Importanta Climatului Familal Asupra Elevilor de Liceu
IMPORTANȚA CLIMATULUI FAMILIAL ASUPRA ELEVILOR DE LICEU
CUPRINS
Introducere
Capitolul I Climatul familial – noțiuni teoretice
Familia – definiții și delimitări
Funcțiile familiei
Ocrotirea copiilor
Nevoi de bază ale copilului
Crizele familiei
Climatul familial
Mediul școlar – Aspecte psihopedagogice
Raporturile familiei cu școala
Interacțiunea părinte – copil și funcția educativă
Climatul școlar pentru familii și profesori
Implicațiile politicilor sociale
1.3.1. Conflictul profesor – elev
1.3.2. Conflictul profesor – părinți
Capitolul II Aria și metodologia cercetării
2.1. Aria cercetării
2.2. Metodologia cercetării
Capitolul III Analiza și interpretarea datelor statistice
3.1. Influența relațiilor familiale asupra rezultatelor școlare
3.2. Influența comunicării dintre elevi și familiile lor cu școala
Concluzii
Bibliografie
Anexa 1 – Chestionar
Anexa 2 – Tabele statistice de frecvență
INTRODUCERE
Familia este instituția cu un rol social deosebit în educarea copilului și implicit a viitoarelor persoane adulte. Rolul ei ca factor socializator. Revigorarea parteneriatului familie-școală include reconsiderarea rolurilor părinților în educație, reconsiderare venită pentru a sprijini din punct de vedere academic, social, comportamental și emoțional învățarea copiilor și adolescenților.
Studiile arată că unii părinți se adaptează mai bine decât alții la particularitățile copilului. Aceste particularități sunt reflectate în temperamentele copiilor, care afectează modul de interacțiune cu părinții. Problematica rolului educativ al părinților și al raporturilor dintre părinți și copii a fost și continuă să rămână o temă importantă pentru psihologie, mai ales pentru psihologie dezvoltării, care a fost prioritară în a doua jumătate a secolului XX, în atragerea practicilor educaționale parentale în aria investigației sale științifice.
Mai mult ca oricând, procesul educațional se confruntă cu problema capacității tinerilor de a deveni părinți. Acest fapt este explicabil dacă avem în vedere rolul central pe care copilul îl ocupă în familie, importanța primilor ani de viață și rolul fundamental al familiei în dezvoltarea „candidatului la umanizare, la ucenicia manifestărilor umane”. O generație sănătoasă fizica și psihic se naște în contextul unui climat familial propice. Iubirea, maturitatea emoțională, comunicarea empatică, responsabilitatea, spiritualitatea înaltă sunt doar câteva elemente ale acestui climat, constituind premise ale dezvoltării copiilor.
În același timp, experiențele pe care le trăiesc părinții în activitatea de îngrijire și educare, observând schimbările care survin pe parcursul copilăriei, sunt experiențe unice: „a observa felul în care nou-născutul devine bebeluș, iar apoi, succesiv, preșcolar, școlar și adolescent, precum și încercarea de a înțelege mecanismele care stau la baza acestei schimbări reprezintă activități interesante din punct de vedere intelectual, oferind în același timp numeroase satisfacții emoționale.
În expresia „funcție educativă a familiei”, termenul funcție este utilizat ca „relație de dependență” (accepție inspirată din matematică) între un fenomen social care, conform opțiunii cercetătorului, este considerat variabilă dependentă și unul sau mai multe fenomene sociale care, conform aceleiași opțiuni, sunt considerate variabile independente.
Colaborarea dintre școală și familie devine în prezent o prioritate. Informațiile utile factorilor educaționali se obțin prin colaborare permanentă, schimb de idei și depind de gradul de influențare pe care îl are școala asupra personalității elevului, reacția familiei la solicitarea școlii etc.
Problema socializării copilului devine mai complexă din moment ce apare instituția școlară, iar anchetele au încercat să articuleze dimensiunea sociologică și dimensiunea psihoafectivă. Psihologii s-au concentrat asupra rolului psihoafectiv al părinților asupra efectului să în ceea ce privește rezultatele școlare ale copiilor. Apare astfel disciplina numită „educație familială”, care înglobează studiul normelor ce au în vedere modurile de educație realizată atât de părinți, cât și de specialiștii în educație.
Ipoteze de cercetare:
Ipoteza 1 Cu cât relațiile de familie sunt mai tensionate cu atât mai scăzute sunt rezultatele școlare ale elevului.
Ipoteza 2 Dacă școala comunică mai bine cu elevii și familiile acestora, atunci elevul are șanse în plus de reușită educațională.
Capitolul I
CLIMATUL FAMILIAL
– NOȚIUNI TEORETICE –
Familia – definiții și delimitări
Dicționarul de sociologie, definește „Familia” ca fiind un grup social ai cărui membrii sunt legați prin raporturi de vârsta, căsătorie sau adopție și care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic și au grijă de copii. În sens restrâns e definită ca fiind „un grup social format dintr-un cuplu căsătorit și copiii acestuia”.
Cuvântul (familie) provine din latinescul (famulus) ce reprezenta ansamblul sclavilor și servitorilor iar mai apoi casa în întregime cuprinzând pe de o parte stăpânul, soția și copii iar pe de cealaltă parte servitorii. Acest cuvânt apare în dicționarele multor limbi făcând astfel trimitere în primul rând la modul de organizare și evoluție a ființelor umane în societate de la începuturile ei. Din punct de vedere social familia constituie nucleul primar reunite prin căsătorie, prin legătura de sânge și prin adopție. Căsătoria asigură materializarea așteptărilor atât al fiecăruia dintre cei doi membri cât și ale societății față de cuplul căsătorit astfel asigurându-și recunoașterea în cadrul acesteia. Familia este elementul natural și fundamental al societății și ca întreaga dezvoltare a umanității este dependentă de evoluția formelor de colectivitate umană. Familia este considerată cea mai veche verigă socială și singura care oferă continuitate și afirmare deplină a ființei umane. Ea este cea care oferă copilului primele noțiuni de conduită morală oferindu-i acestuia piatra de la temelia personalității omului matur.
În funcție de cum s-a dezvoltat societatea și cum s-a modificat aceasta au survenit anumite modificări la nivelul familiei legat de funcțiile acesteia
Ca și dezavantaj al acestui fenomen pot menționa faptul că familia și-a pierdut din putere.
Familia este unul dintre cele mai răspândite tipuri de grupuri sociale. Apariția si evoluția speciei umane se datorează existentei celei mai vechi forme de comunitate umană familia care a cunoscut transformări esențiale de-a lungul istoriei, dar care a și provocat la rândul său serioase mutații în evoluția și structura societății.
Familia este nucleul organizării umane, molecula sau microstructura, care realizează, în mic, totalitatea funcțiilor societății iar ca macrosistem asigură reproducerea mijloacelor de subzistență, educarea și socializarea copiilor și prin aceasta continuitatea moral-spirituală.
Definirea familiei comportă dificultăți determinate, în primul rând, de faptul că ea constituie obiect de studiu pentru mai multe discipline (dreptul, sociologia, istoria, filosofia, psihologia, medicina etc.), iar în al doilea rând, pentru că legiuitorul este inconsecvent dând accepțiuni diferite – în diverse acte normative – noțiunii de „familie”.
Sociologii definesc familia în mod diferit, fiecare punând accentul pe unul sau mai multe aspecte privind structura familiei. Din punct de vedere sociologic, familia desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viață, interese și întrajutorare.
În concluzie, familia este forma socială esențială ce reunește persoane între care există raporturi juridice de căsătorie, de rudenie sau alte tipuri de raporturi asimilate celor de familie.
Funcțiile familiei
A considera familia drept unitate funcțională înseamnă a o raporta în sens subordonat unei unități superioare. Cu alte cuvinte, înseamnă a-i nega o finalitate proprie pentru a o supune unei finalități externe. Această entitate superioară față de care familia se poate dovedi funcțională sau disfuncțională nu poate fi decât societatea. Față de societate, familia poate manifesta anumite funcții, slujind unor finalități globale, cum ar fi cea de reproducere biologică (funcția reproductivă a familiei), culturală (funcția de socializare sau de educare a copiilor), normativă (funcția etico-juridică a familiei) sau materială (funcția economică) a societății.
Paralel și fără deosebire, însă, sociologia familiei alătură astăzi acestora și alte funcții precum cea recreativă, sexuală sau afectivă, care însă nu vizează finalitatea societății ca entitate exterioară și superioară familiei, ci o finalitate precară, legată de individ ca entitate supremă. Familia este un grup social complex care realizează funcții multiple. Funcțiile familiei au fost clasificate în diverse moduri
Familia este o instituție juridică multifuncțională, esențială pentru dezvoltarea societății umane.
Dacă în trecut se făcea vorbire de modelul celor zece funcții (considerat „modelul ideal”), în prezent se admite, în principiu, că familia îndeplinește următoarele funcții:
Funcția biologică sau demografică – de satisfacere a trebuințelor sexuale ale celor doi soți în contextul normelor specifice unei comunități, comportamentul sexual fiind un mijloc, și nu un scop pentru împlinirea personalității. Funcția biologică asigură relații sexuale, procrearea copiilor și preocuparea pentru o dezvoltare biologică normală a cestora, adică, în termenii lui J.Kiff (2010) pentru siguranța fizică (adăpost, îmbrăcăminte, îngrijire), protejarea copilului de diverse pericole, sănătatea lui (întreținerea corpului, practicarea diferitelor sporturi, dezvoltarea unor habitudini sanogene, jocuri fizice etc.).
Funcția economică a familiei are mai multe componente: de producție, de profesionalizare a descendenților și de generare și gestionare a unui buget comun. În societățile tradiționale, componenta productivă era foarte importantă. Mai ales în familiile de țărani, gospodăria, care se identifica cu familia, asigura majoritatea celor necesare traiului. Familia asigura și profesionalizarea descendenților; în mod obișnuit, copiii reproduceau profesiile părinților, mobilitatea socială și profesională fiind foarte redusă. În familiile din societățile contemporane, funcția economică a familiei și-a diminuat mult importanța, mai ales în ceea ce privește componenta de producție și de profesionalizare a descendenței. Chiar dacă unii copii îmbrățișează profesiile părinților, formarea lor profesională este asigurată în principal de instituțiile educaționale exterioare familiei. În perioadele și în societățile cu o puternică mobilitate profesională și socială, familia nici nu este capabilă să asigure profesionalizarea descendenților.
Rămâne încă importantă componenta economică referitoare la generarea și gestionarea unui buget comun. Deși a crescut independența economică a soțiilor, administrarea unui buget comun în cadrul aceluiași menaj rămâne o trăsătură definitorie pentru majoritatea familiilor (cel puțin pentru familiile nucleare complete, legal constituite).
Studiile sociologice pun în evidență faptul că „funcția economică a familiei contemporane nu mai este, în general cea de producție”, dar că „există totuși o economie familială și domestică, ce cuprinde: bugetul familiei (venituri și cheltuieli), costul creșterii și educării copilului (direct și indirect), responsabilitățile domestice, amploarea muncii casnice (sarcini menajere, educative), stăpânirea diferitelor situații de risc de către familie.
Funcția de socializare. Constă în asimilarea normelor de conduită, însușirea unor roluri sociale dezirabile, care să asigure transformarea organismului biologic în ființă socială. Mecanismul fundamental al socializării este învățarea socială înțeleasă „ca proces psihologic prin care indivizii acumulează cunoștințe, reguli, norme, valori, deprinderi comportamentale cemiliilor (cel puțin pentru familiile nucleare complete, legal constituite).
Studiile sociologice pun în evidență faptul că „funcția economică a familiei contemporane nu mai este, în general cea de producție”, dar că „există totuși o economie familială și domestică, ce cuprinde: bugetul familiei (venituri și cheltuieli), costul creșterii și educării copilului (direct și indirect), responsabilitățile domestice, amploarea muncii casnice (sarcini menajere, educative), stăpânirea diferitelor situații de risc de către familie.
Funcția de socializare. Constă în asimilarea normelor de conduită, însușirea unor roluri sociale dezirabile, care să asigure transformarea organismului biologic în ființă socială. Mecanismul fundamental al socializării este învățarea socială înțeleasă „ca proces psihologic prin care indivizii acumulează cunoștințe, reguli, norme, valori, deprinderi comportamentale ce privesc viața socială în desfășurarea ei concretă”. În acest context, familia trebuie să asigure membrilor ei, în special copiilor, securitate intelectuală, altfel spus condiții în care mintea lor să se poată dezvolta, o atmosferă de pace și achitate familială, să nu cultive teama sau abuzurile verbale, fizice sau emoționale, să petreacă mult timp împreună cu copiii etc.
În familie se realizează socializarea de bază sau primară. Copilul învață că indivizii au interese, dorințe și obiceiuri de care celălalt trebuie să țină seama, învață că trebuie să împartă resursele limitate (locuință, hrană, obiecte, afecțiune), învață cum așteaptă societatea ca el să se poarte, învață cum să acționeze pentru a-și satisface un scop, o dorință.
Socializarea în cadrul familiei este esențială pentru integrarea socială a copiilor. Eșecurile socializării în familie au consecințe negative la nivelul comunităților și al societății. În mod normal, socializarea în familie este convergentă cu normele și valorile promovate la nivelul societății. Există însă și situații în care socializarea în familie se face în discordanță cu normele și valorile sociale generale. Copiii socializați în acest mod vor fi neintegrați și în conflict permanent cu societatea.
Comparativ cu familiile din societățile tradiționale, funcția socializare a familiei a început să fie tot mai mult preluată de alte instituții sociale (școală, instituții culturale, mijloace de comunicare în masă). Cu toate aceste transferuri de competențe socializatoare, familia continuă însă să rămână una dintre principalele instituții de socializare. Avantajul socializării în familie este că ea se realizează într-un climat de afectivitate, care facilitează transmiterea și însușirea valorilor și normelor sociale.
În chip firesc, familia trebuie să îndeplinească toate funcțiile care îi sunt proprii, în realitate însă, familiile îndeplinesc în moduri foarte diferite aceste funcții. Unele familii pot fi caracterizate ca bogate funcțional, în timp ce altele prezintă carențe funcționale importante (nu reușesc să realizeze anumite funcții sau le realizează discordant în raport cu societatea). Disfuncțiile din cadrul familiei au consecințe asupra soților, asupra copiilor, asupra relațiilor familiei cu exteriorul.
Carențele în funcția de solidaritate afectivă atrag disfuncții în satisfacerea necesităților sexuale și, în timp, pot conduce la disoluția cuplului familial. Carențele în realizarea funcției economice pot avea efecte negative asupra condițiilor de viață ale membrilor familiei.
Disfuncțiile din cadrul familiei devin evidente în condițiile separării partenerilor (separare în fapt sau divorț), abandonului familial, violenței domestice sau în condițiile delincvenței juvenile.
Ocrotirea copiilor
În literatura de specialitate, ocrotirea părintească este definită ca fiind totalitatea drepturilor și obligațiilor acordate de lege părinților, pentru a asigura creșterea și educarea copiilor minori. Instituția ocrotirii părintești cuprinde drepturile și obligațiile care revin părinților cu privire la persoana copilului minor. Ocrotirea părintească se exercită pe perioada minorității copilului.
Principiile ocrotirii părintești
ocrotirea părintească se exercită numai în interesul copilului minor – conceptual “interes al copilului”este definit în literatura de specialitate astfel: a părinții sunt obligați să crească să educe copilul în conformitate cu regulile și principiile generale ale societății, și în interes personal al copilului, potrivit căruia părinții au obligația de a se îngrijii de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educarea și pregătirea lui profesională, potrivit cu însușirile lui;
principiul egalității părinților în exercitarea ocrotirii părintești;
principiul asimilării condiției juridice a copilului din afara căsătoriei cu a cea a copilului din căsătorie. Codul Familiei prevede: copilul din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită prin recunoaștere sau hotărâre judecătorească are, față de părintele și rudele acestuia, aceeași situație ca și situația legală a unui copil din căsătorie;
principiul independenței patrimoniale dinte copil și părinte. Astfel Codul Familiei prevede: părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului și nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afara de dreptul la moștenire și la întreținere;
ocrotirea părintească se exercită sub supravegherea și controlul autorităților tutelare.
Nevoi de bază ale copilului
Diferențele de ordin economic, sociocultural sau de altă natură sunt realități cu un puternic impact asupra dezvoltării personalității copilului și a formării lui în conformitate cu idealul social și cel personal. Toți părinții năzuiesc să își vadă copiii mari, bine educați și bine pregătiți pentru viața socială și profesională. Mulți dintre ei abandonează cursa. Unii o fac din ignoranță, unii din lipsă de răspundere, alții din imposibilitatea de a-și juca rolul până la capăt, din variate motive. Rolul părinților față de un copil este evident: pentru viața sa de zi cu zi, copilul depinde în general de adulți și în special de părinții săi. Părinții rămân întotdeauna un refugiu afectiv pentru copii, chiar dacă el îi respinge uneori și chiar dacă își afirmă câteodată independența.
Nevoile fiziologice ale copilului, necesare supraviețuirii și dezvoltării copilului. Atunci când copilul este prea mic, adultul este cel care trebuie să cunoască și să satisfacă nevoile fiziologice ale copilului. Mai târziu, copilul poate să ceară ceea ce are nevoie, iar adultul devine doar un ghid care îl sfătuiește corect pe copil. Tratarea cu indiferență, cu ostilitate sau cu agresivitate a copilului, sau supra protejarea acestuia de către părinți sunt greșeli ale adulților cu consecințe grave, cum ar fi:
tensiunile, conflictele dintre indivizi au la origini traume , dureri, pericole pe care le-au trăit în copilărie;
închisorile, spitalele de boli mintale, școlile de corecție sunt pline de indivizi care nu au cunoscut dragostea și respectul în copilărie;
ostilitatea cu care poate fi tratat un copil de către părinți se poate transmite de la o generație la alta: copilul nu este în stare de a oferi dragoste necondiționată, ne egoistă, generoasă, nici celor din jur, nici propriilor copii.
Nevoile de dragoste și securitate. Este o nevoie permanentă în copilărie, dar la vârstă mică este cea mai importantă, fiind condiția dezvoltării unei personalități sănătoase. Prin această nevoie copilul se atașează de părinți și de restul familiei. Dragostea acestora și ordinea vieții de familie îl face pe copil să se simtă în siguranță. Nesatisfacerea nevoii de dragoste și securitate are ca efect sindromul de “ depravare maternă “. De măsura în care va fi satisfăcută această nevoie, va depinde calitatea viitoarelor relații sociale ale adultului: cu colegii, cu prietenii, în propria lui familie. Această nevoie este condiția unei personalități sănătoase.
Nevoia de stimulare, de experiențe noi necesare pentru stimularea inteligenței copilului. Jocul și limbajul sunt cele mai importante activități ale copilului. Prin joc copilul explorează lumea, se confruntă cu situații provocatoare care îl ajută să își dezvolte lumea sa internă, ce nu este altceva decât o reflectare a lumii externe așa cum este ea percepută de copil în momentul în care a descoperit-o.
Nevoia copilului de a fi apreciat și de a-i fi recunoscute capacitățile. Dacă mai târziu, la vârsta adultă o activitate dusă la bun sfârșit conține în ea însăși răsplata, la început, pentru a deveni încrezător în posibilitățile sale, copilul are nevoie de încurajări și răsplăți. Adultul va formula așteptări care să permită copilului trăirea succesului în urma unui efort depus. Recompensa pe care o dă adultul, prin care recunoaște meritele copilului, este importantă pentru stima de sine a copilului, dar și pentru atitudinea față de sarcini și față de efort.
Nevoia de responsabilități. La o anumită vârstă, aceasta devine o nevoie de bază a copilului. Prin satisfacerea acestei nevoi se dezvoltă autonomia copilului. Responsabilitățile cresc pe măsură ce copilul crește și îi dau acestuia sentimentul puterii lui, al libertății în acțiunile proprii. Crescând astfel, la maturitate el va putea accepta responsabilități și pentru alții, pentru cei care depind de el. Familia este importantă la începutul acestui proces de responsabilizare a copilului, dar și școala este de maximă importanță în acest proces de dezvoltare a copilului.
Crizele familiei
Familia și-a pierdut mult din caracterul ei de instituție socială. Cuplul familial este tot mai mult interesat de satisfacerea propriilor interese și mai puțin de realizarea funcțiilor pe care societatea le atribuie instituțiilor familiale.
Crizele familiei poate fi determinate de o multitudine de cauze interne și macrosociale care pot degenera în violență, abuz, abandon, divorț. Deși familia trebuie asociată cu stabilitatea, echilibrul, normalitatea, durabilitatea, în multe situații ea devine opusul acestora. Chiar dacă de familie se leagă o serie de elemente indispensabile omului, societății: copii, casa și gospodăria, protecția, siguranța, afecțiunea, intimitatea valorile morale – unele dintre acestea sunt realizate și în alte forme de conviețuire mai mult sau mai puțin acceptate. Așa se face că în paralel cu forma universală recunoscută a familiei – întâlnim modele nonmaritale care pun problema legitimității instituției clasice a familiei.
Dinamica societății și proliferarea formelor alternative nu trebuie și nu poate să determine dispariția familiei. Familia trebuie să rămână ceea ce a fost din totdeauna: unitatea structurală de bază a oricărei societăți.
Dificultățile materiale și sărăcia reprezintă alți factori de risc în familie, cei mai importanți fiind: veniturile familiei, condițiile de trai (condiții de locuit), posibilitățile de asigurare a necesităților fundamentale (hrană, îmbrăcăminte, rechizite pentru copii, medicamente etc.). Degradarea standardului de viață al unui număr mare de familii, în special al acelora cu mulți copii, alunecarea lor spre sărăcie, sporirea diferențierii sociale, extinderea șomajului au drept consecință dezintegrarea sistemului familial .
1.1.5. Climatul familial
Oferind copilului un climat de profundă securitate în condițiile căruia se poate dezvolta armonios, grupul familial îi conferă tot-odată un ideal de sine, o imagine liniștitoare a propriului eu, un antidot pentru neliniștile sale interioare.
Numai o familie unită și care prezintă conduite armonioase ale membrilor săi este capabilă să asigure un climat educativ propriu dezvoltării conduitelor normale și pozitive ale copilului,deoarece identificarea cu ambii părinți, imitarea comportamentului acestora și însușirea pe aceasta baza,a unor convingeri și atitudini favorabile solicită imperios un potențial funcțional definit de integralitate și coerență, care sa asigure complementaritatea rolurilor și sarcinilor familiale.
Când unele funcții ale familiei sunt deteriorate sau absente, apar traume sufletești pe care copilul le resimte în modul cel mai acut cu putință, la nivelul conștiinței sale morale în curs de formare. Intenționat sau nu, sistematic sau spontan, părinții exercită și influențe în plan moral,constituindu-se așa numita “Conștiință morală” primară, care acționează ca un fel de “voce” a părinților, asigurând pe de o parte reglarea conduitelor, iar pe de altă parte o anumită securitate afectivă a copilului.
În familiile destrămate sau caracterizate prin lipsa de armonie a părinților au fost identificate mai multe cazuri de copii cu defecte de vorbire,tulburări nervoase și de caracter, perturbări sau retardări în dezvoltarea intelectuală și școlară și chiar perturbări ale moralității ceea ce demonstrează că există o strânsă legătură între așa, zisa “patologie a copilăriei mici” și psihologia sau comportamentul părinților.
Există și alte situații familiale similare care favorizează tendințe caracteriale pregnant deviante: copilul minte în permanență, săvârșește acte de furt, demonstrează agresivitate, era iritabil, lipsit de sensibilitate, dovedindu-se ceea ce se numește “copil dificil”. Aceste conduite deviante dezvoltate încă din perioada de preadolescență constituie premisa formării unei conștiințe morale deficitare,care poate stimula ulterior copilul la săvârșirea unor acte cu caracter antisocial.
Atunci când formele educative forțează prea mult generalitatea, ignorând faptul că fiecare copil, fiecare adolescent își are individualitatea sa distinctă este posibil ca sistemul de valori pe care adultul încearcă să îl imprime să sufere deformări sau să intre în contradicție cu convingerile, sentimentele și experiența (de fapt, lipsa de experiență) a acestuia. Dezvoltarea psihică a elevului are o "istorie individuală ", a cărei fundamentare se realizează încă din familie.
Copilul, crescut într-un anumit tip de climat afectiv și intelectual, va asimila mai ușor acele valori socio-culturale cu care vine în contact repetat și nemijlocit încă prin modelele de conduită ale părinților. Familia îndeplinește, prin funcția sa de socializare a copilului, un rol nebănuit de important în formarea ierarhiei valorilor individuale. Familiile cu nivel de aspirație ridicat, orientate spre succese și performanțe, acordă o importanță deosebită reușitei școlare a copilului. În acest tip de familie, la baza motivării bucuriilor sau a necazurilor, a succeselor sau a insucceselor, într-un cuvânt al autoevaluării, stau realizările.
Armonia din familie și sprijinul emoțional parental sunt caracteristici ale climatului emoțional din familie, și efectul semnificativ – direct și indirect – pe care aceste două variabile le-au avut asupra riscului de eșec școlar subliniază importanța aspectului afectiv-emoțional în succesul socializării primare.
Fundamentul familial emoțional cald și suportiv crește capacitatea elevilor de adaptare la solicitările școlare, reflectat în datele acestei cercetări prin efectul acestor variabile asupra timpului petrecut cu teme și satisfacției școlare, satisfacției școlare și anxietății, asupra timpului petrecut cu teme, satisfacției școlare și depresiei respectiv asupra de mediilor și depresiei.
Îmbunătățirea climatului familial și asigurarea sprijinului emoțional copilului contribuie la adaptarea copiilor la solicitările școlii și ale grupului de egali. Trebuie stimulată funcția de validare a familiei în experiențele copilului prin convorbiri regulate. Atitudinile parentale pozitive față de școală exprimate în așteptări clare, întărite în cursul conversațiilor regulate și coerente contribuie și reduc riscul de eșec școlar.
Gradul maxim al “rezistentei copilului” față de mesajele educative se înregistrează de obicei la nivelul componentei afective sau comportamentale, cea mai mare influență și mai profund modelabilă fiind componenta cognitivă. A fi părinte este deci mai mult decât o simplă calitate față de care ne putem exalta. Ea presupune experiență, pricepere, răbdare, cu alte cuvinte toate însușirile care se cer pentru exercitarea unei adevărate profesii ”profesia de părinte”. Iar pentru realizarea unor performanțe existența unui climat familial favorabil și armonios și competenta în educație reprezintă premise de bază.
1.2. Mediul școlar – aspecte psihopedagogice
Reprezintă contextul sau câmpul în care se desfășoară acțiunea educațională, după un program curricular elaborat, în vederea realizării obiectivelor ce decurg din idealul pedagogic, într-o etapă istorica dată.
Școala reprezintă un complex de resurse menite să-i asigure fiecărui subiect posibilități de corectare și dezvoltare progresivă, prin integrarea acestuia în complexul factorilor dominant culturali, cu valoare formativă.
Mediul școlar este cea mai favorabilă condiție pentru umanizarea, transformarea și construcția personalității. Noțiunea de școală, în sens de instituție specializată în probleme de educație, nu poate fi gândită decât simultan cu noțiunea de educație. În procesualitatea sa, educația, ca exponent al factorilor din mediul extern concentrează în esență, valorile culturale (lingvistice, științifice, tehnice, morale, estetice, juridice) transformându-le în influențe stimulative și de armonizare a viitorului adult cu ambianța socioculturală și profesională specifice etapei istorice în care va trăi.
Mediul școlar este un sistem deschis, atât către factorii externi, cât și către factorii interni (ereditatea). Datorită acestei însușiri, el își demonstrează capacitatea de a prelucra dispozițiile native, prin metode specifice educației și de a le armoniza cu factorii de influență externi, proiectând linia de evoluție a școlarului, respectându-i individualitatea, dar orientându-l în direcția idealului pedagogic.
Comunicarea pedagogică integrează o multitudine de resurse specifice stimulării comportamentelor adaptative și de integrare socială: spațiul școlar (sala de clasă), timpul școlar (orarul școlar), partenerii (elevii și cadrele didactice)un conținut, conform programei, metode, mijloace etc., într-o situație educațională definită generic: lecție. Educația este definită în sensul cel mai larg, ca acțiune de formare și conducere a formării.
1.2.1. Raporturile familiei cu școala
Raporturile active ale familiei cu școala sunt stimulate, în ultimele decenii, de apariția unor importante mize familiale ale școlarității:
instrumentale;
statutare;
culturale.
Dificultățile de inserție profesională a tinerilor și riscul crescând al șomajului fac ca această preocupare să crească: școala pare a fi instrumentul cel mai la îndemână pentru părinți, în special pentru cei aparținând categoriilor sociale lipsite de resurse economice și culturale, de a asigura securitatea profesională a copiilor.
Școala este nu numai o instanță a alocării forței de muncă, ci și una a alocării statutelor sociale. Reușita școlară a copiilor apare ca indispensabilă pentru asigurarea mobilității intergeneraționale în familie aparținând claselor mijlocii, care datorează școlii propria poziție socială, iar în condițiile în care presiunile asupra sistemului școlar cresc, familiile aparținând categoriilor superioare au și ele nevoie de capitalul școlar pentru a-și conserva prerogativele.
Într-o societate mobilă, școala devine o miză importantă pentru toate categoriile sociale, fără ca aceasta să însemne că, în mod necesar, ea asigură mobilitatea.
Redefinirea raporturilor familiei cu școala este corelată, de asemenea, cu modificările aduse de „societatea capitalistă de consum”. Pe de o parte, sunt căutate formele de capital cele mai profitabile, iar școala este producătoare a unui astfel de capital – pregătirea personală. Ideologia actualei societăți de consum este o ideologie a participării; școala este privită de către mulți părinți, iar în unele cazuri chiar de către copii, ca un serviciu public în raport cu care familia se situează pe o poziție de consumator.
Pentru a evidenția rolul și importanța pe care îl joacă familia în dezvoltarea copiilor, sprijinul acordat acesteia, s-au realizat diferite studii focalizate pe colaborarea dintre familie și școală. În aceste studii se confirmă tot mai mult faptul că perioada petrecută în interiorul familiei este determinantă pentru evoluția personalității și integrarea școlară și socială a copilului.
Dezvoltarea climatului educațional din familie pune accentul pe dezvoltarea tehnicilor de rezolvare a problemelor parentale prin aria de influență și acceptă influența altora în familie și căminul lor. Părinții învață că au nevoie de sprijin și că acest sprijin îi dezvoltă ca oameni și membri ai familiei lor.
Intrarea copilului în școală face ca mediul lui să se schimbe, din mediul familial trecând în cel școlar. Adaptarea copilului la mediul școlar este importantă deoarece ea pregătește adaptarea socială a individului. Pentru ca adaptarea copilului la mediul școlar să se facă ușor și eficient este important să existe climat familial propice și regim echilibrat de muncă și viață. Inadaptarea școlară, cu urmările respective, deficiențe la învățătură și în comportare, constituie una din cele mai grele probleme ale părinților.
Interesul de cunoaștere trebuie cultivat de către părinți, dar pe baza unor proceduri clare și coerente. Dacă în școală totul se derulează după un program bine stabilit, părinții își desfășoară activitatea fără un plan și fără un program bine stabilit, accidental și ocazional. Depășind stadiul deprinderilor morale din vârsta anterioară, părinții îi vor propune copilului și îl vor face să accepte o serie de reguli de conduită cerute de societate, al căror sens începe să-l înțeleagă prin asociație cu regulile disciplinei școlare. Disciplina morală a familiei stă la baza educației morale a copilului.
Dincolo de relația consacrată școală-familie, de colaborare în beneficiul copilului, se vorbește acum de parteneriat în educație între școală și familie. Mai mult chiar, școala începe să-și asume din ce în ce mai mult responsabilitatea de a dezvolta anumite programe de educație a părinților.
Părinții trebuie implicați permanent în activitatea școlară, și nu doar atunci când se ivesc probleme. Așa cum am subliniat deja, părinților trebuie să li se ofere permanent informații referitoare la copil, ei necesitând să știe care sunt scopurile programului educativ la care participă copiii lor, care sunt obiectivele urmărite, dar, mai ales, să fie la curent cu politicile educaționale ale școlii. Pe cât este posibil, părinții trebuie implicați în luarea deciziilor privitoare la unele aspecte educaționale ale școlii, să cunoască progresele făcute de copiii lor, dar, mai ales, să cunoască percepția pe care o are școala despre calitățile și problemele copiilor. Părinții pot fi parteneri în educație, pentru că dețin cele mai bogate informații despre copiii lor. Pentru o colaborare și ajutor reciproc între familie și școală este necesară realizarea unui parteneriat bazat pe stimă și respect reciproc, parteneriat în care, părinții să fie priviți ca parteneri activi; să fie atrași în adoptarea și luarea deciziilor, să se recunoască și să se valorifice informațiile date de ei, despre copii, iar responsabilitatea să fie între părinți și profesori. O formă de comunicare, cooperare și colaborare foarte importantă o constituie comitetele de părinți, aceasta fiind o premisă a succesului școlar.
1.2.2. Interacțiunea părinte – copil și funcția educativă
Interacțiunea umană reprezintă un proces de dependență reciprocă și fundamental între indivizi, prin care, actele unui membru se răsfrâng asupra comportamentului celuilalt.
Deoarece, partenerii se influențează reciproc, fiecare încearcă să se adapteze și să perceapă efectele, pe care le exercită asupra celuilalt. Astfel, în cadrul interacțiunii familiale, important este confruntarea perceptivă cognitivă, pe baza căreia ei evoluează și se evaluează reciproc printr-o succesiune de feed-back-uri corectoare cu sens inter adaptativ.
Interacțiunea părinți-copii este un factor indispensabil pentru o dezvoltare normală a copilului, familia este un sistem de comunicare și mediu de dezvoltare al copilului în primii ani de viață. Această interacțiune părinți-copii trebuie analizată numai în cadrul relațiilor intrafamiliale, care asigură funcționalitatea și stabilitatea familiei.
Funcția educațională se referă la influențele educaționale exercitate de către părinți asupra copiilor, fie prin modele de conduită, fie prin acțiuni mai mult sau mai puțin organizate și dirijate.
Această funcție are următoarele subfuncții:
instrucțional – formativă vizează fazele de început când comunicarea cu copilul este importantă pentru formarea de priceperi, deprinderi și aptitudini;
psihomorală, care se referă la modelele oferite de părinți, copiilor pentru formarea unor trăsături și atitudini morale;
social – integrativă pentru formarea unor atitudini și sentimente estetice, a unui spirit critic, precum și a unor sentimente religioase;
cultural – formativă;
psihoafectivă, care vizează climatul pozitiv al familiei, comunicarea și susținerea afectivă, de acest climat depinzând trebuințele de siguranță și apartenență.
Îndeplinirea adecvată a acestor funcții este influențată de motive obiective (acestea țin de societate – locuință, loc de muncă, legalitate, formarea familiei) și de motive subiective, dependente de personalitatea celor doi parteneri (caracter, aptitudini, temperament).
Educația este un factor important al dezvoltării personalității. Ea reprezintă unul din factorii care, în contextual triplei determinări, își aduce contribuția specific important la formarea și dezvoltarea personalității, în interacțiune cu ceilalți factori – ereditate și mediu.
Datorită funcției și subfuncțiior sale, caracteristicilor ei, din suita cărora menționăm: caracterul organizat, conștient, intențional, cu un conținut selectat și îndrumat de specialiști anume formați pentru instrucție și educație, nu întotdeauna când este vorba despre familie, educației îi revine un rol primordial de îndrumător în interacțiunea factorilor dezvoltării și formării personalității.
1.2.3.Climatul școlar pentru familii și profesori
Educatorul, în calitatea sa de cadru didactic sau formator, este înzestrat cu o anumită cunoaștere și cu un set de metode și tehnici prin intermediul cărora poate transmite atât cunoașterea pe care o deține, cât și valorile și normele societății în care trăiește. De cealaltă parte, părintele este un educator eficient în condițiile în care dispune de maturitate emoțională și intelectuală, este capabil să acționeze responsabil, creativ și flexibil, fiind receptiv la nevoile copilului și dispus să găsească o cale de a-și satisface atât nevoile proprii, cât și pe cele ale copilului.
Eficiența conexiunilor este realizată doar într-un mediu adecvat, într-un climat optimizează procesul de învățare. Elementele acestui climat sunt încrederea, comunicarea eficientă și orientarea comună spre rezolvarea de probleme.
Asigurarea acestui climat presupune așadar organizarea activităților pe mai multe paliere:
comunicare;
acordarea de feedback;
crearea unei atmosfere de încredere,
un anumit mod de formulare a sarcinilor;
structură ergonomică a clasei.
Acțiunile educatorului prin care poate asigura un mediu optim de învățare sunt:
să asiste elevii în procesul de învățare, în promovarea și dezvoltarea calităților academice și sociale ale acestora;
să asigure condiții ergonomice optime de învățare, o organizare a clasei adaptată la nevoile sociale și emoționale ale elevilor, dar și la nivelul de dezvoltare;
să încurajeze elevii să adopte un stil interactiv și pozitiv de relaționare cu profesorii și colegii;
să se focalizeze în principal pe aspectele pozitive (abilități, cunoștințe, caracteristici) ale elevilor;
să ofere un spectru larg de oportunități prin care elevii să experimenteze succesul;
să proiecteze situații care să asigure interacțiuni sociale pozitive în timpul procesului de învățare (stimularea învățării reciproce);
să ofere feedback imediat și să contribuie la întărirea progreselor manifestate, ajutându-i pe elevi să conștientizeze rezultatele eforturilor lor;
să ofere alternative de acțiune.
În consecință, unul dintre scopurile principale ale parteneriatului este crearea unui mediu educațional care să activeze potențialul de învățare al elevilor și să încurajeze implicarea activă în învățare.
Evident, situația (climatul) din clasă nu va genera în mod automat comportamentul de învățare, dar asocierea acestuia cu o situație plăcută îl va activa sau stimula.
Este deci responsabilitatea profesorilor și a părinților deopotrivă să comunice deschis și sincer, pentru a construi un climat care să conducă la relații eficiente sper binele copiilor. Este necesar ca profesorii să investigheze climatul școlar pentru a se asigura că este primitor și deschis pentru toate familiile.
Școlile vor ca părinții să fie implicați, dar implicarea lor depinde de măsura în care sunt invitați, informați și implicați în tot ce se întâmplă.
1.3. Implicațiile politicilor sociale
Cunoașterea de către profesori a mediului familial al elevului este absolut indispensabil pentru:
a ține cont de nivelul de suport academic și material pe care îl pot oferii părinții;
a înțelege semnificația conduitei elevului în clasă; de exemplu, un elev asupra căruia părinții exercită sancțiuni corporale pentru note mici va dezvolta reacții de teamă însoțite de conduite evaționiste, de fraudă sau minciună, la momentul evaluării, pentru a evita sancțiunile de acasă; un elev presat de părinți să fie eminent la toate disciplinile poate acționa deliberat în sens negativ, pentru a-și șantaja părinții și a negocia o serie de avantaje;
a înțelege interesele și pasiunile elevului, idealul său profesional;
a folosi părinții ca resursă de învățare, dacă aceștia reprezintă un model uman și profesional deosebit;
a aprecia corect nivelul responsabilității elevului în cazul eșecului școlar.
Asistentul social este cel care oferă astfel de informații și intervine, exprimând o opinie avizată, în luarea hotărârilor privitoare la fiecare elev. În adunarea datelor despre situația socială a elevilor asistentul social va da prioritate cazurilor de risc dezadaptiv școlar și va folosi toate aceste informații în interesul superior al copilului, de exemplu, pentru a beneficia de bursă socială, de alte ajutoare sau facilități acordate de școală, și nu pentru a-i accentua copilului „complexul de proveniență”.
Între sarcinile cu caracter informativ ale asistentului social sunt incluse:
informarea profesorilor în legătură cu caracteristicile socioculturale ale cartierului din care provine elevul și în legătură cu influențele culturale asupra vieții acestuia;
oferirea de informații relevante pentru un anumit elev sau o situație particulară în scopul ameliorării relației elev-profesor;
schimbul de informații cu membrii personalului didactic asupra climatului psihosocial dintr-o clasă și asupra posibilităților de ameliorare, astfel încât să susțină motivația pentru studiu a elevilor;
evaluarea la intervale prestabilite, împreună cu alți profesori și cu psihologul școlar, medicul, a progresului unor elevi (sau a eficienței unor programe educative) și determinarea următoarelor măsuri ce se impun a fi luate.
1.3.1. Conflictul profesori – elevi
Este unul care decurge din însăși funcționarea școlii și a relației pedagogice. Acest conflict decurge din conceperea relației pedagogice ca o relație de putere (profesorul domină, elevii se lasă dominați) și din interesele diferite ale profesorilor și elevilor: profesorul urmărește să parcurgă integral programa și să obțină succesul școlar, în timp ce elevii doresc să învețe numai ceea ce are rost și sens, ceea ce corespunde trebuințelor lor educative. Reprezentările subiective diferite ale profesorilor și elevilor asupra violentei alimentează, de asemenea, conflictualitatea relației pedagogice; astfel, în timp ce profesorii percep comunicarea și mișcările neautorizate de ei dintre elevi ca pe o formă de violență, elevii percep lipsa de comunicare a profesorului și imobilismul ca pe o formă de violență din partea acestuia.
Medierea conflictelor dintre profesori reprezintă o sarcină pe care asistentul social școlar trebuie să o realizeze împreună cu directorul școlii, creând un context în care părțile aflate în conflict să-și poată exprima deschis opiniile și argumentele.
Schema de mediere/rezolvare a conflictelor include următoarele etape:
ambele părți își exprimă opiniile și trebuințele folosind ascultarea activă și „mesajele – Eu”;
se definește problema și se identifică posibile soluții prin ascultarea activă;
soluțiile alternative sunt considerate fără criticism;
decizia finală este luată printr-un consens în care nimeni nu pierde.
1.3.2. Conflictul profesori – părinți
Acesta poate proveni din extinderea implicării părinților la luarea deciziilor privind activitățile educative sau din dificultățile copilului. Dacă în primul caz argumentele psihopedagogice vor susține varianta de activitate care convine cel mai bine interesului elevului, conflictul fiind relativ ușor de rezolvat, în cazul părinților care vin la școală să critice tratamentul la care este supus copilul, rezolvarea conflictului necesită alt gen de abordare.
Asistentul social va media conflictul părinte – profesor în următoarele etape:
Evaluarea și rezolvarea situației părinților agresivi – asistentul social va încerca să empatizeze cu părintele, să interpreteze situația din punctul lui de vedere; el va înțelege faptul că părintele vine la școală din cauza dificultăților elevului, pe care se simte incapabil să-l ajute. Modul în care părinții elevilor inadaptați școlar își protejează stima de sine variază de la agresivitatea deschisă, la comportamentul necooperant, retras, în funcție de temperament. Cu cât profesorul și părintele sunt mai apropiați ca nivel socio – economic, cu atât această relație se va stabili mai ușor;
Ascultarea activă a părintelui – presupune nu numai vorbele, ci și a înțelege sentimentele ce le determină. Este eficient dacă profesorul comunică părintelui faptul că a mai întâlnit astfel de situații și înainte. Deci ascultarea activă presupune următoarele:
realizarea unei primiri bune a părintelui în comunicarea verbală, nonverbală și paraverbală a acceptării acestuia;
părintelui trebuie să i se ofere timp pentru a-și exprima opiniile și sentimentele, fără a le critica;
în discuție, accentul va cădea pe „situația – problemă”, și nu pe „copilul – problemă”;
pe toată durata întâlnirii, asistentul social și profesorul vor manifesta o atitudine apropiată, sinceritate și empatie.
Capitolul II
– ARIA ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII –
2.1. Aria cercetării
Partea practică a lucrării am efectuat-o în cadrul Colegiului „Mihai Viteazul” din localitatea Bumbești Jiu, județul Gorj. Această școală a fost înființată în anul 1955 când a purtat numele de „Școala medie Valea Sadului”. Începând cu luna noiembrie a anului 2000 a primit actuala denumire. În cadrul acestei școli își desfășoară activitatea în prezent un număr de 814 elevi din clasele IX-XII și 57 de cadre didactice. Specializările pentru care se pregătesc elevii acestei unități școlare sunt cu profil tehnic (Electronică automatizări, Mecanică), profil real (Matematică Informatică, Științe ale naturii) și un profil uman (Filologie).
Lotul de subiecți care fac obiectul cercetării acestei lucrări sunt elevi în clasele XI-XII și provin din familii de condiție modestă care se confruntă în viața lor familială cu diferite probleme de ordin social: venituri insuficiente, condiții improprii de locuit, lipsa unor condiții optime pentru a învăța etc.
Din lotul studia au făcut parte un număr de 62 de elevi care în funcție de sex, au fost repartizați astfel:
fig. 1 Repartizarea în funcție de sex
Lotul studiat a fost format în procent de mai mult de două treimi (61.29%) din persoane de sex masculin, iar diferența procentuală de 38.71% a fost formată din persoane de sex feminin.
Pentru a întregi tabloul celor care au făcut obiectul cercetării mele, voi evidenția grafic care a fost situația în funcție de vârsta respondenților:
fig. 2 Repartizare în funcție de vârstă
Respondenții au fost împărțiți în cadrul chestionarului aplicat pe două categorii de vârstă deoarece a fost format doar din elevii claselor terminale de liceu. Am constatat în urma centralizării datelor obținute că procentul maxim a aparținut respondenților cu vârste cuprinse între 18 și 19 ani. Procentul celor care au avut vârste cuprinse între 16 și 17 ani a fost de 41.93%.
Am încercat să formez un lot de subiecți cât mai echilibrat din punct de vedere al celor doi itemi evidențiați anterior (sex și vârstă) pentru a putea formula concluzii cât mai realiste la finalul acestei cercetări care a pornit de la următoarele ipoteze:
Ipoteza 1 Cu cât relațiile de familie sunt mai tensionate cu atât mai scăzute sunt rezultatele școlare ale elevului.
Ipoteza 2 Dacă școala comunică mai bine cu elevii și familiile acestora, atunci elevul are șanse în plus de reușită educațională.
2.2. Metodologia cercetării
Studierea problematicii abordate s-a realizat prin aplicarea următoarelor metode de cercetare socială:
Analiza documentelor: studierea și analiza literaturii științifice de specialitate (cărți, reviste);
Observația externă a comportamentului verbal și nonverbal al elevilor care au făcut obiectul cercetării;
Ancheta sociologică cu sprijinul unui chestionar lotului studiat;
Analiza statistică a datelor relevante temei vizate.
Ancheta sociologică constă în culegerea de date și informații despre entitățile sociale cuprinse într-un eșantion pe baza chestionării orale și/scrise, în vederea identificării de distribuții statistice și interrelații (asocieri, covariații, raporturi funcționale sau cauzale) între indicatorii care corespund unui model teoretic și pentru exploatarea concluziilor de la nivelul eșantionului la cel al populației de referință.
Chestionarul sociologic este un instrument de investigare, constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise utilizat pentru culegerea datelor obiective (vârstă, sex, nivel de școlaritate, venituri etc.) cât și a celor subiective (opinii, atitudini, aspirații, trebuințe, etc.). Întrebările deschise au funcție de indicatori.
După forma întrebărilor, acestea pot fi:
factuale – întrebări de tip administrativ;
de opinie – vizând numai opiniile, dar și aspirațiile, trebuințele și valorile, etc..
Capitolul III
– ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR –
Familia zilelor noastre se confruntă zilnic cu dificultăți de ordin material, economic și în primul rând cu greutăți de ordin social. A început să existe între membrii unei familii serioase discrepanțe între generații, de mentalități și nu în ultimul rând, membrii familiilor zilelor noastre se confruntă cu grave dificultăți de comunicare.
Am considerat că influența comunicării dintre membrii familiei, dacă este ea pozitivă sau negativă, este importantă și își poate pune amprenta în timp pe formarea copiilor sau a viitorilor adulți.
Am structurat răspunsurile primite la chestionarul pe care l-am aplicat elevilor de liceu pe două aspecte importante ce pot influența calitatea rezultatelor lor educaționale și anume:
3.1. Influența relațiilor familiale asupra rezultatelor școlare ale elevilor
Pentru a crea un mediu propice de a aduna informații, am adresat pentru început o întrebare deschisă respondenților cu privire la hobby-urile pe care aceștia le au în timpul liber:
fig. 3 Hobby-uri
Procentul majoritar (44,24%) al răspunsurilor primite la această întrebare a aparținut respondenților care au declarat că le face plăcere să petreacă mult timp liber în compania prietenilor. În discuțiile avute cu ei, au recunoscut că petrec mult timp în compania prietenilor de la școală sau a colegilor lor de școală. Fiind colegi de generație, îi preocupă aceleași lucruri, ascultă aproximativ același tip de muzică și se confruntă în principal cu probleme de ordin social asemănătoare. Peste o treime din respondenți (30,78%) au răspuns că sunt pasionați de jocurile de pe calculator. Petrec ore în șir în fața calculatorului, joacă tot felul de jocuri online împreună cu alți elevi pasionați ca și ei. Doar un procent de 19,23% din cei chestionați sunt pasionați de activități sportive. Au colegi cu care ies în mod frecvent la câte un meci de fotbal sau le face plăcere să alerge pe anumite distanțe. Procentul minim de 5,75% din respondenți au dat diverse răspunsuri la această întrebare: citesc, joacă șah, activități alături de familie etc.)
Am constatat în urma analizei efectuate a răspunsurilor acestui aspect că, relațiile familiale nu sunt printre cele preferate de cei chestionați deoarece se simt mai atrași de relațiile pe care le au cu prietenii, în principal, alături de care petrec o bună parte a timpului lor liber, fie în parc cu aceștia, fie angrenați într-un joc pe calculator, fie în alte activități specifice vârstei lor. După ce am constatat cele descrise anterior, am dorit să știu ce consideră respondenții că este mai important pentru ei în prezent, care sunt lucrurile cu care se identifică la acest moment având în vedere că sunt elevi de liceu.
fig. 4 Ce este cel mai important pentru ei
Pentru marea majoritate a respondenților, procentual vorbind (48,08%), s-a dovedit că prietenii și anturajul în care își desfășoară activitatea zi de zi este lucrul cel mai important. Următorul procent de puțin peste o treime (32,69%) din cei chestionați, au fost cei care consideră „familia” foarte importantă pentru viața lor în acest moment. În această situația se află respondenții care au parte de sprijinul necondiționat al membrilor familiilor lor și realizează că sprijinul moral, cât și financiar al familiei este un aspect pozitiv în viața lor. Cei care sunt conștienți de importanța educației la acest moment sunt reprezentați doar de 15,39% dintre respondenți. Acesta este cazul celor care consideră că viitorul lor profesional poate fi asigurat numai cu terminarea anilor de liceu. Cei care își doresc să urmeze pe mai departe studii superioare sau care doresc să se realizeze altfel profesional sunt reprezentați de 3,84% dintre respondenți, aceștia alegând la completarea chestionarului varianta „altele”.
Faptul că sunt elevi de liceu, încă dependenți de părinții lor sau de reprezentații lor legali, îi face pe aceștia să trăiască alături de familii sau de rudele lor foarte apropiate. Motiv pentru care relațiile cu aceștia sunt importante în contextul evoluției lor educaționale.
fig. 5 Relațiile cu familia
Procentul celor care au declarat că relațiile lor cu familia sunt „foarte bune” este doar de 17,30%. Nu este un procent foarte mare, acesta putând fi motivat și de faptul că elevii de liceu trec printr-o perioadă de tranziție din punct de vedere emoțional, găsind mai multă înțelegere în sânul prietenilor lor. Procentul majoritar (28,84%) este al celor care caracterizează relațiile cu familia ca fiind „bune”. În această situație sunt respondenții care, în urma discuțiilor avute, spuneau că relațiile lor cu familia se încadrează în normele normale, având parte de sprijinul acesteia în orice împrejurare. Un sfert dintre respondenții chestionați (25%) au ales ca variantă de răspuns „nici bune, nici rele”. Acești subiecți nu acordă o foarte mare importanță acestor relații și au o atitudine ușor indiferentă, ceea ce duce la alegerea făcută. Au existat și 19,23% dintre respondenți care au ales să răspundă că relațiile lor cu familia sunt „rele”. Ei nu se consideră înțeleși de membrii familiei lor și sunt mereu răzvrătiți, astfel încât relațiile lor familiale nu au cum să evolueze spre o etapă mai bună. Procentul minoritar de 9,6% aparține celor cărora au ales să răspundă că relațiile lor de familie sunt „foarte rele”. În urma discuțiilor avute, am realizat că aceștia cred că nu li se acordă importanța dorită în sânul familiei și mai mult de atât, nu se simt sprijiniți de aceasta, ceea ce a dus la relații defectuoase.
Deoarece am realizat în urma analizelor anterioare că relațiile familiale ale elevilor chestionați se confruntă cu probleme de ordin social, am dorit să constat dacă respondenții consideră importantă relația familială în raporturile lor cu adaptarea școlară.
fig. 6 Importanța relației familială în raport cu adaptarea școlară
A fost un aspect pozitiv să realizez că aproape două treime dintre cei chestionați (59,62%) consideră importantă relația lor familială în raport cu adaptarea școlară. Aceștia sunt conștienți că sprijinul moral și emoțional al unor relații pozitive de familie nu face decât să le aducă un beneficiu în activitățile lor educaționale, deși acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. Diferența procentuală al celor care „nu” consideră importantă relația familiei în raport cu școala a fost de 40,38%. În această situație s-au aflat elevii din clasele mai mari de liceu care, aflați în preajma majoratului sau chiar depășind acest prag, se consideră ei înșiși destui de maturi pentru a decide din punct de vedere educațional asupra viitorului lor, fără implicația familiei.
Deoarece liceul la care am aplicat chestionarul se află într-o zonă monoindustrială, zonă în care sunt numeroase problemele socio-economice, am dorit să știu dacă existența acestora influențează sau nu mediul familial al elevilor. În acest context, i-am chestionat pe respondenți cu privire la existența relațiilor tensionate în propria lor familie:
fig. 7 Relații tensionate în familie
Așa cum era de așteptat, peste trei sferturi din cei chestionați (76,92%) au răspuns pozitiv cu privire la existența tensiunilor în sânul familiilor lor și doar un procent de 23,08% au declarat că în familiile lor nu există tensiuni. Acestea sunt familiile în care există mai multă stabilitate din punct de vedere emoțional în primul rând, în care elevii sunt sprijiniți atât moral, cât și financiar, în măsură suficientă pentru a păstra o relație normală în cadrul familiei.
Pe cei care la această întrebare au recunoscut existența relațiilor tensionate în cadrul familiilor lor, i-am întrebat despre natura acestora:
fig. 8 Natura tensiunilor din familie
După cum am precizat anterior, faptul că acești elevi locuiesc într-o zonă defavorizată din punct de vedere economic a făcut ca 50% dintre respondenți să declare că tensiunile din familia lor sunt de „ordin material”. Veniturile insuficiente ale adulților în raport cu cerințele bănești pe care le presupune un adolescent sau un elev de liceu (haine, rechizite, manuale etc.) au condus la apariția acestor tensiuni. Un sfert dintre subiecți (25%) au declarat că tensiunile din familia lor sunt „de ordin social”. În această situație sunt cei care, deși trăiesc la țară (în satele învecinate satului Bumbești Jiu) trebuie să se adapteze nivelului social al colegilor lor, atât din punct de vedere material, cât și educațional. Există așa cum este și normal la această vârstă, și tensiuni legate de „conflict între generații”, în proporție de 17,5%. Diferența de vârstă dintre părinți și copii fiind mai accentuată este unul dintre motive, la fel ca și cazul celor care crescuții în tradițiile comunităților de la țară, nu pot înțelege pretențiile copiilor lor care fac școala la „oraș”. Doar un procent de 7,5% din cei chestionați au răspuns că se confruntă în familiile lor cu „alt gen de tensiuni”. În urma discuțiilor avute, au enumerat că uneori părinți au cerințe prea mari din partea lor, ei considerând că familia nu le poate asigura întotdeauna sprijinul material necesar etc.
fig. 9 Influența familiei în parcursul educațional
Peste jumătate din respondenți (55.76%) au declarat că sunt conștienți de faptul că relațiile lor familiale au o influență semnificativă asupra parcursului lor educațional. Faptul că familia îi sprijină sau nu, reprezintă o latură importantă a deciziilor educaționale pe care le au de făcut. Fără un sprijin financiar, în primul rând din partea familiei, elevii de liceu nu vor putea să își urmeze parcursul educațional în viitor, fără un sprijin moral important din partea familiei, subiecții au temeri în fața deciziilor ce le au de luat, datorită lipsei experienței lor de viață.
Procentul celor care nu consideră că familia lor are vreo influență în parcursul lor educațional este reprezentat de 44,24% din respondenți. În această situație sunt elevii care consideră că atingerea vârstei majoratului, îi poate lipsi de o influență a părerilor părinților lor. Este cazul celor care pun bază pe părerilor prietenilor lor din anturajul din care fac parte. Măsura influenței familiei asupra parcursului educațional al respondenților, a făcut obiectul următoarei interpelări:
fig. 10 Măsura influenței familiale
Dintre cei care anterior au recunoscut influența familiei asupra parcursului lor educațional, în procent majoritar de 44.84% au declarat că această măsură este „mare”. Cei care apreciază că influența familiei este „foarte mare” în parcursul lor educațional, sunt reprezentați de 27,50% din subiecți. Este cazul elevilor aflați în primii ani de liceu pentru care relațiile familiale sunt deosebit de importante. Doar un procent de 13,79% dintre respondenți au declarat că măsura în care consideră importantă familia în educația lor este „în potrivită măsură”. Consideră că mare parte din deciziile educaționale pe care le iau, le aparțin personal, indiferent de relațiile din familia lor. În procente egale de 6,89% au fost respondenții care au definit că influența familiilor lor în educație este „în mică măsură” și „în foarte mică măsură”. Acești subiecți se consideră a fi mai aproape de maturitate, de perioada în care deciziile, fie ele și educaționale, le aparțin în totalitate.
În concluzia acestei prime părți a cercetării, având în vedere datele obținute statistic și anume: prietenii sunt importanți în procent majoritar (48,08%), relațiile cu familia sunt tensionate în proporție de 76,92%, tensiunile sunt în principal de ordin material (50%) fac ce duce la anumite frustrări, pot afirma că ipoteza nr. 1 a acestei lucrări se confirmă: cu cât relațiile de familie sunt mai tensionate cu atât mai scăzute sunt rezultatele școlare ale elevului.
3.2. Influența comunicării dintre elevi și familiile lor cu școala
Deoarece persoanele ce au făcut obiectul acestui studiu, sunt elevi aflați într-o perioadă importantă a vieții lor, și anume la adolescență, am dorit să știu ce alegeri au făcut aceștia până acum. Am dorit să știu cum apreciază ei relațiile pe care le au cu anturajul și comunitatea în care trăiesc. Măsura acestor relații am exemplificat-o grafic în figura următoare:
fig. 11 Relațiile din anturaj
Nu a fost surprinzător să constat că procentul majoritar în ceea ce privește măsura relațiilor lor elev-elev sunt „foarte bune” în proporție de 46,15%. Aceasta deoarece ei se află la vârsta la care au legat strânse prietenii cu persoane apropiate vârstei lor cu care au preocupări comune. Procentul care denotă relații „foarte rele” în această situație sunt doar minime și anume de 3,84%.
Măsura calității în relația elev-profesor, sunt împărțite oarecum echilibrat între cei care au ales să răspundă cu varianta „nici bune, nici rele” în procent de 38,46% și cei care califică aceste relații ca fiind „rele” în proporție de 28,84%. În aceste cazuri, se pare că profesorii au reușit să mențină un oarecare echilibru al relațiilor lor cu elevii.
Cei care au ales să răspundă cu varianta „rele” sau referit în principal la atitudinea lor față de cerințele pe care profesorii le au din partea lor și cărora aceștia le fac față cu greu. A existat și un procent de 11.53% din respondenți care au calificat în cazul lor, relațiile „elev-profesor” ca fiind „foarte bune”. Este cazul celor care au o atitudine pozitivă fată de importanța parcursului lor educațional. Dar un procent semnificativ de 13,46% au răspuns că relațiile lor cu corpul didactic al școlii la care învață sunt „foarte rele”.
Relațiile elev-părinți, nu au adus în urma analizei nici o surpriză, deoarece, procentele celor care au recunoscut aceste relații ca fiind „foarte bune” și „bune” au fost de doar 15,38% pentru prima variantă și de 11.53% pentru a doua variantă. Procentul majoritar al acestor relații a aparținut respondenților care în proporție de 38.46% au catalogat relațiile lor cu părinții, ca fiind „rele”. Apare din nou în această situație, dificultatea comunicării în relațiile dintre părinți și elevii chestionați.
Relațiile profesor-părinți au fost catalogate de elevi, în procent majoritar de 38,46% ca fiind „nici bune, nici rele”. Am înțeles din acest procent că aceste relații se păstrează doar la un „minim necesar” de implicare din partea părinților care la rândul lor se confruntă cu probleme de ordin material și social.
Aceștia reușesc cu greu să se mai implice în parcursul educațional al copiilor lor datorită propriilor dificultăți avute ca adulți. Poate nivelul educațional al familiilor din care provin copiii să conteze în această situație. Între părinții care au relații „foarte bune” (19.23%) și „bune” (17.30%) cu profesorii copiilor lor, există un echilibru fragil. Dar e de menționat că procentul celor care au relații „foarte rele” cu profesorii, este de doar 1.92 %.
Perioada liceului este foarte importantă în viața fiecăruia dintre noi. În această perioadă se iau decizii foarte importante ce pot avea impact asupra viitorului nostru profesional. În această perioadă, elevii unui gimnaziu, aleg specializarea studiilor pe care le vor face mai departe, aleg forma de învățământ pe care vor să o urmeze (liceu sau școală profesională etc.) și multe alte decizii cu impact în viitorul lor.
Felul și modul în care iau aceste decizii, poate constitui un aspect important pentru parcursul educațional al elevului pe mai departe. Am dorit să știu, dacă respondenții acestui studiu, implică în luarea acestor decizii importante și membrii familiilor lor:
fig. 12 Sprijinul familiei în deciziile educaționale
În urma centralizării statistice a datelor obținute cu sprijinul chestionarului, am constatat un fapt îngrijorător, acela că doar 17,30% din respondenți implică familia în luarea acestor decizii. Aproape un sfert dintre respondenți (23.08%) au declarat că „nu” implică familia în luarea acestor decizii. Ei consideră că știu cel mai bine ce poate fi bun pentru viitorul lor educațional, astfel că își pun membrii familiilor în fața deciziilor gata luate. Dar procentul majoritar (59.62%) în această situație, aparține celor care au declarat că cer opinia familiei doar „uneori”. Și acest fapt denotă o comunicare elev-familie deficitară.
Deoarece anterior, am menționat gradul de educație al societății din care provine elevul e posibil să fie deficitar, am dorit să știu dacă școala ca factor de decizie important, se implică în crearea unei legături mai solide între elevii săi și membrii familiilor acestora. Am primit următoarele răspunsuri:
fig.13 Implicarea școlii în mediul familial
Procentul celor care au declarat că se simt ajutați de către școală pentru a-și întării relațiile din mediul familial a fost de doar 7.69%. Aproape o treime din cei chestionați (28.84%) au răspuns că nu se simt ajutați de către școală în acest sens. Au spus că la școală sunt verificați doar cu privire la cunoștințele necesare la clasă la fiecare disciplină și că profesorii lor nu trec de această barieră de comunicare.
Procentul majoritar de 63.47% a aparținut celor care au recunoscut implicațiile școlii lor în relațiile lor din mediul familial ca fiind doar „uneori”. Am concluzionat că nu există o implicare permanentă a cadrelor lor didactice cu privire la relațiile elevilor cu mediul familial, ci recurg la acest lucru doar când situațiile individuale o cer.
Astfel profesorii se implică și încearcă să întărească relațiile elevilor cu familiile din care fac parte, doar atunci când văd într-un elev un potențial educațional ce merită sprijinit (rezultate școlare bune), doar atunci când au ei înșiși probleme de comunicare cu elevii și deduc că aceste probleme pot veni din mediul familial, etc.
Voi detalia în continuare aspecte cu caracter educațional (recompense și sancțiuni) ce pot aduce implicare și din partea mediului familial al elevilor. Am întrebat respondenții dacă primesc recompense în timpul activității lor școlare și am primit următoarele răspunsuri:
fig. 14 Recompense
Procentul celor care primesc recompense ca urmare a activităților lor educaționale a fost de doar un sfert din cei chestionați (25%). Este cazul elevilor care acordă importanță parcursului lor educațional și astfel au ocazia să verifice permanent dacă pot face față provocărilor. Diferența procentuală de 75% a fost reprezentată de subiecții care au răspuns că nu primesc recompense ca urmare a activităților lor școlare.
I-am întrebat pe cei care primesc aceste recompense de ce natură sunt ele:
fig. 15 Natura recompenselor
Am realizat că în procente egale de 38,46% au fost respondenții care au declarat că ei au primit în urma activităților lor școlare „diplome” și „aprecieri verbale” atât din partea profesorilor cât și din partea familiilor lor. Un procent important de 15,39% au declarat că sunt recompensați prin „notele” obținute la clasă și doar un procent minim de 7,69% au răspuns că primesc recompense de alt fel decât cele menționate de mine în chestionar.
fig.16 Reacția părinților la recompense
Am constatat ca fiind un fapt pozitiv, acela că părinții în proporție de 69.23% au încercat să îi „încurajeze” pe subiecți pentru a păstra parcursul educațional la un stadiu ridicat. Un procent important de 23.08% au găsit chiar și resurse financiare pentru a sprijini parcursul educațional al copiilor lor. Procentul minim de 7.69% a aparținut elevilor care au răspuns că părinții lor au reacționat „altfel” (excursii, cadouri etc.). Dar așa cum se întâmplă permanent în orice parcurs școlar, au existat elevi care au primit și sancțiuni pe parcursul activităților școlare. O situație a sancțiunilor primite de respondenții ce au făcut parte din acest studiu, o voi detalia în figura următoare:
fig.17 Sancțiuni în timpul activităților școlare
Din lotul studiat puțin peste jumătate, un procent de 51,92% au răspuns că au primit sancțiuni în timpul activităților lor școlare. Au spus, în urma discuțiilor avute că au primite aceste sancțiuni deoarece nu au respectat anumite norme și reguli de bună comportare la școală. Unii dintre ei au lipsit nemotivat de la cursuri, alții au deranjat buna desfășurare a cursurilor, etc. Dar a existat și un procent semnificativ de 48,08% care nu au primit astfel de sancțiuni.
fig. 18 Natura sancțiunilor
În funcție de modul în care elevii nu s-au supus normelor și regulilor școlare au primit diverse sancțiuni. Am dorit să știu care a fost natura acestora, și am primit următoarele răspunsuri: 59,25% a fost procentul majoritar și a aparținut acelora care au declarat că au primit doar „apostrofări verbale” din partea cadrelor didactice; aproape o treime din cei chestionați (29,62%) au spus că în cazul lor sancțiunea s-a finalizat cu scăderea notei la purtare. În proporție mai dificilă de 7,40% au fost respondenții care s-au confruntat cu eliminarea pe o anumită perioadă de timp. Procentul minoritar de 3.71% au fost subiecții care au declarat că ei au fost sancționați în alt mod, decât variantele enumerate de mine în chestionar.
fig. 19 Reacția părinților la sancțiuni
Marea majoritate a părinților (40.74%), au reacționat pe cât de drastic au crezut ei prin „interzicerea unor libertăți” copiilor lor. Subiecții au spus că li s-a interzis accesul la calculatoare, la telefoane și nu li s-a mai permis să iasă cu prietenii o anume perioadă de timp. Doar „verbal” au fost apostrofați de către părinți un procent de 29,62% din subiecți. Îngrijorător este faptul că puțin peste un sfert din respondenți (25,93%) au avut de suportat din partea părinților „pedepse fizice” care nu întotdeauna își ating scopul și nu sunt deloc educative. Procentul minoritar de 3,71% au răspuns că reacția părinților lor a fost de alt natură (nu au mai primit bani de buzunar, au simțit supărarea părinților din punct de vedere emoțional etc.)
Am realizat după aspectele analizate anterior că, respondenții acestui chestionar, s-au confruntat pe lângă problemele de comunicare în mediul familial și cu probleme de adaptare pe parcursul lor educațional. Procentul celor care s-au confruntat cu sancțiuni școlare a fost de 51,92% prin comparație cu cei care au primit recompense care au fost reprezentați de doar 25% din subiecți. Reacția părinților la sancțiunile primite de respondenți au fost în anumite cazuri, extrem de dure (25,93% au suportat pedepse fizice) prin comparație cu părinții care au răsplătit sub o anumită formă recompensele. Toate aceste ne duc la concluzia că era necesar din partea școlii o mai mare implicare din punct de vedere al consilierii elevilor cu probleme. Poate profesioniștii ce activează în cadrul liceului, ar fi reușit să se implice mai mult în problemele pe care elevii le au în mediul familial. S-ar fi cerut mai multe discuții cu părinții pentru a le face cunoscute opiniile profesioniste în legătură cu perioada dificilă a adolescenței prin care trec copiii lor. Respondenții ar fi avut nevoie de un sprijin mai însemnat din partea specialiștilor psiho-sociali ce activează în școala lor, pentru a reuși să construiască împreună cu părinții lor relații mai solide în plan emoțional. Toate acestea la un loc ar fi condus spre un parcurs educațional mai pozitiv.
În concluzie pot afirma că ipoteza nr. 2 a lucrării mele se confirmă: Dacă școala comunică mai bine cu elevii și familiile acestora, atunci elevul are șanse în plus de reușită educațională.
Pentru a realiza o imagine cât mai completă a familiilor din care fac parte respondenții acestui studiu și pentru a corela această imagine cu răspunsurile anterioare am dorit să cunosc numărul membrilor familiilor lor:
fig. 20 Numărul de membrii în familie
Doar un procent de 17,30% din respondenți au declarat că familiile lor se compun din 2 membri. este situația celor care fac parte din familii monoparentale, sau situația celor care au rămas în grija unei rude apropiate (bunic, bunică, unchi, mătușă etc.) în urma anumitor situații ivite în viața lor. Puțin peste o treime din respondenți (32,69%) au declarat că familiile lor sunt formate din 3 membrii. Cei care au declarat că familia lor este compusă din 4 membrii au fost în procent majoritar de 40,38%. Doar 9,60 procentual, au declarat că familiile lor au mai mult de 4 membrii. Am realizat astfel că am reușit să cuprind în studiu o arie cât mai vastă a respondenților care au diferite situații de familie din punct de vedere al componenței familiale. Pentru că anterior am constatat că relațiile familiale au depins și de situația economică, am dorit să știu care au fost aspectele din punct de vedere socio-profesional a părinților sau a reprezentanților legali ai subiecților:
fig. 21 Situația profesională a părinților
Am realizat în urma analizei efectuate la această întrebare că este de înțeles de ce familiile din care provin respondenții se confruntă cu dificultăți de ordin material, asta deoarece jumătate din subiecți au răspuns că părinții lor sunt „șomeri”. Sunt familii greu încercate din punct de vedere financiar astfel că și relațiile din mediul lor familial sunt mai dificile din punct de vedere emoțional.
Aproape o treime din subiecți (28,84%) au declarat că părinții lor sunt salariați, în cazul a 17,30% din subiecți, părinții au un venit asigurat prin faptul că sunt „pensionari”. Procentul minim de 3,84% a aparținut respondenților care au declarat că părinții lor au alt statut profesional decât cele pe care le-am menționat eu ca variante de răspuns. În aceste cazuri, unii părinți au propria lor afacere, alții sunt plecați din țară în căutare unui loc de muncă etc.
Deoarece situația profesională a părinților este destul de dificilă am dorit să știu care din membri familiei au un loc de muncă, deci aduc un venit constant în familie. Am primit următoarele răspunsuri:
fig. 22 Cine are un loc de muncă
Dificultatea situației economice a familiilor din care provin respondenții reiese și din răspunsurile primite la acest aspect. Procentul celor care au ambii părinți care au un loc de muncă este minoritar (11,53%). În 17,30% din cazuri, în familie lucrează doar unul dintre părinți. Diferența procentuală de 74,17% a aparținut respondenților care au declarat că ei se află în „altă situație”. În urma discuțiilor avute am aflat că acești respondenți trăiesc din pensia unui părinte, sau și mai dificil, părinții lor fiind șomeri, sunt sprijiniți financiar de anumite rude apropiate (bunici, unchi, mătuși etc.) Cunoscând aceste date am chestionat respondenții cu privire la veniturile familiei din care fac parte:
fig. 23 Venituri
Așa cum era de așteptat, am realizat că procentul majoritar de 76,92% a aparținut respondenților care au declarat că veniturile familiei lor este până în 1.000 lei. În această situație se află cei care se află în șomaj sau care au pensii foarte mici sau nu au nici un alt venit. Un procent de 15,39% din respondenți au declarat că veniturile familiei lor se situează între 1.001 și 2.000 lei. În această situație sunt cei care au un loc de muncă, sunt cei care au norocul ca ambii lor părinți să lucreze, etc.
Un venit mulțumitor au declarat că au familiile lor, 7,69% din subiecți, aceasta deoarece veniturile acestora depășesc 2.000 de lei.
Pentru a putea face o comparație între nivelul veniturilor familiilor ar trebui observat și studiile pe care le au părinții respondenților:
fig. 24 Studii părinți
Procentul majoritar de 43,30% a aparținut respondenților care au declarat că părinții lor au absolvit doar o școală profesională. Au urmat procentual (35%), cei care au răspuns că părinții lor sunt absolvenți de liceu. Un procent de 13,46% din subiecți au răspuns că părinții lor au „studii superioare”, în timp de diferența procentuală de 9,60% au spus că părinții lor au terminat doar studiile gimnaziale. Poate fi astfel explicat de ce acești părinți se confruntă în marea lor majoritate cu lipsa unui lor de muncă (50% șomeri), sau cu venituri insuficiente (76,92% au venituri până a 1.000 lei) deoarece nici pregătirea lor educațională nu este corelată cu cerințele actuale ale pieței muncii în care este nevoie de oameni cât mai pregătiți din punct de vedere profesional.
Pentru a întregi tabloul celor chestionați, le-am cerut să spună în ce clasă de liceu sunt elevi, și am primit următoarele răspunsuri:
fig. 25 Clasa din care fac parte respondenții
Am încercat să formez un lot de respondenți cât mai echilibrat astfel că am adresat chestionarul ce a făcut obiectul acestui studiu unui procent de 34,61% de elevi din clasa a XII-a, elevii claselor a XI-a a fost de 28,84%, clasa a X-a a fost reprezentată de 23,08% din subiecți iar diferența procentuală de 13,46% a fost reprezentată de elevii clasei a IX-a.
CONCLUZII
Am realizat pe parcursul acestei lucrări că implicațiile emoționale, morale sau de altă natură din mediul familial se răsfrâng și asupra parcursului educațional al copiilor acelor familii. Aceasta cu atât mai mult cu cât familiile fac parte din zone monoindustriale sau din zone defavorizate din punct de vedere economic.
Părinții elevilor de liceu, au de dus ei înșiși propriile „lupte” pentru a reuși într-un mediu disfuncțional din punct de vedere economic (lipsa locurilor de muncă, salarii insuficiente etc.) să asigure familiilor lor un trai cât mai decent. Astfel că nu au întotdeauna răbdarea necesară să-i asculte pe copii și doar puțini dintre ei înțeleg cu adevărat transformările de ordin social prin care trec copiii lor.
Școala este mediul în care copiii găsesc persoane asemeni lor, cu preocupări comune și cu năzuințe asemănătoare. În mediul școlar elevii încearcă să uite de greutățile și de frustrările din mediul familial și nu de puține ori greșesc (primesc sancțiuni).
Elevii își doresc mai multă relaxare în mediul familial, doresc să fie înțeleși și nu în ultimul rând doresc sprijin emoțional care i-ar face să aibă rezultate mai pozitive din punct de vedere educațional.
În concluzie, pot afirma că este necesar în aceste cazuri, o mai mare implicare din partea școlii. În cadrul liceului activează specialiști psiho-sociali ce au menirea de a consilia, de a sprijini profesionist, elevii care se confruntă cu dificultăți în mediul familial, fiind astfel convinși că efortul lor nu ar face decât să îmbunătățească parcursul educațional al elevilor.
Ei por desfășura anchete sociale, pot discuta cu toate persoanele implicate în situațiile dificile și pot formula opinii obiective. Pot alege o serie de măsuri ce pot aduce sprijin elevilor, iar face pe aceștia să întărească legăturile din mediul familial și toate acestea ar avea drept rezultat o conduită mai bună în cadrul școlii și îmbunătățirea rezultatelor școlare.
BIBLIOGRAFIE
Bacaci A., Hageanu C., Dumitrache V., Dreptul familiei, Editura All Beck, București, 1999
Bonchis Elena (coord.), Familia și rolul ei în educarea copilului, Editura Polirom, Iași, 2011
Braconnier Alain, Copilul tău de la 10 la 25 ani, Editura Teora, București, 2001
Bunescu,G. (coord.), Educația părinților. Strategii și programe, Editura Lumina, Chișinău, 1995
Crețu Elvira, Psihopedagogia școlară pentru învățământul primar, Editura Aramis, București, 1999
Crețu Elvira, Probleme ale adaptării școlare, Editura All, București, 1999
Cristea S., Dicționar de termini pedagogici, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 1998
Iluț P., Sociopsihologia și antropologia familiei , Editura Polirom, Iași, 2005
Iluț P., Familia, cunoaștere și asistențǎ, Editura Argonaut, Cluj Napoca, 1995
Lupașcu Dan, Crăciunescu Cristiana Mihaela, Dreptul familiei în noul cod civil, Editura Universul Juridic, București, 2012
Mihăilescu I., Sociologie generală.Concepte fundamentale și studii de caz , Editura Polirom, Iași, 2003
Mitrofan I., Ciupercǎ C., Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei, Editura Mihaela Press, București , 1998
Muntean Ana, Violența în familie și maltratarea copilului în Neamțu George (coord ) , Tratat de Asistență Socială, Editura Polirom, Iași, 2003
Neamțu George (coord.), Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003
Schmidt Mihaela Camelia , Asistența socială a familiei și copilului, Petroșani, 2011
Schmidt Mihaela Camelia, Social și psihosocial în familiile din Valea Jiului, Editura Universitas, Petroșani, 2011
Segalen Martine, Sociologia familiei, Editura Polirom, Iași, 2011
Stănciulescu Elisabeta, Sociologia educației familiale, Editura Polirom, Iași, 1997
Stănoiu A., Voinea M., Sociologia familiei, Tipografia Universității din București, 1983
Stahl Paul H., Familia și școala. Contribuții la sociologia educației, Editura Paideia, Colecția Științe sociale, București, 2002
Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr (coord.), Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1998
http://articole.famouswhy.ro/influenta_climatului_familial_asupra_dezvoltarii_sistemului_de_valori_morale_ale_copilului
ANEXA 1
CHESTIONAR
CHESTIONAR
Stimați elevi,
Doresc să realizez o cercetare privind influența mediului familial asupra aspectelor educaționale ale elevilor de liceu.
Vă rog să mă sprijiniți în realizarea acesteia prin completarea acestui chestionar cu opiniile voastre exprimate în mod liber și cât mai sincer cu putință. La completarea chestionarului, vă sugerez să puneți un X în căsuța care corespunde opiniei pe care o aveți, iar, pentru răspunsurile deschise, vă rog să vă exprimați părerea încercând să vă încadrați în spațiul rezervat. Menționez că datele obținute vor fi confidențiale.
Vă mulțumesc
Ce hobby-uri aveți în timpul liber?
_________________________________________________________________________
Ce este cel mai important pentru voi (cu o singură variantă de răspuns):
2.1. familia
2.2. prietenii
2.3. educația
2.4. altele ____________________________________________________
Cum caracterizezi relațiile tale cu familia?
3.1. foarte bune
3.2. bune
3.3. nici bune nici rele
3.4. mai puțin rele
3.5. foarte rele
Consideri importantă relația ta familială în raport cu adaptarea școlară?
4.1. da
4.2. nu
Există relații tensionate în mediul tău familial?
(dacă „da” te rog răspunde la întrebarea următoare, dacă „nu” răspunde la întrebarea 7)
5.1. da
5.2. nu
De cine crezi că sunt provocate în primul rând tensiunile din familia ta?
6.1. conflict între generații (părinți – copii)
6.2. greutăți de ordin material
6.3. probleme de ordin social
6.4. alt gen de tensiuni __________________________________________
Cum consideri că sunt relațiile din anturajul tău social:
Familia te sprijină în deciziile tale în raport cu școala?
8.1. da, întotdeauna
8.2. nu
8.3. uneori
Școala te ajută să construiești o relație mai solidă în mediul familial?
9.1. da, întotdeauna
9.2. nu
9.3. uneori
. Ați primit recompense în timpul activităților școlare?
10.1. Da
10.2. Nu (treceți la întrebarea 16)
În ce a constat recompensa?
11.1. note
11.2. diplome
11.3. aprecieri verbale
11.4. altceva __________________________________________________
Cum au reacționat părinții la aflarea recompensei ?
12.1. încurajare
12.2. răsplată financiară
12.3. altfel ___________________________________________________
Ați primit sancțiuni în timpul activităților școlare?
13.1. da
13.2. nu
În ce a constat sancțiunea?
14.1. scăderea notei la purtare
14.2. apostrofări verbale
14.3. eliminare
14.4. altceva _________________________________________________
Cum au reacționat părinții la aflarea sancțiunii?
15.1. pedeapsă verbală
15.2. pedeapsă fizică
15.3. interzicerea unor libertăți
15.4. altfel __________________________________________________
Consideri că atitudinea ta în raport cu relațiile de familie, îți pot influența parcursul educațional? (dacă „da” răspunde la întrebarea 18, dacă „nu” răspunde la întrebarea 19)
16.1. da
16.2. nu
În ce măsură crezi că te influențează mediul familial în parcursul tău educațional?
17.1. în foarte mare măsură
17.2. în mare măsură
17.3. în potrivită măsură
17.4. în mică măsură
17.5. în foarte mică măsură
Familia din care faci parte are:
18.1. 2 membri
18.2. 3 membri
18.3. 4 membri
18.4. mai mult de 4 membri
Părinții tăi, din punct de vedere profesional sunt:
19.1. salariați
19.2. șomeri
19.3. pensionari
19.4. altceva __________________________________________________
În familia ta au un loc de muncă:
20.1. un părinte
20.2. ambii părinți
20.3. altă situație ______________________________________________
Veniturile familiei tale sunt:
21.1. până în 1.000 lei
21.2. între 1.000-2.000 lei
21.3. peste 2.000 lei
Vârsta:
22.1. 16 – 17 ani
22.2. 18- 19 ani
Sex:
23.1. masculin
23.1. masculin
Studiile părinților:
24.1. gimnaziale
24.2. liceale
24.3. școala profesională
24.4. studii superioare
ANEXA 2
TABELE STATISTICE DE FRECVENȚĂ
Tabel nr.1 Hobby-uri
Tabel nr.2 Lucru important
Tabel nr.3 Relațiile cu familia
Tabel nr.4 Importanța relației familiale în raport cu adaptarea școlară
Tabel nr. 5 Relații tensionate în mediul tău familial
Tabel nr. 6 Natura tensiunilor familiale
Tabel nr. 7 Relațiile elev-elev
Tabel nr. 8 Relațiile elev-profesor
Tabel nr. 9 Relațiile elev-părinți
Tabel nr. 10 Relațiile profesor – părinți
Tabel nr. 11 Sprijinul familiei în deciziile în raport cu școala
Tabel nr. 12 Sprijinul școlii în construirea unei relații mai solide în mediul familial
Tabel nr. 13 Recompense în timpul activităților școlare
Tabel nr. 14 În ce a constat recompensa
Tabel nr. 15 Reacția părinților la aflarea recompensei
Tabel nr. 16 Sancțiuni în timpul activităților școlare
Tabel nr. 17 În ce a constat sancțiunea
Tabel nr. 18 Reacția părinților la aflarea sancțiunii
Tabel nr. 19 Atitudinea în raport cu relațiile de familie, poate influența parcursul educațional
Tabel nr. 20 Influența mediul familial în parcursul educațional
Tabel nr. 21 Membrii de familie
Tabel nr. 22 Situația profesională a părinților
Tabel nr. 23 Cine are un loc de muncă
Tabel nr. 24 Veniturile
Tabel nr. 25 Vârsta
Tabel nr. 26 Sexul
Tabel nr. 27 Studiile părinților
Tabel nr. 28 Clasa din care fac parte
BIBLIOGRAFIE
Bacaci A., Hageanu C., Dumitrache V., Dreptul familiei, Editura All Beck, București, 1999
Bonchis Elena (coord.), Familia și rolul ei în educarea copilului, Editura Polirom, Iași, 2011
Braconnier Alain, Copilul tău de la 10 la 25 ani, Editura Teora, București, 2001
Bunescu,G. (coord.), Educația părinților. Strategii și programe, Editura Lumina, Chișinău, 1995
Crețu Elvira, Psihopedagogia școlară pentru învățământul primar, Editura Aramis, București, 1999
Crețu Elvira, Probleme ale adaptării școlare, Editura All, București, 1999
Cristea S., Dicționar de termini pedagogici, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 1998
Iluț P., Sociopsihologia și antropologia familiei , Editura Polirom, Iași, 2005
Iluț P., Familia, cunoaștere și asistențǎ, Editura Argonaut, Cluj Napoca, 1995
Lupașcu Dan, Crăciunescu Cristiana Mihaela, Dreptul familiei în noul cod civil, Editura Universul Juridic, București, 2012
Mihăilescu I., Sociologie generală.Concepte fundamentale și studii de caz , Editura Polirom, Iași, 2003
Mitrofan I., Ciupercǎ C., Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei, Editura Mihaela Press, București , 1998
Muntean Ana, Violența în familie și maltratarea copilului în Neamțu George (coord ) , Tratat de Asistență Socială, Editura Polirom, Iași, 2003
Neamțu George (coord.), Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003
Schmidt Mihaela Camelia , Asistența socială a familiei și copilului, Petroșani, 2011
Schmidt Mihaela Camelia, Social și psihosocial în familiile din Valea Jiului, Editura Universitas, Petroșani, 2011
Segalen Martine, Sociologia familiei, Editura Polirom, Iași, 2011
Stănciulescu Elisabeta, Sociologia educației familiale, Editura Polirom, Iași, 1997
Stănoiu A., Voinea M., Sociologia familiei, Tipografia Universității din București, 1983
Stahl Paul H., Familia și școala. Contribuții la sociologia educației, Editura Paideia, Colecția Științe sociale, București, 2002
Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr (coord.), Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1998
http://articole.famouswhy.ro/influenta_climatului_familial_asupra_dezvoltarii_sistemului_de_valori_morale_ale_copilului
ANEXA 1
CHESTIONAR
CHESTIONAR
Stimați elevi,
Doresc să realizez o cercetare privind influența mediului familial asupra aspectelor educaționale ale elevilor de liceu.
Vă rog să mă sprijiniți în realizarea acesteia prin completarea acestui chestionar cu opiniile voastre exprimate în mod liber și cât mai sincer cu putință. La completarea chestionarului, vă sugerez să puneți un X în căsuța care corespunde opiniei pe care o aveți, iar, pentru răspunsurile deschise, vă rog să vă exprimați părerea încercând să vă încadrați în spațiul rezervat. Menționez că datele obținute vor fi confidențiale.
Vă mulțumesc
Ce hobby-uri aveți în timpul liber?
_________________________________________________________________________
Ce este cel mai important pentru voi (cu o singură variantă de răspuns):
2.1. familia
2.2. prietenii
2.3. educația
2.4. altele ____________________________________________________
Cum caracterizezi relațiile tale cu familia?
3.1. foarte bune
3.2. bune
3.3. nici bune nici rele
3.4. mai puțin rele
3.5. foarte rele
Consideri importantă relația ta familială în raport cu adaptarea școlară?
4.1. da
4.2. nu
Există relații tensionate în mediul tău familial?
(dacă „da” te rog răspunde la întrebarea următoare, dacă „nu” răspunde la întrebarea 7)
5.1. da
5.2. nu
De cine crezi că sunt provocate în primul rând tensiunile din familia ta?
6.1. conflict între generații (părinți – copii)
6.2. greutăți de ordin material
6.3. probleme de ordin social
6.4. alt gen de tensiuni __________________________________________
Cum consideri că sunt relațiile din anturajul tău social:
Familia te sprijină în deciziile tale în raport cu școala?
8.1. da, întotdeauna
8.2. nu
8.3. uneori
Școala te ajută să construiești o relație mai solidă în mediul familial?
9.1. da, întotdeauna
9.2. nu
9.3. uneori
. Ați primit recompense în timpul activităților școlare?
10.1. Da
10.2. Nu (treceți la întrebarea 16)
În ce a constat recompensa?
11.1. note
11.2. diplome
11.3. aprecieri verbale
11.4. altceva __________________________________________________
Cum au reacționat părinții la aflarea recompensei ?
12.1. încurajare
12.2. răsplată financiară
12.3. altfel ___________________________________________________
Ați primit sancțiuni în timpul activităților școlare?
13.1. da
13.2. nu
În ce a constat sancțiunea?
14.1. scăderea notei la purtare
14.2. apostrofări verbale
14.3. eliminare
14.4. altceva _________________________________________________
Cum au reacționat părinții la aflarea sancțiunii?
15.1. pedeapsă verbală
15.2. pedeapsă fizică
15.3. interzicerea unor libertăți
15.4. altfel __________________________________________________
Consideri că atitudinea ta în raport cu relațiile de familie, îți pot influența parcursul educațional? (dacă „da” răspunde la întrebarea 18, dacă „nu” răspunde la întrebarea 19)
16.1. da
16.2. nu
În ce măsură crezi că te influențează mediul familial în parcursul tău educațional?
17.1. în foarte mare măsură
17.2. în mare măsură
17.3. în potrivită măsură
17.4. în mică măsură
17.5. în foarte mică măsură
Familia din care faci parte are:
18.1. 2 membri
18.2. 3 membri
18.3. 4 membri
18.4. mai mult de 4 membri
Părinții tăi, din punct de vedere profesional sunt:
19.1. salariați
19.2. șomeri
19.3. pensionari
19.4. altceva __________________________________________________
În familia ta au un loc de muncă:
20.1. un părinte
20.2. ambii părinți
20.3. altă situație ______________________________________________
Veniturile familiei tale sunt:
21.1. până în 1.000 lei
21.2. între 1.000-2.000 lei
21.3. peste 2.000 lei
Vârsta:
22.1. 16 – 17 ani
22.2. 18- 19 ani
Sex:
23.1. masculin
23.1. masculin
Studiile părinților:
24.1. gimnaziale
24.2. liceale
24.3. școala profesională
24.4. studii superioare
ANEXA 2
TABELE STATISTICE DE FRECVENȚĂ
Tabel nr.1 Hobby-uri
Tabel nr.2 Lucru important
Tabel nr.3 Relațiile cu familia
Tabel nr.4 Importanța relației familiale în raport cu adaptarea școlară
Tabel nr. 5 Relații tensionate în mediul tău familial
Tabel nr. 6 Natura tensiunilor familiale
Tabel nr. 7 Relațiile elev-elev
Tabel nr. 8 Relațiile elev-profesor
Tabel nr. 9 Relațiile elev-părinți
Tabel nr. 10 Relațiile profesor – părinți
Tabel nr. 11 Sprijinul familiei în deciziile în raport cu școala
Tabel nr. 12 Sprijinul școlii în construirea unei relații mai solide în mediul familial
Tabel nr. 13 Recompense în timpul activităților școlare
Tabel nr. 14 În ce a constat recompensa
Tabel nr. 15 Reacția părinților la aflarea recompensei
Tabel nr. 16 Sancțiuni în timpul activităților școlare
Tabel nr. 17 În ce a constat sancțiunea
Tabel nr. 18 Reacția părinților la aflarea sancțiunii
Tabel nr. 19 Atitudinea în raport cu relațiile de familie, poate influența parcursul educațional
Tabel nr. 20 Influența mediul familial în parcursul educațional
Tabel nr. 21 Membrii de familie
Tabel nr. 22 Situația profesională a părinților
Tabel nr. 23 Cine are un loc de muncă
Tabel nr. 24 Veniturile
Tabel nr. 25 Vârsta
Tabel nr. 26 Sexul
Tabel nr. 27 Studiile părinților
Tabel nr. 28 Clasa din care fac parte
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Importanta Climatului Familal Asupra Elevilor de Liceu (ID: 165421)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.