Importanta Situatiilor Financiare Si a Indicatorilor Economici In Achizitiile Publice

Economie

Importanta Situatiilor Financiare Si a Indicatorilor Economici In Achizitiile Publice

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

CAPITOLUL I. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND IMPORTANȚA SITUAȚIILOR FINANCIARE

I.1. Noțiuni generale privind achizițiile publice

Factorii cheie de succes care au dus la dezvoltarea achizițiilor sunt:

1) Căutarea competitivității

Motivele principale sunt următoarele:

a) În orice întreprindere achizițiile cuprind, pe de o parte, achizițiile pentru producție (materii prime, subansamble si componente), iar pe de altă parte, subcontractarea industrială, investițiile, serviciile, proprietatea intelectuală. Astfel, în unele întreprinderi achizițiile reprezintă între 50-80% din costul final al produsului (procentul este mai mare în distribuție).

b) În ultima perioadă unele întreprinderi au optat pentru o strategie de recentrare, orientându-se asupra meseriilor de bază, abandonând o serie de activități care erau în prealabil

integrate. Această alegere a făcut ca să le fie încredințate furnizorilor uneori concepția, alteori

realizarea în întregime a unui produs. Astăzi 70% din costul unei masini este dat de cei care o

echipează.

c) Achizițiile constituie un domeniu în care economiile sunt realizate în contrapartidă cu investiții reduse: oameni competenți si sisteme de informare adecvate.

2) Dezvoltarea si gestiunea patrimoniului tehnologic

Cel mai adesea întreprinderile nu au mijloacele umane si materiale suficiente pentru a gestiona ansamblul tehnologiilor necesare dezvoltării produselor. În plus, în sectoarele de înaltă tehnologie, ca de exemplu, industria electronică, costul ridicat al echipamentelor necesare fabricării componentelor face imposibilă amortizarea cheltuielilor în cazul realizării unor cantități reduse. Din acest motiv este necesară o specializare a filierelor industriale. Astfel achizițiile au responsabilitatea stabilirii relațiilor cu furnizorii, acestea devenind un nou element al competitivității.

3) Calitatea foarte ridicată si asigurarea unor servicii de înalt nivel

Aceste activități nu sunt specifice achizițiilor, dar sunt importante în cadrul relațiilor cu furnizorii. În ce priveste noțiunea de serviciu, ea se exprimă prin reducerea termenelor si prin aplicarea principiilor JIT. Achizițiilor le revine organizarea relațiilor de interfață cu furnizorii, în amontele sistemului de fluxuri fizice.

4) Reducerea ciclurilor de viață

Astăzi întreprinderile care vor câstiga sunt cele care au aptitudinea de a reduce ciclul de viață al produselor de la concepția inițială până la livrarea către client ( conceptul de time – to- market). Acestor acțiuni li se adaugă cele care au ca scop dezvoltarea de produse noi.

5) Asigurarea perenității aprovizionărilor.

Noțiunea de perenitate a furnizorilor este foarte importantă mai ales în cazul în care acestia posedă competențe distinctive care limitează interschimbabilitatea.

In general termenul de achiziții publice este folosit pentru a descrie obținerea de activități, stocuri si servicii de către autorități publice naționale, regionale sau locale. Sectorul public, utilitățile si alte corpuri specializate ale guvernului menționate ca "autorități contractante" trebuie să obțină produse si servicii pentru o varietate largă de activități.

Multe dintre acestea sunt contracte mari care trebuie făcute publice pe plan național sau internațional. În Uniunea Europeană valoarea anuală a acestor contracte a fost estimată la 16% din Produsul Intern Brut (PIB) al țărilor componente pe anul 2004. Achizițiile publice reprezintă oportunități semnificative si potențial profitabile pentru companiile private de a alimenta sectorul public în țară cât si în afară.

Tipurile de contracte folosite la achizițiile publice variază considerabil. Unele exemple includ

furnizarea de produse ca tehnica de birou, echipamente de calcul si programe cu licență, materiale de iluminat stradal si produse medicale, precum si servicii in domeniul financiar, asigurări, IT sau facilitați de "know-how".

Procesul de achiziții publice reprezintă ansamblul activităților ce se întreprind pentru:

• atribuirea,

• încheierea,

• îndeplinirea unui contract de achiziție publică si prin care se dobândesc, definitiv sau temporar, produse, lucrări sau servicii

Autoritatea contractantă poate fi oricare:

•Autoritate publică asa cum este definită în Constituție, inclusiv autoritatea judecătorească.

•Instituție publică de interes local sau general, autonomă sau aflată în subordinea sau sub controlul unei autorități publice.

• Persoană juridică, alta decât cele de mai sus, si care a fost înființată pentru a desfăsura activități de interes public fără caracter comercial si care:

♦ fie, este finanțată din fonduri publice;

♦ fie, este în subordinea sau sub controlul unei autorități sau instituții publice;

♦ fie, în componența organului de conducere sau de supervizare, mai mult de jumătate din numărul membrilor sunt numiți de către o autoritate sau o instituție publică;

Caracterizarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică

Licitație deschisă

• procedura prin care oricine este interesat are dreptul de a depune ofertă

• se desfăsoară într-o singură etapă

• cel puțin doi participanți

• cel puțin o ofertă corespunzătoare

Licitație restrânsă

• procedura prin care numai cei selectați sunt invitați să depună ofertă

• se desfăsoară în două etape.

Negociere competitivă

Procedura de consultare si negociere a clauzelor contractuale cu candidații selectați

se aplică numai dacă speța se încadrează în cazurile prevăzute de lege (art.11) se desfăsoară în trei etape:

-selectare candidați

-negociere condiții contractuale

-evaluare oferte

> cel puțin DOI – TREI candidați selectați

> cel puțin o ofertă corespunzătoare

Negociere cu o singură sursă

> procedura de consultare si negociere a clauzelor contractuale cu un singur contractor

> se desfăsoară într-o singură etapă

> se aplică numai dacă speța se încadrează în cazurile prevăzute de lege si indiferent de valoare

> se negociază clauze contractuale inclusiv pretul

I.2. Reglementări contabile privind întocmirea și prezentarea situațiilor financiare

Obiectivele adoptării IAS/IFRS de către grupurile de întreprinderi vizează, pe de o parte, inteligibilitatea situațiilor financiare emise de întreprinderi pentru investitorii străini și asigurarea comparabilității situațiilor financiare emise de firme din diferite state, iar pe de altă parte, eliminarea convertirii situațiilor financiare anuale într-un alt limbaj.

Cadrul contabil conceptual reprezintă „un sistem coerent de obiective și principii fundamentale, legate între ele, susceptibile să conducă la formularea de norme solide și să indice natura, rolul și limitele contabilității financiare și ale situațiilor financiare”. De fapt, acest cadru contabil conceptual este o teorie contabilă normativă, care fundamentează elaborarea de norme contabile. În opinia profesorilor Niculae Feleagă și Ion Ionașcu, Cadrul contabil conceptual „constituie un ghid pentru elaborarea de norme contabile și pentru interpretarea lor. El este un sprijin pentru prelucrarea operațiilor referitoare la tranzacții și la evenimente implicate de activitatea întreprinderii, care nu sunt soluționate prin norme”.

Obiectivul situațiilor financiare este de a furniza informații despre poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare a întreprinderii, care sînt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice. Situațiile financiare elaborate în acest scop satisfac necesitătile comune ale majoritătii utilizatorilor. Totusi, situațiile financiare nu oferă toate informațiile de care utilizatorii au nevoie pentru luarea deciziilor economice, întrucît acestea, în mare măsură, relevă efectele financiare ale unor evenimente din trecut și nu oferă de regulă informații nefinanciare.

Deciziile economice care sînt luate de utilizatorii situatiilor financiare necesită evaluarea capacitătii unei întreprinderi de a genera numerar sau echivalente ale numerarului, a perioadei cînd vor fi generate numerarul sau echivalentele de numerar, precum și a gradului de probabilitate a generării acestor cîstiguri. În ultimă instanță de aceasta depinde, de exemplu, capacitatea unei întreprinderi de a-și plăti angajații și furnizorii, de a plăti dobînzi, de a rambursa credite și de a-i remunera pe proprietarii acesteia. Utilizatorii sînt mai în măsură să evalueze această capacitate de a genera numerar sau echivalente ale numerarului dacă le sînt oferite informatii concentrate asupra poziției financiare, performanței și modificărilor poziției financiare a unei întreprinderi.

Pozitia financiară a unei întreprinderi este influențată de:

– resursele economice pe care le controlează;

– structura sa financiară;

– de lichiditatea și solvabilitatea;

– Capacitatea sa de a se adapta schimbărilor mediului în care îsi desfăsoară activitatea.

Informațiile despre resursele economice controlate de întreprindere si capacitatea sa din trecut de a modifica aceste resurse sînt utile pentru a anticipa posibilitățile întreprinderii de a genera numerar sau echivalente de numerar în viitor.

Informațiile despre structura financiară sînt utile pentru anticiparea nevoilor viitoare de creditare si a modului în care profiturile si fluxurile viitoare de trezorerie vor fi repartizate între cei care au un interes față de întreprindere; acestea sînt utile si pentru anticiparea sanselor întreprinderii de a primi finanțare în viitor.

Informațiile despre performanța unei întreprinderi, în special despre profitabilitatea acesteia, sînt necesare pentru evaluarea modificărilor potențiale ale resurselor economice pe care întreprinderea le va putea controla în viitor. În acest sens, informațiile despre variabilitatea performanțelor sînt importante. Informațiile despre performante sînt utile pentru anticiparea capacitătii întreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie cu resursele existente. Ele sînt utile și pentru formularea raționamentelor despre eficiența cu care întreprinderea poate utiliza noi resurse.

Informațiile privind modificările poziției financiare a unei întreprinderi sînt utile pentru a evalua activitătile sale de exploatare, finanțare și investiții în perioada de raportare. Aceste informatii sînt utile, oferind utilizatorului o bază pentru evaluarea capacitătii întreprinderii de a genera numerar sau echivalente ale numerarului și a nevoilor întreprinderii de a utiliza aceste fluxuri de trezorerie. La întocmirea unei situatii a modificărilor pozitiei financiare fondurile pot fi definite în diverse moduri, cum ar fi: toate resursele financiare, fondul de rulment, lichiditătile sau numerarul.

Informațiile privind modificările poziției financiare sînt furnizate în situatiile financiare prin intermediul unei situații distincte. Părțile componente ale situațiilor financiare se interrelaționează, deoarece ele reflectă diferite aspecte ale acelorași tranzacții sau ale altor evenimente. Deși fiecare situație oferă informații diferite, este probabil ca nici una să nu servească unui singur scop sau să ofere toate informațiile impuse de necesitătile specifice ale utilizatorilor. De exemplu, contul de profit si pierdere oferă o imagine incompletă a performantei dacă nu este folosit împreună cu bilantul și situația modificărilor pozitiei financiare.

I.3. Concepte de bază și caracteristici calitative ale situațiilor financiare

În întocmirea situatiilor financiare trebuie plecat de la două concepte de bază:

– Contabilitatea de angajamente (independenta exercitiilor);

– Continuitatea activitătii.

Acestor concepte de bază li se adaugă un număr de caracteristici calitative ale situatiilor financiare, astfel:

– Inteligibilitatea;

– Relevanța, condiționată de pragul de semnificație;

– Credibilitatea, adică reprezentarea fidelă, prevalenta economicului asupra juridicului, neutralitatea, prudența, exhaustivitatea;

Pentru a-și atinge obiectivele situațiile financiare sînt elaborate conform contabilitătii de angajamente. Astfel, efectele tranzacțiilor și ale altor evenimente sînt recusînt recunoscute atunci cînd tranzacțiile și evenimentele se produc (și nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit) si sînt înregistrate în evidentele contabile și raportate în situatiile financiare ale perioadelor aferente. Situatiile financiare întocmite în baza acestui principiu oferă informatii utilizatorilor nu numai despre tranzactiile trecute, care au implicat plăti si încasări, dar și despre obligațiile de plată din viitor și despre resursele privind încasările viitoare. Deci acestea furnizează cele mai utile informații referitoare la tranzacții și la alte evenimente trecute care sînt necesare utilizatorilor în luarea deciziilor economice.

Situațiile financiare sînt elaborate de regulă pornindu-se de la prezumția că o întreprindere îsi va continua activitatea și în viitorul previzibil. Astfel se presupune că întreprinderea nu are intenția și nici nevoia de a-și lichida sau de a-și reduce în mod semnificativ activitatea; dacă o astfel de intenție sau nevoie există, s-ar putea să fie nevoie ca situațiile financiare să fie întocmite pe o bază diferită de evaluare și în acest caz vor fi prezentate informațiile referitoare la baza utilizată.

Caracteristicile calitative sînt atributele care determină utilitatea informației oferite de situațiile financiare. Cele patru caracteristici calitative principale sînt: inteligibilitatea, relevanța, credibilitatea și comparabilitatea. O calitate esențială a informațiilor furnizate de situațiile financiare este aceea că ele pot fi ușor întelese de utilizatori. În acest scop se presupune că utilizatorii dispun de cunoștințe suficiente privind desfășurarea afacerilor și a activităților economice, de noțiuni de contabilitate și au dorința de a studia informațiile prezentate cu diligențele cuvenite. Totuși informațiile asupra unor probleme complexe, care ar trebui incluse în situațiile financiare datorită relevanței lor în luarea deciziilor economice, nu ar trebui excluse doar pe motivul că ar putea fi prea dificil de înteles pentru anumiti utilizatori.

Pentru a fi utile informațiile trebuie să fie relevante față de necesitătile de luare a deciziilor de către utilizatori. Informațiile sînt relevante atunci cînd influentează deciziile economice ale utilizatorilor, ajutîndu-i pe aceștia să evalueze evenimente trecute, prezente sau viitoare, confirmînd sau corectînd evaluările lor anterioare.

Relevanța informației este influențată de natura sa și de pragul de semnificație. În anumite cazuri natura informației este suficientă prin ea însăși pentru a determina relevanța sa. De exemplu, raportarea unui nou segment de activitate poate influența evaluarea riscurilor și a oportunităților întreprinderii, indiferent de dimensiunea rezultatelor obținute prin segmentul respectiv în perioada de raportare. În alte cazuri atît natura, cît și pragul de semnificație sînt importante, de exemplu volumul valoric al stocurilor din fiecare categorie principală pe care o întreprindere ar trebui să le dețină pentru a avea o activitate adecvată. Informațiile sînt semnificative dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea influența deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situațiilor financiare. Pragul de semnificație depinde de mărimea elementului sau a erorii, judecată în împrejurările specifice ale omisiunii sau declarării gresite. Astfel pragul de semnificatie oferă mai degrabă o limită decît să reprezinte o caracteristică calitativă primară pe care informația trebuie să o aibă pentru a fi utilă.

I.4. Obiectivele întocmirii situațiilor financiare anuale

Discuția despre utilizatorii situațiilor financiare se suprapune pe discuția despre utilizatorii informațiilor contabilității. Această abordare pleacă de la o confuzie: situațiile financiare nu conțin decît informațiile pe care entitatea are obligația de a le face publice, adică o parte din totalul informațiilor pe care le poate produce contabilitatea. Accesul la (aproape) toate informațiile contabilității este limitat la persoanele din interiorul entității (cîteodată totuși și din exteriorul acesteia) ale căror poziții în organigramă le permite acest lucru. Este vorba îndeosebi de conducerea firmei – singura restricție apărută în acest caz fiind capacitatea de a înțelege și de a exploata informațiile respective.

Totodată, trebuie să reamintim că normele contabile/de raportare financiară emise de IASC/IASB se aplică entităților cotate la bursă sau altor categorii de organizații asimilate lor. Discuțiile trebuie deci să se cantoneze la nivelul acestor entități, fără a extinde regulile către firmele mari sau mici ale căror capitaluri nu se tranzacționează pe piețele financiare. Este adevărat că IAS/IFRS lucrează și la un proiect de norme pentru aceste din urmă entități (IFRS for Private Entities, denumite anterior Small and Medium-sized Entities), dar putem spera că, dacă acestea vor fi acceptate de UE, vor fi mult simplificate în raport cu IAS/IFRS pentru firmele cotate. Toate aceste precizări sînt necesare deoarece ierarhia utilizatorilor situațiilor financiare și nevoile lor de informare pot să difere semnificativ în funcție de caracterul public sau nu al entității raportoare. În continuare preluăm lista utilizatorilor din cadrul general. Astfel, utilizatorii de situații financiare includ investitorii prezenți și potențiali, personalul angajat, creditorii, furnizorii și alți creditori comerciali, clienții, Guvernul și instituțiile acestuia, precum și publicul.

Aceștia folosesc situațiile financiare pentru a-și satisface o parte din diversele lor necesități de informații, după cum urmează:

a) Investitorii; ofertanții de capital și consultanții lor sînt preocupați de riscul inerent tranzacțiilor și de beneficiul adus de investițiile lor. Ei au nevoie de informații pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vîndă. Acționarii sînt interesați și de informațiile care le permit să evalueze capacitatea întreprinderii de a plăti dividende;

b) Angajații; personalul angajat și grupurile lor reprezentative (sindicate etc.) sînt interesate de informații privind stabilitatea și profitabilitatea întreprinderilor lor. Aceștia sînt interesați și de informațiile care le permit să evalueze capacitatea întreprinderii de a oferi remunerații, pensii și alte avantaje, precum și oportunități profesionale;

c)Creditorii financiari sînt interesați de informațiile care le permit să determine dacă împrumuturile acordate și dobînzile aferente vor fi rambursate la scadență;

d) Furnizorii și alți creditori comerciali sînt interesați de informațiile care le permit să determine dacă sumele care le sînt datorate vor fi plătite la scadență. Creditorii comerciali sînt probabil interesați de o întreprindere pe o perioadă mai scurtă decît creditorii financiari, numai dacă nu sînt dependenți de continuarea activității întreprinderii ca principal client;

e) Clienții sînt interesați de informații despre continuitatea activității unei întreprinderi, în special atunci cînd au o colaborare pe termen lung cu întreprinderea respectivă sau sînt dependenți de ea;

f) Guvernul și instituțiile sale sînt interesate de alocarea resurselor și, implicit, de activitatea întreprinderilor. Aceștia solicită informații și pentru a reglementa activitatea întreprinderilor, pentru a determina politica fiscală și ca bază pentru calculul venitului național și al altor indicatori statistici similari;

g) Publicul; întreprinderile influențează publicul într-o varietate de moduri: de exemplu,

întreprinderile pot avea o contribuție substanțială la economia locală în multe moduri, avînd în

vedere numărul de angajați și colaborarea cu furnizorii locali; situațiile financiare pot ajuta publicul prin oferirea de informații despre evoluția recentă și tendințele legate de prosperitatea întreprinderii și a sferei activităților acesteia.

Deși nu toate necesitățile de informație ale utilizatorilor pot fi satisfăcute de situațiile financiare, există cerințe comune tuturor utilizatorilor. Întrucît investitorii sînt ofertanții de capital de risc ai întreprinderii, se consideră că furnizarea de situații financiare satisface necesitățile lor și de asemenea va satisface majoritatea necesităților altor utilizatori.

Responsabilitatea principală de a întocmi și de a prezenta situațiile financiare ale întreprinderii revine conducerii acesteia. Managerii întreprinderilor sînt interesați și de informațiile cuprinse în situațiile financiare, chiar dacă au acces la informații financiare și de gestiune suplimentare, care ajută la înfăptuirea proceselor de planificare, luare a deciziilor și de control.

Obiectivul situațiilor financiare este de a furniza informații despre poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare a întreprinderii, care sînt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice. Situațiile financiare elaborate în acest scop satisfac necesitățile comune ale majorității utilizatorilor. Totuși situațiile financiare nu oferă toate informațiile de care utilizatorii au nevoie pentru luarea deciziilor economice, întrucît acestea, în

mare măsură, relevă efectele financiare ale unor evenimente din trecut și nu oferă de regulă informații nefinanciare.

Deciziile economice care sînt luate de utilizatorii situațiilor financiare necesită evaluarea capacității unei întreprinderi de a genera numerar sau echivalente ale numerarului, a perioadei cînd vor fi generate numerarul sau echivalentele de numerar, precum și a gradului de probabilitate a generării acestor cîștiguri. În ultimă instanță de aceasta depinde, de exemplu, capacitatea unei întreprinderi de a-și plăti angajații și furnizorii, de a plăti dobînzi, de a rambursa credite și de a-i remunera pe proprietarii acesteia. Utilizatorii sînt mai în măsură să evalueze această capacitate de a genera numerar sau echivalente ale numerarului dacă le sînt oferite informații concentrate asupra poziției financiare, performanței și modificărilor poziției financiare a unei întreprinderi.

I.5. Importanța indicatorilor financiari în achizițiile publice

Pentru a participa la fundamentarea și adoptarea unei noi decizii financiare trebuie investigate realizările obținute care, prin impactul exercitat asupra evoluției viitoare a firmei, îl forțează pe manager să procedeze la un nou efort de gândire capabil să îi schimbe raționamentul.

Înregistrarea unui decalaj nefavorabil între realizările și obiectivele propuse anterior printr-o strategie, poate fi un factor cu impact negativ asupra perspectivelor de evoluție a firmei și pune sub semnul întrebării calitatea managementului financiar.

La evaluarea impactului pe care decalajul înregistrat îl produce asupra evoluției viitoare a întreprinderii, accentul cade pe analiza financiară care s-a integrat în mecanismul de conducere și a devenit un instrument extrem de util pentru practica în domeniu. Analiza financiară este axată cu precădere pe fluxurile financiare care se formează la nivelul unei întreprinderi, pe modul de gestionare și plasare a capitalurilor. Însă acest demers nu se rezumă doar la aplicarea mecanică a unor formule, ci la formarea unui veritabil „instinct financiar” al managerului care, prin deciziile luate, valorifică întregul potențial al firmei și asigură funcționarea eficientă a acesteia

Contul de rezultate (profit și pierderi) sintetizează rezultatul fluxurilor economico financiare de intrare, de prelucrare și de ieșire pe perioada considerată. Din acest motiv, analiza performanțelor financiare efectuată pe baza contului de profit și pierderi se mai numește analiza rezultatelor întreprinderii.

Acest tip de analiză financiară are două componente majore: soldurile intermediare de gestiune (SIG) și capacitatea de autofinanțare, de real interes pentru managerii financiari. Astfel, indicatorii cunoscuți sub denumirea de solduri intermediare de gestiune sunt utilizați efectiv de managerii financiari la întocmirea unor documente financiare de analiză și previziune și s-au transformat în veritabile instrumente de management financiar, în contextul problemelor legate de asigurarea lichidității anumitor firme românești. La rândul său, analiza capacității de autofinanțare îl ajută pe managerul financiar să aprecieze independența financiară a firmei și să afle dacă poate finanța prin efort propriu investițiile viitoare.

În România, nu se prevede obligativitatea întocmirii unui document care să redea soldurile intermediare de gestiune și nici nu a lăsat la dispoziția întreprinderilor o astfel de opțiune. Soldurile intermediare de gestiune (SIG) reprezintă palierele succesive în formarea rezultatului final. Construcția indicatorilor se realizează în cascadă, pornind de la cel mai cuprinzător (producția exercițiului + marja comercială) și încheind cu cel mai sintetic (rezultatul net al exercițiului).

În economia de piață, conducerea întreprinderii este direct interesată ca, prin deciziile financiare adoptate, să facă față plăților și să evite falimentul, făcând dovada unui management financiar de calitate, orientat spre constituirea și utilizarea eficientă a resurselor. Din acest motiv, deciziile financiare, fie că se referă la investiții sau la finanțare, sunt rezultatul analizei lichiditate -exigibilitate care are meritul de a pune în evidență riscul de insolvabilitate a întreprinderii.

Analiza lichiditate-exigibilitate studiază, în vederea confruntării, gradul de lichiditate a elementelor de activ și gradul de exigibilitate al elementelor de pasiv. Lichiditatea reprezintă capacitatea unui activ de a se transforma în bani, fără termen, dar și fără pierdere de valoare. Exigibilitatea exprimă însușirea unui pasiv de a deveni scadent la un anumit termen. În acest context, riscul de insolvabilitate presupune imposibilitatea întreprinderii de a face față pasivului exigibil cu activul său disponibil. Analiza lichiditate-exigibilitate se sprijină pe criteriile de clasificare a posturilor bilanțiere, precum și pe concepția patrimonială a întreprinderii, motiv pentru care se mai numește și analiză patrimonială.

În optica acestui tip de analiză, întreprinderea apare ca o entitate juridico-economică, având un patrimoniu inventariat în activul și pasivul bilanțului. Activul se compune din bunuri deținute de întreprindere și creanțe; pasivul este format din capitaluri proprii și, într-o măsură considerabilă, din datorii contractate de întreprindere și nerambursate încă. Expresia cea mai simplă a valorii patrimoniale a întreprinderii, la data încheierii exercițiului, este redată prin situația netă(SN), calculată ca diferență între activ și datoriile totale. Situația netă exprimă averea netă a acționarilor, respectiv activul neangajat în datorii.

Acest indicator interesează, atât acționarii și proprietarii întreprinderii care vor să știe ce avere posedă, cât și creditorii pentru care activul realizabil constituie gajul creanțelor lor. Astfel, situația netă evidențiază sumele ce vor reveni asociaților sau acționarilor în caz de lichidare, dacă prin cedarea elementelor de activ se vor obține sume la un nivel corespunzător valorii lor din bilanț și dacă nu vor apărea datorii necontabilizate.

O valoare pozitivă a situației nete reflectă o gestiune economică sănătoasă. Această creștere este consecința reinvestirii unei părți din profitul net și marchează atingerea obiectivului de maximizare a valorii întreprinderii urmărit de acționari și de manageri. O valoare negativă a situației nete este consecința încheierii cu pierderi a exercițiilor anterioare și este un semnal al apariției falimentului.

Structura pasivului după criteriul exigibilității grupează posturile de pasiv în următoarele categorii:

Capitalurile proprii care au o exigibilitate nulă, întrucât capitalul mobilizat de la asociați au conservat prin reinvestirea profitului este definitiv la dispoziția întreprinderii pe toată durata ei de viață;

Datoriile cu termene de rambursare mai mari de un an, în categoria acestora incluzându-se creditele bancare;

Datoriile cu termen de rambursare sub un an, în care se vor înscrie datoriile de exploatare și datoriile bancare cu scadență în anul curent;

Creditele de trezorerie care sunt considerate cele mai exigibile pasive

Aprofundarea studiului situației financiare a întreprinderii se realizează prin analiza ratelor financiare care urmărește aspecte diverse și are destinații precise. Această analiză arată în ce măsură firma își poate onora obligațiile de plată, cât de mult se poate finanța prin credite, cât de eficient sunt utilizate activele de care dispune și, nu în ultimul rând, care este eficiența echipei manageriale.

Informațiile oferite prin ratele financiare pot fi folosite pentru a previziona câștigurile firmei. Dacă din punctul de vedere al unui investitor previzionarea este cel mai important aspect, pentru managerul general sau financiar al unei firme, analiza documentelor financiare pe baza ratelor reprezintă punctul de plecare pentru planificarea acțiunilor viitoare.

Pentru ca analiza ratelor financiare să aibă cea mai mare eficiență, se recomandă ca valorile obținute de firma în cauză să fie comparate cu cele prevăzute în acte normative3, dar și cu cele publicate de Comisia Națională pentru Statistică, ca medie pe anul precedent pentru același domeniu de activitate. Acest demers trebuie întreprins pentru a ști care este poziția firmei analizate în raport cu media firmelor concurente.

a) Rate financiare de analiză a capacității de plată

Majoritatea analiștilor financiari consideră că prima preocupare a unui manager este de a vedea dacă firma pe care o conduce poate să își onoreze obligațiile de plată cu scadență în viitorul apropiat.

În acest scop se calculează doi indicatori:

Rata curentă (lichiditate curentă);

Rata rapidă (lichiditate rapidă).

Rata curentă, utilă în analiza financiară pe termen scurt, indică în ce măsură drepturile creditorilor pe termen scurt sunt acoperite de valoarea activelor care pot fi transformate la nevoie în bani lichizi.

Rata curentă (Rc), definită și ca lichiditate generală, se calculează raportând activele curente (circulante) la datoriile curente (pasive curente).

RLC =

În categoria activelor curente se includ:

banii lichizi (disponibili în casierie sau la bancă);

valori mobiliare foarte lichide (acțiuni, obligațiuni, cecuri etc);

efectele comerciale de primit (datoriile clienților către firmă);

stocurile.

În categoria pasivelor curente se includ:

efectele comerciale de plată (datoriile firmei către furnizori);

împrumuturile bancare pe termen scurt;

partea din creditul pe termen lung a cărei scadență este în limita intervalului de timp luat în calcul;

impozitele de plată;

alte cheltuieli (de regulă cele cu salariile).

Ca regulă generală, un nivel supraunitar al raportului ar semnala posibilitatea ca firma să-și poată rambursa datoriile pe termen scurt pe baza valorificării activelor pe termen scurt (printr-un ciclu normal de activitate finalizat prin încasarea contravalorii produselor finite sau a mărfurilor). De aceea, indicatorul trebuie să înregistreze valori mai ridicate de 2-2,5. Raportarea activelor circulante la pasivele cu scadență sub un an, poate da o imagine ușor alterată a capacității firmei de a nu intra într-o stare critică, de multe ori stocurile de produse finite fiind greu vandabile.

Totuși, dacă pasivele curente cresc mai repede decât activele curente, rata curentă scade, ceea ce înseamnă apariția unor probleme (întârzierea plății furnizorilor, întârzierea plății drepturilor salariale, acumularea de credite bancare). În această situație, se impune o analiză amănunțită a factorilor care au determinat scăderea lichidității și luarea unor măsuri din timp, pentru a evita apariția unor probleme negative în viitor, cum sunt:

creșterea și diversificarea portofoliului (numărului de clienți), cu impact asupra creșterii vânzărilor;

scăderea datoriilor față de furnizori, de preferință prin operațiuni de compensare;

plata la timp a datoriilor către stat, pentru evitarea penalităților;

reducerea împrumuturilor bancare, cel puțin până la redresare;

recuperarea datoriilor de la debitori.

Rata rapidă (lichiditatea rapidă) contribuie la identificarea rapidă a stării de lichiditate la nivelul întreprinderii. Rata rapidă (Rr) se calculează prin scăderea valorii stocurilor din valoarea activelor curente și împărțirea diferenței obținute la valoarea pasivelor curente.

RLI = =

Relevanța acestui indicator, numit și „testul acid”, este datorată neluării în calcul a stocurilor care sunt cel mai puțin lichide dintre toate activele circulante, se vând cel mai greu și de cele mai multe ori, sub valoarea lor reală. Or, firma trebuie să se asigure că poate face față plăților scadente pe termen scurt (datoriilor curente) numai pe seama activelor ușor transformabile în lichidități.

Din această categorie fac parte activele de trezorerie și creanțele care, în principiu, pot fi ușor scontate. Ca valoare recomandată pentru acest indicator, se poate reține nivelul de 0,8. Practica demonstrează că nici rata rapidă nu oferă siguranță întreprinderii, deoarece simpla existență a unor creanțe asupra unor clienți nu este suficientă pentru acoperirea datoriilor scadente. Fenomenul existenței creanțelor asupra unor parteneri de afaceri litigioși sau rău-platnici reprezintă o realitate a multor economii, inclusiv a țării noastre. Din acest motiv, pentru a avea o imagine mai concludentă asupra riscurilor de neplată, se poate calcula și lichiditatea la vedere.

b) Rate financiare de analiză a finanțării prin credite (gradul de îndatorare)

Măsura în care creditele sunt utilizate pentru finanțare are semnificații multiple. Prin utilizarea rațională a creditului, se menține controlul asupra întreprinderii și sunt procurate resursele necesare pentru derularea afacerii. Creditorii vor să afle cu ce fonduri contribuie proprietarii firmei la afacere, pentru a ști cât de sigură este recuperarea creditului pe care îl vor acorda. Interesul creditorilor este, așadar, să își recupereze fondurile împrumutate plus dobânda aferentă. Interesul proprietarilor firmei (acționarii) este ca prin utilizarea fondurilor din credite să obțină un câștig suficient de mare, pentru a plăti datoriile și a rămâne cu profit corespunzător.

Pentru a afla cât de mult se poate finanța o întreprindere prin credite, se recomandă utilizarea a două rate:

rata îndatorării;

rata de acoperire a dobânzilor

Rata îndatorării arată ce pondere dețin datoriile în totalul activelor; altfel spus, rata îndatorării arată cât la sută din totalul fondurilor de care dispune firma provine din credite.

De obicei, creditorii preferă rate mici ale îndatorării, deoarece cu cât acest raport este mai mic, cu atât riscul unor eventuale pierderi în cazul unui faliment este mai mic. Proprietarii urmăresc de obicei o rată mai mare, pentru că doresc să-și dezvolte afacerea și în acest scop, au nevoie să se împrumute. Totuși, o rată prea mare a îndatorării duce, de obicei, la apariția unor acțiuni speculative din partea proprietarilor afacerii. Deoarece fondurile pe care aceștia le-au investit sunt puține și limitate, tentația participării la unele acțiuni speculative este extrem de mare.

Dacă reușesc, speculațiile aduc mari câștiguri acționarilor, însă, în caz de eșec, cea mai mare parte din pierdere revine creditorilor.

Rata de acoperire a dobânzilor exprimă măsura în care veniturile pot scădea fără să apară probleme financiare pentru firmă (de tipul incapacității de a-și plăti dobânzile anuale). Indicatorul este important, deoarece, în situația în care firma nu își mai poate onora obligațiile anuale de plată a dobânzilor, ea va fi acționată în justiție de către creditori, acesta fiind totodată și primul pas către faliment.

Rata de acoperire a dobânzilor (Rad) se determină prin raportarea valorii profiturilor firmei înainte de plata dobânzilor și impozitelor la valoarea cheltuielilor cu dobânda.

c) Rate financiare de analiză a eficienței utilizării activelor

Gradul de eficiență cu care firma utilizează activele de care dispune trebuie să reprezinte o preocupare continuă a managerilor financiari, în vederea asigurării unui anumit echilibru între cifra de afaceri și activele firmei. Este un fapt dovedit că o cifră de afaceri mare nu este același lucru cu obținerea uni profit mare. Există o serie de active a căror valoare prea mare, poate cauza, paradoxal, multe probleme întreprinderii.

De exemplu, chiar dacă o întreprindere are de primit bani de la clienți și în bilanț acest lucru apare în activ, dacă clienții nu plătesc la timp, se poate ajunge rapid în starea de insolvență (nu există bani pentru plata furnizorilor, salariilor, obligațiilor fiscale etc). De asemenea, firma poate avea stocuri înregistrate în contabilitate la o anumită valoare, dar dacă ele sunt vechi sau depreciate, valoarea lor reală este mult mai mică.

Pentru a afla eficiența cu care sunt utilizate activele, se pot folosi trei indicatori:

rata de rotație a stocurilor;

durata medie de încasare a clienților;

rata de utilizare a activelor fixe

Rata de rotație a stocurilor (Rrs) se calculează prin raportarea cifrei de afaceri la valoarea stocurilor.

Numărul de rotații: nr=

Controlul valorii și mărimii stocurilor este una dintre cheile succesului în afaceri în acest moment. Practic, o firmă nu poate lucra fără stocuri, dar în același timp, prea multe stocuri pot duce la un blocaj financiar prin imobilizarea banilor cu care ele au fost cumpărate. În calculul și interpretarea rotației stocurilor apar trei probleme de care ar trebui ca managerul financiar să țină seama:

– Cifra afacerilor se exprimă la prețul pieței, în timp ce stocurile sunt luate în calcul la valoarea lor contabilă (valoarea de la data la care au fost achiziționate);

– la evaluarea stocurilor se pot folosi mai multe metode (FIFO- primul intrat, primul ieșit, „first in, first out”; LIFO- ultimul intrat, primul ieșit, „last in, first out”) ceea ce poate duce la interpretări diferite;

– la calculul ratei se ține seama de vânzările anuale, în timp ce stocurile se consideră la o anumită valoare.

Durata medie de încasare a clienților arată numărul de zile dintre momentul livrării mărfurilor, execuției lucrărilor, prestării serviciilor și cel al încasării contravalorii acestora. Într-o manieră generală, acest indicator arată în câte zile o firmă primește banii pentru produsele vândute.

Durata medie de încasare a clienților se calculează în două etape:

într-o primă etapă, cifra de afaceri anuală se împarte la 365 zile, pentru a afla media vânzărilor zilnice.

în a doua etapă, valoarea efectelor comerciale de primit (clienți) se împarte la media zilnică a vânzărilor, pentru a afla numărul mediu de zile în care se încasează banii de la clienți.

Acest indicator îl ajută pe managerul financiar să stabilească o strategie de lucru cu clienții. Ca o măsură împotriva clienților rău-platnici, analiștii recomandă întreprinderii furnizoare să introducă în contract o clauză care să prevadă penalizările pe care clientul le va plăti în cazul neachitării la timp a facturilor (% pe zi de întârziere). De asemenea, contractul trebuie să prevadă data-limită până la care se poate plăti factura, după care furnizorul poate demara procedurile de recuperare a datoriei, inclusiv pe cale judiciară.

Rata de utilizare a activelor fixe (Rua) măsoară eficiența cu care firma utilizează mașinile și echipamentele de care dispune. Ea se calculează prin raportarea cifrei de afaceri la valoarea netă a activelor fixe (valoarea totală a activelor din care se scade amortizarea).

Cu cât valoarea indicatorului este mai mare, se poate concluziona că activele fixe sunt utilizate într-o manieră eficientă; semnale de îngrijorare apar în momentul în care valoarea ratei se apropie de 1.

D)Rate financiare de analiză a eficienței echipei manageriale

Obținerea profitului este motivația oricărei afaceri și rezultatul unui ansamblu de decizii strategice și tactice ale managerilor. Pentru a măsura eficiența cu care este condusă o afacere din punct de vedere al profitabilității, se folosesc trei indicatori:

rata profitului;

rentabilitatea investițiilor;

rata rentabilității financiare

Rata profitului arată profitul obținut la o unitate monetară, cifra de afaceri și se calculează prin raportarea profitului net (după plata impozitelor) la cifra de afaceri.

Obținerea unei rate cât mai mari a profitului trebuie să urmărească orice manager de întreprindere. Rata profitului (de profitabilitate) arată care este rezultatul net al efectelor combinate ale lichidității, managementului activelor și managementului datoriilor.

Rentabilitatea investițiilor măsoară gradul de rentabilitate a întregului capital investit în firmă și se calculează ca raport între profitul net și valoarea totală a activelor.

CAPITOLUL II. ANALIZA INDICATORILOR FINANCIARI LA S.C.MOLDOCONSTRUCT S.A.

II.1 Performanța economică pe baza cascadei soldurilor intermediare de gestiune

Tabel 1. Analiza structurii fluxurilor de rezultate

Cifra de afaceri arată ca valoarea afacerilor realizată, ca urmare a exercitării activității curente de producție șsi comercializare a crescut cu 24.52%, ca rezultat a sporirii producției vândute cu 4.6% și a veniturilor din vânzarea mărfurilor cu 27.72%. Tendința crescătoare a cifrei de afaceri arată că întreprinderea se află în expansiune.

Marja comercială a înregistrat o tendință crescătoare cu 380.31% ca urmare a sporirii veniturilor din vânzarea mărfurilor cu 275.21% și a sporirii cheltuielilor privind mărfurile cu 257.17%.

Producția exercițiului a înregistrat o creștere cu 17.09% motivată prin creșterea producției vândute cu 4.6%, sporirea soldului creditor al contului 711 cu 191,68%, ceea ce denotă faptul că producția în curs de execuție și de stocuri ce a fost comercializata s-a majorat cu 1900.21% a producției realizate de entitate pentru scopurile sale și capitalizată.

Valoarea adaugată, reprezentând plusul de bogație creat de entitate, a avut o tendință crescătoare cu 19.49%, ca urmare a creșterii mai rapide a producției exercițiului cu 17.09%, a marjei comerciale și creșterii într-un ritm mai lent a consumurilor intermediare cu 22.78%.

II.2 Performanța financiară pe baza fluxului de rezultate

Tabel 2. Analiza structurii fluxurilor de rezultate

Excedentul brut din exploatare a crescut cu 105.95%. Acest lucru este datorat creșterii valorii adăugate cu 19.49%. EBE are o influență favorabilă asupra rezultatelor din exploatare, determinând o creștere cu 105.95%.

Rezultatul din exploatare este diminuat de creșterea cheltuielilor cu imobilizările corporale și necorporale (cu 22.15%). S-au redus cheltuielile cu deprecierea provizioanelor cu 86.19% și a cheltuielile privind activele circulante cu 69.01%.

Rezultatul financiar a înregistrat o pierdere în ambele exerciții. Se remarcă o reducere a veniturilor financiare cu 54.88% și o creștere a cheltuielilor financiare cu 31.03%.

Rezultatul curent a înregistrat o diminuare cu 32.19 % datorată reducerii rezultatului financiar cu 191.74%.

Rezultatul net al exercitiului a înregistrat o diminuare a rezultatului cu 22.05%, datorată rezultatului brut cu 21.88%.

II.3. Analiza soldurilor reziduale de flux

Tabel 3. Determinarea capacității de autofinanatare

Corespunzator procedeului aditiv, capacitatea de autofinantare a înregistrat o creștere cu 60.33% datorată:

Reducerii rezultatului net cu 22.05%;

Creșterii cu 1.12% a cheltuielilor de exploatare privind amortizările și ajustările pentru depreciere, care până la înlocuirea imobilizărilor depreciate sunt folosite ca resurse de finanțare;

Majorarii cu 23.72% a veniturilor din provizioane și ajustari pentru deprecierea pierderilor de valoare;

Reducerii cu 21.05% a veniturilor din subventii pentru investiții.

Posibilitatea de autofinanțare a investițiilor de creștere, menținere și înlocuire a întreprinderii a crescut cu 60.42%.

II.4. Analiza ratelor de lichiditate și solvabilitate

Tabelul 4. Rate de lichiditate

Din tabelul anterior se observă:

Rata lichidității generale supraunitară și descrescătoare cu 8.92%, trendul său descrescător se explică prin creșterea datoriilor curente cu 18.5%

Rata lichidității reduse înregistrează tendință crescătoare nesemnificativă de 1.03%;

Rata lichidității imediate înregistrează valori foarte mici și în descreștere cu 55.55%, întreprinderea putând avea capacitatea de plată imediata de doar 9 și respectiv 4%;

Tabelul 5. Rate de solvabilitate

Creșterea ratei solvabilității generale în ambele perioade este mai mare de 1.66 ceea ce indică faptul că întreprinderea se caracterizează prin solvabilitate și are o situație neta pozitivă.

II.5. Analiza ratelor de rentabilitate

Tabelul 6. Analiza rentabilitatii economice

Rata marjei comerciale a înregistrat o creștere cu 27.83% ceea ce arată că activitatea de comercializare a bunurilor este rentabilă, concomitent cu creșterea veniturilor din vânzarea mărfurilor cu 275.72%, fapt care arată că întreprinderea și-a îmbunătățit poziția pe piață concurențială, oferind preturi competitive.

Rata marjei brute de exploatare a înregistrat o creștere cu 65.39% arătând că la 100 lei cifra de afaceri se obține un EBE de165,39 lei, după acoperirea cheltuielilor variabile ocazionate de obținerea și valorificarea producției.

Valoarea acestui indicator arată ca întreprinderea are capacitatea de a-și reînnoi mijloacele depreciate și de a acoperi costurile capitalului, asigurând creșterea și dezvoltarea.

Rata marjei nete de exploatare arată că la 100 lei cifra de afaceri se obține un rezultat de exploatare de 85.30 lei. Rata marjei de exploatare s-a diminuat cu 14.70%. Rata marjei nete arată că la 100 lei cifra de afaceri se obține un rezultat net de 62.60 lei, iar diminuarea rezultatului net este de 37.40%.

Rata retabilității resurselor consumate arată că la 100 lei resurse consumate în activitatea de exploatare și financiara s-a obținut un rezultat (curent, brut) mai mic cu 42.92 lei față de exercițiul anterior, ca urmare a creșterii ritmului cheltuielilor totale curente (IR brut, curent = 436.85%) și o scădere rezultatului curent (IRez curent = 57.08).

Rata rentabilității resurselor consumate în activitatea de exploatare s-a redus cu 28% datorită creșterii cheltuielilor din exploatare (cu 47.51%) într-un ritm mai rapid decât a creșterii rezultatului din exploatare (cu 66.22%).

Tabelul 7. Analiza rentabilității economice prin lanțuri de rapoarte

Rata rentabilității activului brut de exploatare s-a diminuat cu 1,10 % datorită:

În cazul primului raport de analiză, acest rezultat este determinat de creșterea ratei marjei brute de exploatare cu 65,43 %, concomitent cu reducerea numărului de rotații al capitalului economic brut în cifra de afaceri cu 41%.

În cel de al doilea model de analiză, rezultatul este determinat de creșterea ratei marjei brute asupra valorii adăugate cu 72, 36% și a coeficientului investițiilor strategice cu 43, 63, dar și reducerea eficienței utilizării activelor imobilizate cu 60%.

Tabelul 8. Analiza ratelor de rentabilitate financiară

Rf11 – rata de remunerare al capitalului propriu s-a redus cu 66.02%; capitalurile proprii încredintate managerului au crescut cu 129.35% iar rezultatul brut a înregistrat o scădere cu 22.05%.

Rf21 – s-a redus cu 63.94% în condițiile în care capitalurile proprii încredintate managerului au crescut cu 129.35% și rezultatul brut s-a diminuat cu 21.88%.

Rf22- rata capacității de autofinanțare s-a diminuat cu 30.09% și s-au redus posibilitățile de creștere a capitalului propriu al întreprinderii prin sporirea pățtii din profitul net lăsat în rezerva ca și posibilitățile de majorare a dividendelor distribuite.

Această rata are efecte negative asupra indicelui autofinanțării și indicelui dividendelor, astfel la 100 lei capitaluri proprii, partea din profitul net destinat autofinanțării s-a redus cu 29.97%, iar partea destinată remunerării acționarilor prin dividende s-a redus cu 56.40%.

Tabelul 9. Analiza rentabilității financiare prin lanțuri de rapoarte

În urma analizei ratei rentabilității financiare prin lanțuri de rapoarte concluzionăm că:

Prima variantă de descompunere, reducerea ratei rentabilității financiare cu 66.09% este consecința diminuării marjei nete de la 9.7% RON la 100 lei la 6.07% la 100 lei cifra de afaceri precum și scăderii gradului de reînnoire a capitalului propriu prin intermediul cifrei de afaceri cu 45.71%;

În cea de-a doua variantă de descompunere, scăderea indicatorului este consecința reducerii ratei marjei nete cu 37.43% și a reducerii numărului de rotație efectuate de capital permanent în cifra de afaceri cu 48.93% și a creșterii ratei de dependență față de structura financiară cu 6.3%.

În cel de-al treilea model de descompunere a ratei de rentabilitate financiară se remarcă o diminuare a acestei rate cu 66.09%. Diminuarea sa este explicată de scăderea ratei rentabilități economice cu 47% și reducerii impactului indatorarii cu 36.05%.

Diminuarea impactului de indatorare de la 1.15 % la 0.738 are un impact multiplicativ asupra rentabilitatii economice pentru ca nivelul cheltuielilor finaciare este mai redus si erodeaza mai putin rezultatul net al exercitiului

II.6. Analiza structurii bilanțului

Tabelul 10. Analiza ratelor de structură ale bilanțului contabil

Rata activelor imobilizate s-a majorat față de perioada precedentă cu 48,96%, ca urmare a creșterii capitalului investit de întreprindere în active imoblizate de la 48,38% la 72,07%.

Rata imobilizărilor necorporale s-a diminuat în perioada curentă cu 94,64% , ca urmare a vânzării activelor necorporale.

Rata imobilizărilor financiare s-a redus în perioada analizată cu 66,67% arătând reducerea implicării societății în investitii de capital.

Rata activelor circulante s-a diminuat cu 45,87 %, aratând faptul că profilul întreprinderii este de tip industrial și se remarcă reducerea stocurilor.

Rata stocurilor s-a diminuat cu 54,98 % față de perioada precedentă și are aspect favorabil pentru întreprindere pentru ca mobilizează mai puține resurse financiare în stocuri.

Rata creanțelor s-a diminuat cu 36, 36 % față de perioada precedentă datorată reducerii volumului de vânzări.

Rata disponibilităților s-a redus cu 71,86%, datorită imobilizării lichidităților în creanțele comerciale, creând dificultăți de lichiditate.

Rata resurselor curente s-a diminuat cu 40, 76%, ducând la diminuarea contribuției la finanțarea activității întreprinderii, concomitent cu creșterea ratei de îndatorare globală cu 14, 66%, determinată de creșterea într-un ritm mai rapid a datoriilor totale față de ritmul de creștere a resurselor de finanțare.

Rata autonomiei financiare globale are valori semnificative in ambele perioade si s-a majorat cu 14,66 fata de perioada precedenta , ceea ce ii ofera o pozitie de independenta financiara. Rata stabilitatii financiare are valorii semnificative, aratand gradul de siguranta al intreprinderii.

CONCLUZII

In general termenul de achiziții publice este folosit pentru a descrie obținerea de activități, stocuri si servicii de către autorități publice naționale, regionale sau locale. Sectorul public, utilitățile si alte corpuri specializate ale guvernului menționate ca "autorități contractante" trebuie să obțină produse si servicii pentru o varietate largă de activități.

Multe dintre acestea sunt contracte mari care trebuie făcute publice pe plan național sau internațional. În Uniunea Europeană valoarea anuală a acestor contracte a fost estimată la 16% din Produsul Intern Brut (PIB) al țărilor componente pe anul 2004. Achizițiile publice reprezintă oportunități semnificative si potențial profitabile pentru companiile private de a alimenta sectorul public în țară cât si în afară.

Tipurile de contracte folosite la achizițiile publice variază considerabil. Unele exemple includ

furnizarea de produse ca tehnica de birou, echipamente de calcul si programe cu licență, materiale de iluminat stradal si produse medicale, precum si servicii in domeniul financiar, asigurări, IT sau facilitați de "know-how".

Obiectivele adoptării IAS/IFRS de către grupurile de întreprinderi vizează, pe de o parte, inteligibilitatea situațiilor financiare emise de întreprinderi pentru investitorii străini și asigurarea comparabilității situațiilor financiare emise de firme din diferite state, iar pe de altă parte, eliminarea convertirii situațiilor financiare anuale într-un alt limbaj.

Deciziile economice care sînt luate de utilizatorii situatiilor financiare necesită evaluarea capacitătii unei întreprinderi de a genera numerar sau echivalente ale numerarului, a perioadei cînd vor fi generate numerarul sau echivalentele de numerar, precum și a gradului de probabilitate a generării acestor cîstiguri. În ultimă instanță de aceasta depinde, de exemplu, capacitatea unei întreprinderi de a-și plăti angajații și furnizorii, de a plăti dobînzi, de a rambursa credite și de a-i remunera pe proprietarii acesteia. Utilizatorii sînt mai în măsură să evalueze această capacitate de a genera numerar sau echivalente ale numerarului dacă le sînt oferite informatii concentrate asupra poziției financiare, performanței și modificărilor poziției financiare a unei întreprinderi.

Structura contului de profit și pierdere, pe cele trei tipuri de activități (de exploatare, financiară, extraordinară), permite aprecierea performanțelor întreprinderii evaluate prin soldurile intermediare de gestiune. Utilizarea soldurilor intermediare de gestiune se înscrie în practica financiară recentă a Uniunii Europene. În unele țări europene, stabilirea soldurilor intermediare de gestiune este obligatorie.

Aprofundarea studiului situației financiare a întreprinderii se realizează prin analiza ratelor financiare care urmărește aspecte diverse și are destinații precise. Această analiză arată în ce măsură firma își poate onora obligațiile de plată, cât de mult se poate finanța prin credite, cât de eficient sunt utilizate activele de care dispune și, nu în ultimul rând, care este eficiența echipei manageriale.

Informațiile oferite prin ratele financiare pot fi folosite pentru a previziona câștigurile firmei. Dacă din punctul de vedere al unui investitor previzionarea este cel mai important aspect, pentru managerul general sau financiar al unei firme, analiza documentelor financiare pe baza ratelor reprezintă punctul de plecare pentru planificarea acțiunilor viitoare.

Pentru ca analiza ratelor financiare să aibă cea mai mare eficiență, se recomandă ca valorile obținute de firma în cauză să fie comparate cu cele prevăzute în acte normative3, dar și cu cele publicate de Comisia Națională pentru Statistică, ca medie pe anul precedent pentru același domeniu de activitate. Acest demers trebuie întreprins pentru a ști care este poziția firmei analizate în raport cu media firmelor concurente.

BIBLIOGRAFIE

Bătrâncea, M., Bătrâncea, L. M. (2005). Analiza financiară a întreprinderii, Editura Risoprint, Cluj-Napoca

Berheci, Maria. (2010). Valorificarea raportărilor financiare. Sinteze contabile: teorie, analize și studii de caz, Ed. Economica, Bucuresti

Brezeanu, P., Boștinaru, A., Prăjișteanu, B. (2003). Diagnostic financiar. Instrumente de analiză financiară, Editura Economică, București

Dragotă, V., Dragotă, M., ș.a. (2005). Abordări practice în finanțele firmei, Editura Irecson, București

Feleagă Nicolae, Ionașcu Ion (1998). Tratat de contabilitate financiară, vol II., Ed. Economică, București

Feleagă, Niculae (2007). Contabilitatea financiară. O abordare europeană și internațională, ediția a II a, volumul I, Editura Economică, București

Georgescu Ioan (1999). Conturile anuale in societatile comerciale, ed. SedcomLibris, Iași.

Giurgiu A.I, Duma F.S (2006). Management financiar pt start-up, Ed. Casa Cartii de Stiinta, Cluj- Napoca.

Horomnea, E. (2008). Fundamentele științifice ale contabilității. Doctrină. Concepte. Lexicon., Editura Tipo Moldova, Iași

Emil Maxim (2010), Diagnosticul și evaluarea întreprinderilor, Ed. SedcomLibris, Iași

Mironiuc Marilena (2006). Analiza economica-financiara, ed. Sedcom Libris, Iasi

Niculescu, M. (2003). Diagnostic economic, Vol. I, Editura Economică, București

Patrascu Lucian (2008).Situatiile financiare- Suport informational in decizia manageriale, ed. Tehnopress, Iasi

Păvăloaia Willi, Păvăloaia Daniel (2006). Diagnosticul și evaluarea întreprinderii, ed. Tehnopress, Iași

Petrescu Silvia (2004). Analiza si diagnostic financiar- contabil, ed. Sedcom Libris, Iasi

Tabară Neculai, Horomnea Emil (2009). Contabilitatea Internationala, ed.Tipo Moldova, Iași

Tabără Neculai, Horomnea Emil, Mirela- Cristina Mircea, (2009). Contabilitatea Internațională, Ed.Tipo Moldova, Iași, p. 144

Stancu Ion (1996). Finanțe. Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderilor. Analiza și gestiunea financiară, Editura Economică, București.

Stancu, I. (2002). Finanțe, Ediția a treia, Editura Economicǎ, București

Toma Marin (2009). Initiere in evaluarea intreprinderilor, ed. CECCAR, Bucuresti

Tugui Ioan (2002). Contabilitatea fluxurilor de trezorerie. Modelari, analize și previziuni financiar-contabile, ed. Economica, Bucuresti

*** Ordinul 3055/ 2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 766 din 10 noiembrie 2009, completată prin Ordinul MFP nr. 2869/2010 privind modificarea și completarea unor reglementări contabile.

*** Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicată și reactualizată prin OUG nr. 37/ 2011