.impozite Indirecte In Sistemul Fiscal din Romania

CUPRINS

CAP. I IMPOZITELE INDIRECTE IN CADRUL RESURSELOR

FINANCIARE ALE STATULUI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1

RESURSELE FINANCIARE ALE STATULUI SI

STRUCTURA ACESTORA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1

CONTINUTUL SI ROLUL IMPOZITELOR . . . . . . . . . . . . 4

CONCEPTUL DE IMPOZITE INDIRECTE . . . . . . . . . . . . 6

CLASIFICAREA IMPOZITELOR INDIRECTE . . . . . . 11

CAP. II ELEMENTE CONSTITUTIVE ALE IMPOZITELOR

INDIRECTE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46

2.1 DENUMIREA IMPOZITULUI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47

2.2 PLATITORUL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47

SUPORTATORUL IM POZITULUI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48

OBIECTUL IMPOZABIL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .48

SURSA PLATII IMPOZITULUI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49

ASIETA IMPOZITULUI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50

UNITATEA DE IMPUNERE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54

COTELE DE IMPUNERE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54

TERMENELE DE PLATA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .56

INLESNIRILE LA PLATA IMPOZITULUI . . . . . . . . . . . . . . 57

CAP. III REFORMA IMPOZITELOR INDIRECTE IN

PERIOADA 1990-2000 . ARMONIZAREA FISCALA IN

VEDEREA ADERARII LA U.E. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .58

REFORMA FISCALA. CONCEPT SI PREMISE . . . . . . . . . . 58

ETAPE PARCURSE DE REFORMA FISCALA . . . . . . . . . . . 60

ARMONIZAREA LEGISLATIEI ROMANE CU CEA

COMUNITARA IN MATERIE DE IMPOZITE INDIRECTE . . 67

CAP. IV IMPACTUL IMPOZITELOR INDIRECTE LA NIVEL MICRO SI MACROECONOMIC . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78

4.1 IMPACTUL IMPOZITELOR INDIRECTE LA NIVEL MICROECONOMIC . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .78

IMPACTUL IMPOZITELOR INDIRECTE LA NIVEL

MACROECONOMIC . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82

CAP. V EVOLUTIA IMPOZITELOR INDIRECTE IN PERIOADA 1990-2000 IN ROMANIA .

COMPARATII INTERNATIONALE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 93

5. 1 EVOLUTIA VENITURILOR PUBLICE TOTALE

IN PERIOADA 1990-1999 . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .93

STRUCTURA SI EVOLUTIA VENITURILOR FISCALE ALE

ROMANIEI. COMPARATII INTERNATIONALE . . . . . . . . . . 97

5. 3. STRUCTURA VENITURILOR FISCALE ALE TARILOR

MEMBRE ALE OCDE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 114

=== BIBLIOGRAFIE ===

BIBLIOGRAFIE :

Adochitei, N. Mihai si – Finantele agentilor economici, Editura

Colectivul Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 1995

Corduneanu, Carmen – Sistemul fiscal

Corduneanu, Carmen; – Taxa pe valoarea adaugata, Ed.Economica,

Balanescu, Rodica Bucuresti, 1993

Constantin, Anghelache – Romania 2000. Starea economica, Editura

Editura Economica, 2000

Catineanu, Florian si – Finante publice, Editura Mirton, Timisoara, 1997

Colectivul

Cioponea Cristina Marian, – Finante publice, Editura Fundatiei “Romania de

Doina Leonte Maine “, Bucuresti, 1999

Istrate, Costel – Fiscalitate si contabilitate in cadrul firmei, Editura

Polirom 1999

Manolescu, Gheorghe – Fiscalitate

Mosteanu, Tatiana – Reforma fiscala in Romania

Onofrei, Mihaela – Impactul politicilor financiare asupra societatii,

Editura Economica, 2000

Radu, Vasile – Moneda si politica fiscala, Editura Uranus,

Bucuresti 1994

Topciu, Constantin; – Fiscalitate, Editura Secoret, Bucuresti, 1998

Vintile, Georgeta

Vacarel, Iulian; – Finante publice, Editura Didactica si Pedagogica,

Stolojan, Theodor Bucuresti 1992 (editia a II- a )

Vacarel, Iulian – Politici fiscale si bugetare in Romania

1990-2000, Editura Expert, Bucuresti 2001

Vacarel, Iulian; – Finante publice, Editura Didactica si Pedagogica,

Florian Bercea; R.A. – Bucuresti, 1999

**** Legea nr. 72/1996 privind Finantele Publice,

M.O. nr. 152/17 iulie 1996

**** O.U. nr. 82/1997 privind regimul accizelor si al

altor impozite indirecte

**** O.U. nr. 2/1998 pentru modificarea O.U.

nr. 3/1992 privind TVA, publicata in M.O. nr. 31/28. 01. 1998

**** Revista Piata financiara, nr. 9/ 1999

=== Cap. I+II ===

CAPITOLUL I

IMPOZITELE INDIRECTE IN CADRUL RESURSELOR FINANCIARE

ALE STATULUI

RESURSELE FINANCIARE ALE STATULUI SI STRUCTURA

ACESTORA

Resursele reprezinta elemente ale bogatiei unei natiuni. Resursele constituite din produsul intern brut, la care se adauga importul , sunt folosite pentru consum, formare bruta de capital si export. Alaturi de resursele materiale, umane si informationale, un rol deosebit de important il au resursele financiare .

Resursele financiare reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii anumitor obiective economice, sociale sau de alta natura.

Resursele financiare ale societatii sau ale natiunii cuprind ansamblul resurselor financiare ale autoritatilor si institutiilor publice, resursele intreprinderilor publice si private, resursele organismelor fara scop lucrativ, precum si resursele populatiei. Volumul resurselor financiare ale societatii depinde de marimea produsului intern brut, precum si de posibilitatea procurarii unor resurse financiare externe (imprumuturi, ajutoare, donatii, etc.). Factorii care determina cea mai puternica influenta asupra nivelului resurselor financiare ale societatii sunt: volumul si structura productiei, nivelul preturilor, raportul dintre formarea bruta de capital si consum.

Avand in vedere distinctia dintre finantele publice si cele private, se pune problema raportului dintre resursele financiare ale societatii si resursele financiare publice. Acesta e un raport ca de la intreg la parte, deoarece resursele financiare ale societatii au o sfera de cuprindere mult mai larga.

Astfel, resursele financiare publice includ :

resursele administratiei de stat centrale, in care se cuprind impozitele si

taxele, veniturile nefiscale, imprumuturile, precum si alte resurse cu caracter intamplator ;

resursele administratiei de stat locale si ale altor colectivitati publice cu

autonomie financiara, in cadrul carora cheltuielile sunt acoperite prin intermediul unor resurse variabile, cum sunt : impozitele, veniturile nefiscale si taxele cu caracter local, transferurile (subventiile) primite de la administratia de stat centrala, imprumuturile si alte resurse ;

resursele intreprinderilor publice cu caracter industrial, comercial sau de

alta natura, care obtin venituri din vanzarea produselor, efectuarea de lucrari sau prestarea de servicii. In anumite imprejurari, resursele proprii ale acestor intreprinderi sunt completate cu resursele primite de la buget sau procurate pe piata capitalului de imprumut ;

resursele asigurarilor sociale de stat, provenind in principal din cotizatiile

pentru asigurarile sociale.

Nivelul resurselor financiare publice este determinat, in primul rand, de marimea cheltuielilor publice. Aceasta dependenta nu este, insa, riguroasa. Deciziile cu privire la nivelul resurselor financiare publice sunt influentate si de conditiile conjuncturale .

De la stat la stat, sistemul resurselor financiare publice difera, din punct de vedere al structurii sale. Cu toate acestea, avand in vedere principalele trasaturi caracteristice ale resurselor publice in tarile dezvoltate si in cele in curs de dezvoltare, acestea pot fi grupate in functie de doua criterii, si anume: dupa regularitatea cu care se incaseaza la bugetul public national si dupa provenienta resurselor.

Dupa regularitatea cu care se incaseaza la buget, resursele financiare publice pot fi structurate in resurse ordinare sau curente si resurse extraordinare, incidentale sau intamplatoare.

Resursele ordinare sunt acelea la care statul apeleaza in mod obisnuit, in conditii considerate normale si care se incaseaza la buget cu o anume regularitate. In aceasta categorie se includ: veniturile fiscale, contributiile pentru asigurarile sociale de stat si veniturile nefiscale.

Veniturile fiscale sunt venituri din: impozite directe asezate asupra venitului persoanelor fizice si juridice, precum si asupra averii, din impozite pe consum, din taxe vamale, din taxe de timbru si de inregistrare.

Veniturile nefiscale cuprind prelevarile la buget cu titlu de dividend, redevente, chirii, arenzi etc. de la intreprinderile si proprietatile de stat, veniturile de la institutiile publice si diverse alte venituri.

Resursele extraordinare sunt cele la care statul recurge in situatii exceptionale, cand practic resursele curente nu acopera cheltuielile.In grupa resurselor extraordinare se cuprind : emisiunea de bani de hartie peste necesitatile reale ale circulatiei banesti, imprumuturile de stat interne si externe, ajutoare si alte transferuri primite din strainatate, precum si sumele rezultate din lichidarea participatiilor de capital in strainatate, valorificarea peste granita a bunurilor statului etc.

Din punctul de vedere al provenientei lor, resursele financiare publice se pot grupa in resurse interne si resurse externe.

Resursele interne cuprind : impozitele, taxele, veniturile de la proprietatile si intreprinderile de stat, donatiile interne, emisiunea de bani hartie, imprumuturile contractate pe piata interna.

Resursele externe imbraca, in principal, forma imprumuturilor de stat externe, contractate la guvernele altor tari, la institutii financiar-bancare internationale, la banci private sau la alti detinatori de capitaluri banesti. La acestea se adauga diferitele transferuri externe primite sub forma ajutoarelor nerambursabile din partea altor state sau a unor organisme internationale.

In Romania, in conformitate cu Legea finantelor publice, resursele financiare publice sunt formate din ansamblul veniturilor administratiei de stat centrale, ale administratiei de stat locale, veniturile institutiilor publice si activitatilor autofinantate, veniturile bugetului asigurarilor sociale de stat si ale fondului pentru plata ajutorului de somaj. Avand in vedere gruparea economica, resursele financiare publice sunt structurate in : venituri curente, venituri din capital si subventii.

1.2 CONTINUTUL SI ROLUL IMPOZITELOR

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie directa din partea statului.

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie inteles in sensul ca plata acestora catre stat este o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice si/sau juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datoreaza impozit.

Dreptul de a introduce impozite il are statul si el se exercita, de cele mai multe ori, prin intermediul puterii legislative (Parlamentul), iar uneori, si in anumite conditii, prin organele de stat locale. Parlamentul se pronunta in legatura cu introducerea impozitelor de stat de importanta nationala (generala), iar organele de stat locale pot introduce unele impozite in favoarea unitatilor administrativ-teritoriale. In Romania, conform Constitutiei, consiliile locale sau judetene stabilesc impozitele si taxele locale, in limitele si in conditiile legii.

Impozitele sunt plati care se fac catre stat cu titlu definitiv si nerambursabil. In schimbul acestora, platitorii impozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egala sau apropiata.

Sarcina achitarii impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice si/sau juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa prevazuta de lege. Aceasta sursa este, pentru muncitori si functionari – salariul, pentru agentii economici – profitul, pentru proprietarii funciari – renta , pentru detinatorii de hartii de valoare ( actiuni, obligatiuni, etc. ) – venitul produs de acestea (dividende, dobanzi, etc.). Micii meseriasi si liber profesionistii suporta impozitele din venitul realizat de pe urma activitatii desfasurate.

Rolul impozitelor de stat se manifesta pe plan financiar, economic si social. Modul concret de manifestare a acestui rol cunoaste unele diferentieri de la o etapa de dezvoltare a economiei la alta.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifesta pe plan financiar, deoarece acestea constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Astfel, in tarile dezvoltate, impozitele, taxele si contributiile procura 8-9 zecimi din totalul resurselor finaciare ale statului.

In cadrul tarilor in curs de dezvoltare, ponderea impozitelor si taxelor in totalul resurselor financiare publice inregistreaza diferentieri importante, variind intre cinci si noua zecimi.

Caracteristica pentru evolutia impozitelor si taxelor in perioada postbelica este tendinta de crestere continua a acestora ca marime, atat absoluta cat si relativa.

Sporirea volumului incasarilor din impozite s-a realizat prin cresterea numarului platitorilor, extinderea bazei de impunere, precum si prin majorarea cotelor de impunere.

Aceasta din urma masura a vizat, in cea mai mare parte, impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice si mai putin veniturile obtinute de societatile de capital.

Pana prin anii ‘70-’80 , s-a observat o anumita accentuare a rolului impozitelor pe plan economic, concretizata in incercarile statului de a folosi mai mult impozitele ca mijloc de interventie in activitatea economica. In functie de intentia legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca un instrument de incurajare sau de franare a unei anumite activitati economice, de crestere ori de reducere a productiei sau a consumului unui anumit produs, de impulsionare ori de ingradire a comertului exterior, etc.

Referindu-se la rolul impozitelor, economistul francez , Pierre Lalumiere, sublinia ca impozitele pot fi folosite pentru a “incuraja (sub forma exonerarii) sau pentru a descuraja (pe calea suprataxarii) o anumita activitate economica. Fara sa inceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de interventie in domeniul economic si social.

Pe plan social, rolul impozitelor se concretizeaza in faptul ca, prin intermediul lor, statul procedeaza la redistribuirea unei parti importante din produsul intern brut intre grupuri sociale si indivizi, intre persoanele fizice si cele juridice. Astfel, prin intermediul impozitelor, taxelor si contributiilor statul preia la buget intre patru si cinci zecimi si chiar mai mult din PIB, in tarile dezvoltate si intre trei si patru zecimi in tarile in curs de dezvoltare.

CONCEPTUL DE IMPOZITE INDIRECTE

Sursa importanta de venituri ale statului , impozitele indirecte (pe cheltuieli si pe consum) sunt percepute alaturi de alte impozite pentru acoperirea cheltuielilor publice.

In tarile dezvoltate, de regula, aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale ale statului este mai mic decat cel al impozitelor directe.

In tarile in curs de dezvoltare, de regula, ponderea impozitelor indirecte o devanseaza pe aceea a impozitelor directe, in totalul veniturilor fiscale ale statului. Apelarea pe scara larga a majoritatii acestor tari la impozitele indirecte trebuie privita in stransa legatura cu nivelul modest al veniturilor si averii realizate (detinute) de diferite categorii de persoane fizice si juridice. In conditiile in care multe din aceste venituri nu sunt cu caracter permanent ori este dificila stabilirea volumului lor cu precizie, iar tinerea unei evidente corecte a veniturilor si cheltuielilor ocazionate de activitatea desfasurata de catre toti intreprinzatorii este dificila, randamentul impozitelor pe venit ca, de altfel, si al celor pe avere, este scazut. Daca la acestea adaugam comoditatea si costul relativ redus al perceperii taxelor de consumatie si al altor impozite indirecte, gasim explicatia optiunii acestor tari pentru impozitele indirecte.

In conceptia economistului I.Vacarel preferinta pentru impozitele indirecte se poate explica prin aceea ca :

“ – necesita o perioada scurta de timp din momentul luarii deciziei de instituire a impozitelor (majorare a cotei) printr-un act normativ si pana devin operationale ;

reclama cheltuieli modice de asezare, percepere si urmarire ;

sunt mai voalate – fiind cuprinse in pretul de vanzare al produselor

(tarifele prestarilor de servicii), iar nemultumirea cumparatorilor (beneficiarilor) se indreapta impotriva agentilor economici care practica preturi (tarife) majorate, iar nu a statului, care a ordonat sporirea impozitelor, ce a dus la scumpirea acestora: cumparatorul (beneficiarul) nu stie cat din pretul platit pentru produs (serviciu) revine agentului economic si cat ajunge in tezaurul public. “

Milton Friedman, laureat al premiului Nobel pentru economie, surpinde unele dintre atuurile impozitelor indirecte. Astfel, prin utilizarea aproape exclusiva a impozitelor indirecte (in Florida-precizarea ns. – F.B.) s-a reusit eliminarea aproape totala a evaziunii si prin urmare nivelul general de taxare a scazut, permitand indivizilor si corporatiilor sa-si exprime liber optiunea pentru consum si investitii.

Totodata, sistemul impunerii consumului de bunuri si servicii corespunde atat unor interese interne, cat si celor ale firmelor straine, care si-au construit (singure sau in cooperare cu societati locale) unitati de productie ori de comercializare pe teritoriile tarilor in curs de dezvoltare. Utilizarea unor sisteme fiscale bazate, in principal, pe impunerea veniturilor si a capitalurilor ar putea conduce la stabilirea unor impozite mai mari in sarcina firmelor straine, comparativ cu cele stabilite in sarcina firmelor autohtone.

Cele mentionate mai sus motiveaza intr-un fel si ritmul de crestere mai accentuat pe care il inregistreaza impozitele indirecte in tarile in curs de dezvoltare, comparativ cu tarile dezvoltate.

Ca tendinta, in intervalul 1986-1995 in cele mai multe dintre tarile in curs de dezvoltare cuprinse in analiza, ponderea impozitelor indirecte n-a cunoscut schimbari deosebite. In tarile aflate in tranzitie, impozitele indirecte participa cu 3-4 zecimi la formarea veniturilor fiscale, situatia la acest capitol asemanandu-se mai mult cu aceea din tarile dezvoltate, decat cu aceea din tarile in curs de dezvoltare.

Avand in vedere practica din diferite tari rezulta ca, in general, impozitele indirecte sunt instituite de stat asupra vanzarilor de marfuri si a prestarilor de servicii. Cotele utilizate pentru stabilirea acestor impozite nu sunt diferentiate in functie de venitul, averea sau situatia personala a celor care cumpara marfurile sau apeleaza la serviciile ce fac obiectul impozitelor indirecte. Drept urmare, impozitele indirecte lasa falsa impresie ca ele ar afecta, in aceeasi masura, veniturile tuturor consumatorilor de marfuri si servicii. In realitate, insa, ele ii afecteaza in mod deosebit pe cei cu venituri mici, deoarece impozitele indirecte se percep, de regula, la vanzarea bunurilor de larg consum. De altfel, daca raportam impozitele indirecte la veniturile realizate de diferite clase si paturi sociale, vom constata ca ponderea acestora in venituri este cu atat mai mare cu cat veniturile realizate sunt mai mici. In conditile in care la impozitele pe venit, contribuabilii cu venituri situate sub minimul neimpozabil sunt scutiti de impozit, iar la impozitele indirecte nu se acorda nici un fel de scutire, rezulta ca acestea din urma au un caracter regresiv.

Asadar, impozitele asupra consumului nu tin seama de principiul echitatii fiscale, impovarand contribuabilii cu capacitate redusa de plata si favorizand pe cei aflati la polul opus.

Caracterul regresiv al impozitelor indirecte este deseori recunoscut. Astfel, economistul A. Eichner afirma: “ . . . este indeobste cunoscut caracterul regresiv al taxelor de consumatie . . ., ori o politica optima a veniturilor nu poate sa nu ia in seama necesitatea unei reduceri a acestora. “

Caracterul inechitabil al impozitelor indirecte rezulta si din faptul ca ele nu prevad un minimum de venit neimpozabil, nu cuprind inlesniri pentru cei care au copii sau alte persoane in intretinere (in acest din urma caz impozitul indirect suportat este si mai mare, deoarece au nevoie de mai multe produse).

Impozitele indirecte sunt varsate la bugetul de stat, de regula, de catre industriasi, comercianti, etc., dar sunt suportate de catre consumatori, deoarece se include in pretul de vanzare al marfurilor. Drept urmare, impozitele indirecte nu afecteaza veniturile nominale, ci numai pe cele reale, ceea ce inseamna ca ele micsoreaza puterea de cumparare.

Unii economisti considera ca impozitele indirecte ar avea un caracter benevol, deoarece renuntandu-se la consumul de bunuri si servicii impozitate exista posibilitatea ca ele sa fie evitate.

In conditiile in care impozitele indirecte se percep cu deosebire la vanzarea bunurilor de larg consum, aceasta afirmatie ramane fara acoperire.

Daca aceste impozite ar fi percepute bunaoara numai la vanzarea obiectelor de lux, atunci s-ar putea vorbi de caracterul lor voluntar, fiindca astfel de bunuri nu sunt indispensabile vietii.

Prin urmare, in cazul impozitelor indirecte nu este vorba de o constrangere politica, asa cum se intampla la impozitele directe, ci de una de ordin economic.

In perioadele cand o economie inregistreaza un curs ascendent, impozitele indirecte pot avea un randament fiscal ridicat; in schimb, in perioadele de criza si depresiune, cand productia si consumul inregistreaza un recul, incasarile din impozitele indirecte urmeaza aceeasi evolutie, periclitand realizarea echilibrului bugetar sau conducand la adancirea deficitului bugetar.

Astfel, de exemplu, in Romania, in bugetul de stat pe anul 1998 era prevazut ca impozitele indirecte sa devina predominante si sa detina o pondere de 68,7 % in totalul veniturilor fiscale. In procesul de executie, deoarece P.I.B. in loc de o crestere zero, cum se preconizase, a inregistrat, dupa primele 6 luni, o scadere de aproape 6 %, a fost necesara rectificarea bugetului de stat, prilej cu care veniturile ce urmau a se realiza din impozitele indirecte au fost diminuate cu 8,3 mii miliarde lei, adica cu 18,6 %.

Rezulta ca impozitele indirecte manifesta o sensibilitate sporita fata de conjunctura economica.

Impozitele indirecte cunosc urmatoarele forme de manifestare : taxe de consumatie, monopoluri fiscale, taxe vamale si diferite taxe.

In tarile dezvoltate cel mai important impozit indirect il constituie taxele de consumatie. De asemenea, in tarile in curs de dezvoltare, taxele de consumatie detin o pondere apreciabila in totalul incasarilor provenite din impozitele indirecte. In aceste din urma tari, statul mai realizeaza incasari importante si sub forma taxelor vamale.

CLASIFICAREA IMPOZITELOR INDIRECTE

Impozitele indirecte se pot prezenta sub mai multe forme. In continuare se examineaza principalele impozite indirecte.

Taxele de consumatie sunt impozite indirecte care se includ in pretul de vanzare al marfurilor fabricate si realizate in interiorul tarii care percepe impozitul. Marfurile asupra carora se percep taxe de consumatie sunt, in general, cele de larg consum, iar acestea pot diferi ca structura de la o tara la alta. De regula, printre aceste marfuri intalnim: zaharul, pastele fainoase, orezul, sarea, uleiul, vinul, berea, ceaiul, cafeaua, textilele, incaltamintea, etc.

Taxele de consumatie imbraca fie forma taxelor de consumatie pe produs, cunoscute si sub denumirea de taxe speciale de consumatie sau accize, fie forma unor taxe generale pe vanzari, cand se percep la vanzarea tuturor marfurilor, indiferent daca acestea sunt bunuri de consum sau mijloace de productie. Acestea din urma ocupa un loc important in totalul incasarilor fiscale.

Accizele sunt o forma a taxelor de consumatie (forma de impozit indirect) foarte raspandite in tarile cu economie de piata, incluse in pretul de vanzare al marfurilor importate sau produse si realizate (vandute) in interiorul tarii, apreciate ca nu sunt de stricta necesitate in consumul populatiei. Accizele sunt impozite indirecte pe lux si pe vicii.

In timp ce taxa pe valoarea adaugata se percepe la vanzarea tuturor marfurilor, fie ele bunuri de consum sau mijloace de productie, accizele sunt taxe de consumatie care se percep pe produs, considerat de lux si destinat consumului.

Accizele au luat o mare dezvoltare dupa cel de-al doilea razboi mondial, reprezentand unul dintre cele mai importante venituri ale bugetelor statelor contemporane, in unele tari ajungand pana la 50 % din venitul lor bugetar public.

Taxele speciale de consumatie sau accizele sunt asezate asupra unor produse care se consuma in cantitati mari si care nu pot fi inlocuite de cumparatori cu altele, pentru ca in acest fel impozitul sa aiba in mod constant un randament fiscal cat mai ridicat. Drept urmare, accizele se instituie asupra unor produse care au o cerere neelastica, cum sunt: vinul, cidrul, berea, apele minerale, etc. (in Franta); tutunul, cafeaua, zaharul, ceaiul, uleiurile minerale, etc. (in Germania); berea, vinul, spirtul, cidrul , tutunul, uleiurile minerale, etc. (in Marea Britanie); produsele din tutun, alcoolul, zaharul, etc. (in Indonezia); produsele petroliere, tutunul, uleiurile vegetale, produsele industriei chimice, produsele textile si din iuta, etc. (in India); hidrocarburile (in Tunisia); spirtul, produsele petroliere, bauturile nealcoolice si cimentul (in Thailanda) etc.

In Romania se practica accize pe produse, cum sunt: bauturile alcoolice, vinurile si produsele pe baza de vin, berea, produsele din tutun, produsele petroliere (benzina premium, regular si normala, benzina fara plumb si motorina), cafeaua, apele minerale si apele gazoase, cu continut de zahar sau de alte produse de indulcit si substante aromatizante, confectiile din blanurile naturale, articolele din cristal, bijuteriile din aur si/sau platina, autoturismele si autoturismele de teren (inclusiv din import, rulate), parfumurile, apele de colonie si apele de toaleta, aparatele video de inregistrat sau de reprodus, camerele video, cuptoarele cu microunde, telefoanele mobile, aparatele pentru conditionat aer.

Taxele de consumatie pe produs se calculeaza fie in suma fixa pe unitatea de masura, fie in baza unor cote procentuale aplicate asupra pretului de vanzare.In mod normal, produsele provenite din import trebuie impuse cu aceleasi taxe, ca si produsele indigene, iar cele destinate exportului, de regula, nu sunt impozitate.

Nivelul cotelor utilizate pentru calcularea accizelor difera de la o tara la alta si de la un produs la altul. De exemplu, pentru produsele din tutun nivelul acestor cote depaseste frecvent 50 si chiar 60 de procente.

In tara noastra, in perioada de dupa Revolutia din decembrie 1989, regimul accizelor a fost instituit prin Legea nr. 42/1993. In conformitate cu aceasta lege, accizele se calculau, in principal, in baza sistemului ad-valorem prin aplicarea unor cote procentuale asupra bazei de impozitare.La tigarete, acciza era stabilita in suma fixa pe unitatea de masura.

Sistemul ad-valorem practicat la noi a generat o serie de aspecte negative, cum sunt: fenomene de evaziune fiscala in cazul bauturilor alcoolice prin subevaluarea bazei de impozitare si comercializarea ilicita a produselor de acest gen provenite din import ; concurenta neloiala in randul producatorilor de alcool si bauturi alcoolice.

Pentru inlaturarea acestor carente, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.82/1997 s-a trecut de la sistemul ad-valorem, la calcularea accizelor in baza unei sume fixe stabilite pe unitate de masura si exprimata in ECU. Acest din urma sistem viza produse si grupe ca : alcool, bauturi alcoolice, tigarete, cafea si produse petroliere si a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1998.

Aplicarea in practica a sistemului bazat pe sume fixe/u.m. exprimate in ECU a intampinat o serie de dificultati. Este vorba mai intai de faptul ca modalitatea de determinare a sumelor in lei datorate statului drept accize era greoaie, deoarece trebuia sa tina cont de fluctuatia periodica a cursului leu/ECU.Acest fenomen exercita o influenta negativa asupra preturilor de livrare care trebuiau actualizate in permanata.

De asemenea, pentru a se evita o dubla impozitare se admitea ca in cazul unor produse (este vorba de bauturi alcoolice si cafea) sa se deduca din accizele datorate bugetului de stat pentru produsele finale, accizele aferente materiilor prime introduse in procesul de prelucrare.

Practicarea acestor deduceri i-a dezavantajat pe agentii economici care utilizau materii prime impuse cu accize.Dezavantajul este determinat de faptul ca accizele erau stabilite in ECU, iar transformarea lor in lei are loc in momente diferite, in functie de obiectul de activitate al agentului economic.

Astfel, acesta din urma poate aparea in postura de producator de materii prime sau de prelucrator al acestora. Influenta negativa a cursului de schimb apare intotdeauna in costurile de productie ale agentului economic care beneficiaza de dreptul de deducere a accizelor.

Transformarea in lei a sumelor exprimate in ECU nu este nici ea facila, deoarece se bazeaza pe utilizarea saptamanala a cursului de schimb valutar stabilit de Banca Nationala a Romaniei.

Cu toate ca sistemul de accize stabilite in ECU pe unitate de masura a reprezentat un pas important in directia armonizarii cu legislatia din Uniunea Europeana, el nu a putut contracara extinderea evaziunii fiscale frauduloase, astfel ca s-a inregistrat o scadere alarmanta a veniturilor bugetare provenite din accize.Drept urmare, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.50/1998 se prevede ca de la 1 ianuarie 1999 sa se treaca la :

stabilirea de accize in lei/U.M. pentru alcool, bauturi alcoolice, vinuri

si produse pe baza de vin, bere, produse din tutun si cafea ;

actualizarea trimestriala (prin ordin al ministrului finantelor) a

nivelului accizelor stabilite in lei, in functie de evolutia ratei inflatiei si a cursului de schimb valutar pentru produsele : alcool, bauturi alcoolice, produse din tutun, cafea ;

pentru a se limita aria evaziunii fiscale si pentru a usura misiunea

organelor fiscale cu atributii de control privind determinarea corecta a cuantumului accizelor datorate bugetului de stat, in cazul alcoolului etilic alimentar, al bauturilor alcoolice si al oricaror altor produse destinate industriei alimentare sau consumului, care contin alcool etilic alimentar, accizele se datoreaza si se calculeaza o singura data de catre agentul economic producator sau importator.

In unele tari, in ultimele decenii, s-au intensificat preocuparile privind utilizarea, intr-o mai mare masura, a accizelor si ca instrument pentru infaptuirea unor obiective de ordin social.

Astfel, cresterea consumului de alcool si efectele nocive ale acestuia (absenteism, accidente rutiere, spitalizare, cresterea numarului de infractiuni, etc.) au condus la concluzia ca taxele de consumatie pe alcool nu sunt folosite in suficienta masura ca mijloc de franare a consumului de alcool.

Pe aceasta linie, se poate vorbi de o legatura directa intre volumul consumului de alcool si nivelul impozitelor care se percep asupra alcoolului. Aceasta legatura e demonstrata de faptul ca tarile cu cel mai mare consum de alcool au cel mai scazut nivel al taxelor de consumatie la alcool.

Accizele se datoreaza intr-o singura faza a circuitului economic, respectiv de catre producatori, importatori sau achizitori.

Accizele se pot calcula fie pe baza unor cote procentuale proportionale aplicate asupra pretului de vanzare, fie in suma fixa, pe unitatea de masura a marfurilor.

Platitorii accizelor sunt agenti economici, persoane juridice, asociatii familiale si persoane fizice autorizate care produc, importa si comercializeaza anumite produse considerate ca fiind de lux.

Agentii economici care achizitioneaza de la producatorii individuali produsele respective pentru comercializare, sunt obligati sa calculeze si sa verse la bugetul de stat accizele aferente.

Pentru vinul, tuica si rachiurile naturale livrate in stare varsata de catre producatori agentilor economici in scopul utilizarii ca materie prima pentru obtinerea altor produse prevazute, calcularea accizelor se efectueaza o singura data numai la produsele rezultate din prelucrare. Daca aceste produse provin

din import si sunt utilizate ca materie prima, agentii economici prelucratori pot solicita pe baza de documente justificative restituirea accizelor platite in vama.

In cazul alcoolului se datoreaza accize ori de cate ori intervin modificari in concentratia alcoolica.

Agentii economici care comercializeaza marfuri afectate de accize, introduse in tara de catre persoane fizice neanregistrate ca agenti economici, sunt obligati sa retina si sa vireze la bugetul de stat accizele respective.

Calcularea accizelor se face prin aplicarea cotelor procentuale asupra bazei de impozitare.

Pentru produsele din productia interna, baza de impozitare o reprezinta contravaloarea bunurilor livrate, exclusiv accizele, iar pentru marfurile din import, valoarea in vama la care se adauga taxele vamale si alte taxe speciale care se percep la importul unor categorii de produse.

Pentru bunurile introduse in tara de persoanele fizice neanregistrate ca agenti economici, dar comercializate prin agenti economici – contravaloarea ce se cuvine deponentului pentru bunurile vandute.

Pentru titeiul din productia interna, precum si pentru gazele naturale, agentii economici autorizati datoreaza bugetului de stat impozit in sume fixe pe unitatea de masura (mc sau to).

Cotele procentuale si in suma fixa sunt atat pentru produsele realizate la intern, cat si pentru cele din import.

Aceste cote sunt :

Lista taxelor speciale de consumatie (accize) pentru produsele

din import si din tara

NOTA :

la pozitiile 1-8 (inclusiv), baza de aplicare a cotelor pentru produsele din import cuprinde si valoarea ambalajelor.

Pentru calculul accizelor de la pozitiile 9-11, Ministerul Finantelor va face, din punct de vedere fiscal, incadrarea in grupele respective.

Accizele prevazute la pozitiile 16-18 se calculeaza si se datoreaza numai pentru carburanti auto.

Lista impozitului la titeiul din productia interna si gazele naturale

Accizele preced taxa pe valoarea adaugata si se calculeaza prin aplicarea cotelor procentuale sau a sumelor fixe asupra bazei de impozitare.

Calcularea accizelor se face inmultindu-se pretul marfii, exclusiv acciza (costul de fabricatie plus profitul ) cu cota accizei.

Practic, prin acest mod de calcul al accizelor se urmareste eliminarea dublei impozitari.

Platitorii sunt obligati sa calculeze si sa plateasca accizele la termenele stabilite.

Accizele se datoreaza de la: data efectuarii livrarii marfurilor pentru producatori ; data efectuarii formalitatilor vamale pentru importatori; data achizitionarii marfurilor pentru agentii economici achizitori; data vanzarii bunurilor pentru marfurile introduse in tara de persoanele fizice neanregistrate ca agenti economici, dar comercializate de catre acestia din urma.

Pentru titeiul din productia interna, gazul metan, gazul de sonda, precum si pentru amestecul de gaze naturale din productia interna si din import, agentii economici datoreaza impozitul la bugetul de stat din momentul livrarii.

Accizele si impozitul la titeiul si gazele naturale, din productia interna si din import se platesc pana la 25 ale lunii urmatoare, pe baza decontului de impunere.

Plata se face prin virament, cec sau numerar, la organul fiscal teritorial sau la banci; pentru produsele din import, plata se face la organul vamal, concomitent cu plata taxelor vamale.

In functie de volumul accizelor, al impozitului la titei si gazele naturale si de alte situatii specifice ale platitorilor, Ministerul Finantelor poate stabili si alte termene de plata.

Ministerul Finantelor poate aproba – in cazuri justificate – esalonare, amanarea platii accizelor si a impozitului la titeiul din productia interna si gazele naturale, dupa caz, precum si esalonarea, amanarea, reducerea sau scutirea de plata a majorarilor de intarziere.

Daca agentii economici autorizati sa efectueze operatiuni de export cumpara de la producatorii interni in vederea vanzarii la export a produselor afectate de accize, acestia pot solicita, pana la 20 ale lunii urmatoare, organelor fiscale teritoriale, pe baza documentelor justificative, restituirea accizelor aferente produselor finite exportate.

De asemenea, sunt exonerate de plata accizelor produsele livrate la rezerva de stat si la rezerva de mobilizare, pe perioada cat au acest regim.

In scopul descurajarii agentilor economici de a isi crea datorii fata de bugetul statului, se aplica sanctiuni severe in cazul nerespectarii termenelor de plata a accizelor.

Astfel, neplata la timp a accizelor sau a impozitului la titeiul si gazele naturale din productia interna se sanctioneaza cu aplicarea unei majorari de 0,3% pentru fiecare zi de intarziere.

Majorarile de intarziere se calculeaza din ziua imediat urmatoare expirarii termenului de plata pana la ziua platii inclusiv.

Platitorii au obligatia sa tina evidenta accizelor si respectiv a impozitului la titeiul si gazele naturale din productia interna, potrivit normelor metodologice ale Ministerului Finantelor.

De asemenea, au obligatia sa depuna lunar, pana la 25 ale lunii urmatoare, la organul fiscal teritorial, decontul de impunere .

Organele de specialitate ale Ministerului Finantelor si aparatul sau teritorial controleaza calcularea corecta si plata accizelor.

Daca prin controlul efectuat rezulta diferente in minus, acestea trebuie platite in termen de 7 zile de la data incheierii actului de control, impreuna cu majorarile de intarziere aferente, iar cele in plus se compenseaza cu platile ulteriore sau se restituie la cererea platitorilor in acelasi termen.

Toate actele emise de organele Ministerului Finantelor constituie titluri executorii. Unitatile bancare pun in aplicare aceste titluri fara acceptul platitorilor.

Se considera contraventii urmatoarele fapte, daca in conformitate cu legea penala nu sunt infractiuni :

refuzul de a pune la dispozitia organelor de control evidenta privind

calcularea accizelor sau impozitului la titeiuri si gaze naturale din productia interna, datorate bugetului de stat ;

nerespectarea obligatiei de a tine evidentele privind calculul si varsarea

accizelor si a impozitului la titeiul si gazele naturale din productia interna, datorate bugetului de stat ;

nerespectarea de catre unitatile bancare a prevederilor actelor ce sunt titluri

executorii emise de organele fiscale ;

nedepunerea in termen a decontului de impunere privind accizele si

impozitul la titeiul si gazele naturale din productia interna .

Contraventiile se sanctioneaza cu amenda de la 100.000 la 1000.000 lei.

Daca se constata neanregistrari sau inregistrari eronate a operatiunilor supuse accizelor sau a impozitului la titeiuri si gazele naturale din productia interna, care au drept urmare diminuarea acestor obligatii fata de bugetul de stat, faptele constituie infractiuni si se pedepsesc in consecinta.

In aceste cazuri platitorii au obligatia sa plateasca accizele, respectiv impozitul stabilit, inclusiv majorarile de intarziere, precum si o suma egala cu valoarea obligatiilor fiscale datorate.

Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre personalul de specialitate din Ministerul Finantelor si unitatile sale teritoriale.

Atat constatarea cat si sanctionarea contraventiilor se prescriu in termen de 3 ani.

Stabilirea accizelor si a impozitului pentru titeiul si gazele naturale din productia interna, ca si dreptul de executare silita a acestora, se prescriu dupa 5 ani.

Platitorii au dreptul sa conteste stabilirea accizelor si impozitului la titeiul si gazele naturale din productia interna si majorarile de intarziere in termen de 30 de zile de la data la care au fost instiintati. Contestatiile se depun la Directia Generala a Finantelor Publice si a Controlului Financiar de Stat care le rezolva in termen de 30 de zile, emitand in acest scop decizii motivate.

Impotriva acestor decizii se pot face contestatii la Ministerul Finantelor, in termen de 40 de zile, care este obligat sa le solutioneze in cel mult 60 de zile de la inregistrare. Solutiile date sunt definitive.

Depunerea contestatiei nu suspenda obligatiile platitorului cu privire la virarea sumelor datorate bugetului de stat.

Contestatiile referitoare la stabilirea accizelor, a impozitului la titeiuri si gaze naturale din productia interna si a majorarilor de intarziere sunt supuse unei taxe de timbru de 2% din suma contestata, dar nu mai putin de 1000 lei.

Taxa de timbru se datoreaza indiferent daca o alta contestatie cu acelasi obiect, inregistrata si rezolvata anterior, a fost taxata. Agentii economici sunt obligati sa specifice in contestatie suma pe care o contesta. Daca se admite integral sau partial contestatia, taxa de timbru se restituie proportional cu reducerea sumei contestate.

In ultimele decenii, mai multe tari au folosit accizele ca instrument fiscal pentru realizarea unor obiective sociale.

Astfel, accizele sunt folosite, spre exemplu, ca un mijloc de franare a consumului de tutun si de alcool care au efecte nocive, cum sunt: absenteismul de la locurile de munca, comportari antisociale, comiterea de infractiuni, spitalizare, boli cardiovasculare si mai ales accidente pe arterele rutiere, etc..

Intre accize si consumul de alcool exista o relatie directa: unde accizele sunt mici consumul de alcool este mare.

Responsabilitatile agentilor economici sunt aceleasi ca si la celelalte impozite.

Taxele generale pe vanzari se intalnesc sub forma impozitului pe cifra de afaceri.

Pana la 1 iulie 1993 impozitul pe circulatia marfurilor a detinut locul principal in cadrul impozitelor indirecte.

In alte tari acest impozit este numit pe cifra de afaceri (taxa generala pe vanzari) si a fost instituit dupa primul razboi mondial, fiind asezat asupra deverului total al intreprinderilor industriale, comerciale si al celor care presteaza servicii si efectueaza lucrari etc. (cifra de afaceri a acestora, adica valoarea desfacerilor).

Din punctul de vedere al verigii (unitatea producatoare, unitatea comertului cu ridicata sau cu amanuntul) la care se incaseaza, impozitul pe cifra de afaceri poate imbraca forma impozitului cumulativ (multifazic) si forma impozitului unic sau monofazic.

In cazul impozitului cumulativ, marfurile sunt supuse impozitarii la toate verigile pe la care trec din momentul iesirii lor din productie si pana cand ajung la consumator. Aceasta inseamna ca, practic, cu cat o marfa trece prin mai multe verigi, cu atat impozitul platit statului este mai mare.

Impozitul cumulativ este cunoscut si sub denumirea de “impozit in cascada” , “in piramida” sau “bulgare de zapada”, deoarece se calculeaza asupra pretului de vanzare al marfurilor in care se include si impozitul platit in amonte, adica se percepe impozit la impozit.

Impozitul cumulativ s-a practicat o anumita perioada in Germania, Olanda, etc.

Impozitul pe cifra de afaceri unic se incaseaza o singura data, indiferent de numarul verigilor prin care trece o marfa, de la producator la consumator.

Impozitul unic se poate incasa fie in momentul vanzarii marfii de catre producator, cand se numeste taxa de productie, fie la vanzarea marfurilor prin comertul cu ridicata sau cu amanuntul cand poarta numele de impozit pe circulatie sau impozit pe vanzare.

In Marea Britanie s-a practicat, pana la intrarea acesteia in Comunitatea Economica Europeana, forma impozitului pe circulatie.

In S.U.A. se practica si in prezent forma impozitului unic. Comparativ cu impozitul pe circulatie, taxa de productie prezinta avantajul ca se percepe de la un numar mai mic de platitori, ceea ce permite statului sa efectueze in mai bune conditii controlul asupra asezarii si perceperii impozitului.

Din punctul de vedere al bazei de calcul, impozitul pe cifra de afaceri cunoaste forma impozitului pe cifra de afaceri bruta si a impozitului pe cifra de afaceri neta.

Impozitul pe cifra de afaceri bruta se calculeaza prin aplicarea cotei de impozit asupra intregii valori a marfurilor vandute, care incude si impozitul platit la verigile anterioare.

Prin urmare, acest impozit, incasandu-se la toate verigile prin care trece o marfa, are un randament fiscal ridicat; el reprezinta insa si unele neajunsuri.

Astfel, asezandu-se la fiecare veriga asupra pretului de vanzare al marfii, care cuprinde si impozitele platite anterior, impozitul pe cifra de afaceri bruta conduce la calcularea si perceperea de impozit la impozit sau, altfel spus, duce la o stratificare de impozit, la o aplicare cumulata a acestuia.

Acest impozit are ca efect concentrarea productiei, deoarece intreprinderile integrate evita plata impozitului la una sau chiar doua verigi, fiind astfel avantajate fata de cele neintegrate.

In plus, acest impozit este lipsit de transparenta, adica nu se cunoaste exact cat s-a platit la buget de la producator la consumatorul final, pentru a solicita rambursarea sumei aferente exportului.

Intrucat bunurile care fac obiectul comertului exterior se impun, de regula, in tara de destinatie, iar nu in cea de origine, in unele tari se restituie exportatorilor, partial sau total, impozitele aferente marfurilor exportate.

Impozitul pe cifra de afaceri neta se aplica numai asupra diferentei dintre pretul de vanzare si pretul de cumparare, adica numai asupra valorii adaugate, ceea ce este mai echitabil.

Datorita efectelor sale negative, impozitul pe circulatia marfurilor a fost in repetate randuri dezbatut si criticat in literatura de specialitate; ca urmare, s-a ajuns la concluzia inlocuirii sale cu taxa pe valoarea adaugata, care initial a purtat numele de impozit pe cifra de afaceri neta.

Denumirea de taxa pe valoarea adaugata este inadecvata, deoarece taxa nu trebuie confundata cu impozitul. Apoi nu in toate cazurile este vorba de valoare adaugata, ci numai de pret adaugat. De aceea, se considera ca denumirea corecta ar fi cea de impozit pe cifra de afaceri neta.

Taxa pe valoarea adaugata este practic un impozit indirect nou pe plan mondial, adoptat initial in Franta din initiativa lui M. Laure, in anul 1954.

Avandu-se in vedere avantajele pe care le ofera impozitul pe cifra de afaceri neta, cat si preocuparile tarilor membre ale Comunitatii Economice Europene pe linia armonizarii legislatiei fiscale privind impozitele indirecte, acestea au inlocuit treptat impozitul pe cifra de afaceri bruta cu impozitul pe cifra de afaceri neta (taxa pe valoarea adaugata).

Problema armonizarii legislatiilor din tarile membre ale Comunitatii Economice Europene in ceea ce priveste taxa pe valoarea adaugata a facut obiectul celei de-a sasea Directive a Consiliului U.E. (nr.77/388/CEE) din 17 mai 1977.

Drept urmare, taxa pe valoarea adaugata s-a introdus in toate tarile membre ale Uniunii Europene.

Totodata, aceasta taxa a fost pusa in aplicare si in alte tari, cum sunt: Norvegia, Islanda, Japonia, Canada, Brazilia, Uruguay, etc. De mentionat ca S.U.A. si Australia nu aplica taxa pe valoarea adaugata.

In prezent taxa pe valoarea adaugata se practica in peste 70 de state ale lumii.

Taxa pe valoarea adaugata este de fapt un impozit indirect asupra consumului, cu caracter general, care se aplica o singura data produselor, indiferent daca sunt bunuri de consum sau mijloace de productie, ca si executarilor de lucrari si prestarilor de servicii.

Totodata, sunt impozabile si unele operatiuni care pot fi asimilate vanzarii sau cumpararii, ca de exemplu: creditul pentru consum, cesiunea de marfuri si, pe un plan mai general, orice tranzactie privind transferul proprietatii unui bun material.

Practic, taxa pe valoarea adaugata se aplica numai asupra diferentei dintre pretul de vanzare si pretul de cumparare, respectiv numai asupra a ceea ce se numeste valoare adaugata de catre fiecare agent economic participant la procesul de productie si de circulatie a marfii respective.

Taxa pe valoarea adaugata este de fapt un impozit pe cifra de afaceri neta, un impozit multistadial, colectat asupra vanzarilor in faza de productie, in comert, precum si asupra importurilor (exporturile sunt exonerate de plata taxei).

Se poate utiliza cota zero, cota standard si cota peste si sub nivelul cotei standard pe considerente de politica financiara, sociala si economica.

Taxa pe valoarea adaugata se poate calcula prin aplicarea cotei proportionale in felul urmator :

asupra valorii adaugate in fiecare stadiu pe care il parcurge marfa de la

producator pana la consumator ;

asupra pretului de vanzare din stadiul respectiv, obtinandu-se in acest fel

taxa asupra pretului de vanzare, din care se deduce taxa aferenta pretului de vanzare din stadiul anterior. A doua varianta se foloseste cel mai frecvent.

Taxa pe valoarea adaugata se aplica asupra pretului de vanzare al marfurilor sau tarifelor lucrarilor executate si serviciilor prestate.

Pentru calcularea taxei se determina volumul total al vanzarilor, respectiv al prestarilor, adica cifra de afaceri pe luna, trimestru etc. asupra careia se aplica cota de impozit.

Sumele varsate anterior la bugetul de stat ca taxa pe valoarea adaugata se deduc pentru a evita impunerea repetata a aceleiasi valori.

In acest scop, taxa pe valoarea adaugata este prevazuta separat in fiecare factura.

Taxa pe valoarea adaugata inlocuieste impozitul pe circulatia marfurilor care prezinta unele inconveniente. Asezarea acestui impozit se facea pe produs, pe diferite trepte ale desfasurarii ciclului economic, fapt ce determina calcularea lui in cascada, aplicandu-se din treapta in treapta, pe masura ce un produs parcurgea mai multe stadii in diferite societati comerciale in vederea realizarii – incepand de la materia prima, semifabricate, pana la obtinerea produsului final. Prin urmare, cu cat acest circuit al unei materii prime, pana la transformarea in produs finit, este mai lung, cu atat acest impozit, aplicandu-se pe fiecare treapta devine mai mare.

In al doilea rand, impozitul pe circulatia marfurilor se prezinta intr-o structura de mai multe cote diferentiate, ceea ce complica munca de calculare si verificare.

Majoritatea tarilor cu economie de piata avansata au inlocuit impozitul pe circulatia marfurilor cu taxa pe valoarea adaugata.

Taxa pe valoarea adaugata are urmatoarele caracteristici: este un impozit general, un impozit neutru fata de preturi, unic, dar cu plata fractionata.

Neutralitatea se refera la faptul ca acest impozit, care nu permite nici un fel de discriminare, se prezinta sub forma unei cote unice care se aplica tuturor activitatilor economice, iar aceasta definire de fractionare deriva din faptul ca el se calculeaza pe fiecare veriga care participa la realizarea produsului finit.

Taxa pe valaoarea adaugata se caracterizeaza prin transparenta, in sensul ca permite fiecarui cetatean sau patron sa cunoasca exact care este marimea impozitului. Acest impozit se caracterizeaza prin unicitate, adica indiferent de circuitul pe care-l parcurge materia prima pana la produsul finit respectiv, pe la cati agenti economici trece pana cand se obtine o anumita marfa, taxa este aceeasi ca marime, ceea ce inseamna ca nu mai depinde de marimea circuitului economic si ca evita cumulul impozitarii.

O alta trasatura caracteristica a taxei pe valoarea adaugata este aceea ca aplicarea ei se face numai in tara in care produsul se consuma. De asemenea, taxa pe valoarea adaugata mai prezinta urmatoarele avantaje: creeaza conditii egale de concurenta ; imbina sferele preturilor de productie cu cele de consum; creeaza conditii pentru participarea economiilor nationale la procese de integrare economica, prin baza comuna a mecanismului de impozitare.

Practic, prin aplicarea taxei pe valoarea adaugata, statul poate incasa o parte a impozitului mai repede, ca urmare a faptului ca taxa se incaseaza pentru fiecare stadiu de productie si de realizare a marfii, lucrarii sau serviciului.

Concomitent, organele financiare pot efectua controlul asupra calcularii si platii taxei, intrucat platitorii sunt obligati sa tina evidenta clara a operatiunilor de vanzare si cumparare, precum si a taxei platite.

Taxa pe valoarea adaugata este un impozit indirect general de consum, care se stabileste asupra operatiunilor privind transferul proprietatii bunurilor, precum si asupra celor ce privesc prestarile de servicii.

Valoarea adaugata este echivalenta cu diferenta dintre vanzarile si cumpararile aceluiasi stadiu al circuitului economic.

Taxa se aplica asupra valorii adaugate la fiecare stadiu al circuitului economic si reprezinta un venit al bugetului de stat.

Platitorii taxei pe valoarea adaugata sunt persoanele juridice si fizice care efectueaza, de o maniera independenta, in mod obisnuit sau ocazional, una sau mai multe operatiuni impozabile.

Pentru bunurile din import, taxa pe valaorea adaugata se plateste de persoanele fizice sau juridice importatoare, direct sau prin intermediari.

De asemenea, platesc aceasta taxa beneficiarii bunurilor din import inchiriate, ai operatiunilor de publicitate, consulting, beneficiarii studiilor si cercetarilor, ai cesiunilor sau concesiunilor, ale dreptului de autor, de brevete, de licente, de marci de fabrica si de comert sau de alte drepturi similare, efectuate de un prestator cu sediul sau domiciliul in strainatate si folosite de beneficiari cu sediul sau domiciliul in Romania.

Agentul economic care inscrie taxa pe valoarea adaugata pe o factura sau document insotitor este obligat sa achite suma respectiva la bugetul de stat, chiar daca operatiunea in cauza nu este impozabila potrivit legii.

Taxa pe valoarea adaugata se aplica asupra operatiunilor cu plata, precum si asupra celor asimilate acestora, efectuate de o maniera independenta de catre persoane juridice si fizice, cum sunt :

livrarile de bunuri mobile si prestari de servicii efectuate in cadrul

exercitarii activitatii profesionale ;

transferul proprietatii bunurilor imobiliare intre agentii

economici, precum si intre acestia si institutii publice sau persoane fizice ;

importul de bunuri si servicii .

Se asimileaza cu livrarile de bunuri si prestarile de servicii urmatoarele operatiuni :

vanzarea cu plata in rate sau inchirierea unor bunuri pe baza unui contract,

cu clauza trecerii proprietatii asupra bunurilor respective dupa plata ultimei rate sau la o anumite data ;

prelucrarea de catre agentul economic a unor bunuri achizitionate sau

fabricate de acesta, in vederea folosirii sub orice forma, in scop personal sau pentru a fi puse la dispozitia altor persoane fizice sau juridice in mod gratuit, cu exceptia celor ce se incadreaza in plafoanele stabilite pentru donatiile facute in scopuri umanitare si pentru sprijinirea activitatilor sociale, culturale, sportive si pentru cheltuielile de protocol, reclama si publicitate ;

prestarea de catre agentii economici a unor servicii cu titlu gratuit pentru

alte persoane fizice sau juridice, cu exceptia celor prevazute mai sus ;

utilizarea de catre agentii economici, pentru activitatea proprie, a unor

produse sau servicii realizate in unitatile acestora, cu exceptia celor incorporate direct in bunurile sau serviciile supuse taxei pe valoarea adaugata .

In cazul transferului dreptului de proprietate asupra unui bun de catre doua sau mai multe persoane, prin intermediul mai multor tranzactii, fiecare operatiune se considera o livrarare separata, fiind impozitata distinct, chiar daca bunul respectiv este transferat direct spre beneficiarul final.

Nu se aplica taxa pe valoarea adaugata asupra operatiunilor privind livrarile de bunuri si prestarile de servicii rezultate din activitatea specifica autorizata efectuata de catre :

asociatiile fara scop lucrativ pentru activitatile cu caracter social

filantropic ;

organizatiile care desfasoara activitati de natura religioasa, politica

sau civila ;

organizatiile sindicale, pentru activitatile legate de apararea colectiva

a intereselor materiale si morale ale membrilor sai ;

institutiille publice pentru activitatile lor sociale, administrative,

educative, de aparare, ordine publica, siguranta statului, culturale si sportive .

Aceste categorii de persoane juridice platesc taxa pe valoarea adaugata pentru operatiunile efectuate in mod sistematic, direct sau prin unitatile subordonate, pentru obtinerea de profit.

Baza de impozitare reprezinta contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, exclusiv taxa pe valoarea adaugata.

Baza de impozitare se calculeaza folosindu-se :

preturile negociate intre vanzator si cumparator, precum si avandu-se in

vedere alte cheltuieli datorate de cumparator pentru livrarile de bunuri si care nu au fost cuprinse in pret. Aceste preturi cuprind si accizele legale ;

tarifele negociate pentru prestari de servicii ;

sumele rezultate din aplicarea cotei de comision sau suma convenita intre

parteneri pentru operatiunile de intermediere ;

preturile de piata sau, in lipsa acestora, costurile bunurilor produse de

agentii economici pentru folosinta proprie ori predate sub diferite forme angajatilor sau altor persoane ;

valoarea in vama, determinata potrivit legii, la care se adauga taxa vamala,

alte taxe si accizele datorate pentru bunurile si serviciile din import ;

preturile de piata sau, in lipsa acestora, costurile aferente serviciilor prestate

pentru folosinta proprie de un agent economic sau cu titlu gratuit pentru alte persoane juridice sau fizice ;

preturile vanzarilor efectuate din depozitele vamii sau stabilite prin licitatie;

pretul biletelor de participare la formele de loterie, pronosticuri, pariuri, jocuri de noroc, etc.

Nu se cuprind in baza de impozitare :

remizele si alte reduceri de pret acordate de catre furnizor direct

cumparatorului ;

sumele primite cu titlu de penalitate pentru neandeplinirea totala sau

partiala a obligatiilor contractuale ;

dobanzile percepute pentru platile cu intarziere .

In aplicarea taxei pe valoarea adaugata se folosesc cateva reguli de impozitare. si anume :

unele operatiuni sunt impozabile obligatoriu; la acestea se aplica cota

legal stabilita. Pentru aceste operatiuni, taxa se calculeaza asupra sumelor obtinute din vanzari de bunuri sau prestari de servicii, la fiecare stadiu al circuitului economic, pana la consumatorul final inclusiv. Din taxa facturata corespunzator sumelor reprezentand contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate se scade taxa aferenta bunurilor si serviciilor achizitionate sau produse in unitatile proprii destinate realizarii operatiunilor impozabile ;

la alte operatiuni se aplica asa-numita cota zero .

Cota zero se aplica pentru :

operatiunile de export de bunuri si servicii efectuate de agentii

economici cu sediul in Romania ;

serviciile prestate de comisionari sau alti intermediari, care intervin

in operatiile de export ;

vanzarile de bunuri si prestarile de servicii catre populatie persoane

fizice sau juridice nerezidente in Romania, cum sunt: bunuri sau servicii in favoarea directa a ambasadelor, consultantelor si reprezentantelor straine, precum si a personalului acestora, pe baza de reciprocitate; bunurile cumparate de comerciantii straini din expozitiile organizate in Romania, precum si bunurile cumparate din reteaua comerciala, expediate sau transportate in strainatate de catre cumparatorul care nu are domiciliul sau sediul in Romania .

Cota zero se aplica si pentru bunurile pe care agentul economic le foloseste pentru fabricarea produselor care se impoziteaza cu taxa pe valoarea adaugata.

La aceste operatiuni furnizorii sau prestatorii de servicii au dreptul de deducere a TVA aferenta bunurilor si serviciilor achizitionate sau realizate in unitatile proprii, destinate realizarii operatiunilor impozabile .

La calcularea TVA exista si operatiuni impozabile prin optiune. Astfel, agentii economici, precum si unitatile economice din cadrul altor persoane juridice care efectueaza operatiuni scutite de taxa pot opta pentru plata acestei taxe, pentru intreaga activitate sau numai pentru o parte a acesteia. Aprobarea se da de catre Ministerul Finantelor si se aplica incepand cu luna urmatoare fata de data aprobarii.

Agentii economici si persoanele fizice au obligatia sa calculeze si sa plateasca TVA de la data efecuarii livrarilor de bunuri mobile, transferarii proprietatii bunurilor imobiliare si prestarilor de servicii.

Pentru livrarile sau executarile de servicii partiale, obligatia de plata se determina corespunzator valorii bunurilor livrate si serviciilor prestate. Daca livrarile de marfuri si prestarile de servicii se platesc in rate, ori se deconteaza si se incaseaza succesiv, obligatia de plata ia nastere de la data cand se face decontarea sau plata ratelor.

Exigibilitatea este data de cand se datoreaza TVA, data de la care organul fiscal are dreptul sa pretinda platitorului plata taxei pe valoarea adaugata la bugetul de stat.

Exigibilitatea platii TVA in functie de felul operatiunilor ia nastere la urmatoarele date :

data inregistrarii declaratiei vamale, in cazul importurilor de bunuri,

sau data receptiei de catre beneficiari pentru serviciile din import ;

data vanzarii bunurilor catre beneficiari in cazul operatiunilor

efectuate prin intermediari sau consignatie ;

data emiterii documentelor in care se consemneaza preluarea unor

bunuri achizitionate sau fabricate de agentul economic in vederea folosirii sub orice forma sau pentru a fi puse la dispozitia altor persoane fizice sau juridice ;

data colectarii monedelor din masina pentru marfurile vandute prin

masini automate .

Valoarea adaugata se calculeaza ca diferenta intre vanzarile si cumpararile aceluiasi stadiu al circuitului economic.

Sunt scutite, de asemenea, de plata TVA livrarile de bunuri si prestarile de servicii rezultate din activitatea specifica autorizata, efectuate in tara de catre :

unitatile sanitare si de asistenta sociala: spitale, sanatorii, policlinici,

dispensare, aziluri, case de copii si altele autorizate sa desfasoare activitati medico-sanitare si de asistenta sociala ;

unitatile de stiinta si invatamant, de cultura si sport, in cadrul

invatamantului general, liceal, superior, scolilor profesionale, de meserii sau postliceale, scolilor de maistri, centrelor de perfectionare a pregatirii profesionale, invatamantului postuniversitar, precum si unitatile de invatamant cu scop social ;

persoanele fizice care presteaza munca la domiciliu, ale caror venituri sunt

asimilate salariatilor ;

liber-profesionistii autorizati care isi desfasoara activitatea individual ;

gospodariile agricole individuale si asociatiile de tip privat ale acestora ;

organizatiile de nevazatori, asociatiile persoanelor handicapate si unitatile

economice in care isi desfasoara activitatea membrii acestora ;

cantinele organizate pe langa unitatile de invatamant, agentii economici si

sociali, institutiile publice pentru vanzarile de preparate culinare proprii catre personalul care isi desfasoara activitatea in unitatile respective, cu exceptia celor care functioneaza cu regim de alimentatie publica ;

institutiile bancare, financiare, de asigurari si reasigurari, Loteria Nationala,

Monetaria Statului pentru producerea de medalii, insigne si monede ;

lucrarile de constructii, amenajari, reparatii si intretinere executate pentru

cimitire, monumente comemorative ale combatantilor, eroilor, victimilor de razboi si ale Revolutiei din decembrie 1989, inclusiv livrarea unor obiecte de uz funerar ;

incasarile din taxele de intrare la castele, muzee, targuri si expozitii, gradini

zoologice si botanice, biblioteci ;

activitatile de tiparire si vanzare a timbrelor, la valoarea declarata ;

vanzarile de opere de arta originale, efectuate de autori ;

operatiunile care intra in sfera de aplicare a impozitului pe spectacole ;

editari, tipariri si vanzari de carti, ziare, reviste, prestarile efectuate de radio

si televiziune, exclusiv activitatile cu caracter de publicitate si reclama, precum si publicatiile pornografice sau care incita la violenta ;

arendarile de pamant si inchirierile de cladiri si utilaje agricole ;

operatiunile de vanzare a deseurilor din industrie si a materialelor

recuperate, precum si cele de intermediere, de comision sau de alta natura legate de acestea ;

vanzarile de terenuri, cu exceptia celor destinate constructiilor, a terenurilor

din intravilan, inclusiv celor aferente localitatilor urbane si rurale pe care sunt amplasate constructiile sau alte amenajari ale localitatilor ;

aportul de bunuri si servicii la capitalul social al societatilor comerciale ;

produsele si serviciile importate pentru consumul populatiei ;

activitatile agentilor economici, precum si ale unitatilor economice din

cadrul altor persoane juridice care realizeaza un venit total din activitatea de baza si alte activitati, de pana la 10 milioane lei anual ;

bunurile din import care, in conformitate cu legea, sunt scutite de taxa

vamala ;

reparatiile si transformarile de nave si aeronave romanesti in strainatate ;

cumpararile de aur ale Bancii Nationale a Romaniei .

Scutirile de TVA la unele bunuri si servicii realizate in tara se aplica si la bunurile si serviciile similare din import .

Taxa pe valoarea adaugata se plateste, pe baza decontului intocmit lunar, pana la 25 ale lunii urmatoare, prin virament, cec sau numerar, la organul fiscal competent sau la bancile comerciale.

Pentru produsele din import, taxa pe valoarea adaugata se plateste la organul vamal, concomitent cu plata taxelor vamale .

In caz de incetare a activitatii, TVA se achita concomitent cu cererea inaintata organului fiscal pentru scoaterea din evidenta ca platitor al acestei taxe .

Platitorii taxei pe valoarea adaugata sunt obligati sa prezinte, sub semnatura persoanelor autorizate, la organul fiscal competent, o declaratie de inregistrare, in termen de 15 zile de la data inceperii activitatii sau modificarii conditiilor de exercitare a acesteia. De asemenea, platitorii sunt obligati sa solicite organului fiscal scoaterea din evidenta ca platitor de taxa, in caz de incetare a activitatii, in termen de 15 zile de la data actului legal in care se consemneaza situatia respectiva.

Persoanele juridice si fizice care realizeaza operatiuni impozabile sunt obligate sa consemneze livrarile de bunuri sau prestarile de servicii in facturi fiscale sau documente inlocuitoare.

Cumparatorii au obligatia sa solicite de la furnizori sau prestatori facturi sau documente inlocuitoare pentru toate bunurile sau serviciile achizitionate si sa verifice inscrierea in documentele respective a datelor necesare .

In situatia in care pentru o operatiune impozabila nu s-a inscris taxa pe valoarea adaugata in factura sau in document inlocuitor ori taxa inscrisa este mai mica decat cea legala, cumparatorul pierde dreptul de deducere, integral, daca taxa nu este inscrisa sau partial daca este subevaluata.

Nu au obligatia sa emita facturi agentii economici care realizeaza operatiuni impozabile privind: transporturile cu taximetre; bunurile si serviciile executate si folosite in unitatile proprii; vanzarile de bunuri si prestarile de servicii catre populatie pe baza de bonuri fara nominalizari privind cumparatorul .

Aceste operatiuni trebuie insa evidentiate in documente tehnico-operative .

Importatorii au obligatia sa intocmeasca declaratia vamala de import si sa determine valoarea in vama, taxele vamale, alte taxe si accizele datorate de acestia si sa calculeze taxa pe valoarea adaugata .

Platitorii TVA sunt obligati sa tina in mod corect evidenta operatiunilor, sa intocmeasca si sa depuna lunar, la organul fiscal la care s-a inregistrat ca platitor, pana la 25 ale lunii urmatoare, deconturi privind suma impozabila si taxa exigibila realizata. De asemenea, au obligatia sa furnizeze organelor fiscale care efectueaza verificari sau investigatii privind respectarea normelor legale cu privire la taxa, precum si sa furnizeze pana la data de 15 august a fiecarui an informatiile scrise referitoare prevazute a fi realizate in anul urmator.

Organele fiscale au obligatia sa controleze calcularea corecta si plata la timp a taxei pe valoarea adaugata.

Neplata la timp a TVA se sanctioneaza cu majorarea sumei de plata cu 0,3% pentru fiecare zi de intarziere.

Daca se constata intarzieri repetate in plata taxei, Ministerul Finantelor poate dispune suspendarea activitatii agentului economic pana la efectuarea platii .

Toate actele emise de organele de specialitate ale Ministerului Finantelor pentru constatarea obligatiilor de plata privind TVA constituie titluri executorii .

Bancile au obligatia sa puna in aplicare aceste titluri fara acceptul platitorilor .

Sunt contraventii urmatoarele fapte, daca legea penala nu le considera infractiuni :

nedepunerea in termen la organele fiscale a declaratiei de inregistrare

sau scoatere din evidenta ca platitor de TVA si a decontului privind suma impozabila si taxa exigibila ;

refuzul de a furniza organelor fiscale toate informatiile necesare

stabilirii operatiunilor impozabile ;

tinerea eronata sau necorespunzatoare a evidentei tehnico-operative

sau contabile privind operatiunile impozabile si calculul TVA datorata bugetului de stat, neaplicarea de catre organele bancare a titlurilor executorii privind plata taxei pe valoarea adaugata.

Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor se fac de catre organele Ministerului Finantelor .

Daca se constata tinerea eronata a evidentei cu scopul vadit de a reduce taxa datorata bugetului de stat sau de a obtine o rambursare necuvenita, unitatile platitoare varsa la bugetul de stat taxa sustrasa, o amenda egala cu valoarea acesteia, precum si majorarile de intarziere.

Agentii economici au dreptul sa depuna contestatii la Directia generala a finantelor publice si a controlului financiar de stat judeteana sau din Municipiul Bucuresti privind stabilirea si incasarea TVA, a majorarilor de intarziere si a amenzilor.

Contestatia se timbreaza cu 2% din suma contestata si se depune in termen de 30 de zile de la primirea instiintarii de plata. Organul financiar judetean (al capitalei) rezolva contestatia in termen de 30 de zile de la inregistrare. Impotriva deciziei date se poate face face contestatie la Ministerul Finantelor care, in cel mult 60 de zile de la inregistrare, este obligat sa o solutioneze, iar solutia data este definitiva.

Inaintarea contestatiei nu suspenda obligatia platitorilor cu privire la plata impozitului. Daca intre timp contestatia se rezolva in favoarea platitorului, suma platita in plus se restituie sau se compenseaza la un termen urmator de plata. Platitorii de impozit au, de asemenea, dreptul sa ceara amanarea platii impozitului sau esalonarea acestuia.

Taxa pe valoarea adaugata este un instrument fiscal care prezinta unele dezavantaje legate de numarul mare de operatiuni financiar-contabile privind administrarea sa (calcularea, evidenta, controlul corectitudinii modului de determinare si de plata, etc.), necesita un volum mare de munca, un personal mai numeros etc. si are un caracter regresiv, ca si impozitul pe circulatia marfurilor, fata de veniturile populatiei.

Taxele vamale sunt sumele ce se incaseaza de organele vamale pentru

importul, exportul si tranzitul de marfuri. Prin taxele vamale statul poate proteja economia nationala.

Taxele vamale pot fi percepute de catre stat asupra importului, exportului si tranzitului de marfuri. In practica fiscala internationala, taxele vamale care se utilizeaza cel mai frecvent sunt cele asupra importului de marfuri.

Taxele vamale de export se intalnesc sporadic, deoarece statele sunt interesate in incurajarea exportului de marfuri, deoarece acesta constituie, in majoritatea cazurilor, mijlocul cel mai important de realizare a resurselor valutare.

Atunci cand, totusi, se percep astfel de taxe, ele au fie un scop pur fiscal, fie unul economic. In unele tari se intalnesc situatii cand statul instituie taxe vamale de export asupra unor materii prime pentru a determina prelucrarea lor in tara, iar in altele cand acestea se instituie asupra unor semifabricate sau produse finite care detin o pondere importanta in exportul lor. Printre tarile in care se poate vorbi de practica unor taxe vamale de export, intalnim: Indonezia (asupra produselor nepetroliere), Thailanda (la exportul de zahar si orez), Malayesia (la exportul de cauciuc, cositor, bauxita si alte minereuri, cherestea, uleiuri de palmier si piper ).

Taxele vamale de tranzit se instituie asupra marfurilor care fac obiectul comertului exterior, cu ocazia trecerii acestora pe teritoriul unei terte tari. In conditiile actuale, taxe vamale de tranzit nu se practica decat cu titlu de exceptie, deoarece statele sunt interesate in incurajarea tranzitului de marfuri, fiindca de pe urma acestuia realizeaza incasari in valuta, cum sunt: tarife pentru folosirea cailor ferate, taxe pentru utilizarea drumurilor publice etc.

Taxele vamale de import se instituie asupra importului de marfuri si se calculeaza asupra valorii acestora, in momentul in care ele trec frontiera tarii importatoare. Importatorul, o data cu depunerea documentelor prin care intra in posesia marfii importate, achita si taxa vamala de import. Aceasta taxa are rolul unui impozit de egalizare, deoarece conduce la apropierea nivelului pretului marfii (similare) indigene. In unele cazuri, taxa vamala de import poate conduce la scumpirea marfii importate in raport cu marfa indigena, ceea ce inseamna ca ea actioneaza restrictiv pentru importator. In astfel de situatii, pentru ca importul sa se poata realiza este necesar ca exportatorul sa reduca nivelul pretului de export, asigurand marfii sale o competitivitate egala cu cea a marfii indigene.

Aceasta reducere poate duce la scaderea rentabilitatii exportului ori de cate ori in tara exportatoare nivelul productivitatii muncii este mai scazut sau costurile de productie sunt mai ridicate decat in tara importatoare. Ca tendinta, se observa preocuparea tarilor importatoare de a recupera valoarea taxei vamale de import de la exportator, prin reducerea pretului de export cu taxa vamala. Acest lucru este posibil in conditiile in care este vorba de o crestere a ofertei mondiale de export si, deci, a concurentei, imprejurare in care importatorul nu accepta sa-si diminueze beneficiul comercial cu valoarea taxei vamale.

Dupa forma lor de exprimare, taxele vamale pot fi de trei feluri, si anume: ad-valorem, specifice si compuse.

Taxele vamale ad-valorem se exprima ca procent din valoarea marfurilor importate.

Taxele vamale specifice sunt stabilite ca suma fixa pe unitatea fizica de marfa importata (de exemplu pe tona, pe bucata, etc.).

Taxele vamale compuse apar ca o combinatie a primelor doua.

Taxele vamale practicate de o anumita tara, indiferent de felul lor, sunt trecute intr-un tabel care poarta denumirea de tarif vamal. In tariful vamal sunt specificate, pentru fiecare categorie de produse sau produse individualizate, taxele vamale exprimate in procente, precum si cele rezultate din aplicarea masurilor tarifare preferentiale prevazute in reglementarile legale.

In functie de nivelul lor, taxele vamale de import, mentionate in tariful vamal national sau de grup, pot fi: taxe vamale in conditia clauzei natiunii celei mai favorizate, taxe vamale autonome si taxe vamale preferentiale.

Taxele vamale in conditia clauzei natiunii celei mai favorizate se aplica la importul de marfuri pe care o tara membra a Organizatiei Mondiale a Comertului il efectueaza din tarile membre ale aceluiasi organism sau din alte tari cu care aceasta are acorduri bilaterale, pe baza carora isi acorda reciproc clauza natiunii celei mai favorizate.

Taxele vamale aplicate la import, in conditiile clauzei natiunii celei mai favorizate, pot avea un nivel consolidat sau un nivel neconsolidat, dupa caz.

Nivelul consolidat al acestor taxe este stabilit in cadrul unor negocieri comerciale multilaterale si el nu poate fi schimbat fara acordul celorlalte state participante la negocieri (in cadrul OMC).

Nivelul neconsolidat se practica pentru taxele care nu au facut obiectul unor negocieri comerciale multilaterale. El poate fi schimbat de catre autoritatile cu drept de decizie din tarile respective, daca reducerea (majorarea) se extinde asupra tuturor tarilor care beneficiaza de clauza natiunii celei mai favorizate.

Taxele vamale autonome se aplica la importul pe care o tara il efectueaza din tari cu care nu intretine relatii bazate pe conditia clauzei natiunii celei mai favorizate. Aceste taxe au, in general, un nivel mai ridicat decat taxele vamale aplicate in conditia natiunii celei mai favorizate.

Taxele vamale preferentiale se practica in relatiile comerciale dintre tarile care fac parte din diferite uniuni vamale cu caracter inchis.

Aceste taxe mai sunt utilizate in relatiile dintre tari cu niveluri diferite de dezvoltare si, in primul rand, intre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare.

Taxele vamale preferentiale au un nivel mai redus decat cele aplicate in regimul clauzei natiunii celei mai favorizate.

Practicarea de catre un stat a unei politici vamale preferentiale inseamna, de fapt, reducerea sau chiar eliminarea taxelor vamale la importul de marfuri din alt stat sau grup de state, care beneficiaza de asemenea preferinte.

In Romania, persoanele juridice platesc taxe vamale numai pentru marfurile importate, care se calculeaza prin aplicarea cotei procentuale asupra valorii marfurilor in vama. In cazul tarilor cu care Romania intretine relatii comerciale pe baza unor conventii sau intelegeri internationale, aplicarea taxelor vamale se face in conformitate cu prevederile acestora.

Pentru evitarea unor discriminari, taxele vamale inscrise in tariful vamal se aplica tuturor agentilor economici, indiferent de forma de proprietate si, de regula, la toate produsele care fac obiectul importurilor.

Taxele vamale de import se determina pe baza tarifului vamal de import al Romaniei, care se aproba prin lege. In tariful vamal este mentionata taxa vamala in procente, care se aplica la valoarea in vama a marfurilor, exprimate in lei.

Transformarea in lei se face la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei.

Valoarea in vama se determina pe baza procedurii prevazute in Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife si comert (G.A.T.T.), incheiat la Geneva la 1 noiembrie 1979, la care Romania este parte. Conform acestei proceduri, valoarea in vama se stabileste (ori de cate ori este posibil) pe baza valorii de tranzactie la care se adauga, in masura in care au fost efectuate, dar nu au fost incluse in pret, si urmatoarele elemente :

cheltuielile de transport ale marfurilor importate pana la frontiera

romana ;

cheltuielile de incarcare, de descarcare si de manipulare conexe

transportului marfurilor importate, pe parcurs extern ;

costul asigurarii pe parcursul extern .

Pentru a se putea determina valoarea in vama, importatorul este obligat sa depuna la biroul vamal o declaratie pentru valoarea in vama, insotita de facturi sau de alte documente de plata a marfii si a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia .

In cazul unor anumite categorii de marfuri se poate aplica un tratament tarifar favorabil, tinandu-se cont de felul marfii sau de destinatia lor specifica, potrivit reglementarilor vamale sau acordurilor si conventiilor internationale la care Romania este parte. Tratamentul tarifar favorabil inseamna o reducere sau o exceptare de drepturi vamale, care poate fi aplicata si in cadrul unui contingent tarifar.

Pentru a se putea aplica corect tariful vamal, autoritatea vamala trebuie sa constate originea marfurilor importate, avand in vedere urmatoarele criterii :

marfuri produse in intregime intr-o tara ;

marfuri obtinute printr-o prelucrare sau transformare substantiala

intr-o tara.

Aplicarea acestor criterii se face pe baza regulilor de origine prevazute de reglementarilor vamale sau de acordurile si conventiile internationale la care Romania este parte.

Persoanele fizice datoreaza taxe vamale pentru bunurile introduse sau scoase din Romania numai daca acestea nu se incadreaza in limitele cantitative si valorice stabilite prin hotarare a Guvernului, cu luarea in considerare a prevederilor din acordurile si conventiile internationale la care Romania este parte. Pentru bunurile ale caror limite cantitative si valorice nu se incadreaza in plafoanele prevazute de hotararea Guvernului se aplica, la import, tariful vamal de import, iar la export o taxa vamala unica de 20% aplicata la valoarea in vama.

Monopolul de stat este dreptul ce si-l rezerva statul de a produce sau/si de a vinde anumite bunuri de consum.

Monopolul fiscal nu este, deci, un impozit special, ci o modalitate de percepere a impozitului indirect (pe cheltuieli). Impozitul este egal cu diferenta dintre pretul de vanzare stabilit de catre stat si costul de productie, inclusiv profitul intreprinzatorului.

Monopolurile fiscale au fost instituite asupra producerii si/sau vanzarii unor marfuri cum sunt: tutunul, sarea, alcoolul, zaharul, chibriturile, cartile de joc etc. De asemenea, in unele tari exista monopolul de stat al loteriilor.

Avand in vedere sfera de cuprindere, monopolurile fiscale pot fi depline sau partiale.

Monopolurile fiscale depline se stabilesc de catre stat atat asupra productiei, cat si asupra vanzarii cu ridicata si cu amanuntul.

Monopolurile fiscale partiale se instituie fie numai asupra productiei si comertului cu ridicata, fie numai asupra comertului cu amanuntul.

Monopolurile fiscale se pastreaza in unele tari cum sunt: Germania (asupra alcoolului si bauturilor alcoolizate); Italia (asupra tutunului, chibriturilor si pietrelor de bricheta); Spania (asupra tutunului si petrolului); Elvetia (asupra alcoolului, sarii, apelor si minelor); Romania (asupra chibriturilor, alcoolului si diferitelor produse alcoolice, tutunului, hartiei de tigarete, timbrelor fiscale si postale, loteriei, subsolului, etc.).

Monopolurile fiscale afecteaza veniturile reale ale consumatorilor.

Veniturile realizate de catre stat de pe urma monopolurilor fiscale sunt formate, pe de o parte, din profitul creat in procesul de producere a acestor marfuri – pe care statul il realizeaza ca orice intreprinzator -, iar pe de alta, din impozitul indirect cuprins in pret, care se incaseaza de la consumatorii marfurilor respective.

Deoarece numai statul produce sau numai statul vinde astfel de marfuri, el poate stabili un pret in care sa fie inclus si un asemenea impozit indirect.

Ca forma a impozitelor indirecte, taxele reprezinta platile pe care le fac diferite persoane fizice si/sau juridice pentru serviciile efectuate in favoarea lor de anumite institutii publice. Taxele intrunesc majoritatea trasaturilor specifice impozitelor, si anume: caracter obligatoriu, titlu nerambursabil, urmarirea in caz de neplata. Daca impozitele nu presupun o contraprestatie din partea statului, in schimb taxele dau dreptul platitorului sa beneficieze de un anumit serviciu. Este de precizat insa ca taxele contin deseori si veritabile elemente de impozit, deoarece nivelul acestora este superior costului serviciilor prestate de institutiile respective.

Dupa natura lor, taxele pot fi clasificate astfel: taxe judecatoresti, taxe de notariat, taxe consulare si taxe de administratie.

Taxele judecatoresti se incaseaza de catre instantele jurisdictionale in legatura cu actiunile introduse spre judecare de catre diferite persoane fizice sau juridice.

Taxele de notariat se platesc pentru eliberarea, legalizarea sau autentificarea de diferite acte, copii, etc., fiind incasate de catre notariate.

Taxele consulare se incaseaza de catre consulate pentru eliberarea de certificate de origine, acordarea de vize, etc.

Taxele de administratie se incaseaza de catre diferite organe ale administratiei de stat in legatura cu eliberari de autorizatii, permise, legitimatii etc., la cererea anumitor persoane.

Dupa obiectul operatiunii care se efectueaza si urmeaza a fi taxata, taxele pot fi de doua feluri: taxe de timbru si taxe de inregistrare.

Taxele de timbru se percep la efectuarea de catre institutiile publice a unor operatii, cum sunt: autentificarea de acte; eliberarea unor documente (de exemplu, carti de identitate, pasapoarte, permise de conducere auto etc.); legalizari de acte.

Taxele de timbru poarta aceasta denumire pentru ca incasarea lor se face prin aplicarea de timbre fiscale.

Taxele de inregistrare se percep la vanzari de imobile, la constituirea, fuzionarea sau dizolvarea societatilor de capital; de asemenea, ele se percep asupra fiecarei operatii de vanzare si, respectiv, cumparate la bursa etc.

Atat taxele de timbru, cat si cele de inregistrare pot fi stabilite fie ad-valorem (atunci cand actiunile sau faptele supuse taxarii sunt evaluate in bani si cand taxa se calculeaza prin aplicarea unor cote procentuale la valoarea respectiva), fie in sume fixe, in toate celelalte cazuri. Incasarea taxelor se poate face in numerar sau prin aplicarea de timbre fiscale.

In legislatia financiara a unor tari se intalneste, pe langa impozite si taxe, si o categorie intermediara intre acestea, cunoscuta sub denumirea de contributie.

Contributiile reprezinta sumele incasate de anumite institutii de drept public, de la persoane fizice sau juridice, pentru avantaje reale sau presupuse de care acestea beneficiaza. Plata contributiei este obligatorie, iar prin intermediul acesteia se stabileste de la inceput participarea partiala a persoanei fizice sau juridice la acoperirea cheltuielilor efectuate de stat pentru oferirea avantajului respectiv.

CAPITOLUL II

ELEMENTE CONSTITUTIVE ALE IMPOZITELOR INDIRECTE

Pentru ca prin impozite sa se poata realiza obiectivele financiare, economice si sociale urmarite de catre stat la introducerea lor, este necesar ca reglementarile fiscale sa fie cunoscute si respectate atat de organele fiscale, cat si de contribuabili. Drept urmare, in legile prin care se instituie impozite se precizeaza persoanele in sarcina carora cade plata impozitelor, materia supusa impunerii, marimea relativa a impozitului, termenele de plata, sanctiunile ce se aplica persoanelor fizice si/sau juridice care nu-si onoreaza obligatiile fiscale la termenele stabilite, sustrag materia impozabila de la impunere si incalca alte dispozitii ale reglementarilor fiscale.

Fiecare impozit, taxa etc. trebuie sa aiba o reglementare juridica.

Nici un impozit, taxa sau alte obligatii asemanatoare nu pot fi prevazute in buget si incasate daca n-au fost reglementate prin lege. Este strict interzisa perceperea sub orice titlu si sub orice denumire de contributii directe sau indirecte, in afara celor stabilite prin lege.

Incasarea de impozite, taxe etc. fara existenta unui suport juridic constituie infractiune fiscala si se pedepseste pe cale penala.

Instituirea impozitelor si a celorlalte venituri bugetare este un drept al

statului exercitat de organele puterii centrale prin Parlament si in unele cazuri de catre Guvern.

Legea finantelor publice prevede :

“ Parlamentul, ca organ de decizie in domeniul finantelor publice,

stabileste si aproba, prin lege, impozitele, taxele si alte venituri ale statului, precum si normele si normativele de cheltuieli pentru institutii publice ”.

Pe baza legilor adoptate de catre Parlament, Guvernul adopta hotarari prin care se fixeaza anumite cote de impozit, se acorda inlesniri la plata impozitelor, se stabilesc, eventual, unele termene de plata a impozitelor etc.

In baza abilitarii primite din partea Parlamentului Romaniei, Guvernul

poate emite ordonante prin care instituie unele impozite, contributii, taxe etc.

Aceste ordonante se supun insa dezbaterii si adoptarii lor de catre Parlament in prima sa sesiune urmatoare.

In temeiul legilor, hotararilor si ordonantelor mentionate si in sprijinul

acestor acte normative, Ministerul Finantelor emite ordine si norme metodologice in materie de impozite si taxe. Asezarea si perceperea abuziva de venituri bugetare constituie o infractiune grava pedepsita cu asprime de legile penale.

Orice act normativ prin care se instituie un impozit cuprinde urmatoarele

elemente principale: denumirea impozitului, platitorii, suportatorii, obiectul, sursa, modul de impunere si percepere, unitatea de impozitare, cotele de impozitare, termenele de plata, inlesnirile la plata impozitului, responsabilitatea si drepturile platitorilor etc.

DENUMIREA IMPOZITULUI

Reliefeaza natura economica a impozitului respectiv.

PLATITORUL (SUBIECTUL)

Platitorul (subiectul) este persoana juridica sau fizica obligata prin lege sa plateasca impozitul. Calitatea de platitor de impozite presupune intrunirea anumitor conditii, intre care realizarea de venituri sau posedarea de bunuri impozabile este conditia esentiala. Regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat, unitatile cooperatiste, mixte si cele private pot fi platitoare de impozite numai daca au personalitate juridica. Pentru ca o persoana fizica sa fie platitoare de impozite trebuie sa indeplineasca o serie de conditii, si anume: sa fie cetatean liber, sa realizeze un anumit venit sau sa posede anumite bunuri, sa fie in deplinatatea facultatilor mintale, adica sa aiba capacitatea civila de exercitiu; in cazul anumitor impozite si taxe se mai cere ca persoanele fizice sa dispuna de calificarea corespunzatoare, sa aiba o autorizatie si un domiciliu.

SUPORTATORUL IMPOZITULUI

Suportatorul (destinatarul) impozitului este acea persoana care practic suporta impozitul. De regula, platitorul (subiectul) impozitului este si suportatorul. Practic, sunt insa cazuri in care suportatorul impozitului este o alta persoana decat platitorul (subiectul impozabil), deoarece se folosesc diferite metode pentru a transpune impozitele platite (intr-o anumita masura) in sarcina altor persoane.

OBIECTUL IMPOZABIL

Obiectul impozabil il constituie materia care cade sub incidenta impozitului. In cazul impozitelor directe, obiectul impozabil il constituie, spre exemplu: profitul, venitul realizat de o persoana, salariul, bunurile, anumite acte si fapte juridice etc. Referitor la obiectul impozabil trebuie mentionat ca asupra lui se aplica, de regula, principiul unicitatii, potrivit caruia un obiect impozabil se impune o singura data. Actele normative prevad obiectul impozabil in general, impersonal. Aceasta inseamna ca in fiecare caz in parte obiectul impozabil trebuie sa fie concretizat atat cantitativ, cat si calitativ, aratandu-se, asadar, natura si marimea fenomenului generator al impozitului de plata. Caracterizarea cantitativa si calitativa a obiectului impozabil, folosirea anumitor metode in aceasta determinare sunt probleme de fond ale calcularii concrete a obiectului impozabil. Obiectul impozabil determinat in concret, calitativ si cantitativ, formeaza baza impozabila. Determinarea bazei impozabile necesita doua operatiuni si anume: identificarea obiectului impozabil si stabilirea naturii acestuia (determinarea calitativa) si apoi evaluarea sau masurarea, adica determinarea lui cantitativa, pe o anumita perioada de timp (luna, trimestru, an).

Justa determinare a bazei impozabile are o importanta exceptionala sub aspect politic, economic, social, financiar si juridic. Importanta bazei impozabile este lesne de observat daca se are in vedere faptul ca marimea impozitului de plata in sarcina subiectului impozabil depinde in mod direct de determinarea corecta a bazei impozabile si ca volumul impozitului se stabileste in functie de natura si marimea acestei baze. Baza impozabila se exprima in unitati banesti; uneori ea se exprima in unitati de masura naturale, ca de exemplu : hectare, kilograme, bucati etc.

Pentru impozitele indirecte, obiectul (materia impozabila) il constituie incasarile din vanzarea marfurilor produse in tara sau provenite din import, din prestarea anumitor servicii, valoarea adaugata, etc.

2.5 SURSA PLATII IMPOZITULUI

Sursa (izvorul) platii impozitului il constituie mijloacele din care se plateste de fapt impozitul, ca spre exemplu: profitul, salariile, incasarile din vanzarea marfurilor, din prestarea serviciilor, valoarea adaugata etc. In unele cazuri obiectul impozabil si sursa impozitului se confunda, coincid; alteori insa acestea sunt doua fenomene separate.

2.6 ASIETA IMPOZITULUI

Modul de impunere si percepere (asieta) a impozitului cuprinde masurile si metodele succesive folosite de organele financiare pentru stabilirea, constatarea, evaluarea materiei impozabile, determinarea cuantumului impozitului si apoi perceperea, adica incasarea impozitului.

Experienta financiara a mai multor tari confirma ca materia impozabila se poate evalua prin trei metode, si anume: metoda evaluarii indirecte, care se bazeaza pe prezumtie, metoda evaluarii directe, cand se folosesc diferite probe, registre, acte, si metoda normativa, cand materia impozabila este evaluata de insasi legea impozitului respectiv.

In cazul metodei evaluarii indirecte se pot folosi urmatoarele cai de realizare, si anume :

evaluarea pe baza indiciilor exterioare a materiei impozabile, care se

foloseste in cazul impozitelor de tip real si conduce la stabilirea cu aproximatie a valorii materiei impozabile, indiferent de persoana care poseda obiectul impozabil. Acest procedeu de evaluare a materiei impozabile se foloseste la calcularea impozitului funciar, la impozitul pe cladiri etc. Evaluarea pe baza indiciilor este foarte simpla si, deci, putin costisitoare; ea prezinta insa inconvenientul ca nu conduce la determinarea exacta a bazei impozabile, facand ca impunerea sa poata deveni inechitabila ;

evaluarea forfetara, care consta in faptul ca organele financiare, in

acord cu subiectul impozabil, stabilesc o anumita valoare materiei impozabile. Si in acest caz nu se asigura exactitatea evaluarii materiei impozabile ;

evaluarea administrativa, care consta in evaluarea materiei

impozabile de catre organele financiare pe baza datelor de care ele dispun. In situatia in care subiectul impozabil este nemultumit de modul cum s-a determinat baza impozabila, el are dreptul sa o conteste, administrand probele corespunzatoare.

Metoda evaluarii directe poate folosi doua cai de determinare a marimii valorii obiectului impozabil, si anume :

evaluarea pe baza declaratiei platitorului. Platitorii de impozite sunt

obligati sa conduca evidenta activitatii pe care o desfasoara din care sa rezulte cheltuielile efectuate si veniturile realizate, sa incheie bilantul fiscal, precum si sa intocmeasca (de regula anual) o declaratie de impunere din care sa rezulte venitul, averea, valoarea succesiunii, etc., pe baza carora organul financiar determina marimea valorica a obiectului impozabil. Desi aceasta cale de evaluare este mai larg utilizata, ea prezinta inconvenientul ca face posibila sustragerea de la impunere a unei parti din obiectul impozabil, intrucat evidentele si declaratiile nu sunt intotdeauna sincere si secretul operatiunilor comerciale ingreuneaza controlul efectuat de catre organele financiare ;

evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane. O astfel de

declaratie poate fi data de catre persoanele care cunosc marimea materiei impozabile si au obligatia prin lege sa declare organelor financiare datele necesare in vederea calcularii impozitului. Aceasta cale de evaluare se foloseste pentru stabilirea veniturilor proprietarilor de imobile inchiriate, pentru stabilirea impozitului pe salarii, pentru impunerea consiliilor de administratie, a cenzorilor etc.

Metoda normativa de evaluare a materiei impozabile consta in determinarea bazei impozabile de catre insasi legea care reglementeaza materia impozitului respectiv dupa anumite norme, stabilind venituri impozabile normate, nete. Aceasta inseamna ca la stabilirea veniturilor impozabile normate, legiuitorul a avut in vedere cheltuielile efectuate de contribuabil pentru obtinerea venitului net respectiv.

Metoda normativa e folosita la determinarea venitului impozabil pe hectar diferentiat pe zone de fertilitate si culturi, pe animal, la stabilirea veniturilor impozabile pe feluri de meserii etc.

Determinarea veniturilor impozabile dupa anumite norme prezinta avantaje deoarece simplifica munca organelor financiare in calcularea impozitelor, evita aprecierile subiective in materie fiscala, da posibilitatea platitorului sa cunoasca in mod cert obligatiile sale fiscale si il stimuleaza sa lucreze cat mai bine, sa obtina venituri cat mai mari, cunoscut fiind faptul ca veniturile obtinute in plus peste cele normate nu sunt impozabile.

Dupa ce impozitul este calculat, urmeaza perceperea (incasarea) lui. In acest scop, pentru unele impozite organele financiare instiinteaza in scris platitorii asupra impozitului datorat, precizand ratele si termenele de plata.

Incasarea impozitelor s-a efectuat in decursul timpului prin mai multe modalitati, si anume: impozitul s-a platit de catre o anumita persoana din cadrul unei comunitati sau unitati administrativ-teritoriale; impozitul s-a incasat prin concesionari (arendari); incasarea impozitelor de catre organele financiare ale statului, care de mai multe decenii s-a generalizat.

Astazi, perceperea impozitelor se efectueaza prin urmatoarele procedee: plata directa, retinere si virare, impunere si debitare, aplicarea de timbre fiscale si recipisa C.E.C.

Plata directa este procedeul potrivit caruia agentii economici determina singuri, din proprie initiativa, baza impozabila, in concordanta cu prevederile actelor normative, calculeaza impozitul aferent si il vireaza (achita) la termenul legal in contul bugetului statului. Platitorii raman raspunzatori de calcularea corecta si de plata la termen a impozitului. Organele financiare controleaza exactitatea calculelor, plata la termen a impozitului datorat bugetului statului. Plata directa se foloseste pentru incasarea impozitului pe profit, a taxei asupra terenurilor proprietate de stat, a taxei pe valoarea adaugata etc.

Retinerea si virarea (stopajul la sursa) este un procedeu de incasare a unor impozite si taxe datorate bugetului de stat, care consta in aceea ca un agent economic sau o terta persoana fizica atunci cand plateste drepturile banesti pentru munca prestata (salarii, drepturi de autor, onorarii, tantieme etc.) au obligatia sa calculeze impozitele aferente acestor castiguri, sa le retina si sa le vireze la termenele stabilite prin lege la bugetul statului. Folosirea acestui procedeu economiseste timpul platitorilor, simplifica munca si formalitatile de incasare a impozitelor, asigura alimentarea operativa a bugetului de stat cu venituri ce provin din aceste surse.

Periodic, organele financiare verifica daca impozitele respective au fost corect calculate si daca s-au virat la termenele legale la bugetul statului.

Impunerea si debitarea este procedeul potrivit caruia unele impozite si taxe anuale cu caracter de continuitate se calculeaza de catre organele financiare, se inregistreaza in rolurile fiscale, se instiinteaza in scris platitorii si apoi se urmareste incasarea lor. Aceasta metoda se utilizeaza pentru incasarea impozitului agricol, a impozitului pe cladiri, pe veniturile intreprinzatorilor etc.

Perceperea de venituri bugetare prin aplicarea de timbre mobile fiscale se foloseste la incasarea taxelor datorate statului pentru diferite actiuni in justitie,, a taxelor privind diferite acte, certificate etc. eliberate de notariate si de catre alte organe ale administratiei de stat.

Daca taxa de timbru este de valoare mare, suma respectiva se depune la unitatea C.E.C. teritoriala care elibereaza recipisa C.E.C. ce atesta plata taxei respective.

Organele financiare pot incasa impozitele de la subiectele impozabile pe doua cai, si anume :

contribuabilul este obligat sa achite din proprie initiativa suma datorata

bugetului de stat, situatie in care impozitul se numeste portabil ;

organul fiscal este obligat sa se deplaseze la domiciliul (sediul) platitorului

pentru a incasa impozitul. In acest caz impozitul se numeste cherabil.

UNITATEA DE IMPUNERE

Unitatea de impunere este unitatea de masura cu care se evalueaza obiectul impozabil ca, spre exemplu, unitatea monetara pentru impozitul pe profit, pe salarii, mp la impozitul pe cladiri, hectarul la impozitul agricol etc.

COTELE DE IMPUNERE

Cota de impunere este suma sau procentul care se aplica asupra bazei impozabile si cu ajutorul caruia se calculeaza impozitul. Cota de impunere mai poate fi definita ca fiind impozitul aferent unei unitati de impunere.

Cuantumul impozitului depinde de volumul bazei impozabile si de marimea cotelor de impunere. Cotele de impozit sunt diferentiate in functie de natura venitului impozabil si categoriile de platitori.

Cotele de impozit sunt de mai multe feluri, si anume :

cote fixe (in suma fixa, forfetara);

cote procentuale – proportionale

– progresive (orizontale, verticale). Cele verticale pot fi simple si compuse ;

– regresive

Cotele fixe sunt stabilite in suma fixa (egala), neschimbata, independent de marimea venitului impozabil, de averea sau situatia platitorului. Aceste cote se utilizeaza cand bazele impozabile sunt exprimate in unitati naturale ca, de exemplu, la calcularea impozitului agricol in suma fixa pe hectar, la determinarea impozitului pe terenurile cladite si necladite (sub forma de cota fixa pe mp), la calcularea impozitului forfetar datorat de anumiti ambulanti la aplicarea taxelor asupra mijloacelor de transport etc.

Cotele procentuale reprezinta un anumit procent din suta lei de venit impozabil; aceste cote se aplica numai bazelor impozabile exprimate valoric.

Cotele proportionale sunt acelea al caror procent ramane nemodificat (constant), indiferent de marimea obiectului impozabil. Aceste cote se numesc proportionale, deoarece daca se face raportul intre impozitul rezultat prin aplicarea lor si venitul impozabil, se constata ca proportia ramane aceeasi, constanta. Cotele proportionale stimuleaza agentii economici sa-si dezvolte si sa-si perfectioneze activitatea. Ele se aplica si populatiei in cazurile in care impozitul respectiv nu are drept scop redistribuirea veniturilor contribuabililor.

Cotele progresive cresc pe masura cresterii venitului impozabil, fie intr-un ritm constant, fie intr-un ritm variabil. In functie de natura venitului impozabil si de categoriile de platitori, cotele progresive pot sa opereze atat orizontal cat si vertical. Pentru progresivitatea orizontala este caracteristic faptul ca, la venituri impozabile egale ca marime, cota de impozit este diferita in functie de natura venitului impozabil si categoriile de platitori. Spre exemplu, prima cota (cota de pornire) este de 17% in cazul impozitului pe veniturile oamenilor de litere, arta si stiinta, de 5% in cazul impozitului asupra venitului mediu anual ce revine pe un asociat agricol, de 5% la impozitul pe salarii, 17% in cazul impozitului pe veniturile meseriasilor particulari etc.

In schimb, la progresivitatea verticala cota de impozit creste pe masura cresterii veniturilor, precum si in functie de natura venitului impozabil si de categoriile de platitori, ajungand, spre exemplu, pana la 43% pentru veniturile oamenilor de stiinta, litere si arta, 40% pentru veniturile medii anuale ale asociatilor agricoli, de 40% sau 60% la salarii, pana la 43% in cazul impozitului pe veniturile meseriasilor particulari etc.

La un moment dat cotele progresive nu mai cresc, ele devin degresive, adica de la un anumit nivel al veniturilor progresivitatea se opreste, transformandu-se in cote proportionale. Degresivitatea este necesara, deoarece altfel s-ar ajunge nu numai la o egalitate intre venitul impozabil si impozit, ci chiar la depasirea de catre impozit a bazei impozabile.

Cotele progresive verticale sunt, la randul lor, de doua feluri: simple (globale) si compuse (pe transe). In cazul cotelor progresive simple se aplica procentul de impunere aferent transei superioare a venitului impozabil la intregul impozabil realizat de catre platitor. Cotele progresive compuse (pe transe) se calculeaza separat, aplicandu-se fiecarei transe procentul aferent; dupa efectuarea acestei operatiuni se insumeaza impozitul corespunzator fiecarei transe de venit impozabil si se obtine impozitul total de plata.

Cotele regresive nu sunt specifice economiei noastre si ele se micsoreaza pe masura cresterii venitului impozabil, in scopul avantajarii platitorului.

TERMENELE DE PLATA

Termenele de plata arata cand si cum (integral sau in rate) trebuie sa se plateasca impozitul. Termenele de plata ale impozitelor sunt prevazute de fiecare act normativ instituitor de venituri bugetare. La fixarea acestor termene se au in vedere atat perioadele de realizare a veniturilor din care se platesc impozitele, cat si necesitatea de a se asigura alimentarea continua a bugetului statului cu resursele banesti; de asemenea, se are in vedere dimensionarea cat mai judicioasa a sumelor datorate statului pentru a nu se lasa mijloacele banesti cuvenite bugetului statului prea mult timp la dispozitia agentilor economici, nedandu-le acestora posibilitatea sa-si constituie pasive stabile prea mari. In plus, stabilirea precisa a termenelor de plata constituie una dintre conditiile esentiale care face ca platitorul sa stie precis cat datoreaza statului si cand trebuie sa plateasca impozitul.

INLESNIRILE LA PLATA IMPOZITULUI

Inlesnirile acordate la plata impozitelor si taxelor fac parte din masurile de politica economica, financiara si sociala adoptate de statul roman. Astfel, se acorda diferite inlesniri regiilor autonome, societatilor comerciale si intreprinderilor private, cooperativelor si se exonereaza de la platile fiscale anumite categorii de cetateni a caror stare materiala, civila si sociala justifica acordarea unor astfel de inlesniri. Inlesnirile cuprind: scutiri, reduceri, compensari sau restituiri de sume platite in plus, amanari, esalonari etc. de la plata impozitelor si a altor venituri bugetare. De inlesnirile la plata impozitelor beneficiaza si persoanele care au adus servicii deosebite patriei. De asemenea, pot beneficia de inlesniri (reduceri sau scutiri) de la plata impozitelor si taxelor regiile autonome, societatile comerciale, unitatile cooperatiste, mixte, private, persoanele juridice si fizice straine aflate in tara noastra, in conditii de reciprocitate.

=== Cap. III+IV+V ===

CAPITOLUL III

REFORMA IMPOZITELOR INDIRECTE IN

PERIOADA 1990-2000 .

ARMONIZAREA FISCALA IN VEDEREA ADERARII LA U.E.

REFORMA FISCALA. CONCEPT SI PREMISE

Privita ca o schimbare a unei stari de lucruri existente intr-un anumit domeniu al vietii economice, sociale, culturale, etc., reforma urmareste obtinerea unei ameliorari, a unui anumit progres, a unei stari calitative superioare.

Reforma financiara, ca parte integranta a reformelor de natura economica, este chemata sa contribuie la edificarea economiei de piata in tara noastra. Dupa cum se refera la problemele finanicare de nivel macro sau microeconomic, de interes public sau privat, reforma finanicara dobandeste caracteristicile unei reforme a finantelor publice sau pe cele ale reformei finantelor private.

Prin reforma infaptuita in domeniul finantelor publice se urmareste o mai judicioasa redistribuire a veniturilor apartinand persoanelor fizice si juridice si o mai eficienta utilizare a resurselor prelevate la dispozitia autoritatilor publice.

Caile si metodele de prelevare si redistribuire a resurselor financiare publice nu pot fi disociate, nu pot fi abordate in mod izolat, deoarece si unele si celelalte trebuie sa fie calauzite de acelasi imperativ: prevalarea interesului national atat la stabilirea contributiei, la fondurile publice, a fiecarui grup social, a fiecarui membru al colectivitatii, a fiecarei intreprinderi, banci sau alte organizatii avand scop lucrativ, cat si la repartizarea resurselor astfel colectate pe destinatii si beneficiari, cu respectarea prioritatilor judicios stabilite de organele abilitate.

Reforma din domeniul finantelor private vizeaza adaptarea gestiunii economico-financiare a unitatilor cu scop lucrativ la conditiile economiei de piata: sa-si procure capitalul de care au nevoie prin efort propriu si, in caz de necesitate, in completare, prin atragerea de resurse financiare din afara, contra cost; sa dispuna de autonomie functionala in luarea deciziilor; sa faca fata mediului concurential in care functioneaza etc.

Prin reforma fiscala se urmareste o mai echitabila participare a persoanelor fizice si juridice la constituirea fondurilor publice, o mai buna colectare a impozitelor, a taxelor si a contributiilor stabilite de organele abilitate, realizarea unei structuri a veniturilor bugetare capabile sa asigure sporirea prelevarilor la fondurile publice pe masura cresterii produsului intern brut. Reforma fiscala tinteste, de asemenea, sa transforme impozitele intr-o veritabila parghie economico-financiara, intr-un instrument activ la dispozitia statului cu care sa influenteze evolutia economiei sau intr-unul cu rol neutru, dupa caz.

In conditiile tarii noastre, reforma fiscala ar trebui sa tina seama de cateva repere :

1- fondul total de resurse financiare publice ar trebui directionat luand in

considerare, pe de o parte, potentialul financiar al economiei nationale in perioada de tranzitie, iar pe de alta, nevoile sociale a caror satisfacere prin grija comunitatii nu poate fi amanata.

2- fondul total de resurse financiare publice – in principal impozite, taxe si

contributii – ar trebui alimentat cu venituri ordinare sigure, fara caracter inflationist, dimensionate in baza unor criterii judicios stabilite, cu exigibilitati precise si care sa nu fie supuse modificarii la intervale scurte de timp.

3- apelul la resurse extraordinare sa aiba loc numai in imprejurari

exceptionale, sa nu antreneze fenomene inflationiste si nici sa nu impovareze statul, prin contractarea de imprumuturi interne sau externe, cu sarcini greu de suportat ori in conditii care contravin interesului national.

4- veniturile publice ar trebui sa aiba o evolutie concordanta cu aceea a

produsului intern brut, care sa faca posibila sporirea incasarilor in fazele favorabile ale ciclului economic si mentinerea acestora in limite rezonabile in perioadele de stagnare sau declin.

5- intre impozitele directe si cele indirecte ar trebui sa existe un anumit echilibru, intrucat primele presupun diferentierea sarcinii fiscale in functie de puterea economica a platitorului (venituri/profit sau avere/activ net ) si sunt transparente, in timp ce in cazul secundelor, luandu-se in considerare cheltuielile contribuabilului, acestea pot deveni insuportabile pentru cei cu venituri mici.

Impozitele indirecte sunt mai usor de gestionat din punct de vedere tehnic (reclama un volum mai mic de munca la asezare si percepere) decat cele directe, dar sunt voalate si provoaca majorari de preturi si tarife, care diminueaza cererea solvabila a populatiei.

6- rolul rezervat impozitelor – proactiv sau neutral – ar trebui reexaminat periodic si adaptat conditiilor concrete din fiecare etapa de dezvoltare, deoarece acesta nu este imuabil. In plus, politica fiscala nu trebuie orientata spre un obiectiv sau altul in functie de practica altor tari ori la recomandarea unor organisme internationale, deoarece aceasta nu constituie un fenomen supus modei, iar tara noastra nu trebuie sa serveasca drept cobai nici unei organizatii straine, oricat de prestigioasa ar fi aceasta.

3.2 ETAPE PARCURSE DE REFORMA FISCALA

Trecerea de la economia de comanda la cea de piata a facut necesara infaptuirea unei ample reforme in domeniul finantelor, in cadrul careia un loc deosebit l-a ocupat asezarea pe baze noi a sistemului veniturilor publice. In cele ce urmeaza, vom prezenta principalele masuri luate de autoritatile competente in cadrul reformei fiscale.

Impozitele asupra consumului

Impozitul pe circulatia marfurilor ( ICM )

In conditiile in care principalele mijloace de productie se aflau in proprietatea statului, iar economia era condusa de la centru pe baza de plan, o parte din valoarea adaugata bruta era preluata la bugetul de stat pe calea impozitului pe circulatia marfurilor.

Impozitul pe circulatia marfurilor aparea ca o marime fixa, dinainte stabilita, cuprinsa in pretul marfurilor, iar nu ca un adaos la pret. Evident, existau nu putine produse de consum restrans, de moda, de calitate deosebita sau nocive sanatatii, oferite in cantitati mici, din productie autohtona sau din import, care se vindeau la preturi peste valoare.

La astfel de produse, desi impozitul pe circulatia marfurilor era cuprins in pret, acesta reprezenta un adaos la pretul la care s-ar fi valorificat in conditiile formarii libere a preturilor la piata, adica un veritabil impozit pe consum. Alaturi de acestea existau, fireste, si produse de larg consum, de prima necesitate, articole pentru copii si altele asemanatoare, care se vindeau sub valoare, uneori chiar sub costuri.

Sarcina varsarii la buget a impozitului pe circulatia marfurilor revenea unitatii de stat sau organizatiei cooperatiste ( cu exceptia cooperativelor agricole de productie) ori de cate ori aceasta realiza un asemenea venit prin preturi sau tarife. De regula, varsarea impozitului la buget se efectua de catre intreprinderile producatoare (industriale), intreprinderile care executau lucrari sau prestau servicii, efectuau transporturi, confectionau produse cu materialul clientului, executau reparatii, etc., intreprinderile de achizitii si contractari de produse agricole, ca si de unitatile de alimentatie publica.

Liberalizarea preturilor – una dintre primele masuri luate in 1990 in vederea edificarii economiei de piata – a facut necesara reconsiderarea modului de asezare si percepere a impozitului pe circulatia marfurilor. Atata vreme cat statul stabilea preturile si tarifele in economie, acestea erau unice pentru unul si acelasi produs (serviciu), indiferent de nivelul costurilor individuale de productie. Unica era si marimea impozitului pe circulatia marfurilor cuprins in pret (tarif), indiferent daca acesta se stabilea sub forma de diferenta intre pretul cu amanuntul, minus adaosul (rabatul) comercial si pretul de livrare sau de productie stabilit ca atare, sub forma unei cote procentuale sau in suma fixa pe unitatea de produs.

In conditiile formarii libere la piata, in functie de cerere si oferta, preturile inceteaza de a mai fi unice pe economie si variaza de la un agent economic la altul. Ca urmare, impozitul pe circulatia marfurilor nu mai poate constitui un element al pretului si devine un adaos la pret. In faza de inceput a tranzitiei, preturile materiilor prime de baza, ale combustibililor si energiei se stabileau de catre Guvern. De catre aceeasi autoritate publica erau stabilite preturile (tarifele) si la produsele pentru care nu existau conditii pentru o concurenta reala, asigurata de cel putin trei agenti economici, precum si la produsele subventionate temporar de la bugetul de stat. Acelasi regim de stabilire a preturilor a fost aplicat si la unele resurse de baza, pentru care trebuia promovata o politica de protejare si folosire rationala de catre toti agentii economici, precum si la unele produse si servicii de importanta strategica pentru economia nationala si la nivelul de trai al populatiei.

Printr-o hotarare a Guvernului adoptata in anul 1990, au fost stabilite masuri de liberalizare a preturilor si de asezare pe baze noi a impozitului pe circulatia marfurilor.

Astfel, potrivit noii reglementari, obligatia de a varsa impozitul pe circulatia marfurilor la bugetul de stat revenea persoanelor juridice si fizice autorizate sa produca bunuri, sa execute lucrari, sa presteze servicii sau sa comercializeze bunuri, adica sa actioneze in calitate de agenti economici, indiferent de forma de proprietate.

Faceau obiectul impunerii :

vazarile produselor de orice fel, obtinute in tara ;

produsele din import ;

– realizarile unitatilor de alimentatie publica ;

– serviciile prestate si lucrarile executate, pentru terti, la extern .

Erau exonerate de plata acestui impozit :

produsele agricole ;

– energia electrica si cea termica ;

– produsele industriei extractive (cu exceptia titeiului, a gazelor naturale si

a sarii ) ;

produsele de tehnica militara ;

– produsele livrate la rezerva de stat si la rezerva de mobilizare ;

produsele aprovizionate de catre unitatile comerciale la preturi cu

impozit pe circulatia marfurilor si revandute ca atare ;

produsele si serviciile utilizate in consum propriu .

Impozitul era stabilit in cote procentuale, diferentiate pe sectoare ale economiei nationale si pe grupe de produse.

Astfel, cote mici, de 1% – 5%, se aplicau la materiile prime, materialele si semifabricatele supuse prelucrarii industriale sau care servesc la constructii; la produsele de natura mijloacelor de productie si care servesc la investitii ( utilaje si echipamente tehnologice, masini de forta si de ridicat, motoare, mijloace de transport, etc. ) precum si la produsele alimentare de consum si de prima necesitate.

Cote de nivel mediu, variind intre 10% si 20%, se aplicau la bunurile de uz casnic si gospodaresc, cosmetice si diverse bunuri de consum din industria chimica, la citrice, banane, s.a., faina din cereale si malai, produse zaharoase, bauturi racoritoare si sucuri naturale, confectii textile, tricotaje, ciorapi si incaltaminte.

Cu cote mari si foarte mari variind intre 30% si 90% se impuneau bauturile alcoolice, vinul, berea, cafeaua, tigaretele si produsele din tutun precum si titeiul si gazele naturale din productia interna.

Prin reglementarea din anul 1990 s-au realizat cateva obiective importante vizand adaptarea impozitului pe circulatia marfurilor la conditiile economiei de piata. Astfel:

s-a trecut de la stabilirea impozitului predomninat sub forma diferentei

de pret, la cote procentuale aplicate la pretul de livrare (de import) al

produselor, la pretul de deviz al lucrarilor executate sau la tariful serviciilor prestate.

in locul sutelor si miilor de diferente de pret cate numara impozitul pe

circulatia marfurilor stabilit sub aceasta forma, s-au stabilit 62 de cote procentuale, ceea ce usura sensibil munca de gestionare a acestui venit bugetar atat la agentii economici, cat si la organele fiscale.

s-au facut primii pasi pe calea limitarii incalcarii pretului produselor

impozabile cu impozite repetate. Acest lucru s-a realizat prin exonerarea de impozit a produselor unor ramuri apartinand sectorului primar ori a unor materii prime si materiale destinate prelucrarii sau investitiilor, prin aplicarea de cote reduse la unele produse.

Cu toate acestea, nu s-a putut evita impunerea repetata a produselor supuse acestui impozit.

Noua reglementare nu a putut asigura nici transparenta impunerii

deoarece impozitul pe circulatia marfurilor, pastrandu-si caracterul de impozit in cascada (bulgare de zapada sau piramidal), se aplica in mod repetat si, in final, nu se stia exact ce suma a fost inclusa in pretul unui produs in diverse faze ale circuitului sau. Intrucat aplicarea impozitului la impozit scumpeste produsul si il face necompetitiv la export, prin Hotararea Guvernului la care ne-am referit mai sus, s-a prevazut posibilitatea acordarii de catre Ministerul Finantelor de scutiri de impozit la produsele prelucrate livrate la export. Asadar, Ministerul Finantelor era abilitat sa acorde scutiri de impozit, dar nu era obligat sa o faca in mod automat, pentru toate produsele exportate. In plus, aceasta prevedere nu viza impozitul cuprins in pretul produselor exportate in stadiile anterioare.

Alti pasi importanti pe calea adaptarii impozitului la cerintele

economiei de piata, au fost facuti in anii urmatori prin: noi liberalizari de preturi, restrangerea numarului produselor si al serviciilor subventionate de stat; reducerea numarului cotelor de impozit aplicate si unificarea acestora; pentru unul si acelasi produs a fost fixata o singura cota, indiferent in subordinea carui minister se afla intreprinderea producatoare.

In sfarsit, in locul impozitului pe circulatia marfurilor a fost instituita

taxa pe valoarea adaugata, iar la o serie de produse, pe langa aceasta taxa, care constituie taxa de consumatie cu caracter general, a fost autorizata si perceperea unor taxe de consumatie specifice, denumite accize.

Taxa pe valoarea adaugata ( TVA )

Sunt supuse taxei pe valoarea adaugata operatiunile cu plata, precum si cele asimilate acestora, efectuate de o maniera independenta de catre persoane fizice si juridice, provind:

livrarile de bunuri mobile si prestarile de servicii efectuate in cadrul

exercitarii activitatii profesionale ;

transferul proprietatii bunurilor imobiliare intre agentii economici,

precum si intre acestia si institutii publice sau persoane fizice ;

importul de bunuri si servicii .

Nu sunt cuprinse in sfera de aplicare a acestei taxe operatiunile privind livrarile de bunuri si prestarile de servicii rezultate din activitatea specifica autorizata, efectuate de :

asociatiile fara scop lucrativ, pentru activitatile avand caracter

social- filantropic ;

b) organizatiile care desfasoara activitati de natura religioasa, politica sau civica ;

c) organizatiile sindicale, pentru activitatile legate direct de apararea colectiva a intereselor materiale si morale ale membrilor lor ;

institutiile publice pentru activitatile lor administrative, sociale,

educative, de aparare, ordine publica, siguranta statului, culturale si sportive.

Operatiunile cuprinse in sfera de aplicare a taxei pe valoarea

adaugata se impart in trei categorii, si anume: operatiuni impuse obligatoriu; operatiuni la care se aplica cota zero si operatiuni scutite de plata taxei.

La operatiunile impozabile obligatoriu, taxa se calculeaza prin aplicarea cotei asupra sumelor obtinute din vanzari de bunuri sau prestari de servicii la fiecare stadiu al circuitului economic. Impozitul datorat se determina cu ajutorul metodei deducerii indirecte.

La operatiunile la care se aplica cota zero, furnizorii sau prestatorii de servicii nu calculeaza taxa la vanzarile de bunuri sau prestarile lor de servicii, dar au dreptul sa deduca taxa aferenta bunurilor si serviciilor achizitionate sau realizate in unitati proprii, destinate realizarii operatiunilor impozabile.

La operatiunile scutite de plata taxei, furnizorii sau prestatorii de servicii nu calculeaza taxa la vanzarile de bunuri sau prestarile de servicii, dar nici nu deduc taxa achitata de ei agentilor economici de la care s-au aprovizionat.

Pornind de la experienta altor tari, Romania a optat pentru un sistem alcatuit din trei cote, si anume: o cota normala, o cota redusa si o cota zero.

Cu cota de 22% (initial de 18%) se taxau operatiunile impozabile obligatoriu privind livrarile de bunuri, transferurile imobiliare si prestarile de servicii, din tara si din import.

Cota redusa de 11% (initial de 9%) se aplica la carne de animale si pasari domestice; peste si produse din peste; lapte, lapte praf si produse lactate; uleiuri si grasimi comestibile; medicamente de uz uman si veterinar, substante farmaceutice, plante medicinale, aparatura de tehnica medicala si alte bunuri destinate exclusiv utilizarii in scopuri medicale, chirurgicale, dentare sau veterinare etc.

Cota zero se aplica la exportul de bunuri si prestarile de servicii legate direct de exportul bunurilor, efectuate de agentii economici cu sediul in Romania; prestarile de servicii efectuate de agentii economici cu sediul in Romania, contractate cu beneficiari din strainatate etc.

In prezent, s-a ajuns la o cota de 19 %, prin renuntarea la cota de 22%.

ARMONIZAREA LEGISLATIEI ROMANE CU CEA

COMUNITARA IN MATERIE DE IMPOZITE INDIRECTE

Prin Acordul de asociere la Comunitatile Europene, semnat la 1 februarie 1993, Romania s-a angajat sa asigure ca legislatia sa sa devina gradual compatibila cu cea comunitara. In cadrul acestui proces, armonizarea legislatiei in domeniul impozitarii indirecte capata o semnificatie deosebita pentru pregatirea conditiilor indispensabile participarii noastre, in perspectiva aderarii, la piata unica a Uniunii Europene.

In Strategia nationala de pregatire a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, intre obiectivele care urmeaza a fi atinse figureaza perfectionarea sistemului fiscal, adaptarea instrumentelor si metodelor financiare precum si a legislatiei financiare la cerintele mecanismelor pietei unice si a Uniunii Economice si Monetare.

Referindu-se la solicitarea Romaniei de aderare la U.E., adresata acesteia in 1995, Comisia Comunitatilor Europene preciza in 1997, ce anume se asteapta din partea autoritatilor romane in domeniul impozitelor indirecte si care este stadiul indeplinirii angajamentelor luate de acestea.

Astfel, in privinta impozitarii indirecte – se precizeaza in documentul comunitar – acquis-ul consta in primul rand in armonizarea legislatiei privitoare la TVA si la accize. Aceasta include aplicarea unui impozit general necumulativ (TVA) in fiecare stadiu al productiei si distributiei de bunuri si servicii si implica egalitatea de tratament fiscal al tranzactiilor interne si externe (de import). Acquis-ul, in materie de TVA contine, de asemenea, dispozitii tranzitorii aplicabile la impozitarea tranzactiilor intre persoane juridice din interiorul Uniunii Europene. In domeniul accizelor, acquis-ul include armonizarea structurilor fiscale si cote minime ale accizelor, impreuna cu reglementari comunitare privind detinerea si circulatia bunurilor la care sunt aplicabile accizele respective (incluzand si folosirea depozitelor fiscale). In ianuarie 1993, in urma introducerii pietei unice, toate controalele fiscale la frontierele interne ale Comunitatii au fost abolite.

Asistenta reciproca intre autoritatile fiscale ale statelor membre este componenta importanta a cooperarii administrative in cadrul pietei interne. Directiva respectiva se refera atat la impozitele directe, cat si la cele indirecte.

In perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, apare necesitatea armonizarii reglementarii noastre in materie de taxa pe valoarea adaugata cu cea comunitara.

Aceasta, deoarece armonizarea legislatiei Romaniei cu cea comunitara constituie o conditie importanta a integrarii tarii noastre in Uniunea Europeana.

Stadiul armonizarii legislatiei referitoare la TVA in anul 1997, era astfel evaluat de Comisia de la Bruxelles: “ Sistemul actual al TVA din Romania este bazat pe principiile esentiale ale legislatiei comunitare privind TVA-ul. Cu toate acestea, aplicarea sa este destul de generala si inconsecventa. Scutirile de TVA sunt mult mai numeroare decat cele permise de Comunitate. De asemenea, in absenta reglementarilor care sa permita rambursarea TVA-ului catre persoanele straine neanregistrate, aceasta taxa le creeaza costuri suplimentare. Aderarea Romaniei la U.E. va necesita o substantiala adaptare a legislatiei privitoare la TVA, pentru a o aduce in acord cu cerintele acquis-ului comunitar, atat in ceea ce priveste dispozitiile generale, cat si referitor la sistemul de impozitare intr-o comunitate fara controale la frontierele interioare “.

In legatura cu aprecierea potrivit careia scutirile de TVA acordate in tara noastra sunt mult mai numeroase decat cele permise de autoritatile comunitare, se impun cateva observatii. Operatiunile scutite de TVA in statele membre ale Uniunii Europene sunt riguros precizate intr-o Directiva a Consiliului Comunitatilor Europene. In interior, spre exemplu, sunt scutite o serie de prestari de servicii legate de: ocrotirea medicala; asistenta sociala; securitatea sociala; activitatile cu caracter politic, sindical, religios, patriotic, filosofic sau civic; sport sau educatie fizica.

In cateva cazuri sunt scutite atat prestarile de servicii, cat si livrarile de bunuri strans legate de acestea (accesorii ale acestora), cum ar fi cele efectuate de serviciile postale publice (cu exceptia transporturilor de persoane si a telecomunicatiilor); invatamantul scolar si universitar, serviciile culturale, etc.

Unele prestari de servicii si livrarile de bunuri legate de acestea se scutesc de TVA daca: nu urmaresc un scop lucrativ; nu provoaca distorsiuni ale concurentei; atunci cand de pe urma acestora se realizeaza totusi profit, acesta nu este distribuit, ci utilizat pentru mentinerea sau imbunatatirea calitatii prestatiilor, etc.

Mai sunt scutite, in anumite conditii, operatiunile de asigurari si reasigurari, arendarea si inchirierea de bunuri imobile, acordarea si negocierea de credite, diverse operatiuni financiare, pariurile, loteriile si alte jocuri de noroc, etc.

Intr-un singur caz sunt scutite de TVA livrarile de bunuri, si anume cele constand in organe, sange si lapte umane.

Sunt riguros limitate si scutirile de TVA ce se pot acorda la importurile si exporturile de bunuri, la operatiunile asimilate acestora, precum si la transporturi si alte prestari de servicii internationale.

Livrarile de bunuri si prestarile de servicii se impoziteaza cu cota normala de TVA. Statele membre ale Uniunii Europene pot sa aprobe una sau doua cote reduse pentru anumite livrari de bunuri si prestari de servicii din categoria celor prevazute in Directiva comunitara.

Este vorba de: produse alimentare destinate consumului oamenilor si animalelor; animalele vii, semintele, plantele si ingredientele destinate in mod normal a fi utilizate la prepararea produselor alimentare s.a.; carti, ziare si periodice; produsele farmaceutice pt. uz uman si veterinar; seviciile privind curatenia drumurilor publice, ridicarea gunoaielor menajere, tratarea deseurilor; folosirea bazelor sportive ,etc.

Statele membre pot sa aplice o cota redusa la livrarile de gaze naturale si de electricitate, cu conditia ca printr-o asemenea masura sa nu se ajunga la distorsionarea concurentei.

Nivelul TVA difera de la o tara comunitara la alta in functie de natura bunurilor/serviciilor, iar uneori si de consumatorii acestora.

Referitor la aprecierea Comisiei de la Bruxelles, putem concluziona :

in anul 1997, in Romania existau intr-adevar mai multe bunuri si prestari

de servicii care beneficiau de scutire sau de o cota redusa de TVA decat in Uniunea Europeana. Masurile de restrangere a scutirilor, puse in aplicare la 1 februarie 1998, au mers tocmai pe linia armonizarii legislatiei romane in materie cu cea comunitara. Dar, chiar si dupa aceasta data, continua sa ramana o serie de bunuri si servicii care se bucura de un regim de TVA mai avantajos in tara noastra decat cel prevazut in Directiva comunitara.

tratamentul mai favorabil la noi decat in Comunitate vizeaza anumite

produse alimentare de prima necesitate ori materii prime pentru prepararea acestora; unele articole de imbracaminte si incaltaminte pentru copii; lucrarile agricole si semintele tratate fitosanitar de care au stringenta nevoie producatorii agricoli; aparatura de tehnica medicala etc.

accelerarea ritmului de restrangere (anulare) a facilitatilor fiscale ar

afecta conditiile de viata ale populatiei, si cu deosebire ale celor care se afla sub pragul saraciei.

Consiliul Comunitatilor Europene, prin Directiva referitoare la

armonizarea TVA in statele membre, a fixat nivelul minim al cotei reduse (la 5%) si al celei normale (la 15%), fara sa stabileasca si un plafon al acestor cote, lasand deocamdata libertatea statelor membre sa hotarasca in aceasta privinta.

In domeniul accizelor, acquis-ul include armonizarea structurilor fiscale si cote minime ale accizelor, impreuna cu reglementari comune privind detinerea si circulatia bunurilor la care sunt aplicabile accizele respective.

In evaluarea facuta de Comisia Comunitatilor Europene, in anul 1997, se spune: “ Intre regimul romanesc al accizelor si exigentele comunitare se manifesta discrepante semnificative. Mai intai, nu exista un sistem de suspendare a accizelor prin care marfurile se pot transfera intre diferitele depozite autorizate fara plata taxelor. In al doilea rand, exista diferente in nivelul accizelor percepute la impozitarea bauturilor alcoolice si al tigarilor, in sensul ca cele din import sunt impozitate mai drastic decat cele de productie interna. In eventualitatea aderarii, accizele asupra produselor ce nu fac parte din categoria amintita mai sus pot fi mentinute atata vreme cat nu genereaza formalitati transfrontaliere in comertul dintre statele membre si se conformeaza principiilor nondiscriminarii intre produsele nationale si cele originare din alte state membre. Pentru a garanta aplicarea corecta a legislatiei comunitare in materie, este necesara adoptarea de catre Romania, cat mai curand posibil, a unui sistem de depozite bazat pe modelul Comunitatii; intarirea procedurilor de control si adaptarea structurilor si a nivelului accizelor, astfel incat acestea sa corespunda principiilor nondiscriminarii intre produsele nationale si cele originare din alte tari membre “.

Regimul accizelor aplicat in Romania, de la instituire si pana in prezent, a suferit modificari repetate. Acestea au vizat sfera produselor supuse taxelor de consumatie speciale, modul de asezare al taxelor precum si nivelul taxelor practicate si au urmarit apropierea treptata a legislatiei romane de cea comunitara.

Potrivit legislatiei in vigoare, in Romania sunt supuse accizelor aproximativ aceleasi produse sau grupe de produse ca si in U.E., cu precizarea ca pentru alcool si produse alcoolice, produse din tutun si produse petroliere exista reglementari comunitare cu caracter obligatoriu pentru toate statele membre, in timp ce pentru celelalte produse exista numai reglementari la nivel national.

Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului, pusa in aplicare la 1 ianuarie 1998, a fost scutita o serie intreaga de produse de la plata accizelor, pe timp limitat sau definitiv, dupa caz. Printre acestea, se numara: produsele exportate; produsele comercializate prin magazine autorizate in regim duty free; bunurile importate in regim de tranzit sau import temporar atat timp cat se afla in aceasta situatie; produsele livrate la rezerva de stat si la rezerva de mobilizare, pe perioada cat au acest regim etc.

Asemenea prevederi, care in vechea reglementare nu figura, constituie un pas inainte pe linia armonizarii legislatiei romane cu cea comunitara. Mai exact, ele asigura baza legala instituirii unui sistem de suspendare a accizelor prin care marfurile se pot transfera intre diferite depozite fiscale autorizate fara plata taxelor.

Acordul European instituind o asociere intre Romania si Comunitatea Europeana, stipuleaza (la art.27) angajamentul celor 2 parti semnatare de a se abtine de la orice masuri sau practici de natura fiscala interna, care introduce, direct sau indirect, o discriminare intre produsele similare originare din teritoriul celeilalte parti.

Unele bauturi alcoolice obtinute prin distilare de cereale (whisky, gin, rom si rachiuri din trestie de zahar), unele bauturi pe baza de vin, ca si unele tigarete de calitate superioara, provenite din import, au fost impozitate intr-o vreme cu cote mai ridicate decat produsele din aceleasi grupe de provenienta indigena, care erau insa de calitate medie sau inferioara. Aplicarea de cote ad-valorem putea sa creeze impresia existentei unui regim discriminatoriu, in detrimentul produselor de import.

Pentru a corecta o asemenea stare de lucruri, in procesul armonizarii legislatiei s-a trecut, in numeroase cazuri, de la accizele in cote ad-valorem, la cele stabilite pe unitatea de masura sau in regim mixt ori de cate ori acest lucru a fost necesar si posibil.

Astfel, din 1998, la alcoolul etilic alimentar, bauturile alcoolice si alte produse care contin alcool etilic alimentar, acciza e stabilita per hl de alcool pur; la vinuri si produse pe baza de vin per hl/ 1 grad alcoolic; la produsele din tutun – per 1000 de tigarete si in cota procentuala ad-valorem si per kg de tutun; la produsele petroliere – per tona de benzina si de motorina auto; la cafea per tona (kg); la ape – per hl; la toate celelalte produse impozabile, se percep accize in cote procentuale ad-valorem.

Trecerea de la impunerea in cote procentuale ad-valorem la sume fixe in functie de cantitate este o sabie cu doua taisuri. Impunerea ad-valorem conduce la sporirea incasarilor bugetare din accize atat pe masura cresterii volumului desfacerilor, cat si a scumpirii produselor, in timp ce impunerea cantitativa determina sporirea (diminuarea) incasarilor exclusiv pe seama volumului desfacerilor. Atunci cand piata este saturata ori cererea de consum solvabila este limitata, impunerea cantitativa a produselor purtatoare de accize conduce la plafonarea incasarilor din aceasta sursa.

In conditiile unei rate a inflatiei cu 2 sau 3 cifre, ca la noi, schimbarea asietei accizelor ar putea lipsi bugetul de stat de importante venituri fiscale, tocmai in momentul in care Romania se confrunta cu un dezechilibru financiar public ce depaseste criteriul comunitar de convergenta. Aceasta, pe de o parte. Pe de alta parte insa, masura respectiva va avantaja pe consumatori, care vor suporta un efort fiscal mai mic ca urmare a inflatiei.

Cu toate aceste consecinte negative previzibile, autoritatile romane de resort au procedat la inlocuirea impunerii ad-valorem cu impunerea cantitativa la produsele care cad sub incidenta directivelor comunitare.

In legatura cu nivelul accizelor la produsele petroliere, se impun doua observatii.

In primul rand, Consiliul a autorizat tarile membre sa aplice si dupa 1 ianuarie 1993 reducerile sau scutirile de accize existente la acea data, pt. produsele petroliere utilizate pt. anumite scopuri de interes regional sau local.

In al doilea rand, pentru a le apropia de nivelul comunitar, accizele la produsele petroliere la noi au fost majorate in mai multe reprize. Astfel, la benzina premium, regular sau normala, acciza a fost majorata de la 65 Ecu/tona (prin O.U. a Guvernului nr. 82 din 29 decembrie 1997 ) la 306 euro/tona (prin O.U.G. nr. 143 din 30 septembrie 1999), adica de 4,71 ori; la benzina fara plumb, de la 55 ecu/tona la 294 euro/tona, adica de 5,35 ori, iar la motorina auto de la 24 ecu/tona la 13 euro/tona, adica de 5,5 ori.

Desi tara noastra este preocupata sa-si sporeasca resursele financiare publice, totusi ea nu poate apela la majorarea fara discernamant a unor impozite indirecte, care produc efecte adverse.

In urma evaluarii efectuate in 1997 cu privire la impozitarea indirecta, Comisia Comunitatilor Europene a ajuns la concluzia ca “desi au fost deja inregistrate unele rezultate, totusi Romania va trebui sa depuna eforturi sustinute pentru a fi in masura sa se conformeze, pe termen mediu, acquis-ului privind TVA si accizele.

Impozitele asupra operatiunilor comerciale internationale

Din categoria impozitelor asupra operatiunilor comerciale internationale fac parte taxele vamale si alte impozite cu efect echivalent.

In perioada 1990-1999, tariful nostru vamal a suferit mai multe modificari determinate de intrarea in vigoare a unor importante acorduri internationale la care Romania este parte. Este vorba de Acordul de asociere a tarii noastre la Comunitatile Europene, Acordul dintre Romania si statele Asociatiei Europene a Liberului Schimb, Acordurile bilaterale dintre Romania si statele AELS privind comertul cu produse agricole de baza, Acordul de comert liber incheiat cu statele din centrul Europei si Actul final al Rundei Uruguay. Prin aceste tratate statele semnatare isi acorda reciproc facilitati vamale, a caror punere in aplicare este esalonata pe o perioada de mai multi ani. Tinta finala a acestor intelegeri e liberalizarea schimburilor comerciale internationale.

Dupa intrare in vigoare a tarifului vamal adoptat in 1990, taxele vamale exprimate in lei au inregistrat o dinamica foarte accelerata, puternic influentata de fenomenele inflationiste din tara noastra (crestere de 319 ori in intervalul 1991-1999). In aceeasi perioada, taxele vamale transformate in dolari SUA si-au multiplicat volumul de 1,6 ori; la fel s-au petrecut lucrurile si cu taxele vamale medii pe un locuitor exprimate in dolari.

Acordurile incheiate de Romania cu Comunitatile Europene si cu statele membre ale AELS prevad termene precise de desfiintare a restrictiilor cantitative si de reducere imediata sau treptata a taxelor vamale de import si a altor taxe cu efect echivalent la produsele care fac obiectul schimburilor comerciale dintre parti.

Dupa cum se stie, graficele de liberalizare a schimburilor comerciale au o configuratie asimetrica, adica prevad termene mai scurte de liberalizare pentru produsele originare din Romania si mai lungi pt. cele provenite din U.E. (respectiv din statele membre ale AELS), importate din tara noastra.

Reglementarile vamale romanesti tin seama de prevederile GATT 1994 si ale altor acorduri internationale in materie.

Cu toate ca balanta de plati a Romaniei este cronic dezechilibrata si nu o data am fost la un pas de a intra in incapacitate de plata, niciodata nu s-a facut uz de masurile de protectie prevazute de Acordul General pentru Tarife Vamale si Comert, de Acordul European Romania-CEE si de Acordul intre statele AELS si Romania.

Astfel, GATT prevede in mod expres (la art. XII) ca, pentru salvgardarea pozitiei sale financiare externe si a echilibrului balantei sale de plati, oricare parte contractanta poate sa restranga volumul sau valoarea marfurilor autorizate la import. Asemenea restrictii la import pot fi instituite, mentinute sau accentuate in caz de amenintare iminenta a unei reduceri importante a rezervelor valutare ale unei tari, pentru a stopa o asemenea reducere sau pt. a-si majora rezervele valutara intr-un ritm rezonabil. Tarile care aplica restrictii la import din necesitati de balanta de plati sunt obligate sa le atenueze in mod treptat, pe masura ameliorarii situatiei si sa le elimine complet in cazul in care insituirea sau mentinerea lor nu se va mai justifica.

In consonanta cu aceste prevederi, in Acordul European Romania-CEE a fost introdus un text (la art. 65, alin.2) care suna astfel :” Daca Romania sau unul sau mai multe state membre se afla in serioase dificultati ale balantei de plati sau exista o amenintare iminenta, Romania sau Comunitatea, dupa caz, poate adopta, in conformitate cu conditiile prevazute in Acordul General pentru Tarife Vamale si Comert, masuri restrictive referitoare la import, care vor avea o durata limitata si care nu vor depasi ceea ce este necesar in vederea remedierii situatiei balantei de plati …”

Pentru a proteja interesele producatorilor autohtoni de efectele negative pe care le-are putea produce penetratia pe piata unei tari a unui produs in cantitati mari si in conditii deosebite, Acordul General pentru Tarife Vamale si Comert prevede clauza de salvgardare. Aceasta clauza confera tarii prejudiciate sau amenintate cu un prejudiciu grav dreptul de a introduce restrictii la import sau de a retrage concesiile tarifare acordate anterior privind produsul incriminat.

Prevederi asemanatoare privind clauza de salvgardare sunt cuprinse si in Acordul European Romania-CEE precum si in Acordul intre statele AELS si Romania.

Relatiile Romaniei cu Comunitatile Europene au cunoscut o extindere si o diversificare mai deosebita dupa intrarea in vigoare, la 1 februarie 1995, a Acordului de asociere a Romanieila Comunitatile Europene. Acest acord a fost conceput ca un mijloc de pregatire, sub multiple aspecte (economic, politic, cultural, legislativ, institutional, etc.) a tarii noastre in vederea aderarii (dupa o perioada estimata la 10 ani) la Comunitatile Europene.

In perioada de asociere, partile contractante vor lua masuri care sa asigure: circulatia libera a marfurilor si a serviciilor, a capitalurilor si a lucratorilor; amplasarea de intreprinderi de catre o parte pe teritoriul celeilalte parti; concurenta loiala; cooperarea economica, culturala si financiara a partilor, armonizarea legislatiei.

Referitor la libera circulatie a marfurilor, se are in vedere crearea graduala, in perioada de tranzitie, a unei zone de schimb liber, caracterizata prin obligatii reciproce si echilibrate. In aceasta perioada, circulatia marfurilor intre parti se va realiza diferit, in functie de natura produselor (industriale sau agricole), de tipul instrumentelor care le protejeaza (tarifare sau netarifare) etc.

Concret, produsele industriale originare din Romania, taxele vamale de import aplicate in Uniunea Europeana urmeaza sa fie reduse progresiv pana la completa lor eliminare. De exemplu, la intrarea in vigoare a Acordului pentru o prima categorie de produse, va avea loc abolirea taxelor vamale, iar pentru o a doua categorie de produse fiecare taxa vamala va fi redusa cu 50% la data intrarii in vigoare a Acordului, iar un an mai tarziu, taxele vamale care mai raman vor fi eliminate etc.

In cazul importului in Romania al produselor industriale originare din U.E., eliminarea restrictiilor tarifare si cantitative se va reliza tot in mod treptat, pe parcursul unei perioade de circa zece ani.

La produsele agricole s-a convenit ca partile contractante sa-si acorde reciproc anumite concesii tarifare, sa aboleasca restrictiile cantitative la intrarea in vigoare a Acordului, Comunitatea sa acorde o reducere de prelevari sau de taxe vamale, dupa caz, la produsele originare din Romania etc. Se observa ca sensibilitatea deosebita a sectorului agricol a facut ca regimul rezervat produselor agricole sa fie mai restrictiv decat cel stabilit pentru produsele industriale.

Merita a fi subliniat si faptul ca la data intrarii in vigoare a Acordului, partial s-au angajat ca in comertul dintre ele sa nu introduca noi taxe vamale la import sau la export ori taxe cu efect echivalent si, de asemenea, sa nu recurga la masuri sau practici de natura fiscala interna care ar putea conduce, direct sau indirect, la discriminare intre produsele unei parti si produsele similare din teritoriul celeilalte partie.

Din cele prezentate rezulta ca statutul de asociat al Romaniei la Uniunea Europeana ne ofera un tratament mai favorabil decat in trecut, deoarece taxele vamale, alte taxe cu efect echivalent si restrictiile cantitative, vor fi reduse treptat pana la completa lor eliminare, ceea ce va favoriza schimburile comerciale si cooperarea economica dintre partile contractante. Totodata, tinand cont de faptul ca Romania este o tara in curs de dezvoltare care traverseaza o perioada dificila, calendarele dupa care vor fi aplicate facilitatile ce si le acorda partile contractante au un caracter asimetric, adica Romania va reduce taxele vamale si alte taxe intr-un ritm mai lent decat Comunitatea.

CAPITOLUL IV

IMPACTUL IMPOZITELOR INDIRECTE LA NIVEL MICRO SI

MACROECONOMIC

Politica fiscala, utilizand impozitele, genereaza efecte de natura psihologica, financiara, economica si sociala asupra mediului economico-social.

Puterea publica constienta de consecintele actiunii impozitelor decide modificari ale structurii sistemului fiscal, in scopul modularii efectelor in concordanta cu finalitatile dorite. In consecinta, amploarea finalitatilor urmarite influenteaza asupra caracteristicilor tehnice ale impozitelor, iar acestea asupra efectelor micro si macroeconomice. La randul lor, efectele produse de impozite influenteaza asupra dimensiunii finalitatilor realizate.

Daca initial prioritate a avut asigurarea randamentului fiscal in scopul finantarii nevoilor publice, ulterior prioritatea a devenit buna functionare a economiei in scopul sustinerii cresterii economice si stabilitatii sociale.

Optiunile economico-sociale ale guvernelor, subordonate acestui obiectiv global, vor genera cresterea sau diminuarea efectelor sistemului fiscal.

IMPACTUL IMPOZITELOR INDIRECTE LA NIVEL

MICROECONOMIC

Unele impozite indirecte stimuleaza cresterea dimensiunii societatilor prin concentrare. Impunerea unistadiala a venitului consumat, in stadiul productiei sau comertului cu ridicata stimuleaza concentrarea pe verticala, mai ales cand circuitele de productie si distributie sunt lungi.

Prin aceasta, societatile urmaresc reducerea ponderii obligatiilor fiscale in pretul bunului economic final.

Concentrarea verticala descurajeaza specializarea, distorsioneaza deciziile legate de alegerea factorilor de productie si relatiile concurentiale.

Aceste efecte negative sunt eliminate in cazul aplicarii TVA care e neutra in ceea ce priveste concentrarea activitatilor.

Taxa pe valoarea adaugata stimuleaza concentrarea societatilor competitive.

Desi TVA are incidenta asupra consumatorilor, abaterea neta a fluxurilor de TVA respectiv diferenta dintre TVA colectata asupra vanzarilor si TVA deductibila asupra cumpararilor, produce efecte asupra trezoreriei.

In situatia in care incasarea facturilor de la clienti si a TVA aferenta are loc dupa exercitarea dreptului de deducere si plata sumei datorata catre buget, TVA aferenta marfurilor vandute si neancasate influenteaza negativ lichiditatea si starea de echilibru a trezoreriei societatii vanzatoare.

In schimb, atunci cand plata facturilor catre furnizori are loc dupa exercitarea dreptului de deducere de catre societatea cumparatoare, TVA exercita o influenta pozitiva asupra trezoreriei.

In ambele situatii intensitatea efectelor depinde de ponderea valorica a facturilor neancasate in totalul valoric al facturilor emise si respectiv de ponderea valorica a facturilor restante la plata in totalul valoric al bunurilor si serviciilor cumparate, in cadrul intervalului de timp legal prevazut pentru intocmirea decontului de TVA.

Taxa pe valoarea adaugata descurajeaza recurgerea la creditul comercial datorita influentei asupra trezoreriei. TVA aferenta avansurilor platite furnizorilor pentru marfurile care urmeaza a fi primite, devine deductibila la platitorii avansurilor, numai din momentul intocmirii facturii de catre furnizori.

In consecinta, TVA alaturi de sumele platite ca avansuri diminueaza lichiditatile trezoreriei.

Taxa pe valoarea adaugata aferenta aconturilor primite de la clienti in contul marfurilor care urmeaza a fi livrate majoreaza suma totala a TVA colectata in momentul primirii acontului.

Daca intocmirea facturii de catre beneficiarii aconturilor intervine dupa intocmirea decontului de TVA, influenta negativa a fluxului de TVA aferenta aconturilor primite se suprapune cu influenta partial pozitiva a sumelor (diminuate cu valoarea TVA) primite ca aconturi. Efectul final depinde de ansamblul operatiunilor desfasurate.

Cand TVA deductibila este mai mare decat TVA colectata atunci pentru TVA dedusa societatea are un drept de creanta asupra bugetului statului.

Cresterea intervalului de timp prevazut de legislatia fiscala in care societatea isi poate recupera dreptul sau de creanta influenteaza negativ asupra trezoreriei societatii. Evident ca pentru bugetul statului aceasta constituie o finantare temporara care nu e purtatoare de dobanda. Rambursarea de catre bugetul statului lunar a TVA aferenta operatiilor de export, alaturi de stimularea acestuia contribuie la imbunatatirea lichiditatii trezoreriei.

Acest efect pozitiv este partial diminuat atunci cand societatea trebuie sa plateasca o cautiune pentru eventualele sume incorect rambursate.

Din cele expuse rezulta ca acelasi impozit produce o suma de efecte asupra subiectilor din economie. De ce? Pana la incidenta sa finala, apar efecte datorate impactului si repercursiunii impozitului.

Un sistem fiscal al carui randament e bazat in general pe impozite indirecte, are o influenta mai puternica asupra veniturilor disponibile a bugetelor de familie din cadrul sectorului gospodarii, in timp ce influenta asupra consumului prin intermediul preturilor e mai redusa.

In schimb, atunci cand randamentul sistemului fiscal e bazat pe impozite indirecte, influenta asupra consumului prin pret e mai puternica.

Desi TVA are incidenta asupra consumatorilor, abaterea neta a fluxurilor de TVA respectiv diferenta dintre TVA colectata asupra vanzarilor si TVA deductibila asupra cumpararilor, produce efecte asupra trazoreriei.

In situatia in care incasarea facturilor de la clienti si a TVA aferenta are loc dupa exercitarea dreptului de deducere si plata sumei datorata catre buget, TVA aferenta marfurilor vandute si neancasate influenteaza negativ lichiditatea si starea de echilibru a trezoreriei societatii vanzatoare. In schimb, atunci cand plata facturilor catre furnizori are loc dupa exercitarea dreptului de deducere de catre societatea cumparatoare, TVA exercita o influenta pozitiva asupra trezoreriei.

In ambele situatii intensitatea efectelor depinde de ponderea valorica facturilor neancasate in totalul valoric al facturilor emise si respectiv de ponderea valorica a facurilor restante la plata in totalul valoric al bunurilor si serviciilor cumparate, in cadrul intervalului de timp legal prevazut pentru intocmirea decontului de TVA .

TVA descurajeaza recurgerea la creditul comercial datorita influentei asupra trezoreriei. TVA aferenta avansurilor platite furnizorilor pentru marfurile care urmeaza a fi primite, devine deductibila la platitorii avansurilor, numai din momentul intocmirii facturii de catre furnizori. In consecinta, TVA alaturi de sumele platite ca avansuri diminueaza lichiditatile trezoreriei. TVA aferenta aconturilor primite de la clienti in contul marfurilor care urmeaza a fi livrate majoreaza suma totala a TVA colectate in momentul primirii acontului.

Daca intocmirea facturii de catre beneficiarii aconturilor intervine dupa intocmirea decontului de TVA influenta negativa a fluxului de TVA aferenta aconturilor primite se suprapune cu influenta partial pozitiva a sumelor (diminuate cu valoarea TVA) primite ca aconturi. Efectul final depinde de ansamblul operatiunlor desfasurate.

Prin urmare, intervalele de timp in care au loc plati catre furnizori ca urmare a achitarii unor facturi fie in avans, fie in momentul, fie dupa transmiterea dreptului de proprietate, la care se adauga influenta datorata intervalelor de timp la care au loc incasari de la clienti fie sub forma de aconturi, fie in momentul, fie dupa transmiterea dreptului de proprietate, in raport cu intervalul de timp in care are loc exercitarea dreptului de deducere si stabilirea TVA dedusa (de plata sau de incasat), genereaza efecte pozitive dar si negative asupra trezoreriei. Efectul final depinde de ponderea efectului dominant asupra lichiditatii trezoreriei.

Cand TVA deductibila este mai mare decat TVA colectata atunci pentru TVA dedusa societatea are un drept de creanta asupra bugetului de statului.

Cresterea intervalului de timp prevazut de legislatia fiscala in care societatea poate recupera dreptul sau de creanta influenteaza negativ asupra trezoreriei societatii.

Evident ca pentru bugetul statului aceasta constituie o finantare temporara care nu este purtatoare de dobanda. Rambursarea de catre bugetul statului lunar a TVA aferenta operatiunilor de export, alaturi de stimularea acestuia contribuie la imbunatatirea lichiditatii trezoreriei. Acest efect pozitiv este partial diminuat atunci cand societatea trebuie sa plateasca o cautiune pentru eventualele sume incorect rambursate.

IMPACTUL IMPOZITELOR INDIRECTE LA NIVEL

MACROECONOMIC

Intensitatea efectelor de venit asupra bugetelor de familie difera in functie de veniturile realizate de categoriile sociale existente in societate, respectiv de repartitia primara a veniturilor, dar si de politica fiscala promovata de decidentul public. Acesta poate amplifica sau reduce anumite efecte, actionand asupra bazelor si cotelor de impozitare prin intermediul deducerilor, abaterilor si reducerilor. Modificarile decise au in vedere provenienta si utilizarea venitului, putand fi de scurta sau lunga durata si sunt subordonate corectarii dezechilibrelor din economie, absorbtiei somajului si prevenirii tensiunilor inflationiste dar si sociale.

In consecinta, efectele asupra bugetelor de familie ale diferitelor categorii sociale vor fi extrem de diverse. De ce? Intrucat raportul dintre ponderea impozitelor indirecte comparativ cu cele indirecte difera in cadrul fiecarui buget, in functie de provenienta si utilizarea veniturilor asupra carora impozitele actioneaza.

Legaturile dintre impozite si inflatie au un dublu sens. Inflatia genereaza cresterea randamentului sistemului fiscal. Doctrina dinamicii sustine ca unele impozite pot fi utilizate in cadrul unei politici antiinflationiste in scopul reducerii cererii excedentare.

Totusi, impozitele sunt ineficiente in cazul unei inflatii prin costuri si a unei inflatii structurale. In stagflatie si slumfatie singura solutie ramane politica monetara.

Utilizarea impozitelor indirecte indiferent de directia aleasa comporta riscuri dificil de prevenit si a caror producere necesita interventia rapida a politicii monetare. Ca urmare a repercursiunii si incidentei impozitelor indirecte se transmit prin intermediul preturilor si actioneaza asupra consumului final de bunuri si servicii economice.

Decidentii publici din tarile dezvoltate au recurs dupa anii ’70 la utilizarea impozitelor in scopul inlocuirii costurilor poluarii prin costuri fiscale ale luptei impotriva poluarii.

Impozitele utilizate in scopul protejarii mediului sunt considerate impozite ecologice sau taxe fiscale ecologice.

Cateva exemple sunt revelatoare: TVA pe produse poluante, acciza pe emisiile de bioxid de carbon, acciza pe carbune, acciza pe vehicule cu motor, acciza asupra carburantilor, taxele pe combustibili fosili, taxele pe ingrasaminte chimice, taxele pe de deversarile fluidelor poluante, taxele pe produsele poluante in stadiul fabricarii sau utilizarii lor, etc.

Masurile complementare aplicate, intervalul relativ scurt de timp si heterogenitatea acestora fac dificil de apreciat eficacitatea deciziilor fiscale.

Impozitele ecologice aplicate asupra materiilor prime poluante utilizate in procesul de productie si asupra emisiilor poluante, genereaza la nivelul agentilor economici, aparitia unui efect de substitutie a unor substante poluante cu altele mai putin poluante.

Utilizarea in continuare de-a lungul circuitului economic a unor substante poluante genereaza cresterea costurilor si a preturilor produselor finale.

Atunci cand materiile prime ecologice sunt mai scumpe apare din nou un efect de crestere a preturilor. Pentru atingerea finalitatii dorite apare necesitatea reducerii sau eliminarii impozitelor aplicate asupra materiilor prime si produselor ecologice.

Aplicarea impozitelor ecologice genereaza cresterea costurilor administratiei publice legate de perceperea acestora.

Costurile administrarii nu au un caracter generalizat. Acestea cresc in zonele in care capacitatile de productie sunt vechi sau in care exista industrii poluante. Se poate vorbi de un efect regional al cresterii costurilor administrarii impozitelor ecologice.

In masura in care sunt transmise prin preturi asupra consumatorilor, impozitele ecologice genereaza efecte redistributive in economie. Practic costurile fiscale antipoluante incluse in pretul produselor realizate de industriile poluante ca urmare a fenomenului de repercursiune genereaza un efect de substitutie. In lipsa acestuia efectele de redistribuire a veniturilor nu s-ar produce asupra consumatorilor si ar apare un efect de venit la nivelul actionarilor societatilor poluante.

Desi teoria moderna considera ca toate impozitele sunt susceptibile de a fi transmise integral sau partial asupra consumatorilor, apare necesitatea revederii tehnicilor de impunere in scopul stabilizarii efectului de venit la nivelul societatilor poluante.

Se poate propune interzicerea deducerii TVA aferenta materiilor prime, produselor si tehnologiilor poluante, in conditiile interzicerii transmiterii efectului acestei masuri asupra preturilor.

Aplicarea unor impozite ecologice asupra tuturor societatilor care activeaza intr-un sector poluant trebuie respinsa. Se impune a se avea in vedere contributiile diferite ale acestora la poluarea mediului natural.

Dupa Revolutia din 1989, impozitele indirecte si in mod deosebit cele asezate asupra consumului au inceput sa ocupe un loc din ce in ce mai important in sistemul fiscal al tarii noastre. Intre acestea, un rol aparte a revenit impozitului pe circulatia marfurilor. Printr-o hotarare a Guvernului (din 1990) au fost stabilite masuri de liberalizare a preturilor si de asezare pe baze noi a acestui venit bugetar. Sub vechiul regim impozitul pe circulatia marfurilor era stabilit, in majoritatea cazurilor, sub forma diferentei intre pretul cu amanuntul, minus adaosul (rabatul) comercial si pretul de livrare sau de productie, dupa caz, deoarece toate preturile si tarifele stabilite de catre stat erau unice pentru unul si acelasi produs, indiferent de nivelul costurilor individuale de productie.

In conditiile formarii libere la piata, in functie de cerere si oferta, preturile inceteaza de a mai fi unice pe economie si variaza de la un agent economic la altul. De acum inainte impozitul este stabilit in cote procentuale, diferentiate pe sectoare ale economiei nationale si pe grupe de produse. In locul sutelor si miilor de diferente de pret, cate numara impozitul pe circulatia marfurilor, au fost aprobate 62 de cote procentuale. Atunci s-au facut primii pasi pe cale limitarii incarcarii pretului produselor impozabile cu impozite repetate. Acest lucru s-a realizat prin exonerarea de impozit a produselor unor ramuri din sectorul primar ori a unor materii prime si materiale destinate prelucrarii sau investitiilor, prin aplicarea unor cote reduse (de 1%-5%, fata de 10%-20%, cat reprezentau cotele aplicate la bunurile de uz casnic si gospodaresc, cosmetice, faina, malai, produse zaharoase s.a. sau de 30%-90%, la cat se ridicau cotele aplicabile la bauturile alcoolice, vin, bere, cafea, tigarete, titei si gaze din productia interna, etc.)

Cu toate acestea, nu s-a putut evita impunerea repetata a produselor supuse acestui impozit. Noua reglementare nu a putut asigura nici transparenta impunerii, deoarece impozitul pe circulatia marfurilor, pastrandu-si caracterul de impozit in cascada (bulgare de zapada sau piramidal), se aplica in mod treptat si, in final, nu se stia exact ce suma a fost inclusa in pretul unui produs in diverse faze ale circuitului sau. Intrucat aplicarea de impozit la impozit scumpeste produsul si-l face necompetitiv la export, s-a prevazut posibilitatea ca acesta sa fie obligat sa o faca in mod automat, pentru toate produsele exportate.

Alti pasi importanti pe calea adaptarii impozitului pe circulatia marfurilor la cerintele economiei de piata au fost facuti in anii urmatori si au constat in: noi liberalizari de preturi, restrangerea numarului produselor si cel al serviciilor subventionate de stat; reducerea numarului cotelor de impozit aplicate si unificarea lor s.a. In sfarsit, de la 1 iulie 1993, in locul impozitului pe circulatia marfurilor a fost instituita taxa pe valoarea adaugata iar, la o serie de produse, pe langa aceasta taxa de consumatie cu caracter general, a fost autorizata si perceperea unor taxe de consumatie specifice (speciale), denumite accize.

Taxa pe valoarea adaugata era chemata sa raspunda urmatoarelor exigente: sa asigure procurarea de venituri stabile bugetului de stat, cu minimum de cheltuieli de asezare si percepere; sa faca posibila taxarea diferentiata a bunurilor si serviciilor, in functie de capacitatea de plata a consumatorilor; sa previna influentarea negativa a competitivitatii produselor destinate exportului.

Gestionarea TVA cu cele mai reduse costuri la agentii economici si la organele fiscale se realizeaza atunci cand se practica o singura cota de impozitare.

Practicarea unei singure cote de TVA satisface cerinta obtinerii unui randament fiscal ridicat cu costuri minime, dar intra in conflict cu principiul echitatii fiscale, care presupune utilizarea mai multor cote de impunere, diferentiate in functie de natura bunurilor si a serviciilor si de categoriile sociale carora le sunt destinate (elasticitatea cererii de consum). Pentru a impaca cele doua exigente, s-a adoptat o solutie de compromis: scutirea de TVA a unor bunuri si servicii de prima necesitate si instituirea a doua cote, din care una redusa (initial de 9%, majorata ulterior la 11%) si alta normala (initial de 18% si apoi ridicata la 22%). Pentru ca taxa pe valoarea adaugata sa nu afecteze competitivitatea produselor noastre la export, s-a instituit si o a treia cota (zero), aplicabila produselor care se valorifica pe piata externa. Cota zero prezinta avantajul ca nu incarca pretul de desfacere la export cu TVA si, in plus, confera firmei exportatoare dreptul de a deduce, din taxa colectata, taxa aferenta produselor respective achitata furnizorilor aflati in amonte.

Acest mod de asezare a TVA a inlaturat neajunsurile impozitului pe circulatia marfurilor pe care l-a inlocuit, fiind adaptat la principiile asezarii acestui impozit general asupra consumului, practicat in tarile membre ale Uniunii Europene. In anii urmatori, au fost operate unele modificari in lista produselor scutite de TVA, in sensul restrangerii numarului acestora, ca si in lista produselor la care se practica cota redusa. Incepand din anul 2000, cota normala a fost diminuata (de la 22% la 19%), iar cea redusa (de 11% ) a fost desfiintata. Economia realizata de populatie prin reducerea cotei normale (cu 3 puncte procentuale) a fost mult mai mica decat efortul fiscal suplimentar determinat de unificarea celor doua cote la nivelul de 19%, care a insemnat majorarea cotei cu 8 p.p. Renuntarea la cota redusa a fost total neinspirata, deoarece nu era ceruta de armonizarea reglementarii romanesti in materie cu cea comunitara (in Uniunea Europeana majoritatea tarilor industrializate practica cote reduse la mai multe produse de stricta necesitate). Aceasta masura a dus la scumpirea unor bunuri de consum de prima necesitate, fara un inlocuitor apropiat (paine, faina, carne, peste,, lapte si produse lactate, uleiuri si grasimi comestibile, medicamente umane si veterinare, lemne de foc, carbuni si gaze naturale, energie electrica si termica pentru consum casnic, apa, canalizare etc). Tot atunci, ca efect al suprimarii cotei reduse, au crescut preturile unor produse si servicii de extrema importanta pentru populatie si/sau pentru sectorul agricol (transportul in comun urban de calatori, lucrari agricole, ingrasaminte chimice si minerale; substante pentru combaterea daunatorilor vegetali, seminte certificate si tratate fitosanitar de floarea-soarelui, porumb hibrid si sfecla de zahar, grau de consum si pentru samanta etc.)

Unificarea cotelor la TVA a determinat un val de majorari de preturi si tarife, cu consecinte negative asupra nivelului de trai al populatiei (indeosebi a celei cu venituri mici), care a afectat si productia in urma scaderii cererii de consum solvabile a acesteia.

Efecte negative deloc neglijabile asupra economiei reale au avut si repetatele majorari de accize la benzina si motorina, care au condus la scumpirea transporturilor de bunuri si persoane, precum si a costurilor serviciilor pentru lucrarile agricole efectuate cu mijloace mecanizate. Accizele asezate asupra benzinei si motorinei se repercuteaza in final asupra pretului tuturor produselor si serviciilor, in ale caror costuri de productie intra si cheltuielile de transport. O intrebare ce se pune in toate tarile in care se introduce taxa pe valoarea adaugata este in legatura cu influenta acesteia asupra preturilor, implicit asupra inflatiei. O conceptie adesea intalnita, in special intarile care trec de la economia de piata, este aceea ca TVA pune in miscare o spirala in care impozitul-preturile-salariile se alimenteaza reciproc. Cu alte cuvinte, in aceste tari se afirma ca TVA este generatoare de inflatie. Daca acest fapt este real, atunci tendinta respectiva trebuie sa consituie o problema serioasa pentru tarile care aplica TVA si unde procesul inflationist reprezinta o preocupare curenta .

Asa cum afirma Alan A. Tait, in urma studiilor efectuate in mai multe tari care au implementat TVA, in mod normal introducera acesteia este insotita de o crestere generala a preturilor, de aproximaitv 0,4 % pentru fiecare procent al cotei de impunere.

Economistul american Alan A. Tait a colectat unele date empirice privind influenta TVA asupra indicelui preturilor de consum din 35 de tari. Astfel, el a facut o analiza aprofundata privind variatia nivelului general al preturilor la anumite marfuri la un moment dat, dupa implementarea TVA, comparativ cu o perioada anterioara momentului introducerii impozitului respectiv, considerata ca baza.

Concluziile l-au condus pe Tait la conturarea a trei ipoteze:

TVA are un efect minor sau nul asupra indicelui preturilor de consum

(adica al inflatiei ) ;

TVA conduce la o modificare a indicelui preturilor de consum, dar numai o

data, in momentul in care aceasta se introduce ;

TVA accelereaza cresterea indicelui preturilor de consum (inflatia) .

Informatiile culese din tarile supuse analizei au revelat faptul ca in 29 de state introducerea TVA a avut un efect minor sau nul asupra ratei inflatiei sau a determinat o modificare unica a indicelui preturilor de consum, respectiv in momentul aplicarii acesteia (deci, ipotezele a si b). In sase tari implementarea TVA a generat cresterea inflatiei (ipoteza c).

Potrivit cazurilor analizate de Tait, in studiul efectuat, pot fi prezentate cateva exemple, din unele tari, in legatura cu efectele introducerii TVA asupra spiralei inflationiste. Totusi, aceasta influenta este dificil de cuantificat, ea nu poate fi niciodata perfect si exact masurata, chiar in tari cu economie dezvoltata, unde procesul inflationist este integral si real controlat.In Italia a existat o interactiune TVA – inflatie, si aceasta datorita cresterii substantiale a ratei profitului, care a influentat nivelul pretului. Fenomenul respectiv s-a realizat fara o compensare suficienta efectuata prin imnpozitul pe venit, care ar fi trebuit sa aiba o progresivitate mai redusa. In Norvegia, de exemplu, implementarea TVA in anul 1970 a presupus initial o schimbare deliberata a impozitului pe vanzari ( cifra de afaceri) cu unul pe consum. S-a aplicat o rata (cota) a taxei pe valoarea adaugata de 20%, care a acoperit aproximativ 72% din sfera consumului, in timp ce impozitul pe care l-a inlocuit – adica o cota pe vanzari (cifra de afaceri) de 13,64% – cuprindea numai 62% din sfera consumului. La data implementarii TVA, indicele preturilor de consum a fost prognozat sa creasca cu 5,8%. Dar, in realiate, dupa aplicarea TVA, indicele respectiv a crescut cu numai 1,7%, datorita realizarii unei corelatii optime a raportului pret-salarii.

Franta este patria TVA; aceasta a reprezentat modelul dupa care toti ceilalti s-au inspirat. Introducerea impozitului respectiv a generat o crestere a indicelui preturilor de consum cu numai 1,6%, in conditiile in care salariile si creditele au crescut brusc.

Autoritatile au introdus un control riguros asupra preturilor atunci cand au avut loc sporiri suplimentare ale cotelor TVA, mai cu seama in conditiile aplicarii unui sistem de impozitare a valorii adaugate bazat pe rate multiple. De aceea, introducerea TVA nu a determinat o crestere a inflatiei.

Cauzele considerate plauzibile, care au generat o oarecare crestere a inflatiei, au fost, in primul rand, marirea salariilor si a creditelor, apoi majorarea suplimentara a cotelor de impunere a valorii adaugate.

Deci, exemplul francez ar putea fi transferat catre categoria efectelor nule sau reduse ale implementarii TVA.

In aceeasi situatie se inscrie si aplicarea TVA in Bulgaria, care a avut o baza cuprinzatoare de impozitare si un numar redus de cote, cu influente reduse asupra spiralei inflationiste.

Germania reprezinta tara la care se fac cel mai frecvent referiri atunci cand analistii doresc sa arate ca introducerea TVA nu trebuie sa afecteze indicele preturilor de consum. Astfel, in Germania indicele respectiv a crescut cu numai 1,5% in anul aplicarii TVA, adica in 1968, iar din aceasta crestere nu mai mult de 0,4-0,6% a fost atribuita taxei pe valoarea adaugata. Impactul scazut al implementarii TVA in Germania a fost in mare masura reflectarea efectuarii la timp a modificarilor aduse impozitului pe venitul global, in sensul reducerii cotelor (conform principiului progresivitatii) acestuia, o data cu introducerea TVA. De asemenea, in Germania aplicarea TVA s-a efectuat in conditiile unei recesiuni minore.

In Irlanda insa implementarea TVA a fost incadrata de analisti in categoria schimbarii si accelerarii ratei inflatiei. Aceasta ca o consecinta a unei extinderi a creditelor interne si a accizelor aplicate la petrol, alcool, tutun, etc., care au contribuit la o crestere substantiala a preturilor respective si derivate. Desi multe influente ale altor factori au contribuit la accelerarea inflatiei in aceeasi masura cu cresterile cotelor TVA (mai ales a celei standard) totusi Irlanda a fost incadrata in cazurile in care aplicarea TVA a produs o urcare a spiralei inflationiste.

In consecinta, considerentele privind influenta introducerii TVA asupra ratei inflatiei sunt contradictorii. Asa cum arata Tait, nu este vorba de insusi caracterul inflationist al TVA, ci este vorba de politicile promovate in domeniul salariilor si in cel al creditelor, care, daca sunt neadecvate, favorizeaza inflatia.

Alegerea momentului cand este implementata taxa pe valoarea adaugata poate influenta in sens pozitiv sau negativ spirala inflationista (la anumite cote). Anumite dezechilibre care exista in tarile aflate in procesul de tranzitie la economia de piata, care genereaza, implicit, si nesiguranta in privinta modificarilor succesive de preturi, au efecte negative asupra spiralei inflationiste, acestea fiind o expresie a conditiilor lasate de trecut si amplificate in prezent de reformele declansate.

Totodata, trebuie sa se aiba in vedere ca aplicarea TVA cu o singura cota de impunere si cu putine scutiri de la plata acesteia are un caracter regresiv asupra veniturilor. Adica, un asemenea mod de implementare a TVA va influenta intr-o proportie mai mare veniturile (si cheltuielile) familiilor nevoiase. Dar, totodata, aplicarea unui sistem al taxei pe valoarea adaugata bazat pe cote multiple de impunere (4 – 5) ar putea produce unele distorsiuni si complica activitatea de adminstrare.

De regula, TVA este adoptata pentru ca reprezinta o sursa activa de venituri bugetare, care trebuie asigurate si chiar influentate in sensul cresterii lor, prin aplicarea eficienta a impunerii respective. TVA a fost conceputa pentru a corecta inegalitatile de venit sau de avere existente inainte de aplicarea ei deci nu reprezinta un instrument de redistribuire a veniturilor populatiei.

Problema regresivitatii TVA trebuie sa fie analizata in contextul impactului intregului sistem fiscal, nu numai al unui element al acestuia.

Aceasta se poate realiza prin alte componente ale sistemului fiscal, de exemplu prin reducerea progresivitatii excesive la impozitul pe venit, mai ales la acele categorii de populatie incadrate in marje mici si medii de venituri.

In economiile in tranzitie este posibil, ca introducerea TVA sa fie indeaproape urmata de implementarea impozitelor pe venitul personal si de extinderea unei retele de protectie sociala, prin transferuri de fonduri (nu prin taxe suplimentare), mult sporite fata de etapa anterioara introducerii taxei pe valoarea adaugata.

Legat de ultima alternativa, aceasta reprezinta, de fapt, impactul asupra situatiei celor saraci sau cu venituri medii, in folosul acestor categorii sociale defavorizate.

CAPITOLUL V

EVOLUTIA IMPOZITELOR INDIRECTE IN PERIOADA 1990-2000 IN ROMANIA . COMPARATII INTERNATIONALE

EVOLUTIA VENITURILOR PUBLICE TOTALE IN PERIOADA

1990 – 1999

Masurile luate de autoritatile publice din tara noastra, in perioada 1990-1999 pe linia reformei fiscale, au influentat, alaturi de alti factori, volumul si structura veniturilor bugetului general consolidat.

In anii tranzitiei, nivelul cheltuielilor publice a fost drastic limitat de cel al veniturilor publice, iar ritmul de crestere/descrestere al acestora, in expresie reala, a urmat indeaproape pe acela al resurselor de finantare disponibile.

In conditiile unei anumite politici financiare, cuantumul veniturilor ce pot fi mobilizate de autoritatile publice pentru satisfacerea nevoilor sociale este dependent de marimea produsului intern brut. Altfel spus, evolutia veniturilor publice urmeaza, in linii generale, pe aceea a produsului intern brut, din care acestea isi trag izvorul. Invers, in conditiile unui anumit produs intern brut, marimea veniturilor financiare publice poate sa varieze, in anumite limite, in functie de politica promovata de autoritatile competente de prelevare, pe calea impozitelor, a taxelor si a contributiilor, a unui procent mai mare sau mai mic din veniturile si/sau averea ale populatiei sau ale societatii.

Evolutia veniturilor bugetului general consolidat al Romaniei, exprimate in lei si in dolari SUA, marimi totale si medii pe un locuitor, in raport cu aceea a produsului intern brut, in perioada 1990-1999, se poate urmari in tabelul 1.

In perioada de referinta, veniturile publice totale, exprimate in lei (in preturi curente ale fiecarui an), profund marcate de o inflatie galopanta, au sporit ceva mai lent decat produsul intern brut (de 539 ori fata de 608); respectivele venituri, transformate in dolari SUA (la cursul de schimb), s-au situat sub nivelul anului 1990, in timp ce produsul intern brut, exprimat in moneda americana, s-a aflat cu 11 % sub nivelul anului de referinta.

Intre primul si ultimul an al perioadei de considerare, veniturile publice in dolari pe un locuitor au cunoscut o evolutie sinuoasa, foarte apropiata de aceea inregistrata de produsul intern brut mediu pe locuitor, exprimat in aceeasi moneda americana: descresteri accentuate, urmate de cresteri moderate, apoi din nou scaderi, reveniri de scurta durata s.a.m.d.

Tabelul 2 pune in lumina impactul pe care l-a avut evolutia produsului intern brut asupra veniturilor publice totale, iar acestea din urma asupra cheltuielilor publice totale.

Tabelul nr. 2

Variatiile anuale ale produsului intern brut, ale veniturilor si cheltuielilor publice totale exprimate in dolari SUA, ce au revenit in medie pe un locuitor, in perioada 1990-1999 (in procente fata de anul precedent)

Sursa : Calculat pe baza datelor Comisiei Nationale pentru Statistica si ale Ministerului Finantelor .

In 1990, pe ansamblul OCDE ponderea veniturilor publice curente in PIB, de 36,3 % era cu 2,3 puncte procentuale mai mare decat in 1980, iar in 1998 aceasta era de 37,5 %, adica cu 1,2 p.p. superioara celei din 1990. Pe total Uniune Europeana, indicatorul la care ne referim, cu circa 8 p.p. mai mare decat pe total OCDE, a inregistrat o crestere de 2,5 p.p. in 1990 fata de 1980 si de 1,5 p.p. in 1998 fata de 1990.

In cadrul celor doua organizatii a existat insa un numar redus de tari (3 din 21 in 1990 si 8 din 22 in 1998) care au inregistrat diminuari ale ponderii veniturilor publice curente in PIB (cuprinse intre 0,4 si 4,0 p.p. ). Aceste descresteri au fost determinate mai cu seama de schimbarile intervenite in politicile statelor respective ( Noua Zeelanda, Suedia, Olanda, Norvegia, Irlanda, Japonia s.a) si mai putin sau deloc de dinamica produsului intern brut.

Fata de ponderea medie inregistrata pe totalul OCDE, in 1998 (de 37,3%), au existat abateri importante atat in sus, cat si jos. Astfel, cele mai mari ponderi s-au constatat in Suedia (60,6%), Danemarca (59,0%), Finlanda (53,5%), Norvegia (50,6%), Belgia si Franta (50,2%), iar cele mai reduse in Republica Coreea (25,7%), SUA (31,8%), Japonia (33,2%), Austria si Irlanda (35,1%).

Intre ponderea cea mai ridicata si cea mai scazuta, ecartul este de aproximativ 35 p.p.

Din categoria tarilor cu ponderi ridicate ale veniturilor publice curente in PIB fac parte tarile dezvolatate, care au optat pentru acoperirea nevoilor sociale in cea mai mare parte pe seama resurselor financiare publice, constituite din impozite, taxe si contributii prelevate de la populatie si de la agentii economici. Ponderi reduse au tarile dezvoltate in care o buna parte din cheltuielile pentru finantarea actiunilor de invatamant, sanatate, cultura etc. este lasata in seama beneficiarilor respectivelor actiuni.

Ponderi mici ale veniturilor publice in produsul intern brut se constata si la numeroase tari aflate in curs de dezvoltare, din cauza capacitatii contributive reduse a populatiei si a societatilor comerciale la formarea fondurilor bugetare.

Romania, cu ponderi de 30 % – 34 % (in anii 1996-1999), se situeaza foarte aproape de tarile cu ponderi reduse ale veniturilor publice in produsul intern brut, ca urmare a crizei economice profunde prin care trece tara si care face ca produsul intern brut sa se diminueze sau sa inregistreze cresteri modice de la un an la altul.

STRUCTURA SI EVOLUTIA VENITURILOR FISCALE ALE

ROMANIEI. COMPARATII INTERNATIONALE

In totalul veniturilor bugetului general consolidat, veniturile curente reprezinta circa 99 %, iar veniturile din capital numai 1 %, valorile superioare acestui din urma procent (7,1% in 1991 si 2% in 1992) avand un caracter exceptional. Veniturile fiscale oscileaza intre aproximativ 79% si 92% din total, iar cele cu caracter nefiscal intre 7% si 14%. In tabelul 3 este prezentata evolutia veniturilor fiscale ale Romaniei, exprimate in lei, in dolari SUA si in procente fata de anul precedent.

In perioada 1990-1999, caracterizata prin rate ale inflatiei cu 2 si 3 cifre, cuantumul veniturilor fiscale exprimate in lei (in preturile curente ale fiecarui an) a crescut de 539 ori, adica in aceeasi proportie ca veniturile publice totale, dar ceva mai lent decat produsul intern brut (608 ori). Aceleasi venituri, transformate in dolari SUA (la cursul de schimb), au scazut de la 13,6 mld. in 1990, la 6,6 mld in 1992, apoi au crescut pana la 11,7 mld. in 1998, pentru ca in 1999 sa coboare la 10,7 mld. Cu alte cuvinte, povara fiscala totala a contribuabililor din Romania, exprimata in moneda americana, era in 1992 la jumatatea celei din 1990, iar in 1999 era cu 21,2% sub nivelul inregistrat in primul an al tranzitiei.

In anii ’90, dintr-un produs intern brut mediu pe locuitor de 859-1844 dolari, fiecare roman a platit, in medie, cu titlu de impozite, taxe si contributii catre stat, sume echivalente cu 288-585 de dolari.

Este interesant de vazut daca la dimensionarea veniturilor fiscale anuale (povara fiscala a compatriotilor nostri) s-a tinut seama de evolutia produsului intern brut – sursa finala din care sunt suportate impozitele, taxele si contributiile. In acest scop, vom stabili, pe de o parte, cat au reprezentat, in procente, veniturile fiscale realizate intr-un an fata de anul precedent, iar pe de alta parte, la cat s-a cifrat produsul intern obtinut intr-un an in raport cu anul

premergator. Ambii indicatori, care constituie baza de calcul, vor fi exprimati in dolari pe un locuitor.

In Romania, gradul de fiscalitate generala, calculat cu luarea in considerare a tuturor impozitelor, taxelor si contributiilor incasate de autoritatile publice centrale si locale, s-a redus de la 35,5% in 1990 la 26,5% in 1997, dupa care, in urmatorii doi ani, a inregistrat o crestere de aproape 5 p.p., ajungand la 31,4% (in 1999).

Gradul de fiscalitate partiala, determinat numai pe baza impozitelor si a taxelor propriu-zise (fara contributiile la asigurarile sociale), a cunoscut o diminuare de la 27,6% in 1990 la 19,4% in 1996, dupa care, in urmatorii trei ani, a crescut cu 3 p.p., ajungand la 22,4% (in 1999).

Gradul de fiscalitate in scopuri sociale, calculat exclusiv pe baza contributiilor achitate de intreprinderi, institutii si persoane fizice la fondurile de asigurari sociale, de pensie suplimentara, de ajutor de somaj etc., a crescut de la 7,9% in 1990 la 10,3% in 1992, apoi s-a diminuat treptat pana la 6,5% in 1997, dupa care a crescut din nou pana la 9% in 1999.

Asadar, toti cei trei indicatori de fiscalitate mentionati au marcat o tendinta de reducere, determinata mai cu seama de declinul economiei reale, de diminuarea, in expresie reala, a produsului intern brut si de ingustarea bazei impozabile, dupa care acestia au inceput sa creasca din nou.

Pentru a ne da seama unde se situeaza Romania in comparatie cu alte tari, in tabelul nr.4 sunt prezentate gradul de fiscalitate generala si partiala, precum si veniturile fiscale medii pe un locuitor, in dolari SUA, in tarile membre ale OCDE, in anul 1996.

Rezulta ca gradul de fiscalitate generala, realizat in Romania in anul 1999, se situeaza cu 6,3 p.p. sub cel inregistrat pe ansamblul tarilor membre ale OCDE in anul 1996, iar gradul de fiscalitate partiala la noi este mai mic cu 5,5 p.p decat in Organizatia amintita (media neponderata).

Ecartul dintre gradul de fiscalitate generala din Romania (in 1999) si cel inregistrat (in 1996) pe ansamblul celor 15 tari comunitare este si mai mare, si anume de 11,0 p.p.

Tarile central-europene, membre ale OCDE, aflate in tranzitie ca si Romania, inregistreaza grade de fiscalitate mai ridicate decat noi: Republica Ceha are o fiscalitate generala de 40,5% si o fiscalitate partiala de 23,5%, Polonia de 42,1%, respectiv, de 28,9%, Ungaria de 40,3%, respectiv de 26,8%.

In functie de gradul de fiscalitate si de marimea produsului intern brut realizate, tarile membre ale OCDE au dispus (in 1996) de venituri fiscale medii pe un locuitor de 8347 de dolari, iar tarile comunitare de 10389 de dolari, fata de numai 476 de dolari Romania (in 1999). Ca urmare, intre veniturile fiscale medii pe un locuitor, realizate pe ansamblul OCDE, si cele din Romania, exista un decalaj de 17,5 la 1, iar intre Uniunea Europeana si tara noastra – de 22 la 1. Intre Republica Ceha (cu venituri fiscale de 2205 dolari pe locuitor), Ungaria (cu 1775) si Polonia (cu 1466 dolari) si Romania decalajul este de 4,6 la 1 , 3,7 la 1 si, respectiv, de 3,1 la 1.

In tarile membre ale OCDE fiscalitatea generala si cuantumul veniturilor fiscale medii in dolari SUA pe un locuitor nu au inregistrat modificari spectaculoase.

Cresterea efortului nostru fiscal – necesar pentru satisfacerea intr-o proportie mai mare a nevoilor sociale in anii ce vin – este conditionata de dezvoltarea economiei reale, de sporirea produsului intern brut mediu pe locuitor, iar nu de majorarea cotelor la impozitele si taxele existente ori de instituirea de noi prelevari fiscale.

In cadrul veniturilor fiscale, impozitele directe sunt precumpanitoare, dar pierd teren in fata celor indirecte. Daca in 1992 impozitele directe procurau 68,1% din totalul veniturilor bugetului general consolidat, sapte ani mai tarziu aportul lor se redusese la 56,4%, adica inregistrasera un recul de 11,7 p.p. ; in acelasi interval de timp, ponderea impozitelor indirecte in totalul veniturilor bugetului general consolidat a crescut de la 23% la 35,3%, adica realizasera un avans de 12,3 p.p.

Impozitele indirecte sunt alcatuite, in cea mai mare parte, din taxa pe valoarea adaugata, accize si taxe vamale. Taxa pe valoarea adaugata – cel mai important impozit general asupra consumului – in decurs de sase ani si-a sporit contributia la bugetul general consolidat de la 10,8% in 1993, la 18,2% in 1999. Impozitul pe circulatia marfurilor (atat cat a fiintat), accizele si impozitul asupra titeiului din productia interna au avut o evolutie descendenta: de la o pondere de 30,5% in veniturile bugetului general consolidat in 1990, in decurs de cinci ani au ajuns la 4,5% in 1995, dupa care au inceput sa-si sporeasca din nou contributia, pana la 9,5% in 1999. Participarea taxelor vamale la formarea veniturilor bugetului general consolidat a fost de ordinul a 3%-%% din total. Celelalte impozite indirecte – diferite taxe datorate de persoanele fizice si juridice – au avut o contributie minora la alimentarea bugetului.

Pentru a avea o imagine mai completa despre modul cum sunt repartizate sarcinile fiscale in tara noastra, se prezinta, in tabelul nr. 5, structura veniturilor bugetului general consolidat, iar in tabelul nr. 6 ponderile diferitelor categorii de venituri in produsul intern brut, in anii ’90.

Tabelul nr. 5

Structura veniturilor publice ale Romaniei : ponderile acestora in totalul veniturilor bugetului general consolidat (VBGC), in perioada 1990-1999 (in procente fata de total)

Sursa : Calculat pe baza datelor Ministerului Finantelor

Tabelul nr. 6

Structura veniturilor fiscale ale Romaniei, in perioada 1990-1999 (in procente fata de total)

Sursa : Calculat pe baza datelor cuprinse in bugetul general consolidatintocmit de Ministerul Finantelor

Datele cuprinse in tabelul nr. 8 arata evolutia importurilor FOB, exprimate in dolari SUA, precum si mutatiile survenite in structura importurilor CIF pe principalele grupuri de tari, in perioada 1990-1999.

Tabelul nr. 8

Evolutia importurilor FOB ale Romaniei, in dolari SUA, si structura importurilor CIF pe principalele grupuri de tari, in perioada 1990-1999.

Sursa : Comisia Nationala pentru Statistica

Asadar, dupa o reducere semnificativa a volumului importurilor (cu 41,6%), in 1991 fata de 1990, asistam la o crestere sistematica a acestuia pana in 1998, cand ajunge sa depaseasca (cu 18,6%) pe cel inregistrat in primul an al tranzitiei (in 1999 volumul importurilor a inregistrat o scadere de 12,2% fata de anul precedent).

In intervalul 1990-1999, provenienta importurilor a cunoscut schimbari importante. Daca in 1990 marfurile importate proveneau in proportii aproape egale din cele trei grupe de tari – 31,2%, 37,6% si 31,2% -, in 1999 importurile din tarile dezvoltate (si indeosebi cele din tarile comunitare) au devenit preponderente. In anul 1999 ele detineau 68,5% din total si inregistrau o crestere de 37,3% puncte procentuale fata de 1990; importurile din tarile europene aflate in tranzitie aveau o pondere in total de 18,5% si marcau o reducere de 19,1 p.p., iar cele din tarile in curs de dezvoltare reprezentau 11,8% din total si inregistrau o diminuare de 19,4 p.p.

In perioada de referinta, tariful nostru vamal a suferit mai multe modificari determinate de intrarea in vigoare a unor importante acorduri internationale la care Romania este parte. Este vorba de Acordul de asociere a tarii noastre la Comunitatile Europene, Acordul dintre Romania si statele Asociatiei Europene a Liberului Schimb, Acordurile bilaterale dintre Romania si statele AELS privind comertul cu produse agricole de baza, Acordul de comert liber incheiat cu statele din centrul Europei si Actul final al Rundei Uruguay. Prin aceste tratate statele semnatare isi acorda reciproc facilitati vamale, a caror punere in aplicare este esalonata pe o perioada de mai multi ani. Tinta finala a acestor intelegeri este liberalizarea schimburilor comerciale internationale.

Toate aceste evolutii, modificari de structura, reorientari geografice ale fluxurilor de marfuri importate, ajustari ale tarifului vamal, precum si modificarile suferite de preturile externe au influentat, in ultima instanta, cuantumul taxelor vamale incasate la bugetul de stat.

Pentru a avea o imagine despre locul pe care il ocupa taxele vamale in totalul veniturilor publice si indeosebi in cadrul veniturilor fiscale, prezentam, in tabelul nr. 9, date privind marimea absoluta si medie pe locuitor a taxelor vamale incasate, precum si ponderile acestora in produsul intern brut, in volumul importurilor CIF, in totalul veniturilor bugetului general consolidat si in totalul veniturilor fiscale, in perioada 1990-1999.

Dupa intrarea in vigoare a tarifului vamal adoptat in 1990, taxele vamale exprimate in lei au inregistrat o dinamica foarte accelerata, puternic influentata de fenomenele inflationiste din tara noastra (crestere de 319 ori in intervalul 1991-1999). In aceeasi perioada, taxele vamale transformate in dolari SUA (la cursul de schimb) si-au multiplicat volumul de 1,6 ori; la fel s-au petrecut lucrurile si cu taxele vamale medii pe un locuitor exprimate in dolari.

Corelatia dintre evolutia importurilor CIF si aceea a taxelor vamale incasate, exprimate in dolari SUA, se poate vedea din tabelul nr.10.

Tabelul nr. 10

Importuri CIF si taxe vamale : indici in serie, indici in lant si coeficienti de corelare, in perioada 1991-1999

Sursa : Calculat pe baza datelor furnizate de Comisia Nationala pentru Statistica si Ministerul Finantelor

Indicii in serie arata ca, in perioada considerata, taxele vamale au avut o dinamica mai lenta decat importurile CIF, deoarece, in conformitate cu acordurile internationale incheiate, s-au operat reduceri sistematice ale cotelor taxelor vamale de import.

Coeficientii de corelare, calculati pe baza indicilor in lant, arata ca in trei ani (1993, 1995 si 1998) acestia au fost subunitari, ceea ce reflecta o nesincronizare in evolutia taxelor vamale cu aceea a importurilor, determinata, probabil, de modificarile intervenite in structura si/sau in provenienta marfurilor de import. Cu toate acestea, din evolutia indicatorilor analizati rezulta ca volumul importurilor a avut un impact mai puternic (asupra incasarilor la buget) decat tariful vamal.

Pentru a putea face comparatii internationale, infatisam, in tabelul nr. 11, ponderile taxelor vamale de import in produsul intern brut, in volumul importurilor CIF si in totalul veniturilor fiscale, precum si marimea respectivelor taxe ce revin in medie pe un locuitor, in dolari SUA, in 14 tari membre ale OCDE in 1996.

Tabelul nr. 11

Ponderile taxelor vamale de import in produsul intern brut, in volumul importurilor CIF si in totalul veniturilor fiscale, precum si marimea respectivelor taxe pe un locuitor in dolari SUA, in 14 tari membre ale OCDE, in anul 1996

Sursa : Calculat pe baza datelor din Revenue Statistics, OECD 1998; Statistiques financieres internationales. Annuarie 1997, FMI; World Development Report, Knowledge, 1998/99, The World Bank.

Din cele 14 tari cuprinse in tabel, nivelul cel mai scazut al taxelor vamale de import in raport cu produsul intern brut, in 1996, s-a inregistrat in Japonia, Norvegia, SUA, Canada si Elvetia, iar cel mai ridicat – in Ungaria, Polonia, Republica Coreea, Republica Ceha si Noua Zeelanda.

In raport cu importul, nivelul cel mai redus al taxelor vamale s-a realizat in Norvegia, Canada, Islanda si Elvetia, iar cel mai ridicat in Ungaria, Polonia, Republica Coreea, Noua Zeelanda si Australia. Cea mai mica contributie la totalul veniturilor fiscale au adus-o taxele vamale in Norvegia, Japonia, SUA, Canada si Elvetia, iar cea mai substantiala – taxele vamale incasate in Ungaria, Polonia, Republica Coreea, Mexic si Republica Ceha. Cea mai redusa povara a taxelor vamale, ce revine in medie pe un locuitor, exprimata in dolari SUA, s-a localizat in Turcia, Mexic, Canada si Republica Ceha, iar cea mai mare- in Noua Zeelanda, Ungaria, Republica Coreea, Australia si Elvetia. Decalajul dintre povara cea mai mare a taxelor vamale (de 175 de dolari pe un locuitor) si cea mai mica (de 14 dolari) a fost de 12 la 1.

In general, tarile cu o economie dezvoltata folosesc taxele vamale ca instrument de protejare a producatorilor autohtoni de concurenta straina intr-o masura mai mica decat tarile in curs de dezvoltare si cele aflate in perioada de tranzitie.

Privite prin prisma celor patru indicatori cuprinsi in tabelul nr. 11, tarile cu cele mai ridicate niveluri ale taxelor vamale se ierarhizeaza astfel: Ungaria ocupa locul 1 (la 3 din 4 indicatori); Polonia – locul 2 (la 3 din 4) ; Republica Coreea – locul 3 (la toti cei 4 indicatori), dupa care urmeaza Republica Ceha, Noua Zeelanda s.a.

Tarile cu cele mai scazute niveluri ale taxelor vamale sunt tarile puternic industrializate, si anume: Norvegia ocupa locul 14 (la 3 din 4 indicatori), Japonia – locul 13 9la 3 din 4 indicatori), urmate de SUA, Elvetia si Canada, situate pe locurile 12, 11 si 10 (cu cate 3 sau 4 indicatori fiecare).

In comparatie cu tarile membre ale OCDE cuprinse in analiza, Romania se situeaza pe locul 3 (dupa Ungaria si Polonia) la indicatorii ponderea taxelor vamale in PIB si in volumul importurilor; pe locul 4 (dupa Ungaria, Polonia si Republica Coreea) in ceea ce priveste contributia taxelor vamale la formarea veniturilor fiscale si pe locul 12 (dupa Canada, dar inainte de Mexic si Turcia) la taxa vamala ce revine in medie pe un locuitor, exprimata in dolari SUA.

Se poate spune ca taxele vamale de import percepute in Romania se situeaza la niveluri apropiate de cele incasate de alte tari aflate in tranzitie din Europa Centrala.

5. 3. STRUCTURA VENITURILOR FISCALE ALE TARILOR

MEMBRE ALE OCDE

In cele ce urmeaza, vom compara structura veniturilor fiscale ale Romaniei cu aceea a tarilor membre ale OCDE, utilizand, pentru tara noastra, datele din tabelul nr. 6, iar pentru OCDE – datele din tabelul nr.7.

In anul 1996, pe ansamblul tarilor membre ale OCDE impozitele indirecte au procurat 33,4% din totalul veniturilor fiscale.

Numai 4 tari dezvoltate – Franta, Grecia, Portugalia si Islanda, 3 tari in curs de dezvoltare – Turcia, Republica Coreea si Mexic – si 3 tari in tranzitie – Polonia, Republica Ceha si Ungaria – au incasat din impozite indirecte sume mai mari de bani decat din impozitele pe venit si pe avere. In 19 tari dezvolate, impozitele pe venit si pe avere au procurat mai multe resurse bugetare decat toate impozitele pe bunuri si servicii si alte impozite si taxe indirecte.

Structura veniturilor fiscale, formata in cursul unei perioade indelungate de timp, difera de la o tara la alta in functie de conditiile concrete ale acesteia (grad de dezvoltare economica, politici social-economice si financiare promovate, traditie, etc.).

La impozitele pe bunuri si servicii, au existat abateri semnificative fata de medie (12,0% din PIB pe total OCDE si 13,0% pe total Uniunea Europeana): cele mai scazute niveluri sunt realizate in Japonia (4,4%), SUA (4,9%), Elvetia (6,2%), Australia (8,7%) si Canada (9,1%), iar cele mai ridicate in Grecia (17,4%), Danemarca (17,1%), Ungaria (16,8%), Norvegia si Islanda (cate 15,6%). Intre tarile cu valorile marginale (Grecia si Japonia) decalajul este de 13,0 p.p.

In mod obisnuit, tarile dezvoltate recurg mai mult la impozite directe si mai putin la impozite indirecte; cu toate acestea, exista nu putin tari cu PIB ridicat pe locuitor – Danemarca, Norvegia, Finlanda, Franta, Germania si Marea Britanie – in care ponderile impozitelor pe bunuri si servicii in PIB se situeaza peste media pe total OCDE.

Referindu-ne acum la ponderile principalelor categorii de impozite si taxe in volumul total al veniturilor fiscale, constatam abateri importante fata de media neponderata inregistrata pe total OCDE.

La impozitele pe bunuri si servicii (la care media pe total OCDE a fost de 32,5%, iar pe Uniunea Europeana de 31,2%), ponderile cele mai joase s-au localizat la Japonia (15,4%), SUA (17,2%), Elvetia (17,9%) si Canada (24,9%), iar cele mai ridicate la Mexic (57,4%), Islanda (48,3%), Republica Coreea (43,7%), Portugalia (42,6%), Ungaria (41,7%) si Irlanda (39,7%). Si aici ecartul intre prima si ultima tara clasata a fost mare (42,0 p.p.).

Comparand ponderile principalelor impozite si taxe in totalul veniturilor fiscale realizate in Romania (in 1999) cu media celor inregistrate pe total OCDE (in 1996), constatam ca intre acestea exista decalaje mai mari sau mai mici. Impozitele indirecte au contribuit cu 38,5% la totalul veniturilor fiscale ale Romaniei, respectiv cu 4,9 p.p. mai mult decat in OCDE.

=== Tabel ===

Tabelul nr. 1

Evolutia veniturilor bugetului general consolidat al Romaniei (VBGC), exprimate in lei (preturi curente) si in dolari SUA, totale si medii pe locuitor, in comparatie cu aceea a produsului intern brut (PIB), in perioada 1990-1999

Sursa : calculat pe baza datelor Comisiei Nationale pentru Statistica, ale Ministerului Finantelor si ale Bancii Nationale a Romaniei .

Tabel nr. 3

Evolutia veniturilor fiscale ale Romaniei in lei, in dolari SUA si in procente fata de anul precedent.

Grad de fiscalitate : generala, partiala si in scopuri sociale, in perioada 1990-1999

Sursa : Calculat pe baza datelor Comisiei Nationale pentru Statistica si ale Ministerului Finantelor .

Tabel nr. 4

Gradul de fiscalitate generala si veniturile fiscale medii pe un locuitor, in dolari SUA, in tarile membre ale OCDE,

in anul 1996

Sursa : Revenue Statistics , OECD, 1998

Tabelul nr. 7

Principalele categorii de impozite directe si indirecte , in procente fata de totalul veniturilor fiscale, percepute in tarile membre ale OCDE, in anul 1996

Nota : Tarile au fost ierarhizate in ordinea descrescanda a fiscalitatii generale realizate in anul 1996

Tabelul nr. 9

Taxele vamale in marime absoluta si medie pe un locuitor, incasate in perioada 1990-1999, precum si ponderile acestora in PIB, in volumul importurilor CIF, in totalul veniturilor bugetului general consolidat (VBGC) si in totalul veniturilor fiscale

Sursa : Calculat pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor si Comisia Nationala pentru Statistica .