Implicatiile Securitatii Alimetare Nationale Si Aspectele Asigurarii Acesteia In Republica Moldova

„ IMPLICAȚIILE SECURITĂȚII ALIMETARE NAȚIONALE ȘI ASPECTELE ASIGURĂRII ACESTEIA ÎN REPUBLICA MOLDOVA”

CUPRINS

Introducere

Securitatea este definită ca lipsa amenințărilor, fiind interpretată ca o situație în care lipsește orice fel de amenințare din partea factorilor exogeni și endogeni. Securitatea este abordată atât ca lipsă totală a unor amenințări, cât și ca menținere a acestora la un nivel care nu influențează nivelul de securitate al sistemului.

Securitatea alimentară face parte din securitatea fiecarui stat din lume și aceasta la rândul ei din securitatea globală. Asigurarea securitații alimentare a populației unui stat este în primul rând obligația acestuia. Un stat trebuie să-și gestioneze eficient și rațional resursele altfel se pune în pericol însași existența statului și a poporului respectiv.

Problema securității alimentare, a aprovizionării populației cu produse agroalimentare de bază și de calitate corespunzătoare, constituie o preocupare majoră cu care se confruntă, într-o măsură mai mare sau mai mică toate țările lumii, dar în primul rând cele subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Paradoxal că în perioada curentă, în plina dezvoltare a unei societați informatizate, foarte multe state se confruntă cu acestă problemă. De aceea astăzi problema alimentară costituie un factor care poate duce la instabilitate pe plan mondial. Asigurarea securitații alimentare pentru toți indivizii contribuie la liniștea socială din fiecare țara, la stabilitate și prosperitate.

Securitatea alimentară este o problemă complexă și generală a omenirii de care toate țarile lumii sunt responsabile. Acest lucru a fost demonstrat de diferite studii privind alimentația populației, evoluția producției agricole, evoluția populației precum și utilizarea resurselor. O alimentație adecvată trebuie să fie privită atât din punct de vedere al cantității corespunzătoare de alimente cât a calității și a diversității acestora.

În termeni numerici, securitatea alimentară reprezintă cantitatea de alimente necesare unui individ, exprimate în unități fizice, convenționale (kilocalorii) și în trofine (substanțe nutritive), pentru a-și asigura echilibrul fiziologic și a-și acoperi cele trei rații de consum:

rația de întreținere;

rația de creștere;

rația de activitate.

Aceasta înseamnă că pentru realizarea securității alimentare la nivel individual sunt necesare următoarele:

– asigurarea disponibilităților alimentare (producție, stocuri);

– redistribuirea disponibilităților alimentare în interiorul țării sau în afară prin schimburi internaționale; 

– accesul efectiv al populației la achiziționarea de bunuri de consum alimentar, prin asigurarea cererii solvabile potrivit cerințelor acesteia.

Ca urmare, se poate afirma că există două determinante majore ale conceptului de securitate alimentară: disponibilitatea și accesul la hrană.

Trebuie specificat faptul că asigurarea securității alimentare la unul dintre niveluri nu o garantează automat pe aceea de la celelalte niveluri. De exemplu, securitatea alimentară la nivel individual nu o asigură implicit și pe cea de la nivel familial, noțiunile de foamete, malnutriție și insecuritate alimentară fiind treptele agravante ale aceluiași proces – accesul îngrădit la o ofertă suficientă de hrană.

Scopul tezei – analiza securității economice și alimentare naționale prin elucidarea tendințelor și oportunităților acestei categorii socio-economice.

Reieșind din scopul menționat sau conturat următoarele obiective:

abordarea teoretică a securității și siguranței alimentare naționale și globale;

cercetarea siguranței alimentare prin aplicarea reglementărilor naționale și internaționale;

analiza situațiilor în domeniului agriculturii, ca domeniu strategic în asigurarea securității alimentare;

diferențierea provocărilor mondiale privind securitatea alimentară.

Semnificația teoretică a tezei rezidă în:

– determinarea reglementărilor naționale și internaționale în domeniul securității alimentelor;

– fundamentarea teoretică a noțiunii de securitate aliementară;

– diferențierea și conștientizarea provocărilor mondiale privind securitatea alimentară

Teza este structurată în introducere, trei capitole, concluzii și propuneri, bibliografie.

În capitolul I “ Abordări conceptuale privind securitatea econonomică și alimentară”, autorul delimitează abordările conceptuale ale securității economice și alimentare, face o cercetare a sistemelor de management al siguranței alimentelor.

Capitolul II “ Implicațiile securității alimentare asupra cadrului economic și juridic ai dezvoltării economice” cercetează situația de moment din agricultura Republicii Moldova, studiază reglementările naționale și internaționale prin intermediul cărora concluzionează importanța și necesitatea dezvoltării agriculturii pentru asigurarea siguranței și securității naționale, evidențiază specificul minimului de existență și a impactului social-economic al acestuia.

Capitolul III “ Tendințele diminuării nesiguranței alimentare mondiale și naționale” fixează accentele pe provocările mondiale privind securitatea alimentară, Strategia Republicii Moldova de securitate și siguranță alimentară pentru anii 2014 – 2020 în contextul general al Strategiei Naționale de Dezvoltare Agricolă și Rurală pentru anii 2014 – 2020.

Capitolul I. Abordări conceptuale privind securitatea econonomică și alimentară

1.1.Evoluția conceptului de securitate economică

Problema asigurării securității economice rămâne destul de importantă în secolul XXI, în ciuda faptului că în diferite perioade de timp acesteia i se acorda o mai mică sau mai mare atenție, sau atenția era concentrată asupra unor domenii diferite de securitate.

De exemplu, pentru a depăși criza din 1929-1933, printr-un decret al președintelui SUA a fost creat Comitetul pentru Securitatea Economică, care avea ca funcție principală stabilizarea situației sociale din țară. Astfel, în acest caz asigurarea securității economice naționale a fost legată nemijlocit de apărarea intereselor sociale ale populației și de asigurarea în acest context a bunăstării sociale. Conform unor surse, în timpul crizelor energetice din 1973-1979, securitatea economică în perioada dată era în relație cu problema epuizării resurselor. Pe de altă parte, în Uniunea Sovietică problema asigurării securității naționale se limita la creșterea puterii militare a statului, în detrimentul asigurării securității economice. Și doar în anii ’90, odată cu tranziția de la economia administrativă de comandă la economia de piață, apare nevoia studierii mai aprofundate și detaliate a problemelor securității economice.[15. p. 34]

În literatura științifică privind problemele asigurării securității domeniile de securitate sunt clasificate astfel: economic, alimentar, social, politic, penal, militar, informațional, ecologic, energetic, tehnico-științific, tehnologic. Toate domeniile de securitate se află într-o strânsă relație de interdependență. Astfel, apare necesitatea unei abordări integrate a acestor domenii pentru asigurarea securității naționale, însă, în opinia noastră, domeniul prioritar din cadrul sistemului de clasificare este cel economic.

Figura 1.Clasificarea domeniilor de securitate internațională

Sursa: elaborată de autor în baza sursei [15]

Analiza surselor bibliografice a demonstrat că securitatea devine obiectul tot mai multor cercetări, atât din domeniul economic, cât și din domeniile social, politic, de drept și dintr-o serie de alte științe.

O relevanță deosebită a problemei are faptul că în majoritatea țărilor dezvoltate ale lumii problema asigurării securității, inclusiv a celei economice, este concepută, în primul rând, la nivel legislativ, ceea ce se reflectă în proiectarea și punerea în aplicare a legislației cu privire la securitatea națională și la securitatea economică ca parte componentă a acesteia, precum și în elaborarea conceptului de securitate națională și economică, care stă la baza politicilor economice ale statelor lumii. Astfel, în Statele Unite, este elaborat și implementat de către Consiliul Economic Național Conceptul de securitate economică a Statelor Unite. În Rusia încă în 1992 a fost elaborată Legea „Cu privire la securitate”, unde s-a implementat Conceptul de securitate economică a Federației Ruse.

În acest context, în Republica Moldova în 2008 a fost elaborată Concepția securității naționale, care determină mediul de securitate al țării pe plan național și internațional, obiectivele securității naționale, interesele naționale generale ce urmează a fi protejate de stat și de societatea civilă a țării. Principalele obiective naționale ale Republicii Moldova sunt asigurarea și apărarea independenței, suveranității și integrității naționale, ordinea constituțională, dezvoltarea democratică și stabilitatea Republicii Moldova.

Documentul determină securitatea națională nu doar în contextul securității statului, ci și al securității societății și a cetățenilor pe teritoriul tării și peste hotarele ei.

Concepția securității naționale este un sistem de idei care evidențiază prioritățile statului în domeniul securității naționale în ansamblu, precum și al securității economice ca parte componentă a acesteia.

Documentul corespunde cerințelor internaționale și stabilește clar statutul de neutralitate constituțională al Republicii Moldova. La elaborarea Concepției au fost luate în considerare experiențele mai multor state (Țările Baltice, Ungaria, Georgia, Polonia, Macedonia, Bulgaria, Cehia, Rusia, Ucraina), concepțiile și viziunile conceptuale de securitate ale unor state neutre (cum sunt Finlanda, Austria, Suedia), precum și studiile unor centre de cercetări specializate din Marea Britanie, SUA și Canada. Un loc distinct în cadrul Concepției de securitate națională revine abordării securității economice a Republicii Moldova, amenințărilor și riscurilor de origine economică la adresa securității naționale a țării.

În analiza gamei largi de probleme privind asigurarea securității economice se impune elaborarea aparatului categorial, ce ar permite definirea unor concepte cum sunt: securitate, securitate economică, amenințare la adresa securității economice, sistem de securitate ș.a.

Cercetarea surselor bibliografice în domeniul securității în general și, în special, al domeniului de securitate economică arată că în circuitul științific nu există o opinie unanim acceptată privind definirea conceptelor menționate mai sus. Se constată mai multe abordări privind conceptele de „securitate” și „securitate economică”.

Securitatea este definită de mulți autori ca lipsă a amenințărilor, deci este interpretată ca o situație (stare fizică a unui sistem și a mediului lui ambiant) în care lipsește orice fel de amenințare din partea factorilor exogeni și endogeni. Securitatea este abordată atât ca lipsă totală a unor amenințări, cât și ca menținere a acestora la un nivel care nu influențează nivelul de securitate al sistemului.

Conform Dicționarului de psihologie Penguin, securitatea este „un sentiment de încredere, siguranță, de lipsă a fricii sau a anxietății, în special în legătură cu satisfacerea unor nevoi prezente (sau viitoare) ale unei persoane”. În viziunea noastră, definiția poate fi extinsă prin enumerarea altor agenți ai insecurității decât cei prezentați în definiție, cum ar fi spionajul, furtul, sabotajul, folosirea neautorizată etc. În DEX găsim o altă interpretare a noțiunii de securitate: „faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere și liniște pe care îl dă cuiva absența oricărui pericol; protecție, apărare”. În Dicționarul de științe politice Blackwell se imprimă un alt accent conceptului de securitate: „securitatea este un concept utilizat în discuțiile despre politica externă, dar care se pretează și la situații privind indivizii sau statele”. O altă precizare necesară aduce Dicționarul de relații internaționale Penguin: „securitatea nu trebuie analizată în termeni absoluți, ci în termeni relateni relativi”.

Despre securitatea economică se vorbește destul de mult. Dar în urma analizei principalelor surse bibliografice în domeniu putem observa că în momentul actual nu există o definiție clară a conceptului de securitate economică, cu atât mai puțin una general acceptată. În cele mai multe lucrări referitoare la acest subiect întâlnim diverse definiții ale conceptului, care deseori pornesc de la conținutul lui. Securitatea economică este asimilată cu „siguranța zilei de mâine”, cu solvabilitatea permanentă a agenților economici și, deseori, se interpretează în calitate de sinonim pentru termenii prosperitate, bunăstare, standard de viață decent/adecvat, independență economică etc. În continuare vom prezenta principalele abordări ale conceptului de securitate economică.

Astfel, autorii V. Pirumov și V. Senchagov definesc securitatea economică prin asigurarea mai multor interese, având în vedere, în special, interesele naționale. Pirumov identifică securitatea cu asigurarea intereselor vitale ale personalității, societății și statului, a valorilor naționale și a modului de viață de o gamă largă de amenințări externe și interne, care pot fi diferite după natură, conținut și modalitatea de apariție [15].

Senchagov propune definirea securității economice drept o stare a economiei și a instituțiilor puterii de stat care garantează protecția intereselor naționale și dezvoltarea social orientată a țării în ansamblu [15].

În definițiile citate, securitatea economică este interpretată ca o stare a sistemului sau o stare în care se află acest sistem. Astfel, securitatea economică a statului este definită ca o stare a economiei naționale care permite asigurarea suveranității și creșterii economice, ridicarea nivelului de trai al populației în condițiile intensificării relațiilor economice internaționale. De asemenea, securitatea economică este identificată cu capacitatea sistemul economic național de a asigura satisfacerea efectivă a nevoilor sociale atât la nivel național, cât și la nivel internațional [15].

O altă abordare a conceptului este caracterizarea securității economice printr-o totalitate de proprietăți ale sistemului. În această interpretare, securitatea economică este definită ca o caracteristică a proprietăților calitative și cantitative ale întreprinderilor, ramurilor sau ale statului care reflectă capacitatea de supraviețuire și de dezvoltare a sistemului în condițiile apariției unor amenințări cu caracter economic pe plan intern și extern [15].

În conformitate cu un alt punct de vedere, securitatea și în special securitatea economică ar trebui privită ca o capacitate specifică de guvernare a subiecților. Autorii acestei abordări susțin că securitatea economică nu înseamnă numai siguranța intereselor naționale, ci și, de asemenea, abilitatea și capacitatea instituțiilor puterii de a crea mecanisme reale de aplicare și protecție a intereselor naționale . Astfel, securitatea economică poate fi percepută ca un complex de acțiuni menite să contribuie la dezvoltarea stabilă și continuă a economiei naționale, care include un mecanism de contracarare a amenințărilor interne și externe.

Destul de răspândită este definirea securității și în special a securității economice prin intermediul noțiunilor dezvoltare, stabilitate, durabilitate [15]. Astfel, V. Senchagov consideră că dezvoltarea durabilă a economiei naționale este o condiție indispensabilă pentru prevenirea amenințărilor cu caracter intern și extern, deci pentru asigurarea securității economice a sistemului economic național.

O viziune similară regăsim și la alți autori, care propun interpretarea securității economice a statului prin totalitatea de condiții curente și factori ce caracterizează eficiența, stabilitatea și dezvoltarea durabilă a unei economii naționale organic integrate în circuitul economic mondial, dar care, în același timp, are o structură relativ autonomă[15].

Securitatea alimentară face parte din securitatea fiecarui stat din lume și aceasta la rândul ei din securitatea globală. Asigurarea securitații alimentare a populației unui stat este în primul rând obligația acestuia. Un stat trebuie să-și gestioneze eficient și rațional resursele altfel se pune în pericol însași existența statului și a poporului respectiv.

Problema securității alimentare, a aprovizionării populației cu produse agroalimentare de bază și de calitate corespunzătoare, constituie o preocupare majoră cu care se confruntă, într-o măsură mai mare sau mai mică toate țările lumii, dar în primul rând cele subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Paradoxal că în perioada curentă, în plina dezvoltare a unei societați informatizate, foarte multe state se confruntă cu acestă problemă. De aceea astăzi problema alimentară costituie un factor care poate duce la instabilitate pe plan mondial. Asigurarea securitații alimentare pentru toți indivizii contribuie la linistea socială din fiecare țara, la stabilitate și prosperitate.[15]

Securitatea alimentară este o problemă complexă și generală a omenirii de care toate țarile lumii sunt responsabile. Acest lucru a fost demonstrat de diferite studii privind alimentația populației, evoluția producției agricole, evoluția populației precum și utilizarea resurselor. O alimentație adecvată trebuie să fie privită atât din punct de vedere al cantității corespunzătoare de alimente cât a calității și a diversității acestora.[15]

Conceptul de securitate alimentară a fost formulat pentru prima dată dupa cel de-al doilea razboi mondial în cadrul dezbaterilor Organizației pentru agricultură și alimentație (FAO) când a fost lansat la Roma în 1963 celebrul manifest ,,Proclamația dreptului fiecărui om de a mânca pentru a-și astâmpăra foamea“.

FAO definește securitatea alimentară astfel:”accesul nemijlocit al tuturor oamenilor la hrana de care au nevoie”pentru a-și satisface funcțiile vitale și pentru a duce o viața sănătoasa și activă.

Dupa Mircea Bulgaru această definiție cuprinde trei elemente fundamentale:

asigurarea disponibilităților alimentare îndestulătoare pentru consum;

accesul efectiv al populatiei la achizitionarea de bunuri alimentare prin cererea solvabilă a populației;

un sistem agroalimentar și o piață corespunzătoare a bunurilor deconsum alimentar (ofertă) precum și

siguranța alimentelor care să permită o alimentație sănătoasa.[12]

Securitatea alimentară a fiecarei țări poate fi asigurată în primul rănd din resursele interne prin politicile practicate de fiecare țară. Securitatea alimentară este un concept deosebit de dinamic care a evoluat în timp. Astfel în țarile dezvoltate securitatea alimentară s-a realizat prin crearea unui sistem agricol viabil prin practicarea unor politici îndelungate și costisitoare de susținere a agriculturii. Astăzi în aceste țări conceptul a dobândit alte ințelesuri. Datorită faptului că în aceste țari s-a reușit să se asigure hrana în cantitați îndestulătoare, se pune în prim plan calitatea, siguranța alimentelor și protecția socială, deci sunt preocupate de protecția sănătății consumatorilor.[5]

Securitatea alimentară la nivel individual este”dreptul de a mânca”.[5] Dupa Mircea Bulgaru “securitatea alimentară este dată de cantitatea de alimente necesara pentru un individ exprimată în unitați fizice, convenționale(calorii), și trofine pentru a-și asigura echilibrul fiziologic și a-și acoperi rațiile zilnice de consum: rația de intreținere, rația de crestere și rația de activitate.”[5]

Omenirea a fost și este în luptă continuă pentru hrană. Foametea a fost o problemă generală a omenirii pe parcursul întregii istorii. Cauzele foametei au fost secetele cumplite, razboaiele, de asemenea foametea a dus la izbucnirea unor revoluții. Foametea a determinat în diferite perioade moartea a milioane de oameni. Moartea prin foamete a fost prezenta din cele mai vechi timpuri și a continuat în secolul nostru și continua și astazi.

Organismul uman pentru a supraviețui și a-și îndeplini macar principalele funcții vitale are nevoie de 42 de elemente nutritive, altfel în lipsa acestora organismul uman degradează. Degradarea prin foame nu se manifesta doar în fizicul omului ci și la nivelul activitații psihice.[8] Astăzi conform statisticilor FAO 14 %, adică 861.6 milioane locuitori din populația planetei suferă de deficit alimentar iar un număr foarte mare dintre acestia sunt copii ce nu depasesc vârsta de 5 ani.

Foametea este o problemă majoră a securitații alimentare și a securitații generale în epoca contemporană deoarece implică mai mult sau mai puțin toate statele lumii și afectează domenii largi ale vieții social-economice Soluționarea acestei probleme globale s-ar putea realiza doar prin cooperare internațională, la care ar trebui să participe toate țarile atât cele sarace cât și cele bogate.

Problema securitații alimentare trebuie analizată de asemenea și la nivel național potrivit condițiilor din fiecare țara. Astfel la nivelul fiecarui stat trebuie realizate politici sociale, demografice, complexe care să regleze:

Modelarea cererii populației.

Reglarea disponibilitaților alimentare și asigurarea autonomiei alimentare.

Distribuția disponibilitaților alimentare în cadrul țarilor prin schimburi internaționale de produse alimentare. [11]

Jossue de Castro consideră că foametea este”cea mai degradantă dintre toate nenorocirile, ea dovedește incapacitatea civilizațiilor actuale de a satisface cele mai elementare nevoi ale omului și apare intotdeauna din vina societații”[9]. Dupa Mircea Bulgaru :”problema securității alimentare, a soluționării problemei foamei este o problemă duală, ea aparține deopotrivă producției alimentare cât și repartiției acesteia în interiorul țarilor, precum și în cadrul schimburilor internaționale și al aceesului populației la bunurile alimentare”. [6]

Rezolvarea problemei asigurării cu produse alimentare implică printre altele modelarea creșterii demografice și a celei economice care sunt dependente între ele. În analiza problemelor de asigurare a populației cu produse alimentare trebuie avute în vedere în primul rând resursele de hrană și puterea de cumpărare a populației. Dar pentru Republica Moldova rezolvarea problemei alimentare înseamnă în primul rând modernizarea agriculturii țării pe baza restructurărilor agrare.

Securitatea alimentară este considerată în mare masură o problemă agricolă, astăzi însă de securitatea alimentară a lumii este raspunzătoare întreaga societate. Lester Brawn consideră că: ”Populația unei țări și politica ei energetică pot avea un efect mai mare asupra securitații alimentare decât politica să agricolă, deoarece majoritatea celor 3 mld de oameni care se vor adăuga populației Globului pâna în 2050 urmează să se nască în țări care se confruntă cu deficitul de apă, astfel deciziile demografice pot avea un efect mai mare asupra securitații alimentare decât cele privind culturile agricole”[11]

Se apreciaza că evenimentele care vor duce la crize alimentare în viitor vor fi: deficitul de apă și temperaturile foarte ridicate care vor compromite în mare masură recoltele în toate regiunile mari producatoare de produse agricole. Indicatorul economic care va indica cel mai bine criza alimentară va fi prețul grâului pe piața mondială care v-a afecta toate țarile lumii inclusiv Republica Moldova. De aceea hrana este o problemă de securitate națională pe masură ce recoltele mondiale scad din ce în ce mai mult, iar apa necesară pentru agricultură este din ce în ce mai puțină și temperaturile tot mai mari.[15]

Problema securitații alimentare a Republicii Moldova este o parte a securității naționale și mondiale, este o problemă complexă care trebuie analizată în profunzime ținând cont de situația din prezent și trecut pentru a putea previziona și propune soluții pentru situația viitoare.

În vederea cunoașterii securității alimentare la nivel mondial și pe grupe de țări FAO utilizează o serie de indicatori statistici:

Producția totală pentru fiecare grupă de alimente,

Cantitatea importată,

Variația stocurilor,

Cantitatea exportată,

Producția agroalimentară,

Producția agroalimentară / locuitor/an,

Numărul de kcal./locuitor/zi,

Cantitatea de proteine/locuitor/zi,

Cantitatea de grasime/locuitor/zi.[11]

Siguranța alimentară exprimă calitățile esențiale ale unui aliment; un aliment este sigur atunci când prin consum nu alterează și periclitează starea de sănătate a organismului.

Hrana este reprezentată la oameni de alimente, la animale – furaje, iar la plante, elemente nutritive.

Alimentul este un preparat, reprezentat în proporție de peste 95% din materie organică de natură vegetală sau animală și maximum 5% materiale neorganice, de obicei diferite săruri.

În hrana omenirii, materia organică obținută din ecosistemele agricole, reprezintă peste 93%. Restul hranei este obținută din ecosistemele naturale, fie cele terestre (vânătoarea, culegere de fructe de pădure, ciuperci, etc.), sau din ecosistemele acvatice naturale, râuri, mări, oceane (în general, pește și crustaceae). Astfel, agricultura este aceea care oferă baza alimentației umane și ea este cea direct implicată în securitatea și siguranța alimentară.

Agricultura, ramură importantă a economiei naționale, a lumii, se ocupă cu asigurarea materiei prime organice, pentru prepararea și fabricarea hranei specifice umane, dar și pentru alte cerințe și dezvoltări ale societății umane universale: industria textilă, industria energetică, industria pielăriei, industria de medicamente, industria de coloranți și multe altele.

Agricultura îndeplinește rolul de a asigura securitatea și siguranța alimentară. Cei doi termeni nu sunt sinonimi, dar se completează unul pe altul.

Siguranța alimentară îndeplinește funcția calitativă a alimentației. Ea a apărut foarte târziu, ca funcție a agriculturii și definește în complex cu securitatea, rolul produsului aliment (figura 2).

Alimentul, ca mijloc de hrănire a populației umane, a apărut recent în secolul XX și tot în secolul trecut s-a născut și știința alimentației umane, raționale și echilibrate. Aceasta a condus la creșterea speranței de viață și la reducerea semnificativă a costurilor sociale, legate îndeosebi de sănătatea populației. O hrană sigură, cu o calitate bună, nu crează disfuncționalități metabolice, nu crează boli metabolice, nici nervoase sau de reproducție, și în consecință, costurile cu asistența medicală sunt semnificativ reduse.

Figura 2. Funcțiile siguranței alimentare

Sursa: Elaborat de autor în baza materialelor [12]

În lipsa securității alimentare a alimentelor, problema siguranței, adică a calității acestora, nu mai intră în discuție.

Conform F.A.O. (Națiunile Unite) este necesar să subliniem câteva elemente globale, legate de agricultură și alimentație:

peste 10% din populația globală suferă cronic de foame, neavând deloc asigurată securitatea alimentară. Referitor la acest aspect O.M.S( Organizația Mondiala a Sănătății.) afirmă că, pe ansamblu, costurile provocate de foame sunt cu mult mai mari decât costurile obținerii hranei;

peste 70% din populația globală trăiește exclusiv din agricultură și nu are noțiune de siguranță alimentară.

Siguranța alimentară este un parametru care privește consumatorul și în asigurarea ei sunt implicate toate părțile componente care participa la producerea, procesarea, transportul și distribuția alimentelor. La baza conservării siguranței alimentare în UE stau pregătirea profesională, educația civică, conștiința și controlul instituțiilor statului și al organizațiilor neguvernamentale, relizate la cele mai înalte standarde.

O regulă importantă a siguranței alimentare constă în folosirea rațională a resurselor de fermă și convenționale de o așa manieră, încât nivelul producțiilor obținute să rămână în cadrul potențialului biologic al speciilor, soiurilor, hibrizilor și raselor. Orice exces de input-uri, mai ales de natură convențională, cu mijloace indeosebi atipice (hormoni, îngrășăminte sau pesticide) destinat măririi profitului, poate conduce la grave disfuncționalități ecologice și la inducerea nesiguranței alimentare.

Managementul siguranței alimentelor

Sistemul de management al siguranței alimentare este prezentat în standardul ISO 22000, standard internațional, care specifică cerințele pentru un sistem de management al siguranței alimentelor într-un lanț alimentar, în cadrul caruia o organizație:

trebuie să-și demonstreze abilitatea de a controla pericolele de siguranță a alimentului, în scopul furnizării de produse finale sigure, care îndeplinesc cerințele de siguranță a alimentului agreate de consumatori și autoritatea de reglementare

își propune să îndeplinescă satisfacția clientului prin controlul eficient al pericolelor de siguranță al alimentului, inclusive procese pentru actualizarea sistemului.

Acest standard international, ISO 22000, specifică cerințele care permit unei organizații:

să planifice, să proiecteze, să implementeze, să conducă, să întrețină și să actualizeze un sistem de management al siguranței alimentului;

să evalueze și să aprecieze cerințele clienților și să demonstreze conformitatea cu cerințele agreate reciproc de clienți în legatură cu siguranța alimentului;

să demonstreze comunicarea eficientă cu clienții și celelalte părți interesate de-a lungul lanțului alimentar;

să demonstreze conformitatea cu cerințele aplicabile ale autorității de reglementare în ceea ce privește siguranța alimentului;

să asigure că își respectă politicile stabilite de siguranță a alimentului;

să demonstreze această conformitate altor părți interesate;

să solicite certificarea sau înregistrarea sistemului său de management al siguranței alimentului de către o organizație externă.

Firmele producatoare de alcool sunt obligate să aiba certificarea ISO 9001 și HACCP (Sistem de Management al Siguranței Alimentului). O altă reglementare legislativă obligă firmele din domeniul alimentar să aiba implementat un sistem de analiză și a riscurilor și a punctelor critice de control.

ISO 9001 – Sistem de management al calității – un set de reguli și proceduri pe care o organizație le respectă în permanență. “Din păcate, este o confuzie la nivelul consumatorului. Faptul că un anumit producător are sistemul de management certificate nu îmi spune mie, ca și consumator, că produsele lui sunt de calitate. Spune că fabricatia și controlul acelui produs le ține foarte bine sub control și că acel produs este mereu același. Este motivul pentru care anumiți producători care cunosc această confuzie forțeaza nota și scriu pe produse certificate ISO 9001. Nu este foarte corect pentru că nu este certificat produsul”, apreciaza directorul general al RENAR, doctor inginer Cristian Dorin Nichita. 2000 de EURO, atît costă acreditarea ISO 9001 pentru o firmă cu 40 de angajați, costul este de circa 1500 de EURO, la care se adaugă 500 EURO pentru supravegherea anuală. Tarifele pentru certificare se fac în funcție de numărul de auditori, numărul de zile de audit și numărul personalului din organizația ce trebuie auditată.

TOPUL ISO 9001

Cei mai mari fani ai sistemelor de management ai calității și ai celor de mediu sunt europenii. Ei dețin 48,76%, respectiv 43,96% din certificate . SUA au doar 32400, chiar mai puțin decît Spania cu aproape 40.000 de certificate. Mare amatoare de certificări este și China. Ea detine, de altfel, locul întîi în clasamentul pe țări cu 132.926 de certificate emise. (tabelul 1)

Tabelul 1

Statistici la nivel mondial referitoare la numarul de certificări al managementului calității în perioada 2004 – 2014

ISO 9001:2004/2014 Managementul calității, rezultate principale

Sursa: http://www.syscert.ro//

Până la sfârșitul anului 2014, cel puțin 982832 certificate ISO 9001:2000, au fost emise în 176 state. Totalul din 2014 reprezintă o creștere cu 31 346 (+ 3%) față de 2013, când totalul a fost 951486 în 175 state.

Rata creșterii numărului de certificări este în scădere.
Această sumă include cerificate ISO 9001:2000 și ISO 9001:2008 care au fost cumulate cu standardul ISO 9001:2008.

ISO 14001 – Acest standard se referă la managementul problemelor de mediu, mai precis la ceea ce face organizația să minimizeze efectele nocive asupra mediului cauzate de activitățile sale, precum și pentru a îmbunătăți în permanență rezultatele referitoare la mediu. (tabelul 2)

Tabelul 2

Statistici la nivel mondial referitoare la numarul de certificări al managementului mediului în perioada 2004 – 2014

ISO 14001:2004 Managementul mediului, Rezultate principale

Sursa: http://www.syscert.ro//

Pînă în 2014, cel puțin 188 815 de certificate au fost emise în 155 state.
Numarul total din 2008 reprezintă o creștere cu 34 243 (+ 22%) față de 2007, când totalul a fost de 154 572 în 148 state.

SISTEMUL DE MANAGEMENT HACCP – este un sistem care identifică, evaluează și ține sub control riscurile relevante pentru siguranța alimentului.

Standardul international ISO 22000 – ia în considerare numai preocuparile privind aspecte de siguranța a alimentului dar nu descurajează integrarea de către organizație și a aspectelor privind alte elemente ale sistemului de management, cum ar fi calitatea, în general și/sau protecția mediului.

Organizatiile, care doresc să ia în considerare și astfel de aspecte, pot să o facă prin implementarea standardului international ISO 22000 împreună cu SR EN ISO 9001: 2001 și/sau SR EN ISO 14001:2005.

IFS – International Food Standard este un standard de calitate și siguranță a alimentelor, pentru produsele alimentare comercializate sub marca proprie, menit să permită evaluarea sistemelor management ale furnizorilor, pe baza unei abordări uniforme. Standardul se aplică la toate stadiile de procesare a alimentelor, după ce acestea au părăsit ferma de productie.

IFS a fost creat de membrii asociati ai federaăiei germane de retail – Hauptverband des Deutschen Einzelhandels(HDE) și omologul său francez – Federation des Enterprises du Commerce et de la Distribution(FCD).

IFS Logistics – este un standard pentru auditarea activităților logistice atît pentru produsele alimentare și non-alimentare incluzînd transportul, depozitarea, distributia etc. Este aplicabil tuturor activitățtilor de distributie: pe șosea, calea ferată sau navală; produse congelate sau refrigerate. IFS se referă la activitățile logistice în cazul în care companiile au contact fizic cu produsele deja ambalate (transport, ambalarea produselor preambalate, depozitare și/sau distributie etc).

BRC /IOP – Global Standard for Packaging and Packaging Materials – Chiar și ambalajul are un impact asupra siguranței alimentelor noastre. Nu numai condițiile de igienă sunt implicate dar și posibilele transferuri de substante chimice. BRC/IOP a fost dezvoltat pentru toți producătorii de ambalaje pentru alimente. Acest standard a fost orientat către igiena și siguranța produselor și a fost publicat de catre British Retail Consortium(BRC) împreună cu Institute of Packaging (IoP). Standardul este bazat pe cerințele specifice GMP și analiza riscurilor.

EN 15593: Ambalaje. Managementul normelor de igienă utilizate la fabricarea ambalajelor pentru produse alimentare. Cerințe – Lipsa igienei și ambalajele nepotrivite pot contamina alimentele cu substante straine, micro-organisme, reziduuri chimice ori substante de migrare. Acest standard European este bazat pe principiul analizei pericolelor și evaluării riscurilor. Standardul descrie atît Sistemul de management cît și practicile de igienă pentru producătorii de ambalaje și materiale pentru ambalajele utilizate în industria alimentară considerate a fi parte a lanțului alimentar.

EN ISO 14159 – Securitatea mașinilor. Cerințe referitoare la igiena și proiectarea mașinilor – acest standard internațional definește cerințele de igienă pentru proiectarea mașinilor. Standardul este aplicabil tuturor tipurilor de mașini și echipamentelor aferente a căror utilizare ar putea genera riscuri pentru consumatorii produselor (alimente, produse farmaceutice, biotehnologie, cosmetică, etc).

Capitolul II. Implicațiile securității alimentare asupra cadrului economic și juridic ai dezvoltării economice

2.1. Reglementarea cadrului economic ai securității alimentare din Republica Moldova

Baza legislativă a Republicii Moldova în domeniul agriculturii și siguranței alimentare poate fi detalizată după cum urmează:

1. Legea nr. 78-XV din 18.03.2004 privind produsele alimentare reprezintă actul juridic central în domeniul siguranței produselor alimentare. [1,2]

Această legea conține 29 Articole și VI Capitole:

Capitolul I al Legii stabilește dispozițiile generale și noțiuni utilizate în sensul Legii (Articolele 1 – 4);

Capitolul II include cerințele generale privind circuitul produselor alimentare și al materialelor în contact cu produsele alimentare (Articolele 5 – 8);

Capitolul III se referă la reglementarea de stat în domeniul circuitului produselor alimentare și al materialelor în contact cu produsele alimentare (Articolele 9 – 12);

Capitolul IV (Articolele 13 – 24) este unul central în Lege. Acesta definește principiile generale privind producția alimentară, cum ar fi dezvoltarea tipurilor noi de produse alimentare, etichetarea și ambalarea acestora, depozitarea, transportarea, distribuirea, importul și exportul produselor alimentare, fabricarea produselor alimentare fortificate și a PARNUTS (Produsele alimentare cu destinație nutrițională specială și suplimentele alimentare). De asemenea, Legea reglementează controlul în sectorul alimentar și stabilește HACCP-ul, stabilește cerințele pentru personal și sistemul de alertă rapidă. Se ocupă în continuare cu expertiza produselor alimentare și conformitatea lor cu reglementările stabilite;

Capitolul V al Legii se referă la responsabilitățile pentru neîndeplinirea dispozițiilor prezentei Legi și soluționarea litigiilor (Articolele 26–28);

Capitolul VI stabilește dispozițiile finale (Articolul 29).

2. Legea nr. 420-XVI din 22.12.2006 privind activitatea de reglementare tehnică

3. Legea nr. 221-XVI din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară[3]

4. Legea nr. 422-XVI din 22.12.2006 privind securitatea generală a produselor

5. Proiectul de Lege cu privire la carantina fitosanitară din 2009

6. Legea nr. 149-XVI din 08.06.2006 privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura

7. Legea nr. 231-XVI din 20.07.2006 privind identificarea și înregistrarea animalelor

8. Legea nr. 115-XVI din 09.06.2005 cu privire la producția agroalimentară ecologică

9. Hotărîrea Guvernului nr. 996 din 20.08.2003 despre aprobarea Normelor privind etichetarea produselor alimentare și Normelor privind etichetarea produselor chimice de menaj

10. Proiectul de Lege privind bunăstarea animalelor

11. Proiectul de Lege a zootehniei.

Legea din 2004, privind produsele alimentare, stabilește baza legală cu privire la producerea, procesarea și distribuirea produselor alimentare, inclusiv condițiile de bază privind asigurarea circuitului și a siguranței alimentare în scopul protecției sănătății umane și a intereselor consumatorilor.

Legea din 2007, privind activitatea sanitar-veterinară (Legea nr. 221-XVI din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară), stabilește principiile generale cu privire la organizarea și activitatea serviciilor sanitar-veterinare, cerințele sanitar-veterinare ce țin de sănătatea animală și materialul germinal de origine animală, cerințele sanitar-veterinare pentru produsele, subprodusele de origine animală și a medicamentelor de uz veterinar, cerințele sanitar-veterinare pentru protecția și bunăstarea animalelor, precum și la importul, tranzitul și exportul produselor ce fac obiectul controlului veterinar.

Hotărîrea Guvernului nr. 1093 din 8 octombrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile și documentele aferente Sistemului de Identificare și Trasabilitate a Animalelor stabilește activitățile, competențele, sarcinile, responsabilitățile, regulile și documentele cu privire la implementarea și operarea SITA în Moldova cu accent pe identificarea individuală și înregistrarea mișcării a fiecărui animal în parte în scopul determinării trasabilității.

Hotărîrea Guvernului nr. 1405 din 10 decembrie 2008 cu privire la aprobarea Normei sanitar-veterinare privind igiena nutrețurilor și conținutul substanțelor nedorite în nutrețuri stabilește cerințele de transportare și depozitare a nutrețurilor, precum și a substanțelor nedorite în nutrețuri, HACCP-ul și clasificarea nutrețurilor.

Hotărîrea Guvernului nr. 1183 din 20 octombrie 2008, privind instituirea Agenției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Produselor de Origine Animală, stabilește regulamentul intern al Agenției, efectivul-limită al acesteia, etc. Conform Regulamentului, Agenția se subordonează MAIA și este responsabilă de implementarea și monitorizarea politicilor și strategiilor în domeniul sanitar-veterinar privind siguranța produselor de origine animală, controlul siguranței materiei prime, a sănătății animale și a activității efectivelor de animale.

În Planul Național de Armonizare a Legislației pentru anul 2010, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 842 din 18 decembrie 2009, este inclus Proiectul de Lege privind organizarea controalelor oficiale ale produselor de origine animală destinate consumului uman.

Hotărîrea Guvernului nr. 720 din 28 iunie 2007, cu privire la aprobarea Reglementării tehnice „Produse din carne”, stabilește cerințele minime de calitate și siguranță alimentată, cît și condițiile de prezentare și etichetare a produselor din carne destinate consumului uman.

Hotărîrea Guvernului nr. 1211 din 29 octombrie 2008, pentru aprobarea Reglementării Tehnice privind “porumbul și sorgul” se referă la porumb (Zea mays L.) și la sorg (Sorghum vulgaris) material semincer destinate comercializării. Prezentul regulament stabilește cerințele de calitate și de siguranță pentru porumb și sorg, la toate etapele de producere, multiplicare, procesare, etichetare, ambalare și comercializare a acestora.

Ordinul MAIA nr. 78 din 10 mai 2007, pentru aprobarea Reglementării tehnice “Semințe, răsaduri, și material vegetal pentru răsădit altele decît semințele”, stabilește cerințele esențiale de calitate și de siguranță, la fel stabilește condițiile de prezentare etichetare, necesare pentru producere și/sau comercializare a semințelor, materialului săditor, precum și alte materiale vegetale pentru sădit altele decît semințele, provenite fie din producția autohtonă sau de import.

Legea nr. 113 din 18.05.2012 cu privire la stabilirea principiilor și a cerințelor generale ale legislației privind siguranța alimentelor.

La momentul aderării Moldovei la OMC la 26 iulie 2001, în cadrul Raportului Grupului de lucru privind aderarea Republicii Moldova, a fost sumarizată informația cu privire regulamentele Sanitare și Fitosanitare, bunurile în cauză și autoritățile competente, în tabelul următor:

Tabelul 3

Regulamente sanitare și fitosanitare a Republicii Moldova în momentul aderării la OMC

Sursa: http://www.wto.org/

Din momentul evaluării de mai sus, au avut loc multe schimbări în cadrul legal și instituțional. Moldova, între timp, a operat careva notificări în cadrul compartimentelor Agricultura (3 din 2002/2003) și SPS (2 din 2006), însă informația deținută de secretariatul OMC și alți membri este depășită și nici într-un caz completă.

Prioritățile în domeniul Agriculturii pentru Republica Moldova, în cadrul negocierilor regionale au fost și rămîn a fi următoarele:

• Cooperare și schimb de experiență în domeniul armonizării legislației sanitare, veterinare și fitosanitare cu Acquis-ul comunitar,

• Examinarea condițiilor incluse în cerințele tehnice ale părților CEFTA privind accesul produselor pe piața CEFTA,

• Schimb de experiență în aplicarea procedurilor de control, precum și inspecțiile sanitare, veterinare și fitosanitare pentru producătorii din industria alimentară,

• Schimb de experiență cu privire la metodele, tehnicile și procedurile utilizate în activitățile de evaluare și control a producătorilor, în conformitate cu principiile HACCP, aplicarea legislației pe verticală (directive comunitare și metode de implementare),

• Cooperarea experților din domeniul sanitar și veterinar cu scopul de aderare la sistemul de alertă rapidă pentru alimente și furaje RASFF.

Fiind apreciat sub aspect natural, fenomenul subalimentației este confirmat prin indicatorii valorici jos menționați. Se constată faptul că aproximativ 40 % din populația Republicii Moldova se află sub limita sărăciei, evaluată la nivel internațional pentru perioada anului 2014 (conform capacității de cumpărare) în sumă de 3,05 dol. SUA pe cap de locuitor, zilnic.

Tabelul 4

Consumul anual al produselor alimentare pe cap de locuitor(kg)

Sursa: BNS, 2014

Conform aceleiași surse de informare, majoritatea covîrșitoare a persoanelor, afectate de fenomenul subalimentației, sînt locuitori ai satelor, de regulă, de vîrstă înaintată.În scopul soluționării problemei substituirii importului masiv al produselor agroalimentare se impune întreprinderea unor măsuri urgente de creștere a volumelor de producere a produselor de origine animală, precum și a legumelor, fructelor și a altor produse de înaltă valoare nutritivă.

2.2. Realitățile producției agricole globale în contextul asigurării securității alimentare

Producția globală agricolă în anul 2014 a marcat o creștere de 108, 2% față de anul 2013. Majorarea a fost determinată de creșterea producției vegetale – cu 10,4 % și a producției animaliere – cu 4,0% (conform estimărilor preliminare a BNS, în prețuri comparabile) – figura 2.

Sursa: BNS, 2014

Figura 3. Producția agricolă în gospodăriile de toate categoriile, md.lei

Situația în profil pe categorii de gospodării indică, că 39% din volumul producției globale agricole revin întreprinderilor agricole, 18% – gospodăriilor țărănești (de fermier), 43% – gospodăriilor populației. Ponderea înaltă a gospodăriilor populației în producția agricolă este determinată în special de cota importantă a producției animaliere în aceste gospodării (circa 74% din total producția zootehnică pe țară).

Pe parcursul anilor 2009-2014, a fost înregistrată o tendință de creștere în sectorul zootehnic, creșterea animalelor în masă vie majorându-se cu 37,5% în anul 2014 comparativ cu 2009.

Tabelul 5

Producția principalelor produse agricole vegetale în gospodăriile de toate categoriile din Republica Moldova, mii tone

Sursa: BNS, 2014

Conform cercetărilor Biroului Național de Statistică producția globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile (întreprinderile agricole, gospodăriile țărănești (de fermier) și gospodăriile populației) în anul 2014, a marcat 108,2% față de anul 2013. Majorarea producției globale agricole a fost determinată de creșterea producției vegetale – cu 10,4 % și a producției animaliere – cu 4,0%.

Astfel, producția medie la un hectar de sfeclă de zahăr a crescut cu 43,8%, de rapiță – cu 39,5%, de soia – cu 25,3%, de legume de câmp – cu 18,2%, de cartofi – cu 16,9%, de grîu – cu 14,5%, de porumb – cu 6,5%.

În anul 2014 întreprinderile agricole au produs partea principală a volumului de sfeclă de zahăr – 93%, rapiță – 93%, tutun – 85%, soia – 77%, floarea soarelui – 73%, cereale și leguminoase pentru boabe (exclusiv porumb) – 73%. Totodată, 85% din volumul total de cartofi, 84% de legume, 77% de struguri, 69% de porumb pentru boabe, 96% de lapte, 66% de carne, 62% de ouă au fost produse de gospodăriile populației și cele țărănești (de fermier).

În anul 2014 ponderea producției vegetale în total producția agricolă a constituit 67% (în anul 2013 – 66%), din care de cereale și leguminoase boabe – 25,2% (25,1%), culturi tehnice – 14,4% (12,9%), cartofi – 4,3% (4,2%), legume – 7,0% (6,9%), fructe, nuci și pomușoare – 6,4% (6,0%), struguri – 6,8% (7,6%). Producției animale i-a revenit 33% (în anul 2013 – 34%), din care de vite și păsări – 18,4% (18,6%), lapte – 9,7% (10,6%), ouă – 3,1% (3,3%).

Creșterea producției vegetale (și respectiv a ponderii acesteia în total producția agricolă) în anul 2014 față de anul precedent a fost generată de creșterea roadei medii la majoritatea principalelor culturi agricole (cu excepția strugurilor). La producerea de porumb volumul de producere a crescut de la 1,1 mil tone în anul 2009 la 1,5 mil. tone în 2014, la grîu producerea, de asemenea, este în creștere de la 0,7 mil. tone în 2009 la 1,1 mil. tone- figura 4.

Figura 4. Dinamica producerii cerealelor din Republica Moldova

Sursa: BNS, 2015

Pe parcursul anilor 2009-2014, creșteri semnificative s-au înregistrat pentru culturile tehnice, astfel producția de sfeclă de zăhăr a sporit de la 337mii tone în 2009 pînă la 1158 mii în 2014, iar la floarea-soarelui de la 284 mii tone în 2009 la 559 mii tone-figura 5.

Figura 5. Dinamica producerii culturilor tehnice din Republica Moldova

Sursa: BNS, 2015

În anul 2014 sunt înregistrate creșteri la majoritatea produselor de origine vegetală : sfeclă de zahăr, floarea soarelui, legume, cartofi, fructe, nuci și pomușoare, cereale.

Figura 6. Dinamica producerii culturilor horticole din Republica Moldova

Sursa: BNS, 2015

Analiza impactului diferitor tipuri de producție asupra ritmului volumului fizic al producției agricole în anul 2014 față de anul 2013 indică, că o influență pozitivă mai semnificativă a avut creșterea producției de cereale și leguminoase boabe (cu 8,9%), vite și păsări (în masă vie) (cu 7,3%), soia (cu 70,2%), fructe, nuci și pomușoare  (cu 17,2%), floarea soarelui (cu 10,1%), legume  (cu 10,2%), rapiță  (cu 59,4%), cartofi (cu 11,8%), sfeclă de zahăr (cu 14,7%), care a generat majorarea producției globale agricole, corespunzător, cu 2,2%, cu 1,3%, cu 1,0%, cu 0,9%, cu 0,8%, cu 0,7%, cu 0,5%, cu 0,5% și cu 0,4%.

Sursa: BNS, 2014

Figura 7. Dinamica creșterii animalelor(masă vie) din Republica Moldova

Creșterea producției animaliere în gospodăriile de toate categoriile cu 4,0% a avut loc datorită majorării volumului producției de vite și păsări cu 7,3% și producției de ouă cu 3,4%(figura 6). Producția de lapte s-a diminuat cu 0,9% în rezultatul micșorării efectivului mediu de vaci în gospodăriile populației (cu 2,8%).

2.3. Specificul minimului de existență și a impactului social-economic al acestuia

În anul 2014 mărimea minimului de existență a constituit în medie pe lună pentru o persoană 1612,3 lei, fiind în creștere față de anul precedent cu 6,9%.

Delimitarea minimului de existență pe medii de reședință relevă diferențe semnificative, cea mai mare valoare fiind înregistrată pentru populația din orașe mari (mun. Chișinău și Bălți) – 1747,0 lei sau cu 6,4% mai mult comparativ cu minimul de existență pentru alte orașe –1641,7 lei și cu 12,8% mai mult comparativ cu mediul rural – 1549,4 lei (tab.6).

Tabelul 6

Valoarea minimului de existență în anul 2014 medii lunare pe o persoană, lei

Sursa: BNS, 2015

Mărimea minimului de existență pe medii de reședință este determinată de ponderea coșului alimentar, care variază nu doar în dependență de semestrul, dar și de criteriul de dezagregare în profil teritorial (figura 8).

Figura 8. Ponderea coșului alimentar în cuantumul minimului de existență în anul 2014, %

Sursa: BNS, 2015

Pe categorii de populație, valoarea maximă a minimului de existență revine populației în vârstă aptă de muncă – 1710,0 lei și în special bărbaților – 1855,5 lei. Cea mai mare valoare a minimului de existență a fost înregistrată în semestrul II pentru bărbați în vîrstă aptă de muncă din orașele mari – 2066,0 lei .

Minimul de existență pentru copii constituie în medie 1534,4 lei lunar, cu o diferențiere a acestui indicator în dependență de vârsta copilului, de la 611,2 lei pentru un copil în vârstă de până la 1 an până la 1726,3 lei pentru un copil în vârstă de 7-17 ani. În funcție de mediu de reședință, minimul de existență pentru copii din orașele mari este cu 12,6% mai mare comparativ cu mediul rural, iar în cazul copiilor în vîrstă de 1-6 ani această diferență constituie 17,0%. În cazul copiilor cel mai mare decalaj în valoarea minimului de existență se atestă în semestrul II pentru copiii din orașe mari și sate – 17,1%, iar pentru copiii în vîrstă de 1-6 ani această diferență este de 22,9% (figura 9).

Figura 9.Valoarea minimului de existență în anul 2014, lei

Sursa: BNS, 2015

Veniturile disponibile lunare ale populației în anul 2014 au constituit în medie pe o persoană 1681,4 lei și au depășit mărimea medie a minimului de existență cu 4,3%. Salariul mediu lunar pe economie al unui angajat în această perioadă a însumat 3765,1 lei, astfel fiind posibilă acoperirea minimului de existență pentru populația în vîrstă aptă de muncă de 2,2 ori (tab.7).

Tabelul 7

Co-raportul dintre veniturile populației Republicii Moldova și minimul de existență în anii 2012 – 2014

Sursa: BNS, 2015

Co-raportul dintre salariul mediu lunar și valoarea medie a minimului de existență pentru populația în vîrstă aptă de muncă diferă în funcție de activitățile economiei naționale. Nivelul maxim de acoperire al minimului de existență pentru populația aptă de muncă a fost atins de salariații din sectorul financiar – de 4,3 ori, iar cel minim în cazul salariaților din piscicultură, al căror salarii acoperă minimul de existență în proporție de 119,9% .

Pentru pensionari minimul de existență a constituit 1326,9 lei și reprezintă 82,3% din valoarea medie pentru total populație. Mărimea medie a pensiei lunare stabilite la 1 ianuarie 2015 a constituit 1020,6 lei, ce respectiv face posibilă acoperirea minimului de existență pentru această categorie de populație la nivel de 76,9%. Dacă considerăm pensia medie pentru limită de vîrstă co-raportul respectiv este de 79,1%(tab.4).

În semestrul I și II al anului 2015 nivelul de acoperire al minimului de existență de către valoarea medie a pensiei a constituit 76,1% și respectiv 77,8%.

Creșterea în semestrul II al co-raportului dintre mărimea medie a pensiei și minimul de existență a fost condiționată de valoarea minimului de existență pentru această perioadă.

Tabelul 8

Co-raportul dintre pensia medie și minimul de existență în anul 2014

Sursa: BNS, 2015

În condițiile în care indemnizațiile lunare pentru îngrijirea copiilor în vîrstă de până la 3 ani constituie în medie 997,9 lei pentru persoanele asigurate, aceste plăți acoperă valoarea minimului de existență pentru copiii în vîrstă de 1-6 ani în proporție de 75,5%.

În cazul persoanelor neasigurate mărimea indemnizațiilor lunare pentru îngrijirea copiilor (300 lei) asigură doar 22,7% din necesarul minim pentru copiii în vîrstă de 1-6 ani.

În tabelul 9 se expune situația privind gradul asigurării întreprinderilor de panificație cu grîu alimentar la data de 01.04.2015.

Tabelul 9

Gradul asigurării întreprinderilor de panificație din Republica Moldova cu grîu alimentar

Sursa: MAIA, 2014

Întreprinderile de panificație din Republica Moldova sunt asigurate mediu satisfăcător cu gîu alimentar, situația fiind mai benefică în cazul asigurării cu grîu furajer. Necesitatea internă anuală: pentru panificație de 345 mii tone, pentru furaje de 240 mii tone.

Tabelul 10

Disponibilitatea de grâu alimentar, mii tone, în anii 2012-2014

Sursa: MAIA, 2015

În anul 2014 am asistat la o majorare a volumului producției grîului alimentar, rezerva de stat constantă – 60 mii tone, gradul de asigurare cu grîu alimentar față de necesarul intern anual – 108,7%.

Importul în perioada 1 august 2014 -1 aprilie 2015 a constituit 21 mii tone de făină (sau echivalentul a 29 mii tone de grîu).

Exportul total de grîu a constituit 226 mii tone, din care 184 mii tone din partea dreaptă a Nistrului și 42 mii tone din zona Transnistreană.

Tabelul 11

Balanța grîului din Republica Moldova la data de 01.04.2015

Sursa: MAIA, 2015

Astfel, disponibilul de grâu alimentar la 01.04.2015 este de 87 mii tone, în comun cu rezerva de stat, sau deficitul este estimat la 10 mii tone. Reieșind din faptul că rezerva de stat va consuma pînă la 40 mii tone, deficitul de grâu alimentar pe piață poate constitui 30 mii tone. Totodată lunar se importă circa 4-5 mii tone făină.

Cît privește grîul furajer la moment este la 89 % din necesitate, dar circa 25 mii tone se află la populație , din cele 70 mii tone primit la cotă.

Consum lunar de grîu alimentar în Republica Moldova – 29 mii tone , grîu furajer -21 mii tone.

Propuneri de fortificare a gradului securității și siguranței alimentelor:

Reglementarea tehnologică a exportului de făină. Notăm, că majoritatea făinei autohtone este sub nivelul cerințelor Reglementării tehnice (min 23 % gluten) deoarece 60 la sută din grîul autohton, produs în anul 2014 avea conținutul de gluten 18-19 %, iar în făina procesată din el este doar 20-21 % gluten. O parte din făina exportată în România este procesată chiar din grîul furajer.

În scopul minimalizării exportului făinei, Certificatele de calitate trebuie eliberate doar la făina, care corespunde cerințelor Reglementării tehnice în vigoare.

3.Notăm, că grîul stocat în rezervele de stat conține doar 18-19 % gluten și necesită a fi înlocuit cu grîu, care conține indicatori mai performanți.

4.Participanții la licitații pot fi doar agenții economici autohtoni, care confirmă activitatea lor în domeniul producerii produselor de panificație. În scopul utilizării raționale a grîului și menținerii echilibrului de repartizare teritorială de stabilit ca cantitatea maximală posibilă de a fi achiziționată de către un beneficiar trebuie să constituie pentru brutăriile raionale pînă la 300 tone, pentru centrele raionale pînă la 600 tone, pentru mun. Chișinău și Bălți concomitent 2500-1500 tone.

Sectorul agrar a fost și este unul din principalele sectoare ale economiei Republicii Moldova. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare are misiunea de a asigura realizarea prerogativelor constituționale ale Guvernului la elaborarea și promovarea politicii de stat de dezvoltare durabilă a sectorului agroindustrial al țării, prin sporirea competitivității și productivității sectorului, precum și asigurarea securității și siguranței alimentare a țării, în vederea creării premiselor pentru creșterea permanentă a bunăstării populației.

Tabelul 11

Ponderea sectorului agroindustrial în sistemul public național (BPN)

Sursa: http://www.mf.gov.md/

Alocațiile sectorului sunt îndreptate în special pentru subvenționarea producătorilor agricoli, atît din componenta de bază, cît și din mijloacele donatorilor externi, implementarea unor programe de menținere a fondului genetic, precum și activitatea instituțiilor publice ce activează în domeniu.
Priorități de politică pe termen mediu pentru domeniul agriculturii:

Revitalizarea sectorului viti-vinicol,

Siguranța produselor alimentare,

Crearea infrastructurii de vînzări,

Reformarea științei și învățămîntului agricol, consolidarea sistemului de consultanță,

Dezvoltarea agriculturii conservative,

Valorificarea potențialului biomasei,

Ascensiunea sectorului zootehnic.

Obiectivele domeniului agriculturii:

Modernizarea sectorului agricol și diminuarea dependenței acestuia de factorii climaterici adverși;

Armonizarea reglementărilor în domeniul alimentar cu cele ale UE în asigurarea inofensivității alimentare;

Eficientizarea sistemului de subvenționare a agriculturii și promovarea programelor multianuale;

Repunerea activelor din sectorul agricol în circuitul economic și asigurarea accesului investitorilor la aceste active;

Creșterea calității capitalului uman în agricultură prin stimularea instituțiilor de extensiune agricolă;

Stoparea degradării resurselor funciare prin modernizarea și extinderea sistemului de îmbunătățiri funciare.

Strategia de cheltuieli în domeniul agriculturii, gospodăriei silvice și gospodăriei apelor, 2014 – 2020, include următoarele programe de cheltuieli:

I. Dezvoltarea agriculturii

1.1. Elaborare a politicii și management în domeniul agriculturii,

1.2. Dezvoltarea durabilă a sectoarelor de fitotehnie, horticultură

În domeniul testării soiurilor de plante

În domeniul protejării terenurilor agricole de căderi de grindină

În domeniul monitorizării și supravegherii fitosanitare și controlului semincer

În domeniul producției vegetale

1.3. Reproducția creșterea și sănătatea animalelor

În domeniul producției animaliere

În domeniul activității sanitar-veterinare

II. Securitatea alimentară

În domeniul controlului radiologic

În domeniul de implementare a sistemului de identificare și trasabilitate a animalelor

În domeniul supravegherii producției alcoolice

III. Dezvoltarea sectorului forestier național

IV. Gospodăria apelor

Programul II "SECURITATEA ALIMENTARĂ" Programul include activitatea Centrului Republican pentru Controlul Radiologic – activitățile ce țin de control radiologic; Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Producției Alcoolice – respectarea calității producției vinicole; activitățile ce țin de implementarea sistemului de identificare și trasabilitate a animalelor.

Scopul acestui program este ameliorarea calitativă a alimentelor și sporirea securității alimentare.

Tabelul 12. Programul II "SECURITATEA ALIMENTARĂ"

Sursa: http://www.mf.gov.md/

Capitolul III. Tendințele diminuării nesiguranței alimentare mondiale și naționale

3.1. Provocările mondiale privind securitatea alimentară

Previziunile organizațiilor internaționale sunt destul de divergente, se estimează totuși, că la nivelul anului 2050 populația globului va fi în jurul pragului de 10 miliarde de locuitori (în decursul ultimilor 30 de ani, populația mondială a crescut cu 2,4 miliarde de locuitori, respectiv cu 60%).

Acestei explozii demografice i se impută, în bună parte, abuzurile și excesele civilizației moderne: deșertificare, foamete, declinul biodiversității, încălzirea climatului, poluarea, etc. Un alt aspect este că această dinamică demografică nu este uniform repartizată, aproximativ 70% din populația planetei este concentrată pe 12% din suprafața acesteia, existând zone aflate într-un cvasiechilibru dar și zone cu o creștere explozivă, remarcându-se o creștere accelerată a populației urbane. Pe de altă parte, suprafețele care se pretează pentru agricultură nu numai că nu se pot extinde, dar din păcate, ca urmare a acțiunilor noastre din ultimele două secole, se diminuează.

În ceea ce privește relația populație – resurse , încă din secolul al XVIII-lea, începând cu Malthus, mulți cercetători au evidențiat distorsiunea dintre creșterea demografică și resurse, un raport privind ”impactul ecologic al națiunilor” concluzionează că populația mondială depășește deja cu 20% capacitatea planetei de a asigura satisfacerea nevoilor. Pentru a se asigura hrana populației existente și a celei prognozate, este necesar să crească substanțial resursele alimentare punându-se accent pe valoarea materialului biologic utilizat în agricultură, cu potențial de producție ridicat, chiar specializat pentru trebuințele omului modern, dar cu condiția respectării regulilor agrotehnice. Astfel, la nivel global se pune problema mediu-economie, și aceasta datorită caracterului complex și multidimensional (tehnologic, economic, politic, ecologic) prin natura și implicațiile ei.

A hrăni omenirea secolului XXI ridică o serioasă problemă de mediu, respectiv: creșterea demografică se va accelera în sudul planetei: Asia va ajunge la 5,2 miliarde locuitori, în 2050, față de 3,9 miliarde, în 2005; Africa va avea circa 2 miliarde locuitori față de 906 milioane, în 2005. Hrănirea acestor populații ridică probleme deosebite, întrucât această creștere demografică se plasează în regiuni unde deja domnește foametea cronică și unde schimbările climatice vor fi mai pronunțate decât în alte părți. Pe de altă parte creșterea producției agricole încetinește: +2,3% pe an între 1961 și 2000 și numai +1,5% după această dată în condițiile în care va fi nevoie să se producă un supliment de 200 milioane tone până în anul 2015.

Problematica de mediu se va acutiza pe parcursul secolului: problema apei (agricultura consumă 70% din apa utilizabilă a lumii, în unele părți chiar 90-95%), concurența biocarburanților (diminuează oferta de produse alimentare agravând criza), extinderea zonelor protejate, degradarea terenurilor agricole, pe de o parte, și faptul că planeta va avea de hrănit 10 miliarde de persoane, pe de altă parte.

Provocările dezvoltării în noul Mileniu se axează pe combaterea sărăciei și preocupările imediate privind securitatea alimentară și dezvoltarea economică. Conform statisticilor FAO numărul persoanelor subnutrite din lume, în 2014, este foarte mare, aproape un miliard, iar în prezent unul din șase oameni din țările curs de dezvoltare, suferă de foame cronică. Securitatea alimentară trebuie să facă față schimbărilor rapide ale mediului socio-economic realizate la nivel local, regional și global.

Conceptul de securitate alimentară este incomplet dacă nu este privit prin prisma a cel puțin două componente: disponibilitate și accesibilitate. În ceea ce privește disponibilitatea, sensul este acela că hrana trebuie să existe în mod fizic, material, să fie produsă în mod constant în cantități suficiente și într-o structură convenabilă.

În linii mari, experții sunt de acord că la nivel planetar cantitatea de hrană produsă este suficientă pentru toată omenirea. În schimb, sunt înregistrate la nivel regional, continental și chiar local, puternice variații, sunt chiar țări în interiorul cărora coexistă regiuni excedentare și regiuni deficitare (Madagascar, Mali, Burkina, s.a.). În același timp, hrana trebuie să fie accesibilă, să existe posibilitatea procurării ei, prin prisma puterii de cumpărare; insecuritatea alimentară îi vizează pe cei săraci care nu au mijloace necesare de a-și procura hrana. Mai există un alt tip de inaccesibilitate determinată de blocaje pe criterii etnice (Niger, Nigeria, Sudan) când se produce malnutriția unor populații pe fondul lipsei de acces a acesteia la o hrană ce există. Cu alte cuvinte, foamea și malnutriția nu arată o lipsă fizică de hrană, atâta timp cât aceasta produsă în cantități suficiente nu este repartizată în mod uniform, la scară regională, națională, comunitară și chiar individuală.

În acest tablou, apare evident că se prefigurează o criză alimentară de proporții, care pune în pericol întreaga societate omenească.

Singura soluție pentru a depăși această amenințare este o creștere a producției agricole prin utilizarea unor tehnologii performante.

Asigurarea securității alimentare reprezintă în societatea contemporană, nu numai o problemă vitală pentru o mare parte a populației globului, ci și o cerință majoră pentru desfășurarea normală a vieței internaționale.

Prima condiție a existenței individului considerat separat, dar și a unei comunități în ansamblul său, este hrana, iar astăzi la inceputul mileniului trei, nu putem afirma că acest flagel-foametea-a fost eradicat. Securitatea economică este caracteristica calitativă cea mai importantă a sistemului economic, ce determină capacitatea acestuia de a menține condiți normale de existență a populației, de a asigura cu resurse alimentare dezvoltarea economiei naționale, precum și de a realiza consecvent interesele național-statale.

Asigurarea securități alimentare ocupă un loc important în dezvoltarea durabilă a oricărui stat, iar în acest sens, un șir de țări au eloborat legi și doctrine speciale. Printre acestea se numără astfel de producători mondiali de produse agroalimentare, cum ar fi China și Federația Rusă, aceste țări au creat un cadru juridic special cu intenția de a oferi o garanție juridică a rezolvări sistematice a problemelor existente în domeniul securității alimentare și de a deschide o nouă etapă de monotorizare a calități alimentelor. Milioane persoane (inclusiv 6 miloane de copii sub cinci ani) mor anual din cauza foametei. În zonele care prevalența foametei este ridicată ratele mortalitații pentru nou-născuți și copii sub 5 ani înregistrează niveluri înalte,iar speranța de viață este scăzută, fapt demonstrat în Organizației Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație. Extinderea foametei și a malnutriției afectează performanța economică nu numai la nivel de familie și individ, ci și de națiune. Studiile efectuate indică că, în anumite țări, anemia, de exemplu, stă la baza reduceri produsului intern brut (PIB) cu 0,5%-1,8%. Cercetările efectuate în India, Pakistan,Bangladesh și Vietnam au demonstrat că efectul combinat al deficienției de iod și fier contribuie la reducerea PIB-ului de la 2% pîna la 4%.

Scopul ajutorului de organismele internaționale specializate în domeniul agriculturi, alimentației și sănătați, în mod deosebit FAO (organizația națiunilor unite pentru agricultură și alimentație), EFAD (fondul internațional pentru dezvoltarea agriculturi), WFP(programul global pentru alimentație), WHO (organizația modială a sanătăți), UE, altor state puternic industrializate(SUA, Japonia, Germania etc) este de a ridica nivelul nutrețional al personelor afectate de foame și sub nutriție la un nivel accesibil, de a îmbunătăți productivitatea agricolă și viața populației rurale, iar în consecință-de a contribui la o creștere a economiei mondiale. Pentru a realiza acest scop toate organizmele internaționale și statle donatoare contribue cu programe de asistență în domeniul agricol, investiți, granduri, ajutor juridic, donați de tehnică agricolă în zonele cu o înaltă insecuritate alimentară.

Eforturile tuturor actorilor internaționali la Summitul Mondial privind Securitatea Alimentară organizat sub egida Organizția Nașiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație (FAO) la Roma, Italia, în 2014 au culminat cu abordarea mai multor aspecte ale securități alimentare globale, cu efecte asupra agriculturi țărilor sărace cum ar fi:

-necesitate creșteri oficiale pentru dezvoltarea destinată sectorului agrar,

-necesitatea instituiri unui sisitem de prevenire timpurie a dezastrelor naturale,

-creșterea investiților private în agricultură,

-adaptarea la schimbările de climă.

Realizarea acestor obiective va fi răspunsul direct al actorilor internaționali la criza globală a prețurilor la alimente. Sute de milioane de persoane sunt amenințate de riscul sărăciei extreme și al malnutriției din cauza volatilități prețurilor la alimente, combinată cu criza financiară, creșterea populației la nivel mondial, concurența pentru terenuri, schimbările climatice și degradarea mediului. Problema asigurări securități alimentare este actuală și pentru Republica Moldova, deoarece deși țara noastră este una agrară, populația nu este asigurată cu produse agroalimentare autohtone în totalitate, o mare parte din ele se importă. Republica Moldova este vulnerabilă la astfel de cataclizme naturale ca seceta, inudațile, etc., care răsfrîng negativ asupra dezvoltări agriculturi și de asigurare a populației cu produse alimentare. De aici rezultă și necesitatea strigentă de colaborare a țări noastre cu organismele internaționale pentru a crea condiți eficiente de asigurare a securițăți alimentare și de dezvoltare a industriei agroalimentare, a altor ramuri conexe ale economiei naționale.

Plasîndu-se pe ultimul loc în Europa după venituri pe cap de locuitor, Republica Moldova în perioada de reformare devine tot mai des obiect de studi privind sarăcia, malnutriția și alte fenomene socioeconomice negative[9]. În acest context, abordarea probleme securități alimentare a țări se prezintă ca o necesitate incontestabilă.

Potrivit informației Organizației ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO), în prezent 37 de țări ale lumii, inclusiv Moldova, se confruntă cu criză alimentară și necesită asistență alimentară urgentă[14]. Situația sectorului agroindustrial din Republica Moldova este comparabilă, la etapa actuală cu cea din Europa anilor 70 ai sec XX[16]. Productivitatea sectorului agroindustrial autohton este de două-trei ori mică decît în Europa , fiind una dintre cele mai scăzute din regiune. Problemele cu care se confruntă sectorul agroindustrial au condus la majorarea produselor alimentare. Producătorii autohtoni au devenit necompetitivi nu numai pe piața externă, ci și pe cea internă, Moldova transformîndu-se dintr-o țară exportatoare de produse agroalimentare în una net importatoare. Obiectivul primordial al îmbunătățirii securității alimentare este de a permite Moldovei să asigure populația cu produse alimentare și șă participe de plin în comerțul internațional, realizînd în paralel o protejare mai bună a sănătății umane și consolidînd în mod strategic măsurile de protejare a numărului șeptelului și a culturilor agricole.

Acest scop este clar formulat în Programul de activitate a Guvernului Republici Moldova ,,Integrarea Europeană, Democrație, Bunăstare/ 2014-2020, la capitolul Politici agroindustriale, unde sunt menționate următoarele.

Asigurarea securității alimentare a țării, creșterea exporturilor de produse agroalimentare și echilibrarea balanței comerciale agricole prin sporirea competivității sectorul agricol.

Armonizarea sistemului național de standarte și reglementări tehnice cu cele ale UE în asigurarea inofensivități alimentare etc[17].

Aceste scopuri pornesc de la obiectivul fundamnetal din Constituția Republici Moldova în care se indică despre necesitatea crearii condițiilor adecvate pentru creșterea calității vieții populației. În acest context colaborarea RM cu actorii internaționali privind asigurarea securității alimenatare devine o activitate deosebită de importantă pentru toate organele centrale ale țării, dar în același timp și de dezvoltarea a sectorului agroindustrial, care estunul important în economia țării noastre și care ar putea oferi avantaje în redresarea economică a țări noastre.

Așadar, obiectivul strategic al politicii economice a statului în această perioadă trebuie să-l constitue formarea unei economii competitive, care să asigure dezvoltarea stabilă și independența țării, veniturile suficiente și integrarea RM în sistemul economic european. În acest sens necisitatea sporirii investițiilor în sectorul rural este vizibilă, deoarece la momentul de față valoarea lor poate fi estimată de aproximativ 2 mlrd. USD pentru traansformarea sectorului agroindustrial în unul modern, eficient și competitiv. Un studiu elaborat sub egida Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internațională arată că dacă producția agricolă a Moldovei și sectoarelor de procesare ar atinge nivelul exporturilor din 1985, ele ar genera anual venituri din exporturi de aproximativ 1 mlrd dolari SUA și ar contribui la acumularile anuale ale bugetului statului cu, cel puțin, 50 mln USD[19].

Un pas importatnt în domeniul creditări externe a fost făcut în martie curent, cînd donatorii externi, la Bruxelles, au anunțat creditarea RM cu 2,6 mlrd USD(1 mlrd 936,5 mil euro), din care agricultura va benificia de 110 mil euro. Din acesată sumă, jumătate sunt bani nereambursabili, iar restul credit. Banii vor fi oferiți pentru a fce mai accesibile creditele bancare destinate fermierilor, precum și pentru asigurarea cu utilaj nou a companiilor agricole[15].

Totodată, se cuvine de menționat că RM ar fi avut nevoie ce mai multă asistență, precum și de o folosire mai eficiență a ajutorului de deja furnizat. Acest lucru îl afirmă din cauza că după finalizarea privatizării terenurilor și patrimoniului gospodariilor colective, noii fermieri privați și antreprenorii rurali au devenit proprietari unice ai afaceri lor, urmînd să adopte și deciziile privind aceaste afaceri de sine stătător. Lipsa informației despre resursele necesare pentru producerea agricolă și despre piețele de desfacere, insuficiența cunoștințelor cunoștințelor juridice și a experinței în desfășurarea activităților comerciale de import/export, incapacitatea de a efectua analize economice adecvate și de administra propriile afaceri în mod cuvenit, barierele cu care s-au confruntat exportătorii constitue pricipalele probleme cu care se confruntă producătorii agricoli privați. Lacunele majore s-au înregistrat și la capitolul efectuare și implementarea efecintă a programelor proectelor în țara noastră. Au fost investite resurse financiare în programe cared e multe ori nu au fost implementate, ținîndu-se cont de specificul dezvoltării sectorului agrar al țării noastre, de asemenea, un procent din suma investită fiind destinată întrețineri specialiștilor străini ceea ce a adus la micșorarea sumei oferite de proiecte.

Posibilitățile de îmbunătățire a situației ar putea fi amplificată coloborării țării noastre cu pareneri externi, dar și cu partenerii externi, dar și căutarea altor noi, iar prin finanțarea obținute din viitoarele fondurii-de reformat agricultura moldovenească, prin sprijinul acordat investițiilor în reformele agricole, prelucrarea și comercializarea produselor agroalimentare, formarea profesională a celor care lucrează în agricultură. Guvernul, instituția să abilitată, Ministerul Agriculturi și Industriei Alimentare, trebuie să-și focalizeze atenția asupra sectorului agricol, domeniu important și foarte sensibil prin adoptarea unor politici eficiente. Ar fi necesară, poate, elaborarea unor planuri de competivitate în agricultură, în care strategiile și instrumentele politicilor sectoriale să transpună următoarele concepte. Dezvoltarea sectorului agroindustrial prin credite internaționale, dezvoltarea sectorului agroindustrial prin comerțul extern, dezvoltarea exportului cu produse agroalimentare de calitate etc

Conștientizînd problemele din spațiul rural și, implicit, cele din agricultură, Guvernul Republici Moldova trebuie să propună strategie consolidată, prin care vor fi elimenate punctele vulnerabile, surplusul de forță de muncă din agricultură, fragmentarea excesivă a exploatațiilor, infrastructura pieței agricole subdezvoltate, populația îmbătrînită a zonelor rurale. Acest lucru se poate elabora cu ajutorul donațiilor din partea actorilor internaționali, și anume prin implementarea proiectelor și programelor care vor aduce la rezolvarea parțială a problemelor acumulate în domeniu.

O altă măsură în acest sens-majorarea mijloacelor financiare ale statului, precum și stimularea investițiilor străine în revitalizarea, modernizarea și sporirea productivității sectorului agroalimentar-trebuie să reprezinte o proprietate a politici statului în acest sens. Iată de ce investițiile trebuie direcționate către sectoarele de producție ce asigură valoarea adăugată înaltă și sunt soliciate pe piețele interne și externe. Totodată, statul trebuie să acorde facilități pentru crearea pentru crearea în localitățile rurale a întreprinderilor moderne de procesare a producției prime agricole.

Analizînd situația din sectorul agricol, atît la nivelul legislației, cît și la cel al situației actuale din domeniu, am putea constata imporatnța colaborări țării noastre cu actorii internaționali în asigiurarea securități alimentare. Deasemenea, urmărind efeciența coloborării la acest capitol pînă în prezent, am putea constata că, deși sunt încheiate o mulțime de acorduri de colaborare în domeniu, accentul ar trebui să fie pus pe sporirea gradului de implementare a acestora, prioritatea urmînd să fie acordate unor proiecte cu rezonanță distinctă asupra întregii economii naționale.

3.2. Strategia Republicii Moldova de securitate alimentară pentru anii 2014 – 2020

Obiectivul principal al politici de siguranță alimentară, pregătite de către Ministerul Agriculturii și al Industriei Alimentare, este de a obține nivelul cel mai înalt de fezabilitate în protecția sănătății umane și a intereselor consumatorului legate de produsele alimentare .

Principiul de bază al politicii de siguranță alimentară a UE, este aplicarea unei abordări integrate, cum ar fi cea "de la fermă până la furculiță", care acoperă toate sectoarele lanțului agricol – inclusiv producția furajeră, sănătatea animalelor și plantelor, bunăstarea animalelor, producția primară, prelucrarea, depozitarea, transportarea, vânzarea și importul și exportul produselor alimentare. Aceasta este o abordare comprehensivă și integrată, în care responsabilitățile operatorilor de produse furajere și alimentare, precum și cele ale autorităților competente, sunt definite în mod clar și sunt parte a unei politici alimentare coerente, eficiente și dinamice, care va fi adoptată în cadrul acestei strategii de către Guvernul Republicii Moldova.

Prin urmărirea respectării tuturor principiilor de siguranță a alimentelor pe tot parcursul lanțului alimentar "de la fermă până la furculiță", antreprenorii din sectorul alimentar implicați în producerea, prelucrarea, depozitarea, transportarea, distribuirea și marketing-ul produselor alimentare, garantează siguranța acestor produse pentru consumatorul final și lipsa oricărui risc pentru sănătatea consumatorului. Conceptul iguranței alimentare al UE, după cum este definit în Regulamentul Parlamentului European nr. 178/2002 cu privire la siguranța alimentelor include toate categoriile de produse alimentare și furajere.

Siguranța alimentelor și furajelor și protecția intereselor consumatorului constituie două preocupări în creștere ale publicului larg, organizațiilor non-guvernamentale, asociațiilor profesionale, partenerilor comerciali internaționali și ale organizațiilor de comerț. Trebuie să fie întreprinse măsuri pentru a asigura o implementare deschisă și transparentă a legislației în domeniul alimentar, care trebuie să ofere încredere consumatorilor și partenerilor de afaceri, inclusiv prin intermediul măsurilor întreprinse de către autoritățile publice, pentru a informa populația unde există temeiuri rezonabile de a suspecta că produsele alimentare impun un anumit risc pentru sănătate.

Globalizarea comerțului agricol generează apariția constantă de noi provocări și riscuri pentru sănătatea și interesele consumatorilor. În acest context, va trebui sa fie elaborat un cadru juridic comprehensiv cu privire la siuranța alimentelor, și acesta va fi actualizat și adaptat continuu la noile cerințe.

Tranzacțiile comerciale globale majore sunt, la momentul actual, efectuate cu produse alimentare și furajere, iar în acest context, au fost încheiate acorduri de comerț internațional, care ajută la implementarea standardelor internaționale care stau la baza legislației în sectorul alimentar și care susțin principiile comerțului liber cu produse furajere și alimentare sănătoase, de o manieră non-discriminatorie, în baza practicilor de afaceri corecte și etice.

Astfel, va fi obținut cel mai înalt nivel de protecție pentru consumatorii Moldoveni, odată cu facilitarea accesului producătorilor moldoveni la piețele de valoare înaltă și asigurarea conformității cu obligațiile comerciale internaționale în această sferă.

Strategia este elaborată pe baza Hotărârii Guvernului nr. 1125 din 14.12.2013 pentru aprobarea Planului de Acțiuni al Republicii Moldova cu privire la implementarea Recomandărilor Comisiei Europene pentru crearea unei ZLSCA / Moldova și Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial nr. 252-253 din 21.12.2014, art. nr. 1258.

Obiectivele Strategiei de Siguranță a Alimentelor pentru Republica Moldova

Obiectivele principale aprobate ale siguranței alimentelor sunt:

Îmbunătățirea cadrului juridic pentru asigurarea unei legislații mai consistente în domeniul siguranței alimentare, care să acopere toate aspectele de producere umană de alimente, de pe câmp până pe masa consumatorului, precum și de produse furajere;

Controlul siguranței alimentelor în scopul asigurării unui cadrul coerent de operare a sistemelor naționale de control și inspecție, prin împărțirea eficientă a atribuțiilor și responsabilităților în rândul autorităților de stat implicate în siguranțăa alimentară.

Realizarea acestor obiective prin armonizare a legislației și implementarea practică în teren va ajuta la: 

Ridicarea nivelului protecției sănătății umane prin desfacerea pe piață a produselor alimentare și prin protecția sănătății animalelor și plantelor;

Îmbunătățirea potențialului de export al produselor alimentare moldovenești pe piețele de valoare înaltă, și anume pe cele ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale Statelor Unite ale Americii, etc.

Protecția teritoriului Republicii Moldova împotriva introducerii unor boli și a unor agenți patogeni extrem de contagioși, specifici animalelor și plantelor, prin consolidarea controalelor sanitare și fitosanitare la frontieră;

Sporirea capacităților specialiștilor veterinari și fitosanitari;

Modernizarea și restructurarea entităților care operează cu produse de origine animală și interzicerea activităților care nu întrunesc cerințele generale de igienă stabilite de legislația în vigoare;

Continuarea procesului de transpunere în legislația națională a prevederilor legislației comunitare cu privire la siguranța alimentară și la elaborarea legislației specifice, în baza căreia Republica Moldova va dezvolta relații de comerț cu produse alimentare, animale vii, produse non-animale cu alte țări terțe cu care a încheiat acorduri de colaborare în aceste domenii;

Îmbunătățirea eficiența controalelor veterinare și fitosanitare oficiale

Îmbunătățirea sistemului de asigurare a calității pentru scopuri de siguranță alimentară (analiza riscului și analiza economică);

Programul acțiunilor prioritare pentru realizarea obiectivelor strategiei

– Constituirea unităților de frontieră ale consiliului, care vor efectua controalele veterinare și fitosanitare și renovarea și modernizarea lor corespunzătoare, pentru a asigura un control eficient în baza principiilor UE, va fi finalizată în 2020.

Serviciile veterinare, fitosanitare și de siguranță a alimentelor vor efectua controale eficiente la frontieră în conformitate cu cerințele UE până la finele anului 2020.

– Elaborarea cadrului legislativ cu privire la siguranța alimentelor, a fost finalizată în anul 2011, reproducând integral prevederile noului "Pachet de Igienă", adică a Regulamentelor 178/2002, 852/2004, 853/2004, 854/2004 și 882/2004, implementarea acestora urmând să fie realizată după conformarea agenților economic din sectorul alimentar.

Pachetul legislativ de igienă a fost adoptat până la sfârșitul anului 2011.

Corespunderea cu cerințele pachetului de igienă va fi implementat până la finele anului 2020.

– Elaborarea și implementarea actelor normative pentru executarea noului „Pachet de Igienă”, va fi realizată treptat începând cu 2011 și terminând cu 2020.

Elaborarea și implementarea actelor normative privind pachetul de igienă va fi implementat până la sfârșitul anului 2020.

– Elaborarea unui sistem informațional computerizat în toate raioanele Republicii Moldova, utilizat pentru schimbul de informații legate de sănătatea animalelor și plantelor și de siguranță alimentară.

Sistemul informațional privind sănătatea plantelor și animalelor conform cerințelor UE implementat și operațional până la finele anului 2020.

– Evaluarea, bazată pe legislația comunitară transpusă în legislația națională, a entităților de afaceri care operează în sectorul produselor alimentare de origine animală și identificarea tuturor entităților care nu se conformează cu prevederile comunitare; constituirea acestora, pe diferite categorii, a fost finalizată până la sfârșitul primului trimestru al anului 2012.

Evaluarea tuturor grupelor de producători de produse alimentare până la finele anului 2015.

– Modernizarea și restructurarea tuturor entităților care operează în sectorul produselor de origine animală și vegetală, care cad sub incidența prevederilor Regulamentului 853/2004 cu privire la realizarea conformității structurale.

Toți operatorii din domeniu vor opera în conformitate cu prevederile Regulamentului 853/2004 până la sfârșitul anului 2015.

– Elaborarea tuturor materialelor de orientare pentru fabricanții de produse alimentare (ghiduri de bune practici, instrucțiuni, proceduri, etc.) pentru următoarele sectoare: carne de vită, carne de pui, lapte și produse lactate, pește și produse din pește, vânătoarea și pescuitul, va fi finalizată până la sfârșitul anului 2013.

Ghiduri pentru producători vor fi elaborate până la sfârșitul anului 2015.

– Evaluarea întregului sistem de analize de laborator și expertiză, va fi finalizată către anul 2015, iar îmbunătățirea și echiparea în conformitate analitică cu parametrii de calitate și sănătate definiți în legislația comunitară transpusă în legislația națională, va fi finalizată în anul 2014.

Evaluarea sistemului de laboratoare până la sfârșitul anului 2015.

Sistemul de laboratoare echipat corespunzător cerințelor UE până la sfârșitul anului 2015.

– Elaborarea planului de control strategic pentru sănătatea animalelor și plantelor și pentru siguranțăa alimentară în conformitate cu Regulamentul 882/2004 pentru toate sectoarele separate, a fost inițiată în anul 2012.

Regulamentul 882/2004 implementat până la sfârșitul anului 2015.

Presupunînd că Moldova îndeplinește standardele de siguranță alimentară și de calitate ale UE, accesul sporit pe piață poate duce la cîștiguri semnificative pentru economia națională.

Concluzii și propuneri

În rezultatul elaborării tezei formulăm următoarele concluzii:

1. Securitatea alimentară face parte din securitatea fiecarui stat din lume și aceasta la rândul ei din securitatea globală. Asigurarea securitații alimentare a populației unui stat este în primul rând obligația acestuia. Un stat trebuie să-și gestioneze eficient și rațional resursele altfel se pune în pericol însași existența statului și a poporului respectiv.

2. Problema securității alimentare, a aprovizionării populației cu produse agroalimentare de bază și de calitate corespunzătoare, constituie o preocupare majoră cu care se confruntă, într-o măsură mai mare sau mai mică toate țările lumii, dar în primul rând cele subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Paradoxal că în perioada curentă, în plina dezvoltare a unei societați informatizate, foarte multe state se confruntă cu acestă problemă. De aceea astăzi problema alimentară costituie un factor care poate duce la instabilitate pe plan mondial. Asigurarea securitații alimentare pentru toți indivizii contribuie la liniștea socială din fiecare țara, la stabilitate și prosperitate.

3. Securitatea alimentară este o problemă complexă și generală a omenirii de care toate țarile lumii sunt responsabile. Acest lucru a fost demonstrat de diferite studii privind alimentația populației, evoluția producției agricole, evoluția populației precum și utilizarea resurselor. O alimentație adecvată trebuie să fie privită atât din punct de vedere al cantității corespunzătoare de alimente cât a calității și a diversității acestora.

4. Producția globală agricolă în anul 2014 a marcat o creștere de 108, 2% față de anul 2013. Majorarea a fost determinată de creșterea producției vegetale – cu 10,4 % și a producției animaliere – cu 4,0% (conform estimărilor preliminare a BNS, în prețuri comparabile).

5. Situația în profil pe categorii de gospodării indică, că 39% din volumul producției globale agricole revin întreprinderilor agricole, 18% – gospodăriilor țărănești (de fermier), 43% – gospodăriilor populației. Ponderea înaltă a gospodăriilor populației în producția agricolă este determinată în special de cota importantă a producției animaliere în aceste gospodării (circa 74% din total producția zootehnică pe țară).

6. Pe parcursul anilor 2009-2014, a fost înregistrată o tendință de creștere în sectorul zootehnic, creșterea animalelor în masă vie majorându-se cu 37,5% în anul 2014 comparativ cu 2009.

7. Pe parcursul anilor 2009-2014, creșteri semnificative s-au înregistrat pentru culturile tehnice, astfel producția de sfeclă de zăhăr a sporit de la 337 mii tone în 2009 pînă la 1158 mii în 2014, iar la floarea-soarelui de la 284 mii tone în 2009 la 559 mii tone.

8. Delimitarea minimului de existență pe medii de reședință relevă diferențe semnificative, cea mai mare valoare fiind înregistrată pentru populația din orașe mari (mun. Chișinău și Bălți) – 1747,0 lei sau cu 6,4% mai mult comparativ cu minimul de existență pentru alte orașe –1641,7 lei și cu 12,8% mai mult comparativ cu mediul rural – 1549,4 lei.

9. Întreprinderile de panificație din Republica Moldova sunt asigurate mediu satisfăcător cu gîu alimentar, situația fiind mai benefică în cazul asigurării cu grîu furajer. Necesitatea internă anuală: pentru panificație de 345 mii tone, pentru furaje de 240 mii tone. În anul 2014 am asistat la o majorare a volumului producției grîului alimentar, rezerva de stat constantă – 60 mii tone, gradul de asigurare cu grîu alimentar față de necesarul intern anual – 108,7%. Importul în perioada 1 august 2014 -1 aprilie 2015 a constituit 21 mii tone de făină (sau echivalentul a 29 mii tone de grîu). Exportul total de grîu a constituit 226 mii tone, din care 184 mii tone din partea dreaptă a Nistrului și 42 mii tone din zona Transnistreană.

Propuneri de fortificare a gradului securității și siguranței alimentelor:

Reglementarea tehnologică mai aspră a exportului de făină. Notăm, că majoritatea făinei autohtone este sub nivelul cerințelor Reglementării tehnice (minimum 23 % gluten) deoarece 60 la sută din grîul autohton, produs în anul 2014 avea conținutul de gluten 18-19 %, iar în făina procesată din el este doar 20-21 % gluten. În scopul minimalizării exportului făinei, Certificatele de calitate trebuie eliberate doar la făina, care corespunde cerințelor Reglementării tehnice în vigoare.

Notăm, că grîul stocat în rezervele de stat conține doar 18-19 % gluten și necesită a fi înlocuit cu grîu, care conține indicatori mai performanți.

Participanții la licitații pot fi doar agenții economici autohtoni, care confirmă activitatea lor în domeniul producerii produselor de panificație. În scopul utilizării raționale a grîului și menținerii echilibrului de repartizare teritorială de stabilit ca cantitatea maximală posibilă de a fi achiziționată de către un beneficiar trebuie să constituie pentru brutăriile raionale pînă la 300 tone, pentru centrele raionale pînă la 600 tone, pentru mun. Chișinău și Bălți concomitent 2500-1500 tone.

Crearea unui Consiliu national pentru politici de securitate alimentară. În opina noastră, existența unui asemenea organism ar contribui la o mai bună coordonare în materie de acțiuni politice cu vocație și impact asupra securității alimentare a RM.

bibliografie

LEGE Nr. 113 din  18.05.2012 cu privire la stabilirea principiilor și a cerințelor generale ale legislației privind siguranța alimentelor. Publicat : 13.07.2012 în Monitorul Oficial Nr. 143-148. art Nr : 467. Data intrării în vigoare : 13.01.2013.

LEGE Nr. 422 din  22.12.2006 privind securitatea generală a produselor. Publicat : 16.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 36-38 art Nr : 145. Data intrarii în vigoare : 16.06.2007

LEGE Nr. 221 din  19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară Publicat : 14.06.2013 în Monitorul Oficial Nr. 125-129     art Nr : 396     Data intrarii in vigoare : 19.03.2008

Agenția Relații Funciare și Cadastru. Notă Informativă la proiectul Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova „Cu privire la aprobarea Cadastrului funciar la data de 1 ianuarie 2011”.

Federația Națională a Agriculturilor din Republica Moldova /Agenția Apele Moldovei. Securitatea economică a resurselor. Ghid Informativ. Chișinău, 2014

Strategia de siguranță alimentară pentru Republica Moldova în anii 2014 – 2020. MAIA-ANSA. 2014

Ardelean, D. Probleme de securitate alimentară și integrarea României în Uniunea Europeană. Editura ASE, București, 2002.

BERCA, Mihai. Siguranța alimentară în contextul politicilor agrare comunitare (toleranța “0” a Uniunii Europene), Fundația Universitară CERA pentru dezvoltare agricolă și rurală, 2004, pag. 14 – 18.

Banu, C., Barascu, E., Stoica, A.,Nicolau, A. Suveranitate, securitate și siguranță alimentară, Ed. ASAB, Bucuresti, ISBN 978-973-7725-40-0, 725 pagini, 2007

Diaconescu, I. Merceologie alimentară. Editura Eficient, București, 1998

Diaconescu, I. Funcțiile produsului alimentar/ în „Calitate și dezvoltare durabilă din perspectiva integrării în Uniunea Europeană”, Editura ASE, București, 2002

Vezuină, V. Securitatea alimentară în lumina exigențelor actuale/ în „Tribuna Economică”, nr. 2/12 ian. 2000

FAO. The State of Food Insecurity in the World 2011. FAO. Rome. 2011

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale. Sistemul de siguranță a alimentelor și de subvenționare în agricultură . IDIS „Viitorul”. Politici Publice, NR. 4, 2011.

Ene C. Securitatea alimentară – coordonate și implicații. Editura Universității Petrol-Gaze /Ploiești. 2009

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (informație operativă). Agricultura Ecologică în Republica Moldova: prezent și perspective. 2012

Website-uri accesate pe secțiuni

Securitate economică

http://data.worldbank.org

http://www.OAAstat.OAA.org

http://ec.europa.eu/eurostat

http://humandevelopment.bu.edu/

http://www.developmentgateway.org/node/130622/

http://www.ers.usda.gov

Securitate alimentară

http://maia.gov.md

http://ansa.gov.md

http://statistica.md

http://apps.fao.org

http://faostat.fao.org

http://www.fao.org

http://www.foodsecurity.org/

http://www.foodstandards.gov.uk/science

www.extension.iastate.edu/foodsafety

ANEXE

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5

Anexa 6

Anexa 7

Anexa 8

bibliografie

LEGE Nr. 113 din  18.05.2012 cu privire la stabilirea principiilor și a cerințelor generale ale legislației privind siguranța alimentelor. Publicat : 13.07.2012 în Monitorul Oficial Nr. 143-148. art Nr : 467. Data intrării în vigoare : 13.01.2013.

LEGE Nr. 422 din  22.12.2006 privind securitatea generală a produselor. Publicat : 16.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 36-38 art Nr : 145. Data intrarii în vigoare : 16.06.2007

LEGE Nr. 221 din  19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară Publicat : 14.06.2013 în Monitorul Oficial Nr. 125-129     art Nr : 396     Data intrarii in vigoare : 19.03.2008

Agenția Relații Funciare și Cadastru. Notă Informativă la proiectul Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova „Cu privire la aprobarea Cadastrului funciar la data de 1 ianuarie 2011”.

Federația Națională a Agriculturilor din Republica Moldova /Agenția Apele Moldovei. Securitatea economică a resurselor. Ghid Informativ. Chișinău, 2014

Strategia de siguranță alimentară pentru Republica Moldova în anii 2014 – 2020. MAIA-ANSA. 2014

Ardelean, D. Probleme de securitate alimentară și integrarea României în Uniunea Europeană. Editura ASE, București, 2002.

BERCA, Mihai. Siguranța alimentară în contextul politicilor agrare comunitare (toleranța “0” a Uniunii Europene), Fundația Universitară CERA pentru dezvoltare agricolă și rurală, 2004, pag. 14 – 18.

Banu, C., Barascu, E., Stoica, A.,Nicolau, A. Suveranitate, securitate și siguranță alimentară, Ed. ASAB, Bucuresti, ISBN 978-973-7725-40-0, 725 pagini, 2007

Diaconescu, I. Merceologie alimentară. Editura Eficient, București, 1998

Diaconescu, I. Funcțiile produsului alimentar/ în „Calitate și dezvoltare durabilă din perspectiva integrării în Uniunea Europeană”, Editura ASE, București, 2002

Vezuină, V. Securitatea alimentară în lumina exigențelor actuale/ în „Tribuna Economică”, nr. 2/12 ian. 2000

FAO. The State of Food Insecurity in the World 2011. FAO. Rome. 2011

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale. Sistemul de siguranță a alimentelor și de subvenționare în agricultură . IDIS „Viitorul”. Politici Publice, NR. 4, 2011.

Ene C. Securitatea alimentară – coordonate și implicații. Editura Universității Petrol-Gaze /Ploiești. 2009

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (informație operativă). Agricultura Ecologică în Republica Moldova: prezent și perspective. 2012

Website-uri accesate pe secțiuni

Securitate economică

http://data.worldbank.org

http://www.OAAstat.OAA.org

http://ec.europa.eu/eurostat

http://humandevelopment.bu.edu/

http://www.developmentgateway.org/node/130622/

http://www.ers.usda.gov

Securitate alimentară

http://maia.gov.md

http://ansa.gov.md

http://statistica.md

http://apps.fao.org

http://faostat.fao.org

http://www.fao.org

http://www.foodsecurity.org/

http://www.foodstandards.gov.uk/science

www.extension.iastate.edu/foodsafety

ANEXE

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5

Anexa 6

Anexa 7

Anexa 8