Importanta Tainelor DE Initiere In Biserica Ortodoxa Romana

IMPORTANTA TAINELOR DE

INITIERE IN

BISERICA

ORTODOXA ROMANA

CUPRINS

1.CAPITOLUL I : TAINELE DE INIȚIERE DUPA SFȂNTA SCRIPTURA

Sfȃnta Scriptura

1.2 Prezentarea tainelor de inițiere

2. CAPITOLUL II : TAINELE DE INIȚIERE IN BISERICA

ORTODOXǍ

2.1 Rânduiala și explicarea Botezului și a Mirungerii la Sfântul Ambrozie

2.2 Rânduiala și explicarea Botezului și a Mirungerii la Sfântul Chiril al Ierusalimului

2.3 Rânduiala și explicarea tainelor de inițiere a Sf. Nicolae Cabasila

3. CAPITOLUL III : TAINELE DE INIȚIERE ȘI ȊNSEMNATATEA LOR ȊN BISERICA ORTODXǍ

3.1 Slujba tainelor de inițiere ȋn Biserica Ortodoxǎ

4. CONCLUZII

5. BIBLOGRAFIE

INTRODUCERE

Între cele șapte taine liturgice se numără și cele trei taine de inițiere care sunt inițiale creștinului: Botez, Mirungere și Euharistie.

Botezul, Mirungerea și Euharistia sunt taine fundamentale ale Bisericii, fără de care mântuirea ar fi imposibilă. Aceste taine de inițiere sunt puncte de referire în viața unui creștin.

Toate momentele importante ale vieții noastre creștinești sunt pecetluite, sfințite și călăuzite de harurile Sfintelor Taine.

Pe Iisus Hristos îl avem ca exemplu, deoarece El a fost Cel care s-a lăsat botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apa Iordanului pentru a arăta lumii că fără botez nu ne putem numi creștini, sau cel ce nu se va naște din apă și din Duh, nu va intra în împărăția cerurilor.

Prin propovăduirea cuvântului Sfintei Evanghelii, Biserica lucrează în numele și cu puterea lui Hristos la opera mântuirii noastre.

„Biserica este întruchipată în Sfintele Taine dar nu în chip simbolic, ci ca mădularele în inimă, ca ramurile în rădăcina plantei sau ca mlădițele în viță”.

Botezul, Mirungerea și Euharistia sunt considerate Taine ale vieții spirituale, deoarece ele sunt foarte importante pentru mântuirea fiecărui om.

Tainele de inițiere, le putem numi temelia vieții noastre religioase, fiind fundamentale pentru mântuire.

Prin Taina Botezului ne unim și ne naștem în Hristos, prin Taina Mirungerii ne întărim în viața duhovnicească, iar prin Sfânta Taină a Euharistiei primim hrana pentru viața de dincolo, numită viața veșnică.

Fiecare taină necesită o taină corespunzătoare care constă în caracterul supranatural al Tainei. Botezul este acea Taină care, prin întreita cufundare în apă sfințită, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează primește harul iertării păcatului strămoșesc.

Cu referire la Sfânta Taină a Botezului, Sfântul Grigorie de Nyssa ne spune un cuvânt foarte frumos: „Botezul este curățirea păcatelor, iertarea greșelilor, cauza înnoirii și a renașterii.”.

Lucrarea se va încheia cu prezentarea concluziilor rezultate în urma studiului amănunțit asupra semnificației și a evoluției ritualului primar al inițierii creștine.

CAPITOLUL I

TAINELE DE INIȚIERE DUPA SFȂNTA SCRIPTURA

Sfȃnta scriptura

Din Sfânta Scriptură aflăm cum a modelat omul după "chipul Său", în ce fel a eliberat poporul evreu din robia egipteană, cum l-a hrănit în pustiu, l-a condus în Țara Făgăduită și multe alte fapte minunate.

Cel mai mare semn de iubire făcut de Dumnezeu este că L-a trimis în lume pe Fiul Său, pentru a ne mântui.

La rândul Său, Isus a făcut multe fapte minunate, semne ale puterii Sale Dumnezeiești. Prima minune fǎcutǎ de Mȃntuitorul Iisus Hristos a fost schimbarea apei în vin la nunta din Cana Galileei , și a vindecat mulți bolnavi, a scos diavoli din oameni și le-a iertat păcatele a înmulțit pâinile și peștii, și multe altele.

Pentru ca aceste semne ale iubirii și atotputerniciei lui Dumnezeu să se perpetueze, Isus le-a încredințat Bisericii. Aceste semne sunt Sfintele Taine.

Prin Sfintele Taine Biserica primește în continuare haruri pentru mântuirea oamenilor.

Sfintele Taine sunt semne văzute, lăsate de Isus Hristos, prin care dobândim harul sfințitor spre sfințirea vieților noastre.

Se numesc semne văzute pentru că fiecare Sfântă Taină are un element vizibil, care exprimă și produce un efect nevăzut – harul sfințitor.

– Botezul

– Mirul

-Euharistia.

Sfintele Taine sunt razele prin care Dumnezeu revarsă harul Său asupra celui care le primește cu credință.

Pentru primirea Sfintelor Taine așa cum se cuvine, Biserica face o pregătire a oamenilor numită cateheză. Prin Sfintele Taine, creștinii își sfințesc viețile și se pregătesc pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Prezentarea tainelor de inițiere

Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de Mântuitorul Hristos și încredințate Sfintei sale Biserici, prin care celor ce le primesc se împărtășește harul nevăzut al Duhului Sfânt, scopul lor fiind mântuirea și sfințirea acestora prin harul pe care il conferă.Din punct de vedere ecleziologic , ele sunt mijloace prin care Hristos îi unește cu Sine și cu Biserica pe toți cei ce cred în El; așadar ele au o funcție unificatoare în Hristos și în Biserică.

Botezul, Mirungerea și Euharistia sunt cele trei taine prin care cel ce crede în Hristos este unit deplin cu El si introdus în Biserică. Ele sunt cele trei Taine ale inițierii creștine. Dacă Mirungerea dă puterea dezvoltării vieții celei noi în Hristos primită prin Botez, prin Euharistie se desăvârșește această viață ca unire deplină cu Hristos, și cu Biserica. Botezul este Taina începutului, Mirungerea cea a mijlocului, iar Euharistia cea a sfârșitului sau a desăvârșirii.

Sfintele Taine reprezintă puntea de legătură între creștinul ortodox și Dumnezeu. Prin Sfintele Taine, noi putem simți harul lui Dumnezeu și putem înainta spre îndumnezeire. „Sfintele Taine au în vedere omul ca parte materială care trebuie spiritualizată, pătrunsă de harul divin. În același timp, ele evidențiază faptul că mântuirea înseamnă tocmai penetrarea materiei de spiritual, spiritualizarea și sfințirea materiei, precum și capacitatea ei de a fi mediu al harului” .

Materialele tainelor sunt apa, untdelemnul, pâinea și vinul. Unii eretici nu acceptau folosirea materiei pentru săvârșirea tainelor, considerând-o sediu al răului, și săvârșeau, de exemplu, botezul prin cuvânt. Arătând utilitatea materiei, Sf. Grigorie Teologul (†390) subliniază că folosim materia deoarece omul este compus din două naturi, adică din suflet și trup, din natura văzută și din cea nevăzută; deci curățirea se săvârșește în două chipuri.

Taina Sfântului Botez

Prin Taina Botezului, instituită de Mântuitorul, omul care crede în Hristos se renaște din apă și din Duh la viața cea adevărată în Hristos și devine membru al Bisericii.

Def: Sfântul Botez este Taina Sfântă care prin întreita afundare în numele Sfintei Treimi se împărtașește harul Duhului Sfânt prin care se iartă păcatul strămoșesc, păcatele personale, prin care îl face pe noul botezat membru al Bisericii și pune începutul unei noi vieți duhovnicești.

Termenul botez este un cuvânt de origine greacă, derivând de la verbul baptiso. În greaca veche clasică, în traducerea grecească a Vechiului Testament – Septuaginta și în Noul Testament, acest termen însemna, în general, ,,a afunda”.

Instituirea acestei Taine a avut loc după Învierea lui Hristos, când El, primind de la Dumnezeu – Tatăl toată puterea în cer și pe pământ, a spus ucenicilor săi următoarele: „Deci, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor“ (Matei 28, 19 – 20).

Înainte de a fi instituit Botezul a fost prefigurat și făgăduit de Mântuitorul. Aceste prefigurări fiind: Potopul,,Care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aștepta, în zilele lui Noe, și se pregătea corabia în care puține suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă.

Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuieste astăzi și pe voi, nu ca ștergere a necurăției trupului,ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu, prin Învierea lui Iisus Hristos”. (I Petru 3.20-21) Pe timpul lui Noe, Dumnezeu a înecat păcatul primordial prin apă.

O altă prefigurare este Tăierea împrejur,,În El ați fost tăiați împrejur, cu tăiere împreju nefăcută de mână, prin dezbrăcare de trupul cărnii, pentru tăierea împrejur a lui Hristos” (Coloseni 2.11)

Botezul este practicat chiar din ziua Cinzecimii de către Apostolii Domnului.

Partea nevăzută: Materia Tainei este apa ,,Iisus a răspuns: adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu”(Ioan 3.5) ,,Și pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă, iar famenul a zis: Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat?”(Fapte 8.36)

Sf Ioan Damaschin face o legătură între coasta Mântuitorului, din care a curs sânge și apă, și apa Botezului care ne-a mântuit, zicând: deoarece ne-am făcut călcători de poruncă, ne-a condamnat la stricăciunea morții; totuși, ca să nu fie răul veșnic, S-a pogorât făcându-se asemenea nouă, ne-a răscumpărat prin patima Sa din stricăciune. Ne-a izvorât nouă din coasta Sa izvorul iertării. Apa izvorâtă din coasta sa este spre renaștere și inundarea păcatului și a stricăciunii, iar sângele este băutura pricinuitoare vieții veșnice. Ne-a dat porunci să ne renaștem prin apă și prin Duh (Ioan 3, 5), deoarece prin rugăciune și invocare Sf. Duh se pogoară asupra apei. Dar pentru că omul este dublu, din suflet și corp, ne-a dat dublă și curățirea prin apă și prin Duh. Duhul, pe de o parte, reînnoiește în noi starea după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Facerea I, 26); iar apa, pe de altă parte, curățește prin harul Duhului corpul de păcat și-l eliberează de stricăciune. Apa îndeplinește icoana morții, iar Duhul Sfânt dă arvuna vieții. De la început Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor (Facerea 1, 2) și dintru început Scriptura mărturisește despre apă, că este curățitoare“ .

Unii eretici înțelegând greșit unele cuvinte ale Mântuitorului spun că și alte elemente pot fi materii. Ca de exemplu unii gnostici, interpretând greșit sensul cuvintelor Botezul cu foc, își însemnau adepții cu fier înroșit în foc. Comentând textul de la Luca 3, 16: „eu vă botez cu apă, dar Cel ce vine după mine vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc“, Origen argumentează că „apostolii au fost botezați și cu Duh Sfânt, după suirea Lui la cer, dar că ar fi botezați și cu foc, Scriptura nu pomenește. Dar după cum Ioan aștepta la râul Iordan pe cei ce veneau să se boteze și primea pe cei care își mărturiseau păcatele, tot așa oricine dorește ca la ieșirea din această viață să meargă în rai, și care au nevoie să se mai curățească, Domnul îl botează în râu de foc și-l face să ajungă în locul dorinței sale, pe când pe cel care nu poartă pecetea botezurilor de mai înainte, El nu îl va boteza în baia focurilor“ .

Această idee a lui Origen nu este împărtășită de Sf. Părinți, deoarece conduce la o concepție eretică, conform căreia toți oamenii se pot mântui.

Practica dintotdeauna a Bisercii a fost ca botezul sa se facă prin întreita afundare în numele Sfintei Treimii de aceea si Canonul 50 Apostolic condamnă la caterisire pe preoții sau episcopii care botează printr-o singură afundare, căci prin aceasta simbolizează afundarea întru moartea Domnului. Prin Botez se împărtășește o nouă viață în numele Învierii Domnului și în numele întregii puteri dumnezeiești și a lucrării tuturor celor trei fețe dumnezeiești, și nu se îndrumă spre moarte cel ce vine la Hristos .

Sf. Grigore de Nyssa consideră, ca și Sf. Apostol Pavel, că Botezul este moartea și Învierea cu Hristos, căci „primind Botezul în vederea urmăririi Domnului nostru, noi nu ne îngropăm în pământ, pentru că acesta acoperă pe cel care este cu adevărat mort, ca să acopere boala și stricăciunea naturii noastre, ci apropiindu-ne de apă, element înrudit cu pământul, ne acoperim pe noi înșine cu ea, după cum a făcut-o și Domnul în pământ; și făcând aceasta de trei ori, îi Domnului și în numele întregii puteri dumnezeiești și a lucrării tuturor celor trei fețe dumnezeiești, și nu se îndrumă spre moarte cel ce vine la Hristos .

Sf. Grigore de Nyssa consideră, ca și Sf. Apostol Pavel, că Botezul este moartea și Învierea cu Hristos, căci „primind Botezul în vederea urmăririi Domnului nostru, noi nu ne îngropăm în pământ, pentru că acesta acoperă pe cel care este cu adevărat mort, ca să acopere boala și stricăciunea naturii noastre, ci apropiindu-ne de apă, element înrudit cu pământul, ne acoperim pe noi înșine cu ea, după cum a făcut-o și Domnul în pământ; și făcând aceasta de trei ori, închipuim bucuria Învierii cea după trei zile, și noi facem aceasta nu privind în liniște Taina, ci invocând cele trei ipostasuri în care am crezut, în care nădăjduim și de care depinde faptul că existăm acum și faptul că vom fi și după aceea“ .

Formula Botezului este ,,Se boteaza robul/roaba lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum si pururea și în vecii vecilor.AMIN”

Spre deosebire de Biserica noastră, romano-catolicii au schimbat primele cuvinte din formula Botezului: din ,, Se boteaza robul/roaba lui Dumnezeu” în ,,Ego te baptismo”(eu te botez), ceea ce mărește importanța săvârșitorului văzut, în raport cu cel nevăzut Iisus Hristos. De asemenea, ei introduc in gura celui ce se boteaza sare sfințită (,,sarea înțeleptului”), ca simbol al dezvoltarii gustului celui botezat de a păstra harul primit prin botez.

Această formulă este desprinsă din porunca Domnului ,,Drept aceea mergând,învățați toate neamurile, botezandu-le în numele Tatălui și al Fiuului și al Sfântului Duh”(Matei 29.19)

Atât în Biserica noastră cât și în cea Romano-Catolică există câteva formule speciale fiind grupate astfel: 1)Pentru copii găsiți și despre care nu se știe dacă au fost sau nu botezați se folosește formula ,,Se botează robul/roaba lui Dumnezeu dacă nu au mai fost botezați”

2)În cazul în care primitorii sunt în moarte clinică se folosește formula ,, Se botează robul/roaba lui Dumnezeu dacă este viu”

3)În cazul în care unii copii se nasc cu malformații se folosește formula ,, Se botează robul/roaba lui Dumnezeu dacă este om”

Partea nevăzută: Constă în împărtășirea harului divin cu următoarele efecte:

1)Ștergerea păcatului strămoșesc – vina este ștearsă dar ramâne concupiscența precum și urmările păcatului.

2)Iertarea păcatelor personale.

3)Integrarea în trupul Bisericii.

4)Începutul unei vieții duhovnicești noi ,,Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez,pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Romani 6.4)

5)Botezul odată săvârșit nu se mai repetă

Săvârșitorul : Este preotul sau episcopul pentru că ei au primit poruncă de a boteza dar în condiții excepționale pot boteza și diaconii sau chiar un creștin ortodox care n-a decăzut de la dreapta credință. Dar în aceste cazuri , Botezul- dacă cel botezat trăiește –trebuie completat de preot, conform rânduielii din Molitfelnic. Dar nimeni nu se poate boteza pe sine.

Primitorii : Primitorii Botezului sunt toți cei care nu au mai fost botezați indiferent de vârstă sau sex- care vor să se curețe de păcatul strămoșesc, să renască la o viața nouă și să devină membrii ai Bisericii lui Hristos.

Botezul este absolut necesar pentru mântuire, el fiind ușa intrării în Biserică și condiția de primire a celorlalte Taine. Necesitatea lui a fost arătată de Mântuitorul prin cuvintele rostite către fariseul Nicodim ,,De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu”(Ioan 3.5), de asemenea și din cuvintele Mântuitorului: ,,Cel ce va crede și se va boteza se va mântui”(Marcu 16.16)

Alături de Botezul ,,din apă și din Duh” , Biserica noastră recunoaște și echivalează cu acesta așa numitul Botez al sângelui, precum și Botezul dorinței. Prin Botezul sângelui se înțelege moartea martirică pentru credința în Hristos, suferită de o persoană nebotezată, ca urmare a prigoanelor, suferințelor și chinurilor la care aceasta a fost supusă. Puterea sfințitoare a unui asemenea sfârșit ne-o arată Mântuitorul prin cuvintele. ,, Oricine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie , acela o va mântui” (Marcu 8.35),de asemenea și prin cuvintele :,, Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că acelora este Împărăția Cerurilor” (Matei 5.10)

Prin botezul dorinței se înțelege dorința arzătoare a unui om nebotezat de a deveni membrul al Bisericii lui Hristos, împreuna cu pocăința, evlavie și viață virtuasă. Dacă un astfel de om nu poate primi Botezul dintr-o cauză pe care nu o poate înlătura (de exemplu, nu există nimeni în acel loc să îl boteze) acesta se socotește a fi botezat cu Botezul dorinței, după cuvintele Mântuitorului : ,,Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este cel ce mă iubește” (Ioan 14.21)

Deși nu există nici o hotărâre bisericească în acest sens despre cei ce au murit fără să fi primit nici un fel de Botez, se crede că se vor osândi dacă sunt în vârstă,iar dacă sunt copii, cu toate că nu vor suferii chinurile iadului, nici nu se vor bucura de fericirea deplină, hărăzită celor ce și-au reînnoit viața în Hristos.

Sf. Ioan Damaschin prezintă în Dogmatica sa părerea unanimă a Bisericii despre Botez și enumără mai multe tipuri de Botez. El afirmă că „primul botez a fost botezul potopului pentru curmarea păcatului. Al doilea, botezul prin mare și nor, căci norul este simbolul Duhului, iar marea este simbolul apei. Al treilea, botezul legii vechi, căci tot cel necurat se spăla cu apă, ba încă își spăla și hainele. Al patrulea, botezul lui Ioan, care a fost introductiv și conducea la pocăință pe cei botezați ca să creadă în Hristos. Al cincilea, botezul Domnului, cu care S-a botezat El Însuși. Se boteză nu pentru că El a avut nevoie de curățire, ci pentru că Și-a impropriat curățirea mea, ca să zdrobească capetele balaurilor din apă, ca să înece păcatul, ca să înmormânteze pe tot Adamul cel vechi în apă, ca să sfințească pe Botezător, ca să împlinească legea, ca să descopere taina Treimii, ca să ne dea nouă pildă și exemplu de a ne boteza. Și noi ne botezăm cu botezul desăvârșit al Domnului, cel prin apă și prin Duh. Se zice că Hristos botează cu foc, pentru că a revărsat harul Duhului peste Sfinții Apostoli în chipul limbilor de foc, după cum spune Însuși Domnul: Ioan v-a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duh Sfânt și cu foc, nu mult după aceste zile (Faptele Apostolilor. 1, 5) sau din pricina botezului pedepsitor al focului ce va să fie. Al șaselea botez este botezul prin pocăință și lacrimi, care este cu adevărat greu. Al șaptelea botez, prin sânge și mucenicie, cu care Însuși Hristos S-a botezat în locul nostru; el este foarte cinstit și fericit, pentru că nu se pângărește a doua oară cu întinăciune. Al optulea botez, și ultimul, nu este mântuitor, ci pe de o parte distruge răutatea – căci nu mai guvernează răutatea și păcatul –, iar pe de altă parte, pedepsește necontenit. Ultimul botez este focul cel veșnic de după judecata obștească“ .

Din cele spuse până aici despre Sf. Botez, rezultă clar și neîndoielnic credința perpetuă și unanimă a Bisericii în această problemă. Astfel Sf. Botez, conform poruncii Mântuitorului și practicii apostolice, trebuie să se săvârșească de sfinții slujitori ai altarului, în numele Sf. Treimi, prin întreita cufundare în apă. În cazuri excepționale, de strictă necesitate, se acceptă și săvârșirea Botezului de către mireni; tot în astfel de cazuri urgente, se îngăduie și Botezul prin stropire sau turnare.

Sf. Botez nu este numai o lucrare sfințită văzută sau simbolică, ci odată cu dânsa se unește în mod nevăzut, intern și nedespărțit harul lui Dumnezeu, care se dă celui ce se botează în mod nevăzut, prin el. Acest har îl renaște în mod spiritual pe cel botezat sau, cu alte cuvinte, îi dăruiește completa iertare și curățire de păcate, inclusiv a celui strămoșesc, precum și o viață nouă în Hristos, cu dreptul de a fi fiu haric al lui Dumnezeu și moștenitor împreună cu Hristos.

Datorită deosebitei sale însemnătăți în lucrarea mântuirii, Botezul este recunoscut și indispensabil pentru toți, fără deosebire, inclusiv pentru copii.

Prin botezul creștin individul devine persoană, fiind conștient de sine și dând seama de faptele sale.

Taina Mirungeri

Pe lângă Sfântul Botez, Biserica a instituit și a unit cu acesta o altă Taină, al cărei scop este de a da celor nou-botezați darurile Sfântului Duh, și anume Taina Mirungeri, care la început era săvârșită de sfinții apostoli sub forma punerii mâinilor.

Def: Este Taina Sfântă care prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir Împăartășește noului botezat harul Duhului Sfânt pin care se face începutul creșterii duhovnicești.

Sf. Scriptură justifică existența, originea și forma de administrare a fiecăreia dintre Sf. Taine, arătând că ele au fost deja prefigurate în Vechiul Testament, că au fost instituite de Mântuitorul și apoi practicate de Biserica primară, fiind expresia „modului constant al lucrării divine“.

În legea veche, ungerea cu untdelemn sfințit era săvârșită ca ungere sacerdotală, pentru sfințirea preoților. După porunca lui Dumnezeu, Moise îl investește ca preot pe Aaron, turnând pe capul lui mir: „apoi să aduci pe Aaron și pe fiii lui la intrarea cortului adunării și să-i speli cu apă. Apoi să iei untdelemn de ungere și să-i torni pe cap și să-i ungi“ (Ieșirea 29, 4 – 7). De observat că aici apare legătura și succesiunea dintre cele două acte: spălarea și ungerea. Mirul era pregătit din cele mai bune mirodenii ( Ieșire 30, 23) iar cei unși cu el se sfințeau ca slujitori ai Domnului (Ieșire 30,30). Porunca Domnului a fost împlinită întocmai: „După aceea a turnat Moise mir pe capul lui Aaron și l-a uns și l-a sfințit“ (Lev. 8, 12).

Raportul dintre efectele acestei Sfinte Taine și cele ale Botezului este asemănător celui dintre creșterea trupească și naștere. Căi precum noul născut are nevoie de o îngrijire deosebită pentru a crește, tot așa și noul născut duhovnicește are nevoie de întărire prin haruri noi, spre a crește în noua viață pe care a dobândit-o prin Botez. Așadar, harul primit prin Taina Sfântului Mir este necesar creșterii și desăvârșirii moral-spirituale a celui renăscut prin Botez, fapt pentru care unii Părinți bisericești , ca bunăoară Chiril al Ierusalimului, spun că abia după primirea Sfântului Mir, noul botezat e vrednic să poarte numele de creștin. Necesitatea acestei Taine o arată și Nicolae Cabasila, care spune că prin Taina Sfântului Mir se pun în lucrare puterile date omului prin Botez.

În cartea lui Isaia ungerea cu mir și cu Duh devine semnul distinctiv al Alesului lui Dumnezeu, al unsului prin excelență, scrie și Moise: „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor” (Isaia 61, 1). Ungerea cu Duhul Sfânt va fi semnul caracteristic al preotului, profetului, alesului și slujitorul lui Dumnezeu, al Mântuitorului așteptat, de unde Îi va veni și numele de Mesia, Unsul, Hristos

Ultimul dintre profeții Vechiului Testament, Sf. Ioan Botezătorul, va recunoaște Alesul lui Dumnezeu în momentul ungerii Sale cu Duhul Sfânt, la ieșirea din apa Iordanului: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se și rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duhul Sfânt” (Ioan 1, 33). Îndată după ieșirea din apa Iordanului, ne spune Sf. Evanghelie, cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel și venind peste Dânsul și iată glasul din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit” (Matei 3, 16 – 17).

Termenul mirungerii exprimă originea divină a acestei taine. Ungerea – în greacă charisma – a primit Mântuitorul de la Sf. Duh, Care S-a coborât ca un porumbel la ieșirea Sa din apa Iordanului (Marcu 1, 10). Această ungere L-a consacrat ca Unsul lui Dumnezeu, adică Hristos, fapt confirmat de Sf. Andrei, când îi zice fratelui său Petru: „am găsit pe Mesia, care se tâlcuiește Hristos” (Ioan 1, 14).

Prin coborârea asupra lui Iisus, Duhul Sfânt a desăvârșit în mod solemn consacrarea Sa mesianică, ungerea Sa cerească în virtutea căreia se va numi Hristos, adică Unsul .

Dar nu numai întruparea constituie o premiză a mirungerii, ci și moartea și învierea Mântuitorului, care trebuiau să preceadă Cincizecimea. Moartea și Învierea Domnului sunt o pregătire a Cincizecimii.

Cele două evenimente, afundarea Sa în apă și ungerea cu Duhul Sfânt, s-au petrecut într-o succesiune imediată și sunt nu numai distincte, ci și inseparabile unul de altul. În acesta își găsește temei practica creștină, privind administrarea în cadrul aceleiași rânduieli a celor două taine de inițiere: botezul și mirungerea.

Instituirea Tainei după Scriptura Noului Testament: În Sf. Evanghelie nu se găsește o indicație directă la porunca Mântuitorului referitoare la mirungere, cum este referitoare la botez, totuși la Sf. Evanghelist Ioan găsim făgăduința Mântuitorului cu desăvârșire clară și directă că toți cei ce cred în El după prea-mărirea Lui, adică după înviere și înălțarea lui la ceruri, aveau să se învrednicească a primi Sf. Duh, cu toate că nu era încă indicat modul cum li se va comunica.

Acest înțeles îl au cuvintele spuse de Mântuitorul în ultima și marea zi a praznicului: „De însetează cineva, să vină la Mine și să bea, cel ce crede întru Mine, precum spune Scriptura, râuri de apă vor curge din pântecele lui”.

Pe motivul acestor cuvinte, evaghelistul observă: „Iar aceasta a zis despre Duhul Care aveau să-L primească cei ce cred întru Dânsul, că încă nu era Duh Sfânt, că Iisus nu se preamărise” ( Ioan 7, 37 – 39).

„În sfinții prooroci Duhul era ca un fel de luminare bogată și ca un sfeșnic care putea călăuzi spre cunoașterea celor viitoare și spre pătrunderea celor ascunse; iar în cei ce cred în Hristos, nu e un simplu sfeșnic ținut de Duhul, ci îndrăznim să spunem că e Însuși Duhul,care ia loc și se sălășluiește în ei. De acea ne numim și temple de la Dumnezeu ( I Cor. 3, 16; II Cor. 6, 16) pe când nici unul dintre sfinții prooroci nu s-a numit templu dumnezeiesc” .

După cum se vede în Faptele Apostolilor, Sfinții Apostoli, în conformitate cu voința Mântuitorului, după Înălțarea Lui la ceruri și după ce le-a trimis pe Mângâietorul făgăduit, au și început a-L comunica credincioșilor după ce se botezau. Prin rugăciune și prin punerea mâinilor peste cei botezați, se transmitea Duhul Sfânt. ,,Atunci își puneau mâinile peste ei, și ei luau Duhul Sfânt” (FA 8, 17; 10, 47-48; 19, 5-6) împreună cu diverse daruri duhovnicești sau harisme, precum proorocia, vorbirea în limbi, facerea de minuni, credincioșia, evlavia, sfatul, înțelepciunea, cunoștința.

Cu timpul punerea mâinilor episcopilor a rămas a se folosi numai la taina hirotoniei, care se consideră și ea de Sfinții Părinți ca o ungere. Încă din timpul Sfinților Apostoli datorita înmulțiri credincioșilor Taina Mirungeri săvârșită prin punerea mâinilor a fost înlocuită cu ungerea cu mir.

Astfel, Sf. Apostol Pavel le scrie corintenilor: ”Iar cel ce ne întărește pe noi împreună cu voi,în Hristos,și ne-a uns pe noi este Dumnezeu,care ne-a și pecetluit pe noi și a dat arvuna Duhului în inimile noastre“ (II Corinteni 1, 21 – 22). Este neîndoielnic faptul că această ungere despre care vorbește Apostolul neamurilor nu este numai spirituală, ci o ungere ca pe timpul lui Moise și a lui David, cu mir preparat din mirodenii. De aici și remarca Sf. Apostol din II Cor. 15: ”Noi suntem lui Dumnezeu mireasmă a lui Hristos”

Remarcăm că astăzi Biserica Ortodoxă săvârșește această Taină prin episcop sau preot, dar numai prin ungere cu mir sfințit, în timp ce Biserica Romano-Catolică păstrează în ritualul Tainei ambele forme împreunate, ceea ce constituie o dovadă în plus că este vorba de una și aceeași Taină.

Materia Tainei este mirul sfințit (untdelemn amestecat cu numeroase aromate), care se sfințește de Patriarhul fiecărei Biserici Autocefale, înconjurat de soborul ierarhilor în funcțiune, în Joia Patimilor.

Formula ortodoxă de administrare a Tainei Mirungerii – „Pecetea darului Duhului Sfânt“ -, care exprimă efectul lăuntric al ungerii cu Sf. Mir, își are originea în cuvintele pauline: „ați fost pecetluiți cu Sf. Duh al făgăduinței, care este arvuna moștenirii noastre“ (Efeseni 1, 13 – 14); respectiv „să nu întristați Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru care ați fost pecetluiți în ziua răscumpărării“ (Efeseni 4, 8). Ziua răscumpărării nu poate fi alta decât ziua însușirii pe plan subiectiv a mântuirii prin Sf. Botez. De aici rezultă că Sf. Ap. Pavel le scrie unor creștini care au fost pecetluiți cu Duh Sfânt, adică au primit Mirungerea în aceeași zi în care au primit și Botezul. Aceeași succesiune Botez – Mirungere este confirmată și în textul din Tit 3, 5: „El ne-a mântuit prin baia nașterii celei de-a doua și prin înnoirea Duhului Sfânt“ .

Doctrina apostolică privind Taina Mirungeri se poate deduce din mai multe texte nou-testamentare. Prin Taina Mirungeri, „iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt“ (Romani 5, 5) și am primit „Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte!“ (Romani 7, 15; Galateni 4, 6).iar Dumnezeu, Care ne întărește în Hristos, „ne-a pecetluit și ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre prin această ungere sfântă“ (II Corinteni 1, 21 – 22); Duhul făgăduinței ne-a pecetluit în ziua răscumpărării (Efeseni 1, 13; 4, 30), sălășluindu-se în noi ca Duh al înțelepciunii (conform I Ioan 2, 20 – 27).

Pecetea darului Duhului Sfânt imprimă și întărește chipul lui Hristos în noi. Pecetea nu este decât prezența activă a Sf. Duh în creștin, care-i imprimă un caracter de sfințenie, de consacrare în Dumnezeu.

Arvuna Duhului garantează împărtășirea darurilor viitoare, adică dobândirea moștenirii cerești. Începând din această zi, Duhul Sfânt în persoană locuiește permanent în fiecare creștin, care devine prin trupul și prin sufletul său templu al Duhului Sfânt. (I Corinteni 3, 16; 4, 19).

După pecetluirea pruncului sau catehumenului cu Sf. Mir, care imprimă mai puternic și mai clar „chipul lui Hristos“ (Gal 3,1), preotul, cădind înconjoară analogul (masa) și cristelnița de trei ori, împreună cu nașul și copilul, cântând întreitul „Câți în Hristos v-ați Botezat în Hristos v-ați și-mbrăcat. Aliluia!“ (Gal 3, 27). Prin aceasta se evidențiază că abia acum cel Botezat și miruit a îmbrăcat deplin pe Hristos, căpătând noi energii stimulatoare și lucrătoare, fiind înfiat și asimilat lui Hristos, putând acționa cu El și în numele Lui. Acum se face înțeles cuvântul Domnului: „Eu în ei și ei în Mine“ (Ioan 15, 4 – 7).

Protestanții, domonațiunile creștine și sectele nu recunosc această Taină nici măcar ca simbol, afirmând că Sfânta Scriptură nu vorbește nicăieri de asemenea Taină, ea fiind doar o ceremonie unită cu Botezul, iar ungerea cu Mir e o practică nu numai fără caracter de Taină, dar ea nici nu provine de la Hristos. Afirmațiile lor sunt însă lipsite de adevăr, deoarece din faptul că nu oricine boteza în timpul apostolic era și îndreptățit să-și pună mâinile asupra celor botezați, ci numai Apostolii, rezultă că era o Taină deosebită de cea a Botezului, prin care se împărtășea Duhul Sfânt celor Botezați.

Conform doctrinei revelate, Mirungerea, atât în primele trei secole, cât și în perioada sinoadelor ecumenice, a fost recunoscută de Biserică ca o lucrare sfințită, instituită pentru comunicarea Sf. Duh, lucrare deosebită de Botez și tot atât de necesară și importantă ca și Botezul.

Taina se săvârșea la început de către Apostoli, prin punerea mâinilor unită cu mirungerea, ulterior chiar aceștia înlocuind-o cu Mirungerea, formă în care a continuat a se săvârși în toate timpurile în Biserică, deși câteodată, mai ales în Biserica apuseană, se unea și cu punerea mâinilor.

Cu toate că sinoadele afirmă că Sf. Mir este sfințit doar de episcop, totuși lucrarea tainei mirungerii se săvârșea și de către preoți.

În sfârșit, deoarece Taina Mirungeri era recunoscută ca fiind tot atât de necesară ca și Botezul, pentru ca cineva să se facă părtaș împărăției lui Dumnezeu, se considera necesară săvârșirea ei, care se efectua imediat după Botez, atât asupra celor în vârstă, cât și asupra pruncilor.

Biserica apuseană s-a abătut de la această doctrină în multe puncte. Astfel, a unit punerea mâinilor, practicată în câteva biserici apusene, cu Mirungerea, limitând Mirungerea, împotriva practicii bisericești vechi, numai la pecetluirea frunții. Apoi, contrar hotărârilor vechi, întemeiate pe tradiția apostolică, a stabilit că numai episcopii au dreptul nu numai de a sfinți mirul, dar chiar și de a săvârși Mirungerea, lipsindu-i cu totul pe preoți de acest drept. În consecință, în Biserica apuseană a apărut o inovația mult mai regretabilă, și anume: fiind imposibil ca episcopii să comunice imediat, celor ce se botezau, Mirungerea, s-a interzis comunicarea ei pruncilor, amânând-o până la o vârstă mai înaintată.

TAINA EUHARISTIEI

Sfânta Împărtășanie este Taina Sfântă care sub chipul pâinii și al vinului prefăcute în timpul Sfintei Liturghii se împărtășește credinciosului însuși Trupul și Sângele Domnului prezente în elementele euharistice.

Însemnătatea euharistică în primele veacuri se vede din rugăciunile euharistice care subliniază ideea de mulțumire, chiar termenul euharistie provine din grecescul evharistos însemnând mulțumire.

Taina Euharistiei a fost instituită de Mântuitorul la Cina cea de Taină, când a luat pâinea, s-a rugat și a binecuvântat-o zicând: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu”. Apoi a luat paharul, a mulțumit și l-a binecuvântat zicând: „Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-23; Luca 22, 19-20; Ioan 6, 35; I Cor. 11, 23-25). Mai departe a adăugat: „Aceasta să faceți întru pomenirea mea” (Luca 22, 19; I Cor. 11, 24-25).

Mântuitorul a expus doctrina despre această Sfântă Taină mai înainte de Cina cea de Taină. Acest lucru s-a întâmplat când a săturat cei cinci mii de oameni cu cinci pâini și doi pești, învățându-i pe aceștia despre Sine ca despre pâinea vieții, care s-a pogorât din cer. Tot atunci Mântuitorul a expus doctrina despre pâinea euharistica. Iată cuvintele spuse de El:

„Lucrați nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viața veșnică și pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu – Tatăl (…). Adevărat, adevărat zic vouă: „Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu va dat din cer pâinea cea adevărata, căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer și care dă viață lumii (…). Eu sunt pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată (… ). Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine are viață veșnică (…). Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi in veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este trupul Meu” (Ioan 6, 27-51).

Mântuitorul a indicat cele două forme sub care va apărea El, ca pâine a vieții, pentru lume. Prima formă este următoarea: „ Eu sunt pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6, 35), iar a II-a formă este indicată astfel: „Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care eu o voi da pentru viața lumii este trupul Meu” (Ioan 6, 51). De aici se vede foarte clar diferența esențială dintre cele două forme. Astfel, în primul caz, pâinea vieții reprezintă învățătura Mântuitorului, care nu e pusă în legătură cu predarea Trupului Său pentru viața lumii. Iar în al doilea caz El făgăduiește că va da numai credincioșilor Trupul Său pentru viața lumii.

Taina pâinii euharistice, după cum spun Sfinții Evangheliști Matei și Marcu, s-a instituit la Cina cea de Taină, după ce Iisus a săvârșit, împreună cu Apostolii, Paștele Vechiului Legământ: „Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Și luând paharul și mulțumind, le-a dat zicând: Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24). Despre cele amintite mai sus ne vorbesc Sfântul Apostol Pavel și Sfântul Evanghelist Luca: „Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine și, mulțumind, a frânt și a zis: Luați, mâncați; acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi . Aceasta să faceți spre pomenirea Mea. Asemenea și paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru Sângele Meu. Aceasta să faceți ori de câte ori veți bea, spre pomenirea Mea” (I Cor. 11, 23-25; Luca 22, 19-20).

Mântuitorul și-a exprimat lămurit voința, că tot ceea ce a făcut El să se săvârșească în continuare atât de Apostoli cât și de urmașii lor, acest lucru fiind relatat de Sfântul Apostol Pavel (I Cor. 11, 26). Acelaș lucru ni-l înfățișează Mântuitorul și în cuvintele : „Acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi” (I Cor. 11, 24); „ Acesta este Sângele Meu al Legii celei Noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 28; Marcu 14, 24) sau „Paharul acesta este Legea cea Nouă, întru Sângele Meu, care pentru voi se vărsa” (Luca 22, 20; I Cor. 11, 25). Cuvintele acestea arată că Trupul lui Hristos avea să se frângă, în Noul Testament, înlocuind mielul pascal, care se proaducea neîntrerupt în Vechiul Testament, iar Sângele lui Hristos din Noul Testament înlocuia Sângele străin cu care arhiereul Vechiului Testament intra în fiecare an în Sfânta Sfintelor (Efeseni 9, 25).

Dacă Apostolul Pavel, în epistola sa, vorbește Evreilor: „O dată s-a jertfit ca să ridice păcatele multora” (Evrei 9, 28); „Cu o jertfă a săvârșit totdeauna pe cei ce se sfințesc” (Evrei 10, 14). Prin aceasta nu oprește multipla și neîntrerupta producere a jertfei euharistice, despre care în epistola către Corinteni spune: „De câte ori veți mânca pâinea aceasta și veți bea paharul acesta, moartea Domnului veți vesti, până când va veni ” (I Cor. 11, 26), căci jertfa euharistică, în esența sa, nu este decât o aplicație particulară la trebuințele credincioșilor, a uneia și aceleiași jertfe produsă pentru totdeauna de Mântuitorul pe Cruce, și prin aceasta ne facem părtași cu patimile Lui și ne însușim meritele și roadele cele mântuitoare.

În Biserica creștină a existat încă din primele veacuri credința neîndoielnică și vie că prin Euharistie se dă creștinilor adevăratul Trup și Sânge al lui Hristos. Din Faptele Apostolilor aflăm că toți creștinii frângeau pâinea în casă (F. Ap. 2, 42) primind hrana cu bucurie și simplitatea inimii (F. Ap. 2, 46), adică se împărtășeau cu pâinea și vinul euharistic. Prin pâine nu trebuie să înțelegem numai pâinea euharistică ci și vinul euharistic . Prin urmare, toți credincioșii în Biserica primară se împărtășeau deodată cu Trupul și Sângele lui Hristos. Aceasta ne-o dovedește cu destulă claritate Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către corinteni. El spune: „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtășirea cu Sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtășirea cu Trupul lui Hristos? Că o pâine, un Trup suntem cei mulți; căci toți ne împărtășim dintr-o pâine ” (I Cor. 10, 16-17).

Încă din primele veacuri au apărut mișcări eretice care nu credeau în realitatea Trupului și patimilor lui Hristos și deci nici în Euharistie.

Aceasta este cea mai însemnată dintre toate Tainele, deoarece în timp ce prin celelalte Taine creștinul primește numai harul divin, prin Sfânta Euharistie el se împărtășește cu însăși izvorul harului , cu Domnul Iisus Hristos întreg. Unirea cu Hristos în Euharistie este și actul de înfăptuire și creștere continuă a relațiilor din lăuntrul unității Bisericii ca trup a lui Hristos, desăvârșindu-se astfel lucrarea începută prin Botez și Mirungere. De aceea Sfânta Euharistie este prin excelență Taina unității Bisericii, ,,căci o pâine, un trup suntem cei mulți; căci toți ne împărtășim dintr-o pâine” (I Cor. 10,17).

O primă mărturie a prezenței Sfintei Euharistii în Biserică o găsim în liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, și anume, la rugăciunea a doua pentru credincioși, după desfacerea sfântului antimis: „Dar lor să-Ți slujească totdeauna cu frică și cu dragoste și întru nevinovăție și fără osândă să se împărtășească cu Sfintele Tale Taine și să se învrednicească de cereasca Ta împărăție” .

O altă dovadă o mai găsim tot în Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, la rugăciunea din timpul cântării heruvimice: „și învrednicește-mă, cu puterea Sfântului Tău Duh, pe mine, cel ce sunt îmbrăcat cu harul preoției, și să stau înaintea Sfintei Tale mese acesteia și să jertfesc Sfântul și preacuratul Tău Trup și scumpul Tău Sânge” .

Dar dovada cea mai deplină a prezenței lui Hristos în Sfânta Euharistie o găsim în cadrul Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur, în timpul Epiclezei: „Și fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău. Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt” .

Despre existența reală a Mântuitorului Hristos în Sf. Euharistie, o avem și în Liturghia pe care Sf. Vasile cel Mare a compus-o pentru Biserică:„A dat sfinților Săi Ucenici și Apostoli, zicând: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Asemenea și paharul, din roada viței luând, amestecând, mulțumind, binecuvântând și sfințind a dat sfinților Săi Ucenici și Apostoli, zicând: Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” . În continuare preotul, plecându-și capul, se roagă în taină:„Aceasta să faceți întru pomenirea Mea, că ori de câte ori veți mânca pâinea aceasta și veți bea paharul acesta, moartea Mea veți vesti, învierea Mea veți mărturisi”.

Momentul culminant al prefacerii pâinii și a vinului în Trupul și în Scump Sângele Mântuitorului Hristos îl aflăm, în Liturghia pe care Sf. Vasile cel Mare ne-a lăsat-o ca moștenire, chiar în momentul Epiclezei, atunci când strana cântă cântarea: „Pre Tine Te lăudăm…”, iar preotul se roagă în taină: „Pentru aceasta, Stăpâne Preasfinte, și noi păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, care ne-am învrednicit a sluji Sfântului Tău jertfelnic, nu pentru dreptățile noastre, că n-am făcut ceva bun pe pământ, ci pentru mila Ta și îndurările Tale, pe care le-ai vărsat cu prisosință peste noi, îndrăznind, ne apropiem de Sfântul Tău jertfelnic, și punând înainte cele ce închipuiesc Sfântul Trup și Sânge al Hristosului Tău, Ție ne rugăm și de la Tine cerem, Sfinte al Sfinților, cu bunăvoința bunătății Tale, să vină Duhul Tău cel Sfânt peste noi și peste Darurile acestea ce sunt puse înainte și le binecuvinteze pe dânsele și să le sfințească, și să le arate: Pâinea aceasta, adică, însuși Cinstitul Trup al Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar ceea ce este în potirul acesta, însuși Cinstitul Sânge al Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a vărsat pentru viața lumii. Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt” .

După toate cele ce sunt scrise, preotul se roagă apoi, în taină: „Iar pe noi, pe toți, care ne împărtășim dintr-o pâine și dintr-un potir, să ne unești unul cu altul prin împărtășirea Aceluiași Sfânt Duh și pe nici unul dintre noi să nu ne faci a ne împărtăși cu Sfântul Trup și Sânge al Hristosului Tău spre judecată sau osândă” .

Cuvintele clare rostite de Mântuitorul la Cina cea de Taină sunt cel mai important argument al prezenței lui Hristos în Euharistie.

Sfântul Ioan Damaschin exprimă doctrina sa despre esența euharistiei, cu multă precizie și exactitate, zicând: „Pâinea și vinul nu sunt numai un simbol al Trupului și Sângelui lui Hristos, – să nu fie, ci însuși Trupul îndumnezeit al Domnului. Căci însuși Domnul a zis: Acesta este Trupul Meu, iar nu chipul trupului, – acesta este Sângele Meu, iar nu chipul sângelui. Și apoi, El le spunea evreilor De nu veți mânca Trupul Fiului Omului și nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață întru voi (…). Căci Trupul Meu adevărat este mâncare și Sângele Meu adevărat este băutură;… cela ce Mă mănâncă pe Mine, acela va fi viu prin Mine. (Ioan 6, 53, 55 și 57).

Importanța Euharistiei este una foarte mare și neobișnuit de însemnată și binefăcătoare după lucrările sale, atât pentru acei pentru care ea se săvârșește, cât și, cu deosebire, pentru acei care se împărtășesc cu dânsa, cu vrednicie. Ea îl face pe Dumnezeu milostiv și dă iertare de păcate tuturor, pentru care se aduce, nu numai celor vii, ci și morților.

Prin comunicarea internă și unirea cu Hristos, Sf. Euharistie introduce în natura celor ce se împărtășesc și germenele unei vieți noi în Hristos și-i face părtași și moștenitori vieții veșnice. După Sfântul Grigore de Nyssa, Trupul lui Hristos, pe care îl primim în Euharistie este un antidot puternic împotriva forței distrugătoare a morții introduse prin păcat în natura noastră și, ca urmare, „trupurile noastre care primesc Euharistia, nu mai sunt deja stricăcioase, ci au nădejdea învierii în viata veșnică",

Prin hotărârea sinoadelor Sinodul I din Niceea, Sinodul din Ancira și Sinodul din Laodiceea. , săvârșirea Euharistiei este afirmată ca lucrare exclusiv preoțească, încredințată doar episcopilor și preoților, nu și diaconilor și gradelor inferioare lor. De aceea, diaconii, după cum prevăd aceste canoane, pot doar să asiste, să ajute și, prin încredințare specială, să împărtășească pe credincioși. Dreptul acesta de a săvârși Sf. Euharistie este dat doar celor care s-au învrednicit să devină urmași ai lui Hristos, întrucât ei s-au pregătit pentru această jertfă, le-a fost cercetată vrednicia pentru această jertfă și s-a garantat pentru ei. Așadar, preotul nu săvârșește Sf. Euharistie în nume propriu, ci în numele ierarhului, a cărui nepomenire la săvârșirea acestei Sfinte Taine, o invalidează în chip real, fiind pierdută ascultarea. De aceea, preotul nu săvârșește nimic de la sine, ci în numele celui care l-a uns în preoție și care va da seama pentru el înaintea lui Dumnezeu.

Materiei Euharistiei este pâinea de grâu – obișnuită sau dospită și vinul din viță, amestecat cu apă, conform cu Sângele și apa cursă din coasta Mântuitorului răstignit. S-a afirmat că primii creștini săvârșeau Sf. Euharistie folosind în loc de vin, must, având ca temei episodul Pogorârii Sf. Duh, când Sf. Apostoli au fost acuzați că erau „plini de must”. Vinul este folosit în această taină și din cauza simbolismului său : bobul de strugure este strivit și trebuie să fermenteze pentru a deveni vin. Asemenea și Hristos, pentru a putea institui Sf. Euharistie, trebuie să pătimească, să fie zdrobit și să moară, pentru ca sângele său să devină vinul de viață făcător.

Că în această perioadă se credea că e necesar să se întrebuințeze și chiar se și întrebuința la săvârșirea Sfintei Euharistii, pâine dospită și nu azimă, aceasta se vede din faptul că această pâine, de obicei, se numea simplă (artos) sau chiar pâine dospită. De asemenea se mai vede și din faptul că împotriva acestei întrebuințări a pâinii dospite, la săvârșirea Sfintei Euharistii, nu s-au primit dispoziții niciodată, pe când împotriva întrebuințării azimilor, se întâlnesc dispoziții, deși indirecte.

Primitorii sunt toți creștinii care nu s-au despărțit sau n-au fost excluși din Biserică și care s-au pregătit pentru primirea Sfintei Euharistii prin Taina Pocăinței. Biserica recomandă fiilor ei duhovnicești o cât mai deasă împărtășanie (deși nu zilnică), iar ca o obligație minimală,de patru ori pe an, în cele patru posturi, sau cel puțin odată pe an, în Postul Patruzecimii. Fiindcă Sfânta Euharistie e o Taină pentru toți, Biserica noastră a împărtășit întotdeauna și copiii îndată după Botez. Față de această practică străveche a Bisericii, romano-catolicii, precum și protestanții nu-i împărtășesc pe copii până după confirmare.

Efectele Sfintei Euharistii sunt: a)Unirea celui ce se împărtășește cu Iisus Hristos, după cuvintele Lui: ,,Cel ce mănâncă Trupul Meu și cel ce bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el” (Ioan 6.56). b) Fiind o hrană duhovnicească , împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului aduce cu sine curățirea de păcate, progres în viața duhovnicească, ea fiind în același timp și arvuna vieții veșnice, precum rezultă și din formula împărtășirii: ,,Se împărtășește robul lui Dumnezeu (N) cu cinstitul și sfântul Trup și Sânge al Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”. c) Cel ce se împărtășește primește garanția învierii și a nemuriri: ,,…cel ce va mânca din pâinea aceasta viu va fi în veci”(Ioan 6.51).

Desigur, aceste efecte ale Sfintei Euharistii se arată în cei ce o primesc cu vrednicie, după o pregătire specială, făcută prin căință, pocăință, rugăciune, post și acte de milostenie. Cei ce se împărtășesc însă cu nevrednicie își agonisesc osânda, precum ne încredințează Sfântul Apostol Pavel: ,,Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie va fi vinovat față de trupul și sângele Domnului. Deci să se cerceteze omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar; căci cel ce mănâncă și bea din pahar cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea , nesocotind Trupul Domnului”(I Corinteni 11,27-29).

Lipsa de grijă din partea preotului pentru păstrarea nealterată a Sfintei Euharistii, pregătită pentru bolnavii de peste an, sau nepotrivirea Sfintelor la timpul cuvenit, sunt considerate sacrilegii, pentru care preotul vinovat poate fi pedepsit chiar cu depunerea din cler. Dacă totuși, din motive imprevizibile de forță majoră ( inundații, cutremure, etc) s-ar întâmpla ca Sfânta Euharistie să se degradeze, atunci, spre a nu fi profanată se recomandă să fie îngropată adânc în pământ, să fie arsă, iar cenușa să fie aruncată într-o apă curgătoare.

Este recunoscut faptul că în Biserică, Taina Euharistiei totdeauna a fost o lucrare sfințită, la care participă însuși Hristos, cu adevăratul Său Trup, cu care a pătimit pentru noi și cu adevăratul Său Sânge, pe care L-a vărsat pentru noi. Felul acestei participări, totdeauna s-a presupus în proaducerea sau prefacerea pâinii și a vinului euharistie în Trupul și Sângele lui Hristos.

Timpul acestei prefaceri mistice, niciodată n-a coincis cu pronunțarea cuvintelor lui Hristos, cu care a instituit Sfânta Euharistie, ci cu chemarea darului Sfântului Duh, asupra celor puse înainte.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a instituit Sf. Taină a Euharistiei joi seara, în 13 Nissan, la ultima cină pe care o ia înainte de patima Sa, împreună cu Apostolii Săi. Elementele Sf. Euharistii sunt : pâinea dospită, și nu azima, și vinul curat din struguri. Săvârșitorul nevăzut al Tainei este Însuși Hristos, Cel Care se aduce jertfă pentru noi și El este Cel Care a dat Apostolilor și urmașilor acestora, preoții și episcopii, porunca și puterea de a săvârși Sf. Euharistie (Lc. 22,19; I Cor. 11,24).

Prefacerea pâinii și a vinului în Trupul și Sângele Mântuitorului se săvârșește prin binecuvântarea lor de către Domnul Iisus Hristos, prin harul Sf. Duh, la rugăciunea epiclezei rostită de preotul săvârșitor.

Hristos este prezent în mod real în Sf. Împărtășanie, iar aceasta nu este doar o Taină, ci și jertfă, nesângeroasă, de ispășire pentru vii și pentru morți. Această jertfă aduce iertarea păcatelor, tămăduirea rănilor trupului și sufletului și realizează unitatea eclezială a tuturor mădularelor Trupului lui Hristos, Biserica. De aceea Sf. Euharistie poate fi privită ca un punct de sprijin pentru refacerea unității bisericești, dintr-o perspectivă ecumenică

CAPITOLUL II

TAINELE DE INITIERE IN BISERICA ORTODOXA

2.1 Rânduiala și explicarea Botezului și a Mirungerii la Sfântul Ambrozie

Sfântul Ambroziea acordat o atenție deosebită Sfintelor Taine de Inițiere si este numit Sf. Ambrozie al Milanului. Sfântul Ambrozie s-a născut în anul 340 si din pruncie el a urmat exemplul mamei sale.

Sfântul Ambrozie al Milanului, este considerat unul dintre cei mai mari exegeți, oratori și poeți creștini din Apus. Neobositul cuvântător bisericesc care era numit Sfântul episcop Ambrozie al Milanului, ținea neofiților din Milan o serie de omilii sau cateheze, în care le explica, în chip magistral, riturile tainelor de inițiere creștină (Botez, Mirungere și Sfânta Euharistie).

De la Sfântul Ambrozie ni s-au păstrat două lucrări care tratează același subiect, dar cu titluri diferite: De mysteüs și De sacramentis. Cele două lucrări (scrieri) ale Sfântului Ambrozie, reprezintă o importanță deosebită atât din punct de vedere dogmatic și mistagogic, cât și pentru istoria cultului creștin din Apus, ele fiind cele mai importante izvoare care ne dau informații prețioase despre rânduiala săvârșirii tainelor creștine de inițiere.

În cele din urmă s-a ajuns la concluzia că lucrarea „De sacramentis” este scrisă chiar de Sfântul Ambrozie și că îi aparține.

Catehezele mistagogice ale Sfântului Ambrozie au fost ținute în săptămâna luminată a anului 387 și se adresau neofiților care primiseră Botezul în noaptea Paștelui.

Sfântul Ambrozie în scrierile sale nu dă atât de multe amănunte referitor la Botez. El începe cu „ritul deschiderii urechilor”, specific slujbei apusene a Botezului care se păstrează până azi în rânduiala Botezului din ritul liturgic roman (după exorcisme). Ritul era săvârșit de episcop, urmată de ungerea baptismală a candidaților. După ungerea baptismală urmau lepădările, care se aseamănă cu cele din ziua de azi.

Ritul unirii cu Hristos avea loc în încăperea cu pricina a baptisteriului. După ritul unirii cu Hristos, preotul făcea exorcizarea, curățirea și sfințirea apei din colimvitra baptisteriului, printr-o rugăciune care cuprindea, între altele, invocarea Sfintei Treimi, făcând semnul Crucii asupra apei. Botezul în vremea Sfântului Ambrozie să făcea în baptisterii prin întreita cufundare. După botez neofiții primeau o ungere, făcută de episcop, considerată o întărire și desăvârșire a botezului. Apoi neofiții se îndreptau la Altar pentru a primi Sfânta Împărtășanie, Trupul lui Hristos.

În rândurile următoare vom încerca să explicăm riturile Botezului și Mirungerii la Sfântul Ambrozie al Milanului.

Sfântul Ambrozie ne spune că Botezul creștin a fost preînchipuit în Vechiul Testament de Potopul lui Noe. În apă se îngroapă toată fărădelegea, iar baptisteriul preînchipuie cel de al doilea cort al Templului (Sfânta Sfintelor).

Cei botezați sunt renăscuți la o nouă viață, plină de har și adevăr, sunt îndreptați spre o viață duhovnicească. Cel ce nu este botezat în numele Sfintei Treimi, nu poate dobândi iertare de păcate și darul Sfântului Duh. Prin botez noi murim pentru păcatele noastre și înviem în Dumnezeu prin harul lui Hristos.

Noi suntem botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, fiind mântuiți spre harul vieții.

Sfântul Ambrozie menționează că îndată după botez li se spală neofiților de către arhierei picioarele.

După ce li se spălau picioarele, neofiții se îmbrăcau cu haine albe, pentru a arăta că s-au dezbrăcat de haina păcatelor și s-au îmbrăcat cu haina curăției, a nevinovăției. Haina albă se asemăna cu haina lui Hristos și cu slava Învierii Sale.

Scrierile Sfântului Ambrozie, De Mysterüs și De sacramentis reprezintă o mărturie de valoare a tradiției creștine apusene din veacul al IV-lea. Lucrările menționate cuprind sau mai bine zis conțin elemente de o însemnătate deosebită cu privire la rânduiala și explicarea Sfintelor Taine de inițiere din acea vreme.

Sfântul Ambrozie rămâne unui dintre cei mai străluciți episcopi, care au ilustrat în Biserica Veche Scaunul episcopal de la Milan.

Trăitor în epoca de aur a creștinismului, el a lăsat scrieri de o valoare deosebită cu privire la perioada de înflorire a catehumenatului.

Personalitatea Sfântului Ambrozie își găsește locul alături de cei mai mari mistagogi ai acelei epoci, cum ar fi: Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Ioan Hrisostom (Sf.Ioan Gura de Aur) , Sf. Cabasila și alții.

2.2 Rânduiala și explicarea Botezului și a Mirungerii la Sfântul Chiril al Ierusalimului

Chiril al Ierusalimului s-a născut pe la anul 315 la Ierusalim, sau prin împrejurările lui. De timpuriu se ocupă cu studiul Sfintei Scripturi și scrierile filosofilor păgâni. Sfântul Chiril a participat la lucrările celui de al doilea Sinod ecumenic din anul 381, care a avut loc la Constantinopol. În anul 386 Sfântul Chiril al Ierusalimului își găsește sfârșitul, iar pentru viața sa aleasă și curată a fost trecut în rândul Sfinților, prăznuirea având loc în fiecare an în ziua de 18 martie.

Dintre lucrările sale, cea mai importantă tâlcuire completă, amănunțită și sistematică a Taineilor inițierii creștine (Botezul, Mirungerea și Sfânta Euharistie) o aflăm din cele cinci Cateheze Mystologice ale Sfântului Chiril al Ierusalimului.

În primele două cateheze Sfântul Chiril ne explică slujba Botezului, în a treia Cateheză, ne explică Mirungerea, în a patra Cateheză Sfânta Euharistie, iar în ultima, adică cea de a cincea, rânduiala Sfintei Liturghii.

În vremea Sfântului Chiril al Ierusalimului Botezul se săvârșea, pentru oameni în vârstă, maturi, de ambele sexe și avea loc de obicei în încăperi numite baptisterii.

Înainte de botez au loc lepădările, iar Sfântul Chiril explică cum formulele sacramentale rostite la lepădări de către candidații la botez, formule care sunt aproape identice cu cele din rânduiala ortodoxă de azi a Botezului.

Ne lepădăm de satana, pentru că el este pricinuitorul și urzitorul tuturor răutăților, începând cu ispitirea și căderea protopărinților neamului omenesc; ne lepădăm de el pentru că puterea lui a surpat-o Hristos. „Acesta a luat sângele și trupul meu, pentru ca prin sângele și trupul meu să surpe prin moarte moartea, ca să nu mai fie pururi supus robiei”.

Prin baia sfintei renașteri, Dumnezeu șterge toată lacrima de la toată fața. Ungerea candidatului cu „untdelemn exorcizat” peste tot trupul, simbolizează că el a ajuns părtaș măslinului celui bun, al lui Iisus Hristos.

„După suflările sfinților și invocarea numelui lui Dumnezeu arde ca o flacără foarte puternică și alungă pe demoni, tot așa și acest untdelemn exorcizat, prin invocarea lui Dumnezeu și prin rugăciune, capătă o atât de mare putere, încât nu numai că prin ardere curățește toate urmele păcatelor, dar alungă și toate puterile cele nevăzute ale vicleanului.

Ne punem întrebarea de ce Harul Botezului se dă prin apă și de ce nu prin alt element? Apa este unul din elementele primordiale ale universului. Făcând o paranteză, Pământul este numit Planeta Albastră. Apa exista înainte de creația lumii, iar Iordanul este începutul Evangheliilor.

Prin mare Israel se eliberează din mâna lui Faraon, și tot prin apă lumea se eliberează de păcate. Botezul este sfârșitul Vechiului Testament și începutul Noului Testament (Marcu I, 1-14). Prin botez s-a distrus boldul morții.

„Iisus Hristos a murit luând păcatele lumii, ca să învie întru dreptate, omorând păcatul, tot așa și tu când te cobori în apă și ești îngropat în apă, ca și Acela în mormânt de piatră, te scoli iarăși umblând întru înnoirea vieții”.

Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că ungerea cu Sfântul Mir a neofiților este antitipul sau simbolul ungerii primită de Hristos după botez, prin Sfântul Duh.

Trupul se unge cu mir material, dar sufletul se sfințește prin Sfântul și de viață făcătorul Sfântul Duh. După ce cei botezați au fost unși cu Sfântul Mir, sunt considerați pe deplin noi membrii ai Bisericii.

În Vechiul Testament, ungerea cu Sfântul Mir a fost preînchipuită prin ungerea lui Aaron de către Moise ca arhiereu, după ce fusese spălat în apă.

Sfânta Taină a Botezului a luat ființă o dată cu botezarea lui Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul în apa Iordanului. „Mântuitorul a botezat pe Apostoli cu Duhul Sfânt și cu foc”, când Duhul Sfânt S-a coborât peste ei în chipul limbilor de foc, la Cincizecime”.

În a patra cateheză a Sfântului Chiril al Ierusalimului se află explicarea Sfintei Euharistii. Prin împărtășire, ajungem, uniți într-un singur trup și sânge cu Hristos. Trupul lui Hristos îl luăm sub forma pâinii, iar sângele sub chipul vinului.

Împărtășania primită, luată, devenim purtători de Hristos sau părtași firii dumnezeiești pentru că trupul și sângele Domnului se împarte în mădularele noastre.

Sfântul Chiril al Ierusalimului ne arată în Catehezele sale lăsate mărturie cât de importante sunt Sfintele Taine de Inițiere (Botez, Mirungere și Sfânta Euharistie) în viața fiecărui creștin. Catehezele sale sunt un izvor de informații care îl situează alături de alți Sfinți Părinți.

Am observat cum Sfântul Chiril al Ierusalimului a găsit multe preînchipuiri ale Botezului, Mirungerii și Euharistiei în Vechiul Testament.

„Catehezele” Sfântului Chiril al Ierusalimului, în special cele mistagogice, sunt o chemare duhovnicească care ne arată drumul pe care trebuie să mergem, ele înfățișându-ne posibilitățile în devenire ale sufletului omenesc în lumina creștinismului”.

2.3 Rânduiala și explicarea tainelor de inițiere a Sf. Nicolae Cabasila

Lucrea Sf. Nicolae Cabasila „Viața ȋn Hristos” ne aratǎ cǎ Biserica Biserica este locul special ȋn care ne ȋmpartasim de harul dumnezeiesc, locul unde ne facem pǎrtași vieții lui Hristos, prin participarea la Tainele lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu este prezent ȋn mǎdularelor Trupului lui Hristos, care este Biserica, ȋn mod continuu. Relația dintre mǎdulare și Capul Bisericii este deci una de ȋmpartașire continua. Cei care se unesc prin Tainele bisericii sunt altoiți la ȋnsuși Trupul lui Hristos.

Biserica nu ne aratǎ decȃt experiența directǎ și personalǎ a omului ȋn comuniune cu Dumnezeu. Prin tainele sale de inițiere, botez, mirungere, euharistie, biserica ne ȋncorporeazǎ tainic ȋn Trupul lui Hristos. Existența noastra devine hristocentricǎ.

Ȋn acest mod, Tatal gasește pe fetele noastre ȋnsași forma (chipul) Fiului Sau și recunoaște ȋn noi mǎdularele Celui Unul-Nǎscut al Sǎu. Omul este astfel ȋmpropriat și ȋnfiat de Dumnezeu. Esența vieții spirituale este redatǎ cu claritate de expresia Sfȃntului Apostol Pavel: "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traiește ȋn mine"

Tainele redau omului mișcarea corespunzǎtoare, accea activitate a existenței ȋntru Hristos.

Sfințenia vieții izvorǎște din Tainele lui Dumnezeu, care reprezintǎ poarta și calea prin care viața lui Dumnezeu se pogoarǎ ȋn viața noastrǎ.

"Prin aceste taine ca prin niște ferestre intra ȋn lumea aceastǎ ȋntunecatǎ Soarele dreptǎții și omoarǎ viața corespunzǎtoare lumii acesteia și ȋnvie pe cea supralumeascǎ; și biruie lumea

Lumina lumii, aducȃnd ȋn trup muritor și curgǎtor viața statornicǎ și nemuritoare"

Botezul ȋnceputul și temelia vieții ȋn Hristos

Prin taina Sf. Botez este consideratǎ nașterea din nou și iertarea și ștergerea realǎ a pǎcatului strǎmoșesc și a altor pǎcate . Hristos se naște ȋn noi prin botez și dǎ viațǎ și trǎire oameniilor numitǎ viețuire adevǎratǎ dupǎ Dumnezeu.

Mirungerea sau Confirmarea , Cincizecimea personalǎ a omului

Sf.Nicolae Cabasila spune cǎ prin mirungere se pune ȋn lucrare puteriile date omului prin botez . Ȋnoirea ȋn Duh și reȃnvierea prin Botez aduc energii lǎuntrice.

Botezul ȋmpreuna cu Taina Mirungerii este o realizare ȋn ȋncorporarea omului ȋn Hristos ca mǎdular al trupului sǎu.

Prin taina mirungeri este peceta darului Duhului Sfȃnt care se ȋntǎresc puteriile și daruriile primite spre creșterea ȋn Hristos acelui botezat.

Euharistie sau Taina Ȋmpǎrtǎșaniei

Ȋmpǎrtǎșirea cu Hristos euharistic este punctul cel mai ȋnalt spre care se ȋndreapta toatǎ strǎdania omeneascǎ.

Sf. Nicolae Cabasila precizeazǎ cǎ Euharistia este desǎvȃrșirea tuturor celorlalte taine ȋmpǎrtǎșindu-ne cu Trupul și Sȃngele Sǎu ,Hristos ne umple sufletul și ne unim cu Dumnezeu.

Aceste trei taine Botezul, Mirungere și Euharistia sunt cele trei taine prin care cel ce crede ȋn Hristos este unuit deplin cu el și introdus deplin ȋn Bisericǎ.

Aceste taine sunt instituite de Mȃnutuitorul si savarșite de episcop sau preot .

CAPITOLUL III

TAINELE DE INITIERE SI INSEMNATATEA LOR IN BISERICA ORTODXA

Slujba Tainelor de inițiere

Prin Taina Botezului, instituită de Mântuitorul, omul care crede în Hristos se renaște din apă și din Duh la viața cea adevărată în Hristos și devine membru al Bisericii.

Def: Sfântul Botez este Taina Sfântă care prin întreita afundare în numele Sfintei Treimi se împărtașește harul Duhului Sfânt prin care se iartă păcatul strămoșesc, păcatele personale, prin care îl face pe noul botezat membru al Bisericii și pune începutul unei noi vieți duhovnicești.

Săvârșitorii botezului sunt doar episcopii și preoții, iar în lipsă de preot, poate boteza și monahul simplu sau diaconul, iar la caz de mare nevoie, exemplu (când pruncul e în primejdie să moară nebotezat) poate să-l boteze orice creștin ortodox, bărbat sau femeie sau chiar părinții pruncului, de trei ori în apă curată (în lipsa apei, numai stropindu-l) și rostind de fiecare dată formula sacramentală: „Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu X, în numele Tatălui, Amin…”. În cazul în care cel botezat supraviețuiește, preotul va completa restul slujbei botezului.

Primitorul botezului poate fi orice om, indiferent de vârstă, cu condiția să nu fi fost vreodată botezat creștin. Foștii apostați de la Ortodoxie (cei care s-au lepădat de numele lui Hristos), precum și membrii sectelor care recunosc botezul ca taină și îl săvârșesc în numele Sfintei Treimi dacă revin la dreapta credință, sunt reprimiți numai prin ungerea cu Sfântul Mir. Drept urmare Taina Botezului este unică.

Adulții lipsiți de minte, dacă sunt așa din naștere, sunt considerați ca niște prunci în vârstă și pot fi botezați, iar dacă au devenit așa la o vârstă înaintată, pot fi de asemenea botezați, dacă în momentele de luciditate sau înainte de nebunie și-au exprimat dorința de a primi botezul.

Pruncii născuți morți nu se botează, dar se dă mamelor lor canon de pocăință, dacă lucrul s-a întâmplat din vina lor.

Pruncilor, despre care nu se poate ști cu certitudine dacă au fost botezați, li se administrează botezul „condiționat”, a cărui formulă a fost recomandată de Petru Movilă în Trebnicul sau cum i se mai spunea molitfelnicul său, împrumutată din practica Bisericii latine după un decret al papei Alexandru al III-lea (secolul XII).

Orice prunc sau om matur care se botează trebuie însoțit de o persoană care va fi garant la botez. Acesta este nașul sau nașa. După cum am mai spus, ei își iau angajamentul solemn, înaintea lui Dumnezeu și a Bisericii, că pruncul (finul) va fi crescut ca un adevărat creștin și că va fi un bun credincios al Bisericii lui Hristos. Nașii devin părinții spirituali ai pruncului născându-l pentru viața cea nouă în Hristos, fapt pentru care trebuie să fie buni credincioși.

Nașul trebuie să fie creștin ortodocs, un bun credincios, în vârstă și de același sex cu cel ce se botează. Mai trebuie spus că, călugării nu pot fi nași și de asemenea nici părinții copilului nu pot fi nași.

Nașul este dator să îngrijească de viața religioasă-morală a finului său și să-l învețe adevărurile credinței creștine, iar finul la rândul său este dator să-l asculte pe naș și să-l respecte, la fel ca pe părinții săi după trup.

Botezul se poate săvârși oricând, dar atunci când se botează un adult, se poate respecta tradiția veche, administrându-se această Taină în unul din marile praznice din timpul anului bisericesc, cum sunt: Sfintele Paști, Rusaliile, Nașterea Domnului, Botezul Domnului, … . Botezul se săvârșește înaintea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia va fi împărtășit neofitul.

Luând în considerare Botezul pruncilor, orice timp este potrivit, pentru a nu se întâmpla ca aceștia să moară nebotezați. În mod obișnuit, Botezul pruncilor se săvârșește duminica, înainte sau după Sfânta Liturghie, după 40 de zile de la naștere, îndeplinindu-se perioada de curățire sau (lehuzie) a mamei, pentru a putea participa și ea la Botezul fiului său.

Locul obișnuit al săvârșirii Tainelor de inițiere este locașul bisericii, deoarece Biserica Ortodoxă este păstrătoarea fidelă a tradițiilor primare în privința slujbei Botezului. Trebuie știut că în vechime botezul se săvârșea la început în orice apă curgătoare, iar în cazuri de nevoie (ca de exemplu frig, pericol de moarte pentru prunc) sau vremuri excepționale (vreme de război, lipsă de preoți) se acceptă săvârșirea botezului în case.

Înainte de a merge mai departe, vom prezenta ierurgiile care constituie în Ortodoxie pregătirea slujbei baptismale în cazul botezului pruncilor.

Aceste sunt:

– În ziua întâi, după nașterea pruncului, se săvârșește o scurtă rânduială de sfințire a apei;

– În a opta zi de la naștere, preotul, la casa pruncului, săvârșește o rânduială care cuprinde trei molifte pentru femeia lăuză, o moliftă pentru moașă și una pentru femeile care au ajutat la naștere;

– Urmează rânduiala punerii numelui celui botezat, tot în a opta zi, care cuprinde o rugăciune pentru punerea numelui pruncului.

– Rânduiala pentru îmbisericarea pruncului și pentru încheierea perioadei de lehuzie, la 40 de zile după naștere, se săvârșește în biserică și cuprinde două rugăciuni pentru mamă și alte trei rugăciuni pentru binecuvântarea pruncului. Dacă pruncul este băiat și a primit deja Botezul este introdus în Sfântul Altar, ocolindu-se Sfânta Masă.

Rânduiala baptismală ortodoxă cuprinde următoarele părți: rânduiala catehumenatului, slujba botezului propriu-zis, ungerea cu Sfântul Mir, actele baptismale și împărtășirea cu Sfânta Euharistie.

Preotul, cu epitrahil, îl întâmpină pe prunc care este adus de naș. Nașul stă cu fața spre răsărit, iar preotul suflă peste fața pruncului de trei ori în chipul Sfintei Cruci, făcând semnul crucii asupra pruncului cu mâna dreaptă.

Tot preotul este cel care citește apoi cele patru rugăciuni de exorcizare. Două rugăciuni sunt adresate diavolului, iar celelalte rugăciuni sunt adresate lui Dumnezeu. Preotul suflă din nou peste fața pruncului, de trei ori (în chipul Sfintei Cruci) și-i face apoi cu dreapta semnul crucii la frunte, la gură și la piept.

După sfârșitul rugăciunii care a fost spusă, în timpul când preotul a suflat peste prunc, nașul se întoarce cu pruncul cu fața spre răsărit unde se face unirea cu Hristos și mărturisirea credinței.

Imediat după unirea cu Hristos, preotul citește rugăciunea de primire a candidatului la botez: „Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, cheamă pe robul Tău (roaba Ta) X către Lumina Ta cea Sfântă și-l învrednicește pe dânsul de acest dar mare al Sfântului Botez. Dezbracă-l pe dânsul de cele vechi și-l înnoiește pentru viața de veci. Și-l umple de puterea Sfântului Duh, spre unirea cu Hristos, ca să nu mai fie el de acum fiu al trupului, ci fiul al împărăției Tale. Cu bunăvrerea și cu harul Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care binecuvântat ești cu Preasfântul și bunul și de-viață-făcătorul Tău Duh, acum și pururi și în vecii vecilor. Amin.”

Vom arăta că rânduiala Botezului și a Mirungerii, se poate împărți în următoarele etape, după cum urmează:

– sfințirea apei de botez;

– binecuvântarea untdelemnului bucuriei și ungerea pruncului;

– afundarea în apă (considerată parte principală în botez);

– ritualul înconjurării mesei și a cristelniței;

– citirea Apostolului și a Evangheliei;

– ritualul spălării pruncului;

– tunderea părului pruncului;

– ectenia întreită și otpustul – ungerea pruncului cu Sfântul Mir

Pentru slujbă preotul îmbracă veșmintele preoțești, dascălul aprinde lumânările de pe masă, iar preotul cădește împrejurul cădelniței și al mesei pe care sunt așezate cele necesare botezului, adică:

– Sfânta Evanghelie

– un sfeșnic cu lumânări aprinse

– vasul cu Sfântul Mir

– vasul sau sticla cu untdelemn

– cutiuța cu cele necesare pentru ungere (miruitor), o foarfece pentru tundere, un prosop și săpun.

Sfânta Taină a Botezului începe cu binecunoscuta formulă de binecuvântare dată de preot, continuând cu ectenia și rugăciunea pentru sfințirea apei.

Preotul toarnă cruciș de trei ori, din untdelemnul binecuvântat în apa sfințită din cristelniță. În acest timp pruncul este dezbrăcat și pregătit pentru ungere și botez. După ce a fost rostită rugăciunea pentru ungere și preotul a uns pruncul, urmează pregătirea pentru a-l boteza. Pruncul este luat de preot și ținându-l cu fața spre răsărit, îl afundă repede de trei ori în apa din cristelniță, zicând la prima afundare: „Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu (X), în numele Tatălui, Amin”; la a doua: „și al Fiului, Amin”, iar la a treia „și al Sfântului Duh, Amin, acum și pururi și în vecii vecilor, Amin”.

Pruncul după ce a fost scos din cristelniță este dus în brațele nașului, care ține în mâini o pânză albă, zicând: „Îmbracă-se robul lui Dumnezeu (X) în haina dreptății, în numele Tatălui…”.

Nașul îl așează pe prunc pe masă, unde au fost întinse celelalte scutece, cu care va fi înfășat.

Apoi preotul va citi rugăciunea pentru primirea neofitului la a doua și a treia taină, adică ungerea cu Sfântul Mir și Sfânta Euharistie. Pruncul este uns cu Sfântul Mir, în chipul Crucii: la frunte, la ochi, la nări, la gură, la amândouă urechile, la piept, pe spate, la mâini și la picioare (genunchi). Pentru fiecare parte a corpului, preotul zice formula: „Pecetea darului Sfântului Duh, Amin”.

După ce pruncul este înfășat, este luat în brațe de către naș. Preotul ia cădelnița cu dreapta și dând stânga nașului, înconjoară masa și cristelnița, de trei ori, căduind și cântând de fiecare dată, împreună cu cântăreții: „Câți în Hristos v-ați botezat în Hristos v-ați și îmbrăcat.”

Imediat după cădire, dascălul citește Apostolul, urmat de citirea Sfintei Evanghelii.

După aceasta preotul citește cele trei rugăciuni numite la spălarea pruncului. Pruncul este udat de preot cu fașa, care are la un capăt un fir de busuioc.

Urmează cele două rugăciuni la tunderea părului, când preotul luând foarfeca taie câteva fire de păr din creștetul pruncului în formă de cruce, zicând: „Tunde-se robul lui Dumnezeu (x) în numele Tatălui…” și le pune în apa din colimvitră.

După ce pruncul a fost tuns, preotul zice ectenia întreită în care îi pomenește pe noul botezat și pe nașii lui. La sfârșitul ecteniei: „Cel ce în Iordan de la Ioan a binevoit a se boteza pentru a noastră mântuire, Hristos…”, pruncul este împărtășit cu Sfânta Euharistie, în fața ușilor împărătești.

Sfânta Împărtășanie este sfârșitul și coroana tainelor, prin ea neofitul se unește pe deplin cu Hristos, devenind membru adevărat al trupului Său mistic, adică al Bisericii creștine.

Botezul, Mirungerea și Împărtășirea sunt deci cele trei taine de căpetenie ale încreștinării.

3.2. Insemnatatea si legatura dintre Botez, Mirungere și Euharistie ca taine de inițiere

În înțeles larg și religios, taine sau mistere sunt lucrurile și actele sfinte care reprezintă sau simbolizează idei și sensuri nepătrunse în esența lor de mintea noastră.

Tot taine sunt numai acele lucrări sau acte sfinte vizibile, întemeiate de Hristos și săvârșite de Biserică prin episcopul și preoții Săi, prin care se comunică celor ce se împărtășesc cu ele harul dumnezeiesc, nevăzut, mântuitor. Semnificația cuvântului se păstrează și aici, căci esența Tainei, care este harul dumnezeiesc, care se împărtășește, rămâne ascunsă, nevăzută și necuprinsă cu mintea, dar se comunică prin forme văzute, act și materie.

Biserica Ortodoxă numără șapte Sfinte Taine, dar noi ne vom ocupa doar de trei Sfinte Taine cum ar fi: Botez, Mirungere și Euharistie

.

a) Botezul este Taina în care prin întreita cufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează se curățește de păcatul strămoșesc și de toate păcatele făcute până la botez, se naște la viața cea nouă, spirituală, în Hristos și devine membru al Bisericii, Trupul tainic al Domnului.

Botezul este întâia dintre Tainele Bisericii, fiind „ușa” prin care omul intră în Biserică, pentru a se uni mai deplin cu Hristos prin celelalte Taine (Mirungerea și Euharistia).

Autorii cărților Noului Testament și sfinții părinți, vorbind despre sfânta Taină a Botezului, dau mai multe numiri având în vedere partea văzută și partea nevăzută.

Sfinții părinți numesc botezul: baie, izvor sfânt.

Taina botezului a fost instituită de Mântuitorul Hristos însuși îndată după învierea Sa din morți, odată cu trimiterea apostolilor la propovăduirea Evangheliei către neamuri: „Mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte Eu v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacului”, și „Cel ce va crede și se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi”.

Se vede clar din cuvintele mai sus că botezul creștin este instituit de Hristos pentru toți oamenii pentru toate timpurile și că este necesar pentru mântuire.

Referitor la materia botezului, apa, Sfântul Apostol Petru zice: „Poate, oare, cineva să oprească apa, ca să nu fie botezați aceștia care au primit Duhul Sfânt ca și noi? Și a poruncit el ca aceștia să fie botezați în numele lui Iisus Hristos”.

Necesitatea apei pentru botez o arată sfinții părinți și scriitori bisericești.

Sfântul Ioan Damaschin scrie că: „Mântuitorul ne-a dat porunci ca să ne renaștem prin apă și prin Duh, deoarece prin rugăciune și invocare Sfântul Duh se coboară asupra apei. Pentru că omul este din trup și suflet, de aceea ne-a dat și o dublă curățire, prin apă și prin Duh”.

Pentru săvârșirea botezului se întrebuințează apă naturală de izvor, de râu, de lac, de mare, de ploaie, de gheață sau apă curgătoare. Botezul săvârșit cu alt lichid decât apa nu este valid.

Cele trei cufundări și ridicări din apă semnifică cele trei zile petrecute de Hristos în mormânt și învierea Sa a treia zi din morți.

Botezul șterge vina și pedeapsa pentru păcate, dar nu nimicește și urmările păcatului strămoșesc.

Cel renăscut prin botez devine fiu după har al lui Dumnezeu, încorporându-se în Hristos ca mădular al Trupului Său, Biserica.

Botezul fiind instituit pentru iertarea păcatului strămoșesc, el nu se repetă.

Din robia păcatului strămoșesc omul nu poate ieși decât prin Taina botezului, care îi dă posibilitatea să intre în împărăția cerurilor: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh nu va putea intra în împărăția lui Dumnezeu, Căci ce este născut din trup, trup este, iar ceea ce este născut din Duh, duh este”. (Ioan 3, 5-6).

Și botezul copiilor este o necesitate, ei nu pot fi respinși de la botez pe motiv că nu-și pot exprima credința în Hristos și Biserica Sa. Pentru credința lor dau mărturie părinții și nașii care îi aduc la biserică pentru a fi botezați.

Greșesc cei care amână botezul copiilor lor, ca și când aceștia nu ar avea nevoie de harul dumnezeiesc pentru mântuire, căci botezul este începutul tuturor Tainelor și deci al mântuirii personale înseși. Greșesc de asemenea, cei care își lasă copiii, în caz de pericol de moarte, să moară nebotezați, făcându-se vinovați pentru pierderea mântuirii acestora, căci în caz de necesitate se administrează

botezul de urgență de către orice creștin, cu pronunțarea corectă a formulei botezului, odată cu întreita cufundare, turnare sau chiar stropire cu apă a pruncului.

Mai trebuie știut că nimeni nu are voie să boteze a doua oară pe cei botezați în numele Sfintei Treimi, după rânduiala Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, având în vedere cuvintele Sfântului Apostol Pavel care spune: „Un somn, o credință, un botez” (Efeseni 4, 5).

b) Mirungerea

Taina Mirungerii este acea lucrare sfântă, instituită de Mântuitorul Hristos, prin care, ungându-se de către episcop sau preot cu Sfântul Mir membrele celui botezat, odată cu pronunțarea cuvintelor: „Pecetea darului Sfântului Duh, Amin”, se împărtășește primitorului harul întăririi, creșterii și desăvârșirii duhovnicești începute prin botez.

În Sfânta Scriptură și la Sfinții Părinți, Taina mirungerii are diferite numiri, fie după partea văzută, fie după partea nevăzută, adică după efectele Tainei, fie după ambele părți, fiind numită: punerea mâinilor; ungere, ungere tainică, Taina ungerii, Taina Duhului, pecete, pecetea Domnului. Plecând de la legătura foarte strânsă care există între ele, se spune uneori că Botezul și Mirungerea formează un singur tot cu două părți distincte, mirungerea fiind un fel de continuare sau completare a botezului.

Legătura strânsă dintre acestea se arată și prin aceea că în slujba Bisericii Taina Mirungerii nu are introducere ca celelalte Taine, ci după botezarea celui ce a primit botezul, preotul citește o rugăciune prin care cere lui Dumnezeu să dăruiască prin el, celui „nou luminat prin apă și prin Duh”.

Nicolae Cabasila spune că: „prin Sfântul Mir se pun în lucrare puterile date omului prin botez (Înnoirea în Duh și reînvierea prin botez aduc cu ele, cum am văzut, putere și energii lăuntrice înrudite. Sfântul Mir este acela care pune în lucrare una sau alta din puterile duhovnicești sau chiar mai multe deodată, după cât e de simțitor sufletul în lucrarea Tainei”.

Mirungerea înseamnă revărsarea darurilor Duhului Sfânt de către Hristos asupra celor botezați, prin punerea mâinilor, precum L-au împărtășit apostolii Petru și Ioan celor botezați de diaconul Filip din Samaria (Fapte 8, 15-17).

Practica ungerii cu Sfântul Mir s-a generalizat în Răsărit, fiind săvârșită nu numai de episcopi, ci și de preot îndată după botez, așa cum se săvârșește până astăzi.

Referitor la originea dumnezeiască a acestei Taine o dovedesc numeroasele mărturii ale părinților și scriitorilor bisericești din care îl vom da exemplu pe Teofil al Antiohiei care zice: „Noi de aceea ne și numim creștini, pentru că am fost unși cu dumnezeiescul Mir”. O altă mărturie o avem de la Sfântul Ciprian: „Cel botezat trebuie să fie uns, spre a putea deveni prin Mir, adică prin ungere, unsul lui Dumnezeu și a dobândi harul lui Hristos”.

Sfântul Chiril al Ierusalimului vorbește de ungerea cu Sfântul Mir la fruntea Celui botezat astfel: „Mai întâi ați fost unși pe frunte ca să fiți slobozi de rușinea pe care primul om călcător de poruncă o purta pretutindeni și ca să priviți cu fața descoperită slava Domnului”.

Părinții leagă de harul Tainei mirungerii pregătirea și înarmarea creștinului pentru lupta cu ispitele de tot felul.

Pentru săvârșirea Tainei mirungerii se cere în primul rând Sfântul Mir, care ține locul punerii mâinilor. Sfântul Mir se prepară din untdelemn, vin și 35 diferite aromate, sfințindu-se numai de către episcopi (după can.6 al Sinodului din Cartagia, 418, și pe temeiul Sfintei Scripturi).

Sfântul Mir este sfințit de episcopii respectivei Biserici Ortodoxe Autocefale, în frunte cu întâistătătorul ei (patriarh, arhiepiscop, mitropolit). Ceremonia sfințirii se face în altar după Sfânta Liturghie, în Joia Patimilor, după ce amestecul a fost fiert, fierberea fiind însoțită de citirea Evangheliei. Amestecul acestor aromate simbolizează bogăția și felurimea darurilor Sfântului Duh, de care se împărtășesc primitorii Tainei.

Săvârșitorul Tainei mirungerii este episcopul și preotul. Primitorii Tainei mirungerii sunt toți cei botezați în numele Sfintei Treimi și de aceea, această Taină nu se repetă.

Întrucât prin Taina ungerii cu Sfântul Mir se inaugurează pentru creștini o continuă și tot mai sporită conlucrare a lor cu Duhul Sfânt pentru dezvoltarea vieții celei noi primite la botez, Taina Mirungerii este o continuă Cincizecime în unanimitatea răscumpărată de Hristos prin Cruce și Învierea Sa.

c) Taina Sfintei Euharistii (Împărtășanii)

Sfânta Euharistie este Taina în care sub chipul pâinii și al vinului se împărtășește credincioșilor însuși Trupul și Sângele lui Hristos, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci, înfățișându-se real și nesângeros jertfa de pe Cruce a Mântuitorului, prin prefacerea pâinii și a vinului în însuși Trupul și Sângele Mântuitorului, cu puterea Duhului Sfânt invocată de episcop sau preot.

Numele de Euharistie vine din cuvântul grecesc (Eùχαρστια = mulțumire, recunoștință), fiindcă la instituirea ei la Cina de Taină, Mântuitorul a mulțumit lui Dumnezeu Tatăl, înainte de a frânge pâinea și de a o da apostolilor și pentru că este jertfă de mulțumire adusă de Biserică, mai precis de Hristos însuși împreună cu Biserica, pentru Biserică și pentru credincioșii acesteia; Cina Domnului, Cina cea de Taină și dumnezeiască, Masa Domnului, Pâinea Domnului, Pâinea lui Dumnezeu, Paharul vieții, Paharul mântuirii, Trupul lui Hristos, Trupul Domnului, Trupul Sfânt, Sângele lui Hristos, Sânge prețios, Sfintele și dumnezeieștile și înfricoșătoarele Taine.

Este cea mai mare și cea mai însemnată Taină a Bisericii.

Despre prefacerea lor în mod real în însuși Trupul și Sângele Său ne asigură Hristos însuși când zice apostolilor la Cina cea de Taină: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu” și „Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28).

Sfânta Euharistie actualizează până la sfârșitul veacurilor Jertfa mântuitoare a lui Hristos, unind tot mai strâns pe oameni cu Hristos, Dumnezeu-întrupat, îndumnezeindu-i.

– Dacă prin celelalte Taine ni se împărtășește harul dumnezeiesc în Sfânta Euharistie ni se dă însuși izvorul harului, adică Hristos însuși prin Trupul și Sângele Său pline de Duhul Sfânt. Sfânta Euharistie nu este numai Taină, ci și Jertfă reală, este Jertfa Trupului și Sângelui lui Hristos în Biserică, prin mâna și gura episcopului sau a preotului, cu puterea Duhului.

Euharistia este săvârșită în Biserică, de către apostoli și prin ei, de către urmașii lor, episcopii și preoții, investiți spre aceasta cu puterea Duhului Sfânt de către Hristos însuși, în Taina hirotoniei.

Partea văzută a Sfintei Euharistii este pâinea și vinul curat. Pâinea trebuie să fie din grâu curat și dospită, iar vinul, din struguri, curat și amestecat la timpul potrivit cu puțină apă.

Sfânta Euharistie a fost orânduită pentru toți oamenii, având să se împărtășească, nu numai la Paști. Sfinții părinți și scriitori bisericești ne oferă bogate mărturii despre folosirea pâinii dospite și a vinului curat din struguri.

Darurile de pâine și vin care vor servi ca materie sau parte văzută pentru Sfânta Euharistie se pregătește de către preot în cadrul unei slujbe speciale, numită Proscomidia. Sfânta Euharistie se săvârșește exclusiv în cadrul Sfintei Liturghii, constituind momentul cel mai înalt al întregii Liturghii. Momentul culminant este cel al sfințirii, adică al prefacerii cinstitelor daruri de pâine și de vin în însuși Trupul și Sângele lui Hristos, prin puterea Duhului Sfânt care coboară asupra lor.

Prin Taine, Dumnezeu ne împărtășește lucrarea Sa ca dar care trebuie să întâlnească în om o anumită stare de deschidere și acceptare.

Caracterul de jertfă al Euharistiei el arată mai întâi modul și cuvintele instituirii Euharistiei la Cina cea de Taină. Jertfa euharistică se aduce cu scopul însușirii personale a roadelor răscumpărării, adică ale Crucii și Învierii din morți a lui Hristos.

Diaconii nu pot săvârși Sfânta Euharistie, dar li se poate permite numai să-i împărtășească pe laici în caz de nevoie și aceasta numai cu învoirea episcopului sau preotului, și când aceștia nu pot merge la credincioși.

Primitorii Sfintei Euharistii sunt toți cei scoși din sânul Bisericii pentru motive de erezie și schismă.

Împărtășirea cu Sfânta Euharistie este necesară pentru unirea tot mai deplină cu Hristos, creșterea în Hristos și dobândirea vieții veșnice (Ioan 6, 53-54).

Copiii primesc Sfânta Împărtășanie chiar la botez, după ce au fost unși cu Sfântul Mir (Taina mirungerii). Și ei trebuie împărtășiți cât mai des până la vârsta de 7 ani, urmând ca de la această vârstă să se spovedească la preotul duhovnic, adică să-și mărturisească păcatele și să ia iertare pentru ele.

Euharistia este hrana sufletului. Există o legătură strânsă între Botez și Euharistie, dar și între Botez, Mirungere și Euharistie.

Referitor la legătura dintre Botez și Euharistie, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „prin amândouă se comunică omului dinamismul sau puterea transformatoare a morții lui Hristos, dar în măsuri diferite, prin botez dobândim puterea omorârii voinței noastre pentru păcat. Prin Euharistie dobândim viața, căci chiar ființa noastră moare tainic pentru Dumnezeu, ca să ne umplem de viața Lui în viața aceasta pământească.

Legătura dintre botez și Euharistie este însă de continuitate, adică de adâncire și desăvârșire a încorporării noastre în Hristos, sau de creștere a lui Hristos în noi și a comuniunii noastre cu El.

Euharistia este a Bisericii și numai a Bisericii, căci aici în Biserică, Hristos Se aduce pe Sine jertfă Tatălui împreună cu noi oamenii.

3.3 Botez, Mirungere, Euharistie în Tradiția Catolică

Tainele sunt lucrări sfinte instituite de Hristos, care, sub o formă vizibilă ne împărtășesc harul invizibil al lui Hristos sau pe Hristos însuși în acțiunile Sale mântuitoare pentru a ne face părtași de desăvârșirea umanității Sale. Ele nu pot fi separate decât prin cugetare, deci ele formează un întreg, așa cum trupul și sufletul formează un întreg unitar.

Catolicii pentru denumirea tainelor folosesc termenul de sacramentul (sfânt, sacru), punând accent pe legătura ceremonială. În ceea ce privește legătura dintre materie și har în ființa tainelor, la catolici au fost două concepții: una formulată de Duns Scotus, după care tainele nu conțin, ci numai aduc, provoacă sau mijlocesc coborârea Harului în om.

În general, toți cei care acceptă tainele ca organe ale Harului afirmă că Harul din taine provine din instituirea dumnezeiască, și pentru primirea lor, trebuie îndeplinite unele condiții pentru ca Harul să lucreze spre mântuire.

Catolicii cred că botezul este un organ al renașterii omului și mijloc de mântuire, necesar tuturor. Cu privire la materia botezului și la catolici, ea este apa curată și sfințită. Apa botezului se sfințește numai o singură dată pe an și anume în ajunul Paștelui sau al Rusaliilor.

Botezul copiilor

Din pietate față de Sfânta Taină, preotul își spală mâinile, îmbracă superpeliciul și stola violetă și se îndreaptă spre ușa bisericii sau tindă, unde se săvârșește prima parte a rânduielii botezului. Copilul este adus la biserică de către naș. Preotul pune întrebarea: „Ce ceri de la Biserica lui Dumnezeu?, răspunsul este: „Credința”.

Pentru a rupe legăturile satanei cu cel ce se botează, preotul suflă de trei ori peste fața lui rostind cuvintele: „Ieși din el, duh necurat, și fă loc Sfântului Duh Mângâietorul”.

Candidatul primește „semnul măririi și biruinței” prin însemnarea crucii, cu degetul, pe frunte, pe piept de către preot zicând: „Primește semnul crucii, atât pe frunte cât și în inimă, primește credința poruncilor cerești și așa să te porți de acum înainte, încât să poți deveni templu al lui Dumnezeu”.

Actul însemnării este urmat de o rugăciune către Dumnezeu ca să-l înzestreze pe candidat cu harul necesar păstrării cu credință, în toată viața, a învățăturii creștine în care a fost introdus.

Preotul pune apoi mâna pe capul candidatului, simbolizând cuprinderea lui în stăpânirea Bisericii și se roagă ca această stăpânire să fie de durată, invocând harul lui Dumnezeu în ajutor, spre a-l scoate din legăturile satanei și urmările păcatului.

Ultimul act din ritualul catehumenatului este oferirea sării binecuvântate celui care se botează. Sarea, prin importanța sa naturală, simbolizează efectele harului care se primește la botez. Punerea și în gura catehumenului arată în chip vădit că el va dobândi, prin învățătura credinței și prin darul harului, să fie izbăvit de putreziciunea păcatului.

Prin exorcismul rostit la binecuvântarea sării: „Alung de la tine pe satana substanța sării…”, preotul alungă puterea vrăjmașului, dar se roagă ca Dumnezeu să sfințească sarea și să devină ea însăși „un sacrament tămăduitor spre alungarea dușmanului rău”, un leac desăvârșit, care să rămână mereu lucrător în inima creștinului.

La 28 octombrie 1931 reprezentanții ortodocși și catolici au discutat problema Sfintelor Taine și au ajuns la un acord deplin cu privire la noțiunea de „sacrament” recunoscând numărul de 7 taine, fără deosebire, evidențiind însă un chip deosebit două Sfinte Taine pentru rolul lor preponderent.

Preotul începe cu: „În numele Tatălui (+) și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin”. Nașul este obligat să răspundă în locul pruncului, apoi suflă peste fața pruncului.

După o scurtă rugăciune, preotul însemnează fruntea și pieptul pruncului cu semnul crucii, iar partea următoare a slujbei se va oficia în naos.

Urmează lepădarea de satana și unirea cu Hristos, într-o formă asemănătoare cu cea din ritul ortodox. Copilul va fi uns cu untdelemnul catehumenilor numai pe piept, continuând apoi cu botezul propriu-zis, turnând preotul apă dinainte sfințită de trei ori peste capul copilului, în formă de cruce, cu formula: „(X)…, te botez în numele Tatălui (+) și al Fiului (+) și al Sfântului Duh (+), Amin”.

După botez, preotul unge creștetul pruncului cu Chrisma (Sfântul Mir) zicând: „Dumnezeu atotțiitorul, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care te-a născut din noi din apă și din Duh Sfânt, te unge (+) cu Mirul mântuirii întru același Iisus Hristos, Domnul nostru”.

După ce dă nașilor o lumânare aprinsă, rostind formula potrivită, preotul binecuvântează pe prunc: „ X… mergi în pace, Domnul fie cu tine!” și astfel slujba ia sfârșit.

Vechii catolici admit că săvârșirea cea mai corectă a Botezului este prin afundare în apa sfințită, dar până la urmă au rămas fideli uzului stropirii sau al turnării.

Dintre ierurgiile în legătură cu Botezul, vechii catolici au păstrat în uz numai Rânduiala de mulțumire și binecuvântare a lehuzei.

Taina Mirungerii se administrează tinerilor în vârstă de șapte sau 12-14 ani de către episcop, care poate delega pentru aceasta și pe un preot. Ungerea e redusă numai la frunte și unită cu punerea mâinilor episcopului cu cuvintele: „Te însemn cu semnul crucii și te confirm cu ungerea mântuirii în numele Tatălui…”.

Mirul este sfințit în Joia săptămânii Patimilor, dar nu de soborul arhiereilor, ci de fiecare episcop în eparhia lui.

După ce s-a făcut mirungerea tuturor candidaților, un preot sau un mirean șterge cu o bucată de vată urma Mirului de pe frunțile confirmaților; episcopul își spală mâinile, își lasă din nou mitra și rostește o frumoasă rugăciune pentru păstrarea darurilor Sfântului Duh în cei confirmați. Apoi îi binecuvintează cu semnul crucii, zicând: „Să vă binecuvinteze (+) Domnul Dumnezeul nostru ca să vedeți mântuirea Lui în toate zilele vieții voastre și să aveți viață veșnică. Cu răspunsul Amin al confirmațiilor se încheie ceremonia.

Pentru catolici, Sfânta Euharistie este nu numai o taină, ci și jertfă ispășitoare adusă de Biserică pentru vii și pentru morți.

Teologia veche-catolică admite prezența reală a Mântuitorului în elementele euharistice, atât timp cât acesta își păstrează forma exterioară, vizibilă de pâine și vin. Sfințirea și prefacerea darurilor are loc în urma unei invocări a Sfântului Duh în timpul epiclezei.

Administrarea Tainei, adică împărtășirea, se face în cadrul missei. Biserica catolică refuză împărtășirea pruncilor, acordând prima împărtășanie numai după confirmare, după ce copii au împlinit vârsta de 7-12 ani.

După teoria catolică ar exista trei feluri de împărtășire, de a beneficia de roadele Sfintei Jertfe (Împărtășanii), și anume:

– sacramentaliter = împărtășirea reală, cu trupul și sângele Domnului, dar în stare de nevrednicie (cu păcate);

– spiritualiter = împărtășire pur spirituală, prin dorință, dar în neputință de a te apropia de Sfintele Taine;

– sacramentaliter et spiritualiter = adevărata împărtășire prin participarea în stare de vrednicie la Sfântul Trup și Sânge.

La catolici se pot oficia mai multe liturghii (misse) în aceeași zi, în o singură biserică și pe același altar sau de către același preot.

Privitor la materia Trupului, Biserica catolică folosește pentru hostia azemă, pâine nedospită.

Cât privește materia Sângelui, Biserica catolică folosește vin amestecat cu apă.

La catolici numai clericii care slujesc se împărtășesc și din Sfântul Trup și din Sfântul Sânge, pe când clericii care nu slujesc și credincioșii mireni sunt împărtășiți numai cu Sfântul Trup.

Papa îngăduie împărtășirea sub ambele forme numai Maromiților și Uniților și o acordă, în chip excepțional, ca o favoare, catolicilor din anumite regiuni sau țări, mai ales înainte de moarte.

Elementele sfințite sunt păstrate cu tot respectul, în chivotul (tabernacolul) de pe Sfânta Masă spre a fi date, la nevoie, bolnavilor.

Euharistia e cea care dintr-o simplă adunare zidește Biserica, „Euharistia face Biserica”.

Momentul epicleziei și folosirea azimei pentru jertfă, pot fi luate ca uzanțe istorico liturgice și considerare ca datini locale, dar în realitate, ele tulbură reprezentarea normală a vieții Domnului.

Efectele Euharistiei ca taină sunt, după catolici, următoarele: Prin împărtășire, Hristos se dă credincioșilor spre mâncare și băutură duhovnicească. Ceea ce este mâncarea și băutura pământească pentru trup, aceea este Euharistia pentru suflet.

Mâncarea trupească nu se dă unui mort, ci unuia viu ca să trăiască, tot așa și euharistia nu e

destinată să trezească pe cineva din moarte la viață, ci să susțină viața existentă și s-o hrănească.

Întrucât Euharistia e un ospăț ceresc ea umple sufletul de dulceața cerească, de mângâiere și pace, de entuziasm sfânt și de plăcere pentru tot binele. Deoarece Trupul lui Hristos e priit în trupul nostru, Euharistia are un efect mântuitor nu numai indirect, ci și direct asupra trupului nostru. După ce a intrat în contact cu Trupul Domnului, trupul nostru a dobândit o anumită demnitate și sfințenie, un fel de înrudire cu Trupul lui Hristos.

În urma unirii cu Hristos, trupul ia forma după chipul Trupului Său, odată prin slăbirea poftelor pe de altă parte prin primirea unui drept special la învierea întru slavă. Toate aceste roade se dau în măsuri diferite, după gradul de pregătire și de progres duhovnicesc al celor ce se împărtășesc.

CONCLUZII

În lucrarea de față, prin prezentarea originii și dezvoltării ritualului și a doctrinei Tainelor de inițiere, am urmărit să evidențiem fidelitatea Ortodoxiei față de tradiția apostolică, iar pe de altă parte originea comună și asemănările dintre rânduielile baptismale răsăritene.

Formulate pe scurt, principalele rezultate ale acestei cercetări sunt următoarele:

1. Sfânta Taină a Botezului creștin, instituită de Mântuitorul Hristos (Matei XXVIII, 19) este Taina nașterii din nou, „din apă și din Duh” (Ioan III, 3), prin care participăm la moartea și învierea lui Hristos. Prin întreita afundare în apa baptismală, ne unim cu fiecare din cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, în numele cărora suntem botezați. Botezul restabilește chipul lui Dumnezeu din om, conferindu-i calitatea de fiu al lui Dumnezeu după har și de membru al Trupului tainic al Domnului, Sfânta Biserică. Nașterea la o nouă viață în Hristos implică nu numai moartea fără de păcat, ci o adevărată curățire de păcatul strămoșesc (la prunci) și de toate păcatele personale săvârșite până în acel moment.

Taina Mirungerii conferă celui născut din nou, în viața în Hristos, întărire în această viață, prin pecetluirea cu Sfântul Mir a principalelor organe ale simțurilor. Noul botezat și miruit, primind Sfânta Euharistie, ne unește cu Hristos, devenind purtător de Hristos – „hristofor”.

2. Rânduiala baptismală actuală din Ortodoxie este o continuare fidelă a ritualului primar, atestat încă din Noul Testament, care s-a dezvoltat în epoca patristică. În Ortodoxie s-a păstrat, de asemenea, întreaga semnificație teologică și mistică a Tainelor de inițiere, exprimată în operele patristice.

Actele baptismale concentrează întreaga rânduială a catehumenatului cuprinzând: patru exorcisme, formulele lepădării de satana, cele ale unirii cu Hristos, mărturisirea credinței prin rostirea Crezului.

Rânduiala propriu-zisă a Botezului cuprinde: sfințirea apei, sfințirea untdelemnului, ungerea baptismală și actul întreitei afundări. Urmează Taina Mirungerii, în legătura indisolubilă cu Botezul.

Actele post baptismale, oferirea lumânării aprinse și a veșmântului alb, spălarea și tunderea, încheie rânduiala, urmând împărtășirea cu Sfânta Euharistie.

Botezul este o Taină a Bisericii, prin care primitorul devine membru al acestei instituții mântuitoare.

3. Prima parte a slujbelor baptismale orientale, rânduiala catehumenatului, este mult mai amplă decât cea din ritualul ortodox, dezvoltându-se după structura Liturghiei catehumenilor. La principalele acte baptismale din Biserica-Veche, păstrate în rânduiala ortodoxă, cum sunt: exorcizarea catehumenilor, lepădarea de satana, unirea cu Hristos și mărturisirea credinței, s-au adăugat și alte rugăciuni pentru catehumen, psalmi, cântări…

4. Rânduiala propriu-zisă a botezului începe la orientali la fel ca la ortodocși cu sfințirea apei baptismale. Apa este sfințită și exorcizată prin mai multe rugăciuni, cuprinzând formule de invocare sau exorcizare, însoțite de acte corespunzătoare. Semnificația acestei structuri constă în faptul că prin Botez li se deschide neofiților calea spre Sfânta Euharistie.

5. Mirungerea se administrează îndată după actul botezului și este însoțită de actul punerii mâinilor.

6. Actele baptismale sunt în parte aceleași ca în rânduiala ortodoxă. Apare în plus punerea coroanei, act care poate fi interpretat ca un simbol al legăturii acestei slujbe cu slujba cununiei.

7. Cel botezat și miruit este primit întotdeauna la Sfânta Euharistie, dovedindu-se unitatea indisolubilă între Botez, Mirungere și Euharistie.

8. Instituția nașilor și participarea părinților sunt necesare la botez.

9. După învățătura Ortodoxă apa se desacralizează de la sine, după consumarea actului botezului, în cadrul căruia ea își împlinește finalitatea primită prin sfințire. De aceea nu se poate săvârși Botezul cu apă sfințită dinainte. Se boteza însă, mai multe persoane în aceeași apă, în cadrul aceluiași ritual, pentru că botezul lor constituie un singur act.

10. Aceste rânduieli baptismale confirmă originea apostolică a rânduielii ortodoxe.

Ȋn concluzie trebuie sǎ consemnǎm cǎ fǎra aceste trei taine de inițiere botez , mirungere , euharistie nu putem merge spre calea mȃntuiri și sa fim numiți „Fii ai Ȋmparației lui Dumnezeu”.

Bibliografie

Sfânta Scriptură

Pr. Lect. George Remete, Dogmatica Ortodoxă,edit. Episcopiei Ortodoxe Alba – Iulia, 1996, p.300.

Sf. Grigorie Teologul, Cuvânt asupra Botezului,.Arhim.Silvestru-Episcop de Canev,Teologia dogmatică ortodoxă,vol.VI ed.Credința strămoșească,2001, p.291

Origen, Scrieri alese – Omilia la Evanghelia de la Luca, EIBMBOR, colecția PSB, vol. 7, București, p. 116

Ioan Florea, Canoanele Bisericii Ortodoxe,tiparit la POLIBIS Sibiu 1993, p. 34

Sf. Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic. p.39

Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evaghelia Sf. Ioan, EIBMBOR, București, 2000,trad. pr. Prof. D. Stăniloae, p. 536

Preot Liviu Streza, Botezul în diferite rituri creștine (teză de doctorat), „O“, XXXII / 1985, nr. 1 – 2, p. 29

Liturghier, Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, I.B.M.B.O.R., București, 2000, p. 124

Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, ed. I.B.M.B.O.R.,ed. a II-a, București, 1997, p. 56

Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă Editura ,,Cluj-Napoca”,2005

Braniște, Pr.Prof.Ene, Cultul Bisericilor Vechi-Catolice în comparație cu cel ortodox și cu cel catolic, în „Ortodoxia”, anul XX, nr.1, ianuarie-martie 1968, București.

Braniște, Pr.Prof.Ene, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, „Ortodoxia”, XI, nr.4, octombrie-decembrie, București, 1959.

Braniște, Pr.Prof.Ene, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, în „Ortodoxia”, an XI, nr.4, octombrie-decembrie 1959, București.

Braniște, Pr.Prof.Ene, Schisma și cultul creștin în „Ortodoxia”, anul VI, nr.2-3, aprilie-septembrie, 1954, București.

Braniște, Preot Profesor Dr.Ene, Explicarea Sfintelor Taine de Inițiere (Botez, Mirungere, Euharistie în Literatura creștină, Editura Arhiepiscopiei Bucureștilor, 1990.

Braniște, Preot Profesor Dr.Ene, Liturgică Specială pentru facultățile de teologie, ediția a III-a, Editura Nemira, 2002.

Bria, Preot Profesor Dr.Ion, Dicționar de Teologie Ortodoxă A-Z, Editura I.B.M.B.O.R., București 1994.

Cabasila, Nicolae, Explicarea Sfintei Liturghii, București, 1943.

Cateheza I a Sfântului Chiril al Ierusalimului, „Studii Teologice” nr.7-8/1968.

Bibliografie

Sfânta Scriptură

Pr. Lect. George Remete, Dogmatica Ortodoxă,edit. Episcopiei Ortodoxe Alba – Iulia, 1996, p.300.

Sf. Grigorie Teologul, Cuvânt asupra Botezului,.Arhim.Silvestru-Episcop de Canev,Teologia dogmatică ortodoxă,vol.VI ed.Credința strămoșească,2001, p.291

Origen, Scrieri alese – Omilia la Evanghelia de la Luca, EIBMBOR, colecția PSB, vol. 7, București, p. 116

Ioan Florea, Canoanele Bisericii Ortodoxe,tiparit la POLIBIS Sibiu 1993, p. 34

Sf. Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic. p.39

Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evaghelia Sf. Ioan, EIBMBOR, București, 2000,trad. pr. Prof. D. Stăniloae, p. 536

Preot Liviu Streza, Botezul în diferite rituri creștine (teză de doctorat), „O“, XXXII / 1985, nr. 1 – 2, p. 29

Liturghier, Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, I.B.M.B.O.R., București, 2000, p. 124

Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, ed. I.B.M.B.O.R.,ed. a II-a, București, 1997, p. 56

Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă Editura ,,Cluj-Napoca”,2005

Braniște, Pr.Prof.Ene, Cultul Bisericilor Vechi-Catolice în comparație cu cel ortodox și cu cel catolic, în „Ortodoxia”, anul XX, nr.1, ianuarie-martie 1968, București.

Braniște, Pr.Prof.Ene, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, „Ortodoxia”, XI, nr.4, octombrie-decembrie, București, 1959.

Braniște, Pr.Prof.Ene, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, în „Ortodoxia”, an XI, nr.4, octombrie-decembrie 1959, București.

Braniște, Pr.Prof.Ene, Schisma și cultul creștin în „Ortodoxia”, anul VI, nr.2-3, aprilie-septembrie, 1954, București.

Braniște, Preot Profesor Dr.Ene, Explicarea Sfintelor Taine de Inițiere (Botez, Mirungere, Euharistie în Literatura creștină, Editura Arhiepiscopiei Bucureștilor, 1990.

Braniște, Preot Profesor Dr.Ene, Liturgică Specială pentru facultățile de teologie, ediția a III-a, Editura Nemira, 2002.

Bria, Preot Profesor Dr.Ion, Dicționar de Teologie Ortodoxă A-Z, Editura I.B.M.B.O.R., București 1994.

Cabasila, Nicolae, Explicarea Sfintei Liturghii, București, 1943.

Cateheza I a Sfântului Chiril al Ierusalimului, „Studii Teologice” nr.7-8/1968.