Importanta Culturii Marului

IMPORTANTA CULTURII MARULUI

Importanta culturii marului se datoreaza valorii alimentare si gustative, terapeutice si profilactice a fructelor, insusirilor lor tehnologice specifice, particularitatilor agrobiologice ale pomilor si valorilor economice mari.

Merele constituie unul dintre componentele de baza in alimentatia moderna a omului. Ele reprezinta aproape singurul aliment gata pregatit in natura, care poate fi consumat fara alte adaosuri, fie in stare proaspata, fie consumate ca sucuri, compot, dulceata, cidru, marmelada etc. Datorita insusirilor tehnologice, merele constituie o materie prima cu pondere mare in industria alimentara (A.Gherghi).

Astfel, din punct de vedere chimic, merele contin in medie: 84,5% apa, 14,1% zaharuri, 0,2% substante pectice, 0,6% substante grase, 90 UI vitamina A, 0,02 mg% vitamina B2, 0,1mg% vitamina B1, 7mg% vitamina C, 7 mg% calciu, 10 mg% potasiu cat si cantitati reduse de aluminiu, mangan, sulf, cobalt si altele.

Existenta unui numar mare de soiuri, cu coacere esalonata in diverse epoci si capacitatea de pastrare in stare proaspata timp indelungat a soiurilor de iarna, asigura consumul de fructe proaspete aproape in tot cursul anului, circa 10 luni din 12 ale unui an. Avand o mare capacitate de pastrare si o buna rezistenta la manipulare, fructele pot fi transportate cu usurinta la distante mari.

Marul este specia cu posibilitati mari de aclimatizare la conditiile de mediu diferite si se cultiva pe toate continentele globului, desigur, cu exceptia zonelor foarte reci. Limita nordica a arealului de raspandire a speciei in Europa este Norvegia, iar in America de Nord – Canada. Limita sudica a arealului trece prin America de Sud (Chile, Argentina), Africa (Republica Africa de Sud), Oceania prin Australia, Noua Zeelanda si se extinde aproximativ pana la paralela 40. Ca altitudine, marul se poate cultiva de la altitudinea 0o, – nivelul marii si pana la 2000-3000 m in tari din zona tropicala cum ar fi Zimbabwe, Guatemala, Bolivia, Ecuador etc.

Importanta culturii este determinata și de anumite particularități agrobiologice specifice ca: o adaptare buna la climatul temperat, suportarea valorilor extreme ale parametrilor meteorologici și solurile mai puțin fertile, [59], merele suportă cu ușurință transportul pe distanțe mari constituind o valoroasă materie primă pentru industrie.

Originea si arealul de cultura

Mărul (Malus domestica Borkh), face parte din familia Rosaceae, subfamilia Pomoideae. Mărul este un pom care realizează înălțimi de 8-9 m, diametrul coroanei de 6-8 m, când soiurile sunt altoite pe portaltoi cu vigoare foarte mare și ating înălțimi de 2-2,5 m, când sunt altoiți pe portaltoi de vigoare mică și foarte mică. Florile sunt grupate în inflorescențe de tip corimb, iar fructul este o poamă (fruct fals, care ia naștere din receptaculul floral) de mărime și culoare diferite în funcție de soi.

Originile sale se întind în negura timpului, în regiunea de nord vest a munților Himalaia.

În stare spontană se găsește și în Europa, Asia dar și America, unde formează păduri întregi de măr sălbatic. Pe plan mondial suprafețele ocupate cu măr ocupă locul al treilea, după bananieri și citrice, cu o suprafață de peste 4,5 milioane ha.

Mărul reprezintă principala cultură pentru zonele cuprinse între 30-60 grade latitudine nordică și 30-70 grade latitudine sudică. Limita nordică a acestei specii este atinsă în țări ca Norvegia, Canada, iar limita sudică trece prin țări ca Argentina, Chile Republica Sud Africană, Australia, Noua Zeelandă.

Principala arie de cultură a mărului în România se situează în regiunile deluroase care înconjoară Munții Carpați și Munții Apuseni, suprapunându-se, în mare parte, peste zona de vegetație a fagului și stejarului. În regiunile de cultură a mărului se găsesc numeroase bazine și centre pomicole vestite.

Regiunea I: Horezu, Râmnicu-Vâlcea, Curtea de Argeș, Ticveni, Merișani, Câmpulung-Muscel, Valea Mare, Gemenea, Cândesti, Voinești, Malul cu Flori, Pucioasa, Moroieni, Băicoi, Cislău, Pătârlagele, Dumitrești ș.a.

Regiunea a II-a: Hațeg, Gurahonț, Orăștie, Domașnea, Iablanița, Ineu, Beiuș.

Regiunea a III-a: Baia Mare, Seini, Șomcuța, Năsăud, Bistrița, Șimleul Silvaniei.

Regiunea a IV-a: Sighet, Reghin, Apold, Sighișoara.

Regiunea a V-a: Rădășeni, Dumbrava, Târgu-Neamț, Grumăzești, Ghindăuani, Agapia, Valea Seacă, Filioara, Băltătești, Ocea.

Regiunea a VI-a: Mediaș, Dumbrăveni, Târnăveni și Harghita;

Regiunea a VII-a: Cluj-Napoca, Blaj, Turda, Aiud, Alba;

Regiunea a VIII-a: Podișul Bârladului. ~9~ Regiunea a IX-a: în zona nisipurilor din Câmpia de Vest.

PARTICULARITATILE DE CRESTERE SI RODIRE ALE MARULUI

2.1. Specific de crestere si fructificare la mar

Pe langa ingrijirile date pamantului, trebuie sa avem o grija tot atat de mare de pomi in ceea ce priveste formarea coroanei, dimensiunile scheletului si grabirea intrarii pe rod.

Formarea coroanei se face prin taieri de scurtare si rarire a ramurilor. Aceste taieri, au rostul de a imparti ramurile principale (cele mai groase) deopotriva (egal), in jurul trunchiului, precum si asezarea lor cat mai buna in inaltime, pe axul pomului. Tinand seama de anumite reguli de asezare a ramurilor pomului in coroana, facem ca lumina si aerul sa patrunda cu usurinta in coroana, lucru care are ca urmare fabricarea unei cantitati mai mari de hrana in frunze.
Totodata, prin taieri inlesnim ingrosarea ramurilor, imputernicind asadar coroana, pentru a putea sa tina cu mult mai multa usurinta greutatea rodului.

Tot prin taieri, ajutam imbracarea ramurilor mari cu altele mijlocii, a celor mijlocii cu altele mai mici si asa mai departe. Toate aceste ramuri la un loc formeaza scheletul coroanei si se numesc ramuri de schelet. Pe ramurile mijlocii si mici (de schelet) iau nastere ramurelele de rod care poarta flori si apoi fructele. Cu cat ramurelele de rod sunt mai numeroase, cu atat se formeaza mai multe flori si fructe, iar pomul incepe sa rodeasca mai devreme. Toate aceste avantaje se obtin prin scurtarea si rarirea ramurilor tinand seama de forma de coroana ce vrem sa o facem.

In literatura de specialitate la specia mar sunt prezentate si recomandate mai multe tipuri de coroana. Pentru livada de langa casa vom prezenta cele mai uzuale si usoare forme de coroana, care nu necesita cheltuieli prea mari cum sunt: piramida etajata, piramida intrerupta (vasul) si palmeta libera.

Taieri de formare a coroanei in forma de piramida etajata

In anul I dupa plantare, primavara, pomul sub forma de varga se va scurta la 80 cm de la punctul de altoire. In timpul anului se vor elimina lastarii de pe tulpina pana la 60 cm inaltime. Se vor lasa sa creasca circa 3 (trei) lastari dispusi la un unghi de 120° si axul pomului sau varful de crestere.

In anul al doilea,: primavara cele trei ramuri se vor scurta la 30-40 cm lungime iar axul (ramura din mijloc sau de prelungire a trunchiului) se va taia cu 20 cm mai lung decat ramurile laterale. Dupa o astfel de taiere, in timpul verii din mugurii asezati la varfurile ramurilor laterale cresc lastarii puternici de prelungire. Din ceilalti muguri asezati mai jos, cresc, de asemenea lastari,dar mai slabi. Cei mai importanti pentru noi sunt lastarii de prelungire din varfuri, pe care, daca e nevoie in cursul verii, ii putem intari prin ciupirea varfurilor celorlalti lastari asezati mai jos.

In anul al treilea, primavara, inainte de a porni seva,ramura principala de schelet care este prinsa cea mai jos pe tulpina se scurteaza la 60-70 cm (impreuna cu prelungirea ei), masurat de la punctul de prindere (baza) pe trunchi spre varful ramurii. Celelalte doua ramuri principale de schelet impreuna cu prelungirea lor se scurteaza la aceeasi inaltime cu cea dintai. Axul sau ramura de mijloc (prelungirea trunchiului) se taie cu 25 cm deasupra celor trei ramuri principale (cu o lungime de foarfece). Celelalte ramuri (numite ramuri secundare de schelet) crescute pe ramurile principale si pe ax se scurteaza la 3-4 muguri buni iar cea care ameninta prelungirea se inlatura.

Taierea de scurtare atat la ramurile principale cat si la celelalte se face totdeauna la o muchie de briceag deasupra unui mugure care priveste in afara coroanei, caci numai acesti muguri dau prelungiri bune care cresc in afara si nu inauntru coroanei.

Dupa o astfel de taiere, spre varful fiecarei ramuri principale, precum si spre varful axului, cresc 3-4 lastari puternici.

Noi insa nu avem nevoie de toti lastarii si pentru a nu irosi fara rost hrana, cat si pentru a intari lastarii de trebuinta, cand ei au ajuns la lungimea de 20-25 cm, trebuie sa facem urmatoarea lucrare:

La fiecare ramura principala se alege un lastar bun de prelungire si un alt lastar asezat, fie in dreapta, fie in stanga si care nu ameninta sa-l intreaca pe cel de prelungire spre a forma prima ramura secundara de schelet (ramificare).

Acesti doi lastari, se lasa intregi, ceilalti lastari vigurosi de la varfuri se scurteaza la 5-6 frunze iar daca unul dintre ei creste inauntrul coroanei, sau drept in sus si este asezat pe partea dinauntru a ramurii principale se taie de la baza (la ras).

Lucrarea aceasta se face la toate trei ramurile principale, avandu-se grija ca ramura secundara de schelet sa se lase la toate de aceeasi parte adica fie in dreapta, fie in stanga.

Pe ax (ramura de prelungire a trunchiului) se alege mai intai lastarul de prelungire, apoi inca trei lastari, impartiti deopotriva in jurul pomului si distantati la 70-80 cm de primul etaj, care vor forma al doilea rand de ramuri (sau al doilea etaj).

In al patrulea an, primavara devreme, inainte de pornirea sevei, prelungirea ramurilor principale de schelet se scurteaza cu jumatate sau cu o treime din lungimea lor, dupa vigoare, adica cam 50 cm cel putin si 70 cm cel mult, masurand de la prima ramura secundara de schelet.

Ramura secundara se scurteaza si ea cu 15-20 cm mai jos fata de varful (taiat) prelungirii ramurii principale.

In unele cazuri, la pomii vigurosi, in urma ciupirii de vara a varfurilor, facuta pentru ingrosarea lastarilor de prelungire, apar in apropierea locului ciupit noi ramuri laterale (secundare). Daca aceste ramuri au crescut bine, la taierea din primavara, se opreste si cea de-a doua ramura secundara de schelet, taind pomul ca pentru anul urmator. In acest fel se castiga un an in formarea coroanei.

Cele trei ramuri lasate pentru formarea celui de-al doilea etaj se scurteaza cu 20 cm mai sus decat varfurile taiate ale prelungirilor ramurilor principale de schelet din primul rand de ramuri (primul etaj). Axul de prelungire al trunchiului se taie cu 25 cm mai sus de varful ramurilor din etajul al doilea.

Toate celelalte ramuri se scurteaza mai mult sau mai putin dupa cum au sau nu loc sa creasca, dar cele puternice de la varfuri si mai ales cele crescute inauntrul coroanei se taie de la baza (la ras), incat pomul sa primeasca lumina si aer suficient.

In urmatorii ani, la etajul intai se continua a se scurta prelungirea si a doua ramura secundara dupa aceleasi reguli folosite in anul al patrulea.

Etajul al doilea se taie la fel ca etajul intai in anul al patrulea adica se lasa o prelungire si prima ramura secundara.

Taieri de formare a coroanei in forma de – Palmeta libera

Aceasta forma de coroana este recomandata pentru soiurile de vigoare mijlocie, altoite pe portaltoi de vigoare mijlocie.

Taierea pomilor in anul intai dupa plantare este conditionata de cativa factori. Pomii plantati sub forma de vergi se scurteaza la 75/80 cm de la nivelul solului, in scopul proiectarii primelor doua ramuri principale si a axului pomului. Odata cu dezmugurirea se suprima toti mugurii din zona trunchiului pe o distata de 50 cm de la nivelul solului.

In luna mai, cand lastarii ating lungimea de 20-25 cm, se aleg doi pe directia randului, la un interval de 8-12 cm unul de altul, pentru formarea etajului intai si unul pentru prelungirea axului. Ceilalti lastari se suprima.

In anul al doilea – primavara se corecteaza unghiul de insertie al sarpantelor (ramuri principale) din primul etaj prin inclinare si se echilibreaza intre ele prin scurtarea ramurii mai viguroase. Daca lungimea ramurilor alese pentru primul etaj este mai mare de 60 cm, ele se scurteaza la 45-50 cm de la baza.

In timpul vegetatiei, cand lastarii inregistreaza lungimea de 10-15 cm, se suprima concurentii lastarilor de prelungire a axului si ai ramurilor de schelet. De asemenea, se plivesc lastarii verticali de pe latura superioara a sarpantelor (ramurilor principale) si de la baza lor. Lastarul de prelungire al axului nu se ciupeste, pentru a obtine lastari anticipati. Dat fiind faptul ca lipseste spalierul, reglarea unghiului de ramificare se face in fiecare an, prin transferul directiei de crestere a sarpantei pe o ramura exterioara orientata de-a lungul randului.

In anul al treilea – inainte de pornirea pomilor in vegetatie, primavara devreme se scurteaza axul la 50–70 cm fata de punctul de insertie al celei de-a doua sarpante (ramura principala) a etajului intai.

In acest an, precum si in anii urmatori se urmareste ca unghiul de ramificare sa fie cuprins intre 50-60°. Daca ramurile de prelungire a sarpantelor sunt prea lungi, ele se scurteaza la 50-55 cm. De asemenea se scurteaza si ramurile ramase pe ax si la baza sarpantelor la o lungime de maxim 20 cm (o lungime de foarfeca). Ramurile concurente ale sarpantelor (ramurilor principale) si cele ce cresc pe partea superioara (pe creasta) se elimina. Ramurile cu pozitie laterala fata de sarpanta se scurteaza la circa 50 cm lungime.

Pe ax se lasa 2-3 ramuri de vigoare mijlocie, orientate preponderent spre intervalele dintre randuri, care se scurteaza slab si in anii urmatori se transforma in formatiuni fructifere. Daca ramurile lasate sunt viguroase, atunci se scurteaza la 10-12 muguri, pentru ca in anul urmator sa se transfere cresterea la o ramificare orientata spre orizontala. Celelalte ramuri aflate pe ax se suprima.

In timpul vegetatiei cand lastarii au lungimea de 15-20 cm, se aleg doi pentru formarea sarpantelor si unul pentru prelungirea axului. Lastarii alesi pentru sarpante trebuie sa fie vigurosi, cu un unghi larg de insertie (prindere) si orientati preponderent de-a lungul randului de pomi in directii opuse.

In anul al patrulea, primavara inainte de pornirea sevei, se corecteaza unghiul de insertie (prindere) a sarpantelor din primul etaj prin transferarea directiei de crestere a lor, pe o ramura orientata de-a lungul randului sub un unghi necesar, dupa aceasta procedandu-se la o scurtare a ei la 55 cm sau la nivelul celei mai putin viguroase.

Ramurile concurente, lacome, precum si cele amplasate pe ramura superioara a sarpantei (pe creasta) si la baza lor se suprima.

Ramurile 3 – 4, alese ca sarpante se scurteaza slab iar daca sunt viguroase scurtarea se face la 50 cm. Ramurile lasate pe ax intre sarpante se scurteaza transferandu-le cresterea la o ramura orientata spre orizontala. Axul se scurteaza in functie de vigoarea pomului la 50-60 cm de la punctul de insertie a celei de-a patra sarpanta.

Formarea palmetei libere. Aspectul pomilor dupa taiere in anul I (a), al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d) dupa plantare

Pe sarpante se aleg lastarii de prelungire, se suprima concurentii, cei lacomi si care cresc pe partea superioara (pe creasta). Lastarii aparuti pe ax intre sarpante se ciupesc la 4-5 frunze, pentru a-i obliga sa fructifice.

Dupa formarea coroanei, in anii urmatori prin taieri de productie se urmareste structurarea sarpantelor, o garnisire corespunzatoare cu formatiuni de rod si atingerea parametrilor specifici formei de coroana.

Planul de combatere a bolilor si daunatorilor la specia mar

Pomicultura se confrunta astazi cu o serie de mari neajunsuri. Lipsa fondurilor banesti, a masinilor si a aparaturii de stropit si aplicarea tehnologiilor de azi pe maine au dus la declinul livezilor.

Daunatorii de temut in livezile de mar care pot distruge productia si livada sunt: paduchele lanos (Eriosoma lanigerum), paduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), insectele minatoare si defoliatoare, afidele si acarienii, gargarita florilor de mar (Antonomus pomorum) si viermele merelor (Cydia pomonella). Toti acesti daunatori se pot distruge folosind produse insecticide si acaricide.

Bolile cele mai raspandite care dijmuiesc sau distrug in totalitate recolta de mere sunt: rapanul (Venturia inaequalis), fainarea (Phodosphaera leucotricha), focul bacterian (Erwinia amylovora), moniliozele, bolile de scoarta, virusurile latente si proliferarea marului.
Tratarea marului se va face cu produse fungicide sistemice cat si fungicide de contact.
Daunatori pentru livezile de mar pot fi soarecii de camp si iepurii care pot provoaca mari pagube, atunci cand solul nu este intretinut sau pomii protejati.