Importanta Reflectarii In Contabilitate A Decontarilor Fiscale Privind Impozitul PE Profit

CUPRINS

Pagina

INTRODUCERE………………………………………………………………………1

CAPITOLUL I.

PREZENTAREA SOCIETĂȚII S.C. BIO EEL S.R.L. ……………………………….3

1.1. Cadrul organizatoric în care își desfășoară activitatea ………………………..3

1.1.1. Prezentarea de ansamblu a societății și obiectul de activitate………3

1.1.2. Organizarea contabilității …………………………………………..5

1.1.3. Piața de desfacere, principalii furnizori și clienți……………………6

1.2. Cadrul legal în care își desfășoară activitatea ………………………………9

CAPITOLUL II.

CONCEPTUL DE REZULTAT FINACIAR………………………………………..12

2.1. Conceptul de profit și factorii care influențează masa profitului………….12

2.1.1. Volumul, structura și calitatea producției…………………..…..….18

2.1.2. Nivelul costurilor de producție………………………………….…19

2.1.3. Nivelul prețurilor de vânzare și al tarifelor………………………..20

2.1.4. Modalități de repartizare a veniturilor între principalii posesori ai factorilor de producție…………………………………………….………21

2.1.5. Viteza de rotație a capitalului…………………….………………..21

2.2. Metode de cuantificare a profitului……………………………………..…22

2.2.1. Cuantificarea profitului antefactum…………………………..……22

2.2.2. Cuantificarea profitului postfactum…………………………..……22

CAPITOLUL III.

ACTIVITATEA ECONOMICO-FINANCIARĂ CE CONCURĂ LA FORMAREA PROFITULUI BRUT ȘI IMPOZITUL PE PROFIT……………………..………….25

3.1. Venituri provenite din activitatea economică………………………………27

3.1.1. Venituri din exploatare…………………………………….…….…27

3.1.2. Venituri financiare …………………………………………….….29

3.1.3. Venituri extraordinare……………………………………………..31

3.2. Cheltuielile întreprinderii și decontarea acestora………………………….31

3.2.1. Cheltuieli din exploatare.………………………………………….31

3.2.2. Cheltuieli financiare………………………………………………..32

3.2.3. Cheltuieli extraordinare……………………………………………33

3.3. Conceptul de impozit pe profit…………………………………………….33

3.3.1. Entitățile plătitoare de impozit pe profit și sfera de cuprindere a impozitului………………………………………………………………..36

3.3.2. Entitățile scutite de plata impozitului pe profit……………..……..37

3.3.3. Anul fiscal și cotele de impozitare………………………….……..37

3.4. Calculul profitului impozabil………………………………………………38

3.4.1. Elemente care contribuie la calcularea bazei impozabile………….39

3.4.2. Elemente similare veniturilor și cheltuielilor………………..…….44

3.5. Plata impozitului și depunerea declarațiior fiscale…………..…………….50

3.6. Evaziunea fiscală…………………………………………………….……..50

3.6.1 Conceptul de evaziune fiscală și formele acestuia…………..…….50

3.6.2. Contravenții și infracțiuni privind faptele de evaziune………..…..52

CAPITOLUL IV.

IMPORTANȚA REFLECTĂRII ÎN CONTABILITATE A DECONTĂRILOR FISCALE PRIVIND IMPOZITUL PE PROFIT………………………………..…….56

4.1. Modalitatea de calcul a impozitului pe profit la S.C. BIO EEL S.R.L. …..56

4.2. Reflectarea în contabilitate a impozitului pe profit……….…..……………61

CAPITOLUL V. CONCLUZII ȘI PROPUNERI……………………………………64

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………66

INTRODUCERE

Importanța reflectării în contabilitate a decontărilor fiscale privind impozitul pe profit, titlul lucrării, reprezintă una dintre problemele generale ale societăților comerciale, corectitudinea calculării acestora este esențială pentru societăți, iar problemele care decurg din analiza greșită a situațiilor are implicații grave atât sub forma de plată a penalităților care apar, cât și a răspunderii juridice sau chiar penale.

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor sale. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație din partea statului.

Sarcina achitării impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă prevăzută de lege. Această sursă este, pentru muncitori și funcționari – salariul, pentru agenții economici – profitul, pentru proprietarii funciari – renta, pentru deținătorii de hârtii de valoare – venitul produs de acestea.

Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic și social, dar în mod diferit de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta. Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece acestea constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.

Referindu-se la rolul impozitelor impozitele pot fi folosite pentru a încuraja (sub forma exonerării) sau descuraja (pe calea suprataxării) o anumită activitate economică. Fără să înceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, venitul fiscal a devenit un mijloc de intervenție în domeniul economic și social.

În practica financiară se întâlnește o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca formă, dar și ca conținut.

Impozitul pe profit este un impozit personal, iar în cadrul reformei fiscale din România, impozitul pe profit ocupă un rol important atât prin prisma contribuției sale la formarea veniturilor bugetare cât și prin influențarea activităților generatoare de profit.

Profitul impozabil se calculează ca diferența între veniturile obținute din livrarea bunurilor mobile, serviciilor prestate și lucrărilor executate, din vânzarea bunurilor imobile, inclusive din câștiguri de orice sursă, și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile, deci impozitul pe profit, ca obligație a agentului economic, se stabilește extracontabil.

Mărimea impozitului pe profit are o importanță majoră în determinarea rezultatelor înregistrate de firmă. Astfel, la stabilirea dimensiunii impozitului pe profit de plată de o importanță majoră este modalitatea de amortizare fiscală aleasă, posibilitatea de deducere a cheltuielilor în vederea determinării profitului impozabil. Impozitul pe profit, în accepțiunea generală, influențează rezultatul brut prin diminuarea lui cu o sumă obținută prin înmulțirea acestuia cu cota de impozitare.

Prin prezenta lucrare am încercat să evidențiez importanța reflectării în contabilitate a impozitului pe profit la firma S.C. BIO EEL S.R.L., evidențierea calculelor pas cu pas și sintetizarea acestora cât mai corect și clar. Lucrarea este în esență un studiu pe trei ani a calculului impozitului pe profit în anii 2005, 2006 și 2007.

CAPITOLUL I.

PREZENTAREA SOCIETĂȚII S.C. BIO EEL S.R.L.

1.1. Cadrul organizatoric în care își desfășoară activitatea

1.1.1. Prezentarea de ansamblu a societății și a obiectului de activitate

S.C. BIO EEL S.R.L. este o unitate de producție și distribuție de medicamente și cosmetice, înființată în anul 1992. Unitatea de producție cosmetice și-a început activitatea în anul 1992 cu un singur produs de cosmetică, iar unitatea de producție medicamente în anul 1994 tot cu un singur produs, ajungând ca în anul 2004 să dețină o piață de desfacere pentru câte 20 de produse pentru ambele unități în urma obținerii Notificării la Ministerul Sănătății și Familiei.

La sfârșitul anului 2002 s-a înființat Reprezentanța Béres în România, firmă de producție medicamente din Ungaria, prin colaborare cu BIO EEL.

Prezentarea societății:

DENUMIREA: S.C. BIO EEL S.R.L.

ADRESA: Târgu Mureș, str. Bega nr. 4

MODUL DE CONSTITUIRE: societate comercială cu răspundere limitată -conform Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale

NUMĂRUL DIN REGISTRUL COMERȚULUI: J26/1928/1992

CODUL DE IDENTIFICARE FISCALĂ: RO1199107

FORMA DE PROPRIETATE: privată

CAPITAL SOCIAL: 2 063 451,9 RON, subscris vărsat

STRUCTURA CAPITALULUI : autohton și străin

Asociați, acționari principali :

Obiectul de activitate este producția și distribuția de medicamente. Ponderea activității se concretizează în 21 județe din România.

Distribuția se realizează prin sistem pre-selling și telesales prin rețeaua proprie și prin alte rețele în zonele neacoperite. Unitatea dispune de o infrastructură modernă de comunicații și cu sistemul informatic integrat dispunând în orice moment de informațiile referitoare la stocuri, prețuri.

Oferta de marketing este diversificată punând la dispoziția clienților oferte color tipărite lunar care ajută clienții în alegerea produselor, și îi ține la zi cu informațiile legate de noutăți, acțiuni, disconturi speciale. Pe adresa de web se poate accesa oferta de produse actualizată zilnic, tot de acolo se poate lansa și comanda on-line.

Sistemul informatic este dezvoltat cu resurse proprii, croit pentru a susține cât mai bine afacerea.

Județe acoperite și poziționare geografică

Figura I.1.

Județe acoperite și poziționare geografică a S.C. BIO EEL S.R.L.

În paralel cu activitatea de distribuție BIO EEL produce medicamente și cosmetice.

Producția de medicamente s-a axat pe forma farmaceutică de comprimate convenționale.

Portofoliul produselor din producția de medicamente cuprinde:

produse din grupa farmacoterapeutică a sistemului cardio-vascular;

produse din medicația aparatului respirator;

produse din grupa analgezicelor;

produs antibacterian;

produs antiepileptic.

Producția se desfășoară într-un spațiu conceput după normele Regulilor de Bună Practică (GMP).

Portofoliul produselor cosmetice, cuprinde următoarele categorii:

creme, emulsii, loțiuni și uleiuri pentru piele (mâini, față, picioare);

produse pentru ras (creme, spume, loțiuni);

produse pentru băi de soare (plajă);

produse antirid;

produse pentru machiaj și îndepărtarea acestuia de pe față și ochi;

Producția se desfășoară în spații care corespund cerințelor Legii produselor cosmetice.

Calitatea produselor fabricate este verificată de un control riguros. Verificările și controalele sunt efectuate de către personalul cu pregătire corespunzătoare al Departamentului Controlul Calității, departament care deține un laborator de control dotat cu aparatură performantă.

Deține un depozit de logistică pentru mai multe companii multinaționale.

În afară de activitatea de import-export și distribuție, BIO EEL are și o activitate de reprezentanță, având contracte exclusive cu companii multinaționale precum Béres, M.P.I..

BIO EEL intenționează să ajungă între principalele companii din domeniul distribuției și producției de medicamente din regiune, prin îmbunătățirea continuă a serviciilor și  produselor la cele mai înalte standarde de calitate.

1.1.2. Organizarea contabilității

În cadrul societății BIO EEL contabilitatea se conduce în cadrul compartimentului de contabilitate de către un Director economic și Contabil șef conform Legii contabilității nr. 82/1991. Figura I. 2. ilustrează organigrama operațională a departamentului financiar contabil.

Forma de înregistrare contabilă este adaptată la echipamentele moderne de prelucrare a datelor cu ajutorul calculatoarelor electronice. Acestea au în vedere, în general, aceleași formulare de lucru specifice formelor de înregistrare clasice, pe care le adaptează posibilităților de lucru ale calculatoarelor electronice.

Conform Regulamentului de aplicare a Legii contabilității prin sistemul de lucrare automată se asigură:

efectuarea controlului legal intern și extern;

respectarea normelor contabile, stocarea, păstrarea sub forma suporților tehnici și controlul datelor înregistrate în contabilitate.

La S.C. BIO EEL S.R.L. se folosește un sistem integrat de gestiune dezvoltat de departamentul IT din firmă, tehnologia folosită este MSSQL Server și Delphi.

Figura I.2.

Organigrama operațională a departamentului financiar-contabil

1.1.3. Piața de desfacere, principalii furnizori și clienți

Cu o infrastructură și logistică modernă, BIO EEL are și o activitate de logistică. Pentru a asigura continuitatea mărfurilor din stoc și a exclude timpul de transport internațional, BIO EEL a încheiat contracte de logistică cu firme multinaționale cum sunt Boehringer-Ingelheim, Sandoz, Béres.

Este reprezentant unic al companiilor Béres Ltd. Ungaria, MPI Germaniacația aparatului respirator;

produse din grupa analgezicelor;

produs antibacterian;

produs antiepileptic.

Producția se desfășoară într-un spațiu conceput după normele Regulilor de Bună Practică (GMP).

Portofoliul produselor cosmetice, cuprinde următoarele categorii:

creme, emulsii, loțiuni și uleiuri pentru piele (mâini, față, picioare);

produse pentru ras (creme, spume, loțiuni);

produse pentru băi de soare (plajă);

produse antirid;

produse pentru machiaj și îndepărtarea acestuia de pe față și ochi;

Producția se desfășoară în spații care corespund cerințelor Legii produselor cosmetice.

Calitatea produselor fabricate este verificată de un control riguros. Verificările și controalele sunt efectuate de către personalul cu pregătire corespunzătoare al Departamentului Controlul Calității, departament care deține un laborator de control dotat cu aparatură performantă.

Deține un depozit de logistică pentru mai multe companii multinaționale.

În afară de activitatea de import-export și distribuție, BIO EEL are și o activitate de reprezentanță, având contracte exclusive cu companii multinaționale precum Béres, M.P.I..

BIO EEL intenționează să ajungă între principalele companii din domeniul distribuției și producției de medicamente din regiune, prin îmbunătățirea continuă a serviciilor și  produselor la cele mai înalte standarde de calitate.

1.1.2. Organizarea contabilității

În cadrul societății BIO EEL contabilitatea se conduce în cadrul compartimentului de contabilitate de către un Director economic și Contabil șef conform Legii contabilității nr. 82/1991. Figura I. 2. ilustrează organigrama operațională a departamentului financiar contabil.

Forma de înregistrare contabilă este adaptată la echipamentele moderne de prelucrare a datelor cu ajutorul calculatoarelor electronice. Acestea au în vedere, în general, aceleași formulare de lucru specifice formelor de înregistrare clasice, pe care le adaptează posibilităților de lucru ale calculatoarelor electronice.

Conform Regulamentului de aplicare a Legii contabilității prin sistemul de lucrare automată se asigură:

efectuarea controlului legal intern și extern;

respectarea normelor contabile, stocarea, păstrarea sub forma suporților tehnici și controlul datelor înregistrate în contabilitate.

La S.C. BIO EEL S.R.L. se folosește un sistem integrat de gestiune dezvoltat de departamentul IT din firmă, tehnologia folosită este MSSQL Server și Delphi.

Figura I.2.

Organigrama operațională a departamentului financiar-contabil

1.1.3. Piața de desfacere, principalii furnizori și clienți

Cu o infrastructură și logistică modernă, BIO EEL are și o activitate de logistică. Pentru a asigura continuitatea mărfurilor din stoc și a exclude timpul de transport internațional, BIO EEL a încheiat contracte de logistică cu firme multinaționale cum sunt Boehringer-Ingelheim, Sandoz, Béres.

Este reprezentant unic al companiilor Béres Ltd. Ungaria, MPI Germania.

Tabelul I.1.

Principalii furnizori interni – top 10

Tabelul I.2.

Principalii furnizori externi -top 10

Tabelul I.3.

Structura clienților

Total clienți activi 2159, din care:

unitate cosmetice: 239

farmacii: 1473

depozite cosmetice: 21

spitale: 243

tehnofarmuri: 110

depozite medicamente: 73

Concurența:

S.C. PHARMACHEM GROUP S.R.L.

S.C. AESCULAP S.A.

S.C. ARMEDICA S.A.

S.C. TRANSMEDICA S.R.L.

Evenimente marcante în ultimele 12 luni

Deschidere puncte de lucru : Bacău, str. Gării nr. 40 – depozit, respectiv Timișoara, Calea Buziașului, nr.11/A-depozit.

Majorarea capitalului social de la 359 326,80 RON la 2 063 451,9 RON, prin capitalizarea unui împrumut acordat de către asociați în valoare de 643 488,3 RON și aport efectiv în numerar în sumă de 1 060 636,8 RON.

Începând cu 28 iunie 2007, S.C. BIO EEL S.R.L. a adoptat un sistem de management al calității (SMC), care este conform cu SR EN ISO 9001:2001 – “Sisteme de management al calității – Cerințe”. Calitatea produselor (fabricate, distribuite) se garantează prin menținerea sistemului de management al calității în conformitate cu modelul SR EN ISO 9001:2001. De aceea, a fost întocmit Manualul calității, document al SMC, care reprezintă "cartea de vizită" a organizației, prin care conducerea societății S.C. BIO EEL S.R.L. își definește și documentează politica, obiectivele și angajamentul cu privire la calitate. Urmează certificarea.

Costurile implementării sunt finanțate din surse proprii (25%) și ajutor financiar nerambursabil (75%) acordat de la bugetul de stat prin Programul de creștere a competitivității produselor industriale.

Au fost finalizate investițiile la modernizarea unui nou depozit de logistică de 1600 mp, cu capacitatea de depozitare de 2700 de paleți. Investiția a fost finanțată din surse proprii.

Strategia societății pe termen mediu

Întărirea departamentului de vânzări, creșterea frecvenței de vizitare și livrare a bunurilor către beneficiar, îmbogățirea paletei de ofertă.

Acoperirea capacității de producție și mărirea cotei de piață deținută și deschiderea de noi puncte de lucru. Creșterea cotei de piață de la 0,5% actual la 0,8-1 %. Completarea portofoliului actual de produse medicamentoase până la 100 % .

1.2. Cadrul legal în care își desfășoară activitatea

Societatea este înființată conform Legii 31/1990 privind societățile comerciale, având forma de organizare societate cu răspundere limitată, constituit prin contract de societate și statut încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.

Societatea îndeplinește prevederile legale privind mărimea capitalului și numărul de asociați având:

capital social de 2 063 451,9 RON;

numărul de asociați 2.

Hotărârile asociaților se iau în adunarea generală. Prin actul constitutiv este stabilit că votarea se poate face și prin corespondență. Societatea este administrată de un administrator răspunzând personal și solidar pentru orice daună pricinuită prin nerespectarea prevederilor legale.

Potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene societatea se încadrează în prevederile legale prezentate în continuare.

Persoanele juridice care la data Bilanțului depășesc limitele a două dintre următoarele trei criterii (criterii de mărime):

total active: 3 650 000 euro

cifra de afaceri netă: 7 300 000 euro

număr mediu de salariați în cursul excercițiului financiar: 50

Întocmesc situații financiare anuale, care cuprind:

bilanț

cont de profit și pierdere

situația modificărilor capitalului propriu

situația fluxurilor de trezorerie

notele explicative la situațiile financiare anuale

Situațiile financiare anuale, respectiv situațiile financiare anuale simplificate constituie un tot unitar.

Potrivit Legii contabilității, situațiile financiare anuale trebuie însoțite de o declarație scrisă de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situațiilor financiare anuale în conformitate cu Reglementările contabile, conforme cu Directiva a IV.-a a Comunităților Economice Europene.

Pentru situațiile financiare ale anului 2007, întocmite potrivit Reglementărilor contabile, conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, încadrarea în criteriile de mărime se efectuează pe baza indicatorilor determinate din situațiile financiare ale anului 2006. Situațiile financiare întocmite de persoanele juridice prevăzute sunt auditate potrivit legii. Fac obiectul auditului financiar și situațiile financiare anuale, întocmite de entitățile de interes public așa cum sunt definite potrivit legii. Situațiile financiare anuale simplificate sunt verificate potrivit legii.

Totalul activelor prevăzute cuprinde activele înscrise la „active” din formatul bilanțului prevăzut sau din formatul bilanțului prescurtat.

Situațiile financiare anuale se întocmesc în mod clar și în concordanță cu prevederile prezentelor reglementări și oferă o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziției financiare, profitului sau pierderii entității.

Dacă aplicarea prevederilor prezentelor reglementări nu este suficientă pentru a oferi o imagine fidelă, trebuie prezentate informații suplimentare.

Dacă în cazuri excepționale, aplicarea unei prevederi din prezentele reglementări se dovedește contrar obligației, trebuie să se facă abatere de la acesta.

Orice astfel de abatare trebuie prezentată în notele explicative, împreună cu explicația motivelor acesteia și o situație privind efectele abaterii asupra activelor, datoriilor, poziției financiare, profitului sau pierderii entității.

Formatul Bilanțului și a Contului de profit și pierdere, în special în ceea ce privește forma adoptată pentru prezentarea acestora nu poate fi modificat de la un exercițiu financiar la altul.

În Bilanț și în Cont de profit și pierdere elementele prevăzute trebuiesc prezentate separat în ordinea indicată. O subclasificare mai detaliată a elementelor se poate face numai în notele explicative.

Formatul, succesiunea și technologia elementelor din Bilanț și din Contul de profit și pierdere, care sunt precedate de cifre arabe trebuiesc adaptate, în cazul în care natura specifică a unei entități impune acest lucru. Aceste adoptări sunt efectuate atunci când sunt cerute prin reglementări speciale emise de Autoritățile de reglementare.

Pentru fiecare element de Bilanț, de Cont de profit și de pierdere, și după caz din, situația modificărilor capitalului propriu și/sau Situația fluxurilor de trezorerie trebuie prezentată valoarea aferentă elementului corespondent pentru exercițiul precedent. Dacă valorile nu sunt comparabile, absența comparabilității trebuie prezentat în notele explicative.

Un element de Bilanț, din Cont de profit și pierdere din situația modificărilor capitalului propriu și situația fluxului de trezorerie pentru care nu există valoare nu trebuie prezentat, cu excepția cazului în care există un element corespondent pentru exercițiul financiar precedent.

Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii și capital propriu ale entității la sfârșitul exercițiului financiar, precum și în celelalte situații prevăzute de lege.

În Bilanț elementele de activ și datorii sunt grupate după natură și lichiditate, respectiv natură și exigibilitate.

În înțelesul prezentelor reglementări:

un activ reprezintă o sursă controlată de către entitate ca rezultat a unor evenimente trecute, de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate și al cărui cost poate fi evaluat în mod credibil;

o datorie reprezintă o obligație actuală a entității ce decurge din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse, care încorporează beneficii economice;

capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acționarilor în activele unei entități după deducerea datoriilor sale.

CAPITOLUL II.

CONCEPTUL DE REZULTAT FINANCIAR

2.1. Conceptul de profit și factorii care influențează masa profitului

Conceptul de profit

Termen de origine latină, profitul vine de la verbul „proficere” care înseamnă „a progresa”, „a da rezultate”, apoi dobândind semnificația de „a da”, sau „a aduce profit”. Acest fapt, explică de ce profitul este considerat drept venit sau o formă de venit.

Intenția de a da profitului doar sensul pozitiv a făcut ca adesea el să se identifice cu noțiunea de “beneficiu”. Relația dintre profit și beneficiu este destul de generală, unii autori considerându-le ca sinonime, alții apreciind că sunt noțiuni distincte și diferă ca sferă de cuprindere.

Pe plan național este definit și interpretat în forme variate. Exemple:

„Beneficiul constituie rezultatul sintetic financiar pozitiv al unei activități productive; este principalul indicator calitativ care exprimă eficiența activității productive”.

„În țările cu economie de piață termenul folosit curent pentru beneficiu este profit. Cu toate acestea, în multe țări se utilizează termenul de beneficiu, cum este, de exemplu, în Franța (benefice) sau în Italia (beneficio)”.

„Probabil nici o altă noțiune sau concept nu este folosit în discuțiile economice cu o varietate uluitoare de înțelesuri de sine stătătoare mai mare ca profitul”.

Profitul, este în cel mai restrâns sens, venitul pe care îl obțin agenții economici, ca produs al utilizării capitalului. În sensul cel mai larg, profitul este câștigul pe care-l obțin agenții economici, ca surplus peste costul de producție. De aici, rezultă că profitul este avantajul realizat în forma bănească dintr-o acțiune, operație sau activitate economică. Prin urmare orice agent economic nu poate progresa, nu se poate dezvolta dacă nu obține profit.

Privit ca diferență între prețul de vânzare și costul de producție profitul, mai precis profitul total are două componente: profitul normal și profitul supranormal sau economic.

Profitul normal reprezintă acea parte a profitului pe care o realizează și însușește întreprinzătorul (agentul economic) în calitatea sa de proprietar al factorilor de producție. Ca venit al proprietarului care este și întreprinzător, profitul normal nu se include în costul de producție. Acesta corespunde venitului care ar reveni întreprinzătorului dacă el ar închiria capitalul sau altui întreprinzător, sau dacă ar lucra ca salariat la acesta. Prin urmare, profitul normal reprezintă minimum de profit pe care o firmă trebuie să-l obțină pentru a funcționa în continuare. În acest caz, nivelul venitului total încasat se identifică cu cel al costurilor de oportunitate, ceea ce înseamnă că pe baza încasărilor se poate asigura continuarea activităților la aceiași parametrii funcționali.

Partea de profit ce se obține ca venit peste costul de producție indiferent dacă acest venit este produs al unor factori de producție închiriați sau ca urmare a jocului concurenței pe piață, reprezintă profitul supranormal sau economic. În timp ce, profitul contabil reprezintă excedentul de venit net peste costul contabil, profitul economic reprezintă diferența dintre venitul total al firmei și costurile de oportunitate ale tuturor intrărilor (factorilor) utilizate de aceasta într-o perioadă de timp. Adesea, teoria generală a profitului are în vedere acest tip de profit.

Ca o componentă a profitului total, profitul economic reprezintă venitul ce se obține de o întreprindere (agent economic) care este administratorul, organizatorul unității și beneficiarul bunurilor produse de respectiva unitate, care se vând la prețuri mai mari decât costul de producție (inclusiv profitul normal).

Profitul economic se realizează numai în procesul schimbului în cadrul mecanismelor pieței concurențiale unde domină incertitudini generate de confruntarea dintre numeroasele riscuri asumate de către producători. Ținând seamă de asemenea riscuri, se poate aprecia că profitul economic pe care-l realizează și însușește agentul economic (întreprinzătorul), reprezintă o răsplată a muncii sale.

Pe lângă cele două forme principale de profit, normal și supranormal, în cadrul economiilor de piață din lumea contemporană mai sunt întâlnite și alte forme, diferențiate din alte puncte de vedere, între care un interes special îl reprezintă profitul realizat pe piețele cu concurență imperfectă și anume, profitul de monopol sau supraprofitul de monopol. Acesta este realizat de firme, respectiv corporații ce și-au asigurat o poziție de monopol pe piață și care rezultă din cele mai diferite situații în care își desfășoară activitatea, putând impune monopolul în privința cantităților de mărfuri vândute, al calității lor, în condițiile folosirii noilor realizări tehnico-științifice.

O formă specială de profit este așa-numitul profit neașteptat, care se realizează de către agenții economici cei mai diferiți, în condițiile unor conjuncturi economico-politice sau de altă natură, favorabile. Asemenea situații se pot întâlni fie în unele zone geografice ale globului în urma unor evenimente conjuncturale, fie în cazul unor produse de natură deosebită, precum petrolul sau alte resurse natural-materiale ce constituie monopolul exclusiv al unui număr redus de producători, respectiv vânzători.

Profitul se determină potrivit unei metodologii oficiale, rezultate din reglementările în vigoare ale fiecărei țări și reprezintă o sumă globală, care teoretic și practic poate fi formată din două componente:

– profitul legitim sau legal – realizat în contextul respectării prevederilor legale de-a lungul întregii activități din care este obținut. Este de dorit ca întreaga diferență dintre venituri și costuri să reprezinte un asemenea profit pentru a înlătura orice aspecte neplăcute ce rezultă din nerespectarea legalității;

– profitul nelegitim sau nelegal – realizat în contextul încălcării deliberate sau nu a legalității, prin atribuirea unor cote procentuale de profit peste cele admise de lege, sustragerea de la plata impozitelor și a taxelor, "umflarea costurilor", efectuarea unor duble înregistrări etc.

Profitul, este impozitat conform legilor din fiecare țară. Cine-l deține poate dispune de profit numai după plata impozitelor. Pornind de la mărimea și modul de stabilire a impozitelor a apărut conceptul de profit admis, care reprezintă instituționalizarea unei mărimi a profitului care se stabilește nu atât în funcție de factorii economici, ci de decizia autorităților și de politica statului de a asigura un anumit nivel al profitului pe ramuri, subramuri, pe categorii de mărime a firmelor etc. Adesea el apare și sub titulatura de profit net.

Indiferent de forma pe care o îmbracă, profitul îndeplinește anumite funcții pentru agenții economici, proprietari, întreprinzători, populație, societate în general:

a) funcția de motivare a firmelor, luate în ansamblu ca entități economice, a întreprinzătorilor și proprietarilor firmelor respective. Profitul stimulează inițiativa economică a acestora, el determină acceptarea riscurilor de către întreprinzători și prin aceasta, contribuie la stimularea producției de bunuri;

b) funcția de creștere, ce pune în evidență faptul că profitul stă la baza creșterii producției, a dezvoltării firmelor, a apariției de noi întreprinderi, etc. El reprezintă sursa principală a acumulărilor pe baza cărora se constituie investițiile, sursa de bază a creșterii economice;

c) funcția de control asupra activității firmelor. Nivelul și dinamica profitului însuși, constituie un adevărat barometru al calității activității agenților economici. Cu cât profitul este mai mare și cu cât perioada în care se însușește el este mai îndelungată, cu atât mai mult se verifica‚ în practică, calitățile și abilitatea agentului economic în rândul oamenilor de afaceri;

d) Profitul îndeplinește o importantă funcție socială , constituind baza procurării resurselor necesare pentru finanțarea acțiunilor social – culturale;

Se poate aprecia că și în prezent această categorie economică suscită interes major de abordare, de definire, dar mai ales de cuantificare nu numai în sfera relațiilor economice căreia îi aparține, ci și în sfera mai largă a relațiilor sociale, unde, de asemenea, se utilizează frecvent.

Noțiunea de profit este privită, acceptată și înțeleasă diferit de economiști prin prisma concepției globale, ca o rezultantă dintre efortul economic (costul de producție) și efectul concretizat în veniturile obținute. Sunt opinii argumentate –pro și contra – pentru a se lua sau nu se lua în calcul toate componentele costului de exploatare (de producție, de circulație, de prestări servicii sau efectuările de lucrări).

Astfel, pe plan național amortizarea bunurilor corporale și a valorilor imobilizate pe termen lung până în prezent, element simplu de cheltuială, reintră în sfera controverselor atât sub aspectul obligativității dimensionării în timp al regimului de determinare, cât și al modalităților de recuperare.

Un alt element de cheltuială asupra căruia la nivel microeconomic apar controverse metodologice este dobânda.

Este clar că într-o economie modernă, cu schimbări uneori neprevizibile, capitalurile proprii permanente nu pot fi suficiente ceea ce face ca banca să devină un prieten și partener de afaceri.

În funcție de conjunctura pieței capitalurilor financiare, determinate de o multitudine de factori dintre cei economice și monetari sunt preponderenți, nivelul dobânzii este – sau trebuie să fie – pozitiv având în vedere că, obiectiv, valoarea bunurilor prezentate este privită ca fiind superior celor viitoare.

Indiscutabil, împrumuturile de la bănci sau alte instituții financiare și de credit intră în sfera preocupărilor fiecărui întreprinzător, precum și în cea a factorilor de influență sau decizie macroeconomică ca element indispensabil.

Pentru folosirea împrumuturilor, împrumutatul plătește dobândă împrumutătorului ceea ce reprezintă de fapt costul intrării în stăpânirea curentă a bunurilor viitoare.

Acceptând că dobânda este un cost – și este – metodologic trebuie să privim fie ca:

element al cheltuielilor de exploatare;

element de cheltuieli financiare scos din sfera cheltuielilor de exploatare.

Rezumând considerațiile privitoare la amortizare și dobândă, conchidem că ambele sunt cheltuieli și indiferent de metodologie au impact și se suportă din veniturile firmei micșorând masa profitului brut.

Din raționamente de urmărire a profitabilității cheltuielile trebuie colectate în timp și pe sectoare de activitate cel puțin din următoarele considerații:

pentru stabilirea cât mai reală a costului pe unitate de produs și în cadrul acestuia cuantumul elementelor simple de cheltuieli ce-l compun;

în vederea determinării efortului global făcut pentru întreagă producție din perioada de gestiune, element fundamental avut în vedere la determinarea masei profitului brut;

pentru suma gestionată a plasamentelor de capital circulant în activitățile auxiliare și anexe ale firmei unde dominantă rămâne aceeași inclinație spre obținerea de profit;

Dar, privită global, firma industrială folosește capitalurile proprii, pe cele atrase precum și pe cele împrumutate, în funcție de conjunctura economică, de propria ei strategie privitoare la consolidare și micșorare, pe cât posibil a influenței factorilor de risc. Rezultă că plasarea capitalurilor permanente ale firmei țin de actul decizional al acesteia, iar ponderea și cuantumul acestora în active fixe și active circulante este aleatorie.

Ca urmare, în totalul cheltuielilor dintr-un exercițiu financiar sau o perioadă de gestiune, este necesar să fie luate în calcul și cheltuielile pentru investiții de natura bunurilor corporale, neavute în vedere la metodologiile practicate în prezent. Facem precizarea că suma plasamentelor investiționale în bunuri corporale primit drept o cheltuială este egală cu veniturile considerate realizate din activitatea investițională, pe această cale masa profitului nesuferind nici o influență.

Rămânând cantonați la ideatica globală sub care privim activitatea firmei industriale, în speță și pe cea ivestițională în active fixe, trebuie să acceptăm că transferul de proprietate prin vânzarea acestora reprezintă un venit, iar aceasta o componentă a profitului brut.

Pentru a ajunge la profit indiscutabil se are în vedere realizarea activităților economice pe piața mărfurilor, lucrărilor și serviciilor, prin intermediul prețului.

Dimensiunea prețului de finalizare a valorii mărfurilor concură direct la formarea și mărimea profitului, ceea ce conduce la certitudinea că aceasta este o componentă a prețului.

Pentru a obține profit, în toate situațiile veniturile trebuie să fie mai mari decât cheltuielile. Privindu-l astfel, „profitul poate fi definit ca un excedent de venituri peste nivelul costurilor”.

Dar, pentru a obține venituri, întreprinzătorul trebuie să-și angajeze efectiv capitalurile sale care, îmbinate cu ceilalți factori de producție, vor conduce la menținerea stării de funcționalitate a afacerii. Derularea întregului proces de producție, prospectarea pieței, obținerea prețului dorit în funcție de cererea pieței presupune, și trebuie avute în vedere, o seamă de incertitudini sau riscuri.

Din acest punct de vedere, profitul “este o consecință a riscului, este rezultatul prevederii viitorului cu mai mare acuratețe decât au făcut-o majoritatea celorlalți (concurenți)”.

Sub acest aspect, „profitul poate fi privit și ca o compensație a întreprinzătorului pentru riscurile pe care le poate avea în desfășurarea activității economice, materializate în pierderea capitalului”.

Rămânând în sfera relațiilor economice și financiare, concluzionăm că la nivelul întregii întreprinderi și al tuturor sectoarelor sale de activitate, profitul este diferența între venitul total și costul total.

Este o valoare real pozitivă, rezultată din activități economico-financiare concrete, ca efect al interacțiunii și interdependenței factorilor de producție. Este plusul monetar reieșit din rotația completă a capitalurilor, urmărit și dorit de toți întreprinzătorii pentru autofinanțarea menținerii și dezvoltării propriei firme.

Factorii care influențează masa profitului

La nivel micro-, mezo- sau macroeconomic, profitabilitatea activităților reprezintă scopul și efectul către care tinde orice întreprinzător.

Profitul net este un rest ce revine deținătorului pentru capitalul său investit într-o afacere. El este rezultatul prevederii viitorului și al reducerii riscurilor într-o măsură mai mare decât au putut-o face majoritatea concurenților.

Modul economic de gândire reliefează că „profiturile există și continuă să existe fără să fie reduse la zero de concurență. Aceasta se întâmplă din cauza incertitudinii, în absența căreia toți ar cunoaște ce este relevant pentru obținerea de profit, toate șansele de profit ar fi exploatate și în consecință, peste tot, profitul ar fi egal cu zero”.

Rezultă clar, chiar dacă la prima vedere apare abstract, că cel mai important factor care determină mărimea care determină profitul este incertitudinea.

Atât mărimea masei, cât și cea a ratei profitului este influențată de factori cu acțiune directă, cât și de factori cu acțiune indirectă, cantitativi și calitativi, dintre care:

volumul, structura și calitatea producției;

nivelul costurilor de producție;

nivelul prețurilor de vânzare;

repartizarea veniturilor între principalii posesori ai factorilor de producție;

viteza de rotație a capitalului.

Dintre factorii mai sus evidențiați, primii trei se regăsesc implicit în masa profitului, determinând mărimea acestuia. Asupra acestor factori de gradul I acționează factori de ordin calitativi, îndeosebi nivelul absolut și relativ al repartizării veniturilor între posesorii factorilor de producție, precum și viteza de rotație a capitalurilor plasate, fie în active imobilizate, dar mai ales în active circulante.

2.1.1. Volumul, structura și calitatea producției

Volumul, structura și calitatea producției acționează asupra profitului atât în unanimitatea lor, cât și separat.

Evident, abordând producția sub aspectul său cantitativ, aceasta este singurul factor care conduce implicit spre posibilitatea formării profitului, după ce a fost valorificată pe piață prin intermediul prețului.

Masa profitului este, deci, dependentă direct de mărimea producției destinate vânzării, dacă producția răspunde unor parametri economici, dintre care:

volumul fizic al producției este dimensionat pe criteriile rentabilității, luându-se în considerare rezultatele analizei tehnice a valorii;

întreaga producție destinată vânzării are piață de absorbție asigurată;

în jocul concurențial de piață, valoarea de întrebuințare a produselor satisface trebuințele sociale într-o măsură mai mare sau cel puțin egală cu altele similare fabricate de alți întreprinzători;

Structura producției fiind adaptabilă, ca rezultantă a cerințelor pieței, reprezintă în fapt elementul care trebuie să fie cel mai elastic.

Volumul fizic al producției poate rămâne constant, însă structural ea să se deplaseze frecvent către produsele solicitate de piață și care, în consecință, pot fi valorificată la prețuri reale mai mari, aspect deloc neglijabil în aportul la formarea profitului. Deplasarea structurii producției către produsele la care cererea de piață este mai mare se face, sau trebuie făcută, numai în condițiile menținerii costurilor proiectate ori chiar reducerii lor, urmându-se astfel minimalizarea consumului factorilor de producție.

Presiunea cererii pieței asupra deciziei manageriale privitoare la structura producției poate avea drept consecință:

renunțarea la fabricarea unor produse;

diminuarea volumului fizic al produselor cu piață îngustată;

creșterea volumului mărfurilor a căror cerere este confirmată în procesul actelor schimbului de proprietate;

introducerea în fabricație a unor noi produse a căror utilitate finală a fost testată și confirmată de piață.

Calitatea producției condiționează direct masa profitului, întrucât produsele de o calitate superioară, confirmă, penetrează și sunt absorbite de piață mai repede, având ca efect economic:

obținerea unor prețuri de vânzare mai mari;

scurtarea timpului de stocare-vânzare și ca urmare a reîntregirii mai rapide a plasamentelor de capital imobilizate temporar în sfera aprovizionării și producției.

2.1.2. Nivelul costurilor de producție

Costul de producție înglobează totalitatea cheltuielilor aferente consumării și interacțiunii factorilor de producție utilizați pentru producerea și vânzarea produselor, lucrărilor și serviciilor.

Posibilitatea dimensionării apriorice a costului de producție, în condiții de relativă stabilitate economică și socială, este posibilă deoarece pot fi cunoscute:

cheltuielile convențional constante legate de amortizarea capitalului fix, chirii, primele de asigurare, întrețineri și consumuri constant netehnologice, cheltuieli ce sunt acceptate ca formând costul fix;

cheltuieli variabile pentru o anume dimensiune fizică a producției, formate din consumul de capital circulant în sfera creării stocurilor necesare producției și în sfera procesului de producție propriu-zis, precum și din salariile directe, contribuțiile asupra acestora și alte impozite, taxe, contribuții și asimilate reglementate, toate acestea formând costul variabil;

costurile marginale, determinate de intenția sau definitivarea deciziei de creștere a volumului fizic al producției, întreprinzătorul dimensionându-și opțiunea prin prisma raționalității economice, în sensul că urmărindu-se menținerea sau maximizarea profitului.

Dintre toți factorii cu acțiune directă asupra mărimii profitului, costul producției are cea mai mare influență, aspect care ține în stare de alertă permanentă pe oricare întreprinzător sau manager. Acceptând că ceilalți factori rămân constanți sau relativ constanți, minimizarea costurilor poate fi făcută și are ca principale efecte:

economisirea resurselor economice ce se încorporează în produse cu condiția că calitatea produsului fabricat să nu scadă;

minimizarea costului pe unitate de produs și a costurilor pe ansamblul activității are corespondente în maximizarea profitului;

reducerea costurilor poate oferi cadrul sporirii ofertei de produse întrucât economia de factori de producție poate fi folosită pentru amplificarea producerii acelorași sortimente;

costul redus pe produs are ca efect direct un curs de revenire net superior în cazul valorificării produselor la export.

2.1.3. Nivelul prețurilor de vânzare și al tarifelor

Prețul – categorie economică fundamentală în economia producției de mărfuri – exprimă suma în bani plătită pentru intrarea în posesia unei mărfi la un moment dat.

În sfera industriei sunt practicate mai multe categorii de prețuri, după stadiul schimbului:

prețuri cu ridicata, la care circulă mărfurile între întreprinderi;

prețuri cu amănuntul, practicate pentru finalizarea valorii mărfurilor prin consum individual;

tarife pentru serviciile prestate întreprinderilor și populației.

Atât prețurile, cât și tarifele, real stabilite pe piață în funcție de acțiunea cererii și ofertei, conțin, sub aspectul profitabilității, în structura lor cel puțin elemente referitoare la: cost, obligații fiscale, amortizări aferente activelor corporale și, evident, profit.

Pe lângă acele categorii de prețuri mai sus amintite trebuie avute în vedere și alte categorii, când vor fi asamblate și vor funcționa mecanismele pieței concurențiale cum sunt:

prețul de bursă sau cotația de bursă, pentru mărfuri fungibile, standardizate sau la termen;

prețul de listă sau de catalog, impus de exportatori dar adaptabil la cerere și ofertă;

prețul de tranzacție efectiv, realizat în momentul vânzării-cumpărării mărfurilor;

prețul indexat, care cuprinde pe lângă elementele de bază (cheltuieli de exploatare, financiare, excepționale și profit) și evaluarea unor indexări.

Oricare categorie sau tip de preț se are în vedere pe piața concurențială, se formează și este realizat în funcție de cerere și ofertă. Prețul exprimă rezultatul confirmării cererii date utilității bunului ce urmează a fi achiziționat de consumator, de capacitatea de plată a cumpărătorului și de costul cumpărării aceluiași produs din altă parte.

În relația costuri-prețuri, intenția și speranța întreprinzătorului nu pot fi direcționate decât în două sensuri:

minimizarea costurilor, care oferă producătorului competitivitate pe piața internă și externă;

maximizarea prețurilor de vânzare prin structura și calitatea producției sale pentru o cerere pe piață constantă sau în creștere.

Asigurarea efectivizării practice a celor două sensuri va influența de egală valoare sporul de profit, respectiv pe cel al rezultatului curent.

2.1.4. Modalități de repartizare a veniturilor între principalii posesori ai factorilor de producție

Sfera activităților economice antrenează doi factori de producție:

capitalul, deținut de una sau mai multe persoane;

munca, care generează cheltuieli sub forma salariilor și asimilatelor acestora.

Profitul, ca rezultat al utilizării și rotației capitalului, se cuvine deținătorului sau deținătorilor care și-au asumat riscul plasamentelor în întreprinderea creată.

Veniturile brute obținute din activitatea economică și financiară, după deducerea cheltuielilor cu salariile și asimilatele acestora, sunt afectate pentru reconstituirea fondurilor consumate în procesele economice, pentru achitarea obligațiilor fiscale și de asigurări, precum și pentru amortizarea activelor fixe corporale. Partea rămasă din veniturile brute reprezintă în fapt beneficiul (profitul) brut impozabil, care, după vărsarea impozitului, va deveni masa profitului net supus repartizării în funcție de strategia și voința deținătorului, respectiv deținătorilor de capital.

Pentru întreprindere, în vederea asigurării protecției și dezvoltării, o parte din profit va fi afectată rezervelor, dezvoltării și majorării capitalului social, adică asigurarea capacității de autofinanțare. Pentru deținătorii de capital, restul de profit reprezintă plățile reziduale ce li se cuvin sub forma dividendelor.

2.1.5. Viteza de rotație a capitalului

Viteza de rotație a capitalului, ca indicator calitativ, exprimă eficiența utilizării acestuia în funcție de posibilitatea recuperării, întregirii și reactivării plasamentelor inițiale în noi cicluri economice.

Ca factor de influență al masei profitului brut, acest indicator dă posibilitatea ca atât în sfera previziunii, cât și în cea a analizei de gestiune să se evidențieze numărul rotațiilor capitalului într-o perioadă de timp, de regulă un trimestru sau un an, precum și numărul de zile în care se înfăptuiește o rotație.

Circulația capitalului din forma lichidităților bănești în forma stocurilor, a cheltuielilor avansate în producție și revenirea – cu un plus de monedă – în stadiul lichidităților bănești efective, are două efecte globale asupra profitului:

dimensionarea necesarului de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare;

sporirea părții de venit brut rezultat din vânzarea și încasarea ritmică a producției marfă oferită și absorbită de piață.

2.2. Metode de cuantificare a profitului

Sub aspectul determinării masei profitului se pot avea, și trebuie avute în vedere, cele două forme consacrate ale calculației economice:

cuantificarea antefactum (antecalculația)

cuantificarea postfactum (postcalculația)

2.2.1. Cuantificarea profitului antefactum (antecalculația)

Lucrarea de proiectare a volumului profitului posibil de obținut în anul financiar următor este deosebit de importantă atât pentru întreprinzător, cât și pentru stat, deoarece:

întreprinzătorul va putea cunoaște ce masă de profit va putea obține pentru a-și satisface intențiile decizionale de reinvestire și dezvoltare, de pe o parte, și mărimea dividendelor ce fac atractive plasamentele de capital ale acționarilor și asociaților în întreprinderea respectivă;

vor putea fi cunoscute obligațiile fiscale din taxe și impozite legal stabilite pentru a fi vărsate la bugetul statului.

Proiecția profitului apare necesară pentru toți întreprinzătorii, indiferent de forma de proprietate asupra capitalului.

Teoria și practica financiară din țara noastră au în vedere mai multe metode de determinare previzionară a profitului, dintre care mai adesea sunt folosite:

metoda sintetică;

metoda directă;

metoda raportării la perioada de bază;

alte metode de previzionare a masei profitului:

metoda costurilor directe;

metoda programării liniare.

Cuantificarea profitului postfactum (postcalculația)

Relațiile economice care apar, obiectiv, pe parcursul activității întreprinderii antrenează, pe de o parte, cheltuieli de exploatare și financiare, iar pe de altă parte, venituri din exploatare și venituri financiare, din comparația lor conturându-se rezultatul curent favorabil când veniturile devansează cheltuielile și nefavorabil când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile.

Considerația logică, respectiv luarea în considerație a tuturor cheltuielilor, precum și a veniturilor aferente capitalului imobilizat pe termen lung în active fixe de natura mijloacelor fixe și terenurilor, se obține rezultatul brut al exercițiului materializat în masa brută a profitului sau pierderii.

Gruparea veniturilor și a cheltuielilor pentru stabilirea rezultatelor financiare finale se prezintă astfel:

Veniturile totale, formate din:

venituri din activitatea de exploatare;

venituri financiare;

venituri excepționale.

Cheltuieli totale, compuse din:

cheltuieli de exploatare;

cheltuieli financiare;

cheltuieli excepționale.

În structura cheltuielilor se cuprind și contribuțiile pentru constituirea de fonduri cu destinație specială, reglementate prin legi distincte, sau prin legea bugetară anuală, aceste cheltuieli fiind deductibile pentru determinarea impozitului pe profit.

Având în vedere grupările mai sus evidențiate, rezultă că profitul se cuantifică prin următoarea relație de diferență:

=- respectiv:

=( Vexp+ Vfin+Vexc)-(Chexp+Chfin+Chexc)

În care:

=suma profitului; =suma veniturilor exercițiului

=suma cheltuielilor exercițiului; Vexc=venituri excepționale;

Vexp= venituri din exploatare; Vfin=venituri financiare; Chexp=cheltuieli de exploatare; Chfin= cheltuieli financiare;

Chexc= cheltuieli excepționale; Vexc= venituri excepționale.

Pe sfere de activitate distincte, profitul se calculează și se evidențiază astfel:

profitul din exploatare: Pexp=

profitul din operațiuni financiare: Pfin=

profitul din operațiuni excepționale: Pexc= .

= suma veniturilor din exploatare; =suma cheltuielilor de exploatare; = suma veniturilor financiare; =suma cheltuielilor financiare; = suma veniturilor excepționale; = suma cheltuielilor excepționale.

Profitul total brut determinându-se, astfel, ca sumă a profiturilor pe sfere de activitate, relația având următoarea structură:

=Pexp+Pfin+Pexc

Metoda de cuantificare postfactum a profitului aplicată la S.C. BIO EEL S.R.L. este prezentată în tabelul II.1.

Tabelul II.1.

Cuantificarea postfactum a profitului la S.C. BIO EEL S.R.L.

CAPITOLUL III.

ACTIVITATEA ECONOMICO-FINACIARĂ CE CONCURĂ LA FORMAREA PROFITULUI BRUT ȘI IMPOZITUL PE PROFIT

Activitatea oricărei întreprinderi este constituită din diferite procese transformatoare, care generează consumuri (cheltuieli) și, în același timp, produc rezultate (venituri). După natura lor, aceste procese se grupează în: activitatea de exploatare, activitatea financiară și evenimente extraordinare. Dacă activitățile financiare și evenimentele extraordinare au același conținut la orice întreprindere, activitatea de exploatare, fiind dependentă de obiectul acesteia, poate varia de la o întreprindere la alta. Astfel, activitățile de exploatare se pot concretiza la unele întreprinderi în producția de bunuri materiale și satisfacerea acestora, la altele, în comercializarea mărfurilor respective, adică aprovizionarea mărfurilor și vânzarea lor sau în executarea de lucrări, ori în prestarea de servicii.

Realizarea obiectului de activitate al fiecărei întreprinderi presupune utilizarea factorilor de producție, respectiv a resurselor materiale și a resurselor umane. O parte din aceste resurse se consumă, o alta se depreciază treptat (amortizarea), iar alte resurse (resursele umane) trebuie remunerate. Expresia bănească a consumului factorilor de producție – material și uman – determinat de obținerea și desfacerea bunurilor materiale, executarea de lucrări și prestarea de servicii reprezintă cheltuieli de exploatare. Recuperarea acestor cheltuieli se realizează pe seama veniturilor din exploatare, în sensul includerii cheltuielilor în costurile bunurilor, lucrărilor sau serviciilor și, prin acesta, în prețurile (tarifele) de vânzare.

Activitatea de exploatare, respectiv cheltuielile și veniturile acestei activități, sunt reflectate, pe de o parte în contabilitatea financiară a întreprinderii, iar pe de altă parte în contabilitatea de gestiune, cu precizarea că specificul activității întreprinderii influențează, îndeosebi, organizarea contabilității de gestiune. Evidența, calculul, analiza și controlul costurilor prin prisma componentelor activităților consumatoare de resurse și producătoare de rezultate constituie obiectul contabilității de gestiune.

Ocazionarea cheltuielilor și crearea veniturilor se derulează în mai multe etape succesive și simultane de timp. Astfel, în cazul procesului cheltuielilor se întâlnesc patru momente: angajarea, consumul, plățile, imputarea.

Angajarea are loc în momentul în care se contractează obligația bănească generatoare de plăți sau consumatoare de resurse.

Consumul este specific utilizării efective a resurselor în scopul satisfacerii unor nevoi productive sau neproductive.

Plățile constau din achitarea unei sume de bani ca echivalent în cadrul relațiilor financiare.

Imputarea reprezintă momentul când cheltuielile sunt decontate sau repartizate asupra rezultatelor obținute.

În cadrul procesului de creare a veniturilor se delimitează patru momente: producția, facturarea, încasarea, încorporarea.

Producția este momentul creării rezultatului ca produs al activității consumatoare de resurse.

Facturarea (livrarea) sau vânzarea pe credit constă în transferarea dreptului de proprietate de la vânzător la client.

Încasarea reprezintă etapa în care rezultatul vândut se transformă în bani.

Încorporarea este o etapă strict contabilă prin care veniturile sunt înglobate în rezultate pentru a absorbi cheltuielile corespondente.

Analiza de mai sus, cu privire la momentele ocazionării cheltuielilor și creării veniturilor, se regăsește în contabilitatea financiară, respectând principiul independenței exercițiilor, toate operațiile care determină cheltuieli și venituri sunt înregistrate în momentul generării sau angajării lor.

Conturile de cheltuieli au funcție contabilă de activ. Se debitează cu cheltuielile efectuate în cursul anului ca exercițiu financiar și se creditează la decontarea (repartizarea) cheltuielilor asupra rezultatelor. Prin funcția contabilă, conturile de venituri sunt asimilate conturilor de pasiv. Se creditează cu veniturile realizate în cursul anului ca exercițiu financiar, se debitează cu încorporarea veniturilor în rezultate.

Conturile de cheltuieli și de venituri se închid, după caz, lunar sau la sfârșitul anului ca exercițiu financiar prin contul 12 Rezultatul exercițiului. Cheltuielile se repartizează asupra rezultatului, iar veniturile se încorporează în rezultate. La rândul său contul 12 Rezultatul exercițiului este un cont de bilanț, fiind inclus în categoria conturilor de capitaluri proprii. Soldul creditor al contului evidențiază rezultatul sub formă de profit, iar soldul debitor – rezultatul sub formă de pierdere. În felul acesta contul 12 Rezultatul exercițiului realizează legătura dintre conturile de cheltuieli și de venituri, pe de o parte, și conturile de bilanț, pe de altă parte.astfel, soldul său creditor reprezintă profitul creat ca sursă de finanțare în urma excedentului veniturilor asupra cheltuielilor, iar pierderea, ca sold debitor exprimă bunurile economice nerecuperate ca urmare a excedentului cheltuielilor asupra veniturilor.

3.1. Venituri provenite din activitatea economică

3.1.1. Venituri din exploatare

Criteriul de delimitare și înregistrare a veniturilor din activitatea de exploatare este cel începând cu obținerea producției și se continuă cu vânzarea aceleiași producții sau a mărfurilor cumpărate. Totodată, se consideră venituri realizate, în funcție de care se determină rezultatul, numai cele din stadiul de vânzare, adică din faza unde are loc transferarea dreptului de proprietate.

Privite la nivel microeconomic, activitățile productive profitabile pot fi grupate în:

activități productive marfare, care au ca obiect prelucrarea, industrializarea și valorificarea pe piață a valorilor de întrebuințare;

activități productive nemarfare, în sfera cărora sunt cuprinse lucrările și serviciile a căror finalitate este aprioric stabilită prin cerere;

activități de intermediere, care cuprind preponderent pe cele aferente comercializării mărfurilor provenite din sfera producției materiale.

Practica demonstrează că în sfera preocupărilor întreprinderilor industriale sunt înglobate în marea majoritate a cazurilor toate cele trei tipuri de activități din raționamente de economisire a factorilor de producție, sporirea productivității muncii și maximizarea profitului.

Dimensionarea veniturilor din activitatea de bază, exprimată în formă generalizată prin intermediul prețului, se materializează în cifra brută de afaceri dependentă la prima vedere de doi factori:

cantitatea de produse (mărfuri);

prețul de vânzare unitar al acestora.

La rândul lor, acești doi factori ce condiționează mărimea veniturilor din sfera distribuției sunt puternic influențați de factori calitativi.

Astfel, la același volum de producție, lucrări sau servicii, valoarea finală se modifică favorabil sau nefavorabil, ca urmare a calității, a gradului de confort sau al complexității prestațiilor.

Veniturile din exploatare ca rezultat al fluxurilor reale (fizice), prin schimbarea proprietarului și a fluxurilor monetare, prin încasarea echivalentului marfar în monedă, devin efective numai în condițiile absorției mărfurilor oferite de către cererea pieței. În acest sens, desfacerea mărfurilor, finalizarea valorii acestora și continuarea rotației capitalului sunt condiționate de siguranța pieței de desfacere, de solvabilitatea patrimonială.

Asigurarea absorției de către piață a produselor și lucrărilor, pe o perioadă consolidată de timp, poate duce la acceptarea concepției că în afara mărfurilor vândute, pot fi considerate venituri din exploatare și producția stocată, precum și producția imobilizată întrucât valoarea acestora, evaluată la prețul pieței de desfacere certă, reprezintă o mărire de patrimoniu și deci de venituri.

Alte venituri din exploatare

Prin natura fluxurilor de exploatare, a organizării tehnologiilor de fabricație și chiar a statutului de înființare și înregistrare, întreprinderile productive au ca obiect de activitate și alte activități conexe sau auxiliare, motivat de faptul că:

sunt necesare și servesc nemijlocit bunei desfășurări a activității de bază;

pot satisface – ca valori de întrebuințare – trebuințele din afara întreprinderii, fiind deci aducătoare de venituri efective.

În prima situație, produsele, lucrările și serviciile produse în interiorul întreprinderii și destinate consumului intern productiv sunt de regulă realizate și încorporate în fluxurile producției de bază la prețuri inferioare celor practicate pe piață, cel puțin cu elementele de fiscalitate componente, ceea ce conduce finalmente la ieftinirea costului producției de bază.

În mediul extern (în afara întreprinderii), producția conexă sau auxiliară poate apărea sub forma vânzărilor de stocuri (materii prim, materiale, combustibil) care la moment dat prisosesc.

Ponderea altor venituri din exploatare poate să crească în totalul veniturilor de exploatare prin:

valorificarea deșeurilor și a rebuturilor remaniate;

valorificarea superioară a producției secundare (în agricultură, silvicultură, confecții textile, metalurgie etc.);

recuperarea și punerea în circuitul economic a substanțelor utile din minerit ca:

praful de cărbune de la preparații, prin brichetare;

suspensiile din apele uzate la spălarea cărbunelui și îmbogățirea acestora pentru transformarea în combustibili de uz gospodăresc;

deșeurile haldabile de la preparații, în vederea reconversiei lor ca materiale de construcții termoizolante.

În afara veniturilor prezentate până aici, activitatea de exploatare poate realiza și altele așa cum sunt cele din creanțele recuperate și alte veniruti din exploatare curentă, cum sunt: sumele datorate de personal privind debite, sporuri sau adaosuri necuvenite, avansuri nejustificate, valoarea amenzilor, despăgubirilor și penalităților datorate de terți, bunurile și valorile primate gratuit, bunurile rezultate din dezmembrarea unor imobilizări, drepturi de personal neridicate prescrise, sumele cuvenite unității, datorate de către bugetul de stat,etc.

3.1.2. Venituri financiare

Existența, consolidarea și expansiunea activității de exploatare presupune întrepătrunderea capitalului propriu al întreprinzătorului cu alte surse de capital din mediul extern, de regulă capitalul împrumutat.

Pentru a pune în discuție veniturile de capital, altele decât cele rezultate din capitalul plasat în sfera activităților productive avem în vedere existența unui segment de capital în căutarea de plasament profitabil.

A. Dobânzile încasate de la bănci

Capitalul liber apare, temporar, sub forma lichidităților în numerar, dar mai ales sub forma disponibilităților păstrate la bănci în conturi curente sau în conturi de depozit la termen.

Lichiditățile în monedă de cont, deși aparțin întreprinderii și aceasta poate dispune oricând de ele, așa cum este situația celor din contul curent, sunt în același timp surse de creditare pe care banca le folosește pentru a le da cu împrumut altor întreprinderi. În această situație banca apare atât în postura de împrumutat, cât și în cea de împrumutător cu resurse monetare ce nu-i aparțin. Pentru stimularea clienților săi de aș-i păstra disponibilitățile la ea și pentru faptul că utilizează acest capital liber ca resursă de creditare, banca bonifică dobânzi de la o rată stabilită sau negociată.

Dobânda de cont curent acordată de bancă sporește patrimoniul firmei beneficiare și reprezintă în același timp un venit financiar.

Capitalul liber poate fi plasat la banca finanțatoare și sub forma depozitelor pe termen stabilit de bancă, situație în care rata dobânzii ar trebui să se așeze foarte aproape de cea percepută de împrumutător de la împrumutați. Oricum, rata dobânzii pentru păstrarea în depozit a disponibilităților este mult superioară celei de cont curent sau conturilor de retenție ceea ce conduce și la un cuantum mai mare al veniturilor financiare obținut de întreprindere.

B. Dobânzi încasate din titluri de credit

Frecvent, capitalul liber este plasat în:

cumpărarea, deținerea și valorificarea obligațiunilor puse pe piața financiară primară sau secundară de alte societăți comerciale;

titluri de împrumut (certificate de trezorerie, obligațiuni) plasate pe piața financiară de către stat;

participațiuni prin acordarea directă de împrumuturi terțelor persoane fizice și juridice.

Pentru obligațiunile cumpărate, dobânda încasată nu va putea fi mai mică decât cea acordată de băncile comerciale, dar pentru împrumuturile directe, cea negociată, de regulă mai mare decât a băncilor comerciale sau comparabilă cu taxa scontului.

C. Dividende din titluri financiare

O altă cale de plasament profitabil a capitalului liber devine operațională fie prin participațiuni la formarea capitalului altor firme, fie prin cumpărarea de pe piața financiară a acțiunilor emise de întreprinderile agreate de societățile bursiere.

Deținerea de acțiuni prin participațiuni are ca efect încasarea de dividende de la firmele care au folosit capitalul atras, dividende al căror cuantum este variabil în funcție de masa profitului net supus repartiției în favoarea asociaților și acționarilor.

Capitalul liber plasat prin piața financiară de acțiuni nominative sau la purtător se transformă în capital speculativ întrucât orice deținător este interesat să vândă aceste titluri atunci când cursul lor este superior valorii nominale sau a celei la care au fost cumpărate. Diferența – mai mare – dintre valoarea de cumpărare și valoarea la care sunt vândute acțiunile la bursă reprezintă un plus de monedă, respectiv o creștere a patrimoniului, un venit pur și simplu.

D. Diferențe de curs valutar

Apar în situația în care moneda națională se apreciază față de devizele deținute în patrimoniul său de întreprindere. Diferența dintre cursul anterior și cel nou stabilit pentru valutele efective, disponibilul de cont în valută sau alte devize, devine, evident, un venit financiar efectiv prin sporirea patrimoniului din majorarea volumului de monedă națională deținută.

E. Veniturile din sconturi obținute

Reprezintă sumele de bani cedate din prețul de vânzare, de către furnizori, ca urmare a achitării înainte de scadență a unei datorii.

Pentru contabilizarea curentă a veniturilor financiare generale, generate de activitatea unei întreprinderi, venituri care se referă la: veniturile din dividende aferente participațiilor la capitalul altor societăți comerciale, veniturile din dobânzi de încasat și/sau încasate aferente altor imobilizări financiare și/sau creanțe imobilizate, diferențele favorabile din vânzarea investițiilor financiare, diferențele favorabile de curs valutar, veniturile din dobânzile aferente împrumuturilor acordate, venituri din stocuri primite precum și alte venituri financiare.

3.1.3. Venituri extraordinare

Veniturile extraordinare pot apărea ca urmare a subvențiilor primite pentru eliminarea efectelor calamităților sau de primit drept compensații pentru pierderile suferite de o întreprindere, ca urmare a efectuării unor generate de evenimente extraordinare, pentru reamplasarea activităților productive în zone defavorizate sau pentru descongestionarea zonelor urbane aglomerate dar și din despăgubirile care însoțesc exproprierea unor active pentru cauză de utilitate publică.

3.2. Cheltuielile întreprinderii și decontarea acestora

3.2.1. Cheltuieli din exploatare

Activitatea de exploatare cuprinde toate operațiile economice și comerciale privind aprovizionarea, producția și desfacerea bunurilor, lucrărilor și serviciilor. De asemenea sunt incluse și operațiile privind investițiile, prin care se realizează producția și construcția proprie de imobilizări corporale. Structural, contabilitatea operațiilor privind constatarea cheltuielilor se diferențiază în funcție de natura resurselor utilizate.

Aceste cheltuieli prin componența, cuantumul și ponderea lor evidențiază datele concrete pentru cunoașterea factorilor cantitativi de gradul I cu acțiune directă asupra masei profitului (beneficiului).

Prin amploarea lor, cheltuielile privitoare la înfăptuirea obiectului principal al întreprinderii referitoare, în esență, la activitatea de bază, de producție în cazul celor industriale, influențează în cel mai pregnant grad rezultatele financiare finale.

Din punct de vedere structural, cheltuielile de exploatare se grupează astfel:

Cheltuieli materiale, formate din:

cheltuieli cu consumuri directe de materii prime, materiale de bază și auxiliare, costul consumurilor de energie, combustibil, aburi, apă, precum și consumurile indirecte de natura cheltuielilor de reparații, întrețineri și revizii ale utilajelor de producție, ale halelor și sediilor întreprinderilor și altele asemenea;

alte cheltuieli materiale de exploatare concretizate în remanieri și rebuturi, schimburi de fluxuri sau ciclul tehnologice;

amortizări și provizioane care se suportă din veniturile totale brute ca urmare a vânzării producției.

Cheltuieli de personal, formate din salariile personalului și din contribuțiile pentru asigurări și protecție socială

Alte cheltuieli de exploatare și funcționare, din care:

impozite și taxe, altele decât impozitul pe profit;

lucrări, furnituri și servicii exterioare (chirii, studii);

transport și deplasări ale personalului (diurne și cheltuieli de transport);

cheltuieli diverse de administrație (publicitate, propagandă, poștă, telefon, furnituri de birou).

Repartizate asupra obiectelor de calculație și deci înglobate în marea lor majoritate în cheltuieli de exploatare pentru producția de bază se regăsesc și cheltuielile ocazionate în sfera activităților auxiliare sau anexe deoarece aceste activități:

deservesc direct sectoarele principale de producție (centrale proprii pentru producerea energiei electrice, aburului tehnologic, aerului comprimat) ;

mențin capacitățile de producție în stare de normalitate funcțională (ateliere de întreținere și reparații).

3.2.2. Cheltuieli financiare

Sunt ocazionate în mod curent de plățile făcute pentru:

plăți aferente dobânzilor pentru creditele angajate de la bănci pe termen scurt, mijlociu sau lung;

plățile pentru achitarea dobânzilor aferente emisiunilor de obligațiuni și alte împrumuturi;

comisioane și speze plătite băncilor sau altor intermediari de pe piața financiară sau valutară privitoare la publicitatea și vânzarea titlurilor mobiliare și de credit – acțiuni, obligațiuni – precum și cele legate de brokeraj bursier;

cheltuieli aferente deprecierii depozitelor sau disponibilităților în devize în raport cu moneda națională;

pierderi din creanțe legate de participații;

cheltuieli privind sconturile acordate.

Toate operațiile privind cheltuielile financiare sunt înregistrate prin conturile din grupa 66 Cheltuieli financiare.

3.2.3. Cheltuieli extraordinare

Cheltuielile extraordinare sunt acelea care apar ca urmare a evenimentelor extraordinare, cum sunt: calamitățile naturale și exproprierile unor active. Se poate pune în discuție dacă o întreprindere care se află într-o zonă supusă frecvent calamităților naturale (de exemplu, lângă albia unui râu cu risc de inundații în fiecare primăvară) poate considera valoarea pierderilor de stocuri și producția în curs de execuție în categoria cheltuielilor extraordinare. Reamintim că în activitatea extraordinară sunt cuprinse acele evenimente sau tranzacții distincte de activitățile curente ale întreprinderii care apar neregulat și cu frecvență redusă.

3.3. Conceptul de impozit pe profit

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile persoanelor fizice sau juridice, rezidente și nerezidente, cu caracter obligatoriu și cu titlu nerambursabil, la dispoziția statului și care nu presupune o contraprestație din partea acestuia. Sumele astfel colectate îi sunt necesare statului pentru realizarea obiectivelor politicii sociale, economice, financiare, respectiv realizării funcțiilor sale interne și externe.

Impozitele au rol social, economic, financiar ele fiind utilizate de stat ca pârghie economico-finaciară, ca mijloace de intervenție în economie.

Rolul principal al impozitelor datorate statului este acela de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice.

Pe plan social, rolul impozitelor este de redistribuire a unei părți din produsul intern brut între clasele și păturile sociale, între persoanele fizice și cele juridice, conform obiectivelor de politică socială, financiară în domeniul utilizării resurselor financiare publice.

Din punct de vedere economic, impozitele își pot manifesta rolul lor prin influențarea desfășurării activităților economice.

Astfel, acordarea de facilități fiscale de natura scutirii de la plata impozitului pe profit pentru activitatea desfășurată în întreprinderile mici și mijlocii sau practicarea unor cote reduse de impunere pentru profitul obținut din activitatea de export sunt măsuri menite să stimuleze producătorii vizați.

Scutirea de la plata taxelor vamale și/sau a taxei de valoare adaugată pentru importul de mijloace fixe, linii tehnologice care constituie aport de capital poate conduce la stimularea investitiilor straine, la cresterea productiei intr-un anumit domeniu al economiei, la crearea unor noi locuri de munca, la obtinerea unor resurse financiare publice sporite in viitor pe seama profiturilor realizate.

Ocupând primul loc în mobilizarea și constituirea resurselor financiare publice, impozitele își manifestă rolul lor și pe plan financiar. Proporția în care impozitele, taxele și contribuțiile își aduc aportul la constituirea resurselor financiare publice depinde de politica financiară a fiecărui stat și de gradul de dezvoltarea al acestuia.

Printre elementele impozitului se numără subiectul (plătitorul), suportatorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota impozitului, asieta, termenul de plată s.a.

Subiectul impozitului (contribuabilul) este persoană fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia.

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul.

Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii. La impozitele directe, obiect al impunerii poate fi venitul sau averea.

Sursa impozitului arată din ce anume se plătește impozitul.

Unitatea de impunere se folosește pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil. Drept unitate de impunere putem întâlni: unitatea monetară, metrul pătrat de suprafață utilă, hectarul de teren, bucata, kilogramul, litrul, etc

Cota impozitului sau cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere.

Asieta (modul de așezare al impozitului) reprezintă totalitatea măsurilor care se i-au de organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului datorat statului.

Termenul de plată indică dată până la care impozitul trebuie achitat statului.

Impozitul pe profit reprezintă o cheltuială pentru întreprindere. Contabilizarea acestei obligații fiscale ridică unele probleme, deoarece regurile pentru calculul rezultatului fiscal sunt diferite de cele utilizate în contabilitate, de unde necesitatea clarificării tratamentului contabil aferent diferențelor între rezultatul contabil și cel fiscal.

În accepția organismului internațional de normalizare contabilă rezultatul contabil (profitul sau pierderea contabilă) reprezintă rezultatul înaintea impozitului pe profit.

Profitul impozabil (sau pierderea fiscală) este definit ca rezultatul exercitiului stabilit pe baza regurilor fixate de administrația fiscală și care servește pentru calculul impozitului exigibil (sau rambursabil). Impozitul exigibil reprezintă impozitul de plătit pe termen scurt aterent profitului impozabil al exercitiului.

Diferențele între rezultatul contabil și rezultatul fiscal se delimitează în diferențe permanente și diferențe temporare.

În categoria diferențelor permanente se includ:

cheltuielile nedeductibile din punct de vedere fiscal, pentru care nedeductibilitatea este considerată definitivă, deoarece fiscul le condideră ca fiind cheltuieli somptuoase (exagerate) sau care nu sunt necesare pentru activitatea întreprinderii ( de exemplu, acordarea de remunerații excesive sau avantaje în natura managerilor);

veniturile pe care fiscul renunță în mod definitv să le impoziteze, deoarece ele provin din rezultate deja impozitate (este cazul dividendelor primite de la filiale);

degrevările fiscale acordate (sub forma de reduceri și scutiri de impozit) pentru a încuraja anumite acțiuni economice promovate de stat (stimularea investițiilor, crearea de locuri de muncă, etc.).

Alte diferențe sunt denumite temporare deoarece ele se resorb, de regulă, în cursul unui exercițiu ulterior. Aceste diferențe provin din decalajul în timp între momentul contabilizării unui element și includerea sa în rezultatul fiscal și îmbracă urmăătoarele forme:

elemente contabilizate în cursul exercițiului, dar care au fost luate în calculul rezutatului impozabil al unui exercitiu precedent;

elementele incluse în rezultatul exercitiului, dar care au fost contabilizate în cursul unei perioade anterioare;

elemente contabilizate în cursul exercițiului, dar care vor fi impozabile sau deductibile din punct de vedere fiscal în cursul unui exercițiu viitor;

elemente incluse în rezultatul fiscal al exercitiului, dar care vor fi contabilizate ulterior.

De altfel, norma IAS 12 prezintă două tipuri de diferențe temporare, adică:

diferențe temporare impozabile, respectiv diferențe care vor genera sume impozabile în determinarea beneficiului impozabil al exercițiilor viitoare, atunci când valoarea contabilă a unui activ sau a unui pasiv va fi încasat sau plătit;

diferențe temporare deductibile, respectiv diferențe temporare care vor genera sume deductibile în determinarea beneficiului impozabil al exercițiilor viitoare, atunci când valoarea contabilă a unui activ sau pasiv va fi încasată sau plătită.

O altă sursă de diferențe rezultă din posibilitatea oferită de fisc de a deduce din beneficiul fiscal al unui exercițiu, integral sau parțial, pierderile aferente exercițiilor anterioare.

Anumite diferențe nu ridică probleme în ce privește principiul independenței exercițiului deoarece nu au o incidență asupra impozitelor perioadelor viitoare. Este cazul diferențelor permanente, care, prin definiție, sunt definitive și celor care stabilesc un termen pentru o diferență temporară constată anterior.

În schimb, alte diferențe sunt susceptibile să modifice impozitul unui exercițiu ulterior.

Este cazul diferențelor temporare care nu au fost încă resorbite și cazul pierderilor reportabile. Problema care se pune este de a știi dacă consecințele lor fiscale trebuie luate în calcul la apariția acestor diferențe sau dacă trebuie așteptat exercițiul în cursul căruia impozitul aferent va fi datorat sau reducerea fiscală acordată.

O primă concepție consideră că mărimea cheltuielii fiscale aferentă unui exercuțiu trebuie să corespundă cu impozitul efectiv exigibil pentru acel exercițiu. Diferențele temporare și deficitele reportabile nu sunt luate în calculul provizionului pentru impozite. Aceasta este metoda impozitului exigibil, care se bazează pe explicația teoretică ca impozitul pe profit constituie mai mult o distribuire de rezultat decât o cheltuială suportată de întreprindere.

Norma contabilă IAS 12 respinge această abordare, deoarece consideră că la stabilirea cheltuielii fiscale a unui exercițiu trebuie să se țină cont de toate elemntele apărute în cursul acelui exercițiu. Astfel, cheltuiala fiscală aferentă unui exercițiu include impozitele exigibile pentru acel exercițiu cât și incidența diferențelor temporare provenind din exercițiile anterioare sau amânate asupra exercițiilor viitoare (deci, cheltuiala fiscală a exercițiului este egală cu suma totalului impozitului curent și a impozitului amânat inclus în rezultatul exercițiului). Această metodă de stabilire a cheltuielii fiscale a exercițiului, însușită de organismul internațional de normalizare contabilă IASC în norma contabilă IAS 12, este numită metoda reportului de impozit. Ea consideră impozitul pe profit mai mult ca o cheltuială a întreprinderii decât ca o distribuire de rezultat și este o consecință a principiului conctării cheltuielilor la venituri.

3.3.1. Entitățile plătitoare de impozit pe profit și sfera de cuprindere a impozitului

Impozitul pe profit se aplică după cum urmează:

în cazul persoanelor juridice române, asupra profitului impozabil obținut din orice sursă, atât din România, cât și din străinătate;

în cazul persoanelor juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent;

în cazul persoanelor juridice străine și al persoanelor fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică, asupra părții din profitul impozabil al asocierii atribuibile fiecărei persoane;

în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri;

în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizează venituri atât în România, cât și în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică, asupra părții din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.

3.3.2. Entitățile scutite de plata impozitului pe profit

Sunt scutiți de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili:

trezoreria statului;

instituțiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii și disponibilitățile realizate și utilizate;

persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;

fundațiile române constituite ca urmare a unui legat;

cultele religioase, pentru veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult, potrivit legii, și pentru veniturile obținute din chirii, cu condiția ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent sau în anii următori, pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, pentru lucrările de construcție, de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ și pentru acțiuni specifice cultelor religioase, inclusiv veniturile din despăgubiri sub formă bănească, obținute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate;

instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori;

asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari, potrivit Legii locuinței nr. 114/1996;

Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar;

Fondul de compensare a investitorilor;

Banca Națională a României.

Fondul de garantare a pensiilor private, înființat potrivit legii.

3.3.3. Anul fiscal și cotele de impozitare

Anul fiscal al impozitului pe profit în principiu este anul calendaristic.
Când un contribuabil se înființează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.

În cazul înființării unui contribuabil într-un an fiscal perioada impozabilă începe:

a) de la data înregistrării acestuia la Registrul comerțului, dacă are această obligație;

b) de la data înregistrării în Registrul de evidență ținut de instanțele judecătorești competente, dacă are această obligație;

c) de la data intrării în vigoare a contractelor de asociere, în cazul asocierilor care nu dau naștere unei noi persoane juridice.

În cazul desființării unui contribuabil, în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă încetează:

la data înregistrării în Registrul comerțului a cererii de fuziune sau diviziune, în cazul diviziunilor sau fuziunilor care au ca efect juridic încetarea existenței persoanelor juridice supuse acestor operațiuni;

la data radierii din registrul în care a fost înregistrat înființarea contribuabilului;

la data încetării contractului de asociere, în cazul asocierilor dare nu dau naștere unei persoane juridice.

Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%. În cazul Băncii Naționale a României, cota de impozit pe profit este de 80%.

Impozitul pe profit = profit impozabil * 16%

3.4. Calculul profitului impozabil

Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursa și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.

profit impozabil = venituri realizate – cheltuieli efectuate – venituri neimpozabile + +cheltuieli nedeductibile

Metodele contabile, stabilite prin reglementări legale în vigoare, privind ieșirea din gestiune a stocurilor sunt recunoscute la calculul profitului impozabil. Metodele contabile de evaluare a stocurilor nu se modifică în cursul anului fiscal.

Contribuabilii care au optat până la data de 30 aprilie 2005 inclusiv, conform prevederilor legale, pentru impunerea veniturilor aferente contractelor de vânzare cu plata în rate, pe măsură ce ratele devin scadente, beneficiază în continuare de această facilitate pe durata derulării contractelor respective; cheltuielile corespunzătoare sunt deductibile la aceleași termene scadente, proporțional cu valoarea ratei înregistrate în valoarea totală a contractului.

În cazul contribuabililor care desfășoară activități de servicii internaționale, în baza convențiilor la care România este parte, veniturile și cheltuielile efectuate în scopul realizării acestora sunt luate în calcul la determinarea profitului impozabil, potrivit unor norme speciale stabilite în conformitate cu reglementările din aceste convenții.

Tranzacțiile între persoane afiliate se realizează conform principiului prețului pieței libere, potrivit căruia tranzacțiile între persoanele afiliate se efectuează în condițiile stabilite sau impuse care nu trebuie să difere de relațiile comerciale sau financiare stabilite între întreprinderi independente. La stabilirea profiturilor persoanelor afiliate se au în vedere principiile privind prețurile de transfer.

3.4.1. Elemente care contribuie la calcularea bazei impozabile

Venituri neimpozabile

Sunt considerate venituri neimpozabile la calculul profitului impozabil:

dividendele primite de la o persoană juridică română;

diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se dețin titluri de participare, precum și diferențele de valoare a investițiilor financiare pe termen lung, reprezentând acțiuni deținute la societăți afiliate, titluri de participare și investiții deținute ca imobilizări, înregistrate astfel potrivit reglementărilor contabile. Acestea sunt impozabile la data transmiterii cu titlu gratuit a cesionării, a retragerii, lichidării investițiilor financiare, precum și la data retragerii capitalului social la persoana juridica la care se dețin titlurile de participare;

veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, precum și veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;

veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri și memorandumuri aprobate prin acte normative.

B. Cheltuieli deductibile

Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri și:

cheltuielile cu achiziționarea ambalajelor, pe durata de viață stabilită de către contribuabil;

cheltuielile efectuate pentru protecția muncii și cheltuielile efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale;

cheltuielile reprezentând contribuțiile pentru asigurarea de accidente de muncă și boli profesionale și cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale;

cheltuielile de reclamă și publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă și publicitate și bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor și demonstrații la punctele de vânzare, precum și alte bunuri și servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor;

cheltuielile de transport și de cazare în țară și în străinătate, efectuate pentru salariați și administratori, precum și pentru alte persoane fizice asimilate acestora, stabilite prin norme;

contribuția la rezerva mutuală de garantare a casei centrale a cooperativelor de credit;

taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile obligatorii pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de munca;

cheltuielile pentru formarea și perfecționarea profesională a personalului angajat;

cheltuielile pentru marketing, studiul pieței, promovarea pe piețele existente sau noi, participarea la târguri și expoziții, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii;

cheltuielile de cercetare-dezvoltare ;

cheltuielile pentru perfecționarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, întreținerea și perfecționarea sistemelor de management al calității, obținerea atestării conform cu standardele de calitate;

cheltuielile pentru protejarea mediului și conservarea resurselor;

taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale;

pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor neîncasate, în următoarele cazuri:

procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătorești;

debitorul a decedat și creanța nu poate fi recuperată de la moștenitori;

debitorul este dizolvat, în cazul societății cu răspundere limitată cu asociat unic, sau lichidat, fără succesor;

debitorul înregistrează dificultăți financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul.

C. Cheltuieli cu deductibilitate limitată

Voi prezenta în continuare cheltuielile care au deductibilitate limitată:

cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenței rezultate dintre totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol și cheltuielile cu impozitul pe profit;

suma cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordată salariaților pentru deplasări în România și în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice;

cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului: ajutoarele pentru naștere, ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile și protezele, precum și cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a unor activități sau unități aflate în administrarea contribuabililor; grădinițe, creșe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale și al accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamiliști, precum și pentru școlile pe care le au sub patronaj. În cadrul acestei limite, pot fi deduse și cheltuielile reprezentând: tichete de creșă acordate de angajator în conformitate cu legislația în vigoare, cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori și salariaților, cadouri în bani sau în natură acordate salariatelor, costul prestațiilor pentru tratament și odihnă, inclusiv transportul, pentru salariații proprii și pentru membrii de familie ai acestora, ajutoare pentru salariații care au suferit pierderi în gospodărie și contribuția la fondurile de intervenție ale asociației profesionale a minerilor, ajutorarea copiilor din școli și centre de plasament;

perisabilitățile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administrației centrale, împreună cu instituțiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice;

cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori;

cheltuielile cu taxele și cotizațiile către organizațiile neguvernamentale sau asociațiile profesionale;

cheltuielile cu provizioane și rezerve;

cheltuielile cu dobândă și diferențele de curs valutar;

amortizarea;

cheltuielile efectuate, în numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 200 euro într-un an fiscal pentru fiecare participant;

cheltuielile cu primele de asigurare voluntară de sănătate, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 200 euro într-un an fiscal pentru fiecare participant;

cheltuielile pentru funcționarea, întreținerea și repararea locuințelor de serviciu situate în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare;

cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu aflat în locuința proprietate personală a unei persoane fizice, folosită și în scop personal, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor puse la dispoziția societății în baza contractelor încheiate între părți, în acest scop;

cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente autoturismelor folosite de angajații cu funcții de conducere și de administrare ai persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane fizice cu astfel de atribuții. Pentru a fi deductibile fiscal, cheltuielile cu parcul de autoturisme trebuie justificate cu documente legale.

D. Cheltuieli nedeductibile

Cheltuielile pentru care nu se acordă deductibilitate sunt următoarele:

cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile și cheltuielile cu impozitele nereținute la sursă în numele persoanelor fizice și juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România;

dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile de întârziere datorate către autoritățile române;

cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxă pe valoarea adăugată aferentă.
Nu intră sub incidența acestor prevederi stocurile și mijloacele fixe amortizabile, distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță majoră.

cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reținere la sursă;

cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii;

cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune;

cheltuielile înregistrate de societățile agricole pentru dreptul de folosință al terenului agricol adus de membrii asociați, peste cota de distribuție din producția realizată din folosința acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere;

cheltuielile determinate de diferențele nefavorabile de valoare a titlurilor de participare la persoanele juridice la care se dețin participații, precum și de diferențele nefavorabile de valoare aferente obligațiunilor emise pe termen lung, cu excepția celor determinate de vânzarea-cesionarea acestora;

alte cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile;

cheltuielile cu contribuțiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate prin acte normative;

cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului, care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului;

alte cheltuieli salariale și/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la angajat;

cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte;

cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum și cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepția celor care privesc bunurile reprezentând garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;

pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu, neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion. În această situație, contribuabilii care scot din evidență clienții neîncasați sunt obligați să comunice în scris acestora scoaterea din evidență a creanțelor respective, în vederea recalculării profitului impozabil la persoana debitoare;

cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private. Contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, precum și cei care acordă burse private, potrivit legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, dacă totalul acestor cheltuieli îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

este în limita a 3 la mie din cifra de afaceri;

nu depășește mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.

cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală;

cheltuielile cu taxele și cotizațiile către organizațiile neguvernamentale sau asociațiile profesionale care au legătură cu activitatea desfășurată de contribuabili și care depășesc echivalentul în lei a 4.000 euro anual;

cheltuielile reprezentând valoarea deprecierilor mijloacelor fixe, în cazul în care, ca urmare a efectuării unei reevaluări, se înregistrează o descreștere a valorii acestora.

3.4.2. Elemente similare veniturilor și cheltuielilor

Provizioane și rezerve

Dedeductibilitatea în determinarea profitului impozabil are o serie de rezerve și provizioane.

Contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor și provizioanelor, astfel:

rezerva legală este deductibilă în limita unei cote de 5% aplicată asupra profitului contabil, înainte de determinarea impozitului pe profit, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile, până ce aceasta va atinge 20% din capitalul social subscris și vărsat sau din patrimoniu.. În cazul în care aceasta este utilizată pentru acoperirea pierderilor sau este distribuită sub orice formă, reconstituirea ulterioară a rezervei nu mai este deductibilă la calculul profitului impozabil. Prin excepție, rezerva constituită de persoanele juridice care furnizează utilități societăților comerciale care se restructurează, se reorganizează sau se privatizează poate fi folosită pentru acoperirea pierderilor de valoare a pachetului de acțiuni obținut în urma procedurii de conversie a creanțelor, iar sumele destinate reconstituirii ulterioare a acesteia sunt deductibile la calculul profitului impozabil;

provizioanele pentru garanții de bună execuție acordate clienților;

provizioanele constituite în limita unui procent de 20% începând cu data de 1 ianuarie 2004, 25% începând cu data de 1 ianuarie 2005, 30% începând cu data de 1 ianuarie 2006, din valoarea creanțelor asupra clienților, înregistrate de către contribuabili, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2004;

sunt neîncasate într-o perioadă ce depășește 270 de zile de la data scadenței;

nu sunt garantate de altă persoană;

sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;

au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului;

provizioanele specifice, constituite potrivit legilor de organizare și funcționare, de către instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare înscrise în Registrul general ținut de Banca Națională a României, precum și provizioanele specifice constituite de alte persoane juridice similare;

rezervele tehnice constituite de societățile de asigurare și reasigurare, potrivit prevederilor legale de organizare și funcționare, cu excepția rezervei de egalizare. Pentru contractele de asigurare cedate în reasigurare, rezervele se diminuează astfel încât nivelul acestora să acopere partea de risc care rămâne în sarcina asiguratorului, după deducerea reasigurării;

provizioanele de risc pentru operațiunile pe piețele financiare, constituite potrivit reglementarilor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare;

provizioanele constituite în limita unui procent de 100% din valoarea creanțelor asupra clienților, înregistrate de către contribuabili, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2007;

creanța este deținută la o persoana juridica asupra căreia este declarată procedură de deschidere a falimentului, pe baza hotărârii judecătorești prin care se atestă această situație;

nu sunt garantate de altă persoană;

sunt datorate de o persoană care nu este persoana afiliată contribuabilului;

au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului.

provizioanele pentru închiderea și urmărirea postînchidere a depozitelor de deșeuri, constituite de contribuabilii care desfășoară activități de depozitare a deșeurilor, potrivit legii, în limita sumei stabilite prin proiectul pentru închiderea și urmărirea postînchidere a depozitului, corespunzătoare cotei-părți din tarifele de depozitare percepute.

provizioanele constituite de companiile aeriene din România pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere și reparare a parcului de aeronave și a componentelor aferente, potrivit programelor de întreținere a aeronavelor, aprobate corespunzător de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

Reducerea sau anularea oricărui provizion ori a rezervei care a fost anterior dedusă se include în veniturile impozabile, indiferent dacă reducerea sau anularea este datorată modificării destinației provizionului sau a rezervei, distribuirii provizionului sau rezervei către participanți sub orice formă, lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau oricărui alt motiv. Acestea nu se aplică dacă un alt contribuabil preia un provizion sau o rezerva în legătură cu o divizare sau fuziune, reglementările aplicându-se în continuare acelui provizion sau rezervă.

Sumele înregistrate în conturi de rezerve legale și rezerve reprezentând facilități fiscale nu pot fi utilizate pentru majorarea capitalului social sau pentru acoperirea pierderilor.

Cheltuieli cu dobânzile și diferențele de curs valutar

Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic sau egal cu trei. Gradul de îndatorare a capitalului se determină ca raport între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an și capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la începutul anului și sfârșitul perioadei pentru care se determină impozitul pe profit.

Gradul de îndatorare = [Capital împrumutat (la începutul anului fiscal)+ Capital împrumutat (sfârșitul perioadei)]/ [Capital propriu (începutul anului fiscal) + Capitalul propriu (sfârșitul perioadei)]

Prin capital împrumutat se înțelege totalul creditelor și împrumuturilor cu termen de rambursare peste un an, respectiv creditele bancare, împrumuturile de la instituții financiare, împrumuturi de la acționari, asociați sau alte persoane, credite furnizori.

Capitalul propriu cuprinde: capitalul social, rezervele legale, alte rezerve, profitul nerepartizat, profitul exercițiului și alte elemente de capital propriu, constituit conform prevederilor legale.

În condițiile în care gradul de îndatorare a capitalului este peste trei, cheltuielile cu dobânzile și cu pierderea netă din diferențele de curs valutar sunt nedeductibile. Acestea se reportează în perioada următoare, până la deductibilitatea integrală a acestora.

În cazul în care cheltuielile din diferențele de curs valutar ale contribuabilului depășesc veniturile din diferențele de curs valutar, diferența va fi tratată ca o cheltuială cu dobândă.

Cele prezentate mai sus nu se aplică societăților comerciale bancare, persoane juridice române, sucursalelor băncilor străine care își desfășoară activitatea în România, societăților de leasing pentru operațiunile de leasing, societăților de credit ipotecar, instituțiilor de credit, precum și instituțiilor financiare nebancare.

La S.C. BIO EEL S.R.L. gradul de îndatorare se calculează:

Tabelul III.1.

Gradul de îndatorare

Gradul de îndatorare este mai mic decât 3, dobânzile sunt deductibile.

Amortizarea fiscală

Cheltuielile aferente achiziționării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătățirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării.

Mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

este deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terților sau în scopuri administrative;

are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului;

are o durată normală de utilizare mai mare de un an.

Nu reprezintă active amortizabile:

terenurile, inclusiv cele împădurite;

tablourile și operele de artă;

fondul comercial;

lacurile, bălțile și iazurile care nu sunt rezultatul unei investiții;

bunurile din domeniul public finanțate din surse bugetare;

orice mijloc fix care nu își pierde valoarea în timp datorită folosirii, potrivit normelor;

casele de odihnă proprii, locuințele de protocol, navele, aeronavele, vasele de croazieră, altele decât cele utilizate în scopul realizării veniturilor.

În cazul metodei de amortizare liniară, amortizarea se stabilește prin aplicarea cotei de amortizare liniară la valoarea de intrare a mijlocului fix amortizabil.
Cota de amortizare liniară se calculează raportând numărul 100 la durata normală de utilizare a mijlocului fix.

Amortizarea contabilă nu este egală cu amortizarea fiscală .

Amortizarea fiscală se folosește numai pentru determinarea rezultatului impozabil și a impozitului pe profit. Amortizarea fiscală un se înregistrează în contabilitate, ci numai în Registrul de evidență fiscală al entității.

Amortizarea fiscală se calculează după cum urmează:

începând cu luna următoare celei în care mijlocul fix amortizabil se pune în funcțiune;

pentru cheltuielile cu investițiile efectuate din surse proprii la mijloacele fixe din domeniul public, pe durata normală de utilizare, pe durata normală de utilizare rămasă sau pe perioada contractului de concesionare sau închiriere, după caz;

pentru cheltuielile cu investițiile efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau luate în locație de gestiune de cel care a efectuat investiția, pe perioada contractului sau pe durata normală de utilizare, după caz;

pentru cheltuielile cu investițiile efectuate pentru amenajarea terenurilor, liniar, pe o perioadă de 10 ani;

amortizarea clădirilor și a construcțiilor minelor, salinelor cu extracție în soluție prin sonde, carierelor, exploatărilor la zi, pentru substanțe minerale solide și cele din industria extractivă de petrol, a căror durată de folosire este limitată de durata rezervelor și care nu pot primi alte utilizări după epuizarea rezervelor, precum și a investițiilor pentru descoperta se calculează pe unitate de produs, în funcție de rezervă exploatabilă de substanța minerală utilă;

mijloacele de transport pot fi amortizate și în funcție de numărul de kilometri sau numărul de ore de funcționare prevăzut în cărțile tehnice, pentru cele achiziționate după data de 1 ianuarie 2004;

pentru locuințele de serviciu, amortizarea este deductibilă fiscal până la nivelul corespunzător suprafeței construite prevăzute de legea locuinței;

pentru mijloacele fixe amortizabile, deducerile de amortizare se determină fără a lua în calcul amortizarea contabilă. Câștigurile sau pierderile rezultate din vânzarea ori din scoaterea din funcțiune a acestor mijloace fixe se calculează pe baza valorii fiscale a acestora, care reprezintă valoarea fiscală de intrare a mijloacelor fixe, diminuată cu amortizarea fiscală.

La S.C. BIO EEL S.R.L. metoda de amortizare este cea liniară.

Contractele de leasing

În cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar, în timp ce în cazul leasingului operațional, locatorul/finanțatorul are această calitate.

Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de către utilizator, în cazul leasingului financiar, și de către locator, în cazul leasingului operațional, cheltuielile fiind deductibile.

In cazul leasingului financiar utilizatorul deduce dobânda, iar în cazul leasingului operațional locatarul deduce chiria (rata de leasing).

LA S.C. BIO EEL S.R.L. ambele forme sunt utilizate.

Pierderea fiscală

Dacă pe parcursul activității sale agentul economic obține pierdere, aceasta poate fi reportată pentru perioadele viitoare pentru a fi recuperată.

Astfel, pierderea anuală, stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.

Nu se recuperează pierderea fiscală înregistrată de persoana juridică ce își încetează existența, în cazul în care are loc divizarea, dizolvarea, lichidarea sau furnizarea.

În cazul persoanelor juridice străine, reportarea pierderii pentru perioadele următoare se aplică luându-se în considerare numai activitățile economice, cotele de participare, profiturile și pierderile atribuite sediului permanent din România.

În cazul în care recuperarea pierderii fiscale se face din rezervele legale,constituite din profitul înainte de impozitare, reconstituirea ulterioară a rezervei legale nu va mai fi o sumă deductibilă la calculul profitului impozabil.

3.5. Plata impozitului și depunerea declarațiilor fiscale

Contribuabilii, au obligația de a declara și plăti impozitul pe profit trimestrial până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul folosind formularul 100 “Declarație privind obligațiile de plată la bugetul general consolidate”. Contribuabilii plătesc pentru ultimul trimestru o sumă egală cu impozitul calculat și evidențiat pentru trimestrul III al aceluiași an fiscal, urmând ca plata finală a impozitului pe profit pentru anul fiscal să se facă până la termenul de depunere a declarației privind impozitul pe profit. Contribuabilii care definitivează până la data de 15 februarie închiderea exercițiului financiar anterior, depun declarația anuală de impozit pe profit folosind formularul 101 “Declarație privind impozitul pe profit” și plătesc impozitul pe profit aferent anului fiscal încheiat, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor.

Începând cu anul 2008 plata obligațiilor cuprinse în formularul 100 “Declarație privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat”, cu excepția accizelor, se face de către toți plătitorii într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligațiile datorate bugetului de stat și a unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru celelalte obligații de plată.

Contribuabilii sunt răspunzători pentru calculul impozitului pe profit declarat și pentru depunerea în termen a declarației de impunere. Declarația de impunere se semnează de către administrator sau de orice altă persoană autorizată, potrivit legii, să îl reprezinte pe contribuabil.

3.6. Evaziunea fiscală

3.6.1. Conceptul de evaziune fiscală și formele acestuia

Sustragerea de către contribuabili (persoane fizice și juridice române sau străine), prin diferite căi, în întregime sau în parte, de la obligațiile fiscale, respectiv de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate la bugetul de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor sociale, reprezintă evaziune fiscală. În sfera evaziunii fiscale, se include și ascunderea sub diferite forme a surselor și cuantumului de venituri impozabile.

Evaziunea fiscală poate fi frauduloasă sau legală.

Evaziunea fiscală frauduloasă constă în ascunderea obiectului impozabil, subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului datorat.

Practic evaziunea fiscala frauduloasă se poate prezenta sub formele: nedeclarării materiei impozabile, declararea unor venituri inferioare celor reale, conducerea unei contabilități defectuoase, nesincere etc. Evaziunea fiscală frauduloasă se sancționează cu amendă sau pe cale penală, după cum este considerată contravenție sau infracțiune.

Evaziunea fiscală legală constă în sustragerea practicată ca urmare a interpretării prevederilor legale, potrivit căreia unele venituri nu sunt impozabile.

Practica acțiunilor de control efectuate pentru identificarea evaziunii fiscale pe categorii de contribuabili și pe categorii de venituri confirmă următoarele în ce privește impozitul pe profit, deficiențele constatate de către organele de control se referă, în principal, la:

reducerea bazei de impozitare, prin includerea pe costuri a unor cheltuieli fără documente justificative sau bază legală (amenzi, penalizări, cheltuieli preliminare etc.);

înregistrarea unor cheltuieli supradimensionate sau peste limita admisă de lege (amortizări, cheltuieli social-culturale, cheltuieli de deplasare, cheltuieli de protocol, fond de rezervă etc.);

majorarea cheltuielilor cu dobânzi aferente creditelor pentru investiții, situație întâlnită la agenții economici cu capital de stat sau majoritar de stat;

deducerea unor cheltuieli personale ale asociaților sau dobânzi la împrumuturi acordate de patroni propriei societăți, în cazul agenților economici cu capital privat;

neînregistrarea integrală a veniturilor realizate, fie prin neîntocmirea documentelor de evidență primară, fie prin înscrierea în documente a unor prețuri de livrare sub cele practicate în mod real;

transferul veniturilor impozabile la societăți nou create în cadrul aceluiași grup, aflate în perioada de scutire de la plata impozitului pe profit, concomitent cu înregistrarea de pierderi de către societatea – mamă;

încadrarea eronată în perioadele de scutire, în special în situația desfășurării în același timp a mai multor activități cu perioade diferite de scutire, precum și neîndeplinirea condiției legale de funcționare la subunități cu același profil de activitate, a unei perioade egale cu aceea pentru care s-a acordat scutirea;

determinarea impozitului pe profit prin aplicarea necorespunzătoare a prevederilor legale, în special în ceea ce privește calculul eronat al soldului facturilor neîncasate și al coeficientului acestuia, precum și a reducerii impozitului aferent profitului reinvestit;

necalcularea de către unele organizații nonprofit a impozitului aferent veniturilor rezultate din activități economice;

neînregistrarea în contabilitate a diferențelor stabilite prin actele de control sau chiar a obligațiilor privind impozitul pe profit datorat;

Cauzele evaziunii fiscale pot fi:

comportamentul negativ al contribuabililor;

necunoașterea sau ignorarea legislației fiscale și, deci, a obligațiilor care decurg din aplicarea acesteia;

interpretarea sau aplicarea eronată și chiar abuzivă a legislației fiscale;

nerespectarea de către agenții economici a reglementărilor privind organizarea evidenței patrimoniului, veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor financiare, neconducerea corectă și la timp a evidenței contabile. Se constată înregistrări contabile eronate sau omisiuni de înregistrare, în special privind obligațiile fiscale. Evidența primară este ținută necorespunzător, existând neconcordanțe între datele din contabilitate și cele din jurnalele de vânzare-cumpărare, înregistrări fără a avea la bază documente. Aceste încălcări ale reglementărilor în materie contabilă sunt realizate cu scopul de sustragere de la stabilirea și plata impozitelor și taxelor. Preponderente sunt însă și situațiile în care contabilitatea este încredințată unor neprofesioniști, unor persoane care nu au pregătirea sau experiența necesară sau care nu și-au însușit noile reglementări – situație frecventă la micii întreprinzători, persoane fizice sau asociații familiale și la societățile comerciale cu răspundere limitată;

munca clandestină manifestată cel puțin sub doua forme: activitate pe cont propriu, fără autorizație și așa numita “muncă la negru”. Practic, anumite forme de activități ascunse, scapă controlului fiscal. Activitățile respective se manifestă în special în agricultură și comerț.

3.6.2. Contravenții și infracțiuni privind faptele de evaziune

Faptele de evaziune fiscală constituie contravenții sau infracțiuni.

Constituie contravenții următoarele fapte, săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:

nedeclararea, în termenele prevăzute de lege, de către contribuabili, a veniturilor și bunurilor supuse impozitelor, taxelor si contribuțiilor;

neîntocmirea la termen și conform prevederilor legale a documentelor primare și contabile privind veniturile realizate ale contribuabililor;

sustragerea de la plata impozitelor, taxelor și a contribuțiilor datorate statului pentru veniturile obținute prin exercitarea de activități neautorizate;

calcularea eronată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor, cu consecința diminuării valorii creanței fiscale cuvenite statului;

neaducerea la îndeplinire, la termen, a dispozițiilor date prin actul de control încheiat de organele financiar- fiscale;

neprezentarea de către contribuabili la cererea organelor de control, a documentelor justificative și contabile referitoare la modul în care au fost îndeplinite obligațiile fiscale;

refuzul de a prezenta organului financiar-fiscal bunurile materiale supuse impozitelor și taxelor, în vederea stabilirii veridicității declarației de impunere și a realității înregistrării acestora de către contribuabili;

nedeclararea, în termen de 5 zile de la înregistrare, la organul fiscal pe a cărui rază teritorială își are sediul, a datelor în legătură cu subunitățile constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazine, băncile și conturile bancare în lei și în valută, indiferent de locul unde funcționează, în țară sau străinătate;

nedeclararea, către organul de control, a bunurilor sau valorilor impozabile, depozitate în alte locuri;

nedeclararea și la organul fiscal teritorial unde funcționează a subunităților, de pe teritoriul țării, constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazine și oricare alte locuri în care se desfășoară activități producătoare de venituri;

necomunicarea organelor fiscale competente, în termen de 15zile de la data la care a avut loc, a oricărei schimbări intervenite în legătură cu unitățile constituite;

necomunicarea de către bănci, la solicitarea organelor de control, a existenței conturilor deschise de contribuabili;

nereținerea sau nevărsarea, la termene legale, de către contribuabilii cărora le revin asemenea obligații, a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor care se realizează prin stopaj la sursă;

neonorarea în mod nejustificat, de către bănci sau instituții financiare, la care contribuabilii au conturi de disponibilități bănești, a titlurilor de creanță fiscală emise de organele competente, în vederea urmăririi silite a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor neachitate în termen, inclusiv a majorărilor de întârziere;

nedepunerea actelor, situațiilor și a oricăror altor date în legătură cu activitateea efectuată de către unitatea și subunitățile de care răspund contribuabilii, cerute de organele financiar-contabile din unitate sau subunitate, precum și utilizarea, în alte condiții decât cele legale, a documentelor cu regim special.

Persoana contribuabilă contravenientă mai suportă:

o sumă egală cu diferențele de impozite, taxe și contribuții stabilite de organul de control, pe lângă impozitele, taxele și contribuțiile neachitate, în cazul în care impozitele, taxele și contribuțiile datorate statului au fost diminuate prin încălcarea dispozițiilor fiscale;

o sumă egală cu dublul diferențelor constatate, pe lângă diferențele de impozite, taxe și contribuții stabilite, potrivit legii, dacă organul de control constată că persoana contribuabilă a săvârșit o nouă contravenție în termen de un an.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către organele de control financiar-fiscal din cadrul Ministerului Finanțelor și din unitățile teritoriale subordonate, Garda financiară și alte organe împuternicite de lege. Procesul verbal de verificare se comunică în copie contravenientului de către organul de control care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult 15 zile de la data întocmirii acestuia. Plângerea împotriva procesului verbal de verificare se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția.

Legea pentru combaterea evaziunii fiscale stabilește o serie de fapte care constituie infracțiuni, astfel:

refuzul de a prezenta organelor de control documentele justificative și actele de evidență contabilă prevăzută de lege, necesare pentru stabilirea obligațiilor față de stat;

întocmirea incompletă sau necorespunzătoare de documente primare și de evidență contabilă, ori acceptarea unor astfel de documente, cu scopul de a împiedica controlul financiar-contabil pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscală;

sustragerea de la plata impozitelor, taxelor și a contribuțiilor datorate statului prin neînregistrarea unor activități pentru care legea prevede obligația înregistrării, în scopul obținerii de venituri;

sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile sau taxabile sau efectuarea oricăror alte operațiuni în acest scop;

fapta de a nu evidenția prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei și contribuției. De asemenea și tentativa la această infracțiune se pedepsește;

organizarea sau conducerea de evidențe contabile duble, de către conducătorul unității sau alte persoane cu atribuții financiar-contabile ori alterarea memoriilor aparatelor de taxat, de marcaj sau a altor mijloace de stocare a datelor, în scopul diminuării veniturilor supuse impozitelor, taxelor și contribuțiilor. De asemenea și tentativa la această infracțiune se pedepsește;

declararea fictivă făcută de contribuabili sau împuterniciții acestora cu privire la sediul unei societăți comerciale sau la schimbarea acestuia fără îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege, în scopul sustragerii de la controlul fiscal.

CAPITOLUL IV.

IMPORTANȚA REFLECTĂRII ÎN CONTABILITATE A DECONTĂRILOR FISCALE PRIVIND IMPOZITUL PE PROFIT

4.1. Modalitatea de calcul a impozitului pe profit la S.C. BIO EEL S.R.L.:

Tabelul IV.1.

Modalitatea de calcul a impozitului pe profit pe Anul 2005

Tabelul IV.2.

Modalitatea de calcul a impozitului pe profit pe Anul 2006

Tabelul IV.3.

Modalitatea de calcul a impozitului pe profit pe Anul 2007

Figura IV.1.

Pe baza figurii IV.1. putem observa că atât veniturile cât și cheltuielile înregistrează creșteri pe toată perioadă studiată:

în anul 2006 se constată o creștere a veniturilor de 61,1 %, și o creștere a cheltuielilor de 60,8 %, față de anul 2005.

în anul 2007 sunt înregistrate cele mai mari valori. Față de anul 2006 se observă o creștere de 31,3 % în cazul veniturilor și o creștere de 34,2 % în cazul cheltuielilor.

Figura IV.2.

Analizând figura IV.2. putem concluziona că în anul 2006 impozitul pe profit înregistrează cea mai mare valoare, având o creștere de 87,4 % față de anul 2005. În anul 2007 impozitul pe profit scade cu 37,2 % față de anul 2006.

Figura IV.3.

Pe baza figurii IV.3. putem concluziona că evoluția profitului net în anul 2006 înregistrează o creștere de 62,9 % față de anul 2005. Iar în anul 2007 înregistrează o scădere de 12,5 % față de anul 2006.

4.2. Reflectarea în contabilitate a impozitului pe profit

Anul 2005

Venituri totale: 31 282 722 RON

Cheltuieli total: 29 557 464 RON

se decontează veniturile asupra rezultatului exercițiului curent:

7XX = 121 31 282 722

se decontează cheltuielile asupra rezultatului exercițiului curent:

121 = 6XX 29 557 464

se stabilește rezultatul contabil: 1 725 258 RON;

se stabilește suma totală a elementelor (veniturilor) neimpozabile 645 RON;

deductibilitatea cheltuielilor de protocol:

– total cheltuieli de protocol 35 439 RON;

– se stabilesc cheltuielile de protocol nedeductibile fiscal, prin aplicarea cotei procentuale legale (2%) asupra bazei impozabile pentru aceste cheltuieli;

Baza impozabilă: 1 760 697 RON;

Cheltuielile de protocol nedeductibil fiscal: 225 RON;

se determină totalul cheltuielilor nedeductibil fiscal: 202 419 RON;

se deduce din profitul brut facilități în sumă de 9 926 RON, reprezentând amortismentul fiscal;

se stabilește profitul impozabil pe baza relației de calcul:

profit impozabil = rezultat contabil – venituri nedeductibile + cheltuieli nedeductibile

se calculează impozitul pe profit prin aplicarea cotei de 16%;

se scad din impozitul pe profit cheltuielile de sponsorizare în valoare de 31 634 RON;

se înregistrează impozitul datorat bugetul statului:

691 = 441 275 103

se închide contul 691 Cheltuieli cu impozitul pe profit:

121 = 691 275 103

pe baza extrasului de cont și a Ordinului de plată, se înregistrează achitarea impozitului pe profit:

441 = 5121 275 103

Anul 2006

Venituri totale: 50 406 859 RON

Cheltuieli total: 47 529 658 RON

se decontează veniturile asupra rezultatului exercițiului curent:

7XX = 121 50 406 859

se decontează cheltuielile asupra rezultatului exercițiului curent:

121 = 6XX 47 529 658

se stabilește rezultatul contabil: 2 877 201 RON;

se determină totalul cheltuielilor nedeductibil fiscal: 487 854 RON;

se stabilește profitul impozabil pe baza relației de calcul:

profit impozabil = rezultat contabil – venituri nedeductibile + cheltuieli nedeductibile

se calculează impozitul pe profit prin aplicarea cotei de 16%;

se scad din impozitul pe profit cheltuielile de sponsorizare în valoare de 22 961 RON

se înregistrează impozitul datorat bugetul statului:

691 = 441 515 448

se închide contul 691 Cheltuieli cu impozitul pe profit:

121 = 691 515 448

pe baza extrasului de cont și a Ordinului de plată, se înregistrează achitarea impozitului pe profit:

441 = 5121 515 448

Anul 2007

Venituri totale: 66 200 156 RON

Cheltuieli total: 63 809 135 RON

se decontează veniturile asupra rezultatului exercițiului curent:

7XX = 121 66 200 156

se decontează cheltuielile asupra rezultatului exercițiului curent:

121 = 6XX 63 809 135

se stabilește rezultatul (profitul) contabil: 2 391 021 RON;

se stabilește suma totală a elementelor (veniturilor) neimpozabile: 260 638 RON;

se stabilește suma rezervei legale deductibilă: 106 519 RON;

deductibilitatea cheltuielilor de protocol:

-suma totală a cheltuielilor de protocol: 59 149 RON;

– se stabilesc cheltuielile de protocol nedeductibile fiscal, prin aplicarea cotei procentuale legale (2%) asupra bazei impozabile pentru aceste cheltuieli;

Baza impozabilă: 2 189 532 RON;

Cheltuielile de protocol nedeductibil fiscal: 15 358 RON;

se determină totalul cheltuielilor nedeductibil fiscal: 416 225 RON;

se stabilește profitul impozabil pe baza relației de calcul:

profit impozabil = rezultat contabil – venituri nedeductibile + cheltuieli nedeductibile

se calculează impozitul pe profit prin aplicarea cotei de 16%;

se scad cheltuielile din impozitul pe profit de sponsorizare în valoare de 66 592 RON ;

se înregistrează impozitul datorat bugetul statului:

691 = 441 323 822

se închide contul 691 Cheltuieli cu impozitul pe profit:

121 = 691 323 822

pe baza extrasului de cont și a Ordinului de plată, se înregistrează achitarea impozitului pe profit:

441 = 5121 323 822

CAPITOLUL V.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Impozitul pe profit constituie una din sursele importante de alimentare a bugetului cu venituri, fiind un impozit direct cu caracter obligatoriu și permanent din categoria veniturilor fiscale.

Calculul bazei de impunere și cotele de impozit s-au modificat de la o perioadă la alta respectând principiile impunerii valabile pentru toate impozitele.

În anul 1991 pentru determinarea impozitului pe profit se utilizau cote progresive compuse ( pe tranșe ) cuprinse între 5% – 77%. Pentru stimularea agenților economici legea prevedea scutiri de impozit pe profit pe o perioadă cuprinsă între 6 luni și 5 ani în funcție de obiectul de activitate. Din 1992 se aplică două cote de impozit pe tranșe de venit: 30% pentru profitul impozabil până la 1 000 000 lei și 45% pentru partea din profitul impozabil care depășește 1 000 001 lei. Acest sistem este înlocuit ulterior cu impozitarea pe bază de cote proporționale de 38% și apoi 25% asupra profitului impozabil. Din anul 2005 conform Legii 571/1993 privind Codul fiscal modificată se aplică cota unică de impozitare de 16%.

Modificările în tehnica de impunere a profitului au vizat permanent folosirea impozitului pe profit ca sursă de venit bugetar și pârghie fiscală în economie. Prin facilitățile fiscale acordate s-a dorit stimularea dezvoltării sectorului privat și atragerea capitalului străin.

Reducerea cotei de impozitare de la 25% aplicată până în anul 2004 la 16% în anul 2005, stimulează agenții economici în utilizarea profitului rămas ca surse proprii de finanțare și stimulare a angajaților prin participarea la profit. În același timp, pentru a nu fi afectate veniturile bugetare volumul profitului obținut trebuie să crească, astfel ca nivelul impozitul pe profit vărsat la buget să fie același sau mai mare.

În urma studiului efectuat s-a concluzionat că firma S.C. BIO EEL S.R.L. se află într-un stadiu avansat de dezvoltare și extindere. Urmărind veniturile pe cei trei ani, 2005-2006-2007 ( 31 282 722 RON, 50 406 859 RON, 66 200 156 RON) observăm că veniturile societății au o creștere de 61,1 % în anul 2006, urmată de o temperare a creșterii în anul 2007, când creșterea este de 31,3 %. Tot acest model se observă și la calculul profitului net care este de 1 450 155 RON în anul 2005, 2 361 753 RON în anul 2006, 2 067 199 RON în anul 2007, unde vedem o creștere de 62,9 % în anul 2006, față de anul 2005, și o scădere de 12,5 % în anul 2007 față de anul 2006, pe fondul creșterilor cheltuielilor ca urmare a investițiilor și a diminuării datoriilor și împrumuturilor. După cum am specificat în capitolele anterioare scopul principal al contabilității este asigurarea unei imagini fidele a rezultatului contabil a firmelor prin calculul impozitului pe profit, respectiv calcului profitului, care este de fapt rezultatul afacerii.

Pentru a obține creșterea profitului propunem reducerea cheltuielilor cu pondere mai mare în total cheltuieli.

Ponderea cea mai mare o au cheltuielile cu mărfurile care s-ar putea reduce prin negocieri de prețuri mai mici cu furnizorii, și aprovizionarea de la furnizori mai apropiați pentru a reduce cheltuielile cu transportul, cu combustibilul și cu reparațiile mijloacelor de transport. Se pot reduce și alte cheltuieli materiale, prin economisirea acestora atât în depozite, cât și în birouri.

Baza de impunere a profitului poate fi modificată și prin creșterea veniturilor din vânzarea mărfurilor, aceasta realizându-se prin încheierea de contracte cu noi clienți, oferte de mărfuri de calitate și respectarea termenelor de livrare, respectiv dezvoltarea departamentului de marketing pentru a crea o publicitate mai mare produselor realizate și o diversificare a clienților prin atragerea acestora din alte segmente .

O propunere importantă ar fi modificarea legislației în sensul scutirii de impozit a profitului reinvestit, care ar aduce beneficii atât dezvoltării societății cât și statului prin alte impozite pe care l-ar putea colecta în urma acestor investiții care s-ar realiza.

Acordarea de facilități, respectiv reducerea cotei impozitului pe profit pentru investițiile în mediu care ar aduce tot o scădere a cheltuielilor bugetare privind mediul.

BIBLIOGRAFIE

Adochiței M., Finanțele întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992.

Antoniu N., Adochiței M., Cristea H., Neagoe I., Dumitrescu D., Ilie V., Finanțele întreprinderilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993.

Bistriceanu Gh. și colectiv, Lexicon de Finanțe-Credit, Contabilitate și Informatică Financiară Contabilă, vol.I, Editura Didactică și Pedagocică, București, 1981.

Gheorghe I. A., Finanțele și politicile financiare ale întreprinderilor, Editura Economică, București, 2001.

Feleagă N., Ionașcu I., Tratat de contabilitate financiară. Editura Economică,1998.

Heyne P., Modul economic de gândire, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1991.

Nagy A., Contabilitatea financiară, Editura Dimitrie Cantemir, Târgu-Mureș, 2003.

Pătruț V., Rotilă A., Contabilitate și diagnostic financiar, Editura Sedcom Libris, Iași, 2005.

Pântea I. P., Bodea Gh., Contabilitatea financiară românească conformă cu Directivele europene, Editura Intelco, Deva, 2007.

Pântea I. P., Pop A., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 2004.

Pop A., Contabilitatea financiară românească, armonizată cu directivele contabile europene, Standardele internaționale de contabilitate, Editura Intelcredo, Cluj Napoca, 2002.

Ristea M., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, București, 2004.

Rus I., Bazele contabilității, Editura Dimitrie Cantemir, Târgu-Mureș, 2003.

*** Legea 571/2003, privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare

*** Legea Contabilității nr. 82/1991, revizuită și actualizată

*** OMFP nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile, conforme cu directivele europene, M.O. nr. 1080, 1080 bis/30.11.2005