Importanta Si Rolul Sectorului Tic In Economia Actuala

Importanta si rolul sectorului TIC in economia actuala

Introducere

Capitolul I – Considerații generale privind tehnologiile informaționale și de comunicație
1.1 Tehnologii informaționale și de comunicație – definire, componente, caracteristici, tipologii
1.2 Globalizarea – sursă de propagare a tehnologiilor informaționale și de comunicație. Concept și elemente distinctive

1.3. IMM-urile – “întreprinderea care învață continuu” si utilizeaza tehnologiile informaționale și de comunicație

1.3.1 IMM-urilor la nivelul Uniunii Europene
1.3.2 Rolul si importanța IMM-urilor într-o economie modernă

1.4 Tehnologiile inteligente in cadrul intreprinderilor

1.4.1 Inteligența artificială
1.4.2 Sistemele expert în întreprindere.

1.4.3 Sistemele ERP

Capitolul II – Analiza sectorului TIC la nivelul UE si in Romania

Capitolul III – Modele de afaceri ce utilizeaza TIC.

3.1 E-Commerce – comerțul electronic.(cateva consideratii generale cu privire la conceptual de e-commerce si apoi cauti evolutii si statistici la nivelul UE si Romaniei)
3.2 E-Business – afaceri electronice.(cateva consideratii generale cu privire la conceptual de e-business si apoi cauti evolutii si statistici la nivelul UE si Romaniei)

3.3 E-banking, mobile banking etc. .(cateva consideratii generale cu privire la concept si apoi cauti evolutii si statistici la nivelul UE si Romaniei)

Introducere

Nevoile și implicit viziunea României privind dezvoltarea sectorului TIC, vizează, în principal, 3 zone mari de acțiune: administrația publică și modernizarea acesteia, sectorul privat și susținerea indirectă a competitivității acestuia, și populația largă prin asigurarea accesului la resurse de tip TIC și a incluziunii digitale. O componentă orizontală privind nevoile României este reprezentată de securitatea cibernetică, aceasta afectând toate zonele de acțiune în mod egal.

Astfel, la nivelul administrației publice, observăm nevoia creșterii transparentei privind serviciile publice și a reducerii costurilor administrației publice privind serviciile TIC. Viziunea noastră include creșterea informatizării serviciilor publice, cu scopul creșterii transparentei și implementarea tehnologiilor de tip cloud computing pentru eficientizarea activității și reducerea costurilor, conducând în mod direct la creșterea competitivității economice a României. De asemenea, o țintă importantă pentru România vizează realizarea interoperabilității între sistemele informatice naționale și internaționale.

Această nevoie are implicații atât orizontale în cadrul administrației publice, cât și sectoriale, privind în principal sectorul educațional, de sănătate, cultura. Interoperabilitatea sistemelor informatice la nivel național conduce la eficientizarea din punct de vedere economic, în timp ce interoperabilitatea sistemelor informatice la nivel regional conduce la eficientizarea comunicării și coordonării acestor sisteme, la asigurarea valorii adăugate prin utilizarea de externalități rezultate la nivel regional.

La final, dar nu în ultimul rând, vizam creșterea accesului și al gradului de utilizare de e-Guvernare în rândul cetățenilor și al companiilor din România. Primul pas în această direcție pentru România este reprezentată de continuarea informatizării și a sofisticării accesului la serviciile publice informatizate (ex. Posibilitatea de personalizare a serviciilor publice online, e-Participarea etc.).

La nivelul sectorului privat, viziunea României țintește în primul rând dezvoltarea sectorului de e-Commerce pentru a asigura un sector de retail care poate fi ulterior integrat în piața digitală unică. Cu 5% din populația României realizând cumpărături online în 2012, comparativ cu o țintă europeană de 50% din populație, România se afla printre țările europene cel mai puțin dezvoltate din perspectiva e-Commerce.

Această cifră arata un sector care necesita susținere pentru dezvoltare, fie că este vorba despre comunicare, promovare, asigurare acces la resurse sau standardizare și reglementare. De asemenea, analiza avantajelor comparative ale României din perspectiva smart specialization a identificat sectorul TIC ca fiind un sector de importanță majoră pentru România, inovarea aferentă acestui sector și dezvoltarea în cadrul lui fiind țintite în mod direct în cadrul viziunii privind sectorul TIC în România pentru 2014-2020. În același timp, viziunea României privind sectorul TIC presupune îmbunătățirea indirectă a mediului de afaceri prin asigurarea accesului facil la servicii publice informatizate.

Capitolul I – Considerații generale privind tehnologiile informaționale și de comunicație

1.1 Tehnologii informaționale și de comunicație – definire, componente, caracteristici, tipologii

Noțiunea de tehnologie s-a conturat în amplul proces al devenirii omenirii, fiecare epocă a evoluției societății fiind marcată și de progresul înregistrat pe plan tehnologic, în varii domenii de activitate umană.

Literatura de specialitate a încercat să surprindă, în mod cât mai sintetic, semnificațiile conceptului de tehnologie, aceasta fiind definită, la un moment dat, că “abilitatea, sub formă de structură fizică sau cunoaștere, încorporată într-un artefact (software, hardware, metodologie), care facilitează îndeplinirea unui obiectiv”. Într-o altă formulare, el rezidă în “cunoștințele, uneltele și tehnicile accesibile unei organizații pentru a transforma inputuri în outputuri; un proces de transformare care se poate referi la ceva foarte abstract, cum ar fi o formulă, o rețetă sau o metodă, sau la ceva concret, cum ar fi mașini și echipamente”.

Într-un perimetru mai cuprinzător, conceptul de tehnologie desemnează “ansamblul sistematizat de cunoștințe despre activitățile umane care fac uz de rezultate ale cercetării științifice, experimentări, calcule și proiecte, precum și de unelte, mașini și aparate; restrâns, ansamblul procedeelor (metode, rețete, reguli) și mijloacelor materiale (unelte, mașini, aparate) utilizate în vederea desfășurări unei activități”.

Totodată, privită ca domeniu de activitate și în contextul revoluției tehnico-științifice contemporane, tehnologia este și "o știință a realizării, în mod cât mai eficient, de funcțiuni necesare societății și omului, dar și o practică, o inginerie a acestor funcțiuni".

În același timp, prezintă interes și caracterul filosofic al conceptului de tehnologie, care apare cu atât mai relevant, cu cât tehnologia se adâncește în sfera informațională. Noile obiecte informaționale, inteligența artificială și roboții inteligenți, microelectronica, ingineria genetică, obligă la a reflecta dacă specia umană nu va fi înlocuită de o altă ce nu mai are timpul să aștepte evoluția biologică a omului, cu alta rezultată din activitatea sa tehnologică (conștientă).

Istoria existenței omului evidențiază faptul că acesta a trecut de la o gândire influențată de mecanică și mecanisme, la o gândire fizico-informațională, în pas cu știința și tehnologia epocii moderne, schimbare ce constituie una dintre mutațiile cele mai importante. Studiile existente și observațiile rezultate din experiența acumulată de omenire arată, de asemenea, că "civilizația, în sensul avuției și al bunurilor transmisibile, este bazată pe o evoluție spectaculoasă a cunoașterii. Ea cuprinde știința, tehnologia în primul rând, și apoi toate activitățile și produsele care ies de sub incidența valorilor locale, fiind susceptibile de o rapidă transmisie și generalizare". Explozia cunoașterii umane, cu o propagare rapidă a rezultatelor ei, ce caracterizează începutul secolului XXI, are loc sub semnul unei civilizații unice, care pe baza progresului tehnologic ar putea face ca unul și același produs să fie creat după aceleași rețete. "Cunoaștere și know-how, produsele cu caracter universal ale științei și tehnologiei, care circulă și se aplică pe toată suprafața planetei sunt marii autori ai globalizării, iată încă un argument ce pledează pentru recunoașterea mecanismelor și funcțiunilor proprii ale civilizației și a principalelor sale componente, știința și tehnologia".

Pe de altă parte, revoluția contemporană înseamnă nu numai o integrare de noi tehnologii, ci și o integrare de diferite tipuri de informație. În acest cadru, relația om-calculator constituie un fenomen nou la nivelul problemelor globale ale contemporaneității. Această relație marchează pregnant tehnologia informației, ce stă la baza unei noi tehnologii intelectuale, în care cunoașterea teoretică și tehnicile sale specifice, precum analiza sistemică, programarea liniară, teoria probabilităților etc., devin decisive în procesul cunoașterii teoretice și al realizării inovației științifice și tehnice. Tehnologia capătă un pronunțat caracter informațional, puterea informației devenind, pentru deținătorul ei, un mijlocul de control al mediului înconjurător și un suport indispensabil vieții și activităților umane.

Pe acest fundal, omenirea pătrunde într-o civilizație a cunoașterii, a acumulării și a comunicării informației ce devine mai importantă decât resursele tradiționale (materiale și energetice), semnificând o nouă revoluție denumită „revoluția informatică”. Efectele utile produse de revoluția informatică s-au amplificat prin combinarea cu tehnicile noi ale comunicării la distanță și crearea teleinformaticii, care a suprimat practic distanțele și a făcut că granițele, nu numai cele geografice ale țărilor, ci și cele specifice domeniilor de cunoaștere și implicit ale competențelor să fie irelevante, favorizând interconectarea și creșterea eficienței acțiunilor întreprinse de om".

Într-o accepțiune largă, noțiunea de tehnologie include o mare varietate de tipuri de tehnologii. Între acestea un loc din ce în ce mai important revine celei de tip informațional, folosită pentru a realiza procese de transmitere-receptare, prelucrare, stocare etc. a informației, în general.

Tehnologia informațională cuprinde și diverse alte mijloace, tehnici și procedee tradiționale sau moderne, de receptare, prelucrare, transmitere a informațiilor, inclusiv modalități de organizare, executare și supraveghere a unor procese sau activități și de comunicare în interiorul unui sistem sau cu mediul exterior.

În literatura de specialitate se dau diverse accepțiuni noțiunii de tehnologie informațională sau nouă tehnologie informațională cunoscută și ca tehnologia informațiilor și comunicațiilor. Astfel, James O'Brien înțelege prin tehnologie informațională sistemele informaționale bazate pe calculatoare; Laudon&Laudon consideră calculatoarele și echipamentele periferice baza sistemelor informaționale moderne, iar Van Cuilenburg susține că tehnologia calculatoarelor și a telecomunicațiilor luate împreună formează tehnologie informațională.

Prin conținutul său, tehnologia informațională înglobează mijloace, proceduri și modalități tehnice de colectare (receptare), sortare, verificare, prelucrare, stocare și transmitere a datelor și informațiilor, utilizate în viața economică și socială. Ea constituie suportul tehnic pe care se derulează fluxurile și circuitele informaționale, iar în societatea modernă și, cu deosebire, în cea informațională devine, pregnant, o tehnologie informatică. În raport cu mutațiile înregistrate, în etapa actuală, tehnologia informațională semnifică un ansamblu de elemente specifice compus din: hardware, software, rețele de comunicații, stații de lucru pentru inginerie și cercetare, robotică și circuite integrate inteligente.

Potrivit lui Preston, prin adoptarea unei paradigme “socio-tehnice”, componenta tehnologicã ar putea fi abordatã și din perspectiva “proceselor extra-economice de negociere, a conflictelor și învãțãrii sociale care structureazã întreaga traiectorie a schimbãrii istorice”. În opinia autorului, aceastã paradigmã ar rezona cu “noțiunea mai veche de “sistem socio-tehnic” folositã în tentativa de a depãși determinismul tehnologic și de a sublinia importanța pe care a avut-o în trecut interrelația dintre inovațiile tehnologice, sociale și instituționale” (ibid.,2001).

Chiar dacã nu este menționatã în mod expres, numeroși autori utilizeazã paradigma “socio-tehnicã” pentru a construi tipologia transformãrilor societale pe care le implicã societatea informaționalã. Anttiroiko (1997) propune urmãtoarea tipologie:

Sisteme tehnologice și economice (structuri globale; restructurãri și rețele economice; noi tehnologii de informare și comunicare; noi practici de comunicare mediaticã);

Schimbãri instituționale (rețele societale; criza instituțiilor moderne; declinul comunitãților și al relațiilor sociale tradiționale; emergența unor noi tipuri de comunitãți; un nou spațiu public);

Schimbãri ideologice și valorice (neo-individualism; noi valori și coduri culturale; practici postmoderne în viața cotidianã).

Problemă majorã a diferitelor definiții și paradigme cu privire la societatea informaționalã constã în articularea unui discurs “realist” care nu abordeazã tehnologia informaționalã într-o cheie utopic-progresistã. Astfel se explicã probabil de ce majoritatea autorilor care abordeazã aceastã problemã considerã încã necesar sã defineascã termenul de “tehnologie informaționalã” deși existã o întreagã literaturã acumulatã în ultimele douã decenii.

Apãrut în anii optzeci, termenul “tehnologie informaționalã” sau “tehnologii de informare și comunicare” viza o serie de evoluții în domeniul computerelor, a telecomunicațiilor și electronicii digitale. Un program guvernamental britanic din perioada 1982-1984 asocia tehnologiile de informare și comunicare cu: “extinderea computerelor, care pot stoca o cantitate uriașã de informații și care proceseazã informația în câteva secunde; telecomunicațiile moderne, care transmit informația aproape instantaneu; microelectronica axatã pe organizarea informației într-o formã puțin costisitoare” (Preston,ibid.2001).

1.2 Globalizarea – sursă de propagare a tehnologiilor informaționale și de comunicație. Concept și elemente distinctive

Noțiunea de globalizare a dobândit pentru foarte mulți economiști și analiști economici o semnificație aproape mistică. Pentru unii dintre aceștia, ca de exemplu japonezul Keinichi Ohmae, globalizarea reprezintă o inexorabilă și naturală cale către "lumea fără frontiere", semnificând în același timp finalul sistemelor statale moderne așa cum le cunoaștem azi.

Pentru Thomas Friedman, globalizarea este un sistem internațional. "Este sistemul care acum a luat locul vechiului sistem, al Războiului Rece și, la fel ca acesta, are propriile sale legi și propria sa logica, de natură să influențeze astăzi, direct sau indirect, politica, mediul înconjurător, geopolitica și economia fiecărei țări din lume".

Asistăm, de fapt, la o permanentă disputa între globaliști (cei care solicita o reducere a autorității și competentelor statale în edificarea politicilor economice globalizante) și internaționaliști (care văd statele în continuare ca principali factori în politica globală și ordinea economică). La o analiză atentă, se poate observa că cele două curente, de fapt, nu au dreptate în totalitate. Dacă prof. K.Ohmae vede statul națiune ca o "entitate nenaturală și chiar disfuncționala pentru organizarea activității umane", internaționaliștii nu văd decât schimbări nesemnificative în funcțiile centralizate ale statelor cu impact asupra ordinii economice internaționale.

Se intensifica fenomenul numit, "globalizarea pieței" reprezentând piețe non-stop, corporații multinaționale, dezvoltarea fără restricții și chiar realocarea Investițiilor Străine Directe (ISD), expansiunea societății informaționale, concurenta determinată de "legea prețului unic" și nu în ultimul rând prin extinderea discursului referitor la "creșterea liberă" care conform tezelor lui Francis Fukuyama expuse în "The End ofHistory" reprezintă un triumf al ideologiei liberale obținut mai ales după sfârșitul războiului rece. Un fenoment contrar globalizării este fenomenul ,, localizării”, care se evidențiază printr-o importantă crescută a spațiului (zonei) și teritorialității, fapt pe care globalizarea încearcă să-l reducă. Globalizarea cât și localizarea reprezintă unul dintre motivele tensiunilor politice ale secolului 21, deoarece globalizarea acționează în scopul desființării frontierelor, iar localizarea urmărește închiderea acestora.

O parte din economiștii lumii considera că globalizarea prezintă două aspecte importante, respectiv:

1. Elaborarea și dezvoltarea unor procedee create în scopul de a desființa barierele teritoriale și jurisdicționale și de a extinde practicile transfrontaliere în economie, politica, cultura și domeniile sociale;

2. Crearea unui set de cunoștințe politice, ce oferă și potențează o viziune asupra construirii și modului de conducere a lumii moderne.

Keinichi Ohmae afirma faptul că noul context poate crea premisele pentru distrugerea lumii statelor centralizate. Până la acel moment, se vor continua schimbările rapide din domeniul tehnologic în scopul accelerării integrării economice și revoluției din comunicații. Devine foarte clar că schimbările cantitative și calitative, ce au loc între relațiile economice ca efect al piețelor globale și activitățile politice vor afecta de o manieră semnificativă relațiile interstatale.

Toate acestea reprezintă mult mai mult decât o simplă internaționalizare a activității economice. Reprezintă, în fapt, o evoluție fundamentală și decisivă în relațiile dintre puterea piețelor și autoritatea statală. Într-un sistem global va exista un decalaj intre normele care se aplică sectorului public și celui privat precum și între diferite forme de decizie politică la nivel teritorial și transteritorial. Aceste schimbări pot fi calificate că urmează trei direcții importante:

1. O schimbare "de facto", pe care o analizăm prin intermediul relațiilor care intervin în activitatea companiilor transnaționale și altor companii de producție la nivel global sau regional; Aceasta regionalizare este în conexiune cu rata de creștere a comerțului interregional și a investițiilor străine directe; Astfel creșterea interesului în derularea proceselor globale și regionale conduce și la oinstitutionalizare "de jure" prin care statele tind să controleze procesele respective;

2. O schimbare în modul de înțelegere tradițional a balanței globale de putere economică în care arii dinamice de creștere, cum ar fi Asia Pacific, încep să capete preponderenta față de regiuni tradiționale de dezvoltare ca SUA sau Vestul Europei. O astfel de aserțiune continua să fie adevărată cu toată criza financiară pe care regiunea respectivă a cunoscut-o începând din 1997. Aceasta înseamnă că, practic, cu perioade economice mai bune sau mai dificile, Asia de Est a devenit acum un actor global cu mult mai important decât a fost la sfârșitul celui de al 2-lea Război Mondial;

3. Dezvoltarea capitalismului își cunoaște debutul în această perioadă. Devine prezent în Japonia și evoluează către Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong și Singapore, iar recent către

alte țări din Asia de Sud Est ca Thailanda, Malaezia, Filipine și părțile sudice și de coastă ale Chinei. Aceasta nu înseamnă că avem o globalizare uniformă. Practic bazele au fost puse în Europa. Acum Europa și America apreciază cum se cuvine dezvoltările din această parte a lumii și ceea ce este mai important participa la ele.

În același timp, datele economice evidențiază faptul că volumul comerțului inter-regional crește tot atât de repede ca și cel intraregional ceea ce demonstrează faptul că regionalizarea este parte integrantă a globalizării. Reorganizarea GATT în OMC presupune o creștere la nivel global a dimensiunii pieței, în Europa prin lărgirea granițelor UE, prin semnarea și gestionarea Acordurilor de Liber Schimb (NAFTA, AFTĂ) și recent prin instituția numită APEC în zona Asia Pacific.

Opoziția la globalizare se manifestă și în rândul unor politicieni, a unor importante organizații ca Green Peace sau verzii radicali, sau a unor curente autodenumite "noii naționaliști economici", "noii populiști", "noii mercantiliști" sau "naționaliștii pozitivi".

Important este că fenomenele economice în lumea de azi sunt în continuă mișcare și dezvoltare. Aceasta nu presupune însă ca aceste fenomene nu sunt cunoscute sub diferite forme cu multă vreme înainte. Perioade cu caracteristici similare au mai fost înregistrate înainte de primul Război Mondial sau în anii '50 și '60. Ca de altfel și investițiile de portofoliu realizate în SUA și America Latină în sec. al XIX-lea. Economistul Daniel Gros apreciază ca "la începuturi globalizarea a existat mai mult ca un fenomen American decât unul global. Acesta a transformat complet sectorul manufacturier al SUA în perioada 1960–1990 conducând și la schimbări importante în economiile țărilor vest europene și Japonia ce au atins apogeul în anii 80 – 85"9.

În ceea ce privește globalizarea în domeniul migrației forței de muncă, acesta este de departe mai puțin semnificativă în present decât în secolele 18 și 19, când emigranții din Lumea Veche au populat așa numita Lume Noua. Exemplul cel mai concludent îl reprezintă măsurile de protective luate recent de Administrația Bush în domeniul industriei metalurgice, ceea ce a determinat contra măsuri din partea UE și Japoniei.

În ciuda diferențelor remarcate intre modul în care era abordat aspectul internațional al economiei mondiale în trecut și globalizarea în prezent, observăm rmatoarele:

dezvoltarea sectorului telecomunicații și transporturi a generat relații contemporane

mult mai profunde în prezent refectand o integrare a activităților ce exced frontierele; în domeniul economic comerțul cu mărfuri a lăsat din ce în ce mai mult locul comerțului cu servicii în general și circuitelor financiare internaționale, în particular, cu o dinamică extraordinară;

în prezent fluxurile financiare ce se ridica la aproximativ un trilion de dolari/zi

se observa noi interdependente intre politic și economic, mai ales în activitățile companiilor multinaționale, care analizează modalitățile de arbitraj referitoare la jurisdicția de taxare; se folosesc o multiple procedure pentru a restrânge puterea de control și reglementare a statelor națiuni, în special în domeniul licențelor și alianțelor intre companii.

Înainte de criza financiară din 1997, UE, America de Nord și Asia de Est aveau părți aproximativ egale din comerțul mondial. În același timpJaponia și Taiwan au devenit principalele națiuni creditoare. Toate acestea însă și-au pus amprenta pe regionalizarea producției.

` Schimburile internațional au devenit mult mai ușor de realizat, șansele tranzacțiilor au devenit tot atât de importante că dimensiunile lor. În concluzie, globalizarea presupune o puternică legătură atât intre statele membre cât și între cele care nu sunt member OECD, între sectorul public și cel privat, intre capital și munca, activitate și odihnă, intre stat și societate. Mobilitatea capitalurilor în era liberalizării acestei mișcări a condus la situația în care acestea nu țin cont decât de acele locuri în care se obțin cele mai mari profituri sau în care riscurile sunt minime.

Urmează introducerea monedei euro, moneda unică în spațial European, iar economistul Richard O'Brien, numea acest tip de mișcare "end of geography". Căutarea permanentă de Investiții Străine Directe (ISD) în aceaste condiții ale globalizării are un effect puternic atât asupra suveranității statale cât și asupra procesului de regionalizare. Campionii unor asemenea abordări sunt australienii, canadienii și din ce în ce mai mult britanicii, oarecum în contradicție cu spiritulnationalist încă puternic la francezi, coreeni sau indieni și chiar americani.

Anumite companii precum FORD, PEPSI, COCA COLA sau MC DONALD, își păstrează caracterul național, Acela de companii americane, deși sunt multinaționale și dețin francize pe tot globul. Un alt exemplu arata ca SUA, deși considerată campioana globalizării, nu exporta decât ceva mai puțin de 10% din PIB. În timp ce SUA și țările dezvoltate au făcut mari eforturi pentru distrugerea barierelor tarifare ca instrumente clasice de protecție în perioada GATT, în prezent aceste țări cauta de multe ori alte mijloace de protecție că barierele netarifare. Ceea ce demonstrează că reziduri importante ale naționalismelor economice se întâlnesc în politicile celor mai importanți actori economici ai lumii de azi.

Constatăm o presiune mult mai importantă pentru a liberaliza în domeniul serviciilor decât în cel tradițional al comerțului cu mărfuri, mai ales în SUA și Europa deoarece, acestea, traversează mult mai ușor frontierele.

Problemele liberalizării comerțului și serviciilor capăta o pondere mult mai importantă în cadrul negocierilor multilaterale din era post Uruguai. Aceste negocieri încep să cuprindă și alte aspecte referitoare la valori universale că drepturile omului, protejarea mediului, valori culturale. A fost cazul presiunilor față de China la admiterea în OMC și este cazul Rusiei chemată în continuare să se alinieze la aceste precepte.

În cazul economiilor globalizate observăm că statele încep adopta comportamentul companiilor iar companiile au comportament de state. Negocierea constituie o abilitate importanta în diplomația triughiulara în situația în care statele își doresc parteneri comerciali iar marile companii internaționale stabilesc legături formale cu statele. Aceste state acționează de multe ori în mod colectiv ca inițiatoare a unor noi norme, principii și reguli internaționale.

Situația este diferită în cazul politicilor interne. Normele și legislația internațional are un character preponderant și exceed legislația internă. Robert Putnam, care susține conexiunea între nivelul intern și internațional cât și J. Stopford și S. Stranje , care a elaborat conceptul "diplomației triunghiulare", în care statele și companiile sunt principalii protagoniști, au integrat și interdependentele ce au evidențiat procesele de globalizare actuale.

Criticii considera însă ca aceștia nu au dezvoltat suficient în prezentările lor rolului spatiilor sub, supra și transstatale în aceste procese. Este clar rolul extraordinar pe care îl joacă spațiul suprateritorial și regulile sale în cazul Uniunii Europene. Mai puțin înțelese sunt fenomenele ce au condus la o rapidă dezvoltare a regiunilor transfrontaliere, așa numitele Teritorii Naturale Economice (NETS) sau Triunghiurile de Dezvoltare. Exemplele clasice de NETS le găsim în Asia de Est și în special în așa numita Marea China compusă din Hong Kong, Taiwan și regiunile de coastă din Sudul Chinei sau Indochina. Aici avem de-a face cu o vastă rețea de noi actori economici, alții decât statele și companiile.

Aceștia, comunitățile transnaționale, coalițiile de grupuri de producători sau afaceriști, sunt cele care au condus la dezvoltarea acestor entități spațiale în epoca globalizării. Tot ele au dat naștere la forme noi de "geoguvernare" care la rândul lor în calitate de rețele transregionale de agenți publici sau privați au instituționalizat comunicațiile de interese "comune".

Toate acestea demonstrează că schimbările structurale ce au apărut ca rezultat al globalizării au făcut și fac practic imposibile abordările autonome de creare a politicilor economice și comerciale. Trăim într-o lume din ce în ce mai mult interdependență în care autarhia și izolaționismul nu își mai găsesc locul. Apreciez că noi, ca romani este necesar să facem eforturi pentru a înțelege și adoptă noile mecanisme. Este necesar să identificăm potențialul și dimensiunile globalizării precum și modul în care noua ordine economică liberalizata va avea un impact pe termen mediu și lung asupra organizării democratice a societății noastre atât la nivel global cât și național. Se pune și problema dacă în timp nu se va ajunge la supremația unei clase manageriale transnaționale sau la o elită birocratică internațională care împreună vor tinde să conducă la o nouă civilizație economică internațională. Ceea ce este o certitudine este faptul că autonomia guvernamentală scade din ce în ce mai mult.

Dezvoltările tehnologice din domeniile Transporturilor și Sistemelor de Comunicații (digitale, satelitare, fibra optică, etc.) au condus la scăderi dramatice ale costurilor. În prezent companiile pot acționa mult mai ușor la nivel global. Totodată facilitățile de relocare a cunoștințelor oriunde în lume aproape instantaneu au indus mari probleme ce necesită rezolvarea, mai ales în domeniul proprietății intelectuale folosind cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC);

Globalizarea a dus și duce la schimbări majore în structura forței de muncă. Este din ce în ce mai multă nevoie de munca bine sau superior calificată. Au apărut mari presiuni asupra politicilor salariale mai ales în țările dezvoltate, membre OECD. Se constată în aceste țări o tendință de dispariție a clasei de mijloc și o aprofundare a prăpastiei dintre cei superior calificați și bine remunerați și cei mai puțin calificați, care încep să fie amenințați cu pierderea locurilor de muncă în favoarea relocării industriale.

1.3. IMM-urile – “întreprinderea care învață continuu” și utilizează tehnologiile informaționale și de comunicație

1.3.1 IMM-urilor la nivelul Uniunii Europene

O modernizare a definiției IMM-urilor a avut un mare impact asupra investițiilor și inovațiilor, intreprenoriatului și creșterii economice. Erkki Liikanen –fostul comisar al Uniunii Europene responsabil cu politică pentru întreprinderi afirma că: «Întreprinderile mici și mijlocii formează coloana vertebrală a economiei europene. Ele sunt cheia spiritului intreprenorial și inovației în UE, și astfel sunt esențiale pentru asigurarea competitivității UE. O definire corectă a ÎMM, facilitează identificarea nevoilor acestora și dezvoltarea unor politici eficiente pentru a compensa problemele specifice legate de mărimea mică a acestora ».

Definiția UE pentru întreprinderile mici și mijlocii este diferită de cea dată în multe alte țări, iar în unele din acestea definiția variază de la un sector la altul. De exemplu, în Hong Kong, întreprinderile de producție mici sau mijlocii au sub 100 de angajați, în timp ce cele neproductive sunt considerate ca atare dacă au sub 50 de salariați. Interesant este faptul că în Mexic, definiția unui ÎMM este diferită pentru sectorul industrial (unde întreprinderile mijlocii angajează până la 500 de salariați) și sectorul comercial și de servicii (unde întreprinderile mijlocii angajează până la 100 de salariați).

Rolul IMM-urilor nu se rezuma numai la oferta de locuri de muncă și la contribuția la PIB-ul fiecărei țări, ci este mult mai cuprinzător.                                                                 

Se apreciază ca IMM-urile reprezintă surse de:

formare și dezvoltare de abilități antreprenoriale ca urmare a manifestării inițiativei pentru înființarea de întreprinderi și gestionarea lor;

inovare, rolul acesteia fiind recunoscut în condițiile unor schimbări rapide și ale impactului noului asupra competitivității diverșilor producători;

coeziune economică și socială, cu referire la formarea clasei de mijloc, menită să constituie „liantul” dintre cei doi poli ai societății.

Dezvoltarea abilitaților antreprenoriale, în urma îmbogățirii experienței în ceea ce privește crearea și gestionarea IMM-urilor, are o semnificație deosebită, dacă luăm în considerare faptul că inițierea de afaceri se constituie într-un factor de dinamizare a creșterii economice din fiecare țară.

Spiritul antreprenorial este legat, adesea, de inovație. Introducerea noului în activitățile economice este un element ce poate contribui la creșterea competitivității pentru orice agent economic. În același timp, inovația este specifică societății cunoașterii și economiei bazate pe cunoștințe. Este vorba de o economie în care rolul factorilor de producție clasici, fără a fi neglijat, pare a fi depășit de cel al neofactorilor, ceea ce presupune, între altele, înglobarea în produse a cât mai multă pricepere și știință.

Crearea de noi întreprinderi, în speță a IMM-urilor, contribuie la formarea și consolidarea clasei de mijloc, al cărui rol de legătură între cei doi poli ai societății (diferențele dintre ei fiind date, în principal, de mărimea veniturilor pe care le dețin cei care îl constituie pe fiecare și, în general, de acumulările de bogăție) este des subliniat,  în evitarea „fracturării” societății, unitatea acesteia având de suferit, fiind posibile și tensiuni sociale, nedorite, pentru stabilitatea social – politica a unui stat.

Pornind de la astfel de considerente, U.E a promovat cu consecvență, în decursul existenței sale de până acum, politici cu un conținut larg și de reală utilitate pentru crearea, funcționarea și dezvoltarea IMM-urilor, politici care au fost generate de deficiențele constatate în anumite aspecte referitoare la acetsea cum ar fi:

–        înființarea întreprinderilor (durata demersului, influențată mult de birocrație);

–        manifestarea mediului de afaceri și favorabilitatea lui pentru crearea IMM-urilor;

–        accesul la credite și la resurse;

–        nivelul performanțelor economice înregistrate de aceste întreprinderi, etc.

Luând în considerarea aceste politici au fost lansate numeroase programe referitoare la:

înființarea de centre economice și de inovare,

furnizarea de capital pentru a înființa noi firme,

europarteneriate,

cooperarea economică,

crearea de centre de informare etc.

Prin acest instrument se va folosi efectiv indicatorii de progres pe temen lung și în relație de colaborare cu mediul extern pentru a se reintoduce studiul, cercetarea celor mai bune practici în toate domeniile care afectează permanent afacerile mici și pentru îmbunătățirea performantelor.

Ca stat membru al UE, România urmează să se încadreze în politicile europene promovate față de IMM-uri. Activitatea acestor întreprinderi este atent monitorizata de Comisia Europeană, ținând seama de rolul, arătat mai sus, pe care acesta îl au în economia fiecărei țări.

Pe lângă armonizarea legislativă și crearea unui mediu de afaceri favorabil constituirii și funcționarii IMM-urilor, este nevoie să se manifeste, din partea unor membrii ai comunităților rurale, inițiative pentru fructificarea oportunităților de afaceri.

Economiei de piață îi este specifică, între altele, și inițiativa privată în domeniul afacerilor, inclusiv în ceea ce privește crearea unor întreprinderi. Decizia privind înființarea de întreprinderi și, în sens larg, de demarare a unor afaceri, se muta de la nivelul central (unde se situa în timpul regimului precedent), la cel al componenților societății, din rândul cărora se desprind întreprinzătorii. Aceștia, prin ceea ce fac, au un rol important în dinamismul economiei și în crearea de bogăție. Întreprinderile create fiind adevărate „celule” economice care îndeplinesc anumite „funcțiuni” (producție, servicii, comerț etc.) condiționează funcționarea și performanțele „organismului” economic. Bazate pe proprietate privată, ele contribuie la consolidarea economiei de piață.

Desigur că, orice societate are nevoie de un corp de întreprinzători și de manageri care să înființeze întreprinderi și, respectiv, să exercite managementul acestora și pe care să le orienteze spre performanța. Ca urmare, este bine să fie identificat și format, prin educație antreprenorială, spiritul întreprinzător, care, ținând cont și de trăsăturile de personalitate ale individului, nu este regăsit în cazul tuturor membrilor unei societăți. Întreprinzătorul este înzestrat cu personalitate puternică, voința deosebită, perseverență, cu afinitate față de risc și dorința de a face lucruri neîncercate.

Dificultatea demersului generat de crearea unei întreprinderi, volumul mare de muncă ce trebuie depus, solicitat de rezolvarea numeroaselor probleme pe care le presupune, riscurile asumate (cu toate că sunt evaluate, ele nu pot fi, totuși, înlăturate în totalitate) pot fi manageriate mai eficient de către persoanele tinere. Astfel, datele publicate de Institutul Național de Statistică pun în lumina faptul că, din întreprinderile create în anul 2005, (apreciate ca fiind mici și mijloci) peste 67% reprezintă demersuri ale unor persoane care aveau până la 39 de ani. În același an, numai 3,5% din întreprinderi au fost înființate de persoane a căror vârstă era mai mare de 60 de ani.

Foarte important în acest sens este formarea tinerilor în vederea inițierii și gestionarii afacerilor, prin educare antreprenorială, în vederea dezvoltării capacității acestora, rolul revenind, în acest sens,  învățământului.

Importanța deosebită acordată IMM-urilor în majoritatea țărilor dezvoltate se datorează unor solide fundamente economice și sociale. Întreprinderile mici și mijlocii sunt mult mai receptive la nevoile pieței, mai adaptabile la modificări și inovații, răspund mai bine exigentelor consumatorilor, aducând o îmbunătățire semnificativă mediului concurențial.

Marile întreprinderi fracționează procesul de producție în vederea alocării optime a capitalurilor. Pe această cale își asigură controlul global asupra întregului flux de fabricație prin modernizarea echipamentelor și reorganizarea fluxurilor de producție. În țările dezvoltate acestea cedează IMM-urilor unele operații ale fluxurilor tehnologice, din rațiuni de rentabilizare a executării lor (în special unele repere, subansamble sau a unor activități auxiliare). Astfel, în industria automobilelor, o parte crescândă a mijloacelor tehnice și financiare ale unor mari firme este destinată activităților din amontele (proiectarea) și avalul (comercializare) ciclului de fabricație. Executarea pieselor, subansamblelor se face în IMM-uri, iar asamblarea acestora revine în sarcina întreprinderilor mari de montaj și finisare a autovehicolelor.

Nivelul redus al capitalului IMM-urilor, în raport cu cel al întreprinderilor mari, explica alegerea acelor domenii de activitate în care raportul capital-munca este mai mic, barierele de intrare sunt mai reduse, iar rata de creștere este mai mare decât media pe economie.

Întreprinderile mici și mijlocii gestionează mai bine forța de muncă, dovedind mai multă flexibilitate datorită modului specific de organizare și legislației muncii. Se practica cedarea de către întreprinderile mari către IMM-uri a fabricării unor repere, subansamble care în acest mod sunt realizate la costuri de producție mai mici datorită nivelului mai redus al salariilor.

Fiind un segment economic creator de noi locuri de muncă în sectoare de activitate supuse unor mutații structurale importante, IMM-ul contribuie la stabilitatea socială a zonei respective. IMM-urile au un important rol în asigurarea flexibilității marilor întreprinderi, în sporirea caracterului concurențial al unor piețe.

Restructurarea întreprinderilor industriale din țările dezvoltate releva faptul că rolul important al IMM-urilor în economie, este acela de absorbție a unei pondere însemnată a forței de muncă, dovedesc un grad ridicat de adaptabilitate, în special în perioada de criză, gestionează mai bine forța de munca facilitând crearea unor bune relații de cooperare între salariați.

Structura organizatorică a IMM-ului este simplă, ușor adaptabila, asigurând o mai mare mobilitate în utilizarea forței de muncă, un nivel mai bun de implicare a acesteia, stimulând inițiativa individuală. Gestiunea personalului este mai puțin costisitoare, existând posibilitatea ca în perioadele de recesiune să se reducă salariile, menținându-se numărul locurilor de muncă.

Administrarea IMM-urilor de către proprietari face ca sistemul de luare a deciziilor să fie unul simplist, eficient și să depindă direct de talentul și capacitățile manageriale ale patronului. Pentru a îmbunătăți caracteristicile deciziilor, astfel ca probabilitatea de succes a acțiunilor să fie cât mai ridicată, s-au elaborat numeroase modele de decizie, s-au identificat etape și pași de parcurs în cadrul procesului decizional.

Flexibilitatea mare a IMM-urilor este legată de dimensiunile lor și implicit de structura organizatorică, de caracteristicile echipamentelor din dotare. De fapt, acesta este cel mai important avantaj al ÎMM, deoarece le conferă o capacitate mare de adaptare la un mediu economic complex, caracterizat prin presiune concurențială și prin evoluție tehnologică rapidă. Această capacitate de adaptare a întreprinderilor la schimbările exogene ale mediului se numește 'flexibilitate de raspuns', care le permite  menținerii pe piață. Aceasta flexibilitate este un important factor de competitivitate și asigură IMM-urilor o mai bună rezistență în perioada de criză.

Datorită acestor avantaje, în diferite țări se acorda facilitați speciale în cazul înființării unui ÎMM. În SUA, de exemplu, pentru stimularea înființării unui ÎMM, dar și pentru sprijinirea financiară a celor existente, „Small Business Administration” acorda împrumuturi directe întreprinderilor mici și chiar persoanelor fizice care doresc să intre în afaceri și garantează până la 30% din suma unui împrumut bancar. În Japonia, „Corporația pentru finanțarea întreprinderilor mici” acorda împrumuturi pe termen lung cu dobânzi mici pentru modernizare.      

1.3.2 Rolul și importanța IMM-urilor într-o economie modernă

Întreprinderile micro, mici și mijlocii (ÎMM) joacă un rol esențial în economia unei țări. Ele reprezintă o sursă de abilități antreprenoriale, inovare și creare de locuri de muncă. Capacitatea lor de a aplica, adapta și disemina noile tehnologii, ca și de a le crea și dezvolta, este unică. Eliberarea întregului potențial al IMM-urilor reprezintă o parte esențială a strategiei Uniunii Europene pentru menținerea prosperității și a angajatorilor de calitate, dar și a țării noastre ca memru al Uniunii Europene.

În România, ca și în multe alte țări central și est europene, trecerea la economia de piață a însemnat, în esență, evoluția a două componente: transferul dreptului de proprietate asupra întreprinderilor de la stat la persoane de drept privat, adică așa numitul proces de privatizare, indiferent de metodă care s-a aplicat, precum și apariția unor întreprinderi particulare noi, ca rezultat al unor inițiative particulare, independente, care au luat naștere ca urmare a schimbărilor petrecute în unitățile aflate încă în proprietatea statului.

Aceste două căi de evoluție s-au manifestat mai mult sau mai puțin simultan, dar în ritmuri diferite. Ambele au avut însă mari repercusiuni asupra pieței muncii. În timp ce privatizarea a dus la reducerea numărului de locuri de muncă, amplificând astfel șomajul, mai ales pe termen lung, noul sector particular a creat cea mai mare parte a noilor locuri de muncă.

Având în vedere faptul că majoritatea noilor întreprinderi sunt mici și mijlocii („ÎMM”), reiese că acest sector a absorbit cea mai mare parte a forței de munca disponibilizate, și a contribuit, în același timp, și la formarea unei noi generații de patroni și de angajați.

Pe lângă meritul de a fi contribuit la apariția unui sector privat din ce în ce mai puternic, unele dintre aceste întreprinderi se caracterizează printr-o deosebită flexibilitate și capacitate de adaptare la nou, manifestându-se ca o forță motrice remarcabilă a progresului economic în România.

Sectorul IMM-urilor joacă un rol extrem de important într-o economie modernă, dovedindu-se a fi cel mai activ sector al economiei și totodată un formidabil sistem inovativ. Contribuția vitală a IMM-urilor la creșterea economică este o realitate unanim recunoscută. Relevarea efectelor lor economice și sociale benefice au condus la considerarea sectorului IMM-urilor ca un domeniu de interes strategic pentru economie.

Efectele pozitive generate de sectorul IMM-urilor sunt multiple, cele mai cunoscute fiind: îmbunătățirea mediului concurențial, crearea de oportunități de dezvoltare și adaptare a tehnologiilor, corespunzător unei nevoi concrete, ocuparea nișelor de piață care nu sunt profitabile pentru întreprinderile de mari dimensiuni, valorificandu-le intens și eficient ca pe reale oportunități, ancorarea în economiile locale prin valorificarea resurselor locale (financiare, materiale, de forța de muncă, dar și informaționale).

Prin dimensiunile lor reduse și prin numărul mare, IMM-urile accentuează caracterul de atomicitate a pieței, diminuând astfel puterea întreprinderilor mari de a o influența. Astfel,  capacitatea IMM-urilor de a stimula concurenta slăbește pozițiile de monopol ale marilor întreprinderi, reducând posibilitatea acestora de a crește prețurile. Prin abilitatea lor de a răspunde cerințelor locale, prin informațiile detaliate privind piețele locale, IMM-urile acționează mai eficient decât firmele mari din interiorul sau din afara localității.

Pe piața muncii, IMM-urile generează cel mai mare număr de noi locuri de muncă și cu un cost de capital mai scăzut, constituind o importantă alternativă de combatere a șomajului.

IMM-urile reprezintă peste 99% din numărul total de întreprinderi, în majoritatea economiilor. În România aceasta pondere se ridica la 99,6%. Cea mai mare pondere, 68% din totalul IMM-urilor, o dețin întreprinderile care activează în sfera comerțului.

1.4 Tehnologiile inteligente în cadrul întreprinderilor

1.4.1 Inteligența artificială

Inteligența artificială reprezintă un domeniu al științei calculatoarelor care s-a constituit în scopul emulării comportamentului inteligent la mașini, în speță la calculatoare.
Constituirea ca domeniu științific autonom, cu obiect de studiu propriu, cu metode și tehnici de lucru specifice s-a realizat la începutul anilor ’50, urmare a dezvoltării și maturizării cercetărilor proprii, precum și a sprijinului de care a beneficiat inteligenta artificială din partea unor domenii conexe, precum: matematica, psihologia, fiziologia, în special a creierului.
În 1957 este lansat primul produs de inteligență artificială, Logic Theorist, produs destinat demonstrării automate de teoreme realizat de către A.Newell, J.C.Shaw și H.Simon.

În rezolvarea problemei se pleca de la teorema care trebuia rezolvată realizându-se deplasarea spre axiome, prin eliminarea progresivă a diferențelor din starea curentă a problemei și scopul propus. Imediat după lansarea acestui produs, realizatorii săi au demarat un proiect mult mai ambițios, denumit General Problem Solver , prin care se urmărea realizarea unui produs capabil să rezolve o gamă largă de probleme. Produsul urma să încorporeze metode de raționament generale , care să îl facă aplicabil în domenii extrem de variate. inițiatorii acestui proiect au plecat de la premisa că la baza comportamentului inteligent stau o serie de mecanisme de gândire generale, universale, care sunt utilizate în rezolvarea oricărei probleme, în desfășurarea oricărei activități. Proiectul avea drept obiective identificarea acestor mecanisme abstracte ale gândirii și transpunerea lor sub forma unor programe de calcul.
Anii ’70 au marcat introducerea și generalizarea conceptului de cunoștințe(knowledge), considerându-se că emularea comportamentului inteligent la mașini este posibilă prin memorarea și prelucrarea automată de cunoștințe. Produsele de inteligență artificială încep să fie realizate sub forma unor sisteme care dețin și utilizează cunoștințe, din această cauză fiind denumite și sisteme pe cunoștințe sau sisteme cu baza de cunoștințe. 

Sistemele de inteligență artificială cu cel mai mare succes comercial în domeniul civil au fost, în această perioadă, sistemele expert. DENDRAL, MYCIN și PROSPECTOR reprezintă sisteme de automatizare a expertizei umane într-o serie de domenii, precum: chimia, medicină, geologia. În deceniul șapte astfel de sisteme au convins comunitatea economică de valentele cercetărilor din domeniul inteligenței artificiale. 

La începutul anilor ’80 în Japonia este inițiat proiectul calculatoarelor de generația a cincea. Generația a cincea de calculatoare era prefigurata drept generația sistemelor de prelucrare automată a cunoștințelor (Knowledge Information Processing Systems). Aceste sisteme urmau să se caracterizeze prin puternice facilități de prelucrare a cunoștințelor, prin avansate facilități de gestiune a bazelor de cunoștințe și interfețe inteligente om-mașină. În locul setului standard de operații aritmetico-logice, procesoarele urmau să realizeze inferențe (raționamente elementare), viteza lor exprimându-se prin număr de interfețe/secundă. Ca limbaj mașina, proiectul viza utilizarea limbajelor Prolog. După trecerea celor zece ani cât a durat proiectul, au fost raportate o serie de succese, în special în domeniul hardware-ului paralel, dar au fost făcute mai puține referiri în ceea ce privește software-ul de prelucrare a cunoștințelor. 

Decada anilor ’80 s-a caracterizat prin extinderea utilizării produselor de inteligență artificială în mediul economic, prin diversificarea metodelor și tehnicilor de lucru aplicate în realizarea de diferite sisteme inteligente. Realizatorii de instrumente software au diversificat oferta de instrumente pentru generarea de produse de inteligență artificială. Totodată, au fost soluționate o serie de probleme legate de integrarea sistemelor de inteligență artificială cu diferite tipuri de sisteme sotfware și hardware.

În prezent, cercetările în domeniul inteligenței artificiale vizează în continuare diversificarea metodelor și tehnicilor de lucru, diversificarea platformelor hardware pe care să realizeze implementarea sistemelor de inteligență artificială, găsirea unor noi soluții de realizare a sistemelor distribuite de inteligență artificială, precum și de hibridizare a sistemelor ( de utilizare combinată a mai multor categorii de metode și tehnici).

1.4.2 Sistemele expert în întreprindere

Sistemul-expert este un sistem informatic, prin care se acumulează cunoștințe privind soluționarea unei sau mai multor probleme. Sistemele-expert pot fi utilizate pentru determinarea credibilității fiecărei unități economice care solicită credite. Prin intermediul Sistemelor-expert se pot explica „fenomenele" economico-financiare produse în întreprindere și pot fi identificate motivele apariției (dispariției) acestor fenomene, astfel încât managerii să aibă posibilitatea de a adopta decizii coerente cu privire la organizarea și finanțarea activităților desfășurate de întreprindere etc.

Aplicarea Sistemului-expert pentru unitățile economice (întreprinderi) presupune următoarele direcții în care acesta poate fi implicat:

1) prelucrarea automatizată a informației acumulate;

2) formularea concluziilor privind rezultatele obținute în cadrul fiecărei activități desfășurate de întreprindere;

3) identificarea punctelor forte și vulnerabile ale activităților întreprinderii pe funcțiuni;

4) determinarea clasei de risc și a gradului de credibilitate al întreprinderii;

5) identificarea metodelor de evaluare a unităților economice;
Sistemul-expert presupune utilizarea diagnosticului economico-financiar din punct de vedere al capacității de plată, asigurării cu mijloace de producție, stocuri de materiale, al eficienței etc.

Baza de cunoștințe a Sistemului-expert trebuie să conțină informații și date specifice domeniului analizat structurate în blocuri sau în consecutivitatea în care rezultă unele din altele.
Sistemele expert sunt sisteme de programe bazate pe tehnicile inteligenței artificiale, care înmagazinează cunoștințele experților umani dintr-un domeniu bine definit și apoi le folosesc pentru rezolvarea problemelor din acest domeniu

Un sistem expert (SE) este un program care urmărește un grup de cunoștințe pentru obținerea în același mod ca și experții umani a rezultatelor despre activități dificil de examinat. Principala caracteristică a sistemelor expert este derivată dintr-o bază de cunoștințe, împreună cu un algoritm de căutare specific metodei de raționare. Un sistem expert tratează cu succes probleme pentru care o soluție algoritmică clară nu există.

Sistemele expert sunt produse ale inteligenței artificiale, ramură a științei calculatoarelor ce urmărește dezvoltarea de programe inteligente. Ceea ce este remarcabil pentru sistemele expert este aria de aplicabilitate ce a cuprins multe domenii de activitate . Inteligența artificială este un termen tehnic provenit din limba engleză: Artificial Intelligence, prescurtat AI, care se referă la un domeniu de cercetare în cadrul informaticii. În vorbirea curentă este un produs rezultat în urma desfășurării acestei activități.

O trăsătură des întâlnită a inteligenței artificiale este că sistemul respectiv este capabil să învețe, cu scopul de a se îmbunătăți permanent, și fără ajutoare externe.
Un sistem expert este format din cinci componente:

• Baza de cunoștințe servește pentru stocarea tuturor pieselor de cunoaștere (fapte, reguli, metode de rezolvare, euristici) specifice domeniului aplicativ, preluate de la experții umani sau din alte surse.
• Motorul de inferențe este un program care conține cunoașterea de control, procedurală sau operatorie, cu ajutorul căruia se exploatează baza de cunoștințe pentru efectuarea de raționamente în vederea obținerii de soluții, recomandări sau concluzii.
• Interfața de dialog permite dialogul cu utilizatorii în timpul sesiunilor de consultare, precum și accesul utilizatorilor la faptele și cunoștințele din bază pentru adăugarea sau actualizarea cunoașterii.
• Modulul de achiziție a cunoașterii ajută utilizatorul expert să introducă cunoștințe într-o formă recunoscută de sistem și să actualizeze baza de cunoștințe.
• Modulul explicativ are rolul de a explica utilizatorilor atât cunoașterea de care dispune sistemul, cât și procesul de raționament pe care îl desfășoară sau soluțiile obținute în sesiunile de consultare. Explicațiile într-un astfel de sistem, atunci când sunt proiectate corespunzător, îmbunătățesc modul în care utilizatorul percepe și acceptă sistemul.

1. Rolul sistemelor expert în întreprindere

Sistemele expert constituie un domeniu fertil mai ales pentru întreprinderi. Ele satisfac vechiul vis de obținere a mașinilor inteligente pentru că emulează raționamentul uman pentru sarcini specifice unor domenii relative restrânse.

Sistemele expert sunt destinate emulării comportamentului unui expert uman, când acesta încearcă să rezolve probleme complexe dintr-un domeniu restrâns. Acestea permit folosirea descentralizată a tezaurului de cunoaștere acumulat în organizații și servesc drept instrument de planificare a consistenței obiectivelor și operațiilor, semnalează interdependențele tuturor activităților care afectează deciziile critice, determină impactul deciziilor și acțiunilor proiectate, încurajează învățarea, oferă explicații penrtu operațiile declanșate, învață ele însele din experiența experților și își actualizează în felul acesta tezaurul de cunoaștere și experiență. Cheia succesului unui sistem expert stă în validitatea și completitudinea cunoașterii care-i este oferită.
Rolul sistemelor expert în întreprindere poate fi pus în vedere prin prezentarea avantajelor și limitelor acestora precum și prin beneficiile asupra întreprinderii.

Avantajele sistemelor expert sunt numeroase și variază în funcție de tipul fiecăruia, precum și de domeniile în care se utilizează, cele mai importante fiind următoarele:
1. Depozitarea expertizei, a cunoștințelor experților este posibilă prin acumularea structurată a cunoșterii în baza de cunoștințe. Această cunoaștere structurată este capabilă să înlocuiască expertul uman într-o activitate programată, lucru foarte important în condițiile în care sistemul expert poate acționa în multe situații în care expertului uman i-ar fi imposibil. Pentru a fi viabilă în decursul timpului, această cunoaștere trebuie reîmprospătată periodic.
2. Automatizarea și îmbunătățirea deciziilor

Operațiile simple, repetitive, procedurale în care sistemul expert se comportă ca un calculator oarecare, precum și operațiile mai complexe, mari consumatoare de timp și energie, specifice raționamentelor deductive, inductive sau mixte, pe care sistemele expert le realizează ușor, rapid și eficace pot fi automatizate. În felul acesta se obține o îmbunătățire a procesului decizional și a celui de prelucrare.

3. Difuzarea expertizei și normalizarea deciziilor

Dacă anumite sisteme expert sunt destinate utilizării de către experții înșiși, alte sisteme sunt menite difuzării cunoștințelor și descentralizării răspunderii. Acestea din urmă permit folosirea unui personal mai puțin calificat pentru efectuarea unor sarcini la nivelul perfomanței expertului fiind astfel permis întreprinderii să funcționeze eficient chiar cu un personal mai puțin calificat, tocmai datorită partajării cunoașterii. Expertiza mai poate fi difuzată și prin intermediul unei rețele multimedia.

1.4.3 Sistemele ERP

Istoria sistemelor ERP datează din anii 1960 când acest tip de aplicație software era folosit cu preponderență pentru asistarea procesului de producție. Primul produs de acest tip a fost MRP (Material Resource Planning). Deși utile în activitatea de producție, aceste aplicații nu își extindeau funcționalitățile și spre alte zone de interes pentru o întreprindere precum contabilitate, resurse umane, vânzări.

Începând cu anii ’90 sistemele ERP au început să ia forma aplicațiilor actuale. Deși după apariția MRP funcționalitățile acestui tip de programe au început să se extindă, ERP-ul actual a luat ființă în momentul în care informațiile au putut fi centralizate într-o platformă comună și funcționalitățile sale au fost integrate. Astăzi, sistemele ERP fac un nou pas în dezvoltarea lor prin utilizarea internetului pentru eficientizarea funcționalităților. Clienții de la mii de kilometri distantă pot avea acces la stadiul propriei comenzi sau la stocurile companiei furnizoare prin integrarea facilităților ERP cu aplicațiile WEB.

Planificarea Întreprinderii

efectuează și controlează procesul de planificare în mediile multisite și single-site. Execuția Planificării se referă la Planificarea Principală și la Detaliile Comenzilor planificate pentru producție, achiziție, și distribuție. Instrumentele de analiză extensa sprijină Planificatorul pentru evaluarea planului, cum ar fi simularea scenariilor, semnale de planificare, precum și indicatorii de performanță. Ulterior, planul poate fi considerat că a ajuns la nivelul de execuție. Acest capitol descrie modulele din ERP LN Planificarea Întreprinderii în detaliu; sunt de asemenea, descrise funcționalitățile și caracteristicile din următoarele module:

Date Principale de Planificare a Întreprinderii (RPD).

Planificare Principală (RMP).

Comenzi Planificate (RRP)

Analize Plan (RAO)

Transfer Plan (PAT)

Parametri Planificare (RPD)

Infor ERP LN este o soluție flexibilă, modulara pentru întreprinderi industriale, concentrate în principal, pe producție discretă. Avantajul ERP LN este funcționalitatea sa atotcuprinzătoare pe partea de fabricație care acceptă diferite tipuri de producție, inclusiv stocuri, comenzi, fabricarea unei comenzi, configurarea acesteia, asamblarea unei comenzi individuale sau toate în același timp. Pe lângă acest nucleu, exista module referitoare la financiar, vânzări, achiziții, logistică, precum și funcționalități de reparații.

Soluțiile ERP sunt verificate în multe ramuri industriale. În această ultimă versiune, ERP LN își extinde flexibilitatea astfel încât au fost introduse mai multe îmbunătățiri pentru simplificarea pașilor în desfășurarea proceselor de afaceri, reducerea costului de proprietate, simplificarea implementării, dând posibilitatea ERP LN de a inter-relationa și cu alte sisteme existente în întreprinderi.

ERP LN este conform cu multe practici de afaceri naționale și internaționale precum și cu cerințele legale ale acestora, suporta mai multe monede și limbi, și ajută la construirea cu success a operațiunilor internaționale într-un mediu global de actualitate.

ERP LN Financiar poate fi utilizat într-un mediu ERP complet integrat sau într-unul de sine stătător, independent. ERP LN Financiar acoperă nevoile unor organizații constând din mai multe companii sau unități de afaceri care operează în diferite medii. ERP LN Financiar pune la dispoziție structuri flexibile de conturi pentru înregistrarea, analiza, monitorizarea activităților fiecărei companie sau unitate de afaceri.