Importanta Economica a Principalelor Culturi

=== Lucrare de diploma ===

Capitoul I

Noțiuni introductive

Importanța economică a principalelor culturi din zona [NUME_REDACTAT] economică a grâului

Grâul este cea mai importantă plantă cultivată, fiind cultivat în peste 100 țări, reprezentînd o importantă sursă de schimburi comerciale.

Boabele de grâu sunt destinate pentru producerea făinii, fabricarea pâinii, aliment de bază pentru populație. Boabele de grâu furnizează circa 20 % din totalul caloriilor consumate de om. Boabele de grâu sunt folosite pentru fabricarea pastelor făinoase, precum și ca materie primă pentru alte produse industriale (amidon, gluten, alcool etilic, bioetanol utilizat drept carburant).

Paiele rămase după recoltat au mai multe utilizări, pentru fabricarea celulozei, așternut pentru animale, nutreț grosier, îngrășământ organic încorporat ca atare în sol (imediat după recoltare sau după ce a fost compostat).

Tărâțele sunt un furaj valoros, bogat în proteine, lipide și săruri minerale.

Boabele de grâu sunt un furaj concentrat foarte valoros, cu valoare nutritivă mai mare decât porumbul.

Sub aspect agronomic cultura grâului are marele avantaj că este complet mecanizabilă, grâul este o bună premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultură (părăsește devreme terenul și permite efectuarea arăturilor de vară). După grâu poate fi semănată apropae orice plantă de cultură, iar după soiurile care părăsesc terenul mai devreme se pot semăna culturi succesive.

Importanța porumbului

Porumbul ocupă al treilea loc ca importanță între plantele cultivate pe glob, după grâu și orez. Este o plantă foarte importantă din punct de vedere agricol, datorită unor particularități, cum ar fi: capacitatea mare de producție (cu 50 % mai mare decât a celorlalte cereale), plastictate ecologică mare, care îi permite o largă arie de răspândire, bună plantă prășitare pentru majoritatea culturilor, suportă monocultura mulți ani, permite eșalonarea lucrărilor agricole, cultura este mecanizabilă în întregime, valorifică foarte bine îngrășămintele minerale și apa, în timp ce producția obținută are posibilități foarte mare de valorificare.

Din 100 de kilograme de boabe se pot obține 77 kg făină, sau 63 kg amidon, sau 44 l alcool, sau 71 kg glucoză, sau 1,8-2,7 l ulei și 3,6 kg turte.

Din boabe se obține făină de mălai, fulgi de porumb, alimente pentru copii, lapte artificial, bere, înlocuitori pentru cafea, ulei, etc.

Din ciocolăi se obține furfurolul, nutrețuri pentru rumegătoare, săpunuri, vitamine sau sunt folosiți drept combustibili. Pănușile se utilizează pentru împletituri sau în furajare.

Tulpinile se folosesc ca furaj sau în industria celulozei și la fabricarea panourilor aglomerate.

Planta întreagă se poate folosi la obținerea unor combustibili (metanol, etanol) sau se însilozează în faza de lapte-ceară a boabelor, fiind un furaj deosebit de valoros.

Importanța florii soarelui

Floarea soarelui este cea mai importantă plantă oleaginoasă de pe glob, și cea mai importantă plantă uleioasă de la noi. Uleiul extras din achenele de floarea soarelui este semisicativ, și are culoare, gust și miros plăcut, conținut ridicat în vitaminele A, D, E, K și substanțe aromatice, iar uleiul de floarea soarelui se conservă foarte bine o perioadă mare de timp. Are un conținut echilibrat de acizi grași, poate fi folosit atât „la rece” (salate,etc) cât și la gătit. Este bogat în acid linoleic, esențial pentru alimentația umană.

În afară de folosirea directă în alimentație, uleiul de floarea soarelui este utilizat în industria conservelor și industria margarinei. Poate servi la fabricarea de vopsele albe, lacuri speicale și multe alte utilizări.

Semințele de floarea soarelui pot fi consumate direct (în SUA, țări scandinave, Europa de Est). Prin prelucrarea miezului de floarea soarelui se pot obține concentrate și izolate proteice, care sunt folosite în industria mezelurilor, în carne (în proporție de până la 25 %), sau pot fi folosite în industria laptelui.

Calatidiile sunt un bun furaj, mai ales pentru oi, avînd valoare nutritivă echivalentă cu valoarea nutritivă a unui fân mijlociu. Din cojile măcinate se extrage alcool etilic, furfurol, sau cojile pot fi folosite pentru prepararea drojdei furajere.

Tulpina este foarte bogată în proteine poate fi folosită pentru extragerea carbonatului de potasiu sau a altor produse. Tulpinile sunt folosite pentru obținerea de plăci aglomerate.

Floarea soarelui este o excelentă plantă meliferă. Din punct de vedere agricol, este important că floarea soarelui eliberează terenul devreme (sfârșitul lui august-începutul lui septembrie) permițînd o pregătire bună a terenului pentru premergătoare. Floarea soarelui este o premergătoare foarte bună pentru grâul de toamnă.

Importanța curcubitaceelor

Se consumă la maturitatea tehnică, în stare proaspătă la salate, sau la prepararea mâncărurilor (mai ales dovleceii). Castraveții, și pepeni (neajunși la maturitate) se folosesc la murături. Castravetele are valoare alimentară redusă, ajungînd la 19 calorii/100 g produs, acest neajuns este compensat de gustul lui plăcut. Poate fi folosit cu succes în curele de slăbire. De asemenea este folosit în industria cosmetică (mască pentru față, creme sau ca atare), dar și în industria farmaceutică.

Imporanța fasolei

Boabele de fasole sunt aliment de bază, după unele statistice FAO, peste 500 de milioane de locuitori consumă boabe de fasole. În trecut se numea „carnea săracilor” datorită conținutului ridicat în proteine de foarte bună calitate, bogate în aminoacizi esențiali (lizină, triptofan), și accesibile ca preț. Valoarea energetică a boabelor este de 335 calorii/100 g boabe uscate. Preparatele culinare din boabe uscate de fasole au gust foarte bun, și de asemenea propietăți dietetice foarte bune. Dieta cu fasole este folosită în tratarea unor boli ale ficatului. Făina de fasole poate fi folosită în proporție de 10-15 % în amestec cu cea de grâu pentru obținerea unei pâini gustoase și de calitate.

Păstăile verzi reprezintă o legumă foarte apreciată, iar în bucătăriile japoneze sau chineze lăstarii tineri sunt preparați sub formă de salată.

Vrejii și tecile sunt un furaj foarte valoros, mai ales pentru ovine și caprine.

Fasolea se recoltează vara, destul de devreme (iulie-august), lasă terenul îmbogățit în buruieni, fără resturi vegetale, lucrările solului se fac în condiții bune, fiind o bună premergătoare pentru celelalte culturi agricole (excepție cele care au boli comune), mai ales pentru grâul de toamnă.

Importanța tomatelor

De la tomate se consumă fructele sale, recoltate la maturitate fiziologiocă, dar și cele care nu ajung la această fază (gogonele pentru prepararea murăturilor).

Tomatele se pot consuma în foarte multe moduri, în stare proaspătă (salate, sau tomate propriuzise), ciorbe, sosuri, ghiveci, roșii umplute, sau se pot prelucra industrial sub formă de paste, bulion, conserve, sucuri simple sau picante. Din producța totală de tomate de pe un hectar de cultură se pot obține: 2660 kg substanță uscată total, 1384 kg zaharuri, 1444 kg proteină brută, 228 kg substanțe minerale și 10 kg acid ascorbic.

Suprafețe cultivate

Suprafețe cu grâu

În deceniul trecut au fost cultivate circa 230 milioane hectare de grâu, în prezent suprafața cultivată a scăzut la 224 milioane hectare. Producția globală de grâu a atins valori de 608 milioane tone în 1998 și 588 milioane tone în 1999. Producția medie la hectar realizată în lume este de 2530-2670 kg/ha. Cele mai mari suprafețe se găsesc în SUA (23,9 milioane ha) țările [NUME_REDACTAT] (17,1 milioane ha), Canada (10,8 milioane ha), Australia (11,6 milioane ha), Argentina (5,1 milioane ha).

[NUME_REDACTAT] suprafețele ocupate cu grâu n-au suferit modificări importante în ultimele decenii. În 1938 se cultivau 2,5 milioane ha, în perioada 1979-1981 suprafața s-a redus la 2,1 milioane ha, iar în anii 1991-1992 a scăzut la 1,45 milioane ha. În perioada 1995-1997 suprafața ocupată cu grâu a oscilat între 1,79-1,90 milioane ha, în timp ce acum suprafața ocupată cu grâu este în jurul a 2 milioane ha. Producțiile medii obținute de-a lungul timpului au fost de 963 kg/ha în 1938, 2487 kg/ha în perioada 1979-1981 2820 kg/ha în 1977, 3301 kg/ha în 1990, 3082 kg/ha în 1995, 2795 kg/ha în 1997.

Suprafețe cu porumb

Porumbul ocupă al treilea loc între plantele cultivate pe glob cu o suprafață de 137,4 milioane ha, și o producție realizată de 4000-4400 kg boabe/ha. Cele ma mari țări cultivatoare de porumb sunt: SUA (29,3 milioane ha), China (24 milioane ha), Brazilia (10,5 milioane ha), India (6,2 milioane ha). În țara noastră în ultimii ani suprafața cultivată cu porumb a depășit 3 milioane ha, producția medie obținută fiind de 2795 kg/ha.

Suprafețe cu floarea soarelui

În anul 1999 s-au cultivat peste 21,8 milioane ha cu floarea soarelui în lume cu o producție medie de 1190 kg boabe/ha. Țările mari cultivatoare de floarea soarelui sunt: SUA (1,4 milioane ha), Argentina (0,375 milioane ha), India (2,2 milioane ha), China (0,72 milioane ha), Turcia (0,52 milioane ha), Franța (0,9 milioane ha), Spania (0,99 milioane ha), [NUME_REDACTAT] (2,4 milioane ha), Ungaria (0,43 milioane ha), România (1,01 milioane ha).

[NUME_REDACTAT], floarea soarelui a fost introdusă în sec. XIX în Moldova. În 1910 suprafața cultivată era în jur de 628 ha, în 1938 se 200000 ha, în 1948 la 416000 ha, în 1950 la 495000 ha, în perioada 1971-1975 la 526,7 mii ha, în 1990 la 390000 ha, în 1995 la 700000 ha, în timp ce acum depășește 1 milion de hectare, iar producția medie de boabe realizată este de 1121-1371 kg/ha.

Suprafețe cu curcubitacee

În lume se cultivă 1566000 ha cu o producție medie de 17024 kg/ha ! Cele mai mari producții se obțin în Canada (39402 kg/ha), Israel (peste 50000 kg/ha), Japonia (51613 kg/ha), Kuweit (44451 kg/ha), Australia (46453 kg/ha), BeneLux (125000 kg/ha), Franța (107692 kg/ha). La noi producțiile medii depășesc 26000 kg/ha, iar suprafețele ocupate în sere, solarii, și câmp este de aproximativ 32000 ha.

Suprafețe cu fasole

Fasolea este una din cele mai vechi plante cultivate. Suprafața cultivată în ultimii ani a fost de 27,1-27,5 milioane ha, iar producțiile medii obținute au fost de 670 kg boabe/ha. Țările mari cultivatoare de fasole sunt: India (9,8 milioane ha), Brazilia (4,9 milioane ha), Mexic (2,1 milioane ha), China (1,2 milioane ha). [NUME_REDACTAT] în perioada 1934-1938 se cultivau 49 mii ha în cultură pură și 917 mii ha în cultură intercalată. În deceniile următoare suprafața ocupată cu fasole în cultură pură a crescut la 140 mii ha, și peste 1,4 milioane ha în cultură intercalară. În ultimii ani suprafețele cu fasole au scăzut la 58 mii ha în cultură pură în 1992 ajungînd la 29,2 mii ha în 1998. Producțiile medii obținute sunt de 700 kg/boabe/ha.

Suprafețe cu tomate

Cultura de tomate s-a extins fără precedent în ultimul deceniu. În 1997 în lume se cultivau peste 3196236 ha cu o producție medie de 27212 kg/ha. Producția medie în unele țări avea valori de 333,3 t/ha (Belgia), 275 t/ha (Finlanda), 272,2 t/ha (Danemarca), 150,5 t/ha (Germania), 466,6 t/ha (Olanda), 44,1 t/ha (Italia), 86,9 t/ha (Franța), etc.

[NUME_REDACTAT] tomatele ocupă o suprafață de 44000 ha, cu o producție medie de numai 14,3 t/ha. 40200 ha sunt în sectorul privat.

Tabel 1

Suprafețele cultivate, în România și în lume

Importanța protecției culturilor

Protecția culturilor din zona Uzlina prezintă importanță pentru cunoașterea, prevenirea și combaterea atât a agenților patogeni de sămânță cât și cei foliari, care produc pierderi însemnate cantitativ și calitativ asupra producției principalelor culturi din zonî.

Producția culturilor este frecvent condiționată de apariția diferitelor boli și dăunători, care prin atacul produs, contribuie la reducerea potențialului de producție al soiurilor și hibrizilor sub nivelul condițiilor agrotehnice asigurate. Datorită acestui fapt se impune abordarea diferitelor aspecte cu privire la răspândirea, biologia, ecologia și în special, prevenirea și combaterea principalelor boli.

Protecția plantelor cultivate se poate realiza prin prevenirea răspândirii în țară și introducerea din afară a bolilor, dăunătorilor și a buruienilor; combaterea care trebuie realizată în condiții și cu mijloace care să garanteze ocrotirea mediului înconjurător, păstrarea calității fizice și biologice a solului, menținerea echilibrului biologic, apărarea sănătății omului.

Specialiștii încearcă să găsească veriga ciclului biologic cea mai slabă pentru efectuarea unui studiu biologic și ecologic al fiecărui agent patogen pentru a efectua un număr cât mai mic de tratamente dar cu o eficacitate ridicată, menținînd agenții patogeni la un nivel de atac scăzut și protejînd astfel entomofauna utilă din agroecosistem.

Obiectivele lucrării de diplomă

Obiectivele urmărite prin întocmirea lucrării de diplomă au constat în determinarea spectrului de agenți patogeni și bolile pe care le produc în culturile din zona Uzlina, notarea frecvenței și intensității atacului, și calculul gradului de atac.

Totodată m-am documentat cu privire la diferitele produse chimice utilizate de fermieri în combaterea bolilor plantelor de cultură.

Am luat parte la lucrările de combatere, și am testat eficacitatea unor produse folosite în combaterea manei și septoriozei în cultura de tomate.

CAPITOLUL II—DATELE METEOROLOGICE PRIVIND ZONA UZLINA

(COMUNA MURIGHIOL) JUDEȘUL TULCEA

Caracterizarea generală a zonei din [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] este așezată la intersecția paralelei 45 °N cu meridiana 27 °E, suprafața totală a acestei unități naturale este de 5270 km2, din care 4423 km2 pe teritoriul României. Din această suprafață delta propriu zisă, cuprinsă între prima bifurcare a fluviului-[NUME_REDACTAT], țărmul [NUME_REDACTAT] și brațele Chilia și Tulcea, [NUME_REDACTAT], reprezintă circa 2541 km2, iar restul revine în principal complexului lagunar Razim.

Relieful și hidrologia

Din punct de vedere geomorfologic delta reprezintă o câmpie plană cu o altitudine medie de 0,52 m deasupra nivelului [NUME_REDACTAT], și o pantă generală de numai 0,006 m/km. Peste 28 % din teritoriu are o altitudine absolută sub 0 m ! În condiții naturale peste 77 % din teritoriul deltei este cvasiacoperit sau permanent acoperit cu apă, fiind mlăștinos sau inundabil.

Elementele morfohidrografice ale deltei sunt reprezentate de grindurile marine (8%), și fluviale (6 %), resturi de uscat predeltaic, câmpul Chiliei și o parte din grindul Stipac (2,6 %), terenuri mlăștinoase (67,2 %), lacuri (9,3 %), gârle canale și brațe principale—Chilia, Sulina și [NUME_REDACTAT] (2,5 %).

În acord cu aceste caracteristici [NUME_REDACTAT] este împărțită în două sectoare: fluvial și fluviomaritim.

Debitul mediu de apă al Dunării la intrarea în deltă este de 6480 m3/s. Cea mai importantă perioadă cu ape mari este primăvara. Cantitatea totală de aluviuni în suspensie adusă de Dunăre în Deltă este de aproximativ 58,7 milioane tone pe an. Datorită pantei reduse apa acumulată în deltă la intrare se scurge lent în mare, stagnînd între 2 și 10-11 luni.

Clima și vegetația

[NUME_REDACTAT] Dunării este de tip continental temperat cu temperatura medie anuală de 11-11,4 °C, regim activ de vânturi și precipitații scăzute (350-450 mm anual), distribuite predominant în primăvară. Evapotranspirația potențială cu valori ridicate (950-10000 mm anual) fapt care face din [NUME_REDACTAT] regiunea cu cel mai mare deficit climatic de umiditate din România. Datorită apropierii de mare și suprafeței mari cu apă, verile sunt mai puțin fierbinți și iernile mai dulci decât în regiunea continentală înconjurătoare, iar încălzirea de primăvară și primele înghețuri de toamnă apar cu 7-10 zile mai târziu decât în Dobrogea și câmpia Română.

Vegetația este constituită din specii caracteristice zonei mlăștinoase (Typhaetum angustifolie), păduri de salcâm (Salix alba, Salix fragilis) și zăvoaie. Pe grindurile marine (Letea) în zone umede s-au dezvoltat specii de stejar (Querqus robur), frasin (Frasinus angustifolia), plante agățătoare (Vitis silvestris). Aceste păduri pe grindul Letea se numesc „hasmacuri”.

[NUME_REDACTAT] generală a solurilor [NUME_REDACTAT] este dezvoltarea redusă a profilului de sol și diferențierea slabă a orizonturilor genetice. Procesele care acționează la nivelul solului sunt procesele de bioacumulare, de salinizare, de depunere de aluviuni. Principala categorie de soluri din [NUME_REDACTAT] sunt: aluvisolurile, psamosolurile, solurile gleice, limnosoluri (sedimente lacustre), solul bălan (calcisalinizat), solonceacuri, histosoluri (soluri turboase, organice).

Fragilitatea solurilor deltei la utilizarea agricolă, silvică și pomicolă rezultă în principal din specificul de formare într-un mediu execiv umed, maturare fizică redusă, materie organică ușor mineralizabilă, climat cu ariditate accentuată, și ape freatice cu mineralizare în general ridicată.

Date monografice privind zona Uzlina (com. Murighiol)

județul [NUME_REDACTAT] zona Uzlina (com. Murighiol) din punct de vedere pedologic predomină solurile gleice molice.

Pentru caracterizarea compoziției granulometrice a solului din perimetrul câmpului Uzlina, rezultatele analizei pe profil în stratul 0-20 cm au indicat existența unei texturi luto-argiloase medii.

Referitor la conținutul solului în particule fine (dispersia ridicată a structurii solului) cu diametrul de 0,01 mm este apreciată ca fiind mare.

Reacția solului se încadrează în doeniul slab-alcalin, pH-ul variind între 8,03 și 8,32.

În privința materiei organice, datele au scos în evidență un conținut de humus, pe adâncimea de 0-20 cm, de 3,40 % iar pe adâncimea de 20-20 cm de 1,9 %.

Vegetația din incinta Uzlina este alcătuită din plante de cultură: grâu, porumb, floarea soarelui, curcubitacee (castraveți, dovlecei, pepeni galbeni și verzi), fasole, tomate; buruieni perene, frecvente fiind din speciile Polygonum convolvulus (hrișcă), Matricaria inodora (mușețel nemirositor), Matricaria chamophila (mușețel aromat), Stelaria media (rococina), Polygonum persicaria (iarba roșie sau ardeiul broaștei). Pe terenurile din zonă cea mai mare probleme le cauzează stufizarea.

Datele din anuarul statistic din anul 2001, arată următoarele valori ale temperaturiilor medii lunare (tabel 2) și a precipitațiilor atmosferice (mm anual) (tabel 3).

Tabelul 2

Temperaturiile medii lunare din zona Uzlina (°C)

Tabelul 3

Suma precipitațiilor anule din zona Uzlina (mm)

CAPITOLUL III—Tehnologii de cultură a principalelor plante

de cultură din zona [NUME_REDACTAT] de cultură a grâului de toamnă.

[NUME_REDACTAT] este pretențios față de planta premergătoare, pentru că trebuie semănat toamna, astfel încât până la venirea frigului să răsară și să se călească pentru a rezista iarna. Grâul are un sistem radicular slab dezvoltat, cu putere mică de străbatere, și capacitate mică de absorbție a apei și a substanțelor nutritive din sol.

Avem plante foarte bune premergătoare, plante bune premergătoare, și plante contraindicate ca premergătoare.

Ca plante foarte bune premergătoare sunt: mazărea (poate cea mai bună premergătoare a grâului), fasolea (dacă au fost efectuate la timp lucrările de întreținere), borceagul de toamnă sau de primăvară (premergătoare la fel de bună cu mazărea, dar suprafețele cu borceag s-au restrâns foarte mult în ultima vreme), rapița de toamnă (dacă solul se lucrează imediat după recoltarea ei pentru încorporarea resturilor vegetale în sol), inul pentru ulei (dacă se combat buruienile din cultura inului), cartof timpuriu, cânepa pentru fibră și trifoiul roșu.

Ca plante bune premergătoare sunt: soia (dacă sunt semănate soiuri cu perioadă mijlocie de vegetație, iar lucrările de întreținere a soiei să fie foarte bine executate), sfecla de zahăr și pentru furaj (dacă părăsesc terenul destul de timpuriu), floarea soarelui (dacă se mărunțesc și se încorporează resturile vegetale în sol, și se aplică îngrășămintele minerale și organice care să favorizeze descompunerea resturilor vegetale). Porumbul este considerat o premergătoare slabă datorită recoltării târzii, și după recoltare solul rămâne uscat cu o cantitate mare de resturi vegetale. Dacă se cultivă hibrizi timpurii de porumb și se respectă cu strictețe tehnologia de cultură a porumbului și dacă porumbul nu este erbicidat cu erbicide pe bază de Atrazin (efect remanent de lungă durată), atunci porumbul poate să fie de asemenea o premergătoare bună pentru grâu. În condițiile din ultimii ani, când au crescut suprafețele ocupate cu porumb, porumbul este o cultură inevitabilă ca premergătoare pentru grâul de toamnă.

Nu se recomandă amplasarea grâului după culturi care lasă solul sărac în apă și elemente nutritive cum ar fi: sorgul, iarba de Sudan, meiul. Nu se recomandă de asemenea semănatul grâului după orz de toamnă sau orzoaică din cauza bolilor sau dăunătorilor comuni, și de asemenea, nu se recomandă semănatul grâului după lucernă sau pajiști semănate deoarece solul rămâne uscat în urma lor, și sunt probleme cu samulastra.

Monocultura de grâu este acceptată pentru o perioadă de maxim doi ani, și numai la culturile destinate consumului. Dacă se cultivă grâu după grâu pentru o perioadă mai mare de doi ani, solul se îmburuienează puternic, se înmulțesc excesiv bolile și dăunătorii specifici.

Grâul este o bună premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultură, deoarece se recoltează timpuriu și lasă terenul curat de resturi vegetale și de buruieni și într-o stare bună de fertilitate.

[NUME_REDACTAT] specific de elemente nutritive al grâului este redus: 2,3 kg N; 1,1 kg P; 1,9-3,7 kg K pentru 100 kg boabe. Consumul maxim de elemente nutritive are loc într-o perioadă scurtă de timp de la alungirea paiului până la coacere, în acest interval sunt absorbite circa 80 % din azot, 80 % din fosfor și 85 % din potasiu. În acest interval grâul trebuie să aibă la dispoziție cantitățile necesare de elemente nutritive în forme ușor accesibile.

Aplicarea îngrășămintelor minerale

Azotul influențează dezvoltarea vegetativă a plantelor, favorizează formarea de plante viguroase cu frunze late, bine înfrățite, favorizează fotosinteza, formarea componentelor de producție, conținutul boabelor în substanțe proteice. Mărimea optimă a dozelor de azot este între 50 și 160 de kilograme substanță activă la hectar. Doza de azot depinde de planta premergătoare, de tipul de sol pe care este cultivat grâul, de aplicarea corectă tehnologiei de cultivare la premergătoare, dacă s-a făcut sau nu fertilizare organică la premergătoare, de condițiile climatice (nivelul precipitațiilor), și de nivelul de recoltă pe care dorim să îl obținem.

Doza de azot se aplică fracționat, 1/3 se aplică toamna, înainte de semănat, iar restul la desprimăverare. Pe terenurile agricole bine cultivate, după premergătoare favorabile (leguminoase) nu ar trebui să se administreze îngrășăminte cu azot în toamnă.

Azotul poate fi administrat sub formă de îngrășăminte lichide sau îngrășăminte solide. Îngrășămintele pot fi aplicate o dată cu erbicidarea, sau cu aplicarea tratamentelor foliare pentru combaterea bolilor.

Îngrășămintele cu fosfor sunt necesare alături de cele cu azot, pe toate tipurile de sol din țara noastră. Insuficiența fosforului afectează mai ales plantele tinere cu sistem radicular slab dezvoltat. Fosforul echilibrează efectul azotului, crește rezistența la iernare, cădere și boli, favorizează dezvoltarea sistemului radicular și înfrățirea. De asemenea îmbunătățește calitatea reoltei și grăbește maturitatea. Mărimea dozei de fosfor este cuprinsă între 60 și 120 kilograme substanță activă la hectar, fosforul se încorporează sub arătură. Se poate administra și la pregătirea patului germinativ sub formă de îngrășăminte complexe. Doza depinde de recolta pe care vrem să o obținem, dacă s-a aplicat gunoiul de grajd la premergătoare, etc.

Îngrășmintele cu potasiu sunt necesare numai pe solurile foarte slab aprovizionate cu potasiu. Potasiu favorizează sinteza glucidelor, sporește rezistența la ger, cădere, la secetă, și mai ales rezistența la boli. În situațiile când trebuie aplicate acestea variază între 40 și 80 kg substanță activă la hectar, se încorporează sub arătură. Se mai pot administra ca îngrășăminte complexe la pregătirea patului germinativ.

Aplicarea îngrășămintelor organice

Gunoiul de grajd semifermentat și mustul de grajd sunt bine valorificate de grâu. De obicei se aplică la plantle premergătoare (porumb, sfeclă de zahăr), în acest mod sunt mai bine valorificate de către grâu. Administrarea acestor îngrășăminte este importantă mai ales pe solurile argiloiluviale, și pe solurile erodate sau nisipoase. Dozele recomandate sunt 15-20 t/ha (dacă sunt aplicate direct grâului.

Aplicarea amendamentelor calcaroase

Este necesară pe solurile acide cu pH sub 5,8 și un grad de saturație în baze în jur de 75 %. Se administrează 4 t/ha carbonat de calciu (piatră de var, dolomit).

Lucrările solului

Se poate afirma că de starea în care se prezintă solul în momentul semănatului depinde cum vor vegeta plantele de grâu de toamnă și capacitatea lor de a trece de iarnă.

Uneori sunt probleme la pregătirea terenului datorită timpului mic rămas, de la recoltarea premergătoarei până la semănatul grâului. Altă problemă în perioada asta o reprezintă condițiile meteo nefavorabile lucrărilor solului care pot interveni în perioada asta, cum am fost ploile de anul trecut, care au îngreunat lucrările solului și semănatul cerealelor de toamnă. O problemă o reprezenta și suprafețele mari care trebuiau lucrate într-un timp relativ scurt, dar unde se aplică tehnologii moderne nu mai reprezintă o problemă.

Grâul are nevoie de un sol afânat pe o adâncime de 20 de cm, suprafața să nu fie foarte mărunțită, dar să nu existe bulgări în sol. Solul să fie nivelat fără resturi vegetale pentru ca semănatul să se desfășoare în bune condiții.

Lucrările solului sunt după premergătoare timpurii și după premergătoare târzii.

După premergătoare timpurii (mazăre, borceaguri, in, rapiță) se recomandă o lucrare de dezmiriștit, efectuată imediat după eliberarea terenului. Prin această lucrare se mărunțesc și se amestecă cu solul resturile vegetale rămase după recoltarea premergătoarei (miriștea). În continuare solul se ară cu plugul în agregat cu grapa stelată la 20-22 de cm adâncime. Dacă solul este prea uscat nu se ară imediat după dezmiriștire ci se așteaptă căderea unor precipitații. Până în toamnă arătura trebuie prelucrată superficial pentru mărunțirea bulgărilor, nivelarea terenului și distrugerea buruienilor care răsar. Arătura se prelucrează cu grapa cu discuri în agregat cu grapa stelată. Pregătirea patului germinativ se face chiar înainte de semănat, prin lucrări superficiale cu combinatorul, sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți și lama nivelatoare. Trebuie să se urmărească realizarea unei suprafețe nivelate, dar nu prea mărunțită și ceva mai tasată pentru a asigura ascensiunea apei. Prezența bulgărașilor este importantă deoarece protejează suprafața solului pe timpul iernii prin reținerea zăpezii și reducerea eroziunii eoliene, diminuează compactarea în timpul sezonului rece.

După premergătoare târzii (porumb, floarea soarelui, sfeclă de zahăr soia) se efectuează o dezmiriștire. Pe terenurile lucrate bine în anii anteriori se renunță la arătură, înlocuindu-se cu discuirea, la o adâncime de 12-16 cm. Dacă efectuăm arătura, adâncimea arăturii este de 22-25 de cm cu plugul în agregat cu grapa stelată. Până la semănat ar trebui să rămână 2-3 săptămâni, pentru ca să se așeze pământul afânat prin arătură. La fel înainte de semănat se face pregătirea patului germinativ cu combinatorul sau grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți și lama nivelatoare.

Sămânța și semănatul

Sămânța de grâu trebuie să fie certificată, să aibă puritatea fizică de minim 98 %, facultatea germinativă de minim 85 % și MMB să fie cât mai mare.

Semințele se tratează cu Vitavax 200 2,0 l/tona s., Quinolate 15 PUS 2 kg/tona s., Prelude SP 2,0 kg/tona s. împotriva tăciunelui zburător (Ustilago tritici), mălurii comune (Tilletia tritici) și fuzariozei (Fusarium spp.). Se folosesc cu succes insectofungicidele care combat atât bolile cât și dăunătorii (Gândac ghebos, Viermi sârmă), cum ar fi Tirametox 3,0 l/tona s., Chinodintox PTS 2,5 kg/tonas., Vitalin 85 PTS.

Ca epocă de semănat, în România este perioada 1-10 octombrie, rămînînd 40-50 de zile pentru ca plantele să vegeteze normal, și să acumuleze 450-500 °C, temperaturi pozitive, până la intrarea în iarnă să formeze 2-3 frați și 3-4 frunze.

Densitatea de semănat 500-700 spice/m2 ce corespunde la 450-600 boabe germinabile/m2. Trebuie luat în considerare procentul de răsărire în câmp de 85-90 %. Pentru un hectar avem nevoie de 200-250 kg sămânță. Adâncimea de semănat este în condițiile țării noastre de 4-5 cm (terenuri cu umiditate suficientă, și textură mijlocie spre grea). Pe solurile cu textură mai ușoară adâncimea poate să crească la 5-6 cm. Distanța de semănat este de 12,5 cm între rânduri și pe rând (echidistanță).

Lucrările de întreținere

În perioada iernii controlul semănăturilor, tăvălugitul semințelor la desprimăverare, grăpatul culturilor de grâu la desprimăverare.

Primăvara-vara cele mai importante lucrări sunt: combaterea buruienilor, combaterea bolilor, combaterea dăunătorilor și irigarea.

Combaterea buruienilor este principala lucrare de îngrijire la grâu. Buruienile monocotile se pot combate cu 2,4 D (SDMA1,5-2,5 l/ha). Buruienile monocotile rezistente la 2,4 D se combat cu 2,4 D+dicamba (Icedin forte 2 l/ha). Buruienile dicotile se combat cu tribenuron metil (Granstar 75 DF, 20-25 g/ha), triasulfuron+2,4 D (Longran 60 WP 1 l/ha) sau alte combinații de acest gen. Buruienile dicotile problemă în cultura grâului (Galium aparine, Galeopsis tetrahit) se combat cu fluoroxipix+2,4 D+dicamba (Starane 200+[NUME_REDACTAT] 0,6 +2 l/ha).

Combaterea dăunătorilor se realizează prin metode preventive (tratamentul la sămânță) și metode curative (tratamente foliare). Împotriva gândacului ghebos folosim insecticide organofosforice Dursban 480 EC sau Pirimex 48 EC în doză de 2,5 l/ha, Basudin 600 EW în doză de 2 l/ha). Împotirva ploșnițelor cerealelor se recomandă insecticide conținînd triclorfon (Onefon 90 PS 1,2 kg/ha), dimetoat (Sinoratox 35 C , 3,5 l/ha), alfametrin (Fastac 10, 150 ml/ha), lambda-cihalotrin (Karate 2,5 EC, 0,3 l/ha). Viermele roșu al paiului și gândacul bălos al ovăzului se combat cu aceleași produse folosite la combaterea ploșnițelor.

Combaterea bolilor se face de asemenea prin metode preventive și metode curative. Făinarea cerealelor (Erysiphe spp.) se combate cu produse pe bază de prochloraz (Sportak 45, 1l/ha), propiconazol (Tilt 250 EC, 0,5 l/ha), trimorfamid (Fademorf 20 EC, 2l/ha), triadimafon (Bayleton 25 WP, 0,5 kg/ha). Septorioza (Septoria spp.), Fuzarioza (Fusarium spp.) se combat cel mai bine prin tratamentele la sămânță, tratamentele în vegetație sunt costisitoare.

Irigarea este necesară atunci când se înregistrează deficit de apă în sol. Nesesarul de apă al grîului pentru toată perioada de vegetație este de 3500-4000 m3 apă/ha, pentru întreaga perioadă de vegetație, fiind acoperit de obicei în proporție de 70-75 % de precipitațiile căzute în timpul perioadei de vegetație și rezerva de apă a solului. În condițiile secetei din ultimii ani de la noi, irigarea culturii, este esențială pentru a avea recolte mari și de calitate. Avem udări de toamnă și udări de primăvară. Udările de toamnă sunt cele mai eficiente, dacă solul este uscat și nu permite efectuarea arăturii, sau dacă s-a arat și nu se poate pregăti patul germinativ. Se recomandă udări cu norme de 400-600 m3/ha. Se poate aplica și o udare de răsărire cu norma de 300-500 m3/ha, dacă solul este prea uscat, și grâul nu răsare din cauza lipsei apei.

Udările de primăvară se aplică în funcție de situația existentă în primăvară (regimul precipitațiilor căzute în sezonul rece, rezerva de apă a solului), cu norma de 500-600 m3/ha. Se aplică 1-3 udări în fazele de alungire a paiului (în luna aprilie dacă este necesar), înspicat-înflorit (luna mai) și formarea bobului (luna iunie). Metoda de udare folosită la grâu este udarea prin aspersiune.

[NUME_REDACTAT] ptim de recoltare a grâului este la maturitate deplină atunci când umiditatea boabelor este de 14-15 %. De regulă recoltatul începe mai devreme când umiditatea boabelor este de 18 %, din cauza suprafețelor mari de grâu ce trebuie recoltate, pentru a preîntâmpina pierderile de grâu datorită întărzierii recoltatului. Recoltarea trebuie încheiată când umiditatea boabelor ajunge la 12-13 %. Lanurile de grâu se recoltează dintr-o singură trecere cu combinele autopropulsate.

În cultura grâului din România producțiile obținute sunt între 1700 și 3600 kg/ha, dar sunt și unități care realizează 5000-6000 (8000) kg/ha !

Tehnologia de cultivare a porumbului

[NUME_REDACTAT] este mai puțin pretențios față de planta premergătoare. Cele mai bune rezultate sunt după leguminoase anuale pentru boabe (mazăre, fasole, soia), leguminoase furajere (trifoi, ghizdei, sparcetă), după care urmează cereale anuale de toamnă (grâu, orz, secară), inul, cânepa, cartoful, sfecla de zahăr și floarea soarelui. Lucerna deși îmbogățește solul în azot nu este recomandată din cauza faptului că lasă solul uscat, cu toate astea dacă zona este amenajată pentru irigații, poate fi o premergătoare bună pentru porumb. Rotația grâu-porumb este inevitabilă, datorită structurii culturilor agricole din țara noastră, inclusiv, în zona Uzlina. Grâul este o bună premergătoare pentru porumb, datorită recoltării devreme a grâului. Dacă cultura de grâu este atacată de fuzarioză, boală comună ambelor plante, rotația se întrerupe pe o perioadă de 4-5 ani. Porumbul nu se poate cultiva după sorg și iarbă de Sudan. Monocultura s-a extins pe solurile fertile, cu apa freatică aprope de suprafață, totuși nu este recomandată din cauza înmulțirii excesive a bolilor și dăunătorilor specifici.

În condițiile țării noastre cele mai eficiente producții se realizează în cadrul asolamentelor de 4-6 ani.

[NUME_REDACTAT] este o mare consumatoare elemente nutritive datorită producțiilor ridicate, consumînd între 18-28 kg N s.a/ha și 23-36 kg K s.a./ha.

Azotul este principalul element în fertilizarea porumbului, asigurînd formarea unei mase foliare bogate, colorate în verde intens, ce influențează favorabil acumularea substanțelor proteice. Absorbția azotului este intensă pe toată durata periaodei de vegetație. Fosforul are rol în creșterea și fructificarea porumbului în timp ce potasiul mărește rezistența la secetă, cădere și boli.

În funcție de producția planificată, consumul specific, se calculează doza de azot, calculînd aproximativ 24 kg N s.a./tonă de boabe la o producție sub 5 t/ha, 22 kg N/t pentru o producție între 6-10 hectare și 20 kg N/t boabe, pentru o producție de peste 10 t/ha. Doza de azot variază între 80 și 130 kg n/ha. Azotul se aplică fracționat, astfel:

30-40 de kg N/ha sub formă de îngrășământ complex sau azotat de amoiu o dată cu semănatul.

În prașilele II și III se aplică sub formă de uree, azotat de amoniu sau îngrășământ lichid, în doze de 30-70 kg N/ha.

O dată cu irigarea se pot aplica doze de 10-20 kg N/ha.

Dozele de fosfor variază în funcție de recoltată scontată, starea de aprovizionare a solului cu fosfor și aplicarea gunoiului de grajd la premergătoare. Aceasta variază între 20 și 80 kg P/ha. Încorporarea îngrășămintelor cu fosfor se face sub arătura de bază. Sub formă de îngrășăminte complexe se pot aplica și la pregătirea patului germinativ.

Avînd în vedere că porumbul este mare consumator de potasiu se recomandă și aplicarea îngrășămintelor cu potasiu, în doză de 20-120 kg K/ha, în fucție de aprovizionarea solului cu K și recolta scontată. Se aplică o dată cu fosforul.

Pe cernoziomurile fertilizate repetat cu azot și fosfor cu pH-ul peste 7, este necesar aplicrarea o dată la 4-6 ani a sulfatului de zinc, în doză de 8-10 kg/ha. Dacă apar în vegetație simptome specifice carenței de zinc, se execută 1-3 stropiri, la intervale de 7-10 zile, începînd cu faza de 4-5 frunze, cu soluție de sulfat de zinc în concentrație de 1 %.

Aplicarea îngrășămintelor organice are bune rezultate pe solurile nisipoase, cât și pe cele erodate. Aplicarea a 20 t gunoi de grajd+N32-48-P32-48, aduce sporuri de producție.

Pe solurile acide cu pH sub 5,9 și cu gradul de saturație în baze mai mic de 75 %, este obligatorie folosirea amendamentelor cu calciu o dată la 4-5 ani.

Lucrările solului

Încep imediat după eliberarea terenului de către planta premergătoare și au ca obiectiv mobilizarea solului, încorporarea resturilor vegetale în sol, mărunțirea, nivelarea și realizarea unei rezerve cât mai mari de apă în sol.

După premergătoare timpurii se execută o arătură de bază la 20-25 cm adâncime, cu plugul în agregat cu grapa stelată. Aceeași lucrare se va executa și după premergătoarele târzii. În primăvară dacă avem sol neîmburuienat, se va face lucrarea de pregătit a patului germinativ, cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți. Dacă însă avem teren denivelat, îmburuienat, după zvântarea terenului se face o lucrare cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți, după care se va face lucrarea de pregătit a patului germinativ. În multe țări se preferă sistemul „minimum tiillage”, cu treceri mai puține pe teren., decât în tehnologia clasică. Se folosesc în acest sens agregate complexe, care la o trecere execută arat, discuit, grăpat, fertilizat, tăvălugit. Există și un sistem fără lucrări a solului („no tillage”), dar este mai greu de pus în practică la noi din cauza rezervei mari de buruieni a solului.

Sămânța și semănatul

Sămânța trebuie să fie certificată, să aibă o puritate minimă de 98 % și germinație minimă de 90 %. Împotriva agenților patogeni din sol (Fusarium, Pythium, Penicilium, Aspergillus, Sorosporium) sămânța se tratează cu Tiradin 75 (3 kg/tona s.), TMTD 75 (4 kg/tona s.), Metoben 70 (2 kg/tona s.). Împotriva dăunătorilor din sol (Agrostis sp., Tanymecus dilaticolis) sămânța se tratează cu Furadan 35 ST (2,5 kg/tona s.), Diafuran 35 ST (2,5 kg/tona s.), Carbofuran 35 ST (2,5 kg/tona s.), Seedox 80 WP (12,5 kg/tona s.), Sinolintox 10 G (20 l/t).

Perioada de semănat pentru zonele de câmpie este între 1-20 aprilie, iar în celelalte zone, între 15-30 aprilie (5 mai).

Densitatea constituie factorul de bază pentru realizarea unor recolte mari, porumbul reacționează foarte puternic la acest element tehnologic. Hibrizii timpurii, care au talie joasă și un număr de frunze mai mic decât ceilalți hibirzi se vor cultiva la densitate mai mare decât hibrizii târzii. La hibrizii timpurii avem o densitate de 45-60 mii pl/ha, la cei mijlocii o densitate de 40-55 mii pl/ha în timp ce la hibrizii târzii avem o densitate de 40-50 mii pl/ha. Dacă este o cultură irigată densitatea crește cu 10-15 mii pl/ha, dacă deficitul de apă al solului depășește 60 mm, densitatea scade cu 3-5 mii pl/ha. Porumbul se seamănă la 70 cm între rânduri, sau 80 de cm între rânduri dacă avem irigare prin brazde. Cantitatea de sămânță la hectar variază între 15-30 kg, iar adâncimea de semănat între 5-8 cm, în funcție de testura solului, și aprovizionarea cu apă.

Lucrări de întreținere

Combaterea buruienilor se realizează fie pe cale mecanică prin prașile mecanice și manuale, fie pe cale chimică prin folosirea erbicidelor postemergente sau preemergente. Pe cale mecanică se execută 3-4 prașile mecanice pe intervalul dintre rânduri și 2-3 prașile manuale pe rând. Buruienile monocotiledonate și dicotiledonate anule se pot combate cu erbicide pe bază de alaclor (Lasso CE 8-10 l/ha, Mecloran 48 CE 6-10 l/ha), metolaclor (Dual 5-10 l/ha), propaclor (Ramord 6-10 l/ha), atrazin (Onezin 5-10 kg/ha), etc. Mare atenție la erbicidele pe bază de atrazin, sunt restricții legate de planta postmergătoare, datorită remanenței pe o perioadă îndelungată de timp. Buruienile problemă cum ar fi Sorghum halopense (costreiul) se combat cu erbicide pe bază de primisulfuron metil+prosulfuron (Ring 80 WG 25 g/ha), primisulfuron (Tell 75 WG 25 g/ha) și alte produse similare.

Irigarea. În funcție de zona de cultură și de perioada de vegetație, necesrul de apă al porumbului variază între 4800 și 5800 m3/ha. Perioada critică pentru apă este între 20-30 iunie, și 20-30 august. De obicei se aplică 2-3 udări cu norma de udare de 700 m3/ha, prima udare se aplică în faza de 8-10 frunze, următoarea se aplică după 10-12 zile înainte de apariția paniculului, iar ultima udare se aplică după fecundare, în perioada umplerii boabelor. În primăverile secetoase se aplică o udare de răsărire cu norma de 400 m3/ha.

Combaterea bolilor și a dăunătorulor se face prin tratamentul la sămânță., care sunt mult mai rentabile decât tratamentele în vegetație. Putem face tratamente în vegetație, când nu s-au efectuat tratamente adegvate la sămânță, când porumbul este amplasat pe terenuri proaspăt arate, după leguminoase perene, pășuni, fânețe, care memnțin solul reavăn favorabil atacului viermilor sârmă.

[NUME_REDACTAT] mecanizată sub formă de știuleți începe când umiditatea boabelor ajunge la 30-32 % și se încheuie atunci când ajunge la 24-26 %. Se recoltează cu ajutorul combinei autopropulsate: GLORIA, NEW HOLLAND, LAVERTA, CLASS; etc.

Recoltarea mecanizată sub formă de boabe începe atunci când umiditatea boabelor scade sub 25 %. Boabele recoltate trebuie aduse la umiditatea de 14 %. Se folosesc combine autopropulsate prevăzute cu echipamentul de culegere a știuleților și echipament de treierat. Aceleași combine ca mai sus, prevăzute însă cu echipament de treierat.

Acolo unde suprafețele cu porumb sunt mici, și nu există posibilități de recoltare mecanizată se mai practică încă recoltatul manual. Se depănușează știuleții, iar apoi se taie tulpinile și se leagă în snopi. În unele zone mai umede din nordul Moldovei și a Transilvaniei, se recoltează plantele întregi, care apoi se așează în „glugi”, iar apoi știuleții se depănușează mai târziu. Randamentul de boabe variază între 78 și 83 %.

Tehnologia de cultivare a florii soarelui

[NUME_REDACTAT] mai favorabile premergătoare pentru floarea soarelui sunt cele cu recoltare timpurie, cum ar fi cerealele de toamnă, dar și porumbul care nu a fost erbicidat cu atrazin, și la care s-au făcut tratamentele contra rățișoarei porumbului.

Sunt contraindicate ca premergătoare plantele care au boli comune cu floarea sorelui (Sclerotinia sclerotiorum), cum ar fi soia, fasolea sau rapița care ocupă suprafețe mari în zona de cultură a florii soarelui. Tutunul și cânepa nu sunt indicate ca premergătoare datorită atacului de putregai cenușiu (Botrytis cinereea), la fel și cartoful și inul nu sunt indicate ca premergătoare. Floarea soarelui poate reveni pe același teren numai după 6 ani (8 ani dacă a fost atac de boli în lan). După floarea soarelui se cultivă cu succes toate plantele care nu au boli comune cu floarea soarelui (cerale de toamnă, etc)

[NUME_REDACTAT] o tonă de semințe floarea soarelui consumă 18-35 kg N/ha; 2,9-7,0 kg P/ha; 3,8-16,5 kg K/ha; 1,1 kg Ca/ha, 1,8-2,3 kg magneziu/hectar. O particularitate a florii soarelui este faptul că ea nu poate compensa carențele de elementele nutritive din fazele inițiale de creștere. Azotul are rol în creșterea masei vegetative, influențează procesele fotosintetice, deci cantitatea de ulei și nivelul producției. Atât excesul cât și carența de azot are efecte negative asupra producției. Cantitățile de azot administrate se stabilesc în funcție de recolta planificată și de indicele de azot al solului, dar și de planta premergătoare. Azotul se administrează jumătate la pregătirea patului germinativ sub formă de azot amoniacal, îngrășăminte lichide, îngrășăminte complexe, iar jumătate la prașila a II-a, sub formă de azot nitric. Doza de N variază între 70 și 120 kg/ha.

Fosforul influențează puternic procentul de ulei, poate determina o sporire a producției de semințe, mai accentuată decât azotul. Pentru floarea sorelui cele mai indicate îngrășăminte cu fosfor sunt cele complexe, iar dintre îngrășămintele simple superfosfatul concentrat pe soluri ușor acide, și superfosfatul simplu pe soluri neutre, sau alcaline. Îngrășămintele cu fosfor se aplică înainte de arătura de bază, fiind încorporate sub brazdă. O parte din fosfor se pot aplica pe rând, o dată cu semănatul sub formă de îngrășăminte complexe de tipul NP. Dozele de fosfor recomandate variază între 60 și 140 kg P/ha.

Floarea soarelui absoarbe mult potasiu care îl restituie în proporție de 90 % prin resturile vegetale rămase după recoltare. Potasiul determină o mai bună folosire apei de către plante, sporirea rezistenței la frângere și la atacul diferitelor boli. Pe solurile cu mai puțin de 15 mg K2O/100 g sol se aplică îngrășămintele cu potasiu în doză de 60-80 kg/ha. Ca îngrășăminte cu potasiu se recomandă sarea potasică, administrat sub arătra de bază, sau îngrășămintele complexe de tip NPK administrate o dată cu semănatul.

Gunoiul de grajd aduce sporuri de 700-800 kg boabe/ha. Totuși gunoiul de grajd este mai bine valorificat dacă este aplicat la plantele premergătoare (porumb, sfeclă, cartof în condiții de irigare).

Microelementele se aplică, dacă apar simtome de carență, cea frecventă este carența de molibden. Atunci se aplică 0,55-1,0 kg/ha molibdat de amoniu, fiind încorporat în sol, o dată cu prașilele.

Lucrările solului

Floarea soarelui necesită un sol bine afânat, fără compactare și bine structurat, care să permită o răsărire rapidă și uniformă, o înrădăcinare profundă și un control eficient al buruienilor. După recoltarea premergătoarei se efectuează lucrarea de dezmiriștit, fiind urmată de arătura adâncă la o adâncime de 22-25 cm cu plugul în agregat cu grapa stelată. Primăvara se execută lucrarea de pregătire a patului germinativ cu combinatorul, sau dacă avem un sol denivelat cu grapa cu discuri ușoară în agregat cu grapa cu colți și lama nivelatoare. Trebuie acordată o foarte mare atenție pregătirii patului germinativ. Un pat germinativ bine pregătit duce la o răsărire uniformă.

Sămânța și semănatul

Sămânța trebuie să provină din loturi certificate, să aibă o puritate fizică de minim 98 % și o germinație de minim 98 %. Se recomandă flosirea la semănat de semințe mari și omogene, în caz contrar pierderile la semănat ajung la 25-40 % !

Este obligatoriu tratamentul semințelor înainte de semănat împotriva bolilor și a dăunătorilor. Împotriva manei (Plasmopara helianthi) se efectuează tratamente cu metalaxil (Apron 35 SD 4 kg/t.s.), la hibrizii nerezistenți. Împotriva putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum) și a putregaiului cenușui (Botritis cinereea) se fac tratamente cu produse pe bază de promicidon (Sumilex 50 PU 1 kg/t.s.), iprodione (Rovral 50 PU 1 kg t.s.), etc. Pentru combaterea rățișioarei porumbului (Tanimecus dilaticollis) și viermilor sârmă (Agriotes sp.) se recomandă tratamente cu produse pe bază de carbofuran (Furadan 35 ST, Carbodan 35 ST sau Diafuran 35 ST în doză de 28 l/t.s.).

Epoca de semănat este după unii specialiști la 15 zile de la desprimăverare, când temperatura în sol este de 7 °C și este în creștere. Calendaristic semănatul se face între 25 martie și 15 aprilie, densitatea de semănat variază între 45-50 mii pl/ha la culturi neirigate și 50-60 mii pl/ha la culturi irigate. Cantitatea de sămânță la hectar variază între 4,5 și 5,5 kg/ha, distanțele de semănat sunt de: 70X25, 60X25, iar adâncimea de semănat variază între 5-7 cm (4-5 cm pe soluri mai grele și umede).

Lucrările de îngrijire

Combaterea buruienilor se face prin erbicidat sau prășit, sau utlizarea în complex a ambelor variante. Alegerea erbicidelor depinde de buruienile prezente în parcela unde se cultivă floarea soarelui. Împotriva buruienilor monocotile se aplică erbicide pe bază de butilat (Diizocab 80 EC 6,0-10,0 l/ha), EPTC+antidot (Eradicane 72 EC 5,0-8,0 l/ha), trifluralin (Triflurom 48 EC 1,75-2,5 l/ha), etc. Împotriva buruienilor dicotiledonate se aplică erbicide pe bază de linuron (Afalon 1-2,5 kg/ha), împotirva buruienilor problemă (Sorghum halopense) se aplică erbicide pe bază de Cicloxidin ([NUME_REDACTAT] 3-4 l/ha), propaquizalofop (Agil 100 EC 0,8-1 l/ha), fenoxapropetil ([NUME_REDACTAT] 75 EW 2,5 l/ha).

Prășitul are rolul de a completa acțiunea erbicidelor și de a ameliora structura solului și a favoriza dezvoltarea tinerelor plăntuțe. Prima prașilă

mecanică se face imediat ce rândurile de floarea soarelui se disting, la un interval de 10-12 zile de la prima prașilă se face a doua prașilă, iar la 15 zile se face cea de-a treia prașilă mecanică. Ultima prașilă trebuie efectuată când înălțimea plantelor atinge 60-70 cm. Nu se pot efectua prașile mai târziu deoarece se pot rupe plantele. După prașilele mecanice, se pot face și prașile manuale pe rând.

Polenizarea suplimentară a florii soarelui prin instalare de stupi de albine (1-2 stupi/ha) înainte de înflorire în vecinătatea culturii, aduce sporuri de producție de 300-600 kg/ha.

Combaterea bolilor este cea mai importantă lucrare de îngrijire, datorită sensibilității mari a acestei culturi la boli. Tratamentele se efectuează la avertizare, și pot aduce sporuri importante de producție (între 30 și 50 % !!!). Împotriva putregaiurilor alb și cenușiu (Sclerotinia sclerotiorum și Botrytis cinereea) dacă este necesar, pe lângă tratamentele la sămânță, se efectuează 2 tratamente în vegetație cu produse pe bază de iprodione (Rovral 1 kg/ha), vinclozione ( Ronilan 50 WP 1 kg/ha), promicidon (Sumilex 50 PU. 1 kg/ha), benomil (Benlate 50 WP, 1,5 kg/ha), etc. Împotriva manei (Plasmopara helianthi) se folosesc hibrizi rezistenți (Festiv, Super, Select). Împotriva ciupercii Phomopsis helianthi se folosesc hibrizi rezistenți (Felix, Select), sau tratamente cu produse pe bază de trifumizol (Trifmine 30 WP, 1 kg/ha), nuarimol (Trimidal 9 EC, 1 l/ha). Combaterea dăunătorilor se face la avertizare cu produse pe bază de dimetoat+deltametrin (Dimecis 300, 3,5 l/ha) sau dimetoat (Sinoratox 35 CE, 3,5 l/ha). Produsele combat atât viermii sârmă (Agriotes sp.) cât și rățișoara (Tanymecus dilaticolls).

Irigarea florii soarelui este asemănătoare cu a porumbului. Pentru o producție de 3500 kg boabe/ha planta are nevoie de 420 mm apă. La irigarea prin aspersiune se aploică 2-3 udări cu norma de udare variază între 400-800 m3/ha, în timp ce la irigarea prin brazde se aplică 2-3 udări cu norma de 1000-1220 m3/ha.

[NUME_REDACTAT] este atinsă atunci când 80-85 % din calatidii sunt brune și brun-gălbui. Periaoda de recoltare este cuprinsă între ultima decadă a lui august, primele două decade a lunii septembrie. Recoltarea se face când umiditatea boabelor are în jur de 15 % și se încheie când umiditatea boabelor a ajns la 9 %. Se recoltează cu combinele autopropulsate. Turația bătătorului trebuie redusă la 450-700 rotații/minut.

Tehnologia de cultivare a curcubitaceelor (castraveți)

[NUME_REDACTAT] mai bune premergătoare pentru castraveții cultivați în câmp sunt: lucerna, trifoiul, leguminoasele (mazărea, fasolea, soia), vărzoasele (varze, conopida), solanaceele (tomatele, ardeii, cartofii timpurii). Castraveții revin pe aceeași solă după 2-3 ani.

[NUME_REDACTAT] administrează 40-60 tone la hectar gunoi de grajd, 250 kg superfosfat și 100-120 kg sulfat de potasiu, înainte de arătura de bază, îngrășămintele fiind încorporate o dată cu aceasta. Dacă la îngrășarea de bază nu au fost administrate îngrășămintele pe bază de fosfor și potasiu, se pot administra aceste îngrășăminte, la fertilizarea fazială (dozele de N și P nu vor depăși 50 kg/ha). Se pot folosi îngrășămintele complexe. Acestea se pot administra o dată cu efectuarea prășitul. Fertilizarea fazială, înseamnă aplicarea îngrășămintelor în fazele critice de vegetație, când este cel mai ridicat consum în elemente nutritive. Îngrășămintele organice se pot aplica și la cuib, în momentul plantatului.

Lucrările solului

Se efectuează o arătură adâncă după recoltarea premergătoarei și eliberarea terenului de resturile vegetale, apoi în primăvară se face o lucrare cu grapa în urma căruia teenul este afânat, se distrug eventualele buruieni apărute, și se încorporează eventualele erbicide premergente sau îngrășăminte. Apoi terenul se modelează prin formarea straturilor înălțate cu lățimea la coronament de 94 sau 105 centimetri.

Înfințarea culturii

Se înfințează prin plantare de răsaduri pe suprafețe relativ mici, când temperatura solului este de 13-14 °C și este în creștere. Răsadul se produce semănînd câte o singură sămânță în cuburi mici (cu latura de 5 cm), la data plantării răsadurile bine călite trebuie să aibă 35-40 zile. Se folosesc 2 kg sămânță pentru un hectar de cultură. Distanța dintre plante pe rând este de 25-30 cm, iar densitatea este de 48-50 mii pl/ha. Se udă pentru asigurarea prinderii.

Lucrările de îngrijire

Ca lucrări de îngrijire sunt completarea golurilor, prașile pentru afânarea solului și combaterea buruienilor, irigarea culturii, tratamente pentru combaterea bolilor și dăunătorilor. Plantele se ciupesc la 3-4 frunze adevărate, pentru a accentua timpurietatea recoltei.

[NUME_REDACTAT] începe la 30-35 zile de la plantare, producțiile obținute sunt de 10-15 tone/ha, greutatea fructului proaspăt variază între 80 și 100 grame.

Tehnologia de cultură a fasolei

[NUME_REDACTAT] este o plantă cu pretenții moderate față de premergătoare. Cele mai favorabile premergătoare sunt cerealele de toamnă (grâul și orzul), și prășitoarele bine întreținute (porumb, sfeclă de zahăr, cartoful) recoltate cât mai devreme. Se interzice amplasarea culturilor de fasole după porumbul erbicidat cu Atrazin, sau după plante cu boli comune (floarea soarelui, soia, alte leguminoase). Nu se acceptă monocultura. La rândul ei fasolea este o foarte bună premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultură, mai ales pentru grâul de toamnă.

[NUME_REDACTAT] are cerințe ridicate față de elementele nutritive, din cauza sistemului radicular slab dezvoltat. Cea mai mare parte a necesarului de azot (peste 75 %) și-o asigură pe cale simbiotică (cu bacteriile din genul Rhizobium). Din acest motiv pe solurile cu o fertilitate mare, sau după premergătoare bine fertilizate nu mai este necesară aplicarea îngrășămintelor cu azot. Dacă solul are fertilitate slabă, sau dacă în urma controlului se stabilește că este necesară aplicarea azotului, se aplică o doză de azot cuprinsă între 30-50 kg N/ha. Îngrășămintele se administrează concomitenst cu prașilele mecanice. Îngrășarea cu fosfor este oblicatorie pe toate tipurile de sol. Pe solurile mijlociu aprovizionate se aplică în doză de 30-40 kg P/ha iar pe cele slab aprovizionate doza de fosfor aplicată crește la 60 kg/ha. Administrarea îngrășămintelor cu fosfor se face înainte de executarea arăturii de bază (sub formă de superfosfat), sau o dată cu pregătirea patului germinativ (sub formă de îngrășăminte complexe). Necesitatea aplicării îngrășămintelor cu potasiu apare numai pe solurile slab aprovizionate cu acest element. În acest caz se folosesc doze de 40-60 kg K/ha, aplicarea se face concomitent cu cea a fosforului. Pe soluri cu reacție acidă este obligatorie amendarea solului, cu amendamente calcaroase, o dată la 3-4 ani.

Lucrările de îngrijire

Fasolea are o serie de particularități (putere redusă de străbatere a germenilor spre suprafață, necesar mare de apă pentru germinat), care impun o atenție mai mare pentru efectuarea lucrărilor solului. Lucrările solului constă în dezmiriștit, efectuat imediat după recoltarea premergătoarei, urmat de o arătură adâncă la 25-30 cm, pentru afânarea adâncă a solului și distrugerea buruienilor. Până în toamnă se efectuează lucrări repetate de grăpat pentru mărunțirea și nivelarea arăturii. Imediat după zvântarea terenului în primăvară este necesară de regulă o lucrare de grăpat cu scopul afânării și mobilizării solului, care s-a uscat în iarnă. Pregătirea patului germinatuv se pregătește cu combinatorul, efectuată superficial la 6-7 cm adâncime. Se poate înlocui cu grapa cu discuri, dacă terenul este denivelat, uscat, sau dacă s-au administrat erbicide ușor volatile.

Sămânța și semănatul

Sămânța destinată semănatului trebuie să dețină o puritate fizică de minim 98 %, și o facultate germinativă de minim 75 % și să provină din culturi neinfectate de boli. În mod frecvent cultivatorii de sămânță din țara noastră practică alegerea la masă a semințelor, cu scopul eliminării boabelor pătate și a celor sparte sau fisurate. Tratarea semințelor înainte de semănat cu scopul distrugerii agenților patogeni prezenți pe tegumentul seminței este obligatprie. Se recomandă folosirea preparatelor pe bază de thiuram (Tiradin 70 PUS, 4kg/t.s.), benomil (Benlate 50 WP, 2 kg/t.s.), tiophanat metil (Metoben 70 PU, 3 kg/t.s.).

Tratarea cu preparate bacteriene (Nitragin-fasole, preparatul românesc sau alte preparate) care conțin bacteria specifică Rhizobium phaseoli se face înainte de semănat, folosind o suspensie bacteriană preparată din 4 flacoane de Nitragin și 2 litri de apă pentru sămânța necesară la un hectar. Există posibilitatea administrării preparatului în timpul semănatului, prin pulverizarea suspensiei bacteriene în brăzdarele semănătorii.

Perioada optimă pentru semănatul fasolei corespunde cu perioada de semănat a porumbului (când se realizează în sol, la adâncimea de semănat, temperaturi de 8-10 °C, și vremea este în curs de încălzire). Calendaristic semănatul fasolei se realizează la intervalul de 10-25 aprilie în [NUME_REDACTAT], Dobrogea, Câmpia de Vest; 15-30 aprilie în [NUME_REDACTAT] și Transilvania; 10-15 mai în zonele nordice și depresiunile reci.

Densitatea de semănat este de 35-45 boabe germinabile/m2 la culturile neirigate și 45-60 boabe germinabile/m2 la culturile irigate, ce corespunde cu o densitate la recoltare de 25-35 pl/m2. Cantitățile de sămânță necesare la semănat variază în funcție de desnitate între 80 și 200 kg/ha.

În condițiile țării noastre fasolea se seamănă în benzi de câte trei rânduri distanțate la 45 cm, iar distanța între benzi este de 70 cm (80 cm dacă avem irigații prin brazde). Adâncimea de semănat este de 4-5 cm pe solurile cu textură mijlocie și umiditate suficientă, 5-6 cm pe solurile ușoare și cu umiditate mai mică, și 3-4 cm, dacă solul este mai reavăn.

Lucrările de îngrijire

Combaterea buruienilor este cea mai importantă lucrare de îngrijire din tehnologia de cultivare a fasolei. Fasolea luptă slab cu buruienile, atât în primele faze de vegetație, cât și aproape de maturitate. De aceea pe lângă lucrările preventive de combatere (rotație, lucrări ale solului) se aplică erbicidele, concomitent cu executarea prașilelor mecanice.

Pentru buruienile monocotile (și unele dicotile) se folosesc produse pe bază de trifluralin (Treflan 48 sau Trifluron 48, 1,75-2,5 l/ha), alaclor (Mecloran 35 CE, 8-13 l/ha), aplicate înainte de semănat și încorporate în sol prin discuire la adâncimea de 9-10 cm. Pentru buruienile dicotile se face prin administrarea erbicidelor pe bază de bentazon (Basagram, 2-4 l/ha), fomesafen (Flex, 1-1,5 l/ha), etc. Se efectuează 1-2 tratamente, primul când fasolea a format prima pereche de frunze trifoliolate și al doilea când s-a format a doua generație de buruieni dicotiledonate. Se efectuează 2-3 prașile mecanice pe intervalul dintre rânduri, care pot fi completate de 1-2 prașile manuale pe rând.

Combaterea bolilor constă din tratamente la sămânță și tratamente în vegetație. Cele mai periculaose boli sunt antragnoza (Colletotrichum lindenuthianum) și bacterioza (Xanthomonas campestris pv. phaseoli). Împotriva antragnozei se folosesc fungigide pe bază de captan (Captadin 50 PU, 0,22 %), hidroxid de cupru (Cuzin 15 SC, 28 l/ha), oxiclorură de cupru (Turdacupral 50 PU, 4 kg/ha). Împotriva bacteriozei se folosesc produse pe bază de oxiclorură de cupru (Turdacupral, 4 kg/ha), etc.

Combaterea dăunătorilor. Cel mai periculos dăunător este gărgărița fasolei (Acanthoscelides obtectus). Acesta se combate cu produse pe bază sde dimetoat (Sinoratox 35 CE, 2 l/ha) sau malation (Carbedox 37 CE, 2 l/ha). Sunt obligatorii tratamentele preventive la depozitare, prin gazare, în spații închise cu permetrin (Coopex 25 WP, 20 g/tona s.), clorefiripos metil (Reldan 40 EC, 12,5 ml/tona sămânță).

Irigarea este o lucrare foarte importantă din tehnologia de cultivare a fasolei, deoarece fasolea este o plantă sensibilă la secetă, reacționînd favorabil la irigare. Se recomandă să se aplice o udare la începutul înfloririi, după care udările se repetă la un interval de 10-15 zile, de regulă sunt necesare 2-3 udări, aplicate prin aspersiune sau pe brazde cu norma de udare între 600 și 800 m3/ha.

[NUME_REDACTAT] probleme datorită maturității neuniforme a boabelor și a păstăilor. De aceea recoltarea lanurilor de fasole se face divizat, în prima fază se dizlocă plantele de fasole cu diferite utilaje mecanice sau manual (pe suprafețe mici). Plantele sunt lăsate 2-3 zile pe teren, apoi se treieră co combina reglată corespunzător.

Tehnologia de cultură a tomatelor în câmp

[NUME_REDACTAT] pondere foarte importantă și urmărește asigurarea de fructe proaspete la sfârșitul lunii iunie și toată luna iulie. Cele mai bune premergătoare sunt lucerna, fasolea, mazărea, bulboasele, curucbitaceele, precum și unele rădăcinoase. Revenirea tomatelor pe aceeași solă se face după 3-4 ani.

[NUME_REDACTAT] de arătura de bază se aplică îngrășămintele organice în doză de 30-40 tone/ha, împreună cu superfosfatul în doză de 250-300 kg/ha și sulfatul de potasiu în jur de 100-150 kg/ha. Primăvara se administrază și se administrează 150 kg/ha azotat de amoniu, 150 kg/ha superfosfat și 75 kg/ha sulfat de amoniu. O dată cu plantarea se pot administra îngrășămintele complexe de tip NPK care asigură dezvoltarea viguroasă a plantelor. Se poate face fertilizarea suplimentară, dacă vrem să avem sporuri de producție.

Lucrările solului

Pentru cultura tomatelor se aleg terenurile cu textură luto-nisipoasă, cu expoziție sudică, adăpostite contra vânturilor, palne sau apropae plane, favorabile irigării pe rigole lungi. Pregătirea terenului se face cu multă grijă din toamnă. După desfințarea culturii premergătoarei se face mobilizarea terenului în vederea nivelării de exploatare. Îngrășămintele sunt încorporate în sol prin arătura adâncă de 28-30 cm, care se lasă în brazdă crudă. Primăvara, când terenul s-a zvântat se întreține arătura până la plantare cu grapa sau cu cultivatorul. Se poate erbicida cu erbicide pe bază de triluralin (Treflan 24 EC, 2-4 l/ha) care se aplică cu 5-6 zile înainte de plantare și se încorporează la o adâncime de 6-8 cm, printr-o lucrare cu grapa cu discuri. Terenul se modelează în straturi înălțate cu lățimea la coronament de 104 cm.

Înfințarea culturii

Răsadurile se produc la înmulțitor, în sere de plastic încălzite. Smănatul se face la 40-60 zile înainte de plantare între 20 februarie și 1 martie, se folosesc 250 grame de sămânță pentru un hectar. Se fac lucrările de îngrijire a răsadurilor, specifice tehnologiei de producere a tomatelor, apoi cu 10-12 zile înainte de transplantare se face călira răsadurilor.

Plantarea în câmp se face când temperatura în sol, la adâncimea de 10-15 cm se stabilizează la 10-12 °C și când a trecut pericolul brumelor târzii, ce corespunde din pct. de vedere calendaristic cu perioada cuprinsă între 15-25 aprilie în sudul țării și 1-10 mai în zonele mai nordice. Pe stratul înălțat de 104 cm se plantează 2 rânduri cu distanța între ele de 60, 70, 80 cm, în timp ce distanța între plante pe rând este de 25, 30, 40 cm, realizând o densitate de 40-50 mii pl/ha.

Lucrările de îngrijire

Lucrările de îngrijire sunt complexe, unele au caracter general, unele au caracter special. Acestea sunt: completarea golurilor la 3-5 zile de la plantat, afânarea solului prin prașile mecanice și manuale (3-4 prașile mecanic, 1-2 prașile manuale), irigarea culturii cu norma de udare de 200-400 m3/ha, fiind făcute 7-8 udări. Se aplică fertilizări suplimentare, se fac tratamente contra bolilor și dăunătorilor, se face copilitul și cârnit (ultimele două sunt lucrări cu caracter special). Cârnirea tulpinii se face la 3-4 inflorescențe, și se face la 2 frunze deasupra ultimei inflorescențe.

[NUME_REDACTAT] începe în 15-20 iunie și se face manual, eșalonat în 3-5 zle până la sfârșitul lunii iulie-începutul lunii august. Producția obținută în mod obișnuit este de 25-30 tone/ha.

CAPITOLUL IV—STADIUL ACTUAL AL CUNOȘTINȚELOR PRIVIND PRINCIPALELE

BOLI ALE PLANTELOR DE CULTURĂ

DIN ZONA UZLINA

Principalele boli ale grâului de toamnă

Făinarea grâului (Erysiphe graminis f.sp. trttici)

[NUME_REDACTAT] este o boală cu o răspândire geografică foarte mare; în țara noastră ea apare pe grâu și orz în fiecare an, producînd atacuri mai puternice în primăverile reci și umede, determinînd pierderi de producție, care se pot ridica la 10-20 % sau chiar mai mult.

[NUME_REDACTAT] se manifestă pe limbul și teaca frunzelor și foarte rar pe spice (pe plevi sau ariste), la început sub forma unor pete galbene sau verzi deschis, la suprafața cărora apar pernițe pâsloase proeminente de câțiva milimetri lungime formate din întrețeserea și aglomerarea hifelor miceliene. Dacă atacul este puternic acestea confluează, acoperind suprafețe mari din organul atacat. Pe teci se formează din când în când un manșon de jur împrejurul tulpinii. La început aglomerările de miceliu au culoarea albă, cu timpul se închid la culoare și devin prăfoase, făinoase împrăștiind un praf alb format din conidiile ciupercii. Într-un stadiu mai avansat (la formarea și maturarea ascofructelor) pernițele capătă o culoare galben-roșcată și în cele din urmă brun-închis sau negricioase. Pernițele formate din miceliul ciupercii sunt superficiale și pot fi îndepărtate ușor cu unghia. Aceste pernițe se formează la suprafața epidermei, iar sub aceste pernițe țesutul plantei se îngălbenește, apoi se brunifică. Mai târziu pernițele se desprind de țesutul pe care s-au format și cad la pământ. În acel loc pe frunză rămâne o pată brună-violacee care are forma și mărimea perniței. Frunzele puternic atacate se usucă de timpuriu, plantele prezentînd o coacere forțată.

La grâul de toamnă, mai ales primăvara (luna aprilie) atacul se prezintă sub formă de vetre, care, dacă vremea este favorabilă (umedă și rece) cresc în dimensiune, putînd ocupa toată suprafața de cultură. Plantele atacate încă din toamnă prezintă o sensibilitate la ger și pot pieri în întregime dacă în iarnă survin geruri puternice. Cele care au supraviețuit cresc mai încet, sunt debile, frații puternic atacați nu mai dau spice, sau dacă au înspicat au spicul mai scurt, cu boabe mai puține, mai mici și mai ușoare. Sistemul radicular al plantelor atacate este mai slab dezvoltat. Atacul de făinare influențează metabolismul plantei, intensificînd temporar respirația și transpirația țesuturilor atacate.

Agentul patogen

Făinarea grâului este produsă de ciuperca Erysiphe graminis f. sp. tritici clasa Pyrenomycetes, ordinul Erysiphales, familia Erysiphaceae, subîncrengătura Ascomycotina. Toate organele ciupercii (cu excepția haustorilor) se formează în afara plantei. Miceliul este alb la început, mai târziu de culoare ma închisă, este ramificat și formează în jurul locului unde s-a produs infecția, deasupra epidermei, acele aglomerări pâsloase de miceliu caracteristice. În celulele epidermice ciuperca trimite haustorii (organele de succțiune), care sunt dezvoltați și au formă digitat-ramificată, ocupînd o mare parte din spațiul intracelular. Pe miceliu se formează conidiofori scurți, simpli, perpendiculari pe miceliu, cu celula bazală unflată, aproape sferică. Pe conidiofori conidiile se formeză în lanțuri scurte. Conidiile sunt unicelulare, hialine, ovoide și măsoară 18-3611-17 . Conidiile se pot menține în viață un timp relativ scurt.

[NUME_REDACTAT] iau în cultură soiuri rezistente sau cu rezistență medie la această boală. O altă măsură pentru prevenirea atacului este distrugerea resturilor vegetale rămase după recoltarea plantelor atacate și a samulastrei prin arături adânci. Se recomandă ca semănatul grâului să nu se facă prea devreme ci spre sfârșitul epocii optime de semănat, stabilite pentru regiunea respectivă. Să se respecte densitățile de semănat, să nu fie o densitate prea mare de plante. Este de preferat și în acest caz folosirea îngrășămintelor complexe de tipul N:P sau N:P:K. În terenurile prea umede, în care apa stagnează se vor lua măsuri pentru înlăturarea excesului de umiditate (drenarea terenului).

Ca tratamente chimice sunt recomandate fungicidele sistemice. Eficacitatea tratamentelor depinde în mare măsură de epoca de aplicare. Se recomandă efectuarea tratamentului la apariția primelor simptome ale bolii. Dacă condițiile sunt favorabile evoluției bolii (temperaturi mici și umiditate ridicată), pentru protejarea frunzelor din etajul superior și al spicului se recomandă aplicarea celui de-al doilea tratament începînd de la faza de burduf și până la înflorire. Pentru făinare la orz sunt avizate produsele: [NUME_REDACTAT] (0,6 l/ha), Bavistin 50 WP (0,6 kg/ha), Bayleton 25 WP (0,5 kg/ha), Benlate 50 WP (0,6 kg/ha), Metoben 70 WP (1,0 kg/ha singur sau 0,5 kg/ha asociat), [NUME_REDACTAT] (8,0 kg/ha), Topsin 70 PU (1,0 kg/ha), Topsin M 70 WP (1,0 kg/ha), Topsin M ULV (2,0 l/ha).

Mălura comună (Tilletia caries)

[NUME_REDACTAT] cunoscută în unele țări din Europa (Bulgaria, România, Cehia, Slovacia, Rusia, Ucraina, Belarus, țările din fosta Yugoslavie) sau Asia (Japonia). Frecvența plantelor atacate variază de la un an la altul, ele produc pierderi cantitative de recoltă dar mai ales pierderi calitative !

[NUME_REDACTAT] locul bobului normal de grâu se formează boabe mălurate, care sunt mai scurte cu circa 40% decât boabele normale. Sunt mai rotunjite la ambele capete și mai puțin umflate la mijloc. Ele sunt acoperite de o membrană destul de rezistentă de culoare brun violacee închisă. Boabele mălurate se sparg mai greu. La bobul tânăr endospermul și embrionul sunt înlocuiți de miceliul ciupercii, în această fază conținutul bobului este ca o masă umedă de culoare alb-cenușie. Pe măsură ce clamidosporii se diferențiază, conținutul bobului capătă o culoare cenușie, brun-închis cu miros caracteristic (de pește). La boabele mălurate, masa de spori are o structură pulverulentă și o culoare brună-violacee-negricioasă. Paleele spicelor atacate au o culoare verde-albăstruie față de culoarea verde a celor sănătoase. Pe măsură ce spicele se maturează paleele și aristele capătă o culoare verde-pal, apropiată de culoarea spicelor sănătoase. Într-un spic atacat se formează aproximativ același număr de boabe ca într-un spic sănătos. Spicele atacate au o poziție erectă sau aproape erectă față de poziția normală a spicelor sănătoase. Aristele la spicele atacate sunt mai scurte și se pot rupe mai ușor. Într-un spic, de regulă toate boabele sunt atacate, sunt foarte rare cazurile de spice parțial atacate. Plantele bolnave sunt mai scunde cu circa o treime și au paiul mai subțire decât plantele sănătoase, iar gradul de înfrățire este mai mare.

Agentul patogen

Mălura comună este produsă de ciuperca Tilletia caries din clasa Teliomycetes, ordinul Ustilaginales, familia Tilletiaceae, subîncrengătura Basidiomycotina. Ciuperca prezintă clamidospori globuloși cu diametrul de 18,75-23,75 , sau ovali până la eliptici de 20-26,7518,75-25 . Membrana sporilor este de culoare brun-violacee deschis și prezintă o ornamentație în formă de rețea, cu 35-72 ochiuri de formă pentagonală sau hexagonală cu diametrul de 2-6 , delimitate de creste înalte de 1,5-2,5 chiar 3 . Clamidosporii prezintă un înveliș gelatinos cu dimensiunea de 1-2 . Clamidosporii germinează într-un interval de 4-12 săptămâni, și dau naștere unui promiceliu (bazidie) hialin prevăzut cu 5-20 septe, în vârful căruia se formează sporidiile (bazidiosporii) lungi de 50-751,5-3,5 , grupate în smocuri de câte 8-16 sau filamente miceliene pe care se formează conidiile secundare.

[NUME_REDACTAT] combaterea bolii se pune accent mai mare pe măsurile culturale. Se vor introduce în cultură soiuri rezistente. O altă măsură importantă o reprezintă asolamentul, nu se recomandă ca grâul să vină după alte păioase. Până la eliberarea solulu de spori, în terenurile puternic contaminate se va aplica un asolament special, în care rotația grâu-orz-porumb se va lărgi cu încă o plantă (sfecla, cartof, etc), evitîndu-se cultura leguminoaselor. Se va evita o îngrășare unilaterală cu doze mari de azot, este de preferat aplicarea îngrășămintelor complexe de tipul N:P sau N:P:K. La semănatul orzului trebuie să se respecte adâncimea de semănat, sămânța se va îngropa ceva mai adânc, dar nu prea adânc pentru a nu favoriza atacul de tăciune. Se fac și tratamente la sol contra mălurii, dar acestea sunt scumpe. Preparatele trebuie răspândite uniform la suprafața solului. Se poate aplica împreună cu îngrășămintele. Rezultate mai bune se obțin când preparatele sunt distribuite pe rândurile mașinii de semănat. După tratament și până în primăvară se va evita orice lucrare care ar produce o mobilizare a solului și ar aduce la suprafață noi spori de mălură și pământ netratat. Tratamentul solului trebuie însoțit întotdeauna de tratamentul seminței: Quinolate 200 g/q, Hexadin 20 PTS-200 g/q.

Tăciunele zburător (Ustilago tritici)

[NUME_REDACTAT] răspândit în toate țările în care se cultivă această plantă, însă pagubele produse variază mult de la an la altul și de la o regiune la alta, în funcție de soiul cultivat, de rasa fiziologică a ciupercii și de condițiile de mediu. Atacul variază între 1 și 6 %, dar în literatură sunt cazuri în care atacul s-a ridicat la 20-30 %, chiar la 56 %.

[NUME_REDACTAT] se mainifestă în momentul înspicării palntelor, spicele infectate fiind recunoscute ușor de la distanță prin aceea că sunt transformate într-o masă prăfoasă, la început unsuroasă de culoare brun închis sau negru formată din clamidosporii ciupercii. Din spic nu rămâne intact decât rahisul. La apariția spicului atacat masa de spori este acoperită de o membrană argintie, care în scurt timp se usucă și se sfâșâie, permițînd altfel împrăștierea sporilor. Sporii sunt luați de vânt, insecte sau spălați de ploaie astfel că după 2-8 zile nu mai rămâne decât rahisul din spicul bolnav, care în dreptul călcâielor mai poartă deseori mici rămășițe de clamidospori. De regulă spicele sunt atacate în întregime, însă, la soiurile mai rezistente sunt atacate numai o parte din spice, mai ales în partea inferioară. La maturitate plantele au spicul și frunzele mai scurte decât cele sănătoase.

Agentul patogen

Tăciunele zburător este produs de Ustilago tritici care face parte din clasa Teliomycetes, ordinul Ustilaginales, familia Ustillaginaceae, subîncrengătura Basidiomycotina. Clamidosporii ciupercii sunt în general sferici sau eliptici de 5,5-95-6,5 . Își păstrează facultatea germinativă cel mult un an. Temperaturile la care germinează variază în limitele:

temperatura minimă între 5-11 C.

temperatura optimă între 18-23 C.

temperatura maxină între 30-37 C.

Umiditatea optimă de germinație este cuprinsă între 96 și 98,5 %, de aceea în zonele uscate și călduroase atacul de Ustilago nuda este redus.

Atacul de Ustilago variază foarte mult în funcție de factorii externi (temperatură, umiditate), sau factorii interni. El este determinat de gradul de rezistență a soiurilor, rasa cu care este infectat și interacțiunea dintre parazit și gazdă în diferite stadii de dezvoltare.

Din germinația clamidosporului rezultă un promiceliu (bazidie) care nu formează sporidii. Promiceliul se divizează în 4 celule, care copulează două câte două, sau pe fiecare celulă se formează câte unul sau două filamente unicelulare, care unindu-se cu alte filamente de sex opus formează un miceliu cu celule binucleate. Au fost identificate un mare număr de rase fiziologice, se cunosc mai mult de 10 grupe de rase fiziologice în prezent.

Combaterea

O măsură simplă este folosirea de soiuri rezistente la atacul de Ustilago. Folosirea de semințe neinfectate constituie o măsură de importanță practică. Semănatul unei semințe mai vechi de 3-4 ani poate constitui o măsură de reducere a atacului de Ustilago nuda , dar în paralel cu învechirea scade și facultatea și energia germinativă a semințelor. Nu se practică semănatul în pragul iernii datorită sensibilității plăntuțelor de orz la temperaturile scăzute. Și în acest caz foarte bune rezultate are tratamentul termic al semințelor. Cele mai eficiente sunt tratamentele la sămânță. Produsele sunt similare cu cele prezentate la celelalte boli, cum ar fi: Baytan U 19,5 DS (2,0 kg/tona de sămânță), Caroben 75 PTS (2,5 kg/tona de sămânță), [NUME_REDACTAT] 036 FS (1,5 l/tona de sămânță), Miclobor extra 65 PUS (1,5 l/tona de sămânță), Orius 2 PUS (1,5 kg/tona de sămânță), Orius ST 2 WS (1,5 l/tona de sămânță), Prelude SP (2,0 kg/tona de sămânță), Raxil 060 FS (0,2 l/tona de sămânță), Raxil 2 WS (1,5 kg/tona de sămânță), Raxil T Gel 206 (5 kg/tona de sămânță), Real 200 FS (0,2 kg/tona de sămânță), Sumi 8 2 FL (1,0 l/tona de sămânță), Sumi 8 Gold (1,5 l/t), Systhane 40 W (0,3 kg/tona de sămânță), Vitavax 200 F (3,0 l/tona de sămânță), Vincit F (1,0 l/tona de sămânță), Vitavax 200 PUS (2,0 kg/tona de sămânță), Vitavax 201 PTS (2,0 kg/tona de sămânță).

Septorioza (Septoria tritici și Septoria nodorum)

[NUME_REDACTAT] una din cele mai răspândite boli ale grâului de pe glob. Se întâlnește în toate țările cultivatoare de grâu, mai ales în America de Nord (SUA, Canada), Europa (Anglia, Olanda, Danemarca; Suedia, Franța, Italia, Spania, Elveția, Germania). În țara noastră septorioza apare în fiecare an, produce pagube mai mari în condiții atmosferice favorabile.

[NUME_REDACTAT] în care se manifestă atacul de septorioză produs de Septoria tritici și Septoria nodorum nu diferă prea mult, singurul mijloc de a le deosebi fiind examenul microscopic.

Septoria tritici. Atacă mai puternic și mai frecvent limbul, mai rar și mai slab tecile frunzelor. Pe frunzele plantelor tinere se observă în toamnă pete ovale sau de formă neregulată, la început de culoare verede pal, apoi brună. Pe frunzele plantelor mai dezvoltate, pe partea superioară și mai ales pe cea inferioară apar pete asemănătoare, dispuse de-a lungul și între nervurile frunzei. Petele cresc repede și iau o formă alungită, eliptică, uneori se prezintă cu dungi longitudianle și au o culoare brun-deschis. Cu timpul țesutul din dreptul petelor se usucă și se deschide la culoare mai ales în centrul petei, devenind cenușiu-albicios, rămânînd înconjurată de o margine brun-deschisă sau brună-cenuie. Petele de pe frunze au o lungime de la câțiva mm la un cm. Într-o fază mai înaintată a bolii, la suprafața petelor apar picnidii cu picnospori. Picnidiile se văd ca niște puncte negre, mici, dispuse în rânduri paralele de-a lungul nervurilor. Atacul apre mai întâi pe frunzele de la baza plantelor, apoi treptat, apare și pe cele superioare. La atac puternic (pete numeroase) frunzele se usucă de timpuriu (încă din faza înfloritului grâului), începînd cu cele de la bază, plantele atacate se dezvoltă slab, se maturează forțat și dau o producție mică de boabe. Atacul se manifestă și pe tulpină, plevi, pericarpul seminței sub forma unei pete mici, mai puțin evidente, cu picnidii puține.

Septoria nodorum. Atacă plantele în toate fazele de dezvoltare, manifestîndu-se pe toate organele aeriene, dar într-o măsură mai mare pe spice (plevi) și pe tulpini (noduri). La plantele tinere, după 2-4 săptămâni de la răsucire, apar primele simptome pe coleoptil, sub forma unor pete brune, alungite, sub fromă de liniuțe. Coleoptilul se poate brunifica și pieri. După 2 săptămâni de la apariția petelor apar la suprafața lor picnidiile. La plantele mai dezvoltate sunt atacate teaca și limbul frunzelor. Pe teci apar pete brun-închis, care alternează cu porțiuni de culoare mai deschisă, în timp ce pe limb apar pete necrotice și mai pronunțate, la început ai mici, frune cu centrul de culoare deschisă (albicios), apoi se măresc, pot să se contopească, ducînd la pierirea frunzei. La spice atacul se mainifestă la scurt timp după înspicare, la început sub forma unor puncte mici, de culoare brun-violacee pe plevi, care cu timpul se măresc, și mai târziu în faza de coacere în lapte acoperă complet marginile și vârful plevelor. Atacul se observă și pe rahis, provocînd brunificarea țesutului din dreptul călcâiului. Un atac puternic și timpuriu poate determina sterilitatea parțială, care se manifestă pe partea superioară a spicului. Cu cât atacul este mai puternic, cu atât numărul boabelor este mai mic.

Agenții patogeni

Septorioza grâului este produsă de mai multe specii ale genului Septoria, dintre care două sunt mai răspîndite și mai păgubitoare: Septoria tritici și Septoria nodorum. Septoria tritici Rob. [NUME_REDACTAT]. este forma conidiană a ascomicietei Leptosphaeria nodorum care face parte din clasa Ascomicotina, ord. Pseudosphaeriales, fam. Pseudosphaeriaceae, genul Septoria. Septoria nodorum face parte din clasa Ascomicotina, ord. Pseudosphaeriales, fam. Pseudosphaeriaceae, genul Septoria. Septoria tritici dezvoltă în țesuturile plantei două tipuri de micelii, unul intracelular, hialin, și altul superficial steril, de culoare olivacee. Prezintă picnidii subepidermale, cufundate de regulă în cavitatea stomatică, globuloase sau ușor turtite, de culoare brun-negricioasă, cu diametrul de 80-150 . În picnidii se formează două tipuri de conidii: macroconidii, în număr mai mare și microconidii. Macroconidiile sunt subțiri, filiforme, cilindrice, de regulă drepte, rar curbate cu capetele rotunjite, hialine cu 3-7 septe de 39-701,75-2,7 cele care se formează vara și 52-852,5-3,5 cele care se formează toamna. Microconidiile sunt curbate, neseptate, hialine de 5-91,0-1,3 . Ambele tipuri de conidii apar în asociație mai ales dacă vremea este umedă. Boala se transmite de la un an la altul prin resturile de plante atacate (frunze, tulpini, plevi), în care ciuperca se poate menține un timp îndelungat sub formă de miceliu, conidii, picnidii. Se mai poate transmite de la un la altul și prin sămânța infectată, unde se găsește în structurile de rezistență sub formă de miceliu de rezistență.

Septoria nodorum a fost descoperită în 1845 de Berkely în America, iar în 1870 a fost observată de Passerini în Italia. Posedă un miceliu ramificat, hialin la început, de culoare olivacee închis la maturitate. Picnidiile sunt subepidermale, sferice sau piriforme, brun-negricioase cu diametru de 160-210 , conidiile sunt sub formă cilindrică alungită, cu capete rotunjite, drepte sau curbe cu trei septe de 18-303-4 . Periteciile sunt globuloase negre, cu asce cilindrice, însoțite de parafize cilindrice, septate, sugrumați ușor în dreptul septelor, de 20-305-6 . Boala se transmite de la un an la altul ca și precedenta.

[NUME_REDACTAT] de combatere vizează în primul rând înlăturarea focarelor bolii, care asigură transmiterea ei de la un an la altul. O măsură importantă o constituie folosirea unei semințe tratate. Pentru a înlătura pericolul producerii infecției de la resturile vegetale se vor lua toate măsurile agrotehnice și de igienă culturală. Cele mai importante sunt distrugerea samulastrei sau prevenirea apariției ei, adunarea și distrugerea resturilor de plante atacate după recoltare sau îngroparea lor în sol. Monocultura nu este recomandată, trebuie evitată aplicarea îngrășămintelor azotate în exces, se recomandă cultivarea de soiuri rezistente la cădere și ger și soiuri cu rezistență parțială sau totală la boală. În vegetație se pot face tratamente cu produse pe bază de trimorfamid (Fademorf 20 EC, 2l/ha), triadimafon (Bayleton 25 WP, 0,5 kg/ha).

Rugina brună (Puccinia recondita)

[NUME_REDACTAT] produsă de o ciupercă mai adaptată la climatul continental, în țara noastră apare an de an și produce atacuri de intensitate variabilă, după condițiile climatice și agrotehnice din acel an, după, sensibilitatea soiurilor cultivate și agresivitatea raselor fiziologice.

[NUME_REDACTAT] brună atacă frunzele, mai rar tecile, tulpinile și spicele. Pe fața inferioară a limbului apar pustulde de uredospori, numeroase și mici (de circa 4-5 mm), circulare sau eliptice de culoare brun deschis, pulverulente, risipite neregulat. Pustulele de teleutospori apar mai ales pe fața inferioară a limbului, ele se prezintă ca niște puncte mici, negricioase, lucioase, acoperite de epidermă. La început, pustulele sunt acoperite de epidermă; mai târziu acestea se rupe și uredosporii sunt puși în libertate. Pustulele de uredospori apar la început pe frunzele de la baza plantei și apoi treptat pe frunzele superioare. Atacul pe teci și tulpini apare mai târziu.

Agentul patogen

Rugina brună este produsă de ciuperca Puccinia reconditae parte din clasa Teliomycetes, ordinul Uredinales, familia Pucciniaceae, subîncrengătura Basidiomycotina. Puccinia hordei este o specie macrociclică care se dezvoltă la temperaturi de 15-17 C, de aceea produce epidemii mai puternice în regiuni mai reci.

[NUME_REDACTAT] mai bună măsură de prevenire este cultivarea soiurilor rezistente. Alte măsuri sunt distrugerea samulastrei prin dezmiriștire sau arătură adâncă de toamnă, semănatul orzului spre sfârșitul epocii optime, aplicarea îngrășămintelor complexe. Produsele chimice folosite la combaterea ruginii brune sunt Metoben 70 WP (1,0 kg/ha singur sau 0,5 kg/ha asociat), [NUME_REDACTAT] (8,0 kg/ha), Topsin 70 PU (1,0 kg/ha), Topsin M 70 WP (1,0 kg/ha), Topsin M ULV (2,0 l/ha).

Rugina galbenă (Puccinia striiformis f.sp. tritici)

[NUME_REDACTAT] mai frecvent în țările din vestul Europei, datorită climei mai reci și mai umede, favorabilă acestei ciuperci. La noi apare an de an, și poate fi foarte păgubitoare, putînd produce pagube de până la 60-70 %, dacă condițiile dezvoltării bolii sunt favorabile.

[NUME_REDACTAT] pe toate organele aeriene ale plantei: frunze, teci, rahisul spicului, spiculețe, ariste. Rugina galbenă se manifestă prin apariția de pustule galbene-portocalii pline cu uredospori, dispuse în șiruri sau striuri paralele, care la frunze, se găsesc într-o zonă clorotică. Pe aceleași organe se formează pustulele cu teleutospori, mici, negre, lucioase, acoperită de epidermă.

Agentul patogen

Rugina galbenă este produsă de ciuperca Puccinia striiformis care face parte din clasa Teliomycetes, ordinul Uredinales, familia Pucciniaceae, subîncrengătura Basidiomycotina. Este o specie hemiformă, are numai uredospori și teleutospori. Uredosporii sunt unicelulari, sferici, galben-portocalii și echinulați. Teleutosporii sunt bicelulari, bruni, cu celula terminală rotunjită sau oblic trunchiată.

[NUME_REDACTAT] recomandă aceleași măsuri ca și în cazul ruginii brune. Produsele chimice folosite la combaterea ruginii galbene sunt: Benomil 0,5 kg/ha, Fuzadol 0,5 kg/ha, singure sau în amestec cu substanțele folosite la combaterea făinării.

Rugina neagră (Puccinia graminis f.sp. tritici)

[NUME_REDACTAT] are o răspândire foarte largă în toate țările cultivatoare de grâu, orz, secară, ovăz. Creează mari probleme la soiurile tardive de grâu de toamnă.

[NUME_REDACTAT] neagră este vizibilă în lan pe plantele ajunse la maturitate, întotdeauna după rugina brună și galbenă. Pe toate organele aeriene ale plantelor, începând cu etajul superior, se observă pustule liniare, înconjurate de resturile epidermei rupte, izolate sau confluente, de culoare ruginie când conțin uredospori și negre când se formează teleutosporii. Frecvența pustulelor este mai mare pe tulpină sau pai, de aceea boala se mai numește „rugina paiului”.

Agentul patogen

Rugina neagră este produsă de ciuperca Puccinia graminis f.sp. tritici care face parte din clasa Teliomycetes, ordinul Uredinales, familia Pucciniaceae, subîncrengătura Basidiomycotina. Este o specie macrociclică, heteroică, cu stadiile de picnidii și ecidii pe Berberis vulgaris (dracila), iar uredosporii și teleutosporii pe orz, și alte graminee cultivate sau spontane.

[NUME_REDACTAT] recomandă evitarea aplicării azotului în exces, semănatul la epoca optimă, distrugerea gazdei intermediare, a samulastrei și executatul corect a lucrării de dezmiriștire. Se mai recomandă luarea în cultură a soiurilor rezistente. Tratamentele chimice trebuie să se efectueze la începutul înspicării.

Alte boli la grâul de toamnă

Pătarea în ochi a bazei tulpinii (Cercospora hepatrichoides) este mai puțin răspândită fiind întâlnită în zonele cu climă temperată din nordul Europei și vestul Europei. La noi a fost semnalată pentru prima oară în Dobrogea în 1965. Nu produce pagube semnificative. Boala se poate manifesta în toate fazele de vegetație. La plantele tinere provoacă brunificarea coleoptilului, iar tinerele plăntuțe mor în timp ce în faze mai avansate atacul se manifestă sub forma unor pete mici pe teaca primei frunze, de culoare brună, care apoi se alungesc și sunt dispuse longitudinal și paralel cu axul tulpinii. Se vor acorda o atenție mare lucrărilor de diminuare a umidității în perioada împăierii-înspicării.

Înnegrirea spicelor (Cladosporium herbarum) este o boală comună multor cereale (grâu, orz, secară, ovăz, graminee furajere), și pe numeroase alte plante cultivate. Boala se întâlnește de obicei în ultimele faze de vegetație, dar poate să apară și pe plantele tinere și se mainifestă pe glume, palei, teaca, limbul frunzelor, pai, pe care apar puncte numeroase la început de culoare brună, care cu timpul cresc devin confluente și de culoare negricioasă, dispusă în șiruri longitudinale. Ca măsuri de combatere se recomandă executarea la timp a recoltatului și treieratului, cultivarea de soiuri rezistente la cădere, aplicarea dozelor optime de îngrășăminte chimice.

Înnegrirea bazei paiului (Ophiobolus graminis) atacă tulpina la bază în regiunea coletului și uneori și rădăcinile. Este atacat și primul internod și nodul de înfrățire. Plantele se dezvoltă normal până la înflorit, apoi frunzele se îngălbenesc, se ofilesc, iar pete brun-negricioase se observă la baza paiului. Tulpinile se rup cu ușurință în regiunea solului. Ca măsuri de prevenire și combatere se recomandă o rotație corespunzătoare, distrugerea gramineelor spontane, cultivarea de soiuri tardive, arături atânci de vară-toamnă, etc.

Principalele boli ale porumbului

Tăciunele cu pungi (Ustilago maydis)

[NUME_REDACTAT] cu pungi este răspândit pe tot globul, pretutindeni unde se cultivă pormbul. Boala a fost menționută încă din 1754 în America și descrisă abia în 1822 de către Schweinitz. [NUME_REDACTAT] a fost semnalată în 1799 la Sibiu, în 1815 în Franța și a fost descrisă pentru prima dată în Austria, în 1833 în Germania, în 1864 în Austria și apoi în toate țările cultivatoare de porumb. În 1910 a fost semnalată în Australia. Este de asemenea răspândită în India și cele două Americi. În SUA pierderile sunt între 2 și 6 %, în Rusia pagubele pot ajunge până la 30 % (atac foarte puternic). La noi este foarte răspândită, mai ales în câmpia Dunării, nordul Moldovei, estul Transilvaniei, pagubele produse se evaluează între 2 și 5 %.

[NUME_REDACTAT] manifestă pe toate organele plantei. Sunt atacate în special inflorescențele femele (știuleții), tulpinile în dreptul nodurilor, și într-o măsură mai mică inflorescențele mascule (paniculele), frunzele (mai ales limbul), foarte rar rădăcinile adventive.

Pe organele plantelor atacate se formează pungi de 1-20 cm în diametru, de cele mai multe ori de 9-10 cm, la început verzui și cărnoase, apoi pline cu o masă negricioasă, inițial umedă și întrețesută cu filamentele miceliene ale ciupercii. La maturitatea clamidosporilor pielița se rupe și clamidosporii ciupercii sunt puși în libertate. Tăciunele poate determina și unele anomalii pe diferite organe cum ar fi inflorescențe femele în interiorul inflorescențelor mascule, încovoierea inflorescențelor mascule, fasciația inflorescențelor femele, inflorescențe femele apărute în zona rădăcinilor adventive, sfâșierea frunzelor și a tecilor. Se produc și dereglări ale metabolismului plantelor (în special metabolismul zaharurilor).

Agentul patogen

Ustilago maydis face parte din clasa Teliomycetes, ordinul Ustilaginales, familia Ustillaginaceae, subîncrengătura Basidiomycotina. Clamidosporii sunt sferici sau aproape sferici, ovoizi sau ușor neregulați, de 7-15 μ diametru, cei mai mulți de 8-11 μ, bruni cu episporul dens și fin echinulat. Clamidosporii pot rezista în sol 2-3 ani, sau chiar peste 5 ani; s-au obținut clamidospori capabili să germinze după 7-8 ani (Kornfeld). Infecțiile primare sunt asigurate de clamidospori care rezistă în sol. Aceste infecții se produc mai ales la baza tulpinii plantelor și sunt mai puțin numeroase. După 3 săptămâni se formează pungile caracteristice, pline cu clamidospori, care asigură infecțiile secundare.

[NUME_REDACTAT] mai eficace și cel ami economic mijloc de prevenire este cultivarea de soiuri și hibrizi rezistenți. Reducerea procentului de infecție din primăvară se poate realiza prin măsuri de igienă culturală și agrofitotehnice adegvate. Culegerea pungilor din câmp și aredrea lor înainte de spargerea lor și punerea în libertate a clamidosporilor. Tratamentele în vegetație sunt costisitoare, cele mai eficiente sunt mijloacele preventive.

Tăciunele inflorescențelor (Sorosporium holci-sorghi)

[NUME_REDACTAT] inflorescențelor sau tăciunele prăfos a fost semnalat pentru prima oară în 1808 în Egipt pe sorg. Pe porumb a fost semnalat în SUA în 1895. Ulterior este semnalat în majoritatea țărilor cultivatoare de porumb. În țara noastră a fost semnalat în culturile din zona subcarpatică a Munteniei și Moldovei și în Transilvania, s-au înregistrat în trecut atacuri până la 60-70 % (Rădulescu, 1958).

[NUME_REDACTAT] atacate inflorescențele mascule (paniculele) și cele femele (știuleții) precum și mugurii axilari, foarte rar boala se mainfestă și pe frunze. Primele simptome devin evidente la apariția inflorescențelor. Paniculele și știuleții pot fi atacate parțial sau total, în locul organelor normale, formîndu-se o masă brun-negricioasă, constituită din clamidosporii ciupercii, la început acoperiți cu o membrană subțire, albicioasă care apoi se rupe lăsînd exspuse masa de spori și vaele conducătoare ale plantei. La știuleții total atacați masa de clamidospori este compactă și învelită în pănuși. La unele soiuri atacate plantele rămân mici, păstrează culoarea verde un timp mai îndelungat și se coace mai târziu.

Agentul patogen

Sorosporium holci-sorghi face parte din din clasa Teliomycetes, ordinul Ustilaginales, familia Ustillaginaceae, subîncrengătura Basidiomycotina. Clamidosporii sunt globuloși sau neregulați cu formă de 9-128-10 μ, cu episporul brun verucos. La începutul formării lor sunt aglutinați, formând grămezi de până la 100 μ diametru iar mai târziu devin liberi, individualizați. Clamidosporii pot rezista în pământ 7-8 ani. Prin germinarea clamidosporilor se formează promiceliul septat, pe care se diferențiază bazidiospori hialini, ovoizi sau elipsoidali, care înmuguresc formînd numeroși bazidiospori. Miceliul dihotomic provenit din copularea bazidiosporilor + și -, produce infecțiile.

[NUME_REDACTAT] recomandă în general aceleași măsuri ca la combaterea tăciunelui comun. Cea mai importantă măsură de combatere este folosirea hibrizilor rezistenți precum și rotația culturilor. Tratarea semințelor este eficace dar insuficientă, deoarece în sol esistă o rezervă de clamidospori care poate provoca infecția.

Pătarea cenușie a frunzelor (Helminthosporium turcicum)

[NUME_REDACTAT] cenușie este o boală frecventă în majoritatea țărilor cultivatoare de promb, produce pagube mai importante în zonele mai umede sau bogate în precipitații. La noi a fost semnalată pentru prima oară în 1932 în lanurile de porumb de la Dărăști (Ilfov). În afară de porumb mai poate fi atacat grâul, orzul, ovăzul, orezul, trestia de zahăr, sorgul.

[NUME_REDACTAT] frunzele plantelor atacate apar pete mari, galbene cenușii sau galbene mat, înconjurate de o margine mai închisă, alungite în direcția nervurilor, izolate sau confluente, acoperind uneori întreaga suprafață a limbului. În dreptul petelor se formează un înveliș brun-cenușiu, pulverulent, constituit din conidioforii cu conidiile ciupercii. Țesuturile se necrozează și ca urmare frunzele puternic atacate se sfâșie. Pete asemănătoare pot apărea și pe pănuși, La atac puternic plantele apar ca cenușii.

Agentul patogen

Helminthosporium turcicum face parte din clasa Fungi imperfecti (Deuteromycotina), ord Hyphales, fam. Dematiaceae. Miceliul ciupercii se dezvoltă în parenchimul ciupercilor din dreptul petelor. Conidioforii ies prin osteolul stomatelor în mănunchiuri de 2-6, sunt bruni drepți sau puțin flexuroși, cu 2-4 pereți transversali. La capătul conidioforilor se formează conidii brun-măslinii sau brune, cu episporul neted, fuziforme, septate (1-9 septe), au dimensiuni foarte variate. Ciuperca se răspândește de la un an la altul prin resturile de plante infectate rămase pe câmp, iar în timpul anului prin conidii.

[NUME_REDACTAT] mai eficace măsuri sunt tratamentul seminței și folosirea de hibrizi cu rezistență mijlocie sau rezistență mare. Se mai recomandă distrugerea resturilor vegetale după recoltare și arături adânci, precum și rotația corespunătoare a culturilor.

Alte boli la porumb

Rugina porumbului produsă de Puccinia sorghi. La noi poate apare în Moldova, Transilvania, nu produce pagube importante din punct de vedere economic. Pe ambele fețe ale frunzelor apar spre sfârșitul verii pustule cu uredospori și teleutospori. Frunzele atacate se usucă prematur și se pot sfâșia.

Putregaiul uscat al tulpinilor și știuleților de porumb (Diplodia zeae) este o boală păgubitoare și frecvent întâlnită în țările cultivatoare de porumb. Agentul patogen poate fi inclus pe lista obiectelor de carantină fitosanitară. Plantele infectate, prezintă frunze verzi-cenușii asemănătoare aspectului provocat de temperaturile scăzute. Partea inferioară a tulpinii are culoarea verde-gălbuie sau brună și măduva decolorată și dezintegrată, rămân numai vasele conducătoare de apă. Tulpinile se frâng cu ușurință. Pe organele atacate apar puncte negre (picnidiile ciupercii). Știuleții atacați au pănușile decolorate, albicioase. La baza pănușilor se observă puncte negricioase. La baza boabelor se observă un mucegai albicios, fin care pătrunde și în interiorul ciocălpilor, boabele pot prezenta punctele bazale caracteristice picnidiilor ciupercii.

Putregaiul uscat al știuleților de porumb (Nigrospora oryzae) este răspândită peste tot unde este cultivat porumbul fără a produce pagube însemnate. Se manifestă pe știuleți în perioada formării acestora, de la coacere până la recoltare, prin apariția de putregai uscat, care poate duce până la disocierea totală a rahisului din care nu rămân decât fibrele. Știuleții atacați sunt mai ușor decât cei sănătoși, boabele joacă în alveole și se desfac ușor. Pe rahis, cu lupa se observă aglomerări negre, constituite din spori.

Pythium sp. (putrezirea plăntuțelor) produce o putrezire a semințelor și a plăntuțelor de porumb, pagubele produse astfel pot să fie importante. Atacul se manifestă pe solurile reci unde stagnează apa.

Sclerospora graminicola și Sclerospora macrospora produc în unele țări mana porumbului. Pe limbul și teaca frunzelor apar mai întâi pete clorotice cenușii, care devin apoi brun-negricioase, în dreptul cărora țesuturile se necrozează și uneori se sfâșîie. Plantele rămân pitice.

Alte boli sunt: Înflorirea albă a boabelor de prumb (Giberella fuji-kuroi), Putregaiul tulpinilor și știuleților de porumb (Giberella zeae), și crăparea fiziologică .

Boli la floarea soarelui

Pătarea brună a frunzelor (Septoria helianthi)

[NUME_REDACTAT] o boală răspândită în toate țările unde se cultivă această plantă, mai ales în regiunile din nord-estul Europei. În țara noastră a fost semnalată încă din anul 1853 de către Fuss. În anii cu condiții favorabile poate produce pagube semnificative.

[NUME_REDACTAT] se manifestă pe frunze în toate stadiile. Când sunt atacate cotiledoanele, se observă pe acestea pete decolorate, mici, care apoi se închid la culoare, devenind brune. La plantele mai dezvoltate, mai ales pe frunzele inferioare, se formează pete mai bine distincte pe fața superioară a limbului, circulare sau colțuroase, delimitate pe nervuri și care pot avea dimensiuni ce variază de la câțiva mm până la 1-1,5 cm în diametru. La început petele sunt galben-brune, dar cu timpul capătă o tentă brun-închis. Primele pete sunt dispuse spre vârful frunzei, izolate sau unite. În dreptul petei se formează picnidiile ciupercii, care sunt punctiforme, numeroase, abia vizibile cu ochiul liber, negre.

Agentul patogen

Pătarea frunzelor de floarea soarelui este produsă de ciuperca Septoria helianthi care face parte din clasa Ascomicotina, ord. Pseudosphaeriales, fam. Pseudosphaeriaceae, genul Septoria. Miceliul ciupercii se dezvoltă în țesuturile frunzelor atacate, ocupînd spații intercelulare, fiind constituit din filamente ramificate, septate, hialine. Pe această împletire de hife se observă multe picnidii epifite, mai mult sau mai puțin sferice cu diametru de 150 μ, prevăzut cu un por de deschidere cîn partea superioară, cu peretele de culoare brună, care pe partea internă este tapisat cu picnospori.

[NUME_REDACTAT] asolamentului și a igienei culturale și distrugerea resturilor de plante rămase după recoltare sau îngropareaacestora printr-o arătură adâncă de toamnă, distrugerea samulastrei de floarea soarelui, etc. Se pot face și tratamente în vegetație.

Putregaiul alb al florii soarelui (Sclerotinia sclerotiorm)

[NUME_REDACTAT] răspândită în Franța, Germania, Anglia, Rusia, Bulgaria, [NUME_REDACTAT], Cehia, etc. La noi boala apare an de an, în anii cu condiții favorabile, și unde nu s-au efectuat tratamente la sămânță pagubele pot fi de 60-70 % din recoltă.

[NUME_REDACTAT] se manifestă pe rădăcini, tulpini, capitule. Când atacul se manifestă pe plante tinere, primele simptome apar pe axul hipocotilului, sub forma de pete umede, galben-brune, care pot cuprinde tulpinița de jur împrejur. Țesuturile din porțiunea infectată se înmoaie, se brunifică, putrezesc, determinînd căderea și pieirea plăntuțelor. La plantele mai dezvoltate atacul se manifestă mai frecvent pe tulpină, la nivelul solului sau chiar dedepsut, în regiunea coletului sau pe rădăcinile principale. În condiții de umiditate, porțiunile atacate apar ca opărite, și se acoperă cu miceliul ciupercii care formează un strat gros, pâslos, de culare albă. Pe vreme uscată, pielea miceliană nu se mai dezvoltă tulpina apare ca arsă și veștedă în locurile infectate. Pe măsura evoluției bolii, zonele infectate progresează în sus, iar frunzele și apoi toată planta se ofilesc și se usucă. Miceliul ciupercii se dezvoltă în interiorul tulpinilor. Pe suprafața organelor atacate și în regiunea medulară a tulpinii, în pâsla miceliană se formează scleroții.

Agentul patogen

Putregaiul florii soarelui este produs de ciuperca Sclerotinia sclerotiorum care face parte din clasa Ascomycotina, ord. Helotiales, fam. Sclerotiniaceae, genul Scleotinia. Miceliul ciupercii se dezvoltă atât pe suprafața organelor atacate cât și în profunzime. Este alcătuit din hife bogat ramificate, prevăzuți cu pereți despărțitori, hialini. În anumite condiții pe pâsla miceliană ciuperca formează scleroții care constituie principala formă de transmiterea a bolii. Forma și mărimea lor depinde pe substratul pe care se formează. Au o formă alungită neregulată și dimensiuni de la câțiva mm până la 1 cm. Transimiterea bolii de la un an la altul se realizează prin scleroți.

[NUME_REDACTAT] polifagiei pronunțate și a faptului că scleroții își păstrează facultatea germinativă cel puțin 2 ani, iar în condiții favorabile chiar 11 ani, trebuie aplicate măsurile agrotehnice și chimice în complex, deoarece aplicarea numai unei singuri măsuri nu poate combate acest parazit. Se vor evita terenurile joase, umede, sau acestea se drenează. Pe terenurile infectate este indicat să se aplice rotația în urma căreia floarea soarelui să revină după 5-6 ani (chiar 8 ani la atac puternic). Îngrășămintele organice și cele minerale trebuie aplicate cu respectarea strictă a dozelor. Tratarea semințelor înainte de semănat cu produse pe bază de promicidon (Sumilex 50 PU 1 kg/t.s.), iprodione (Rovral 50 PU 1 kg t.s.). Pe lângă tratamentele la sămânță este obligatoriu să se facă 2 tratamente în vegetație cu produse pe bază de iprodione (Rovral 1 kg/ha), vinclozione ( Ronilan 50 WP 1 kg/ha), promicidon (Sumilex 50 PU 1 kg/ha), benomil (Benlate 50 WP, 1,5 kg/ha), etc. Se recomandă cultivarea de hibrizi rezistenți la această boală.

Alte boli la floarea soarelui

Putregaiul capitulelor de floarea soarelui (Botrytis cinereea) este o boală frecventă pe multe plante de cultură (legume, leguminoase, plante ornamentale, fructe, furajere, uleioase, semințe și rădăcini în timpul depozitării). Pe plantele de floarea soarelui este răspândită, dar rareori produce pagube economice. Sunt atacate numai capitulele, primele simptome apar numai pe partea inferioară acestora sub forma unor pete brune asemănătoare cu cele produse de ciuperca Sclerotinia sclerotiorum, dar mai bine delimitate față de porțiunile neatacate. Mai târziu în dreptul țesuturilor se formează o pâslă formată din conidioforii ciupercii, iar țesutul se înmoaie și putrezește. La atacuri intense recolta se poate compromite. Ca măsuri de combatere aceleași ca la Sclerotinia, inclusiv aceleași tratamente chhimice.

Alte boli la floare soarelui sunt mana florii soarelui produsă de Plasmopara helianthi, rugina florii soarelui produsă de Puccinia helianthi, și nu în ultimul rând lupoaia (Orobanche cumana) plantă parazită pe floarea soarelui.

Boli la curcubitacee

Pătarea unghiulară a castraveților (Pseudomonas syringae pv. lachrymans)

[NUME_REDACTAT] este cunoscută în SUA, Canada, sudul Africii, Japonia, Danemarca, Germania, Franța, Italia, Anglia, Rusia, [NUME_REDACTAT], Bulgaria.

La noi în țară a fost semnalată de [NUME_REDACTAT] și colab. în anul 1940 pe castraveți și pepeni, iar în 1963 pe dovleci. Producția culturilor atacate este mult scăzută, atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ. Pagube mari se înregistrează prin distrugerea unui număr mare de plăntuțe atacate.

[NUME_REDACTAT] se manifestă pe cotiledoane, frunze, flori și fructe. Pe cotiledoane se manifestă prin apariția unor pete mici, brune neregulare sau circulare, situate pe vârful cotiledoanelor sau pe întreaga suprafață a lor. Cotiledoanele atacate rămân mici și se brunifică. Pe frunze apar pete de 3-5 mm, colțuroase, mărginite de nervuri hidrozate de un verde mai închis decât al țesuturilor normale, înconjurate de o zonă galben-verzuie. Pe timp umed pe fața inferioară a petelor apare un exudat mucilaginos, care apoi se usucă, formînd o crustă alb cenușie. Petele sunt izolate sau pot să conflueze. După câteva zile petele se brunifică, iar țesuturile din dreptul lor se usucă și se perforează, frunzele apar perforate. Numărul petelor este variabil, dar poate fi mai mare de 50 în caz de atac puternic. Dacă este afectată nervura principală se produce o deformare a limbului foliar. Pete asemănătoare apar pe tulpini și pețiolurile frunzei, care se veștejesc, putrezesc sau se usucă, dacă timpul este umed sau uscat. Când sunt afectate pistilurile florilor, acestea se desprind și se usucă. Pe fructe apar pete mici, circulare, cu diametrul de 1-2 mm, adâncite la început cu aspect apos, cu un centru albicios, care cu timpul se usucă și crapă. Pe vreme umedă aceste pete se acoperă cu un exudat albicios. Pe țesuturile distruse se formează uneori un mucegai de culoare închisă, datorită unor ciuperci saprofite, care împreună cu alte bacterii accelerează procesul de putrezire. Plantele bolnave nu se mai dezvoltă normal.

Agentul patogen

Bacteriile au formă de bastonașe, ușor îndoite, solitare, în perechi, sau dispuse în lanțuri, de 1,2-2,00,8 μ, gram-negative cu 1-5 cili polari. Pe glucoză nutritivă formează colonii circulare, netede, lucioase, ușor proeminente. În bulion se dezvoltă 24 de ore, slab sau moderat, formînd o peliculă. Bacteria este foarte sensibilă la lumina solară și mai puțin la uscăciune. Se transmite de la un an la altul prin resturile de plante infectate și mai ales prin semințele infectate.

[NUME_REDACTAT] prevenirea transmiterii de la un an la altul, resturile de plante infectate trebuie îngropate prin arătură adâncă, în sol, iar cultura de castraveți nu trebue să succeadă pe teren un an după altul. Cel mai important este folosirea unei semințe libere de boli. Se fac tratamente la sămânță. În vegetație cu produse pe bază de hidroxid de cupru (Champion 50 WP, 3 kg/ha), hidroxid de Cu+Zn (Cuzin 10 SC 0,2 %), cu un interval de pauză între tratamente de 14 zile, sau produse pe bază de mangozeb (Sangozeb 80 WP, 2kg/ha), Cimoxanil+ oxiclorură de Cu, 4 kg/ha), etc.

Făinarea curcubitaceelor (Sphaeroteca fuliginea)

[NUME_REDACTAT] o boală cunoscută încă înainte de 1800. Produce pagube grave în toate țările cultivatoare de curcubitacee. [NUME_REDACTAT] este prezentă an de an, putînd determina defolierea timpurie, dacă sunt condiții favorabile.

[NUME_REDACTAT] atacă frunzele, florile, tulpinile, vrejii și fructele. Pe frunze apar pete mari pâsloase. Mai târziu aceste petele devin pulverulente o dată cu formarea conidiilor. Spre sfârșitul vegetației pe miceliu apar pete brune, care devin negre la maturitate fiind reprezentate din cleistoteciile ciupercii. Petele se pot uni, frunzele acoperite în întregime se usucă și atârnă pe plantă. Fructele rămân mici, zbârcite, lipsite de suculență și aromă. Miceliul ciupercii se instalează și pe fructele normal formate, ca o eflorescență alb-cenușie. Coaja fructelor pusă la murat de macerează după 2-3 săptămâni, miezul rămâne golaș, asemănător unei banane decojite.

Agentul patogen

Sphaeroteca fuliginea face parte din clasa Pyrenomycetes, ordinul Erysiphales, familia Erysiphaceae, subîncrengătura Ascomycotina. Pe miceliul ciupercii apar lanțuri lungi de conidii unicelulare, elipsoidal-trunchiate, de 23-3712-25 μ. Cleistoteciile ciupercii sunt sferice, brune la maturitate, prevăzute cu o ască cu 8 ascospori. Transmiterea de la un an la altul se realizează prin intermediul miceliului sau cleistoteciilor de pe resturile vegetale. Mai rar, făinarea curcubitaceelor poate fi produsă de Erysiphe cichoracearum, în acest caz nu se formează cleistoteciile, iar conidiile sunt cilindrice.

[NUME_REDACTAT] măsurilor de igienă culturală, cum ar fi strângerea și distrugerea resturilor vegetale infectate, rotația optimă, respectarea densității optimă a plantelor. În vegetație se efectuează tratamente cu produse pe bază de sulf (Kumulus DF 0,4 %; Microtiol PU 0,4 %; Sulf muiabil 0,4 %; Thiovit 20-25 kg/ha), dinocap (Karathane FN 57 0,1 %; Karathane LC 0,05 %), triforine (Saprol CE 0,1%), pirazofos (Afugan CE 0,05 %), bupirimate (Nimrod CE 0,04-0,05 %-preventiv sau 0,01 % curativ), fenarimol (Rubiga 12 CE 0,03 %), bitetranol (Baycor 25 WP 0,1 %), triadimefon (Baifidan 250 EC 0,05 %), etc.

Mana curcubitaceelor (Pseudoperonospora cubensis)

[NUME_REDACTAT] ultimii ani boala a produs pagube foarte mari în diferite zone ale țării, în zona Aradului s-a ajuns chiar la compromiterea culturilor. Principala problemă este scăderea eficacității tratamentelor, datorită aparției de rase rezistente la fungicide, și datorită aplicării neraționale a fungicidelor.

[NUME_REDACTAT] frunze apar pete numeroase, de culoare verde-gălbuie și în final brun-deschise. Petele au formă poligonală fiind limitate de nervuri. Pe fața inferioară a limbului apare un puf cenușiu-violaceu, alcătuit din conidiofori cu conidii. Frunzele se usucă și cad, iar în condiții favorabile atacului se produc infecții foarte favorabile pe tecile frunzelor, ceea ce duce la căderea în masă a frunzelor. Florile și fructele tinere afectate se usucă și cad. Vrejii infectați prezintă pete brune, și se usucă, caz în care atacul duce la compromiterea recoltei.

Agentul patogen

Mana curcubitaceelor este produsă de ciuperca Pseudoperonospora cubensis din familia Peronosporaceae, ord. Peronosporales, clasa Oomycotyna. Miceliul ciupercii se dezvoltă în spațiile intercelulare ale țesuturilor afectate. La suprafață prin stomate apar conidiofori ramificați dihotomic cu conidii ovale sau elipsoidale, galben-violacee la maturitate având dimensiunile de 18-2812-20 μ. În țesuturi formează oosporii prin care ciuperca rezistă iarna.

[NUME_REDACTAT] și distrugerea resturilor vegetale provenite de la culturile infectate, arătura adâncă și o rotație corespunzătoare de 4-5 ani, pe terenul respectiv. În câmp, în zonele mai umede, sau unde mana constituie o problemă serioasă, se trece la cultura castraveților pe spalieri, creeîndu-se astfel condiții de aerare și de insolați mai bune, în timp ce picăturile de ploaie se zvântă mai repede. O dată cu depistarea primei pete de mană se trece la aplicarea unor tratamente chimice repetate, folosind o gamă foarte largă de produse, începînd cu cele cuprice folosite și la combaterea bacteriozei, și continuînd cu produse organice de contact pe bază de mangozeb (Dithane M 45, Nemispor, ambele în concentrație de 0,2 %; Onefug 50 PU 0,35 %), metiran ([NUME_REDACTAT] PU 80, Polyram DF, ambele în concentrație de 0,2 %), captan (Captan 50 sau 80 WP, 0,2 respectiv 0,125 %; Merpan 50 PU, Merpan 50 WP, 0,2 %), folpet (Folpan 80 WP 2 kg/ha), și produse sistemice în amestec cu cele de contact. Din această grupă sunt produse pe bază de metalaxil (Ridomil 25 WP 0,08-0,1 %), cimoxanil (Curzate 50 WP 0,025 %-0,1 %), cimoxamil+mangozeb+cupru, cimoxamil+oxiclorură de cupru, etc.

Alte boli la curcubitacee

Ofilirea micotică produsă de Fusarium oxysporum. Apare cu frecvență mare în culturile de pepeni verzi și pepeni galbeni. La plantele infectate se instalează veștejirea treptată, care apare în fazele de înflorire-frunctificare, plantele pot piere în câteva zile în caz de atac putenic. În general fenomenul de ofilire durează 1-2 luni frunzele se ofilesc și se usucă una după alta începînd de la baza plantei, vrejii nu mai au decât câteva frunzulițe în vârf. Atacul se întâlește mai puțin în câmp, mai mult în spații protejate. Transmiterea de la un an la altul se realizează prin resturile vegetale de la plantele infectate sau prin sămânța infectată. Așadar obligatoriu tratarea seminței înainte de semănat și tratamentele chimice în vegeție.

Antragnoza curcubitaceeloe produsă de ciuperca Colletotrichum lagenarium este o boală frecventă și păgubitoare care se întâlnește în toată țara, în culturile de pepeni verzi și galbeni, dovlecei, castraveți. Se întâlnesc frecvent atacuri de 8-15 %, dar în unele zone au ajuns și la 61 % (jud. Neamț) sau chiar 100 % /jud. Cluj). Pe frunze apar pete rotunde sau colțuroase, verzi-gălbui, care devin brun-roșcate, iar țesuturile necrozate se infectează. Pe pețioli și vreji apar pete de formă alungită, adâncite în țesuturi. Când tulpina este înconjurată de pată de jur împrejur are loc strangularea acesteia și uscarea părții apicale (vârful de creștere). Frunzele atacate se pot usca și sfărâma. Atacul mai caracteristic și păgubitor se manifestă pe fructe sub forma unor pete eliptice, rotunde, mari (1-2 cm) de culoare roșiatică cu bordură brună. Transmiterea de la un an la altul se face prin meceliul de pe resturile de plante atacate sau prin sămânța provenită de la plantele infectate. În timpul perioadei de vegetație ciuperca se răspândește prin intermediul conidiilor purtate de vânt, apă, insecte. Ca măsuri preventive sunt respectarea rotației, adunarea și distrugerea resturilor vegetale, tratamentul seminței. La apariția primelor simptome încep tratamentele în vegetație cu produse pe bază de mangozeb în concentrație de 0,2 % sau cu antibioticul Kasumin în concentrație de 0,15 %.

Ofilirea bacteriană (Erwinia tracheiphilla). La plantele atacate, frunzele se ofilesc, se răsfrâng în jos ca niște umbrele. În vasele liberiene este prezent un mucilagiu alb-cenușiu. La exterior nu se mai observă și alte simtome în afara ofilirii și uscării plantei. Se combate la fel ca pătarea unghiulară.

Căderea și putrezirea plantelor (Pythium ultimum sin. Pythium debarianum) Se manifestă în faza de germinație și răsărire, până în stadiul de 3-5 frunze. Hipocotilul și partea superioară a rădăcinii, se brunifică, se macerează, pe suprafața atacată apare un puf fin. Planta se frânge, cade pe pământ și putrezește. Se previne prin tratamentul seminței cu [NUME_REDACTAT] 5 g/kg, aerisire, reducerea normei de udare. Vetrele de plante vor fi eliminate, iar locul va fi dezinfectat.

Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum) atacă toate organele plantei, care le acoperă cu un mucegai alb, dens, iar plantele putrezesc. Se combate prin rotația culturilor, iar în sere și solarii, dezinfecția solului.

Putregaiul cenușiu (Botrytis fukeliana sin. Botrytis cinereea). Pe tulpini, fructe, apar pete decolorate acoperite de mucegai dens, cenușiu.

Boli la fasole

4.5.1. Arsura comună a fasolei (Xanthomonas campestris pv. phaseoli)

[NUME_REDACTAT] este răspândită în SUA, Canada, insulele Bermude, Columbia, Brazilia, China, Filipine, Japonia, India, Africa de Sud, Madagascar, Kenia, Somalia, Sudan, Etiopia, Australia, Tasmania, Norvegia, Suedia, Anglia, Austria, Germania, Franța, Spania, Italia, Franța, Bulgaria, [NUME_REDACTAT], Bulgaria, Polonia și România.

Produce pagube însemnate în funcție de condițiile de climă, soi, calitatea seminței. Pagubele produse de această boală pot ajunge la 20 %.

[NUME_REDACTAT] plăntuțele abia răsărite apar pe suprafața cotiledoanelor pete circulare sau neregulate, brune, puțin adâncite. Pe frunzele primare aopar pete translucide, mici, cu exudat umed. Pe frunzele trifoliolate petele sunt la început mici circulare, apoi se extind, devin translucide cu exudat bacterian pe fața inferioară. O frunză poate avea una sau mai multe pete, pe măsură ce petele se dezvoltă țesutul din dreptul petelor se usucă, devine casant, se brunifică și prezintă o margine galbenă (halou) de 2-5 mm lățime. Petele apar și pe tulpină, păstăi și boabe. Pe păstăi sunt la început pete mici, care apoi se întind, având formă neregulată. La început verde deschise, se brunifică formând o margine roșie-difuză. Boabele contaminate prezintă pete galben-brune, lucioase.

Agentul patogen

Bacteria are formă de bastonaș singură sau în perechi, de 0,5-3,60,3-1,4 μ, gram-negativă cu un cil polar. Pe agar nutirtiv formează colonii circulare, galbene cu marginea dreaptă. Tulbură bulionul în 24 de ore, iar pe cartof formează colonii abundente.

[NUME_REDACTAT] recomandă ca fasolea să nu revină pe același teren, decât după o perioadă de minim 3 ani. Folosirea semințelor tratate cu produse pe bază de thiuram (Tiradin 70 PUS, 4kg/t.s.), benomil (Benlate 50 WP, 2 kg/t.s.), tiophanat metil (Metoben 70 PU, 3 kg/t.s.).

Trebuie respectate măsurile de igienă culturală (strângerea resturilor vegetale, evitarea lucrărilor când plantele sunt umede, etc.) Împotriva bacteriozei se folosesc produse pe bază de oxiclorură de cupru (Turdacupral, 4 kg/ha), aplicate în vegetație.

Antragnoza fasolei (Colletotrichum lindemuthianum)

Răspândire. Este o boală foarte răspândită, mai ales în regiunile umede, unde provoacă pierderi mari, care uneori pot ajunge la 70 %. În țările în care se folosesc semințe sănătoase, boala aproape a dispărut.

[NUME_REDACTAT] poate apare în toate fazele de creștere, dar cel mai frecvent se mainifestă pe frunze, tulpini și păstăi sub forma unor pete sau leziuni caracteristice. Uneori, în primele faze de vegetație sunt atacate și rădăcinile care putrezesc, iar tinerele plăntuțe pier.

La frunze petele sunt vizibile pe ambele părțiale limbului sunt dispuse de-a lungul nervurilor și au o formă circulară, colțuroasă sau neregulată, cu un diametru de 3-10 mm. În dreptul petelor apar pe vreme umedă fructificațiile ciupercii (acervulele) sub forma unor pernițe, superficiale, de culoare roz la început și apoi brună. Cu timpul țesutul atacat se usucă și se sfâșie (frunzele par ca zdrențuite). Pe pețioluri și tulpini apar pete asemănătoare, la început mici, brune, superficiale, apoi cresc se alungesc și se lățesc, se adâncesc în țesut, formînd dungi brun-negricioase longitudinale. Tulpinile puternic atacate se opresc din creștere, iar frunzele se îngălbenesc și cad. Uneori sunt atacate și inflorescențele, care prezintă pete asemănătoare pe peduncul, sepale și petale. Florile atacate cad înainte de a lega. Pe păstăi atacul se manifestă prin pete circulare, la început mici de 2-4 mm, care cu timpul ajung la 10 mm și se adâncesc în țesut. Boabele infectate prezintă la maturitate miceliul ciupercii pătruns în tegumentul seminței, dar locul atacului nu este marcat prin pată !!!

Agentul patogen

Antragnoza fasolei este produsă de ciuperca Colletotrichum lindemuthianum care face parte din grupul [NUME_REDACTAT] (Deuteromycotina), ord. Melanconiales, fam. Melanconiaceae. Miceliul ciupercii parazite este ramificat, septat, la început hialin, mai târziu de culoare mai închisă. Filamentele miceliene sunt localizate în spațiile intercelulare și se aglomerează formînd între cuticula și epiderma țesutului atacat pernițe mici, pe care iau naștere lagăre de conidii. Conidioforii sunt simpli, hialini, uneori slab colorați pe partea inferioară, scurți de 20-553,5-5,5 μ. La vârful conidioforului se formează câte o conidie unicelulară hialină, ovoidă sau alungit cilindrică, dreaptă sau ușor curbată cu petele alungitecu 1-2 corpusculi rotunzi asemănători vacuolelor, de 10,5-233,5-6,5 μ mărime. Ciuperca se transmite de la un la altul prin resturile de plante atacate rămase pe sol după recoltare, în care ciuperca rezistă până la –21 ° C, sau prin intermediul seminței infectate, iar în timpul vegetației prin conidii care reprezintă infecția secundară.

[NUME_REDACTAT] recomandă aplicare măsurilor preventive, cum ar fi adunarea și distrugerea resturilor de plante după recoltare, urmate de o arătură adâncă și aplicarea unor asolamente în care fasolea să nu revină pe același teren decât după 2-3 ani. Cea mai importantă măsură este folosirea la semănat a unei semințe libere de boli și dăunători. Tratamentele la sămânță se fac cu produse pe bază de thiuram (Tiradin 70 PUS, 4kg/t.s.), benomil (Benlate 50 WP, 2 kg/t.s.), tiophanat metil (Metoben 70 PU, 3 kg/t.s.), iar în vegetație se fac tratamente cu produse pe bază de captan (Captadin 50 PU, 0,22 %), hidroxid de cupru (Cuzin 15 SC, 28 l/ha), oxiclorură de cupru (Turdacupral 50 PU, 4 kg/ha).

Rugina fasolei (Uomyces appendiculatus)

[NUME_REDACTAT] răspândită în toate țările cultivatoare de fasole. În zonele mai umede, când sunt condiții favorabile se produc atacuri puternice, ce au drept rezultat pagube puternice. În țara noastră apare an de an, dar rareori produce pagube importante.

[NUME_REDACTAT] se manifestă mai frecvent pe frunze și mai rar pe tulpini și păstăi. Primele simptome se observă primăvara pe frunze sub forma unor pete galbene, izolate sau confluente, vizibile pe ambele părți ale limbului. În dreptul acestor pete, pe partea superioară se formează puncte mici, la început albicioase, apoi galbene-rotunde dispuse uneori în grupuri (picnidii) iar pe fața inferioară se formează ecidiile, gălbui cu peridia albicioasă. Picnidiile și ecidiile nu se formează tot timpul sunt rare, și de cele mai multe ori trec neobservate. După eliberarea ecidiosporilor, ecidiile se usucă, și în jurul lor pe ambele părți ale frunzei apar pustule cu uredospori, mici, punctiforme, lenticulare, brune sau roșietice, pulverulente. La unele soiuri uredosporii sunt înconjurați de o aureolă de țesut clorotic. Spre sfârșitul vegetației apar pe ambele fețe ale limbului pustulele cu teleutospori, negricioase, izolate sau împreună, pulverulente. Țesuturile atacate sunt uneori hipertrofiate sau bombate, iar frunzele se măresc. Efectele atacului sunt cu atât mai grave cu cât rugina apare mai de timpuriu.

Agentul patogen

Uromyces appendiculatus face parte din clasa Teliomycetes, ordinul Uredinales, familia Pucciniaceae, subîncrengătura Basidiomycotina. Este o specie autoică, la care picnidiile și ecidiile joacă un rol secundar, deseori lipsind. Ecidiosporii sunt unicelulari, de formă poliedrică, elipsoidală sau ovală, de 20-4216-28 μ, sunt hialini cu membrana subțire. Ei servesc ca organe de răspândire primăvara. Uredosporii sunt unicelulari de formă globuloasă până la ovoidală de 18-3016-23 μ, sunt bruni deschiși cu membrana de 1-1,5 μ, cu episporul echinulat și 2 spori germinali dispuși ecuatorial. Ei servesc ca organe de propagare în timpul verii și organe de rezistență în timpul iernii. Teleutosporii sunt unicelulari, globuloși sau elipsoidali, de 22-3220-26 μ, cu membrană brun-închis, netedă sau prevăzută cu puține vacuozități fine. Ciuperca iernează în sol sub formă de teleutospori, uneori și uredospori, liberi sau pe resturile vegetale atacate, uredosporii pot să își păstreze viabilitatea 6-7 luni, uneori putînd să producă infecții anul următor.

Combaterea

O mare importanță o au măsurile de igienă culturală, în primul rând adunarea și arderea resturilor de plante atacate, după recoltare, operație urmată de o arătură adâncă. Să se aplice un asolament rațional în care fasolea să nu revină decât după 2-3 ani. În vegetație se pot face tratamente cu produse pe bază de sulf (zineb). Poate cel mai important mijloc de combatere este introducerea de soiuri rezistente la boală.

Alte boli la fasole

Putrezirea rădăcinilor de fasole (Fusarium mortil). Plantele pot fi atacate în toate fazele de dezvoltare, boala afectînd sistemul radicular. Este afectată funcționarea normală a rădăcinii, plantele rămân mici, infloresc și leagă mai puțin și ajung mai repede la maturitate, boabele rămân mici și zbârcite. Pentru combaterea bolii se recomandă un asolament corespunzător și soiuri rezistente.

Pătarea unghiulară a frunzelor de fasole (Isariopsis griscola) este o boală mai puținh răspândită la noi, apare mai ales în Transilvania. La începutul lui iulie pe frunze apar pete mici, cenușii cafenii, de 2-5 mm diametru, unghiulare, limitate de nervuri, izolate sau confluente. Se recomandă aplicarea unui asolament rațional.

Mana (Phytophtora phaseoli) atacă frunzele, păstăile, tulpinile, pe care produce pete mici, brun-închis sau purpurii, înconjurate de o aureolă clorotică, la suprafața cărora se formează un puf alb, alcătuit din conidioforii ciupercii. Se combate prin tratamente în vegetație și cultivarea de soiuri rezistente.

Putregaiul fasolei (Sclerotinia sclerotiorum) răspândit mai ales în regiunile cu climat umed. Atacul se manifestă pe rădăcini, tulpini și pe păstăi. Pe organele atacate apare pe vreme umedă un mucegai albicios, format din miceliul ciupercii, ceea ce face ca aceasta să-și piardă culoarea verede să se înmoaie și să putrezească. Se recomandă evitarea culturii fasolei pe ternurile grele, umede și joase. Să se evite un semănat prea des, și aplicarea unui asolament rațional, cu folosirea de sămânță sănătoasă.

Alte boli sunt produse de Macrophomina phaseolicola, Phyllostica phaseolicola (Pătarea brună a frunzelor), Cercospora phaseoli (Cercosporioza fasolei), Thielaviopsis basicola (putrezirea și înnegrirea rădăcinilor), și bacteriozele Xanthomonas fuscans (Arsura comună fuscans), Pseudomonas lachrymans pv. phaseolycola (Arsura aurecolată), Corynebacterium flaccumfaciens (Veștejirea bacteriană).

Boli la tomate

Mana tomatelor (Phytophtora infestans)

[NUME_REDACTAT] una din cele mai grave boli ale tomatelor, prezente în toate tipurile de cultură. Pierderile de recoltă sunt ridicate, procentul de fruncte atacate variază între 1 și 15 % în culturile tratate și ajunge la 30-60 %, în culturile netratate. În unii ani, culturile de tomate sunt puternica atacate, astfel încât recolta de fructe pentru industrializare și pentru gogonele este total compromisă.

[NUME_REDACTAT] atacate toate organele aeriene. Pe frunze apar pete mari, de culoare verde-cenușie, cu puf lax, albicios pe fața inferiară a limbului. Țesuturile atacate se brunifică și se usucă. Pe tulpini și pețioli apar pete decolorate, care devin cafenii sau cafenii-brune. Petele pot înconjura tulpina, ducînd la uscarea părții superioare. La inflorescențe infecțiile apar pe părțile verzi (pedunculi, sepale) ducând la brunificarea și căderea florilor. Atacul pe fructe se manifestă începînd de la legarea fructului pînă la coacere. În jurul pedunculului apar pete mari, de culoare verde-gălbuie, care apoi devin cenușii-brune. Petele se extind pe suprafața fructului, isr brunificarea cuprinde și pula fructului. În condiții de umiditate mare, pe suprafața fructului apare un puf fin albicios format din conidiile ciupercii. La fructele ajunse în pârgă în urma infecției nu mai apare încrețirea epidermei. Infecția poate ajunge la semințe, care se brunifică pierzîndu-și germinația. O parte din fructele atacate se desprind și cad.

Agentul patogen

Face parte din familia Peronosporaceae, ord. Peronosporales, clasa Oomycetes, fiind aceeași ciupercă care produce și mana cartofului ! În spațiile intercelulare ale plantei se dezvoltă miceliul hialin, neseptat (sifonoplast). La suprafața organelor atacate, prin stomate apar fascicule de conidiofori cu conidii. Conidiile sunt incolore, sub formă de lămâie și măsoară 22-3216-24 μ. În fructele atacate se formează oospori. Se transmit în anul următor prin tuberculii de cartof sau fructele de tomate rămase pe sol, iar în vegetație se răspândește prin conidii.

[NUME_REDACTAT] câmp se impune aplicarea unui asolament rațional în care tomatele să fie plasate la distanță față de cultuile de cartof, și să nu urmeze în rotație după acestea. Semințele trebuie să urmeze din fructe neatacate, și se vor trata cu Aprin 35 SD 2,5 g/hg. La apariția bolii încep tratamentele chimice folosind o gamă largă de fungicide, din diferite grupe. Tratamentele trebuie alternate, nu se fac două tratamente consecutive cu produse din aceeași grupă, ci se folosesc produse chimice din grupe diferite. Se folosesc produse cuprice (oxiclorură, hidroxid de cupru), organice de contact (ditiocarbamați, ftalimide), organice sistemice metalaxil, cimoxamil, oxadixil). La încheiera culturii resturile vegetale se adună și se ard, iar apoi se efectuează arătura.

Pătarea albă a frunzelor (Septoria lycopersici)

[NUME_REDACTAT] la toate culturile de tomate, în câmp sau în grădini, cu frecvențe și intensități diferite. Frecvența atacului în culturile netratate poate ajunge la 80-100 %, provocînd pierderi de recoltă apreciabilă.

[NUME_REDACTAT] se manifestă în toate fazele de vegetație. Sunt atacate frunzele, tulpinile, pedunculii, sepalele și mai rar fructele. Pe frunze atacul apare încă din faza de răsad, sub forma unor pete albe, cu bordură brună și punctișoare brune negricioase (picnidii), închise în țesuturi, dar vizibile cu ochiul liber, și la suprafața petelor pe ambele fețe ale limbului foliar.

În câmp atacul evoluează începînd cu frunzele de la bază și urcînd, treptat spre vîrful plantei. Pe limbul foliar apar pete brune, de mici dimensiuni (1-4 mm diametru), cu centrul albiciosși puncte negre în porțiunea centrală. În condiții de umiditate ridicată centrul albicios este bine evidențiat. Limbul foliar se deformează se răsucește și se usucă, în timp ce fructele formate au dimensiuni mici și sunt inferioare calitativ. Pe tulpini apar pete cenușii, cu puncte negre la suprafață, tulpina poate fi strangulată, fapt care duce la uscarea părții apicale a plantei.

Agentul patogen

Septoria lycopersici face parte din gr. [NUME_REDACTAT] (Deuteromycotina), ord. Sphaeropsidales, fam. Sphaeropsidaceae. Formează picnidii globuloase, cu perete brun, pâslos, având dimensiuni de 90-150 μ. Picnosporii sunt filamentoși, incolori slab gălbui, cu 1-8 septe și a dimensiuni de 30-1202-3 μ. Transmiterea ciupercii de la un an la altul se face prin picnidiile sau miceliul care rezistă pe resturile infectate, iar răspândirea în timpul vegetației are loc prin picnosporii eliberați din picnidii.

[NUME_REDACTAT] acelorași măsuri preventive enumerate la mana tomatelor. După apariția bolii se poate recurge la tratamente chimice, aplicate la avertizare cu produse cuprice (oxiclorura de cupru), ditio-carbamați (mancozeb), ftalimide (captan, folpet), clorotalonil (Bravo 500), amestecuri (Labilite) sau antibiotice (Kasumin), etc.

Pătarea cafenie a frunzelor (Fulvia fulva)

[NUME_REDACTAT] câmp atacul apare rar și este fără mare importanță, este mai mult o boală specifică serelor și solariilor.

[NUME_REDACTAT] atacă frunzele la plantele dezvoltate, se manifestă pe partea superioară a limbului prin pete galbene, cărora le corespunde pe fața inferioară un puf alb, apoi cafeniu și în final brun-violaceu. Țesuturile atacate se necrozează, frunzele se usucă de timpuriu, începînd cu cele de la bază, avînd drept consecință o recoltă mică cu fructe de calitate inferioară.

Agentul patogen

Fulvia fulva face parte din gr. [NUME_REDACTAT] (Deuteromycotina), ord. Moniliales (Hyphales), fam. Dematiaceae. Ciuperca formează miceliul septat incolor în spațiile intercelulare ale țesuturilor infectate. Pe fața inferiaoră a frunzelor ies prin stomate conidiofori septați, noduroși simpli sau mai frecvent ramificați unilateral aspect de coasă sau crosă de hochei). Pe ramificațiile lor apar conidii, incolore, la început unicelulare, apoi septate, ovoide, fuziforme sau cilindrice de culoare galben-brună la maturitate. Transmiterea de la un an la altul se face prin resturile de plante infectate rămase pe câmp, sau prin conidii purtate de aer, apă sau insecte.

[NUME_REDACTAT] de soiuri sau hibrizi cu rezistență la boală. Combaterea chimică se face cu diferite produse chimice pe bază de mangozeb (Dithane 75 WG, Dithane M 45, Nemispor 80, Onefug), produse carbendazinice (Bavistin, benlate, Derosal, topsin), ftalimide (Captan, Merpan), amestecuri (Calidan SC, Labilite), etc.

Alte boli la tomate

Pătarea punctiformă (Pseudomonas syringae pv. tomato). Pe frunze și fructe apar pete mici (1-2 mm diametru), rotunde proeminente, negricioase. Țesuturile frunzei se necrozează, se rup țesuturile cu pete asemănătoare, sunt deformate.

Putregaiul bazei tulpinii (Didymella lycopersici). Apare în câmp sub forma unor pete negricioase, la baza tulpinii, iar mai târziu la alte nivele. Pe suprafața atacată apar puncte negre, picnidiile ciupercii. Plantele atacate au tulpina strangulată se ofilesc și se usucă. Poate să apară și pe fructe în zona pedunculilor, sub formă de pete adâncite, brune, cu punctișoare negre pe suprafață. Pentru prevenirea atacului se recomandă dezinfectarea solului cu mangozeb, zeamă bordeleză, etc.

Putregai alb (Sclerotinia sclerotiorum). Pe tulpini apar zone decolorate acoperite cu un mucegai alb, strălucitor. În măduvă apar scleroți negri.

Putregaiul cenușiu (Botrytis fukeliana sin. Botrytis cinerea). Apare mai des în sere și solarii. Mai întâi pe frunzele bazale, senescente uscate, se formează un mucegai cenușiu, de aici ciuperca trece pe tulpini, frunze, pedunculi, fructe.

Ofilirea fuzariană (Fusarium oxysporum) produce pagube mai mari în sere și solarii mai puțin pagube în câmp. Plantele atacate stagnează în creștere, se îngălbenesc, se acoperă pe vreme umedă cu un mucegai albicios. La plantele dezvoltate, începe dată cu deschiderea primelor flori. Se îngălbenesc frunzele, începînd cu cele bazale, apoi treptat toată planta se ofilește și se usucă.

Alternarioza tomatelor (Alternaria sp.) apare în toate fazele de vegetație, produce pagube mai mari unde nu s-au efectuat tratamentele. Pe frunze apar pete caracteristice, brune, apoi cenușii cu suprafața prevăzută cu zonalități concentrice. Frunzele atacate se deformează, ofilesc și în final se usucă, începînd cu cele de la baza plantei. Pe fructe pot să fie pete rotunde cu zonalități concentrice, și pulbere neagră pe suprafață. Pe tulpini, pețioli, pedunculi apar pete ovale, ușor adâncite. Aceleași măsuri preventive și curative ca la celelalte boli.

Făinarea tomatelor (Leveilulla taurica; Erysiphe sp.). Leveilulla este făinarea endofită la care pagubele nu au depășit 10 %, în timp ce la făinarea epifită (Erysiphe) pagubele pot fi mai mari. Făinarea endofită se manifestă prin pete galben-aurii, cu contur poligonal, vizibile pe fața superioară a limbului foliar, și cu un puf alb pe fața inferiaoră. Făinarea epifită apare ca un puf alb pe toate organele verzi, dar mai ales pe partea superioară a limbului foliar. Frunzele atacate se îngălbenesc se deformează și se necrozează lent. Pentru combatere se folosesc produsele chimice de contact, tratamentele se efectuează la un interval de 10-14 zile, pentru fungicidile sistemice și 6-8 zile pentru cele de contact.

Antragnoza (Colletotrichum coccoides) atacă foarte frecvent fructele de toamnă. Boala începe în câmp și se manifestă în depozite și spații frigorifice. Pe fructe apar pete rotunde, conic adâncite, având în centru un grup de punctișosre negre. Miceliul avansează rapid în pulpa fructului, care devine apoasă, iar frunctul putrezește.

Verticilioza (Verticilium dahlie) produce îngălbenirea frunzelor și ofilirea lentă a plantelor ca urmare a dezvoltării miceliului în vasele conducătoare ale plantei. Se poate confunda cu Fusarium oxysporum, se combate la fel.

Rizoctonioza sau putregaiul rădăcinilor (Rhizoctonia solani) se manifestă pe rădăcini, tulpini, în zona coletului prin colorarea în brun sau brun-roșiatic, urmată de putrezire, din organele atacate rămîne numai un cilindru central, ca un firicel alb. Planta se îngălbenește și piere.

Putregaiul inelar (boală fiziologică) se manifestă ca urmare a dezechilibrului hidric care apare în plantă, în perioadele lungi de secetă și la udarea cu doze mici și la intervale mari de timp. Ca urmare a pierderii apei, la vârful fructelor apar pete mari cenușii, care sunt invadate apoi de ciuperci saprofite (Alternaria sp., etc) fiind acoperite de un mucegai negru catifelat. Pentru prevenire la culturile neirigate în zona secetoasă se recomandă reglarea cu atenție a numărului de fructe pe plantă, iar la culturile irigate, reglarea regimului de udare.

CAPITOLUL V—Starea fitosanitară a principalelor culturi din zona [NUME_REDACTAT] 4

Starrea fitosanitară a culturii de grâu din zona Uzlina, jud. Tulcea din mai 2003

Tabelul 5

Starea fitosanitară a culturilor de grâu din zona Uzlina, jud. Tulcea, iunie 2003

Tabelul 6

Dinamica atacului unor agenți patogeni la cultura de grâu din zona Uzlina, 2003

Tabelul 7

Starea fitosanitară a culturilor de floarea soarelui și porumb în zona Uzlina, jud. Tulcea, 2003

Tabelul 8

Eficacitatea unor fungicide aplicate în vegetație la principalele boli din cultura de

tomate (zona Uzlina, jud. Tulcea, 2003-culturi particulare)

Tabelul 9

Starea fitosanitară a culturilor de fasole din zona Uzlina, jud. Tulcea, iunie 2003

Tabelul 10

Starea fitosanitară a culturilor de curcubitaceae (castraveți, pepeni) în zona Uzlina, jud. Tulcea, mai, 2003

Tabelul 11

Starea fitosanitară a culturilor de curcubitaceae (castraveți, pepeni) în zona Uzlina, jud. Tulcea, iunie, 2003

Tabelul 12

Evoluția atacului de făinare (Sphaeroteca fuliginea) pe culturile de curcubitaceae (castraveți și dovlecei) în zona Uzlina, jud. Tulcea, 2003

Capitolul VII—Rezultate obținute

În cultura de grâu observațiile efectuate în luna mai 2003 au arătat prezența agenților patogeni Erysiphe graminis f.sp. tritici (făinarea grâului), Septoria tritici (Septorioza) și Puccinia recondita (rugina brună). Pentru patogenii depistați s-au notat valori ale frecvenței atacului de 65 % pentru făinare, 70 % pentru septorioză și 35 % pentru rugină brună. Intensitatea atacului a fost de 17 % pentru făinare și 15 % pentru septorioză, respectiv 3,2 % pentru rugina brună. Pe baza acestor valori s-a calculat gradul de atac care a înregistrat următoarele valori: 11,05 % pentru făinare, 10,50 % pentru septorioză și 0,96 % pentru rugina brună (tabelul 4).

Observațiile ulterioare au arătat valori mai mari ale atacului agenilor patogeni semnalați, mai ales datorită creșterii frecvenței atacului. Astfel, în cazul atacului de făinare, frecvența a crescut la 80 %, iar la septorioză 84 %. În această perioadă s-a depistat și atac de înnegrirea spicelor (Cladosporium herbarum) cu o frecvență de 45 %. Instalarea acestei ciuperci saprofite, are drept cauze, de cele mai multe ori depășirea perioadei optime de recoltare.

Urmărind dinamica atacului de făinare și septorioză la grâu (Tabel 6) s-a determinat o creștere a nivelului atacului cu 4 % pentru făinare, și tot 4 % pentru septorioză. Absența tratamentului pentru complexul de boli foliare (făinare+septorioză) duce la evoluția atacului acestor agenți patogeni.

La cultura de porumb s-a notat frecvența atacului de tăciune cu pungi pe panicule și știuleți de 2 % (tabel 7).

În culturile de floarea soarelui s-a constatat prezența ciupercii Septoria helianthi (septorioza) la care valoarea gradului de atac a fost de 14,2 %. S-au semnalat valori mai ridicate ale intensității atacului (I=13 %) comparativ cu cele ale frecvenței (F=11 %), ceea ce ne permite să afirmăm că în aceste condiții virulența ciuperciia fost mai ridicată decât agresivitatea acesteia (tabel 7).

La culturile de curcubitacee vizitate (castraveți și dovlecei) s-a înregistrat un atac de 20 % de bacterioză (Pseudomonas lachrimans) pe frunzele de castraveți și o valoare a gradului de atac de (2,24 %) de făinare (Sphaeroteca fuliginea) pe frunzele de castraveți și dovlecei (tabel 10): Observațiile efectuate ulterior au demonstrat o creștere a atacului de făinare cu valori mai ridicate ale intensității (I=38 %) ceea ce a condus la un grad de atac de 32,3 % (tabel 11). Atacul de bacterioză manifestat agresiv la început nu a manifestat creșteri semniifcative ulterior. Evoluția atacului de făinare a determinat o creștere a gradului de atac cu 12,3 % (tabel 12).

În ceea ce privește cultura de tomate în condiții de câmp (tabel 8) atacul de mană a avut un grad de atac de 1 %, cu o frecvență de 12,5 % și o intensitate de 7,5 %, iar gradul de atac la septorioză a fost de 5,3 % cu valori ridicate pentru frecvența atacului (F=48 %).

În urma tratamentului cu zeamă bordeleză atacul de mană s-a redus la 0,3 %, iar cel de septorioză la 1,8 % comparativ cu parcelele netratate (GA=1 %—mană, GA=5,3 %—septorioză).

La tratamentul cu Ridomil (0,25 %) atacul de mană s-a diminuat, ajungînd la 0,2 %, iar cel de septorioză s-a redus la 2 %.

Calculînd eficacitatea tratamentelor s-a constatat o eficacitate de 70 % și 66 % a zemei bordeleze și o eficacitate de 80 % respectiv 62 % a fungicidului Ridomil.

Ca urmare, dacă zeama bordeleză are eficacitate apropiată pentru ambele boli, produsul Ridomil este mai eficace pentru mană, comparativ cu atacul de septorioză. Astfel numai pentru atac de septorioză sau prezența ambelor boli se recomandă zeama bordeleză, în timp ce pentru mană este mai eficace produsul Ridomil.

La cultura de fasole s-a depistat atac de bacterioză comună (Xanthomonas phaseoli) cu o frecvență de 80 % și o intensitate de 30 %. Valoarea gradului de atac a fost de 24 % (tabel 9).

Capitolul VII—Concluzii și recomandări

[NUME_REDACTAT] urma observațiilor efectuate privind starea fitosanitară a principalelor culturi din zona Uzlina s-au desprins următoarele concluzii:

la cultura de grâu principalele boli depistate au fost făinarea (Erysiphe graminis f.sp. tritici) la care gradul de atac de 15,2 %, septorioza (Septoria tritici) cu gradul de atac de 14,52 % și rugina brună (Puccinia recondita) cu gradul de atac de 1,08 %. Pe spice s-a depistat atac de înnegrirea spicelor cu o frecvență de 45 %.

Studiul dinamicii atacului de făinare și de septorioză arată că valorile valorile atacului spre sfârșitul perioadei de vegetație a fost cu circa 4 procente mai mare.

La cultura de porumb s-a remarcat atac de tăciune cu pungi cu o frecvență de 2 % pe știuleți și pe panicul, considerat un nivel destul de ridicat dacă luăm în calcul viteza de răspândire a patogenului în această perioadă când poate realiza infecții florale grave.

La cultura de floarea soarelui s-a observat atac de septorioză (Septoria helianthi) cu GA=14,2, cu valori apropiate ale frecvenței și intensității patogenului (F=11%, I=13 %).

La cultura de curcubitacee (castraveți și dovlecei) s-a notat atacul de bacterioză (Pseudomonas lachrymans) cu GA=20 % cu frecvențe mari, de peste 80 % și atac de făinare (mai ales pe dovlecei) cu GA=12,24 % și apoi o creștere a acesteia la 32,3 %.

Evoluția atacului de făinare la curcubitacee a fost dată de creșterea frecvenței atacului, care a ajuns la 85 % în luna iunie.

La cultura de tomate s-au depistat mana (Phytophtora infestans), septorioza sau pătarea albă a frunzelor (Septoria lycopersici) și sporadic pătarea cafenie a frunzelor (Fulvia fulva). Atacul de mană a fost destul de scăzut, probabil datorită condițiilor climatice, anul 2003 a fost un an secetos, atacul de septorioză a fost de 5,3 %, se remarcă însă valoarea frecvenței destul de ridicată d 48 %.

La cultura de tomate s-a urmărit și eficacitatea unor tratamente efectuate în culturi particulare cu produsele Ridomil (0,25 %) și zeama bordeleză (0,5 %). S-a constatat că zeama bordeleză are o eficacitate apropiată (84 %) pentru ambele boli (mană și septorioză). [NUME_REDACTAT] este mai eficace pentru atacul de mană (E=75 %) comparativ cu efectul său față de septorioză (E=62 %).

La cultura de fasole s-a depistat atac de bacterioză comună (Xanthomonas phaseoli) care a înregistrat un nivel de 24 %.

[NUME_REDACTAT] desprinse impun următoarele recomandări

Pentru reducerea atacului de boli foliare la grâu se recomandă efectuarea de tratamente cu produsele ce au efect asupra complexului de boli foliare (făinare, septorioză, rugină).

Recoltarea la timp a culturii pentru a evita instalarea ciupercilr saprofite precum Cladosporium herbarum.

La culturile de curcubitacee se pot realiza tratamente cu produse care combat bacterioza, cel mai puțin costisitoare este zeama bordeleză, utilizate de către agricultori pentru culturile de tomate.

Pentru evitarea făinării la curcubitacee se recomandă evitarea amplasării culturilor de dovlecei lângă cele de castraveți.

În cazul atacului de septorioză și mană la tomate se recomandă zeama bordeleză în concentrații de 0,5-0,75 %.

Cuprins

I. NOTIUNI INTRODUCTIVE
      I.1 IMPORTANTA ECONOMICA A PRINCIPALELOR CULTURI DIN ZONA UZLINA
            I.1.1 IMPORTANTA ECONOMICA A GRAULUI
            I.1.2 IMPORTANTA PORUMBULUI
            I.1.3 IMPORTANTA FLORII SOARELUI
            I.1.4 IMPORTANTA CURCUBITACEELOR
            I.1.5 IMPORANTA FASOLEI
            I.1.6 IMPORTANTA TOMATELOR
      I.2 SUPRAFETE CULTIVATE
            I.2.1 SUPRAFETE CU GRAU
            I.2.2 SUPRAFETE CU PORUMB
            I.2.3 SUPRAFETE CU FLOAREA SOARELUI
            I.2.4 SUPRAFETE CU CURCUBITACEE
            I.2.5 SUPRAFETE CU FASOLE
            I.2.6 SUPRAFETE CU TOMATE
      I.3 IMPORTANTA PROTECTIEI CULTURILOR
      I.4 OBIECTIVELE LUCRARII DE DIPLOMA

II. DATELE METEOROLOGICE PRIVIND ZONA UZLINA (COMUNA MURIGHIOL) JUDESUL TULCEA
      II.1 CARACTERIZAREA GENERALA A ZONEI DIN DELTA DUNARII
            II.1.1 RELIEFUL SI HIDROLOGIA
            II.1.2 CLIMA SI VEGETATIA
            II.1.3 SOLURI
      II.2 DATE MONOGRAFICE PRIVIND ZONA UZLINA (COM. MURIGHIOL) JUDETUL TULCEA

III. TEHNOLOGII DE CULTURA A PRINCIPALELOR PLANTE DE CULTURA DIN ZONA UZLINA
      III.1 TEHNOLOGIE DE CULTURA A GRAULUI DE TOAMNA
            III.1.1 ROTATIA
            III.1.2 FERTILIZAREA
                  III.1.2.1 APLICAREA INGRASAMINTELOR MINERALE
                  III.1.2.2 APLICAREA INGRASAMINTELOR ORGANICE
                  III.1.2.3 APLICAREA AMENDAMENTELOR CALCAROASE
            III.1.3 LUCRARILE SOLULUI
            III.1.4 SAMANTA SI SEMANATUL
            III.1.5 LUCRARILE DE INTRETINERE
            III.1.6 RECOLTAREA
      III.2 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A PORUMBULUI
            III.2.1 ROTATIA
            III.2.2 FERTILIZAREA
            III.2.3 LUCRARILE SOLULUI
            III.2.4 SAMANTA SI SEMANATUL
            III.2.5 LUCRARI DE INTRETINERE
            III.2.6 RECOLTAREA
      III.3 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A FLORII SOARELUI
            III.3.1 ROTATIA
            III.3.2 FERTILIZAREA
            III.3.3 LUCRARILE SOLULUI
            III.3.4 SAMANTA SI SEMANATUL
            III.3.5 LUCRARILE DE INGRIJIRE
            III.3.6 RECOLTAREA
      III.4 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A CURCUBITACEELOR (CASTRAVETI)
            III.4.1 ROTATIA
            III.4.2 FERTILIZAREA
            III.4.3 INFINTAREA CULTURII
            III.4.4 LUCRARILE DE INGRIJIRE
            III.4.5 RECOLTAREA
            III.4.6 ROTATIA
            III.4.7 LUCRARILE DE INGRIJIRE
            III.4.8 SAMANTA SI SEMANATUL
            III.4.9 LUCRARILE DE INGRIJIRE
            III.4.10 RECOLTAREA
      III.5 TEHNOLOGIA DE CULTURA A TOMATELOR IN CAMP
            III.5.1 ROTATIA
            III.5.2 FERTILIZAREA
            III.5.3 LUCRARILE SOLULUI
            III.5.4 INFINTAREA CULTURII
            III.5.5 LUCRARILE DE INGRIJIRE
            III.5.6 RECOLTAREA

IV. STADIUL ACTUAL AL CUNOSTINTELOR PRIVIND PRINCIPALELE BOLI ALE PLANTELOR DE CULTURA DIN ZONA UZLINA
      IV.1 PRINCIPALELE BOLI ALE GRAULUI DE TOAMNA
            IV.1.1 FAINAREA GRAULUI (ERYSIPHE GRAMINIS F.SP. TRTTICI)
            IV.1.2 MALURA COMUNA (TILLETIA CARIES)
            IV.1.3 TACIUNELE ZBURATOR (USTILAGO TRITICI)
            IV.1.4 SEPTORIOZA (SEPTORIA TRITICI SI SEPTORIA NODORUM)
            IV.1.5 RUGINA BRUNA (PUCCINIA RECONDITA)
            IV.1.6 RUGINA GALBENA (PUCCINIA STRIIFORMIS F.SP. TRITICI)
            IV.1.7 RUGINA NEAGRA (PUCCINIA GRAMINIS F.SP. TRITICI)
            IV.1.8 ALTE BOLI LA GRAUL DE TOAMNA
      IV.2 PRINCIPALELE BOLI ALE PORUMBULUI
            IV.2.1 TACIUNELE CU PUNGI (USTILAGO MAYDIS)
            IV.2.2 TACIUNELE INFLORESCENTELOR (SOROSPORIUM HOLCI-SORGHI)
            IV.2.3 PATAREA CENUSIE A FRUNZELOR (HELMINTHOSPORIUM TURCICUM)
            IV.2.4 ALTE BOLI LA PORUMB
      IV.3 BOLI LA FLOAREA SOARELUI
            IV.3.1 PATAREA BRUNA A FRUNZELOR (SEPTORIA HELIANTHI)
            IV.3.2 PUTREGAIUL ALB AL FLORII SOARELUI (SCLEROTINIA SCLEROTIORM)
            IV.3.3 ALTE BOLI LA FLOAREA SOARELUI
      IV.4 BOLI LA CURCUBITACEE
            IV.4.1 PATAREA UNGHIULARA A CASTRAVETILOR (PSEUDOMONAS SYRINGAE PV. LACHRYMANS)
            IV.4.2 FAINAREA CURCUBITACEELOR (SPHAEROTECA FULIGINEA)
            IV.4.3 MANA CURCUBITACEELOR (PSEUDOPERONOSPORA CUBENSIS)
            IV.4.4 ALTE BOLI LA CURCUBITACEE
      IV.5 BOLI LA FASOLE
            IV.5.1 ARSURA COMUNA A FASOLEI (XANTHOMONAS CAMPESTRIS PV. PHASEOLI)
            IV.5.2 ANTRAGNOZA FASOLEI (COLLETOTRICHUM LINDEMUTHIANUM)
            IV.5.3 RUGINA FASOLEI (UOMYCES APPENDICULATUS)
            IV.5.4 ALTE BOLI LA FASOLE
      IV.6 BOLI LA TOMATE
            IV.6.1 MANA TOMATELOR (PHYTOPHTORA INFESTANS)
            IV.6.2 PATAREA ALBA A FRUNZELOR (SEPTORIA LYCOPERSICI)
            IV.6.3 PATAREA CAFENIE A FRUNZELOR (FULVIA FULVA)
            IV.6.4 ALTE BOLI LA TOMATE

V. REZULTATE OBTINUTE

VI. CONCLUZII SI RECOMANDARI

VII. CONCLUZII

VIII. RECOMANDARI

Pagini 98