Implicatiile Sistemelor Si Tehnologiilor Moderne In Redefinirea Unor Noi Concepte Doctrinare

Războiul nu reprezintă o soluție de rezolvare a diferendelor acceptată de civilizație și totuși face parte din viața noastră, a societății omenești. Așa a fost dintotdeauna și, probabil, așa va fi mereu.

Indiferent de tipul confruntării, pentru realizarea scopului final și anume supunerea inamicului, concepția operațiilor sau acțiunile de luptă mizează pe inteligență, iar superioritatea în gândire are un rol important în exploatarea slăbiciunilor inamicului, chiar dacă maximizează avantajele sau minimizează dezavantajele, realizează sau evită surprinderea.

Odată cu implementarea în sistemul militar a tehnologiei din ce în ce mai performantă, a condus la schimbarea fizionomiei acțiunilor militare, la implementarea unor noi concepte doctrinare, producând schimbări majore în planificarea și desfășurarea acțiunilor militare.

Folosirii tehnologiei și aplicarea ei în domeniul militar, urmărește creșterea intensității și complexității acțiunilor militare, concomitent cu micșorarea duratei de timp și a numărului de militari angrenați.

Un accent deosebit privind tehnologizarea sistemului militar s-a pus în perioada războiului rece, o perioadă de timp apusă, începută la finalul celui de al II-lea război mondial și până în anul revoluțiilor anticomuniste din 1989, acum desuet, dar care, analizând evoluția ultimilor evenimente pare că revine în actualitate, o perioadă care a avut ca oponenți, lumea democratică: SUA, țările occidentale, NATO pe de o parte iar pe de altă parte URSS și țările Europei de est.

În acest „conflict”, cursa înarmării a cunoscut o evoluție nemaiîntâlnită și în care ambii oponenți au dezvoltat tehnologii greu de imaginat cu ceva timp înainte. Ambii oponenți dispuneau cantități uriașe de tehnologie și armament (tehnologie nucleară, rachete balistice, avioane de luptă, nave, etc) fiecare în parte dispunând de arsenal necesar mai mult decât suficient pentru apărarea propriului teritoriu și a zonelor de influență. Această luptă a înarmării, a determinat apariția tehnologiei cosmice, prin lansarea primilor sateliți militari, dezvoltând noi tehnologii de spionaj cu scopul obținerii cât mai multor informații despre inamic.

Pentru a putea ține pasul înarmării, unele state au făcut eforturi financiare uriașe, de multe ori cu implicații sociale grave, unii dintre specialiști considerând că acesta reprezintă un factor important care a dus la căderea comunismului și dezintegrarea URSS.

În anii optzeci, pe fondul acestei lupte a înarmării, au fost puse bazele unor noi generații de sisteme de armament, sisteme de comunicații și tehnologii de colectare a informațiilor, care a fost aplicată cu succes în războiul din Golful Persic din anii 1990-1991, verificându-se viabilitatea conceptelor elaborate și a eficiența tehnologiilor implementate, având la bază sistemele de armamente de înaltă precizie, cu posibilități de lovire a țintelor punctual, dinainte stabilite. Tot cu acea ocazie au fost puse în practică sistemul de poziționare globală (GPS) care a oferit noi perspective în navigație, implicit navigația militară; informații digitalizate referitoare la teren, modalități de identificare și localizare a țintelor; internetul, care a mărit capacitatea de comunicare.

Odată cu destrămarea URSS, NATO a pierdut adversarul clasic, puternic, de valoare teoretic egală, iar războiul de mare amploare, războiul dintre două superputeri, cu posibilități uriașe de desfășurări de forțe și mijloace a luat sfârșit.

Putem afirma că războiul a luat sfârșit? Din păcate, omenirea nu poate renunța încă la război. Actorii puternici și-au adaptat conceptele doctrinare la realitatea contemporană, întreprinzând acțiuni de dezamorsare a crizelor, de stabilizare a situației, de menținere a păcii. Astfel, războiul ajunge la un adevărat paradox, foarte multă lume considerându-l necesar numai și numai pentru … menținerea păcii.

Dintotdeauna, cel puternic v-a folosi toate mijloacele pentru a-și impune interesele în fața celui slab. Ca și reacție, cel slab v-a folosi împotriva celui puternic o gamă foarte largă de forme și procedee ale războiului (gherila, războiul total și mai ales terorismul), pe care îl definim ca fiind război asimetric.

Datorită tehnologizării crescânde, a supertehnologizării armatelor moderne, decalajul dintre actorii puternici și cei mai puțin puternici va crește, de unde și apariția componentei dominante a lumii, va accentua caracterul asimetric al confruntărilor viitoare. Prin urmare, actorii statali vor fi nevoiți să-și adapteze doctrinele și conceptele operaționale pentru a face față diferitelor tipuri de amenințări.

Tipologia și fizionomia acțiunilor sunt determinate de mai mulți factori, cei mai importanți consider a fi armamentul și tehnica din dotare, într-un cuvânt mijloacele de luptă. Dacă la începutul erei tehnologice, primele descoperiri au apărut accidental, găsindu-li-se aplicabilitate în domeniul militar, s-a ajuns ca în prezent, ca tehnologiile să fie solicitate pentru a face față diferitelor tipuri de confruntări militare, în concordanță cu conceptele doctrinare și strategice ale actorului respectiv.

Cele două elemente care stau la baza succesului în operațiile moderne sunt inteligența și tehnologiile de vârf „fiecare scânteiere de inteligență, fiecare probă de rafinament a gândirii strategice și tactice îl poate deruta pe adversar, poate să-i afecteze grav capacitatea de luptă, să-i anihileze voința de a continua să reziste, să-i producă pierderi materiale și umane serioase, ezitare și nesiguranță, să influențeze ritmul luptei. Celălalt element al binomului, tehnologiile la vârf, revoluționează, la rândul său, strategia și tactica, impune noi concepte, norme și reguli de angajare.”

Influența tehnologiei asupra artei militare nu implică numai o schimbare a principiilor, ci și o adaptare a structurilor și a acțiunilor la noile posibilități.

Spre exemplu, în cel de-al Doilea Război Mondial, Germania, în concordanță cu conceptele strategice, doctrinare, în vigoare, dispunând de o bază tehnologică temeinică (sistem de comunicații, blindate, aviație), a dezvoltat conceptul de „război-fulger”. Succesul armatei germane s-a datorat nu numai superiorității tehnologice a acesteia, ci și adaptării conceptelor doctrinare la cerințele tehnologice a inamicilor. Făcând referire la acest dureros episod, francezii spun tranșant că „cea mai mare inferioritate a armatei franceze rezidă în creierul generalilor săi. Breviarul comandamentului, Instrucțiunea asupra întrebuințării tactice a marilor unități prevăd în mod expres că războiul viitorului va fi continuarea războiului precedent“.

SUA în schimb, au tras învățăminte din experiența confruntărilor militare, înțelegând perfect posibilitatea creată de noile tehnologii – de lovire a țintelor la distanță – au aplicat un nou concept de pregătire a forțelor, au configurat câteva modalități de angajare, pentru a face față unei game tot mai vaste de amenințări.

Omenirea, fiecare națiune în parte, independent sau în cadrul alianțelor, coalițiilor, va face tot ce este posibil pentru a-și asigura un mediu de securitate stabil, care să-i asigure acel minim confort continuării vieții și conservării entității și identității naționale. Când este vorba de păstrarea identității, fie că se referă la individ, comunitate, țară, națiune, fiecare consideră că totul este justificat. Drept urmare, în această cursă a înarmării și tehnologizării sistemului militar, războiul devine consumatorul principal de știință și tehnologie.

Marea majoritate a invențiilor în domeniul militar, au ca finalitate mărirea puterii de distrugere a sistemelor de armament și realizarea unui sistem informațional cât mai performant. În același timp, dependența de mijloace a acțiunilor a determinat și schimbări în tacticile și modul de întrebuințare a arsenalului militar.

Revoluțiile în domeniul militar nu se reduc la rezultatul inventării și modernizării tehnicii, ci al transformării dimensiunilor și al modalităților de ducere a războiului. În acest sens, Thomas Keaney și Eliot Cohen consideră că: "schimbările revoluționare în ducerea războiului necesită noi tehnologii (motoarele cu combustie internă, blindajul etc.), integrarea lor în sisteme de armament noi (tancul sau bombardierele strategice), adoptarea celor mai adecvate concepte operaționale (ruperea apărării folosind forța blindatelor) și în final adoptarea structurilor organizaționale (ex. Divizia Panzer)".

Specialiștii în domeniu, consideră că implementarea și folosirea tehnologiei în domeniu militar va produce numeroase schimbări, iar cele mai afectate domenii, vor fi:

doctrinele, conceptele, tipul operației și conducerea acesteia;

redimensionarea structurilor militare, pentru fiecare tip de operație în parte, cât și instruirea și educarea militarilor profesioniști;

achiziții de tehnică și armament de ultimă generație;

designul sistemelor și interconectarea sistemelor în cadrul unor misiuni întrunite, multinaționale;

sprijinul logistic, probleme organizaționale.

Cunoscând importanța ființei umane și tendințele societăților moderne de a înlătura tragediile, reducerea la minim a pierderilor devine un imperativ major pentru orice angajamente militare viitoare.

Drept urmare și sistemul militar își adaptează conceptele doctrinare și se estimează că operațiunile vor fi rapide, duse de formațiuni relativ mici, constituite din profesioniști, înzestrați cu mijloace inteligente, performante. Performanțele se obțin cu precădere datorită creșterii distanței de tragere la țintă concomitent cu creșterea efectului la țintă, reducerea consumurilor de muniții, creșterea cadenței de tragere, creșterea mobilității forțelor și a armamentului.

Precizia armamentului a crescut uluitor. Rachetele de croazieră, armament ghidat prin GPS, sunt elemente care dau o cu totul altă viziune fizionomiei acțiunilor militare și a spațiului de luptă.

Generalul John Shalikashvili a publicat în 1996, documentul intitulat Joint Vizion 2010 (JV 2010), în care scoate în evidență diversificarea modalităților de desfășurare a războiului, importanța, atât a tehnologiei, cât și calitatea umană și rolul comandantului, a echipei de comandă (personal, structuri organizatorice), și a conceptelor doctrinare și operaționale. The Concept for future Joint Operations (CFJO) dezvoltă conceptele din JV2010, le-au transformat în capacități de acțiune și le-au dat o finalitate practică. Conceptul pentru viitoarele Operații Întrunite (Integrate, Articulate) impune schimbări majore în șase domenii critice: personal; leadership; doctrină; educație și formare (pregătire); organizare; material.

În prezent revoluția în afacerile, are ca scop cunoașterea în cele mai mici detalii ale câmpului de luptă, determinând introducea în terminologia militară a conceptului de sistem al sistemelor care are la bază:

cunoașterea cât mai detaliată a inamicului și a intențiilor acestuia, prin folosirea senzorilor și tehnologiilor de citire și afișare a informației – ISR (cercetare, supraveghere și recunoaștere);

prelucrarea informațiilor și transmiterea datelor despre inamic, identificarea și selectarea țintelor, formularea misiunilor, alocarea și repartizarea țintelor, într-un cuvânt procesul C4I (comandă, control, comunicații, computere și informații);

forțele luptătoare care trebuie să acționeze cu rapiditate și precizie sporită

Majoritatea specialiștilor militari, consideră că Revoluția militară se referă atât la implicațiile schimbărilor tehnologice implementate în domeniul militar, cât și asupra efectelor produse de implementarea acestora și anume în domeniul doctrinal – operațional (transpunerea efectelor tehnologiei în concepte, teorii, acțiuni) și domeniul organizațional (integrarea interarme civil-militară, instituțional). Aceasta are influențe la nivel practic asupra politicii, economiei, structurii industriale, demografiei, sociologiei și culturii.

Altfel spus, victoria pe câmpul de luptă, depinde pe lângă nivelul de pregătire al forțelor luptătoare și de calitatea tehnicii ( armament și muniții) și de implementarea conceptelor care să valorifice avantajul tehnologic.

Printre cele mai cunoscute definiții date este cea conținută într-un raport întocmit de Adunarea Parlamentară a NATO, care-l citează pe Andrew Marshall, director al Oficiului de Evaluare din Departamentul american care afirmă: „O revoluție în probleme militare (Revolution in Military Affairs RMA) este o schimbare de fond în natura războiului, determinată de aplicarea inovatoare a noilor tehnologii care, combinate cu schimbările profunde ale doctrinei militare și conceptelor operaționale și organizaționale, modifică radical caracterul și conducerea operațiilor militare“.

Revoluția în Afaceri Militare aduce mutații substanțiale îndeosebi în strategia forțelor, în cea a mijloacelor și, evident, în strategia operațională. Într-o primă etapă (care deja a început), deciziile vor fi luate în ore, minute și chiar în secunde, centrele vitale inamice vor fi lovite prompt, instantaneu, prin surprindere, de la mare distanță, manevra dominantă va conecta, într-un spațiu fluid, un sistem integral (un sistem de sisteme) de cercetare-informare-decizie-lovire care-l va pune pe adversar în imposibilitatea de a reacționa eficient. Acesta este efectul tehnologic în spațiul strategic imediat al RMA căruia, pe plan acțional, îi corespunde războiul disproporționat, de regulă, non-contact. Efectul de răspuns, în același cadru creat de RMA, va fi, probabil, unul pe măsură, care va caracteriza etapa a doua a implicării globale a acestei revoluții. Prima expresie a acestui efect a fost reacția asimetrică (pe care americanii o prevăzuseră) și îndeosebi intensificarea acțiunilor teroriste. Războiul asimetric al celui de-al treilea val descris de Alvin Toffler a început deja. În următorii ani, se va produce, fără îndoială, o remodelare a spațiului de confruntare, a filosofiei beligeranței și a mediului de securitate, atât din perspectiva RMA, cât și din cea a unei posibile contrarevoluții în domeniul militar.

De-a lungul timpului, s-au pus bazele artei militare, așa cum o cunoaștem, tehnologia și informația aducând noi coordonate și noi orizonturi în arta militară.

Tehnologia de război răspunde unor cerințe ale strategiei mijloacelor (strategiei genetice) și se manifestă mai ales în timp de pace, mai exact, în perioada dintre războaie. La rândul ei, tehnologia influențează arta militară atât la nivel tactic, cât și la nivelurile operativ și strategic. Această influență se exercită, de regulă, prin revoluții în domeniul militar, care sunt, înainte de toate, salturi calitative hotărâtoare în sistemele de armamente, în sistemele de comandă și control și în cele de comunicații.

Tehnologia modernă crează noi tipuri de a creat un nou tip de război: Războiul bazat pe Rețea. Acesta cuprinde o grilă (rețea) a senzorilor, o rețea centrală de conducere și o rețea a platformelor de luptă. Între aceste trei componente se stabilesc relații foarte strânse care asigură transmiterea informației (imagine, date, parametri) în timp real – și chiar anticiparea acțiunilor –, ceea ce facilitează nu numai conducerea, ci și acțiunea ca atare și protecția. Luptătorii se află înapoia unui „scut informațional“, înapoia unui „scut de foc“ și înapoia unui „scut logistic”, astfel încât informația și tehnologia preiau greul înfruntării și cruță viața oamenilor, iar scutul logistic le asigură, în timp real, cele necesare traiului și acțiunii. Războiul viitorului nu va mai fi un război care produce milioane de morți, ci, din ce în ce mai mult, o confruntare în spațiul high-tech (înaltei tehnologii, tehnologiei de vârf) și tehnologiei informației (IT).

De aceea, aproape tot ce aparține high-tech, tehnologiei informației, nano-tehnologiei și biotehnologiei își găsește aplicare, într-o formă extrem de precisă, în primul rând în domeniul militar. Acesta este unul dintre obiectivele noii revoluții în afaceri militare.

Războiul informațional este în plin proces de definire. Războiul informațional, prin operațiile pe care le are în vedere, este un instrument al descurajării strategice, atât pe plan global cât și în diferite teatre de operații. Războiul informațional este la un nivel de maturitate în care desprinderea de informații și cunoștințe reprezintă probabil activitatea cea mai critică. Acest tip de război ar putea fi definit ca o acțiune de negare, exploatare sau distrugere a informațiilor și a mijloacelor de comandă, control și de procesare ale inamicului, protejându-le totodată pe cele proprii, concomitent cu exploatarea funcțiilor informației militare, înfăptuită prin cele două componente principale:

atac și apărare informațională, materializată prin: atac informațional; inducere în eroare militară; război electronic (bruiaj); operații psihologice; distrugerea fizică a mijloacelor (prin care se vizează distrugerea senzorilor de informație și a canalelor de comunicație ale adversarului); măsuri de securitate a operațiilor, a comunicațiilor și pe linie informatică;

exploatarea informațiilor care determină operațiile informaționale.

Sistemele informaționale din domeniul militar sunt sistemele de comandă și control, sistemele de colectare și analiză a informațiilor încorporate și sistemele de control ale platformelor și rețelelor de comunicații care constituie infrastructura informațională pe care aceste sisteme se sprijină. Structurile guvernamentale civile și organizațiile private au un echivalent propriu al tuturor acestora în scopuri de management și comunicații. Sistemele informaționale militare și civile își asigură sprijin mutual unele altora și utilizează aceiași infrastructură informațională.

În consecință, chiar dacă revoluția tehnico-științifică în domeniul militar a început, viitorul rămâne incert.

Doctrinele trebuie să asigure o bază conceptuală modernă pentru pregătirea și desfășurarea operațiilor specifice secolului XXI, în toate mediile de confruntare, caracterizate de viteza mare de acțiune și ritm operațional ridicat, executarea descentralizată a misiunilor, limitarea deplasării forțelor și mijloacelor și compensarea prin circulația informațiilor, capacitate letală sporită și complexitate tot mai mare. Totodată, doctrina trebuie să asigure concordanța cu tehnologiile avansate pentru a valorifica la maximum capacitățile superioare asigurate de acestea, la toate categoriile de forțe și la toate nivelurile ierarhice, decuplarea senzorilor de actorii din spațiul de confruntare și constituirea unei arhitecturi operaționale moderne a acestuia.

Conform conceptelor doctrinare privind războiul, statele membre NATO, conducerea politico-militară a fiecărui stat, trebuie să acorde o atenție deosebită înzestrării cu tehnica necesară structurilor de forțe ce vor participa la ducerea operațiilor specifice acestui tip de război.

Putem concluziona că tehnologia (viteza și precizia loviturilor, automatizarea conducerii, etc), beneficiind de doctrine și structuri viabile, coroborate cu tendința de reducere a pierderilor de ambele părți, sunt elemente cheie care vor permite combatanților să lupte mai inteligent, mai rapid și să acționeze mai eficient, cu condiția deținerii acestui set de avantaje.