe care o impune atribuirea unui contract de achiziție publică prin licitație deschisă sau restrânsă;
d) atunci când autoritatea contractantă achiziționează produse care urmează să fie fabricate sau lucrări ce urmează să fie executate exclusiv în scopul cercetării științifice, experimentării sau dezvoltării tehnologice și numai dacă autoritatea contractantă nu urmărește asigurarea unei rentabilități sau acoperirea costurilor aferente cercetării științifice, experimentării sau dezvoltării tehnologice;
e) atunci când, ca urmare a organizării unui concurs de soluții, trebuie să atribuie contractul de achiziție publică unuia dintre concurenții câștigători ai concursului respectiv și numai dacă autoritatea contractantă transmite invitație de participare tuturor concurenților câștigători ai concursului.
Procedura de negociere cu o singură sursă se aplică de autoritatea contractantă numai în următoarele cazuri:
a) atunci când produsele, lucrările sau serviciile pot fi furnizate, executate sau prestate doar de un singur contractant, din motive de natură tehnică, artistică sau din motive legate de protecția unui drept de exclusivitate asupra acestora;
b) atunci când autoritatea contractantă își propune să achiziționeze, în mod adițional, produse destinate înlocuirii parțiale, suplimentării sau extinderii echipamentelor, instalațiilor achiziționate, anterior, de la un anumit furnizor și când constată că aceste produse nu se pot achiziționa decât de la același furnizor, în vederea evitării incompatibilității sau dificultății tehnice sporite de operare și întreținere pe care le implică achizionarea de produse cu caracteristici tehnice diferite de cele deja achiziționate;
c) atunci când autoritatea contractantă își propune să achiziționeze servicii suplimentare sau lucrări suplimentare, care, deși nu au fost incluse în contractul de servicii, respectiv în caietul de lucrări, atribuit anterior unui contractant, au devenit, ca urmare a unor situații neprevăzute, necesare pentru finalizarea contractului în cauză și numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiții:
– atribuirea să fie făcută aceluiași contractant;
– serviciile/lucrările suplimentare nu pot fi separate, din punct de vedere tehnic și economic, de contractul inițial, întrucât ar aduce prejudicii majore autorității contractante sau, deși separabile de contractul inițial, sunt strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia;
– valoarea estimată a noului contract nu trebuie să depășească 50% din valoarea actualizată a contractului de servicii, respectiv de lucrări, atribuit inițial;
d) atunci când, ulterior atribuirii unui contract de servicii sau de lucrări, autoritatea contractantă își propune să achiziționeze noi servicii, respectiv noi lucrări, care sunt similare serviciilor sau lucrărilor achiziționate prin contractul atribuit inițial, și, numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiții:
– noile servicii sau lucrări sunt în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini elaborat cu ocazia atribuirii contractului inițial, iar această atribuire s-a realizat prin procedura de licitație deschisă sau prin procedura de licitație restrânsă;
– în anunțul de participare pentru atribuirea contractului inițial de servicii sau de lucrări s-a precizat că pentru achiziționarea ulterioară de servicii similare, se va putea aplica procedura de negociere cu o singură sursă;
– valoarea estimată a contractului inițial de servicii sau de lucrări s-a determinat inclusiv prin luarea în calcul a serviciilor similare, respectiv a lucrărilor similare ce se vor achiziționa ulterior;
– autoritatea contractantă achiziționează astfel de servicii sau de lucrări într-un interval de cel mult 3 ani de la atribuirea contractului inițial;
e) atunci când, ca urmare a organizării unui concurs de soluții, trebuie să se atribuie contractul de achiziție publică concurentului câștigător al concursului respectiv;
f) atunci când, o autoritate contractantă care desfășoară activități relevante în sectoarele de utilități publice achiziționează produse cotate și tranzacționate la burse de mărfuri recunoscute oficial;
g) atunci când, o autoritate contractantă care desfășoară activități relevante în sectoarele de utilități publice beneficiază de posibilitatea valorificării unei oportunități de scurtă durată, extrem de avantajoase, și în urma căreia poate cumpăra produse la un preț considerabil mai scăzut decât cel practicat pe piață, pentru produse de același nivel tehnic și calitativ;
h) în situație de forță majoră (calamitate naturală, conflagrație) sau orice alte cazuri temeinic motivate, care nu au putut fi prevăzute și ale căror circumstanțe nu se datorează, sub nici o formă, vreunei acțiuni a autorității contractante, dar numai pentru achiziționarea produselor, serviciilor, lucrărilor necesare pentru a face față situației de extremă urgență, într-o perioadă imediată, de regulă nu mai mult de o lună.
Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de cerere de ofertă numai în cazul în care valoarea estimată, fără TVA, a contractului de achiziție publică este mai mică decât echivalentul în lei a următoarelor praguri:
– pentru contractul de furnizare: 75.000 EURO;
– pentru contractul de servicii: 75.000 EURO;
– pentru contractul de lucrări: 500.000 EURO.
Autoritatea contractantă are obligația de a face cunoscută în mod public intenția de a efectua achizții publice, scop prin transmiterea unui anunț de intenție spre publicare în Monitorul Oficial al României. Autoritatea contractantă are obligația să transmită spre publicare în Monitorul Oficial al României, un anunț de participare, în toate cazurile în care aplică una dintre procedurile prin licitație deschisă, restrânsă sau prin negociere, precum și în cazul în care intenționează să organizeze un concurs de soluții. În cazul aplicării procedurii de licitație deschisă autoritatea contractantă are obligația de a stabili și de a include în anunțul de participare data limită pentru depunerea ofertelor.
Poate fi exclus dintr-o procedură pentru atribuirea contractului de achiziție publică, orice ofertant/candidat care se află în una din următoarele situații:
– este în stare de faliment ori lichidare, afacerile îi sunt administrate de un judecător-sindic sau activitățile sale comerciale sunt suspendate ori este într-o situație similară cu cele anterioare, reglementată prin lege;
– face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în una din situațiile menționate;
– nu și-a îndeplinit obligațiile de plată exigibile a impozitelor și taxelor către stat, precum și a contribuției pentru asigurările sociale de stat;
– furnizează informații false în documentele prezentate;
– a comis o gravă greșeală în materie profesională sau nu și-a îndeplinit obligațiile asumate printr-un alt contract de achiziție publică, în măsura în care autoritatea contractantă poate aduce ca dovadă mijloace probante în acest sens.
Autoritatea contractantă are obligația să asigure întocmirea documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei, care cuprinde:
– informații generale privind autoritatea contractantă;
– cerințele minime de calificare solicitate de autoritatea contractantă și documentele care urmează să fie prezentate de ofertant/candidat;
– caietul de sarcini;
– instrucțiunile privind datele limită care trebuie respectate și formalitățile care trebuie îndeplinite, inclusiv cele privind garanția de participare și cea de bună execuție;
– instrucțiuni privind modul de elaborare și de prezentare a propunerii financiare;
– informații privind criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de achiziție publică.
În vederea asigurării unui exemplar al documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei, autoritatea contractantă are obligația să urmărească:
– orice furnizor sau prestator de la care a primit o solicitare în acest sens cu cel puțin 4 zile înainte de data deschiderii ofertelor, în cazul aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică prin licitație deschisă;
– orice executant de la care a primit o solicitare în acest sens cu cel puțin 10 zile înainte de data deschiderii ofertelor, în cazul aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică prin licitație deschisă;
– toți candidații selectați, în cazul aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică prin licitație restrânsă sau prin negociere competitivă;
– orice furnizor, executant sau prestator căruia i s-a transmis o invitație de participare, în cazul aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică prin cerere de ofertă;
– furnizorul, executantul sau prestatorul căruia i s-a transmis o invitație de participare, în cazul aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică prin negociere cu o singură sursă.
Autoritatea contractantă are obligația de a constitui, pentru atribuirea fiecărui contract de achiziție publică, o comisie de evaluare formată din cel puțin 5 membri cu pregătire profesională și experiență în domeniu care răspunde de:
– verificarea eligibilității, înregistrării și a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea-tehnică și economico-financiară de către candidați/ofertanți;
– deschiderea, examinarea și evaluarea ofertelor;
– stabilirea ofertei câștigătoare.
Criteriile pentru atribuirea contractului de achiziție publică se prevăd în anunțul de participare la licitație și în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei și pot fi numai:
– fie oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic;
– fie în mod exclusiv, prețul cel mai scăzut.
4.5 Finanțarea investițiilor din bugetele locale
Cu privire la cheltuielile pentru investiții, Rezoluția Conferinței miniștrilor europeni a recomandat anumite principii:
Încurajarea colectivităților locale în asocierea dintre ele, cooperarea cu sectorul privat, la încheierea de acorduri de parteneriat în cadrul limitelor legii în vederea realizării și exploatării unor servicii publice locale ce necesită investiții importante, de o manieră care să asigure rentabilitatea, gestiunea financiară eficientă și echilibrată;
Colectivitățile locale să fie sprijinite în realizarea de investiții publice care vizează o dezvoltare durabilă a localităților;
Colectivitățile locale sunt invitate să elaboreze planuri plurianuale de investiții care să asigure fundamentarea cheltuielilor locale;
Colectivitățile locale sunt sfătuite să nu recurgă la resurse financiare de natura speculativă deoarece implică anumite riscuri.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale întocmesc anual programul de investiții publice și la fiecare obiectiv se reflectă informațiile financiare și nefinanciare. Informațiile financiare includ valoarea totală a proiectului, creditele de angajament, creditele bugetare, graficul de finantare, pe surse și ani, corelat cu graficul de execuție, analiza cost-beneficiu realizate și în cazul obiectivelor în derulare, costurile de funcționare și de întreținere după punerea în funcțiune. Informațiile nefinanciare se referă la strategia în domeniul investițiilor, prioritate, criterii de analiză, descrierea proiectului, stadiul fizic al obiectivelor. Obiectivele de investiții și celelalte cheltuieli asimilate investițiilor se cuprind în programele de investiții anuale anexe la buget, numai dacă, în prealabil au fost elaborate și aprobate documentațiile tehnico-economice, respectiv notele de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor asimilate investițiilor, au fost elaborate și aprobate.
Cheltuielile pentru investițiile județelor, municipiilor, orașelor și comunelor, ale instituțiilor publice județene sau locale se cuprind în proiectele bugetelor locale, dacă sunt înscrise în programele de investiții ale autorităților administrației publice locale, aprobate ca anexă la bugetul local de către consiliile locale, județene sau de consiliul general al municipiului București. Prioritățile în repartizarea sumelor pe fiecare obiectiv de investiții se stabilesc de către ordonatorii de credite în limita fondurilor cuprinse în proiectul de buget, cu această destinație urmărind realizarea obiectivelor în cadrul duratelor de execuție aprobate, folosirea rațională și eficientă a fondurilor bănești. Documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și cele din împrumuturi interne și externe contractate sau garantate direct de autoritățile administrației publice locale se aprobă de către consiliile locale, județene și Consiliul general al municipiului București.
În cazul documentațiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiții care se finantează din împrumuturi externe și în completare, din transferuri de la bugetul de stat și din alte surse precum și a celor finanțate integral sau în completare din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, indiferent de valoarea acestora se supun spre aprobare Guvernului. Documentațiile tehnico-economice ale investițiilor destinate prevenirii sau înlăturării efectelor produse de acțiuni accidentale și de calamități naturale se aprobă de către ordonatorii principali de credite. Ordonatorii principali de credite actualizează și aprobă valoarea fiecărui obiectiv de investiții nou sau în continuare, indiferent de sursele de finanțare ori de competența de aprobare a acestora, în funcție de evoluția indicilor de prețuri.
CAP V ELABORAREA, APROBAREA, EXECUTAREA ȘI ÎNCHEIEREA BUGETELOR LOCALE
5.1 Principii și reguli bugetare
Elaborarea, aprobarea, executarea bugetelor locale, încheierea și controlul formează procesul bugetar local. Veniturile și cheltuielile unităților administrativ teritoriale se prevăd în bugetele locale ce se elaborează și aprobă pentru fiecare exercițiu bugetar. Elaborarea, aprobarea și executarea bugetelor locale se desfășoară pe baza principiilor universalității, transparenței și publicității, unității, echilibrării, anualității, specializării bugetare și al unității monetare.
Comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele întocmesc bugetul în condițiile autonomiei locale. Elaborarea, aprobarea și executarea bugetului local reprezintă o latură importantă de manifestare a autonomiei locale. Pe baza principiului autonomiei locale, finanțele comunelor, orașelor, municipiilor, județelor se administrează independent, dar ținând seama de prevederile legale.
Principiul universalității presupune ca toate veniturile din impozite, taxe, venituri nefiscale și cheltuielile să se reflecte în formă brută în bugetul localității respective. În spiritul acestui principiu, veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare cu excepția donațiilor și sponsorizărilor care pot avea destinații diferite.
Principiul transparenței și publicității care necesită ca procesul bugetar să fie deschis și transparent se realizează prin:
publicarea în presa locală sau afișarea la sediul autorității administrației publice locale respective a proiectului de buget local și a contului anual de execuție a acestuia;
dezbaterea publică a proiectului bugetului local cu prilejul aprobării acestuia;
– prezentarea contului anual de execuție a bugetului local în ședință publică a consiliului local sau județean.
Principiul unității necesită înscrierea veniturilor prevăzute și a cheltuielilor într-un singur buget aprobat al unei unități administrativ teritoriale. Pe baza aplicării principiului unității așezat la baza bugetelor locale, se asigură cunoașterea tuturor veniturilor bugetare și a cerințelor de finanțare a acțiunilor și serviciilor publice, a corelației dintre acestea, utilizarea eficientă, îmbunătățirea fundamentării priorităților și opțiunilor, exercitarea controlului asupra formării și utilizării resurselor bănești prin bugetele unităților administrativ-teritoriale și monitorizarea fondurilor publice locale.
Principiul unității monetare prevede că operațiunile bugetare se exprimă în monedă națională.
Pe baza principiului anualității veniturile și cheltuielile se aprobă, în condițiile legii, pe o perioadă de un an care corespunde exercițiului bugetar. Operațiunile de încasări și plăți efectuate în cursul unui an bugetar în contul bugetului local sau județean aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului respectiv. În condițiile în care, execuția bugetară anuală care se încheie la 31 decembrie, orice venit neîncasat și orice cheltuială neefectuată până la data de 31 decembrie se efectuează în contul bugetului pe anul următor. Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului se anulează. Datele care se prevăd la părțile de venituri și cheltuieli ale bugetelor locale sunt expresia proceselor de dezvoltare economică și socială. Ordonatorii principali de credite elaborează și prezintă odată cu proiectul anual al bugetului local, o prognoză a acestuia pe următorii trei ani, precum și programul de investiții detaliat pe obiective și pe ani de execuție.
În spiritul realității sursele de venituri proprii se fundamentează pe baza profitului, a evoluției materiei impozabile și a obiectelor impozabile de la un an la altul, iar cheltuielile se estimează pe baza indicatorilor care reflectă dimensiunea acțiunilor social culturale, a serviciilor de dezvoltare publică și a altor acțiuni ce se finanțează din bugetele locale.
Principiul specializării bugetare presupune ca înscrierea veniturilor și a cheltuielilor în bugetele locale, aprobarea, urmărirea execuției precum și reflectarea lor în cadrul instituțiilor publice locale să se efectueze conform unei grupări obligatorii denumită clasificație bugetară elaborată pe baza unor criterii determinate. Pe baza clasificației veniturilor și a cheltuielilor din bugetele locale se asigură administrarea resurselor financiare locale, respectarea disciplinei financiare și urmărirea utilizării resurselor din bugetele locale.
Clasificația bugetară a veniturilor și cheltuielilor din bugetele locale și din cadrul instituțiilor publice locale reflectă sursele de proveniență a veniturilor, natura economică și destinația cheltuielilor. Principiul specializării bugetare asigură cunoașterea surselor de venituri ale bugetelor locale și a principalele destinații ale cheltuielilor și permite exercitarea controlului asupra bugetelor unităților administrativ-teritoriale.
Principiul echilibrării. Conform acestui principiu cheltuielile unui buget să fie integral acoperite din veniturile bugetului respectiv. Bugetele unităților administrativ teritoriale ale căror venituri proprii, nu acoperă cheltuielile necesare beneficiază de sume defalcate din impozitul pe venit de la bugetul de stat precum și de transferuri. Pe baza principiului echilibrului autoritățile administrației publice locale utilizează veniturile proprii alături de veniturile primite prin redistribuire pentru acoperirea cheltuielile prevăzute în bugetul local din cursul anului bugetar.
În literaura de specialitate se mai regăsesc și alte principii, și anume :
Principiul solidarității presupune ca politicile bugetare să urmărească ajutarea unităților administrativ-teritoriale, precum și a persoanelor fizice aflate în situații de extremă dificultate prin fondul de rezervă constituit în bugetul local. Potrivit acestui principiu din fondul de rezervă constituit în bugetul local se pot aproba acordarea de ajutoare către unitățile administrativ –teritoriale aflate în situație extremă de dificultate la cererea primarilor sau din proprie inițiativă.
Principiul autonomiei locale financiare
În conformitate cu principiul autonomiei locale unitățile administrativ-teritoriale au dreptul la resurse financiare suficiente pe care autoritățile administrației publice locale le pot utiliza în exercitarea atribuțiilor lor. Principiul autonomiei locale financiare necesită ca autoritățile administrației publice locale să dispună de competențe în stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor, în condițiile legii.
În spiritul acestui principiu, alocarea resurselor financiare pentru echilibrarea bugetelor locale nu trebuie sa afecteze aplicarea politicilor bugetare ale autorităților administrației publice locale în domeniul lor de competență.
Principiul proporționalității implică ca resursele financiare ale unităților administrativ-teritoriale să fie proporționale cu responsabilitățile autorităților administrației publice locale stabilite prin lege.
Principiul consultării necesită ca autoritățile administrației publice locale prin structurile asociative ale acestora, să fie consultate asupra procesului de alocare a resurselor financiare de la bugetul de stat către bugetele locale.
Principalele reguli bugetare ce se aplică în cadrul bugetelor locale sunt:
Interdicția de a efectua plăți directe din veniturile încasate cu anumite excepții prevăzute de lege;
Cheltuielile din bugetele locale au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările prevăzute în legile speciale și în legile bugetare anuale;
Cheltuielile nu se pot înscrie în bugetele locale și nu pot fi angajate și efectuate din bugetele respective, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială;
Cheltuielile din fondurile publice locale nu pot fi angajate, ordonate și plătite dacă nu sunt aprobate potrivit legii și dacă nu au prevederi bugetare și surse de finanțare;
După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative care au implicații asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a neapărării cheltuielilor bugetare aferente exercițiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale.
5.2 Elaborarea proiectelor bugetelor locale
Proiectele bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor , sectoarelor municipiului București, ale instituțiilor publice locale și ale împrumuturilor externe și interne se elaborează de către ordonatorii principali de credite în funcție de:
prognozele principalilor indicatori macroeconomici și sociali privind anul pentru care se elaborează bugetul precum și pentru următorii trei;
politicile fiscale și bugetare naționale și locale;
prevederile acordurilor de împrumuturi interne sau externe încheiate, ale memorandurilor de finanțare sau ale altor acorduri internaționale;
politicile și strategiile sectoriale și locale, precum și prioritățile în formularea propunerilor de buget;
propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor de credite;
programele întocmite de ordonatorii principali de credite în scopul finanțării unor acțiuni, care sunt însoțite de estimarea anuală a performanțelor fiecărui program: acțiuni, costuri, rezultate;
programele de dezvoltare economico-socială în perspectivă ale unității administrativ-teritoriale în concordanță cu politicile de dezvoltare la nivel național, regional, județean sau local.
Proiectul bugetului local al comunei, orașului și municipiului se întocmește de primar, iar proiectul bugetului județean de către președintele consiliului. Fundamentarea veniturilor bugetelor locale se bazează pe constatarea și evaluarea materiei impozabile și a bazei de impozitare în funcție de care se calculează impozitele și taxele aferente, evaluarea serviciilor prestate și a veniturilor obținute, precum și pe alte elemente specifice inclusiv pe serii de date. Estimarea veniturilor bugetelor locale implică analiza colectării veniturilor din perioada precedentă precum și estimarea impactului unor modificări în baza de impozitare a unor venituri. Veniturile care se prevăd în bugetele locale se fundamentează pe baza unor metode diferite în funcție de anumiți factori ce exercită influență asupra lor.
Pe baza metodei automate, veniturile ce se prevăd in proiectul bugetului local pe anul următor se determină în funcție de veniturile penultimului an.
Metoda majorării (diminuării) presupune ca veniturile ce se prevăd în proiectul de buget local, să rezulte pornind de la evoluția veniturilor pe o anumită perioadă de timp, la care se determină ritmul mediu anual ce se aplică la veniturile ultimului an. În cazul aplicării acestei metode, nu se pot surprinde influențele unor factori noi și se mențin unele influențe negative din perioadele precedente.
Metoda evaluării directe implică efectuarea unor calcule pentru fiecare sursă de venituri din bugetele locale. Veniturile ce se estimează pentru a fi înscrise în proiectul bugetului local depind de veniturile încasate în perioada precedentă, de influențele unor factori noi precum și de modificările legislative. Fundamentarea, dimensionarea și repartizarea cheltuielilor bugetelor locale pe ordonatori de credite, pe destinații, respectiv pe acțiuni, activități, programe, proiecte, obiective se efectuează în concordanță cu atribuțiile care revin autorităților administrației publice locale, cu prioritățile stabilite de acestea, în vederea funcționării lor și în interesul colectivităților locale.
Cheltuielile ce se înscriu în proiectele bugetelor locale se pot estima pe baza metodei automate, a metodei majorării sau diminuării și a metodei evaluării directe.
Metoda automată (a penultimei) presupune ca estimarea să pornească de la cheltuielile penultimului an bugetar. Estimarea cheltuielilor din bugetul local, în funcție de cheltuielile penultimului an reprezintă o operațiune simplă, dar care nu ține seama de factorii noi ce pot interveni de la perioada la care se raportează și exercită influența asupra cheltuielilor perioadei următoare.
Metoda majorării (diminuării) constă în faptul că cheltuielile ce se înscriu în bugetul local se estimează pornind de execuția din perioadele anterioare, din care rezultă un ritm mediu de creștere (descreștere) a cheltuielilor. Ritmul de creștere a cheltuielilor din perioada respectivă se aplică la nivelul cheltuielilor bugetare din anul în curs și rezultă cheltuielile ce se propun prin bugetul pe anul următor. Prin aplicarea acestei metode la estimarea cheltuielilor din bugetele locale nu se reflectă intervenția unor factori noi și nu se elimină unele influențe negative.
Metoda evaluării directe presupune efectuarea unor calcule directe pentru fiecare acțiune, care se înscriu la partea de cheltuieli în funcție de condițiile și factorii care vor exercita influență în exercițiul bugetar următor.
Metodele moderne de dimensionare a cheltuielilor ce se prevăd în bugetele locale implică analiza costuri – avantaje sau costuri –eficacitate.
Analiza cost-avantaje se poate utiliza în cazul în care există mai multe soluții de realizare a unui obiectiv cu costuri diferite. Analiza cost-avantaje necesită determinarea costurilor unor acțiuni, evaluarea avantajelor și a altor efecte ce se pot manifesta în cursul exercițiului bugetar. Costurile acțiunilor sunt formate din cheltuielile directe și din alte cheltuieli pentru realizarea lor.
Metoda de planificare, programare și bugetare (PPBS) presupune delimitarea obiectivelor de finanțat, estimarea costurilor, a avantajelor și fundamentarea priorităților.
Baza bugetară zero (Zero-Base Budgeting ZBB) necesită examinarea cheltuielilor finanțate de la bugetul local pentru a determina utilitatea și oportunitatea lor.
Metoda raționalizării opțiunilor bugetare (RCB) implică analiza obiectivelor ce se finanțează de la buget, delimitarea mijloacelor de realizare a unor obiective, elaborarea unor programe, determinarea costurilor, adoptarea deciziei pe baza metodei cost-avantaje și controlul bugetar.
Cheltuielile necesare în anul următor funcționarii instituțiilor de învățământ preuniversitar se fundamentează în funcție de numărul elevilor, numărul personalului didactic, numărul normelor didactice, suprafața clădirilor.
Cheltuielile destinate culturii și serviciilor religioase ce se înscriu în proiectul de buget depind de numărul bibliotecilor, al caselor de cultură, al instituțiilor de cultură și artă, de numărul cărților, numărul de spectacole și spectatori, programe culturale, numărul personalului, suprafața clădirilor.
Propunerile de cheltuieli privind asistența socială, ajutoarele se efectuează în funcție de numărul instituțiilor de asistență socială, numărul persoanelor asistate, drepturile de ajutoare, alocațiile de hrană și medicamente, consumurile necesare, prețurile bunurilor necesare funcționării instituțiilor de asistență socială.
Cheltuielile privind locuințele și dezvoltarea publică se cuantifică în funcție de suprafața străzilor, suprafața de iluminat public, suprafața grădinilor publice, parcurilor și zonelor verzi, cantitatea de resturi menajere, suprafața locuințelor deținute și alți factori.
În funcție de natura lor, cheltuielile care se prevăd în bugetele locale se pot estima pe baza factorilor specifici acestora.
Cheltuielile pentru salarii se dimensionează în funcție de numărul personalului, salariul lunar precum și de alte drepturi bănești cum sunt sporul de vechime, indemnizațiile de conducere, sporuri pentru mediu.
Cheltuielile necesare deplasării, detașării și transferului se determină în funcție de numărul personalului, drepturile legale de deplasare, numărul de zile de deplasare, tarife de transport, tarife de cazare.
Cheltuielile pentru burse depind de numărul elevilor, de cuantumul bursei, de numărul lunilor de acordare a bursei și de criteriile de acordare a burselor.
Cheltuielile privind materialele necesare se stabilesc în funcție de normele de aprovizionare, cantități și prețuri de aprovizionare.
Cheltuielile pentru hrană se calculează pornind de la numărul persoanelor, alocația legală de hrană, numărul zilelor, prețurile alimentelor.
Cheltuielile pentru încălzit se determină ținând seama de sistemul de încălzire, de cantitatea de combustibil necesară, de prețul combustibilului.
Cheltuielile privind materialele de curățenie, furnituri de birou se cuantifică ținând seama de suprafața instituțiilor publice locale, de prețurile materialelor, numărul personalului.
Cheltuielile care se referă la iluminat, depind de consumuri și de tarifele practicate de furnizorii de energie.
Cheltuielile privind reparațiile curente și capitale se cuantifică în funcție de suprafața clădirilor, materialele necesare, manopera, prețuri și tarife de salarizare.
Cheltuielile pentru mijloacele de transport depind de consumul de carburanți, de piesele de schimb și de prețul carburanților.
Ordonatorii de credite principali din bugetele locale pot elabora sau solicita instituțiilor și serviciilor publice locale programe care să fundamenteze necesarul de resurse financiare din bugetul local.
Calendarul bugetar
Ministerul Finanțelor Publice transmite direcțiilor generale ale finanțelor publice până la data de 1 iunie a fiecărui an, o scrisoare – cadru care specifică contextul macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, limitele sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și ale transferurilor consolidate pe ansamblul județului și al municipiului București în vederea elaborării de către ordonatorii de credite a proiectelor de buget.
Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sau ai altor bugete, în bugetele cărora sunt prevăzute transferuri către bugetele locale transmit autorităților administrației publice locale sumele aferente în termen de 10 zile de la primirea limitelor de cheltuieli aprobate de Guvern pe care le includ în proiectul de buget.
Ordonatorii principali de credite din bugetele locale, pe baza limitelor primite, elaborează și depun proiectele bugetelor locale la Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice județene până la data de 1 iulie a fiecărui an, precum și estimările pentru următorii trei ani, iar acestea la rândul lor transmit proiectele bugetelor locale pe ansamblul județului și al municipiului București la Ministerul Finanțelor publice până la data de 15 iulie a fiecărui an.
În termen de 5 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a legii bugetului de stat, Ministerul Finanțelor publice transmite Direcțiilor Finanțelor Publice sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și transferurile consolidabile.
Consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București repartizează pe unități administrativ-teritoriale, în termen de 5 zile de la comunicare sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat precum și transferurile consolidabile.
Pornind de la veniturile proprii și ținând seama de sumele repartizate, ordonatorii principali de credite în termen de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial, definitivează proiectul bugetului local care se publică în presa locală sau se afișează la sediul unității administrativ-teritoriale. Locuitorii pot depune contestații privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării sau afișării acestuia.
5.3 Aprobarea proiectelor bugetelor locale
Proiectele de bugete locale se aprobă de consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București în termen de maximum 45 zile de la data publicării Legii bugetului de stat în Monitorul Oficial.
În cazul în care consiliile locale, județene sau Consiliul General al Municipiului București nu aprobă proiectele bugetelor locale în termenele prevăzute, direcțiile generale ale finanțelor publice dispun sistarea alimentării cu cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și cu transferuri consolidabile până la aprobarea acestora. În acest caz se pot efectua plăți din bugetele locale numai în limita veniturilor încasate.
Proiectul bugetului local însoțit de raportul primarului, al președintelui Consiliului județean sau al primarului general al municipiului București precum și de contestațiile depuse de locuitori în termen de 5 zile de la data expirării termenului de depunere a contestațiilor se prezintă spre aprobare consiliilor locale, județene și Consiliului general al municipiului București.
Consiliile locale, județene și Consiliul general al municipiului București în termen de 10 zile de la data supunerii spre aprobare a proiectului de buget se pronunță asupra contestațiilor depuse de locuitori, dezbat și adoptă proiectele bugetelor locale, după ce acesta a fost votat pe capitole, subcapitole, titluri și articole.
În cazul în care consiliile locale, județene sau Consiliul General al Municipiului București, nu aprobă proiectele bugetelor locale în termen de maxim 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial, direcțiile generale ale finanțelor publice, pot dispune sistarea alimentării cu cote și sume defalcate din unele venituri de la bugetul de stat și cu transferuri consolidabile, până la aprobarea acestora de către consiile locale, județene sau Consiliul General al Municipiului București. În acestă situație, din bugetele locale se pot efectua plăți numai în limita veniturilor proprii încasate.
Dacă legea bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puțin trei zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, se aplică în continuare bugetul local al anului precedent până la aprobarea noilor bugete, limitele lunare de cheltuieli neputând depăși de regulă 1/12 din prevederile anului precedent cu excepția unor cazuri deosebite, temeinic justificate sau în proporție de 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situația în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.
Direcțiile generale ale finanțelor publice vor acorda unităților administrativ-teritoriale sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și transferuri consolidabile, cu încadrarea în limita lunară de 1/12 din prevederile bugetare ale anului precedent.
În situația în care necesarul de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și transferuri consolidabile depășește limita lunară de 1/12 din prevederile bugetare ale anului precedent după utilizarea integrală a veniturilor și cotelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, direcțiile generale ale finanțelor publice pot aproba suplimentarea acestora pe baza analizelor datelor fundamentate și propuse de ordonatori principali de credite.
Bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele locale se aprobă de consiliile locale în funcție de subordonarea acestora.
Bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, inclusiv rectificarea acestora se aprobă de către conducerea instituției.
Veniturile și cheltuielile prevăzute în bugetele locale se repartizează pe trimestre în funcție de termenele legale de încasare a veniturilor proprii și de perioadele pentru efectuarea cheltuielilor și se aprobă astfel:
Ministerul Finanțelor pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, pentru transferurile de la buget pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale transmise Direcțiilor generale ale finanțelor publice în termen de 20 zile de la data publicării legii bugetului de stat;
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pentru bugetele proprii și bugetele instituțiilor subordonate sau serviciilor publice în termen de 15 zile de la aprobarea Ministerului Finanțelor.
Pe parcursul exercițiului bugetar, consiliile locale, județene si Consiliul General al Municipiului București aprobă modificarea bugetelor în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat, precum și ca urmare a unor propuneri fundamentale ale ordonatorilor principali de credite.
5.4 Executarea și încheierea bugetelor locale
Executarea bugetelor locale constă în încasarea veniturilor la termenele legale și efectuarea cheltuielilor din bugetele locale în limita aprobată și potrivit destinației stabilite prin buget. Pe parcursul exercițiului bugetar, consiliile locale, consiliile județene și Consiliul general al municipiului București pot aproba rectificarea bugetelor locale în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a rectificării bugetului de stat, precum și în urma unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite.
Execuția părții de venituri a bugetelor locale presupune urmărirea încasării veniturilor grupate pe capitole și subcapitole față de prevederile din bugetul aprobat. Colectarea veniturilor proprii în bugetul local depinde de evoluția bazei impozabile, de termenele legale de încasare a veniturilor, de masurile adoptate de organele locale în vederea urmăririi veniturilor, și combatarea evaziunii fiscale. Sumele încasate din veniturile proprii peste cele aprobate prin bugetele locale se pot utiliza în vederea suplimentării cheltuielilor prevăzute în bugetele locale cu aprobarea consiliilor locale, județene și a Consiliul general al municipiului București.
În baza contului de execuție a părții de venituri a bugetelor locale se compară prevederile aprobate la venituri cu veniturile încasate și se stabilesc sumele încasate în plus și cele neîncasate.
De asemenea, analiza execuției veniturilor din bugetele locale necesită cunoașterea ponderii diverselor venituri în total venituri.
Execuția părții de cheltuieli din bugetele locale constă în eliberarea și utilizarea resurselor bănești în vederea realizării acțiunilor social culturale, economice, de asistență socială, servicii și dezvoltare publică. În procesul execuției părții de cheltuieli a bugetului local se distribuie resurse bănești pentru acoperirea drepturilor de personal, pentru procurarea unor materiale, a unor servicii, pentru plata unor utilități, reparații, investiții. Execuția părții de cheltuieli din bugetele locale depinde de pregătirea din punct de vedere material a acțiunilor respective, de asigurarea dimensionării cerințelor, a cumpărării pe bază de licitație, sau altă metodă, de nivelul prețurilor, de eșalonarea acțiunilor, de respectarea principiilor așezate la baza finanțării cheltuielilor din bugetele locale.
Analiza execuției cheltuielilor din bugetele locale presupune compararea cheltuielilor realizate cu cheltuielile aprobate prin proiectul de buget și urmărirea încadrării în limitele cheltuielilor aprobate.
Cheltuielile din bugetele locale se efectuează în următoarele faze și anume: angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata.
Execuția bugetară la orașe, municipii se bazează pe principiul separării atribuțiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atribuțiile persoanelor care au calitatea de contabil.
Angajarea reprezintă momentul în care prin documente se formează obligațiile instituțiilor publice locale de a plăti anumite sume de bani unor terți.. Cheltuielile din bugetele locale se angajează de către conducătorii instituțiilor publice locale.
Lichidarea constituie operațiunea prin care se constată serviciul necesar unei instituții publice locale și se stabilește suma de plată corespunzătoare.
Ordonanțarea constă în emiterea unei dispoziții de plată a unei sume de bani de la bugetul local în favoarea diverselor persoane care au furnizat bunuri și servicii.
Plata reprezintă operația de achitare a unei sume de bani de către instituțiile publice locale către cei care au livrat bunuri și au prestat serviciile.
Ordonatori principali de credite ai bugetelor locale sunt președinții consiliilor județene, primarul general al municipiului București, primarii municipiilor, orașelor și comunelor.
Ordonatori principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate prin bugetele locale, unităților și instituțiilor din subordine în funcție de acțiunile acestora și de propunerile din bugete, aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, analizează modul de utilizare a creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale și prin bugetele instituțiilor publice ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari.
Ordonatori de credite secundari sau terțiari de la bugetele locale sunt conducătorii instituțiilor sau serviciilor publice cu personalitate juridică din subordinea consiliilor locale, județene și a Consiliului general al municipiului București.
Ordonatori secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru instituțiile subordonate ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii conform prevederilor legale.
Ordonatori terțiari de credite utilizează creditele numai pentru realizarea cheltuielilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate.
Ordonatorii de credite din bugetele locale, indiferent de gradul lor, au obligația să angajeze și să utilizeze creditelor bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor din buget, pentru cheltuielile strict legate de funcționarea instituției publice și cu respectarea prevederilor legale.
Ordonatori principali, secundari și terțiari ai bugetelor locale au răspunderi și pe următoarele planuri:
elaborarea și fundamentarea proiectului de buget propriu;
urmărirea încasării veniturilor din bugetul local sau din bugetele instituțiilor publice locale;
verificarea lichidării angajării și ordonanțării cheltuielilor în limitele aprobate și potrivit destinației din bugetul propriu;
integritatea bunurilor aflate în administrare;
organizarea și ținerea la zi a contabilității, prezentarea la termen a bilanțurilor contabile și a conturilor de execuție bugetară.
Angajarea și efectuarea cheltuielilor din credite bugetare prevăzute prin bugetul local se aprobă de ordonatorul de credite și se efectuează numai cu viză prealabilă de control financiar preventiv care atestă respectarea dispozițiilor legale, încadrarea în creditele bugetare aprobate și respectarea destinației cheltuielilor aprobate.
Finanțarea cheltuielilor din bugetele locale se realizează prin deschideri de credite de către ordonatorii principali în limita creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale, potrivit destinației și în raport de gradul de utilizare a sumelor primite de la buget și în funcție de alte reglementări legale.
Deschiderea creditelor bugetare
Creditele bugetare reflectă sumele prevăzute și aprobate prin bugetele locale în limita cărora instituțiile publice locale pot cheltui resursele bănești primite pentru realizarea atribuțiilor prevăzute prin lege. Creditele bugetare deschise pe subdiviziuni ale clasificației bugetare reprezintă limita maximă pâna la care ordonatorii de credite pot angaja și efectua plăți din bugetele locale. Creditele bugetare aprobate prin bugetele locale se pot utiliza la cererea ordonatorilor de credite, numai după deschiderea lor.
Ordonator principal de credite bugetare din bugetele locale
Nota de determinare a necesarului de credite bugetare
Comunicarea de deschidere a creditelor bugetare
Dispoziții bugetare de repartizare a sumelor
de la subdiviziunea respectivă
Cheltuielile din bugetele locale se efectuează și justifică pe bază de documente care confirmă îndeplinirea angajamentelor contractuale, primirea bunurilor, prestarea serviciilor, executarea lucrărilor, plata salariilor, plata obligațiilor bugetare. Ordonatorii de credite pot efectua plăți în avans de până la 30% din cheltuielile aprobate pentru anumite destinații cum sunt investițiile.
Încheierea execuției bugetare
Pornind de la principiul anualității, execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. În spiritul acestui principiu, orice venit neîncasat și orice cheltuială angajată, lichidată și ordonanțată și neplătită până la data de 31 decembrie se va încasa sau se va plăti, în contul bugetului pe anul următor. Creditele neutilizate până la încheierea anului sunt anulate de drept.
Disponibilitățile din fondurile externe nerambursabile și cele din fondurile publice destinate cofinanțării contribuției financiare a Comunității Europene rămase la finele exercițiului bugetar în conturile structurilor de implementare se reportează în anul următor cu aceeași destinație. Fondurile prevăzute și repartizate se utlizează potivit acordurilor încheiate cu partenerii externi.
Excedentul anual al bugetului local rezultat la încheierea exercițiului bugetar, după efectuarea unor regularizări în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și a transferurilor consolidate din bugetul de stat se utilizează în ordine pentru:
rambursarea eventualelor împrumuturi restante, plata dobânzilor și a comisioanelor aferente;
constituirea fondului de rulment.
Ordonatorii principali de credite întocmesc și prezintă spre aprobare consiliilor locale și județene, Consiliului general al municipiului București până la data de 31 mai a anului următor conturile anuale de execuție a bugetelor locale în structura următoare:
la venituri
prevederi bugetare aprobate inițiale;
prevederi bugetare definitive;
încasări realizate
la cheltuieli
credite bugetare inițiale;
credite bugetare definitive;
plăți efectuate.
Trimestrial, ordonatorii principali de credite întocmesc dări de seamă contabile asupra execuției bugetare care se depun la Direcțiile generale ale finanțelor publice, iar după verificarea și centralizarea lor, acestea se întocmesc și depun la Ministerul Finanțelor, darea de seamă contabilă centralizată asupra execuției bugetelor locale, la termenele și potrivit unor norme stabilite.
5.5 Fondul de rulment
Fondul de rulment se păstrează într-un cont distinct, deschis fiecărei unități administrativ teritoriale la unitățile teritoriale ale trezoreriei statului și poate fi utilizat temporar pentru acoperirea unor goluri de casă provenite din decalaje între veniturile și cheltuielile anului curent, precum și pentru acoperirea definitivă a eventualului deficit bugetar rezultat la finele exercițiului bugetar. Fondul de rulment poate fi utilizat și pentru finanțarea unor investiții din competența autorităților administrației publice locale sau pentru dezvoltarea serviciilor publice în interesul colectivității.
Fondul de rulment se utilizează pentru destinațiile menționate pe baza aprobării de consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București.
Execuția de casă a bugetelor locale
Execuția de casă a bugetelor locale se efectuează prin unitățile teritoriale ale trezoreriei statului, la care se evidențiază în conturi distincte:
a) veniturile bugetare încasate pe structura clasificației bugetare;
b) efectuarea plăților dispuse de persoanele autorizate în limita creditelor bugetare aprobate și a destinațiilor aprobate;
c) alte operațiuni financiare în contul autorităților administrației publice locale;
d) păstrarea disponibilităților reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea în lei a acestora primite pe bază de acorduri și înțelegeri guvernamentale și de la organisme internaționale și utlizarea acestora potrivit bugetelor aprobate;
e) efectuarea operațiunilor de încasări și plăți privind datoria publică internă și externă rezultată din împrumuturi contractate sau garantate de stat, precum și cele contractate sau garantate de autoritățile administrației publice locale.
Execuția de casă a bugetelor locale cuprinde operațiunile care se referă la încasarea, păstrarea și eliberarea de resurse financiare pentru efectuarea cheltuielilor publice locale.
La baza execuției de casă a bugetului local sunt așezate următoarele principii:
a) delimitarea atribuțiilor persoanelor care dispun de utilizarea resurselor financiare, de atribuțiile persoanelor care răspund de încasarea acestora;
b) principiul unității de casă potrivit căruia veniturile fiecărui buget se reflectă în întregime într-un cont, de unde se eliberează resurse financiare în vederea efectuării cheltuielilor din bugetele locale.
CAP VI FINANȚELE LOCALE ÎN ȚARILE UNIUNII EUROPENE
Organizarea finanțelor locale în țările Uniunii Europene depinde de modul de exercitare a puterii, de structura unităților administrativ-teritoriale, de dimensiunile localităților, de organele deliberative și executive și de competențele autorităților administrației publice locale. Din punct de vedere al modului de organizare și exercitare a puterii, în majoritatea țărilor Uniunii Europene (12 – țările fondatoare), puterea de stat este unică și se exercită prin organele centrale și locale, iar în altele puterea este de tip federativ.
Unele țări din Uniunea Europeană, dispun de colectivități organizate pe două nivele și anume comunele și orașele pe de o parte și comitate, parohii, departamente, provincii (Danemarca, Portugalia, Grecia, Suedia, Olanda) pe de altă parte. În unele țări din Uniunea Europeană colectivitățile locale sunt organizate pe trei nivele și anume: comuna, orașul, provinciile, comunitățile autonome (Spania), comune, departamente, regiuni (Franța), comune, provincii, regiuni (Italia), districte, comitate și autorități regionale (Irlanda). În alte țări se organizează un singur nivel al unităților administrativ-teritoriale și anume comuna și orașul (Austria, Finlanda, Luxemburg).
Finanțele locale din țările Uniunii Europene sunt influențate de competențele ce revin autorităților administrației publice locale. Autoritățile administrației publice locale din țările Uniunii Europene exercită trei tipuri de competențe:
competențe proprii prevăzute prin legile de administrație publică privind gestionarea serviciilor publice locale;
competențe exercitate de autoritățile locale în numele statului;
competențe încredințate de alte colectivități.
În majoritatea țărilor Uniunii Europene, comunele și orașele au competențe în furnizarea, distribuirea apei, colectarea deșeurilor, transportul în comun, servicii sanitare și sociale, construcția și întreținerea școlilor.
Competențele unităților administrativ-teritoriale de la al doilea nivel diferă de la o țară la alta în cadrul Uniunii Europene. În Italia și Regatul Unit domeniile de competență ale unităților administrativ-teritoriale de nivelul al doilea sunt serviciile publice privind drumurile, întreținerea colegiilor și liceelor, protecția mediului și amenajarea teritoriului. În Franța departamentele se ocupă de protecția socială a persoanelor, de transporturi, de construcția și întreținerea colegiilor. În Grecia nomosul răspunde de asistența socială a persoanelor cu handicap, de învățământ, transporturi. În Danemarca și Suedia, comitatele au competențe în domeniul serviciilor de ocrotire sănătății și al asistenței sociale.
Tabel – COLECTIVITĂȚI TERITORIALE ÎN ȚĂRILE UNIUNII EUROPENE
Unitățile administrativ-teritoriale de la nivelul al treilea sunt competente să decidă în anumite domenii. De exemplu structurile regionale dispun de competențe limitate în coordonarea unor servicii și exercită control asupra utilizării fondurilor regionale.
Numărul și dimensiunile unităților administrativ-teritoriale de bază exercită influență asupra finanțelor locale în țările din Uniunea Europeană. În unele țări se înregistrează un număr mare de unități administrativ-teritoriale și cu o populație redusă pe unitatea administrativ teritorială, iar în altele numărul este mai redus, în schimb dimensiunea localităților este mai mare.
Autoritățile deliberative din majoritatea unităților administrativ-teritoriale din țările Uniunii Europene sunt alese prin vot universal, egal, direct și secret.
COLECTIVITĂȚILE TERITORIALE ÎN ȚĂRILE CARE AU ADERAT ULTERIOR
În Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia și Irlanda puterea executivă este încredințată unei singure persoane alese de consiliul local în unele țări sau prin vot universal, egal, direct și secret. Autoritățile administrației publice locale își pot constitui comisii de specialitate, fie cu o misiune consultativă, fie cu putere de execuție.
În țările Uniunii Europene sunt acceptate proceduri de control interne și externe îndeosebi asupra modului de utilizare a resurselor financiare de către autoritățile administrației publice locale prin bugetele locale.
a) Cheltuielile bugetelor locale ale țărilor din Uniunea Europeană
Cheltuielile din bugetele locale ale țărilor din Uniunea Europeană depind de competențele ce revin autorităților administrației publice locale. În unele țări, din Uniunea Europeană cheltuielile din bugetele locale dețin o pondere mai mare în PIB(19-33%), ca expresie a atribuțiilor ce revin autorităților administrației publice locale (Danemarca, Suedia, Finlanda, Olanda), în alte țări ponderea cheltuielilor din bugetele locale în PIB se situează la nivelul aprox. de 12% (Italia, Spania, Austria, Franța), iar în altele ponderea cheltuielilor din bugetele locale este mai redusă (Grecia, Irlanda, Portugalia). În cadrul cheltuielilor ce se finanțează prin bugetele locale se încadrează cheltuielile de funcționare ce dețin o pondere însemnată în totalul cheltuielilor. În unele țări ale Uniunii Europene, cheltuielile de funcționare dețin peste 70% din totalul cheltuielilor din bugetele locale (Suedia, Anglia, Finlanda, Italia). Ponderea însemnată a cheltuielilor de funcționare în totalul cheltuielilor bugetelor locale din unele țări ale Uniunii Europene se explică prin competențele largi ale colectivităților locale în domeniile asistenței sociale, ocrotirii sănătății, învățământului preuniversitar, serviciilor publice.
În unele țări din Uniunea Europeană, cheltuielile de funcționare reprezintă între 60 și 70% din cheltuielile locale (Austria, Belgia, Germania, Irlanda, Luxemburg, Spania) ca urmare competențelor autorităților administrației publice locale. În alte țări ale Uniunii Europene, cheltuielile de funcționare dețin sub 60% în totalul cheltuielilor bugetelor locale (Franța, Olanda, Portugalia).
Prin bugetele locale ale țărilor din Uniunea Europeană se finanțează o serie de acțiuni și servicii publice și anume: funcționarea învățământului preuniversitar, ocrotirea sănătății, susținerea unor programe culturale prin instituțiile publice locale, asistență socială, drumurile, străzile, întreținerea parcurilor și zonelor verzi, iluminatul. Cheltuielile de echipament reprezintă o altă parte componentă a cheltuielilor din bugetele locale ale țărilor din Uniunea Europeană. În unele țări din Uniunea Europeană cheltuielile de echipament dețin o pondere în PIB cuprinsă între 1,7% și 2,4% (Austria, Luxemburg, Franța, Germania, Olanda, Suedia și Spania) ca urmare a orientării unor fonduri însemnate pentru procurarea unor bunuri necesare instituțiilor publice locale.
b) Veniturile bugetelor locale din țările Uniuni Europene
Resursele financiare locale se formează din veniturile fiscale, din exploatarea bunurilor, din transferuri de la stat sau de la alte colectivități publice și din împrumuturi.
Din punct de vedere al structurii veniturilor din bugetele locale sunt deosebiri între țările Uniunii Europene. În unele țări ale Uniunii Europene veniturile fiscale dețin o pondere însemnată în totalul resurselor financiare locale (Franța, Suedia, Danemarca, Finlanda, Austria, Germania, Luxemburg). În alte țări, ale Uniunii Europene, veniturile fiscale ocupă o pondere mai redusă în totalul venituri ale bugetelor locale și sunt mai însemnate transferurile de la bugetul central (Irlanda, Italia, Olanda). Între țările Uniunii Europene sunt deosebiri sub aspectul numărului de impozite ce se stabilesc și încasează de autoritățile administrației publice locale, precum și a dreptului de a institui impozite și taxe locale.
În majoritatea țărilor Uniunii Europene în bugetele locale se încasează impozitul funciar, impozitul local pe veniturile persoanelor fizice și impozitul asupra unor activități economice.
Impozitul funciar constituie venitul de natură fiscală ce se încasează în cea mai mare parte a bugetelor locale din țările Uniunii Europene și deține o pondere cuprinsă între 10% și 17%. În multe țări din Uniunea Europeană sunt supuse la plata impozitului funciar proprietățile funciare ale persoanele fizice și persoanele juridice ce dețin terenuri în proprietate. În Franța se percepe o taxă asupra proprietăților cu construcții și fără construcții plătită de proprietari și o taxă pe locuit datorată de ocupanții spațiilor destinate locuitului. În Irlanda și Olanda se supun la plata acestui impozit persoanele ce dețin bunuri imobiliare sau care ocupă asemenea bunuri. Impozitul funciar este așezat asupra valorii proprietăților imobiliare, iar uneori asupra chiriei estimate de către proprietar.
Impozitul local asupra activității economice a persoanelor fizice sau juridice reprezintă un alt venit de natură fiscală al bugetelor locale din țările Uniunii Europene (Belgia, Franța, Spania, Italia, Luxemburg, Portugalia, Germania). În unele țări ale Uniunii Europene, impozitul local asupra unor activități economice este perceput în funcție de nivelul profitului, în altele după numărul personalului angajat, nivelul salariilor și nivelul imobilizărilor.
Impozitul local asupra veniturilor persoanelor fizice constituie o altă resursă de natură fiscală a autorităților administrației publice locale. În categoria veniturilor supuse acestor impozite se încadrează salariile, pensiile, prestațiile sociale.
În structura veniturilor de natură fiscală se încadrează și unele impozite specifice cum sunt impozitul pe spectacole și pe reședința secundară (Germania), impozite asupra băuturilor (Austria), taxe asupra autovehiculelor (Belgia, Spania, Franța), taxe pentru colectarea resturilor menajere, taxe de publicitate, taxe turistice, taxe de poluare, impozite asupra tranzacțiilor imobiliare. În țările Uniunii Europene sunt deosebiri în drepturile acordate colectivităților locale de a institui, de a majora sau reduce unele impozite și taxe locale. În acest scop se calculează marja de decizie fiscală în raport de veniturile locale fără împrumuturi. În condițiile în care marja de decizie fiscală față de veniturile locale este de peste 40% autoritățile administrației publice locale se bucură de dreptul de a stabili unele impozite și taxe locale și implicit de o anumită autonomie locală.
c) Transferurile de la bugetele centrale către bugetele locale
Colectivitățile locale beneficiază de transferuri de la bugetele centrale sub forma defalcării unor sume din impozite. În cadrul țărilor din Uniunea Europeană sunt diferențe în ceea ce privește numărul impozitelor din care se transferă sume către bugetele locale și ponderea lor în totalul venituri. Unele impozite se încasează la nivel local, dar colectivitățile locale nu sunt investite cu dreptul de a decide asupra așezării lor. În alte cazuri, impozite ce se încasează la bugetele centrale se defalcă în anumite procente și se virează colectivităților locale. În acest sens sunt de menționat în Germania impozitul pe venitul persoanelor fizice ce se transferă într-un procent către comune, în Finlanda și Danemarca, impozitul pe veniturile societăților, în Portugalia taxa pe valoarea adăugată.
O a doua formă de sprijinire a colectivităților locale care dispun de venituri proprii mai reduse în raport cu cerințele locale o reprezintă dotațiile. Unele dotații pot avea caracter global ceea ce înseamnă că pot fi utilizate mai liber de colectivitățile locale și altele cu destinații speciale sunt alocate pentru cheltuieli determinate. În mare măsură, dotațiile speciale sunt pentru investiții. Dotațiile cu destinație specială dețin o pondere mai mare de aproximativ 80% în Irlanda, Olanda, Belgia, Portugalia, în timp ce Franța și Danemarca dețin 25% din total. Dotațiile speciale sunt atribuite fie pentru exercitarea unei competențe delimitate, fie pentru realizarea unei activități determinate. Dotațiile generale se acordă colectivităților locale în funcție de anumite criterii cum sunt populația, lungimea drumurilor, numărul elevilor și alți indicatori.
Veniturile transferate către bugetele locale colectivităților locale de la bugetul central sub formă de cote defalcate din unele impozite sau dotații dețin ponderi diferite în țările Uniunii Europene. În unele țări (Suedia, Danemarca, Franța, Finlanda) veniturile transferate de la bugetul central dețin mai puțin de 30% din veniturile totale, în alte țări veniturile transferate către bugetele locale dețin între 30-60% din veniturile totale (Spania, Luxemburg, Belgia, Olanda, Austria, Irlanda) și țări cu venituri transferate mai mari de 60% (Portugalia, Regatul Unit, Grecia, Italia).
d) Împrumuturile colectivităților locale
În toate țările Uniunii Europene, colectivitățile locale au dreptul să contracteze împrumuturi de la instituțiile de credit sau de pe piețele financiare.
În unele țări, la împrumuturile autorităților administrației publice locale sunt supuse autorizării. În alte țări, împrumuturile colectivităților locale se aprobă anual în cadrul unei limite. În general împrumuturile colectivităților locale pe termen lung sunt limitate prin reglementări față de veniturile curente din bugetele locale.
Împrumuturile pe termen scurt ale autorităților administrației publice locale contractate pentru acoperirea unor cheltuieli sunt limitate în raport cu veniturile (Germania) sau în unele țări se urmărește să nu determine o îndatorare peste anumite limite. Împrumuturile dețin o pondere mai mare în veniturile colectivităților locale în Germania, Austria, Spania, Franța și Olanda. În corelație cu nivelul împrumuturilor, în țările menționate sunt cheltuielile de echipament pe locuitor precum și cheltuielile de investiții ale colectivităților locale cu o pondere mai mare în investițiile publice.
Diversitatea finanțelor colectivităților locale din țările Uniunii Europene se explică prin:
caracterul reglementărilor cu privire la contractarea împrumuturilor de către autoritățile administrației publice locale;
marja de decizie asupra veniturilor fiscale locale;
ponderea cheltuielilor de echipament în cadrul cheltuielilor autorităților administrației publice locale;
– competențele autorităților administrației publice locale.
CAP VII PERSPECTIVELE REFORMEI ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN ROMÂNIA
Societatea românească se află într-un proces de schimbare în care toate elementele de ordin economic, social, politic, civic au cunoscut o nouă dinamică în încercarea de adaptare la condițiile prezente. Un sistem democratic este funcțional atunci când economia înregistrează reușite și în măsura în care se dezvoltă un spirit democratic în mentalitatea socială. În această transformare a societății românești nu se poate face abstracție de sistemul administrației publice, de necesitatea introducerii unei dimensiuni europene în acest domeniu, în conformitate cu valorile acestui spațiu administrativ. Prin derularea coerentă și continuă a procesului de descentralizare în perioada imediat următoare vom putea asista la creșterea calității și eficienței serviciilor publice, iar administrațiile locale vor răspunde într-o măsură îmbunătățită exigențelor cetățenilor și dezvoltării locale.
Administrațiile publice locale în perioada imediat următoare au ca priorități: ameliorarea furnizării de servicii locale de calitate, creșterea veniturilor la nivel local, sprijinirea dezvoltării capacității de valorificare a potențialului local și implementarea de măsuri pentru atragerea de investitori strategici în zona de competență, etc. În acest scop, administrațiile publice locale sunt considerate ca unități primare ale politicii locale și ale procesului decizional. Provocare majoră pe termen scurt și mediu a administrațiilor publice locale este cel al creării mecanismelor de a atrage și gestiona un volum cât mai mare de fonduri europene, dar și de a face față schimbărilor culturale și economice, și punerii în practică a politicilor publice. În acest sens, se recomandă dezvoltarea capacității administrațiilor publice locale și prin creșterea nivelului de pregătire a funcționarilor publici de la nivelul instituțiilor administrației publice locale. Un rol important revine în acest sens reformei funcției publice. Crearea unui corp de funcționari publici neutru din punct de vedere politic, profesionist și onest va asigura premisele unei transformări reale a administrației publice din țara noastră.
7.1 Cadru general privind reforma administrației publice
Pe plan mondial tendința ultimilor douăzeci de ani este cea a globalizării și dezvoltării intense a sistemelor sociale. Globalizarea astfel cum este definită în literature de specialitate ca “progres al limitelor ” între care se produce și reproduce umanitatea, este caracterizată prin procesul în care distanța geografică a devenit un factor neesențial în stabilirea și susținerea legăturilor transfrontaliere, a relațiilor economice, politice și socioculturale internaționale. Tendința de a promova conceptul de globalism, necesitatea abordării într-o viziune de ansamblu a problemelor economiei mondiale, se manifestă într-o lume a creșterii continue a interdependențelor lor economice, în care se impune realizarea securității economice colective.
Potrivit susținătorilor ideii globalizării, esențială este promovarea raporturilor de cooperare care va permite producția, distribuția și consumul de bunuri și servicii pentru utilizarea fără frontiere a resurselor disponibile în diverse părți ale planetei. Totodată, organizarea relațiilor economice internationale trebuie să țină seama de interesele legitime ale fiecărei țări, de întreaga complexitate a tendințelor și fenomenelor care se manifestă în lumea contemporană. Rolul important jucat de statele mici și mijlocii în procesul de așezare a colaborării economice internaționale pe baze instituționale multilaterale a ieșit cu pregnanță în evidență încă de la crearea Organizației Națiunilor Unite, în anul 1945 (la care România este membră din 14 decembrie 1945). În acest cadru mondial, în țările est europene are loc un proces paralel de transformare a sistemului economico-social, materializat în special prin inițierea reformelor în administrație, menit să conducă la adaptarea acesteia la transformările economico-sociale produse în acest context. Astfel în noul context geopolitic, administrația publică centrală și locală au devenit factori definitorii în competitivitatea economică a unei țări sau regiuni economice.
Pentru România procesul transformări din administrația publică capătă noi dimensiuni. Astfel, aceasta trebuie să răspundă noilor schimbări din economia mondială, dar în egală măsură și noilor cerințe manifestate odată intrați în structurile Uniunii Europene. Reforma administrației publice implică modificări de substanță ale componentelor sale majore, atât la nivelul administrației publice centrale cât și al administrației publice locale și a serviciilor publice în general. Pe de altă parte, dezvoltarea democrației reclamă instituirea unei noi relații între cetățeni și administrație, creșterea și întărirea rolului autorităților și reconsiderarea parteneriatului cu societatea civilă și aleșii locali.
7.2 Reforma în administrația publică din România – stadiu actual și perspective
Revoluția din decembrie 1989 a reprezentat pentru societatea românească ieșirea dintr-un sistem opresiv și totalitar, concretizată inițial prin abandonarea majorității caracteristicilor modelului anterior anului 1989 concomitent cu o reducere a politizării administrației odată cu dispariția partidului unic. După cum spun uni autori în domeniu, următoarea etapă după revoluție s-a caracterizat prin politizarea administrației, respectiv interferența aparatului de partid în procesul de luare a deciziei administrative, având ca principale efecte:
pierderea controlului puterii politice statale (a parlamentului) asupra administarției publice;
pierderea controlului asupra economiei.
Totodată, trecerea de la administrația supercentalizată ruptă de cetățean la o administrație democratică, care să fie pusă în slujba cetățeanului (teză esențială a statului de drept), este un demers dificil de pus în aplicare și care presupune un efort instituțional și legislativ deosebit pentru guvernanți. În acest context, necesitatea ralierii la cerințele Uniunii Europene și de globalizare manifestate la nivel mondial, cu accent pe cerințele de luptă anticorupție și respectare a interesului cetățeanului ca obiectiv prioritar al administrației, au determinat și determină guvernele să caute soluții pentru înfăptuirea unei reforme reale în administrația publică. Pe primul loc în acest sens se află elaborarea strategiilor de realizare a reformei economico-sociale, care se situează în prim planul sistemului administrației publice, definindu-i obiectivele, prioritățile, precum și mijloacele și modalitățile de înfăptuire a acestora.
Astfel, la baza procesului de reformă în administrația publică trebuie să stea următoarele obiective majore:
întărirea autonomiei și accelerarea procesului descentralizării sistemului administrației, prin deplasarea treptată a centrului de greutate a activității organelor centrale de stat dinspre gestionarea vieții economico-sociale, spre elaborarea cadrului normativ adecvat, a strategiilor de dezvoltare durabilă la nivel național și sectorial, a metodologiilor la nivel național și sectorial;
optimizarea managementului în administrația publică prin dezvoltarea economiei de piață și afirmarea structurilor reprezentative ale societății civile;
asigurarea unor servicii publice pentru populație, motivarea autorităților locale prin acordarea de competențe decizionale orientate spre promovarea intereselor sociale în cadrul procesului de dezvoltare durabilă.
Astfel pe plan legislativ s-au adoptat o serie de acte normative de natură a elimina sau măcar reduce carențele sistemului administrativ, fundamentul acestora fiind Constituția României din anul 1991 republicată în octombrie 2003, art. 120 scoțând în evidență cele trei principii de bază, principii de ordin constituțional, al administrației publice locale din unitățile administrativ-teritoriale, și anume principiile descentralizării, autonomiei locale și deconectării serviciilor publice. Aceste principii se regăsesc atât în activitatea fiecărei autorități comunale, orășenești sau județene, cât și în raporturile dintre autoritățile comunale (orășenești) și cele județene. Prin Legea nr. 339/2004, lege cadru privind descentralizarea, se reglementează principiile fundamentale și regulile generale, precum și cadrul instituițional pentru desfășurarea procesului de descentralizare administrativă și financiară în România.
În înțelesul acestei legi, descentralizarea reprezintă „procesul transferului de autoritate și responsabilitate administrativă și financiară de la nivel central la nivel local”, (art. 2).
Legea administrației publice locale nr. 215/2001 conține reglementări exprese privind serviciile publice, în fiecare județ constituindu-se consiliul județean, ca autoritate a administrației publice locale, pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean.
Totodată, s-au adoptat acte normative care definesc statutul funcționarilor publici și al personalului contractual din instituțiile publice, condițiile și limitele de exercitare a funcției publice, inclusiv în ceea ce privește conduita acestor categorii profesionale și strategiile anticorupție, cum sunt: Legea nr. 188/1999 republicată (Statutul funcționarilor publici), Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcționarilor publici, Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice.
Reforma serviciilor publice trebuie abordată în contextul creșterii gradului de implicare a cetățeanului în decizia publică, astfel incât cetățeanul depășește stadiul „supusului” căruia nu i se cere părerea, devenind:
utilizator-client. În contextul regresului monopolurilor și dezvoltării diverselor forme de concurență, utilizatorul se vede în situația de a putea opta între mai mulți furnizori ai aceluiași serviciu public, astfel încât devine client al serviciului public. Dreptul de opțiune al utilizatorului-clientului îl aproprie pe acesta de serviciul pentru care a optat, deoarece este vorba de adoptarea unui comportament care duce la creșterea gradului de satisfacție, și, implicit la atașamentul acestuia față de serviciul respectiv.
client informat. Unul dintre mijloacele de realizare a reformei serviciilor publice constă în transparența guvernării și a drepturilor cetățenilor la serviciile publice. Informarea despre serviciile publice determină creșterea posibilităților clientului de a reclama, de a primi despăgubiri, de a opta și de a participa la seviciile publice.
actor. Calitatea de client, la care se adaugă creșterea transparenței prin informare, precum și aplicarea în rândul cetățenilor a marketingului public, determină participarea clientului la serviciile publice, acesta devenind actor al serviciilor publice, putându-le chiar influiența.
Calitatea serviciilor publice reprezintă un aspect important al performanței acestora, implicând:
servicii eficiente;
o relație personalizată cu publicul;
o satisfacere sporită a cerințelor publicului.
Literatura de specialitate definește harta calității serviciilor publice prin următoarele componente: punctualitate, cantitatea sau volumul serviciului, accesibilitatea sau avantajele materiale, disponibilitatea, acuratețea, siguranța, oportunitatea serviciului public.
Dacă un cadru legal adecvat constituie o condiție de bază a reformei administrative, prezentul și perspectivele reformei administrației publice apreciate prin prisma fenomenului amplificării considerabile a funcțiilor administrației publice, în contextul creșterii preocupărilor și exigențelor societății față de admnistrație, necesită o abordare complexă, în care managementul public, strategiile de dezvoltare, satisfacerea nevoilor sociale și ale intereselor cetățenești prin asigurarea unor servicii publice corespunzătoare reprezintă obiective prioritare ale reformei administrației publice.
CAP VIII CONCLUZII
În urma cercetări efectuate am ajuns la următoarele concluzii:
Un impozit trebuie încredințat nivelului de administrație cel mai de jos, care îl poate administra și implementa, conectând astfel principiul subsidiarității pentru situația veniturilor cu principiul subsidiarității pentru situația cheltuielilor, potrivit căruia responsabilitățile trebuie încredințate nivelului de administrație cel mai aproape de cetățean, regula generală : impozit, responsabilitate, funcționează în același mod respectând principiul apropierii administrației de cetățeni.
Nivelul de venituri transferate trebuie să fie adecvat cu responsabilitățile asumate, să fie proporțional cu nevoile financiare și invers proporționale cu capacitatea fiscală și să asigure realizarea de prognoze pe termene medii si lungi, termene care nu depășesc 5 ani.
Sistemul de venituri transferate trebuie să fie stimulativ, să antreneze autoritățile locale în identificarea unor resurse financiare noi, și să aibă la bază factori obiectivi asupra cărora autoritățile nu pot exercita presiuni sau influențe semnificative.
Sistemul de venituri transferate nu trebuie să aibă o destinație precisă, opțiunea de alocare pe sectoare și activități aparținând comunităților locale potrivit bugetului aprobat.
Accesul autorităților locale la o taxă sau la o mulțime de taxe este dependent de o serie de factori cum sunt: capacitatea comunităților locale de a administra taxele încredințate, tipul cheltuielilor pe care autoritățile locale trebuie să le finanțeze, voința guvernelor centrale de a atribui taxe comunităților locale și de a realiza în acest mod descentralizarea financiară, cerințele constituționale și legislative la nivelul fiecărei țări.
Diversificată și complexă, activitatea de asistență și protecție socială poate fi caracterizată prin: alocarea resurselor financiare în funcție de nivelul veniturilor, pentru ca persoanele defavorizate social să poată fi beneficiarele prestațiilor sociale; identificarea categoriilor de persoane încadrate ca fiind defavorizate social (persoane vârstnice, fără venit, elevi, studenți etc) și orientarea politicilor sociale către acestea; alocarea resurselor financiare pe bază de programe care să susțină nevoile sociale ale persoanelor aflate în dificultate; dezvoltarea de parteneriate cu ONG pentru desfășurarea activităților sociale.
Decalajul considerabil existent între drept (constituțional și legislație) și realitatea din teren. Teoretic, România este deja un stat descentralizat. În acest sens pot fi identificate următoarele argumente: constituția garantează administrarea liberă a colectivităților locale și lipsa tutelei între diferitele nivele; legile succesive au atribuit județelor și colectivităților locale componente largi în materie de educație, sănătate, ajutor social, acțiune culturală, gestiunea serviciilor publice locale.
Realitatea din teren pare rămasă mult în urmă, adeseori din motive de ordin financiar. De exemplu, transferurile din TVA care servesc finanțării noilor componente sunt atribuite în mod relativ opac și nu par să respecte mereu criterii obiective.
Efectele descentralizării la nivel local nu s-au manifestat într-o manieră consistentă până-n prezent, existând o opinie favorabilă în ceea ce privește procesul de descentralizare cu avantajele pe care le poate genera.
Serviciilor statului le lipsește vizibilitatea în ceea ce privește nevoile locale și au tendința de a da dovadă de parcimonie în atribuirea creditelor, care, cu toate acestea, ar trebui să finanțeze automat noile componente. Din aceasta rezultă o frustrare puternică a aleșilor locali, care pot afirma, pe buna dreptate, că descentralizarea înscrisă în textele legale este aplicată într-o măsură insuficientă și depinde în final de capacitatea aleșilor locali de a negocia cu statul, cu riscul politic care decurge din aceasta.
Un aspect care pare fundamental este necesitatea de a introduce mai multă transparență în gestiunea finanțelor publice locale și mai multă obiectivitate în relațiile financiare dintre stat și colectivitățile locale. Programul guvernamental actual utilizează aceasta metodă, insistând îndeosebi asupra necesității unei dezbateri publice cu privire la pregătirea și execuția bugetelor locale.
O altă problemă asupra căreia majoritatea specialiștilor în domeniu sunt de acord este legată de necesitatea reconcilierii teoriei și practicii, adică acordarea unei finanțări suficiente descentralizării. Altfel spus, nu este vorba despre reinventarea reformei, ci despre o mai bună aplicare a acesteia, în special prin pârghia financiară.
Adoptarea strategiei de finanțare care privește în același timp creșterea resurselor proprii ale colectivităților și alocările de la stat, însă în proporții diferite, în funcție de potențialul lor fiscal. Există, întra-adevăr, un anumit număr de colectivități locale, în special în zonele urbane, care dispun de un potențial fiscal considerabil, rezultat din creșterea economică actuală și din dezvoltarea imobiliară ce rezultă din aceasta.
Reforma administrației publice trebuie să abordeze cu prioritate și reforma funcției publice, reformă care este departe de a fi încheiată, deoarece resursa umană este o resursă esențială pentru administrație, administrația publică aflându-se în fața unei provocări importante, și anume stabilirea modalităților prin care să identifice și să dezvolte potențialul creativ al resursei umane.
Bibliografie
1. Ioan Dan Morar, Finanțe Publice, Editura Universitatea din Oradea, 2004.
2. Marcel Boloș, Buget și Trezoreria Publică, Editura Universitatea din Oradea, 2007.
3. Iulian Văcărel, Finanțe Publice, ediția a III-a, Editura Didactică și Pedagogică București, 2001.
4. Iulian Văcărel, Finanțe Publice, Editura Didactică și Pedagigică București, 2001.
5. Gheorghe Manolescu, Buget, abordare economică și financiară, Editura Economică, 1997.
6. Iulian Văcărel și colectivul, Finanțe Publice, Editura Didactică și Pedagogică București ediția a III-a, 2002.
7. Constantin Tulai, Finanțe Publice și Fiscalitate, Editura Casa Cărții de Știință Cluj-Napoca, 2003.
8. Politici de echilibrare a bugetelor locale în România, Institutul pentru politici Publice, Bucuresți, 2004, (www.ipp.ro).
9. http://portal.feaa.uaic.ro, Vezi : François Labie, Finances locales, Dalloz, Paris, 1995.
10. http://portal.feaa.uaic.ro,Vezi : Sona Capsková, Problemele administrației locale, în Finanțe publice, Teorie și practică în tranziția central europeană, Ars Longa, 1997.
11. http://portal.feaa.uaic.ro, vezi: Gilles Ferreol (coordonator), Dicționarul Uniunii Europene, Ed. Polirom 2001.
12. www.admpubl.snspa.ro, vezi: I. Alexandru, Administrația publică – teorii, realități, perspective, Editura București, 2002.
13. O.U.G. 116/1998, art. 3, privind auditul intern și controlul financiar preventiv, modificată ulterior prin Legea auditului public intern.
14. http://portal.feaa.uaic.ro
15. Legea administrației publice locale nr. 215/22 aprilie 2001, art. 2, M. Of. nr. 204/23 aprilie 2001.
16. Carta Europeană pentru Autonomie Locală, art. 3, art. 4, art. 9, art. 9 – alin. 1.
17. Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal în M.Of.nr.927/23.12.2003 și Legea nr.343 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal în M.O. nr.662/1august 2006.
18. Codul Fiscal, ediția a VIII-a, Editura Best Publishing, 2007.
19. http://portal.feaa.uaic.ro, vezi: Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru în M. of. p. I nr. 173/29.07.1997, Legea nr. 26/1999 privind modificarea art. 17 din Legea nr.146/1997 privind taxele de timbru în M. of. nr. 31/27.01.1999, O.G.R. nr. 169 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele de timbru, M. of. nr. 34/16 aug. 2001.
20. Legea nr. 146/1997, art. 2.
21. http://portal.feaa.uaic.ro, vezi: Ordonanța G.R. nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială în M. of. nr. 40/30.01.1998, aprobate prin Legea nr. 122/1998, Norme metodologice ale Ministerului Justiției nr. 618/1998 privind aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială.
22. http://portal.feaa.uaic.ro, vezi: Legea nr.117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, in M.O nr.321/6 iulie 1999.
23. Ordonanța Guvernului nr.64/30.08.2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, în M.Of.nr.536/1.09.2001.
24. http://portal.feaa.uaic.ro, vezi: Ordonanța de Urgență privind înființarea Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție, in M.Of.nr.63/23 febr.2001.
25. Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat în M.Of.nr.401/20.07.2001.
26. http://portal.feaa.uaic.ro, vezi: Legea nr.2/9.01.2003 privind aprobarea Ordonantei de Urgență a Guvernului nr.121/2002 pentru modificarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat în M.Of.
27. http://portal.feaa.uaic.ro, vezi: Ordonanța de urgență a GR nr.60/11 mai 2001 privind achizițiile publice, în M.O.nr.241/11 mai 2001, H.G.R. nr.461 pentru aprobarea normelor de aplicare a O.U.G.nr.60/2001 în M.Of.nr.268/24 mai 2001.
28. http://portal.feaa.uaic.ro, vezi: Legea nr.273/29.06.2006 privind finanțele publice locale în M.O. nr. 618/18.07.2006 secțiunea 2.
29. www.oradea.ro.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Impozite Si Taxe Locale (ID: 133266)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.