Importanta Limbajului Nonverbal în Formatele de Televiziune

Importanța limbajului nonverbal în formatele de televiziune

Capitolul I: Limbajul nonverbal

I.1 Definiții, tipologii, caracteristici

Limbajul reprezintă funcția utilizată cel mai frecvent de către oameni în activitatea de comunicare, activitate prin intermediul căreia ei schimbă în mod continuu informații cu privire la mediul extern, reprezintă un sistem de semne (cod) care au o semnificație comună pentru un număr de interpreți (participanți la procesul de comunicare).

Limbajul este o formă de comunicare între oameni. Prin limbaj, oamenii își transmit gandurile și ideile unul altuia, se influențează reciproc. Comunicarea prin limbaj se realizează cu ajutorul limbii. Limba este un mijloc de comunicare între oameni.

Limbajul verbal constă în exprimarea orală a omului în diferite situații, este o activitate specific umană, prin care se realizează cu ajutorul limbii atât comunicarea verbală între oameni, cât și procesul de gândire. Cu ajutorul limbajului omul dobândește informații noi, transmite experiența sa, transpune date cunoscute din realitatea obiectivă sau subiectivă. În timp ce limbajul verbal este realizat cu ajutorul cuvintelor, limbajul nonverbal folosește alte modalități de exprimare decât cuvântul (mimică, gesturi, tonalitatea vocii, inflexiuni ale vocii, etc.).

Limbajul nonverbal este un proces complex care se referă la transmiterea mesajelor printr-un alt mijloc decât scrisul și vorbitul și anume: starea sufletească, mișcările trupului, ochii, distanțarea, gesturile, ritmul repsirației, mirosul, culoarea obrajilor, tensiunea musculară sau ritmul inimii. Complexitatea limbajului nonverbal provine și din felul în care oamenii „pregătesc” colaborarea și interacțiunea umană, tratând corpul ca pe un produs mascat și transformat intenționat (prin îmbrăcăminte, machiaj, tatuaj, accesorii). Două persoane nu se pot întâlni fără să comunice, chiar și atunci când defapt nu vor să o facă. Statisticile consemnează că aproximativ 90% din mesaje se pot transmite nonverbal. Din totalul informațiilor transmise in comunicarea interumană, comunicarea verbală reprezintă aproximativ 35%, iar cea nonverbală de la 65% până la 93%.

Tipuri de limbaj nonverbal: limbajul nonverbal este de tip senzorial, deoarece se bazează pe ceea ce recepționăm cu ajutorul simțurilor, văzului, auzului, mirosului, tactil și gustativ; limbaj nonverbal de tip estetic (dans, pictură, imagine, muzică, etc.), care are loc prin intermediul diferitelor forme de exprimare artistică și care comunică diferite emoții; limbaj nonverbal bazat pe folosirea însemnelor (steaguri, insigne, uniforme, etc.) și a simbolurilor specifice, ca de exemplu, cele legate de religie (altar, icoane, cruce, etc.), sau statut social (gradele de ofițeri, decorațiile, titulatura, etc.)

I.2 Caracteristici ale limbajului nonverbal

Limbajul nonverbal este neintenționat, el ne trădează atitudinea, gesturile sau emoțiile, chiar dacă noi nu dorim acest lucru, deci trebuie să fim conștienți că mesajele nonverbale pot contrazice uneori ceea ce afirmăm:

Limbajul nonverbal exprimă atitudini și sentimente, mai degrabă decât idei și concepte;

Limbajul nonverbal are întotdeauna valoare comunicativă;

Limbajul nonverbal poate fi intenționat sau neintenționat, din moment ce adeseori atunci când oamenii comunică nonverbal ei nu sunt conștienți de acest lucru;

Limbajul nonverbal este prioritar limbajului verbal;

Limbajul nonverbal este adesea ambiguu, din moment ce un comportament nonverbal poate avea semnificații diferite în funcție de personalitatea utilizatorului, de familie, influență și cultură;

Limbajul nonverbal este incontinuu atata timp cât cineva este lângă tine și te poate observa;

Limbajul nonverbal poate fi interpretabil;

Limbajul nonverbal poartă o puternică amprentă culturală și socială. Multe gesturi și posturi ale corpului trădează aria social-culturală în care individul a trăit sau trăiește.

Limbajul nonverbal al comportamentului este puternic implicat în construirea interacțiunilor (privirea, orientarea corpului, poziția și distanța între parteneri sunt esențiale în începerea, susținerea și oprirea unei comunicări).

I.3 Funcțiile limbajului nonverbal

Există cinci funcții de comunicare non-verbală: consolidare, substituție, contradicție, accentuare și reglementare. Toate aceste funcții ajută persoana care trimite un mesaj și persoana care primește acel mesaj să facă conținutul comunicării mai ușor de înțeles.

Consolidare – cantitatea de disponibilitate de limbaj nonverbal se adaugă mesajului verbal, de exemplu, daca spui “Bună” sau “Pa” probabil vei flutura mâna, sau dacă spui ca îți este foame s-ar putea să pui mâna pe stomac. Dacă un aliment v-a provocat un gust rău sentimentul de displacere v-a veni însoțit de o privire de dezgust pe fața ta.

Substituție – se folosește o acțiune nonverbală sau replică în loc de a vorbi. De exmplu, o persoană în loc să spună “Salut” sau “La revedere”, aceasta ar putea doar să fluture mâna. Atunci când nu suntem capabili să vorbim cu o persoană verbal, folosim un element nonverbal.

Contradicție – se utilizează un mesaj nonverbal pentru a nega un mesaj verbal. De exemplu, daca întrebați pe cineva cum se simte și respectivul spune: ”Bine”, dar acesta defapt rotește ochii, se uită în jos la podea și ridică din umeri, îți dai seama că nu este bine și tocmai a negat mesajul verbal cu cel nonverbal.

Accentuare – utlizarea de indici nonverbali pentru a intesifica mesajul verbal. De exemplu, dacă vorbiți mai tare și mai repede adăugați intensitate la mesajul verbal. Putem spune când o persoană este entuziasmată, deoarece vorbește mult mai tare și cu ochii largi, ceea ce face mesajul mult mai clar.

Reglementare – proces prin care oamenii dintr-o conversație decid cine să vorbească în continuare. De exemplu, se folosesc semnale de mână pentru a indica faptul că o persoană a terminat de vorbit și este rândul altcuiva să vorbească. Se folosesc de asemnea semnale nonverbale, ca privitul la persoana care urmează să vorbească, ca și cum ar spune: “Ce crezi despre asta?”, fără a fi rostite cuvintele.

I.4 Elemente componente ale limbajului nonverbal

Vechea zicală spune: ”Nu este vorba despre ce spui, este vorba despre cum spui” și aceasta dă un nou sens când te gândșești la limbajul trupului. În plus față de cuvintele rostite, trebuie să avem în vedere aspectele esențiale pe care le transmit mesajele cheie.

Limbajul trupului – poate influența mult mai mult decât ne dăm seama, mai ales că impresia finală este dată de fapt de limbajul nonverbal intr-o conversație. Capul plecat sau umerii lăsați arată un sentiment de inferioritate, un sentiment negativ, deprimare, timiditate, iar capul sus și umerii drepți arată mulțumirea și chiar superioritatea. Într-o conversație aplecarea spre interlocutor poate însemna interes, atenție, în timp ce retragerea corpului, poate sugera respingerea. Încrucișarea brațelor la piept arată închidere în sine față de un anumit subiect discutat, sau față de persoana care participă la discuție. Un studiu efectuat a solicitat ca două grupuri de studenți cu rezultate asemănătoare la învățătură să audieze în același timp cursul aceluiași profesor. Studenții din prima grupă au adoptat o poziție relaxată, ceilalți au trebuit să adopte o poziție închisă. În final toți au avut de redat ceea ce au reținut din cursul prezentat. Cei care au reușit să redea cele mai multe detalii au fost stundeții din prima serie.

Expresii faciale – expresiile faciale sunt universale în toate culturile și naționalitățile. Ele exprimă emoții precum: fericire, tristețe, furie, teamă, surpriză, dezgust, entuziasm și altele. Expresia feței poate fi ținută ușor sub control și furnizează în mod continuu informații asupra reacției partenerului. Mișcările mușchilor feței produc modificări ale fizionomiei care exprimă sentimente, idei și frământări interioare de mare profunzime. Expresiile faciale trebuie sa fie întotdeauna în concordanță cu tonul, cuvintele și mesajul general.

Gestica – sunt mijloace frecvent folosite in limbajul nonverbal; fluturarea din mână, a face semn către cineva, folosirea mâinilor atunci când afirmăm sau argumentăm ceva, când vorbim cu mâinile, noi transmitem aceste gesture de multe ori fără să ne dăm seama, sau fără să gândim. Cu toate acestea, sensul gesturilor poate fi diferit in anumite culturi și regiuni, asftfel încat este important să fim atenți pentru a evita o interpretare greșită. Un exemplu ar fi atunci când prin mișcarea capului de sus in jos, noi spunem “da”, iar oamenii din Sri Lanka redau accelași lucru prin mișcarea capului de la dreapta la stânga. Un alt exemplu vizibil ar fi gestul de arătare cu degetul, care la noi este considerat nepoliticos, insultă în Thailanda, iar in SUA este absolut neutru, un gest de indicare.

Vocea – cum ar fi tonul, volumul, inflexiunile, ritmul și cursivitatea sunt elemente foarte importante în comunicare. Atunci când vorbim, alți oameni ”citesc” în vocile noastre expresiile nonverbale. O voce joasă arată frică, emoție, rușine, in timp ce o voce stridentă, ascuțită, arată amenințare, mânie. Accentul vocii, dicția, semnifică gradul de educație și statutul social. De asemenea, accentele regionale ne oferă indicații despre zona georgrafică de proveniență (moldovean, oltean, ardelean, etc.)

Zâmbetul – felul în care zâmbesc oamenii unii la alții poate oferi indicii despre raporturile de putere care există între ei. Râsul și zâmbetul apar întotdeauna împreună. Indiferent dacă situația este prietenoasă sau neprietenoasă, persoanele dominate zâbesc mult mai puțin în situații neprietenoase și mult mai mult în situații prietenoase. Zâmbetul poate arăta ce se află în spatele fațadei și sentimentele reale ale unei persoane. S-a descoperit că femeile zâmbesc mult mai mult decât bărbații. Acest lucru se poate datora poziției subordonate pe care femeile o ocupă în societate, deși nu explică și de ce bebelușii fetițe zâmbesc mai mult decât bebelușii băieți chiar de la două luni.

Aspectul fizic – este deosebit de important pentru creearea unei imagini de success. Deși hainele nu-l fac pe om, ele spun multe lucruri despre persoana care le poartă. Îmbrăcamintea adecvată poate sensibiliza, poate accentua încrederea celuilalt și stima față de sine, poate accentua frumusețea fizică, naturală. De asemenea, îmbrăcămintea reprezintă și un simbol cultural (bărbații întotdeauna poartă pantaloni), sau subliniază o tradiție (kilt-ul scotia sau sari-ul indian). În cazul femeilor îmbrăcate decent conferă încredere și seriozitate, în timp ce femeile îmbrăcate provocator exprimă disponibilitate.

Spațiul personal și teritoriul – Cu toții avem nevoie de un spațiu fizic, personal, pentru a comunica, însă diferă în funcție de cultură, situație, precum și gradul de apropiere al relației. Aveți posibilitatea să utilizați spațiu fizic pentru a comunica în mai multe moduri acestea incluzând mesaje nonverbale diferite, inclusiv semnale de intimitate, agresivitate, dominare, sau afecțiune.

Atingerea – este o altă componentă importantă în limbajul nonverbal. Aceasta exprimă emoții sau sentimente diferite, de la sentimente calde: iubire, o îmbrățișare caldă, o strângere de mână fermă, simpatie, încurajare, până la agresiune fizică. Gradul de atingere diferă de la ocultură la alta. La japonezi, înclinarea capului înlocuiește datul mâinii ca salut, în timp ce la eschimoși acest salut se exprima cu o lovitură ușoară pe umăr.

Temepratura, lumina și culoarea – aceste elemnte influnețează modul în care oamenii comunică. Lumina și culoarea pot sugera anumite stări și dispoziții fizice. Temperatura poate influența pozitiv sau negativ o bună comunicare. Culorile calde (galben, porocaliu, roșu) stimulează comunicarea, în timp ce culorile reci (albastru, verde, gri) inhibă și distrag atenția și comunicarea. Semnificația culorilor poate fi diferită și în alte regiuni, culture, ca de exmplu culoarea roșie este asociată în China cu bucurie și festivitate, iar în Japonia cu luptă și mânie. Negrul este culoarea tristeții pentru europeni, în timp ce aceste stări la japonezi și chinezi sunt exprimate prin culoarea albă.

I.5 Microexpresiile

O microexpresie este o reacție involuntară a mușchilor feței care are loc atunci când experimentăm diferite emoții. Practic, lucrurile pe care le simțim sunt “afișate” cu ajutorul mușchii feței și “trădează” emoțiile pe care le experimentăm.

Observarea microexpresiilor poate fi extreme de dificilă. În întreaga lume, există un mic procent de persoane care le pot vedea în mod natural, uneori însă, o parte dintre acele persoane, nici măcar nu știu că pot face așa ceva.

Atunci când cineva urmărește microexpresiile, trebuie să se concentreze pe fața subiectului. Majoritatea contracțiilor musculare din timpul microexpresiilor au loc în jurul ochilor și a gurii și trebuie să fim extreme de vigilenți pentru că ceea ce face ca microexpresia să fi micro este tocmai durata ei. Aceasta fiind în medie între 1/25 și o secunda, la majoritatea expresiilor.

Există șapte microexpresii de bază:

– fercirea;

– frica;

– surprinderea;

– dezgustul;

– disprețul;

– furia;

– supărarea.

Fericirea – cu toții știm că atunci când cineva zâmbște este fericit, dar nu e deloc greu să “truchezi” starea de fericire. Asta se poate întâmpla când cineva spune ceva cu care tu nu ești de acord sau ceva ce nu îți convine și pretinzi că e ceva distractiv sau bun. Sunt cazuri numeroase când cineva pretinde că e fericit. Uneori, cineva ar tputea să se prefacă, că este fericit când defapt nu ar trebui să fie.

Atributul cheie pentru fericire este zâmbetul, dar nu orice zâmbet. În fercirea adevarată se observă colțurile buzelor ridicându-se și obrajii se vor ridica și ei puțin, dar semnul cel mai distractiv a fericirii adevărate este reprezentat de ridurile care apar în colțurile exterioare ale ochilor. Gura ar putea fi sau nu deschisă, cu dinții expuși, se formează o linie de la nas spre colțul buzelor. Dacă nu se observă mișcarea mușchilor din jurul ochilor, zâmbetul este fals.

Frica – este un sentiment pe care toți îl cunoaștem. Dacă suntem în situații din care nu putem ieși, suntem în situații care nu ne plac, sau vizionam un film horror, arătăm această expresie. Reprezintă o reactie de scurtă durată la o primejdie reală, ea are un mare impact psihologic, ca de exemplu: se accelerează ritmul bătăilor inimii și ritmul respirației, iar mainile tremură.

La frică se pot observa buzele întinse orizontal către urechi, pleoapele superioare vor fi ridicate, iar cele inferioare încordate. Se observă de asemenea că sprâncenele sunt ridicate și duse împreuna.

Surprinderea – este o microexpresie foarte importantă. Poate fi detectată în procesul de detectare a minciunii. Dacă cineva este acuzat de ceva și pare surprins, ar putea să însemne că acuzația adusă este incorectă. Oricum, este ușor să falsezi surprinderea, dar ceea ce nu știu oamenii este că aceasta este ușor de recunoscut.

La surprindere se pot observa deschiderea largă a ochilor și ridicarea sprâncenelor, de asemenea gura se va deschide și ea puțin.

Surprinderea adevărată va fi caracterizată de ridicarea sprâncenelor pentru mai puțin de o secundă. Deci, dacă cineva pare surprins, dar ridică sprâncenele pentru mai mult de o secundă, însemnă că minte fără dubiu.

Dezgustul – este unul dintre acele microexpresii care indică faptul că unei persoane nu îi place ceea ce se spune, sau nu este de acord cu ceea ce a făcut sau a zis cineva. De asemenea, dacă ai lăsat un miros, “în secret”, este un foarte bun indicator că cineva știe ce ai făcut, pentru că dezgustul este un răspuns instinctual.

Dezgustul este caracterizat prin ridicarea buzei superioare, expunând de obicei dinții și de ridicarea nasului.

Disprețul – este foarte ușor de observat, este singura expresie care e bazată pe o singură parte a feței. Toate celelalte microexpresii sunt egal distribuite pe față.

Cel mai ușor îți dai seama de dispreț, când observi ridicarea unei părți a buzei. Poate fi foarte subtilă și chiar să pară o spasmă sau tic nervos. Ocazional, ridicarea buzei este adăugată înclinării capului puțin în spate, astfel încât subiectul să poată privi puțin în jos.

Furia – chiar dacă este destul de ușor de observat, uneori furia este bine ascunsă sub suprafață și este foarte bine să o poți observa în cazul care cineva este gata să cedeze.

Microexpresia furiei constă în îngustarea și presarea buzelor foarte strâns. De asemenea, se pot observa spâncenele înclinate în jos către nas și probabil cea mai importantă caracteristică, privirea intensă.

Supărarea – mulți dintre noi ne putem da seama dacă cineva este supărat sau nu, dar sunt momente în viață când este foarte important să ne dăm seama la timp, dacă cineva este cu adevărat supărat, chiar dacă persoana respectivă spune că este în regulă.

De multe ori, oamenii vor masca supărarea, pentru a nu-i duce și pe alții într-o astfel de stare și, deși doresc să vorbească cu altcineva despre asta, nu vor admite că sunt supărați.

La supărare, pleoapele superioare ale ochilor vor coborî, subiectul va avea o privire pierdută, iar colțurile buzelor vor fi trase puțin în jos.