Importanta Datei Si Locului Deschiderii Mostenirii Riciu Ionut Studet Anul III Zi Universitatea Hyperion Bucuresti Facultatea de Stiinte Juritice… [616278]

Importanta Datei Si Locului Deschiderii Mostenirii
Riciu Ionut Studet Anul III Zi
Universitatea Hyperion Bucuresti Facultatea de Stiinte Juritice Sectiunea Drept

`Nulla Viventis H ereditas `(fara mosie de viata )
In ultimile decenii am obsevat tendinta populatiei de a migra dintr -un oras in altul sau dintr -o
tara in alta , acest lucru duce in multe cazuri la dobandirea unui patrimoniu de natura nationala
sau transnationala situatie in care se regasesc multi romani in special . De aici vine prob lematica
cat si Importanta Datei Si Locului Deschiderii Mostenirii . Aceasta lucrare vine in ajutorul
persoanelor aflate in situatia la care se face referire d ar nu dispun de asistenta jurit ica necesara
cat si in ajutorul student: [anonimizat] 953 c.c )
Moștenirea unei persoane se deschide prin decesul acesteia si la ultimul domiciuliu al acesteia.
Daca ultimu l domiciliu al defunctului nu este cunnoscu t sau nu se afla pe teritoriul Romaniei ,
mostenirea se va deschide la locul din tara aflat in circumscriptia notarului public celui dintai
sesizat cu conditia ca in aceasta circumscriptie sa existe cel putin un bun imobil al celui care lasa
mostenirea. (a rt 954 c.c) Per a contrario, o persoană în viață nu poate niciodată să transmită o
moștenire și evident că nici nu se pot dobândi drepturi succesorale de pe urma sa (nulla viventis
hereditas). Patrimoniul succesoral și moștenitorii vor fi determinați numai după data deschiderii
moștenirii.
Data deschiderii Mostenirii
Moartea persoanei fizice reprezintă momentul încetării atât a capacității de folosință a acesteia (
art 35 NCC ) cât și a capacității sale de exercițiu. Pe cale de consecință, este prilejul cu care toate
drepturile și obligațiile persoanei fizice, nemaiputând fi exercitate de către titularul lor, se sting
sau se transmit către moștenitori.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– ––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
1 Spre deosebire de legislația românească actuală, în dreptul vechi au existat situații în care deschiderea mo ștenirii intervenea și
in timpul vie ții titu larului . De exemplu, în feudalism, când o persoană se călugărea, patrimoniul său urma două destinații: dacă
viitorul monah lăsase testam ent, pentru partea dispusă prin legat, moștenirea se deschidea la data intr ării in călugărie (iar

pentru partea pentru c are nu s -a dispus prin testament, dacă era cazul, moștenirea se deschidea la moartea acestuia și revenea
mănăstirii); a se vedea Hrisovul lui Ipsilanti -Vodă din 1766 , în Vl. Hanga, Istoria statului și dreptului R.P.R ., vol.
I,București, 1957, p. 461.

Se vor avea în vedere cele doua situații prevăzute de lege : moartea fizic constatată și moartea
judecătorește declarată . În ambele situații, dovada decesului se va face cu certificatul de deces.
Acesta reprezintă înscris autentic, având forța probantă stabilită prin lege pentru această
categorie de acte. Reglementarea actelor de stare civilă este d ată de art 98 -103 NCC.
Cunoasterea cu precizie a datei morții lu i defunctului , prin urmare a datei deschiderii mostenirii,
prezintă un interes juridic deosebit.
-Certificatul de deces trebuie să cuprindă în mod obligatoriu numele și prenumele defunctului,
CNP -ul acestuia, data morții ( an, luna, zi), precum și ultimul domiciliu pe care acesta l -a avut .
– Pentru cetățenii români decedați în România, dovada decesului se va face cu certificatul de
deces eliberat în condițiile precizate mai sus.
– Pentru cetățenii români decedați în străinătate, dovada decesului se va face cu actul de deces
eliberat de autoritățil e străine transcris la oficiul stării civile competent din România .
– Pentru cetățenii străini decedați în România , dovada decesului se face cu certificatul de deces
emis de autoritatea română competentă, fără a mai fi necesară îndeplinirea unei alte for malități
– Pentru cetățenii străini decedați în străinătate , dovada decesului se va face cu actul de deces
emis de autoritatea străină competentă, apostilat sau supralegalizat, după caz .
– Moartea fizic constatată : nu comportă probleme deosebite și v a fi dovedită în felurile mai sus
aratate.
– Moartea judecătorește declarată : este reglementată de art. 49 -57 NCC, iar soluționarea cererii
de declarare judecătorească a morții se face potrivit normelor codului de procedură civilă. Se
dovedește cu hotărâr ea judecătorească de declarare a morții rămasă definitivă. Data decesului va
fi cea stabilită ca dată a morții prin resp ectiva hotărâre judecătorească( data prezumată a morții ).
Pe baza hotărârii judecătorești, serviciul de stare civilă v a elibera certif icatul de deces.
În cazul în care, după declararea judecătorească a morți i, se descoperă certificatul de deces al
celui mort, orice persoană interesată poate cere anularea hotărârii.
În funcție de această dată, printre altele
– se determină în concret per soanele care îndeplinesc cerințele pentru a mosteni si care s unt
drepturile lor succesorale
– data la care a op erat transmisiunea succesorală

– momentul de la care – ca regulă – curge termenul de 1 an pentru exercitarea dreptului subiectiv
de opțiune succesoral
– compunerea masei succesorale
– validitatea actelor juridice cu privire la mostenire (căci cele făcuteanterior deschiderii
succesiunii sunt lovite de nulitate absolută ca acte asupra unei mosteniri nedeschise (art. 956 Cod
civ. exemplu acceptarea unei mosteniri la o dată la car e viitorul defunct este încă în viață)
– momentul la care se naste indiviziunea succesoral ă (în situația existenței mai multor
mostenitori) si data până la care retroactivează efectul par tajului, prin care indiviziunea
succesorală în cetează)
– momentul până la care retroactiveaz ă efectul declarativ al actului
de opțiune succesorală – acceptare sau renunțare;
– se determină, în cazul unui confli ct de legi succesorale în timp, care dintre legile în preze nță
guvernează mostenirea.
Deschiderea moșt enirii (momentul ei) nu trebuie confu ndată cu deschiderea procedurii
succesorale notariale reglem entate prin Legea nr. 36/1995.
Importanța datei deschiderii moștenirii.
Stabilirea momentului exact al deschiderii moștenirii prezintă importanță juridică deoseb ită,
astfel:
a) în funcție de acest moment se determină sfera persoanelor chemate la m oștenire, fie în temeiul
legii, fie în baza unui testame nt, capacitatea lor succesorală și drept urile ce li se cuvin asupra
moștenirii;
b) ace st moment este cel până la care retroactivează accepta – rea sau renunțarea la moștenire
(prin curgerea termenului de un an de prescripție a dreptulu i de opțiune succesorală – art.1103
alin. 1 C. civ.);
c) în cazul în c are sunt mai mulți moștenitori, acest momen t marchează începerea stării de
indiviziune între ei și acela până la care retroac tivează efectul declarativ al împărțelii moștenirii;
d) din acest moment, actele (pactele) asupra moștenirii devin valabile (știut fiind că, în
principiu, actele asupra unei moșteniri nedeschise sunt nule absolut – 956 C. civ.)1;
e) este momentul compuneri i și al stabilirii valorii masei succe sorale;
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– –––––––––––––––- –––––––––––––––––––––
1 Inclusiv partajul voluntar, care nu poat e fi făcut înainte de deschiderea succesiunii; a se vedea C. Toader, Impărțeala moștenirii ,
în C. Toader, L. Stănciulescu, R. Popescu, V. Stoica în Moștenirea testamentară. Transmisiunea și împărțeala moș – tenirii,
Editura Actami, București, 1996, p. 161.

f) având în vedere principi ul neretroactivităț ii legii, este mo mentul în care se va stabili legea care
va carmui devolu țiunea mo ștenirii, în cazul conflictului în timp al unor legi succesorale
succesive . De precizat că actele juridice intocmite ulterior deschiderii moștenirii s unt guvernate

de legea în vigoare la data întocmiri i lor, în virtutea principiului aplic ării imediate a legii noi (de
exemplu, accep tarea sau renunțarea la moș tenire ori partajul între moștenitori etc.).

Locul deschiderii moștenirii

Locul deschiderii m oștenirii este cel al ultimului domiciliu al defunctului, i ndiferent dacă acesta
corespunde sau nu cu locu l dece sului (art. 954 alin. 2 C. civ.).
Stabilirea ca loc al des chiderii moștenirii a ultimului domiciliu al defunctu lui are la bază
prezumția că în acest loc se vor rezo lva mai ușor problemele puse de deschiderea moștenirii ,
întrucât aici pot fi obținute date cu privire la moșteni tori și patrimoniul defunctului .
Potrivit art. 87, d omiciliul persoane f izice „este acolo unde aceasta declară că are locuința
principală”.
Domiciliul nu se confundă cu reședi nța, care este locuința secundară.Când domiciliul defunctului
nu a fost cunoscut, reședința va fi considerat ă domiciliu (art. 90 alin. 1 C. civ.).
Însă, î n cazul în care ultimul domiciliu nu este cunoscut sau nu este pe teritoriul României, art.
954 alin 3 NCC stabilește o serie de reguli privind competența de soluționare a cauzei
succesorale respective. Considerăm că, fiind vorba de situații speciale, în care ultimul domiciliu,
nefiind cunoscut sau neaflându -se pe teritoriul României, nu poate fi luat în considerare ca și loc
de stabilire a competenței de dezbatere a moștenirii și de soluționare a tuturor celorlalte aspecte
legate de moștenire, normele pr evăzute de art 954 alin 3 NCC reprezintă reguli de competență
alternativă. Ceea ce spunem aici nu este de natură să contravină competenței exclusive și
absolute determinată de locul ultimului domiciliu al defunctului. Acesta este și rămâne regula
imuabilă, de la care nu se poate deroga. Articolul despre care vorbim , stabilește anumite reguli
aplicabile tocmai în situația în care ultimul domiciliu nu poate fi folosit ca și etalon de stabilire a
competenței, întrucât el fie c ă nu există fie că nu este situat în România. Practic, alin 3 al art
954 NCC stabilește regulile ce se vor urma în cazurile speciale în care ultimul domiciliu nu este
cunoscut sau nu se află pe teritoriul României.
Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces , atât în cazul morții fizic constatate
cât și în cazul morții jud ecătorește declarate.
– Pentru cetățenii români sau străini decedați în România, dovada ultimului domiciliu se va face
cu certificatul de deces emis de autoritațile române competente
– Pentru cetățenii români decedați în străinătate, dovada ultimului dom iciliu se va face cu
certificatul de deces emis de autoritatea străină competentă, transcris de către oficiul de stare
civilă competent
– Pentru cetățenii străini decedați în străinătate, dovada ultimului domiciliu se va face cu
certificatul de deces em is de autoritatea străină competentă, apostilat sau supralegalizat
Domiciliul persoanei este definit de art 87 NCC și reprezintă locuința sa pri ncipală .

Importanța practică a locului deschiderii moștenirii

Stabilirea locu lui deschiderii succesiunii are importanț ă pentru determinarea organelor
competente teritorial să rezolve dife ritele probleme juridice legate de moștenire:
a) secretarul consiliul ui local al localității în raza căreia defunc tul și -a avut ulti mul domiciliu sau
orice persoană interesată po ate cere deschiderea procedurii succesorale notariale (art. 69 din
Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale);

b) procedura succesorală necontencioasă, reglementată de Legea nr. 36/1995, este de competența
notarului public din biroul situat în circumscripția teritorială a j udecătoriei în care defunctul și -a
avut ultimu l domiciliu (art. 10 lit. a din lege); ca excepție, î n cazul moștenirilor succesive,
moștenitorii pot al ege competența oricăruia dintre birourile notariale d in circumscripția
teritorială a judecătoriei în care a avut domiciliu cel din urmă autor (art. 10 lit. b din Legea nr.
36/1995);
––––––––––––––––––––––––––––––– ––––––––
1 Potrivit art. 92 din Legea nr. 71 /2011, dispozițiile art. 954 C. civ., referitoare la locul deschide rii moștenirii, se
aplică numai procedurilor succesorale notari ale sau judiciare începute după intrarea în vigoare a noului Cod civil. 2
Pentru importanța lo cului deschiderii moștenirii în doctrina și practica judiciară franceză, a se vedea J. Flour, H.
Souleau, Les successions, Armand Colin, Paris, 1991, p. 16.

c) instanța jud ecătorească competentă a judeca acțiunile privi – toare l a moștenire se determină tot
în funcție de locul deschi derii moșten irii (chiar dacă în masa succesorală se gă sesc imobile aflate
în circumscripția altei instanțe)

Instanța judecăto rească a ultimului domiciliu al defunctului este competentă să judece:

a) cererile privitoar e la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare;
b) cererile privitoare la moște nire, precum și cele privitoare la pretenții le reciproce ale
moștenitorilor (petiția de ereditate, a cțiunea în reducțiune, acțiunea de partaj succesoral etc.);
c) cererile l egatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moșteni tori sau
împotriva executorului testamentar;
d) cererile privitoar e la anularea certificatului de moștenitor eliberat de not arul public sau de
ridicare ori de modificare a măsu rilor de conservare a bunurilor succesorale (art. 85 din Legea nr.
36/1995).
Precizăm că acțiunile reale imobili are fără legătură cu problemele succesorale (de exemplu,
revendicarea unui bun care face obiectul unui leg at cu titlu particular) sunt de competența
instanței î n circumscripția căreia se află imobilul (art. 13 C. proc. civ.)2.
Chiar dacă moșteni rea este imobiliară, în ceea ce privește împărțeala moștenirii, competența
aparține instanței celui din urmă do miciliu al defunctului (art. 14 C. proc. civ.)3.
–––––––– –––––––––––––––––––––––––––––––-
1 A se vedea V.M. Ciobanu, G. Boroi, T.C. Briciu, Dr ept
procesual civil, Editura CH Beck, București, 2011, p. 452. 2 A se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 40 -42.
3 A se vedea M. Eliescu, op. cit. (I)., p. 264.

Capacitatea de a moșteni

Potrivit art. 957 C. civ., „o persoană poate moșteni dacă există la momen tul deschiderii
moștenirii”. Astfel, orice persoană care e xistă la deschiderea moștenirii are capacitate
succesorală.

Au capacitate succesorală:
– persoanele în viață la data deschiderii mostenirii;
– persoana dispărută căci potrivit art. 53 cod civ. Dispărutul este considerat în viață dacă nu a
inter venit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă;
– persoana concepută dar nenăscută la data deschiderii mostenirii cu condiția ca aceasta să se
nască vie. Pentru determinarea momentului conc epțiunii se apelează la prezumția pe care o

reglementează si Codul familiei (î n prezent abrogat), referitoare la timpul legal al concep țiunii.
Diferența între actuala reglementare a Codului civil si cea veche din codul familiei stă în faptul
că timpul lega l al con cepției reprezintă în prezent o prezumție relativă (ce poate fi ră sturnată
prin proba contrară în condițiile art. 412 alin. (2) C. Civ . ) si nu una absolută, cum era
reglementată în Codul familiei;
– persoana juridică are doar capacitate succesoral ă testamentară (de a primi legate art. 208 Cod
civ.), cu excepția subiectelor collective de drept îndreptățite să primeasc ă succesiunea vacantă,
care, în această privință sunt mostenitori legali.

Nu au capacitate succesorală :
– persoanele care nu mai există la data deschiderii mostenirii;
– comorienții (art. 957 alin. (2) Cod. civ.

Condițiile pentru a mosteni sunt acele cerințe ce trebuiesc observate cumulativ pentru a răspunde
la întrebarea dacă o p ersoană accede ori nu la succesiune. Aceste condiții se clasifică pe de o
parte în funcție d e incidența lor la ambele feluri de mostenire, atât la cea le gală cât si la cea
testamentară (mai exact la oricare dintre cele două feluri, sau numai la un fel de succesiune. Din
acest punct de vedere distingem condiții generale si condiții particulare, speciale); pe de altă
parte cerințele spre a mosteni sunt pozitive sau negative, primele trebuind a fi indeplinite de
mostenitori iar ultimile constând în situații, i poteze în care mostenitorii nu trebuie să se găsească
pentru a avea acces la mostenire .

Conditii Pozitive : c apacitatea succesorală si v ocația (chemarea) succesorală.

Capacitatea suc cesorală reprezintă aptitudin ea unei persoane de a fi subi ect de drepturi și
obligații pe care le presupune calitatea de moștenitor.
Potrivit art. 957 C. civ., „o persoană poate moșteni dacă există la momentul d eschiderii
moștenirii”. Astfel, orice persoană care e xistă la deschiderea moștenirii are capacitate
succesorală.
Dovada „exis tenței” în momentul deschiderii moștenirii incum – bă aceluia care pretinde drepturi
asupra moștenirii (și ca re poate să fie moștenitorul în cauză sau succesorii săi în drepturi).
Moștenitorul poate face dovada în mod direct sau prin succe sorii săi în dreptur i [în această din
urmă ipoteză, dobân direa moșteni – rii are loc prin „retransmitere” (moșten iri succesive), care nu
trebuie să fie confundată cu m oștenirea î n „nume propriu” sau prin „repr zentare”]
Menționăm că dovada vizează atât „existența”
persoanei în momentul deschiderii moș tenirii, cât și „corelația” ei cu momentul morții celui care
lasă moștenirea. În această ordi ne de idei, urmează să analizăm persoanele care au ca pacitate
succesorală, precum și pe cel e care nu au capacitate succesorală.
–––––––––––––––––––––––––––––––– –––––- ––
1 În cazul moștenirii prin reprezentare, moștenitorul sau moștenitorii cu vocație succesorală legală pretind drepturile
succesorale ale ascendentu lui decedat la data deschiderii moștenirii, urcând în locul acestuia (art . 965 și urm. C.
civ.).

Vocația (chemarea) succesorală – repre zintă cerința generală pentru a mosteni care în esență
reprezintă îndrept ățirea de a culege succesiunea,b întemeiată p e lege (în cazul mostenitorilor

legali) ori pe testament, în cazul legatarilor). Desi are izvoare diferite în funcț ie de felul
mostenirii, vocația succesorală este o condiție generală căci trebuie îndeplinită de orice
mostenitor. Concluzia anterior reținută subzistă chiar dacă între vocația succesorală legală si cea
testamentară există de osebiri . Deosebirile constau în fap tul că în timp ce legatarii au întotde auna
vocație efectivă concretă, mostenitorii legali au o vocație generală (prin faptul că legea îi trece
între potențialii succesori al lui de cujus). Dar numai unii dintre acestia, anume cei ce au
întâietate de a cule ge mostenirea, înlăturându -i pe ceilalți, au dublată vocația generală de o
vocație succesorală concretă, efectivă. Departajarea între mostenitori i legali se face prin
aplicarea principiilor generale ale devoluțiunii succes orale legale, ținând în acelasi timp seama si
de excepțiile de la aceste p rincipii. Asa se distinge între mostenitorii legali preferați si cei
subsecv enți. Singurul mostenitor le gal care are întotdeauna dublată vocația gene rală de una
concretă este soțul supraviețuitor, căci acesta, potrivit art. 971 alin.(1) C. Civ. Vine întotdeauna
la succesiune, în concurs cu oricare dintre cele patru clase de mostenitori legali rude cu
defunctul, nefiind înlăturat asadar de n iciun astfel de succesor.

Este condi ție general ă negativ ă nedemnitatea succesorală . Sunt condi ții speciale (particulare)
si in acelasi timp negative: dezmostenirea (reglementat ă de art. 1074 – 1075 Cod civ. si
revocarea judecătorească a legatelor pentru ingratitudinea legatarului (art.1069 alin.(2) Cod
civ. si art. 1070 Cod civ.)

Nedemnitatea succesorală – reprezintă o sancțiune aplicabilă mostenitorului legal sau
testamentar care a săvârsit una din faptele grave față de cel despre a cărui succesiune est e vorba,
fapte prevăzute expres de Codul civil si care are are drept consecință înlăturarea nedemnului de
20 la mostenire. Nedemnitatea succesorală este, poate, instituția juridică din materia
succesiunilor care a s uferit cele mai mari prefaceri față de regimul juridic pe care aceasta îl avea
potrivit vechiului Cod civil. A rămas o condiție negativă dar a deven it una generală prin
extinderea aplicării ei si asupra mostenitorilor testa mentari (art. 960 alin. (1) Cod civ.)
Din perspectiva efectelor nedemnității reținem ăn esență că:
– nedemnul este înlătu rat de la mos tenire, titlul de mostenitor al nedemnului desființându se.
Pose sia exercitată de nedemn asupra bunurilor mostenirii este posesie de rea credință. Nedemnul
trebuie să restituie adevăraților mos tenitori bunurilor succesiunii, fructele pe care l e-a perceput
de la deschiderea mostenirii precum si dobânzile la sumele aparținând succesiunii, încasate de
nedemn începând cu data morții lui de defunctului .
Potrivit art. 960 Cod civ., intitulat e fectele nedemnității, mai exact alineatul (3) al acestui text de
lege, ,, actele de conservare, precum si actele de administrare, în măsura în care pr ofită
mostenitorilor, încheiate între nedemn si terți, sunt valabile. Deasemenea, se mențin si actele de
dispoziție cu titlu oneros încheiate între nedemn si terții dob înditori de buna credință, regulile din
materia cărții funciare fiind însă aplicabile .
–––––––––––––––––––- –––––––––––––––––––––––––––-
1 Pentru profunzim ea delimitărilor, a se vedea Fr. Deak, op. cit. , p. 58. 2 A se vedea V. Stoica, op. cit , (2003), p. 51.
3 Principalele deosebiri din tre nedemnitate și incapacitate succesorală se referă la sfera de aplicare, caracterul
efectelor și sarcina probei; a se ved ea M. Eliescu, op. cit. , p. 80 -81.

Dezmostenirea (condiție n egativă si particulară mostenirii legale)
înseamnă, potrivit art. 1074 alin.(1) Cod civ. ,,dispoziția testamentară prin care testatorul îl
înlătură de la mostenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai mulți di ntre mostenitorii săi legali.

Precizăm că: – suntem în prezența unui alt act juridic pe care, alături de legate sau chiar în absența
acestora, testamentul îl poate cuprinde;

– numai dezmostenirea totală (de la întreaga succesiune) constituie condiția negativă particulară
pentru mostenirea legală. În adevăr dezmostenirea parțială permite totu si mostenit orului legal
accesul la succesiune chiar dacă numai la o porțiune din aceasta. Asadar nu suntem în prezența
unei con diții negative ci mai degrabă a unui caz de restrângere a vocației succesorale a
succesorului legal

dezmostenit parțial .
– numai dezmostenirea (exheredarea) d irectă făcută prin act distinct de deznostenire cuprins î n
testament constituie condiție particulară negativă a mostenirii leg ale. Nu si dezmostenirea
indirectă realizată pe cale de conseci nță prin faptul că testatorul a întocmit unul sau mai multe
legate în favoarea unor alte persoane decât succesorii săi legali, producân d indirect înlăturarea
acestora de la succesiune. Dacă nu ar fi asa, ar însemna, paradoxal, că este condiție a mostenirii
legale, idex istența în terme nii amintiți, a mostenirii testamentare (fapt ce nu -si găseste desigur
temei);

Revocarea judecătorească se dispune cu titlu de sancțiune, atunci cân d legatarul se face vinovat
fie de neîndeplinirea s arcinilor impuse de t estator, fie de ingratitudine. Revocarea judecătorească
a legatelor, presupunând o culpă din partea legatarului, este o sancțiune, fiind echivalentă, în
materia succesiunii testa mentare, cu nedemnitatea succesorală prevăzută pentru succesiunea
legală.
Revocarea se dispune de instanța de judecată, la cererea persoanei interesate (cum ar fi
moștenitorii legali ai defunctului sau ceilalți legatari, creditorii defunctului), după m oartea
testatorului.
Doctrina și practica judiciară au admis posibilitatea testatorului de a renunța prin testament la
acțiunea în revocare pentru neîndeplinirea sarcinii, lăsând deschisă numai calea executării ei .
(M. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei, p. 269; Trib. reg. Suceava, dec. civ. nr. 1569/1956, înJ.N. nr. 2/1957).

Concluzii

In urma studiului putem spune ca atunci cand totul functioneaza sistemul legislativ Roman este
lipsit de problem e dar avand in vedere acuala directie a soc ietatii multe norme de drept ar
trebuie modernizate . Sistemul legislativ dupa care operam nu corespunde in totalitate actualei
mentalitati , personanele nu mai au situatii civile simple (se casatoresc , fac copii ,decedeaza) .
De la in ceputul secolui 21 putem observa o adaptare in masa a starii de concubinaj , casatorii
multi ple, multipli mostenitori , contracte de intretinere , renta viagera etc , toate aceste variabile
duc la o ingreunare chiar o blocare a sistemului legislativ . Ceea ce a condus la adoptarea sau
modificarea unor norme dar acest lucru este doar o rezolvare temporara iar in practica s -a
demostrat ca normele respective nu functioneaza efficient .

Bibliografie

Bogdan Patrascu Dr ept civil Editura Pro Universitaria
Prof. univ. dr. Liviu Stanciulescu Drept civil Editura Hamangiu

Daniela Negrila Notar public coordinator Birou Notarial CONCORDIA