Importanta Culturii Ciresului In Romania

Diverse2

Importanta Culturii Ciresului In Romania

Byadmin ianuarie 1, 2024

C U P R I N S

Capitolul I

Importanța culturii cireșului în România

1.1. Importanța culturii din punct de vedere alimentar

1.2. Situația culturii cireșului în România

Capitolul II

Particularități biologice

2.1. Specii, soiuri și portaltoi

2.2. Caracteristici morfologice de creștere și fructificare

2.3. Parcurgerea ciclului anual

2.4. Caracterizarea soiurilor de cireș după principalele proprietăți biologice

Capitolul III

Cerințele față de factorii de vegetație

3.1. Față de lumină

3.2. Cerințele față de căldură

3.3. Cerințele față de apă

3.4. Față de sol

3.5. Comportarea soiurilor de cireș față de boli și dăunători

Capitolul IV

Condițiile în care s-a desfășurat experiența

4.1. Amplasarea geografică.

4.2. Geomorfologia.

4.3. Relieful

4.4. Factorii climatici

4.4.1. Temperatura aerului

4.4.2. Durata de strălucire a soarelui

4.4.3. Condiții specifice în pepinieră

4.4.4. Precipitațiile

4.4.5. Umiditatea relativă a aerului

4.4.6. Brumele și înghețurile

4.4.7. Regimul eolian

4.5. Factorii pedologici

4.5.1. Solul

4.5.2. Soluri existente în perimetrul pepinierei S.C.D.P. Bihor

4.5.3. Solul pe care s-au desfășurat cercetările

4.6. Vegetația spontană

Capitolul V

Materialul cercetat și metoda de lucru

5.1. Materialul cercetat – soiurile cercetate

5.2. Metoda de lucru utilizată

Capitolul VI

Rezultatele obținute în cercetările proprii

6.1. Gradul de legare al fructelor

6.2. Desfășurarea fenofazelor de rodire

6.3. Producția de fructe

6.4. Elemente biometrice ale fructelor

6.5. Compoziția chimică a fructelor

6.6. Compoziția fizico-mecanică a fructelor

Capitolul VII

Concluzii și recomandări

7.1. Concluzii

7.2. Recomandări

Bibliografie

CAPITOLUL I

IMPORTANȚA CULTURII CIREȘULUI ÎN ROMÂNIA

Datorită însușirilor pretențioase ale fructelor sale, cireșul se numără printre speciile pomicole principale. Cireșele au gust plăcut ceea ce le face să fie mult apreciate de toți consumatorii.

Importanța culturii cireșului se mai evidențiază și prin epoca de coacere a fructelor, mai timpurie decât la toate celelalte specii pomicole (începând din luna mai), adică atunci când în general se termină rezervele de fructe din iarnă. Datorită acestei însușiri, cireșul constituie o materie primă deosebit de importantă, în special pentru prepararea compotului, gemului și dulceții.

Deși este o specie destul de pretențioasă față de căldură, cireșul se poate cultiva în țara noastră de la țărmul mării până la 800 m. altitudine, evitându-se văile bântuite de curenți reci mai ales în timpul primăverii, de ia înflorit până la maturarea fructelor. Față de fertilitatea solului cireșul este mai puțin pretențios decât alte specii (mărul, părul, gutuiul, prunul) și poate fi cultivat și pe pante mai mari, cu un grad de eroziune mai avansat.

1.1. Importanța culturii din punct de vedere alimentar

Cireșele au valoare alimentară ridicată conținând 7,7-16,8% zaharuri reprezentate în cea mai mare parte prin glucoză și fructoză; 0,49-1,37% acizi; 0,06-0,39% pectine; 0,4-16,8% vitamina C, săruri de potasiu; de calciu de fier. După L Romdine cireșele conțin 14% glucide, 0,08% proteine; 10,7% lichide, substanțe indispensabile organismului uman. Zahărul consumat din cireșe este glucoza al cărui procent variază în funcție de soiul de cireș între 5-20%.

Albumina din fructe are o utilizare alimentară de 80%. Este albumina completă din punct de vedere biologic și este necesar 60-80 gr. albumină pentru a asigura o bună funcționare a organismului uman. Ca elemente minerale pulpa cireșelor conține următoarele elemente în mg./100gr. pulpă.

Elemente minerale

Fructele conțin principii gelatinoase ca pectoze, pectine și pectic. Aceste componente gelatinoase sunt indispensabile în alimentația omului, găsindu-se și în zeama de cireș. Sucul de cireș este folosit la prepararea unor medicamente.

Pentru industria alimentară, cireșele constituie o materie importantă în special pentru prepararea compotului, gemului, dulceții, marmeladei, jeleuri păstrate cu zahăr sau conservant prin frig pentru iarnă.

Din miezul sâmburelui de cireș se obține un ulei bun, conținând în miezul lor un glucid ceanogen bogat în lipide din care prin tratare cu solvenți se poate extrage 10-15% ulei comestibil. Acest ulei poate fi folosit în alimentație și în industria parfumurilor.

Literatura franceză citează că turțile separate de coji pot fi folosite în alimentația oamenilor, fiind foarte bune datorită substanțelor grase care se găsesc în ele.

Se mai folosește sucul gomos care exudează din trunchi și din ramuri, sub formă de gumă indigenă pentru lipit. În amestec cu vinul alb era folosit la artrite, preparatul făcând mai flexibile arterele.

1.2. Situația culturii cireșului în România

Centre favorabile

În țara noastră cireșul se cultivă pe o suprafață da 8 100 ha. (3% din suprafața pomicolă), cu 4 000 000 de pomi situați îndeosebi în județele: Iași, Vaslui, Botoșani, Neamț, Bacău, Vrancea, Cluj, Argeș, Caraș-Severin, etc. Dintre centrele specializate în cultura cireșului enumerăm; Cotnari, Răducăneni (jud. Iași): Bistrița Năsăud, Cisnădie (jud. Sibiu), Lovrin, Sânnicolau Mare (jud. Timiș), etc. Condițiile pedoclimatice din țara noastră sunt deosebit de favorabile pentru cultura cireșului. Cele mai mari suprafețe cultivate cu cireș se găsesc în regiunile Suceava (99ha.), Maramureș (156ha.).

Față de restul speciilor cireșul ocupă cea mai mare suprafață în raport cu suprafața totală a pomilor în regiunile Iași (10,1%), București, Bacău, Galați, Crișana, etc. Cea mai mică suprafață în raport cu suprafața totală a pomilor se găsește în regiunile Argeș (cca. 0,9%), Ploiești, Brașov.

După procentul față de suprafața totală a cireșilor cultivați în țară, regiunile administrative se orânduiesc astfel:

1. Banat cu cca. 13% din total, având ca centre mai importante: Caransebeș, Tincova, Copăcele, bazinul hidrografic al râului Timiș, cu comunele Zăgujeni, Ohaba, Peștera. După producția de fructe regiunea se situează pe locul II.

2. Iași cu cca. 12% din total, având ca centre mai importante; Comarna, Hilița unde s-au format și se cultivă valoroase soiuri autohtone Crăiești de mai, Crăiești moldovenești și Vârtoase negre.

3. Ploiești cu cca. 11,5% din totalul cireșilor cultivați în țară, având ca centre mai importante: Gornetu-Cuib, Valea Teancului, Cândești de Buzău, Râmnicu Sărat.

4. Cluj cu cca. 11% având cel mai important centru Cireșoaia, raionul Dej, unde baza sortimentului o constituie soiul Hedelfinger denumit de localnici cireașă de aur datorită valorii deosebite a fructelor.

5. Oltenia cu cca. 9% având ca centre mai importante Coșoveni, Cârcea, Strehaia. Aici s-a format soiul autohton Negre de Coșoveni.

6. Argeș cu cca. 8% din total, cu centre mai importante: Leordeni, Topoloveni, Ciulnița-Găiești, Curtea de Argeș. Aici s-a format soiul autohton Drăgănele de Pitești care deține 23% din totalul cireșelor din regiune. După producția de fructe regiunea Argeș se situează pe locul I, deși după suprafața livezilor ocupă locul VI.

7. București cu cca. 6,8%, densitatea cea mai mare găsindu-se în jurul capitalei. Sortimentul regiunii este foarte bogat șl pestriț, diferiții amatori aducând șl cultivând un număr foarte mare de soiuri.

8. Galați cu cca. 5,5% din suprafața totală a cireșilor cultivați în țară și cu centre mai importante: Cotești, Cârligele, raionul Focșani unde dau rezultate foarte bune soiurile de mare valoare, Germersdorf șl Hedelfinger,

9. Brașov cu cca. 3,2%, cu centrul cel mai important Cisnădie, unde s-au format în decursul timpului mai multe soiuri printre care se numără: Mari de Trăinei, Mici de Trăinei șl Pietroase Negre Pit.

10. Crișana cu cca. 3% din total având ca centre mai importante: Oradea, Diosig, Secueni, Cubulcut, Biharia. Alături de soiurile de largă răspândire ca: Pietroase Negre, Germersdorf, Hedeifinger, Ramon Oliva, cea mai timpurie. Se mai cultivă aici șl unele soiuri ca: Gelbet, Suguoe, fără valoare deosebită.

Tabelul 1.1.

Situația producției de cireșe în țara noastră

Tabelul 1.2.

Situația producției de cireșe în județul Bihor

CAPITOLUL II

PARTICULARITĂȚI BIOLOGICE

2.1. Specii, soiuri și portaltoi

Soiurile de cireș provin în marea lor majoritate din specia Carasus avium (L) sinonim Prunus cerasus cu 2n = cromozomi care are trei varietăți botanice:

Varietatea sihestris, din care provin soiuri cu fructul mic și pulpa moale, sucul colorat (Cea mai timpurie, Timpurii de mai, Victor, Valery Cicalov. etc).

Varietatea Juliana, din care au provenit soiurile cu fruct mare, dar pulpa moale (Ramon Oliva, Bășicate etc).

Varietatea duracina, din care provin soiurile, cu fructul mare și pulpa pietroasă, (tare), cele mai apreciate de consumatori (Germersdorf, Hedelfmger, etc).

Sortimentul inițial la cireș a fost alcătuit din soiuri locale care purtau marca locului de origine: Boambe de Cotnari, Pietroase de Leordeni, Drăgănele de Pitești, Cărăsești de Comarna, Scorțoase de Râmnicu Sărat, Pietroase de Seini, negre de Cosoveni, Pietroase negre Piț, etc.

În secolul XIX au pătruns și soiurile străine: Germersdorf, Hedelfmger, Pietroase Napoleon, etc. începând din anii 1960 au demarat lucrări de obținere a soiurilor noi m cadrul Institutului de cercetări Pomicole care dispune de 322 soiuri la cireș și 145 soiuri de vișin. Stațiunile cele mai fecunde au fost Bistrița, Iași, Vrancea, I.C.P. Pitești etc. Obiectivele cele mai importante au fost: autoferilitatea, fruct mare, sâmbure mic, indice refractometric ridicat, rezistență la ger și la boli, la crăparea fructului, lărgirea sezonului de coacere, etc.

Rezultatele obținute au permis omologarea a 20 soiuri noi de cireș, multe din acestea având caracteristici foarte valoroase tabelul 2.1.

Tabelul 2.1

Soiuri noi autohtone de cireș, omologate în perioada 1967-1997

În același timp, au fost introduse de peste hotare un număr important de soiuri noi multe s-au dovedit valoroase și au fost introduse în sortiment, Cele mai valoroase s-au dovedit a fi: Van, Bing, Sam, Stella, Ulster, Bigareau Buriat, Rivan, Lambert, Rainier etc. Sortimentul adaptat în România este în continuă perfecționare (dinamică) iar lista pe anul 2000 a cuprins 26 de soiuri tabelul 2.2

Tabelul 2.2

Sortimentul de cireș din România

Dintre soiurile cu fruct amar pentru dulceață au fost omologate: Silva, Amara, Amar Maxut etc.

Portaltoii cireșului sunt: cireșul sălbatic, cireșul franc, rnahalebul, vișinul comun și selecții de cireș vegetativ F12/1, Colt, IPC1, VV1, SL 64 etc.

Cireșul sălbatic are afinitate foarte bună cu toate soiurile, imprimă pomilor vigoare mare, intrare târzie pe rod, longevitate, este sensibil atât la secetă cât și la excesul de apă din sol. Acest portaltoi se recomandă pentru zonele deluroase cu soluri ușoare și o pluviometrie de 600- 750 mm/ an.

Cireșul franc are aproximativ aceleași caracteristici ca și sălbaticul dar imprimă pomilor o talie ceva mai mică și o intrare mai timpurie pe rod. Se utilizează sâmburi de la soiurile cu coacere târzie (local) sau Heldelfinger, Pietroase galbenă Dönissen.

Mahalebul (Cerassus mahaleb) este un portaltoi indicat pentru zonele secetoase și călduroase, cu soluri ușoare chiar calcaroase. Imprimă pomilor o creștere viguroasă în primii ani după plantare, apoi vigoarea rămâne inferioară celor altoiți pe sălbatic.

Vișinul (Cerassus vulgaris) este utilizat puțin întrucât formează o sudură mai slabă și diferența de grosime între parteneri. Ca avantaje, conferă pomilor o vigoare mai mică, se adaptează mai bine pe soluri mai umede și subțiri.

Portaltoii vegetativi F 12/1 din Anglia, Colt (din Anglia) – selecțiile IPC1, VV1, obținute în România, Meteor și mahaleb SL 64 din Franța și alții se utilizează încă foarte puțin.

Soiuri de cireș

Fig. 2.1. Cea mai timpurie Fig. 2.2. Boambe de Cotnari

Fig. 2.3. Gemersdorf Fig. 2.4. Roșii de Bistrița

Fig. 2.5. Jubileu 30 Fig. 2.6. Daria

2.2. Caracteristici morfologice de creștere și fructifica2

Sortimentul de cireș din România

Dintre soiurile cu fruct amar pentru dulceață au fost omologate: Silva, Amara, Amar Maxut etc.

Portaltoii cireșului sunt: cireșul sălbatic, cireșul franc, rnahalebul, vișinul comun și selecții de cireș vegetativ F12/1, Colt, IPC1, VV1, SL 64 etc.

Cireșul sălbatic are afinitate foarte bună cu toate soiurile, imprimă pomilor vigoare mare, intrare târzie pe rod, longevitate, este sensibil atât la secetă cât și la excesul de apă din sol. Acest portaltoi se recomandă pentru zonele deluroase cu soluri ușoare și o pluviometrie de 600- 750 mm/ an.

Cireșul franc are aproximativ aceleași caracteristici ca și sălbaticul dar imprimă pomilor o talie ceva mai mică și o intrare mai timpurie pe rod. Se utilizează sâmburi de la soiurile cu coacere târzie (local) sau Heldelfinger, Pietroase galbenă Dönissen.

Mahalebul (Cerassus mahaleb) este un portaltoi indicat pentru zonele secetoase și călduroase, cu soluri ușoare chiar calcaroase. Imprimă pomilor o creștere viguroasă în primii ani după plantare, apoi vigoarea rămâne inferioară celor altoiți pe sălbatic.

Vișinul (Cerassus vulgaris) este utilizat puțin întrucât formează o sudură mai slabă și diferența de grosime între parteneri. Ca avantaje, conferă pomilor o vigoare mai mică, se adaptează mai bine pe soluri mai umede și subțiri.

Portaltoii vegetativi F 12/1 din Anglia, Colt (din Anglia) – selecțiile IPC1, VV1, obținute în România, Meteor și mahaleb SL 64 din Franța și alții se utilizează încă foarte puțin.

Soiuri de cireș

Fig. 2.1. Cea mai timpurie Fig. 2.2. Boambe de Cotnari

Fig. 2.3. Gemersdorf Fig. 2.4. Roșii de Bistrița

Fig. 2.5. Jubileu 30 Fig. 2.6. Daria

2.2. Caracteristici morfologice de creștere și fructificare

Sistemul radicular al cireșului este destul de profund îndeosebi când pomii sunt altoiți pe mahaleb. Pomii altoiți pe franc și sălbatic au 60- 65 % din rădăcini până la 40 cm. Adâncimea sistemului radicular depinde și de soi, fiind mai profund la soiurile cu creștere piramidală, înaltă (Germersdorf) și mai superficial la Ramon Oliva, Hedelfinger etc.

Trunchiul este gros, drept, cu ritidom circular, la unele soiuri formează plăgi geroase.

Coroana este voluminoasă, etajată în mod natural, destul de rară întrucât soiurile ramifică slab. Coroanele simț în majoritate piramidale sau globuloase (Ramon Oliva, Hedelfinger, Pietroase mari negre).

Ramificarea este foarte slabă ia soiurile Lambert compact, Stella compact, B. Burlat care rodesc predominant pe buchete și ceva mai bună la restul soiurilor. Semischeletul este mai bine reprezentat la Ramon Oliva, Hedelfinger, care au tendință ușoară de pletuozitate.

Tipul de fructificare este spur la majoritatea soiurilor , buchetele de mai sunt dominante, pe acestea se găsesc până la 75-80 % din mugurii fîoriferi (Steila compact, Lambert compact, Germersdorfer). în primii ani și chiar mai târziu ia puține soiuri, se formează muguri floriferi în proporție mare pe ramurile mijlocii și lungi.

Vigoarea pomilor este mare, unii pomi pot atinge 10-12 m, dar în culturi cu coroanele bine conduse creșterea este limitată la 4,0-5,0m. Dintre soiuri sunt foarte viguroase: Germesdorf, Hedelfinger, Boarnbe de Cotnari,

Pietroase Napoleon etc. Au vigoare mai mică: Stella compact, Lambert compact, Bigarreau Burlat, Gern.

Intrarea pe rod debutează după 3-5 ani, devine maximă după 8-10 ani și se menține astfel cel puțin 25-30 ani în condiții favorabile. Sunt productive soiurile: Hedelfinger, Van, Stella, Ulster, Bing, Boambe de Cotnari etc. Comportarea soiurilor este diferită de la un bazin pomicol la altul. Producția pe pom atinge ușor 50-60 kg, la unele soiuri 80-100 kg, iar la pomi izolați 120-150 kg, chiar rnai mult.

Longevitatea pomilor în condiții favorabile de cultură este de 50-60 ani, iar în plantații cu desimi de 300-500 pomi/ha durata rentabilă a livezilor este de 35-40 ani.

2.3. Parcurgerea ciclului anual

Cireșul are repausul (relativ) destul de scurt, înflorește în prima jumătate a lunii aprilie în zonele de câmpie și cu 10-15 zile mai târziu în cele de deal. Până la începutul înfloritului sunt necesare 202°-291°C, iar până la sfârșitul fenofazei încă 1100-147°C. înfloresc devreme: Cea mai timpurie. Pietroase mari negre, Bigarreau Moreau și târziu soiurile: Germesdorf, Sam, P. Donissen, Uriaș de Bistrița. La un soi înfloritul durează 8-12 zile, iar ia întreg sortimentul 18-20 zile (I.Ivan 1985),

Maturarea fructelor în condițiile de la Timișoara debutează la 8-15 mai cu soiul Cea mai timpurie și durează până la 15-20 iunie la cele mai târzii (Van, Uriaș de Bistrița, Hedelfinger). De la înflorit până !a maturarea fructelor sunt necesare 30-35 zile la cele mai timpurii soiuri și 60-65 la cele mai târzii, respectiv o sumă a gradelor de temperatura de 43 l°-980°C.

În procesul de fecundare aproape toate soiurile sunt autosterile (excepție Stella, Stella compact), de aceea se vor asigura polenizatorii cei mai corespunzători – tabelul 2.3 (după Cornelia Pernia 1985). La cireș sunt și grupe intersterile: Pietroase Dönissen cu Pietroase galbene Drogan; Hedelfinger cu Pietroase mari negre.

Gradul de legare ai fructelor este bun și foarte bun dacă sunt condiții climatice favorabile, polenizatori și agenți de vehiculare a polenului (albine).

Receptivitatea stigmatelor pentru polen este efectivă din momentul deschiderii florilor, iar degenerarea lor se realizează între ziua a 3-a și a 5-a. Longevitatea ovulelor nu depășește cel mai adesea 4-5 zile. Ținând cont de acești factori, condițiile optime de polenizare sunt reunite o perioadă foarte scurtă după deschiderea fiecărei flori, adică maximum 2-3 zile.

Germinarea polenului este stopată sub 5°-6°C, ideală la 20°-25°C, bună între aceste limite. Zborul albinelor se realizează numai la temperaturi mai mari de 12°C. Din aceste corelații se poate judeca importanța temperaturii și a altor factori climatici asupra legării fructelor la cireș.

Înflorirea concomitentă sau foarte apropiată între soiurile polenizatoare (interfertile) este obligatorie pentru a asigura un procent corespunzător de fructe legate.

Sfârșitul perioadei de vegetație este mai timpuriu comparativ cu alte specii, 10-25 octombrie. Căderea prematură a frunzelor este produsă de Cocomyces și poate afecta rezistența la ger a pomilor, iar în cazuri grave poate provoca uscarea lor.

Tabelul 2.3

Asigurarea polenizatorilor

(după Parnia C. 1985)

2.4. Caracterizarea soiurilor de cireș după principalele proprietăți biologice

Vârsta intrării pe rod și productivitatea soiurilor

După vârsta intrării pe rod, cireșul are o poziție mijlocie, în sensul că este mai precoce decât mărul sau părul altoit pe sălbatic, dar mai târziu decât piersicul, caisul sau vișinul. În mod obișnuit începe să rodească la vârsta de 6-7 ani, dar poate da producții și la 5-6 ani dacă găsește condiții favorabile pentru creștere și dezvoltare. În perioadă de plină rodire intră la 14-15 ani dar producția pe pom continuă să crească pe măsură ce se măresc dimensiunile acestuia.

După productivitatea lor, principalele soiuri de cireș cultivate la noi se clasifică astfel:

• soiuri de mare productivitate: Boambe de Cotnari, Bășicate, Pietroase negre, Hedelfinger, Mari de Trăinei, Pietroase galbene Drogan, Van, Stella, Cerna.

• soiuri cu producție mijlocie: Pietroase negre, Pietroase Napoleon, Ramon Oliva.

• soiuri de producție mijlocie mică sau variabilă: Cea mai timpurie, Timpurii de mai.

CAPITOLUL III

CERINȚELE FAȚĂ DE FACTORII DE VEGETAȚIE

3.1. Față de lumină cireșul are pretenții mari de aceea în zona dealurilor mijlocii și înalte se va amplasa numai pe expoziții sudice și sud-vestice. De asemenea se vor adopta distanțe de plantare rezonabile.

3.2. Cerințele față de căldură sunt mijlocii, cireșul reușește bine în climatul temperat blând dar nu-i convin arșițele puternice. Reușește în zone cu temperaturi medii anuale între 8,5°-11,0°C, bine și foarte bine între 9,0°-10,5°C. Mugurii floriferi rezistă până la -27°-28°C, lemnul până la -30°-32°C, butonii florali până la -5,5°C (Constantinescu, 1967), în schimb florile și fructele abia legate sunt foarte sensibile la îngheț.

3.3. Cerințele față de apă sunt diferite, funcție de portaltoi. Altoit pe mahaleb reușește mulțumitor în zonele de silvostepă la 550 mm/an, în schimb altoit pe sălbatic și franc, soiurile mijlocii și târzii au nevoie de 650-700 mm; iar umiditatea aerului de 60-70 %. Florile abundente în timpul înfloritului și mai ales în timpul coacerii sunt dăunătoare ele produc crăparea fructelor și apoi atac masiv de monilioză și de Coccomyces pe frunze, îndeosebi la pomii tineri. Cireșul nu suportă excesul de apă la nivelul rădăcinilor.

3.4. Față de sol cireșul are cerințe ridicate. Reușește bine pe soluri ușoare,, luto-argiloase, luto-nisipoase, permeabile, profunde, potrivit de umede, cu pânza freatică sub 2 m. Solurile grele cu peste 30-32 % argilă, cu săruri nocive, cu peste 6-8 % calcar activ, nu sunt recomandate.

3.5. Comportarea soiurilor de cireș față de boli și dăunători

1. Boli produse de virusuri (viroze)

• Pălirea ruginie a cireșului este răspândită în Europa. Pomii atacați au creșterea înfrânată și producția de fructe redusă.

În luna iulie se constată pălirea nervurilor și a țesuturilor din jurul lor. Aceste țesuturi îngălbenesc, formându-se petele clorotice pe frunze. În august apar pete neregulate ruginii.

Virusul este termotolerant la 37°C. Se transmite prin altoire: prin sol și prin contactul rădăcinilor.

• Răsucirea frunzelor de cireș – este întâlnită în multe țări din Europa și la noi în țară. Această viroză distruge repede pomii bătrâni, cei tineri fiind toleranți.

Lăstarii au creștere încetinită: frunzele sunt grupate în rozete și răsucite în sus, Soiurile Bing, Sam, Napoleon reacționează prin răsucirea frunzelor, pete și inele cloritice, inhibarea creșterii, înroțirea mugurilor:

Virusul se inactivează la 55-60ºC, poate fi pus în evidentă pe cale serologică, la scurt timp după dezmugurire. Se transmite prin altoire, inoculare de suc și nemotozi.

• Nanismul fructelor de cireș este răspândit în S.U.A., Canada și multe țări europene. Cireșii ornamentali au boala în stare lentă. Fructele stagnează în creștere, în faza de pârgă au pielița mată, de culoare deschisă, iar pulpa este fără gust, cu zahăr foarte puțin. Soiurile Sam, Van sunt cele mai sensibile. Boala se transmite prin altoire.

2. Boli produse de bacterii (bacteriozele)

• Cancerul bacterian – atacă total sau parțial toate părțile aeriene. Pe ramuri, simptomul se manifestă la început pe cele tinere cu scoarța subțire, sub formă de leziuni canceroase, cu aspectul unor depresiuni puțin adâncite cu marginile ridicate, ca rezultat simptomul apare sub formă de scurgeri de gome.

Pe frunze se manifestă la începutul verii, sub forma unor aureolate, apoi se usucă și se transformă în pete brun roșcate, înconjurate de un halou clorotic.

Pe fructe, boala se manifestă la început sub forma unor pete decolorate, care se transformă în pustule ulceroase.

Toamna ramurile sunt infectate prin cicatricele rămase în urma căderii frunzelor.

• Arsura bacteriană comună pomilor – se manifestă pe toate organele aeriene ale pomului. Frunzele se înnegresc, pe limb apar pete nedefinite brune. În scurt timp frunzele se usucă și rămân pe pom în timpul iernii. Florile atacate se brunifică și se ofilesc. Sunt afectați și mugurii care cad. Pe fructe boala se manifestă sub formă de pete nedefinite circulare sau neregulate de culoare brună. Fructele nu cad de pe pom chiar când sunt scuturate.

3. Bolile provocate de ciuperci

• Monileoza fructelor și a lăstarilor cunoscută sub denumirea de Manilenia laxa și Manilenia fructigene. Primul simptom al bolii este ofilirea bruscă a florescențelor și ramurilor tinere spre sfârșitul perioadei de scurtare a petalelor. Ramurile cu florile și frunzele uscate rămân pe pomi. Intensitatea atacului este mult mai redusă la cireș. Ofilirea inflorescenței este precedată de o brunificare a stigmatului, a stilului, a ovarului și a pedunculului floral. Fenomenul de ofilire a inflorescenței se produce pe întreaga ramură. Contaminarea se face prin stigmat, de unde miceliul ciupercii parcurge stilul, ovarul și pedunculul. Ciuperca iernează în stadiu pe organele atacate și în stadiu de comidii pe suprafața acestor organe.

Boala se manifestă pe fructele ajunse la maturitate și pe vreme ploioasă. Pe fructele verzi sau în curs de pârguire în locul unde s-a produs infecția, apare o pată circulară-brună care crește și se extinde asupra întregului fruct. Fructele alocate cad sau rămân prinse pe ramuri.

• Antracnoza frunzelor de cireș – boala se manifestă pe frunze începând cu ultima decadă a lunii mai și prima decadă a lunii iunie. Pe fața superioară a limbului apar pete mici, de formă circulară, în dreptul cărora țesuturile capătă o culoare roșie-purpurie. Țesuturile dintre pete se îngălbenesc, astfel că întreaga frunză devine galbenă cu pete purpurii. La un atac puternic, boala produce o cădere timpurie a întregului frunziș.

• Ciuruirea frunzelor – atacul bolii se manifestă pe frunze și ramuri. Pe frunze simptomele apar sub forma unor pete numeroase, relativ rotunde, de culoare brună cu marginea roșie sau motacee, țesutul brun se usucă și se restrânge, apoi se rupe și cade, frunza apărând perforată. Frunzele cad prematur în număr mare. Pe fructe apar aceleași pete. Un atac puternic poate produce și o deformare a fructelor.

4. Dăunătorii care atacă cireșul

• Păduchele din San-Jose este cel mai periculos dușman al pomilor. În țara noastră păduchele are 1-3 generații pe an. Se înmulțește vivipar; iernează sub scut ca larve de vârsta I și de vârstă a III-a fixate pe scoarța pomilor. În a II-a jumătate a lunii martie sau începutul lunii aprilie după ce se hrănesc câtva timp, larvele năpârlesc, diferențiindu-se în femeie și masculi. După 40-50 zile de la împerechere apar primele larve mobile care se răspândesc pe tulpini, ramuri sau fructe. O dată fixate larvele își introduc rostrul și încep să sugă seva din țesuturi. În același timp ele secretă mătase sau ceară, formându-și un scut caracteristic, de culoare albă, apoi brun-cenușiu.

Se localizează cel mai mult pe ramurile anuale ale pomilor, ramurile atacate se cunosc după petele circulare de culoare roșie-cenușie.

Plantele puternic atacate încep să se usuce de la vârf.

Pomii pe rod atacați, dacă nu sunt tratați se usucă.

• Musca sau viermele cireșelor are o largă răspândire.

Această insectă urnează ca pupă, în straturile superficiale ale solului. Adulții apar primăvara devreme (ultima decadă a lunii mai – începutul lunii iunie). După două săptămâni de la apariție, când fructele sunt pârgă începe monta. O femelă depune 1-106 ouă. În locul unde a fost depus oul se formează o pată circulară. Într-un fruct o femelă un singur ou. Incubația durează 6-10 zile. Larva se hrănește cu pulpa fructului în jurul sâmburelui. Fructele atacate se înmoaie, se înnegresc și putrezesc. Dezvoltarea larvară durează 10-21 zile. Larvele mature părăsesc fructele coapte printr-o perforație pe care o fac în epidermă și migrează în sol unde se transformă în pupe. În acest stadiu rămân până în primăvara viitoare.

Viermele cireșelor are o singură generație pe an. Soiurile de cireș timpurii se recoltează când apr primele muște nemature întrucât fructele sa nu prezinte niciodată pantă. Soiurile cu coacere semitimpurie prezintă pantă, dar larvele nu ajung să evolueze, iar la soiurile cu coacere târzie și foarte târzie atacul poate ajunge la 45-100%.

• Viespea cireșelor este foarte răspândită în Europa, Australia; America. La noi în țară se găsește frecvent în regiunile de antistepă.

Iernează în stadiu de larvă, în cocon, la o mică adâncime în soi. Transformarea în nimfe are loc primăvara, iar adulții zboară la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai. Reproducerea este partenogenică, masculii fiind rari. Femelele depun ouăle în frunzele de cireș. Dezvoltarea embrionară durează 10-15 zile. Larvele apărute se hrănesc pe partea superioară a frunzelor. Larvele mature se retrag în sol, se învelesc în cocon și se transformă în nimfă, după 2-3 săptămâni apar adulții generației a II-a. Larvele acestor generații evoluează în lunile august-octombrie, iar la maturitate se retrag în sol, se învelesc în cocon și sub această formă iernează.

5. Prevenirea și combaterea bolilor.

Pentru asigurarea unor producții mari de fructe, de calitate superioara trebuie să se aplice un complex de masuri agrotehnice și de protecția plantelor.

Principalele măsuri de prevenire și combatere a bolilor șl dăunătorilor sunt:

■ Măsuri agrotehnice și de igienă culturală care se execută mai des în timpul iernii și constau în: tăierea și arderea ramurilor, a drajonilor și a ramurilor anuale atacate de manilioză, a cuiburilor de omizi; arătură adâncă de toamnă pentru încorporarea frunzelor atacate, pentru distrugerea parțială a pupariilor de musca cireșelor, gărgărița mugurilor.

■ Tratamente chimice aplicate după metoda avertizării. Rezultate cele mai bune se obțin când tratamentele se aplici în momentul când boala sau dăunătorul respectiv este ușor de distrus, adică până ce nu a realizat forma de rezistentă, la epoca cea mai bună.

CAPITOLUL IV

CONDIȚIILE ÎN CARE S-A DESFĂȘURAT EXPERIENȚA

4.1. Amplasarea geografică.

Municipiul Oradea se găsește la 47º03' latitudine nordică și 21º56' latitudine estică, pe drumul European E.60, în apropierea graniței cu Ungaria.

Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură Bihor se găsește în nordul orașului, pe dealurile Oradiei.

4.2. Geomorfologia.

Stațiunea cuprinde un teritoriu destul de intens care înglobează o diversitate de formațiuni geomorfologice, pedologice, alimentare.

Pe teritoriul stațiunii se disting două formațiuni geomorfologice:

1. Câmpia de vest – cu altitudine de 80-190 m, reprezentată prin câmpia de divagare (Câmpia Crișurilor, Ierului, Nirului) și Câmpia premontană.

2. Piemonturile vestice – cu altitudini între 200-500 m, compusă din dealurile Crasnei, Oradiei și piemonturile Pădurii Craiului, Codrului și Cuiedrului. Formarea piemonturilor vestice este legată de tectonica părții apusene a Carpaților Apuseni și de evoluția lacului Panonic. În perimetrul zonei colinare de la Oradea, piemontul este format din depozite lacustre aluvionare Pliocene și cuaternare îngrămădite foarte heterogen, în care după retragerea lacurilor Pliocene s-au adâncit văile râurilor.

4.3. Relieful

În cadrul bazinului pomicol Oradea predomină relieful de dealuri scunde, care determină o repartiție uniformă a valorilor meteorologice din timpul anului. Actuala modelare a reliefului este determinată de diversitatea depozitelor de eroziune accentuală la suprafață și de frecvente alunecări de teren. Treimea inferioară a dealurilor este constituită din depuneri pontiene, formate dintr-o alternanță de argilă și marne argiloase cu intercalații de straturi nisipoase. Partea superioară a dealurilor este constituită din sedimente daciene cu textură mai ușoară.

4.4. Factorii climatici

4.4.1. Temperatura aerului

Pentru caracterizarea condițiilor de climă ale S.C.D.P. Oradea s-au folosit datele Stațiunii Meteorologice Oradea, aflată la o distanță de aproximativ 5 Km sud-est. Temperatura medie anuală este 10,6°C, luna cea mai caldă este luna iulie cu 24,7°C, urmată la o diferență foarte mică de luna august (23,2°C), iar luna cea mai rece este ianuarie, cu o temperatură medie de 0,1 °C. Temperatura maximă absolută de 39,5°C a fost înregistrată în data de 43, iar temperatura minimă absolută de -29°C în ianuarie 1942, realizând o amplitudine maximă de 68,5°C.

Numărul mediu al zilelor de iarnă (cu temperatura zilnică minimă egală sau mai mică de 0°C) este de 92 pe an, iar numărul zilelor de îngheț (cu temperatura maximă egală sau mai mică de 0°C) este de 24 pe an.

In media multianuală se înregistrează pe an 90 zile de vară (cu temperatura medie egală sau mai mare de 25°C) și 31 zile tropicale (cu temperatura medie egală sau mai mare de 30°C).

Tabelul 4.1.

Temperaturile medii lunare și anuale în perioada 2008-2012

– grade Cellsius –

Tabelul 4.2.

Temperaturile minime și maxime din lunile: martie,

aprilie, mai, iunie, iulie în perioada 2008-2012

– grade Cellsius –

4.4.2. Durata de strălucire a soarelui

Durata de strălucire a soarelui, are o foarte mare importanță în creșterea și formarea pomilor în pepinieră. In condițiile de la Oradea analizând o perioadă de 10 ani se constată că cele mai multe ore de strălucire a soarelui se înregistrează în luna iulie (292,9 ore) iar cele mai puține în luna decembrie (52,2 ore).

4.4.3. Condiții specifice la S.C.D.P.

Una dintre cele mai intensive culturi este pepiniera pomicolă, care deși ocupă suprafețe relativ mici, are nevoie de un teren plan, ușor fertil și de sole în asolament astfel amplasate încât sectoarele obligatorii (școli de puieți, butași, marcote, câmpuri de formare) să nu revină pe același loc decât după minimum 4-5 ani.

În pepinieră sistemul de irigare este obligatoriu, însă la amplasare trebuie să se țină cont și de condițiile climatice și chiar de microclimă, care să favorizeze o creștere rapidă a materialului săditor foarte sensibil la vânturi, grindină și îngheț în anumite faze de evoluție. Este cunoscut faptul că pomii altoiți în câmpul II al pepinierei, deci în primul an de viață a altoiului, au o creștere luxuriantă, care nu se înregistrează pe toată durata de viață a pomului, motiv pentru care în luna iunie se rup ușor la vânturi, la atingerea cu uneltele de lucru sau mișcați cu mână.

Temperatura medie anuală a zonei (tabelul 4.2.) în care se amplasează pepiniera trebuie să fie de minimum 8,5°C, iar minima absolută din cursul iernii să nu scadă sub -25-28°C.

Precipitațiile anuale trebuie să fie de 550-600 mm, chiar dacă se asigură pepinierei condiții de irigare, fiind importantă și umiditatea atmosferică pentru creșterea normală a materialului săditor. Se va evita amplasarea pepinierei în locuri prea deschise, neadăpostite, pe văi înguste bântuite de curenți reci, de grindină sau înghețuri târzii de primăvară.

4.4.4. Precipitațiile

Nivelul precipitațiilor este deosebit de important în primul rând în alegerea locului pentru pepinieră și în al doilea rând pentru o bună creștere și dezvoltare a pomilor altoiți.

Cel mai ridicat nivel al precipitațiilor îl are luna iunie/2012 cu 176,4 mm, iar cel mai scăzut nivel al precipitațiilor îl are luna iulie/2010, cu 10,6 mm.

Tabelul 4.3.

Precipitațiile căzute în lunile martie, aprilie, mai,

iunie, iulie în perioada 2008-2012

– mm –

4.4.5. Umiditatea relativă a aerului

Umiditatea relativă a aerului are o valoare medie multianuală de 75,2%, lunile extreme fiind luna decembrie cu 92,1%, luna august a avut valori de 72,5%, care are importanță având în vedere că în această perioadă se efectuează cea mai importantă lucrare din pepinieră: altoitul.

Vânturile cele mai frecvente sunt cele din nord-est și sud-vest. Cele cu intensitatea cea mai mare bat din direcția sud și sud-est.

Tabelul 4.4.

Umiditate relativă a aerului în perioada 2008-2012

– % –

4.4.6. Brumele și înghețurile

Brumele târzii de primăvară constituie uneori accidente climatice care periclitează desfășurarea normală a creșterii și dezvoltării pomilor altoiți. Brumele timpurii de toamnă apar mai rar și au un efect negativ scăzut asupra vegetației pomilor altoiți care este la sfârșit.

4.4.7. Regimul eolian

Urmând evoluția lunară a frecvenței și direcției vânturilor, se constată că în lunile noiembrie, februarie, predomină vânturile din sud și nord, începând din martie crește frecvența vânturilor din est, care devin permanente în septembrie.

Vânturile devin importante sub aspect negativ atunci când viteza lor este mare, putând să rupă pomii de la punctul de altoire mai ales la cais, unde compatibilitatea în special pe mirobolan este mai slabă.

4.5. Factorii pedologici

4.5.1. Solul

Amplasare

Din punct de vedere geomorfologic, S.C.D.P. Oradea aparține de ținutul Tisei, subținutul câmpiei de divagare, districtul Câmpiei Crișurilor și este situat pe malul drept al Crișului Repede. Prezintă un relief plan, ușor frământat de zone depresionare și grinduri, caracteristice luncilor. O particularitate a perimetrului este prezența unor bancuri de pietriș rulat pe diferite areale, ce apar pe orice formă de microrelief: grind, zonă depresionară sau zonă plană.

Nivelările executate cu ocazia amenajării pentru irigat nu au reușit să realizeze un relief plan.

Din punct de vedere geologic ferma este situată în Depresiunea Panonică, cu formațiuni de vârstă cuaternară. Roca mamă pe seama căreia au evoluat solurile identificate este formală din depozite fluviatile, stratificate de diferite texturi, sau din pietrișuri fluviatile de dimensiuni diferite. Roca subiacentă este formată din nisipuri grosiere și pietrișuri.

Din punct de vedere hidrografic aparține de bazinul Crișului Repede, fiind situată pe malul drept al acestuia. Apa freatică se găsește la adâncimi de 3-5 m sau chiar mai mari, dar irigarea intensă a solurilor a dus la o gleizare a acestora de intensitate mai mare decât cea provocată de apa freatică.

4.5.2. Soluri existente în perimetrul pepinierei S.C.D.P. Bihor

S.C.D.P. Oradea este situată în lunca Crișului Repede, fiind reprezentată de soluri formate pe depozite fluviatile de diferite texturi, în special grosieră și pe pietrișuri fluviatile aflate în diferite stadii de evoluție: de la soiuri tinere, neevoluate (soluri aluviale – Aluviosoluri) la cambisoluri (Eutricambosoluri) și Preluvosoluri (fostele soluri brun argiloiluviale).

Solurile neevoluate (Protisolurile) – se caracterizează printr-un orizont A de diferite grosimi (30-60 cm), orizont de trecere A/C spre roca mamă și orizont C (roca mamă).

Textura la suprafață variază de la lutoasă la luto-nisipoasă, reacția solului (pH-ul) de la slab acidă la slab alcalină, conținutul în humus este slab spre mijlociu, conținutul în fosfor mobil este foarte bun, chiar excesiv datorită aplicării în doze mari de îngrășăminte fosfatice. Sunt soluri cu fertilitate bună cu excepția celor cu schelet care au un conținut în humus scăzut. Separarea unităților de sol a fost făcută pe baza texturii, a conținutului de schelet și a imensității fenomenului de gleizare provocat de un exces de umiditate temporară.

Cambisolurile – se caracterizează printr-un orizont A de acumulare a humusului, urmat de un orizont Bv (B cambic) de argilizare „in situ” (pe loc) și un orizont C (roca mamă).

Textura la suprafață la aceste soluri variază de la luto-argiloasă la luto-nisipoasă, pH-ul de la slab acid la neutru, conținutul în humus și azot mijlociu, conținut bun în fosfor mobil datorită aplicării de cantități mari de îngrășăminte fosfatice. Soiurile din această clasă au fost subdivizate în funcție de textură, intensitatea gleizării și conținutul de schelet. Sunt soluri cu fertilitate bună susținută și de aplicarea regulată de îngrășăminte organice și chimice.

Argiluvisolurile – se caracterizează printr-un orizont A (ocric sau molic), urmat de un orizont Bt (B argic) cu argilă migrată din orizonturile superioare și un orizont C (roca mamă).

În perimetrul studiat au fost întâlnite două subtipuri ale Preluvosolului (fostul sol brun argiloiluvial) și anume subtipul cu orizontul A ocric (Ao) de culoare mai deschisă și subtipul cu orizont A molic (Am) de culoare închisă.

Datorită orizontului B argic (Bt) cu acumulare de argilă, ambele subtipuri prezintă un proces de pseudogleizare slabă cauzată de stagnarea apei în profilul solului pe perioade scurte.

Sunt soluri cu textura ce variază de la lutoasă la luto-argiloasă, cu pH slab acid, conținut în humus și azot mijlociu și de la bun la foarte bun în fosfor.

Exceptând solurile cu schelet, celelalte soluri nu prezintă restricții pentru culturile pomicole sau pepinieră, dar pentru conservarea și mărirea fertilității acestor soluri se cere o exploatare rațională a acestora prin executarea de lucrări agrotehnice la umiditatea optimă a solului, aplicarea de îngrășăminte chimice în conformitate cu recomandările studiilor agrochimice, stabilirea unor norme de irigare conform stării de umiditate a solului pentru a nu provoca exces de apă, iar suprafețele parcelelor trebuiesc înierbate pentru a preveni băltirea apei la suprafață. Legenda unităților de sol este redată în tabelul 4.5.

4.5.3. Solul pe care s-au desfășurat cercetările

Experiența a fost amplasată la S.C.D.P. Oradea, pe un sol de tip Preluvosol care se caracterizează printr-un orizont A ocric (Ao), un orizont B argic (Bt) cu argilă migrată din orizonturile superioare și un orizont C (roca mamă).

Orizontul Ao – are o grosime de 20-25 cm, este de culoare mai deschisă, brun sau brun deschis;

Orizontul Bt – are o grosime de 75 cm, prezintă o acumulare de argilă, în partea superioară are culori cu nuanțe mai galbene, prezintă o pseudogleizare slabă cauzată de stagnarea apei în profilul solului pe perioade scurte;

Orizontul C – este reprezentat de roca neconsolidată.

Principalele proprietăți fizice și chimice ale solului pe care s-au desfășurat cercetările sunt redate în tabelele 4.6. și 4.7.

Tabel 4.5.

Legenda unităților de sol

Proprietăți fizice

După compoziția granulometrică, Eutricambosolul are o textură luto-argiloasă cu o slabă diferențiere texturală pe profil.

Tabel 4.6.

Principalele proprietăți fizice ale solului din perimetrul S.C.D.P Oradea

Densitatea solului variază între 1,47 g/cm³ la adâncimea 0-10 cm și 1,50 g/cm³ la adâncimea 50-60 cm în orizontul A, între 11,61-1,63 g/cm3 la adâncimea 70-150 cm în orizontul Bt, respectiv 1,58 g/cm3 la adâncimea 160-170 cm în orizontul de trecere B/C.

Porozitatea este cuprinsă între 45-51% în orizontul A, respectiv pe adâncimea 0-60 cm și scade odată cu adâncimea astfel încât în orizontul Bt la adâncimea 70-150 cm nu depășește 40-42%.

Proprietăți chimice

Principalele proprietăți chimice ale Eutricambosolului sunt prezentate în tabelul 4.7.

Tabelul 4.7.

Principalele proprietăți chimice ale solului din

Pepiniera Pomicolă Oradea

Reacția solului este acidă spre slab acidă, având un pH cuprins între 5,75-6,35 în orizontul Ao și Bt.

Conținutul în humus la adâncimea 0-10 cm este de 1,85% în urma fertilizării mai intense cu îngrășăminte organice și scade la 1,41% la adâncimea 50-60 cm, corespunzător cu stratul desfundat. In stratul desfundat conținutul în humus variază între 1,46-1,70%, menținându-se la peste 1% până la adâncimea de 115 cm.

4.6. Vegetația spontană

S.C.D.P. Oradea se încadrează din punct de vedere al vegetației spontane în zona de silvostepă, dar lipsește vegetația lemnoasă în stare naturală și pajiștile naturale.

Vegetația spontană este reprezentată de următoarele specii: Capsella bursa-pastoris (traista ciobanului), Stellaria media (rocoină), Lamium purpureum (urzica moartă), Sinapis arvensis (rapița), Taraxacum officinale (păpădie), care apar primăvara devreme urmate de Matricaria maritima (mușețel prost), Papaver rhoeas (mac), Delphinium consolida și Delphinium orientale (nemțișori), Poligonum (troscot), Cirsium arvense (pălămidă), Conium maculatum (cucută), Chenopodium album (lobodă), Amarantus retroflexus (știr), Polygonum persicaris (ardeiul broaștei), Rumex crispus (ștevie), Calamagrostis epigeios (trestioară), Symphytum ofîcinale (tătăneasă), Equisetum arvense (coada calului), Lepidium draba (urda vacii), Arigeron canadensis (coada vacii), Setaria glauca (mohor) și Echinochloa crus galli (costrei).

CAPITOLUL V

MATERIALUL CERCETAT ȘI METODA DE LUCRU

5.1. Materialul cercetat – soiurile cercetate

Din cadrul acestei experiențe de cercetare s-au utilizat cinci soiuri de cireș din clase diferite de timpurietate.

Descrierea soiurilor:

1. Bigarreau Moreau: soi vecin ele proveniență franceză, răspândită în toate țările cultivatoare de cireș.

Pomul este de talie mare, cu coloană largă, cu șarpante puternice. Rodește predominant pe buchete de mai și mai puțin pe ramuri lungi. În perioada formării coroanei sunt necesare tăieri atente. Este relativ rezistent la antracnoză. Fructul mare (6,3 gr.) sau chiar foarte mare pentru epoca în care se coace. Pulpa pietroasă, colorată, în roșu închis, pielița suculentă, cu gust foarte aromatizat; conține 142% substanță uscată. Sâmburele de mărime mijlocie (6,6 gr.), neaderat la pulpă. Epoca de maturitate începe cu 3-4 zile după cea a soiului Freude der Mark și cu 5-6 zile înaintea soiului Ramon Oliva.

Particularitățile agronomice: soiul este autosteril însă rodește bine, cultivat alături de unul din soiurile: Roșii de Bistrița, Timpurii de Bistrița, Negre de Bistrița.

2. Bing: a fost obținut în anul 1959 de Andor Dan și introdus în cultură în California în anul 1963.

Pomul este de vigoare mare. Având coloana piramidală. Trunchi gros, cenușiu. Fructul este mijlociu spre mare (6,9 gr.), formă sferică ușor alungit, culoarea pieliței roșie-închis spre neagră la supracoacere. Pulpa fermă cu gust foarte bun, fiind fruct destinat îndeosebi pentru consum în stare proaspătă.

Epoca de coacere: în a II-a parte a lunii iunie cu cca. o lună de soiul Cea mai timpurie.

Particularități agronomice; soiul intră pe rod la 4-5 ani de la plantare, rodește bine și constant. Are ca polenizatori soiurile: Van, Armonia, Boambe de Cotnari, Negre de Bistrița.

3. Van: a fost obținut la Stațiunea Experimentală Sumerland – Canada în anul 1924 dintr-o variație mugurală a soiului Eugenia și lansat în producție în anul 1944.

Pomul de vigoare mare, coroană conică, ramurile de schelei mijlocii ca grosime. Are o perioadă de înflorire mijlocie, înflorește foarte abundent. Fructul este de mărime mijlocie spre mare (6-6,5gr) rotunjit la vârf. Are culoare roșie deschis, pedunculul scurt, potrivit de gros. Pielița destul de groasă, elastică, lucioasă. Pulpa roșie-roz, crocantă, suculentă, dulce, armonios acidulată.

Epoca de maturare: la mijlocul sezonului de coacere cu 2-3 zile înaintea soiului Rubin.

4. Jubileu 30 – obținut la SCPP Bistrița prin hibridarea soiurilor Hedelfinger x Ramon Oliva.

Pomul are o creștere moderată, cu coroană globularii, compacți; rezistentă bine la gerurile din timpul iernii și la cele târzii de primăvară.

Fructul mare spre foarte mare, de formă sferică, colorat în roșu-închis, cu pulpă de culoare roșie, semipietroase, suculentă, gust dulce, puțin acrișor, foarte bine echilibrat.

Acest soi acoperă un gol de producție între soiul Ramon Oliva și Germersdorf.

5. Ulster – soi obținut în anul 1961 la Stațiunea Geneva prin hibridarea soiurilor Schmidt x Lambert.

Pomul este de talie mijlocie, cu trunchi gros, coroana larg piramidală. Fructul este mare (7,3 gr.), forma ovoidală, cordată, culoarea roșie-închis, aproape neagră la supracoacere. pulpa este pietroasă, roșie, suculentă cu gust bun. Se pretează pentru consum în stare proaspătă.

Epoca de maturare este la jumătatea lunii iunie odată cu Jubileu 30, Liana.

Particularități agronomice: este rezistent la ger și boli, produce mult și în fiecare an, rezistent la crăpare în timpul ploilor excesive. Are înflorire mijlocie și se polenizează bine cu soiurile Jubileu 30, Van.

5.2. Metoda de lucru utilizată

În cazul cercetării de față s-a lucrat după metodologia frecvent utilizată în experiențele de pomicultură.

Parcurgerea fenofazelor de rodire s-a urmărit în livadă notându-se cu mare atenție momentul începerii fiecărei faze fenologice. Datele respective au fost trecute în carnetul de observații.

Rezistența la ger a mugurilor floriferi în fiecare primăvară prin metoda anatomică, adică prin secționarea longitudinală a mugurilor floriferi și observarea țesuturilor la microscop. În final s-a calculat procentul de muguri afectați (brunificați).

Producția de fructe s-a determinat din cântărirea fructelor pe pom apoi s-a calculat pe fiecare soi în parte. Pentru calcularea producției la nectar s-a înmulțit cu densitatea cu densitatea de 208 pomi/ha.

Biometria fructelor s-a determinat prin măsurători detaliate privind: diametrul mare, diametrul mic, înălțimea și lungimea pedunculului. În cadrul fiecărui soi au fost măsurate între 30-50 fructe apoi au fost calculate mediile pentru fiecare soi în parte.

Compoziția chimică a fructelor are o importanță deosebită în vederea cunoașterii valorii alimentare, posibilității de prelucrare industrială a fructelor și a altor întrebuințări. În cadrul acestor analize am determinat conținutul în substanță uscată, glucide totale și aciditatea exprimată în acid malic, acid predominant în fructe. Conținutul de glucide totale s-a determinat prin calcul pe baza procentului de substanță uscată solubile cu ajutorul formulei:

Glucide totale (%) = S.U. x 4,25/4 = 2,5.

Aciditatea totala s-a determinat tirimetric, astfel 10 gr. pulpă de fructe se fierbe timp de 5 minute în 70-80 ml apă distilată. După răcire volumul s-a adus la 100 ml apoi s-a dat prin vată. Din volumul filtrat s-au luat 10 ml pentru determinarea acidității prin filtrare cu o soluție decinamată de NaOH.

Formula de calcul este următoarea:

Aciditatea mg% = n x F x T x 100 în care:

n = nr. ml. NaOH n/10ml utilizați.

F = factorul soluției de NaOH.

T = titrul acidului în care dorim să exprimăm aciditatea.

În cazul acidului malic titrul este de 0,0065 x 100 = coeficientul pentru a ajunge la 100 gr. pulpă.

Rezultatele obținute prin determinări, măsurători și analize se prezintă detaliat în capitolul următor prin tabele și grafice.

CAPITOLUL VI

REZULTATELE OBȚINUTE ÎN CERCETĂRILE PROPRII

Stabilirea unui sortiment adecvat la cireș, pentru zona de vest a țării se face pe baza unor observații, determinări și analize efectuate sistematic pe mai mulți ani la un număr mare de soiuri.

Experiența s-a realizat pe cei 2 ani, 2011-2012. Cele cinci soiuri de cireș sunt plantate în sistem intensiv, la distanța de 8 m între rânduri și 6 m pe rând. Fiecărui pom îi revine o suprafață de 18 m pătrați. Densitatea de plantare la hectar este de 208 pomi. Pomii sunt altoiți pe cireș franc.

În continuare se prezintă o parte din rezultatele obținute în cadrul acestei experiențe de cercetare.

6.1. Gradul de legare al fructelor

Înflorirea și legarea florilor se face pe baza substanțelor de rezervă depozitate în țesuturi (muguri, ramuri), ca urmare numărul de fructe legate depinde în mare măsură de nivelul substanțelor de rezervă acumulate în vara precedentă, accidentele climatice și de condițiile meteorologice din timpul înfloritului care acționează polenizarea și fecundarea florilor.

Tabelul 6.1

Proporția de fructe legate pe soiuri și ani de cercetare

– procente –

Din cercetările pe care le-am efectuat în perioada celor doi ani se pot observa diferențele de legare a soiurilor cauzate de temperaturile scăzute din primăvara acestui an, a înghețului survenit în luna aprilie și a numărului mic de fructe legate. Producția a scăzut față de anul 2011. Se recomandă ca soiurile la care leagă peste 20% din ovare asigură producții bune. Se remarcă din acest punct de vedere soiurile Van, Bing și Ulster.

6.2. Desfășurarea fenofazelor de rodire

Fenofazele finale de după repausul de iarnă al mugurilor floriferi evidențiați și în literatura de specialitate prin care trec succesiv aceste organe fructifere ale pomilor sunt: înfloritul și legarea fructelor, creșterea fructelor, creșterea fructelor și maturarea lor.

Momentul declanșării și parcurgerii diferitelor faze fenologice prezintă o deosebită importanță teoretică și practică în vederea aplicării corecte și la timp a diferitelor lucrări prevăzute în tehnologia pomicolă. Declanșarea și parcurgerea fazelor fenologice în cadrul aceleiași specii este diferită de la un soi la altul fiind influențate direct de condițiile climatice dintre care un rol esențial îl are temperatura aerului.

În tabelul 6.2 se prezintă parcurgerea fenofazelor de rodire în anii 2011-2012.

Dezmuguritul mugurilor floriferi a durat pe o perioadă cuprinsă între 29 aprilie la soiul Bing și 3 mai la soiul Bigarreau Mureau.

Înfloritul a început pe data de 13 mai la soiul Van și s-a încheiat pe data 8 iunie la soiul Bing.

Coacerea fructelor s-a eșalonat pe o perioadă cuprinsă între 12 iunie la soiul Bing și 4 iulie la soiul Jubileu 30.

În concluzie se poate remarca faptul că sortimentul de două soiuri cercetate asigură fructe proaspete pe un interval aproximativ 30 zile.

Tabelul 6.2

Desfășurarea fenofazelor de rodire

6.3. Producția de fructe

Cunoscându-se că principale deficiențe a vechiului sortiment de cireș o constituie producția slabă de fructe, acest obiectiv de cercetare a stat în centrul atenției la experiența de față. În tabelul 6.3 se prezintă producția de fructe pe anii 2011-2012.

Conform datelor se poate constata că producția medie pe pom variază de la un soi la altul fiind cuprinsă între 9,4 kg/pom la soiul Ulster și 14.7 kg/pom la soiul Van. Media producțiilor pe cei doi ani de studiu este cuprinsă între 12,1 kg/pom (2011) și respectiv 49 kg/pom (2012).

Producția medie la hectar este cuprinsă între 1.956 kg/ha la soiul Ulster și 3.057 kg/ha la soiul Van. Media producțiilor de experiență a fost de 2.517 kg/ha pe anul 2009 și 1.955 kg/ha pe anul 2012.

În final se poate constata faptul că din sortimentul cercetat de cireș avem soiuri productive cum sunt: Van, Jubileu 30, Bing și soiuri mai slab productive cum sunt: Ulster, Bigarreau Moreau.

Din datele prezentate în tabel se observă că producțiile pe anul 2012 sunt mai mici comparativ cu anul 2011, datorită temperaturilor negative din timpul înfloritului, care a dus la legarea unui număr mic de fructe, a atacului de monilioză.

Tabelul 6.3

Producții obținute

6.4. Elemente biometrice ale fructelor

Mărimea fructelor, a pedunculuiui sunt elemente care ne interesează pentru recunoașterea soiurilor cât și pentru a stabili valoarea lor comercială și de prelucrare industrială.

Pentru a caracteriza soiurile după acest aspect s-au efectuat măsurători la peste 30 de fructe/soi. S-a determinat diametrul mare, diametrul mic și înălțimea.

Din datele prezentate în tabelul 6.4 se constată că fructele la soiurile cercetate sunt de mărime mijlocie spre mare, diametrul mare este cuprins între 20,5 mm la soiul Bigarreau Moreau și 17,1 mm la soiul Jubileu 30.

Indicele de mărime, mai exact mărimea fructelor, este cuprins între 19,5 mm la soiul Bing și 16,9 mm la soiul Jubileu 30.

Im = (D + d + H)/3.

Tabelul 6.4

Elementele biometrice ale fructelor (2011-2012)

6.5. Compoziția chimică a fructelor

Conținutul fructelor în diferite substanțe chimice diferă de la un soi la altul precum și condițiile de sol, climă și de agrotehnică aplicată. Cireșele sunt fructe care se consumă parțial în stare proaspătă (30-40%).

În cadrul cercetării am determinat la cele cinci soiuri conținutul fructelor în substanță uscată solubilă, glucide în acizi organici și raportul glucide/aciditate. Toate datele obținute au fost înregistrate în tabelul 6.5.

Din datele tabelului se poate constata faptul că substanța uscată este cuprinsă între 12,44 mg la soiul Bigarreau Moreau și 14,65 mg la soiul Ulster în anul 2010 respectiv 11,09 mg. și 15,85 mg în anul 2011 la aceleași soiuri.

Conținutul în glucide totale calculat pe baza substanței uscate solubile este cuprins între 7,08 mg la soiul Bigarreau Moreau și 9,37 mg la soiul Bing în 2010 respectiv 7,35 mg și 8,61 mg. în anul 2011 la aceleași soiuri.

Se constată că unele soiuri acumulează cantități mai mari de substanță uscată și de glucide cum sunt: Ulster, Bing, iar soiurile Jubileu 30 și Van acumulează cantități ceva mai scăzute.

Conținutul în acizi organici asociază într-un interval de 0,26% la soiul Bigarreau Moreau și 0,41% la soiul Jubileu 30. În ceea ce privește raportul glucide/aciditate este cuprins între 1,24 la soiul Ulster și 14,38 la soiul Van.

Corelând acest raport cu mărimea și cantitatea pulpei s-a constat că cele mai bune fructe pentru consum în stare proaspătă sunt fructele soiului Van, Ulster, Bing. Soiurile cu un conținut bogat în substanță uscată și în glucide se pretează pentru prelucrare sub formă de gemuri, compoturi, etc.

Tabelul 6.5

Compoziția chimică a fructelor

6.6. Compoziția fizico-mecanică a fructelor

Masa medie a fructelor, proporția de pulpă, de sâmburi și respectiv de pedunculi sunt elemente deosebit de importante pentru aprecierea calității acestora. Atât pentru consumul în stare proaspăta cât și pentru industrializare interesează proporția masei edibile (comestibile) dar și cea a sâmburilor și a pedunculilor. Pentru pepinierele pomicole interesul se manifestă față de proporția de sâmburi și calitatea biologică a acestora. În tabelul 6.6 se prezintă compoziția fizico-mecanică a fructelor pe anii 2011-2012.

Tabelul 6.6

Compoziția fizico-mecanică a fructelor

Dacă ne referim la media celor doi ani se poate constata că greutatea fructului este cuprinsă între 5,96 gr. la soiul Van și 5,12 gr. la soiul Jubileu 30.

Proporția de pulpă este cuprinsă între 68,9% la soiul Bigarreau Moreau și 1,4% la soiul Van.

Ca o concluzie ce se desprinde din cercetările efectuate este faptul că soiurile studiate au în general fructul mijlociu spre mare.

CAPITOLUL VII

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

7.1. Concluzii

Din cercetările întreprinse se constată că, condițiile de climă și soi din Zona de vest a țării sunt destul de favorabile pentru cultura cireșului.

Dintre factorii restrictivi amintim solul cu un conținut prea ridicat de argilă, precipitațiile atmosferice insuficiente în unii ani datorită mai ales repartizării necorespunzătoare în timpul anului, cât și accidentele climatice reprezentate prin înghețuri târzii de primăvara.

În ceea ce privește procentul de legare a fructelor, acesta este diferit de la un soi la altul. Se remarcă printr-o legare bună (peste 40% din flori) soiurile Van și Ulster.

Din punct de vedere al declanșării și desfășurării fenofazelor de rodire se remarcă deosebiri evidente. Înfloresc timpuriu soiurile Bing, Jubileu 30, Van, iar mai târziu soiurile Ulster și Bigarreau Moreau.

Diferențe semnificative se remarcă între soiuri în ceea ce privește și producția de fructe. Avem soiuri cu producție bună ca: Van, Jubileu 30, Bing și mai slab productive cum sunt soiurile: Ulster și Bigarreau Moreau.

Mărimea fructelor diferă de la un soi la altul, astfel că avem soiuri cu fructe mijlocii cum sunt Bing, Van și soiuri cu fructe mari cum sunt Bigarreau Moreau, Jubileu 30, Ulster.

Compoziția chimică a fructelor este diferită de la un an la altul și chiar de la un soi la altul. Se remarcă printr-un conținut ridicat de glucide soiurile Bing; Van, Ulster și Jubileu 30.

Analiza fizico-mecanică a fructelor a scos în evidență soiuri cu proporție ridicată de pulpă cum sunt; Van, Bing, Ulster.

În ce privește calitatea organoleptică (gust echilibrat, pulpă crocantă etc.) se remarcă soiurile Ulster, Bing, Van, Jubileu 30.

7.2. Recomandări

În condițiile actuale de restructurare a agriculturii se recomandă ca proprietarii de terenuri agricole să înființeze plantații de cireș datorită avantajelor pe care le prezintă aceasta specie.

• De asemenea un alt avantaj îl reprezintă și faptul că cireșul este o specie destul de rezistentă la boli și dăunători avânt o sensibilitate mai mare față de Cocomyces, Musca cireșelor, Monylinia cinerea care se pot stăpâni cu un număr mare de tratamente.

• Evitarea înființării de plantații de cireș pe terenuri care anterior au fost ocupate tot cu specia cireș. Evitarea plantării cireșului pe terenuri grele, compacte sau cu apă freatică la suprafață, care determină în scurt timp pieirea pomilor.

• Îmbunătățirea tehnologiei de cultură prin lucrări corespunzătoare de fertilizare, tăieri, combaterea bolilor și dăunătorilor, măsuri care concură la creșterea producției și îmbunătățirea calității fructelor.

• Înmulțirea cireșului să se facă numai cu soiuri altoi din plantații mamă testate periodic și controlate riguros de specialiști, virologi și pe portaltoi din plantații pe cale vegetativă supuși aceluiași control.

B I B L I O G R A F I E

ACADEMIA R.S.R. – Promologia R.S.R. vol.IV, Ed.Acad. 1967.

ASANICA A. și colab-Înființarea și exploatarea livezilor de cireș și vișin,Ed.Ceres,București,2013.

DRĂGĂNESCU E. – Lucrări practice de pomicultură LITO I.A.T.

GHENA N.si colab.-Pomicultura generala,Ed. Matrix-Rom,Bucuresti,2004

MĂNESCU, CORNELIA DEJEUL și colab. – Controlul biologic al producției în pomicultură și viticultură, Ed. Ceres, București, 1989.

NEGRILĂ și colab. – Pomicultura și viticultura, Ed. did. și ped., București, 1980.

PARNIA CORNELIA și colab. – Refacerea potențialului de rodire al livezilor de cireș și vișin. Ed. Ceres, București, 1985.

PARNIA CORNELIA și colab. – Revista de horticultură și pomicultură nr.4/1981.

PARNIA CORNELIA și colab. – Lucrări științifice de I.C.P.P. Pitești vol.X.

POPESCU M., MILIȚIU I. și colab. – Pomicultură generală și specială Ed. did. și ped. București, 1982.

POPESCU M. și colab. – Pomicultură specială. Ed. did. și ped. București, 1974.

SCHEIANU V. – Revista de horticultură și pomicultură nr.12/1992.

13.VENIG AURORA- Practicum de pomicultură generală, Editura Universității din Oradea,2006.

14.VENIG AURORA-Researches regarding the quantitative and qualitative production for some cherry varieties, Analele Universității din Oradea,Fascicula: Protecția Mediului,2011.

15.*** http://revista-ferma.ro/articole-horticultura/