Importanta Metodelor Didactice Activ Participative In Predarea Religiei

Importanța metodelor didactice activ-participative în predarea Religiei

și actualitatea temei

“Un singur plan iscusit biruie multe mâini” (Plutarh)

Religia vine în întâmpinarea nevoilor de dragoste, siguranță și protejare a copiilor. Aceștia au nevoie de protecție, dar și de îndrumare și control. Copiii au nevoie să știe că cineva se preocupă permanent să le arate ce trebuie să facă, ce le este permis și ce nu, adică să învețe “ce este rău și ce e bine”. În contextul schimbărilor determinate de reforma învățământului s-au lansat și implementat programe și proiecte care urmăresc atât dezvoltarea capacității manageriale a cadrelor didactice, cât și determinarea acestora de a folosi cele mai noi strategii inovative. Sistemul de învățământ românesc și-a schimbat, în ultimii ani, obiectivele în ceea ce privește formarea competențelor la elevi pe parcursul școlarității, trecându-se de la enciclopedismul cunoașterii către înzestrarea elevului cu un ansamblu structurat pe competențe de tip funcțional, pe care acesta să le poată aplica în anumite contexte.

Rolul profesorului este nu de a îndopa elevii cu diverse cunoștințe, ci de a le arăta ce au de făcut cu acestea.

Didactica modernă actuală, spre deosebire de cea tradițională pune accentul pe un nou mod de concepere și organizare a situațiilor de învățare, acestea acordând mai multă autonomie elevului, precum și posibilitatea de a-și manifesta spontaneitatea și creativitatea.

Metodele de învățământ reprezintă căile folosite în școală de profesor în a-i sprijini pe elevi să descopere viața, lumea, lucrurile, știința . Ele sunt totodată mijloace prin care se formează și se dezvoltă priceperile, deprinderile și capacitățile elevilor de a acționa, de a folosi roadele cunoașterii, transformând exteriorul în facilități interioare, formându-și caracterul și dezvoltându-i personalitatea.

Metodelor interactive de predare-învățare schimbă rolul profesorului în clasă, acesta devenind un moderator al unei dezbateri de idei și probleme, susținător al motivației și interesului elevilor pentru religie, ghid al elevilor în procesul de dobândire de noi competențe, deprinderi și cunoștințe. Odată cu deplasarea accentului de pe activitatea profesorului pe cea a elevului, noile metode îi determină pe elevi să înțeleagă mai bine notiunile prezentate, stimulează formarea de opinii personale argumentate, încurajează munca individuală, însă, în funcție de situații și spiritul de echipă, contribuie la formarea de deprinderi și atitudini durabile.

Potrivit strategiilor didacticii moderne, rolul profesorului este de a facilita învățarea, de a ajuta pe elevi să înțeleagă și să expună puncte de vedere proprii, de a deveni un partener de învățare. Toate acestea determină ca modul de învățare să se realizeze prin cooperare, învățarea având un loc predominant în formarea de competențe și deprinderi practice.

Pentru aplicarea cu succes a metodelor moderne este necesară crearea unui cadru stimulativ, bazat pe relația de încredere și de respect dintre profesor și elev. Profesorul, bun ascultător (ascultător activ), trebuie să-și controleze mimica, să folosească un limbaj care încurajează comunicarea, să știe cum să pună întrebări și să aștepte răspunsul, când să asculte sau când să tacă, să gândească pozitiv, să fie tolerant și înțelegător. De asemenea, profesorului îi revine sarcina de a selecta atât metodele moderne, cât și pe cele tradiționale ce pot fi folosite eficient în lecțiile de dobândire de cunoștințe și în lecțiile de evaluare a cunoștințelor și abilităților.

Astăzi se dorește modernizarea demersului didactic prin utilizarea unor metode care pot contribui la sporirea eficienței lecției. Contribuind la predarea și învățarea cunoștințelor, fixarea, consolidarea și evaluarea acestora, metodele moderne determină elevii să urmărească atent, cu interes sporit și curiozitate lecția, să-și folosească imaginația și creativitatea, solicită efortul personal de gândire etc.

Fără a nega metodele de predare-învățare tradiționale (expunerea, conversația, demonstrația etc) în prim plan apar metodele active, productive, formative (descoperirea, observarea, lucrul în grup, asaltul de idei etc.). Acestea sunt metode care valorifică procesele de cunoaștere, înțelegerea și receptarea valorilor religiei.

Consider că utilizarea alternativelor metodologice moderne în activitatea didactică contribuie la îmbunătățirea calității procesului instructiv-educativ, având cu adevărat un caracter activ-participativ și o reală valoare educativ-formativă asupra personalității elevilor.

Aplicarea acestor metode de către profesor presupune experimentarea lor continuă pentru a descoperi el singur variantele celei mai bune combinări, aplicând cunoștințe de psihologie și reflectând asupra rezultatelor obținute. Numai în acest fel metodele se integrează organic în activitatea sa, diminuându-se riscul de a transforma în simple rețete ce se aplică în mod identic. Nu există o metodă bună în sine, ea poate primi acest atribut dacă se aplică în mod creator.

Prin metodele interactive, elevii își exersează capacitatea de a selecta, combina, învăța lucruri de care vor avea nevoie în viața. Efortul lor trebuie sa fie unul intelectual, de exersare a proceselor psihice și de cunoaștere, de abordare a altor demersuri intelectuale interdisciplinare decât cele clasice, prin studiul mediului concret și prin corelațiile elaborate interactiv în care elevii își asumă responsabilitatea, formulează și verifică soluții, elaborează sinteze în activități de grup, intergrup, individual, în perechi. Ideile, soluțiile grupului au încărcătură afectivă și originalitate, atunci când se respectă principiul flexibilității.

Toate metodele interactive de grup (în special 6/3/5, brainstroming, 6/6, ș.a.m.d.) stimulează creativitatea, comunicarea, activizarea tuturor elevilor și formarea de capacități ca: spiritul critic constructiv, independență în gândire și acțiune, găsirea unor idei creative de rezolvarea a sarcinilor de învățare.

Metodele active implică mult tact din partea cadrului didactic, deoarece trebuie să-și adapteze stilul didactic în funcție de tipul de elev timid, pesimist, agresiv, acaparator, nerăbdător, pentru fiecare găsind gestul, mimica, interjecția, întrebarea, sfatul, orientarea, lauda, reținerea, aprecierea, entuziasmul în concordanță cu situația și totul va fi “ca la carte”.

Metodele interactive de grup se pot combina între ele sau cu cele tradiționale, cu metode din aceeași categorie, iar metodele tradiționale nu se elimină, se modernizează, se combină, se modifică, se îmbunătățesc și se adaptează. Dintre obiectivele metodelor interactive enumerăm:

însușirea unor cunoștințe, abilități, comportamente de bază în învățarea eficientă a unor abilități practice în condiții de cooperare;

dobândirea elemente muncii intelectuale în vederea cunoașterii realității;

implicarea activă și creativă a elevilor pentru stimularea gândirii productive, a gândirii divergente, libertatea de exprimare a cunoștințelor, a gândurilor, a faptelor;

formarea deprinderilor de a găsi singuri informații, de a lucra în echipă, de a aplica cunoștințele în diferite situații de viață, de a conștientiza stilurile de învățare pe care le preferă (auditiv. vizual sau chinestezic);

realizarea unor obiective interdisciplinare, a ști să culeagă informații despre o temă dată , a ști să identifice probleme diferite, a ști să facă conexiuni;

încurajarea autonomiei elevului și promovarea învățării prin cooperare;

focalizarea strategiilor pe promovarea diversității ideilor;

formarea unui sistem de capacități;

formarea deprinderii de a gândi critic;

comunicarea pe baza unei tehnologii informaționale, moderne, interactive.

În urma aplicării acestor metode, elevii învață să-și împărtășească ideile, capătă încredere în ei, devin responsabili pentru ideile și acțiunile lor:

învață să privească critic mediul în care trăiește, fiind parte integrantă a acestuia și să se descurce în situații reale de viață;

învață cum să învețe, printr-un antrenament plăcut interactiv în grup;

își exersează capacitatea de autoevaluare;

se comportă cu toleranță, afectivitate, sensibilitate, corectitudine cu cei din jur;

învață să învețe creativ, să rezolve o sarcină alături și împreună cu alți colegi;

se comportă cu toleranță, afectivitate, sensibilitate, corectitudine cu cei din jur;

Modernizarea perpetuă a procesului instructiv-educativ impune ca metodele aplicate să fie mai riguros selectate, într-o forma accesibila novatoare.

Prin diversificarea metodelor cadrul didactic urmărește eludarea monotoniei, plictisului, rutinei, deschizând în sufletul elevului dorința de învățare într-un mod creativ și eficient.

Lecțiile desfășurate pe baza metodelor interactive duc la eficientizarea procesului educațional într-un concept facil, atractiv.

Orice cadru didactic este constient de faptul că metodele de predare nu devin eficiente prin ele însele, ci sunt puse în valoare de inteligența și priceperea fiecărui educator. Alegerea metodei de lucru se face ținând cont de avantajele si importanța folosirii ei, privite atât din punctul de vedere al elevului, cât și din cel al cadrului didactic.

În final, aș dori să accentuez că metoda didactică, în general, este calea de urmat de către elevi și cadru didactic pentru atingerea unor obiective, este o practică raționalizată, validată științific ce servește ca instrument pentru transformarea elevului. Ea constituie parte a ansamblului condițiilor externe ale învățării și simultan cu dezvoltarea societății umane se impune și optimizarea metodelor de învățământ pentru sporirea eficienței lor educaționale.

Mântuitorul Iisus Hristos- Catehet Desăvârșit

Începutul misiunii învătătorești, pentru noi l-a făcut Mântuitorul Iisus Hristos. El a fost și este cel dintâi catehet, iar “catehetica” din toată vremea va afla în “catehizarea” Lui normele catehizării desăvârșite. Iisus, ca învățător a știut să îmbine cu măiestrie, pentru fiecare caz, cu pricepere, talentul și dragostea caracteristică personalitătii Sale, toate mijloacele de a proceda, având în vedere natura cunoștințelor și individualitatea ascultătorilor Săi.

Lucrarea didactică a lui Iisus ne oferă o îndrumare înțeleaptă și un stimulent plin de viață pentru cucerirea minții, inimii și voinței ascultătorilor. În catehizarea lui Iisus nu vom căuta o metodologie școlărească, dar vom afla principii permanent valabile pentru educația și învățământul religios-creștin.

Pedagogia creștină modernă cere ca pedagogul să se identifice cu doctrina sa, să-și traiască învățătura, să fie exemplu pentru cele ce învață. Puțini sunt acei educatori care împlinesc în Biserică această condiție. Hristos Și-a trăit învățătura. El n-a teoretizat, n-a creat o teologie, o știință despre Dumnezeu-Tatal, ci a trăit în Dumnezeu, Tatăl Lui și Tatăl nostru; și ca Fiu al Părintelui Ceresc ne-a făcut și pe noi fii ai aceluiași Părinte.

Învățământul lui Iisus este psihologic pentru că dumnezeiescul Învățător este desăvârșit cunoscător al sufletelor ascultătorilor Săi. Această putere de pătrundere până în cele mai ascunse unghere ale sufletului îi dă posibilitatea să cunoască individualitatea ucenicilor și ascultătorilor Lui de tot felul, tratându-i pe fiecare după cerintele sale sufletești.

Principiile și metodele catehizării Domnului anticipează cele mai eficiente strategii pe care le-a promovat pedagogia ulterioară, inclusiv cea modernă, pe care le profesează, de fapt, și astăzi. Modul desfășurării învățământului hristic, la fel cu traiul Său cotidian, a fost simplu, apropiat, plin de iubire și compasiune pentru cei umili, în acelasi timp însă, plin de demnitate, măreție și forță spirituală. O simplă enumerare a principiilor și metodelor pedagogice actuale va revela similitudini evidente în cateheza Mântuitorului.

Principii

Psihologic. Dumnezeiesc cunoscător al sufletului omenesc, Mântuitorul Se adaptează permanent la mentalitatea, cunoștințele și preocupările celor cărora le vorbea. Într-un fel vorbeste cu cei simpli, în alt fel cu Nicodim cel erudit. Vorbește autoritar cu Petru cel impulsiv, dar plin de tandrețe cu Zaheu, vameșul cel smerit.

Natural. Fără să suprasolicite efortul de receptare al ascultătorilor, Mântuitorul, folosind cu tact metoda inductivă, învată mai întâi cele usor de reținut, evidențiind ceea ce este esențial de reținut și de urmat: ”Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga voua…” (Mt. 6,33).

Intuitiv. Acest principiu, atât de recomandat și astăzi în procesul educațional, a fost utilizat cu precădere de Mântuitorul, în special prin rostirea parabolelor, folosind diverse mijloace intuitive, cum ar fi: acțiunile (grăirea Sa era urmată în chip pilduitor de o faptă concretă, ca, de exemplu o vindecare, o înviere, înmultirea pâinilor etc); individualizările ( insistând, concret pe atitudini ca: “ Dacă ochiul tău te sminteste…” si, totodată, pe nevoia de a se lua măsurile corespunzătoare cu mesajul Său evanghelic), contrastul (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr, Vameșul și fariseul) etc.

Temeinic, durabil: ”Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu!”(Mc. 13,31). Invățătura Sa dublată de exemplul iubirii Sale jertfelnice, avea să cucerească definitiv inimile ucenicilor Săi, încât Sfântul Apostol Pavel se întreaba retoric: “Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau prigoana, sau strâmtorarea…?” (Rom.8,35).

Activ și practic: vorbește plugarilor despre semănător; potgorenilor despre lucrătorii viei; pescarilor despre pescuitul minunat; samarinencei despre Mesia Cel așteptat etc.

Educativ: urmărește nu doar informarea “despre…”, ci formarea, zidirea sufletească a omului. Nu cele trecătoare, ci cele veșnice: “Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt. 4, 4).

Metodele folosite de Măntuitorul Iisus Hristos, de asemenea, sunt cele mai eficiente și astăzi: inductivă (parabolele), deductivă (predica de pe munte), analitică (pilda semănătorului), sintetică (“fiți, dar, voi desăvârșiți…”), genetică (“Eu sunt ușa…”), experimentală (pescuirea minunată, înmulțirea pâinilor).

Forma didactică este atât cea povestitoare, așa cum o întâlnim în special în pilde, cât și cea dialogică, așa cum o vedem în convorbirile particulare.

Moduri de învățământ se disting în special trei: individual (Nicodim), colectiv (în fața mulțimilor), și monitorial (când trimite pe ucenici la propovăduire).

Exemplul personal pare să fie temelia oricărei educații. Este ceea ce Iisus Hristos a făcut neîncetat prin cuvintele, faptele și pildele Sale. Chemările Lui trimit direct la concretețea experienței personale: “Fiți voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârșit este” (Matei 5, 48); “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 19,19); “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14,6) “ci toate câte voiți să vă facă vouă oamenii, asemenea și voi faceți lor…” (Matei 7, 12). Iisus Hristos cuprinde toate atributele învățătorului perfect; activitatea Sa formativă suportă toate metaforele posibile, prin care este exprimată formarea personalității. Astfel, Hristos este considerat:

ghid care conduce lumea spre Împărăția cerească, care a spus “Eu sunt calea, adevărul și viața”, care veghează asupra corabiei, care liniștește furtuna;

cel care hrănește aducând mană, euharistia, care înmulțește pâinile, care transformă apa în vin, care se dă pe El însuși drept hrană;

grădinar care îngrijește Raiul, maestro al secerișului, al facerii vinului;

modelator, precum Dumnezeu Tatăl care l-a creat pe Adam, care fasonează omul asemenea vasului de lut;

scrib divin care creează lucruri și stări prin cuvânt, care-și pune amprenta pe pagina albă care este sufletul omului;

aducătorul de lumină și luminător în același timp;

păstor și pescar de oameni;

arhitect al lumii, botezător al templului, dulgher;

părinte prin excelentă, dătător de viață, generatorul suprem;

purtător al bogăției harului;

vindecător și tămăduitor de trupuri și suflete;

comandantul oștilor cerești, luptător și învingător al celor rele.

Concluzionând cele prezentate mai sus putem sublinia faptul că Mântuitorul nu și-a prezentat doctrina ex-catedra, prin prelegeri și conferințe, nici nu a cucerit lumea exclusiv prin metode, principii și mijloace savante. El nu a expus o teorie, ci a mărturisit un crez, fiind Învățător al adevărului desăvârșit, nu un mânuitor al treptelor formale. Practic, a desfășurat o activitate de Misionar, iar nu una cu caracter pur didactic. Înainte de toate e luptător: luptă din răsputeri să mântuiasca lumea… (Sterie Diamandi).

De aceea învățătura Lui se adresează inimii mai întâi, apoi minții. Cere trăire, nu speculație, golire de tot ce este trecător, în schimbul bogăției veșnice. În așa fel, încât să ajungem a mărturisi cu Sfântul Apostol Pavel: De acum “nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Gal. 2, 20).

CAPITOLUL II

PREDAREA RELIGIEI ÎNTRE MODERN ȘI TRADIȚIONAL

2.1 METODE TRADIȚIONALE

2.1.1 Povestirea

Povestirea este expunerea orală de către profesor a unor întâmplări, fapte, evenimente reale petrecute într-un anumit timp și spațiu, cu scopul însușirii noilor cunoștințe, dezvoltării unor sentimente și formării unor atitudini pozitive la elevi.

Întrucât unul dintre scopurile predării religiei este formarea caracterelor religios-morale, povestirea urmărește, în același timp, să-i conducă pe elevi la însușirea unor valori care să influențeze pozitiv comportamentul lor.

Rolul povestirii în formarea atmosferei este dintre cele mai mari. E adevărat că uneori, foarte rar însă, povestirea s-ar putea înlocui cu o lectură frumoasă. Și e tot atât de adevărat că sunt chiar lecții de religie ce nu se pretează la povestire sau n-o cer în chip absolut, cum ar fi predarea unei rugăciuni, a unei „fericiri”, a unei reguli.

Pentru a avea asupra elevilor efectul dorit, trebuie respectate anumite cerințe legate de conținutul povestirii și modul prezentării ei:

-să fie alese fapte, întâmplări, evenimente cu o profundă semnificație pentru susținerea ideii religioase;

– să se asigure un climat emoțional, prin folosirea de către profesor a intonației, mimicii și gesturilor din care să rezulte clar atitudinea pe care o ia fața de eroii povestirii;

– în decursul povestirii să fie prezentate, la modul potrivit, materiale ilustrative menite să impresioneze mai profund pe elevi. Profesorul poate întrerupe firul povestirii pentru a introduce o explicație, pentru a prezenta un personaj, pentru a răspunde la întrebările elevilor sau pentru a-și exprima părerile proprii însă cu foarte mult tact.

Întrucât arta povestirii nu este înnăscută, profesorul trebuie să depună mult efort pentru ca povestirea să dobândească aceste caracteristici.

Domnul Iisus Hristos a vorbit de nenumărate ori despre fățărnicia fariseilor. Aceștia se remarcau prin faptul că pentru toate faptele bune pe care le făceau, urmăreau să fie apreciați și lăudați de cei din jur; trâmbițau faptele lor de milostenie și se rugau stând în picioare în sinagogi și pe străzi, își smoleau fețele și erau triști ca să demonstreze că postesc „Deci, când faci milostenie, nu trâmbța înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă; și-au luat plata lor’(Mt. 6,2), „ Iar când vă rugați, nu fiți ca fățarnicii cărora le place, prin sinagogi și prin colțurile ulițelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor.” (Mt. 6,5), „Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei iși smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor.” ( Mt.6,16), țineau toate datinile lăsând la o parte esențialul, se credeau drepți și îi disprețuiau pe ceilalți. Pentru fariseii tuturor timpurilor, Mântuitorul a rostit pilda vameșului și a fariseului: ”Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând, așa se ruga în sine: Dumnezeule, îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri sau ca acest vameș, postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig. Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța”(Lc. 8, 10-14).

2.1.2 Descrierea

Descrierea este metoda expozitivă care prezintă caracteristici exterioare tipice ale obietelor, proceselor, fenomenelor, locurilor etc. urmărind, în special, aspectele fizice ale acestora. Descrierea se realizează pe baza observației, motiv pentru care trebuie să îndeplinească anumite cerințe legate de dirijarea de către profesor a observării:

– să se bazeze pe intuiție;

– să țină cont de nivelul de pregătire al elevilor;

– să nu evidențieze detaliile nesemnificative ale obiectelor și fenomenelor; – să dezvolte la elevi spiritul de observație. În descriere pot fi folosite mijloace de învățământ (hărți, vederi, fotografii, diapozitive, filme, albume etc) care prezintă obiectele sau fenomenele pe care se studiază.

Exemplu

În paginile Sfintei Scripturi și ale Sfintei Tradiții, găsim nenumărate descrieri. În Sfânta Evanghelie după Matei, Sfântul Ioan Botezătorul este descris astfel: „Și Ioan era îmbrăcat în haine de păr de cămilă și avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului și mânca lăcuste și miere sălbatică” (Mc. 1,6). Această descriere poate fi utilizată în lecțiile despre Botezul Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul, despre post sau pentru pictarea icoanei Sfântului.

Exemplu

În lecțiile despre Nașterea Domnului se poate prezenta elevilor icoana ce reprezintă scena Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, urmata de explicarea semnificatiei acesteia. Pentru aceasta lectie am realizat un material pptx postat pe situl didactic.ro, Religie, învățământ gimnazial. În această icoană, întregul mesaj din Evanghelie despre întruparea Mântuitorului din Sfânta Fecioară este surprins împreună cu alte detalii adăugate de Sfânta Tradiție a Bisericii. Icoana se concentrează pe nașterea Domnului nostru Iisus Hristos din Maica Sa, preacurata Fecioara Maria; ea este reprezentată mai mare decât celelalte personaje, întinsă pe un covoraș și uitându-se, nu la nou-născutul său Fiu, ci mai degrabă cu înduioșare către logodnicul ei, bătrânul Iosif, văzându-i uluirea față de această deosebit de minunată și divină naștere. Bătrânul Iosif este arătat în colțul din stânga jos, stând de vorbă cu un bătrân păstor care i-a văzut pe îngeri slavoslovind. Iosif privește calm și meditativ gândindu-se la minunile lui Dumnezeu pe care le vede și le aude acum. Domnul nostru este arătat în scutece și culcat în iesle, „căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2,7) . În spatele ieslei se afla o peșteră întunecoasă care ne amintește imediat de peștera în care Domnul a fost înmormântat 33 de ani mai tarziu înfășurat în giulgiu. În peșteră sunt un bou și un asin, detalii nemenționate în Evanghelie, dar trăsături invariabile în fiecare icoana a Nașterii; scena e inclusă pentru a arăta îndeplinirea cuvintelor profetului Isaia: ”Boul își cunoaște stăpânul și asinul ieslea Domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște; poporul Meu nu mă pricepe”(Isaia 1,3). Din icoană nu lipsește steaua minunată venită din rai, care i-a condus pe magi către locul în care se afla Mântuitorul nostru; ne amintește de semnul raiului pe care-l vedem în icoana Botezului sau Cincizecimii, oriunde e indicată intervenția divină.

Magii sau „Craii de la răsărit”, Baltazar, Gașpar și Melchior, vin să-L mărturisească pe Iisus și să I se închine, aducându-i în dar aur, smirnă și tămâie. După Sfintii Parinți, aurul închipuie demnitatea împărătească, tămâia pe cea preotească iar smirna-Patimile și moartea Lui jertfelnică. Sfinții îngeri sunt reprezentați mărindu-L pe Dumnezeu și aducând vestea cea bună a Nașterii Domnului, păstorilor. Primul colind închinat Domnului este cel cântat de îngeri: ”Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace între oameni bunăvoire” (Luca 2,14). Faptul că păstorii evrei și magii păgâni au fost printre primii să Îl slăvească pe Domnul nostru ne arată universalitatea acestui mare eveniment, rânduit pentru mântuirea întregii omenir

Icoana descrie în culori atmosfera festiva a Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În icoană toată creația se bucură de Nașterea Domnului: cerul (o stea și îngerii), pământul (munții, plantele și animalele) și în special omenirea reprezentată cel mai desăvârșit în persoana noii Eve, Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului nostru.

„Iconografia ortodoxă arată că iconografii cei mai autentici ai Bisericii, acești-teologi-duhovnicești, au redat cu fidelitate mesajul credinței apostolice nu numai pe baza unor cunoștinșe intelectuale de estetică și teologie, ci pentru că ei înșiși au fost purtători de Sfântul Duh, trăitori și martori ai vieții Bisericii, practicanți ai rugăciunii și ai poruncilor lui Hristos în viața lor.”

“Icoana este un punct de pornire ideal în timpul unei lecții de religie: dar trebuie să-i acordăm întotdeauna respectul cuvenit unui obiect sacru, chiar și când se pune accentul pe aspectul ei pedagogic.”

2.1.3 Explicația

Explicația este metoda expozitivă prin care se lămurește o noțiune (un nume propriu, un termen necunoscut, o idee sau un concept), un fapt (o noțiune, o parabolă, o figură de stil, un verset din Sfănta Scriptură, o poruncă dumneziască, o normă morală).

Explicația poate avea deci caracter teleologic, scopul ei fiind îmbunătățirea vieții religios-morale a elevilor. Înțelegerea poruncilor dumnezeiești și a legilor morale reprezintă fundamentul respectării și aplicării acestora în practică. În acest caz, explicația are două funcții care trebuie să se manifeste împreună: una cognitivă sau informativă și alta formativă. Elevii trebuie informați despre rolul și cerințele poruncilor/ normelor morale și despre consecințele respectării sau nerespectării acestora, pentru a fi stimulați spre respectarea și aplicarea lor. Fără funcția formativă, educația morală nu se poate realiza.

Explicația trebuie să îndeplinească anumite condiții: – să țină cont de pregătirea religioasă și laică a elevilor și de natura temei; – să fie corectă și din punct de vedere doctrinar;

-să fie completă și sigură, fără a omite vreun element care ar determina neînțelegerea temei, dar și fără a intra în detalii obositoare, care îndepărtează elevul de la scopul lecției respective;

– să fie clară, pentru a nu crea confuzii în mintea elevilor; – să fie convingătoare, argumentată și întregită prin fapte concrete;

– să fie făcută cu căldură, nu ca o simplă informație, de aceea și forma pe care o poate lua este descrierea literară sau narațiunea.

Exemplu

Adeseori Mântuitorul a explicat unele pilde pe care ucenicii Lui nu le înțelegeau. Pilda semănătorului este explicată astfel: „ De la oricine aude cuvântul Împărăției și nu-l înțelege, vine cel viclean și răpește ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămănța semănată lângă drum. Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul și îndată îl primește cu bucurie, dar nu are rădăcină în sine, ci ține până la o vreme și, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintește. Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi și înșelăciunea avuției înăbușă cuvântul și îl fac neroditor. Iar sămânța semănată în pământ bun este cel care aude cuvântul și-l înțelege, deci care aduce rod și face: unul o sută, altul șaizeci, altul treizeci.”(Matei 13, 19-23)

Exemplu

La clasa a IV-a în cadrul lectiei „Decalogul” se vor explica pe înțelesul copiilor cele zece porunci date de Dumnezeu poporului evreu, prin Moise, pe muntele Sinai. Se pot folosi imagini cu Muntele Sinai, cu Tablele Legii etc. Porunca a II-a: Să nu-ți faci chip cioplit și niciun fel de asemănare a vreunui lucru, să nu te închini lor nici să le slujești.

Prin această poruncă este întărită cinstirea Dumnezeului cel adevărat. Este oprită închinarea la idoli. În vechime, unii oameni care nu Îl cunoșteau pe Dumnezeu se închinau la soare, la lună, la stele sau la animale. Altii își închipuiau dumnezei cărora le ridicau statui pe care le cinsteau. Credeau că aceste statui sunt cu adevărat dumnezeii lor salvatori. Astăzi, puțini oameni mai cred în idolii din trecut, căci au apărut idoli noi: banul, moda, alcoolul, violența etc. Creștinii își arată cinstea și dragostea lor față de Dumnezeu și prin cinstirea icoanelor. Dar icoanele nu sunt idoli, pentru că nu reprezintă imagini false, ci persoane sfinte care au trăit pe pământ alături de oameni. Prin urmare, creștinii nu cinstesc lemnul icoanei, ci persoanele sfinte înfățișate pe acestea.

Se poate sublinia faptul că „rolul pedagogic, educativ al poruncilor este confirmat și de cercetările din domeniul științelor educației, care au ajuns la concluzia unanimă că educația nu poate crea, ci doar perfecționa, șlefui, pune în valoare ceva preexistent.”

Pe situl didactic.ro, pe pagina utilizatorului barcea, sunt postate trei materiale pptx cu tema: “Decalogul- generalități”, „Decalogul- datoriile față de Dumnezeu”, “Decalogul- datoriile față de aproapele”, realizate special pentru orele de la clasa a IV-a.

2.1.4 Conversația

Conversația este metoda care valorifică dialogul sau interogația și este cel mai des utilizată în procesul de învătământ. Prin intermediul dialogului realizat între profesor și elevi se transmit cunoștințe și se oferă posibilitatea atingerii unui nivel moral înalt. Conversația este folosită în toate tipurile de lecții alături de alte metode, dar se poate desfășura și în afara orelor de religie, sub forma conversației individuale- de la om la om, atunci când elevul sau profesorul o solicită.

Conversația este generată de conținutul lecțiilor de religie, de întâmplări din viața elevilor, a clasei, a școlii, a societății, de unele articole din ziare, de unele emisiuni. Pentru a putea fi folosită eficient, această metodă necesită din partea profesorului o adevărată artă în a formula întrebările și a conduce discuția pe o cale numai de el știută (este singurul dezavantaj al metodei), în vederea realizării obiectivelor propuse. Se cunosc mai multe tipuri de întrebări în funcție de modul de adresare și de obiectivul vizat:

Profesorul va ține cont în formularea întrebărilor de caracteristicile legate de conținutul și forma pe care acestea trebuie să le aibă, și anume:

– să fie formulate precis;

– să fie concise ca formă și exprimate cu claritate;

– să nu cuprindă termeni neînțeleși de elevi;

– să fie accesibile și variate;

– să conțină un singur enunț;

– să se refere la materia predată;

– să stimuleze gândirea tuturor elevilor;

– să fie formulate într-o ordine logică;

– să nu fie duble (două întrebări la aceeași problemă, formulate diferit și succesiv și care necesită două răspunsuri diferite);

– să fie însoțite de întrebări ajutătoare, numai atunci când este nevoie; Ținând cont că în evaluare se vor urmări conținutul, organizarea și prezentarea răspunsurilor, profesorul va urmări ca elevii, să-și formuleze deprinderea de a alcătui răspunsuri corect formulate, care să îndeplinească următoarele cerințe:

– să fie complete, clare și precise;

– să aibă o formă îngrijită, folosind un vocabular ales;

– să fie date individual, după un anumit timp de gândire;

– să fie conștiente, iar la nevoie, însoțite de explicații. În timpul dialogului, profesorul trebuie să adopte o ținută corespunzătoare care să-l ajute pe elev în găsirea și formularea răspunsurilor.

Astfel, profesorul:

– nu va pune întrebări „cursă”;

– nu va întrerupe elevii în timp ce aceștia dau răspunsul;

– va adopta o mimică adecvată, spre a nu-i intimida sau deruta;

– nu va jigni pe elevii care dau răspunsuri eronate;

– nu va ameninta cu măsuri represive pe elevi.

Conversația are mai multe forme: conversația catehetică, conversația euristică și dezbaterea sau discuția colectivă.

Metoda în cauză este o metoda de învățare prin descoperire, elevii bine conduși pot descoperi singuri cunoștințe noi sau structuri noi pentru cunoștințe mai vechi.

Conversația catehetică

Conversația catehetică este metoda de instruire și educare a elevilor prin intermediul întrebărilor și răspunsurilor, cu scopul de a reproduce cele observate, descoperite și asimilate de ei, sub conducerea profesorului.

Conversația catehetică se folosește, de obicei, în verificarea cunoștințelor (conversația de verificare) și în fixarea cunoștințelor (conversația de fixare).

Exemplu

– Cine a propovăduit Evanghelia lui Hristos pe teritoriul țării noastre? – Pe teritoriul țării noastre a propovăduit Evanghelia Domnului Sfântul Apostol Andrei.

– În ce provincie a propovăduit mai exact Sfântul Apostol Andrei?

– Sfântul Andrei a propovăduit în Scythia Minor (Dobrogea de azi).

– Care a fost activitatea lui în această zonă a țării noastre?

– Sfântul Andrei a răspândit învățătura Mântuitorului, a botezat, a întemeiat biserici, a hirotonit episcopi, preoți și diaconi.

– Care sunt mărturiile ce întăresc prezența Sfântului Andrei pe teritoriul țării noastre?

– În afara numelor păstrate în tradiție: pârâiașul Sfântului Andrei, peștera Sfântului Andrei, mai există colinde și creații folclorice dobrogene.

– Unde a fost martirizat sfântul Andrei?

– Sfantul Andrei a fost martirizat în orașul Patras din Grecia, fiind răstignit pe o cruce în formă de X.

Conversația euristică

Conversația euristică este metoda bazată pe dialog și pe învățarea conștientă, și se folosește atunci când noile cunoștințe pot fi desprinse împreună cu elevii din cunoștințele anterioare, din analiza unor fapte, unor evenimente sau în urma cercetării unui material intuitiv.

Se folosește în verificarea cunoștintelor (conversația de verificare), în actualizarea cunoștințelor și introducerea în tema nouă a lecției (conversația de reactualizare), în comunicarea noilor cunoștințe, în apreciere și în asociere.

Exemplu

Pentru lecția care tratează minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor, de la clasa a II-a, putem folosi conversația euristică la asociere, apreciere și generalizare. – Ce putea să facă copilul cu pâinile și cu peștii? – Copilul putea să le mănânce singur. – Cum i-a răsplătit Dumnezeu vrednicia? – Dumnezeu a săturat cu ele pe toți oamenii. – Ce ne învață Dumnezeu cu acestea? – Dumnezeu ne învată să împărțim mâncarea cu cei care nu au. – Asupra cui a făcut Mântuitorul această minune? – Mântuitorul a făcut această minune asupra naturii. – Ce altă minune a făcut Domnul Iisus Hristos asupra naturii? – Domnul a prefăcut apa în vin la nunta din Cana Galileii. – Ce a dovedit Domnul Iisus prin aceste minuni? – Prin aceste minuni El a arătat că este Fiul lui Dumnezeu.

2.1.5 Lectura

Lectura este metoda de comunicare scrisă prin care se urmărește învătarea propriu-zisă, informarea și documentarea în vederea rezolvării unor sarcini precise de învățare și în scopul susținerii unui efort de autoinstruire permanentă. Această metodă este utilizată la orice nivel al învătământului, precum și în afara activității școlare. Lectura se utilizează atât în cadrul orelor (lectura explicativă, luarea notițelor, studiul individual), cât și acasă (studiul individual și efectuarea activității suplimentare).

Lectura explicativă

Lectura explicativă, prima si principala formă a acestei metode, este utilizată la clasele mici și constă în citirea textului din manual însoțită de explicațiile profesorului și de prezentarea materialului intuitiv adecvat. Urmează discutarea conținutului textului cu desprinderea ideilor principale și adâncirea sensului noțiunilor întâlnite, prin fixarea cunoștințelor, apreciere, asociere și generalizare. Pentru folosirea eficientă a lecturii explicative se impune respectarea anumitor cerințe: – citirea să fie corectă și conștientă; – explicațiile să lege cunoștințele anterioare de cele noi și să fie însoțite de material intuitiv; – la religie, citirea și explicațiile să urmărească înțelegerea evenimentelor, a dogmelor, a învățăturilor de credință, a noțiunilor noi, iar nu explicarea figurilor de stil sau memorarea unor pasaje. În lectura explicativă se parcurg următoarele etape:

pregătirea clasei în vederea înțelegerii lectiei. Se face prin actualizarea unor cunoștinte care vor fi folosite în lecție, prin încadrarea lor într-o succesiune logică sau istorică. În această etapă, profesorul va explica unele cuvinte sau expresii care urmează să apară în lecție și au importanța mare pentru înțelegerea textului;

citirea textului din manual. Se va face de către profesor pe fragmente sau integral (dacă este scurt sau dacă fragmentarea împiedică valorificarea laturii educative a textului). După citirea integrală sau a câte unui fragment al lecției, profesorul va explica cuvintele noi pe care nu le-a explicat la începutul lecturii, valorificând cunoștințele anterioare, experiența de viață a elevilor și materialul intuitiv pe care îl are la dispoziție. Elevii pot fi antrenați în explicarea cuvintelor noi, prin folosirea dicționarelor. Dacă este necesar, cuvintele sau expresiile explicate vor fi scrise pe tablă și apoi de către elevi în caiete, pentru ca ele să fie însușite și utilizate corect în vorbirea curentă.

analiza textului din manual. Profesorul o va face pe înțelesul elevilor, folosind numai cuvinte cunoscute de către elevi din lecția respectivă și din cele anterioare.

formularea ideilor principale (începând cu clasa a III-a ) . Aceste vor fi scrise de către profesor pe tablă, iar de către elevi în caiete.

recitirea textului în întregime. Este necesară mai ales în cazul în care textul a fost citit pe fragmente. Dacă timpul rămas din oră nu mai permite lectura în totalitate a textului, se pot citi numai fragmentele mai importante.

povestirea conținutului lecției după ideile principale. În această etapă, profesorul urmărește fixarea noilor cunoștințe, urmând ca povestirea lecției să se facă după ideile principale (planul de idei). Parcurgerea acestor etape trebuie să fie urmată de aprecierea, asocierea și generalizarea cunoștințelor, urmărindu-se astfel formarea caracterului religios- moral al elevilor.

2.1.6 Exercițiul

Metoda exercițiului face parte din „învătarea prin actiune”, care solicita din partea elevilor căutări, determinări, alternative experiențe personale. Pe lângă transmiterea de noi cunoștințe, prin exercițiu se urmărește și formarea unor priceperi și deprinderi. Exercițiul înseamnă că, atunci când elevul dorește să deprindă o acțiune, el să încerce să facă și să refacă, să repete până când intră în posesia modelului acțiunii, până când acțiunea se automatizează și se interiorizează, devenind o deprindere, o obișnuință. Acesta este exercițiul sau exersarea (din lat. exercere=efort, acțiune repetată de mai multe ori). Exercițiul are mai multe funcții (scopuri): – formarea deprinderilor; – adâncirea înțelegerii noțiunilor, regulilor, principiilor învățate, prin aplicarea lor la situații relativ noi și cât mai variate; – consolidarea cunoștințelor și deprinderilor însușite, ceea ce duce la o probabilitate mai mare de păstrare în memorie a celor învățate; – sporirea capacității operatorii a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor; – prevenirea uitării și evitarea confuziilor; – dezvoltarea unor capacități și aptitudini intelectuale și fizice, a unor calități morale și trăsături de voință și de caracter, în cursul procesului de învățare. Exercițiul nu este întotdeauna și neaparat reproductiv, ci poate fi și productiv. El poate contribui la stimularea și dezvoltarea capacității creative a elevilor. Întreaga activitate școlară este un întreg exercițiu, care urmărește atât formarea unor capacități și deprinderi specifice, căt și a unor deprinderi, obișnuințe și capacități generate de munca serioasă, eficientă și ordonată, care să-i ajute pe elevi pe calea autoperfecționării, în tot cursul vieții lor ulterioare. Ca să putem folosi exercițiul cu succes, acesta trebuie să îndeplinească unele condiții:

– profesorul să știe care sunt posibilitățile, dar și limitele exercițiului; – elevul să manifeste în timpul exercițiului o atitudine conștientă și interes. El trebuie să înțeleagă clar scopul pentru care efectuează exercițiul, necesitatea și însemnătatea lui; – exercițiile să fie gradate, să se succeadă progresiv, funcție de complexitatea și dificultățile lor; – exercițiile să fie variate, efectuate relativ rapid și repartizate în timp; – exercițiile vor trebui verificate, controlate, autocontrolate; – este necesar ca exercițiile mentale să lase loc și celor manuale (motorii). În cadrul orei de Religie, exercițiul duce la apariția și întărirea unor deprinderi necesare formării unui bun creștin. a) închinarea corectă (săvârșirea corectă a semnului Sfintei Cruci), b) rostirea rugăciunii în colectiv- în clasă, la biserică- sau în particular- rugăciunea de dimineață, rugăciunea înainte și după masă, rugăciunea de seară,

c) îngenuncherea (în timpul rugăciunii acasă sau la biserică), metania mică sau mare (la biserică) și încrucișarea mâinilor pe piept, ce arată ridicarea inimii, prin rugăciune, la Dumnezeu. d) participarea la săvârșirea Sfintei Liturghii și a altor slujbe religioase, e) rânduiala închinării în sfânta biserică, în fața sfintelor icoane, f) citirea din Sfânta Scriptură, din Mica Biblie, din Catehism sau din alte cărți de învățătură creștin-ortodoxă, g) însușirea corectă a cântărilor religioase (ale Sfintei Liturghii, colindelor, Prohodului Domnului etc), h) rezolvarea unor rebusuri și integrame cu conținut religios, a unor teste cu conținut religios, cu răspuns la alegere s.a, i) pregătirea, prin exerciții, a elevilor pentru participarea la concursuri pe teme religioase sau pentru participarea la Olimpiadă. În cadrul orei de Religie, exercițiul constă în executarea sistematica și organizată a unor fapte și acțiuni, în scopul formării deprinderilor și obișnuințelor de comportare morală, a trăsăturilor de voință și caracter implicate în atitudinea și conduita morală a elevului, în scopul formării convingerilor religios-morale. Exercițiul la învățătură dezvoltă gândirea. Exercițiul la biserică înseamnă o participare activă a elevilor la slujbele religioase, care se desfăsoară după anumită rânduială. Deci, ei vor cunoaște în mod direct învățăturile dogmatice- esența lor- desprinse din cuprinsul slujbelor și din textele cântărilor religioase. Exercițiul în afara școlii înseamnă însușirea regulilor de comportament în societate și formarea personalității religios-moral-civice a elevilor.

Exemple de exerciții desfășurate cu elevii se regăsesc la Anexa.

Este Creatorul cerului și al pământului.

Cele zece porunci sunt un set de zece…..

Tablele Legii erau păstrate cu mare sfințenie în …..

Decalogul a fost dat pe Muntele ……

Pentru a ajunge în Împărăția lui Dumnezeu este……să respectăm cele zece porunci.

Cel care a primit Tablele Legii a fost….

Și ne iartă nouă…….noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.

MAICA DOMNULUI- OCROTITOAREA COPIILOR

A

B

1. Numele său înseamnă “împărăteasă”;

2. Mama Sfintei Fecioare Maria;

3. Tatăl Sfintei Fecioare Maria.

4. Virtute (calitate)

5. Îngerul care a vestit nașterea Sfintei Fecioare;

6. Ziua în care mergem la biserică;

7. Ne spovedește și ne împărtășește;

8. Sfinții se roaga lui Dumnezeu pentru …………………………………………

9. La botez fiecare om primește de la Dumnezeu un …………………………….

10. Vorbim cu Dumnezeu în fiecare seară și dimineată prin……………………

11. Țara Sfânta sau ………………………….

12. Sfânta Fecioară Maria face multe ……………………. pentru cei care se roagă ei cu credintă;

13. Sfânta Fecioară l-a născut în peștera din Betleem pe Mântuitorul …………………. Hristos;

B Pentru că a fost aleasă de Dumnezeu să-L nască pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, o numim astfel …………………………………………………………

2.1.7 Lucrul cu manualul

O definiție cu totul provizorie a acestei metode ar suna astfel: metoda didactică în cadrul căreia învățarea are ca sursă esențială și ca instrument de formare a elevului cartea școlară sau alte surse similare. „Lectura este o materie -instrument, de care se serveste o viața întreagă” (Cerghit). Finalitatea ei este dublă: dobândirea de către elevi a fondului aperceptiv necesar înțelegerii textului în general, precum și căpătarea deprinderii de a utiliza cartea, și ea are variante diferite, după cum elevul se află la începutul experienței de învățare sau într-o fază mai avansată. Pentru început, se utilizează metoda lecturii explicative. Definirea ei cea mai simplă este: metoda de învățământ bazată pe citirea din manual și explicarea, în clasă, sub îndrumarea strictă a educatorului. Are și o desfășurare specifică, pornind de la lectura integrală, continuând cu analiza pe părți sau aspecte și încheind cu încercarea de redare a întregului și aplicațiile aferente. Lucrările de didactică mai vechi sau mai noi o prezintă ca metodă de bază de învățare, în clasele mici. În clasele V-VIII, această metodă își pierde oarecum din extindere. Totuși, la începutul anului se folosește după aceeași schemă la majoritatea materiilor, pentru a arăta elevilor modul de folosire a manualului în învățare, ceea ce se realizează prin inițierea lor în practica lecturii individuale, prin dirijare de către profesor. Nivelul pe care trebuie să-l realizeze elevii claselor mari, prin exersare insistentă în lucrul cu manualul, trebuie să fie cel al lecturii independente. Altfel spus, elevul să fie obișnuit treptat să se desprindă de tutela profesorului, prin lectura individuală dirijată în clasă, care, începând cu clasele gimnaziale, devine o practica frecventă. Cea mai înalta cotă a deprinderilor elevului de liceu trebuie să vizeze capacitatea de a face însemnări, adnotări, sistematizări, dar mai ales de a conspecta (a face rezumate conspectate) și de a întocmi fișe din lectura cărților (cuprinzând idei principale însoțite de citate și argumente).

1.4 VALENȚE FORMATIV-EDUCATIVE ALE METODELOR ACTIVE DE PREDARE -ÎNVAȚARE

În literatura pedagogică modernă se vorbește din ce în ce mai mult despre activizarea elevilor în vederea obținerii unor performanțe maxime în procesul de învățământ. Activizarea presupune angajarea tuturor forțelor psihice și de creație ale elevilor, ea realizându-se prin:

„stimularea și cultivarea interesului elevilor pentru cunoaștere;

valorificarea inteligenței elevilor și a celorlalte funcții psihice ale acestora prin efortul pe care ei îl depun;

formarea și exersarea la elevi a capacității de însușire a cunoștințelor;

formarea și exersarea la elevi a abilităților de orientare autonomă în probleme practice;

cultivarea spiritului investigativ, a căutărilor personale și a atitudinii epistemice prin antrenarea elevilor în organizarea, conducerea, desfășurarea și evaluarea activității didactice școlare și extrașcolare”.

Alături de activizarea elevilor, în procesul instructiv-educativ sunt la fel de necesare și activitățile de grup, având în vedere că școala îi pregătește pe elevi pentru societate. Totodată activitățile didactice de grup sunt specific creștine, sporind comuniunea între elevi și o mai bună cunoaștere a lor. Profesorul Ion Albulescu sintetizează astfel contribuția activităților de grup la dezvoltarea personalității elevilor, sub aspect moral și social:

„favorizează formarea trăsăturilor pozitive de caracter și personalitate: inițiativă, principialitate, cooperare, spirit critic și autocritic, respect reciproc;

elevii au ocazia să-și cunoască mai bine aptitudinile, calitățile intelectuale și morale, de voință și caracter;

permit manifestarea și consolidarea calităților morale: colegialitate, sinceritate, onestitate, modestie, altruism;

formează trăsături morale ale comportamentului elevilor: solidaritate, perseverență, responsabilitate;

îmbogățesc experiența socială a elevilor, obișnuindu-i să gândească prin reciprocitate, să țină seama de opiniile celorlalți”.

Atât activizarea elevilor, cât și activitățile de grup se realizează prin metodele active de predare-învățare, acestea având următoarele contribuții din punctul de vedere al formării educative a discipolilor:

stimulează implicarea activă în actul educațional a elevilor, aceștia devenind conștienți de importanța acestuia;

exersează capacitățile de analiză și decizie la momentul potrivit, implicănd toți elevii;

asigură o mai bună punere în practică a cunoștințelor, exersarea priceperilor și deprinderilor în diverse situații;

asigură o mai bună asimilare a cunoștințelor dobândite;

unele dintre ele conferă o perspectivă de ansamblu a activității elevului, pe o perioadă mai lungă de timp, ajutând la formarea competențelor de sintetizare a informației;

descurajează practicile de speculare și învățare numai pentru notă;

contribuie la o corectă evaluare a activității elevilor;

oferă un caracter interactiv actului de predare-învățare-evaluare;

contribuie la formarea spiritului de echipă.

Din cele prezentate, rezultă utilitatea folosirii metodelor active în actul de predare-învățare, cu atât mai mult în studiul religiei. Creștinismul presupune comuniune între oameni, gândire critică, onestitate, iubire etc., calități pe care le putem dezvolta copiilor încă din școală prin aceste tehnici.

PROIECTAREA LECȚIILOR DE RELIGIE CU AJUTORUL METODELOR ACTIVE

La sfârșitul secolului trecut, o dată cu fundamentarea teoretică a metodologiei bazate pe gândire critică și creativă, J. L. Meredith și K. S Steele au configurat un model de organizare a activităților pentru o situație de învățare sau pentru o întreagă lecție în perspectiva dezvoltarii găndirii critice și a integrării creative a informațiilor și conceptelor: modelul „Evocare- Realizarea sensului- Reflectie” (ERR).

Cele trei etape, care reprezintă de fapt o suită cognitivă, sunt alcătuite dintr-o serie de secvențe proiectate astfel încât să conducă la îmbunătățirea procesului de predare-învățare a conținutului. Fiecare dintre cele trei etape vizează atingerea de obiective în plan cognitiv, afectiv si volitional.

Evocarea. Constă în demersuri de actualizare analitică și de sistematizare a experiențelor și cunoștințelor anterioare pe care le au elevii în legătură cu tema care va fi abordată în lecție, prin:

-amintirea cunoștințelor anterioare. Cunoștințele, experiențele, convingerile proprii ale elevilor legate de o anumită temă/ subiect constituie fundamentul pe care se vor construi noile informații.

-analizarea și sistematizarea activă a cunoștințelor anterioare. Elevii formulează în mod conștient oral/ în scris idei și/ sau scheme, apoi le compară cu cele ale colegilor. În urma analizei calitative și cantitative a cunoștințelor deja existente, elevii au posibilitatea de a-și conștientiza erorile/neînțelegerile/ confuziile/ lacunele în cunoaștere. Cunoștințele anterioare pot fi sintetizate într-o formă nouă, prin activităti individuale sau de grup, prin intermediul unor organizatori grafici.

-stabilirea interesului și scopului pentru explorarea subiectului. Interesul pentru un anumit subiect poate fi generat prin adresarea de întrebari- problema, prin utilizarea unor strategii de identificare a ideilor contradictorii, a diferențelor.

Realizarea sensului. Constă din confruntarea elevilor cu noile informații în vederea înțelegerii și construirii sensului acestora. Invățarea noilor cunoștințe se realizează prin diferite activități individuale sau de grup, care implică realizarea unor sarcini didactice complexe, ce conduc la învățare și comunicarea primelor rezultate ale învățării.

-confruntarea cu noile informații sau experiențe. Se realizează prin diferite activități: lecturarea unui text (ales de către profesor din manual sau din literatura de specialitate), observarea unor imagini (dinamice sau statice), audierea unei expuneri/ prelegeri, discutii de grup etc.

-implicarea cognitivă și menținerea interesului. Implicarea cognitivă presupune din partea elevilor formulare de întrebări (pentru sine și pentru colegi), răspunsul la întrebări, rezolvarea de situații –problemă, realizarea de analize, sinteze, comparații etc. se realizează prin precizarea exactă a sarcinii de lucru, a resurselor materiale și temporale aflate la dispoziție pentru rezolvarea acesteia, a formelor de organizare, a formelor, criteriilor și instrumentelor de evaluare etc.

– înțelegerea informațiilor. Înțelegerea este o activitate fundamentală și perma-nentă a gândirii, care contribuie la continua sistematizare și resistematizare a informațiilor, la producerea de salturi calitative în procesul cunoașterii.

– monitorizarea propriei înțelegeri. Înțelegerea noilor cunoștințe presupune acțiuni de monitorizare, prin corelarea în mod deliberat a acestora cu cele cunoscute, pentru a ajunge la o nouă înțelegere și pentru introducerea lor în schemele de cunoaștere deja existente. Aici intervine rolul profesorului de a contribui la înțelegerea noilor cunoștințe prin prezentarea semnificațiilor acestora, prin modul în care dirijează înțelegerea acestora în baza de cunoștințe a fiecărui elev, prin realizarea de conexiuni adecvate cu noțiunile deja cunoscute.

Reflecția. Adeseori neglizată în activitățile didactice, reflecția critică asupra cunoștințelor își propune consolidarea cunoștințelor elevilor, reconsiderarea a ceea ce aceștia știau sau credeau că știau despre un anumit subiect și restructurarea acestora în scheme care includ informațiile noi.

-reformularea cunoștințelor. Înțelegerea unui anumit lucru este aprofundată și durabilă dacă omul formulează cu propriile cuvinte informațiile primite. Prin restructurarea schemelor mintale cu includerea informațiilor noi, elevul își diminuează lacunele, își corectează erorile, își consolidează anumite cunoștințe. Modalitățile didactice cel mai des utilizate pentru reformularea cunoștințelor sunt discuțiile de grup. Acestea generează schimburi de idei între elevi, care, astfel, se confruntă cu o varietate mai mare de moduri de gândire. Reformularea cunoștințelor atrage dupa sine dezvoltarea capacității de exprimare, îmbogățirea vocabularului, dezvoltarea capacității de analiză și sinteză.

-verificarea cunoștințelor. Are în vedere evaluarea capacității de exprimare a noilor conținuturi prin cuvinte proprii, a gradului de însușire a limbajului specific, a modului în care s-a realizat înțelegerea noilor cunoștințe.

Avantaje ale modelului ERR

accentuează deopotrivă produsul învățării și procesul învățării;

procesul învățării reprezintă o dinamica în spirală: reflecția generată de evocare și învățare determină, la rândul ei, o alta evocare și alte posibilități de ințelegere a semnificației unei informații;

permite utilizarea unei diversități de metode specifice etapelor modelului;

etapele ERR pot fi urmărite pe parcursul lecției luată ca întreg sau pentru atingerea fiecărui obiectiv operațional, în funcție de situația didactică proiectată;

contribuie la dezvoltarea spiritului de echipă la elevi, a capacității de a accepta opiniile colegilor, de a fi cooperant.

Dificultăți si limite ale modelului ERR

în cazul rezolvării pe grupe a sarcinilor didactice, pot să apară dificultăti în înțelegerea noțiunilor aprofundate de celelalte grupe;

presupune existența unor condiții prealabile, în special deprinderea elevilor de a lucra în grup și de a utiliza strategii interactive;

activitățile realizate individual sau pe grupe pot conduce la dificultăți în luarea în mod sistematic a notițelor de către elevi;

se poate utiliza doar în abordarea conținuturilor cu grad scăzut de dificultate, care nu necesită o intervenție majoră din partea profesorului;

utilizarea modelului ERR nu este favorizată de actualul sistem de învățământ românesc, hipercognitivizat, situatie care nu favorizează formarea abilității elevilor pentru lucrul pe grupe sau în perechi.

2.2 METODE ACTIV-PARTICIPATIVE FOLOSITE ÎN DIFERITE MOMENTE ALE LECȚIEI

2.2.1 Brainstorming

Brainstormingul sau „furtuna de creiere” sau „evaluarea amânată” este o metodă interactivă care vizeată dezvoltarea de idei noi în urma discuțiilor între participanți. La sfârșit se alege cea mai bună soluție pentru rezolvarea temei propusă de moderator. Metoda „cascadei de idei” sau „asaltului de idei” urmărește emiterea cât mai multor idei în ceea ce privește rezolvarea unei probleme sau a unei situații. Aceste idei-soluție se obțin într-o atmosferă lipsită de critică, fiecare putând da ce soluție consideră. Ceilalți participanți nu au voie să contrazică nicio idee. Astfel se creează premiza obținerii unor soluții originale, iar fiecare cuvânt pronunțat poate constitui premisa dezvoltării altor opinii constructive.

Ca metodă de creație, brainstormingul a fost sistematizat în 1948 de către profesorul Alexander Osborn de la Universitatea Buffalo din S.U.A., care, în 1961 în lucrarea Applied imagination, a publicat rezultatele experimentelor sale.

Brainstormingul se desfășoară într-un grup de elevi nu foarte mare, de preferință elevii aceleiași clase sau elevi interesați de subiectul propus, sub conducerea unui moderator care poate fi profesorul clasei.

Regulile de desfășurare pentru brainstorming sunt următoarele:

„cunoașterea problemei puse în discuție și a necesității soluționării ei, pe baza expunerii clare și concise a moderatorului discuției;

selecționarea cu atenție a participanților, pe baza principiului eterogenității în ceea ce privește vârsta, pregătirea, fără să existe antipatii;

asigurarea unui loc corespunzător (fără zgomot), spațios, luminos, menit să creeze o atmosferă stimulativă, propice descătușării ideilor;

admiterea și chiar încurajarea formulării de idei oricât de neobișnuite, îndrăznețe, lăsând frâu liberei imaginații a participanților, spontaneității și creativității;

în prima fază accentul este pus pe cantitate, pe formularea de cât mai multe variante de răspuns și cât mai diverse;

neadmiterea niciunui fel de evaluări, aprecieri, critici, judecăți din partea participanților sau a coordonatorului, aupra ideilor pronunțate oricât de neașteptate ar fi ele, pentru a nu inhiba spontaneitatea și a forma un blocaj intelectual;

construcția de „idei pe idei”, în sensul că un răspuns poate provoca asocieri și combinații pentru emiterea unui nou discurs cognitiv-inovativ;

programarea sesiunii de brainstorming când participanții sunt odihniți și dispuși să lucreze;

înregistrarea discretă, exactă și concretă a discuțiilor de către o persoană desemnată special să îndeplinească acest rol sau pe bandă, fără a stânjeni participanții sau derularea discuției;

evaluarea este suspendată și se va realiza mai târziu de către coordonator cu sau fără ajutorul participanților;

valorificarea ideilor ce provin după „perioada de incubație”, participanții putându-se reîntâlni”.

Profesorul Constantin Cucoș consideră că brainstormingul nu este o metodă didactică, „ci o metodă de stimulare a creativității ce se poate insinua în discuții, dezbateri și, în general, atunci când se urmărește formarea la elevi a unor calități imaginative, creative și chiar trăsături de personalitate (spontaneitate, toleranță)”.

Avantajele utilizării metodei sunt multiple, dintre acestea enumerăm:

obținerea rapidă și ușoară a unor soluții pentru rezolvarea unei probleme;

nu necesită materiale didactice deosebite;

dezvoltă creativitatea, personalitatea, gândirea critică;

dezvoltă abilitatea lucrului în echipă; Dezavantajele utilizării metodei:

apariția unor idei contrare învățăturii de credință;

lipsa interesului pentru cercetarea clasică;

oferă soluții posibile, dar nu rezolvă problema;

depinde de calitățile cadrului didactic ca moderator al metodei;

presupune existența unui grup de elevi omogen.

Aplicații la disciplina religie:

Profesorul poate utiliza brainstormingul în cadrul orei de religie la clasele gimnaziale, în cazul în care lecția permite.

La clasa a V-a:

Tema „ Natura- darul lui Dumnezeu pentru oameni”:

Cum se pot implica tinerii în protejarea naturii, ca dar a lui Dumnezeu pentru om?

îngrijirea plantelor aruncare selectivă a deșeurilor

Protejăm natura

îngrijirea animalelor prin: folosirea îngrășământului natural

ecologizarea spațiilor verzi păstrarea apelor curate

Brainstormingul poate fi folosit cu succes în orele de religie pentru identificarea unor soluții în ceea ce privește problemele pe care le au de înfruntat elevii în societatea contemporană. Metoda necesită o deosebită atenție atunci când apar idei sau soluții care contravin învățăturii de credință ortodoxa.

2.2.2 Gândiți / Lucrați în perechi / Comunicați

Metoda Gândiți / Lucrați în perechi / Comunicați este o strategie care presupune reflecția asupra unei sarcini de lucru, munca în echipă, iar apoi comunicarea rezultatelor întregii clase sau doar membrilor grupei. Profesorul împarte clasa pe mai multe grupe de elevi și dă fiecărui elev aceeași activitate de făcut. Fiecare elev rezolvă întâi individual, apoi în echipă sarcina de lucru, apoi prezintă întregii clase soluția găsită. Dacă tema presupune mai multe sarcini de lucru, ele se pot împărți, astfel încât fiecare echipă să primească o sarcină de rezolvat.

,,Gândiți –Lucrați în prechi –Comunicați ” este o modalitate simplă și rapidă de a învăța prin cooperare, care poate fi utilizată în timpul unei prelegeri sau al unei lecturi pentru a dezbate o problemă interesantă, sau pentru a reflecta la textul respectiv cu ajutorul unui coleg .

Este o tehnică ușor de utilizat, nu necesită mult timp și poate fi folosită cu succes în timpul unei lecții .

Această tehnică presupune următoarele etape :

Profesorul va formula o întrebare cu mai multe răspunsuri posibile, iar elevii vor formula un răspuns scurt individual pe care îl vor comunica unui partener ales de el sau desemnat .

După prezentarea răspunsurilor reciproce, elevii vor elabora un răspuns comun, integrând răspunsurile individuale .

Profesorul cere câtorva perechi să rezume în maximum treizeci de secunde discuțiile pe care le-au purtat și concluziile la care au ajuns partenerii de comun acord .

Avantajele utilizării metodei:

nu necesită o pregătire specială sau material didactic;

stimulează munca individuală, dar și în echipă;

utilizează noțiunile deținute de elevi și face astfel fixarea mult mai atractivă;

contribuie la dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor și de identificare a celor mai bune soluții pentru acestea.

Dezavantajele utilizării metodei:

reușita depinde de alegerea celor mai interesante sarcini de lucru, dar și de cunoștințele anterioare ale elevilor;

pot apărea greșeli în ceea ce privește învățătura de credință ortodoxa.

Aplicații la disciplina religie:

La clasa a V-a:

Tema „Creștinul acasă și în biserică”.

Profesorul vorbește cu elevii despre importanța comportamentului potrivit locului în care ne aflăm, precum și despre sfințenia Bisericii ca loc al prezenței lui Dumnezeu. Clasa fiind împărțită în două grupe de elevi, solicit fiecărui elev al primei grupe să identifice exemple de comportament neadecvat în Casa lui Dumnezeu. Apoi fiecare elev va discuta cu colegii de grupă și vor prezenta aceste comportamente negative în fața clasei. Fiecare elev al celei de a doua grupe va avea de identificat exemple de comportament potrivit în locașul de rugăciune. Le va discuta cu ceilalți colegi din grupă și vor fi apoi prezentate întregii clase. Eventual ele pot fi scrise pe o coală de hârtie și afișate în clasă.

Considerăm metoda Gândiți/Lucrați în perechi/Comunicați ca fiind deosebit de folositoare în cadrul lecțiilor de religie deoarece stimulează gândirea atât individual, cât și în echipă, folosind totodată meditației religioase, precum și unei mai bune înțelegeri a textului scripturistic sau patristic de către elevi.

2.2.3 Ciorchinele

Este o metodă de predare-învățare care poate fi folosită individual sau în grup, ce urmărește stimularea gândirii libere, relizarea conexiunilor între idei, pe baza găsirii altor sensuri sau conotații ale acestora.

Etape în utilizarea metodei:

– scrierea unui cuvânt sau a unei propoziții-nucleu;

– găsirea unui cuvânt sau a unei sintagme în legătură cu un cuvânt-nucleu;

– trasarea unor linii de la cuvântul-nucleu către celelalte cuvinte noi;

– completarea schemei până la expirarea timpului.

Activitatea poate fi organizată individual și fiecare elev va adăuga un nou cuvânt, având grijă să nu fi fost scris de către alt coleg, sau pe grupe, fiecare grupă realizând un ciorchine pe care îl prezintă moderatorul celorlalte grupe de elevi. Profesorul poate aduce anumite informații prin care să-i ghideze pe elevi, în cazul acesta ei realizând un ciorchine semidirijat.

Avantajele utilizării metodei:

dezvoltarea gândirii prin stabilirea conexiunilor între idei;

cunoașterea celorlalți colegi prin observarea cuvintelor pe care le adaugă sau prin legăturile pe care le stabilesc între cuvinte;

activitatea creează un mediu antrenant, competitiv ceea ce o face foarte plăcută elevilor;

prin ea, profesorul poate ajunge să-și cunoască foarte bine elevii, cel puțin din punctul de vedere al gândirii asupra unor probleme-cheie.

Dezavantajele utilizării metodei:

scrierea unor cuvinte fără legătură, sau apariția unor cuvinte nepotrivite ceea ce poate atrage dezaprobarea din partea colegilor de clasă;

uneori pot apărea conexiuni între idei ce pot isca dezbateri, ceea ce depășește limita de timp acordată;

idei care contravin învățăturii de credință ortodoxă.

Aplcații la disciplina religie:

La clasa a III-a:

Tema: „Sărbătorile religioase”

Se poate realiza un ciorchine al sărbătorilor creștine, lipind pe fișă icoana care ilustrează evenimentul sau persoana sărbătorită.

Duminica

În cinstea Persoanelor

Sfintei Treimi În cinstea

Sărbătorile sfinților

creștine

Praznice

Împărătești

În cinstea

îngerilor

În cinstea

Maicii Domnului În cinstea

Sfintei Cruci

La clasa a V-a:

Tema „Praznicele Împărătești”.

Se poate realiza un ciorchine, printr-o activiate frontală. Profesorul va scrie pe tablă „Praznicele împărătești”. Elevii vor scrie numele sărbătorilor și vor realiza conexiuni între Praznicele ce au dată fixă de prăznuire și între cele cu dată schimbătoare.

Considerăm că metoda ciorchinelui folosește atât profesorului de religie, pentru o mai bună cunoaștere a capacității elevilor săi de a stabili conexiuni între diferite cuvinte, cât și elevilor, contribuind la dezvoltarea gândirii și a cunoașterii prin descoperirea de noi sensuri a conceptelor pe care ei le știu. De asemenea, prin specificul ei, metoda creează o atmosferă plăcută prin ideile noi care se descoperă, ceea ce o face antrenantă și pentru elevi.

2.2.4 Cubul

Cubul este o strategie didactică ce ajută la studierea unei teme din mai multe perspective. Prin utilizarea acestei metode „se oferă elevilor posibilitatea de a-și dezvolta competențele necesare explorării și abordării unui subiect sau a unei situații, prin abordări complexe și integratoare”.

Se folosește un cub pe fețele căruia se notează: Descrie, Compară, Analizează, Asociază, Aplică, Argumentează . Clasa este împărțită în grupe formate din mai mulți elevi, fiecare grupă urmând să rezolve sarcina de lucru în funcție de cele șase instrucțiuni. Dacă tema este foarte vastă, se poate împărți clasa în șase grupe, fiecare grupă rezolvând câte una din cele șase cerințe, eventual prin tragere la sorți. Prin colaborare între membrii grupei se rezolvă cerința, iar la sfârșit rezultatele se prezintă celorlalți. Ele pot fi scrise în caiete sau la sfârșit pe tablă într-un tabel cu șase coloane.

Este preferabil să se respecte ordinea prezentată pentru că aceasta îi conduce pe elevi în mod treptat spre o gândire complexă.

Etapele acestei metode corespund celor 6 fețe ale unui cub:

Descrie! – explică/definește o noțiune un concept

Compară! – stabilește asemănări și deosebiri

Asociază! – la ce te face să te gândești?

Aplică! – ce aplicabilitate practică poate avea?

Analizează! – analizează conceptual din diferite puncte de vedere

Argumentează pro sau contra! – este bine/rău, util/nefolositor?

Fiecare instrucțiune/cerință de pe fațeta cubului presupune sarcini de lucru.

La clasele mai mici sunt necesare explicații ale celor șase sarcini de lucru: Descrie (cum arată), Compară (cu ce putem asemăna), Analizează (ce caracteristici are), Asociază (cu ce poate fi pus în legătură) Aplică (la ce ne poate folosi), Argumentează (de ce este bine sau rău).

În echipele constituite pentru atingerea unui obiectiv, care nu au un caracter permanent, membrii au roluri diferite în funcție de înclinațiile lor personale și de nevoile echipei.

Profilul unui membru al echipei, rolul care i se potrivește cel mai bine, poate fi stabilit pe baza următoarelor caracteristici:

• relaționarea cu ceilalți membri;

• modul în care participă la luarea deciziilor;

• căile prin care obține informațiile și utilizarea lor;

• metoda preferată în organizarea activității

Fig. II.1 Sarcinile de lucru ale metodei cubului

Avantajele utilizării metodei:

dezvoltă capacitatea de analiză din mai multe puncte de vedere;

creează premisele necesare aplicării în viața de zi cu zi;

stimulează gândirea și creativitatea.

Dezavantajele utilizării metodei:

necesită tratarea unor teme interesante pentru clasa respectivă;

presupune deținerea unor informații minime despre subiectul tratat.

Aplicații la disciplina religie:

La clasa a VII-a

Tema „Minunile Mântuitorului”. Se împarte clasa în șase grupe de elevi. Fiecare grupă are de rezolvat următoarea sarcină:

Grupa I: Descrie Minunea vindecării slăbănogului și Minunea vindecării orbului;

Grupa a II-a: Compară cele două minuni;

Grupa a III-a: Analizează cele două minuni, identificând pricina pentru care Mântuitorul le săvârșește;

Grupa a IV-a: Asociază fiecare din cele două minuni cu o alta din cele cunoscute;

Grupa a V-a: Cum putem să ne arătăm prietenia?

Grupa a VI-a: Argumentează necesitatea prieteniei.

La clasa a IV-a

Tema „Biserica-parți componente”

Descrie biserica pe care o observi în imagine.

Prin ce se deosebește biserica de celelalte clădiri care apar în ilustrație?

Cu ce poate fi pusă în legătură prin forma pe care o are?

Ce fac creștinii la biserică?

Care sunt parțile componente ale bisericii?

De ce credeți că este important ca oamenii să aibă biserică?

Metoda cubului se poate folosi cu succes și în orele de religie mai ales că ea are drept componentă aplicarea învățăturii în viața de zi cu zi, dar și descrierea și analizarea învățăturii de credință, contribuind la formarea și dezvoltarea sentimentului religios-moral la elevi.

2.2.5 Philips 6-6

Metoda a fost concepută de către profesorul de literatură J. Donald Philips de la Universitatea din Michigan, care a și testat-o. Este similară brainstormingului și tehnicii 6-3-5 însă se deosebește prin limitarea discuției celor 6 participanți la 6 minute.

Se formează grupe de câte 6 elevi, fiecare grupă având 4 membri, 1 secretar și un conducător. Secretarul este cel care notează ideile colegilor. Liderul coordonează discuțiile în cadrul grupei și prezintă ideile colegilor.

Fiecare grupă primește tema sau problema pe care o are de dezbătut. Timp de șase minute în cadrul grupei se va trata respectiva sarcină de lucru. Discuțiile sunt libere și sunt notate ideile tuturor.

Liderul fiecărei grupe prezintă ideile la care a ajuns gupa respectivă sau le poate înmâna în scris profesorului.

Urmează o discuție colectivă în care sunt prezentate toate soluțiile și identificate cele mai bune dintre ele.

Încheierea activității se face de către profesor prin evaluarea tuturor ideilor, dar și a eficienței discuțiilor.

Avantajele utilizării metodei:

facilitează comunicarea între elevi;

creează legături între elevii care împărtășesc aceleași idei și nu numai;

dezvoltă creativitatea și intensifică simțul responsabilității elevilor;

conduce la descoperirea mai multor idei/soluții pentru rezolvarea problemelor.

Dezavantajele utilizării metodei:

nu poate fi aplicată acolo unde numărul elevilor nu este divizibil cu șase;

apariția unor idei greșite;

imposibilitate încadrării în limita de șase minute.

Aplicații la disciplina religie:

La clasa a V-a:

Tema „Creștinul în școală și în societate”: Pornind de la următorul text identifică argumente care să susțină necesitatea de a fi un bun creștin în societate: „O parabolă spune că în Împărăția Cerurilor nu se intră singur. Se zice că un tânăr urcase o scară lungă de la pământ la cer și când a ajuns acolo, a bătut la ușa Raiului. Cine e acolo?, a întrebat o voce dulce de dincolo. Eu, răspunse tânărul cu voce tare, încrezător în sine și în performanța sa. Cu cine ești?, l-a întrebat din nou vocea dinăuntru. Cu nimeni. Sunt singur. Deschideți-mi, vă rog. Îmi pare rău, răspunse îngerul care păzea ușa, căci el era interlocutorul dinăuntru. Nu-ți pot deschide, pentru că avem poruncă să nu deschidem celor ce vin aici singuri, fără să aducă pe cineva cu ei, cărora le-au salvat sufletele. Și tânărul a trebuit să coboare din nou pe pământ”.

Putem afirma că metoda Philips 6/6 se poate utiliza și în cadrul orelor de religie, ea contribuind la dezvoltarea gândirii elevilor în ceea ce privește identificarea unor soluții, însă cu mare grijă din partea profesorului de religie acolo unde apar idei contrare învățăturii de credință și moralei creștine.

2.2.6 Metoda 6-3-5

Metoda 6-3-5 este „utilizată pentru dezvoltarea creativității elevilor, care sunt antrenați să lucreze în grup pentru a propune idei, soluții pentru rezolvarea problemei/temei aflate în discuție”. Metoda este asemănătoare brainstormingului. Ideile noi se scriu pe foi de hârtie care circulă între participanți, de aceea se mai numește și brainwriting. Tehnica se numește 6/3/5 deoarece:

– grupele sunt formate din șase elevi;

– sunt scrise câte trei idei;

– timpul de lucru este de cinci minute.

Clasa este împărțită în grupe a câte șase membri. Este anunțată tema și modalitatea de lucru. Fiecare grupă primește o foaie de hârtie pe care se află un tabel cu trei coloane (fig. II.3) în care vor nota ideile.

Foile migrează de la stânga la dreapta până ajung la elevul inițial. Cel care a primit foaia colegului citește ideile deja menționate și încearcă să le îmbunătățească, să le reformuleze sau să identifice altele noi.

Se centralizează rezultatele și se vor evidenția cele mai bune idei pentru tema aflată în discuție.

Fig. II.3 Foaia de lucru

Avantajele utilizării metodei:

dezvoltă capacitatea de a formula, reformula și evalua idei;

susține aprecierea ideilor celorlalți;

dă informații despre omogenitatea/neomogenitatea grupului în ceea ce privește modul de gândire.

Dezavantajele utilizării metodei:

defavorizează elevii care se exprimă mai bine oral;

influențează opiniile proprii prin citirea ideilor celorlalți;

constrângerea încadrării în limita de timp.

Aplicații la disciplina religie:

La clasa a V-a:

Tema „Natura – darul lui Dumnezeu pentru oameni”: Identificați datoriile pe care le avem noi ca buni creștini față de natura înconjurătoare, precum și modalitățile prin care le putem împlini.

Tema „Creștinul acasă și în Biserică”. Precizați modalitățile prin care arătăm apartenența noastră la parohia din care facem parte.

Metoda despre care am vorbit conferă un mare ajutor profesorului de religie în ceea ce privește cunoașterea ideilor elevilor săi. Totodată, prin colaborarea pe care o propune între elevi, îi ajută pe aceștia să se cunoască și să-și poată împărtăși ideile pe care le au referitoare la tema propusă. Drept urmare, considerăm că ea poate fi folosită cu succes în orele de religie, alături de metodele tradiționale pentru obținerea rezultatelor celor mai bune.

2.2.7 Cvintetul

,,Cvintetul ” este o poezie de cinci versuri cu ajutorul căreia se sintetizează și condensează informațiile incluzându-se și reflecții ale elevilor care pot lucra individual, în perechi sau în grup. Alcătuirea unui ,, cvintet ” favorizează reflecția personală și colectivă rapidă, esențializarea cunoștințelor înțelegerea lor profundă, manifestarea creativității, etc. El are următoarea structură algoritmică :

1. Primul vers este un singur cuvânt – cheie , de obicei un substantiv (subiectul poeziei ) care va fi explicitat în versurile următoare.

2. Al doilea vers este format din două cuvinte, de obicei adjective, care descriu subiectul poeziei

3. Al treilea vers este format din trei cuvinte, de obicei verbe la gerunziu, care exprimă acțiuni

4. Al patrulea vers este format din patru cuvinte care exprimă sentimentele autorului / autorilor față de subiectul abordat.

5. Al cincilea vers este format dintr-un cuvânt , care exprimă esența subiectului, o metafora (un substantiv sau o sintagmă substantivală).

Cvintetul este un instrument de reflecție rapidă și eficientă prin care se rezumă și se sintetizează informațiile și cunoștințele despre o temă, un subiect; un instrument de evaluare a înțelegerii și de exprimare a creativiății elevilor.

Avantajele utilizării metodei:

contribuie la realizarea unei reflecții rapide asupra unui subiect;

realizează evaluarea nivelului de înțelegere a problemei discutate;

stimulează dezvoltarea talentului poetic.

Dezavantajele utilizării metodei:

nu poate fi utilizată la clasele mici;

presupune existența unei înclinații către poezie;

este necesară cunoașterea subiectului tratat.

Aplicații la disciplina religie:

La clasa a VI-a:

Tema „ Împăratul Constantin și mama sa Elena”: Alcătuiți cvintete folosind cuvântul cheie „ Constantin”.

Constantin

Mare, învingător

stăpânind eliberând sprijinind

A dat libertate creștinilor.

Împăratul

La clasa a VII-a:

Tema „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”: Alcătuiți cvintete folosind cuvântul cheie „Gheorghe”.

Gheorghe

curajos viteaz

iubind conducând biruind

Este robul lui Hristos.

Sfântul

La nivelul unităților școlare se pot organiza concursuri, având ca temă alcătuirea de cvintete, prin colaborare cu profesorii de limba și literatura română.

Disciplina religie a lucrat totdeauna cu metodele didactice specifice limbii și literaturii române. Astfel, și metoda cvintetului vine în ajutorul profesorului de religie pentru a putea sintetiza și evalua înțelegerea conținuturilor predate. Și aceasta într-un stil poetic, sensibil pentru sufletul omenesc așa cum sunt și temele predate la religie.

2.2.8 Turul galeriei

Turul galeriei este „o metodă de învățare prin colaborare, în care activitatea propusă și concluziile se definitivează numai după observarea și analizarea lucrărilor realizate de colegi și a observațiilor prezentate de aceștia”.

Este o activitate care se desfășoară de către elevi pe grupe. Rezultatul ei se concretizează sub forma unui afiș ce poate reprezenta: o schemă, un desen simbolic, un colaj etc. Lucrările realizate sunt expuse înaintea celorlalți. Autorii lor vor da explicații colegilor referitoare la simbolismul lucrărilor sau vor răspunde tuturor întrebărilor pe care le vor primi. Fiecare lucrare poate avea atașate explicații referitoare la subiect. Privitorii vor dialoga cu cei ce au afișat rezultatele, apoi revin în grupurile lor și vor compara propriile lucrări cu cele observate. La sfârșit se face evaluarea activității împreună cu profesorul.

Avantajele utilizării metodei:

dezvoltă spiritul critic al elevilor;

stimulează capacitatea de a reprezenta ceea ce gândesc printr-un simbol;

dezvoltă creativitatea și spiritul de echipă;

Dezavantajele utilizării metodei:

dacă reprezentările sunt făcute prin desen, nu toți elevii au talent, de aceea este de preferat ca grupele să fie formate în funcție de aptitudinile elevilor;

nu oferă foarte multe informații despre subiect în sine;

nu se poate folosi la toate temele din programa școlară.

Aplicații la disciplina religie:

La clasa a III-a

Tema „Iubirea aproapelui”

Elevii vor fi anunțați dinainte să aducă la școală articole din ziar despre persoane aflate în dificultate care au nevoie de ajutorul nostru. Fiecare grupă va realiza o lucrare de tipul următor: pe o coală A3 vor lipi articolele pe care le-au găsit, iar dedesubt vor propune soluții pentru sprijinirea acelor oameni. Lucrările se vor afișa în clasă și vor fi discutate de toate celelalte grupe. După discuții, fiecare grupă își poate îmbunătăți lucrarea cu ceea ce au aflat din lucrările colegilor. Evaluarea activității va viza nu numai aspectul lucrării, ci și soluțiile găsite de elevi pentru ajutorarea persoanelor aflate în suferință.

La clasa I:

Tema „Copiii Îl iubesc pe Dumnezeu”: Clasa este împărțită în mai multe grupe. Fiecare membru al grupei va realiza un desen prin care să arate că ei Îl iubesc pe Dumnezeu. Desenele fiecărei grupe vor fi aplicate pe coli A3 care vor fi afișate pe rând în sala de clasă. Lucrarea fiecărei grupe va fi vizualizată și discutată de celelalte grupe. La sfârșitul activității toate lucrările se vor afișa în sala de clasă.

La clasa a V-a:

Tema „Natura – darul lui Dumnezeu pentru oameni”: Se solicită elevilor ca, folosind metoda turul galeriei să realizeze desene prin care să arate grija lor față de natura înconjurătoare. La alegere, pot prezenta și aspecte negative privitoare la fapte care încalcă datoria noastră de a ne îngriji de natură. La sfârșitul activității li se cere propunerea unui plan de măsuri prin care să arate și celorlalți că natura este darul lui Dumnezeu pentru noi.

La clasa a V-a:

Tema ” Sfintele Taine- consolidare”. Clasa impartita in patru grupe va prezenta cate o Sfanta Taina din cele invatate:

Taina Sfantului Botez

Taina Mirungerii

Taina Sfintei Spovedanii

Taina Sfintei Impartasanii

Cele consemnate de fiecare grupa vor fi aplicate pe coli A3 care vor fi afișate pe rând în sala de clasă. Lucrarea fiecărei grupe va fi vizualizată, discutată, completata si apreciata de celelalte grupe. La sfârșitul activității toate lucrările se vor afișa în sala de clasă.

Învățarea prin colaborare este o necesitate în procesul învățării. De aceea, metoda Turul galeriei care propune acest lucru, dar și realizarea unor lucrări ale elevilor care să evidențieze colaborarea lor, se dovedește a fi foarte utilă profesorilor de religie, în mod special la clasele primare și gimnaziale și, folosind anumite tehnici active, și la cele liceale.

2.2.9 Metoda KWL

Metoda KWL (Know-Want to know-Learned) a fost creată de Donna Ogle, în 1086 iar specificul ei constă în „modul în care înscrie conținuturile care urmează a fi studiate: le înscrie în sfera cunoștințelor pe care elevul le are deja asupra subiectului, în sfera așteptărilor sale legate de problemă și, apoi, în sfera unor noi întrebări și așteptări”.

Metoda presupune cinci etape, corespunzătoare următorului tabel:

Fig. II.18 Etapele metodei KWL

1. Prima etapă corespunde întrebării: „Ce știu despre subiect ?” Profesorul anunță tema lecției și oraganizează o discuție cu elevii privitoare la ceea ce știu ei despre subiect. Sunt acceptate orice tipuri de informație, iar acestea sunt notate într-un tabel de forma prezentată mai sus. Pot apărea analogii inedite, cunoștințe variate referitoare la tema lecției în funcție de care profesorul poate organiza învățarea noilor cunoștințe.

2. A doua etapă este centrată pe întrebarea: „Ce aș dori să știu”? și presupune notarea de către elevi pe fișe, iar apoi în tabel, a informațiilor pe care ar dori să le afle despre subiect. Această etapă urmărește încadrarea conținuturilor temei de predat în sfera dorințelor de cunoaștere ale elevilor.

3. Etapa următoare se referă la predarea noilor cunoștințe ținând seama de ideile exprimate în etapele anterioare.

4. Secvența care urmează corespunde oarecum fixării cunoștințelor. Urmărește recapitularea noțiunilor predate de profesor, noțiuni care vor fi notate în coloana corespunzătoare din tabel.

5. Ultima parte a metodei caută să facă o analiză a noțiunilor învățate în raport cu ceea ce știau. Rezultatul analizei se concretizează în notarea în rubrica din tabel a ceea ce ar dori să mai afle elevii despre subiect, având în vedere ce știau, ce doreau să știe și ce au învățat.

Avantajele utilizării metodei:

înscrie activitatea de învățare în sfera cunoștințelor anterioare și viitoare ale elevilor;

oferă posibilitatea elevilor de a exprima liber propriile dorințe în ceea ce privește conținutul informației ce urmează a fi predată;

prezintă profesorului situația reală a nivelului de cunoștințe, în funcție de care el va organiza atât lecția respectivă cât și pe cele următoare.

Dezavantajele utilizării metodei:

necesită resurse mari de timp pentru ca fiecare elev să-și poată spune părerea;

presupune existența unor informații anterioare despre subiectul tratat;

pot apărea idei greșite din punct de vedere al învățăturii de credință.

Aplicații la disciplina religie:

La clasa a V-a:

Tema „Duminica-sărbătoarea săptămânală a creștinilor”: Profesorul propune elevilor tema pentru discuție. Printr-o activitate frontală va completa rubrica tabelului referitoare la cunoștințele pe care ei le au despre subiect. În a doua etapă, împreună cu elevii acesta va stabili informația pe care ei doresc să o afle. În funcție de ideile elevilor, va preda noile cunoștințe căutând să acopere toate aspectele subiectului. La finalul activității va completa rubrica referitoare la ceea ce mai doresc ei să afle despre subiect.

Fig. II.19 Exemplu de tabel în metoda KWL

După modelul prezentat se pot preda lecții și la celelalte clase, atât la temele de istorie cât și de doctrină, morală sau spiritualitate. Metoda KWL poate avea în cadrul lectiei numai trei coloane.

Aplicarea modelului Știu/ Vreau să știu/ Am învățat presupune parcurgerea a trei pași accesarea a ceea ce știm, determinarea a ceea ce dorim să învățăm și reactualizarea a aceea ce am învățat în urma lecturii. Primii doi se pot realiza oral, pe bază de conversație, iar cel de-al treilea se realizează în scris, fie în timp ce se lecturează textul, fie imediat ce textul a fost parcurs integral.

Autoarea a construit o fișă de lucru, pe care elevii o completează prin activități de grup sau individual.

Etapa Știu implică două nivele ale accesării cunoștințelor anterioare: un brainstorming cu rol de anticipare și o activitate de categorizare. Brainstormingul se realizează în jurul unui concept cheie (de exemplu „țestoasă de mare” și nu „Ce știți despre animalele care trăiesc în mare?”) din conținutul textului ce urmează a fi parcurs. Întrebări generale de felul „Ce știți despre…” se recomandă atunci când elevii dețin un nivel scăzut de informații despre conceptul în cauză. Pe baza informațiilor obținute în urma brainstormingului se efectuează operații de generalizare și categorizare. Elevilor li se cere să analizeze ceea ce știu deja și să observe pe cele care au puncte comune și pot fi incluse într-o categorie mai generală. A ne gândi la ceea ce știm ne ajută să ne îndreptăm atenția asupra a ceea ce nu știm.

Etapa Vreau să știu presupune formularea unor întrebări, care apar prin evidențierea punctelor de vedere diferite apărute ca rezultat al brainstormingului sau categorizărilor. Rolul acestor întrebări este de a orienta și personaliza actul lecturii.

Etapa Am învățat se realizează în scris, de către fiecare elev în parte, după ce textul a fost citit. Dacă textul este mai lung, completarea acestei rubrici se poate face după fiecare fragment semnificativ. Elevilor li se cere să bifeze întrebările la care au găsit răspuns, iar pentru cele rămase cu răspuns parțial sau fără se sugerează lecturi suplimentare. Aplicând acest model în predare se obțin: o lectură activă, rată crescută a retenției informației, creșterea capacității de a realiza categorizări, interes pentru lectură și învățare.

Metoda KWL oferă informații prețioase profesorului de religie asupra cunoștințelor elevilor săi, dar constituie și un ajutor pentru el, deoarece în funcție de ceea ce știu elevii își poate organiza procesul de predare. Cu atât mai mult în ceea ce privește disciplina noastră, întrucât de multe ori avem surpriza să descoperim că elevii nu cunosc anumite informații, iar altele sunt incomplete sau greșit înțelese, însă folosind această tehnică le putem corecta.

2.2.10 Mozaicul

Mozaicul este „o metodă de predare-învățare prin colaborare, realizată prin activitatea elevilor în cadrul mai multor grupe de lucru, aflate sub coordonarea profesorului”. Fiecare elev va avea de rezolvat o sarcină de lucru în care trebuie să devină „expert” și va transmite și celorlalți colegi informația dobândită.

Profesorul anunță tema pe care o vor avea de dezbătut și o va împărți în 4 sau 5 sub-teme în funcție de numărul elevilor clasei, respectiv de numărul elevilor dintr-o grupă. Eventual, se poate stabili pentru fiecare sub-temă anumite puncte care trebuie atinse.

Clasa este împărțită în echipe de câte 4 sau 5 elevi, fiecare elev primește un număr de la 1 la 4 și va avea de rezolvat sub-tema specifică numărului pe care îl are. El trebuie să devină „expert” în ceea ce are de rezolvat. Etapa aceasta se poate organiza în timpul orei de curs sau se poate constitui ca temă anterioară pentru acasă, în vederea încadrării în limita de timp.

După ce fiecare a tratat sub-tema în mod independent, experții care au același număr și implicit aceeași temă vor forma noi grupe pentru a dezbate și rezolva împreună problema.

Grupurile de experți lucrează împreună, folosindu-se de rezultatele pe care le-au obținut independent și vor adăuga elemente noi, stabilind totodată modalitatea prin care noile cunoștințe vor fi prezentate membrilor din echipa inițială.

Experții se întorc în grupele inițiale și fiecare va prezenta colegilor sub-tema pe care a avut-o de rezolvat și concluziile la care a ajuns. Membrii grupei participă prin întrebări, opinii etc.

La sfârșitul activității, elevii demonstrează ceea ce au învățat. Evaluarea se va face prin întrebări adresate de profesor, un raport, un eseu, sau altă modalitate în funcție de specificul temei.

Avantajele utilizării metodei:

dezvoltă capacitatea de a asculta, a coopera, a reflecta, a gândi critic;

stimulează argumentarea propriilor idei și convingeri;

ajută la formarea sentimentului responsabilității.

Dezavantajele utilizării metodei:

pot apărea inadvertențe în ceea ce privește cooperarea între membri grupei;

necesită o bună organizare și exercițiu astfel încât elevii să deprindă metoda;

presupune însușirea anterioară a unui minim de cunoștințe pentru a putea trata tema sub mai multe aspecte.

Aplicații la disciplina religie:

La clasa a V -a:

Tema „Taina Sfintei Mirungeri”: Profesorul solicită elevilor să dezbată tema prin metoda mozaicului, având în vedere următoarele puncte:

1. Definiția Sfintei Taine;

2. Întemeierea Sfintei Taine;

3. Săvârșirea Sfintei Taine;

4. Părțile trupului unse cu Sfântul și Marele Mir.

La clasa a IV-a:

Tema „Decalogul”: În a doua oră rezervată acestei teme, după ce în prima ora s-au prezentat noțiuni generale despre Decalog, când tratăm despre primele patru porunci, datoriile față de Dumnezeu, elevii au de explicat urmatoarele porunci:

„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alți dumnezei afară de Mine!”

„Să nu-ți faci chip cioplit și niciun fel de asemănare a vreunui lucru, să nu te închini lor nici să le slujești!”

Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert

„Adu-ți aminte de ziua odihnei ca să o sfințești!”

Metoda „Mozaicul” urmărește dezvoltarea gândirii critice și logice a elevilor, precum și colaborarea lor în vederea rezolvării unor sarcini de lucru. Chiar dacă este o metodă complexă, iar reușita ei depinde de mai mulți factori (capacitatea organizatorică, specificul clasei, cunoștințele dobândite), ea se dovedește a fi o metodă utilă procesului de învățare prin aptitudinile pe care le dezvoltă.

2.2.11 Starbursting (Explozia stelara)

Starbursting (eng. “star” = stea; eng. ”burst” = a exploda), este o metodă nouă de dezvoltare a creativității, similară brainstormingului. Scopul metodei este de a obține cât mai multe întrebări și astfel cât mai multe conexiuni între concepte. Este o modalitate de stimulare a creativității individuale și de grup. Organizată în grup, starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea de întrebări la întrebări, așa cum brainstormingul dezvoltă construcția de idei pe idei. Modul de procedure este simplu.se scrie problema a cărei soluție trebuie “descoperită” pe o foaie, apoi se înșiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul ce?, când?, cum?, de ce? – unele întrebări ducând la altele din ce în ce mai complexe care necesită o concentrare tot mai mare.

Cum?

Când? tema De ce?

Unde? Cine?

Aplicații la disciplina religie:

La clasa a VI -a: Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena;

Cum a sprijinit și ocrotit pe creștini Împăratul Constantin?

De ce sunt importante faptele politicii religioase ale Împăratului Constantin?

Cine a găsit crucea Mântuitorului, pe dealul Golgotei?

Unde a fost alcătuit actul (din anul 313) care dădea creștinilor dreptul de a se închina în libertate?

Când a fost generalizată duminica, ca zi de odihnă, in tot imperiul?

2.2.12 SINELG

Prin metoda SINELG (sistem interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii și a gândirii) „se urmărește dezvoltarea capacității elevilor de identificare și înțelegere a conținutului de idei al unui text, pentru o învățare eficientă”.

Profesorul îi va anunța pe elevi tema pe care o au de discutat, iar ei vor nota tot ceea ce știu referitor la subiect. Apoi vor primi o coală de hârtie cu un text pe care îl vor avea de citit. Pe marginea textului vor face anumite notări referitoare la conținut și la cunoștințele pe care le au:

– „√”, dacă știau ceea ce au citit sau cred că știu deja;

– „+”, acolo unde întâlnesc informații noi pentru ei;

– „-”, dacă informația contrazice sau diferă de ceea ce știu sau credeau că știu;

– „?”, atunci când informația pare confuză sau doresc să știe mai multe despre subiect.

Nu este nevoie să se însemneze fiecare idee sau fiecare paragraf, ci să fie relevante pentru reacția lor la ceea ce citesc. Pentru un paragraf s-ar putea să fie nevoie de mai multe semne sau de mai puține.

După terminarea lecturii, elevii se vor întoarce la ceea ce au scris la început referitor la ce știau despre subiect și vor reflecta la însemnările pe care le-au făcut. Eventual activitatea poate fi desfășurată pe grupe și vor discuta împreună cu colegii de grupă referitor la ceea au descoperit sau nu, prin lectură.

Se poate completa un tabel realizat pe tablă, referitor la activitatea desfășurată, cu rolul de a sistematiza cunoștințele, după modelul prezentat în tabelul II.1:

Tabel II.1. Tabel utilizat în metoda SINELG

La sfârșit se discută cu elevii referitor la cunoștințele noi pe care le-au dobândit prin lectură și se clarifică aspectele pe care elevii nu le-au înțeles sau despre care vor să afle mai mult, evidențiindu-se activitatea elevilor.

Avantajele utilizării metodei:

îi stimulează pe elevi să-și monitorizeze propria înțelegere;

contribuie la formarea stilului de lectură activ, în detrimentul celui pasiv în care citesc un text fără să îl înțeleagă și nu mai revin asupra lui;

duce la crearea de noi idei, prin corelarea tuturor informațiilor (ce știam, ce am aflat, ce nu știu);

realizează schimburi de idei între elevi.

Dezavantajele utilizării metodei:

presupune cunoașterea unor informații privitoare la tema discutată;

necesită un grup omogen de elevi;

poate necesita resurse mari de timp;

la clasele mici se pot utiliza numai două semne în funcție de particularitățile de vârstă.

Exemple la disciplina religie:

La clasa a V-a:

Tema „Rugăciunea curată”

Pilda vameșului și a fariseului: cu ajutorul următorului text arătăm aspectele referitoare la rugăciune prin metoda SINELG: „Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul fariseu și celălalt vameș. Fariseul stând, așa se ruga în sine: «Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca și acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig». Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!» Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța!”(Luca 18, 14).

Model de completare a tabelului în metoda SINELG

AVANTAJELE UTILIZĂRII INSTRUMENTELOR TIC

În multe tratate de specialitate s-a arătat deseori cât de important este ca și profesorul să învețe pe tot parcusul vieții. John Dewey, în cartea sa ”Democrație și educație” susținea că societatea nu există doar prin transmitere și prin comunicare, ci ea există, în special, în procesul transmiterii și în cel al comunicării. Noi ne angajăm în procesul învățării și când ne angajăm într-o discuție cu scopul de a căuta înțelesurile comune ale dezbaterii noastre. Elevii sunt inspirați de abilitățile profesorilor lor ca arhitecți ai propriilor lor înțelegeri, ca autoevaluatori și autodidacți. Experiența de până acum a arătat că folosirea instrumentelor TIC la lecții este apreciată de toți elevii, indiferent de vârstă. Utilizarea lor face lecția mai ușoară și mai atractivă, dă orelor de curs un status înalt. Elevii și profesorii lor devin mândri de activitățile desfășurate, de materialele pregătite, crește motivația și cu toții devin implicați cu adevărat în ceea ce fac. Pentru mulți dintre elevi, prin necesitatea învățării independente și folosirea unei varietăți de noi tehnologii, crește încrederea în sine și procesul de învățare devine mai facil.

Profesorul de religie trebuie să fie un sprijin real, moral, pregătit să înțeleagă și să identifice toate nevoile elevilor săi, pe de o parte, iar pe de altă parte, gata să împărtășească cu ei călătoria de la cunoscut către necunoscut, de la material către spiritual, către un sens mai profund: duhovnicesc. Profesorul de religie contemporan pregătește hărțile, imaginile sub formă de albume, prezentările, afișele, scheme, dicționarele teologice etc. mult mai ușor cu ajutorul calculatorului și a noilor tehnologii, pentru a facilita înțelegerea învățăturilor sau conținuturilor și competențelor pe care trebuie să le dobândească elevul la finalul lecției.

TIC ne ajută pe noi, ca profesori de religie:

• să facilităm și să dinamizăm procesul de predare-învățare;

• să creștem atractivitatea pentru materia predată;

• să implicăm mai mult elevii în cadrul lecțiilor;

• să trecem de la lecțiile centrate pe transferul de cunoaștere la cele centrate pe formarea de competențe și dezvoltarea de cunoștințe;

• să eficientizezi administrarea proceselor educaționale. Avantajele acestui fel de instruire constă în faptul că, prin organizarea procesului de predare- învățare, principiile didactice (al sistematizării și continuității, al însușirii conștiente și active, al accesibilității și însușirii temeinice a cunoștințelor) acționează concomitent și în fiecare moment al activității elevului cu programa stimulând formarea și dezvoltarea capacităților intelectuale, precum și munca independentă. Se reduce mult timpul necesar însușirii cunoștințelor și al celui de transmitere a informațiilor profesor-elev sau manual-elev.

TIC ne ajută ca la orele de religie:

• să descoperim noi metode interactive potrivite pentru lecție;

• să eliminăm eventualele dificultăți pe care le-am întâmpina în predarea conținuturilor;

• să aflăm cât mai multe detalii despre conținuturile predate;

• să facem evaluări complete și subiective;

• să ținem legătura permanent cu elevii, cu părinții acestora, cu alți colegi;

• să dezvoltăm proiecte complexe legate de realitatea cotidiană.

Pe de altă parte, calculatorul oferă posibilități reale de individualizare a instuirii. El se poate transforma cu ajutorul profesorului dintr-un mijloc de transmitere a informației, într- un intrument ce oferă programe de învățare adaptate conduitei și cunoștințelor elevului. Aceasta presupune:

– predarea unor lecții de comunicare de cunoștințe;

– aplicarea, consolidarea, sistematizarea noilor cunoștințe;

– verificarea automată a unei lecții sau a unui grup de lecții;

– verificarea automată a unei discipline sau a unei programe școlare.

Calculatorul este un instrument didactic necesar pentru întocmirea documentelor școlare (planificări, unități de învățare, proiecte de lecție sau documente de evidență școlară), este utilizat ca mijloc de predare în cadrul lecțiilor, este un instrument care stochează informații dintr-un domeniu într-o modalitate care să permită ulterior regăsirea informațiilor după anumite criterii; intră în componența laboratoarelor multimedia.

Este important să utilizăm instrumentele TIC pentru că:

-reprezintă o strategie de lucru a elevului și a profesorului de tip interactiv, un nou mod de concepere a instruirii și învățării;

-simulează fenomene și procese complexe pe care nici un alt mijloc didactic nu le poate pune atât de bine în evidență;

-se inserează în contextul invățământului pe clase și lecții; construiește contexte/situații pentru aplicații ale conceptelor/dogmelor, oferind celor ce studiază și limbajul teologic adecvat. Tabla, cartea, creta și caietul au fost instrumentele clasice ale învățământului școlar vreme de secole. Prin contrast, programele moderne de învățare oferă foarte multe avantaje: – sunt elaborate în mod remarcabil, într-un spirit cu adevărat pedagogic și didactic, eliminându-se astfel orice confuzii; – beneficiază de animație, sonorizare și niciodată nu sunt ursuze. Când elevului i se prezintă lecția în culori atractive, însoțită și de sunet, învățatul poate deveni distractiv și interesant. În afară de aceasta, utilizarea unor asemenea programe permite fiecărei persoane un progres în studiu, în conformitate cu capacitățile sale de asimilare a cunoștințelor, nemaiexistând pericolul să fie frânat de un colectiv sau să fie mereu uitat în coada clasei și ignorat pentru că nu poate ține același ritm. Totuși este de remarcat faptul că nici cel mai bun program nu poate înlocui în totalitate contactul personal, față în față cu un cadru didactic. Introducerea instrumenteleor TIC în procesul de învățare trebuie să fie văzut ca o completare și extindere a formelor clasice.

În concluzie putem remarca faptul că principiile învățământului programat se regăsesc în instruirea asistată de calculator. Instruirea asistată de calculator este un sistem mult mai complex și extrem de flexibil. Această flexibilitate se datorează modului în care poate fi elaborat softul (programul) cu care interacționează elevul, individualizării parcursului de instruire în raport cu reacțiile elevului, posibilităților de relevare a dificultăților în parcurgerea programului și de reglare a instruirii. Softurile educaționale utilizate în demersul instruirii includ o strategie pedagogică ce determină modul de interacțiune a elevului cu programul. Ele pot servi pentru exersarea individuală a unor tehnici sau pentru formarea unor deprinderi specifice, pentru predarea de cunostințe noi (printr-o interactiune specifică elev-program), pentru simularea unor fenomene sau sisteme reale, pentru jocuri educative sau pentru testarea cunoștințelor.

Metode de predare specifice disciplinei religie puse în valoare prin utilizarea TIC

La baza procesului didactic care folosește intrumentele TIC stau următoarele principii: ● principiul pașilor mici; ● principiul participării active și independente a elevului; ● principiul întăririi imediate a răspunsului; ● principiul ritmului individual de studiu; ● principiul progresului gradat; ● principiul răspunsurilor corecte; ● principiul repetiției. Acest proces presupune: – principiul pașilor mici, care se presupune divizarea materiei în unități de conținut, care asigură elevului șansa reușitei și a continuitații în activitatea de predare-învățare-evaluare; – principiul evaluării imediate a răspunsului: se referă la întărirea pozitivă sau negativă a comportamentului elevului în funcție de reușita sau nereușita în îndeplinirea sarcinilor de învățare corespunzătoare ‚,pașilor’’; -principiul comportamentului activ – vizează dirijarea efortului elevului în direcția selectionării, înțelegerii și aplicării informației necesare pentru elaborarea unui răspuns corect. Folosirea instrumentelor TIC în cadrul disciplinei religie depinde nu numai de calitatea calculatorului, ci și de condiția pedagogică pentru: ► sistematizarea rapidă a unui volum mare de informații; ► conștientizarea valorii interactive a informației alese; ► individualizarea reală și completă a actului învățării; ► difuzarea eficientă a unor informații esențiale solicitate de un număr ridicat de participanți la actul didactic .

Metode de predare specifice disciplinei religie, puse în valoare prin utilizarea TIC

Ca în cazul oricărei discipline de învățământ, în predarea religiei, pe lângă metodele didactice generale există și unele metode specifice acesteia, dintre care amintim: 1. Supravegherea sau observarea copiilor, a comportamentului lor, fie la orele de religie, fie în afara acestora (în pauze, pe stradă în raport cu superiorii, cu bătrânii, bolnavii, colegii, în cadrul activităților extrașcolare etc.). În timpul lecțiilor, profesorul de religie va observa modul în care elevii și-au îndeplinit sarcinile date pentru acasă, în ce mod aplică ei cele învățate, cum urmăresc desfășurarea lecției, dacă participă activ și manifestă interes pentru religie. Pe baza observației comportamentului, profesorul poate concepe și organiza asistența pedagogică de formare morală a copilului. Observația pedagogică permite educatorului să se gândească ce valori morale îi lipsesc elevului, în ce măsură el e înstrăinat prin comportamentul său de școlar (respect, omenie, cumpătare, bună creștere), în ce măsură știe el să se poarte, dacă dispune în interioritatea lui sufletească de stăpânirea de sine, dacă se observă că în conștiința lui există principiul supunerii față de Dumnezeu care îl orientează în viață, dacă tratează pe alții ca pe aproapele. Ca metodă, supravegherea nu are caracter contemplativ (cu sensul unic de la comportarea elevilor la profesor), ci unul activ, atitudinal. Datele observațiilor servesc profesorul în a interveni spiritualicește, constituindu-se într-un principiu de îndreptare, îndreptând evoluția în rău a elevilor sau prevenirea începerii unei evoluții spre rău și să opereze cu sancțiuni ce vor determina bunele evoluții ale elevilor. Alte două preocupări ale profesorului trebuie să fie pe primul plan: a) libertatea confundată cu actele voluntare din partea elevilor să fie sub semnul interdicției prin intermediul valorilor creștine. Astfel elevul va ști că nu poate face orice, că există Dumnezeu care nu permite această libertate absolută folosită greșit, ci libertatea trebuie să fie produsul culturii moral – religioase. „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan XIV, 6); „Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan VIII, 32). Trebuie să însemne libertatea de a săvârși binele nu răul, libertatea de a ajuta, libertatea luminată de responsabilitatea morală. b) ferirea elevilor de influențele nocive, dăunătoare, din partea unora cu rele apucături. Profesorul de religie să știe că modelul rău e foarte activ și efortul lui este de a pune pe copil la adăpost de asemenea influențe nefaste. Cu ajutorul instrumentelor TIC, profesorul are posibilitatea de a prezenta elevului cazuri concrete de îndreptare, exemple pozitive de pe site-urile religioase corespunzătoare, modalitățile prin care el, elevul, se poate bucura de libertate prin aplicarea principiilor morale și religioase. 2. Exemplul moral – creștin al profesorului Profesorul de religie trebuie înainte de toate să se supravegheze pe sine însuși. „Pentru ca elevul să fie pătruns de acest respect al legii morale care este pentru el singur o educație întreagă, trebuie mai întâi ca, prin caracterul său, prin purtarea sa, prin limbajul său, învățătorul însuși să fie cel mai încredințător dintre exemple. În această ordine de învățământ, ceea ce nu vine de la inimă nu se duce la inimă”. Mântuitorul Iisus Hristos a recomandat ucenicilor: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Matei V, 16).

În condițiile în care educatorul însuși e un exemplu bun, metoda are influență pozitivă asupra copiilor, aceștia devenind ceea ce este educatorul. Copiii imită ceea ce face profesorul, ceea ce fac maturii în general. Puterea instinctului de imitație la copil are mai multe cauze, cea dintâi fiind neștiința sa. La rândul lor, profesorii de religie au exemple clare și pozitive din propriile religii. Nu putem concepe un profesor de religie în plinul înțeles al cuvântului, pe acel profesor care nu e animat de voința continuă a propriei desăvârșiri, precum și aceea de a desăvârși și pe alții. Astfel exemplul profesorului va câștiga pe elevi, care la rândul lor vor fi animați de dorința de a se autodepăși, de a se desăvârși. Profesorul de Religie în școală, modelează suflete, dar de fiecare dată când modelează are în față un model. El trebuie să țină cont și de perioada cât durează această modelare și ce urmări are. Cum sublinia un filosof al educației „un dascăl este cel care își predă specialitatea sa, dar și ceva în plus: altceva care rezidă în dezinvoltura gesturilor și a gândurilor, în onestitatea, gustul, dorința de a cunoaște, curajul de a gândi, aptitudinea de a judeca, mândria de a fi un pic mai matur și bucuria de a dispune de tine însuți. Adevăratul dascăl este omul care educă instruind”.

3. Rugăciunea. Fiecare oră de religie începe și se încheie cu rugăciunea, dar rugăciunea poate fi considerată și ca o metodă specifică în realizarea educației religioase. Învățământul religios trebuie să fie și practic, tot ceea ce se predă de la catedră să fie aplicat în viața elevilor. Cu religia nu e același lucru ca și cu celelalte obiecte de învățământ deoarece obiectul, scopul și mijloacele ei sunt prin esență peste fire.

„Rugăciunea constituie un mijloc eficient pentru înălțarea gândului spre Dumnezeu”. Rugăciunea colectivă poate fi realizată în clasă, dar pentru că nu toți copii ajung la același grad de interiorizare a trăirii autentice, rugăciunea rămâne o modalitate de adorare a lui Dumnezeu desfășurată în singurătate. Rugăciunea e menită de a pune pe elevi în lucrare, a face ca mintea și inima lor să se miște; îi predispune pe elevi pentru primirea cu credință a dogmelor. „Prin rugăciune, zice H. Mayer, religia devine un raport viu între Dumnezeu și om. De aceea toată educația religioasă are să fie o educație spre rugăciune; cu alte cuvinte scopul catehizării să culmineze în a învăța generația tânără să se roage lui Dumnezeu”. Rugăciunea deșteaptă viața religioasă adormită și prin exercitarea religiozității ține trează viața lui Hristos. Rugăciunea deșteaptă și fortifică iubirea creștină. „Rugăciunea cimentează relații de bună voință, de înțelegere și de iubire creștină între cel ce o face și cei ce sunt cuprinși în sfera ei. Ea cultivă viața și credința față de Dumnezeu și de aproapele …”.

De aceea este foarte bine pentru elevi să audă rugăciuni rostite și de alte persoane, să citească rugăciuni alese de profesorul de religie, să știe că există site-uri unde poate găsi rugăciuni pentru sufletul lui. Pentru cadrele didactice, sunt foarte utile două link-uri precum acestea: http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/ , http://www.rugaciunecatolica.ro/. Spre deosebire de citire și meditație, rugăciunea iese din preocupările persoanei noastre și se îndreaptă spre sferele dumnezeiești. Prin rugăciune, cele citite și meditate se fundamentează în modul cel mai adânc, datorită faptului că în această realitate este vorba de puteri dumnezeiești. Elevii trebuie să cunoască rugăciunile de cerere, de laudă, de mulțumire. Lucrul cel mai important este de a-i încredința pe școlari de trebuința absolută a rugăciunii, care se poate numi „cheia cerului”, de a insufla o încredere întreagă în atotputernica sa binefacere pentru a căpăta harul. Trebuie să-i învățăm prin pilde mai mult decât prin vorbe, felul de a se ruga astfel încât rugăciunile lor să fie primite, să fie cu toată convingerea și credința. Diferite site-uri conțin rugăciuni care pot fi citite de elevi sau audiate, înregistrările conținând vocea unei persoane duhovnicești care poate constitui un model de a rosti rugăciunea. 4. Cântarea bisericească – este o rugăciune în înțeles mai înalt, căci prin ea întreaga ființă a omului se pătrunde de sentimente religioase. Este bine ca elevii să învețe cântările Sfintei Liturghii (antifoanele, Sfinte Dumnezeule, ecteniile, Heruvicul, Axioanele etc), dar și cântările ocazionale prilejuite de unele sărbători cum ar fi Nașterea Domnului (colindele) sau Sfintele Paști (Prohodul Domnului, Hristos a înviat etc.).

I. Kant sublinia: „Cântecele, rugăciunea, venirea la biserică, toate lucrurile nu trebuie să slujească decât să dea omului noi puteri, un nou curaj pentru a lucra către îmbunătățirea stării sale”.

Cântarea bisericească poate fi prezentă și la clasă prin audierea unor cântece religioase de pe diferite site-uri specifice, cu conținut religios. În acest sens vă oferim câteva exemple:

http://www.crestinortodox.ro/cantari-bisericesti-audio-mp3/

http://www.crestinortodox.ro/liturgica/cantarea/cantari-bisericesti-intalnite-slujbele-ortodoxe-98825.html

http://www.resurse-ortodoxe.ro/muzica-bizantina/ Elevii, în special cei de liceu, au competențe digitale care le permit înregistrarea, salvarea și redarea cântecelor religioase la clasă cu ajutorul instrumentelor TIC, făcând posibilă aplicarea acestei metode.

5. Frecventarea Bisericii – alimentează cel mai puternic și mai favorabil sentiment religios și moral. Aici este cel mai nimerit loc pentru continuarea celor spuse în clasă. Sfântul Ciprian afirma în secolul al III-lea: „Extra Ecclesiam nulla salus” (în afara Bisericii nu există mântuire). Ceremonialul religios trezește și întărește sentimentele religioase, le exteriorizează totodată. Cea mai importantă slujbă din cadrul cultului ortodox este Sfânta Liturghie. Pentru a le arăta importanța unei slujbe este utilă audierea slujbelor sau fragmentelor din slujbe de pe CD-uri, DVD-uri audio, site-uri, legături (link-uri) etc. În cadrul Sfintei Liturghii predica poate fi considerată ca o metodă de realizare a învățământului religios. Forma retorică echilibrată dă o forță de persuasiune celor prezenți. Există predici sub formă digitală care pot fi folosite la diferite ore de religie.

6. Activitățile educative – se pot realiza în cadrul orei de religie De exemplu, unele spectacole cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a Sfintelor Paști, aniversarea unui eveniment din istoria Bisericii sau a patriei etc.În cadrul vizitelor la biserici, mănăstiri, excursii, vizite la orfelinate, spitale, aziluri de bătrâni etc., se pot realiza diferite materiale digitale: fotografii, înregistrări de cântece religioase etc., ce pot fi utilizate mai apoi la clasă sub forma unor portofolii, albume digitale etc. În școli pot funcționa „Cercurile de religie” în cadrul cărora se pot desfășura activități educative, moral- religioase unde folosirea instrumentelor TIC poate fi extrem de utilă.

7. Literatura și arta cu subiecte religioase – se poate recomanda pe etape de vârstă, pe clase, ani de studii, funcționând ca o încununare a celorlalte metode. Recomandarea unor anumite literaturi explică și completează noțiunile predate. Trebuie identificate acele motive și scene religioase ce instruiesc elevii în ceea ce privește viața lor moral- religioasă. Se pot recomanda Catehismele, viețile sfinților, lucrări de dogmatică și morală, de istorie bisericească, dar bine înțeles pe măsura puterii de înțelegere a copiilor. Achiziționarea acestora de la librării este costisitoare. Ele pot fi găsite și sub formă digitală fiind mai ușor de achiziționat, de depozitat și mai ales de păstrat. În acest sens vă putem sugera și site-ul: http://www.scritube.com/personalitati/Rembrandt31441.php.

8. Folosirea icoanelor, tablourilor, a diferitelor scene biblice – este de o deosebită importanță la clasele mici, copii având o imaginație antropomorfică, le este greu să conceapă cele expuse de noi fără a-i ajuta prin intermediul imaginilor. Folosirea unor imagini digitale este extrem de relevantă, iar site-urile unde se pot găsi acestea sunt destul de numeroase, profesorul de religie având posibilitatea de a prezenta imagini diversificate, din diferite lăcașuri de cult, din artă etc. Se pot folosi site-uri precum: http://www.credo.ro/crestin-ortodox/8/Icoane,

http://www.resurse-ortodoxe.ro/pr-galeriu-cateheza-despre-sfinti-2-11-98_l1140_p1.html

Importanța tabloului în învățământ o justifică Dr. J. Krones când zice: „Tabloul, imaginea este elementul constitutiv al vieții noastre sufletești. Totalitatea reprezentărilor noastre poartă pecetea imaginii. Imaginea purtătorul experiențelor noastre spirituale … în sine tablourile sunt locuri de întrunire a științei, experienței și trăirii”. Tabloul întregește cele expuse verbal, produce reprezentări concrete și pline de viața, intensificând totodată sentimentele înnăscute prin cuvânt.

Un alt mod de concretizare a abstractului este desenul. „Desenul sprijină puterea de reprezentare a elevului, îndeamnă pe copil să concretizeze cele simțite și văzute și are o valoare îndoită atunci, când limba și mâna din cauza insuficienței vorbirii sau scrisului nu-l ajută pe elev la exprimare”. Elevii învață încă din gimnaziu să utilizeze softuri de desenare (de obicei, Paint), iar profesorii de religie pot utiliza această competență la predare sau evaluare sau în cadrul unor activități moral- religioase. În cadrul orelor de religie putem defini anumite concepte (mântuire, păcat, virtute etc) după care sese pot da exemple din viața cotidiană, din viețile sfinților, din istorie, literatură etc. Pe lângă aceste metode deja cunoscute, mai adăugăm unele metode moderne: 1. Activități de învățare dirijate de lectură și gândire: este un proces care permite elevilor să stabilească obiective și să facă predicții cu privire la textele pe care le citesc. Exemple de activități de învățare dirijate de lectură și gândire:

a) Realizarea unei prezentări, a unui eseu video privind atitudinea tânărului creștin în fața provocăriilor lumii contemporane pornind de la fraza ”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.

b) Realizarea de proiecte, referate, eseuri video, imagini și parteneriate educaționale implementate pe o platformă educațională.

2. Învățare prin cooperare: Învățarea în grupuri mici, este o modalitate de a organiza experiențele, pentru a asigura participarea elevilor și interdependența sarcinilor de învățare. Elevii au nevoie de îndrumare și sprijin din partea profesorilor sau a cadrelor didactice, pentru a învăța cum să lucreze în colaborare și pentru a ști cum să se organizeze în mod eficient.

Exemple de activități de învățare prin cooperare:

a) Proiectul didactic. Tema: Realizarea unei felicitări digitale cu caracter religios pe care elevii o vor trimite profesorilor cu ocazia unui jubileu.

b) Realizarea revistei liceului cu conținut educativ moral religios. Perioada 3 luni.

3. Învățare experiementală: Este centrată pe elev. Invațare experientală este processul care implică reflecția personală cu privire la experiența de învățare din clasă și din afara clasei. Acest proces de învățare presupune activități reale care rezultă într-o învățare inductivă, ce pot fi aplicate și în alte contexte. Exemple: excursii, experiențe, jocuri, joc de rol, studii, observații pe teren, simulare, modele.

4. Cartografierea: Cartografierea este o reprezentare vizuală a formei fizice, demografice digitale. Exemple de activități de învățare prin cartografiere:

a) Harta digitală. Elevii vor realiza un document digital în care vor atasa pe o hartă digitală locașurile de cult pe care ei le cunosc și cultului religios cărore le aparțin locașurile.

b) Profesorul va împărți în clasă mai multe imagini cu locașuri de cult. Elevul va realiza un referat despre locașul de cult pe care l-a primit. Utilizând rețeua Internet va adăuga în referat și alte imagini referitoare la locașul de cult.

5. Puzzle (Jigsaw): Obiectivul acestei metode de învățare prin cooperare este de a permite elevilor să dobândească perspectivele și opiniile prin participarea la diverse panouri, utilizând cunoștințe comune și integrarea în cadrul unui grup. Exemple de activități de învățare cu ajutorul puzzle:

a) Profesorul alege o temă în care elevii vor trebuie să capteze o imagine. Apoi se va realiza un panou digital, sau un album digital în care fiecare elev își va încărca imaginea încărcată.

b) Realizarea unui site web pe o temă dată în care fiecare pagină web a site-ului este realizată de câte un grup de elevi și va trata o subtemă a temei primite.

6. Clasificarea: Clasificarea este o formă de gândire inductivă, în care criteriile stabilite sau propuse de elevii folosite sunt pentru a clasifica și desemnea grupuri de noțiuni.

Exemple de activități de învățare: clasificarea rugăcinilor, a slujbelor religioase, a datoriilor față de semeni, a virtuților etc.

7. Tema: Tema este o sarcină care se va realiza de către elevi în afara sălii de clasă, de obicei, pentru posibilitatea de a revizui sau a finaliza lucrările prezentate în clasă. Exemple de activități de învățare cu ajutorului temei: proiectul, referatul, eseul video.

8. Discuțiile: Discuțiile sunt schimburi structurate, care permit elevilor să exploreze teme de reflecție, răspund la idei, procesează informații. Cele două discuții: elevii reflectează singuri pentru un timp, la o întrebare din partea profesorului, apoi împreună fac schimb de idei. La final au un răspuns comun împreună. 9. Rundă: Într-o rundă, elevii în grupuri mici, fac schimburi structurate cu fiecare elev, care prezintă idei și informații. Într-o rundă elevii utilizează texte scrise de către fiecare participant. Ideile pot fi afișate digital pe o tablă de tip SmartBoard, pe un avizier digital, pot fi colectate și prezentate a doua oră de un reprezentant al elevilor cu ajutorul unei aplicații Power Point. 10. Scrierea unui jurnal: Scrierea unui jurnal promovează exprimarea de idei, experiențe, întrebări, reflecții și cunoștințe cu caracter personal, precum și învățarea pe noi cunoștințe în mod regulat. Exemplu de activitate de învățare cu ajutorul jurnalului: Realizarea unui jurnal online pe o temă religioasă pe o perioadă de timp, ce va fi modificat periodic și va putea fi urmărit de profesor. 11. Mozaicul: este o metodă de învățare care se bazează, pe distribuirea sarcinilor de învățare unor grupuri de elevi astfel ca în urma colaborării fiecare elev să aibă întreaga schemă de învățare. Învățarea diferențiată se bazează pe ideea că unii elevi pot cunoaște mai bine anumite aspecte ale conținutului (specializare), dar că toți elevii au aceleași cunoștințe generale despre întregul subiect. Numărarea elevilor și împărțirea lor pe grupe după un algoritm specific este foarte importantă. Elevii vor fi grupați în 4 grupuri inițiale de câte 4 elevi, fiecărui elev din grup atribuindu-se câte un număr de la 1 la 4. Patru astfel de grupe (A,B,C,D): 1 2 3 4

Textul ce urmează a fi studiat se împarte în prealabil în 4 părți de dimensiuni și grade de dificultate similare. Urmează reașezarea elevilor în sală: toți elevii cu numărul 1 vor forma un grup de experți, același lucru se întâmplă pentru elevii cu celelalte numere obținându-se astfel patru grupe de experți:

1 1 1 1 2 2 2 2 3 3 3 3 4 4 4 4

Elevii din grupurile de experți au sarcina de a invata cat mai bine partea din materialul de

studiu care le-a fost atribuită pentru a o preda colegilor lor din grupurile inițiale. Pentru aceasta elevii vor discuta problemele și informațiile cele mai importante și se vor gândi la o modalitate de a le prezenta, de a preda, partea pregătită de ei colegilor din grupul inițial. Profesorul poate interveni ca moderator și facilitator oferind consultanță elevilor când aceștia ajung în momente de impas. După îndeplinirea sarcinilor de lucru din fiecare grup de experți elevii specializați fiecare într-o anumită parte a lecției revin în grupurile inițiale și predau colegilor lor partea pregătită cu ceilalți experți. În fiecare grup inițial vom avea 4 elevi specializați fiecare într-o parte diferită a lecției și fiecare dintre aceștia va preda partea lui. Astfel fiecărui elev îi revine responsabilitatea predării și învățării de la colegi.

1 2 3 4 1 2 3 4 1 2 3 4 1 2 3 4

grup initial A grup initial B grup initial C grup initial D

Este foarte important ca evaluarea sau verificarea să se facă din întregul cunținut acoperindu-se toate părțile lecției. Astfel toți elevii vor fi stimulați să învețe toate părțile lecției predate de colegii lor. Această metodă poate integra intrumentele TIC fie pe parcursul ei, fie la produsul final: material digital. 12. Turul galeriei: este o metodă de învățare prin colaborare care poate fi utilizată la finalul unei activități care se bazează pe crearea unui produs. a. Elevii lucrează în grupuri și reprezintă munca lor pe o foaie de format mare sub forma unui afiș. Produsul poate fi o diagramă, o schemă, o reprezentare simbolică (printr-un desen sau o caricatură), etapele esențiale vor fi surprinse în propoziții scurte etc.. b. Elevii vor face o scurtă prezentare în fața întregii clase a proiectului lor explicând semnificația afișului și raspunzând la eventuate întrebări. c. Apoi elevii vor expune afișele pe pereți alegând locurile care li se par cele mai favorabile. Lângă fiecare afiș se va lipi o foaie goală pe care se poate scrie cu marchere sau creioane colorate. d. Profesorul va solicita grupurilor de elevi să se oprească în față fiecărui afiș, să-l discute și să noteze pe foia albă anexată, comentariile, sugestiile și întrebările lor. Această activitate poate fi comparată cu un tur al galeriei de afișe.

e. În final elevii revin la produsele lor, le compară cu celalalte și citesc comentariile făcute de colegii lor în foile anexate. Se poate continua cu un răspuns al grupului la comentariile și întrebările din anexe. Metoda poate utiliza instrumente digitale în prezentarea sugestiilor acestea făcându-se pe un avizier digital, produsele pot fi digitale, rezultatele metodei pot fi fotografiate și păstrate apoi într-un album digital al clasei.

CAPITOLUL 3

MICROCERCETAREA

3.1 IPOTEZA CERCETĂRII

Metodele activ-participative folosite în predarea conținuturilor la religie determină, la elevii claselor a V-a, creșterea motivației pentru studiul acestei discipline, manifestată prin progresul în achizitii școlare și prin acordarea unei atenții sporite activităților religioase, în școală și în afara acesteia.

Pe lângă această ipoteză de bază putem formula și câteva ipoteze secundare:

cunoașterea de către elevi a esenței și a cerințelor fiecărei metode de predare, pentru contextul didactic în care acestea sunt utilizate, conduce la sporirea capacității lor de întelegere al noțiunilor predate;

prin utilizarea metodelor activ-participative la religie, elevii au posibilitatea de a participa direct în achiziționarea noilor cunoștințe;

3.2 OBIECTIVELE CERCETĂRII

Obiectivele cercetării de față sunt următoarele :

identificarea celor mai eficiente metode activ-participative folosite în cadrul orei de religie;

cunoașterea și îmbinarea metodelor de predeare-învatare, între traditional și modern pentru ajungerea la cele mai eficiente rezultate;

urmărirea progreselor înregistrate de elevi în urma aplicarii la clasă a metodelor moderne de predare-învatare;

Acest demers educativ urmărește în esență cunoașterea realității educaționale prin identificare, explicare, interpretare și generalizare a datelor, îmbogățindu-mi astfel baza conceptual -teoretică și practic- metodologică în domeniul educației.

3.3 ALEGEREA ESANTONULUI DE ELEVI

Cercetarea educațională de față se constituie într-un proces complex, organizat și sistematic, cu implicații directe asupra optimizării activităților de predare-învătare și de stimulare a participării active a elevilor în cadrul orelor de religie.

Din punct de vedere metodologic, cercetarea este experimentală deoarece prin introducerea unui program de antrenament creativ se declanșează acțiuni educaționale noi, originale ale căror rezultate sunt înregistrate și prelucrate în vederea demonstrării valorii pe care o au. Caracteristic pentru clasa experiment este faptul că asupra ei s-a acționat cu ajutorul factorului experimental în conformitate cu cele presupuse în ipoteza cercetarii în vederea producerii unor modificări în desfășurarea acțiunii educaționale.

Cercetarea se realizează pe o clasă experiment formată din 21 elevi din clasa a-VIA-a și o clasă de control alcătuită din 21 elevi de clasa a VI-aB de la Școala Gimnazială „Lascăr Catargiu” . Nivelul de pregătire al colectivului a fost omogen din punct de vedere al posibilităților intelectuale, elevii provenind din familii care le oferă condiții necesare desfășurării actului învățării.

Cercetarea experimentală s-a desfășurat în anul școlar 2014- 2015

3.4 METODE UTILIZATE ÎN CERCETARE

S-a adoptat o forma de cercetare- actiune, un tip de metodologie investigatoare prin care s-a implementat cercetarea în activitatea pedagogică concretă din clasă, urmărind nu numai recoltarea de date, ci implicit și optimizarea activității instructiv educative, prin intervenții modelatoare. S-a considerat că acest tip de cercetare serveste direct și în mai mare masură obiectivul principal al cercetarii și finalitatea ei, optimizarea activității de instruire și educare al elevilor, sporirea eficienței actului pedagogic concret.

Sistemul metodologic al acestei cercetări cuprinde:

metode nonexperimentale de colectare a datelor:

testele

metoda analizei produselor activității școlare

chestionarul

metoda anchetei

observația

convorbirea

metode acționale sau de intervenție:

experimentul pedagogic

metode de prelucrare, interperetare și prezentare a datelor cercetării:

tabelul de rezultate

reprezentări grafice: histograma;

Testele ocupă primul loc în psiho-diagnoza cercetării. Aplicarea lor, fie sub formă standardizată, fie sub formă adaptată, în diferite faze ale cercetării mi-au permis să identific, să măsor nivelul de înțelegere al noțiunilor predate. Indicatorii supuși măsurării au fost:

fluiditatea verbală și asociativă;

flexibilitatea spontană și adaptativă;

originalitatea în rezolvarea sarcinilor de lucru;

capacitatea de analiză și sinteză;

Înainte de administrarea fiecărui test s-a făcut un instructaj necesar pentru precizarea unor reguli și cerințe privitoare la administrarea testului etalon și felul în care se face evaluarea. S-a elaborat o scară considerată ca etalon, la care s-au raportat rezultatele individuale și în funcție de care s-a făcut măsurarea și evaluarea acestora. S-a avut în vedere ca testele elaborate să îndeplinească anumite calități cum ar fi: fidelitatea, validitatea și sensibilitatea.

Testele m-au ajutat să cunosc și să pot delimita mai în amănunt unele aspecte legate de factorii ce influențează procesul instructiv-educativ, să obțin date concrete și să surprind destul de obiectiv evoluția și stadiul atins de fiecare individ în parte.

Corelat cu metoda testelor, am aplicat observarea elevilor în contextul educațional în care s-au manifestat. Am propus ca subiect al observației comportamentele elevilor reflectate prin capacitatea de concentrare și de valorificare a experienței cognitive acumulate în școală și în afara acesteia, prin curiozitate și originalitate, prin capacitatea de asociere și dorința de a explora, prin modul de implicare și rezolvare a noi sarcini de lucru. Observația a utilizat un demers inductiv (de la particular la general) care a reflectat realitatea educațională în condiții naturale, obișnuite. Ca instrument de colectare a informațiilor, am folosit grila de observație în care am consemnat orice manifestări (reacții) concrete ale elevilor constituite în comportamentele observabile enunțate mai sus.

S-a elaborat în prealabil un plan de observație precizându-se și obiectivele urmărite. Datele observației au fost consemnate imediat, fără ca cei observați să-și dea seama de acest lucru; în acest sens s-a folosit fișa de observație. Observațiile au fost făcute în condiții și împrejurări variate pentru a avea posibilitatea confruntării datelor obținute. Important a fost ca elevii să nu-și dea seama că sunt observați.

Observația a însoțit, de obicei, toate celelalte metode de cercetare și a oferit informații suplimentare asupra fenomenului investigat. Consemnările din grila de observații corelate cu analiza produselor concretizate în eseuri, portofolii, replici, fișe de lucru, materiale confecționate, soluții originale la probleme date etc., m-au ajutat să desprind unele aprecieri asupra individualității elevului, al comportamentului său, preocupărilor și înclinațiilor sale. Important în analiza produselor este faptul că oferă informații despre factorii intelectuali ai creativității lor: flexibilitate, fluiditate, originalitate.

Pe parcursul studierii elevilor mai slab pregătiți și a celor foarte pregătiti m-am folosit și de metoda chestionarului administrată elevilor. Am utilizat și metoda convorbirii prin care am cules informații despre personalitatea și preferințele fiecărui copil în parte, despre cunoștințele și deprinderile de care dispune la un moment dat.

Fiind o cercetare de tip experimental, experimentul reprezentând metoda fundamentală de investigație, am declanșat acțiuni educaționale noi, originale prin abordări creative ale conținuturilor învățării, ale metodelor și tehnicilor de lucru, în vederea obținerii unei îmbunătățiri a potențialului educativ al elevilor.

În aplicarea acestei metode s-a trecut prin trei faze:

a) faza prealabilă intervenției factorului experimental, când s-au selectat eșantioanele, s-au aplicat probele predictive, s-au înregistrat datele privitoare la variabilele implicate și s-a stabilit strategia desfășurării experimentului;

b) faza administrării factorului experimental, când eșantionul experimental a fost supus unei acțiuni diferite de ceea ce s-a petrecut în eșantionul de control (temporal, a fost faza cea mai lungă);

c) faza înregistrării rezultatelor după intervenția factorului experimental. Pe această bază s-au stabilit diferențele dintre cele două eșantioane, după ce, în prealabil, s-au stabilit diferențele în cadrul fiecărui lot, între cele înregistrate în faza inițială și cele înregistrate după intervenția factorului experimental;

Compararea rezultatelor obținute de elevii celor două clase în cele două faze ale experimentului – de start și finală – mi-au oferit suficiente date pentru veridicitatea ipotezei formulate înainte de derularea experimentului.

Metode de prelucrare, interpretare și prezentare a datelor cercetării.

Multitudinea fenomenelor care apar în derularea propriu-zisă a acțiunii educaționale sunt prin excelență de natură calitativă. Diversitatea interacțiunilor dintre variabilele psihologice și cele pedagogice implicate în acțiunea educațională se lasă greu supuse unei evaluări cantitative.

S-au folosit următoarele forme de măsurare:

numărarea (înregistrare), clasificarea sau ordonarea;

compararea (raportarea);

3.5 EȘANTIONUL DE CONȚINUT

Analiza programei școlare de religie la clasa a VI-a a permis selectarea eșantionului de conținut. Acesta cuprinde conținuturile din unitățile de învățare Credința creștină, Sfințirea timpului și Spiritualitate și viață creștină

3. 6 EȘANTIONUL DE SUBIECTI

Cercetarea experimentală s-a desfăsurat în anul școlar 2014-2015, la Școala Gimnazială „Lascăr Catargiu”, Schela. Caracteristic pentru clasa experiment este faptul că asupra ei se actionează cu ajutorul factorului experiment în conformitate cu cele presupuse în ipoteza cercetarii în vederea producerii unor modificări în desfășurarea acțiunii educaționale. Clasa experiment este alcătuita din 21 de elevi, 13 fete și 8 băieți.

Clasa de control este alcătuită din 21 de elevi, 10 fete și 11 băieți. Lotul de control este folosit ca martor pentru ca la încheierea cercetării să comparăm rezultatele obținute de către ambele clase și să conchidem pe această baza că diferențele se datorează intervenției factorului experimental.

În vederea constituirii eșantionului de subiecți a fost administrat un test pedagogic de cunoștințe (pretest), identic, la cele doua clase de a VI-a.

3. 7 CERCETAREA PROPRIU-ZISĂ

În activitatea mea de cercetare am parcurs următoarele etape :

· În urma analizei curriculum-ului, al manualelor (caietelor speciale) am realizat planificarea școlară și proiectarea unităților de învățare ;

· Am întocmit probe de evaluare;

· Am evaluat impactul afectiv al metodelor activ- participative de predare învatare la nivelul elevilor;

Descoperirea și dezvoltarea potențialului religios al copilului reprezintă responsabilități ale familiei, școlii și Bisericii. Toate sunt interesate să asigure un cadru prielnic dezvoltării intectuale și o pot face prin trăirile afective pe care le declanșează, prin forma de motivație pe care o utilizează, prin atenția, căldura afectivă, interesul, empatia pe care le dovedesc, prin încurajările și aprecierile manifestate față de conduita activă a copilului.

La începutul anului școlar 2014 – 2015, am aplicat elevilor din clasele a VI- a A și a VI-a B de la un test de evaluare, în scopul cunoașterii potențialului de înțelegere și învățare al acestora. Sarcinile nu au fost dificile, dar solicitau în rezolvare o gândire flexibilă, fluentă, operațională și originală. Redau în continuare competențele vizate, tipurile de exerciții și baremul de corectare al testului .

3.7.1 TEST INIȚIAL

Data: 27 septembrie 2014

Clasele : a VI – a A și B

Obiectul: Religie Ortodoxa

Subiectul: Să ne amintim…

Scopul: cunoașterea potențialului de înțelegere și învățare al elevilor

Tipul instrumentului de evaluare: probă scrisă

Competențe:

C1 –

C2 – completarea unui text lacunar cu informațiile corecte;

C3 – unirea afirmației date cu informația corectă care o completează;

C4 –

C5 – alcătuirea de enunțuri cu cinci dintre virtuțile identificate la exercitiul anterior;

C6 – realizarea unui scurt text în care să prezinte cum își îndeplinesc misiunea de creștin la biserică,la școală, când mergi la joacă alături de prietenii tăi etc.

Durata de lucru: 50′

Resurse materiale: fișe de evaluare;

Conținutul probei:

Completeaza spatiile libere cu informatia corecta: 20 p

a. Sfintele Taine sunt……………….……….ale Bisericii, savarsite de ……………….…….prin care Domnul ne daruieste……………………Sau , spre intarirea …………………….. si ………………………

b. Minunea este un act …………………..,savarsit de………….……….. prin care se arata………………………. si…………………….Lui fata de lume.

Test de evaluare

Citește cu atenți afirmațiile următoare. Notează cu (A) dacă afirmația este adevarată și cu (F) dacă afirmația este falsă.

6×3=18 p.

Rugăciunea Domnească este rugăciunea Tatăl nostru. A/F

Rugăciunea Domnească are 8 cereri. A/F

Biserica Ortodoxă are 7 Taine. A/F

Preoția poate fi primită de mai multe ori. A/F

Cununia trebuie săvârșită de 7 preoți. A/F

Preoția poate fi săvârșită doar de către episcop .A/F

Alege răspunsul corect:

Rugăciunea Domnească are:

2 părți

3 părți

4 părți

„Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”, este:

A 3-a cerere

A 6-a cerere

A 4-a cerere.

Cuvântul „Amin” înseamnă:

Slavă

Asa să fie

Este

Cununia este Taina prin care:

Devenim creștini

Primim sănătate și iertare de păcate

Se formează o nouă familie primind binecuvântarea lui Dumnezeu.

La Cununie un rol important îl au:

Părinții

Nuntașii

Nașii

Treptele preoției sunt:

Călugăr, diacon, preot

Diacon, preot, mitropolit

Episcop, preot, diacon.

Materia sfințită la Sfântul Maslu este:

Făina

Untdelemnul

Vinul și apa.

Maslul poate fi săvârșit:

La biserică și acasă

La spital și acasă

La biserică, acasă și la spital.

8×3=24 p.

Completați enunțurile de mai jos cu informațiile corecte:

Preoția este Taina prin care un ……………………………….prin punerea mâinilor …………………………. pe capul său și prin rostirea rugăciunii de sfințire devine preot.

Nașii au rolul de a-i …………………….., a-i ……………………….și de a-i ……………………….

pe miri.

La Sfânta Taină a Maslului prin rugăciunile…………………………………și prin ungerea cu ……………………………..sfințit se împărtășește credincioșilor bolnavi harul………………..

necesar pentru vindecarea bolilor trupești și……………………………………precum și pentru iertarea……………………………………. .

3×10=30 p.

Scrieți și comentați 3 cereri din Rugăciunea Domnească.

3×6=18 p.

10 p oficiu

1.Citește cu atenție afirmațiile următoare, în cazul în care apreciezi că afirmația este corectă încercuiește litera A, dacă apreciezi că afirmația este greșită încercuiește litera F.

A / F Merg la biserică doar când am un necaz.

A / F La biserică îmi fac semnul Sfintei Cruci.

A / F La biserică mă rog pentru mine și pentru alți oameni. (1p.x3=3p.)

2.Asociază fiecărei litere din coloana (A) cifra corespunzătoare din coloana (B)

(B)

familia creștină a) Taina Botezului

ascultarea de părinți b) educația primită în sânul familiei

începutul vieții creștine c) biserica de acasă

începutul familiei creștine d) Taina Cununiei

cei șapte ani de acasă e) locul întâlnirii cu Dumnezeu

Biserica f) ascultarea de Dumnezeu (0,5p.x6=3p.)

3.Completează enunțurile de mai jos cu informația corectă:

a) Părinții au datoria de a-i ajuta pe copii să-L cunoască pe ………………………, să devină ………………………………… ai Bisericii, să fie …………, milostivi, etc.

b) Copiii au datoria de a ……………………… de părinți, de a-i ………………, de a se …………….. pentru ei. (0,5p.x6=3p.)

numai la joacă. Il iubesc pe

Dumnezeu când mă mândresc cu faptele mele.

spun adevărul.

vorbesc urât. merg la biserica.

îi mulțumesc prin îl ajut.

ajutor.

îi fac rău. Il iubesc pe îi cer scuze că

aproapele când am greșit.

vorbesc urât vorbesc urât cu el

despre el.

5.Realizează un scurt text, de maxim 10 rânduri, cu titlul « Sunt un bun creștin ! », în care să vorbești despre cum îti îndeplinești misiunea de creștin la școală, la biserică, când mergi la joacă alături de prietenii tăi etc.

Barem de corectare

Notă: Se acordă 1p. din oficiu.

5. Scrie într-o manieră originală textul dat, respectând toate normele implicate în procesul scrierii (așezare corectă în pagină, scriere caligrafică, ortografică și ortoepică) 3 puncte. Scrie textul respectând frecvent normele implicate, cu mici abateri 2 puncte. Scrie textul relativ lizibil și îngrijit, aplicând parțial ortografia și punctuația, cu abateri repetate 1 punct. Lipsa textului 0 puncte.

În urma aplicării testului inițial celor două clase, am obținut următoarele rezultate:

Rezultate pretest la clasa a VI-a A, clasa de experiment:

Rezultate pretest la clasa a VI-a B, clasa de control:

Tabel cu proba inițială la clasa de experiment (a V-a A) și clasa de control (a V-a B)

Așa cum se observă,din rezultatele înregistrate în tabel, cele două clase pornesc cu șanse egale, ambele avand aceeași medie de pornire (7,88) în derularea acestui experiment.

După aplicarea testelor predictive la ambele clase, am ales să întocmesc pentru elevii clasei a VI– a A,clasa experiment, un program de predare-învățare bazat, în general, pe metodele activ- participative, pentru a putea cerceta mai bine impactul și asimilarea cunoștințelor elevilor. Am folosit și jocul didactic ca mijloc de învățare pentru a-i face pe elevi să se simtă bine, să fie nerăbdători și bucuroși să învețe. Jocurile le trezesc curiozitatea și creează în clasă o atmosferă în care învățarea poate deveni productivă și plăcută.

Programul propus constituie o provocare la schimbare prin îmbinarea metodelor moderne cu cele tradiționale, ponderea avându-o metodele activ-participative.

Prin sarcinile pe care le-am formulat, elevii sunt puși în situația să elaboreze diverse soluții de rezolvare, diferite de cele cunoscute de ei până în acel moment, potrivit capacităților individuale, accentul căzând astfel și pe rezultatul final dar mai ales pe modul de obținere al lui, pe posibilitățile de stimulare a capacităților individuale și afectiv-motivaționale implicate în desfășurarea acestora. Concepând activitățile sub această formă, elevul își va angaja în soluționare întreaga personalitate, prin valorificarea deprinderilor și cunoștințelor achiziționate, prin realizarea transferurilor între acestea, prin dobândirea, prin mijloace proprii, de noi cunoștințe.

Programul de predare-învățare are următoarele obiective:

Stimularea fluidității și flexibilității verbale în comunicarea orală și scrisă;

Exersarea operativității gândirii în explorarea textelor moral-religioase;

Încurajarea independenței în exprimarea orală și scrisă;

Inițierea elevilor în utilizarea unor metode și tehnici de muncă intelectuală;

Acestea pot deveni finalități în măsura în care va fi valorificat întreg conținutul informațional și atitudinal dobândit până în momentul derulării programului. Voi prezenta în continuare tipuri de exerciții pe care le-am folosit în cadrul lecțiilor de religie:

Exerciții de comunicare orală și scrisă ( conversații, jocuri de rol, povestiri, compuneri, etc. );

Exerciții de nuanțare a vocabularului ( alcătuirea de enunțuri, sesizarea / introducerea în propoziții a expresiilor moral-religioase întâlnite în textele studiate etc.);

Exerciții de analiză a unui text studiat (lectura explicativă – formularea de întrebări și răspunsuri, povestirea / repovestirea textului, formularea mesajului / a învățăturii textului);

Prin programul propus am urmărit să valorific la maximum posibilitățile fiecărui elev în parte, iar prin strategii didactice activ-participative să-i determin să se implice în procesul învățării cu cât mai multă responsabilitate .

Utilizarea materialului didactic, exercițiile care le încearcă imaginația și originalitatea, sunt activități care-i mobilizează pe elevi, determinându-i să opereze cu cuvintele, să le caute sensul, să le întrebuințeze în diverse accepțiuni, în contexte noi, accesibile, să valorifice potențele expresive ale limbajului religios. Eșalonarea acestor activități în diferite secvențe ale unei lecției se face în funcție de natura textului studiat, de dificultățile problemelor de vocabular existente, de performanțele vizate și nivelurile la care își propune profesorul să pună în funcțiune intelectul elevului.

3.7.2. PROGRAMUL DE PREDARE-INVATATE

În cadrul lecțiilor mai sus menționate am folosit și metode tradiționale în funcție de specificul fiecărei lecții. Propunându-mi să activez și să dezvolt potențialul de învățare de care dispune fiecare elev, printr-o învățare activă, centrată pe descoperire, prin valorificarea conținuturilor disciplinei de învățământ și prin elaborarea și aplicarea unui program de predare- învățare bazat în proporție de 70% pe metode active, a fost necesar ca în acest demers să pornesc de la cunoșterea nivelului de dezvoltare a potențialităților individuale.

Dându-le elevilor mai multă libertate, am putut să-i cunosc în ipostaze variate, în cadrul activităților școlare și extraașcolare. Ascultând-i , le-am înțeles mai bine unele comportamente și am încercat să-i observ și din alte unghiuri, să-i încurajez în inițiativele proprii pe care le aveau, să-i sprijin atunci când au nevoie. Psihologul Claparede nota în acest sens: ,,Sunt atâtea observații pe care un educator le-ar putea culege în contactul zilnic cu copiii! Aceste însemnări clasate metodic ar constitui în câțiva ani o sursă foarte bogată și un ajutor sigur în îndeplinirea sarcinii sale și ar reprezenta un material prețios pentru cercetător”.

La clasa experimentală au fost utilizate, în mod frecvent metodele moderne, iar la clasa de control s-a lucrat în mod obișnuit.

Întrucât cercetarea s-a extins pe parcursul a trei unități de învățare, s-a administrat pe parcurs un chestionar, pentru a se observa modul în care introducerea metodelor activ-participative are efect asupra achizitiilor de cunoștințe.

În urma aplicării mai multor metode activ-participative prin care am urmărit dezvoltarea gandirii, a învățării active, în ritm propriu și capacității de analiză și sinteză a elevilor clasei experiment am observat următoarele :

Metodele active-participative au antrenat elevii în descoperirea noilor informații;

Grupați în perechi, elevii s-au eliberat de egocentrism și au găsit cu ușurință răspunsurile la cerințele date;

Lucrul în perechi i-a ajutat pe elevi în comunicare;

Metodele tradiționale pot fi folosite doar în proporție 20% în cadrul unei ore;

Elevii au fost mai activi si s-au implicat în rezolvarea cerințelor date;

Pe parcursul predării prin metode activ-partcipative am observat o mai mare disponibilitate a elevilor de a se angaja în rezolvarea sarcinilor față de momentul inițial;

elevii au demonstrat că pot fi capabili de un efort susținut mai ridicat, grație unei motivații interioare mai puternice;

CHESTIONAR

Prin exprimarea opiniilor dumneavoastră, în urma completării unui chestionar, veți contribui la optimizarea procesului instructiv-educativ la Religie.

Data:………………

Clasa:………………

Numele și prenumele……………………………………..

Îți plac lecțiile de religie predate prin metode activ- participative?

foarte mult

mult

puțin

deloc

Alege dintre metodele de mai jos, metoda preferată de tine.

Știu/Vreau să știu/Am învățat

Povestirea

Mozaicul

Problematizarea

Gândiți/ Lucrați în perechi/ Comunicați

Care este forma de organizare a elevilor preferată de tine la orele de Religie?

Individual

În perechi

Pe grupe

Ai obținut rezultate mai bune la învățătură (la Religie) când au fost folosite în cadrul lecției;

metode tradiționale

metode moderne

Vă mulțumesc pentru colaborare!

Din aplicarea chestionarului se poate observa modul de primire al metodelor activ-participative de către elevii clasei experiment.

La sfârșitul experimentului psihopedagogic, a fost aplicat un test pedagogic de cunoștințe, identic la cele două clase, urmând ca rezultatele obținute să fie comparate cu cele de la pretest.

La finele programului de predare-învătare activă și a parcurgerii materiei la disciplina Religie ortodoxă, am realizat o evaluare a capacităților de învățare și de asimilare a cunoștințelor ale elevilor, pentru a înregistra progresul elevilor din clasa experiment. Aceasta a constat în administrarea unei probe de evaluare. Redau în continuare obiectivele vizate, itemii testului și baremul de corectare.

3.7.3. TEST FINAL

Data: 27 martie 2015

Clasele: a VI- a A și B

Obiectul: Religie ortodoxa

Subiectul: Evaluare

Scopul: Cunoașterea modului de însușire a cunoștințelor predate în clasa a VI-a

Tipul instrumentului de evaluare: probă scrisă

Competențele evaluării :

C1: realizarea corespondenței între Sfânta Taină și expresia corespunzatoare ;

C2: completarea spațiilor libere cu informațiile potrivite din paranteză;

C3: realizarea corespondenței între sărbătorile domnesti din coloana A cu data calendaristică corectă din coloana B;

C4: realizarea corespondenței între sărbătorile domnesti din coloana A cu denumirea populară din coloana B;

C5: completarea tabelului dat cu semnificația simbolurilor din Pilda celor zece fecioare;

C6: alegerea valorii de adevăr din afirmațiile date, scriind afirmatia corecta in cazul afirmațiilor false;

C7: alcătuirea unui text de maxim 10 rânduri prezentând modalitățile de celebrare a unei sărbători creștine;

Durata de lucru : 50 minute

Resurse materiale : fișe de evaluare

Conținutul probei :

Unește Sfânta Taină din coloana A cu expresia potrivită din coloana B: 1p

A B Botezul -Trupul și Sângele lui Hristos

Mirungerea -împăcarea, curăția și unirea cu Dumnezeu, “spălarea sufletului

Spovedania – nașterea spre viața veșnica, din apă și din Duh

Sf. Împărtășanie – întărește în credință creștină prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir

Completează spațiile libere cu informațiile potrivite din paranteză: 1,5p

( comemorează, domnești, popasuri, persoane sfinte, fixă, schimbătoare)

Sărbătorile creștine sunt acele zile din an în care Biserica………………………………

evenimente din istoria mântuirii sau……………………………Sărbatorile dedicate Domnului nostru Iisus Hristos se mai numesc sărbători…………………… . În funcție de data stabilită în calendar, ele se pot grupa astfel: sărbători domnesti cu dată ………………. și sărbători domnesti cu dată……………. . Sărbătoarea săptămânală a creștinilor este………………………………. . Aceste zile sunt pentru creștini………………………. duhovnicesti.

a) Realizează corespondența între sărbătorile domnesti din coloana A și datele lor calendaristice, din coloana B: 1p

A B

Nașterea Domnului 6 ianuarie

Botezul Domnului 2 februarie

Întâmpinarea Domnului 6 august

Schimbarea la Față 14 septembrie

Înălșarea Sfintei Cruci 25 decembrie

b)Realizează corespondența între sărbătorile domnesti din coloana A și denumirile populare din coloana B: 1,5p

A B

Nașterea Domnului Ispas

Botezul Domnului Paște

Intrarea Domnului în Ierusalim Crăciun

Învierea Domnului Rusalii

Pogorarea Duhului Sfânt Epifanie

Înălțarea Domnului la cer Florii

Completează tabelul de mai jos cu informația corectă: 1,5p

Alege valoarea de adevăr din afirmațiile de mai jos, iar în cazul afirmatiilor false, scrie ceea ce este corect: 1p

Creștinul nu trebuie să se îngrijească decât de orfani și de văduve. A/ F

………………………………………………………………………….

Adevărata milostenie se face cu dragoste și discreție. A/ F

…………………………………………………………………………

Cel care primețte milostenia noastră este Dumnezeu.

………………………………………………………………………….

Dacă iubim pe Dumnezeu nu trebuie să iubim și pe semenul nostru. A/ F

Alcătuiește un text de maximum 10 rânduri în care să prezinți modalitățile de celebrare a unei sărbători creștine, specifică zonei în care locuiesti. Gasește un titlu potrivit. 1,5p

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Barem de corectare:

Fiecare răspuns corect este notat cu 0,25 puncte. (0,25×4)

Fiecare spațiu liber completat corespunzător, cu informatia corectă 0,25 p. (0,25×6)

a. Realizarea corespondenței corecte 0,20 (0,20 x5)

b. Realizarea corespondenței corecte 0,25 (0,25x 6)

4. Completarea tabelului 1,5 puncte. Fiecare răspuns corect are 0,25p (0,25x 6)

5. Rezolvarea corectă a cerinței 0,25p fiecare răspuns.( 0,25×4)

6. Scrie corect textul dat, respectând toate normele implicate în procesul scrierii (așezare corectă în pagină, scriere caligrafica, ortografică și ortoepică,originalitate-1,5 puncte;

Scrie textul respectând frecvent normele implicate, cu mici abateri-1punct.

Scrie textul relativ lizibil și îngrijit, aplicând parțial ortografia și punctuația, cu abateri repetate- 0,5 puncte. Lipsa textului 0 puncte,

Eficacitatea predării prin metode moderne introdusă la clasa experiment se poate deduce mai bine din următorul studiu comparativ privind rezultatele obținute la proba finală:

Situația rezultatelor evaluării  finale la clasa a VI-a A

Situația rezultatelor evaluării  finale la clasa a V-a B

In urma prelucrării statistice a datelor și a analizelor calitative, s-a constatat că, la proba finală la colectivul de experimentare a crescut numărul elevilor care au obținut nota 10 mărindu-se procentul de la 28% la 52% și s-a înregistrat o scădere a procentului pentru nota 5 de la 12% la 4%. La clasa de control nu s-a înregistrat o creștere însemnată.

Rezultatele acestei probe finale confirmă progresul elevilor cărora li s-a predate prin metode activ-participative în cadrul orelor de religie.

Notele de 10 si 9 s-au înregistrat la elevii care de-a lungul anului școlar s-au implicat activ în rezolvarea sarcinilor de lucru, dând dovadă de energie, independență, încredere în forțele proprii si concentrare. În mare parte, aceștia provin din familii preocupate de situația la învățătură a copiilor lor. Rezultatele mai slabe au fost obținute de elevi care au , în general, rezultate scăzute la învățătură și la alte obiecte de studiu. Cauzele generatoare acestei situații ar fi pe de o parte legate de mediul familial (absența părinților, lipsa preocupării acestora, condițiile precare de trai etc.), iar pe de altă parte legate de anumite caracteristici individuale (slaba rezistență la efort, puterea scăzută de concentrare, inteligența redusă, timiditatea etc.).

Pe parcursul anului școlar am urmărit cu rigurozitate progresul elevilor. Pentru înregistrarea acestuia, am folosit atât metodele tradiționale de evaluare (probele orale, scrise sau practice) cât și cele complementare (observația sistematică a activității și a comportamentului elevilor, portofoliul, autoevaluarea, coevaluarea).

3.8 CONCLUZIILE CERCETĂRII

Motto: ”Este imposibil ca elevii să învețe ceva cât timp gândurile lor sunt robite și tulburate de vreo patimă. Intrețineți-i deci într-o stare de spirit plăcută, dacă vreți să vă primească învățăturile. Este tot atât de imposibil să imprimi un caracter frumos și armonios într-un suflet care tremură, pe cât este de greu sa tragi linii frumoase și drepte pe o hârtie care se miscă.”

(John Locke-“Some Thoughts Concerning Education”)

Prin intermediul acestui proiect de cercetare am investigat modul în care elevii se implică în descoperirea noilor informații prin forțe proprii și prin intermediul metodelor activ participative. Pe parcursul derulării probelor am încurajat, am laudat permanent participarea și implicarea elevilor în descoperirea noilor cunoștințe. Pe baza unor principii, cu ajutorul metodelor bine alese și cu ajutorul mijloacelor specifice, am desfășurat activitățile de cercetare susținându-le totodată și de iubire, incredere și libertate. Pe lângă cele urmărite am căutat mai ales formarea caracterului elevului și conducerea lui la desăvârșire morală.

Din această experiență am observat că elevii se implică în procesul instructiv educativ atunci când sunt solicitați și sunt deschiși la tot ce este nou. Prin diferite tipuri de activități, prin instaurarea unui climat neautoritar, prin declanșarea unei motivații pozitive față de muncă, prin utilizarea celor mai active metode și procedee didactice, prin folosirea unui material didactic bogat și atractiv, programul de predare prin metode active elaborat și aplicat, a dovedit eficiența metodelor moderne față de metodele tradiționale de predare. În contrast cu metodele pasive, cele active au avut în vedere, în mod preponderent, dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea unor operații științifice (capacitățile de a explica diferitele cauze, de a corela, de a prevedea rezultatele); a capacității de a sintetiza, organiza, asocia și comunica informatii etc.

Fiecare metodă a oferit nenumarate posibilități de angajare a elevilor în procesul de învățare. Totuși, gradul de activizare și participare a variat de la metodă la metodă. A contat foarte mult cum a fost înțeleasă și utilizată o metoda sau alta, cum s-au îmbinat elementele de dirijare ale învățării cu cele de muncă independentă, cum a fost concepută dirijarea. Am ajuns la concluzia că o îndrumare, pas cu pas, care impune de-a gata, noile cunoștințe, fără să lase elevilor timp și loc de gândire, să formuleze întrebări, să aprecieze, nu ar face decât să stânjenească afirmarea spontaneității, a gândirii, a imaginației, a creativității; în schimb dirijarea care incită la căutări, care sugerează are alte urmări. Lectura independentă, dialogul euristic, învățarea prin explorare și descoperire, discuțiile colective etc., au implicat elevii în învățare mai mult decât o explicație, o expunere sau o demonstrație.

Învățarea activă a însemnat pentru mine, în cadrul acestui experiment, procesul de învățare calibrat pe interesele /nivelul de înțelegere /nivelul de dezvoltare al participanților la proces. În cadrul învățării active, s-au pun bazele unor comportamente, de altfel observabile:

-comportamente ce denotă participarea (elevul e activ, răspunde la întrebări, ia parte la activități);

-gândirea creativă (elevul are propriile sale sugestii, propune noi interpretări);

-învățarea aplicată (elevul devine capabil să aplice o strategie de învatare într-o anumită instanță de învățare);

-construirea cunoștintelor (în loc să fie pasiv, elevul îndeplinește sarcini care îl vor conduce la înțelegere). Printre metodele care au activizat predarea-învățarea au fost și cele prin care elevii au lucrat productiv unii cu altii, dezvoltându-și abilități de colaborare și ajutor reciproc. Ele au avut un impact extraordinar asupra elevilor datorită denumirilor usor de reținut, caracterului ludic și oferirea de alternative de învățare cu “priza” la elevi.

Datele înregistrate atât la probele inițiale cât și la probele finale , ne permit să afirmăm că în urma desfășurării acestui experiment se confirmă ipoteza cercetării.

BIBLIOGRAFIE

Albulescu, Ion, Progmatica predării. Activitatea profesorului între rutină și creativitate, Editura Paralela 45, Pitești, 2008

Bălan Bogdan, Psihopedagogie pentru exemenele de definitivare și grade didactice, Ed. Polirom, 1998

Băncila, Vasile, Inițierea religioasă a copilului, Ed. Anastasia, Galați, 1996

Barna, Andrei, Antohe, Georgeta, Curs de pedagogie, Teoria instruirii, curriculum-ului și evaluării, Ed. Logos, Galati, 2001

Bogoș, Mușata, Opriș, Dorin, Opriș, Monica, Cercetarea în domeniul educației religioase și al educatiei morale- Modele și aplicații, Ed. Sf. Mina, Iași. 2006

Călugăr, Preot Prof. Dumitru, Catehetică, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2002

Cerghit, I ,Vlăsceanu, L (coord) , Curs de pedagogie, T.U.B., București 1998

Cerghit I., Metode de învățământ, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1980

Cucoș, Constantin, Educația religioasă- conținut și forme de organizare, Bucuresti, 1996

Compayre, Gabriel, Curs de pedagogie (trad. de Matei Radulescu), Bucuresti,

Competențe cheie TIC în curriculumul școlar (curs de formare)

Cerghit,I. Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980

Cucoș, Constantin, Educația religioasă- Repere teoretice și metodice, Ed. Polirom, Iași 2009

Cucoș, Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 1999

Cerghit, I ,Vlasceanu, L (coord) , Curs de pedagogie, Ed. T.U.B., Bucuresti, 1998

Călugăr, Dumitru, Catehetica, București, 1984,

Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Comori ale ortodoxiei, Ed. Trinitas, Iași, 2007

Dancsuly, A, Ionescu, M, Radu, I., Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București,1979

Danciu, Ana, Metodica predării religiei în școlile primare, gimnaziale și licee, Ed. Anastasia, Bucuresti 1999

Gordon, Pr., lect, dr, Vasile, Ortodoxia, Revista Patriarhiei Romane, Anul LI, Nr. 3-4, iulie-decembrie, Bucuresti, 2000.

Gordon, Pr. Prof. Dr. Vasile, Cateheze pastorale pe înțelesul tuturor, Ed. Sofia, București 2012

***, Ghid metodic. Învățarea activă, MEC, Consiliul Național pentru pregătirea profesorilor, 2001

Ionescu, M., Demersuri creative în predare și învățare, Editura Presa Universității Clujeană, Cluj, 2000

Joița, Prof., dr., Elena, Didactica aplicata, Ed. Gheorghe Alexandru, Craiova, 1994.

Kiones, Dr. J., Die neuzeitlichen Anscharngsmittel und ihrdidakticher Wert fur den Religiondunterkit, München, 1931, citat după Pr. N. Techilă,

Similar Posts