Importanta Investitiilor Straine Directe Asupra Economiei Romaniei

LICENȚĂ

Importanța investițiilor străine directe asupra economiei României

Introducere

Capitolul 1 – ASPECTE TEORETICE PRIVIND INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE

Conceptul de investiție străină directă

Tipologia investițiilor străine directe

Factorii determinanți ai investițiilor străine directe

Capitolul 2 – EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE

Efectele investițiilor străine directe la nivel macroeconomic

Efectele investițiilor străine directe la nivel microeconomic

Rolul ISD în dezvoltarea avantajelor competitive ale țării gazdă

Capitolul 3 – STUDIU DE CAZ – IMPACTUL INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE ASUPRA ECONOMIEI ROMÂNESTI

Impactul investițiilor străine directe asupra creșterii economice

Impactul investițiilor străine directe asupra forței de munca

Impactul ISD asupra productivității, eficienței și competitivității economice

Studii de caz: investițiile străine directe în industria de automobile in Romania

Concluzii

Bibliografie

CAPITOLUL I

Aspecte teoretice privind investițiile

străine directe

Conceptul de investitie straina directa

Termenul generic de investiție este adesea folosit atât în limbajul cotidian – empiric, cât și de specialiștii din mai toate domeniile. Investiția presupune cheltuirea de resurse, făcută într-un anume moment în vederea obținerii, într-un moment ulterior, de obicei o perioadă mai îndelungată de timp, a unor efecte scontate.

Cel mai frecvent este întâlnită următoarea definire a investițiilor, și anume cheltuieli sau plasamente de sume bănești la un moment inițial pentru a obține efecte ulterioare, reprezentând deci, totalitatea cheltuielilor care se fac pentru cumpărarea bunurilor de capital sau pentru întreținerea stocului de capital.

Prin investiții se înțelege totalitatea cheltuielilor care se fac pentru cumpărarea bunurilor de capital, în vederea sporirii avuției naționale.

O altă definiție aparține Fondului Monetar Internațional si este cuprinsă în ediția a cincea a Manualului de Balanță de Plăți:

“Investiția străină directă este o categorie a investițiilor internaționale care reflectă scopul unei entități rezidente într-o țară (investitorul direct) de a obține un interes de durată într-o companie rezidentă într-o altă țară (investiția directă)”.

Această definiție este utilizată de toate țările membre FMI în momentul predării rapoartelor privind situația balanței de plăți. Inclusiv Banca Națională a României utilizează această definiție în completarea datelor corespunzătoare acestui indicator în cadrul balanței de plăți.

Conform manualului de plăți a FMI, pentru a identifica o investiție străină directă este utilizat ca criteriu principal, influența investitorului în administrarea investiției directe.

Fluxurile de investiții străine directe se compun din:

Acțiuni: acțiunile deținute în sucursale, părțile sociale din capitalul filialelor și asociatelor, precum și alte contribuții la capital, cum ar fi participarea cu utilaje din partea unui investitor direct;

Împrumuturi intra-firma (Alte investiții directe de capital): Acestea se refera la fondurile împrumutate între investitorul direct și sucursale, filiale și asociate.

Profituri reinvestite: Profiturile reinvestite constau în venituri pe care le primește investitorul direct și care nu au fost distribuite ca dividend de către filiale sau asociate, sau venituri pe care sucursala nu le-a remis investitorului direct.

Prin investiții se înțelege totalitatea cheltuielilor care se fac pentru cumpărarea bunurilor de capital, în vederea sporirii avuției naționale.

Complexitatea noțiunii de investiție impune două aspecte: un înțeles „larg” și altul „restrâns”.

În sens larg, prin investiții se înțelege orice cheltuială bănească făcută cu scopul de a înregistra un câștig (investițiile productive) sau cu un scop social (investițiile neproductive sau sociale, făcute în interesul societății, precum investiții în sistemul sanitar, în învățământ, cultură).

În sens restrâns, investițiile reprezintă un adaos la capitalul sau la patrimoniului personal existent, adaos rezultat din folosirea unei părți a economiilor obținute din activitatea persoanei respective. Efectul tehnico-generic al acestor investiții se reflectă în: sporirea stocului de capital fix; sporirea stocului de capital circulant; creșterea patrimoniului menajelor. La prima vedere, investiția apare în mod concret ca o operațiune de modificare și de creștere a patrimoniului inițial: construcții industriale și civile, achiziția, montajul și instalarea unor echipamente industriale, cumpărarea unor mașini, utilaje etc. La o analiză mai profundă investiția reprezintă alocarea capitalurilor economisite în activități lucrative cu caracter profitabil care să majoreze valoarea capitalurilor inițial acordate.

Investiția presupune economisire, acumularea unei părți din venit, urmărindu-se obținerea unui câștig în viitor. Economisirea poate fi definită mai curând ca un simplu consum amânat, în timp ce investiția reprezintă, de fapt, un consum sacrificat în prezent în intenția obținerii unui consum viitor mai mare. Decizia de economisire și de investiție, în cazul micului producător, aparține aceluiași agent economic. Acesta economisește și, simultan, investește. Pe lângă formarea de capital, ce rezultă în urma procesului investițional, investițiile anterioare pot reprezenta suportul pentru realizarea de noi investiții și promovarea progresului în toate sectoarele de activitate. Volumul investițiilor este variabil în timp și are un puternic efect de antrenare. Comportamentul oscilant al volumului investițiilor pe o perioadă lungă este determinat de faptul că cererea de investiții este legată de noile descoperiri științifico-tehnice, de noile produse, de extinderea zonelor de aprovizionare și desfacere, de utilizarea unor resurse noi, de creșterea populației, a producției și a venitului.

Toate aceste aspecte fac ca, într-o economie liberă de piață, o politică economică, chiar adecvat aplicată, să nu poată sugera că volumul investițiilor este suficient pentru a garanta că activitatea economică mai puțin favorabilă dintr-un an, poate fi compensată în perioada următoare. Investiția presupune și o satisfacție imediată și sigură, în schimbul unei speranțe al cărei suport sunt tocmai resursele investite, ca o cheltuială certă pentru un viitor incert.

Investițiile sunt privite ca un stimul, printre cei mai importanți, în orice activitate economică, semnificând impulsul sau elementul generator prin care afacerile iau formă, se desfășoară și se dezvoltă. Nu se exagerează atunci când se afirmă că, pentru economie, investițiile reprezintă ceea ce semnifică motorul pentru un sistem activ.

În teoria și practica economică, se are în vedere faptul că investiția este de tip tridimensional:

– dimensiunea contabilă este cea mai restrictivă, care reduce investiția la noțiunea de imobilizare în sens contabil al cuvântului. Din acest punct de vedere investiția reprezintă ”toate bunurile mobile și imobile, corporale sau necorporale, achiziționate sau create în întreprindere destinate a rămâne constant sub aceeași formă". Rigoarea contabilă a impus două condiții restrictive de încadrare a cheltuielilor în categoria investiții: proprietatea și decalajul între achiziție și consumul bunurilor achiziționate.

Astfel, pentru ca o cheltuială cu achiziționarea sau producerea unui bun sau serviciu să fie considerată investiție, trebuie ca acestea să intre, din punct de vedere juridic, în proprietatea agentului economic, iar consumul lor să se facă pe o perioadă mai lungă de timp, care depășește un exercițiu financiar. Ca atare, cheltuielile privind elementele de activ circulant ce se consumă în același exercițiu cu achiziția (concomitent) precum și bunurile de folosință îndelungată luate prin leasing (credit abil), asupra cărora întreprinderea nu deține drepturi de proprietate nu sunt considerate investiții.

Bunurile în cauză se înregistrează în contabilitate în clasa a 2-a de conturi de imobilizări și le putem grupa astfel:

– imobilizări legate de exploatare ce pot fi definite ca “bunuri de orice natură, mobile sau imobile, corporale sau necorporale, dobândite sau create în întreprindere, nu pentru a fi vândute sau transformate, ci pentru a fi utilizate o mai lungă perioadă de timp ca instrumente de lucru.

– imobilizări în afara exploatării (neproductive) achiziționate sau create în întreprindere pentru alte scopuri cum ar fi:

ameliorarea condițiilor de igienă și securitate a muncii;

obiective cu caracter social: creșe, cantine, centre de vacanță pentru salariați, achiziții de bunuri în scop speculativ (terenuri, imobile, obiecte de artă).

– dimensiunea economică lărgește sfera de cuprindere a investiției deoarece conform acestei accepțiuni investiția reprezintă toate consumurile de resurse care se fac în prezent în speranța obținerii în viitor, a unor efecte economice (venituri, încasări) eșalonate în timp și care, în sumă totală sunt superioare cheltuielilor inițiate de resurse”. Și în această viziune asupra noțiunii de investiție găsim referire la durată dar observăm că accentul cade mai mult pe materialitatea efortului investițional precum și pe eficiența acțiunii.

În această accepțiune se consideră investiție:

a) cumpărarea de echipamente de lucru și alte bunuri care, inițial constituie ieșiri de trezorerie dar care au ca urmare încasări suplimentare, economii de costuri etc., eșalonate pe o durată mai lungă de timp care, în sumă totală trebuie să asigure refacerea capacității de autofinanțare a firmei, rambursarea eventualelor datorii contractate cu ocazia implementării proiectului, crearea unui surplus de venituri care să asigure îmbunătățirea situației economico – financiare viitoare a firmei.

b) alte cheltuieli decât cele referitoare la cumpărarea de bunuri și echipamente cum ar fi: cheltuieli pentru publicitatea de marcă; costul programelor de punere la punct a unor noutăți în domeniul tehnologic organizatoric, al resurselor de muncă etc; costul acțiunilor de punere la punct a unor produse materiale noi.

Aceste cheltuieli sunt trecute de regulă pe costurile de producție (clasa 6 de conturi), nu apar explicit în bilanț deși efectul lor scontat asupra trezoreriei firmei sub formă de intrări se prelungește pe o perioadă mai lungă de timp.

– dimensiunea financiară este cea mai cuprinzătoare deoarece consideră investiții ”toate cheltuielile de resurse care generează venituri și\sau economii pe o lungă perioadă de timp în viitor și în consecință iar amortizarea (rambursarea) lor se face pe mai mulți ani.

Accepțiunea financiară înglobează în noțiunea de investiții toate elementele de imobilizări sau cheltuieli definite anterior, în plus are în vedere și nevoia de fond de rulment pentru exploatare (NFRE), generată de creșterea volumului de activitate. Din punct de vedere financiar, valoarea reală a efortului investițional pentru realizarea unui proiect este dată de costul obiectivului ce se construiește plus nevoia de fond de rulment necesar exploatării.

Nevoia de fond de rulment pentru exploatare rezultă prin diferența între ”necesitățile” cerute de buna funcționare a ciclului de exploatare, date de creșterea activelor circulante (stocurile de materiale, semifabricate produse finite, creanțe clienți, TVA de recuperat) și resursele provenind din exploatare (creanțe furnizori, avansuri și aconturi clienți, etc).

În majoritatea cazurilor resursele disponibile sunt inferioare nevoilor și ca atare apare o diferență, un gol de resurse, care poate compromite buna desfășurare a procesului de producție.

El trebuie preliminat și acoperit prin capital permanent sub formă de fond de rulment. Economiștii Dornbush și Fischer pornesc la definirea investițiilor de la cererea agregată, formarea brută de capital fix fiind o componentă a acesteia. Mai concret, investiția este o cheltuială destinată creșterii sau întreținerii în stare de funcționare a stocului de capital. Aceasta din urmă constă din uzine, mașini, birouri șie de buna funcționare a ciclului de exploatare, date de creșterea activelor circulante (stocurile de materiale, semifabricate produse finite, creanțe clienți, TVA de recuperat) și resursele provenind din exploatare (creanțe furnizori, avansuri și aconturi clienți, etc).

În majoritatea cazurilor resursele disponibile sunt inferioare nevoilor și ca atare apare o diferență, un gol de resurse, care poate compromite buna desfășurare a procesului de producție.

El trebuie preliminat și acoperit prin capital permanent sub formă de fond de rulment. Economiștii Dornbush și Fischer pornesc la definirea investițiilor de la cererea agregată, formarea brută de capital fix fiind o componentă a acesteia. Mai concret, investiția este o cheltuială destinată creșterii sau întreținerii în stare de funcționare a stocului de capital. Aceasta din urmă constă din uzine, mașini, birouri și alte produse durabile folosite în procesul de producție. “Investiția este aceea cheltuială care se adaugă la componentele stocului de capital.”

Conceptul de investiții poate fi abordat din mai multe puncte de vedere: psihologic, juridic, economic, monetarist.

Psihologic, o investiție reprezintă, renunțarea la bunuri imediate în schimbul unor avantaje viitoare. Din acest punct de vedere, întreprinzătorul se află în dilemă, fiind constrâns să renunțe la satisfacții imediate în speranța unor câștiguri viitoare mai mari.

Din perspectivă juridică o cheltuială care nu are incidența patrimonială directă nu este considerată investiție, chiar dacă aceasta sporește în timp potențialul și performanțele întreprinderii. Sensul monetarist consideră investiții totalitatea cheltuielilor efectuate în vederea obținerii de venituri monetare în viitor.

Se ajunge la concluzia că toate cheltuielile trebuie considerate investiții, indiferent de destinația lor, și deci se reduce înțelesul noțiunii de investiție la cea de cheltuieli.

Tipologia investitiilor straine directe

Cunoașterea, gestiunea, managementul financiar al procesului investițional presupun o clasificare laborioasă a investițiilor, astfel:

1. În raport cu modul de folosire al bunurilor de capital achiziționate:

Investiții de înlocuire – destinate înlocuirii bunurilor de capital fix scoase din funcțiune, ca urmare a deprecierii lor. Sursa acestor cheltuieli o reprezintă amortizarea.

Investiții pentru dezvoltare sau nete – destinate sporirii volumului capitalului tehnic real (fix și circulant), adică formării nete a capitalului, a căror sursă o formează venitul economisit.

Suma investițiilor de înlocuire și a investițiilor nete, de dezvoltare, formează investițiile brute de capital, ce contribuie la formarea brută a capitalului tehnic.

Investiția brută se compune din investiții în bunuri de capital (durabile),cu excepția cheltuielilor pentru bunurile gospodăriilor populației, care se includ în consumul privat și al bunurilor durabile, care se includ în producția intermediară a statului, și investiții de stocuri, în modificarea stocurilor de materii prime, semifabricate și produse finite din producția proprie, destinate vânzării.

Atunci când în economie suma investițiilor brute este mai mică decât volumul investițiilor de înlocuire, are loc o reducere a capitalului tehnic real, adică un fenomen de dezinvestiție. Orice investiție netă presupune ca o parte din venitul disponibil să fie îndreptată către bunurile de producție. Aceste venituri sunt economisite. Economiile apar ca o condiție a investițiilor nete.

2. După influențele pe care le au asupra patrimoniului:

Investiții de menținere care se referă la înlocuirea, reutilarea capacității lor de producție existente.

Investiții de expansiune referitoare la crearea de noi capacități de producție.

3. După gradul de risc pe care îl prezintă:

Investiții cu risc sporit – cele mai riscante sunt investițiile de expansiune sau de diversificare.

Investiții de risc scăzut – investițiile de menținere și de ameliorare.

4. După scop:

Investiții de înlocuire (de menținere).

Investiții de modernizare, dezvoltare, expansiune – care vizează reducerea costurilor de producție sau îmbunătățirea calității produselor.

Investiții strategice care se fac în sfera cercetării-dezvoltării, sau pentru ameliorarea climatului de muncă.

Ele pot avea caracter ofensiv sau defensiv și trebuie să cunoaștem că această structurare a investițiilor este de mare utilitate în procesul de fundamentare a deciziilor de investiții. Investițiile obligatorii și cele strategice au, în sens economic vorbind, o eficiență economică indirectă, care se manifestă numai pe măsura creșterii șanselor de reușită a investițiilor direct productive.

5. După rolul funcțional pe care îl joacă în cadrul proiectului:

Investiții directe – sunt acele cheltuieli legate funcțional de obiectivul care se edifică.

Investiții colaterale – sunt cheltuieli de resurse legate funcțional de investiția directă.

Investiții conexe sunt cheltuieli care se fac în ramuri sau domenii conexe celui în care se implementează proiectul.

Sunt consecința fenomenului de antrenare propriu investițiilor, fiind generate de nevoia de a asigura cu materii prime și energie exploatarea proiectului inițial precum și condițiile de desfacere.

Investițiile conexe sunt fundamentate de regulă pe bază de proiect propriu, produc efecte utile în ramura sau sectorul în care se fac și de aceea nu afectează în nici un fel eficiența proiectului inițial. Sunt însă cazuri când, fiind “comanda” unui proiect din alt sector de activitate, nu produc nici un efect în domeniul unde se fac. În acest caz cheltuielile respective trebuie să fie raportate la proiectul de bază și bineînțeles vor afecta eficiența economică a acestuia.

6. După natura activelor create prin:

Investiții reale (proprietăți, bunuri)

Investiții financiare:

a) Investiții cu venit fix în; certificate de depozit, conturi de economii, titluri de valoare ale tezaurului sau emise de agenții guvernamentale, obligațiuni.

b) Investiții în titluri de valoare derivate tranzacționate pe piața secundară (contracte de tip “options”, contracte de tip “futures” încheiate pentru trei tipuri de active: mărfuri, valută, titluri financiare de valoare).

c) Investiți în titluri străine de valoare.

d) Investiții pe piața valutară.

7. După cauzele care le generează:

Investiții productive (de menținere, de expansiune).

Investiții obligatorii care se fac cu scopul de a se respecta anumite angajamente luate anterior față de alți agenți economici sau față de proprii angajați, sau cu scopul de a se respecta anumite reglementări.

8. După cronologia intrărilor și ieșirilor de trezorerie:

Investiții cu o singură intrare – o singură ieșire ( point-imput; point-output) respectiv, investiția este angajată în totalitate la un moment ”mo” iar efectele sale scontate se vor obține o singură dată, la un moment viitor.

Investiții cu intrări multiple – o singură ieșire.

Investiții cu o singură intrare și ieșiri multiple.

Investiții cu intrări multiple și ieșiri multiple.

Factorii determinanti ai investitiilor straine directe

Evoluția investițiilor se află sub incidența unor multitudini de factori, cum sunt:

cererea de investiții depinde de eficiența marginală a capitalului și de nivelul ratei dobânzii. Dimensiunile investițiilor curente cresc până la acel punct în care eficiența marginală a capitalului (Wk) este aproximativ egală cu rata de piață a dobânzii (d').

riscurile asumate de întreprinzător și, respectiv, de cel care împrumută. Primul risc este legat de propriile incertitudini ale întreprinzătorului cu privire la venitul pe care se așteaptă să-l obțină din investiția ce urmează a fi realizată. Acest risc se poate micșora prin realizarea unor investiții concomitent în mai multe afaceri , care egalizează șansele de câștig, cât și printr-o mai mare precizie a previziunilor. Cel de-l doilea tip de risc este legat de nesiguranța de natură morală, insolvabilitatea debitorului, ca urmare a nerealizării așteptărilor acestuia.

randamentul viitor al bunului capital: acesta reprezintă raportul dintre prețul de ofertă al unui bun capital și randamentul său.

fluctuațiile profitului la investițiile existente. Aceste fluctuații sunt mai evidente în cazul întreprinderilor producătoare cu caracter sezonier, unde valoarea acțiunilor lor, deci și mărimea profitului, oscilează de la perioadă la alta.

politica statului în domeniul investițiilor. Accentuarea investițiilor în domeniul public antrenează creșterea cererii de bunuri investiționale, în timp ce diminuarea lor are ca efect reducerea acestei cereri.

starea generală a economiei naționale. Într-o economie aflată în perioada de recesiune se acționează pentru frânarea procesului investițional, inclusiv prin reducerea investițiilor, pentru crearea unor condiții de acțiune a factorilor care declanșează imboldul spre investiții.

conjunctura economiei naționale.

Variația fazelor ciclurilor economice favorizează sau nu înclinația spre investiții. Dacă pe piața mondială se manifestă o tendință de stagnare a cererii de bunuri economice, întreprinzătorii naționali nu mai sunt interesați de a investi. În schimb, dacă pe piața mondială sunt cerute anumite bunuri economice, întreprinzătorii sunt dispuși să efectueze investiții în domeniile respective.

Decizia de a investi se bazează pe analiza comparativă a unei serii de indicatori economici cum sunt:

raportul dintre valoarea prezentă a venitului ce urmează a fi obținut prin investiție și costul investiției.

raportul dintre rata venitului net actualizat și rata reală a dobânzii (sau costul de oportunitate al investiției).

Potrivit primului criteriu economic, decizia de a investi este favorabilă dacă valoarea prezentă a venitului este mai mare sau cel puțin egală cu mărimea costului investiției. În situația în care costul investiției este mai mare decât valoarea prezentă, investiția nu trebuie realizată.

În literatura economică se face deosebirea între risc, acesta presupunând calcule fundamentate pe o experiență trecută sau pe date suficiente pentru a putea calcula probabilitatea producerii unui anumit eveniment economic, și incertitudine, care apare mai degrabă ca o lipsă de informație într-un anumit domeniu, referitoare la consecințele unei acțiuni.

Rezultă că, luarea în considerare a riscului generează fundamentarea procesului investițional cu asocierea probabilităților care exprimă șansa realizării anumitor indicatori economici.

În abordarea incertitudinii și riscului se au în vedere, de regulă, consecințele anticipate ale uneia sau alteia din variantele de acțiune și doar uneori cauzele care determină consecințele acțiunilor. Incertitudinea are la bază numărul redus al cunoștințelor certe sau chiar lipsa acestora referitoare la consecințele unei acțiuni. Riscul presupune un calcul informațional bazat pe o experiență trecută extrem de vastă sau pe date informaționale, putându-se face astfel estimări privind probabilitatea consecințelor unor acțiuni sau a ivirii unui eveniment.

În economia de piață, al cărei mecanism de reglare se bazează pe concurență, pe oscilația prețurilor etc., incertitudinea și riscul sunt niște variabile de care trebuie ținut seama, suprimarea lor nefiind posibilă. Tot ceea ce pot face agenții economici este să studieze și să calculeze riscul, pentru a-l cunoaște și a alege varianta de activitate mai puțin riscantă. Calculul riscului, însă, nu scutește agentul economic de asumarea sau acceptarea lor, ci îi dă doar posibilitatea să le înfrunte în cunoștință de cauză. Noțiunea de risc este susceptibilă de diverse interpretări, care se referă la aspecte distincte.

Riscurile pot fi de natură fizică sau financiară.

Riscurile fizice, din punct de vedere al rezervei ce poate fi constituită, pot varia în funcție de estimarea bazei de capital. În riscul economic intervin acele posibilități care pot afecta valoarea beneficiului și, prin urmare, constituie, în mod cert, un risc intern al întreprinderii considerată în ansamblul său.

În cadrul riscurilor financiare, inflația are un impact deosebit asupra viabilității financiare a proiectului, deoarece ea influențează volumul activelor fixe, capitalul circulant, costurile de producție și chiar încasările din vânzări. Pentru ajustarea planului financiar în funcție de inflație, cheltuielile anuale sau semestriale estimate din costul total al investiției ( inclusiv rezerva pentru riscurile fizice) se ajustează cu un factor estimat de inflație; același lucru fiind valabil și pentru costurile de producție.

Pentru creșterile previzibile ale costurilor proiectului datorate modificării prețurilor unitare ale diferitelor componente ce pot interveni după estimarea bazei de capital, se prevede o rezervă de creștere a prețurilor care se calculează aplicând rata estimată de creștere la baza de capital estimată. În riscul financiar pot interveni creditele, atât cele pe termen lung, cât și cele pe termen mediu, care constituie baza adevăratului risc financiar.

Riscul în economie se poate caracteriza și estima în funcție de factorii care îl determină și de dimensiunile pe care le cunoaște în manifestarea sa.

După factorii care-l generează, se disting două tipuri de risc și anume: riscul în afaceri (de întreprindere) și riscul financiar.

Riscul în afaceri este generat de evoluția progresului tehnic în ritm rapid și consecințele sale greu de stăpânit; incertitudinile pieței referitoare la evoluția cererii, schimbarea gusturilor consumatorilor, modificarea prețurilor etc.; instabilitatea economică și politică (situații de criză economică, de inflație, șomaj, greve etc.). Acest tip de risc este un element definitoriu în activitatea agenților economici, fie de a-i dinamiza, fie de a-i aduce în stare de faliment. Acest risc poate fi diminuat de către agenții economici, dacă vor cunoaște bine piața, pe baza unor studii de marketing, dacă aplică strategii și metode de promovare a vânzărilor, de adaptare a ofertei și prețurilor la condițiile pieței etc.

Riscul financiar pentru o firmă decurge din situația financiară a firmei și/sau proporția mare a împrumuturilor sale luate de la bănci. Acest gen de risc constă în faptul că firma ajunge în situația ca din rezultatele sale financiare să nu poată achita nici dobânzile la împrumuturile contractate.

Principalele elemente pe care trebuie să le conțină analiza riscului unui proiect de investiții sunt următoarele: identificarea cât mai exactă a factorilor de risc, evaluarea lor, cuantificarea consecințelor lor, stabilirea răspunderilor și aplicarea unor măsuri pentru eliminarea cauzelor generatoare de risc. Pentru proiectele riscante, se impune condiția ca investiția să fie recuperată foarte repede.

Faptul poate fi atribuit atât conștientizării riscului, cât și problemei apariției uzurii tehnice și tehnologice, acest ultim punct fiind semnificativ în industriile cu tehnologie sofisticată.

Un factor care reduce riscul proiectului este abilitatea conducerii de a fi receptivă la schimbări. Un proiect de investiție dacă este evaluat individual poate fi destul de riscant, dar mai puțin riscant atunci când se constituie drept o componentă a unui program de investiții.

Nu este obligatoriu ca un program de investiții să ducă la anularea riscului proiectelor componente, dar în condițiile economiei românești se impune cuprinderea în programe a diverselor proiecte, fiind cunoscută necesitatea retehnologizării, dar și a restructurării ramurilor.

De obicei, într-un program de investiții, se combină proiecte cu randamente slab corelate sau necorelate, ceea ce face ca riscul programului să fie comparabil cu riscul mediu al pieței financiare.

Dimensionarea corectă și aprecierea riscului investițional este obligatorie pentru agenții economici, permițându-le o fundamentare corectă a deciziei, iar asumarea acestuia bazată pe criterii corecte de apreciere a mediului economic constituie sursa profiturilor viitoare.

O formă de estimare a riscului în procesul investițional este cercetarea și stabilirea marjei de risc pe care o presupune fiecare element luat în considerare în calculele de fundamentare a investițiilor și stabilirea pe această cale a implicațiilor pe care le generează asupra eficienței proiectelor analizate.

Astfel, se pot modifica cheltuielile cu investițiile, de obicei în sensul creșterii acestora ceea ce va atrage modificări semnificative la nivelul venitului net.

Fluxurile de venit net se pot diminua și datorită evoluțiilor imprevizibile ale costului mâinii de lucru și a materiilor prime, a prețului de vânzare a produselor etc.

De aceea fluxurile financiare previzionate sunt corectate cu coeficienți care să reflecte riscul de realizare a lor, în felul acesta obținându-se o imagine mai fidelă a implicațiilor pe care le generează realizarea proiectului de investiții.

CAPITOLUL II

EFECTELE INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE

2.1. Efectele investițiilor străine directe la nivel macroeconomic

Relația bidirecțională dintre investițiile străine directe și creșterea economică se datorează pe de o parte, impactului acestora asupra mediului economic din fiecare țară și pe de altă parte, influențelor pozitive pe care creșterea economică susținută și durabilă le are asupra fluxurilor de capital străin receptate. Perioadele de creștere economică intensă, pentru o țară dată, sunt caracterizate prin atragerea unor fluxuri importante de investiții străine directe, spun specialiștii în domeniu.

Țara noastră deși a cunoscut ritmuri înalte de creștere economică, nu a fost susținută în aceeași măsură de investiții străine directe. În anul 2005, stocul de investiții străine directe în PIB reprezenta 24,2%, valoare situată sub media europeană UE-25 (31,7%).

Rezultă că, în contextul globalizării și al integrării economice concretizate, investițiile străine susțin creșterea economică, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcție de condițiile concrete existente în fiecare țară.

Investițiile străine directe au efecte numeroase asupra balanței de plăți. Uneori aceste efecte sunt contradictorii, fiind determinate de o serie de factori, dintre care cei mai importanți sunt: tipul investiției, eficiența economică, domeniul de activitate, accesul la resurse, costurile tranzacțiilor clasice și intervențiile țării gazdă.

Analiza impactului investițiilor străine directe asupra balanței de plăți are în vedere atât fluxurile comerciale (balanța comercială), cât și „posibilele ieșiri semnificative de capital sau deturnarea unor fluxuri potențiale din partea altor investitori”.

În acest sens, cel mai bun exemplu îl constituie cazul companiei de telefonie fixă Romtelecom, la privatizarea căreia, investitorului străin i s-a garantat monopolul pe piață pe o
durată de 5 ani (1998-2003), timp în care tarifele au crescut semnificativ. Aceste profituri mai mari obținute ca urmare a unor tehnici anti-concurențiale se pot transforma în ieșiri de capital, sub forma salariilor excesive ale expatriaților și a taxelor de redevență ridicate, influențând negativ balanța de plăți. În cazul țărilor în tranziție la economia de piață, situațiile de acest gen nu sunt singulare, dacă avem în vedere concentrarea ISD pe piețele de tip oligopol.

O altă problemă ridicată de analiza impactului investițiilor străine directe este cea a modalității de finanțare. Aceasta influențează direct nivelul datoriei private externe. Efectele negative asupra balanței de plăți apar în cazul companiilor străine care se împrumută în străinătate și se concentrează ulterior asupra recuperării rapide a investiției prin utilizarea unor tehnici de eludare fiscală (prețuri de transfer sau redevențe mari).

Alt aspect important al analizei impactului investițiilor străine directe asupra balanței de plăți presupune urmărirea în timp a efectelor generate de proiectele investiționale, astfel: în etapa de realizare a investiției, intrările de capital sunt înregistrate în contul financiar și constituie mijlocul de echilibrare a balanței de plăți; în a doua etapă și anume implementarea investiției, datorită importurilor masive realizate de firmele străine (echipamente, utilaje, materii prime etc) se înregistrează un efect negativ asupra balanței comerciale; în etapa a treia, maturitatea investiției, efectele asupra balanței de plăți, respectiv balanței comerciale sunt diversificate.

Atunci când profiturile obținute se reinvestesc în țara gazdă, iar ieșirile de capital sub forma dobânzilor, redevențelor nu sunt semnificative, apar efecte pozitive asupra contului curent.

În concluzie, există o mulțime de canale prin care investițiile străine directe pot afecta pozitiv sau negativ balanța de plăți externe a țării receptoare.

Investițiile străine directe au impact și asupra bugetului. Acest impact ce se poate manifesta atât sub forma unor contribuții pozitive, cât și negative. De obicei, specialiștii consideră că într-o primă fază impactul asupra bugetului este negativ. Ulterior, odată cu dezvoltarea activităților și crearea de noi locuri de muncă, acest efect devine pozitiv.

Contribuții pozitive și negative asupra bugetului:

Contribuții negative

Faza inițială (de implantare a investiției)

Reducerea veniturilor bugetare datorită facilităților fiscale acordate investitorilor străini (politica de stimulente fiscale)

Cheltuieli suplimentare la buget, de natură socială, datorită creșterii numărului șomerilor ca urmare a privatizării și restructurării întreprinderilor de stat

Faza ulterioară (de maturitate a investiției)

Pot micșora taxele și impozitele plătite statului gazdă prin utilizarea mecanismului prețurilor de transfer și a altor mecanisme.

Contributii pozitive (apar numai in faza de maturitate)

Venituri suplimentare la bugetul statului constând în taxe și impozite plătite de noi contribuabili (salariați și agenți economici)

Dimensiunea cantitativă a aportului de capital al influxurilor de investiții străine directe este exprimată de raportul procentual dintre fluxurile de ISD primite și formarea brută a capitalului fix (FBCF). Investițiile străine suplimentează capitalul intern fie atunci când se realizează „pe loc gol” conducând la dezvoltarea unei noi activități, fie în cazul schimbării formei de proprietate (privatizări sau preluări de firme) dacă firma astfel achiziționată ar fi fost închisă sau dacă, prin realizarea investiției străine, sunt îmbunătățite performanțele acesteia. Evident că, din acest punct de vedere, impactul intrărilor de capital străin este mai puternic în cazul investițiilor de tip „greenfield”.

Cel mai important efect al investițiilor străine direct care este resimțit direct de către consumatorii locali, îl reprezintă reducerea prețurilor bunurilor și serviciilor cu impact pozitiv asupra standardului de viață al populației autohtone. Ca urmare a accentuării concurenței prin pătrunderea în economia locală a firmelor străine, prețurile scad.

Dacă investitorul străin reușește să acapareze piața și să dețină o poziție de monopol, datorită creșterii prețului bunului sau serviciului respectiv în vederea obținerii unor câștiguri suplimentare, efectele sociale și economice sunt negative. Un astfel de exemplu îl reprezintă privatizarea companiei românești de telefonie Romtelecom, care a fost urmată de creșterea semnificativă a tarifelor, ca urmare a poziției de monopol deținută de investitorul grec și garantată de statul român pentru o perioadă de 5 ani (1998-2003).

Ca urmare, impactul net al investițiilor străine direct asupra standardului de viață al populației autohtone este greu de cuantificat. Dacă se are în vedere numai aspectul legat de reducerea prețurilor, evident că standardul de viață se îmbunătățește întrucât consumatorii locali vor beneficia atât de noile prețuri, mai mici, cât și de o diversitate mai mare de produse. Însă, dacă se au în vedere aspectele mai complexe, și anume efectele directe și indirecte pe termen lung, situația se schimbă, întrucât pot apărea fenomene nedorite la nivel economic și social.

Cu alte cuvinte, creșterea standardului de viață ca urmare a investițiilor străine directe care vizează piața locală (market-seeking) are un preț concretizat, în esență, în adâncirea decalajelor dintre membrii societății.

2.2. Efectele investițiilor străine directe la nivel microeconomic

În analiza efectelor investițiilor străine directe la nivel microeconomic se au în vedere urmăatoarele aspecte: impactul asupra forței de muncă, efectele asupra tehnologizării, efectele asupra restructurării.

Efectele investițiilor străine directe asupra forței de muncă locale depind de mărimea și tipul investițiilor, modalitatea de intrare a investitorului străin, domeniul vizat, strategia firmelor investitoare, condițiile specifice din țara gazdă.

Mărimea investiției afectează forța de muncă locală atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ. Din punct de cantitativ, deși reduse ca număr, societățile transnaționale atrag cea mai mare parte a forței de muncă (peste 60% din angajații firmelor cu capital străin), în comparație cu investitorii mici și mijlocii care predomină ca număr, dar care însă atrag numai o mică parte a angajaților locali (circa 35%). Sub aspect calitativ, mărimea și forța financiară a firmei determină măsura în care aceasta se implică în procesul de pregătire și formare profesională a angajaților săi. Acesta este principalul motiv pentru care activitățile de „training” sunt mult mai numeroase în cazul marilor societăți transnaționale (ca de exemplu cele de telefonie mobilă, societățile financiare etc.) comparativ cu firmele mici și mijlocii. În același timp, aceste companii, datorită comportamentului competitiv și tehnologiilor deținute, generează mai puține locuri de muncă decât firmele locale de aceeași mărime.

Motivația investiției, reprezintă un alt determinant major al impactului investițiilor străine directe asupra resursei umane. În cazul investițiilor străine motivate de costul scăzut al forței de muncă, caracteristicile resursei umane autohtone influențează semnificativ decizia de a investi, constituind principalul avantaj de localizare al țării gazdă.

În acest fel, investitorul străin influențează cantitativ structura populației active. Prin investițiile „greenfield” se creează noi locuri de muncă cu efecte pozitive asupra ocupării. Situația este însă complet diferită în cazul investițiilor străine directe atrase în procesul de privatizare. În aceasta situație întreprinderile achiziționate deja se confruntă, cu reduceri dramatice de personal, ca urmare a restructurării activității, cu impact negativ asupra pieței
muncii. Dacă însă investitorul străin reușește să salveze de la faliment compania în cauză prin eficientizarea activității, pe termen lung efectul înregistrat este benefic, datorită conservării unor locuri de muncă.

Domeniul de activitate al firmei influențează atât cantitativ cât și calitativ forța de muncă locală. În funcție de tipul de produse realizate (intensive în muncă, în capital sau în cunoștințe) poate predomina unul dintre factorii de producție. Dacă factorul predominant este munca, atunci investițiile străine directe au un impact cantitativ semnificativ asupra forței de muncă.

De asemenea, strategia firmei investitoare, are efecte directe asupra forței de muncă locale, sub aspect cantitativ. Dacă, în situația în care compania multinațională produce direct în țara gazdă impactul este cu mult mai semnificativ decât în cazul în care înființează doar filiale de distribuție. Se remarcă faptul că în România, ca și în celelalte țări central și est europene au fost adoptate ambele strategii – producție directă, respectiv rețele de distribuție.

Marile companii susțin restructurarea economică a țării gazdă atât în mod direct, cât și indirect. Efectele directe au drept cauză:

introducerea de noi tehnologii (sau modernizarea celor deja existente);

dezvoltarea unor activități noi;

stimularea furnizorilor locali în vederea integrării verticale în sistemul corporatist.

Intensificarea concurenței dintre firmele străine și cele autohtone generează impactul indirect. În acest fel, firmele locale sunt obligate să-și restructureze și modernizeze activitatea pentru a putea concura cu producătorii străini.

În literatura de specialitate sunt identificate următoarele tipuri de restructurare:

restructurare intersectorială: reflectă parțial revoluția informațională și constă în restructurarea tututor sectoarelor de activitate ale economiei, tendința fiind aceea de creștere a ponderii serviciilor în detrimentul agriculturii;

restructurarea intrasectorială: presupune trecerea, în cadrul fiecărui sector, de la activități caracterizate prin productivitate scăzută (intensive în muncă) la activități înalt productive, generatoare de valoare adăugată mare, intensive în cunoștințe și tehnologie;

restructurarea firmei: prin utilizarea unor tehnologii noi, moderne și realizarea unor activități generatoare de valoare adaugată mare.

Una dintre cele mai importante contribuții ale investițiilor străine directe o reprezintă transferul de tehnologie, un rol deosebit revenind, în acest sens, marilor companii.

Din punctul de vedere al țării gazdă, transferul tehnologic prin investițiile străine directe prezintă o mulțime de avantaje, cele mai importante fiind:

utilizarea unor tehnologii noi, a căror implementare presupune îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților muncitorilor;

difuzia de tehnologie, cunoștințe și capabilități se repercutează pozitiv și asupra agenților economici cu care societățile transnaționale intră în relații de afaceri (furnizori, subcontractori, firme concurente), reflectându-se asupra costurilor și calității bunurilor și serviciilor furnizate;

dezvoltarea relațiilor dintre societățile transnaționale și instituțiile locale (institutele de cercetare, universitățile, institutele de standardizare și controlul calității, centrele de pregătire profesională);

stimularea concurenței și impulsionarea firmelor autohtone să-și direcționeze eforturile pe linia tehnologizării activității;

prin atragerea angajaților societăților transnaționale de către firmele locale apare un fenomen de dispersie a practicilor tehnologice și manageriale.

Evoluțiile din ultimul deceniu au demonstrat că, urmare a accentuării presiunilor concurențiale pe plan internațional și dezvoltării tehnologice rapide, tot mai multe societăți transnaționale își sporesc permanent cheltuielile de cercetare-dezvoltare pentru a-și menține avantajele competitive generate de inovarea tehnologică.

Concurența acerbă la nivel global a transformat cunoștințele într-o forță vitală a economiei, astfel încât pentru a supraviețui, societățile transnaționale sunt obligate să aloce resurse importante în vederea obținerii de cunoștințe.

Adoptarea Agendei Lisabona, care a stabilit ca prioritate pentru statele membre construirea economiei bazate pe cunoștințe în vederea asigurării creșterii competitivității și a unei dezvoltări economice susținute, a recunoscut importanța cunoștințelor în noua economie mondială.

2.3. Rolul ISD în dezvoltarea avantajelor competitive ale țării gazdă

Efectele la nivel microeconomic ale investițiilor străine directe sunt concrete și vizibile, în special în cazul economiilor în tranziție. Accesul la tehnologii moderne, la management și know-how, la piețe de desfacere au fost puternic resimțite în întreprinderile uzate fizic și moral. Modernizarea întreprinderilor cu părțicipare străină de capital are un efect de antrenare în rândul întreprinderilor autohtone. Pentru cazul investițiilor străine în întreprinderi productive efectul de modernizare se transmite și la nivel de subfurnizori locali, rețea de distribuție, tehnici de marketing.

Analiza situației din economiile în tranziție a arătat că restructurarea și modernizarea au fost mult mai intense în întreprinderile cu părțicipare străină de capital. Practic, în toate cazurile, investițiile de capital au fost însoțite de modernizarea managementului, modificarea nomenclatorului de fabricație și pregătirea personalului.

O altă trăsătură specifică întreprinderilor cu capital străin este aceea că restructurarea și reorganizarea s-au făcut mult mai hotărât și rapid, chiar dacă au fost implicate anumite costuri sociale.

Investițiile străine directe generează o mulțime de efecte pozitive, dar în condițiile specifice unei economii în tranziție nu este exclusă și apariția anumitor efecte negative. Aceste efecte pot fi accentuate de lipsa unor politici economice bine structurate. În acest fel țara gazdă se poate confrunta cu distorsiuni economice ca urmare a acțiunii investitorilor străini.

Economiile în tranziție au nevoie într-o măsură mult mai mare de investiții decât economiile consolidate. După 1990, aceste țări au avut nevoie de capacități de producție noi sau de modernizarea celor existente. Investițiile străine directe urmau să aibă efecte pozitive la nivel macroeconomic prin stimularea activității de investiții interne și îmbunătățirea calitativă a investițiilor. În țările în care au atins nivele ridicate investițiile străine directe au avut efecte și asupra balanțelor macroeconomice. Totodată au determinat și o modificare a structurii sectoriale și o îmbunătățire a nivelului tehnic.

Pentru economiile în tranziție, procesul de privatizare este influențat în mod direct de investițiile străine. În absența investitorilor străini nu se poate vorbi în mod real de o privatizare pe scară largă.

Efectul imediat al investițiilor stăine în privatizare este complex și adesea înșelător. Dincolo de încasarea unei sume mari de bani de către statul respectiv apar și efecte mai puțin plăcute, cum ar fi reducerea de personal sau reducerea capacităților de producție.

Prin import de mașini și utilaje finanțate de investitor la momentul inițial al investiției se rezolvă blocajul determinat de lipsa de valută la nivelul statului și de lipsa din producția internă a utilajelor respective. Exista posibilitatea unui efect pozitiv asupra balantei comerciale dacă investitorul produce prioritar pentru export. Investițiile străine directe determinate de participarea la procesul de privatizare pot avea efecte favorabile asupra balanței de plăți externe, furnizând valori importante de capital în perioade critice.

Investițiile străine directe au efecte și asupra veniturilor bugetare. Acordarea de facilități fiscale are ca efect imediat reducerea veniturilor bugetare. Pe de altă parte dezvoltarea afacerilor determinată de acordarea de facilități face ca numărul întreprinderilor și volumul lor de activitate să crească, ceea ce înseamnă mai multe venituri la buget. Acordarea de facilități financiare este o ieșire din buget, după cum creșterea șomajului înseamnă cheltuieli în plus la buget.

Factorii de natură economică care au dus la trecerea investițiilor străine directe în prim-planul fluxurilor economice internaționale sunt:

schimbarea raporturilor de competitivitate pe plan mondial;

multiplicarea centrelor de putere economică;

mărirea presiunilor concurențiale.

În prezent, se accentuează caracterul dinamic al competitivității, în așa fel încât competitivitatea devine tot mai puțin o problemă de maximizare a rezultatelor în cadrul unor constrângeri fixe.

Demersurile de cercetare deosebit de ample ale lui Michael Porter au condus la concluzii cu privire la factorii determinanți ai avantajului competitiv național într-o anumită activitate economică.

Acești factori sunt grupați în patru categorii:

dotarea cu factori de producție:

resurse umane;

resurse naturale;

resurse constituind cunoștințe tehnice, științifice, de piață-capital și infrastructură.

condițiile cererii, respectiv nivelul și structura acesteia, gradul său de sofisticare, capacitatea sa de a formula nevoi cu caracter anticipativ;

industriile furnizoare și cele adiacente, prin nivelul lor de dezvoltare;

strategiile și structurile organizaționale ale firmelor, climatul concurențial.

Avantajul bazat pe unul sau doi factori determinați poate fi localizat numai în industriile bazate pe resurse naturale sau care utilizează forță de muncă slab pregătită și tehnologii simple. Astfel, avantajul este nesustentabil pe termen lung, nici chiar existența unor factori favorabili în toate cele patru categorii nu este suficientă în afara existenței unor legături puternice în cadrul sistemului.

Influența politicilor specifice fluxurilor de investiții străine directe prezintă două posibile niveluri. Primul este influența în sensul de atragere nediferențiată sau slab diferențiată prin prisma direcționării interne a investițiilor străine directe, respectiv a utilizării „targeting-ului”, influențare echivalentă cu deturnarea de fluxuri investiționale de la o destinație locațională. Se urmărește rolul pozitiv pe care pot să îl joace investițiile străine directe în ridicarea calității factorilor de producție existenți, și chiar în suplimentare volumului acestora, cum ar fi capitalul. Al doilea nivel este de influențare în sensul de atragere calitativă direcționată în dublu sens, respectiv a anumitor fluxuri – investiții realizate de anumite firme abordate individual – în anumite sectoare ale economiei naționale, prin promovarea unor proiecte investiționale concrete. Este o politică de atragere a investițiilor străine față de primul nivel,în esență o politică de promovare a investițiilor străine directe.

Ambele coordonate ale politicilor naționale în domeniul investițiilor străine directe au dobândit consistență în ultimele două decenii, pe fondul modificării percepției cu privire la aceste fluxuri, de la părți „ale problemei” la părți „ale soluției”, prin raportare la creșterea și dezvoltarea economică.

Dacă premisele primului nivel menționat al demersului de influențare a investițiilor străine directe au luat naștere pe baza unei tendințe tot mai cuprinzătoare de liberalizare a dreptului de implementare, de garantare a investițiilor și de acordare a tratamentului național investitorilor stăini, formularea unor pachete de stimulente adecvate la proiect și mai cu seamă instituționalizarea și profesionalizarea activității de atragere a investițiilor străine directe au dat conținut politicii de atragere direcțională a acestor fluxuri, deci celui de-al doilea nivel identificat.

În practică, se manifestă trei tipuri principale de investitori. Investitorii strategici, au ca motivație accesul la piețele locale sau regionale, precum și la factori de producție ieftini, în speță forța de muncă și/sau materii prime. Investitorii strategici de dimensiuni mai mici, își concentrază interesele asupra diferențelor existente între costurile de producție din diverse țări. Investitorii de portofoliu sunt motivați de ideea realizării unor profituri pe termen lung reprezentate prin investiții în valori mobiliare emise de firme în titluri de stat pe termen mediu și lung. Investitorii de portofoliu clasici sunt instituții precum societățile de asigurări, mai ales cele de asigurări de viață, fondurile de pensii și cele de sănătate, băncile și fondurile de investiții. Investitori speculativi sunt interesați de investiții pe termen scurt, din modificarile previzionate ale polticii/situatiei economice.

În ceea ce privește investiția străină directă, principalii factori care influențează decizia sunt:

existența resurselor naturale – acest factor are o influență din ce în ce mai mică, dată fiind noua bază tehnologică, intensivă în informație a proceselor de producție;

costul forței de muncă – nu este vorba de nivelul absolut al costului, ci de costul forței de muncă la un anumit nivel de calificare și disciplină;

existența unor furnizori ce pot produce componente la nivel mondial – pentru domenii ca: electronica ,industria auto, industria chimică;

nivelul impozitului pe profit – este mai important decât acordarea de scutiri de impozit pe o perioadă de timp;

nivelul de dezvoltare al telecomunicațiilor și al infrastructurii în general;

cadrul instituțional și legislativ în domeniul afacerilor;aspecte legate de protecția mediului.

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ

IMPACTUL INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE ASUPRA ECONOMIEI ROMÂNEȘTI

Impactul investițiilor străine directe asupra creșterii economice

Fluxul net de ISD în anul 2012 a înregistrat un nivel de 2 138 milioane euro și are următoarea structură:

Participațiile nete ale investitorilor străini direcți la capitalul întreprinderilor investiție străină directă din România în valoare de 795 milioane euro (37,2 la sută din fluxul net de ISD). Participațiile nete la capital rezultă din diminuarea participațiilor la capital, în valoare de 2 676 milioane euro, cu pierderea netă, în sumă de 1 881 milioane euro. Pierderea netă a rezultat prin scăderea din profitul întreprinderilor ISD realizat în anul 2012 în sumă de 4 691 milioane euro a dividendelor repartizate în anul 2012 în valoare de 2 212 milioane euro, după care această valoare a fost diminuată cu pierderile întreprinderilor ISD din anul 2012 în sumă de 4 360 milioane euro. Modul de calcul este în conformitate cu metodologia internațională de determinare a profitului reinvestit de către întreprinderile ISD, respectiv a pierderii nete înregistrate de către acestea.

Creditul net primit de către întreprinderile investiție străină directă de la investitorii străini direcți,inclusiv din cadrul grupului, în sumă de 1 343 milioane euro, reprezentând 62,8 la sută din fluxul net de ISD.

Fluxul net de investiții străine directe pe anii 2003-2012 este prezentat în graficul de mai jos.

* creditele nete de la investitorii străini direcți

Sursa: http://www.bnro.ro

Sursa: http://www.bnro.ro

Tabelul de mai jos prezintă fluxul net de ISD și componentele acestuia (participațiile la capital, profitul reinvestit/pierderea netă și creditul net de la investitori), repartizate pe domenii de activitate ale întreprinderilor ISD, în anul 2012.

Tabelul 1 milioane euro

Sursa: http://www.bnro.ro

Din analiza datelor prezentate în tabel se evidențiază următoarele:

În majoritatea domeniilor de activitate economică, în care ISD au pondere importantă, se constată majorări ale participațiilor la capital în întreprinderile ISD, ceea ce semnifică continuarea procesului investițional în anul 2012. Domeniile care au înregistrat cele mai importante majorări de capital au fost industria (1 072 milioane euro), iar în cadrul acesteia industria prelucrătoare (529 milioane euro) și energia (497 milioane euro); alte domenii cu investiții importante de capital au fost intermedierile financiare și asigurările (646 milioane euro), precum și construcțiile și tranzacțiile imobiliare (295 milioane euro).

Principalele domenii economice în care pierderile au excedat profiturilor au fost intermedierile financiare și asigurările (376 milioane euro profit, 1 015 milioane euro pierderi) și construcțiile și tranzacțiile imobiliare (255 milioane euro profit, 747 milioane euro pierderi).

Prin repartizarea în anul 2012 a unor importante sume ca dividende în domeniile menționate anterior, s-a adâncit pierderea netă (profitul, minus dividende repartizate, minus pierderi). Astfel, s-au repartizat dividende în valoare de 134 milioane euro în intermedieri financiare și asigurări și în sumă de 158 milioane euro în construcții și tranzacții imobiliare.

Câteva domenii de activitate au beneficiat de finanțări importante pe calea creditului net mamăfiică, respectiv: industria prelucrătoare (606 milioane euro), energie (173 milioane euro), comerț (423 milioane euro), construcții și tranzacții imobiliare (213 milioane euro).

În industrie, deși s-au înregistrat pierderi importante (1 491 milioane euro) și au fost repartizate dividende în valoare de 960 milioane euro, prin nivelul participațiilor la capital înregistrate (1 072 milioane euro), al creditelor nete primite (862 milioane euro) și al profitului obținut (2 345 milioane euro), aceasta a beneficiat de un flux net de ISD de 1 828 milioane euro, reprezentând 85,5 la sută din fluxul net de ISD al anului 2012.

Soldul final al ISD la 31 decembrie 2012 a înregistrat nivelul de 59 126 milioane euro, mai mare cu 7,2 la sută față de soldul final de ISD aferent anului 2011. Acest rezultat a fost obținut prin adăugarea la soldul inițial al fluxului net de ISD a diferențelor valorice pozitive/negative provenite atât din reevaluările datorate modificării cursului de schimb al leului și a prețurilor unor active, cât și din retratări contabile ale valorii soldurilor inițiale ale unor întreprinderi raportoare.

Participațiile la capitalul social (inclusiv profitul reinvestit) al întreprinderilor investiție străină directă înregistrau la sfârșitul anului 2012 valoarea de 39 266 milioane euro (66,4 la sută din soldul final al ISD), iar creditul net total primit de către acestea de la investitorii străini direcți, inclusiv din cadrul grupului, a înregistrat nivelul de 19 860 milioane euro, reprezentând 33,6 la sută din soldul final al ISD. Creditul net cuprinde creditele pe termen mediu și lung, cât și pe cele pe termen scurt acordate de către investitorii străini întreprinderilor lor din România, atât direct, cât și prin intermediul altor firme nerezidente membre ale grupului.

*participațiile la capital sunt consolidate cu pierderea netă

** creditele nete de la investitorii străini direcți

Sursa: http://www.bnro.ro

Sursa: http://www.bnro.ro

Din punct de vedere al orientării ISD pe ramuri economice (conform CAEN Rev. 2), acestea s-au localizat cu precădere în industria prelucrătoare (31,3 la sută din total). În cadrul acestei industrii cele mai bine reprezentate ramuri sunt prelucrarea țițeiului, produselor chimice, cauciucului și maselor plastice (6,7 la sută din total ISD), industria mijloacelor de transport (5,4 la sută), metalurgia (4,9 la sută), industria alimentară, a băuturilor și tutunului (3,7 la sută) și ciment, sticlă, ceramică (2,8 la sută).

Sursa: http://www.bnro.ro

Pe lângă industrie, alte activități care au atras importante ISD sunt intermedierile financiare și asigurările (reprezentând 18,5 la sută din totalul ISD), comerțul (11,4 la sută), construcțiile și tranzacțiile imobiliare (9,2 la sută), tehnologia informației și comunicațiile (4,8 la sută).

Sursa: http://www.bnro.ro

Din punct de vedere teritorial se observă orientarea cu precădere a ISD spre regiunea de dezvoltare BUCUREȘTI-ILFOV (60,6 la sută), următoarele regiuni de dezvoltare beneficiare de ISD fiind regiunea CENTRU (7,8 la sută), regiunea VEST (7,6 la sută), regiunea SUD-MUNTENIA (7,2 la sută) și regiunea SUD-EST (5,5 la sută). De menționat că ISD au fost localizate teritorial după sediul social al întreprinderilor investiție străină directă, ceea ce nu corespunde întotdeauna cu locul de desfășurare a activității economice.

Tabelul 2 – Repartizarea pe regiuni de dezvoltare a soldului ISD la 31 decembrie 2012

Sursa: http://www.bnro.ro

Impactul investițiilor străine directe asupra forței de muncă

Potrivit datelor INS și calculelor efectuate de BNR, investițiile străine directe au generat până acum circa 25% din locurile de muncă din România. Cifra de afaceri a firmelor cu capital străin a însumat aproximativ 60% din cea totală pe economie iar valoarea adăugată brută (VAB) în aceste firme s-a apropiat de 40% la nivel național.

Sursa: http://www.bnro.ro

După cum se poate observa, majoritatea locurilor de muncă din industria prelucrătoare, tehnologia informației și comunicații au fost create pe baza investițiilor străine directe. Contrar aparențelor creeate de prezența marilor rețele de magazine transnaționale în centrele urbane, doar ceva mai mult de o cincime din locurile de muncă din comerț li se datorează.

Situația se prezintă și mai slab în domeniul hotelurilor și restaurantelor, unde o prezență mai consistentă a capitalului străin decât cei 15% consemnați oficial ar fi fost de natură să dezvolte un sector cu potențial încă departe de a fi complet exploatat și să genereze concurența necesară unor servicii mai bune. În transporturi, procentajul este și mai scăzut, dar în acest domeniu efectele au fost mai degrabă pozitive pentru balanța de plăți.

Deși nivelul investițiilor străine s-a redus considerabil, de la circa 9,5 miliarde euro în 2008 până la 2,1 miliarde în 2012, numărul locurilor de muncă din firmele ISD a sporit în 2012 cu aproape 30.000.

Industria prelucrătoare a înregistrat o scădere de o mie de persoane, în timp ce segmentele de construcții, activități profesionale și IT au înregistrat creșteri.

În acest context trebuie precizat că investițiile în noi tehnologii și utilaje de multe ori scad numărul locurilor de muncă, deși îmbunătățesc calitatea slujbelor oferite. Noile locuri de muncă apar în domenii aflate în expansiune, dar în care nivelul tehnologic nu cunoaște progrese.

Foarte important pentru creșterea nivelului de trai și reducerea decalajelor față de Occident, cifra de afaceri pe salariat și productivitatea muncii pe salariat sunt net superioare în firmele creeate cu investiții străine. Cele mai pronunțate diferențe se manifestă, însă, nu în industria prelucrătoare ci în construcții, comerț, hoteluri și restaurante.

În ce privește evoluția din ultimii ani se vădește o reducere per total a cifrei de afaceri pe salariat în firmele ISD, reducere concentrată pe zona de comerț, construcții și transporturi. În schimb, situația s-a îmbunătățit semnificativ în industria prelucrătoare, IT, hoteluri și restaurante.

Impactul ISD asupra productivității, eficienței si competitivității economice

Investițiile străine directe contribuie la restructurarea economiei românești prin efectele reflectate asupra productivității, eficienței și competitivității activităților economice. În acest sens sunt dezvoltate anumite domenii de activitate din industria prelucrătoare sau din sectorul serviciilor concomitent cu restrângerea activității în alte domenii industriale.

Țara noastră se află în prezent în stadiul doi al ciclului dezvoltării investiționale. Ameliorarea calității factorilor de producție existenți și crearea unor factori de producție specializați ar putea fi favorizate de pătrunderea masivă a capitalului străin orientat, către activitățile care încorporează un conținut ridicat de resurse locale și, în principal, de tehnologie și cunoștințe.

În acest sens, atât teroria cât și practica economică, inclusiv experiența state central și est europene, demonstrează că pe măsură ce fluxuri din ce în ce mai mari de ISD vor pătrunde în economie, impactul acestora asupra mediului economic, social și natural va depinde semnificativ de politicile guvernamentale aplicate. Drept urmare, strategia de dezvoltare pe termen lung a României trebuie să se axeseze cu prioritate pe îmbunătățirea capabilităților umane și tehnologice, singura opțiune viabilă în vederea reducerii decalajelor față de celelalte state membre ale Uniunii Europene, prin aplicarea unor măsuri care să vizeze:

îmbunătățirea calității resursei umane, prin creșterea investițiilor în educație, inclusiv a celor care urmăresc formarea continuă a forței de muncă, întrucât construirea unei societăți bazate pe cunoaștere nu este posibilă în condițiile în care educația reprezintă numai un obiectiv marginal;

stimularea activităților de cercetare-dezvoltare, inclusiv prin realizarea unor parteneriate între sectorul public și cel privat;

încurajarea inițiativei locale, prin reducerea birocrației și crearea unui cadru administrativ eficient;

încurajarea firmelor investitoare să-și dezvolte activitățile generatoare de valoare adăugată mare și să investească în acele activități care sporesc avantajele comparative ale resurselor autohtone;

stimularea formării clusterelor bazate pe activități înrudite, inclusiv prin implicarea mai activă a administrației locale în soluționarea problemelor și doleanțelor investitorilor (exemplul Ungariei și al Poloniei este relevant în acest sens).

Pentru a reduce decalajele față de celelalte state europene, România are în mod obiectiv nevoie de investiții străine directe care să completeze și potențeze efortul autohton, susținând creșterea competitivității și eficienței resurselor, activelor și capabilităților. Având în vedere atât experiență proprie cât și exemplele pozitive ale unor state central europene apreciem că maximizarea raportului dintre contribuțiile pozitive și negative ale investițiilor străine directe impune promovarea unor politici guvernamentale adecvate,orientate către utilizarea inteligentă a fluxurilor de capital străin ca instrument al strategiei de dezvoltare.

3.4. Studiu de caz: investitiile straine directe în industria de automobile in Romania

În clipa de față industria auto din România se caracterizează printr-o tulburare generată pe de o parte de infuzia de capital străin iar pe de altă parte de producătorii români de componente auto, care se află într-o continua evoluție, prospectând constant piața, pentru stabilirea de noi contacte, în vedrea încheierii de noi angajamente cu partenerii străini. Capitalul străin este atras de forța de muncă ieftină, bine calificată, costurile modice, experiența redusă în relațiile cu partenerii străini, dorința si voința pentru colaborare și dezvoltare a românilor.

Cât despre infrastructura de transport rutier din România, aceasta este una care măsoară în prezent 82.386 km, din care doar 23.630 km sunt modernizați.

Cea mai importantă creștere o înregistrează segmentul de producție de componente pentru automobile. Această creștere este stimulată de dinamica industriei mijloacelor de transport rutier. Obiectivul principal de atractivitate al acestor firme este producția de componente din materiale metalice, plastice și cauciuc, dar si componente electrice și electronice. În prezent companiile finalizatoare au transferat către industria de componente acțiunile întreprinse referitor la gradul de inovare si de competitivitate a produselor în contextul asigurării unei dezvoltări durabile. Așadar companiile care finalizează produsele și producătorii de componente se influențează reciproc pentru realizarea produsului finit.

Primul automobil fabricat pe teritoriul României de azi a fost Marta, în Austro-Ungaria, la Arad, în anul 1909, la uzinele Magyar Automobil Reszveny Tarsasag Arad. S-au produs peste 150 de automobile pe an. În desen și performanță erau similare celor din Germania, cu transmisie prin lanț și cu o putere în jur de 30 CP.

Primul automobil românesc modern, fabricat la uzinele Malaxa din Reșița (unde se fabricau drezine feroviare din 1928) fusese proiectat de inginerul Petre Carp și era prevăzut cu un motor radial cu trei cilindri, răcit cu aer, care la 30 CP atingea 120 km/ora, cu șase pasageri, la un consum de 11 litri pe 100 km

În 1989, țara noastră producea o serie de autovehicule, de la Lastun (un autoturism de mici dimensiuni cu un motor de 500 cmc) până la camioane de mare tonaj, în special pentru piața internă, dar și pentru export. Fabrici de autovehicule existau la Mioveni, Craiova, Câmpulung-Muscel, Timișoara și Brașov. Astăzi, mai există doar două dintre acestea: Craiova și Mioveni.

Producători de autovehicule din România

Sursa: MADR

Deși deschiderea economiei din România nu a coincis cu momentul în care marii producători de componente auto sau stabilit la noi în țară, industria auto din țară este una dintre țintele preferate ale investitorilor străini.

ARO (Auto Romania) a fost primul producător de autoturisme de teren din România, avându-și sediul în Câmpulung-Muscel. Compania și-a început producția în 1957, însă a cunoscut succesul abia după anii 1970, când au lansat pe piață autoturismul de teren denumit ARO, vehiculul fiind cotat ca unul dintre cele mai bune autoturisme off-road din vremea respectivă. Uzina a produs 380.000 de vehicule, dintre care două treimi au fost exportate în peste 110 țări (înainte de 1989 90% din producție a fost exportată). După 1989 producția a mers în scădere, autoturismul ieșind din fabricație în anul 2003.

Statul român a vândut la sfâșitul anului 2003, pentru prețul de 180.000 USD, 68,7% din ARO, companiei americane cu sediul în Brazilia, Cross Lander USA Inc., deținută de John Perez.

Contractul de privatizare a prevăzut mai multe obligații:

să lanseze un nou autoturism de teren;

sa realizeze o infuzie de capital de 3 milioane de euro până la 5 ianuarie 2005, dată până la care trebuia să realizeze și un aport de capital de 1,4 milionae de euro;

să investească pentru protecția mediului 600.000 de euro;

Ca urmare a acestui contract, investitorul străin urma să beneficieze de facilități fiscale semnificative. De asemenea au fost anulate datorii către bugetul de stat reprezentând 50 milioane USD cu condiția ca noua societate să își achite ulterior toate obligațiile financiare către buget. Investitorul stăin nu a respectat contractual de privatizare, fapt ce a dus la reorganizare juridică și la lichidarea societății, viitorul fabricii de autoturisme de la Câmpulug fiind astfel pecetluit odată cu vânzarea companiei către un investitor neinteresat în modernizarea și dezvoltarea producției.

În cadrul Fabricii de Automobile de la Craiova regăsim 3 perioade distincte: colaborarea cu Citroen, perioada Daewoo și perioada Ford.

Primul model produs de cei de la Citroen în țara noastră s-a numit Oltcit, numele provenind de la îmbinarea cuvintelor Oltenia și Citroen. În cadrul fabricii de la Craiova au fost produse trei versiuni ale modelului Oltcit: Club, Special și Axel 12 TRS. Condițiile impuse de reprezentanții regimului Ceaușescu nu erau foarte convenabile, fapt ce a provocat tensiuni între statul roman și investitorii francezi care au acceptat să preia 36% din fabrică. După 1990, înțelegerea cu guvernul român a fost anulată.

Daewoo Motor Company a fost primul producător de automobile străin care a intrat pe piața românească, formând în anul 1994 împreună cu S.C Automobile Craiova S.A. o societate mixtă – denumită Daewoo Automobile România S.A. Ulterior, Daewoo Motor Company a dobândit calitatea de acționar principal, prin preluarea a 51% din acțiunile societății comerciale Daewoo Automobile România S.A. Până în anul 2000 au fost realizate investiții de aproximativ 700 mil. USD pentru modernizarea fabricii de la Craiova, construirea unei fabrici de motoare și cutii de viteză, dar și o nouă linie de producție si o nouă linie de montaj.

Grupul Daewoo a intrat în colaps financiar și a fost divizat în anul 2008. Și situația Daewoo Automobile Romania S.A. s-a deteriorat continuu, datorită faptului că Daewoo Motor Company, care intrase de asemenea în faliment, nu a mai oferit societății comerciale Daewoo Automobile România S.A. noi modele pentru producție, încetând orice finanțare.

În acest context, în 2006, statul român, a plătit 60 mil, USD pentru pachetului majoritar de acțiuni, (51% de acțiuni deținute de Daewoo Motor Company Coreea) și a devenit astfel unicul acționar. Prin documentul semnat au fost șterse toate datoriile companiei Daewoo Automobile România către Daewoo Motor Coreea.

În anul 2007 și-au manifestat interesul în achiziționarea Automobile Croaiova S.A., trei mari producători: Ford, General Motors și Tata Motors din India. Compania Ford a fost cea care a încheiat contractul cu statul român pentru 57 milioane de euro, reprezentând 72,4% din capital, producătorul american angajându-se la investiții directe de 675 milioane euro pentru modernizarea fabricii și la suplimentarea numărului de angajați.

Compania americană a inclus în planul de afaceri pentru viitor proiecte care țintesc realizarea a 245.000 de unități în anul 2011 și a 300.000 de mașini în anul 2013, din care pentru export a prevăzut un procent de 80-90%.

Al doilea producător străin care a intrat pe piața românească a fost grupul francez Renault. La 2 iulie 1999, a fost semnat contractul de privatizare al societății și Dacia devine o marcă a Grupului Renault, având ca principală misiune susținerea dezvoltării Grupului pe piețele emergente. Francezii au cumpărat 51% din acțiuni, investiția ridicându-se la aproximativ 50 milioane USD. În 2000 are loc lansarea modelului Dacia SupeRNova, prima concretizare a colaborării franco-române, un autoturism echipat cu motor și cutie de viteze Renault. Renault și Dacia au mai multe obiective pe termen mediu si lung: producerea unui vehicul nou destinat piețelor emergente, mărirea productivității, producerea de automobile de calitate Renault la prețuri scăzute.

În această colaborare, România a participat cu clădiri, utilaje, terenuri si muncitori, la care se adaugă facilități fiscale și vamale importante acordate de guvern. În schimb, francezii au promis să investească 269.7 milioane USD și să facă Dacia a doua marcă a firmei Renault.

La sfârșitul anului 2004 a fost lansat modelul Dacia Logan care a înregistrat atat un succes pe piața internă cât și peste hotare, numărul autoturismelor vândute depășind 161.0000 în anul 2005. Acest model a beneficiat de o lansare la export în 14 țări, ajungând să ocupe o poziție importantă în regiunea Europei Centrale și de Est, cu o cota de piață de peste 2%.

Un aspect important pentru România este faptul că investitorii străini au înființat o unitate, Renault Technologie Roumanie S.R.L, dedicată exclusiv cercetării-dezvoltării ceea ce dovedește interesul francezilor pentru creșterea calității și competitivității produselor realizate.

Având in vedere datele prezentate anterior, putem identifica patru perioade care au marcat evoluția industriei auto în România după 1989:

1994: Primului investitor străin (Daewoo Coreea) intră pe piața românească și formează împreună cu S.C Automobile Craiova S.A. a o societate mixtă – denumită Daewoo Automobile România S.A.

1999: Intră pe piață al doilea investitor străin care a preluat fabrica de automobile Dacia S.A. Pitești, în cadrul procesului de privatizare și a constituit o nouă societate S.C Automobile Dacia S.A.

2003: Compania românească ARO este privatizată către un investitor neinteresat în modernizarea și dezvoltarea producției, lucru ce a dus la ieșirea firmei de pe piață.

2007: Compania Ford încheie contractul pentru cumpărarea acțiunilor deținute de stat asupra companiei Daewoo; fiind singura care asigura producția autohtonă.

Anul 2002 a fost singurul an în care toți cei trei producători își desfășurau activitatea, industria automobilelor românești fiind dominată de autoturismele Dacia (53%), urmate de Daewoo (7%) și Aro (1,4%). Astfel că din cele 88.804 unități vândute pe piața autohtonă 61,4% au provenit din producția internă iar din import doar 38,6%.

Repartiția pe piață în industria autoturismelor în anul 2002

Sursa: http://www.insse.ro

În anul 2007, 35% din cererea internă de autoturisme a fost acoperită de către Dacia Automobile după ieșirea de pe piață a societății Aro S.A. și după restrângerea activității companiei Daewoo Automobile.

Diferența de 65% provene din importuri după cum se observă și figura de mai jos.

Repartiția cotelor de piață în industria autoturismelor în anul 2007

Sursa: http://www.insse.ro

După un an cu vânzări bune, 2007, în care România a cunoscut o creștere economică sustenabilă atât în zona euro cât și în UE-27, criza a lovit din greu în 2008, provocând o scădere bruscă a activității economice la nivel global în ultimul trimestru din 2008.

Ca urmare a crizei financiare mondiale din 2008, mulți producători au decis să închidă fabrici sau să facă disponibilizări masive datorită scăderii vânzărilor și înăspririi condițiilor de creditare.

Numărul total de autovehicule noi înregistrate la nivelul Uniunii Europene a fost în anul 2008 de 17 228 051 față de 2007 când s-au înregistrat 18 724 534 de unitați, înregistrâdu-se astfel o scădere de 8%.

Tabelul 3 Înregistrări autoturisme noi UE 2007-2008

Sursa: http://www.acea.be/

În primele luni ale anul 2008 ritmul de scădere în România în industria auto, a fost apropiat de cel al Uniunii Europene. Ultimele două luni însă au fost caracterizate de scăderi masive, vânzările de mașini înjumătățindu-se, fiind înregistrată o diminuare a vânzărilor de autoturisme autohtone de 58.8% în luna noiembrie și de 61% în luna decembrie.

Tabelul 4 Vânzări autoturisme autohtone în România 2007-2008

Sursa: http://www.apia.ro/

Vânzările autoturismelor de import au avut o scădere solidă, diferența dintre vânzările din luna decembrie a anului 2008 și aceiași lună a anului 2007 fiind de 49.7%.

Tabelul 5Vânzări autoturisme import în România 2007-2008

Sursa: http://www.apia.ro/

Conform Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2008 înmatriculările de mașini second-hand din România au înregistrat un record pentru piața auto încă din prima jumatate a anului, crescând cu 107%. Față de 2007, vânzările de autoturisme second hand au crescut de la 123 843 unități la 300 885 unități, înregistrând o creștere de 142%.

Vânzări autoturisme autohtone în România 2007-2008

Sursa: http://www.apia.ro/

Vânzări autoturisme import în România 2007-2008

Sursa: http://www.apia.ro/

Anul 2009 a scăderi de până la 80% în Letonia și creșteri uriașe în Germania.

După scăderea bruscă de la sfârșitul anului 2008/începutul anului 2009 înmatriculările de mașini noi la nivel european au crescut în a doua jumătate a anului 2009, creștere datorată în mare parte programelor de tip Rabla. În total, aproximativ 14 milioane de mașini noi au fost înregistrate în 2009 cu doar 1.6% mai puțin decât în 2008, dar cu 9.5% mai puțin decât în 2007.

În decembrie 2009, cererea pentru mașini noi a crescut cu 16% comparativ cu aceeași lună din 2008.

Programele de tip Rabla au avut o contribuție deosebită, ajutând unele piețe să înregistreze niveluri ridicate, cum ar fi Germania (23.2%), Franța (10.7%) și Austria (8.8%) și altele să nu se prăbușească.

Letonia a înregistrat cea mai mare scădere din Uniunea Europeană (-80.5%), însă nici România nu a stat foarte bine. În 2009 piața auto din România (autoturisme, vehicule comerciale și autobuze), s-a clasat pe locul al 14-lea în UE, fiind înregistrată o scădere de 59.4%. Vânzările de autoturisme autohtone au scăzut cu 52.7%, iar cele de import cu 51,6%.

Tabelul 6 Vânzări autoturisme autohtone 2008-2009

Sursa: http://www.apia.ro/

Tabelul 7 Vânzări autoturisme import 2008-2009

Sursa: http://www.apia.ro/

Vânzări autoturisme autohtone în România 2008-2009

Sursa: http://www.apia.ro/

Vânzări autoturisme import în România 2008-2009

Sursa: http://www.apia.ro/

Criza financiară mondiala a avut un impact atât de mare încât și înregistrările de mașini la mâna a doua au scăzut, însă mai puțin, având un declin de 29,2% conform Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Cu toate acestea, investițiile în industria auto au continuat și pe timp de criză. Punctul culminant al anului 2009 a fost începerea producției investitorului Ford la Craiova, pe 8 septembrie fiind lansat primul autovehicul asamblat la noi în țară. În localitatea Miroslava, Iași, într-o unitate care presupune investiții totale de 100 de milioane de euro Grupul Delphi, de origine americană, specializat in fabricarea de componente pentru autovehicule, a pornit productia de pompe diesel.

Tot în 2009, autoturismele de lux Infiniti au pătruns pe piața românească prin intermediul AutoItalia România. Infiniti, este deținută de producătorului japonez Nissan.

De asemenea, în 2009 Compania Mercedes-Benz, din ce în ce mai interesată de piața românească a decis implicarea mai puternică, astfel grupul german Daimler a preluat participația de 49% deținută de grupul Țiriac în cadrul Mercedes-Benz România.

Variația volumului de înmatriculări de autovehicule în Uniunea Europeană 2009-2010

Sursa: http://www.acea.be/

Înmatriculările de autoturisme noi la nivelul Uniunii Europene au cunoscut o scădere cu 5.5% în 2010. Înregistrările din luna decembrie 2010 s-au scăzut cu 3.2% mai puțin față de decembrie 2009, ajungând la 1 009 638 unități. În timp ce Spania și Marea Britanie au înregistrat creșteri de 3,1% și respectiv 1,8%, piața auto din Germania a scăzut cu 23.4%. Irlanda a înregistrat cea mai mare creștere din Uniunea Europeană în 2010, si anume 54.7%, dupa scăderea de 62.1% din anul 2009.

Cele mai abrupte scăderi au fost înregistrate de Grecia (-35.8%) și Bulgaria (-28,9%).

Vânzări autoturisme autohtone în România 2009-2010

Sursa: http://www.apia.ro/

În 2010 înmatriculările de mașini noi au continuat să scădă, astfel că la nivelul întregului an piața auto a înregistrat o diminuare de 18,5%. Din totalul de mașini vândute, 34 400 de unități au fost autoturisme autohtone, care au scăzut cu 11.2% și 71 928 unități autoturisme de import, acestea înregistrând o scădere mai pronunțată (21.4%).

Tabelul 8 Livrări autoturisme autohtone 2010- 2009

Sursa: http://www.apia.ro/

Tabelul 9 Livrări autoturisme import 2010-2009

Sursa: http://www.apia.ro/

Piața second-hand a avut o evoluție pozitivă, crescând doar cu 1%, de la 212.900 în 2009 la 214.600 în 2010, potrivit Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Livrări autoturisme import în România 2010-2009

Sursa: http://www.apia.ro/

În 2010, Dacia a vândut 348 723 vehicule, volum superior cu 12 % față de cel realizat în anul 2009. Ritmul de creștere a vânzărilor Dacia a crescut de la an la an, volumul livrărilor anuale ale mărcii ajungând sa se dubleze între 2005 și 2010. 

Dacia a comercializat 35 730 vehicule în 2010, pe piața din România în condițiile în care în anul respectiv s-a înregistrat o scădere de 18,5%, astfel compania a reușit să își adjudece o cota de piață de 31,7 %, în creștere cu 2,8 puncte procentuale față de anul precedent. Peste două treimi din volumele vândute – 24 856 unitati au fost livrate prin intermediul programului de reînnoire a parcului auto din România.

De asemenea, anul 2010 a fost marcat de lansarea modelului Duster. Dacia Duster s-a impus rapid drept lider în segmental său de piață, în principal datorită raportului prestații/spațiu interior/preț fără echivalent în lumea vehiculelor 4×4.

Duster a obținut premiu premiul “Autobest 2011”, precum și titlurile “Mașina anului 2011” în România și Croația, dar și trofeul “SUV-ul anului 2011” în România. Pe plan internațional, au crescut vânzările Dacia, depășind 311 000 unițăți anul trecut, în creștere cu 15% față de anul 2009.

În ciuda recesiunii, industria auto românească continuă să se dezvolte, iar pe lângă Automobile Dacia, acest sector este sprijinit de câteva sute de firme, care își desfășoară activitatea atât ca furnizori ai companiilor autohtone, cât și ai unor importante mărci externe. Potrivit ACAROM, din totalul cifrei de afaceri corespunzătoare anului 2009, de 8,1 miliarde euro, 5,409 miliarde euro provind de la companiile producătoare de componente și doar 2,638 miliarde provin de la cele producătoare de vehicule. În anul 2010 cifra de afaceri totală a crescut la 8,9 miliarde euro, adică 7,3% din PIB.

Cifra de afaceri industria auto

Sursa: http://www.acarom.ro/ro

În 2011, în luna mai înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 7.1% în Uniunea Europeană, aducând totalul înmatriculărilor din ianuarie până în luna mai la o scădere de doar 0.8% față de aceeași perioadă din 2010. În majoritatea țărilor membre UE s-au înregistrat creșteri: Letonia (120%), Estonia(100.7%), Bulgaria(25.6%), Danemarca (20.8%) în timp ce în Grecia, Italia, România au scăzut vânzările de autoturisme cu 45.6%, 15.1% respectiv 12.1%.

Înmatriculări autoturisme în Uniunea Europeană. Variația 2010-2011

(Ianuarie-Mai)

Sursa: http://www.acea.be/

În România prima lună a anul 2011 a adus creșteri majore, înregistrându-se cu 48.9% mai multe autoturisme autohtone și cu 8.1% mai multe autoturisme din import, față de luna ianuarie 2010, însă în perioada februarie-aprilie vânzările s-au diminuat, astfel că totalul înmatriculărilor a înregistrat o scădere de 14.6%.

Tabel 10 Livrări autoturisme autohtone 2011-2010

Sursa: http://www.apia.ro/

Tabel 11 Livrări autoturisme import 2011-2010

Sursa: http://www.apia.ro/

Tabel 12 Vânzări autoturisme România 2010-2011

Sursa: http://www.apia.ro/

Evoluția pieței auto în România in mod cert va fi influențată de evoluția pieței auto europene și mondiale. În condițiile în care se reprofilează o nouă criză a petrolului în principal datorită stărilor conflictuale din tările din nordul Africii și din zona Golfului Persic, aproape toate cu mari rezerve subterane de hidrocarburi, coroborată cu expansiunea unor noi producători de autoturisme în special din China și India, pe lângă cei tradiționali (Japonia, Coreea, Germania, Franța, Italia, Anglia și nu în ultimul rând SUA), constructorii de autoturisme din România reprofilați sub tutela a doi mari constructori mondiali, Renault și Ford, vor continua lupta obținerii de piețe de desfacere a produselor fabricate în țară.

Pentru realizarea acestui țel, va trebui să se țină cont de următoarele aspecte:

Producerea unor produse noi cu tehnologie avansată în: consum redus de carburanți, siguranță în trafic, preț de cost cât mai mic.

Proiectarea și producerea unor noi prototipuri cu consumuri energetice alternative: etanol, hidrogen, electric, etc.

Prospectarea pieții auto pentru descoperirea unor noi potențiali cumpărători (America de sud, Africa, țările din fosta Uniune Sovietică, etc.)

Sprijinul guvernamental pentru susținerea comercializării produselor în țară. (taxe mai mici, operațiunea „Rabla”, etc)

O componentă foarte importantă a pieții auto românești, cum am specificat și mai sus o constituie producția de componente auto.

Începând cu anii 2000, foarte multe companii internaționale au investit în construcția de fabrici pentru componente auto, atrase de mâna de lucru ieftină și cât de cât calificată. Această tendință continuă și în prezent.

Dintre investitorii care desfășoară afaceri în țară enumerăm:

Delphi Automotive deține trei fabrici în România localizate în Sânnicolau Mare, Ineu, Iași și Moldova Nouă, în care lucrează peste 10.000 de oameni. Uzinele Delphi din România produc cablaje și componente pentru sistemele common-rail ale motoarelor diesel.

MGI Coutier SA este producător francez de componente auto care deține încă din 2006 o unitate în Timișoara, și urmează să deschidă o nouă unitate de producție care să o înlocuiască pe cea veche, devenită neîncăpatoare. Decizia vine pe fondul creșterii comenzilor venite de la Audi, Dacia, Ford si PSA.

Grupul Bosch deține momentan investiții în trei orașe din Romania: București, Timișoara și Blaj, în domeniul distribuției de echipamente și piese auto, echipamente termotehnice și scule electrice, import și distribuție electrocasnice și componente pentru industria de mașini-unelte, precum și un centru de servicii de externalizare.

International Automotive Components (IAC) din SUA a început în februarie 2010 construirea unei fabrici de planșe de bord, panouri de portiere și capitonaje de plafon la Balș, județul Olt. Finalizarea lucrărilor este programată la sfârșitul anului 2011, potrivit informațiilor comunicate la lansarea lucrărilor. Este primul furnizor auto care face o investiție greenfield în România, în valoare de 58 milioane de euro. 400 de oameni vor munci aici când uzina va fi deplin funcțională, produsele fiind destinate în special uzinei auto Ford de la Craiova.

Atenția guvernelor din întreaga lume este centrată asupra automobilelor deoarece acestea poluează în orașe, metropole sau zone aparent verzi. Japonezii de la Toyota au fost primii care au venit cu idea de a proiecta un automobil ecologic la începutul anilor `90, un automobil care să consume mai puțin combustibil și astfel a apărut Prius, mașina care a pornit trendul mașinilor ecologice. Diferența de preț între hibride și alte modele similare din punct de vedere al dimensiunilor și performanțelor dinamice este de câteva mii de euro, cost al bateriilor și motorului electric.

Și în România va fi prezentat în această vară primul hibrid românesc. Mașina va putea fi admirata la Monte Carlo cu ocazia participării la o competiție a automobilelor care folosesc energii alternative.

Dacia Hamster nu este produsă de uzina de la Mioveni, ci este produsul “Centrului de Cercetare Universitară Ingineria Automobilului”, din cadrul Universitatii din Pitești. Scopul studenților a fost realizarea unui automobil cu emisii de CO2 de numai 99g/km. Numele dat mașinii simbolizeaza faptul ca modelul este un “cobai”, dar are și o altă semnificatie, în limba germană, termenul „hamster” definește capacitatea de a face rezerve, acumulări de energie, ca în cazul hibridelor.

Mașina folosește platforma tehnică a Daciei Sandero cu un sistem de propulsie EcoMatic Hybrid System. Hamster este un sistem hibrid diesel-electric, motorul termic fiind amplasat sub capota din față, iar sistemul electric în partea din spate, Dacia Hamster va beneficia de tracțiune integrală. Hamster nu este singura idee pe care studenții de la Universitatea din Pitești o au, legată de modele Dacia. De asemenea, aceștia mai lucrează și la alte doua modele de automobile hibride: Electra si Grand Sandero. Rămâne de văzut dacă cercetările efectuate în această direcție se vor materializa într-un autoturism de serie la unul dintre producătorii români.

Uniunea Europeană a impus ca, până în anul 2020, 20% din combustibilul folosit sa fie bio. Până atunci, cotele intermediare au fost de 2% în 2005 și de 5,75% în 2010. Biodieselul, care până în anul 2005 lipsea cu desăvârșire din România, acoperea în 2008 o piață internă de circa 50 milioane de Euro. România poate produce anual între 400.000 și 600.000 tone de biodiesel, ceea ce reprezintă de patru până la șase ori mai mult decât necesarul său cerut și impus prin reglementările UE.

Produsul Biodiesel este un combustibil ecologic si este elaborat in conformitate cu standardul SR EN 14214 : 2005. Produsul este obținut din uleiuri vegetale și grăsimi animale și se utilizează drept carburant pentru motoare cu aprindere prin combustie sau compresie, pentru centralele termice cu combustibil lichid.

 Utilizarea combustibilului biodiesel este motivata de:

Reducerea combustibilului fosil;

Reducerea poluării mediului;

Caracterul ecologic și regenerabil al esterilor uleiurilor vegetale;

Performanțele energetice sunt aceleași cu ale motorinei.

 Caracterul ecologic al combustibilului Biodiesel este dat de toxicitatea redusă în cazul ingerării și toxicitatea redusă în cazul poluării apelor, risc redus de contaminare a solului, biodieselul fiind degradabil dupa 21 de zile în proporție de 95% în timp ce doar 75% din motorină se degradează.

CONCLUZII

Investiția străină directă constă în plasarea de fonduri într-un obiectiv economic care funcționează în străinătate, în vederea obținerii unui anumit grad de control asupra acestuia.
Prin urmare, investițiile străine directe sunt acele tipuri de investiții în care investitorii emitenți ai fluxurilor investiționale dispun de posibilitatea de control și decizie asupra activității agenților economici receptori ai investițiilor.

Investițiile străine directe au trei componente și anume: capitalul social, profitul reinvestit și împrumuturile din interiorul companiei.

Capitalul social reprezintă valoarea acțiunilor achitate de un investitor străin direct de la o societate pe acțiuni (cel puțin 10% sau echivalentul respectiv) din afara companiei și care este situată într-o țară străină.

Unul din marile avantaje a intregrării României în Uniunea Europeană este deschiderea pieței noastre lumii occidentale. Acest fapt are efecte benefice asupra investițiilor străine directe primite de România dar si asupra productivității muncii si circulației forței de muncă. În acest context, se estimează ca țara noastră va atrage fluxuri mai mari de investiții străine directe.

Investițiile străine directe au reprezentat o sursî importanta de finanâare a deficitului de cont curent, efectul financiar net (calculat ca diferenta între intrarile si iesirile de capital) accentuându-se odată cu creșterea intrărilor de capital străin.

Investiția străină reprezintă în acest moment motorul strategiei dezvoltării României, printre cei mai mari investitori de la noi din țară fiind grupul francez Renault. Investiția face parte din câtegoria fluxurilor financiare care nu generează datorie externă și reprezintă, în prezent, principala sursă de finanțare internațională a țărilor în dezvoltare și în tranziție. În România, investițiile străine directe ajută la schimbarea comportamentului firmei, promovează un nou standard de calitate al produselor, contribuie la mobilizarea și alocarea eficientă a resurselor. Prin aceasta, ele participă la formarea sistemului economiei de piață și stimulează creșterea economiei. De asemenea, este percepută ca un indicator al creșterii încrederii internaționale în susținerea întregului proces al tranziției.

Prin investiția facută, Renault a crescut foarte mult brand-ul DACIA, extinzându-l peste granițele țării chiar și pe continentul American, Astfel, au avut de câștigat de pe urma investiției atât statul român, cât și Renault.

BIBLIOGRAFIE

Florea Staicu, Dumitru Pirvu, Maria Dumitru, Marian Stoian, Ion Vasilescu, Eficienta economica a investitiilor, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti 1995.

Ioan Denuta, Investitiile straine directe ( in tarile est si central-europene), Editura Economica- 1998.

Ion Vasilescu, Alexandru Gheorghe, Claudiu Cicea, Catalin Dobrea, Eficienta si evaluarea investitiilor, Editura Eficon Press, 2004

Angelescu Coralia, Ciucur Dumitru, Marin Dinu, Gavrilă Ilie , Târhoacă Cornel, “Economie”, Ediția a VI-a , Editura Economică,2003.

Bonciu Florin, Dinu M., “Politici și instrumente de atragere a investițiilor străine directe”, Editura Albatros, București, 2003.

Cistelecan Lazăr, “Economia, eficiența si finanțarea investițiilor”, Editura Economică, București, 2002.

Clipici Emilia, Pârvu Daniela, Hagiu Alina, “Activitatea financiar- monetară internațională în economia Contemporană”, Editura Sitech, Craiova, 2008.

Munteanu Costea, Vâlsan Călin , “Investițiile internaționale”, Editura Oscar Print, București, 1995.

Românu Ion, “Eficiența economică a investițiilor”, Editura Didactică și Pedagogică București, 1999.

Românu Ion, Vasilescu Ion, “Managementul investițiilor”, Editura Mărgăritar, București, 1997.

Selejan – Șuță “Doctrine și curente în gândirea economică și contemporană “, Editura ALL București 1994.

Staicu Florea, “Eficiența economică a investițiilor”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999.

Staicu Florea, Pârvu D., Stoian M., Dimitriu M., Vasilescu I., “Eficiența economică a investițiilor”, Editura Didactică și Pedagogică București 1995.

Ungureanu Emilia, Avrămescu Tiberiu, Hagiu Alina, Neacșu Mădălina, Bâldan Cristina “Economie-Macroeconomie si microeconomie”, Editura Sitech, Craiova, 2009.

Vasilescu Ion, Gheorghe Alexandru, Cicea Claudiu, Dobrea Cătălin, “Eficiența și evaluarea investițiilor”, Editura Eficon Press, 2004.

Vasilescu Ion, Românu Ion, “Dicționar de investiții”, Editura Lumina Lex, București, 2003.

Vasilescu Ion, Românu Ion, Cicea Claudiu, “Investiții”, Editura Economică, București, 2000.

Zaiț Dumitru, “Evaluarea si gestiunea investițiilor directe”, Editura Sedcom Libris, Iași, 2003.

Bonciu F., ”Investițiile străine directe și noua ordine economică mondială”, Editura Universitară, București, 2009

Românu I., “Eficiența economică a investițiilor”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999

***www.waipa.org;

***www.fic.ro;

***www.europa.eu.int;

***www.europa.eu.int/comm/enlargement/romania/index.htm

***www.arisinvest.ro

***www.worldbank.org

***www.unctad.org

***www.insse.ro

***www.bnro.ro

***www.eurostat.com

***http://www.apia.ro/

***http://www.acarom.ro/ro

***http://www.acea.be/

BIBLIOGRAFIE

Florea Staicu, Dumitru Pirvu, Maria Dumitru, Marian Stoian, Ion Vasilescu, Eficienta economica a investitiilor, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti 1995.

Ioan Denuta, Investitiile straine directe ( in tarile est si central-europene), Editura Economica- 1998.

Ion Vasilescu, Alexandru Gheorghe, Claudiu Cicea, Catalin Dobrea, Eficienta si evaluarea investitiilor, Editura Eficon Press, 2004

Angelescu Coralia, Ciucur Dumitru, Marin Dinu, Gavrilă Ilie , Târhoacă Cornel, “Economie”, Ediția a VI-a , Editura Economică,2003.

Bonciu Florin, Dinu M., “Politici și instrumente de atragere a investițiilor străine directe”, Editura Albatros, București, 2003.

Cistelecan Lazăr, “Economia, eficiența si finanțarea investițiilor”, Editura Economică, București, 2002.

Clipici Emilia, Pârvu Daniela, Hagiu Alina, “Activitatea financiar- monetară internațională în economia Contemporană”, Editura Sitech, Craiova, 2008.

Munteanu Costea, Vâlsan Călin , “Investițiile internaționale”, Editura Oscar Print, București, 1995.

Românu Ion, “Eficiența economică a investițiilor”, Editura Didactică și Pedagogică București, 1999.

Românu Ion, Vasilescu Ion, “Managementul investițiilor”, Editura Mărgăritar, București, 1997.

Selejan – Șuță “Doctrine și curente în gândirea economică și contemporană “, Editura ALL București 1994.

Staicu Florea, “Eficiența economică a investițiilor”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999.

Staicu Florea, Pârvu D., Stoian M., Dimitriu M., Vasilescu I., “Eficiența economică a investițiilor”, Editura Didactică și Pedagogică București 1995.

Ungureanu Emilia, Avrămescu Tiberiu, Hagiu Alina, Neacșu Mădălina, Bâldan Cristina “Economie-Macroeconomie si microeconomie”, Editura Sitech, Craiova, 2009.

Vasilescu Ion, Gheorghe Alexandru, Cicea Claudiu, Dobrea Cătălin, “Eficiența și evaluarea investițiilor”, Editura Eficon Press, 2004.

Vasilescu Ion, Românu Ion, “Dicționar de investiții”, Editura Lumina Lex, București, 2003.

Vasilescu Ion, Românu Ion, Cicea Claudiu, “Investiții”, Editura Economică, București, 2000.

Zaiț Dumitru, “Evaluarea si gestiunea investițiilor directe”, Editura Sedcom Libris, Iași, 2003.

Bonciu F., ”Investițiile străine directe și noua ordine economică mondială”, Editura Universitară, București, 2009

Românu I., “Eficiența economică a investițiilor”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999

***www.waipa.org;

***www.fic.ro;

***www.europa.eu.int;

***www.europa.eu.int/comm/enlargement/romania/index.htm

***www.arisinvest.ro

***www.worldbank.org

***www.unctad.org

***www.insse.ro

***www.bnro.ro

***www.eurostat.com

***http://www.apia.ro/

***http://www.acarom.ro/ro

***http://www.acea.be/