Importanta Consilierii In Invatamantul Prescolar

IMPORTANȚA CONSILIERII ÎN

ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

Cuprins

Lista tabelelor din text

Tabel 1. Eșantionul cercetării 24

Tabel 2. Centralizare răspunsuri întrebarea 1 25

Tabel 3. Centralizare răspunsuri întrebarea 2 26

Tabel 4. Centralizare răspunsuri întrebarea 3 27

Tabel 5. Centralizarerăspunsuri întrebarea 4 27

Tabel 6. Centralizare răspunsuri întrebarea 5 28

Tabel 7. Centralizator răspunsuri întrebarea 6 29

Tabel 8. Centralizator răspunsuri întrebarea 7 30

Tabel 9. Centralizare răspunsuri întrebarea 8 31

Tabel 10. Centralizare răspunsuri întrebarea 9 31

Tabel 11. Centralizare răspunsuri întrebarea 10 32

Tabel 12. Centralizare răspunsuri întrebarea 1 35

Tabel 13. Centralizare răspunsuri întrebarea 2 35

Tabel 14. Centralizare răspunsuri întrebarea 3 36

Tabel 15. Centralizare răspunsuri întrebarea 4 36

Tabel 16. Centralizare răspunsuri întrebarea 5 36

Tabel 17. Centralizare răspunsuri întrebarea 6 36

Lista tabelelor din text

Figura 1. Reprezentare grafică – Caracterizarea relației grădiniță – școală 7

Figura 2. Reprezentare grafică răspunsuri întrebarea 3 7

Figura 3. Reprezentare grafică răspunsuri întrebarea 3 7

Figura 4. Reprezentare grafică răspunsuri întrebarea 5 7

Figura 5. Reprezentare grafică răspunsuri întrebarea 6 7

Figura 6. Reprezentare grafică răspunsuri întrebarea 7 7

Figura 7. Cauzele comportamentului violent 7

Figura 8. Concretizarea colaborării grădiniță-familie 7

Figura 9. Diplomă – Distincție de merit 7

Implicarea părintelui în educația copilului reprezintă una dintre ,,problemele” de care trebuie să se ocupe cadrul didactic pe tot parcursul vârstei preșcolare. Desfășurând activități la care să participe și părinții, cadrul didactic încurajează plasarea copilului în situația de a explora și de adeveni sigur pe sine

. Copilul trebuie lăsat să gândească singur, să își exprime ideile și opiniile în mod liber; cadrul didactic sau părintele poate interveni în cazul în care răspunsul lui nu este celcorect, explicându-i ceea ce a greșit. Atunci copilul va deveni inventiv, dornic să ,,creeze” lucruri noi, liber să argumenteze în fața celorlalți ideile susținute.

Am abordat această temă deoarece am considerat a fi una de actualitate, ce interesează pe toți, consilierea in având un rol important în ceea ce privește învățământul preșcolar din România. Implicarea părinților în activitatile din grădiniță contribuie la reușita școlară a preșcolarului

Din toate timpurile, indiferent de gradul de civilizație și bunăstare al unei societăți, pedagogul, educatorul, mai nou managerul școlar, cel care a avut și are în grijă educarea tinerei generații, a constituit și va constitui pentru învățăceii săi un model, el fiind cel care le imprimă foarte multe din trăsăturile de caracter, comportament și mod de gândire, odată cu cunoștințele pe care le transmite în mod normal.

Rolul managerului în clasă/unitate de învățământ poate fi sintetizat astfel: el trebuie să fie deopotrivă educator, creator, vizionar, organizator, animator, îndrumător, judecător, controlor, negociator, psiholog, bun coleg . În același timp, managerul trebuie să creeze un climat prielnic educativ în clasă.

Pornind de la aceste considerente, putem afirma fără tăgadă ca principala sarcină a educatorului este aceea de a fi din ce în ce mai eficient. Eficiența, succesul este strâns legat de aspectele manageriale care au existat mereu în practica educațională.

În grădinița de copii, cadrul didactic este organizatoarul și conducătoarul activității didactice și educative ce se desfășoară aici. Cunoștințele cuprinse în ,,Îndrumătoarele metodice“, precum și în ,,Programele activității instructiv-educative din grădiniță reprezintă doar niște premise latente din punct de vedere al formării și educării copiilor preșcolari.

Un manager școlar trebuie, prin excelență, să fie cult, pedagog desăvârșit, muncitor până la uitarea de sine, iubitor de oameni, modest, democrat, organizator, îndrumător și animator, cu sufletul plin de tot ce este frumos. Practica pedagogică demonstrează că acțiunile intreprinse de educator reprezintă unul din factorii cu rol special de organizare, de planificare, coordonare, îndrumare, concomitent cu activitatea de predare.

Abordarea unui mod de conducere dominator al grupei de copii/elevi în clasă conduce la in stalarea unui climat de autoritate, care exclude competența și care determină la elevi incapacitatea de concentrare, lipsa motivației pentru o activitate; abordarea unui stil managerial integrator, cooperant cu clasa, motivant pentru activitatea de învățare, determină la copii/elevi manifestarea spontaneității, inițiativei, dorinței de afirmare.

Școlii îi revine sarcina de a pregăti viitorul adult astfel încât să fie pregătit pentru a preîntâmpina conflictele cu care se confruntă și a le evita atunci când e cazul, sau cel puțin a le rezolva în cel mai bun mod, astfel încât atât el, cât și cei implicați să nu fie stopați în acest proces de schimbare și de evoluție și, deci, de dezvoltare personală.

Prin activitatea de consiliere de grup, individuală și colectivă care intervine în managementul conflictului se dorește a influența modul în care indivizii se raportează la conflict și a forma noi deprinderi adecvate de soluționare a conflictelor. Această activitate presupune, în primul rând, schimbarea unor fundamente cognitive ale indivizilor (se învață lucruri noi despre conflicte) urmează schimbarea atitudinii afective față de conflict (se „simte” altfel față de conflict) și, nu în ultimul rând, de fapt scopul final, se schimbă modul de comportament (se manifestă altfel).

Există diferențe la nivel individual, există o „goană” a schimbării, există o așa numită criză de timp datorată în mare parte și schimbării atât de continue a societății în care trăim, care inevitabil ne forțează să ținem pasul cu ea, cu toate acestea, putem să conviețuim și să colaborăm fără a ne răni, a ne jigni, a ne ignora și a profita de neatenția sau imposibilitatea oamenilor de lângă noi.

Componența grupei de copii pe care o conduc este foarte diversă: copii de etnii diferite,copii cu cerințe speciale,cu ritmuri și nivele diferite de dezvoltare și mai ales copii de vârste diferite.În această situație m-am angajat într-un permanent maraton al schimbării,într-o continuă căutare și găsire de soluții care să permită adaptarea grădiniței la nevoile și particularitațile copiilor.

„Sprijin și educație pentru toți,grijă și atenție pentru fiecare“- aceasta este politica pe care o promovez.

Crezul meu este acela că educatoarea este cea care deține cheia reușitei copilului. Ea este cea care face ca grădinița să fie o instituție plăcută și respectată,în care copiii și părinții pășesc cu drag. De ea depinde dacă copilul,cu modul său propriu de dezvoltare,cu influențele socio-familiale ce acționează asupra sa,reușește să se pună cu adevărat în valoare.

Printr-o bună cunoaștere a fiecărui copil,educatoarea este în măsură să adapteze curriculum-ul astfel încât să sprijine dezvoltarea adecvată a tuturor copiilor.

Dacă educatoarea reușește să găsească locul și rolul adecvat prin care fiecare copil să se pună în valoare după forțele și posibilitățile sale, atunci putem spune că în grădiniță se realizează educația pentru toți.

Cap. I Consilierea în grădiniță

I.1. Familia – concept polisemantic

Cea care asigura evolutia și continuitatea vieții este familia, subordonându-se intereselor individuale și scopurilor sociale, iar istoria evoluției familiei nu reprezintă altceva decât istoria progresului și modificării. De-a lungul timpului, specialiștii au evidențiat mai multe definiții ale familiei în funcție de caracteristicile care îi erau specifice în anumite perioade socio-culturale.

Fiecare mod de definire a familiei scoate în evidență diferite aspecte în ceea ce privește structura, caracteristicile și funcțiile acesteia.

O anumită organizare și direcție a imprimat societatea contemporană, structurile familiale progresând în sensul echilibrului între rolurile asumate de ambii soți. Dacă în familia tradițională sarcinile celor doi părinți erau clar delimitate, fiecare asumându-și anumite atitudini care țineau în mod specific de rolul tatălui sau cel al mamei, acum însă, acest tablou conservator a suferit modificări semnificative în ultima perioadă. În ultimii zeci de ani, femeia a dobândit o serie de avantaje în ceea ce privește independența financiară, activitățile profesionale, precum și responsabilitățile și preocupările din afara familiei.

Maternitatea și paternitatea tradițională pot fi privite în alte ipostaze, diversele calități legate de ele ajungând să fie înfăptuite fie de un soț, fie de celălalt. Ambii părinți, și mama și tatăl, trebuie să fie conștienți de rolul pe care îl îndeplinesc în cadrul familiei, ei trebuind să întrețină o stare de echilibru între rolurile pe care le promovează și le asumă în diverse momente.

Familia este mediul adecvat în care copilul se dezvoltă, spațiul unde se pun bazeleprogresului său social, cadrul în care copilul conștientizează că este iubit și învață să iubească.

Familia reprezintă prima instanță socio-educațională, ea contituind cadrul în care copilul își începe educația și își formează competentențele, abilitățile, deprinderile pentru a se putea descurca în viață. Pentru derularea eficientă a unui parteneriat între cele două cadre educaționale – instituția școlară și familia – este de recomandat ca părinții să fie inițiați în problemele educației, deoarece meseria de părinte se învață și se dezvoltă, a fi un bun părinte reprezintând un demers deloc facil, cu provocări la tot pasul.

Familia are un rol foarte important în formarea copiilor. Ceea ce copiii vor învăța acasă, vor pune și ei mai tărziu în practică, așadar atenție! Vă influențați copiii prin cele mai mici gesturi pe care le faceți! Familia învață copiii să găsească soluții la problemele pe care le pot întâlni în viață, învață să facă deosebire între ceea ce este bine și ce este rău, învață să aprecieze lucrurile frumoase, și să se ferească de cele rele. Pentru fiecare dintre noi, fie parinți sau copii, familia reprezintă un context în care zilnic învățăm câte ceva.

Din păcate în zilele noastre sunt tot mai puține familii de acest gen, care oferă un exemplu copiilor. Peste tot auzim doar de violență, ură, bătăi și vorbe grele, nicidecum de dragoste, înțelegere, liniște și pace. Și mai rău este faptul că cei mai afectați sunt copii. Ba chiar în multe familii, copiii se consideră vinovați de violențele care se întâmplă la ei acasă, acest aspect afectându-i pentru totdeauna. Familia are rolul ei foarte bine stabilit, iar părinții cu siguranță trebuie să fie un exemplu pozitiv pentru copii. Încercați să rezolvați toate problemele care apar, încercați să treceți peste toate împreună, încercați să rămâneți o familie unită! Trebuie să dăm dovadă de maturitate în toate încercările și problemele care intervin! Dacă ne dorim o societate sănătoasă, trebuie să avem cu toții familii sănătoase!

Climatul de căldură din familie, preocuparea părinților de a le oferi copiilor condiții cât mai bune de viață constituie un factor important al educației. Relațiile care se stabilesc între părinți și copii sunt de atașament, de încredere reciprocă ceea ce face posibilă o bună comunicare între ei.

Părinții trebuie să comunice permanent cu copiii și nu doar prin vorbe ci și prin componente neverbale, afectiv-emoționale, gesturi vizibile. O privire încruntată din partea părinților îl poate face pe copil să se izoleze, să se teamă, în schimb o privire caldă, tandră care însoțește mesajul verbal îl face pe copil să capete mai multă încredere în el. Copilul face multe năzdravănii, însă părinții trebuie să știe când și cum să-l oprească atunci când efectul acestora dăunează atât lui cât și celor din jur. Părintele este un model de viață pentru copil. J.Look spunea: ,,Nu trebuie să faceți în fața copilului nimic din ceea ce nu vreți să imite.”

Dacă pui laolaltă un grup de părinți și copii într-o cameră, într-o oră vei fi capabil să îți dai seama care copil aparține fiecăruia. Zicala veche ,,așchia nu sare departe de trunchi” se potrivește cel mai bine în acest context. Adevărul este că întotdeauna copiii învață cum să se poarte și să facă față situațiilor din viață în primul rând de la părinții lor. Dacă mama țipă constant la alții, dacă tratează oamenii cu nerespect, copiii ei vor face la fel. Dacă tatăl stă toată ziua pe canapea, neimplicându-se în treburile casei, există mari șanse ca băiatul lui să facă la fel atunci când va crește, considerând că așa este normal să se poarte.

Părinții trebuie să fie un model demn de urmat. Asta nu înseamnă că trebuie să fie perfecți, pentru că la urma urmei dacă adulții pot învăța din greșelile lor, și copiii vor beneficia de pe urma asta.Dacă te uiți în urmă la viața de zi cu zi a copilului tău, vei vedea că tot ce face a învățat de la tine. Când copiii sunt mici este plăcerea lor să își imite părinții și să le facă pe plac: să își pună vasele în chiuvetă, să se spele pe dinți, să spună ,,te rog” și ,,mulțumesc”, iar părinții răsplătesc acest comportament. Când copiii cresc și încep să interacționeze cu cei din jur, ei devin oglinzi ale comportamentului pe care îl văd acasă. Nu mai este vorba aici să le facă pe plac părinților pentru a primi răsplata. Din păcate, în ziua de azi parinții se comportă tot mai urât: înjură, îi judecă pe ceilalți, bârfesc părintii celorlalți copii, țipă. Problema este că, intenționat, copiii se uită la tine și învață.

Adițional, copiii au nevoie să vadă niște modele în fiecare zi în toate aspectele vieții. Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru copilul tău este să admiți în fața lui când greșești, să îți ceri scuze și să spui “nu știu” atunci când nu știi ceva. În acest fel copiii realizează că și adulții fac greșeli și că nu le știu pe toate, ceea ce îi ajută să se accepte pe ei înșiși așa cum sunt atunci când vor face greșeli în viață. Dacă fiul tău te aude vorbind urât despre cineva, ce îl va opri să vorbească și el la fel cu sora lui? 

Arată-i copilului tău că și atunci când ești supărată trebuie să te gândești la motivele celuilalt și să discuți cu persoana cu care ești în conflict până ajungeți la un consens. 

Când ai puțin timp liber, nu ți-l petrece în fața televizorului! E de preferat ca cel mic să nu recepționeze această activitate ca pe un lucru pozitiv.

Mai bine lasă-l să te vadă citind o carte, având grijă de flori, desenând sau învățând ceva nou. El va face la fel! 

Pentru a avea un copil de încredere, trebuie ca tu să fii un părinte de încredere. Când promiți ceva, respectă! Dacă totuși nu reușești? Ce i-ai spune dacă nu ajungi la timp la serbarea de sfârșit de an, deși i-ai promis? Spune-i adevărul oricare ar fi acesta . Spune-i că te vei revanșa și indiferent de ce se întamplă, ține-te de promisiune. Ține minte că tot ceea ce spui are un impact deosebit asupra copilului tău și că el înțelge mai multe decât crezi. 

Părinții sunt primele modele de viață ale copiilor lor, așa că nu este suficient să le spună ce și cum să facă, ci trebuie să le-o arate, pentru că cei mici copiază ceea ce văd la părinți

Modelul părinților afectează în mare parte conduita copilului de mai târziu. Modul în care aceștia reacționează în familie îi ajută pe cei mici să se definească temperamental.

Modelul părinților influențează în mare măsură conduita copilului. Potrivit specialiștilor, părinții reprezintă primele persoane cu care copilul intră în contact atunci când vine pe lume. De aceea, îi consideră ca fiind cei mai buni, protejând cele mai bune valori și își dorește să îi imite în tot ceea ce fac.

Dacă apreciem bunătatea și blândețea în alte persoane, vei crește copii buni și blânzi. Dacă pui accent pe responsabilitatea financiară și resurse, cel mai probabil vei învăța aceste calități și copilului tău, care va fi la rândul său, preocupat de resurse și responsabil financiar pentru că asta e "ceea ce facem." 

Dacă ne învățam copiii să vadă lumea într-o lumină pozitivă, prietenoasă, ei vor avea o armă vitală în depășirea obstacolelor vieții. Dacă ne învățam copiii că viața este nedreaptă, crudă și că obstacolele nu pot fi depășite, ei vor învăța să vadă negativitatea și durerile în provocările de zi cu zi în loc să învețe să creadă că pot depăși orice obstacol cu acțiuni și gânduri pozitive și vor îmbrățișa bucuria în loc de groază. 

Atunci când aducem aminte un divorț, certuri, infidelitatea dintre părinți, copilul va trage concluziile care îl avantajează cel mai bine în acel moment, putându-i dăuna mult mai târziu la maturitate.

Spaima că părinții nu se mai înteleg sau că urmează să se despartă, spaima violenței în familie determină o mare suferință pentru copilul de mai târziu. Chiar dacă te gandești că acel copil va putea trece peste acest lucru cu ușurință, fiind mic și neștiind ce se întâmplă, în realitate, la maturitate el nu va face altceva decât să urmeze modelul părinților săi. I se va părea la fel de normal să încheie o căsătorie din care a rezultat un copil, i se va părea normal să își lovească partenera sau să o înșele.

Școala îi va învăța pe copii cunoștinte academice, părinții trebuie să îi învețe despre moralitate și valori. Dacă crezi că nu ai o viziune prea clară, ca părinte, încearcă să înveți și să crești alături de copilul tău. Ia în considerare ceea ce simți că este important în viață și ceea ce ți-e drag.

Urmarea modelului părinților se va face de majoritatea copiilor. De aceea, este indicat să le oferiți un strop de fericire în fiecare zi în așa fel încât aceștia să se simtă iubiți și adorați de propria lor familie, lăsând deoparte grijile unui cuplu nefericit.

1.2. Consiliere școlară proces – obiective – strategii

Consilierea reprezintă o activitate prin care se urmărește sugerarea modului de a proceda sau a modului de comportare ce trebuie adoptat de o persoană consiliată într-o situație dată sau, în general, în viață și activitatea sa cotodiană. În cadrul grupurilor școlare, consilierea reprezintă o formă particulară de interacțiune și influențare, care contribuie la sprijinirea elevilor în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, precum și la omogenizarea și dezvoltarea clasei de elevi ca grup educațional.

În literatura de specialitate există numeroase definiții și accepțiuni date conceptului de consiliere.

,,Consilierea presupune existența unei persoane care are temporar sau permanent rolul de consilier și care oferă sau acceptă în mod explicit să acorde timp, atenție și respect uneia sau mai multor persoane, cu rolul temporar de client. Sarcina consilierii este de a oferi clientului oportunitatea de a explora, descoperi și clarifica moduri de a trăi valorificându-și resursele, ceea ce conduce la sentimentul de bine interior, îndreptându-se spre o cât mai bună existență”. (Asociația Britanică pentru Consiliere, 1991)

,,Consilierea este o activitate care este inițiată de o persoană care caută ajutor. Oferă oportunitatea clientului de a identifica ceea ce-l perturbă, de a se autoexplora și de a se înțelege. Procesul de consiliere îl va ajuta să-și identifice gândurile, emoțiile și comportamentele, care conștientizate fiind, îl fac să se simtă plin de resurse și să hotărască schimbarea”. (Janice Russel, Graham Dexter, Tim Bond, 1992)

,,Conceptul de consiliere este prezent în multe domenii, cum ar fi: juridic, economic, religios, imobiliar, afaceri, management, psihologic, educație, etc. De aici s-au dezvoltat și diferite tipuri de consiliere: informațională, educațională, de dezvoltare personală, suportivă, vocațională (de carieră sau OSP), de criză (asistarea psihologică a persoanelor aflate în dificultate), pastorală”. (Adriana Băban, 2001)

În sens larg, consilierea școlară reprezintă un proces intensiv de acordare a asistenței psihopedagogice elevilor și celorlalte persoane implicate în procesul educațional (profesori, părinți, tutori și autorități școlare). Rolul consilierii este unul proactiv, ce presupune prevenirea situațiilor de criză personală și educațională a elevilor.

Consilierea școlară se axează pe unitatea triadică: familie- copil- școală, în vederea desfășurării unei educații eficiente și a dezvoltării optime a personalității copilului.

Consilierea psihopedagogică are drept obiectiv în școală dezvoltarea unui sistem coerent de scopuri în viață și întărirea comportamentului intențional. O persoană orientată spre scop este capabilă sa pună în acțiune modele alternative de comportament, să abordeze problemele de viață din perspective diferite, dar fără a se cantona rigid în anumite soluții prefabricate. (Tomșa Ghe., 2000)

Într-o asemenea perspectivă, consilierea școlară are ca scop fundamental sprijinirea clientului (elev, profesor sau părinte), pentru ca acesta să devină capabil să se ajute singur, să se înțeleagă atât pe sine însuși, cât și realitatea înconjurătoare. Prin urmare, sarcina consilierului școlar nu este de a da sfaturi, ci de a ajuta ca persoana aflată în dificultate să devină aptă să-și rezolve singură problemele cu care se confruntă. De aici pot spune că rezultă idea că cel care consiliază (dascălul sau consilierul specialist) nu are niciodată soluții dinainte stabilite pentru cazul respectiv. El doar ajută persoana ca, pe parcursul procesului de consiliere, să găsească singură soluțiile cele mai eficiente.

Abordată ca proces, consilierea seamănă în mai multe privințe cu psihoterapia și orientarea școlară și profesională. Termenul de consiliere este folosit, de asemenea, și pentru a desemna profesiunea ca atare. În esență, consilierea intră în categoria profesiunilor de sprijin, alături de psihoterapie, orientare școlară și profesională, asistență socială etc.

Ca urmare cele trei domenii de activitate se diferențiază între ele prin accentul pe care-l pun una sau alta din cele trei modalități de intervenție psihopedagogică. Astfel, psihoterapia pune accentul pe recuperare, consilierea pe dezvoltarea psihocomportamentală, iar orientarea școlară și profesională pe prevenirea unor situații viitoare neplăcute sau inacceptabile individului.

Cadrul didactic, în ipostaza sa de consilier, poate aborda cu succes consilierea educativă, care implică și elementele de consiliere vocațională, , de dezvoltare personală sau informațională, dar nu se poate substitui specialistului (psihologului) care posedă competențele și expertiza necesară pentru rezolvarea situațiilor specific în care s-ar afla elevul.

De asemenea trebuie evitată tendința unor dascăli de a utiliza, în activitățile de consiliere, testarea psihologică, în virtutea scopului de cunoaștere a elevilor, întrucâtt, utilizarea testelor psihologice (de inteligență, proiective, de pesonalitate), deși poate apărea ca o activitate facilă, presupune vaste cunoștințe de psihodiagnostic, pe care numai specialistul psiholog le poate aplica.Dascălul poate utiliza însă diverse scale de cunoștințe și atitudini, fișe de lucru, întrucât obiectivul orelor de consiliere nu este cunoaștera elevului, de către cadrul didactic, ci facilitarea autocunoașterii.

Activitatea de consiliere nu rezolvă independent dezvoltarea și menținerea stării de bine, existând o paralelă largă de factori cum ar fi: familia, școala, alte medii educaționale care condiționează acest proces. Din păcate se constată că nu de puține ori familia și școala devin condiții și context ce perturbă încrederea în sine a elevilor, restrângând autonomia și independența lor, șablonează individualitățile, supralicitează eficiența competițională, în defavoarea cooperării și colaborării, induc percepții eronate asupra lumii și a vieții. Tendința școlii de a se focaliza în special pe latura intelectuală a educației și pe atingerea unor performanțe superioare pe aceste directive, eludând nevoile emoționale și sociale ale elevilor, nu face decât să accentueze riscul perturbării stării de bine a acestora.

1.3. Consilierea în grădiniță, formă a consilierii școlare

Consilierea educațională reprezintă o latură importantă în sistemul de învățământ românesc. În cadrul acestui program sunt consiliați atât copiii cât și părinții acestora. Consilierea copiilor de vârstă preșcolară constă în a te apropia de copii, a fi partenera de joc, prietena cea mai bună, cea mai sinceră, prietena lor mai mare spre care se îndreaptă în orice clipă a vieții lor.

Activitatea de consiliere a copilului vizează atât consilierea grupului de copii cât și consilierea individuală, a fiecărui copil în parte.Educatoarea consiliază mai ales copiii care provin din familii defavorizate, care au probleme familiale, care au dureri fizice, care suferă de un handicap. Acestor copiii li se acordă o importanță și o grijă mult mai mare decât unui copil normal. Ei sunt încurajați să privească înainte, să reușească tot ceea ce își propun, se merge pe idea că orice copil, cât de mic ar fi în lumea aceasta, poate să facă lucruri foarte mari prin voință și implicare.

Dacă acești copii sunt înconjurați de înțelegere și afecțiune, îi vom câștiga treptat-treptat, fără să-și dea seama, antrenându-i în joc în asa fel încât să simtă o noua bucurie, care le va atenua starea de apație și le va dezvolta dragostea pentru grădiniță.

Educatoarea se poate apropia de copii prin blândețea, bunătatea, iubirea ei, prin felul în care vorbește și se comportă cu ei. O altfel de consiliere aplicată în învățământul preșcolar este consilierea părinților.

Consilierea părinților este o activitate care vizează organizarea unui anumit sprijin pentru familiile copiilor, consilierea familiei acțiuni de informare, de transmiterea și primirea unor cunoștințe, idei și teze importante pentru asigurarea succesului în comunicarea intrafamilială și în rezolvarea situațiilor conflictuale.

Problemele familiare sunt numeroase, de la lipsa banilor, a sărăciei, violența domestică, condiții slabe de locuit, lipsa școlarității în rândul părinților. Toate acestea însă duc la neimplicarea familiei în cadrul parteneriatului educațional.

Părinții care nu au posibilitate de resurse materiale, preferă să stea deoparte, să nu se implice în cadrul acestor activități educative.

Educatoarea are menirea de a consilia în acest caz atât copilul cât și familia acestuia. Dar să nu uităm că familia constituie primul educator al copilului. Ajuns la grădiniță,sarcinile se impart: educația copilului interesează atât părintele cât și educatoarea. Educarea preșcolarului nu vizează doar resursele materiale deținute de părinte. Vizează o implicare activă atât din partea părintelui cât și din partea educatoarei în ceea ce privește formarea viitorului adult de mâine.

În ceea ce privește educația părinților, rolul educatoarei este de a informa părintele despre activitățile care se vor desfășura în cadrul parteneriatului educațional, ceea ce presupune o comunicare eficientă din partea ambilor parteneri în educație. Această comunicare dintre părinte -educatoare presupune conștientizarea nevoilor celuilalt, să exprimi sentimente, să ști să asculți, să înțeleagă mesajele; să înțeleagă procesualitatea unei relații, să accepte conflictele, să își asume rezolvarea conflictelor.

Consilierea părinților are la bază cunoștințe referitoare despre dezvoltarea copilului și aspectele semnificative pentru fiecare vârstă; despre condiții bune de trai și o alimentație corectă, despre drepturile părinților și ale copiilor; principii educative.

În ședințele cu părinții, educatoarea le poate citi tuturor părinților despre aceste ,,cunoștințe”pe care fiecare părinte trebuie să și le însușească. Așa vor conștientiza rolul bine definit al părintelui în educația viitorului adult de mâine. Fiecare părinte are calități proprii.

Un părinte bun trebuie să ofere dragoste copilului, să creadă în munca și abilitățile copilului, să âși dozeze timpul astfel încât să își petreacă mai mult timp cu copilul, să încurajeze copilul să vorbească liber, să își exprime în mod direct ideile și sentimentele, să stabilească reguli clare care trebuie respectate, să comunice cu copilul,să îl asculte, să îl ajute acolo unde are nevoie, să ia decizii și să își asume responsabilități, să rezolve conflictele apărute atât la nivel de grădiniță, prieteni de joacă cît și în familie, să nu aplice pedepse dure, să stimuleze copilul, să recompenseze faptele sale bune.

Educatoarea trebuie să mențină o legătură constantă cu părinții copiilor. Părinții trebuie informați dar și încurajați, într-un fel.

La grădiniță educatoarea stabilește încă de la început reguli fixe și clare ce trebuie respectate de toți copii. Dacă un copil încalcă o regulă, acesta va fi pedepsit. Și părinții trebuie să formuleze în casă niște reguli și să pedepsească comportamentele negative ale copiilor.

Unele comportamente ale părinților afectează dezvoltarea personalității copilului. De exemplu lipsa comunicării din famlie, părinții nu comunică cu copilul, copilul își satisface nevoia de comunicare în alte părți: diverse anturaje, rude, prieteni, oameni în care încetul cu încetul capătă încredere. Dar la vârsta adolescenței acești părinți vor avea de suportat consecințe drastice: copilul nu mai comunică cu ei, îi respinge, caută în altă parte ceea ce nu a găsit la părinții lui

Tocmai de aceea, încă de la vârsta preșcolară, părintele trebuie să fie prezent în educarea copilului, participând activ la toate activitățile educative susținute de educatoare în cadrul parteneriatului educațional.

Participarea părintelui la aceste activități conduc la o bună desfășurare a activităților viitoare ale copilului (copilul este încurajat, el poate să reușească singur). Dacă părinții încurajează și laudă copiii atunci activitățile zilnice se pot transforma în activități plăcute de copii, la care participă cu mult drag. Părintele trebuie să fie stăpân pe sine, să adopte o atitudine demnă, să nu lase copilul să facă tot ce vrea.

Programul zilnic al copilului trebuie respectat cu strictețe, după fiecare masă ne spălăm pe mâini, nu ne uităm foarte mult la televizor deoarece o să ne doară ochișorii, când venim de la grădiniță ne dezbrăcăm de hainele frumoase și luăm haine pe care le folosim doar acasă și pe stradă, dimineața servin micul dejun, nu plecăm la grădiniță cu stomacul gol. Toate aceste lucruri sunt prezentate de educatoare la începutul anului școlar, în cadrul parteneriatului cu familia, atunci când părinții discută cu educatoarea despre necesitățile grupei.

Consilierea în grădiniță este benefică atît pentru copii cât și pentru părinți. Este benefică pentru copii deoarece aceștia sunt încurajați să treacă peste problemele cu care se confruntă, să reușească tot ce își propun. Pe de altă parte este benefică pentru părinți deoarece aceștia primesc sfaturi în legătură cu educarea copiilor lor, mai les devin parteneri în actul educațional alături de unitatea de învățământ la care este înscris copilul.

1.4. Consilierea părinților

Consilierea părinților este o activitate care se referă la organizarea acestui sprijin pentru familiile copiilor, consilierea familiei presupunând acțiuni de informare, de transmitere și primire a unor cunostinte, idei și teze importante pentru asigurarea succesului în comunicarea intrafamiliala și în rezolvarea situațiilor conflictuale.

Educația familiei, educația părinților au în vedere acele acțiuni îndreptate spre exersarea funcției educative și spre dezvoltarea unor practici eficiente de comunicare și de interacționare în familie. În acest sens ea este o parte a consilierii, diferența venind din faptul că în consiliere este vorba de rezolvarea unor situații critice, de criză, conflictuale.

Consilierea familiei, ca și consilierea părinților presupune activități exercitate de profesionisti (consilieri psihopedagogi, consilieri educaționali sau psihologi educaționali), educația părinților sunt indeplinite de educatoare, de profesori și se pot completa de către consilieri. Problemele existente în viața de familie sunt numeroase și complexe, de la lipsa banilor, atmosfera tensionată ce ajunge până la violență, condiții de trai precare și până la situații critice generate de nivelul cultural și de educație scăzut al părinților.

Toate acestea pot determina probleme în educația și dezvoltarea copiilor. Rolul educatoarei este de a facilita contactul părintelui cu anumite cunoștințe, deprinderi necesare în educația copilului, precum și asigurarea parteneriatului în acțiunea educativă, ceea ce presupune o comunicare eficientă din partea acesteia.

Nu de puține ori, ca în urma discuțiilor particulare, am constatat că se schimbă ceva în atitudinea parinților și în comporatmenul copiilor, desigur înspre bine. Am întâlnit și situații în care copilul e crescut de o mătușă sau de o bunică și am avut de infruntat negativismul și opacitatea acestora, de fiecare dată motivând că „nu vrea”, „nu are ce-i face”, deși îi sugeram exact cum ar trebui procedat în anumite situații. Din păcate aceste cazuri se repetă în fiecare an prin plecarea parinților la muncă în străinătate și lăsarea copiilor în grija diferitelor persoane.

Cu pricepere,cu înțelegere, răbdare, cu calm, delicatete și bunătate, atribute ce trebuie să le aibă orice educatoare este posibil ca fiecare din noi să contribuim în bună măsură la educarea părinților ceea ce nu pare foarte mult, dar e foarte important pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.

La găsirea nevoilor de consiliere contribuie într-o foarte mare măsură educatorii grupelor de copii. Pe de-o parte, aceștia interacționează zilnic cu părinții sau cu alte persoane aflate în anturajul imediat al copilului. În acest mod, identifică dificultățile de relaționare. Pe de altă parte, consilierul împreună cu educatorul și cu părinții observă, evaluează copiii și identifică nevoile individuale de intervenție, precum și nevoile grupei. Împreună cu educatoarea identificăm nevoile de consiliere, prin observarea copilului în activități individuale și comune.

Să nu uităm căci copiii au nevoie de modele de viață, pe care și le iau de regulă din familie, din mediul școlar, din lecturi sau din filme. Familia are rol important în formarea și cultivarea deprinderilor de a alege modelul de viață, mai mult decât arât, chiar oferindu-i propriul model.

Cea mai adecvată metoda pentru educația copilului este dialogul care poate avea loc în orice împrejurare, la plimbare, la joacă, la spectacol, la muncă, etc.

Părinții trebuie conștientizați că singura investiție de valoare, niciodată falimentară pe care familia o poate face pentru copil este investiția pentru mintea și sufletul acestuia.

1.5. Consilierul din grădiniță

În grădiniță munca profesorului consilier are un specific aparte, dată fiind vârsta copiilor, atât pentru identificarea nevoilor de consiliere, cât și pentru activitatea efectivă de consiliere, eternul mijloc la îndemână, este jocul, organizat cu pricepere, tact pedagogic și măiestrie didactică, în echipă cu educatoarea grupei. Comportamentul problematic, hiperactiv, opozant, este ținut sub control prin joc, atent condus și supravegheat, în așa fel încât, simțindu-se valorizat și acceptat de colegi, copilul în cauză reușește să-și domine comportamentul agresiv, să nu dărâme construcția, să nu strice jocul colegilor și, în final, să se bucure de reușită alături de ceilalți copii.

Copiii au mare nevoie de părinți, fără să-și dea seama de acest lucru. Personalitatea lor fragedă poate fi modelată discret, cu mult tact și mai ales cu argumentele cele mai raționale de care dispunem. Orice amestec brutal în sufletul copilului, îi creează resentimente și-l îndepărtează de părinți sau de educator. Noi, cadrele didactice, nu putem rămâne indiferenți la dramele copiilor cu părinți excentrici sau conservatori, părinți ,,de duminică”,părinți,,de concediu”sau dimpotrivă, părinti care trudesc, se luptă cu greutățile vieții să-și educe copiii, părinți educați sau părinți care încearcă să se autoeduce.

În întâlnirile cu părinții o preocupare permanentă a fost identificarea dificultăților pe care le întâmpină aceștia în comunicarea cu proprii lor copii, precum și mijloace de optimizare a comunicării dintre aceștia. Părinții au fost chestionați asupra modului cum comunică cu copilul cu scopul de a identifica factorii care distorsionează comunicarea.

Părinții trebuie să fie buni ascultători și să găsească timpul necesar pentru a comunica cu copilul. Când copilul dorește să comunice ceva, părintele trebuie să întrerupă orice activitate, acordându-i atenția cuvenită, renunțând la atitudinea dominatoare. Este important să i se ofere copilului regulile de bază ale comportării însoțite de exemple concludente. O slabă comunicare poate crea probleme emoționale, copilul pierzându-și încrederea în adulți și retrăgându-se într-o lume a sa.

Poate avea loc o scădere a performanțelor școlare ca drept pedeapsă involuntară pe care copilul o aplică părintelui prea ocupat, au loc tulburări de comportament, unii copii exprimându-și suferința, supărarea în mod violent. Dacă părintele folosește forța pentru obținerea comportamentului dorit, comunicarea va avea grav de suferit, abuzul fiind o metodă devastatoare pentru copil. Aplicarea frecventă a unor pedepse neadecvate va duce la întreruperea comunicării.

Observând efectele negative ale lipsei de comunicare dar și satisfacțiile pe care le au părinții care reușesc o bună comunicare cu proprii copii, s-a concluzoinat că pentru a avea un copil,,bun”trebuie să depui o muncă susținută și nicidecum să-ți neglijezi copilul în favoarea altor preocupări.

Cunoașterea copilului este o necesitate, părintele are obligația să cunoască temperamentul copilului pentru că educația trebuie individualizată în funcție de temperamentul și reactivitatea lui. În perioada copilăriei, temperamentul se află în forma lui nativă, dar treptat se modelează, pe măsură ce educația din familie și școală își spun cuvântul. Din experiența la catedră am constatat că educația realizată în școală nu este solidă dacă elevul nu are,,cei șapte ani de acasă”, ceea ce relevă că, în familie, trebuie să se pună bazele unei educații sănătoasă pentru viață.

Este important ca părintele să știe că mediul de viață și educația sunt factori esențiali în dezvoltarea copilului. În orice familie, copii au nevoie de multă iubire, grijă și atenție. Ei se simt iubiți și în siguranță când sunt ascultați fără să fie certați. Dacă,,li se tot face morală și nu vor fi ascultați,ei vor începe să-și ascundă sentimentele,nevoia de comunicare fiind strâns legată de nevoia de dragoste. Autoritatea părintească nu se realizează prin forță și brutalitate. Ea este rezultatul firesc al unor relații echilibrate, morale și umane.

O autoritate firească duce la relații de destindere și atașament, o falsă autoritate duce la o relație tensionată, la conflicte permanente. Autoritatea părintească trebuie să fie suplă , fermă și să se adapteze vârstei. Ea presupune un climat de afecțiune și dreptate, stăpânire de sine , înțelegere și spirit de colaborare între copil și părinte.

Familia are un rol important în parcurgerea cu succes de către elevi a diferitelor trepte de învățare.Anumiți factori familiali duc la nereușita școlară, cum ar fi: dezorganizarea familiei, lipsa de supraveghere, interesul redus al părinților pentru pregătirea școlară a copiilor, lipsa legăturii părinților cu școala și starea materială precară.

Formarea personalității copilului implică și rezolvarea unor situații conflictuale și frustrante. Pentru copil este îngrozitor să audă vocile furioase ale părinților, când unul e contra celuilalt. Este important să-i vadă pe părinți că îșî soluționează diferențele de opinie în mod ponderat.Stările conflictuale în lanț dintre copil și părinți sau dintre părinți, îl fac pe copil să-i fie teamă, să mintă, să părăsească domiciliul, să vagabondeze, să fure. În aceste cazuri, părintii nu trebuie să-și reproșeze unul altuia deficiențele pe care le au copiii lor, fiindcă ambii părinți trebuie să colaboreze în educarea lor.

În cadrul familie întâlnim coabitarea unui număr mare de membrii, aparținând mai multor generații cu temperamente și interese diferite, cu atitudini și mentalități proprii unor diverse niveluri de viață si cultură. Orice familie trebuie să se bazeze pe afecțiunea mutuală și consens între toți membrii ei. Unitatea de vederi intre bunici și părinți privind educația va duce la realizarea și întărirea unității lor.Copilul are încredere în părinte dar aceasta să fie susținută prin fapte și prin ținută.

Cap. II Metodologia cercetării

II.1. Tipul și orientarea cercetării

În cercetarea de față, demersul investigativ s-a realizat din combinarea celor două tipuri fundamentale de cercetare: cercetarea cantitativă și cercetarea calitativă. Tocmai de aceea, opțiunea a fost pentru metode și instrumente de cercetare atât cantitative, cât și calitative.

Am propus o cercetare de tip explorator și predictiv, ocazională, pe care am desfașurat-o în incinta Grădiniței Dăscălești, bazându-mă pe forțe proprii.

Metoda folosită în cercetare este culegerea de informații prin aplicarea chestionarelor (pentru părinți).

II.2. Scopul și obiectivele cercetării

Scopul: Investigarea statutului rolurilor și funcțiilor consilierului școlar în contextul consilierii părinților cu copii de vârstă preșcolară.

II.3.Obiectivelor cercetării:

O.1. Identificarea nevoilor de informare și de consiliere la nivelul părinților copiilor preșcolari.

O.2. Analiza relației dintre grădiniță și familie.

O.3. Identificarea modalităților și condițiilor de dezvoltare ale unui parteneriat educațional eficient.

O.4. Identificarea profilului consilierului din învățământul preșcolar și descrierea competențelor necesare în activitatea de consiliere a părinților.

O.5. Cunoașterea rolului consilierului în grădiniță.

O6. Identificarea elementelor necesare elaborării unui model de program de consiliere pentru părinți.

II.4. Variabilele cercetării

În contextul cercetării noastre, pentru a răspunde scopului stabilit, am avut în vedere următoarele variabile:

Variabile independente:

Activitatea de consiliere care răspunde nevoilor reale de educație ale părinților;

Specificul activității de consiliere;

Colaborarea părinților cu educatoarele;

Profilul consilierului – competențe, calificare, experiență;

Participarea părinților la programe de formare și consiliere.

Variabile dependente:

Parteneriat educațional eficient;

Colaborarea familie – grădiniță;

Activitatea de consiliere;

II.5. Ipotezele cercetării

În conformitate cu obiectivele enunțate anterior, cercetarea își propune probarea următoarelor ipoteze:

Ipoteza 1: Dacă activitatea de consiliere din grădiniță răspunde nevoilor reale de educație ale copiilor și părinților și va fi realizată sistematic și continuu, atunci se va asigura o mai bună realizare a obiectivelor și o mai bună construcție a parteneriatului.

Ipoteza 2: Cu cât cadrele didactice și părinții sunt mai bine informați și consiliați, cu atât calitatea colaborării părinți – grădiniță va fi mai focalizată pe beneficiile copilului.

II.6. Stabilirea eșantionului. Caracteristici

Cercetarea a fost realizată în cadrul Grădiniței Dăscălești,cu program normal,pe un număr de 26 de subiecși,cu vârsta cuprinsă între 28 si 39 de ani

II.7. Metode și instrumente de cercetare

Alegerea metodelor de cercetare a fost făcută în funcție de: caracteristica procesului studiat, de abordabilitatea metodelor și tehnicilor, de existența instrumentelor de investigație potrivite. Așadar am optat pentru următoarele metode:

metoda anchetei pe bază de chestionar;

metoda anchetei pe bază de interviu;

analiza documentelor consilierului;

Metoda chestionarului constă într-un număr de întrebări prin care se urmărește descoperirea nivelului de cunoștințe dintr-un domeniu. Răspunsurile sunt măsurate, prelucrate și interpretate.

Chestionarul este un set de întrebări ,bine organizate și structurate pentru a obține date cât mai exacte cu privire la o persoană sau un grup de persoane ,ale căror răspunsuri sunt consemnate în scris .Este cea mai obișnuită metodă de colectare a datelor , care se bazează pe autoraportările subiecților la propriile lor percepții, atitudini sau comportamente ,mai ales atunci când investigația cuprinde o populație mai largă .Marele avantaj este că valorizează introspecția și prin aceasta investigatorul măsoară percepții ,atitudini și emoții subiective .Principalul dezavantaj este că nu suntem siguri dacă persoanele dau raportări ale propriilor simțăminte.

II.8.Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării

La acest subpunct al lucrării am analizat și interpretat rezultatele obținute cu ajutorul metodelor și instrumentelr de cercetare. Ne-am concentrat atenția asupra următoarelor variabile:

Profilul consilierului;

Eficiența activității de consiliere;

Activitatea de consiliere;

Colaborarea familie – grădiniță;

Colaborarea părinților cu educatoarele.

II.9. Culegerea informațiilor

Au fost chestionați 26 de subiecți în perioada 6 decembrie – 13 decembrie 2014.

Subiecții sunt părinții copiilor ce aparțin grupei la care eu îmi desfășor activitatea.

Eșantion: Din totalul părinților chestionați, 23 sunt mame, ceea ce reprezintă 88,46%, și 3 tați ; toți provin din mediul rural, 53,84% au absolvit liceul și 11,53% au studii postuniversitare.

Tabel 1. Eșantionul cercetării

II.10. Prelucrarea, analiza și interpretarea rezultatelor cercetării

Prelucrarea a inclus colectarea chestionarelor, codificarea și tabelarea informațiilor, pentru a permite analiza și interpretarea acestora.

Întrebarea nr. 1: Cum poate fi caracterizată relația grădiniță – familie, în viziunea dumneavoastră?

Figura 1. Reprezentare grafică – Caracterizarea relației grădiniță – școală

La această întrebare, 18 (69,23%) dintre părinții chestionați caracterizează relația pe care o au cu grădinița ca fiind deschisă și bazată pe cooperare; niciunul dintre cei chestionați nu consideră relația cu grădinița ca fiind formală.

Tabel 2. Centralizare răspunsuri întrebarea 1

Întrebarea nr. 2: Cum se manifestă comunicarea în cadrul acestei unități de învățământ(grădinița)?

Din totalul celor 26 de respondenți, 15,38% consideră că modul în care se manifestă comunicarea părinte – educatoare este destul de bun, 19,23% – bun și foarte bun, 65,39%.

Părinții apreciază comunicarea deschisă, constructivă referitoare la abilitățile și aptitudinile pe care le au copiii, la posibilitatea și modalitățile de dezvoltare a acestora, la găsirea de soluții eficiente pentru a stopa problemele de adaptare ale copilului în grădiniță, iar mai apoi în mediul școlar.

Prin această întrebare am dorit să stabilesc, pe o scală de la -1 la +1, cât de bine se manifestă comunicarea în cadrul gradinitei.

Tabel 3. Centralizare răspunsuri întrebarea 2

4x (-1) + 5×0 + 17×1

SCOR = = 0,50

26

Acest scor de 0,50 demonstrează că părinții colaborează bine cu educatoarea pentru a asigura creșterea și dezvoltarea normală a copilului, comunicarea având tendința de a deveni foarte bună.

Întrebarea nr. 3: În calitate de părinte, ce stil parental adoptați în creșterea copilului dumneavoastră?

46,15% dintre părinți adoptă un stil parental autoritar, 26,92% – modelul protector, 15,38%, modelul democratic, 11,55% – modelul indulgent, iar modelul indiferent niciunul dintre ei.

Majoritatea părinților care au absolvit adoptă un stil parental autoritar, adică 71,42%.

Figura 2. Reprezentare grafică răspunsuri întrebarea 3

Se observă o legătură între nivelul de cultură al părintelui și stilul parental adoptat.

Tabel 4. Centralizare răspunsuri întrebarea 3

Întrebarea nr. 4: Care sunt așteptările dumneavoastră privind disciplinarea copilului în cadrul grădiniței?

Figura 3. Reprezentare grafică răspunsuri întrebarea 3

11,55% consideră că educatoarea trebuie să folosească în disciplinarea copilului oferirea de modele comportamentale, 26,92% – îndrumarea permanentă, 30,76% – stabilirea regulilor cu fermitate și consecvență, 23,07% – admonestarea, 7,7% – pedepsele fizice.

Se constată că părinții au păreri diferite față de discilinarea copilului lor în grădiniță. Este nevoie de o îmbinare armonioasă a măsurilor de educare corectă a comportamentului adoptate de educatoare pentru a răspunde așteptărilor părinților.

Tabel 5. Centralizarerăspunsuri întrebarea 4

Întrebarea nr. 5: Considerați că familia este instituția primordială în care copilul dumneavoastră dobândește cea dintâi „școală a vieții”? Argumentați!

Figura 4. Reprezentare grafică răspunsuri întrebarea 5

Din cei 26 de părinți chestionați,(80,76%) consideră că „cei 7 ani de acasă” sunt hotărâtori

în procesul de adaptare și integrare, mai întâi, în colectivitatea preșcolară, apoi în viața școlară.

Aceștia consideră că educația în familie ocupă un loc important în formarea conduitei copilului, familia fiind primul model oferit acestuia.

La polul opus, există părinți (19,24%) care consideră că rolul familiei în formarea unei conduite corecte înainte de a frecventa grădinița nu este atât de important. Preșcolaritatea reprezintă pentru aceștia „o rampă de lansare” a copilului. În funcție de educarea comportamentului în grădiniță, copilul se va adapta cu succes în mediul școlar și, mai târziu, la viața socială. Prin urmare, rolul primordial în procesul de adaptare îl are, în viziunea acestor părinți, prima instituție de învățământ pe care o frecventează copilul.

Tabel 6. Centralizare răspunsuri întrebarea 5

Întrebarea nr. 6: Cum abordați problemele de disciplină ale copiilor dumneavoastră?

La această întrebare, 38,46% dintre respondenți rezolvă problemele de disciplină recurgând la inducerea supunerii prin pedepse fizice, 19,23% recurg la oferirea de recompense în locul sancțiunii, negociind astfel adoptarea unei conduite corecte, iar 42,31% preferă prevenirea manifestărilor violente prin stabilirea unei relații în cadrul căreia copilul se simte iubit și în siguranță.

Figura 5. Reprezentare grafică răspunsuri întrebarea 6

Tabel 7. Centralizator răspunsuri întrebarea 6

Luând în calcul distribuția pe nivel de învățământ absolvit a răspunsurilor, am constatat că există preocurare din partea părinților de a preveni manifestările violente ale propriilor copii prin asigurarea unui climat familial afectiv și sigur, dar, într-o proporție mai mare, se constată că cei care au absolvit doar liceul adoptă ca metodă disciplinară pedeapsa fizică. Consider că aceștia încă mai au convingerea, moștenită sau nu, că „bătaia e ruptă din rai”. În acest caz, copiii învață să fie violenți privindu-i pe părinți cum folosesc violența fizică asupra lor.

Întrebarea nr. 7: Din propria dumneavoastră experiență, credeți că a apela la pedepse fizice în disciplinarea copilului are drept consecință dezvoltarea unor comportamente agresive, a unor manifestări antisociale, a unor sentimente de furie și anxietate?

Figura 6. Reprezentare grafică răspunsuri întrebarea 7

15,38% dintre respondenți consideră că pedepsele fizice aplicate copiilor ca metodă de disciplinare nu determină dezvoltarea unor comportamente agresive, a unor manifestări antisociale, a unor sentimente de furie și anxietate, 22,07% au răspuns – nu întotdeuna, iar 61,55% -da.

Tabel 8. Centralizator răspunsuri întrebarea 7

Scorul obținut indică faptul că părinții sunt conștienți de efectele negative pe care le are apelarea la pedepse fizice asupra formării unei conduite corecte copilului. Chiar și cei care au răspuns la întrebarea precedentă că folosesc violența în disciplinarea copilului, se regăsesc printre cei care au răspuns afirmativ la această întrebare. O explicație poate fi aceea potrivit căreia anumite convingeri, considerate odată reguli de viață general valabile, se schimbă foarte greu, în ciuda conștientizării necesității acestei schimbări.

Întrebarea nr. 8: Care sunt cauzele manifestării unui comportament inadecvat în grădiniță de către copiii dumneavoastră?

Figura 7. Cauzele comportamentului violent

Părinții chestionați identifică cauzele unui comportament agresiv astfel: 19,23% invocă lipsa de comunicare și de afecțiune din familie, 26,92% – violența în cadrul intrafamilial, 23,07% – timpul îndelungat petrecut de copil în fața calculatorului/televizorului, 30,78% consideră comportamentul propriilor copii, nonviolent.

Se constată că dintre cei 26 de preșcolari ai grupei, doar 8 nu au probleme comportamentale, ceea ce înseamnă că doar 30,78% dintre părinți folosesc doar disciplina pozitivă în educarea și formarea unui comportament nonviolent propriului copil.

Tabel 9. Centralizare răspunsuri întrebarea 8

Întrebarea nr. 9: Sunteți dispuși să colaborați cu educatoarea în vederea înlăturării cauzelor care stau la originea manifestărilor violente ale copiilor?

Prin această întrebare am dorit să stabilesc, pe o scală de la -2 la +2, dacă părinții sunt dispuși să colaboreze cu educatoarea în vederea înlăturării cauzelor care stau la originea manifestărilor violente ale copiilor.

Tabel 10. Centralizare răspunsuri întrebarea 9

Aceste răspunsuri denotă faptul părinții doresc o colaborare eficientă cu educatoarea pentru transformarea comportamentului violent al copiilor într-unul asertiv.

Întrebarea nr. 10: Cum doriți să se concretizeze colaborarea grădiniță – familie pentru a rezolva eficient problemele disciplinare cu care se confruntă fiul/fiica dumneavoastră?

Figura 8. Concretizarea colaborării grădiniță-familie

30,76% dintre respondenți doresc ca relația de colaborare cu grădinița să se concretizeze prin organizarea de ședințe cu aceștia, 15,38% – prin lectorate, 53,86% – prin consiliere individuală.

Tabel 11. Centralizare răspunsuri întrebarea 10

Se observă necesitatea organizării unui curs de consiliere a părinților.

Descrierea cursului

Scopul acestui curs constă în informarea și consilierea părinților despre unele probleme comportamentale ale copiilor, a analizei cauzelor ce au generat aceste manifestări, a inițierii unor măsuri educative a căror eficiență este dată de consecvența aplicării acestora.

La acest curs cu tema: ,,Educați așa” au participat toți părinții copiilor din grădința cu program normal Dăscălești.

Este însă foarte important să fim deschiși, să fim conștienți de faptul că toți părinții au nevoie de consiliere și spijin, iar când acestea vin din partea unor specialiști (psihologi, consilieri școlari și chiar cadre didactice) trebuie să ascultăm cu atenție și să încercăm să aflăm cât mai multe informații.

Relația cu copiii se caracterizează printr-un schimb de experiență: părinții influențează copiii și invers. Educarea copiilor poate fi o plăcere, dar poate fi și dificilă. Părinții consideră în general educația ca fiind dificilă atunci când copilul prezintă un comportament care pentru ei este inacceptabil, supărător sau atunci când copilul nu ascultă de observația pe care părintele o face. Astfel, părinții se supără, se simt neputincioși.

Unii părinți, aducându-și copiii la grădiniță, uită de importanța implicării lor în educația acestora plasând cu nonșalanță responsabilitatea educatoarelor. Prinși în zbuciumul zilnic, preocupați de asigurarea nevoilor materiale, părinții abandonează educația și formarea copiilor, rezumându-se doar la cele câteva ore pe care aceștia le petrec în compania personalului didactic și auxiliar de la grădiniță.

Nu de puține ori, în cadrul discuțiilor cu părinții, de-a lungul celor peste 15 ani de experiență ca educatoare, am auzit expresia „Nu știu ce să mă mai fac cu el (ea)!”.

Obiective:

realizarea unei bune relații între părinte și copil, deoarece aceasta este condiția dezvoltării sănătoase și armonioase a copilului;

prevenirea unor probleme grave de educație (prin aceasta putând spune că prevenirea poate însemna chiar și consultarea unui specialist, consilier – dacă este nevoie atunci când relația părinte-copil este compromisă);

prevenirea unor probleme în comportamentul copilului și a spiralei negative pe care o determină acestea (comportamentul negativ al copilului, reacția negativă a părintelui, comportament și mai negativ al copilului – respingerea mai profundă a părintelui etc.).

Obiective specifice:

să-i facă pe părinți să înțeleagă că ei pot influența și conduce comportamentul propriilor lor copii;

părinții să-și însușească abilitățile de bază de care au nevoie pentru a influența efectiv comportamentul copilului.

Pentru desfășurarea acestui curs cu părinții la grădiniță am adus la cunoștință, printr-o ședință, intenția de a-l începeam prezentat aceste obiective astfel încât toți să știe ce vizează și faptul că durează 5 săptămâni. De asemenea, am întrebat părinții ce părere au, subliniind faptul că este mai mult un schimb de experiență, dacă li se pare o idee bună, ce ar aștepta de la un astfel de curs, dacă sunt interesați și dacă vor să participe ambii părinți sau doar unul. Părinții au avut la dispoziție o săptămână să se hotărască și să-și anunțe participarea.

Astfel, după o săptămână, 26 părinți au completat formularele de înscriere și apoi au primit următoarea confirmare scrisă:

„Stimați părinți,

Vă mulțumim pentru încrederea acordată și prin prezenta vă aducem la cunoștință că sunteți înscriși la cursul pentru părinți „Educați așa!”.

Cursul începe în ziua de…………………. , în sala de clasă a grupei „Ștrumfii”, de la ora 9,30 până la ora 12,00.

Contăm pe prezența dumneavoastră! În cazul în care aveți întrebări sau intervine ceva și nu puteți fi prezenți vă rog să ne contactați la numărul de telefon………………

Educatoare,

……………………………………”

În fiecare săptămână a fost abordată câte o temă.

Calendarul temelor a fost urmatorul:

„Aprecierea și acordarea atenției”.

„Cum să ne lăudăm copiii!”.

„Izolarea și pedepsirea”

„A spune NU și a interzice”

„Stabilirea limitelor”

Evaluare:

La sfârșitul întâlnirii părinții au primit câte un pliant și câte o temă pe care au trebuit să o facă aplicând ceea ce au învățat. Astfel, prima temă a fost următoarea:

Fiți cu ochii pe copilul dumneavoastră în timpul acestei săptămâni: ce face el ca să vă atragă atenția? Acordați atenție lucrurilor bune pe care le face.

Încercați să descoperiți două lucruri bune pe care le face copilul dumneavoastră. Notați ce a făcut el și cum ați reacționat dumneavoastră.

Lăudați-vă copilul în cursul acestei săptămâni! Notați ce a făcut el, ce ați zis dumneavoastră și cum a reacționat el la laudă.

De asemenea, am discutat la sfârșitul întâlnirii și despre primele teme, dacă aplică în continuare cele învățate la curs, apoi am înmânat părinților tema pentru săptămâna următoare:

Când l-ați pedepsit ultima dată pe copilul dumneavoastră și de ce? Care a fost pedeapsa? A dat rezultate?

Dați un exemplu despre modul în care l-ați izolat pe copil. Notați ce a făcut copilul, ce ați făcut dumneavoastră și cum a reacționat copilul.

Numiți 3 lucruri bune pe care copilul le-a făcut săptămâna trecută.

Ca și aspecte negative părinții au precizat că nu au fost, ci doar că le pare rău că aceste întâlniri au luat sfârșit

Părinții au primit în încheiere diplome de „părinte model”.

Figura 9. Diplomă – Distincție de merit

La sfârșitul cursului am aplicat un chestionar părinților pentru a vedea in ce măsura le-a fost modificat comportamentul față de copii si gradiniță.

Întrebarea 1:Cât de mult vă ocupați acum de educația copilului?

După cum se observă in tabel 23 de părinți susțin că se ocupă de copii lor tot timpul,iar 3 părinți au spus că se ocupă doar cat le permite timpul.

Tabel 12. Centralizare răspunsuri întrebarea 1

Întrebarea 2:Credeți că este important să mergeți la grădiniță și să vă interesați de copilul dumneavoastră?

La această întrebare 22 de părinți au răspuns că este important să meargă la grădinița pentru a se informa de copil,iar 4 părinți au răspuns că nu știu cât de important e să se intereseze de copil la grădinița.

Tabel 13. Centralizare răspunsuri întrebarea 2

Întrebarea 3: În ce fel a evoluat relația dumneavoastră cu grădinița în urma cursului de consiliere,,Educați așa,,?

La această întrebare toți părinții au răspuns că înțeleg mai bine problemele cu care se confruntă grădinița.

Tabel 14. Centralizare răspunsuri întrebarea 3

Întrebarea 4: Cursul ,,Educați așa,, contribuie la reușita copilului?

În cadrul acestei întrebări 25 de părinți au raspuns că da,cursul contribuie la reușita copilului,iar 1 a răspuns că nu știe dacă cursul contribuie la reușita copilului.

Tabel 15. Centralizare răspunsuri întrebarea 4

Întrebarea 5: Considerați că acest curs de consiliere v-a fost folositor?

În tabel se observă că toți cei întrebați au răspuns că da, le-a fost folositor.

Tabel 16. Centralizare răspunsuri întrebarea 5

Întrebarea 6: Ați mai participa la alte cursuri de consiliere dacă s-ar mai organiza în grădiniță?

La această întrebare 22 au răspuns că ar mai participa la cursuri de consiliere,iar 4 au răspuns că sunt deschiși să participe și la alt fel de cursuri.

Tabel 17. Centralizare răspunsuri întrebarea 6

Toate activitățile desfășurate în cadrul cursului ,,Educați așa,, sunt deosebit de importante în educarea și dezvoltarea preșcolarilor.

Este benefică pentru copil deoarece acesta își dezvoltă anumite abilități, priceperi, deprinderi fiind susținut în totalitate de părinte, pe de altă parte este benefică pentru părint deoarece prin antrenarea lor aceștia se simt puși în valoare, talentele și cunoștințele lor fiind fructificate, iar munca educatorului/educatoarei este diminuată.

Părintele își poate urmări copilul în variate situații de interacțiune zilnică, dar mai ales au posibilitatea să cunoască mai bine dificultățile de integrare a acestuia în colectivul grupei sau în programul grădiniței.

Astfel, putem aprecia faptul că răspunsurile la acest chestionar pun în evidență implicarea părinților dupa participarea la curs.

După cum s-a observat, majoritatea părinților au răspuns că preșcolarul vine cu plăcere la grădiniță, dornic să învețe lucruri noi și să se întâlnească cu colegii. În ciuda faptului că majoritatea părinților lucrează, aceștia își fac timp să vină la grădiniță să întrebe educatoarea de progresele copilului.

Cele mai bune metode de a comunica cu educatoarea sunt, după părerea părinților,telefoanele, ședințele și întâlnirile individuale. Acestea vizează o comunicare directă între părinte- educatoare,părintele se poate interesa de copil mult mai bine utilizând aceste metode.

În urma întâlnirilor cu educatoarea părinții au susținut că înțeleg mai bine problemele copilului și se implică în rezolvarea lor, dar pe lângă aceasta s-a format o relație de colaborare între educatoare-părinte.

În urma realizării anchetei prin chestionar am constatat faptul că fiecare părinte își dorește cât mai mult să se implice în educația copilului, să comunice cu educatoarea, să se intereseze de progresele copilului.

Toate aceste constatări la care am ajuns și pe care le-am menționat ne fac să concluzionăm că obiectivele cercetării au fost realizate și că astfel ipoteza de la care am pornit cercetarea, conform căreia, consilierea din gradinita raspunde nevoilor reale de educatie ale copiilor si parintilor s-a adeverit.

În același timp, scopul urmărit, de a investiga statutul si functia consilierului in contextul consilierii parintilor cu copii de varsta prescolara a fost atins,ceea ce ne face să continuăm organizarea și desfășurarea de cursuri educaționale nu numai cu părinții copiilor ci și cu ceilalți factori educativi din comunitate.

Concluzii

Pe baza răspunsurilor oferite în chestionar, se pot formula următoarele concluzii:

Necisitatea colaborării grădiniță – familie rezidă din obiectivul comun pe care îl au cei doi factori educaționali: asigurarea unui sistem unitar de cerințe de instruire și educare a preșcolarului. Aproximativ 80% dintre părinții chestionați consideră că familia e scena principală din viața copilului, reprezintă nucleul social în care, până la o anumită vârstă, se reflectă întreaga viață socială, iar relația cu grădinița este bazată pe implicare conștientă, interesată și reciproc avantajoasă.

Nivelul de educație al familiei intervine în adaptarea copilului la cerințele educaționale. În funcție de stilul parental pe care îl promovează, copilul își va forma un comportament agresiv sau nonviolent. De aceea părintele trebuie să posede noțiuni elementare privind aspecte legate de dezvoltarea fizică și psihică a copilului, de problematica pe care o ridică evoluția sa. Este îngrijorător faptul că aproximativ 40% dintre părinți folosesc pedepsele fizice în disciplinarea copilului. Părinții trebuie să se îndepărteze de la modelul autoritar și să adopte un stil caracterizat de afecțiune, deschidere, coerență în stabilirea și aplicarea regulilor și limitelor. Trebuie să se țină seama că modelul oferit de părinți are uneori un impact mai mare asupra copilului decât orice alte metode folosite în disciplinarea lui.

Uneori mentalitatea părinților și cutumele sociale înrădăcinate și întărite prin comportamente repetate sunt greu de influențat sau schimbat, dar nu imposibil. Astfel, părintele care alege ca metodă de disciplinare pedeapsa fizică, o poate face inconștient, atunci când își pierde cumpătul. Această metodă are efect doar pe termen scurt. Mai grav este că, cu cât un copil este bătut mai des, cu atât crește riscul de agresiune asupra altor copii și a apariției unor comportamente antisociale. În cazul copiilor bătuți atunci când sunt mici, nu putem preciza în mod sigur dacă se poartă bine din cauza fricii sau pentru că a învățat să distingă binele de rău. Aproximativ 70% dintre părinți conștientizează că manifestările violente ale copilului sunt rezultatul unor deficiențe de educație exercitate asupra lui, în special, utilizarea pe termen lung a pedepselor fizice.

Vârsta preșcolară reprezintă „fundația” a ceea ce se va clădi în timp. Eforturile educatoarei privind disciplinarea copilului trebuie să fie continuate, susținute și întărite de familie. Dar chiar și atunci când grădinița oferă programe bune și eficiente, uneori experiențele negative, acumulate de copil în familie, nu pot fi contracarate. Mai mult, ceea ce asimilează copilul de la grădiniță se poate pierde dacă familia nu întărește și nu valorifică suficient aceste achiziții. Aproximativ 50% dintre părinți înțeleg că uneori copiii sunt încă prea mici pentru a-și da seama că anumite acțiuni sunt de neacceptat, iar învățarea unui comportament responsabil înseamnă conștientizarea consecințelor și asumarea responsabilității pentru propriile acțiuni.

Cercetarea a confirmat ipoteza formulată. Manifestarea problemelor de comportament reprezintă efectul unor deficiențe de educație exercitate asupra copilului. Singura metodă eficientă de prevenire și combatere a comportamentului agresiv este utilizarea disciplinei pozitive de către familie și în cadrul instituțiilor de învățământ.

Bibliografie

1. Antonesei, L. (2002). O introducere în pedagogie. Dimensiunile axiologice și transdisciplinare ale educației. Iași: Editura Polirom.

2. Ariès, P.,& Duby, G. (coord.) (1997). Istoria vieții private. București: Editura Meridiane.

3. Avram, E. (2009). Psihologia personalității: arhitectură și dimensiuni. București: Editura Universitară.

4. Băran-Pescaru, A. (2004). Parteneriat în educație, familie – școală – comunitate. București: Editura Aramis.

5. Băran Pescaru, A. (2004). Familia azi. O perspectivă sociopedagogică. București: Editura Aramis.

6. Bulai, A. (2000). Metode de cercetare calitativă. Focus – grupul în investigația socială. București: Editura Paideia.

7. Caplow, T. (1970). L'enquête sociologique. Paris: Armand Colin.

8. Ciolan, L. E. (2006). Dezvoltarea educației timpurii. Aplicații privind mamagementul proiectelor. București: Editura Universității din București.

9. Chelcea, S. (2004). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. (ed. a 2-a rev.). București: Editura Economică.

10. Dolean, I&., Dolean, D. (2009). Meseria de părinte. București: Editura Aramis.

11. Dragu, A. (coord.), Popovici, V.,& Enache, R. (2009). Consilierea școlară între provocări și paradigme: lucrările prezentate la prima ediție a Conferinței Naționale a Psihologilor Școlari: Constanța, 5-6 iunie 2009. Constanța: Editura NewLine.

12. Druță, F. (1998). Psihosociologia familiei. București: Editura Didactică și Pedagogică.

13. Holdevici, I. (1996). Elemente de psihoterapie. București: Editura ALL.

14. Holdevici, I., &Neacșu, V. (2006). Consiliere psihologică și psihoterapie în situațiile de criză. București: Editura Dual Tech.

15. Ionescu, M.,& Negreanu, E. (coord.) (2006). Educația în familie. Repere și practici actuale. București: Editura Cartea Universitară.

16. Iucu, R.,& Manolescu, M. (2004). Elemente de pedagogie. București: Editura Credis.

17. Ivey, A. E., Gluckstern, N.,& Bradford Ivey, M. (1999). Abilitățile consilierului – abordare din perspectiva microconsilierii. Cluj Napoca: Editura RisoPrint.

18. Kolly, S., Rădulescu, C., &Anghel, M. (2009). Manual de formare a specialistului în copilăria timpurie. București: Editura Humanitas.

19. Lupașcu, G. (1994). Dreptul familiei. Note de curs. Iași: Editura Fundației “Chemarea“.

20. Marga, A. (1999). Educația în tranziție. Cluj – Napoca: Editura Dacia.

21. Mihăilescu, M. (coord.) (2000). Un deceniu de tranziție. Situația copilului și a familiei în România. UNICEF.

22. Mitrofan, I. (1989). Cuplul conjugal: armonie și dizarmonie. București: Editura Științifică și Enciclopedică.

23. Mitrofan, I., Nuță, A. (2005). Consilierea psihologică: cine, ce și cum?. București: Editura SPER.

24. Neacșu, I. (1990). Metode și tehnici de învățare eficientă. București: Editura Militară.

25. Noveanu, E.,& Potolea, D. (2007). Științele Educației: dicționar enciclopedic. București: Editura Sigma.

26. Osterrieth, P. (1973). Copilul și familia. București: Editura Didactică și Pedagogică.

27. Păun, E. (2002). Profesionalizarea activității didactice. în Gliga, L. (coord.). Standarde profesionale pentru profesia didactică. București: MEC.

28. Păun, E.,& Iucu, R. (coord.) (2002). Educația preșcolară în România. Iași: Editura Polirom.

29. Păun, E., &Potolea, D. (coord.) (2002). Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri aplicative. Iași: Editura Polirom.

30. Petrovai, D. (2006). Psihopedagogie. Consilierea și orientarea psihopedagogică a elevilor. Ministerul Educației și Cercetării: Proiectul pentru Învățământul Rural.

31. Plosca, M., &Mois, A. (2001). Consiliere privind cariera. Cluj-Napoca: Editura Dacia.

32. Popescu-Neveanu, P. (1978). Dicționar de Psihologie. București: Editura Albatros.

33. Potolea, D. (1989). Profesorul și strategiile conducerii învățării, în Structuri, strategii și performanțe în învățământ (coord. Jinga, I. și Vlăsceanu, L.). București: Editura Academiei Republicii Socialiste România.

34. Renaud, H., &Gagné, J-P. (2010). Cum să fii un bun părinte. Iași: Editura Polirom.

35. Stancu, I. (2005). Mic tratat de consiliere psihologică și școlară. București: Editura S.P.E.R.

36. Tomșa, Gh. (coord.), (1996). Dicționar de orientare școlară și profesională. București: Editura Afeliu.

37. Tomșa, Gh. (2008). Consiliere și orientare în școală. București: Universitatea din București – Editura Credis.

38. Tomșa, Gh. (2011). Abordările generale ale consilierii și consultanței școlare. București.

39. Vandra, A. (2008). Cum să ne educăm copiii. București: Teora.

40. Văideanu, G. (1988). Educația la frontiera dintre milenii. București: Editura Politică.

41. Voinea, M. (1996). Psihosociologia familiei. București: Editura Universității din București.

42. Vrăsmaș, E. (2002). Educația preșcolară în fața provocărilor mileniului trei. În Educația preșcolară în România. Paun, E., Iucu, R. (coord.). Iași: Polirom.

43. Vrăsmaș, E. (2003). Consilierea si educatia parintilor. Bucuresti: Editura Aramis.

44. Vrăsmaș, E., Guranda, O.; Rijicov, S., Vrânceanu, M.,& Lăzărescu – Spetetchi, L. (1999). Educație timpurie individualizată. Chișinău: Editura Cartier.

45. Vrăsmaș, E. (2008). Educația timpurie și grădinița adaptată. De la pedagogia grupului la pedagogia diversității. Suport de curs pentru formarea continuă a cadrelor didactice din învățământul preșcolar, MECT, UNICEF, RENINCO. București.

46. Vrăsmaș, E. (2011). Reflecții asupra direcțiilor actuale în studiile privind educația timpurie. În Repere; Revista de Științele educației, nr.5/2011. București: Editura Universității din București.

47. Vrăsmaș, T. (2001). Învățământul integrat și/sau incluziv. București: Editura Aramis.

48. Zamfir, C., &Vlăsceanu, L. (coord.). (1998). Dicționar de sociologie. București: Editura Babel.

49. Zdrehuș, C. T. (2004). Consiliere psihopedagogică și (O.S.P.). Oradea: Editura Universității din Oradea.

50. Zlate, M. (2007). Introducere în Psihologie. Iași: Editura Polirom.

Anexe

Anexa 1

1. Titlul programului: Program de consiliere a părinților cu copii de vârstă preșcolară

2. Tipul de program: Program de consiliere

3. Scopul programului: Abilitarea consilierilor școlari pentru susținerea părinților în

exercitarea funcției educative și a cunoașterii dezvoltării copilului din perspectivă holistică;

4. Obiectivele generale ale programului:

Cunoașterea principalelor nevoi de dezvoltare ale copilului de vârstă preșcolară:

dezvoltare cognitivă echilibrată, socio-afectivă, psiho-motrică și de limbaj;

Abordarea și tratarea diferențiată a copiilor aflați în situații de incluziune;

Centrarea pe nevoile familiei;

Optimizarea activității de comunicare cu părinții/ familia;

Integrarea consilierului școlar în echipa interdisciplinară în grădiniță;

Consolidarea parteneriatului educațional grădiniță – familie.

5. Obiective specifice ale programului

Să recunoască și să valorizeze fiecare părinte în acțiunea sa educativă;

Să ofere continuu părinților informații privind evoluția particularităților de vârstă și

individuale ale copiilor;

Să sprijine părinții în abordarea și îmbogățirea experiențelor de învățare variate ale

copiilor;

Să faciliteze întărirea relațiilor copii – părinți, prin participarea activă a acestora la

activitățile desfășurate de grădiniță;

Să informeze părinții cu privire la valoarea strategiilor adecvate de stimulare a

proceselor de dezvoltare cognitiv – comportamentală, emoțională și de socializare a copiilor;

Să formuleze și să recomande părinților posibile atitudini de a (re)acționa în anumite conjuncturi adecvate situației;

Să întărească legătura dintre grădiniță și familie, prin valorizarea rolurilor educative orientate spre creșterea, îngrijirea și educația copilului;

Să sprijine transferul de idei, opinii și acțiuni pozitive între părinți, raportându-se la particularitățile familiei, contextul social și caracteristicile relației părinte – copil;

Chestionarul nr 1

Vârstă:

masculin

Sex:

feminin

Nivel studii: liceal

postliceal

universitar

postuniversitar

Încercuiți varianta care exprimă cel mai bine părerea dumneavoastră:

1. Cum poate fi caracterizată relația grădiniță – familie, în viziunea dumneavoastră?

a) formală, având o slabă influență asupra mediului familial;

b) bazată pe deschidere și cooperare;

c) relație pozitivă bazată pe respect reciproc, pe scopuri împărtășite ce asigură integrarea cu succes a copilului în mediul educațional.

2. Cum se manifestă comunicarea în cadrul acestui parteneriat?

a) destul de bine;

b) bine;

c) foarte bine.

3. În calitate de părinte, ce stil parental adoptați în creșterea copilului dumneavoastră?

a) modelul autoritar

b) modelul indulgent

c) modelul protector

d) modelul indiferent

e) modelul democratic

4. Care sunt așteptările dumneavoastră privind disciplinarea copilului în cadrul grădiniței?

a) oferire de modele comportamentale;

b) îndrumare permanentă;

c) fermitate și consecvență în stabilirea regulilor;

d) admonestare;

e) pedepse fizice.

5. Considerați că familia este instituția primordială în care copilul dumneavoastră dobândește cea dintâi „școală a vieții”? Argumentați!

a) Da, ________________________________________________________________________

b) Nu, ________________________________________________________________________

6. Abordați problemele de disciplină ale copiilor dumneavoastră recurgând la:

a) inducerea supunerii prin pedepse fizice?

b) negocierea adoptării unui comportament adecvat în schimbul unor recompense?

c) prevenirea acestora prin stabilirea unei relații în cadrul căreia copilul se simte iubit și în siguranță?

7. Din propria dumneavoastră experiență, credeți că a apela la pedepse fizice în disciplinarea copilului are drept consecință dezvoltarea unor comportamente agresive, a unor manifestări antisociale, a unor sentimente de furie și anxietate?

a) Nu

b) Nu întotdeauna

c) Da

8. Copiii dumneavoastră manifestă un comportament inadecvat (violent) în grădiniță din cauza:

a) lipsei de comunicare și de afecțiune din familie?

b) violenței în cadrul intrafamilial?

c) timpului îndelungat petrecut de copil în fața calculatorului / televizorului jucând / vizionând emisiuni al căror conținut nu este verificat / restricționat de către părinți?

d) atenției scăzute pe care educatoarea i-o acordă copilului?

e) nu este cazul.

9. Sunteți dispuși să colaborați cu educatoarea în vederea înlăturării cauzelor care stau la originea manifestărilor violente ale copiilor?

a) deloc;

b) foarte puțin;

c) puțin;

d) mult;

e) foarte mult.

10. Cum doriți să se concretizeze colaborarea grădiniță – familie pentru a rezolva eficient problemele disciplinare cu care se confruntă fiul/fiica dumneavoastră?

a) ședințe cu părinții;

b) lectorate;

c) consultații individuale prin vizitarea familiei de către educatoare.

Chestionarul nr 2

Întrebarea 1: Cât de mult va ocupati acum de educatia copilului?

Întrebarea 2: Credeti ca este important sa mergeti la gradinita si sa va interesati de copilul dumneavoastra?

Intrebarea 3:In ce fel a evoluat relatia dumneavoastra cu gradinita in urma cursului de consiliere,,Educatia asa,,?

Intrebarea 4:Cursul ,,Educatia asa,, contribuie la reusita copilului?

Intrebarea 5:Considerati ca acest curs de consiliere v-a fost folositor?

Intrebarea6:Ati mai participa la alte cursuri de consiliere daca s-ar mai organiza in gradinita?

,,EDUCAȚI AȘA”

Motto : „Eu sunt copilul…Tu ții în mâinile tale destinul meu,

Tu determini, în cea mai mare măsură dacă voi reuși sau voi eșua în viață!”

E limpede că „meseria de părinte” este cea mai dificilă, însă fiind o meserie ea se poate învăța, iar ca oricare alta și aici există reguli și „secrete” ce pot fi aplicate.

Este însă foarte important să fim deschiși, să fim conștienți de faptul că toți părinții au nevoie de sfaturi și spijin, iar când acestea vin din partea unor specialiști (psihologi, consilieri școlari și chiar cadre didactice) trebuie să ascultăm cu atenție și să încercăm să aflăm cât mai multe informații.

Din păcate, mulți părinți au uitat că familia reprezintă „nucleul societății”, că ea este responsabilă de formarea viitorilor cetățeni, că ceea ce cred părinții despre viață și împlinirea ei va determina felul în care își vor crește copiii.

Relația cu copiii se caracterizează printr-un schimb de experiență: părinții influențează copiii și invers. Educarea copiilor poate fi o plăcere, dar poate fi și dificilă. Părinții consideră în general educația ca fiind dificilă atunci când copilul prezintă un comportament care pentru ei este inacceptabil, supărător sau atunci când copilul nu ascultă de observația pe care părintele o face. Astfel, părinții se supără, se simt neputincioși.

Unii părinți, aducându-și copiii la grădiniță, uită de importanța implicării lor în educația acestora plasând cu nonșalanță responsabilitatea educatoarelor. Prinși în zbuciumul zilnic, preocupați de asigurarea nevoilor materiale, părinții abandonează educația și formarea copiilor, rezumându-se doar la cele câteva ore pe care aceștia le petrec în compania personalului didactic și auxiliar de la grădiniță. Acasă, copiii sunt lăsați în fața televizoarelor, uneori ore în șir și fără o selecționare a emisiunilor asupra cărora aceștia se opresc, fără ca părinții să realizeze cât de nocivă poate fi aceasta pentru sănătatea fizică, dar mai ales cea mentală.

Nu de puține ori, în cadrul discuțiilor cu părinții, de-a lungul celor peste 11 ani de experiență ca educatoare, am auzit expresia „Nu știu ce să mă mai fac cu el (ea)!”.

Astfel, în momentul în care am auzit despre cursul pentru părinți „Educați așa!” am fost hotărâtă să particip, mai ales că informațiile acumulate pe parcursul acestui curs trebuia să le împărtășim și să le aplicăm cu părinții de la grupă.

Cursul este „un mod de informare educațională preventivă și de sprijin acordat părinților” și a vizat următoarele obiective cadru (obiective regăsite in „Suportul de curs pentru specialiști care lucrează în domeniul educației părinților”):

realizarea unei bune relații între părinte și copil, deoarece aceasta este condiția dezvoltării sănătoase și armonioase a copilului;

prevenirea unor probleme grave de educație (prin aceasta putând spune că prevenirea poate însemna chiar și consultarea unui specialist – psiholog – dacă este nevoie atunci când relația părinte-copil este compromisă);

prevenirea unor probleme în comportamentul copilului și a spiralei negative pe care o determină acestea (comportamentul negativ al copilului, reacția negativă a părintelui, comportament și mai negativ al copilului – respingerea mai profundă a părintelui etc.).

Obiective specifice:

să-i facă pe părinți să înțeleagă că ei pot influența și conduce comportamentul propriilor lor copii;

părinții să-și însușească abilitățile de bază de care au nevoie pentru a influența efectiv comportamentul copilului. Aceste abilități de bază trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să fie eficiente (adică să conducă la rezultate);

să nu aibă un revers negativ (cazuri de violență sau abuz).

să aibă ca rezultat familii care folosesc metode și procedee eficiente de educație, adică:

mai multă atenție pozitivă din partea părinților, mai multe aprecieri pozitive, mai multe recompense;

mai puține pedepse fizice atunci când copiii încalcă regulile și limitele;

alegere conștientă a reacțiilor față de posibilul comportament nedorit al copiilor

Pentru desfășurarea acestui curs cu părinții la grădiniță am adus la cunoștință, printr-o ședință, intenția de a-l începe, am prezentat aceste obiective astfel încât toți să știe ce vizează și faptul că durează 5 săptămâni. De asemenea, am întrebat părinții ce părere au, subliniind faptul că este mai mult un schimb de experiență, dacă li se pare o idee bună, ce ar aștepta de la un astfel de curs, dacă sunt interesați și dacă vor să participe ambii părinți sau doar unul. Părinții au avut la dispoziție o săptămână să se hotărască și să-și anunțe participarea. Astfel, după o săptămână, 18 părinți au completat formularele de înscriere și apoi au primit următoarea confirmare scrisă:

„Stimați părinți,

Vă mulțumim pentru încrederea acordată și prin prezenta vă aducem la cunoștință că sunteți înscriși la cursul pentru părinți „Educați așa!”.

Cursul începe în ziua de…………………. , în sala de clasă a grupei „Ștrumfii”, de la ora 9,30 până la ora 12,00.

Contăm pe prezența dumneavoastră! În cazul în care aveți întrebări sau intervine ceva și nu puteți fi prezenți vă rog să ne contactați la numărul de telefon………………

Educatoare,

……………………………………”

În fiecare săptămână a fost abordată câte o temă. Prima întâlnire a debutat cu urarea de bun venit, iar apoi, timp de 20 de minute părinții au făcut cunoștință, fiecare participant specificând numele, numărul de copii, vârsta copiilor, profesia, ce îi place la copilul său, motivul pentru care participă la curs.

După această parte introductivă, le-am prezentat părinților tema primei întâlniri: „Aprecierea și acordarea atenției”. De asemenea, le-am citit părinților obiectivele fiecărei subteme. Astfel, pentru subtema „Acordarea atenției” obiectivele au fost:

să înțeleagă că pot acorda atenție într-o manieră pozitivă sau negativă;

să acorde atenție pozitivă dacă vor să stimuleze comportamentul pozitiv al copilului;

Pentru subtema „Aprecierea” au fost următoarele obiective:

să înțeleagă că laudele îi pot stimula pe copii pentru a se comporta mai des într-un anume fel;

să își laude copilul pentru faptele bune, deoarece va rezulta o atmosferă familială mult mai plăcută, iar copiii vor avea o imagine de sine pozitivă;

să învețe cum se formulează o apreciere pozitivă (să îi explice de ce l-a lăudat).

Apoi am așezat două panouri: pe primul panou este prezentat un copil zâmbind deasupra căruia scrie „Ce îmi place la copilul meu”, iar pe cel de-al doilea este reprezentat un copil trist si scrie „Ce nu îmi place la copilul meu”. Părinții au fost rugați să dea câte un exemplu pentru fiecare panou, răspunsurile fiind scrise pe cele două panouri. În această etapă nu se iau în discuție răspunsurile date, ci doar se enumeră aspecte pozitive și negative. Pornind de la exemplele date am trecut la partea a doua a primei întâlniri și anume: „Cum putem determina copiii să facă ce credem noi că e bine? Cum putem influența comportamentul copiilor?”.

Pentru aceasta s-a vizionat caseta video „Aprecierea și acordarea atenției”. Părinții au fost foarte atenți în timpul prezentării, apoi, imediat după prezentare au fost rugați să comenteze. Astfel, părinții au sesizat importanța aprecierilor pozitive făcute chiar în momentul în care copilul are un comportament bun și faptul că în apreciere trebuie să specifice pentru ce anume își laudă copilul. Pentru fixarea acestor cunoștințe s-a desfășurat jocul „Cum să ne lăudăm copiii!”. Au fost împărțite jetoane pe care erau prezentate anumite situații. Spre exemplu: „Adrian își stânge jucăriile care erau împrăștiate pe masă” sau „Dana dă televizorul încet în timp ce vorbiți la telefon”. Fiecare părinte citește situația de pe jeton și trebuie să formuleze aprecierea ținând cont de cunoștințele dobândite la curs (exemplu – Îmi întrerup convorbirea pentru câteva secunde, chiar în momentul în care văd că Dana dă volumul mai încet și-i spun: „Dana, mulțumesc că ai dat televizorul mai încet!”, apoi continui discuția). Părinții au recunoscut faptul că în unele situații au reacționat greșit, au acordat atenție, dar negativă. Spre exemplu, atunci când au văzut copilul strângându-și jucăriile nu au făcut aprecieri pozitive, ci dimpotrivă au venit cu remarcă de genul: „ În sfârșit! Era și timpul!” sau nu au făcut nici o apreciere; în schimb, în momentul în care au văzut jucăriile împrăștiate l-au certat.

La sfârșitul întâlnirii părinții au primit câte un pliant și câte o temă pe care au trebuit să o facă aplicând ceea ce au învățat. Astfel, prima temă a fost următoarea:

Fiți cu ochii pe copilul dumneavoastră în timpul acestei săptămâni: ce face el ca să vă atragă atenția? Acordați atenție lucrurilor bune pe care le face.

Încercați să descoperiți două lucruri bune pe care le face copilul dumneavoastră. Notați ce a făcut el și cum ați reacționat dumneavoastră.

Lăudați-vă copilul în cursul acestei săptămâni! Notați ce a făcut el, ce ați zis dumneavoastră și cum a reacționat el la laudă.

Cea de-a doua întâlnire am început-o prin „verificarea temelor pentru acasă”. Astfel, fiecare părinte a citit câte un exemplu, iar unii chiar au precizat faptul că aplicarea celor învățate a atras atenția și celorlalți membrii ai familiei.

După prezentarea temelor am desfășurat jocul intitulat „Semaforul”. Ca introducere, am precizat faptul că în fiecare familie există reguli, pe care bineînțeles, copiii încearcă să le încalce de cele mai multe ori. Și de această dată, părinții au primit jetoane cu anumite situații. De asemenea, fiecare părinte a primit câte 3 plăcuțe colorate, pentru a-și exprima opinia, cum ar reacționa ei față de situația prezentată. Astfel, verde înseamnă „sunt de acord, nu intervin”; galben înseamnă „uneori accept, alteori nu”; iar roșu înseamnă „nu îmi place deloc, aici intervin”.

După citirea fiecărei situații, toți părinții ridică una dintre plăcuțe, apoi, pe rând își justifică alegerea făcută. Am observat că, în funcție de personalitatea fiecărui părinte, pentru aceeași situație sunt opinii uneori total diferite. Spre exemplu, la situația „Copilul sare pe canapea. Cum reacționați?”, unii părinți au ridicat cartonul roșu motivând că nu permit așa ceva sub nici o formă, iar alții au ridicat verde, spunând că „sunt copii și trebuie să își consume energia”.

Am vizionat apoi prima parte a casetei video „Stabilirea limitelor”, și anume, cea care se referă la subtema „A spune NU și a interzice” și „Ignorarea” care vizează următoarele finalități:

părinții să învețe să fixeze limite verbal (limite între un comportament acceptabil și unul inacceptabil);

să formuleze cât mai clar o interdicție;

să înțeleagă ce comportamente ale copiilor pot fi ignorate și ce efect are ignorarea;

părinții învață cum să ignore comportamentul nedorit al copilului.

„Nu te teme să-mi fixezi limite și reguli. Sigur le voi respecta dacă ești consecvent în aplicarea lor. Însă dacă astăzi spui una și mâine alta, sigur voi deveni confuz și nu voi mai ști ce este interzis și ce nu” („Scrisoarea copilului pentru părinții săi”).

Părinții au recunoscut că marea problemă este că atunci când stabilesc o regulă, o interdicție de cele mai multe ori cedează în fața rugăminților copiilor sau încalcă ei înșiși regula, nu reușesc să fie consecvenți. Această parte a cursului tocmai aceasta vizează: părinții să spună NU ferm, astfel încât copilul să înțeleagă că „nu” înseamnă „nu”, să nu cedeze și să îi explice de ce îi interzice acel lucru. De asemenea, părinții trebuie să învețe să ignore anumite comportamente, să nu reacționeze la purtarea copilului, la plânsetele și țipetele acestuia în încercarea de a-i face să revină asupra interdicției stabilite.

Marele pedagog francez, J. J. Rousseau, avertiza asupra acestui lucru încă din secolul al XVIII-lea, în lucrarea sa de referință – „Emil sau despre educație” – precizând: „Cele dintâi plânsete ale copiilor sunt rugăminți; dacă nu luăm seama, ele devin în curând ordine”.

Am desfășurat apoi exercițiul „Cum să spunem NU”, în care părinții au fost împărțiți în două grupe (grupa părinților și cea a copiilor): „copilul” cere ceva „părintelui”, ”părintele” trebuie să spună „nu” și să explice de ce; „copilul” nu trebuie să fie de acord, chiar să opună rezistență, iar „părintele” nu trebuie să cedeze. În încheiere părinții au primit tema:

Dați un exemplu referitor la ce nu are voie să facă acasă copilul d-voastră și totuși face! Notați ce a făcut el și cum ați reacționat.

În această săptămână încercați să vă ignorați copilul atunci când vă supără. Notați ce a făcut el, ce ați făcut d-voastră și cum a reacționat el.

Lăudați-vă copilul de fiecare dată când se comportă bine. Notați exemple!

A treia ședință a debutat cu discutarea temei, unii părinți fiind chiar bucuroși că au reușit să nu cedeze și că, în final, copilul a înțeles și nu a mai insistat. Am folosit apoi 3 panouri pe care erau notate următoarele întrebări: primul – „Ce am făcut eu?”; al doilea – „Cum au reacționat părinții mei?”; al treilea – „Ce părere am eu despre asta?”. Părinții au fost rugați să se întoarcă pentru câteva minute în copilărie și să își amintească o întâmplare pentru care au fost pedepsiți, cum anume, care a fost pedeapsa și cum au reacționat ei atunci, copii fiind, dacă pedeapsa a avut efect și pentru cât timp. Astfel, părinții au observat că pedeapsa nu merge sau merge doar pentru o vreme, că pedeapsa fizică este neplăcută atât pentru părinte, cât și pentru copil. Am vizionat apoi a doua parte a casetei video „Stabilirea limitelor”, în care a fost prezentată subtema „Izolarea și pedepsirea” și care a avut ca obiective:

părinții să înțeleagă în care situații trebuie izolat copilul (în momentul în care acesta face un lucru pe care știe că nu are voie să îl facă);

părinții să înțeleagă că izolarea durează 5 minute, într-o cameră în care să nu se poată distra sau într-un colț al camerei, timp în care copilul nu are voie să discute cu nimeni, iar incidentul va fi considerat încheiat odată cu ispășirea pedepsei;

părinții să înțeleagă că pentru copii este pedeapsă confiscarea unui lucru care îi place, iar pedeapsa aleasă nu trebuie să fie nepotrivită (să sperie copilul).

Părinții au înțeles că pedeapsa corporală trebuie evitată și chiar eliminată, că izolarea poate fi o formă de pedeapsă, dar că este bine să evităm pedeapsa, lăsându-l pe copil să vadă și să suporte consecințele firești ale faptelor sale (exemplu: dacă nu își stânge jucăriile, se împiedică de ele și se lovește). Părinții au fost avertizați asupra faptului că pedeapsa trebuie să corespundă cu gravitatea faptei. Am desfășurat apoi exercițiul „Cum reacționez?”, în care părinții au trebuit să specifice dacă aplică izolarea sau altă pedeapsă. Spre exemplu: copiii se iau la bătaie. Părinții au fost de acord că modalitatea cea mai bună este ca întâi ambii copii să fie izolați, fiecare în alt loc, fără a avea voie să vorbească unul cu celălalt, apoi să vorbească, pe rând, iar în final să se împace, menționându-le totodată că, dacă nu se joacă frumos vor fi pedepsiți iar. De asemenea, am discutat la sfârșitul întâlnirii și despre primele teme, dacă aplică în continuare cele învățate la curs, apoi am înmânat părinților tema pentru săptămâna următoare:

Când l-ați pedepsit ultima dată pe copilul dumneavoastră și de ce? Care a fost pedeapsa? A dat rezultate?

Dați un exemplu despre modul în care l-ați izolat pe copil. Notați ce a făcut copilul, ce ați făcut dumneavoastră și cum a reacționat copilul.

Numiți 3 lucruri bune pe care copilul le-a făcut săptămâna trecută.

A patra ședință am început-o cu discutarea temei, având grijă ca fiecare părinte să citească situațiile cu care s-a confruntat în săptămâna respectivă și cum a rezolvat problema. Am vorbit apoi despre faptul că, întotdeauna, copilul va încerca să ne atragă atenția asupra sa. Acest lucru îl poate face într-un mod pozitiv sau negativ. Am subliniat faptul că, o altă modalitate de a acorda atenție comportamentelor pozitive ale copiilor, o reprezintă acordarea recompenselor, dar în nici un caz recompense materiale (bani sau cadouri). De această dată, când vine vorba despre recompense trebuie să ne gândim la lucruri care îi fac plăcere copilului (să meargă la culcare mai târziu, să se plimbe cu bicicleta mai mult, să meargă cu părinții în vizită la un muzeu sau să vizioneze un anumit program la televizor). Părinții au fost îndemnați să facă o listă cu recompense, apoi să o citească.

Am desfășurat apoi jocul „Felicitarea”, la care fiecare părinte a primit câte o felicitare pe care au completat-o cu urări către persoana din grup pe care o apreciază. Părinții au primit și în finalul acestei întâlniri o temă:

Dați un exemplu despre modul în care ați fixat limitele comportamentului copilului săptămâna trecută.

Dați un exemplu despre un mod pozitiv în care copilul a cerut atenție în această săptămână.

Îi promiteți întotdeauna ceva copilului dacă se comportă bine? Ce înseamnă recompensă pentru copilul dumneavoastră? Notați două exemple.

Cea de-a cincea întâlnire a debutat cu discuții despre temă, apoi s-a vizionat caseta video în întregime. Fiind ultima întâlnire am desfășurat câteva jocuri în care au fost necesare cunoștințe din toate întâlnirile. Jocul „Zarurile”: pe masă sunt așezate jetoane care sunt numerotate(1-2, 3-5, 4-6, 6-6 etc .); fiecare părinte aruncă zarurile, apoi întoarce jetonul care conține perechea de numere de pe zaruri. Citește sarcina de pe jeton, apoi trebuie să răspundă. Spre exemplu, jetonul 4-6 are următorul conținut: „Numiți trei modalități de stabilire a limitelor, atunci când copilul se poartă în mod inacceptabil”; jetonul 2-6 are următoarea sarcină: „Numiți un lucru pe care l-ați învățat în timpul acestui curs și care v-a ajutat să aveți o relație mai bună cu copilul d-voastră”.

Jocul „Pozitiv și negativ” este un joc în care părinții și-au exprimat opiniile despre acest curs. În fața clasei au fost așezate două scaune: unul avea semnul plus, ceea ce însemna că acolo părinții pot exprima aspectele pozitive, iar celălalt avea semnul minus indicând faptul că acolo se vor exprima părerile negative. Aspecte pozitive exprimate: „La acest curs am înțeles cât de importante sunt aprecierile pozitive făcute atunci când trebuie și că trebuie să fiu consecventă în stabilirea interdicțiilor, să nu cedez la rugămințile copiilor”; „Totul a fost desfășurat într-un cadru relaxat, am reușit să mă apropii mai mult de copilul meu, am înțeles unde greșeam”. Ca și aspecte negative părinții au precizat că nu au fost, ci doar că le pare rău că aceste întâlniri au luat sfârșit. Părinții au primit în încheiere diplome de „părinte model”.

Personal am participat la aceste cursuri atât in calitate de cadru didactic, dar și de părinte. Ca și cadru didactic știu că este foarte importantă relația părinte – copil – educatoare, iar acest curs m-a ajutat să îmi cunosc mult mai bine părinții și copiii, să stabilesc relații bazate pe încredere, comunicare, colaborare.

„Cu cât te implici mai mult în viețile copiilor tăi, în creșterea și educarea lor, cu atât se vor simți mai puși în valoare și vor fi mai dispuși să îți răspundă pozitiv”.