Importanta Jocului Didactic In Educatie

Importanța jocului didactic in educatie a fost subliniată de numeroși cercetători din domeniu, deoarece el stimulează tipuri variate de gândire: logică, algoritmică, combinatorică, probabilistică, inductivă lingvistică etc. Johan Huizinga consideră că acesta are implicații profunde în domeniul social, antroplogic și cultural, deci, valențe educative.  Astfel, „jocul îi învață pe elevi dialectica libertății și a regulilor, a constrângerilor liber acceptate”. (Marilena Pavelescu)

Jocul de rol este o metodă activă de predare-învățare, bazată pe simularea unor relații, contexte de comunicare diverse, în care elevii experimentează din multiple perspective receptarea și emiterea unui mesaj. Caracterul său formativ, stimulator și interactiv contribuie la apariția unor deprinderi, care le permit acestora să înțeleagă mai bine situațiile întâlnite în viața cotidiană. Avantajele sale sunt numeroase: activizează din punct de vedere cognitiv, afectiv, acțional; asigură problematizarea unei situații, sporind gradul de întelegere și participare activă; pune în evidență modul corect sau incorect de comportare în anumite contexte; este una din metodele eficiente de formare rapidă si corectă a convingerilor, atitudinilor și comportamentelor.

Etapele pregătirii și folosirii jocului de rol, după I. Radu sunt:

a. încăzirea grupului

b. definitivarea situațiilor și a personajelor;

c. organizarea grupului: alegerea actorilor;

d. derularea jocului,

e. analiza jocului de rol: intervievarea actorilor, analiza de conținut și comportamentală.

Un exemplu de exercițiu ludic este interviul de angajare, care poate fi adresat, în special, elevilor de liceu, iar menirea sa este de a reliefa felul de a comunica și de a se comporta într-un dublu context: ca posibil angajator și ca persoană care răspunde unei oferte de lucru. Acest tip de relaționare are o finalitate care se prelungește la nivel social, întrucât cei implicați pot fi activi pe piața muncii chiar după absolvirea liceului.

În plus, metoda poate fi asociată cu un joc de creație, devenind astfel mai incitantă. De exemplu, la clasa a IX-a, după studierea elementelor de comunicare, pot fi create anumite contexte, în care elevii grupați în perechi, ar juca diferite roluri: bibliotecar- cititor; om de știință dintr-un secol trecut- un elev din lumea contemporană; un scriitor- un personaj din propria operă  etc. La clasa a XI-a, după studierea romanului „Enigma Otiliei”, doi elevi ar putea să-i interpreteze pe cei doi protagoniști, într-o potențială întâlnire după 10 ani, de la terminarea acțiunii romanului. Jocul de rol s-ar putea numi „Ce-ar fi fost dacă…”.Deși agreată de elevi și de profesorii de literatură care încurajează creativitatea și spiritul ludic, această metodă are și dezavantaje:

– este greu de aplicat, întrucât presupune nu numai aptitudini pedagogice, ci și de tip regizoral și actoricesc;

–  solicită timp si efort din partea cadrului didactic;

– există riscul devalorizării sale, perceperea ca ceva pueril, facil de către elevi;

– pot apărea blocaje emoționale în interpretarea rolurilor sau imposibilitatea de lucra în echipă etc..

Cu toate acestea, jocul de rol este o metodă didactică foarte eficientă, întrucât educă voința, ajută la integrarea într-o echipă și contribuie la responsabilizarea elevilor într-o manieră ludică. Impactul său este puternic, dobândind, ca și munca, „un caracter social. Prin intermediul jocului, copilul ia contact cu alții, se obișnuiește să țină seama de punctul de vedere al altora, să iasă din egocentrismul său original.” (Jean Chateau). Jocurile de spargerea ghetii – Ice Breacking Exercices
Aceasta metoda este metoda jocurilor educative, care stabileste un echilibru în activitatea elevilor, fortificând energiile intelectuale și fizice ale acestora. Jocul devine o prezență indispensabilă în ritmul muncii școlare, iar profesorul reușește să afle povestea fiecărui elev.
Tipuri de jocuri:
1. Jocuri de introducere:

„Să ne prezentăm prin mișcări”
Elevii stau în cerc, ei sunt rugați să se gândească la o mișcare sau la o succesiune de mișcări caracteristice lor. În continuare, fiecare elev intră în mijlocul cercului și prezintă mișcarea care îl caracterizează. Colegii imită mișcarea respectivă și verbalizează ce au simțit în timp ce au efectuat mișcarea colegului.
„Cine suntem?”
Elevii trebuie să se prezinte cu ajutorul a cinci cuvinte. De exemplu: eu sunt calm, răbdător, jucăuș, drăguț, sincer.
2. jocuri pentru dezvoltarea comunicării nonverbale:

„Exprimă sentimentul”
Pe o bucată de hârtie sunt descrise sentimente, după care sunt introduse într-o căciulă din care fiecare elev extrage una. Fiecare elev trebuie să prezinte sentimentul, emoția respectivă cu ajutorul mimicii, gesturilor și al posturii, iar colegii trebuie să ghicească ce sentiment a fost prezentat. La sfârșit se poate discuta despre situații reale de viață în care apar sentimentele, diferențele de exprimare care pot apărea.
3. jocuri pentru dezvoltarea autocunoașterii, autoevaluării, imaginii de sine, exprimării verbale și autoafirmării:

„Cartea mea de vizită”
Se folosesc creioane colorate, carton sau hârtie colorată. Se cere elevilor să deseneze un simbol despre ei care îi caracterizează. Agățând pe piept „cartea de vizită”, elevii se așază în cerc și își prezintă aceste simboluri explicând fiecare în parte de ce a ales acest simbol și ce reprezintă.
„Sursele mele de bucurie”
Elevii vor desena sursele lor de bucurie, adică acele lucruri din viața lor care îi fac bucuroși. Se prezintă desenele.
„Îmi placi, pentru că…”
Elevii sunt luați pe rând și colegii spun despre ei câte o trăsătură pozitivă. Propozițiile pot începe astfel: „Îmi placi pentru că …”, „Îmi place la tine faptul că …”, „Îmi place când …”, etc.
„Da!-Nu!”
Elevii formează perechi și se uită unul la celalalt. Unul dintre ei trebuie să repete DA în timp ce celălalt va răspunde de fiecare dată NU. După un timp se schimbă rolurile. La sfârșit sunt întrebați cum s-au simțit!
4. jocuri pentru dezvoltarea capacității de cooperare-colaborare:

„Oglinda”
Elevii se așază în perechi, stând față în față. Unul este „oglinda” și imită gesturile partenerului care se mișcă încet, fără să vorbească. După un minut se schimbă rolurile. După joc se discută: când a fost mai plăcut, fiind oglinda sau stând în fața oglinzii?
„Spiridușul bun”

Elevii își vor scrie numele pe un bilețel și îl vor pune într-o cutie. Fiecare elev va trage din cutie un bilețel și va păstra în secret numele tras. Jocul va fi următorul: Fiecare elev timp de o săptămână va fi spiridușul bun al elevului al cărui nume l-a tras din cutie. Timp de o săptămână va avea grijă de el, îl va ajuta, îl va proteja, îi va acorda atenție sporită. După o săptămână se discută: Cine și-a dat seama care a fost spiridușul lui? Cum și-a dat seama? În ce măsură au reușit să fie spiriduși? Cum s-au comportat cu celălalt?.
5. jocuri de dezvoltare a creativității, fanteziei și imaginației:

„O nouă zi”
Ce ar fi dacă săptămâna nu ar conține șapte zile, ci opt? Cum s-ar numi a opta zi, ce caracteristici ar avea? Ar fi zi lucrătoare sau nu, cine și-ar sărbătorii ziua onomastică, ce evenimente importante s-au petrecut de-a lungul timpului în ziua respectivă, etc?
„Handa-Banda”
Fiți atenți la următoarea poezie:
„Unga dala tiga dombu lingiop dor,
Egolo pundor favolor tujgar lip
Dolom tarul zuliop tindor gazor tor,
Tumuli fogohla emur dizolta pama sor.”
Ați citit o poezie scrisă în limba halandja. Vă rog să traduceți în limba română și să faceți o ilustrație.
Traducerea poate să fie corelată cu subiectul discutat în clasă.
6. jocuri de încheiere:

„Cadoul”
Fiecare elev va primi o foaie de hârtie, pe care va trebui să deseneze un cadou unui membru din grup, ales de el. După terminarea desenelor se împarte „poșta”, așezând desenele pe scaunele destinatarului. Se prezintă cadourile primite.

Alte exemple de jocuri:

Nume și calitate: Fiecare participant să-și spună numele și un cuvânt/ animal/ culoare/ caracteristica etc. care îl descrie și care are aceeași inițială cu cea a numelui sau.

Ii știu pe toți!: Faceți același exercițiu ca mai sus, dar alcătuiți un cerc și flecare participant sa repete numele și/ sau cuvântul descriptiv al tuturor participanților.

Istoricul numelui: Stați într-un cerc, puneți pe podea o bucată mare de hârtie și mai multe pixuri. Rugați fiecare participant să-și scrie prenumele și să spună ceva despre el (ex. istoricul numelui, ce părere are despre nume, cum preferă sa i se spună).

Prezentare în diade: împărțiți participanții în perechi și rugați-i sa se întrebe reciproc: nume, clasă, activități favorite, ceva despre familie și/ sau unde trăiesc. Fiecare participant are trei minute pentru a-și întreba partenerul, apoi schimbați. Apoi participanții se adună în grupul mare și își prezintă fiecare partenerul.

Drumul vieții: participanții primesc o foaie de hârtie și markere colorate. Pe aceeași foaie de flipchart sau de hârtie, câte doi sau trei participanți își desenează, sub forma unei linii continue, drumul vieții, semnalând evenimentele importante. La final, toate cele două (trei) linii se vor întâlni în același punct (prezentul în care se află împreună). Participanții vor fi încurajați să discute între ei despre ceea ce au desenat. La sfârșitul activității, se organizează o expoziție, fiecare echipă desemnând un reprezentant (portavoce) care va caracteriza cu două adjective producția grupului său.

Auto-reclamă: fiecare participant primește o fișă de lucru și este solicitat să-și facă o mică campanie publicitară — să-și promoveze o calitate, să identifice un slogan care i s-ar putea potrivi, să-și compună o poezie laudativă etc. Apoi fiecare participant va prezenta producția sa publicitară întregului grup.

Blazon: cu fișa de lucru în mână, fiecare participant va realiza un blazon care să îl reprezinte, și va prezenta acest blazon întregului grup. In cazul unor traininguri extensive, atât activitatea de auto-reclamă cât și blazonul pot fi sugerate ca teme pentru acasă, prezentarea lor urmând să fie făcută în sesiunea următoare.

Jocurile educative facilitează dezvoltarea următoarelor capacități: încrederea în sine, capacitatea de avea încredere în ceilalți, autocontrolul, autoevaluarea, autocunoașterea, capacitatea de introspecție, capacitatea de adaptare la situații noi, toleranța, capacitatea de observare, capacitatea de comunicare verbală și nonverbală, capacitatea de rezolvare adecvată a conflictelor, creativitatea,etc.
Utilizarea jocurilor ca metodă de învățare nu este lipsită de dificultăți întâmpinate de elevi: dificultăți de ordin cognitiv (cunoaștere, înțelegere, logica acțiunii, de percepere a acțiunilor, operațiilor), dificultăți de atitudine, de ordin psihosocial (de relaționare, de stres, de blocaje afective, insuccese etc), dificultăți de reglaj/autoreglaj, dificultăți de ordin tactic, dificultăți de adaptare s.a. (Cerghit).
Metodele activ-participative dezvoltă gândirea critică a elevilor. Învătarea devine eficientă iar cunostintele nou însusite pot fi aplicate în alte situatii sau în rezolvarea unor probleme (sarcini de lucru). În acest fel elevul participă activ la procesul de învătare care se îmbunătăteste considerabil în momentul în care scolarii folosesc un repertoriu de gândire si experienta lor anterioară.

Jocul didactic este metoda care constă în a plasa elevii „Intr-o situație ludică cu caracter de instruire”. Învățarea care implică jocul devine plăcută și atrăgătoare, se face într-o atmosferă de bună dispoziție și destindere.Există multe tipuri de jocuri utilizate la orele de limbă română.Ele se clasifică astfel:

a)după conținutul și obiectivele urmărite

–jocuri de dezvoltare a vorbirii; de creație; de fantezie; de memorie;

b) după materialul folosit:

jocuri cu material; jocuri fără materiale; jocuri orale; jocuri de cuvinte încrucișate etc.;

c) după procesele psihologice implicate:jocuri de memorie;jocuri de atenție; jocuri de inteligență etc.

Indiferent de tipul său, jocul didactic trebuie să îndeplinească anumite cerințe:

să aibă precizate obiectivele pedagogice;

să fie rațional integrat în sistemul muncii educative

să dozeze gradul de dificultate implicat (în funcție de particularitățile de vârstă și intelectuale ale elevilor);

să fie dozate din punctul de vedere calitativ.

Exista câteva exemple de jocuri didactice care se pot folosi la limba română, mai cu seamă la clasa V-a:

„Săgețile pluralului”

Din dreptul articolului nehotărât un pleacă niște săgeți spre substantivele camionagiu, macaragiu, cazangiu, tinichigiu, barcagiu etc. Se vor scrie formele pluralului substantivelor masculine de mai sus

cerute de articolul nehotărât niște (substantive nearticulate, scrise cu 2 de i ) și de adjectivul toți (substantive articulate, scrise cu 3 de i).

„Labirintul ortografic”

Din dreptul cuvintelor o, niște, toate, pornesc câte trei linii(drumuri) spre următoarele cuvinte: florărie, librărie, farmacie, țesătorie, turnătorie.Sub fiecare substantiv feminin la numărul singular, se vor scrie formele de plural (nearticulate–scrise cu 2 de i) cerute de niște, în legătură cu indicațiile labirintului, și formele de plural articulate cerute de săgețile sau drumurile adjectivului toate.

„Călătorie ortografică”

Pe colile de hârtie care se împart elevilor sînt desenate trei furgonete, fiecare dintre ele având de făcut patru drumuri la patru destinații diferite. Furgonetele se disting prin inscripțiile deosebite pe care le poartă: 1 =o (articol nehotărât pentru singular feminin), 2=niște (articol nehotărât pentru plural), 3 =toate (adjectiv). Destinațiile sunt marcate de câte trei căsuțe, grupate în diverse puncte ale paginii.

Denumirea primului destinatar spre care se îndreaptă furgoneta nr. 1 este scrisă în prima căsuță din grup: brutărie, topitorie, vopsitorie, croitorie.În final, elevii trebuie să stabilească ceilalți destinatari, în funcție de inscripția existentă pe furgonetă, și să scrie, în fiecare dintre căsuțe,formele corecte ale pluralului substantivelor menționate, prin care sunt identificați destinatarii.

Activitățile ludice cu valențe introductive pot fi extrem de variate. Ele trebuie folosite pentru a dinamiza activitatea de predare- învățare și pot fi îmbinate cu alte metode, în funcție de particularitățile de vârstă ale elevilor și de tipul de lecție.Folosirea jocului didactic în cadrul procesului de învățare va contribui la acumularea cunostinelor elevilor, le va activiza gîndirea logico-verbală si le vadezvolta creativitatea, independenta si initiativa.

Abordarea acestui aspect, stimularea și dezvoltarea interesului cognitiv, necesită clarificarea sensului noțiunii „interes de cunoaștere”. Noțiunea de ,,interes de cunoaștere” este cunoscută în lucrările de pedagogie ca ,,interescognitiv” și reprezintă o condiție internă cu rol determinant în învățare alături de capacitateade învățare și deprinderile de muncă intelectuală (știut fiind faptul că învățarea este o activitate predominant internă, subiectivă). Interesul cognitiv reprezintă o atitudine pozitivă, activă și perseverentă față de anumite activități (obiecte). El are rol determinant în stimularea și menținerea atenției, care este o premisă psihologică a oricărei activități și duce la succes școlar, chiar dacă acesta a fost mult timp pus pe seama inteligenței. (31)După cum se știe, inteligența este pusă în functie si orientată spre anumite scopuri de factorii emotivi-activi, motivationali, ai personalităii. Orice activitate umană, deci si activitatea de învătare se desfăsoară într-un „camp motivational” care ar fi de dorit să fie optim, mai ales pentru că realitatea arată ponderea relativ ridicată a motivației extrinseci, la un număr mare de elevi din cadrul fiecărei clase, care se îngemănează – pentru unele discipline școlare – cu motivația intrinsecă. Restricția privind motivarea de nivel mediu nu mai este valabilă pentru motivele intrinseci, pentru adevărata motivație cognitivă, care odată constituită nu mai cunoaște saturație.

Jocul didactic este un ansambul de acțiuni și operații care face accesibilă asimilarea cunostinelor, sprijină, adînceste si ameliorează procesul instructiv-educativ.

Orice joc didactic presupune existența unor reguli, care să ordoneze ritmul si ansamblul aciunilor ce urmează a fi efectuate.Jocul devine mai interesant atunci cînd regulile sunt mai grele, cînd cer un anumit efort de gândire. Pentru că activitatea cu întreaga clasă de elevi, cât si cu fiecare elev în mod independent, acesta realizează o continuitate între activitatea de joc si cea de învătare. Pentru acest lucru profesorul trebuie să asigure o concordanță între tema jocului si materialul didactic existent, să se folosească cuvântul – ca mijloc de îndrumare prin: întrebări, răspunsuri, explicatii, aprecierei. Prin joc, elevul se aventurează în necunoscut. Încercând să vadă cât poate să construiască un anumit enunț. Curiozitatea si gândirea care-l stimulează în joc sunt parte integrantă din plăcerea de a învăta. După felul cum se joacă un copil, putem să observăm dacă este mai inventiv, mai activ, dacă poate sau nu să surprindă soluții noi. (1)Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive :

•conținuturi

•sarcina didactică

•regulile jocului

•acțiunea de joc

Prima latură – conținuturi – este constituit din cunoștințele anterioare ale copiilor însușite în cadrul activităților comune cu întrega clasă, cunoștințe ce se referă la plante,animale, anotimpuri, reprezentări matematice, istorice etc.Cea de a doua componentă a jocului – sarcina didactică – poate să apară sub forma unei probleme de gândire, de recunoaștere, denumire, reconstituire, comparație, ghicire.

•să solicite gândirea creatoare și să valorifice cu maximum de eficiență posibilitățile intelectuale ale elevilor;

•activitățile în completare prin joc să fie introduse în orice moment al lecției;

•să nu afecteze fondul de timp al lecției propriu-zise;

•să fie repartizate, după caz, în diferite secvențe, sarcinile didactice avînd caracter progresiv;

•indicațiile privind desfășurarea activității să fie clare, corecte, precise, să fie conștientizate de către elevi și să le creeze o motivație pentru activitate;

•activitățile de joc să se desfășoare într-un cadru activ, stimulator și dinamic;

•să nu se facă abuz de joc, încât procesul de învățare să se transforme în joc și să fie luat ca atare;

•să nu fie prea ușoare, nici prea grele;

•regulile de joc să fie explicate clar și să se urmărească respectarea lor de către elevi. Îmbinarea judicioasă a elementelor de joc cu cele de învătare constituie un mijloc important de pregătire psihologică a elevului în scoală. Desfășurarea eficientă a jocului didactic presupune respectarea unor cerinte de ordin metodologic dintre care : organizarea jocului presupune asigurarea unui cadru adecvat în functie de particularitătile jocului ce urmează să se desfăsoare, de materialul didactic utilizat; introducerea în joc constă în captarea atenției elevilor, crearea unei atmosfere favorabile desfăsurării jocului; materialul didactic folosit trebuie să corespundă temei jocului, să fie accesibil elevilor,să fie clar, atractiv, vizual pentru toti elevii; anuntarea titlului jocului si a scopului acestuia se face scurt si sugestiv; familiarizarea elevilor cu jocul este o etapă hotărâtoare pentru desfăsurarea ulterioară a jocului; prin familiarizarea elevilor cu jocul se trezeste interesul pentru joc, se crează o atmosferă relaxantă, de bună dispozitie, favorabilă performantelor si se prezintă sarcina, regulile si elementele de joc;executarea jocului de probă va fi făcută întai de profesor apoi de elevi si se vor face precizări asupra regulilor, succesiunii etapelor jocului, modul de rezolvare a sarcinilor.

Jocul este o activitate care stimulează în cel mai înalt grad dezvoltarea tuturor proceselor psihice. În cadrul jocului copilul e în stare să obtină performanele pe care în alte activităti, exterioare jocului, nu este în stare să le atingă.Atunci când învățarea îmbracă forma de joc, plăcerea care însoteste atmosfera jocului creează noi interese de participare, de activitate independentă pe baza unor interese nemijlocite. Elemente de joc încorporate în procesul instruirii au calitatea de a motiva si stimula puternic elevii, mai ales în prima etapă a învătării, când încă n-au apărut interesele pentru această activitate.Copiii admiră si iubesc acest tip de activitate, îi emotionează în mod deosebit, deoarece ei actionează în mod concret.„În procesul jocului, copilul demonstrează cât de realist este el în tot ceea ce face si la ce nivel se ridică competenta sa, uneori atat de bine conturată motivational”. Succesul unui joc didactic este asigurat dacă sunt îndeplinite majoritatea cerintelor, dar mai ales dacă este bine explicat. Profesorul trebuie să-i facă pe elevi să stie care le sunt sarcinile, ce reguli trebuie respectate, eventual care este punctajul acordat, care sunt conditiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi declarat cineva castigător.

La început profesorul intervine mai des în desfăsurarea jocului, dar pe parcurs cand elevii înaintează în varstă si se familiarizează cu jocurile didactice, trebuie să-i lăsăm pe elevi să actioneze liber.

Rolul profesorului este de a actiona ca un mediator. Găseste căi de a stimula jocul prin întrebări deschise pentru a-i încuraja pe elevi să gandească, prin clasificarea unor neîntelegeri, prin noi informatii si comprehensiune. Copiii la nastere au tendinta de a învăta si de a descoperi, de a sti si a cerceta. În joc există libertatea spiritului, care permite copilului să caute si să descopere noi idei. Jocul didactic este un mod natural care determină copilul să lucreze în grup. Elevii mici gândesc sintetic „O perioadă mai lungă de joc pregătește copilul pentru intrarea cu succes într-o lume din ce în ce mai complexă de cuvinte si simboluri”.

Note bibliografice:

1.Cerghit, I., Metode de învățământ, EDP, București, 1976, p.30.

2.Cerghit, I., Reevaluarea metodelor de învățământ din perspectiva actualelor cerințe de dezvoltare a științei și tehnicii, în „Revista de pedagogie”, nr. 6/1976, p.6.

3.Stoica, Marin, Pedagogie școlară…, p.105.

4.Didactica Pro, (coordonator program „Dezvoltarea GândiriiCritice”: Nicolae Crețu, nr. 2 (8), 2003.

5.Ivănuș, Dumitru, Metodica predării limbii și literaturii române

în școală–Curs pentru studenți și profesori, Univ. din Craiova,1988, p. 30–39.

6.Marilena Chiriac, Marin Iancu, Teorie și teste, Vocabular, ed. Recif, București, 1995, p.171- 174.