Importanta Culturii Graului

INTRODUCERE

Dintre plantele cultivate, grâul a fost considerat regina cerealelor – cea mai importantă hrană pentru populație. În existența și activitatea umană, pentru mari zone geografice ale lumii, grâul este primordial și de neînlocuit. Grâul nu-i orice plantă, el asigurând securitatea alimentară și fiind planta strategică numărul unu când națiunea este în pericol (Bâlteanu, 1999).

Această cereală “nobilă“ în Europa și America de Nord este, de mult timp, una dintre plantele anuale cele mai studiate de către agronomi.

Cuvântul ,,grâu” are foarte multe semnificații pentru diferite categorii sociale și profesionale.

pentru botanist este o simplă plantă;

pentru chimist este o înlănțuire de formule chimice organice;

pentru genetician este un organism interesant care demonstrează numeroase legi ale eredității;

pentru fermier, este o cultură cu care câștigă bani;

pentru comerciant, înseamnă creșterea afacerilor;

pentru brutar, înseamnă făină și producerea pâinii;

pentru cercetător, înseamnă muncă;

pentru politician, este o problemă dificil de rezolvat, când se cumpără sau se vinde grâu;

pentru religie, este un simbol al credinței;

pentru fotograf și artist, este o formă unică de stil de viață;

pentru un om de stat și strateg, este o puternică armă de război;

pentru biolog reprezintă energia solară făcută în bob prin fotosinteză;

pentru milioane de oameni din toată lumea, înseamnă viață și hrană.

Ameliorarea științifică a reușit în mai puțin de un secol, să producă modificări radicale în cultura grâului din lume. Ameliorarea precocității, a rezistenței la ger, la secetă, la arșiță și la boli, a permis extinderea culturii grâului în zone unde culturile erau frecvent calamitate. Pierderile de recoltă produse de boli au fost mult diminuate, iar multe din epifițiile dezastruoase, frecvente odinioară, au putut fi prevenite.

Toate aceste realizări crează baza pentru progresele viitoare, cerute de evoluția continuă a tehnologiei de cultură și necesitățile alimentare mereu crescânde ale omenirii (Săulescu, 1984).

Soiul este un mijloc de a se obține recolte maxime și stabile din punct de vedere economic (Ivanov și Sizov, 1954).

Ca o definiție generală putem spune că soiul este o grupă de indivizi cu ereditate proprie, adaptați la anumite condiții de climă, sol și agrotehnică și care servesc ca mijloc de bază a producției vegetale.

În ultimul timp s-a consacrat noțiunea de cultivar, o noțiune generală, sinonimă soiului și hibridului comercial și ea indică orice structură genetică vegetală comercializată și cultivată. Ele pot fi diferite în privința structurii genetice.

Unele pot avea o structură homogenă, homozigotă (soiurile – linii pure la plantele autogame). Cunoașterea acestor trăsături ale structurii genotipului cultivarelor este absolut obligatorie, fiind indispensabilă în activitatea producerii de sămânță. Ca urmare, în ultimele decenii colecția de cultivare s-a îmbogățit cantitativ și calitativ, asigurându-se premisele pentru creșterea susținută a producției vegetale.

CAPITOLUL 1

IMPORTANTA CULTURII GRAULUI

Grâul reprezintă cereala cu cea mai mare importanță de pe glob, ocupând cele mai mari suprafețe cultivate. În existența și activitatea umană, pentru mari zone geografice ale lumii, grâul este primordial și de neînlocuit. Grâul nu-i orice plantă, el asigurând securitatea alimentară și fiind planta strategică numărul unu când națiunea este în pericol (Bâlteanu1999).

Grâul face parte din familia Gramineae, genul Triticum L. și cuprinde specii diploide cu 14

cromozomi, tetraploide cu 28 de cromozomi și hexaploide cu 42 cromozomi.

Dintre acestea cele mai importante sunt Triticum aestivum ssp vulgare (grâul comun) și Triticum durum (grâul durum).

Grâul comun este cel mai răspândit, el deținând 90% din suprafața mondială cultivată cu această specie. Acesta se cultivă în cele mai diferite climate constituind în același timp principala sursă de hrană a populației.

Grâul de pâine (Triticum aestivum L.), cultivat, are o istorie de câteva mii de ani. Se pare că grâul a crescut în [NUME_REDACTAT] în anii 10000-15000 î.e.n. și a fost menționat în scrieri începând cu anul 550 î.e.n. Multe din caracterele plantei au fost binecunoscute cu circa 2000 de ani în urmă, când evident a fost cultivat pentru hrană (Quisenberry, 1967). Cultura grâului s-a răspândit cu succes pe tot globul. [NUME_REDACTAT], grâul a fost extins în cultură, mai întâi în provinciile [NUME_REDACTAT]. Pe vremea romanilor, Egiptul era un grânar renumit. Pe măsură ce populația din Grecia și Italia antică s-a înmulțit, grecii și romanii au fost nevoiți să importe grâu din Asia, nordul Africii și Sicilia. Există dovezi că grâul a fost folosit în alimentația omului în perioada mezolitică (9000-7000 î.e.n.) în [NUME_REDACTAT]. Săpăturile din renumitele peșteri de la [NUME_REDACTAT] au scos la iveală seceri a căror lamă era formată din cremene ascuțită, iar mânerul din os. Acestea serveau la secerarea cerealelor (grâu, orz) sau a altor graminee. Pe lângă acestea au fost găsite și pisăloage de piatră cu ajutorul cărora se zdrobeau semințele. Probabil că oamenii din acele vremuri utilizau ca hrană formele ancestrale spontane ale grâului de astăzi (Ceapoiu, 1984).

Vechile documente istorice atestă că diversele specii de grâu sunt originare din zona [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Etiopiei. Populațiile antice de greci, perși, mesopotamieni și asirieni au cultivat și extins grâul, acesta constituind principala sursă de hrană și comerț.

populației findu-i oferite “panem“ și “circenses“ (pâine și circ). Pâinea simboliza hrana zilnică a acestora.

Nici una din speciile de grâu nu s-a format în [NUME_REDACTAT] (America de Nord, America de Sud, Australia). Grâul a fost adus aici din [NUME_REDACTAT]. Conchistadorii spanioli, portughezi și coloniștii englezi l-au introdus și extins în cele două continente americane. [NUME_REDACTAT], în a doua călătorie a sa (1493), a dus grâul din Spania în Indiile de Vest, iar de aici în Mexic (1510) și apoi în sud-vestul [NUME_REDACTAT] ale Americii (Ceapoiu, 1984). [NUME_REDACTAT] de Sud a fost răspândit în secolul al XVI-lea, iar în Australia către sfârșitul secolului al XVIII-lea.

În emisfera vestică, grâul a fost introdus relativ recent (circa 400 de ani) de către emigranți care au adus semințe de diverse origini.

[NUME_REDACTAT] de către romani a stânjenit mult comerțul cu grâu. Migrația popoarelor, retragerea populației din câmpie către munte, a distrus complet vadurile comerciale din trecut.

Odată cu ocuparea țărilor române de către [NUME_REDACTAT] s-a produs o adâncă depresiune în cultura grâului, deoarece prețul impus de turci era mic, neîncurajator pentru cultivatori. Odată cu pacea de la Adrianopol în 1829 cultura grâului a început să se dezvolte rapid, deoarece grâul era foarte solicitat pe piețele occidentale, unde consumul de grâu era ridicat ca urmare a creșterii vertiginoase a populației în urma dezvoltării industriei.

Începând din 1850 și până la cel de-al doilea război mondial, agricultura țării noastre a cunoscut o dezvoltare accentuată. Grâul a fost cultura principală care a determinat acest progres. În perioada 1907-1913 România exporta anual în medie 1.331.140 tone, export mediu care nu a mai fost atins de România de după război (Bâlteanu, 1999).

În ceea ce privește exportul de grâu, înainte de primul război mondial, România ocupa locul a V-lea în lume. În perioada 1921-1925 locul al X-lea, în perioada 1926-1928 locul al VIII-lea, iar în 1931-1935 locul al VI-lea (Ceapoiu, 1984). România era cunoscută ca fiind “grânarul Europei“, în condițiile în care consumul intern era foarte redus.

Nici un aliment nu satisface atât de economic cerințele omului în principii nutritive și active ca pâinea de grâu. În afară de pâine, hrana noastră cea de toate zilele, din făina de grâu se fabrică numeroase și variate produse, care, toate la un loc aduc liniște și siguranță pentru circa 40% din populația globului (Bâlteanu, 1999).

Deși a servit, în primul rând, ca aliment principal al omului, grâul este utilizat în mari cantități și în hrana animalelor.

Evoluția de la speciile sălbatice cu bobul îmbrăcat de la care se obțineau producții de câteva sute de kilograme la hectar și până la soiurile moderne care au atins producții de peste 10 tone la hectar, a dus la formarea uneia dintre cele mai importante plante de cultură din lume.

Grâul comun are forme de toamnă și de primăvară și un număr foarte mare de varietăți și soiuri. Concomitent cu extinderea culturii grâului în toată lumea s-au creat soiuri capabile să valorifice potențialul ecologic al fiecărei zone climatice.

În rapoartele de specialitate s-a consemnat că grâul este unic prin numărul și varietatea soiurilor sale artificial create, ca urmare a activității umane (***, 1970).

Grâul poate reprezenta multe lucruri, în funcție de cel care îl privește. Pentru botanist, este o iarbă. Pentru chimist este un compus organic, iar pentru genetician un organism în schimbare. Pentru fermier, înseamnă o cultură cu care câștigă bani. Pentru cercetător înseamnă muncă; pentru comerciant este marfa lui și pentru brutar, făina. Cu toate acestea, toți îl privesc ca pe cel mai important produs alimentar pentru om. Nici un alt aliment nu satisface atât de economic cerințele omului în principii nutritive și active ca pâinea de grâu (Quisenberry, 1967).

Grâul este bogat in proteine (7-22 %), care sunt reprezentate prin prolamine (35-45 %), glutamine (35-40 %), globuline (15-20 %) și albumine ( 2-5 %). Acestea asigură creșterea și dezvoltarea organismului deținând un rol biocatalitic și energetic foarte important. Grâul conține o mare cantitate de amidon (65-70 %), principalul component al bobului, precum și unele zaharuri fermentcescibile. Embrionul de grâu conține lipide (2-4%), vitamina E (4-7 %), etc. Boabele și făina integrală de grâu sunt bogate în vitamine din grupurile B,K, vitamina PP și în cantități limitate, vitamina H. Derivatele de grâu sunt foarte bogate in fosfor, potasiu, magneziu și destul de bogate în fier și fluor.

Grâul conține aproape întreaga gamă de acizi aminici esențiali; o parte dintre aceștia se găsesc în cantități insuficiente trebuințelor omului. Îmbogățirea grâului în proteine și în acizi aminici esențiali, îndeosebi în lizină, obiective care se urmăresc, în unele programe de ameliorare – ar contribui mult la ridicarea valorii alimentare a grâului. Grâul se cultiva în peste 45 de țări, hrănind 35-40 % din populatia globului (Ceapoiu, 1984).

Grâul se bucură de o deosebită atenție și datorită urmatoarelor avantaje: posibilități nelimitate de a mecaniza cultura, fapt ce determină obținerea unei producții mai ieftine; boabele de grâu pot fi păstrate timp îndelungat sau transportate la distanțe mari fară să se altereze; posibilități de cultivare în cele mai diferite climate (subtropical, mediteranean, continental de stepă, etc.) asigurând producții satisfăcătoare pretutindeni unde se cultivă; pentru cea mai mare parte din populația globului pâinea și variatele produse care se fabrică din făina de grâu, reprezintă hrana de bază; boabele de grâu reprezintă materia primă pentru diferite industrii și o importantă sursă de schimburi comerciale. Tarâțele ce se obțin din măcinatul boabelor de grău reprezintă un nutreț concentrat din cele mai importante, ele fiind bogate in proteine, grăsimi și substanțe minerale. Paiele de grâu se utilizează la fabricile de celuloză, ca așternut in grajdurile și în hrana animalelor. Plantele de grâu intră în compoziția borceagurilor .

În țara noastră, grâul asigură în alimentația oamenilor circa 40% din totalul necesarului de calorii. Tărâțele și alte resturi de la industrializarea grâului contribuie cu 10-15% la totalul unităților nutritive consumate de animale .

Grâul constituie și o foarte bună plantă premergatoare pentru alte multe culturi, deoarece părăsește terenul devreme, lasând timpul necesar pentru efectuarea arăturilor de vară (Bâlteanu și Bârnaure, 1979).

Boabele și făina de grâu sunt bogate în vitamine din grupul B și grupul K.

În tradiția creștin-ortodoxă, fiertura de grâu cu adaos de zahăr și mirodenii se folosește pentru pomenirea morților și la slujbele ce au loc pentru sărbătorirea principalilor sfinți ai religiei ortodoxe.

Grâul poate servi la fabricarea alcoolului, amidonului, dextrinei și glucozei. Tărâțele de grâu constituie un valoros nutreț concentrat bogat în hidrați de carbon și proteină brută, fiind indicat în alimentația animalelor de reproducție, a tineretului anumal și a vacilor de lapte.

Paiele de grâu se folosesc ca așternut pentru animale. De asemenea se întrebuințează la producerea celulozei necesare fabricării hârtiei, cartoanelor.

Grâul reprezintă un important produs de export pentru marile țări producătoare, pretându-se la comercializare, păstrându-se și transportându-se relativ ușor.

Ca urmare a diversivității genetice și a plasticității fenotipice și genotipice, grâul se cultivă aproape în toată lumea. Arealul de cultivare ale grâului se întinde de la ecuator până la 66o32’ latitudine nordică, respectiv 45o latitudine sudică și de la nivelul mării până la 3.000-5.000 m altitudine.

Factorii care determină răspândirea culturii grâului pe glob sunt clima, solul și condițiile economice. Fiecărui set specific de condiții de mediu îi poate corespunde un alt genotip ideal, având în vedere complexitatea interacțiunilor din cadrul sistemului plantă – sol – vreme.

Deși ideal pentru o zonă, un soi poate să nu corespundă alteia pentru că oricât de mică ar fi aceasta ca suprafață, există o variabilitate a condițiilor de mediu, în timp și spațiu. Un exemplu în acest sens îl constituie faptul că soiuri cu potențial productiv ridicat, întâlnite pe mari suprafețe în Franța, cum ar fi Texel, Thesee, Orqual, nu se pretează pentru zona ecologică a Olteniei și chiar a României în ansamblu. Tardivitatea lor în condițiile climatice deosebit de stresante de la noi duc la diminuarea potențialului de producție (Păunescu, 1999).

Zonele cele mai propice pentru cultura grâului sunt zonele temperate de nord și cele de sud. Aici se obțin cele mai ridicate producții (Ceapoiu, 1984).

Cele mai propice regiuni din emisfera nordică se întâlnesc în zonele subaride (254-508 mm precipitații anuale) și subumede (508-762 mm precipitații anuale). În zonele aride (sub 254 mm precipitații anuale) și umede (peste 762 mm precipitații anuale) grâul dă producții foarte mici.

Studii întreprinse la Șimnic pe baza datelor climatice înregistrate în ultimii 40 de ani au arătat că producția este pozitiv corelată cu creșterea cantității de precipitații până la 582 mm anual, după care producția scade (Păunescu și colab., 1994).

Zonarea grâului este strâns legată de tipul solurilor. Cele mai potrivite soluri pentru cultivarea grâului sunt cernoziomurile, deoarece acestea au un conținut bogat în humus. Podzolurile și solurile podzolice sunt cele mai puțin potrivite pentru această cultură.

În sinteză putem afirma că grâul este una dintre cele mai importante cereale și planta care ocupă pe glob cele mai mari suprafețe. El se bucură de o deosebită atenție datorită:

– conținutului ridicat al boabelor în hidrați de carbon și substanțe proteice corespunzător cerințelor organismului uman;

– pâinii și variatelor produse care se fabrică din făină și care constituie hrana de bază pentru o mare parte din populația globului (35-40%);

– faptului că boabele de grâu pot fi păstrate timp îndelungat sau transportate la distanțe mari fără să se altereze;

– posibilităților de cultivare și în cele mai diferite climate (subtropical, mediteranean, oceanic, continental de stepă etc.), asigurând producții satisfăcătoare pretutindeni unde se cultivă;

– posibilităților nelimitate de a mecaniza cultura, fapt ce determină obținerea de producții foarte ieftine comparativ cu alte culturi.

Boabele de grâu constituie materie primă pentru diferite industrii (alcool, amidon, dextrină, glucoză) și importantă resursă de schimburi comerciale.

Tărâțele ce se obțin din măcinatul boabelor de grâu reprezintă un nutreț concentrat din cele mai importante, ele fiind bogate în proteine, hidrați de carbon și substanțe minerale.

Boabele de grâu se întrebuințează și în hrana animalelor, prezentând, în comparație cu boabele de porumb, mai multe avantaje între care se rețin:

– un conținut mai ridicat în substanțe proteice;

-valoare nutritivă mai ridicată a proteinelor;

-producție competitivă cu porumbului (soiuri cu capacitate de producție de peste 10t/ha);

-un cost mult mai scăzut;

Tulpinile (paiele) rămase după recoltat au utilizări multiple: materie primă pentru fabricarea celulozei, așternut pentru animale, nutreț grosier, îngrășământ organic, încorporate ca atare în sol, imediat după recoltare, sau după ce au fost supuse unui proces de compostare.

Grâul are și o deosebită importanță fitotehnică din următoarele considerente:
-constituie o plantă premergătoare excelentă pentru culturile de primăvară, rapiță și plante furajere de toamnă;

-eliberând terenul în prima parte a verii, creează condiții optime pentru administrarea îngrășămintelor organice și minerale și pentru lucrările solului;

-în perioada de la recoltare și până în toamnă, solul își îmbunătățește fertilitatea prin procesele de nitrificare;

-în condițiile de irigare, după recoltare se poate cultiva porumb, de regulă pentru însilozare, cu producții de peste 10t/ha substanță uscată;

-este o bună plantă protectoare pe terenurile în pantă, având un grad de acoperire a solului de 50-75%.

CAPITOLUL 2

RELAȚIILE PLANTĂ-FACTORI DE VEGETAȚIE

2.1.CERINȚE FAȚĂ DE TEMPERATURĂ

Grâul cere un climat moderat de cald și umed (cu ierni nu prea friguroase și veri nu prea călduroase și cu ploi moderate în timpul toamnei și mai frecvente primăvara și la începutul verii). El suportă însă condiții climatice foarte variate, atât în ceea ce privește temperatura, cât și umiditatea, datorită numeroaselor specii și soiuri existente în cultură.

Perioada de vegetație în condițiile țării noastre este de 250-280 zile pentru grâul de toamnă și de 90-120 zile pentru grâul de primăvară.

Temperatura minimă de încolțire a grâului este de 1-3oC, însă la temperaturi mai ridicate el încolțește și răsare mai repede. Astfel, la o temperatură de 14-17oC și la o umiditate suficientă în sol, grâul răsare în 7-9 zile. Temperaturile mai scăzute și umiditatea mai redusă în sol întârzie răsărirea.

După răsărire, pentru ca grâul să crească bine, să înfrățească și să se călească până la venirea iernii, are nevoie de zile însorite, cu temperaturi moderate și cu nopți răcoroase. Înfrățirea începe la circa două săptămâni de la răsărire și se poate continua până la venirea iernii. Numai în condițiile excepționale ea se continuă și în primăvară. Înfrățirea se petrece în condiții normale la temperaturi de 8-12oC.

Temperaturile mai ridicate, ca și cele mai scăzute, nu sunt favorabile. Cele mai mari de 12oC favorizează o creștere vegetativă viguroasă și formarea nodului de înfrățire aproape de suprafață, care slăbesc rezistența la ger, iar cele mai scăzute de 8oC încetinesc ritmul de înfrățire.

Spre sfârșitul toamnei, când temperatura scade mai mult, creșterea plantelor se reduce și are loc un proces de „călire” a plantelor de grâu. Acest proces constă în acumularea în frunze și în nodul de înfrățire a unor cantități sporite de zaharuri și de proteine, ceea ce asigură o creștere a rezistenței acestora la gerurile din timpul iernii.

Primăvara, când temperaturile depășesc +5oC, grâul începe să crească, până la împăiere fiind favorabile temperaturile de 8-14oC. Pentru perioada de împăiere (formarea paiului) sunt necesare temperaturi de 14-18oC.Temperaturile mai ridicate determină o creștere accelerată a paiului, însă țesuturile mecanice se dezvoltă slab și rezistența la cădere se micșorează. Pentru înspicare sunt necesare temperaturi de 16-18oC, iar pentru înflorire și fecundare sunt necesare temperaturi de 18-20oC. În timpul formării boabelor, temperatura de 20oC este optimă pentru acumularea substanțelor de rezervă și pentru maturizarea treptată a boabelor.

2.2.CERINȚE FAȚĂ DE UMIDITATE

Sub aspectul umidității, grâul se cultivă în regiuni foarte diferite, întâlnindu-se culturi de grâu în zone cu 2500 mm precipitații anuale, dar și în zone cu 200 mm. Peste 75% din suprafața mondială cultivată cu grâu se extinde în regiuni cu precipitații anuale cuprinse între 370-875 mm (Bâlteanu, 1989).

Cerințele grâului față de umiditate sunt diferite în timpul vegetației. Astfel, în perioada după semănat și până la intrarea în iarnă, grâul are nevoie de precipitații moderate, care să asigure încolțirea, răsărirea și înfrățirea.

În toamnele cu secete accentuate, fapt care obligă însămânțarea în teren uscat, grâul răsare numai după o ploaie, iar dacă seceta se prelungește, răsărirea poate avea loc în timpul iernii sau chiar primăvara timpuriu. Răsărirea se petrece în condiții optime la umiditatea solului de 70-80% din capacitatea capilară pentru apă.

Primăvara, grâul are nevoie de ploi moderate până în perioada coacerii. La începutul primăverii, el folosește foarte bine apa acumulată în sol în timpul iernii. În perioada formării paiului, insuficiența apei îl scurtează, iar excesul de umiditate favorizează atacul bolilor. În perioada de alungire a paiului-înspicare, consumul mediu zilnic de apă atinge 4-4,5 mm. În această perioadă, plantele au cea mai mare suprafață de asimilație și înregistrează cea mai mare producție de substanță uscată. În perioada de fecundare și umplere a boabelor, grâul are de asemenea cerințe ridicate față de umiditate. Insuficiența apei în sol, însoțită de secetă atmosferică și temperaturi ridicate în timpul umplerii boabelor, duce la șiștăvirea acestora. Datorită șiștăvirii boabelor, recolta poate scădea, în astfel de ani, cu 20-40%. În schimb, ploile prea multe în această perioadă favorizează căderea, atacul bolilor și scăderea calității recoltei.

2.3.CERINȚE FAȚĂ DE LUMINĂ

Grâul este o plantă iubitoare de lumină. Cercetările reliefează că fotoperioada lungă și temperatura scăzută intensifică procesul de călire și deci sporesc rezistențele la iernare.

Lumina abundentă sporește numărul fraților și mărește rezistența la cădere.

La temperaturi ridicate, acțiunea luminii este negativă, mai ales când intensitatea acesteia este prea mare.

Rezultă că stresul fotonic este un factor limitativ al producției de grâu.

2.4.CERINȚE FAȚĂ DE SOL

Față de sol, grâul este mai pretențios decât celelalte cereale păioase. Pentru grâu sunt indicate solurile profunde și permeabile, în care rădăcinile pot pătrunde cu ușurință și unde nu băltește apa.

Solurile lutoase și luto-argiloase, cu o bună capacitate pentru apă, sunt foarte potrivite pentru cultura grâului. Sunt foarte indicate pentru grâu solurile cu fertilitate ridicată, capabile să aprovizioneze bine plantele cu substanțe nutritive, al căror sistem radicular nu este deosebit de dezvoltat și de activ. Din acest punct de vedere, tipurile de sol cele mai indicate pentru cultura grâului sunt solurile brune deschise de stepă, cernoziomurile, solurile brun roșcate, solurile aluvionare de luncă, care, datorită însușirilor lor fizice și chimice foarte favorabile, dau producții mari și de calitate superioară.

Sunt puțin favorabile pentru grâu solurile nisipoase, nisipurile, solurile sărăturoase și cele puternic acide. Pe solurile prea acide sau prea alcaline, plantele de grâu se dezvoltă slab și dau producții mici. Cel mai potrivit pH se încadrează în limitele 6-7,7 (Bâlteanu, 1989).

Solurile podzolice, dacă primesc amendamente pentru corectarea acidității și îngrășăminte, pot asigura producții însemnate la grâu. Terenurile în pantă, cu diferite grade de eroziune, pot de asemenea, să asigure producții bune la grâu, dacă primesc îngrășăminte și o agrotehnică corespunzătoare.

Soiurile de grâu au cerințe diferite în ceea ce privește fertilitatea solului. Astfel, soiurile intensive și semiintensive cer soluri fertile, în timp ce soiurile extensive, mai rustice, dau producții mulțumitoare și pe solurile cu fertilitate mai redusă.

2.5.ZONE DE CULTURĂ

În țara noastră, grâul găsește condiții favorabile de cultură pe aproape toată suprafața arabilă a țării. Pe baza condițiilor de climă și sol pe care le oferă teritoriul țării noastre și a cerințelor biologice ale plantelor de grâu s-au stabilit următoarele zone favorabile pentru cultura grâului.

Zona foarte favorabilă. Cuprinde suprafețe mari în toate câmpiile țării, în general terenuri plane sau ușor ondulate. Se extinde, în linii mari în cea mai mare parte din [NUME_REDACTAT] și Crișanei, cu soluri bogate cum sunt cernoziomurile, aluviunile solificate, lăcoviștile și condiții climatice deosebit de favorabile (ierni blânde, veri puțin călduroase). Suma precipitațiilor în lunile de toamnă este de 130-180 mm. Primăvara, precipitațiile însumează 120-150 mm, aceasta fiind bine repartizate în perioada de maximă necesitate (diferențierea organelor de reproducere). Anual cad 600-700 mm precipitații.

În sudul țării, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], cu soluri cernoziomice și în mai mică măsură soluri brun-roșcate și aluviale, spre deosebire de câmpia de vest, se înregistrează frecvent precipitații insuficiente în perioada de însămânțare a grâului de toamnă (suma medie a precipitațiilor din luna septembrie și octombrie este cuprinsă între 70-80 mm).

[NUME_REDACTAT], sunt suprafețe mari în [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], cu cernoziomuri levigate, soluri brune și aluviale, cu condiții climatice foarte favorabile culturii grâului (cu 115-125 mm precipitații în toamnă și 150-175 mm precipitații în primăvară, din care mai mult de jumătate în luna mai).

[NUME_REDACTAT], Câmpia din nord-estul Moldovei, cu cernoziomuri propriu-zise și levigate, mai grele și foarte fertile.

Zona favorabilă grâului de toamnă cuprinde în țara noastră suprafețe mult mai mari decât zone foarte favorabilă. Ea se împarte în favorabilă I și favorabilă II.

Zona favorabilă I cuprinde vestul țării, o fâșie situată la est de zona foarte favorabilă. În sudul țării cuprinde o zonă întinsă la nord, învecinată cu zone foarte favorabilă din Oltenia și Muntenia, estul Munteniei și o zonă în sudul Dobrogei. Solurile din această zonă sunt cernoziomuri și soluri aluviale:

în Transilvania, porțiuni din centrul și nordul [NUME_REDACTAT], zona dintre [NUME_REDACTAT], Deva, Sibiu și porțiuni din depresiunea Sfântu-Gheorghe și [NUME_REDACTAT], cu soluri foarte variate (soluri brune, brune podzolice și cernoziomuri levigate, soluri aluviale, lăcoviști);

în Moldova, o fâșie în dreapta Prutului, care se lățește în zona Iași, cu cernoziomuri și soluri de luncă.

Zona favorabilă II cuprinde în vestul țării zona deluroasă cu soluri brun roșcate podzolite și podzoluri. În sudul țării, cuprinde zona deluroasa, cu o fâșie situată la nord de zona favorabilă I și în Dobrogea partea centrală și nordică. În această zonă predomină solurile brune și aluviale, iar în Dobrogea cernoziomul castaniu. [NUME_REDACTAT], cuprinde porțiuni întinse din [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], cu soluri brune și brune podzolite. [NUME_REDACTAT] include [NUME_REDACTAT], Lunca și [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], cu soluri brune și cenușii.

Zona puțin favorabilă asigură cerințele grâului din punct de vedere climatic, însă solurile se carcterizează prin fertilitate redusă, cu însușiri fizice și chimice puțin corespunzătoare. Se întinde în regiunea dealurilor subcarpatice și a dealurilor erodate din nordul Dobrogei. În această zonă se pot obține producții satisfăcătoare de grâu, dacă se aplică solului măsuri ameliorative și se asigură o tehnologie optimă de cultivare.

CAPITOLUL 3

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND COMPORTAREA UNOR SOIURI DE GRÂU ȘI CORELAȚIILE EVIDENȚIATE

Soiul poate fi definit din punct de vedere botanic, genetic și agricol.

Din punct de vedere botanic, soiul aparține întotdeauna unei anumite unități taxonomice, dar nu reprezintă o unitate taxonomică în sistemul de clasificare a plantelor, așa cum reprezintă varietatea, forma sau subforma.

Puritatea biologică a soiurilor – adică prezența altor varietăți în interiorul varietății de bază – se situează în limite variate. Astfel soiurile obținute prin selecție individuală la plantele autogame pot fi considerate practic pure. Dar nu întotdeauna ele sunt pure. Soiurile locale, de exemplu, cuprind mai multe varietăți.

Aceeași opinie este proprie și principiilor geneticii clasice. Amelioratorii erau convinși că soiurile au o ereditate stabilă, bazându-se pe considerentul că liniile pure sunt homozigote. Se susținea că și soiurile obținute prin încrucișare sunt mai mult sau mai puțin stabile, deoarece la acestea majoritatea caracterelor și însușirilor se găsesc în stare homozigotă.

Cercetările moderne asupra structurii biologice a soiurilor au dus la concluzia că soiurile de plante autogame obținute prin selecție individuală și ajunse deja în cultură nu reprezintă linii pure, ci populații. Deci baza ereditară a soiurilor nu se reduce exclusiv la constituția genetică a formelor parentale inițiale ci ea este mult mai bogată și complexă.

Factorii care modifică structura genetică a soiurilor sunt:

– condițiile ecologice care acționează direct provocând modificări;

– încrucișarea naturală între diferite biotipuri și forme din soi;

– selecția naturală în care se elimină biotipurile mai puțin adaptate:

Acțiunea acestor factori poate fi: – sistematică (constantă)

– periodică (recurentă)

– inconstantă (întâmplătoare).

De aici rezultă că ereditatea soiurilor are o ereditate relativă.

Soiurile, deși aparent par unitare, ele reprezintă un amestec de biotipuri. În general, soiurile de plante autogame sunt mai sărace în biotipuri decât cele alogame, indiferent că este vorba de soiurile nehibride sau hibride.

Cu cât numărul biotipurilor este mai mare cu atât soiurile au o plasticitate ecologică mai mare.

Din punct de vedere agricol, soiul este un mijloc de producție.

Soiul este un mijloc de a se obține recolte maxime și stabile din punct de vedere economic (Ivanov și Sizov, 1954).

Ca o definiție generală putem spune că soiul este o grupă de indivizi cu ereditate proprie, adaptați la anumite condiții de climă, sol și agrotehnică și care servesc ca mijloc da bază a producției vegetale.

În ultimul timp s-a consacrat noțiunea de cultivar, o noțiune generală, sinonimă soiului și hibridului comercial și ea indică orice structură genetică vegetală comercializată și cultivată. Ele pot fi diferite în privința structurii genetice.

Unele pot avea o structură homogenă, homozigotă (soiurile – linii pure la plantele autogame). Cunoașterea acestor trăsături ale structurii genotipului cultivarelor este absolut obligatorie, fiind indispensabilă în activitatea producerii de sămânță. Ca urmare, în ultimele decenii colecția de cultivare s-a îmbogățit cantitativ și calitativ, asigurându-se premisele pentru creșterea susținută a producției vegetale.

Soiurile multilineale sunt alcătuite din populații de genotipuri asemănătoare morfologic ce au o structură heterogenă homozigotă. O strategie de a prelungi rezistența genelor și creșterea stabilității producției este de a cultiva multilinii (Browning și Frey, 1981; Mundt și Browning, 1985; Suneson, 1960; Wolfe, 1985).

Mecanismele prin care multiliniile reduc atacul bolilor au fost frecvent discutate și includ următoarele: blocajul transmiterii patogenilor de-a lungul plantelor diferitelor genotipuri; diluarea inoculului compatibil prin creșterea distanței între plante la același genotip, inducerea rezistenței; Intensificarea înfrățitului pentru cultivarele mai rezistente și inhibarea competitivă a raselor virulente. Deși cultivarele multilineale au avut succes (Browning și Frey, 1981; Mundt și Browning, 1985), abordarea acestora de a controla bolile pot fi laborioase și costisitoare (Caldwe, 1966).

Un soi multilineal reprezintă o populație agronomic uniformă, dar heterogenă pentru genele de rezistență la boli (Jensen, 1952; Borlaug, 1959). El se obține prin backcrosarea cu un părinte recurent pe mai multe surse cu gene diferite pentru rezistență la boli și amestecul liniilor rezultate.

Soiurile multilineale realizează un echilibru stabil în populația patogenului și frânează multiplicarea noilor gene pentru virulență.

Principala problemă în crearea soiurilor multilineale este timpul necesar obținerii lor, ele trebuind să concureze ca potențial de producție cu soiurile create în acest timp.

Posibilitățile de accelerare a generațiilor de backcross și selecție în condiții de mediu artificial controlate sporesc considerabil șansele de competitivitate a noilor soiuri multilineale.

Primul soi multilineal înregistrat în țara noastră a fost Transilvania 1. În prezent se cultivă pe mari suprafețe soiul multilineal Flamura 85, soi alcătuit din 5 biotipuri și care pe lângă un potențial productiv deosebit posedă și rezistență la făinare. De altfel, pentru acest ultim caracter a fost creat.

Față de soiurile multilineale se consideră că amestecurile de soiuri prezintă anumite avantaje:

nu este nevoie de ameliorarea componentelor mixturii;

capacitatea de a ajunge la diversitatea genetică pentru rezistență numeroase boli;

potențial limitat de evoluție al raselor patogenului cu virulență multiplă;

dezvoltarea posibilităților pentru sinergism de producție pozitiv (interacțiunea pozitivă între cultivare, ceea ce are ca rezultat creșterea producției;

Capacitatea ridicată de supraviețuire peste iarnă este o cerință pentru stabilitatea producției la grâul de toamnă din [NUME_REDACTAT] (Thomas și Gaudet, 1996).

Pentru a transfera această capacitate în cultivare cu producție ridicată din această zonă, trebuie selectată fără discriminare față de componentele cu producție ridicată (Thomas, 1983; Thomas și colab., 1994).

Înălțimea plantei este o trăsătură concurențială a grâului (Jensen și Feder, 1964; Khalifa și Qualset, 1974; Thomas și colab., 1994). Numărul de frunze, înfrățirea puternică și coroana răsfirată sunt de asemenea trăsături concurențiale (Donald și Hamblin, 1983). În ciuda potențialului lor scăzut de producție, tipurile concurențiale de plante vor concura bine buruienile și își vor reveni cel mai bine după ieșirea din iarnă sau după dispariția parțială din iarnă (Challaiah și colab., 1986). De aceea un anumit grad de competitivitate este de dorit la orice cultivar de grâu de toamnă.

În condițiile actuale, când se pune accent deosebit pe introducerea unei agriculturi durabile și când sistemul agricol privat se extinde, pe lângă calitatea de panificație, un rol deosebit de important îi revine stabilității producțiilor. Această stabilitate constituie un factor important în alegerea soiurilor care urmează a fi cultivate într-o anumită zonă. Un soi valoros trebuie să se caracterizeze printr-o bună stabilitate fenotipică (Kellner, 1983). Prin termenul de ,,stabil,, se definește un genotip care dă producții aproape constante indiferent de mediu. Îmbunătățirea stabilității recoltelor presupune nu numai ameliorarea rezistenței la factorii majori care pot determina pierderi importante de producție ci și ameliorarea homeostaziei genetice a producției (Săulescu, 1984).

În timp ce producția reprezintă rezultatul unor procese fiziologice interdependente desfășurate de-a lungul perioadei de vegetație, stabilitatea reprezintă menținerea unei producții constante indiferent de factorii de mediu care acționează.

Cel mai mare interes pentru ameliorarea grâului în România, îl prezintă soiurile create în Ucraina și Caucazul de Nord, care prezintă condiții apropiate de cele din țara noastră. Analiza genealogiei principalelor soiuri cultivate de-a lungul timpului în această zonă, arată că, în prima etapă, recombinarea s-a efectuat aproape exclusiv între soiuri aparținând aceluiași tip ecologic de stepă, ceea ce a permis conturarea unui tip de grâu cu bună rezistență la ger și secetă și calitate superioară (Ceapoiu, 1984).

Recombinările repetate în cadrul soiurilor de grâu comun din America de Nord au dus la definirea unui tip de grâu semi-extensiv, cu bună rezistență la secetă, ilustrat de soiurile Centurk, Scout și Parker.

Soiurile de grâu comun din nordul Africii și [NUME_REDACTAT], deși posedă rezistență la secetă, sunt slab productive, fiind dificil de folosit în programele de ameliorare din România.

Surse de toleranță la secetă au fost constituite prin infuzia de gene de la soiurile australiene, africane și japoneze în genofondul grânelor locale din India și Pakistan.

Tipul soiurilor australiene caracterizat prin habitus de creștere de primăvară și rezistență la secetă, mai ales în a doua parte a perioadei de vegetație, s-a conturat datorită lucrărilor lui Farrer, care a combinat grânele indiene cu grâne de origine mediteraneană, cu grâne americane și cu grâne timpurii din nordul Europei (Ceapoiu, 1984).

Colecția mondială cuprinde numeroase soiuri de grâu care se cultivă în zone semi-deșertice sau cu secete frecvente. Potențiali donatori de gene pentru rezistența la secetă sunt și speciile sălbatice care cresc în zone de deșert printre care se remarcă Aegilops kotschyi (Atsmon, 1980).

Grâul sălbatic poate reprezenta o sursă de variație genetică pentru a îmbunătăți toleranța la stresul abiotic în grâul cultivat. A fost studiată o colecție de 157 de surse de Aegilops geniculata originară din diferite condiții ecogeografice, timp de 2 ani în variante diferite de conținut de apă, conținut de clorofilă și reglare a temperaturilor în condiții mediteraneene (Zaharieva și colab., 2001).

Fenomenul de scăpare și de evitare a secetei joacă un rol important în adaptarea la condițiile de mediu specifice (Monneveux și Belhassen, 1996).

[NUME_REDACTAT] o nouă varietate de grâu denumită Drysdale, semipitică, a fost creată fără ajutorul ingineriei genetice și este capabilă să crească producția de boabe pe 10% din suprafețele afectate de secetă. Este rezistentă la majoritatea bolilor grâului și produce recolte de calitate (Koechlin, 2004).

Pentru a îmbunătăți toleranța la secetă, gena ce codifică proteina LEA HVA1 de la orz (Hordeum vulgare) a fost introdusă în soiul Jagger – grâu de toamnă cu bobul roșu și în soiul Lakin – grâu de toamnă cu bobul alb, prin bombardament biolistic (Detvisitsakun și colab., 2001).

Ultimele rezultate prezentate de Raportul FAO (septembrie 2001) în materie de surse pentru toleranța la secetă sunt prezentate în tabelul 5:

Precocitatea este o altă însușire de mare importanță a soiurilor de grâu, ea permițând o mai bună corespondență între fazele critice de dezvoltare a plantelor și perioadele cu condiții climatice mai favorabile ceea ce reduce riscul pierderilor cauzate de secetă și arșiță (Ceapoiu și colab., 1975).

Condițiile climatice neobișnuit de severe ale anului 2002 au permis o bună caracterizare a comportării grâului la secetă. În aceste condiții majoritatea soiurilor românești s-au numărat printre genotipurile cu o toleranță relativ bună la secetă. Relația dintre precocitate și comportarea la secetă a depins de evoluția deficitului hidric ceea ce sugerează necesitatea creării și cultivării de soiuri cu perioadă de vegetație diferită. Unele linii noi s-au dovedit superioare soiurilor actuale atât ca potențial de producție cât și a comportării în condiții de deficit hidric ceea ce demonstreză că există perspectivele unui progres în continuare în privința ameliorării rezistenței la secetă (Mustățea și colab., 2003).

În ultimii ani, precocitatea este privită ca un factor de siguranță al producției. Soiurile precoce evită perioada de secetă și arșiță pronunțată. Obținerea de soiuri foarte precoce, dar productive necesită un efort deosebit pentru cumularea simultană de gene pentru precocitate și capacitate de producție mare printr-un program îndelungat de selecție recurentă. Analiza relației precocitate-producție a demonstrat că precocitatea a fost corelată cu producția numai la 13% din cazuri ([NUME_REDACTAT] și colab., 1994).

Un criteriu important pe baza căruia pot fi triate plantele tolerante la secetă este mărimea și greutatea bobului. Un biotip la care valoarea masei a 1000 de boabe este ridicată (peste 43-45 g) mai mulți ani la rând, inclusiv în anii secetoși, indică o bună adaptabilitate genotipică la condiții nefavorabile de mediu (Mureșan și Crăciun, 1972).

Talia și MMB-ul au fost influențate de seceta care a survenit în anul 1992. Seceta a influențat într-o măsură mai mare talia decât masa a 1000 de boabe. În condițiile de secetă, doar 7% din totalul de 120 de linii experimentate au prezentat adaptabilitate ridicată ([NUME_REDACTAT] și colab., 1994).

Altinkut și colaboratorii (2003) au folosit la orz 80 plante F2 din încrucișarea Tokak (cunoscut ca tolerant) x ST 5819 (sensibil) și liniile parentale crecute în vase individuale cu sol mixt conținând pământ: nisip: materie organică în proporție de 1:1:1. Toate plantele au fost puse în camere de creștere la 23oC, 70% umiditate, la perioade de 16h lumină/8h întuneric. Au fost măsurate conținutul de clorofilă din frunză după tratamentul cu PQ, mărimea frunzei și conținutul de apă relative la părinți și la descendenți.

Autorii au arătat că relația dintre toleranța la PQ și mărimea frunzei redată prin coeficientul de corelație, a fost semnificativ negativ. PQ toleranța și conținutul relativ de apă – corelație foarte semnificativă pozitivă. Conținutul relativ de apă și mărimea frunzei – corelație semnificativă negativă. Rezultă că această strategie poate fi utilizată pentru identificarea markerilor pentru caractere cantitative, cum ar fi toleranța la stresul cauzat de lipsa apei.

Douăsprezece cultivare de grâu de primăvară au fost cultivate în 16 experiențe care au primit apă prin irigații în doze de la 230 la 775 mm anual. În condiții de precipitații scăzute, stresul a acționat în perioada de la alungirea tulpinii până la creșterea spicului.

Variabilitatea precipitațiilor a explicat 75% din variația producției medii iar componentele producției responsabile de reducerea producției în condiții de precipitații scăzute a fost numărul de spice la fel de afectat ca și rata de supraviețuire a fraților. Cultivarele precoce au avut un ușor avantaj din punct de vedere productiv numai când precipitațiile au fost sub 300 mm. Atât precocitatea cât și toleranța la arșiță au fost pozitiv corelate cu reglarea osmotică.

Worland și colab. (1987) au arãtat cã diferențele de precocitate la grâu sunt determinate în principal de cerințele diferite pentru vernalizare și fotoperioadã.

Stapper și Harris (1989) au demonstrat superioritatea genotipurilor precoce, cu cerințe reduse de vernalizare și fotoperioadã în condițiile climatului mediteranean. Miglietta și colab. (1987) au determinat într-un mod asemãnãtor unele caracteristici ale ideotipului de grâu pentru condiții de secetã. Miglietta și Porter (1992) au încercat aceeași abordare pentru a determina efectele probabile ale schimbãrilor climatice asupra recoltelor și ideotipului de grâu.

Relațiile dintre precocitate pe de o parte și producție sau componentele producției pe de altã parte s-au dovedit a fi variate în funcție de condițiile de mediu. Astfel, Zhong-Hu și Rajaram (1994) au gãsit corelații pozitive între precocitate și producție în condiții de temperaturi ridicate în perioada înspicãrii. Recolta, numãrul de boabe în spic, biomasa și înãlțimea plantelor s-au dovedit mai termosensibile decât numãrul de spice la unitatea de suprafațã și masa a 1000 boabe.

Housley și Ohm (1992) în SUA au gãsit cã precocitatea și durata perioadei de umplere a boabelor sunt caractere care determinã greutatea bobului, masa a 1000 boabe fiind semnificativ mai ridicatã la plantele cu data antezei mai timpurie.

În contrast, Wei (1993), comparând câteva soiuri germane cu soiuri chinezești, a evidențiat faptul cã în Germania producția a fost corelatã pozitiv cu perioada de vegetație.

La nivel național, testarea se face la I.S.T.I.S, pentru omologare, iar testarea privind recomandarea pentru producție, în rețeaua Academiei de [NUME_REDACTAT] și Silvice “[NUME_REDACTAT]-Șișești”, în câmpurile experimentale ale Stațiunilor de Cercetare și [NUME_REDACTAT].

În urma testărilor, în funcție de zona de favorabilitate sunt recomandare următoarele soiuri (tabelul 2.1):

Tabelul 2.1

Soiuri de grâu recomandate pe zone de favorabilitate

Pentru țara noastrã, Săulescu (1986), analizând rezultatele experimentale obținute în 22 localitãți în perioada 1975-1984, a arãtat că în majoritatea cazurilor diferențele de precocitate între genotipuri nu s-au corelat cu producțiile realizate. În cca. 40% din cazuri însã, regresiile pătratice care descriu relația dintre producția de boabe și precocitate au fost semnificative, iar în 28% din experiențele analizate variația datei înspicatului a explicat peste 25% din variația producțiilor.

Data înspicatului corespunzãtoare nivelului și stabilitãții maxime a recoltelor a variat mult, nu numai de la o zonã la alta, dar și de la un an la altul, ceea ce sugereazã necesitatea cultivãrii în fiecare zonã mai multor soiuri de precocitate diferitã. Pe aceastã bazã, ca și pentru eșalonarea lucrãrilor de recoltare, s-a afirmat cã în România obiectivul ameliorãrii precocității la grâu trebuie sã fie crearea unei amplitudini de precocitate de cca. 8-10 zile, situatã în intervalul care asigurã pentru fiecare zonã a țãrii, în medie, producțiile cele mai mari și mai stabile, prin utilizarea optimã a resurselor climatice (Săulescu, 1984).

Încercări de definirea precocității optime în diferite condiții de culturã s-au fãcut și prin utilizarea modelelor de simulare a recoltelor. Cele mai multe modele de simulare a recoltelor cuprind rutine de simulare a perioadei de vegetație în funcție de condițiile climatice și de unii "coeficienți genetici", care descriu diferențele dintre genotipuri în privinta principalelor mecanisme care determinã diferențele genotipice în privința precocitãții, adicã a cerințelor de vernalizare și a rãspunsului la fotoperioadã. Simularea producțiilor atribuind valori diferite acestor coeficienți genetici este echivalentã cu testarea unor linii aproape izogene, care diferã numai pentru genele care controleazã cerințele de vernalizare sau rãspunsul la fotoperioadã. Aceasta poate permite identificarea valorilor care asigurã o comportare superioarã în condițiile de mediu reprezentate de datele climatice utilizate pentru simulare.

La noi în țarã, Săulescu și Jinga (1990) au efectuat cercetãri pentru stabilirea ideotipului pentru sudul țãrii, în privința genelor care determinã precocitatea, folosind în acest scop modelul CERES-Wheat V2-10 și date meteorologice reale de la Fundulea. Rezultatele sugereazã cã genotipurile izogene diferențiate doar prin cerințele lor de vernalizare și fotoperioadã valorificã diferit resursele climatice existente, dând producții diferite, atât în absența stresului hidric, cât și în condiții de culturã neirigatã. Combinația optimã de cerințe de vernalizare și fotoperioadã care asigurã producțiile cele mai ridicate, diferã considerabil de la un an la altul, în funcție atât de regimul hidric, cât și de regimul termic. Ideotipul de grâu, care asigurã producțiile cele mai ridicate și mai stabile pentru sudul țãrii, a fost definit ca având cerințe moderate de vernalizare și cerințe reduse sau medii de fotoperioadã.

Cercetările privind precocitatea, desfășurate la S.C.D.A. Șimnic au avut ca rezultat crearea și omologarea a două soiuri de grâu: Șimnic 30 și Șimnic 50 (fost Briana), soiuri deosebit de precoce, tolerante la secetă prin scurtarea perioadei de vegetație (evitare – eschivare).

Într-un studiu întreprins de [NUME_REDACTAT] (2000) la S.C.D.A Șimnic pe un set de 16 linii de grâu de toamnă izogene pentru genele de talie, obținute prin introducerea genelor Rht1 și Rht2 în fondul genetic al soiului american Itana, reconstituit prin 7 backcrossuri, în medie pe 4 ani, a reieșit că gradul de reducere al taliei a fost următorul: rht1rht2 < Rht1rht2 < rht1Rht2 < Rht1Rht2.

Talia liniilor pitice a reprezentat 55,5% din cea a liniilor de grâu înalte, iar cea a liniilor semipitice – 86,5%. Liniile purtătoare numai ale genei Rht2 au avut talia cu 1,5% mai redusă decât cele care posedă doar gena Rht1, această reducere fiind constantă de-a lungul experimentării. Gradul de reducere al producției în funcție de gena de reducere a taliei, a fost identic cu gradul de reducere al taliei.

Într-un alt studiu întreprins de [NUME_REDACTAT] (1999) la S.C.D.A. Șimnic, în care timp de 4 ani au fost testate 119 linii provenite din combinația hibridă Sincron/F 1054W și care au fost caracterizate din punct de vedere al prezenței genelor de reducere a taliei Rht1 și/sau Rht8, în medie talia a înregistrat valori descrescătoare în următoarea ordine: rht1rht8-Rht1rht8-rht1Rht8-Rht1Rht8. Prezența simultană în genotip a genelor Rht1 și Rht8 a dus la diminuarea taliei, în medie pe 4 ani, cu 25,87% față de liniile înalte.

O serie de studii au încercat să exploreze modul în care parametrii de calitate ai făinurilor depind unii de alții și implicit modul în care valoarea unora ar putea fi anticipată, cu o eroare acceptabilă desigur, pe seama valorii altora. Un studiu realizat în anul 2004 de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] de la [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (Estonia) au arătat pentru făina provenită din grâul estonian cultivat în perioada 1999 – 2003, existența unor corelații interesante între parametrii fizico-chimici, extensografici, farinografici și volumul pâinii. Astfel, conținutul de proteină s-a corelat cu conținutul de gluten umed la un nivel comparabil cu cel înregistrat în cazul făinurilor românești iar capacitatea de hidratare a făinurilor a crescut în mod similar odată cu creșterea conținutului de proteină și gluten umed (Popa, 2007).

CAPITOLUL 4

CONDIȚIILE DE EXPERIMENTARE

4.1 CADRUL NATURAL AL ZONEI ÎN CARE S-AU DESFĂȘURAT CERCETĂRILE

4.1.1. Așezare geografică

Cercetările s-au efectuat pe teritoriul Stațiunii de [NUME_REDACTAT] Șimnic, situat la 4 km nord de municipiul Craiova pe șoseaua Craiova – Bălcești. Coordonatele geografice sunt: latitudine nordică 44,19o, longitudine estică 23,48o și 182 m altitudine. Stațiunea se află amplasată pe câmpia înaltă a Tesluiului, care face parte din piemontul Getic, în partea sudică și pe terasele din zona confluentă a Jiului cu Amaradia.

4.1.2. [NUME_REDACTAT] punct de vedere geomorfologic, teritoriul Stațiunii se împarte în două trupuri. Experiențele au fost amplasate pe [NUME_REDACTAT].

Acesta ocupă câmpurile dintre râurile Jiu și Teslui, precum și suprafața de racord a platoului înalt cu terasele Jiului.

4.1.3.Hidrologia și hidrografia

În câmpia Tesluiului, rețeaua hidrografică are o densitate redusă, cuprinsă între 0,4-0,6 km/km2 , alimentată mai ales din precipitații și mai puțin din izvoare.

Fragmentarea pentru cele două trupuri este extrem de scăzută și efectul drenant al rețelei hidrografice foarte mic. În general, nu se poate vorbi de un drenaj asigurat prin rețeaua hidrografică. Dimpotrivă, atât pe câmpul înalt cât și pe terase, se conturează o serie întreagă de microdepresiuni, care mai curând acumulează apa, favorizând fenomene de băltire. Astfel, la suprafața solului sunt, mai ales pe câmpul înalt, diseminate o serie întreagă de crovuri și microdepresiuni alungite, unele conturând vâlcelele pe care bălteăte apa în sezoanele umede.

În general, apele de precipitații se acumulează:

la nivelul argilelor și apar datorită infiltrațiilor laterale, ducând la înmlăștinare sau podzolire și pseudogleizare;

pe fundul unor vâlcele suspendate, dând naștere la înmlăștinire, comportându-se ca adevărate ape freatice;

în treimea inferioară a unor versanți sub formă de izvoare, provocând alunecări și având aproape întotdeauna importanță în procesele de solificare.

Apele freatice propriu-zise, se află la adâncimi mari.

4.1.4. [NUME_REDACTAT] întregul său, [NUME_REDACTAT] este asociat din punct de vedere al litologiei de suprafață, cu existența unei cuverturi de nisipuri grosiere și pietrișuri cu stratificație încrucișată, depusă peste formațiuni lacustre mai vechi.

În cadrul câmpiilor, între care se numără și [NUME_REDACTAT], pe care se află [NUME_REDACTAT], depozitele de suprafață interesate în procesul de solificare sunt în general fine.

[NUME_REDACTAT] prezintă depozite de solificare cu grosimi de peste 2,5-3 m fiind constituite din materiale fine. La adâncimi mai mari pot să apară nisipuri grosiere și pietrișuri.

În general, pe câmpul înalt, solurile s-au format pe argile prăfoase și mai rar, pe luturi argiloase sau argilo-nisipoase suprapuse cuverturii de nisipuri și pietrișuri care apar la adâncimi mai mari de 3 m.

Parcelele experimentale au fost amplasate în sectorul sudic la contactul cu câmpia propriu-zisă, suportul mineral al solului este constituit din argile cu proporție notabilă de nisip grosier.

4.2. CARACTERIZAREA SOLULUI

Luvosolurile sunt soluri relativ favorabile unei game largi de folosințe și culturi, dar cu limitare, legate de poziția pe versanți, fertilitatea mai slabă, gradul mai mare de acidifiere și lipsa precipitațiilor în perioada de vară.

4.2.1.CARACTERISTICILE MORFOLOGICE

Profilul solului este caracterizat prin succesiunea următoarelor orizonturi: A0,AEm-El-Bt-C (foto 4.1.).

[NUME_REDACTAT]: 0-21cm, brun închis (10YR3,5/3) în stare umedă și brun deschis (10YR5, 5/3) în stare uscată, lut argilos, rădăcini fine relativ frecvente, jilav, trecere clară, ondulată.

Orizontul AE: 21-30 cm, brun cenușiu închis (10YR3/2,5) în stare umedă și brun gălbui închis (10YR4, 5/4) în stare usactă, lut argilor, poliedric subangular mare, dur în stare uscată, slab adeziv, separațiuni punctiforme ferimagnetice, rădăcini fine rare, jilav-umed, trecere clară.

[NUME_REDACTAT]: 30-44 cm, brun-cenușiu (10YR3/2,5) în stare umedă și brun gălbui (10YR4,5/4) în stare uscată, argilos, poliedric subangular mijlociu, rădăcini rare, separațiuni ferimanganice punctiforme, mediu compact, reavăn cu trecere treptată și lineară.

Foto 4.1. Profil de sol S.C.D.A. [NUME_REDACTAT] Bt1: 44-65 cm, brun închis (10YR3/3) în stare umedă și brun – brun închis (10YR3,5/3) în stare uscată, lut argilos, prismatic mediu, adeziv, puternic cimentat, pori foarte fini, pelicule discontinui de argilă pe fețele agregatelor structurale bobovine punctiforme numeroase, umed trecere treptată.

Orizontul Bt2: 65-109 cm, brun gălbui închis (10YR3,3/5) în stare umedă și brun (10YR4/3) în stare uscată, luto-argilos, prismatic, foarte dur în stare uscată, plastic, adeziv, puternic cimentat, pori foarte fini, rari, pelicule continui de argilă, bobovine punctiforme mici, umed, trecere treptată.

Orizontul Bt3: 109-140 cm, brun- brun închis (7,58R3/2) în stare umedă, brun (7,5YR4,5/4) în stare uscată, prismatic mediu, luto-argilos, plastic, adeziv, bobovine punctiforme relativ frecvente, umed, trecere treptată.

Orizontul Bt4: 140-170 cm (brun gălbui închis (10YR4/4) în stare umedă, brun (7,5YR4,5/4) în stare uscată, luto-argilos, nestructurat cu slabă tendință de prismatic, friabil în stare uscată, plastic, adeziv, poros, bobovine mici, ud.

4.2.2. PROPRIETĂȚILE FIZICE ȘI HIDRICE

Determinările efectuate la solul pe care se experimentează privind proprietățile fizice și hidrice au evidențiat următoarele:

Compoziția granulometrică este neuniformă pe profil, prezentând variații de la un orizont la altul.

Limitele de variație pentru argilă sunt cuprinse între 33,2-47,5%. Orizontul A este mai sărac în argilă (33,2%) comparativ cu orizonturile El, Bt1 (34,1% respectiv 47,5%) și Bt2 (44,1%). Orizontul B se caracterizează deci printr-o acumulare de argilă ceea ce determină o diferență texturală foarte bine pusă în evidență.

Densitatea aparentă are valori mai mici la suprafața profilului (1,28 g/cm3) și crește uniform spre adâncime până la 1,48 g/cm3 fiind bine corelată cu compoziția granulometrică.

Pentru orizonturile inferioare se remarcă raportul de directă proporționalitate între conținutul de argilă și densitatea aparentă, la care se adaugă și tasarea datorită greutății orizontului superior.

Densitatea specifică prezintă valori apropiate de la un orizont la altul, dar nu mai mică de 2,60 g/cm3. Limita de variație este de 2,70 g/cm3 în orizontul A și 2,65-2,67 g/cm3 în El și Bt.

Porozitatea totală are valori diferite de la un orizont la altul, adică 53% în A și 46% în B, variind în sens invers cu densitatea aparentă. Porozitatea mai mare în orizontul A se datorește lucrărilor culturale la care este supus acest orizont, dar așa cum se poate constata este aproape de limita minimă.

Porozitatea de aerație este diferită pe profil, 25,4% în orizontul A și 12,7% în orizontul B. [NUME_REDACTAT], porozitatea de aerație la luvosolul nostru este satisfăcătoare în orizontul A și nesatisfăcătoare în B.

Valorile indicilor hidrofizici arată că pe profil au o accentuată variație, bine corelată cu proprietățile fizice și chimice care le influențează.

Se remarcă cu ușurință variația acestor indici cu creșterea sau micșorarea procentului de material fin (praf și argilă). Astfel, coeficientul de ofilire (CO) are valori sub 9% în primii 30 cm și crește spre adâncime până la valori de 9,95-10,25% datorită conținutului mai mare de argilă. Valorile CO prezintă pe profil aceeași variație ca și coeficientul de higroscopicitate, lucru absolut normal dacă se are în vedere modul de calcul precum și corelația acestuia cu compoziția granulometrică. Capacitatea de câmp (CC) pentru apă variază în limitele de 21,55-24,01% din greutatea solului uscat pe adâncimea de la 5 la 90 cm.

4.2.3.ÎNSUȘIRILE CHIMICE

Însușirile chimice determinate în cadrul câmpului experimental se înscriu, în general, în limitele valorilor ce caracterizează solul brun roșcat luvic slab pseudogleizat (luvosolul).

Reacția solului este moderat acidă la suprafață și pe profil, cu excepția orizontului Bt4 unde este neutră, valoarea pH având limite de variație de la 5,7 la 6,9 (în extract apos).

Conținutul de humus este scăzut în primii 20 cm (1,8%) și extrem de mic în profunzime (0,48%).

Aprovizionarea cu azot este strâns corelată cu conținutul de humus, solul fiind slab aprovizionat pe toată secțiunea de control.

Solul este bine aprovizionat cu fosfor mobil, mai ales în primii 20 cm (54 ppm) cu tendință de scădere spre adâncime și slab aprovizionat cu potasiu asimilabil (84-128 ppm).

Condițiile de geneză și evoluția acestui sol au condus la acumularea unor cantități însemnate de oxizi de fier, mai ales în orizonturile de adâncime cărora le imprimă culoarea roșcată.

Capacitatea totală de schimb cationic este în generală, redusă (22,9-23,4 me/100g sol) în primii 40 cm de la suprafață și mai mare spre adâncime unde ajunge la 31,9 me/100g sol.

Gradul de saturație în baze este mic la suprafață (mezobazic 67,6%) și cu aceeași tendință de creștere spre adâncime ajungând la valori mai mari (eubazic-90,5%).

4.3. CONDIȚIILE CLIMATICE ALE ANULUI 2014

Temperaturile înregistrate in perioada de vegetație, au fost superioare mediilor lunare multianuale, cu excepția lunilor septembrie, decembrie, mai și iunie. Cea mai mare diferență fost consemnată în luna martie +3,8oC față de normală (tabelul 4.1.)

Tabelul 4.1.

Condiții climatice septembrie 2013- iulie 2014

De altfel și media lunară anuală este superioara mediei lunare multianuale cu 0,7 oC.

Precipitațiile căzute în perioada de semănat pentru grâu au fost in general superioare sumelor lunare multianuale pentru majoritatea lunilor, excepție făcând luna decembrie și februarie.

Anul 2014 a fost un an deosebit prin cantitatea masivă de precipitații căzută (1089,5 mm) iar anul agricol 2013-2014 a fost asemănător (septembrie 2013-iulie 2014 = 867,5 mm).

Abaterea de 351,3 mm a reprezentat practic 68% din întreaga cantitate de precipitații căzută în intervalul menționat mai sus.

Acest fapt a condus la dezvoltarea luxuriantă a plantelor și implicit la căderea unora dintre ele, la manifestarea deplină a bolilor foliare, în condițiile în care în câmpul experimental nu se fac tratamente în vegetație pentru a putea nota rezistența la acești patogeni.

CAPITOLUL 5.

SCOPUL LUCRĂRII. MATERIAL ȘI METODĂ

Scopul lucrării a fost acela de a studia cum se corelează între ele caracterele determinate privind producția, elementele de productivitate și însușirile de calitate la un sortiment de soiuri și linii de grâu românești, care este sensul acestora și cum se poate interveni pentru a obține modificarea unui caracter prin influențarea altuia.

Au fost studiate mai multe caracteristici după cum urmează:

-producția;

-lungime spic;

-număr spiculețe/spic ;

-număr spiculețe sterile/spic;

-desime spic;

-sterilitate spic;

-fertilitate spic ;

-număr boabe/spic ;

-greutatea boabelor/spic ;

-masa a 1000 de boabe ;

-numărul de plante răsărite/mp ;

-numărul de spice/mp.

În anul agricol 2013-2014, la S.C.D.A. Șimnic a fost amplasată o experiență monofactorială 25 variante x 3 repetiții în grilaj triplu balansat fără repetarea schiței de bază.

Variantele au fost :

Suprafața recoltabilă a fiecărei parcele a fost de 10,5 m2 (1,5 lățime și 7 m lungime).

Schița de amplasare a fost cea prezentată mai jos :

Măsurile tehnologice sunt prezentate în tabelul 5.1.

Tabelul 5.1.

Măsuri agrotehnice aplicate

Soiurile și liniile de grâu testate sunt prezentate mai jos, în ordinea variantelor.

GLOSA

Tip de grâu de toamnă.

Portul tufei este semierect la înfrățire. Colorația antocianică a coleoptilului este absentă sau foarte slabă. Colorația antocianică a urechiușelor frunzei steag este, de asemenea, absentă sau foarte slabă Frecvența plantelor cu portul frunzei steag recurbat este absentă sau foarte slabă. Cerozitatea tecii frunzei steag este slabă iar a spicului este absentă sau foarte slabă. Planta este de înălțime medie, iar grosimea măduvei paiului este medie. Spicul alb la maturitate, formă piramidală, are densitate medie, este scurt spre mijlociu, aristat. Gluma inferioară are lățimea umărului îngustă, forma este înălțată, dintele este foarte lung și drept. Bobul are culoare roșie, iar colorația în fenol este puternică. MMB = 44-45 g; MH = 77-78 kg/hl.

Soi precoce, cu rezistență bună la cădere, iernare, secetă și arșiță. Rezistența la iernare a fost confirmată în anul agricol 2002/2003 cînd pierderile de plante înregistrate au fost sub martor. Soiul este mijlociu de sensibil la făinare, sensibil la septorioza frunzelor și mijlociu de sensibil la rugina brună.

Ritm de creștere: 1,3-1,5. Talia medie (70-89 cm). Data înspicatului este mai precoce cu 3-5 zile față de cea a soiului Dropia care este un soi cu perioadă de vegetație medie. Nota la secetă: 2,6. În anul 2007 – an extrem de secetos a prezentat spice total și parțial sterile în proporție de 1,6% respectiv 1%.

Rezistență la boli: în condiții de infecții artificiale cu mălură (Tilletia caries) – 72,1 % atac.

În condițiile anului 2005, an în care precipitațiile căzute în perioada de recoltat au înregistrat cantități însemnate, soiul Glosa a prezentat 1,5 % boabe încolțite; 11,7 % boabe fuzariate și 28,8 % boabe cu black-point.

La ISTIS în medie pe 3 ani a obținut 5318 kg/ha, obținând un spor de 7% față de F4, 8% față de Flamura 85 și Dropia, în sud și în vest. [NUME_REDACTAT] și Transilvania, a înregistrat 5871 kg/ha. În rețeaua ASAS – 5960 kg/ha (***, Catalog 2005).

Recomandat pentru cultura în zona favorabilă pentru grâu din toată țara.

BOEMA

Plantele au talia de 82+/- 0,8 cm. Portul tufei este semierect la înfrățire. Pilozitatea ultimului nod al soiului este absentă. Spicul are culoarea albă la maturitatea, cu marginile paralele, semilax, cu ariste lungi distribuite pe toată lungimea. Perozitatea feței externe a segmentului terminal al rahisului este foarte slabă. Gluma inferioară are lățimea umărului medie, forma umărului dreaptă, lungimea ciocului este medie cu forma ciocului drept. Amprenta internă a glumei este redusă. Bobul are forma ovoidală de culoare roșie, cu perișori dorsali lungi. MMB = 41+/-2,6 g, MH = 77+/-2 kg/hl.

Perioada de vegetație este egală sau întârziată cu 1-2zile față de cea a soiului Flamura 85. Soi rezistent la condițiile de iernare, secetă, arșiță, scuturare și cădere. Rezistență la rugina galbenă, mijlociu de rezistent la rugina brună și mai rezistent la fuzarioză și încolțirea în spic ca Fundulea 4 și Flamura 85.

Jumătate din frunzele steag sunt recurbate. Cerozitatea spicului și cea a gâtului paiului este absentă. Grosimea măduvei paiului în secțiune este subțire. Spic cilindric mijlociu-lung, mediu spre dens, cu ariste prezente (5 cm în anii normali; 4 cm în anii secetoși).

Ritm de creștere: 1-2. Talia medie (61-82 cm). Data înspicatului este mai precoce cu 1-2 zile față de cea a soiului Dropia care este un soi cu perioadă de vegetație medie. Nota la secetă: 4. În anul 2007 – an extrem de secetos a prezentat spice total sterile si parțial sterile în proporție de 1,4% respectiv 2,2%.

Rezistență la boli: în condiții de infecții artificiale cu mălură (Tilletia caries) – 4,6 % atac.

În condițiile anului 2005, an în care precipitațiile căzute în perioada de recoltat au înregistrat cantități însemnate, soiul Bercy a prezentat 4,2 % boabe încolțite; 11,7 % boabe fuzariate și 31,3 % boabe cu black-point.

La ISTIS în medie pe 3 ani a obținut 6114 kg/ha (***, Catalog 2000).

Recomandat în sudul și vestul țării precum și în condiții de irigare.

FAUR F

Plantele au talia medie de 70 cm (75-90 cm). Bobul are culoare roșie. MMB = 39 g- 43 g, MH = 76 kg/hl. Soi semitimpuriu, cu +1-2 zile la înspicat față de Flamura 85 și -1-2 zile față de Fundulea 4 (foto 5.1).

Foto 5.1. [NUME_REDACTAT] în câmpul experimental de la S.C.D.A [NUME_REDACTAT] rezistență bună la cădere, este mai rezistent la iernare decât soiurile martor și este mijlociu de rezistent la secetă și arșiță. Are rezistență bună la rugina brună și mijlocie la rugina galbenă și făinare. La ISTIS în medie pe 3 ani a obținut sporuri de 6% față de Fl 85, 1% față de F4 și 5% față de Dropia în sud. Producția maximă a fost obținută la SCDA Lovrin – 9,3 t/ha. [NUME_REDACTAT] și nordul Moldovei a obținut 5222 kg/ha cu 7% mai mult față de F4 (***, Catalog, 2004).

Recomandat mai ales în [NUME_REDACTAT], Banat și Moldova. Jumătate din frunzele steag sunt recurbate. Spic piramidal, mediu ca lungime, dens, cu ariste prezente. Ritm de creștere: 2. Data înspicatului este mai tardivă cu 1-3 zile față de cea a soiului Dropia. Nota la secetă: 4,3. În anul 2007, a prezentat spice total și parțial sterile în proporție de 2%, respectiv 2,4% ([NUME_REDACTAT] și colab., 2009). În condiții de infecții artificiale cu mălură (Tilletia caries) – 29,4 % atac.

DELABRAD 2

Soi precoce . Plantele au talia scurtă (76 cm). Are o bună rezistență la cădere și la iernare, este mijlociu de rezistent la secetă, arșiță și șiștăvire. Rezistență mijlocie la septorioza frunzelor, dar este sensibil la făinare, la rugina galbenă, precum și la înnegrirea și fuzarioza spicelor. Port erect al tufei la înfrățire. Trei sferturi din frunzele steag sunt recurbate. Spic piramidal, mijlociu ca lungime, mediu-dens, cu ariste prezente. Ritm de creștere: 2-3. Talia medie (63-72 cm). Data înspicatului este mai tardivă cu 2-3 zile față de cea a soiului Dropia (foto 5.2).

Nota la secetă: 4. În anul 2007 – an extrem de secetos a prezentat 1,7 % spice total sterile și 1,8 % spice parțial sterile.

În condiții de infecții artificiale cu mălură (Tilletia caries) – 30,2 % atac. În 2005, an cu multe precipitațiile, a prezentat 3,4 % boabe încolțite; 9,2 % boabe fuzariate și 48,4 % boabe cu black-point ([NUME_REDACTAT] și colab., 2009).

Foto 5.2. [NUME_REDACTAT] în câmpul experimental de la S.C.D.A Șimnic

LITERA

Tufa plantei semiculcată spre culcată, în faza de înfrățire. Frunza steag are poziția semiaplicată, după faza de înflorit. Frunzele sunt medii ca lungime și lățime și sunt acoperite cu un strat ceros nu prea intens în a doua parte a perioadei de umplere a boabelor. Talia medie a plantei este cuprinsă între 95 și 105 cm, fiind de aceeași înălțime ca a soiurilor martor Dropia și Flamura 85. Spicul este de culoare albă, semidens, aristat, de formă piramidală și cu poziția seminutantă la maturitate. Boabele sunt de mărime medie, de formă alungită, au culoarea roșie și au,în condiții normale de cultură, o masă a 1000 de boabe de 42-45 g și o masă hectolitrică de 77-79 kg/hl.

Soi precoce, avand perioada de vegetație asemănătoare cu a soiurilor martori Dropia și Flamura 85, cu rezistență bună la cădere, iernare, secetă și arșiță (foto 5.3).

Este rezistent la rugina brună și mijlociu rezistent la actualele rase de rugina galbenă și de făinare.

Are un nivel mijlociu de rezistență la fuzarioză și un nivel mediu de rezistență la încolțirea în spic.

Foto 5.3. [NUME_REDACTAT] în câmpul experimental de la S.C.D.A Șimnic

MIRANDA

Tufa plantei semierectă, în faza de înfrățire. Frunza steag are portul semiaplecat după înflorit. Frunzele sunt medii ca lungime și lățime și sunt acoperite cu un strat ceros nu prea intens în a doua parte a perioadei de umplere a boabelor. Talia medie a plantei este cuprinsă între 100 și 110 cm, mai înaltă decât a soiurilor martor, Dropia și Flamura 85, cu 5-10 cm. Spicul este mare, de culoare albă, semidens, aristat, de formă piramidală și cu poziție seminutantă la maturitate. Boabele sunt de mărime medie, de formă alungită, de culoare roșie și au, în condiții normale de cultură, o masă a 1000 de boabe de 42-44 g și o masă hectolitrică de 78-80 kg/hl.

Soi semiprecoce, înspică cu 1-2 zile mai târziu decât soiurile martor Dropia și Flamura 85, cu rezistență bună la cădere și iernare (foto 5.4).

Foto 5.4. [NUME_REDACTAT] în câmpul experimental de la S.C.D.A Șimnic

IZVOR

Tufa plantei semiculcată spre culcată, în faza de înfrățire, cu frunze de culoare verde deschis. Frunza steag are portul semiaplecat după înflorit, frunzele sunt mai înguste, cu strat ceros evident (foto 5.5).

Foto 5.5. [NUME_REDACTAT] în câmpul experimental de la S.C.D.A [NUME_REDACTAT] cuprinsă între 90 și 105 cm, mai înaltă cu 3-7 cm decât soiurile Fundulea 4, Dropia și Flamura 85. Spicul este de culoare albă, semilax, aristat, de formă piramidală. Boabele de mărime medie, de formă alungită, au culoarea roșie și, în condiții normale de cultură, au masa a 1000 de boabe de 40-45 g (mai mică cu 3-4 g decât soiurile Dropia, Flamura 85 și Fundulea 4) și masa hectolitrică de 77-79 kg/hl (mai mare 1-1,4 kg decât a soiurile Dropia și Fundulea 4).

[NUME_REDACTAT] este precoce și are o rezistență bună la cădere și iernare. Este foarte rezistent la secetă, testele fiziologice evidențiind faptul că soiul Izvor rezistă mai bine la stresul provocat de deficitul hidric.Este mai rezistent decât Dropia la rugina brună și septorioză. Are un nivel bun de rezistență la încolțirea în spic.

OTILIA

Otilia, soi precoce, înregistrat de INCDA Fundulea în anul 2013. Potențialul de producție a noului soi este de peste 10 t/ha, puțin mai mare decât al soiului martor Glosa, iar productivitatea medie, în condiții de fermă, a depășit frecvent 5 t/ha (spor de 4-5%), fără irigare, având o stabilitate superioară a recoltelor.

Comparația a fost făcută cu Glosa, pentru că este cel mai cultivat soi din România, ocupând, conform datelor MADR, peste 30% din producția de sămânță certificată de grâu.

[NUME_REDACTAT] are portul la înfrățire semierect, talie semipitică de 75-92 cm, spic alb, aristat, piramidal, cu densitate medie și lungime medie-lungă. Bobul are culoare roșie. Acest soi este rezistent la iernare și cădere, la secetă și arșiță. Față de Glosa, rezistă mai bine la bolile specifice, precum septorioză, rugină galbenă și fuzarioză. De asemenea, prezintă rezistență mai bună la încolțirea boabelor în spic. Are calități deosebite pentru panificație, comparativ cu alte soiuri, pe lângă conținutul mai mare de gluten și proteine (12,47%) aluatul obținut din grâul Otilia având o elasticitate superioară.

.

PITAR

[NUME_REDACTAT] este o linie de grâu create la INCDA Fundulea. este o linie foarte precoce, cu umplere foarte bună a boabelor care combinã un conținut destul de ridicat de proteine cu o calitate foarte bunã a acestora și un potențial ridicat al producției de boabe. Este recomandată ca genitor pentru precocitate și calitate de bună panificație.

PARTENER, RODITOR, ROVINE, RETEZAT, SEMNAL, SPORNIC

Linii de grâu de toamnă create la INCDA FUNDULEA. Linii de grâu aristate cu talie medie spre înaltă.În anul 2013, în 4 medii de cultură diferite (semănat la prima epocă cu N120; semănat la epoca a II-a cu N120; semănat la epoca a II-a cu N0 și semănat la epocă tardivă cu N120), au prezentat sporuri de producție peste martor (soiul Dropia), după cum urmează: Partener – 12%, Roditor – 1%, Rovine – 4%, Retezat -5%. În zona de sud, zonă colinară, aceleași linii au prezentat sporuri de 26%, 23%, 26% respectiv 16% față de același martor. În vestul țării, sporurile au fost cuprinse între 0 și 2%. Dintre acestea s-a evidențiat Partener cu rezistență bună la rugina brună și la ger.

A 38-04

Linie de grâu obținută la SCDA Albota. Spic aristat. Plante cu talie înaltă. În anul 2013, în medie la Șimnic și Albota a obținut 4447 kg/ha, cu 44% mai mult decât soiul martor Dropia. În medie pe 5 localități, în același an a obținut un spor de producție de 12% față de soiul Dropia, cel mai mare din experiment.

ADELINA

Soiul de grâu de toamna Adelina a fost obținut la S.C.D.A. Șimnic prin hibridare urmată de selecție individuală repetată din combinația hibridă KARL/201R2-111//508U1-1 și brevetat în anul 2014 (foto 5.6).

Planta are un port intermediar la înfrățire. Frecvența plantelor cu frunza steag recurbată este ridicată. Caracterul care îl deosebește în mod evident de ceea ce există pe piață la ora actuală este lungimea mare a ciocului glumei inferioare.Talia are valori cuprinse între 70 și 78 cm. Spicul are formă piramidală, este de culoare albă, scurt spre mediu, lax și aristat, aristele fiind lungi. Bobul este de culoare roșie. Masa a 1000 de boabe are valori de peste 40 g în condiții optime de cultură. Masa hectolitrică a înregistrat valori pe intervalul 77,6-80,6 kg/hl.

[NUME_REDACTAT] are o perioadă de vegetație medie spre tardivă și o bună rezistență la factorii limitativi ai producției: condiții de iernare, cădere, secetă și arșiță. Este sensibil la septorioză, rugină galbenă și făinare. Mijlociu de rezistent la rugină brună.

În rețeaua I.S.T.I.S s-a remarcat în anii 2008 și 2011 prin producții de peste 10 000 kg/ha și anume : la [NUME_REDACTAT] – 10 956 kg/ha în anul 2008 și 10 010 kg/ha, la Dâlga – 10 013 kg/ha. De asemenea s-a evidențiat prin sporuri de producție ridicată în raport cu soiul martor Boema : +18% la Târgoviște și la Cogealac; +25% la Portărești. În medie, în aceeași rețea, a obținut o producție de 7063 kg/ha – cu 2% peste Boema, cu 3% peste Dropia și cu 4% peste Flamura 85. În condițiile de la Șimnic, soiul Adelina a obținut în medie pe ultimii trei ani o producție de 6541 kg/ha.

Din punct de vedere al conținutul de proteină, unul dintre cele mai importante însușiri de panificație, soiul Adelina a atins 13,1%, înregistrând în mod frecvent valori peste 11%. Indicele glutenic, de fiecare dată peste 35, plasează soiul Adelina în categoria soiurilor de calitatea I-a.

[NUME_REDACTAT] este recomandat a se extinde în zonele sudice și vestice ale țării, Moldova și Dobrogea.

Foto 5.6. [NUME_REDACTAT] în câmpul experimental de la S.C.D.A Șimnic

SIMNIC 1118, SIMNIC 119

Linii de grâu create la Șimnic aflate în testări la Institutul de Stat pentru Testarea și [NUME_REDACTAT]. Soiuri aristate cu talie medie. În anul 2014, linia S 1118 a prezentat atac foarte puternic de fuzarioază, fapt care a dus la scoaterea acesteia de la testare.

ALEX

Port al tufei semiculcat, la înfrățire. Trei sferturi din frunzele steag sunt recurbate. Cerozitatea spicului este slabă iar cea a gâtului paiului este puternică. Grosimea măduvei paiului în secțiune este subțire. Spic piramidal, mediu ca lungime, mijlociu de compact cu ariste prezente. Lungimea aristelor diferă în funcție de condițiile climatice (8 cm în anii normali; 5,5 cm în anii secetoși).

Ritm de creștere: 1-2. Talia medie (63-83 cm). Data înspicatului este mai tardivă cu 2 zile față de cea a soiului Dropia care este un soi cu perioadă de vegetație medie. Nota la secetă: 3,6. În anul 2007 – an extrem de secetos a prezentat spice total sterile și parțial sterile în proporție de 0,9%, respectiv 2,5%.

Rezistență la boli: în condiții de infecții artificiale cu mălură (Tilletia caries) – 59,1% atac. În condițiile anului 2005, an în care precipitațiile căzute în perioada de recoltat au înregistrat cantități însemnate, soiul Alex a prezentat 1,7% boabe încolțite; 16,1% boabe fuzariate și 19,4% boabe cu black-point.

Lv 6110, Lv 6111, Lv 6113, Lv 6125

Linii de grâu create la SCDA Lovrin. Linii aristate.În anul 2013, în medie pe toate zonele țării, producțiile au înregistrat sporuri de 1%, 7%, 5% respectiv 1% față de martor (soiul Dropia).

BEZOSTAIA

Cel mai vechi soi din experiență, folosit ca martor pentru progres genetic. Soi de proveniență rusească. Singurul soi nearistat din acest experiment, în medie pe 5 localități din principalele zone agricole ale țării, în anul 2013 a înregistrat o producție ce a reprezentat doar 78% din producția soiului martor.

OBSERVAȚII ȘI DETERMINARI

La fiecare dintre aceste soiuri și linii de grâu s-au efectuat determinări în câmp și în laborator privind producția, elementele de productivitate și calitatea. Astfel au fost determinate: producția de boabe (exprimată în kg/ha), lungime spic (exprimată în cm), număr spiculețe/spic, număr spiculețe sterile/spic, sterilitatea spicului (%), fertilitatea spicului (%), desimea spicului, numărul de boabe/spic (nrb/sp), greutatea boabelor/spic (grb/sp exprimată în grame), masa a 1000 de boabe (MMB exprimată în grame), masa hectolitrică (MH exprimată în kg/hl), conținutul de proteină (Pr%), talia (cm), numărul de plante răsărite/mp (nrpl), numărul de spice/mp (nrsp).

S-au calculat corelațiile între caractere (coeficient de corelație și coeficient de determinație).

În câmp s-au efectuat următoarele determinări:

numărul de plante răsărite/m2 – cu rama metrică în fiecare repetiție;

talia – media a 10 plante;

numărul de spice/m2 – cu rama metrică în fiecare repetiție;

producția – s-a recoltat suprafața de 5 m2/repetiție și s-a adus la umiditatea STAS (14%).

În laborator:

-lungime spic – media la 25 spice; s-a măsurat spicul de la bază la vîrf, fără ariste

-spice scurte (lungimea mai mică de 8 cm)

-spice mijlocii (lungimea între 8-10 cm)

-spice mari (lungimea mai mare de 10 cm).

-număr spiculețe/spic – media la 25 spice

-numărul de spiculețe sterile/spic – media la 25 spice

-număr boabe/spic – media la 25 spice

-greutatea boabelor/spic – media la 25 spice

-MMB – media a 2 probe a câte 500 boabe

-MH – determinate cu GRANOMAT-ul

-sterilitate spic – prin determinarea spiculețelor sterile de pe un spic (media la 25 spice) și raportarea la numărul total de spiculețe de pe spicul studiat

-fertilitate spic (%)= 100% – % sterilitate spic (media la 25 de spice)

-desime spic calculată cu formula [(N-1)/L]10 unde N = număr total de spiculețe și L = lungimea rahisului de la baza spicului până la baza spiculețului superior

– spice laxe (desimea mai mare de 17)

-spice mijlocii (desimea între 17-22)

-spice dense (desimea mai mare de 22).

CAPITOLUL 6

CORELAȚII ÎNTRE CARACTERE LA SOIURILE DE GRÂU TESTATE

Toate caracterele determinate (producție, lungime spic, număr spiculețe/spic, număr spiculețe sterile/spic, desime spic, procent sterilitate spic, procent fertilitate spic, număr boabe/spic, greutate boabe/spic, masa a 1000 de boabe, masa hectolitrică, conținut proteină, talia, număr plante răsărite/mp și număr spice/mp) au fost corelate între ele, într-o măsură mai mică sau mai mare.

În urma stabilirii semnificației coeficienților de corelație la acest studiu, pentru GL (grade de libertate) = 23 (N =25 variante -2) a reieșit faptul că valoarea de la care se poate socoti semnificativă o corelație este de 0,400 (P = 5%) și distinct semnificativă de la 0,520 (P = 1%) (Anexa 10 din Câmpul de experiență –N.A.Săulescu și N.N. Săulescu).

În anul 2014, în condițiile în care s-a efectuat fertilizarea cu N100P80 și s-a semănat la epocă normală (10 noiembrie), la sortimentul de grâu testat s-au depistat o serie de corelații semnificative după cum urmează (tabelul 6.1):

-producția (kg/ha), a fost corelată pozitiv cu numărul de boabe/spic, cu greutatea boabelor/spic, cu masa a 1000 de boabe, cu masa hectolitrică și corelată negativ cu conținutul de proteină și talia;

-lungimea spicului, exprimată în cm, a fost corelată pozitiv cu fertilitatea spicului și corelată negativ cu numărul spiculețelor sterile/spic, cu desimea spicului și cu sterilitatea spicului;

-numărul spiculețelor/spic a fost corelat pozitiv cu desimea spicului, cu sterilitatea spicului și corelat negativ cu fertilitatea spicului, cu conținutul de proteină și cu numărul de plante/mp;

-desimea spicului a fost corelat pozitiv cu sterilitatea și negativ cu fertilitatea spicului;

– sterilitatea spicului a fost corelată negativ cu numărul de boabe/spic, cu conținutul de proteină și cu numărul de plante/mp, în timp ce fertilitatea spicului a fost corelată pozitiv cu toate aceste caracteristici. Acest aspect este normal întrucât sterilitatea spicului și fertilitatea acestuia sunt caractere complementare, cea din urmă fiind exprimată procentual și calculată prin formula: % fertilitate = 100 – % sterilitate ;

-numărul de boabe/spic a fost corelat pozitiv cu greutatea boabelor/spic și corelat negativ cu talia;

-greutatea boabelor/spic exprimată în grame a fost corelată pozitiv cu masa a 1000 de boabe și cu masa hectolitrică;

-masa a 1000 de boabe a fost corelată pozitiv cu masa hectolitrică;

-masa hectolitrică a fost corelată negativ cu conținutul de proteină.

-conținutul de proteină a fost corelat negativ cu masa a 1000 de boabe;

Tabelul 6.1

Corelații între caractere la un sortiment de grâu de toamnă-2014

6.1.CORELAȚIILE DINTRE PRODUCȚIE ȘI CELELALTE CARACTERE DETERMINATE

Producția a înregistrat valori cuprinse între 1845 kg/ha la linia Șimnic 1118 (în principal datorită atacului puternic de fuzarioză) și 5085 kg/ha la soiul Otilia.

Corelația dintre producție și numărul de boabe pe spic este o corelație pozitivă distinct semnificativă (r = 0,526). Din ecuația liniară calculată rezultă că pentru fiecare creștere a numărului de boabe/spic cu o unitate (un bob pe spic) producția crește cu aproximativ 107 kg/ha, pentru intervalul studiat.

În cadranul care evidențiază variantele peste media producției (3957 kg/ha) și media numărului de boabe/spic (35) se regăsesc soiurile Litera, Boema, Faur, Pitar, Otilia, Delabrad și linia Semnal.

Abateri mari de la ecuația liniară au prezentat liniile de grâu A38-04 și Șimnic 1118.

Coeficientul de determinație (coeficientul de corelație ridicat la pătrat) de 0,2769 ne arată că variația numărului de boabe/spic explică doar 26 % din variația producției (figura 6.1).

Fig.6.1. Relația dintre producție și numărul de boabe/spic la un sortiment de grâu

Corelația dintre producție și greutatea boabelor pe spic. Alura liniei și răspândirea punctelor în jurul dreptei sugerează faptul că cele două variabile sunt puternic corelate (r = 0,690). Din ecuația liniară calculată rezultă că pentru fiecare creștere a greutății boabelor/spic cu o unitate (un gram pe spic) producția crește cu aproximativ 3448,4 kg/ha, pentru intervalul studiat.

În cadranul care evidențiază variantele peste media producției (3957 kg/ha) și media greutății boabelor/spic (1,05 g) se regăsesc practic aceleași soiuri ca la corelația studiată anterior, în plus fiind și soiul Glosa (figura 6.2).

Și aici abaterile mari de la ecuația liniară au fost prezentate tot de liniile de grâu A38-04 și Șimnic 1118.

Coeficientul de determinație mult mai pregnant (r2 = 0,4762) sugerează că variația greutății boabelor/spic explică aproximativ 48 % din variația producției.

Fig.6.2. Relația dintre producție și greutatea boabe/spic la un sortiment de grâu

Corelația dintre producție și masa a 1000 de boabe. Alura liniei și răspândirea destul de omogenă a punctelor în jurul dreptei sugerează faptul că cele două variabile sunt corelate pozitiv (r = 0,486). Se remarcă două linii de grâu care se abat maxim de la linia de corelație, ambele în sens negativ: A38-04 și S1118.

Coeficientul de determinație de 0,236 ne arată că variația masei a 1000 de boabe explică doar 23 % din variația producției.

O creștere a masei a 1000 de boabe cu 1 gram, pentru intervalul 23-35 g, determină o creștere a producției cu 120,2 kg/ha

În cadranul care reunește variantele cu producții și MMB peste medie se regăsesc soiurile Glosa, Pitar, Boema, Delabrad și liniile de grâu Semnal și Roditor (figura 6.3).

Fig.6.3. Relația dintre producție și masa a 1000 de boabe la un sortiment de grâu

Corelația dintre producție și masa hectolitrică este o corelație puternic pozitivă distinct semnificativă (r = 0,790). Din ecuația liniară calculată rezultă că pentru fiecare creștere a masei hectolitrice cu o unitate (un kg/hl) producția crește cu aproximativ 123,7 kg/ha, pentru intervalul studiat (figura 6.4).

Fig.6.4. Relația dintre producție și masa hectolitrică la un sortiment de grâu

În cadranul care evidențiază variantele peste media producției (3957 kg/ha) și peste media masei hectolitrice (66,4 kg/ha) se regăsesc soiurile Litera, Boema, Pitar, Otilia, Delabrad, Partener, Glosa și liniile Semnal, Roditor și Retezat.

Abateri mari negative de la dreaptă au prezentat linia A38-04 (producție și MH sub medie), linia Rovine și soiul Bezostaia (producții sub medie dar MH peste medie).

Coeficientul de determinație de 0,6246 ne arată că variația masei hecolitrice explică destul de mult din variația producției (62%).

Prima corelație negativă este cea dintre producție și conținutul de proteină, cunoscut fiind faptul că o productivitate ridicată atrage după sine o calitate de panificație mai scăzută. Corelația dintre producție și conținutul de proteină este o corelație negativă semnificativă (r = -0,456). Din ecuația liniară calculată rezultă că pentru fiecare creștere a conținutului de proteină cu un procent producția scade cu aproximativ 455 kg/ha, pentru intervalul studiat cuprins între 11,4 și 14,4 %.

În cadranul care evidențiază variantele peste media producției (3957 kg/ha) și peste media conținutului de proteină (12,9%) se regăsesc doar 4 dintre soiuri: Litera, Roditor, Delabrad și Faur.

Abateri mari de la dreaptă au prezentat soiurile Adelina și Izvor situate în cadranul care evidențiază producții și conținut de proteină sub medie și liniile de grâu A38-04 și Simnic 1118 situate în cadranul cu producții mici dar cu conținut de proteină peste medie.

Coeficientul de determinație de 0,2070 ne arată că 20% din varianța calculată pentru datele privind conțintul de proteină exprimă o variabilitate legată de producție (figura 6.5).

Fig.6.5. Relația dintre producție și conținutul de proteină la un sortiment de grâu

Tot corelație negativă a fost și cea dintre producție și talie (r = -0,406) . Plantele foarte înalte sunt predispuse la cădere și astfel producția se diminuează.

Din calculul corelației a rezultat că pentru fiecare creștere a taliei cu un cm, producția a scăzut cu aproximativ 39 kg/ha, pentru intervalul studiat.

În cadranul care evidențiază variantele peste media producției (3957 kg/ha) și peste media taliei (95,3 cm) se regăsesc doar 2 dintre soiuri: Glosa și Retezat. Se observă că soiul Glosa, unul dintre cele mai cultivate la ora actuală, deși a avut o talie peste medie a obținut o producție mare, abaterea față de dreaptă fiind mare și pozitivă (figura 6.6).

Abateri de la dreaptă au prezentat și liniile de grâu A38-04 și Simnic 1118 situate de această dată în cadrane diferite.

Coeficientul de determinație de 0,165 ne arată că variația taliei explică numai 16% din variația producției.

Fig.6.6. Relația dintre producție și talie la un sortiment de grâu

În condițiile anului 2014 sunt de luat în seamă soiurile care s-au situate în cadranul cu producții peste 4000 kg/ha și talie sub medie: Boema, Faur, Delabrad, Litera, Otilia, Pitar, Partener, Roditor, Semnal și Șimnic 119 care deși au primit cantități de apă egale cu celelalte soiuri, talia lor a fost mai redusă și în consecință conform corelației stabilite producția a fost mai mare.

6.2.CORELAȚIILE DINTRE LUNGIMEA SPICULUI ȘI CELELALTE CARACTERE DETERMINATE

Lungimea spicului a înregistrat valori cuprinse între 7,2 cm la soiul Partener și 9,8 cm la soiul Retezat.

Corelația dintre lungimea spicului și numărul de spiculețe sterile/spic este o corelație negativă distinct semnificativă (r = -0,585). Din ecuația liniară calculată rezultă că pentru fiecare creștere a lungimii spicului cu un cm, numărul de spiculețe sterile/spic este diminuat cu 0,57, pentru intervalul studiat. Printr-o altă exprimare putem traduce ecuația astfel: un spiculeț steril/spic mai puțin pe spic conduce la creșterea lungimii spicului cu 2 cm (figura 6.7).

În cadranul care evidențiază variantele peste media lungimii spicului (8,4 cm) și media numărului de spiculețe sterile/spic (2,6) se regăsesc soiul Miranda și linia Semnal. La aceste soiuri deși numărul de spiculețe sterile/spic este mai mare, lungimea spicului nu a fost afectată. Abateri mari de la ecuația liniară au prezentat linia Lv 6110 (abatere negativă) și soiul Izvor (abatere pozitivă).

Coeficientul de determinație de 0,3427 ne arată că 34 % din varianța calculată pentru lungimea spicului exprimă o variabilitate legată de variația numărului de spiculețe sterile/spic.

Fig.6.7. Relația dintre lungimea spicului și numărul de spiculețe sterile la un sortiment de grâu

Corelația dintre lungimea spicului și desimea spicului este o corelație negativă distinct semnificativă (r = -0,830). Acest aspect este normal având în vedere că valoarea desimii spicului se obține prin calcul folosind în formulă valoarea lungimii spicului.

Din ecuația liniară calculată rezultă că pentru fiecare creștere a lungimii spicului cu un cm desimea este diminuată cu valoarea de 3,07, pentru intervalul studiat. Astfel spicul devine dens, scala de încadrare fiind următoarea: spice laxe – desimea mai mică de 17); spice mijlocii – desimea între 17-22 și spice dense – desimea mai mare de 22.

Abateri mari de la ecuația liniară au prezentat majoritatea liniilor de Lovrin (Lv 6111, Lv 6113, Lv 6125) și soiul Faur (figura 6.8).

Coeficientul de determinație de 0,6889 ne arată o legătură foarte strânsă între cele două caractere în sensul că variația lungimii spicului explică aproximativ 69% din variația desimii spicului.

Fig.6.8. Relația dintre lungimea spicului și desimea spicului la un sortiment de grâu

Corelația dintre desimea spicului și sterilitatea acestuia este o corelație negativă distinct semnificativă (r =-0,572), în timp ce corelația cu fertilitatea spicului este pozitiv distinct semnificativă (r = 0,570). Pentru fiecare creștere a lungimii spicului cu un cm, fertilitatea acestuia crește cu 0,8 % iar sterilitatea scade cu același procent, pentru intervalul studiat (figura 6.9).

Fig.6.9. Relația dintre lungimea spicului și sterilitatea/fertilitatea spicului la un sortiment de grâu

Punctele așezate destul de strâns în jurul dreptelor arată o corelație puternică între aceste caractere. Coeficientul de determinație de 0,352 sugerează că variația desimii explică 35 % atât din variația sterilității cât și din cea a fertilității spicului.

6.3.CORELAȚIILE DINTRE NUMĂRUL DE SPICULEȚE/SPIC ȘI CELELALTE CARACTERE DETERMINATE

Numărul de spiculețe/spic a înregistrat valori cuprinse între 16,7 la linia Lv 6111/12 și 20 la soiul Alex. Acest caracter nu a fost corelat semnificativ cu niciun alt caracter.

Valori ale coeficientului de corelație cuprinse între 0,300 și 0,400 au fost înregistrate la relațiile cu desimea spicului și numărul de boabe/spic în sens pozitiv și cu talia în sens negative.

6.4.CORELAȚIILE DINTRE NUMĂRUL DE SPICULEȚE STERILE/SPIC ȘI CELELALTE CARACTERE DETERMINATE

Numărul de spiculețe sterile/spic a înregistrat valori cuprinse între 1,8 la linia Lv 6110/12 și 3,8 la soiul Izvor.

Corelația dintre numărul de spiculețe sterile/spic și desimea spicului este o corelație pozitivă distinct semnificativă (r = 0,642). Din ecuația liniară calculată rezultă că pentru fiecare creștere a primului caracter cu o unitate, desimea crește cu 2,4 pentru intervalul studiat, spicul devenind mai dens (figura 6.10).

Fig.6.10. Relația dintre nr. de spiculețe sterile/spic și desimea spicului la un sortiment de grâu

Variantele care interesează sunt cele care au număr de spiculețe sterile/spic sub medie dar desime peste medie: soiul Litera și liniile de grâu Roditor, Lv 6110. Abatere mare de la dreaptă a prezentat linia Retezat.

Coeficientul de determinație de 0,4124 sugerează că 41% din varianța calculată pentru numărul de spiculețe sterile/spic exprimă o variabilitate legată de variația desimii spicului.

Corelația dintre numărul de spiculețe sterile/spic și sterilitatea spicului este o corelație pozitivă distinct semnificativă (r = 0,980), în timp ce corelația cu fertilitatea spicului este negativ distinct semnificativă (r=0,980). Pentru fiecare creștere a numărului de spiculețe sterile/spic cu o unitate (un spiculeț steril/spic), fertilitatea spicului scade cu 5,14 % iar sterilitatea crește cu același procent, pentru intervalul studiat.

Corelația fiind atât de strânsă (valoare foarte apropiată de 1) punctele desenează practic dreapta. Coeficientul de determinație de 0,9604 sugerează că 96 % din varianța calculată pentru datele privind numărul de spiculețe sterile/spic exprimă o variabilitate legată de sterilitatea, respectiv fertilitatea spicului.

Fig.6.11. Relația dintre numărul de spiculețe sterile/spic și sterilitatea/fertilitatea spicului la un sortiment de grâu

6.5.CORELAȚIILE DINTRE STERILITATE/FERTILITATE SPIC ȘI CELELALTE CARACTERE DETERMINATE

Sterilitatea spicului a înregistrat valori cuprinse între 9,7 % la soiul Alex și 20,4 % la soiul Izvor. În schimb fertilitatea spicului a fost cuprinsă între 79,6% la soiul Izvor și 90,3% la soiul Alex.

Sterilitatea spicului care s-a calculat plecând de la raportul dintre numărul total de spiculețe și numărul de spiculețe sterile/spic, este un caracter complementar cu fertilitatea care s-a calculat prin diferența dintre 100% și procentul de sterilitate.

Din această cauză între sterilitate și fertilitate există o corelație perfect negativă a cărei valoare este valoarea absolută 1.

Corelațiile celor două elemente cu celelalte caractere au fost prezentate împreună la caracterele respective, coeficienții de corelație fiind identici dar cu sens diferit, ceea ce este logic având în vedere cele prezentate mai sus.

6.6.CORELAȚIILE DINTRE NUMĂRUL DE BOABE/SPIC ȘI CELELALTE CARACTERE DETERMINATE

Numărul de boabe/spic a înregistrat valori cuprinse între 28 boabe/spic la linia A38-04 și 44 boabe/spic la soiul Otilia.

Corelația dintre numărul de boabe/spic și greutatea boabelor/spic este o corelație pozitivă distinct semnificativă (r = 0,735). Din ecuația liniară calculată rezultă că pentru fiecare creștere a numărului de boabe/spic cu o unitate, greutatea boabelor/spic crește cu aproximativ 0,03 g pentru intervalul studiat.

În cadranul care evidențiază variantele peste media numărului de boabe/spic (35 boabe/spic) și peste media greutății boabelor/spic (1,05 g) se regăsesc soiurile: Otilia, Pitar, Boema, Delabrad și liniile de grâu Semnal, Lv 6111, Lv 6113 (figura 6.12).

Cea mai mare abatere de la dreaptă a prezentat-o linia A38-04.

Coeficientul de determinație de 0,5401 sugerează că 54% din varianța calculată pentru numărul de boabe/spic exprimă o variabilitate legată de variația greutății boabelor/spic.

Fig.6.12. Relația dintre numărul de boabe/spic și greutatea boabelor/spic la un sortiment de grâu

Corelația dintre numărul de boabe/spic și talie este o corelație negativă distinct semnificativă (r = -0,498). Din ecuația liniară calculată rezultă că pentru fiecare creștere a numărului de boabe/spic cu o unitate, talia plantelor scade cu aproximativ 1 cm, pentru intervalul studiat. Deși la prima vedere ar părea că o talie mai înaltă asigură o masa vegetativă mai mare care ar permite susținerea mai multor boabe/spic, în condițiile anului 2014, acest aspect nu este valabil pentru sortimentul testat în principal datorită faptului că plantele foarte înalte nu au prezentat rezistență la cădere și implicit, la ele s-a întrerupt devreme alimentarea spicului cu nutrienți.

În cadranul care evidențiază variantele care contează: peste media numărului de boabe/spic (35 boabe/spic) și plante mai scurte, sub media taliei (95 cm) se regăsesc soiurile: Otilia, Pitar, Faur și linia de grâu Lv 6113 (figura 6.13).

Cele mai mari abateri de la dreaptă au prezentat-o soiul Bezostaia și liniile A38-04 și Rovine.

Coeficientul de determinație de 0,2482 a arăta că 25% din varianța calculată pentru numărul de boabe/spic exprimă o variabilitate legată de variația taliei.

Corelația dintre numărul de boabe pe spic și sterilitatea spicului este o corelație negativă semnificativă (r = -0,437), în timp ce corelația cu fertilitatea spicului este pozitiv semnificativă (r=0,437) Din ecuația liniară calculată rezultă că pentru fiecare creștere a numărului de boabe/spic cu o unitate (un bob pe spic), fertilitatea crește cu aproximativ 0,3% iar sterilitatea scade cu același procent, pentru intervalul studiat (figura 6.14).

Punctele așezate destul de strâns în jurul dreptelor arată o corelație puternică între aceste caractere.

Coeficientul de determinație de 0,1911 ne arată că variația numărului de boabe/spic explică 19 % atât din variația sterilității cât și din cea a fertilității.

Fig.6.13. Relația dintre numărul de boabe/spic și talie la un sortiment de grâu

Fig.6.14. Relația dintre numărul de boabe/spic și sterilitatea/fertilitatea spicului la un sortiment de grâu

6.7.CORELAȚIILE DINTRE GREUTATEA BOABELOR/SPIC ȘI CELELALTE CARACTERE DETERMINATE

Greutatea boabelor/spic a înregistrat valori cuprinse între 0,64 g/spic la linia A38-04 și 1,38 g/spic la soiul Pitar.

Corelația dintre greutatea boabelor/spic și masa hectolitrică este o corelație pozitivă, distinct semnificativă (r = 0,603). Din ecuația liniară calculată rezultă că pentru fiecare creștere a greutății boabelor/spic cu o unitate (un gram/spic), masa hectolitrică crește cu aproximativ 19 kg/hl pentru intervalul studiat.

În cadranul care evidențiază variantele peste media greutății boabelor/spic (1,05 g/spic) și peste media masei hectolitrice (66,4 kg/hl) se regăsesc soiurile: Glosa, Otilia, Pitar, Boema și liniile de grâu Semnal și Retezat (figura 6.15).

Abateri mari negative de la dreaptă au prezentat liniile S 1118 și Lv 6111, în timp ce linia S 119 a prezentat abatere mare pozitivă.

Coeficientul de determinație de 0,3634 sugerează că 36% din varianța calculată pentru greutatea boabelor/spic exprimă o variabilitate legată de variația masei hectolirice.

Fig.6.15. Relația dintre greutatea boabelor/spic și masa hectolitrică la un sortiment de grâu

Corelația dintre greutatea boabelor/spic și masa a 1000 de boabe este o corelație pozitivă, distinct semnificativă (r = 0,703). Din ecuația liniară calculată rezultă că pentru fiecare creștere a greutății boabelor/spic cu o unitate (un gram/spic), masa a 1000 de boabe crește cu aproximativ 14 g pentru intervalul studiat.

În cadranul care evidențiază variantele peste media greutății boabelor/spic (1,05 g/spic) și peste media masei a 1000 de boabe (29,8 g) se regăsesc soiurile: Glosa, Delabrad, Pitar, Boema și liniile de grâu Semnal, Retezat și Lv 61111 (figura 6.16)

Abatere mare negativă de la dreaptă a prezentat linia Lv 6110 (greutate a boabelor/spic peste medie dar MMB sub medie), în timp ce linia Rovine a prezentat abatere mare pozitivă (greutate a boabelor/spic sub medie dar MMB peste medie).

Coeficientul de determinație de 0,4945 sugerează că aproximativ jumătae din varianța calculată pentru greutatea boabelor/spic exprimă o variabilitate legată de variația masei a 1000 de boabe.

Fig.6.16. Relația dintre greutatea boabelor/spic și masa a 1000 de boabe la un sortiment de grâu

6.8.CORELAȚIILE DINTRE MASA A 1000 DE BOABE ȘI MASA HECTOLITRICĂ

Masa a 1000 de boabe a înregistrat valori cuprinse între 23,5 g la linia S 1118 (în principal datorită atacului de fuzarioză) și 35 g la soiul Pitar. Niciunul dintre soiuri nu a avut greutatea a 1000 de boabe peste 40 g în condițiile anului 2014.

Masa hectolitrică a înregistrat valori cuprinse între 51,3 kg/hl la linia S 1118 și 72,5 kg/hl la soiul Otilia. Niciunul dintre soiuri nu a avut masa hectolitrică peste 76 kg/hl -limita de preluare, în condițiile anului 2014.

Corelația dintre masa a 1000 de boabe și masa hectolitrică este o corelație pozitivă distinct semnificativă (r = 0,665). Pentru fiecare creștere a masei a 1000 de boabe cu o unitate (un gram), masa hectolitrică crește cu 1,05 kg/hl, pentru intervalul studiat.

În cadranul care evidențiază variantele peste media MH (66,4 kg/hl) și peste media MMB (29,8 g) se regăsesc multe dintre soiurile și liniile testate: Roditor, Bezostaia, Partener, Boema, Glosa, Pitar, Retezat, Rovine, Semnal și Delabrad (figura 6.17).

Abateri negative de la dreaptă au prezentat liniile A38-04 și S1118 plasate în cadranul cu MH și MMB mici și linia Lv 6111 plasată în cadranul cu MMB peste medie dar MH mic.

Coeficientul de determinație de 0,4425 sugerează că 44% din varianța calculată pentru datele privind masa a 1000 de boabe exprimă o variabilitate legată de masei hectolitrice.

Fig.6.17. Relația dintre masa a 1000 de boabe și masa hectolitrică la un sortiment de grâu

6.9.CORELAȚIILE DINTRE CONȚINUTUL DE PROTEINĂ ȘI CELELALTE CARACTERE DETERMINATE

Pe lângă corelațiile deja prezentate, producție-conținut de proteină, număr spiculețe sterile/spic-conținut de proteină, sterilitate-conținut de proteină și fertilitate-conținut de proteină, s-a evidențiat și corelația masa hectolitrică-conținut de proteină.

Corelația dintre masa hectolitrică și conținutul de proteină este o corelație negativă distinct semnificativă (r = -0,622). Din ecuația liniară calculată rezultă că pentru fiecare creștere a masei hectolitrice cu o unitate (un kg/hl) proteina scade cu aproximativ 0,10 % pentru intervalul studiat.

În cadranul care evidențiază variantele peste media MH (66,4 kg/hl) și peste media conținutului de proteină (12,9%) se regăsesc doar 3 dintre soiuri: Litera, Roditor și Delabrad. Cea mai mare abatere de la dreaptă a prezentat-o soiul Izvor (masa hectolitrică peste medie dar conținut de proteină sub medie). De remarcat totuși, că deși sub medie, soiul Izvor a înregistrat un conținut de proteină peste limita minima de preluare care este de 10,5 % (figura 6.18).

Coeficientul de determinație de 0,387 sugerează că circa 38-39% din varianța calculată pentru datele de masă hecolitrică exprimă o variabilitate legată de variația conținutului de proteină.

Fig.6.18. Relația dintre masa hectolitrică și conținutul de proteină la un sortiment de grâu

Corelația dintre conținutul de proteină și sterilitatea spicului este o corelație negativă distinct semnificativă (r = -0,610), în timp ce corelația cu fertilitatea spicului este pozitiv distinct semnificativă (r=0,610). Pentru fiecare creștere a conținutului de proteină cu un procent fertilitatea crește cu aproximativ 2 % iar sterilitatea scade cu același procent, pentru intervalul studiat (figura 6.19).

Fig.6.19. Relația dintre conținutul de proteină și sterilitatea/fertilitatea spicului la un sortiment de grâu

Punctele așezate destul de strâns în jurul dreptelor arată o corelație puternică între aceste caractere.

Coeficientul de determinație de 0,3722 sugerează că variația conținutului de proteină explică 37 % atât din variația sterilității cât și din cea a fertilității spicului.

6.10.CORELAȚIILE DINTRE NUMĂRUL DE PLANTE RĂSĂRITE/MP ȘI STERILITATEA/FERTILITATEA SPICULUI

Numărul de plante răsărite/mp a înregistrat valori cuprinse între 387 plante/mp la soiul Litera și 485 plante/mp la soiul Bezostaia.

Corelația dintre numărul de plante răsărite/mp și sterilitatea spicului este o corelație negativă semnificativă (r = -0,439), în timp ce corelația cu fertilitatea spicului este pozitiv semnificativă (r=0,439). O desime mai mare a plantelor la răsărire conduce la creșterea fertilității spicului concomitent cu scăderea sterilității spicului cu același procent, pentru intervalul studiat (figura 6.20).

Fig.6.20. Relația dintre numărul de plante răsărite/mp și sterilitatea/fertilitatea spicului la un sortiment de grâu

Punctele așezate destul de strâns în jurul dreptelor arată o corelație puternică între aceste caractere.

Coeficientul de determinație de 0,1932 sugerează că variația numărului de plante răsărite/mp explică 19 % atât din variația sterilității cât și din cea a fertilității spicului.

6.11.CORELAȚIILE DINTRE NUMĂRUL DE SPICE/MP ȘI CELELALTE CARACTERE DETERMINATE

Numărul de spice/mp a înregistrat valori cuprinse între 347 spice/mp la soiul Boema și 477 spice/mp la soiul Adelina.

Acest caracter nu a fost corelat semnificativ cu nicio altă determinare. De altfel nu a înregistrat nicio valoare a coeficientului de corelație mai mare de 0,280.

În sinteză, corelațiile calculate au scos în evidență interdependențe ale caracterelor determinate, cele mai importante fiind cele legate de producție și de calitatea acesteia exprimată prin conținutul de proteină.

De asemenea, pe baza poziționării datelor de-a lungul dreptelor calculate prin ecuații liniare, s-a putut determina care sunt soiurile și liniile care se detașează de celelalte prin valori peste medie în cazul majorității caracterelor sau sub medie în cazul numărului de spiculețe sterile/spic, sterilității sau taliei. Acestea sunt prezentate în tabelul 6.2. în paralel cu soiurile evidențiate prin valori mai mari decât cele acceptate pentru preluarea producției sau valori ce accentuează o bună comportare în condițiile meteorologice specifice anului 2014.

S-au detașat linia Roditor cu 12 nominalizări și soiul Otilia și linia Semnal, fiecare cu câte 9 nominalizări. Dintre soiurile cu valori acceptate pentru preluarea producției sau valori ce accentuează o bună comportare fac parte soiul Otilia și linia Lv 6110 cu câte trei nominalizări.

Tabelul 6.2.

Soiurile și liniile de grâu evidențiate prin prisma încadrării peste valorile medii și peste valorile minime acceptate

CAPITOLUL 7

CONCLUZII

* În anul 2014, în condițiile în care s-a efectuat fertilizarea cu N100P80 și s-a semănat la epocă normală la sortimentul de grâu testat s-au depistat o serie de corelații semnificative după cum urmează:

-producția exprimată în kg/ha a fost corelată pozitiv cu numărul de boabe/spic, cu greutatea boabelor/spic, cu masa a 1000 de boabe, cu masa hectolitrică și corelată negativ cu conținutul de proteină și talia.

-lungimea spicului exprimată în cm a fost corelată pozitiv cu fertilitatea spicului și corelată negativ cu numărul spiculețelor sterile/spic, cu desimea spicului și cu sterilitatea spicului;

-numărul spiculețelor/spic a fost corelat pozitiv cu desimea spicului, cu sterilitatea spicului și corelat negativ cu fertilitatea spicului, cu conținutul de proteină și cu numărul de plante/mp;

-desimea spicului a fost corelat pozitiv cu sterilitatea și negativ cu fertilitatea;

– sterilitatea spicului a fost corelată negativ cu numărul de boabe/spic, cu conținutul de proteină și cu numărul de plante/mp, în timp ce fertilitatea spicului a fost corelată pozitiv cu toate aceste caracteristici. Acest aspect este normal întrucât sterilitatea spicului și fertilitatea acestuia sunt caractere complementare, ele fiind exprimate procentual prin formula % fertilitate = 100 – % sterilitate ;

-numărul de boabe/spic a fost corelat pozitiv cu greutatea boabelor/spic și corelat negativ cu talia;

-greutatea boabelor spic exprimată în grame a fost corelată pozitiv cu masa a 1000 de boabe și cu masa hectolitrică;

-masa a 1000 de boabe a fost corelată pozitiv cu masa hectolitrică;

-masa hectolitrică a fost corelată negativ cu conținutul de proteină.

-conținutul de proteină a fost corelat negativ cu masa a 1000 de boabe;

*Singurele caractere care nu s-au corelat cu niciun alt element determinat au fost numărul de spiculețe/spic și numărul de spice/mp.

*Pe baza poziționării datelor de-a lungul dreptelor calculate prin ecuații liniare, s-au putut determina care sunt soiurile și liniile care se detașează de celelalte prin valori peste medie în cazul majorității caracterelor sau sub medie în cazul numărului de spiculețe sterile/spic, sterilității sau taliei.

S-au detașat linia Roditor cu 12 nominalizări și soiul Otilia și linia Semnal, fiecare cu câte 9 nominalizări. Dintre soiurile cu valori acceptate pentru preluarea producției sau valori ce accentuează o bună comportare fac parte soiul Otilia și linia Lv 6110 cu câte trei nominalizări.

*Rezultatele obținute recomandă, pe baza corelațiilor evidențiate, alegerea soiurilor cu talie mai scurtă, cel mult medie, cu valori mari ale fertilității spicului, cu capacitate ridicată de a forma numeroase boabe /spic, cu greutate mare și cu masa hectolitrică ridicată. În ceea ce privește calitatea, în speță conținutul de proteină se caută abaterile de la corelația puternică dintre productivitate ridicată și conținutul scăzut de proteină.

BIBLIOGRAFIE

1.ADDO K., D.R. COAHRAN, Y. POMERANZ, 1990 – A new parameter related to loaf volume based on the first derivative of the alveograph curve, Vol. 67, No. 1, 64 – 69.

2.Altinkut, A., K. KAZAN K., N. GOZUKIRMIZI, 2003 – aflp marker linked to water-stress-tolerant bulks in barley. Genetics and [NUME_REDACTAT], 26, 1, 77-82

3.ARVALIS, 2005 – Ble tendre. Marches, debouches, techniques culturales, recolte et conservation. ITCF

4.Atsmon, D., 1980 – Proc. 3rd [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 655

5.BÂLTEANU, GH., 1989 – Fitotehnie, Ed., [NUME_REDACTAT], 282-292

6.BÂLTEANU, GH.,1999 – [NUME_REDACTAT].Ceres

7.BÂLTEANU,GH., V. BÂRNAURE, 1979 – Fitotehnia, Grâul, [NUME_REDACTAT],12-117

8.BANU, C., si colab., 2000 – Manualul inginerului de industrie alimentara, vol I, II, [NUME_REDACTAT], Bucuresti.

9.BETTGE, A., G.L. RUBENTHALER, Y. POMERANZ, 1989 – [NUME_REDACTAT] to [NUME_REDACTAT] Properties of Wheat in Bread and [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], vol. 66, No. 2, 81-86.

10.BORLAUG, N.E., 1959 – The use of multilineal or composite var ieties to control aiborne epidemic disease of self-pollinated crop plants. Proc. Of the [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Symposium, Winnipeg, 1958, 12-26

11.BOROJEVICI, K., 1965 – The effect of irradiation and selection after irradiation on the number of kernels per spike in wheat. [NUME_REDACTAT]

12.BRANNIMAN, C., N.H. FORSSATI, 1976 – Strategie for the control of. cereal disease. Ed. Oxford, 3-14

13.BROWNING, J.A.,1969 – Multiline cultivars as a means of disease control. Anual review of phytop. 7, 355-382.

14.BROWNING, J.A.,1974 – Relevance of knowledge about natural ecosystems to development of pest management systems for Agroecosystems. Proc. Of the [NUME_REDACTAT] Society 1,191-199.

15.BROWNING, J.A., K.J. FREY, 1981 – The multiline concept in theory and practice. Strategy for the control of cereal diseases J.K.Jenkyn and T. [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] Public, Oxford, 37-46

16.BURDON, J.J., 1978 – Mechanisms of disease control in heterogene plant populations. Ecologist view. Scott and A. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 193-200.

17.BURLACU GH., S. STAN, V. CRĂCIUN, 1981 – Influența îngrășămintelor și a plantelor premergătoare asupra producției de proteine la grâul cultivat în cadrul noilor rotații de 3 și 4-5 ani. Probl. agrofit. teor.aplic., III, p.37-45.

18.CALDWEL, R.M., 1966 – Advances and challenges in the control of Plant diseases through breeding. Pest control by chemicals, biological, Genetic and physical means. U.S. dep.Agric.Ars 33-110.

19.Ceapoiu, N., CR. HERA, I. PICU, 1975 – Producția vegetală – Cereale și plante tehnice, 9: 11-18

20.CEAPOIU, N., 1984 – Importanța economică, istoricul culturii, distribuția geografică, producția și comerțul de grâu. Grâul. Ed. Academiei R.S.R.București. 13-26

21.CHALLAIAH, O.C., O.C BURNSIDE, G.A WICKS, V.A JOHNSON, 1986 – Competition between winter wheat (Triticum aestivum) cultivars and downy brome (Bromus tectorum). [NUME_REDACTAT]. 34, 689-693.

22.CHEN, J., B.L. D'APPOLONIA,  1985 – Effect of starch damage and oxidizing agent properties on alveogram properties. Faridi, JM Faubion (Eds.), Fundamentals of [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Association of [NUME_REDACTAT], J. [NUME_REDACTAT]., 54 (1989), pp. 947–949. .

23.CHOPIN, M., 1927 – Determination of baking value of wheat by measure
of specific energy of deformation of dough. [NUME_REDACTAT]., 4, p. 1.

24.COX, T.S., J.P. SHROYER, L. BEN-HUI, R.G. SEARS, 1988 – Genetic improvement in agronomic traits of hard red winter wheat cultivars from 1919 to 1987. [NUME_REDACTAT]. 28, 756-760.

25.Detvisitsakun, C., W. ZHANG, S. MUTHUKRISHNAN, G. LOOKHART, G. LIANG, 2001 – [NUME_REDACTAT] Hva 1 Gene to Wheat for [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], 242

26.DONALD, C.M., J. HAMBLIN, 1983 – The convergent evolution of annual seed crops in agriculture. Adv. Agron. 36, 97-143.

27.FLORELL, V.H.,  1924 – Studies on the inheritance of earliness in wheat. J. Agric. Res. 29: 333-317

28.FRANKEL, O.H., 1950 – The development and maintenance of superior genetic stocks. Heredity 4, 89-102.

29.FREY, K.J., U. MALDONADO, 1967 – Relative productivity of homogene and heterogeneous oat cultivar in optimum and suboptimum environments. Crop. Sci. 7, 532-535.

30.HERA C., ALINA IDRICEAN, V. MIHĂILĂ, S. POPESCU, V.PATTAKON, 1986 – Influența fertilizării asupra unor indici calitativi ai recoltei de grâu. Probl. Agrofit. Vol VIII, nr. 2.

31.HOUSLEY, T.L., H.W. OHM, 1992- Earliness and duration of grain fill in winter wheat. Can. J. [NUME_REDACTAT] Sci. 72 (1) 35-48

32.IVANOV, A.P., I.A. SIZOV, 1954 – Ameliorarea si producerea semintelor de plante agricole. Editura agro-silvica de stat

33.JEGER, M.J., D. JONES, E. GRIFFITHS, 1981 – Disease progress of non specialized fungal pathogens in intro-specific mixed stands of cereal cultivars. II. field Experiments. Ann.Appl.Biol.98, 199-210.

34.JENSEN, N.F., 1952 – Intra-varietal diversification in oat breeding. [NUME_REDACTAT] 44,

35.JENSEN, N.F., W.T. FEDER, 1964 – Adjiacent row competition in wheat Crop. Sci.4, 641-645

36.JOHNSON, J., 1961 – Man guides evalution in plant rusts. Science 133, 357-362.

37.JOKINEN, K.,1991 – The effect of site on competition and yield advantage of mixtures of barley and oats.J.Agric. Sci.Finl.63, 353-359.

38.KARJALAINEN, R., 1986 – Spring wheat mixtures in norther crop production: ability of mixtures to buffer disease development and yield causes by Septoria nodorum. J.Agric.Sci.Finl.58, 33-42.

39.KELLNER, E.,1983 – Metode de estimare a stabilității producției P.G.T.A. XV (1): 75-87.

40.KHALIFA, M.A., C.O.QUALSET, 1974 – Intergenotypic competition between tall and dwarf wheats in mechanical mixtures. [NUME_REDACTAT].14, 795-799.

41.Koechlin, florianne, 2004 – Transgenic drought and salt tolerant plants. Science and technology assessment. Case studies. Transgene durre und salztolerante pflanzen. Oko-institut eV, 1-4

42.LĂZUREANU, A., S. ALDA, G. CÂRCIU, 2009 – Variația producției și a unor indici calitativi la două soiuri de grâu de toamnă zonate în partea de vest a țării, buletin agir, 2-3: 186-190

43.MAILLARD, H., H. VEZ, 1983 – Measuring and modeling crop losses at the field level. Phytopathology 73: 1591-1596

44.MIGLIETTA, F., C. VASSANA, E. PORCEDDU, 1987 – Agroecological models and wheat
ideotypes for semi-arid lands. [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT]

45.MIGLIETTA, F., J.R. PORTER, 1992 – The effects of climate change on development in wheat analysis and modelling. Journal of Exp. Bot 43 (253) 1147-1158

46.MONNEVEUX, P., E. BELHASSEN, 1996 – The diversity of drought adaptation in the wide. [NUME_REDACTAT] Regulation, vol. 20 (2): 85-92

47.MUNDT, C.C., J.A. BROWNING, 1985 – Genetic diversity and cereal rust management. [NUME_REDACTAT] Rusts, vol.2 Ed. [NUME_REDACTAT], In. Orlando, 527-560.

48.MUREȘAN, T., T. CRĂCIUN, 1972 – Ameliorarea specială a plantelor. [NUME_REDACTAT]-București, 146-149

49.[NUME_REDACTAT], N.N. Săulescu, GH. Ittu gh., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], N. Tanislav, M.C. Zamfir, I. Voinea, 2003- Genotypical differences in wheat response to drought under conditions of the year 2002 – 2003, R.A.R, nr. 19-20, 39-45.

50.NAIDIN C., 2004 – Efectul fertilizării diferențiate a solului brun roșcat slab luvic de la Șimnic asupra transformărilor biochimice ale elementelor nutritive din sol și asupra cantității și calității recoltei de grâu. Teză de doctorat. Timișoara

51.NANDA G.S., S.S. AUJLA, 1981 – Genetics of resistance in six prospective lines of Kaiyansona multiline (s) of wheat against three races of yellow rust, Indian I. agric. Sci. ([NUME_REDACTAT]), p. 9.

52.PACURAR, I., 2007 – Producerea semințelor de cereale, leguminoase pentru boabe și plante tehnice. Ed. [NUME_REDACTAT]

53.PĂUNESCU, GABRIELA, ȘTEFANIA ILICEVICI, MARIA OANĂ, 1994 – Relația precipitații -producție la grâùl de toamnă în perioada 1957-1997. Lucr.științifice XII, 35-43.

54.PĂUNESCU, GABRIELA, 1999 – Contribuții la elaborarea ideotipului plantei de grâù încondițiile ecologice ale zonei de sud a țării. Teză de doctorat. București.

55.PĂUNESCU, GABRIELA, 2000 – Influența genelor Rht1 și Rht2 asupra taliei și producției la grâul de toamnă în condițiile ecologice de la SCA Șimnic. Analele ICCPT Fundulea, 2000, LXVII, 19-25

56.PELTONEN-SANIO, P., R. KARJALAINEN, 1991 – Agronomic evaluation of growning oat cultivar mixtures under various stress condition in Finland. [NUME_REDACTAT].Scand. 41, 47-53.

57.PERSON, P., 1966 – Genetic polymorphism in parasitic systems. Nature 212, 266-267.

58.QUISENBERRY, K.S.,1967 – Wheat and [NUME_REDACTAT]. Published by the [NUME_REDACTAT] of Agronomy madison Wisconsis., U.S.A. Ed.K.S.Qisenberry.

59.ROSEN, E., 1949 – Oat parentage and procedures for combining resistance to crown rust, including race 45 and Helminthosp. Blight. Phytopathology 39, 20.

60.ROSENQUIST, C.E., 1931 – Hybrid vigor in wheat. [NUME_REDACTAT] vol.23 nr.2 82-105

61.SĂULESCU, N.N., 1984 – Ameliorarea stabilității recoltelor. Grâul. Ed. Academiei R.S.R București, 303.

62.SĂULESCU, N.N., 1986 – Relația între data înspicatului și producție în experiențele cu soiuri de grâu efectuate în perioada 1975-1985. P.G.T.A. XVII (2), 103-110

63.SĂULESCU, N.N., E.N. JINGA, 1990 – Estimarea unor caractere ale ideotipului de grâu pentru [NUME_REDACTAT], folosind un model de stimulare a formării producției.I Cerințe de vernalizare și fotoperioadă. Anale I.C.C.P.T. LVIII, 21-41.

64.STAPPER, M., H.C. HARRIS, 1989 – Assesing the productivity of wheat genotypes in a Mediterranean climate, using a crop-simulation model. [NUME_REDACTAT] research, 20 (2), 129-152

65.SUNESON, C.A., 1949 – Survival of four barley varieties in a mixture. Agron. J. 41, 459-465.

66.SUNESON, C.A., 1960 – Genetic diversity-a protection against plant diseases and insects. [NUME_REDACTAT] 1960 Vol. 52 pp. 319-21

67.THOMAS, J.B., G.B. SCHAALJE, M.N. GRANT, 1993 – Survival, height and genotype by environment interaction in winter wheat. Can.J. [NUME_REDACTAT]. 73, 417-427

68.THOMAS, J.B., G.B. SCHAALJE, M.N. GRANT, 1994 – Height, competition and yield potential in winter wheat. Euphytica 74, 9-17

69.THOMAS, J.B., D.A. GAUDET, 1996 – Winter wheat breeding at Lethbridge: some ideas and approaches. University sakatchewan [NUME_REDACTAT], Saskatoon, 208-227.

70.TRENBATH, B.R., 1974 – Biomass productivity of mixtures. Adv.Agron 26, 177-210.

71.ZAHARIEVA, M., E. GAULIN, M. HAVAUX, E. ACEVEDO, P. MONNEVEUX, 2001 – Drought and [NUME_REDACTAT] in the [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] geniculata Roth. [NUME_REDACTAT] 41: 1321-1329

72.ZHONG-HU, H., S. RAJARAM, 1994 – Differential responses of bread wheat characters to high temperature. Euphytica, 72 (3): 197-203

73.WEI, Y.M., 1993 – Biological dtudies of growth in german and Chinese wheat varieties. Osteuropastudien der Hochschubaj des [NUME_REDACTAT] no.186, 91.

74.WEHRHAHN, C., R.W. ALLARD, 1965 – [NUME_REDACTAT] and Measurement of the Effects of [NUME_REDACTAT] Involved in the Inheritance of a [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT]. Jan 1965; 51(1): 109–119.

75.WOLFE, M.S., J.A. BARETT, 1976 – Can we lead the pathogen astray? Plant dis. 64, 148-155.

76.WOLFE, M.S., 1985 – The current status and prospects of multiline cultivars and variety mixtures for disease resistence. Ann.Rev.Phyt.23, 251-273.

77.WOLFE, M.S., E.GACEK, 1997 – Melange varietaux de bles ou d,orges. Phytoma 497, 28-31

78.WORLAND, A.J., M.D. GALE, C.N. LAW, 1987 – Wheat genetics. In: Wheat breeding-its scyentific basis ( Editat de F.C.H. Lupton, Chapman and Hall, London,[NUME_REDACTAT], 129-171.

79.***, 1970 – [NUME_REDACTAT] Report

80.***, 1999, Lista oficială a soiurilor (hibrizilor) de plante de cultură din România 1999. Institutul de Stat pentru Încercarea și Omologarea soiurilor – Ed. [NUME_REDACTAT]

81.***, 2000, Catalogul oficial al soiurilor (hibrizilor) de plante de cultură din România. Institutul de Stat pentru Încercarea și Omologarea soiurilor – Ed. [NUME_REDACTAT]

82.***, 2005, Catalogul oficial al soiurilor (hibrizilor) de plante de cultură din România. Institutul de Stat pentru Încercarea și Omologarea soiurilor – Ed. [NUME_REDACTAT]