Implicatiile Terorismului Asupra Contextului International

Cuprins

Implicațiile terorismului asupra contextului internațional 1

Listă de abrevieri 4

Introducere 5

Argument 5

Metodologie 6

Structură 7

I. Considerații generale privind conceptul de terorism 9

1.1 Noțiuni introductive 9

1.2 Definirea conceptul de terorism 10

1.3 Scurta istorie a terorismului 12

II. Activitatea teroristă 15

2.1 Grupări teroriste 15

2.1.1 Al Qaeda 17

2.2 Acțiunea teroristă: determinările și motivațiile ei multiple 19

2.3 Procedee și mijloace de acțiune folosite de teroriști 25

2.4 Convenții internaționale- reprimarea activității teroriste 26

III. Atentatele teroriste de la 11 septembrie 28

3.1 Date generale ale cazului 28

3.2 Desfășurarea evenimentelor, implicații imediate 31

3.3 Relațiile internaționale după 11 septembrie 33

IV. Rolul mass-mediei în problematica terorismului 35

Concluzii 37

Bibliografie 39

Listă de abrevieri

I.R.A. – Irish Republican Army ( Armata Republicana Irlandeza);

O.N.U. – Organizatia Natiunilor Unite;

O.L.P. – One Liberty Properties;

F.L.Q. – Front du libération du Québes;

E.T.A. – „Euskadi To Askatasuna” (Organizatie terorista ce avea ca scop obtinerea independentei tarii bascilor fata de Spania);

S.U.A. – Statele Unite ale Americii;

FDNY- Official Fire Department, City of New York;

NYPD- Official New York City Police Department.

Introducere

Argument

Metodologie

Importanța lucrării este subliniată de faptul ca tema este una de actualitate și de asemenea foarte importantă pentru securitatea mondială.

Retragerea trupelor NATO din Afganistan și continuarea ajutorului financiar destul de consistent preconizat pe următorii ani ar putea duce din nou la o amenințare teroristă globală. Principalul obiectiv al lucrării este să demonstreze faptul că afganii nu sunt încă pregătiți să își apere singuri teritoriul împotriva talibanilor, deși aceștia si-au propus ca până anul viitor să formeze o armată de aproximativ 70.000 de soldați, bine pregătiți și instruiți de către forțele ISAF.

Prin această lucrare doresc să răspund la următoarele întrebări:

Va reuși Afganistanul să devină un stat independent și destul de puternic să lupte împotriva talibanismului?

Retragerea trupelor NATO va fi un beneficiu pentru Afganistan?

Există siguranța că armele și provizile nu vor ajunge pe mâinile talibanilor?

Va reuși Afganistanul să se dezvolte pe plan industrial și economic?

Există o șansă să fie oprită producerea de opiu și astfel să fie oprită producerea narcoticelor?

Metodele de cercetare abordate în această lucrare sunt, revizuirea literaturii de specialitate și analizarea acesteia, dar și analiza a numeroase studii academice, articole de presă de specialitate și a surselor web ce fac referire la tema de cercetare aleasă. Metoda de cercetare aleasă este una specifică cercetării din domeniul științelor politice, strategiei de securitate și a geopoliticii.

Am ales metoda calitativă de analiză a datelor deoarece am sintetizat informațiile deprinse prin revizuirea literaturii de specialitate și a câtorva articole on-line scrise pe tema de cercetare a acestei lucrări.

Structură

Lucrarea de față este structurata în așa fel, încât să faciliteze înțelegerea termenului “terorism”, și mai ales importanța fenomenului și stadiul în care el a ajuns, pentru perioada următoare a securității globale.

Structura lucrării include patru capitole, fiecare dintre acestea având rolul să accentueze prezență continuă a terorismului în problematica internațională, încă din momentul în care acesta a devenit cunoscut societății, respectiv implicațiile acestui fenomen și direcția spre care se îndreaptă. De asemenea apar anumite caracteristici principale care definesc grupările teroriste, procedeele și mijloacele prin care acestea acționează, ce le determină și le motivează. În detaliu este prezentată organizația Al Qaeda, cea mai faimoasă și mai înspăimântătoare organizație teroristă care a creat haos în dată de 11 septembrie 2001, prin atacul turnurilor gemene de la World Trade Center în urma deturnării a două avioane de pasageri. Apar date generale despre caz, modul în care au decurs lucrurile și ce a urmat. Iar în final rolul și implicațiile mass-mediei în problematica acestui controversat fenomen.

Primul capitol numit “Considerații generale privind conceptul de terorism”, subliniază date despre fenomenul în sine și anume noțiuni generale, definiții multiple ale terorismului, și istoria sa pe scurt.

Al doilea capitol “Activitatea teroristă” prezintă pentru început o descriere a grupărilor teroriste și o dezvoltare a istoriei organizației teroriste Al Qaeda. Mai apoi sunt analizate determinările și motivațiile multiple ale acțiunilor teroriste și respectiv procedeele și modul în care teroriștii acționează în cazul unui atac și în final o serie de convenții internaționale adoptate cu scopul reprimării activităților de acest gen.

În capitolul al treilea “Atentatele teroriste de la 11 septembrie”, am încercat să prezint datele generale ale atacului produs la turnurile gemene ale complexului de clădiri World Trade Center din Washington, și să povestesc liniar desfășurarea evenimentelor din acea zi a groazei. De asemenea sunt enumerate implicațiile imediate și stadiul în care au ajuns relațiile internaționale în perioada imediat următoare.

Al patrulea capitol și respectiv ultimul “Rolul mass-mediei în problematica terorismului” descrie gradul de implicare al mass-mediei când vine vorba de orice act de terorism produs la nivel global și modul în care publicul este influențat să perceapă acest fenomen într-un mod mai mult sau mai puțin veridic.

Considerații generale privind conceptul de terorism

Noțiuni introductive

Termenul „terorism" vine de la cuvântul francez “terrorisme”, și inițial se face referire în mod special la terorismul de stat practicat de guvernul francez în timpul anilor 1793-1794. Cuvântul francez provine la rândul lui de la verbul latin „terreō" care în traducere înseamnă „am speriat”. Terorismul există de secole, dar a căpătat o proeminență deosebită începând cu atacurile din Statele Unite ale Americii, de la 11 septembrie 2001, și de la lansarea Războiului Global Împotriva Terorismului.

Definiția exactă a terorismului este extrem de disputata, dar în general fenomenul consta în utilizarea ilegală a forței de către actorii non-statali cu scopul de a crea teroare în rândul populațiilor civile și de a forța guvernele la concesii politice. Folosirea violenței ilegale este ceea ce deosebește terorismul de activitatea politică normală, de violenta legală/judiciara și de războiul convențional. Unii comentatori includ în sfera terorismului și atacarea de către actorii non-statali a personalului de securitate. De exemplu, atacurile Armatei Republicane Irlandeze (IRA) asupra forțelor de securitate au fost adesea clasificate ca acte de terorism, dar mulți analiști prefera să se refere la acțiuni de tipul războiului de gherilă sau ai insurgentei și să definească terorismul într-un mod mai îngust că violența politică îndreptată în special înspre părți lipsite de apărare.

Terorismul este privit ca ceva rău în toate culturile și țările. Astfel, termenul de “terorism” este încărcat politic. Cei care fac acte de violenta vor să fie denumiți “gherile”, “luptători pentru libertate”, sau “soldați”, iar cei care sunt atacați îi numesc “teroriști”.

În ultimele decenii, acțiunile teroriste au captat atenția opiniei publice internaționale, a decidenților politici și a mediului academic; nu este, așadar, surprinzător faptul că interesul pentru înțelegerea acestui fenomen extrem de complex a crescut semnificativ, în special în ultimele decenii, când și terorismul a devenit global. Terorismul, prin urmare, a devenit una dintre probleme politice presante în ultimele decenii; este un fenomen complex, multifațetat, impredictibil (dificultatea prevenției și controlului), costisitor pentru state. În variatele sale manifestări – de la aparenta nebunie, la eroi, criminali nemiloși, etc.

În viziunea Secretarului Apărării din timpul lui G. Bush, Frank C. Carlucci III, “terorismul este în mod esențial o tactică, o formă de luptă politică destinată atingerii unor scopuri politice. Terorismul poate fi înscris în categoria conflictelor de mică intensitate și descris că război purtat la limita minimă a spectrului violenței, război în care conotațiile politice, economice și sociale joacă un rol mai important decât în cazul celui clasic, purtat de puterea militară convențională.”

Definirea conceptul de terorism

Nici până în ziua de astăzi nu a fost stabilită o definiție juridică conceptului de terorism. După ce a constatat că au fost oferite mai mult de o sută de definiții ale termenului de terorism, Laqueur (1999) concluzionează că singura caracteristică general acceptată este că implică violență sau amenințarea cu violența. Cu toate acestea, majoritatea observatorilor includ, de asemenea motivație politică și ideea că terorismul poate fi o organizație care acceptă și promovează violența ca o tactică politică.

Terorismul este de obicei definit ca fiind comiterea unor acte de violență, având obiective economice, religioase, politice sau ideologice, și care vizează în mod deliberat sau nu ia în considerare siguranța non- combatanților. O altă definiție comună vede terorismul ca o violență politică, ideologică sau religioasă din partea actorilor non -statali. Unele definiții includ acte de violență ilegală și de război.

Utilizarea de tactici similare de către organizațiile criminale de rachete de protecție sau să pună în aplicare un cod de tăcere nu este de obicei o etichetă a terorismului, deși aceleași acțiuni pot fi etichetate drept acte de terorism, atunci când sunt comise de către un grup motivat politic. Utilizarea termenului a fost, de asemenea, criticata pentru frecventa nejustificata a echivalării cu islamismul sau jihadismului, din moment ce ignoră organizațiile non- islamice sau persoanele fizice.

O definiție legală se găsește în Codul Statelor Unite, secțiunea 2656f (d): " premeditat, violența motivată politic perpetuata împotriva țintelor noncombatante din grupe subnaționale sau agenți clandestini, destinate de obicei să influențeze un public” și este utilizată de către Departamentul de Stat ca un ghid pentru elaborarea de rapoarte de incidență.

Terorismul este una dintre amenințările împotriva căreia statele trebuie să-și protejeze cetățenii. Statele au nu numai dreptul, ci și datoria să facă acest lucru. Dar statele trebuie de asemenea să se asigure că măsurile împotriva terorismului să nu se transforme în măsuri care să mascheze sau să justifice încălcarea drepturilor omenești. Pe plan intern, apare pericolul ca urmărind asigurarea securității să sfârșim prin sacrificarea libertăților cruciale și în felul acesta să slăbim și nu să întărim securitatea comună – corodând astfel vasul guvernării democratice din interior.

În esență, terorismul este efectul cel mai nociv al puterii. În sensul că se legitimează ca fiind forța cea mai brutală și utilizarea ei este cea mai lipsită de scrupule. Terorismul este una dintre cele mai importante amenințări interne, regionale și internaționale asupra securității. În prezent, terorismul tinde să fie generalizat, pătrunzând treptat în toate sferele existenței.

Scurta istorie a terorismului

Deși teroarea războiului și a violenței criminale au fost cunoscute încă de la începuturile existenței umane, conceptul de terorism ca formă de violență politică își are originea încă din perioada Revoluției Franceze pentru a descrie utilizarea forței de către guvernul revoluționar francez în vederea eliminării oponenților și a intimidării opoziției.

Noțiunea de terorism este cunoscută încă din secolul al-XVIII-lea, acest termen apărând după revoluția franceză din 1789. În secolul XX, terorismul internațional desfășurat pe timp de pace capăta o deosebită amploare.

Una dintre caracteristicile principale ale fenomenului de terorism o constituie intimidarea prin violență, metodele utilizate fiind extrem de diversificate, cuprinzând luarea de ostatici, asasinatul, răpirea de persoane, execuțiile, distrugerea de edificii publice, producerea de explozii, sabotarea mijloacelor de telecomunicații, răspândirea unor boli contagioase etc. Acestor metode “clasice” li se pot adăuga noi forme precum: atentatele împotriva șefilor de state, atentatele împotriva unor personalități politice, atacurile misiunilor diplomatice și a diplomaților, atacarea unor instituții publice, a avioanelor.

Raportat la scopurile pe care și le propun autorii actelor teroriste, precum și consecințele unor astfel de acte, terorismul poate constitui o infracțiune de drept comun atunci când se urmărește prin intermediul acestuia realizarea unui avantaj material, cum ar fi executarea de fonduri sau răzbunarea, însă poate lua și forma unei crime politice, când urmărește să înlăture anumiți lideri politici, să influențeze prin intimidare politică generală a unor state, să impună o doctrină politică sau o anume formă de organizare a statului (terorismul de stat).

Încă din anul 1926 a fost pusă în discuție o Convenție Internațională pentru universalizarea reprimării terorismului, la inițiativa României, în cadrul Societății Națiunilor. Vespasian V. Pella, un eminent jurist român elaborează un proiect al Convenției pentru instituirea unei Curți penale internaționale împotriva terorismului, în 1935 și prezentat Societății Națiunilor.

Statele membre ale Convenției pentru prevenirea și reprimarea terorismului din 1937 se angajau să prevină și să reprime acțiunile de acest gen, să coopereze reciproc în acest sens, să “reafirme principiul de drept internațional după care este de datoria oricărui stat să se abțină el însuși de la orice fapt destinat favorizării acțiunilor teroriste îndreptate împotriva altui stat și să împiedice actele prin care acestea se manifestă”.

După 1945, într-o nouă mișcare de pendul, termenul și-a recâștigat conotațiile revoluționare cu care este asociat (nu exclusiv) până azi. Atunci, (după 1945), termenul a fost utilizat în primul rând cu referire la revoltele violente stârnite de grupurile naționaliste anticolonialiste care se opuneau dominației metropolelor europene.

În mișcările de eliberare națională au funcționat grupuri care au recurs la terorism împotriva puterilor coloniale. Însă în anii 50, 60, aceste grupuri au fost etichetate, că urmarea a influenței Stângii drept „luptători pentru libertate” și nu teroriste. De pildă, Yasser Arafat într-o cuvântare în fața Adunării Generale a ONU, nov. 1974 spunea: [Diferența între revoluționari și teroriști – precizarea mea] lies in the reason for which each fights. For whoever stands by a just cause and fights for freedom and liberation of has lands from the invaderes, the settlers and the colonialists, cannot possibly be called terrorist.”

În anii 60 și 70 termenul a continuat să fie asociat cu un context revoluționar, însă treptat a inclus și grupurile naționaliste și etnice separatiste, din afara cadrului (neo) colonial precum și organizații radicale, motivate ideologic: OLP, Frontul de eliberare al Quebec-ului (FLQ), ETA, și altele.

La mijlocul secolului XIX, termenul de “terorism” și-a schimbat înțelesul și a devenit asociat cu utilizarea violenței împotriva guvernelor de către mișcările revoluționare. Acesta este și sensul în care termenul este cel mai des folosit în prezent.

La începutul deceniului nouă al secolului trecut, în paralel cu aceste înțeles, termenul a început să fie folosit pentru a descrie fenomene mai puțin distincte, d. ex. Mijloc calculat de a destabiliza Occidentul ca parte a unei vaste conspirații globale (teorii conspiraționiste comuniste); ulterior, atacurile împotriva unor ținte americane sau occidentale sponsorizate de unele regimuri precum Iran, Libia, Irak și Siria au înlocuit teama conspirației comuniste.

Astfel, terorismul a început să fie asociat cu un nou tip de conflict (clandestin, „în umbră”, în care statul mai slab poate înfrunta statul mai puternic fără riscul represaliilor. Așadar, sensul/înțelesul terorismului s-a modificat din nou, de la un fenomen individual de violență subnațională la unul cu mai multe elemente, sau parte a unui tipar mai larg, de conflict non-statal.

Deloc surprinzător, pe măsură ce sensul și utilizarea termenului a suferit modificări odată cu trecerea timpului, pentru a se acomoda discursului politic din epocile succesive, terorismul s-a dovedit într-o mai mare măsură eluziv în fața încercărilor de realizare a unei definiții consistente.

Activitatea teroristă

Grupări teroriste

Cel mai adesea terorismul este practicat în grupuri, rare fiind cazurile importante de acțiuni teroriste comise de indivizi singulari, ce nu sunt afiliați niciunei organizații sau niciunui grup. Pentru majoritatea teroriștilor alăturarea de un grup devine o motivație mai semnificativă decât doctrină sau scopurile politice pe care le exprimă grupul, chiar dacă în interiorul grupului se sunt impuse constrângeri puternice. Cu scopul îndoctrinării, grupul emite membrilor săi o contracultură care se centrează în jurul propriilor lor reguli, dorind astfel să îi izoleze de societate filtrând sau contracarând informațiile.

Faptul că organizațiile teroriste sunt în stare să comită mii de crime într-o singură acțiune și să terorizeze întreaga populației pe timp de pace a devenit deja un lucru banal, apelând la nenumărate procedee cu scopul de a-și atinge obiectivele. În vederea creării unei stări de panică, groaza și deruta în rândul populației și capturării, răpirii sau luării de ostatici era folosită cel mai des acțiunea directă. Distrugerea rezistenței psihice a persoanelor, grupurilor sau chiar națiunilor întregi se realizează prin acțiuni indirecte.

Atacul terorist afectează cetățenii care nu au nicio vină dar implicit sunt principalele victime ale conflictelor dintre terorism și puterea statală. Leonardo Sciascia susținea că “nicio crimă nu poate ajunge la malurile adevărului”, dar afirmațiile sale au fost contrazise de multe ori de istoria terorismului. Susținerea puterii de stat sau cauzele teroriștilor influențează rezultatele terorismului ce depind de alegerile majorității populației civile necombatante.

Din cauza menținerii omogeneității ideilor politice și religioase transmise în cadrul unui grup, membrii sunt determinați să-și vadă viitorul numai în interiorul acestuia, ideea de a fi excluși fiind spaima majoră. Grupările teroriste în principiu au un număr restrâns de activiști, dar au posibilitatea de a se alătura unor mai mari organizații sau de a deveni ele înseși mici unități cu drept de operare.

Grupul terorist poate fi considerat și o entitate organizațională din cauza faptului că lărgirea grupului operațional implica totodată dificultatea de a menține disciplina și de a evita posibilele infiltrări sau demascări din interior. Grupările teroriste se formează și pe baza unor criterii subnaționale, pe motivul realizării unor scopuri de acest gen, fapt pentru care nu exista loialitate față de stat sau națiune la acest nivel organizațional. De obicei, activiștii terorismului provin din rândul unor minorități naționale, economice, sociale, care aleg mijloace violente sau criminale pentru a-și atinge scopurile, fiind independenți.

Scopurile politice urmate de teroriști variază. În secolul XX, grupările teroriste s-au împărțit în două categorii- grupări etnico-naționaliste, precum Armata Republicană Irlandeză și Organizația pentru Eliberarea Palestinei și grupuri ideologice-revoluționare, precum Brigada Roșie sau banda Baader-Meinhof. Multe organizații combină aceste două tipuri. Prăbușirea Uniunii Sovietice a dus la declinul terorismului inspirat din socialism.

Așa-zișii teroriști religioși, care includ grupuri precum Al Qaeda, au căpătat un rol important în secolele XX și XXI. Unele organizații unilateral orientate, precum Frontul de Eliberare a Animalelor continua și ele să opereze.

În ciuda temerilor ca grupurile teroriste ar putea obține arme de distrugere în masă, arma preferată a majorității teroriștilor sunt explozivii convenționali. O tactică ce a dobândit o mare popularitate de când a fost folosită pentru prima dată în anii ’80 de către Hizballah, în Liban, și de către Tigrii de Eliberare a Tamil Eelam-ului în Sri Lanka este terorismul suicidar. Cel mai frumos exemplu de terorism suicidar de până acum sunt atacurile teroriste din SUA, de la World Trade Center și de la Pentagon, de pe 11 septembrie 2001.

Numărul incidentelor teroriste la nivel global a scăzut de la mijlocul anilor ’80, dar numărul atacurilor sinucigașe a crescut substanțial. O altă schimbare din ultimii ani este că din atacurile teroriste au rezultat în medie mai mulți morți. Astfel lumea este martoră la mai puține acte de terorism decât în trecut, dar cel mai probabil la mai multe morți. Aceasta reflecta faptul că grupurile teroriste moderne precum Al Qaeda par să facă mai puține discriminări în ceea ce privește țintele și sunt mai interesate să cauzeze mult rău decât grupurile din timpul Războiului Rece.

Al Qaeda

Al Qaeda denumită și “Baza” este denumirea organizației teroriste faimoasă pentru atacurile asupra World Trade Center din New York și asupra sediului Pentagonului din Washington DC de la 11 septembrie 2001. Condusă și fondată de disidentul saudit Osama bin Laden, Al Qaeda s-a dezvoltat dintr-o rețea de combatanți care au participat la luptă împotriva sovieticilor în Afganistan din anii ’80.

Cu toate că unii comentatori plasează înființarea Al Qaeda în 1988, exista puține dovezi ca organizația a fost implicată în activități teroriste semnificative înainte de mijlocul anilor ’90. În 1996, bin Laden a creat pe teritoriul Afganistanului o serie de tabere de instruire pentru militanții islamici și a stabilit legături cu regimul Taliban care era la putere în aceea perioadă.

Al Qaeda a devenit cunoscută opiniei publice în 1998, când a fost responsabilă pentru atentatele cu bomba asupra ambasadelor Statelor Unite ale Americii din Nairobi și Dar es Salaam. A organizat de asemenea un atentat asupra distrugătorului american USS Cole în Golful Acen în luna octombrie a anului 2000, atac în urma căruia au fost uciși 17 militari americani.

După atentatele de la 11 septembrie 2001, o coaliție condusă de SUA a distrus bazele Al Qaeda din Afganistan, mulți dintre liderii și susținătorii organizației fiind uciși sau capturați. Cei care au supraviețuit inclusiv bin Laden, au fost disperați și de atunci au devenit fugari. Percepția generală este ca puterea Al Qaeda de a opera ca o organizație centralizată a fost puternic deteriorata. Cu toate acestea, capacitatea sa continua de a supraviețui, de a coordona și a cauza lovituri inamicului său a transformat Al Qaeda într-un factor de inspirație ideologică pentru militanții islamici din toată lumea.

Al Qaeda este renumită pentru atacurile teroriste sinucigașe îndreptate de multe ori simultan împotriva mai multor ținte. Se distinge față de alte organizații teroriste prin faptul că are o rază de acțiune globală. Părerile experților cu privire la scopurile și motivațiile Al Qaeda sunt împărțite. O parte o privește ca pe o organizație orientată religios, devotata creării unui califat islamic în Orientul Mijlociu și condusă de o ura viscerala față de cultură Occidentală.

O altă parte considera că scopurile sale sunt în principal politice, cu toate că sunt “ambalate” în retorica religioasă și îi privește acțiunile ca fiind orientate spre ținte specifice, în scopuri specifice, mai degrabă decât spre Occident în general. O declarație făcută în 1998 de către bin Laden și alți lideri sub denumirea de “Frontul Islamic Mondial” menționa faptul că este de datoria tuturor musulmanilor să ucidă americanii și cită trei abuzuri clare: ocuparea teritoriilor sfinte din peninsula Arabică de către forțele americane; sancțiunile economice și campania aeriană împotriva poporului irakian și supunerea palestinienilor la opresium.

Al Qaeda este dificil de caracterizat. Pe de o parte, poate fi privit ca o organizație teroristă ierarhizata ale cărei operațiuni au fost plănuite și finanțate de către o conducere centrală. Pe de altă parte, poate fi privită mai degrabă ca o rețea de grupuri teroriste conectate liber, care se inspiră și probabil ocazional primesc sprijin practic de la conducerea centrală, dar probabil ocazional primesc sprijin practic de la conducerea centrală, dar care operează independent în cele mai multe cazuri.

Importanță Al Qaeda în această privință este considerată tot mai des mai degrabă ideologica decât organizaționala. În ultimii ani, o serie de grupuri, precum cel care fusese condus de Abu Musab al-Zarqawi în Irak, au anunțat că au aderat la Al Qaeda dar nu este clar cât de semnificative sunt astfel de declarații. Mai mult nu este clar ce conexiune dacă aceasta a existat a avut Al Qaeda nu recentele atacuri teroriste din Europa precum cele din Spania din martie 2004 și Marea Britanie din iulie 2005. Dimensiunea, forma și modul de operare actuale ale Al Qaeda nu sunt foarte clare.

Acțiunea teroristă: determinările și motivațiile ei multiple

Faptul că organizațiile teroriste sunt în stare să comită mii de crime dintr-o singură acțiune și să pună sub amenințare comunități întregi pe timp de pace a devenit un lucru banal. În vederea realizării obiectivelor pe care și le-au impus, grupările teroriste apelează la diferite procedee de acțiune. În cazuri precum luarea de ostatici, capturarea sau răpirea de persoane, crearea de haos, deruta și stări de panică ei utilizează acțiunea directă. Acțiunea indirectă, în schimb, mai este văzută ca și o acțiune psihologică care are ca scop slăbirea rezistenței psihice a persoanelor, grupurilor sau națiunilor cu care intra în contact.

În urma conflictului dintre terorism și puterile statale, singurii afectați sunt cetățenii nevinovați, din cauza efectelor economice colaterale sau de răspunsurile exagerate ale statului din care fac parte. Chiar dacă istoria fenomenului de terorism a contrazis de multe ori ideea lui Leonardo Sciascia precum “nicio crimă nu poate ajunge la malurile adevărului”, alegerea luată de majoritatea populației civile necombatante de a susține puterea statală sau cauza teroriștilor prevedea rezultatele terorismului.

Teroriștii văd lumea diferit față de membrii guvernelor sau față de societatea civilă. Stabilirea strategiilor și a modului de reacție la politicile guvernamentale sunt determinate de sistemele lor conceptuale. În urma observațiilor lui Crenshaw se înțelege că „acțiunile organizațiilor teroriste se bazează mai degrabă pe o interpretare subiectivă a lumii decât pe realitatea obiectivă”.

Mediul lor politico-social, tradiții culturale și dinamicile interne ale grupărilor lor clandestine sunt incluse în variabilele care alcătuiesc sistemele lor conceptuale. Teroriștii sunt raționali în ceea ce privește acționarea dar cu toate acestea convingerilor lor sunt iraționale în viziunea societății.

Teoria cognitivă enunța că percepția, rațiunea și memoria sunt factorii care determină comportamentul unei persoane. În psihologie, cunoașterea este unul dintre conceptele importante deoarece cu ajutorul ei indivizii ajung să se înțeleagă. Prin intermediul ideologiei lor mărginite, fie ea anarhism, naționalism, sau oricare alta, teroriștii văd lumea altfel, ei considerând că sunt eliberatori martiri, soldați sau luptători legitimi pentru cauze nobile sociale și nicidecum acționari ai fenomenului terorism.

Din cauza devotamentului lor, teroriștii care recunosc că acțiunile lor sunt teroriste, sunt indiferenți în legătură cu modul în care sunt priviți de lumea exterioară. Alții, la fel de devotați fiind, nu doresc afirmarea lor ca teroriști, opunându-se luptătorilor pentru libertate sau eliberatorilor naționali. (Hudson, 1999).

Kristen Renwick Monroe și Lina Haddad Kreidie (1997) au descoperit perspectiva – ideea că avem cu toții o viziune despre lume, o viziune despre noi înșine și o viziune despre noi înșine în relație cu alții – de a fi o unealtă foarte utilă în înțelegerea fundamentalismului, spre exemplu. Ipoteza propusă este că perspectivele fundamentaliștilor seamănă între ele și că diferă în moduri semnificative și consistente, din perspectiva nonfundamentalismului. Monroe și Kreidie concluzionează că „fundamentaliștii nu se consideră indivizi, ci se consideră mai degrabă simboluri ale islamului”.

Acestea afirma că este o greșeală din partea politicienilor occidentali să îi trateze pe fundamentaliștii islamici ca fiind actori raționali și să-i numească iraționali atunci când nu acționează conform metodelor tradiționale. „Fundamentalismul islamic nu ar trebui asociat simple lor valori politice care pot fi compromise sau negociate, sau chiar sistemului ideologic – cum ar fi socialismul sau comunismul – în care sunt recunoscute modelele democratice liberale ale discursului și interacțiunii politice” și ca „fundamentalismul islamic implică o conștiință politică diferită, una în care identitatea religioasă determină opțiunile deschise fundamentalistului. Acesta se extinde pe toate ariile și nu respectă nici o separare între privat și politic”.

Există numeroase lucrări care încearcă să explice că fundamentalismul religios se bazează adesea pe teoria modernizării și subliniază o criză de identitate, explicând fundamentalismul religios ca fiind un antidot pentru dislocările rezultate dintr-o schimbare rapidă sau din modernizare. Fundamentalismul islamic este descris adesea că fiind o apărare împotriva amenințărilor aduse de modernizare identității tradiționale a unei grupări religioase.

Respingând ideea fundamentalismului ca patologie, teroriștii raționali demonstrează o dezvoltare socio-economică instabilă ca motiv principal pentru nemulțumirea și alienarea suferită de acești indivizi. Prinși între o cultură islamică ce promovează valori morale și satisfacție spirituală și modernizarea culturii occidentale, ce oferă acces la îmbunătățire materială, mulți musulmani ajung la anxietate, alienare și dezorientare printr-o dăruire absolută față de modul de viață islamic.

Astfel, fundamentalistul islamic este considerat un individ alienat, cu convingeri dogmatice și rigide și un complex de inferioritate și la fel de idealist și devotat la o viață austeră plină de lupte și sacrificii. Totuși, în anii ’90, studii empirice despre grupările islamice au combătut acest punct de vedere. Hoffman-Ladd, de exemplu, sugerează că fundamentaliștii nu sunt neapărat ignoranți și asupriți, conform stereotipului, ci în mod frecvent candidați și absolvenți de fizică, chiar dacă sunt adesea candidați proveniți din medii rurale sau tradițional religioase.

Fundamentalismul este mai mult o revoltă a tinerilor prinși între trecutul tradițional și o educație occidentală seculară. Reuben și Bernard Lewis susțin și ei că ar exista o coeziune cognitivă între Occident și convingerile fundamentaliste.

Centrându-se pe fundamentaliștii Sunni, Reuben afirmă că scopurile acestora sunt percepute nu ca interese individuale, ci ca imperative morale, iar concepțiile lor despre lume diferă foarte tare de cele occidentale. Având drept scopuri imperative morale, grupările fundamentaliste percep lumea prin intermediul lentilelor distorsionante ale concepțiilor lor religioase.

Procesul de aderare la o grupare teroristă este unul complex. Indivizii care devin teroriști sunt adesea șomeri, indivizi alienați din punct de vedere social. Cei cu studii puține aderă la grupări teroriste din plictiseală și din dorința de aventură, în câștigul unei cauze pe care o consideră dreaptă.

Unii indivizi pot fi motivați de dorința de a-și pune în practică anumite îndemânări, cum ar fi fabricarea de bombe. Tinerii educați pot fi motivați mai mult de convingeri politice sau religioase. Persoana care devine terorist în țările occidentale este fie intelectual, fie idealist.

De obicei, acești tineri, fie ei educați sau needucați, se angajează în proteste ocazionale și disidență. Potențialii membri încep adesea ca simpatizanți ai grupării. Adesea ei provin din organizații susținătoare, cum ar fi grupări de deținuți susținătoare sau grupări studențești activiste. Din simpatizanți, ei devin susținători pasivi. Și incidentele violente cu poliția sau cu alte forțe de securitate motivează un individ deja alienat din punct de vedere social să adere la o grupare teroristă.

Deși circumstanțele diferă, rezultatul final al acestui proces treptat este că individul, adesea cu ajutorul unui membru de familie sau al unui prieten care are contacte cu teroriștii, devine terorist. Selectarea noilor membri într-o grupare teroristă este totuși foarte drastică. De-a lungul unei perioade de mai bine de un an, noul recrut are o evoluție lentă până să ajungă la statutul de membru cu drepturi depline. Un individ care se depărtează de societate ar putea deveni la fel de bine călugăr sau pustnic.

Pentru a deveni terorist, acesta are nevoie de o motivație puternică. Totuși, nici această motivație nu este de ajuns. Potențialul terorist are nevoie și de ocazia să adere la o grupare teroristă. Și, la fel ca pentru oricare job, ei trebuie să fie acceptați de membrii ai grupării, având în vedere că grupările sunt exclusiviste. Astfel, recruții nu au nevoie doar de o personalitate compatibilă, ci și de anumite abilități folositoare grupării, cum ar fi cele legate de domeniul armamentului sau comunicațiilor.

Psihologia aderării la o grupare teroristă diferă în funcție de tipologia grupării. O persoană care aderă la o grupare teroristă anarhistă sau marxist-leninistă de obicei nu beneficiază de suport social, ci doar de desconsiderare socială, în timp ce aderenții la o grupare etnică separatistă (ETA sau IRA) se bucură de suport social considerabil și chiar de respect în cadrul enclavelor etnice.

Psihologul Eric D. Shaw oferă un caz revelator pe care-l numește „Modelul Evoluției Personale”, prin care teroriștii își încep noua lor profesie. Componentele acestei evoluții includ: procese de socializare; injurii narcisiste; evenimente încurajatoare, în special confruntarea cu poliția; și legături personale cu membrii unor grupări teroriste, după cum urmează: modelul evoluției personale sugerează faptul că teroriștii provin dintr-o comunitate care a avut de suferit.

Foarte interesant este faptul că acțiunile forțelor de securitate sau ale poliției determină o activitate politică mai violentă din partea acestor indivizi, iar existența unei legături personale cu alți teroriști dă naștere la un spirit de echipă foarte dezvoltat în cadrul grupărilor violente.

Mai mult, organizațiile teroriste din țările în curs de dezvoltare recrutează membri din ce în ce mai tineri. Singurele modele pentru acești tineri sunt teroriștii și luptătorii de gherilă. Abu Nidal, spre exemplu, a reușit să recruteze tineri alienați, săraci și needucați, încântați să aibă legătură cu o grupare condusă de o figură bine cunoscută, dar în același timp misterioasă.

Între anii 1980-1990, mii de voluntari musulmani străini (14.000, potrivit „Jane’s Intelligence Review”) – furioși, tineri și zeloși, proveniți din mai multe țări, inclusiv din Statele Unite – s-au deplasat spre baze de antrenament din Afganistan sau din regiunea de graniță dintre Pakistan și Afganistan, pentru a se perfecționa în arta militară. Aveau vârste cuprinse între 17-35 de ani. Unii dintre ei aveau studii superioare, însă majoritatea erau tineri șomeri needucați, fără nicio perspectivă. Deborah M. Galvin (1983) notează faptul că există o cale comună de aderare la terorism în ceea ce privește femeile, și anume prin implicarea în politică și prin aducerea la o cauză politică.

Una dintre membrele ETA, „Begona”, i-a povestit lui Eileen MacDonald (1992) cum a intrat în grupare la vârsta de 25 ani: „Am aderat [în ETA] din cauza unui bărbat care era deja membru”. Presiuni de conformare: presiunea asupra membrilor, solidaritatea de grup și psihologia dinamicii de grup ajută la forțarea (constrângerea) membrilor să rămână în grupare.

Conform lui Post (1985), din tendința teroristă de a-și subordona identitățile în grupare rezultă un fel de „mentalitate de grup” și un cod moral de grup ce implică obediență necondiționată pentru grupare. După cum observă Crenshaw, „gruparea, ca selector și interpret al ideologiei, este centrală”. Coeziunea grupării crește și descrește în funcție de gradul pericolului extern care o amenință. Nevoia de a aparține unei grupări îi motivează pe majoritatea teroriștilor care vor să adere la o grupare teroristă.

Comportamentul teroriștilor este similar ca urmare a nevoii indivizilor alienați și dornici să adere la o grupare. Pentru noul recrut, gruparea teroristă devine un substitut familial, iar liderii grupării devin substituți ai părinților lor. Motivația-cheie pentru aderarea la o grupare teroristă este dorința de a-i aparține, iar fraternitatea indivizilor cu aceleași mentalități este bazată pe nevoia de înțelegere în cel mai înalt grad între membrii grupării.

În momentul în care gruparea este atacată de forțe de securitate, apare în interiorul său tendința membrilor de a deveni mai uniți. Un membru mai puțin devotat, care încearcă să pună la îndoială deciziile grupării ori să cedeze în fața unor presiuni externe împotriva grupării, va fi supus unor sancțiuni foarte severe.

Asupra membrilor unei organizații teroriste sunt impuse nenumărate presiuni pentru comiterea unor acte de violență. Post afirmă că „indivizii devin teroriști cu scopul de a intra în grupări teroriste și de a comite acte de terorism”. Intrarea într-o grupare teroristă le oferă un simț de „eroism revoluționar” și importanță de șine de care nu se bucurau ca simpli cetățeni. În consecință, un lider care este înclinat spre acțiune are o poziție mai bună în cadrul grupării decât unul care promovează prudența și moderația.

Thomas Strentz a afirmat că grupările teroriste ce operează împotriva democrației au adesea un comandant pe care îl numesc „oportunist”, adică un activist, de regulă bărbat, a cărui activitate criminală predatează implicarea sa politică. Strentz aplică clasificarea psihologică a personalității antisociale, cunoscută și sub denumirea de sociopată sau psihopată, stilului de viață al acestui tip de individ înclinat spre acțiune. Deși oportunistul nu este bolnav psihic, explică Strentz: “Este evident că se află la dispoziția altora și este lipsit de capacitatea de a simți vinovăție sau empatie”.

Procedee și mijloace de acțiune folosite de teroriști

Formă de bază a actelor comise de teroriști, numită și acțiune directă, consta în atacul deschis, armat sau amenințarea cu armă asupra obiectivului vizat, în scopul ocupării acestuia și luării de ostateci, distrugerii, capturării, nimicirii, răpirii unor persoane ori creării de panică și derută, frică și groază în rândul populației.

Crearea unui climat politico-social tensionat în statul în care au avut loc atentatele ce are consecințe pe plan intern și extern reprezintă un alt scop urmărit prin comiterea unor asemenea acțiuni. Principala metodă folosită de teroriști în cadrul acțiunilor directe este atacul în forță, executat rapid și prin surprindere asupra obiectivului vizat.

Acțiunea acoperită cuprinde asasinarea unor persoane, distrugerea, incendierea unor obiective atât prin folosirea încărcăturilor explozive, cât și prin lovirea de la distanță a țintelor cu mijloace telecomandate ori cu mașini-capacană.

La momentul actual, țările Europei Occidentale se confruntă tot mai mult cu acte de violență comise de numeroasele grupări de extremă dreaptă sau stânga care desfășoară o adevărată teroare de masă. S-a constatat o amplificare a organizațiilor neofasciste, mai ales în Germania și Italia. Acțiunile indirecte sunt actele de intimidare, influențare și amenințare cu violența, săvârșite de elemente specializate ale organizațiilor și grupărilor teroriste prin lansarea premeditată de zvonuri, alarme false și apeluri telefonice, șantaj de natură să creeze stări de nesiguranță, derută și panică în rândul unor personalități și grupuri politice, sau al unei mase de persoane. Pentru realizarea scopului propus, forțele teroriste desfășoară în prealabil diferite acțiuni pentru obținerea de informații despre obiectivul vizat și executarea unor acțiuni de diversiune.

Acțiunea desfășurată în scopul atragerii atenției și influențării moralului celui sau celor vizați, prin executarea de distrugeri, sabotaje, atentate, capturarea de persoane, răspândirea de zvonuri, pentru a crea panică, derută și neîncredere în rândul populației se numește diversiune.

Ambuscadă este executată cu efective mici, înarmate, și se organizează în scopul capturării de persoane, documente, armament etc. Atacul direct se organizează când grupul terorist beneficiază de un număr însemnat de elemente și se execută asupra locului de dispunere a obiectivului vizat. Distrugerile sunt executate în scopul: paralizării producției în întreprinderi, incendierii sectoarelor vitale (centrale termice, rezervoare de combustibili, depozite, etc.); paralizarea circulației pe anumite căi de comunicație; întreruperea legăturilor telefonice prin distrugerea unor posturi radio, de televiziune, stații radio-releuri, centre de calcul etc..

Raidul este o formă de acțiune complexă, executată prin surprindere, ce se organizează în vederea capturării, unor personalități importante, nimicirii sau distrugerii succesive a mai multor obiective, urmată de retragerea și înșelarea adversarului.

În concluzie, putem aprecia că teroarea, distrugerile, omorurile, zvonurile false, brutalitatea și alte acțiuni întreprinse de grupurile teroriste sunt mult mai periculoase decât cele ce apar în conflictele armate clasice.

Convenții internaționale- reprimarea activității teroriste

În ultima vreme, s-au adoptat câteva convenții internaționale care sunt menite să reprime activitățile teroriste. Am evidenția în primul rând Convenția asupra prevenirii și pedepsirii crimelor împotriva persanelor protejate în pan internațional, inclusiv a agenților diplomatici, convenție adoptată de Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite în anul 1973, respectiv o convenție adoptată de aceeași organizație internațională în 1994 respectiv Convenția asupra securității personalului ONU și a personalului asociat.

Alte acte internaționale semnificative în acest domeniu sunt Convenția de la Tokio privind crimele și alte acte comise la bordul aeronavelor (1963), Convenția de la Haga privind reprimarea capturării ilegale a aeronavelor (1970), Convenția de la Montreal privind reprimarea actelor ilegale împotriva siguranței aviației civile (1971), etc..

În anul 1973, la Geneva, s-a semnat Convenția pentru prevenirea și reprimarea terorismului, act internațional prin care statele semnatare s-au angajat să pedepsească persoanele vinovate de următoarele acte teroriste: atentate împotriva șefilor de state și al altor persoane asimilate acestora, acte diversioniste împotriva bunurilor de stat sau private, fapte care pun în pericol mai multe vieți omenești, confecționarea, păstrarea sau aprovizionarea cu arme și mijloace teroriste, falsificarea, introducerea și cedarea de pașapoarte și alte documente false, pregătirea de acte teroriste, instigarea la terorism și sprijinirea sub orice formă a teroriștilor.

Această convenție pe care am aprecia-o ca și convenție cadru a fost urmată de alte acte internaționale care au concretizat unele domenii protejate sau modalități de acțiune împotriva terorismului internațional. În acest sens, am enumera: Protocolul pentru pedepsirea actelor ilicite împotriva securității platformelor fise situate pe platoul continental, semnat la Roma în anul 1988, Convenția împotriva luării de ostatici, adoptată de Organizația Națiunilor Unite în anul 1979, Convenția asupra prevenirii și pedepsirii crimelor împotriva persoanelor protejate pe plan internațional, inclusiv agenții diplomatice, adoptat de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în anul 1973, etc.. Nu putem omite nici Convenția împotriva recrutării, folosirii, finanțării și instruirii mercenarilor, adoptată de Organizația Națiunilor Unite în anul 1959.

În sfârșit, nu putem emite nici numeroasele rezoluții ale Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite adoptate pe diverse tematici și care toate vizează domeniul terorismului internațional. Astfel, literatura juridică menționează rezoluții menite să elimine terorismul internațional (anula în perioada 1995- 2003), etc..

Atentatele teroriste de la 11 septembrie

Date generale ale cazului

Cu siguranță, data de 11 septembrie 2001, a intrat în istoria universală. Ea este și va rămâne ceva care încă trezește controverse și în același timp, vom putea vorbi de un “înainte” și de un “după”. Este un fel de “cumpănă a timpului” care curge inexorabil. Un apogeu temporal, istoric. Desigur lumea nu s-a schimbat brusc odată cu dezastrul provocat de atacurile din 11 septembrie asupra World Trade Center, însă s-a schimbat modul de a interpreta trecutul și de a privi viitorul.

Ideea de hiper-terorism este dezbătuta de multa vreme între specialiști și chiar se pune problema potrivit căreia ce s-ar întâmpla în cazul în care arme nucleare, chimice sau bacterilogice ar fi folosite de către teroriști? Exista o anumită problemă în abordarea acestei chestiuni și pentru că oamenii nu iau în serios ceva decât atunci când se produce acel ceva, iar când evenimentul propriu-zis are loc există o tendință de a-l uita destul de repede. Măsurile de prevenire ale unui astfel de eveniment sunt la fel de importante ca și măsurile de apărare propriu-zise.

Este interesant de văzut cum anumite aspecte joacă un rol extrem de interesant în toată această problemă a lui 11 septembrie 2001. Și anume, este de-a dreptul ieșit din comun cum se poate că cineva să se prezinte la o școală de pilotaj, unde să nu fie nevoie să-ți dezvălui identitatea, să plătești în numerar și pe de-asupra să mai și susții că nu vrei să înveți să decolezi sau să aterizezi. Și toate acestea fără a trezi niciun fel de suspiciuni.

De exemplu, în Anglia, grupurile islamiste pot să-și creeze antene legale iar condițiile de extrădare sunt atât de dificile încât inițiatorii se simt protejați și pot liniștit să procedeze la punerea în aplicare a diverselor planuri malefice.

Mulți se întreabă, pe bună dreptate, dacă în schimbul acestor “dificultăți” de extrădare și înlesnire a șederii unor cetățeni străini pe teritoriul britanic, nu există cumva un acord implicit de tipul imunitatea teritoriului și a cetățenilor britanici, opozabila imunității rețelelor implantate subversiv.

Se mai pune implicit și problema costurilor economice ale terorismului care sunt foarte ridicare. Doar Washingtonul cheltuiește aproximativ 5 miliarde de dolari într-un an în lupta contra acestui fenomen, atât în interiorul SUA, cât și în alte regiuni ale lumii, terorismul lovind serios în bazele economice ale unor state, cum ar fi, Israel, Egipt, Cipru sau Turcia, tari în care turismul le asigura principalul venit atât pentru stat, cât și pentru întreprinzători.

Dar costurile sunt ridicare și pentru cei implicați în terorism. Problema finanțării terorismului este strâns legată de chestiunea drepturilor civile. Pentru a crea și dezvolta o rețea cum este Al-Qaeda este nevoie de multă organizare și de multe resurse financiare. Lupta împotriva terorismului înseamnă și supravegherea fluxurilor financiare, a originilor și destinației lor, case se lovește în același timp de secretul bancar și de interesul băncilor de a nu pierde importante comisioane din circulația acestor bani prin sucursalele lor.

Cu siguranță un rol important în catastrofa de la 11 septembrie, l-a jucat și clasicul conflict birocratic. Mulți analiști sunt încă șocați la gândul că nu pot concepe cum o țară atât de puternică că Statele Unite, care aloca atâtea resurse securității sale, să devină victima unei asemenea agresiuni prin surprindere.

Prevenția terorismului implica, după cum se știe, și o serie de măsuri care pot fi interpretate de unii drept contrare drepturilor omului și poate pe bună dreptate. Este de asemenea dificil să se poată proceda la o luptă împotriva terorismului, fără a se lua în considerare și o componentă care privește drepturile omului.

S-a vehiculat că atacurile teroriste de la 11 septembrie au avut printre altele și o cauză legată oarecum de conflictul israeliano-palestinian. În orice caz, nu este cunoscută nici măcar estimativ, ponderea acestei cauzalități, dar liderii Al-Qaeda au exploatat la maximum această chestiune.

Anumite date sunt considerate adevărate placi turnate în istoria mondială. În deceniile ce vor urma, numeroși martori își vor evoca încă amintirile, acțiunile și părerile privind intermediul televiziunii, la impactul avionului societății United Airlines asupra Turnului de Sud al World Trade Center și, mai târziu, la prăbușirea celor două turnuri nu vor putea probabil să uite niciodată aceste imagini.

11 septembrie 2001 va rămâne în memoria colectivă ca ziua unei catastrofe de mare amploare. Este posibil ca această dată să intre în istorie ca un punct de plecare, ca ziua în care umanitatea ar fi început să înțeleagă că a venit momentul să lichideze sursele terorismului. Ar fi de dorit. Dar este posibil, de asemenea, ca această zi să marcheze începutul unei lungi escalade a violenței în lupta împotriva unor forțe neiertătoare. Aceasta, dacă se va produce, va fi teribil.

“Nimic nu va mai fi ca înainte” s-a tot spus până la saturație după 11 septembrie. Este adevărat că acest atentat a zdruncinat certitudinile noastre și că astăzi mare parte din ceea ce știam, sau credeam că știm, pare să-și fi pierdut întreaga valoare. Dacă, prin acțiunile lor, autorii atentatului din 11 septembrie au vrut să ne constrângă să reflectăm asupra Islamului și a terorismului, atunci putem spune că și-au atins scopul.

După 11 septembrie, a trebuit să acceptăm ca musulmanii din țările arabe percep mondializarea ca pe o americanizare impusă și se pot simți umiliți de aroganta Statelor Unite și de puterea lor economică, care-i exclude din nouă lume. Trebuie să acceptăm că Islamul servește ca ideologie condamnaților planetei și ca islamiștii au știut să-și convertească frustrarea, legată de slăbiciunile conducătorilor țărilor lor, în furie și să transforme aceasta furie în acțiune.

Încă din anul 1979, când islamismul s-a instalat la putere în Iran, noi am privit acest eveniment ca pe un fapt care nu ne privește, pentru că nu înțelegeam nimic din această religie. Când, în anul 1993, teroriștii au avut o tentativă de a arunca în aer World Trade Center, care a eșuat pentru că au subevaluat rezistenta structurii edificiului, noi am catalogat această acțiune drept un act de nebunie. În cursul anilor care au urmat, teroriștii au inițiat șapte acțiuni de a arunca în aer tuneluri, avioane și nave, cu scopul de a face cât mai multe victime. Au reușit de trei ori; ale patru planuri de atentate au fost descoperite la timp.

Din anul 1996, Osama Ben Laden nu a mai făcut niciun secret din tinta atentatelor: americanii și aliații lor, soldații, dar și civilii.

Obiectivul lui consta, mai întâi, în eliberarea Arabiei Saudite și a bogățiilor petroliere de trupele americane care staționau în țară și apoi obținerea puterii în Pakistan și intrarea în posesia bombei atomice. În cele din urmă, urmărea să aducă întreaga planetă într-o stare de teroare, prin acțiuni de gherilă, până la preluarea controlului asupra numeroaselor tari arabe.

Din ruinele World Trade Center s-au născut noi adevăruri și întrebări, pe baza următoarei constatări: o armată de fanatici discreți și eficienți brăzdează lumea, gata să se sacrifice în luptă. Cum să-i împiedicăm să crească în număr, ferindu-ne în același timp de pericolul de a deveni potențiale ținte? Până la ce punct s-a degradat situația din țările lor de origine? Aceste țări suferă de un exces sau, dimpotrivă, de o lipsă de mondializare? Atentatul din 11 septembrie reprezintă o șansă de realizare a unei mondializări de ordin politic? Fiecare dintre aceste întrebări suscita altele.

Tragedia din 11 septembrie impune noi răspunsuri. Acest ultim val de acțiuni diferă radical de formele anterioare de terorism și în special de cele ale terorismului social-revoluționar al secolului XX, întrucât cel din prezent se face în numele acestei religii.

Aceste acțiuni nu au drept scop să convingă țăranii, muncitorii, studenții, și în general pe cei oprimați și proscriși, ci se duc în numele lui Allah. Dar Allah nu negociază. Iată de ce teroriștii care omoară în numele lui nu au nevoie să negocieze cu vreo putere, oricare ar fi aceasta. Obsesia lor este eliminarea tuturor necredincioșilor de pe planetă, și nu convertirea lor. Rămân încă zone de umbra privind rolul jucat de acești oameni în atentatul din 11 septembrie.

Desfășurarea evenimentelor, implicații imediate

La data de 11 septembrie 2001, ora 08:45, complexul de clădiri World Trade Center deschidea ușile a aproape 50.000 de angajați. Imediat după un minut Turnul de Nord a fost izbit de un avion care transporta persoane deturnat de o grupare teroristă iar mai apoi după alte 17 minute un al doilea avion lovea Turnul de Sud. Un alt avion lovește Pentagonul după o oră de la dezastrul de la World Trade Center, în timp ce al patrulea care probabil se îndrepta către Casa Alba sau către Capitoliu se prăbușește undeva în sudul Pennsylvaniei pe un câmp din cauza agitației provocate de pasagerii care probabil presimțeau și realizau cât de grave ar putea fi lucrurile.

Comisia care s-a ocupat de analizarea acestor atentate a constatat că în urma lor aproape 3.000 de persoane au fost victime ale dezastrului comis de 19 teroriști arabi aliați ai organizației Al Qaeda. Raportul comisiei de anchetă arata ca planul era stabilit de cel un puțin un an înainte de comiterea lui fapt ce a șocat, dar având în vedere indiciile care prevedeau dezvoltarea terorismului, acest lucru nu mai trebuia să surprindă pe nimeni.

Același raport condamna lipsa de imaginație a autorităților americane și a experților independenți în studierea fenomenului de terorism cu privire la anticiparea acestui nou tip de act terorist care a avut loc în Statele Unite ale Americii. La nivel mondial s-au făcut comparații între aceste atentate și cele mai sumbre momente din istoria recentă care au avut loc și au rămas în memoria colectivă.

Cel mai des, atentatele de la 11 septembrie au fost asemănate cu atacul japonez de la Pearl Harbour din anul 1941 care a determinat intrarea SUA în al doilea Război Mondial, după cum afirma și Gabriel Schoenfeld, senior-editor al revistei Commentary: „un al doilea Pearl Harbour, mult mai teribil “, declarându-se în raportul comisiei care a analizat atentatul că atacul japonez de acum 60 de ani a avut mai puține victime decât în urma atentatelor.

În urma traumei provocare de acest eveniment, mentalul colectiv a generat eroi negativi și pozitivi, fără îndoială Osama bin Laden ocupând locul celui mai detestat om din acel moment. În ceea ce privește personajele pozitive din acest film al unei zile de coșmar povestea este mai complexă. În momentul producerii dezastrului, președintele George W. Bush se afla într-o vizită la o școală elementară din statul Florida reacționând public după aproape o oră de la momentul comiterii primului atentat.

De asemenea, Rudolph Giuliani, primarul orașului New York, a devenit cel mai apreciat lider al momentului datorită fermității de care a dat dovadă atunci când aflat în mijlocul evenimentelor a știut să gestioneze momentele de criză. Spre deosebire de Giuliani care nu a părăsit New York-ul și s-a implicat în coordonarea operațiunilor de salvare, președintele Bush s-a întors la 10 ore după atentat în Washington, după cum notă și revista New York Magazine.

Deși cariera lui Rudy Giuliani se afla pe o pantă descendentă, în urma acestor fapte eroice el a primit titlul de “Omul Anului” din partea revistei Time. Bazându-se pe imaginea bună pe care și-a format-o în ochii populației americane după curajul și devotamentul de care a dat dovadă în septembrie 2001, Giuliani a dorit obținerea nominalizării din partea republicanilor pentru alegerile prezidențiale din același an, lucru care a eșuat și a pus sub semnul întrebării viitorul sau politic.

De asemenea eroi au fost fără îndoială și cei care au făcut parte din echipele de intervenție din New York, indiferent că erau pompieri (FDNY) sau polițiști (NYPD), totalul victimelor care făceau parte din aceste structuri fiind de aproximativ 400, iar în semn de respect pentru sacrificiile acestora newyorkezii și-au imprimat inițialele celor două instituții pe tricouri, șepci sau alte obiecte. Evenimentele de atunci au depășit teritoriul Americii, influența lor fiind răsfrânsă asupra relațiilor internaționale la nivel global.

Relațiile internaționale după 11 septembrie

Poate părea banală ideea că din ziua de 11 septembrie lumea s-a schimbat, dar evoluția modificărilor care au fost generate este semnificativă, de la lucruri minore precum măsurile sporite de securitate din aeroporturi până la schimbări în practică relațiilor internaționale. Atunci era evident că au existat provocări la adresa relațiilor internaționale și după ce Războiul Rece a luat sfârșit.

Odată cu evoluția dinamică de după destrămarea fostului bloc sovietic, revenirea în forța a terorismului a marcat “sfârșitul sfârșitului istoriei” după cum afirma editorialistul revistei News week, Fareed Zakaria. Startul unui război împotriva Afganistanului din cauză că bin Laden și rețeaua sa a fost găzduit de regimul taliban a reprezentat reacția imediată a SUA care a avut de altfel sprijinul internațional, pentru că întrega lume considera că Osama trebuia capturat cât de repede fiind un lucru necesar.

O serie de concepte au fost reintroduse rând pe rând de către administrația americană generând și reacții dezaprobatoare. Astfel vocabularul diplomației americane cuprindea expresii precum: războiul contra terorismului, axa răului sau războiul preventiv.

Imediat după evenimentele din 11 septembrie 2001 și după consensul înregistrat în relațiile internaționale, au apărut divergente clare intre SUA și țările europene aliate, în special Germania și Franța, odată cu extinderea zonei de conflict în anul 2003 către Irak. Liderii francezi și germani au privit cu scepticism intenția Americii de a fi precaută atacând una dintre zonele care fac parte din axa răului din cauză că pe teritoriul irakian existau arme de distrugere în masă, beneficiind de suport doar din partea Marii Britanii.

Când Donald Rumsfeld, secretarul american al apărării, a declarat că partea de continent reprezentată de Germania și Franța este de fapt “vechea Europa” a adâncit și mai mult diviziunile ce se prefigurau atunci, declarându-se încrezător în sprijinul statelor centrale și est-europene ieșite recent de sub regimul comunist și care formau “noua Europă”. Aceste tensiuni au produs deteriorări fără precedent în relațiile diplomatice dintre SUA și țările vest-europene.

În 2003, odată cu intrarea armatei americane în Irak, regimul dictatorial al lui Saddam Hussein, un lider care a comis nenumărate crime asupra populației civile, a fost înlăturat, dar cu toate acestea mai este mult până efortul Americii de a asigura stabilitatea în Irak să aibă rezultate optime.

Viața cotidiană din această țară este încă marcată cu violente de diverse grade de intensitate, fiind vizibil, ca și în cazul Afganistanului, cât de dificil a fost finalizarea procesului de democratizare. După 11 septembrie 2001, lumea s-a confruntat și cu alte provocări sub forma unor replici ale cutremurului terorist din SUA. Atât la Madrid, cât și la Londra și Bali au fost nenumărate atentate sângeroase, vizibil fiind persistenta și veridicitatea existenței terorismului.

În acest context, cu toate încercările de a-l captura pe liderul Al Qaeda, ideea că organizația teroristă este încă activă neliniștește și mai mult opinia publică internațională. După 11 septembrie 2001, un “război cultural” a fost acutizat mai ales în America intre stânga liberală, secularizată și dreapta conservatoare, religioasă și tradiționalista.

Rolul mass-mediei în problematica terorismului

În acest context, considerăm că rolul mass-mediei trebuie analizat ținând cont cel puțin de următoarele elemente, și a nume: fazele derulării unui eveniment terorist; independența mijloacelor de informare în masa la un anumit curent de opinie; impactul mediatic pe care îl au acțiunile teroriste și ripostele contrateroriste.

Dar și dorința de senzațional manifestată de reprezentanții mass-mediei pe timpul unei acțiuni teroriste are un aspect dual. Avem în vedere, pe de o parte, un anumit avantaj pentru gruparea teroristă, care beneficiază de un canal gratuit de influențare a populației ținta, iar, pe de altă parte, un disconfort, dacă nu chiar un dezavantaj pentru forțele de intervenție, care, de regulă, doresc păstrarea secretului acțiunilor, evitarea panicii și reducerea numărului victimelor colaterale.

Unii experți în studiul fenomenului terorist susțin că terorismul actual este în continuă schimbare. Se vehiculează frecvent ideea potrivit căreia terorismul urmărește, în mod paradoxal, ca o mulțime cât mai mare de oameni să privească, nu să moară. Totuși, virulenta terorismului religios, imaginile terifiante, apocaliptice de după atentate și disponibilitatea relativă a armelor de distrugere în masa pot sugera că, pentru organizațiile teroriste, de multe ori, cel mai important lucru este provocarea de victime și distrugeri maximale.

În unele analize ale fenomenului terorist este evidențiata teoria conform căreia evenimentele de la 11 septembrie 2001 au fost, în mod special, astfel proiectate încât au asigurat miliardelor de telespectatori imagini care să simbolizeze vulnerabilitatea Statelor unite și să mediatizeze cauza al Qaeda.

Pentru a-și îndeplini unul dintre obiectivele acțiunii influențarea unui public larg- teroriștii pot exploata la maxim publicitatea, chiar dacă mass-media relatează cazurile când un terorist își ratează ținta sau o bombă nu a explodat. Un astfel de eveniment va atrage, desigur, atenția auditoriului asupra cauzei teroriste.

Liderii teroriști încearcă, prin diverse metode, să modifice percepția opiniei publice față de acțiunile entităților pe care le conduc. Se poate spune, de exemplu, că a crescut, în mod evident, interesul liderilor talibani de a intensifica ofensiva informațională. Acest fapt s-a materializat prin crearea unui cod de conduită în 30 de puncte, urmărindu-se, totodată, implementarea unui nou sistem de întărire a ordinii și disciplinei.

De asemenea, acoperirea mediatică poate avea efecte negative asupra organizațiilor teroriste, deoarece prea multă mediatizare poate supraîncarcă emoțional potențialii simpatizanți sau poate avea efecte diferite, chiar contrare, asupra unor segmente ale auditoriului, cum ar fi concentrarea pe metoda teroristă folosită și nu pe mesajul politic, religios sau ideologic al autorilor.

Concluzii

Concluziile lucrării vizează evidențierea celor mai importante elemente rezultate în urma procesului de documentare, în urma structurii capitolelor, cu rolul de a sintetiza principalele idei în procesul de cercetare.

Astfel, putem conchide afirmand ca fenomenul de terorism este unul complex, ce se manifesta extrem de violent, desfășurându-se surprinzător spre ținte precise nepregătite de o posibilă apărare imediată. Terorismul este o reacție dar totodată o acțiune ce are ca scop răzbunarea pe oricine se opune unei anumite filosofii, gândiri, idei, politici sau religii, definindu-se ca și arma săracului.

Această afirmație este relativă. Terorismul este arma extremismului, a persoanei care este în stare să ucidă și să înspăimânte, să fie dominatoare prin intermediul terorii. Încă din perioada năvălirilor barbare și până în prezent au fost, sunt și vor mai fi oameni care să creadă în acest fenomen, să-l practice, și să îl slujească, căutând și impunând altora un comportament similar.

Terorismul nu va putea fi desființat niciodată, sub orice formă ar fi, fenomenul va exista permanent. Societatea poate în schimb să îl pună sub supraveghere astfel limitându-i efectele și reușind în acest fel să se protejeze împotriva lui.

Principala măsură de protecție împotriva terorismului este cunoașterea profundă a fenomenului și depistarea cauzelor care îl determina, însă cunoașterea este un proces dificil, iar acțiunile care se răsfrâng asupra cauzelor presupun rezolvarea problemelor confruntate și armonizarea lumii.

În momentul de față problemele acestea țin de accesul la resurse, de regimuri politice și de drepturile omului dar există probabilitatea ca ele să se mute în dificultatea de a supraviețui, în lupta pentru spațiu și informație. Până în acel moment trebuie să ne confruntăm cu provocările de azi și să încercăm distrugerea focarelor de origine și înmulțirea acțiunilor teroriste, prevenind cauzele care determină manifestarea fenomenului.

Terorismul a constituit din totdeauna o acțiune condamnabilă, indiferent de modul în care s-a manifestat și încă se manifestă, din cauză că se răsfrâng rezultate negative, ce provin de la aceste acțiuni, către persoane nevinovate sau chiar către întregi state.

Fenomenul de terorism este văzut într-un mod extrem de îngrijorător din cauză că produce tensiune internațională, iar modul în care actele de terorism și de violență individuală se manifestă sunt în totalitate de condamnat și trebuiesc cu siguranță împiedicate.

Bibliografie

Tratate, Monografii, Lucrări de specialitate

Aurel Preda Mătăsaru, Tratat de drept internațional public, Ediția a II-a, Editura Lumina Lex, București, 2007.

Bruce Hoffman, Inside Terrorism, London: Victor Gollancz, 1999.

Delcea Cristian, Psihologia terorismului. Cine devine terorist și de ce?, Ed. Cartimpex: Cluj-Napoca, 2003.

Doru Blaj, Țuțu Pișleag, Constantin Onișor, Despre terorism, aproape totul…, Editura CTEA, București, 2007.

Dr. Ion-Aurel Stanciu, Terorismul internațional. Trecut, prezent,… viitor???, Editura CTEA, București, 2007.

Dumitru Virgil Diaconu, Terorismul. Repere juridice și istorice, Editura All Beck, București, 2004.

Eileen MacDonald, Shoot The Woman First, Londra, Ed. Random House, 1992.

Ion Diaconu, Manual de drept internațional public, Editura Lumina Lex, București, 2007.

J. Farrell, Leonardo Sciascia, Writers of Italy, Edinburg, Edinburg University Press, 1995.

J.L. Marret, Tehnicile terorismului, Editura Corint, București, 2002.

Jean Servier, Terorismul, Iași, Institutul European, 2001.

Marc Sageman, Understanding Terror Networks, Philadelphia, University of Pennsylvania Press, 2004.

Rex Hudson, The sociology and psychology of terrorism: who becomes a terrorist and why?, Washington, The library of Congress, 1999.

Rohan Gunaratna, Inside al Qaeda: Global Network of Terror, New York, Columbia University Press, 2002.

Stan Petrescu, Amenințări primare, Editura Militară, București, 2008.

Ștefan Aust, Cordt Schnibben, 11 septembrie 2001. Ziua în care lumea cutremurat., Editura Runa, București, 2004.

Ștefan Herchi, Mihai- Andrei Bălan, Terorismul internațional, Editura Convex, București, 2009.

Dicționare de specialitate

Paul Robinson, Dicționar de securitate internațională, Editura CA Publishing, Cluj Napoca, 2010.

Articole, studii de specialitate

Crenshaw, M., Current Research on Terrorism: The Academic Perspective, în Studies în Conflict and Terrorism, 15, 1992.

E. D. Shaw, The Political Terrorists: Dangers of Diagnosis and an Alternative to the Psychopathology Model, Internațional Journal of Law and Psychiatry, 8, 3, 1986.

J. Hoffman-Ladd, Muslim Fundamentalism: Psychological Profiluris, Paper presented at the Fundamentalist Project, M.E., 1993.

Revista Română de Drept Internațional, Vespasian V. Pella – nota biografică de Bogdan Aurescu, nr.4, 2007.

Strentz, T., A Terrorist Psychologic: Past and Present, Law Enforcement Bulletin, 57, No. 4, 1988.

Terrorism Group Profiles, Washington D. C., U. S. Government Printing Office, 20402, 1989.

Valentin Sandulescu, Lumea, după 11 septembrie 2001, disponibil la http://www.descopera.ro/.

Walter Laqueur, No End to War: Terrorism în the Twenty-first Century, New York, Continuum Internațional Publishing Group, 2003.