Importanța Recomandărilor Comitetului DE LA Basel Privind Managementul Pasivelor Bancare

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DIN TÂRGU-JIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI GESTIUNEA AFACERILOR

Domeniul: FINANȚE

Program de studiu: BĂNCI ȘI ASIGURĂRI

LUCRARE DE DISERTAȚIE

ABSOLVENT:

SPINEANU MIHAELA CORINA

Târgu Jiu

2016

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DIN TÂRGU-JIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI GESTIUNEA AFACERILOR

Domeniul: FINANȚE

Program de studiu: BĂNCI ȘI ASIGURĂRI

IMPORTANȚA RECOMANDĂRILOR COMITETULUI DE LA BASEL PRIVIND MANAGEMENTUL PASIVELOR BANCARE

ABSOLVENT:

SPINEANU MIHAELA CORINA

Târgu Jiu

2016

CUPRINS

CAPITOLUL I

Noua arhitectură a guvernanȚei economice europene

Noua arhitectură a politicilor fiscale din Uniunea Europeană cuprinde realizarea unui cadru mai amănunțit cu privire la supravegherea și coordonarea politicilor fiscale ale statelor membre.

Practic, această nouă structură a apărut ca răspuns la criză și a demonstrat că trebuie impuse niște norme mai stricte. Acest cadru se bazează pe experiența acumulată după eșecul pe care l-a avut arhitectura inițială.

Întărirea pactului de stabilitate și creștere

Criza financiară a declanșat un semnal de alarmă la nivelul arhitecturii Uniunii Europene asupra cadrului institutional si politic european.

Criza financiară a pus in evidență deficiențele legate de supravegherea financiară la nivel european, prin fragmentarea supravegherii la nivelul granițelor statelor membre UE.

În anul 1996, în cadrul Consiliului European de la Dublin, a fost adoptat Pactul de Stabilitate și Creștere (PSC). Acesta este un acord politic între statele membre UE care au scopul de a coordona politicile fiscale nationale în cadrul Uniunii Economice și Monetare (UEM) în vederea asigurării unui climat de stabilitate, dar și de prudență bugetară. Pactul avea ca și scop limitarea puterilor guvernelor naționale de a influența presiuni inflationiste asupra economiei europene. ,,Scopul PSC este de a garanta ca statele membre vor continua sa depuna eforturi pe linia disciplinei bugetare si dupa introducerea monedei unice.”

Dupa cum statele membre trebuie să îndeplinească criteriile de convergență de la Maastricht, pentru a putea adera la Uniunea Economică și Monetară, la fel Pactul de Stabilitate și Creștere a fost adoptat în vederea asigurării că aceste țări respectă criteriile de stabilitate și dupa aderarea la UEM. În acest sens, statele trebuie să se asigure că deficitul bugetar nu depașește 3% din Produsul Intern Brut și de asemenea datoria publică să nu depășească 60% din PIB.

Potrivit acestui Pact, „procedura privind deficitul excesiv” este principala metodă de constrângere a statelor membre să respecte criteriile de convergență. Dacă un stat are o datorie publică ce depășește 60% respectiv un deficit bugetar mai mare de 3% din PIB, Comisia Europeană poate propune Consiliului luarea anumitor măsuri împotriva statului care se afla în această situație.

Deși statele membre au înțeles nevoia existenței unor măsuri care sa susțină o bună coordonare, Pactul de Stabilitate și Creștere a fost criticat după adoptarea sa. Aceste critici puneau accentul pe modul arbitrar în care au fost stabilite pragurile pentru datoria publica, dar și pentru deficitul bugetar. De asemenea Pactul a condus la o criză puternică din pricina faptului că mai multe țări au încălcat condițiile, iar Consiliul a intrat în incapacitate de a lua măsuri împotriva a doua state, și anume Franța și Germania.

Ca urmare la cele întâmplate, au fost aduse anumite modificari printre care:

Declanșarea procedurii deficitului excesiv nu poate fi activată împotriva unei țări care se află într-o perioadă de creștere economică negativă sau o perioada de creștere încetinită.

„Factorii relevanți”. În cazul în care valorile de referință sunt depășite „temporar”, statele respective pot cere să se ia în considerare anumiti „factori relevanti”, astfel încât să nu mai fie supuse procedurii deficitului excesiv.

Prelungirea termenelor. Statele membre au la dispoziție 2 ani pentru a reduce deficitul în cazul în care acesta este excesiv. De asemenea în cazul în care intervin evenimente economice neașteptate , termenul poate fi prelungit doar în cazul în care se aduc dovezi prin care să demonstreze ca au luat măsuri cu privire la corectarea bugetului.

Obiectivele pe termen mediu specifice fiecarui stat in parte care se definesc pentru fiecare stat și se tine cont de gradul de îndatorare precum și de potențialul de creștere economică. Acestea sunt -1% pentru țările cu îndatorare mică respectiv 0% din PIB pentru țările cu datorie mare.

Programele de convergenta si stabilitate  – statele membre ale zonei euro realizează anual programe de stabilitate, iar celelalte state membre ale UE întocmesc, anual, programe de convergenta. Programele sunt expuse Comisiei și Consiliului pana la 1 decembrie în fiecare an. Aceste programe au ca și scop asigurarea disciplinelor bugetare pentru zona euro și în Uniunea Europeană.

Primele măsuri privind guvernanța economică au fost numite ,,Six Pack” și

au intrat în vigoare începând cu data de 13 decembrie 2011.

,,Pactul de stabilitate și creștere, modificat stabilește principalele instrumente de supraveghere a politicilor fiscale ale statelor membre (componenta preventivă) și de corectare a deficitelor excesive (componenta corectivă).”

Componenta preventivă potrivit regulamentului (CE) nr. 1466/97 modificat și noul regulament (UE) nr. 1173/2011 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice, are ca și obiectiv asigurarea caracterului solid al finanțelor publice prin intermediul supravegherii multilaterale.

Principalele instrumentele ale componentei preventive a PSC sunt programele de stabilitate și de convergență.

Programele de stabilitate și de convergență (PSC)

Fiecare stat membru, trebuie să prezinte anual Comisiei și Consiliului, în luna aprilie, un program de stabilitate pentrul statele membre din zona euro sau un program de convergență statelor membre din afara zonei euro. Aceste programe trebuie să conțină, obiectivul bugetar pe termen mediu, calea de ajustare către acestea precum și o analiză de scenarii unde sunt examinate efectele schimbărilor ipotezelor economice cu privire la poziția fiscală.

Aceste programe sunt evaluate de Consiliu, pe baza unei evaluări a Comisiei și a Comitetului economic și financiar. O modificare recentă prevede că evaluarea ia în considerare evoluția cheltuielilor. La recomandarea Comisiei și după consultarea Comitetului economic și financiar, Consiliul adoptă un aviz cu privire la program. De asemenea, Consiliul poate cere în acest aviz ajustarea programului prezentat pentru statul respectiv.

Comisia și Consiliul monitorizează punerea în aplicare a programelor de stabilitate și de convergență.

În cazul unor devieri majore, Comisia adresează un avertisment statului membru în cauză prin care recomandă statului membru în cauză să ia măsurile necesare de ajustare a politicilor.

În cazul în care statele nu îndeplinesc cerințele de corectare recomandate de Comisia Europeană, Consiliul poate aplica o serie de sancțiuni, chiar și impunerea unui depozit în valoare de 0,2% din PIB. Dacă în continuare cerințele nu sunt respectate depozitul încasat poate fi transformat în sancțiuni directe. Semestrul european este un proces mai larg de coordonare a politicilor economice în Uniunea Europeană.

Comisia Europeană a propus îmbunătățirea prevederilor privind Pactul de Creștere și Stabilitate prin intermediul pachetului Șase care a intrat în vigoare la data de 13 decembrie 2011 și a fost adoptat de Consiliul Uniunii Europene.

Astfel Pachetul Șase a cuprins:

Acțiuni preventive care se referă la modificarea prevederilor Pactului de Creștere și Stabilitate în așa fel încât să garanteze realizarea obiectivelor pe termen lung și să permită intervenția Consiliului și a Comisiei Europene într-un stadiu incipient al dezechilibrelor economice.

Acțiuni corective, sunt aplicate pentru evitarea înregistrării deficitelor excesive de către statele membre.

Impunerea unor sancțiuni: În cazul în care statele nu îndeplinesc cerințele de corectare recomandate de Comisia Europeană, Consiliul poate aplica o serie de sancțiuni, chiar și impunerea unui depozit în valoare de 0,2% din PIB. Dacă în continuare cerințele nu sunt respectate depozitul încasat poate fi transformat în sancțiuni directe.

Stabilirea unui cadru bugetar, care are în vedere statistici, modele de previzionare, proceduri bugetare.

Dezechilibre macroeconomice: se referă la supravhegherea, identificarea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice dar și dezvoltarea unor mecanisme de avertizare timpurile pe baza unui set de indicatori economici stabiliți atât la nivel intern cât și la nivel extern;

Sancțiuni pentru dezechilibrele macroeconomice excesive. Dacă un stat membru al zonei euro nu aplică recomandările Consiliului în cadrul propunerii Comisiei Europene pentru combaterea dezechilibrelor economice, statul respectiv poate fi sancționat prin încasarea unui depozit de 0,1% din PIB.

Semestrul european este un plan prin intermdiul căruia se urmărește coordonarea politicilor economice ale Uniunii Europene. Astfel au fost propuse anumite măsuri care să întărească Pactul de Creștere și Stabilitate care s-au numit pachetul doi și a intrat în acțiune în data de 30 mai 2013.

Pachetul Doi a inclus:

reguli speciale ce se aplică statelor aflate sub incidența măsurilor corective;

reguli cu caracter flexibil pentru statele care beneficiază de asistență financiară sau alte tipuri de ajutor financiar din partea Uniunii Europene.

Semestrul european, Pactul Euro Plus, Pachetul Șase, Pachetul Doi, Mecanismul European de Stabilitate și în final Pactul fiscal au fost elaborate în vederea reconfigurării arhitecturii guvernanței economice la nivelul Uniunii Europene și în special la nivelul zonei euro.

Comparativ cu procedurile detaliate în cadrul Pactului de Creștere și Stabilitate, Semestrul European propune o serie de elemente de noutate: mecanisme îmbunătățite de avertizare a dezechilibrelor fiscale și globale, înăsprirea sancțiunilor acordate în cazul existenței unor dezechilibre fiscale excesive; prezentarea și evaluarea programelor de convergență și stabilitate economică înaintea adoptării deciziilor asupra bugetelor naționale.

După crearea Semestrului European la data de 11 martie 2011 a fost adoptat pactul Euro Plus care se referea reconfigurarea pilonului economic de la nivelul Uniunii Economice și Monetare. Acesta a cuprins 4 arii:

a) creșterea competivității statelor membre atât prin creșterea productivității , dar și prin optimizarea costurilor asociate forței de muncă;

b) creșterea gradului de ocupare al forței de muncă;

c) sustenabilitatea finanțelor publice prin reforme ce au în centrul atenției sectorul sănătate, pensii și avantaje sociale;

d) asigurarea stabilității financiare prin intermediul unei legislații care să aibă în vedere problema falimentelor bancare, monitorizarea datoriilor avute de băncii și efectuare unor teste de stres asupra acestora pentru a observa feedback-urile generate în situații de criză.

1.2. Abordarea macroprudențială vs. abordarea microprudențială

Conceptul de supraveghere macroprudențială a fost folosit de Banca Reglementelor Internaționale începând cu anii 70.

Supravegherea macroprudențială asigură stabilitatea financiară, iar scopul acestei abordări este acela de a delimita riscurile sistemului financiar, pe când scopul supravegherii microprudențiale este acela de a limita riscurile instituțiilor de credit din punct de vedere individual. Abordarea macroprudențială are în vedere sistemul financiar și are ca punct de plecare riscul agregat care este dependent de comportamentul colectiv al instituțiilor din care este alcătuit.

Așadar, atât supravegherea macroprudențială cât și cea microprudențială se susțin reciproc și sunt importante în asigurarea stabilității financiare.

Tabelul 1.1. Caracteristicile și diferențele dintre abordarea macro/micro prudențială

*Surse: Prelucrare proprie dupa Chull (2006)

Abordarea macroprudențială cuprinde doua tipuri de analiză:

analiza distribuției riscului în cadrul sistemului financiar, care include stabiliera corelațiilor dintre expunerile instituțiilor financiare.

analiza în dinamică a evoluției riscului agregat, care se referă la manifestarea ciclurilor economice.

Criza a accentuat faptul că succesiunea ciclurilor economice conduc la apariția riscurilor macroeconomice. Așadar, în perioadele de creștere economică instituțiile financiare devin robuste, în timp ce în perioadele nefavorabile devin vulnerabile.

În cazul în care măsurarea riscurilor se bazează pe prețurile de piață, valoarea activelor din punct de vedere al prețului crește, iar valoarea riscurilor scade, pe când în momentele de recesiune, valoarea-preț a activelor scade în timp ce din punct de vedere al riscurilor scade.

De asemenea, în cadrul creșterii, slăbesc constrângerile de finanțare, creste îndatorarea și totodata toleranța la risc. Toate aceste elemente împreună conduc la supraevaluarea bilanțurilor instituțiilor financiare care duc la creșterea riscului sistemic și apariția crizelor.

Astfel este necesar ca analiza ciclurilor economice să fie o preocupare a autorităților de reglementare și supraveghere și au nevoie de o abordare macroprudențială.

Conform literaturii de specialitate, monitorizarea și analiza riscului sistemic prevede anumite puncte care trebuie realizate. În primul rând această analiză trebuie să conțină toate componentele sistemului financiar și modul de interacționare.

În al doilea rând evaluarea riscurilor macroprudențiale trebuie să țină cont de interacțiunile dintre sistemul financiar și economia în ansamblu. În al treilea dar nu în ultimul rând analiza trebuie sa pună accent pe evoluția piețelor și inovația din sistemul financiar.

Astfel, pentru limitarea riscului agregat și a externalităților negative, autoritățile competente trebuie să adopte un set de măsuri specifice, vizând evitarea ciclicității și limitarea contagiunii, în cazul apariției anumitor disfunctionalități la nivelul unei instituții sau la nivelul unui anumit sector al pieței financiare.

Având în vedere aspectele menționate, considerăm că reforma cadrului de reglementare și supraveghere trebuie să reflecte acordarea unei atenții sporite riscului sistemic și completarea supravegherii microprudențiale cu o supraveghere macroprudențială. Totodată, cadrul instituțional trebuie să fie adecvat implementării supravegherii macro-prudențiale.

1.3.Îmbunătățirea UEM pentru creșterea și constanța economică a UE

Imbunătățirea UEM constituie un pas decisiv în cadrul procesului de integrare din punct de vedere al economiilor țărilor membre UE.

Astfel UEM reprezintă coordonarea politicilor atât economice cât și fiscale, precum și o politică monetară comună. Pe lânga faptul că sunt 28 de state membre UE, unele țări au adoptat chiar si moneda unică. Această grupare de state alcătuiesc zona euro.

Pentru o mai bună funcționare a Uniunii economice și monetare, cei cinci președinți, Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, președintele reuniunii la nivel înalt a zonei euro, Donald Tusk, Jeroen Dijsselbloem, președintele Eurogrupului, Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene și Martin Schulz, președintele Parlamentului European, au conceput procesul de consolidare a uniunii economice și monetare (UEM).

Prezentul raport se referă la zona euro deoarece țările cu aceeași monedă au responsabilități și interese comune. Cu toate acestea, procesul de consolidare este deschis tuturor statelor membre UE.

Astfel, finalizarea UEM este un mijloc prin intermediul căruia se asigură o viață mai bună tuturor cetățenilor ( creștere economică, crearea locurilor de muncă).

Euro este o monedă utilizată în 19 state membre ale UE la ora actuală. În ciuda recentei crize, euro este în continuare a doua monedă din lume.

Figura nr. 1 Harta zonei euro

Sursă: https://www.ecb.europa.eu/euro/intro/html/map.en.html

În figura nr. 1 sunt prezente statele UE care au ca și monedă unica euro. De asemenea cu albastru închis sunt evidențiate țările care își păstrează încă, moneda proprie.

Datorită crizei, în ultima perioadă, guvernele și instituțiile UE au fost nevoite să ia decizii într-un timp relativ scurt pentru echilibrarea economiilor din cadrul UE. În urma eforturilor, a fost păstrată integritatea zonei euro și piața internă a rămas constantă.

Chiar dacă, de-a lungul timpului au fost restabilite creșterea economică și încrederea în urma deciziilor rapide, este necesară o consolidare a soluțiilor viabile pentru viitor. Având în vedere faptul că s-au înregistrat un număr de 18 milioane de șomeri în statele care au adoptat euro ca monedă unică sunt necesare imbunătățirile politicilor economice.

Pentru realizarea obiectivelor stabilite sunt implicate următoarele părți:

Consiliul European care stabilește principalele orientări ale politicii economice și monetare;

Consiliul UE, acesta coordonează realizarea politicii economice a UE și stabilește dacă o țară membră poate sau nu să adopte moneda unică;

„Eurogrupul”, gestionează eurosistemul și coordonează politicile de interes comun pentru statele membre zonei euro

Statele membre ale UE care își fixează bugetele naționale între limitele stabilite pentru deficitul și datoria publică.

Comisia Europeană care monitorizează performanța și respectarea legilor europene;

Banca Centrală Europeană (BCE) – are ca și obiectiv stabilitatea prețurilor și răspunde de politica monetară a sistemului monetar european;

Parlamentul European împarte împreună cu Consiliul sarcina realizării legislației și supune guvernanța economică scrutinului democratic, în special prin noul dialog economic.

1.3.1. Rolul BCE în noua arhitectură de supraveghere financiară

Banca Centrală Europeană a avut un rol important în realizarea unui nou cadru de reglemenare și supraveghere, mai ales prin crearea celor trei autorități de supraveghere europeană (AES) și Comitetului european pentru risc sistemic (CERS). Potrivit legislației aflate în vigoare a Parlamentului European și a Consiliului UE, Băncii Centrale Europene îi revine rolul de a garanta secretariatul Comitetului european pentru risc sistemic (CERS) și de a asigura sprijinul analitic, administrativ și logistic.

Potrivit tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană (BCE) și Băncile Centrale Naționale (BCN) alcătuiesc Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC).

Eurosistemul este autoritatea monetară pentru zona euro și este format din BCE și BCN ale țărilor membre care au ca și monedă unică euro.

Astfel, Eurosistemul este o ramură a Sistemului European al Băncilor Centrale.

Chiar dacă, deciziile BCE se aplică țărilor din zona euro, Eurosistemul îndeplinește funcțiile de bancă centrală pentru zona euro. În acest mod, BCN și BCE ajută la realizarea obiectivelor comune Eurosistemului.

SEBC are ca și obiectiv principal menținerea unei stabilități a prețurilor. Totodată, SEBC susține politicile economice generale ale UE, în vederea atingerii obiectivele acesteia.

Capitalul Băncii Centrale Europene este alcătuit din contribuțiile băncilor centrale naționale din toate țările membbre UE și este de 10 825 007 069,61 EUR.

Cotele subscrise de fiecare BCN la acest capital se calculează pe baza unei grile de repartiție, care reflectă ponderea fiecărei țări în totalul populației și produsul intern brut al UE.

BCE modifică aceste ponderi la cinci ani și de fiecare dată când adera o nouă țară la UE, modificările fiind făcute în baza datelor oferite de Comisia Europeană.

În tabelul 1.2, este prezentată Contribuția Băncilor Centrale din țările membre UE la capitalul Băncii Centrale Europene.

Capitalul subscris vărsat integral la BCE de băncile centrale naționale (BCN)este de 7 619 884 851,40 EUR. După cum se observă, cea mai mare contribuție o are banca Germaniei, și anume 25%, următoarea fiind Franța cu 19,83%. Pe locul trei se află banca Italiei cu o pondere de 12.3108%, urmată de Spania cu o cotă de 8.8409%.

Tabelul 1.2. Contribuția Băncilor Centrale Naținale din zona euro la capitalul Băncii Centrale Europene

Sursă: Banca Centrală Europeană

În graficul 1.1. este reprezentată ponderea Bancilor Centrale Naționale care nu au adoptat înca euro ca și monedă unică. Cea mai mare cotă din grupa țărilor din afara zonei euro, o are Anglia. Pe locul doi se află Polonia cu 5.1230 urmată de Romania cu o cotă de 2.6024.

Graficul 1.1. Ponderea contribuției BCN din afara zonei euro la capitalul BCE

Sursă: Prelucrare proprie după Banca Centrală Europeană

Observăm în graficul 1.2. faptul că cea mai mare cotă la capitalul Băncii centrale europene este atribuită Germaniei cu un procent de 25%, cu doar un procent mai mic față de celelalte 24 țări membre. Pe locul doi se află Franța cu un procent 20% urmată de Italia cu o pondere de 17%.

Graficul 1.2. Contribuția țărilor UE la capitalul BCE

Sursă: Prelucrare proprie după Banca centrală europeană

3.1.2.Etapele propuse pentru dezvoltarea și consolidarea UEM

Măsurile care a fost stabilite de cei cinci președinți se vor realiza în trei etape.

Prima etapă o reprezintă „aprofundarea prin practică” a dezvoltării UEM. Această etapă a debutat în data de 1 iulie 2015 și va avea o durată de 2 ani, mai exact pâna la data de 30 iunie 2017. În acest interval de timp se vor folosi instrumente existente în vederea stimulării competitivității, dar și convergența structurală pentru a executa politici fiscale responsabile la nivel național și la nivelul zonei euro în vederea finalizării și consolidării Uniunii financiare.

Se va înființa „Consiliul fiscal european cu rol consultativ” care va coordona consiliile fiscale existente deja la nivel național. Acest consiliu va supraveghea la nivel european modul cum sunt realizate bugetele și dacă îndeplinesc obiectivele economice formulate în cadrul guvernanței fiscale al UE. În acest fel se va pune preț mai mult pe ocuparea forței de muncă și o organizare mai bună a politicilor economice.

Etapele 2 și 3 de dezvoltare a UEM, pun accentul pe crearea unei trezorerii pentru zona euro. Acest lucru presupune stabilirea unui cadru zonei euro pentru deciziile care vor fi luate având în vedere impozitarea și repartizarea bugetară.

De asemenea se va constitui „Fondul european pentru investiții strategice”, având drept scop identiicarea unei rezerve de surse de finanțare și de proiecte de investiții conforme cu zona euro. Acest fond va diminua șocurile financiare care nu pot fi gestionate decât la nivel național.

Pentru ,,finalizarea UEM”, se vor stabili un nou set de criterii cu privire la convergența, și vor fi de natură juridică, cu caracter obligatoriu.

Cel târziu până în anul 2025 vor fi finalizați toți pașii pentru realizarea unui mediu stabil si de creștere pentru toate statele membre care au adoptat euro ca și monedă unică.

În urma realizării etapelor propuse în raportul celor cinci președinți, s-a constatat că va fi o arhitectură foarte consolidată și transparentă.

CAPITOLUL II

Măsuri de întărire a sitemului bancar conforme cu recomandările comitetului de la Basel (I, II, III)

2.1. Rolul acordului Basel I

„Comitetul de la Basel de supraveghere bancară este un organism alcătuit din reprezentanții autorităților de supraveghere bancară și a băncilor centrale din principalele țări industrializate.”

De asemenea reprezentanții au întruniri la fiecare 3 luni si se efectuează la sediul Băncii Reglementărilor Internaționale de la Basel (Elveția): Belgia, Canada , Franța, Germania, Italia, Japonia, Luxemburg, Olanda, Suedia, Elveția, Anglia si SUA.

„Conform acordului Basel, capitalul unei bănci este format din tier 1 și tier 2. Cele doua tipuri de capital sunt diferite.”

Tier 1 este capitalul de bază al unei bănci, iar tier 2 este capitalul suplimentar al unei bănci. Capitalul total al unei banci se calculează ca sumă dintre tier 1 și tier 2.

Capital total = Tier1 + Tier 2 (2.1)

Raportul dintre tier 1 și 2 este folosit pentru a determina rangul de adecvare al capitalului unei bănci.

2.1.1. Tier 1

Tier 1 este alcatuit din capitalurile proprii și rezultatul reportat și măsoară ,,sănătatea” financiară a unei bănci. Acesta este utilizat de către o bancă în cazul în care trebuie să absoarbă pierderile fără încetare.

Conform Basel III, raportul minim tier 1 este de 6 % și se calculează:

Raport minim Tier 1 = Tier 1 / total active bazate pe risc (2.2)

De exemplu banca X are 600.000 lei capitaluri proprii și rezultatul reportat și are 10 milioane lei active ponderate la risc. Care este raportul Tier 1?

600.000 / 10.000.000 = 0,06 = 6 % (2.3)

Raportul este de 6% ceea ce înseamnă că îndeplinește cerința minimă Basel III.

2.1.2. Tier 2

Tier 2 este compus din rezerve din reevaluare, instrumente de capital, datorii la termen. Acesta este un capital suplimentar deoarece este mai putin fiabil decat tier 1. În anul 2015, conform acordului Basel III, raportul minim de capital este de 8%, ceea ce indică faptul că raportul minim Tier 2 este de 2% față de 6% pentru Tier 1.

De exemplu banca Y are tier 2 = 100.000 și active ponderate la risc = 10 milioane lei.

Raport Tier 1 = 100.000 / 10.000.000 = 0.01 = 1% (2.4)

Raport Tier 2 = 6% + 1% = 7% (2.5)

Conform Basel III, Banca Y nu satisface raportul minim de capital total (8%)

2.2. Importanța implementării acordului Basel II

„Acordul Basel II a apărut în urma manifestării unor slăbiciuni ale principiilor acordului Basel I, dar și ca urmare a efectului pe care l-a avut prăbușirea unor mari companii și riscurile adiacente. Basel II a apărut ca o schimbare radicală deoarece oferă instituțiilor de credit libertatea de a-și alege propriile metode de evaluare a riscurilor.” Totodată au fost incluse noi categorii de riscuri și anume operaționale și de piață.

Arhitectura are la bază trei piloni.

Fig. 2.1. Modificarile aduse de noul Acord Basel II în comparație cu Acordul Basel I

*Sursa: Academica Science Journal Studia Series nr. 3

2.2.1. Pilonul 1. Riscul (de credit, operațional – metode)

Pilonul I – cerințe minime de capital, oferă opțiuni pentru determinarea fondurilor proprii relative la riscul de credit și operațional. Această abordare permite băncilor să aleagă sub controlul autorității de supraveghere, metoda cea mai bine adaptată pentru tipul de risc.

Riscul de credit include metoda standard care este elementul de legătura cu Basel I pentru că păstrează metodologia de stabilire a cerințelor privind fondurile proprii prin utilizarea coeficienților de risc de credit și a instrumentelor de diminuare a riscului de credit.

Fig. 2.2. Abordările tipurilor de risc

*Sursa: www.BNR.ro

Cea dea doua metodă o reprezintă abordarea pe bază de modele interne, unde pentru a calcula ponderea riscului, banca trebuie să determine 5 parametrii pentru fiecare credit.

Probabilitatea de neplată (PN), acest eveniment intervine în cazul în care debitorul nu poate face față în cazul reeșalonării datoriei.

Expunerea în caz de neplată (ECN) în cazul capitalului restant datorat și dobânzile scadente și neplătite.

Rata de recuperare (RR) este partea din credit pe care debitorul va fi capabil să o ramburseze.

Rata pierderii în caz de neplată ( PCN ) este complementarul ratei de recuperare.

Durata creditului este termenul pentru a-și onora plata creditului.

Pierderea în caz de neplată = ECN * (1-RR)=ECN *PCN

Pierderea medie așteptată = ECN * PCN* PN

Fig. 2.3. „Studiu privind riscul de credit la valoarea pierderii așteptate în contextul creditului ipotecar”

*Sursa: www.BNR.ro

Riscul operațional rezultă din eșecuri, creanțe care pot fi atribuite persoanelor, procedurilor etc.

2.2.2. Pilonul 2. Supravegherea prudențială

Pilonul II – supravegherea adecvării capitalului definește tratamentul prudențial care trebuie aplicat instituțiilor de credit mai riscante. În acest scop, pilonul II se axează pe riscul ratei dobânzii, calitatea gestiunii garanțiilor. De asemenea pilonu II impune băncilor prin intermediul managementului riscului sa aibă calcule proprii cu privire la capitalul necesar bunei desfășurării activității.

2.2.3. Pilonul 3. Disciplina de piață

Pilonul III – disciplina pieței reprezintă obligația de a publica nivelul de fonduri proprii necesare și de asemenea publicarea metodelor folosite în cadrul evaluării riscurilor.

2.3. Cerințe de reglementare privind Basel III

Având în vedere că acordurile „Basel I și II au ajutat la o capitalizare mai bună în cadrul băncilor, nevoia unor politici prudențiale mai complexe. Acest lucru a dus la implementarea noului acord Basel III.”

Obiectivul acordului Basel III este de a reduce riscul unor viitoare crize. Bineînțeles acest lucru implică anumite costuri care decurg dintr-un capital de reglementare și cerințe de lichiditate, o supraveghere mai intensă.

Spre deosebire de „Basel III, Basel I și II au o sfera mai amplă de acoperire și măsurile sunt atât microprudențiale (pentru riscurile individuale) și macroprudențiale, în cazul riscurilor la nivelul întregului sistem bancar.”

La nivel microprudențial:

Creșterea ariei de acoperire a riscului în special în zonele cu probleme cauzatoare de criză

Limitarea efectului de pârghie

Introducerea unor standarde de lichiditate

Introducerea elementelor macroprudențiale aferente capitalului au la bază standarde pentru constituirea de rezerve de capital în vremuri bune care pot fi folosite în perioade grele.

Primul obiectiv este ridicarea calității, coerențeio și transparenței bazei de capital.

În cazul Basel 1 și 2 , instituțiile de credit aveau nevoie de un nivel de 2% din Tier 1 în active ponderate la risc, pe când „Basel III a introdus un nivel de 4,5% din Tier 1 și 3,5% capital comun, rata de adecvare minima fiind de 8%.”

Cel de-al doilea obiectiv îl constituie consolidarea acoperirii riscurilor. Înainte de criză, băncile au înregistrat o rată mai mare de creștere a activelor față de activele ponderate la risc. În acest sens, Basel III a introdus cerințe de capital pentru portofoliul de tranzacționare, expunerile din securizare și instrumente pentru resecuritizare.

Al treilea obiectiv este de a suplimenta cerința de capital de risc cu un efect de pârghie. Efectul de pârghie este calculat ca și raport între fondurile proprii de nivel 1 și activele bilanțiere.

(2.6)

Acest indicator a produs schimbări în sensul că mărimea băncii nu poate să crească peste o anumită limită luată în calcul de BNR.

Efectul de pârghie are o serie de avantaje și dezavantaje la nivelul sistemului bancar.

Dezavantajul este că nu este o definiție unanim acceptată care semnifică faptul că prin apariția mai multor variante pot fi avantaje pentru o bancă.

Al patrulea obiectiv este reducerea prociclicității și promovarea amortizării anticiclice. Datorită creșterii numărului de credite, băncile au adoptat o ofertă de credite mai restrictivă.

De asemenea, Comitetul Basel a inclus măsuri pentru a face băncile mai rezistente la forțele prociclice. Astfel observăm importanța amortizorului de capital pentru protecția sectorului bancar.

Basel III a recomandat ca băncile să aibă un nivel de 2,5% amortizor fix de conservare a capitalului, nivelul său depinde de raportul dintre capitalurile comune și Tier 1.

Băncile cu capitaluri comune între:

4,5% – 5,125 trebuie să păstreze 100% din amortizor

5,125% – 5,75 trebuie sa păstreze 80% din amortizor

5,75% – 6,375% , 60% din capital

6,375% – 7%, 40% din amortizor

7%, nu trebuie să aloce capital pentru amortizor

„Conform Comitetului de Supraveghere Bancara al Băncii Reglementelor Internaționale, noile reglementări conduc la o majorare (comparativ cu Basel II) de aproximativ șapte ori a cerințelor de capital din acțiuni comune. Noul acord majorează cerința de capital de rang 1 de la 4 la 6 % și menține la 8 % rata minimă de capital.” Comparația în ceea ce privește capitalul în cazul celor două acorduri este prezentată în tabelul de mai jos.

Tabelul 2.1. Comparația capitalului în cazul Basel II și Basel III

Tabelul 2.2. Basel III vs. Basel II

Bibliografie

Boitan Alina Iustina, Crize bancare și sisteme de avertizare timpurie, Editura ASE, 2011, București;

Basel III: A global regulatory framework for more resilient banks and banking systems, Bank for International Settlements;

Brunnermeier M., Crockett A., Goodhart C., Shin H.,The Fundamental Principles of Financial Regulation, Geneva Report on the World Economy Series, 11, ICMB/CEPR/NBER, May 2009.

Bunea Mariana, The Corporate Governance Impact On Banking Performance Increase, Cross-Cultural Management Journal Volume XV, Issue 3, 2013;

Daniel Manațe, Ioan Cuzman, Pavel Fărcaș, Daniela Manațe, Criza creditelor sub-prime. Aspecte ale impactului crizei asupra Europei de Sud-Est, a 10-a conferință „Finanțele și stabilitatea economică în contextul crizei financiare”, pag.239-247, 2010;

Harle Philipp et all, Basel III AND European banking: Its impact, howbanksmightrespond AND thechallenge of implementation, EMEA Banking, 2010;

Nicolae Dănilă, Viziunea și acțiunea impuse de construcția Uniunii Bancare, Forumul-dezbatere "Academica BNR" 2014, ediția a III-a, Sinaia, 5 martie 2014, Prezentari si interviuri BNR;

Nicolae Dardac, Adriana Giba, Impactul crizei asupra cadrului de reglementare și supraveghere bancară la nivel european. Abordare macroprudențială, a 10-a conferință „Finanțele și stabilitatea economică în contextul crizei financiare”, pag. 269-277, 2010;

Teodora Cristina Barbu, Nicolae Dardac, Iustina Alina Boitan, Efectele si costul recapitalizării bancare în contextul crizelor financiare , a 10-a conferință „Finanțele și stabilitatea economică în contextul crizei financiare”, pag. 277-285, 2010;

Walter S., Basel III: Stronger Banks and a More Resilient Financial System, Conference on Basel III, Financial Stability Institute, Basel, 2011;

Walter S., Basel III and Financial Stability, Speech at the 5th Biennial Conference on Risk Management and Supervision, Financial Stability Institute, Bank for International Settlements, Basel, 2010, http://www.bis.org/speeches/sp101109a.htm

Zaman Gheorghe, Criza economica si financiara in Romania. Cauze, provocari si remedii pe termen scurt si lung, Universitatea Stefan cel Mare, Suceava, AFER., 2009;

National Bank of Romania, Financial Stability Report, 2011

www.bnr.ro / Raport on the financial stability 2013,2014,2015

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/search_database

www.bnro.ro  

www.bvb.ro

http://www.moodysanalytics.com/~/media/Insight/Regulatory/Basel-III/Thought-Leadership/2011/11-01-03-MA-Basel-III-FAQs.pdf