Importanța Studiului Herpetofaunei din Situl Natura 2000

Importanța studiului herpetofaunei din situl Natura 2000 Platoul Meledic

județul Buzău , în dezvoltarea spiritului ecologic la elevii de liceu

Partea I

Introducere- scop, obiective, importanța studierii temei , stadiul actual al cunoașterii acestui subiect

Cap I. Importanța rețelei Natura 2000

Cap.II Caracteristici fizico-geografice ale sitului- relief, căi de acces,geologie,pedologie,hidrologie,climă,vegetație,tipuri de habitate,fauna

Cap. III Istoricul cercetărilor herpetofaunei in zonă- caracterizarea celor două clase, tipuri de caractere folosite in determinare

Cap. IV Caracterizarea Clasei Amphibia

Cap . V Caracterizarea Clasei Reptilia

Cap. VI Materiale și metode- calendarul deplasărilor, materiale, observații necesare,metode de lucru pe teren, harta stațiilor în care s-au făcut observații

Cap. VII Rezultate și discuții

Inventarul speciilor de amfibieni

Inventarul speciilor de reptile

Ponderea herpetotaxonilor

Habitatele populate de speciile de amfibieni , reptile

Specii ocrotite de amfibieni, reptile (Cartea Roșie a vertebratelor , Anexe la Directiva Habitate )

Presiuni antropice

Evaluarea stării de conservare a speciilor de amfibieni și reptile din sit

Măsuri de management necesare pentru conservarea biodiversității

Concluzii

Partea a II a Aplicații metodico-didactice ( valorificarea informațiilor )

Bibliografie

INTRODUCERE

Țara noastră, având condiții foarte variate de relief, climă și sol, are și o fauna extrem de diversa. De la nivelul mării și până la cele mai înalte culmi ale munților, se intalnesc diferite specii de animale , endemice si de importanta comunitara.

Biodiversitatea nu este suspendată undeva în afara mediului natural, ea există în interiorul lui, într-o strânsă interdependență cu toți factorii de mediu. Pierderea oricărui habitat duce inevitabil la pierderea tuturor formelor de viață ce le-a adăpostit.

Biodiversitatea înseamnă diversitatea formelor de viață sub toate aspectele – diversitatea speciilor, varietatea genetică în cadrul aceleiași specii si a ecosistemelor. Aceasta furnizează o gamă largă de beneficii omenirii – spre exemplu bunuri (lemn/ cherestea și plante medicinale) și servicii de vitală necesitate (precum ape curate, reducerea riscurilor naturale, reducerea poluării, polenizare). Pierderea continuă a biodiversității a fost unanim recunoscută ca fiind cea mai urgentă problemă de mediu cu care societatea de azi se confruntă. Bogăția fondului natural și a habitatelor reprezintă un element de mare valoare pentru calitatea vieții noastre. Și mai important este că aceste zone joacă un rol critic în reglarea sistemelor naturale (circuitul apei, al climei) și unele resurse naturale de care societatea noastră depinde. Valoarea economică a acestor „servicii de ecosistem” este covârșitor mai mare comparativ cu costul necesar protejării și conservării lor.

Pentru ca plantele si animalele să poată fi conservate, ele trebuie mai întâi identificate și colectate. Identificarea lor se face prin explorarea acelor areale, care, pe baza studiilor ecologice efectuate și a unor informații primite de la oamenii locului, ar prezenta o importanță prin existența unor specii de plante si de animale de valoare pentru unele utilizări.

În dorința de progres și creștere economică cu orice preț, omul a uitat, adesea, că este și parte a sistemului natural, intervenind, uneori, peste capacitatea de suport a acestuia. Astfel au apărut dezechilibre ale căror efecte deja se simt, preocupările la nivel mondial fiind tot mai accentuate în direcția contracarării acestor efecte.Educarea și pregătirea tuturor cetățenilor consituie baza indispensabilă și fundamentală care trebuie sa însoțească toate politicile publice care au legatură cu ecologia și dezvoltarea durabilă.

Fiecare cetățean sau organizație trebuie sa conștientizeze că dezvoltarea durabilă reprezintă singura cale pe care omenirea trebuie să o respecte pentru a avea asigurat un viitor.

Scopul: Evaluarea diversității din Situl Natura 2000 Platoul Meledic și dezvoltarea unui comportament ecologic la elevi

Obiective:

1) Caracterizarea fizico-geografică a sitului Natura 2000 Platoul Meledic

2) Întocmirea inventarului speciilor de amfibieni și reptile

3) Identificarea speciilor ocrotite de amfibieni și reptile

4) Evaluarea stării de conservare a speciilor de amfibieni și reptile din sit

5) Identificarea presiunilor antropice

6) Identificarea măsurilor de management pentru îmbunătățirea stării de conservare a speciilor de amfibieni și reptile

7) Proiectarea unor activități de teren pentru elevi în vederea identificării speciilor de amfibieni și reptile din sit, a caracterizării habitatelor populate de aceștia și a identificării presiunilor antropice

Tema abordată este deosebit de actuală prin valoarea de patrimoniu datorată microuniversului de plante si vietăți prezente. Platoul Meledic a fost declarat Sit Natura 2000 pentru tufărișurile de foioase ponto-sarmatice – care reprezintă un habitat prioritar de interes comunitar – și pentru o specie de fluture de interes comunitar, fluturașul purpuriu – Lycaena dispar.Procentul redus de împădurire al zonei și prezența anticlinalelor într-o configurație orientată în general spre sud-sudvest, creează habitate favorabile speciilor cu caracter pontic sau mediteraneean ,astfel că valoarea științifică a arealului este completată de existența într-o astfel de zonă cu un regim de climă blândă a broaștei țestoase de uscat (Testudo hermanni) si a scorpionului (Euscorpius carpathicus).

Stadiul actual al cunoașterii herpetofaunei

Studii herpetologice în România s-au făcut începând cu 1905 când Constantin Kirițescu a publicat ,, Cercetări asupra faunei herpetologice a României’’ , lucrare în care a realizat distribuția geografică a batracienilor și reptilelor din tara noastră. Un plus asupra studiului herpetofaunei a adus și Ion Fuhn , cel mai mare herpetolog român . Din păcate , în situl Natura 2000 Platoul Meledic , nu s-au făcut studii privind reptilele și amfibienii , până când Universitatea Eologică din București a realizat sub îndrumarea lui Dorin Alexandru Pop, expert herpetolog- ”Plan de management, consultare publică și campanie de conștientizare pentru siturile Natura 2000 Lunca Buzăului și Platoul Meledic” ( iulie 2012 –  martie 2014) . În cadrul proiectului s-a făcut inventarierea, cartarea, evaluarea amenințărilor, evaluarea statutului de conservare și elaborarea măsurilor de conservare pentru amfibieni și reptile, care sunt obiective de conservare in cele 2 situri.

Cap. I Importanța rețelei Natura 2000

Rețeaua Natura 2000 este o rețea ecologică de zone naturale protejate, care are ca și obiectiv principal conservarea habitatelor naturale și a speciilor sălbatice de interes comunitar. Rețeaua are la bază Directiva Habitate 92/ 43/ CEE și Directiva Păsări 2009/ 147/ CE , care reprezintă baza politicilor europene pentru conservarea naturii și sunt obligatorii pentru fiecare stat membru. După aderare, în legislația românească aceste două Directive au fost transpuse prin Ordonanța de Urgență nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice , cu modificările ulterioare.Natura 2000 este o rețea ecologică constituită din situri Natura 2000 de două tipuri: Arii Speciale de Conservare (SAC – Special Areas of Conservation) constituite conform Directivei Habitate și Arii de Protecție Specială Avifaunistică (SPA – Special Protection Areas), constituite conform Directivei Păsări. Aceste situri sunt identificate și declarate pe baze științifice (conform procedurilor celor două Directive) cu scopul de a menține într-o stare de conservare favorabilă o suprafață reprezentativă a celor mai importante tipuri de habitate (enumerate în Anexa I a Directivei Habitate) și populații reprezentative de specii ale Europei (enumerate în Anexa II a Directivei Habitate și în Anexa I a Directivei Păsări).Rețeaua Natura 2000 asigură protejarea naturii, reducerea efectivă a ratei de pierdere a biodiversității din situri și utilizarea bogățiilor naturale de pe teritoriul fiecărui sit pe termen lung, în echilibru cu nevoile sociale, economice și culturale ale comunităților locale. Constituirea și administrarea unei arii protejate se vor face luând în considerare și respectând interesele comunităților locale, încurajându-se menținerea practicilor și a cunoștințelor tradiționale locale în valorificarea acestor resurse în beneficiul comunităților locale. Astfel, rețeaua Natura 2000 este un aliat în menținerea și dezvoltarea economică și socială a multor zone rurale, prin încurajarea și sprijinirea anumitor tipuri de activități și deschiderea de noi oportunități de diversificare și de atragere a investițiilor.

Natura 2000 în România – Pe teritoriul Uniunii Europene (UE27), au fost identificate 9 regiuni biogeografice. Între țările membre și candidate la UE, România deține cea mai mare diversitate biogeografică. Pe teritoriul României se găsesc 5 regiuni biogeografice: continentală (cea mai comună), alpină (în țările cu zone montane), panonică (se găsește în Ungaria și țările vecine), pontică (doar în România și Bulgaria), stepică (doar în România).

Directiva Habitate împreună cu Directiva Păsări stabilește nivelul minim de standarde pentru conservarea biodiversității adoptate de către statele membre și care reprezintă o parte esențialăa Celui de-al Cincilea program de Acțiune în domeniul mediului.

În anexele Directivei Habitate se regăsesc:

+ tipuri de habitate naturale de interes comunitar a căror conservare necesită desemnarea zonelor speciale de conservare

+ specii de plante și animale de interes comunitar a căror conservare necesită desemnarea zonelor speciale de conservare

+ specii de animale și plante de interes comunitar care necesită o protecție strictă

+ specii de animale și plante de interes comunitar a căror prelevare din natură și explotare sunt susceptibile de a face obiectul măsurilor de management.

În situl Natura 2000 Platoul Meledic ROSCI0199 au fost identificate , conform Anexelor I, II, IV și V ale Directivei Habitate , următoarele tipuri de habitate și specii de amfibieni și reptile de importanță comunitară :

Anexa I – TIPURI DE HABITATE NATURALE DE INTERES COMUNITAR A CĂROR CONSERVARE NECESITĂ DESEMNAREA ZONELOR SPECIALE DE CONSERVARE :

Codul 40 CO* Tufișuri caducifoliate ponto-sarmatice

Anexa II – SPECII DE INTERES COMUNITAR A CĂROR CONSERVARE NECESITĂ DESEMNAREA ZONELOR SPECIALE DE CONSERVARE:

REPTILE

CHELONIA

Emydidae – Emys orbicularis

AMFIBIENI

CAUDATA

Salamandridae- Triturus cristatus ( Triturus cristatus cristatus)

ANURA

Discoglossidae-Bombina variegata

Anexa IV – SPECII DE ANIMALE ȘI PLANTE DE INTERES COMUNITAR CARE NECESITĂ O PROTECȚIE STRICTĂ:

REPTILE

CHELONIA

Emydidae – Emys orbicularis

SAURIA

Lacertidae- Lacerta agilis

Lacerta viridis

AMFIBIENI

CAUDATA

Salamandridae- Triturus cristatus ( Triturus cristatus cristatus)

ANURA

Discoglossidae- Bombina variegata

Ranidae-Rana dalmatina

Hylidae-Hyla arborea

Anexa V – SPECII DE ANIMALE ȘI PLANTE DE INTERES COMUNITAR A CĂROR PRELEVARE DIN NATURĂ ȘI EXPLOATARE SUNT SUSCEPTIBILE DE A FACE OBIECTUL MĂSURILOR DE GESTIONARE

AMFIBIENI

ANURA

Ranidae- Rana ridibunda

Cap. II Caracterizarea fizico-geografică a sitului Natura 2000 Platoul Meledic ROSCI1099

Acte normative de constituire a sitului

Cadrul legislativ care reglementează elaborarea planului de management integrat pentru situl Natura 2000 Platoul Meledic și al rezervației naturale Platoul Meledic este reprezentat de către:

Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare

Ordonanța de Urgență 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare

Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic, cu modificările și completările ulterioare

Legea nr.13/1993 pentru ratificarea Convenției privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, Berna, 19.07.1979

Legea nr. 58/1994 pentru ratificarea Convenției privind diversitatea biologică, adoptată la Rio de Janeiro, 5 iunie 1994

Ordinul nr. 1052 din 03.07.2014 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare și custodie a ariilor naturale protejate.

Localizare și căi de acces

Situl Natura 2000 Platoul Meledic (ROSCI 0199), în suprafață de 151 ha este localizat în zona sud-estică a teritoriului României exclusiv în județul Buzău , iar localizarea prin intermediul coordonatelor STEREO 70 este următroarea:

Limită extremă nord – vest – X=625745.904, Y=446780.117;

Limită extremă sud – est – X=627560.945, Y=443947.856.

Platoul Meledic este localizat în nordul județului Buzău , pe teritoriul comunei Mânzălești , în Subcarpații de Curbură și anume în Subcarpații Vrancei, în bazinul superior al râului Slănic afluent al râului Buzău, între râul Slănic (Sud), pârâul Jgheab (Est), pârâul Meledic (Nord) și pârâul Sărat..

Se ajunge din Buzău folosind drumul de pe Valea Slănicului – DJ 203 K, care pornește de pe DN2 (E85) de la Mărăcineni spre Săpoca (imediat dupa  podul de peste râul  Buzău se face la dreapta ), urmând ruta Beceni-Vintilă Vodă-Mânzălești-Lopătari. Pînă la Lopătari drumul este asfaltat.

Fig. 1 . Localizarea comunei Mânzălești în județul Buzău (ro.wikipedia.org)

Fig. 2 Căi de acces în situl Platoul Meledic-harta: Ică Giurgiu (http://www.romania-natura.ro/)

Fig. 3. Harta sitului Natura 2000 Platoul Meledic ( www.natura2000.ueb.ro )

3. Relief

1. Platoul este situat între 424 și 607 m altitudine, fiind delimitat de râul Slănic la sud, râul Jgheab la est, râul Meledic la nord și de Pârâul Sărat la vest. Face parte din grupa subcarpaților de curbură, grupă ce este fragmentată de văile râurilor . Față de structură , văile au poziții variate , trecând de la porțiuni transversale la altele longitudinale. Structura geologic , compoziția petrografică , precum și direcția de dezvoltare a văilor au dus la fragmentarea și divizarea acestei grupe într-o serie de subunități. Versanții platoului Meledic au canioane adânci de 5-6 m cu lățimi de 0,5 – 3 m și rupturi de pantă de 2 m, remarcându-se în special versantul estic al Slănicului .

2.Relieful este extrem de variat:

• blocuri de sare îngropate în argilă și marne sărăturoase, pe care s-au dezvoltat lapiezuri

• canioane adânci de 5-6 m cu lățimi de 0,5-3 m

• numeroase doline – depresiuni ovale sau rotunde acoperite de apă – largi (diametrul maxim de 40 m) și adânci (până la 25 m), cu versanți abrupți

• uvale, alcătuite din mai multe doline legate între ele, în care s-au cantonat lacuri carstice. Cele mai reprezentative sunt Lacul Meledic sau Lacul fara fund și Lacul Castelului.

Peisajele, unice datorită formelor de microrelief pseudocarstic în sare, sunt superbe și oferă privitorului amintiri de neuitat: păduri bogate, pășuni și fânețe impresionante, stânci albe, străpunse din loc în loc de verdele plantelor sau de nuanțele delicate ale florilor. Aici se află Peștera 6S, de 1220 m, considerată până de curând una dintre cele mai lungi peșteri de sare din lume. Peștera adăpostește stalactite de diverse culori: alb, roz, roșu aprins, galben, maro, cenușiu. Toate aceste bogății naturale au o valoare incontestabilă de patrimoniu natural; ele necesită să fie conservate și protejate prin măsuri de management inteligent.

3.Geologie – Datorită substratului geologic miocen, la limita dintre zonele montană și subcarpatică au apărut formațiuni de cute diapire ( fenomen numit diapirism, termenul fiind introdus de Mrazec -1906) cu sâmburi de sare aquitaniană ( cea mai veche perioada din Miocen – acum aproximativ 20 de milioane de ani ). Zona are astfel ca substrat argile și gresii de cuvertură, pe molasă- ( depozit de roci construite din nisipuri, gresii, argile și conglomerate de ciment , calcaros slab consolidat ) , salmastră , a unui masiv de sare, înconjurat de gresii și șisturi argiloase. Prin dizolvarea sării de către apa infiltrată prin brecii au apărut goluri carstice, ceea ce în ultimă instanță a dus la prăbușirea stratului acoperitor -Naparus -2006 .

4.Pedologie – Solurile sunt cel mai adesea puternic erodate, fiind reprezentate de eutricambosoluri, preluvosoluri, luvosoluri, rar pseudorendzine, erodosoluri și cernoziomuri erodate. Pe platou se întîlnesc soluri halomorfe, cu conținut ridicat de sare, ceea ce explică diversitatea speciilor halofile care de dezvoltă în această zonă. În dolinele în care argila sedimentată a permis formarea lacurilor, datorită excesului temporar sau permanent de apă solurile sunt hidromorfe iar în zonele în care apa stagnează permanent, se formează soluri pseudogleice, favorabile instalării speciilor de plante termofile. În zonele împădurite solurile sunt de regulă argiloase (soluri brun-roșcate de pădure) (Sava et al., 2010).

5.Hidrologie- Zona dealurilor subcarpatice se caracterizează prin existenta a două sectoare. Cel situat la vest de valea Slănicului are litologie și tectonică variată ( gresii și marne nisipo-argiloase ), ce permit circulația și acumularea apelor la mari adancimi. În depozite cuaternare, mai principale sunt stratele acvifere de la 3, 4, 5 și 7 m. Prezența masivelor de sare, a argilelor sărate și a gipsurilor influențează chimismul apelor subterane, dându-le un grad ridicat de mineralizare. Astfel se explică prezenta numeroaselor izvoare clorosodice, dintre care cele mai cunoscute sunt cele din dealurile Meledic, Găvanele și din văile Murătoarea, Scoroșești etc. Sectorul de la est de valea Slănicului se caracterizează prin predominarea gresiilor, nisipurilor și pietrișurilor, cu strate acvifere dispuse diferențiat. Pe interfluvii, apele subterane se găsesc la mare adâncime, pe când în cadrul văilor, cele mai bogate rezerve acvifere sunt cantonate în depozitele proluviale și de terasă. Ca o particularitate hidrologică apare concordanța ce există între direcția de curgere a apelor subterane și înclinarea generală a reliefului ( mai pregnantă în cazul piemontului Râmnicului, unde orizonturile acvifere se găsesc la 20-30 m adâncime ). Mineralizarea apelor freatice din acest sector este destul de ridicată, înregistrându-se chiar o ” zonalitate hidrochimică,,. Formarea lacurilor a trecut prin trei faze: infiltrarea apei prin brecia sării, scufundarea platoului cu fundul lacului si stabilirea legaturii cu rețeaua hidrografică;în faza trei, în lipsa vegetației reglatoare a regimului hidric și fixarea de sol pe versanții lacurilor, datorită precipitațiilor a avut loc transport de material aluvionar care a impermeabilizat fundul lacului înrerupând legatura cu masivul de sare.
Aportul din pluvial și lipsa contactului cu masivul de sare (pe care s-au format aceste lacuri) a determinat îndulcirea apei și implicit schimbarea vegetației.
Peșterile de sare de la Mânzălești constituie o salbă cuprinzând: peștera din platoul Meledic (cea mai importantă), peșterile din bazinul Jgheabului, reunind 35 mari cavități dintre care 26 în platoul Meledic și 9 în bazinul Jgheabului.

6.Clima – Climatul de deal presupune temperature medii anuale de 8-10 grade Celsius . Temperatura medie în luna iulie este de 19-20 de grade Celsius; în ceea ce privește precipitațiile , cantitatea medie anuală este de 600-700 mm /mp. Maximum de precipitații se înregistrează în luna iunie , 100,4 mm/mp în sezonul cald( aprilie-septembrie). Minimum de precipitații se înregistrează în sezonul rece ( octombrie-martie)-27,9-29,4 mm/mp.În sezonul rece precipitațiile sunt scăzute deoarece circulația atmosferică este sub regim anticiclonal, iar procesele de convecție termică sunt mult diminuate. Prima zi cu zăpadă se înregistrează în jurul datei de 20 noiembrie. Burnița se întalnește în zona subcarpaților , durează mai multe ore dar fără a însuma o cantitate mare de apă . Ca o caracteristică locală este prezența fohnului care întalnește condiții favorabile de manifestare în zona dealurilor , deoarece configurația Munților Buzăului permite revărsări de aer din Transilvania , peste culmile lor, către zona subcarpatică (hașdeu.3x.ro/clima.htm).

7.Vegetație- Vegetația este din plante halofite amestecate în mozaic cu specii caracteristice florei de mull; toate speciile erbacee sunt în principal subtermofile și uneori iubitoare de locații însorite (termofile). . Fișa rezervației naturale Platoul Meledic consemnează prezența a două specii termofile : mojdreanul (Fraxinus ornus) și scumpia (Cotinus coggygria).

Fig. 4 Mojdreanul ( Fraxinus ornus)- ecomuntiimacinului.wordpress.com

Fig. 5 Scumpia ( Cotinus coggygria)- commons.wikimedia.org

Pădurea existentă astăzi pe Platoul Meledic este foarte fragmentată, fiind formată din pâlcuri (cu excepția pinetelor plantate și care s-au extins în mod natural pe versanți). Aceste pâlcuri sunt formate din Fagus sylvatica, Tilia cordata, Fraxinus ornus, Carpinus betulus, rare exemplare de quercinee, exemplare de Morus nigra , ceea ce arată gradul redus de naturalețe a vegetației forestiere.

Fig. 6 Fag ( Fagus sylvatica) www.naturespot.org.uk

Fig. 7 Tei ( Tilia cordata) www.kuleuven-lulak.be

Pajiști mezofile sunt cele mai răspândite în perimetru sitului și sunt de tip Agrostis-Festuca. Sunt formate din două etaje de vegetație, un etaj mai scund, de 10-20 cm, format din Trifolium campestre, Lotus corniculatus, Medicago lupulina, Achillea millefolium și un strat mai înalt, de 30-50 cm format din specii de Agrostis și Festuca, Poa pratensis, Rumex acetosella, Hypochoeris radicata. Pajiștile umede sunt prezente mai ales în depresiuni, lângă doline. Sunt formate din Agrostis stolonifera, Poa pratensis, specii de Trifolium, Potentilla reptans, Ranunculus repens. Pajiștile sunt cosite de două ori pe an, unele sunt pășunate de bovine (nu prea numeroase) . Deși platoul este bogat în sare, nu s-au format pajiști halofile propriu-zise, și doar pe versanții dezgoliți de precipitații apar tufe răzlețe de Salicornia prostrata.

Fig. 8 Carpen – Carpinus betulus – treesplanet.blogspot.com

Fig. 9 Dudul negru – Morus nigra –www.rhsplants.co.uk

Principalele ecosisteme acvatice sunt lacul Meledic și bălțile formate în doline. Lacul și bălțile permanente sunt înconjurate de o centură de stuf și plante palustre din asociația Scirpo-Phragmitetum: Phragmites australis, Typha angustifolia, Equisetum arvense, specii de Salix, Schoenoplectus tabernamontani, Menha aquatica, Alisma plantago-aquatica; pe suprafața lacului Meledic se dezvoltă Potamogeton natans.

Fig. 10 Broscărița ( Potamogeton natans )- flora-oberfranken.de

Pârâul Jgheab, afluent al Slănicului este lipsit de faună și floră acvatică, albia, foarte îngustă, este acoperită cu un strat gros de săruri precipitate. ( Plan de management integrat al Sitului de Inportanță Comunitară ROSCI0199 Platoul Meledic și al Rezervației Naturale 2267 Platoul Meledic )

Fig . 11 Iarbă- sărată ( Salicornia prostrata )- flora.nhm-wien.ac.at

8.Tipuri de habitate -În Platoul Meledic a fost identificat un sigur tip de habitat de interes conservativ comunitar și anume habitatul prioritar Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice având codul 40C0* și care după clasificarea tipurilor de habitate din România corespunde tipului de R3130 Tufărișuri de cătină albă (Hippophaë rhamnoides) .Conform Map of the Natural vegetation of Europe, 2004, Platoul Meledic se încadrează în zona de vegetație potențială de tip stepă colinară dar și în zona colinară cu stepe-pășuni alternând cu păduri de stejar și Acer tataricum. Ceea ce există astăzi în perimetrul sitului Natura 2000/rezervația naturală Platoul Meledic este rezultatul transformării determinate de extinderea pășunatului, cosirea fânețelor și transformarea terenurilor în livezi. Totodată, putem estima, pe baza unor studii privind stepa și silvostepa că peisajul actual al zonei Meledic este urmarea modificării compoziției în specii a pădurii termofile și tufărișurilor, modificare indusă de reducerea populațiilor de fitofage (rozătoare, păsări, lagomorfe), foarte bogate în trecut (Sumegi și colab., 2005). Habitatul 40C0* este localizat în partea centrală a sitului ROSCI 0199, ocupând o suprafață de 9,75 ha (Anexa 2 Figura 4). Este alcătuit din mai multe formațiuni vegetale aparținând asociațiilor Crataego-Cerasetum fruticosae, Pruno spinosae-Crataegetum, Festuco-Brometea, aceasta din urmă cu caracter xerofil-termofil. Fitocenoza caracteristică este dominată de Crataegus monogyna, Prunus spinosa și Hippophae rhamnoides la care se adaugă, pentru stratul arbuștilor, Rhamnus catarthica, Clematis vitalba; apar exemplare izolate de Fraxinus ornus și Tilia cordata. Stratul ierbos de la marginea habitatului este format mai ales din graminee (Bromus inermis, Dactylis glomerata). Această fitocenoză poate fi încadrată în asociația Hippophaëtum rhamnoides Borza 1931, conform modificărilor la Habitatele din România (Doniță și colab., 2005). Au fost identificați următorii taxoni caracteristici asociației: Crataegus monogyna, Prunus spinosa, Hippophae rhamnoides, Thymus glabrescens, Agrimonia eupatoria, Salvia nemorosa, Plantago media, Galim vrum, Clematis vitalba, Cornus sanguinea, Rhamnus cathartica, Rosa caniba, Viburnum opulus. Condițiile speciale ale platoului Meledic, versanții care nu sunt stâncoși și fundamentul sărat determină o structură particulară a acestui habitat. Cătina albă pare a fi o specie aproape dominantă și în extindere. Practic, zona tufărișurilor caducifoliate este inconjurată de o bordură densă de cătină albă la care se adaugă tufe frecvente de Juniperus communis. Pe platoul Meledic tufele de cătină albă sunt prezente de cel puțin 50 de ani dar este de presupus o vechime mai mare. Unul din factorii care a favorizat și favorizează prezența acestei specii este absența (sau numărul mic) iepurilor care pot controla stadiile tinere ale plantei. De altfel, în România se înregistrează, în ultimele decenii, o reducere importantă a mărimii populațiilor de iepuri sălbatici (AGVPS, 2012). Cătina albă este o specie heliofilă și xeromorfă – foarte rezistentă la uscăciune/secetă, sistemul radicular adânc și extins permițându-i accesul la umiditatea solului și la apa subterană. Se răspândește ușor, bucățile de ramuri având capacitatea puternică de a forma rădăcini adventive. Are nevoie de lumină, dezvoltându-se în spațiile deschise din păduri, la o acoperire realizată de coronament de sub 50%. În anumite condiții poate deveni dăunătoare pentru alte specii. Colonizează habitate deschise și se dezvoltă bine pe pante și pe malurile râurilor. Nu are preferințe pentru un anumit tip de sol. Dezvoltă simbioze cu bacterii fixatoare de azot (g. Frankia) și îmbunătățește calitatea solului. Se poate considera că atâta vreme cât Hippophae rhamnoides rămâne cantonată sub forma unui cordon care înconjoară tufărișurile ponto-sarmatice, prezența acestei specii este benefică pentru menținerea habitatului 40C0*. Pe de altă parte, este de presupus că, în timp, cătina a indus modificări în structura habitatului original, mai ales prin îmbogățirea solului în azot. În contextul climatic actual, vegetația platoului Meledic este reprezentată în proporție de aproape 50% de specii xeromesofitice (Sava și colab., 2010) ceea ce arată existența unor condiții bune pentru dezvoltarea tufărișurilor ponto-sarmatice. Habitatul 40C0* din perimetrul Platoului Meledic are aspect insular, fiind format din mai multe fragmente foarte apropiate dar delimitate de cărări deschise prin vegetație, mai ales ca urmare a deplasării turmelor de oi. Aceste cărări sunt consolidate, deplasarea turmelor fiind frecventă și regulată.

Fig.12 Cătina albă ( Hipophae ramnoides)- koju.de

9.Fauna- generalitati ( specii de interes comunitar si specii endemice)

Fauna Platoului Meledic este reprezentată, în principal, de specii de nevertebrate . În aria sitului au fost identificate 124 de specii de nevertebrate , iar dintre acestea 111 sunt specii de insecte. În ceea ce privește protejarea lor, două specii de insecte sunt listate in Anexa II din Directiva Habitate 92/43/EEC, respectiv Anexa 3 a OUG 57/2007. Este vorba despre fluturașul purpuriu ( Lycaena dispar ) și rădașca ( Lucanus cervus).

Fig. 13 Fluturașul purpuriu ( Lycaena dispar)-www.gdoremi.altervista.org

Fig. 14 Fluturașul purpuriu – fotografie personală

Fig. 15 Rădașca (Lucanus cervus)-gradinareasa.wordpress.com

Din speciile de nevertebrate de interes conservativ fac parte și scorpionul carpatic ( Euscorpius carpathicus) și termite de la Meledic ( Reticulitermes lucifugus ). Acesta este un scorpion de dimensiuni mici (1,5 – 4 cm lungime) prezent în litiera pădurilor și printre stânci, în regiunile cu climă caldă și temperată. Este activ noaptea, iar în timpul zilei se retrage pe sub pietre, sub scoarța copacilor sau în crăpăturile stâncilor. În aria sitului ROSCI 0199 Platoul Meledic și rezervației naturale Platoul Meledic 2.267, specia Euscorpius carpathicus a fost detectată până în prezent în pădurile de tranziție din jumătatea nordică a celor două arii protejate . S-a observat că în timpul zilei indivizii speciei se adăpostesc sub pietrele de pe solul pădurilor și sub scoarța arborilor uscați de foioase .( Plan de Management Integrat al Sitului de Importanță Comunitară ROSCI0199 Platoul Meledic) .

Fig. 16 Scorpionul carpatic ( Euscorpius carpathicus)- www.biolib.cz

Termita de la Meledic ( Reticulitermes lucifugus) Trăiește în termitiere pe care le construiește din pământ sau în trunchiuri de arbori bătrâni sau chiar în dușumelele caselor. Preferă zonele de pădure. Se hrănește cu lemn putred sau uscat, dar poate consuma și lemn verde. Aceste termite sunt extrem de benefice deoarece ajută la transformarea celulozei în substanțe care pot fi reciclate în ecosistem. Totuși, ele sunt considerate dăunători, deoarece pot cauza prăbușirea construcțiilor din lemn (case, biserici, monumente etc)

Fig. 17 Termita de la Meledic( Reticulitermes lucifugus)www.biodiversidadvirtual.org

Dintre vertebratele întâlnite în sit ,trebuie menționate în primul rând cele de importanță comunitară : tritonul cu creastă ( Triturus cristatus) , izvorașul cu burta galbenă

( Bombina variegata ), țestoasa de apă europeană ( Emys orbicularis ) ,broasca roșie de pădure ( Rana dalmatina) , brotăcelul (Hyla arborea). Mai există populații viguroase de broaște de lac ( Rana ridibunda) , specie cu o largă răspândire la nivelul Platoului Meledic.

Fig. 18 Broasca roșie de pădure ( Rana dalmatina )- fotografie personală

Fig. 19 Broasca roșie de pădure ( vedere dorsală) – fotografie personală

De asemenea , există și specii de reptile identificate în sit : gușterul ( Lacerta viridis) , șopârla de câmp ( Lacerta agilis) și șarpele de casă ( Natrix natrix ).

Fig. 20 Gușterul ( Lacerta viridis) – en.balcanica.info

Cap. III Istoricul cercetărilor herpetofaunei din zonă

Istoricul cercetărilor herpetofaunei în zonă

Caracterizarea celor doua clase- sinteza –evolutie

Tipuri de caractere folosite in determinare ( sistematica)

Cercetările faunei și, mai ales, ale herpetofaunei din tona Buzăului , respectiv Platoul Meledic au fost relative puține, doar în ultimul timp s-a dat o mai mare însemnătate studiului herpetofaunei din zona noastră. Primul care a efectuat cercetări în domeniul zoogeografiei , atât prin terminologia folosită cât și prin problematica abordată , este Constantin Kirițescu în lucrarea privind distribuția geografică a batracienilor și reptilelor din România. Se consider că el a pus bazele cercetărilor herpetologice în România odată cu publicarea lucrării ,, Cercetări asupra faunei herpetologice a României,, – 1905 , unde a insistat asupra unor probleme de sistematică.El semnalează pentru prima dată prezența specie Eryx jaculus – șarpele de nisip – pe teritoriul României și descrie o nouă subspecie de triton care ulterior, avea să fie ridicată la rangul de specie- Triturus dobrogicus. Raul Călinescu introduce pentru prima dată în herpetologia din România nomenclatura ternară după lista lui Martens și Muller , alcătuiește hărți amănunțite de răspândire a reptilelor din țară și face analiza zoogeografică și ecologică a herpetofaunei publicând în anul 1929 cartea “Manual pentru colectarea și determinarea amphibiilor și reptilelor din Romania”. De asemenea, el descrie și câteva subspecii noi pentru știință (Salamandra salamandra carpatica, Bombina bombina danubialis și Testudo ibera racovitzai), dar a căror validitate nu a fost acceptată ulterior.

Ion Eduard Fuhn (1916-1987) este primul herpetolog care discută despre importanța ocrotirii și conservării herpetofaunei din România. Publică peste 80 de lucrări științifice cu privire la biogeografia, sistematica, monografia biologia și ecologia amfibienilor și reptilelor din România. A descris mai multe subspecii noi pentru știință, majoritatea acceptate și în prezent: Triturus vulgaris ampelensis, Ablepharus kitaibelli stepaneki, Lacerta trilineata dobrogica și Lacerta agilis euxinica. Cele mai importante și complexe monografii herpetologice din România, de până astăzi, aduse herpetofaunei României sunt cele două volume din seria „Fauna Republicii Populare Române”: „Amphibia” (1960) și „Reptilia” (1961), cea de-a doua fiind publicată în colaborare cu Ștefan Vancea. Prin cartea „Broaște, șerpi, șopârle”, Ion E. Fuhn realizează prima tentativă de popularizare a herpetofaunei și de sensibilizare a publicului larg privind necesitatea ocrotirii ei . Tot aici vorbește despre amfibieni și reptile din zona subcarpaților , descriind specii care se regăsesc în Platoul Meledic.

Herpetologul Dan Cogălniceanu studiază cu precădere amfibienii de pe teritoriul României, contribuind la cunoștinele actuale privind distribuția, biologia, ecologia, biogeografia și conservarea acestora. În 1997 publică o monografie intitulată „Metode și tehnici în studiul ecologiei amfibienilor”, iar în anul 2002 un Ghid de teren pentru amfibienii din România, sintetizând informațiile acumulate până în acel moment . În anul 2013 publică împreună cu colaboratorii 2 lucrări importante privind distribuția amfibienilor și reptilelor din România .

Începând cu anul 2000, importante contribuții privind herpetofauna din România (în mare parte neglijate de la publicarea volumelor monografice din Fauna României – Fuhn 1960 și Fuhn și Vancea 1961) și impactul uman asupra acesteia sunt aduse de mai multe grupuri de herpetologi din țară.

În anul 1992 s-a creat rețeaua Natura 2000 din dorința de a proteja natura și de a menține resursele naturale necesare dezvoltării socio-economice pe termen lung. În acest caz , s-au realizat cercetări pe fiecare segment protejat, pe fiecare sit de conservare. La Platoul Meledic custodele sitului este Universitatea Ecologică București , care a realizat cercetări prin reprezentanții săi- Nicolae Găldean, Finica Ivanov, Dorin Pop.

Începând cu secolul XVIII, de când se cunosc primele consemnări privind herpetofauna României, au fost publicate aproximativ 1000 de lucrări științifice care tratează amfibienii și reptilele din România. Astfel, se remarcă o creștere constantă a numărului de lucrări de specialitate până la momentul actual, cu 3 perioade importante de scădere a cantității de literatură: 1910-1919, 1940-1949, 1980-1989. Primele două perioade corespund celor 2 războaie mondiale și pot fi puse pe seama tulburărilor internaționale majore, iar cea de-a 3-a (1980-1989) corespunde tulburărilor generate de căderea regimurilor comuniste din estul Europei și sfârșitul regimului comunist din România. După 1990, creșterea numărului de articole științifice din domeniul herpetofaunistic devine iarăși ascendent.

Această creștere corespunde dezvoltării tehnologiilor de studiu privind herpetofauna, cel mai bun exemplu în acest sens fiind dezvoltarea tehnologiilor telemetrice, a domeniilor de studiu și apariția unor arii noi de interes (ecologie, biogeografie, evoluționism), dar și dezvoltarea metodelor moleculare de studiu (biologie moleculară, genetică), care au putut completa cunoștințele privind filogenia, filogeografia și evoluția herpetofaunei.

Cu toate acestea, în momentul de față se observă lacune majore în special în cunoașterea biologiei, ecologiei și filogeografiei speciilor de amfibieni și reptile din România, existând foarte puține studii atât istorice cât și prezente în aceste domenii importante și care ar contribui major pentru conservarea durabilă și eficientă a hereptofaunei din țara noastră.

Caracterizarea celor două tipuri de clase – Amfibia și Reptilia

A. Clasa Amfibia

Cuprinde animale tetrapode, care se adaptează repede , fiind extreme de rezistente , singurele ecosisteme în care nu se găsesc fiind lacurile sărate. În România se întâlnesc de la Marea Neagră și până în vârful muntelui la 2000 de metri altitudine. Depind de apă pentru reproducere , dar după metamorfoză pot să trăiască permanent pe uscat sau temporar.

Au tegumentul neted, umed, bogat în glande dintre care unele sunt producătoare de substanțe otrăvitoare. Prin tegument se realizează schimburi de gaze rapide cu mediul , atât la adulți cât și la larve. Respirația tegumentară este completată de cea pulmonară( la adulți) și de cea branhială ( la mormoloci). Corpul este alcătuit din cap, trunchi și membre- membrele anterioare au 4 degete iar cele posterioare au 5 degete. Scheletul este osificat, cu coloană vertebrală compusă dintr-un număr diferit de vertebre . Sternul nu se articulează la coaste și nu au cutie toracică. Circulația este dublă, incompletă și închisă, iar inima tricamerală. Temperatura corpului este variabilă , sunt animale poikiloterme. Sexele sunt separate, fecundația este internă ( la urodele) sau externă (la anure). Ciclul de dezvoltare este mai mult sau mai putin complex, cu faze acvatice și terestre, implicând existența unui stadiu larvar complet diferit de adulți ( la anure) sau stadia larvare similar cu adulții , diferind doar de aceștia prin câteva caractere ( la urodele) . Din ouăle depuse eclozează larve care după câteva luni se metamorfozează și trec de la respirația branhială la cea pulmonară , odată cu trecerea la viața de amfibie sau terestră.

Clasa Amfibia are trei ordine : Urodela sau Caudata – care cuprinde salamandre și triton

Anure sau Ecaudata- cuprinde broaște și brotăcei

Gymnophiona- fără reprezentanți în zonele temperate

În lume au fost identificate 4900 de specii de amfibieni, cele mai multe dintre ele aflându-se în zonele tropicale . În România au fost identificate 19 specii , dintre care 6 apartinând ordinului Urodela și 13 apartinând ordinului Anura.

Evoluția amfibienilor

Amfibienii actuali provin din stramoși care acum 350-400 milioane de ani, în Devonian, au trecut la colonizarea uscatului. Din punct de vedere evolutiv, amfibienii au caractere intermediare între pești(adaptați strict mediului acvatic) și reptile (adaptate mediului terestru).

Trecerea de la locomoția prin înot la mersul terestru , a determinat transformarea înotătoarelor perechi ale acestora în membre capabile să susțină și să deplaseze corpul pe uscat. În acest caz, crosopterigienii oferă explicația modificărilor morfo-funcționale care au avut loc. Dintre crosopterigieni , ne referim în principal la ,, fosila-vie,, Latimeria chalumnae , descoperită în apele râului african Chalumna în 1938. La vremea respectivă s-a considerat că este ,, veriga-lipsă,, , cea care face legătura între vertebratele acvatice și cele adaptate la mediul terestru. Recent, Latimeria chalumnae a cunoscut o revenire în prim-planul cercetărilor. Un grup internațional de oameni de știință a reușit să secvențieze genomul acestei creaturi, descifrând și „citind” înșiruirea de gene care cuprind zestrea genetică a acestui animal și care ar putea explica atât unele dintre trăsăturile lui uimitoare, cât și mistere mai profunde ale evoluției formelor de viață de pe Pământ.

Însuși procesul de secvențiere a genomului a fost o provocare din multe puncte de vedere. Dar efortul, care a implicat specialiști din mai multe țări, i-a și unit în perspectiva acestui scop comun, iar caracterul internațional al acestui proiect de cercetare este unul dintre aspectele sale cele mai valoroase, cred oamenii de știință implicați. Încă de la descoperirea sa, în 1938, biologii s-au întrebat cum de supraviețuise Latimeria chalumnae până în ziua de azi, neschimbat de atâtea milioane de ani, iar unii au emis ipoteza că acest pește evoluează neobișnuit de încet, că genele sale sunt foarte „conservatoare” și suferă schimbări într-un ritm mai lent decât în cazul altor specii de viețuitoare. Și, într-adevăr, analizând genomul speciei, savanții au confirmat această supoziție: „Am constatat că, în general, genele speciei Latimeria chalumnae evoluează semnificativ mai lent decât în cazul oricărui alt pește și al oricărui vertebrat terestru pe care l-am studiat”, spune Jessica Alföldi, de la Broad Institute, unul dintre autorii articolului publicat în revista Nature.Secvențierea genomului celacantului a permis cercetătorilor să investigheze câteva probleme care datau de multă vreme.  De pildă, celacanții – din care face parte și Latimeria- au anumite caracteristici care amintesc ciudat de mult de cele specifice animalelor care trăiesc pe uscat, inclusiv „labele” înotătoarelor, care seamănă cu membrele tetrapodelor. Un alt grup ciudat de pești actuali (numiți dipnoi, sau pești pulmonați), au și ei înotătoare asemănătoare . Este foarte probabil ca dintr-una dintre aceste specii străvechi de pești „cu picioare” să fi evoluat primii amfibieni tetrapozi care au ieșit din apă și au pășit pe uscat, dar, până în prezent, cercetătorii nu putuseră stabili care dintre cele două grupuri – celacanții sau dipnoii –  e candidatul cel mai promițător.Acum, pe lângă faptul că au secvențiat întregul genom (aproape 3 miliarde de litere – baze azotate – ale ADN-ului de Latimeria chalumnae), cercetătorii au mai studiat și ARN-ul ambelor specii de celacanți în comparație cu cel al dipnoilor. Aceste informații au permis compararea genelor omoloage asociate cu dezvoltarea și funcționarea creierului, rinichilor, ficatului, splinei și intestinului la celacanți, dipnoi și alte 20 de specii de vertebrate. Iar rezultatele au arătat că tetrapodele sunt mai apropiate genetic de peștii dipnoi decât de celacanți.

Fig. 21 . Celocantul African ( Latimeria chalumnae)- www. britannica.com

Primii amfibieni au fost stegocefalii care au cunoscut o mare dezvoltare în Carbonifer și Permian. Stegocefalii se asemănau cu niște pești mari, prevăzuți cu membre, nu aveau gât iar coada lungă le permitea să înoate cu ușurință. Craniul lor era asemănător cu cel al peștilor. Se deplasau prin mers și respirau aerul atmoferic. Originea amfibienilor din pești este demonstrată de unele caractere ale mormolocilor. La început forma corpului lor este pisciform, prevăzut cu linie lateral și finalizat cu o coadă turtită lateral. Morolocii respiră prin trei perechi de branhii externe, înapoia cărora se află câte o crăpătură branhială. Inima este bicamerală ca la pești . După două săptămâni apar branhiile interne, care comunică cu exteriorul prin orificiul branhial. În același timp apar membrele posterioare, apoi cele anterioare. Ulterior, orificiul branhial se închide și din faringe apare o dilatare care se va transforma în plămâni. Coada se resoarbe, linia lateral dispare și inima devine tricamerală.

Fig. 22 Mormoloc de broască – Lacul Meledic- fotografie personală

Sub influența climei secetoase și calde de la sfârșitul Carboniferului , la unii stegocefali au apărut și alte adaptări la mediu terestru. Ca urmare a respirației pulmonare , sistemul circulator al stegocefalilor s-a perfecționat , stratul superficial al tegumentului s-a îngroșat , iar fecundația a devenit internă. Astfel a avut loc marele salt calitativ spre reptile.

B. Clasa Reptilia

Vertebrate  ovipare, poichiloterme, cu corpul acoperit de o piele groasă, solzoasă, fără picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, și cu inima tricamerală. Doar câteva duc un mod de viață acvatic sau semiacvatic. Se cunosc aproximativ 7000 de specii de reptile, majoritatea trăiesc în zonele tropicale.Dintre acestea , în România trăiesc peste 30 de specii.

Membrele sunt pentadactile, terminate cu gheare. Membrele sunt scurte, prinse pe laturile corpului, încât nu-l pot ridica de la pamânt decât foarte putin, de unde si denumirea de reptile sau târâtoare. La unele specii, membrele sunt rudimentare sau lipsesc (șerpi). Tegumentul reptilelor este impermeabil și foarte sărac în glande tegumentare. Ca adaptare la viața terestră, patura externă a epidermei, cornoasa, formează un strat gros și rezistent, apărând corpul împotriva uscăciunii și loviturilor. Acest strat formează, la suprafața corpului, granule, solzi de diferite forme, scuturi sau plăci.La unele reptile cum sunt broaștele țestoase și crocodilii, epiderma produce plăci osoase, care dublează scuturile cornoase, alcătuind o adevărată cuirasă, mai mult sau mai puțin tare.Din cauza puternicei dezvoltări a stratului cornos, creșterea animalului este împiedicată, dar acest strat se desprinde periodic prin napârlire, fie sub forma unei teci continue numita exuvie, ca la șerpi, fie sub formă de petece mari ca la șopârle. 
La broaștele țestoase și crocodili, stratul cornos nu năpârlește. Pigmenții sunt produși ai pielii și în acest caz ,culoarea corpului nu se schimbă în legatură cu variațiile de culoare ale mediului (șopârle, șerpi) sau sunt localizați în comatofori puși în legatură cu sistemul nervos, iar culoarea se schimbă în concordanță cu cea a mediului (cameleon).  Capul se articulează de coloana vertebrală printr-un singur condil occipital.Coloana vertebrală este împărțită în 5 regiuni: cervicală, dorsală, lombară, sacrală și caudală. Numai la ofidieni, lipsindu-le membrele, coloana vertebrală nu mai prezintă aceste regiuni.Din cauza adaptării la viața terestră, tegumentul reptilelor este puternic cornificat, impermeabil, deci nu se mai poate realiza o respirație cutanee; plămânii sunt unicele organe de respirație, de aceea și diferențierea lor prin suprafața pulmonară de schimb a gazelor este mult marită fată de a batracienilor.  Mecanismul respirației, exceptând chelonienii, este deosebit de cel de la batracieni. Respirația se realizează prin lărgirea și strâmtarea cutiei toracice, fapt care apare pentru prima dată în seria animală.La majoritatea reptilelor inima este tricamerală, fiind împarțită în doua atrii și un ventricul, ca la amfibieni, dar la reptilele inferioare în ventricul începe sa se schițeze un mic perete desparțitor, septum ventricular, care la crocodilieni se definitivează, inima lor fiind tetracamerală.Reptilele sunt animale poichiloterme care în zona temperata hiberneaza.Unele reptile au și o vezică urinară care se deschide tot în cloacă.Reptilele depun ouăle pe uscat, în cuiburi și sunt clocite de căldura soarelui. Ouăle sunt protejate de o coajă calcaroasă sau pergamentoasă. Ca urmare a depunerii ouălelor pe uscat, embrionul posedă o anexă, amniosul, în formă de sac, plin cu un lichid, care-l înconjoară, asigurându-i un mediu umed și de protecție contra șocurilor.

Clasa Reptilia cuprinde patru ordine: Testudines – cuprinde broaștele țestoase

Squamata- subordinul Lacertilia-șopârle

-subordinul Serpentes-șerpi

Crocodilia- crocodili

Sphenodontia- tuatara sau șopârla arhaică

Fig. 23 Tuatara ( Sphenodon punctatus)-ro.wikipedia.org

Evoluția reptilelor

Prin unele caractere ca: învelișurile embrionare, coaja oului și cheratinizarea tegumentului , reptilele au avut posibilitatea să se înmulțească în medii aride. Oul acestora este depus direct pe pământ, iar puiul poate respire aer atmosferic încă de la ecloziune. Din momentul acesta, speciile apărute s-au putut îndepărta de mediul acvatic , invadând uscatul și cucerindu-l. Primele reptile au fost cotilosaurienii , considerați un important nod filogenetic. Din ei au evoluat reptilele mezozoice, care acum circa 200 milioane de ani au cucerit toate mediile de viață. La sfârșitul Mezozoicului ele au dispărut , rămânând formele foarte mici care au evoluat spre reptilele actuale.

Tipuri de caractere folosite în determinare

Pentru a se identifica grupele de amfibieni și reptile existente în România se folosesc determinatoare. Acestea presupun stabilirea caracterelor proprii fiecărei specii.

Determinarea amfibienilor

O primă determinare a amfibienilor a fost făcută de Ion Fuhn . Potrivit acestuia în cheia de determinare a amfibienilor se urmărea :

Prezența sau absența cozii

Tipul coloritului dorsal

Pătarea abdomenului

Prezența sau absența sacilor vocali

Distribuția sacilor vocali

Distribuția pupilei

Prezența sau absența discurilor adezive la degete

Prezența sau absența glandelor parotide

Structura tuberculului metatarsal

După anul 2000 , prof. dr. Dan Cogălniceanu realizează un interesant ghid de teren al amfibienilor , unde prezintă toate caracterele de determinare ale acestora, atât pentru adulți cât și pentru stadiile larvare. De asemenea, face precizări cu privire la modificările taxonomice ale amfibienilor.

Modificări taxonomice

cf. Frost și colab. 2006

DENUMIREA VECHE DENUMIREA NOUA

Triturus vulgaris Lissotriton vulgaris

Triturus montandoni Lissotriton montandoni

Triturus alpestris Mesotriton alpestris

Bufo viridis Pseudepidalea viridis

Rana ridibunda Pelophylax ridibunda

Rana kl. esculenta Pelophylax kl. esculenta

Rana lessonae Pelophylax lessonae

Determinarea reptilelor

În determinarea reptilelor tot I. Fuhn a realizat un determinator complex , în care se urmăresc caracterele morfologice . Acestea sunt:

Prezența sau absența carapacei

Carapace bombată sau turtită

Placa anală a carapacei divizată sau nedivizată

Prezența sau absența picioarelor

Pleoape fixe sau mobile

Tipul de solzi și numărul șirurilor de solzi

Cap. IV. Caracterizarea Clasei Amphibia

Primele vertebrate care s-au adaptat la viața terestră dar au păstrat legătura cu mediul acvatic , cel puțin pentru realizarea reproducerii , sunt amfibienii. Pielea lor este moale , umedă- datorită glandelor mucoase , bine vascularizată și lipsită de fanere. Membrele sunt orientate în plan orizontal, perpendicular pe axa corpului și nu pot susține corpul ridicat de la sol. Respirația este branhială la larve și pulmonară, completată de cutanee la adulți.

Inima la adulți este tricamerală iar la larve este bicamerală. Astfel circulația este dublă și incompletă . Dezvoltarea la amfibieni se realizează prin metamorfoză , după următoarea schemă : ou-mormoloc-adult. Sunt vertebrate anamniote, nu prezintă formațiuni extra-embrionare în cursul dezvoltării. Temperatura corpului este variabilă, sunt organisme poikiloterme.

Clasificarea Amfibienilor din România :

Ordin URODELA ( CAUDATA)

Ordin ANURA (ECAUDATA)

Morfologia externă a Ordinului UrodelaReprezentanți : Triturus cristatus- tritonul cu creastă și Salamandra salamandra- salamandra

Tritonul are formă zveltă de șopârlă , în comparație cu salamandrele, care au corpul masiv și membrele puternice. Tritonii au carene superioare și inferioare și o creastă tegumentară pe spate (foarte dezvoltată la masculi în timpul împerecherii) corpul le este alungit, fiind adaptat pentru înot, iar coada comprimata lateral îi ajută la vâslit. Aspectul general este inelat.
Tritonii cu pielea netedă sunt foarte sensibili față de factorii chimici, fiind, în schimb, foarte rezistenți față de cei mecanici, astfel că multe leziuni se vindecă prin regenerare. Este cunoscut faptul că tritonii pot renunța la propria coadă, atunci când sunt prinși de prădători, fiind capabili de regenerare totală. Un grup de specialiști britanici susțin că au descoperit secretul mecanismului de regenerare a membrelor – acesta ar consta într-un „complex de celule numit blastemă, adica o grupare de celule stem nediferențiate, care pot dezvolta un organ întreg. O parte din celulele prezente la locul amputării sunt transformate automat de organism în celule stem, formând o blastemă și se vor metamorfoza ulterior în celule adulte specializate, pe măsură ce membrul amputat crește la loc.”

Cap. V. Caracterizarea Clasei Reptilia

Cap. VI. Materiale și metode

Calendarul deplasărilor

Deplasarea în situl Platoul Meledic s-a făcut în perioade de timp diferite , pentru a se putea observa amfibienii în diferite stadii de evoluție ( stadiile metamorfozei ) și pentru a surprinde toate perioadele de viață ale reptilelor (perioada de împerechere).

În perioada martie 2015-august 2016, s-au făcut deplasări , fiecare fiind finalizată cu fotografii, fișe de observație pentru speciile din sit, determinări ale speciilor întâlnite și harta stațiilor.

Materiale

Cercetările faunistice, ecologice și de biodiversitate din situl Ntura 2000 Platoul Meledic ROSCI 0199 le-am inițiat odată cu stabilirea transectelor.

Observații necesare

Metode de lucru pe teren

Harta stațiilor în care s-au făcut observații

Cap. VII Rezultate și discuții

Inventarul speciilor de amfibieni

Triturus cristatus (tritonul cu creastă) este un triton de dimensiuni mari (14-17 cm), dorsal având culori între olive-maroniu-negru, iar ventral având un model unic individual de pete închise / negre pe un fundal galben deschis. Specia este listată în anexa 3 a OUG 57 / 2007, aceasta însemnând necesitatea desemnării de arii speciale de conservare pentru conservarea acesteia. Tritonul cu creastă a fost observat în habitatele acvatice cu vegetație acvatică bogată de pe Platoul Meledic, în special între antena de telefonie mobilă și pensiunea Meledic. Prezența speciei la nivelul sitului ROSCI0199 prin populații viguroase interconectate spațial – deci cu structură metapopulațională, o poate face o bună candidată la listarea între obiectivele de conservare ale sitului.

Fig. . Triturus cristatus

Bombina variegata (buhaiul de baltă sau izvorașul cu burta galbenă) este un amfibian de dimensiuni reduse (3 – 5,5 cm), de culoare maroniu deschis-bej-olive pe spate, cu verucozități dorsale și având un model caracteristic individual de pete negre și albe pe un fundal galbengalben-deschis. Specia utilizează orice ochi de apă pentru reproducere, fiind foarte plastică din punct de vedere ecologic. Rareori coabitează cu Pelophylax ridibundus în habitate acvatice cu suprafețe mai mari. Pe Platoul Meledic a fost observată în mici ochiuri de apă formate în valuri ale unor alunecări de teren, pe marginea drumului de pe valea Jghiab, în unele bălți temporare și permanente sau mlaștini formate în dolinele pseudocarstului în sare.

Fig.. Bombina variegata

Rana dalmatina (broasca roșie de pădure) este o specie tipic forestieră, care se reproduce primăvara devreme în bălțile temporare din pădure sau de pe pajiștile din apropierea pădurilor. Prezintă culori dorsale din spectrul cărămiziu-maroniu-bej și adesea poate fi observat pe partea dorsală un V întors, de culoare închisă. Efectuează salturi apreciabile, de până la 2 metri. Specia a fost observată în diferite stadii ontologice (larve, juvenili, adulți) ca având o largă răspândire la nivelul celor 2 arii naturale protejate suprapuse, exceptând formele abrupte de relief pseudocarstic.

Fig. . Rana dalmatina

Hyla arborea (brotăcelul) este singura broască arboricolă de la noi din țară, prezentând în acest sens discuri adezive sau ventuze speciale în vârful degetelor. Coloritul de un verde deschis și orăcăitul puternic, pe care îl emite în special în nopțile calde, după episoade de ploaie, sunt alte caracteristici ale acestei specii. Specia a fost identificată auditiv la nivelul Platoului Meledic.

Rana (Pelophylax) ridibunda (broasca mare de lac), listată la punctul 3.3. al formularului standard al sitului ROSCI0199 Platoul Meledic, a fost observată în mai multe habitate acvatice din interiorul sitului și din împrejurimi, habitatele acvatice fiind dispuse în adevărate rețele, datorită proceselor de dizolvare a sării și de formare a dolinelor și cuvetelor lacustre. Fiind o specie euritopă și puțin sensibilă la poluare sau alte presiuni antropice, iar nivelul presiunilor și amenințărilor fiind scăzut la nivelul celor 2 arii naturale protejate suprapuse, specia are o răspândire largă, fragmentată numai de formele de relief abrupt de pseudocarst (aflorimente de sare, custuri, văi abrupte, mici canioane în brecia sării și în masivul de sare).

Fig. . Hyla arborea

Inventarul speciilor de reptile

De asemenea, au mai fost observate speciile de reptile : Lacerta viridis sau gușterul (care este în mod deosebit asociat habitatului prioritar Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice 40C0*), Lacerta agilis sau șopârla de câmp / cenușie și șarpele de casă Natrix natrix, care se hrănește adesea în habitatele acvatice formate în pseudocarst.

Testudo hermanni (țestoasa bănățeană de uscat) este menționată în formularul standard al sitului ROSCI0199 Platoul Meledic, la cap. 4.2. Calitate și importanță, fiind preluată ca specie din Fișa rezervației naturale RN 2.267, care face referire doar la ”broasca țestoasă”, alături de alte elemente termofile sau de climă blândă, precum scorpionul, mojdreanul și scumpia. Ca urmare a studiului de inventariere și cartare desfășurat între 2012 și 2013, țestoasa bănățeană de uscat nu a fost observată pe teren, în pofida unui protocol de investigație sistematică de-a lungul unor transecte prestabilite. În cadrul studiului științific a Plan de Management Integrat al Sitului de Importanță Comunitară ROSCI0199 Platoul Meledic și al Rezervației Naturale 2.267 Platoul Meledic 16 fost realizată de asemenea o modelare ecologică a răspândirii țestoasei bănățene de uscat la nivelul României, pe baza datelor de semnalare din literatură și a unor seturi de date ecologice disponibile în mod gratuit (temperaturi medii, precipitații medii, folosința terenurilor, un indice de vegetație, modelul digital al terenului) și a rezultat o probabilitate minimă de prezență a speciei la nivelul județului Buzău. Populațiile de țestoasă bănățeană de uscat sunt localizate în sud-estul Banatului, estul Olteniei și sud-vestul Dobrogei, această specie fiind una tipic mediteraneană și având limita nordică de răspândire în sudul României. Considerăm astfel că a fost vorba fie de o confuzie, fișa rezervației nefiind precisă la nivelul de identificare a speciei de țestoasă, pe Platoul Meledic fiind prezentă țestoasa de apă europeană Emys orbicularis, fie a fost vorba de un exemplar de țestoasă bănățeană sau dobrogeană (Testudo graeca) de uscat, deținută ilegal în captivitate și eliberată în zonă. În oricare din cele 2 situații considerăm că țestoasa bănățeană de uscat nu poate rămâne între obiectivele de conservare ale celor 2 arii naturale protejate nefiind prezentă în zonă. Pe parcursul studiului de inventariere și cartare a herpetofaunei celor 2 arii naturale protejate suprapuse au fost identificate și speciile Triturus cristatus – tritonul cu creastă, Bombina variegata – izvorașul cu burta galbenă și Emys orbicularis – țestoasa de apă europeană, care sunt specii listate în anexa 3A a OUG 57 / 2007 – specii pentru a căror conservare este necesară desemnarea de arii speciale de conservare, precum și speciile strict protejate Rana dalmatina – broasca roșie de pădure și Hyla arborea – brotăcelul. Aceste specii de herpetofaună sunt reprezentate la nivelul Platoului Meledic prin populații viguroase, datorită rețelelor de bălți formate în dolinele pseudo-carstului în sare formate grație unor procese geomorfologice și ecologice complexe, (bălți de apă dulce, dezvoltate prin colmatarea cu vegetație și detritus a fisurilor formate în depozitele de sare). Au fost cartate cel puțin 35 de habitate acvatice în interiorul și imediata vecinătate a celor 2 arii naturale protejate de pe Platoul Meledic, dintre care cel puțin 21 sunt interconectate prin distanțe euclidiene sub 50 m, ceea ce creează premisele existenței unor structuri metapopulaționale ale speciilor de amfibieni și care astfel au șanse ridicate de supraviețuire pe termen lung.

Emys orbicularis (țestoasa de apă europeană) a fost observată în habitatele acvatice de pe Platoul Meledic, în special Lacul Mare și bălțile din apropierea pensiunii Meledic. Țestoasa de apă este singura țestoasă acvatică de la noi din țară, având carapacea închisă la culoare, teșită (orbiculară), cu puncte galbene-versui (care imită perfect lintița) și lungimea totală între 12 și 25 cm. La fel ca și în cazul altor procese geomorfologice care creează rețele de bălți, precum alunecările lente de teren, probabil că și în cazul Platoului Meledic rețeaua de bălți dezvoltată pe pseudocarstul de sare contribuie semnificativ la prezența unor populații viguroase și cu șanse ridicate de supraviețuire pe termen lung.

Fig. Emys orbicularis

Ponderea herpetotaxonilor

Habitatele populate de speciile de amfibieni, reptile

Specii ocrotite de amfibieni , reptile ( Cartea Roșie a vertebratelor, Anexe la Directiva Habitate)

Presiuni antropice

Evaluarea stării de conservare a speciilor de amfibieni și reptile din sit

Măsuri de management necesare pentru conservarea biodiversității

Concluzii

Partea a- II- a Aplicații metodico-didactice