Importanta Consumului de Miere din Punctul de Vedere al Nutritionistului

CUPRINS

INTRODUCERE

Mierea este principalul produs pe care omul îl poate obține cu ajutorul albinelor. Mierea se obține din nectarul lichid pe care albinele îl adună din flori. Acesta conține o cantitate foarte mare de apă atunci când este cules și de aceea recoltarea lui imediată din faguri nu este recomandată. Albinele evaporă apă existența în nectar prin ventilare, astfel încât să dea o consistentă similară mierii. Abia atunci când apă a fost eliminată într-o proporție suficientă mierea se consideră măturată și albinele închid celulă fagurelui cu un mic căpăcel din ceară și propolis. Este modul în care albinele se pregătesc pentru iarnă. Fiind precaute, ele adună în general mai mult decât au nevoie pentru traversarea iernii, iar din acest motiv omul poate recolta acest surplus și îl poate utiliza pentru nevoile proprii.

Apiterapia a fost folosită de către oameni din cele mai vechi timpuri. Instinctul sau poate un accident l-au făcut pe om să guste mierea albinelor și din acel moment, cunoscându-i gustul dulce, să o caute și s-o utilizeze tot mai des în alimentația sa.

Apiterapia este terapia tradițională care ”folosește mierea, polenul, ceară, lăptișorul de matcă, propolisul, veninul albinelor și alte produse apicole ce țin de complexa alchimie a stupului de albile, în vederea menținerii sănătății corpului omenesc”.

De-a lungul timpurilor mierea a fost acceptată ca unul dintre cele mai de preț alimente accesibile omului. Odată cu apariția civilizațiilor antice, mierea de albine era consemnată în scrierile autorilor vremurilor respective. Mierea de albine este menționată în Biblie, Koran și Talmud.

În trecut exista acea credință legată de puterile miraculoase ale mierii de albine utilizată atât ca aliment cât și ca medicament naturist. Grecii antici numeau mierea de albine “Nectarul Zeilor”, iar unii scriitori și învățați ai timpurilor credeau că aceasta este un aliment minune.

Mierea în istoria omenirii

În categoria medicamentelor din farmacia naturii intră și mierea de albine. Mierea de albine este utilizată încă din antichitate iar proprietățile ei terapeutice au fost apreciate și des folosite în istoria omenirii. Mierea este un medicament dulce și parfumat.

Mierea reprezintă produsul realizat de albine exclusiv din nectarul florilor sau din sucurile dulci culese de albine de pe anumite specii de plante, substanțe pe care albinele le culeg, le prelucrează, le îmbogățesc cu substanțe proprii și le depozitează în celulele fagurilor.

Dovezile folosirii mierii datează de peste 10000 de ani deși este mai mult că sigur faptul că proprietățile acesteia erau cunoscute cu mult timp înainte. Cel mai probabil, mierea sălbatică, alături de fructe și carne a reprezentat unul dintre primele alimente folosite.

Ca îndulcitor natural, mierea a reprezentat o sursă de hrană foarte importantă pentru Homo sapiens încă de la apariția sa. Întradevăr, relația dintre albine și om a început încă din epoca de piatră. Prima dovadă privind mierea este o tabletă sumeriană datată din anii 2100-2000 IC, care menționează utilizarea mierii ca medicament și unguent.

Folosită cu succes în tratarea rănilor, mierea a fost înlocuită în secolul XX de antibioticele obținute pe cale artificială. În prezent medicii apelează din nou la proprietățile sale terapeutice, datorită creșterii rezistenței agenților microbieni la tratament. Mierea se dovedește un antibiotic sigur și eficient, fiind singurul aliment care nu se strică. Au dovedit-o recipientele cu miere descoperite în mormantul faraonului Tutankhamon, unde substanța, deși veche de peste 3300 de ani era comestibilă.

Utilizarea mierii de albine ca medicament este înregistrată pentru prima dată în Egiptul antic, acum aproape 5000 de ani, într-un tratat al celui pe care mulți îl consideră părintele medicinei, Imhotep. Acesta descrie tratamentele cu miere aplicate muncitorilor egipteni, pe care îi coordona în construcția piramidelor. Rețetele, preluate apoi de medici, aveau să rămână valabile până în zilele noastre.

Hippocrate, cel al cărui merit este de a fi pus bazele medicinei că știință, nu a trecut cu vederea efectele curative ale mierii. În lucrările sale acesta menționează calitățile antiinflamatorii ale mierii și o recomandă în primul tratat de medicină preventivă. Mierea devenise atât de apreciată încât, în Roma antică, era folosită că moneda de schimb, în locul aurului; obicei care s-a păstrat în unele țări, inclusiv Țările Romane, până spre sfârșitul Evului Mediu.

Proprietățile sale antimicrobiene aveau să transforme mierea, printre altele, în cel mai cunoscut ingredient folosit în îmbălsămarea cadavrelor. Un exemplu cunoscut este cel al domnitorului Vlad Țepeș, despre al cărui cap se spune că a fost închis într-un vas cu miere și păstrat că trofeu de către sultanul Murad al II-lea. Istoricii consemnează și informația conform căreia trupul lui Alexandru cel Mare a fost îmbălsămat cu miere.

Existența unei prime mărturii scrise privind apicultura în țara noastră datează de pe vremea dacilor și se datorează lui Herodot. Acesta menționează în scrierile sale faptul că a aflat de la tracii de pe malul drept al Istrului, că pământurile aflate pe malul stâng al râului nu pot să fi călcate cu ușurință de către oameni din cauza albinelor.

Cercetările arheologice au demonstrat faptul că existau prisăcari în țara noastră încă din timpuri străvechi. Astfel se considera că ”hrana geților consta în primul rând din miere, legume, lapte simplu sau preparat și foarte puțină carne, căci credința în Zalmoxes îi opera să consume carne”.

Scrieri vechi și vestigiile grafice confirmă că anticii onfecționau stupi și foloseau mierea că aliment, medicament sau tonic general. În India străveche, soldații primeau, înainte de luptă, o rație de miere, iar egiptenii răsplăteau cu miere victorioșii din război.

În secolul al XVIII-lea în Moldova și Muntenia existau peste un milion de stupi. O statistică din acea perioadă menționează existența în Moldova a peste 670000 de stupi. Zona Moldovei este caracterizată prin condiții pedoclimatice ce favorizează existența unei baze melifere bogate și diversificate.

Această zonă are o tradiție în creșterea albinelor, deoarece suprafețele împădurite existente oferă albinelor sursa de nectar necesară pentru realizarea unor producții de miere de calitate foarte bună.

Cu dezvoltarea economică a acestei regiuni a țării noastre, s-au înființat numeroase culturi agricole care constituie o valoroasă sursă pentru completarea producției, alături de zonele forestiere de interes melifer. Ca și culturi agricole cu potential melifer trebuie menționate culturile de floarea soarelui și rapiță, foarte răspândite în regiune.

Mierea este un produs apicol obținut prin ”transformarea și prelucrarea nectarului florilor sau a manei de către albine care este depozitat în celulele fagurilor pentru a constitui hrana familiei de albine din stup”.

Proprietăți terapeutice ale mierii

Știința confirmă că mierea conține toate vitaminele, mineralele, enzimele cunoscute în lumea medicală. Din punct de vedere chimic, mierea de albine reprezintă un amestec de substanțe organice deosebit de complexe, în care s-au identificat peste 70 de componente.

Mierea de albine are toți aminoacizii esențiali cunoscuți, ceea ce face din ea o hrană proteică de exceptie, are glucide, iar hormonii, conținuți în miere, sunt de o asemănare uluitoare cu cei din organismal uman. Mierea este principalul îndulcitor natural, fiind o adevărată sursă de energie, care oferă o combinație unică de beneficii nutriționale.

Principalele proprietăți terapeutice ale mierii de albine:

Este antibacteriană și antimicrobiană. Mierea conține apă, grăsimi și proteine, are un pH mic, o osmolaritate ridicată, prin urmare condiții vitrege pentru bacterii.

Este anti-oxidant. Mierea are capacități antioxidative, oxidarea scăzută în alimente însemnând o nutriție mai bună.

Este curativă și depurativă. Mierea ajută la detoxifierea organismului, conține fructoza care ajută mecanismele energetice ale ficatului.

Este energizantă și nutritivă. Conține carbohidrații și fructoză care cresc nivelul energiei și ajută pancreasul și ficatul, care vor produce mai mult suc digestiv.

Este biostimulator. Mierea furnizează energie pentru celule vii.

Este laxativă. Mierea este higroscopică, atrage apa, reglând flora intestinală.

Este regenerativă. Mierea ajută la producerea mucopolizaharidelor, componente importante ale țesutului conjunctiv.

Calmează sistemul nervos.

Este tonicardiacă. Mierea produce energie pentru mușchi.

Este antiinflamatoare. Mierea este un bun antioxidant și conține flavonoide cu proprietăți antiinflamatorii.

Caracteristicile organoleptice ale mierii

Caracteristicile organoleptice sunt reprezentate de: aspect, consistență, gust, aromă (miros), puritate (turbiditate) și culoare.

Aspectul mierii este transparent strălucitor în stare fluidă, opalescent la începutul cristalizării și cristalizat la finalul procesului de cristalizare.

Consistența. În funcție de consistență, mierea se clasifică în: miere de albine sub formă lichidă și miere de albine cristalizată (zaharisită) total sau parțial. Consistența se apreciază după modul de scurgere, putând fi uniformă, fluidă, vâscoasă sau cu diferite grade de cristalizare.

Gustul este dulce, plăcut, uneori cu nuanțe mai mult sau mai puțin pronunțate, în funcție de proveniență și compoziția sa, iar când fermentează capătă un gust acrișor.

Aroma (mirosul). Diverse sorturi de miere se apreciază prin miros și degustare, indicându-se denumirea speciei de plante din care provine. Aroma mierii este determinată de conținutul în uleiuri eterice și speciile de la care provine nectarul. Unele uleiuri sunt distruse în timpul încălzirii sau după păstrare îndelungată.

Puritatea. Pentru aprecierea gradului de puritate, proba de miere se examinează la lumina directă a zilei pentru identificarea anumitor impurități: corpuri străine, spumă, albine moarte sau fragmente ale acestora.

Culoarea este, în mod natural, variabilă, mierea mai deschisă la culoare este aproape incoloră, iar mierea mai închisă este practic neagră. Între aceste două extreme se găsește toată gama de galben și de roșu. Culoarea mierii este datorată prezenței carotenului și pigmenților vegetali.

Sortimente de miere

Sortimentele de miere diferă foarte mult între ele. Numărul sortimentelor de miere de albine îl depășește chiar și pe acela al sortimentelor de flori cu potential melifere. Mierea se clasifică în funcție de proveniență, caracteristici organoleptice, mod de extragere, calitate comercială, tehnologia apiculturii.

După proveniență, mierea poate fi:

Miere florală provine din prelucrarea nectarului și a polenului cules din florile plantelor melifere. Aceasta poate fi miere monoflorală, ce provine integral din nectarul florilor unei singure specii și miere poliflorală, ce provine din prelucrarea unui amestec de nectar de la florile mai multor specii de plante.

Mierea de mană este un produs apicol obținut prin transformarea și prelucrarea manei de catre albine. Aceasta are proprietăți farmacologice, datorită compoziției sale bogate în minerale și bioflavonoizi. Are o valoare terapeutică deosebită prin conținutul bogat în inhibină și săruri minerale. Albinele o obțin de la molid, brad, pin, stejar, ulm, plop sau salcie.

Din punct de vedere comercial și organoleptic mierea se împarte în două categorii:

miere de calitate superioară (salcâm, tei)

miere de calitate inferioară (hriscă, rapiță).

Sortimentele de miere monoflorală de nectar sunt: de salcâm, salcie, trifoi sau lucernă, tei, zmeură. Sortimentele de miere de mană se obțin adesea de la arborii de stejar sau conifere.

Mierea de salcâm conține vitamine, enzime, compuși aromatici, fitohormoni, acizi organici, flavoane, flavonoide, dextrină, compuși ai azotului. Mierea de salcâm are un conținut mai mare de fructoza decât celelalte tipuri de miere și conține 10% zaharoză și maltoză și 34,7% glucoză, având pH-ul 4.

Mierea de salcâm se poate folosi la orice, chiar și la îndușcirea ceaiurilor și cafelelor deoarece nu interferează cu gustul lor. Este laxativă și se recomandă și în cazul durerilor de gât.

Mierea de salcâm este recomandată în următoarele scopuri:

infecții bronho-pulmonare

împotriva astmului, guturaiului, reumatismului

ajută somnul

ajută circulația sângelui

în scleroză, pneumonie, tuberculoză

în tulburări de memorie

cancer, afecțiuni cardio vasculare

Mierea de tei are calități liniștitoare, fiind prescrisă în afecțiunile sistemului nervos și insomnii, fiind sedativ. Mierea de tei este trecută în categoria celor mai bune și celor mai apreciate sortimente de miere, bogată în vitamine și aminoacizi. În sedimentul mierii de tei granulele de polen ajung până la 70-80%.

Mierea de floarea soarelui are un gust unic și se cristalizează foarte repede, uneori în sedimentul său granulele de polen pot ajunge până la 100%. Mierea de floarea soarelui este puternic aromată și are o culoare aurie, uneori spre galben mustar.

Proprietățile mierii de floarea soarelui:

adjuvant în stările de anemie, surmenaj și în efortul fizic și intelectual

conține lecitină sub formă pură și întărește sistemul imunitar având efect antibiotic.

Mierea din flori de fân este recomandată cel mai des pentru diferite afecțiuni. Mierea din flori de fân rezultă din nectarul florilor mai multor plante, nici una nefiind predominantă. Datorită compoziției, mierea din flori de fân este direct asimilabilă.

Mierea din flori de fan conține, în cantități mici, ”vitaminele B și C. De asemenea, mierea din flori de fan conține enzime, acizi organici și săruri minerale”. În sedimentul ei granulele de polen ajung până la 100%. Conținutul mare de glucoză, declanșează cristalizarea mai rapidă față de celelalte sortimente de miere, extracția ei trebuind să se facă repede.

Mierea din flori de fân este indicată în următoarele scopuri:

adjuvant în tratarea bronsitelor

adjuvant în tratarea bolilor de stomac și a afecțiunilor gastro-intestinale

acțiune diuretică

acțiune cicatrizantă (arsuri, ulcerații)

adjuvant în afecțiuni hepato-biliare

atenuează crizele de astm

anemii, hepatite

adjuvant în tratarea unor tumori.

Mierea de mentă are consistentă vâscoasă și se cristalizează în granule. Conține vitamina C și datorită calităților sale este căutată pentru consum.

Recomandări:

proprietăți analgezice

tonic și antispastic

ușurează digestia și combate balonarea.

Mierea de rapiță este dulce, are gust și miros plăcut, cu o consistență densă. Se cristalizează la 10-12 zile de la extracție, chiar în faguri. Recoltarea trebuie făcută rapid, la terminarea înfloririi. Uleiul de rapiță conține enzima Q3 necesară oaselor. Din acest motiv mierea de rapiță poate fi folosită că adjuvant în tratarea osteoporozei.

Recomandări nutriționale

Mierea poate să difere din punct de vedere organoleptic, ca aspect, dar și în ceea ce privește compoziția. Cele mai importante și relevante componente sunt ”carbohidrații, în special fructoza și glucoză, dar și alte oligozaharide în număr de aproximativ 25”.

Mierea este o hrană bogată în carbohidrați, indicele sau glicemic variază între 32 și 85, în funcție de sursă botanică. Mierea conține și cantități mici de proteine, enzime, aminoacizi, vitamine, compuși aromatici, polifenoli și alte elemente sub formă de urme.

Carbohidrații sunt principalii constituenți ai mierii, totalizând cca 95% din greutatea substanței uscate. După carbohidrați, mierea conține numeroși compuși, acizi organici, proteine, aminoacizi, minerale, polifenoli, vitamine și compuși aromatici.

Foarte bogată în zaharuri simple asimilabile în mod direct, mierea de albine dispune de o putere de îndulcire mult mai mare decât cea a zahărului și cu un aport caloric mai redus. Valoarea nutritivă a mierii de albine nu se limitează doar la valoarea nutritivă a zaharurilor din aceasta, deoarece mierea de albine conține și cantități mici de vitamine.

Vitamina B1, prezentă în anumite sortimente de miere de albine nu este întâmplătoare, deoarece de prezența acestei vitamine depinde utilizarea glucozei ca un adevărat carburant pentru organismal uman. Elementele minerale, aminoacizii liberi și enzimele existente în miere facilitează digestia, completând paleta de elemente nutritive de care organismul poate beneficia ori de câte ori alegem să consumăm miere de albine.

Contribuția mierii la dietă zilnică este totuși mică. Totuși, importanța sa cu privire la nutriție se leagă prin efectele sale fiziologice. Este important de menționat că, procentajul elementelor componente ale mierii depind de originea botanică, un fapt care este foarte important de luat în considerare în studiile de fiziologie și de nutriție.

Carbohidrații

Cele mai importante zaharuri sunt monozaharidele. În plus s-au dentificat în miere și diverse oligozaharide, în număr de aproximativ 25. Principalele oligozaharide în mierea florală sunt dizaharidele, dar și unele relevante din punct de vedere nutrițional.

Comparativ cu mierea florală, mierea de mâna conține o cantitate mai mare de oligozaharide cum ar fi melezitoza și rafinoză. În procesul de digestie, după ingerarea mierii, principalii carbohidrați sunt rapid transportați în sânge unde sunt utilizați imediat pentru cerințele de energie ale organismului uman.

Proteine, enzime și aminoacizi

Mierea conține în general: ”0.5% proteine, dar și enzime și aminoacizi liberi în special, contribuția acestei fracțiuni la necesarul de proteine fiind foarte mic”. Principalele enzime sunt diastaza, ce descompune amidonul sau glicogenul în componente mai mici, invertaza, ce descompune zaharoză în fructoză și glucoza, dar și glucozoxidaza ce produce peroxid de hidrogen și acid gluconic din glucoză.

Vitamine, minerale și alți compuși sub formă de urme

Cantitatea de vitamine și minerale este mică și contribuția mierii la necesarul zilnic este limitată. Este cunoscut faptul că diverse sortimente monoflorale conțin cantități diverse de minerale și alte elemente în cantități foarte mici. Din punct de vedere nutritional sunt importante Cromul, Manganul și Seleniul.

Compușii aromatici, compușii care dau gustul mierii și polifenolii.

Există o mare varietate de sortimente cu proprietăți diferite în funcție de originea botanică. Zaharurile sunt principalele componente ce dau gustul mierii. În general sorturile de miere au conținut ridicat de fructoză.

Aroma mierii depinde deasemenea de cantitatea și tipul de acizi și aminoacizi prezenți. În ultimele decenii s-au realizat studii cu privire la compușii aromatici, identificându-se peste 500 compuși volatili diferiți, în diverse sortimente de miere.

Practic, majoritatea elementelor chimice care compun aromă variază, în diverse sortimente de miere, în funcție de originea sa botanică. Aroma mierii are foarte mare importanță în industria alimentară, ca și în criteriile de alegere ale consumatorului.

Polifenolii sunt un grup important de compuși pentru proprietățile funcționale ale mierii. Până în prezent s-au identificat polifenoli de 56 până la 500 mg/kg în diverse tipuri/sortimente de miere. Polifenolii din miere sunt în principal flavonoizii, acizii fenolici și derivații de acizi fenolici.

Acești compuși sunt cunoscuți că având proprietăți antioxidante. Cei mai importanți polifenoli sunt flavonoizii, conținutul lor variind între 60 și 460 μg/100 g de miere și pot fi în cantități mai mari în mierea de albine produsă pe timp de secetă pronunțată.

Contaminantii și compușii toxici.

Mierea poate fi contaminată de mediu. În general nivelurile de contaminare găsite în Europa nu prezintă risc pentru sănătate. Principala problemă din ultimii ani este contaminarea cu antibioticele utilizate în tratamentele specifice pentru bolile albinelor, însă la ora actuală problema pare să fie sub control.

La ora actuală în Uniunea Europeană antibioticele sunt interzise în apicultură și mierea ce conține antibiotice se scoate de la consum, neputând fi comercializată. Există doar câteva plante de la care poate fi colectat nectar ce conține substanțe toxice.

Diterpenoizii și alcaloizii pirazolidine sunt importante grupe de toxine ce pot fi prezente în nectar. Doar câteva specii de plante (familia Ericaceae, subfamilia Rhododendron, specia Rhododendron ponticum) conțin substanțe toxice cum ar fi polihidroxilati ciclici de hidrocarbon sau diterpenoizi. Substanțele din alte grupe cum ar fi alcaloizii identificați în diverse sortimente de miere precum și intoxicatiile produse sunt revizuite în literatură.

Cazurile de otrăvire au fost raportate rar în literatură de specialitate, fiind întâlnite în următoarele regiuni: Caucaz, Turcia, Nouă Zeelandă, Australia, Japonia, Nepal, Africa de Sud dar și alte țări din America de Nord și de Sud. Simptomele observate în cazul otrăvirii au fost: vomă, dureri de cap, de stomac, leșin, delir sau slăbirea vederii.

Cei mai importanți dușmani ai mierii, care duc la degradarea sa sunt: umiditatea, lumina soarelui, căldura sau încălzirea mierii, filtrarea, îmbătrânirea și fermentarea.

Valoarea normală pentru conținutul în apă al mierii este de aproximativ 17-18%. Higroscopicitatea mierii face ca aceasta ținută într-un mediu necorespunzător, la o umiditate mare, timp de 2-3 luni, să-și mărească conținutul ei în apă cu 18%-50%, iar la o umiditate de 81%, să se mărească până la 32%. Umiditatea aerului în încăperile destinate depozitării mierii nu trebuie să depășească 60%, de aceea mierea nu trebuie ținută în frigider.

Lumina soarelui afectează calitățile biologice și fizico-chimice ale mierii, fapt care duce la scăderea efectelor terapeutice. Mierea de albine afectată de lumina soarelui are cu până la 40% mai puține calități. Deoarece mierea este creată de albine la întuneric, aceasta nu trebuie expusă luminii solare.

Temperatura potrivită pentru depozitarea mierii de albine este de aproximativ 14°C, aceasta nu trebuie să se depășească însă 25°C. O temperatură prea mare duce la închiderea culorii mierii și pierderea aromei acesteia. Încălzirea mierii la o temperatură > 35°C pentru extragerea ei mai ușoară din faguri sau pentru fluidizarea celei cristalizate îi afectează culoarea, gustul, aroma și compoziția. Enzimele din mierea de albine sunt termostabile, însă activitatea lor scade la 50°C și dispare complet la 80°C.

Mierea filtrată pierde 20-40% din substanțele valoroase, în special particulele fine de polen aflate în suspensie și de aceea se recomandă maturarea, decantare și raclarea cu o lingură.

Mierea este considerată adeseori ca o marfă neperisabilă, care se conservă practic la infinit. Mierea trebuie să fie obiectul unei griji deosebite dacă vrem să-și păstreze prospețimea și calitățile sale naturale, cele biologice și fizico-chimice. Îmbătrânirea mierii duce la transformări în caracteristicile, compoziția și proprietățile ei.

Peste 18% umiditate și o temperatură mai ridicată, mierea începe să fermenteze. Toate sorturile de miere care conțin peste 18% apă sunt expuse la fermentare. Mierea conține microorganisme care pot să producă fermentație lactică, butirică sau acetică.

Semnele de fermentare a mierii constă în formarea unei spume abundente. Fermentațiile nu se produc întotdeauna repede, totuși, chiar dacă sunt discrete, ele contribuie la degradarea mierii. Mierea de albine fermentată prezintă o aciditate mai mare decât cea nefermentată

Importanța consumului de miere

Considerată a fi prima substanță dulce folosită de către om, mierea de albine este recunoscută pentru proprietățile sale deosebit de benefice atunci când este utilizată pe plan alimentar, medical sau cosmetic. Atât mierea de albine, cât și produsele apicole derivate (polen, propolis sau lăptișor de matcă) conțin substanțe biologic active care ajută la buna funcționare a organismului uman și la tratarea a multiple afecțiuni.

Mierea de albine este unul din produsele cele mai complexe, în compozitia căreia s-au descoperit numeroase substanțe importante pentru organismul nostru. Existența acestor substanțe crește importanța utilizării mierii de albine în alimentația omului. Substanțele conținute de mierea de albine fac din aceasta un remediu excelent pentru o mulțime de boli și afecțiuni, precum și pentru menținerea unei sănătăți de fier.

Pe lângă beneficiile curative ale mierii de albine, aceasta este în primul rând un aliment de excelență și de interes gastronomic. Un kilogram de miere are o valoare calorică de aproximativ 300 de calorii. Mierea nu este un aliment complet, dar poate acoperi o parte însemnată din nevoile organismului de vitamine, minerale, lipide, proteine, glucide etc. Glucidele din miere sunt direct asimilabile. Aromele mierii stimulează apetitul și facilitează digestia

Importanța mierii în alimentația scolarilor și adolescenților

Mierea reprezintă o sursă importantă de energie, conținând carbohidrati, fructoză și glucoză pe care organismul le transformă în energie. Glucoza oferă instant energie în timp ce fructoza este mai lent absorbită și furnizează energie în mod constant.

Mierea este un aliment apreciat de copii, având gust dulce. Aceasta este digerată rapid și constituie forma ideală sub care ar trebui să se găsească zaharurile în alimentația acestora. Mierea este potrivită și pentru alimentația femeilor însărcinate, având efect laxativ și calmant și contribuind la dezvoltarea normală și sănătoasă a fătului.

Mierea are o putere de îndulcire mai mare decât zahărul, ceea ce înseamnă că, pentru aceeași cantitate, ceaiul va fi mai dulce cu miere decât cu zahăr (3 bucăți de zahăr alb conțin aceeași cantitate de glucide că două lingurițe de miere). În schimb, mierea este mai săracă în calorii.

Mierea oferă și alte motive care o transformă într-un substitut ideal pentru zahăr: ”pe lângă zaharuri, mai conține apă (aproximativ 15-20%), săruri minerale și oligoelemente, lipide în cantități mici, vitamine (mai ales din grupa B) și numeroase enzime”.

Prin conținutul sau ridicat de substanțe naturale active, mierea sporește și capacitatea de autoapărare a organismului, întărindu-ne rezistență în lupta împotriva agresiunilor de diverse tipuri. De aici derivă și puterea mierii de a reduce anumite micro-carențe ce pot deveni, în timp, sursă unor afecțiuni mai mult sau mai puțin grave.

În plus, mierea ajută la asimilarea calciului și la retenția magneziului în organism, două minerale esențiale pentru bună funcționare a uzinei noastre biologice, ceea ce explică de ce copiii care primesc constant miere în alimentație se dezvoltă mult mai bine decât cei care primesc zahăr.

Un alt argument pentru privilegierea mierii în alimentația copiilor și a adolescenților este legat de faptul că, deși are o putere de îndulcire superioară zaharozei, mierea se face mai puțin vinovată decât zahărul de apariția cariilor și a altor probleme dentare.

În alimentația copiilor și tinerilor este recomandată folosirea mierii ca unic îndulcitor, deoarece ajută la prevenirea diabetului juvenil, altfel imposibil de vindecat prin mijloacele actuale. Înlocuirea zahărului cu mierea de albine este benefică pentru sănătate și datorită prevenției cariilor și a obezității, ambele cauzate de dependent de zahăr.

De menționat este faptul că la copiii mai mici mierea este strict interzisă deoarece există anumite microorganisme ce se dezvoltă în mierea de albine, microorganism ce pot produce botulismul.

După vârsta de trei ani copiii pot primi până la cinci lingurițe de miere de albine pe zi, aceasta fiind cunoscută ca stimulator al sistemului imunitar. Mierea amestecată cu cătină va feri copilul de gripă și răceală.

Cu ridicată valoare energetică, mierea de albine este recomandată în cazurile de anorexie și lipsa poftei de mâncare, în special la copii, unde un avantaj deosebit este oferit de gustul său dulce.

Mierea de albine este folosită cu maximă eficiență în corectarea diferitelor carențe nutriționale ce sunt responsabile de apariția anumitor tulburări de creștere la copii, de demineralizarea și fragilitatea oaselor acestora sau de existența unei danturi cu probleme.

Adolescenții care fac zilnic activități fizice sau care practică un sport de performanță au nevoie de o alimentație diferită, care include o cantitate mai mare de lichide și carbohidrați, aceștia fiind principala sursă de energie. Sportivii și copiii activi ar trebui să consume miere întrucât aceasta le va oferi energia de care au nevoie. Mierea de albine pură este o sursă naturală de minerale: calciu, fier și potasiu, dar și vitamine din complexul B.

Mierea este suportată foarte bine de copii deoarece pe lângă faptul că aceasta este un bun îndulcitor, ea furnizează toate mineralele de care ei au nevoie pentru dezvoltarea armonioasă a corpului, adăugându-le acelor minerale ce se găsesc în lapte.

Administrarea de miere îmbunătățește asimilarea calciului și a magneziului, elemente necesare pentru formarea scheletului. Numeroși autori au semnalat asociat consumului de miere o acțiune antianemică și o creștere a hemoglobinei, însoțită de îmbunătățirea stării generale, a apetitului și a greutății corporale.

Copiii de peste șase ani au posibilitatea să consume mierea simplă, în ceai sau pe pâine, în canitități de până la opt lingurițe pe zi, iar adolescenții pot să consume aproximativ 60 – 70 de grame de miere de albine pe zi.

O alimentație corectă la vârsta adolescenței asigură creșterea adecvată, buna funcționare a organismului și în mod special îmbunătățește performanțele la învățătură și activitățile fizice.

Importanța mierii în alimentația adulților

Apiterapia este terapia ce folosește mierea, polenul, ceara, lăptișorul de matcă, propolisul, veninul albinelor și alte produse ce țin de complexa alchimie a stupului, în vederea menținerii sănătății corpului omenesc.

Proprietățile mierii, atat de binecunoscute, o fac atat de necesară în alimentația adultilor și a copiilor. Mierea se poate consuma ca atare sau ca adaos la ceai și lapte.

Odată cu scăderea proporției consumului de miere ca sursă de îndulcire și creșterea proporției de zahăr rafinat s-au extins o serie de afecțiuni ale organismului uman neadaptat la un consum excesiv de zaharuri rafinate: obezitate, boli-cardiovasculare.

În functie de tip, mierea de albine este calmantă, decongestionează ficatul, are proprietăți sedative, tonice și antiseptice. Are un rol deosebit în reglarea funcțiilor metabolice și este un afrodisiac natural.

Mierea este potrivită pentru alimentația femeilor în timpul sarcinii, având efect laxativ și calmant și contribuind la dezvoltarea normală și sănătoasă a fătului. Siguranța consumului de miere nu este pusă la îndoială în cazul adulților și al copiilor de peste 1 an.

La bolnavi, mierea este indicată ca atare sau asociată cu alte produse terapeutice indispensabile, în astenii, anorexii, stări de debilitate, stări carențiale diverse. Mierea de albine are o acțiune remarcabilă asupra sistemului imunitar. Datorită conținutului ei bogat în oligoelemente și vitamine fortifică sistemul natural de apărare, care este răspunzător de contracararea microbilor și îndepărtarea acestora din organism în caz de infecție, reduce inflamațiile și scade febra.

Ea își găsește deasemenea un loc important în regimurile alimentare dietetice recomandate persoanelor suferinde de hepatită precum și în dieta de convalescență după o afecțiune acută (cazurile de gripă).

Mierea este un aliment ce nu ar trebui să lipsească din alimentație deoarece aceasta este singurul produs alimentar ce se absoarbe direct în sânge, producând fluidizarea sa, hrănește inima, ajută la regenerarea ficatului, oprește și vindecă hemoragiile și mărește rezistența organismului uman.

O sută de grame de miere (aproximativ 20 de lingurițe) este cantitatea admisă pentru consumul unui adult zilnic. În functie de tipul său, proprietățile nutriționale ale mierii variază, astfel că ”100 de grame de miere pot avea până la 330 de calorii, 82,4 carbohidrati, 0,4 proteine și 0,3 fibre”.

Trebuie menționat faptul că mierea de albine se păstrează la o temperatură cuprinsă între 10 și 20o C, însă temperature optimă este de 14o C și la o umiditate medie de aproximativ 60%.

Mierea se asimilează ușor de către organismal uman și oferă energie pe percursul întregii zile, precum și substanțe bioactive și nutritive. Conținutul bogat în microelemente al mierii de albine este similar cu cel al sîngelui uman. Mierea de albine conține vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide, compuși aromatici, fitohormoni și acizi. Toate aceasta asigură mierii un loc aparte în reglarea funcțiilor organismului.

Mierea de albine administrată pe cale orală s-a dovedit a fi eficientă în afecțiunile stomacului. Acțiunea binefăcătoare a mierii de albine se extinde asupra tubului digestiv pe care îl stimulează și îl protejează. Folosită nediluată, mierea de albine acționează ca unguent ce îl protejează de solicitările mecanice și de agenții chimici.

Beneficiile mierii adesea observate la nivelul aparatului digestiv constă într-o îmbunătățire a asimilării alimentelor și asdjuvant în problemele intestinale de natură infecțioase cum sunt constipația, ulcere sau tulburări hepatice. Mierea de albine se utilizează cu succes în cazurile de astenie, în stările de convalescență, de surmenaj sau de oboseală.

Mierea facilitează o performanță fizică superioară și conferă rezistență la oboseală, eforturi repetate și stres, constituind un energizant natural. Mierea de albine poate fi folosită pentru probleme digestive sau de asimilație.

Printre alimentele care furnizează organismului combustibilul necesar funcționării sale, mierea merită primul loc, fiind asimilabilă imediat, fără efort. O lingură de miere de albine aduce organismului 60 de calorii, transformate în energie într-un timp mai scurt decât în cazul oricărui aliment.

STUDIU DE CAZ. CONSUMUL DE MIERE

ÎN MUNICIPIUL TÂRGU MUREȘ

2.1. Introducere

În ultimii ani cererea mondială de miere a înregistrat o rată medie de creștere de 30%. În România se obțin, de regulă, producții mari de miere, dar pe piața internă se valorifică cantități mici deoarece consumul de miere pe cap de locuitor este printre cele mai scăzute din Europa, 450 de grame, față de 2,2 kilograme în Germania, sau Olanda și Belgia cu câte 1,5 kilograme. Datorită condițiilor pedoclimatice specifice climatului temperat din țara noastră și a zonelor cu potential melifer ridicat, calitatea produselor apicole obținute în România este considerată a fi superioară.

România exportă anual 50 – 60% din producția totală de miere, principalele piețe de export fiind Germania, Spania și țările nordice, zonele în care se înregistrează și cel mai mare consum de miere

În România, într-un an fără probleme meteorologice deosebite, sunt realizate în jur de 20000 de tone de miere, cea mai mare pondere fiind deținută de mierea polifloră, în proporție de 50%, urmată de mierea de salcâm – 35% și de cea obținută din tei, cu o pondere de 15%.

La momentul actual mierea de albine nu este suficient de promovată și acest lucru duce la pierderea potențialilor clienți. Datorită faptului că, în România, consumul mediu de miere pe cap de locuitor este foarte scăzut în comparație cu media europeană, producătorii autohtoni încearcă să-și orienteze atenția în special asupra dezvoltării pieței pe cale intensivă, arătând consumatorilor, prin diferite metode, efectele curative ale produselor apicole.

Producătorii de miere se pot axa și pe dezvoltarea pieței într-o manieră intensivă, în sensul că există multe persoane care consuma mierea ocazional sau foarte rar, iar prin calitate, evidențierea beneficiilor aduse de mierea de albine, promoțiile existente și recomandările prietenilor sau rudelor îi pot determina pe indivizi să mărească consumul.

Mierea de albine este consumată de o plajă largă de persoane, indiferent de sex sau vârstă. Punctul de pornire în cumpărarea produselor apicole este conștientizarea unei nevoi. Cumpărătorul alege sub influența împrejurărilor și a exigențelor proprii, din oferta disponibilă, acel produs care speră că îi va adduce satisfacția așteptată.

Fazele deciziei de cumpărare ale produsului surprind recunoașterea necesității, identificarea ofertei, evaluarea alternativei, cumpărarea efectivă și evaluarea rezultatului cumpărării. În procesul de evaluare a alternativelor (de alegere a produsului) intervin raționamentele consumatorului și emoțiile acestuia, care uneori pot să orienteze decizia într-o direcție opusă raționamentului logic. Alternativele pot fi diverse mărci, branduri, sortimente, iar criteriile deevaluare ale acestora sunt legate de preț, calitate, cantitate, gust.

Problema de la care s-a pornit în realizarea acestei cercetări reprezintă consumul de miere la nivelul persoanelor din municipiul Târgu Mureș. Cercetarea s-a desfășurat pe o perioadă de două luni. În vederea realizării studiului de caz am ales să aplic metoda chestionarului, asupra unui număr de 150 de persoane din municipiul Târgu Mureș. Cercetarea s-a desfășurat în lunile aprilie și mai, anul 2015.

Tehnicile prin care s-au testat ipotezele de lucru cuprind statistici descriptive, necesare pentru a arăta și evidenția distribuția variabilelor măsurate și a statisticilor cu inferențe, necesare pentru a testa nivelul de probabilitate al relațiilor dintre variabilele măsurate.

2.2. Material și metodă

Scopul segmentării în marketing este identificarea grupurilor de consumatori care caută un anumit produs. Grupurile trebuie să fie omogene și unitare, deosebindu-se de celelalte grupuri. Segmentarea se face pe baza unor criterii socio-demografice, economice, psihografice, etc.

Piața unui produs este formată din totalitatea clienților potențiali care locuiesc într-un anumit spațiu geografic, la un anumit moment, care au aceleași aspirații, nevoi și dorințe.

Motorul care pune în mișcare o piață și o economie este consumatorul. În acest sens, consumatorul reprezintă nucleul sensibil și principal al oricărui efort de marketing. În aria de cuprindere a acestei piețe, se poate identifica un ansamblu de persoane, cu nevoi diferite, dorințe diversificate, care reprezintă populația totală.

Factorii socio – demografici urmăriți în cadrul cercetării sunt:

Vârsta: sub 18 ani; 18 – 30 de ani; 31 – 45 de ani; 46 – 60 de ani, peste 60 de ani

Educație: studii gimnaziale, studii liceale, studii universitare, studii postuniversitare

Venit lunar: sub 1000 lei; 1001 – 1500 lei; peste 1500 lei

CHESTIONAR

Realizez un chestionar cu privire la consumul de miere. Dacă sunteți de acord să răspundeți la întrebările următoare încerc să nu vă rețin mai mult de 10 minute. 

Top of Form

1. Cât de des consumați miere?

a) Zilnic

b) Săptămânal

c) Lunar

d) Ocazional

e) Niciodată

2. Ce tip de miere consumați de obicei?

a) Miere polifloră

b) Miere de salcâm

c) Miere de tei

d) Miere de mană

e) Alte tipuri (care?)…………………………

3. Aproximativ ce cantitate de miere consumați lunar?

a) mai puțin de 50 grame

b) între 50 – 100 grame

c) între 100 – 500 grame

d) mai mult de 500 de grame

4. De unde achiziționați de obicei mierea?

a) De la piață

b) De la supermarket

c) De la magazine specializate

d) De la magazine cu produse bio

e) De la producător

5. Care dintre următorii factori considerați că ar crește cantitatea de miere cumpărată de dvs.?

a) Discount-uri și reduceri de preț

b) Îmbunătățirea sortimentului de produse

c) Îmbunătățirea campaniilor de publicitate

d) Altele (care?)……………………………

6. Care este motivul pentru care consumați miere de albine? Va rugam să acordați un punctaj de la 1 la 5 în funcție de importanță, 1 fiind cel mai puțin important și 5 fiind foarte important.

7. Care este cel mai important criteriu pe care îl luați în considerare atunci când cumparati miere? Va rugam să acordați un punctaj de la 1 la 5 în funcție de importanță, 1 fiind cel mai puțin important și 5 fiind foarte important.

8. În care categorie de vârstă va încadrati?

a) mai puțin de 18 ani

b) 18 – 30 ani

c) 30 – 45 ani

d) 45 – 60 ani

e) mai mult de 61 ani

9. Care este ultima formă de învatamânt absolvită?

a) studii gimnaziale

b) studii liceale

c) studii universitare

d) studii postuniversitare

10. Care este venitul dvs. lunar?

a) sub 1000 lei

b) între 1001 – 1500 lei

c) peste 1500 lei

2.3. Rezultate și discuții

O parte din populația analizată este formată din consumatori, care se desprind de restul populației prin faptul ca au adoptat o anumită atitudine față de un produs, fie că l-au adoptat deja, fie că îl vor adopta în viitor. Cealaltă parte poartă denumirea de nonconsumatori.

În cadrul acestui studiu, din cele 150 de personae, doar 2 nu sunt consumatoare de miere, chestionarele acestora fiind întrerupte după răspunsul la prima întrebare.

Mierea de albine este căutată de aproape toate categoriile de consumatori, produsele lor se adresează tuturor oamenilor: copiii consumă datorită gustului dulce, iar cei mai în vârstă o preferă datorită proprietăților curative, pe care le are.

Deși are o gama largă de consumatori, cererea de miere de albine este o cerere relativ elastică, variază direct proporțional cu venitul deoarece pe piață există înlocuitori, mai puțin sănătoși însă mai accesibili ca preț.

Cantitatea cerută de consumator este determinată de o serie de variabile și anume: prețul bunului solicitat, prețurile celorlalte bunuri, venitul consumatorului, gusturile consumatorului, forțele exterioare controlului uman etc. Aceste variabile sunt sintetizate în funcția cererii care în final este determinată de gustul consumatorului.

Calitatea mierii de albine, minuțiozitatea cu care este prelucrată și efortul depus pentru trebuie să crească direct proportional cu cerințele și preferințele consumatorului.

Distribuția răspunsurilor la întrebarea referitoare la consumul lunar de miere se regăsește în graficul de mai jos:

Mierea de albine este comercializată în România în special în borcane de sticlă. La magazinele cu profil agricol mierea se poate comercializa și în vrac. Pentru export mierea este ambalată în butoaie metalice de 300kg. O mică parte din consumatori își procură mierea pentru consum direct de la producători; majoritatea o achiziționează din piață sau de la producătorii locali, după reiese din graficul următor:

Datorită consumului mediu scăzut de miere în România, frecvența cumpărării acesteia este medie, însă poate varia de la o persoană la alta foarte mult. La fel și cantitatea, aceasta variază în funcție de nevoile, venitul si preferințele consumatorului.

Cel mai vândut sortiment este mierea poliflora în procent de 50%, urmată de mierea de salcâm.

Reiese că criteriile principale după care consumatorii aleg marca sunt: prețul (o miere cu un preț foarte scăzut, de cele mai multe ori, nu este naturală, ci conține glucoză industrială), notorietatea mărcii pe piață (în general, producătorii noi pentru a câștiga un anume segment de consumatori pun un preț foarte bun, cu care este imposibil sa nu faci rabat la calitate) și ambalajul.

Analiza răspunsurilor la chestionare reflectă faptul că persoanele cu vârsta de cuprinsă între 45-60 de ani și peste consumă mult mai multă miere decât cei mai tineri.

Concluzii

Capacitatea pieței este dată de volumul ofertei, volumul cererii, volumul tranzacțiilor, cota de piață, numărul de consumatori, numărul de clienți și numărul de furnizori. Creșterea preferințelor consumatorilor pentru miere și produsele apicole stimulează extinderea varietăților și sortimentelor de produse alimentare pe bază de miere. Creșterea preferințelor consumatorilor trebuie să îi pună pe gânduri pe marii producători.

Calitatea mierii de albine, minuțiozitatea cu care este prelucrată și efortul depus pentru trebuie să crească direct proportional cu cerințele și preferințele consumatorului. Deși pe piața mierii de albine s-au înregistrat și scăderi, jucătorii de pe aceste piețe sunt optimiști și cred că în perioada următoare piața își va reveni, aducându-le creșteri în vânzări.

Comparativ cu celelalte state comunitare, piața de profil din România este caracterizată de rata mare de creștere a consumului. Referitor la perspectivele de dezvoltare a pieței, marii producători și-au extins sau sunt în curs de extindere a capacităților de producție pentru a răspunde cererii în creștere. 

În prezent promovarea produselor apicole se face prin diferite modalități cum ar fi: publicitatea și promovarea vânzărilor. Publicitatea se realizează prin tehnici și mijloace publicitare.

Mediile majore de transmitere a mesajelor publicitare includ presa, televiziunea și radioul, publicitatea directă. Firmele mari producătoare de miere de albine au diferite spoturi TV foarte sugestive pentru a-și face atât compania cât și produsele cunoscute.

Promovarea vânzărilor se face cu ajutorul reducerilor de preț care are, în cele mai multe cazuri, efecte psihologice asupra consumatorului, fiind considerate acte de bunăvoință din partea ofertantului. De asemenea, foarte populară printre produsele alimentare, este publicitatea la locul vânzării: în supermarketuri există persoane care ne oferă produsul să-l degustăm.

Producătorii de miere de albine folosesc ca tehnică de promovare a vânzărilor, acele vânzări grupate în special când lansează un nou sortiment de miere, astfel permițând consumatorului să consume și să îl determine să cumpere ulterior fără rezerve.

Însă la loc de cinste în promovarea mierii de albine se află târgurile agroalimentare și târgurile apicole. De la an la an, calendarul târgurilor apicole este tot mai bogat, ceea ce înseamnă ca apicultorii se dezvolta tot mai mult de la an la an, iar aceste târguri nu sunt destinate doar vânzării de echipamente apicole, ci si consumatorilor de produse apicole care au ocazia să deguste și să cumpere cea mai mare varietate de produse apicole direct de la producători.

Mierea de albine are toți aminoacizii esențiali cunoscuți, ceea ce face din ea o hrană proteică de exceptie, are glucide, iar hormonii, conținuți în miere, sunt de o asemănare uluitoare cu cei din organismal uman. Mierea este principalul îndulcitor natural, fiind o adevărată sursă de energie, care oferă o combinație unică de beneficii nutriționale.

Pe lângă beneficiile curative ale mierii de albine, aceasta este în primul rând un aliment de excelență și de interes gastronomic. Un kilogram de miere are o valoare calorică de aproximativ 300 de calorii.

Mierea nu este un aliment complet, dar poate acoperi o parte însemnată din nevoile organismului de vitamine, minerale, lipide, proteine, glucide etc. Glucidele din miere sunt direct asimilabile. Aromele mierii stimulează apetitul și facilitează digestia.

În concluzie mierea de albine naturală este alimentul care nu trebuie să lipsească din alimentația zilnică, deoarece este un aliment bogat în nutrienți și vitamine esențiale vieții și funcționării optime a organismului uman. Prin miere beneficiem de o doza de energie și stare de bine generală.

BIBLIOGRAFIE

Andreani E. (2012), Secrete despre miere, București: Casa Editorială Ponte.

Dragomir E. (2012), Albinele albinăritul și produsele stupului, București: Editura Gramen.

Frank R. (2013), Mierea. Aliment și medicament, București: Editura M.A.S.T.

Guaiti D. (2013), Mierea. Proprietăți și utilizări, Oradea, Editura Casa.

Mateescu C. (2005), Apiterapia sau cum să folosim produsele stupului pentru sănătate, București: Editura Fiat Lux.

Mărghitaș L. A. (2008), Albinele si produsele lor, București: Editura Ceres.

Tudor I. (2013), Mierea, alimentul complet, București: Editura Gramen.

Warre A. E. (1948), Apicultura pentru toți, disponibil online la http://flavian.ro/cartiro/Warre%20-%20Apicultura%20Pentru%20Toti.pdf