Importanta Educativa a Vestimentatiei Elevilor din Ciclul Primar

Tema:

Importanța educativă a vestimentației elevilor din ciclul primar

Argument

Motivarea alegerii temei

Partea I-a

CAPITOLUL 1. LEGISLAȚIA CU PRIVIRE LA VESTIMENTAȚIA ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR

1.1. Evoluția reglementării uniformei școlare

1.2. Propuneri legislative

1.3 Opinii ale legiuitorilor

CAPITOLUL 2. „HAINA FACE PE OM”

2.1 Semnificațiile proverbului

2.2. Interpretări comune

2.3. Concordanța cu timpul trăit prin vestimentație

CAPITOLUL 3. UNIFORMA ȘCOLARĂ

3.1 Codul vestimentar și uniforma

3.2. Pro și contra uniformei școlare la elevii din ciclul primar

CAPITOLUL 4. DESPRE VESTIMENTAȚIA PROFESORULUI

4.1. Vestimentația profesorului ca exemplu pentru elevi

4.2 Forța educativă a uniformei școlare în diverse culturi

CAPITOLUL 5. CERCETARE. UNIFORMA ȘCOLARĂ: ARGUMENTE PRO SAU CONTRA

5.1. Premisele cercetării

5.2. Obiectivele și ipotezele cercetării

5.3. Metodologia cercetării

5.4. Prezentarea și analiza datelor cercetării

CONCLUZII

Bibliografie

Argument

În mediul educațional, relațiile profesor – elev au în vedere activități de comunicare ce au ca scop principal formarea elevilor, imbunătățirea personalității elevului prin asimilarea de experiențe noi, pe două planuri principale: un plan restrâns, activitatea instructivă care se desfășoară în cadru formal, bine definit și un plan mai larg, activitatea educativă care include activitatea instructivă într-un cadru nonformal, cu multiple centre de realizare a intervențiilor modelatoare ce definesc rețele complexe, interactive, cu efecte cumulate și compensatorii.

Comunicarea didactică prin vestimentație reprezintă în principal o formă de comunicare preponderent verbala, care evidențiază calitățile celor doi interlocutori (profesor si elevi), precum si calitățile ariei școlare. Comunicarea didactică este dependentă de ansamblul componentelor para si nonverbale, care susțin interacțiunea formativă dintre profesor ca emițător tradițional și elev ca receptor, interacțiune care vizează planurile cognitiv, afectiv, caracterial, motivațional.

Gânditoarea Alison Lurie (1981), reliefa asemănările dintre moda și limbă, printr-o anaglogie: moda are asemenea unei limbi vorbite două componente fundamentale: vocabularul și gramatica, vestimentația fiind partea teoretică ce urmeaza a fi pusă în practică prin ținută, poziția copului, gesturi. Barthess este cel care descoperă adevărata problemă în tratarea modei ca fenomen social, accentuând faptul că este mult mai facil să studiezi un fragment de text sau o situație teoretica, decât de a urmari mecanismul complex, cotidian, de o mare diversitate, etalat de indivizi într-o societate , prin vestimentatie.

Școala este instituția care participă într-un mod decisiv la educația generațiilor tinere ale unei țări, la transmiterea valorilor culturale și morale, la construirea premiselor pentru noi schimbări sociale.

Impactul școlii în formarea tinerei generații, fiind atât de important, este necesară și o analiză a implicării acesteia și a valorilor transmise de ea.

Deși formarea tinerei generații nu se reduce doar la transmiterea unor informații și la dezvoltarea cognitivă a copiilor, școala pune un foarte mare accent pe educația intelectuală și transmiterea de cunoștințe.

Cum sunt integrate aceste cunoștințe, cum sunt utilizate și ce importanță au ele în raport cu celelalte aspecte ale personalității copilului au fost unele dintre întrebările pe care ni le-am pus ca cercetători în acest demers de investigare.

Un alt interes a fost acela de a descoperi cine ar trebui să se ocupe de educația moral-afectivă a copilului dacă școala este centrată pe educația intelectuală?

Educația nu înseamnă doar dezvoltare cognitivă, adesea obiectivul major și unic al școlii. Tânărul are nevoie de o formare completă a personalității sale și chiar dacă nu dispune de influențe consistente, coerente pentru creștere morală și afectivă, va căuta aceste elemente prin modelele adulte din mediu.

Orice profesor, indiferent de disciplina predată ar trebui să fie, înainte de toate, matur afectiv, deci coerent cu sine, o persoană dezirabilă social și capabilă de interacțiune educativă cu copiii și cu tinerii.

Profesorii au nevoie uneori de o privire din exterior pentru a conștientiza importanța și influența foarte mare pe care o au asupra tinerilor. Aceasta poate fi și o motivație puternică pentru a se perfecționa, pentru a evolua ei înșiși, pentru a se simți importanți prin ceea ce sunt și nu doar prin activitatea de predare.

Pentru a-și atinge țelul, o educație morală solidă presupune integrarea a cel puțin trei dimensiuni:

– dimensiunea moral-afectivă

– dimensiunea prosocială – experimentarea unor comportamente alternative celor agresive, violente, formarea de atitudini îndreptate spre colaborare și împărtășire de idei, sentimente și valori cu alte persoane;

– dimensiunea normativă – văzută sub două aspecte:

a) comportamentul civilizat, reguli de politețe (automatisme însușite în ocazii de reciprocitate ale vieții cotidiene);

b) disciplina școlară, înțeleasă ca raport între libertatea elevului și autoritatea profesorului, norme și cerințe axiologice vizând îndeplinirea îndatoririlor școlare și atitudinile, alegerile, comportamentul elevilor în raport cu respectivele norme.

Motivarea alegerii temei

Regulile vestimentare reprezintă o problemă atât pentru elevi, cât și pentru profesori și părinți, în școlile din întreaga lume. În timp ce unii cred că instituirea unor coduri vestimentare reprezintă o modalitate de a îmbunătăți disciplina, alții le văd ca pe un mod de a înăbuși individualitatea într-o perioadă în care elevii sunt în plin proces de învățare pentru a se exprima.

De obicei, școlile decid să adopte un cod vestimentar pentru unul din următoarele două motive: pentru a îmbunătăți disciplina sau pentru a menține siguranța în școli.

Multe școli din Statele Unite ale Americii au avut succes cu codurile vestimentare, dar, cu toate acestea, profesorii și părinții se gândesc foarte atent înainte de a adopta o regulă cu privire la modul în care se îmbracă elevii. Potrivit Serviciilor Naționale de Securitate în Școli din America, codurile vestimentare ajută la reducerea acțiunilor diverselor grupuri infracționale, dar și la prevenirea conflictelor legate de statutul socio-economic. De asemenea, la o vârstă la care elevii încep să se exprime, inclusiv prin modul în care se îmbracă, un cod vestimentar poate „preveni” fustele prea scurte, tricourile prea decoltate și alte piese de îmbrăcăminte care îi pot provoca pe elevi să acorde mai multă atenție decât este normal sexului opus.

Pe parcursul anilor de gimnaziu, dar mai ales al celor de liceu, tinerii încep să iasă din cochiliile lor. Acest lucru include inclusiv diverse experimente legate de modul în care se îmbracă și dezvoltarea unui stil personal. Codurile vestimentare stricte din școli, care impun elevilor să poarte doar câteva tipuri sau culori de îmbrăcăminte, pot inhiba acest stadiu de dezvoltare și îi pot forța pe elevi să fie ca toți ceilalți. În același timp, un cod vestimentar strict îi poate împiedica pe tinerii care au stiluri proprii mai speciale sau pe cei care nu își pot permite haine scumpe să fie intimidați sau hărțuiți.

Nu numai în Statele Unite ale Americii oficialitățile și-au pus problema dacă un cod vestimentar face mai mult bine sau mai rău. De exemplu, parlamentarii ruși, îngrijorați de efectele nocive ale sexualității asupra elevilor, au decis la sfârșitul anului 2013 să introducă un cod vestimentar pentru profesoare, interzicându-le acestora să poarte fuste scurte și decolteu generos la școală.

Codul ar urma să fie conceput de două comisii de deputați din Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, și ar include recomandări și norme de conduită vestimentară pentru elevi și profesori, potrivit cotidianului rus Izvestia. După eliminarea, în 1992, a uniformelor școlare obligatorii, au existat mai multe încercări de reintroducere a acestora, ca urmare a controverselor stârnite de purtarea însemnelor religioase de către elevii musulmani, cum ar fi vălurile musulmane. În luna iulie 2013, Curtea Supremă a Rusiei a stabilit că interzicerea vălului musulman în școli nu încalcă dreptul la educație al fetelor care au această credință și nici nu le discriminează, iar  fiecare unitate de învățământ a fost lăsată să decidă dacă interzice sau nu acest obiect vestimentar în rândul elevilor.

Profesorii își permit să vină la școală îmbrăcați indecent, promovează sexualitatea fapt ce este inacceptabil. Codul vestimentar nu va impune uniforme și dascălilor, dar profesoarelor li se va interzice să poarte fuste excesiv de scurte, decolteuri adânci sau machiaj strident la școală. Și în București, Inspectoratul Municipiului București a realizat un regulament- cadru cu prevederi destul de aspre pentru elevi și profesori. Potrivit acestui regulament, elevii nu mai au voie în școli cu telefoane mobile și walkman-uri.

De asemenea, și săruturile sunt interzise în școli, iar cei care nu se conformează regulamentelor interne riscă sancțiuni dure. Mai exact, potrivit principiilor descentralizării, școala poate elabora, alături de regulamentul de ordine interioară, propriile sale regulamente și coduri de conduită și ținută, cu propunerile și inițiativele profesorilor, elevilor și părinților, stimulându-se astfel și implicarea activă a tuturor partenerilor  angrenați în activitatea zilnică a școlii.

De altfel, la noi în țară, conform unui sondaj realizat în luna ianuarie 2013, peste 70% dintre cadrele didactice considerau că elevii ar trebui să poarte uniforme atât la ciclul primar, cât și la cel gimnazial și la cel liceal. Împotriva uniformelor s-au declarat 8% dintre cadrele didactice intervievate. Totodată, 5% dintre participanții la sondaj au spus că uniformele ar trebui purtate doar la ciclul primar, iar 13%, doar la ciclurile primar și gimnazial.

Partea I-a

CAPITOLUL 1. LEGISLAȚIA CU PRIVIRE LA VESTIMENTAȚIA ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR

1.1. Evoluția reglementării uniformei școlare

Toți am fost nevoiți, într-o etapă a studiilor noastre (școală primară/generală, liceu sau facultate), să purtăm uniforme. Numeroși adolescenți au fost și sunt împotriva lor, deși, de cele mai multe ori, în România o uniformă este formată dintr-un tricou alb și pantaloni închiși la culoare. Însă v-ați întrebat vreodată cum a apărut aceasta și de ce, la orice unitate de învățământ din afara țării (Marea Britanie, America), elevii o poartă?

Uniformele au apărut pentru prima dată în secolul al XVI-lea în Anglia, în școlile unde învățau copii săraci, pentru a-i distinge ce ceilalți. Aceștia erau nevoiți să se îmbrace simplu, deoarece trăiau din acte caritabile, hainele purtate arătând condiția lor materială. Preț de trei secole, numai copiii săraci purtau uniforme, dar apoi acestea s-au instituit în toate unitățile de învățământ din Marea Britanie.

Primele modele de uniforme apărute în Marea Britanie erau formate dintr-o jachetă albastră, asemănătoare unui trenci, cămăși albe și pantaloni. Era folosit albastrul pentru acestea, deoarece era cea mai ieftină culoare și semnifica umilința. Uniforma a fost însă instituită pentru a pune ordine acolo unde nu exista niciuna, în perioada respectivă haosul fiind la ordinea zilei.

După ce a apărut ideea uniformei, ea a devenit o obsesie pentru britanici și o metodă de control social. Multe dintre școlile publice, preparatorii sau militare au adoptat acest stil rapid, uniforma reprezentând un simbol vizibil și un mod de a evidenția statutul social.

Un școlar, la finalul secolului al XVIII-lea, putea avea tone de cămăși, cravate, sacouri, pantaloni, pălării, mănuși, șosete și pantofi. O dată cu secolul al XIX-lea, garderoba a devenit și mai complicată, dat fiind faptul că s-au organizat mai bine sporturile (care necesitau un echipament special). De asemenea, din acea perioadă, fetele au început să frecventeze școlile, garderoba lor fiind și mai elaborată: rochiile în diverse croieui trenci, cămăși albe și pantaloni. Era folosit albastrul pentru acestea, deoarece era cea mai ieftină culoare și semnifica umilința. Uniforma a fost însă instituită pentru a pune ordine acolo unde nu exista niciuna, în perioada respectivă haosul fiind la ordinea zilei.

După ce a apărut ideea uniformei, ea a devenit o obsesie pentru britanici și o metodă de control social. Multe dintre școlile publice, preparatorii sau militare au adoptat acest stil rapid, uniforma reprezentând un simbol vizibil și un mod de a evidenția statutul social.

Un școlar, la finalul secolului al XVIII-lea, putea avea tone de cămăși, cravate, sacouri, pantaloni, pălării, mănuși, șosete și pantofi. O dată cu secolul al XIX-lea, garderoba a devenit și mai complicată, dat fiind faptul că s-au organizat mai bine sporturile (care necesitau un echipament special). De asemenea, din acea perioadă, fetele au început să frecventeze școlile, garderoba lor fiind și mai elaborată: rochiile în diverse croieli, fuste, pălării, ceasuri, corsete, pantofi, batiste, mănuși și ciorapi.

După apariția Legii Educației în 1870, numărul școlilor publice s-a mărit considerabil. Astfel, instituțiile de învățământ teoretice, denumite „grammar schools“, au simțit nevoia să se diferențieze față de celelalte, standardele lor fiind crescute, și au adoptat ca uniformă anumite bleizere de diferite culori, cu însemne speciale.

În Germania nazistă, copiilor nu li s-a impus să poarte uniforme. Însă copiii arieni aparțineau unei organizații, Hitlerjugend, și erau nevoiți să poarte uniformele acesteia: tricouri albe sau kaki și pantaloni scurți și închiși la culoare.

În Rusia sovietică existau uniforme încă din timpul Revoluției bolșevice. Fetele purtau bluze închise la culoare și un sarafan alb, iar băieții un costum închis la culoare și o cămașă albă.

Uniforma școlară a avut o ascensiune lentă, dar sigură. Este surprinzător și ironic faptul că, inițial, în Marea Britanie, era un simbol al copiilor din familii sărace și apoi a devenit atât de dorită de către cei din familiie înstărite.

1.2. Propuneri legislative

Vestimentația și codul vestimentar ridică dificultăti atât în rândul elevilor, cât și pentru profesori și părinți, în sistemul educațional la nivel mondial. Unii sunt de părere că instituirea unor coduri vestimentare constituie o modalitate de a îmbunătăți disciplina, alte opinii vizează personalitatea elevilor și le consideră un mod de a înăbuși individualitatea într-o perioadă în care elevii sunt în plin proces de învățare pentru a se exprima.

În genere, școlile decid să adopte un cod vestimentar plecând de la două premise esențiale: în vederea îmbunătățirii disciplinei sau pentru a menține siguranța în școli.

Numerose școli din Statele Unite ale Americii au avut un real succes în urma implementării codurilor vestimentare, însă profesorii și părinții se gândesc foarte atent înainte de a adopta o regulă cu privire la modul în care se îmbracă elevii. Conform Serviciilor Naționale de Securitate în Școli din America, codurile vestimentare contribuie major la diminuarea acțiunilor anumitor grupuri infracționale, dar și la prevenirea conflictelor legate de statutul socio-economic.

Mai mult de atât începând cu o anumită vârstă, elevii încep să se exprime, inclusiv prin modul în care se îmbracă, iar un cod vestimentar poate „preveni” fustele prea scurte, tricourile prea decoltate și alte piese de îmbrăcăminte care îi pot provoca pe elevi să acorde mai multă atenție decât este normal sexului opus. Pe parcursul anilor de gimnaziu, dar mai ales al celor de liceu, tinerii încep să iasă din cochiliile lor. Acest lucru include inclusiv diverse experimente legate de modul în care se îmbracă și dezvoltarea unui stil personal. Codurile vestimentare stricte din școli, care impun elevilor să poarte doar câteva tipuri sau culori de îmbrăcăminte, pot inhiba acest stadiu de dezvoltare și îi pot forța pe elevi să fie ca toți ceilalți. În același timp, un cod vestimentar strict îi poate împiedica pe tinerii care au stiluri proprii mai speciale sau pe cei care nu își pot permite haine scumpe să fie intimidați sau hărțuiți.

Însă nu doar în Statele Unite ale Americii s-a pus problema dacă un cod vestimentar face mai mult bine sau mai rău. Spre exemplu, numeroși parlamentarii ruși, îngrijorați de efectele nocive ale sexualității asupra elevilor, au hotărât la sfârșitul anului 2013 introducerea unui cod vestimentar pentru profesoare, interzicându-le acestora să poarte fuste scurte și decolteu generos la școală.

În România aceste aspecte s-au concretizat în propunerea legislativă ce avea ca obiect de reglementare instituirea unei ținute vestimentare obligatorii pentru elevii din învățământul primar, clasele I – IV și gimnazial, clasele V – IX, care să fie reprezentativă „în funcție de zonă, tradiție, profil”, urmărindu-se eliminarea oricărei forme de discriminare între elevi. Această propunere de proiect prevede „condițiile stabilirii și contractării articolelor vestimentare” de către unitățile școlare, precum și suportarea cheltuielilor din bugetul administrației publice locale, pentru elevii care beneficiază de burse de ajutor social.

Această propunere legislativă a fost însă respinsă de Senat în ședința din 14 septembrie 2011, în calitate de primă Cameră sesizată. Camera Deputaților este Cameră decizională, în conformitate cu art. 75 alin. (1) și (3) din Constituția României, republicată și art. 92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare.

Membrii comisiei au examinat propunerea legislativă supusă avizării, expunerea de motive, punctul de vedere al Guvernului României, transmis prin adresa cu nr.1209 din 20 mai 2011, care nu susține adoptarea acestei inițiative legislative și avizul favorabil, cu observații și propuneri, al Consiliului Legislativ, aviz cu nr.156 din 14 februarie 2011.

În urma dezbaterilor, Comisia juridică, de disciplină și imunități a hotărât, cu unanimitate de voturi, avizarea negativă a propunerii legislative întrucât aplicarea măsurilor propuse prin această inițiativă legislativă ar determina un efort bugetar suplimentar și s-ar încălca dispozițiilor art.138 alin.(5) din constituția României, republicată, care prevede că: „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare”. Reglementările formulate în conținutul propunerii legislative nu fac obiectul unei legi, ci a unui regulament specific, elaborat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

În raport de obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

1.3 Opinii ale legiuitorilor

Studiile pedagogice au evidențiat că o ținută vestimentara unică stimulează în mod pozitiv sentimentul de apartenență la grup. De asemenea, copiii sunt scutiți de stresul de a decide zilnic cu ce să se îmbrace și sunt feriți de tentația de a veni la școală purtând o vestimentație excentrică doar pentru a-i impresiona pe colegi sau pentru a se impune în față lor.

Scăderea continuă a rezultatelor elevilor români în ultima vreme, precum și pierderea prestigiului școlii românești conduc la necesitatea luării unor măsuri pentru restabilirea respectului față de profesori, colegi, școală și comunitate. O ținută vestimentară unică pentru unitatea de învățământ constituie și atestă efectiv statutul de elev al acestuia și respectul față de el însuși. Existența uniformei școlare ar trebui să elimine orice formă de discriminare între elevi și determină comportament civilizat.

O propunere legislativă în acest sens a reglemetat introducerea și purtarea obligatorie de către elevii din învățământul primar, cu excepția clasei pregătitoare, și gimnazial a unei ținute vestimentare reprezentative în funcție de zonă, tradiție sau profil în vederea creșterii prestigiului educației. Art. 5 din Legea nr. 35/2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ a fost o încercare de a reglementa introducerea unor semne distinctive în unitățile școlare din învățământul preuniversitar, dar aplicarea unitară a acestuia nu se regăsește în practică, motiv pentru care se impune abrogarea acestuia.

Uniforma școlară tinde să producă anumite efecte negative în rândul elevilor, făcându-i pe elevi să se revolte. Îl consideră o modalitate de constrângere: școală îi aduce pe toți la un același nivel, nu-i lasă să-și exprime personalitatea. Părinții și profesorii sunt cei care, de cele mai multe ori, acceptă fără mari probleme astfel de modificări în regulamentul școlii. În prezent elevul vine la școală îmbrăcat cu hainele de zi cu zi ori cu lucrurile pe care le achiziționează în mall de fiecare dată când are ocazia. Situație neplăcută pentru părinte (pentru că va trebui să asigure partea financiară) și o situație la fel de neplăcută pentru profesorii care se simț bulversați de alegerile vestimentare ale tinerilor. Elevii ar trebui chestionați cu privire la vestimentația pe care ar vrea să o poarte în fiecare zi. Ideile creative ar trebui încurajate. Elevii preferă ca uniforma lor să fie individualizată, așa că realizarea unui consiliu unde aceștia să propună și să discute ceea ce îi îngrijorează ar trebui să fie o soluție. Uniforma le va face multe economii și nu își vor mai arată nemulțumirea cu privire la vestimentația fiicei sau a fiului lor. O urmare a introducerii uniformei o reprezintă și validarea apartenenței elevului la o anumită școală. Părinții vor fi mândri să-și prezinte copilul că un membru al unei școli de prestigiu.

CAPITOLUL 2. „HAINA FACE PE OM”

2.1 Semnificațiile proverbului

„Nu haina face pe om (ci omul face haina)” reprezintă unul dintre proverbele cele mai răspândite. El se regăsește în limbă latină, astfel „Non habitus monachum facit'” și în toate limbile românice. În limba română se precizează astfel, la „dumnealui Iordache Golescu”, este „Rasa nu te face călugăr”. Marele vornic dublează zicală cu o explicație: „Adica, haina nu te face om, d-aceea nu după haine să judecă omul, ci după purtarea lui”.

Din perspectiva antropologiei culturale, lucrurile se schimbă: „haina face pe om”. Pentru comunitățile tradiționale, portul, hrana, casa reprezintă mărci importante ale identității culturale. „Omul este ceea ce mănâncă”, a proclamat Ludwig Feuerbach, formulă preluată de antropologi, dar nu în sensul ei materialist, ci cultural. Reformulând, se poate spune că „Omul este ceea ce îmbracă”.

Într-un studiu intitulat „Studie moldovană, 1851”, Alecu Russo încalcă logica uzuală afirmând „Straiul face omul”, răsturnând clișeul paremiologic cunoscut. Pentru Russo, portul nu doar definește cultural o comunitate etnică, ci îi și marchează mentalitatea: „Felul hainei – spune el – modelează trupul și mintea și întipărește din părinți în fii tradițiile și obiceiurile”.

Petrecută în prima jumătate a secolului al XIX-lea, schimbarea portului oriental cu „hainele nemtesti” nu este doar o problemă de modă. Ea aduce cu sine modificarea în profunzime a mentalității și societății românești. Societatea modernă și instituțiile ei par să se nască o dată cu schimbarea la haine a României. „Precuvantarea istoriei moderne a țărilor române – scrie Russo – este neapărat schimbul portului; civilizația de astăzi este faptă logică a părăsirii hainelor vechi; ideea nouă a năvălit în țara odată cu pantalonii, și mai strășnici decât năvălirile tătărești; încât ai scapără, au pârjolit sacsari, sitslicuri, mestii, giubele și toată garderobă stramoșească”'.

2.2. Interpretări comune

În prezent, elevii și-au dezvoltat și diversificat stilul vestimentar. Elevii au devenit mai pretențioși în materie de îmbăcăminte și de încălțăminte și le place să fie la modă. Unii sunt chiar obsedați de modă, cumpărându-și tot ce este nou, chiar dacă uneori nu le stă bine. Trebuie să ne adaptăm cu toții societății în care trăim și să ne alegem un stil care ni se potrivește, dar ținând cont și de părerile celor din jurul nostru. Nu trebuie să exagerăm și să fim foarte extravaganți, ci trebuie să ne creăm propriul stil, nefiind influențați de casele de modă sau de mass-media.

Sunt numeroase motive pentru a justifica dezvoltarea stilului vestimentar. Unii oameni se lasă la mâna caselor de modă și magazinelor care au tot ce e nou. Mai există și dorința de fi mai bun decât celălalt, de a arăta mai bine. Așadar, stilul vestimentar ne definește personalitatea și felul cum suntem, cum ne comportăm. Prin urmare, trebuie să fim atenți la ținuta noastră, pentru că cei din jurul nostru ne vor judeca după acestea.

Stilul nostru este definit de modul cum ne îmbrăcăm, de atitudinea pe care o abordăm în societate, comportamentul, modul de a vorbi și de a ne exprima. Cât trăim într-o societate modernă, este bine să știm să fim noi înșine, să ne creăm singuri un mod de a ne comporta, de a ne îmbrăca fără să ascultăm părerile jignitoare ale celorlalți. Trebuie să vem un stil care ne reprezintă, pentru a ne simți bine în pielea noastră, dar să nu atragem atenția prea mult cu îmbrăcămintea pe care o purtăm, nu trebuie să ne îmbrăcăm nici prea extravagant și nici prea complicat.

Stilul îți definește adevărata identitate. Acesta constă în felul de a fi dincolo de aparențe, în atitudine, în felul de a vorbi. Peste tot regăsim stiluri unice care pot naște întrebarea: „Haina îl face pe om?“.Un posibil răspuns ar fi că, din anumite puncte de vedere, haina chiar îl face pe om, deoarece îl ajută să arate mai bine, însă totuși caracterul urât poate ieși la iveală și să lase de dorit.

De cele mai multe ori ești judecat după felul în care te îmbraci. Dacă ai un anumit stil vestimentar, diferit de al celorlalți, ești de multe ori marginalizat, în loc să fii acceptat pentru stilul propriu, unic. Stilul vestimentar poate determina personalitatea unui om sau felul său de a fi. Dacă aceste persone poartă haine de culori închise, ne putem gândi că sunt secretare, introvertite și neprietenoase.

De multe ori, avem tendința de a caracteriza o persoană după stilul vestimantar, încă de când o vedem pentru prima dată, înainte de a o cunoaște, creându-ne o opinie posibil greșită despre ea. Aceasta nu înseamnă că hainele îl fac pe om, deoarece chiar și un criminal în serie poate purta haine frumoase, iar el este de fapt o persoană periculoasă. În acest caz se confirmă proverbul : „Nu judeca o carte după copertă“. Pe de altă parte, o persoană îmbrăcată modest poate fi un om de valoare, dar desconsiderat din pricina ținutei.

„Haina îl face pe om” sau „nu haina îl face pe om” reprezintă un proverb la care suntem nevoiți să răspundem încă din copilarie. Dacă ne gandim ambele teorii sunt viabile însă relative la situația la care ne raportăm. Nu contează pentru care dintre cele două concepte optăm, haina trebuie să pună în evidență personalitatea individului.

Haina constituie un mijloc de comunicare, ca un fel de salut pe care îl adresăm interlocutorului nostru. Iar La prima interacțiune cu o persoană, este mai bine să ne alegem cu grijă hainele cu care ne îmbrăcăm. Altfel spus, opțiunea pentru o anumită vestimentație ține de al 6-lea simț, cum îl numesc psihologii. Dacă natura nu ne-a înzestrat cu un simț al eleganței prea dezvoltat, se recomandă alegerea unei ținute simple, dar îngrijite și curate, indiferent de ocazie. Gândindu-ne mai bine, haina nu „face” pe om, dar „face” imaginea lui. Imaginile fac prima impresie, care este în general falsă.

Nu este dificil să înțelegem logică din spatele acestui proverb. Felul cum se îmbrăca un om spune multe despre acesta, dar lucrurile s-au schimbat mult de pe vremea când a apărut acest proverb. În ziua de azi hainele sunt numai o parte din lucrurile care ne reprezintă.

În concluzie, este bine să judecăm o persoană după ce este ea în realitate, observând caracterul său, felul de a se purta cu cei din jur și modul frumos de a ieși în evidență fără a-i deranja pe cei din jur.

2.3. Concordanța cu timpul trăit prin vestimentație

Vestimentația românilor începând cu secolul al XIV-lea. Țăranii își confecționau singuri hainele, producând în gospodărie materia primă (lână, inul, cânepa) și țesăturile respective. Femeile torceau, țeseau și împleteau toată iarna lucruri în casă. În sate erau mesteșugari care produceau cojoace, căciuli, opinci, pieptare, serpare (brâuri din piele). Spre munte erau sate specializate în producerea de postavuri (țesături) groase de lână, îmbunătățite prin baterea în piue. În secolul al XIV-lea este creatată roata de tors și cea de depânat, inițial în Transilvania, bazate pe principiul bielei-manivelei și a curelei de transmisie.

La argăsitul pieilor se folosea cenușa, conservarea lor inițiala făcându-se cu sare. Îmbrăcămintea de toate zilele era sărăcăcioasă, destul de sumara. Cea de sărbătoare (de regulă hainele cu care s-a pornit în viața la căsătorie) era mai curată, mai frumos lucrată, completă (de la opincă până la căciulă) și stâns legată de tradiție prin înfățișare.

Vestimentația bogaților era cu totul altfel; despre aceasta avem cele mai multe știri. Contactul cu alte civilizații (orientală, apuseană, italiană, germană, poloneza, apoi rusească) s-a manifestat cu prisosință în vestimentația domnitorilor și marilor boieri. Costumul boieresc etalează o gamă largă de forme, de la pălăriile-mitre brodate cu fir de aur, sube de postav de diverse culori, pantaloni strânși pe picior și cizmulițe groase la bărbați, la pălăriile cu boruri lungi, cercei lungi și foarte bogate sube de postav aurit și rochii împodobite cu pietre prețioase, la femei.

Materialele scumpe aduse atât din Occident, cât și din Orient, dau splendoare acestor articole vestimentare: postavul flamand, velurul de Ipria, alături de serasan (o mătase orientală țesută cu aur), taftaua, atlasul și catifeaua, toate "mărfuri tătărești", "aduse de pe mare". Dacă spre sfârșitul secolului al XVII-lea romanii erau înca cu doua fețe-una apuseană, alta bizantino-orientală, țn secolul următor orientalizarea vestimentației boierești se desăvârșește. Din punct de vedere al vestimentației, viața în târgurile românești era extrem de diversificată: de la costumul popular românesc, la costumul „nemțesc” al târgoveților brașoveni și sibieni, de la cizmă, rubască și căciulă rusescă și poloneză, la turbanul și șalvarii turcești.

Teorii ale modei vestimentare

Printre gânditorii ce promovează această idee se regăsesc Thorsein B. Veblen ( 1889) și George Simmel (1904) sub aspectul de “ fluxul vertical al propagării modei “ Teoria trickle-down, potrivit căreia moda se propagă pe verticală, de sus in jos, iar traseul pe care aceasta il parcurge, descrie structura societății în care se manifestă. Așadar moda nu este o resursă a clasei dominante care conservă statutul social superior, ci “aceasta este mai degraba un consens stabilit în interacțiunile sociale “. Georg Simmel semnala că adoptarea modei de către individ reflectă particularitatea normei pe care aceasta o generează. „Femeile, bărbații, indivizii nehotărâți, demodații, sclavii modei” se conformează diferențiat normei care reglementează moda, dar cu aceleași finalități: de accentuare concomitentă a instinctului de individualizare, dar și de acceptare socială.

Așadar, moda obiectivează, în același timp, indiferent de direcția orizontală sau verticală a propagării acesteia, curentele contrare ale vieții: individualizare versus conformare.

„Modernitatea este o semnificatie pe care indivizii o ataseaza simbolurilor vestimentare, fiind opțiunea grupului de referință “ (D. Hebdige , 1979)

O vastă bibliografie istorică, interesată în special de aspectele vieții cotidiene, a ilustrat deja că „fiecare epocă își are haina ei”. Printr-un „arsenal” enciclopedic privind evoluția costumului în diverse epoci și culturi – care în Europa anului 1610 număra deja 200 de publicații pe această temă, istoria a argumentat asupra faptului că moda a reprezentat de-a lungul timpului un instrument al puterii, al celor cu un status socio-economic ridicat și că procesele de aculturație care însoțesc moda se propagă pe verticală, de sus în jos.

Semiotica, o altă tradiție a studiilor modei, preocupată îndeosebi de problemele de semnificare, a arătat că indivizii se raportează la obiectele și practicile care compun „sistemul modei” (R. Barthes, 1967) în baza conotaților sociale. Aceasta abordare la nivel social, se manifestă prin faptul că moda presupune combinația între două elemente: semnificat (sensul, semnificația articolului vestimentar și semnificant (forma vestimentației). Se presupune astfel că moda trebuie să aiba întotdeauna un observator, un receptor.

Studii referitore la rolul vestimentației în societate

a. D. Kness și B Densmore (1976) au realizat un studiu prin care au putut analiza convingerile social-politice a unui numar de o suta de studenți de sex masculin din Universitatea din Pennsylvania. Scopul cercetarii a fost de a cauta similarități între 1. convingerile social-politice conservatoare, reflectate în dorința de conservare a valorilor și intereselor grupurilor cu statut social înalt și vestimentația tradițională reflectatat prin ținute formale sau conservatoare (par tuns scurt, pantaloni drepți, cămăși, pantofi) și 2. între stilul hippie ( părul până la umeri, tricouri șifonate, sandale sau desculți) și convingerile social politice radicale, reliefatr prin dorința de a revoluționa sistemul.

În urma unei analize amanunțite, s-a descoperit că studenți care se îmbrăcau după moda hippie erau mai puțin interesați, sau adesea dezinteresați de faptul că vestimentația reflecta statutul social al oricarei persoane, în schimb, studenții ce adoptau ținute tradiționale se declarau foarte mulțumiți de poziția lor și de faptul că erau în pas cu moda. Paradoxal, aceștia din urma s-au dovedit a fi printre ultimii din grupul lor predispuși la schimbare, în ciuda faptului că acceptau ideea schimbării .

Studiul realizat de cei doi sociologi a indicat faptul că este posibil să anticipăm atitudinile social-politice ale indivizilor pe baza vestimentației, asadar aceasta poate fi adesea considerată un indicator al comportamentului actorilor sociali.

b. H. Giles (1973) a măsurat disponibilitatea persoanelor, provenite din clase sociale diferite, de a oferi date personale. Persoană folosită ca stimul – îmbrăcată adecvat, în jumătate din cazuri purtând cravată și în jumătate din cazuri nu – a cerut celor trei loturi intervievate date personale, menționând că realizează un sondaj, adresând întrebări fiecăruia dintre subiecți, referitoare la adresa personală pentru a putea fi incluși în cadrul cercetării.

Cele trei grupuri intervievate au fost: a) 30 de persoane aparținând unui club conservator (eșantion folosit pentru clasa socială medie); b) 30 de clienți ai unei cafenele (muncitori) c) 40 persoane de sex masculin care treceau strada.

Oamenii care aparțineau clasei sociale medii furnizau date despre adresă mai des (în 93% din cazuri) în situația în care operatorul de interviu purta cravată decât în situația când această articol lipsea din vestimentația operatorului de interviu (27%). În timp ce muncitorii erau dispuși să ofere informații cu privire la adresa personală în ambele situații de experiment (56% versus 65%), cei 40 de subiecți aleși în mod aleatoriu în timp ce treceau strada s-au dovedit a fi disponibili de a oferi date personale în situația în care operatorul de interviu purta cravata (70% versus 40%) (Bonaiuto, M., 1995, 63).

c. Moda nu reglementează doar îmbrăcămintea. […]. Această modă care contaminează totul este un fel de a se orienta al fiecărei civilizații. Ea este felul de gândire ca și costumul, vorba cu duh, ca și gestul de cochetărie, felul de a primi la masă și grija de a sigila o scrisoare. Este felul de a vorbi […]. Este felul de a mânca […]. Moda înseamnă și felul de a merge și, nu mai puțin, acela de a saluta […]. Moda mai înseamnă îngrijirea corpului, a feței, a părului.” Fernand Braudel ( Structurile cotidianului: posiblilul și imposibilul)

Citându-l pr F. Braudel putem aprecia trendul punk, nu doar prin stilul vestimentar autentic ci și prin atitudinea adesea antisocială, pe care o manifestă adepții săi. Această atitudine a fost reliefată de sociologul Baron, Stephen W. (1989), într-un studiu ce cuprinde 35 subiecți, adepți ai mișcării punk, dintre care 21 femei, 14 bărbați, între 14 și 29 ani.

Majoritatea subiecților declarau că stilurile lor vestimentare reflectă personalitatea, în special atitudinile și sentimentele cu privire la școală, familie și politică, tocmai de aceea sloganurile imprimate pe hainele tăiate și decolorate erau destinate a semnaliza sărăcia pe care aceștia o experimentează, iar culorile închise, nivelul redus de trai.

Stilul este personalitatea vestimentației tale. Este tendința înnascută de a favoriza anumite tipuri de haine în defavoarea altora. Unii spun ca e vorba de o moștenire genetică, dar eu cred că se bazează pe un soi de intuiție, pe ceea ce știi că ți se potrivește, te face sa te simți în largul tău. Ceea ce deosebește o modă vestimentară de alta este silueta (linia), stilul și tema. Uneori intervin și culorile.

Siluetă naturală a corpului uman a suferit în decursul timpului unele modificări determinate de modul de viață, de clima și de zonă geografică. La început omul a fost mai robust, cu forme mai dure, că și modul sau de existența. Apoi, pe măsură ce condițiile de viață se îmbunătățesc, se conturează și siluetă mai zveltă.

Odată ce omul devine conștient de frumusețea făpturii sale, va inventă tot ce mintea îl va ajută pentru a se înfrumuseța și mai mult. Va utiliza vopsele, farduri și parfumuri. El a utilizat veșmântul din cele mai vechi timpuri că mijloc de înfrumusețare, colorându-l, dându-i forme din cele mai diverse. Astfel a descoperit în veșmânt posibilitatea de a-și remodela trupul, făcându-l când mai alungit, când mai scund, mai voluminos sau mai subțiat, modificându-i mereu arhitectură.

Idealul de frumusețe, mai ales feminină, s-a schimbat în timp. Anticii preferau proporțiile naturale ale corpului, îmbrăcămintei îi revenea doar rolul de a-l pune în evidența. Fanatismul religios al Evului Mediu îmbrăca corpul în țesături grele, bogate în pliuri, ascunzând formă corpului, capul le era acoperit cu bonete sau basmale. Epocă Renașterii preferă femeia cu părul lung și ondulat, de culoare aurie. Începând cu secolul XVIII se preferă frumusețea eleganță și rafinată: talia subțire, umerii înguști, pieptul proeminent. În secolul XX idealul de frumusețe presupune: înălțime corpului de minim 1,7m, piept mic, păr mătăsos, umeri lărgi, talie îngustă, gât lung.

Noua teorie a modei lansată de marile case de modă a stabilit câteva siluete, pe care le-a asemuit cu formă unor majuscule, siluetele de bază fiind simbolizate cu literele: I, T, H, A și X. Aceste forme de siluete vin în ajutorul multor persoane, pentru a le da posibilitatea să adopte linia care le avantajează cel mai mult.

Stilul este un concept pe care îl folosesc foarte mulți, dar îl înțeleg extrem de puțini. Face parte din acea înșelătoare catogorie care îți da impresia că știi dintotdeauna despre ce este vorba, fără însă a-i putea da o definiție exhaustivă. Stilul nu este niciodată demodat. Stilul este omul însuși, și se regăsește nu doar în creația vestimentara, ci în tot ce înseamnă creație. El este un tot unitar ce ne definește personalitatea nu doar vestimentația. Din punct de vedere teoretic există unele deosebiri de vederi cu privire la raportul de subordonare dintre stil și modă punându-se chiar problemă identificării modei cu stilul, însă la un consens nu s-a ajuns încă.

În vestimentație s-au putut observă deosebiri de stil de la un popor la altul sau de la o perioadă la altă. Modă vestimentara s-a inspirat din marile stiluri ale diferitelor epoci, începând chiar cu stilul doric sau ionic din Grecia antică, apoi stilul romantic, gotic, renascentist, baroc sau rococo, Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XVI-lea, cubismul sau chiar futurismul.

Elaborarea stilurilor și temelor în modă se face de obicei anual, și chiar pe sezoane în marile metropole ale lumii de către mării creatori de modă, stilistii și marile firme comerciale. Acolo se stabilește nu numai linia (siluetă) îmbrăcămintei, dar și modă țesăturilor (contexturi, desene și culori), pe sezoane, vârste și sexe. Cu asemenea ocazii se stabilește și modă pentru încălțăminte, pentru coafură, bijuterii și alte accesorii ale îmbrăcămintei.

Controversă dintre „stilul se invata” și „stilul este innascut” rămâne una artificială, atâta timp cât un simplu instinct numit bun gust, bun simț sau altfel, nu este suficient pentru a creă un stil anume. El trebuie exersat și modelat în funcție de câteva criterii universal acceptate.

Chiar dacă poate fi deopotrivă estetic și funcțional, să nu uităm de partea amuzantă. Stilul de a te îmbrăca, de a acționă, de a trăi, poate fi intotdeuna revigorat cu ajutorul gândirii pozitive și al creativitaii jucăușe. Fără armonie estetică, nu ar plăcea, fără funcționalitate, nu ar există, dar fără un strop de nebunie, ar fi sec.

Aplicat în domeniul vestimentației, stilul este cam primul cuvânt asociat cu modă, dar ultimul pe care oamenii îl bagă în seamă. Majoritatea cred că e suficient să urmeze recomandările din reviste, să arunce pe ei ultimile apariții la modă. Stilul este adesea țintă complimentelor, însă doar în cazul în care îți aparține și este ceva pe care și gusturile altora îl pot digera. Imitând stiluri fără discernământ, ajungi ori o copie jalnică sau poți să contactezi virusul kitschului.

În afară de libertatea gândirii, mai contează și ascultarea poruncii „Sa nu imiti”. Dacă te străduiești să fii sincer față de ține, ai șanse să fii altfel, datorită ocaziei de a combină aceleași însușiri în alte modalitai și de a obține uneori rezultate uimitoare.

Fie că este vorba de un singur element reprezentativ sau de o suita de elemente combinate într-un anume fel, limitele le stabilești tu însuți în acord cu propria personalitate. Dacă este destul de închegat și coerent, stilul poate să te definească.. Să fii admirat sau remarcat pentru stilul personal înseamnă că ai reușit să pui în lumina ceva definitoriu, ușor recognoscibil, care îți aprtine numai ție.

Să ai stil în general, înseamnă să folosești creativ și personalizat resursele pe care le ai la îndemână. Să te joci cu limitele pe care le cunoști, să contrazici tabuurile, să râzi de convenții și să le reinterpretezi într-o manieră unică, individuală.

Stilul vestimentar nu poate fi altceva decât o exprimare a personalității proprii sau o cunoaștere a propriului corp. Ar putea sa existe nenumărate stiluri vestimentare pentru ca fiecare persoana are personalitatea ei. Insa este inevitabil sa nu existe mai multe persoane care sa adopte același stil, chiar daca modul lor de as-i asorta imbracamintea si accesoriile este diferit.

Rolul vestimentației

În legatură cu rolul pe care îl îndeplinește vestimentația au fost luate în considerare mai multe cauze care ar putea sta și la baza apariției acesteia. Astfel, motivul invocat de creștini pentrul faptul că ne îmbrăcăm este pudoarea-legată de pasajul biblic în care Adam și Eva își descoperă nuditatea ca pe o rușine și se acoperă cu frunze. Raționaliștii justifică utilizarea costumului ca fiind datorată necesității omului de a acoperi un corp fragil și în felul acesta de se apară de eventualele pericole. Psihanaliza aduce în prim plan ca și cauza, dorința omului de a se diferenția de animal. De asemenea, ca motive, nu sunt omise nici necesitatea de estetic a omului, dorința de a arata mai bine sau chiar vanitatea În mod cert că aceste cauze oferă doar împreuna o realitate și deși motivul prim al utilizării veșmântului ar putea coincide unei singure cauze (dacă am lua în considerare varianta creștină) motivul pentru care omul s-a acoperit cu haine de-a lungul timpului nu poate fi nicidecum redus la o singura cauza ci dimpotriva, la motivele amintite am putea adauga și altele.

Prin urmare, chiar dacă în general oamenii caută și oferă cauze raționale pentru faptul că se îmbracă (nevoia de protecție) există nenumarate aspecte care infirma aceasta credință. Cauzele generale pentru care omul își acoperă corpul nu epuizează nicidecum scopurile pe care acestea ar putea să le dobândească în condiții particulare. Unul din cele mai cunoscute scopuri este acela ar travestirii care de nenumarate ori a reprezentat o soluție în cele mai variate situații. Haina are “talentul” nu numai de a ascunde, de a camufla, ci chiar acela de a crea impresii total eronate despre oamenii cu care intram în contact. Haina poate ”converti” și sexul și de ce nu, îl poate “transforma” pe diavol într-un om admirabil.

Modul în care a evoluat vestimentația de-a lungul timpului nu este un aspect tocmai de ignorat în studiul evoluției individului atât la nivel spiritual cât și concret. Ea poate oferi indicii clare despre concepțiile, ideile, sentimentele și aspiratiile unei epoci fiind o sursa de inspirație în acest sens asemenei artelor. Astfel, autorea carții „Istoria vestimentației europene” realizează o asociație între locul unde este croită talia la femei și perioadele de liniște sau neliniște socială, considerând că în perioadele de liniște aceasta era croită suprapus pe talia femeii iar în perioadele de neliniște ea era croită ori mai sus ori mai jos. Astfel de interpretări par neverosimile însa cel mai elocvent exemplu în care stilul vestimentar este asociat condițiilor sociale și politice îl constituie prezentul.

Retrospectiva istorică asupra evoluției studiilor modei îmi permite să afirm că sociologia modei este o disciplină tânără, fundamentată în deceniul al șaptelea al secolului trecut. La aceea vreme, interacționismul simbolic, prin Herbert Blumer, Ervin Goffman, Gregory Stone și structuralismul, reprezentant de Roland Barthes, Dick Hebdige, John Hartley se afirmau în perimetrul unor discipline precum psihologia socială, semiotica, sociologia și studiile culturale.

Acestea sunt de fapt și orientările teoretice care vor oferi alternative explicative la teoria trickledown: moda nu este o resursă a clasei dominate care își conservă statutul social superior, ci aceasta este mai degrabă un consens stabilit în interacțiunile sociale (H. Blumer, 1969); „modern” este semnificația pe care indivizii o atașează simbolurilor vestimentare fiind opțiunea grupului de referință.

Analiza sociologică a modei, în cazul de față a modei vestimentare, din perspectiva fenomenului de modernizare și din cea a teoriilor comportamentului colectiv, corespunde unor anumite etape în istoria sociologiei. Acestea au subliniat fie caracterul contagios, adesea distructiv și irațional, fie caracterul instituțional și normativ al modelor. În schimb, abordările recente – teoria fluxului orizontal al modei și teoria grupurilor subculturale, pe care sociologia modei și le revendică ca un cadrul teoretic particular – nu trebuie interpretate numai din perspectiva evoluției acestui nou domeniu de studiu, ci sub aspect interdisciplinar, cercetările din domeniul comunicării de masă, al sociologiei sau al studiilor culturale furnizând marea parte a conceptelor.

Consider că nota comună a celor două teorii din sociologia modei vestimentare, respectiv teoria trickle-down și teoria tricle-across, rămâne opera lui Georg Simmel prin care acestea se fundamentează. Chiar dacă cea de-a doua teorie este atribuită tradiției studiilor culturale și teoriilor comunicării în masă, în urmă cu un secol, sociologul german Georg Simmel semnala că adoptarea modei de către individ reflectă particularitatea normei pe care aceasta o generează.

„Femeile, bărbații, indivizii nehotărâți, demodații, sclavii modei” – pentru a recurge doar la tipologiile exemplificate de Georg Simmel – se conformează diferențiat normei care reglementează moda, dar cu aceleași finalități: de accentuare, concomitentă, a instinctului de individualizare, dar și de acceptare socială. Așadar, moda obiectivează, în același timp, indiferent de direcția orizontală sau verticală a propagării acesteia, curentele contrare ale vieții: individualizare versus conformare.

În ceea ce privește semnificația hainelor în context social, aceasta reprezintă o preocupare relativ nouă, caracterizată printr-o muncă de cercetare inovativă, însă și prin preocupări de a testa ipoteze invalide, cu pretenție de universalitate, mai degrabă eclectice, decât subordonate unor teorii sau paradigme. Acest lucru nu înseamnă că specialiștii din domeniu nu dispun de o bază teoretică și metodologică de cercetare, ci, din contră, anumite concluzii ale unor studii din perimetrul cogniției sociale și interacționismului simbolic și-au găsit aplicația practică în diferite domenii cum ar fi: în management organizațional și resurse umane, prin dezbaterea privind codul vestimentar în organizații; în schimburile interculturale, prin necesitatea însușirii normelor culturale, religioase și etnice privind îmbrăcămintea; în diplomație, prin respectarea codului vestimentar cerut de anumite acțiuni protocolare. Concluzia care se desprinde constă în faptul că semnificația hainelor este referențială.

CAPITOLUL 3. UNIFORMA ȘCOLARĂ

3.1 Codul vestimentar și uniforma

Uniforma reprezintă un set de obiecte vestimentare standard, purtate de membrii une organizații în cadrul activităților desfășurate de organizația respectivă. Aceasta are atât o valoare funcțională, practică, cât și o valoare simbolică, abstractă. Ea a apărut cu mult timp în urmă ca o formă de diferențiere a unor persoane sau grupuri de restul membrilor societății.

Uniforma școlară a supraviețuit, în forme diferite, tuturor timpurilor, de la introducerea ei în țara noastră în 1897, până în prezent. Cu 22 ani în urmă, de la bobocii de clasa I până la liceeni, toți mergeau la școală în binecunoscuta uniformă albastră, purtând șepci pe care trebuia cusut cu litere aurii numărul școlii. În anul 1897, academicianul Theodor Costescu (1864-1939), fiul unui învățător de la școala din Rovinari, Gorj, a adus pentru prima dată în țara noastră uniforma școlară, pentru școlarii din Turnu-Severin.

Înainte de instaurarea regimului comunist, uniforma școlară avea o însemnătate esențial diferită față de cea pe care a dobândit-o în ultimii ani. Era un motiv de mândrie pentru elevii școlilor românești, pentru că fiecare unitate școlară avea pe atunci propria uniformă. Din această cauză nici nu existau reglementări oficiale cu privire la ținuta elevilor.

În alte țări, cum ar fi Marea Britanie, Japonia, Elveția sau Statele Unite ale Americii uniforma școlară este un motiv de fală. Elevii ajung să-și declare bucuria de a purta culorile uniformei în diversele competiții sau manifestări ce se desfășoară între școli. Politica uniformelor a fost pusă în aplicare în scopul de a modela elevii într-o atmosferă profesională și de a-i face mai responsabili față de studii. Atunci când un elev poartă o uniformă școlară, este introdus într-un mediu care încurajează și stimulează cultura, promovând în același timp valoarea armoniei și egalității între colegii de clasă.

Dezbaterea problemei uniformelor școlare obligatorii a stârnit controverse în multe părți ale lumii îndemnându-i pe elevi să urmeze codul de conduită al școlii. În multe țări uniformele școlare sunt folosite pentru a aduce laolalta elevii lor, indiferent de clasa socială, culoare, credință și statut. Într-un fel, uniformele obligatorii sunt benefice dacă ne gândim că astfel copiii nu sunt „condamnați” pentru statutul lor și nici nu se confruntă cu probleme evidente de discriminare.

Când vorbim despre politica uniformelor școlare primele lucruri care ne vin în minte sunt

norme, punctualitate, decență și disciplină. Unii elevi detestă uniforma școlară, alții sunt mândri să o poarte. Sunt profesori care afirmă că uniformele au un impact pozitiv asupra copiilor, alții însă consideră că le afectează negativ personalitatea. Părinții au atitudini variate privind acest subiect. Unii sunt nostalgici, amintindu-și de vremurile copilăriei, alții se gândesc la caracterul practic al uniformei sau o privesc cu antipatie, ca simbol al perioadei comuniste.

Un sondaj realizat la comanda Agenției de Strategii Guvernamentale de către Gallup Organization România, în noiembrie 2007, arată că 80% dintre cele 1.153 de persoane de peste 17 ani chestionate ar dori să se reintroducă uniformele școlare la nivelul învățământului preuniversitar.

Studiul „Percepția publică a școlii românești“ realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie în perioada 6-8 septembrie 2010 arată că 84% dintre părinți doresc reintroducerea uniformelor școlare.

Ziare.com a realizat un sondaj online în perioada 18-25 ianuarie 2011 la care au participat 4477 de persoane dintre care: 78%, adică 3492 au răspuns că vor ca elevii să poarte uniformă atunci când merg la școală, numai 20,17% adică 903 persoane au spus „nu“, iar 1,83% nu s-au arătat interesate de subiect.

Cercetătorii spun că prin adoptarea uniformei școlare se poate promova siguranța școlară și se consolidează mediul de învățare. Elevii care poartă uniformă au tendința să ia școala mai în serios și să adopte o anumită conduită impusă de aceasta.

Pedagogii sunt de părere că uniforma școlară stimulează sentimentul de apartenență la un grup. Prin purtarea uniformei, copiii sunt scutiți de stresul zilnic de a decide cu ce să se îmbrace și sunt feriți de tentația de a veni la școală cu o ținută excentrică doar pentru a-i impresiona pe colegi sau a se impune în fața lor. Uniforma întărește disciplina și le reaminteșteelevilor care este scopul prezenței lor în instituțiile de învățământ. Uniforma face legătura între elevi și școlile de care aparțin și reafirmă identitatea lor colectivă în societate ca “elevi”.

Când declarăm un anumit cod vestimantar în mod informal, impunem un anumit tip de uniformă în cadrul unui mediu școlar sau de afaceri, în mod deosebit pentru a standardiza un set de reguli și valori ilustrate de instituție. Atitudinea ostilă față de uniforma școlară s-a născut în perioada comunistă. De la un capăt la altul, tinerii României erau îmbrăcați în haine albastre și cămăși în carouri. Orice încercare de a ieși în evidență era drastic reprimată.

Dorința regimului comunist de a contopi cât mai mult posibil individualitatea cetățenilor săi într-o masă omogenă se manifesta începând cu primii ani de viață. Din grupa I de grădiniță, preșcolarii erau îmbrăcați în cămăși portocalii și pantaloni albaștri.

Din clasa a II-a, moment crucial în ierarhia de partid, când cei mici erau “făcuți” pionieri, cravata roșie cu tricolor devenea un accesoriu obligatoriu. Cravata roșie era trecută prin jurul gâtului și prinsă cu un inel de plastic transparent care se cumpăra din librării. Pentru fete, suferința venea de la un accesoriu: bentița. O fâșie albă de material textil trebuia în permanență să le protejeze fruntea. Bentița albă a școlărițelor simboliza curațenia viitoarei femei socialiste, dăruirea pentru patrie și popor. Orice abatere de la imaginea standard a elevului era taxată. Rujul și lacul de unghii le erau interzise până și liceenelor din clasa a XII-a. Pe sub șepcile băieților nu trebuia să iasă prea mult păr. În adolescență, când sentimentul de revoltă atingea dimensiuni importante, tinerii se simțeau în uniformă ca într-o cămașă de forță.

Uniforma școlară comunistă a mai rezistat câțiva ani după 1990, în gimnaziu. Acum, cu unele modificări de natură estetică, mai supraviețuiește în ciclul primar, majoritatea școlilor introducându-și propriile uniforme la acest nivel.

În prezent, liberalizarea anumitor norme privind vestimentația elevilor a devenit un subiect din ce în ce mai controversat și frustrant, deopotrivă pentru profesori și elevi. Renunțarea la uniformă a “deschis larg porțile imaginației” elevilor și buzunarele părinților, în încercarea fiecăruia de a-și construi o imagine unicat și de a nu fi mai prejos unii față de alții. Clasica uniformă școlară nu mai este un element vestimentar “la modă” fiind întâlnită din ce în ce mai rar în școlile noastre. În locul acesteia, cei mai mulți directori de școală susțin ideea unui ecuson sau a unui semn distinctiv pe care să îl aleagă elevii.

În ceea ce priveste argumentele contra, paradoxal, deseori uniforma școlară înseamnă cheltuieli în plus pentru părinți. Pe de altă parte, uniforma descurajează adoptarea unui stil vestimentar propriu, în conformitate cu gusturile, imaginația și individualitatea fiecărui copil. Cei care se opun uniformei susțin că însăși noțiunea de obligativitate este depășită, neconformă cu cerințele societății moderne.

3.2. Pro și contra uniformei școlare la elevii din ciclul primar

Unii spun că un copil în uniformă școlară are mai multe șanse de a lua școală în serios. Îmbrăcarea uniformei îi creează impresia că se pregătește să meargă la școală la fel că și tatăl sau, care merge la servici. Rapoartele instituțiilor de învățământ au demonstrat că, atunci când elevii se îmbrăca în uniformă, aceștia adopta o abordare mai serioasă a studiilor, față de perioadele în care se îmbrăca normal, că și pe stradă.

Argumente pro uniforma școlară:

1. Uniforma școlară promovează discipilina.

Mulți sunt de părere că uniformele contribuie la menținerea disciplinei în școală, scăzând numărul de probleme comportamentale. Argumentul este că în zilele noastre, copiii nu sunt capabili de auto-disciplină, deoarece părinții refuză să le impună anumite reguli și conduite, ceea ce face mai dificilă misiunea profesorului care are de-a face cu clase formate din 25-30 de elevi.

2. Uniforma școlară diminueată semnificativ cazurile de violență:

Tot școlile raportează că uniformele scad numărul bătăilor și violențelor care se nasc din certuri, pentru că de multe ori subiectul lor sunt hainele la modă. Invariabil, copiii îi șicanează pe cei care nu au haine de firmă, iar cei care nu și le pot permite sunt adesea sensibili când vine vorba de îmbrăcămintea lor. S-a constatat că introducerea uniformelor în școli, au avut că rezultat diminuarea tensiunilor între elevi. .

3. Distragerea atenției. Mulți părinți consideră că elevii îmbrăcați unitar arată mai frumos și că politică uniformei îi asigură că copiii lor se vor prezența la școală în haine adecvate, evitându-se distragerea, cum ar fi mânia de a fi în „trenduri". Unii elevi au transformat școală într-o continuă prezentare de modă, ceea ce reprezintă o distragere de la învățare, pentru că elevii petrec mai mult timp concentrându-se la hainele lor decât la temele pentru acasă.

4. Valori. Uniformele școlare subliniază faptul că individualitatea și auto-exprimarea fiecăruia nu sunt determinate de îmbrăcămintea de firmă sau de ultimul capriciu vestimentar.

5. Prețul scăzut: . Uniformele de școală sunt un chilipir în comparație cu toată averea pe care părinții ar trebui să o cheltuiască pentru hainele de firmă ale copiilor .

6. Spiritul școlii. Se spune că uniformă ajută la construirea unui brand al școlii. Infiltrează sentimentul de apartenență și creează o mândrie pentru istitutia pe care o reprezintă.

Argumente contra utilizării uniformei școlare

1. Individualitatea. Suprimarea individualității este cea mai frecvență imputare adusă uniformelor școlare. Cadrele didactice susțin că un program academic care încurajează elevii să urmărească crezuri individuale este mult mai important decât ceea ce poartă. Forțând elevii să se conformeze, le inhiba creativitatea și auto-exprimarea.

2. Cauzează probleme de disciplină. Unii elevi resping orice reguli. Forțându-i să poarte uniforme la școală le agravează spiritul de rebeliune. Își modifică uniformă fie prin strâmtare, lărgire, scurtare sau lungire, și profesorii sunt puși în situația de a face pe polițiștii aproape zilnic.

3. O relație aproape inexistentă cu spiritul academic. Cei care se opun uniformelor insistă că nu există dovezi credibile cum că acestea ar îmbunătăți disciplină în școală sau că promovează realizări academice mai mari. Argumentul principal este cel că unii elevi eminenți se îmbrăca extrem de prost, ceea ce demonstrează că felul în care te îmbraci nu îți îmbunătățește capacitatea de învățare.

CAPITOLUL 4. DESPRE VESTIMENTAȚIA PROFESORULUI

4.1. Vestimentația profesorului ca exemplu pentru elevi

Profesia de cadru didactic trebuie privită de către comunitate cu încredere și responsabilitate, necesitând standarde ridicate de profesionalism. Prin urmare, profesorul acceptă atât încrederea publică, cât și responsabilitățile de a practica profesia în funcție de cel mai înalt grad posibil de conduită etică. In acest sens, responsabilitățile includ angajamentul față de elevi, profesie și comunitate.

Ca toate codurile profesionale bine stabilite, acesta oferă un ghid de orientare si include aspecte specifice pentru procesul de luare a deciziilor etice. Codul prevede si un cadru conceptual de evaluare a măsurilor efectuate. Astfel, aplicarea codului la situații specifice, în esență, se adaptează la fiecare în parte.

Rolul unui profesor în societate este pe cât de semnificativ, pe atât de valoros. El are o influență ce depășește societatea în care trăiește și nici o altă personalitate nu poate avea o influență mai profundă decât un profesor. Elevii sunt profund afectați de afecțiunea profesorului, caracterul lui, competența și angajamentul său moral. Un astfel de profesor devine un model pentru elevii săi. Elevii încearcă să urmeze profesorul lor, în manierele sale, vestimentație, eticheta, stil de comunicare și de gesturi. El, profesorul, este idealul lor.

În timpul educației lor timpurii, elevii au tendința de a stabili obiectivele lor în viață și a planurilor lor de viitor, în urma consultării cu profesorii săi.

Prin urmare, un profesor bun și cu o viziune largă poate juca un rol important în construirea viitorului elevilor. În același timp, un profesor ,,certat” cu normele de etica si buna practica poate afecta elevii mult mai serios. Un profesor corupt și incompetent nu este doar un individ rău, ci si o întruchipare a unei generații corupte și incompetente.

Cadrele didactice joacă un rol foarte activ în procesul de instruire:

 Ajută elevii în autentificarea procesului de învățare – crearea legăturilor cu curriculum-ul școlar, interesele, cunoștințele existente; stimularea curiozității și dragostea de învățare

 Ajuta elevii să conducă procesul de învățare; să se încadreze în obiective, scop, roluri, planuri, termene-limită, precum și puncte de control, criterii; să identifice și să aplice strategiile de învățare optimă pentru procesul de învățare

 Ajută elevii să stabilească/construiască „imaginea de ansamblu” a cunoștințelor fundamentale

 Ajută elevii să își definească nevoile informative; să stabilească priviri generale asupra subiectelor, lacunelor în cunoștințe

 Direcționarea elevilor pentru a stabili și folosi cele mai bune surse de informații / resurse informaționale /tehnologii de informații / strategii de căutare; pentru a selecta și respinge informațiile; pentru a încadra creanțele informaționale

 Ghidarea elevilor pentru a analiza informațiile; a înțelege și a prelucra aceste informații; a sintetiza cele mai bune informații care să se potrivească cu nevoile personale și a le organiza eficient

 Direcționarea elevilor în a construi cunoștințele în urma analizei și sintetizării informațiilor; a reprezenta fapte, idei proprii, opinii și înțelegeri

 Îndrumarea elevilor in a-si comunica achizitiile intelectuale – a traduce cunoștințele în mesaje într-un mod clar, legat de scopul învățării, de realizarea cerințelor de evaluare, precum și utilizarea eficientă a potențialului de mediu și tehnologic.

Diferența vestimentară poate fi observată pe clasele de vârste. Dacă inițial nu existau haine speciale pentru copii, ele ulterior au început să apară atât pentru fetițe căt și pentru băieți. Astăzi însă copiii sunt îmbrăcați asemeni adulților (fetițele au început să poarte maieuri mulate pe corp și pantofi cu toc iar băiețeii jeansi) fapt care indica nu doar precocitatea acestora ci și o erotizare prematura care poate deopotrivă să fie cauza alegerii unei astfel de vestimentații dar care poate în același timp să fie influențată de vestimentație.

Clasa socială din care individul face parte ar putea fi de asemenea desemnată cu ajutorul vestimentației. Dacă în trecut această diferențiere se făcea fie prin croiala hainelor fie prin calitatea materialelor din care acestea erau croite, astăzi aceste diferente sunt mai puțin sesizabile, în schimb asistăm la o adevărată paradă de automobile, automobil ce a devenit el, prin calitatea sa, un semn al clasei sociale căreia individul îi aparține.

Nediferențierea socială la nivel vestimentar aparține regimurilor așa zis egalitare așa cum în China maoistă bărbații și femeile se îmbrăcau la fel pentru a împiedica la acest nivel diferențierea pe sexe. Existența unei vestimentații care să nu diferențieze social în nici un fel indivizii este insa imposibila. Acest fapt a influentat însă restrângerea portului costumului specific unei regiuni date.

Diferențierea etnică s-a realizat însă întotdeauna și prin modul în care indivizii se vestimentează. Astfel pentru Japonia este specific kimono-ul, pentru India-sari-ul și cercul de pe frunte ce poate fi albastru, roșu sau negru, indicând apartenența femeii la o casta sau religie. Tot Indiei îi este specific și cunoscutul piercing care a fost preluat însă și de europeni și lansat de Jean Paul Gaultier.

Aceste diferențe sunt profund legate de simboluri și credințe ce aparțin diferitelor popoare. Astfel, dacă în China obiectul pudorii erau considerate a fi picioarele, în lumea araba acesta era considerat a fi gura și în consecință femeile erau vestimentate astfel încât să-și ascundă aceste zone. Detașată de aceste simboluri, vestimentația nu și-ar mai gasi nici un argument în triburi, în care femeile poarta inele pe gat din ce în ce mai multe sau cercei foarte grei in urechi.

Costumul popular românesc este unul din cele mai vechi costume din Europa și reprezintă unul din cele mai elocvente exemple ale diferențierii regionale în privința vestimentației.

Costumul a fost folosit în nenumarate rânduri și ca semn discriminator. Așa cum costumul poate semnifica servitutea (cazul servitorilor îmbrăcați distinct de la o familie la alta) el poate fi însa și o marca a discriminarii. Cel mai reprezentativ exemplu în acest sens îl reprezintă poate evreii. Ei au fost obligați în Evul Mediu de Consiliul de la Latan să poarte o bucata rotunda de pânză galbenă sau verde ce a devenit apoi rosie sau albă, iar în timpul lui Hitler trebuia să poarte renumita stea galbena ce le desemna pe viitoarele victime ale deportării în lagărele de concentrare. Țiganii au fost și ei o categorie defavorizată fiind la rândul lor obligați să poarte pe piept o bucata de drap roșu.

Pentru a nu da naștere la noi victime leproșii purtau ca semn distinct o haină lungă cu glugă gri sau neagră și o crăitoare ce trebuia să o agite ori de cate ori vedeau apropiindu-se oameni sănătoși .

Ocnașii purtau costume astfel create încât să poată fi ușor descoperți. Din costumul lor făcea parte o bluza roșie și o pereche de pantaloni galbeni. În Evul Mediu dungile reprezentau alteritatea fiind specifice nebunilor.

Uniforma reprezintă un semn de recunoaștere simbolizând o anumita autoritate înainte de a fi costume funcționale-pompierii din multe țări sunt echipați în ținute de tip militar folosind destul de puțin descoperirile în materie de textile ignifuge.

O educație publică de calitate, piatră de temelie a societății democratice, are rolul de a asigura șanse egale pentru toți copiii și tinerii și este fundamentală pentru bunăstarea socială prin contribuția sa la dezvoltarea economică, socială și culturală. Profesorii și personalul din educație au responsabilitatea de a întări încrederea generală a publicului în standardele serviciilor ce sunt așteptate de la toți cei implicați în această importantă activitate.

Manifestarea unei gândiri responsabile este sufletul activității profesionale, iar activitățile profesorilor și personalului din educație dedicate cu devotament, competență și dăruire pentru a ajuta elevul să-și atingă propriul potențial reprezintă un factor critic în asigurarea unei educații de calitate. Experiența și dăruirea profesorilor și a personalului din educație trebuie să fie combinate cu condiții bune de muncă, o comunitate care să-i sprijine și să creeze politici care să permită o educație de calitate.

4.2 Forța educativă a uniformei școlare în diverse culturi

Uniformele școlare au fost folosite din cele mai vechi timpuri. Politica uniformelor a fost pusă în aplicare în scopul de a modela elevii într-o atmosferă profesională și de a îi face mai responsabili față de studii. Atunci cînd un student poartă o uniforma școlară, este introdus într-un mediu care încurajează cultura și promovează valoarea armoniei și egalității între colegii de clasă. Multe țări au uniforme școlare care seamănă cu costume militare. Dezbaterea problemei uniformelor școlare obligatorii a stîrnit controverse în multe parți ale lumii, multe țări interzicînd îmbrăcămintea religioasă și îndemnînd pe elevi să urmeze codul de conduită. În multe țări, uniformele școlare sînt folosite pentru a aduce laolaltă elevii lor, indiferent de clasa socială, culoare, credință și statut. Într-un fel, uniformele obligatorii sînt benefice dacă ne gîndim că astfel copiii nu sînt condamnați pentru statutul lor și nici nu se confruntă cu probleme ce nu merită atenție.

Uniformele școlare în Anglia

Cînd vorbim despre politica uniformelor școlare, primele lucruri care ne vin în minte sînt norme, punctualitate și supunere. Aceste cuvinte se aplica într-o singură țară care a început această revoluție – Anglia. Această țară care a domnit peste aproape întreaga lume a pus bazele regulii uniformelor obligatorii în școli. Deși uniforma a fost purtată prima dată de către copiii orfani care au reprezentat clasa de jos, aceasta și-a făcut încet loc în clasele sociale înalte. Ideea din spatele acestei îmbrăcăminte standardizată a început în Cambridge, în jurul secolului al 16-lea și chiar dacă s-a confruntat cu opoziția înverșunată a elevilor, uniforma școlară și-a cîștigat treptat un statut legal.

Multe școli publice și private de elită din Statele Unite și Anglia au început să folosească uniforma școlară ca simbol de finețe și superioritate. Uniformele școlare au fost introduse în școlile din Anglia în vederea punerii în aplicare a principiului care respingea auto-exprimarea. Pentru că popularitatea uniformelor în școală a crescut, au apărut diferite modele de uniforme de Vară și Iarnă. Uniforma pentru băieți era compusă din pantaloni și sacouri sport (multicolore) și a fetelor din tunici și bluze.

În anul 1920, o uniformă tipică pentru băieți era alcătuită din sacou, cămașă, pantaloni scurți, șosete pînă la genunchi, pantofi cu toc plat și berete. Băieții purtau berete pe care erau inscripționate emblemele școlare. Mulți elevi purtau sacouri închise la culoare, însă se opta și pentru varianta cu dungi deschise la culoare. Băieții purtau, de asemenea, cămăși colorate cu cravata, curele și pantaloni scurți.

Fetele, pe de altă parte, purtau tunici fără mîneci, cu o fustă plisată, peste cămașă. Culorile folosite pentru rochie erau, în general, în nuanțe mai închise. Fetele trebuiau să poarte șosete pînă la genunchi și pantofi cu toc plat.

Uniformele școlare în Statele Unite

Potrivit istoriei, uniformele în Statele Unite ale Americii au un trecut sever. Acestea au fost introduse în jurul anului 1979 pentru a combate problemele legate de violență în rîndul studenților care au ales haine de designeri. Politica uniformelor școlare a fost efectiv pusă în aplicare de către președintele Clinton, care a vrut să pună capăt revoltelor iscate. Rapoartele statistice arată că doar 25% din clasele primare și aproximativ 10% din clasele superioare din Statele Unite au pus în aplicare în mod strict politica uniformelor.

Deși în ultima vreme uniformele școlare au devenit subiectul cel mai dezbătut în rîndul părinților și dascălilor, mulți critici au afirmat că purtarea uniformelor nu are nici un impact asupra modului de gîndire al studenților și nici nu reduce considerabil inegalitatea în rîndul maselor. Dar aceste idei despre uniformele în școală nu au avut sorți de izbîndă cu americanii, codul de conduită cu privire la purtarea uniformelor a intrat în practică. Părinții sînt instruiți să urmeze anumite reguli cum ar fi pantaloni, cămăși cu guler, jachete, sacouri pentru băieții, iar în unele școli pantalonii scurți sînt strict interziși. În mod similar, s-a stabilit pentru fete fuste cu o lungime permisă de către școală, cămăși, pantaloni, jambiere cu fuste, dar fără pantofi cu tocuri.

Uniformele școlare în alte țări

În alte țări, cum ar fi Thailanda, Indonezia, India și Pakistan, uniformele școlare au fost introduse în timpul perioadei coloniale britanice. În aceste țări, fetele din clasele superioare poartă de obicei "Salwar Kameez", iar băieții pantaloni și cămăși. În perioada preșcolară, însă, fetele poartă fuste și bluze și băieții pantaloni scurți și cămăși.

 În alte părți cum ar fi Noua Zeelanda și Australia, unde regula colonială britanică a fost pusă în aplicare, a fost urmat sistemul de uniforme în învățămîntul public, astfel că uniformele seamănă foarte mult cu cele ale elevilor englezi. Însă au existat și modificări efectuate de către conducerea școlilor în ce privește tipul de școli în care uniforma este obligatorie. La majoritatea catolicilor, uniformele școlare în școlile cu clase superioare și în cele particulare sînt obligatorii. Scopul uniformei școlare este de a promova spiritul de echipă, disciplina și de a promova egalitatea între toți studenții.

Deși uniformele școlare au fost promovate în ideea de a elimina discriminarea răspîndită în clasele sociale joase, criticii au o altă poveste de spus. Potrivit acestora, uniformele nu au un astfel de impact asupra mentalității studenților. Ei supun că îmbrăcămintea standardizată nu a ajutat elevii să facă abstracție de diferențele sociale și rasiale, mărind chiar costurile părinților.

Principiul rudimentar din spatele uniformelor școlare a fost să ofere un mediu cultural armonios, să sporească disciplina și să ajute studenții să se concentreze pentru a excela în mediul academic. Chiar dacă introducerea uniformelor a avut rezultate pozitive în Statele Unite, în multe țări implementarea politicii uniformelor școlare necesită multă muncă și mult efort înainte de a se cîștiga drepturi depline, datorită multitudinii de obiecții și contraargumente venite nu numai din partea elevilor, ci și, ceea ce este și mai grav, din partea părinților.

Apariția dupa 1990 a societății deschise a dus la responsabilitatea decizională individuală a fiecăruia. Viața noastră depinde acum în mai mare măsură de deciziile noastre decât înainte de 1990. Statul nu ne mai preia din aceste sarcini: nu ne mai repartizează locuri de muncă, locuințe, bilete de concediu. Nici nu ne mai controlează și nici nu decide în aceiași măsură ce e bine și ce e rău. Discrepanțele sociale, culturale și materiale au crescut mult, și pentru mulți au devenit dureroase. Stresul decizional poate copleși. Vechea egalitate, chiar și în sărăcie, pare dezirabilă pentru mulți dintre concetățenii noștri. Uniformele școlare fac parte și din acest mod de gândire. Dar nu numai. Uniformitatea clasei școlare este percepută și din alte puncte de vedere ca fiind dezirabilă. Contrar unei serii întregi de cercetări mai vechi și mai noi supraviețuiește nu numai la noi o opinie conform căreia o clasă unitară ar fi benefică procesului educațional. De aici provine și o dorință de segregare educațională legată de performanțe, origine socială sau chiar etnică. De aceea mulți își doresc clase speciale pentru supradotați și pentru cei cu nevoi speciale. Uniformele școlare fac parte și din acest mod de gândire.

Partea a II-a

CAPITOLUL 5. CERCETARE. UNIFORMA ȘCOLARĂ: ARGUMENTE PRO SAU CONTRA

5.1. Premisele cercetării

Introducerea uniformelor școlare a iscat dezbateri aprinse întotdeauna, constituind o adevărată controversă. Unii elevi le detestă, alții sunt mândri să le poarte. Unele școli susțin că uniformele au un impact pozitiv asupra elevilor, altele că le distrug personalitatea.

Uniforma reprezintă un set de obiecte vestimentare standard, purtate de membrii unei organizații în cadrul activităților desfășurate de organizația respectivă. Aceasta are atât o valoare funcțională, practică, cât și o valoare simbolică, abstractă. Ea a apărut cu mult timp în urmă ca o formă de diferențiere a unor persoane sau grupuri de restul membrilor societății. Uniforma școlară a supraviețuit, în forme diferite, tuturor timpurilor, de la introducerea ei în țara noastră în 1897, până în prezent. Cu 22 ani în urmă, de la bobocii de clasa I până la liceeni, toți mergeau la școală în binecunoscuta uniformă albastră, purtând șepci pe care trebuia cusut cu litere aurii numărul școlii.

În anul 1897, academicianul Theodor Costescu (1864-1939), fiul unui învățător de la școala din Rovinari, Gorj, a adus pentru prima dată în țara noastră uniforma școlară, pentru școlarii din Turnu-Severin.

Înainte de instaurarea regimului comunist, uniforma școlară avea o însemnătate esențial diferită față de cea pe care a dobândit-o în ultimii ani. Era un motiv de mândrie pentru elevii școlilor românești, pentru că fiecare unitate școlară avea pe atunci propria uniformă. Din această cauză nici nu existau reglementări oficiale cu privire la ținuta elevilor.

În alte țări, cum ar fi Marea Britanie, Japonia, Elveția sau Statele Unite ale Americii uniforma școlară este un motiv de fală. Elevii ajung să-și declare bucuria de a purta culorile uniformei în diversele competiții sau manifestări ce se desfășoară între școli.

Politica uniformelor a fost pusă în aplicare în scopul de a modela elevii într-o atmosferă profesională și de a-i face mai responsabili față de studii. Atunci când un elev poartă o uniformă școlară, este introdus într-un mediu care încurajează și stimulează cultura, promovând în același timp valoarea armoniei și egalității între colegii de clasă.

Dezbaterea problemei uniformelor școlare obligatorii a stârnit controverse în multe părți ale lumii îndemnându-i pe elevi să urmeze codul de conduită al școlii. În multe țări uniformele școlare sunt folosite pentru a aduce laolalta elevii lor, indiferent de clasa socială, culoare, credință și statut. Într-un fel, uniformele obligatorii sunt benefice dacă ne gândim că astfel copiii nu sunt „condamnați” pentru statutul lor și nici nu se confruntă cu probleme evidente de discriminare.

5.2. Obiectivele și ipotezele cercetării

Scopul prezentului demers constă în obținerea unor informații relevante cu privire la situația actuală a nevoii de uniforme școlare în județul Sibiu. Astfel, am urmărit investigarea opiniilor elevilor, cadrelor didactice și a părinților cu privire la problematica introducerii uniformelor școlare.

Obiectivele cercetării:

1. Determinarea opiniilor elevilor, profesorilor și părinților cu privire la introducerea uniformei școlare;

2. Identificarea motivelor pro și contra care stau la baza opțiunilor liber exprimate;

3. Stabilirea diferențelor de percepție cu privire la conceptul de uniformă școlară.

4. Determinarea necesității itroducerii uniformelor școlare în rândul elevilor

Ipotezele cercetării

Se consideră că dacă un elev adoptă o uniformă școală, atunci acesta va învăța să fie mai disciplinat

Dacă elevul adoptă o ținută corespunzătoare mediului educațional, atunci stima de sine va fi mult diminuată

se consideră că uniformele școlare reprezintă un liant între mediul educațional și părinții elevilor, scutindu-i de cheltuieli suplimentare cu vestimentația elevilor

Uniforma școlară asigură unitate și egalitate între elevii unei școli

Eșantionul de subiecți

Cercetarea constatativă a vizat trei categorii principale de subiecți: elevi (200), selectați din cadrul unor unități de învățământ din județul Sibiu, profesorii (90) și părinții (220) acestora.

Pentru o mai bună ilustrare a structurii eșantionului de subiecți reprezentarea grafică este redată în figura 5.1.

Figura 5.1. Distribuția subiecților

Sursa: prelucrare proprie

Eșantionul de elevi este fomat din elevi de clasele III-IV care provin din 8 unități de învățământ, selectate astfel încât să ofere o ilustrare cât mai variată a particularităților specifice urmărite prin acest studiu. Elevii au fost selecționați ținând cont de asigurarea reprezentativității grupului: elevi de sex feminin și masculin, cu proveniență atât din mediul urban cât și din mediul rural, din clase cu niveluri și profiluri diferite, cu situații socio-economice variate.

5.3. Metodologia cercetării

Pentru a se obține rezultate corespunzătoare în urma efectuării unei cercetări, indiferent de felul ei, această activitate trebuie organizată cu cea mai mare atenție având la bază aceleași principii care contribuie la îndeplinirea scopului cercetării și soluționarea unei anumite probleme decizionale de marketing.

Cercetarea selectivă de tip sondaj este una din cele mai utilizate metode în domeniul cercetarilor de marketing. Sondajul oferă factorilor decizionali posibilitatea de a identifica soluții pentru problemele cu care se confruntă sau pentru valorificarea oportunitaților existente. Aparent nimic mai simplu decat adresarea unor întrebari cuprinse într-un chestionar, sondajul înseamna o adevarată provocare în privința asigurarii unui grad ridicat de acuratețe, relevantă și reprezentativitate a datelor.

Sondajul reprezintă activitatea de cercetare științifică care ne permite să evaluăm procesele din cadrul oricărei organizații, companii sau firme. Fenomenele și procesele care formează obiectul cercetărilor de marketing, necesită utilizarea unui instrumentar adecvat de investigație. Acest instrument al cercetarii ia deseori forma sondajului, ca o metodă eficientă de măsurare și evaluare.

Măsurarea satisfacției clienților oricărei firme trebuie să fie un proces constant, căci fără evaluare, fără efectuarea unui sondaj, nu se pot cunoaște nici rezultatele și nici dacă acestea corespund obiectivelor fixate anterior.

Efectuarea unui sondaj presupune un lanț de lucrări complexe, pentru că acestea se bazează pe concepte, metode și procede clar definite și numai în condițiile în care acestea sunt respectate se poate vorbi de precizia estimării parametrilor de interes, respectiv, în cazul de față, argumente pro sau contra uniformei școlare la elevii din ciclul primar.

În cazul acestei cercetări, sondajul are scopul depistării opiniilor clientilor în legatură cu nivelul calității serviciilor.

Această cercetare este abordată din punct de vedere cantitativ. Procesul de cercetare începe prin definirea problemei decizionale, a scopului și a obiectivelor cercetării. Ca rezultat al fazelor de proiectare și realizare, cercetările de marketing se finalizează printr-un raport prezentat sub forma unor tabele grafice cu scopul de a ilustra sugestiv anumite aspecte.

După tipul de informații rezultate din cercetare, este o cercetare cantitativă, iar după locul de desfășurare o cercetare de teren. După scopul funcțional al acestei cercetări, este o cercetare preponderent descriptivă, care a urmărit descrierea și evaluarea unor coordonate ale gradului de satisfacție.

Pentru identificarea opiniilor și atitudinilor elevilor, părinților și cadrelor didactice cu privire la introducerea uniformei în școală am administrat un chestionar conceput de noi. În elaborarea chestionarului am ținut cont de aspectele de conținut relevante în literatura de specialitate cu privire la tema avută în vedere. Structura chestionarului cuprinde 5 itemi care surprind aspectele specifice obiectivelor cercetării. Chestionarul astfel structurat cuprinde două tipuri de itemi: cu răspunsuri la alegere și cu răspunsuri deschise. Elevii au fost rugați să facă observații cu privire la gradul de claritate a formulării itemilor și la gradul de dificultate și relevanță al acestora. Ca urmare a observațiilor făcute de aceștia au fost reformulați anumiți itemi.

Elaborarea chestionarului este o etapă complexă a cercetării, în care trebuie să se țină cont de anumite reguli de bază, pentru a se asigura eficiența acestui instrument. Întrebările trebuie să fie la obiect, trebuie evitate formulările vagi, imprecise sau tendențioase, informația dorită trebuie să se obțină cu un număr minim de întrebări, care trebuie să fie simple și directe, nu ambigue și interpretabile. Trebuie eliminate întrebările care pot genera răspunsuri echivoce, întrebările ipotetice sau folosirea unui limbaj prețios.

5.4. Prezentarea și analiza datelor cercetării

Din dorința de a surprinde cât mai obiectiv aspectele esențiale desprinse ca urmare a derulării cercetării, am optat pentru realizarea prezentării datelor din perspectivă cantitativă dar și calitativă. Am recurs la realizarea unor comparații intergrupale și intragrupale, pentru a evidenția diferențele de opinie manifestate atât în cadrul aceluiași grup cât și între cele trei grupuri de subiecți. Considerăm că o astfel de abordate ne furnizează detalii semnificative cu privire la fenomenul investigat, ceea ce contribuie în mod esențial la o mai bună înțelegere a poziției adoptată de către fiecare categorie de respondenți în raport cu nevoia introducerii uniformei școlare.

Reprezentativitatea eșantionului de subiecți la nivelul județului Sibiu asigură posibilitatea de extrapolare a rezultatelor obținute.

Pentru a ușura analiza datelor obținute vom realiza prezentarea comparativă a răspunsurilor oferite pentru fiecare item.

Prin prima întrebare am dorit să surprind gradul de acceptabilitate al uniformelor școlare în rândul celor trei categorii de populație vizate.

Părerile sunt împărțite: pe de o parte, profesorii spun că uniforma îi învață pe elevi să fie mai toleranți, să nu discrimineze în funcție de aspectul exterior al unei persoane, dar, pe de altă parte, uniformizarea le-ar inhiba dezvoltarea personalității.

Sunteți de acord cu introducerea uniformei școlare?

Figura 5.2. Răspunsuri afirmative

Sursa: prelucrare proprie

Analiza comparativă a răspunsurilor afirmative oferite de către elevi, părinți și profesori, subliniază acordul manifestat cu privire la introducerea uniformei în școli și evidențiază faptul că profesorii (39 %) reprezintă cea mai numeroasă categorie care susține ideea introducerii uniformei.

Aceste rezultate pot fi explicate prin convingerea dascălilor că uniforma școlară reprezintă simbolul unității de învățământ, are rol în reducerea agresivității între elevi, îmbunătățește disciplina și consolidează mediul de învățare.

Pe de altă parte, 31 % dintre cei care susțin această idee sunt părinții și doar 30% sunt elevi.

Aceste rezultate sunt în acord cu ideea că părinții alături de profesori au un rol important în promovarea acestei idei în rândul elevilor. Sugerăm că luarea în calcul a perspectivei elevilor cu privire la uniformă și colaborarea dintre profesori, părinți și elevi ar fi pași importanți în acceptarea uniformei de către elevi.

După o perioadă de 50 de ani de comunism, în care elevii erau obligați să poarte uniforme (într-un timp și matricole, la fel ca în regimul burghez dintre 1880-1948) și să respecte un regulament sobru și sever, afișat vizibil pe pereții fiecărei clase, în iureșul „Revoluției” din 1989 și apoi după izbânda ei, elevii radicali, organizați în grupe sau în lungi coloane de protestanți care aruncau cu pietre în geamurile ministerului, au impus desființarea totală a uniformei și atotputernicia comportamentului „democratic”, confundat cu anarhia, egalitarismul, familiarismul, liberul consimțământ al unor norme convenabile, reducerea la maximum a severității sancțiunilor.

Recent, presa și televiziunea au prezentat statistici alarmante ale institutelor de specialitate, preocupate de actualul comportament al tineretului școlar, comunicând date care demonstrează începutul decadenței morale a școlii moderne, care supralicitează și supradozează informatica și pragmatismul, însă marginalizează și minimalizează conținutul educativ al procesului de învățământ. La cauzele strict „curriculare” s-au adăugat degradarea familiei și slaba colaborare a acesteia cu școala. Statisticile apărute în octombrie pe micul ecran arată că 88% dintre elevii României consumă alcool, 65% fumează, 6% se droghează, iar viața sexuală activă începe la 13-14 ani și antrenează aproape 90% din adolescenții de 16-19 ani, date care coincid surprinzător cu cele semnalate și în statele puternic dezvoltate economic.

În această situație, una din marile autorități pedagogice actuale, Karl Popper, consideră că la societatea excesiv de deschisă, informatizată și comunicantă precum cea de azi, școala ar trebui să fie închisă tocmai „pentru ca inamicii acelei societăți deschise, duhurile sale rele, să nu poată perverti actul de educație”. Reformatorul cere uniformă, siglă, program strict, activitate extrașcolară și weekend dirijat și controlat, plasarea școlii în medii ecomorale (fără cârciumi, debite de tutun, discoteci, case de prostituție prin apropiere). Poziția lui este susținută de numeroși pedagogi, printre care și Paul Legrange, care visează un nou „Boulmich”, plin de șepci cu simbolul cromatic al școlilor, cu o alură tinerească a uniformelor, perechi tandre și spirituale proferând un limbaj academic și plin de grație.

Figura 5.3. Răspunsurile categoriilor de subiecți în funcție de acordul sau dezacordul exprimat față de introducerea uniformei școlare

Sursa: prelucrare proprie

Profesorii și părinții, într-o majoritate tot mai substanțială, pledează în favoarea reintroducerii uniformei create și acceptate de elevi, nu unice și cenușii ca în trecut, ci diversificate și individualizate pe școli, pentru a reda demnitatea și respectul categoriei studioșilor și a marca diferența dintre o școlăriță emancipată și sutele de prostituate adolescente clandestine care mișună și dau de lucru poliției, dintre un elev serios și fără pretenții de „cool” și un șmecheraș de bani gata, un proxenet, un dealer de droguri, un „cool” sau un „gagicar” meseriaș, ca să folosim limbajul „underground” la modă.

Adepții uniformei din rândul elevilor se găsesc în evidentă inferioritate, mai ales că și președintele țării, la televiziune și în presă, nu e de acord cu uniforma școlară și evocă nostalgic golăniile pe care le practica în anii școlii, ridiculizând studiul unor discipline fundamentale.

Ministrul învățământului, inspectorii și directorii de școli dependenți și aserviți aproape integral politicianismului la zi evită să intre în contradicție și în conflict cu elevii care, în proporție de 80-90%, afirmă caracterul comunist al disciplinei și se opun uniformei, invocând în toate anchetele și interviurile prețul prea mare al ei, deși garderobele fiecărui elev, chiar din familii modeste, sunt înțesate cu toalete la modă care costă substanțial și sunt plimbate zilnic pe la școală, pentru a le spori – în numele nobilelor idealuri estetice – „ratingul” erotic și notorietatea în rândul colegilor.

Analiza comparativă intergrupală a răspunsurilor oferite de către părinți, profesori și elevi în figura 5.3. evidențiază acordul fiecărei categorii de subiecți în raport cu ideea introducerii uniformei școlare. Observăm astfel că ponderea răspunsurilor afirmative exprimate de către fiecare categorie de subiecți este mai mare comparativ cu ponderea răspunsurilor negative. Prin urmare, putem afirma că la nivelul județului Sibiu se resimte nevoia introducerii unei ținute vestimentare adecvate, reprezentativă pentru statutul de elev. Analiza și interpretarea răspunsurilor oferite de către elevi la ceilalți itemi ai chestionarului va contribui la identificarea motivelor care se află la baza refuzului celor 44% dintre respondenții elevi și va oferi elemente esențiale de dezvoltare a unei strategii optime de promovare a uniformei ca simbol al sistemului de învățământ.

2. Care sunt motivele pentru care sunteți de acord cu introducerea uniformei școlare?

a. reprezintă un simbol al școlii/clasei;

b. asigură unicitatea ținutei școlare;

c. consolidează sentimentul de apartenență la un grup;

d. previne dezvoltarea unor sentimente de inferioritate în raport cu ținuta vestimentară a colegilor.

Figura 5.4. Ierarhia motivelor de acord cu introducerea uniformei școlare în raport cu fiecare categorie de subiecți

Sursa: prelucrare proprie

Întrebarea 2 aduce clarificări în legătură cu principalele motive care stau la baza exprimării acordului privind introducerea uniformei școlare. Astfel, putem observa în figura 5.4. că majoritatea subiecților sunt de acord cu afirmația conform căreia uniforma reprezintă un simbol al școlii sau al clasei. Analiza detaliată a răspunsurilor referitoare la uniforma ca simbol al școlii, redată în Figura 5.5 surprinde faptul că atât profesorii, care reprezintă categoria cea mai numeroasă (40%) cât și elevii (30%) și părinții (30%) susțin acestă variantă de răspuns.

Figura 5.5. Uniforma ca simbol al școlii

Sursa: prelucrare proprie

Analiza figurii 5.7. redă ponderea răspunsurilor oferite de subiecți și indică următorul motiv care stă la baza acordului de introducere a uniformei școlare, acesta fiind legat de rolul uniformei școlare în prevenirea dezvoltării unor sentimente de inferioritate în raport cu ținuta vestimentară a colegilor. Aceste rezultate sunt în acord cu cercetările care susțin că în rândul elevilor se manifestă foarte evident nevoia de raportare la un model, imposibilitatea realizării acestui deziderat atrăgând după sine experiențierea din partea elevului a unor sentimente de inferioritate față de grupul la care se raportează, sentimente care se răsfrâng negativ asupra propriei dezvoltări socio-emoționale dar și asupra familiei.

De asemenea, de foarte multe ori, apartenența la un grup este condiționată de respectarea unui set de norme impuse de acesta. De altfel, acest argument este susținut de analiza datelor oferite în figura 5.6. care scoate în evidență adoptarea unei ținute vestimentare unice ca modalitate de apartenență la un grup.

Figura 5.6 Repartiția subiecților care consideră uniforma un simbol al apartenenței la un grup

Sursa: prelucrare proprie

Figura 5.7. Repartiția subiecților care consideră uniforma ca metodă de prevenție a dezvoltării sentimentelor de inferioritate

Sursa: prelucrare proprie

Oferind posibilitatea de a preciza și alte argumente care susțin introducerea uniformei, respondenții s-au referit frecvent la categoriile de răspunsuri prezentate în tabelul 5.1:

Tabelul 5.1. Motive în favoarea introducerii uniformei școlare

Sursa: prelucrare proprie

Din răspunsurile oferite reținem faptul că acestea sintetizează principalele argumente și contraargumente menționate și în literatura de specialitate.

3. Enumerați motivele pentru care nu sunteți de acord cu introducerea uniformei școlare.

Tabelul 5.2. Argumente contra uniformei școlare

Sursa: prelucrare proprie

Principalele motive invocate de elevi, de părinți și de profesori cu privire la introducerea uniformei în școală se referă la inhibarea exprimării libere a elevilor și la lipsa confortului.

Astfel, unii elevi, prin stilul vestimentar propriu, încearcă să transmită un mesaj sau pur și simplu să arate lumii întregi care le sunt valorile și ce îi reprezintă („sunt demodate”, „nu mă reprezintă”, „împiedică exprimarea liberă”, „elevii vor să fie unici”, „pentru a nu fi la fel ca alții”). O mare temere a profesorilor și părinților este că uniforma poate să creeze probleme disciplinare („uniforma nu se poate încadra în gusturile tuturor”,„copiii nu le vor purta cu plăcere„ uniforma indică spiritul de turmă”,„uniforma nu îi ajută să se dezvolte individual”,„să se reintroducă uniformele ar însemna un regres” „uniforma ne amintește de epoca comunistă”).

Mulți dintre elevii noștri sunt nonconformiști și faptul că sunt obligați să poarte uniformă ar putea să accentueze acest spirit. Aceștia vor începe să își modifice uniforma făcând-o mai scurtă, mai strâmtă, ca să o aducă mai mult în “trend”. Acest fapt va fi aspru comentat de profesori și de către părinți ceea ce poate constitui motiv de rebeliune.

Deși la prima vedere introducerea uniformei în școală ar veni în sprijinul familiilor cu condiții economice precare, totuși mulți părinți susțin cu tărie faptul că această măsură nu ar contribui la o reducere a cheltuielilor financiare („uniforma este de fapt un cost în plus”,„dacă e vorba de bani, putem găsi variante mai ieftine decât uniforma”,„vor fi necesare două sau trei costume, de rezervă”).

Un alt aspect invocat de cele trei categorii de subiecți chestionați se referă la disconfortul rezultat ca urmare a impunerii unei anumite vestimentații. Este un lucru bine știut faptul că nu toate fetele se simt confortabil îmbrăcate în rochie sau fustă, așa că acest lucru poate deveni un inconvenient. De asemenea, este foarte posibil ca unii copii să nu se simtă prea bine sau chiar să aibă reacții alergice la anumite materiale. Trebuie, de asemenea, menționat faptul că refuzul introducerii uniformei reflectă temerile unora dintre părinții și profesorii chestionați de a se reîntoarce la unele principii și mentalități didactatoriale și restrictive impuse de regimul comunist, care contravin principiilor democratice.

Majoritatea copiilor privesc uniformele scolare ca pe niste lucruri urate si invechite, pe care sunt obligati sa le poarte zi de zi. Uniformele scolare au ramas obligatorii doar in cateva unitati de invatamant din tara, iar elevii acelor scoli au inteles ca tinuta lor este importanta pentru activitatea didactica, dar si pentru eliminarea diferentelor dintre ei.

Tinuta scolara a elevilor poate distrage atentia colegilor lor, sau chiar a cadrelor didactice, cu atat mai mult cu cat este formata din culori tipatoare, fuste scurte sau tricouri mulate.

Reintroducerea uniformelor scolare reprezinta in acelasi timp si un subiect pe placul parintilor, deoarece acestia vor scapa de grija achizitionarii de haine noi, in fiecare sezon.

Un aspect pozitiv este ca si accesul in scoala va fi controlat. Singura obiectie e ca fiecare scoala trebuie sa-si adopte uniforma proprie. Copilul ar trebui sa poarte cu mandrie uniforma scolii si poate asa constientizeaza mai bine care e rolul sau in scoala.

Totusi, pentru directorii unitatilor de invatamant care nu isi doresc sa reintroduca uniformele obligatorii, exista o cale de mijloc: codul vestimentar. Acesta are la baza doar anumite reguli pe care copiii trebuie sa le respecte si restrictii pe care nu trebuie sa le incalce.

Astfel, codul vestimentar al unei unitati de invatamant poate interzice elevilor sa vina la scoala cu: haine de o anumita culoare, ori dintr-un anumit material, parul vopsit, bijuterii in exces sau tinute prea mulate/stramte, etc.

Aceasta varianta reprezinta o alternativa destul de practica, prin care elevii pot merge la scoala imbracati asa cum isi doresc, fara insa sa incalce limitele.

O solutie practica si in acelasi timp eleganta pentru fete, atunci cand isi aleg tinuta pentru scoala, o reprezinta camasa alba, care nu trebuie sa lipseasca din garderoba nici unei domnisoare, asortata cu o pereche de pantaloni bej.

4. Credeți că uniforma școlară ar trebui să fie aleasă:

a. la nivel de clasă;

b. la nivel de ciclu de învățământ (primar, gimnazial, liceal);

c. la nivel de școală;

d. la nivel județean;

e. la nivel național.

Figura 5.8. Răspunsul categoriilor de subiecți privind nivelul la care ar trebui să se aleagă

uniforma în școli

Sursa: prelucrare proprie

Din analiza comparativă a răspunsurilor oferite de părinți, elevi și profesori pe cele 5 categorii de răspunsuri cu privire la nivelul la care ar fi indicat să se intoducă un anumit tip de uniformă școlară, se poate obseva că mai mult de jumătate din toate categoriile de respondenți susțin ideea introducerii uniformei la nivelul fiecărei școli.

Aceste argumente susțin ideea de unitate în diversitate, susțin nevoia fiecărei școli de a se exprima creativ, original, în concordanță cu specificul și caracteristicile unității școlare, răspunzând și tendinței actuale de descentralizare a unităților de învățământ.

Un procent nesemnificativ de respondenți consideră că introducerea uniformei școlare ar trebui să se realizeze la nivel județean/național (Figura 5.9)

Figura 5.9. Alegerea uniformei

Sursa: prelucrare proprie

Din totalul răspunsurilor afirmative cu privire la alegerea uniformei la nivel de școală, se observă că majoritatea afirmațiilor le aparțin profesorilor, ceea ce sugerează că profesorii susțin în cea mai mare proporție nevoia alegerii uniformei școlare la nivel de unitate de învățământ, ca simbol distinctiv în comunitate (figura 5.9).

5. În alegerea modelului uniformei, ar trebui să se ia în considerare părerea:

Elevilor;

Diriginților;

Directorului;

Consiliului profesoral;

Reprezentanților părinților.

Figura 5.10. Răspunsurile subiecților privind importanța părerii fiecărei categorii de actori școlari în alegerea modelului uniformei școlare

Sursa: prelucrare proprie

Reprezentarea grafică a răspunsurilor privind alegerea modelului uniformei exprimă consensul celor trei categorii de subiecți referitor la importanța implicării active a elevilor și părinților acestora în alegerea modelului uniformei școlare. Părinții consideră că, în primul rând, ar trebui să se țină cont de părerea elevilor, în alegerea modelului uniformei și apoi de opiniile reprezentanților părinților. De aceeași părere sunt elevii și profesorii acestora.

Aceste constatări sugerează faptul că atât părinții cât și profesorii sunt conștienți că măsura introducerii uniformei în școală, va avea succes numai atunci când elevii vor avea o contribuție proprie semnificativă în alegerea modelului uniformei. Atitudinea pozitivă a subiecților chestionați față de implicarea elevilor, susține ideea de liberă exprimare și încredere acordată inițiativelor venite din partea elevilor. Climatul psiho-social care asigură eficiența procesului instructiv – educativ presupune o bună colaborare între toți actorii implicați în actul educațional și respect reciproc.

Figura 5.11. Procentul categoriilor de subiecți care au răspuns afirmativ privind importanța părerii elevilor vis-a-vis de alegerea modelului uniformei școlare

Sursa: prelucrare proprie

Figura 5.12. Procentul categoriilor de subiecți care au răspuns afirmativ privind importanța părinților vis-a-vis de alegerea modelului uniformei școlare

Sursa: prelucrare proprie

Ultimele două grafice vin să confirme faptul că în alegerea modelului uniformei rolul central îi revine elevului și părintelui. Astfel, ideea conform căreia elevul trebuie să fie în centrul actului educațional, trebuie să se aplice inclusiv la modalitatea de introducere a modelului uniformei în școli.

Deși nu sunt placute de elevi, pentru că nu le reflecta personalitatea și nu le ofera libertate de alegere a hainelor în timpul școlii, unele instituții de învățământ impun ca elevii să poarte uniforme școlare. Uniformele școlare au fost introduse în sistemul de învățământ cu scopul de a responsabiliza elevii față de studii și pentru a creea o atmosferă profesională propice învățământului, promovând totodata armonia și colegialitatea, cât și egalitatea între colegi. De asemenea, cu aceste uniforme scolare s-a dorit intarirea disciplinei școlare și reducere violenței școlare.

CONCLUZII

Instituția de învățământ care reușește să își definească un sistem de valori propriu are nevoie cu certitudine și de o emblemă vestimentară specifică. În acest caz uniforma conferă prestigiu și devine element de diferențiere, o componentă imagistică în portofoliul identitar al școlii.

Prin introducerea uniformei școlare nu susținem anularea diferențelor de clasă socială dintre elevi. Copiii care provin din familii înstărite vor veni, în continuare, la școală, cu bani mai mulți în buzunar, vor merge în excursii în diverse țări, se vor întoarce și le vor povesti colegilor sau vor avea un pachețel de mâncare mai bun. Diferențele vor fi estompate în ceea ce privește diversitatea problemelor socio-emoționale pe care le manifestă în prezent elevii.

Simpla purtare a uniformei nu ar trebui să traumatizeze psihicul copilului. Traumele apar în urma unui cumul de factori, printre care și datorită modului de prezentare și introducere a necesității acesteia și a felului în care elevilor li s-ar explica obligativitatea însușirii normelor școlii respective. Introducerea uniformei în școli în mod autoritar va stârni în mod implicit reacții de aversiune.

Scopul introducerii uniformei este acela de a-i învăța pe elevi să se îmbrace adecvat statutului lor. Uniforma îi învață pe elevi că trebuie să respecte anumite reguli. Aceasta contribuie la realizarea coeziunii de grup și dezvoltă simțul apartenenței la grupul respectiv. Cu toate acestea, deși uniformele pot crea un sens al unității, acestea pot de asemenea, sugera ideea sacrificiului individualității fiecăruia în fața mentalității de grup.

Așadar, suntem tentați să credem că bombardați de infomații, de imagini, modele, într-o societate de consum, copiii nu își doresc să poarte uniforme. Confruntați cu o varietate de opțiuni vestimentare, în ideea exprimării propriei personalități, aceștia privesc uniforma școlară ca pe un element care le îngrădește libertatea. Aceștia nu conștientizează că prin purtarea anumitor obiecte vestimentare “la modă”, pe care le-au văzut în reviste, la televizor, la prieteni înscriindu-se într-un anumit “trend” , ei poartă de fapt o uniformă. Îmbrăcându-se în funcție de anumite tendințe, în mod inconștient, ei urmează regulile impuse de alții (prin intermediul massmedia) fiind dirijați către anumite direcții, nu în funcție de opțiunile proprii, caracteristice fiecărui individ ci în funcție de modele pe care le observă și pe care și le însușesc dorind să fie, de fapt, acceptați de ceilalți.

Puțini înteleg faptul că nu uniforma îngrădește libertatea exprimării ci mentalitatea fiecăruia. Oricând pot fi descoperite modalități variate de exprimare a propriei individualități (la nivel fizic, vizual) altfel decât prin vestimentație. Singura problemă râmâne conștientizarea și explorarea acestora.

Principiul elementar pe care ne bazăm prin susținerea introducerii uniformelor școlare este să ofere un mediu cultural armonios, să sporească disciplina și să ajute elevii să se concentreze pentru a excela în mediul academic.

Considerăm că studiul de față și-a atins obiectivele stabilite, respectiv am reușit să surprindem atât opinia elevilor, a părinților și a profesorilor cu privire la introducerea uniformei școlare, cât și motivele care stau la baza exprimării acordului sau dezacordului în raport cu ținuta vestimentară specifică școlii. Astfel, rezultatele studiului au arătat că 56% dintre elevi, 76% dintre părinți și 93% dintre profesori sunt de acord cu introducerea uniformei școlare, categoria cea mai numeroasă fiind reprezentată de profesori.

Pentru a desprinde o serie de concluzii, am recurs la identificarea motivelor care reprezintă argumente și contraargumente în exprimarea opiniei subiecților. S-a evidențiat astfel, că motivul principal, oferit ca argument pentru introducerea uniformei, se referă la ideea că uniforma reprezintă un simbol al școlii. Alte opinii relevă faptul că uniforma este un simbol al apartenenței la un grup și poate fi o metodă de prevenție a dezvoltării sentimentelor de inferioritate.

Un element important evidențiat de analiza rezultatelor este modalitatea de alegere a uniformei. Astfel, din punctul de vedere al respondenților, alegerea uniformei ar trebui să se realizeze la nivel de școală, punctându-se însă necesitatea luării în calcul atât a perspectivei profesorilor, dar mai cu seamă a celei exprimate de elevi și părinți.

Prin urmare, rezultatele oferă posibile implicații majore în dezvoltarea unei strategii naționale de promovare a rolului uniformei. Astfel, referindu-ne la nivelul alegerii uniformei suntem de părere că este indicat să oferim posibilitatea fiecărei școli de a-și alege uniforma. La rândul ei, școala trebuie să acorde importanța cuvenită opiniei tuturor actorilor, respectiv elevilor și părinților în strânsă colaborare cu profesorii. Rolul societății este evident, deoarece se impune necesitatea modificării convingerilor iraționale conform cărora uniforma îngrădește creativitatea și unicitatea elevului. Atingerea acestui deziderat presupune implicarea în egală măsură a tuturor structurilor cu rol persuasiv.

Bibliografie

Balaure V., Marketing, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Uranus, București, 2002

Bișa, C., coord. – Elaborarea studiilor de fezabilitate și a planurilor de afaceri, Editura BMT Publishing House, București, 2005

Caragea Cecilia, Istoria vestimentației europene,Ed. Almanahul Banatului, Timișoara, 1995,

Carlyle Thomas, Filosofia vestimentației, Ed.Institutul European, București, 1998

Cătoiu, I. – Cercetari de marketing, Editura Uranus, București, 2002

Duduciuc Alina, Socilogia modei. Stil vestimantar și dezirabilitate socială, Istitutul European, 2012

Jacka, J. Mike ; Keller, Paulette J., Business process mapping : improving customer satisfaction, John Wiley & Sons, 2002

Inapoi in timp – Istoria uniformelor scolare

http://www.scoalaromaneasca.ro/admin/pdf/100.pdf

http://www.cdep.ro/caseta/2011/09/20/pl11523_se.pdf

http://www.juridice.ro/301125/modificarea-legii-educatiei-nationale-3.html

Fragment dintr-un studiu in pregatire: Mentalitati, mode si moravuri. Societatea romaneasca in epoca modernizarii (1774-1866)

Schimbarea la haine a României, disponibil http://www.revista22.ro/schimbarea-la-haine-a-romaniei-1011.html

http://www.info-ghid.com/informatii-despre-stilurile-vestimentare-in-pas-cu-moda-s.html

http://www.121.ro/articole/art3058-cele-6-stiluri-vestimentare.html

http://www.info-ghid.com/informatii-despre-stilurile-vestimentare-in-pas-cu-moda-s.html

http://www.scoalaedu.ro/index.php?mact=News,cntnt01,print,0&cntnt01articleid=195&cntnt01showtemplate=false&cntnt01returnid=39

http://www.tpu.ro/educatie/pro-sau-contra-uniformelor-scolare/

Codul de etică și deontologie profesională al cadrului didactic

G. Lenhardt, R. D. Reisz, M. Stock (2009) “Absolvenți fără diplomă în Germania. Cazul landului Sachsen-Anhalt” în A. Hatos, S. Săveanu (coord.), Educația și excluziunea socială a adolescenților din România, Editura Universității din Oradea, ISBN 978-973-759-848-6, Oradea, 2009, , p. 61 – 80.

Bibliografie

Balaure V., Marketing, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Uranus, București, 2002

Bișa, C., coord. – Elaborarea studiilor de fezabilitate și a planurilor de afaceri, Editura BMT Publishing House, București, 2005

Caragea Cecilia, Istoria vestimentației europene,Ed. Almanahul Banatului, Timișoara, 1995,

Carlyle Thomas, Filosofia vestimentației, Ed.Institutul European, București, 1998

Cătoiu, I. – Cercetari de marketing, Editura Uranus, București, 2002

Duduciuc Alina, Socilogia modei. Stil vestimantar și dezirabilitate socială, Istitutul European, 2012

Jacka, J. Mike ; Keller, Paulette J., Business process mapping : improving customer satisfaction, John Wiley & Sons, 2002

Inapoi in timp – Istoria uniformelor scolare

http://www.scoalaromaneasca.ro/admin/pdf/100.pdf

http://www.cdep.ro/caseta/2011/09/20/pl11523_se.pdf

http://www.juridice.ro/301125/modificarea-legii-educatiei-nationale-3.html

Fragment dintr-un studiu in pregatire: Mentalitati, mode si moravuri. Societatea romaneasca in epoca modernizarii (1774-1866)

Schimbarea la haine a României, disponibil http://www.revista22.ro/schimbarea-la-haine-a-romaniei-1011.html

http://www.info-ghid.com/informatii-despre-stilurile-vestimentare-in-pas-cu-moda-s.html

http://www.121.ro/articole/art3058-cele-6-stiluri-vestimentare.html

http://www.info-ghid.com/informatii-despre-stilurile-vestimentare-in-pas-cu-moda-s.html

http://www.scoalaedu.ro/index.php?mact=News,cntnt01,print,0&cntnt01articleid=195&cntnt01showtemplate=false&cntnt01returnid=39

http://www.tpu.ro/educatie/pro-sau-contra-uniformelor-scolare/

Codul de etică și deontologie profesională al cadrului didactic

G. Lenhardt, R. D. Reisz, M. Stock (2009) “Absolvenți fără diplomă în Germania. Cazul landului Sachsen-Anhalt” în A. Hatos, S. Săveanu (coord.), Educația și excluziunea socială a adolescenților din România, Editura Universității din Oradea, ISBN 978-973-759-848-6, Oradea, 2009, , p. 61 – 80.