Importanta Monedei Electronice In Relatiile de Schimb Actuale

Costin C. Kirițescu afirma că moneda este: “piesă de metal- aur, argint, cupru- care se prezintă în general sub forma de disc plat și servește ca mijloc de circulație, de plată, și eventual- atunci cand se merită- de tezaurizare”.

Conform Dicționarului explicativ al limbii române, moneda este un ban de metal care are sau a avut curs legal pe teritoriul unui stat.

Termenul monedă provine din latinescul moneta care semnifică a prevesti, a avertiza. De-a lungul timpului, moneda a suferit o multitudine de transformări, începând cu prima monetărie română în templul de pe Capitoliul din Roma care era în cinstea zeiței Juno.

Legenda indică faptul că aici erau bătute piese de metal pentru celebrarea victoriei Romei asupra regelui Epirului.

De cele mai multe ori, suntem tentați să confundăm termenul de ban cu cel de monedă, însă cele două noțiuni sunt diferite, întrucât banul are o sferă de cuprindere mai cuprinzătoare și mai veche, acesta definind toate felurile de monede și semne de valoare. Pe de altă parte moneda reprezintă doar un anumit tip de bani și poate fi analizată prin prisma mai multor abordări.

În cazul abordării din prisma sferei de cuprindere a noțiunii de monedă, aceasta poate fi interpretată în sens restrâns, care se referă la faptul că înglobează numerarul, depozitele la vedere și cecurile de călătorie.

În sens larg, aceasta definește totalitatea mijloacelor de plată general acceptate în schimbul de bunuri și servicii în reglarea unei datorii.

Moneda poate fi abordată și prin prisma trăsăturilor pe care aceasta le dobândește din viața de zi cu zi. Această accepție ne indică faptul că banii pot fi priviți ca o convenție socială, adică suntem dispuși să acceptăm bani pentru că ne așteptăm ca și alți indivizi să îi accepte ca mijloc de plată.

Următoarea abordare definește moneda prin funcțiile pe care aceasta le îndeplinește, găsindu-se ușor răspunsul la întrebarea: la ce este folosită moneda? Prin urmare, moneda este un mijloc de schimb, utilizată drept etalon al valorii și ca o rezervă de valoare, ajungându-se la ideea că orice bun care respectă această condiție este monedă.

Forme istorice ale monedei

Deși trocul a reprezentat o principală formă de schimb a bunurilor fără bani, de-a lungul timpului moneda materială a cunoscut mai multe faze consecutive:

Moneda- marfă- bun material utilizat pentru plățile care trebuiau efectuate;

Moneda metalică- metalele prețioase au fost acceptate repede datorită calităților lor precum: frumusețe, divizibilitate, raritate;

Biletul sau bancnota (moneda fiduciară)- folosită pentru biletele de bancă care puteau fi schimbate în metal prețios: aur;

Contul (moneda scripurală)- această formă a monedei este în strânsă legătură cu apariția biletului, și se referă la faptul că biletele care erau depuse la bancă puteau fi utilizate sub forma depozitelor la plata datoriei prin virament care mai este numită și transfer între conturi;

Cartelele magnetice (moneda electronică)- odată cu evoluția tehnologică, această monedă permite realizarea unei cartele în care se adună puterea de cumpărare dobândită anterior prin depunerea unei sume într-un cont la o bancă, aceste cartele fiind folosite ulterior pentru efectuarea plăților corespunzătoare.

Funcțiile monedei

Din abordarea clasică, funcțiile monedei sunt următoarele:

Mijloc de schimb;

Măsură a valorii;

Rezervă de valoare.

Prima funcție a monedei, cea de mijloc de schimb, aceasta presupune existența unor bunuri care sunt acceptate în schimbul unei plăti, moneda intermediind și facilitând acest proces. Funcția este indeplinită prin intermediul banilor, dar nu pentru că ei au o valoare intrinsecă, ci pentru că sunt folosiți pentru satisfacerea nevoii de bunuri.

În abordarea teoretică, funcția menționată anterior poate fi definită și sub forma următoarelor sintagme: mijloc de plată, instrument de plată sau mijlocitor al tranzacțiilor.

În cele mai vechi timpuri, procurarea bunurilor necesare traiului indivizilor se realiza prin schimbul acestora între ei, dar fără bani, denumit troc. Trocul este considerat a fi ineficient și complicat , prin intermediul lui realizându-se doar tranzacții simple, consumând de asemenea un interval mare de timp.

Banii reprezintă și un factor de dezvoltare a schimburilor, iar rolul pe care aceștia îl îndeplinesc, se modifică pe măsură ce volumul schimburilor care urmează să se producă, crește.

Caracteristicile monedei

În ceea ce privesc caracteristicile monedei, aceasta îndeplinește următoarele caracteristici:

portabilitate: usurința cu care banii pot fi transportați;

durabilitate: banii trebuie să își mențină valoarea în timp, să fie rezistenți în contextul încasării lor și cheltuirii lor;

divizibilitate: împărțirea banilor să fie făcută într-un mod cât mai efficient pentru a permite realizarea de plăți de mică valoare sau pentru a da rest;

omogenitate: banii care au o valoare nominală la fel sunt identici și au valoare egală;

recunoaștere ușoară: banii să fie acceptați sub o diversitate de forme în cadrul tranzacțiilor;

acceptabilitate: banii trebuie să fie acceptați în procesul de plată indiferent de bunul sau serviciul pe care il deservesc.

Dematerializarea monedei

Fenomenul de dematerializare a monedei se explică prin faptul că banii sub forma numerarului sunt înlocuiți cu banii de cont care au o formă virtuală, exterioară. Acest proces evoluează foarte repede în ultimii ani, dezvoltarea acestuia fiind incurajată de evoluția tehnologică, care este prezentă și în cadrul sistemului bancar- monetar dar și în întreaga societate.

În acest sens, economistul elvețian Bernard Schmitt în Aurul, dolarul și moneda internațională afirma: “În timp ce economiștii studiau legile monedei materiale, monedele în circulație și-au schimbat imperceptibil natura, iar teoria din ce in ce mai exactă față de moneda de aur și argint a pierdut obiectul său.”

Până la începutul primului război mondial, în Franța, față de țarile Anglo-Saxone, în plățile de zi cu zi, biletele de bancă nu erau frecvent utilizate, având o pondere de 25,1% din disponibilul monetar din cadrul sistemului monetary. Francezii Dincbudac și Muldur, apreciază că anul 1913 a fost un element foarte important în evoluția și istoria sistemelor de plăți, întrucât masa monedei metalice a fost depășită de cea a biletelor de bancă.

Deși odată cu trecerea timpului și producerea fenomenului de dematerializare s-a observat ca s-a produs o decalare între cele mai vechi reprezentări ale monedei și cele care au apărut ulterior, există economiști, J. Reuff, Anghel Rugina care spun că între monedele vechi și cele noi sunt și aspecte comune, iar banii nu au pierdut în totalitate relația cu aurul.

Pentru a întelege mai bine natura monedei contemporane trebuie să ținem cont și de cele trei forme ale banilor, și modalitățile de circulație a acestora. Aceștia nu sunt bani marfă și reprezintă o combinație între banii de credit și cei de hârtie.

În urma fenomenului de dematerializare a monedei, a rezultat o discontinuitate, dar au ramas și o serie de elemente de continuitate, concretizate în nevoia continuă a economiei de masă monetară, direct proporțională cu masa mărfurilor care pot fi realizate, dar și viteza de circulație a banilor.