Importanta Kinetoterapiei In Cifoza la Adolescenti

=== CIFOZA_ADOLESCENTI ===

CAPITOLUL 1

ANATOMIA ȘI BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE

1.1.Coloana vertebrală1

Coloana vertebrală reprezintă axul median și posterior al trunchiului și este constituită din 33-34 vertebre.Vertebrele poartă denumire diferite în funcție de regiunea corespunzătoare.

Astfel există vertebre cervical în număr de 7 (C1-C7),vertebre toracale în număr de 12 (T1-T12),vertebre lombare în număr de 5 (L1-L5),vertebre sacrale în număr de 5 care formează osul sacru prin sudare și 4-5 vertebre coccigiene care formează coccigele.

Fig.1.Regiunile coloanei vertebrale

1.vertebre cervicale (C1-C7), 2.vertebre toracale (T1-T12),3. vertebre lombare (L1-C5),4.Sacrum,5.Coccyx (Ion albu, Radu Giorgia -Anatomie topografică-)

1.E.Trașcă,M.Pătrașcu,M.Galbenu,D.Pătrașcu, Anatomie clinic, pg.135,2013

Vertebrele care și-au păstrat independența și mobilitatea se numesc vertebre adevărate și reprezintă vertebrele din regiunea cervical,toracală și lombară.

Vertebrele care s-au sudat și prin unirea lor au reyultat respectiv osul sacru și coccigele se numesc vertebre false.în cadrul vertebrelor adevărate există unele vertebre care prezintă caractere specific regiunii respective astfel,prima vedere cervical (atlasul),a-II-a vertebră cervical ( axisul);a VI-a și VII-a vertebra cervical iar în cadrul celor toracice T11 și T12.

Fiecare vertebră prezintă o porțiune anterioară denumită corpul vertebral și o porțiiune posterioară denumită arc vertebral.

Între cele 2 componente corp și arc vertebral se află 2 mici punți osoase denumite pediculii arcului vertebral .Corpul ,arcul și pediculii arcului vertebral delimitează gura vertebrei1.

Corpul vertebrei reprezintă porțiunea cea mai voluminoasă a vertebrei și dimensiunile sale sunt în funcție de regiunea vertebrei respective.Corpul prezintă o față superioară și o față inferioară articulară precum și o circumferință.

Arcul vertebral formează peretele posterior al găurii vertebrale și prezintă mai multe elemente osoase:două lame vertebrale care se întind de la pediculi la procesul spinos.

Fig.2.Structura vertebrei

Fiecare lamă prezintă o față anterioară care privește spre gaura vertebrei,o față posterioară acoperită de mușchi și câte două margini (superioară și inferioară).

Arcului vertebral i se mai descrie o extremitate lateral care prezintă proeminențe osoase în vecinătatea pediculului arcului ,reprezentate de procesele articulare și procesul transversar.

Procesul spinos reprezintă o prelungire osoasă posterioară care pornește de la locul de unire a celor 2 lame ale arcului vertebral.Acestea au diferite mărimi, formnă și orientare în funcție de regiunea coloanei vertebrale.

Procesul transversar reprezintă câte o proeminență osoasă de fiecare parte, dreaptă și stângă care pleacă de pe părțile laterale ale arcului vertebral.

Procesele articulare sunt în număr de 4 grupându-se câte două superioare și două inferioare,articulându-se cu procesele articulare ale vertebrelor superioare și inferioare din regiunea respectivă.

Pediculul vertebral este reprezentat de două punți osoase care unesc extremitatea fiecărui arc vertebral cu corpul vertebrei.

Pediculii reprezintă câte o incizură mai accentuată la nivelul marginii inferioare iar prin suprapunerea a două vertebre din aceste incizuri se delimitează gaura intervertebrală prin care ies ramurile nervilor spinali.

Gaura vertebrală este delimitare între corpul vertebral și arcul vertebral iar pe laturi de pediculii vertebrali.Din suprapunerea găurilor vertebrale ia naștere canalul vertebral.

Vertebrele pe lângă caracterele commune,generale ,prezintă și caractere regionale representative pentru regiunea de coloană vertebrală din care provin astfel:

-vertebrele cervical prezintă corpul mai mic și alungit transvers ,procesul spinos este scurt și bifurcate la vârf,iar procesele transversal sunt străbătute de găuri transversal fiind ramificat într-un tubercul anterior și într-unul posterior.

Procesele articulare au orientare aproape orizontală .Vertebrele toracale se caracterizează prin aceea că au corpul vertebral alungit antero-posterior și prezintă de fiecare parte câte două incizuri, superioară și inferioară (fovea costalis).Între două vertebre vecine incizura superioară a unei vertebre cu cea inferioară a celeilalte delimitează un unghi diedru în care pătrunde capul coastei2.

2.E.Trașcă,M.Pătrașcu,M.Galbenu,D.Pătrașcu, Anatomie clinic, pg.136,2013

Procesul spinos are orientare oblică în jos și apoi iar procesele transversal prezintă pe fața lor o fețișoară (transverse-costală) articulară pentru tuberculul coastei corespunzătoare.Procesele articulare au orientare vertical cu dispoziție frontal.

Vertebrele lombare prezintă un corp vertebral cu dimensiuni mai mari,diametrul transversal depășind pe cel antero-posterior.Procesul spinos are direcție orizontală dinainte înapoi iar procesele costiforme sunt resturi de coaste.

Ele pot fi confundate cu procesele transversal fiind în realitate mici proeminențe situate pe fața posterioară a proceselor costiforme.Procesele articulare au o direcție vertical și sunt dispuse sagital.Din categoria vertebrelor speciale fac parte următoarele:

Atlasul este prima vertebră cervical,nu are corp vertebral și este format din două mase laterale unite printr-un arc anterior și un arc posterior.De pe masele laterale ale atlasului pleacă procesele transversal.

Arcul anterior prezintă pe fața sa posterioară o suprafață articulară pentru dintele axisului. Axisul este a doua vertebră cervical care pe fața superioară a corpului prezintă o proeminență numită dinte.

Fig.3.Vertebre cervicale

Aceasta prezintă o față articulară anterioară pentru arcul anterior al atlasului și una posterioară care vine în contact cu ligamentul transversal.Vertebra a VI-a cervical prezintă tuberculul anterior al procesului transversal mai proeminent denumit tuberculul carotidian.Vertebra a –VII-a cervical prezintă procesul spinos mai lung ,se palpează sub piele și reprezintă reper anatomic3 .

3.E.Trașcă,M.Pătrașcu,M.Galbenu,D.Pătrașcu, Anatomie clinic, pg.136,2013

Cea de-a XI- vertebră toracală și a –XII-a prezintă câte o singură incizură articulară pe corpul vertebral iar cea de-a XII-a nu prezintă fețișoară transverse-costală deoarece coasta XII nu se articulează cu procesul transvers.Vertebrele false sunt reprezentate de osul sacru și coccige.

Fig.4.Osul sacru și coccige

Sacrul (os sacrum ) este un os median și nepereche , situate în continuarea coloanei lombare .Pe scheletul articulat este oblic îndreptat de sus în jos și dinainte înapoi , astfel că formează cu ultima vertebră lombară un unghi numit promontoriu ( promontorium) de o mare importanță obstetricală și antropologică .

Orientare:Se așează înainte față concavă , iar în sus baza osului .

Fața pelvină ( facies pelvina) este concavă .Această față privește înainte și în jos , spre pelvis .

Pe linia mediană a feței pelvine se află o coloană osoasă ce provine din sudarea celor cinci corpuri vertebrale componente .

Fața pelvină prezintă patru linii transversale ( lineae transversae ) care indică locurile de sudură ale celor cinci vertebre .

La extremitatea fiecărei linii transversale există câte o gaură sacrală pelvină ( foramina sacralia pelvină ) prin care trec ramurile ventrale ale nervilor spinali sacrali .Pe coloanele osoase dintre găurile sacrate pelvine se inseră mușchiul piriform .

Fig.5.Os sacrum-vedere laterală

Fața dorsală ( facies dorsalis ) este convexă.Această față privește înapoi și în sus.

Pe linia mediană prezintă creasta sacrală mediană ( crista sacralis mediana ) rezultată din unirea proceselor spinoase ale vertebrelor sacrale .

Sub creasta sacrată mediană se găsește un orificiu în formă de V răsturnat;este orificiul canalului sacrat sau hiatul sacrat (Hiatus sacralis) delimitat de două mici creste numite coarnele sacrate (Cornu sacale).

Lateral de creasta sacratămediană se găsite de fiecare parte câte o creastă sacrată intermediară (Crista sacralis intermedia) care rezultă din Fața dorsală a sacrului și a coccigelui.

Orientare :Se pune în sus baza , iar înainte fața concavă

Fețele :Fața anterioară este concavă , iar cea dorsală , convexă .Cele două fețe prezintă trei sau patru linii transversale , rezultate din sudarea vertebrelor coccigiene .

Lateral de ele există o serie de patru găuri sacrateposterioare (Foramina sacralia posteriord) pe unde trec ramurile posterioare ale nervilor sacrați.

Lateral de găurile precedente se găsește creasta sacrată lateral (Crista sacralis lateralis) care rezultă din sudarea proceselor transverse ale vertebrelor sacrate.

Fata posterioara (dorsala):este convexă;prezintă pe linia mediană creasta sacrală mediană ce rezultă din unirea apofizelor spinoase;de o parte și de alta a acestora se afla găurile sacrale posterioare prin care trec ramurile posterioare ale nervilor spinali.

Fețele laterale, în număr de două, prezintă fața auriculară (Facies auricularis) care servește la articularea cu osul coxal o suprafață rugoasă situată înapoia precedentei, numită tuberozitatea sacrată(Tuberositas sacralis) pe care se inseră puternicele ligamente sacro-iliace.

Menționăm că în Nomenclatura Anatomică termenulde față laterală a sacrului, termen utilizat de noi, nu există, în nomenclatura anatomică apare termenul de Parslateralis, care include atât fața laterală descrisă de noi,cât și acele porțiuni ale fețelor pelvină și dorsală caresunt situate lateral de găurile sacrate.

Partea laterală rezultă din fuzionarea proceselor transverse, a rudimentelor costale și a diferitelor ligamente anexate acestora și osificate.

Baza (Basis ossis sacri) prezintă:

●suprafață ovalară mediană, care este fața superioară a corpului primei vertebre sacrate;

●înapoia acestei suprafețe se găsește orificiul superior al canalului sacrat;

● lateral de suprafața ovalară se găsește o altă suprafață, triunghiulară,numită aripioara sacrului (Ala sacralis);

●două procese articulare (Processus articularis superior) destinate articulației cu procesele articulare inferioare ale ultimei vertebre lombare

●Vârful (Apex ossis sacri) prezintă o fețișoară eliptică, ce se articulează cu coccigele

Canalul sacrat (Canalis sacralis) străbate osul sacru, continuând canalul vertebral. Canalul sacrat este triunghiular în partea superioară și turtit antero-posterior în partea inferioară. Lateral, de fiecare parte acanalului sacrat, pleacă patru conducte transversale; ele poartă numele de găuri intervertebrale.

Conductele au valoarea găurilor  intervertebrale dintre vertebrele adevărate. Fiecare conducteste separat de cele învecinate (supra și subiacente) prin câte o punte osoasă, cu direcție antero-posterioară,reprezentând pediculii vertebrali.

Conductele sacrate se bifurcă dând o ramură anterioară care se deschide la nivelul găurilor sacrate anterioare, și o ramură posterioară care se deschide prin gaura sacrată posterioară.Osul sacru al adultului prezintă, în general, diferențe sexuale (evidente): la bărbat este mai lung, mai îngust și mai curbat anterior decât la femeie4.

Coccigele (Os coccygis, Coccyx) Este format prin sudarea a patru vertebre coccigiene (Vertebrae coccygeae I-IV). Este omologul scheletului cozii de la mamifere. Se află situat în continuarea sacrului și este format din unirea celor patru sau cinci vertebre coccigiene atrofiate. Este un os median și nepereche, prezentând de studiat două fețe, o bază, un vârf și două margini.

Orientare. Se pune în sus – baza, iar înainte – fațaconcavă.Fețele. Fața anterioară sau pelviană este concavă,iar cea dorsală, convexă. Cele două fețe prezintă trei sau patru linii transversale, rezultate din sudarea vertebrelor coccigiene .

Baza. Are o fețișoară eliptică pentru articularea cu vârful sacrului. înapoia fețișoarei pleacă în sus două procese, numite coarnele coccigelui (Cornu coccygeum). După cum se observă, curburile sagitale sunt dobândite în cursul vieții postnatale.Curburile în plan frontal  .Sunt mai puțin pronunțate ca cele în plan sagital. În mod obișnuit întâlnim:

●Curbura cervicală – cu convexitatea la stânga;

●Curbura toracică cu convexitatea la dreapta;

●Curbura lombară – cuconvexitatea la stânga.

Curbura toracică este primară, fiind determinată de tracțiunea mușchilor mai dezvoltați la membrul superior drept; celelalte două curburi sunt compensatorii, având scopul de a restabili echilibrul corporal. La stângaci,curburile în plan frontal sunt îndreptate în sens invers.

Conformația exterioară. Coloana vertebrală, considerată în totalitatea ei, prezintă o față anterioară, ofață posteriftlră și două fețe laterale.

Fața anterioară este formată de ocoloană cilindrică, rezultată din suprapunerea corpurilor   vertebrelor.

Fața posterioară prezintă pe linia mediană procesele spinoase, care formează împreună creasta spinală. Procesele spinoase se pot explora cu multăușurință, mai ales în timpul flectării trunchiului.La limita dintre coloana cervicală și cea toracică se vizualizează foarte net procesul spions al vertebrei C7 (vertebraproeminentă); pornind de la acest proces spinos, se poatenumerota fiecare vertebră.

4.Victor Papilian , Anatomia și Fiziologia Omului ,pg.63,vol.I,1989)

În continuarea proceselor spinoase se explorează creasta sacrată mediană, iar inplică interfesieră se pot palpa coarnele sacrate, coarnele coccigelui și hiatul sacrat.

De fiecare parte a crestei spinale se găsesc șanțuri profunde, numite șanțuri vertebrale; ele adăpostesc mușchi ce acționează asupra coloanei vertebrale5.

Fețele laterale prezintă: vârful proceselor transverse, pediculii vertebrali, găurile intervertebrale și porțiunile laterale ale corpilor vertebrali. Vârful procesului transvers al atlasului poate fi palpatimediat sub procesul mastoidian.

Canalul vertebral (Canalis vertebralis) este format prin suprapunerea găurilor vertebrale. Canalul vertebralse continuă în sus cu cavitatea neurocraniului, iar în josse deschide prin hiatul sacrat.

Canalul vertebral urmăreștetoate inflexiunile coloanei vertebrale.Diametrele canalului vertebral variază; ele sunt mai mari în regiunea cervicală și lombară, în raport cu mobilitateamai mare a coloanei vertebrale în aceste regiuni. în regiuneatoracică, unde mobilitatea coloanei vertebrale este mairedusă, diametrele canalului vertebral sunt mai mici .

1.2. Evaluarea mobilității coloanei vertebrale-Bilanțul articular

Coloana vertebrală este unită proximal cu craniu,anterior cu coastele iar distal cu oasrle costale.Coloanei vertebrale i se descriu articulații propriu-zise (intrinseci) articulația vertebrelor se realizează prin corpurile vertebrale, prin procesele articulare, procesele spinoase și procesele transversare. Intre vertebre se realizează o serie de linii articulare, care se clasifică în .

Articulațiile corpurilor vertebrale – Suprafețele articulare ale acestora sunt date de fețele inferioare si superioare (usor concave). Intre aceste suprafete osoase se gasesc discurile intervertebrale. Acestea sunt formațiuni fibrocartilaginoase, constituite dintr-o porțiune periferică fibroasă – inelul fibros – și una centrală – nucleul pulpos. Nucleul pulpos nu are o poziție fixa, el mobilizandu-se în cursul miscarilor.

Deplasările acestuia sunt posibile, deoarece este deformabil elastic și expansibil, aceste calități fiind legate de continutul de apa.

Nucleul se afla astfel într-o permanentă presiune și este ușor de înțeles de ce orice defect al inelului fibros care-l inconjoara permite hernierea lui.

Limita inferioară a discurilor este alcatuită din lamele cartilaginoase, care protejează nucleul pulpos de presiunile excesive.

In ceea ce privește vascularizația, la individul adult prezența vaselor de sânge se întâlnește numai în condiții patologice.

Nutriția cartilajului se face prin imbibitie prin lamele terminale ale suprafețelor articulare vertebrale6.

Ușor de înțeles deci de ce în condițiile unor solicitări permanente ale articulațiilor intervertebrale discul nu are posibilitatea unei nutriții corespunzătoare facilitându-se astfel degenerescența precoce a acestuia, (prin diminuarea sau chiar pierderea proprietăților fizico-chimice ale acestuia).

Discurile intervertebrale au formă unor lentil biconvex care depășesc puțin spațiul dintre suprafețele osoase.Înălțimea discurilor intervertebrale este diferită (3 mm reg,cervical;5 mm reg.toracală;9 mm reg.lombară).

Fiecare disc prezintă 2 porțiuni: o porțiune periferică care prezintă inelul fibros.Porțiunea periferică fiind format din fibre conjunctive încrucișate,asigură stabilitatea coloanei vertebrale și protejează măduva față de mișcările exaggerate.

Ligamentul longitudinal anterior reprezintă o panglică lungă de țesut fibroconjunctiv așezată pe fața anterioară a coloaneiu vertebrale de la osul occipital la S2.Când discul este încărcat, diminuează în dimensiune și se lățește.

Trebuie remarcat faptul că nucleul pulpos are o mare forță de îmbibiție, mărindu-și volumul în repaus, putând da (prin însumarea măririi volumului tuturor discurilor) o alungire de până la 3 cm. a coloanei vertebrale la subiectul tanar, sanatos.

Nucleul pulpos nu este inervat. Inelul fibros este inervat de ramurile nervoase provenite din nervii sinuvertebrali care inerveaza și ligamentul vertebral comun posterior (aceasta explica și caracterul durerii din hernia sau tasarea discului intervertebral).

6.Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.137,2003

Fig.6.Articulațiile coloanei vertebrale

Ligamentul longitudinal posterior reprezintă o formațiune fibro-conjunctivă situate pe fața posterior a corpurilor vertebrale în interiorul canalului vertebral.Se întinde de la osul occipital până la baza coccigelui.

Articulațiile lamelor vertebrale – Intre lamele vertebrale nu exista propriu zis articulații. Totuși, ele sunt unite prin ligamente speciale denumite ligamente galbene, alcatuite din fascicule de fibre elastice, care prin structura lor permit apropierea și indepartarea lamelor vertebrale una fata de alta.

Articulațiile proceselor spinoase – Ca și lamele vertebrale apofizele spinoase sunt unite intre ele prin doua feluri de ligamente:

Ligamentul supraspinos se prezintă ca un cordon fibros puternic întins pe toată lungimea coloanei vertebrale unind vârful proceselor spinoase.

Primele se găsesc între doua apofize spinoase iar ultimul este un cordon ce se intinde pe tot lungul coloanei vertebrale.

In regiunea cervicală, ligamentul supraspinos este deosebit de bine dezvoltat si prin extremitatea lui proximala se inseră pe protuberanța occipitală externa; el este denumit ligamentul cervical posterior și are rolul să mențină pasiv capul și gâtul pentru a nu se flecta inainte.

Articulațiile apofizelor transverse – Apofizele transverse se realizează prin ligamente intertransverse care sunt de dimensiuni mai reduse în regiunea cervical și toracală7.

Pe lângă articulațiile coloanei vertebrale propriu-zise mai există articulații între regiunea lombară și sacrală ca și între sacru și coccige realizând articulația lombosacrală și articulația sacro- coccigiană ,prezentând același tip de ligament.

Articulațiile apofizelor articulare sunt plane și permit numai simpla alunecare a suprafetelor articulare una peste alta.

Articulația occipitoatlantoidă este o diartroză bicondiliana. Suprafețele articulare ale occipitalului sunt reprezentate de cei doi condili occipitali, care privesc în jos și înainte și în afara și au o formă convexa în toate sensurile.

Mișcările coloanei vertebrale sunt produse de un mare numar de muschi, care se inseră fie pe coloana, fie la distanta de ea, cum sunt unii mușchi ai gâtului și mușchii abdominali8.

Mușchii motori ai coloanei vertebrale.Mușchii flexori:dreptul abdominal;oblicul extern;oblicul intern;iliopsoasul;sternoclei-domastoidianul;scalenii;lungul gâtului.

Mușchii extensori:extensorul sau erectorul coloanei (iliocostalul ,lungul șanțurilor vertebrale,lungul șanțurilor vertebrale ,spinalului);semispinalul și multifidul;interspinoșii ,splenius.

Principalii flexori laterali: pătratul lombelor;mușchii intertransversari;

scalenii; sdomastoidianul;lungul gâtului;spleniusul; ridicătorul scapulei;trapezul.

Mușchii rotator se impart în:rotator de aceeași parte;oblicul intern;complexul mic; splenius;rotator de partea opusă;sistemul transversospinal;oblicul extern ;semispinalul; sternocleidomastoidianul ;iliopsoasul;trapezul;ridicătorul coastei.

Mușchii gâtului: mușchiul sternocleidomastoidian; m. scaleni; m. drept anterior al capului; micul drept anterior al capului; lungul gâtului; (pielosul gatului; splenius al gatului si al capului; fasciculul superior al m. trapez).

Mușchii abdomenului: marele drept al abdomenului; marele oblic al abdomenului; micul oblic al abdomenului; transversul abdomenului; muschii lomboiliaci (patratul lombelor, psoasul iliac).

Mposteriori ai trunchiului: muschiul trapez; m. marele dorsal; romboidul; unghiularul; micul dințat posterosuperior; micul dințat postero-inferior;

7.Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.138,2003

Mușchii cefei (splenius, marele complex, micul complex, transversul gâtului, marele și micul drept posterior ai gâtului, marele și micul oblic posterior ai gâtului);

Mușchii spinali, se găsesc în șanțurile vertebrale formate din apofizele spinoase și coaste (m. sacrospinali, paravertebrali) sunt în număr de trei: iliocostalul, lungul dorsal și spinotransversalul; m. intertransversali și mușchii interspinoș.

Mișcările coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt mișcări complexe, în care intervin mai multe segmente vertebrale.

Ele se realizează prin cumularea ușoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale, care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum și la nivelul celorlalte articulații.

Aceste mișcări sunt limitate de rezistența ligamentelor, forma articulațiilor intervertebrale și de gradul de compresibilitate a tesutului fibrocartilaginos din care este alcatuit discul.

Importanța problemei rezultă din frecvența deosebit de mare a discopatiilor și spondilozelor și din numărul considerabil de zile de incapacitate de muncă pe care-l provoacă.

Numeroase studii încearcă să stabilească prin care mijloace terapeutice și de recuperare funcțională s-ar putea acționa mai eficace asupra procesului degenerescență discală,favorizând procesul de reparație a fisurilor și fantelor discale,combătând degradarea țesutului conjunctiv,modificările mucopolizaharidelor discale și tulburarea hidrofiliei nucleare.

Discul intervertebral este avascular ,braditrof,nutriția și schimburile sale metabolice făcânduse prin difuziune cu punct de plecare la periferia discului și la nivelul platourilor vertebrale adiacente (substanța opacifiantă utilizată în discografie dispare în aproximativ 20 de minute,ceea ce ne dă o idée despre rapiditatea circulației intradiscale a lichidelor).

În procesul de degenerescență discală,nucleul își ăierde turgescența și omogenitatea,se fibrozează și se îngustează,în timp ce în inelul fibros apar fisuri și fante,în care se angajează substanța nucleului degenerate,migrând spre periferia discală.Discul nu este inervat,cu excepția straturilor superficial ale inelului;așadar durerile țin de periferia discală.Nu s-a putut pune în evidență un proces de reparație a fisurilr discale,prin țesuturi de aceeași valoare.

În anumite condiții s-a evidențiat totuși pătrunderea centripetă (în fantele inelare) a unor muguri conjunctivo-vasculari,care treptat se transform în țesut fibros (Smith,Walsmley,Gordon,Hirsch).

8.Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.138,2003

Literatura de specialitate crede că acest process de reparație oricât de imperfect ar fi,ar putea fi favorizat prin diverse tratamente,și în special prin cele balneofizicale.

Deosebit de important este faptul că propietățile mecanice ale discului țin,în mare măsură,de starea de hidratare a nucleului .

În anul 1962,Naylor a emis ipoteza după care la originea discopatiilor ar sta un proces intermediar de hiperhidratare nuceară;depolimerizarea discale (sub influența unor enzyme de tipul hialuronidazei) ar mări absorbția apei de către nucleu9.

Testarea bilanțului articular și muscular oferă datele obiective necesare elaborării planului de recuperare a mișcărilor fundamentale ale coloanei astfel:

Fig.7.Mișcările coloanei vertebrale

Flexia10

-La nivelul coloanei cervical:bărbia ia în mod normal contact cu sternul.Din cele 30-450 amplitudine,200 au sediul în articulațiile sub-occipitale.

-La nivelul coloanei toraco-lombare,flexia se măsoară clinic dificil,incluzând și flexia în coxo-femurale.În practică se măsoară distanța între vârful degetelor și sol.

-Bilanțul muscular analitic îl efectuăm numai la o serie de mușchi mai importanți și care se pretează la explorări funcționale.

9.Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Gizela Drafta -Recuperarea funcțională în practica reumatologică,pg.147,2008

Astfel:

a.Sterno-cleido-mastoidianul ( rădăcini principale C1,C2,C3;nervul spinal):contracția sa bilateral,sinergică flectează coloana cervical,în timp ce contracția unilateral rotează capul de partea opusă.Pentru testarea simultană bilateral ,subiectul în decubit dorsal efectuează o flexie a capului .Contrarezistența se aplică pe frunte.Pentru testarea unilateral ,se rotează active capul de partea opusă ,apoi se execută o flexie anterioară;contrarezistența se aplică pe tâmplă.Mușchii accesorii pentru flexie sunt:lungii gâtului,scalenii,drepții anteriori ,pielosul gâtului.

b.Mușchii abdominali (marele drept,marele oblic, micul oblic și transversalul) :contracția simetrică flectează coloana dorso-lombară,în timp ce contracția unilateral rotează coloana.Au în plus un rol important în echilibrarea coloanei și bazinului (spațiile costo-iliace) și în retroversia bazinului (scăz’nd lordoza lombară).

-Marii drepți abdominali (rădăcinile D7-D10 supraombilical și D11-D12 subombilical; ultimii șase nervi intercostali).Testarea funcției de flexie se face din decubit dorsal cu genunchii flectați și tălpile pe planul de examinare și brațele în antepulsie.Kineziterapeutul flexă ferm genunchii subiectului care trece din decubit în poziție șezând,fără să se sprijine.După J.Godebout și M.Vidal cotele sunt următoarele:

●se apreciează prin palpare,nu ridică trunchiul;

●partea superioară a trunchiului se ridică de pe masa de examen,până la spinele omoplatului;

●se poate ridica până la vârful omoplaților;

●ia poziția șezând cu mîinile întinse;

●poziția șezând,ținând măinile la ceafă.Contrarezistența se aplică pe stern.

-Marele oblic (rădăcinile D7-L1 ;ultimii 6 nervi intercostali,nervii abdomino-genitali) și micul oblic (D9-L1;ultimii 4 nervi intercostali,nervii abdomino-genitali).Testarea funcției de flexie a trunchiului (acționând în sinergie bilaterală) coincide cu testarea marilor drepți.

10. Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.139,2003

-Transversalul abdomenului (rădăcinile D9-L1; ultimii 4 nervi intercostali,nervii abdomino-genitali) contribuie la flexia de ansamblu a trunchiului,dar testarea analitică este dificilă și se referă la funcția da de centură fiziologică abdominală (retrage peretele abdominal) și la funcția sa ca mușchi expirator.Se măsoară perimetrul abdominal în relaxare și apoi cu peretele abdominal retras în timpul unei expirații11.

Extensia

-La nivelul coloanei cervical este de 30-450 (dintre care 20-300 în articulațiile suboccipitale).De obicei pentru bilanțul articular ne limităm să măsurăm distanța dintre bărbie și stern.

-La nivelul coloanei dorso-lombare este de 20-300 (măsurată radiografic).Unghiul de extensie include însă extensia în coxo-femurale.

-Bilanțul muscular analitic al numeroșilor extensori ai coloanei este dificil.În practică efectuăm o testare global a extensorilor coloanei cervical și extensorilor dorso-lombari.Astfel :

●Grupul de extensori ai gâtului (drepții posteriori,complexii,spleniusului capului și gâtului,trapezul superior) inserați între occipital și coloana cervical ,determină extensia capului și gâtului prin contracția lor simetrică.Din decubit ventral ,se ridică capul de pe planul mesei de examinare.Contrarezistența este aplicată occipital.

●Grupul de extensori ai coloanei dorso-lombare (iliocostalul ,lungul dorsal,supraspinosul ,semispinosul,transversal spinos ,interspinoșii, intertransverși) determină extensia ,curburile și echilibrul coloanei în stațiunea bipedă ,prin contracția lor simetrică .

Din decubit ventral se cere subiectului să ridice trunchiul până la ombilic ,fără nici un sprijin pe membrele superioare (în timp ce examinatorul fixează bazinul și gleznele).Contrarezistența se aplică între omoplați.Această metodă permite testarea segmentului D1-L3.Pentru zona lombară inferioară (sub L3) subiectul se sprijină în decubit ventral ,cu membrele inferioare atârnând la marginea mesei de examinare .

Subiectul apucă cu mâinile marginile mesei și ridică de pe masă regiunea sacrată ,accentuând lordoza lombară.

Înclinația laterală

-La nivelul coloanei cervicale :unghiul de flexiune trasat între oriyontală biclaviculară (planul de referință) și linia bioculară este normal de 40-450 în articulațiile suboccipitale).

-La nivelul coloanei dorso lombare:unghiul de inflexiune trasat între verticala mediană a corpului (ridicată din S1) și linia S1- C7 este de 30-400.(Se pot aprecia variațiile inflexiunii laterale notând nivelul la care degetele ating zona de deasupra sau dedesubtul genunchiului omolog).

-Bilanțul muscular analitic;

●Contracția unilaterală a extensorilor gâtului produce înclinația laterală a capului .Contrarezistența se aplică deasupra urechii.

●Contracția unilaterală a mușchilor abdominali (marele drept, marele și micul oblic,transversul) determină inflexia laterală a trunchiului.Contrarezistența se aplică la nivelul umărului omolog.

Tot astfel,contracția pătratului lombar (menținând bazinul fix) determină inflexia laterală a coloanei lombare și coborârea coastei a 12-a.

De asemenea ,extensorii rahisului (ilio-costalul și lungul dorsal ) prin contrația lor unilaterală determină inflexia laterală a trunchiului.

Rotația

-La nivelul coloanei cervical:menținând bazinul fix și orientând privirea lateral,spre dreapta și stânga,planul de referință frontal blumeral, care trece prin vârful craniului descrie împreună cu planul blauricular un unghi de 60-800 (dintre care 300 în articulațiile suboccipitale).

-La nivelul coloanei dorso-lombare ,unghiul de rotație delimitat între planul frontal și linia umerilor este de 30-450.Unghiul de rotație scade către coloana lombară,la 20-100,fiind limitat de apofizele articulare și lama vertebrală subiacentă.

-Bilanțul muscular analitic:

11.Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.140,2003

a.contracția unilaterală a sterno-cleido-mastoidianului rotează capul de parte opusă (în decubit dorsal pe un plan dur).

Contrarezistența se aplică la nivelul tâmplei .(La mișcare pot colabora și extensorii gâtului în contracție unilaterală).

b.Contracția celor 4 mușchi abdominali în sergie încrucișată rotația trunchiului.

Contracția micului oblic în sinergie încrucișată determină rotația omolaterală a trunchiului,în timp ce contracția marelui oblic în sinergie încrucișată rotează trunchiul de partea opusă.Pe de altă parte,dintre extensorii coloanei,contracția transversului spinos în sinergie omolaterală contribuie la rotația trunchiului .

1.3.Bazele biomecanice ale recuperarii functionale a coloanei vertebrale

Dintre problemele de biomecanică vetebrală,trebuie menționate o serie de aspecte care stau la baza practicii recuperării funcționale.Discurile intervertebrale (în număr de 23,deoarece în articulațiile occipito-atloidiană și atloido-axoidiană nu există discuri) reprezintă elementele biomecanice esențiale ale amfiartrozei vetebrale.

Înălțimea lor condiționează amplitudinea mobilității,iar forma lor intervine în sensul și amploarea curburilor segmentelor vertebrale.Inelul periferic ( format din lamele fibro-cartilaginoase,solid inserate în corticala corpilor vertebrali) menține ferm vertebrele în contact,jucând în același timp rolul de amortizor elastic al presiunilor.

Nucleul pulpos (situat puțin înapoia centrului discului) este mobil,deformabil și incompresibil,jucând rolul biomecanic de ax-rotula,amortizând și repartizând presiunile și permițând mișcările intervertebrale.

-ligamentul longitudinal vertebral anterior și posterior (echivalentul unor capsule articulare) este aderent la discurile intervertebrale și limitează flexia- extensia vertebrală;

-poziția zero,adică poziția de plecare din care se pot efectua diferitele mișcări vertebrale în ortostatism,coincide cu poziția de funcțiune.

La inspecția de față vom verifica daca linia biclaviculară și linia spinelor iliace antero-superioare sunt orizontale,iar vertical coborâtă din spațiul intersprancenar (trecând prin nas,medio-sternal,ombilic și simfiza pubiană) cade pe suprafața de contact dintre genunchi și dintre maleolele interne.

CAPITOLUL 2

CIFOZA –DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Cifoza 8

Cifoza este o afecțiune a coloanei vertebrale.

Cifoza adolescenților se asociează uneori cu o scolioză.Aceste leziuni determină tulburări de creștere la nivelul vertebrelor și din acest motiv,treptat,poate apărea o curbură scoliotică.

Cifoza adolescenților evoluează,în general,între 11-17 ani,este dureroasă în diverse perioade și suplă la început sau în perioadele de creștere bruscă.Odată cu scleroza discurilor intervertebrale,se fixează.Are vârful situate, de obicei,între T6-T8.

Fig.9.Cifoza –vedere per ansamblu

Din punct vedere etiologic,cifoza este o deviere a coloanei vertebrale înapoi ,și apare după anumite procese morbide.

În cifoză coloana vertebrală este deviată posterior ,luând forma unui unghi ascuțit ,de diferite mărimi ,în funcție de numărul vertebrelor lezate și de gradul lor de distrugere.

Astfel în cifozele dorsale superioare și inferioare sunt cuprinse vertebrele lombare.Unele cifoze care s-au stabilizat în condițiile acceptabile la vârsta adolescenței pot evolua la diferite vârste. (Durez,James,Ponseti).

În general,însă,vârsta adolescenței trebuie considerată ca vârstă a sechelelor cifozelor,agravările curburile cu 50-250,semnalate de diverși autori,datorându-se în general modificărilor secundare de tip static ale coloanei vertebrale ( discopatii, entorse, degenerescențe discale) sau unor modificări secundare lezării vertebrelor din curbură.În afara agravării curburilor,cifoticii adolescenții mai ridică și alte probleme legate de :

a.Integritatea morfo-funcțională a aparatului cardio-vascular și respirator,cunoscând faptul că tulburările cardio-respiratorii.

b.Tulburările neurologice care pot apărea la anumite vârste,ca urmare a deformării mari a coloanei vertebrale ( cifoscolioze) sau a modificărilor structural meningomedulare ( compresiuni,îngroșarea și retracția durei mater , tulburările ischemice).

Tulburările neurologice merg de la simple parestezii,până la paraplegii progresive, singurul tratament care poate da rezultate în aceste situații constând în laminectomia precoce și eventual rezecție a pragului vertebral (în cifoscolioze).

c.Tulburările digestive sunt frecvente când cifoza la adolescenți se agravează.

Principala cauză a acestor tulburări este de ordin mecanic restrictiv,dar nu trebuie neglijate nici tulburările nervoase vegetative și nici modificările de poziție ale viscerelor abdominale ( malpoziții cardio- tuberozitare ale stomacului ,hernia hiatale diafragmatice ale stomacului , cudări ale căilor biliare extrahepatice ,etc).

d. Durerea face dificile sau imposibile ortostatismul și mersul. De asemenea creează poziții vicioase.

Cauzele durerii conturează de la început acele situații în care ne putem aștepta la un succes prin metodele medicinii fizice.

e.Complicațiile dureroase ale cifozelor la adolescenți sunt extrem de penibile uneori ,ducând la adevărate invalidități.Principalele aspecte îmbrăcate de durerile rahidiene sunt următoarele:

●Lombalgiile,cauzate de:

-entorsa lombară a cifoticului cu coloană vertebrală hiperlaxă;

-discopatia traumatică ,secundară unui efort cu coloana lombară în flexie;

-tasarea osteoporotică a corpilor vertebrali ,secundară unor eforturi , traumatisme indirect sau creșteri în greutate.

●Dorsalgiile,având drept cauze principale:

-entorsele posturale cornice;

-dorsalgiile de efort,de fapt deranjamente discoligamentare pe un segment de coloană artrozic;

-rahialgiile generalizate,care nu sunt întotdeauna obiective.

Durerile sunt obiective la adolescenții cu curburi multiple,la care radiografiile evidențiează discopatii multiple la nivelul micilor articulații.

Diagnosticul formelor congenitale de cifoză se face mai ales cu ajutorul radiografiei executate din profil.

Pe un astfel de clișeu ,la adolescenți,se poate vedea lipsa de dezvoltare a părții anterioare a corpului vertebral ,din cauza calcificării insuficiente a corpurilor vertebrale,clișeul nu dă o imagine clară a acestei deformații.

Examenul clinic

Inspecția:

● Tipul constituțional și greutatea adolescentului aduc unele precizări, mai ales pentru ortostatismul și mersul celor cu sechele la membrele inferioare.

● Poziția sau atitudinea segmentului lezat

● Aspectul tegumentelor și al țesutului subcutanat:

– culoarea (în mod normal, expresie a circulației capilare poate fi modificată de echimoză, hematom, staza veno-capilară, ischemie, hiperemie inflamatorie);

– troficitatea pielii;

– edemul segmentului interesat.

Palparea :

● se va examina temperatura tegumentelor (sub dependența circulației arteriolare) indică procese inflamatorii (tegumente calde ischemice) sau algodistrofice (tegumente reci);

● depistarea diverselor modificări de consistență a țesuturilor moi: hipotonia musculară, duritatea cicatricei, zonele de fluctuență;

● depistarea punctelor dureroase la presiune;

●palparea permite urmărirea continuității liniei osoase, a raporturilor între reperele osoase;

● mobilitatea anormală osoasă se depistează prin palpare;

● crepitațiile sunt semne importante de urmărit.

Diagnosticul diferențial.În primul rând sindromul cifotic trebuie diferențiat de un sindrom dureros; un examen clinic atent și examenul radiologic permit un diagnostic corect.

Diagnosticul diferențiar al sindromului cifotic , trebuie să țină cont de examenul clinic și examenul radiologic, care trebuie să fie cât mai precise.

Durerea de cauză mecanică este agravată de efort, activitate, statul prelungit pe scaun ,poziții vicioase și este ameliorată de repaus la pat, în poziție decubit dorsal.

Confirmarea diagnosticului se va face prin investigații paraclinice specifice fiecărei suferințe care se poate prezenta în cifoză.

Investigații paraclinice .La stabilirea unui diagnostic corect se va pune în evidență examenul clinic care trebuie să fie cât mai precis, iar pentru stabilirea unei examinări topografice trebuie să se facă un examen electric.

Examenul radiografic al curburilor compensatorii va fi făcut în pozițiile descrise,cu un deosebit accent pe înclinațiile laterale și rotațiile trunchiului în timpul acestor înclinații.

Astfel se va putea aprecia flexibilitatea și posibilitățile de derotare ale curburilor compensatorii în raport cu cea primară .

Dacă curburile compensatorii au devenit rigide ,curbura primară fiind încă,măcar parțial,reductibilă, cifoza dorsală la adulți are toate șansele să se dezechilibreze după curbura primară.

Fig.10. Cifoza vedere-vedere RMN și examen radiologic

Explorarea funcțiilor cardio-respiratorii .O funcție respiratorie deficitară,constatată obiectiv,nu contraindică intervenția chirurgicală.

Se va insista asupra gimnasticii respiratorii și se va acorda o deosebită atenție simptomelor subiective (dispneea de efort).

Acestea se pot ameliora sub corecția ortopedică,în diverse corsete sau aparate,chiar dacă probele funcționale de laborator nu înregistrează modificări.Îmbunătățirea ,subiectivă chiar,a simptomelor respiratorii constituie o indicație că tratamentul chirurgical poate fi efectuat.

Astfel se pune problema în cazul tulburărilor cardiace.Dacă acestea sunt organice (congenitale sau câștigate) sau dacă cordul s-a compensat secundar deformărilor toracice,operația este contraindicată,cel puțin până la eventuala sa compensare.

In cazul tulburărilor de hemodinamica secundară deformarilor toraco-abdominală din cifozele dorso lombare,combinate sau paralitice,corsetele ortopedice de elongație ne dau indicații prețioase asupra posibilității corectării acestor tulburări prin fuziunea lombara în poziție corectată și echilibrată a coloanei lombare.

Deseori,chiar radiografic, cifoza se poate confunda cu spondilita tuberculoasă.Cu acest diagnostic, adolescentul este imobilizat într-un aparat gipsat,ca după un an de tratament să se constate că în realitate nu este decât o formă congenitală de cifoză.

Totuși imobilizarea în patul gipsat nu trebuie socotită ca o inutilă limitare a mișcărilor; diastaza corpurilor vertebrale prin reclinația obținută în patul gipsat este folositoare,deoarece dă o mare posibilitate de dezvoltare vertebrelor deformate.

Pentru stabilirea diagnosticului diferențial între cifoza tuberculoasă și cea dorsală,radiografia nu este suficientă; este totdeauna necesar de a se examina sângele și modificările de temperatură în decurs de două săptămâni.

La adolescenți,cifoza se dezvoltă deosebit de repede dacă aceștia stau în pat , sau la calculator în poziție șezândă,cu picioarele întinse; în urma acestei atitudini,coloana vertebrală se îndoaie foarte puternic.

După o astfel de ședere ,mai îndelungată,vertebrele moi,sub acțiunea presiunii peermanente în poziție flectată a coloanei vertebrale ,devin cuneiforme.

Prin osificarea lor ulterioară ,coloana vertebrală se fixează și nu se mai îndreaptă când copilul se ridică.

Forma lombară de cifoză se dezvoltă dacă adolescentul rahitic , începe să stea în poziție șezândă.Dacă adolescentul este așezat mai târziu ,cifoza se dezvoltă mai sus ,în regiunea dorsală.

Cu începerea mersului ,când la adolescentul normal apare lordoza lombară,cifozele ușoare dispar de la sine .

Influența cifozelor mai grave se manifestă prin modificarea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale;astfel,în formele grave de cifoză,lordoza lombară se netezește într-o măsură mai mare sau mai mică.

Tratamentul complex are două scopuri:

● Să reducă durerea și jena funcțională caracteristice, manifestate printr-un tratament simptomatic;

● Să împiedice și să oprească evoluția leziunilor biochimice și histologice, care constituie cauza algiei , printr-un tratament etiopatogenic.

Tratament profilactic are în vedere atât prevenirea unor cauze generale cât și prevenirea unor cauze locale, deoarece acestea pot să reducă la minim suferința trunchiurilor nervoase. Din punct de vedere al tratamentului general se va urmări:

● se va asigura cu rigurozitate supravegherea corectă a tratamentelor care pot fi considerate toxice pentru fibra nervoasă.

Tratamentul acestei deformații constă în întărirea mușchilor spatelui prin gimnastică și masaj pentru o ținută corectă.În cifoze trebuie tratate în primul rând afecțiunea cauzală.

Pentru adolescenți ,atitudinea terapeutică corectă este decubitul ventral pe o saltea tare sau pe o masă acoperită cu pături moi .În această poziție,copilul își contract mușchii spatelui la fiecare mișcare și , radicand capul în sus, întărește mușchii cefii .

Ridicarea brațelor și a umerilor și apoi a întregii părți superioare a trunchiului întărește deasemenea mușchii spatelui și contribuie la producerea unei atitudini corecte în viitor.

Cu o astfel de educație a mușchilor spatelui, adolescentul începe cu timpul să stea singur în poziție șezândă ,prin contracția activă a musculaturii întărite a spatelui.

Adolescentul cu cifoză fixată se așează în patul gipsat punând dedesubtul lui o pernă ,în formă de cruce ( după Find),pentru corectarea deformării.

Spre deosebire de adolescenții cu cifoză tuberculoasă, adolescenții cu cifoză dorsală se ridică din patul gipsat și li se aplică masaj și gimnastică,pentru întărirea mușchilor spatelui.

În același scop sunt puși ziua în decubit ventral,iar noaptea reașezați în patul gipsat. Adolescenții cu cifoze sunt tratați mai mult prin gimnastică,iar noaptea sunt puși să doarmă pe spate, pe o saltea tare.

Cifozele care rezultă din fracturile prin compresiune ale coloanei vertebrale sunt tratate după regulile generale de tratament al leziunilor traumatice de la nivelul coloanei vertebrale,iar după 1-2 ani de la fractură se aplică aceleași metode ca la cifozele rahitice.

Tratament igieno-dietetic trebuie să cuprindă o alimentație bogată în proteine, săruri minerale (calciu, fosfor, magneziu) și vitamine. Laptele, carnea, zarzavaturile și fructele sunt alimente de bază. Se urmărește în cazul pacienților obezi cu algii sciatice, introducerea unui regim hipocaloric, care să asigure scăderea treptată în greutate. De asemenea tratamentul igieno-dietetic va pune accent pe:

● evitarea consumului excesiv de alcool sau alte substanțe de natură toxică;

● se va asigura o alimentație rațională;

● se va asigura un regim alimentar hiposodat pentru a evita retenția hidrosalină care poate duce la creșterea bruscă a HTA.

Tratamentul tulburărilor de tip algic este complex.Tratamentul complex încearcă să cuprindă unele aspecte și are două scopuri:

● Să reducă durerea și jena funcțională caracteristice ,manifestate printr-un tratament simptomatic;

●Să împiedice și să oprească evoluția leziunilor biochimice și histologice,care constituie cauza instalării durerii în zona lombară.

Deoarece manifestările clinice pot avea un mare răsunet psihic asupra bolnavilor sensibili,este bine să li se explice procesul nosologic.De asemenea trebuie să evite eforturile sau mișcările care provoacă dureri sau suprasolicitări în coloana lombară.

Anumite profesiuni legate de poziția flectată a coloanei pot determina sau agrava suferința.

În primul rând se va urmări ameliorarea durerii și contracturii musculare prin procedee balneofiziokinetoterapice ,urmate de un tratament orthopedic susținut cu cursete amovibile.

Purtarea corsetului obligă bolnavul la un program de gimnastică medical permanent.Dacă ameliorările nu sunt cele așteptate,în cazuri excepționale,putem proceda la rahisinteză ,cu sau fără încercări de reducere preoperatorie ortopedică,deși unii autori nu acordă credit tratamentului chirurgical în aceste cazuri.

B.Pelin și K. Zialke atrag atenția asupra greutăților provocate de disfuncția respiratorie a acestor bolnavi,în ceea ce privește tratamentul ortopedico-chirurgical.

Autorii sus-citați recomandă tracțiunea cu un aparat tip,,halo,, urmată de artrodeză în doi timpi,combinată cu osteotomii vertebrale,costale .

Ei menționează rezultate bune cu această conduit terapeutică, procentul corecțiilor obținute fiind în medie de 44 în cifoze,iar agravările postoperatorii de 50,9.

Capacitatea vitală a multor bolnavi se dublează chiar .D.W.Vanderpool,J.I.P.James și R.Wynne-Davies (1969) arată că pot apărea cifoze și peste vârsta de 50 de ani,dar aceasta reprezintă un procent mic ( 6 %) și interesează pacienții afectați de osteoporoză sau osteomalacie.

Tratamentul profilactic are în vedere atât prevenirea unor cauze generale cât și prevenirea unor cauze locale deoarece acestea pot să reducă la minim suferința. Se va face pentru profilaxia atitudinilor vicioase recomandându-se :

●Cunoașterea cauzelor și a înprejurărilor care determină atitudinea vicioasă și înlăturarea lor la timp;

●Îmbunătățirea stării de sănătate a organismului prin procedee de călire, exerciții fizice, etc.

●Îmbunătățirea factorilor și a condițiilor activităților zilnice;●Asigurarea obligatorie a odihnei zilnice

Tratamentul medicamentos.Este indicat în pusee când durerile sunt numai cu aspect mecanic și apar în repaus. Cauzele durerii conturează de la început acele situații în care ne putem aștepta la un succes prin metodele medicinii fizice.

Se utilizează întotdeauna medicația antiinflamatoare în asociere cu medicația antalgică și sedativă.Activitatea antalgică,antiinflamatoare justifică utilizarea lor în tratamentul simptomatic.

Medicamentele antalgice și antiinflamatoare sunt medicamente cu acțiune imediată.Deoarece această medicație urmărește reducerea și sedarea durerilor,este considerată ca fiind elementul cel mai important în recuperare deoarece permite menținerea funcției articulare și musculare precum și aplicarea măsurilor de kinetoterapie .

●Salicilații și în special Aspirina, introduși în terapeutică și-au dovedit eficiența în combaterea durerilor.La nevoie se mai poate administra Algocalmin, Paracetamol, Tramal.

●Produșii antiinflamatori de sinteză – Fenilbutazonă ,Alindor.Ibuboprofen,Brufen ,Tador,Movalis,Neoenduxis.

2.1.Cifoza congenitală

Poate fi determinată de diverse malformații vertebrale ( agenezie de corp vertebral,sinostoză de corpi vertebrali ,microspondilie,plastipondilie),cu caracter familial.

Platispondiliile se pot asocial cu rahischizis sau somatoschizis.Aceste cifoze pot determina și curburi scoliotice ,sunt nedureroase,nu determină contractură muscular și atrag atenția în primii ani de evoluție printr-o suplețe anormală a coloanei vertebrale.

Sediul curburii cifoscoliotice este în general la extremitățile ( superioară sau inferioare) ale segmentului toracal al coloanei vertebrale; se poate agrava odată cu creșterea,chiar dacă s-a făcut fixarea prin rahisinteză.

Diagnosticul diferențial trebuie făcut foarte atent,pentru a prevedea prognosticul,uneori grav,al acestor scolioze.

Evoluția acestor cifoscolioze poate fi,uneori gravă:treptat,pot apărea paraplegii ( precoce în formele toracale înalte),datorită faptului că în aceste cazuri măduva spinării este ,, trasă,, ,întinsă ,în timpul creșterii ( în cifoscolioze diformitatea se produce datorită prăbușirilor sau distrucțiilor vertebrale,deci coloana vertebrală se scurtează,iar creșterea sa ulterioară nu mai tracționează măduva).

Cifoza adolescenților

Fig.12.Cifoza adolescenților prin poziție incorectă

Se asociează uneori cu o scolioză.Aceste leziuni determină tulburări de creștere la nivelul vertebrelor și din acest motiv,treptatz,poate apărea o curbură scoliotică.

Cifoza adolescenților evoluează,în general,între 11-17 ani,este dureroasă în diverse perioade și suplă la început sau în perioadele de creștere bruscă.Odată cu scleroza discurilor intervertebrale,se fixează.Are vârful situate, de obicei,între T6-T8.

Toate statisticile mondiale, ca și ale țării noastre, arată fără nici o îndoială o creștere alarmantă a incidenței ,în rândul adolescenților ,a cifozei, datorită pozițiilor vicioase.

Asistența recuperatorie a acestor adolescenților cu cifoză acoperă azi o mare parte din capacitatea de lucru a serviciilor, secțiilor sau centrelor de recuperare medicală.

În majoritatea cazurilor eficiența acestei asistențe este foane bună, refăcând capacitatea funcțională, iar de cele mai multe ori și pe cea de muncă a acestor suferinzi. Evident abordarea asistenței recuperatorii în continuare va fi adecvată situațiilor respective.

Caracterul asistenței de recuperare în cazul adolescenților cu cifoză ia deci un aspect „terapeutic,, înscriindu-se într-o perioadă determinată de timp. De aici se desprind concluzia importantă că asistența de recuperare a adolescenților cu cifoză trebuie organizată intensiv și continuu până la realizarea rezolvării deficitului instalat.

Ameliorarea posturii.Este vorba de corectarea cifozelor propiu-zise ,care se face prin։

1.Posturi fixe menținute-corectoare sau hipercorectoare։ decubit dorsal,lateral,ventral,din ;ezând,din ortostatism;se utilizează perne,suluri,spătarul scaunului,peretele,etc,pentru corectarea cifozei dorsale.Poziționarea membrelor superioare sau inferioare este o modalitate curent folosită.

Posturile se mențin în pauzele programului de gimnastică,după cum și atunci când se scoate corsetul ( în cazul în care adolescentul este purtător de corset) .

2.Exerciții de corectare postural,axate pe։

a.Conștientizarea înclinării pelvisului pentru delordozare .

b.Scăderea cifozei dorsale ,la adolescenți,prin exerciții de ,,întindere ,, a coloanei din cele trei poziții de bază (decubit ,șezând ,ortostatism)- de fapt, conștientizarea pozișiei ,, a sta înalt,, sau ,, a sta drept,,.Se controlează în oglindă,urmărind alungirea gâtului ș trunchiului în ax.

Pentru realizarea acestor exerciții de ,,întindere ,, , asistentul ,cu palma,aplică adolescentului o ușoară presiune pe creștetul capului.

c.Scăderea curburii cofozice prin:

-utilizarea poziționărilor corpului și membrelor pentru corectarea curburilor cu ,,ruperea ,, poziției,urmată din nou de poziționarea corectoare.

Treptat ,se ajunge la conștientizarea staticii cifozice și a pozițiilor care o corectează.Controlul în fața oglinzii are un efect bun.

CAPITOLUL 3

RECUPERAREA ȘI IMPORTANȚA KINETOTERAPIEI ÎN CIFOZĂ LA

Tratamentul recuperator și urmărește :

●Combaterea simtomelor supărătoare ;

●Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării deoarece analgia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator aplicat adolescenților cu cifoză;

●Acestea permit mobilizări pasive, masaje, menținerea igienei segmentului afectat, aplicarea unor proceduri fizioterapice;

●Obținerea mobilității și coordonarea mișcării.

●Corectarea poziției vicioase,

● Recâștigarea mobilități,

● Tonifierea musculaturii,abdominale și a pectoralilor punându-se accent pe mușchii extensori ai coloanei,

● Combaterea contracturilor, în cazul în care acestea sunt prezente.

3.1.Tratamentul kinetic

Kinetoterapia reprezintă ramura terapeutică ce folosește ca mijloc specific mișcarea, în scopul recuperării somato-funcționale, motrice și psihomotrice sau al reeducării funcțiilor compensatorii, în cazul deficiențelor parțial reversibile sau ireversibile. Este partea importantă a tratametnului și recuperării adolescenților cu cifoză.

Kinetoterapia de recuperare în cifoza adolescenților ,reprezintă secțiunea cea mai importantă în programul de recuperare medicală și urmărește prin intermediul unor programe de exerciții fizice: refacerea funcțiilor diminuate, creșterea nivelului funcțional, realizarea unor mecanisme compensatorii în situații de readaptare funcțională.

Scopul recuperării în cifoza adolescenților este de a-i învăța să folosească rezervele naturale și toate metodele și mijloacele de care dispunem pentru obținerea unor anumite mișcări sau gesturi care sunt dificil sau imposibil de efectuat din cauza sechelelor generate de această afecțiune, în scopul de a reda adolescentului, în minimum de timp, maximum de integritate fizică pierdută.

Netratată corespunzător sau la timp, cifoza poate reprezenta un handicap serios pentru programul recuperator local.

De aceea, un program complet de recuperare în acest caz trebuie să aibă în vedere în mod cu totul deosebit starea generală a adolescentului.

Recuperarea este un proces unitar pentru că își propune să restabilească nu numai sănătatea adolescentului, ci și să-l redea familiei și societății, ca persoană utilă.

Pentru ca recuperarea adolescenților cu cifoză să fie eficace trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici și anume să fie :

●precisă – se adresează strict segmentelor afectate ( ce are și ce nu are voie să facă );

●progresivă – în raport cu posibilitățile și nevoile funcționale ale adolescentului;

●activă – pune în joc capacitățile și voința adolescentului ;

●indoloră – frecvent exercițiul dureros este inutil și poate chiar dăunător;

●completă – să aibă în vedere tot corpul;

●continuă – viața adolescentului trebuie să fie orientată și organizată astfel ca el să poată utiliza noi achiziții.

Studiile și cercetările întreprinse în ultimii ani în domeniul medicinii, igienei, culturii fizice,educației și culturii, în genere, au relansat ideea potrivit căreia valorile kinetoterapeutice ,în cifoza adolescentului ,au un rol din ce în ce mai important în viața cotidiană.

Se poate stabili o ordine de aplicare a metodelor și mijloacelor kinetoterapiei din momentul reintrării bolnavului în circuitul social.

Postura dirijată este realizată prin corsete și altele ,de postură în general amovibile și care au ca rol:

●Combaterea simtomelor supărătoare (durere, edem, tulburări trofice);

●Prevenirea pozițiilor funcționale și de repaus a articulațiilor și segmentelor;

●Aceste aparate de postură permit mobilizări pasive, masaje, menținerea igienei membrului sau segmentului afectat, aplicarea unor proceduri fizioterapice.

Din punct de vedere al punerii în repaus, folosindu-se posturile dirijate trebuie să se țină cont de următoarele aspecte:

●Repaosul creat să fie activ (să permită realizarea contracțiilor izometrice);

●Să se realizeze în poziții funcționale ale segmentelor și ale articulațiilor și nu în poziții antalgice.

Figura 13.Cifoza tratata prin kinetoterapie

3.2.Hidrokinetoterapia

Numită corect și,,hidrokinetologie,,-metoda exercițiilor kinetic în apă-hidrokinetoterapia a luat o mare amploare .

Există două modalități bine distinct de hidrokinetoterapie :

●parțială:imersia doar a unui membru sau segment de membru

●generală:imersia întregului corp

Hidrokinetoterapia generală se realizează prin imersia întregului corp în bazine individuale ,în bazine mai mari collective sau în piscine.

Utilizarea kinetoterapiei în apă se bazează pe două fenomene :plutirea corpului și rezistența opusă de masa lichidioană pe anumite direcții de mișcare .

Plutirea este consecința principiului lui Arhimede .

Descărcarea de greutate a corpului este determinată de raportul dintre greutatea specific sau densitatea apei ,care este 1 ,și greutatea specifică ( sau densitatea relativă) a corpului .

După calculul lui Dupertzins și Pitts ,greutatea specifică a corpului uman ,cu aer în plămân ,este de 0,974.

Diferența de 0,026 este suficientă pentru a asigura plutirea și a anhila aproape forțele gravitaționale.

Datorită acestui fenomen ,hidrokinetoterapia permite utilizarea de forțe musculare reduse pentru mobilizarea articulară,creșterea capacității de relaxare musculare pentru postura ortostatică și mers (în leziuni musculare sau articulare severe ale membrelor inferioare),pentru scăderea durerii articulare prin diminuarea presiunii intraarticulare.

Fenomenul de plutire poate fi accentuat prin utilizarea de flotoare de ,diverse mărimi și material pentru întreg corpul sau doar pentru unele segmente.

Un grad mai mare de flotație se obține în bazinele care utilizează apa minerală.

Cu cât această apă minerală are o greutate specifică mai mare ,plutirea corpului va fi mai ușoară.

Orice mișcare executată de jos în sus,deci în sensul flotării,va fi facilitată,putându-se executa cu un minimum de forță musculară.

Fenomenul de rezistență opusă de apă se manifestă la mișcările laterale sau la cele de sus în jos.Rezistența crește cu viteza mișcării și cu suprafața frontal de contact.

Această suprafață poate fi mărită prin aplicarea pe corps au member de plăci mai mult sau mai puțin late , care îngreunând mișcarea,determină creșterea forței și rezistenței musculare.

Ca și în cazul hidrokinetoterapiei parțiale,căldura apei își exercită din plin avantajele descries mai sus.

Căldura apei scade vâscozitatea tisulară ( de unde rolul important în contracturile muscular sau în procesele de aderențiale),dar scade și vâscozitatea apei,ceea ce va scădea rezistența opusă de apă.

În general se utilizează temperature între 33 și 360 .Hidrokinetoterapia este baie caldă la care se asociează mișcări în toate articulațiile bolnavului .

Pacientul este invitat să se urce în cadă și timp de 5 minute este lăsat să stea liniștit .După aceea tehnicianul execută mișcări,sub apă, la toate articulațiile mișcările posibile .

De menționat faptul că tehnicianul trebuie să stea în dreapta pacientului .Aceste mișcări se execută într-o perioadă de 5 minute ,după care pacientul va sta în repaus 5 minute după care este rugat să repete singur mișcările imprimate.

Durata băii este de 20-30 minute după care bolnavul cu cifoză dorsală este șters și lăsat să se odihnească .

Mobilizarea în apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării care se produce sub influența apei calde și pierderii greutății corpului conform legii lui Arhimede .Modul de acțiune al acestei băi este :resorbtiv,35 pecific 35 ,antispastic

Prin hidrotermoterapie se înțelege aplicarea în scop profilactic și curativ a unui număr variat de proceduri , care au la bază apa la diferite temperaturi și sub diferite stări de agregație , ca și unele tehnici strâns legate de acestea .

Imersia este simplă când se limitează doar la schimbul de căldură și devine hidrokinetoterapie când este însoțită de mobilizări.

Figura 14.Tratamentul recuperator în cifoză cu ajutorul hidrokinetoterapiei

Mediul acvatic oferă avantaje incontestabile procesului recuperator, prin factori mecanici, chimici și termici.Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :

●excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei ;

●excitația mecanică, ce este dată de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.

Cele mai importante procedee de tratament cu ajutorul apei sunt :compresele ;împachetările ;fricțiunile ; băile terapeutice .

Dușul cu aburi constă în proiectarea vaporilor încălziți asupra regiunii limitate .Durata dușului cu aburi este de 3-6 minute , poate să fie ca procedură de sine stătătoare și poate să prevadă o baie cu masaj .La sfârșit se poate aplica o procedură de răcire-spălare sau duș de 18-20° C .Dușul cu aburi are o acțiune puternică asupra circulației ,provocând hieremie și resorbție locală .

Dușul – masaj constă în aplicarea mai multor dușuri rozetă la 36ffect36nt36e de 30-40 ° Cconcomitent aplicându-se și masajul conform tehnicii obișnuite .Ca mod de acțiune trebuie specificat faptul că dușul masaj provoacă hipertermie mai ales în regiunea tratată având un esfect important resorbant și tonifiant .

Figura 15 .Recuperare prin hidrotermoterapie -Ajută la încordarea mușchilor și reduce reacția inflamatorie

Compresele sunt utilizate în sindroamele dureroase cronice

Nămolurile terapeutice ,sunt acele substanțe formate sub influența condițiilor naturale.Aceste substanțe amestecate cu apa au efect terapeutic în diferite afecțiuni , printre care și cifoza ,întâlnită tot mai frecvent în rândul adolescenților. Terapia cu nămol acționează prin cei trei factori cunoscuți: termic, fizic (mecanic) și chimic.

Ungerile cu nămol își bazează acțiunea pe elementul termic alterant , rece la început ,apoi cald datorită încălzirii nămolului la soare și din nou rece datorită băii din lac Un alt elemnent este reprezentat de acțiunea specifică a substanțelor resorbite în organism.

7

Fugura 16.Tratament de recuperare a cifozei cu ajutorul nămolurile terapeutice

3.3.Balneoterapia

Balneoterapia în diferitele stațiuni,dată fiind compoziția diferită a apelor minerale:carbogazoase ,alkaline,alkaline-saline (clorurosodice, iodurate ,bromurate ,sulfuroase ,feruginoase) și crenoterapia (utilizarea apelor pentru băut),sau în aerosoli ,au indicații speciale.

Pentru tratamentul cifozei la adolescenți, balneofizioterapia ocupă un loc important în cadrul acțiunilor de recuperare medicală.

Potrivit literaturii de specialitate ,balnefizioterapia este ramura medicinei în care se folosesc în scop terapeutic agenți fizici și balneari naturali sau artificiali.

Pentru recuperarea cifozei la adolescenți, balneoterapia nu exclude celelalte proceduri terapeutice ,ci numai le completează ,intervenind fie simultan ,fie ,mai des ,succesiv.

Tratamentul medicamentos și igieno-dietetic al cifozei la adolescenți, va fi continnuat în prima parte a tratamentului balnear,precum și în puseurile acute ale procesului,pentru a-l opri cât mai repede,permițând astfel un tratament balneo-fizical.

Gradul de solicitare al procedurilor de tratament în cifoza la adolescenți, poate să varieze de la starea de hipersensibilitate,până la lipsa totală a oricăror reacții făcând aproape imposibilă alcătuirea unei scheme valabile pentru fiecare caz în parte , dacă nu sunt respectate prescripțiile medicale.

Alegerea stațiunii și individualizarea tratamentului se vor face în funcție de vârsta bolnavului, de starea neurovegetativă ca și de bolile asociate.

Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :

●excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei ;

●excitația mecanică, ce este dată de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.

Dintre apele minerale folosite în cifoza dorsală ,din punctul de vedere al compoziției chimice și al propietăților fizice menționăm:apele sulfuroase;apele clorurate sodice ;apele oligometalice și termale;nămolurile sau pieloizii.

Băile cu ape sulfuroase exercită și o acțiune tonică generală,chiar excitantă.

În decursul băilor se constantă adesea apariția unei reacții balneare destul de intensă ,care se traduce atât prin simptome generale mai mult sau mai puțin intense (ascensiune termică,crește V.S.H),precum și o activare a simpotmelor locale sau de focar.

Mineralizarea este și ea variată ,de la izvoare oligometalice,nedeterminate ,până la izvoare hipertonice.

Se folosesc la exterior sub forma de băi generale sau parțiale ,precum și în ingestie. Acțiunea apelor minerale termale asupra organismului este complex.

Apele termale aplicate sub formă de băi au în același timp o acțiune generală și o acțiune locală,utilizată mai ales asupra aparatului locomotor.În general exercită o acțiune activantă asupra arderilor de fond.

Au efect piretogen evident în cursul băii de lungă durată ,care se potențializează în timpul curie.

Sub influența băilor termale se mai exercită o acțiune antiinflamatoare,dovedită prin tendința la normalizare a vitezei de sedimentare a hematiilor,prin influențarea axei hipofizo-corticosuprarenale,tradusă prin scăderea importantă a eozinofilelor și o neregularitate a eliminărilor de 17 cetosteroizi,precum și echilibrarea disproteinemiei patologice.

3.4.Tratamentul prin electroterapie

Electroterapia este acea parte a fizioterapiei care studiează utilizarea acțiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului cu scop curativ sau profilactic.

Ultrasunetele terapeutice au o frecvență cuprinsă între 800-1000 KHz.

Tehnica de aplicare – vom urmări manipularea câmpului emițător și manevrarea aparatului. Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emițător în linie dreaptă sub forma unui fascicul perpendicular pe suprafața de emisie a localizatorului.

Pentru ca transmiterea undelor la bolnavi să fie continuă este nevoie de un contact perfect între suprafața emițătoare și tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel, ulei sau apă. Ședințele au o durată variabilă cuprinsă între 15-30 minute și se reco-mandă zilnic sau la 2 zile.

Efecte: Antiinflamatorii;Termice locale;Fibrolitice.

Curentul galvanic. Este un mijloc clasic și fidel de sedare a durerilor. Electrodul pozitiv are o acțiune sedativă locală, ca și curenții descendenți și curenți ascendenți aplicați contralateral duc la o creștere a pragului de sensibilitate.

Galvanizarea poate să utilizeze concomitent și introducerea de ioni cu acțiune antalgică (ionoforeză transversală cu novocaină, aconidină sau revulsiv cu histamină).

Aplicarea electrozilor la pacient se face transeversal electrozii sunt situați de o parte și de alta a genunchiului.

În mod obligatoriu trebuie să folosim un strat hidrofil între electrod și tegument, ce trebuie spălat după fiecare utilizare. Intensitatea curentului este strâns legată de sensibilitatea și de toleranța pacientului (30-50 mA).

Durata este aproximativ de 30-40 minute. Numărul și ritmul ședințelor este de 18 – 20 sedințe în ritm zilnic. Influențează durerea și provoacă vasodilatație.

Ionizarea. Ionizare cu novocaină sau calciu are efect analgezice datorită scăderii excitabilității polului pozitiv la care se adaugă efectul substanței introduse (Novocaină, Calciu).

Pentru ionizarea cu Ca se folosește o soluție constând ionul de Ca cu care se îmbibă stratul hidrofil de sub electrodul activ.

De aici acesta migrează prin tegumentul intact, prin orificiile glandelor sudoripare și sebacee către polul opus, ajungând astfel în interiorul organismului de unde ionii sunt preluați de rețeaua limfatică și circulația sancvină zonală ajungând în circulația general

Durata procedurii—este de aproximativ 15 min. La efectul farmaco-dinamic al soluției medicamentoase se adaugă și efectul analgezic al curentului continuu.

Efect de depozit—realizat de acumularea substanțelor farmacologice introduse la nivelul electozilor.

Efectul de patrundere pâna la stratul cutanat profund—are o actiune reflexă in cutii viscerale la nivelul dermatoamelor.

Undele scurte a căror tehnică de aplicare constă în:

Aplicarea în câmp condensator – introducerea bolnavului direct în câmpul rezonator între cele 2 plăci ale armăturilor condensatorului.

Armăturile condensatorilor sunt izolate în capsule de sticlă sau cauciuc constituind de fapt electrozi.

Acești electrozi sunt formați dintr-un disc metalic de 1mm, grosime și cu mărimi diferite în diametru fiind variabili.

Electrozii se fixează la niște brațe sau suporturi ce le oferă posibilitatea aplicări lor la distanță de tegument (circa 3 cm).

Aplicarea în câmp inductor-folosește electrozi flexibili. Pot avea aspectul unei plase și cordon flexibil constituit din sârme de cupru.

Ședințele au o durată de 10-15 minute, se aplică zilnic sau la 2 zile, se recomandă maximum 10 ședințe.

Efectele undelor scurte:

•Termic, reprezintă prncipalul factor terapeutic;

•Vasodilatator și metabolic;Antialgic.

Aici trebuie să ținem seama de deficitul endocrin și tulburării vegetative, atunci când este cazul.

Razele infraroșii .Se pot aplica prin două metode:

• lămpile de tip Solux și băile de lumină. În afară de lumina solară, care este deosebit de bogată în radiații inflaroșii și care este utilizată în terapeutia sub forma așa –numitei helioterapii. Aplicațiile de radiații inflaroșii în terapeutia se pot face în două moduri:

• în spațiul închis, sub forma așa-numitelor băi de lumina proceduri intense termoterapice sau în spațiu deschis,

•în aer liber, sub forma așa-nummitelor aplicații de sollux.

În băile de lumina se realizează o încălzirea aerului până la temperaturi ridicate (60-70-80°C).

În funcție de scopul urmarit, bolnavul va sta în baia de lumina între 5-20 minute.

După expirarea timpului prescris se aplică bolnavului o procedură de răcire parțială.

Efectul principal al acestor raze se bazează pe căldura pe care o produc. Ele străbat pană la cațiva centimetri în profunzime, acționînd atît asupra țesutului conjunctiv, cît și asupra glandelor și metabolismului general.

Ele provoacă totodată și o vasodialatație la nivelul plexului venos.

Curentul diadinamic.Se prescrie în aplicații transversale sau longitudinale: o perioadă lungă, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1 dată pe zi. Se recomandă 10-14 ședințe.

Diatermia acționează asupra țesuturilor în profunzime, prin căldura pe care o produc curenții de înaltă frecvență, ca urmare a rezistenței pe care o opun țesuturile la trecerea energiei electrice.Căldura astfel produsă are un efect analgetic.

Figura.17.Aplicarea curentului diadinamic

Curentul faradic .Este un mijloc clasic și fidel de sedare a durerilor. Electrodul pozitiv are o acțiune sedativă locală, ca și curenții descendenți și curenți ascendenți aplicați contralateral duc la o creștere a pragului de sensibilitate. Galvanizarea poate să utilizeze concomitent și introducerea de ioni cu acțiune antalgică (ionoforeză transversală cu novocaină, aconidină sau revulsiv cu histamină).

În mod obligatoriu trebuie să folosim un strat hidrofil între electrod și tegument, ce trebuie spălat după fiecare utilizare. Intensitatea curentului este strâns legată de sensibilitatea și de toleranța pacientului (30-50 mA).

Durata este aproximativ de 30-40 minute. Numărul și ritmul ședințelor este de 18 – 20 sedințe în ritm zilnic. Influențează durerea și provoacă vasodilatație.

Se indică faradizarea cu periuța sau cu ruloul, plimbate pe regiunea dureroasă pudrată cu talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind tetanizat.

Aceste proceduri sunt bine receptate și tolerate de pacienți pentru starea de bine pe care o degajă și modul în care, corectând dezechilibrul, se îmbunătățește funcționalitatea.

Figura.18.Procedură ,folosind căldura având ca scop recuperărea pacientului

3.5.Gimnastica

Bazinul este normal echilibrat pe capetele femurale,în plan antero-posterior,prin acțiunea antagonistă a două grupe musculare:mușchii care basculează bazinul în anteversie (masele commune lombare,psoas-iliacii și unii mușchi ai coapsei,ca dreptul anterior,croitorul) și mușchii care basculează bazinul în retroversie (fesierii,ambdominalii și ischi gambierii)

Obiectivele gimnasticii în cifoza la adolescenți sunt de a dirija creșterea coloanei și a întregului organism în condiții în care cât mai apropiate de cele normale.Creșterea odată terminată,este foarte greu să se obțină redresări ale curburilor.

De asemenea,gimnastica în cifoza la adolescenți urmărește ameliorarea funcțiilor vitale.

Principiile acestei gimnastici sunt următoarele

-lămurirea bolnavului asupra formei și gravității bolii sale, precum și asupra modalităților de evoluție și de influențare a acesteia prin tratament susținut,de lungă durată.

-reducerile pasive,prin elomgații și tracțiuni progresive,menite să asuplizeze aparatul musculo-ligamentar al coloanei.

-stimularea autocorecției bolnbavului atât prin mijloace statice,gimnastică posturală,cât și prin mijloace dinamice,în mișcare.

Figura 19.Exercițiu efectuat cu ajutorul tehnicianului

După un interval de timp variind între 2 și 10 zile,în raport cu evoluția sindromului dureros ,se adaugă progresiv și 45oluntary45,exercițiile dinamice de gimnastică ,,în cifoză prin care urmărim:

1.Concentrarea atenției bolnavului și dezvoltarea controlului 45oluntary segmentului lombar,prin două grupe de exerciții printer care:

●Exerciții în decubit dorsal,în care bolnavul încearcă să diminue până la dispariție,distanța dintre coloana lombară și planul de sprijin în așa fel,încât să nu mai poată introduce palma între trunchi și planul de sprijin.Aceasta se obține prin contractarea mușchilor abdominali și fesieri.

2.Exerciții pentru întărirea mușchilor fesieri:bolnavul în decubit dorsal cu genunchii semiflectați și tălpile sprijinte își ia punct de sprijin pe tălpi și regiunea cervico-dorsală exectuând mișcări de ridicare și basculare anterioară a bazinului cu revenire lentă la planul orizontal.

Fig.20. .Exerciții pentru întărirea mușchilor fesieri

În acest fel,după o perioadă de 4-5 săptămâni,toți bolnavii reușesc să se concentreze controlând volunrar poziția coloanei și mișcările pe care acesta le efectuează.

În ultima perioadă a tratamentului,cooperarea bolnavului,fiind mult mai mare,se trece la executarea de exerciții menite să corecteze pozițiile și gesturile vicioase profesionale,să contracareze efectul acestora,în vederea readaptării și reâncadrării bolnavilor la locul de muncă.

Aceasta este partea cea mai dificilă a kinetoterapiei și necesită cunoașterea amănunțită a profesiogramei bolnavului respectiv.

Bolnavul este învățat să execute gesturile profesionale în condițiile noii static vertebrale care se realizează prin blocajul lombar.

Procesul de readaptare la noile condiții poate fi mai simplu sau mai complex,în funcție de individ și de ocupațiile sale.

Scopul exercițiilor în cifoza la adolescenți,este de a întări musculatura posterioară a spatelui și de a antrena bolnavul la păstrarea unei poziții permanente,,atât în ortostatism,în poziția șezând,în mers ,și în exercitarea profesiunii,inclusive atunci când se exercită mișcarea de flexie anterioară.

Menținerea în permanență în starea de cifoză la adolescenți,asigură o pensare vertebrală posterioară a coloanei,însoțită de relaxarea zonelor intervertebrale anterioare , condiții biomecanice care se opun migrării și hernierii posterioare a nucleului pulpos.

După însușirea exercițiilor posturale se recomandă bolnavilor efectuarea unor mișcări în vederea creșterii forțelor mușchilor erector ai rahisului ,mișcări de basculare posterioară a bazinului,precum și exerciții de flexie a coapsei pe trunchi (excentrice) .

Din punctul de vedere al justificării fiziopatologice a gimnasticii ,ideea de bază a gimnasticii în cifoza dorsală este că prin exerciții speciale de întărire a musculaturii erectoare a rahisului să se determine fixarea segmentului lombar ,în așa fel,încât indiferent ce mișcări va efectua pacientul respectiv cu membrele inferioare sau cu coloana vertebrală,raporturile anatomice dintre diferitele vertebre lombare,adiacente discului afectat,să se schimbe cât mai puțin cu putință.

Lipsa schimbării raporturilor anatomice condiționează o stabilitate a condițiilor biomecanice și de repartizare a forțelor și în consecință o stabilitate a nucleului pulpos la locul său normal și în felul acesta o probabilitate redusă de migrare și de herniere a acestuia.

Un loc mai redus în cadrul metodelor kinetoterapice de reeducație vertebrală îl ocupă gimnastica patrupedică și exercițiile de relaxare.

Gimnastica patrupedică,care este o variantă a metodei Klapp,este metoda care permite exersarea electivă a unor segmente vertebrale și a unor grupe muscular paravertebrale și abdominale (mușchii transverși abdominali).

Fig.21.Gimnastica patrupedică

În ceea ce privește metoda relaxării ,se constată că indicația majoră este reprezentată de cazurile de discopatii hiperalgice,în care componenta inflamatorie radiculară este predominantă față de componenta mecanică discală.

Fig.22.Exerciții prin metoda relaxării

Folosind metoda de relaxare (prin care se învață bolnavul să-și decontracte conștient grupa musculară afectată),după exerciții repetate s-a ajuns,în cazurile la care mai important de decontracturare a grupei musculare afectate (electiv),fără angajarea funcțională a grupelor musculare învecinate.

În general ,punerea în repaus a segmentului vertebral dureros atrage după sine o scădere a durerilor și a fenomenelor de tenomiozită;în plus prezintă un mijloc de profilaxie a recidivelor ,iar prin susținerea peretelui abdominal se normalizează presiunea intraabdominală,înlăturându-se staza venoasă în micul bazin.

3.5.1.Gimnastica respiratorie

Adolescenții cu cifoze au ,cel mai adesea,reduceri mai mult sau mai puțin importante ale afecțiuniulor respiratorii și cardiace,de ordin restrictiv.Gimnastica respiratorie are ca scop reeducarea respirației,mărirea ampliațiilor,și înlesnirea travaliului cardiac prin mărirea aportului de întoarcere venoasă.

3.5.2.Gimnastica adolescenților cu corsete ortopedice

Gimnastica adolescenților cu corsete ortopedice se face atât cu corsetul instalat ,cât și fără corset.În cazul rahialgilor mai accentuate se preferă exercițiile izometrice, statice,care sporesc forța muscular fără a deplasa segmentele corporale respecticve.

În cazurile de dureri reduse se preferă exercițiile izotonice,dinamice,constând din deplasări active și apoi contra unor rezistențe progressive.

Exercițiile pentru fesieri se fac în din decubit ventral,cu o pernă sub abdomen;în timpul inspirației,se ridică de pe sol coapsa ,cu genunchiul îndoit la 900,fără a ridica bazinul.

Se repetă aceleași exercițiu cu coapsa cealaltă ,apoi cu ambele member inferioare ținute în extensie și în abducție inspiratorie ,după care membrele inferioare se apropie și se coboară ,în timp ce bolnavul face expirație.

Exercițiile se pot efectua apoi cu trunchiul sprijinit în procubitus pe masă și cu membrele inferioare în afara mesei .

Se execută ridicarea și abducția membrelor inferioare până la orizontală (dacă are tendință la hiperlordoză lombară,punem o pernă sub abdomen).

Exercițiile pentru abdominali sunt dominate de metoda izometrică (contracții statice abdominal,cu trunchiul imobil).

Progresiunea și rezistența se obțin prin contribuția membrelor superioare care exercită o tracțiune în sus sau a membrelor inferioare care tracționează bazinul în jos.

Dacă toți mușchii abdomino-spinali se contract simultan (cum este cazul eforturilor violente însoțite de apnee) masa hidroaerică deformabilă și compresibilă a viscerelor se transform într-un nucleu dur , pe care se sprijină mușchii abdomino-spinali și ai centurilor pentru a se contracta cu forță (presiunea abdominală crește brusc ,întreg trunchiul devine rigid).

Acest exercițiu în apnee este unul dintre cele mai eficace pentru tonificarea spinalilor ,dar este contraindicate la cei cu dehiscențe ale peretelui abdominal (diastasis ,hernii) ca și la cardio-pulmonari.

După o inspirație profundă,se flectează o coapsă pe torace, fără a decola fesa ,și se continuă expirația până când piciorul revine pe sol.Același exercițiu pentru coapsa opusă ,apoi cu ambele coapse simultan.

Progresiunea exercițiului se face prin întinderea gambei după flexia coapsei respective,prelungind expirația pe tot timpul mișcării; aceleași exerciții se fac apoi cu ambele coapse.

3.5.3.Gimnastica de aucontrol

Gimnastica de aucontrol se desfășoară în grupe de mai mulți bolnavi,în fața oglinzii,solicitându-se din plin colaborarea bolnavului.În general se utilizează două procedee:

-poziția de drepți ,în fața oglinzii,cu membrele superioare în rotație externă și bărbia retropulsată.Bolnavii se controlează singuri, în oglindă,sau unii pe alții.

Diferite posturi dirijate prin poziționarea deosebită a membrelor superioare și inferioare,penbtru corectarea curburilor coloanei :

-pentru curburile toracale,în decubit dorsal se va face abducția gradată a membrului superior de partea concavă,cu sac de nisip sub gibozitate

-pentru curbura lombară,în decubit ventral,se recomandă bascularea membrelor inferioare,unite ,către partea convexă a curburii.Șoldul de partea convexă va fi ridicat pe o pernă,pentru diminuarea rotației.

-pentru curbura toraco-lombară se combină cele două posturi de mai sus,în decubit ventral: membrul superior din partea concavă se ridică în abducție,iar membrele inferioare se translatează lateral,de partea convexă a curburii.

3.6.Masajul medical

Masajul medical ,în cazul adolescenților cu cifoză ,constă în mișcări manuale aplicate pe suprafața organismului în scop terapeutic sau igienic.Poate să fie automasaj sau făcut de un specialist .Manevrele de masaj sunt: netezirea,atingerea apăsată, sau alunecarea apăsată,frământatul,fricțiunea și vibrația.

Poate să se facă loco regional sau general.Acțiunea masajului este locală (calmantă și de activare a circulației locale) și general ( de stimulare a funcțiilor aparatului circulator și respirator,creșterea metabolismului bazal),efecte favorabile asupra stării generale a organismului,îmbunătățirea somnului,îndepărtarea oboselii musculare .

Figura 23.Masaj executat de tehnician

3.7.Scheme de kinetoterapie aplicabile

3.7.1.Scheme de kinetoterapie aplicabile în perioada acută

Obiectivele acetestei perioade sunt următoarele :

-reechilibrarea SNV,

-relaxarea generală

-scăderea iritației radiculare sau a nervului sinuvertebral

-relaxarea musculaturii

Relaxarea generală este indicată pentru scăderea stării de tensiune psihică determinată de durere și care , prin ea însăși,scade pragul la durere,ca și pentru decontracturarea general, inclusive a musculaturii paravertebrale.

Scăderea iritației radiculare sau a nervului sinuvertebral, când există un process pathologic la nivel vertebral intracanalicular ,prin:

1.Adoptarea unor posturi antalgice:

●decubit dorsal,cu capul și umerii ridicați pe o pernă,genunchii flectați cu un sul sub el,picioarele sprijinându-se pe tălpi

●decubit lateral,,în coș de pușcă

●decubit dorsal,cu șoldurile și genunchii la 900,gambele sprijinându-se pe un scăunel sau o cutie

●oricare altă postură,oricât ar părea de bizară,în care pacientul simte o netă ameliorare a fenomenelor alergice

Relaxarea contracturii musculaturii, care declanșează prin ea însăși durerea,realizând cercul vicios: contracție muscular voluntară de apărare → tulburări circulatorii muscular locale → tulburări circulatorii muscular locale → acumulare de metaboliți acizi → durere → contractură involuntară → tulburări circulatorii muscular → acumulare de metaboliți acizi → durere → etc.

Figura 24.Exercitii pentru relaxare

Metoda Klapp.Din postura, în genunchi,,,Klapp descrise două tipuri de de poziționări ale trunchiului:

a.Poziții cifozante (fig.25),care,în funcție de înclinarea , trunchiului,facilitează mobilizarea unei anumite unei anumite zone vertebrale.

Există trei poziții redresate ( deasupra orizontalei),una orizontală și două coborâte ( sub orizontală).

Cum se vede și în figură,poziția 1-redresată-corespunde segmentului L4-L5;poziția 2,lui L1-L2; poziția 3,lui D11-12; poziția orizontală (4),lui D8-10;poziția 5, lui D7-6; poziția 6,lui D5-3.

Figura 25. Metoda Klapp

Tehnica Cotrel (extensie-derotație-elongație (EDE)- flexie laterală) este cea mai apreciată în present: decubit ventral,cu membrele inferioare cât mai complet,membrele superioare întinse și ele pe lângă urechi; se întinde întregul corp,apoi treptat se extend brațele ,corpul se cifozează ,membrele inferioare se extend din șolduri ( arcuire pe extensie cât mai mare).

Figura 26. Extensie-derotație-elongație (EDE)- flexie lateral

3.7.2. Scheme de kinetoterapie aplicabile în perioada subacută

Relaxarea musculaturii contracturate pentru a permite mobilizarea liberă a trunchiului,care implică:

-continuarea,cu rezistență mai crescută,a izometriei în cadrul metodei,,ține-relaxează,,

-trecerea la executarea exercițiilor pe întregul parcurs al diagonalei Kabat ( contracție izotonă), kinetoterapeutul realizând o contrarezistență ușoară pe întreaga diagonală.

Asuplizarea trunchiului inferior prin exerciții de remobilizare a coloanei lombare ,basculări de bazin ,întinderea musculaturii paravertebrale.

1.Faza I a programului Williams cuprinde următoarele exerciții:

Exercițiu 1-Decubit dorsal :se flectează și se extind genunchii

Exercițiu 2-Decubit dorsal: se trage cu mâinile un genunchi la piept,încercând atingerea lui cu fruntea ;se procedează apoi la fel cu celălalt genunchi

Exercițiu 3- la fel ca exercițiul 2 ,dar concomitant cu ambii genunchi

Exercițiu 4-Decubit dorsal,cu mâinile sub cap: se trage un genunchi la piept cât mai mult ,apoi celălalt ,apoi ambii concomitant

Exercițiu 5-Decubit dorsal ,cu brațele ridicate pe lângă cap în sus, genunchii flectați la 900,tălpile pe pat

Exercițiu 6-Decubit dorsal,cu genunchii flectați,tălpile jos: se apleacă ambii G spre dr,apoi spre stg ,până ating fundul bazinului.

Figura 27. Relaxarea musculaturii contracturate

Exercițiu 7-Decubit dorsal: călcâiul dr. se așează pe genunchiul stâng;se execută o abducție cât mai internă a șoldului drept,până se atinge cu G dr. patul , apoi se inversează.

3.7.3. Scheme de kinetoterapie aplicabile în perioada cronică

Acestea au două obiective principale: continuarea asuplizării lombare și tonifierea musculaturii slabe.

Tonifierea musculaturii trunchiului ,respective a musculaturii abdominal și extensoare .

Scopul este că trunchiul inferior în ortostatism să realizeze ,în primul rând,menținerea unei poziții neutre a pelvisului și ,în al doilea rând , să creeze o presiune abdominală de preluare a unei părți din presiunea transmisă discurilor.

Exercițiu 1-În decubit dorsal,cu genunchii flectați la 900 și lipiți unul de altul ,tălpile pe pat: se încearcă ridicarea lor spre tavan ,dar asistentul contrează –tot timpul exercițiului lomba trebuie să fie în contact cu patul .

Exercițiu 2-în decubit lateral,cu coapsele ușor flectate; kinetoterapeutul face priză pe fața anterioară a umărului ,trăgând înapoi el,iar cu cealaltă mână ,concomitant ,aplică o priză pe pelvisul superior ,fața posterioară ,împingând înainte; pacientul se opune acestor forțe;imediat ,fără pauză ,kinetoterapeutul inversează prizele (umăr- posterior și pelvis-anterior) și apoi pacientul se relaxează.

Figura 28.Exerciții pentru ameliorarea dureriii nr.1

Figura 29.Exerciții pentru ameliorarea dureriii nr.2

Creșterea flexibilității coloanei.Coloana cifotică este o coloană rigidă ,cu mobilitatea limitată mai ales, în zona cifotică.Țesuturile moi (ligament ,mușchi) contribuie prin retractură la această limitare a mobilității .Încercarea global a coloanei nu va realize decât mișcări în zonele neafectate .Din acest motiv ,exercițiile de flexibilitate se fac din posture special care blochează segmente de coloană ,lăsând posibilă mișcarea doar în segmentele dorite.

CAPITOLUL 4

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

4.1.Obiectivele cercetarii

Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece tratarea acestei afecțiuni trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode active din ce în ce mai perfecționate , care vizează inițial menținerea și readucerea adolescenților într-o stare fizică și psihică satisfăcătoare.

La astfel de pacienți se impun o serie de exerciții în vederea unei recuperări cât mai eficiente .

Obiectivele urmărite au fost :

●Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate al temei și posibilitățile de intervenție terapeutică ;

●Selectarea celor mai eficiente cazuri și stabilirea celor mai noi metode de evaluare funcțională ;

●Aplicarea programelor de tratament kinetoterapeutice specifice  pentru eșantionul de adolescenți prezentat ;

● Efectuarea explorărilor periodice,în vederea ameliorării durerilor ;

●Stabilirea strategiei de intervenție kinetoterapeutică, selectând mijloacele și metodele care influențează eficient recuperarea funcțională precoce ;

●Permanenta colaborare a kinetoterapeutului cu medicul specialist ,care a recomandat trastamentul medicamentos ;

●Evaluarea parametrilor funcționali , compararea lor ,înregistrarea și interpretarea rezultatelor obținute pentru a confirma sau infirma ipoteza stabilită .

●Înregistrarea în permanență a rezultatelor obținute și interpretarea lor pentru a evidenția evoluția subiecților în dinamica sa;

●Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetări în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

●Prevenirea apariției recidivelor prin kinetoterapie secundară și terțiară și protejarea structurilor lezate prin programe kinetoterapeutice de întreținere.

4.2.Ipoteza cercetării

Lucrarea își propune să dovedească următoarele ipoteze:

1.În ce măsură aplicarea tratamentului precoce recuperator prin kinetoterapie asigură optimizarea rezultatelor și scurtarea timpului de refacere;

2.Dacă prin aplicarea unui program de recuperare, conceput special , putem obține o scurtare a timpului de tratament în cifoza la adolescenți cu ajutorul mijloacelor kinetoterapiei;

3.În ce măsură aplicarea precoce a tratamentului kinetoterapiei poate influența evoluția parametrilor de mișcare (mobilitate, forță, stabilitate).

4.3.Scopul cercetării

Scopul acestei lucrări a fost de a verifica ipotezele formulate pe baza rezultatelor obținute de a contribui la îmbunătățirea procesului recuperator în sensul reducerii timpului de recuperare și creșterea eficienței sale.

Așadar scopul fundamental a fost dublu :

●alcătuirea unui model de evaluare clinic-funcțională;

●alegerea unui program terapeutic optim,bazat pe kinetoterapie;am încercat să stabilesc aportul exercițiilor kinetice aplicate precoce și corect pentru recuperarea acestui tip de patologoie.

4.4. Metodele de cercetare

În vederea desfășurării cercetării, a acumulării datelor și prelucrării subiectului și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, am folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice .Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea lor, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute.Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre efectele exercițiilor fizice asupra organismului, a modalităților de aplicare a acestora în scop terapeutic și recuperator precum și a diferitelor caracteristici prezentate de adolescenții cu cifoză.

Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza consultării fișei medicale ale adolescenților și a discuțiilor purtate cu personalul medical.

Metoda observației a constituit una dintre metodele principale de investigație directă a realității, reprezentând punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei.

Metoda interviului și convorbirii directe cu cadrele medicale și cu adolescenții s-a desfășurat după un plan dinainte stabilit urmărind obținerea datelor necesare despre subiectul în cauză și evoluția lui precedentă cercetării.

Metoda experimentului a constat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce a prelucrat atât fapte provenite din observație cât și din teste.Experimentul a presupus o stare activă a subiectului și a implicat o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei.

Metode de înregistrare, prelucrare și reprezentare grafică a datelor au urmărit stabilirea nivelului de abilitate ,consolidarea deprinderii mișcărilor și a gradul de abatere de la normal.

4.5.Desfășurarea cercetării

În prezenta cercetare , am ales un număr de 15 adolescenți ( cu vârste cuprinse între 14 și 18 de ani) împărțit în 3 loturi ,diagnosticați cu cifoză ,ce au beneficiat de servicii de recuperare , în cadrul Spitalului ,din orașul în perioada .

Datele au fost culese din condicile de consultații și foile de observație ale pacienților aflate în arhiva spitalului.Colectarea și prelucrarea datelor s-au realizat folosit programul Microsoft Office Excel .

Au fost determinate frecvențele relative ale variabilelor înregistrate de studiu.Corelațiile între caracteristicile patologice ale coloanei vertebrale au fost evaluate folosind coeficientul de corelație Pearson .

Nivelul de semnificație a fost stabilit la p≤0,05.Pentru prezentarea rezultatelor s-au folosit ,tabele și graficul tip coloană sau cerc.

Variabilele colectate în studiu au fost,data internării,sexul, vârsta , mediul de proveniență, metoda de tratament și metoda de recuperare aplicată .

Progresele înregistrate în terapia acestor afecțiuni,m-au îndreptățit să fiu optimist (ă) ,mie personal revenindu-mi rolul hotărâtor în a le conferi adolescenților cucifoză,supuși cercetării ,o viață normală ,cu condiția să le pun la dispoziție o terapie completă și complexă.

Activitatea practică mi-a demonstrat influența nefavorabilă a cifozei asupra adolescenților

În utilizarea și dozarea tehnicilor propuse în programul de recuperare am ținut cont de stadiul evolutiv ,forma clinică ,vârsta adolescenșilor și gradul de alterare a stării generale,recuperarea presupunând obiective precise ,în realizarea cărora,s-a urmărit îmbinarea kinetoprofilaxiei cu kinetologia de recuperare ,mai ales în cazul instalării deficiențelor caracteristice bolii.

În vederea întocmirii programului de recuperare ,dar și a urmăririi evoluției bolii și eficienței programului recuperator,am întocmit,pe baza manevrelor și metodelor de testare specifice ,fișa individuală,cu înregistrarea parametrilor obținuți.

Metoda de lucru utilizată a constituit-o ședințele individuale de recuperare folosind tehnicile de recuperare cu un program zilnic ,la început mai redus,la sfârșitul primei săptămâni de recuperare ajungând la o durată de aproximativ 30 minute.

Programul de recuperare propriu- zise a fost precedat de tehnici de relaxare și un program de gimnastică respiratorie ,care,de fapt ,au fost prezentate pe toată durata ședinței.

Fiecare ședință ,la rândul său, a urmat după proceduri pregătitoare ca baia termală,numărul mediu al ședințelor ,efectuat de pacienți fiind de 15.

Condițiile de bază materială de care dispune spitalul ,unde s-a efectuat activitatea de recuperare sunt următoarele:

●secție de electroterapie;

●secție de kinetoterapie;

●secție de masaj.

Modelul de evaluare clinico-funcțională a fost realizat prin parcurgerea următoarelor etape :etiopatogenică,clinică ,paraclinică și funcțională.

Criteriile de includere au fost :

●durerea mecanică trenantă a coloanei vertebrale

●prezența semnelor inflamatorii

●prezența altor afectări ale coloanei vertebrale

●absența altor programe de reabilitare kinetice anterioare pentru statusul disfunțional.

La evaluarea etiopatogenică am luat în consideare adolescenții,în momentul unei noi experiențe dureroase.Aceste aspecte etiopatogenice au generat perturbări structurale și biomecanice,cu repercursiuni asupra funcționalității coloanei vertebrale .

Evaluarea clinică a presupus parcurgerea etapelor corespunzătoare ale examinării clinice pentru zona coloanei vertebrale.

Prin anamneză s-a reușit stabilirea parametrilor durerii ,în contextul celorlalte suferințe pe care adolescenții le-au prezentat. Ulterior ,am efectuat examenul obiectiv general (cu mult discernământ examenul aparatului locomotor,sistemul nervos) apoi examenul obiectiv al coloanei vertebrale. Coloana vertebrală a trebuit examinată în ansamblu ,fără a neglija nici o regiune a sa , cu pacientul în decubit dorsal ,ortostatism și mers, prin inspecție ( morfologia coloanei,tulburările de statică ,tegumentele,masele musculare) și palpare ( temperatura locală,mobilizările pasive).

Simptomele prezentate au fost : durere cu caracter cauzalgic, accentuate noaptea ,dureri persiste în special în timpul mișcării,diminuarea mișcării în activitățile zilnice .Acestor adolescenți li s-au recomandat începerea tratamentului recuperator .

Evaluarea paraclinică a presupus un examen paraclinic complet-biologic,imagistic-radiologic (mai multe incidențe),ecografic și rezonanța magnetică nucleară.

Atenția medicală complexă a afecțiunilor la nivelul coloanei vertebrale a urmărit obiective,componență și metodologie kinetică. Ca urmare a evaluării ,adolescenților,au avut mobilitate redusă:

●rotație externă-300

● rotație internă-500

Pe o scală a durerii de la 0 la 10, adolescenții au menționat că au dureri constante.

Evaluarea scalei dureri a fost de 9 ceea ce înseamnă că durerea este severă.

Program de recuperare pentru adolescenții cu cifoză.

Obiective generale :

●combaterea durerii;

●refacerea mobilității;

●refacerea forței, stabilității și abilității;

●îmbunătățirea statusului emoțional;

●îmbunătățirea performanțelor la exerciții fizice;

●o bună inserție familială, socială și profesională.

Efecte au fost Antiinflamatorii;Termice locale;Fibrolitice

Masaj: a constituit unul din prioritățile principale care a vizat calmarea durerilor pe plan local și activarea circulației sanguine și a trioficității locale,reducerea contracturilor musculare.

Netezirea și frământatul au fost elementele importante care au stat la baza recuperării adolescenților cu cifoză.

Reeducarea prin gimnastică

Ținând cont de faptul că reeducarea gimnică vertebrală și respiratorie nu poate obține o redresare importantă a curburilor,sau când osificarea este pe cale de a se termina ,obiectivele reeducării prin gimnastică au fost :

– dezvoltarea și echilibrarea musculaturii paravertebrale

– ameliorarea funcției respiratorii

– refacerea și controlarea mișcării coloanei vertebrale

-combaterea durerii care s-a realizat prin corectarea poziției coloanei vertebrale

-efectuarea exercițiilor pasive sau active

Ședință de tratament:

•aplicații crioterapice sub formă de masaj cu gheață – 5 .. 10 minute;

•mișcări active realizate simultan pentru inducție reciprocă – 5 minute (se vor realiza 10 repetări pentru fiecare exercițiu);

• tehnici de facilitare neuroproprioceptivă – 5 .. 10 minute.

Pentru înlăturarea edemului și asigurarea drenajului venolimfatic s-a recomandat realizarea gimnasticii Bürger la domiciliu aceasta realizându-se de trei ori pe zi.

Etapele experimentului au fost următoarele:

În prima etapă – am studiat bibliografia existentă legată de tema propusă și modul de rezolvare al cazurilor, am discutat pentru aceasta cu specialiștii implicați în echipa interdisciplinară de recuperare (medici de specialitate, kinetoterapeuți) asupra metodelor și mijloacelor aplicate și rezultatelor lor, care mi-au oferit informații pentru alcătuirea programului de kinetoterapie.

În etapa a doua – am ales un eșantion de adolescenți cu cifoză. Tot în această etapă am pregătit locul de desfășurare a experimentului, materialele și instrumentele necesare explorării și evaluării; apoi am trecut la alcătuirea fișei personale cu datele necesare pentru fixarea diagnosticului clinico-funcțional.

În etapa a treia – s-au aplicat metode și tehnici de kinetoterapie în scopul observării evoluției eșantionului de adolecenți în cadrul parametrilor investigați pentru a face o comparație între testările inițiale și cele finale,în vederea verifcării eficienței mijloacelor aplicate.

În etapa a patra – am avut în vedere aprecierea evoluției dinamice generale a subiectului.

Principiile instituirii și aplicării terapiei somatice a cifozei la adolescenți

În instituirea kinetoterapiei pentru adolescenții cu cu cifoză,am urmărit adaptarea și corelarea continuă a tehnicilor ce se impun ,succedate de particularitățile și necesitățile individuale ,impunându-mi respectarea următoarelor principii :

•,,Înainte de toate să nu faci rău ,, , principiu care mi-a impus folosirea rațională a mijloacelor și metodelor de aplicare a tehnicilor și evitarea practicării empirice sau generalizarea pripită a tratamentului ;

•Cunoașterea de către adolescenți a efectelor profilactice și terapeutice,a constituit o condiție indisponibilă în indicarea și conducerea tratamentului;

•La baza selecției ,adaptării și combinării procedeelor și tehnicilor de kinetoterapie folosite , a stat principiul accesibilității ,punând accent pe poziția inițială ,ritmul,mișcării ,precum și precizia executării tehnicilor permanent adaptate necesităților și posibilităților adolescenților;

•Nu mi-a scăpat din vedere nici dozarea și gradarea efortului, ceea ce necesită o aplicare judicioasă a intensității acestuia,mărimea efortului realizând-o prin creșterea numărului de repetări;

•Prescrierea individualizată kinetoterapiei în funcție de forma bolii,de reacțiile particulare ale organismului ,condițiile privitoare la vârstă,sex ,au stat la baza dozării efortului;

•Importanță cuvenită am acordat influențării psihice pozitive a adolescenților ,în sensul asigurării unei bune dispoziții ,a încurajării continue ,prin solicitarea participării active și conștiente.

Enunțarea acestor preocupări am făcut-o în dorința de a asigura o orientare metodologică corectă activității de recuperare pe care am desfășurat-o într-o strânsă colaborare cu întreaga echipă din care fac parte și nu în ultimul rând ,cu adolescenții.

Recuperarea adolescenților cu cifoză a constituit unul din prioritățile principale care au vizat calmarea durerilor pe plan local și activarea circulației sanguine și a trioficității locale.

Structura programului de recuperare

Programul de recuperare a fost structurat pe baza obiectivelor urmărite și a indicatorilor rezultați în urmării testării inițiale ,cuprinzând partea de introducere cu exerciții de relaxare,urmate de exerciții respiratorii.

Înainte de a începe terapia adolescenților cu cifoză am preferat abordarea exercițiilor specifice pornind de la structura pe care am dat-o programului de recuperare ,tratarea și aplicarea lor în practică în această ordine și sub această formă,considerând că permite respectarea și realizarea obiectivelor programului de recuperare stabilit.

(total: 47 minute)

Graficul .1.Schițarea programului kinetic pentru grupa I de lucru corespunzător clasei funcționale 1 și 2

(total: 47 minute)

Graficul.2.Schițarea programului kinetic pentru grupa a- II-a de lucru corespunzător clasei funcționale 3

(total: 35 minute)

Graficul.3.Schițarea programului kinetic pentru grupa a III-a de lucru corespunzător clasei funcționale 4

Această structurare a suferit modificări în funcție de încadrarea adolescenților în trei grupe de lucru ,având ca punct de pornire clasa funcțională ,în dorința și încercarea de a-i menține , cu ajutorul tehnicilor folosite,cât mai mult timp posibil într-o clasă funcțională prezentă sau inferioară.

În prima grupă au fost incluși adolescenți având clasele funcționale ( în număr de 6),caracterizați printr-o capacitate funcțională completă și ,respectiv ,normal cu excepția handicapului redorii ;

În cea de-a doua grupă ,cei cu clasa funcțională 3 ( în număr de 4 ),a căror capacitate funcțională a fost limitată și,

În a treia grupă , adolescenții cu clasa funcțională 4 ( în număr de 5) a căror infirmitate a fost importantă.

CAPITOLUL 5

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Lotul studiat, format din 15 adolescenți diagnosticați cu cifoză în Spitalul

din orașul pentru efectuarea terapiei a cuprins :

●Este un studiu comparativ bazat pe determinări clinice și paraclinice scopul fiind acela de a beneficia de o recuperare eficientă.

●Fiecare adolescent a fost evaluat folosind două categorii de teste morfologice și funcționale.

Datele colectate au fost următoarele datele demografice:

Datele de istoric al afecțiunii :

●când a fost diagnosticat cu cifoză ;

●Internarea adolescenților cu cifoză a constituit un eveniment important în viața celor, 15 Internarea adolescenți întrucât ei au fost nevoiți să apeleze la kinetoterapeut.

Pentru a face prezentarea studiului de caz mai sugestivă s-a optat pentru prezentarea datelor obținute sub formă de grafice și tabele.

După examinarea clinică completă am constatat faptul că la aceste cazuri prezentate programul de kinetoterapie a constituit un adevărat tratament de fond.

Țin să menționez faptul că oricare ar fi metodele folosite,prima dată le-am explicat Internarea adolescenților în ce constau defectul lor și prin ce mecanisme se pot corecta.

În ultima etapă, programele de recuperare le-am axat pe readaptarea funcțională la gesturile uzuale, fiind vorba de:

● o adevărată schimbare de stil a mișcării;

●o reeducare neuromotorie;

●o reeducare kinestezică și stereognozică.

La toate acestea, adolescenții au fost nevoiți să învețe să-și ,, simtă,, diversele grupe musculare.Pentru adolescenți, metodele de recuperare au dominat programele de reeducare funcțională .

În alegerea tehnicilor de kinetoterapie, am ținut cont de :

● localizarea înaltă sau joasă a leziunii;

●stadiul evolutiv al puseului respectiv;

●intensitatea sindromului dureros;

Testând bilanțul articular și muscular al adolescenților,ținând cont și de diagnosticul precoce și tipul de deformație sau tendința de deformație a coloanei vertebrale ,am încercat, cu ajutorul metodelor prezentate ,să elaborez programe de recuperare prin intermediul tehnicilor aplicate obținând rezultate bune în recuperarea acestora.

Pentru mobilizările active analitice, adolescenților li s-a recomandat efectuarea unor mișcări active, totdeauna în aceeași succesiune.

Mobilizările active au fost efectuate ,,analitic,, eliminând pe cât a fost posibil mișcările asociate din articulațiile vecine.

Mișcările au fost făcute lente, amplu, fără menținerea pozițiilor extreme.

Distribuția pe sexe

Tabelul 1. Distribuția pe sexe a adolescenților cu cifoză

Graficul 4. Distribuția pe sexe

Tabelul 2.Repartiția adolescenților pe grupe de vârstă în funcție de sex

Graficul 5.Distribuția generală a adolescenților pe grupe de vârste

În cadrul lotului de 15 adolescenți avuți în observație,s-a constat că vârsta medie la care s-au instalat primele manifestări ale bolii este de 14-16 ani cu o pondere procentuală de ,5 %.

Tabelul nr.3 .Distribuția în funcție de mediul de proveniență

Graficul 6 .Distribuția în funcție de mediul de proveniență

În funcție de mediul de proveniență un număr de 4 adolescenți (0,6 %) incluși în studiu locuiau în mediul rural comparativ cu 11 adolescenți (1,65 %) care locuiau în mediul urban.

Această disproporție ar putea fi explicată atât prin adresabilitatea mai scăzută la medic a celor din mediul rural,din cauza unui nivel de cultură sanitară mai mic,dar și a posibilităților materiale reduse.

De asemenea , diferența dintre stilul de viață al celor din mediul urban comparativ cu cel a oamenilor din mediul rural ar putea constitui o altă posibilă explicație .

Prezentarea parametrilor s-a făcut în funcție de :

1.Determinarea efectului antalgic am folosit Scala vizual analogă a rezultatului VAS

2.Atenția medicală complexă a cifozei a urmărit obiective,componență și tehnici de recuperare.Ca urmare a evaluării pacienții au avut mobilitate redusă :

●rotație externă-300

● rotație internă-500

Pe o scală a durerii de la 0 la 10, adolescenți au menționat că au dureri constante.

Evaluarea scalei durerii a fost de 9 ceea ce înseamnă că durerea era severă.

Așadar pentru parametrul durerii am pus în evidență scala vizuală analogă ,cunoscută sub numele VAS.Cu ajutorul acestei scale fiecare pacient în parte și-a făcut evaluarea durerii cu o cifră ce a pornit de la 0 la 10:

●0 –reprezintă absența durerii

●10-durere de intensitate maximă

Dizabilitatea cronică Main și Wandell pentru pacienții cu cifoza

Scala simplă a lui Main și Wandell este necesară pentru evaluarea pacienților care acuză durere la coloana vertebrală

Tabelul nr.4

Răspuns

Nu -0 puncte

Da -1 punct

Notă :scorul total este suma punctelor obținute în urma răspunsurilor date de adolescenți la cele 9 întrebări adresate

Astfel :

Scorul maxim este 9

Scorul minim este 0

Cu cât este mai mare numărul de adolescenți cu atât nivelul de dizabilitate este mai mare.În cazul adolescenților supuși cercetării ,s-au evidențiat cele trei momente ale evaluării,urmând a se face calculul mediei și intervalul de confidență.

Tabelul nr.5.Rezultatul durerii în urma evaluării conform scalei VAS

APLICAREA TEHNICILOR DE RECUPERARE

Kinetoterapie aplicabilă în perioada acută

Metodologie :

● Cdolescenții au luat cunoștință de defectele posturale și mecanismul lor de producere

●Corectarea activă a curburilor prin gimnastică posturală. Adolescenții a fost sfătuiți să-și plaseze segmentele corpului simetric pe o linie dreaptă (paralelă cu un reper pe care l-am plasat pe sol),inițial sub control vizual,apoi cu ochii închiși pentru a-și însuși sensul poziției diferitelor segmente ale corpului.

Au fost sfătuiți să ia poziția de drepți în fața oglinzii cu călcâiele lipite- genunchii în extensie,fesele contractate , abdomenul retractat,umerii coborâți și trași înapoi,brațele relaxate și în rotație externă,bărbia trasă. Aceasta este o poziție fundamentală ,tip care a permis o corecție bună a deviațiilor în ansamblu fiind un punct de plecare pentru gimnastica kinetică.

Reechilibrarea SNV a fost necesară la majoritatea acestor adolescenți,deoarece ,în momentul începerii cercetării ei prezentau o hipersimpaticotonie care s-a răsfrâns asupra ritmului cardiac și a tensiunii arteriale (tahicardie ,TA crescută).S-a urmărit creșterea tonusului vagal.În afară de medicația corespunzătoare ,s-a indicat:

• postura de decubit ventral,cu o pernă relative mai dură sub abdomen ( care comprimă plexul celiac) și destul de mare ,care să cifozeze lomba ;dacă postura nu este suportată,se va încerca decubitul lateral ,, în cocoș de pușcă,, ,presând cu mâinile perna așezată pe epigastru.

•patul înclinat în ușor Trendelenburg ( pentru excitarea sinusului carotidian)

•,,Mângâierea,, blândă (nu masaj !) a musculaturii paravertebrale

•căldura neutră în zona lombară

Relaxarea general a fost indicată pentru scăderea stării de tensiune psihică determinată de durere și care,prin ea însăși ,scade pragul la durere ,ca și pentru decontracturarea generală ,inclusiv a musculaturii paravertebrale.

S -a utilizat metoda de relaxare Jacobson ( exerciții de respirație profundă,cu expirație prelungită și mai zgomotoasă. Adolescenții s-au concentrat numai asupra mișcărilor respiratorii)

C.Relaxarea contracturii musculaturii lombare,care a declanșat prin ea însăși durerea,realizând cercul vicios prin:

-contracție muscular voluntară de apărare

-tulburări circulatorii muscular locale

– acumulare de metaboliți acizi

-durere

-contractură involuntară

-tulburări circulatorii musculare

Metodologia cea mai bună pentru obținerea relaxării musculare lombare inferioare ,cu reducerea concomitentă a lombosacralgiei a fost aplicarea exercițiului de facilitare ,, ține-relaxează,, modificat.

Contracția a fost urmată de relaxarea mușchilor activați.S-a început cu membrele de pe partea dreaptă ,determinând astfel o activare muscular pe hemitrunchiul drept.

Pentru contractura dureroasă lombară stângă :

Schema D2E :M.S dr.(diagonal a doua de extensie a membrului superior dr) cu cotul întins : contrarezistența mea a fost izometrică și am aplicat o la poziția finală (musculatura scurtată)- priză palmă,priză de braț.Această schemă a activat musculatura abdominală superioară dreaptă. (Demonstrația 1)

Demonstrația 1

Schema D2F :MS.dr. ( cea de-a doua diagonal de flexie a membrului superior dr.) cu cotul întins: pentru izometrie ,contrarezistența mea a fost aplicată tot la sfârșitul mișcării diagonalei-priză pe braț .Această schemă a activat musculatura extensoare a trunchiului superior pe dreapta. (Demonstrația 2)

Demonstrația 2

Schema D1F :MI dr.(prima diagonal de flexie a membrului inferior dr) cu genunchiul flectat la 900;am aplicat prize pe treimea inferioară a coapsei și pe fața dorsal a piciorului ,contrarezistența făcându-se în momentul final de scurtare a diagonalei (Demonstrația 3).Această schemă activează musculature abdominal dreaptă inferioară.

Demonstrația 3

Schema D2F:MS dr.cu cotul întins :prize pe partea posterolaterală a brațului și pe fața volară a mâinii și articulației pumnului,contrarezistența aplicându-se în faza de scurtare ( finală) a diagonalei .(Demonstrația 4)

Demonstrația 4

Gimnastica kinetică a urmărit combaterea dezechilibrelor musculo-ligamentare și dezvoltarea grupelor musculare necesare menținerii corecției obținute prin gimnastica posturală.Exercițiile s-au făcut cu coloana în extensie, deoarece în flexie erau favorizate deviațiile laterale.

Segmentele care nu au participat la mișcare a fost nevoie să fie blocate pentru a evita mișcările compensatorii.

Astfel au fost efectuate exerciții corective cu ,, scurtare,, aplicate la nivelul convexității ,unde mușchii erau permanent contractați,surmenați și alungiți pentru a menține echilibrul rahidian.

Efectuarea exercițiilor au fost favorizate de masaj , raze ultrascurte,ultrasunete și undele centimetrice ,

Exercițiile corective cu,,alungire,, au fost aplicate la nivelul convexității curburii lordotice ,ajutate prin tracțiuni vertebrale,precedate de hidrokinetoterapie și urmate de masaj și suspendări asimetrice la spalier – cu brațul de partea concavității mai sus –demonstrația 5

Demonstrația 5

Exercițiile pentru gimnastica respiratorie aplicate adolescenților au fost utile deoarece s-au bazat pe localizarea exactă a efectului muscular cu maximum de eficiență la vârful curburii patologice.

●în poziția cvadrupetă orizontală – demonstrația 2-( planul coloanei cu podeaua) în orice flexie laterală a creat o curbură convexă opusă al cărei vârf se găsea la D8 (Demonstrația 6)

Demonstrația 6

●când planul coloanei era oblic înainte și în jos-prin flexia coatelor ,poziția (prin flexia coatelor),poziția cvadrupedică semijoasă și flexia lateral au produs o curbură cu vârful lângă D6- demonstrația 7.

Demonstrația 7

Exerciții pentru ameliorarea durerii-demonstrațiile 8 și 9

Demonstrațiile 8 și 9

Kinetoterapie aplicabilă în perioada cronică-are două obiective:

1.continuarea asuplizării lombare

2.tonifierea musculasturii slabe

Asuplizarea lombară s-a realizat prin urmărirea obținerii acelorași efecte:

a.bascularea pelvisului-pe care s-a pus accentul-prin executarea exercițiilor din cea de-a III –a fază a programului Williams:

Exercițiu –Decubit dorsal,cu genunchii flectați : se impinge lomba spre pat ,se basculează în sus sacrul (lomba rămâne mereu în contact cu patul) se contract peretele abdominal.Treptat se execută aceleași mișcări lombare și ale bazinului ,dar cu genunchii tot mai puțin flectați ,până ajung să fie complet întinși.

Exercițiu –În ortostatism ,la perete ,taloanele 25=30 cm de acesta: se aplică sacrul și lomba (aplatizate) pe perete ;se apropie treptat călcâiele de perete ,menținând contactul lombei cu acesta.

Exercițiu –Decubit dorsal :se execută bicicleta ,cu pelvisul mult basculat înainte.

Reeducarea prin gimnastică s-a completat cu :

●repaus pe pat tare,în decubit dorsal,de mai multe ori,în timpul zilei

●tratamente medicamentoase în perioadele dureroase (antialgice),decontracturante,remineralizante.

De menționat faptul că cifoza a fost însoțită ,în general de durere spontană la mobilizare și de hidrartroză,în 3 cazuri; din numărul total 2 au fost recidivante și severe.

Menținerea forței musculare (musculatura trunchiului inferior și fesierii)- exrceițiile destinate acestui obiectiv au fost déjà expuse.

Alte manifestări

Consider că nu sunt lipsit de importanță să amintesc că la 12 adolescenți sunt prezente periodic iridociclitele.

Restricțiile respiratorii,mai mult sau mai puțin severe,au fost constatate la aproape toți adolescenții,inspirația fiind ,în general,deficitară,iar în cazurile mai avansate,alterarea dinamicii respiratorii și implicit,o adaptare greoaie la efort.

Pe lotul de pacienți încadrați în grupele II și III de lucru,corespunzător claselor funcționale 3 și respectiv 4,cu durata medie de evoluție a bolii de 1-2 ani ,am constat în timpul efectuării tehnicilor de kinetoterapie 7 adolescenți prezentau respirație de tip abdominal ,ceea ce reprezintă 1,5 %.

Până la finalizarea tratamentului recuperator ,starea adolescenților s-a îmbunătățit.

Durerea provocată de cifoză s-au diminuat

Adolescenții acuză dureri ușoare în funcție de temperatură sau în cazul când suprasolicită umărul;

Simptome finale:

●durerea s-a diminuat ;

● majoritatea adolescenților nu mai aveau insomnii ;

●continuă tratamentul ;

● revin la control ;

●starea fizică și psihică s-a îmbunătățit.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare trebuie menționat faptul că principiile și obiectivele tratramentului kinetic la adolescenții cu cifoză, are un rol bine definit pentru recuperarea acestora.

O altă mențiune care trebuie făcută este aceea că în raport cu , cauza și modul de evoluție, pot apare mai multe deficiențe funcționale de intensități diferite.

Din prezentarea eșantionului , se poate deduce faptul că după examinarea clinică completă programul de kinetoterapie a constituit un adevărat tratament de fond.

Țin să menționez faptul că oricare ar fi metodele folosite, programele de kinetoterapie le-am sistematizat, astfel:

● Am aplicat sistematic programe de gimnastică posturală (adoptarea de posturi de corecție în raport cu un plan fix, apoi fără reper).

În ultima etapă, programele de kinetoterapie le-am axat pe readaptarea funcțională la gesturile uzuale, fiind vorba de:

● o adevărată schimbare de stil a mișcării;

●o reeducare neuromotorie;

●o reeducare kinestezică și stereognozică.

Pentru adolescenți , metodele de kinetoterapie au dominat programele de reeducare funcțională .

Vizavi de exercițiile aplicate am încercat să elaborez o serie de programe de exerciții reeducative specifice, individualizate în funcție de gradul reductibilității deformației.

Totodată, am încercat să evidențiez principalele tipuri de exerciții, care s-au dovedit a avea o valoare practică mai mare.

Combinațiile diverselor mișcări analitice au permis o varietate de exerciții reeducative.

Inițial exercițiile au fost executate din poziția culcat, apoi șezând, apoi în picioare și în final s-a încercat efectuarea exercițiilor din mers.

În urma tratamentului recuperator efectuat, la sfârșitul ședințelor s-a observat o oarecare îmbunătățire pentru adolescenți.

BIBLIOGRAFIE

D.Pătrașcu-Anatomie Practică, Editura Universitară, Craiova,2009

Victor Papilian,-Anatomia omului ,vol.I,Editura Medicală,București,1999

Corneliu Zaharia –Cifoza-clinică-terapie-recuperare,Editura Medicală, București,1999

Ion Stroescu ,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta-Recuperarea funcțională în practica reumatologică,Editura Medicală,București,2000

Anghel Diaconu – Manual de tehnică terapeutică a masajului , Editura Medicală , București 2001

Anghel Diaconu -Kinetoterapie ,Editura Polirom,București ,2009

C.Baciu – Programe de gimnastica medicală, Editura Științifică,București 2006

Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu-Ghid clinic terapeutic fizical și kinetic,Editura Polirom,București,2007

Ion Stroescu Mihai Negoescu-Recuperarea funcțională,Editura Alnn, București,2008)

Kiss, I.,- Fiziokinetoterapia si recuperarea medicală , Editura Medicală, București, 1999

ANEXĂ

Evalzuarea globală a pacienților

Examinarea cuprinde date anamnezice, examinarea clinică și paraclinică a bolnavului și teste specifice de edificare a diagnosticului pozitiv al cifozei.

Această apreciere va fi inițială și periodică pentru a urmări etapizat evoluția recuperării.Datele culese sunt cuantificate și notate în fișe de tratament.

Examinarea cuprinde:

•anamneza;

•examenul somatoscopic;

•palparea;

•măsurători;

•testing-ul muscular.

Anamneza se realizează prin chestionarea pacientului asupra vârstei, profesiei, antecedente personale, familiale și a istoricului bolii. Aceste date ne oferă posibilitatea de a cunoaște pacientul sub raport psihologic social educațional.

Examenul somatoscopic – se face prin observarea caracteristicilor și aspectelor individuale globale și apoi a celor parțiale.

Primele caractere globale sunt: înălțimea, greutatea corporală, armonia dintre părți, atitudinea și comportamentul. Apoi se cercetează caracterele și aspectele morfologice ale corpului, ale tegumentelor, ale țesutului subtegumentar, mușchilor.

Palparea – ne poate oferi informații asupra:

temperaturii tegumentelor care indică:

-procese inflamatorii (tegumente calde);

-procese algodistrofice (tegumente reci);

gradul de suplețe:

uscăciunea pielii – indică tulburări trofice;

tegumente umede – indică algodistrofia inițială

depistarea punctelor dureroase la presiune;

depistarea diferitelor modificări de consistență a țesuturilor moi: hipotonia musculară, retracția tendinoasă, duritatea cicatricei.