Importanța culturii florilor [311149]

[anonimizat], astfel că universul plantelor poate fi considerat pe bună dreptate unul dintre cele mai frumoase și neprețuite înzestrări ale naturii. Prin intermediul celor 3 funcții ale organismelor vegetale (fotosinteza, respirația și transpirația), [anonimizat]; [anonimizat] „[anonimizat]”, deoarece au asistat dintotdeauna la evoluția omenirii și păstrează întrânsele misterul tuturor timpurilor.

[anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], alimentație, industrie, [anonimizat], pe care o înseninează și o [anonimizat]-i în fiecare clipă bună dispoziție.

„Florile, aceste glasuri mute ale naturii”, [anonimizat], [anonimizat] o sursă de inspirație pentru artiștii din toate vremurile. [anonimizat], prin versurile dedicate frumuseții și gingășiei florilor sau prin lirismul cântecelor care le venerează. Un exemplu în acest sens ar putea fi emoțiile resimțite privind tablourile cu anemone ale pictorului Ștefan Luchian, a „paharului cu zambile roz” ale lui Ion Andreescu sau chiar a peisajelor, a florilor ori a [anonimizat].

[anonimizat], considerat pe drept cuvânt „sufletul lor”, despre care s-a vorbit și s-a [anonimizat]. Așa se face că scriitorul Tudor Arghezi elogiază ,,lavanda sonoră”, Ion Minulescu ne dezvăluie ,,parfumul cupelor de crin”, iar ,,marea majoritate a [anonimizat]”.

[anonimizat], ea va fi supusă și dirijată de anumite legi firești. [anonimizat], iar prelucrarea acestora din punct de vedere artistic va fi influențată de trăsăturile biologice ale materialului vegetal utilizat.

Florile sunt întâlnite mereu în viața oamenilor și se bucură de o atenție și o [anonimizat], persoane, străzi. [anonimizat] o sută: [anonimizat], [anonimizat], Strada Crinilor etc. Totodată, [anonimizat]: Narcis, Florina, Lăcrimioara, Viorel, Florica, Margareta și altele. Concomitent, în limbaj sunt apreciate anumite vârste : este ,,[anonimizat]eții” sau despre unele femei se spune că sunt ca o floare ofilită.

Încă din cele mai vechi timpuri și până în ziua de azi, florile au ajuns să fie necesare pentru toate evenimentele importante din viața unui om, și anume: la naștere, căsătorie, moarte sau la diverse circumstanțe festive, petreceri sau la mese. Acestea sunt înmânate cu ocazia zilelor de naștere sau la alte sărbători și festivități, din dragoste, din prietenie, în semn de considerație sau pentru a fi recunoscători cuiva pentru ospitalitatea pe care ne-a acordat-o. Având în vedere cele menționate anterior, se poate deduce faptul că florile, ca însoțitori permanenți ai oamenilor, mai dețin pe lângă valențele sale de ordin biologic și pe cele de decorare și înfrumusețare, de ordin estetic, atât a locului în care trăim, cât și a modului de coabitare și de manifestare.

Fiind absolut conștienți de valoarea incontestabilă de ordin spiritual, estetic și de înfrumusețare a plantelor, oamenii se simt fericiți în momentele când sunt înconjurați de verdeață. Astfel, casele sunt înfrumusețate cu grădini, orașele cu parcuri, țările cu rezervații naturale. Pentru a da unei camere un aer mai primitor, se așează în ea o plantă sau o vază cu câteva flori. ,,Dorința noastră de a avea un colț de verdeață doar al nostru este exacerbată de lipsa de spațiu, căci noi toți dorim mai mult sau mai puțin să păstrăm legătura cu natura. Cultivarea plantelor răspunde acestei nevoi instinctive, care ne va asigura un colțișor liniștit în vârtejul vieții citadine. Plantele de interior, mult întrebuințate în zilele noastre, nu pot satisface pe deplin dorința oamenilor de a dispune de un colțișor verde. O grădină exterioară, oricât ar fi ea de mică, înfrumusețează spațiul nostru de viață prin verdeața și florile sale, dar nu este acesta singurul său rol: mai bine decât suratele lor, constrânse să trăiască într-un mediu artificial și protejat, plantele de exterior evocă aerul proaspăt și spațiile largi, lumina soarelui și blândele miresme ale verii. Ele atrag păsările, fluturii și o mulțime de alte mici specii de animale, înflorirea lor le provoacă oamenilor o satisfacție imensă, oricare ar fi mărimea lor. Plantele de exterior evoluează în funcție de anotimpuri, amintindu-ne astfel ritmul naturii.”

Scurt istoric al dezvoltării culturii floricole

Se cunoaște faptul că încă din Antichitate, înclinația sau preferința pentru flori și frumos s-a extins și s-a perfecționat, astfel încât înflorirea și rafinamentul acestora au dus la înfiriparea unei autentice arte a grădinilor. În țările cu o civilizație veche, dezvăluirile arheologice au scos la suprafață faptul că popoarele antice cunoșteau și cultivau diferite specii de plante floricole, care ulterior au fost răspândite pe tot globul. Oamenii din vremurile străvechi au început să își decoreze cu flori locuințele, diverse obiecte casnice și chiar uneltele de lucru, deși inițial aceștia și-au exprimat iubirea pentru frumos doar prin îndeletniciri precum: vopsirea buzelor, tatuări.

Se menționează, în vechile manuscrise, că ,,pe o parte a unei medalii găsită într-un mormânt din Altai, care datează de aproximativ 7000 de ani, era reprezentat un trandafir în relief cu semnificația, cel mai probabil a unei anumite utilități sau tradiții”. De asemenea, documentele dezvăluie faptul că faraonii creșteau în grădinile lor anemone, iar narcisele și crinii erau folosite de vechii egipteni la împodobirea coroanelor funerare. În mormintele egiptene, au fost identificate pe gravurile în piatră mai multe specii de plante floricole împreună cu modul lor de cultură, semințe de iasomie și altele. De o nemaipomenită atenție se bucura cultura florilor și în țări precum: Babilon, Palestina, India, Persia, Peninsula Italică,  la mezi si fenicieni, care pe lângă plantele înșiruite anterior, cultivau și albăstrele, narcise, maci, toporași, lalele, liliac, zambile, mirt, etc.

,,În Iudeea, lângă Ierusalim, era renumită Valea Trandafirilor lui Solomon, precum și grădina acestuia din crini și crocus. Tot în această perioadă era cunoscută preocuparea de punere în valoare a florilor, așa cum decurge din descrierea privitoare la Grădinile Suspendate ale Semiramidei din Babilon, care se cunoaște că a constituit una din cele 7  minuni ale lumii antice”. Printre altele, nu trebuie uitate nici grădinile iraniene, așa-numitele paradisuri ornamentate cu lalele și zambile, toporași, mirt, narcise, crini, maci, liliac și trandafiri.

În China și Japonia erau celebre și frecvent utilizate următoarele flori: azaleea, camelia, crizantemele, stânjenelul, bujorul și diferite specii de crin care au contribuit mult la îmbogățirea varietăților floricole mondiale.

Cu privire la zona mediteraneană, se cunoaște faptul că au fost scoase la iveală, în Creta Antică, fresce și vase decorate cu crini datând din anii 1800–1600 î.Hr. ,,Grecii, datorită pătrunderii lor până în Asia cu ocazia conflictelor militare și având în vedere ocupația lor principală, negoțul și transportul pe mare, care privilegeau multiple legături comerciale cu principalele țări din Antichitate , au izbutit să colecteze minunate specii de plante ornamentale, dând naștere celor mai încântătoare grădini pe terase împodobite cu flori, fântâni, coloane și vase. Totodată, florile ca și: crocus, dafin, crini și zambile erau folosite în temple și la jocurile olimpice pentru încoronarea învingătorilor. Diverși filozofi, printre care și vestitul Teofrast (372-287 î.Hr.), în lucrările sale de botanică, preocupându-se de descrierea a peste 500 de specii și grupuri de specii, amintește și anemonele, crocusul, ciclamenul, crinii, narcisele etc”. Dintre multitudinea de flori cultivate de greci, cele mai cunoscute sunt: trandafirii, bujorii, primule, crinii, omagul, merișorul, garoafe, moțul curcanului, panseluțe, mixandrele, stânjeneii, gura leului, nemțișorii, părăluțe, zambilele, gladiolele, macii, violetele, laurul, mirtul, etc.

,,Numeroasele scrieri ale vremii adeveresc faptul că florile la romani se bucurau de o apreciere și o grijă deosebită. Spre deosebire de celelalte popoare, romanii sunt cei care într-o proporție mai mare au înlocuit utilitatea ornamentală a culturii florilor cu una mai eficace, mai productivă. Astfel, poetul Marțian spune că în Roma „satul s-a mutat în oraș”. Poetul Horațiu, spune că plantele de ornament, trandafirii și mixandrele, au luat locul altor plante mai folositoare”. Din tratatele de botanică aflăm că în vestitele lor grădini romane, locul principal era ocupat de flori, care erau utilizate la garnisirea locuințelor, templelor și băilor. Cele mai admirate erau : lalele, zambilele, narcisele, violetele, gladiolele, iar garoafele și trandafirii iarna se cultivau sub sticlă.

,,În grădinile strămoșilor noștri daci se cultivau diverse plante preluate din flora spontană, care erau întrebuințate în scopuri medicinale, ca de exemplu: mătrăguna, spânzul, iarba mare, iar altele în scopuri decorative: merișorul, albăstreaua, lăcrămioarele, bujorul, priboiul. Cu timpul, sortimentul floricol s-a îmbogățit, pe de o parte cu plante aduse din Grecia, și pe de altă parte, cu o serie de plante care în fază incipientă au servit în scopuri medicinale și după ocuparea Daciei de către legiunile romane, au fost folosite ca flori de decor, cum sunt: busuiocul, rozmarinul, măghiranul, lămâița, salvia.”

În Europa, cultura plantelor floricole are parte de o creștere și o dezvoltare semnificativă, în primul rând, prin introducerea multor specii din flora spontană și mai apoi prin expansiunea romană, cuceririle arabe până în Spania și mai târziu, în timpul cruciadelor, când numeroși cavaleri medievali au adus noi specii din Orientul Apropiat. La amplificarea soiurilor floricole din Europa a mai participat și descoperirea Americilor și colonizarea Africii și Asiei. Multe plante aduse de prin țările calde, pentru a rezista condițiilor de climă din Europa, au fost protejate, în adăposturi pe timpul iernii. ,,Printre primele plante cultivate în Europa cu valoare decorativă se poate înscrie: macul adus din Asia în anul 1100 Î.Hr., gladiolele aduse din Africa de Sud în anul 1659, iar cu 10 ani mai târziu din America de Sud cercelușii (fuchsia ). Din America de Nord au fost aduse în anul 1711 regina nopții, iar din Africa de Sud 3 ani mai târziu mușcatele; petuniile au fost aduse din Brazilia în anul 1924.”

Progresiv, cultura florilor s-a dezvoltat și și-a extins teritoriul, iar prin selecție  și ameliorare au apărut o serie de forme și culori noi, ajungând să existe în prezent o mare varietate de plante floricole ornamentale și medicinale.

CAPITOLUL I

NOȚIUNI GENERALE REFERITOARE LA CULTURA DE LAVANDĂ

1.1.Scurt istoric al culturii lavandei

Lavanda este cultivată de peste 2500 de ani. În Antichitate  a fost folosită în procesele de mumificare și, totodată, ca odorizant, pentru a înlătura mirosurile dezagreabile. Primii promotori au fost egiptenii, fenicienii și popoarele arabe. În Europa, lavanda a fost răspândită tocmai din Grecia în jurul anilor 600 î.Hr., fiind astfel întâlnită și în următoarele țări: Franța, Spania, Italia și Anglia. Speciile de levănțică engleză nu s-au dezvoltat în Anglia, ci mai degrabă au fost aduse aici începând cu anul 1600, atunci când plantele de lavandă își făceau drumul spre America.

,,Istoria monarhiilor europene este  de asemenea, plină cu istorisiri despre lavandă. Carol al VI-lea al Franței cerea perne umplute cu lavandă oriunde mergea, iar regina Elisabeta I a Angliei considera indispensabilă mierea de lavandă la masă; ea a solicitat, de asemenea, flori de lavandă proaspete, disponibile în fiecare zi a anului.

Ludovic al XIV-lea a iubit, de asemenea lavanda și s-a scăldat în apa impregnată cu parfumul ei. Regina Victoria a folosit un deodorant de lavandă, la fel ca și regina Elizabeta I și a II-a . <<Levănțica a fost condimentul preferat în bucătăria englezească din perioada dinastiei Tudor și cea elisabetană, nelipsind din preparatele de vânat, din fripturi și din salatele de fructe. De asemenea, levănțica se presăra pe deserturi sau, pur și simplu, se făceau bomboane de levănțică>> (Judyth McLeod în cartea Lavender, Sweet Lavender, Paperback Revised edition July 1, 2000).

Romanii foloseau uleiurile de lavandă pentru baie, gătit și parfumarea aerului. Florile erau apreciate pentru  efectul lor tonic, liniștitor și mirosul repelent. Ulterior, plantele de lavandă uscată au fost folosite în amestecuri de fumat și ca plante medicinale.”,,Lavanda este menționată de multe ori și în Biblie, nu cu denumirea de lavandă, ci cu numele folosit la acea vreme–nard, ce provine de la numele grecesc de lavandă, naardus, după orașul sirian Naarda. Totodată, unii creștini antici aveau credința că lavanda a fost luată din Grădina Edenului, de către Adam și Eva, dar susțineau că mirosul acesteia a apărut ulterior. Și anume, potrivit legendei, hăinuțele Pruncului Iisus au dăruit acest miros lavandei atunci când Fecioara Maria le-a așezat la uscat într-un tufiș. Toate acestea explică de ce lavanda era considerată o formă de protecție împotriva răului. În acest sens, în multe case creștine, o cruce din flori de levănțică era atârnată deasupra ușii în semn de ocrotire.”

O altă legendă spune că „Lavandula, care era o zână frumoasă, blondă și cu ochi albaștri, se născuse între lavandele sălbatice de munte din Lure. Într-o zi când ea căuta un loc pentru a se așeza cu caietul ei plin de peisaje, zâna se opri în fața paginii cu Provence și începu să plângă văzând aceste terenuri necultivate și lacrimi fierbinți de culoarea lavandei au pătat pagina deschisă. Dorind să ascundă această mică dramă, zâna șterse ochii ei albaștri, dar se produse un efect contrar, prin care picături fine de lacrimi se mai împrăștiară încă pe pagina deschisă. Disperată, zâna trase atunci peste această Provence o mare bucată de cer albastru pentru a acoperi toate aceste pete! Din acea zi, lavanda crește pe aceste terenuri și fetele blonde din acea regiune au în irișii ochilor albaștri irizări de culoarea mov a lavandei, mai ales când la sfârșit de amiază în zilele de vară ele privesc cerul metalic care cade peste câmpul cu lavandele în floare”.

Așa se face că, din înaltul Alpilor maritimi și până în largul mării, pe insula călugărilor St. Honorat, trecând prin numeroasele piețe din târguri și târgușoare, levănțica își propagă intensa ei aromă.

Figura 1.1 Lan de levănțică

(Sursa: http://www.injoaca.ro/injoaca/provence/Provence-en-Lavande;accesat 15.05.2019:20:30)

Astfel, arealul preferat al lavandei se plasează în Alpii francezi, la o altitudine cuprinsă între 700-800 m și se extinde în Alpii de jos, până în Italia și Spania. ,,Alpii oferă vizitatorului un imens teritoriu natural, văi și platouri, păduri și poteci, râuri, sate și cătune. De un albastru nedeslușit și nehotărât, bătând spre nuanțe de mov, întrevederea cu lavanda este în primul rând vizuală, iar apoi, puternic olfactivă. Grație impactului său extrem de puternic emoțional, lavanda alunecă de la natural către cultural, în lunile iunie și iulie, când este înflorită și întreaga lume vine să o admire în cunoscuta regiune Provenc, descrisă cândva ca <<sufletul regiunii Haute-Provence>>, lavanda a colorat platourile înalte și a adus prosperitate în viața satelor, încă din Evul Mediu.”

„Când spui lavandă, spui parfum, lavanda, aurul violet, este culoarea prin excelență a peisajelor Provence-lui.”

Regiunea Provence este renumită pentru lanurile de levănțică parfumată, iar locuitorii zonei sunt experți în culesul și distilatul acestor flori. Fiecare familie din această zonă a Franței are propriul lan de lavandă, iar una dintre aceste familii de soi–familia Lincelé au pus bazele celui mai parfumat muzeu din Europa-Muzeul Lavandei.

„Când privești rândurile aliniate soldățește ale lavandei prin parcurile Nisei ori delimitând grădinile de zarzavaturi de plantațiile de măslini și lămâi la Menton, ori pe culmile ce urcă mai sus de Grasse (cetatea-mamă a parfumurilor), le admiri, fără să-ți imaginezi măcar că se muncește la un petic de levănțică tot atât de mult ca la un strat de tomate: rărit, plivit și toate celelalte eforturi care fac parte din rutina grădinarului.”

Cam pe la sfârșitul lunii iunie, lavanda înflorește, întâi timid, apoi vibrant și într-un final copleșește. Culoarea mătăsoasă, drăgăstoasă, de un albastru deschis ca al ochilor de copil, se amplifică spre violet, și mai apoi dă impresia că arde peste munți. Odată cu adâncirea culorii, și parfumul ei devine mai compact, mai intens.

„Lavanda era una dintre cele 44 de ierburi mediteraneene pe care călugării de la St. Honorat le puneau în lichiorul-medicament a cărui rețetă numai ei o cunoșteau. Un fel de variantă sudică a bitterului suedez, acest digestiv călugăresc din Mediterană, pe care și azi îl fac monahii din insulă. O insulă celebră, deopotrivă, pentru al său limoncello și pentru vinul preparat în pivnițele vechi de sute de ani. Dar cine mai știe azi că, numai cu o jumătate de secol în urmă, pe când călugării din insulă începuseră a îmbătrâni și prea puțini tineri își mai aflau vocația acolo, de la Avignon a venit vorba să se taie viile. Nu, nu era nici un fel de reflex…târziu zamolxian, nici n-ar fi avut cum. Doar că gârbovii călugări nu mai puteau munci la vie. În locul butucilor de viță s-a plantat lavanda. Câștigul era mai mic pentru mănăstire, dar munca mai ușoara și viața mai plină de parfum. Azi, din întinsele grădini cu levănțică de pe insula monahilor au mai rămas cateva straturi pline de culoare; și vițe noi și-au implantat rădăcinile în pământul roșu. Faima vinului de St. Honorat a crescut și-a ajuns, cred, aproape la fel de mare ca și cea a lavandei din întreaga regiune Provence.”

Începând cu secolul al XVIII-lea, lavanda este regăsită în textele științifice, datorită folosirii ei în scopuri terapeutice sub formă de uleiuri esențiale, atât intern, cât și extern, mai ales ca urmare a epidemiei de ciumă din Provence. În acest sens, conform unei legende, se spune că „patru hoți cutreierau Franța, în perioada anilor 1700, jefuind morminte și deposedând de lucruri oamenii care căzuseră victime ale ciumei.

La început, autoritățile i-au neglijat, crezând că ei vor fi curând morți datorită acelei boli îngrozitoare. Dar timpul trecea și ei continuau să prade și să jefuiască, părând să rămână imuni la ciumă. Într-un final, autoritățile i-au capturat și trebuia să-i omoare, în afară de cazul în care ei divulgau secretul lor, și anume, <<Cum puteau ei evita molipsirea de ciumă?>>. Hoții au hotărât să divulge secretul lor și, spre uimirea tuturor, ei au mărturisit că proveneau dintr-o familie de parfumeri care crease un oțet din ierburi ce îi proteja de această boală cruntă. Lavanda era un component cheie în această faimoasă rețetă, care a fost folosită până la sfârșitul anilor 1800.”

,,Orașul Grasse are un rol determinant în istoria lavandei. Aici a apărut în secolul al XVII-lea o nouă modă, cea a articolelor din piele parfumată, ceea ce a condus la apariția breslei maeștrilor parfumeri, care a devenit independentă de cea a tăbăcarilor în 1759. Crearea companiei Antoine Chiris, fondată în anul 1768, la Grasse (care avea să devină capitala parfumurilor și care avea fabrici în mai multe țări -Franța,Italia și Algeria), face ca cererea de lavandă și de plante aromatice din zonele rurale să crească simțitor.
Apogeul culturii și culesului lavandei se situează între anii 1900-1950, datorită prezenței din belșug a mâinii de lucru și modului de întreținere a câmpurilor (prin trecerea turmelor de oi, care netezeau terenul). În această perioadă se impune tehnica de înmulțire prin butași la levanțică și cresc eforturile de a găsi plante cu randament crescut ca esență și ca adaptare la condițiile geografice. Félix Eysseric a creat în 1928 la Nyons primele utilaje destinate exploatării lavandei și anume prima mașină destinată tăierii lavandei.
Cu timpul, spre anii ’50, datorită deplasării culturilor, preferinței pentru culturile de levănțică (randament mai mare la obținerea de ulei esențial) și utilizării produselor de sinteză, mai puțin costisitoare, consumul de ulei esențial de lavandă a scăzut și suprafețele cultivate cu lavandă au început să se diminueze. Lavanda rămâne însă de neînlocuit în două domenii de prestigiu ale istoriei sale: parfumeria și sfera medicală (fitoterapie și aromaterapie).”

În România, lavanda a început să fie cultivată destul de recent, în jurul anului 1950, odată ce agricultorii au constatat că pot obține un randament mai bun al terenurilor agricole și a luat amploare după anul 1970, când se cultivau câteva sute de hectare. Primele tufe de lavandă și în special de lavandin au fost găsite izolate în jurul capitalei, după care au avut parte de o extindere în culturile din sudul și vestul țării, astfel că, în anul 1990, existau peste 3.000 de hectare cultivate. În ultimii 15 ani, defrișările iraționale au redus vehement suprafețele cultivate cu lavandă, rămânând aproximativ 420 de hectare, majoritatea în județele din sudul țării.

Cele mai favorabile zone de cultură în țara noastră se întâlnesc în câmpia Timișului, Dealurile Vestice, câmpia Olteniei, câmpia Burnazului, câmpia Bărăganului, podișul Dobrogei, podișul Transilvaniei.

În județul Timiș, înainte de anul 1990 se cultiva lavandă pe o suprafață de aproximativ 240 ha (în localitățile Seceani, Ciacova, etc), iar în prezent, deși ar avea asigurată piața de desfacere, se cultivă doar pe câteva sute de mp.

Tot înainte de revoluție, în Banat au existat 200-300 de hectare de lavandă. Acestea au fost însă convertite la agricultura extensivă bazată în mare parte pe cereale și astfel în 20 de ani horticultorii experimentați s-au pierdut și în prezent este destul de dificilă găsirea unui ajutor de specialitate.

1.2. Importanța economică a culturii lavandei

Pe de-o parte, importanța economică a lavandei rezidă din numeroasele posibilități de utilizare a acesteia cu precădere în sfera medicală, în două dintre domeniile de o importanță mondială: fitoterapia și aromaterapia.

„Fitoterapia este o ramură a terapiei naturiste care folosește plantele și preparatele din plante ca mijloc de tratare a bolilor”. În acest sens, se poate spune că lavanda are o însemnătate colosală, având în vedere beneficiile pe care le poate aduce ca plantă medicinală. În cadrul fitoterapiei, pentru a obține efectul maxim al substanțelor care se găsesc în plantele de lavandă, se pot utiliza diverse procedee de preparare, cum ar fi: infuzia, decoctul, maceratul, tinctura, oțeturile aromatice, inhalațiile, băile din plante și altele. Respectând modalitățile de preparare și urmând un tratament regulat, rezultatele vor fi extrem de satisfăcătoare.

,,Aromaterapia este una dintre ramurile Fitoterapiei, ea folosind materiale aromatice pe bază de plante, cunoscute ca uleiuri volatile, eterice, uleiuri esențiale sau aromatice, scopul lor fiind acela de a îmbunătăți starea de spirit sau chiar sănătatea oamenilor. Lavanda este des întâlnită sub formă de uleiuri esențiale și eterice, care dacă sunt folosite în doze regulate și fără exagerări, au un efect foarte benefic, mențin și întrețin starea de sănătate, energizează, stimulează și relaxează organismul, eliberându-l de stres.”

Pe de altă parte, importanța economică a plantelor de lavandă reiese din diversitatea formelor de utilizare ale acestora. Astfel, lavanda poate fi întrebuințată cu succes și în domenii precum: amenajarea spațiilor verzi , industria parfumeriei, dezinfecție, dezinsecție naturală, cosmetică, industria alimentației și dulciurilor, apicultură.

Industria care valorifică la maxim potențialul lavandei este industria parfumeriei. Și nu întâmplător, pentru că lavanda este o plantă ce dispune de calități olfactive excepționale, putând parfuma absolut orice, începând de la săpunuri, la detergenți, deodorante, creme, loțiuni și chiar hârtie igienică. În parfumerie, lavanda este utilizată mai ales în cazul parfumurilor bărbătești, dată fiind aroma sa ușor recognoscibilă, puternică și rezistentă .

Figura 1.2 Săpun de lavandă

(Sursa: http://sapunde-alabun.ro/sapun/lavanda.php accesat 11.05.2019:15:40)

Lavanda creează o adevarată industrie a dulciurilor, având în vedere multitudinea de forme în care se găsește aroma ei inconfundabilă și pătrunzătoare. Florile de levănțică pot fi folosite pentru decorarea brioșelor, torturilor, dar și a altor prăjituri. Extractele de levănțică pot fi aplicate în compoziția diferitelor bomboane, pentru prepararea zahărului de lavandă sau pentru aromarea ciocolatei. Totodată, levănțica oferă o aromă dulce și florală oricărui fel de mâncare; în unele colțuri ale lumii aceasta este utilizată pentru parfumarea și aromatizarea laptelui de oaie, a laptelui de capră și implicit a brânzeturilor rezultate din acest lapte.

Figura 1.3. Prăjitură cu levănțică

(Sursa: https://www.avantaje.ro/articol/mireasma-verii-intr-un-desert-unic-cupcakes-cu-lavanda; accesat 15.05.2019:16:20)

Datorită aspectului ei și a mirosului pe care îl emană, lavanda creează un puternic impact vizual și olfactiv, fapt pentru care este des întâlnită ca plantă ornamentală în grădini, parcuri, terase sau curțile interioare ale caselor. Aceasta decorează foarte bine stâncăriile, zidurile, putând fi folosită și în borduri, rondouri sau în pete de culoare, oferind spațiilor lumină, culoare și un miros puternic, plăcut și relaxant. Totodată, plantele de levănțică sunt frecvent întrebuințate ca flori tăiate uscate sau proaspete, ori sunt utile la crearea diverselor aranjamente florale, în combinație cu alte flori.

Figura nr. 1.4 Amenajare peisagistică cu lavandă și alte specii ornamentale (Sursa:https://gradina.acasa.ro/amenajarea-gradinii-117/decoreaza-ti-gradina-cu-lavanda-ce-trebuie-sa-stii-206932.html; accesat 15.05.2019:16:25)

Lavanda este de asemenea o valoroasă plantă aromatică meliferă, cu o bună capacitate nectariferă și o înflorire eșalonată pe o lungă perioadă de timp, în intervalul Iunie – Iulie – August. Capacitatea nectariferă situează lavanda printre cele mai valoroase plante melifere din flora erbacee. Nectarul său plăcut parfumat, cu o concentrație în zahăr la maximum de înflorire de 45-48%, este foarte atractiv pentru insecte, producția de miere fiind evaluată la 50-100 kg/ha.

1.3. Originea și aria de răspândire

„Lavanda este folosită ca plantă medicinală din vremuri imemoriale, iar proprietățile terapeutice ale uleiului eteric extras din florile acesteia au fost descoperite la începutul secolului al XX-lea, de către chimistul englez Rene Gattefosse care s-a vindecat de o arsură gravă fără să rămână cu semne.”

Originară din sudul Europei, mai exact din Grecia, unde crește spontan, lavanda are o arie de răspândire naturală și cultivată, întâlnindu-se în țări precum: Franța, Spania, Italia, Anglia, Germania, Rusia, Norvegia, iar în Orientul Apropiat ajungând până în India.

De mai bine de două secole, lavanda este o veritabilă emblemă a regiunii Provence, din sudul Franței. Drumul lavandei, așa cum este numit, ar putea fi considerat urmașul modern al Drumului mătăsii. Indiferent de anotimp, câmpurile nesfârșite de lavandă spun povestea plină de farmec a fragilei plante de munte cu proprietăți miraculoase, al cărei renume a făcut, de-a lungul timpului, înconjurul lumii.

Datorită variabilității genetice și adaptabilității ecologice mari, lavanda poate fi cultivată cu succes și în afara arealului său natural, în diverse părți ale lumii, însă în zone cu expoziție însorită și ferite de vânturi puternice și de curenți reci.

1.4. Caracterizarea botanică

Regnul Labiatae

Clasa Magnoliopsida

Ordinul Lamiales

Familia Lamiaceae

Genul Lavandula

,,Nume de origine latină, <<lavare>> înseamnă a spăla; aluzie la băile cu plante de levănțică. În latina populară circula pluralul lavandaria, <<lenjerie de spălat>> (din *lavandarius = care trebuie spălat), care a dat în spaniolă, de pildă, lavandería = spălătorie și lavandero/lavandera = spălător, spălătoreasă, iar în franceză, lavanderie, atelierul unde se pregătește leșia și lavandier/lavandière = spălător, spălătoreasă.

Denumirea de levănțică s-a format în limba română, ca diminutiv de la lavandă, ca o traducere a lui Lavandula, numele științific pe care i l-a dat lavandei, în sec. XVIII, naturalistul suedez Karl von Linné, probabil de la forma lavendula apărută în latina medievală.
Numele botanic al celei mai cunoscute și apreciate specii de lavandă este Lavandula angustifolia sau Lavandula officinalis (Lavandula vera). Italienii îi spun lavanda, spaniolii: lavanda sau espliego (adică spicușorul, din lat. spiculum), francezii: lavande, grecii: levanta (λεβάντα) și englezii: lavender.”

Lavandula L. este un gen de plante din familia Lamiaceae, native din regiunea mediteraneană până în Africa tropicală și în regiunile sud-estice ale Indiei. Genul cuprinde peste 20 de specii erbacee perene sau suffrutescente. „Lavanda este un semiarbust înalt de 30-100 cm. Tulpina este lemnoasă, puternic ramificată de la bază, formând o tufă cu aspect globulos, înaltă de 30-70 cm”. „Din rnugurii de pe tulpină pornesc lăstari pe care se formează f1orile. În primii ani, lăstarii au 25 cm lungime, iar pe masură ce plantele îmbătrânesc, lăstarii sunt mai scurți (10 cm). Lăstarii poartă în vârf inflorescențe spiciforme, cu flori de culoare albă-violetă, albastră mov-închis.”

Frunzele lavandei sunt opuse, linear-lanceolate, acute, pe margini ciliate, cele inferioare fiind de culoare cenușie, de 1-2 cm lungime și 1,5-2 mm lățime, pe ambele fețe pubescente, cu peri ramificați, stelați, iar cele superioare cenușii-verzui, de 2-3,5 cm lungime si 3-6 mm lățime, mai putin păroase. Frunzele lavandei nu cad toamna la sfârșitul vegetației, ci schimbarea frunzelor se realizează treptat, în timpul perioadei de repaus, când o parte din frunzele bătrâne se usucă și cad.

Semințele lavandei sunt tari, acoperite cu o membrană slab permeabilă, fapt pentru care germinează și răsar într-o perioadă îndelungată. După răsărire plantele de lavandă formează tufe, ca urmare a apariției de noi ramificații, sporind totodată producția de inflorescențe. Creșterea numărului de ramificații ajunge la un nivel maxim, după care acestea încep să se usuce, ceea ce impune ca periodic, o dată la 7-10 ani, să se execute lucrările de întreținere.

„Levănțica este foarte bine cunoscută datorită florilor sale tubuloase, albastre, puternic parfumate, dispuse în spice, pe tulpini drepte rigide. Este în egală măsură și un arbust decorativ, ale cărui frunze gri, uneori sectate, împrăștie o aromă caracteristică. Florile pot fi uscate și își conservă foarte multă vreme parfumul. Pentru a obține cele mai bune rezultate, se vor culege chiar înainte de înflorire, când sunt încă sub formă de boboci.”

Figura 1.5 Cultură de lavandă

( Sursa: https://butasidelavanda.ro/blogs/articole/primii-pasi-inainte-de-a-infiinta-o-cultura-de-lavanda; accesat 15.05.2019:18:00)

Florile dețin o „corolă bilobată, violetă, albastră, lobul superior cu 2 crestături, cel inferior cu 3 straturi, stamine libere, caliciul cilindric 5-dințat, cu 13-15 nervuri, albastru păros, plăcut mirositoare, dispuse 2-10 în verticile reunite într-o inflorescență spiciformă, lungă pană la 10 cm, fără peduncul; frunzele opuse, foarte înguste, cu margini revolute, nedivizate sau divizate.”.

Figura 1.6 Flori de levănțică

(Sursa: http://www.proapicultura.ro/intepaturi_si_muscaturi/lavanda.html accesat 15.05.2019:19:00)

„Fructele sunt nucule brune, lucioase, grupate câte 4 la baza unui caliciu persistent.”

,,Lavanda este o plantă alogomă, entomofilă și prin înmulțire generativă produce numeroși indivizi cu variabilitate morfogenetică chimică și cu eficiență economică diferențiată”. „Înmulțirea prin semințe determină varietatea de culoare, deoarece se produce o segregare puternică. Varietatea culorilor reflectă neuniformitatea în ritmul de dezvoltare a plantelor și diferențe în producția de ulei volatil. Din acest motiv, este recomandată înmulțirea vegetativă, deoarece aceasta permite obținerea unui material mai uniform (Gh.V. Roman, 2002).”

Ca una dintre cele mai iubite plante odorifere, levănțica îmbracă cu bună dispoziție grădinile, parcurile, ori terasele și curțile interioare ale caselor, locuri în care mirosul lor va fi apreciat. Totodată, fiind o plantă obișnuită în condiții de uscăciune, prezintă în general frunze suculente sau ceroase, adesea cu o tentă de un gri-argintiu, care le permite să suporte lipsa de apă.

1.5. Clasificarea Lavandei

Lavandula angustifolia.Mill (L.spica L.,L.vera DC.,L.officinalis Chaix.)

Este specia cea mai cultivată în scop ornamental, medicinal și cosmetic, fiind cunoscută ca levănțica adevărată sau englezească; era prețuită întotdeauna pentru proprietățile sale antiseptice, calmante și antispasmodice și de aceea a fost cunoscută mult timp ca plantă medicinală, fiind folosită în vechile mănăstiri și grădinile de la țară.

Planta, cu o înălțime medie de 30-90 cm, are aspectul unei tufe cu mai multe ramificații din partea bazală. Frunzișul bogat și persistent este alcătuit din frunze întregi, îngust liniare, ca de pâslă, ușor răsfrânte pe margini, cu o pubescență de culoare gri-verzui. Florile labiate mici, de obicei purpurii-albastre, dar uneori albe sau roz, sunt așezate în inflorescențe spiciforme terminale. Înflorește abundent în prima parte a verii (iunie-iulie).

Alte specii atractive și cultivaruri

L. x intermedia (Lavandinul) – este un hibrid natural steril rezultat din încrucișarea L. angustifolia si L. latifolia. Este o plantă înaltă de 70-75 cm, are frunziș verde-argintiu și florile violet. Înflorește în lunile iulie-august. Lavandinul este mai mare în dimensiuni decât Lavandula angustifolia, are flori mai multe, care produc o cantitate mai mare de ulei esențial, dar calitatea acestuia  este mai slabă, datorită conținutului ridicat de camfor, care îi dă un iz de medicament. De asemenea, proprietățile medicinale ale uleiului esențial de lavandin sunt mult diminuate în comparație cu cele ale uleiului de lavandă adevărată. Din acest motiv uleiul de lavandin este folosit pentru produsele mai ieftine, cum ar fi: spray-urile de cameră, odorizantele de toaletă, soluțiile de curățat parfumate, iar uleiul de lavandă este folosit pentru parfumuri, loțiuni, săpunuri și așa mai departe.

Figura 1.7. Lavandin

Sursă proprie

Lavandula x intermedia „Grosso” (sinonime: „Dilly Dilly”, „Wilson`s Giant”)

Planta este semi-înaltă (75 cm) și de obicei are o formă sferică. Frunzișul are o culoare verzuie, care devine gri foarte dens spre sfârșitul sezonului. Ramificațiile laterale sunt lungi, singure sau uneori duble, ori așezate una în fața celeilalte. Spicele sunt compacte, larg-conice și medii spre lungi (5-9 cm), uneori cu o spirală la bază la 1-3 cm sub spicul principal, foarte productive. Bracteele fertile sunt intermediare spre lungi și înguste; bracteolele sunt scurte (1-3 mm), largi și ramificate. Această specie a fost descoperită în Franța, în anul 1972 și a rezistat la citoplasma declinului galben care a distrus plantațiile de „Abrialii”. Datorită formei sale sferice și a masei de spice cu flori, este adeseori utilizată în decorarea spațiilor verzi, în borduri sau pentru mascarea colțurilor.

Figura 1.8 Lavandula „Grosso”

(Sursa: http://www.whiteflowerfarm.com/32822-product.html; accesat 17.05.2019; 16:25)

Lavandula angustifolia „Twickel Purple”

Este o frumoasă specie de levănțică, sferică și semi-înaltă (70-80 cm), cu frunze de culoare verde-deschis spre verde-gri. Spicele sunt lungi, de 8-19 cm, cilindrice și întrerupte cu spirala de la bază la 1-7 cm sub spicul principal. Bracteele fertile sunt înguste la spicele tinere, mai largi în cazul spicelor bătrâne și adeseori verzi la spicele în floare. Bracteolele sunt foarte mici și ramificate, aproape nesemnificative, având 0.5-2 mm. Corolele sunt pubescente și au o culoare violet-închis. Această specie este foarte utilă în crearea diverselor aranjamente florale sau poate fi plantată individual în spațiile verzi, pentru a-i fi scoase în evidență forma și culoarea pronunțată. Ea necesită cu regularitate o curățare și o tundere, pentru a menține forma sa rotundă.

Figura 1.9 Lavandula angustifolia „Twickel Purple” (Sursa:http://www.dkimages.com/discover/Home/Plants/Ornamental-Groups/Shrubs/Lamiales/Labiatae-Lamiaceae/Lavandula/Lavandula-angustifolia/Lavandula-angustifolia-Twickel-/Lavandula-angustifolia-T-3.html accesat 17.05.2019; 16:28)

L. latifolia–se distinge prin vegetația viguroasă, frunzele mai mari și colorate verde-argintiu. Este un arbust puternic aromat, cu o creștere de 30-80 cm înălțime. Frunzele au între 3-6 cm lungime și 5-8 mm lățime. Mirosul de Lavandula latifolia este mai puternic, cu mai mult camfor și mai iute decât la specia Lavandula angustifolia, din acest motiv, cele două soiuri sunt cultivate în câmpuri separate.

Figura 1.10. Lavandula latifolia

(Sursa-https://pfaf.org/user/Plant.aspx?LatinName=Lavandula+latifolia accesat 17.05.2019; 16:25)

L. multifida–este denumită lavanda egipteană sau lavanda-ferigă și atinge o înălțime de 45-60 cm. Foliajul acestei plante este de un verde intens și este foarte apreciată pentru florile sale care oferă un miros mai pătrunzător decat al celorlalte specii de lavandă.

Figura 1.11. Lavandula multifida

(Sursa-https://en.wikipedia.org/wiki/Lavandula_multifida; accesat 17.05.2019; 16:30)

L. dentata L.–specie care înflorește vara, florile sunt parfumate, roșii-purpurii dipuse în spic terminal; frunzele sunt liniare, sesile, penate, lungi până la 4 cm. Semiarbust înalt pană la 110 cm, gri-verzui, pâslos.

Figura 1.12. Lavandula dentata L.

(Sursa-https://pfaf.org/User/Plant.aspx?LatinName=Lavandula+dentata accesat 17.05.2019; 18:00)

L. stoechas–numită și levănțica franceză sau spaniolă, această specie este o tufă mică, stufoasă de 90-100 cm înălțime. Frunzele ei sunt liniare, de aproximativ 4 cm lungime, de culoare verde-argintie. Inflorescența este încoronată de un smoc impresionant de bractee purpurii, sub care se află florile de un purpuriu-închis cu parfum extraordinar.

Figura 1.13. Lavandula stoechas

(Sursa-https://en.wikipedia.org/wiki/Lavandula_stoechas#/media/File:Lavandula_stoechas_1.JPG accesat 17.05.2019; 16:30)

Varietăți atractive sunt și L. angustifolia „Munstead”- are o culoare de la albastru pană la violet intens, cu un parfum pătrunzător, fiind perfectă pentru decorarea bordurilor sau pentru a fi utilizată în pete de culoare; crește până la 45 cm.

Figura 1.14. Lavandula angustifolia

(Sursa-http://www.missouribotanicalgarden.org/PlantFinder/FullImageDisplay.aspx?documentid=65160; accesat 17.05.2019; 19:00)

”Hidcote blue”- numită astfel după faimoasa grădină englezească de la Hidcote Manor, care formează de obicei tufe compacte, rotunde cu flori violet-intens până la albastru-închis, având 50 cm înălțime.

Figura 1.15. Lavandula angustifolia Hidcote blue

(Sursa-https://www.lavenderworld.co.uk/collections/lavender-plants/products/angustifolia-hidcote; accesat 17.05.2019; 20:00)

„Alba”- ajunge pană la 50 cm, mirosul nu este atât de pronunțat ca și la celelalte specii de lavandă; are flori albe, puse în evidență de culoarea gri-argintie a frunzelor.

Figura 1.16. Lavandula alba

(Sursa-https://www.lavenderworld.co.uk/collections/lavender-plants?keyword=%2Blavandula%20%2Bangustifolia%20%2Bhidcote&campaignID=1586441; accesat 17.05.2019; 20:05)

„Dwarf Blue”- 30/40 cm, este ca o tufă compactă, având flori albastre-închis. Această varietate oferă o creștere uniformă și înflorire bună, numeroase ramificări bazale și o formă perfect rotundă.

Figura 1.17. Lavandula „Dwarf Blue”

(Sursa-https://www.ebay.co.uk/itm/Lavender-Dwarf-Blue-Plant-in-9cm-Pot-/141870027717 accesat 17.05.2019; 21:00)

„Rosea”- are o creștere de până la 50 cm, foliaj gri-verzui. Este o specie de lavandă pitică, care crește și se dezvoltă ușor și produce o mulțime de flori care înfloresc încă de la mijlocul primăverii și durează câteva luni, până în vară. Aceasta poate fi utilizată în decorarea bordurilor sau gardurilor vii și sunt foarte atractive datorită florilor sale de un roz-purpuriu.

Figura 1.18. Lavandula „Rosea”

(Sursa-https://www.gardenia.net/plant/lavandula-angustifolia-rosea-lavender accesat; 17.05.2019; 21:00)

1.6.Cerințe față de factorii de mediu

Plantele se dezvoltă normal în măsura în care fiecare factor de mediu este asigurat la un anumit nivel cantitativ, considerat ca valoare optimă și care se află între două praguri de toleranță, minim și maxim, iar valorile aflate în afara acestui interval cauzează moartea plantelor.

1.6.1 Lumina

Lumina reprezintă unul dintre principalii factori care influențeză viața tuturor plantelor. În privința lavandei, aceasta fiind o specie iubitoare de lumină, lipsa luminii va avea o influență negativă asupra tuturor elementelor de productivitate, inclusiv asupra calității producției, prin reducerea conținutului în acetat de linalil, unul dintre componenții majori ai uleiului volatil conținut de inflorescențele lavandei. Plantele de lavandă crescute la soare înfloresc întotdeuna într-un procent mai mare, dezvoltă tufe mari, cu de 3 ori mai multe inflorescențe. Lumina este cea care determină formarea cantității de masă foliară, și totodată, provoacă și influențează asimilarea și producerea uleiului volatil.

Astfel, fiind o plantă pretențioasă față de lumină, este necesară amplasarea lavandei în locuri cu expoziție însorită, unde zilnic poate beneficia de lumină directă timp de cel puțin 4-6 ore .

Lumina intensă va determina o creștere viguroasă a lavandei și va ajuta la dezvoltarea inflorescențelor cu un conținut mai ridicat în linalool și esterul acestuia, acetatul de linalil; florile vor fi mai intens colorate, parfumul mai puternic, iar întreaga plantă va beneficia de o stare fitosanitară foarte bună.

1.6.2. Aerul

Aerul are o influență directă asupra plantelor, asupra procesului de creștere și fructificare nu numai prin componentele sale, ci și ca urmare a mișcării vânturilor. Prin urmare, în momentul înființării unor culturi de lavandă, trebuie avute în vedere tăria, viteza și direcția dominantă a vânturilor din zonă, deoarece acestea pot provoca daune însemnate, precum ar fi: deformarea tufelor și florilor de lavandă sau chiar și ruperea ramurilor tinere și nelignificate ale acestor plante.

Totodată, mișcarea curenților de aer, vânturile, influențează într-o formă majoră transpirația plantelor, reducerea procentului de flori fecundate, precum și alte funcții fiziologice ale plantelor de levănțică.

1.6.3. Temperatura

Unul dintre principalii factori care poate avea o influență decisivă în răspândirea diverselor specii și cultivaruri de levănțică este temperatura. De asemenea, temperatura este unul dintre factorii de bază care asigură desfășurarea normală a proceselor biologice esențiale, ca și: germinarea, creșterea, înflorirea, fructificarea, precum și intensitatea asimilației, respirației, transpirației și acumularea substanțelor de rezervă.

Plantele de levănțică pornesc în vegetație atunci când dispun de temperaturi medii zilnice ale aerului de aproximativ 10˚C.

Semințele care sunt însămânțate în timpul iernii direct în câmpuri sau în straturi reci, vor răsări în primăvară, la temperaturi cuprinse între 12-15˚C, în cazul în care au și umiditatea necesară. „Plantele tinere suportă după răsărire temperaturi de -8°C ”.

Lavanda este o plantă rezistentă la ger, făcând față foarte bine la temperaturi de -15˚C, fără a suferi leziuni și fără a fi acoperită cu zăpadă și chiar la temperaturi de -31˚C, dar atunci când stratul de zăpadă are grosimea de 40-50 cm. Dacă plantele de lavandă nu vor dispune de un strat protector de zăpadă, acestea vor pieri într-un procent ridicat (cca 50 %), iar în anii următori producția de flori va fi compromisă.

Totodată, plantele de lavandă care iernează în condiții neprielnice, vor ieși din iarnă slăbite și vor porni în vegetație mai târziu, atunci când temperatura aerului va ajunge în jurul valorii de 14˚C.

Cultivatorii au ajuns la concluzia că plantațiile realizate în zone cu temperaturi medii zilnice ridicate, de peste 20˚C, îmbătrânesc precoce, din care cauză conținutul în ulei volatil scade.

Temperaturile medii mai scăzute din zonele aflate la altitudini mari justifică îmbătrânirea mai lentă a plantațiilor, precum și calitatea incontestabilă a uleiului volatil procurat în aceste areale.

Lavanda se arată rezistentă față de condițiile de temperatură ridicate și chiar „prezintă rezistență la secetă, cu excepția perioadei de răsărire a semințelor sau de prindere a răsadurilor la transplantarea în câmp.”

1.6.4. Apa

În România, care este o țară aflată într-o zonă cu climă temperat-continentală, pentru plantele de lavandă cultivate în câmpuri, grădini și parcuri, necesarul de apă este asigurat în toate zonele geografice unde precipitațiile medii anuale sunt cuprinse între 500-1000 mm, atâta timp cât în cele 3 luni (Iunie – August), în care se desfășoară perioada de vegetație, precipitațiile să fie cuprinse între 380 – 420 mm.

Cerințele cele mai mari sunt în perioada Iulie–August, atunci când temperaturile, evaporația solului și transpirația plantelor de levănțică sunt cele mai intense.

Având în vedere faptul că lavanda este o specie cu rezistență moderată la secetă, în perioada verii se recomandă irigarea prin picurare. Udarea periodică trebuie făcută pentru a menține pămantul reavăn, dar necesită foarte mare atenție, deoarece executată în exces va avea un impact negativ asupra lavandei, aceasta va suferi prin putrezirea rădăcinilor, ceea ce va pricinui îmbătrânirea și uscarea rapidă a tufelor.

Totodată, semințele de lavandă vor răsări doar atunci când stratul superficial de sol în care sunt încorporate va avea umiditatea suficientă. De asemenea, în cazul producerii de butași înrădăcinați, pentru lavandă umiditatea este un factor determinant, iar transplantarea la loc definitiv a butașilor înrădăcinați sau a răsadului se va săvârși numai într-un sol umed.

În cazul lipsei umidității, plantele vor fi în mod obligatoriu udate la cuib.

1.6.5. Solul și pH-ul

Valorificarea într-un grad cât mai înalt al potențialului productiv al speciilor de levănțică se realizează în condițiile cultivării acestor plante pe soluri cu un grad înalt sau cel puțin moderat de fertilitate. Cerințele plantelor de lavandă în raport cu solul se definesc printr-un înalt grad de specificitate, astfel că lavanda oferă randament și rezultate dintre cele mai bune pe soluri adânci, bogate în calcar, cu textura mijlocie, bine structurate, permeabile și cu apa freatică aflată la o adâncime de aproximativ 2-2,5 m, cu un pH între 6,5 și 7,5 și vegetează în valori mai largi de pH între 5,8-8,3.

Nu se recomandă plantarea lavandei în locuri mlăștinoase sau pe solurile cu eroziune excesivă, cu toate că lavanda este un bun mijlocitor antierozional și de aceea ea poate ocupa terenuri aflate în pantă, dar al căror unghi de înclinare să nu depășească 15; de asemenea, solurile foarte nisipoase, solurile grele, lutoase, reci și umede nu sunt indicate pentru cultura lavandei.

Spre deosebire de alte specii medicinale sau aromatice, lavanda nu extrage din sol cantități mari de substanțe nutritive. Numeroase cercetări pentru clarificarea influenței diferitelor substanțe nutritive asupra producției și calității au dovedit faptul că pe solurile ușoare, podzolice, cel mai important efect îl are azotul, iar pe soluri mai grele, carbonatice, fosforul.

1.6.6. Cerințele față de îngrășăminte

Prin intermediul administrării îngrășămintelor se constituie posibilitatea îmbunătățirii fertilizării solului, realizându-se în acest mod condiții de existență și de activitate microorganismelor din sol și, de asemenea, este garantată o bună creștere și dezvoltare a plantelor de lavandă și, implicit, mărirea producției.

Se cunoaște faptul că majoritatea plantelor de cultură, în vederea creșterii și dezvoltării lor, au nevoie de o reacție a solului neutră sau slab acidă. Pentru creșterea și dezvoltarea normală, plantele de levănțică au trebuință de o serie de elemente nutritive, dintre care cele mai însemnate sunt următoarele: fosforul, potasiul, zincul, borul, magneziul, azotul.

Speciile de lavandă reacționează foarte puternic la acțiunea îngrașămintelor, mai ales atunci când sunt plantate pe terenuri sărace în elemente nutritive. De aceea, în cazul înființării unei culturi de lavandă, este necesar să se afle tipul de sol, gradul de aprovizionare cu elemente nutritive și pH-ul, pentru a putea stabili cele mai potrivite doze de îngrășăminte ce urmează a fi administrate.

Fertilizarea cu fosfor; asigură dezvoltarea organelor generative, determinând formarea mai multor inflorescențe pe tufă și grăbind coacerea semințelor. Totodată, fosforul îmbunătățește calitatea uleiurilor volatile prin sporirea conținutului în acetat de linalil. Superfosfatul este cel mai adecvat îngrășământ fosfatic pentru cultivarea lavandei, ajutând la sporirea aproape dublă a inflorescențelor pe tufe. Fosforul va fi administrat în doze de 70-80 kg/ha substanță activă.

Fertilizarea cu azot; azotul sporește substanțial producția de inflorescențe, dar folosit în exces, acesta va determina creșteri vegetative luxuriante, ceea ce va duce la obținerea unei producții scăzute de uleiuri eterice. ,,Carențele de azot au un efect nedorit asupra plantelor de levănțică prin aceea că inflorescențele lor vor rămane mici, iar înfloritul se va desfășura foarte rapid și fără o acumulare normală de uleiuri volatile. Fiind o specie perenă, în cazul lavandei se recomandă folosirea de îngrășăminte pe bază de azot mai greu solubile, aplicate în cantități de aproximativ 60-80 kg/ha substanță activă”.

Fertilizarea cu potasiu: ,,pe tipurile de sol pe care se cultivă lavanda, potasiul se întâlnește în cantități satisfăcătoare, dar de multe ori se poate afla în diferite combinații greu asimilabile. Potasiul favorizează schimbul substanțelor nutritive în plantă, sporind rezistența acestora la îngheț și la boli, doza recomandată fiind de 40-60 kg/ha substanță activă.”

Fertilizarea cu gunoi de grajd: ,,lavanda este o plantă care valorifică foarte bine îngrășămintele organice, al căror efect se va face resimțit mai mulți ani. Se propune administrarea a 30-50 tone/ha de gunoi de grajd bine fermentat. Acesta se aplică sub arătura de desfundare, înainte de înființarea plantației, pe când îngrășămintele pe bază de fosfor și potasiu se vor administra atât la constituirea plantației, cât și toamna, odată cu ultima prașilă, iar cele pe bază de azot primăvara timpuriu, înainte de pornirea vegetației sau la începutul acesteia.”

CAPITOLUL II

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A LAVANDEI

2.1. Metode de înmulțire

,,Lavanda poate fi înmulțită atât generativ, prin producerea de răsad din semințe, cât și vegetativ, prin butași înrădăcinați sau prin mușuroirea și despărțirea tufelor bătrâne.” La înmulțirea prin semințe se obțin plantații eterogene, ceea ce va îngreuna mult determinarea epocii de recoltare, dată fiind neuniformitatea înfloritului. Soiurile valoroase trebuie să fie înmulțite prin butași, pentru a păstra calitățile pe care le-au impus.

Producerea răsadului din semințe: semințele lavandei sunt mici, tari și cu capacitate germinativă redusă și lentă, fapt pentru care, de obicei, nu se seamănă direct în câmp, ci în straturi reci, în vederea obținerii răsadului. Semănatul se poate efectua atât toamna târziu, în lunile Octombrie-Noiembrie, cât și primăvara devreme, în Februarie- Martie, dar numai în straturi special pregătite, care trebuie să dețină o lățime de aproximativ 1-1,2 m și o lungime 8-10 m și chiar mai mult de atât, între straturi lăsându-se poteci late de 40- 50 cm. Semănatul se execută imediat după ce se pregătesc straturile în rânduri distanțate la 10-15 cm. La 1 mp sunt necesare 3-5 g semințe cu germinație de minum 50%.

Atât înainte, cât și după semănat, stratul va fi bine tasat. Semințele puse în șănțulețe foarte superficiale, lăsate de marcator la o distanță de 0,5-1 cm, vor fi acoperite cu un strat de mraniță, curățată de buruieni, bine mărunțită și cernută, în grosime de 1-1,5 cm.

,,Răsărirea semințelor începe primăvara, atunci când temperatura aerului se va menține permanent la o valoare cuprinsă între 14-15 ˚C. La semănatul de primăvară semințele germinează încet și răsar greu, fapt ce pretinde îmbibarea acestora timp de 3-4 zile în apă sau stratificarea lor, operație care trebuie să debuteze cu 1,5-2 luni înainte. În acest scop, semințele se îmbină cu nisip de râu umed în proporție de 1:5-6 și se păstrează afară până la semănat, timp în care se amestecă pentru a nu mucegăi. Spre sfârșitul perioadei de stratificare semințele încolțesc și vor fi semănate imediat în sol cald.

După răsărire, în momentul în care plantele au 2-3 perechi de frunze se aplică răritul, acțiune prin care se lasă între plante o distanță de 3-5 cm. Până la încheierea procesului de vegetație, în toamnă, răsadul trebuie păstrat curat de buruieni, prin pliviri frecvente, udre, aplicarea îngrășămintelor și prășit. Totodată, de cel puțin de 2 ori se vor reteza toate tijele florale apărute, cu scopul de a obliga planta să producă ramificații cât mai aproape de sol. Înălțimea de tăiere a tulpinilor florifere va fi de aproximativ 8-10 cm de la nivelul solului.”

Răsadul este gata de transplantare, la loc definitiv, la sfârșitul lunii septembrie și începutul lunii octombrie, moment în care se scoate, se sortează și se păstrează stratificat în nisip sau în sol umed, până la plantare.

Răsadul din clasa 1, obținut din semințe, are următoarele caracteristici:

lungimea părții aeriene este de 12 cm;

lungimea rădăcinii principale este de 15 cm;

diametrul coletului minim 4 mm și are 3 ramificații.

În concluzie, se poate spune că producerea răsadului prin înmulțirea generativă este un procedeu nu foarte costisitor și destul de rapid de înmulțire a lavandei.

Înmulțirea prin butași înrădăcinați: ,,recoltarea butașilor se face toamna, în lunile septembrie-octombrie sau în primăvară, în martie-aprilie, în timpul perioadei de repaus vegetativ. Butașii sunt recoltați de la plante sănătoase, bine dezvoltate, de preferabil în vârstă de 3-5 ani. Tăierea butașilor este făcută cu un cuțit foarte bine ascuțit ori cu o lamă, direct sub mugure. Îndepărtarea frunzelor se va face cu mare atenție, în așa fel încât să nu se distrugă mugurii vegetativi.

La baza butașilor se realizează o singură tăietură în formă de pană, imediat după mugure. Butașii astfel pregătiți trebuie să aibă o lungime de aproximativ 5-6 cm și sunt gata de plantare, ce urmează a se efectua în decursul a 1-2 ore. În cazul păstrării mai îndelungate, dar nu mai mult de o zi, butașii se mențin în vase cu apă curată.”

Terenul selectat pentru straturile în care vor fi plantați butasii va fi curățat de buruieni, situat în apropierea unei surse de apă, dar fără pericol de băltire. Se va ara la 30 cm adâncime, se va nivela, mărunți și apoi se va tasa ușor, după care se vor fixa tocurile de răsadniță, avându-se grijă să se lase între acestea o distanță de circa 40-50 cm. În tocuri se plasează un strat de nisip bine cernut, gros de 8-10 cm, care după nivelare se udă din abundență. După udare, pentru ușurarea plantării, se vor marca viitoarele rânduri, utilizându-se marcatoare special pregătite pentru această lucrare. Plantarea se întocmește manual, punând butașii de levănțică la o distanță de 8-10 cm. Operația de introducere a butașilor în nisip se va săvârși cu foarte multă atenție, altfel există riscul de a distruge frunzele din vârful acestora.

Îndată după plantare sau simultan cu aceasta, butașii vor fi udați din abundență, iar tocul de răsadniță se va acoperi cu rame ale căror geamuri au fost anterior văruite și acoperite cu rogojini până la ivirea primelor rădăcini pe butași. Odată cu formarea primelor rădăcini, se va începe călirea butașilor prin deschiderea răsadnițelor la început câteva ore, numai în cursul dimineții sau serii.

În momentul apariției tijelor florale, acestea se vor reduce la jumătate, pentru a provoca ramificarea butașilor.

2.2. Lucrări de întreținere în cultura lavandei

Lucrările de întreținere constau în primul rând în completarea golurilor, care trebuie făcută imediat în toamna anului următor, orice întarziere în această privință fiind neprielnică. Amânarea completării golurilor atrage după sine obținerea unor plante care întârzie în creștere și în formarea tufei, întârziere care nu mai poate fi recuperată. Cultura rămâne astfel cu goluri pe toată durata exploatării.

Totodată, se fac și anumite tăieri pentru formarea tufei, acestea fiind recomandate doar în primul an de vegetație, prin această lucrare urmărindu-se realizarea formei globuloase a tufelor. Tăierile pentru formarea tufei constau în eliminarea tuturor inflorescențelor, indiferent de stadiul de înflorire sau de efectul economic al acestei lucrări (E. Păun, 1988). Pe această cale se asigură ramificarea tufelor, fapt cu consecințe pozitive pentru recoltele din anii următori. Nu sunt indicate lucrări ulterioare pentru menținerea sau regenerarea tufelor. Recoltarea cu atenție a inflorescențelor (la tăiere pedunculii inflorescențelor să nu se lase prea lungi sau să nu se taie inflorescențele cu o parte din vârful ramificațiilor cu frunze), suspendă lucrările suplimentare de tăiere și conduce la producții ridicate în anul următor. Se pot însă îndepărta din tufe ramurile uscate. Aplicarea îngrășămintelor se face toamna sau primăvara foarte timpuriu.

Lucrările propriu-zise de întreținere a plantațiilor de lavandă încep primăvara devreme și consistă în prășitul intervalelor dintre rânduri, care se execută cu prășitori cu tracțiune animală pe terenurile aflate în pantă și în plantațiile în vârstă sau cu ajutorul cultivatorului purtat pe tractor.

Pe lângă toate acestea, culturile de lavandă necesită și anumite lucrări de combatere a buruienilor. Încă din primul an, vor fi executate lucrări de prășit și de plivit, pentru a fi ținute sub control buruienile. În plantațiile tinere sunt necesare 4-6 prașile, iar la plantațiile mai bătrâne, 2-3 prașile. În primul an, va fi acordată o atenție deosebită distrugerii buruienilor perene de genul costreiului, pirului, volburei, în scopul de a simplifica lucrările în anii următori. ,,Combaterea buruienilor se poate face și pe cale chimică, motiv pentru care aceasta a constituit obiectul a numeroase experiențe săvârșite în numeroase țări. În România, pentru lavandă este omologat erbicidul Gesagard 50, în doza de 8-10 kg/ha și se poate aplica toamna târziu, când plantele se află în perioada de repaus sau primăvara timpuriu, înainte de pornirea în vegetație a plantelor.” Pe langă acesta, se recomandă și următoarele erbicide: Triflurex, Basagran, Furore, Fusilade, Pantera, Mecloran, Afalon.

În perioada de repaus a culturilor de levănțică, adică primăvara devreme sau toamna târziu, se propune utilizarea unor erbicide care inhibă germinația semințelor de buruieni: Triflurex-4 l/ha, Mecloran- 6l/ha sau Afalon-2 kg/ha. În perioada de vegetație se va folosi erbicidul Basagran, 2 l/ha, pentru a combate buruienile dicotiledonate anuale și perene, iar pentru cele monocotiledonate anuale și perene se vor utiliza erbicidele: Furore sau Fusilade- 2 l/ha, ori Pantera 1 l/ha. Erbicidarea se va face cu mașina de stropit MET-1200 sau cu ajutorul echipamentului pentru stropit EEP-600, folosind o cantitate de 300 l soluție/ha.

Combaterea buruienilor perene (pir, costrei, pălămidă, susai, volbură) cere o atenție cu totul deosebită, aceste specii putând conduce chiar la compromiterea culturii. Buruienile din interiorul tufelor se distrug prin plivire. Buruienile dintre rândurile de levănțică se pot combate și prin folosirea erbicidului Prometrin (3,5-5 kg/ha s.a.).

2.3. Alte aspecte tehnologice cu caracter specific

Pregătirea solului:

,,Toate lucrările solului au ca scop afânarea acestuia în profunzime, nivelarea și distrugerea buruienilor. Numai pe asemenea soluri se pot realiza plantații cu randuri drepte,

ceea ce va permite efectuarea mecanizată a lucrărilor de întreținere și a recoltării.

Primavara, terenul va fi grăpat și discuit în repetate rânduri, pentru menținerea umidității, dar mai ales pentru distrugerea buruienilor anuale.

Este recomandat a se cultiva cu plante furajere cu perioada de vegerație scurtă, ca borceagul pentru masa verde sau alte culturi (cereale) la care se pot aplica erbicide pentru distrugerea buruienilor.”

După recoltarea acestora, în lunile iulie-august cel mai târziu, se va executa arătura de desfundare la 50-70 cm, în funcție de adâncimea solului. Imediat după arătura de desfundare, terenul se va nivela perfect, iar apoi se va menține curat de buruieni prin discuiri și grăpări dese.

Toamna, înainte de plantare, terenul se va discui din nou mai adânc, iar atunci când nu este suficient mobilizat se va executa o arătură superficială la 20 cm, după care se va pregăti pentru plantare cu ajutorul discului în agregat cu grapa. În cazul terenurilor infectate de buruieni perene, după desfundare solul se va menține curat de buruieni încă un an prin lucrări repetate cu plugul, urmat de discuiri. Se recomandă folosirea erbicidelor pentru combaterea buruienilor perene apărute pe ogor.

Pregătirea patului germinativ

Cu 3-4 zile înainte de plantare, solul se va lucra cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți reglabili, la o adâncime de aproximativ 12-15 cm. Această lucrare urmărește nivelarea solului, distrugerea buruienilor și în aceeași măsură afânarea stratului superficial al solului.

Regenerarea culturilor de lavandă

Atunci când tufele încep să se usuce și producția începe să scadă, se va executa regenerearea plantațiilor.

Din datele experimentale de la diverși autori, se poate recomanda ca epocă propice tăierilor de regenerare perioada de repaus, mai exact luna Februarie, înaintea pornirii în vegetație sau luna Noiembrie, după încetarea vegetației, dar doar în momentul în care solul are o umiditate suficientă si îngăduie mărunțirea acestuia pentru acoperirea plantelor tăiate.

Cea mai potrivită înălțime de tăiere este de 5-10 cm de la suprafața solului. O tăiere mai înaltă sau tăierea în alte perioade atrage după sine importante reduceri în producție.

Imediat după taiere, plantațiile vor fi îngrășate cu 20-25 t/ha gunoi de grajd foarte bine fermentat, amestecat cu 100-120 kg sulfat de amoniu/ha si 250kg/ha superfosfat. După administrare, îngrășămintele se vor încorpora pe intervalele dintre rânduri printr-o prașilă adânca de 15-18 cm.

Recoltarea lavandei

Recoltarea se face pe vreme uscată și senină, atunci când aproximativ 50 % din flori sunt înflorite și sunt puține flori veștejite. În ceea ce privește momentul din zi în care se execută recoltarea, aceasta se face după ora 10, pe timp însorit și călduros.

,,Inflorescențele de lavandă se recoltează manual cu secera, începând din al doilea an de vegetație, având grijă ca tija să nu depășească 12 cm. Mecanizat, inflorescențele vor fi tăiate cu ajutorul unor echipamente specializate de recoltat lavanda pe un rând cu bancar propriu de colectare a herbei tăiate, cu echipamente specializate de recoltat lavanda pe un rând prevăzut cu toba de tocare a herbei, cu echipamente pe 2 rânduri, sau pe 3 rânduri, care pot fi atașate la combinele de recoltat furaje. După tăiere, herba care se toacă se va încărca direct în remorcile agriole și se va transporta imediat la locul de uscare sau distilare.”

Uscarea și condiționarea:

,,Pentru florile uscate, inflorescențele recoltate se întind într-un strat subțire la umbră, în interiorul unor încăperi curate și aerisite. După uscare, florile vor fi scuturate ușor prin batozare și se vor separa prin sitare. În general, randamentul de uscare este de 5-7:1.”

2.3.1. Bolile și dăunătorii lavandei

Boli: ,,Septorioza cu pătarea frunzelor, produsă de Septoria lavandulae. Atacă frunzele, fiind evidentă în partea superioară a lor, sub forma unor pete roșii-cafenii în fază incipientă, care cu timpul devin albicioase, cu o dungă roșiatică pe margine. În centrul petelor apar puncte negre care reprezintă picmidiile. Frunzele atacate se usucă si cad.” Această boală se combate prin:

igiena culturală și încorporarea adâncă în sol a tuturor resturilor vegetale;

stropiri cu Dithane M-45, concentrație 0,2%.

Phoma lavandulae, este o ciupercă care se reproduce foarte ușor și repede, făcând ravagii în plantațiile de lavandă. În cazul infectării cu această boală, se cere arderea plantelor infectate.

Armillaria mellea (ghebe), o ciupercă responsabilă pentru putrezirea rădăcinilor lavandei. Le atacă și se hrănește pe seama lor, consumându-le apa și nutrienții necesari. O principală modalitate de prevenție ar fi asigurarea unui drenaj bun, pentru a evita cumularea apei în rădăcini.

Botrytis cinerea (putregaiul cenușiu), duce la putrezirea inflorescențelor, atunci când umiditatea aerului este foarte ridicată. O soluție ar fi aerisirea culturilor și aplicarea unor tratamente chimice cu fungicide specializate.

Rhizoctomia, ciupercă ce atacă rădăcinile lavandei. În vederea dezvoltării acestei ciuperci, sunt esențiale excesul de umiditate, îngrășămintee bogate în azot aplicate în exces, combinate cu temperaturi ridicate. Simtomele acestei boli sunt apariția unor pete maronii pe frunze sau pe ramurile plantei. Metodele de prevenire implică un bun drenaj al solului, o bună aerisire și utilizarea moderată a azotului.

Dăunători:

Thomasiniana lavandulae, este principalul dăunător al lavandei, o insectă zburătoare ale cărei larve se adăpostesc în ramurile plantei, făcându-le să putrezească și omorând planta. Tratamentele pentru acest dăunător presupun aplicarea insecticidelor adecvate iarna sau la începutul primăverii, pentru a înlătura insecta înainte ca aceasta să își depună ouăle.

,,Isophya tenuicerca, ce atacă în luna Mai, atunci când depune ouăle izolat sau în grupe în sol la aproximativ 1-2 cm adâncime. Pentru combatere, culturile de levănțică vor fi riguros menținute curate de buruieni. Un efect deosebit în combaterea dăunătorului îl au lucrările de mărunțire a solului după recoltare, pentru a distruge o parte din ouăle depuse în sol. Combaterea chimică se realizează cu Lindatox 3 PP, Wofatox 30 CE 0, 1%.”

Meligethes subfurumatus sau Meligethes exilis, două tipuri de gândaci care atacă florile plantei, perimând producția de flori. Pentru a-i combate, se vor aplica pesticide înainte de înflorire.

Cuscuta pentagona (cuscuta), o plantă parazită, ale cărei haustori extrag seva plantelor de lavandă. Poate fi îndepărtată manual, înainte să invadeze cultura, ori dacă este necesar, cu ajutorul erbicidelor.

Sophronia humerella, este un fluture ale cărui larve agresează ramurile și plantele tinere.

,,Un alt dăunător este Lăcusta verde de pășune (Tettigonia viridissima). Aceasta se hrănește cu frunzele de lavandă. O femelă depune cca 250 de ouă, în lunile Iunie și Iulie, așezându-le izolat în porțiunile de sol nelucrat. La depășirea unui număr de 4-5 exemplare /mp, se recomandă aplicarea de tratamente chimice cu unul dintre insecticidele: Karate, Fastac sau Sumi-alpha în concentrație de 0,02%;

Dăunător poate fi și Viermele rădăcinilor (Heterodera mariori Schm). Dezvoltă până la 3-4 generații pe an. Din ouăle depuse în sol apar larvele care intră în rădăcinile plantei, hrănindu-se cu sucul acestora. Combaterea este extrem de anevoioasă. Se recomandă utilizarea unui material săditor absolut sănătos.”

2.4. Valorificarea și utilizarea lavandei

Datorită aspectului său, a formei, culorii și proprietăților sale farmaceutice, lavanda oferă un vast registru de utilizare. Parfumul ei puternic și inconfundabil a introdus-o cu succes în industria parfumeriei. Mirosul și culoarea sa o fac să fie una dintre cele mai iubite plante ornamentale, fiind adesea întâlnită în grădini, parcuri, bucurându-și privitorii de pretutindeni.

Pe lângă calitățile sale decorative din spațiile exterioare, lavanda își face loc și în interioarele caselor, oferind o notă de prospețime și relaxare, dar în același timp își îndeplinește funcțiile sale de plantă repelentă și odorizantă, îndepărtând moliile, furnicile, gândacii și puricii, dar și mirosurile neplăcute. Levănțica poate fi folosită ca și condiment în diferite preparate culinare, dând o notă delicioasă și rafinată, dar își găsește folosința și în decorarea torturilor, brioșelor sau a diverselor prăjituri, instituind astfel o adevărată artă culinară.

Fiind o plantă aromatică și medicinală, încă din cele mai vechi timpuri, lavanda și-a dezvăluit proprietățile sale terapeutice, fiind folosită pe scară largă, atât extern cat și intern, în cadrul industriei farmaceutice. Intern, lavanda poate fi folosită sub formă de pulbere, tincturi, ceaiuri sau bai de plante, în vederea ameliorării stării de sănătate și chiar a tratării unor boli grave, precum: dischinezie biliară, depresie, anxietate, aritmie cardiacă, iritabilitate psihică, dureri de cap, migrene, reumatism etc. Extern, levănțica este un puternic adjuvant în pneumonie și bronșita cronică, dar poate fi utilizată și pentru creșterea părului, întreținerea pielii uscate sau vindecarea unor eczeme sau tumefacții produse de lovituri.

Figura 2.5. Ulei esențial de levănțică

(Sursa: http://sanatate.bzi.ro/4-uleiuri-esentiale-cu-beneficii-pentru-frumusete-si-sanatate-1683; accesat 19.05.2019; 13:25 )

CAPITOLUL III

CONDIȚII PEDOCLIMATICE ALE LOCULUI DE EXPERIENȚĂ

3.1.Așezarea geografică

„Din depresiunea Beiușului, municipiul Beiuș este cel mai mare oraș străbatut de Crișul Negru, găzduiește multe așezări iar cea mai importantă este orașul Beiuș. Beiușul este unul din cele mai vechi orașe ale județului. Este așezat în sud-estul județului Bihor la 62 km de Oradea, la poalele Munților Apuseni,  în Crișana.”

Ca oraș a existat dinainte de anul 1241, dovadă fiind că la 1241 se vorbește de un district al Beiușului complet pustiit de tătari în timpul invaziilor de la 1241–1246. În documentele din perioada 1291-1242 localitatea apare cu toponimele Benenus, Benens, Belenus, Voyuoda de Bivinis sau Belenyes, indicand o regiune cu zimbri. Până la începutul secolului al XX-lea s-a folosit mai mult denumirea de Binș (și continuă să fie numit așa în graiul regiunii).

Orașul este înconjurat de lanțuri muntoase cele mai înalte creste ale Apusenilor, Munții Bihor, Munții Codru Moma, Masivul Vlădeasa și Pădurea Craiului. Orașul Beiuș este așezat pe malul drept al Crișului Negru, fiind străbătut de Valea Nimăiești (afluent al acestuia), care împarte orașul în două părți.Beiușul se află pe unul din principalele culoare de circulație rutieră de dezvoltare la nivel județean, fiind străbătut de DN 76 care face parte din culoarul european E 79. Face parte din Regiunea de Dezvoltare 4 Nord–Vest.

Depresiunea Beiușului este situată în cadrul județului Bihor, fiind mărginită la nord de Munții Pădurea Craiului, la est și sud-est de Munții Bihor-Vlădeasa, la sud-vest de Munții Codru-Moma iar în nord-vest depresiunea comunică cu marea Câmpie de Vest (Banato-Crișană).

Depresiunea Beiușului, numită în trecut Țara Beiușului, mai este cunoscută și sub denumirea de Depresiunea Crișului Negru, după râul care drenează această arie depresionară. Această depresiune, cu suprafața de 825 kmp (10,94% din suprafața județului și 0,34% din cea a României), este divizată în două mari subdiviziuni: Depresiunea Holodului la nord și, respectiv, Depresiunea Beiuș-Vașcău în sud.

Depresiunea adăpostește patru dintre orașele județului Bihor și numeroase localități rurale (163 de sate, grupate în 27 de comune), în total locuind circa 110 000 de oameni (106 677 loc.-an 2000) în depresiune (17,16% din populația județului Bihor și 0,47% din populația României). Dacă raportăm la nivel de țară, suprafața este de 0,34% iar populația de 0,47%.

Așezarea geografică a orașului Beiuș este 46.67°N 22.35°E, 187m deasupra nivelului mării.

3.2.Climatul

Zona Beiușului are un climat temperat-continental, evident cu diferențieri între depresiune și munți. Toată zona se află sub influența maselor de aer vestice, mai umede și mai calde, care vin dinspre Oceanul Atlantic. Iarna, clima este influențată și de masele de aer umede dinspre Oceanul Arctic și Marea Baltică iar vara de masele de aer mai calde, dinspre Africa și respectiv dinspre Marea Mediterană.

Între depresiune și munte există un schimb de aer prin intermediul brizelor montane de vale și de culme.

Valorile termice medii în Depresiunea Beiușului sunt în jur de 10°C, care scad treptat spre zona cu regiunile montane. La Beiuș temperatura medie multianuală este de 10,5°C, cea mai rece a anului, ianuarie, este reprezentată de valoarea de 1,5°C, iar cea mai caldă lună, iulie,este reprezentată prin valoarea de 21,2°C.

Sunt frecvente în depresiune inversiunile de temperatură, pentru că masele de aer rece se adună pe fundul depresiunii iar aerul mai cald se ridică la altitudini mai mari pe versanți și culmile munților. Aceste inversiuni termice sunt prezente în sezonul rece, motiv pentru care Depresiunea Beiușului este o zonă reumatogenă, foarte mulți locuitori simt negativ acest efect.

Cantitatea medie multianuală a precipitațiilor se încadreazsă în valoarea de 690 mm/an la Beiuș, Cele mai mai ridicate valori sunt obținute în lunile mai-81,7 mm la Beiuș iar cele mai scăzute se înregistrează în luna februarie-35,9 mm la Beiuș.

Precipitațiile sub formă solidă se întâlnesc în sezonul rece, fiind determinate de masele de aer nordice, ce vin dinspre Oceanul Arctic și Marea Baltică și într-o mai mică măsură dinspre Oceanul Atlantic.

Vânturile predominante sunt cele de vest, care ajung dinspre Oceanul Atlantic unde se formează anticiclonul Azoric, care aduc Masele acestea de aer sunt umede și produc precipitații lichide. Munții sunt cei afectați de aceste mase de aer, dar, depresiunea este mai ferită, fiind mai adăpostită, pentru că are în față, parțial, Munții Codru-Moma. Masele de aer vestice ajung în depresiune prin puntea de legătură câmpie-depresiune în zona Tinca și, respectiv, prin Defileul Crișului Negru. Pătrunderea peste Munții Codru-Moma a acestor mase de aer face ca ele să-și piardă o parte din umezeală, ajungând în depresiune mai uscate (1 200 mm în munți, 700 mm în depresiune).

Masele de aer sudice sunt prezente, cu influențe variabile, în tot cursul anului, acestea determinând în perioadele de intensitate mai mare încălziri ale vremii, cu zile caniculare vara și cu zile blânde în timpul iernii. Masele de aer sudice vin dinspre Marea Mediterană (unde se formează o arie ciclonală) sau dinspre continentul african. Atunci când vin dinspre Marea Mediterană sunt mai umede dar când vin dinspre Africa sunt uscate.

Masele de aer nordice acționează în zona Beiușului, mai ales, în perioada de iarnă, pentru că vin Oceanul Arctic (altă arie ciclonală) și determină formarea de precipitații solid-lichide (lapoviță și ninsoare) iar în sezonul cald determină coborârea intensă a temperaturilor și precipitații lichide, cu durata de câteva zile (ploi „mocănești”).

Graficul climei zonei Beiuș pentru anul 2018 este prezentat în figura 3.1.

Figura 3.1. –Graficul climei în Beiuș

(Sursa:https://www.meteoblue.com/ro/vreme/archive/export/beiu%C8%99_rom%C3%A2nia_685174; accesat 20.05.2019; 18:20)

Există o diferență de 56 mm între ploaia celei mai uscate luni și cea a celei mai umede luni. În timpul anului, temperaturile medii variază cu 22,3 ° C.

3.2.1.Temperatura aerului

Sezonul cald durează 3,6 luni, din  aproximativ 25 mai pînă în 14 septembrie, iar temperatura medie zilnică maximă este de peste 22° C. Cea mai caldă zi din an este 02 august, cu o temperatură maximă medie de 27° C și o temperatură medie de 15° C.

Sezonul rece durează 3,3 luni, din 25 noiembrie pînă  4 martie, iar temperatura medie zilnică maximă este mai mică de 7°C . Cea mai rece zi a anului este 21 ianuarie, cu o temperatură medie de -4°C și maximum medie de 2°C.

În Beiuș, verile sunt fierbinți, iernile sunt foarte reci și uscate și parțial înnorate pe tot parcursul anului. Pe parcursul anului, temperatura variază în general între -4°C până la 27°C și rareori scade sub -12°C sau se ridică peste 32°C.

Pe baza punctajului turistic, cel mai bun moment al anului pentru a vizita Beiuș pentru activitățile de vreme caldă este de la mijlocul lunii iunie până la începutul lunii septembrie

Graficul mediilor temperaturilor lunare pentru anul 2018 este prezentat în figura 3.2. și figura 3.3.

Figura 3.2. Graficul mediilor temperaturilor și a umidității relative lunare pentru anul 2018

(Sursa: https://www.meteoblue.com/ro/vreme/archive/export/beiu%C8%99_rom%C3%A2nia_685174; accesat 20.05.2019; 18:25)

Figura 3.3.- Graficul temperaturii pentru anul 2018 Beiuș

(Sursa: https://www.meteoblue.com/ro/vreme/archive/export/beiu%C8%99_rom%C3%A2nia_685174; accesat 20.05.2019; 18:27)

În luna iulie, cea mai fierbinte lună a anului, temperatura medie este de 20,6°C. În ianuarie, temperatura medie este -1,7°C.

Variația temperaturii și a climei pe 30 ani cu specificare pentru ultimele 12 luni, figura 3.4.

Figura 3.4. Variația temperaturii și a climei pe 30 ani cu specificare pentru ultimele 12 luni, Beiuș

(Sursa:https://www.meteoblue.com/ro/vreme/archive/export/beiu%C8%99_rom%C3%A2nia_685174; accesat 20.05.2019; 18:27)

Variația temperaturii și a precipitațiilor pentru anul 2018 sunt prezentate în tabel 3.1

Variația temperaturii și a precipitațiilor pentru anul 2018 Tabel 3.1.

3.2.2.Umiditatea atmosferică

Tensiunea vaporilor de apă

Media multianuală a tensiunii vaporilor de apă este de 10,4 mb. Valorile medii anuale au variat între 9,6 mb (1988) și 11,6 mb (2018).

Tensiunea medie lunară are valori mari în lunile de vară și scăzute iarna →mers proporțional cu al temperaturii aerului.

Deficitul de saturație:

Media multianuală a deficitului de saturație = 4,4 mb;

Cea mai mare valoare medie lunară și iulie 8,9 mb;

Cea mai mică valoare medie lunară și ianuarie 0,8 mb.

Umezeala relativă

Regimul anual și lunar al umezelii relative:

Media multianuală a umezelii relative = 77,7% ;

Cea mai mică medie anuală = 72,8% în 1988 ;

Cea mai mare medie anuală = 83,8% în 2008;

Cea mai mare valoare medie lunară în decembrie = 88,3%;

Cea mai mică valoare medie lunară în iulie = 69,6%;

→ mers invers temperaturii aerului.

3.2.3.Precipitațiile atmosferice

Sezonul umed durează 3,0 luni , între 24 aprilie și 25 iulie, cu o probabilitate mai mare de 25% ca o anumită zi să fie o zi umedă. Șansa maximă pentru o zi umedă este de 35% pe 13 iunie.

Cel mai uscat sezon durează 9,0 luni, între 25 iulie și 24 aprilie. Probabilitatea minimă a unei zile umede este de 15% pe 1 martie.

Dintre zilele umede, distingem între cele care au doar ploaie, numai zăpadă sau o combinație a celor două. Pe baza acestei clasificări, cel mai frecvent tip de precipitații în timpul anului este doar ploaie, cu o probabilitate mare de 35%-13 iunie.

Ploaia cade pe tot parcursul anului în Beiuș. Mai multă ploaie cade în timpul celor 31 de zile centrate în jurul valorii de 10 iunie, cu o acumulare medie totală de 61 de milimetri.

Data aproximativă cu cea mai mică cantitate de ploaie este 1 februarie, cu o acumulare medie totală de 16 milimetri.

Variațiile cantității anuale de precipitații:

Media multianuală a cantității de precipitații este de 611,7 mm/an;

Cea mai mică valoare a cantității anuale de precipitații = 364,2mm/an, în 2008;

Cea mai mare valoare a cantității anuale de precipitații = 884,0mm/an, în 1996;

Tendință de creștere a cantităților medii anuale.

Media precipitațiilor căzute și nebulozitatea în lunile anului 2018 sunt prezentate în figura 3.5.

Figura 3.5. Media precipitațiilor căzute și nebulozitatea în lunile anului 2018

(Sursa: https://www.meteoblue.com/ro/vreme/archive/export/beiu%C8%99_rom%C3%A2nia_685174; accesat 20.05.2019; 18:30)

Stratul de zăpadă

La Beiuș, numărul mediu multianual al zilelor cu ninsoare este de 28 de zile.

Numărul mediu anual al zilelor cu strat de zăpadă este de 37,4 zile.

Grosimea media anuală a stratului de zăpadă la Beiuș a fost, în perioada 2018, de 1,7cm.

3.2.4.Nebulozitatea și durata de strălucire a soarelui

Nebulozitatea medie anuală și anotimpuală

Un factor important în determinarea valorilor nebulozității în arealul orașului Beiuș îl constituie circulația maselor de aer cu diferite caracteristici.

Alături de aceasta un rol major îl dețin și factorii climatici locali, atât cei naturali, cât mai ales cei antropici, generatori de poluare. Prezența diferitelor particule solide în atmosferă, care se constituie în nuclee de condensare, determină creșteri ale valorilor mediilor nefice (ale nebulozității).

Valoarea mediei nefice multianuale la Beiuș este de 6,0/10.

Media anuală a variat între 5,2/10, în 1990 și 7,0/10, în anul 1989.

Cea mai clară parte a anului în Beiuș începe aproximativ la 6 iunie; Aceasta durează 3,5 luni și se termină aproximativ la 21 septembrie. Pe 20 iulie, cea mai clară zi a anului, cerul este limpede , în cea mai mare parte limpede sau parțial înnorat 74% din timp și noros sau în cea mai mare parte nori 26% din timp.

Cea mai tulbure parte a anului începe aproximativ la 21 septembrie; Aceasta durează 8,5 luni și se termină aproximativ la 6 iunie. Pe 28 decembrie, cea mai tulbure zi a anului, cerul este noros sau în cea mai mare parte noros 63% din timp și clar , mai ales clar sau parțial înnorat 37% din timp.

Nebulozitatea medie lunară

Evoluția nebulozității de la o lună la alta, în timpul unui an, relevă un mers normal al acesteia, cu un maxim în lunile de iarnă, decembrie (7,4/10) și ianuarie (7,2/10) și un minim înregistrat în anotimpul cald, în luna august, cu o valoare de 4,2/10.

Frecvența genurilor de nori în arealul orașului Oradea

Frecvența cea mai ridicată-norii altocumulus 528,7 cazuri pe an = 29,5% din totalul mediu multianual al cazurilor cu nori.

Frecvența cea mai scăzută-norii cirrocumulus 2,8 cazuri pe an= 0,2% din totalul mediu mult ianual al cazurilor cu nori

Durata de strălucire a Soarelui

Ca urmare a variaților periodice și neperiodice ale nebulozității și frecvenței diferitelor genuri de nori și durata de strălucire a Soarelui înregistrează variații de la un an la altul și de la o lună la alta.

Durata medie anuală și lunară de strălucire a Soarelui

Durata zilei în Beiuș variază considerabil în cursul anului. În 2018, cea mai scurtă zi a fost 22 decembrie , cu 8 ore și 33 de minute de lumină naturală;

Cea mai lungă zi a fost 21 iunie, cu 15 ore și 51 de minute de lumină naturală.

Cel mai vechi răsărit de soare este la 5:36 pe 16 iunie , iar ultimul răsărit este de 2 ore și 39 de minute mai târziu la 8:15 pe 1 ianuarie. Mai devreme soare apus de soare este la 16:42 pe 11 decembrie , iar apusul soarelui mai târziu este de 4 ore și 46 minute mai târziu , la 21:28 pe 26 iunie .

Ora de vară (HDV) a fost observată la Beiuș în 2018; a început în primăvara anului 31 martie, a durat 6,9 luni și a fost finalizată în toamna lui 27 octombrie.

3.2.5. Vântul

Frecvența vântului pe direcții

Frecvența anuală și anotimpuală a vântului pe direcții:

cea mai mare frecvență o înregistrează vântul din direcție Sud (18%);

cea mai redusă frecvență o înregistrează vântul din direcție Nord-Est (4,9%).

Frecvența lunară a vântului pe direcții

Frecvența vântului din direcție sud se menține dominantă în toate lunile anului, cu modificări ale ponderii frecvenței din totalul cazurilor cu vânt de la o lună la alta. Și frecvența vântului din celelalte direcții cunoaște variații de la lună la lună.

Frecvența calmului

Frecvența calmului la Beiuș este influențată de poziția geografică a orașului, la altitudini joase, într-o zonă de contact, între două unități de relief, ceea ce îi conferă o poziție de adăpost față de vânturile din sectoarele estic și nordic, fapt ce determină o frecvență relativ ridicată a calmului atmosferic, care înregistrează la Beiuș o medie multianuală de 23,1%, pentru perioada 2018.

Viteza vântului

Viteza medie anuală a vântului:

media multianuală a vitezei vântului = 2,9 m/s;

valoarea cea mai mică a mediei anuale =2,4 m/s în 1996;

valoarea cea mai mare a mediei anuale = 3,8 m/s în 1966;

Viteza medie lunară a vântului (figura 3.10)

Figura 3.10- Viteza medie lunară a vântului pentru anul 2018

(Sursa: https://www.meteoblue.com/ro/vreme/archive/export/beiu%C8%99_rom%C3%A2nia_685174; accesat 20.05.2019; 18:35)

Viteza vântului pe direcții

Analizând valorile medii anuale ale vitezei vântului pe cele opt direcții se observă că, la Beiuș, viteza maximă a vântului coincide cu direcția predominantă, adică sud, media multianuală fiind de 4,2m/s. Viteza medie multianuală cea mai redusă se înregistrează din direcție Est, fiind de 2,6m/s.

Regimul diurn al vitezei vântului

Variațiile diurne ale vitezei vântului au fost analizate pe baza datelor privind viteza vântului la orele climatologice pe perioada 1961-2003, și a datelor orare pentru lunile Ianuarie și Iulie, considerate sugestive, fiind luna cea mai rece și luna cea mai caldă din an.

3.3. Solul si conținutul în elemente nutritive

Textura solului variază de la luto-nisipoasă la luto-argiloasă și este uniformă pe profil. Humusul ajunge până la 1,5%. Rezerva de humus este de 60-120t/ha, reacția este moderat acidă, pH-ul cuprins între 5,5-6,8. Aprovizionarea cu humus și elemente nutritive este bună.

Au o fertilitate naturală bună nu numai pentru pădurile de foioase și de amestec, ci și pentru plante cultivate.

Plantele ornamentale au cerințe diferite față de reacția substratului, fiecare specie putând extrage din sol elemente nutritive la un anumit pH. Majoritatea speciilor însă au o dezvoltare normală în soluri ușor acide.

PH-ul este măsura acidității sau alcalinității solului exprimat în logaritmul cu sens schimbat a concentrației de ioni de H. Scara pe care se notează pH-ul se întinde de la 0 la 14. PH-ul poate fi corectat în limitele cerute de plantele care urmează să fie sădite. Pentru creșterea pH-ului se folosește agro-calacarul, dolomitul, varul, iar pentru scăderea pH-ului se poate utiliza sulful sau sulfatul de amoniu.Valoarea pH-ului în solul unde se înființează spațiul verde este de 6,1.

3.4.Concluzii privind condițiile climatice

Alte fenomene meteorologice, cum ar fi: grindina, vânturile puternice, chiciura etc. nu prezintă diferențieri care să se abată de la aspectul climatic general al Depresiunii Beiușului și care să creeze dificultăți în desfășurarea normală a culturii de lavandă.

Din studiul condițiilor climatice pe o perioadă mai îndelungată și a celor din anii experimentali, rezultă că în locul în care s-au desfășurat lucrările de cercetare, au existat și s-au asigurat condiții prielnice pentru cultivarea plantelor de lavandă.

PARTEA II

CAPITOLUL IV

ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII DE CERCETARE

4.1. Scopul cercetării

Lavanda a fost și va rămâne una dintre cele mai cunoscute și mai iubite plante aromatice, datorită aspectului și a parfumului puternic pe care îl emană, dar, de asemenea, va fi mereu apreciată pentru multiplele sale întrebuințări în importante domenii de activitate care se află în strânsă legătură cu sănătatea și confortul fizic și psihic al oamenilor: medicina, fitoterapia, aromaterapia, amenajarea spațiilor verzi, industria dulciurilor etc. Scopul acestei cercetări a fost acela de a urmări comportamentul și gradul de înrădăcinare a butașilor de Lavandula angustifolia (lavanda sau levănțica) și Lavandula x intermedia (lavandinul), în anumite substraturi de înrădăcinare, cum ar fi nisipul și turba.

4.2 Materialul, descrierea celor două specii și metoda de lucru

4.2.1 Materialul biologic

Materialul biologic s-a constituit dintr-un număr de 200 de butași pe variantă, care au fost recoltați spre sfârșitul verii (august) din porțiunile ușor lignificate, vârsta butașilor fiind din material de 2-3 ani. Butașii au fost fasonați sub nod, lungimea butașilor este cuprinsă între 15-17 cm, din care pe o porțiune de 3-4 cm au fost îndepărtate frunzele, cu foarte mare atenție, pentru a nu se distruge mugurii vegetativi. După toate acestea, butașii au fost plantați pe substraturile de înrădăcinare.

4.2.2 Descrierea celor două specii

Lavandula angustifolia.Mill (L.spica L.,L.vera DC.,L.officinalis Chaix.)

Este specia cea mai cultivată în scop ornamental, medicinal și cosmetic, fiind cunoscută ca levănțica adevărată sau englezească; este obținută prin semințe, fiecare plantă fiind genetic diferită. Culoarea plantelor variază de la alb-albastru la un albastru profund. Planta, cu o înălțime medie de 30-90 cm, are aspectul unei tufe cu mai multe ramificații din partea bazală. Frunzișul bogat și persistent este alcătuit din frunze întregi, îngust liniare, ca de paslă, ușor răsfrante pe margini, cu o pubescență de culoare gri-verzui. Se produc anual aproximativ 70 tone de ulei esențial pe an, flori și buchete, iar dintr-un hectar de lavandă se obțin cca. 15 kg de ulei esențial.

Figura 4.1 Lavanda adevărata

(Sursa: http://www.censo-lavande.fr/en/an-essential-sector-79.html; accesat 19.05.2019; 19:00)

Lavandula x intermedia

Lavandinul este un hibrid natural rezultat din încrucișarea L. angustifolia si L. latifolia. Este o plantă înaltă de 70-75 cm, are frunziș verde-argintiu și florile violet. Înflorește în lunile iulie-august. Lavandinul este mai mare în dimensiuni decât Lavandula angustifolia, are flori mai multe, care produc o cantitate mai mare de ulei esențial, dar calitatea acestuia  este mai slabă, datorită conținutului ridicat de camfor, care îi dă un iz de medicament. De asemenea, proprietățile medicinale ale uleiului esențial de lavandin sunt mult diminuate în comparație cu cele ale uleiului de lavandă adevărată. Din acest motiv uleiul de lavandin este folosit pentru produsele mai ieftine, cum ar fi: spray-urile de cameră, odorizantele de toaletă, soluțiile de curățat parfumate, iar uleiul de lavandă este folosit pentru parfumuri, loțiuni, săpunuri și așa mai departe. Se produc anual aproximativ 1000 tone de ulei esențial pe an, flori și buchete, iar dintr-un hectar de plande de lavandin rezultă cca. 100 kg de ulei esențial.

Figura 4.2 Lavandinul

(Sursa: http://www.censo-lavande.fr/en/an-essential-sector-79.html; accesat 19.05.2019; 16:25)

4.2.3 Metoda de lucru

Experimentele s-au întreprins pe următoarele variante:

V1- înrădăcinare în nisip;

V2- înrădăcinare în turbă;

V3- înrădăcinare în nisip 50 % și turbă 50 %;

V4- înrădăcinare în nisip 25 % și turbă 75 %.

Terenul ales pentru răsadnițele în care au fost plantați butașii a fost curățat de buruieni, amplasat în apropierea unei surse de apă, dar fără pericol de băltire. Tocurile de răsadnițe au fost aranjate cu o distanță de 40-50 cm între ele. În interiorul tocurilor au fost plasate substraturile de înrădăcinare folosite, grosimea lor fiind de 15-18 cm, care după nivelare au fost udate din abundență. După udare, pentru ușurarea plantării, au fost marcate viitoarele rânduri, folosindu-se marcatoare special pregătite pentru această lucrare. Plantarea butașilor pentru înrădăcinare s-a facut manual, la o distanță de 10 cm, butașii au fost semiîngropați pe substratul utilizat. Operația de introducere a butașilor în substrat s-a făcut cu foarte multă grijă, pentru a nu distruge frunzele din vârful acestora. Concomitent cu plantarea, butașii au fost udați din abundență, iar tocul de răsadniță a fost acoperit cu rame ale căror geamuri au fost în prealabil văruite și acoperite cu rogojini, pe perioada iernii până în primăvară, când butașii urmează să se planteze pe straturi. Odată cu formarea primelor rădăcini, s-a pornit călirea butașilor prin deschiderea răsadnițelor la început câteva ore, doar în cursul dimineții sau serii. În momentul apariției tijelor florale, acestea au fost ciupite de două-trei ori, pentru a stimula ramificarea butașilor.

În timpul înrădăcinării s-au executat toate lucrările de întreținere necesare. Umiditatea în substrat a fost menținută în limite optime de 70-90 % din capacitatea totală de reținere, iar umiditatea atmosferică de 75-80 %. Lumina a fost dirijată prin acoperirea butașilor cu o plasă semitransparentă în prima parte a înrădăcinării. Înrădăcinarea a avut loc în 200 de zile.

În vederea diferențierii variantelor urmărite au fost efectuate diferite observații și determinări, privind durata perioadei de înrădăcinare, numărul butașilor înrădăcinați și calitatea înrădăcinării (numărul și dimensiunile rădăcinilor formate).

Butași de lavandă puși la înrădăcinat

Figura 4.1-butași de lavandă

Sursa: http://www.butasidelavanda.ro/blog-si-articole/butasi-de-lavanda-2016;accesat 22.05.2019; 16:40)

Figura 4.2- Butași de lavandă

(Sursa: http://cultivarelavanda.blogspot.ro/; accesat 22.05.2019; 16:40)

4.3 Observații și determinări

Observațiile efectuate pe durata desfășurarii experimentelor au remarcat diferențele dintre cele 4 variante de înrădăcinare, dar și dintre cele 2 specii care fiecare în parte au un comportament distinct față de temperatură, lumină și umiditate.

4.3.1 Determinări fenologice la cele două specii de lavandă

Procesul de calusare al butașilor a avut loc la intervale de timp relativ apropiate.

Determinări fenologice la plantele de Lavandula angustifolia Tabel 4.1

Determinări fenologice la plantele de Lavandula x intermedia Tabel 4.2

Analizând rezultatele incluse în tabelele 4.1 și 4.2, se poate observa faptul că perioada de timp desfășurată de la plantare și până la formarea calusului nu variază foarte mult, aceasta fiind de 64 de zile la V1 martor (înrădăcinare în nisip), 59 de zile la varianta V2 (înrădăcinare în turbă) și un număr de 61 de zile la varianta V4 (nisip 25 % + turbă 75 %) în cazul butașilor de Lavandula angustifolia.

La butașii de Lavandula x intermedia, perioada de timp desfășurată de la plantare și până la formarea calusului a fost de 66 de zile la varianta V1 martor, 61 de zile la varianta V2 și 63 de zile la varianta V4.

Rezultatele cele mai bune au fost obținute, la ambele specii, în cazul variantei V3 (înrădăcinare în nisip 50 % + turbă 50 %), unde perioada de apariție a calusului a fost de numai 54 de zile în cazul lavandei și 56 de zile la butașii de lavandin; rezultate bune au fost și la varianta V4 (înrădăcinare în nisip 25 % + turbă 75 %) unde calusarea a durat 61 și 63 de zile, respectiv cu 3 zile în cazul lavandei și 1 zi în cazul lavandinului mai devreme față de V1 martor (înrădăcinare în nisip).

Cele mai satisfăcătoare rezultate în ceea ce privește înrădăcinarea le-am obținut tot la varianta V3 (nisip 50 % + turbă 50 %), unde cele dintâi rădăcini s-au ivit după 160 de zile, iar la o diferență de numai 5 zile au apărut și rădăcinile la butașii de lavandă la varianta V4 (nisip 25 % + turbă 75 %), iar butașii de lavandin au înrădăcinat după 170 de zile în cazul variantei V3 și după 5 zile au apărut și rădăcinile butașilor de lavandin înrădăcinați în nisip 25 % + turbă 75 % (V4).

Diferența între varianta V1 martor (înrădăcinare în nisip) și V3 (nisip 50 % + turbă 50 %) este de 20 de zile la ambele specii.

4.3.2. Rezultate obținute la înrădăcinarea plantelor de lavandă și lavandin pe diferite straturi de cultură

Rezultate obținute la înrădăcinarea lavandei Tabel 4.3

Rezultate obținute la înrădăcinarea lavandinului Tabel 4.4

În ceea ce privește diametrul mediu al rădăcinilor la plantele nou formate de lavandă (tabelul4.3), se poate vedea faptul că rezultatele cele mai bune le-am dobândit în cazul variantei V3 (nisip 50 % + turbă 50 %), unde rădăcinile au avut un diametru de 0,16 mm, față de varianta V1 martor (înrădăcinare în nisip), unde diametrul mediu al rădăcinilor este de doar 0,12 mm. În cazul lavandinulu (tabelul4.4) rezultatele au fost mai bune decât la lavandă, rădăcinile având 0,22 mm la varianta V3 și de 0,18 mm la înrădăcinarea în nisip (V1 martor).

Rezultate acceptabile s-au obținut și la varianta V4 (nisip 25 % + turbă 75 %), unde diametrul mediu al rădăcinilor a fost de 0,15 mm, respectiv 0,2 mm la lavandin, și anume cu 0,03, respectiv 0,02 mm mai mare decât la varianta V1 martor (înrădăcinare în nisip). Rezultate apropiate de varianta martor s-au obținut la V2 (înrădăcinare în turbă), caz în care rădăcinile au avut un diametru cu 0,03 mm mai mare decât la V1 martor, respectiv 0,01 mm în cazul rădăcinilor de lavandin.

Prin examinarea lungimii medii a rădăcinilor apărute la plantele de Lavandula angustifolia, se poate observa că varianta V1 martor (înrădăcinare în nisip) este de 8 mm la lavandă și de 6 mm la lavandin, iar la varianta V4 (înrădăcinare în nisip 25 % + turbă 50 %) este cu 4 mm, respectiv 3 mm mai mult.

Deosebirile în ceea ce privește lungimea medie a rădăcinilor între variante nu sunt majore, rezultatele cele mai covenabile obținându-se la variantele unde se află cu preponderență în substratul de înrădăcinare turba. Valorile se diferențiază de la 8 mm, respectiv 6 mm la lavandin, la varianta V1 martor (înrădăcinare în nisip), până la 14, respectiv 11 mm în cazul variantei V3 (înrădăcinare în nisip 50 % + turbă 50 %).

La varianta V3 (nisip 50 % + turbă 50 %) și V4 (nisip 25 % + turba 75 %), în care turba se află într-un procent destul de mare, remarcăm faptul că diferențele față de martor sunt pozitive cu 0,6 mm la V3 (nisip 50 % + turbă 50 %) la lavandă și cu aproximativ o rădăcină mai mult la V3 în cazul lavandinului.

Din datele tabelelor reiese faptul că în cazul diametrului rădăcinilor, al lungimii acestora și, de asemenea, în ceea ce privește numărul mediu de rădăcini, cele mai mulțumitoare rezultate au fost în cazul variantei V3 (înrădăcinare în nisip 50 % + turbă 50 %), urmată îndeaproape de varianta V4 (nisip 25 % + turba 75 %) și variantele V2 (înrădăcinare în turbă) și V1 martor (înrădăcinare în nisip).

4.3.3 Influența substratului asupra înrădăcinării butașilor

Influența substratului asupra înrădăcinării butașilor de lavandă Tabel 4.5

Influența substratului asupra înrădăcinării butașilor de lavandin Tabel 4.6

Numărul de butași înrădăcinați (tabelul 4.5 și 4.6) din cei puși la înrădăcinat pentru fiecare variantă au înregistrat valori pozitive față de martor. La varianta V1 martor (înrădăcinare în nisip) au înrădăcinat un număr de 150 de butași din 200 puși la înrădăcinat, la varianta V2 (înrădăcinare în turbă) numărul butașilor a fost de 160, cu 10 butași mai mult decât la varianta V1 martor. La varianta V4 (înrădăcinare în nisip 25 % + turbă 75 %), au înrădăcinat 175 de butași din 200, cu 25 butași mai mult decât la varianta martor.

În cazul butașilor de Lavandula x intermedia, la varianta V1 martor (înrădăcinare în nisip) au înrădăcinat un număr de 145 de butași din 200 puși la înrădăcinat, la varianta V2 (înrădăcinare în turbă) numărul butașilor a fost de 155, cu 10 butași mai mult decât la varianta V1 martor.

La varianta V4 (înrădăcinare în nisip 25 % + turbă 75 %), au înrădăcinat tot 175 de butași din 200, ca și la Lavandula angustifolia, cu 25 butași mai mult decât la varianta martor.

Sub aspect relativ toate variantele de substraturi ce conțin turbă contribuie la o mai bună înrădăcinare a butașilor de lavandă. Cele mai satisfăcătoare rezultate, adică numărul cel mai mare de butași înrădăcinați a fost obținut la varianta V3 (nisip 50 % + turbă 50 %), situație în care a existat o depășire față de martor de 123,3 %, în cazul lavandei, asigurată din punct de vedere statistic foarte distinct semnificativ.

La Lavandula x intermedia, rezultatele cele mai bune le-am obținut la varianta V4, depășirea față de martor fiind 120,6 %, asigurată din punct de vedere statistic foarte distinct semnificativ pozitiv.

La varianta V4 (înrădăcinare în nisip 25 % + turbă 75 %), diferența față de martor este cu 116,6 % mai mare, asigurată sub aspect statistic pozitiv distinct semnificativ, în cazul butașilor de Lavandula angustifolia, iar în cazul Lavandulei x intermedia, la varianta 3 (nisip 50 % + turbă 50 %) depășirile față de martor au fost de 110,3 %, diferență asigurată statistic la nivel distinct semnificativ pozitiv. La varianta V2 (turbă), și în cazul speciei și în cazul hibridului, diferențele față de martor au fost tot pozitive, având depășiri de 6,6 % și respectiv 6,8 %, iar din punct de vedere statistic diferențele sunt insignifiante.

4.3.4 Sinteza rezultatelor privind influența substratului asupra numărului de rădăcini

Sinteza rezultatelor privind influența substratului asupra numărului de rădăcini la lavandă Tabel 4.7

Sinteza rezultatelor privind influența substratului asupra numărului de rădăcini la lavandin Tabel 4.8

Făcând analiza datelor tabelelor anterioare (4.7 și 4.8) ce se referă la influența substratului asupra numărului de rădăcini, putem remarca valori pozitive, diferențele față de martor fiind vizibile. La varianta V3 (nisip 50 % + turbă 50 %), numărul de rădăcini pe plantă este mai mare cu 6 față de martor, sub aspect relativ diferența fiind pozitiv foarte distinct semnificativă, depășirea față de martor fiind de 175 % în cazul Lavandulei angustifolia și de 183,3 % în cazul lavandinului. În cazul ambelor specii, la varianta V4 (înrădăcinare în nisip 25 % + turbă 75 %), sub aspect relativ există o depășire de 50 % față de martor V1, aceasta fiind asigurată statistic la nivel pozitiv distinct semnifictiv. La varianta V2 (turbă), diferențele față de martor sunt de 37,5 %, în cazul lavandei, respectiv 33,3 % în cazul lavandinului, iar din punct de vedere statistic diferențele sunt însemnate.

4.3.5. Sinteza rezultatelor privind influența substratului asupra lungimii medii a rădăcinilor

Sinteza rezultatelor privind influența substratului asupra lungimii medii a rădăcinilor de lavandă Tabel 4.9

Sinteza rezultatelor privind influența substratului asupra lungimii medii a rădăcinilor de lavandin Tabel 4.10

Pe lângă sporirea ratei la înrădăcinare, substraturile ce conțin turbă au efecte pozitive și asupra calității în sine a procesului de înrădăcinare evidențiat prin numărul de rădacini, diametrul și lungimea acestora. În ceea ce privește lungimea rădăcinilor din analiza tabelelor 4.9 și 4.10, derivă faptul că la V3 (nisip 50 % + turbă 50 %), rădăcinile formate au înregistrat lungimi medii de 4,4, respectiv 4 cm la lavandin, din punct de vedere statistic diferențele fiind asigurate pozitiv foarte distinct semnificativ. La varianta V4 (înrădăcinare în nisip 25 % + turba 75 %), lungimea medie a rădacinilor a fost de 3,7 cm și 3,5 % la lavandin, diferențele între specii fiind nesemnificative, dar față de martor fiind asigurate statistic la nivel de distinct semnificativ. În cazul variantei V2 (turbă), lungimea medie a rădăcinilor a fost de 2,8 cm și 2,5 cm, diferențele între specii fiind nesemnificative, dar față de martor fiind pozitiv semnificative.

CAPITOLUL V CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

1. Lavanda și lavandinul sunt unele dintre cele mai apreciate și folositoare plante aromatice ornamentale și medicinale, care dau rezultate foarte bune atunci când sunt înmulțite pe cale vegetativă, utilizând substraturi ce nu sunt costisitoare și destul de ușor de procurat.

2. Obținerea unor rezultate satisfăcătoare la înmulțirea butașilor sunt în mod direct influențate de substratul de înrădăcinare folosit.

3. Substratul format din turbă asigură față de substratul format din nisip în ceea ce privește numărul de butași înrădăcinați din totalul celor puși la înrădăcinare un plus de 23,33 % în cazul butașilor de Lavandula angustifolia (lavandă) și de 20,6 % la butașii de Lavandula x intermedia (lavandin).

4. Substratul format din turbă într-un procent ridicat influențează pozitiv și calitatea înrădăcinării exprimată prin lungimea rădăcinilor. Lungimea rădăcinilor este mai mare cu 100,0 % la varianta V3 (nisip 50 % + turbă 50 %) decât la varianta V1 martor (înrădăcinare în nisip).

5. Numărul de rădăcini este mai mare cu 75 % în cazul lavandei, respectiv cu 83,3 % în cazul lavandinului, la varianta V3 (nisip 50 % + turbă 50 %) față de varianta V1 martor (înrădăcinare în nisip).

6. Turba deține o influență pozitivă atât asupra numărului de butași înrădăcinați, cât și asupra lungimii și a numărului de rădăcini, dând rezultate satisfăcătoare în privința ambelor specii studiate, lavanda și lavandinul.

7. Înmulțirea prin butași este o metodă destul de simplă, dă rezultate promițătoare și poate ajuta la extinderea în cultură a lavandei și, implicit, a lavandinului.

ANEXE

Figura1.1. –

Sursa: http://www.timisoaraexpress.ro/stiri-locale-timisoara/in-judetul-timis-se-cultiva-lavanda-pe-240-ha_1774; accesat 24.05.2019; 18:30

Figura 1.2

Sursa: http://www.provenzafrancia.it/il-meglio-della-provenza/lavanda/; accesat 24.05.2019; 18:35

Figura 2.1 Sursa: https://www.provenzafrancia.it/itinerari/itinerario-dellaltopiano-di-valensolea/ccesat 24.09.2019; 18:40

Lavandula stoechas „Coco Rose” Lavandula ang. spica „Blue Purple” Lavandula stoechas

Lavandula stoechas „Fathead” Lavandula angustifolia „Rosea” Lavandula stoechas „Pretty Polly”

Lavandula s. „Helmsdale” Lavandula angustifolia „Hidcote” Lavandula stoechas f. rosea „Kew red”

BIBLIOGRAFIE

1. Courtier Jean,– Grădinar fără grădină, Ghid indispensabil pentru grădinăritul în cele mai restrânse spații, Sfaturi tehnice: Ruth Clausen, Editura Aquila `93, Oradea

2. Ion Nicoleta, Gheorghe Valentin Roman, Viorel Ion, Lenuța Iuliana Epure, Maria Toada, Adrian Gheorghe Bășa – Specii de plante medicinale și aromatice melifere, Editura Alpha MDN, Buzău, 2008, pp. 53-54

3. Preda Milea–Dicționar Dendrofloricol, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1989

4. Roman Gheorghe Valentin, Lenuța Iuliana Epure, Maria Toader – Plante aromatice produse în condiții ecologice,  Editura Alpha MDN, Buzău, 2008

5. Șelaru Elena – Cultura florilor de grădină, Editura Ceres, București, 2007

6. Șelaru Elena – Îndrumător de lucrări practice, I.A.N.B., București, 1989

7. Toada Maria, Adrian Gheorghe Bășa – Specii de plante medicinale și aromatice melifere, Ed. Alpha MDN, Buzău, 2008

8. Vlad Ioan–Lucrări practice de floricultură, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea

9. W.T. Wehmeyer, Herman Hackstein, Traducere de Marius Tăutu – Dicționarul Dumont de grădini romantice, Proiecte atractive și plante adecvate, Editura Alfa

10. Zaharia D.–Lucrări practice de Floricultură, Editura Tipo-Agronomă, Cluj- Napoca, 1986

Site-uri

1.http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2012Mai/Corcau%20Aldea%20Livia%20Dana%20%20Contributii%20la%20studiul%20insectelor%20fitofage%20ale%20plantelor%20ornamentale/REZUMAT%20TEZA%20DOCTORAT%20ALDEA%20LIVIA%20DANA%20_CORCAU_.pdf;accesat 23.04.2019;12:00

2. http://www.rasfoiesc.com/educatie/biologie/botanica/IMPORTANTA-SI-ISTORICUL-CULTUR33.php;accesat 25.04.2019; 17:20

3. http://www.flori-cultura.ro/istoria-dezvoltarii-culturii-florilor/accesat 15.05.2019;19:00

4. http://www.lavenderenchantment.com/History_Lore/history.htm History of lavender; accesat 05.05.2019;15:25

5. http://www.lavenderfarm.com/history.htm; accesat 08.05.2019;12:05

6. http://www.cotidianul.ro/balada-lavandei-187957/; accesat 11.05.2019; 14:10

7. http://jurnalul.ro/special-jurnalul/oda-lavandei-619487.html; accesat 11.05.2019; 14:35

8. http://www.injoaca.ro/injoaca/provence/Provence-en-Lavande; accesat 15.05.2019:20:30)

9. http://www.lavandademunte.ro/curioziotati; 11.05.2019; 16:30

10. http://bioremed.ro/index.php?main_page=page&id=10; accesat 11.05.2019:15:30

11. ro.wikipedia.org/wiki/Fitoterapie; accesat 11.05.2019:15:35

12. www.romedic.ro/aromaterapie-0C210 accesat 11.05.2019:16:00

13. http://sapunde-alabun.ro/sapun/lavanda.php accesat 11.05.2019:15:40

14. https://www.avantaje.ro/articol/mireasma-verii-intr-un-desert-unic-cupcakes-cu-lavanda; accesat 15.05.2019:16:20

15. https://gradina.acasa.ro/amenajarea-gradinii-117/decoreaza-ti-gradina-cu-lavanda-ce-trebuie-sa-stii-206932.html; accesat 15.05.2019:16:25

16. www.mybestcv.co.il/TextPage.aspx?id=9504981 accesat 16.05.2019:16:30

17. http://www.romania-actualitati.ro/lavanda_iarba_caminului-46150; accesat 17.05.2019:15:00

18. https://butasidelavanda.ro/blogs/articole/primii-pasi-inainte-de-a-infiinta-o-cultura-de-lavanda; accesat 15.05.2019:18:00

19. http://www.proapicultura.ro/intepaturi_si_muscaturi/lavanda.html accesat 15.05.2019:19:00

20. http://www.horticultorul.ro/page/4/?s=luna accesat 16.05.2019:20:00

21. http://www.whiteflowerfarm.com/32822-product.html; accesat 17.05.2019; 16:25

22. http://www.dkimages.com/discover/Home/Plants/Ornamental Groups/Shrubs/Lamiales/Labiatae-Lamiaceae/Lavandula/Lavandula-angustifolia/Lavandula-angustifolia-Twickel-/Lavandula-angustifolia-T-3.html accesat 17.05.2019; 16:28)

23. https://pfaf.org/user/Plant.aspx?LatinName=Lavandula+latifolia accesat 17.05.2019; 16:25

24. https://en.wikipedia.org/wiki/Lavandula_multifida; accesat 17.05.2019; 16:30

25. https://pfaf.org/User/Plant.aspx?LatinName=Lavandula+dentata accesat 17.05.2019; 18:00

26.https://en.wikipedia.org/wiki/Lavandula_stoechas#/media/File:Lavandula_stoechas_1.JPG accesat 17.05.2019; 16:30

27.http://www.missouribotanicalgarden.org/PlantFinder/FullImageDisplay.aspx?documentid=65160; accesat 17.05.2019; 19:00

28. https://www.lavenderworld.co.uk/collections/lavender-plants/products/angustifolia-hidcote; accesat 17.05.2019; 20:00

29. https://www.lavenderworld.co.uk/collections/lavender plants?keyword=%2Blavandula%20%2Bangustifolia%20%2Bhidcote&campaignID=1586441; accesat 17.05.2019; 20:05

30. https://www.ebay.co.uk/itm/Lavender-Dwarf-Blue-Plant-in-9cm-Pot-/141870027717 accesat 17.05.2019; 21:00

31. https://www.gardenia.net/plant/lavandula-angustifolia-rosea-lavender accesat; 17.05.2019; 21:00

32. http://www.levantica.com/?p=4 accesat 18.05.2019; 20:00

33. http://www.horticultorul.ro/page/4/?s=luna; accesat 18.05.2019; 22:00

34. http://ro.scribd.com/doc/172899845/Ghid-Tehnologii-de-Recoltare-RO; accesat 19.05.2019; 10:00

35. http://www.levantica.com/?p=4; accesat 19.05.2019; 11:00

36. http://sanatate.bzi.ro/4-uleiuri-esentiale-cu-beneficii-pentru-frumusete-si-sanatate-1683; accesat 19.05.2019; 13:25

37. http://dmgame.ro/index.php?/topic/3238-world-turism-oradea/ ; accesat 19.05.2019; 13:25

38. http://www.censo-lavande.fr/en/an-essential-sector-79.html; accesat 19.05.2019; 19:00

39. http://www.censo-lavande.fr/en/an-essential-sector-79.html; accesat 19.05.2019; 16:25

40. http://www.butasidelavanda.ro/blog-si-articole/butasi-de-lavanda-2016;accesat 22.05.2019; 16:40

41. http://cultivarelavanda.blogspot.ro/; accesat 22.05.2019; 16:40

42. http://www.timisoaraexpress.ro/stiri-locale-timisoara/in-judetul-timis-se-cultiva-lavanda-pe-240-ha_1774; accesat 24.05.2019; 18:30

43. http://www.provenzafrancia.it/il-meglio-della-provenza/lavanda/; accesat 24.05.2019; 18:35

44. https://www.provenzafrancia.it/itinerari/itinerario-dellaltopiano-di-valensolea/ccesat 24.09.2019; 18:40

45.https://www.meteoblue.com/ro/vreme/archive/export/beiu%C8%99_rom%C3%A2nia_685174; accesat 20.05.2019; 18:35

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE A

LUCRĂRII DE FINALIZARE A STUDIILOR

Titlul lucrării _____________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Autorul lucrării ___________________________________________________________

Lucrarea de finalizare a studiilor este elaborată în vederea susținerii examenului de finalizare a studiilor organizat de către Facultatea de Protecția Mediului din cadrul Universității din Oradea, sesiunea iulie 2014 a anului universitar 2013/2014.

Prin prezenta, subsemnatul (nume, prenume, CNP) _________________________

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________

declar pe proprie răspundere că această lucrare a fost scrisă de către mine, fără nici un ajutor neautorizat și că nici o parte a lucrării nu conține aplicații sau studii de caz publicate de alți autori.

Declar, de asemenea, că în lucrare nu exista idei, tabele, grafice, hărți sau alte surse folosite fără respectarea legii române și a convențiilor internaționale privind drepturile de autor.

Oradea,

Data

Semnătura