Impozitarea In Uniunea Europeana

Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Noțiuni teoretice privind impozitele

1.1 Istoricul impozitelor

1.2 Caracterizare generală

1.3 Trăsăturile impozitelor

1.4 Elementele impozitelor

1.5 Clasificarea impozitelor

1.6 Impozitul pe profit

1.7 Impozitul pe venit din activități independente

Capitolul 2. Impozitarea în Uniunea Europeană în perioada 1995-2007

2.1 Caracteristicele impozitelor în Uniunea Europeană

2.2 Impozitul pe profit

2.2.1 Venituri din impozitul pe profit

2.3 Impozitul pe venit

2.3.1 Trendul descrescător al impozitului pe venit începând cu anul 1995

Capitolul 3. Studiu de caz

3.1 Descrierea datelor utilizate în analiză

3.2 Metodologia utilizată

3.3 Testarea proprietăților eșantionului de date

3.3.1 Metodologia de testare a staționarității

3.3.1.1 Veniturile guvernamentale

3.3.1.2. Impozitul pe profit

3.3.1.3 Impozitul pe venit

3.3.1.4. Deficitul bugetar

3.4 Estimarea panel

3.4.1 Impozitul pe profit și veniturile guvernamentale

3.4.2 Impozitul pe venit din activități independente și veniturile guvernamentale

3.4.3 Deficitul bugetar și impozit pe profit

3.4.4 Deficitul bugetar și impozitul pe venit din activități independente

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

Procesul de tranziție prin care au trecut majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est a relevat importanța sănătății aparatului instituțional pentru îndeplinirea obiectivelor de performanță. Unele din principale căi prin care acestea au putut fi realizate sunt reprezentate de impozite, întrucât acestea aduc majoritatea veniturilor la bugetul statului.

Dat fiind gradul larg de răspândire al acestor sisteme de impozitare pe scară mondială, lucrarea de față își propune aprofundarea studiului importanței impozitului pe profit și a impozitului pe venituri din activități independente în evoluția unor indicatori macroeconomici și de politică fiscală în cadrul Uniunii Europene. Analiza este cu atât mai necesară cu cât la nivelul Uniunii Europene politica fiscală este descentralizată, iar diferențele de ordin economic și financiar dintre state joacă un rol important în eficiența implementării diferitelor măsuri de politică fiscală.

Anterior demersului propriu-zis de cuantificare a influenței impozitelor asupra indicatorilor considerați, esențial pentru evaluarea contextului macroeconomic la care se raportează studiul efectuat este înțelegerea mecanismelor după care impozitele funcționează și cum ar putea acestea să influențeze politica fiscală a unei țări. Astfel se impune acordarea unei atenții deosebite a ceea ce s-a intâmplat până acum în Uniunea Europeană pentru a cunoaște care din politicile fiscale adoptate de diferitele țări din Uniune au funcționat bine și care nu.

Mai mult, problematica eficienței măsurilor de creștere a impozitelor în funcție de nivelul de dezvoltare a economiei unui stat este cu atât mai importantă cu cât, în contextul macroeconomic actual, numărul țărilor care decid creșterea cotelor de impozitare (mai ales a acelora care au un sistem de cote progresive) în scopul reducerii deficitului bugetar și al procurării resurselor necesare pentru acoperirea cheltuielilor prevăzute în bugetul de stat este în creștere.

Lucrarea de față se deschide cu un capitol destinat clarificării principalelor concepte teoretice legate de evoluția și conținutul impozitelor. Anterior prezentării rezultatelor demersului econometric, în structura lucrării a fost inclus un capitol care recapitulează principalele rezultate obținute în anii anteriori privind rolul și influența impozitelor asupra economiei unui stat. A treia secțiune a lucrării cuprinde rezultatele estimărilor privind influența impozitului pe profit și al impozitului pe venit din activități independente asupra veniturilor fiscale și a deficitului bugetar prin metoda de estimare GLS. Lucrarea se încheie cu o serie de concluzii legate de problemele analizate.

Capitolul 1. Noțiuni teoretice privind impozitele

1.1 Istoricul impozitelor

Apariția și evoluția impozitelor poate fi caracterizată ca un proces complex și de durată, început o dată cu destrămarea comunei primitive, apariția statului și a proprietății private, scindarea societății în clase nominale, dezvoltarea forțelor de producție și a relațiilor marfă-bani.

În economiile moderne, statele colectează impozite atât pentru finanțarea cheltuielilor, cât și pentru îndeplinirea triplului său rol de stabilizare, de distribuire și de alocare. De asemenea, impozitele sunt utilizate ca pârghii de intervenție în scopul stabilizării nivelului de ocupare a forței de muncă și a capacităților, a prețurilor și a balanței de plăți, ca și pentru realocarea mai eficientă a resurselor din societate.

Pe teritoriul actual al României, cele mai vechi surse financiare ale statului au fost dijmele, inițial un impozit fix în natură pe produsele pământului, înlocuit ulterior prin dări variate pe fiecare produs, devenite aproape insuportabile prin număr și mărime. Impozitul în bani a fost introdus în secolul al XIV-lea sub numele de bir, adică impozitul personal sau “capitația”. Abia prin Regulamentul Organic începe organizarea unui sistem fiscal ce instituie forme mai înaintate de impozit, cu impozite directe, cum ar fi: patenta (plata în sarcina negustorilor și a meseriașilor), impozitul mobiliar, pe salarii, pe proprietăți, precum și cu primele impozite indirecte: vămi, monopoluri. După unire și unificarea administrativă a Moldovei cu Muntenia, domnitorul Alexandru Ioan Cuza reformează sistemul fiscal existent folosind modelul apusean, în particular cel francez, introducând impozite caracteristice vremii (impozitul funciar, taxa de succesiune, taxa de timbru).

Definițiile date impozitelor sunt multiple, fiecare dintre acestea reflectând poziția autorilor respectivi în legătură cu criteriile dimensionării sarcinilor fiscale.

În termeni cvasiunanim acceptați, impozitul reprezintă o contribuție bănească obligatorie, cu titlu nerambursabil datorată, conform legii bugetului, de către persoanele fizice sau persoanele juridice pentru veniturile pe care le obțin pentru bunurile pe care le posedă.

Autoritatea abilitată să instituie impozite este statul. El își exercită acest prerogativ, de regulă, prin organele puterii centrale (Parlament), uneori și prin organele administrației locale (departamente, districte, municipii, comune). În anumite cazuri, dreptul de a stabili și percepe venituri asemănătoare prin conținut și funcții cu impozitele îl pot avea și unele instituții publice cum sunt: Camera de comerț, Camera de industrie, Camera agricolă, chiar Biserica. Efectuarea plății impozitului are loc, deci, prin constrângere (silit), în unele situații putându-se ajunge chiar la privare de libertate a contribuabilului rău platnic. Dacă însă prevederile legii sunt recunoscute, caracterul silit al contribuției nu acționează.

1.2 Caracterizare generală

Statul, prin politica sa fiscală, stabilește nivelul veniturilor bugetului prin prelevarea unei părți din rezultatele financiare ale persoanelor fizice sau juridice impuse sub forma impozitelor și contribuțiilor sau prin stabilirea unei participări parțiale a beneficiarilor la acoperirea cheltuielilor efectuate de stat pentru organizarea și funcționarea serviciilor publice sociale, culturale sau administrative, sub forma taxelor.

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului ce au ca scop acoperirea cheltuielilor publice. Acestea reprezintă principalul mijloc de procurare a resurselor financiare publice pentru acoperirea cheltuielilor publice. Cu alte cuvinte, rolul cel mai important al impozitelor se manifestă în plan financiar.

1.3 Trăsăturile impozitelor

– au caracter obligatoriu, în sensul că toate persoanele fizice și/sau juridice care realizează venit pe teritoriul țării sau deține un anumit gen de avere din categoria celor prevăzute de Legea finanțelor. Așadar, persoana este constrânsă (silită) la efectuarea plății impozitului, în unele situații putându-se ajunge chiar la privare de libertate a contribuabilului rău platnic. Dacă însă prevederile legii sunt recunoscute, caracterul silit al contribuției nu acționează.

– se încasează cu titlu definitiv (nerambursabil) și fără contraprestație directă din partea statului, adică cei care plătesc impozit nu pot solicita să li se returneze servicii de o valoare egală sau apropiată cu cea plătită. Contraprestații aduc impozitele numai după un timp și indirect sub formă de utilități publice pe care le primesc în schimb plătitorii. Această caracteristică le deosebește de taxe care implică un raport de contraprestație directă. Din acest punct de vedere, impozitele pot fi considerate “prețuri anticipate” stabilite prin constrângere pentru serviciile guvernamentale; cetățeanul, plătindu-le, dobandește dreptul de a pretinde statului servicii publice (nu există însă echivalență între impozitul plătit pentru finanțarea serviciilor publice și cuantumul acestora primite în schimb). Totodată, prelevările de impozite la fondurile publice de resurse financiare se fac cu titlu definitiv și nerambursabil (nerestituirea este din punct de vedere financiar, căci economic și social, parțial, se restituie impozitele sub forma serviciilor publice).

1.4 Elementele impozitelor

Prin elementele impozitului se înțeleg acele componente care contribuie la stabilirea mărimii impozitului, momentul datorarii sale precum și a faptului care îl generează. Acestea sunt:

Subiectul impozitului – persoana obligată direct (personal) prin lege să suporte plata unui impozit, taxă sau alt venit public, ca urmare a faptului că posedă bunuri sau realizează venituri pentru care legea prevede obligația plății unui impozit. Subiectul impozitului se poate confunda cu plătitorul impozitului, de aceea pentru o mai bună diferențiere între cei doi vom lua următorul exemplu: la impozitul pe salariu plătitorul impozitului este angajatorul, deși angajatul este cel care realizează venitul.

Plătitorul impozitului – persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata și calcularea acestuia.

Faptul generator – actul sau evenimentul care dă naștere creanței în legătură cu impozitul datorat bugetului de stat.

Obiectul impunerii – materia supusă impozitării. În cazul impozitelor indirecte, obiectul impunerii poate fi produsul care face obiectul vânzării, bunul importat etc sau valoarea vânzărilor, prestațiilor și a importurilor.

Sursa impozitului – arată din ce anume se plătește impozitul: venit sau avere.

Cota impozitului/cota de impunere – impozitul aferent unei unități de impunere.

Asieta (mod de așezare a impozitului) – reprezintă totalitatea măsurilor care se iau de organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului datorat statului. Asieta constă în determinarea și evaluarea materiei impozabile. Astfel, determinarea materiei impozabile se poate face fie având la bază principiul realității, fie principiul personalizării. Evaluarea materiei impozabile are la bază trei grupe de metode:

a). metode declarative, în cadrul cărora se disting declarația contribuabilului și declarația unei persoane terțe.

b). metode prezumtive, unde se disting tehnica indiciară și tehnica forfetară.

c). metode administrative ce constau în stabilirea valorii masei impozabile de către administrația fiscală.

Încasarea impozitelor, ce se poate realiza prin următoarele căi: încasarea impozitului direct de la contribuabil, stopaj la sursă sau prin alicarea la sursă.

Termenul de plată – data până la care impozitul trebuie achitat statului. Depășirea termenui de plată atrage după sine plata unor majorări de întârziere care se calculează în funcție de valoarea impozitului și de numărul de zile de întârziere.

1.5 Clasificarea impozitelor

Există și se folosesc numeroase impozite. Gruparea lor în clase după trăsături comune constituie o necesitate deopotrivă teoretică și utillirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului datorat statului. Asieta constă în determinarea și evaluarea materiei impozabile. Astfel, determinarea materiei impozabile se poate face fie având la bază principiul realității, fie principiul personalizării. Evaluarea materiei impozabile are la bază trei grupe de metode:

a). metode declarative, în cadrul cărora se disting declarația contribuabilului și declarația unei persoane terțe.

b). metode prezumtive, unde se disting tehnica indiciară și tehnica forfetară.

c). metode administrative ce constau în stabilirea valorii masei impozabile de către administrația fiscală.

Încasarea impozitelor, ce se poate realiza prin următoarele căi: încasarea impozitului direct de la contribuabil, stopaj la sursă sau prin alicarea la sursă.

Termenul de plată – data până la care impozitul trebuie achitat statului. Depășirea termenui de plată atrage după sine plata unor majorări de întârziere care se calculează în funcție de valoarea impozitului și de numărul de zile de întârziere.

1.5 Clasificarea impozitelor

Există și se folosesc numeroase impozite. Gruparea lor în clase după trăsături comune constituie o necesitate deopotrivă teoretică și utilitară. Pot fi și sunt avute în vedere criterii variate:

a). După incidența asupra plătitorilor, impozitele pot fi:

Impozite indirecte: impozite care se percep cu ocazia vânzărilor de bunuri, prestărilor de servicii sau executării de lucrări. Caracteristic acestei categorii de impozite este faptul că ele nu sunt stabilite asupra subiectului impunerii în mod direct și nominal, ci indirect asupra vânzărilor de bunuri, prestărilor de servicii sau executării de lucrări. Acestea pot lua următoarele forme:

Taxe vamale;

Taxe de consumație ;

Taxe de timbru și înregistrare;

Venituri care provin de la monopolurile fiscale.

Impozite directe (convenționale): se caracterizează prin incidența directă asupra contribuabililor, ele fiind stabilite nominal, în funcție de mărimea veniturilor și/sau a veniturilor acestora. La rândul lor, pot fi grupate în:

impozite reale (obiective): se caracterizează prin aceea că se stabilesc asupra obiectivelor impozabile, fără a ține seama de situația personală a subiectului impozitului. Din categoria impozitelor reale fac parte: impozitul funciar; impozitul pe clădiri; impozitul pe activitățile industriale comerciale, profesiile liberale; impozitul pe capitalul mobiliar.

impozite personale (subiective): sunt așezate asupra veniturilor sau averilor contribuabililor și țin seama de situația personală a acestora. În această categorie sunt incluse: impozitul pe veniturile persoanelor fizice și impozitul pe veniturile societăților de capital; impozitele pe avere: impozitul pe averea propriu-zisă, impozitul pe circulația averii și impozitul pe sporul de avere.

b). După forma în care se percep:

impozite în natură: nu sunt specifice activității financiare. S-au practicat preponderent în societățile precapitaliste, îmbrăcând forma prestațiilor și dărilor în natură.

impozite în bani: s-au folosit sporadic în orânduirile vechi. Cunosc mare amploare în capitalism, când relațiile bănești devin predominante, iar serviciile publice se dezvoltă. Constituie baza fiscală a statului modern.

c). După obiectul impunerii:

impozite pe avere: care afectează bunurile de natură mobiliară sau imobiliară ale contribuabililor (impozitul pe clădiri, pe terenuri, etc).

impozite pe venit: care vizează veniturile persoanelor fizice sau pe cele ale societăților comerciale (impozitul pe profit).

impozite pe consum (cheltuieli): care vizează cheltuielile de consum (accizele, taxa pe valoare adăugată).

d). După scopul urmărit:

impozite financiare (cu caracter fiscal): care se instituie în vederea realizării de venituri necesare acoperirii cheltuielilor publice. Sunt incluse în această categorie aproape toate impozitele.

impozite de ordine: introduse cu intenția limitării unor acțiuni sau pentru atingerea unui țel ce nu are caracter fiscal. De exemplu, prin impozite percepute pe importul unor produse se urmărește protejarea produselor autohtone de concurența străina; practicarea de impozite mari pe tutun, alcool, etc are ca scop protejarea sănătății populației.

e). După frecvența cu care se realizeză:

permanente: adică se instituie și se încasează periodic, prezintă o anumită regularitate (sunt anuale, trimestriale, lunare, chenzinale, decadale, etc), cuprinzând impozitele obișnuit practicate.

incidentale (întâmplătoare): se introduc și se percep o singură dată (de pildă, impozitul pe averea și câștigul de război).

f). După instituția care le administrează:

impozite de stat: care în statele de tip federal sunt ale federației, ale statelor, provinciilor sau regiunilor acesteia, iar în statele de tip unitar aparțin administrației centrale de stat. Cele mai numeroase și importante impozite sunt incluse în această categorie.

impozite locale: care sunt comunale și ale organului teritorial administrativ. Sunt considerate impozite de interes local.

1.6 Impozitul pe profit

Profitul este o formă de venit obținut prin intermediul unei activități economice, ca urmare a investirii unui capital. Pentru ca venitul realizat să poată fi calificat profit, este necesar ca activitatea economică să fie desfășurată cu scopul obținerii de beneficiu.

Această subliniere este foarte importantă, întrucât, în practică, există situația în care o entitate desfășoară o activitate producătoare de venit ce nu este calificată drept profit, pentru că nu există intenția obținerii unui beneficiu, ci veniturile sunt destinate susținerii unei alte activității proprie entității respective. Este cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ.

Impozitul pe profit este un impozit direct care se aplică beneficiului obținut din desfășurarea unei activități economice. El reprezintă una din principalele surse de venituri ale bugetului de stat.

Funcțiile impozitului pe venit

Acestea sunt:

a). sursă de venituri a bugetului public pentru acoperirea cheltuielilor necesare finanțărilor acțiunilor apărării naționale, ordinii publice și social-culturale.

b). contribuie la creșterea ponderii impozitelor directe în total venituri fiscale ale bugetului de stat.

c). stimulează activitățile economice ale agenților economici producători de profit prin cota de profit de 16% care este o cotă de impozit ponderată (față de cea a impozitului pe venitul persoanelor fizice care deși este tot de 16%, la ea se adaugă cotele obligatorii de 5,5% + 0,85% contribuție la fondul asigurărilor sociale de sănătate și fondul pentru concedii medicale și indemnizații de boală).

Istoricul impozitului pe profit în Romnânia

Redefinirea dreptului de proprietate, apariția agenților economici cu capital de stat, privat și mixt, reconversia proprietății publice în proprietate privată odată cu terminarea fostului regim politic in țara noastră a necesitat eliminarea transferului subiectiv și automat a beneficiilor către bugetul de stat.

După apariția Legii 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și a Legii 31/1990 privind societățile comerciale, prelevările pentru societate din valoarea producției nete și vărsămintele din beneficii au fost înlocuite prin introducerea începând cu anul 1991 a impozitului pe profit. Astfel, din 1991 până în prezent, se pot identifica mai multe etape ale impunerii impozitului pe profit.

Prima etapă (anul 1991) s-a caracterizat prin impunerea pe cote progresive pe tranșe de profit, tranșa până la 25.000 lei fiind exonerată. Pentru restul de 66 tranșe cotele au fost cuprinse între 2,5% și 77%. Concomitent s-au acordat o seamă de facilități fiscale. Numărul mare de cote și tranșe nu a asigurat o previzionare optimă a veniturilor din fluxurilor fiscale și a incidenței acestora asupra gestiunii financiare a întreprinderilor.

În a doua etapă (1991-1994 inclusiv) s-a aplicat impunerea prin cote proporționale pe 2 tranșe de profit: până la 1.000.000 cota impozitului a fost de 30%, iar peste 1.000.000 de 45%.

Deși această decizie a contribuit la simplificarea administrării impozitului și a prognozării dimensiunii prelevării, nu a fost corelată cu dimensiunea și potențialul financiar real al agenților economici. Practic s-a urmărit creșterea neutralității impozitului. Totuși principiul neutralității a fost denaturat de ansamblul facilităților fiscale stabilite, prin care nu s-a reușit atingerea finalităților dorite. Acestea au rămas simple costuri fiscale, care în loc să genereze creșterea capitalului productiv și a materiei impozabile, au facilitat evaziunea fiscală.

În a treia etapă (1995-1996) s-a urmărit creșterea neutralității impozitului pe profit prin stabilirea unei cote normale de 38% și eliminarea exonerărilor temporare acordate agenților economici nou înființați. În același timp, prin intermediul cotei, amortizării deductibile fiscal, creditului fiscal, tehnicii de actualizare la inflație și de plată s-a urmărit obținerea unor facilități de natură economică.

Deoarece profitul brut al persoanelor juridice române era lovit de impozitarea dublă, întâi cu 38%, iar apoi cu 10% pentru cel distribuit acționarilor sau asociaților, iar persoanele juridice străine erau impozitate doar cu 38%, s-a aplicat o cotă suplimentară de 6,2% pentru impunerea profitului acestora diu urmă. În acest mod s-a influențat decizia investitorilor de capital, alegerea de către aceștia a persoanelor juridice române sau străine pornind de la baze relativ egale din punctul de vedere fiscal legat de impozitarea profitului.

În a patra etapă (începută în 1997) tehnica de impozitare a profitului s-a simplificat. A dispărut distincția dintre contribuabilii mici și mari. Cu unele excepții tehnica impunerii profitului, a devenit aproape identică cu cea aplicată anterior contribuabililor mici.

Cota normală de impunere de 38%, diminuările și majorările de cotă, precum și tehnica de aplicare a acestora s-au menținut cu o singură excepție: cota adițională de 22% aplicată societăților care obțineau peste 50% din venituri din organizarea de jocuri de noroc, sau care dispuneau de baruri și cluburi de noapte, se aplică, în prezent, numai acelei părți din profitul impozabil aferente ponderii veniturilor provenite din activitățile menționate mai sus în totalul ventiturilor obținute de firme.

Modificările aduse tehnicii de impozitare a profitului s-au produs în condițiile liberalizării treptate a prețurilor factorilor de producție și ale renunțării în etape la alocarea direcționată a resurselor bugetare către unii agenți economici din unele sectoare de activitate prin subvenții și credite bancare.

1.7 Impozitul pe venit din activități independente

Desfășurarea activității persoanelor fizice și a asociațiilor familiale este reglementată de Legea nr. 507/2002 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice de către persoane fizice, publicată în Monitorul Oficial nr. 582/06.08.2002.

Potrivit acestui act normativ, persoanele fizice, cetățeni români sau cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și ai celorlalte state aparținând spațiului economic european pot desfășura activități economice pe teritoriul României, în mod independent sau pot constitui asociații familiale. Persoanele fizice care au dreptul de a exercita profesii în baza unor legi speciale pot desfășura activități economice pe teritoriul României, în mod independent sau pot constitui asociații familiale, în conformitate cu prevederile specifice ale legilor respective.

Autorizarea, înregistrarea activității desfășurate de persoanele fizice și asociațiile familiale

Autorizația pentru desfășurarea de către persoane fizice a unor activități economice în mod independent, precum și pentru înființarea și funcționarea de asociații familiale, se eliberează, la cerere, de către primarii comunelor, orașelor, municipiilor, respectiv ai sectoarele municipiilor București, pe a căror rază teritorială își au domiciliul persoanele fizice.

Persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent au dreptul să desfășoare numai activitățile pentru care sunt autorizate. O persoană fizică care desfășoară activități economice în mod independent are dreptul de a deține o singură autorizație.

Pentru obținerea autorizațiilor, în vederea desfășurării de către persoanele fizice a unor activități economice în mod independent , persoana fizică trebuie să depună o documentație care va cuprinde:

a). cerere-tip;

b). cazierul judiciar;

c). copii ale actelor de identitate;

d). certificatul medical pentru persoana fizică;

e). actele din care să rezulte reședința, pentru persoanele fizice cetățeni străini;

f). documentele care atestă calificarea profesională;

g). acordurile si avizele eliberate de instituțiile abilitate, potrivit dispozițiilor legale, necesare desfășurării activităților pentru care se solicită autorizarea.

Se consideră că au calificarea cerută de activitatea economică pentru care solicită autorizarea persoanele fizice care au pregătire profesională de specialitate sau competențele necesare desfășurării acelei activități. Acestea pot fi dovedite cu următoarele documente, după caz:

a). diploma sau certificatul de absolvire a unei instituții de învățământ profesional, preuniversitar sau universitar, eliberată în specialitatea pentru care se solicită autorizarea;

b). certificatul de absolvire a unei forme de pregătire profesională, organizată în condițiile legii în vigoare la data eliberării acestuia;

c). certificatul de competență profesională, eliberat de instituțiile abilitate conform legislației în vigoare;

d). cartea de meșteșug obținută în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare la data eliberării acesteia;

e). alte acte doveditoare care atestă pregătirea profesională, potrivit legii.

După obținerea autorizației, persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sunt obligate să se înregistreze la Registrul comerțului și la organele fiscale teritoriale, conform reglementărilor legale în vigoare.

Condiții pentru desfășurarea activității

Asociația familială se poate înființa la inițiativa unei persoane fizice și se constituie din membrii de familie ai acesteia, care locuiesc în aceeași localitate.

Pentru desfășurarea activităților economice în mod independent, persoana fizică trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a). să fi împlinit vârsta de 16 ani, cu excepția celor care desfășoară activități economice în mod independent, care trebuie să fi împlinit vârsta de 18 ani;

b). starea sănătății, dovedită cu certificat medical eliberat în condițiile legii, să le permită desfășurarea activității pentru care se solicită autorizația;

c). să aibă calificarea necesară desfășurării activității economice pentru care se solicită autorizația;

d). să posede autorizația specială emisă de organele competente, potrivit legii, pentru desfășurarea activităților economice a căror exercitare necesită o autorizare specială, conform legii;

e). să nu fi fost condamnați prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la articolul 281 din Codul penal, a altor infracțiuni privind regimul legal stabilit pentru unele activități economice sau a infracțiunilor false.

Încadrarea în sistemul de asigurări sociale

Persoana fizică care desfășoară, prin forțe proprii, activități economice în mod independent, precum și persoanele fizice care sunt membrii ai asociațiilor familiale, fără a implica raportul de muncă față de un angajator, au calitatea de angajat propriu.

Această calitate se referă la obligația de a fi asigurat în:

a). Sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale;

b). Sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Persoanele care au împlinit vârstă de 18 ani sunt obligate să depună Declarația de asigurare în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale la casa teritorială de pensii în a cărei rază își au domiciliul.

Persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent nu pot angaja persoane cu contract individual de muncă pentru desfășurarea activităților autorizate.

Înregistrarea la Registrul comerțului și la organele fiscale teritoriale

Actul normativ care guvernează înregistrarea persoanelor fizice care desfășoară activități economice în mod independent și a asociațiilor familiale la Registrul comerțului și la organele fiscale teritoriale este Legea nr. 359 din 8 septembrie 2004, privind simplificarea fomalităților la înregistrarea în Registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și a persoanelor juridice, la înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, publicată în Monitorul Oficial nr. 139/13.09.2004.

În conformitate cu acest act normativ, înmatricularea persoanelor fizice și a asociațiilor familiale în Registrul comerțului și înregistrarea fiscală a acestora se fac pe baza autorizației emise de primăria competentă. Solicitarea efectuării înregistrării în Registrul comerțului se face de către persoana fizică sau asociația familială sau de reprezentanții acestora, precum și de orice persoană interesată prin întocmirea cererii de înregistrare.

Certificatul de înregistrare conținând codul unic de înregistrare (pentru persoane fizice acesta coincide cu codul numeric personal atribuit de Ministerul Administrației și Internelor sau, după caz, cu numărul de identitate fiscală atribuit de Ministerul Finanțelor Publice, iar pentru asociațiile familiale este cel dat de Ministerul Finanțelor Publice) este documentul care atestă că persoana fizică sau asociația familială a fost luată în evidența oficiului Registrului comerțului de pe lângă tribunal și în evidența organului fiscal.

Impunerea veniturilor din activitățile desfășurate în mod independent

Regulile de impunere diferă în funcție de venitul supus impozitării și de contextul obținerii venitului respectiv. Impunerea apare diferit pe fiecare sursă de venit cuvenită persoanelor fizice. În continuare sunt prezentate regulile de impozitare la principalele categorii de venituri, cum ar fi: venituri din activități comerciale, venituri din profesii liberale, venituri din proprietatea intelectuală etc.

Activitatea independentă presupune acea activitate desfășurată pe cont propriu ca urmare a obținerii unei autorizații de funcționare. S-a observat o afluență de cereri pentru autorizarea liberei inițiative, mai ales în domeniul comercial deoarece acest gen de activitate nu impune competențe speciale sau investirea unui capital funcțional foarte mare. Această evoluție se datorează în principal faptului că spre deosebire de persoanele juridice, persoanele fizice autorizate nu datorează impozit minim. În plus, persoanele juridice sunt obligate să țină evidența contabilă în partidă dublă, în timp ce persoanele fizice autorizate țin evidența contabilă în partidă simplă.

Dacă la începuturile liberalizării economiei, statisticile înregistrau numărul cel mai mare de cereri pentru meseriile ce necesitau o pregătire de nivel profesional mediu, prognozele arată că specialiștii cu studii superioare vor ocupa primele locuri în clasamentul activităților desfășurate pe cont propriu. În ultimii ani, de altfel, a început să prindă contur un cadru legislativ specific exercitării profesiilor liberale în domeniul avocaturii, contabilității, notariatelor și medicinei.

Cât privește producția, sectorul liberei inițiative urmărește îndeaproape dinamica înregistrată la nivel macroeconomic, adică este într-o ușoară relansare.

Impunerea se face în funcție de modul cum își desfășoară activitatea persoanele fizice, individual sau în asociere.

Se supun impozitului pe veniturile din activitățile independente persoanele fizice române și străine care realizează aceste venituri în mod individual sau asociate pe baza unui contract de asociere încheiat în vederea realizării de activități producătoare de venit, asociere care se realizează potrivit dispozițiilor legale și care nu dau naștere unei persoane juridice.

În determinarea impozitului pe venit trebuie făcută distincție între venitul net și venitul brut obținut din activități independente. Venitul net din activități independente se determină ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente realizării venitului, deductibile, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă.

Legea nr 571/2003 privind Codul Fiscal stipulează că veniturile din activități independente presupun:

a). veniturile comerciale și din profesii liberale;

b). veniturile din activități independente, obținute într-un punct fix sau ambulant;

c). veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau sub formă de asociere, inclusiv activități adiacente.

Principiul neutralității măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri, cu forma de proprietate (…) urmărește ca prin măsurile prevăzute în legislație să se asigure același regim fiscal pentru contribuabilii aflați în situații similare. Prin respectarea acestui principiu, legislația fiscală nu ar trebui să producă distorsiuni concurențiale prin existența unor modalități de impozitare diferite. Deși în România atât în cazul impozitului pe profit cât și în cazul impozitului pe veniturile din activități independente este aplicată aceeași cotă de impozitare (16%), în realitate există diferențe majore de impozitare în funcție de forma de organizare a activității economice, contribuabilii având posibilitatea de a-și optimiza obligațiile fiscale pe care le datorează statului, cu respectarea legislației specifice.

Capitolul 2. Impozitarea în Uniunea Europeană în perioada 1995-2007

2.1 Caracteristicele impozitelor în Uniunea Europeană

Uniunea Europeană este, luată ca un întreg, o zonă cu taxe mari. În 2007, suma totală a taxelor și a contribuțiilor sociale în cele 27 de state membre (UE-27) însuma 39.8% din PIB; această valoare este cu 12 puncte procentuale mai ridicată decât cea înregistrată în SUA și Japonia. Rația europeană impozite-PIB este mare comparată nu numai cu a acestor 2 țări, ci și în general. Printre majoritatea membrilor OECD care nu fac parte din Uniunea Europeană, numai Noua Zeelandă are o pondere a impozitelor ce depășește 35% din PIB.

Rata generală de impozitare ridicată în Uniunea Europeană nu reprezintă o noutate, datând încă din ultima treime a secolului 20. În acei ani, rolul sectorului public a devenit mai extins, ceea ce a dus la un trend puternic crescător a cotelor de impozitare în anii ‘70 și, într-o măsură mai mică, în anii ‘80 și începutul anilor ‘90. Spre sfârșitul anilor ‘90, mai întâi Tratatul de la Maastricht, iar apoi pactul de Stabilitate și Creștere au încurajat statele membre EU să adopte o serie de pachete de consolidare fiscală. În unele state membre, procesul de consolidare s-a bazat în primul rând pe restrângerea cheltuielilor publice, în altele s-a focusat mai degrabă pe creșterea impozitelor. Spre sfârșitul anilor ‘90, unele țări au profitat de veniturile flotante din impozite pentru a reduce povara fiscală, luând măsuri precum tăieri ale impozitelor pe venituri, ale contribuțiilor sociale, dar și ale impozitelor pe profit.

Povara taxelor a scăzut începând cu anii 2000, însă numai pentru câțiva ani. Eforturile de a reduce impozitele s-au temperat gradual; reducerile cotei totale de impozitare, destul de agresive în 2001, și-au pierdut importanța în anii următori și aproape s-au oprit în anii 2005. Factorii ciclici au contribuit la acest demers: creșterile impozitelor s-au temperat imediat după 2000, reducând veniturile din impozite, însă din 2004 până în prezent creșterile în UE au accelerat din nou. În plus, nevoia în unele țări de a reduce deficitul guvernamental a făcut mai dificilă tăierea de impozite. Per ansamblu, diferențele în nivelurile de impozitare în Uniunea Europeană sunt mari, rata fiscalității fluctuează între 20 de puncte procentuale din PIB la nivelul anului 2007, de la 29,4% în România la 48,7% în Danemarca. De asemenea, trebuie menționat faptul că valoarea PIB-ului, care constituie determinantul general al raportului ratei de impunere include o estimare a producției din sectorul informal (economia “gri” și “neagra”); astfel încât un raport fiscal general scăzut poate reflecta nu numai impozite scăzute dar și o evaziune fiscală considerabilă. Ca o regulă generală, raportul impozitelor în PIB (raportul fiscal) tinde să fie semnificativ mai mare în vechile state membre UE-15 (cele 15 state membre care au aderat la UE înainte de 2004) decât în noile 12 membre: primele șapte poziții în ceea ce privește raportul fiscal general sunt ocupate de către vechile state membre. Sunt și câteva excepții însă: cotele impozitării în Irlanda și Grecia sunt printre cele mai mici din Uniunea Europeană. Zona Euro (EA-16) arată un nivel al impozitării mai mare decât în UE-27, ceea ce nu este surprinzător având in vedere faptul că EU-16 este compusă în mare parte din vechile state membre.

Impozitele sunt clasificate tradițional în directe și indirecte: în general, primele permit o redistribuire mai mare deoarece nu este practic să introduci progresivitate asupra taxelor indirecte întrucât acestea se impun tuturor potențialilor cumpărători și nu țin cont de categoria lor, fie că sunt bogați sau săraci. Așadar, resursele pentru taxele directe, care sunt mai perceptibile oamenilor, tind să fie mai mari în țările unde obiectivele redistribuirii de taxe sunt mai pronunțate; de obicei, asta înseamnă procente ale impozitării pe venit mai mari.

În general, noile state membre au o structură diferită comparativ cu a vechilor state membre; în particular, în timp ce majoritatea statelor membre UE percep aproape aceleași procente din venituri din taxele directe, indirecte și contribuțiile sociale, noile state membre dispun de o rație mult mai mică a impozitelor directe în totalul veniturilor încasate față de impozitele indirecte și contribuțiile sociale. Cele mai mici procente ale impozitelor directe sunt înregistrate în Slovacia (20,8% din totalul veniturilor), Bulgaria (20,9%) și România(23%). Unul din motivele pentru procentul mic al veniturilor încasate din impozitele directe poate fi găsit într-o taxare mai moderată aplicată în noile state membre asupra impozitului pe profit și a impozitului pe venit.

De asemenea, între vechile state membre (UE-15) se găsesc câteva diferențe notabile. Țările Nordice, la fel ca și Regatul Unit și Irlanda au procente relativ mari ale taxelor directe în totalul veniturilor din taxe. În Danemarca, Regatul Unit și Irlanda procentul contribuțiilor sociale în totalul veniturilor din impozite este mic. Există și un motiv specific pentru procentul extrem de mic al contribuțiilor sociale în Danemarca: majoritatea cheltuielilor pentru bunăstare sunt finanțate din impozitarea generală, care necesită niveluri ale taxelor directe ridicate. Într-adevăr, Danemarca are de departe unul dintre cele mai mare nivele ale procentului de impozite directe în totalul veniturilor din impozite din Uniune. Dintre vechile state membre, sistemul Germaniei reprezintă, într-un fel, opusul Danemărcii; Germania are unul dintre cele mai mare procente ale contribuțiilor sociale în totalul veniturilor din impozite, în timp ce procentul impozitelor directe în venituri este unul dintre cele mai mici din UE-15.

2.2 Impozitul pe profit

Începând cu jumătatea anilor ‘90, cotele de impunere ale impozitului pe profit au fost reduse, de la o medie de 35,3% în 1995 la 23,5% în prezent. Acest trend nu a fost încă stopat (cinci țări Membre au tăiat ratele în 2009), însă impactul lor asupra mediei europene a fost absorbit de o creștere accentuată a ratei cu 5 puncte procentuale în Lituania.

Deși trendul descrescător a fost unul general, cotele impozitului pe profit variază substanțial în interiorul Uniunii Europene. Cota impozitului pe profit variază între un minim de 10% (în Bulgaria și Cipru) și un maxim de 35% în cazul Maltei. Începând cu 1995, gap-ul dintre minimul și maximul cotei de impozitare a cunoscut o apropriere. Ca și în cazul impozitului pe venit, cele mai mici cote se găsesc în țările cu o rată generală de impunere mică; prin urmare, noile state membre figurează ca având rate mici de impunere (cu excepția Maltei care, de altfel, este și singura membră care nu și-a schimbat impozitul pe profit încă din 1995). Reciproca, însă, nu este valabilă: spre deosebire de cazul impozitării venitului, cele două state cu cea mai mare povară a taxelor, Danemarca și Suedia, au rate ale impozitului pe profit care nu sunt cu mult peste medie. (acestea au adoptat sistemul Dual Income Tax, care prin natura sa impozitează profitul cu o rată moderată).

Aceste impozite au rolul de a alimenta în proporții diferite bugetele publice. De exemplu, în anul 2007, aproximativ 59% din veniturile din taxe în UE-27 au fost virate către bugetele staului, 29% au mers către fondurile de securitate socială și aproximativ 11% către bugetele locale. Mai puțin de 1% din suma veniturile totale este virată către instituțiile Uniunii Europene. Sunt însă diferențe notabile între diferitele state membre; de exemplu, unele state au un grad foarte mare al autonomiei fiscale (Belgia, Germania, Austria, Spania). În Regatul Unit și Malta, sistemul de securitate socială nu este separat din punct de vedere contabil la nivelul administrației centrale, pe când în Danemarca o mare parte din fondul de securitate socială este finanțat din veniturile din impozitarea generală.

2.2.1 Venituri din impozitul pe profit

În pofida reducerilor semnificative ale cotelor de impozitare a profitului, veniturile din impozitele pe profit au cunoscut o creștere începând cu anul 2003; unii din factorii cărora li se datorează acest lucru sunt lărgirea bazei de impozitare și factorii ciclici care au compensat până acum reducerile impozitelor pe profit. De asemenea, dacă studiem încasările pe o perioadă mai mare de timp (începând cu 1995), observăm că veniturile din impozitul pe profit nu au cunoscut un declin, așa cum ne-am aștepta având în vedere reducerile cotelor de impozitare.

Se pare că efectele ciclice au un rol foarte important pentru încasarea veniturilor, al căror efect este mult mai puternic asupra impozitelor pe profit decât asupra impozitelor pe venituri. Cota implicită a taxării pe profit în UE-27 a atins vârful între anii 1999-2000, pentru ca mai apoi să descrească și să crească iarăși, în trend cu ciclul de afaceri. În majoritatea cazurilor, cota impozitului pe profit variază în jurul procentului de 20%; povara impozitului pe profit variază foarte mult în Uniunea Europeană din cauza diferențelor taxării acestuia. Veniturile sunt foarte limitate în unele State Membre, însă în altele sunt destul de mari, depinzând nu numai de cotele impozitului pe profit, ci și de mărimea și profitabilitatea firmelor. În 8 membre state, impozitarea profiturilor a generat în 2007 mai mult decât 3,5% din PIB, ceea ce arată importanța acestui impozit.

2.3 Impozitul pe venit

În ciuda unui larg consens privind necesitatea unor impozite mai mici pe venituri, nivelul cotei de impozitare a veniturilor confirmă dificultatea în atingerea acestui obiectiv. Deși povara taxării asupra cotei de impozitarea veniturilor a atins maximul în preajma anului 2000, trendul descrescător a ajuns aproape să fie oprit deoarece unele țări din zona euro au efectuat măriri ale impozitului (Portugalia și Spania). Cu toate acestea, în statele membre din Europa Centrală și de Est, declinul impozitului pe venituri este mai pronunțat; media în aceste țări a scăzut cu mai mult de trei puncte procentuale din 2000, în timp ce media UE-27 a scăzut cu numai 1,5 puncte procentuale. Cele trei state membre Nordice au redus deasemenea cota de impozitare a veniturilor în 2007, deși ea se află la cote înalte. Nu toate noile state membre dispun de cote mici de impozitare a veniturilor: în trei dintre ele, media lor se situează deasupra mediei UE-27. Cele mai mici cote ale impozitării veniturilor se găsesc în Malta și Cipru; asta se poate datora și datorită legăturii lor istorice cu Regatul Unit, luând în considerare faptul că atât Regatul Unit, cât și Irlanda, dispun deasemenea de cote mici de impozitare a veniturilor (mai mult de 8 puncte procentuale sub media europeană). Cu toate acestea, în ciuda prezenței unui număr de State Membre cu cote mici, se poate spune că impozitarea veniturilor este mult mai mare în UE decât în principalele economii industrializate.

O analiză efectuată de Eurostat prezintă nivelurile impozitelor pe venituri în totalul veniturilor din impozite. Importanța impozitelor pe venituri este subliniată de faptul că 15 state membre UE dobândesc aproape jumătate din veniturile lor din impozitele pe venituri: 12 dintre ele percep între 48% și 53% din total, în timp ce Suedia, Austria și Germania percep mai mult de 54%. Cealaltă jumătate a distribuției este mai dispersată, cu Cipru colectând cea mai mică parte a finanțării din impozitele pe venituri, aproximativ 26,4% din total.

O altă caracteristică interesantă observată de Eurostat este variația mare a veniturilor din impozitele pe venituri din activități independente. Veniturile variază semnificativ de la o țară la alta având în vedere diferitele tradiții în taxarea lor. Cum se poate observa în graficul de mai jos, țările cu taxe mici pe impozitele pe venituri impozitează de regulă foarte puțin sau chiar deloc pe cei ce desfășoară activități independente.

Figura 1.Grafic cu ponderile impozitului pe venit ale angajaților si ale persoanelor fizice în totalul impozitelor din venituri

Sursa: Eurostat

Analizând evoluția cotei de impunere a venitului de-a lungul timpului, se observă faptul că atât inflația, cât și creșterea reală a câștigurilor tind să împingă impozitul pe venituri spre cote progresive. De cealaltă parte, sistemele de securitate socială sunt adeseori regresive din cauza existenței plafoanelor contribuției. Depinzând de care dintre cele două influențe este mai puternică, impozitarea va tinde să crească sau să descrească de-a lungul timpului, chiar și în absența ajustărilor cotelor progresive. Conform unui studiu OECD, o ajustare automată sau discreționară a sistemului de impozitare a veniturilor în relația cu inflația se produce în 10 din 19 state membre UE care sunt de asemenea țări membre OECD, în timp ce asemenea ajustări în relația cu creșterea reală a veniturilor au loc numai în 2 din aceste state membre.

2.3.1 Trendul descrescător al impozitului pe venit începând cu anul 1995

În prezent, cotele impozitului pe venit fluctuează în medie in jurul procentului de 37,8%, în UE. Această cotă variază substanțial în interiorul UE, variind de la un minim de 10% în Bulgaria la un maxim de 59% în Danemarca la nivelul anului 2008. Ca o regulă, noile state membre au cote mai mici, în timp ce cele mai mari cote sunt de regulă ale statelor membre cu cele mai ridicate rații ale impozitării, cum ar fi Țările Nordice, deși Olanda are a patra cea mai mare cotă a impozitării pe venit și se clasează pe locul 15 în termeni de rație a taxelor (excluzând contribuțiile de securitate socială). Cele mai mici cote se găsesc în Bulgaria și Cipru, unde rația impozitării (excluzând contribuțiile sociale de securitate) este cea mică, respectiv a două cea mai mică.

În perioada analizată a avut loc un trend descrescător clar al cotelor impozitării veniturilor, trend care a devenit și mai puternic, în sensul descreșterii, odată cu începerea noului secol. Douăzeci și două state membre UE au tăiat procentele impozitării, în timp ce una singură (Portugalia) le-a crescut ușor. În doar patru cazuri cotele nu s-au schimbat deloc (Austria, Letonia, Malta și Regatul Unit). Așadar, media UE-27 pentru impozitele pe venituri a scăzut cu 10,6 puncte procentuale din 1995 și cu 7,3 puncte procentuale din 2000. Reducerea taxelor este cea mai vizibilă în țările Europei Centrale și de Est, cele mai mari reduceri având loc în cele patru țări care au adoptat impozitele unice: Bulgaria (-40 p.p.), Republică Cehă (-28,0 p.p.), România (-24,0 p.p.) și Slovacia (-23,0 p.p.). În medie, aceste țări au redus cotele impozitului pe venit cu mai mult de 11 puncte procentuale începând cu 2000, în timp ce fostele țări UE-15 le-au redus cu 3,5 puncte.

Cote mici de impunere a venitului nu înseamnă neapărat venituri mai mici din impozitul pe venit deoarece în sisteme de impunere progresivă procentul celor care sunt impozitați cu niveluri ridicate ale impozitului este destul de limitat. Câteva țări din Europa Centrală și de Est, caracterizate de un sistem cu cote unice, sunt foarte sensibile la creșterea sau descreșterea cotei de impozitare: astfel, o creștere sau o descreștere a cotei se reflectă imediat în veniturile din taxe.

Capitolul 3. Studiu de caz

3.1 Descrierea datelor utilizate în analiză

Setul de date pe care se bazează analiza următoare cuprinde valorile înregistrate anual ale impozitului pe profit, impozitului pe venit din activități independente, veniturilor guvernamentale și deficitului bugetar în 27 de țări din Uniunea Europeană, în perioada 1995-2007, obținând astfel un număr de 351 de observații. Pe baza acestor date se dorește stabilirea măsurii în care impozitul pe venituri din activități independente a influențat evoluția veniturilor bugetare și a deficitului bugetar, precum și cum impozitul pe profit a influențat aceleași variabile în perioada considerată. Datele au fost preluate din baza de date a siteului Eurostat.

Inițial am încercat să fac o paralelă între impactul pe care l-ar avea impozitul pe profit și impozitul pe venituri din activități independente asupra deficitului bugetar și veniturilor guvernamentale în 2 țări emergente (România și Bulgaria) și 2 țări dezvoltate (Suedia și Spania), însă datorită lipsei datelor acest lucru nu a fost posibil. Din păcate, datele pentru impozite nu sunt disponibile decât la o rată anuală, ceea ce face ca o analiză statistică pentru un număr mic de țări să fie imposibilă deoarece rezultatele obținute astfel nu ar fi concise și relevante.

3.2 Metodologia utilizată

Modelele cu date panel constau în estimarea de ecuații de regresie în care sunt folosite serii care sunt, în același timp, atât serii cronologice cât și serii cross-secționale. Estimările efectuate cu date panel au avantajul că permit: (1) rezumarea printr-un singur coeficient a impactului unei singure variabile asupra unui grup de serii de timp de variabile dependente (2) estimarea de coeficienți specifici pentru fiecare serie de timp considerată ca variabilă dependentă-efecte fixe (3) gruparea variabilelor dependente în categorii și estimarea impactului categoriei din care face parte variabila dependentă asupra evoluției acesteia.

În studiile care utilizează date cross-secționale, există posibilitatea ca varianțele erorilor să varieze de-a lungul grupurilor. Prin urmare, în scopul obținerii unor estimatori mai buni, este utilizată metoda celor mai mici pătrate generalizată (GLS).

Considerând un model de forma:

unde , Y este vectorul variabilelor dependente, α este un scalar, X este vectorul variabilelor explicative, β este vectorul parametrilor, este vectorul termenilor reziduali, iar și reprezintă efectele fixe sau aleatoare specifice cross-secțiunii sau perioadei, estimatorul GLS are la bază momentele de forma:

unde este matricea instrumentelor pentru cross-secțiunea i, , iar este un estimator consistent al matricii de covarianță Ω.

Rescriind modelul inițial sub formă vectorială:

(3)

și notând cu Z vectorul acelor observațiilor care sunt cât mai puternic corelate cu și necorelate cu termenii reziduali, estimatorul GLS are forma:

3.3 Testarea proprietăților eșantionului de date

Pentru ca rezultatul ipotezei să fie cât mai concis cu putință și pentru evitarea unor rezultate aberante, datele, respectiv veniturile guvernamentale, impozitul pe profit, impozitul pe veniturile guvernamentale și deficitul bugetar trebuiesc să fie staționare. O serie este staționară dacă nu își schimbă proprietățile în timp, are media constantă sau, cu alte cuvinte, observațiile trebuie să fluctueze în jurul mediei; nu are trend și variația este constantă. Din punct de vedere economic o serie este staționară dacă un șoc asupra seriei este temporar, respectiv se absoarbe în timp, nu este permanent.

3.3.1 Metodologia de testare a staționarității

Pentru a le testa staționaritatea, vom folosi două dintre cele mai utilizate teste în acest scop: ADF și PP.

Testul Dickey-Fuller

Pentru a ilustra acest test, considerăm un proces autoregresiv AR(1): yt = μ +ϕyt-1 + ε unde: μ și ϕ sunt parametri, iar ε este zgomot alb (white noise). y este o serie staționară dacă −1 <ϕ < 1. Dacă ϕ = 1, y este o serie nestaționară. Dacă ϕ este mai mare decât 1, seria y este explozivă. Ipoteza de staționaritate a seriei poate fi evaluată testând dacă valoarea absolută a lui ϕ este mai mică decât 1. Acest test ia rădăcina unitară ca ipoteză nulă: H0 : ϕ = 1. Testul este apoi continuat estimând o ecuație din care s-a scăzut în ambele părți yt-1 : Δyt = μ +yyt-1 +εt, unde y =ϕ −1, iar ipoteza nulă este: H0 : y =1 . Pentru testarea ipotezei nule, se folosește testul t.

Testul Philips-Perron

Regresia pentru acest test este un proces AR(1): Δyt =α + βyt-1 +εt și se testează corelațiile seriale în ε . Pentru testarea ipotezei nule se folosește testul t modificat.

3.3.1.1 Veniturile guvernamentale

Așa cum am descris mai sus, pentru a testa staționaritatea seriei ‘venituri guvernamentale’, vom folosi testele Dickey-Fuller și Philips-Perron. Înainte de aceasta, vom încerca să vedem dacă reprezentarea grafică a seriei se încadrează în caracteristicile unei serii staționare, și anume: să nu aibă trend, variația să fie constantă și să fluctueze în jurul mediei. (vezi anexa 1)

După cum se poate observa cu ușurință, această serie nu este staționară, întrucât nu urmează niciuna dintre caracteristicile unei serii staționare.

Referitor la analiza noastră, presupunem ipoteza H0: serii nestationare. Dacă probabilitatea testului <5%, respingem ipoteza nulă. În caz contrar, acceptăm ipoteza nulă. Probabilitatea aferentă testului Dickey-Fuller este de 0.0819 pentru veniturile guvernamentale. Fiind mai mare decât pragul de 0,05, se acceptă ipoteza nulă potrivit căreia seriile sunt nestaționare. Acceptând ipoteza nulă, reiese faptul că procesul are o rădăcină unitate, deci poate fi staționarizat prin diferențiere. (vezi anexa 2)

Am creat în Eviews o nouă serie pentru ca datele să fie staționare, al cărei grafic se gasește la anexa 3.

În acest caz probabilitatea aferentă testului Dickey-Fuller este de 0.0000 pentru veniturile guvernamentale, mai mică decât 0,05. Astfel, se respinge ipoteza nulă potrivit căreia seria este una nestaționară. Prin urmare, aceasta a fost staționarizată. (vezi anexa 4)

3.3.1.2. Impozitul pe profit

Pentru început vom încerca să vedem dacă analiza grafică a seriei denotă faptul că aceasta este una staționară.(anexa 5)

La fel ca și în cazul seriei ‘venituri guvernamentale’, din analiza grafică reiese că aceasta nu este una staționară. Pentru mai multă siguranță, vom efectua și testul Dickey-Fuller, al cărui output se gasește la anexa 6.

Probabilitatea acestui test depășește pragul nostru de referință de 0,05, având o valoare de 0.1411, ceea ce demonstrează rezultatul presupus din analiza grafică, și anume că seria este una nestaționară. Vom trece așadar la staționarizarea prin diferențiere. Graficul noii serii este anexa cu numărul 7.

Probabilitatea aferentă testului Dickey-Fuller pentru această serie este de 0,0008, mai mică de 0.05. Astfel, se respinge ipoteza nulă conform căreia seria este nestaționară, de unde rezultă că seria este una staționară.(anexa 8)

3.3.1.3 Impozitul pe venit

O condiție fundamentală care trebuie îndeplinită înainte de a realiza estimarea unei ecuații de regresie este verificarea caracterului staționar al seriilor de timp. Seria următoare, spre deosebire de celelalte două verificate mai sus, pare a fi una staționarizată dacă studiem analiza grafică a acesteia. (anexa 9)

Pentru o mai mare rigurozitate, vom efectua și testul Dickey-Fuller, ce are ca ipoteză nulă faptul că este o serie nestaționară. Dacă probabilitatea este sub 5% atunci se respinge ipoteza nulă, în caz contrar se acceptă.

Așa cum era de așteptat, seria este una staționară, având o probabilitate mai mică de 5%, respectiv de 0.0051. (anexa 10)

3.3.1.4. Deficitul bugetar

Pentru ca rezultatele ipotezei să fie cât mai concise, avem nevoie ca seriile de timp să fie staționare. Astfel, la o primă analiză grafică, putem spune că deficitul bugetar este staționar, întrucât nu urmează niciun trend, variația este constantă și fluctuează în jurul aceluiași punct. (anexa 11)

Pentru a nu exista dubii în privința faptului că seria este una staționară, vom efectua și testul Dickey-Fuller, care are outputul prezentat la anexa 12.

Emitem ipoteza H0:seriile sunt nestaționare. Dacă probabilitatea testului este mai mică decât 5%, se respinge ipoteza, iar dacă aceasta este mai mare, se acceptă. În cazul nostru, probabilitatea aferentă testului Dickey-Fuller este 0,0155, de unde rezultă că ipoteza se respinge, iar seria este una staționară.

Fiind rezolvate toate demersurile necesare pentru ca rezultatele ecuațiilor regresiei să fie concise și robuste, sunt îndeplinite condițiile necesare efectuării estimărilor panel.

3.4 Estimarea panel

În continuare, folosind metoda GLS se vor estima 4 ecuații reprezentând relația dintre: impozitul pe profit și veniturile guvernamentale, impozitul pe venit din activități independente și veniturile guvernamentale, impozitul pe profit și deficitul bugetar, precum și impozitul pe venit din activități independente și deficitul bugetar. Scopul acestor estimări este de a afla procentul cu care impozitele influențează deficitul bugetar și veniturile guvernamentale, precum și cum acestea pot fi folosite pentru a crește performanța bugetară, în condițiile unui management bun al resurselor colectate în plus, și a scădea rata de creștere a deficitului bugetar sau chiar a-l transforma în excedent

3.4.1 Impozitul pe profit și veniturile guvernamentale

Pentru început voi formula o ipoteză potrivit căreia între veniturile guvernamentale și creșterea impozitului pe profit există o legătură. Această ipoteză va fi testată prin aplicarea unui model de regresie liniară simplă. Am ales neincluderea în model a altor variabile care ar putea influența rezultatul din cauza numărului redus de observații disponibile. Aceasta ar putea constitui una din cauzele imposibilității obținerii unui rezultat robust.

În viitoarea analiză, impozitul pe profit va avea rol de variabilă exogenă, urmărindu-se cuantificarea influenței acestuia asupra veniturilor guvernamentale, acestea din urmă fiind variabila dependentă:

x = a + b*y +ε,

unde:

x = venituri guvernamentale

a = reprezintă toți acei factori care influențează totalul veniturilor guvernamentale

b = cuantifică influența impozitului pe profit asupra totalului veniturilor guvernamentale

y = impozitul pe profit

ε = termenul rezidual al modelului.

Outputul rezultat în urma efectuării estimării panel este următorul:

Tabelul III.7. Rezultatul ecuației pentru seriile ‘impozit pe profit’ si’venituri guvernamentale’

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Analiza indicatorilor cheie de validitate a modelului relevă următoarele:

– Coeficientul variabilei ‘dimpprofit’ este panta dreptei de regresie și este egal cu 0,737488. Fiind pozitiv, reflectă faptul că pentru observațiile disponibile, între veniturile guvernamentale și impozitul pe profit există o legătură directă

– Enunțăm ipoteza nulă H0: coeficientul este semnificativ diferit de 0. Dacă probabilitatea testului este mai mică de 5% , acceptăm ipoteza nulă. În caz contrar, respingem ipoteza nulă. În cazul nostru, probabilitatea este 0, de unde rezultă că acceptăm ipoteza nulă conform căreia coeficientul este semnificativ din punct de vedere statistic. Astfel, o creștere a impozitului pe profit cu 1% se reflectă într-o creștere a veniturilor guvernamentale cu 0.73%

– R-squared este 18,37%, ceea ce denotă faptul că 18,37% din variația veniturilor guvernamentale se datorează impozitului pe profit

– Pentru a testa validitatea modelului de regresie în ansamblu trebuie analizat testul F și probabilitatea aferentă acestuia. Ipoteza nulă pentru acest test este echivalentă cu faptul că modelul nu este valid. Aceasta cuprinde afirmația că suma pătratelor parametrilor modelului este egală cu 0. Probabilitatea aferentă testului F este 0,000224, mai mică decât 0,05 ceea ce arată că modelul, în ansamblul său, este unul valid.

– Testul Durbin Watson arată dacă există sau nu corelații între erori. Am ales să calculez autocorelarea erorilor după următorul tabel:

Tabelul III.8.Valorile testului Durbin-Watson

Pentru analiza noastră am luat în considerare o singură variabilă independentă (impozitul pe profit), cu un număr de peste 100 observații. Cum valoarea testului este de 2,032813, ne încadrăm în intervalul [du to (4- du] / [1.69 până la 2.31], ceea ce înseamnă că acceptăm ipoteza nulă, conform căreia nu există o corelație semnificativă.

Verificăm în continuare dacă rezultatele sunt de încredere sau nu. Astfel, erorile ecuației de regresie (ε) ar trebui să fie distribuite normal. Pentru a testa normalitatea reziduurilor, aplicăm testul Jarque-Bera. (Jarque-Bera este un test statistic efectuat pentru a determina dacă o serie este distribuită normal. Probabilitatea calculată reprezintă probabilitatea ca testul Jarque-Bera să depășească în valoare absolută valoarea din ipoteza nulă (o probabilitate mică duce la respingerea ipotezei nule de existență a unei distribuții normale).

Figura 8. Rezultatul testului Jarque-Bera pentru seria ‘resid01’

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Testul Jarque Bera are ipoteza nulă faptul că erorile sunt distribuite normal. După cum se poate observa, probabilitatea testului este 0, ceea ce înseamnă că erorile nu sunt distribuite normal.

Prin urmare, demersul empiric efectuat a arătat că există o legătură semnificativă între impozitul pe profit și veniturile guvernamentale la nivelul Uniunii Europene în perioada analizată. Acest rezultat nu este unul surprinzător prin prisma faptului că ne este cunoscut faptul că una din principalele modalități prin care statul își finanțează veniturile sunt perceperile de taxe și impozite. Prezentul studiu nu face decât să scoată în evidență ponderea însemnată pe care o are impozitul pe profit în totalul veniturilor bugetare.

3.4.2 Impozitul pe venit din activități independente și veniturile guvernamentale

La fel ca în studiul anterior, vom formula o ipoteză conform căreia între veniturile guvernamentale și impozitul pe venituri din activități independente există o legătură directă. Pentru a demonstra acest lucru vom folosi un model de regresie liniară simplă, în care impozitul pe venituri din activități independente va avea rol de variabilă exogenă iar veniturile guvernamentale vor avea rol de variabilă dependentă. Se va urmări influența pe care impozitele o au asupra veniturilor.

Forma regresiei este următoarea:

m = a + b*n +ε,

unde:

m = venituri guvrnamentale

a = reprezintă toți acei factori care influențează totalul veniturilor guvernamentale

b = cuantifică influența impozitului pe venituri din activități independente asupra totalului veniturilor guvernamentale

n = impozitul pe venituri din activități independente

ε = termenul rezidual al modelului.

Vom trece așadar la efectuarea estimării, din care rezultă următorul output:

Tabelul III.9. Rezultatul ecuației pentru seriile ‘impozit pe venit din activități independente’ și ‘venit guvernamental’

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Din analiza indicatorilor cheie de validitate rezultă următoarele:

– Coeficientul ‘impvenit’ este unul pozitiv (0,488454), ceea ce denotă că pentru observațiile disponibile, între impozitul pe venituri din activități independente și veniturile guvernamentale există o relație directă;

– Probabilitatea aferentă testului t pentru coeficientul ‘impvenit’ este aproape de pragul de semnificație de 10% pe care l-am luat în considerare, ceea ce înseamnă că o creștere cu 1% a impozitului pe venit se reflectă într-o creștere cu 48 % a veniturilor guvernamentale la nivelul celor 27 de țări analizate, în perioada 1995-2007;

– Observăm că R-squared are o valoare sub 0,05, ceea ce denotă o legătură destul de slabă între evoluția impozitului pe venit din activități independente și veniturile guvernamentale. Aceasta arată că 10,42% din valoarea variabilei dependente (‘venguv’) este explicată de impozitul pe venit, care este un factor nesemnificativ în regresia dată.

– Valorile pentru indicatorii Akaike și Schwarz nu sunt relevante în cazul în care avem un singur model de regresie. Aceștia ar putea fi folosiți pentru compararea a două modele între ele, unde cel mai bun dintre modele ar avea valorile Akaike și Schwarz cele mai mici.

– Pentru a ne asigura că rezultatele obținute sunt de încredere, vom efectua testul Jarque-Bera. Testul are ca ipoteză nulă faptul că erorile sunt distribuite normal. Dacă probabilitatea <5%, respingem ipoteza nulă, în caz contrar o acceptăm.

Figura 9. Rezultatul testului Jarque-Bera pentru seria ‘resid02’

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Având probabilitatea egală cu 0, în cazul de față, respingem ipoteza nulă conform căreia erorile sunt distribuite normal. Așadar, erorile nu sunt distribuite normal, ceea ce atestă faptul că rezultatele obținute mai sus sunt de încredere.

Demersul empiric efectuat în acest caz a arătat că nu există o legătură semnificativă între variația impozitului pe venit din activități independente și veniturile guvernamentale. Acest rezultat poate fi motivat prin lipsa unui număr mare de oameni care lucrează ca persoane independente. Mulți oameni, și asta se vede foarte clar la nivelul țării noastre, lucrează cu contracte de muncă datorită, în primul rând, asigurării unui venit sigur lunar, iar apoi datorită obținerii unor drepturi pentru protecție socială și asigurarea că nu li se încalcă drepturile de muncă. De asemenea, sunt puțini cei care au resursele financiare și curajul pentru ca prin investițiile efectuate, în afară de muncă, să obțină venituri suplimentare. Însă pentru cei care o fac, rezultatele pot fi foarte mulțumitoare dacă acestea coincid sau depășesc planurile inițiale ale investitorilor.

3.4.3 Deficitul bugetar și impozit pe profit

A treia analiză de care ne vom ocupa în prezenta lucrare constă în observarea unei legături între impozitul pe profit și deficitul bugetar. Pentru a evidenția o posibilă legătură între acestea două, vom folosi un model de regresie liniară simplă, în care rolul de variabilă exogenă îl va avea impozitul pe profit, iar deficitul bugetar va avea rol de variabilă dependentă. Vom încerca să evidențiem cuantificarea influenței impozitului pe profit asupra deficitului bugetar, pornind de la următoarea formă a regresiei:

S = a + b*t + ε,

unde:

s = deficitul bugetar

a = reprezintă toți acei factori care influențează totalul deficitului bugetar

b = cuantifică influența impozitului pe profit asupra totalului deficitului bugetar

t = impozitul pe profit

ε = termenul rezidual al modelului.

Anterior estimării propriu-zise a influenței impozitului pe profit asupra deficitului bugetar trebuie stabilite premisele care stau la baza modelului. Astfel, deficitul bugetar se calculează ca diferență între total venituri fiscale și total cheltuieli guvernamentale după relația:

Pornind de la aceasta, potrivit intuiției economice și matematice, rezultatul scontat este acela al existenței unei relații directe între impozitul pe profit și deficitul bugetar. Astfel, se așteaptă ca o creștere a ponderii impozitului pe profit să contribuie la creșterea ponderii deficitului bugetar în PIB, însă intensitatea acestei influențe va depinde covârșitor de eficiența sistemelor de alocare a veniturilor astfel obținute.

Premisele fiind verificate, vom trece la efectuarea estimării, din care a rezultat următorul output:

Tabelul III.10. Rezultatul ecuației pentru seriile ‘deficit bugetar’ și ‘impozit pe profit’

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Principalii indicatori rezultați în urma estimării ecuației relevă următoarele:

– coeficientul ‘dimpprofit’ este unul pozitiv și superior pragului de 0,05, ce relevă faptul că între impozitul pe profit și deficitul bugetar există o legătură directă

– enunțăm ipoteza nulă H0:coeficientul este semnificativ diferit de 0. Dacă probabilitatea testului mai mică de 5% , respingem ipoteza nulă. În caz contrar, acceptăm ipoteza nulă. În cazul nostru, probabilitatea este 0,0001, de unde rezultă că acceptăm ipoteza nulă conform căreia coeficientul este semnificativ din punct de vedere statistic. Astfel, o creștere a impozitului pe profit cu 1% se reflectă într-o creștere a deficitului bugetar cu 0.89

– valoarea R-squared este 0,66, ceea ce denotă faptul că 66,38% din variația deficitului bugetar se datorează impozitului pe profit în perioada 1995-2007 în perioada analizată

– probabilitatea lui F-statistic este 0, are valoare sub pragul de semnificație de 5%, ceea ce înseamnă că modelul testat este unul valid.

O caracteristică interesantă pe care o obținem în urma estimării acestei ecuației este că putem stabili un prag al ratei de creștere al impozitului pe profit de la care acesta să contribuie la îmbunătățirea soldului bugetului statului. Ecuația are următoarea formă: deficit bugetar = -1,96+0,89*imp pe profit.

Acest prag se obține în condițiile în care bugetul de stat este echilibrat (deficitul bugetar este nul). Astfel, la nivelul Uniunii Europene, o creștere a impozitului pe profit ce depășește un prag de 2,2% contribuie la imbunătățirea deficitului bugetar al statelor membre în sensul înregistrării excedentului bugetar, în timp ce creșteri inferioare acestui nivel îmbunătățesc soldul bugetului de stat fără a genera însă excedent bugetar.

În urma acestui demers empiric, s-a putut observa că există o legătură semnificativă între deficitul bugetar și impozitul pe profit. Astfel, atunci când impozitul pe profit crește cu 1%, deficitul bugetar crește cu 0.89%. Acest lucru se poate explica prin faptul că, cu cât crește impozitul pe profit și trece de un anumit nivel, cu atât contribuabilul nu mai este dispus să plătească acel impozit, deci veniturile statului vor scădea. Se încurajează astfel evaziunea fiscală și reducerea interesului pentru constituirea unor noi firme, deoarece o mare parte din profitul obținut s-ar impozita iar proprietarul nu ar rămâne cu foarte mult din câștigurile obținute.

3.4.4 Deficitul bugetar și impozitul pe venit din activități independente

A patra și ultima analiză pe care o vom efectua în acest studiu de caz constă în formularea unei ipoteze conform căreia între deficitul bugetar și impozitul pe venit din activități independente există o legătură directă, ipoteză care va fi testată prin aplicarea unui model de regresie liniară simplă. La fel ca și în celelalte analize, am ales să nu includem în model alte variabile din cauza numărului limitat de observații disponibile, ceea ce ar fi dus la posibilitatea ca rezultatul obținut să nu fie unul robust.

În această regresie, rolul de variabilă exogenă îl va avea impozitul pe venituri din activități independente deoarece vrem să urmărim influența acestuia asupra deficitului bugetar, acesta din urmă având rol de variabilă dependentă. Așadar, regresia liniară simplă va avea următoarea formă:

o= a + b*p +ε,

unde:

o – deficitul bugetar

a – reprezintă toți acei factori care influențează totalul deficitului bugetar

b – cuantifică influența impozitului pe venit din activități independente asupra totalului deficitului bugetar

p – impozitul pe venit din activitați independente

ε – termenul rezidual al modelului.

Pentru ca rezultatul acestei ipoteze să fie cât mai concis cu putință este necesară staționarizarea seriilor. Întrucât acest lucru a fost efectuat în analizele anterioare acestui studiu, vom trece direct la efectuarea estimării, din care rezultă următorul output:

Tabelul III.11. Rezultatul ecuației pentru seriile ‘impozit pe venit din activități independente’ și ‘deficit bugetar’

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Astfel:

– coeficientul variabilei ‘impvenit’ este unul pozitiv, ceea ce arată că între impozitul pe venit din activități independente și deficitul bugetar există o legătură directă la nivelul perioadei analizate în Uniunea Europeană

– probabilitatea aferentă testului t este inferioară pragului de relevanță de 5%, ceea ce înseamnă că, coeficientul este unul semnificativ din punct de vedere statistic; astfel, la o creștere a impozitului pe venituri din activități independente cu 1% se remarcă o creștere a deficitului bugetar cu 0.64%

– valoarea lui R-squared este de aproximativ 7%. Nivelul redus al acesteia se explică prin ponderea relativ redusă a impozitului pe veniturile din activități independente în totalul veniturilor guvernamentale

– testarea validității modelului în ansamblu se face cu ajutorului indicatorului F-statistic. Considerăm ca prag de semnificație nivelul de 0,05. Dacă rezultatul indicatorului F-statistic este mai mare de 0,05, acesta nu este un model valid; în caz contrar, modelul este unul valid. În cazul nostru, rezultatul este unul pozitiv, de 0%, ceea ce demonstrează că modelul este unul valid și, deci, rezultatele obținute sunt cât se poate de concise.

Estimarea ecuației relevă următoarea relație între impozitul pe venit si soldul bugetului de stat: Deficit bugetar= -3+0,65*imp pe venit. Astfel, o creștere a impozitului pe venit peste un prag de 4,61% acționează în direcția obținerii de excedent bugetar în timp ce creșteri inferioare acestui nivel îmbunătățesc soldul bugetului de stat fără a genera însă excedent.

Comparativ cu cazul impozitului pe profit, pragul necesar în cazul impozitului pe venit pentru a genera excedent este semnificativ mai mare. Acest fapt se explică din punct de vedere economic prin ponderea mai mică pe care impozitul pe venit o are în totalul veniturilor guvernamentale, fiind necesare creșteri mult mai puternice decât în cazul impozitului pe profit pentru ca acesta să genereze excedent bugetar (graphic 9).

Graficul 10. Grafic comparativ între impozitul pe profit, impozitul pe venit și deficitul bugetar

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Concluzii

Literatura economică aduce în prim plan existența unei legături între nivelurile impozitelor și performanța economică a unei țări. Pornind de la rolul central pe care impozitele îl joacă în dezbaterile și măsurile economice din majoritatea statelor din Uniunea Europeană, s-a pus problema cuantificării rolului acestora asupra unor indicatori macroeconomici și de politică fiscală în statele membre. Scopul acestei analize a fost identificarea sensului legăturilor existente și formularea de aprecieri în legătură cu acestea.

Un prim demers l-a constituit recapitularea unor noțiuni privind conținutul și rolul impozitului pe profit și al impozitului pe venit din activități independente precum și a principalelor rezultate obținute anterior în Uniunea Europeană în procesul de cuantificare a importanței impozitelor în economie pentru a stabili o bază de raportare pentru concluziile analizei econometrice realizate.

Testarea econometrică a influenței impozitelor pe profit si a impozitului pe venituri din activități independente asupra veniturilor fiscale și a deficitului bugetar a avut la bază estimări panel GLS. Suportul informațional a fost dat de observații pe un panel de 27 țări, toate aparținând Uniunii Europene, în perioada 1995-2007. Anterior rezolvării ecuațiilor am efectuat demersurile necesare pentru ca acestea să fie unele concise și robuste. Rezultatele estimărilor au relevat existența unei legături directe și semnificative între impozitul pe profit și veniturile guvernamentale și, respectiv deficitul bugetar și a unei legături directe, dar mai puțin semnificative, datorită ponderii mici în totalul veniturilor, între impozitul pe venit din activități independente și deficitul bugetar și veniturile guvernamentale.

O caracteristică importantă a comparației între seria de date a deficitului bugetar și seriile celor două impozite a fost că am putut calcula cu exactitate, în condițiile în care celelalte variabile rămân constante (caeteris paribus), care ar trebui să fie nivelul minim al impozitelor astfel încât soldul bugetului statului să fie nul sau excedentar. S-a putut observa că pragul minim necesar pentru ca impozitul pe venit din activități independente să genereze excedent bugetar este mult mai mare decât cel al impozitului pe profit, explicat prin faptul că ponderea impozitului pe venit din activități independente în veniturile guvernamentale este mai mică decât cea a impozitului pe profit.

Bibliografie

Alexandru, Felicia; Bistriceanu, Gheorghe D., cond. st.; Incidența impozitelor indirecte asupra prețurilor, Editura A.S.E.,  București, 2002 

Brașoveanu, Iulian Viorel; Analize ale politicii fiscale în Romania și în statele membre ale UE, Editura ASE, 2009 

Brezeanu, Petre; Simon, Ilie; Fiscalitate europeană, Editura Economică, București, 2005 

Grigorie-Lacrița, N.;  Impozitul pe venit : venituri din activități independente , Impozite și taxe v. 12, nr. 7-8, p. 11-20 , 2008

Grigorie-Lacrița, N.; Impozitarea activităților impuse pe bază de norme de venit, Impozite și taxe v. 12, nr. 4, p. 7-14, 2006 

Horga, Vasile; Horga, Mihaela; Administrarea impozitelor și taxelor prin prisma elaborării unui cod fiscal unic european, Gestiunea si Contabilitatea Firmei v. 11, nr. 10, p. 17-25, 2008

Iordache, Elena Manualul specialistului în fiscalitate, Editura Irecson, 2005

Moșteanu, Narcisa Roxana; Dinamica veniturilor fiscale ale bugetului de stat, Tribuna economică v. 17, nr. 11, p. 78-80

Obreja, Laura; Impactul politicii fiscale asupra creșterii economice, Editura ASE, București, 2007 

Penescu, N.S.; Impozitul asupra veniturilor comerciale și industriale , Editura A.S.E.,  Bucuresti, [s. a.] 

Popa, Adriana; Impozitele și taxele reglementate de Codul fiscal : exemple practice, studii de caz, Editura Contaplus , Ploiești, 2008

Roman, Lidia Daniela; Bistriceanu, Gheorghe D., cond. st.; Impozitele directe în economia de piață, Editura A.S.E. , București, 1998 

Roman, Mihai; Venituri din activități independente, Controlul economic financiar v. 10, nr. 7, p. 3-6, 2006

Sasu, Horațiu; Codul de procedură fiscală întors pe toate fețele, Curier fiscal nr. 2, p. 40-43 

Țâțu, Lucian; Șerbanescu, Cosmin; Fiscalitate : de la lege la practica, Editura C. H. Beck , București, 2006

Văcărel, Iulian; Finanțe publice, Ediția a VI-a, Editura Didactică și Pedagogică, 2007

Vintilă, Georgeta; Fiscalitate : metode și tehnici fiscale , Editura Economică, București 2006

Vlaicu, Alexandru N.; Impozitele directe în Romania, Tribuna economică v. 18, nr. 16, p. 78-80 , 2007

* Codul fiscal 2010

* Codul de procedură fiscală 2010

*http://ec.europa.eu/taxation_customs/taxation/gen_info/economic_analysis/tax_structures/index_en.htm

*http://ec.europa.eu/taxation_customs/taxation/gen_info/economic_analysis/tax_structures/article_5171_en.htm

*http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/government_finance_statistics/data/database

ANEXE

Anexa 1

Figura 2. Graficul seriei ‘venituri guvernamentale’ înainte de staționarizare

Anexa 2

Tabelul III.1. Rezultatul testului ADF pentru seria ‘venituri guvernamentale’ înainte de staționarizare

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 3

Figura 3. Graficul seriei ‘venituri guvernamentale’ după staționarizare

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 4

Tabelul III.2. Reultatul testului ADF pentru seria ‘venituri guvernamentale după staționarizare

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 5

Figura 4. Graficul seriei ‘impozit pe profit’ înainte de staționarizare

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 6

Tabelul III.3.Rezultatul testului ADF pentru seria ‘impozit pe profit’ înainte de staționarizare

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 7

Figura 5. Graficul seriei ‘impozit pe profit’ după staționarizare

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 8

Tabelul III.4. Rezultatul testului ADF după staționarizare

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 9

Figura 6. Graficul seriei ‘impozit pe venit’

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 10

Tabelul III.5. Rezultatul testului ADF pentru seria ‘impozit pe venit’

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 11

Figura 7. Graficul seriei ‘deficit bugetar’

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 12

Tabelul III.6.Rezultatul testului ADF pentru seria ‘deficit bugetar’

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Bibliografie

Alexandru, Felicia; Bistriceanu, Gheorghe D., cond. st.; Incidența impozitelor indirecte asupra prețurilor, Editura A.S.E.,  București, 2002 

Brașoveanu, Iulian Viorel; Analize ale politicii fiscale în Romania și în statele membre ale UE, Editura ASE, 2009 

Brezeanu, Petre; Simon, Ilie; Fiscalitate europeană, Editura Economică, București, 2005 

Grigorie-Lacrița, N.;  Impozitul pe venit : venituri din activități independente , Impozite și taxe v. 12, nr. 7-8, p. 11-20 , 2008

Grigorie-Lacrița, N.; Impozitarea activităților impuse pe bază de norme de venit, Impozite și taxe v. 12, nr. 4, p. 7-14, 2006 

Horga, Vasile; Horga, Mihaela; Administrarea impozitelor și taxelor prin prisma elaborării unui cod fiscal unic european, Gestiunea si Contabilitatea Firmei v. 11, nr. 10, p. 17-25, 2008

Iordache, Elena Manualul specialistului în fiscalitate, Editura Irecson, 2005

Moșteanu, Narcisa Roxana; Dinamica veniturilor fiscale ale bugetului de stat, Tribuna economică v. 17, nr. 11, p. 78-80

Obreja, Laura; Impactul politicii fiscale asupra creșterii economice, Editura ASE, București, 2007 

Penescu, N.S.; Impozitul asupra veniturilor comerciale și industriale , Editura A.S.E.,  Bucuresti, [s. a.] 

Popa, Adriana; Impozitele și taxele reglementate de Codul fiscal : exemple practice, studii de caz, Editura Contaplus , Ploiești, 2008

Roman, Lidia Daniela; Bistriceanu, Gheorghe D., cond. st.; Impozitele directe în economia de piață, Editura A.S.E. , București, 1998 

Roman, Mihai; Venituri din activități independente, Controlul economic financiar v. 10, nr. 7, p. 3-6, 2006

Sasu, Horațiu; Codul de procedură fiscală întors pe toate fețele, Curier fiscal nr. 2, p. 40-43 

Țâțu, Lucian; Șerbanescu, Cosmin; Fiscalitate : de la lege la practica, Editura C. H. Beck , București, 2006

Văcărel, Iulian; Finanțe publice, Ediția a VI-a, Editura Didactică și Pedagogică, 2007

Vintilă, Georgeta; Fiscalitate : metode și tehnici fiscale , Editura Economică, București 2006

Vlaicu, Alexandru N.; Impozitele directe în Romania, Tribuna economică v. 18, nr. 16, p. 78-80 , 2007

* Codul fiscal 2010

* Codul de procedură fiscală 2010

*http://ec.europa.eu/taxation_customs/taxation/gen_info/economic_analysis/tax_structures/index_en.htm

*http://ec.europa.eu/taxation_customs/taxation/gen_info/economic_analysis/tax_structures/article_5171_en.htm

*http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/government_finance_statistics/data/database

ANEXE

Anexa 1

Figura 2. Graficul seriei ‘venituri guvernamentale’ înainte de staționarizare

Anexa 2

Tabelul III.1. Rezultatul testului ADF pentru seria ‘venituri guvernamentale’ înainte de staționarizare

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 3

Figura 3. Graficul seriei ‘venituri guvernamentale’ după staționarizare

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 4

Tabelul III.2. Reultatul testului ADF pentru seria ‘venituri guvernamentale după staționarizare

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 5

Figura 4. Graficul seriei ‘impozit pe profit’ înainte de staționarizare

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 6

Tabelul III.3.Rezultatul testului ADF pentru seria ‘impozit pe profit’ înainte de staționarizare

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 7

Figura 5. Graficul seriei ‘impozit pe profit’ după staționarizare

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 8

Tabelul III.4. Rezultatul testului ADF după staționarizare

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 9

Figura 6. Graficul seriei ‘impozit pe venit’

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 10

Tabelul III.5. Rezultatul testului ADF pentru seria ‘impozit pe venit’

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 11

Figura 7. Graficul seriei ‘deficit bugetar’

Sursa: Eurostat, calcule proprii

Anexa 12

Tabelul III.6.Rezultatul testului ADF pentru seria ‘deficit bugetar’

Sursa: Eurostat, calcule proprii