Importanta Carismei In Relatiile Interpersonale

Criminaliștii spun practic că este imposibil pentru o persoană să treacă printr-o cameră fără să lase unele dovezi că a fost acolo, amprente, fire de păr, parfum, piele, fluid corporal – toate acestea și multe alte indicii, că a fost prezent în acel loc.

Există și o altfel de dovadă că o persoană a fost prezentă într-un loc, la un moment dat. Ar putea fi numită amprentă socială. Este vorba de carismă.

Observăm că unii oameni luminează totul în jurul lor, cu prezența. Dintr-o dată, lucrurile par mai vesele, optimiste,distractive, pozitive. Imediat, toți vor să fie în prezența acelei persoane, toți vor să o urmeze.

Ce este carisma? Este un set învățat de comportamente care îi fac pe oamenii din jur să se simtă confortabil, în siguranță, optimiști și dispuși să se lase conduși. O persoană nu trebuie să fie într-o poziție de conducere pentru a avea charismă. Charisma ar putea fi definită drept acea trăsătură de personalitate, exprimată prin limbaj non- verbal- țintă, gesturi, timbrul vocii, privire – care induce o stare de receptivitate anormală a interlocutorilor sau publicului.

The American Heritage Dictionary of the English Language (2000) definește noțiunea de carismă ca pe o rară calitate personală atribuită liderilor, care determină devotament și entuziasm fervent în rândul adepților. Etimologic cuvântul provine din grecescul „kharisma”, care înseamnă „har”, „dat excepțional”, „favoare divină”. Asta ne-ar face să spunem că, fiind primit prin grație divină așa cum era interpretat inițial acest cuvânt, este ceva independent de noi. Unii oameni sunt mai norocoși și au fost înzestrați în mod natural cu aceste calități. Sunt născuți expresivi, extrovertiți și convingători.

Conform DEX, carisma este ”Influență asupra mulțimii datorată prestigiului, farmecului personal.” Carisma nu ține nici de aspectul fizic, nici de pregătirea profesională, nici de poziția din societate. "Carisma – farmecul personal se poate descompune în elementele lui cheie. Capacitatea de a asculta, arta de a vorbi, talentul de a produce efecte, de a pune presiune, cum se spune, pe cei din jur. Șefii adevărați sunt carismatici. Statutul lor într-o ierarhie socială este în bună masură efectul farmecului lor personal", spune Tony Alessandra,  în cartea"Dezvolta-ti carisma"

Olivia Fox Cabane – autoarea lucrarii „The Charisma Myth” e de parere ca da, carisma este invatabila si descopune comportamentul carismatic in 3 factori primi:

prezenta – sa fii 100% conectat la persoana sau publicul pe care le ai in fata;

putere – sa fii perceput ca fiind capabil să influentezi lumea din jurul tau (generic sau in relatie cu persoana din fata ta);

caldura – oamenii trebuie sa simta ca iti pasa de ei si ca te preocupa binele lor.

Este charisma un catalizator al comunicarii? Dacă ea ar acționa biunivoc, raspunsul nu ar putea fi decât afirmativ. Ori,charisma pare să catalizeze comunicarea într-un singur sens: de la comunicatorul charismatic la (publicul) receptor. Chiar și așa, ea ar apărea tot ca un factor favorizant. Însă, charisma nu sporește limpezimea exprimării și nu contribuie la decodarea mai eficientă, mai precisă, a mesajului, ci doar amplifică efectul lui persuasiv. Drept urmare, am înclina să o socotim,  mai degrabă, o barieră în calea unei comunicari sănătoase.

Charisma este asociată cu puterea. De obicei, când vorbim de carismă ne ducem cu gandul la o figură istorică, o celebritate, un star, un lider puternic, politician de marca, geniu militar, lider spiritual si religios. Intre carismă și bine nu putem pune semnul egal. Carisma si binele nu coincid întotdeauna și asta o putem vedea studiind liderii carismatici cum ar fi Ghandi, Nelson Mandela sau Maica Theresa sau alti lideri la fel de carismatici cum au fost Hitler, Stalin, Mao, care ar fi versiunea negativa a efectului carismatic.

Există în istorie multe exemple de lideri charismatici, dar cel mai apropiat și util pentru scopul demersului nostru ni se pare exemplul lui Adolf Hitler, în mare parte și datorită proximității temporale și similarității de mijloace, raportat la liderii și contextele socio-culturale și tehnologice contemporane. O cheie în înțelegerea extinderii graduale a puterii lui Hitler o putem găsi într-un concept al lui Max Weber: acela de conducere charismatică. În contrast cu dominația care se bazează pe autoritatea tradițională a conducătorilor ereditari sau pe birocrația impersonală, cu autoritatea legală caracteristică majorității sistemelor politice moderne, autoritatea charismatică se fundamentează pe percepțiile eroismului, măreției și misiunii pe care o are un lider  proclamat de o turmă de credincioși. 

Astfel, la începutul anilor 30, a apărut Hitler, care reclamă puterea și făcea dovada calităților personale eroice – atribute necesare pentru o conducere charismatică. El avea sprijinul unei organizații purtând toate însemnele unei comunități charismatice. Aceasta îi cuprindea, în primă instanță, pe cei apropiați lui Hitler, pe cei care îi urmau imediat în rândul elitei conduceri inaziste, care formau forța inițială de promovare a cultului personalității. Dincolo de acest grup restrâns de lideri naziști, principalii popularizatori ai charismei lui Hitler erau militanții din mișcare, comisionarii și furnizorii mesajului marilor sale fapte. Alți stegari și exploatatori ai charismei lui Hitler erau liderii și funcționarii acelor organizații, din care cea mai importantă era SS, și care își datorau existența și extinderea puterii prin demonstrarea unui atașament puternic față de Fuhrer. Exista și masa de credincioși ai lui Hitler, din rândul populației, a cărei adulație îi oferea o platformă de popularitate și care a consolidat foarte mult poziția lui la putere. Chiar și cei mai șovăielnici admiratori, care oricum nu vedeau nici o alternativă, inclusiv oportuniștii erau gata să strige Heil Hitler, mai tare ca oricine, dacă acesta le servea propriile interese.

 Toți aceștia au contribuit la sporirea imaginii  charismatice a Fhurerului. Personalitatea lui Hitler nu trebuie supraestimată ca parte integrantă a  puterii lui, dar nici trecută cu vederea.

 Aceasta a avut un impact foarte puternic asupra celor mai devotați și fanatici adepți ai lui, cercului său intim format din cei mai convinși discipoli. Căutând o cauză și un lider înainte de a descoperi nazismulși pe Hitler, ei au format nucleul comunității charismatice care a crezut că recunoașteîn el grandoarea. Charisma lui Hitler, care a avut atâta influență asupra adepților lui apropiați și care a avut sursa în puterea insuflată de ideea lui, mai ales pentru cei deja deschiși crezului său politic, dar și remarcabila lui capacitate de a influența masele, s-a dovedit fertilă în momentul în care s-a implicat activ în politică.Se poate argumenta că la baza puterii sale de convingere și de manipulare, stăteau ideile lui, care oricât de iraționale și de respingătoare ar fi fost, el a reușit să le închege într-o ideologie coerentă și atrăgatoare pentru publicul său țintă. Este drept că Hitler a avut întotdeauna o certitudine de neclintit în ce privește ideile sale. Dar aceste idei fixe, care nu s-au schimbat în esență

până la moartea sa, nu pot prin ele însele să explice atracția exercitată asupra maselor sau ascensiunea Partidului Muncitoresc German Național Socialist. Primul pas al lui Hitler în politica activă a fost reprezentat de impactul pe care îl avea ca vorbitor asupra maselor, în timpul armatei fiind identificat drept un orator popular înnăscut, care prin stilul lui fanatic și populist își obliga publicul să îl ia în seamă și să-i împărtășească convingerile. Mai apoi, lucru mai puțin cunoscut, el și-a creat o rețea de relații în lumea bună a Berlinului frecventând saloanele unor doamne asupra carora se parecă facea o impresie deosebită. O altă dovadă că o parte a puterii lui se datora charismei sunt declarațiile liderilor naziști care formau cercul său intim:

∙ Rudolf Hess – unul dintre adepții cei mai fanatici ai acestuia, vorbea despre puterea

personalității lui Hitler ca de o iradiere “care îi vrăjea pe cei din jurul lui și se răspândea în unde mereu largi. Numai în perioada întemnițăriisale la Landsberg, a înțeles pe deplin semnificatia uriașă a acestei personalități;

∙ Alfred Rosenberg – a recunoscut pe când era închis la Nurnberg, după război, cât de mult l-a admirat din primele zile, văzând în el “creatorul Partidului Nazist și în același timp cu o experiență bogată în ceea ce privește tratarea numeroaselor probleme, definit de o mare credință în poporul lui și în misiunea sa, plin de elan creator și de o voință de fier”;

∙ Hans Frank – spune că numai Hitler putea salva Germania. În momentul în carea s-a înrolat în trupele SA, în 1923, era “vrăjit totalmente” de personalitatea lui;

∙ Joseph Goebbels – după ce a citit lucrarea lui Hitler “Mein Kampf”, a întrebat: “Cine este acest om? Jumătate plebeu, jumătate Dumnezeu! Un adevărat Christos sau numai un Sfântul Ioan Botezătorul ? " L-a socotit un geniu, 1-a dorit ca prieten și a scris în jurnalul său, la 19 aprilie 1926: “Adolf Hitler, te iubesc”

Toți acești lideri naziști, au fost “câinii devotați” ai lui Hitler și nu niște oportuniști. Credința și devotamentul lor au apărut și au crescut într-o perioadă în care cultul instituționalizat al Fhurerului nu fusese încă instaurat. Dacă după aceea au manipulat masele în numele lui Hitler, ei înșiși s-au numărat, înainte de asta, printre primele lui victime. Conform unor relatări, în ultimele săptămâni ale celui de-al treilea Reich, Hitler a declarat ca i-ar fi trebuit douăzeci de ani să producă o elită care să-i fi asimilat idealurile "așa cum ar fi supt laptele de la sânul unei mame". Dar, a mai adăugat el, problema a fost că “timpul a lucrat întotdeauna contra Germaniei”.

Puterea personalității lui Hitler a fost deci esențială în nucleul comunității charismatice. Dominante în această personalitate au fost fanatismul, ardența profetului autodidact, siguranța ideologică și siguranța de sine, și nu în ultimul rând acel ceva greu de definit, pe care îl numim charismă. Însă atracția pe care o exercită un conducător charismatic asupra maselor are numai o legătură indirectă cu personalitatea reală și trăsăturile de acaracter alea cestuia. Impresiile sunt mult mai importante decât realitatea. Puțini dintre cei 13 milioane de germani care l-au votat pe Hitler în 1932, l-au cunoscut vreodată personal. Imaginea lui creată și înflorită de propaganda de partid s-a potrivit cu ceea ce lumea auzea despre el, citea despre el în presă și cu ceea ce vedeau la mitingurile electorale.

Comercializarea imaginii sale a fost vitală. Dar la fel de vitală a fost predispoziția inițială de a accepta o asemenea imagine. Cei mai mulți aderenți ai naziștilor au fost probabil cel puțin pe jumătate convertiți înainte de a-l întâlni pe Hitler în persoană, sau au cedat în vreun fel charismei sale. Hitler a inspirat milioane de oameni atrași de el datorită convingerii lor că numai el, sprijinit de partidul său, ar putea pune capăt mizeriei cotidiene și ar  putea conduce Germania spre o nouă 

grandoare.  Această viziune asupra viitorului conținea promisiunea unor mari avantaje pentru toți care “erau potriviți din punct de vedere rasial", în vreme ce inamicii poporului care până atunci l-au ținut în robie ar fi fost, nu numai izgoniți, ci complet exterminați. Hitler scrie în Mein Kampf  –

"Sarcina propagandei, constă în grija ca o idee să-și câștige adepți, fiind o încercare de a impune o doctrină asupra întregului popor".

Imaginea pe care propaganda nazistă a configurat-o fără încetare a fosta ceea de putere, forță, dinamism și tinerețe, a unui marș inexorabil spre triumf, a unui viitor care avea să fie dobândit prin credința în Fuhrer.

Majoritatea oamenilor își doresc să fie percepuți într-o lumină mai bună, să fie plăcuți, să se integreze. Și nu e nimic rău în asta. Suntem ființe emoționale și sociale, iar a fi charismatic înseamnă a-ți pava o cale foarte lină către succesul în viața profesională și în cea personală. Iată acele elemente din tabelul periodic al charismei. Ele sunt, de fapt, o serie de aptitudini care se combină pentru a produce succesul. Important este să…

1. Ai încredere în tine! Cea mai simplă și eficientă cale de a proiecta o imagine încrezătoare este cu ajutorul limbajului nonverbal

2. Pozitivismul este charisma – starea ta naturală

Încurajează-i pe alții! E greu să rămâi pesimist când încerci să ridici moralul cuiva. Vei crea o atmosferă placută și pentru celălalt, dar îți vei pastra și tu starea de bine.

Nu în ultimul rând, o importanță deosebită o are stabilirea obiectivelor.Iar când susții aceste obiective, ai grijă să…

3. Fii asertiv, nu agresiv! Folosind exprimarea concisă, cu fraze scurte și în cuvinte simple, ușor de înțeles de către oricine, fără cuvinte care aruncă o aură de nesiguranță: cred, sper, probabil, banuiesc, am impresia.

4. Ascultă activ și capeti charisma!

Dale Carnegie spunea: ”Când vorbești, spui o poveste. Când asculți, aduci o mângâiere.” A fi charismatic nu este despre cât de bine poți să-i convingi pe alții că ești tu grozav, este despre cât de bine poți să-i convingi pe alții că ei sunt extraordinari.

5. Scapă de orgoliu!

Este bine să exprimi ceea ce gândești, să-ți exprimi dorințele și să-ți spui punctul de vedere. Dar nu te focaliza doar pe tine. Arată mai mult interes pentru ceilalți și mai putin pentru tine.

6. Asumă-ți răspunderea!

Charismaticul își asumă răspunderea pentru propriile greșeli, iar atunci când vina nu-i aparține, se focalizează pe rezolvarea problemei și nu pe identificarea și admonestarea vinovatului.

7. Fii altruist!

Napoleon obișnuia să atace și să cucerească orașe, apoi cerea bani învinșilor, dar, în loc să-i păstreze, îi împărțea soldaților săi. Oferă conținut și informație cu generozitate atunci când ți se cer. Construiește-ți imaginea de expert, dar și de altruist. 

8. Dovedește pasiune în ceea spui !

Cultivă-ți pasiunile! Învață cât mai mult despre lucrurile care-ți plac și te interesează! Înscrie-te în cluburi și asociații. Dezbate subiecte, exprimă opinii pertinente, provoacă! O persoană cu adevărat charismatică ar trebui să fie versatilă și să poată purta o conversație cu oricine, de la omul de serviciu până la academician. 

9. Autenticitatea = Charisma!

Iar asta chiar e ceva înnăscut. Charisma nu e prințul pe cal alb care vine și-l îngroapă pe zmeul cel rău până la gât. Ca orice lucru, fie el și bun, în exces poate dăuna grav sănătății. De multe ori, charisma poate să-ți facă un deserviciu pentru că deturnează focusul de pe ceilalți și nevoile lor.

Bibliografie:

Suport de curs ” Leadership și schimbare organizațională”, Dan Stănescu,2015.

http://www.mediafax.ro/ ioan-paul-al-ii-lea

http://www.traininguri.ro/charisma/

Cum sa fii popular si carismatic

http://www.academia.edu/Etica_In_Comunicare, Prof. univ. dr. Vasile Tran,2013-2014.