Importanta Grupurilor de Producatori In Cadrul Cooperatiei Agricole din Romania
CUPRINS
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………..2
CAPITOLUL I.GRUPURILE DE PRODUCĂTORI…………………………………………..…4
1.1 Ce este un grup de producători?……… …………………………….………..4
1.1.1 Înființarea și recunoașterea grupurilor de producători……………………4
1.1.2 Obiectul de activitate al grupurilor de producători………………………7
1.2 Rolul grupurilor de producători……………………………………………..10
1.3 Avantajele și dezavantajele membrilor grupurilor de producători……………12
1.4 Categoriile de produse comercializate de grupurile de producători……….…14
CAPITOLUL II. STUDIU DE CAZ : Grupul de producători « PARADISUL LEGUMELOR CURTICI &MACEA »………………………………………………………………………………………17
2.1 Caracteristici generale a pieței legumelor și fructelor……………..…………..17
2.2 Prezentarea grupului de producători « PARADISUL LEGUMELOR »……..20
2.3 Descrierea activității actuale a grupului de producători………………………22
CAPITOLUL III. ANALIZA PIEȚEI ACTUALE A GRUPULUI DE PRODUCĂTORI ȘI EVOLUȚIA ÎN URMĂTORII 4 ANI………………………………………………………………………….25
3.1 Analiza competiției actuale și prognozate…………………….………………25
3.2 Prognoza privind evoluția tehnologiilor de producție………………………..26
3.3 Obiectivele și investițiile necesare grupului de producători « PARADISUL LEGUMELOR »…………………………………………………………………………………28
3.4Finanțarea investițiilor grupului de producători « PARADISUL LEGUMELOR »…………………………………………………………………………………32
CAPITOLUL IV . CONCLUZII ȘI PROPUNERI………………………………………………36
ANEXA1…………………………………………………………………………………………39
ANEXA 2…………………………………………………………………………………………40
ANEXA 3…………………………………………………………………………………………42
ANEXA 4 ………………………………………………………………………………………..43
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………..45
INTRODUCERE
Organizarea în grupuri de producători, asociații familiale, cooperative agricole reprezintă
una din soluțiile salvatoare și mai puțin costisitoare pentru majoritatea producătorilor. Necesitatea organizării în agricultură este impusă în primul rând de greutățile ce sunt de înfruntat în competiția economiei libere de piață, căruia producătorul agricol individual nu-i poate face față.
Asocierea producătorilor determină costuri de producție mai mici, competitive, ca urmare a aprovizionării direct de la furnizori. Posibilitățile de valorificare cresc prin asigurarea de cantități mari de marfă, de calitate ridicată și prin puterea de negociere a grupului de producători cu comercianții.
Pe lângă toate aceste avantaje, Uniunea Europenă împreună cu Guvernul României vor sprijini financiar cu sute de mii de euro, constituirea și funcționarea grupurilor de producători pentru comercializarea produselor agricole, silvice și piscicole. Formele de asociere se realizează în conformitate cu legile în vigoare.
Până în prezent, în România au fost recunoscute în conformitate cu legislația națională în vigoare, circa 40 de grupuri de producători. Dintre acestea 5 au depus proiecte de finanțare din fonduri SAPARD, în principal pentru legume-fructe, lapte și produse lactate, cartofi, carne de pasăre și ouă, carne de ovine și caprine, precum și miere și produse din miere.
În cadrul acțiunilor practice de pregătire a agriculturii românești în vederea integrării în Uniunea Europeană, prioritar este crearea eșafodajului structural de exploatații care să raspundă rapid și eficient la cerințele pieței agricole naționale și internaționale.
Politica agricolă comună recunoaște importanța structurilor economice de tip cooperatist, indiferent de domeniul în care acestea se desfașoară. Importanța este determinată de poziția pe care o ocupă în societate, respectiv economie, cooperativa ca entitate structurală.
Cooperativa se manifestă ca un agent economic de drept privat ocupând poziția intermediară dintre societatea civilă și societatea economică. Cooperativa trebuie să acționeze, atât în vederea îndeplinirii celor două obiective specifice, aprovizionarea fermierilor cu input-uri cât mai ieftine sau acordarea de facilități acestora în vederea susținerii procesului de producție prin prestarea unor servicii la un cost cât mai redus și maximizarea veniturilor pentru fermieri prin valorificarea produselor obținute de aceștia la prețuri înalte, cât și să ducă la îndeplinirea obiectivelor ce revin societății civile, respectarea drepturilor și libertăților omului, monitorizarea activităților statului și a oricărei societăți comerciale, maximizarea profitului. Cooperativa este, în egală masură, o exponentă a societății civile, dar și a societății economice.
Trecerea la economia de piață și aplicarea măsurilor de reformă în agricultură, prin apariția și consolidarea rapidă a proprietății private, concomitent cu susținerea liberei inițiative și descentralizarea structurilor de administrare a activităților economice, au creat semnificative disfuncționalități în relațiile dintre producătorii agricoli și structurile de consum: angrosiști, procesatori, detailiști.
Pentru înlăturarea acestor disfuncționalități, determinate de participarea nesemnificativă, pe piață, a micilor producători de legume și fructe proaspete, în special, în confruntarea comercială cu structurile consumatoare amintite, dar și pentru alinierea pieței agricole din România la cerințele politicii agricole comune, a fost necesar să se înființeze grupurile de producători pentru valorificarea în comun a produselor proaspete.
Activitatea grupurilor de producători recunoscute va asigura, pe lângă structurarea producției de legume și fructe, în strânsă corelare cu cerințele pieței și instaurarea unor principii de comerț civilizat, bazat pe transparența pieței, egalitatea partenerială producător – consumator, în condiții de calitate a produselor, atenuarea decalajelor cerere-ofertă, cu implicații în evoluția prețurilor, introducerea și extinderea unor tehnologii de producție moderne și a unor practici comerciale, care să contribuie la creșterea veniturilor producătorilor.
Producția de fructe și legume reprezintă 3,1 % din bugetul UE pentru agricultură și 17 % din totalul producției agricole a UE.
În ultimii 10 ani, sectorul s-a confruntat cu o presiune puternică exercitată atât de lanțurile concentrate de magazine care practică vânzarea cu amănuntul și magazine de tip discount, care joacă un rol important în stabilirea prețurilor, cât și de produsele importate, care au o cotă de piață în creștere datorită calității îmbunătățite și a prețurilor relativ scăzute. De la ultima reformă din 1996, organizațiile de producători și așa-numitele programe operaționale ale acestora au constituit elemente-cheie pentru concentrarea ofertei și contribuie eficient la susținerea producătorilor în efortul lor de a face față sectorului de vânzare cu amănuntul. Cu toate acestea, o mare parte din producătorii din anumite state membre preferă încă să nu facă parte din aceste organizații.
CAPITOLUL I
GRUPURILE DE PRODUCĂTORI
1.1. Ce este un grup de producători?
1.1.1 Înființarea și recunoașterea grupurilor de producători
Legea nr. 277/2004, publicată în Monitorul Oficial numărul 580 din 30 iunie, creează cadrul juridic pentru constituirea, recunoașterea și funcționarea grupurilor de producători, în scopul comercializării produselor agricole, silvice și piscicole. Potrivit acestei legi, grupurile de producători sunt persoane juridice, cu caracter lucrativ și gestiune economică proprie, având ca obiect de activitate stabilirea strategiei de piață, adaptarea structurii producției la cerințele pieței, stabilirea unor reguli unitare de producție și de comercializare, precum și vânzarea în comun a produselor.
Pentru implementarea acestei legi, au fost emise ordinele ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 535, 536 și 537/2004, prin care s-au aprobat normele metodologice de aplicare, statutul – cadru și produsele pentru a căror comercializare se pot constitui grupuri de producători. Acestea sunt publicate în Monitorul Oficial numărul 761 și 762 din 19, respectiv, 20 august.
Pot fi recunoscute ca grupuri de producători următoarele forme juridice:
societăți comerciale, conform Legii nr.31/1990, republicată, cu modificările ulterioare ;
societăți agricole și alte forme de asociere în agricultură, conform Legii nr.36/1991;
asociații și fundații, conform Ordonanței Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și
fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.246/2005;
cooperative agricole, conform Legii cooperației agricole nr.566/2004;
orice altă formă juridică de asociere conform legislației în vigoare;
Produsele pentru care se pot constitui grupuri de producători sunt: cereale, plante tehnice, hamei, tutun, produse horticole, struguri de vin, plante medicinale și aromatice, flori și plante ornamentale, lapte, carne (bovine, ovine și/sau caprine, porc, pasăre), miere și produse apicole; lână, piei, blănuri și alte subproduse animale; produse silvice (lemnoase, nelemnoase), produse pescărești.
În vederea dobândirii personalității juridice și a înmatriculării în registrul comerțului, grupurile de producători trebuie să obțină aviz de recunoaștere emis de unitatea teritorială competentă a Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (MAPDR). Și anume, Direcția Agricolă de Dezvoltare Rurală (DADR) pentru produsele agricole, filiala teritorială a Inspecției piscicole pentru produsele pescărești și Direcția teritorială de regim silvic și de vânătoare pentru produsele silvice lemnoase și nelemnoase.
Recunoașterea grupului de producători se face pe baza unei cereri de recunoaștere, conform Anexa 1 , însoțită de următoarele documente:
a) copie legalizată de pe actul constitutiv și/sau de pe statutul grupului de producători;
b) copie de pe decizia adunării generale, în care se menționează acordul acesteia pentru efectuarea demersurilor legale în vederea obținerii recunoașterii ca grup de producători ;
c) dovada valorii producției comercializate ;
d) lista membrilor titulari, întocmită potrivit formularului prezentat în Anexa nr. 3, aprobată de adunarea generală de constituire, cerere prin care se solicită recunoașterea ca organizație de producători conform formularului prevăzut în Anexa nr. 2;
e) situația centralizată privind producția, vânzările directe și cotizația financiară a membrilor;
f) situația centralizată privind programele de finanțare accesate, activitățile fără caracter agricol și cele care urmăresc obținerea de venituri prin furnizarea de servicii, rezultatele financiare și orice altă informație relevantă care demonstrează capacitatea acesteia de a-și desfășura activitatea în mod adecvat și eficient.
Condițiile necesare pentru recunoașterea grupurilor de producători sunt:
a) sediul grupului de producători să fie deținut legal;
b) statutul să prevadă obiectivele stipulate în lege;
c) numărul de producători să fie cel puțin egal cu cel stabilit în norme;
d) grupul de producători să aibă în proprietate sau în administrare legală baza de producție necesară desfășurării activității.
Cererile de recunoaștere se înregistrează într-un registru special de evidență a grupurilor
de producători.
Autoritățile competente efectuează, în maxim 15 zile, verificarea la fața locului, după care transmit avizul de recunoaștere sau o notificare privind respingerea cererii și cauzele pentru care nu poate fi emis actul de recunoaștere, acordând o perioadă de 10 zile pentru rezolvarea acestora. Concomitent cu înștiințarea grupului de producători, aceste documente se transmit, în copie, fiecărei direcții de specialitate din Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (MAPDR), Agenției SAPARDlizată de pe actul constitutiv și/sau de pe statutul grupului de producători;
b) copie de pe decizia adunării generale, în care se menționează acordul acesteia pentru efectuarea demersurilor legale în vederea obținerii recunoașterii ca grup de producători ;
c) dovada valorii producției comercializate ;
d) lista membrilor titulari, întocmită potrivit formularului prezentat în Anexa nr. 3, aprobată de adunarea generală de constituire, cerere prin care se solicită recunoașterea ca organizație de producători conform formularului prevăzut în Anexa nr. 2;
e) situația centralizată privind producția, vânzările directe și cotizația financiară a membrilor;
f) situația centralizată privind programele de finanțare accesate, activitățile fără caracter agricol și cele care urmăresc obținerea de venituri prin furnizarea de servicii, rezultatele financiare și orice altă informație relevantă care demonstrează capacitatea acesteia de a-și desfășura activitatea în mod adecvat și eficient.
Condițiile necesare pentru recunoașterea grupurilor de producători sunt:
a) sediul grupului de producători să fie deținut legal;
b) statutul să prevadă obiectivele stipulate în lege;
c) numărul de producători să fie cel puțin egal cu cel stabilit în norme;
d) grupul de producători să aibă în proprietate sau în administrare legală baza de producție necesară desfășurării activității.
Cererile de recunoaștere se înregistrează într-un registru special de evidență a grupurilor
de producători.
Autoritățile competente efectuează, în maxim 15 zile, verificarea la fața locului, după care transmit avizul de recunoaștere sau o notificare privind respingerea cererii și cauzele pentru care nu poate fi emis actul de recunoaștere, acordând o perioadă de 10 zile pentru rezolvarea acestora. Concomitent cu înștiințarea grupului de producători, aceste documente se transmit, în copie, fiecărei direcții de specialitate din Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (MAPDR), Agenției SAPARD și la Registrul Comerțului din județul respectiv.
Normele metodologice precizează că grupurile de producători care valorifică două sau mai multe produse pot fi recunoscute dacă realizează cumulativ dimensiunile și criteriile stabilite. Ele pot fuziona sau se pot diviza, pastrându-și recunoașterea, dacă respectă criteriile prevăzute.
Grupurile de producători se conduc pe baza unui statut propriu aprobat de adunarea generală, în prealabil, însă, este necesară obținerea unui aviz de recunoaștere a grupului de producători, în funcție de grupa de produse, de la autoritățile teritoriale competente ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Autoritățile competente au obligația de :
a lua decizii de recunoștere în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii însoțite de
toate documentele necesare;
a face verificări la intervale regulate pentru a constata dacă sunt respectați termenii și
condițiile de recunoaștere, iar în caz de nerespectare de a aplica penalități;
Constituirea și recunoașterea grupurilor de producători pentru comercializarea produselor agricole și silvice :
să se constituie la inițiativa producătorilor agricoli și silvici interesați pentru o activitate
comercială comună;
să aibă personalitate juridică și statut propriu adoptat de adunarea generală a grupului ;
să fie constituit în conformitate cu Legea nr. 338/2005 publicată în Monitorul Oficial nr.
1098/6 decembrie 2005 și a Ordinului Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 171/28 martie 2006.
După constituire, dosarul cu actele necesare se transmite la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din județul respectiv pentru verificare și întocmirea „Procesului Verbal de Constatare“ . Mai departe dosarul va merge spre verificare la Direcția Generală de Dezvoltare Rurală care îl transmite ulterior ministerului, în final aceeași direcție generală urmând să dea „Avizul de recunoaștere a grupului de producători“.
Principalele criterii de recunoaștere a grupurilor de producători sunt :
a) să îndeplinească condițiile minime de recunoaștere privind numărul de membri și valoarea producției comercializate în comun ;
b) să se prevadă în actul constitutiv sau în statut următoarele obligații ale membrilor:
să aplice deciziile adoptate de grupul de producători cu privire la raportarea producției,
tehnicile de producție și protecția mediului înconjurător;
să comercializeze cel puțin 75% din producția proprie prin intermediul grupului de
producători;
să facă parte dintr-un singur grup de producători pentru aceeași grupă de produse;
să pună la dispoziție informațiile solicitate de grupul de producători referitoare la
suprafețele destinate producției, tipul de cultură, cantitățile recoltate și vânzările directe, în vederea intocmirii statisticilor;
să plătească contribuțiile financiare prevăzute în actul constitutiv pentru înființarea și
funcționarea grupului de producători;
c) să se prevadă în actul constitutiv sau în statut dispoziții privind:
proceduri de promovare, adoptare și modificare a deciziilor grupului de producători;
reglementări care să permită producatorilor membri să verifice grupul și deciziile
adoptate de acesta;
penalități pentru nerespectarea obligațiilor ce le revin conform actului constitutiv, în
special pentru neplata contribuțiilor financiare sau pentru nerespectarea deciziilor adunării generale;
reguli de admitere a noilor membri, respectiv durata minimă a calității de membru, care
nu poate fi mai mică de un an;
reguli de excludere și retragere a membrilor din grupul de producători;
măsuri contabile și bugetare necesare pentru funcționarea grupului de producători;
d) să dispună de organe de conducere și de mijloace tehnice care să îi permită să asigure managementul comercial și bugetar pentru funcționarea grupului de producători.
1.1.2 Obiectul de activitate al grupurilor de producători
Din statutul – cadru, sunt de reținut câteva prevederi importante referitoare la obiectul de activitate al grupului de producători. Astfel, întreaga producție a membrilor este preluată în vederea comecializării. Adunarea generală poate, însă, stabili o anumită cotă – parte care să fie comercializată de producători, la prețul similar celui practicat de grupul de producători.
Obiectul de activitate al unui grup de producători este :
să stabilească o strategie de piață, pentru echilibrarea raportului cerere-ofertă, eliminarea
marilor variații de preț ale produselor pe piață, și garantarea unor venituri certe și echitabile membrilor săi;
să adapteze în comun structura producției la cerințele pieței;
să stabilească reguli unitare de producție, obligatorii pentru toți membrii producători ai
grupului, prin care să se asigure un nivel de calitate a produselor, potrivit cerințelor pieței, precum și protecția și conservarea calității mediului;
să elaboreze și să aplice unitar regulile comerciale specifice fiecărei categorii de
produs/grupe de produse ;
să comercializeze producția membrilor grupului de producători.
Deasemenea, obiectul de activitate poate cuprinde achiziționarea în comun a mijloacelor de producție, utilajelor și tehnicii de desfacere, consultanță tehnică, economică și de marketing pentru membri, cooperarea cu organizații similare din țară și din străinătate. Obiectul de activitate al grupului de producători va putea fi completat ori de câte ori va fi necesar pentru adaptările impuse de evoluția producției și distribuției produselor. Adunarea generală a asociaților va putea însărcina consiliul de administrație cu modificarea și completarea obiectului de activitate al grupului de producători.
Statutul – cadru cuprinde, între altele, modul de constituire a părților sociale, de vărsare și de restituire a acestora, drepturile și obligațiile membrilor asociați, organele de conducere ale grupului de producători și atribuțiile acestora, modul de împărțire a profitului sau a pierderilor (proporțional cu capitalul social subscris și evidența contabilă ).
Asociații sunt obligați să verse la casieria grupului de producători, în termen de 3 luni de la semnarea declarației, suma cu care s-au înscris în grupul de producători, iar pentru membrii fondatori, o dată cu înființarea grupului de producători. Asociații pot răspunde pentru obligațiile asumate de grupul de producători numai în limita părților sociale subscrise. Părțile sociale ale asociaților nu pot fi cedate, gajate sau urmărite atâta vreme cât aceștia au calitatea de asociat.
Conform reglementărilor, organul suprem de conducere este Adunarea Generală, care se ține cel puțin o dată pe an, iar deciziile se iau după principiul un om – un vot. Grupul de producători este administrat de un consiliu de administrație, alcătuit din cel puțin trei membri, dintre care se alege un președinte si un vicepreședinte. Administrarea operativă este asigurată de un director executiv, încadrat cu contract de muncă, iar gestiunea este controlată de 1-3 cenzori salarizați, aleși de adunarea generală pentru o perioadă de trei ani.
Calitatea de membru al unui grup de producători poate fi dobândită de către orice producător agricol și silvic care deține legal o bază de producție, își declară în scris intenția de a comercializa producția agricolă ori silvică proprie în cadrul grupului și plătește cotizația în conformitate cu statutul. Producătorii care au dobândit calitatea de membru se pot retrage, renunțând la această calitate, cu respectarea unui termen de preaviz a cărui durată este stabilită prin statut .
Scopul activității grupurilor de producători este comercializarea în comun a produselor agricole și silvice ale membrilor, urmărind realizarea următoarelor obiective:
planificarea și modificarea producției conform cererii pieței, în special conform
condițiilor de calitate și cantitate;
promovarea concentrării ofertei și plasarea pe piață a produselor obținute de membrii săi;
reducerea costurilor de producție și stabilizarea prețurilor la producător;
promovarea utilizării practicilor de cultivare, a tehnicilor de producție și gestiune a
deșeurilor care să nu dăuneze mediului înconjurător, în special pentru protecția calității apelor, a solului și a peisajului natural, precum menținerea și/sau promovarea biodiversității.
Proiectul de lege privind constituirea, recunoașterea și funcționarea grupurilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole, silvice și piscicole, a fost discutat în Comisia pentru Agricultură a Senatului în data de 11 mai 2004 și a fost acceptat și adoptat în ședința Senatului din data de 19 mai 2004. Prin această lege, se crează cadrul legislativ ca producătorii agricoli, silvici și piscicoli, la libera lor inițiativă, să se poată asocia și constitui grupuri de producători, cu personalitate juridică, bazate pe unitatea de interes și acțiune a grupului, pentru comercializarea produselor agricole, silvice și piscicole. Grupurile de producători sunt persoane juridice cu scop lucrativ și gestiune economică proprie. Statul sprijină activitatea de constituire și funcționare a grupurilor de producători, prin surse financiare interne și externe.
Avizele de recunoaștere pentru grupurile de producători se înregistrează într-un registru
special deschis de către autoritatea desemnată, conform specificului activității, să le elibereze. De asemenea, legea stabilește condițiile de recunoaștere a grupurilor de producători care valorifică două sau mai multe produse, sau a acelora care fuzionează. Pentru implementarea prevederilor acestei legi, sunt în pregătire la Direcția de dezvoltare rurală ordinele ministrului pentru aprobarea statutului cadru al grupului de producători, a produselor pentru care se constituie grupurile de producători și a normelor de aplicare.
Avizul de recunoaștere a grupului de producători poate fi retras de către autoritatea emitentă, printr-o decizie de retragere a recunoașterii grupului de producători, în urmarele cazuri :
nu mai are dimensiunea și nu mai sun t îndeplin ite criteriile de recunoaștere ;
avizul de recunoaștere a fost obținut prin prezentarea de date neconforme realității ;
în activitatea sa, grupul de producători nu respectă dimensiunile și criteriile care au stat la baza eliberării avizului de recunoaștere ;
nu își respectă bligațiile față de membrii grupului de producători.
Aceste grupuri de producători, care funcționează deja de mai mulți ani în țările membre ale Uniunii Europene, au fost prevăzute a se constitui, recunoaște și funcționa, potrivit proiectului de lege, ținându-se seama de reglementările și regulamentele în vigoare în Uniunea Europeană (Reglementarea Consiliului nr. 952/1997 privind grupurile de producători și uniunile lor). Legea asigură cadrul normativ și pentru implementarea Măsurii 3.2- Constituirea grupurilor de producători din cadrul Programului SAPARD (cu un buget de 30.857.917 Euro, din care 23.143.438 Euro – participare comunitară), care prevede finanțarea sub formă de ajutor nerambursabil a cheltuielilor de constituire, recunoaștere și funcționare, pe o durată de până la 5 ani, într-un cuantum anual diferențiat, în funcție de cifra de afaceri anuală a grupului de producători.
1.2 Rolul grupurilor de producători
Rolul principal al grupurilor de producători este acela de a comercializa în comun produsele fermierilor individuali. Grupurile de producători care îndeplinesc anumite condiții pot obține subvenții de la Uniunea Europeană. Grupurile de producători sunt considerate o șansă a fermierilor de a-și întări puterea economică prin negocierea prețurilor produselor, diminuarea costurilor de transport, obținerea profitului de obicei încasat de intermediari.
În ciuda unor dificultăți de constituire, grupurile de producători au succes. Succesul unui grup de producători poate fi determinat de : o strategie de piață sigură, de inovare, de abilitatea membrilor grupului de a învăța, de aplicarea de reguli și sancțiuni în interiorul grupului, omogenitatea membrilor.
În Polonia, țară predominant agricolă și unul din noile state membre ale Uniunii Europene, aceste grupuri au negociat contracte de lungă durată și au contribuit la creșterea prețurilor și a volumului de marfă comercializat. Grupurile au contribuit la crearea de locuri de muncă în mediul rural și la dezvoltarea comunităților locale. În prezent, în Polonia există 700 de astfel de grupuri, cu aproximativ 60 de membri fiecare.
Alte beneficii de care se pot bucura grupurile de producători sunt: o mai bună poziție pe piață, prețuri mai mari pentru bunurile comercializate, informații de piață obținute mai ușor și mai ieftin, costuri mai mici pentru realizarea investițiilor și oportunități mai bune pentru consolidarea capitalului, scăderea timpului destinat comercializării produselor, eficiența ridicată, scăderea riscului grupului de producători, deoarece acesta este preluat de grup, nu doar de un singur producător.
Producătorii care intră într-un grup de producători trebuie să ia în calcul și alți factori, ca de exemplu, pierderea independenței, accentuarea incertitudinii, necesitatea investițiilor.
Grupurile de producători sunt organizații economice, societăți comerciale, societăți agricole, cooperative agricole, asociații agricole, care se conduc pe baza statutului propriu. Acestea se constituie și funcționează la inițiativa liberă a producătorilor, bazată pe unitatea de interes și acțiune a grupului, însă numărul minim al membrilor trebuie să fie.
De asemenea, grupurile de producători trebuie să aducă dovada, prin intermediul unei evidențe contabile, că dețin o valoare minimă a producției comercializate, pentru grupa de produs pentru care se solicită recunoașterea, de cel puțin 10 mii de euro, echivalent în lei, aceste sume variind în funcție de domeniul de activitate.
Grupurile de producători trebuie să respecte anumite legi și să dețină un sistem centralizat de contabilitate, facturare, înregistrare și urmărire cantitativă, calitativă și valorică a producției membrilor. Potrivit legii, orice producător agricol, silvic, piscicol, care este deținătorul legal al bazei de producție și își declară în scris intenția de a comercializa producția proprie, poate deveni membru al unui grup de producători, în conformitate cu prevederile statutului acestuia.
1.3 Avantajele și dezavantajele membrilor grupurilor de producători
Gruparea fermierilor într-o astfel de asociație întărește puterea economică ca urmare a posibilității de a negocia prețurile produselor, costurile de transport se micșorează, iar adosul intră în buzunarul producătorului, eliminând, astfel, veriga intermediarilor. De asemenea, grupurile de producători pot beneficia de o mai bună poziție pe piață, prețurile bunurilor comercializate vor fi mai mari, au acces mai ușor și mai ieftin la anumite informații de piață. În ceea ce privește costurile privind investițiile, acestea sunt diminuate și datorită susținerii financiare de care pot beneficia prin intermediul anumitor programe naționale și comunitare.
Un avantaj îl constituie subvențiile importante ce pot fi obținute de la Uniunea Europeană cât și un minim de risc, întrucât acesta se împarte la numărul de membri și nu la un singur producător. Acest din urmă avantaj se poate transforma și într-un dezavantaj, producătorii membri ai unui grup pierzându-și independența. La categoria dezavantaje ar putea fi menționată și necesitatea investițiilor, însă investițiile aduc, de cele mai multe ori, câștiguri importante ca urmare a măririi capitalului. Un plan strategic bine întocmit, o rigurozitate și seriozitate în ceea ce privește îndeplinirea sarcinilor pot aduce, fără îndoială, succesul financiar și bunăstarea membrilor grupului de producători.
Alte avantaje obținute în urma constituirii grupurilor de producători sunt :
– procurarea de material săditor, pesticide, utilaje pentru membrii grupului;
– depozitarea, sortarea, ambalarea și comercializarea produselor pentru membrii grupului;
– protejarea produselor împotriva importurilor;
– planificarea producției și adaptarea ei la cerințele pieței;
– reducerea costurilor de aprovizionare cu materii prime și materiale și a costurilor de comercializare ;
– negocierea unor prețuri avantajoase pentru produsele membrilor cu fabricile procesatoare ;
– susținerea politicilor de preț pe lângă MAPADR ;
– sprijinirea grupurilor de producători prin alocații acordate de Guvern.
Avantajele financiare ale grupurilor de producători sunt :
Grupurile de producători recunoscute pot beneficia de sprijin financiar de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Grupurile de producători recunoscute pot beneficia de credite de investiție acordate de la bugetul de stat în cadrul unor programe de finanțare, inclusiv pentru accesarea programului SAPARD, cu respectarea condițiilor de accesare impuse de aceste programe.
Grupurile de producători sunt susținute si după aderarea României la Uniunea Europeană cu sprijin financiar provenit de la Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADER) în cadrul Programului de Dezvoltare Rurală a României pentru perioada 2007-2013.
Odată cu aderarea României în Uniunea Europeană, producătorii agricoli și silvici organizați în grupuri de producători pot beneficia de sprijin financiar oferit prin măsuri de dezvoltare rurală. După aderarea României la Uniunea Europeană, grupurile de producători recunoscute vor beneficia de avantaje financiare oferite numai în cadrul organizării comune a pieței fructelor și legumelor.
În vederea dotării cu depozite moderne și linii de sortare și ambalare a produselor necesare pentru recunoaștere, grupurile de producători pot întocmi proiecte de finanțare.
La accesarea programelor de finanțare pentru investiții, grupurile de producători recunoscute pot beneficia de cumularea plafoanelor maxime aferente fiecărui membru, astfel:
integral, dacă are până la 10 membri;
70% din fondul aferent numărului total de membri, dacă are între 10 și 20 de membri;
50% din fondul aferent numărului total de membri, dacă are între 20 și 50 de membri;
25% din fondul aferent numărului total de membri, dacă are peste 50 de membri;
Grupurile de producători care au beneficiat de sprijin financiar de la bugetul de stat și au utilizat acest sprijin în alt scop decât cel pentru care le-a fost acordat sunt obligate să restituie integral acest sprijin, inclusiv dobânzile aferente. Grupurile de producători recunoscute nu pot beneficia de dublă finanțare pentru aceeași activitate.
Avantajele comerciale ale grupurilor de producători sunt:
posibilitatea încheierii de contracte comerciale sigure;
oferirea unor cantități mari de produse de calitate omogenă;
determinarea creșterii puterii de negociere și obținerea unor condiții financiare mai bune;
Avantajele tehnice ale grupurilor de producători sunt:
posibilitatea planificării producției membrilor în funcție de contractele încheiate de grup;
– având piața de desfacere asigurată și posibilitatea capitalizării, grupurile de producători au siguranța care le permite să investească în tehnologii de producție moderne, mai eficiente care determină creșterea cantitativă și calitativă a producțiilor;
Avantajele tehnologice și de infrastructură ale grupurilor de producători sunt reprezentate de faptul că grupurile care au obținut recunoaștere au un plan aprobat de autoritățile competente care le permite pe parcursul unei perioade de maxim 5 ani să realizeze investiții pentru asigurarea dotărilor necesare pentru sortarea, ambalarea și depozitarea produselor.
Categoriile de produse comercializate de grupurile de producători
Categoriile de produse comercializate de grupurile de producători potrivit legislației în
vigoare sunt următoarele :
a) Produse horticole:
1. fructe și legume;
2. fructe;
3. legume;
4. produse horticole destinate procesării;
5. fructe cu coajă;
6. ciuperci;
7. cartofi timpurii și de vară;
8. struguri de vin;
9. flori, plante ornamentale, plante dendrologice (plante vii) ;
b) Produse agricole:
1. cereale (porumb, grâu, orz, orzoaică etc.);
2. orez;
3. plante oleaginoase;
4. leguminoase;
5. plante textile;
6. sfeclă de zahăr;
7. cartofi;
8. plante furajere;
9. tutun;
10. hamei;
11. plante medicinale și aromatice de cultură.
c) Produse de origine animală:
1. lapte și produse lactate;
2. carne de bovine;
3. carne de ovine și/sau caprine;
4. carne de porcine;
5. carne de pasăre și ouă;
6. miere de albine și produse apicole;
7. gogoși de mătase;
8. lână, păr, piei și pielicele, blănuri și alte produse animaliere.
d) Produse silvice:
1. lemn;
2. produse din lemn;
3. răchită;
4. produse din răchită;
5. material forestier de reproducere (semințe, puieți, butași etc.);
6. fructe de pădure;
7. ciuperci din flora spontană;
8. plante medicinale și aromatice din flora spontană;
9. vânat împușcat (carne, blănuri și produse cornoase);
10. vânat viu;
11. rășină;
12. produse apicole;
13. produse ornamentale (cetină, conuri, ferigă etc.);
14. produse de artizanat obținute din lemn, corn, blănuri, fructe etc.).
(surse:MAPDR, DADR Iași, euractiv.ro)
Procedurile de recunoaștere națională a grupurilor de producători referitoare la instituția competentă și serviciile responsabile, condițiile pentru retragerea recunoașterii și mecanismul de recurs sunt prevăzute în Legea nr. 277/2004. Autoritățile competente pentru recunoașterea grupurilor de producători sunt:
Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin următoarele autorități
teritoriale competente:
Direcțiile pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală județene pentru produsele agricole vegetale și animale;
Inspecția piscicolă teritorială pentru produsele pescărești;
Direcțiile teritoriale de regim silvic și de vânătoare pentru produsele silvice lemnoase și nelemnoase.
Direcția de Dezvoltare Rurală monitorizează întreaga activitate de recunoaștere a
grupurilor de producători și înscrie grupurile de producători recunoscute într-un Registru special de evidență a grupurilor de producători constituite pentru comercializarea produselor agricole, piscicole și silvice în conformitate cu Legea nr. 277/2004;
În cazul nerespectării condițiilor de recunoaștere, grupului de producători i se poate
retrage recunoașterea printr-o decizie de retragere a recunoașterii pentru emiterea căreia este urmată aceiași procedură ca la recunoaștere, de către aceleași autorități teritoriale competente.
CAPITOLUL II
STUDIU DE CAZ : Grupul de producători « PARADISUL LEGUMELOR CURTICI &MACEA »
2.1 Caracteristici generale a pieței legumelor și fructelor
Bazele Politicii Agricole Comune (PAC) au fost puse prin Tratatul de la Roma (1957), fiind printre primele politici adoptate de statele membre, în contextul crizei de după cel de-al doilea Război Mondial.
Obiectivele PAC vizează disponibilitatea de produse pe piață la prețuri rezonabile pentru consumatori, realizarea stabilității piețelor, dezvoltarea agriculturii pe baze competitive, asigurarea unui nivel de trai echitabil.
În prezent, politica agricolă comună se concentrează pe două direcții majore, numite piloni. Primul pilon a fost creat prin Tratatul de la Roma și vizează organizarea comună a piețelor produselor agricole la nivel comunitar. Cel de-al doilea pilon a căpătat o amploare deosebită ca urmare a reformelor suferite de Politica Agricolă Comună prin Agenda 2000 și are în vedere dezvoltarea rurală.
Organizațiile comune de piață, unul din cei doi piloni ai Politicii Agricole Comune, reprezintă un sistem de reguli și mecanisme obligatorii la nivelul statelor membre care reglementează producția, comerțul și prelucrarea produselor agricole. În prezent, organizațiile comune de piață includ peste 90% din producția agricolă din Uniunea Europeană, iar măsurile luate sunt finanțate dintr-un buget comun la nivelul Uniunii Europene.
Consiliul Uniunii Europene, pe baza propunerilor Comisiei Europene și a consultărilor cu Parlamentul European, înființează organizațiile comune de piață și stabilește regulile de funcționare a acestora.
Pentru fiecare grup comun de piață există un Comitet de Management format din reprezentanți ai statelor membre și prezidat de un membru al Comisiei Europene. Comisia, asistată de Comitetul de Management, ia măsurile necesare pentru asigurarea funcționării organizațiilor de piață. În condițiile în care Comisia nu este de acord cu modificările propuse Comitetului de Management, decizia finală este luată de Consiliul Uniunii Europene.
În prezent, principalele acte normative aplicabile sectorului de fructe și legume în țările Uniunii Europene sunt:
Regulamentul Consiliului European 2200/1996 privind organizarea comună de piață
în sectorul fructelor și legumelor;
Regulamentul Consiliului European 2201/1996 privind organizarea comună de piață
în sectorul fructelor și legumelor procesate;
Regulamentul Comisiei 1432/2003 cu privire la recunoașterea organizațiilor de
producători și recunoașterea preliminară a grupurilor de producători;
Regulamentul Comisiei 1433/2003 cu privire la programele și fondurile operaționale
și sprijinul financiar;
– Regulamentul Comisiei 1943/2003 cu privire la sprijinul financiar oferit grupurilor de producători recunoscute preliminar.
Organizația Comună de Piață (OCP) pentru fructe și legume este foarte importantă la nivelul Uniunii Europene, atât pentru volumul producției de fructe și legume care reprezintă 15% din totalul producției agricole, cât și prin varietatea de produse proaspete și procesate obținute.
Organizația Comună de Piață în acest domeniu a fost pentru prima dată reglementată în 1962 pentru fructele și legumele proaspete și în 1968 pentru fructele și legumele procesate.
Principalele obiective avute în vedere în organizarea pieței sunt:
Corelarea producției cu cererea atât din punct de vedere cantitativ, cât și din punct de
vedere calitativ în vederea maximizării satisfacției consumatorilor;
Concentrarea și eficientizarea producției prin oferirea spre comercializare a unor cantități
mari de produse de calitate omogenă;
Stabilirea prețurilor oferite producătorilor;
Ameliorarea tehnologiilor și metodelor de producție și promovarea unor tehnici de
producție prietenoase mediului.
Pentru atingerea obiectivelor pieței comune în sectorul fructelor și legumelor, se utilizează următoarele instrumente de reglementare:
oferirea de sprijin financiar grupurilor și organizațiilor de producători;
implementarea unor standarde de comercializare comune tuturor statelor membre ale
Uniunii Europene și urmărirea permanentă a conformității produselor obținute cu respectivele standarde;
oferirea unor compensații financiare pentru anumite produse retrase de pe piață în cazul
în care creșterea excesivă a ofertei amenință prăbușirea prețurilor (există plafoane maxime pentru aceste compensații);
stabilirea de cote de producție pentru o serie de fructe și legume destinate procesării
(tomate, piersici, pere, lămâi) pentru care organizațiile de producători primesc ajutoare financiare pe care le distribuie apoi membrilor care au furnizat produsele respective;
eliberarea de licențe de import și stabilirea unui preț minim de intrare în vederea
limitării importurilor din țările terțe;
acordarea de restituții pentru anumite categorii de exporturi (de exemplu, mere, struguri
de masă, nectarine, lămâi, portocale, roșii) în vederea stimulării exporturilor.
Producătorii de legume și fructe care se asociază pot primi de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) finanțări de până la 5% din valoarea producției vândute de grup într-un an, din fondurile Uniunii Europene.
Acordarea finanțării este una dintre măsurile specifice organizării pieței comunitare de produse agroalimentare de care România poate beneficia ca stat membru al Uniunii Europene. Pentru aplicarea ei, este nevoie de un ordin al ministrului Agriculturii, care să adapteze regulamentul comunitar la specificul pieței românești.
Grupurile de producători de legume și fructe vor putea primi o finanțare de 5% din valoarea vânzărilor, în primul și în al doilea an de funcționare, pragul reducându-se la 4% în al treilea an, 3% în al patrulea an și ajungând la 2% în al cincilea an. Procentele sunt valabile pentru grupurile care vând legume și fructe în valoare de un milion de euro într-un an, prevede regulamentul APIA. Pentru grupurile care au vânzări mai mari de un milion de euro, procentele se reduc astfel : 2,5% din valoare vânzărilor în primul și în al doilea an, 2% în al treilea an și 1,4% în al patrulea si al cincilea an.
Limita maximă a sumelor alocate într-un an este cuprinsă întgre 50.000 și 100.000 de euro pentru fiecare grup de producători. Banii sunt acordați pentru a acoperi costurile de constituire și de funcționare a grupurilor de producători de legume și fructe.
Principalele cheltuieli sunt cele pentru achiziționarea echipamentelor necesare stocării , depozitării, vânzării producției, dar și pentru cunoașterea și planificarea producției membrilor, îmbunătățirea calității produselor, aplicarea unor strategii de comercializare.
2.2 Prezentarea grupului de producători « PARADISUL LEGUMELOR »
Grupul de producători SC PARADISUL LEGUMELOR CURTICI & MACEA SRL din Județul Arad a fost inregistrată la Registrul Comerțului la data de 27.10.2005 dar și-a început activitatea propriu-zisă începând cu luna aprilie 2006. În această zonă, tradiția cultivării și comercializării, inclusiv pe piața externă, datează din 1956, vârful producției și al exportului (către Germania, Austria, Danemarca, Polonia și URSS) fiind realizat între anii 1971-1976, cu o producție de 25-30000 tone/an, ponderea cea mai mare reprezentând-o roșiile (70%). Grupul de producători va fi denumit Grup de Producători pentru comerțul cu ridicata al fructelor și legumelor cu sediul în localitatea Curtici, județul Arad.
Grupul de producători SC PARADISUL LEGUMELOR CURTICI & MACEA SRL din Județul Arad are următorul obiect de activitate :
planificarea și modificarea producției de legume și fructe conform pieței, în special conform
condițiilor de calitate și cantitate ;
reducerea costurilor de producție și stabilirea prețurilor la producător ;
aplicarea unor reguli unitare de calitate a producției pentru membrii grupului ;
aprovizionarea în comun cu materiale și servicii pentru membri grupului ;
prelucrarea, în vederea comercializării, a întregii cantităti de legume și fructe oferite de
membrii grupului de producători, în funcție de necesități ;
sortarea, ambalarea, depozitarea, transportul și comercializarea legumelor și fructelor
proaspete.
Grupul de producători va putea funcționa pe o durată nelimitată, cu excepția dizolvării anticipate a acestuia, dar nu mai devreme de un an. Grupul de producători SC PARADISUL LEGUMELOR & MACEA SRL are sediul în localitatea Curtici, Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 19, județul Arad.
Grupul de producători are un număr total de 49 de asociați, producători agricoli din bazinul legumicol Curtici Macea. Capitalul social al societății este de 490 ron constituit prin numerar. Consiliul de administrație, cu acordul adunării generale a asociaților, va putea schimba sediul grupului de producatori.
Consiliul de administrație al societății este format din :
1. Moț Ioan – președinte
2. Otlăcan Cristian – vicepreședinte
3. Bătăneanț Gheorghe – membru
4. Roșu Livia – membru
5. Mocuța Elena – membru
6. Jigău Ionel – membru
7. Vaș Lucian – membru
8. Fulge Pavel Livius – membru
9. Cazan Gligor – membru
Președintele, administrator al societății, continuă tradiția familiei din care provine, are studii postliceale în domeniul cultivării legumelor, cursuri specifice, precum și curs de acces la surse europene de asistență financiară pentru dezvoltare rurală.
Vicepreședintele este absolvent al Facultății de Horticultură, fermier tânăr care continuă tradiția de legumicultor.
Toți cei 7 (șapte) membri sunt atât fermieri cât și producători cu tradiție în legumicultură care au pregatirea necesară pentru obținerea de legume și fructe la o calitate superioară.
Membrii :
ing. Bătăneanț Gheorghe (inginer mecanic) – continuă tradiția părinților de a cultiva legume ;
Roșu Livia – tânăr fermier ;
Mocuța Elena – fermier cu tradiție în legumicultură ;
Jigău Ionel – producător cu tradiție ;
Vaș Lucian – producător cu tradiție ;
Fulge Pavel Livius – producător cu tradiție ;
ing. Cazan Gligor – absolvent de studii superioare în domeniul horticol.
Comisia de cenzori este formată din 3(trei) membri asociați alesi de adunarea generală a asociaților, pe o perioadă de 3 ani, care au atribuția de a verifica gestiunea societății, renumerați cu o indemnizație fixă determinată de adunarea generală care îi alege.
Fiind la început de drum, Grupul de producători « Paradisul Legumelor » are doar doi angajați. La compartimentul de marketing și contabilitate, societatea are un singur angajat.
Managementul general este asigurat de către președintele grupului care acționează în calitate de manager, îndeplinind și atributiile de preluare a mărfii de la producători, verificarea calității precum și livrările către clienți.
Membrii producători ai societății dețin, conform adeverințelor eliberate din registrul agricol al primăriilor localităților, o suprafață de 279.27 ha, conform Anexei 4.
Grupul de producători « Paradisul Legumelor » solicită recunoașterea pentru grupa « Legume și fructe », întrucât grupul cuprinde atât producători de fructe cât și de legume.
Descrierea activității actuale a grupului de producători
În cursul anului financiar 2006 SC Paradisul Curtici & Macea SRL a vândut produse în valoare totală de 229215.58 ron echivalentul a aproximativ 67782 euro.
SC ARTIMA RETAIL INVESTIMENT SRL este societatea cu care grupul de producători a avut încheiat contract de livrare și căreia i-a vandut 92,9% din total marfă. Alți clienți cu care a colaborat grupul de producători în anul 2006 sunt :
– SC Profi Rom Food SRL
– SC Altfel SRL
– SC SPAR SRL
– SC Novatim SRL
– SC Tout Terain Service Co SRL
– SC Laguna SRL
Cantitățile livrate au fost mici deoarece grupul de producători a început colaborarea abia la sfârșitul producției. Produsele comercializate au fost :
1. roșii – 78325 kg
2. pepene verde – 35000 kg
3. varză – 22500 kg
4. salată – 13500 kg
5. conopidă – 11 900 kg
6. vinete – 9500 kg
7. pepene galben – 8000 kg
8. dovlecei – 7650 kg
9. gulii – 2265 kg
10. mere – 3500 kg
11. mazăre – 350 kg
12. ardei – 2250 kg
13. brocoli – 1325 kg
14. castraveți – 2100 kg
15. ceapă verde – 800 kg
16. țelină – 775 kg
17. gogonele – 1250 kg
18. gogoșari – 500 kg
19. morcovi – 1000 kg
20. pătrunjel – 250 kg
21. porumb zaharat – 1250 kg
22. sfeclă roșie – 775 kg
Pentru anul financiar 2007 grupul de producători « Paradisul Legumelor » este în tratative cu mai multe supermarketuri pentru încheiere de precontracte de livrare.
La o suprafață totală de 34 ha cultivată cu legume și fructe se vor obține până la sfârșitul anului 2007 următoatele cantități de produse :
1. gulii – 40 tone
2. varză solar – 19 tone
3. tomate câmp – 27 tone
4. tomate solar – 304 tone
5. vinete câmp – 63 tone
6. varză câmp – 42 tone
7. salată solar – 16,7 tone
8. pepeni verzi – 750 tone
9. pepeni galbeni – 18 tone
10. ceapă verde – 0,8 tone
11. porumb zaharat – 18 tone
12. ardei gras – 20 tone
13. conopida solar – 12 tone
14. dovlecei solar – 28 tone
15. gogoșar câmp – 20,8 tone
16. vinete solar – 6,5 tone
17. castraveți cornison – 8 tone
18. mazăre – 1 tonă
19. ardei solar – 2 tone
20. cartofi timpurii – 25 tone
21. pătrunjel – 37 tone
22. morcov – 30 tone
23. păstârnac – 10 tone
24. brocoli – 5 tone
25. mere – 15 tone
26. fructe sâmburoase – 5 tone
Tipurile actuale de produse sunt : ardei gras, ardei iute, ardei capia, brocoli, castraveți, ceapă verde, conopidă, țelină frunze și rădăcină, gogonele, gogoșari, gulii, mazăre verde, mere, morcovi, pătrunjel rădăcină, pepene galben, pepene verde, porumb zaharat, roșii, salată verde, sfeclă roșie, varză și vinete.
În anul 2006 societatea a livrat produsele în ambalajul clientului. Sortarea și ambalarea produselor s-a făcut de către fiecare producător, individual.
Membrii asociați ai grupului de producători cunosc și respectă calitatea produselor urmând astfel standardele de marketing. Controlul final se efectuează de către președintele societății la preluarea mărfii de la producători.
Grupul de producători « Paradisul Legumelor » realizează distribuția produselor (legumelor și a fructelor) pe bază de precomenzi de la clienții cu care s-au încheiat contracte. Valoarea comenzilor este corelată cu cerințele pieței. Pentru asigurarea prospețimii produselor, livrările s-au facut zilnic.
Infrastructura deținută de societate în prezent este compusă din sediul societății, punctul de lucru închiriat prin contract, mașina de transport autoutilitară de 3,5 tone achiziționată în leasing în luna decembrie 2006, autoturism mixt cu o capacitate de transport de 1,3 tone (închiriat de la unul din asociați). La punctul de lucru există un birou dotat cu calculator, linie de internet, telefon, fax, xerox, și un spațiu de prelucrare a produselor.
Societatea mai deține în proprietate o suprafață de 3000 mp teren în intravilanul localității Curtici, teren achiziționat prin licitație de la Primăria localității în luna octombrie 2006, unde intenționează să construiască o hală de sortare-ambalare-depozitare, precum și un spațiu administrativ necesar societății.
Grupul de producători dorește creșterea suprafețelor cultivate în sistem protejat, de la 8 ha în anul 2006 la aproximativ 15 ha în an ul 2011, ceea ce va avea ca rezultat creșterea cantității și a ciferi de afaceri a grupului. Tipurile de resurse necesare în vederea îmbunătățirii calității/cantității cifrei de afaceri sunt resursele de capital și resursele financiare.
CAPITOLUL III
ANALIZA PIEȚEI ACTUALE A GRUPULUI DE PRODUCĂTORI ȘI EVOLUȚIA ÎN URMĂTORII 4 ANI
3.1 Analiza competiției actuale și prognozate
Tradiția și potențialul zonei în producerea de legume și fructe în cantități mari și foarte solicitate pe piață datorită calității lor, produsele obținute în bazinul Curtici – Marcea sunt cautate atât în zona geografica din care face parte, dar și de vechi colaboratori din Uniunea Europeană.
Competitorii actuali ai societății sunt producătorii autohtoni care comercializează produsele atât prin magazine specializate cât și pe piața liberă, precum și legumele și fructele importate în special din Turcia, Spania, Olanda, Grecia.
Momentan pe piața liberă se comercializează în special produsele obținute de către producătorii individuali neorganizați. Se estimează o scădere cu 15-20% în acest an, la fel și pe următorii 4 ani, a pieței libere având în vedere tendința unui comețt care să respecte normele de igiena.
Concurența prognozată este reprezentată de grupurile de producători din țara vecină, Ungaria, care sunt mai bine organizați, cunosc mai bine mecanismul pieței și au o infrastructura mai dezvoltatâ. Pentru a deveni mai puternici și a beneficia de experiența unor astfel de grupuri, societatea intentionează să colaboreze cu un grup de producători din Ungaria, dintr-o localitate aflată la 150 km de Curtici.
În aceasta zonă geografică societatea se numară printre primele grupuri de producători de legume și fructe recunoscută de Ministerul Agriculturii conform Avizului de recunoastere nr. 7/12.07.2006.
Se previzionează o reducere a vânzărilor de produse pe piața liberă și se consideră ca principalii clienți ai societății sunt și vor rămâne supermarketurile din zona de vest a țării cum sunt SC Artima Retail İnvestment SRL , SC Spar SA, magazinele alimentare mai mici, dar și hipermarketurile, deoarece numărul mare de asociați din societate și diversitatea produselor obtinuțe îndreptățesc ca aceștia să fie optimiști în ceea ce privește solicitarea produselor societății. În Arad, adică la 15 km de sediul grupului de producători se află ca supermarketuri Billa, Spar, Artima magazine cash & carry Selgros, Metro, iar in Timișoara la 65 de km în plus fata de cele prezentate mai sunt Real și Kaufland.
Ritmul livrării produselor societății este stabilit de către clienti pe bază de precomandă zilnică. Referitor la prezentarea produselor se poate spune că cel puțin în perioada următoare societatea nu va fi constrânsă să livreze produsele în ambalaje personalizate. Se intenționează să se realizeze investițiile necesare pentru a se asigura ambalarea produselor societății începând cu anul 2010. Pentru a obține garanția calității legumelor și fructelor produse și comercializate, societatea va face demersurile necesare pentru obținerea certificării EUREPGAP pentru producătorii din cadrul grupului.
Având în vedere tendința de desființare a piețelor libere, se așteaptă ca produsele asociatilor societății să se comercializeze preponderent prin magazine specializate gen hiper, unele produse super, mini market. În momentul actual se consideră că se vor vinde unele produse în vrac, nu neapărat ambalate, cu o creștere de aproximativ 10% anul acesta și 18 – 20% în următorii 4 ani.
În ceea ce privește modificarea profilului consumatorului, societatea estimează și încercă să se alinieze cerințelor pietei, prin comercializarea de produse noi :
roșii cherry ;
ardei blocky semafor ;
vinete albe ;
varză de Bruxelles ;
varză chinezească ;
3.2 Prognoza privind evoluția tehnologiilor de producție
În prezent grupul de producători folosește tehnologii avansate de producție, și dorește să accentueze următoarele aspecte :
folosirea fertilizării ;
obținerea răsadurilor în turbă ;
sisteme de picurare .
În viitor grupul de producători estimează următoarele modificări :
extinderea suprafețelor irigate în câmp ;
folosirea soluțiilor nutritive în irigarea plantelor ;
înlocuirea produselor chimice prin utilizarea produselor biologice în culturi ;
creșterea numărului de suprafețe acoperite ;
utilizarea gunoiului de grajd pentru fertilizare ;
folosirea hibrizilor de calitate ce va duce la echilibrarea raportului calitate-cantitate .
Grupul de productori dorește construirea unui depozit cu celule frigorifice si cu o
capacitate de 3000 tone pentru depozitarea, sortarea și ambalarea legumelor și fructelor. Sediul grupului de producători va fi în aceeași clădire.
În contextul tendințelor identificate referitor la concurență identificate referitor la concurență , făcând o analiză SWOT a grupului rezultă următoarele :
Punctele tari ale grupului de producători sunt:
distanța relativ mică față de clienți, deci, prospețimea permanentă a legumelor și
fructelor ;
posibilitatea de a livra legumele și fructele la intervalele solicitate de piață ;
calitatea ridicată a legumelor și fructelor care a adus grupului de producători
renume în rândul clienților din zona Banat și Transilvania ;
suprafața mare de cultură utilizată de grupul de producători ;
tehnologia modernă aplicată la producerea legumelor și solicitarea sfaturilor
specialiștilor de la firmele de consultanță ;
relație deja construită cu supermarketurile, având în vedere că toată producția
comercializată de către grupul de producători până în prezent s-a făcut de catre piața market-urilor ;
gradul ridicat de diversificare a produselor comercializate de grupul de
producători ;
numărul mare de membri al grupului (49).
Punctele slabe ale grupului de producători sunt :
lipsa unui spațiu adecvat de depozitare a produselor în vederea comercializării ;
lipsa unei linii de sortare ;
lipsa ambalajelor personalizate ;
capacitatea limitată de transport ;
posibilitățile financiare limitate ale asociaților grupului de producători care nu le
permit să susțină mai substanțial dezvoltarea societății.
Oportunitățile grupului de producători sunt :
distanțele față de orașele mari din zonă nu depașesc 100 km iar ca și poziționare geografică
grupul de producători se află situat între Banat și Transilvania ;
până în prezent prețul produselor practicate de către grupul de producători este mult mai
mic decât cel practicat pe piața Uniunii Europene ;
campaniile lansate la nivel european pentru stimularea consumului de legume și fructe ;
dezvoltarea tot mai accentuată a super și hipermarketurilor au oferit grupului de
producători posibilitatea creșterii pieței de desfacere ;
fuziunea grupului de producători cu societăți cu același specific din țara vecină Ungaria,
care sunt mult mai bine dezvoltate și organizate ;
accesul grupului de producători la programele europene de finanțare.
Riscurile grupului de producători sunt :
impunerea prețurilor la produsele comercializate, în acest caz fiind vorba de către super,
hyper marketurile din zonă ;
creșterea volumului de produse ce intră pe piața românească din alte state din Uniunea
Europeană ;
concurența societăților de același profil care sunt mult mai bine dezvoltate ;
imposibilitatea realizării unui volum mare de investiții în termen scurt ;
scăderea prețurilor până la niveluri care nu mai permit grupului de producători din
considerente economice să mai producă.
3.3 Obiectivele și investițiile necesare grupului de producători « PARADISUL LEGUMELOR »
Grupul de producători are ca principal obiectiv lărgirea portofoliului de clienți ceea ce va avea ca rezultat asigurarea conformității statutului cu legislația românească și comunitară din domeniul grupurilor de producători.
Obiectivele grupului de producători sunt :
modernizarea tehnologiilor de cultură și reducerea costurilor de producție ;
diversificarea producției și îmbunătătirea calității produselor obținute ;
asigurarea unei valorificări mai bune a producției prin comercializarea în comun, funcție de cererea pieței ;
practicarea unor metode de producție prietenoase nediului înconjurător.
Față de anul 2006 în următorii ani grupul de producători preconizează o creștere anuală a cifrei de afaceri, după cum urmează :
Valoarea cifrei de afaceri preconizată Tabel 3.3.1
Această creștere anuală medie de 38% este realistă în contextul evoluțiilor pieței descrise anterior : diminuarea pieței libere și creșterea numărului de supermarketuri și hipermarketuri pe piața Aradului și Timișoarei.
Fig. 3.3.1 Evoluția cifrei de afaceri
Producțiile grupului de producători Tabel 3. 3.2
După cum se observă din tabelul anterior, principalele produse sunt tomate, pepeni verzi, salată verde, varză, conopidă, vinete.
Fig. 3.3.2 Producția de fructe preconizată a se obține până în anul 2010
Față de producția realizată în anul 2006 grupul de producători „PARADISUL LEGUMELOR” preconizează o creștere a producției de fructe pentru următorii ani.
Fig. 3.3.3 Producția de legume preconizată a se obține pănă în anul 2010
Față de producția realizată în anul 2006 grupul de producători „PARADISUL LEGUMELOR” preconizează o creștere a producției de legume pentru următorii ani.
Investițiile prognozate de către grupul de producători vizează:
construirea unei hale pentru depozitarea, sortarea și ambalarea mărfii;
dotarea cu o mașină de ambalare;
dotarea cu o linie de sortare.
În vederea extinderii activității grpului de producători și asigurarea bazei materiale necesare pentru livrarea de produse de calitate pe piață, în anul 2006 grupul de producători „PARADISUL LEGUMELOR” a cumpărat de la Primăria Curtici un teren de 3000 mp. În perioada 2007 – 2009, grupul va construi pe acest teren un depozit de 1000 mp, dotat cu 2 camere frigorifice de câte 50 mp fiecare și un spațiu pentru sortare – ambalare. De asemenea, în această clădire se vor amenaja birourile administrative ale grupului de producători, pe două nivele cu o suprafață totală de 200 mp.
Terenul pe care grupul de producători îl are în proprietate se află pe drumul județean Arad – Curtici, iar utilitățile se află la distanța de 150 m – rețeaua de apă iar energia electrică și gazul la300 m de terenul nostru. Oferta primită pentru proiectarea și construcția depozitului este de 220.000.
3.4 Finanțarea investițiilor grupului de producători « PARADISUL LEGUMELOR »
Pentru realizarea investițiilor necesare pentru dezvoltarea grupului de producători și atingerea nivelului necesar pentru recunoașterea ca organizație de producări, acesta va realiza un proiect pe care pe care îl va supune aprobării finanțării prin Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADER). Pentru partea de 50% de co-finanțare grupul de producători va solicita un credit bancar. Membrii grupului fiind dispuși să garanteze cu b unurile și proprietățile individuale pentru a putea obține acest credit.
Defalcarea investițiilor totale este prezentată în tabelul următor :
Investiții totale Tabel 3.4.1
Membrii grupului au decis ca 8% din valoarea vânzărilor să rămână pentru a asigura acoperirea cheltuielilor curente necesare funcționării grupului de producători.
Construcțiile vor fi racordate la utilitățile necesare, grupul fiind avantajat în acest sens de localizarea avantajoasă pe drumul județean Arad – Curtici. Se va face racordarea la sistemul național de alimentare cu energie electrică iar alimentarea cu apă potabilă se va face din puțul forat în incinta depozitului sau de la rețeaua depozitului aflată la 150 m de teren.
În primii trei ani, produsele vor fi preponderent comercializate vrac sau la lădițe de lemn. Pentru acest lucru grupul de producători va colabora cu SC FALASCHI SRL Giurgiu, care a oferit ambalajele la prețuri cuprinse între 1,1 și 1,6 RON/buc.
În anul 2010 grupul de producători va achiziționa o mașină de formatare a ambalajelor de carton, pentru a asigura diversificarea ambalajelor utilizate. În acel moment grupul de producători « PARADISUL LEGUMELOR » va stabili relații comerciale cu ofertantul cel mai avantajos.
Pentru a asigura buna funcționare și consolidare a grupului de producători se va angaja un responsabil de marketing și, odată cu punerea în funcțiune a halei de sortare/ambalare, un responsabil la depozit.
Responsabilul de marketing are urmarele atribuții : identificarea de noi clienți pentru grupul de producători, negocierea și încheierea contractelor, elaborarea de materiale promoționale. Responsabilul de depozit va pregăti marfa pentru livrări și va contribui la procesul de încărcare/descărcare. Managerul va fi cel care va urmări calitatea produselor, atât la intrarea lor în depozit, cât și la livrarea către clienți.
Grupul de producători își propune să promoveze o politică activă de contractare astfel încât să poată realiza planuri de cultură încă de la începutul sezonului în funcție de cetințele pieței.
Principalii clienți vizați sunt supermarketurile și hipermarketurile, dar și livrări în Ungaria în colaborare cu grupurile interesate din această țară.
Politica de atragere de noi clienți se va realiza prin prezentările directe ale produselor la sediul clikenților, prin participările la expoziții cu standuri de prezentare a produselor.
Grupul de producători preconizează o creștere substanțială a vânzării legumelor și fructelor pentru următorii ani față de vânzările realizate în anul 2006.
Vânzări preconizate la producția de fructe (RON) în perioada 2007-2010 Tabel 3.4.2
Fig. 3.4.1 Valoarea vânzărilor preconizate la producția de fructe (RON)
Vânzări preconizate la producția de legume (RON) în perioada 2007- 2010 Tabel 3.4.3
Fig. 3.4.2 Valoarea vânzărilor preconizate la producția de legume (RON)
În viitor grupul de producători intenționeză să își protejeze marca « PARADISUL LEGUMELOR » prin înregistrarea sa la OSIM.
CAPITOLUL IV
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
România vine pe piața comună cu un sector legume-fructe care a fost puternic afectat de perioada de tranziție. Menținerea acestui sector și integrarea lui pe piață este fundamentală pentru România, atât pentru a-și asigura aprovizionarea piețelor cu produse proaspete, dar și pentru a menține în activitate eficientă economic, o bună parte din fermele agricole de dimensiuni mici, situate în bazinele cu condiții pedoclimatice favorabil.
Date fiind dimensiunile mici ale fermelor de legume și fructe care domină acest sector în România, este esențială adoptarea unor mecanisme care să permită o dezvoltare progresivă a capacității acestor ferme de a face față presiunii concurențiale de pe piața europeană.
În acest sens, România acordă o atenție deosebită :
un nivel și o intensitate a sprijinului financiar mai ridicat pentru grupurile de producători
care se află la început;
condițiilor de recunoaștere a grupurilor de producători, care trebuie să fie suficient de
flexibile pentru a permite constituirea facilă a acestora;
un plafon minim al cifrei de afaceri suficient de scăzut pentru a ține cont de capacitatea
incipientă de vânzare a micilor producători de legume-fructe care vizează piețele locale și regionale.
Sistemul de gestionare al crizelor este esențial pentru acest sector, si se consideră că acesta trebuie să fie disponibil pentru toți producătorii, nu doar pentru organizațiile de producători.
Datorită specificului costurilor de producție pentru legume – fructe, se consideră că dotarea financiară pentru suprafețele cultivate cu legume-fructe trebuie să fie mai mare decât pentru celelalte culturi.
Se consideră că este absolut indispensabil ca instrumentele de gestiune a crizelor, în sensul de co-finanțare comunitară, să fie disponibile și producătorilor individuali nu doar organizațiilor de producători (în România se înregistrează un grad scăzut de organizare a producătorilor, doar 25 de grupuri de producători sunt recunoscute și nici o singură organizație de producători nu este recunoscută).
Este recunoscută importanța organizațiilor de producători pentru sectorul legume-fructe, dar se consideră că trebuie găsite măsuri și instrumente noi pentru creșterea atractivității acestora pentru producători.
În România s-au înfiintat 25 de grupuri de producători, iar alte 5 sunt în curs de recunoaștere. Aceste grupuri sunt în general de dimensiuni reduse și urmează să aplice procedurile în vederea îndeplinirii condițiilor pentru a fi recunoscute ca organizații de producători , în termen de 3-5 ani, după cum prevede Tratatul de Aderare și legislația comunitară .
Grupurile de producători au o importanță deosebită asupra protecției mediului deoarece producția și comercializarea produselor trebuie să aibă în vedere problemele de protecție a mediului înconjurător, inclusiv practicile de cultivare, gestionarea deșeurilor și distrugerea produselor retrase de pe piață, mai precis, protecția calității apei, păstrarea bio-diversității și a peisajului.
Prin tradiție, extensia în agricultura Uniunii Europene a avut tendința să se concentreze asupra diseminării cunoștințelor tehnice și, în plus, să încurajeze adoptarea de tehnologii care să maximizeze randamentele ca rezultat al progresului tehnic. Acest lucru a avut adesea ca rezultat utilizarea unor niveluri înalte de input-uri agricole, precum și un nivel înalt al investițiilor în echipamente specializate.
În România, legătura între cercetarea tehnică și activitatea de extensie la nivelul fermierilor, a fost mai puțin neclară.
În timp ce echipamentele specializate reduc cheltuielile (pe unitate de produs), totuși ele impun costuri fixe mari pe termen lung care pot fi plătite doar dacă se continuă cultivarea aceleiași culturi timp de mai mulți ani.
Pentru că piețele moderne, inclusiv cele agricole se modifică într-un ritm foarte alert, investițiile în capital specializat, adesea au drept rezultat falimentul dceoarece condițiile sau cerințele pieței se modifică înainte ca aceste investiții să fie plătite.
După aderarea României la Uniunea Europenă , inclusiv grupurile de producători recunoscute preliminar și organizațiile de producători vor putea beneficia de avantaje financiare oferite numai în cadrul organizării comune a pieței fructelor și legumelor.
După aderare statele membre vor aștepta din partea grupurilor de producători din România comercializarea unor produse de o calitate superioară care să răspundă standardelor europene.
Obiectivul grupurilor de producători este de a crește veniturile producătorilor care sunt membrii ai grupurilor și care mențin și creează locuri de muncă în zonele rurale prin înființarea acestor grupuri. Scopul grupurilor de producători este de a-și comercializa în comun produsele și de a stabili reguli de producție comune.
În consecință, trebuie îmbunătățite de asemenea calitatea și condițiile de comercializare ale produselor obținute de grupurile de producători.
Este necesar luarea de măsuri pentru stimularea în special a tinerilor fermieri (sub 40 de ani) pentru a se implica în înființarea grupurilor de producători.
Creșterea calității prin înființarea grupurilor de producători conduce la aplicarea tehnologiilor moderne și implicit la creșterea calității produselor.
]
Anexa nr.1
Solicitant ……………………………………
……………………………………………….
Nr. ….. din …../…./…..
CERERE
………………………………………………………………., cu sediul în …………………….., telefon/fax: ……………………., cod fiscal …………………., reprezentată prin …………………….., domiciliat în localitatea ……………………, str. ………………….. nr. …. bl. …, ap. …., județul ……………., posesor al BI/CI ……… Seria …… nr. ……………., eliberat/eliberată de …………… la data de ……………., vă solicităm, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 171/2006, verificarea îndeplinirii condițiilor necesare pentru eliberarea avizului de recunoaștere sau recunoaștere preliminară ca:
▪ grup de producători
▪ organizație de producători
▪ grup de producători recunoscut preliminar
Pentru aceasta, anexăm în copie :
1. ………………………………
2. ………………………………
3. ………………………………
4. ………………………………
5. ………………………………
Cunoscând că falsul în declarații este pedepsit de legea penală, declarăm pe propria răspundere că toate informațiile înscrise în documentele sus-menționate sunt în conformitate cu realitatea.
Data . Director/Președinte,
Denumirea societății comerciale, societății agricole, cooperativei agricole sau a altei forme de asociere, legal constituită, prevăzută la art. 12 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 37/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Anexa nr.2
Opis dosar GRUPURI DE PRODUCĂTORI-GP
Cerere tip pentru recunoașterea grupului de producători completată conform anexei nr.1 la OMAPDR nr.171/2006 ;
Certificat de înregistrare la registrul Comerțului a persoanei juridice ;
Copie legalizată a actului de înregistrare ca persoană juridică în conformitate cu prevederile art.12 alin2.din OG 37/2005 ( Legea nr.31/1990 societăți comerciale , Legea 36/1991 societăți agricole , Legea cooperației nr.566/2004, OG 26 /2000 organizații non profit , fundații sau după statut ( Notificare la judecătorul delegat RC Biroul Unic sau încheiere de dată avocat , sau notificare la notariat ) ;
Certificat constatator eliberat de Registrul Unic cu codul CAEN- pentru comercializarea produselor din grupa pentru care se solicită înregistrarea Grupului de producători ;
Actul de constituire al Grupului de Producători și Statutul Grupului de producători autentificate ;
Extras din Procesul verbal al Adunării Generale a membrilor GP din care să rezulte că grupul s-a constituit la libera inițiativă a producătorilor că și-a adaptat statul de grup de producători și a desemnat persoana pentru efectuarea demersurilor de recunoaștere a grupului ;
Lista membrilor titulari ai grupului de producători ( completată conform anexei nr.3 la OMAPDR nr.171/2006 ) din care rezultă baza materială și producția fizică a fiecăruia ( ha cultivate, suprafața de pomi fructiferi etc) aprobată de adunarea generală. Nici un membru al grupului de producători nu poate să dețină mai mult de 49 % din baza materială a grupului de producători , exprimată în numărul de voturi la care are dreptul ;
Dovezi privind dreptul de proprietate asupra bazei de producție. Ex: Adresă de confirmare eliberată de APIA pentru suprafețe (arabil, livadă, vie etc) cu care membrii Grupului figurează în Registrul Fermelor ;
Dovada plății la zi a cotizațiilor de către membrii Grupului de producători ;
Documentele contabile din care să rezulte că au valorificat împreună produse în valoare de cel puțin 10.000 Euro (cu excepția grupurilor de producători legume și fructe unde valoarea produselor comercializate este de 100 mii euro ) în echivalent lei la cursul BNR la data depunerii cererii ;
Documente care să ateste proveniența producțiilor comercializate; borderouri de achiziții, bonuri de cântar ;
Centralizator al borderourilor de achiziții de la membrii asociați și membrii cotizanți cu toate datele completate citeț și semnăturile ;
Centralizator pentru avizele de expediție ;
Fișa contului bancar al Grupului de producători.
Facturile emise trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
– să aibă formatul prevăzut de actele normative în vigoare ;
– toate calculele din factură trebuie să fie corecte (valoarea = cantitatea x prețul unitar, dacă există mai multe articole facturate, totalul general trebuie să fie corect calculat);
– să fie corect completate, semnate, ștampilate și datate anterior documentului/documentelor de plată cu care se achită;
– să existe semnătura și ștampila furnizorului și semnătura de primire a beneficiarului (unde este cazul);
– se regăsește în Jurnalul de vânzări.
Documentele de plată trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
– documentul de plată confirmă că plata nu s-a efectuat în numerar;
– să aibă semnătura și ștampila băncii emitente ;
– să menționeze în clar numărul facturii pe care o achită.
Extrasele de cont trebuie să îndeplinească următoarele cerințe :
– să fie datate și ștampilate de banca beneficiarului finanțării;
– să menționeze numărul facturii încasate și documentul/documentele cu care s-a efectuat plata;
– valoarea producției comercializate se stabilește prin însumarea facturilor fără TVA.
Procesul verbal de constatare al DADR pentru recunoașterea ca grup de producători.
Cerințe suplimentare :
Verificare prin sondaj dacă membrii grupului au baza materială declarată în proprietate și cultivată cu pomi fructiferi/legume /cartofi ;
– Verificarea în teren prin sondaj dacă membrii Grupului au valorificat minim 75 % din producție prin Grup ;
– De verificat dacă marfa a ajuns la beneficiar și avizele de expediție, facturile nu sunt fictive ;
– Verificarea dovezilor privind asigurarea infrastructurii (spații de depozitare, hală de sortare, ambalare, mașini de ambalare, etichetare, alimentare cu apă potabilă, curent electric etc.).
Anexa nr.3
LISTA
membrilor titulari ai ………….., aprobată în adunarea generală din ………./…………
Întocmit: Aprobat:
Numele și prenumele …………. Numele și prenumele… …………
Funcția ……………………. Funcția ……………………
Semnătura ………………….. Semnătura …………………
Data ………………………. Data …………………………
Anexa nr. 4
Suprafețele deținute de membrii producători
BIBLIOGRAFIE
Popescu Gabriel- „Politici agricole. Acorduri europene”, Editura Economică, 1999, București;
Zahiu Letiția, Dachin Anca “ Politici agroalimentare comparate”Editura Economică, 2001, București;
Zahiu Letiția, Raluca Andreea – „Importanța grupurilor de producători pe filiera vinului”, Tribuna Economică, 2006, București;
Legea nr. 36/1991 privin societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură;
O.G. nr. 37/2005, privind recunoașterea și funcționarea grupurilor de producători pentru comercializarea produselo agricole și silvice;
Legea nr. 338/2005 pentru aprobarea O.G. nr. 37/2005, privind recunoașterea și funcționarea grupurilor de producători pentru comercializarea produselo agricole și silvice;
Legea nr. 566/2004 – Legea Cooperației Agricole;
Legea nr. 1/2006 privind societățile cooperative;
Ordinul nr. 188/2005 privind criteriile specifice de acordare a avizului pentru asociații și fundații din domeniul de activitate al M.A.P.D.R;
www.agroinfo.ro
www.dadris.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Importanta Grupurilor de Producatori In Cadrul Cooperatiei Agricole din Romania (ID: 133347)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
