Importanța pinului negru in împădurirea terenurilor degradate [600892]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI
MEDICINĂ VETERINARĂ – BUCUREȘTI
FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA: SILVICULTUR Ă

REFERAT LA AMELIORA ȚII SILVICE

Importanța pinului negru in împădurirea terenurilor degradate
din Romȃnia

STUDENT: [anonimizat]
2016

CUPRINS
Nr.pag.

Introducere
3
Caractere morfologice 4
Areal.Cerinte ecologice 5
Variabilitate 5
Sisteme de amplasare tip buchete sau benzi
6
Desimea culturilor forestiere /Desimea optima
6
Impadurirea terenurilor supuse alunecarilor 8
Concluzii
9
Bibliografie 10

INTRODUCERE

Fenomenele sau procesele care duc la diminuarea sau anularea fertilitatii solurilor
(respectiv a capacitatii productive a terenurilor), sunt numite fenomene sau procese de
degradare, terenurile rezultate ca urmare a actiunii acestora fiind denumite terenuri degradate.
In functie de factorii principali care determina modul de distrugere a capacitatii de productie a
solurilor
Vegetatia forestiera actioneaza pentru combaterea terenurilor prin urmatoarele moduri:
regularizarea scurgerii apelor din precipitatii, protectia solului impotriva eroziunii, proportia
ocupata, prezenta in zonele inaccesibile si prin modul de gospodarire.
Actiunea de impadurire vizeaza toate tipurile de terenuri degradate: erodate de apa si
vant, cu alunecare, saraturate, cu exces de apa si degradate antropic.
In activitatea de impadurire a terenurilor erodate prezinta importanta urmatoarele
considerente: cunoasterea biologiei speciilor forestiere si amplasarea conform conditiilor
stationale; amestecurile speciilor lemnoase si eficienta acestora; desimea culturilor forestiere;
lucrari de consolidare a terenului si lucrari de instalare a vegetatiei forestiere; lucrari forestiere
de combatere a proceselor de eroziune produse de apa; completari si lucrari de intretinere in
culturile forestiere amplasate pe terenurile erodate.
Pin negru (Pinus nigra .): are amplitudine ecologica mare; rezistenta ridicata la conditii
extreme de troficitate si umiditate; are rezistenta mai mare fata de climatul secetos si fata de
solul argilos; formeaza arborete frumoase indiferent de conditiile stationale. (“tăŶescu, V.,
ϭ9ϳ9. DeŶdrologie. Editura Didactică și Pedagogică București, ϰϳϬ p.)

CARACTERE MORFOLOGICE
a) Specie exotică, fiind un arbore de mărimea a I -a, cu înălțimi ce pot atinge 40 m.
b) Culoarea negricioasă a scoarței, lujerilor și acelor au det erminat denumirea de pin negru.
c) Înrădăcinarea este mai puțin profundă decât la pinul silvestru, pivotant -trasantă.
d) Tulpina dreaptă, cu verticile regulate și cu un elagaj greoi. Scoarța cenușie negricioasă, cu
ritidom timpuriu, gros, larg crăpat. Lemnul are duramen brun -roșcat, canale rezinifere rare,
calitate inferioară celui de pin silvestru.
e) Coroana piramidală, deasă, la bătrânețe tabulară; pe terenuri pietroase, superficiale coroana
este turtită și tulpina strâmbă și răsucită.
f) Lujeri foarte groși, bruni -negricioși, glabri; muguri cilindrici, brunicenușii, mari de 12 -24
mm, rășinoși.
g) Acele sunt câte două în teacă (figura 15), de 8 -14 cm, rigide, ascuțite, drepte sau ușor
curbate spre lujer, verzi- închis; formează un frunziș mai des decât la pinul silvestru și
durează 4 -6 ani.
h) Flori unisexuat monoice, cele mascule grupate în amenți galbeni, la rândul lor grupați în
buchete, iar cele fe mele sunt conulețe roșii -violacei.
i) Conurile, grupate câte 2-4, stau aproape perpendicular pe lujer, sunt sesile, ovoid-conice,
5-8 cm, simetrice, brune- gălbui lucitoare; marginea superioară a solzului este aproape
rotunjită, apofiza proeminentă, la mijloc cu umbelic prevăzut la solzii superiori cu un
ghimpe scurt.
j) Semințele sunt mari, 5 -6 mm, aripate, brune, uneori pestrițe, cu o aripă neagră
strălucitoare, la 1 kg intrând circa 50.000 bucăți.
k) Maturația este bienală, iar conurile se desfac în primăvara a nului al treilea. Puterea
germinativă este de 40 -60%. Maturitatea intervine la 20- 30 ani, iar periodicitatea
fructificației este de 2 -3 ani. Creșterile sunt destul de mari, din al treilea an mai slabe decât
la pinul silvestru. (HOREANU, Cl., 1996: Dendrol ogie. UŶiversitatea ͞ȘtefaŶ cel Mare͟ “uceava.)

AREAL. CERINȚE ECOLOGICE

a) Arealul general al pinului negru este cantonat în Africa de Nord, jumătatea estică a
Peninsulei Iberice, sud- vestul Franței, Corsica, Sicilia, Alpii Italiei și Austriei, Bosnia,
Herțegovina, Bulgaria, Grecia, Turcia.
b) Din toate aceste ținuturi cele mai mari suprafețe le ocupă în Spania și Turcia.
c) Ca subspecie apare în Crimeea și Banat. La noi, s -au creat plantații cu pin negru, mai ales în
Transilvania. În ge neral, pinul negru a fost tratat ca arbore de spații verzi, precum și pentru
împădurirea terenurilor degradate din apropierea orașelor și satelor, pe versanți repezi,
accidentați, pe islazuri degradate etc.
d) Pinul negru este o specie cu amplitudine climati că mai limitată față de pinul silvestru: este o
specie de climate calde, mediteraneene, cu înghețuri târzii rare. În acest context climatic se
dovedește foarte puțin exigent, el putând vegeta pe soluri grele argiloase, pe versanți repezi
calcaroși, expuși încălzirii excesive și uscăciunii.
e) Are un temperament de lumină, protejând mai bine solul decât pinul silvestru. ( CLINOVSCHI,
F., ϮϬϬϰ: DeŶdrologie peŶtru îŶvățăŵâŶtul la distaŶță. Editura UŶiversității “uceava, Ϯϱ9 pag)

VARIABILITATE

 Pinus nigra e o specie colectivă, cu numeroase subspecii ridicate la rang de specie:
 – Pinus nigra ssp. clusiana (Africa de Nord, Spania, Franța de sud), similar cu Pinus
salzmanni,
 – Pinus nigra ssp. laricio cu formele de Corsica, Sicilia, Calabria,
 – Pinus nigra poiretiana, – Pinus nigra ssp. nigricans, – Pinus nigra var. austriaca,
 – Pinus nigra ssp. illyrica, – Pinus nigra ssp. dalmatica (Austria, Italia, Iugoslavia),
 – Pinus nigra ssp. pallasiana (Asia Mică), – Pinus nigra ssp. caramanica (Crimmea, Ucraina)
 – Pinus nigra var. pontica (Grecia, Iugoslavia),
 – Pinus nigra ssp. banatica. Acesta din urmă, respectiv Pinus nigra ssp. banatica este un
arbore indigen, cu tulpini bine conformate chiar în stațiuni cu condiții grele (stâncării). Se
deosebește de pinul negru prin: – acele foarte rigide și înțepătoare, – lujeri gălbui până la verzui –
violacei și – conuri gălbui murdar. Crește spontan în Banat și vestul Olteniei (Munții Cernei,
Almăjului, Mehedinți -Dom ogled, Valea Dunării la Tricule, Munții Trescovăț, Vâlcan -Sohodolul

de Runc). Este un endemism al Carpaților Sudici și are cerințe ecologice similare cu celela lte
rase geografice de pin negru, fiind adaptat la climate mai puțin calde și seceto

Fig a.Pinus nigra –ace si conuri ; sursa:wikipedia.ro

Fig . b. Distributia pinului negru in Eropa ; sursa : http://www.euforgen.org/distribution-
maps/

Sisteme de amplasare tip buchete sau benzi

 Pentru terenuri slab si moderat erodate din cadrul zonei forestiere, sunt recomandate: buchete
de pin 50-100 m2 in alternanta cu buchete de foioase de 25-50 m2; benzi de pin late de 8-10 m
in alternanta cu benzi de foioase late de 4-6 m.
 Pentru terenuri puternic erodate din zona forestiera si terenuri slab si moderat erodate din stepa
si silvostepa sunt recomandate: buchete de pin de 40-60 m2 in alternanta cu buchete de foioase
de 20-30 m2; benzi de pin late de 6-8 m in alternanta cu benzi de foioase late de 3-4 m.
( http://silvic.usv.ro/cursuri/proiect_impaduriri.pdf )
Este favorabila practicarea urmatoarelor amestecuri:
– pin in randuri pure in alternanta cu randuri pure de foioase sau amestecul intim
pin+foioase pentru terenuri foarte puternic si excesiv de erodate indiferent de subzona
fitoclimatica.
– randuri alternande de pin si catina alba pentru terenurile cu eroziune foarte puternica si
excesiva cu substratul format din marne sau complexul marne+gresii.
– randuri alterne de pin si mojdrean (frasin, visin turcesc sau arbusti), amplasate la 2,0-
2,5 m distanta intre ele, pentru terenurile puternic-excesiv erodate din stepa si silvostepa.

Desimea culturilor forestiere /Desimea optima
Desimea culturilor forestiere este determinata de potentialul productiv al statiunii de
teren erodat, de intensitatea manifestarii fenomenelor de eroziune si caracteristicile biologice
ale speciilor lemnoase (ritmul cresterii si rezistenta la factorii de mediu).
– intre 4000-5000 puieti/ha pentru terenuri slab si moderat erodate si culturi de
pin+foioase.
– intre 5000-7000 puieti/ha pentru terenuri puternic erodate si culturi de pin+foioase.

– intre 9000-10000 puieti/ha (33 % pin si 67 % catina alba) pentru terenuri foarte puternic si
excesiv erodate si culturi de pin+foioase.
Amestecurile speciilor forestiere recomandate pentru impadurirea nisipurilor sunt:culturi de
pin in amestec cu foioase in benzi pure de pin late de 16-20 m alternande cu benzi pure de
foioase late de 8-10 m, sau buchete de pin de 100-150 m2 alternande cu buchete de foioase de
50-75 m2. (http://www.plantpedia.ro/pinul-negru/)
Impadurirea terenurilor supuse alunecarilor
Impadurirea acestor terenuri necesita efectuarea de lucrari mecanice si hidrotehnice de
consolidare, care se refera la lucrari de:
– abatere a apei de scurgere superficiala si subterana-canale de coasta.
– colectare si dirijare a apelor de suprafata si infiltratie-drenuri sau santuri deschise pentru
apele de suprafata si drenuri de captare si absorbtie pentru apele de adancime.
– consolidare a bazei versantilor-ziduri de sprijin, cleionaje, baraje.
– modelarea terenurilor.
Vegetatia forestiera are un rol important in consolidarea acestor terenuri, ea determinand
urmatoarele: retine o parte din apa de precipitatii, efectueaza un drenaj puternic prin
consumul ridicat de apa din sol, mareste coeziunea solului si a terenului prin sistemul
radicular bogat.( BELDIE, Al., 1953: Plantele lemnoase din R.P.R.. Manual de
determinare. Editura Agro- Silvică de Stat București.)
Speciile utilizate pentru consolidarea terenurilor supuse alunecarilor sunt: pinul
silvestru, pinul negru, salcamul, stejarul, gorunul, aninul alb si negru, salcia, plopul, frasinul,
ciresul, salcioara, catina alba, nucul comun, paltinul, visinul turcesc, mojdreanul, cornul,
lemnul cainesc, sangerul etc. Cele mai bune rezultate au fost date de: culturile in buchete pure
de salcam, salcioara, anin, plop, catina alba, cires; buchete pure de pin+buchete de foioase;
amestec de stejar in randuri pure alterne, intim sau buchete mici.
Desimea utilizata este de: 3.000-5.000 puieti/ha pentru salcam; 4000-6000 puieti/ha
pentru pin+foioase sau stejar (gorun) + foioase; 5000-7000 puieti/ha pentru salcioara; 7000-
12000 puieti/ha pentru catina alba.
Plantarea se realizeaza, in general, in gropi de 30x30x30 cm sau 40x40x30 cm dupa
executarea lucrarilor de modelare a terenului.( http://www.silvic.usv.ro/)

Concluzii

1) Speciile forestiere prevăzute pentru împădurirea terenurilor degradate analizate au fost
alese avându- se în vedere realizarea concordanței între exigențele staționale ale acestora și
condițiile de teren, urmărindu -se obținerea efectului protectiv maxim, în timp cât mai scurt
și pentru o perioada cât mai lungă de timp precum și a unor efecte de producție cât mai
ridicate
2) Vegetatia forestiera actioneaza pentru combaterea terenurilor prin urmatoarele moduri:
regularizarea scurgerii apelor din precipitatii, protectia solului impotriva eroziunii,
proportia ocupata, prezenta in zonele inaccesibile si prin modul de gospodarire.
3) Actiunea de impadurire vizeaza toate tipurile de terenuri degradate: erodate de apa si vant,
cu alunecare, saraturate, cu exces de apa si degradate antropic.
4) Pinul negru (Pinus nigra .): are amplitudine ecologica mare; rezistenta ridicata la conditii
extreme de troficitate si umiditate; are rezistenta mai mare fata de climatul secetos si fata
de solul argilos; formeaza arborete frumoase indiferent de conditiile stationale.

BIBLIOGRAFIE
1) “tăŶescu, V., ϭ9ϳ9. DeŶdrologie. Editura Didactică și Pedagogică București, ϰϳϬ p .
2) HOREANU, Cl., ϭ99ϲ: DeŶdrologie. UŶiversitatea ͞ȘtefaŶ cel Mare͟ “uceava
3) CLINOV“CHI, F., ϮϬϬϰ: DeŶdrologie peŶtru îŶvățăŵâŶtul la distaŶță. Editura
UŶiversității “uceava, Ϯϱ9 pag
4) : http://www.euforgen.org/distribution-maps/
5) http://silvic.usv.ro/cursuri/proiect_impaduriri.pdf
6) http://www.plantpedia.ro/pinul-negru/
7) BELDIE, Al., 1953: Plantele lemnoase din R.P.R.. Manual de determinare. Editura
Agro- Silvică de Stat București.
8) http://www.silvic.usv.ro
9) Wikipedia.ro
10) http://www.bioterapi.ro/aprofundat/index_aprofundat_index_enciclopedic_botanicFras
inul_si_speciile_inrudite.htm