Importanța Teologică A Pedagogiei Astăzi
LUCRΑRΕ ΡΕNΤRU SUSΤINΕRΕΑ GRΑDULUI
DIDΑCΤIC I
IMPORTANȚA TEOLOGICĂ A PEDAGOGIEI ASTĂZI.
COPILUL CA PARTENER DE MÂNTUIRE
Cοοrdοnatοr științific: Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
Cadrul didactic carе susținе lucrarеa
Ρrοf.
IMPORTANȚA TEOLOGICĂ A PEDAGOGIEI ASTĂZI.
COPILUL CA PARTENER DE MÂNTUIRE
CUPRINS INTRODUCERE Мοtivarеa alеgеrii tеmеi ………………………………………………………………… 3
CAPITOLUL 1: Morala creștină 1.1. Descoperirea moralei creștine prin orele de religie …………………..……………… 6 1.2. Relația om – Dumnezeu în sistemele filosofice …………………………………….. 10
1.3. Resposabilitatea omului în creștinismul ortodox ………………. ………………….. 15 1.4. Experimentul uman al modernității …………………………………………………. 19
CAPITOLUL 2 – Importanța teologică a pedagogiei în societatea contemporană
2.1. Impactul pedagogiei asupra educației morale în cadrul orelor de Educație religioasă. 21 2.2. Educația religioasă în școală…………………………………………………………. 24 2.2.1. Educația religioasă la ciclul primar …………………………………………………….. 27 2,2,2. Educație religioasă la elevii din ciclul gimnazial …………………………………. 33 2.2.3. Educație religioasă la elevii de liceu ……………………………………………… 36 2.3. Raportul credință – cuvânt ………………………………………………………….. 41 2.4. Familia creștină, model de educație a copiilor ……………………………………… 44
CAPITOLUL 3 Cercetare – Copilul ca partener de mântuire
3.1. Argument – obiective ……………………………………………………………… 49
3.2. Ipoteza cercetării ……………………………………………………………………… 3.3.Descrierea clasei pe care se face cercetarea ………………………………………… .. 3.4.Metodologia cercetării ……………………………………………………………….. 3.5.Interpretarea rezultatelor …………………………………………………………….. .. 3.6. Concluziile cercetării ……………………………………………………………… … CONCLUZII …………………………………………………………………………… BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………….. ANEXE ………………………………………………………………………………….
INTRODUCERE
Мοtivarеa alеgеrii tеmеi
Atragerea spre credință, spre învățăturile Bibliei trebuie făcută de la o vârstă mică, dar în așa fel încât copiii să nu participe forțat la un ritual. Mai întâi e nevoie de o sensibilizare. Mulți dintre părinți nu au nici răbdarea, nici tactul și uneori nici știința de a se apropia de sufletele cărora ei le-au dat trup, iar Dumnezeu le-a dat viață. Această sarcină revine familiei, școlii și Bisericii. „În primul rând, Tainele Bisericii ne educă pentru Înviere. Un prunc câtă vreme e în pântecele mamei, nu prea știe el la ce îi folosesc ochii, gura, nasul, inimioara… Așa e și în Biserică. Noi nu ne prea dăm seama ce se întâmplă acolo, cu rugăciunea, cu postul, cu statul în genunchi, cu toate celelalte. Însă observați, un copil, ieșit din pântecele mamei sale, are nevoie de tot ceea ce în pântece s-a zămislit în el. Așa și noi. Tot ceea ce se zămislește acum în pântecele acestei maici iubitoare, care este Biserica, o dată ieșiți afară la lumina zilei celei neînserate, ne vor folosi toate acestea. Și Tainele sunt această șansă a noastră, de a ne educa pentru Înviere. E singura educație care contează. Celelalte nu prea au valoare, decât dacă stau pe educația aceasta. Ce folos, doctor fără Hristos? Ce folos, profesor fără Hristos? Orice altceva, fără Hristos, nu are nicio valoare.” Introducerea religiei în școli are multiple avantaje de ordin formativ, educativ și cultural. Profesorii de religie, alături de cei care predau limba română, dețin teme și metode apropiate în a-i sensibiliza pe elevi, începậnd cu vậrsta școlară mică și pậnă în adolescența liceenilor. Mulți dintre scriitorii a căror scrieri literare se studiază în școală au între operele lor scrieri religioase. Iar daca e să vorbim de biografii ale scriitorilor români, vom întâlni frecvent creatori fii ai preoților care au dăruit lumină în Bisericile românești (Lucian Blaga, I. Budai-Deleanu, George Coșbuc, Octavian Goga, Nicolae Filimon, Calistrat Hogaș ș.a.). Pentru prezenta lucrare am ales drept temă Importanța teologică a pedagogiei astăzi. Copilul ca partener de mântuire, pentru a demonstra că religia în școala romậnească are multiple valențe formativ-educative. Totodată, problema educației moral-creștine este mereu actuală, în condițiile în care tentațiile lumii moderne tind să acapareze atenția și energia tinerilor, iar creșterea confortului omenirii nu se face întotdeauna în concordanță cu legile morale. ,,A educa înseamnă a cultiva curățenia sufletească și buna-cuviință a copiilor și tinerilor, a-l crește pe copil moral și în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligența, a forma un atlet pentru Hristos; pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educația este asemenea unei arte: artă mai mare decât aceasta nu există, pentru că, dacă toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educației se săvârșește în vederea accederii la lumea viitoare.” Lucrarea este structurată pe trei capitole, fiecare avậnd subcapitole proprii. Capitolul întậi l-am definit Morala creștină și are patru subcapitole. Primul subcapitol cuprinde Descoperirea moralei creștine prin orele de religie, Relația om – Dumnezeu în sistemele filosofice, Resposabilitatea omului în creștinismul ortodox și Experimentul uman al modernității. Morala creștină reprezintă temelia comportamentului uman, având în vedere deschiderea pe care le-o oferă copiilor și tinerilor. Capitolul al doilea l-am alocat problemei privind Importanța teologică a pedagogiei în societatea contemporană, iar ca subpuncte sunt: Impactul pedagogiei asupra educației morale în cadrul orelor de Educație religioasă, Educația religioasă în școală, care cuprinde trei subcapitole distincte, respectiv educația religioasă la nivelul fiecărui ciclu de învățământ, primar, gimnazial și liceal. Un alt subpunct pe care l-am cuprins în capitolul al doilea este cel care face referire la Raportul credință – cuvânt, iar ultima temă a acestui capitol este Familia creștină, model de educație a copiilor. Am considerat necesară includerea acestor teme în capitolul care tratează importanța teologică a pedagogiei în societatea contemporană deoarece factorii hotărâtori în educația copiilor, a tinerilor, sunt reprezentați de familie, școală și Biserică. Cel de-al treilea capitol al lucrării este cel al cercetării, denumit Copilul ca partener de mântuire. În acest capitol sunt prezentate etapele cercetării și reprezentarea grafică a rezultatelor obținute, respectiv concluziile desprinse în urma verificării ipotezei. Lucrarea se finalizează prin concluziile formulate în urma cercetării și a documentării. La sfârșitul lucrării se regăsește partea destinată anexelor, după care am adăugat lista cu sursele bibliografice pe care le-am folosit în documentare. Actualitatea temei acestei lucrări este data atât de cerințele programelor școlare, sau de dezideratele creștine, cât și de cerințele finite umane, de a putea relaționa cu semenii, în limita valorilor și a principiilor morale. ,,Învățământul… are să îndeplinească o misiune educativă – el trebuie să fie mai înainte de toate un învățământ educațional; așadar toate cunoștințele care se predau copiilor în școală trebuie să aibă ca scop curățenia minții și inimii lor și aducerea spre o înțelegere ideală a lumii acesteia atât în ceea ce privește raportul oamenilor între ei, cât și raportul cu Dumnezeu și natura.” În cazul copiilor și al tinerilor, apropierea de învățăturile Bibliei trebuie făcută cu tact și răbdare, renunțậnd la orice activitate forțată, pentru a căuta singuri să înțeleagă, dar mai ales să aplice în viață ceea ce li se spune sau despre ce citesc. Dacă Cele zece porunci creștine ar fi înțelese, lumea nu ar mai avea războaie, iar ura ar face loc toleranței.
CAPITOLUL 1: Morala creștină 1.1. Descoperirea moralei creștine prin orele de religie 1.2. Relația om – Dumnezeu în sistemele filosofice
1.3. Resposabilitatea omului în creștinismul ortodox 1.4. Experimentul uman al modernității
1.1.Descoperirea moralei creștine prin orele de religie
Prin orele de religie organizate în școală se realizează, în primul rând, educarea religios-morală a copiilor, conform Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, care prin cuvintele „Lăsați copiii să vină la mine și nu-i opriți, că a unora ca acestora este împărăția cerurilor” (Matei 10.14) ne îndeamnă să îi apropiem pe copii de Dumnezeu, cu iubire și încedere. În cadrul orelor de religie organizate în școală, Dumnezeu devine prezent în sufletul copilului, modelându-i caracterul și dăruindu-i puterea de a trece peste încercări. Religia și morala urmăresc fericirea copilului, a omului în general, ele îi dau acestuia o valoare deosebită. Educația religioasă constituie temelia educației morale, atât de necesară ființelor umane civilizate. Sfânta Scriptură evidențiază importanța religiei și a moralei, concretizată în iubirea lui Dumnezeu și păzirea poruncilor lui: „De mă iubiți, păziți poruncile mele” (loan 14.15). Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creștinilor, ne arată că morala creștină e morala credinței în Dumnezeu și a dragostei față de oameni. Ora de religie poate constitui pentru copii modalitatea prin care descoperă principalele cunoștințe religios-morale în vederea formării spirituale. „E fericită școala și e fericită vremea când domină atmosfera religioasă, căci atunci educația se face cu ușurință.”
În condițiile în care școala contemporană pune accentul pe dezvoltarea gândirii creatoare, pe însușirea metodelor și instrumentelor muncii intelectuale care să-i determine să aplice cunoștințele însușite în contexte variate, se poate afirma că în cadrul orelor de religie elevii participă activ la propria formare, sub competenta îndrumare a profesorilor. Reușita școlară a elevilor, satisfacția profesională a cadrelor didactice, precum și mulțumirea sufletească a părinților este asigurată atunci când cunoștințele, priceperile și deprinderile însușite în cadrul lecțiilor devin operaționale.
Centrarea pe elev a activității desfășurate este mult mai importantă decât rezultatele obținute. Indiferent de vârsta elevilor, activitatea de învățare devine eficientă când se transformă în acțiune. Lecțiile de religie reprezintă modalități adecvate de realizare a educației moral-civice, formând comportamente. La nivelul proiectării curriculare, prin evaluarea continuă cu funcție pronunțat formativă, care se realizează pe parcursul desfășurării procesului didactic, are loc înregistrarea sistematică a progresului realizat de elevi. Reglarea/autoreglarea activităților de educație și instruire, pe unitati de învățare, în funcție de obiectivele specifice și generale, permite cunoașterea exactă a rezultatelor înregistrate sistematic, transparent. În orele de religie, realizarea unei evaluări continue, formative, permite observarea atitudinii elevilor față de sarcinile de lucru, fie cele individuale, fie de grup, utilizând scara de clasificare. Această modalitate permite observarea frecvenței cu care în comportamentul unor elevi apare o anumita atitudine. Pentru copiii zilelor noastre, cu părinți foarte ocupați, cu modele sociale controversate, ora de religie constituie modalitatea prin care sentimentele morale pot fi educate, folosind modele incontestabile, prezente în Sfânta Scriptură. Responsabilitatea față de formarea morală a tinerilor revine adulților din mediul lor de viață, în special părinților, școlii și Bisericii. Existența unui mediu educativ implicat în educația moral-religioasă îi ajută pe copii și tineri să evite tentațiile și exemplele imorale, prin autocontrol. Este binecunoscută expresia romậnească potrivit căreia este mai ușor să previi decăt să corectezi, ceea ce în cazul educației morale se potrivește pe deplin. Societatea civilă, respectiv opinia publică ar trebui să se situeze în prim-planul acțiunilor de educație morală a copiilor. „Societatea devine mai complexă, haotică, și nu mai permisivă, cum s-ar crede. Astfel lumea manipulată de știință și tehnică devine o lume a mărfurilor, a imaginilor, o lume fantasmagorică a mass-mediei.” Școala, la toate nivelurile, are datoria de a educa elevii și tinerii în spiritul respectului față de oameni, față de natură, a grijii față de viitorul Terrei. O populație educată va deveni o opinie publică implicată, atentă la disfuncționalitățile ce apar în echilibrele micro sau macro sociale și ecologice. Un alt factor de formare a opiniilor și deprinderilor cetățenești este Biserica. Relația Bisericii cu societatea în general și cu forurile de decizie în special, trebuie să se încadreze condițiilor specifice istorice, morale și sociale, să fie în concordanță cu momentele în care își desfășoară activitatea. Biserica trebuie să fie puntea de legătură dintre credință și știință, are datoria să lucreze pentru enoriași în așa fel încật să îi apropie de Dumnezeu sufletește, dar să îi apere și de faptele distrugătoare pentru trup. Biserica trebuie să intervină ori de câte ori oamenii și omenirea în întregul ei sunt puși în pericol de acțiunile puterii laice. Intervenția Bisericii ca instituție reprezentativă în orice comunitate nu trebuie să se reducă la denunțarea acțiunilor distructive ale societății contemporane ci să se extindă în mod pozitiv în direcția determinării credincioșilor să trăiască în comuniune cu Dumnezeu, dar și în armonie cu societatea și cu natura creată. Creștinismul a susținut mereu că omul are o poziție privilegiată, dar și o mare responsabilitate față de mediul în care trăiește și care i-a fost dăruit spre stăpậnire încă din momentul creației. Fiind creat după chipul Celui Atotputernic, omul are puterea, datoria și libertatea de a păstra calitățile umane în întregul lor. Puterea și libertatea lui înseamnă că deciziile greșite se vor răsfrậnge asupra noastră, dar mai pregnant asupra urmașilor noștri. Putem alege între chibzuință și risipă, între bunătate și răutate, între adevăr și minciună, între iubire și ură, după sentimentele care ne animă. Pentru copii alegerea nu trebuie lăsată la voia întâmplării, ci se impune să fie călăuziți mereu spre relațiile și sentimentele pozitive, constructive și de perspectivă. Hubert Reeves, în cartea „Răbdare în azur-evoluția cosmică”, arată „… cum ființele umane sunt integrate într-o lungă istorie ce implică întregul univers, încă de la naștere…” Ca o sinteză a modalităților generale și particulare de asumare a responsabilitaților în educarea moral-religioasă, se poate afirma că omul, prin faptele săvârșite în fiecare zi, prin activitățile sale complexe, este cel care își decide partea materială a vieții sale și a semenilor săi, dar, în același timp, este și factorul prinicipal de formare și influențare a altor caractere. De aceea, educarea populației în domeniul educației religioasa și morale trebuie făcută constant, la toate nivelurile, pentru a înțelege că de faptele fiecăruia depinde atật liniștea individuală, cât și a celor din jurul nostru, părinți, frați, colegi, prieteni. „Atmosfera religioasă și climatul moral vor constitui un deziderat comun al școlii, familiei, bisericii, societății, în care tinerii să învețe prețuirea, iubirea de semeni și reținerea de la a săvârși «răul».” Astfel, educația permanentă pentru formarea moral-religioasă a elevilor trebuie să se regăsească începậnd cu nivelul procesului instructiv-educativ, al activității întreprinse de elevi sub îndrumarea cadrelor didactice, pậnă la cele de la nivelul comunităților locale. Descoperirea moralei religioase prin orele de religie constituie o certitudine generată de faptul că elevii devin mult mai sensibili dacă înțeleg învățăturile Bibliei. Formarea și educarea elevilor în spiritul valorilor creștine, a responzabilizării morale, trebuie să fie obiectivele orelor de religie, știind că absența sau ignorarea măsurilor necesare pot crea disfuncții la nivelul familiilor și al comunității locale. Formarea conștiinței, a conduitei morale, a unui stil de viață care să fie în armonie cu morala creștină, devine o cerință deoseosebit de importantă pentru orice demers educativ, atât în activitățile școlare, cât și în cele extrașcolare. Biserica, prin reprezentanții săi la cel mai înalt nivel, ia atitudine față de problemele privind educația religioasă și moral-civică a elevilor. Părintele Stăniloae, în meditațiile despre actualizarea sensului lumii, o aseamănă cu: „…urcarea ei pe trepte spirituale mereu mai înalte, este o lucrare a spiritului uman ce acționează prin mijlocirea trupului, căci omul se depășește pe sine însuși pentru a intra în comuniune cu persoana absolută, adică cu Dumnezeu. Privind spre desăvârșirea omului și a omenirii, creștinul trebuie să lucreze încă din viața aceasta, alături de forțele progresului, pentru ca societatea și omul să se înalțe, ca lumea viață să aibă, cât mai multă viață“.
1.2. Relația om – Dumnezeu în sistemele filosofice
Copiii și tinerii zilelor noastre sunt bine informați datorită mijloacelor de informare în masă, respectiv intrenetul și mass-media. Au posibilitatea de a afla ceea ce se întâmplă în jurul lor într-un timp foarte scurt. Totodată, noile descoperiri științifice sunt destul de greu de explicat din punct de vedere religios. „Conștiința contemporană este posedată de ideea filosofiei științifice, ea este hipnotizată de obsedanta idee a caracterului științific.” Aplecarea spre credință a tinerilor se cere a fi realizată cu multă răbdare, de la vậrste fragede, în așa fel încật să nu fie nimic forțat. Cei care au datoria de a le face cunoscute tinerilor învățăturile Bibliei sunt părinții, Biserica și școala, prin dascălii creștini pe care-i are, dar mai ales prin profesorii de religie. Elevii, absenți în mare parte din Biserică, sau înțelegậnd foarte puțin din liturghia la care asistă, au nevoie de sprijin pentru a putea face o legătură logică între știința zilelor noastre și religie. Scriptura subliniază puterea Cuvântului lui Dumnezeu care nu este filosofie, ci „duh și viață” (Ioan 6, 63) și Adevărul, „care te face liber”. (Ioan 8, 32) Natura divină și umană a iubirii lumii după modelul oferit de Iisus Hristos poate fi prezentă în viața elevilor, în special a celor de gimnaziu și liceu, prin prezentarea unor lucrări consacrate, cum ar fi lucrarea „Nostalgia paradisului” scisă de teologul Nichifor Crainic. „A gândi lumea precum Dumnezeu o gândește, a o iubi precum El o iubește și a lucra în ea precum El lucrează, iată în ce stă modul teandric al credinței și al înțelepciunii creștine, modul lui Iisus Hristos.” Teologia este asociată cu credința, în timp ce filosofia este asociată cu cunoașterea. Orice bun creștin va înțelege cu ușurință că religia și știința nu se exclud, ci din contră, descoperirile științei sunt o răsplată dată de Dumnezeu omenirii:„Puterea lui Dumnezeu și diferitele Sale trăsături dumnezeiești nu le poate vedea nimeni, însă de când a fost zidită lumea, situația s-a schimbat! Prin intermediul creației vizibile se poate vedea și simți măreția nevăzută a Creatorului! Verbul se vede indică faptul că putem vedea foarte bine, foarte limpede măreția dumnezeiască și puterea veșnică.” Așa cum la facerea lumii Creatorul a pus în Grădina Eden toate bunătățile și l-a făcut stăpận pe primul om, pe Adam, binefacerile continuă mereu, ca un ajutor dat nouă tuturor. Elocvente sunt în acest sens afirmațiile Sfântului Ioan Damaschin, care în Dialectica spune că: „… nimic nu-i mai prețios decât cunoașterea, căci ea este lumina sufletului rațional. Contrariul ei, ignoranța, este întuneric. După cum lipsa luminii este întuneric, tot așa și lipsa cunoașterii înseamnă întunericul rațiunii. Ignoranța este nota ființelor lipsite de rațiune.” În orele de religie elevii descoperă tainele mântuirii pein apropierea sufletului de Dumnezeu, în timp ce la științe află despre descoperirile realizate de oamenii de știință. Proiectarea lecțiilor de religie trebuie să aibă în vedere acastă realitate, pentru a-i face pe elevi să înțeleagă faptul că religia nu exclude știința și nici știința nu anulează învățăturile biblice. Dacă teologia ne îndrumă să-l descoperim pe Dumnezeu, știința este cea care încununează opera Creatorului, dar prin aceeași putere divină. Astfel, prin realizarea educației religioase la nivelul elevilor de liceu și al celor din gimnaziu, se atinge unul dintre preceptele biblice, cel de stăpân al Pămậntului, adică stăpận peste toată creația lui Dumnezeu:
Capitolul 1 (27): „Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie”.
Capitolul 1 (28): „Și Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul!»”
Capitolul 1 (29): „Apoi a zis Dumnezeu: «Iată, vă dau toată iarba ce face sămânță de pe toată fața pământului și tot pomul ce are rod cu sămânță în el. Acestea vor fi hrana voastră»”.
Capitolul 1 (30): „Iar tuturor fiarelor pământului și tuturor păsărilor cerului și tuturor vietăților ce se mișcă pe pământ, care au în ele suflare de viată, le dau toată iarba verde spre hrană. Și a fost așa”.
Capitolul 1 (31): „Și a privit Dumnezeu toate câte a făcut și iată erau bune foarte. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a șasea”.
Oamenii și-au pus întrebări legate de existența vieții pe Pămậnt încă din cele mai vechi timpuri. Filosofi sau oameni de știință au legat existența vieții de puterea divină, iar omul l-au considerat responsabil de menținerea echilibrului în natură. Din izvoarele istorice păstrate se desprinde ideea potrivit căreia oamenii arătau un respect deosebit naturii, ca răsplată pentru ceea ce le oferea, dar mai ales pentru continua noutate ce au descoperit-o de-a lungul timpului: „Această unitate și identitate utilitaristă a omului cu natura este o caracteristică a civilizației preistorice și a stat la baza culturii care venera natura”.
Primul filosof care consideră omul mai presus decật natura este Aristotel, cel care sesizează și expune ideea potrivit căreia degradarea stării naturii va influența starea de sănătate a oamenilor, cu trimitere directă la starea apei, care poate fi mai puțin curată pentru alte întrebuințări, dar curată pentru băut.
Reprezentantul materialismului francez, Denis Diderot, aprecia oamenii ca fiind: „… doar niște instrumente dotate cu sensibilitate, caracteristică ce îi deosebește de statuile de marmură”. Georg Wilhelm Friedrich Hegel, filosoful german, principalul reprezentant al idealismului în filosofia secolului al XIX-lea și precursorul teoriilor umaniste în filosofia contemporană, face distincție între necesitate și stăpậnirea naturii: „… necesitatea este oarbă dacă nu este cunoscută și înțeleasă. Dacă omul a înțeles necesitatea poate stăpâni natura, dar nu inconștient, orbește”. Maurice Debesse, cunoscutul pedagog francez, pune în evidență funcția de sinteză a valorilor religioase, fără nicio legătură cu religia care le-a generat: „O religie, fie că se exprimă sau nu într-o confesiune definită, contopește, unifică familiile de valori”. În țara noastră, religia stă la baza reflecțiilor și creațiilor literare de început pentru literatura romậnă. Religia, ca sursă de cultură și civilizație, dar și ca cel mai întemeiat motiv de meditație filosofică, a fost identificată de la primele creații romậnești, pậnă la momentul actual. Limba romậnă în textele tipărite a fost folosită de călugării și preoții noștri: „Literatura română este, prin esența ei, una de sorginte religioasă, întrucât primele texte reprezintă traduceri și adaptări ale marilor Cărți ale umanității creștine, iar primii dascăli de limbă și simțire românească au fost slujitori ai amvonului”. Mitropolitul Bartolomeu Anania, în lucrarea „Din spumele mării” analizează din perspective teologice scrieri aparținậnd scriitorilor/ poeților romậni. Poezia Rugăciune, scrisă de Mihai Eminescu, este considerată ca fiind: „… un act de implorare al celor bântuiți de valul istoriei, al celor ce plutesc pe marea vieții, dar nu ca niște naufragiați, ci înlăuntrul unei Nave ce-și propune să biruiască furtunile, avându-l pe Hristos la cârmă și pe Sfânta Sa Maică la proră”. În analiza teologică realizată de Înalt Preasfinția Sa, în poezia Luceafărul se regăsesc cei doi poli fundamentali ai Evangheliei după Ioan:„ … eroul poemului, Luceafărul – Hyperion, a fost construit pe baza celor doi poli fundamentali ai Evangheliei după Ioan: „La început a fost Cuvântul” și „Cuvântul s-a făcut trup””. În aceeași lucrare, scrierile lui Lucian Blaga sunt identificate ca avậnd împrumuturi din Biblie: „Blaga face apel mai degrabă la recuzita religioasă, împrumutând din Biblie simboluri, momente, personaje și chiar un anumit limbaj”. Teme de reflecție pentru elevii din gimnaziu sau pentru tinerii liceeni pot fi și scrierile teologului, scriitorului, filosofului Nichifor Crainic, care vede creștinismul ca unică modalitate de definire a lumii, odată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu: „Numai Dumnezeu, creatorul acestei lumi, din dragoste față de această lume este capabil de
sacrificiul suprem, putând-o reabilita, și aceasta se realizează nu prin suprimarea păcatului, ci prin asocierea omului la lucrarea divină, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, a însuși creștinismului ca unică modalitate de definire a lumii. Creștinismul este a doua creație a lumii, adică refacerea ei în har prin jertfa pe cruce a Mântuitorului.” În viziunea aceluiași teolog filosof, adevărul credintei nu poate fi separat de adevărul știintei, considerậnd existența unui singur adevăr: „… există un singur adevăr, care ia aspectul binelui în practica dragostei și aspectul frumosului în plăsmuirile artei.” Natura divină a omului este subliniată de doctorul și teologul Mircea Gelu Buta, în lucrarea „Medicii și Biserica”. Același autor departajează știința de puterea Dumnezeiască: „Este mult mai ușor a face abuz de puterile științei, neglijậnd voit sau dintr-o judecată pripită semnificatia ei. Dar știința fără semnificație se poate transforma într-o amenințare. Astfel, omul spiritual simbolizat de Adam se poate afla la un moment dat față în față cu Albert Einstein, considerat prototipul omului de știință, iar în confruntarea dintre cei doi, știința poate juca rolul ingrat al substituirii lui Dumnezeu”. După crearea și investirea omului cu demnitatea de conducător al lumii, „ … toate câte făcuse Dumnezeu” au devenit „bune foarte“ sau „foarte frumoase“ (Facerea 1, 31). Până la apariția omului, întreaga creație era apreciată numai cu calificativul de „bună“. Evoluția lumii este legată de cea a creației, respectiv de cea a omului. Lumea este darul, expresia iubirii lui Dumnezeu pentru om, care este întemeietorul lumii. „Lumea aceasta este drumul, nu este capătul drumului“, spunea părintele Dumitru Stăniloae. „Relația omului cu mediul înconjurător, cu creația lui Dumnezeu are, în tradiția Bisericii, un profund caracter teologic. Conform referatului biblic al creației, omul nu este totalmente străin lumii în care a fost așezat de Creatorul său să viețuiască. Dacă tot ceea ce ființează vine la existență prin rostirea de către Dumnezeu a cuvintelor Sale, care se cristalizează în creație, pe om Dumnezeu îl creează apelând la materia deja existentă în lume, pe care o modelează și peste care suflă suflare de viață (Facerea 2, 7). Între om și mediul său ambiant există de la bun început, o relație specială (…) Rolul omului în relație cu lumea nu este acela de homo venator, ci de sacerdot al creației.“ Relația dintre oameni și Dumnezeu reprezintă o relație specială pentru fiecare dintre noi. Copiii învață să îl „caute” pe Mântuitor încă din familie, în familiile creștine, cu tradiție, apoi își lărgesc acest orizont prin temele dezbătute în orele de religie din școli. Elocventă este aprecierea făcută de preotul Constantin Necula, despre creșterea copiilor: „Eu cred că despre familie doar ne rugăm. Ar trebui să ne rugăm un pic mai mult. Am rămas un pic singuri și nu mai suntem entuziaști să fim o familie. Remarc – nu în familia mea, nu în familia mică a românilor – că ne e greu să ne punem familiile laoalaltă. Ne e greu să stăm în Biserică, ne e greu să ne strângem. Cred că un exercițiu pe care am putea să-l propunem pentru anul viitor ar fi acesta al dorinței de a fi împreună cu ceilalți. Zilele acestea am văzut familia venind la Biserică. M-a impresionat să vad tată și mamă, venind cu copiii la spovedit. Tată și mamă însoțindu-i pe copii la colindat, pentru ca pruncii să învețe traseele copilăriei propriilor părinți. Și am constatat, o dată în plus, că dinspre Biserică familia e încă vie. În Biserică, privită dinspre Altar, familia este plină de sens. Drama este că sunt din ce în ce mai multe familii care nu privesc spre Biserică. Sunt tot mai multe familii care privesc spre hypermarket-uri, dar și mai multe privesc spre angoasa aceasta a șomajului, a lipsei de hrană, a lipsei de bucurie.”
1.3. Resposabilitatea omului în creștinismul ortodox
„Creat după chipul lui Dumnezeu, omul are posibilitatea să se împărtășească de această lucrare sau chiar să participe la ea, deși păcatul a corupt firea omenească, întunecând mintea și libertatea. Modul în care omul își însușește mântuirea depinde de colaborarea cu harul divin, având în vedere că firea însăși a omului e intim legată de har, datorită acelei „suflări” a lui Dumnezeu, prin care omul s-a făcut ființă vie”. Fiind creație a lui Dumnezeu, fiind chip asemănător Tatălui Ceresc, omul are o responsabilitate imensă în lucrarea individuală de pămậntean. În creștinismul ortodox, conform învățăturilor Bibliei, omul a fost făcut stăpận peste toată creația Dumnezeiască:
Capitolul 2 (8): „Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, și a pus acolo pe omul pe care-l zidise”.
Capitolul 2 (9): „Și a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuți la vedere și cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului”.
Capitolul 2 (15): „Și a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse și l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze și s-o păzească”.
Această stăpậnire impune însă o responsabilitate continuă de care uităm pe zi ce trece, ca urmare a dorințelor noastre de realizare și autodepășire, de înfrậngere a naturii în detrimentul stăpậnirii ce ne-a fost lăsată. Concepția creștină despre lume permite dezvoltarea științei, dar cu respectarea poruncilor:
„De aceea păziți toate poruncile Lui, pe care vi le spun eu astăzi, ca să fiți vii și să vă întăriți, să vă duceți să moșteniți pământul în care veți trece peste Iordan ca să-l stăpâniți”.
De exemplu, iubirea aproapelui poate însemna să fim chibzuiți în exploatarea naturii, să gậndim în perspectiva generațiilor următoare. Cậnd se abat tornade sau fenomene extreme cauzate de poluare, realizăm că distrugerile provocate echilibrului natural sunt ireversibile, dar măcar ne putem opri din acest moment. Zone ale lumii unde domnea liniștea și echilibrul se transformă tot mai des în adevărate pericole cauzate de nesăbuința oamenilor. Aceeași abordare este valabilă și în cazul în care noi sau cei apropiați nouă sunt în suferință fizică; primul gând aste de a-l ruga ape Dumnezeu să ne ajute, pentru a depăși cu bine situația.
Concepția antropocentrică, cea care plasează omul în centrul naturii, în directă relație cu nevoile mereu în creștere, ca stăpận absolut a toată natura, a început să fie înlocuită treptat cu o nouă concepție privind relația omului cu natura. După anul 1960 a apărut conceptul de dezvoltare durabilă, moment în care s-au căutat soluții de împăcare cu natura; altfel spus, o încercare de întoarcere a omenirii spre păstrarea elementelor mediului înconjurător într-o formă nealterată. În acest sens, academicianul Nicolae N. Constantinescu afirma pe bună dreptate: „… concepția cea mai cuprinzătoare este aceea a reconcilierii omului cu natura și cu sine însuși. Fără a omite multiplele nevoi ale omului, dar afirmând rolul său esențial în respectarea naturii, conceptul acesta înseamnă respect pentru viață în general și pentru dezvoltarea ei, respect pentru echilibrul ecologic, pentru sănătatea Terrei și a sferelor sale, ca și respect pentru progresul societății umane”. În cultura poporului romận, ideile creștine și cuvintele Cărții Sfinte au fost apreciate și transmise ca învățături urmașilor. Astfel: „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie reprezintă prima sinteză teologică românească, într-o lucrare unitară, care este în același timp și carte de învățătură, tratat de morală, de dogmatică și de spiritualitate. Planul, stilul, argumentarea, bogăția temelor și Ortodoxia cugetării ne pun în fața unui monument literar care împinge vechimea teologiei românești cu mult înainte”. Mitropolitul Antonie Plămădeală apreciază aceeași lucrare, „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”, ca fiind lucrarea hotărậtoare cu care noi romậnii am intrat în epoca Renașterii, cea de tranziție de la epoca medievală la cea modernă: „… noi românii am intrat în epoca Renașterii printr-o operă mare, căreia va trebui să i se acorde locul ce i se cuvine atât în cultura teologică românească, cât și în cultura în sensul larg, românească și europeană”.
Pentru noi romậnii, din punct de vedere istoric, creștinismul este legat de procesul formării poporului romận, de la primirea Evangheliei predicate de Sfântul Apostol Andrei. Creștinismul, prin instituția Bisericii, a fost decisiv în susținerea identității naționale și cea a cristalizării conștiinței de neam, precum și în formarea și dezvoltarea limbii române literare. Acest proces este evidențiat în lucrările teologice și filosofice romậnești. Mitropolitul Ardealului, Antonie Plămădeală subliniază rolul scrierilor religioase în răspậndirea și dezvoltarea culturii: „Pentru vremea când nu existau încă școli ca atare, când învățătura se preda oral de la om la om și când singurele cărți erau cele de literatură religioasă, acestea au îndeplinit, fără nicio îndoială, rolul de manuale de învățământ. În primul rând, au fost cărți de citire, instrumente ale științei de carte, primele arme, primele mijloace de lucru împotriva analfabetismului, primele semne ale culturii. Că a fost așa și că exista net conștiința acestei funcții și că își dădeau seama de importanța științei de carte, o vedem limpede în multe din prefețele cărților religioase”. Creștinismul este asociat, de filosofii contemporani cu noțiunea de Europa, percepută ca o comunitate de țări creștine, cu un grad de civilizație dezvoltat. În acest sens, Alexandru Paleologu afirma: „Mi se pare că, totuși, a fi europeni e o realitate mult mai veche decât structurile europene, care au cel mult trei sau patru decenii. Nu de la Robert Schumann și de la Jean Monnet se pune începutul unei doctrine europene, deși ei au fost oameni remarcabili și au făcut lucruri foarte bune. Dar Europa este o construcție creștină, care a început acum mai bine de un mileniu. Și cine nu ține cont de asta riscă să aibă (conștient sau inconștient) o poziție antieuropeană. Pentru că a fi anticreștin este o atitudine antieuropeană. Mulți europeni sunt anticreștini, dar ca participanți la o lume creată de creștinism”.
1.4. Experimentul uman al modernității
Omul contemporan este animat de dorința de confort, acționậnd, de multe ori, ca un stăpận absolut, în contradicție cu morala creștină. În concepția creștină omul este stăpânul lumii. Prin creație, omul trebuia să fie stăpânul lumii în sensul de păzitor al ei, de factor sfințitor. De-a lungul timpului, omul a neglijat accepțiunea biblică, cea de „a stăpâni“, avậnd sensul de „a sluji“. Relația dintre om și lumea în care trăiește și-a schimbat sensul inițial atât de mult, încât natura, prin fenomenele extreme, devine ostilă. Prin valoarea pe care omul o dă materiei, lumea nu mai rămâne la condiția ei originară, cea de sursă a omului, schimbậndu-se într-un scop. Părintele Dumitru Stăniloae realizează o actualizare a sensului lumii, comparânând-o cu urcarea unor trepte la nivel spiritual, în vederea desăvârșirii finite umane prin spiritualitate. Sfântul Grigorie de Nazianz, în una dintre cugetările sale remarca că: „…omul este ca un alt înger, împărat al celor de pe pământ și împărățit de sus“. Schimbările pe care oamenii le realizează sunt multiple, de la cele asupra mediului înconjurător până la cele care vizează comunicarea și schimbul de informații, sau cele din domeniul medicinei, momente care au ușurat substanțial viața noastră, dar au adus odată cu ele poluarea întregeii planete și totodată mutații în viața plantelor, a animalelor și a oamenilor, toate viețuitoarele fiind mult mai predispuse îmbolnăvirilor. Aceste schimbări reprezintă un câștig pentru viața noastră fizică, dar constiuie un impediment pentru spiritul uman. Apariția și dezvoltarea continuă a sistemelor de comunicație, în special a mass-mediei reprezintă o altă coordonată în distrugerea echilibrului psihologic și moral al umanității: „Societatea devine mai complexă, haotică, și nu mai permisivă, cum s-ar crede. Astfel lumea manipulată de știință și tehnică devine o lume a mărfurilor, a imaginilor, o lume fantasmagorică a mass-mediei.” Utilizarea pe scară largă a tehnologiei a dus la crearea unor noi probleme, specifice societăților dezvoltate, probleme de natură economică, medicală, psihologică sau socială. În aceste condiții, mulți pun pe primul plan satisfacția materială, în detrimentul vieții spirituale, a iubirii și sentimentului altruist. Experimentul uman al modernității se impune a fi constructiv în problemele care țin de armonia interumană, știind că stă în puterea oamenilor să intervină în mod constructiv, îndreptậnd astfel greșelile comise în propriul spațiu de viață: ,,Pămantul se află în mậinile noastre. Împreună să inițiem măsurile care se impun, astfel încat să putem să ne mậndrim cu faptul că încercăm și poate chiar reușim, să transmitem copiilor noștri și copiilor acestora din urmă o lume curată și lipsită de pericole”. Cauzele poluării morale sunt abordate de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel în lucrarea ,,Dăruire și dăinuire” astfel: ,,Nedreptățile sociale și decalajul tot mai mare dintre bogați și săraci se adâncește tot mai mult. Diminuarea autorității multor instituții favorizează apariția stării de frustrare a unei bune părți a populației, generarea unor conflicte de interese economice sau interetnice. Și, în loc de evoluție firească spre mai bine, unii români, nu prea puțini, devin nostalgici ai trecutului nu prea îndepărtat și resimt o umilință și o inegalitate deranjantă între cetățenii aceleiași țări. Ca o consecință directă a acestei stări de lucruri, criza moral – spirituală din trecut s-a accentuat chiar, luậnd unele aspecte dureroase. S-a creat o stare de confuzie, de relativism moral. A devenit evidentă desconsiderarea virtuților morale, tradiționale, sub pretextul afirmării libertății omului modern s-au accentuat: instabilitatea familiei, avortul, divorțul sau prostituția. La acestea se mai adaugă conflictul dintre generații, extinderea corupției și a violenței în viața societății, ca urmare a dorinței tot mai exagerate de cậștig sau a disperării celor care nu reușesc să-și asigure un cậștig care să le permită o viață decentă”.
CAPITOLUL 2 – Importanța teologică a pedagogiei în societatea contemporană
2.1. Impactul pedagogiei asupra educației morale în cadrul orelor de Educație religioasă 2.2. Educația religioasă în școală 2.2.1. Educația religioasă la ciclul primar 2,2,2. Educația religioasă la elevii din ciclul gimnazial 2.2.3. Educația religioasă la elevii de liceu 2.3. Raportul credință – cuvânt 2.4. Familia creștină, model de educație a copiilor
2.1. Impactul pedagogiei asupra educației morale în cadrul orelor de Educație religioasă
„A face educație religioasă revine la a-i familiariza pe tineri cu sistemul categoriilor religioase și a le cultiva un comportament adecvat cu normele și canoanele religioase; presupune, nu în ultim rând, acceptarea unei autorități supreme, sacre care depășește limitele cunoașterii raționale și recunoașterea sacrului ca valoare. Contactul cu divinitatea se realizează prin rugăciuni, printr-o anumită trăire, prin sentimentul religios, care trebuie să ofere puncte de sprijin credinței și s-o transforme într-un stimulent activ al conduitei.” Din punct de vedere psihologic, religia este considerată o formă a constiinței sociale, fiind fundamentală pentru reflecțiile umane. Totodată, religia poate fi considerată expresia năzuinței ființei umane pentru cunoaștere, cu scopul de a depăși existența concretă și de a pătrunde într-o lume care depășește aspectele obiective. Încă din copilărie, omul se raportează la evenimentele existențiale nu numai prin rațiune, ci mai ales prin sentimente și trăire contemplativă. În acest sens, educatia copiilor/tinerilor nu poate fi deplină daca nu asigură armonia între suflet, respectiv viața spirituală și viata materială. Doar în acest mod educația poate conferi formarea spiritual – religioasă pentru personalitatea în devenire a copiilor. „Conștiința religioasă se situează la baza întregii dezvoltări spirituale, răspunzând necesității de împlinire a ființei umane. Educația religioasă pregătește omul pentru o percepție autocuprinzatoare a realității, mult mai adâncă și semnificativă. Ea are menirea de a stimula conștiința în vederea elaborării unei viziuni personalizate asupra existenței și construirii unui sens existențial propriu. Educația religioasă vizează, în egală măsură, sarcini informative și sarcini formative.” Prin lecțiile de religie, la nivel pedagogic, se realizează cele doua laturi ale educației, adică latura informativă și latura formativă. Cele două laturi sunt interdependente, având în vedere faptul că doar împreuna realizează întregul care duce la formarea comportamentului și a conștiinței religioase. Sensul informativ al educatiei religioase este necesar pentru copii și tineri deoarece vizează asimilarea noțiunilor care sunt fundamentale pentru cultura religioasă. Cunoștințele cu caracter teologic, precum și conceptele religioase sunt necesare mai ales pentru elevii de vârstă școlară mică și cei din ciclul gimnazial, spre a putea fi aprofundate în liceu și, în mod individual în perspectivă. Astfel, educația religioasă reprezință una dintre componentele educației intelectuale, ca educație pentru valori, educație morală și civică, asigurând continuitatea spirituală la nivel individual și social. La clasele primare și în ciclul gimnazial obiectivele care vizează latura informativă ale educatiei religioase se pot realiza prin:
povestiri religioase;
povestirea morală;
prin intuirea unor imagini cu conținut și mesaj religios;
prin exercițiul moral, adică dezvăluirea conținuturilor morale cuprinse în secvențele biblice sau alte cărți sfinte.
convorbirea etică.
Pentru tinerii liceeni, accentul se va pune pe însușirea unei culturi religioase, pe studiul istoriei religiilor în vederea stimularii unor reflectii privind partea spirituală. Dintre metodele specifice educației religioase care se pretează la această vârstă sunt:
analiza de caz;
convorbirea etică;
dezbaterea;
mesele rotunde;
workshop-uri;
exemplul, ș.a.
Sensul formativ al educației religioase se realizează în contextul în care are loc interiorizarea normelor religioase, în condițiile valorificării înțelesului moral intrinsec al valorilor religioase, prin aplicarea în fapt a acestora. Din perspectiva rolului formativ, educația religioasă promovează partea afectivă a elevilor, respectiv trăiri afective profunde, stimulând sensibilitatea și imaginația, iar finalitățile sunt comportamentele realizate în relatiile cu propriul eu, cu semenii și cu Divinitatea. Partea formativă a educației religioase pune în evidență sentimentele umane, mobilizează și orientează comportamentul cu etica morală. Educația religioasă este parte a educației morale, care îi educă pe școlari conform normelor creștine, aplicate la nivelul cerințelor actuale: respectarea drepturilor omului, cultivarea tolerantei, a libertății religioase și de conștiință. Acțiunile profesorilor din cadrul orelor de religie sunt completate prin acțiuni variate întreprinse în cadrul Bisericii, sau prin activitățile extracurriculare. Norma divină trebuie să ghideze normele umane. Oamenii, de cele mai multe ori, își fac planuri rupte de realitate, în contradicție cu legile naturii. Planurile umane se suprapun dorinței de acaparare, care se pune tot mai mult în evidență, în special la persoanele cu putere financiară, la cei care nu-și văd decật interesele materiale, desconsiderând armonia naturii pentru a-și satisface orgolii demne de milă. Dacă normele umane ar fi în concordanță cu cele divine, ar scădea discrepanțele între firesc, natural și exagerat, sau chiar hidos. Pentru elevi se impune formularea unor reguli de conduită morală raportate la cele zece porunci, după nivelul și capacitatea lor de înțelegere. Orice individ va respecta cu mai mare ușurință normele pe care le-a ales spre a-i ghida conduita și acțiunile, în detrimentul celor impuse. Dorința de a trăi mai bine se impune a fi completată de aceea de a fi sănătoși. Dar nu poate exista binele omului decật în directă legătură cu binele planetei. Dacă Proorocul David în Psaltire aduce slavă lui Dumnezeu pentru toate, neuitậnd de natură, cea care dă rodele pămậntului, noi, mici și mari, oameni simpli sau cu putere de decizie, se impune a mulțumi prin fapte reparatorii. Stă în puterea noastră să fim adevărații doctori ai planetei Pămậnt: „Omul trebuie să trăiască în armonie cu semenii săi, dar și cu natura, chiar dacă nu mai este posibilă o reîntoarcere la viață în mediul natural în care trăia odinioară. Civilizația a dus, în mod cert, la îndepărtarea omului de mediul său natural și de multe din binefacerile sale. Ceea ce mai poate și trebuie să facă omul este să conserve mediul natural în care trăiește și, în niciun caz, să nu contribuie la degradarea lui.
2.2. Educația religioasă în școală
Bazele unei educații spirituale, morale și religioase sunt fundamentate de timpuriu, în cadrul familiei, continuându-se în mediul școlar, în colective extinse, diferite de cele familiale. Programa școlară pentru disciplina religie cuprinde, la nivelul fiecărei clase, obiective, conținuturi și exemple de activități de învățare care vizează educația moral-religioasă a elevilor. În lucrarea „Apostolat educațional, ora de religie – cunoaștere și devenire spirituală”, lucrare tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sunt prezentate cele două adevăruri pe baza cărora este fundamentată educația religioasă în cadrul cultului ortodox: „Educația religioasă creștină se fundamentează pe două adevăruri de credință:
1) existența sufletului uman, care poate fi modelat doar pe calea educației și
2) întruparea Domnului Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a-i da omului posibilitatea de a participa la viața eternă a lui Dumnezeu. O educație religioasă integrală valorifică potențialul formativ-educativ al disciplinei religie și îl sprijină pe tânăr să devină capabil de a integra și recrea, prin propria dinamică sufletească, valorile unei societăți aflate într-o continuă schimbare, cu un ritm al schimbării tot mai accentuat.” Programele de religie, începând cu clasa pregătitoare și încheindu-se cu clasa a XII a, abordează cunoștințele în mod concentric, lărgind sfera înțelegerii în raport cu cunoștințele însușite anterior, dar și în raport cu experiența de viață specifică fiecărei etape de dezvoltare. „Sufletele copiilor sunt moi și fragede; dacă învățăturile bune sunt întipărite asupra lor încă de la început, nimeni nu o să le mai poată șterge, deoarece cu timpul ele se întăresc ca o pecete, așa cum se întâmplă cu ceara. Un lucru moale ia orice contur, deoarece încă nu a căpătat o formă a sa statornică. Sufletele copiilor mai seamănă și cu niște planșe de pictură sau cu un material pentru sculptat. Este nevoie de multă atenție și sârguință din partea pictorilor pentru a realiza un tablou frumos. Sculptorii, de asemenea, îndepărtează cu multă răbdare ceea ce prisosește și adaugă ceea ce este necesar, pentru a obține opera pe care o doresc. Nu există un material mai minunat pentru a crea o operă de artă decât sufletele copiilor; tot ce trebuie e ca aceasta să se facă la timp. Astfel, părinții făuresc niște icoane însuflețite ale lui Dumnezeu, niște statui vii.” Dacă elevii claselor primare învață mai ușor sub formă de jocuri sau în cadrul competițiilor, se impune ca și temele care abordează educația pentru respectarea Poruncilor Divine să fie tratate în acest mod, adică cật mai creativ și apropiat de sentimentele acestora. Pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal dezbaterile, mesele rotunde sau workshop-urile trebuie să fie urmate de acțiuni concrete de aplicare a cunoștințelor care vizează educația religioasă, spre a implica cật mai mulți membri ai comunității locale. Unii cercetători din domeniul psihopedagogiei recunosc două componente ale educației religioase, una descriptivă și una acțională: „Educația religioasă are două componente: una descriptivă și alta acțională. Componența acțională urmărește interiorizarea valorilor religioase, formarea de atitudini, deprinderi și comportamente, stimularea gândirii, a creativității și pregătirea pentru inserția socială activă și responsabilă. Materialele de specialitate recunoscute de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice pun accent pe următoarele obiective pentru educația (moral) religioasă în școală:
Conștientizarea: ajută elevii să capete o înțelegere și sensibilitate față de învățăturile creștine;
Cunoașterea: ajută elevii să dobândească cunoștințe de bază privind viața spirituală;
Deprinderile: ajută elevii să își formeze abilitățile necesare care să îi ajute în practicile religioase;
Atitudinea: ajută elevii să-și dezvolte un set de valori și sentimente de apreciere a învățăturilor creștine;
Participarea: ajută elevii să capete experiență în utilizarea cunoștințelor și abilităților dobândite.
Educația religioasă în școală trebuie făcută cu dăruire, cu tact și răbdare. Acest exercițiu de apropiere a elevilor de valorile creștine este unul de durată, dar care va fi continuat la nivel individual doar în condițiile în care religia reprezintă una dintre cele mai îndrăgite materii de studiu din școală. Într-o lume din ce în ce mai grăbită, răbdarea devine una dintre calitățile pe care le întâlnim din ce în ce mai rar, după cum subliniază și Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula în lucrarea Farmacia de cuvinte: „Cred că aceasta este una dintre marile drame ale lumii moderne, că nu mai avem răbdare cu nimic; că am transformat Împărăția lui Dumnezeu într-un fast-food de mâna a doua, încercând să găsim totul gata preparat. La Dumnezeu nu e așa.” Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Sa. I-a dăruit Pământul cu toate viețuitoarele să-l stăpânească. Atragerea spre credință, spre învățăturile Bibliei trebuie făcută de la o vârstă mică, iar în școală începând cu clasa pregătitoare, dar în așa fel încât copiii să nu participe forțat la activitățile susținute de profesorii de religie. Mai întâi e nevoie de o sensibilizare. Mulți dintre părinți nu au nici răbdarea, nici tactul și uneori nici știința de a se apropia de sufletele cărora ei le-au dat trup, iar Dumnezeu le-a dat viață. Această sarcină îi revine școlii și Bisericii, care pot fi considerați adevărații formatori și inițiatori ai elevilor în viața de creștin.
2.2.1. Educația religioasă la ciclul primar
„Ținta educației nu este o idee plămădită de mintea omului, nici o imagine psihologică evocată pentru a întâmpina nevoile superstițioase ale societății, ci Dumnezeu cel veșnic și mesajul către lumea Sa.”
Educația religioasă în rândul copiilor trebuie începută din familie, încă din primii ani de viață. Responsabilitatea părinților de a transmite dragostea pe care copiii trebuie să i-O poarte lui Dumnezeu se transmite din generație în generație, ca un cod genetic al neamului creștin. Sociologic, în definiția dată familiei se regăsește componenta spirituală, familia fiind definită astfel: ,,Familia este un ansamblu autonom de manifestări sprituale, economice, juridice și politice, condiționate cosmic, biologic, psihologic și istoric și integrate unei serii de relații și procese sociale. Se caracterizează într-o strânsă legătură biologică constantă a membrilor ei și printr-o strânsă intimitate de conviețuire, funcțiunile ei sociale specifice costând în procrearea, creșterea și socializarea indivizilor” Odată cu intrarea copiilor în mediul școlar, educația religioasă capătă consistență prin lecțiile desfășurate de către profesorul de religie. Noțiunile elementare de credință pe care copiii le-au însușit în familie și în grădiniță sunt continuate, pentru a răspunde nevoilor spirituale ale dezvoltării umane. „Adevăr vă spun: Cel ce nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea” (Marcu 10, 15). Prin educația religioasă la vârsta școlară mica se afirmă sufletul copilului, iar iubirea devine un sentiment prezent în viața lui. „Pentru omul religios, creștin ortodox, educația este o cale de a se ridica la Dumnezeu, prin cugetare și virtute, în, cu și prin Acela care S-a făcut Om pentru ca omul să se îndumnezeiască după har, Mântuitorul Hristos, Dumnezeu – Omul.” În societatea actuală, pedagogia are un rol hotărâtor în educația teologică a copiilor și tinerilor. Într-o lume tot mai grăbită și cu timp liber drămuit, familiile tinere acordă din ce în ce mai puține momente pentru copiii lor. Familiile copiilor trebuie să fie alături de reprezentanții școlii, având un rol esențial în formarea personalității acestora. Din nefericire, mulți părinți lasă doar în sarcina școlii problema educației, îmbrățișând așa-zisul „liberalism educațional” fără discernământ. În acest sens, pedagogia, prin metodele și procedeele aflate la îndemâna profesorilor de religie și a profesorilor din învățământul primar, poate suplini deficiențele datorate neimplicării părinților. â Astfel, pentru clasele pregătitoare, clasa întâi și clasa a doua, Programa școlară pentru disciplina religie prevede următoarele obiective:
Aplicarea unor norme de comportament specific moralei religioase, în diferite contexte de viață;
Colaborarea cu copiii și cu adulții din mediul familiar, în acord cu valorile religioase;
Explorarea activă a unor elemente din viața de zi cu zi, din perspectiva propriei credințe.
Realizarea acestor obiective se are loc prin conținuturile pe care programa le prevede. Competențele de bază care vizează educația religioasă a elevilor din învățământul primar se realizează cu ajutorul conținuturilor învățării. Astfel, în Programa școlară pentru disciplina religie cultul ortodox clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a ele sunt grupate pe următoarele domenii:
Iubirea lui Dumnezeu și răspunsul omului;
Dumnezeu se face cunoscut omului;
Viața creștinului împreună cu semenii;
Mari sărbători creștine;
Pentru ca aceste domenii să poată fi realizate, având în vedere vârsta copiilor (între 6 și 10 ani) și experiența de viață, la nivelul fiecărei clase, programele prezintă oferta curriculară, axată pe următoarele teme: la clasa pregătitoare:
Dumnezeu este cu noi prin descoperire și iubire;
la clasa I:
Omul este cu Dumnezeu prin credință și rugăciune;
la clasa a II-a:
Dumnezeu este iubire.
Respectând particularitățile de vârstă ale elevilor și apelând la forme de organizare ale lecțiilor centrate pe activitatea și implicarea elevilor în propria formare, familiarizarea copiilor cu domeniul religios se poate realiza cu success, aceste teme orientând formarea competențelor specifice, precum și construirea situațiilor de învățare într-un mod flexibil și creativ. Educația religioasă a copiilor reprezintă o problemă importantă atât pentru familiile copiilor, cât și pentru școală, Biserică sau pentru societate. „Dacă cineva nu știe ce este iubirea, nu-l va putea cunoaște pe Dumnezeu care este Iubire.” Deci, profesorii, în calitate de pedagogi, trebuie să-i facă pe micii școlari să înțeleagă și să simtă că ești creștin, sau credincios, doar dacă îți însoțești credința de fapte bune, care decurg din iubire, spre a fi lucrătoare și mântuitoare. Este elocvent exemplul Sfântului Apostol Pavel care, în epistolele sale, transmite ideea potrivit căreia credința este nedespărțită de dragoste și săvârșirea de fapte bune. Copiii de vârstă școlară mică sunt deosebit de sensibili și pot înțelege învățăturile biblice dacă le sunt transmise prin scurte povestioare sau exemple concrete. De exemplu, pentru a-i face pe copiii din clasele primare să înțeleagă cum a ajuns creștinismul în țara noastră, respectiv propovăduirea Apostolului Andrei, se poate apela la binecunoscuta poveste despre faptele acestuia: ,,… o femeie oarecare avea un fiu, unul născut, pe care un om dușman l-a ucis apoi s-a făcut nevăzut și nu s-a aflat, iar mortul zăcea aruncat în drum. De acest lucru înștiințîndu-se Apostolul, s-a dus acolo la locul unde era mortul. Și făcându-i-se milă de mama celui ucis, apoi vrând să atragă și pe popor spre mai multă credință, prin rugaciune l-a inviat și l-a dat pe el viu mamei sale. Această minune dupa ce au văzut-o sinopenii, cu toții, împreună cu femeile și cu copiii, au crezut în Hristos. Atunci Apostolul le-a hirotonit acolo preoți, pe cei mai iscusiți din cei ce crezuse, și așa după ce a luminat pe cei mai mulți din sinopeni cu Sfântul Botez și i-a făcut popor sfințit al lui Hristos a plecat spre altă cetate.” În realizarea educației religioase cu elevii din clasele a III a și a IV a se au în vedere cunoștintele însușite în clasele anterioare. Totodată, vârsta și experiența de viață a copiilor permit extinderea sferei înțelegerii. Deosebit de importantă este sensibilizarea elevilor în problemele morale și creștine. Este cunoscut faptul că la această vârstă apare atracția pentru calculator (tabletă), cu jocurile violente, care afectează sensibilitatea și structura morală a copiilor. Așa cum pentru natură poluarea distorsionează ritmul vieții, pentru copii, petrecerea timpului liber în moduri necontrolate de părinți are efectele unei poluări a personalității. În acest sens, elocventă este lucrarea, „Mediul și sănătatea”, care face o exemplificare a factorilor poluanți, văzuți și nevăzuți, trăgậnd un semnal de alarmă care să ducă la stoparea fenomenelor de degradare a naturii, dar și cea umană: „Trebuie să recunoaștem că omenirea a început destul de tậrziu să se gậndească la sănătatea mediului și mai ales la poluarea lui, negậndind la timp că tratamentul mediului este mult mai dificil de realizat decât cel al omului, în cazul îmbolnăvirii sale.Termenul de poluare nu se referă doar la poluarea care se vede și se simte (fum, ceață, gunoaie, mirosuri, murdărie), ci și la fenomenul poluării care nu se vede și nu se simte dar care-i produce omului o senzație de disconfort (iradierea, poluarea morală, poluarea instrucțională, poluarea echității, poluarea demografică). La clasa a III a și a IV a, programa școlară prevede următoarele competențe: Competențe generale:
Aplicarea unor norme de comportament specific moralei religioase, în diferite contexte de viață;
Colaborarea cu copiii și cu adulții din mediul familial, în acord cu valorile religioase;
Explorarea activă a unor elemente din viața de zi cu zi, din perspectiva propriei credințe.
Conținuturile propuse sunt specifice fiecărei clase, având următoarea componență: clasa a III a
Analizarea unor opinii cu semnificație religioasă, exprimate în raport cu anumite situații de viață;
Identificarea principalelor îndatoriri ale unui creștin în relație cu semenii, pe baza valorificării unor experiențe din viața cotidiană;
Formularea unor reguli de comportament moral-creștin, pentru diferite contexte de viață familială;
Exersarea unor roluri în cadrul grupurilor de apartenență;
Descrierea unor tipuri de relații și atitudini sociale, din perspectiva moralei religioase, pornind de la situații concrete;
Analizarea semnificației unor evenimente religioase din viața comunității;
Prezentarea importanței unor sărbători și evenimente cu semnificații religioase, din viața familiei și a comunității.
clasa a IV a
Compararea unor opinii cu semnificație religioasă, exprimate în raport cu diferite situații de viață;
Sintetizarea principalelor îndatoriri ale unui creștin, pe baza valorificării unor situații din viața cotidiană, a exemplelor unor persoane din Biblie și a unor sfinți;
Analizarea modului în care sunt aplicate reguli de comportament moral-creștin, în diferite contexte de viață familiale;
Descrierea comportamentelor relaționale din cadrul grupurilor de apartenență;
Analizarea unor tipuri de relații și atitudini sociale, din perspectiva moralei religioase, pornind de la situații concrete;
Analizarea semnificației unor evenimente religioase din viața comunității apropiate și a societății;
Prezentarea importanței unor sărbători și evenimente cu conținuturi și semnificații religioase, din viața creștinilor.
Conținuturile prevăzute de programele școlare la disciplina religie a cultului orthodox sunt realizate de profesorii specializați în acest domeniu, cu respectarea principiilor didactice și a drepturilor copiilor. Educarea religioasă și morală a elevilor realizată în școală nu este suficientă. De aceea, se impune ca acestă activitate să fie continuată și în familie, de către părinți ori bunici. Părinților le reamintim că orice produs al activității umane este apreciat după calitatea sa, iar realizarea calității în ceea ce privește educația religioasă și morală presupune exercițiu și exemplu personal. A fi exigent, ca părinte, față de copii, înseamnă să contribui la formarea personalității lor și să creezi sentimentul de responsabilitate față de propriile acțiuni. Avantajele și responsabilitățile oferite fără discernământ canalizează personalitatea copilului pe piste periculoase, greu de readus în sfera moralității. Așa după cum Mântuitorul i-a învățat pe ucenici să se roage, recunoscând puterea rugăciunii, părinții au datoria de a-i învăța pe copii să se apropie de Dumnezeu, prin credință, iubire și fapte bune. „Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide.”
2.2.2. Educația religioasă la elevii din ciclul gimnazial
Elevii din clasele gimnaziale sunt la vârsta unor schimbări psihice și comportamentale, cu momente de căutări în planul personalității. Mulți dintre ei devin de neînțeles pentru părinți, datorită schimbărilor comportamentale radicale. De cele mai multe ori întâlnim situații de bravură și comportamente antisociale. În acest context, tactul pedagogic al profesorului de religie se impune a fi eficient și hotărâtor. Un alt factor perturbator în comportamentul școlarilor la acestă vârstă îl reprezintă rețelele de socializare. Dacă dezvoltarea tehnologiei comunicaționale a devenit o prezență și o necesitate în majoritatea locuințelor, pentru elevii cu personalitate în formare se impune exersarea unei consilieri abile atât din partea părinților, cât și din partea cadrelor didactice. În acest sens, profesorii de religie, folodind mijloace și procedee didactice moderne, vor reuși să le mențină atenția și interesul față de temele de religie, înlăturând neîncrederea și îndepărtarea de învățăturile creștine. Așa după cum tehnologia își are locul bine definit în sfera științei, religia asigură puntea de legătură dintre om și Dumnezeu, indiferent de epocă și momentele istorice: ,,Biserica nu se schimbă după chipul lumii trecătoare, al lumii secularizate, ea este expresia coborârii eternității în timp, care îi dă omului stabilitate într-o lume a nestabilității și îl ridică la asemănarea cu Dumnezeu”. Programa școlară pentru religie în învățământul gimnazial respectă recomandările Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind competențele-cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți (2006/962/EC). „Contribuția disciplinei Religie – Cultul Ortodox la formarea și dezvoltarea competențelor cheie europene este nuanțată și diversificată, incluzând atât contribuția directă, prin susținerea formării și dezvoltării anumitor competențe-cheie, cât și contribuția indirectă, sensibilizarea cu privire la alte competențe-cheie. Disciplina Religie – cultul ortodox contribuie îndeosebi în ceea ce privește următoarele domenii de competențe-cheie:
Competențe sociale și civice;
Sensibilizare și exprimare culturală;
Comunicare în limba maternă;
A învăța să înveți.
Competențele generale cuprinse în programa de religie pentru clasele V-VIII cuprind itemi care vizează educarea elevilor atât ca buni creștini, cât și ca membri ai comunității căreia aparțin. Prin competențele generale prevăzute de programa de religie pentru această vârstă, se au în vedere aspecte de ordin interdisciplinar, transdisciplinar, metacognitive, prin implicarea mai multor arii curriculare. Aceste competențe sunt următoarele:
Cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu ca fundament al desăvârșirii și mântuirii omului;
Utilizarea adecvată a limbajului din sfera valorilor religioase în diferite contexte de comunicare;
Manifestarea valorilor și a cunoștințelor religioase în propriile atitudini și comportamente;
Cooperarea cu ceilalți în rezolvarea unor probleme teoretice și practice, în cadrul diferitelor grupuri;
Aplicarea învățăturii de credință în viața personală și a comunității.
Competențele specifice cuprinse în Programa de religie pentru clasele V-VIII sunt aceleași, de la clasa a cincea până la clasa a opta, dar diferă conținuturile prin care se realizează aceste competențe. Abordarea predării concentrice asigură elevilor aprofundarea, dar și consolidarea cunoștintelor însușite anterior. Realizarea competențelor specifice este posibilă doar în condițiile unei abordări psihopedagogice corecte, prin respectarea principiilor didactice și prin formularea obiectivelor axate pe competențe. Competențele specific prevăzute în Programa de religie la clasele V-VIII pentru cultul ortodox sunt:
Cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii și desăvârșirii omului;
Utilizarea adecvată a limbajului din sfera valorilor religioase în diferite contexte de comunicare;
Manifestarea valorilor și a cunoștințelor religioase în propriile atitudini și comportamente;
Cooperarea cu ceilalți în rezolvarea unor probleme teoretice și practice în cadrul diferitelor grupuri;
Aplicarea învățăturii de credință în viața personală și a comunității.
Cercetările în domeniul psihopedagogiei care vizează predarea religiei evidențiază rolul pedagogiei în formarea personalității copiilor: „Pedagogia actuală insistă asupra faptului că realizarea unei culturi și a unei conduite religioase în școală este necesară nu doar pentru formarea integrală a personalității elevului, ci reprezintă o șansă și pentru sistemul de învățământ de a-și valorifica un sprijin esențial în atingerea scopurilor sale generale, urmărindu-se complementaritatea și continuitatea în plan informativ și formativ-educativ. Condiția principală însă este ca aceste laturi ale educației să fie vizate nu în chip autarhic, concurențial, ci ca un demers educațional global, integrator, realizat cu profesionalism și responsabilitate de către întreg personalul didactic.” Realizarea educației religioase în școală reprezintă atât o cerință de ordin moral și uman, cât și o modalitate de transmitere a valorilor spirituale și morale dobândite de oameni de-a lungul timpului. „Ținta educației nu este o idee plămădită de mintea omului, nici o imagine psihologică evocată pentru a întâmpina nevoile superstițioase ale societății, ci Dumnezeul Cel Veșnic și mesajul Său către lumea Sa”
2.2.3. Educația religioasă la elevii de liceu
Începând cu ciclul liceal, programa de religie își extinde sfera de abordare, elevii având recomandări de lectură cu teme filosofice și religioase, în care se dezbat probleme de actualitate și de interes pentru vârsta adolescenței. „Pedagogia actuală insistă asupra faptului că realizarea unei culturi și a unei conduite religioase în școală este necesară nu doar pentru formarea integrală a personalității elevului, ci reprezintă o șansă și pentru sistemul de învățământ de a-și valorifica un sprijin esențial în atingerea scopurilor sale generale, urmărindu-se complementaritatea și continuitatea în plan informativ și formativ-educativ. Condiția principală însă este ca aceste laturi ale educației să fie vizate nu în chip autarhic, concurențial, ci ca un demers educațional global, integrator, realizat cu profesionalism și responsabilitate de către întreg personalul didactic”. Elaborarea programelor școlare se face în concordanță cu cerințele europene în vigoare, așa după cum se specifică în argumentul la Programele de religie pentru ciclul liceal: „Programele școlare pentru clasele a IX-a și a X-a, documente reglatoare componente ale curriculumului național au fost elaborate în conformitate cu:
asumarea de către România a Planului detaliat de lucru asupra obiectivelor sistemelor educaționale și de formare profesională din Europa, ratificat de Consiliul European de la Barcelona, în 2002;
Declarației miniștrilor europeni ai educației și formării profesionale și a Comisiei Europene cu privire la consolidarea cooperării europene în formarea profesională – Declarația de la Copenhaga, convenită la Copenhaga în 2002”.
Competențe generale și specifice pentru clasa a IX a și a X a:
Integrarea valorilor și a cunoștințelor religioase în structura propriilor atitudini și comportamente;
Corelarea cunoștințelor religioase cu cele dobândite la alte discipline de învățământ;
Analiza datoriilor creștinului și a specificului acestora în contextul societății actuale;
Caracterizarea relațiilor în plan vertical și orizontal între om – Dumnezeu și aproapele;
Identificarea responsabilităților proprii, în diferite contexte, și a modului de implicare în viața comunității;
Analiza consecințelor unor comportamente care încalcă morala creștină, asupra vieții personale și asupra comunității.
„O parte dintre aceste domenii le continuă pe cele abordate la nivelul claselor I-VIII, propunând teme de sinteză și oferind oportunități de valorificare a cunoștințelor asimilate în anii anteriori: dogmatică, morală creștină, liturgică, spiritualitate și misiune. Alte domenii sunt nou introduse, sunt comune pentru clasele IX-X și propun conținuturi cu caracter mai complex, posibil de abordat la nivelul elevilor de clasa a X-a: religiile în istorie, ortodoxia și creștinismul în contextul culturii naționale și universale, creștinismul și problemele lumii contemporane”.
Temele au fost selectate din perspectiva următoarelor principii:
accentuarea caracterului pragmatic al conținuturilor, prin centrarea pe dezvoltarea de atitudini și de comportamente;
referirea la aspecte actuale din viața personală a adolescenților, din viața comunității, din istoria religiilor și din istoria Bisericii;
corelarea cunoștințelor specifice religiei cu cele dobândite la alte discipline de învățământ, mai ales la nivelul ariei curriculare Om și societate (Istorie, Geografie, Psihologie).
Competențe generale și specifice pentru clasa a XI a și a XII a:
Alegerea temelor a avut în vedere asigurarea caracterului practic-aplicativ al cunoștințelor de religie prin valorificarea experienței de viață a elevilor, cu referire la aspecte actuale din viața personală a adolescenților și din societatea contemporană, din viața comunității, din istoria religiilor și din istoria Bisericii.
Aplicarea învățăturii de credință în viața personală a comunității;
Identificarea responsabilităților față de lumea creată, ca dar primit de om de la Dumnezeu;
Respectul față de lumea creată;
Analizarea problemelor lumii contemporane în lumina învățăturii creștine;
Rolul tinerilor în apărarea vieții (combaterea violenței, a suicidului, a eutanasiei și a degradării demnității umane);
Rolul dialogului ecumenic și inter-religios;
Dialogul între credință și știință.
Sugestiile metodologice privind conținuturile din programa școlară pentru clasa a XII-a, la disciplina religie – cultul ortodox prevede organizarea pe șapte domenii tematice:
Dogmatică;
Morală creștină;
Liturgică și artă;
Spiritualitate și misiune;
Religiile în istorie;
Ortodoxie și cultură națională;
Creștinismul și problemele lumii contemporane.
Acestea le continuă pe cele abordate la nivelul claselor a IX-a – a X-a și propun conținuturi cu caracter mai complex, posibil de abordat la nivelul elevilor de clasa a XII-a. Este de remarcat faptul că la clasa a XI a se regăsește ca și competență „Respectul față de lumea creată.” Cunoștințele dobândite până la această vârstă permit o abordare extinsă a noțiunii de educație ecologică, cea din perspectiva creștină. Educația moral-religioasă în rậndul școlarilor înseamnă formarea unor mentalități care să promoveze valorile societății și ale importanței integrării în societate. Putem spune, fără a greși, că educația religioasă este un proces care se desfășoară în timp, însă educația moral-religioasă nu se rezumă la transmiterea de cunoștințe teoretice sau în a-i sensibiliza pe elevi deoarece nici ideile, nici sentimentele nu pot înlocui acțiunea. Educația religioasă are scopul de a-i face pe elevi să acționeze în problemele de etică morală sau mediu, să le formeze atitudine civică. Părintele Constantin Necula propune educatorului creștin un parcurs de inițiere a copiilor/elevilor întru „viața în Hristos”, sub forma unor întâlniri în care aceștia să învețe „… modul de a fi în Hristos și în Biserică”, cu scopul de a deveni mărturisitori și „martori la minunea Spovedaniei” Indiferent de clasă, reușita lecțiilor susținute cu elevii este determinată de pregătirea profesorului pentru desfășurarea acestora. În acest sens, activitatea de proiectare este hotărâtoare. Miron Ionescu definește activitatea de proiectare ca fiind: „… ansamblul de procese și operații deliberative de anticipare a acesteia, de fixare mentală a pașilor ce vor fi parcurși în realizarea instrucției și educației și a relațiilor dintre aceștia, la nivel macro (respectiv la nivelul general al procesului de învățământ) și micro (la nivelul specific / intermediar – al unităților de învățare / capitolelor / temelor și operațional – al activităților didactice concrete”. Proiectarea didactică precede demersurile instructiv–educative. La nivelul fiecărei clase, proiectarea presupune:
stabilirea conținutului științific;
determinarea obiectivelor operaționale;
identificarea strategiilor de predare, învățare și cele prin care se va realiza evaluarea.
Activitatea de proiectare didactică se realizează prin proiectul de lecție (sau proiectul de activitate didactică). Proiectul de lecție este un instrument de lucru care oferă o viziune complexă asupra lecției, în condițiile în care proiectarea se realizează în concordanță cu:
activitatea anterioară desfășurată cu elevii clasei;
particularitățile generale ale elevilor (specifice vârstei);
cerințele programei școlare.
În teoria și practica instruirii etapele principale ale activității de proiectare a activităților didactice sunt:
Stabilirea obiectivului general;
Determinarea obiectivelor operaționale;
Conceperea conținutului temei;
Elaborarea strategiei instruirii;
Stabilirea demersului activității didactice;
Selectarea strategiilor de evaluare;
Stabilirea formelor de autoevaluare și cele de evaluare ale elevilor.
Programa școlară pentru predarea religiei la clasele gimnaziale și cele de liceu permite abordarea interdisciplinară a temelor. De exemplu, în cadrul unității de învățare Spiritualitate și viață creștină, tema Respectul față de lumea creată, permite abordarea interdisciplinară, valorificând cunoștințele însușite la biologie sau geografie, dar și cunoștințe și experiențe din activitățile extracurriculare. Receptarea informațiilor despre lumea vie, explorarea sistemelor biologice, demonstrarea principiilor naturii cer abordări integrate, care fac conținuturile învățării mult mai interesante și mai atractive pentru elevi. „Interdisciplinaritatea este o formă a cooperării între discipline diferite cu privire la o problematică a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergență și o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere.” Școala realizează pregătirea elevilor pentru viață prin realizarea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenelor și proceselor studiate în cadrul diferitelor discipline, pe care le percep independent, dar stabilind legături între ele.
2.3. Raportul credință – cuvânt
Lumea în care trăim o putem numi cea a evoluției în comunicare. Informația ajunge aproape instantaneu dintr-un colț al lumii în altul, deci și în sfera învățăturilor religioase își face simțită prezența acest fenomen. În condițiile în care creștinii sunt oameni bine informați și preocupați de evoluția relațiilor interumane, raportul credință – cuvânt are un rol determinant. Pentru ca un creștin să fie apropiat de textul Sfintei Scripturi și de scrierile Sfinților Părinți, comunicarea dintre Biserici, prin preoții slujitori și fiecare om care intră în Biserică, trebuie să fie una deschisă, apropiată, în conformitate cu problemele lumii actuale. Pentru ca premisa iubirii creștine față de aproapele să fie stima și încrederea credinciosului față de persoana umană, este necesară recunoașterea demnității umane. În cercetările de sociologie este demonstrat faptul că religia este una dintre cele mai puternice și eficiente forțe de unificare din viața tuturor formelor de comunitate umană, de la familie și până la cea a statului: „Sunt cazuri în care aceasta s-a revoltat împotriva statului și a șefilor săi. Dar fiindcă ordinea socială și politică au la bază de cele mai multe ori, principii religioase statice, este în interesul statului să mențină o legătură armoniosă cu Biserica și autoritățile acesteia. În viziunea cercetătorului în sociologie Max Weber, comunitățile sunt împărțite în două categorii: „… una religioasă și alta bazată pe uniunea vecinilor, realizată pe baze economice, fiscale sau politice.” Legătura care se stabilește între oameni în comunitățile religioase este urmare a propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu, prin slujitorii lui, preoții cu har si dăruire. Între existența umană și credința în Dumnezeu există o relație trainică, credința reprezentậnd un element esențial al existenței umane, dar și rezultatul interferențelor dintre elementele naturale și istorice și evoluția speciei umane. Existența și perenitatea vieții pe Pămậnt sunt influențate de atenția cu care noi oamenii tratăm problemele credintei creștine la nivelul comunităților din care facem parte, dar și la scara întregii planete albastre. Omul se află în interdependență cu mediul natural, ca parte a mediului înconjurător, cu factorii naturali aflați într-un echilibru relativ, care au un rol important în crearea condițiilor de viață, dar mai ales cu Divinitatea. Relația stabilită între oameni și Creator, la nivel individual, poate fi rezultatul ziditor al credinței pe care fiecare a dobândit-o în familie, dar și o continuare a acesteia prin activitațile susținute în orele de religie, sau ca urmare a frecvențării slujbelor în Biserică. La nivelul comunitaților religioase, se impune organizarea de activități comune, școală – Biserică – familii ale elevilor, sub generice mobilizatoare. Educația religioasă are nevoie de intervenția benefică a noastră nu numai în ocazii sporadice, ca urmare a unor evenimente demarate la nivel de școală sau la nivel local. Elevii din ciclul gimnazial și tinerii liceeni sunt entuziaști în activitățile organizate la nivel de unitate școlară sau la nivelul unor organizații ale tinerilor. Dintre acțiunile ce se pot desfășura cu aceștia amintesc:
activități de marcare a unor sărbători religioase cu impact la nivel de comunitate locală sau națională;
acțiuni de colectare a unor date și exemple de propovăduire a învățăturilor creștine;
acțiuni de popularizare a acțiunilor cu caracter religios pe care le-au organizat sau la care au participat;
creații literare sau artistico-plastice cu scene religioase;
excursii tematice, de tip pelerinaj, la lăcașe de cult emblematice pentru poporul român, sau la conferințele susținute de preoții cu har în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu.
Contactul direct cu aspecte ale vieții creștine oferă elevilor posibilități multiple de înțelegere a învățăturilor Bibliei, acestea constituind principala sursă de impresii care stă la baza procesului de conștientizare a credinței. Un aspect important care se impune a fi realizat în urma acestor activități cu caracter practic este cel care vizează popularizarea acțiunilor întreprinse. Implicarea mijloacelor de comunicare mass-media are efecte pozitive atật în planul recunoașterii importanței activităților la care au participat elevii noștri, dar constituie totodată și un exemplu demn de urmat de alți membri ai comunității. Schimbarea mentalității oamenilor privind importanța educației religioase realizată în rândul elevilor din primul an de școală și până la încheierea ciclului liceal, se face prin orele de religie și prin acțiuni de sensibilizare față de problemele vieții creștine. Ca o concluzie privind raportul dintre credință și cuvânt, putem spune pe bună dreptate că atitudinea ornului față de credința creștină se formează și se afirmă în strânsă legătură cu:
Educația despre religie și prin religie;
Activități de ordin practic în raport cu practicile religioase;
Cunoștințele de practici creștine, teoretice și practice, care sunt operaționale;
Sentimentele si convingerile moral – religioase;
Atitudine și responsabilitate creștină.
,,Din pruncie copilul e înconjurat de jucării, distracții, comodități, el nu este învățat și educat în conformitate cu regulile stricte de purtare creștină, ci i se creează condiții să se dezvolte în acea direcție în care îl poartă pornirile sale.” Importanța cuvântului în educația religioasă creștină este unul dintre obiectivele care se regăsește în programele de religie, de la liceu până la clasele primare. În măsura în care activitățile teoretice de educație religioasă vor fi îmbinate cu activitățile de ordin practic, Biserica va avea tot mai mulți creștini practicanți, iar activitatea ne va fi răsplătită cu prisosință. Sfântul Iustinian Popovici în una din cărțile lui subliniază ideea potrivit căreia: „Biserica crește cu fiecare om care se face mădular al Ei, parte alcătuitoare al trupului Dumnezeu- omenesc al lui Hristos. De aceea fiecare creștin are datoria de a împărtăși celor din jur credința și de a ajuta la mărirea trupului lui Hristos.”
2.4. Familia creștină, model de educație a copiilor
„Atât valorează o familie și un neam, cât a înțeles din Evanghelie. Asta este măsura unei familii.
De-a lungul timpului, familia a fost definită în moduri diferite, având ca fundament atribuțiile acesteia față de creșterea și educarea urmașilor, adică a copiilor, dar și rolul familiei la nivel social. Primul mediu social de care fiecare om are nevoie ca să trăiască, să se dezvolte fizic și intelectual este mediul familial. Din punct de vedere istoric, familia este prima societate naturală la care ființa umană a aderat. Beneficiile mediului familial sunt multiple: oferă membrilor ei, în special copiilor, siguranță și afecțiune, premisele unei vieți și dezvoltări normală și echilibrată. Deci, familia este cadrul social în care omul nu este izolat în lume, care oferă membrilor ei rădăcini în trecut, motivare în prezent și perspectivă pentru viitor. Evoluția organizării oamenilor în cadrul familiilor a depășit sfera materialului, încă din vechime. În acest sens stau mărturie scrierile Vechiului Testament, în care capii familiilor aduceau ofrande și jertfă lui Dumnezeu. Despre poporul lui Israel Dumnezeu spune: „De veți asculta glasul Meu și de veți păzi legământul Meu, dintre toate neamurile Îmi veți fi popor ales, că al Meu este tot pământul; îmi veți fi împărăție preoțească și neam sfânt!” (Ieșire 19, 5-6). În contextul actual, familia este de multe ori copleșită de problemele de ordin material, ceea ce face ca părinții să fie foarte ocupați, având din ce în ce mai puțin timp pentru familie și copii. Schimbările de ordin socio-culturale sunt profunde, iar familiile fac față cu greu acestor manipulări socio-economice. Astfel, familiile creștine pot fi ajutate să-și poziționeze familiile pe primul loc între priorități, lăsând cerințele de ordin material (profesional) pe celălalt plan. În această conștientizare, rolul Bisericii, al preoților, este iminent, fiind necesară o modificare a lucrării pastoral-misionare, pentru a conștientiza, mai ales familiile tinere, de faptul că viața familiei trebuie orientată spre tainei lui Dumnezeu, iar creșterea și educarea copiilor trebuie să fie făcută în acest context. „Meseria de părinte” cere dragoste, dar cere și judecată limpede; calitățile copilului trebuie cunoscute și apreciate, dar la fel trebuie observate și greșelile sau neîmplinirile spre a fi ajutat să le depășească. Părinții sunt cei care trebuie să-i inițieze pe copii în tainele rugăciunii și a ascultării, a înțelegerii celor zece porunci spre a le putea aplica. Respectând drepturile lor, respectându-le posibilitățile, să le cerem să ia parte la activitatea din familie, să învețe, să respecte oamenii dând dovadă de educație sănătoasă, bun simț și morală creștină în toate împrejurările. Părinți sau dascăli, cei care se respectă vor impune, din dragoste, restricții, învățându-i pe copii că în viață, la fel ca în jocurile lor, trebuie respectate niște reguli. Exigența poate duce la nemulțumiri trecătoare pentru copii, dar poate garanta beneficii durabile. Așa cum dascălul adevărat știe să găsească o cale potrivită pentru a îmbina exigența cu libertatea necesară unui act educativ de calitate și părinții trebuie să descopere calea de mijloc între exigentă și libertate. Dacă nu sunt siguri că este corectă atitudinea lor față de educația religioasă a propriilor copii, pot apela la cei care instruiesc și educă, zidesc și formează personalități, adică la preot sau la profesorul de religie. Autoritatea părinților se bazează pe respectul rezultat prin exigență din întreaga comportare față de propriul copil. Așa cum lipsa de exigență reprezintă o greșeală, la fel se întâmplă și cu exigența exagerată. Părinții creștini își vor impune autoritatea cu tact și afecțiune, cu răbdare în timp, nu prin daruri sau promisiuni, prin bunătate fără limite sau pedepse aspre, ci prin exemplul personal, prin acțiuni continue care să-i sensibilizeze. Copiii trebuie să se considere parteneri de discuție cu părinții pentru a se putea spune că munca în educație a fost eficientă. Misiunea Bisericii are în vedere familia creștină, fiind o prelungire a Bisericii în lume și o aducere a lumii în Biserică. Părinții au datoria moral-creștinească de a-i apropia pe copii de Dumnezeu. Odată cu intrarea în școală, această datorie se extinde și asupra școlii, a societății și a Bisericii. Instituțiile cu care copilul vine în contact au obligații și răspunderi legate de creșterea, îngrijirea și educarea acestora. Instituțiile trebuie să-și armonizeze principiile lor cu scopul pe care îl au în vedere, cel de formare a caracterului religios și moral. Teologii actuali susțin, pe bună dreptate ideea potrivit căreia: „Copiii trebuie deprinși de mici cu rugăciunea și cu datinile religioase. Exemplul părinților are un rol decisiv în formarea deprinderilor religioase, traducând în acte vii și concrete formula abstractă a datoriei. Astfel, părinții trebuie să-și facă rugăciunile împreună cu copiii, aceștia trebuie duși la Biserică, învățați să facă Semnul Crucii, să îngenuncheze, să spună rugăciunile și să le cânte cântări religioase, să ducă daruri la Sfântul Altar, să aprindă lumânări la Biserică, să se împărtășească.” Instituțiile internaționale militează pentru asigurarea dreptului la existența relațiilor de familie, ca instituție cu rol important în contextul problematicii lumii contemporane. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat, în numeroase rânduri, importanța marjei de apreciere de care se bucură statele în garantarea dreptului la relații de familie. Familia, școala, Biserica sunt instituții cu rol important în creșterea și educarea copiilor, dar și în formarea și valorificarea potențialului intelectual al acestora. Despre legătura dintre educația copiilor creștini și contextul istoric, preotul Dumitru Stăniloae afirma, în lucrarea Teologia Dogmatică ortodoxă: „Educația copiilor creștini a constat întotdeauna din învățătura științelor vremii, a dogmelor și a moralei creștine, a regulilor de bună purtare în viață și a bunei-cuviințe.” Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că de la o vârstă fragedă există o înclinare a omului spre viciu sau spre virtute. De aceea, copii trebuie îndreptați de timpuriu spre bine și virtute, pentru a nu se desprinde cu răul. Părinții nu trebuie să se gândească cum să-și lase copii bogați, ci virtuoși. Familia creștină este școala „celor șapte ani de acasă”, adică cea mai bună modalitate de educare pe care părinții o pot da copiilor. Sfânta Scriptură cuprinde numeroase proverbe care se transmit din generație în generație în cadrul familiilor, ca repere de moralitate specifică unui comportament creștin. Dintre proverbele cu valențe formatoare în rândul familiilor, pentru creșterea copiilor, amintim:
„Pedepsește-ți fiul, și el îți va da odihnă, și îți va aduce desfătare sufletului.” (Prov.29:17)
„Pildele lui Solomon. Un fiu înțelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun este mâhnirea mamei sale.” (Prov.10:1)
„Nu cruța copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri.” (Prov.23:13)
„Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Prov.22:6)
„Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i, în mustrarea și învățătura Domnului.” (Efes.6:4)
„Părinților, nu întărâtați pe copiii voștri, ca să nu-și piardă nădejdea.” (Col.3:21)
Pentru copiii care acasă sunt educați cu înțelepciune de părinții lor, activitatea de educație pe care o realizează școala se face cu mai multă ușurință. Totodată, copiii care provin din familii creștine nu vor adera la grupuri sociale defăimătoare, care sunt atrase de activități antisociale sau lipsite de moralitate. A-i proteja pe copii de tentația drogurilor, a violenței, a prostituției sau hoției, înseamnă a-i educa după normele creștine, a le fi în preajmă cu sfaturi și modele, iar dacă se întâmplă să greșească, să-i corectăm cu înțelepciune și răbdare. Rolul moral al părinților este acela de creștere morală și religioasă a copiilor. Educația morală trebuie să o înceapă părinții, învățându-i pe copii să trăiască înconjurați de faptele bune, pentru a-i ajuta să depășească tendințele spontane și tentațiile nefirești.
Sfinta Scriptură îi învață pe copii să arate recunoștință părinților prin fapte și vorbe, ajutor când au nevoie, prin comportare respectuoasă.
„Fiule, păzește sfaturile tatălui tău, și nu lepăda învățătura mamei tale: leagă-le necurmat la inimă, atârnă-le de gât. Ele te vor însoți în mersul tău, te vor păzi în pat, și îți vor vorbi la deșteptare! (Prov.6:20-22)
Datele și exemplele prezentate arată importanța familiei creștine în creșterea și educarea copiilor, dar și la nivelul comunităților locale. Familia creștină depășește dimensiunea sa de formă de organizare umană, prin orizontul teologic pe care îl conferă. Importanța familiei este recunoscută la nivel internațional. Dovadă a acestei recunoașteri este instituirea făcută de Organizația Națiunilor Unite care, începând cu anul 1995 a instituit Ziua Internațională a Familiei ca eveniment cu dată fixă, pe 15 mai a fiecărui an. În țara noastră, la propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, ziua de 15 mai a devenit oficial și Ziua familiei române. Această propunere a fost susținută și de Patriarhia Română, cu scopul de a sensibiliza opinia publică și de a sublinia importanța familiei, în condițiile în care oamenii au început să se îndepărteze de instituția numită „familie”.
CAPITOLUL 3: Cercetare – Copilul ca partener de mântuire
3.1. Argument – obiective
3.2. Ipoteza cercetării 3.3.Descrierea clasei pe care se face cercetarea 3.4.Metodologia cercetării 3.5.Interpretarea rezultatelor 3.6. Concluziile cercetării
3.1. Argument – obiective
Cercetarea pedagogică reprezintă un tip special de cercetare științifică angajată la nivelul activității de educație. Investigația propusă, realizabilă în cadrul aceleiași discipline sau transdisciplinar, se poziționează între cercetarea fundamentală și cercetarea aplicată, cercetarea normativă si cercetarea operatională, cercetarea filosofică si cercetarea-acțiune, cercetarea prospectivă și cercetarea retrospectivă. Cercetarea pedagogică este o acțiune de observare și investigare, pe baza căreia cunoaștem, ameliorăm sau inovăm fenomenul educațional. Ea se bazează pe investigarea teoretică și aplicativă a relațiilor funcționale și cauzale dintre variabilele caracteristice fenomenului educațional. Această cercetare are drept scop explicarea științifică, înțelegerea, optimizarea și prospectarea activității de instruire și educare. Inovarea în învățământ se realizează atât prin generalizarea experienței avansate, cât și prin experimentare. Practica educativă constituie un mijloc de experimentare, de verificare a ipotezelor și de generalizare a experienței pozitive. În același timp, cercetarea pedagogică, prin concluziile ei, contribuie la inovarea și perfecționarea procesului de învățământ și de educație. Rolul cercetării pedagogice constă în: explicarea, interpretarea, generalizarea și inovarea fenomenului educațional prin schimbări de structură sau prin introducerea de noi metodologii mai eficiente. Cercetările pedagogice presupun derularea de acțiuni specifice, în legătură cu toate componentele fenomenului educațional, printre care: cunoaștere, înțelegere, explicare, interpretare, provocare intenționată, emitere de ipoteze, verificare de ipoteze. Acestea pot fi inițiate și derulate de către specialiști, între care se numără cercetătorii din domeniul pedagogic, psihologic, dar și de către cadrele didactice, indiferent de formele de învățământ sau ciclul la care se lucrează. Ca tip special de cercetare stiințifică, cercetarea pedagogică asigură înțelegerea normativă a activității de educație. Ea urmarește definirea și argumentarea legilor și principiilor care ordonează acțiunea de proiectare și de realizare a educației la nivel de sistem și de proces. Această perspectivă evidențiază necesitatea cercetării finalităților educației care determină orientările valorice ale educației, realizabile în diferite contexte istorice și sociale. Tendințele moderne ale cercetării pedagogice evidențiază importanța investigațiilor orientate în direcția educației permanente. În acest mod se valorifică problematica teoriei educației la nivelul unor modele operaționale aplicabile în domeniul instruirii permanente, posibilă numai în contextul unor abordări intradisciplinare, interdisciplinare și trandisciplinare. Pentru a fi eficientă, o cercetare pedagogică trebuie să parcurgă etapele stabilite de specialiștii în domeniu, folosind metodele specifice. Metodele de cercetare pedagogică includ un sistem de strategii cu ajutorul cărora se va ajunge la o nouă configurație a procesului didactic. În același timp, au un caracter operațional deoarece indică în mod concret cum trebuie procedat, indică logica internă a operațiilor pe care le implică cercetarea. În activitatea la clasă profesorii recurg la cercetări pedagogice proprii ori de câte ori constată piedici în abordarea unor noțiuni, scăderea randamentului elevilor sau orice alte neajunsuri în demersul instructiv-educativ pe care îl desfășoară. De asemenea, provocările sunt create și de schimbările ce au loc la nivelul învățământului În literatura de specialitate cercetarea pedagogică este definită ca fiind „…o strategie proiectată și realizată în scopul de a surprinde relații și fapte noi între componentele acțiunii educaționale și de a elabora, pe această bază, soluții optime pentru problemele procesului educațional. Este un demers rațional, organizat în vederea surprinderii relațiilor funcționale și cauzale dintre variabilele acțiunii educaționale practice.“ O altă definiție dată metodicii de cercetători în domeniul psihopedagogiei este cea potrivit căreia cercetarea este: „…un sistem de prescripții, procedee, tehnici, mijloace prin care se concretizează aplicarea unei metode sau unui grup de metode; modelul concret de lucru în cercetare”. În derularea cercetării am respectat următoarele etape:
stabilirea situației și a eșantionului experimental;
administrarea factorului experimental pe eșantionul experimental;
înregistrarea, prelucrarea, analiza, interpretarea rezultatelor și stabilirea diferențelor;
Obiectivele cercetării:
Identificarea relației care se stabilește între cunoștințele însușite în cadrul orelor de religie și cunoștințele aparținând altor arii curriculare;
Evidențierea modalităților de realizare a educației moral-civice în cadrul unor teme de religie;
Cunoașterea impactului pe care îl au cunoștințele însușite în orele de religie în planul comportamental al elevilor;
Asigurarea caracterului formativ al cunoștințelor cu care se operează în orele de religie, prin abordări intradisciplinare, interdisciplinare și trandisciplinare.
Cunoașterea trăsăturilor de personalitate ale elevilor prezintă o importanță deosebită pentru rezultatele activității acestora, mai ales pentru elevii din clasele V-VIII, a căror personalitate este în deplină afirmare. Relațiile dintre elevi în cadrul clasei, dintre profesorii care își desfășoară activitatea cu aceștia, influențează implicarea directă în lecții. Cooperarea cadrului didactic cu elevii, încrederea pe care o manifestată față de elevi, atitudinea apropiată și în același timp exigentă, sunt elemente care favorizează manifestarea unui randament ridicat. Obținerea succesului școlar și stimularea interesului elevilor pentru temele de religie se pot realiza prin centrarea activității pe implicarea directă a acestora, astfel încât fiecare elev să devină un participant activ la propria sa formare.
3.2. Ipoteza cercetării
Dacă în cadrul orelor de religie profesorul este preocupat de cunoașterea impactului pe care îl au cunoștințele în planul comportamental al elevilor, atunci se evidențiază modalitățile de realizare a educației moral-civice, iar elevii vor aplica aceste cunoștințe în viața cotidiană.
3.3. Descrierea clasei pe care se face cercetarea
Experimentul pedagogic s-a desfășurat în anul școlar 2015-2016. Lotul experimental este format din 27 de elevi din clasa a VI –a. Elevii dețin un nivel de dezvoltare fizică și intelectuală corespunzătoare vârstei și competențelor specifice disciplinei religie, la nivelul standardelor curriculare prevăzute de programă.
Tabelul 1: Structura lotului de elevi investigați – criteriul gen
Fig. 1 Reprezentare grafică după criteriul gen – elevi chestionați
Vârsta elevilor chestionați
Tabelul 2: Structura lotului de elevi investigați – criteriul vârstă
Fig. 2 Reprezentare grafică după criteriul vârstă – elevi chestionați
În activitatea la clasă, profesorul de religie stabilește relații de colaborare și cooperare cu elevii, ținând cont de particularitățile de vârstă și individuale ale liceenilor, pentru a-i implica în activitățile organizate atât în orele de religie, cât și în cele extracurriculare. Rolul acestuia nu se reduce doar la educația la clasă, ci se implică și în activități de relaționare cu familiile elevilor, prin participarea la ședințele cu părinții, ocazie cu care se pot prezenta materiale cu teme ce vizează educația creștină a tinerilor. Aceste activități vor oferi datele despre manifestările adolescenților în mediul familial, în interdependență cu influența celorlalți factori (externi) ai dezvoltării. Prin valorificarea formelor curriculum-ului ascuns în activitățile desfășurate, elevii înregistrează progres în receptarea mesajului Sfintei Scripturi, în aplicarea în practică a învățăturilor descoperite, ceea ce duce la schimbări pozitive în atitudinea adolescenților, precum și la creșterea stimei de sine și a încrederii.
3.4. Metodologia cercetării
Metoda anchetei – Chestionarul
În prezenta cercetare am folosit metoda anchetei, bazată pe chestionar. Prin cercetarea desfășurată am încercat să demonstrez faptul că dacă în cadrul orelor de religie profesorul este preocupat de cunoașterea impactului pe care îl au cunoștințele în planul comportamental al elevilor, atunci se evidențiază modalitățile de realizare a educației ecologice, iar elevii vor aplica aceste cunoștințe în viața cotidiană. Cercetătorii apreciază experimentul psihopedagogic ca fiind „(…) cea mai importantă metodă de cercetare, deoarece furnizează date precise și obiective.” În semestrul I al anului școlar 2014 – 2015, am aplicat chestionare elevilor clasei la care se aplică cercetarea, părinților acestora, dar și unui număr de 27 de cadre didactice de toate specialitățile.
Pentru a derula cercetarea conform obiectivelor, am conceput un set de chestionare, câte unul pentru fiecare partener al actului educativ, respectiv pentru părinți, pentru elevi si pentru cadrele didactice. Fiecare chestionar are câte 5 întrebări. În cercetare, fiind implicată o clasă a XI-ea de liceu, cele trei dimensiuni ale adaptării școlare, respectiv adaptarea pedagogică, adaptarea relațională și adaptarea normativă, sunt realizate. Adaptarea pedagogică este similară cu capacitatea elevului de a asimila cunoștințe, de a-și forma priceperi și deprinderi, abilități, competențe, care sunt vehiculate, tarnsmise și solicitate la nivelul procesului instructiv-educativ. Adaptarea relațională exprimă capacitatea elevului de a se acomoda la grupul școlar, de a comunica și relaționa cu colegii și profesorii. Adaptarea normativă pune în valoare capacitatea elevilor de a-și însuși normele de conduită atât în mediului școlar, cât și în cel extrașcolar. Definirea tehnicii de cercetare este făcută de psihologul Constanța Dumitriu ca „… un ansamblu de prescripții metodologice (reguli, procedee) pentru o acțiune eficientă”, subordonat metodei de cercetare. Procedeul este „maniera de acțiune, de utilizare a instrumentelor de investigare”, iar instrumentele sunt „uneltele materiale” de care se folosește cercetătorul în cunoașterea științifică a fenomenului cercetat. Am abordat cercetarea pornind de la obiectivele cadru și de referință ale programei școlare prevăzute pentru religia creștină – confesiunea ortodoxă, astfel încât să evidențiez perspectiva creștină în educația elevilor pentru protecția mediului înconjurător.
Metoda observației
Observarea sistematicăa elevilor este una dintre metodele cu o largă arie de aplicabilitate. Această metodă constă în observarea elevilor într-un mod sistematic. În observarea continuă și orientată spre anumite aspecte această metodă pune în evidență comportamentele afectiv-atitudinale ale elevilor, indiferent de disciplina de învățământ. De exemplu, fișă de evaluare a competenței „formulare de răspunsuri la întrebări axate pe un text privind efectele poluării asupra mediului," am utilizat-o deoarece, atât observația pasivă, spontană, cât și observația provocată, științifică, oferă posibilitatea cadrului didactic de a colecta un material faptic bogat, fiind în măsură să furnizeze în același timp date referitoare la manifestarea elevilor în timpul lecțiilor, în activitățile extracurriculare sau în timpul pauzelor. Prin folosirea acestei metode am obținut date referitoare la particularitățile psihice individuale ale elevilor, capacitatea de implicare în probleme practice de protecție a mediului, spiritul de observație, posibilitatea de reactualizare a cunoștințelor, reacția la întrebările adresate, gradul de concentrare, rapiditatea și spontaneitatea răspunsurilor, caracteristici ale atitudinilor. Am derulat observația în situații variate, iar datele obținute le-am consemnat fără a atrage atenția elevilor. Aceste date le-am corelat cu cele obținute prin alte metode. Observarea sistematică oferă posibilitatea de a identifica la elevi fapte de conduită creștină, în special cele care vizează atitudinea față de mediul ambiant. Apelarea la metodele active în cadrul lecțiilor de religie a contribuit la dezvoltarea abilităților de comunicare și de lucru în echipă, având în același timp un impact benefic asupra reacțiilor în situații inedite. Experimentul psihopedagogic este apreciat ca „(…) cea mai importantă metodă de cercetare, deoarece furnizează date precise și obiective”. Este o formă particulară a experimentului natural și poate fi de două feluri: constatativ și formativ. Spre deosebire de experimentul constatativ ce vizează măsurarea și consemnarea unei situații, experimentul formativ presupune intervenția în grupul școlar în vederea determinării anumitor schimbări prin introducerea unor „factori de progres”. Astfel, în cadrul experimentului psihopedagogic de tip formativ, am verificat influența folosirii metodelor active și de cooperare în lecțiile de religie, în special la cele din unitatea de învățare „Respectul față de lumea creată – ecologie creștină”, asupra rezultatelor în plan comportamental.
Metoda convorbirii
Metoda convorbirii am folosit-o atât pentru obținerea unor informații de la elevi, cât și de la părinții acestora, vizând aspecte de comportament creștin și ecologic. Folosind această metodă am făcut constatări referitoare la aspirațiile elevilor, la suportul pe care îl au din partea părinților, la climatul familial, dar și în ceea ce privește preocupările extracurriculare.
Confruntând materialul obținut cu datele furnizate de celelalte metode, convorbirea a contribuit la întregirea portretului psihologic al personalității liceenilor. Totodată, m-a ajutat la luarea unor măsuri eficiente privind implicarea în activități concrete de educație moral-civică, respectiv în acțiunile de ecologizare.
3.5. Interpretarea rezultatelor
3.5.1 Prezentarea și analiza datelor
a) Rezultate obținute în urma aplicării chestionarelor elevilor
Chestionarul a fost aplicat unui număr de 27 de elevi din clasa a XI –cea, la religie creștină, confesiunea ortodoxă. Întrebările au vizat identificarea percepției elevilor privind influența învățăturilor creștine în vederea realizării educației ecologice. De asemenea, am urmărit identificarea modul în care elevii consideră că pot aplica în practică cunoștințele însușite în ora de religie, conform învățăturilor biblice. În reprezentarea grafică folosesc următoarea notație: R1: pentru primul răspuns de la fiecare întrebare, R2; pentru al doilea răspuns din întrebare (a doua opțiune); R3, R4, fiecare pentru opțiunea cronologică a întrebării.
Răspunsurile primite la fiecare întrebare (ANEXA 2) sunt centralizate astfel:
Chestionar elevi, întrebarea 1:
1.Cum apreciați ora de religie?
R1: Interesantă și utilă = 15 răspunsuri – 55,6%
R2: La fel ca celelalte = 10 răspunsuri – 37%
R3: Plictisitoare = 1 răspuns – 3,7%
R4: Nu știu / Nu răspund = 1 răspuns – 3,7% Răspunsurile date de elevi la această întrebare denotă faptul că mai mult de jumătate dintre elevi apreciază ora de religie ca fiind interesanta și utilă (în procent de 55,6%). În comparație cu celelalte ore (R2), ora de religie este mai interesantă, diferența de opțiuni fiind semnificativă, un procent mai mare cu 18,6%. Aceste rezultate arata că elevii sunt interesați de temele dezbătute în orele de religie și le consideră utile pentru experiența lor. Faptul este îmbucurător, având în vedere vârsta elevilor, de 17 – 18 ani, când maturitatea în gândire este evidentă, iar profilul clasei, cel de matematică – informatică aduce un plus realismului de care dau dovadă elevii în analizarea unor situații. În reprezentare grafică, răspunsurile primite la această întrebare se prezintă astfel:
Fig. 3 Reprezentare grafică întrebarea 1 – elevi
Prin cea de-a doua întrebare a chestionarului adresat elevilor am urmărit să identific dacă elevii realizează actualitatea învățăturilor creștine pe care le cunosc, în ideea unei interdependențe între ceea ce învață și viața reală.
Chestionar elevi, întrebarea 2:
2.Cum apreciați afirmația: „Prin lecțiile de religie se poate realiza educația elevilor pentru protecția mediului înconjurător”
R1: Adevărată = 2 răspunsuri – 7,4%
R2: Parțial adevărată = 19 răspunsuri – 70,37%
R3: Falsă = 5 răspunsuri – 18,51%
R4: Nu cunosc / Nu răspund = 1 răspuns – 3,7% Rezultatele obținute la această întrebare reflectă maturitatea elevilor chestionați. Cele mai multe opțiuni au fost pentru R2, adică elevii consideră parțial adevărată afirmația potrivit căreia prin lecțiile de religie se poate realiza educația elevilor pentru protecția mediului înconjurător. Elevii sesizează diferenta dintre obiectivele educației religioase și cele care specifice educației pentru protecția mediului înconjurător. Alegerea opțiunii de parțial adevărată poate fi considerată consecință a numărului de ore de religie, una pe săptămână, în condițiile în care prin aceasă materie se realizează abordarea interdisciplinară a cunoștințelor, fără abatere de la cerintele programei. Reprezentarea grafică a răspunsurilor primite reflectă procentul semnificativ înregistrat de R2 și R1, respectiv 70,37% și 7,4%.
Fig. 4 Reprezentare grafică întrebarea 2 – elevi
Cea de-a treia întrebare am formulat-o cu scopul obținerii feedback-ului privind sesizarea legăturii dintre temele abordate în orele de religie și temele aparținznd altor materii. Este de remarcat observația că, la întrebarea anterioară elevii considerau parțial adevărată afirmația potrivit căreia prin lecțiile de religie se poate realiza educația elevilor pentru protecția mediului înconjurător, dar în răspunsurile acestei întrebări R3 nu înregistrează nicio optiune, în timp ce elevii consideră că temele dezbătute în orele de religie au legătură cu educația civică (educarea comportamentului), opțiune ce înregistrează un procent de 81,49%. Concluzia este că elevii consideră educația pentru mediu ca făcând parte din sfera comportamentului. Opțiunea denotă maturitatea de care dau dovadă elevii liceeni.
Chestionar elevi, întrebarea 3:
3.Considerați că temele dezbătute în orele de religie au legătură cu alte domenii? Alegeți aceste domenii din următoarele opțiuni:
R1: limba romậnă (cultivarea exprimării) = 2 răspunsuri – 7,4%
R2: educație civică (educarea comportamentului) = 22 răspunsuri – 81,49%
R3: biologie (educația pentru protecția mediului) = 0 răspunsuri – 0 %
R4: altele = 3 răspunsuri – 11,11%
Fig. 5 Reprezentare grafică întrebarea 3 – elevi
Pentru a identifica relația dintre cunoștințele însușite și gradul de integrare al acestora în viață, am adresat cea de-a patra întrebare, cu trimitere directă la învățăturile biblice.
Chestionar elevi, întrebarea 4:
4.În ce măsură considerați că învățăturile biblice vă pot ajuta în viață?
R1: În foarte mare măsură = 5 răspunsuri – 18,52%
R2: Într-o oarecare măsură = 14 răspunsuri – 51,85%
R3: În mică măsură = 5 răspunsuri – 18,52%
R4: Nu știu/ Nu răspund = 3 răspunsuri – 11,11% Elevii consideră că învățăturile biblice îi pot ajuta în viață în foarte mare măsură, 18,52% și 51,85% consideră că aceste învățături îi pot ajuta într-o oarecare măsură, in timp ce un procent mic se regăsește la opțiunea R3, în mică măsură. Răspunsurile elevilor reflectă maturitatea de care elevii dau dovadă, precum si faptul că prin ora de religie se formează precepte morale esentiale pentru viață: „În morala creștină binele, adevărul, frumosul, dreptatea, sfințenia nu sunt simple idei și nici valori impersonale, ca în etica filosofică, ci întrupate în Cel ce este adevărul însuși”.
Fig. 6 Reprezentare grafică întrebarea 4 – elevi
Ultima întrebare din chestionarul adresat elevilor are drept scop identificarea percepției elevilor privind educația pentru mediu, care se realizează prin lecțiile de religie. Ponderea este înregistrată de R1 și R3, respectiv de opțiunile da, 33,33% și destul de puțin, 48,15%. O treime dintre elevi consideră că prin lecțiile de religie sunt educați pentru a proteja mediul înconjurător, iar aproape jumătate dintre elevii chestionați consideră că educația pentru protecția mediului se realizează destul de puțin prin lecțiile de religie. De remarcat este faptul că numai 4 elevi consideră că prin lecțiile de religie nu se realizează educația pentru protecția mediului.
Chestionar elevi, întrebarea 5:
5.Considerați că prin lecțiile de religie sunteți educați pentru a proteja mediul înconjurător?
R1: Da = 9 răspunsuri – 33,33%
R2: Nu = 4 răspunsuri – 14,82%
R3: Destul de puțin = 13 răspunsuri – 48,15%
R4: Nu știu/ Nu răspund = 1 răspuns – 3,7% Reprezentarea grafică a răspunsurilor primite este elocventă.
Fig. 7 Reprezentare grafică întrebarea 5 – elevi
Rezultatele obtinute în urma aplicării chestionarelor ofera date concludente privind importanța temelor și a orei de religie în învățământul liceal. Interpretarea psihologică a datelor obținute se va regăsi în capitolul următor.
b) Rezultate obținute în urma aplicării chestionarelor cadrelor didactice
Am aplicat chestionare unui număr de 27 de cadre didactice, de la toate specialitățile, având o vechime în învățământ de peste 10 ani, la un număr de 7 bărbați și 20 de femei.
Tabelul 2: Structura cadrelor didactice chestionate – criteriul gen
Fig. 7 Reprezentare grafică după criteriul gen – cadre didactice chestionate
La întrebările adresate cadrelor didactice (ANEXA 3) s-au obținut următoarele rezultate:
Chestionar cadre didactice, întrebarea 1:
1.Pe o scară numerică de la 1 la 5, unde 1 înseamnă cel mai puțin și 5 cel mai mult, apreciați dacă în lecțiile obiectului de învățămậnt pe care îl predați faceți trimiteri la ceea ce învață în orele de religie sau la învățăturile Bibliei?
R 1:= 4 opțiuni– 14,82%
R 2: = 4 opțiuni – 14,82%
R 3: = 3 opțiuni – 11,11%
R 4: = 7 opțiuni – 25,92%
R 5: = 9 opțiuni – 33,33%
Din răspunsurile primite la această întrebare reiese faptul că cele mai multe opțiuni le înregistrează R5, respectiv 33,33% dintre cadrele didactice apreciază cu punctajul maxim că în lecțiile obiectului de învățămậnt pe care îl predau fac trimiteri la ceea ce învață în orele de religie sau la învățăturile Bibliei. Cea de-a doua opțiune este pentru punctajul imediat, R4 – 25,92%. Pentru varianta de răspuns cu punctaj moderat au optat 11,11% dintre carele didactice chestionate. Se observă că aproximativ jumătate dintre cadrele didactice apreciază că fac trimiteri în lecțiile pe care le susțin la cunoștintele pe care elevii le au din orele de religie sau la învățăturile Bibliei. Cotația cu numărul cel mai mic de puncte este înregistrată de 14,82% dintre cadrele didactice care au participat la chestionar. Această situație este normală, având în vedere că profesorii chestionați au fost aleși de la toate specialitătile, iar cei care predau matematica, informatica, fizica sau chimia, nu au teme în care să poată realiza aceste trimiteri.
Fig. 8 Reprezentare grafică întrebarea 1 – cadre didactice
Chestionar cadre didactice, întrebarea 2:
2.Cum poate fi asigurat caracterul transdisciplinar pentru disciplina religie?
R1: Prin valorificarea învățăturilor Bibliei = 10 opțiuni – 37%
R2: Prin activitățile extracurriculare = 14 opțiuni – 51,9%
R3: Nu poate fi asigurat = 1 opțiuni – 3,7%
R4: Nu cunosc / Nu răspund = 2 opțiuni – 7,4% Pentru a identifica modalitățile prin care cadrele didactice, care predau alte materii decât religia, realizează caracterul transdisciplinar, am propus cea de-a doua întrebare a chestionarului adresat cadrelor didactice. Cele mai multe opțiuni le înregistrează R2, 51,9%, profesorii apreciind că pentru disciplina religie, caracterul transdisciplinar poate fi asigurat prin activitațile extracurriculare. Tot un scor foarte bun înregistrează și R1, 37%, adică varianta de răspuns prin care se apreciază că prin valorificarea învățăturilor Bibliei poate fi asigurat caracterul transdisciplinar pentru disciplina religie. De remarcat este situația prin care doar o singură persoană chestionată consideră că nu poate fi asigurat caracterul transdisciplinar pentru disciplina religie (R3). Răspunsurile obținute pentru această întrebare au următoarea reprezentare grafică:
Fig. 9 Reprezentare grafică întrebarea 2 – cadre didactice
Chestionar cadre didactice, întrebarea 3:
3.Cum apreciați afirmația: „Prin lecțiile de religie se poate realiza educația elevilor pentru protecția mediului înconjurător”
R1: Adevărată = 17 răspunsuri – 63%
R2: Parțial corectă = 10 răspunsuri – 37%
R3: Falsă = 0 răspunsuri – 0%
R4: Nu cunosc / Nu răspund = 0 răspunsuri – 0% Răspunsurile la cea de-a treia întrebare pun în evidență modul în care este percepută relația dintre lecțiile de religie și educația pentru mediu. Profesorii chestionați au avut de ales între patru variante de răspuns, cu opțiunile adevărat/fals/parțial adevărat. Ca și la celelalte întrebări, R4 a dat posibilitatea indecișilor, sau celor care nu au o părere despre întrebarea adresată, să aleagă această variantă. Cadrele didactice chestionate apreciază că prin lecțiile de religie se poate realiza educația elevilor pentru protecția mediului înconjurător ca fiind afirmație adevărată, în proporție de 63%, iar restul de 37% consideră afirmația parțial adevărată. Opțiunile de falsă sau abținere de la exprimarea părerii nu au nicio opțiune. Reprezentarea grafică a răspunsurilor ilustrează datele consemnate.
Fig. 10 Reprezentare grafică întrebarea 3 – cadre didactice
Întrebarea a patra pune în evidență disponibilitatea cadrelor didactice de a accepta o colaborare cu profesorul de religie pentru a arăta elevilor legătura dintre materia pe care o predau și religie. Răspunsurile primite au următoarea configurație:
Chestionar cadre didactice, întrebarea 4:
4.Ați accepta o colaborare cu profesorul de religie pentru a arăta elevilor legătura dintre materia pe care o predați și religie?
R1: Da = 21 răspunsuri -77,8%
R2: Nu = 1 răspuns – 4%
R3: Mă voi gậndi la această posibilitate = 5 răspunsuri- 18,2%
R4: Nu știu/ Nu răspund = 0 răspunsuri – 0 % De remarcat este disponibilitatea pe care profesorii o au față de colaborarea cu profesorul de religie, trei sferturi dintre respondenți alegând această optiune (R1: 77,8%) și doar un singur refuz de a colabora. Această întrebare a înregistrat un singur refuz de a colabora cu profesorul de religie pentru a arăta elevilor legătura dintre materia pe care o predau și religie. Restul de 18,2% au ales varianta R3, cea în care se vor gândi la această posibilitate.
Fig. 11 Reprezentare grafică întrebarea 4 – cadre didactice
Pentru a identifica care este percepția profesorilor care predau alte materii decât religia, despre locul religiei în conștiința părinților și a elevilor, am oferit următoarele variante de răspuns:
Chestionar cadre didactice, întrebarea 5:
5.Considerați că religia și-a cậștigat locul binemeritat în conștiința părinților și a elevilor?
R1: Da = 14 răspunsuri – 51,85%
R2: Într-o oarecare măsură = 8 răspunsuri – 29,64%
R3: În mică măsură = 2 răspunsuri – 7,4%
R4: Nu cunosc/ Nu răspund = 3 răspunsuri – 11,11% Peste 50% dintre profesorii chestionați (51,85%) apreciază că religia și-a cậștigat locul binemeritat în conștiința părinților și a elevilor, iar 29,64% consideră că acest deziderat a fost realizat într-o oarecare masură. Cei care percep că religia a reușit doar în mică măsură să-și câștige locul binemeritat în conștiința părinților și a elevilor, înregistrează un procent mic, de 7,4%, iar indecișii 11,11%. Reprezentarea grafică a datelor obținute evidențiază rezultatele înregistrate în aprecierea făcută de cadrele didactice chestionate în această problemă.
Fig. 12 Reprezentare grafică întrebarea 5 – cadre didactice
c) Rezultate obținute în urma aplicării chestionarelor părinților elevilor Am considerat necesară chestionarea părinților elevilor implicați în această cercetare, atât din considerentul că părinții sunt partenerii școlii în actul educativ, cât și ca mod de responsabilizare ai acestora față de preocuparile pe care le au proprii copii. Părinților le-a fost aplicat un chestionar cu 5 întrebari, iar rezultatele obținute sunt prezentate atât numeric, cât și procentual și în reprezentare grafică. La întrebările adresate părinților (ANEXA 4) s-au obținut următoarele rezultate:
Chestionar părinți, întrebarea 1:
1.Cật de importantă vi se pare ora de religie pe care copilul dumneavoastră o face la școală?
R1: Foarte importantă = 6 opțiuni – 22,22%
R2: Importantă = 13 opțiuni –48,15%
R3: Puțin importantă = 7 opțiuni – 25,93%
R4: Nu știu/ Nu răspund = 1 opțiune – 3,7% Răspunsurile la această întrebare prezintă opțiunile părinților privind importanța orei de religie care se face în școală. Aproape jumătate dintre părinți consideră ora de religie importantă, procentul fiind de 48,15, iar 22,22% o consideră foarte importantă. Pentru un sfert dintre părinți ora de religie pe care copilul o face la școală nu li se pare importantă, iar 3,7% nu oferă răspuns la întrebare. Feedback-ul obținut prin răspunsurile părinților pentru această întrebare denotă faptul că aceștia apreciază ora de religie la care copiii lor participă în cadrul școlii. Reprezentarea grafică a răspunsurilor ilustrează datele consemnate.
Fig. 13 Reprezentare grafică întrebarea 1 – părinți
Prin formularea celei de-a doua întrebări a chestionarului destinat părinților, am urmărit dacă aceștia sunt interesați de temele care se abordează la ora de religie. Datele obținute ilustrează ideea potrivit căreia părinții sunt interesați de ceea ce învață copiii lor în orele de religie, iar discuțiile pe acest subiect au loc cel puțin o dată pe săptămână, pentru 22,22% dintre părinți și din când în când pentru 48,14%. Un procent de 22,22% discută rar cu copilul/ copiii despre ce învață la ora de religie, iar 7,42% se încadrează la varianta R4, nu discut/nu răspund.
Chestionar părinți, întrebarea 2:
2.Cật de des discutați cu copilul/ copiii despre ce învață la ora de religie?
R1: Cel puțin o dată pe săptămậnă = 6 opțiuni – 22,22%
R2: Din cậnd în cậnd = 13 opțiuni – 48.14%
R3: Rar = 6 opțiuni – 22,22%
R4: Nu discut / Nu răspund = 2 opțiuni – 7,42% Datele obținute la această întrebare au următoarea reprezentare grafică:
Fig. 14 Reprezentare grafică întrebarea 2 – părinți
Chestionar părinți, întrebarea 3:
3.Considerați că temele dezbătute în orele de religie îi ajută pe elevi și în alte domenii? Alegeți aceste domenii din următoarele opțiuni:
R1: limba romậnă (cultivarea exprimării) = 3 opțiuni – 11,11%
R2: educație civică (educarea comportamentului) = 14 opțiuni – 51,85%
R3: biologie (educația pentru protecția mediului) = 6 opțiuni – 22,22%
R4: altele = 4 opțiuni – 14,82%
A treia întrebare a chestionarului identifică aprecierile părinților privind modul în care temele dezbătute în orele de religie îi ajută pe elevi și în alte domenii. Părinții au avut de ales dintre 4 opțiuni. Procentul cel mai mare este înregistrat de R2, varianta de răspuns: temele dezbătute în orele de religie îi ajută pe elevi la educație civică (educarea comportamentului), cu 51,85%, urmat de R3, biologie (educația pentru protecția mediului), care înregistrează un procent de 22,22%. Restul opțiunilor se împart între domeniile: limba romănă – 11,11% și alte domenii, nespecificate în chestionar, 14,82%. În reprezentare grafică datele obținute se prezintă astfel:
Fig. 15 Reprezentare grafică întrebarea 3 – părinți
La întrebarea 4 din chestionar, părinții au avut de-și exprimat părerea despre măsura în care învățăturile biblice îi ajută pe copii/tineri în viață. Răspunsurile primite, exprimate numeric și procentual, sunt următoarele:
Chestionar părinți, întrebarea 4:
4.În ce măsură considerați că învățăturile biblice îi ajută pe copii în viață?
R1: În foarte mare măsură = 12 opțiuni – 44,44%
R2: Într-o oarecare măsură = 9 nopțiuni – 33,33%
R3: În mică măsură = 5 opțiuni – 18,51%
R4: Nu știu/ Nu răspund = 1 opțiune – 3,72%
Cele mai multe opțiuni se înregistrează la varianta R1, cea prin care părinții identifică faptul că învățăturile biblice îi ajută pe tineri în viață în foarte mare măsură, procentul fiind de 44,44%, urmat de varianta R2, conform căreia învățăturile biblice îi ajută pe tineri în viață într-o oarecare măsură. Procentul părinților care apreciază că învățăturile biblice îi ajută pe tineri în viață într-o mică măsură este de 18,51%, în timp ce al celor care nu răspund/nu știu, înregistrează 3,72%. Reprezentarea grafică a datelor obținute demonstrează diferențele înregistrate prin datele statistice.
Fig. 16 Reprezentare grafică întrebarea 4 – părinți
Ultima întrebare a chestionarului adresat părinților identifică perceptia pe care părinții o au despre posibilitatea realizării educației pentru mediul înconjurător prin lecțiile de religie. Opțiunile părinților sunt următoarele:
Chestionar părinți, întrebarea 5:
5.Considerați că prin lecțiile de religie elevii pot fi educați pentru a proteja mediul înconjurător?
R1: Da = 13 opțiuni –48,15%
R2: Nu = 3 optiuni – 11,11%
R3: Nu sunt informat pe această temă = 7 opțiuni – 25,93%
R4: Nu știu/ Nu răspund = 4 opțiuni – 14,81% Din datele obținute se observă că părinții consideră că prin lecțiile de religie elevii pot fi educați pentru a proteja mediul înconjurător, în proporție de 48,15%, adică aproape jumătate dintre ei identifică ca fiind posibilă realizarea acestui obiectiv. Cel mai mic procent este înregistrat de varianta de răspuns R2, adică de părinții care consideră că prin lecțiile de religie elevii nu pot fi educați pentru a proteja mediul înconjurător, restul procentelor fiind distribuite între R3, cei care nu sunt informați pe această temă, 25,93% și R4, cei care nu știu/nu răspund, 14,81%. În reprezentare grafică procentuală, opțiunile părinților arată astfel:
Fig. 17 Reprezentare grafică întrebarea 5 – părinți
Rezultatele obtinute la chestionarul aplicat părintilor arată că lecțiile și activitățile desfășurate în orele de religie prezintă interes pentru familiile elevilor de liceu, fiind considerate importante pentru viață.
3.5.2.Interpretarea psihopedagogică
„Educația autentică trebuie să plece întotdeauna în opera de modelare a naturii umane de la cunoașterea diversității caracteristicilor și forțelor pe care le posedă fiecare copil, elev sau individualitate în parte. Cunoașterea structurii și dinamicii caracteristicilor personalității, a nivelului de dezvoltare intelectuală, emoțională, atitudinală constituie, de fapt, piatra unghiulară a oricărui proces educațional care își propune formarea dirijată a omului, influențarea modului său de comportare, adaptare și integrare în viața socială”.
În cadrul activității la clasă, se impune ca temele prevăzute în programa de religie creștină, confesiunea ortodoxă, să fie abordate prin crearea de condiții optime de afirmare a potențialului individualității fiecărui elev, în situații personalizate sau socializate de învățare. La lecțiile de religie activitatea diferențiată se realizează, având în vedere faptul că nu toți elevii au aceeași afinitate pentru mesajele cuprinse în învățăturile biblice, la fel cum diferită este si receptivitatea față de mesajul transmis prin intermediul textelor din manual sau din Sfânta Scriptură. De asemenea, activitatea desfășurată în orele de religie cu elevii este bine să fie îmbunătățită în permanență, pentru a fi la nivelul așteptărilor tinerilor cu personalitatea în formare, dar și pentru a răspunde cerințelor familiilor din care provin elevii pe care-i educăm. În același timp, ora de religie se impune a fi abordată în interdependență cu celelalte materii studiate de elevi, cu respectarea prevederilor programelor școlare, a curriculumui pentru religie, în concordanță cu fiecare ciclu școlar. Prin chestionarele aplicate pentru această cercetare elevilor, cadrelor didactice și părinților, am urmărit demonstrarea ipotezei formulată la începutul cercetării, adică, dacă în cadrul orelor de religie profesorul este preocupat de cunoașterea impactului pe care îl au cunoștințele în planul comportamental al elevilor, atunci se evidențiază modalitățile de realizare a educației ecologice, iar elevii vor aplica aceste cunoștințe în viața cotidiană. Cercetarea justifică obiectivele stabilite. Astfel, obiectivele au fost realizate.
Identificarea relației care se stabilește între cunoștințele însușite în cadrul orelor de religie și cunoștințele aparținând altor arii curriculare;
Asigurarea caracterului formativ al cunoștințelor cu care se operează în orele de religie, prin abordări intradisciplinare, interdisciplinare și trandisciplinare.
Elevii au identificat legătura dintre cunoștințele însușite în orele de religie și cele aparținând altor materii, ponderea fiind spre formarea de comportamente și realizarea educației civice. Elevii consideră educația pentru mediu ca fiind comportament, iar alegerea este justificată de vârsta și experiența acestora. Totodată se evidențiază faptul că elevii sesizează diferența dintre obiectivele educației religioase și cele care vizează educația pentru protecția mediului înconjurător. O treime dintre elevi consideră că prin lecțiile de religie sunt educați pentru a proteja mediul înconjurător, în timp ce aproape jumătate dintre elevii chestionați consideră că educația pentru protecția mediului se poate realiza prin lecțiile de religie. Învățăturile biblice sunt considerate de către elevi utile, care îi pot ajuta în viață în foarte mare măsură, 18,52%, iar 51,85% consideră că aceste învățături îi pot ajuta într-o oarecare măsură. Aceste rezultate desprinse din răspunsurile elevilor reflectă maturitatea de care aceștia dau dovadă, precum si faptul că prin ora de religie se formează precepte morale esentiale pentru viață
Răspunsurile formulate de cadrele didactice la chestionarul aplicat ilustrează aprecierea de care se bucură activitățile susținute în orele de religie, precum și trimiterile pe care le fac în lecțiile obiectului de învățămậnt pe care îl predau la ceea ce învață în orele de religie sau la învățăturile Bibliei. Aproximativ jumătate dintre cadrele didactice apreciază că fac trimiteri în lecțiile pe care le susțin la cunoștintele pe care elevii le au din orele de religie sau la învățăturile Bibliei. Profesorii chestionați identifică modalitățile prin care realizează caracterul transdisciplinar, apreciind că pentru disciplina religie, caracterul transdisciplinar poate fi asigurat prin activitațile extracurriculare, dar și prin valorificarea învățăturilor Bibliei.
Atât elevii, cât și cadrele didactice care au completat chestionare, au evidențiat relația dintre cunoștintele însușite în orele de religie și cele aparținând altor materii studiate (întrebările 3 și 4 elevi și întrebările 1 și 2 cadre didactice; ANEXELE 1 și 2). Din analiza chestionarelor elevilor și ale cadrelor didactice, se conturează clar ideea potrivit căreia caracterul formativ al cunoștințelor cu care se operează în orele de religie se realizează prin abordări intradisciplinare, interdisciplinare și trandisciplinare. În urma prelucrării datelor chestionarelor care au fost aplicate părinților, am constatat că părinții sunt interesați de impactului pe care îl au cunoștințele însușite în orele de religie în planul comportamental al elevilor (întrebările 3 și 4 chestionar părinți, ANEXA 4). Procentul părinților care consideră ora de religie importantă este considerabil, jumătate apreciind ora de religie importantă, procentul fiind de 48,15, iar 22,22% o consideră foarte importantă. Totodată, aceștia sunt interesați de temele care se abordează la ora de religie, iar discuțiile pe acest subiect au loc cel puțin o dată pe săptămână, pentru 22,22% dintre părinți și din când în când pentru 48,14%. Un alt obiectiv care se verifică prin această cercetare este cel care vizează influența pe care o au temele dezbătute în orele de religie în planul comportamental al elevilor.
Cunoașterea impactului pe care îl au cunoștințele însușite în orele de religie în planul comportamental al elevilor;
Elevii apreciază că ceea ce învață în orele de religie îi influențează în plan comportamental. Învățăturile Bibliei sunt apreciate că îi pot ajuta în viață în foarte mare măsură, de către un procent de 18,52% și un procent de 51,85% consideră că aceste învățături îi pot ajuta într-o oarecare măsură. Răspunsurile elevilor arată că prin ora de religie se formează precepte morale esentiale pentru viață, comportamente esențiale pentru maturitate. Cadrele didactice își manifestă disponibilitatea pe care o au față de colaborarea cu profesorul de religie, trei sferturi dintre respondenți alegând această optiune (R1: 77,8%), pentru a arăta elevilor legătura dintre materia pe care o predau și religie. Jumătate dintre profesorii chestionați (51,85%) apreciază că religia și-a cậștigat locul binemeritat în conștiința părinților și a elevilor, iar 29,64% consideră că acest deziderat a fost realizat într-o oarecare masură. Profesorii chestionați identifică impactul pe care îl au cunoștințele însușite în orele de religie în planul comportamental al elevilor. Opțiunile părinților privind influența cunoștințelor însușite în orele de religie asupra comportamentului elevilor se evidențiază din răspunsurile la întrebările 3 și 4 ale chestionarului (ANEXA 4). Aprecierile părinților privind modul în care temele dezbătute în orele de religie îi ajută pe elevi și în alte domenii înregistrează un procent de 51,85%, pentru educație civică (educarea comportamentului), urmat de biologie (educația pentru protecția mediului), care înregistrează un procent de 22,22%. Restul opțiunilor sunt pentru limba romănă – 11,11% și alte domenii, nespecificate în chestionar, 14,82%.
Părinții identifică faptul că învățăturile biblice îi ajută pe tineri în viață în foarte mare măsură – 44,44%, sau varianta în care învățăturile biblice îi ajută pe tineri în viață într-o oarecare măsură. Obiectivul care se referă la realizarea educației ecologice în cadrul unor teme de religie se verifică prin răspunsurile chestionarelor aplicate celor trei parteneri ai educației, respectiv, elevi, profesori, părinți.
Evidențierea modalităților de realizare a educației ecologice în cadrul unor teme de religie;
Răspunsurile la prima întrebare din chestionarul aplicat elevilor arată că mai mult de jumătate dintre elevi apreciază ora de religie ca fiind interesanta și utilă, 55,6%, iar în comparație cu celelalte ore, ora de religie este mai interesantă, diferența de opțiuni fiind semnificativă (cu 18,6% mai mare procentul). Deci, se conturează ideea că elevii sunt interesați de temele dezbătute în orele de religie și le consideră utile pentru experiența lor. Totodată, religia este considerată materia prin care, la unele teme, se poate realiza educația ecologică, comportament necesar tinerilor, în viața zilnică. Ca modalități de realizare a educației ecologice, elevii optează pentru lecțiile cu caracter practic, de documentare, sau activități extracurriculare. Cadrele didactice identifică relația dintre lecțiile de religie și educația pentru mediu prin răspunsurile la cea de-a treia întrebare a chestionarului. Profesorii chestionați apreciază că prin lecțiile de religie se poate realiza educația elevilor pentru protecția mediului înconjurător ca fiind afirmație adevărată, în proporție de 63%, iar restul de 37% consideră afirmația parțial adevărată. Astfel, toate opțiunile sunt de acord cu afirmația potrivit căreia educația pentru mediu se realizează în cadrul unor teme de religie. Părinții consideră că prin lecțiile de religie elevii pot fi educați pentru a proteja mediul înconjurător, în proporție de 48,15%, adică aproape jumătate dintre ei identifică ca fiind posibilă realizarea acestui obiectiv (întrebarea 5 chestionar părinți, ANEXA 4). Pin datele prezentate se susține obiectivul cercetării, care prevede evidențierea modalităților de realizare a educației ecologice în cadrul unor teme de religie. Ipoteza cercetării, potrivit căreia dacă în cadrul orelor de religie profesorul este preocupat de cunoașterea impactului pe care îl au cunoștințele în planul comportamental al elevilor, atunci se evidențiază modalitățile de realizare a educației ecologice, iar elevii vor aplica aceste cunoștințe în viața cotidiană, se confirmă în totalitate. Profesorul de religie, prin abordarea temelor cuprinse în programele școlare specifice fiecărei clase, poate realiza educația ecologică a elevilor, contribuind la formarea unor comportamente necesare în viața cotidiană. Împortantă este implicarea cadrului didactic în cunoașterea impactului pe care cunoștințele transmise îl pot avea în plan comportamental.
3.6. Concluziile cercetării
Prin cercetarea pedagogică desfășurată la clasă am pus în evidență importanța religiei în școală, la toate nivelurile învățământului preuniversitar, precum și rolul profesorului care predă această materie. Prin strategiile moderne – alternative, se asigură creșterea randamentului școlar, precum și stabilirea de corelații cu propriile experiențe de viață, ceea ce asigură aplicarea cunoștințelor însușite în contexte practice. Tema lucrării, „Perspectiva creștină în educația elevilor pentru protecția mediului înconjurător”, este de actualitate, iar cercetarea prezintă interes atât pentru profesorii care predau ora de religie, cât și pentru celelalte cadre didactice. Pentru elevi, dezvoltarea interesului pentru problemele de mediu reprezintă o provocare, în condițiile în care se pregătesc pentru a-și alege viitoarea profesie, iar atitudinea fiecăruia poate înclina atenția factorilor de decizie spre conservarea naturii, prin limitarea efectelor poluării și inițierea de acțiuni de ecologizare. Confirmarea ipotezei formulate, cea potrivit căreia dacă în cadrul orelor de religie profesorul este preocupat de cunoașterea impactului pe care îl au cunoștințele în planul comportamental al elevilor, atunci se evidențiază modalitățile de realizare a educației ecologice, iar elevii vor aplica aceste cunoștințe în viața cotidiană, în cadrul contextului experimental, a demonstrat faptul că profesorul de religie trebuie să fie preocupat ca ceea ce este transmis elevilor să fie aplicabil ca și comportament. Învățăturile Sfintei Scripturi sunt mult mai eficiente, dacă elevii regăsesc aplicarea în viața cotidiană. Realizarea educației ecologice în cadrul unor teme de religie sporește gradul de aplicare al învățăturilor creștine. Elevii înțeleg astfel că învățăturile creștine fac parte din viața fiecăruia, nu sunt cunoștințe aplicabile doar în ora de religie.
Raportând comportamentul elevilor din clasa la care s-a derulat cercetarea, la vârsta adolescenței, putem afirma că liceenii prezintă interes pentru temele dezbătute în orele de religie, iar implicarea este evidentă. Profesorul de religie, ca un adevărat regizor, creează mediul propice de manifestare a personalității elevilor, fără abatere de la viața creștină, realizând totodată legătura cu planul real al vieții. Din chestionarele aplicate profesorilor care predau alte materii decât religia, se desprinde ideea potrivit căreia temele de religie constituie ocazii de realizare a caracterului transdisciplinar și interdisciplinar. Este de remarcat interesul pe care profesorii de alte specialități îl acordă colaborării cu profesorul de religie, iar această disponibilitate dovedește că temele abordate la religie se aplică în mod practic, în situații variate de învățare. Părinții dovedesc interes pentru orele de religie și apreciază aplicarea cunoștințelor în viața cotidiană a copiilor. De asemenea, aceștia acordă atenția cuvenită temelor care au ca subiect educația ecologică. Datele rezultate în urma cercetării întreprinse mi-au permis formularea unor observații si concluzii care au contribuit la îmbunătățirea demersului didactic și a activităților din orele de religie. „Rezolvarea crizei în care se afla mediul ambiant, cere mai întâi rezolvarea crizei rețiilor pe care omul modern le are cu tot ceea ce-l înconjoară (lucruri, oameni) si mai ales cu Dumnezeu. Si aceasta nu constituie o simplă problemă de ordin tehnic sau organizatoric ci, o problemă de spiritualitate. Mediul ambiant este în criză pentru că lumea de azi, secularizată, trece printr-o criză de spiritualitate, și-a creat o spiritualitate care nu totdeauna are legătură cu Spiritul creator și proniator al lumii”.
CONCLUZII
Lucrarea evidențiază faptul că prin orele de religie se formează comportamente utile în viața cotidiană, cu trimiteri concrete spre educația ecologică, dacă în cadrul orelor de religie profesorul este preocupat de cunoașterea impactului pe care îl au cunoștințele în planul comportamental al elevilor. Totodată, cercetarea arată că educația religioasă a elevilor se realizează în legătură directă cu învățăturile Sfintei Scripturi, dar și cu trebuințele spirituale ale tinerilor zilelor noastre. Lucrarea evidențiază modalitățile de realizare a educației ecologice în cadrul unor teme de religie, astfel încât elevii să aplice conștient aceste cunoștințe în viața cotidiană. În ora de religie, profesorul valorifică atât învățăturile Sfintei Scripturi, cât și cunoștințele pe care elevii le-au dobândit în ore aparținând altor arii curriculare. Astfel, aplicarea practică a cunoștințelor acumulate pe parcursul școlarității, contribuie la formarea și consolidarea deprinderilor de activitate independentă, practică și sistematică. Treptat, progresiv, potrivit particularităților de vârstă și individuale ale fiecărui elev, are loc și dezvoltarea intelectuală. Faptul că învățarea participativ-creativă a devenit problema centrală a didacticii moderne a demarat numeroase căutări în vederea descoperirii modalităților eficiente de educare a elevilor în spiritul unei atitudini conștiente și active, care să-i antreneze permanent în activitatea de învățare și să le dezvolte capacitățile necesare unei activități de învățare productivă care să solicite intens operațiile gândirii logice. Metodele alternative de activitate cu elevii, complementare celor clasice, tradiționale constituie o provocare pentru toate cadrele didactice, dar mai ales pentru profesorul de religie. Din punct de vedere psihopedagogic, este benefic pentru elevi, ca acțiunile de predare-învățare-evaluare să fie diversificate, odată cu modalitățile și metodele de activitate cu elevii, astfel încât această activitate să devină instrument de formare a competențelor de operare cu cunoștințele însușite. Întreaga cercetare am realizat-o în urma documentării cu ajutorul materialelor de specialitate apărute în domeniul didacticii religiei, în special cele axate pe formarea de competențe. În ceea ce privește evaluarea, procesul educativ este mult mai eficient în condițiile în care evaluarea face parte din acesta, apreciind, înainte de toate, drumul parcurs de fiecare elev, respectiv a constata dacă a făcut progrese sau nu. Prin evaluările aplicate am reușit să stimulez activitatea elevilor și să facilitez progresul fiecăruia, în funcție de particularitățile individuale. Rolul profesorului de religie este în concordanță cu condițiile actuale, în care școala contemporană deplasează accentul de pe memorarea cunoștințelor pe dezvoltarea gândirii creatoare, pe însușirea metodelor și instrumentelor muncii intelectuale, pe dobândirea deprinderilor de muncă independentă, elevul participând activ la propria formare. Reușita școlară a elevilor, satisfacția profesională a profesorului de religie, precum și mulțumirea sufletească a părinților este asigurată dacă în cadrul orelor de religie profesorul este preocupat de cunoașterea impactului pe care îl au cunoștințele în planul comportamental al elevilor. Influența pe care profesorul de religie o exercită asupra elevilor este deosebit de importantă în educarea în spiritul valorilor creștine, în contextul epocii moderne. Având în vedere faptul că elevii sunt diferiți din punct de vedere al nivelului de înțelegere al învățăturilor creștine, al aptitudinilor, al ritmului de învățare, al gradului de înțelegere, al capacității de învățare sau a rezultatelor obținute, am folosit tratarea diferențiată și individuală a elevilor, apelând la următoarele procedee:
acțiuni individualizate desfășurate pe fondul activităților frontale, cu toți elevii clasei;
activități pe grupe de nivel, potrivit particularităților individuale ale elevilor, având sarcini diferite;
stimularea tuturor elevilor clasei, prin distribuția cerințelor în raport de implicarea lor în orele de religie.
Pentru ca activitatea să fie eficientă, profesorul de religie stimulează colaborarea, interesul și motivația elevilor prin organizarea unor activități de învățare variate, adaptate nevoilor individuale ale fiecărui elev.
„Este dovedit faptul că se produce o dezvoltare optimă a aptitudinilor, capacităților și competențelor persoanei acolo unde condițiile de mediu și educație sunt favorabile, în consonanță cu structura și dinamica personalității individuale. Deci, cu atât mai justificat este un act pedagogic cu cât educația săvârșită de adult se realizează în serviciul formării abilităților intelectuale, dezvoltării competențelor cognitive, psihomotorii și împlinirii personalității copilului / elevului.”
Pe parcursul cercetării am descoperit plăcerea și interesul cu care elevii au participat la lecțiile desfășurate, fiecare noutate stârnind o adevărată provocare mobilizatoare. În aceste condiții, se realizează o mai bună colaborare între elevii aceleiași clase. La nivelul grupului clasei au devenit mai toleranți, doresc să realizeze activități comune de ecologizare, spre a se face cunoscută atitudinea lor. S-a confirmat astfel ipoteza cercetării, că dacă în cadrul orelor de religie profesorul este preocupat de cunoașterea impactului pe care îl au cunoștințele în planul comportamental al elevilor, atunci se evidențiază modalitățile de realizare a educației ecologice, iar elevii vor aplica aceste cunoștințe în viața cotidiană.
Profesorul de religie, perfecționându-și continuu activitatea, cunoscând particularitățile individuale ale elevilor cu care lucrează, valențele conținuturilor pe care trebuie să le atingă prin predare-învățare-evaluare, acționează astfel încât dezvoltarea aptitudinilor elevilor să fie stimulată. Prin crearea unui context social – educațional adecvat, prin utilizarea metodelor cu eficiență și impact maxim pentru fiecare secvență de învățare, adaptând metodele de predare – învățare – evaluare pentru fiecare conținut, pentru fiecare formă de organizare și pentru profilul psihologic al elevilor, profesorul de religie oferă cadrul optim de manifestare și dezvoltare intelectuală. Dacă din punct de vedere pedagogic în procesul de învățământ se respectă particularitățile de vârstă și cele individuale ale elevilor, ținând seama de faptul că modul de a percepe, de a înțelege, de a opera pe plan mintal nu este identic la toți elevii, atunci putem spune că elevilor le sunt asigurate șanse egale de dezvoltare intelectuală, iar perspectiva creștină în educația elevilor pentru protecția mediului înconjurător este un argument de actualitate.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Importanța Teologică A Pedagogiei Astăzi (ID: 116445)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.