Importanta Impozitelor în Atragerea Investitiilor Străine

Universitatea din Craiova

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

Specializarea Finanțe Bănci

Importanța impozitelor în atragerea investițiilor străine.

Paralelă între fiscalitatea României și fiscalitatea Bulgariei

Conducător Științific:

Conf. Dr. Radu Buziernescu

Absolvent:

Iordache Cristina Ana-Maria

Craiova, 2013

Introducere

Repartizarea puteriilor într-un stat se face de așa manieră încât nici o putere socială să nu fie în măsură să le depașească pe celelalte. Investițiile fiind factorul motor în promovarea progresului tehnic, economic și social, în procesul creșterii și dezvoltǎrii economice.

Instituirea de impozite este un drept al statului care se realizează cu ajutorul parlamentului și organelor locale.

Necesitățile colectivității dintr-un stat de drept sunt foarte diversificate și din ce în ce mai mari, de aceea trebuie găsite fonduri care să acopere acest lucru.

Mobilizarea resurselor bănești necesare acoperirii cheltuielilor este o condiție esențială pentru fucționarea societății. Aceste cheltuieli exprimă interesele fundamentale ale colectivităților în plan local și central cum sunt: sănatatea, apărarea și siguranța statului, justiția, educația, cultura, ordinea publică, protecția socială, asigurările sociale, asistența socială, administrația publică și cercetarea fundamentală.

Din punct de vedere al conținutului economic resursele financiare de ordin public (provin din împrumuturi publice) se materializează în: prelevări obligatorii (impozite, taxe, contribuții), resursele de trezorerie (împrumuturile pe termen scurt), resurse provenite din împrumuturi publice (este un mijloc de procurare a resurselor financiare și de acoperire a deficitului bugetar), emisiunea monetară (este o modalitate de finanțare a deficitului bugetar).

Pentru a avea o privire integrală asupra noțiunii de investiții trebuie să se țină seama de semnificația ei economică, financiară, contabilă și juridică.

Având în vedere aspectul economic investițiile pot fi definte ca fiind consumurile de resurse care se fac în prezent cu scopul obținerii în viitor a unor efecte economice (venituri, încasări) eșalonate în timp și care în suma totală sunt superioare cheltuirii inițiale de resurse.
Sub aspect financiar investițiile reprezintă renunțarea la resursele bănești lichide în speranța unor încasări viitoare, investițiile fiind definite în legătură cu principalele fluxuri financiare pe care le generează cum sunt: cheltuieli de investiții inițiale, cheltuieli de exploatare, venituri generate de proiect.

Sub aspect contabil investiția este transformarea de monedă fie în active fizice supuse amortizării fie în active financiare de tipul acțiunilor, obligațiunilor, certificatelor de depozit.

Sub aspect juridic investițiile reprezintă achiziția unor elemente de patrimoniu care intră sub incidența dreptului de proprietate.

Conceptul de investiție implică sensuri și abordări variate. Datorită tocmai complexității acestui concept noțiunea de investiție este abordată din punct de vedere economic sub două aspecte: în sens înțeles larg și în sens restrâns.

Abordarea în sens larg se referă la investiții financiare care constituie orice plasament de capital cu scopul de a obține un anumit profit, astfel: – cumpărarea de acțiuni sau alte titluri, plasamentele de sume bănești la bănci, alocarea unor fonduri pentru inițierea de afaceri în scopul de a obține profit înseamnă investiție financiară. Sfera restrânsă se referă la achiziționarea de mijloace fixe și se cheamă investiție de capital. Investițiile de capital au loc în economia reală precum și în domeniile social culturale constituind suportul material al creșterii economice și al dezvoltării social culturale în orice țară.

Orice investiție aduce într-o economie un element cantitativ (capitalul), respectiv capitalul și un element calitativ (la fel de important ca și elementul cantitativ).

Realizarea unor investiții valoroase din punct de vedere al elementului calitativ este de cele mai multe ori condiționată de volumul redus al investițiilor străine, comparativ cu potențialul economiei românești, dar și cu volumul acestora în țările vecine, astfel diminuându-se șansele unei investiții valoroase.

Investițiile, dar în special cele străine sunt cele care aduc bani, dar ceea ce este cel mai important este faptul că acestea generează explozia afacerilor. Calitatea investiției fiind determinată de atractivitatea mediului economic.

În conturarea imginii fiscalității un loc important îl deține politica cu componentele sale, pornind de la instrumentele și mijloacele utilizate ca suport economic, ca acțiune financiară și ca determinare socială în obținerea de foduri publice care să susțină, pe de o parte, nevoile publice în creștere ier, pe de altă parte, să aibă corespondent în doctrina celor aflați la guvernare.

În această lucrare am încercat să surprind principalele aspecte legate de sistemul fiscal din România, comparativ cu cel practicat în Bulgaria.

I. SISTEMUL FISCAL

1.1 Conceptul de sistem fiscal

Îndeplinirea și funcțiile statului în scopul satisfacerii nevoilor generale ale societății presupune mobilizarea la dispoziția autorităților publice a unor importante resurse financiare, care în prezent ating o pondere de 40% din produsul intern brut, de multe ori această cotă fiind chiar depășită.

Noțiunea de sistem fiscal poate fi înțeleasă prin definirea termenilor fiscalitate și fisc.

Fiscalitatea este reprezentată de sistemul de legi referitoare la fisc. La nivelul cetățeanului – contribuabil, fiscalitatea este percepută că tendința de a crește drepturile fiscului, de a multiplica și a majora impozitele.

Fiscul poate fi definit ca o “instituție a statului cu dreptul și obligația de a așeza, de a încasa și de a urmări plata impozitelor și taxelor datorate statului de către contribuabili”

Sistemul fiscal, completat de sistemul monetar, sistemul de credit și sistemul financiar au ca sarcina îndeplinirea obiectivelor sociale și economico-politice ale statului.

Economia națională a unei țări, privită ca parte componentă a economiei mondiale, cuprinde o o gamă largă de activități, desfășurate de persoane sau grupuri de persoane, activități fizice și morale la care participă și unii subiecți economici ai altor țării. Prin urmare, în interiorul fiecărei țări, apare un ansamblu de relații de producție, schimb, repartiție, consum, finanțare, creditare, care iau forma unor fluxuri reale, monetare și financiare.

Fluxurile provenite din economia reală sunt diverse și privesc:

fluxuri monetare, apărute ca urmare a distribuirii veniturilor aparținând patrimoniului privat al statului, precum și operațiunile prin care se asigură finanțarea și creditarea deficitului public prin intermediul piețelor financiare și monetare (piața creditului).

fluxuri financiare: impozite, contribuții, drepturi taxe fiscale și cu caracter fiscal;

fluxuri reale de bunuri și servicii economice cumpărate de administrații și instituții publice.

În cadrul economiei naționale, sistemului fiscal are drept scop asigurarea finanțării economiei publice prin intermediul prelevărilor fiscale, precum și prin alte mijloace de acoperire a nevoilor publice, dar, în același timp permite autorității publice intervenții în economia națională pentru corectarea fluctuațiilor nedorite ale ciclurilor economice care apar în economia de schimb.

Acțiunea directă asupra fluxurilor monetare obținute prin intermediul prelevărilor fiscale, se combină cu controlul exercitat asupra constituirii fluxurilor fiscale, astfel încât se realizează în același timp un control indirect asupra operațiunilor generatoare de fluxuri reale și monetare din economia reală.

Constituind sursa principală de finanțare alocațiilor bugetare resursele de natură fiscală crează posibilitatea statului de a interveni direct (prin investiții cu caracter economic, subvenții, plata bunurilor și serviciilor cumpărate) și indirect (prin valoarea totală a alocațiilor) asupra economiei reale.

Sistemul fiscal este un produs al gândirii, deciziei și acțiunii factorului uman, ca urmare a evoluției societății umane creat inițial pentru a răspunde unor obiective financiare, la care ulterior s-au adăugat obiective de natură economico-socială.

Sistemul fiscal prezintă următoarele trăsături:

Universalitatea impunerii – potrivit căreia, în sfera de cuprindere a impunerii trebuie să se regăsească toți plătitorii care obțin sau realizează aceleași obiecte ce intră sub incidența impunerii.

Unitatea impunerii – presupune că așezarea și perceperea impozitelor și taxelor să se facă pentru toți plătitori după criterii unitare și științifice.

Echitatea impunerii – conform acesteia fiecare plătitor contribuie prin plata impozitelor și taxelor la realizarea resurselor bugetare în funcție de veniturile salariale.

Un element de cuantificare a finalității, a rolului sistemului fiscal este presiunea fiscală.

“Presiunea fiscală (nivelul fiscalității) este, în general, dată de rață prelevărilor obligatorii, care se calculează prin raportarea sumei totale a prelevărilor obligatorii (impozite, taxe, contribuția la asigurările sociale) dintr-o anumită perioadă, de regulă un an, la mărimea produsului intern brut realizată în aceeași perioadă de o economie națională”.

Sistemul fiscal îndeplinește mai multe funcții:

Funcția de instrument de mobilizare a resurselor financiare la dispoziția statului, prin intermediul căreia statul își asigură resursele bănești necesare îndeplinirii sarcinilor sale.

Funcția economică stimulativă, care se manifestă prin intermediul acordării unor facilitate fiscal ce urmăresc dezvoltarea anumitor activități economice.

Funcția socială a sistemului fiscal prin facilitățile fiscale pe care le conține, asigură protective socială unor categorii de contribuabili cu venituri mici și încurajează agenții economici să angajeze personal din rândul tinerilor absolvenți sau a șomerilor.

Funcția de control a sistemului fiscal, prin care statul poate interveni asupra activității economice prin pârghiile economice șu financiare pe care le are la dispoziție.

Controlul pe care sistemul fiscal îl exercită asupra agenților economici, constituie singurul mod prin care se poate verifica activitatea acestora, reflectarea integral a veniturilor realizate, structura cheltuielilor efectuate, modul de organizare a activității contabile etc., în vederea determinării corecte a bazei de calcul a taxelor și impozitelor.

1.2 Componența sistemului fiscal

În componența sistemului fiscal intră: impozitul ca structură de bază, legislația fiscală cât și aparatul fiscal. Toate aceste elemente au rolul de a aplica legile fiscale.

Sistemul fiscal are următoarele obiective:

de finanțare a instituției bugetare (alocarea resurselor);

de stabilizare a activității economice și de corecție a dezechilibrelor, cu scopul de a asigura eficiența economică;

de redistribuire (redistribuirea bogăției și protecția persoanelor defavorizate social).

Analiza sistemică a domeniului fiscal îndeplinește următoarele sarcini:

definirea și explicarea unor concepte;

sistematizarea cunoștințelor;

analizarea instrumentelor fiscale;

inventarierea și analiza tehnicilor fiscale;

analizarea relațiilor dintre economia de schimb, sistemul fiscal și economia publică;

gestionarea creanțelor fiscale;

stabilirea deciziilor și acțiunilor factorului uman pentru realizarea obiectivelor sistemului.

Analiza sistemică a domeniului fiscal are rolul de a contribui la explicarea evoluției structurilor fiscale, a efectelor pe care acestea le produc și la crearea unor noi structuri care să susțină evoluția civilizației umane.

În România sistemul fiscal este conceput și organizat pe trei componente:

Mecanismul fiscal;

Aparatul fiscal;

Impozitele, taxele și contribuțiile.

Mecanismul fiscal reprezintă totalitatea procedeelor tehnice și a metodelor de impunere prin care se realizează acțiunea de urmărire și percepere a impozitelor și taxelor.

Aparatul fiscal este reprezentat de organele specializate (Direcția de Inspecție Fiscală din ANAF, Direcția de Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, Administrația Finanțelor Publice și Direcțiile Județene de Inspecție Fiscală) care pun în mișcare mecanismul fiscal în scopul realizării obiectivului final, adică urmărirea și perceperea veniturilor bugetare.

Impozitele, taxele și contribuțiile reprezintă totalitatea resurselor financiare pe care statul le percepe și gestionează pentru a asigura un echilibru financiar cu ajutorul unui sistem de bugete (bugetele locale, bugetele trezoreriei statului, bugetele fondurilor speciale, bugetele asigurărilor sociale, bugetele altor instituții publice cu caracter autohton, bugetul de stat).

Se poate considera că sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, procese, metode, principii, cu privire la: materia impozabilă, cote, subiecți fiscali, între care se manifestă relații care apar ca urmare a legiferării, proiectării, așezării și perceperii impozitelor și care sunt gestionate conform legislației fiscale, în scopul realizării obiectivelor sistemului.

1.3 Impozitul

Impozitul este definit în general prin prisma funcțiilor sale clasice, acesta reprezentând o contribuție solicitată pentru asigurarea serviciului obligațiilor publice ale statului și ale activităților locale.

„Impozitul reprezintă prelevarea bănească obligatorie, generală și definitivă, efectuată de stat din veniturile sau averea persoanelor fizice și/sau juridice în cuantumul și termenele prevăzute de lege, în vederea acoperirii cheltuielilor publice și intervenției statului în economie și societate, fără obligația din partea acestuia de a presta plătitorului un serviciu echivalent direct și imediat”

Impozitele reprezintă cea mai importantă formă de prelevare către stat a unei părți din veniturile și averea contribuabililor, motiv pentru care analiza acestora constituie o prioritate pentru autoritățile statelor și pentru specialiștii în domeniu.

Altfel spus, impozitul reprezintă plata bănească, obligatorie, generală, definitivă și ne reciprocă, efectuată de persoanele fizice și juridice în favoarea bugetului de stat în cuantumul și la termenele precis stabilite de lege, fără obligația din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct și imediat.

O definiție mai recentă a impozitului o dă Alain Euzeby, care spunea că impozitul reprezintă o “prelevare pecuniară pretinsă a persoanelor, pe cale de autoritate, cu titlu definitive și fără contraprestație directă, în vederea acoperirii cheltuielilor publice și intervenției economice și sociale a puterilor publice”.

Prin aceste definiții, sunt scoase în evidență câteva caracteristici fundamentale ale impozitelor, după cum urmează:

caracterul universal, potrivit căruia impozitul este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizează venituri din activități de orice natura, sau poseda un anumit gen de avere.

caracterul pecuniar, ce clasifică impozitul ca fiind, în general, o plată bănească, chiar dacă inițial au existat și impozite în natură, iar mai nou, în unele state există modalități diverse se plată (prin titluri obligatare, de exemplu).

caracterul forțat, prin care statul are dreptul de a încasa impozite prin puterea de constrângere a cetățenilor, în numele suveranității statului.

caracterul definitiv, scoate în evidență faptul că sumele plătite cu titlu de impozit, nu sunt restituibile.

caracterul juridic, susține că dreptul de a institui și preleva impozite îi revine statului și instituțiilor acestuia.

caracterul financiar, care poate fi tradus prin aceea că, impozitul, este predestinate strict acoperirii cheltuielilor publice care satisfac interesele generale ale societății, impozitele fiind deci de utilitate publică.

lipsa contraprestației directe di partea statului, ceea ce le deosebește de taxe, care implică un raport de contraprestație directă.

Deciziile de politică fiscală influențează nu numai asupra structurii și comportamentului sistemului fiscal, dar constituie o componentă a politicii de stabilizare macroeconomică. Impozitele îndeplinesc un rol care se manifestă pe plan financiar, economic și social, diferit de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta.

“Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, în sensul că impozitele constituie mijlocul principal de procurare a resurselor bănești necesare acoperirii cheltuielilor publice”

.

Pe plan economic, rolul impozitelor se manifestă prin intermediul măsurilor pe care statul le ia de a interveni în activitatea economică cu ajutorul impozitelor. În acest sens impozitele pot fi folosite ca un instrument de stimulare sau de frânare a unei anumite activități, de creștere ori de reducere a producției sau consumului unui anumit produs, de stimulare sau de îngrădire a comerțului exterior. Funcția intervenționistă a impozitelor se manifestă, deci, în următoarele direcții:

– Aceea de a incita (natalitatea, investițiile, asigurările, exportul) prin exonerări, deduceri, restituiri de impozite.

– Aceea de a inhiba (consumul de produse dăunătoare sănătății, degradarea mediului, formarea de averi excesive) prin suprataxarea asigurată de progresivitatea cotelor de impunere, accize, cote adiționale, monopoluri fiscale, eco taxe)

– Accea de a proteja (anumite ramuri, sectoare sau produse autohtone) prin intermediul taxelor vamale

Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă în mai multe direcții dintre care menționăm: rolul lor de instrument de redistribuire a unei părți din produsul intern brut între clase și pături sociale, între persoanele fizice și juridice.

În structura plăților obligatorii sunt înscrise, de cele mai multe ori, impozitul pe profit, contribuțiile la fondurile de asigurare și protecție socială și alte impozite directe datorate asupra averii bugetului local și incluse în costurile firmei. Impozitul care afectează direct firma este cel asupra profitului, care reprezintă pentru întreprinzătorul privat ceea ce este salariul pentru angajatul său.

1.3.1 Elementele tehnice ale impozitului

“Concepția cu privire la un anumit impozit își găsește reflectarea în legea de instituire a acestuia. Mai întâi în aceste legi, în preambulul lor, se motivează, necesitățile care au condus la introducerea noului impozit, funcțiunile pe care acesta le are de îndeplinit. Ulterior, se precizează toate datele tehnice, pe care trebuie să le cunoască atât contribuabilii cât și organele fiscale, pentru ca impozitul să fie corect stabilit și încasat la timp.”

Concretizarea și individualizarea fiecărui impozit are o importanță deosebit de mare, atât pentru organele fiscale, cât și pentru contribuabilii în sarcina cărora se instituie.

Prin urmare, impozitul conține următoarele elemente tehnice:

Subiectul impozitului (contribuabilul) este persoana fizică sau juridică, obligată prin lege la plata impozitului.

Suportatorul impozitului este persoana fizică sau juridica din ale cărei venituri se suportă, în mod efectiv, impozitele.

Obiectul impozitului denumit și materie impozabilă, constituie baza de calcul a impozitului, aceasta fiind reprezentată de bunuri, venituri, vânzare-cumpărare, valorificarea sau punerea în circulație unor produse, etc. Altfel spus, obiectul impozitului poate face referire la veniturile realizate de contribuabil, averea pe care o deține, sau cheltuielile/consumurile pe care le realizează contribuabilii.

Sursa impozitului coincide cu venitul sau averea din care contribuabilul plătește impozitul. Privit ca sursă a impozitului, venitul poate fi sub formă de salariu, profit, dividend, renta, pe când averea apare sub formă de bunuri mobile sau imobile și sub formă de capital. De precizat este faptul că la impozitul pe venit, sursa impozitului coincide în toate cazurile cu obiectul impunerii, pe când, la impozitele pe avere, impozitul se suportă, de regulă, din veniturile realizate de pe urma respectivei averi.

Unitatea de impunere este reprezentată de unitatea de măsură în care se exprimă mărimea obiectului impozabil. Aceasta poate căpăta fie expresie monetară (în cazul impozitelor pe venit), fie expresie fizică (m2, hectar, etc.).

Cota impozitului este impozitul ce revine pentru fiecare unitate de impunere. Acesta poate fi reprezentat printr-o sumă fixă, sau o cotă procentuală (proporțional, progresivă sau regresivă), stabilită în funcție de materia impozabilă sau capacitatea contributivă a subiectului impozitului.

Asietatea fiscală sau modul de așezare a impozitului, cuprinde ansamblul de măsuri ce trebuie luate de către organele fiscal pentru identificarea subiecților impozabili, dimensionarea mărimii impozitului și perceperea la bugetul public a impozitelor.

Termenul de plată indică dată până la care subiectul impozabil trebuie să achite obligația fiscală. De precizat este faptul că momentul în care se naște obligația de plată, nu coincide cu momentul achitării obligației.

Pe lângă elementele tehnice prezentate anterior, actele normative cu caracter fiscal mai cuprind și alte precizări cu privire la autoritatea care instituie și administrează impozitul, veriga bugetară p care o administrează impozitul, eventualele facilitate fiscal acordate (exonerări, reduceri, scutiri), sancțiuni aplicate și cai de contestație.

1.4 Clasificarea Impozitelor

În practica fiscală există numeroase clasificări ale impozitelor, dintre care cele mai frecvent utilizate sunt:

1. După principalele trăsături de fond și de formă, impozitele se împart în:

A) impozite directe;

B) impozite indirecte.

Aceasta este cea mai importantă grupare a impozitelor, atât din punct de vedere teoretic, cât și din punct de vedere practic.

A. Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice și/sau juridice, în funcție de veniturile și/sau averea acestora și pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege. Ele se încasează direct de la contribuabili la anumite termene dinainte stabilite. În funcție de criteriile care stau la baza așezării lor, impozitele directe se pot grupa în impozite reale și impozite personale.

Impozitele reale (impozite obiective sau pe produs) se caracterizează prin aceea că se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale (de exemplu: pământul, clădirile, fabricile, magazinele etc.) făcându-se abstracție de situația personală a subiectului impozabil.

Impozitele personale țin cont, în primul rând, de situația personală a subiectului impozabil, motiv pentru care se mai numesc și impozite subiective.

În raport de materia impozabilă vizată, impozitele personale îmbracă forma impozitelor pe venit (care pot fi impozite pe venitul persoanelor fizice și impozite pe venitul persoanelor juridice) și impozitelor pe avere (impozite asupra averii propriu-zise; impozite pe circulația averii; impozite pe creșterea averii).

B. Impozite indirecte nu se stabilesc direct și nominativ asupra subiectului impozabil, ci se așează asupra vânzării bunurilor (de consum, de lux etc.) și serviciilor (de transport, hoteliere, spectacole etc.). Dacă impozitele directe vizează venituri și/sau averea, impozitele indirecte vizează cheltuirea acestora. După formele de manifestare, impozitele indirecte pot fi grupate astfel: taxe de consumație sau accize, monopoluri fiscale, taxe vamale și taxe de înregistrare și timbru.

2. După obiectul impunerii:

– Impozite pe venit;

– Impozite pe avere;

– Impozite pe cheltuieli.

Dacă impozitele pe venit și impozitele pe avere vizează existența acestora, impozitele pe cheltuieli vizează tocmai cheltuirea veniturilor și a averilor.

3. După scopul urmărit la introducerea lor, impozitele se grupează în:

– Impozite financiare (cu caracter fiscal);

– Impozite cu caracter de ordine.

Impozitele financiare sunt instituite în vederea realizării de venituri pentru acoperirea cheltuielilor statului. În această categorie se includ: impozitele pe venit, taxele de consumație ș.a.

Impozitele de ordine sunt introduse, în primul rând, pentru limitarea unei acțiuni sau în vederea atingerii unui țel care nu are caracter fiscal. Astfel, prin instituirea unor taxe ridicate la vânzarea bunurilor alcoolice și a tutunului se urmărește limitarea consumului acestora având în vedere efectul lor nociv asupra organismului uman.

4. După frecvența cu care se încasează la bugetul statului, impozitele pot fi:

– Permanente, când se încasează periodic (de regulă anual) la bugetul statului;

– Incidentale sau întâmplătoare, când se instituie și se încasează o singură dată (de exemplu: impozitul pe substanța averii sau pe câștigul excepțional de război).

5. După aria de cuprindere a materiei impozabile, deosebim:

– Impozite analitice;

– Impozite sintetice.

Impozitul analitic este un impozit așezat asupra elementelor unui patrimoniu sau asupra unei operații izolate, respectiv asupra unei singure categorii de venit denumită cedulă.

Impozitul sintetic este așezat asupra unui ansamblu de operațiuni sau de venituri și constă în impunerea acestui ansamblu de operațiuni sau de venituri o singură dată.

Impozitul analitic este cel mai adesea așezat în cote proporționale, pe când impozitul sintetic este stabilit, de regulă, în cote progresive. Impozitele sintetice sunt cele mai neutre din punct de vedere economic, și au un randament fiscal mai bun decât impozitele analitice.

6. După instituția care le administrează, în statele de tip federal întâlnim: impozite federale, impozite ale statelor (provinciilor) membre ale federației și impozite locale, iar în statele de tip unitar deosebim: impozite ale administrației centrale de stat și impozite ale colectivităților locale.

Impozitele mai pot fi grupate și după alte criterii, astfel:

după modul de așezare: impozite specifice și impozite ad-valorem;

după tipul cotelor de impunere utilizate: impozite proporționale, impozite progresive, impozite regresive;

după modul de stabilire al sarcinii fiscale: impozite de repartiție și impozite de cotitate etc.

1.5 Importanța impozitelor și taxelor

“Definit, în general, prin prisma funcțiilor sale clasice, impozitul reprezintă o contribuție solicitată pentru asigurarea serviciului obligațiilor publice ale statului și ale activităților locale. Fiind o categorie financiară cu caracter istoric, a cărui apariție și utilizare este legată de existența statului și a banilor, care reflectă relațiile interne dintre elementele sistemului fiscal, impozitul reprezintă o formă de prelevare a unei părți din venituri și/sau avere persoanelor fizice și juridice în vederea satisfacerii unei nevoi publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului.”

Taxa este o formă a impozitului indirect, ea reprezintă, în general, suma de bani plătită de o persoană fizică/juridică pentru un serviciu prestat plătitorului de către stat sau instituțiile sale. Aceasta conține pe lângă costul serviciului prestat și unele elemente de impozit.

Impozitele se manifestă diferit de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta, atât pe plan financiar cât și pe plan economic și social.

Cel mai important rol al impozitelor se manifestă pe plan financiar, în sensul că impozitele reprezintă principalul mijloc de procurare a resurselor bănești necesare acoperirii cheltuielilor publice.

Pe plan economic, impozitele acționează prin intermediul măsurilor pe care statul le ia de a interveni în activitatea economică cu ajutorul impozitelor.

Pe plan social, rolul impozitelor se concentrează în mai multe direcții, acestea fiind: rolul lor de instrument de redistribuire a unei părți din produsul intern brut între clase și pături sociale, între persoane fizice/juridice ș.a.

În ceea ce privește termenele de plată, pentru impozite sunt stabilite la date fixe, iar pentru taxe sunt stabilite în momentul solicitării sau după efectuarea prestației serviciilor.

Cuantumul impozitului se stabilește, în principal, în funcție de venitul impozabil, în timp ce mărimea taxei este influențată de natura serviciului prestat.

II. STUDIU DE CAZ : PARALELA ÎNTRE FISCALITATEA ROMÂNIEI ȘI A BULGARIEI

2.1 Investițiile străine în România și Bulgaria

Investiția reprezintă cumpărarea de proprietăți, acțiuni, obligațiuni etc., sau depunerea de bani la instituții financiare în scopul asigurării unui venit (dobândă, dividend, chirie etc.) și a unei creșteri de capital.

Principiile care fundamentează corelarea între politica privind investițiile străine și mersul actual al procesului de reformă economică în România pot fi prezentate astfel :

– atragerea de resurse financiare externe, în special sub forma de asistență economică nerambursabilă, pentru susținerea procesului de transformare a structurilor economice interne;

– orientarea capitalului străin spre sectoarele pentru care deținem avantaje comparative cum sunt agricultura, industria alimentară și industria bunurilor de consum (articole electronice, electrotehnice, automobile, articole de uz casnic, medicamente, cosmetice, textile și încalțăminte, mobilier, sticlărie, ambalaje și altele);

–  folosirea unor resurse externe în special sub forma capitalului de împrumut pentru necesitatile de sustinere a programului pe termen scurt de stabilizare macroeconomica;

– alocarea unor resurse externe și interne importante pentru dezvoltarea infrastructurii (transporturi, comunicații, construcții și utilități publice) și a sistemului financiar – bancar pentru asigurarea condițiilor necesare dezvoltării economice pe ansamblu.

Datele publicate de BNR arată că și în anul 2012, sumele trimise în țară de românii care lucrează în alte țări au fost mai mari decât investițiile straine directe nete, transferurile majorându-se în 2012 cu 3% față de 2011, iar investițiile reducându-se cu 11%.

2.1. Investiții străine nete versus transferuri, miliarde euro.

Între 2005 și 2012, transferurile au însumat 38 miliarde de euro, iar investițiile străine nete 40,2 miliarde euro.

Transferurile din străinatate în România: după trei ani consecutivi de scădere, în anul 2011 s-a înregistrat o ușoară creștere (de la 3,7 la 3,8 miliarde euro), însă important este că situația pare să se stabilizeze, în ciuda faptului că piața muncii din Spania și Italia nu dă semne de revenire, iar rata șomajului în aceste două țări nu scade. Potrivit datelor rezultate în urma recensământului din 2011, cel puțin 3 milioane de români se află în străinatate, însă aici intră nu doar adulții, ci și copiii.

În ce privește transferurile de bani din România în străinătate, acestea au însumat 0,8 miliarde euro, față de 1 miliard în 2011, și tot 1 miliard în 2010.

Investițiile străine nete: au ajuns la 1,6 miliarde euro, în scădere de la 1,8 miliarde în 2011, și 2,2 miliarde în 2010. Practic, în ultimii 4 ani, investițiile străine însumate au fost mai mici decât cele din 2008, când au totalizat 9,5 miliarde euro.

În același timp, trebuie spus însă că investițiile nete de 1,6 miliarde euro au fost rezultatul unor intrări de 10,8 miliarde euro, și a unor ieșiri în valoare de 9,2 miliarde euro.

Investițiile române în străinătate au fost din nou ridicol de mici, totalizând doar 243 milioane euro, față de 164 milioane în 2011, și 278 in 2010.

2.2. Investiții străine, miliarde euro

Companiile cu sediul în România au investit în străinatate o sumă echivalentă cu 2,5% din totalul investițiilor străine în România.

Conform Eurostat, în 2008, România se situa de departe pe ultimul loc în Europa din punctul de vedere al investițiilor în străinătate cu un procent de doar 0,7% din PIB. Chiar și Bulgaria se află înaintea României din moment ce companiile din această țară au investit în alte țări o suma echivalentă cu 3% din PIB (900 mil. euro).

2.3. Investiții în exterior, % din PIB (2008)

Din cifrele de mai sus deducem că firmele cu sediul în România nu sunt interesate să investească pe alte piețe, acestea concentrându-se aproape în exclusivitate pe piața locală.

Bulgaria a reușit până acum să atragă investiții străine echivalente cu peste 100% din PIB, efectul probabil fiind acela ca în anii următori Bulgarii se vor apropia de Români în ceea ce privește PIB per capita – în 2008.

“Bulgaria este dată constant drept exemplu de disciplină fiscală nu doar pentru Europa de Est, ci pentru întreaga zonă euro”.

Tabel 2.1

Tabel 2.2

Stabilitatea monetară pare a fi un punct forte în atracția Bulgariei pentru capitalul străin. Investițiile directe străine au crescut de la 1.7 miliarde euro în 2011 la, probabil, 2 miliarde de euro anul trecut. Spre comparație, în primele zece luni din 2012 investițiile atrase de România au totalizat 1.27 miliarde euro, față de 1.5 miliarde euro în perioada similară din anul 2011. Pentru 2013 guvernul bulgar anticipează investiții de până la 2.5 miliarde euro.

Totuși, analiștii atrag atenția ccea mai mare parte a banilor care intră în Bulgaria sunt capital rusesc și bulgăresc, venit prin intermediul unor companii înregistrate în Olanda și Elveția.

O altă îngrijorare pentru analiști este faptul că investitorii continuă să scoată din țară mai mult capital decât aduc.Cele mai atractive domenii pentru investiții străine sunt, de câțiva ani, doar industria prelucrătoare și procesatoare.Situația economică complexă, cererea internă slabă, prăbușirea pieței imobiliare și a creditului au forțat investitorii din sectorul imobiliar și cel financiar să-și regândească strategia privind Bulgaria.

În ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, în cazul României s-a menținut constant cu cel puțin 1.000 dolari peste cel al Bulgariei. Anul trecut, indicatorul pentru România s-a situat la 8.400 dolari, iar pentru Bulgaria s-a situat la 7.160 dolari potrivit datelor Băncii Mondiale.

2.2 Fiscalitatea României

România după o creștere economică nefavorabilă, bazată în cea mai mare parte pe un consum finanțat pe datorie, s-a confruntat la sfârșitul anului 2008 și începutul anului 2009 cu o aterizare dură ce a avut repercursiuni neașteptate: scăderea accentuată a veniturilor la bugetul statului, scăderea pieței imobiliare, diminuarea exporturilor, devalorizarea accentuată a monedei națională, blocarea credității, diminuarea industriei construcțiilor și a vânzării bunurilor de folosință pe termen lung și reapariția indisciplinei financiare. Mediul afacerii a început să fie tot mai expus scăderii drastice a profiturilor, insolvenței, iar populația a fost tot mai des confruntată cu erodarea veniturilor și economiilor și cu perspectiva șomajului. Astfel deficitul bugetar a crescut de la 1,3% din PIB în anul 2004 la 5,2% din PIB în anul 2008.

Modificările și completările de bază aduse codului fiscal din România prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 117 din 23 decembrie 2011 sunt :

Impozitul pe venitul întreprinderilor mici a fost redus cu 1 ianuarie 2011. Cifra de afaceri a microîntreprinderilor care reprezintă echivalentul sumei de 100.000 euro pentru anul precedent și care au de la 1 până la 9 angajați vor putea alege între plata impozitului pe profit sau plata impozitului de 3% asupra veniturilor. Plata pe veniturile microîntreprinderi de 3% nu este valabilă pentru microîntreprinderile care obțin resurse financiare din activități la bănci, asigurări, jocuri de noroc, management și consultant.

În cota de 16%, impozitul pe venit este calculat pentru veniturile care sunt nedeclarate și natura lor de proveniență este necunoscută în momentul în care este efectuat controlul de către ANAF. Astfel, cheltuielile care au fost efectuate de către persoana fizică sau care deține mai mult de 10% din elementele de patrimoniu, dar nu mai mici de 50.000 lei, decât veniturile declarate, va fi supus unor verificări și dacă se dovedește existența de venituri care nu au fost declarate iar natura acestora este necunoscută, acestea se impozitează cu 16%.

În domeniul impozitului pe profit și pe venit, deductabilitatea cheltuielilor privind combustibilul pentru autoturisme, perioada de limitare se prelungește până la 31.12.

În aria de activitate a impozitului pe veniturile nerezidenților, dividendele obținute de persoanele juridice rezidente în statele membre ale UE și AELS din România care nu îndeplinesc condițiile de deținere și de participare minimă în capitalul persoanei române pentru a putea fi scutite, cota de impunere va fi majorată de la 10% la 16%.

În domeniul T.V.A.:

Se schimbă regula de stabilire a locului prestării în cazul serviciilor principale și auxiliare care au legătură cu activități artistice, sportive, culturale, educaționale, ștințifice, de divertisment sau activități asemănătoare, cum ar fi expozițiile și târgurile inclusiv în cazul serviciilor care sunt efectuate de organizatorii altor activități. În acest mod serviciile efectuate persoanele impozabile se vor impozita unde se localizează beneficiarul serviciilor prestate, dacă beneficiarul este o persoană neimpozabilă, se va ține cont de vechea regulă iar serviciul este impozat la locul prestării efective, T.V.A. fiind de 24%.

Limitarea măsurilor a drepturilor de deducere a T.V.A. se va lua în continuare până la sfârșitul anului pentru achiziția de autoturisme și carburant.

Persoana impozabilă care a atins o cifră de afaceri mai mică decât plafonul de scutire pentru microîntreprinderi (35.000 Euro), are dreptul de a solicita scoaterea din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de T.V.A., pentru aplicarea regimului special de scutire până la data de 20 ianuarie a anului următor. Anularea înregistrării în scopuri de T.V.A. va fi valabilă începând cu 1 februarie.

În aria de activitate a contribuțiilor sociale:

Contribuția individuală de asigurări sociale și contribuția datorată de angajator la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate și contribuția datorată de angajator la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Contribuția individuală la bugetul asigurării pentru șomaj și contribuția datorată de angajator la bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, datorate de persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu completările și modificările ulterioare.

În ceea ce privește definirea veniturilor pentru care există obligația de calcul, declarare, plată și reținere a contribuțiilor sociale, se formează un cadru legislativ unitar precum și o model de calcul care să cuprindă în general aceleași categorii de venituri.Se vor declara obligațiunile de plată la bugetele asigurărilor sociale și fondurilor speciale, deasemenea și persoanele asigurate, acestea se vor efectua printr-o singură declarație depusă la autoritatea fiscală competentă.

Cota de impozitare pe dividende este de 10%, aplicabilă dividendului brut. Impozitul pe dividende nu se va plăti dacă persoana juridică română care beneficiează de dividende deține minim 15% din titlurile de participare ale celeilalte persoane juridice, pe o perioadă de 2 ani împliniți până la data plății dividendelor. Privitor la perioada minimă de deținere a participației, condiția care trebuie avută în vedere este o perioadă de 2 ani consecutivi împliniți la data plîții dividendelor.

Taxele vamale sunt impozite indirecte ce se percep de către stat asupra tranzitului de mărfuri, import, export, persoanele fizice sau juridice care au activități în aceste domenii fiind și plătitorii taxelor.

Taxele vamale de export: se întâlnesc întâmplător, deoarece statele sunt interesate de încurajarea exportului de mărfuri care reprezintă principalul mijloc de cumpărare a resurselor valutare. Atunci când se percep totuși astfel de taxe, ele au fie un scop fiscal, fie un scop economic.

Taxele vamale de tranzit se găsesc asupra mărfurilor ce fac obiectul comerțului exterior, cu ocazia trecerii lor pe teritoriul unei alte țări. Aceste taxe se utilizează tot mai rar, deoarece statele încurajează tranzitul de mărfuri pentru a obține încasări în valută sub forma tarifelor pentru utilizarea căilor ferate, utilizarea drumurilor publice etc.Anumite avantaje indirecte totodată se au în vedere, cu caracter fiscal decurgând din utilizarea rețelei hoteliere, vânzări de bunuri către străini, activități de antrepozitare, activități desfășurate în zone libere etc.

Cele mai întâlnite taxe vamale de import se achită de importator, în momentul în care mărfurile trec frontiera țării importatoare, ele având un caracter fiscal sau protecționist.

În raport cu gradul de protecție a pieței naționale taxele vamale sunt:

Liberale, în care nivelul prețului extern al unui produs se va majora cu o taxă care să permită însă ca prețul intern al produsului importat să fie totuși mai mic decât prețul de producție intern al produsului respectiv.

Egalizatoae, în care taxa vamală va determina un preț unic pentru produsele importate și cele de producție internă.

Restrictive, în care taxa vamală va determina ca nivelul prețului intern al produsului importat să fie mai mare decât prețul unui produs similar de producție internă.

Prohibitive, în care taxa vamală determină creșterea exagerată a prețului intern al produsului importat, încât prezența sa pe un anumit teritoriu vamal devine lipsită de interes.

Valoarea în vamă a produselor importate este baza de calcul a taxelor vamale, ea se va determina pornind de la prețul extern în valută plătit sau de plătit, în conformitate cu factura externe la care se adaugă în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost incluse în prețul mărfii următoarele :

Cheltuielile de transport ale produselor importate până la frontiera română (portul sau locul de import care se află la frontieră).

Cheltuielile de încărcare – descărcărcare și de manipulare, conexe, transportului mărfurilor importate, aferente parcursului extern.

Costul asigurării pe parcursul extern.

Orice persoană care are în proprietate o clădire aflată în România trebuie să plătească, anual, impozit pe clădire. În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spațiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa.

Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriare, date în administrare ori în folosință după caz, persoanelor juridice, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri.

Dacă o persoană fizică are în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuință, care nu sunt închiriate unei alte persoane, impozitul pe clădiri se majorează:

cu 15% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu ;

cu 50% pentru cea de-a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu ;

cu 75% pentru cea de-a treia clădire în afara celei de la adresa de domiciliu ;

cu 100% pentru cea de-a patra clădire și următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

Clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt după cum urmează:

Clădirile proprietatea statului, a unităților administrativ teritoriale sau a oricăror instituții publice, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice.

Clădiri, care potrivit legii, care sunt clasate ca monumente istorice de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate și administrare, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice.

Clădirile unităților sanitare publice, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice.

Clădiri din parcuri industriale, științifice și tehnologice potrivit legii.

Construcții speciale situate în subteran indiferent de folosința acestora și turnurile de extracție.

Clădiri trecute în proprietatea statului sau unităților administrativ teritoriale în lipsa de moștenitori legali sau testamenturi.

Clădiri utilizate pentru activități social umanitare, de către asociații, fundații și culte, potrivit hotărârii consiliului local s.a.

Valoarea impozabilă a clădirii se reduce în funcție de anul terminării acesteia după cum urmează:

Cu 20% pentru clădirea care are o vechime de peste 5 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință.

Cu 10% pentru clădirile care au o vechime cuprinsă între 3 de ani și 5 de ani inclusiv la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință.

Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Impozitul asupra mijloacelor de transport se plătește la bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru după caz. Impozitul asupra mijloacelor de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport și se plătește anual, în două rate egale până la data de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.

Tabelul 2.3

Câteva dintre obligațiile de plată ale persoanelor fizice

Tabelul 2.4

Câteva dintre obligațiile de plată ale persoanelor juridice:

2.3 Fiscalitatea Bulgariei

Sistemul fiscal din Bulgaria este unul stabil, taxele și impozitele au rămas constante de aproape 20 de ani, cu excepția T.V.A. care s-a modificat acum 10 ani.

Principalele impozite și taxe din Bulgaria sunt:

În Bulgaria taxa pe venit pentru orice persoană este calculată la valoarea fixă de 10%. O persoană fizică în Bulgaria trebuie să plătească impozit pe venit ca angajat dar și pe venitul realizat ca liber-profesionist. În cazul unei persoane care devine rezident permanent în Bulgaria, impozitul îi va fi calculat atât pe venitul câștigat în Bulgaria cât și pe cel realizat în străinătate. Un rezident străin care este angajat în Bulgaria plătește impozit doar pe venitul realizat în Bulgaria.

Unele forme de venit, în Bulgaria, sunt scutite de impozit după cum urmează:

Profitul pe vânzarea titlurilor de valoare

Dobânda primită de o persoană pe depozitele atrase de bănci comerciale locale

Subvenții pentru copii plătite de către stat

Subvenții pentru studenții rezidenți în Bulgariapentru studii în Bulgaria ți în străinătate

Premii de la loterii și jocuri

Premii acordate de stat pentru lucrări culturale etc.

Companiile înregistrate în bulgaria sunt răspunzătoare pentru impozitul pe profit.De asemenea, impozitul pe profit este plătit de străini care desfășoară operațiuni comerciale în Bulgaria, printr-o locație comercială. Companiile care nu sunt înregistrate în Bulgaria, și care nu funcționează în țară, printr-o locație comercială vor plăti doar impozitul pe câștigurile generate în Bulgaria. Impozitul pe profit este de 10% și este reglementată prin Legea de impozit pe profit.

Organizatorii jocurilor de noroc și pariuri trebuie să plătească o taxă de jocuri de noroc pe baza de pariurile făcute sau numărul de mașini de jocuri de noroc exploatate. Rata de impozitare este 15%. Taxa pentru utilizarea de aparate de joc se bazează pe numărul de mașini.

Persoanele care efectuează transport maritim comercial vor plăti impozit de 10% pe operațiunile navelor lor, pe baza tonajului navei net pe zi de funcționare.

Anumite venituri ale persoanelor juridice străine sunt impozite la sursă. Rata este de 10%.

Un impozit de 5% se percepe pe dividende și acțiuni în lichidare distribuite de către entități juridice locale de la:

persoane juridice străine, cu câteva excepții;

locale non-comerciale persoanelor juridice, inclusiv autoritățile locale

Taxa nu este reținută la sursă în cazul în care dividendele și acțiunile sunt distribuite la:

entități juridice participante în societate ca un reprezentant al statului;

un fond mutual;

entitate juridică străină, care, în scopuri fiscale este o entitate locală din UE sau SEE.

Venituri obținute din drepturile de autor și licență sunt impozabile la sursă, la o rată de 5% atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:

În cazul în care beneficiarul de venit este o persoană juridică străină dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau are locația comercială într-un stat membru al Uniunii Europene.

În cazul în care beneficiarul de venit este o entitate juridico local, plătitoare de impozite sau o persoană a cărei locație de afaceri din Bulgaria este un contribuabil, este afiliat cu persoane juridice străine.

Tipul de impozit datorat pe venitul lor de către persoane fizice este:

impozitul pe alocația totală a impozitului anual – 10%

impozitul pe alocația impozitului anual – 15%

impozit final – 10,7% sau 5%

Venituri din relațiile de muncă, alte activități de afaceri (de lucru ca un profesionist independent sau un comerciant, etc.), mijloace de închiriere și de altă natură care să permită utilizarea drepturilor de proprietate sau în schimbul unei plăți, venituri din transferul drepturilor de proprietate sau de venituri și din alte surse sunt supuse impozitului pe alocația totală a impozitului anual.

Venituri din acitivități ca un comerciant unic și de persoane fizice înregistrate ca fermieri sau producători de tutun este supusă impozitului pe alocația totală a impozitului anual, care se percepe în același mod ca și impozitul pe comercianții individuali.

Un impozit final de 5% se percepe pentru venituri obținute de către persoane private locale. Rata de impozit de 5% este valabilă pentru veniturile din dividende și acțiuni de lichidare de care beneficiază persoanele fizice locale și străine private și 7% pentru venitul impozabil în cadrul politicilor este de 15 ani sau mai mult). Pentru toate celelalte venituri exigibile, rata este de 10%.

Vânzările la distanță sunt efectuate de către persoane înregistrate în scopuri de TVA într-un stat membru al Uniunii Europene pentru persoanele care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA într-un alt stat. Bunurile sunt transportate de către sau la costul de furnizor de la un stat membru diferit de destinație a mărfurilor.

Triangulația este furnizarea de bunuri între trei TVA – înregistrate de persoane, în trei state membre diferite A, B, C, și care îndeplinesc simultan următoarele condiții:

Persoană înregistrată în țara A (furnizorul) furnizează bunuri către o persoană înregistrată în țara B (intermediar), care apoi le furnizează la o persoană înregistrată în țara C (destinatar);

Vânzarea mărfurilor trece direct de la A la C;

Intermediarul nu este înregistrat în scopuri de TVA în A și C;

Destinatarul percepe TVA în calitate de destinatar al mărfurilor.

În ceea ce privește importurile și exporturile, trebuie să se aibă în vedere:

Importurile de bunuri sunt definite ca aprovizionarea cu zero-rating în cazul în care persoana înregistrată în scopuri de TVA care efectuează livrarea are dreptul de a compensa un credit fiscal. Importurile înseamnă importul de bunuri din afara Comunității în țară. Ar trebui amintit faptul că mărfurile care sosesc în țară dintr-un alt stat membru sunt, de asemenea, considerate ca mărfurile importate, dacă acestea nu sunt mărfuri comunitare în sensul legislației vamale.

În Bulgaria înregistrarea ca plătitor de TVA a unei societăți este obligatorie numai atunci când cifra de afaceri depășește valoarea aproximativ 25.000 de euro în ultimele 12 luni. După înregistrarea ca plătitor de TVA, se poate reveni la încadrarea de neplătitor, numai dacă afacerile companiei au scăzut sub cei 25.000 de euro în ultimele 18 luni. În momentul constituirii, nici o firmă nu este plătitoare de TVA, aceasta fiind făcută ulterior. Rata de bază a TVA-ului este de 20%, iar pentru turism este de 9%.

Taxele locale sunt impozitele și taxele colectate de către municipalități. Acestea includ impozitul pe proprietate, moștenire, vehicule, taxă turistică, taxe de catering și de tarifele pentru serviciile locale, cum ar fi deșeuri menajere, piețe, pavaje, facilități de îngrijire a copilului, tehnice și de servicii administrative, etc. Acestea diferă de la o regiune la alta și sunt colectate de către autoritățile locale.

Taxele vamale se plătesc la următoarele produse:

Alcool și băuturi alcoolice;

Produse din tutun;

Produselor energetice;

Cafea și extracte de cafea;

Mașini.

Proprietăți impozabile din Bulgaria:

Clădiri;

Teren construibil în limitele zonelor populate și agloerațiilor urbane;

Terenuri situate în afara limitelor de construibil;

Terenuri construibile în limitele zonelor populate și aglomerațiilor urbane care au fost desemnate ca serviciu de tip rezidențial, publice, de fabricare, depozitare, stațiune, funcțiile de agrement, pentru infrastructură tehnică, etc.

Nu sunt impozabile următoarele:

Terenuri ocupate de străzi, drumuri naționale și municipale și de căi ferate la liniile lor de frontieră construite;

Terenuri ocupate de facilități de stat și municipale de apă de inginerie.

Persoanele obligate la plata TVA:

Proprietarii de proprietăți imobiliare impozabile;

Utilizatorii cu drept real, în cazul în care un drept a fost stabilit pe proprietate;

Concesionari;

Persoanele pe care statul sau municipiile le-au desemnat pentru gestionare.

Cotele de contribuții de asigurări sociale sunt următoarele:

Pentrucondiții normale de muncă – 20,5% (11,6% pentru angajator și 8,9% este cota contribuției individuală).

În cota de contribuție de mai sus este inclusă și cota de 5% aferentă fondurilor de pensii administrate privat pentru persoanele născute după anul 1960.

În cota de contribuție de mai sus este inclusă și cota de 1% pentru șomaj.

Cota contribuțiilor datorate de angajatori în funcție de clasa de risc privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale este între 0,4% și 1,1% (și depinde de domeniul de activitate a firmei);

Contribuția la asigurările sociale de sănătate – 8% (4,8% pentru angajator și 3,2% cota contribuției individuală);

Contribuția datorată de angajator la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale este de 0,1%;

Cota unică de impozit pe venit este de 10% (pentru angajat).

2.4 Cauzele scăderii investițiilor străine în România

Din 2008, când a fost înregistrat un maxim istoric, de 9,496 miliarde de euro, și până în 2011 investițiile străine au scăzut de aproape 5 ori.

Companiile străine care înainte de 2008 percepeau România că pe un El Dorado al investițiilor și vedeau în aproape orice domeniu o oportunitate de câștig pe termen mediu sau lung aproape au dispărut în ultimii trei ani.

Acestea au bătut în retragere, pe de o parte din cauza condițiilor dificile de pe piețele de origine care au impus tăieri de costuri, reduceri de cheltuieli și implicit amânarea programelor de investiții, iar pe de altă parte din cauza perpetuării problemelor cu care piața românească s-a confruntat în ultimii 20 de ani, respectiv infrastructura și instabilitatea și lipsa de predictibilitate legislativă, la care în ultimii ani s-au adăugat piața muncii și sistemul de învățământ.

Astfel, investitorii străini au început să nu mai creadă în promisiunile autorităților în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii, iar în condițiile unui consum în scădere ca urmare a reducerilor salariale din 2010, aceștia nu au mai văzut România ca pe o piață atractivă.

Infrastructura nedezvoltată a fost un impediment pentru investitori și înainte de criză, companii importante, precum Mercedes preferând alte piețe vecine în detrimentul României, din cauza accesului dificil la sistemul rutier din Europa de Vest.

Instabilitatea legislativă, dar și lipsa de predictibilitate sunt reclamate de investitori de multă vreme, însă acest lucru nu a împiedicat autoritățile în 2010 să modifice TVA peste noapte, fără niciun avertisment. În plus, bâlbâielile autorităților în ceea ce privește reducerea CAS lasă din nou loc de îndoială pentru investitori în ceea ce privește capacitatea României de a crea un cadru legislativ și fiscal stabil pe termen mediu.

O problemă relativ nouă care afectează capacitatea României de a atrage investiții străine este cea a sistemului de învățământ și a pieței muncii, care nu au putut ține pasul cu cerințele companiilor care s-au extins în România.

În ultimii trei ani, mai mult ca niciodată, investitorii s-au plâns de lipsa muncitorilor calificați în diverse specializări, care derivă din inexistenta școlilor profesionale, desființate după 1989. În același timp, în România termenul de "educare continuă" este aproape inexistent, astfel că mare parte din cei care au terminat școli de specialitate în urmă cu 20 de ani sunt depășiți de evoluția tehnologică.

Toate acestea au făcut ca România să piardă principalul avantaj competitiv, respectiv costul redus de producție, care în trecut a atras companii importante.

2.5 Cauzele scăderii investițiilor străine în Bulgaria

Presa bulgară semnalează graba cu care, în ultima parte a anului 2011, numeroși investitori străini au început să-și retragă o parte din capitalurile investite în țară.

Fenomenul apare cel mai vizibil în sectorul energetic, în mass-media, bănci și producția de bunuri industriale. Profitând de situația precipitată a celor care abandonează, unii deținători de capital bulgari încearcă să cumpere avantajos activele disponibile, dar nu pentru a continua afacerea, ci pentru a le revinde unui alt străin, într-un moment favorabil.

Cauzele care îi determină pe străini să se retragă din Bulgaria sunt mai multe, dar ele privesc în principal datoriile către furnizori și către fisc, la care respectivele firme nu mai fac față, notează Capital.bg. Retragerea acestor investitori nu reprezintă o reticiență față de piața bulgară, cât dorința lor de a părăsi zona, în general.

Se citează în mod special reglementările în domeniul energiei, care i-au deranjat pe investitori, dar și constituirea unui monopol nedeclarat în domeniul tipăririi și distribuirii presei.
Publicația bulgară observă că respectiva retragere a capitalului trebuie pusă și pe seama abundenței extraordinare de oportunități în țări ca Polonia, Spania care fac eforturi să atragă investitorii de pe orice altă piață, inclusiv cea bulgară.

2.6 Paralelă între investițiile străine directe din România și Bulgaria

În privința investițiilor străine per capita anual, raportul ne prezintă diferențele dintre România și Bulgaria dar și alte țări competitoare ale României în zona investițiilor străine.

În perioada 2006-2008, Bulgaria a atras un volum foarte mare de investiții străine, de peste 750 euro/capita anual, recordul României fiind de 423 euro în anul 2008. În perioada crizei economice, începând cu 2009, investițiile străine au scăzut în ambele cazuri studiate, Bulgaria menținând un avantaj în privința acestui indicator.

2.4.Investiții străine directe- euro/capita

Investițiile străine în România au scăzut anul trecut la 1,9 miliarde de euro, arată datele provizorii ale Băncii Centrale. Valoarea este echivalentă cu aproximativ 1,5% din produsul intern brut.  Față de 2008, investițiile s-au redus de aproximativ 5 ori în termeni nominali (în 2008 fiind de 9,5 mld. Euro și reprezentând 6,8% din PIB).

În Bulgaria, investițiile străine s-au înjumătățit în 2011 față de 2010, la 740 de milioane de euro, dar au o pondere de 1,9% în PIB. Practic sunt mai mari decât în România, raportate la mărimea economiei.

Investițiile străine directe în 2010 în România au fost de 2,20 mld. Euro iar în Bulgaria au fost de 1,78 mld. euro.

2.7 Paralelă între fiscalitatea din România și Bulgaria

În privința fiscalității, vom lua în considerare presiunea fiscală asupra angajatorului (investitorului).

Principala diferență este că Bulgaria practică o cotă unică de 10%, cu șase puncte procentuale sub România, care e plătită anual, în timp ce impozitul pe dividende se situează la doar 5%, o treime față de cel perceput în țara noastră (16%).

În plus, costurile cu forța de muncă, un element foarte important de competitivitate în ochii investitorilor, ajung la doar 28,9% (angajator plus angajat) în Bulgaria, în vreme ce în România contribuțiile sociale se găsesc la 44% din salariul brut.

Un alt avantaj al mediului economic bulgăresc este cursul fix euro-leva, spre deosebire de România, unde cursul de schimb are un regim de flotare controlată, deci, implicit, există și risc de curs valutar.

Totodată, TVA are o cotă de 20%, în timp ce produsele cumpărate în România au o taxă pe valoarea adăugată de 24 %. În ceea ce privește recuperarea TVA de la stat, dacă în România firmele își primesc greu banii înapoi, în Bulgaria există un termen fix de 45 de zile. Dacă acesta nu este respectat, autoritățile plătesc dobânzi pentru fiecare zi de întârziere. La noi, în schimb, nu există reciprocitate în acest sens, singurele care sunt penalizate pentru întârzieri la plata obligațiilor către stat fiind companiile.

În Bulgaria, înregistrarea ca plătitor de TVA este obligatorie numai atunci când cifra de afaceri depășește 50.000 de leva (aproximativ 25.000 de euro) în ultimele 12 luni de activitate. La constituire, nicio firmă nu este plătitoare de TVA. Înregistrarea se face ulterior, dacă cifra de afaceri a companiei depășește pragul stabilit, urmând ca persoană juridică să fie înregistrată automat de către Fisc ca plătitoare de TVA, iar proprietarii firmei să întocmească documentația necesară.

În România, în schimb, ca să devii plătitor de TVA, la înființarea unei firme, trebuie să îndeplinești anumite criterii (sediul și spațiul să fie destinate activității declarate, toți acționarii care dețin mai mult de 15% din capitalul social trebuie să nu aibă fapte și infracțiuni înscrise în cazierul fiscal) și să treci prin mai multe controale ale Fiscului.

Există diferențe și când vine vorba de taxele locale, mai exact, impozitul pe locuințe. În Bulgaria impozitul pe clădiri variază între 0,1 și 4,5% din valoarea imobilului. În România acesta este de 0,1% din valoare pentru persoane fizice și între 1,5 și 40% pentru persoanele juridice.

O problemă pare să fie timpul alocat taxelor. Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, în 2010, românii au petrecut 202 ore pe an pentru a-și plăti taxele, în timp ce bulgarii au avut nevoie de 616 ore. Din acest punct de vedere, România a stat mai bine decât oricare dintre vecinele ei, Ungaria având nevoie de 330 de ore, Serbia de 279 de ore, Moldova de 228 de ore, iar Ucraina de 736 de ore.

Bulgarii câștigă, însă, teren cînd e vorba de numărul de plăți. Chiar dacă le-a luat mult timp să-și plătească taxele, bulgarii nu au avut decît 17 plăți de făcut, în timp ce romanii au trebuit să plătească 113 taxe.

Mult mai important este procentul care mai rămâne din profit după ce patronii plătesc taxele. Banca Mondială mai arată și că întreprinzătorii români trebuie să dea statului 44,6% din profit, în timp ce în Bulgaria nu ar trebui să renunțe decît la 31,4% din banii câștigați.

Tabelul 2.5

Romania VS. Bulgaria

Pentru a susține cele menționate anterior am luat un exemplu concret.

Să presupunem că la începutul anului 2012 se înființează, atât în România cât și în Bulgaria, societatea X respectiv Y (societatea nu este una reala, este fictivă , am luat-o drept exemplu cu scopul de a evidenția cât mai bine diferențele dintre cele doua țări) care funcționează ca societăți comerciale cu răspundere limitată (SRL – uri), cu capital integrat românesc respectiv bulgar. Ideea afacerilor este reletiv accesibilă, presupunând realizarea unor produse care să fie solicitate ritmic în producția și comercializarea clienților, care să înregistreze o creștere continuă de nivel și valoare.

Strategia de dezvoltarea a societăților trebuie să țină cont și de restricțiile pe care mediul extern prin aderarea la Uniunea Europeană, le impune competitorilor români și bulgari pe linia calității totale.

Societățile prezintă o gamă variată de produse pe piața ambalajelor din plastic, precum: pungi, saci, folii, sacoșe și saci de gunoi menajer.

Structura societății X respectiv Y este una de tip ierarhic – funcțional.

Societatea are o organizare proprie pe domeniile de activitate: direcția resurselor umane, direcți tehnică și de producție și direcția economică (această societate având un număr de 107 salariați).

Pentru înființarea societăți comerciale cu răspundere limitată, X, durata este de minim 10 zile lucrătoare, iar capitalul minim social este de 200 lei, echivalentul a 45 euro. Pe când pentru înființarea societățiiY, durează tot 10 zile însă capitalul minim social este de 2 leva, echivalentul a 1 euro.

Am considerat ca atât societatea X (România) cât si societatea Y (Bulgaria) au o cifra de afaceri de 4.080.188 euro și ținând cont de cotele prevăzute anterior am realizat o paralelă între cele două societăți.

Tabelul 2.6

Firma X (România) vs. firma Y (Bulgaria).

După cum putem observa și în tabel, înființarea unei societăți în Bulgaria poate aduce mai multe avantaje din punct de vedere financiar decât înființarea unei societății în România.

Concluzii

Cocluzionând pot spune că tema aleasă este o temă încă acutuală prin prisma faptul că economia oricărei tări presupune un ansamblu de activități desfășurate de persoane fizice și juridice care aparțin unei tări, dar la care participă și alți subiecți economici din afara tări în cauză.

Structura de bază a sistemului fiscal o reprezintă impozitul, alături de acesta se regăsesc legislați fiscală, dar și întregul aparat fiscal, care au rolul de a aplica legile.

Sistemul fiscal, alături de sistemul financiar, sistemul monetar și sistemul de credit are ca obiectiv principal îndeplinirea obiectivelor sociale și economico – politice ale statului. Aplicarea diferitelor cote de impozitare are un impact îndeajuns de mare asupra țărilor cât și asupra posibilităților acestora de dezvoltare economică și de atragere a investitiilor străine.

Datorită faptului ca statul român modifică destul de des fiscalitatea, România nu este considerată un mediu tocmai favorabil pentru dezvoltarea afacerilor. Ficalitatea României este considerată a fi una imprevizibilă, ea presupunând taxe și impozite mari comparativ cu Fiscalitatea Bulgariei care presupune taxe și impozite mai reduse și un sistem fiscal stabil, moneda națională având un curs fix ceea ce face ca importurile extra – comunitare să nu comporte riscuri valutare.

Apariția impozitului este legată de existența statului și a banilor. În fiecare stat impozitele au fost concepute și aplicate diferit, în funcție de dezvoltarea economico – socială si cheltuielile publice ale statului respectiv.

Investițiile angajează întotdeauna viitorul de unde decurge existența unui anumit risc. Ele reprezintă privarea societăți de un consum cert în schimbul unei speranțe care poate fi fundamentată științific dar nu întrutotul. În perspectiva dezvoltării investițiile reprezintă factorul ce face legătura între trecut prezent și viitor.

Investiția mai poate fi definită ca o renunțare la o satisfacție imediată și sigură în schimbul unei speranțe a cărui suport îl formează tocmai resursa investiției. Investiția trebuie privită ca o cheltuială certă într-un viitor incert.

Din compararea României cu Bulgaria reiese că condițiile fiscale și financiare dintre cele două țări înregistrează diferențe majore, acestea se prezintă astfel:

Impozitul pe profit/venit este de 16% în România, pe când ăn bulgari este de 10%;

Impozitul pe dividende este de 16% în România și de 5% în Bulgaria;

Impozitul minim pe firme în România este de 500 de euro, în timp ce Bulgaria nu percepe acest impozit (valoarea lui fiind zero);

Cota TVA în România este de 24%, în timp ce în Bulgaria este de 20%;

Cursul valutar din Bulgaria este unul stabil, inflaía pe ultimele 12 luni este de 3,6% comparativ cu 7,9% în România;

Capitalul social necesar al unei firme din Bulgaria este de 2 leva (1 euro), față de 200 lei în România;

Colectarea anuală a impozitului pe profit se face anual în Bulgaria și trimestrial în România;

La fiecare salariu platit, în România 77% din net se duce la stat, pe când în Bulgaria angajatorul plătește doar 200 de leva.

Având ca suport aceste diferențe putem preciza că majoritatea românilor decid să își mute doar sediul în Bulgaria însă continuă să desfășoare activitățiii comerciale și să aibă angajați pe teritoriul României, în aceast caz autoritățile române au dreptul să taxeze profiturile atribuibile entității locale, în virtutea prevederilor legislației fiscale din România și a tratatului de evitare a dublei impuneri încheiat între România și Bulgaria. Acest lucru se datorează și relațiilor foarte bune dintre cele două țări dezvoltate pe baza unui dialog politico – diplomatic frecvent dar și prin cooperarea dinamică în plan european și sectorial.

Pe parcursul ultimilor ani se remarcă un mare aflux de investiții românești în economia bulgară, s – au dezvortat parteneriate în sfera imobiliară, producție și desfacere mobilă, auto și produse chimice.

Pentru ca România să devină mai atractivă pentru investitorii străini trebuie luate o serie de măsuri, cum ar fi:

Trebuie să se faca presiuni asupra asigurărilor sociale care ar putea avea ca rezultate felexibilizarea pieței muncii și creșterea puterii de absorție a economiei românești, în termeni de investiții interne dar și de economie și consum;

Stimularea muncii și stoparea fluxului forței de muncă înalt calificate;

Scăderea veniturilor bugetare.

După cum am menționat și pe parcursul acestei lucrării datorită multiplelor ei avantaje Bulgaria este mult mai rentabilă pentru investitorii străini comparativ, cu România.

Bibliografie

R. Buziernescu Fiscalitatea la zi, Editura Universitaria Craiova, 2012

Gh. D. Bistriceanu Lexicon de finanțe, bănci, asigurări, vol. II , Editura Economică, București, 2001

C.Corduneanu Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura Codecs, București

Alain Euzeby “Les prelevements obligatoires”, P. U. F. Paris

G. Matei, M. Drăcea Finanțe publice, Ed. Sitech, Craiova, 2011

N. Mitu, R. Drăcea

Dumitru A. P. Florescu, “Impozite indirecte și taxe.Reglementări legale. G. Bălașa, M. Dogaru, Jurisprudența.”, Editura Universul Juridic, A. Derscanu, A. Martinescu București, 2010

Radu Buziernescu Fiscalitate la zi, Ed. EUC, Craiova, 2011

Sursa:Banca Națională a României

www.businessday.ro

www.zf.ro