Importanta Conservarii Biodiversitatii In Judetul Olt

Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Caracteristici fizico- geografice ale județului Olt

1.1 Așezarea și limite

1.2 Geologia – evoluția paleologică

1.3 Relieful

1.4 Clima

1.5 Hidrografia

1.6 Solurile

Capitolul 2. Biodiversitatea și protecția mediului în județul Olt

2.1 Aspecte generale

2.1 Evoluția în timp a biodiversității din județul Olt

2.2 Starea actuală a biodiversității județului Olt

Capitolul 3. Ariile protejate și sursele de poluare în județul Olt

3.1 Prezentarea ariilor protejate din județul Olt

3.2 Aspecte privind poluarea și sursele de poluare

3.2.1 Poluarea aerului

3.2.2 Poluarea apelor

3.2.3 Poluarea solului

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Am ales această lucrare pentru a evidenția importanța conservării biodiversității în județul Olt. Elaborarea unui studiu focalizat pe biodiversitatea acestui județ a reprezentat o veritabilă provocare prin complexitatea problematicii și a metodologiei presupuse de investigarea acesteia. Arealul de studiu reprezintă un spațiu cu o amprentă umană de mare autenticitate și cu o dinamică spațiotemporală marcată de numeroase schimbări și bifurcații evolutive.

Complexitatea subiectului este dată și de necesara multidisciplinaritate presupusă de elaborarea unui astfel de studiu ce necesită cunoștințe și metode din numeroase domenii științifice: geologie, geografie, biologie, economie, sociologie, psihologie, fizică, chimie, ș.a.

Lucrarea cuprinde trei capitole în care este prezentată evoluția biodiversității în cadrul arealului ales. Județul Olt are o serie de resurse biologice ce prezintă importanță economică, socială și ecologică. Flora și fauna actuală constituie rezultanta selectivă a diverselor succesiuni de specii pe care le-a adăpostit acest teritoriu în decursul ultimelor etape ale istoriei paleogeografice. Vegetația s-a diferențiat în două subzone, cu specii de plante și animale caracteristice: subzona pădurilor și subzona de silvostepă. Inventarul floristic numără peste 1000 de specii cormofite.

Bogăția floristică se explică prin suprafață mare, precum și la existența unor ecotopuri variate. Din punct de vedere ecologic se disting mai multe categorii de plante. Astfel în ceea ce privește preferințele față de factorul umiditate distingem specii mezofile și xero-mezofile (care dețin ponderea în zonă), specii mezo-xerofile și hidrofile. Speciile mezofile și mezo-hidrofile edifică pasajele de luncă, cele mezo-higrofile, pășunile de pe versanții însoriți și degradați mai ales în zona de nord a județului, iar cele hidrofile, mlaștinile și vegetația acvatică.

Elementele floristice principale sunt cele europene, central europene, circumpolare și cosmopolite. Elementele meridionale, ca și cele orientale sunt și ele bine reprezentate datorită curenților calzi, ce pătrund în culoarul Oltului.

În ultimul capitol al lucrării, pe lângă prezentarea zonelor protejate sunt prezentate și sursele de poluare în județul Olt. Starea mediului ( apă, aer, sol) este evidențiată prin prezentarea poluării de impact cu diferite noxe, poluare produsă în zonele aflate sub influența directă a surselor de poluare.

Capitolul 1. Caracteristici fizico- geografice ale județului Olt

1.1 Așezarea și limite

Județul Olt se află în partea de sud a României, pe cursul inferior al râului care i-a dat numele, județul Olt face parte din categoria județelor riverane fluviului Dunărea. Este traversat de meridianul 24 grade longitudine estică pe linia localităților Iancu Jianu – Baldovinești și de paralela 44 grade latitudine nordică în partea de sud pe linia Vlădila – Scărișoara, mãsurând 138 km pe direcția nord-sud si 78 km pe direcția est-vest. ( Badea, L., Alexandra, 1999 p. 24)

Județul Olt este încadrat în Câmpia Română fiind al 24-lea ca mărime raportat la celelalte județe ale României, având 5507 km2, ceea ce reprezintă 2,3% din teritoriul țării.

Acesta este încadrat pe cursul inferior al râului Olt, față de care are o așezare simetrică, fapt care-i justifică și mai mult denumirea (Ana Tomșa Turdeanu,1985 p. 51).

Dacă ne raportăm la poziția istorico-geografică, aflăm că acesta face parte dintre vechile provincii istorice Oltenia și Muntenia, având o legătură permanentã cu vestul țării, cu Banatul pe Valea Dunãrii, cu Transilvania pe Valea Oltului, iar prin portul dunărean Corabia are ieșire la MareaNeagră.

Figura1.1 Încadrarea geografică a județului Olt (sursa: www. Wikipedia.ro)

1.2 Geologia – evoluția paleologică

De-a lungul timpului, mișcările scoarței terestre și alți factori au modelat arhitectura județului Olt, situându-l în două mari unități geomorfologice: Depresiunea Getică, la nord și Platforma Moesică la sud, delimitate de o falie pericarpică (Badea, L., Alexandra Ghenovici p. 25)

Depresiunea Getică luat naștere prin depuneri sedimentare carpatice, desfășurate din cretacicul superior până în cuaternarul inferior. Sedimentele fundamentului s-au scufundat până la adâncimi de mii de metri. Peste ele s-a așternut o cuvertură de roci cristaline în intervalul pliocen – cuaternarul inferior. Partea superioară este mai tânără, din levantin (romanian), ultimul etaj al pliocenului. Ea prezintă îngroșări pe linia Balș – Piatra Olt – Slatina – Corbu.

La începutul cuaternarului, depresiunea a fost colmatată și ușor înclinată. Retragerea treptată a Lacului Getic, a cărui secare s-a terminat în valea Oltețului, a contribuit la adâncirea râurilor, care au îndepărtat în bună măsură cuvertura piemontană a pietrișurilor de tip Cândești. Sub acțiunea factorilor exogeni modelatori au apărut și s-au dezvoltat ogașe și ravene. La zi apar numai formațiunile levantine cuaternare, formate din argile, nisipuri și pietrișuri cu structură fluvio – torențială, acoperite de depozite löessoide (luturi nisipoase).

Platforma Moesică are fundamentul alcătuit din sedimente cristaline, întâlnit în forajele de la Slatina și Optași, la adâncimi de 3150 m, respectiv 2931 m. Platforma este situată la sud de aliniamentul Verguleasa – Bărăști, incluzând și zona de tranziție către Depresiunea Getică. Pe aliniamentul Balș – Slatina – Optași, fundamentul prezintă maximul de ridicare. Aici, sedimentele cristaline și o parte din învelișul lor sunt străbătute de granite.

Cuvertura sedimentară, groasă de 1600 – 3000 m, aparține mai multor cicluri de sedimentare, începute în paleozoic și definitivate în cuaternar, fapt dovedit de stratigrafia de la Vădastra. Ciclurile sedimentare sunt separate prin lacune stratigrafice. La zi apar numai depozitele cuaternare, care formează unități de câmpie: pietrișuri și nisipuri fluvio-lacustre și fluviatile, lacustro-mlăștinoase cu influențe mediteraneene, nisipuri eoliene și löess.( Posea Gr. și colab, 1982, p. 83).

1.3 Relieful

Relieful județului Olt este reprezentat predominant de câmpie. De la hotarul de nord și până aproape de Slatina se desfășoară zona de dealuri, alcătuită din ultimile prelungiri ale Piemontului Getic. Această zonă acoperă 33% din teritoriul județului. De la Slatina și până la Dunăre se desfășoară o parte a Câmpiei Române, care acopere 67 % din teritoriu, de o parte și de alta a cursului inferior al Oltului (Gr. Posea și colab., 1982) (Fig.1.2 )

Fig. 1.2 Harta unităților de relief (sursa: Wikipedia.ro)

Piemontul Getic, formațiune geomorfologică complexă, are două subunități: Platforma Cotmeana; Platforma Oltețului.

O caracteristică a sa este fragmentarea deluroasă, cu văi uneori strâmte, alteori largi, cu terase și povârnișuri repezi.

Platforma Cotmeana formează sectorul nordic din stânga Oltului. Este mai întinsă și mai înaltă decât Platforma Oltețului. Se desfășoară sub formă de platouri largi, care coboară de la aproximativ 400 m (Poiana Ciorâca 405,3 m, Piscu Dobra 398 m) până la 200 m. Este limitată la vest de terasa Argeșului (cu cea mai mare extindere în județul Olt), la sud de aliniamentul Valea Mare – Potcoava – Corbu, unde intră în contact cu câmpia, și la nord, nord-est de Drumul Național Pitești- Rm. Vâlcea. .( Posea Gr. și colab, 1982, p. 84)

Contactul cu câmpia este evidențiat de o nouă generație de văi, Florișor, Dorofei și Iminog.

Partea de vest a Platformei Cotmeana este numită Podișul Spinenilor și este reprezentată de interfluviul Olt-Vedea.

Platforma Oltețului ocupă sectorul nordic din dreapta Oltului. Este reprezentată de prelungirile sudice ale dealului Geamărtălui, la sud-vest de Olteț, și de dealul Beica, la nord-vest de Olteț. La sud se întinde până la aliniamentul Balș – Găneasa (Călinescu, R.,1969, p. 23).

Interfluviile sunt mai înguste, fragmentate și despărțite de coridoare depresionare, cu lunci largi și terase.

Câmpia Română are un relief relativ uniform, care coboară lin spre sud, de la aproximativ 200 m la aproximativ 20 m în lunca Dunării.

Este separat de Olt în două subunități: Câmpia Romanațiului, în partea dreaptă, parte a Câmpiei Olteniei și Câmpia Boianu, în stânga, parte a Câmpiei Teleormanului.

Câmpia Romanațiului se întinde de la limita sudică a platformei Oltețului până la Dunăre. Este alcătuită din Câmpia Caracalului (terasele Oltului și Dunării) și din Câmpul Leu-Rotunda (câmp relativ neted care se înclină ușor spre sud-est și care acoperă teritoriul județului Olt numai prin latura sa vestică) (Călinescu, R., 1969, p. 24).

Câmpia Boianu se înclină ușor spre sud și capătă aspect de câmpie piemontană, mai ales în partea sa nordică. Este limitată la vest de râul Olt și la est de râul Vedea, trecând de hotarul județului. În sud se continuă cu Câmpia Burnasului, care are o suprafață redusă pe teritoriul județului Olt, în partea de sud și sud-est a comunei Radomiresti. Are un relief monoton, estompat oarecum de văile Călmățui, Dorofei, Plapcea și Vedea.

În cuprinsul acestor două mari unități de relief se găsesc elemente de mezorelief, sub formă de văi și interfluvii, și elemente de microrelief, reprezentate de grinduri, crovuri, depresiuni lacustro-mlăștinoase, dune de nisip, microrelief de versanți, formațiuni antropice (gorgane).

Văile constituie un tip important de relief, rezultate în urma acțiunii directe a rețelei hidrografice asupra reliefului.

Valea Dunării are caracter asimetric: malul drept bulgăresc înalt și abrupt și malul stâng românesc cu șes coborât și terase întinse. Lunca se dezvoltă de la câteva sute de metri în zona Corabia până la 8 – 9 km în dreptul com. Ianca. La sud-vestul județului, lunca are caracter de câmpie aluvială, desecată și drenată, cu microrelief și dune de nisip (P. Coteț, V, Urucu, 1975, p. 61).

Terasele Dunării se desfășoară în trepte și au un microrelief larg ondulat, alcătuit din văi seci și dune vechi, fixate, solidificate. Spre nord, ele se racordează cu terasele Oltului.

Valea Oltului are, de asemenea, caracter asimetric, cu malul stâng înalt și abrupt, iar cel drept cu terase întinse, neinundabile.

Lunca Oltului are lățimea de 5-6 km și prezintă două sectoare: nordic până la Stoenești și sudic până la Islaz (Teleorman).

Terasele Oltului sunt mai întinse pe partea dreaptă a văii. Se delimitează în: terase superioare (Coteana și Slatina), terase medii (Caracal, pe partea dreaptă a Oltului) și terase inferioare (Hotărani și Stoenești și ajung până aproape de Corabia).

La nord de valea Oltețului, terasele inferioare se prelungesc până la Strejești.

Valea Oltețului este îngustă în zona de deal și largă în zona de câmpie. Lunca este destul de întinsă.

Terasele Oltețului sunt largi pe partea stânga, pana la nord de Osica de Sus.De aici, in aval, apar terase joase.Pe partea dreaptă, la Voineasa, apare o terasă înaltă.

Valea Vedei are doar o porțiune mică în județul Olt, de la Făgețelu și până la Văleni.

Lunca este largă și meandrată, cu aspect de terasă aluvială. Este dominată de două terase joase, mai evidente la Potcoava și Sinești.

În Piemontul Getic, interfluviile au altitudine mai mare, cu aspect de culmi deluroase în nord-vest (dealurile Balșului) și în nord-est (dealurile Aluniș) și de poduri mai late în sud. Ele sunt fragmentate de văi secundare.

1.4ona de câmpie. Lunca este destul de întinsă.

Terasele Oltețului sunt largi pe partea stânga, pana la nord de Osica de Sus.De aici, in aval, apar terase joase.Pe partea dreaptă, la Voineasa, apare o terasă înaltă.

Valea Vedei are doar o porțiune mică în județul Olt, de la Făgețelu și până la Văleni.

Lunca este largă și meandrată, cu aspect de terasă aluvială. Este dominată de două terase joase, mai evidente la Potcoava și Sinești.

În Piemontul Getic, interfluviile au altitudine mai mare, cu aspect de culmi deluroase în nord-vest (dealurile Balșului) și în nord-est (dealurile Aluniș) și de poduri mai late în sud. Ele sunt fragmentate de văi secundare.

1.4 Clima

Clima caracteristică județului Olt este cea temperat – continentală, cu nuanțe mai uscate în sud și mai umede în nord. Regimul climatic este influențat de pătrunderea maselor de aer arctic, însoțite de răcirea puternică și viscole iarna, și de masele de aer tropical din sud, însoțite de încălzirea accentuată și secetă vara.

Media anuală a temperaturii este de 11,20C la Corabia, 11,30C la Caracal, 10,90C la Slatina și 9,80C în nordul județului.

Regimul termic al aerului este legat de condițiile generale ale părții de sud a Piemontului Getic și a Câmpiei Române, unde predomină climatul continental.

Figura 1.3 Harta climatică a României ( sursa: www. Wikipedia.ro)

În cursul anului, cu excepția lunii ianuarie, toate celelalte luni prezintă temperaturii medii mai ridicate la Caracal cu 0,1 la 0,90C, datorită poziției geografice mai interioare, comparativ cu Slatina aflată în apropierea și sub influenta văii Oltului.

Temperaturile medii lunare, pe anotimpuri și anuale au valori mai ridicate la Caracal si, în general, în partea sudică și mai coborâte la Slatina și în partea nordică, exceptând lunile din sezonul rece. Aceiași situație se prezintă în cazul valorilor medii ale temperaturii minime (Călinescu, R.,1969, p. 41)

Temperaturile maxime absolute, de 420C, și minime absolute, de – 320C, au fost înregistrate la Corabia, în august și, respectiv, în ianuarie.Valorile absolute ale temperaturilor dovedesc pătrunderea maselor de aer arctic din nord și maselor calde de aer de origine tropical.

Primele zile de îngheț, toamna, corespund la date diferite.În nord apar începând cu 21 octombrie, iar în sud cu 1 noiembrie.

Primăvara, ultima zi cu îngheț este 1 aprilie în zona de sud și 11 aprilie în zona de nord.

Numărul mediu anual al zilelor fără îngheț este de 214 în sud, la Caracal, și de 193 la nord de Slatina.

Precipitațiile suferă aceiași influentă continentală, ca și temperatura. Cea mai mare parte a precipitațiilor cad sub formă de ploi, cu rar pronunțat caracter torențial și cu distribuție neuniformă pe teritoriul județului.

În cea mai mare parte a teritoriului județului, media precipitațiilor anuale este de 500 – 550 mm. Cantități medii sub 500 mm se înregistrează în partea sud vestică a județului (Vădastra 453 mm, Vlăduleni 486 mm), iar mai mari de 600 mm se înregistrează în localitățile din extremitatea nordică a Podișului Getic.

Cantități maxime absolute s-au înregistrat la Slatina (879 mm), iar cantități minime absolute la Corabia și Cezieni (296 mm).

Grindina cade în cantități mici și de mărime redusă în timpul verii. Totuși în unele situații produce pagube importante, compromițând recoltele parțial sau total.

Ninsorile încep să cadă în prima decadă a lunii noiembrie și continuă până la sfârșitul lunii martie. Uneori, stratul de zăpadă depășește media de 15 – 20 cm și se menține pe sol în intervalul decembrie – februarie.În rest, se topește destul de repede datorită pătrunderii unor mase de aer cald.În iernile reci și umede, stratul de zăpadă persistă până către jumătatea lunii martie (Badea, L., Alexandra Ghenovici, p. 31)

Vânturile. Județul Olt este o zonă de interferență între partea estică a Câmpiei Române, cu vânturi dominate din sectorul estic, și partea vestică a aceleași câmpii, cu vânturi dominante din sectorul vestic.

Vânturile sunt sunt reprezentate de Crivăț și Austru.

Viteza medie a vânturilor este de 2 – 5 m/s, mai ridicată în sud și mai scăzută în nord, cu intensități în prima parte a anului. Viteza are un maxim ziua (orele 13 – 14, iarna și toamna, și 15 – 17, primăvara și vara) și un minim noaptea (orele 1 – 6).

1.5 Hidrografia

Rețeaua hidrografică are în structură două bazine principale: Dunărea și Oltul. Lor li se adaugă un mic traseu al râului Vedea și cursul superior al râului Călmățui.

Fig.1.4 Slatina- râul Olt (sursa:ANPM Olt)

Dunărea, are lungimea de 1075 km pe teritoriul României, iar pe teritoriul județului Olt aproximativ 47 km, care formează granița cu Bulgaria. Colectează apele din toată rețeaua hidrografică a județului Olt.

Debitul apei prezintă variații în limite normale de la an la an și în cursul aceluiași an. Foarte rar depășește cota de inundație. Debitul maxim se înregistrează primăvara, în martie – aprilie, iar cel minim la sfârșitul verii și începutul toamnei, în august – septembrie.

În iernile aspre, cu geruri mari, se formează sloiuri și uneori poduri de gheață, caz în care unele animale sălbatice migrează dinspre sud (Badea, L., Alexandra Ghenovici, p. 33)

La Dunăre se găsește portul Corabia, singurul punct de legătură al județului pe calea apei cu celelalte orașe dunărene, cu Marea Neagră și cu Europa.

Oltul este cel mai mare și mai important râu al județului, pe care îl străbate aproape simetric de la nord la sud pe lungimea de 145 km. Se varsă în Dunăre pe teritoriul județului Teleorman, între Islaz și Turnu Măgurele.

De la intrare în județ și până în dreptul satului Deleni (com. Teslui), Oltul formează hotarul natural cu județul Vâlcea.

Debitul mediu multianual este de 160 m3/s la intrarea în județ și de 190 m3/s la ieșire din județ, creșterea datorându-se în mare parte râurilor Olteț și Teslui de Romanați.

Iarna formează gheață la mal, cu curgeri de sloiuri, și chiar poduri de durată mai scurtă (până la trei săptămâni).

Albia majoră este largă și puternic aluvionară, cu terase locale, grinduri și microdepresiuni lacustro – mlăștinoase. Albia minoră prezintă despletiri, meandre și albii părăsite.

Caracteristica sectorului sudic al Oltului o constituie râul Sâiu. Prin mutarea gurii Oltului, din afluent, Sâiul a devenit râu independent, caz unic în evoluția hidrografică a României.

Din cauza proceselor intense de divagare pe cursul inferior, mai ales în aval de Drăgănești, au loc procese active de eroziune laterală.

Afluenții Oltului sunt: Sterpu, Cungrea Mică, Teslui de Olt, Milcov, Dârjov și Iminog pe partea stângă; Mamu, Beica, Olteț, Teslui de Romanați și Gologan, pe partea dreaptă.

În sectorul sudic sunt unii afluenți puțin însemnați: Pârliți și Valea Pudnei.

Cei mai importanți afluenți sunt Oltețul și Tesluiul de Romanați, cu regim permanent de apă. Restul afluenților au debite mici, care, vara, scad la zero sau sunt seci.

Oltețul aparține județului Olt numai pe lungimea de 40 km. Intră pe teritoriul județului pe raza comunei Iancu Jianu și se varsă în Olt în dreptul localității Fălcoiu.

Debitul mediu este de 5,73 m3/s, debitul minim de 0,386 m3/s, iar debitul maxim de 25,4m3/s, valori ale anului 2002.

Cursul apei este lin, meandrat și cu schimbări frecvente ale firului. Se alimentează din precipitații și din afluenții săi: Călui, Geamărtălui, Gengea, Bârlui și Bobu.

Teslui de Romanați are originea în zona colinară, trece pe la nord de Cezieni și pe la sud de Dobrosloveni și se varsă în Olt la Hotărani (com. Fărcașele). Ca afluenți primește: Brâncoveanca, Frăsinetul și Potopinul.

Debitul mediu este de 2,73 m3/s, debitul minim de 0,476 m3/s, iar debitul maxim de 14 m3/s, valori ale anului 2002.

Vedea izvorăște din Platforma Cotmeana. Bazinul are o asimetrie accentuată spre stânga. Debitul mediu multianual este mai redus în partea de nord și mai mare în aval de Văleni. Ca afluenți primește: Plapcea, Florisor și Dorofei, pe partea dreaptă, Vedița (cu numai jumătate pe teritoriul județului), Mârghia și Ursoaia pe partea stângă.

Călmățuiul este un râu tipic de câmpie, cu scurgere intermitentă. Izvorăște din Câmpia Boianu, aproximativ în dreptul satului Bărcănești (com Vâlcele). Valea este meandrată și se adâncește treptat în aval. Trece în județul Teleorman și se varsă în Dunăre.

Lacurile completează rețeaua hidrografică a județului.Au origine diferită, mult modificată antropic.Puține sunt lacuri naturale. Suprafața lor este cuprinsă între 1 și 28 ha. Au importantă locală.

În județul Olt sunt în observație un număr de 71 foraje de mică si medie adâncime, aferente unui nr. de 31 stații hidrogeologice, la care se fac observații privind variația nivelurilor apelor subterane și un nr. de 22 foraje din cadrul acestor stații la care se urmărește evoluția calității apelor subterane.

Referitor la calitatea apei, Agenția de Protecție a Mediului Olt menționează că monitorizarea calității apelor de suprafață în județul Olt se realizează atît de Sistemul de Gospodărire a Apelor Râmnicu Valcea în flux lent (campanii lunare) și în flux rapid ( zilnic și săptămînal) pentru bazinul hidrografic al Oltului, cît și de Sistemul de Gospodărire a Apelor Pitești pentru bazinul hidrografic Vedea.

1.6 Solurile

Geografia solurilor județului Olt cuprinde trei mari grupe: soluri zonale, soluri intrazonale și soluri azonale.

În cadrul acestor grupe sunt răspândite diferite tipuri de soluri cuprinse în următoarele clase de soluri: molisoluri, argiluvisoluri, cambisoluri, soluri hidromorfe, soluri halomorfe, vertisoluri și soluri neevoluate.

Clasa molisoluri cuprinde mai multe tipuri de sol, cu fertilitate ridicată, apte pentru toate folosințele și culturile agricole. S-au format din material parental de loess și depozite loessoide cu conținut calcic, sub o vegetație ierboasă sau mixtă (ierboasă și lemnoasă) care a lăsat cantități însemnate de resturi vegetale transformate în humus de tip mul calcic, în condiții de relief de câmpie și climă puțin umedă și caldă.

Clasa argiluvisoluri.sunt răspândite la nord de Caracal și Drăgănești – Olt până la limita nordică a județului.

S-au format pe material parental löes, depozite löessoide, argile, nisipuri, sub vegetație lemnoasă și ierboasă sau numai lemnoasă, în funcție de tipul de relief și caracteristicile climei.

Clasa cambisoluri, cu doar tipul eumezobazic, întâlnit pe dealurile Balșului, la Osica de Sus și Fălcoiu.Are următoarele subtipuri: tipic, molic, pseudogleizat, vertic și molic pseudogleizat.

Clasa solurilor hidromorfe, formate în condiții de exces de apă stagnantă sau freatică.

Din această clasă fac parte: lăcoviștile, solurile gleice și solurilepseudogleice. Acestea au răspândire insulară (Gr. Posea și colab., 1982, p. 55).

Clasa solurilor halomorfe (sărături), Întâlnite la Dăneasa și Sprâncenata. Ele cuprind: solonceacurile și solonețurile.

Clasa vertisoluri (smolnițe), formate pe material parental cu conținut ridicat de argilă. În perioada uscată a anului formează crăpături mari. Se întâlnesc la vest de Balș, de la Voineasa până la Vulpeni, insular în Platforma Cotmeana și într-un perimetru delimitat de Brebeni, Izvoarele, Stoicănești, Seaca, Văleni, Șerbănești, Movileni și Perieți.

Au următoarele subtipuri: tipic, gleizat, pseudogleizat.

Clasa solurilor neevoluate, trunchiate sau desfundate cuprind mai multe tipuri de sol: rogosol, psamosol, protosol aluvial (aluviune), alluvial și protosol antropic. Fiecare tip are mai multe subtipuri.

Se întâlnesc la nord de calea ferată Balș – Slatina – Corbu, pe văile Dârjov, Iminog, Dorofei, Sâiul, la sud – est de Ianca, Grojdibod, Stean cel Mare și Urzica, pe luncile Dunării, Olt, Olteț, Vedea, Vedița etc.

Capitolul 2. Biodiversitatea și protecția mediului în județul Olt

2.1 Aspecte generale

Biogeografia este știința care se ocupă cu răspândirea geografică a viețuitoarelor, plante și animale, și care explică această răspândire. Ea cuprinde, deci, atât fitogeografia sau geografia plantelor cât și zoogeograiia sau geografia animalelor.

Problemele răspândirii geografice a plantelor și animalelor sunt asemănătoare, în mare parte chiar identice; însă, prin faptul că de fito-geografie se ocupă în primul rând botaniștii, iar de zoogeografie zoologii, cele două discipline s-au dezvoltat independent.Amintim numai faptul că zoogeografii urmăresc în primul rând răspândirea speciilor și a taxoanelor superioare, iar fitogeografii în primul rând răspîndirea asociațiilor vegetale.

Din cauza dezvoltării în mare parte independente a fitogeografiei și zoogeografiei este greu, prin urmare, să definim, în mod concret, obiectul biogeografiei ca disciplină sintetică, ce cuprinde atât fito- cât și zoogeografia. De aici definițiile diferite date de diverși autori biogeografiei, și conținutul diferit al lucrărilor de sinteză și al manualelor de biogeografie. Astfel, după Emm.de Martonne (1927), obiectul biogeografiei îl formează studiul repartiției viețuitoarelor la suprafața Pămîntului și analiza cauzelor care determină această repartiție. Biogeografia cuprinde geografia plantelor și geografia animalelor.

Într-o serie de manuale germane de biogeografie (Al. Supan-Obst, 1930; L. Aațio și H. Janus, 1958), fitogeografia și zoogeografia sînt tratate independent. Un punct de vedere asemănător exprimă zoologul sovietic N. A. Bobrinski (1953), după care ,,biogeografia este știința ce studiază repartiția geografică a organismelor la suprafața globului terestru și care stabilește legile generale ale acestei repartiții"; și mai departe, „biogeografia se împarte în fitogeografie și zoogeografie".

După canadianul P. Dansereau (1957), „biogeografia este studiul originii, distribuției geografice și asocierii vegetației și animalelor"; dar, deși cartea sa este intitulată Biogeografie, ea se ocupă aproape exclusiv de răspândirea asociațiilor vegetale. Zoogeograful american L. Stuart (1954), consideră că biogeografia „studiază legăturile reciproce dintre vegetație, animale și mediu, considerând condițiile mediului înconjurător ca un element de bază".

Punctele de vedere ale ultimilor doi autori ni se par juste. După părerea noastră exprimată și anterior (Călinescu, 1946) „biogeografia este știința care se ocupă cu studiul răspîndirii geografice a viețuitoarelor și a grupărilor lor (biocenoze) pe globul terestru, ca parte integrantă a învelișului geografic, ca o componentă a acestuia", înțelegând prin aceasta atât raporturile de interdependență și de interacțiune ce există între complexul fizico-geografic și viețuitoare, cât și modul cum acest complex se reflectă în repartiția viețuitoarelor, în aspectul lor variat, care se schimbă în diferite regiuni geografice, o dată cu modificarea condițiilor acestui complex. Privită astfel, biogeografia nu este o simplă însumare a fitogeografiei și zoogeografiei, științe oarecum distincte, cu metode și problematică diferite, ci o știință unitară, care privește biosfera ca un tot indivizibil.

Ca știință de graniță între științele biologice și cele geografice biogeografia are multiple legături cu o serie de alte științe, folosind datele și concluziile acestora și furnizându-le la rândul său date și concluzii. Biogeografia se servește de datele botanicii și zoologiei sistematice. Este cunoscut faptul că folosirea unei clasificații nejuste, care să nu reflecte filogenia reală a taxoanelor, duce la concluzii bio-geografice eronate; în același timp datele furnizate de biogeografie ajută sistematica în stabilirea taxonomiei fitogenetice. Biogeografia folosește și datele ecologiei și geografiei fizice, totodată, datele biogeografiei fiind folosite de geografia fizică în regionarea fizico-geogra-fică.Explicînd răspândirea actuală a taxoanelor și biocenezei prin factori istorici, biogeografia apelează la datele paleontologiei, geologiei și mai ales ale paleogeografiei furnizând, la rândul ei, numeroase argumente paleogeografiei și paleoecologiei.

Biogeografia servește, prin urmare, o serie de științe biologice și geografice, aducîndu-și, în același timp, contribuția sa economiei naționale. Astfel, exploatarea judicioasă a resurselor naturale — forestiere, cinegetice, piscicole etc. necesită cunoașterea, în prealabil, a răspândirii exacte și a frecvenței speciilor respective.

Datele biogeografice sunt necesare și în acțiunea de recolonizare a unor specii utile, răspîndite în trecut în respectivă dar dispărute, sau de colonizare a altor specii străine de fauna sau flora țării. Combaterea dăunătorilor pădurilor sau ai culturilor, precum și a transmițătorilor de boli necesită, de asemenea, cunoștințe de biogeografie.

În sfârșit, biogeografia are un cuvânt de spus și în problema atât de actuală a ocrotirii naturii vegetale și animale, a creării și întreținerii rezervațiilor naturale și a parcurilor naționale.

Introducerea termenului de ecosistem (Tansley, 1935), înțelegând prin el complexul de organisme și factori ai mediului dintr-o unitate ecologică, indiferent de mărimea sa a reprezentat un moment important în dezvoltarea științei peisajului.

Această acțiune a fost continuată de Troll, care, pentru a marca diferențierile regionale ale suprafeței terestre, respectiv studierea raporturilor funcționale, a acțiunilor dintr-un loc dat (ecotop) integrate într-un sistem ecologic, a introdus termenul de ecologie a landșaftului. în 1928, Karl Troll afirma: „conținutul vizibil alpeisajului determină conținutul geografiei moderne".

Cu toate că la un moment dat între termenii peisaj și ecosistem a fost pus semnul de egalitate, este important de subliniat că între cei doi termeni există o oarecare similitudine conceptuală:

– în cazul ecosistemului accentul se pune pe relațiile funcționale dintre elementele componente și influențele directe sau indirecte asupra comunității biologice;

– interlegăturile dintre elementele biotice, abiotice și antropice, în cazul peisajului interesează din punctul de vedere al rezultantei acestora în trăsăturile fiziologice.

Primele încercări de nuanțare a termenului de peisaj fixau punctul de reper pe sistemul de axe proprii desfășurării unui spațiu de viață din domeniu terestru, întărind termenul de pays drept tărâm, parte de teritoriu, regiune.

Convenția de la Rio de Janeiro referitoare Diversitatea Biologică (Biodiversitatea), dedicată promovării dezvoltării durabile, a fost acceptată de 150 conducători de guverne. Această convenție, gândită ca un instrument pentru transpunerea în practică a principiilor Agendei 21, scoate în evidență nu numai importanța conservării speciilor de plante și animale și a ecosistemelor din care acestea fac parte dar și necesitatea de a asigura hrana omenirii, de a menține curate aerul și apa, de a produce medicamente, într-un cuvânt, de a asigura sănătatea mediului în care trăim. ( Muntean, O.L, 2005, p. 66).

Din momentul intrării în vigoate, această convenție a fost ratificată de 180 state ce s-au constituit în părți ale convenției. Au fost validate trei concepte cheie care astăzi au cuprindere globală:

1. Dezvoltarea durabilă. Prin prisma acesteia, protecția și conservarea biodiversității au o legătură strânsă cu satisfacerea nevoilor economice și sociale ale oamenilor. Prezentul concept filosofic al dezvoltării pornește de la scopul convenției, și anume: conservarea biodiversității, folosirea pe termen lung a componentelor biodiversității și împărțirea corectă a beneficiilor din urma exploatării resurselor genetice.

2. Abordarea ecosistemică. Biodiversitatea este privită sub toate aspectele ei ca incluzând totalitatea proceselor și funcțiilor importante ale ecosistemelor, interacțiunile dintre organisme și mediul lor de viață și diversitatea culturală. În acest sens, cea mai sigură cale de a promova conservarea, folosirea durabilă și echitabilă a resurselor biodiversității este aceea a managementului solurilor, apelor și speciilor.

3. Prioritizarea biodiversității. Este necesar ca biodiversitatea să fie integrată în planificarea resurselor naturale, exploatarea pădurilor, managementul zonelor de coastă și a celor marine, planificarea dezvoltării agricole și rurale. Convenția poate contribui la toate capitolele Agendei 21 –și invers – în special cele care se referă la planurile naționale, cooperarea tehnico-științifică, creșterea capacității instituționale, resursele financiare.

Pe lângă impactul produs în modul de gândire privind biodiversitatea, rezultatele au fost și altele:

– Conștientizarea publicului. Convenția a ajutat la o mai bună înțelegere a importanței biodiversității din punct de vedere socio-economic: bunurile și serviciile asigurate, legătura dintre pierderile de biodiversitate și problemele globale care au impact asupra existenței.

– Strategii naționale de conservare a biodiversității și elaborarea unor planuri de acțiune. Toate țările au elaborat o serie de planuri de management în vederea protejării resursele lor naturale.Prin planurile de acțiune au fost stabilite proritățile necesare.

– Teme și programe conexe. Convenția a elaborat programe de lucru referitoare la biodiversitatea în agricultură, diversitatea zonelor aride, diversitatea pădurilor, a apelor interioare și a celor marine, specii invadatoare, abordarea ecosistemică, bioindicatori, inițiativa taxonomică globală, turism durabil.

Sub aceste aspecte, considerăm că prezintă o deosebită importanță menționarea Protocolului Cartagena cu privire la securitatea biologică. Aceta a fost adoptat în ianuarie 2000, și face referire la riscurile potențiale ale manipulării și folosirii organismelor rezultate din experimente biotehnologice moderne. Se consideră că acestea pot afecta într-o proporție mare atât biodiversitatea cât și sănătatea umană. Protocolul Cartagena merge pe ideea aplicării practice a principiului precauției, susținând că insuficiența de cunoaștere științifică nu este un real motiv de amânare a acțiunilor care ajută la prevenirea riscurile potențiale. De altfel, prezentul protocol va sprijini transferul de biotehnologie și va simplifica accesul țărilor în curs de dezvoltare la informația din domeniul biotehnologiei ( Muntean, O.L, 2005, p. 67).

Progresele înregistrate nu s-au dovedit a fi, din păcate suficiente, iar biodiversitatea este și la ora actuală foarte mult afectată de activitatea umană. Refacerea va avea nevoie de schimbări clare în politica de folosire și distribuție a resurselor, ceea ce semnifică:

– Întărirea instituțiilor naționale

– Implicarea tuturor categoriilor interesate (stakeholders)

– Stabilirea unor ținte precise

– Educarea publicului

– Integrarea politicii de conservare a biodiversității în deciziile naționale de mediu

– Ratificarea protocolului privind securitatea biologică

– Accelerarea acțiunilor privind conservarea diversității genetice

– Întărirea instrumentelor de piață pentru conservarea biodiversității

– Îmbunătățirea procesului de administrare internațională a mediului

– Întărirea instrumentelor financiare

Din punct de vedere științific biodiversitatea se referă la descrierea în detaliu a ceea ce este cunoscut în general sub numele de natură. De altfel, biodiversitatea este un concept politic ce fundamentează trei obiective globale și anume:

– Conservarea;

– Utilizarea durabilă a resurselor biologice;

– Distribuirea echitabilă a beneficiile obținute din exploatarea resurselor biologice.

În definitiv, biodiversitatea este și un concept economic din cauză că resursele biologice asigură o serie de bunuri și servicii pentru umanitate:

– Servicii fundamentale pentru supraviețuirea omenirii – menținerea sistemului climatic, asigurarea apei dulci;

– Bunuri care asigură hrană, îmbrăcăminte, adăpost;

– Servicii care asigură frumusețea naturii, recreerea sau necesarul pentru cercetare.

Conservarea biodiversității și managementul acelor sectoare economice bazate pe exploatarea directă a biodiversității (agricultura, silvicultura, pescuitul) ajung în responsabilitatea structurilor (agențiilor) guvernamentale. Aceste structuri folosesc, desigur, pentru managementul biodiversității proceduri administrative și instrumente de reglare și nu suficient procesele caracteristice pieții și stimulentele economice, rămânând foarte tradiționaliste și departe de cerințele procesului de globalizare (trebuie remarcat că și USA mențin monopolul de stat asupra pădurilor, munților, râurilor, lacurilor, zonelor costiere și vieții sălbatice în general).

Procesul de globalizare este în strânsă legătură cu dezvoltarea economică (economia de piață liberă și liberalizarea economică, atât în interiorul statelor cât și între state), tehnologică (progrese în economia informației și comunicațiilor) și politică (căderea comunismului, mișcările democratice) ( Bran, Florina, Ioan, Ildiko, 2002, p. 72).

Biodiversitatea, văzută ca o multitudine de sisteme ecologice, exploatate prin metode clasice, este vulnerabilă la presiunea globalizării și creșterii tendinței de privatizare și comercializare.

Biodiversitatea deosebită a țării nostre este datorată în principal procentului măreț (47%) de ecosisteme naturale și seminaturale. Pădurile reprezintă o componentă esențială a biodiversității României; o dovadă a stării lor naturale este dată de prezența a 60% din efectivele populațiilor de urs din Europa și a 40% din efectivele populațiilor de lup. Cu toate că în secolul trecut zonele de pădure s-au înjumătățit, aproape 50% din pădurile existente astăzi sunt încă gospodărite pentru valoarea lor de protejare a mediului (spre exemplu protecția bazinelor acvatice, protecția solului și menținerea condițiilor climatice) cât și pentru valoarea lor socială pentru populație. Una din cele mai mari zone umede ale Europei, rămasă până astăzi, Delta Dunării, se află în mare parte pe teritoriul țării noastre. Prin programul CORINE- biotop s-au identificat 783 tipuri de habitate din care 758 sunt habitate terestre.Diversitatea mare de habitate se reflectă și în diversitatea florei și faunei (Muntean, O.L, 2005, p. 69).

Județul Olt are o serie de resurse biologice ce prezintă importanță economică, socială și ecologică. Flora și fauna actuală constituie rezultanta selectivă a diverselor succesiuni de specii pe care le-a adăpostit acest teritoriu în decursul ultimelor etape ale istoriei paleogeografice. Vegetația s-a diferențiat în două subzone, cu specii de plante și animale caracteristice: subzona pădurilor și subzona de silvostepă. Inventarul floristic numără peste 1000 de specii cormofite.

Bogăția floristică se explică prin suprafață mare, precum și la existența unor ecotopuri variate. Din punct de vedere ecologic se disting mai multe categorii de plante. Astfel în ceea ce privește preferințele față de factorul umiditate distingem specii mezofile și xero-mezofile (care dețin ponderea în zonă), specii mezo-xerofile și hidrofile. Speciile mezofile și mezo-hidrofile edifică pasajele de luncă, cele mezo-higrofile, pășunile de pe versanții însoriți și degradați mai ales în zona de nord a județului, iar cele hidrofile, mlaștinile și vegetația acvatică.

Elementele floristice principale sunt cele europene, central europene, circumpolare și cosmopolite. Elementele meridionale, ca și cele orientale sunt și ele bine reprezentate datorită curenților calzi, ce pătrund în culoarul Oltului.

2.1 Evoluția în timp a biodiversității din județul Olt

Dezvoltarea civilizației industriale de la mijlocul secolului trecut a produs modificări profunde și accelerate mediului înconjurător, datorită solicitării din ce în ce mai mari a resurselor naturale, a extinderii suprafețelor cultivate și a schimbării sistemelor de cultură, a despăduririlor masive pentru obținerea de masă lemnoasă și de terenuri noi pentru agricultură, precum și a altor activități cu impact asupra mediului. În același timp, civilizația industrială a făcut posibilă și necesară o creștere demografică rapidă, a însemnat o puternică dezvoltare a procesului de urbanizare, a creat noi aglomerări umane pe spații restrânse.

Dobândind posibilitatea de a transforma mediul înconjurător, omul nu și-a pus mult timp problema de a proceda rațional, în condiții normale de echilibru și dezvoltare a vieții. Exploatarea irațională, în primul rând, a resurselor regenerabile (păduri, floră, faună etc), a accentuat efectul nociv al acțiunilor omului asupra naturii (Muntean, O.L, 2005, p. 73)

Pretutindeni în lume, din ce în ce mai insistent, se impun acțiunile în sprijinul protecției mediului înconjurător, fiind una din preocupările contemporane prioritare.

Prin ocrotirea naturii înțelegem măsurile luate de stat sau de societate, în vederea opririi de la distrugere a unor anumite obiecte ale naturii, însemnate din punctul de vedere al științei, al culturii și al economiei; anumite specii de plante și animale, peisaje naturale, fenomene geologice, zăcăminte de roci sau minerale, fosile, peșteri, căderi de apă, lacuri sau izvoare, păduri, fânețe sau ochiuri de stepă, întinderi de mare etc. Acestea constituie așa-numitele monumente ale naturii.

Prin rezervații se înțeleg porțiuni de teritoriu, în care se urmăresc anumite scopuri științifice, economice sau de cultură, în care sunt oprite prin lege exploatarea economică a teritoriului, distrugerea stării lui naturale.

Conservarea dinamică a naturii implică, printre altele, cunoașterea cauzală a dezechilibrelor din biosferă, la care a contribuit direct sau indirect factorul antropic, ca astfel să putem asigura generațiilor viitoare un mediu prielnic dezvoltării vieții.

În țara noastră, inițiativele ocrotirii naturii sunt vechi și deosebit de bogate. Unele mărturii le găsim în operele cronicarului Ion Neculce și ale ilustrului cărturar Dimitrie Cantemir.

Unele dintre primele încercări de reglementare a raporturilor omului cu natura datează încă din Evul Mediu, când exista „legea braniștei” – loc oprit unde nimeni nu avea voie să vâneze, să pescuiască, să pășuneze vitele și nici măcar să cosească fânul fără voia stăpânului.

Mișcarea pentru ocrotirea naturii în noastră s-a impus în perioada interbelică. Marea Unire a generat o vie activitate socială, politică, economică și culturală. nu avea însă o lege pentru protejarea naturii și o serie de zone pitorești erau amenințate de diferiți factori.

La sfârșitul secolului al XIX-lea asistăm la nașterea unei adevărate mișcări de ocrotire a naturii în rândul medicilor, biologilor și artiștilor, dintre care putem menționa: botanistul D. Grecescu, Bernath, scriitorul C. Hogaș, pictorul N. Grigorescu.

În anul 1921 ia ființă „Societatea de turism pentru protecția naturii”, având ca inițiator pe M. Haret. Este prima formă organizată de ocrotire a naturii, cu un program care prevedea, printre altele, formarea unor rezervații naturale și împrejmuirea lor.

În primele decenii ale secolului XX, în fruntea acțiunilor de ocrotire a naturii se află naturaliștii: Grigore Antipa, Emil Racoviță, Ion Borcea, Iuliu Prodan, Andrei Popovici-Bâznoșanu, Valeriu Pușcariu, Alexandru Borza, S. P. Grințescu etc.

Astfel, în 1924, Al. Borza publică prima sinteză referitoare la conservarea naturii sub titlul „Protecția naturii în România”, sinteză care a rămas manifestul-program al mișcării pentru ocrotirea naturii în țara noastră.

La 7 iulie 1930, este promulgată prima lege pentru protecția monumentelor naturii și se constituie Comisia monumentelor naturii.

Între anii 1930-1944, au fost declarate 36 de rezervații naturale, cu o suprafață de cca.15000 ha.De asemenea, au fost trecute sub protecția legii, speciile de plante și animale rare sau pe cale de dispariție.

Ca urmare a activității Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, numărul rezervațiilor a crescut de la 36 și o suprafață de cca. 15000 ha, în anul 1944, la 130 și o suprafață de 75000 ha.în anul 1965.

Multe din aceste rezervații sunt cunoscute prin prezentările realizate în revistele de biologie, geografie sau geologie sau în cadrul unor sinteze apărute pe plan național („Ocrotirea naturii în R.P.R” de Valeriu Pușcariu, „Monumente ale naturii din România” de E. Pop, N. Sălăgeanu, „Comori ale naturii din România” de T. Fodor, „Invitație la drumeție” de T. Toader, C. Nițu etc.). De asemenea, o contribuție deosebită la cunoașterea acestor rezervații au adus-o naturaliștii în cadrul celor zece Consfătuiri de geobotanică (1958-1970) organizate de Secția de Botanică a Societății de Științe biologice sub directa îndrumare a profesorului I. T. Tarnavschi, apoi activitățile de cercetare și ocrotire realizate de colectivul Muzeului de istorie naturală „Grigore Antipa”, condus de profesorul M. Băcescu.

În anul 1973 este adoptată Legea privind protejarea și conservarea mediului înconjurător, lege care a situat noastră, la acea dată, printre primele țări din lume care dispunea de o lege-cadru în acest domeniu (Ana Toșa Turdeanu, 1975, p. 92)

În anul 1974 s-a înființat Consiliul național pentru Protecția Mediului Înconjurător.

În urma apariției Legii nr.9/1973, teritoriile ocrotite au crescut, numărul lor ajungând la 395 de rezervații, cu o suprafață totală de 222545 ha.în anul 1996.

În anul 1991 s-a înființat Ministerul Mediului, iar în prezent funcționează sub denumirea de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului. La nivel de județ, subordonate Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului funcționează Agențiile de Supraveghere și Protecția Mediului.

În procesul istoric necesar, al împăcării omului cu natura, un rol de seamă îl va juca în viitorul apropiat sau mai îndepărtat reconstrucția ecologică, al cărui obiectiv îl constituie refacerea ecosistemelor naturale pe suprafețe mai restrânse sau mai întinse, în conformitate cu stările existente înaintea impactului uman, pe baza unei bune cunoașteri a acestora.

Strategia protecției mediului înconjurător cere o mai bună organizare a acțiunilor umane, un control eficient al lor și o reglementare juridică adecvată.

Strategia națională în domeniul mediului trebuie să pornească de la conceptul de dezvoltare durabilă – reconfirmat de Conferința Mondială de la Rio de Janeiro, potrivit căruia dezvoltarea socio-economică și conservarea resurselor sunt inseparabile.

Protecția mediului înconjurător se conturează ca o activitate distinctă, având probleme specifice care solicită colaborarea specialiștilor din domenii variate. Această acțiune poate avea o eficiență satisfăcătoare numai în condițiile asigurării unui cadru juridico-administrativ de desfășurare, adecvat, ea impunând organizarea administrativă, resurse economice, un suport legislativ eficient și o susținută activitate de educație cetățenească (Prof. dr. Daniela Marinescu, 1994).

Protecția mediului înconjurător este influențată în mare măsură și de conștiința ecologică a populației. Educația ecologică pentru ocrotirea naturii trebuie făcută permanent pentru toate vârstele și se poate desfășura prin școli, conferințe, expuneri, prin radio și TV, presă, proiecții, excursii, asociații pentru ocrotirea naturii etc (Ana Toșa Turdeanu, 1972, p. 94).

Protecția mediului înconjurător reclamă o preocupare interdisciplinară și multidisciplinară.

Din punct de vedere tectonic, încă din Paleozoic, soclul Platformei Valahe a fost afectat de mai multe falii care au compartimentat întreaga regiune în mai multe blocuri. Ca urmare, fundamentul platformei se prezintă sub forma unor ridicături de tip horst separate prin afundări de tip graben.

Cuvertura județului Olt are o grosime de mai multe mii de metri. S-a format în epoca hercinică și carpatică, mișcările de basculare ale soclului determinând transgresiuni și regresiuni marine. Au alternat astfel perioade de acumulare de sedimente în regim marin cu perioade de evoluție subaeriană.

În de depozite ce constituie cuvertura, se recunosc mai multe cicluri sedimentare:

a) Ciclul Ordovician-Carbonifer. Se caracterizează prin alternanțe de depozite marine, lagunare și continentale. Sunt reprezentate gresii, dolomite, calcare, argile în structuri ce depășesc 3000 m grosime.

b) Ciclul Permian terminal-Triasic. Se remarcă prin asocieri de conglomerate, argile, marno-argile (de obicei de culoare roșie) cu roci eruptive (porfire, cuarțite, bazalte) și piroclastite. Grosimea lor este de peste 3600 m.

c) Ciclul Jurasic mediu – sfârșitul Cretacicului. Activitatea tectonică redusă este evidențiată de monotonia depozitelor de calcare fine, cretă, marne.

d) Ciclul Badenian-Cuaternar. Depunerile monotone de marne, argile în alternanță cu gresii și nisipuri atestă din nou o perioadă calmă din punct de vedere tectonic.

Acest ciclu se încheie cu depozite cuaternare, în baza cărora se întâlnesc formațiuni de origine fluvio-lacustră cunoscute sub numele de “stratele de Frătești”, aparținând Pleistocenului inferior, peste care este dispus Holocenul inferior și superior.

Colmatarea lacului pliocen din domeniul studiat este marcată prin nisipurile de Mostiștea.

Depozitele loessoide caracteristice Pleistocenului superior se întâlnesc la vest de valea Dâmbovnicului, pe interfluviul ce-l separă de Glavacioc, precum și de-a lungul albiei Neajlovului și pun în evidență pietrișuri, nisipuri și argile aparținând luncii. Cuvertura de loess depusă peste aceste strate are o grosime cuprinsă între 1 și 3 m.

Aceste strate includ atât loess eolian prăfos, cât și lehmuri argiloase, nisipoase, deluviale și proluviale.

Cele mai noi formațiuni se întâlnesc pe luncile joase ale Dâmbovnicului și Glavaciocului, fiind reprezentate prin depozite fluviatile mai grosiere pe Dâmbovnic (nisipuri, pietrișuri) și mai fine pe Glavacioc (luturi, argile, chiar argile gonflante).Stratele sedimentare specifice holocenului se află în stadii mai mult sau mai puțin evoluate de solificare.

Rocile superficiale (ale Cuaternarului) se caracterizează printr-o slabă rezistență la acțiunea factorilor externi.De aceea ele au fost foarte ușor erodate, generând forme de relief tipice.

Zona centrală era dominată de esențe de cvercinee, mai ales de stejar (C.Leandru, 1964, p. 61).Pădurile situate pe sol brun-roșcat de pădure, caracteristic acestei zone, confirmă apartenența lor la pădurile cuaternare.La începutul etapei au fost păduri dese și puțin poienițe. Treptat, ele și-au pierdut aceste caractere .

La est de Olt, pădurile au în structura lor un amestec de cer, gârniță, stejar brumăriu și stejar.Numai o parte a Câmpiei Boianu a fost și este lipsită de păduri, fiind acoperită de vegetație ierboasă xerofită și mezoxerofită. Prezența bourului cu multe secole în urmă aici indică un teren deschis, preferat de acest animal, de la care își trage denumirea de Boianu (câmpia boilor sălbatici).în zona de sud s-au definit păduri rare și poienițe, dominate de stejarul brumăriu și stejarul pufos. Vegetația ierboasă a acestor păduri este apropiată de a pădurilor stepice (Brown, L. Starea lumii 2000, p. 17).

Silvostepa s-a extins până la Dunăre, fapt confirmat de existența de-a lungul șoselei Corabia-Bechet, în jurul vechilor așezări Celei, Orlea, Grojdibod, Gura Padinii, lanca și Potelu, a unui imens codru de șleau de peste 2500 ha. (de stejar, , frasin etc). Ofensiva silvostepei spre sud este dovedită și de existența movilelor, elemente antropice ridicate și modelate pentru a servi ca puncte de observație în cazul invaziilor străine. Ca atare, ele nu puteau fi construite decât în locuri deschise, fără vegetație forestieră, pentru a nu împiedica vizibilitatea.Risipirea lor în pădure, așa cum pot fi văzute și astăzi în pădurile Comanca (Deveselu) și Călugăreasca (Dăneasa – Crăciunei), arată că arborii au cotropit movilele în urma înaintări pădurii. De aceea, aceste movile se întâlnesc numai în partea de sud a pădurilor (C.Leandru, 1964, p. 61).

Pe terenurile depresionare, cu soluri aluvionare, s-au format păduri de șleauri de luncă, cu arbori mai viguroși

Zona de nisipuri din județul Olt a avut un sol normal, care purta păduri de cvercinee, ale căror rămășițe se mai păstreză și astăzi. Nisipurile au fost cărate de Olt, care avea albii largi și debite bogate de apă. Micșorarea debitelor și deplasarea treptată spre vest a Oltului la vărsarea în Dunăre cu circa 30 km. au lăsat în urmă mari cantități de nisipuri fine și semifine. După defrișarea pădurilor, începută probabil în epoca bronzului și ajunsă la apogeu în timpul dominației otomane, nisipurile au fost puse în mișcare de vânturi și spulberate, acoperind terenurile cu straturi groase și formând dune. Spulberarea nisipului n-a mai putut fi oprită decât prin cultivarea salcâmului.

Este un fapt bine cunoscut că până într-o perioadă istorică recentă, părți foarte întinse ale Câmpiei Române erau acoperite de mari masive păduroase, și chiar zonele neîmpădurite erau practic neinfluențate de activitatea umană. La adăpostul acestor codrii impunători, rețeaua hidrografică a câmpiei se prezenta fără îndoială într-un aspect foarte diferit de cel actual. De-a lungul văilor și viroagelor ce străbăteau pădurile, apa freatică țâșnea din abundență la zi, formând nenumărate izvoare și pârâiașe stenoterme de izvor, colectate de pâraie mai mari. Protecția oferită de pădure determina o mare stabilitate a condițiilor de existență în această bogată rețea hidrografică; tot pădurea determina existența în această rețea a unor substrate foarte variate, și a unor surse trofice bogate; toate aceste condiții concurau pentru a permite popularea acestei rețele hidrografice cu floră și faună bogată și interesantă.

În urma defrișării sistematice a masivelor păduroase din Câmpia Română și a extinderii năvalnice a agriculturii, defrișare și extindere care erau practic terminate după mijlocul secolului al XIX-lea, rețeaua hidrografică a acestei regiuni a suferit modificări considerabile.

Nivelul apelor freatice în permanentă scădere a antrenat după sine dispariția a numeroase complexe de izvoare și ape cu caracter stenoec, scăderea debitului și euritermizarea pronunțată a celor care au rămas. De multe ori, numai toponimia (Izvoarele, Recea, Fântânele etc) mai amintește de trecuta existență a unor abundente ieșiri de apă freatică la zi, în regiuni care suferă astăzi de lipsa de apă.

Pentru a mai găsi ceva din vegetația și fauna acvatică a Câmpiei Române dinainte de despădurire, va trebui să ne îndreptăm numai către acele biotopuri acvatice care au rămas în legătură directă cu pânzele freatice, scăpând într-o măsură mai mare de influența nefastă a condițiilor de mediu de la suprafață; acestea sunt izvoarele.

Se putea presupune că acestea păstrează nu numai fauna inițială a izvoarelor din câmpie, ci reprezintă și un refugiu pentru elemente din alte ape ale rețelei lotice, devenite cu totul improprii pentru existența acestora (Brown, L. Starea lumii 2000, p. 23).

Așadar, influența activității antropice asupra peisajului geografic este amplă, complexă și cu efecte diverse în funcție de condițiile locale concrete.

Prin utilizarea terenurilor în funcție de diversele sale interese, omul a dus pe de o parte la restrângerea suprafețelor ocupate de formațiuni vegetale naturale (înlocuite cu culturi agricole, formațiuni vegetale secundare sau chiar terenuri devenite neproductive datorită degradării), iar pe de altă parte la modificări mai mult sau mai puțin pronunțate ale compoziției și structurii covorului vegetal în porțiunile în care vegetația naturală s-a menținut .

În unele situații speciale – în unele regiuni pășunatul în pădure, combinat cu tăieri neregulate, a dus la rărirea, uneori până la dispariție, a stratului de arbori și la formarea tufărișurilor (prin dezvoltarea masivă a speciilor din fostul subarboret al pădurii).

În concluzie acest sector al Câmpiei Române prezintă o mare diversitate floristică și fitocenologică. Cu toate că a suferit puternice influențe antropice, există încă sectoare în care vegetația și fauna păstrează unele elemente rare sau specifice sud-estului Europei.

Datorită acestor cauze, s-au luat măsuri de înființare a unor rezervații naturale, menite să protejeze, să conserve, în cele mai bune condiții o serie de specii de plante, arbori sau animale periclitate sau aflate în pericol de dispariție.

Astfel, în sectorul de câmpie luat în studiu, există o serie de rezervații forestiere și floristice .Studiul acestor rezervații naturale privind starea actuală de conservare și modul lor de ocrotire, factorii care pun în pericol elementele ocrotite, precum și raportul dintre valorificarea turistică și conservare, reprezintă obiectul lucrării mele de licență. Toate aceste aspecte, precum și prezentarea în detaliu a rezervațiilor naturale menționate, vor fi expuse în capitolul următor al lucrării.

Fondul forestier s-a redus rapid ,în special, în ultimul secol fiind mai puțin de 1/3. Respectiv de la circa 7,6 miliarde hectare (56 %) cât reprezenta fondul forestier al Terrei cu două milenii în urmă, suprafața ocupată de păduri s-a redus, în prezent fiind 4,5 miliarde de hectare,(35,2 %) din total, din care suprafața de pădure propriu – zisă este de 3,9 miliarde de hectare. Diferența fiind reprezentată de păduri rărite ,degradate de incendii. O mare parte din suprafața pădurilor (circa 40 %) este greu accesibilă omului corespunzând teritorial cu zonele nelocuite din spațiile reci sau tropicale, lipsite de căi de transport și aflate la distanțe mari de așezările omenești (Brown, L. Starea lumii 2000, p. 34).

Se poate concluziona că pădurile reprezintă nu numai unica sursă de masă lemnoasă cu deosebite însușiri tehnologice, cât și habitatul preferat al multor specii de plante și animale, dar și mijlocul biologic durabil și inegalabil de protecție și conservare a mediului pe mari întinderi.

Pădurea este principala resursă de lemn și numai în mică măsură lemnul din vegetația aflată în afara pădurii este folosit ca și materie primă.

Cea mai mare parte a lemnului care se taie este folosit pentru satisfacerea nevoilor economiei, pentru construcții și încălzire.

În mare parte a județului Olt , încă se mai folosește lemnul pentru încălzirea locuințelor și prepararea hranei, producând mari daune pădurilor.

Datorită amenajării complexe a Oltului inferior, prin bararea repetată a acestuia, au fost distruse două tipuri distincte de vegetație și anume: vegetația acvatică iubitoare de apă curgătoare, ce a dispărut treptat fiind înlocuită de o vegetație iubitoare de apă stătătoare, respectiv o vegetație de baltă. A dispărut vegetația terestră, de luncă, alcătuită din plante lemnoase și ierboase, ce ocupau zona de luncă a Oltului, zona ce în prezent este ocupată de apă.

Modificările cele mai evidente constau în distrugerea ireversibilă a pădurilor de luncă, care și așa erau deficitare ca suprafață. După datele furnizate de Direcția Silvică Olt au fost defrișate aproximativ 1946 ha de pădure.

În concluzie, pădurile actuale au suferit profunde modificări, nemairămânând în fazele lor naturale, începând cu etapa subatlanticului, s-a manifestat din ce în ce mai pregnant intervenția omului, mai ales în zona de câmpie. Alături de factorii naturali, intervenția antropică a contribuit la formarea și modelarea pădurilor. Omul a făcut breșe mari în păduri, a creat spații pentru agricultură, pășunat, nevoile de locuit etc., construind un amestec de ecosisteme în care se mai păstrează doar fragmente de păduri și acestea modificate prin tăieri, pășunat, plantații, mai ales de salcâm etc.

De-a lungul timpului, mișcările scoarței terestre și alți factori au modelat arhitectura județului Olt, situându-l în două mari unități de relief: Depresiunea Getică la nord si Platforma Moesică la sud, delimitate de o falie pericarpică.

În cadrul celor două mari unități, care vin în contact fără denivelări accentuate, se întâlnesc o gamă bogată de forme de relief, grupate două categorii mai importante: de mezorelief, reprezentate prin sistemul de văi și interfluvii, sistemul de văi fiind forma de relief întâlnită în “Coridorul Ecologic Oltul Inferior”, și de microrelief care se întâlnește peste tot în cadrul formelor de mezorelief.

Depresiunea Getică a luat naștere prin depuneri sedimentare carpatice, desfășurate din cretacicul superior până în cuaternarul inferior. sedimentele fundamentului s-au scufundat până la adâncimi de mii de metri. Peste ele s-a așternut o cuvertură de roci cristaline în intervalul pliocen – cuaternarul inferior. Partea superioară este mai tânără, din levantin (romanian), ultimul etaj al pliocenului. Ea prezintă îngroșări pe linia Balș – Piatra Olt – Slatina – Corbu.

La începutul cuaternarului, depresiunea a fost colmatată și ușor înclinată. Retragerea treptată a Lacului Getic, a cărui secare s-a terminat în valea Oltețului, a contribuit la adâncirea râurilor, care au îndepărtat în bună măsură cuvertura piemontală a pietrișurilor de tip Cândești. Sub acțiunea factorilor exogeni modelatori au apărut și s-au dezvoltat ogașe și ravene.

La zi apar numai formațiunile levantine cuaternare, formate din argile, nisipuri și pietrișuri cu structură fluvio – torențială, acoperite de depozite löessoide (luturi nisipoase).

Platforma Moesică are fundamentul alcătuit din sedimente cristaline, întâlnit în forajele de la Slatina și Optași, la adâncimi de 3150 m, respectiv 2931 m.

Platforma este situată la sud de aliniamentul Verguleasa – Bărăști, incluzând și zona de tranziție către Depresiunea Getică. Pe aliniamentul Balș – Slatina – Optași, fundamentul prezintă maximul de ridicare.Aici, sedimentele cristaline și o parte din învelișul lor sunt străbătute de granite.

Cuvertura sedimentară, groasă de 1600 – 3000 m, aparține mai multor cicluri de sedimentare, începute în paleozoic și definitivate în cuaternar, fapt dovedit de stratifragria de la Vădastra. Ciclurile sedimentare sunt separate prin lacune stratigrafice.

La zi apar numai depozitele cuaternare, care formează unități de câmpie: pietrișuri și nisipuri fluviio-lacustre și fluviatile, lacustro-mlăștinoase cu influente mediteraneene, nisipuri eoliene și loess (Muntean, O.L, 2005,p. 77).

Văile constituie unul din tipurile importante de relief ale “Coridorului Ecologic Oltul Inferior”. Ele reprezintă forme negative, adâncite în relieful inițial, rezultate în urma acțiunii directe a rețelei Hidrografice asupra reliefului de acumulare piemontală și lacustrală. Relieful județului Olt este de mică altitudine. De la Hotarul de nord și până aproape de Slatina se desfășoară zona de dealuri, alcătuită din ultimile prelungiri ale Piemontului Getic. Această zonă acoperă 33% din teritoriul județului. De la Slatina și până la Dunăre se desfășoară o parte a Câmpiei Române, care acopere 67% din teritoriu, de o parte și de alta a cursului inferior al Oltului.

Piemontul Getic, formațiune geomorfologică complexă, are două subunități: Platforma Cotmeana și Platforma Oltețului,

O caracteristică a sa este fragmentarea deluroasă, cu văi uneori strâmte, alteori largi, cu terase și povârnișuri repezi.

Platforma Oltețului ocupă sectorul nordic din dreapta Oltului. Este reprezentată de prelungirile sudice ale dealului Geamărtălui, la sud-vest de Olteț, și de dealul Beica, la nord-vest de Olteț. La sud se întinde până la aliniamentul Balș – Găneasa.

Interfluviile sunt mai înguste, fragmentate și despărțite de coridoare depresionare, cu lunci largi și terase.

Câmpia Română are un relief relativ uniform, care coboară lin spre sud, de la aproximativ 200m la aproximativ 20m în lunca Dunării.

Este separat de Olt în două subunități:

– Câmpia Romanațiului, în partea dreaptă, parte a Câmpiei Olteniei;

– Câmpia Boianu, în stânga, parte a Câmpiei Teleormanului.

Câmpia Romanațiului se întinde de la limita sudică a platformei Oltețului până la Dunăre. Este alcătuită din Câmpia Caracalului (terasele Oltului și Dunării)si din Câmpul Leu-Rotunda (câmp relativ neted care se înclină ușor spre sud-est și care acoperă teritoriul județului Olt numai prin latura sa vestică).

Valea Oltețului este îngustă în zona de deal și largă în zona de câmpie. Lunca este destul de întinsă.

Terasele Oltețului sunt largi pe partea stângă, până la nord de Osica de Sus. De aici, în aval apar terase joase.Pe partea dreaptă, la Voineasa, apare o terasă înaltă.

Realizarea amenajării hidroenergetice a sectorului inferior al râului Olt, prin apariția acumulărilor acvatice, în special, au indus modificări în peisaj. Acestea se reflectă mai ales asupra albiei râului, malurilor sale, a regimului de curgere a apelor de suprafață și freatic, învelișul de soluri și mediul biotic.

Sub aspect geologic nu se semnalează schimbări majore prin realizarea amenajărilor. În urma lucrărilor de ridicare a digurilor laterale și a barajelor lacurilor de acumulare s-au efectuat escavații în albia râului.Zonele escavate au vizat actualele bazine lacustre (mărirea volumului acumulărilor), precum și zonele de amenajare a barajelor, pentru asigurarea siguranței lor.

Depozitele afectate sunt superficiale, recente (cuaternare), constituite, în mare parte, din pietrișuri și bolovănișuri aluviale, detritice. Au fost deplasate din loc și depozite aluviale fine, constituite din luturi și argile pentru realizarea pereților impermeabili ai digurilor și barajelor.

Astăzi, albia este închisă între digurile lacurilor, formele de relief menționate mai sus sunt relicte. O parte dintre ele au dispărut sub albia lacurilor, celelalte cursuri secundare au rămas părăsite, seci, deseori închise sau întrerupte de construcția digurilor, pentru a împiedica infiltrațiile pe aliniamente preexistente.

În condițiile modificării din ce în ce mai intense a peisajului natural, paralel cu creșterea numerică a populației și extinderea activității umane, asociațiile vegetale și faunistice au căpătat cu totul alt aspect.

Fauna ornitologică este relativ bogată în specii, ca urmare a unor medii de viață variate. Astefel, pe lângă păsările comune (vrabia, cioara, etc.), alte numeroase specii se găsesc mai ales în lunci (corcodei, stârci, pescăruși, berze, rațe, etc.) dar și în păduri și tufișuri (mierla, privighetoarea, sticletele, etc.). În vechea stepă din sud a dispărut dropia dar au rămas prepelița, potârnichea, presura, prigoria, graurul, etc.

Deși relativ rare, sunt de semnalat câteva elemente faunistice de origine mediteraneană – cârcâiacul, scarabeul și lăcusta marocană – care reprezintă dovezi ale influenței climatice premediteraneene, resimțită mai ales în sudul județului.

Fauna din mediul acvatic a suferit și ea modificări determinate de activitățile omenești. În cazul apelor Jiului, poluarea pronunțată a dus la apariția unor specii și la micșorarea numărului altora, iar în lunca Dunării, lucrările hidroameliorative recente au determinat schimbări substanțiale ale suprafețelor lacustre. Ca urmare, întinderea domeniului acvatic care oferă condiții favorabile de viață s-a micșorat, în schimb s-au luat măsuri pentru organizarea creșterii intensive a peștelui în majoritatea bazinelor lacustre ramase. Dintre speciile mai frecvente in aceste bazine și în apele Dunării pot fi enumerate: crapul, plătica, carasul, rișioara, somnul, știuca, șalăul.

2.2 Starea actuală a biodiversității județului Olt

Pe teritoriul județului Olt se regăsesc una dintre cele cinci regiuni biogeografice și anume, cea continental (Dumitrascu, Monica, 2006, p. 81).

Potrivit acesteia, habitatele naturale cu regim de protecție identificate la nivelul județului Olt, sunt următoarele:

păduri aluviale

păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsor

păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, fraxinus excelsor sau Fraxinus augustifolia,

păduri dacice de stejar și carpen

zăvoaie cu Salix alba și Populus alba

vegetație de silvostepă eurosiberiană

tufărișuri de foioase ponto-sarmatice

vegetatie forestiera ponto-sarmatica cu stejar pufos

păduri balcano-pontice de cer și gorun

pajiști și mlaștini sărăturate panonice și ponto-sarmatice

ape stătătoare oligotrofe până la mezomorfe cu vegetație din Littorelletea uniflorae.

Speciile de păsări strict protejate sunt: Ardea purpurea, Ardeola ralloides, Aythya nyorca, Botaurus stellaris, Charadrius alexandrinus, Chlidonias hybridus, Chlidonias niger, Ciconia ciconia, Circus aeruginosus, Cygnus cygnus, Egretta alba, Egretta garzetta, Himantopus himantopus, Ixobrychus minutus, Mergus albellus, Milvus migrans, Nycticorax nycticorax, Pelecanus crispus, Phalacrocorax pygmeus, Philomachus pugnax, Platalea leucordia, Plegadis falcinellus, Porzana porzana, Recurvirostra avosetta, Sterna albifrons, Sterna hirundo, Tringa glareola.

Habitatele agricole ocupă o pondere mare la nivelul județului iar cele împădurite sunt deficitare datorită defrișărilor din ultimele decenii. Habitatele deschise sunt constitute din elemente specifice silvostepei. Habitatele neafectate antropic sunt reprezentate de ostroavele dunărene în formare (Dumitrascu, Monica, 2006, p. 89)

Inventariate și declarate monumente ale naturii pe teritoriul județului Olt sunt câteva specii de plante (bujorul românesc, laleaua pestriță, brândușa galbenă, stânjenelul de stepă, stejarul brumăriu, etc.) și animale (pelicanul comun, egreta mare, egreta mică, corbul etc.).

În județul Olt, se constată, în momentul de față, unele modificări și o evoluție interesantă a ecosistemelor. Astfel, au apărut și s-au extins unii biotopi noi și anume biotopii lentici, s-au modificat însușirile fizico-chimice ale apei, s-au schimbat temperatura și condițiile de oxigenare a apei și altele, care și-au pus amprenta asupra viețuitoarelor preexistente. Apariția lacurilor de baraj a redus cantitativ o serie de specii, restrângându-se arealul lor, consecința fiind scăderea aportului lor funcțional la realizarea producției biologice, și a afectat genofondul și ecofondul râului Olt.

Atragerea numeroaselor specii de păsări, unele cuibăritoare, migratoare sau sedentare în această zonă, a fost favorizată de descoperirea unor habitate propice (suprafețe mari de apă, stufăriș, vegetație arboricolă) și a unei hrane abundente.

În acest context, menționăm că un factor defavorizant îl constituie defrișarea zăvoaielor limitrofe Oltului, care a restrâns vegetația și a modificat locul de cuibărit, hrănire și de pasaj al unor specii de păsări. Neajunsul poate fi compensat prin procese de reabilitare ecologică pe suprafețele mari de terenuri improprii agriculturii, rămase în urma construirii barajelor, la care se adaugă suprafețele mari de apă ale lacurilor de acumulare.

În cadrul acestui județ au fost identificate următoarele plante ale vegetației lemnoase, ierboase și acvatice: Equisetum maximum (părul porcului), Equisetum palustre (Braba ursului sau bahne), Thelypteris palustris (Feriga de baltă), Marsilea quadrifolia (Trifoiul cu patru foi), Carpinus betulus (Carpenul), Alnus glutinosa (Arinul negru), Quercus robur (Stejarul), Populus alba (Plopul alb), Populus nigra (Plopul negru sau pluta), Salix fragilis (Răchita), Salix alba (Salcia), Salix purpurea (Răchita roșie), Humulus lupulus (Hameiul), Ulmus minor (Ulmul de câmp), Urtica dioica (Urzica mare), Urtica urens (Urzica mică), Viscum album (Vâscul), Rumexconglomeratus (Măcrișul calului), Polygonum hydropiper (Piperul bălții), Chenopodium hybridum (Talpa gâștei), Cucubalus baccifer (Pleșcaița), Gypsophila muralis (Ipcărigele), Saponaria officinalis (Odogaci), Clematisvitalba (Curpenul de pădure), Myosurus minimus (Codițuca), Ranunculus repens (Floarea de leac), Ranunculus acer (Floarea broștească), Adonis vernalis (Ruscuța de primavară), Berberis vulgaris (Dracila), Nuphar luteum (Nufărul galben), Nymphaea alba (Nufărul alb), Chelidonium majus (Rostopasca), Rorippa austriaca (Gălbeneaua), Tamarix ramosissima (Cătina roșie), Violaodorata (Tămâioara), Viola alba (Viorele albe), Viola hirta (Vioreaua nemirositoare), Viola arvensis (Trei frați pătați), Sedum maximum (Iarba urechi), Parnassia palustris (Floarea studentului), Crataegus monogyna (Păducelul), Rubus caesius (Murul de miriște), Potentilla reptans (Cinci degete), Potentilla anserina (Coada dracului), Potentilla micrantha (Frăgurelul), Medicago lupulina (Trifoiul mărunt), Medicago falcata (Lucerna galbenă), Melilotus albus (Sulfina albă), Trifolium fragiferum (Trifoiul frăguț), Galegaofficinalis (Ciumăreaua), Vicia cracca (Măzărichia), Amorpha fruticosa (Salcâmul pitic), Epilobium hirsutum (Pufulița), Althaea officinalis (Nalba mare), Staphylea pinnata (Clocotișul), Rhamnus frangula (Crușinul), Cicutavirosa (Cucuta de apă), Sium erectum (Cosițelul), Oenanthe aquatica (Mărărașul), Lysimachia nummularia(Gălbășoara), Calystegia sepium (Cupa vacii), Myosotis scorpioides (Nu-mă-uita), Symphytum officinale (Tătăneasa), Physalis alkekengi (Păpălăul), Solanum dulcamara (Lăsniciorul), Linariavulgaris (Linarița), Scrophularia nodosa (Bubericul), Veronica baccabunga (Boburuscul), Gratiola officinalis (Veninărița), Alopecurus aequalis (Poponetele), Alopecurus geniculatus (Coada vulpii), Marrubium pestalozzae (Ungurașul), Prunella vulgaris (Busuiocul de câmp), Lamium maculatum (Urzica moartă), Lamium galeobdolon (Gălbenița), Chaiturus marrubiastrum (Coada mâței), Stachys palustris (Jaleșul de mlaștină), Lycopus europaeus (Piciorul lupului), Mentha aquatica (Izma broaștei), Mentha longifolia (Izma proastă), Mentha arvensis (Izma cerbului), Sambucus nigra (Socul), Valerianellalocusta (Fetica), Dipsacus silvester (Scăiușul de pădure), Dipsacus laciniatus (Scăiușul), Campanula trachelium (Clopotul caprei), Xanthium strumarium (Cornuși sau scaietele popii), Bidens tripartita (Dentița), Bidens cernuus (Iarba roșie), Artemisia vulgaris (Pelinarița).

Fauna acvatică a suferit din plin efectul amenajărilor hidroenergetice. Unul din efectele deosebite este cel al dispariției speciilor autohtone iubitoare de apă curgătoare, fiind înlocuite de specii de apă stătătoare. care anterior barării cursului de apă existau întâmplător sau în procentaj foarte redus și care în prezent au ajuns dominante (Dumitrascu, Monica, 2006, p. 90).

Privind aspectul ihtiofaunistic, Oltul era un râu natural cu apă curată și în care trăiau 50 de specii autohtone și sedentare din totalul de 69 de specii care trăiau în râurile de pe teritoriul României.

În prezent lacurile de acumulare oferă cantități mari de peste de apă stătătoare în detrimentul speciilor iubitoare de apă curgătoare.

În scopul salvării speciilor de pești autohtoni ai râului Olt, este necesară păstrarea în condiții naturale optime a afluenților acestuia, în special a râului Olteț.

Unul din obiectivele principale ale protejării speciilor iubitoare de ape curgătoare știind faptul că acestea trăiesc și pe afluenții acestuia este declararea de arii protejate, bazinul Oltețului pe aliniamentul Bals până la vărsare în Olt, bazinul Tesluiului de Romanați de la confluenta cu pârâul Frăsinet până la vărsare în Olt și alți afluenți cu regim hidric permanent.

În mod direct, acumulările au avut un impact pozitiv asupra faunei terestre, atrăgând în această zonă, populații de animale cum ar fi:

În prezent fauna acvatică și terestră a zonei este reprezentată de:

– Pești: Leuciscus leuciscus (Cleanul mic), Leuciscus cephalus (Cleanul), Abramus brama (Plătica), Chondrostoma nasus (Scobarul), Gobio gobio (Porcușorul), Batbus barbus (Mreana), Cyprinus carpio (Crapul), Carassiuscarassius (Caracuda), Scardinus erytrophthalamus (Roșioara), Misgurnis fossilis (Țiparul), Cobitis taenia (Zvârluga), Cobitis aurata (Fâța), Silurus glaris (Somnul), Esox lucius (Știuca), Perca fluviatilis (Bibanul), Stizostedionlucioperca (Șalaul), Tinca tinca (Linul).

– Amfibieni: Triturus vulgaris (Tritonul), Bombina bombina (Buhaiul de baltă cu burta roșie), Bombina variegata (Buhaiul de baltă cu burta galbenă), Pelobates fuscus (Broasca brună de pământ), Bufo bufo (Broasca râioasă brună), Bufo viridis (Broasca râioasă verde), Hyla arborea (Brotacelul), Rana ridibunda (Broasca mare de lac), Rana esculenta (Broasca mică de lac), Rana agilis (Broasca de padure), Rana arvalis (Broasca de mlaștină), Emza orbicularis (Broasca țestoasă de lac).

– Reptile: Lacerta agilis (Șopârla de câmp sau șopârla cenușie), Lacertaviridis (Gușterul sau șopârla verde), Natrix natrix (Șarpele de casă), Natrixtesselata (Șarpele de apă), Coluber jugularis (Șarpele rău), Anguis fragilis (Șarpele de sticla sau șarpele orb).

– Păsări: Gavia arctica (Cufundarul polar), Podiceps cristatus (Corcodelul mare), Tachybaptus ruficollis (Corcodelul mic), Podiceps nigricollis (Corcodelul cu gât negru), Pelecanus onocrotalus (Pelicanul comun), Phalacrocoraxpygmaeus (Cormoranul mic), Phalacrocorax carbo (Cormoranul mare), Ciconiaciconia (Barza albă), Ciconia nigra (Barza neagră), Ardea purpurea (Stârcul roșu), Ixobrychus minutus (Stârcul pitic), Nycticorax nycticorax (Stârcul de noapte), Botaurus stellaris (Buhaiul de baltă), Egretta alba (Egreta mare), Egretta garzetta (Egreta mică), Cygnus cygnus (Lebăda cucuiată), Aythyanyroca (Rața roșie), Aythya marila (Rața moțată), Mergus albellus (Ferestrașul mic), Mergus serrator (Ferestrașul moțat), Larus canus (Pescarușul sur), Larusmelanocephalus (Pescarușul cu cap negru), Larus fuscus (Pescarușul negricios), Sterna hirundo (Chira de baltă), Chlidonias hybrida (Chirighița cu obrazul alb), Chilidonias niger (Chirighița neagră), Chlydonias leucopterus (Chirighița cu aripi albe), Haematopus ostralegus (Scoicar), Charadrius dubius (Prundărașul gulerat mic), Vanellus vanellus (Nagâțul), Chalidris alpina (Fugaciul de țărm), Chalidris ferruginea (Fugaciul roșcat), Chalidris alba (Nisiparul), Gallinagogallinago (Becațina comună), Gallinago media (Becațina mare), Scolopaxrusticola (Sitarul de pădure), Actitis hypoleucos (Fluierarul de munte), Tringaglareola (Fluierarul de mlaștină), Tringa ochropus (Fluierarul de zăvoi), Tringastagnalis(Fluierarul de lac), Philomacus pugnax (Bătăușul), Recurvirostraavosetta (Ciocântors), Himantopus himantopus (Piciorongul), Glareolapratineola (Ciovlica ruginie sau ciovlica roșcată), Burhinus oedicnemus (Pasărea ogorului), Grus grus (Cocorul mare), Fulica atra (Lișița), Crex crex (Cârstelul de câmp), Porzana porzana (Crestelul pestriț), Phasianus colchicus (Fazanul), Perdix perdix (Potârnichea), Coturnix coturnix (Prepelița), Streptopelia turtur (Turturica), Haliaetus albicilla (Codalbul), Aquila heliaca (Acvila de câmp), Buteo buteo (Șorecarul comun), Buteo rufinus (Șorecarul mare), Circusaeruginosus (Eretele de stuf), Circus cyaneus (Eretele vânăt), Circus pygargus (Ertele sur), Falco subbuteo (Șoimul rândunelelor), Falco vespertinus (Vânturelul de seară), Falco tinnunculus (Vânturelul roșu), Bubo bubo (Buha mare), Asio scops (Ciuful pitic), Strix aluco (Huhurezul mic), Athene nocturna (Cucuveaua comună), Tytoalba (Striga), Cuculus canorus (Cucul), Picus canus (Ciocănitoarea sură), Picusviridis (Ghionoaia verde), Dendrocopos major (Ciocănitoarea pestriță mare), Dendrocopos medius (Ciocănitoarea de stejar), Dendrocopos syriacus (Ciocănitoarea de grădină), Dryocopus martius (Ciocănitoarea neagră), Caprimulgus europaeus (Caprimulgul), Merops apiaster (Prigoria), Alcedo atthis (Pescarușul albastru), Upupa epops (Pupăza), Muscicapa striata (Muscarul alb), Sylvia borin (Silvia de zăvoi), Acrocephalus arundinaceus (Lăcarul mare), Acrocephalus schoeonbaenus (Lăcarul mic), Acrocephalus scirpaceus (Lăcarul de stuf), Acrocephalus melanopogon (Privighetoarea de baltă), Locustellaluscinioides (Grelușelul de stuf), Cettia cetti (Stufărica), Hippolais icterina (Frunzărița galbenă), Philloscopus collybita (Pitulicea mică), Philloscopustrochilus (Pitulicea fluierătoare), Saxicola rubetra (Mprpcinarul mare), Saxicolatorquata (Mărăcinarul negru), Oenanthe oenanthe (Pietrarul sur), Lusciniamegarhynchos (Privighetoarea), Luscinia luscinia (Privihetoarea de zăvoi), Phoenicurus phoenicurus (Codroșul de pădure), Lanius collurio (Sfrânciocul roșiatic), Laniua minor (Sfrânciocul cu fruntea neagră), Lanius excubitor (Sfrânciocul mare), Hirundo rustica (Rândunica), Delichon urbica (Lăstunul de casă), Riparia riparia (Lăstunul de mal), Carduelis carduelis (Sticletele), Carduelis chloris (Florintele), Carduelis spinus (Scatiul), Emberiza calandra (Presura galbenă), Emberiza hortulana (Presura de grădină), Motacilla alba (Codobatura albă), Motacilla flava (Codobatura galbenă), Anthus campestris (Fâsa de câmp), Anthus spinoletta (Fâsa de munte), Anthus trivialis (Fâsa de pădure), Oriolus oriolus (Grangurul), Cinclus cinclus (Mierla de apă);

– Mamifere: Canis vulpes (Vulpea), Sus scroafa (Mistrețul), Capreoluscapreolus (Căpriorul), Cervus elaphus (Cerbul carpatin), Lepus europaeus (Iepurele), Citellus citellus (Popândăul), Nyctalus noctula (Liliacul de seară), Erinaceus europaeus (Ariciul).

În ariile pentru protecția păsărilor, propuse pentru conservare și ocrotire se constată, în momentul de față, unele modificări și o evoluție interesantă a ecosistemelor. Astfel, au apărut și s-au extins unii biotopi noi și anume biotopii lentici, s-au modificat însușirile fizico-chimice ale apei, s-au schimbat temperatura și condițiile de oxigenare a apei și altele, care și-au pus amprenta asupra viețuitoarelor preexistente. Apariția lacurilor de baraj a redus cantitativ o serie de specii, restrângându-se arealul lor, consecința fiind scăderea aportului lor funcțional la realizarea producției biologice, ce a afectat genofondul și ecofondul râului Olt. Pe lângă factorii enumerați mai sus o influență cu impact asupra biocenozei o constituie încălzirea globală a climei, fapt ce a dus la migrarea unor specii mediteraneene spre nord (Nicolae Ciobanu, 2003, p. 139)

În urma monitorizării păsărilor în zonele studiate au fost identificate 161 specii de păsări. Unele dintre ele au cunoscut o dezvoltare aproape spectaculoasă, dar sunt și specii periclitate pe plan național și european, unele dintre ele, monumente ale naturii, fiind protejate prin mai multe Convenții internaționale: Pelecanus onocrotalus (Pelicanul comun), Egretta alba (Egreta mare), Egretta garzetta (Egreta mică), Platalea leucorodia (Lopătarul), Recurvirostra avosetta (Ciocântorsul), Himantopus himantopus (Piciorongul), Gavia arctica (Cufundacul polar), Ciconia nigra (Barza negră), Cygnus olor (Lebăda cucuiată), Bubo bubo (Buha mare), Burhinus oedicnemus (Pasărea ogorului), etc.

Atragerea numeroaselor specii de păsări, unele cuibăritoare, migratoare sau sedentare în această zonă, a fost favorizată de descoperirea unor habitate propice (suprafețe mari de apă, stufăriș, vegetație arboricolă) și a unei hrane abundente.

Diversitatea florei și faunei, prezența unor specii de plante și animale unele endemice pentru fauna României, monumentele naturii, raritătile floristice, importanța istorică, aportul la menținerea climatului local și a echilibrului ecologic, precum și frumusețea peisajului constituie argumente pentru propunerea de situri de importanță comunitară.

În zonele studiate și propuse pentru conservare și ocrotire se constată în momentul de față unele modificări și o evoluție a ecosistemelor (Ciobanu, N,. 2003,p. 140).

Pe raza județului Olt sunt inventariate și declarate ca monumente ale naturii urmatoarele plante: Paoenia peregrina varromanica (Bujorul romanesc), Fritilaria (Laleaua pestriță), Crocus moesiacum (Brândușa galbenă), Arbori seculari a caror vârstă depasește 400 de ani: Quercus robur (Stejar),Quercus pedunculiflora (Stejarul brumăriu), Quercus frainetto (Gârnița);

Specii de animale monumente ale naturii intâlnite pe teritoriul județului Olt sunt: Pelecanus onocrotalus (Pelicanul comun), Egretta albă (Egreta mare), Egretta garzetta (Egreta mică), Plataela leucorodia (Lopătarul), Himantopus himantopus (Piciorongul), Cygnus olor (Lebăda cucuiată), Bubo bubo (Buha mare), Ciconia nigra (Barza neagră).

Capitolul 3. Ariile protejate și sursele de poluare în județul Olt

3.1 Prezentarea ariilor protejate din județul Olt

În concepția modernă, managementul ariilor protejate cuprinde, pe lângă obiectivele specifice de ocrotire, utilizarea resurselor biologice, fără să lezeze capacitatea de a satisface trebuințele generațiilor viitoare. Ocrotirea lor nu înseamnă imobilism sau stânjenirea, suprimarea, neexploatarea sau nevalorificarea resurselor natural (Agenția pentru protecția mediului Olt, Slatina, 2014).

Dimpotrivă, înseamnă intervenție, exploatare și valorificare, dar dirijat și controlat, încât să se respecte legile naturale și să se păstreze capacitatea de regenerare a resurselor naturale și funcționare a ecosistemelor (Popescu Ghe. și colab, 2005, p. 117).

În zonele studiate și propuse pentru conservare și ocrotire se constată, în momentul de față, unele modificări și o evoluție interesantă a ecosistemelor. Astfel, au apărut și s-au extins unii biotopi noi și anume biotopii lentici, s-au modificat însușirile fizico-chimice ale apei, s-au schimbat temperatura și condițiile de oxigenare a apei și altele, care și-au pus amprenta asupra viețuitoarelor preexistente. Apariția lacurilor de baraj a redus cantitativ o serie de specii, restrângându-se arealul lor, consecința fiind scăderea aportului lor funcțional la realizarea producției biologice, și a afectat genofondul și ecofondul râului Olt.

Ariile protejate la nivelul județului Olt sunt următoarele:

a) Rezervația de bujori a academiei care este situată în Câmpia Boianu, la altitudinea de 55 m,ocupând o suprafața de 54,3 ha pe teritoriul Comunei Dăneasa, făcând parte din Pădurea Călugarească care are o suprafața de 836,8 ha.

În cadrul Pădurii Călugărească crește Paeonia peregrina var.romanica (Bujorul romanesc) care a fost declarat monument al naturii în urma Decretului nr. 237/1950.În vederea orcotirii acestei plante, a fost declarată rezervație botanică o suprafața de 54,3 ha din pădure.

Figura 3.1 Bujorul românesc din cadrul rezervației (sursa: ANPM Slatina)

Pe lângă Bujorul românesc, mai există o serie de specii protejate în cadrul acestei rezervații ( Tabelul 3.1).

Tabelul 3.1 Specii protejate în cadrul Pădurii Călugărească

Categoria de vulnerabilitate, v- vulnerabile, p- periclitate, r- rare, e- endemice.

b) Aria de protecție specială avifaunistică Stejești care disăune de o suprafață de 2378 ha, aflându-se pe teritoriul localităților Drăgășani, Ștefănești (jud.Vâlcea), Grădinari, Verguleasa, Teslui (jud.Olt). Aria de protecție specială avifaunistică Strejești cuprinde luciul de apă al lacului Strejești.

În cadrul acestei arii avem următoarele specii protejate:

Tabelul 3.2 Specii protejate în Aria de protecție avifaunistică Stejești

c) Rezervația naturală Reșca – se află în lunca Oltului, pe terasa Câmpiei Caracalului, în apropierea satelor Reșca (comuna Dobrosloveni), Chilii (comuna Fărcasele) și Hotărani (comuna Fărcasele Aceasta dispune de o suprafață de 50 ha, la altitudinea cuprinsă între 72m și 107m. Terenul este bordat în partea de sud-est de apa râului Teslui de Romanați și udat de apa râului Potopin.

Figura 3.2 Frasin

Tabelul 3.3 Specii protejate în cadrul Rezervației Reșca

Figura 3.3 Ciocănitoarea de stejar (Dendrocopus medius) (www. toateanimale.ro)

d) Rezervația de Arborete de la Gârnița – se află pe platforma Cotmeana, pe raza comunelor Spineni, Leleasca, Poboru și Cungrea, la altitudine minimă de 240 m și maximă 330 m, face parte din pădurea Seaca-Optășani, ocupând o suprafață de 100,4 ha.

Figura 3.4 Gârnița- specie protejată

Tabelul 3.4 Specii protejate în cadrul Rezervației de Arborete de la Gârnița

Figura 3.5 Pisica sălbatică ( sursa: www. toateanimelele.ro)

Figura 3.6 Gușterul (www.toateanimalele.ro)

e) Rezervația naturală Valea Oltețului – care se întinde pe o suprafață de 900 hectare, pe teritoriul localităților Balș, Bârza, Voineasa, Pârșcoveni, Osica de sus, Dobrun, Fălcoiu.

Diversitatea florei și faunei, prezența unor specii de plante și de animale unele endemice pentru fauna României, monumente ale naturii, rarități floristice, rarități faunistice, importanta istorică, aportul la menținerea climatului local și a echilibrului ecologic precum și frumusețea peisajului constituie argumente de netăgăduit care au determinat să fie propusă ca arie protejată.

Tabel 3.5 Specii protejate în Rezervația naturală Valea Oltețului

Figura 3.7 Egreta mare (sursa: www.toateanimalele.ro)

Figura 3.8 Barza (sursa: www.toateanimalele.ro)

f) Aria protejată Braniștea Catârilor

Pădurea Braniștea Catârilor este așezată în partea de sud-vest a Câmpiei Romanațiului, în Câmpul Leu-Rotunda, aproape de limita inferioară a silvostepei, pe teritoriul comunei Obârșia.

Ocupă suprafața de 301,3 hectare, din care 165,9 ha se află în zona strict protejată, declarată prin Decizia nr. 5/1995 a Consiliului Județean Olt și statuată de Legea nr. 5/2000.

Tabel 3.6 Specii protejate în Aria Braniștea Catârilor

Figura 3.9 Căprioara (sursa: www.toateanimalele.ro)

Figura 3.10 Prepelița (sursa:www.toateanimalele.ro)

g) Pădurea Seaca-Optași – are suprafața de 136,8 ha, situat pe platforma Cotmeana, pe raza comunelor Spineni, Leleasca, Poboru și Cungrea la altitudine minimă de 240 m și maximă de 330 m.

Pădurea etalează la dimensiuni reduse vegetația veche, caracteristică masivului Făgăraș. Ea este un vestigiu al pădurilor din subboreal care se întindeau din bazinul Mediteranei până în nordul Câmpiei Române, cu un pronunțat caracter termofil.

Tabel 3.6 Specii protejate

Figura 3.11 Bufnița ( sursa: www. toateanimalele.ro)

h) Pădurea Topana

Pădurea Topana are suprafața totală de 2464,0 ha, amplasată pe complexul de relief al dealurilor și podișurilor din Platforma Cotmeana, pe raza localităților Făgețelu, Topana și Uda, la altitudine minimă de 310 m și maximă de 420 m. Arborii au vârsta medie de 75 de ani. Multe exemplare depășesc 100 de ani.

Figura 3.12 Carpen

Suprafața declarată ca arie protejată de Hotărârea Consiliului Județean Olt nr. 5 din 22.06.1995 fiind de 120 ha.

Tabel 3.7 Specii protejate

3.2 Aspecte privind poluarea și sursele de poluare

Interdependența factorilor natural-uman este tot mai strânsă, pe măsura creșterii performanțelor tehnologice, ajungându-se în epoca actuală la relație aproape simbiotice între cele două componente. Astfel apare necesitatea modificării raportului societate-mediu și în cadrul cercetărilor științifice geografice. De-a lungul timpului, cele 2 elemente s-au combinat în proporții variabile în descrierea “întregului nedivizat” care face obiectul geografiei.

Astfel, determiniștii exagerau importanța condițiilor naturale în dezvoltarea societății, fără a ține cont de acțiunea antropică în mediul natural. De exemplu, în această etapă logica localizările activităților productive se baza exclusiv pe prezența/absența unor resurse naturale într-un cadru regional.

La polul opus se situează adepții voluntarismului (în special școala sovietică – având ca reprezentant pe S.V.Kalesnik) a căror tendință este de eliminare totală a determinărilor naturale și a exagerării importanței celei social-economice, fapt care a dus uneori la catastrofe ecologice (consumuri exagerate, epuizarea unor resurse).

O viziune echilibrată pare să fie cea a posibilismului (școala franceză) , caracterizată de dictonul celebru al lui Paul Vidal de la Blache : „Natura propune, omul dispune”.

Tendința actuală este cel mai bine descrisă de A. Berque , care în 1985, a introdus conceptul de mediance (inflența japonezului Fudosei a lui Watsuji), concept care stă la baza mesologiei: “știința relațiilor dintre grupul social și enviropinmentul său”(Berque). În acest concept sunt înscrise și caracteristicile milieului (necesitatea existenței unui sistem de referință), dar implică mult mai puternic percepția subiectivă a membrilor grupului social.

“Milieu este uneori natural și cultural, alteori subiectiv și obiectiv, și uneori colectiv și individual”, afirmă Berque încercând să sugereze depășirea luptei contrariilor. Astfel, mediul apare ca suportul material al relaționărilor, indiferent de natura acestora (Rapoport, 1977 aut. cit. in Khattab, 1993)

“Geografia integrală”, așa cum îi spune numele, își propune integrarea mediului natural și al celui antropic într-o “suprageosferă”; teoria lui Berque mută atenția dispre polii relației (societate, mediu) spre relația în sine care devine punctul de plecare în dezvoltarea unui nou sistem de percepere și ierarhizare a realității geografice.

Porteous (1971) definește calitatea mediului ca fiind o “problema complexă” ce antrenează percepții subiective, puncte de vedere și sensuri care variază în cadrul unor grupuri sau la nivel de individ.

Conceptul de calitatea mediului este un concept multidimensional, prin definiție are două sensuri majore: primul se referă la mediul fizic pe când al doilea se referă la mediul perceput (Rapoport, 1977 aut. cit. in Khattab, 1993).

Rapoport (1990) consideră că sensul cel mai apropiat de conceptul de calitate a mediului este legat de aspectele materiale ale mediului fizic cum ar fi: poluarea aerului, poluarea apelor, poluarea industrială, consecințele suprapopulării, etc. care au anumite efecte asupra oamenilor.

Calitatea mediului reprezintă un set de proprietăți și caracteristici ale mediului, fie generalizate sau locale, având efect asupra oamenilor și altor organisme. Este o masură a condițiilor mediului referitor la cerințele uneia sau mai multor specii sau a nevoilor și intențiilor omului.

Activitatea antropică, specifică mediului urban, alături de ceilalți factori genetici individualizează acest areal din punct de vedere climatic în componența Câmpiei Române.

Ca urmare, mediile termice anuale și cele ale lunilor de vară sunt ceva mai reduse decât în lunca Dunării, iar cele ale lunilor de iarnă, ceva mai ridicate, ceea ce conduce la scăderea amplitudinilor medii anuale ale temperaturii aerului. Inversiunile termice sunt mai puțin frecvente și persistente.

Prin utilizarea terenurilor în funcție de diversele sale interese, omul a dus pe de o parte la restrângerea suprafețelor ocupate de formațiuni vegetale naturale (înlocuite cu culturi agricole, formațiuni vegetale secundare sau chiar terenuri devenite neproductive datorită degradării, construcțiile numeroase în municipiul Slatina, etc.), iar pe de altă parte la modificări mai mult sau mai puțin pronunțate ale compoziției și structurii covorului vegetal în porțiunile în care vegetația naturală s-a menținut.

Poluarea mediului în municipiul județul Olt constituie o problemă serioasă datorită surselor de poluare diferite (predomină cele din industria metalurgiei neferoase) și pentru că tehnologia de modernizare a unităților industriale în domeniul protecției mediului nu a fost realizată în toate unitățile, dar la principalul poluator ea a devenit o preocupare și în practică, începând cu anul 2000.

Toți factorii de mediu: aer, apă, sol, vegetație sunt afectați de depozitele de deșeuri menajere: prin caracterul neorganizat al acestor gropi de gunoi au apărut fenomene destul de grave de poluare în arealul de amplasare: infiltrațiile de ape uzate spre freatic și degradarea apelor subterane din zonă antrenarea de către vânt a materialelor ușoare (hârtie, poliester, praf, etc) dinspre zonele de depozitare spre localități; generarea de mirosuri neplăcute datorate atât deșeurilor ca atare cât și proceselor de degradare.

3.2.1 Poluarea aerului

Starea atmosferei este evidențiată prin prezentarea poluării de impact cu diferite noxe, poluare produsă în zonele aflate sub influența directă a surselor de poluare. În rețeaua de supraveghere a poluării de impact se efectuează măsurători privind o serie de poluanți gazoși, pulberi în suspensie, pulberi sedimentabile și precipitațiile atmosferice.

În municipiul Slatina sunt 3 puncte fixe de prelevare pe 24 ore la nivelul platformei industriale. Sistemul de monitorizare la nivelul celorlalte localități urbane constă în 15 puncte de prelevare momentană (1 oră) pentru determinarea poluanților gazoși (NO2, SO2, NH3) și a pulberilor în suspensie.

Analizând evoluția concentrațiilor medii anuale a poluanților gazoși pe perioada 2003-2006 se observă fluctuații în calitatea aerului din județul Olt. Emisiile de gaze cu efect acidifiant al aerului sunt cele de SO2 și NOx, primul datorat centralelor termice și surselor industriale, iar cel de-al doilea sub formă mono- și bivalentă, având aceleași surse (centrale termice, surse industriale, autovehicule).

Indicatorii urmăriți nu arată depășiri ale concentrațiilor maxime admisibile pe 24 ore la amoniac, fluor, dioxid de sulf.

În rețeaua de supraveghere a poluării de impact, care a cuprins un număr de 3 puncte de prelevare în municipiul Slatina, au fost efectuate măsurători privind următorii indicatori: SO2, NO2, NH3, pulberi în suspensie, pulberi sedimentabile (12 puncte) și alți poluați specifici.

Prelucrarea statistică a valorilor medii zilnice ale concentrațiilor acestor poluanți a permis punerea în evidență a următoarelor informații:

– concentrațiile minime, medii și maxime pe 24 ore;

– frecvența de depășire a C.M.A. pe 24 ore;

– concentrațiile medii anuale.

În urma determinărilor calității precipitațiilor căzute pe teritoriul județului Olt se poate concluziona că în zona Slatina (zona industrializată) precipitațiile căzute au fost de tipul precipitaþiilor neutre cu un conþinut ionic total mediu, în timp ce în zona de sud a județului precipitaþiile au fost neutre cu un conþinut ionic total mare fapt reieșit din tabelul următor:

Tabel 3.8 Precipitații cu conținut ionic

Grafic 3.13 Precipitații cu conținut ionic în municipiul Slatina

Principalele activități generatoare de emisii de SO 2, NO X și amoniac sunt următoarele:

– arderi în industria energetică și industrii de transformare-producere de energie electrică, centrale termice, uzine rafinare petrol, uzine transformare combustibil solid, extracție cărbune, țiței;

– instalații de ardere neindustriale (instalații comerciale și instituționale, rezidențiale, în agricultură);

Un alt poluant din această categorie este amoniacul, cu evoluție ascendentă în perioada 2003-2006 și care, are ca sursă de proveniență activitățile agricole (emisii datorate dejecțiilor animaliere și utilizării îngrășămintelor chimice azotoase).

Emisiile de compuși organici volatili nemetanici au ca principală sursă industria extractivă, distribuția combustibililor și utilizarea solvenților.

Emisiile de metan au ca sursă principala 85% activitatea de extracție a combustibililor fosili, care în timp prezintă o tendință de creștere.

Principala sursă pentru emisiile de metale grele o reprezintă transportul rutier.

Urmărirea calității factorului de mediu aer, se realizează prin efectuarea de analize chimice pentru indicatorii specifici, evacuate în atmosferă de fiecare platformă industrială și activități economice de pe raza județului.

Analizele privind calitatea aerului sunt efectuate de APM Slatina si Direcția de Sănătate Publică Olt.

Pe ansamblul municipiului, emisiile anuale raportate la numărul de locuitori sunt apropiate de mediile pe întreaga țară.

Emisiile de poluanți în atmosferă au scăzut în ultimii ani, datorită reducerii producției, cât și a introducerii de tehnologii noi.

Indicatorii de calitate monitorizați sunt: amoniac, bioxid de azot, fluor, bioxid de sulf, pulberi în suspensie și pulberi sedimentabile ( Ianoș, I., 2000, p. 137).

Principalele unități ce contribuie la poluarea aerului :

La nivelul județului Olt principalul potențial poluator este S.C. ALRO S.A. Slatina, cu gaze care influențează atmosfera ambientală. Pentru indicatorul pulberi în suspensie și pulberi sedimentabile sursele sunt industria metalurgică și siderurgică.

Zone critice sub aspectul poluării atmosferice nu există, dar unitățile poluatoare de pe teritoriul județului Olt sunt:

– Unitățile de pe platforma industrială din Slatina care evacuează pulberi de cocs, gudroane, hidrocarburi, fluor, dioxid de sulf, dioxid de azot, monoxid de carbon; aceste surse de poluare sunt:

– S.C. ALRO S.A. – fluor, pulberi de cocs, dioxid de carbon, monoxid de carbon și hidrocarburi;

– S.C. ELECTROCARBON S.A. – pulberi de grafit, pulberi de cocs metalurgic și de petrol, gudroane, monoxid de carbon și bioxid de sulf

– S.C. ALPROM S.A.- dioxid de carbon, monoxid de carbon și pulberi

– S.C. ARTROM S.A.- pulberi, dioxid de carbon și dioxid de sulf.

Unitățile economice considerate surse de poluare din Caracal:

– S.C. ROMVAG S.A. – pulberi sedimentabile, dioxid de sulf, dioxid de carbon, solvenți organici;

– S.C. Olt-Tyre S.A. – particule de negru de fum;

Unitățile economice considerate surse de poluare din Balș: S.C. SMR S.A., Termex – dioxid de sulf, monoxid și dioxid de carbon, pulberi în suspensie și sedimentabile

Unitățile economice considerate surse de poluare din Corabia:

S.C. ZAHAR S.A. – dioxid de sulf, monoxid și dioxid de carbon, pulberi în suspensie.

SC ALRO SA emite poluanți precum: săruri de fluor, pulberi de cocs, monoxid de carbon și hidrocarburi. SC ELECTROCARBON SA este al doilea mare poluator al atmosferei în Slatina, ce are ca ramură de activitate metalurgia, iar poluanții rezultați sunt: pulberi de grafit și de cocs metalurgic, pulberi de cocs de petrol si pulberi cu smoală, gudroane, monoxid de carbon și bioxid de sulf.

3.2.2 Poluarea apelor

Râul Olt este principalul colector al apelor uzate evacuate de industrie și localități, pornind din județul Harghita și până la vărsarea sa în Fluviul Dunărea. La intrarea în județul Olt concentrațiile indicatorilor de calitate reprezentate de regimul de oxigen și de mineralizație se încadrează în categoria a II-a de calitate, iar la indicatorii toxici specifici (organoclorurate, mercur) în categoria a III-a de calitate, constatându-se totuși depășiri în perioadele de secetă, când debitele sunt scăzute. Pârâul Milcov, principalul colector al apelor uzate evacuate de pe platforma industrială Slatina, se încadrează în categoria a III-a de calitate, trecând în categoria „degradat” în multe perioade ale anului. Celelalte râuri ce traversează municipiul Slatina nu au o influență semnificativă în bilanțul calitativ și cantitativ al calității apelor râului Olt. (Heer, J.E., Haggerty, 1997, p. 64)

Principalii indicatori fizico-chimici care definesc calitativ cursurile de apă sunt: temperatura, pH-ul, oxigenul dizolvat, conținutul în substanțe organice, suspensii, sărurile de calciu, sodiu, nitriți, nitrați, sulfați.

Factorii care conduc la poluarea apelor de suprafață pot fi grupați astfel:

– factori demografici;

– factori urbanistici;

– factori industriali și agrozootehnici.

Tabel 3.8 Principalele surse de poluare a apelor ( sursa: ANPM Olt)

Potrivit datelor statistice, încadrarea pe clase de calitate a râurilor sau tronsoanelor de râu este următoarea:

– în clasa II se încadrează: Cungrișoara amonte de confluența cu Oltul, Olt la Isaz, Oltețul amonte de confluența cu Oltul și Germățui amonte de confluența cu Oltețul

– în clasa de calitate III se încadrează: Teslui amonte de confluența cu Vlasca, Teslui la Resca, Bârlui amonte de confluenta cu Olteț, Milcov amonte de confluența cu Olt, Teslui amonte de confluența cu Olt.

– în clasa de calitate IV se încadrează: Tesluiul la Pielești și Dârjovul amonte de confluența cu Chiara

– în clasa de calitate V se încadrează: pârâul Gologan amonte de confluența cu Oltul

Depășirile referitoare la indicatorii de regim al oxigenului se datorează în general funcționării necorespunzătoare a stațiilor de epurare orășenești, lipsei canalizării în sistem centralizat sau depozitelor de deșeuri neautorizate.

Dunărea la Corabia se încadreaza în clasa de calitate a II – a fizico-chimic și biologic, iar la Gârcov în clasa de calitate a III – a.

Din monitorizarea stării de calitate a apelor lacurilor de pe teritoriul județului Olt rezultă că acestea se încadrează în clasa II: lacul Strejești, lacul Ipotești și lacul Izbiceni.

Valorile indicatorilor de eutrofizare indică un caracter eutrof pentru lacurile Strejesti, Ipotesti și Izbiceni.

3.2.3 Poluarea solului

Cu privire la poluarea solului cu fertilizanți s-au constatat că utilizarea nerațională a acestora a determinat apariția unui exces de azotați și fosfați în sol, care a avut un efect toxic asupra microflorei din sol, iar prin levigare au poluat apele freatice. De asemenea, excesul de pesticide prezent în sol poate afecta sănătatea umană prin intermediul contaminării solului, apei și aerului. O consecință gravă o reprezintă acumularea continuă în plante și animale a anumitor pesticide și implicit contaminarea alimentelor, cu efecte negative asupra sănătății oamenilor.

Figura 3.14 Deșeuri ce conduc la poluarea solului ( Comuna Ghimpețeni, județul Olt)

Depozitele de deșeuri urbane includ deșeuri menajere de la populație și de la agenții economici, deșeuri din serviciile orășenești și deșeuri din construcții și demolări.Cele mai multe depozite de deșeuri urbane sunt mixte, acceptând pentru depozitare, atât deșeuri de tip urban, cât și deșeuri industriale, de obicei nepericuloase. Amestecul acestor tipuri de deșeuri conduce la producerea unui levigat încărcat cu substanțe nocive care, prin infiltrare, poluează solul, apele de suprafață și apele subterane și implicit afectează starea de sănătate a populației.

Calitatea solului în județul Olt este afectată de activitatea de extracție și transport prin conducte a țițeiului, de activitatea industriei siderurgice neferoase în cazul manifestării unor fenomene accidentale. Scăderea activității zootehnice în ultimii 20 ani a condus la scăderea cantității de dejecții animale.

Poluarea solurilor include nu numai totalitatea fenomenelor și proceselor determinate de pătrunderea din afară a unor substanțe sau elemente nocive, ci și toate dereglările ce intervin în echilibrul complex, de natură fizică, chimică și biologică.

Deși municipiul Slatina nu dispune de industrie miniera sau siderurgica, totusi o suprafata de 17,4 ha este destinata depozitelor industriale (halde) de pe lânga societatile, SC ALRO SA Slatina, SC ALPROM SA Slatina si SC ELECTROCARBON SA Slatina.

Ultimii ani s-au caracterizat printr-un deficit hidric accentuat, determinat atât de insuficiența precipitațiilor cât și de desfășurarea defectuoasă a irigațiilor, ceea ce a dus la restrângerea arealului suprafețelor cu exces de umiditate.

Concluzii

În urma elaborării acestei lucrări putem spune că evaluarea relațiilor și legăturilor care există între componenta antropică și mediul înconjurător pune accent pe potențialul environmental al unui teritoriu și pe modul în care acesta este valorificat de către societate. Conexiunile societate – mediu au cunoscut în timp mai multe moduri de manifestare, cu grade diferite de impact (negativ și pozitiv) asupra mediului înconjurător, cele mai dăunătoare datorându-se societății moderne.

În concluzie acest sector al Câmpiei Române prezintă o mare diversitate floristică și fitocenologică. Cu toate că a suferit puternice influențe antropice, există încă sectoare în care vegetația și fauna păstrează unele elemente rare sau specifice sud-estului Europei.

Am observant că în zonele studiate și propuse pentru conservare și ocrotire se constată, în momentul de față, unele modificări și o evoluție interesantă a ecosistemelor. Astfel, au apărut și s-au extins unii biotopi noi și anume biotopii lentici, s-au modificat însușirile fizico-chimice ale apei, s-au schimbat temperatura și condițiile de oxigenare a apei și altele, care și-au pus amprenta asupra viețuitoarelor preexistente. Apariția lacurilor de baraj a redus cantitativ o serie de specii, restrângându-se arealul lor, consecința fiind scăderea aportului lor funcțional la realizarea producției biologice, și a afectat genofondul și ecofondul râului Olt. În opinia mea, o modificare semnificativă o constituie dezvoltarea faunei și a florei sub aspectul diversificării speciilor, creșterii numerice unor populații și distribuției spațiale.

În acest context, menționăm că un factor defavorizant îl constituie defrișarea pădurilor, care a restrâns vegetația și a modificat locul de cuibărit, hrănire și de pasaj al unor specii de păsări. Neajunsul poate fi compensat prin procese de reabilitare ecologică pe suprafețele mari de terenuri improprii agriculturii, rămase în urma construirii barajelor, la care se adaugă suprafețele mari de apă ale lacurilor de acumulare. Zona reabilitată ecologic putând deveni o însemnata sursă de servicii economice și mai ales furnizoare de servicii ecologice.

În ariile pentru protecția păsărilor, propuse pentru conservare și ocrotire se constată, în momentul de față, unele modificări și o evoluție interesantă a ecosistemelor. Astfel, au apărut și s-au extins unii biotopi noi și anume biotopii lentici, s-au modificat însușirile fizico-chimice ale apei, s-au schimbat temperatura și condițiile de oxigenare a apei și altele, care și-au pus amprenta asupra viețuitoarelor preexistente.

În vederea îmbunătățirii calității mediului în județul Olt este necesară implementarea unor acțiuni și proiecte concrete.

Datorită acestor cauze, s-au luat măsuri de înființare a unor rezervații naturale, menite să protejeze, să conserve, în cele mai bune condiții o serie de specii de plante, arbori sau animale periclitate sau aflate în pericol de dispariție.

Astfel, în sectorul de câmpie luat în studiu, există o serie de rezervații forestiere și floristice .Studiul acestor rezervații naturale privind starea actuală de conservare și modul lor de ocrotire, factorii care pun în pericol elementele ocrotite, precum și raportul dintre valorificarea turistică și conservare, reprezintă obiectul lucrării mele de licență. Toate aceste aspecte, precum și prezentarea în detaliu a rezervațiilor naturale menționate, vor fi expuse în capitolul următor al lucrării.

Interacțiunea dintre environment și activitățile antropice se poate solda cu impacturi directe asupra componentelor environmentale sau cu amplificarea situațiilor de risc environmental, în funcție de natura acțiunilor umane și de vulnerabilitatea sistemelor biotice și abiotice afectate.

Studiul de față a scos în evidență principalii factori prin care s-a făcut simțită presiunea , expansiunea zonelor construite și au fost luate în considerare tendințele manifestate în ceea ce privește calitatea biodiversității în județul Olt.

Bibliografie

1. Badea, L., Alexandra Ghenovici,.Județele Patriei. Județul Olt, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București

2. Benedek, J.,.Introducere în planning teritorial, Editura Risoprint, , 2001

3. Bran, Florina, Ioan, Ildiko, Ecosferă și politici ecologice, Editura ASE, București, 2002

4.Brown, L. Starea lumii 2000, București, Editura Tehnică, 2000

5.Călinescu, R. Biogeografie României, Edit. Științifică București, 1969

6. Ciobanu, N. Pădurile județului Olt, Ed. Alutus, Slatina, 2003

7. Dumitrascu, Monica. Modificări ale peisajului în Câmpia Olteniei, Ed. Academiei Române, București 2006

8. Heer, J.E., Haggerty, D.J. Envirmnmental Impact Assessment and Statements, Van , 1977

9.Ianoș, , Sisteme teritoriale. O abordare geografică. Edit. Tehnică, București, 2000

10. Muntean, O.L. Evaluarea impactului antropic asupra mediului, Casa Cărții de Stiință, , 2005

11. Popescu Ghe. și colab, Conspectul florei și vegetației Olteniei, Analele Univ. Oradea Vol. VI, Silvicultura,2005

12. Posea Gr. și colab.,Enciclopedia geografică a României, Edit. Științifică și Enciclopedică București. 1982

13. , Năstase A., Flora și vegetația din sudul Olteniei, Edit. Scrisul Românesc, 1997

14. Tosa, Ana Turdeanu. Oltenia, geografie istorică în hărțile secolului XVII, Editura Scrisul Românesc, , 1975

15. ***-Agenția pentru protecția mediului Olt, Slatina, Str. Ion Morosanu, nr.3

Bibliografie

1. Badea, L., Alexandra Ghenovici,.Județele Patriei. Județul Olt, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București

2. Benedek, J.,.Introducere în planning teritorial, Editura Risoprint, , 2001

3. Bran, Florina, Ioan, Ildiko, Ecosferă și politici ecologice, Editura ASE, București, 2002

4.Brown, L. Starea lumii 2000, București, Editura Tehnică, 2000

5.Călinescu, R. Biogeografie României, Edit. Științifică București, 1969

6. Ciobanu, N. Pădurile județului Olt, Ed. Alutus, Slatina, 2003

7. Dumitrascu, Monica. Modificări ale peisajului în Câmpia Olteniei, Ed. Academiei Române, București 2006

8. Heer, J.E., Haggerty, D.J. Envirmnmental Impact Assessment and Statements, Van , 1977

9.Ianoș, , Sisteme teritoriale. O abordare geografică. Edit. Tehnică, București, 2000

10. Muntean, O.L. Evaluarea impactului antropic asupra mediului, Casa Cărții de Stiință, , 2005

11. Popescu Ghe. și colab, Conspectul florei și vegetației Olteniei, Analele Univ. Oradea Vol. VI, Silvicultura,2005

12. Posea Gr. și colab.,Enciclopedia geografică a României, Edit. Științifică și Enciclopedică București. 1982

13. , Năstase A., Flora și vegetația din sudul Olteniei, Edit. Scrisul Românesc, 1997

14. Tosa, Ana Turdeanu. Oltenia, geografie istorică în hărțile secolului XVII, Editura Scrisul Românesc, , 1975

15. ***-Agenția pentru protecția mediului Olt, Slatina, Str. Ion Morosanu, nr.3