Importanta Rolurilor Parintilor In Personalitatea Copilului

INTRODUCERE

Societatea este universul uman in care traim. Ea este scena pe care evoluam de la nastere pana la moarte. Este un univers al diversitatii prin excelenta, de vreme ce fiecare din noi este unicat in timp si spatiu, diversitate prin care Cel vesnic ne uimeste cu necuprinsul Lui. El ne-a “plantat” prin nastere intr-un anumit mediu social cu identitate etnica distincta, cu valori morale si intelectuale, cu obiceiuri si practici traditionale pastrate cu grija si transmise din generatie in generatie. Tot ce asimilam de la mediul in care traim se cristalizeaza in noi, ne imbiba fiinta si va deveni incetul cu incetul personalitatea nostra. Primim o multime de lucruri de la societate si-i dam, la randul nostru, ceva din noi ; fondul ei se manifesta, se exprima pe sine, se reflecta in persoana noastra, ii apartinem. Ea ne modeleaza in mare masura profilul moral, ne da avant sa indraznim in visurile noastre sau ne struneste, ne impune limite, ne inghesuie in tiparele noastre inguste.

Contextul nostru social ii modeleaza pe copii nostri si pe noi. Acest context difera de cel din jurul anilor ’50. Natura umana de baza, precum si natura cunoasterii si a cunostiintelor nu se schimba. Dar schimbarea mediului social ne determina sa regandim. Cand ma gandesc la curentele sociale din ultimii 50 de ani, nu ma gandesc in primul rand la revolutia informationala cu toata importanta ei. Aparentele aparate de copiat “xerox”, faxurile si computerele ne ingroapa zilnic sub o avalansa de informatii. Nu ma gandesc, in al doilea rand, nici la discrepanta tot mai mare dintre bogatii si saracii din America de Nord. Chiar multi absolventi de colegiu de astazi sunt angajati in industrie, in slujbe prost platite, indiferent cat de calificati ar fi. Mai aproape de esenta schimbarii este faptul ca valorile crestine, care inca mai uneau societatea nord-americana in anii ’50, au fost inlocuite pe de-o parte de relativismul etic individual si pe de-o parte de ceea ce se considera in mod curent a fi “corect din punct de vedere politic”. Mai pot deasemenea numi schimbarile din structura si integritatea familiei, rolul religiei, relatiile dintre sexe si violenta tot mai accentuata. Aceste schimbarii au contribuit la un aspect care, cred eu, caracterizeaza in mod dureros societatea de astazi. Ceea ce marcheaza fiecare aspect al culturii de astazi este lipsa de incredere. Noi nu mai avem incredere in politicieni. Prea des si-au incalcat promisiunile cu privire la locurile de munca sau la scaderea taxelor si a impozitelor. Noi nu mai avem incredere in mass-media. Aceasta apare adeseori a avea rolul de slujnica celor ce fac reclama. Noi nu mai avem incredere in marile trusturi si corporatii si nici in liderii de sindicate. Prea des propiile lor interese, care urmaresc profitul si puterea, umbresc efectele pozitive pe care actiunile lor le pot avea asupra societatii in general. Noi nu avem incredere in cei ce se ocupa cu mediul inconjurator. Ei se dovedesc mult mai interesati sa-si faca publicitate decat sa lupte pentru cauza pe care o proclama. Noi nu avem incredere in vecinii nostri. Instalam sisteme de alarma si nu mai iesim singuri la plimbare dupa ce se intuneca. Noi nu mai avem incredere in Dumnezeu. Mai mult de 80% din populatia care crede in existenta Lui nu-i da absolut nici o importanta in viata de zi cu zi.

Credinta iluminista in progres, care inca era puternica in anii ’50, a disparut cu totul. Societatea noastra este neincrezatoare, sceptica, nesigura de viitorul ei. Acest climat contribuie la individualismul egoist, centrat pe sine al epocii nostre. El duce la lipsa de compasiune pentru ce cu care traim. El distruge integritatea etica prin incurajarea hedonismului miop, personal si comun. Noi deplangem violenta si pornografia si totusi ne uitam la filme si casete video care le inspira pe amandoua. Noi spunem ca ne preocupa mediul nostru inconjurator si totusi traim in case mari, cu nenumarate ornamente de efect. Economia noastra poate functiona numai daca cei care au slujbe mai bine platite cumpara mai multe produse decat au nevoie. Sovaim sa facem promisiuni de durata, ne despartim usor dintr-o casnicie fara sa incercam in mod serios sa restabilim relatiile. Graba in stilul de viata de azi duce la o cultura numita “societate de consum”. Lucrurie care ar trebui sa fie durabile si pline de sens sunt sacrificate pe altarul lucrurilor de moment si superficiale. Copiii sunt impinsi inlaturi in loc sa fie hraniti ; folositi si abuzati in loc sa fie iubiti si cultivati. Nu este o intamplare faptul ca individualismul egoist a devenit stilul dominant de viata in aceste zile din urma. Oamenii se simt din ce in ce mai instrainati de cei din jur si au un simt al responsabilitatii foarte scazut pentru binele tarii lor, al societatii si chiar al propiei familii. Statisticile despre rata crescanda a divorturilor arata ca sotii si sotiile au un simt scazut al responsabilitatii fara de casniciile lor ; parintii nu-si asuma responsabilitatea corespunzatoare pentru copii lor si indivizii, lipsiti de orice urma de demnitate umana, nu-si asuma responsabilitatea pentru ei insisi.

America si multe alte tari din lume au vazut astfel de fenomene incepand cu miscarea de tineret a anilor ’60. Tineri idealisti au respins materialismul din jurul lor pentru a cauta iubirea si pacea, dar in acelas timp au abandonat moralitatea si responsabilitatea. Nefiind in stare sa dobandeasca iubirea adevarata pe care o cautau, multi tineri dezamagiti au recurs la sinucidere, abuzul de droguri si libertinaj sexual. Societatea a fost caracterizata intotdeauna de tendinta de anarhie si rebeliune. Ar fi naiv insa sa spunem ca atitudinea societatii noastre fata de autoritate este aceiasi ca si acum o suta de ani. Prin anii ’20 a facut valva aparitia minijupelor si a barurilor clandestine. Societatea a raspuns atunci impunand drastica lege a prohibitiei. Prin constrast cu ceea ce a urmat insa, anii ’20 par o simpla joaca de copil. Anii ’60 au napustit ca un puhoi si nici o forma de autoritate stabilita prin conventii sociale nu a scapat necontestata. Pretutindeni pe unde te uitai nu vedeai decat : arta decadenta, masacrarea muzicii, parul purtat valvoi si imbracaminte rusinoasa. Curentul de anticultura i-a scandalizat pana si pe cei care nu aderau neaparat la normele crestine. Incetul cu incetul valul a trecut si multe din formele socante atunci sunt conventii acceptate si incurajate astazi in societate. In cadrul acestui proces, societatea nu numai ca a ajuns sa accepte, dar a si apreciat ca pozitive mentalitati care sustin idei cum ar fi “lasa-ma sa fac

ce-mi place”. Egalitate, eliberare, drepturi si libertate au devenit expresiile zilei. Este ironic sa vezi ca cei care zambesc la “morala rigida” a bunicilor, au ajuns astazi sa culeaga roadele indulgentei lor vinovate : mai multe delicte, mai multe familii dezmembrate, mai multi copii plecati de acasa si mai multe suflete pierdute in mrejele vanzatorilor de droguri. Rezultatul este ca am cazut prada libertinajului si decadentei.

In trecut mamele varsau lacrimi cand placa primul copil la scoala. Astazi, mamele respira usurate cand isi pot abandona copiii in institutii de ingrijire numite “crese”si “camine”. Ele uita ca pruncii abandonati prea usor la crese vor ajunge maine sa le plateasca parintilor cu aceasi moneda : depunandu-i vinovat si prematur la “azilele de batrani”. Casele de Copii din Romania sunt supraaglomerate – copii abandonati, orfani sau neglijati – si cu toata stradania personalului, acestor copii nu li se poate asigura o educatie si ingrijire asemenea celei din familii.

In structura actuala a societatii, familia este “celula sociala de baza”. Aceasta “celula”, altadata mai intinsa si mai puternica, s-a restrans putin cate putin, reducandu-se la cuplu si copiii lui. Astfel, cuplul a devenit pentru copil primul model social. In contactele cotidiene cu parintii, copilul cauta in mod inconstient o conceptie asupra raporturilor de autoritate, solidatitate, dragoste, fort,, ajutor reciproc, de viclenie sau de ipocrizie. Aceste conceptii vor influenta de-a lungul intregii sale vieti, in mod pozitiv sau negative, modul sau de a se compara cu ceilalti, il vor ajuta sa-si faureasca un loc in societate si vor contribui chiar la formarea ideilor sale.

CAPITORUL I

FAMILIA LOCUL CRESTERII SI EDUCARII COPILULUI

Familia. Concept si definire

Familia este cea mai veche si cea mai importanta institutie din lume. Dupa cum este familia noastra tot asa va fi si societatea noastra.

Orientarea cateodata prozaic si chiar crud exprimata, a secolului nostru catre interpretarea stiintifica se simte astazi in toate secolele de gandire si activitate umana.

De febra activitatii exploratoare sistematice, familia nu putea ramane, fireste, straina. Antropologi si sociologi, economisti si juristi, biologi si medici phsihologi si pedagogi au investigat si investigheaza in continuare celula familiala, daramand vechiile mituri si prejudecati, ridiculizand si pulverizand interpretarile naïve, ordonand si organizand datele pentru a construi din ele imaginea adevarata a grupului social de baza, a functiilor pe care el le indeplineste in cuprinsul comunitatii umane, functii dintre care, fara indoiala ca este cea mai importanta, o constituie cresterea si educarea copiilor.

Dupa cum mentiona si doamna M. Voinea : familia este o forma complexa de relatii biologice, sociale, materiale si spirituale intre oameni legati prin casatorie, sange sau adoptiune.

Evolutia familiei a avut loc in conditiile unei complexe impletiri a factorilor biologici cu cei sociali.

Familia a indeplinit si indeplineste o serie de functi, si anume : de reproducere, economica, de socializare, de asteptare, familiala.

Dupa R.Hill sunt cinci functii ce sunt asteptate ca familia sa le indeplineasca pentru membrii ei si pentru societate, subzistenta fizica a membrilor familiei prin producerea de hrana, adapost si imbracaminte :

marirea numarului de membrii ai familiei prin reproducere

socializarea copiilor prin rolurile de adulti in familie si alte grupuri sociale

mentinerea ordinei intre membri familiei si straini

mentinerea moralului si motivatiei pentru a indeplini sarcini in familie si in alte grupuri sociale

producerea si distribuirea de bunuri si servicii necesare pentru mentinerea unitatii familiale

Familia este o comunitate umana intemeiata prin casatorie care uneste pe soti si pe sotii si pe descendentii acestora prin relatii stranse de ordin biologic, economic, psihologic, spiritual si juridic.

Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, familia este : “forma sociala de baza intemeiata prin casatorie si care consta in sot, sotie si descendentii acestora.”

Familia, in profida extremei varietati structurale de origine istorica sau culturala, nota propie a familiei ca institutie sociala avand la baza alegerea reciproca a partenerilor maritari, este de a asigura reproducerea speciei, in conditii socioculturale determinate. Astfel, conform definitiei lui C. Levi Strauss, familia este : “un grup care isi are originea in casatorie, fiind alcatuita din sot, sotie, copii nascuti prin unirea lor (grup caruia i se pot adauga rudele), pe care ii unesc drepturi si obligatii morale, juridice, economice, religioase si sociale. Ca grup social intemeiat alegerea reciproca a partenerilor maritari cu roluri si statute precise asociate membrilor lui, apoi avand aptitudini, teluri si aspiratii comune si asigurand cresterea copiilor.

Familia nu se intemeiaza pe comoditate. Nu are ca scop doar tovarasia. Nu este de ajuns sa locuiesti in aceiasi casa, sa mananci la aceiasi masa si sa dormi sub acelas acoperis. Telul familiei este implinirea reciproca, cresterea si devenirea. O familie inseamna unitate in idealuri, interese si in filozofia de viata. O familie se bucura de bucuriile celuilalt si este alaturi in necaz.

Constituind unitatea grupala fundamentala a societatii, familia a reprezentat si reprezinta o temaroducere, economica, de socializare, de asteptare, familiala.

Dupa R.Hill sunt cinci functii ce sunt asteptate ca familia sa le indeplineasca pentru membrii ei si pentru societate, subzistenta fizica a membrilor familiei prin producerea de hrana, adapost si imbracaminte :

marirea numarului de membrii ai familiei prin reproducere

socializarea copiilor prin rolurile de adulti in familie si alte grupuri sociale

mentinerea ordinei intre membri familiei si straini

mentinerea moralului si motivatiei pentru a indeplini sarcini in familie si in alte grupuri sociale

producerea si distribuirea de bunuri si servicii necesare pentru mentinerea unitatii familiale

Familia este o comunitate umana intemeiata prin casatorie care uneste pe soti si pe sotii si pe descendentii acestora prin relatii stranse de ordin biologic, economic, psihologic, spiritual si juridic.

Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, familia este : “forma sociala de baza intemeiata prin casatorie si care consta in sot, sotie si descendentii acestora.”

Familia, in profida extremei varietati structurale de origine istorica sau culturala, nota propie a familiei ca institutie sociala avand la baza alegerea reciproca a partenerilor maritari, este de a asigura reproducerea speciei, in conditii socioculturale determinate. Astfel, conform definitiei lui C. Levi Strauss, familia este : “un grup care isi are originea in casatorie, fiind alcatuita din sot, sotie, copii nascuti prin unirea lor (grup caruia i se pot adauga rudele), pe care ii unesc drepturi si obligatii morale, juridice, economice, religioase si sociale. Ca grup social intemeiat alegerea reciproca a partenerilor maritari cu roluri si statute precise asociate membrilor lui, apoi avand aptitudini, teluri si aspiratii comune si asigurand cresterea copiilor.

Familia nu se intemeiaza pe comoditate. Nu are ca scop doar tovarasia. Nu este de ajuns sa locuiesti in aceiasi casa, sa mananci la aceiasi masa si sa dormi sub acelas acoperis. Telul familiei este implinirea reciproca, cresterea si devenirea. O familie inseamna unitate in idealuri, interese si in filozofia de viata. O familie se bucura de bucuriile celuilalt si este alaturi in necaz.

Constituind unitatea grupala fundamentala a societatii, familia a reprezentat si reprezinta o tema predilecta de reflexive si analiza a spiritualitatii umane, a politicii sociale, dar si a mai multor discipline stiintifice, fiecare propunandu-si sa surprinda, dintr-o perspective specifica si specializata, dimensiunile, dinamica si functiile grupului familial.

Complexitatea acestei forme de comunitate umana, determinata de multitudinea si varietatea de relatii care se stabilesc intre cei care o compun, precum si intre familie ca entitate distincta si societate, la care se adauga evolutia in timp a trasaturilor sale caracteristice, face dificila incercare de a defini familia intr-o forma atotcuprinzatoare. Familia, s-a spus, este o realitate bilogica, prin unitatea ce se realizeaza intre barbat si femeie si prin procreare ; este o realitate sociala, fiindca prin ea se realizeaza o comunitate de viata intre cei ce o compun ; este o realitate juridica, fiindca societarea reglementeaza prin norme juridice cele mai importante relatii din cadul ei.

Mediul familial

Mediul afectiv

Stransa dependenta care exista intre membrii aceleasi familii, intemeiata mai ales pe un joc de interrelatii afective foarte intense, face ca mediul familial sa fie apt pentru a reactiona la trebuintele initiale ale copilului si de a favoriza prima eleborare a personalitatii propii si a imaginii sale despre lume care opereaza la copil, “supa” modalitatii esential afective.

Iubirea poate fi inteleasa ca o lumina conducatoare in educarea copilului ; iar aceasta iubire trebuie sa fie neconditionata. Adica a iubi copilul chiar si atunci cand nu suntem de acord cu comportamentul lui si trebuie sa-l disciplinam. Nu are importanta cum arata copilul, cat de bun este, cat de indatoritor este sau ce handicap dificil are. Nu are important ce asteptam noi de la el, cat de dificil este sau nu ceea ce face. Copii sunt extrem de sensibili emotional. Chiar daca resursele lor de cunostinte sunt desigur limitate, calea lor de comunicare cu lumea din jur este la nivelul simtamintelor. Prima legatura a copilului cu lumea se realizeaza pe cale afectiva. Latura emotionala a copilului determina modul in care vede lumea din jur : parintii, familia si chiar pe el insusi.

Aceasta creaza baza si temelia pentru orice altceva. De exemplu, daca un copil vede lumea din jur ca lepadandu-l, neiubitoare, ostila, neingrijindu-se de el, atunci unul si cei mai mari dusmani ai copilului – anxietatea – va influenta vorbirea, comportamentul si abilitatea de a invata.

Motivul este ca el este nu numai sensibil din punct de vedere emotional, dar

este si vulnerabil.

Lucrarile recente au aratat ca privatia afectiva este tot la fel de periculoasa pentru copil ca si privatia alimentara.

Familia ca mediu afectiv mai presus de orice este intr-o masura oarecare predestinata sa raspunda cel mai bine tinerei fiinte, deocamdata esential afective, este cea mai adecvata implinirii trebuintelor acestei fiinte ; numai o astfel de lume a sentimentelor il poate intelege si intuit cel mai adanc pe copil, ii poate accepta cel mai bine starea sa de copilarie. Locul unde copilul invata sa fie iubit si sa iubeasca, cu mult inainte ca el sa fie in stare sa faca o asemenea distinctie, este deci cadrul familial. Acesta este cadrul in care copilul isi va putea investi toate resursele emotionale si va invata sa le controleze, facand incetul cu incetul experienta intregii game a sentimentelor. Fiindca este un mediu mai ales afectiv, familia este o adevarata scoala a sentimentelor. In acest mod familia modeleaza personalitatea in dimensiunile ei fundamentale.

Mediul Social

Aceasta formare si informare sentimetala se elaboreaza dupa caracterul relatiilor traite de copil si al interactiunilor la care asista ca spectator mai mult sau mai putin implicat. Ori, aceste relati si interactiuni sunt mai numeroase decat ar aparea la prima vedere. ; adulti si vastnici, puternici si slabi, tineri si batrani, parinti si copii, fiinte masculine si feminine, toate unite prin legaturile vietii duse in comun si prin afectiune. Copilul se gaseste astfel introdus de la inceput intr-un esantion reprezentativ al societatii cu diversitatea ei de persoane, incrusisarea sa de generatii, cu prezenta la un loc a trecutului, a viitorului si cu profunda solidaritate care leaga intre ei pe toti membrii familiei, prezentul.

Carttel a subliniat bogatia afectivo-sociala a mediului familial enumerand,

in sanul familei “complete” 14 situatii interpersonale sau relatii diferite :

relatii de la tata la mama

relatii de la mama la tata

relatii de la tata la fiu

relatii de la fiu la tata

relatii de la mama la fiica

relatii de la fiica la mama

relatii de la mama la fiu

relatii de la fiu la mama

relatii de la tatal la fiica

relatii de la fiica la tata

relatii de la frate la sora

relatii de la sora la frate

relatii de la frate la frate

relatii de la sora la sora

In fata acestei bogatii si a acestei varietati, pe care obisnuit alte medii nu le ofera individului, nu putem sa nu-i recunostem familiei functia ei profund socializatoare.

Prin familie, copilul participa deci la o viata sociala intensa si variata, inainte chiar de a fi constient de participare. Prin diferentele pe care le inmanunchiaza, familia da copilului cele mai mari sanse de a se defini pe sine, punandu-si in acelas timp si modelele la care se poate referi individualitatea sa nascanda. Tocmai de aceea datorita apropierii dintre fiinte care o compun, familia este favorabila mai mult decat oricare alt mediu. Jocul identificarilor, al cautarii conformitatii cu altul si aceluia al diferentierii si al deosebirii de altul, familia este mediul din care va iesi la iveala in cele din urma personalitatea adolescentului, afirmandu-se in unicitatea ei.

Grupul familial joaca deci un rol important in achizitionarea de catre individ a coerentei personale ; in acest timp, datorita vietii de colectiv, copilul descopera in acest grup comportamentele de baza, ca de exemplu, apararea propriilor drepturi si respectul fata de drepturile altuia. In sanul familiei se desfasuara un joc continuu si variat de actiuni si reactii reciproce care asigura asimultan socializarea si individualizarea copilului.

Mediul cultural

Chiar de la nastere copilul este luat in intretinere de niste fiinte omenesti care il ingrijesc, la conduita caroara el reactioneaza si se adapteaza. Or, aceste fapturi, asa cum noteaza Almy, au dobandit unele moduri personale de a simti, de a gandi, de a-l hrani, de a-l imbaia, de a-l proteja, de a-i vorbi sau a vorbi despre el, de a-i da satisfactie sau de a-i impune anumite privatiuni, il invata in felul cel mai elementar sa devina o faptura umana ca si ei. Traind in fata ochilor lor si asociindu-l la viata lor, cei care inconjuara copilul, ii arata efectiv cum se traieste : ii dezvaluie comportamentul uman. Nu insa comportamentul uman in general, ci comportamentul lor, adica a acelor persoane care apartin unui grup social bine determinat, traind intr-o epoca determinata. Aceasta comportare este natural impregnate in influente culturale multiple, de opini, de prejudecati, de credinte, presupuneri, obiceiuri. Ea este incadrata cu o experienta seculara implicita si supusa presiunii preocuparilor si ideilor de moment. De aceea se poate spune ca un copil se naste intru candru prefabricat, determinat de o cultura data a carei expresie este familia si modurile ei de a proceda, mai cu seama educative,cadrul la care participa nu numai fapturile umane, ci si obiectele, conditiile materiale.

“Familiile sunt necesare in primul rand pentru ca personalitatea umana nu este nascuta, ci fiindca ea trebuie construita prin procesul socializarii, scrie Parson. Familiile sunt “fabricile” care produc personalitati umane. Punand copilul intr-un anumit cadru cultural, familia ii propune si ii impune caile de realizare a naturii sale umane ; el va deveni uman potrivit cu formele de cultura pe care i le prezinta mediul familial.

Familia ii ofera copilului cadrul de referinta afectiv, social, material, cadru impregnat de o cultura dupa care el isi va organiza aceste schimburi. Familia ii propune, pe deasupra, modele umane pe care el le va imita si de care se va diferentia, devenind astfel, treptat, nu numai uman, dar si personalitate autonoma caracteristica.

Doroty Nolton scria :

“Daca un copil traieste intr-un mediu de critici, el invata sa condamne.

Daca un copil traieste intr-un mediu ostil, el invata sa lupte.

Daca un copil traieste intr-un mediu de ridiculizare, el invata sa fie timid.

Daca un copil traieste intr-un mediu de rusine, el invata sa se simta vinovat.

Daca un copil traieste intr-un mediu de ingaduinta, el invata sa fie rabdator.

Daca un copil traieste intr-un mediu de laude, el invata sa aprecieze.

Daca un copil traieste intr-un mediu de corectitudine, el invata dreptatea.

Daca un copil traieste intr-un mediu de siguranta, el invata sa aiba credinta.

Daca un copil traieste intr-un mediu de acceptare si prietenie, el invata sa

gaseasca dragostea in lume.”

Influentele lumii interne si externe asupra formarii familiei

Traditia

Copilul nu traieste singur langa parinti intr-o lume pustie. Impreuna ei fac parte dintr-o lume mai vasta, care se intinde in mod progresiv pana la medii tot mai noi. Fiecare experienta noua, fiecare persoana nou intalnita participa mai mult sau mai putin, direct sau indirect la educatia copilului, adica la formarea personalitatii lui.

Noi traim in prezent si ne confruntam. Dar acest prezent si situatiile de astazi au legaturi cu trecutul, cu nenumarate alte situatii care au condus la ceea ce avem astazi. In cadrul Familial, ne referim la acest trecut ca la “mostenirea de traditie a familei”. Din nenumarate puncte de vedere fiecare familie este produsul mostenirii traditionale. Ea este fructul unor oameni si evenimente care apartin trecutului. Deciziile si caracterul tatalui, ale bunicului si ale strabunicului, impreuna cu optiunile si influentele mamei, ale bunicii si ale strabunicii, toate la un loc au format familia de astazi. Orice, incepand cu trasaturile fizice si mergand pana la trasaturi reprezentative de caracter, pot forma mostenirea de traditie a familiei. Din fericire, traditia nu este singurul factor de influent ace contribuie la formarea familiei. Prezentul intotdeauna isi aduce contruibutia sa la modelarea familiei. Mostenirea familiei nu este numai ceea ce au fost sau au facut bunicii si parintii, ci si ceea ce suntem si facem noi insine. Optiunile noastre si viata pe care o traim isi aduc partea lor de contributie. Vom purta aprenta trecutului intotdeauna, dar niciodata nu vom fi dominati complet de el.

Explozia cunostintelor

Multe din schimbarile care au intervenit in cadrul conceptelor de baza ale familiei se datoreaza modificarilor rapide care au loc in societatea noastra tehnologica. Noile inventii, care au ca urmare o abordare noua a problemelor, ne afecteaza in mod continuu. Nu ajungem sa ne minunam indeajuns de o inventie, ca apare o alta si mai extraordinara. Parintii, mai ales aceia care nu au sa-si continue studiile in liceu, tin adesea pasul mai greu cu ceea ce se intampla si apar repede ca “demodati” si “ramasi in urma”. Baiatul lor din clasa a V-a vine acasa de la scoala si solicita ajutor la tema de acasa, iar parintii nu pot decat sa ridice neputinciosi din umeri.

Traim intr-o societate inundata de fel de fel de informatii. Practic, poti afla zeci de mii de lucruri din orice domeniu care te-ar putea interesa. Ne sta la dispozitie un rezervor de informatii mult mai bogat decat au avut stramosii nostri cu un deceniu in urma. Descoperirile din ultimii ani din toate domeniile vietii iti iau rasuflarea. Computerul isi ofera acces imediat la fel de fel de date de actualitate. Traim intr-o societate inundata de informatii, dar plina de aroganta.

Civilizatia “industriala” este extraordinara, dar daca aceasta atitudine de modernizare s-ar rezuma doar la secolul tehnologiei ar fi bine. Realitatea este ca principiul a sarit de mult parleazul, “traditional” sau “obisnuit” a devenit sinonim cu lipsa de valoare si in cadrul familiei. Parintii au ajuns sa fie desconsiderati, au

ajuns sa fie considerati incompetenti sa-si calauzeasca copiii, acestia fiind incurajati sa caute sfatul “expertiilor”.

Materialismul

Datorita avantajului tenhologic care caracterizeaza societatea zilelor noastre, familia are la dispozitie cantitati imense de bunuri pe care le poate cumpara. Atentia cumparatorului este atrasa de jucari, aprate de uz casnic, instalatii electronice, toate frumos colorate si aranjate in cele mai sofisticate forme. Desigur, pentru a le cumpara este nevoie de multi bani. Pentru aceasta tatal isi neglijeaza familia avand chiar si trei slujbe in acelas timp, ajungand acasa in mod accidental. Mama, deasemeea, fiind ocupata cu slujba. Se poate spune ca viata familiei moderne se desfasuara in jurul agonisirii si a acumularii acestor bunuri.

Zi dupa zi suntem invitati sa cumparam, sa agonisim, sa acumulam ; atunci ni se spune ca viata trebuie sa fie plina de distractie, de amuzament, de activitate continua de bucurie. Ni se spune ca toate costa neasteptat de putin, dar am ajuns sa scoatem limba de un cot muncind pe branci pentru o fericire din ce in ce mai indepartate si mai iluzorie. Presiunea exercitata asupra noastra de societatea de consum este de nedescris ! Aceasta presiune bombardeaza familia, determinandu-l pe “cel mic” sa ceara o noua bicicleta, facand-o pe surioara cea mica sa planga dupa o papusa care sa “vorbeasca cu adevarat”, pe mama sa tanjeasca dupa cel mai recent aparat de bucatarie, iar pe tatal sa faca calcule in vederea achizitionarii unei noi masini. E atat de usor ca familia sa fie ademenita si sa considere valorile materiale mai importante decat valorile umane.

Grupul de prieteni

Pentru parinti, prietenul este un necunoscut care aduce teama sau ce putin nelinistea. El poate fi un aliat in educatie, dar si un dusman pe care aprintii responsabili cauta sa-l indeparteze, dar pe care, ei mai ales, de cele mai multe ori nici nu-l cunosc.S-au dus timpurile cand copiii traiau in lumea inchisa a unui sat sau a unui cartier, jucandu-se intre ei si lumea larga. Acum, la scoala, la liceu se produce un amestec din ce in ce mai pronuntat al diferitelor clase sociale. Excursiile din timpul vacantelor aduna copii proveniti din diferite medii sociale.

Acesti prieteni, atat de diferiti de el, ii aduc fiecarui copil un univers de informatii si idei noi : alte moduri de a se purta, de a se imbraca, de a manca, alte proportii acordate evenimentelor, alte experiente.

Copilul poate fi fascinat de atata noutate si este. Colegul are parte, in preajma adolescentei, de o importanta imensa. Vesmintele lui, opiniile politice, parerile despre muzica, atitudinile lui sunt copiate. Abordarea lui primeaza asupra celei data de familie la varsta in care adolescentul tocmai are tendinta sa o respinga. Astfel, colegul vine sa strice planurile educative cele mai minutios elaborate : el pune sub semnul intrebarii nu numai modul de viata al familiei, dar si valorile pentru care ea pledeaza. Si doar pur si simplu pentru ca parintii lui i-au oferit alte valori. Este prea repede acuzat de o proasta influenta, dar este adevarat ca aducand o atmosfera noua el incurajeaza sau provoaca contestatia. Nici un copil nu s-ar indoi de modul de viata al parintilor daca n-ar fi vazut un altul in alta parte. Nici unul n-ar contesta familia insasi daca n-ar sti ca in alte partii exista alte sisteme. In fata acestui pericol care-l ameninta, parintii reactioneaza incercand, impotriva oricaror furtuni, sa-l fereasca pe copil de influente negative, adica sa determine, sa modifice, sa selecteze mediul pe care-l va frecventa.

Mass – media

Exista o tendinta sa se ia drept “tap ispasitor” al tuturor dificultatilor intalnite in educatie mass-media in general – radioul, ziarul, cartile, revistele – si televiziunea in mod special, uitandu-se destul de usor ca ele prin definitie nu sunt decat mijloace de transmisie, si ca binele sau raul se localizeaza in mesajul transmis. De secole, cartile servesc drept mijloc de difuzare al cunostitelor si invataturilor filosofice ca si al ideilor cele mai imorale ; daca imaginea nelinisteste mai mult, aceasta se datoreaza puterii ei mai mari.

Orice copil poate avea acces direct la imagine, in timp ce pentru ca sa citeasca, trebuie sa invete, de unde si atractia lui evidenta pentru un mijloc de cunoastere care nu-i cere nici un efort. Astfel, rolul educativ, sau antieducativ, al imaginii este mult mai important pentru ansablul copiilor decat cel al cartilor. In anumite cazuri el ajunge sa contrabalanseze sau sa echilibreze pe cel al

parintilor.

Influentele lumii interne si externe nu se opresc la usa locuintei familiale, caci noi le ducem cu noi, si ele salasuiesc in noi : viata familiala participa intotdeauna la viata in general – fie ca vrem, fie ca nu vrem – iar toate aspectele ei materiale, economice si sociale au ecou in familie.

Responsabilitatea parintilor in cadrul educatiei este imensa, dar nu este totala. Dincolo, in afara ei, exista lumea : prietenii, scoala, cartile, televiziunea. Intr-o forma sau alta raspunderea formarii tinerilor dincolo de copilarie a fost intotdeauna, in tot cursul istoriei, problema intregii comunitati. In civilizatia noastra societatea deleaga familiei o parte din puterea ei. Dar ea ramane mereu prezenta si se manifesta prin intermediul unor influente variate.

Perspectiva teologica asupra familiei

Iata ce spune dr. Ed. Wheat : “ Eu am gasit ca Biblia, Cuvantul lui Dumnezeu, este vesnic, adevarat si in intregime demn de incredere. Culturile se schimba, stilurile de viata oscileaza, modurile de gandire vin si se duc odata cu trecerea timpului. Dar principiile lui Dumnezeu nu se schimba si comportarea umana in realitate nu se schimba nici ea. Sub exteriorul sofisticat al barbatului si al femeii moderne, acelasi tipare de comportare pacatoase, nelucrabile opereaza cu forta distructiva la fel ca in zilele lui Adam si Eva sau Avraam si Sara. Popoarele vechi aceau aceleasi tendinte spre pacat si aceleasi dorinte si nevoi launtrice pe care tu si cu mine le avem astazi. Deoarece, nici Dumnezeu, nici omul nu s-au schimbat in mod esential de la inceputul vremurilor. Pana acum principiile de viata pronuntate in Biblie sunt in intregime revelante si azi pentru casnicie.”

Cred ca familia este cea mai mareata, cea mai veche si cea mai sacra institutie de pe fata pamantului. Familia ocupa cel mai important loc in mintea lui Dumnezeu, si din aceasta cauza trebuie sa ocupe un loc la fel de important si in mintea oamenilor.

Biblia numeste casatoria “o taina”, un mister. Sigur ca terminologia Bibliei nu are nimic in comun cu secretele si enigmele detectivilor. Prin “taina” Biblia intelege o cunostinta pe care nu o putem dobandi decat prin intermediu revelatiei. Exista anumite lucruri legate de casatorie pe care le cunoastem fiindca Dumnezeu ni le-a revelat.

Conform revelatiei lui Dumnezeu, casatoria este unirea a doi oameni prin legaturi invizibile ale inimii. Intentia lui Dumnezeu este ca acest principiu sa fie recunoscut si pastrat printr-un angajament pe viata in cadrul casatoriei.

“Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu ; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut. Dumnezeu l-a binecuvantat, si Dumnezeule-a zis : <<cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul si supuneti-l ; stapaniti peste pestii mari, peste pasarile cerului, si peste orice care se misca pe pamant >>.”

“Domnul Dumnezeu a zis : <<Nu este bine ca omul sa fie singur ; am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el.>>”

“Si omul a pus nume tuturor vietuitoarelor, pasarilor cerului si tuturor fiarelor campului ; dar pentru om nu s-a gasit nici un ajutor, care sa i se potriveasca. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adanc peste om, si omul a adormit ; Domnul a luat una din coastele lui si a inchis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a facut o femeie si a adus-o la om. Si omul a zis : <<Iata in sfarsit aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea ! Ea se va numi “femeie” pentru ca a fost luata din om>> De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa, si se vor face un singur trup.”

Un studiu atent al acestor pasaje descopera urmatoarele aspecte ale casatoriei :

Dumnezeu este cel ce a instituit casatoria

Familia este monogama

Casatoria este intre un barbat si o femeie

Casatoria este una singura, pana la moarte caci “ce a unit Dumnezeu,

omul sa nu desparta.”

Dumnezeu a stabilit o ordine in familie : barbatul, femeia si copiii

De ce a instituit Dumnezeu familia ?

Potrivit pasajelor de mai sus, Dumnezeu a instituit familia :

Pentru a oferi omului o stare mai buna – “nu este bine…”

Pentru a inlatura singuratatea – “ca omul sa (nu) fie singur…”

Ca sotia sa fie un “ajutor potrivit” pentru sot, ceea ce indica faptul ca femeia si barbatul trebuie sa fie tovarasi unul altuia. Femeia trebuie sa-si ajute sotul, iar acesta trebuie sa aiba grija de sotia lui. Si impreuna trebuie sa ingrijeasca de nevoile copiilor lor, a dragostei lor

A perpetua viata – “cresteti, inmultiti-va,…”

A realiza o noua unitate – “se vor face un singur trup” – o unitate in toate aspectele vietii

“Nevestelor, fiti supuse barbatilor vostri ca Domnului ; caci barbatul este capul nevestei, dupa cum si Hristos este capul Bisericii, El Mantuitorul trupului. Si dupa cum biserica este supusa lui Hristos, tot asa si nevestele sa fie supuse barbatilor lor in toate lucrurile. Barbatilor, iubiti-va nevestele cum a iubit si Hristos Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea.”

Sfanta Scriptura cheama sotiile la supunere fata de soti, iar pe soti ii cheama la iubire fata de sotii. A iubi este ideea lui Dumnezeu si implica acea dragoste care se daruie celuilalt si vrea sa-l faca fericit.

“Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatare, dragostea nu pizmuieste ; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul. Dragostea nu va pieri niciodata.”

CAPITOLUL II

PARINTII INTRE IDEAL SI REALITATE

2.1. Responsabilitatea parintilor in educatia copilului

Universul copilului se limiteaza la inceput, la familie. In primul rand mama si tatal : de la cea dintai el asteapta satisfacerea nevoile sale fundamentale – securitate, afectiune – de la cel de-al doilea el asteapta, deasemenea, afectiune, protectie, initiere in viata, un model. Dar mai mult decat atat, tatal si mama formeaza un cuplu care se repercuteaza ca atare asupra copilului. Ce atitudine au ? Sunt prea uniti, nu se inteleg, sunt neglijenti, posesivi ? In orice caz copilul va ramane marcat de aceasta comportare. Familia reprezinta pentru el, la scara rdusa, o imagine a societatii in care va trebui candva sa se integreze. Ea va lasa amprenta adanca asupra personalitatii copilului si va da, in parte, orientarea vietii lui.

Parintii au datoria morala de a-si educa copiii. Contrar parerii generale ce predomina astazi in societate, parintii pot culege roadele muncii lor in familie, pot avea copii placuti si bine crescuti. Conditia este sa-si ia in serios responsabilitatea de printi de a-si creste si educa copiii.

Legea, deasemenea, pune in sarcina parintilor indatorire de a se ingriji de cresterea si dezvoltarea copiilor.

“Ambii parinti au acelasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei ori infiati. Ei exercita drepturile lor parintesti numai in interesul copiilor.”

“Parintii sunt datori sa ingrijeasca de copil. Ei sunt obligate sa creasca

copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui, in conformitate cu telurile statului ; spre a-l face folositor colectivitatii.”

“Parintilor si oricarei alte persone care au in ingrijire un copil le revine in primul rand responsabilitatea de a asigura in limita posibilitatilor si mijloacelor lor financiare, conditiile de viata necesare dezvoltarii copilului.“

“Educatia copilului trebuie sa urmareasca urmatoarele :

a ) dezvoltarea personalitatii copilului, a aptitudinilor, a capacitatiilor sale

mentale si fizice, la nivelul potentialului maxim

dezvoltarea respectului pentru drepturile omului si a libertatilor fundamentale, precum si pentru principiile consecrate in Cartea Natiunilor Unite

dezvoltatea respectului fata de parinti, fata de identitatea si valorile sale, precum si fata de valorile nationale ala tarii in care traieste, ale tarii din care poate fi original si ale civilizatiilor diferite de a sa

pregatirea copilului pentru a-si asuma responsabilitatea vietii intr-o societate libera, in spiritual intelegerii, pacii, tolerantei, egalitatii intre sexe si prieteniei dintre popoarele si grupurile entice, nationale si religioase si personale de origine autohtona

dezvoltarea respectului fata de mediul natural. “

Parintii din lumea intreaga se chinuie sa gaseasca cele mai bune modalitati de a-si educa copiii. Parintii spera si isi viseaza copiii devenind puternici, capabili, iubitori, oameni adevarati. Spera si isi viseaza copiii tari in fata problemelor, durerii emotionale si pierderilor. Intrebarea care se pune cum pot fi create copii si adulti sanatosi, fericiti, rezistenti emotional ? Cum sa-si educe parintii copiii in cel mai bun mod cu putinta, astfel incat acestia sa ajunga capabili de a infrunta si rezolva greutatile si complexitatea vietii ?

Din cauza faptului ca societatea de astazi este confruntata cu cele mai mari tranzitii si crize sociale, parintii au tendinta, sau sunt obligate de situatii obiective, sa-si incredinteze autoritatea si responsanbilitatea educarii in exclusivitate institutiilor specializate. Parintii muncesc din greu pentru bunastarea copiilor, avand credinta ca toate cunostintele primate de fii si fiicele lor ii vor ajuta pe acesti incepatori in ale vietii sa devina piloni adevarati, echilibrati si puternici pentru familia si societatea din care fac parte.

Daca acesti copii nu sunt pregatiti sa infrunte realitatea, rata sinuciderilor, a consumului de droguri si a alcoolismului va creste.

Educarea copiilor inseamna in aceas timp un mare privilegiu si o mare responsabilitate : un privilegiu de a invata pe cineva, dar totodata o mare raspundere de a modela un destin.

Exemplu parintilor este fundamental unei instruiri eficace, puterea propiului exemplu. Acesta este deosebit de important in educatia copilului din doua motive. Unul : oricine nu traieste invataturile pe care le “predica”, va constata ca articularea verbala a acestora nu va avea o prea mare eficacitate. Dimpotriva, un astfel de parinte va degenera in mod treptat ajungand sa abandoneze educarea. Doi : daca exista o contrazicere de termini intre teorie si practica, copilul va ignora invatatura si va alege sa o discrediteze, urmand mai degraba un exemplu negativ.Viata parintelului se ridica la un nivel mai inalt decat invataturile lui si striga cu atata putere incat copilul poate deveni surd la ceea ce parintele spune.

Exista o idee profunda in aceste cuvinte ale doamnei de Stael : ca numai acela care stie sa se joace cu un copil va fi in stare sa-l invete ceva.

A deveni tu insuti un copil este prima conditie pentru a creste un copil. Aceasta implica o copilarie simulate, o varbarie binevoitoare, pe care copilul o ghiceste imediat si o detesta profound. Inseaman a te lasa atras de viata tot atat de complet si de naiv cat este atras el insusi ; inseaman a-l trata cu adevarat ca pe unul din semenii tai, adica a-i arata aceiasi delicatete, aceasi incredere ca unei personae mature. Inseamna a nu actiona asupra copilului cerandu-i sa fie ceea ce am vrea noi ca el sa fie, ci influentandu-l prin felul nostru de a fi. Inseamna a nu sta de vorba cu copilul folosind siretenie si forta, ci a te prezenta in fata lui patruns de propria ta seriozitate si cinste.

“A creste” un copil inseamna a-i lua sufletul in maini si a merge pe o carare ingusta.

Familiile care formeaza tinerii si tinerele cei mai puternici din punct de vedere moral si cei mai muncitori saunt aceia in care copiii si parintii sunt camarazi de munca, de joaca ; in care parintii ii sustin fara greutate in cresterea si evolutia lor, respectand mereu in ei fiinta umana. Intr-o astfel de familie, copiii nu sunt considerati apartinand unei specii, in timp ce parintii apartin alteia. Acestia cuceresc consideratia copiilor, prin faptul ca sunt naturali si sinceri ; traiesc in asa fel incat copiii sa poata asista la realizarile, la stradaniile lor si chiar, pe cat este posibil, la bucuriile, durerile si greselile lor. Astfel de parinti pot, de asemenea, fara superioritate artificiala sa admita nevoia de expansiune a copiilor si sa-i educe fara ca acestia sa-si dea seama, printr-un schimb natural de idei si feluri de a vedea lucrurile.

Copiii nu trebuie sa primeasca orice lucru ca si cum ar fi vorba de un dar, ci, dupa posibilitatiile lor, sa participle la munca din casa ; vor incata sa se poarte atent cu parintii si unii fata de altii ; au datori si drepturi tot atat de nestramutate ca acelea ale persoanelor mai in varsta, iar acestia se vor purta cuconsideratie fata de copii, dupa cum si ei vor invata sa aiba consideratie fata de ceilalti. Vor fi pusi zilnic in fata cu realizarile vietii, vor putea sa devina cu adevarat folositori, nu numai sa se prefaca a fi. Intr-o astfel de familie nu se da niciodata un ordin decat adaugandu-se motivele din moment ce acestea pot fi intelese. Astfel, sentimentul de responsabilitate este transmis copiilor insusi chiar de la varsta cea mai

frageda.

Iata cele 13 porunci pe care Lewin ni le ofera :

sa dai copilului sentimentul de siguranta

sa dai copilului sentimentul ca este iubit si dorit

sa eviti amenintarea, frica si pedeapsa

sa-l inveti pe copil independenta si sa-l faci sa-si asume responsabilitatea

sa ramai calm si sa nu te sochezi de manifestarile instinctului de copil

sa fi cat poti de tolerant ca sa eviti conflictele

sa eviti sa-l faci pe copil sa se simta inferior, a nu-l impinge pe copil dincolo de ceea ce este natural pentru el

sa respecti sentimentele si datoriile copilului chiar daca nu corespund propriilor tale norme

sa raspunzi cu franchete la intrebarile pe care copiii pot sa le puna, dar direct oferindu-le raspunsuri adecvate varstei lor

sa te interesezi de ceea ce face copilul chiar daca nu consideri ca este ceva direct util

sa tratezi dificultatile copilului fara sa-l consideri anormal

sa favorizezi cresterea, progresul, mai curand decat perfectiunea.

2.2. Relativitatea rolurilor parentale

2.2.1. Rolul matern

Mama il poarta pe copil in sanul sau, il aduce pe lume, il hraneste si il ingrijeste, cel putin in primele saptamani de viata. Astfel se constituie o legatura deosebita, un tip de relatie cu totul unica. Din punct de vedere al copilului ar fi poate mai exact sa vorbim de o contopire decat de o relatie ; intr-adevar sugarul nu face inca distinctie intre sine si lumea exterioara si nu face deosebire intre persoanele pe care le are in prajma. De aceea se poate spune ca el formeaza o singura fiinta cu mama si ca se instaleaza in existenta prin intemediul mamei. Mama constituie pentru copil acea parte a existentei in el gaseste satisfacerea trebuintelor si relaxarea tensiunilor, simularile placute, ocazile de “a se recunoaste pe sine prin ele” si de a descoperi sensuldiferitelor situatii in care el este implicat. Mama este garantia sigurantei lui, a unei existente placute, este centrul sau de referinta, singurul punct inteligibil, daca se spune astfel, intr-o lume care nu are deocamdata forma si stabilitate.

Inainte cu mult de a fi capatat pentru copil consistenta fiinta umana diferentiata si delimitate, mama este pentru el pridvorul existentei si imitatoarea pentru viata. Nu este deloc exagerat a spune ca un copil mic traieste in functie de mama : in consecinta, de mama depinde calitatea “instalarii” lui in existenta. Mama, fiinta lui proprie, lumea exterioara, viata, asa cum sunt deocamdata contopite si nedisociate, isi trag din toate aceste existente tonalitatea lor primordiala ; universul lui va fi resimtit ca bun sau rau, ca satisfacator sau frustrant, dupa calitatea acestor prime experiente. Ele, fara nici o indoiala, considera increderea fundamentala drept principala achizitie a stadiului initial in care copilul descopera ca trebuintele sale sunt satisfacute si ca acesta satisfactie este placuta si binefacatoare. Acestea sunt temeliile de nesters si indispensabile ale personalitatii ; ele depend direct de dragostea mamei, despre care se poate spune ca este tot atat de trebuitoare copilului ca si hrana.

Mama este prima persoana pe care o va iubi copilul. Ea este prima lui dragoste absoluta si totala. Atitudinea copilului fata de alte persoane este esential determinate de relatia sa cu acea prima persoana care este mama. Semnificatia pe care o vor avea pentru el mai tarziu oamenii, si perspective in care el va considera raporturile cu lumea, depend de mama. Mama este pentru el un prototip si un model. . Acest rol primordial al mamei, de agent securizant, de initiator, de ghid si de model are o deosebita stralucire in primii ani de viata ai copilului. Copilul are nevoie de mama, ea ii este indispensabila.

Mama il invata pe copil ce este o femeie, ea ii ofera imaginea fundamentala a feminitatii, fapt tot asa de important pentru fata cat si pentru baiat, deoarece ea apare ca model si ca prototip pentru cea dintai, ca imagina inverse si fond de constras pentru cel de-al doilea. Prin feminitatea sa, mama il ajuta pe copil sa ia cunostinta de sexul sau.

Bowyl a intreprins o cercetare ce atesta ca lipsa ingrijirilor matene provoaca in copil trauma de natura fizica, de natura intelectuala, de natura afectiva, dar si de natura sociala. Experimentele au dovedit existenta unui raport direct intre scaderea coeficientului de sociabilitate si durata despartirii de mama. Ingrijirile de natura maternal efectuate de o inlocuitoare a mamei, in institutiile de ocrotire, pot atenua, da nu remedia integral consecintele nocive ale despartirii de mama, in vreme ce readucerea copilului in ingrijirea mamei inlatura rapid aceste consecinte. Bowyl citeaza cazul a zece copii care au fost examinati la cinci ani dupa o perioada de institutionalizare si care “ramasesera intr-o stare de infantilism, erau nefericiti, fara afecte, incapabili de adaptare in contact cu alti copii, la scoala sau in alte colective.” . Bowyl spunea ca : “rolul mamei nu poate fi calculate in ore de prezenta : singura masura dreapta este bucuria pe cre mama si copilul o simt de a fi impreuna.”

2.2.2. Rolul patern

Imaginea tatalui si a rolului sau nu deriva in inchipuirea copilului numai din raporturile ce se stabilesc inte ei si viata cotidiana, ci si din ceea ce asteapta de la tatal insasi familia si intreaga societate. Nici un alt rol nu este impovarat de greutatea traditiilor milenare ca cel al tatalui.

Tatal este in general dornic sa-si asume in conditiile cele mai bune rolul care i se incredinteaza si care are trei aspecte :

afectiunea – simbolizata prin prezenta lui in familie

protectia – prin intermediul sprijinului material pe care il datoreaza familiei (bani, hrana, un camin stabil) si a hotararilor salvatoare care se asteapta din partea lui in caz de dificultate

initierea in viata, in general, dar mai cu seama in viata sociala – din partea lui se asteapta sa fie un model pentru imitare si pentru identificare, sa-si exercite controlul prin autoritatea sa, sa-i daruiasca copilului cunostintele si experienta sa.

In primele luni de viata ale sugarului, chipul aplecat asupra leaganului nu

este diferentiat. Din momentul in care copilul recunoste chipul mamei, tatal ii apare ca o fiinta diferita, devine un personaj central, foarte interesant si atragator, care procupa copilul, asa cum scrie Burlingram si Freud “un ingredient necesar fortelor complexe care contribuie la formarea caracterului si personalitatii sale.”

Pentru copil, tatal inseamna o a doua mama, mai putin prezenta desigur, dar din a carui parte se asteapta la aceleasi schimburi afective prin intermediul mecilor jocuri, In plus, tatal reprezinta dragostea si securitatea pentru mama si prin interdiul ei pentru copil.

Unul din elementele increderii si admiratiei fata de rolul traditional de protector pe care il are tatal. El pleca la munca pentru a procura ce doreste, de a satisface nevoile tuturor alor sai, ceea ce-l inzestreaza cu un privilegiu care este cu atat mai mare cu cat el are o situatie mai sigura. Un studiu de M. Komarovschi arata ca privilegiul patern scade in mod considerabil in ochii adolescentului daca tatal nu castiga suficient pentru a-si intretine familia.

Tot tatal este acela care, in mod tacit, este considerat ca determina prin profesiunea sa nivelul social al familiei si mediul in care aceastaevolueaza. El este cel care ii da numele, el este cel care serveste ca punct de reper permanent. In plus, fie ca mama are o meserie, fie ca nu, ea se ocupa mai mult de casa si de familie, pe cand tatal apare ca o legaura inte familie si societate. Incepand cu varsta cea mai frageda, copilul vede in tata, prin intermediul mamei, “legea” ; el este cel care in ultima instanta decide ce e rau si ce e bine si care, intorcandu-se seara acasa, este “judecatorul suprem” asteptat si de temut al evenimentelor zilei. Pentru ca regulile impuse de tatal sa fie intr-adevar respectate, ele trebuie sa fie ferme, tatal stiind sa le impuna prin autoritatea sa, dar fara a avea o atitudine tiranica fata de copil. Tatal ideal are constiinta exacta a valorilor, stie sa impuna ferm o lege, dar in acelasi timp stie sa pastraze afectiunea copiilor.

2.3. Realitatea numita “parinti” – Tipologie

Am vazut pana acum ce insemna a fi parinte, cum trebuie sa fie si ce trebuie sa faca un parinte, parinti adevarati, parinti ideali ; parintii pe care orice copil si-i doreste. Dar realitatea este alta. Parintii, de multe ori, nu sunt chiar ce se asteapta sa fie.

2.3.1. Parinti autoritari – tiranici

Autoritatea este expresia unei personalitati puternice, exigente, care stie sa se afirme si sa reuseasca si care se bucura de un prestigiu destul de mare.

Constient de valoarea sa, el nu poate accepta sa fie contrazis sau nesocotit, In familie vrea sa fie ascultat, respectat, venerat. Ceilalti sunt in ochii lui fiinte slabe care au nevoie sa fie protejate, conduse ; el stie ceea ce este mai bine pentru intreaga familie, si ca atare ei nu trebuie sa discute actiunile sale.

Copiii acestui tata sunt adesea fricosi, timizi si inhibati ; supunerea lor este atat de mare incat asteapta fara incetare directive din partea tatalui,devin incapabili sa ia singuri decizii privind persoana lor si se maturizeaza greu. Se intampla ca unii dintre ei sa cada regulat la examene sau sa sufere esecuri in viata profesionala si sentimentala, ca si cum ar fi trebuit intotdeauna sa ramana, cu orice pret, mai prejos decat tatal lor.

Uneori insa copilul se revolta impotriva tatalui prea rigid si care nu accepta nici un fel de compromise. El este instabil emotional, cu explozii agresive, bruste si necontrolate. Ciocniri violente intre doua personalitati puternice sfarsesc adesea printr-o ruptura brutara a raporturilor tata – fiu

printr-o plecare premature a adolescentului de acasa.

Copiii unor parinti prea autoritari, tiranici, isi critica familia putin, dar disciplina de fier care le este impusa are consecinte traumatizante si

cotropitoare.

2.3.2. Parinti suraprotectori

Presiunile estene pot fi amortizate sau chiar, am spune, suprimate. Copilul “cocolosit”, aparat in toate felurile impotriva oricarui contact cu realitatea se adapteaza in acest caz unui climat caldut menit sa-i ofere satisfactii si ocrotire, univers in care pentru el nu exista obligatii si cu atat mai putin amenintari. Dar acest univers artificial implica interventia permanenta a adultului si din aceasta cauza dependenta naturala a copilului devine considerabil sporita. Razgaiat si protejat din cauza slabiciunii si neputintei lui, copilul va ramane slab si neputincios fiindca e razgaiat si apart excesiv ; este prins intr-un cerc vicios care nu face altceva decat sa-l incetineasca si sa-i deformeze dezvoltarea. Cand, pe deasupra, anturajul prea prevenitor si prea atent fata de capriciile lui se straduie sa amplifice si sa valorifice exagerat mijloacele de care dispune copilul, acesta ajunge sa se bucure de o atotputernicie artificiala : el devine un fel de tiran foarte aptruns de valoarea lui, o fiinta fara simtul masurii si ale carui pretentii satisfacute cu punctualitate in scurta vreme nu vor avea limite. Daca aceasta situatie falorizeaza in aparenta pe copil, ea nu-l inarmeaza cu nici un sentiment de

siguranta ; cand e silit sa se descurce prin puterile proprii se pierde cu totul : dependenta lui fiind totala.

Fritz Simons a definit-o “supraprotectarea”, fiind caracterizata de o indulgenta excesiva manifestata de parinti prin tendinta de a nu se desparti

nicioadata de copil, de a-l scoate in evidenta, de a-l favoriza, de a-l rasfata, de

a-i acorda tot felul de privilegii, de a da o importanta deosebita trebuintelor sale fizice si de a-l feri impotriva oricarui risc.

Hattwick a definit-o “supraprotectia familiala”, care se caracterizeaza prin tendinta de a da totdeauna dreptate copilului, de a-l substitui in nenumarate actiuni pe care le-ar putea indeplini foarte bine si singur, de a arata o preocupare exagerata fata de tot ce se leaga de persoana lui, de a organiza toata viata familiala in functie de copil.

Rahier schiteaza urmatorul tablou al “mentalitatii” copilului supraprotejat : “Copilul supraprotejat se intereseaza mai ales de propriai pesoana : se analizeaza, viseaza mai degraba la trecut decat la viitor ; el prefera activitatiile care il indeparteaza de orice contact cu realitatea ; mediul in care evolueaza este lumea jucariilor, domeniul feriei si al visului. Toate acestea fac sa se intample dificultati sociale. Obisnuit sa nu aibe nici o initiative, el este essential pasiv. Aceasta lipsa de activitate personala pare sa determine aparitia unui sentiment de inferioritate : el se considera incapabil de a reusi fara ajutorul mamei si astfel va depinde multa vreme de ea. Orice tentative de a se arata independent provoaca in copilul cupraprotejat un sentiment de culpabilitate si o anxietate difuza ; ca urmare el va cauta pozitiile sigure si se va stradui sa aiba raporturi bune cu adultii.”

Acesti copii sunt considerati handicapati in adaptarea lor psihologica.

Alterarile functiei de reglare pe care o indeplineste familia au consecinte foarte evidente, care pot fi considerate grave pentru dezvoltarea copilului.

2.3.3. Parinti infantili

Cazul este foarte frecvent si poate lua formele cele mai diverse, dupa cum unul s-au altul dintre parinti, sau amandoi, sunt lipsiti de maturitate si refuza

sa-si asume raspunderea unei familii.

“Femeia – copil”, trecand de buna voie de sub autoritatea tatalui sub cea a sotului, ea se adaposteste permanent in spatele lui pentru a nu lua nici o raspundere ; se descrie ea insasi ca fiind ignoranta, nepasatoare, cu capul in nori. Nu cauta sa aiba autoritate asupra copiilor, amanand toate pedepsele si toate hotararile pana la venirea tatalui.

Intr-o astfel de familie imaginea mamei este slaba.

“Barbatul – copil” se afla in pericol de a-si pierde orice autoritatesi orice prestigiu in ochii copiilor. Isi iubeste fara indoila copii, dar nu vrea sa fie de problemele si dificultatile lor, si nici macar sa fie tulburat de hotarari ca trebuie luate, el resimte odata pentru totdeauna intreaga “educatie a copiilor” in mana sotiei. El se resinte pe sine insusi in mainiile sotiei pentru ca ea sa joace rolul pe care in frageda copilarie il detinea mama.

Intr-o astfel de familie, copilul avea in mod sigur dificiultati in echilibrarea propriei lui personalitati. Lipsit de un model satisfacator de identificare, va avea tendinta spre nehotarare, spre o anumita moliciune.

2.3.4. Parinti prea uniti

Intelegerea dintre parinti este necesara pentru formarea si dezvoltarea personalitatii copilului. Dar trebuie adaugata o conditie indispensabila : dragostea dintre parinti sa integreze prezenta copiilor si sa nu o excluda. Acest din urma caz este mult mai frecvent decat se crede, mai ales in cazul copilului venit pe lume prea timpuriu la parinti prea tineri. Atunci, in loc sa se continue legatura suplimentara intre parinti, in loc sa se sublinieze culminarea dorita a sentimentelor, copilul este perceput ca un element care jeneaza. Si iata ca parintii care continua sa traiasca in “luna de miere” separa familia in doua mari “clanuri” : cel al parintilor si cel al copiilor. Parintii impartasind o serie de secrete, de moduri de a vorbi, de preocupari, de la care copiii sunt exclusi, ceea ce ii va face pe acestia sa se simta puternic frustrati.

2.3.5. Parinti agresivi

Aceasta categorie de parinti, e drept, sunt putini la numar, trebuie depistati si demascati, iar copiii – victimele agresiunilor lor – trebuie ocrotiti in institutii de protectie a minorului.

Copilul maltratat este victima agresivitatii nebanuite si disimulate a parintilor agresivi. Se defineste drept copil maltratat orice copil, de obicei cu varsta mai mica de zece ani, care sufera agresiuni fizice repetate din partea parintilor si a fratilor.

Acesti parinti nu duc imediat copilul la doctor, ei prezinta urmele de violenta ca pe niste leziuni accidentale, iar din relatari, imprejurimile desrise de ei si circumstantele in care s-a produs traumatismul, nu par plauzibile. Copiii, de obicei, au varsta mica, victima maltratarii fiind astfel usor de imobilizat si inapta de replica ; copilul, victima agresivitatii familiei, este in special diferit de ceilalti, purtatorul unor malformatii, deficiente motorii, retard mental, care prezinta tulburari de comportament.

CAPITOLUL III

COPILUL – FIINTA BIOPSIHOSOCIALA

3.1. Copilul. Concept si definire

Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, copilul este: “baiat sau fata in primii ani ai vietii, pana la adolescenta.”

Un copil este un “baton de dinamita”, o sursa incalculabila de energie potentiala, de aceea trebuie vegheat asupra lui cu atentie ferindu-l de scanteile care l-ar putea face sa explodeze punand in pericol temeliile societatii. Indreptandu-l cu cea mai mare grija spre locul in care vigoarea si capacitatiile lui vor putea fi folosite pentru construirea unei lumii mai bune.

Copilul este fiinta umana pe traiectoria dezvoltarii de la procreatie pana la adolescenta ; in prioada intrauterine evolueaza polimorf amintind alte spete decat cea unama ; dupa nastere dispune de un potential uman insa neadecvat si nemodelat, ceea ce a obligat psihologii sa-l considere doar un “candidat la umanitate”. In conditiile normale devine subiect al unei accelerate dezvoltari si este subiectul esential al educatiei. Somatic, intelectual si afectiv, copilul parcurge stadii ce se succed in aceiasi ordine.

Psihologia copilului a revelat specificul organizarii sale psihice, care nu poate fi socotit un adult sau “om mic”, ci este calitativ altceva. Unii autori subliniaza insemnatatea structurilor afective ale copilului si socotesc ca acestea vor fi decisive pentru adult care apare ca un “copil mare”. Alti autori recunoscand caracterul necesar al dezvoltarii copilului, considera ca adultul este calitativ altceva, nefiind direct tributar copilului, ci necesitand contrazicerea si depasirea

acestuia, in orice caz, persoana copil trenuie cunoscuta si considerata valoric.

Copilaria este o pregatire pentru viata adulta. Bucuriile si supararile copilului nu sunt bucurii mici si nici suparari mici decat in ochii aduldului ; experientele copilului nu sunt experiente mici si achizitile lui nu sunt achiziti mici. Viata copilului este reala, plina si grea chiar de la inceput.

Copilul isi are lumea lui infinita in care trebuie sa se orienteze, pe care trebuie sa o cunoasca si sa o cucereasca, unde trebuie sa se confrunte cu visurile sale.

Copiii reprezinta bucuriile si sperantele nostre ; pentru binele lor ne sacrificam, lumea depinde in viitor de ei. Copiii fac aceasta lume mai frumoasa, familia si viata noastra personal mai bogata, mai fericita. Copiii au nevoie de dragostea si protectia familiei inca inainte de a se fi nascut. Prin dragostea pentru ei ne formam sensibilitatea, onoarea si cinstea personala. Copiii contribuie la realizarea pacii in inimile noastre, in familie si in lume.

Este foarte importanta atitudinea pe care parintii o au fata de copil, acesta poate influenta in mod negative sau pozitiv dezvoltarea personalitatii copilului.

K. Wolf a aratat 4 conceptii eronate , desi extreme de curente, referitoare la copil

1. Copilul – pitic : considerat ca o fiinta nedezvoltata si, deci, lipsita de valoare, care trebuie sa fie mereu certata

Copilul – marioneta : care trebuie sa fie cat se poate de cuminte, sa corespunda in toate privintele dorintelor si exigentelor parintilor

Copilul – salbatic : care trebuie dresat si ale carui porniri, neaparat urate, tebuie sa fie reprimate

Copilul – idol : inger, pur, inocent, traind intr-o lume ireala si adorat pentru perfectiunea lui

3.2. Dezvoltarea copilului

3.2.1. Niveluri ale dezvoltarii

Omul in decursul vietii si existentei sale este supus unor transformari, schimburi de ordin calitativ si cantitativ reunite sub termenul general de “dezvoltare”. In functie de nivelul la care au loc asemenea modificari, desprindem 3 tipuri ale dezvoltarii, si anume :

dezvoltarea biologica – tradusa in schimburile fizice, morfologice si biochimice ale organismului

dezvoltarea psihica – ce consta in aparitia, instalarea si transformarea proceselor, functiilor si insusirilor psihice

dezvoltarea sociala – concretizata in reglarea conduitei individului, in conformitate cu normele si cerintele impuse de colectivitate, de mediul social existent

Putem trage concluzia ca dezvoltarea umana este biopsihosociala.

Procesul complex care conduce la structura deplina a functiilor vegetative si senziomotorii, intelectuale si afecive, motivationale si atitudinale, fapt care se soldeaza cu formarea personalitatii, trecerea ei intr-un nou stadiu al dezvoltarii, este denumit prin termenul de “maturizare biopsihosociala” a omului. Starea functionala finala de indeplinire anatomofiziologica, neuropsihica si sociala a omului, este desemnata prin termenul de “maturitate”, provenit din latinescul “matures”, care insemana “copt”, sau de la “maturitas”, care insemana “dezvoltare deplina”.

3.2.2. Factorii dezvotarii

Dezvoltarea reprezinta procesul formarii la copil, noi seturi de procese, insusiri si dimensiuni, proces care :

se spijina pe termenul ereditatii

isi extrage continuturile din datele furmizate de mediul sociocultural

este ghidat de educatie

se desfasuara in contextual propriei activitati a copilului, fiind impulsionata de motivatie

Asupra copilului se execita numeroase influente – unele externe, altele interne – unele intra in categoria factorilor de actiune determinate, altele in categoria celor cu rol de conditie sau de premisa. Ele pot fi grupate prin raportare la trei notiuni de baza : ereditatea, mediul si educatia.

Educatia este o insusire biologica generala a organismelor vii, un ansamblu de caracteristici naturale, stabile, elaborate in cursul mai multor generatii si transmise de la inaintasi la urmasi prin mecanisme genetice, antomice si fiziologice. Patrimoniul mostenirii genetice – genotipul – este dat de totalitatea genelor, care conditioneaza, din interior, constructia nou-nascutului, insuflarea si functionarea anumitor caracteristici.

Fiinta umana nou nascuta mosteneste, prin ereditare, o serie de insusiri fizice comune pentru intreaga specie umana, care fac posibila adaptarea la mediu extern inca din prima. Ereditar sunt date, de asemenea, o serie de insusiri individuale, cum ar fi :

greutatea masei corporale

conformatia fetei

culoarea ochilor

culoarea parului

culoarea pielii

grupele sanguine

anumite particularitati de constructie ale sistemului nervos si ale analizatorilor

trasaturi tipologice

anumite predispozitii care intra in structura aptitudinilor.

Mediul este si mai profound implicat in dezvoltare, oferind “materialul de constructie”. El reprezinta totalitatea conditiilor naturale si sociale, materiale si culturale, totalitatea influentelor spontane sau organizate care se exercita asupra individului. Factorii de mediu actioneaza in anumite contexte sau cadre sociale – grupurile – care constituie si ele tot atatea medii. Influenta factorilor de mediu se exercita nu numai asupra constituirii dezvoltarii umane, dar si asupra unor procese fizice :

osificarea

dentitia

greutatea

inaltimea prin conditiile alimentare, igienice si de protectie pe care le ofera

atunci cand este favorabil, mediul contribuie la accelerarea punerii in functiune a potentialului sistem nervos.

Mediul devine sursa a dezvoltarii prin faptul ca ofera copilului circumstanta si conditii concrete de viata, obiect, informatii si modele de conduita, susceptibile a fi percepute si invatate ; de asemenea, el ofera prilejuri de comunicare si schimburi afective intre copii si cei care il inconjuara. Mediul poate actiona ca o bariera sau ca un factor care favorizeaza sau nu dezvoltarea.

Educatia reprezinta un ansamblu de actiuni si influente fundamentale stiintific si utilizate constient in directia procesului de formare a copilului ca personalitate. Ea este factorul determinant al dezvoltarii umane. Pe baza unor cercetari de antropologie si psihologie comparata se apreciaza ca, daca copilul ar fi privat de educatie in primii cinci ani de viata, umanitatea si dezvoltarea lui ar fi profound si poate iremidiabil compromise.

Avem exemplul “copiiilor – lup” sau “copiiilor – salbatici”, pierduti in natura la o varsta frageda si crescuti prin afiliere la grupele de animale (mai frecvent lup). Din cele vreo cincizeci de cazuri de copii – lup regasiti si studiati, de L. Maslow, F. Davis, H. Pieron rezulta urmatoarele :

copiii – lup : nu se pot umaniza autonom in afara cadrului social si de aceea nu-si formeaza limbaj, gandire, nu poseda vointa si sentimente omenesti

copiii – lup : imprumuta comportamentul si regimul de viata al animalelor adoptive

copiii – lup : dupa regasire si capturare nu sunt accesibili reeducarii daca au depasit varsta copilariei, intrucat sistemul lor nervos nu mai dispune de plasticitatea necesara pentru a permite construira unor procese asa de complexe cum sunt limbajul si gandirea.

Cazurile de copil – lup releva pregnant rolul decisiv al socializarii in

umanitate.

Educatia incepe in prima zi de existenta a copilului si se continua toata viata.

3.3. Elementele necesare in formarea si dezvoltarea personalitatii copilului

3.3.1. Sentimentul de siguranta in familie

Familia ofera copilului acel sentiment de siguranta care apare tot mai mult, astazi, drept conditie fundamentala a dezvoltarii si echilibrului sau interior. Daca copilul ar fi doborat de nenumaratele pericole care il pandesc sau de nesatisfacerea trebuintelor elementare carora este inca incapabil de a le fata fata, nu s-ar mai putea vorbi de dezvoltare. Pe de alta parte, nu putem vedea in ce mod ar putea avea loc aculturatia daca copilul ar fi total impiedicat sa participe la viata din jurul lui, deoarece orice activitate eficace i-ar fi intezisa de slabiciunea sa si de lipsa de adecvare a mijloacelor de care dispune ; in atare situatie el nu ar invata sa traiasca. In sfarsit, cum ar putea avea loc socializarea si umanizarea lui daca copilul s-ar gasi intr-un cadru ce se schimba mereu, in care situatiile si persoanele n-ar avea nici o statornicie si in care el nu ar putea stabili relatii durabile, intemeiate pe sentimente puternice ?

Familia contribuie cu un cadru stabil si coerent in care anxietatea provocata de copil, de incapacitatea sa de a face fata numerosilor stimuli interni si externi ce il asalteaza, este redusa considerabil. Aceasta actiune securizanta care, la inceput, este exercitata mai ales de mama, permite copilului sa se instaleze in viata curenta. Ea se efectueaza in esenta prin satisfarea trebuintelor elementare ale sugarului si prin repetarea cu regularitate a situatiilor identice, fapt care il ajuta pe copil sa ajunga la prima organizare a impresiilor. Familia continua sa-i ofere partial si intr-un mod diferit siguranta in timpul anilor de crestere si chiar la varsta adulta.

Sentimentul de siguranta, atat de important pentru fiinta in formare, depinde de ansamblu complex de factori care vor trece in curand nivelul satisfactiilor elementare si pe acelea al identificarilor situatiilor constatate, depasind astfel, si inca cu mult, simpla protectie impotriva amenintarilor materiale.

Sentimentul de siguranta depinde de urmatoarele conditii :

protectia impotriva loviturilor din afara

satisfacerea trebuintelor elementare

coerenta si stabilitatea cadrului de dezvoltare

sentimentul de a fi acceptat de ai sai :

ca membru al familiei

* sa fie iubit

* sa daruiasca dragoste, sa fie izvor de bucurie si de

multumire pentru adulti

* sa fie condos si indrumat

ca fiinta umana

* sa i se accepte caracteristicile individuale

* sa aiba posibilitatea de actiune si experienta personala

* sa aiba asigurata a anumita serie de libertate

Am putea spune ca aceste conditii sunt constant indispensabile.

Cand familia nu-si indeplineste functia fndamentala de securizare, este inevitabil ca intr-un fel sau altul, rolul sau socializator, acultural si individualizator sa se altereze in aceiasi masura. Imaginea pe care copilul si-o ca face despre sine, despre altii si despre lume ca fi intotdeauna de insecuritate.

3.2.2. Jocul in dezvoltarea copilului

Fiecare om, indiferent de varsta, pregatire, mediul social sau stare civila, pastreaza mereu vii in memoria sa jocurile copilariei. Aceasta pentru ca, intr-un fel sau altul, jocul este fenomenul care influenteaza, fara exceptie, viata copilului si dezvoltarea lui ulterioara din punct de vedere socioafectiv si intelectual.

Copiii “traiesc” cu adevarat “aventurile” puse la cale. Aici in zona jocului, ei invata mai bine “ce ai dreptul” sa faci si “ce nu ai dreptul” sa faci ; jocul este un preludiu pentru respectarea regulilor de existenta in societate.

Cea mai completa definitie a fost data de A.N. Leontiev :

“ Jocul este o activitate de tip fundamental cu rol hotarator in evolutia copilului, constand in reflectarea si reproducerea vietii reale intr-o modalitate proprie copilului, rezultat al interferentei dintre factorii biopsihosociali. Jocul este transpunerea pe plan imaginar a vietii reale pe baza transfigurarii realitatii, prelucarii aspiratiilor, tendintelor, dorintelor copilului.. Jocul este o activitate cu caracter dominant la aceasta varsta, fapt demonstrate de modul in care el polarizeaza asupra celorlalte activitati din viata copilului, dupa durata si ponderea sa, dupa eficienta lui, in sensul ca jocul este activitatea care conduce la cele mai importante modificari in psihicul copilului. “

Datorita faptului ca angajarea in joc implica o solicitare pe mai multe planuri – actional, sensorial, intelectual, afectiv – jocul reprezinta o conditie esentiala pentru dezvoltarea imaginatiei, atentiei, observatiei, afectivitatii si vointei.

La varsta prescolara, se impune precizarea ca este singurul mijloc de realizare a educatiei. Jocul este modul in care copilul se dezvolta, modul in care

incepe sa cunoasca si sa se integreze in realitatea care il inconjua.

“Jocul este un fel de teren neutru pe care se revarsa intreaga experienta despre lume si viata a copilului, acesta devenind prin intermediul lui mai subtila si mai accesibila. “

De aceea, el are nevoie de incurajarea, dezaprobarea sau, cel putin, de atentia si observatia parintelui.

Prin joc, dezvoltarea intelectuala este puternic influentata, in sensul dobandirii de noi cunostinte pe de-o parte si a diversificarii actiunilor mintale pe de alta parte.

Jocul este cadul dezvoltarii gandirii, inventivitatii si a limbajului. Prin joc, copilul dobandeste primele experinte de viata, sesizeaza anumite norme de conduita in comportamentul oamenilor la nivelul sau de intelegere si incearca chiar un inceput de descifrare a aspectelor contradictorii.

“Un copil care nu stie a se joace, un “mic batran”, este un adult care nu va sti sa gandeasca.”

In timpul copilariei, jocul este mijlocul de determinare a rationamentelor simple in prima faza pentru ca, apoi, devenind scolar, adolescent si adult sa poata construi pe acesta temelie de rationamente simple altele mai complexe.

Prin joc se pun bazele formarii caracterului, a personalitatii copilului, de aceea problemele pe care le ridica jocul din punct de vedere educativ sunt foarte numeroase. Jocul satisface dorinta fireasca de manifestare, de actiune, de afirmare a independentei copilului.

Patrunderea in universul raporturilor de convietuire a oamenilor il determina pe copil sa capete simtul raspunderii, prin respectarea unor reguli obligatorii. Aici, copilului i se formeaza insusiri morale cum ar fi : solidatitatea, curajul, solicitudinea, spiritual colectiv si hotararea. Numai prin intemediul jocului copiii deprind modele de conduita si ajung sa le reflecte pana la nivelul de intelegere comportamentala.

3.3.3. Fundamentul in formarea si dezvoltatea

personalitatii copilului – DRAGOSTEA

Adevarata dragoste este neconditionata si trebuie sa fie evidenta in toate relatiile de iubire. Fundamentul unei relatii puternice cu copilul este iubirea neconditionata. Numai o astfel de relatie de iubire poate asigura cresterea copilului pana la deplina maturitate. Doar aceasta temelie de dragoste neconditionata poate asigura prevenirea unor probleme generate de resentimente, lipsa de iubire, sentimente de vina, frica, insecuritate.

Iubirea este cheia de aur a educatiei.

Aceasta dragoste care este fundamental in formarea si dezvoltarea personalitatii copilului trebuie sa fie neconditioanta, neschimbatoare, inepuizabila, generoasa, dincolo de orice limita si plina de cea mai minunata bunatate !

Putem face niste observatii cu privire la aceasta dragoste, a ceea ce inseamna ea :

* inseamna actiune, si nu doar o atitudine blajina

* inseamna implicare, si nu o detasare confortabila fata de nevoile

copilului

* inseamna a-l iubi in mod neconditionat pe cel antipatic, care nu merita

sa-l iubesti si nici sa-i raspunzi la dragoste

* inseamna un devotament permanent fata de copil

* inseamna o daruire constructiva, plina de hotarare bazata nu pe o

sentimentalitate oarba, ci pe o cunoastere : cunoasterea a ceea ce este

cel mai bine pentru copil

* inseamna un comportament consecvent, care arata o preocupare

permanenta pentru binele suprem al copilului

Pentru copil, a se simti iubit presupune nu mai dovezile vadite de tandrete pe care parintii le dau fara indoiala mai mult sau mai putin frecvent si cu mai multa sau mai putina generozitate copiilor, dar mai ales acea tonalitate generala afectuoasa si binevoitoare care impregneaza toate raporturile dintre copil si anturajul sau familial.

Copilul mic a intuit aceasta dragoste in calitatea hranei si a ingrijirilor, in gingasia contactelor cu mama, duiosia micilor sale jocuri cu mama care sunt altfel si stimuleaza favorabil dezvoltarea sa neuropsihica.

Crescand, copilul a intuit aceasta dragoste din bunavointa ce i se arata, din bucuriile ce i se ofera, dar si mai mult inca, din interesul pe care adultul il acorda faptelor lui si din timpul care i-l consacra.

Cum oare copilul s-ar simti iubit cand are de-a face cu niste persoane atat de hartuite de obligati imperioase incat devin inaccesibile si nu pot raspunde la chemarile lui decat printr-un “n-am timp” fara replica ? Cum ar putea el sa se increada in sentimentele potrivite ale unui tata care nu este niciodata atent la ceea ce i se povesteste, sau in sentimentele unei mame care umbla tot timpul de colo-colo, incapabila sa-i daruiasca pruncului ei o clipa de atentie si care, in cel mai bun caz, gaseste intotdeaua mijlocul de a aseza intre ea si copil un ghem de lana si uneltele de impletit sau cine stie ce alt lucru cu acul ?

“Hai du-te la joaca si lasa-ma in pace !” Nenumarati copii, vesnic tratati ca niste obiecte suparatoare, nu au cum sa-si dea seama ca sunt totusi iubiti…, dar sunt ei cu adevarat iubiti ?

Dragostea nu poate fi pentru un copil un sentiment abstract, ea trebuie sa

poata fi simtita, sa fie vadita, sa se exprime prin abordarea unor satisfactii concrete.

Mai exista, de altfel, si altceva – semnele de duiosie si satisfactiile oferite, cum ar fi : multi copii sunt coplesiti de cadouri fara sa aiba convingerea intima ca sunt iubiti. “Mama, spune-mi daca ai fost multumita cand m-am nascut si ai vazut ca copilul eram eu ?” O asemenea intrebare pusa uneori de copil dezvaluie nevoia de a i se incredinta ca persoana lui este un izvor de bucurie si de multumire pentru parinti. Copilul are nevoie sa stie ca parintii sunt bucurosi de a-l vedea, ca el este un element de fericire pentru cei apropiati, principala lui valorizare sta fara indoiala in faptul de a sti ca “prezinta valoare” pentru parinti. Aceasta ajutand la inflorirea tinerei sale personalitati.

Cum s-ar putea simti iubit copilul daca nu are posibilitatea ca la randul lui sa datuiasca duiosie si sentimente de afectiune ? Cum s-ar putea simti izvor de bucurie si de satisfactii, daca exprimarea sentiemtelor sale nu ar fi intampinata cu plangere ? A respinge un copil care se atarna de gatul nostru, a-i impune tacere in momentul in care el arde de dorinta de a ne povesti ceva, nu inseamna oare a arata ca in fond ne putem dispensa de el ? A nu-i primi sarutarile nu inseamna oare ai refuza dragostea si, deci, a-i arata ca nu-l

iubesti ?

Copiii care poseda tot ce si-ar putea dori, nu poseda de fapt nimic daca sunt lipsiti de zambetul duios al mamei si de autoritatea calda a tatalui.Copiii ai caror parinti se intereseaza mai mult de viata sociala decat de de copiii lor, scuzandu-se ca se intorc de la serviciu extenuate, dar ies in strada sa vorbeasca cu prietenii, pentru acesti copii caminul nu mai este decat un “hotel” in care dorm si mananca. Parintii au devenit aproape niste straini, de la care nu mai asteapta nici un ajutor in dificultatiile lor afective.

A iubi si a arata ca iubesti inseamana “a face ceva” pentru acela pe care il iubesti, pentru copilul tau ; si prin placerea pe care i-o oferi sau prin serviciul pe care i-l faci, a primi o valoare in schimb : personalitatea copilului ; copilul de azi, adultul de maine.

Inchei cu o poezie a lui Romului Chelbean , care este de fapt rugamintea unui copil, fata de parintii lui, de a fi iubit ; poezie ce reflecta nevoia copilului de parinti :

“Daca ar avea parintii ochi sa vada

Si sufletul le-ar fi mereu atent,

In sufletul pruncilor cu viata fada

Ar descifra mesajul cel urgent “

“Va rog iubiti-ma inteligent !”

Nu glume, nici minciuni ; bomboane mare ;

Nu vreau bunici si nici televizor ;

Nu-mi trebuie nici lux, nici imbuibare ;

Putin imi pasa de traiesc sau mor

Dar vreau sa fiu al vostru nu al lor !

Eu stiu c-aveti profesii elevate,

Ca sunteti la curent cu date noi,

C-aveti servici ca eu sa am de toate.

Dar, fiindca va iubesc pe amandoi

Va spun : “Eu am nevoie doar de voi !”

As vrea ca jucarie ochii mamei

Nu ochii-ndepartati ai vreunui unchi.

Cand ne-ntalnim de galsul foamei

Si nu pot sta la tata pe ghenunchi

Ma simt ca o mladita fara trunchi.

Nu vrau sa fiu un deget ce acuza

Gasind olarul singur vinovat.

Am gand curat, si inima refuza

O bomba cu efect intarziat.

Vreau sa devin om adevarat !

De-aceea parintii mei sa vada,

Sa aiba sufletul mereu atent.

Ca-n ochii mei umbriti de-o viata fada

Sa descifreze strigatul urgent :

“Va rog iubiti-ma inteligent !” “

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ ASUPRA FAMILIEI

4.1. Introducere. Prezentarea cazurilor

Asa cum am vazut pana acum, familia este “celula de baza a societatii” si ca de bunul mers al familiei depinde bunul mers al societatii. Parintii sunt de-o importanta primordiala in viata copilului, in cresterea si dezvoltarea personalitatii copilului ; copilul are nevoie de grija, protectia, sprijiniul si afectiunea parinteasca. Este necesar ca familia sa fie completa – tata, mama, copil – avand fiecare un rol bine stabilit. Lipsa oricaruia dintre parinti duce la lipsuri, deficiente, dezvoltare incompelta, carente. Parintii trebuie sa-si indeplineasca bine rolul pe care il au in cresterea si educatia copilului, sa-i ofere o imagine, un model, sa-i ofere copilului mediul necesar cresterii si dezvoltarii armonioase, pe plan : fizic, afectiv, psihic, intelectual, profesional si social.

Pentru a vedea importanta rolurilor parintilor in dezvoltarea personalitatii copilului – relatiile dintre parinti si copil, comportarea parintilor vizavi de copil, identificarea sau deferentierea copilului cu parintii, nevoia lui de parinti, importanta lor in viata copilului, precum si consecintele acestor raporturi, sau a lipsei lor – vom prezenta doua cazuri, unul pozitiv si altul negative :

Primul caz este al unei familii complete – tata, mama, copil – avand varsta de 36 ani, 32 ani si respectiv 12 ani. Tatal este mecanic, mama este confectioner-imbracaminte, iar fetita este eleva in clasa a VI-a.

Al doilea caz este al unei fetite in varsta de 16 ani, rezultata dintr-o relatie de concubinaj, ramasa orfana de ambii parinti – tatal decedand in urma cu sase ani, iar mama decadand in urma cu doi ani – a ramas singura, intrucat fratele mai mare, in varsta de 21 ani, pleaca periodic intr-o alta tara pentru a-si castiga existenta si in felul acesta negrijand-o.

4.2. Chestionare si raspunsuri

Chestionar – primul caz

Pentru parinti :

Ce este mai important pentru dumneavoastra, ce se afla pe primul loc ?

Ce reprezinta copilul pentru dumneavoastra ?

A fost un copil dorit ?

Ce anume va determina sa-l iubiti ?

Ce sperati de la acest copil ?

Considerati ca acest copil va apartine ? De ce ?

Ce doriti sa faca (sa fie, sa devina) copilul d-voastra in viata ?

Cum ar fi fost viata dumneavoastra fara acest copil ?

Cum ati reactiona daca i s-ar intampla ceva ?

Considerati ca v-ati asumat rolul de parinte ? Cum ?

Pentru copil :

Cum te simti in familie ? De ce ?

De cine din familie te simti mai apropiata ? De ce?

Cu care dintre parinti ai vrea mai mult sa stai ? De ce ?

Care dintre parinti crezi tu ca te iubeste mai mult ? De ce ?

Cum sunt parintii tai ?

Cum ai dori sa fie parintii tai ?

Cu cine ai vrea sa semeni cand vei fi mare ? De ce ?

Cum ar fi viata ta fara aprinti ? De ce ?

Chestionar – al doilea caz

Pentru copil :

Cum te simteai in familie atunci cand o aveai ? De ce ?

De cine din familie te simteai mai apropiata ? De ce ?

De care dintre parinti iti este dor ?

Care dintre parinti crezi tu ca te iubea m,ai mult ? De ce ?

Cum erau parintii tai ?

Daca ai avea acum alti parinti, cum ai vrea sa fie ?

Cu care dintre parinti ai vrea sa semeni cand vei fi mare? De ce?

Cum este viata ta fara parinti ?

Raspunsuri – primul caz

Tatal :

Sa-mi cresc copilul si sa-l educ cu frica lui Dumnezeu.

Darul lui Dumnezeu

Da. Foarte mult.

O iubesc pentru ca este copilul nostru si are chipul, asemanarea noastra.

Sa creasca mare, sa fie sanatoasa, sa fie inteleapta si sa-l primeasca si

ea pe Domnul Isus ca Domn si Mantuitor.

Da. Pentru ca noi o crestem, o iubim si o ajutam sa se formeze ca om

in societate.

Sa ajunga ceva bun in viata, meseria pe care o va avea s-o cunoasca

foarte bine.

Cred ca ne-ar lipsi ceva si viata noastra ar fi fost poate mai trista.

Nici nu mi-as inchipui, fereasca Dumnezeu.

Da, cred ca mi l-am asumat. Ma straduisc sa nu-i lipseasca nimic, o

ajut in orice problema si o pedepsesc atunci cand e cazul.

Mama :

In viata cel mai important lucru este modul de a sti sa-mi educ copilul

si fiu un exemplu in familie si in societate, cu frica de Dumnezeu.

Copilul reprezinta rodul dragostei noastre si una din multele binecuvantari, daruri pe care ni le da Dumnezeu.

Copilul nostru este un copil dorit si a adus multa bucurie in viata noastra.

O iubim pentru ca este mica, frumoasa, de multe ori ascultatoare si increzatoare in parintii ei.

De la ea speram sa ajunga om de incredere in societatea in care traim. De asemenea am vrea ca, daca ne este ingaduit, sa ajungem la batranete sis a ne ingrijeasca, sa ne sprijineasca macar cu o vorba buna.

Da, acest copil ne apartine pentru ca ne este dat de Dumnezeu.

Imi doresc sa ajunga (sa fie) un ajutor pentru bolnavi, copii, batrani ; un mesager al Cuvantului lui Dumnezeu, doctor ; in fine ce vrea Dumnezeu.

Viata fara acest copil consider ca ar fi fost neimplinita din punct de vedere al principiilor ei. Casa ar fi fost goala fara glasul ei, si stim ca muncim pentru ea.

Daca am avea o asemenea nenorocire infamilie am incerca sa umplem acest gol cu un alt copil (in caz ca nu mai exista), iar daca s-ar imbolnavi, n-am ruga lui Domnului san e ajute pentru ca puterea vine de la El.

Da. I-am dat viata, am crescut-o, am educat-o, i-am aratat calea pe care trebuie s-o urmeze in viata.

Fetita :

Bine. Se poarta frumos cu mine, ne intelegem bine.

De amandoi. Amandoi ma iubesc si se poarta frumos cu mine.

Cu amandoi, pentru ca suntem o familie.

Amandoi. Au grija de mine, m-a ajuta la scoala, pot vorbi cu ei orice.

Buni : ma educa bine, sunt un exemplu pentru mine, sunt intelegatori, iubitori, atenti.

Asa cum sunt.

Cu amandoi. Amandoi au anumite calitati pe care as vrea sa le am si eu.

Trista. M-as simti singura, pentru ca am nevoie de ei ; n-ar avea cine sa se ingrijeasca de mine, n-ar avea cine sa ma educe, n-ar avea cine sa fie alaturi de mine, n-ar avea cine sa ma iubeasca.

Raspunsuri – al doilea caz

Fata :

Nu aveam o atmosfera asa de placuta in familie, deoarece parintii mei se cam certau. Si n-a fost prea bine nici dupa moartea mamei, caci fratele meu mai mare ma neglija.

De mama. Pentru ca mama ma lua tot timpul cu ea oriunde mergea, nu ma lasa singura.

De mama imi este dor foarte mult.

Nu stiu care dintre ei, dar cred ca mama ma iubea mai mult pentru ca ma proteja de tata si de fratele meu mai mare.

Parintii mei erau oameni civilizati, ordonati si respectati de ceilalti. Pentru mama nu eram noi copiii ei importanti, ci tata era mai important decat noi. Tata nu ne baga in seama.

Viitorii parinti a-si vrea sa fie mai indulgenti si sa-mi ofera acea dragoste parinteasca de care am nevoie.

Cu nici unul, pentru ca aveau multe defecte si nu vreau sa le am si eu. “Omul invata din greseli” si din aceasta am invatat, si eu pentru mine vreau sa am un viitor mai bun.

Dintr-un punct de vedere este rea, pentru ca nu am mama si tata naturali. Dar dintr-un alt punct de vedere este bine, pentru ca aici in fundatie (institutia de ocrotire) am gasit dragostea adevarata a unei familii si am multi “frati” care ma iubesc mai mult decat cei de acasa.

4.3. Comentarii asupra investigatilor facute

In primul caz avem exemplul familei model, familia ideala, unde copilul este important in ochii parintilor, este respectat, iubit, fiind unul dorit, i se ofera mediul adecvat cresterii si educarii lui, este educat pe plan afectiv, intelectual, social si spiritual (religios), este invatat responsabilitatea si respectul, este invatat ca are atat drepturi cat si datori.

Relatiile dintre parinti si copil sunt unele de tipul camaraderiei, incercand o relatie de prietenie, unde parintii si copilul sunt camarazi de munca si de joaca. Relatiile aceste familii sunt bazate pe dragoste, incredere si intelegere reciproca. Parintii sunt sinceri, naturali, permitandu-i copilului sa asiste la realizarile lor, la stradaniile lor si, pe cat este posibil, la bucuriile, durerile si greselile lor. Parintii se poarta cu delicatese cu copilul lor, stiind sa-l asculte, atunci cand vrea sa le povesteasca ceva, sa-l inteleaga, sa-l sprijine, sa-l ajute,sa-l influenteze in bine. Acesti parinti doresc si viseaza pentru copilul lor ce este mai bun, straduindu-se pentru aceasta prin munca lor, prin efortul pe care il depun in educatia copilului, asumandu-si responsabilitatea si ducandu-si la bun sfarsit rolul de parinte. Copilul este ajutat sa se formeze ca om in societate si pregatit sa infrunte realitatiile vietii.

Educarea copilului se face, in acesta familie, fara ca acesta sa-si dea seama, printr-un schimb natural de idei si feluri de a vedea lucrurile. Atat mama, cat si tatal petrec timp cu familia si cu copilul lor ; discutand problemele zilei, ale lumii inconjuratoare, ale societatii, invatand, jucandu-se, ajutandu-se, muncind impreuna la treburile casei, luand masa impreuna, mergand la plimbare, facand excursii impreuna, citind Biblia si rugandu-se impreuna. Parintii indeplinindu-si astfel rolul de parinte. Iar copilul, fetita, de asemenea isi iubeste parintii si ii respecta, se identifica cu acestia, simte ca sunt o familie, participa la viata familiei, este alaturi de acestia, vede eforturile parintiilor in educarea ei, recunoaste nevoia de ei, nevoia de ajutorul lor, sprijinul si dragostea acestora si constientizeaza importanta acestora in viata ei. Rezultatele scolare ale acestei fetite sunt dintre cele mai bune, iar pe plan social este acceptata de colegii si prietene de joaca ; integrarea facandu-se cu usurinta in colectivitate.

Dezvoltarea ei fizica, afectiva, psihica este normala, corespunzatoare cu varsta ei. Aceasta familie este si va fi impreuna, niciodata nu se va intampla sa sufere un abandon familial din partea vreunui parinte, sau aandon de copil. Principiile dupa care se conduce aceasta familie sunt principiile biblice. Succesul acestei familii se datoreaza in primul rand lui Dumnezeu – prin ajutorul Lui, purtarea Lui de grija si intelepciunea insuflata parintiilor pentru a sti cum sa-si educe copilul, ce metode sa foloseasca ; si in al doilea rand prin efortul depus – prin dragostea aratata, prin asumarea responsabilitatiilor si indeplinirea rolului de parinte.

In al doilea caz avem exemplu a ceea ce inseamna lipsa unei familii, lipsa parintiilor in cresterea copilului si dezvolatarea pesonalitatii lui. Plus ca, atunci cand existau parintii, cresterea copilului s-a facut pe fondul unor neintelegeri, a unor conflicte. Din cauza relatiilor existente in familie, a comportamentelor dovedide nu se poate identifica cu nici unul dintre parintii, acestia neoferindu-i nici o imagine, nici un model demn de urmat si nici niste principii de viata sanatoasa.

Aceasta fata ramanad singura, neingrijindu-se nimeni de ea, neexistand cineva care s-o iubeasca, sa respecte in ea fiinta umana, sa o sprijine in dezvoltarea ei, sa o ajute, sa o invete, sa o educe, sa o formeze, sa-i ofere un sentiment de siguranta ; procesul cresterii si dezvoltari ei, atat din punct de vedere fizic, cat si din punct de vedere intelectual, afectiv si social, a stagnat. Din punct de vedere fizic este insuficient dezvoltata pentru varsta ei – dentitia, din cauza lipsei de calciu si a unei alimentatii corespunzatoare varstei, este defectuoasa. Are sentimentul abandonului, suferinta constientizata de aproximativ trei ani, de cand mama o purta pe strazi din cauza concubinajului agresiv, mama consuma alcool si se simtea in nesiguranta, teama marcata din care poate iesi explozii afective, agresivitate reprimata cu intoarcerea agresiunii spre sine, “imi vine sa ma strang de gat”, spune ea. Profilul psihocomportamental si afectiv este imatur-carentat in contextul psihotraumelor existentiale. Nivelul intelectual este normal-mediocru prin deficit de scolarizare ; a avut abandon scolar pe baza unor probleme de sanatate psihosomatice – dureri de cap fara o baza fizica, stari de lesin, de molesala, dureri de stomac. Integrarea sociala facandu-se cu greutate ; la scoala nu a creat probleme, avea dorinta de a se integra in colectivitate, de a ajuta si avea o atitudine de respect fata de profesori. Uneori este exploziva incapabila sa se controleze. Doreste sa fie iubita, sa se simta in siguranta, sa fie ajutata. Nu reuseste sa-si reprezinte familia, spune : “nu pot sa-i vad !”.

In momentul actual aceasta fata se afla in cadrul unei institutii de ocrotire a copiilor, o fundatie o ajuta, o sprijina in procesul cresterii si dezvoltari ei, o ajuta in resocializare, in rezolvarea conflictelor interioare, depasirea starilor de agresivitate. Datorita ajutorului dat a devenit mai matura, mai active, incearca sa reface echilibrul social de grup. Raspunsurile pe care le da sunt prelucrate. Aduna argumente medicale, sociala, economice si biblice pentru ceea ce este nevoie sa faca, pentru ceea ce este nevoie sa invete despre viata si societate.

4.4.Concluzii

Un copil fara familie, fara cineva care sa il ajute, sa il sprijine in cresterea si dezvoltatea personalitatii lui nu va putea razbate in aceasta lume, in societatea noastra noastra de azi ; el va fi imatur, nu se va putea dezvolta complet din punct de vedere fizic, afectiv, intelectual, psihic si social. Va prezenta disfuncti la toate nivelele, deficientele, carente.

Acesti copii fara parinti pe care ii vedem zilnic pe strada – pentru ca au fost abandonati, sau pentru ca nu au fost acceptati in familia lor, sau pentru ca au fost izgoniti de acasa, sau pentru ca parintii lor nu mai sunt in aceasta lume, sau din cine stie ce alte motive sau imprejurari – sunt “copiii nimanui”, nu sunt nici ai parintilor, nici ai fratilor mai mari, nici ai rudelor indiferente si nu sunt nici ai societatii care nu-i vrea, sunt “copiii strazii” ; strada fiind singura care ii accepta,care ii “gazduieste”, care ii “invata” ceea ce strada ii poate invata, transformand acesti copii nevinovati, inca de mici, in delincventi, in vagabonzi la care lumea se uita cu teama. Acesti copii sunt victimele indiferentei noastre, in loc sa le intindem o mana de ajutor, ne este mult mai simplu sa le intoarcem spatele, a ne face ca nu-i observam, sau sa le aruncam priviri pline de ura, de repros, acuzandu-i de ceea ce sunt si de ceea ce fac. Unii ii mai numesc “rebutul societatii”. Din fericire mai exista si oameni care privesc lucrurile corect si incearca sa ajute cat pot astfel de copii, care ii privesc cu gingasie incercand sa vada dincolo de ceea ce arata aspectul lor si dincolo de ceea ce ei incearca sa arate ascuzandu-se sub o masca, care incearca sa-i inteleaga, oferindu-le un pic de afectivitate si sprijin. Acesti oameni sunt oamneni cu suflet, de buna credinta. Organizatiile guvernamentale si nonguvernamentale care se ocupa cu ocrotirea, protectia copiilor, incearca, pe cat posibil, inlocuirea parintilor, asumandu-si responsabilitatea in locul lor si indeplinind acest rol de parinte. Ajuta acesti copii in procesul de reducare, de resocializare, oferindu-le un cadru familial, un mediu propice cresterii acestora si dezvoltarii lor armonioase, in formarea si dezvoltarea personalitatii lor.

Dar dincolo unde exista familia si unde acestia isi asuma responsabilitatea si isi indeplineste rolul de parinte, copiii cresc si si se dezvolta armonios, se pot dezvolta din punct de vedere fizic, afectiv, psihic, intelectual si social. Sunt ajutati de catre parinti si sprijiniti in procesul de educatie si socializare. Acesti copii sunt cei mai fericiti. Invata sa fie responsabili, sa respecte, sa iubeasca, vor fi tratati cu respect si vor ajunge oameni de nadejde in societate, oameni de baza, vor ajunge cineva si ceva, care vor face ceva bun in viata. Vor sti sa resolve probleme ce se ivesc, vor sti sa infrunte realitatea sis a se confrunte cu propriile lor conflicte pentru a le rezolva. La randul lor vor aferi din ceea ce li se ofera acum in copilarie, fiind fericiti vor face si pe altii fericiti.

Societatea de astazi si de maine va depinde de noi si de acesti copii, de felul in care ne ocupa de ei, de felul in care ne ingrijim de ei. Avand copii sanatosi, vom avea o societate sanatoasa. Totul depinde de familie si de noi, cei ce formam societatea, de fiecare in parte, fiecare din noi avand un rol mai mult sau mai putin important.

CONCLUZII

Familia, “celula de baza a societatii”, este foarte importanta si are un rol foarte important. Ea trebuie sa-l ajute pe copil sa patrunda in lume si lumea sa ajunga la copil. Familia este in acelasi timp, in aceasi masura un salas al linistii, al tihnei si al descoperirilor interioare. Functia familiei pe langa copil depaseste, si inca cu mult, domeniul cresterii elementare si pe acela al dobandirii deprinderilor destinate mai ales sa asigure confortul si prestigiul adultului. Familia este locul de insertie a copilului in societate si in cultura ; ea constituie mijlocul si cadrul in care se eleboreaza personalitatea lui proprie.

Trebuie subliniat rolul vital pe care familia, parintii in mod special, sunt chemati sa-l joace in desavarsirea educatiei propriilor copii. Ei sunt motorul principal al educatiei si trebuie sa-si ocupe locul de drept in ierarhia vietii. Familia trebuie sa devina o fortareata a echilibrului sin u o scoica goala, cum este inteleasa adesea. Copiii au dreptul sa cunoasca efectul benefic al unei case fericite, iubitoare si sigure. O casa cu etica puternica, valori, tarie morala si de character. In felul acesta, studiul si timpul independent, slujirea interesului celorlalti, reprezinta modalitati eficiente pentru a-l face pe copil sa fie responsabil si tare intr-o lume ce pare ca si-a pierdut identitatea. Parintii au datoria morala de a-si educa copiii. Contrar parerilor generale ce predomina astazi in societate, parintii pot culege roadele muncii lor in familie, pot avea copii placuti si bine instruiti. Conditia este sa-si ia in serios responsabilitatea de parinti de a-si educa copiii.

Familia va lasa o amprenta puternica asupra personalitatii copilului si va da, in parte, orientare vietii lui. Dar, de asemenea, si societatea isi are partea ei in formarea indivizilor si este, intr-o anumita masura, responsabila de ceea ce ajung acestia.

Avand copii sanatosi, vom avea o societate sanatoasa, puternica in care sa existe si sa se promoveze adevarate valori : valori morale, valori spirituale, valori politice, valori estetice, valori sociale, valori economice, valori juridice, valori pedagogice, valori biologice si fizice.

Inchei cu diagrama, un tablou al influentelor interne si externe, mai apropiate sau mai indepartate, directe sau indirecte in formarea si dezvoltatea personalitatii copilului :

BIBLIOGRAFIE

Ada Della Torre, GRESELILE PARINTILOR, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980

Batranu Emilia, EDUCATIA IN FAMILIE, Editura Politica, Bucuresti, 1980

SFANTA SCRIPTURA, traducerea Cornilescu

Chambell Ross, ADEVARATA IUBIRE PENTRU COPII, Editura Vestea Buna, Craiova, 1991

Chateau Jean, COPILUL SI JOCUL, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1982

Ciofu Carmen, INTERACTIUNEA PARINTI – COPII, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989

Coblenz John, VIATA FAMILIEI CRESTINE, T.G.S. International, U.S.A., 1995

CODUL FAMILIEI

CONVENTIA CU PRIVIRE LA DREPTURILE COPILULUI, O.N.U.

DICTIONATUL EXPLICATIV AL LIMBII ROMANE, editia a II-a, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998

Emese Florian, DREPTUL FAMILIEI, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997

Harro von Brummelen, PUNCTE DE VEDERE ASUPRA PROGRAMEI SCOLARE, Association of Christian Schools International, Oreadea, 1996

Iuga Viorel, VISUL FAMILEI, Editura Multimedia, Arad, 1994

Key Ellen, SECOLUL COPILULUI, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978

Joubrel Henry, Bertrand Paul, DICTIONAR AL EDUCATIEI IN FAMILIE, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972

Osterrieth Paul, COPILUL SI FAMILIA, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973

Mitrofan Iolanda, CUPLUL CONJUGAL – ARMONIE SI DIZARMONIE, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988

Mitrofan Iolanda, Mitrofan Nicolaie, FAMILIA DE LA A … LA Z”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1991

Pantelimon Golu, Emil Verza, Mielu Zlate, PSIHOLOGIA COPILULUI, Editura Didactica si PEdagogica, Bucuresti, 1995

Paul Popescu – Neveanu, DICTIONAR DE PSIHOLOGIE, Editura Albatros, Bucuresti, 1978

Popescu Eugenia, PEDAGOGIE SCOLARA, PRELEGERI PENTRU PERFECTIONAREA EDUCATORILOR DIN CASELE DE COPII PRESCOLARI, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Istorie – Filosofie, Catreda de Pedagogie – Psihologie, Bucuresti, 1982

Swindoll R. Charles, FAMILIA PUTERNICA, Life Publishers International, U.S.A., 1997

Schiopu Ursula, Emil Verza, PSIHOLIGIA VARSTELOR, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995

Taiban M., PROBLEME PSIHOLOGICE ALE JOCULUI SI DISTRACTILOR, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1970

Tenney M.C., Packer J.J., White W., VIATA COTIDIANA IN VREMURILE BIBLICE, Editura Agape, Fagaras, 1997

Voinea Maria, FAMILIA SI EVOLUTIA SA ISTORICA, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1978

Vincent Rose, CUNOSTEREA COPILULUI, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972

Zamfir Elena, SITUATIA COPILULUI SI A FAMILIEI IN ROMANIA, Editura Alternative, 1995

Wenger Ray, TIPARUL DIVIN PENTRU VIATA DE FAMILIE, Societatea Misionara Romana, 1987

Wheat Ed, FASCINANTA AVENTURA A DRAGOSTEI, Societatea Misionara Romana, 1991

Wheat Ed, VIATA DE DRAGOSTE, Christian Aid Ministries, U.S.A., 1997