Importanta Peloidoterapiei In Afectiunile Reumatismale Degenerative

CUPRINS

Capitolul I

I.1. Introducere

Capitolul II

II.1. Peloidoterapia

II.1.1. Terminologie

II.1.2. Definiție

II.1.3. Argumente fiziopatologice privind utilitatea tratamentului cu nămol în diverse tipuri de afecțiuni

II.3. Afecțiunile reumatismale degenerative: principalele boli, diagnostic, tratament

II.3.1 Gonartroza

II.3.2. Coxartroza

II.3.3. Spondiloza

Capitolul III.

III. 1. Obiectivele și metodologia cercetării

III.1.1 Scop, obiectiv, sarcini, ipoteze.

III.1.2. Metodologia cercetării.

III. 1.3. Studii de caz.

III. 1.3.1. Studiu de caz (coxartroză primară dreaptă)

III. 1.3.2. Studiu de caz (gonartroză bilaterală)

Capitolul IV.

IV.1 Rezultatele cercetării și interpretarea lor

Capitolul V.

V.1 Concluzii și implicații

V.1.1. Concluzii teoretice.

V.1.2. Concluzii aplicative:

BIBLIOGRAFIE

Partea I

Capitolul I

I.1. Introducere

Am ales și redactat această lucrare de disertație „Importanța peloidoterapiei în afecțiunile reumatismale degenerative” deoarece peloidoterapia trateaza reumatismul cronic, osteoartritele, artrita, dureri ale ligamentelor musculare, suferințe ale încheieturilor, eczeme, psoriazis, boli neuro-dermatice, acnee, dureri de cap, nevralgii, stres, insomnie.

Prin elaborarea aceastei teme mi-am propus să demonstrez că peloidoterapia este o opțiune terapeutică valoroasă atunci când este administrată corespunzator, că efectele terapeutice produse de nămol sunt autentice nu placebo, iar statusul metabolic al pacienților cu gonartroză se ameliorează fapt ce rezultă din investigațiile paraclinice înainte și după terapie.

Nămolurile sunt pământuri sau roci de consistență păstoasă, folosite ca remedii terapeutice din vechime. Unele efecte binefăcătoare ale nămolurilor sunt cunoscute în mod empiric din antichitate, altele au fost descrise și studiate relativ recent, unele au ramas și azi în stadiul explicației sumare. Tratamentul cu nămol se mai numește și peloidoterapie. Peloidoterapia trebuie folosită numai la indicația și sub controlul medicului.

Cele mai răspandite nămoluri terapeutice sunt depunerile de mâl din bazinele saline – nămolurile negre sulfuroase, care se formeaza pe fundul estuarelor marine, al golfurilor și lacurilor sărate continentale.

Norme tehnice fac referire la substanțe exclusiv naturale ale solului și subsolului României, atestate geologic ca substanțe minerale utile si recunoscute de autoritatea competentă a statului ca substanțe terapeutice naturale prin calitatea, siguranța și eficiența terapeutica a acestora, în conformitate cu cerințele și criteriile de aplicare a definiției și clasificãrii.

Activitatea de evaluare a calitãților pentru resursele de substanțe terapeutice naturale începe prin prelevarea de probe la sursã și se finalizeaza prin caracterizarea complexa interdisciplinara a acestora, fiind elaborate indicațiile și contraindicațiile de valorificare prin efectuarea unui studiu farmacodinamic complet.

Caracterizarea complexă interdisciplinară a factorilor naturali terapeutici cuprinde în mod obligatoriu interpretarea analizelor fizico-chimice și a examenelor microbiologice efectuate în laboratoarele Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică si Balneoclimatologie.

În categoria substanțelor terapeutice naturale se încadrează orice substantă din categoria factorilor terapeutici naturali de proveniență si ocurență exclusiv naturală, atestate geologic ca substanțe minerale utile si care prin proprietăți, compoziție sau efecte științific recunoscute sunt utilizate în tratamentul, ameliorarea si prevenirea unor afecțiuni sau a simptomelor acestora, precum si în restabilirea, corectarea sau modificarea funcțiilor organismului uman.

Caracteristicile de definire a calităților de substante terapeutice naturale, care pot conferii acestora, prin valorificare în profil balnear, proprietați benefice profilactice si curative trebuie sa fie evaluate în acord cu standardele internaționale, pe baza de metode știintifice aprobate de autoritatea competentă, din urmatoarele puncte de vedere: fizic; chimic; fizico-chimic; microbiologic; farmacologic; fiziologic; clinic; geologic și hidrogeologic .

Probele supuse analizelor trebuie să reprezinte fidel resursa naturală prospectata, explorată și exploatată. Analizele și determinarile necesare se realizează în laboratoare specializate, prin metodologia adecvată substanțelor terapeutice naturale și în strânsa corelație cu cerințele experimentelor farmacodinamice.

Analizele efectuate trebuie să facă referințe obligatorii la componentele care confera substanțelor naturale eficacitatea actiunii terapeutice, precum si la componentele indezirabile si toxice .

Indicatorii fizici, fizico-chimici si chimici de evaluare a calității trebuie sa rămână stabili în limitele fluctuatiilor naturale de geneza geochimica si sa nu fie afectați de posibilele variatii nesemnificative ale debitului.

Stabilitatea calitãții nãmolului atât la sursa cât și în stare ambalatã trebuie să fie atestată prin studiu de stabilitate efectuat în conformitate cu cerintele normelor legale. Studiul de stabilitate în timp a calitãții este obligatoriu în cazul apelor minerale îmbuteliate/înfiolate și în cazul peloizilor ambalați sau stocați în gospodariile de nămol ale bazelor de tratament.

Cercetarea științificã asupra eficienței terapeutice a utilizãrii nãmolului din diferite stațini balneare, în special Techirghiol, Sovata, Mangalia, Amara, Lacul Sãrat, Vatra Dornei, Turda, Govora, Geoagiu Bãi, au reliefat principalele afecțiuni la care se preteazã tratamentul cu nãmol, parametri ce trebuiesc utilizați pentru eficiența terapeuticã și modalitãțile de aplicare a nãmoloterapiei (peloidoterapiei).

Capitolul II

II.1. Peloidoterapia

II.1.1. Terminologie

„NĂMÓL ~uri n. 1) Depunere formată din particule de substanțe minerale și vegetale pe fundul unui bazin de apă (râu, lac, mare etc.), având uneori proprietăți terapeutice; mâl. ◊ A face băi de ~ a-și unge corpul cu nămol pentru a se trata de unele boli. 2) fig. rar Cantitate mare de ceva. <ucr. namil, ~olu.”

„NĂMÓL, nămoluri, s. n. Sediment moale alcătuit din particule fine, de culoare închisă, cu miros caracteristic și uneori cu proprietăți radioactive, depus pe fundul bazinelor acvatice, mai ales al apelor stătătoare, sau rămas după inundație la malul unui râu; mâl; p. ext. Noroi. ◊ Expr. A face (băi de) nămol = a-și unge corpul cu un strat de nămol în scopuri curative. Fig. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Cantitate, volum mare din ceva. [Var.: (pop.) nomól s. n.] – Din ucr. namil. – Olu. „

II.1.2. Definiție

Tratamentul cu nămoluri (sân. Peloidoterapia) – tratamentul prin aplicații de noroi, care contribuie la regenerarea, ameliorarea nutriției și troficii țesuturilor, modificarea nivelului proceselor de oxidare și reducere în organism, inclusiv stimularea metabolismului hormonal și de vitamine.

Conform definiției dată de „Societatea Internațională de Hidrologie Medicală “, nămolurile (peloidele) sunt "substanțe formate în condiții naturale sub influența proceselor geologice și care în stare fin divizată și în amestec cu apă se folosesc în practica medicală sub formă de băi sau proceduri locale.

Prin așezarea geografică și structura geologică complexă a scoarței pământului, România dispune de o mare bogăție de factori naturali: de ape minerale, mofete, nămoluri, lacuri terapeutice – răspândite pe aproape întreaga suprafață a țării.

Utilizarea nămolurilor în terapie a început în a doua jumătate a sec. XIX-lea la Techirghiol (sapropelic) și Vatra Dornei (nămol de turbă de la Copăceni și Poiana Stampei), extinzându-se în timp la terapia practicată în diferite stațiuni balneo climaterice de pe litoralul Mării Negre. Inițial au fost valorificate prin mijloacele rudimentare, pentru ca astăzi oferta stațiunilor balneare să fie deosebit de diversificată și destinată atât turismului social și de masă, cât și celui de lux.

Nămolurile sunt pământuri, roci de consistență păstoasă, folosite ca remedii terapeutice din vechime.

Unele efecte binefăcătoare ale nămolurilor sunt cunoscute în mod empiric din antichitate, altele au fost descrise și studiate relativ recent, unele au rămas și azi în stadiul explicației sumare. Tratamentul cu nămol se mai numește și peloidoterapie. Peloidoterapia trebuie folosită numai la indicația și sub controlul medicului.

Cele mai răspândite nămoluri terapeutice sunt depunerile de mâl din bazinele saline – nămolurile negre sulfuroase, care se formează pe fundul estuarelor marine, al golfurilor și lacurilor sărate continentale.

După modul de formare, materiile organice și anorganice prezente în sedimente, nămolurile se împart în trei grupe:

Nămolurile sapropelice sunt reprezentate de depozite de culoare neagră bogate în hidrosulfură de fier coloidală, au un aspect plastic și unsuros, se găsesc pe fundul apelor sărate având ca origine acțiunea microorganismelor asupra florei și faunei din bazinul acvatic la care se asociază și substanțe minerale sau anorganice ce provin din solul cuvetei lacustre. Flora este constituită din alge de tip microfit și macrofit în care predomină Cladophora vagabunda, Cladophora cristalină, alge care cresc doar în apă sărată. Fauna acvatică este reprezentată de specia Artemia salina 10-12 mm, de culoare roșie. Cadavrele de Artemia salina, prin descompunere bacteriană, împreună cu alga Cladophora cristalină, formează nămolul sapropelic.

Nãmolurile de turbă au luat naștere prin descompunerea resturilor vegetale acumulate în timp pe fundul unei mlaștini, sub acțiunea microorganismelor. Turbele sunt bogate în substanțe organice (peste 10% din nãmolul uscat) și cu procente ridicate de acizi humici, bitumine, ceruri, pectine, celulozã, substanțe proteice. Nãmolurile de turbã se gãsesc la Mangalia Nord (turbã marinã), la Covasna, Borsec, Poiana Stampei.

Nămolurile minerale iau naștere la emergența unor izvoare sulfuroase (Sãcelu) sau ne sulfuroase (Sângiorz-Bãi), sau se formeazã în bazine artificiale pe pat argilos sau nãmoluri minerale din lacuri continentale și lacuri formate pe masive de sare, în aceeași modalitate ca și nãmolurile sapropelice (Turda, Sovata, Bazna, Câineni, Lacul Sãrat). Au conținut de substanțe organice mai mic de 10% din nãmolul uscat. Tipuri speciale: nãmol silicios iodurat (Bãile Govora), sau feruginoase (Geoagiu Bãi).

Din punct de vedere fizico-chimic, nămolul este un sistem fizico-chimic eterogen alcătuit dintr-o fază lichidă ce conține apă și săruri minerale solubile în apă, o fază solidă ce conține substanțe minerale și organice și o fază gazoasă care conține hidrogenul sulfurat. Echilibrul ionic al unui nămol se reflectă și asupra pH-ul ui acestuia. În general nămolurile sunt alcaline pH= 9-10. Efectul terapeutic al nămolurilor este dat de combinația proprietăților fizice și chimice ale acestora.

Faza solidă aparține preponderent domeniului ultramicroeterogen, coloidal-molecular de compoziție mixtă și anorganică

Fază lichidă este reprezentată de soluția apoasă a substanțelor solubile organice și anorganice și constituie ca aspect structural soluția de îmbibație interstițială a particulelor solide.

Faza gazoasă reprezintă rezultatul proceselor biochimice și fizico-chimice derulate în timpul peloidogenezei naturale și constă în principal din fracțiunea de H2S2, CO2, hidrocarburi, O2, H2.

Principalilor indicatori de calitate sunt reprezentați de:

Proprietățile macroscopice – în special cele cu referințe la culoare și consistență fizică;

Gradul de hidratare a sedimentului heterogen de peloid funcție de ponderea de umiditate din compoziția globală: – peloide slab hidratate < 37 % – peloide hidratate 37 – 40 % – peloide puternic hidratate 40 – 70%

Stadiul peloidogenetic de evoluție ca peloid terapeutic corespunzător gradului de descompunere a substanțelor organice, în funcție de raportul cantitativ între principalele clase de substanțe organice (carbohidrați, substanțe humice, substanțe proteice, carbon organicide.

Faza gazoasă reprezintă rezultatul proceselor biochimice și fizico-chimice derulate în timpul peloidogenezei naturale și constă în principal din fracțiunea de H2S2, CO2, hidrocarburi, O2, H2.

Principalilor indicatori de calitate sunt reprezentați de:

Proprietățile macroscopice – în special cele cu referințe la culoare și consistență fizică;

Gradul de hidratare a sedimentului heterogen de peloid funcție de ponderea de umiditate din compoziția globală: – peloide slab hidratate < 37 % – peloide hidratate 37 – 40 % – peloide puternic hidratate 40 – 70%

Stadiul peloidogenetic de evoluție ca peloid terapeutic corespunzător gradului de descompunere a substanțelor organice, în funcție de raportul cantitativ între principalele clase de substanțe organice (carbohidrați, substanțe humice, substanțe proteice, carbon organic/azot organic) și a nivelului consumul biologic de oxigen, CBO5: – peloide (sapropelice, organice, evoluate genetic sau cu tendințe de mineralizare); – turbe cu grade diferite de descompunere a substanței organice; – turbe slab descompuse; – turbe incipient descompuse; – turbe bine descompuse.

Proprietățile fizice ale nămolurilor

hidropexia – capacitatea de absorbție și de reținere a apei; valoare practică – peloizi cu hidropexie redusă (nămolurile minerale) sunt utilizați doar pentru împachetări, cei cu hidropexie medie (nămolurile sapropelice) și mare (nămolurile de turbă) pot fi utilizați și pentru băi.

plasticitatea – proprietatea de a-și schimba forma sub acțiunea unei forțe externe; este dată de substanțele solide din conținutul acestora; plasticitate mică (nămoluri minerale), medie (de turbă) și mare (sapropelice).

dispersia – dată de dimensiunea granulelor de peloid; valoare terapeutică este direct proporțională cu dimensiunea granulelor.

densitatea sau greutatea specifică-este dată de componentele acestuia. Valoarea terapeutică este invers proporțională cu densitatea nămolului.

termopexia- capacitatea de a absorbi și reține căldura. Peloidele au o capacitate mare de a reține căldura.

Proprietățile chimice

apa din peloid – este cea mai importantă componentă, direct proporțională cu cantitatea de coloizi

substanțele minerale – depinde de structura rocii și a apei din bazin. Cea mai mare cantitate de substanțe minerale o au nămolurile minerale (50-70%), apoi cele sapropelice (20-40%) și cele de turbă (sub 20%).

Proprietățile farmacodinamice

Fiind un material biologic folosit în terapia umană analiză este efectuată după metodele indicate în „Farmacopeea Română “cu unele completări luate din metodele de lucru folosite pentru analiza solurilor. Rezultatul obținut se prezintă sub forma buletinului de analiză fizico – chimică.

” La aplicarea peloidelor, la nivelul tegumentului au loc o serie de procese:

recepția senzitivă a calităților/proprietăților nămolului și transmiterea lor spre etajele superioare de integrare și control;

schimbul de energie și substanță cu mediul peloid;

îndeplinirea comenzilor adaptative: circulatorii (circulația periferică de termoreglare), secretori9i (sudorația), de protecție (keratinogeneza, melanogeneza, formarea filmului hidro lipidic);

integrarea efectelor cutanate ale aplicației de nămol în fiziologia generală a organismului: termoreglarea, sinteza vitaminei D, optimizarea balanțelor homeostatice: imune, endocrine și neurovegetative ale organismului. „

II.1.3. Tipuri de tratament

Metode de aplicare a peloizilor.

Oncțiunea cu nămol – este cea mai veche metodă care presupune aplicarea nămolului rece pe pielea pacientului (după ce acesta s-a încălzit 10-15 minute) în strat subțire, pe zone limitate sau întregul corp. Pacientul trebuie să se expună ulterior la soare, în poziție verticală, până când se usucă nămolul, aproximativ 30-60 de minute, după care urmează baia de 10-15 în apa mării sau a lacului însoțită de mișcare și un duș scurt cu apă rece și odihnă la pat de minim o oră. Este o metodă de solicitare mecanismelor de termoreglare, stimulare neuroendocrină și a proceselor de adaptare prin alternarea factorilor contrastanți cald-rece.

Indicații:

atrofii musculare după aparate gipsate,

artroze neactivate,

obezitate,

hipotiroidism, 

psoriazis 

Contraindicații:

vârstă înaintată,

ateroscleroza,

hipertensiune arterială,

afecțiuni renale,

afecțiuni reumatismale în fază activă

Împachetările cu nămol – constau în aplicarea de nămol în strat de 1-2 cm încălzit la 38-46ºC pe regiune limitată sau pe întreaga suprafață a corpului pentru 20-40 de minute.

Efectul terapeutic depinde de temperatura nămolului astfel că:

la o temperatură a nămolului de 40-44°C, predomină acțiunea resorbtivă;

la o temperatură de 35-37°C, predomină efectul calmant și de reglare a sistemului neuro-vegetativ.

Contraindicații:

afecțiuni reumatismale inflamatorii și formele reumatismale cu evoluție febrilă,

nevralgii acute,

stări după flebite, tromboflebite, arterite,

astmul bronșic,

rezerve funcționale scăzute ale aparatului cardio-vascular 

hipertensiune și hipotensiunea arterială, 

afecțiunile renale,

Cataplasmele – aplicații cu nămol la diferite temperaturi pe regiuni limitate ale corpului.

Băile de nămol – în căzi cu apă de ghiol încălzită în care se adaugă 10-12 kg nămol, crescându-se progresiv concentrația acestuia până la 10-25%. Amestecul se poate încălzi până la 44ºC. În cazul pacienților cu afecțiuni cardiovasculare, temperatura nu trebuie să depășească 37 ºC, iar pentru cei cu afecțiuni reumatice inflamatorii sub 36ºC. Durata băii este de 20-40 de minute. Baia trebuie urmată de duș la 37-38ºC și odihnă de minim o oră. O cură este formată din 12-15 băi zilnice.

Indicații și contraindicații:

sunt identice cu ale împachetărilor cu nămol.

se mai adaugă în plus la contraindicații:

vârsta înaintată,

stările de denutriție și

covalescența după anumite boli

Măști de nămol.

Extractul purificat de nămol este utilizat în produsele cosmetice ca o componentă activă în mijloacele de îngrijire a feței și corpului, în preparate speciale pentru băile de nămol și tratamente faciale.

Mască cosmetică de nămol este o mască, ce dispune de efect de uscare a pielii și degresare datorită proprietăților de vindecare a diferitelor nămoluri. Sub influența măștii de noroi se extind vasele sanguine, ameliorând circulația sângelui și a limfei, metabolismul, țesuturile trofice, respirația celulară, se accelerează procesele de oxido-reducere la nivelul pielii. Prin aceasta, se returnează un ten sănătos, pielea devine mai elastică și catifelată. Preparatul normalizează tonul mușchilor faciali, elimină ridurile. Sub influența măștii se înmoaie și se dizolvă cicatricele. Grație proprietăților înalte de absorbție ale nămolului, se curăță pielea, crește în mod semnificativ activitatea bactericidă a acesteia. Masca are un efect excelent asupra rădăcinii firului de păr, contribuie la consolidarea acestuia și ajută la stimularea unei creșteri mai active.

Indicații:

Piele grasă

Seboree

Acnee

Piele laxă a feței și gâtului (decolteului)

Cicatrice cheloidale

Consecințe ale intervențiilor chirurgicale

Semne de arsuri

Boli ale părului (alopecia areata)

Profilaxia îmbătrânirii premature a pielii feței, gâtului, sânilor

Celulită

Contraindicații:

Dermatită

Micoze

Acnee roze

Hemangiome

Teleangioectazii

Hipertrihoză

Neoformațiuni

În caz de seboree, mătreață, alopecia areata se poate folosi masca de nămol pentru tratarea și fortificarea părului. Pentru aceasta este nevoie ca nămolul să se aplice cu o periuță pe pielea curată a scalpului, după care capul se va acoperi cu o căciuliță de polietilen sau cu o broboadă, peste care se va pune o eșarfă de lână (un prosop).

Durată: 20-25 min, după care masca se poate spăla cu apă caldă. Nu se recomandă în acest scop folosirea soluțiilor de spălare a părului său uscarea părului cu foen. Procedura se va repeta de 1-2 ori pe săptămână.

Posibile efecte adverse.

În unele cazuri de aplicare a măștii de nămol, aceasta poate duce la acutizarea (la începutul cursului) anumitor simptome preexistente, ceea ce este o reacție fiziologică normală (reacție de răspuns) la substanțele biologic active din preparat. În acest caz este nevoie că temporar (1-3 zile) să se întrerupă procedurile și să se limiteze expunerea la mască. Dacă reacția apare spre sfârșitul cursului, este cazul ca acesta să se întrerupă cu totul.

Aplicații ginecologice – sub formă de tampoane vaginale cu nămol la 39-40ºC timp de 2 ore sau irigații vaginale cu nămol dizolvat în apă de ghiol și încălzit la 37ºC.

Masajul cu nămol – întinderea și masarea cu nămol.

II.1.3. Argumente fiziopatologice privind utilitatea tratamentului cu nămol în diverse tipuri de afecțiuni

Aplicarea nămolului pe întreaga suprafață a tegumentului declanșează reacții funcționale locale tisulare și generale, inhibând sau activând unele sisteme enzimatice și metaboliți intermediari. Cura balneară cu nămol produce efecte favorabile ce persistă timp îndelungat prin modificarea capacității de răspuns adaptativ la diverși stimuli.

Peloidele acționează asupra:

sistemului cardio-vascular

stimularea reacțiilor cardio-vasculare cu accentuarea hemodinamicii prin mecanisme centrale și periferice. Are loc mobilizarea imediată a depozitelor sangvine și antrenarea lor în circulația generală, procese de tip inflamator.

accelerează hemodinamica prin mecanisme centrale și periferice ca o consecință a necesității de termoreglare.

modificările de hemodinamică au consecințe imediate reprezentate de mobilizarea depozitelor sanguine și antrenarea lor în circuitul general.

procesele patologice în care predomină staza sanguină și implicit fenomenele ischemice, în structurile musculare sau vasculare aflate în componența diverselor organe sau sisteme, inclusiv în nervi sunt anulate prin reacțiile de tip hemodinamic (se acordă atenție deosebită celor cu patologii ale rinichiului – crește fluxul sanguin în rinichi, eliminarea substanțelor – ale ficatului – creșterea presiunii sângelui, existența varicelor esofagiene – sau hipertensivi.).

apare fenomenul de relaxare, recâștigare a elasticității, a supleții unor mușchi, tendoane, ligamente, capsule articulare care se află într-o stare patologică.

sistemului nervos – efecte sedative sau excitante asupra SNC și asupra SNV prin sedarea receptorilor pentru durere. Cura balneară cu nămol determină creșterea capacitații de apărare antimicrobiană prin creșterea puterii fagocitare a leucocitelor evidențiată prin modificările indicelui opsonocitofagic (I.O.C.)

sistemele imunologice – reglare a valorilor imunoglobulinelor, creșterea imunității nespecifice, etc. Modificările enzimatice și metabolice apărute în glandele endocrine după peloidoterapie diferă după specificul secretor al glandei, după stadiul funcțional în care se găsește glanda și sunt legate de tipul aplicației terapeutice.

Sub acțiunea nămolului se produce o stimulare armonică în toate glandele în sensul creșterii activității enzimatice și de sinteză cu păstrarea specificității fiecăreia. Corelată cu activitatea de armonizare funcțională endocrină este și stimularea activității axului hipotalamo-hipofizo-suprarenalian tradusă prin optimizarea nivelurilor plasmatice ale: β-endorfinelor.

Mecanismul endocrin este implicat și în inducerea efectelor antiinflamatorii ale peloterapiei prin modularea activității axului hipotalamo-hipofizo-suprarenalian și prin echilibrarea generală a balanței endocrine, efecte persistente și postcură. Reactivitatea față de mediatorii chimici – acetilcolina și adrenalină – ca și cea față de ionii corelați cu activitatea vegetativă –Ca, Mg, K – este crescută după cura externă cu nămol, iar tonusul vegetativ prezintă o tendință spre reglare/normalizare, ceea ce duce la remedierea stigmatelor vegetative.

Glandele Endocrine (reprezentate de hipofiză, tiroidă, glande suprarenale)

Se constantă creșterea cortizolului plasmatic și a aldosteronului (hormon al glandelor suprarenale care regulează schimbul de substanțe minerale în organism), iar

funcția gonadică este stimulată.

Efectul terapeutic al nămolurilor asupra organismului omului rezultă din acțiunea celor trei factori: caloric, mecanic și fizic.

Intensitatea acestui efect depinde nu numai de starea inițială a organismului unei persoane bolnave, ci și de proprietățile fizico-chimice ale nămolurilor de diverse tipuri.

Nămolurile terapeutice încălzite mențin căldura timp îndelungat și, treptat, o transmit corpului – datorită acestui fapt, procedurile cu nămol sunt relativ ușor suportate, la o temperatură care, în proceduri hidroterapeutice, ar fi insuportabilă.

În afară de factorul caloric, care joacă rolul principal în mecanismul acționării procedurilor cu nămoluri, o importanță majoră o are excitarea chimică a pielii.

Excitarea chimică a organismului, sub acțiunea nămolurilor terapeutice, este provocată de:

reactivitatea mediului (pH),

substanțele volatile (hidrogen sulfurat, bazele aminice),

ionii de compuși anorganici (sodiu, potasiu, calciu, magneziu, Fier) și organici,

substanțe biologic active, asemănătoare hormonilor sexuali, etc.

În prezent, s-a dovedit că substanțele volatile, cât și unele elemente din structura nămolului terapeutic, solubile în grăsimi (inclusiv substanțe organice), pătrund în organism prin pielea sănătoasă, gradul de penetrare depinzând direct, de temperatura nămolului.

O dată cu creșterea acesteia, pielea devine tot mai permeabilă, circulația sângelui se intensifică, iar microcirculația ei se îmbunătățește.

În timpul procedurilor terapeutice cu nămoluri aplicate pe piele, toți cei trei factori activi ai acestora (caloric, chimic și mecanic) exercită o acțiune excitantă asupra receptorilor (termo, hemo, osmo și mecano receptori – osmoreceptorii sunt receptori situați în hipotalamus care monitorizează concentrația sângelui.

Dacă aceasta crește anormal – ca în deshidratare – ei trimit impulsuri nervoase hipotalamusului care crește rata eliberării vasopresinei (hormonul antidiuretic secretat de neurohipofiză; acesta controlează excreția de apă din organism, favorizând absorbția apei) din hipofiza posterioară.

Eliminarea de apă prin urină este restricționată până la revenirea la normal a concentrației sanguine.) de la nivelul pielii, determinând și o puternică stimulare a sistemului nervos central.

Se știe că neurohormonii secretați de hipotalamus stimulează activitatea hipofizei, iar hormonii, acesteia, la rândul lor, activează scoarța suprarenalelor, tiroida, testiculele și ovarele.

Imaginea despre complexul mecanism al acțiunii procedurilor cu nămoluri terapeutice va fi incompletă dacă nu vom preciza că o consecință a excitării receptorilor pielii o constituie formarea în organism a substanțelor biologice active.

Acestea, împreună cu unele componente chimice din structura nămolului terapeutic, pătrund în organism, producând, la rândul lor, excitarea interoceptorilor și transmiterea acesteia în sistemul nervos central, respectiv, în sistemul vegetativ și cel endocrin.

Utilizate local, procedurile cu nămol au acțiune anestezică, antiinflamatoare și resorbantă, contribuind la:

stimularea proceselor regenerative,

îmbunătățirea hrănirii și troficității țesuturilor,

schimbarea nivelului proceselor oxidativ regeneratoare din organism,

precum și la stimularea metabolismului hormonilor și vitaminelor.

II.2. Prezentarea principalelor stațiuni balneare care ofera tratament cu nămol in România.

Namol Sapropelic

(fig.1).

(conform sistemului de consultanta www.inrmfb.ro)

Nămolul de Amară

Stațiunea balneoclimatică Amara este localitate în Sud-Estul României (județul Ialomița), situatã în estul Câmpiei Române (în Câmpia Bãrãganului), pe malul lacului Amară, la 7 km spre Nord-Vest de municipiul Slobozia (reședința județului Ialomița) la o altitudine de 30 de metri. (fig.1).

Localitatea este situată la 100 km de Aeroportul Internațional Henry Coandă, 100 km de Aeroportul Mihail Kogălniceanu, 120 km de Litoralul Mării Negre și 130 km de Delta Dunării.

Stațiunea este la 2 km de localitatea cu același nume: AMARĂ. În stațiunea de tratament Amara este amenajată plajă pe malul lacului pentru băi de soare.

Prima atestare documentară a lacului Amară a fost în timpul Domnitorului Matei Basarab, care a înzestrat mânăstirea “Sfinții Voievozi” ridicată de el în Slobozia, cu întinse terenuri în jurul lacului.

Principalul factor terapeutic natural este lacul Amară. Apa lacului are un conținut ridicat de sulfat, de clorură de sodiu și de magneziu. Gradul său total de mineralizare este 9.88 g/l.

Nămolul lacului este sapropelic, conține circa 40% substanțe organice și 41% substanțe minerale.

În lucrarea Cura balneoclimatică în România, Nicolaie Teleki menționează că factori terapeutici ai stațiunii Amară: apa lacului Amara sulfatată, clorurosodica, magneziana, slab gromurata, cu o mineralizare totală de 9,88g/l (datorită conținutului bogat în sulfați, apa are un gust amar de la care provine și denumirea stațiunii); nămolul sapropelic de lac cu un conținut de 66,6g%; apă minerală de la sonda pentru cura internă sulfuroasă, slab sulfatat, bicarbonată, sodică, magneziană, hipotona, cu o mineralizare totală de 1,6g/l; bioclimat excitant de stepă.

Dezvoltarea stațiunii s-a făcut datorită apei lacului și mai ales a nămolului sapropelic, cu proprietăți terapeutice.

Lacul Amara aparține categoriei lacurilor sărate de câmpie dezvoltate pe depozite loessoide” și este cel mai mare lac balneo – terapeutic din Câmpia Română, binecunoscut pentru nămolul sapropelic folosit în tratamentul diferitelor afecțiuni.

Lacul are o lungime de patru kilometri, o lățime care variază între 200 și 800 de metri și o adâncime de peste 3 m, întinzându-se pe o suprafață de 156 ha (precizează Grigore Posea și colaboratorii în lucrarea din 1982). El este alimentat cu ape de șiroire care spală eflorescențele produse la suprafața rocilor din Câmpia Română de apele subterane încărcate cu săruri (predominant sulfați și cloruri).

Sulfatul de magneziu și sulfatul de sodiu, dizolvate într-o mare cantitate în apa lacului, îi dau gustul foarte amar, care maschează gustul său sărat. Nămolul sapropelic este negru (în contact cu aerul devenind cenușiu), unsuros, sărat și are un miros foarte puternic de hidrogen sulfurat. El “conține 41 la sută săruri anorganice, 39 la sută substanțe organice și 20 la sută apă”. Substanțele organice (de natură animală și vegetală) și substanțele anorganice pe care le conține nămolul sunt: sulfat de sodiu, de calciu, de fier, de magneziu; clorura de sodiu; hiposulfit de sodiu; hidrogen sulfurat; hidrocarbosulfit; carbonat de sodiu, de calciu; sulf liber; acetat de sodiu; nitrat de amoniu; acid formic, glutamic, butiric, propilic, clorofil-rezorcin, pirocatechin și erin. Grosimea stratului de nămol este de 30 – 60 de centimetri.

Elena Berlescu în Enciclopedia de balneoclimatologie a României amintește printre peloidele folosite în scop terapeutic de nămolul de lac continental de la Amară, nămol sapropelic, hidratat, sulfuros cu grad de mineralizare avansat, cu componente organice utile în procent redus și soluție de inhibiție slab mineralizată.

În Cură baneoclimatica în România, anul 1984, Nicolaie Teleki precizează că factorii naturali de la Amara sunt valorificați prin instalații de tratament cum ar fi: instalații pentru băi calde la vane și bazine cu apă sărată provenită din lac; instalații pentru băi calde cu nămol diluat și pentru împachetări cu nămol; amenajări pentru ungeri cu nămol, urmate de băi în lac; buvete pentru cura internă cu apă minerală; instalații pentru electro – și hidroterapie; amenajări pentru aerohelioterapie.

Elena Berlescu în Enciclopedia de balneoclimatologie a României vine cu unele completări apărute ulterior în amenajarea bazei de tratament de la Amară:

• băi reci în lac,

• băi calde cu apă mineralizată din lac, în căzi și bazine,

• instalații de hidrotermoterapie, chinetoterapie,

• cultură fizică medicală,

• cura de teren, în parc,

• gimnastică medicală,

Indicații terapeutice:

Stațiunea este recunoscută în principal pentru tratamentul afecțiunilor reumatismale, fie ele degenerative (spondiloză cervicală, dorsală și lombară, artroze, poliartroze), inflamatorii (stări algice articulare după reumatism articular acut sau după infecții de focar, spondilită anchilozantă) sau abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrită scapulohumerala). Dar se tratează cu succes și afecțiuni postraumatice (redorii articulare posttraumatice, stări după operație pe articulații); afecțiuni neurologice periferice (pareze, paralizii posttraumatice ale membrelor); afecțiuni ginecologice, ale sistemul ul nervos periferic și afecțiuni asociate (dermatologice, endocrine, boli profesionale).

Nămolul de Techirghiol

Situat pe țãrmul Mãrii Negre, între localitãțile Techirghiol, Eforie Nord și Eforie Sud, Lacul Techirghiol este cel mai întins lac salin din România, cu lungimea de 7.500 m, adâncimea de maximum 9 m și salinitatea de peste 90 g/l. (fig.1). El se deosebește fundamental de celelalte lacuri prin aspectele sale fizico-geografice cu toate ca geneza este aceeași (liman fluvio-marin).

Lacul Techirghiol este situat la S-SV de orașul Constanța și la 150 m depãrtare de Marea Neagrã, în climat de stepã marinã, caspicã ponticã. Are o formã neregulatã, fiind format dintr-un bazin central din care pornesc trei ramificații: un braț îndreptat spre localitatea Techirghiol de 2 Km lungime, unul îndreptat spre satul Tuzla, de 3 Km lungime și al treilea îndreptat spre satul Urlichioi de 5 Km lungime.

Din punct de vedere al originii, lacul Techirghiol este o fostã lagunã a Mãrii Negre, azi complet separatã de aceasta, întreruperea completã a legãturii cu marea fiind de datã relativ recentã. Originea marinã a lacului este doveditã printre altele de existența unor cochilii de vietãți marine, care azi nu mai trãiesc în lac în urma concentrației apelor sale, dar care continuã sã trãiascã în Marea Neagrã, ca de exemplu Mitilus edulis.

Temperatura medie a apei este în general apropiată de cea a aerului. Datorită mineralizării ridicate, temperatura apei lacului Techirghiol poate scădea sub 0°C fãrã sã înghețe.

Lacul se aflã cu 1,5 m sub nivelul Mãrii Negre, are o adâncime variabilã de la 0,5 m la 5 m, atingând pe alocuri și 9-10 m.

Este aprovizionat cu apele din precipitații, de râurile Techirghiol, Mazurat, Carlichioi și Celmalar și de izvoare provenind din calcarele sarmațiene, izvoare neidentificate cu precizie.

Fauna este constituitã din câteva specii de artropode, viermi și protozoare, flora prin câteva specii de alge, iar spre fund predominã bacteriile sulfuroase incolore și coloreate.

Lucios și onctuos, nãmolul din lacul Techirghiol este negru ca păcură și are un miros caracteristic. Posedă proprietăți fizice care îl fac extrem de util în tratamentul diferitelor afecțiuni;

„Nãmolul sedimentat pe fundul lacului are o distribuție neuniformã, fiind grupat în trei insule de dimensiuni diferite. Aceste insule prezintã un nãmol stratificat: nãmolul terapeutic de culoare neagrã, se aflã deasupra unui nãmol cafeniu, care a apãrut ca prim depozit atunci când apa lacului a început sã se separe de apa Mãrii Negre și când în urma concentrãrii apelor, fauna și flora au pierit în mod masiv. În acest strat de nãmol apar cochilii de Mitilus edulis care stau mãrturie originii marine a lacului. Nãmolul cafeniu se aflã la rândul sãu depozitat peste un strat de marnã cenușie.”

Caracteristicile chimice generale ale apei rãmân constante, fiind cele ale unei ape clorurate, bromurate, sulfatate-sodice, magneziene.

Elementele dominante marcheazã și ele valori constante în toatã zona centralã a lacului.

Nãmolul este însã factorul care a fãcut faima lacului. El face parte din grupa sedimentelor terapeutice subacvatice organogene, fiind caracterizat ca un nãmol sapropelic de liman. Asemenea nãmoluri sunt produsul unor procese biochimice și chimice extrem de complexe și de lungã duratã pe care le suferã substanțele minerale și organice din lac.

Componentele minerale sunt reprezentate de complexul de sãruri care alcãtuiesc salinitatea lacului, precum și de materialul exogen adus de vânturi și valuri, iar componentele organice provin din fito- și zooplanctonul mort, supus diverselor procese oxidative și reductive din resturi vegetale și animale ne dezintegrate, din produse metabolice ale planctonului viu, din microorganisme. Rezerva totalã de nãmol a lacului ar fi de circa 7 500 000 t, din care numai 935 000 t ar reprezenta nãmolul terapeutic.

Nãmolul terapeutic, negru și alifios, se prezintã în ceea ce privește compoziția globalã puternic hidratat (71 % apã) bogat în substanțe minerale (23%) și substanțã organicã (6%). În nãmolul uscat, raportul dintre substanța mineralã și cea organicã este de 3,8 la 1.

Tratamentul cu nămol din Lacul Techirghiol.

– Tratează reumatismul cronic, osteoartritele, artrita, dureri ale ligamentelor musculare, suferințe ale încheieturilor, eczeme, psoriazis, boli neuro-dermatice, acnee, dureri de cap, nevralgii, stres, insomnie;

– Curata în profunzime pielea minimalizând apariția ridurilor, revitalizând complexul la nivelul țesuturilor, eliminând toxinele, îndepărtând grăsimile, reduce apariția celulitei, purifică, catifelează și readuce culoare și strălucire pielii;

– Stimulează sistemul imunitar, accelerează metabolismul, îndepărtează excesul de apă din corp dând senzația de ușurare, reduce oboseala, relaxează corpul și mintea, crește senzația de confort, este tonifiant, ameliorează durerile provocate de accidentări anterioare, precum și cele provocate de reumatism sau imobilitate musculară (12).

– Trateazã suferința musculo-articulară la bolnavi cu sechele posttraumatice ale membrelor a fost favorabil influențată și în condiții de ambulator, în localitatea de domiciliu a bolnavului, cu preparate săturate din extract natural lichid de nămol. S-a observat o acțiune antialgică, anti inflamatorie și trofică a acestui preparat.

– Spondilartrita anchilozantă: aplicațiile cu nămol s-au dovedit foarte utile în această maladie, precum și în anumite stadi ale poliartritei reumatoidale.

– Împachetările de nămol cald în recuperarea sechelelor după poliomelita au o reactivitate pozitivă asupra cvadricepșilor și ischiogambierilor, calitățile fizice și biochimice ale nămolului dovedindu-se elemente stimulative ale organismului.

– Procedura tampoanelor vaginale cu nămol de Techirghiol este considerată ca deosebit de eficientă, scurtându-se mult timpul de tratament, normalizându-se ciclul menstrual, dismenoreea și lucoreea sunt mult diminuate.

– Are efecte curative asupra aparatului genital, s-a observat dispariția infestării cu tricomonas, normalizarea valorilor pH-ului vaginal. Sunt favorabil influențate formele vechi cu aderente post inflamatorii și chiar formele pseudotumorale.

– Procedurile balneare calde cu apă sărată și aplicații de nămol exercită efecte vagotonizante imediate imprimând organismului o stare vegetativă vagotropa, în funcție de intensitatea și durata balneoterapiei.

Nămol Mineral

(fig.2).

(conform sistemului de consultanțã www.inrmfb.ro)

Nămolul de Sovata

Stațiunea Sovata, situată în Podișul Transilvaniei, la poalele Munților Gurghiu (fig.2), era cunoscută încă de pe vremea romanilor pentru exploatările miniere de sare. În 1578 așezarea a fost atestată documentar sub numele Sovata. Solul bogat în sare a permis formarea unor lacuri sărate, care au constituit baza activității balneare, inițial sub formă empirică, apoi științifică. Primul document care amintește de Sovata ca loc de cură prin efectele terapeutice ale apei sărate datează din anul 1597. În anul 1884 Sovata este declarată oficial stațiune balneară.

Pană în anul 1850 apele sărate erau folosite empiric de către localnici în scop terapeutic pentru afecțiunile reumatice, după care s-a trecut la valorificarea organizată a băilor. La începutul secolului XX încep cercetările asupra fenomenului de heliotermie a Lacului Ursu, iar în 1929 este introdus tratamentul balneo-fizioterapeutic sub supraveghere medicală. Turismul balnear propriu-zis, ca fenomen de masă, se dezvoltă în paralel cu construirea hotelurilor și activitatea hotelieră, după anul 1973.

Unicitatea și amploarea fenomenului de heliotermie specific Lacului Ursu (unic în România și, probabil, în Europa), la care se adaugă microclimatul deosebit de favorabil și vegetația abundentă, au creat premisele dezvoltării unei stațiuni balneoclimaterice de clasă internațională. Fiind o zonă de confluență interetnică și culturală, Sovata a constituit locul de întâlnire al unor personalități politice și culturale cu precădere din perioada dintre cele două războaie mondiale (familii regale din România, Anglia, Grecia, mari poeți și muzicieni ai vremii). De asemenea, de stațiunea Sovata se leagă începuturile medicinii balneare românești cu fundamentare științifică, profesorul Marius Sturdza, medicul șef al stațiunii Sovata (1920-1930), a întemeiat prima catedră de Balneologie și Fizioterapie din România, la Cluj (1931).

Din anul 1900, când s-au deschis oficial băile din Sovata de Sus (stațiunea de astăzi) și până în prezent, dezvoltarea stațiunii a fost marcată de două momente hotărâtoare: construirea unui grup hotelier lângă Lacul Ursu (1975-1983), respectiv privatizarea în anul 2001 a trei dintre aceste hoteluri (Sovata, Brădet, Făget) și integrarea acestora în lanțul hotelier european Danubius, cu reprezentare în Ungaria, Cehia, Slovacia, România și Anglia, fapt ce conferă turiștilor garanția de calitate a serviciilor pe care o susține un brand.

Factori naturali de cură specifici stațiunii Sovata sunt:

Lacul Ursu – balneație estivală, helioterapie

Apă sărată concentrată (NaCl: 300 g/litru)

Nămol sapropelic peloidogen, extras din Lacul Ursu, cu conținut dozat de hormoni feminini human-like

Microclimat sedativ – Aer nepoluat bogat în aeroioni negativi

Lacul Ursu acoperă o albie de strat salin, astfel de la adâncimea de 4 metri în jos concentrația sării atinge 320 g/litru și peste, fiind comparabilă cu cea a Mării Moarte. Cercetările hidrogeologice din ultimii ani* au confirmat că “în stratul de apă cuprins între 0,5 și 3 metri salinitatea crește brusc cu gradienți foarte mari, până la valoarea de 250-300 g/litru, fapt pentru care se numește strat de salt salin”. La suprafața lacului există un strat de apă dulce de 10-15 cm, provenit din apa pârâului Auriu și din precipitații, care concentrează razele solare asemenea unei lentile, focalizându-le spre zona de salt salin și, în plus, are rol de izolator termic. În anotimpul cald se ating cele mai ridicate temperaturi: 40°C la 2 metri adâncime în prezent (în 1900, Kalecsinszky măsura 70°C la 2 metri adâncime), cu valori termice descrescânde spre suprafață (25°C). Lacul Ursu prezintă o dublă stratificare: salină și termică.

Stratificarea pe verticală a temperaturii apei sărate prin focalizarea și înmagazinarea căldurii solare în zona de salt salin se numește heliotermie. Lacul Ursu este considerat cel mai mare lac helioterm din Europa.

Beneficiile deosebite pentru sănătate ale apei și nămolului Lacului Ursu au impus reglementări legale de protecție a lacului (Legea nr.5/2000, declarat rezervație naturală prin Ord. 65/03.03.1970).

Apa sărată este utilizată ca tratament prin îmbăiere vara în Lacul Ursu sau, la concentrația de 150 g/litru și încălzită, în piscina din hotelul Danubius-Sovata și pentru diferite proceduri (aerosoli, irigații, apă sărată la vană).

Nămolul sapropelic peloidogen s-a format din microflora și microfauna depusă pe fundul lacului, sub acțiunea unor bacterii sulfuroase și a unor săruri minerale, cu un grad ridicat de hidropexie, adică un conținut mare de apă, de 50-60%. Conținutul anorganic al nămolului este reprezentat în proporție de 95% de NaCl, iar cel organic reunește acizi humici, produși de oxidare a substanțelor organice coloidale derivate din proteine și lignină, respectiv hormoni asemănători celor feminini eliberați de Artemia salina: estrogen human-like 355 S.U%o, respectiv progesteron human-like 2,5mg%.

Balneația estivală la Lacul Ursu. Este cunoscut faptul că băile în lacurile helioterme reprezintă factorii curativi cei mai puternici ai balneoterapiei.

Variabilitatea temperaturii pe verticală oferă protecție circulatorie în partea de sus a corpului (strat de apă răcoros de cca 25°C), în timp ce straturile mai sărate și mai calde de dedesubt (35- 40°C) au efect benefic în afecțiunile ginecologice, dermatologice, endocrine și ale aparatului locomotor. Indicațiile și contraindicațiile de îmbăiere în Lacul Ursu sunt cele prezentate anterior.

Indicații terapeutice – Sovata

1. Afecțiuni ginecologice.

– Sterilitate primară și secundară, prin: obstrucție/stenoză tubară; insuficiență secretorie ovariană – disovulație, deficit de fază luteală; endometrioză; boală inflamatorie cronică pelvină; uter hipoplazic; ovare micropolichistice; sindrom aderențial pelvin;

– Pregătirea uterului pentru fertilizare în vitro;

– Infertilitate: avorturi spontane repetate (sub 10 săptămâni vârsta gestațională)

– Inflamații cronice genitale – anexite, metroanexite, salpingite, cervicite, colpite – inclusiv infecții trenante candidozice

– Sindrom premenstrual; tulburări de ciclu menstrual – dismenoree, oligomenoree, amenoree; tulburări de climax

– Stări postoperatorii în sfera genitală (după 3 luni postoperator) – prevenirea formării aderențelor, inclusiv

Postneosalpingostomie de dezobstrucție tubară.

2. Afecțiuni ale aparatului locomotor (în afara acutizărilor).

– Reumatism degenerativ: artroze (coxartroză, gonartroză, etc), spondiloze

– Reumatism inflamator: spondilita anchilozantă (boala Bechterew), poliartrită reumatoidă, artrită urică – gută, artrită psoriazică

– Tendinite, tenosinovite, periartrită scapulo-humerală, miogeloze, fibromialgie

– Deformări ale coloanei vertebrale – scolioze, cifoze, cifoscolioze, hiperlordoză

– Prevenirea osteoporozei

– Stări posttraumatice (după entorse, luxații, fracturi, rupturi musculare)

– Stări postoperatorii (hernie de disc, artroplastii – protezare, etc)

3. Afecțiuni respiratorii (cu excepția TBC/și în afara acutizărilor) (17).

– Infecții și inflamații respiratorii repetate (rino-faringite, sinuzite, traheo-bronșite, viroze respiratorii,

Pneumonii); tuse persistentă, hiperreactivitate bronșică

– Alergii respiratorii: rinită alergică, astm bronșic și predispoziție pentru astm

– Bronșită cronică (inclusiv prin tabagism cronic), fibroză pulmonară

– Stare postraumatism toracic (fracturi costale, fractură claviculă, etc)

4. Afecțiuni dermatologice

– Psoriazis vulgar, dermatită atopică (mai ales la copil), eczeme cronice

5. Altele – hemipareze, parapareze, pareze de tip periferic

– Scleroză multiplă, scleroză laterală amiotrofică (cu însoțitor)

– Distonie neuro-vegetativă, insomnii, oboseală cronică, neurastenie

– Hipotiroidie, obezitate

Contraindicații:

– Boli în stadiu acut sau subacut, stări febrile și orice boli infecto-contagioase acute (sau cronice acutizate – de ex. TBC)

– Leucemii și tumori maligne (tratament balnear se permite numai după minim 5 ani de la îndepărtarea tumorii, control anual riguros și consult medical recent ce confirmă lipsa riscului teoretic de recidivă tumorală)

– Hemofilie, anemii severe

– Infarct miocardic recent, accident vascular cerebral recent, hipertensiune arterială necontrolată medicamentos, insuficiență cardiacă NYHA III/IV

– Tromboflebite, tromboză venoasă profundă

– Ulcerații cutanate, boli venerice

– Epilepsie, boli psihice majore, toxicomanii

– Hipertiroidie (boala Basedow)

– Sarcină.

Namol de Turba

(fig.3).

Turba este formă de trecere de la un combustibil actual (lemn) la un combustibil fosil (cãrbunele) ce s-a format în perioada cuaternarã. Turba este o rocã organogenã compusã din material vegetal semidescompus (humus) și resturi vegetale, integre structural. Se formeazã în urma acumulãrii resturilor vegetale și a descompunerii lor incomplete sub acțiunea microorganismelor în condiții de exces de umiditate și de acces din ce în ce mai redus de oxigen.

Dupã natura apei care o alimenteazã, turba poate fi de apã dulce sau mineralizatã.

Faza lichidã a turbei constitue 90% și mai mult chiar din compoziția ei integralã. Lichidul care îmbibã turba are o mineralizație foarte scãzutã la turbele de apã dulce și ceva mai ridicatã (peste 1 g ‰) la cele mineralizate. Apa este legatã sub formã de apã de gonflare și apã de adsorbție.

Faza solidã constã aproape exclusiv din substanța organicã rezultatã din resturi de plante mai mult sau mai puțin descompuse și complexul coloidal.

Complexul coloidal constã din substanțe humice, produse tipice ale procesului de humificare și alte substanțe organice. Componentele principale ale fracțiunii organice din turbã sunt pe lângã acizii humici, proteinele, bituminele, celuloza, hemiceluloza și alți hidrați de carbon, lignina și substanțele pectice.

Zãcãmântul de la Mangalia se aflã la 1 Km de orașul Mangalia Sud, el se întinde între șoseaua Constanța-Mangalia și malul Mãrii Negre (fig.3) pe o suprafațã de cca 90 ha, fiind delimitat de mare printr-un strat de nisip de 200 m.

Zãcãmântul s-a format dintr-o vegetație graminee, Cyperacee și briofite.

Constituția globalã a nãmolului de turba, conform buletinului din 1966 este reprezentatã de apã 82,64 g%, substanțã volatilã prin calcinare 10,52 g%, substanțe minerale 6,84 g%.

Temperatura turbei apare cu 5-70 inferioarã celei atmosferice și se menține aproape constantã de la 1-5 m adâncime.

PHul grosier determinat pe teren pune în evidențã o turbã slab acidã, cu valori aproape constante.

Turba de la Mangalia este unica turbã marinã din țara noastrã. Spre deosebire de turbele oligotrofe de tinov (tip Poiana Stampei), aceastã turbã marinã este mult mai bogatã în substanțe minerale, conținând cantitãți de 10-15 ori mai mari.

Cantitatea de 35-40 g % acizi humici raportat la turba uscatã reprezintã un procent ridicat, atât fațã de turbele noastre, cât și fațã de alte turbe terapeutice, ca de exemplu cele citate de Benade de la Warburn, Saarow, Berka. Structura colidalã a complexului humic imprimã turbei un puternic carcater hidrofil, tradus prin cantitatea mare de apã pe care o reține turba (pânã la 91%).

Fracțiunea bituminoasã, mai micã decât la alte turbe, reprezintã și sediul unor surse estrogen-like. Celuloza, în cantitate redusã fațã de alte turbe, subliniazã gradul ridicat de descompunere al turbei.

Substanțele minerale legate și ele de geneza turbei prezintã inters terapeutic în mod special prin fracțiunea solubilã în apã.

Greutatea specificã cu valori mici și constante de 1,04-1,05 sunt caracteristice unei turbe cu umiditate naturalã ridicatã.

Potențialul de oxidoreducere exprimat prin indicele rH situeazã aceastã turbã, cel puțin la nivelul de 2 m, la o fazã de echilibru, de neutralitate electrochimicã.

Indicele de plasticitate de 16-18 % aratã un peloid plastic, ușor de prelucrat pentru tratamente balneare.

Numeroasele cercetãri efectuate pânã în prezent au pus în evidențã un bogat spectru de specii de florã faunã și microbacterianã, asupra cãrora nu vom insista în detaliu. An de an aceastã florã și faunã abundentã și viguroasã se sedimenteazã în turbãrie și în timp este transformatã mai departe în turbã, rolul principal revenind microorganismelor (3).

Nãmolul de turbã de la Poiana Stampei (fig.3), folosit în bazele de tratament din Vatra Dornei, este caracterizat drept turbã oligotrofã, slab mineralizatã, bine descompusã, cu conținut scãzut de cenușã.

Stațiunea Vatra Dornei este situatã în depresiunea Dornelor, de-a lungul Vãii Dornei pânã la confluența acesteia cu Bistrița Aurie, înconjuratã la nord de Munții Giumalãu, masivul Suhard la vest și Munții Cãliman și Bistriței la sud. Situația stațiunii într-o zonã depresionarã, determinã un climat mai rece și umed, cu o temperaturã medie anualã de 5,5 0C și o cantitate medie de precipitații de 700 mm. Durata de strãlucire a soarelui însumeazã annual, în medie, 1800 ore, numãrul mediu annual de zile senine fiind de 40, iar de zile cu cer acoperit de 130.

Apele minerale carbogazoase, a cãror apariție în zona stațiunii se datorește emanațiilor de dioxid de carbon mofetic ce migreazã spre suprafațã în lungul sistemelor de fracturi ce afecteazã formațiunile cristaline, sunt localizate la partea superficialã, alteratã a șisturilor cristaline și în depozitele granulare, permeabile, de vârstã cuaternarã, ale celor douã nivele de terasã ce însoțesc, pe partea dreaptã, râul Dorna.

II.3. Afecțiunile reumatismale degenerative: principalele boli, diagnostic, tratament.

DEFINIȚIE ARTROZA

” Artroza este o boală cronică caracterizată clinic prin durere, impotență funcțională cu reducerea dureroasă a mișcărilor, având ca substrat anatomopatologic distrugerea cartilajului, cu apariția de osteofite, chiste și geode în os cu dispariția interliniului articular; radiologic prin modificări de structură la nivelul interliniului articular și la nivelul extremităților osoase ce concură la realizarea articulației; biologic negativitatea testelor inflamație (VSH, proteina C reactivă, fibrinogen)”.

Boala face parte din grupa reumatismelor degenerative și poate fi întâlnită în literatură și sub alte denumiri ca: osteoartrită sau artrită hipertrofică.

CLASIFICAREA ARTROZELOR

Cea mai utilizată clasificare a diverselor forme de artroză este CLASIFICAREA CLINICĂ PE BAZA ETIOLOGIEI PREDOMINANTE DETERMINABILE 

Pe baza acestui criteriu se disting două grupe principale de artroze:

A. ARTROZELE PRIMARE

În formele primare nu este posibilă identificarea unui mecanism etiopatogenic specific. Aceste forme ar fi expresia unui defect intrinsec (constituțional) al cartilajului articular, probabil de natură metabolică, condiționat genetic.

În această categorie sunt incluse artrozele de cauză nedeterminată.

În funcție de localizare se disting:

FORME LOCALIZATE

Topografic, procesul artrozic afectează predominent următoarele articulații:

artroza mâinilor:

artroza interfalangiană;

artroza carpo-metacarpiană a policelui;

artroza piciorului:

artroza articulației metatarso-falangiene a halucelui;

artroza articulației talo-calcaneene;

artroza articulației medio-tarsiene;

artroza articulației genunchiului (gonartroza cu afectarea sectoarelor:

femuro-tibial (compartimentul medial, lateral sau ambele);

femuro-patelar;

ambelor sectoare;

artroza articulației șoldului (coxartroză) – forme:

excentrice (superioare);

concentrice (axial, medial);

difuze;

artrozele coloanei vertebrale (cervicale, dorsale și lombare);

artroze cu alte localizări:

articulația temporo-mandibulară;

articulația sterno-claviculară;

articulația acromio-claviculară;

articulația scapulo-humerală;

articulația cotului;

articulația radiocarpiană;

articulația costo-vertebrală;

articulația gleznei;

articulația sacro-iliacă;

FORMELE GENERALIZATE – cuprind trei sau mai multe forme localizate

B. ARTROZELE SECUNDARE

În formele secundare este evident raportul de dependență cu condițiile sau stările morbide care au favorizat inițierea procesului degenerativ la anumite niveluri. 

În acest grup sunt incluse: 

A. artroze secundare traumatismelor acute și cronice:

artroze secundare traumatismelor acute:

fracturi;

luxații habituale;

leziuni meniscale;

hemartroză;

sinovite posttraumatice;

artroze secundare suprasolicitării articulare datorate:

displaziilor articulare;

subluxațiilor articulare;

instabilității articulare;

hiperactivității profesionale sau sportive;

încărcării articulare de tip ponderal;

deformări în valg sau var;

inegalitatea membrelor inferioare;

B. Artrozele secundare deformărilor congenitale sau dobândite ale capetelor osoase:

luxația congenitală (șold);

osteocondroza;

osteocondrite disecante;

osteonecroze (inclusiv maladia Legg-Calve-Perthes);

C. Artrozele metabolice:

În aceste forme degenerescența cartilajului articular este datorată unei tulburări metabolice. 

Forme de artroze dismetabolice:

Artroza ocronotică – depunerea pigmentului chininic în cartilaj (consecutiv unui defect autosomal-recesiv a enzimei oxidative a acidului homogentinic) induce o degenerescență precoce a cartilajului articular;

artroze microcristaline:

artroza urică – depunerea cristalelor de urat monosodic în cartilajul articular;

artroza condrocalcinozică – depunerea cristalelor de pirofosfat de calciu în cartilajul articular;

boala Wilson.

D. artrozele endocrine:

acromegalia – osteopatie consecutivă unei producții excesive de hormon de creștere, are aspect similar artrozei;

diabetul zaharat – prin producerea artropatiei de tip neurogen și probabil prin interferarea metabolismului glucidic și sintezei de glicozaminoglicani;

hiperparatiroidismul;

hipotiroidismul;

obezitatea;

E. Artroze secundare artritelor:

artrite bacteriene;

artrite reumatismale:

poliartrita reumatoidă;

spondilita anchilopoetică;

artropatia psoriazică;

F. artroze secundare altor afecțiuni:

boli neurologice sau tulburări nervoase (hipoestezie sau anestezie, tulburări de sensibilitate profundă);

tulburări circulatorii:

insuficiența veno-limfatică;

arteriopatiile;

endemice (Kashin-Beck);

degerături;

hemoglobinopatii.

Manifestări clinice în boala artrozică

Durerea

Redoarea articulară după imobilizare

Limitarea mișcărilor articulare

Deformările articulare

Alte semne de interesare articulară

Boala artrozică prezintă, independent de localizare, manifestări clinice relativ constante, comune multor boli reumatice dar suficiente pentru stabilirea diagnosticului.

Semnele și simptomele suferinței sunt de obicei localizate la una sau două articulații – prezența lor la mai mult de două articulații sugerează o altă suferință.
Subiectiv, simptomele artrozelor sunt reprezentate în principal de durere și redoarea articulară post-imobilizare iar obiectiv, de limitarea mișcărilor articulare și eventual semne de interesare cartilaginoasă sau sinovială.

Simptomele clinice sunt rareori în concordanță cu semnele radiologice.

II.3.1 Gonartroza

Principii de diagnostic

Pentru a se stabili diagnosticul de gonartroza medicul va efectua pacientului o serie de investigații clinice și paraclinice. Pentru evidențierea simptomelor și factorilor de ric asociați se va începe prin efectuarea anamnezei. Întrebările adresate de către medic pacientului vor fi axate pe debutul simptomelor, evoluția lor, dar și pe antecedentele medicale personale și familiale ale acestuia. De cele mai multe ori anamneza este efectuată concomitent cu examenul fizic.

La examinarea fizică medicul poate constanta:

– Limitarea mișcărilor în articulație;

– Mobilizare dureroasă;

– Apariția de lichid la nivelul articulației;

– Atrofie musculară dacă afecțiunea este foarte severă și pacientul a evitat efortul fizic sau mișcarea pentru a nu agrava durerea;

– Mărirea în dimensiuni a articulației;

– Existența cracmentelor articulare.

Investigarea pacientului trebuie completată cu analize de rutina (hemograma, reactanții de faza acută, glicemie, sumar de urină) pentru a se exclude alte cauze de artrită cu localizarea la genunchi dar și pentru a se realiza o imagine cât mai completă asupra stării de sănătate a pacientului. Se pot realiza chiar și analize ale lichidului sinovial, dacă diagnosticul de certitudine nu poate fi stabilit altfel. Gonartroza este o afecțiune care poate fi ușor confundată cu alte boli reumatologice, cum ar fi poliartrita reumatoidă.

Investigațiile radioimagistice sunt foarte importante în evaluarea articulației. Se recomandă efectuarea de radiografii simple. Cele mai sugestive imagini sunt cele care evidențiază osteofitele, scleroza subcondrala, îngustarea asimetrică a spațiului articular. În cazul în care informațiile furnizate în urma efectuării de radiografii nu sunt utile, se pot realiza și alte investigații, mai laborioase, în special rezonanța magnetică nucleară (RMN).

Etiologie

Din punct de vedere etiologic gonartroza pate fi primitivă sau secundară iar după compartimentul afectat poate fi: femuro-patelară, femuro-tibială sau interesând ambele compartimente (femuro-patelo-tibial).

Artroza genunchiului este un proces sectorial, cel puțin inițial, putând rămâne o perioadă limitată de timp la un singur compartiment al articulației genunchiului. Numai în formele avansate articulația poate fi afectată în totalitatea sa.

Degenerarea cartilajului articular prezintă două etape evolutive:

un stadiu precoce (preartrozic) cu ramolisment de cartilaj;

un stadiu tardiv (artrozic) cu interesare osteocartilaginoasă – fisurarea și distrugerea cartilajului, osteofitoză;

Gonartroza primitivă

Cel mai frecvent gonartroza afectează ambele articulații (cei doi genunchi-desi uneori cu gravitate diferită) fiind asociată frecvent cu alte localizări primare.

Alți factori incriminați în etiopatogenia gonartrozei primare sunt:

– Hipotiroidismul;

– Obezitatea;

– Menopauză;

– Tulburările circulatorii – foarte frecvent persoane cu boală varicoasă fac artroze de genunchi dar nu boală varicoasă declanșează artroza.

Gonartroza secundară

În minoritatea cazurilor în care afecțiunea este unilaterală este clar caracterul secundar, pe leziuni articulare preexistente (leziuni de natură traumatică, infecțioasă, reumatică) și se datoresc creșterii

Presiunii pe unitatea de suprafață.

Cauze:

– Traumatisme, leziuni ligamentare;

– Genu varum, genu valgum, genu flexum, atroza coxo-femurala;

Simptome

Simptomul principal al gonartrozei este durerea cu localizare la nivelul genunchiului sau cu iradiere pe mușchii coapsei sau gambei. Durerea este descrisă ca o senzație de arsură locală, durerea poate fi prezentă la mobilizare sau și în repaus. Pe lângă aceasta îi este asociată impotența funcțională și mobilizarea dificilă a articulației și a oaselor care o alcătuiesc.

De asemenea pacientul mai poate acuză:

A) tumefacția genunchilor;

B) modificarea temperaturii cutanate locale;

C) apariția crepitațiilor sau cracmentelor.

Etapele bolii

Din punct de vedere clinico-funcțional se descriu trei etape:

„1. Etapa de debut clinic – este caracterizată prin dureri la nivelul genunchiului, de obicei la mers prelungit sau la urcatul- coborâtul excesiv al scărilor, poziții monotone prelungite, fie în ortostatism, fie în șezut (sindrom rotulian); poate avea o topografie variabilă localizată profund sau periferic, în diferite sectoare ale genunchiului (antero – intern, intern, extern, perirotulian) cu iradiere (de vecinătate sau la nivelul șoldului) sau fără iradiere.

2. Etapa de evoluție – durerile se intensifică atât în ortostatism cât și la mers și se conturează elementele clinico – funcționale obiective: modificări de volum ale genunchiului, cracmente, uneori reacție inflamatorie sinovială de tip mecanic (șoc rotulian prezent), schițe de flexum, hipotonie cu hipotrofie de cvadriceps și instabilitate articulară; la palpare se evidențiază puncte dureroase de-a lungul ligamentelor și tendoanelor solicitate, la nivelul rotulei, interliniului articular sau în fosa poplitee.

3. Etapa de artroză avansată este caracterizată de prezența durerilor accentuate, aproape permanente, care dovedesc o decompensare inflamatorie importantă și care impun adoptarea unui flexum de genunchi (care inițial este reductibil, dar neglijat poate deveni ireductibil), modificare de relief și de volum articular cu deteriorare marcată a echilibrului grupelor musculare agonist – antagoniste din jurul genunchiului, cu ortostatism dificil și mers modificat, posibil cu ajutorul unor mijloace tehnice de descărcare (cârje, baston, cadru de mers). „

Tratamentul artrozei

 Tratament farmacologic: constă în antiinflamatoare locale (unguent sau gel), cu aplicare locală fără a masa zona dureroasă. În cazul in care simptomatologia persistă se poate trece la folosirea antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS) neselective sau selective. Tratamentul poate fi completat cu un relaxant muscular.

 Tratamentul chirurgical: Osteotomia este o procedură chirurgicală indicată în special pacienților tineri, ce suferă de artroză dobândită în urma unui traumatism la nivelul genunchiului (fractură) ce s-a vindecat vicios, adică într-o poziție anormală.

Rolul osteotomiei este de a alinia capetele osoase și de a reda articulației forma anatomică. Acesta nu este un tratament definitiv, pacientul având indicație pentru operații ulterioare. Artroplastia este tratamentul chirurgical prin care se înlocuiește articulația genunchiului cu o proteză (o articulație artificială). Artroplastia de genunchi poate fi unicompartimentala sau totală. Indicațiile pentru proteza unicompartimentala sunt ca procesul degenerativ să afecteze doar unul din compartimentele genunchiului (medial, lateral, patelofemural) și ambele ligamente încrucișate sa fie intacte. Artroplastia totală de genunchi este indicată în stadiile avansate de gonartroză (stadiul IV), când celelalte tratamente nu mai fac față în ameliorarea simptomatologiei – durerea și impotență funcțională afectând sever viața.

Tratamentul artroscopic: Artroscopia este o metodă minim invazivă, prin care se introduce o cameră de luat vederi și anumite instrumente în articulația genunchiului prin intermediul a 2 incizii de aprox 0.5-1cm

Electroterapia

Această formă de terapie utilizată și în tratamentul artrozelor, nu poate corecta verigile etiologice dar poate ameliora și controla:

– Elementele fiziopatologice (inflamație, edem, hipotonie, hipotrofie musculară, hipersimpaticotonie, durere);

– Elementele clinice, simptomatice și funcționale (durere, contractură musculară, redoare articulară etc.);

– Sistemele de retroacțiune biologică, utilizând circuite de tip „feed-back”.

– Tipurile de electroterapie frecvent indicate și utilizate în tratamentul coxartrozei și gonartrozei precum și principalele efecte sunt:

A) Galvanoterapia utilizează curentul continuu (curent galvanic);

B) Curenții de joasă frecvență

C) Curenții de medie frecvență

D) Terapia cu înaltă frecvență

E) Terapia cu ultra sunete

Secțiune specială din electroterapia de înaltă frecvență ce utilizează în scop terapeutic vibrațiile mecanice produse de un cristal piezoelectric sub acțiunea unui curent de înaltă frecvență (efect piezoelectric inversat).

F) Fototerapia utilizează energie radiantă de tipul radiațiilor infraroșii; sunt radiații cu frecvența cuprinsă între 50000 și 760 nm care determină un efect termic important; secundar efectului caloric.

Termoterapia, hidrotermoterapia, hidrokinetoterapia

Căldura are eficacitate în atenuarea durerii și reducerea contracturii musculare care prin ea însăși este cauză a durerii și limitării funcționale.

Formele de căldură utilizabile – cu acțiune superficială sau mai profundă – sunt variabile:

– Aplicații de parafină, sac cu sare de bucătărie încălzit, pernă electrică;

– Electroterapie: lămpi cu raze infraroșii, ultrasunet, unde scurte, microunde;

– Hidrotermoterapia: băile calde, împachetări cu apă caldă, baia cu bule, baia cu nămol.

– Dușul subacval – asigură în plus descărcarea articulației, relaxare musculară și sedare;

– O formă particulară de kinetoterapie este kinetoterapia în apă (hidrokinetoterapia), care are un efect ușor sedativ, miorelaxant (temperatura apei 36 – 36,50 C), facilitând mișcările prin descărcarea de greutate.

Aplicațiile locale de căldură pot aduce o ușurare notabilă în suferințele cronice, torpide cu durere de mai mică intensitate.

Crioterapia – compresele reci schimbate la 5 –6 minute, masajul cu gheață repetat de mai multe ori în cursul zilei – este indicată în durerea acută, putând ameliora foarte mult intensitatea durerii la bolnavii cu un important sindrom inflamator.

Balneoclimatoterapia

Balneoclimatoterapia realizează o terapie de reglare nespecifică, acționând prin diferiții factori naturali pe verigile fiziopatologice și simptomatice și determinând modificări ale reactivității organismului. Aria de utilizare terapeutică pentru balneoclimatoterapie în coxartroză și gonartroză cuprinde toate sectoarele terapeutice: sfera profilactică, curativă și de recuperare.

Bioclima de litoral maritim a fost utilizată de artrozici din cele mai vechi timpuri, datorită acțiunii benefice asupra durerii și contracturii musculare prin terapiile specifice: balneoterapia, peloidoterapia, helioterapia etc.

Kinetoterapia

Un program kinetoterapeutic trebuie întotdeauna inclus în orice schemă terapeutică a artrozei; orientarea programului se face în funcție de stadiul clinico-anatomo-funcțional al bolii. Mișcarea, dozată și controlată oportun, este indispensabilă pentru menținerea lubrefierii articulare, încetinind limitarea progresivă a amplorii mișcărilor articulare și conservarea troficității musculare.

Obiectivele programului de kinetologie recuperatorie:

– Scăderea durerilor;

– Creșterea stabilității;

– Creșterea mobilității;

– Creșterea gradului de coordonare și echilibru la mers.

II.3.2. Coxartroza

Diagnostic

Diagnosticul de coxartroza se pune atât pe baza simptomatologiei, a examenului clinic, cât și a examenului radiologic. Medicul specialist radiolog constată niște modificări caracteristice ale articulației șoldului (apar osteofite, adică excrescențe osoase de diferite forme și mărimi).

Dacă se ține seama de esența leziunilor din coxartroză este clar că uzura cartilajului și modificările osoase nu pot fi remediate cu medicamente. În linii generale, se pot lua măsuri de protecție față de uzura articulației, de tratament care să scadă durerea la mișcare și să reducă contractura musculaturii și dacă este posibil sa se obțină o restaurare a funcției articulare.

Evoluția este lentă, progresivă cu impotență funcțională ce se accentuează în timp determinând invaliditatea după 7-15 ani de evoluție. Datorită intensificării durerii se reduce progresiv perimetrul de mers, poate apare hipotrofie musculară, bolnavul resimțind necesitatea sprijinului în baston. De cele mai multe ori coxartroză inițial unilaterală devine bilaterală prin suprasolicitare excesivă a coxofemuralei opuse.

Diagnostic pozitiv

„ Se bazează pe anamneza, examen clinic și examen radiologic, precizând de la început forma clinică (primitivă sau secundară) deoarece coxartroza secundară poate beneficia de tratament ortopedico-chirurghical precoce.

Diagnostic diferențial.

Cel mai important diagnostic diferențial este coxartroza coxită. Pentru acest motiv vom menționa aici câteva dintre cele mai importante criterii de diagnostic ale coxitei”:

Criterii clinice

debut anterior vârstei de 40 ani

debut brutal al durerii cu evoluție rapidă

durere de tip inflamator continuă, accentuată nocturn neinfluențată de repaus

redoare matinală persistentă

antecedente de boală inflamatorie (PR) sau infecțioasă (TBC)

Criterii biologice

VSH mare (unghi 40grade) leucocitoză cu polimorfonculare

semne de sinovită inflamatorie

Criterii radiografice

pensare a spațiului articular

remaniere osoasă rapidă

fără osteofitoză

Alte diagnostice diferențiale se face cu: – sciatica (atunci când e vorba de o durere posterioară a fesei și coapsei) la care manevrele de elongație a sciaticului sunt pozitive.

TRATAMENT

tratament profilactic

tratament igieno – dietetic

tratament medicamentos

tratament ortopedic – chirurgical

Coxartroza secundară este în primul rând o afecțiune ortopedică – chirurgicală și doar în al doilea rând o afecțiune reumatologică.

Nici un tratament conservator (medicamentos, fizioterapeutic, balnear, ortopedic) nu poate opri procesul de degradare articulară. Majoritatea cauzelor locale care stau la bază instalării în timp a coxartrozei secundare, beneficiază de tratament ortopedico- chirurgical care va încerca corecția anatomic locală, articulară a acestor stări precokotice. Dintre stările precokotice prezentăm aici câteva care beneficiază de tratament chirurgical:

Tratamentul Balneologic

Terapia prin factori naturali (băi termale, nămoluri etc.) își are locul ei în tratamentul coxartrozei, atât prin virtuțile terapeutice pe care le au factorii ca atare, cât mai ales prin kineziterapia ce se aplică concomitent în centrele și stațiunile respective.

Cura balneară, în medie de 3 săptămâni, într-o astfel de stațiune, reprezintă un repaus fizic și psihic solitar. Împreună cu regulile elementare de igienă și recuperare funcțională, pe care bolnavul le învăța, balneoterapie constituie un mare avantaj în arsenalul terapeutic al coxartrozei.

Tratament prin eloctroterapie

Un adjuvant prețios în tratamentul complex al coxartrozei este terapia prin agenți fizici.

Electroterapia în acest context are uneori efecte salutare, deși rezultatele în general sunt parțiale și tranzitorii.

Razele ultrascurte (înaltă frecvență) au după Vignon, eficacitate datorită hiperemiei dezvoltate în țesuturile mai rotunde și consecutiv, acțiunii antalgice. Rezultatele sunt însă pasagere, aceste radiații că și altele de altfel, neinfluențând evoluția propriu-zisă a coxartrozei. Se recomandă 12 ședințe a câte 20 de minute, în ritm de 2-3 săptămâni, prin poliplantati, unul anterior altul posterior față de șoldul bolnav și reglat astfel încât bolnavul să simtă o senzație de căldură.

KINETOTERAPIE

Recuperarea funcțională sau reeducarea în coxartroză urmărește să recâștige, pe cât posibil mobilitatea articulară și să o întrețină în timp, astfel încât să amelioreze sustentația și locomoția.

Obiectivele recuperatorii sunt:

Lupta contra redării articulare – consecința uzurii cartilajului și a incongruenței articulare. Kineziterapia tentează prin tehnicile întrebuințate, să stimuleze nutriția cartilajului articular, mai mult să favorizeze cicatrizarea și regenerarea celui uzat sau cel puțin să întârzie evoluția procesului distructiv artrozic.

Lupta contra dizarmoniei musculare – pentru restabilirea echilibrului funcțional al grupei musculare perioarticulare antagoniste.

Lupta împotriva atitudinilor vicioase, instalate drept consecință a contracturii antalgice a unor grupe musculare, cât și a incongruenței articulare.

Recuperarea mobilității articulare se obține prin mișcări, la început pasive, apoi activo pasive ușoare, blânde asistate apoi contrariate de către kineziterapeut, prin scripetoterapie sau pedalare pe bicicletă cu sa reglabilă; ședințele de asuclizare vor fi întrerupte de masaj decontracturant.

Recuperarea mobilității articulare coxofemurale va fi completă printr-o muncă de asuprizare a rahisului, în special a sarnierei lombosacrate de care depinde în mare măsură statica și locomoția.

Recuperarea musculară componentă esențială a recuperării acționează împotriva amiotrofiei, cauza dezechilibrului dinamic muscular și a instabilității articulare în statica și locomoție. În coxartroză, în primul rând se urmărește retonifierea fesierului mijlociu, din grupul abductor al coapsei. Acesta se face prin contractura antagoniștilor extensiei, a proasiliacului, a croitorului, a tensorului, fasciei lată, a fasciculelor anterioare ale micului fesier și a quadri-cepsului a cărei amiotrofie antrenează o tulburare statico-dinamica a genunchiului.

În schimb alți mușchi nu trebuie solicitați întrucât ei sunt predominanți prin contractura precum abductorii, rotatori externi și rotatori scurți.

Exercițiile de recuperare musculară trebuie făcute progresiv, cu deosebită grijă, pentru a evită contracturile reflexe de apărare, ținând tot de una seamă că retonifierea să se facă armonios, simetric și echilibrat. Ele nu se vor limita, după cum am mai spus, la articulația coxofemurală, și vor cuprinde grupele musculare ale trunchiului. Pentru echilibrarea acestuia, cât și cu caracter general se face reducerea musculară globală.

II.3.3. Spondiloza

Spondiloza înseamnă rigidizarea sau fixarea unor blocuri osoase de coloană vertebrală, în urma unor modificări degenerative la nivelul coloanei vertebrale.

Specific spondilozei este apariția pintenilor osoși și degenerarea discurilor intravertebrale. Totalitatea modificărilor caracteristice spondilozei, în zona coloanei vertebrale, sunt frecvent menționate ca osteoartrită. Spondiloza coloanei vertebrale lombare se referă la modificările degenerative cum ar fi osteoartrita și degenerarea discurilor intravertebrale în partea inferioară a spatelui.

Spondiloza poate fi localizată, atât în partea superioară sau cervicală a coloanei vertebrale, dar poate afecta și coloana vertebrală lombară.

Spondiloza lombară și cea cervicală sunt cel mai frecvent întâlnite. Spondiloza toracică nu determină simptome. Spondiloza lombosacrala este spondiloza care afectează, atât coloana vertebrală lombară, cât și coloana vertebrală sacrală.

Cauzele spondilozei

Spondiloza este un fenomen specific îmbătrânirii. Cu înaintarea în vârstă, oasele și ligamentele coloanei vertebrale se uzează și se formează osteofite (osteoartrită). Discurile intravertebrale degenerează și se slăbesc, fapt ce poate duce la hernie de disc și umflarea discurilor. Spondiloza este frecvent întâlnită. Simptomele condiției sunt deseori raportate între vârstele 20-50 de ani.

Semne și simptomele spondilozei

Multe dintre persoanele diagnosticate în urma radiografiilor cu raze X, cu spondiloza, nu au niciun simptom. De fapt, spondiloza lombară este prezentă la 27-37% dintre persoanele fără simptome. La unele dintre persoane, spondiloza cauzează dureri de spate și dureri de gât din cauza compresiei nervoase (nervi presați sau ciupiți).

Compresia nervului este provocată de discurile bombate și de pintenii osoși de pe suprafața articulațiilor, care determină îngustarea cavităților din care nervii ies din canalul spinal. Chiar dacă pintenii osoși nu sunt destul de mari pentru a presa sau ciupi direct un nerv, umflarea discurilor poate declanșa inflamații locale și sensibilizarea nervilor de la nivelul coloanei vertebrale.

Hernia de disc poate împinge ligamentele existențe la nivelul coloanei vertebrale și poate cauza dureri. Când nervii sau noi vase de sânge sunt stimulate să crească în dimensiuni ca urmare a presiunii, poate să rezulte durerea cronica. Local apar durerea, sensibilitatea și spasmele musculare.

Simptomele spondilozei sunt localizate în zona afectată, de obicei, spate sau gât. În cazul în care o hernie de disc ciupește un nerv, durerea se poate manifesta zi de zi.

O hernie de disc mai gravă, la nivelul coloanei vertebrale lombare, poate cauza compresie a unui nerv și durere locală, care se deplasează în jos pe picior. Această se numește sciatică. Durerile de spate cauzate de bombarea discurilor se accentuează atunci când bolnavul stă multe ore în picioare sau în șezut, când se apleacă înainte și, se îmbunătățesc în timpul mersului sau când este modificată poziția dureroasă.

Durerile de spate din cauza osteoartritei fațetelor articulațiilor, se înrăutățesc în timpul mersului și când bolnavul stă în șezut și, se ameliorează când se apleacă înainte.

Simptomele de amorțeală și furnicături pot fi resimțite în cazul în care este blocat un nerv. Când un nerv este grav lezat, apare și slăbiciunea extremităților.

Diagnostic

Diagnosticul de spondiloză se va face cu ajutorul radiografiei cu raze X, RMN sau CT. Razele X pot semnala pintenii osoși de la nivelul vertebrelor coloanei vertebrale, îngroșarea fețelor articulare și îngustarea spațiilor discului intravertebral.

În urma CT a coloanei vertebrale se va vizualiza în detaliu coloana vertebrală și se va diagnostica îngustarea canalului spinal.

RMN este o investigație scumpă, dar arată în detaliu coloană vertebrală și este folosită pentru vizualizarea discurilor intervertebrale, inclusiv a herniei de disc dacă este prezența. Un RMN poate fi utilizat pentru vizualizarea vertebrelor, fețelor articulațiilor, nervilor, ligamentelor de nivelul coloanei vertebrale și poate constată dacă un nerv este ciupit.

Tratament

Nu există niciun tratament pentru a inversă procesul spondilozei, întrucât acesta este un proces degenerativ. Tratamentul țintă va viza ameliorarea durerilor de spate și de gât, fiind similar cu cel pentru ameliorarea acestor tipuri de dureri. Există mai multe tipuri disponibile de tratament: medicamente, auto îngrijire, exerciții fizice, fizioterapie și terapii adjuvante, proceduri minim invazive și chirurgia.

Fizioterapia, exercițiile fizice și terapii adjuvante pentru spondiloză

Medicul ar putea să vă prescrie fizioterapie pentru spate sau durerile de gât care nu trec de la sine, după câteva săptămâni. Fizioterapia este adesea prescrisă pentru durerile cronice de spate sau durerile musculare de gât, pentru tonifiere și consolidarea condiției fizice. Fizioterapeuții vor recomanda exerciții specifice bolnavului, care dacă vor fi efectuate zi de zi vor ajuta la întărirea mușchilor spatelui, a celor abdominali și vor preveni durerile recurențe. Exercițiile fizice făcute în mod regulat, în mod special mersul pe jos și yoga, s-au dovedit științific a fi benefice pentru durerile cronice de spate.

Manipularea chiropractica a coloanei vertebrale poate fi de ajutor în cazul unora dintre persoane, în special în prima lună în care debutează durerea. Totuși, anumiți pacienți trebuie să evite acest gen de manipulare din motive de siguranță și anume, bolnavii cu artrita inflamatorie unde a fost afectată și coloana vertebrală și, în unele cazuri artrită reumatoidă.

Acupunctura pentru durerile de spate implică introducerea de ace foarte subțiri la diferite adâncimi, în zone specifice din organism. Introducerea acelor este concepută pentru a echilibra chi-ul care curge în meridianele din întreg corpul.

Injecțiile și procedurile minim invazive pentru spondiloză

Injecția epidurală se referă la injectarea de steroizi (cortizon) în spațiul epidural. Steroizii pot fi injectați în fețele articulare care leagă vertebrele sau în spațiile intervertebrale. Aceste proceduri pot avea rol în gestionarea durerii acute, mai ales în durerea radiculară care iradiază zi de zi.

Alte proceduri pentru spate și gât includ injectarea a diverse preparate medicamentoase intradiscal (injecții cu cortizon injectat într-un disc intravertebral), injecții steroidice, cu anestezice sau cu ambele în zonele de declanșare a durerii, injecții în articulațiile sacroiliace, injecții cu steroizi în mușchii piriformis în cazul sindromului piriformis și denervare prin radiofrecvență (distrugerea nervilor dureroși cu ajutorul unui curent de radiofrecvență).

Tratament chirurgical

Intervenția chirurgicală în cazul pacienților cu dureri cronice de spate este controversată deoarece, deși unele studii au demonstrat că operația poate ameliora durerea și scad șansele unei persoane de a suferi dizabilități, altele au dovedit că nu există nicio îmbunătățire comparativ cu tratamentul nechirurgical, cum ar fi terapia fizică și managementul durerii.

Mulți bolnavi continuă să aibă dureri cronice de spate și după operație. Intervenția chirurgicală este rareori necesară bolnavilor cu dureri acute de spate, cu excepția cazului în care se dezvoltă probleme neurologice degenerative. Majoritatea celor care suferă de spondiloză au constatat că simptomele bolii s-au îmbunătățit considerabil după tratamentul medicamentos și fizioterapie, în termen de câteva zile până la câteva săptămâni de la debutul durerilor de spate.

Chirurgia este efectuată uneori în cazurile acute de sciatică, atunci când apar probleme nervoase, cum ar fi slăbiciunea și amorțelile care se agravează și, în cazul sindromului cauda equina.

Spondiloza cervicală

Spondiloza cervicală este un termen general folosit pentru uzarea articulațiilor coloanei vertebrale cervicale legate de vârsta pacientului. O altă denumire folosită pentru această maladie este osteoartrita cervicală. Această boală apare la pacienții cu vârsta de peste 40 de ani și progresează odată cu vârsta.

Deși spondiloza cervicală afectează ambele sexe în mod egal, bărbații sunt afectați de obicei la o vârstă mai tânără decât femeile. Pe măsură ce îmbătrâniți, oasele și cartilagiile care alcătuiesc coloana vertebrală îmbătrânesc și apar neregularități ale oaselor numite osteofite. Totuși, mulți pacienți cu semne radiologice de spondiloză cervicală (adică osteofiți), nu au simptome asociate, adică durere, spasme musculare și redoare musculară.

La extrema cealaltă, spondiloza cervicală poate comprima una sau mai multe rădăcini nervoase cervicale – fenomen numit radiculopatie. Osteofitele și alte neregularități osoase pot de asemenea să reducă diametrul canalului vertebral cervical și să comprime măduva, rezultând astfel MIELOPATIA CERVICALĂ.

Această poate duce la afectarea permanentă ireversibilă a funcției structurilor nervoase. Din fericire, majoritatea pacienților cu spondiloză cervicală (aproape 90%), nu pierd funcția nervoasă, nici măcar temporar.

Semnele și simptomele spondilozei cervicale sunt: 

– Durere la nivelul coloanei vertebrale cervicale și gâtului.

– Durere la nivelul umărului, toracelui sau membrului superior.

– Tulburări de sensibilitate (înțepături, furnicături) la nivelul brațelor, picioarelor, mâinilor

Cauze:

Modificările degenerative legate de uzură fiziologică sunt probabil cauza de bază a spondilozei cervicale. La vârsta de 30 de ani, mulți oameni prezintă semne radiologice ale degenerării vertebrelor și discurilor intervertebrale ale coloanei cervicale, deși semnele clinice apar la o vârsta mai înaintată a pacienților. Modificări specifice legate de vârsta includ:

Deshidratarea și lipsa de elasticitate a discurilor intervertebrale cervicale

Hernia sau proeminența discurilor intervertebrale sau a materialului discal care provizionează în canalul vertebral.

Rigidizarea ligamentelor care conectează oasele și mușchii coloanei vertebrale cervicale

Factori de risc

Vârsta și uzura coloanei vertebrale cervicale sunt principalul factor de risc al spondilozei cervicale. De asemeni, pacienții care au avut un traumatism al gâtului prezintă o incidență mult mai mare a spondilozei cervicale.

Diagnostic. Simptomele și istoricul bolii, alături de examinarea clinică, pot sugera o spondiloza cervicală: spondiloza cervicală limitează mișcările gâtului. Pentru a observa acest efect, medicul va cere să înclinați capul în mai multe direcții.

Examenul neurologic: pentru a afla dacă există o presiune asupra măduvei spinării sau asupra rădăcinilor nervoase, medicul va testa reflexele neurologice și se va asigura că aveți o sensibilitate în limite normale ale mâinilor și picioarelor. Medicul poate verifica de asemenea dacă boala afectează mersul.

Radiografia coloanei cervicale: osteofitoza vertebrală, dovadă a spondilozei cervicale.

Tratament. Scopul tratamentelor posibile este să scadă sau să se elimine durerea ca și să prevină orice leziune permanentă, ireversibilă a structurilor nervoase.

Tratamentul simptomelor de intensitate mică

Fizioterapia.

Medicamentele antiinflamatoare, cum ar fi ibuprofenul, pentru scăderea durerii.

Efectuarea exercițiilor prescrise de către un fiziokinetoterapeut pentru a crește forța musculaturii cervicale și pentru a câștiga elasticitatea mușchilor gâtului și umerilor. Exercițiile de intensitate mică, cum ar fi înnotul, pot de asemenea să ajute.

Tratamentul cazurilor severe:

Repaus la pat și imobilizare cu guler cervical pentru o săptămână sau două pentru a reduce presiunea asupra rădăcinilor nervoase.

Medicamentele miorelaxante, pot fi prescrise, mai ales dacă este prezent un spasm muscular.

Injectarea de substanțe antiinflamatorii steroidiene în articulațiile dintre vertebre. Aceste infiltrații vertebrale combină corticosteroizii cu un anestezic local pentru a reduce durerea și inflamația.

Chirurgical: Dacă tratamentul conservator nu dă rezultate sau dacă semnele neurologice și simptomele, cum ar fi scăderea forței mâinilor sau picioarelor, devin mai pregnante, probabil aveți nevoie de o intervenție chirurgicală.

Tipul de intervenție chirurgicală va depinde de tipul de compresie a structurior nervoase (osteofitii vertebrali, stenoza spinală). Cele mai frecvente tipuri de intervenții chirurgicale includ:

Abordul anterior: chirurgul face o incizie anterioară la nivelul gâtului, și accesează porțiunea anterioară a coloanei vertebrale. Apoi chirurgul poate scoate discul intervertebral și porțiunea herniata a discului (hernia de disc cervicală), în funcție de procesul patologic existent. Uneori, după înlăturarea discului intervertebral, chirurgul preferă să umple spațiul dintre vertebre cu o grefă osoasă sau cu un împlânt (caja intervertebrală).

Abordul posterior: prin acest abord chirurgul rezeca sau repoziționeaza oasele din porțiunea posterioară a coloanei vertebrale cervicale, mai ales în cazul în care canalul vertebral prezintă o stenoză la mai multe nivele. Această operație, numită laminectomie, rezecă porțiunea osoasă posterioară a vertebrelor printr-o incizie situată la nivelul regiunii posterioare a gâtului.

Spondiloza lombară

Spondiloză lombară este o formă de reumatism degenerativ ce apare ca urmare a uzurii discurilor intervertebrale lombare, fiind un proces însoțit de reacții de reparare de tipul osteofitelor (ciocurile osoase) la nivelul corpilor vertebrali.

Simptome și semne

Spondiloza lombară este un proces dinamic ce progresează odată cu înaintarea în vârstă, ea având mai multe stadii de evoluție:

stadiul 1 – stadiul local în care procesul degenerativ se desfășoară la nivelul unui singur disc intervertebral și, în consecință, durerea care apare este locală, de mai mică sau mai mare intensitate. Un computer tomograf efectuat în acest stadiu stabilește diagnosticul. Un tratament aplicat încă din acest stadiu are foarte mari șanse de reușită rapidă, rezultatele pot fi spectaculoase și prin această se evită multă suferință ulterioară.

stadiul 2 – stadiul miotonic în care procesul patologic cuprinde mai multe discuri intervertebrale, fiind cuprinși și mușchii paravertebrali care se contractă și devin dureroși. În acest stadiu durerea este mai intensă, de mai lungă durată și mai extinsă ca zonă. Un tratament corespunzător în această fază ar încetini progresia procesului degenerativ.

stadiul 3 – stadiul iritativ în care procesul este mai extins, mai avansat și în care sunt iritați și nervii care pleacă de la nivelul coloanei vertebrale lombare, în special nervul sciatic (sciatică). În acest stadiu recuperarea este mai grea, mai anevoioasă, dar încă posibilă.

stadiul 4 – stadiul radicular în care procesul patologic se extinde de-a lungul rădăcinilor nervoase afectate și în care durerea se resimte la mare distanță de zona afectată a coloanei lombare, putând ajunge până la nivelul piciorului și tălpii piciorului. În acest stadiu sciatica cunoaște o agravare și o extindere ca suprafață și simptome.

stadiul 5 – stadiul atrofic în care toate fenomenele degenerative se accentuează și simptomatologia se agravează. Recuperarea în acest stadiu este practic nulă.

Cauze și factori de risc 

Spondiloza lombară pare a fi un fenomen specific îmbătrânirii, incidența ei crescând cu vârsta, femeile între 40-60 de ani fiind mai des afectate decât bărbații. Obezitatea și vârsta înaintată sunt considerate factori de risc la unele populații. De asemenea, tulburările de statică ale coloanei vertebrale, datorate pozițiilor vicioase la locul de muncă, solicitările sportive de performanță, microtraumatismele coloanei lombare pot duce în timp la apariția spondilozei lombare. Există însă și o formă de spondiloză întâlnită în copilărie, boală Scheuermann (spondiloză juvenilă, la copiii sub 10 ani), care evoluează spre scolioză și cifoză. Anomaliile congenitale ca sindromul Forestier-Roters (osteofitoză gigantă la nivel lombar cu formare de punți osoase), spina bifidă, anomalii ale discurilor intervertebrale lombare, sunt factori predispozanți pentru spondiloza lombară.

Tratament

Tratamentul spondilozei lombare are mai multe obiective: ameliorarea până la dispariția durerii, de refacere a curburii fiziologice a coloanei și de refacere a tonicității normale a musculaturii lombare. Medicația nu este indicată în absența complicațiilor. Există mai multe tipuri de tratament care, de obicei, combinate dau rezultate pe termen lung.

Tratamentul medicamentos. Antiinflamatoarele nesteroidiene sunt terapia de bază. Sunt eficiențe prin reducerea efectelor inflamației și durerii. Administrarea lor trebuie monitorizată pentru efectele adverse precum gastropatie, toxicitate renală, hipertensiune, tulburări hepatice. Dacă durerea este intensă și persistentă, medicul poate prescrie injecții sau infiltrații pe baza de cortizon. Relaxantele musculare sunt benefice la pacienții cu spasm al mușchilor lombari. Opioizii, de genul morfinei sau derivaților de morfină, sunt indicați la pacienții cu durere moderat-severă și la aceia la care a eșuat terapia cu alți agenți. 

Măsuri igieno dietetice. Repaosul la pat pe un plan dur (pat tare) pe durata variabilă între 5-7 și 10 zile, în poziția antalgică aleasă de bolnav.

Scăderea ponderală este indicată la pacienții obezi, reducând în acest fel încărcătura pe coloană.

Terapia fizică, incluzând exerciții aerobice, întinderi musculare. Variația semnificativă a intensității și frecvenței exercițiilor depinde de starea pacientului. 

II.4. Aplicațiile peloidoterapiei în afecțiuni cronice reumatismale

Terapia împachetări cu nămol a fost utilizată pentru a trata boli reumatice din timpuri străvechi, care reprezintă o realitate de necontestat. Cu toate acestea, există doar câteva articole de revizuire care să evalueze efectul terapeutic al aplicării sale în afecțiuni cronice reumatismale, care este definit ca o boală degenerativă caracterizată prin deteriorarea progresivă a cartilajului articular.

Utilitatea principală a tratamentului este de a calma durerile reumatice musculo scheletice. Efectele sale asupra nevralgii și probleme ale pielii sunt, de asemenea, cunoscut pentru rezultatele de succes obținute. Deși principala acțiunea mecanică a nămolului terapeutic este termic, acțiunea sa sistemică permite să acționeze asupra proceselor moleculare și chimice în condiții degenerative, cum ar fi gonartroza, coxartroza și spondiloza.

Nămolul poate fi folosit și ca agent terapeutic în tratamentul bolilor reumatismale. Reumatismul degenerativ, dar și cel muscular, sechelele posttraumatice, artrozele și spondilozele, procesele inflamatorii ale zonei genitale la femei dar și sterilitatea pot fi tratate cu nămol.

Medicii recomandă nămolul în afecțiunile reumatismale și datorită faptului că, prin încălzirea zonei respective, se elimină spasmul muscular dar și rigiditatea încheieturilor.

În toate situațiile în care nu există contraindicații, terapia cu nămol, combinată cu alte metode de terapie, în special cu fizioterapie, contribuie la eliminarea stărilor de oboseală, crescând în același timp rezistența organismului.

Cca 80% din persoanele peste 55 ani au modificări radiologice de artroză, dintre care 60% sunt simptomatice, „simt durere”. Cauzele creșterii frecvenței artrozelor în populație sunt sedentarismul, creșterea greutății corporale, alimentația hiperacidă (proteine și grăsimi animale, dulciuri rafinate).

Complicațiile artrozelor sunt depresia, dependența, izolarea socială, riscul crescut de fracturi, oboseala cronică prin deficit de mișcare, scăderea calității vieții. Recuperarea corectă post traumatisme/fracturi este indispensabilă refacerii funcțiilor musculo-articulară afectate. Spondilita anchilozantă beneficiază de ameliorări optime numai prin termoterapie și hidrokinetoterapie.

Indicații: – reumatism degenerativ: artroze (coxartroză, gonartroză, etc), spondiloze

– Reumatism inflamator: spondilita anchilozantă, poliartrită reumatoidă, artrită urică – gută, artrită psoriazică

– Tendinite, tenosinovite, periartrită scapulo humerală, miogeloze, fibromialgie

– Deformări ale coloanei vertebrale – scolioze, cifoze, cifoscolioze, hiperlordoză lombară

– Prevenirea osteoporozei

– Stări posttraumatice (după entorse, luxații, fracturi, rupturi musculare)

– Stări postoperatorii (hernie de disc, artroplastii – protezare, etc)

Contraindicații specifice: stadiile acute ale unora dintre afecțiunile sus-menționate.

Peloidoterapia în gonartroză vizează următoarele obiective:

Încetinirea procesului degenerativ

Combaterea manifestărilor ce actualizează sau reactivează artroza

Îmbunătățirea circulației locale și generale

Ameliorarea sau menținerea mobilității articulare și a forței musculare periarticulare.

Terapia cu nămol acționează prin cei trei factori cunoscuți: termic, fizic (mecanic) și chimic. Stațiunile indicate sunt: Techirghiol (și tot litoralul) care are nămol sapropelic; Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate); Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă); Govora (nămol silicos și iodat); Geoagiu (nămoluri feruginoase).

Contraindicații la aplicarea nămolului în afecțiunile cronice reumatismale sunt:

Hipertensiune arterială și condiții severe coronariene sau dezechilibrat.

Insuficiență renală, hepatică.

Tumorile maligne.

Sarcina.

Epilepsie.

Varice voluminoase și ulcere

Sângerare.

Evul foarte tineri sau foarte vechi.

Boală mintală.

În prezent, eficacitatea terapiei cu noroi este susținută de studii recente ce au comparat efectele sale cu cele obținute prin alte tehnici de termoterapie, precum și cele care analizează posibilele modificări ale markerilor moleculari și enzimatici. Modificările au fost observate în nivelele de TNF-α, IL-1β, PGE2 și LTB4, care sunt responsabile pentru mecanismul de articulare și durerea inflamatorie.

„ Reducerea de oxigen reactive și eliberarea azotului, printre alte reacții, a fost legată de stimularea metabolismului cartilajului. În legătură cu aceasta, Bellometti et al. A arătat o creștere a hormonilor hipofizări datorează activării axei hipotalamo-hipofizo ca răspuns la solicitarea termică produsă de căldura specifică mare a nămolului. Influența asupra activității enzimatice a fost de asemenea descrisă. Jokic și colab. A observat o scădere semnificativă a superoxid dismutaza și activitatea catalazei după aplicarea tratamentului cu împachetări cu nămol, la 42° C, stabilirea unei relații directe cu ameliorarea durerii.”

Partea a II-a.

Capitolul III.

III. 1. Obiectivele și metodologia cercetării

III.1.1 Scop, obiectiv, sarcinii, ipoteze.

III.1.1.2 Scopul lucrării; prezentarea impactului peloidoterapiei asupra organismului în afecțiunile reumatismale degenerative, din perspectiva kinetoterapeutului.

III.1.1.3. Obiectivele lucrării.

III.1.1.3.1. Obiectiv teoretic; în această lucrare am realizat o documentare despre: peloidoterapie – definiție, tipuri de tratament, argumente fiziopatologice privind utilitatea tratamentului cu nămol în diverse tipuri de afecțiuni; prezentarea principalelor stațiuni balneare care oferă tratament cu nămol; afecțiunile reumatismale degenerative: principalele boli, diagnostic, tratament; peloidoterapia în afecțiuni cronice reumatismale.

III.1.1.3.1. Obiectiv aplicativ; propunerea și aplicarea unor planuri de intervenție prin peloidoterapie pentru două cazuri clinice reprezentate de coxartroză, gonartroză.

III.1.1.4. Etapele și sarcinile:

Alegerea temei; Am ales această temă de disertație deoarece peloidoterapia este benefică persoanelor cu afecțiuni reumatismale degenerative.

Documentarea studiului bibliografiei reprezintă studiul cunoștințelor existente în literatura mondială de profil.

Stabilirea obiectivelor; Obiectivele recuperării în afecțiunile reumatismale degenerative sunt numeroase și se aplică unele concomitent, altele succesiv, în funcție de situația clinico- funcțională a pacientului și de evoluția acestuia.

Selectarea subiecților s-a realizat în funcție de afecțiune.

Evaluare de studii de caz;

Intervenția asupra subiecților prin peloidoterapie.

Colectarea datelor și anchetelor; Această fază presupune și organizarea propriu-zisă a derulării studiului în teren: fixarea intervalului temporar, repartizarea sarcinilor, controlul asupra respectării volumului și structurii eșantionului, a corectitudinii datelor colectate.

Prezentarea concluziilor și redactarea lucrării.

III.1.1.5. Ipotezele cercetării.

III.1.1.6. Ipoteza generală; peloidoterapia reprezintă o alternativă terapeutică în tratamentul artrozelor, cu valențe pozitive asupra stării clinice și asupra evoluției bolnavului.

III.1.1.6. Ipoteze specifice:

Programul de tratament cu nămol, individualizat și integrat în cadrul tratamentului

Complex al pacientului cu gonartroză este esențial pentru ameliorarea statutului clinico funcțional al pacientului.

Programul de tratament cu nămol, individualizat și integrat în cadrul tratamentului

Complex al pacientului cu coxartroză este esențial pentru ameliorarea statutului clinico

Funcțional al pacientului

III.1.2. Metodologia cercetării.

III.1.2.1. Metoda studiului bibliografic; vizează stadiul cercetărilor în literatura de specialitate din țară și străinătate privind aspectele ce caracterizează peloidoterapia în afecțiunile reumatismale degenerative. Cu alte cuvinte, cercetarea indiferent cărui fenomen presupune o amplă documentare în domeniul respectiv cerință imposibil de realizat fără consultarea prealabilă a tuturor eforturilor depuse în această direcție. În funcție de ipoteza de lucru preconizată, folosirea metodei studiului bibliografic presupune o muncă diferențiată a cercetătorului.

Desfășurarea ulterioară a cercetării propriu-zise, este favorizată de analiza documentelor respective. În acest context, sinteza bibliografică cuprinde 34 de lucrări cu autori diferiți, din care 6 autori din străinătate și 14 site-uri de medicină de specialitate.

III.1.2.2. Metoda studiului de caz este metoda de cercetare prin care se verifică o relație. Reprezintă o stare activă a subiectului, implică o activitate metodică orientată în scopul precis de verificare a unei ipoteze. Aceasta presupune o activitate intelectuală complexă a a cercetătorului.

Studiile de caz se pot concentra asupra unui caz sau asupra mai multora. În ultima situație alegem cazurile pentru a insista asupra unui tip de caz mai degrabă decât să încercăm să includem toate tipurile de cazuri pe logică eșantionării. Studiul cu un singur caz se folosește pentru a confirma sau infirmă o teorie sau pentru o situație unică sau extremă. Selectarea cazurilor trebuie să fie în funcție de teoria testată.

În studiile de caz trebuie să avem o anumită variație în valorile variabilei sau variabilelor studiate, care va fi analizată. Studiile de caz constituie pentru științele sociale un substitut al experimentului.

Studiul de caz l-am desfășurat prin consultarea fișelor medicale ale pacienților ce au efectuat tratament în cadrul Centrului Medical Sfântul Nicolae pe perioada internării și a celor existente în prezent.

III.1.2.3. Metoda observației

În orice activitate observația constituie contemplarea intenționată a unui subiect, document, fenomen sau proces, în vederea cunoașterii științifice a acestora prin înregistrarea și preluarea datelor obținute. Pe baza unor observații sistematice au fost culese și înregistrate cu privire la:

aspectul fizic al subiecților (tipul constituțional și greutatea pacientului care procură precizări, în special pentru ortostatismul și mersul celor cu sechele la membrele inferioare);

poziția sau atitudinea segmentului inferior lezat (în flexum, genu valgum, genu varum, recurvatum);

deformările articulare (articulația genunchiului mărită ca volum), incurbări anormale ale oaselor lungi, pierderi de substanță de țesuturi moi (tegument și mușchi), cicatrici mutilante (mai ales după arsuri), atrofii musculare etc;

aspectul tegumentelor și țesutului subcutanat: culoarea (modificată de chimoză, hematom, stază vasocapilară, ischemie, hipertermie inflamatorie, etc), roficitatea pielii și fanerelor, venoasă superficială (varice, tromboflebită, etc), edemul membrului inferior.

Observația în general a stat la baza activității de înregistrare a datelor, a ajutat ca în funcție de particularitățile fiecărui subiect să se poată elabora programe de tratament. De asemenea, a ajutat la obținerea informațiilor cu privire la modificările care apar în timpul desfășurării programelor de tratament, la comportamentul subiecților și la răspunsul lor la aplicarea tratamentului cu nămol.

III.1.2.4. Metoda anamnezei,

Este metoda prin care examinatorul obține date de la pacient cu privire la starea de sănătate și de boală, precum și mediul ambiental în care evoluează aceasta;

surse de obținere a datelor anamnezei: pacientul, aparținătorul sau anturajul lui, dosarul medical sau alte documente medicale;

metode de efectuare a anamnezei:

monologul (ascultarea): permite pacientului să-și exprime suferințele sale prezentând ca și avantaje: examinatorul poate observa mimica, gestica în timpul în care pacientul își exprimă suferințele sale; diminuă starea de tensiune între pacient și examinator când pacientul este lăsat să vorbească liber; dacă acesta însă divaghează de la subiectul urmărit, trebuie să fie întrerupt politicos cu întrebări scurte (ex. « de când a apărut?»);

interogatoriul (interviul): examinatorul pune întrebări cu privire la suferințele acestuia; întrebările sunt: închise (cu răspuns scurt; da sau nu) și deschise (permit pacientului să răspundă prin fraze și să dezvolte subiectul respectiv);

observație: ceea ce percepi (cu simțul, auzul, văzul..)

datele biografice ale pacientului:

vârsta: starea de reactivitate a organismului este dependentă de particularitățile morfofuncționale și biologice ale fiecărei etape de dezvoltare: în copilărie (frecvente sunt bolile infecțioase eruptive; congenitale cardiace; infecții acute ale căilor respiratorii); în adolescență (angina streptococică, reumatism articular acut, hepatită acută virală); la adulți (întreaga patologie viscerală), iar la vârsta a III-a (> 65 ani)(se confruntă cel mai frecvent cu boli cronice degenerative și cu complicațiile acestora);

genul biologic (sexul feminin/masculin): practic sunt boli care afectează mai frecvent bărbații (infarct miocardic acut, cancer pulmonar, gută) sau femeile (poliartrită reumatoidă, colecistopatii, infecții ale căilor urinare);

locul de naștere și domiciliul: particularități ale mediului pot influența starea de sănătate a populației: ex. Nefropatia endemică din bazinul Dunării; gușa endemică în zonele subcarpatice; malaria în zone cu bălți; bolile tropicale la tropice dar și în alte zone,

condiții de viață și de muncă: modul de viață (alimentația, consum de tutun/alcool/droguri, sedentarismul); condițiile ambientale de la locul de muncă (profesiunea)

motivele internării: simptomele majore (« plângerile de boală »); semnele relatate de pacient

III.1.2.5. Metoda testelor si a măsurării, după cum este firesc, nu este infailibilă și nu reprezintă un instrument miraculos. Eficiența lui, la fel ca a oricărui instrument depinde nu numai de structura sa, ci și de modul cum se lucrează cu el de priceperea și măiestria specialistului care îl aplică.

În consecință, una dintre cerințele fundamentale, care trebuie respectate cu cea mai mare rigoare în aplicarea testelor, se referă la persoana examinatorului, care trebuie să îndeplinească anumite condiții li anume:

să aibă o bună pregătire teoretică și practică;

să aibă aptitudinile necesare;

să îndeplinească cerințele eticii profesionale;

Astfel în examinarea cu teste instructajul asupra modului de efectuare a probelor trebuie să fie precise. Standardizarea se referă la condiția materială-exterioară administrării probelor, în administrarea probelor-testelor poate să aibă importanță în determinarea răspunsurilor și felul cum se prezintă sarcina, tonul experimentatorului, instructajul dat, înfățișarea, ținuta persoanei care efectuează examinarea, atmosfera care se creează în cursul examinării etc.

Variațiile condițiilor externe ale examinării pot afecta considerabil gradul de fidelitate și de validitate a probei.

Testele nu pot fi aplicate corect în afara contextului în care și pentru care a fost create.

Rezultatele la teste descriu dar nu explică nivelul de performanță sau altceva, nivelul de conduită, nivelul de adaptare, nivelul de vindecare etc. Cercetătorul urmează să desprindă din datele brute informații relevante. Esențial să nu se desprindă, mai multe informații, nici mai puține decât cele reale, cuprinse în date.

Un test trebuie judecat în termeni de validitate, fidelitate, obiectivitate, puterea descriminativă, deci evident de etalonarea testelor, anume un tabel de normare sau etalon de evaluare.

Utilizarea unui test, a unei probe tehnice și cu atât mai mult elaborarea de noi teste presupun o competență deosebită care îmbină posibilitățile tehnice, cu finețea observației.

Manualul testului sau instrucțiunile de aplicare va descrie cât mai complet proba, reguli de utilizare, limitele probei, contraindicații utilizate etc.

În sens larg testul este luat ca o procedură de măsurare sau evaluare cuprinzând un ansamblu de probleme, vizând evaluarea diferențelor parametrii individuali.

Testele, probele, manualele (instrucțiunile) însoțitoare este necesar să facă obiectul unei revizii periodice.

Orice modificare adusă probei, atât sub aspectul conținutului și al modului de administrare, atrage după sine schimbarea etaloanelor.

Se consideră necesară îmbinarea testelor psihometrice, motrice etc., cu metoda clinică (observații, interviu, anamneză).

În urma aplicării testelor, aprecierile pot fi făcute numai pe baza unei analize calitative și cantitative, aprofundare a datelor, folosindu-se procedeele statistice și pe baza interpretării lor în contextul unui mare număr de date obținute prin aplicarea mai multor probe și mai multor metode de investigare. Aplicarea unui test, în apartenență, nu prezintă nici un fel de dificultate deosebită.

Rezultatele examenului funcțional au fost obținute pe baza: goniometriei, testingului muscular; evaluării locomoție!.

Cunoașterea gradului de mișcare al unei articulații sau a valorii forței unui mușchi de a executa mișcarea unui segment este absolut necesară atât în stabilirea unui diagnostic funcțional cât și în evaluarea eficacității tratamentului.

Testarea clinică aplicată, deși a fost exprimată cifric, are un oarecare grad de aproximație. Pe valoarea mobilității articulare s-a realizat prin bilanțul articular. Aceste bilanțuri clinice în perioada inițială sunt bilanțuri analitice care au vizat articulația genunchiului traumatizat, din punct de vedere al mobilității articulare și forței musculare.

Pentru cunoașterea cât mai bună a gradului de disfuncționalitate mio-artro-kinetică a fost folosită fișa de examen prezentată de Tudor Sbenghe în „Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor”, Ediția medicală, București, 1981 pagina 367 și utilizat de Institutul de Medicină și Farmacie, Clinică de Medicină fizică, balneoclimatologie și recuperare medicală.

Aceste metode de evaluare și explorare au fost utilizate atât pentru aprecierea incapacității funcționale cât și pentru stabilirea obiectivelor de etapă, în programele de recuperare, în etapa intermediară s-a folosit testarea articulară și măsurarea circumferințelor:

circumferința mediorotuliană (drept/stâng);

circumferința coapsei, suprarotulian (drept/stâng);

circumferința gambei, subrotulian (drept/stâng);

mobilitate în: flexie (pasivă/activă); lateralitatea; înainte-înapoi. În cadrul evaluării prin palpare s-a stabilit:

temperatura tegumentelor;

depistarea modificărilor de consistență a țesuturilor moi: hipotonie musculară, refracție tendinoasă, miozite calcare;

mobilitatea anormală calcară (laxitate sau ruptură ligamentară sau osoasă);

șocul rotulian. În evaluarea staticii și mersului s-au luat în calcul:

stațiunea unipodală;

urcarea și coborârea scărilor;

mersul (fără sprijin, cu sprijin în baston sau cârje).

III. 1.3. Studii de caz.

III. 1.3.1. Studiu de caz (coxartroză primară dreaptă)

Nume: M

Prenume: A

Vârsta: 58 ani

Stare civilă: căsătorit

Ocupație: inginer

Adresa: Pitești, Str. Ion Câmpineanu, Nr. 11

Data internării: 23.04.2014

Diagnostic: Coxartroza primară dreaptă

Istoricul bolii: pacientul în vârsta de 58 ani se internează pentru tratament, recuperator. Pacientul acuză dureri în poziția de ortostatism, greutate la deplasare, impotența funcțională, durere inghinală cu iradire pe față anterioară a coapsei drepte.

Motivele internării: deficit de deplasare, limitarea mișcărilor active, nu poate încrucișa picoarele, anxietate.

Antecedente heredo – colaterale: neagă

Antecedente personale (fiziologie și patologie): TBC pulmonar din 1998, hernie inghinală operată în 2001.

Condiții de viață și de muncă: bune

Examen fizic: înălțime 1,75 m, greutate 80 Kg.

Sistem aganglionar: nepalpabil

Tegumente și mucoase: normal colorate

Obiective terapeutice:

înlăturarea durerii

posibilitatea de deplasare normală

înlăturarea anxietății

Analize laborator:

Glicemie: 110 mg/dl

Uree: 26 mg/dl

TGO: 46 u.i. /l

TGP: 28 u.i. /l

HLG: Hb = 12,8 g/dl, HT =39 g/dl

HDL colesterol: 120 mg/dl

Observații: valorile înregistrate în cadrul testingului sunt luate la data intrării în tratament și la ieșirea din tratament.

Legendă:

„+++” – durere puternică

„++” – durere moderată

„+” – durere difuză

„- „- lipsa durerii

Indexul algo-functional Lequesne pentru artroza șoldului în data de 23.04.2014

Cotație:

0 – fără greutate;

0,5-1,5 – în funcție de grad;

2 – imposibil.

Examen radiologic: Pe radiografie se evidențiază: îngustarea spațiului articular, osteofite marginale și posterioare, chiste osoase, devierea axului biomecanic al membrului, scleroza osoasă.(fig. 4).

(fig4).

TRATAMENT PRIN PELOIDOTERAPIE

Tratamentul prin peloidoterapie s-a desfășurat la” Centrul Medical Sfântul Nicolae” începând cu data de 23.04.2014 pe o perioadă de 10 zile. Fiecare ședință a durat 20-25 min.

Obiectivele tratamentului impun:

Încetinirea procesului degenerativ;

Combaterea manifestărilor ce actualizează sau reactivează artroza;

Îmbunătățirea circulației locale și generale;

Ameliorarea sau menținerea mobilității articulare și a forței musculare periarticulare.

TRATAMENTE:

Împachetarea cu nămol constă în aplicarea pe o regiune limitată (regiunea bazinului) sau pe zone mai întinse.

Durata ședințelor: 5 ședințe

Durata împachetării este de 25 de minute.

Materialele necesare:

canapea,

pătură,

pânză impermeabilă,

un cearceaf,

compresă,

un duș,

un termometru

un ceas semnalizator

Tehnica de aplicare

Se așează pătura pe pat, apoi pânza impermeabilă și apoi cearceaful. Nămolul este pregătit la temperatura precisă prin încălzire cu aburi sau cu apă fierbinte. Se pune pânza impermeabilă apoi se acoperă cu nămol într-un strat de 2-3 cm, apoi se pune cearceaful. Bolnavul este invitat să se așeze cu partea sau cu regiunea pe care vrem să o împachetăm peste acel strat de nămol încălzit. Se aplică repede nămolul pe toate fețele (posterioară, anterioară, și părțile laterale ale regiunii). Se învelește cu pânză impermeabilă apoi cu cearceaful, iar după aceea cu pătura. Se aplică o compresă rece la cap pentru evitarea congestiei cerebrale. Temperatura la care se poate aplica nămolul oscilează între 38-40 de grade. După terminarea procedurii pacinetului i se va aplica un duș călduț.

Băile cu nămol –sunt aplicații generale de nămol care se realizează în căzi.

Durata ședințelor: 5 ședințe

Durata băii este de 15 de minute

Materiale necesare

două căzi din lemn,

faianța sau beton cu capacitate de 250 litri,

instalație de duș,

comprese,

termometre ceas semnalizator

pernă de cauciuc.

Tehnică de aplicare

Se pregătește una din căzi cu amestec de apă și nămol, într-o concentrație ce crește progresiv de la 15 la 25 %; se încălzește la o temperatură de 36-46 de grade, în funcție de indicația dată.

Bolnavul este invitat să se așeze în cadă astfel pregătită. Cantitatea de nămol din baie crește progresiv, în sensul că bolnavul a început cu o baie pe jumătate, apoi de trei sferturi, iar după aceea se indica baia completă, regiunea precordială rămânând descoperită. Capul pacientului se sprijină pe o pernă sau pe un termojan. Pe tot parcursul procedurii bolnavului i se aplică o compresie rece pe frunte. După terminarea procedurii bolnavul face o baie de curățenie (după ce i s-a îndepărtat în prealabil nămolul) sau un duș cald la o temperatură de 37-38 de grade. După baie bolnavul se odihnește cel puțin o oră într-o cameră special amenajată.

III. 1.3.2. Studiu de caz (gonartroză bilaterală)

Nume: G

Prenume: A

Vârsta: 56 ani

Stare civilă: căsătorit

Ocupație: muncitor

Adresă: Pitești, Str. Negru Vodă nr. 39

Dată internării: 21.02.2014

Diagnostic: Gonartroză bilaterală

Istoricul bolii: pacientul în vârsta de 56 ani se internează pentru tratament, recuperator cu următoarele acuze: dureri localizate la nivelul articulațiilor genunchiului, bilateral, cracmente (pocnituri) la aceste articulații și senzația de slăbiciune la acest nivel. Afectarea flexiei se produce progresiv cu evoluție spre ankiloza. Durerile sunt mai pronunțate la urcatul și coborâtul scărilor.

Motivele internării: deficit de deplasare, limitarea mișcărilor active, apariția osteofitelor marginale (excrescente osoase, ciocuri) la nivelul platourilor tibiale, condililor femurali și marginilor rotuliene.

Antecedente heredo – colaterale: neagă

Antecedente personale (fiziologie și patologie): TBC pulmonar din 1998, hernie inghinală operată în 2001.

Condiții de viața și de muncă: bune

Examen fizic: înălțime 1,73 m, greutate 70 Kg.

Sistem aganglionar: nepalpabil

Tegumente și mucoase: normal colorate

Obiective terapeutice:

înlăturarea durerii

posibilitatea de deplasare normală

înlăturarea anxietății

Analize laborator:

Glicemie: 100 mg/dl

Uree: 23 mg/dl

TGO: 45 u.i. /l

TGP: 27 u.i. /l

HLG: Hb = 12,8 g/dl, HT =39 g/dl

HDL colesterol: 120 mg/dl

Observații: valorile înregistrate în cadrul testingului sunt luate la data intrării în tratament și la ieșirea din tratament.

Legendă:

„+++” – durere puternică

„++” – durere moderată

„+” – durere difuză

„- „- lipsa durerii

Indexul algo-functional Lequesne pentru artroza genunchiului în data de 23.04.2014

Cotație:

0 – fără greutate;

0,5-1,5 – în funcție de grad;

2 – imposibil.

Examen radiologic: Pe radiografie se evidențiază: îngustarea spațiului articular, osteofite marginale și posterioare, chiste osoase, devierea axului biomecanic al membrului, scleroza osoasă.(fig.5)

(fig. 5)

TRATAMENT PRIN PELOIDOTERAPIE

Tratamentul prin peloidoterapie s-a desfășurat la” Centrul Medical Sfântul Nicolae” începând cu data de 21.02.2014 pe o perioadă de 10 zile.

Fiecare ședință a durat 20-25 min.

Obiectivele tratamentului impun:

combaterea proceselor iritative și reactive secundare, uneori cu caracter inflamator;

îmbunătățirea metabolismului local și general;

îmbunătățirea tonusului muscular periarticular cu păstrarea capacității funcționale a articulației și oprirea procesului distructiv.

Împachetarea cu nămol constă în aplicarea pe o regiune limitată (regiunea genunchiului) sau pe zone mai întinse (întreg piciorul).

Durata ședințelor: 5 ședințe

Durata împachetării este de 25 de minute.

Materialele necesare:

canapea,

pătură,

pânză impermeabilă,

un cearceaf,

compresă,

un duș,

un termometru

un ceas semnalizator

Tehnica de aplicare

Se așează pătura pe pat, apoi pânza impermeabilă și apoi cearceaful. Nămolul este pregătit la temperatura precisă prin încălzire cu aburi sau cu apă fierbinte. Se pune pânza impermeabilă apoi se acoperă cu nămol într-un strat de 2-3 cm, apoi se pune cearceaful. Bolnavul este invitat să se așeze cu partea sau cu regiunea pe care vrem să o împachetăm peste acel strat de nămol încălzit. Se aplică repede nămolul pe toate fețele (posterioară, anterioară, și părțile laterale ale regiunii). Se învelește cu pânza impermeabilă apoi cu cearceaful, iar după aceea cu pătură. Se aplică o compresă rece la cap pentru evitarea congestiei cerebrale. Temperatură la care se poate aplica nămolul oscilează între 38-40 de grade. După terminarea procedurii bolnavului i se va aplica un duș călduț.

Băile cu nămol –sunt aplicații generale de nămol care se realizează în căzi.

Durata ședințelor: 5 ședințe

Durata băii este de 15 de minute.

Materiale necesare

două căzi din lemn,

faianță sau beton cu capacitate de 250 litri,

instalație de duș,

comprese,

termometre ceas semnalizator

pernă de cauciuc.

Tehnica de aplicare

Se pregătește una din căzi cu amestec de apă și nămol, într-o concentrație ce crește progresiv de la 15 la 25 %; se încălzește la o temperatură de 36-46 de grade, în funcție de indicația dată.

Bolnavul este invitat să se așeze în cadă astfel pregătită. Cantitatea de nămol din baie crește progresiv, în sensul că bolnavul a început cu o baie pe jumătate, apoi de trei sferturi, iar după aceea se indică baia completă, regiunea precordială rămânând descoperită. Capul pacientului se sprijină pe o pernă sau pe un termojan. Pe tot parcursul procedurii bolnavului i se aplică o compresie rece pe frunte. După terminarea procedurii bolnavul face o baie de curățenie (după ce i s-a îndepărtat în prealabil nămolul) sau un duș cald la o temperatură de 37-38 de grade. După baie bolnavul se odihnește cel puțin o oră într-o cameră special amenajată.

Capitolul IV.

IV.1 Rezultatele cercetării și interpretarea lor

IV.1.1. Cazul clinic coxartroză primară dreaptă

După 10 zile, la reevaluare, pacientul M. A cu cu diagnosticul de coxartroză primară dreaptă prezinta urmatoarele valori, relatate în tabelul de mai jos:

Discuții:

Pacientul M. A cu cu diagnosticul de coxartroză primară dreaptă. A fost luat în evidență pe 23.04.2014, urmând tratament recuperator. Ca tratamente asociate, a efectuat electroterapie și masaj. La testările inițiale (stadiul I) și finale (stadiul II), s-au obținut valorile înregistrate în fișa de examen.

Astfel s-a evidențiat că: durerea s-a diminuat considerabil de la valori cuprinse între (+ +) în stadiul I până la valoarea de (+) sau chiar absența durerii în condiții de repaus sau mers pe teren plat.

IV.1.2. Cazul clinic gonartroză bilaterală

După 10 zile, la reevaluare, pacientul G. A cu diagnosticul de gonartroză bilaterală, prezinta urmatoarele valori, relatate în tabelul de mai jos:

Discuții:

Pacientul G. A cu diagnosticul de gonartroză bilaterală. A fost luat în evidență pe 23.04.2014, urmând tratament recuperator. Ca tratamente asociate a efectuat electroterapie și masaj. La testările inițiale (stadiul I) și finale (stadiul II), s-au obținut valorile înregistrate în fișa de examen.

Astfel s-a evidențiat că: durerea s-a diminuat considerabil de la valori cuprinse între (+ +) în stadiul I până la valoarea de (+) sau chiar absența durerii în condiții de repaus sau mers pe teren plat.

Capitolul V.

V.1 Concluzii și implicații

V.1.1. Concluzii teoretice.

Peloidoterapia, având rădăcini nobile din România, reprezintă un nou punct de vedere medical în consolidarea sănătății, în longevitatea corpului uman și în medicină -îmbătrânire sănătoasă.

Efectele terapeutice de aplicare nămol, sunt cauză a doi factori: termic și mecanic. Efectele sunt în funcție de temperatura de nămol: cald aplicare (38 º C) scade durerea, contractură musculară și are proprietăți anti-inflamatorii; Factorul mecanic este activ în baia de noroi; efectele sunt o scădere a greutății corporale (conform Legii lui Arhimede), și optimizarea fluxului de sânge de retur (în conformitate cu Legea lui Pascal).

Efectele benefice ale terapiei, baie cu nămol, la pacienți cu gonartroză, se observă reducere semnificativă pe simptomatologia dureroasă și o îmbunătățire semnificativă asupra capacităților funcționale și asupra calității vieții. Terapia spa poate reprezenta o copie de siguranță utilă pentru tratamentul farmacologic de gonartroză sau o alternativă valabilă pentru pacienții care nu tolerează tratamente farmacologice.

Se pare că peloidoterapia are un efect anti-inflamator asupra pacienților cu coxartroză prin schimbarea echilibrului hormonal și are astfel o influență pozitivă asupra progresiei bolii.

Având în vedere balneoterapia ca o procedură de intervenție în managementul de reumatism, precum și necesitatea de dovezi științifice ale domeniului de aplicare terapeutică a diferitelor tehnici utilizate în această disciplină, obiectivul principal al acestui studiu a fost de a revizui în mod sistematic studii științifice care să analizeze efectele terapeutice de aplicare a împachetării cu nămol privind capacitatea funcțională, durerea percepută și a calității vieții la pacienții diagnosticați cu afecțiuni reumatismale degenerative.

V.1.2. Concluzii aplicative:

În urmă studiilor de caz relevate am observat o ameliorare a durerilor atât la nivelul șoldului drept cât și la nivelul genunchilor.

Principalele măsuri au fost rezultatul Indicelui Lequesne de severitate, pacient de auto-evaluare a durerii și severitatea dureri de genunchi și de șold pe o scală vizuală analogică. O reducere de 20% sau mai mult în scorurile de durere.

Rezultatele au arătat o îmbunătățire semnificativă. Perioada de tratament necesar pentru a obține efecte pozitive a fost de 10 zile. S-au realizat 2 studii de caz, unul cu gonartroză bilaterală iar celălalt având coxartroză primară dreaptă: ambele au primit același tratament; împachetări cu nămol (5 zile) și băi cu nămol (5 zile). Rezultatele obținute au fost similare la ambele cazuri.

În cazul pacientul M. A cu diagnosticul de coxartroză primară dreaptă la examenul clinic am observat diminuarea durerii atât în repaus cât și în mers.

Se recomandă reluarea tratamentului cu nămol la o perioadă de 6 luni.

În cazul pacientul G. A cu diagnosticul de gonartroză bilaterală la examenul clinic am observat o ameliorare a durerii atât în repaus cât și în mers.

Datele sugerează că tratamentul cu nămol comprimă, dar numai în formă naturală, calmează temporar durerea la pacienții cu gonartroză. Noi credem că tratamentul cu împachetări cu nămol s-ar putea mări convențional.

Se recomandă reluarea tratamentului cu nămol la o perioadă de 6 luni.

Concluzionând: Rezultatele au indicat că terapia cu noroi ușurează durerea și îmbunătățirea calității vieții pe termen scurt și mediu de până la 12 săptămâni. Am ajuns la concluzia că ar putea fi un tratament eficient adjuvant pentru pacienții cu afecțiuni reumatismale degenerative.

BIBLIOGRAFIE

Aniței L., Baican I., Chirvasie L., Conu A., Degeratu C., Dumitrescu S., Florian M., Samson S., Gavrilescu M., Hoancã V., Kiss J., Luca I., Lucescu V., Lungu P., Moldovan Y., Mustațã E., Persache C., Roboș G., Rãdulescu A., Sbenghe T., Swoboda D., Swoboda M., Sdic L., Teleki N., Teodorescu E., Teveanu E., (1986). Cura Balneoclimatică- indicații și contraindicații. Ministerul Sãnãtãții – Institutul de Medicinã Fizicã, Balneoclimatologie și Recuperare Medicalã, Editura medicalã. București

Berlescu E. (1982).. – Dicționar enciclopedic de balneoclimatologie, Editura Științifică și Enciclopedică, București,

Berlescu E (1998), Enciclopedia de balneoclimatologie a României, Editura ALL

Chadzopulu A., Adraniotis J., Theodosopoulou – The therapeutic effects of mud – (2011) Progress în Health Sciences, Vol. 1(2), p.132-136

Cinteză D. (coordonator) și colab. (2011). Ghidul balnear. Institutul Național de Recuperare medicină fizică și Balneoclimtologie. București.

Daniela P, Adrian P, Popescu S., – Ghidul Balnear, Ediția I, 2011, Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie,

NODEX (2002)

DEX '98 (1998)

Sbenghe T., (1999).. – Bazele teoretice și practice ale kinetoterapiei, Editura Medicală, București,

Nestor R. (1972). – Diagnosticul bolilor reumatismale, Editura Medicală, București,

Munteanu, C., Cintezã D. (2011) – Cercetarea științificã a factorilor naturali terapeutici, Editura Balneară,

Olga S.. (2007). Studiu histologic comparativ al acțiunii nămolului sapropelic de Techirghiol asupra tegumentului. Teză de doctorat.

APELE MINERALE ȘI NÃMOLURILE TERAPEUTICE DIN R.P./R.S. ROMÂNÃ – Ministerul Sãnãtãții – Institutul de Balneologie și Fizioterapie – Editura medicalã, București (Vo1 II –1965; Vol III – 1970; Vol. IV – 1973).

STUDII ȘI CERCETÃRI DE BALNEOLOGIE ȘI FIZIOTERAPIE – Ministerul Sãnãtãții – Institutul de Balneologie și Fizioterapie – Editura medicalã, București (Vo1 V –1963; Vol VII – 1965; Vol. X – 1969; Vol. XI – 1972).

Gheorghievici L. M. – The contribution of the Micro- and Macrophytes to the Genesis of Therapeutic Mud from Lake Techirghiol, România, Balwois 2010, Ohrid Republic of Macedonia, 25,29 May 2010

Gheorghievici L. M., Pompei Iulia, Gheorghievici G., Tãnase I. (2012) – The influence of abiotic factors on suppliers of organic matter în the peloidogenesis process from Lake Techirghiol, România, AACL Bioflux, Vol.5 issue 1, p. 69 – 78

Surdu O. (2007). Studiu histologic comparativ al acțiunii nămolului sapropelic de Techirghiol asupra tegumentului. Universitatea Ovidus Constanța, Facultatea de Medicinã, Generalã, Teză de doctorat, 2007

Marin V., Surdu O., Profir D., Demirgian S. – Peloidotherapy în Osteoarthritis – Modulation of Oxidative Stress, p.143-156, published în Osteoarthritis – Diagnosis, Treatment and Surgery, Edited by Qian Chen, ISBN 978-953-51-0168-0, Hard cover, 404 pages, Publisher: InTech, Published: March 02, 2012, DOI: 10.5772/2400

Munteanu, C., Dumitrașcu M. (2011). – Nãmoluri terapeutice, Balneo-Research Journal, Vol.2 nr.3, Editura Balneară,

Munteanu, C., Lãzãrescu, H., Munteanu D. (2011) – Bioclimatul solicitant de câmpie – Stațiunea balneoclimatericã Amara, Balneo-Research Journal, Vol.2, nr.2, Editura Balneară,

Munteanu, C., Cintezã D., Pretorian S., Lãzãrescu H., Hoteteu, M., Munteanu D. (2012) – Strategie de cercetare a calitãții terapeutice a nãmolului și apei sãrate din Lacul Ursu – Sovata, Balneo-Research Journal, Vol.3, nr.2, Editura Balneara,

Dumitrașcu M. – Artemia salina, Balneo-Research Journal, Vol.2 (2011), nr.4, Editura Balneară,

Pretorian, Suzana – Calitatea destinației (2012) – Stațiunea Sovata, România, Balneo-Research Journal, Vol.3, nr.2, Editura Balneară,

Teleki N., Munteanu L., Bibicioiu S. (2004) – România Balneară, Ghid pentru medicii de familie și pentru medicii specialiști, București,

Teodoreanu, E., Grigore, L., Stoicescu, C., Munteanu, L., Teleki, N. (1984), Cura balneoclimatică în România, Editura Sport-Turism, București

TECHIRGHIOL– 115 YEARS OF BALNEOTHERAPY, Balneo Research Journal, Supplement Vol.5, No.2, 2014

***<http://www.medicultau.com/sanatatea-familiei/pielea/terapia-cu-namol peloidoterapia/tratarea-cu-namol-a-bolilor-de-piele.php. >

***<http://www.naturephoto-cz.eu.>

***<http://balneoclimateric.blogspot.com

www.inrmfb.ro.>

***<http://bioclima.ro/RJournal.htm.>

***<http://turism.turdainfo.ro/index.php/Lacurile-sarate/lacurile-sarate.html.>

***<www.topmasaj.ro/afect7.doc>

***<http://www.pellamar.com.>

***<http://www.medicultau.com/sanatatea-familiei/pielea/terapia-cu-namol-peloidoterapia/ tratarea-cu-namol-a-bolilor-de-piele.php. >

***<http://www.inrmfb.ro/ape.html.>

***<http://www.naturephoto-cz.eu.>

***<http://balneoclimateric.blogspot.com.>

BIBLIOGRAFIE

Aniței L., Baican I., Chirvasie L., Conu A., Degeratu C., Dumitrescu S., Florian M., Samson S., Gavrilescu M., Hoancã V., Kiss J., Luca I., Lucescu V., Lungu P., Moldovan Y., Mustațã E., Persache C., Roboș G., Rãdulescu A., Sbenghe T., Swoboda D., Swoboda M., Sdic L., Teleki N., Teodorescu E., Teveanu E., (1986). Cura Balneoclimatică- indicații și contraindicații. Ministerul Sãnãtãții – Institutul de Medicinã Fizicã, Balneoclimatologie și Recuperare Medicalã, Editura medicalã. București

Berlescu E. (1982).. – Dicționar enciclopedic de balneoclimatologie, Editura Științifică și Enciclopedică, București,

Berlescu E (1998), Enciclopedia de balneoclimatologie a României, Editura ALL

Chadzopulu A., Adraniotis J., Theodosopoulou – The therapeutic effects of mud – (2011) Progress în Health Sciences, Vol. 1(2), p.132-136

Cinteză D. (coordonator) și colab. (2011). Ghidul balnear. Institutul Național de Recuperare medicină fizică și Balneoclimtologie. București.

Daniela P, Adrian P, Popescu S., – Ghidul Balnear, Ediția I, 2011, Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie,

NODEX (2002)

DEX '98 (1998)

Sbenghe T., (1999).. – Bazele teoretice și practice ale kinetoterapiei, Editura Medicală, București,

Nestor R. (1972). – Diagnosticul bolilor reumatismale, Editura Medicală, București,

Munteanu, C., Cintezã D. (2011) – Cercetarea științificã a factorilor naturali terapeutici, Editura Balneară,

Olga S.. (2007). Studiu histologic comparativ al acțiunii nămolului sapropelic de Techirghiol asupra tegumentului. Teză de doctorat.

APELE MINERALE ȘI NÃMOLURILE TERAPEUTICE DIN R.P./R.S. ROMÂNÃ – Ministerul Sãnãtãții – Institutul de Balneologie și Fizioterapie – Editura medicalã, București (Vo1 II –1965; Vol III – 1970; Vol. IV – 1973).

STUDII ȘI CERCETÃRI DE BALNEOLOGIE ȘI FIZIOTERAPIE – Ministerul Sãnãtãții – Institutul de Balneologie și Fizioterapie – Editura medicalã, București (Vo1 V –1963; Vol VII – 1965; Vol. X – 1969; Vol. XI – 1972).

Gheorghievici L. M. – The contribution of the Micro- and Macrophytes to the Genesis of Therapeutic Mud from Lake Techirghiol, România, Balwois 2010, Ohrid Republic of Macedonia, 25,29 May 2010

Gheorghievici L. M., Pompei Iulia, Gheorghievici G., Tãnase I. (2012) – The influence of abiotic factors on suppliers of organic matter în the peloidogenesis process from Lake Techirghiol, România, AACL Bioflux, Vol.5 issue 1, p. 69 – 78

Surdu O. (2007). Studiu histologic comparativ al acțiunii nămolului sapropelic de Techirghiol asupra tegumentului. Universitatea Ovidus Constanța, Facultatea de Medicinã, Generalã, Teză de doctorat, 2007

Marin V., Surdu O., Profir D., Demirgian S. – Peloidotherapy în Osteoarthritis – Modulation of Oxidative Stress, p.143-156, published în Osteoarthritis – Diagnosis, Treatment and Surgery, Edited by Qian Chen, ISBN 978-953-51-0168-0, Hard cover, 404 pages, Publisher: InTech, Published: March 02, 2012, DOI: 10.5772/2400

Munteanu, C., Dumitrașcu M. (2011). – Nãmoluri terapeutice, Balneo-Research Journal, Vol.2 nr.3, Editura Balneară,

Munteanu, C., Lãzãrescu, H., Munteanu D. (2011) – Bioclimatul solicitant de câmpie – Stațiunea balneoclimatericã Amara, Balneo-Research Journal, Vol.2, nr.2, Editura Balneară,

Munteanu, C., Cintezã D., Pretorian S., Lãzãrescu H., Hoteteu, M., Munteanu D. (2012) – Strategie de cercetare a calitãții terapeutice a nãmolului și apei sãrate din Lacul Ursu – Sovata, Balneo-Research Journal, Vol.3, nr.2, Editura Balneara,

Dumitrașcu M. – Artemia salina, Balneo-Research Journal, Vol.2 (2011), nr.4, Editura Balneară,

Pretorian, Suzana – Calitatea destinației (2012) – Stațiunea Sovata, România, Balneo-Research Journal, Vol.3, nr.2, Editura Balneară,

Teleki N., Munteanu L., Bibicioiu S. (2004) – România Balneară, Ghid pentru medicii de familie și pentru medicii specialiști, București,

Teodoreanu, E., Grigore, L., Stoicescu, C., Munteanu, L., Teleki, N. (1984), Cura balneoclimatică în România, Editura Sport-Turism, București

TECHIRGHIOL– 115 YEARS OF BALNEOTHERAPY, Balneo Research Journal, Supplement Vol.5, No.2, 2014

***<http://www.medicultau.com/sanatatea-familiei/pielea/terapia-cu-namol peloidoterapia/tratarea-cu-namol-a-bolilor-de-piele.php. >

***<http://www.naturephoto-cz.eu.>

***<http://balneoclimateric.blogspot.com

www.inrmfb.ro.>

***<http://bioclima.ro/RJournal.htm.>

***<http://turism.turdainfo.ro/index.php/Lacurile-sarate/lacurile-sarate.html.>

***<www.topmasaj.ro/afect7.doc>

***<http://www.pellamar.com.>

***<http://www.medicultau.com/sanatatea-familiei/pielea/terapia-cu-namol-peloidoterapia/ tratarea-cu-namol-a-bolilor-de-piele.php. >

***<http://www.inrmfb.ro/ape.html.>

***<http://www.naturephoto-cz.eu.>

***<http://balneoclimateric.blogspot.com.>