IMPORTANŢA TERAPEUTICĂ A REPREZENTANŢILOR FAMILIEI EUPHORBIACEAE [310636]

IMPORTANțA TERAPEUTICă A REPREZENTANțILOR FAMILIEI EUPHORBIACEAE

Coordonator:

Prof. dr.RODICA BERCU

Masterand: [anonimizat] 2

Incadrarea sistematica a familiei euphorbiaceaee pag. 3

Caractere generale ale fam. Euphorbiaceae pag. 5

Histoanatomia unor organe vegetative ale unor specii de

Euphorbiaceae din flora Romaniei pag. 6

Reprezentanți ai familiei Euphorbiaceae cu importanța terapeutică pag. 8

Concluzii pag. 17

[anonimizat] a folosit cu totul intamplator unele specii de plante pentru a-si rezolva problemele de sanatate. [anonimizat], le-a [anonimizat], [anonimizat]-[anonimizat], au "dezvaluit" tainele ascunse ale acestora. Astfel s-a dovedit ca insusirile vindecatoare ale plantelor se datoreaza unor substante chimice aflate in componenta plantei. Acestea sunt numite principii active. [anonimizat], plantele medicinale mai contin si o serie de alte substante secundare care completeaza sau maresc actiunea substantei principale.

Exista poate in lume foarte putine tari care se pot lauda cu o bogatie asa de mare de plante medicinale. [anonimizat], cu toate ca se cunoaste faptul ca 1 din 5 medicamente este facut cu ajutorul acestor plante.

S-a pus mare baza pe antibiotice in terapeutica. Cand se cunosc efectele secundare ale antibioticelor totusi se mai practica folosirea nejustificata a [anonimizat] (gripa, etc).

Un dascal mare spunea odata: „nu se trage cu tunul dupa muste”. [anonimizat] o [anonimizat].

Încadrare sistematică a familiei Euphorbiaceae

Fam Euphorbiaceae

Ord. Euphorbiales

Seria Thalamiflorae

Subcls. Dialypetalae

Cls. Dicotyledonatae

Subîncr. Angyospermae

Încr. [anonimizat], care au în celula lor o vacuolă centrală mare. Prezintă organite celulare specifice (cloroplaste) având capacitatea de a realiza fotosinteza. Prezintă organe de înmulțire sexuată.

[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] (rădăcini, tulpini, frunze) și de înmulțire (flori, semințe) distincte.

[anonimizat], [anonimizat] (prezintă toate organele). Aceste vegetale sunt cele mai evoluate și mai răspândite în flora actuală.

[anonimizat].

[anonimizat]. Ovulele se formează în interiorul ovarelor florilor care ulterior devin fructe ce închid semințe (ovule fecundate). La angiosperme gineceul prezintă întotdeauna un stigmat care primește polenul.

Angiospermele au cucerit medii de viață forte variate datorită caracterelor lor de superioritate.

Clasa Dicotyledonatae – caractere generale

Clasa Dicotyledonatae cuprinde plante Angyospermae, ierboase și lemnoase, a căror semințe sunt formate din două cotiledoane.

Rădăcina și tulpina dicotiledonatelor, au zone generatoare de creștere în grosime (cambiul și felogenul). Tulpina speciilor care aparțin clasei Dicotyledonatae se remarcă prin varietatea foarte mare în ceea ce privește structura, mărimea, portul și ramificația.

Această clasă cuprinde foarte multe familii cu nenumărate specii, fiind predominantă în flora actuală a Terrei.

Ordinul Euphorbiales – caractere generale

Din acest ordin fac parte plante lemnoase și erbacee.

Caracterele ordinului sunt: florile unisexuate, mai adesea radiate, cu un periant simplu, numai rareori diferențiat în caliciu și corolă, grupate în inflorescențe. Gineceul este format din 3 carpele, cu ovarul așezat superior, cu 3 loji, în fiecare lojă cu câte o sămânță. În sămânță se află un embrion drept și un endosperm bogat.

Caractere generale ale fam. Euphorbiaceae

Euforbiaceele sunt erbacee și lemnoase, cu deosebire în ținuturile tropicale, în cele aride și suculente. Cea mai mare parte dintre ele conțin latexuri.

Frunzele sunt simple și întregi, rareori lobate (Ricinus), adeseori cu stipele, uneori cu filocladii.

Florile sunt tot atât de variate ca și organele vegetative, mici, unisexuate și actinomorfe. Plantele sunt monoice sau dioice. Învelișul floral este simplu sau lipsește. Staminele sunt numeroase, dar se pot reduce până la una. Ovarul trilocular formează o capsulă care se desface la maturitate în trei părți, fiecare conținând câte o sămânță. În timpul formării seminței, tegumentul extern produce, lângă funicul, o anexă numită caruncul, care contribuie la desprinderea seminței de placentă.

Familia cuprinde aproximativ 9 000 de specii, cele mai multe răspândite în ținuturile tropicale.

Familia Euphorbiaceae ceprinde urmatoarele ordine: Acalypha, Aleurites, Andrachne, Breynia, Codiaeum, Dalechampia, Euphorbia, Jatropha, Manihot, Mercurialis, Phyllanthus, Ricinus.

Histoanatomia unor organe vegetative ale unor specii de Euphorbiaceae din flora Romaniei

In urma compararii histoanatomiei unor organe vegetative a 19 specii ale genului Euphorbia (E. helioscopia L., E. plathyphyllos L., E. falcata ssp. Acuminate, E. taurinensis., E, maculata L.; E. pannonica, E. bazargica, E. dobrogensis, E. myrsinites ssp. myrsinites, E. myrsinites ssp litardierei, E. nicaeensis, E.amygdaloides L., E. cyparissias L., E, carniolica, E. agraria., E. agraria var. Euboea, E. esula L., E. glareosa.), Ramona Crina Gales si Constantin Toma, au concluzionat (“Comparative anatomy in some Euphorbia species”):

în toate organele vegetative se gasesc vase laticifere nearticulate, cu pereti celulozici, de obicei subțiri;

în structura tulpinii se găsesc cordoane perifloemice de fibre sclerenchimatice;

la periferia scoarței tulpinii se găsește colenchim tangențial;

numărul vaselor laticifere este mai mic în rădăcini.

Vezi fig. din pag. următoare:

Reprezentanți ai familiei Euphorbiaceae cu importanța terapeutică

Ricinus communis (ricin)

Caractere generale:

La noi, specie erbacee exclusiv de cultură (se cultivă ca plantă anuală), în timp ce în țările de origine, cu climă mult mai caldă, este arbust sau arbore. Este înaltă de 1—3 m, cu dezvoltare luxuriantă; rădăcina : foarte bine dezvoltată, cu 4-7 rădăcini secundare, din care pornesc numeroase alte ramificații, pătrunzînd la adîncime și cuprinzînd un volum mare de sol; tulpina bogat ramificată, goală la interior, groasă pînă la 3—5 cm; frunze: alterne, lung pețiolate, palmat-lobate cu 5—10 lobi, foarte mari, lungi de 30—50 cm; lobii sînt ascuțiți și cu marginea serată, cu suprafața glabră, lucioasă și nervuri proeminente; flori: unisexuate, grupate în inflorescențe terminale comune de tip racem compuse; florile femele roșcate spre partea superioară, iar cele mascule gălbui la partea inferioară; fructe: capsulă spinoasă (mai rar glabră), globuloasă, cu diametrul de 1,3—2 cm, cu 3 semințe pestrițe, ovat-lunguițețe.

Semen Ricini — semințe de formă ovală, ușor aplatizate, de 8-12 (18) mm lungime și 4-9 (12) mm lățime, lucioase, cu o proeminență cărnoasă la extremitatea superioară (caruncula), avînd culoarea fondului de la cenușiu-albastru la brun-roșcat-închis, marmorat mozaicate cu pete de la alb la brun-închis. Fără miros, cu gust caracteristic oleaginos și acru.

Semințele se recoltează la deplină maturitate (august-septembrie), manual sau mecanic in cazul culturilor intinse. Se usucă, se decortică și apoi se preseaza la rece pentru obținerea uleiului de ricin semințe de formă ovală, ușor aplatizate lucioase, cu o proeminență cărnoasă la extremitatea superioară (caruncula).

Compoziție chimică ricin

Semințele de ricin conțin peste 50% grăsimi, 20% proteine, cantități mici de glucide, săruri minerale și apă. Uleiul de ricin este un amestec de gliceride ale acizilor grași între care în cantitate predominantă este acidul ricinoleic. În uleiul de ricin se mai află acizii oleici, stearici, linoleici etc. În semințe s-a identificat un alcaloid: ricinina; o toxalbumină: ricina; enzime și vitamina E (α-tocoferol).

Utilizări terapeutice ale ricinului

Datorită acidului ricinoleic, uleiul de ricin are proprietăți purgative. El este folosit ca remediu împotriva constipației încă din Egiptul antic.

Acidul ricinoleic stimulează chemoreceptorii din mucoasa intestinului subțire, rezultînd creșterea peristaltismului. Se administrează ca purgativ în doze de 20-50 g odată. Uleiul de ricin are și întrebuințări industriale.

Uleiul de ricin este extrem de eficient în creșterea părului și a genelor, în regenerarea părului, în vindecarea negilor, în hidratarea tenului; dieta cu ulei de ricin este extrem de sănătoasă mai ales pentru persoanele care au probleme de anemie; tratează cu succes colecistitele (inflamațiile veziculei biliare, cu un rol important în digestia alimentelor), epilepsia, migrenele, artritele și dereglările sistemului nervos.

Euphorbia lathyris L. (buruiană de venin, planta cârtiței)

Specie cultivată ornamental, uneori sălbăticită, originara din zonele mediteraneene.

Semințele, în medicina populară, sunt indicate ca purgativ drastic și în boli biliare. Utilizarea acestei specii este contraindicată, deoarece la doze mai mari este toxică sau chiar letală. În trecut semințele erau folosite pentru obținerea uleiului de lampă.

Recentul laureat al premiului Nobel, Melvin Calvin, a sugerat că această plantă poate fi “planta petrol”, deoarece produce o hidrocarbură foarte asemanatoare gazolinei.

Euphorbia helioscopia (laptele cucului, laptele femeii nebune)

Plantă comună în întreaga Europa, nordul Africii și estul Asiei. Este o plantă anuală, ce crește pe terenurile arabile. Are o înalțime cuprinsă între 10-50 cm, cu o singură tulpină, dreaptă, care se ramifică la vârf. Frunzele sunt mici, cu o lungime de 1,5-3cm si cu o margine fin dințata. Florile sunt mici, galben-verzui, cu 2-5 bractee bazale similar frunzelor dar mai galbene.

Este o plantă foarte otrăvitoare. Rădăcinile erau indicate odinioară ca purgative și emetice, ca și pentru specia înrudită Euphorbia cyparissias

Euphorbia peplis

Plantă ce crește în sudul și vestul Europei, nordul Africii, sud-vestul Asiei, unde se întâlneste de obicei pe nisipurile de coastâ. Este o plantă mică și târâtoare, cu patru tulpini de la bază, ce cresc până la 10-20 cm lungime.

Frunzele sunt opuse, ovale, de 1-2cm lungime, de culoare verde-cenușiu, cu nervuri roșiatice.

În medicina populară semințele sunt utilizate datorită acțiunii antidispneice în accesele de astm.

Euphorbia esula

Plantă comună în centrul și estul Europei și în partea estică a Asiei.

Este o plantă ierbacee, perena cu tulpini ce ajung până la 1-1,2m lungime. Frunzele sunt mici, lanceolate cu lungimea de 4-8,5 cm lungime.

Florile sunt mici, dispuse în umbele, cu o pereche bazală de bractee asemănătoare petalelor.

Toate organele plantei conțin latex.

Latexul este folosit în medicina populară contra negilor.

Mericurialis annua.(brei).

Plantă din păduri umede și umbroase din zona de deal și munte.

Partea aeriană conține metilamină, trimetilamină, ulei eteric, un principiu amar. Utilizat în trecut ca purgativ drastic (efectul este mai puternic la planta proaspătă), galactofug (producînd încetarea lactației) citată și ca remediu împotriva hidropiziei. Este puțin recomandată datorită toxicității pe care o poate avea în doze mai ridicate (specia înrudită Mercurialis perennis este în acest sens și mai periculoasă, producînd vărsături, diaree, somnolență).

Euphorbia cyparissias (aliorul)

Este o planta originară din Europa, perenă, înaltă până la 30 de cm.

Se mai numește și buruiană de cimitir pentru că, adesea, este vazută în cimitir. Florile au culoare galben-verzui. Bracteele, asemanatoare petalelor, care de obicei sunt verzi-gălbui, în perioada mai-august se colorează în roșu.

Este o plantă otrăvitoare.

Pe cât posibil nu trebuie atinsă, pentru că atingerea poate provoca reacții cutanate neplăcute.

Ingerarea accidentală poate avea urmări grave pentru organism.

Euphorbia pilulifera

Euphorbia este o plantă anuală, cu o tulpină subțire și păroasa și frunze lanceolate. Florile mici și galbene sunt adunate în buchetele dense la axila frunzei și produc semințe roșiatice cu încrețituri. Planta produce un latex lăptos ce irită membranele mucoase.

În Australia se mai numește și “iarba de astm”, ceea ce trădează aplicația ei medicinală principală. Se utilizează partea aeriană pentru infuzii și tincturi, având următoarele acțiuni: antiastmatic, acționează asupra organelor cutiei toracice, expectorant, antispastic, vermifug, antiprotozoic (distruge protozoarele).

Indicații terapeutice: Astm, bronșită, astm bronșic, inflamația sistemului respirator superior, spasme laringeale, tuse nervoasă, amibiază intestinală. Euphorbia are o acțiune de relaxare asupra mușchilor plămânilor și ameliorează spasmele din laringe, ajutând la tusea nervoasă și guturai.

Deși este unul dintre puținii membri neotrăvitori pentru oameni ai familiei Euphorbia, doze mari pot cauza greață și vărsături.

Euphorbia tirucalli

Este un arbust care creste in climatul semiarid tropical. Are o larga distributie larga in Africa. Prezinta numeroase ramuri de marimea si grosimea unui creion, care contin latex.

În Africa este plantat sub formă de gard de protecție împotriva intrușilor și a hoților pentru ca secreția lăptoasă din ramurile rupte provoacă iritații ale pielii și poate duce chiar la orbire.

Latexul său are multe utilizări în medicina tradițională a multor culturi. Era folosit pentru tratarea cancerului, a excrescențelor și a negilor în diferite regiuni din Brazilia, India, Indonezia și Malabar. Era folosit, de asemenea, în tratamentul astmului, a nevralgiilor, a reumatismului și a durerilor de dinți în India.

Concluzii

Familia Euphorbiaceae cuprinde relativ multe specii utilizate in terapeutica;

In majoritatea cazurilor principiile active se gasesc in latexul pe care aceste plante il contin;

Exista si exceptii: in cazul ricinului se utilizeaza in terapeutica uleiul obtinut din semintele sale;

Efectele benefice ale acestor plante sunt cunoscute din timpuri stravechi;

In cazul celor mai multor specii de Euphorbiaceae latexul este toxic, iar in cazul unora este chiar letal, motiv pentru care utilizarea sa nu se recomanda decat sub supravegherea medicului.