Implicațiile Psihosociale ALE Stigmatizării ȘI Excluziunii Sociale ALE Vârstnicilor

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
UNIVERSITATEA ,,1 DECEMBRIE 1918'' DIN ALBA IULIA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE
SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ID

„IMPLICAȚIILE PSIHOSOCIALE ALE STIGMATIZĂRII ȘI EXCLUZIUNII SOCIALE ALE VÂRSTNICILOR”

COORDONATOR:

LECT.UNIV. DR. BARA ANGELA

STUDENT:

MOLDOVAN (FAUR-MOLDOVAN)

NADINA-MARIANA

ALBA IULIA

-2016-

CURPINS:

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 – ASISTENȚA SOCIALĂ SI PROBLEMATICA PERSOANELOR VÂRSTNICE

Îmbătrânirea – Definiții și paradigme………………………………………………………pag.6

1.2 Teorii privind îmbătrânirea ………………………………………………………..….pag.7

A.Funcționalismul…………………………………….………………………………………..pag.7

B.Teoria dezangajării sociale…………………………………………………………………………….pag.7

C.Teoriile socioeconomice…………………………..…………….………………..………….pag.8

D.Teoriile psihologice…………………………….………………………………..…………………pag.9

E.Interacționismul……………………………………………….……….……………..….…..pag.9

1.3 Evenimente marcante la persoanele vârstnice…………………………………………..pag.10

A.Pensionarea……………………………………………………………………………..……..pag.11

B.Despărțirea de copii….…………………………………………………………………………….pag.12

C.Pierderea partenerului conjugal…………….…………………………………………………..pag.12

D.Stadiul terminal……………………………………………………………………..………pag.13

Problemele persoanelor vârstnice…………………………….……………………pag.14

A.Discriminarea vârstnicului ……………………………………………….……………………pag.14

B.Situația materială a vârstnicului..………………………………………………………..….pag.15

C.Relația dintre generații.………………………………………….………………………….…pag.15

D.Abuzul și neglijarea – forme ale maltratării vârstnicului………………………….……..….pag.15

E.Stereotipizarea socială a bătrâneții……………………………………….…………..……..pag.17

1.5 Reglementări legislative actuale ale protecției persoanelor vârstnice………pag.18

A.Reglementări internaționale………………………………………………………………………pag.18

B.Reglementări legislative naționale….………………….………………………………..…..pag.19

C.Implementarea politicii de ingrijire sociala a vârstnicilor……………………….…….…..pag.20

CAPITOLUL 2 – DEMERSUL METODOLOGIC AL CERCETĂRII

2.1 Metodologia de cercetare……………………………………………….……….pag.21

A.Scopul cercetarii……………………….…………………………………………………..pag.21

B.Obiectivele cercetării……………………….………………………………………………pag.21

C.Ipotezele cercetarii……….………………………..………………………………………pag.21

D.Populația investigată…………………….……………..…………………………………..pag.22

E.Proceduri de culegere a datelor……………………………………………………..……..pag.22

2.2 Interviul semi-structurat – Rezultatele și argumentarea utilizării……………..pag.22

2.3 Analiza și interpretarea datelor……………………………………………….pag.25

2.4 Concluzii………………………………….……………………….…………….pag.36

CAPITOLUL 3 – MODALITĂȚI DE INTERVENȚII ASISTENȚIALE PENTRU VÂRSTNICI

3.1 Teoria de intervenție. Nivele ale intervenției asistențiale……….…….…….pag.39

A.Scopul intervenției………………………….……………………………….……..……..pag.40

B.Obiectivele intervenției……………………………………………………………………..pag.40

C.Sistemul client al intervenției…………………………………………..…………………..pag.40

D.Durata grupului care participă la intervenție…………………………..……………………….….pag.41

E.Granițele grupului care participă la intervenție ………………….…………..……………..pag.41

F.Autopercepția grupului care participă la intervenție ………………….…………………….pag.41

G.Stadiile de dezvoltare a grupului care participă la intervenție ……………………………………pag.41

3.2 Descrierea intervenției în cadrul grupului de consilliere……………….……pag.45

3.3 Evaluarea intervenției………………………………………………….……….pag.49

CONCLUZII………………………….…………………………………………………….pag.53

BIBLIOGRAFIE…………………………….………………………………………………pag.54

ANEXA 1 CHESTIONAR……….………………………….……………………………….pag.56

ANEXA 2 GHID DE INTERVIU…………………………..………..…………………….pag.61

INTRODUCERE

Preocuparea pentru îngrijirea vârstnicului revenea până nu demult medicului, astazi însă, din perspectiva ecosistemică, asistența la vârstnici este și trebuie să fie realizată de o echipă multidisciplinară formată din medici, psihologi, asistenți sociali, asistente medicale. Complexitatea echipei multidisciplinare a vârstnicului reprezintă reflectarea în practică a problemelor complexe, medicale, sociale, psihologice cu care se confruntă această categorie de vârstă.

Îngrijirea și asistența persoanelor vârstnice și calitatea acestor servicii reprezintă o parte integrantă a sistemului de politici sociale. În acest context asistenții sociali care se ocupă de această categorie de vârstă trebuie să își modeleze eficient intervenția, aceasta trebuie să se sprijine atât pe teorii și paradigme performante dar și pe sentimente de respect, afecțiune și empatie.

Persoana vârstnică este nevoită să se confrunte cu o multitudine de probleme și anume: scăderea veniturilor ca urmare a pensionării, scăderea potențialului fizic, scăderea inserării sociale. Perioada tranziției economice și sociale în România a victimizat profund categoria persoanelor vârstnice. Mulți dintre vârstnici trăiesc sub pragul sărăciei, fac eforturi considerabile că să poată achita prețul medicamentelor sau mai dramatic, renunță la anumite facilități.

Durata medie de viață a scăzut, iar pensia deși indexată periodic nu acoperă cheltuielile cotidiene. Sintagma conform căreia pensionarii sunt întreținuții celor care lucrează a făcut deja carieră în presă și în mediile politice, fapt care le alimentează vârstnicilor puternice sentimente de frustrare și de inutilitate. Vârstnicii sunt văzuți ca fiind cei mai mari consumatori de fonduri sociale, în special medicale. Acest lucru este în parte adevărat deoarece cei mai mulți dintre ei suferă de o multitudine de boli, senectutea fiind caracterizată de o patologie specifică.

Un alt fenomen semnalat este cel legat de maltratarea vârstnicului, mass media aducând în prim plan cu ostentație cazurile unor vârstnici abuzați de proprii copii, vârstnici uitați de în instituții sau în propiile lor case.

Plasat într-o zonă de maximă vulnerabilitate socială determinată de multitudinea problemelor cu care se confruntă, grupul generațional al vârstnicilor beneficiază de o serie de drepturi, așa cum au fost ele stipulate de O.N.U. în 1999 declarat Anul Internațional al Drepturilor Persoanelor Vârstnice. Printre acestea enumerăm:

Dreptul la îngrijire medicală

Dreptul la religie

Dreptul la prevenirea dependenței

Dreptul la ocrotire de către personal calificat

Dreptul la ocrotire legală

Dreptul de a alege locul și modul de viață

Dreptul la susținere familială și comunitară

Dreptul la îngrijiri paleative

Motivul pentru care am ales să realizez această temă de cercetare constă în faptul că mi-as dori sa devin angajată la Centrul de zi și Centrul de îngrijiri la domiciliu pentru persoane vârstnice din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială Luduș, având posibilitatea in viitor să mă familiarizez cu problematica vârstnicilor. Sărăcia, slăbirea legăturilor cu familia, scăderea valorizării sociale a vârstnicilor, discriminarea economică și situațională, discriminarea la nivelul serviciilor sociale și medicale, sunt tot atâtea elemente care grevează asupra calității vieții persoanelor vârstnice, elemente care afectează socializarea individului în rolul de persoană vârstnică. Una dintre problemele cu care se confruntă această generație, din ce in ce mai mult evidențiată în mass-media, este abuzul și neglijarea asupra acestora.

În vederea atingerii scopului cercetării și anume evaluarea implicațiilor psihosociale ale stigmatizării și excluziunii sociale a vârstnicilor, am considerat ca oportună folosirea unei strategii combinate de investigare calitativă și cantitativă.

Am optat pentru realizarea unei astfel de cercetări deoarece tematica aleasă se pretează unei abordări calitative având în vedere că efectele desocializante ale retragerii sociale au reverberații personale profunde și multiple cum ar fi afectarea stimei de sine, afectarea rolurilor și expectanțelor sociale ale persoanelor vârstnice. Toate aceste efecte sunt retrăite subiectiv de fiecare individ în parte și de aceea am considerat că o astfel de cercetare este oportună.

CAPITOLUL 1

ASISTENȚA SOCIALĂ ȘI PROBLEMATICA

PERSOANELOR VÂRSTNICE

Îmbătrânirea este ansamblul proceselor pe care le suferă un organism după faza sa de dezvoltare. Ea nu este sinonimă cu bătrânețea. Aceasta din urmă este starea ce caracterizează o grupă de vârstă particulară, cea a persoannelor de peste 60 de ani. (Fontaine, Roger, 2008, pg.14). Acesta constituie criteriul cronologic care determină granițele bătrâneții.

Un alt criteriu folosit în clasificarea bătrâneții, pe lângă cel cronologic este cel funcțional. Acest criteriu ia în considerare modificări ale aparenței fizice, ale vitalității, schimbări care survin cu mult înainte de apariția semnelor proprii ale bătrâneții. Este perioada în care stigmatele evoluției normale devin evidente. Ele sunt rezultatul unor modificări structurale si funcționale apărute la nivelul sistemelor și sub-sistemelor organismului. (Gal, D., 2003, p. 121)

Îmbătrânirea – Definiții și paradigme

Îmbătrânirea este un proces dinamic, general și inevitabil. Îmbătrânirea individuală nu este o stare, ci un proces diferențial de degradare. Indivizii îmbătrânesc în moduri diferite și, de aceea, se poate vorbi de vârstă biologică, socială și psihologică, acestea fiind diferite de vârsta cronologică.

Criteriul cursului vieții arată că ciclul vârstei de regresie începe de la 65 de ani și durează până la moarte. El se subîmparte la rândul său în următoarele etape (Bălăceanu-Stolnici,1997):

Perioada de adaptare

Perioada bătrâneții timpurii

Perioada bătrâneții propriu-zise

Perioada regresiei finale

La nivel mondial a fost semnalat un puternic decalaj de vârstă între populațiile țărilor bogate, din ce în ce mai bătrâne, și ale celor sărace, din ce în ce mai tinere.

În statele dezvoltate, mai ales în Europa, rata scăzută a natalității și creșterea speranței de viață vor duce la o îmbătrânire accentuată a populației în următorii 15 ani, ceea ce va pune la grea încercare serviciile sociale, sistemele de pensii și serviciile sanitare. (Tompea Anca – Neamțu George, coord, 2003, pg.588). În regiunile sărace fenomenul este invers.

România are o populație cu o structură pe grupe de vârstă relativ echilibrată. Conform recensământului populației din 20-31 octombrie 2011, populația României se înscrie în tendințele globale privind structurile populației vârstnice.

Populația de 60 de ani și peste raportată în 2011 reprezintă 22,3 % din totalul populației de aproximativ 20 milioane, iar cea de 65 ani și peste, un procent de 16,1 %. În jurul anului 2015 populația de peste 65 ani a ajuns la peste 4,2 milioane, cu 3,9 % mai mult ca în 2011. Un rol important în modificarea raportului de vârstă îl are și scăderea drastică a fertilității și natalității infantile. Previziunile pentru anul 2020 arată o evoluție a procesului de îmbătrânire de pâna la 17,1% care, la rândul său, se încadrează la un nivel mediu al ritmului de creștere.

Accelerarea procesului îmbătrânirii, începând cu 2010, este de importanță majoră pentru politicile sociale și modernizarea protecției sociale. Obiectivul protecției sociale constă în garantarea prosperității, într-o societate a cărei populație îmbătrânește. Menținerea unui grad ridicat de protecție socială, în aceste condiții, este o importantă provocare pentru autorități. (Gal, D., 2001, pg. 147)

În același timp, reformele vor trebui să aibă în vedere că transferul resurselor către un număr crescut de persoane vârstnice să nu creeze tensiuni economice sau sociale majore. Pe de altă parte, populația vârstnică nu trebuie lăsată să cadă în sărăcie. Vor trebui avute în vedere două concepte: solidaritatea între generații, care vizează finanțarea sistemului pe termen lung și echitatea între generații, care câștigă teren în dezbaterile actuale. Responsabilii politici însărcinați cu reformarea sistemului de protecție socială vor trebui să țină seama de aceste dimensiuni, de asigurarea unui echilibru satisfăcător între posibilitățile de a finanța sistemul pe termen lung și solidaritatea și echitatea între generații. (ftp://ftp.unfpa.ro/unfpa/Cartea_Verde_Ro.pdf)

1.2 Teorii privind îmbătrânirea

Funcționalismul

Conform teoriei funcționaliste îmbătrânirea se caracterizează prin pierderi de roluri profesionale, familiale și extrafamiliale, astfel încât organizarea riguroasă a statusurilor și rolurilor sociale permite indivizilor să treacă, fără probleme, pe măsură ce îmbătrânesc de la un grup de vârstă la altul.

Grupurile de vârstă sunt funcționale social prin intermediul normelor care în societățile contemporane sunt mai flexibile indicând indivizilor ceea ce este dezirabil sau nu. (Gal, D., 2003)

Teoria dezangajării sociale

Dezangajarea socială se manifestă printr-o diminuare a numărului de roluri sociale jucate de un individ, printr-o schimbare a naturii relațiilor sale care vor fi centrate mai mult pe aspecte afective decât pe solidarități funcționale.

Dezangajarea socială este caracterizată de următoarele aspecte :

Reciprocitate – separarea amiabilă, pentru societate și individ, prin care persoana vârstnică se concentrează mai mult spre ea însăși în timp ce societatea îi retrage rolurile sociale acordate;

Funcționalitate – astfel încât dezangajarea celor mai în vârstă membri ai societății face posibilă reînnnoirea generațională în câmpul muncii, vârstnicul conștientizează că este muritor și se îndepartează de valorile profesionale ;

Ireversibilitate – conform „parcursului vieții”, vine un moment când competența și interesul individului în interacțiunile sociale scade, acesta fiind mai mult interesat de persoana lui. Se produce o slăbire a presiunilor normative asupra individului care beneficiază astfel de o mai mare libertate de mișcare ;

Universalitate – chiar dacă poate varia dupa cultură și sex. Din acest punct de vedere femeile se adaptează mai ușor, dezangajarea se transformă pentru ele doar într-o reducere a rolurilor anterioare în timp ce bărbații trebuie să-și schimbe nu numai anumite roluri ci și orientarea care-i caracteriza.

Îmbătrânirea reușită ar fi un proces de compensare a pierderii unor roluri anterioare printr-o intensificare a unor roluri cum ar fi cel de cetățean sau prin investiții în roluri noi. (Gal, D., 2001, pg. 153)

O bătrânețe reușită este legată de îndeplinirea a trei codiții. Prima este slaba probabilitate de manifestare a bolilor, în special a celor care antrenează pierderea autonomiei. A doua este menținerea unui înalt nivel funcțional pe planurile cognitiv și fizic ceeea ce se numește uneori bătrânețe optimă. A treia este păstrarea unui angajament social și a unei stări de bine subiective. (Gal, D., 2001, pg. 154)

Teoriile socioeconomice

Estes a fost printre primii sociologi care au identificat o teorie economică a vârstei a treia. Luând ca punct de plecare analiza marxistă a vârstei înaintate, el afirma că acordarea pensiilor se manifestă ca un factor de atenuare a luptei de clasă.

Acțiunea sistemului de pensii se manifestă în doua direcții principale:

Posibilitatea de a beneficia de un venit, cand devin inactivi, este de natură să reducă intensitatea revendicărilor muncitorilor

Sistemul de pensii devine un instrument redutabil în mâinile conducătorilor de intreprinderi, care vor putea șantaja cu el muncitorii și vor putea evita în acest fel grevele.

Preconizările demografice indică pentru anul 2030, un profil demografic de vârstă înaintată la venituri pe cap de locuitor mult mai reduse pentru țările în curs de dezvoltare.

Astfel, la un raport populație activă/populație inactivă în scădere nu va exista suficientă compensare din partea raportului venituri actuale pe cap de locuitor / venituri preconizate. Pe termen lung venitul economic dezechilibrat nu va permite îmbunătățirea nivelului de trai al persoanelor vârstnice din țările în curs de dezvoltare prin transferuri publice, din contră, situația lor se va înrăutăți (Gal, D., 2001, pg. 167)

Teoriile psihologice

Teoriile psihologice postmoderne abordează tema protejării sinelui împotriva sentimentului de nesiguranță. Problema identității celui care îmbătrânește este văzută ca aceea a unei personalități mature care trăiește într-un mediu predominant ostil și nesigur.

Procesul îmbătrânirii se manifestă sub forma a două fenomene. Pe de o parte dobândirea experienței sofisticate care conduce la o îmbunătățire a abilității sinelui de a realiza anumite identități proiective, iar pe cealaltă parte inegalitatea structurală a veniturilor care influențează construcția unor stiluri de viață flexibile, în continuă schimbare. (Marina, L., 2003, pg. 178).

A fi bătrân nu este o experiență propriu-zisă, ea urmând altor experiențe intermediare care conduc la construirea mai multor cogniții particulare care definesc etapele procesului de îmbătrânire:

– a te gândi că poți îmbătrâni prin acumulare de vârstă – individul vorbește de o schimbare calitativă în viața sa, de oboseala pe care o resimte mai repede ca altădată, de lipsa de interes pentru traiul cotidian și evocă chiar perspectiva morții

– a te gândi că poți îmbătrâni prin bătrânețe – persoana este nefericită, vorbește de excluderea din viața normală și de perspectiva de a intra într-o vârstă care este mai aproape de moarte

– a te gândi că poți îmbătrâni prin dependență – degradarea sănătății și înmulțirea handicapurilor forțează individul să-și reducă activitatea, să se perceapă mai puțin activ și să se simtă bătrân.

Interacționismul

Conform acestei teorii procesul de îmbătrânire poate fi studiat prin analiza transformărilor identitare de la nivelul interacțiunilor cotidiene. Interacțiunile cotidiene, au consecințe directe și indirecte asupra conștiinței de sine a vârstnicului.

Pe parcursul îmbătrânirii are loc o negociere cu sine care are drept rezultat reamenajarea existenței și abandonul anumitor activități. Prin reamenajarea existenței cotidiene, persoana vârstnică se adaptează la dificultățile fizice pe care le întâmpină și la oboseala pe care o resimte (Rădulescu, S., 1994, pg. 234).

Evenimente marcante la persoanele vârstnice

Persoana vârstnică este o persoană de cele mai multe ori multiplu dezavantajată prin scăderea resurselor fizice, care nu înseamnă întotdeauna boală, prin scăderea resurselor financiare sau prin prezența unui handicap mintal. Astfel, din cauza veniturilor mici, mulți dintre vârstnici trăiesc sub pragul de sărăcie, renunță la facilitățile confortului (căldură, apă, energie electrică), iar o mare parte dintre aceștia „întăresc” rândurile centrelor de îngrijire și asistență pentru vârstnici și cele ale cantinelor sociale.

Aspectele importante specifice societății românești contemporane sunt următoarele:

Scăderea natalității, ceea ce determină îmbătrânirea populației

Scăderea vârstei de pensionare

Creșterea numărului de pensionari prin: acordarea de facilități la pensionare, reducerea vârstei de pensionare, reducerea stagiului de cotizare

Scăderea veniturilor persoanelor vârstnice prin fenomenul inflației

Creșterea șomajului prin restructurarea ofertanților de locuri de muncă, aceasta implicând imposibilitatea de a găsi un loc de muncă după împlinirea vârstei de 50-55 de ani

Desființarea, în mediul rural, a CAP-urilor și a IAS-urilor

Prevalența bolilor specifice vârstei a treia

Reorganizarea sistemului de asistență medicală a condus la scăparea de sub control a supravegherii stării de sănătate, scăderea numărului cadrelor medicale în mediul rural, ceea ce înseamnă lipsă de asistență medicală în zonele rurale

Fenomenul de migrare a tinerilor dinspre rural spre urban și din țară în străinătate, în vederea căutării unui loc de muncă, a determinat, de asemenea, atât îmbătrânirea populației, cât mai ales lipsa sprijinului pentru vârstnici și scăderea nivelului economic la nivel rural.

Abuzurile la care sunt supuși bătrânii din cauza vârstei, a incapacității de discernământ și autoservire ( vinderea locuinței, escrocare materială, internare forțată în centre, abandonare, lipsă de considerație față de persoanele vârstnice în diverse situații, în magazine, mijloace de transport, instituții de stat, pe stradă, etc). (Sima Paulian și Calin, Cristina, 2004, pg.18)

Ca rezultat al creșterii numărului populației în vârstă, datorită diferitelor schimbări sociale și economice, vârstnicii se confruntă cu multe probleme care necesită tot mai mult atenția și ajutorul asistenților sociali.

Pensionarea

Pensionarea este cea mai semnificativă schimbare determinată de bătrânețe, retragerea din viața activă fiind un eveniment asociat bătrâneții. În general vârsta cronologică determină ieșirea la pensie.

Pensionarea reprezintă un fenomen important în viață care poate marca un punct terminus al dinamismului social sau din contră, un punct de început pentru o viață rezervată relaxării și tuturor activităților pentru care n-au existat timp sau fonduri anterior. Există și situații în care pensionarea apare dintr-o necesitate (de boală), moment care survine deobicei brusc, fără nici o pregătire și al cărei impact aduce cu sine multiple probleme la nivel individual sau la nivelul societății. (Bucur Venera, Maciovan Adina, Neamțu George, coord, 2003, pg.923).

În viața individului se produc mai multe schimbări odată cu ieșirea la pensie. Acestea pot avea un caracter pozitiv sau negativ în funcție de capacitatea de adaptare a fiecăruia. Trecerea de la o viață activă la una pasivă poate avea efecte de inadaptare cu consecințe asupra stării de sănătate. Cu toate că pensionarii nu mai sunt priviți ca altădată ei se simt totuși inutili, stigmatizați, discriminați și înlăturați de societate. Pensionarea este asociată de cele mai multe ori cu diminuarea veniturilor și reducerea drastică a cheltuielilor, resimțite ca surse de insatisfacții și discriminare socială. (Gal, D., 2001, pg. 202)

Dezangajarea profesională reduce brusc influxul de energie, expansiune socială antrenată prin exercitarea profesiei care până la acel moment întreținea un echilibru adaptativ. Mulți pensionari trăiesc acest moment ca o izgonire de la locul de muncă și trec printr-o criză de prestigiu. Cel care prin legea pensionării este scos din competiția de pe piața muncii, pierde dintr-o dată tot ce a fost valoros în viața lui ca și cum s-ar pierde pe sine. Acest pericol amenință mai mult pe cei care în tinerețe au avut mari succese, iar acum la o vârstă înaintată, pensionarii nu pot accepta un nou mod de viață mai modest.

Și totuși retrași din muncă dar capabili, disponibili intelectual și cultural, oamenii în vârstă sunt pentru societate o cantitate remarcabilă de experiență, inteligență, aptitudini, constituind o rezervă care ar putea fi utilizată mai bine.

În literatura de specialitate s-au identificat mai multe tipuri de practici de pensionare. Astfel, Roger Fontaine în lucrarea sa, „Psihologia îmbătrânirii”, preluând categorizarea propusă de Gillemard, în 1970, a descris cele cinci tipuri de pensionare:

Pensie-retragere – pensionarea este văzută ca o „moarte socială” contrară unei bătrâneți reușite și cu risc crescut pentru sănătate.

Pensie vârsta a treia – pensionarea este asociată cu un sentiment de bătrânețe reușită, pensionarul se inserează într-o rețea socială prin activități productive.

Pensiile timp liber sau familiale – pensionarul se inserează social prin activități de consum într-un cadru familial sau de petrecere a timpului liber, jucând un rol important în menținerea structurii familiale. Sentimentul de bătrânețe reușită este bun.

Pensia revendicare – se dezvoltă sentimentul de excludere pe nedrept din societate preferând să păstreze legături cu persoane aflate la pensie. Sentimentul de bătrânețe reușită este instabil.

Pensia participare – sentimentul de bătrânețe reușită este slab, sedentarismul consecutiv acestui mod de viață constituind un risc pentru sănătate.

Această categorizare a evidențiat clar legătura ce există între bătrânețea reușită, gradul de angajare socială și practicarea de activități productive.

Despărțirea de copii

Cu toate că de cele mai multe ori căsătoria copiilor și separarea față de părinți are loc înainte ca părinții să atingă vârsta bătrâneții, mulți sociologi apreciază acest eveniment ca fiind "debut al procesului de îmbătrânire". Mamele resimt cel mai acut acest moment, complexul "cuibului gol" determină sentimente de depresie, singuratate, lipsa de sens în ceea ce privește existența (Iluț, P ,1997, pg. 78).

Sociologii americani au făcut un studiu prin care și-au propus să compare reacțiile taților și ale mamelor față de separarea copiilor lor, determinată de intrarea acestora în viață adultă. Sentimentele negative ale mamelor se bazează pe conștientizarea pierderii unui rol important și neîncrederea în capacitatea copilului (adult) pentru o viață independentă. Sentimentele pozitive sunt satisfacția unei misiuni bine îndeplinite mai ales când copiii se realizează.

Tații sunt deprimați de faptul că au pierdut ocazia de a profita de timpul avut pentru a dezvolta relații mai apropiate cu fiii lor. Ei s-au arătat surprinși de intensitatea sentimentelor generate de "pierderea" copilului.

Totuși părinții au apreciat că eliberarea de rolurile și responsabilitățile parentale determină creșterea gradului de libertate și intimitate ceea ce are un efect benefic asupra relației conjugale.

Pierderea partenerului conjugal

Văduvia este un alt eveniment care poate interveni în mod dramatic în viața persoanelor vârstnice. Odată cu pierderea partenerului de o viață, soțul supraviețuitor este dominat de sentimente de singurătate, teamă și izolare, inițiativele sale fiind caracterizate în mare parte de inerție.

Roger Fontaine în lucrarea sa „Psihologia îmbătrânirii”, bazându-se pe teoriile lui Pincus, împarte procesul de doliu în trei faze pricipale:

Faza inițială – corespunde săptămânilor ce urmează morții, perioadă în care persoana este șocată și încearcă sentimente confuze în care se amestecă solitudinea, tristețea și necredința

Faza intermediară – supraviețuitorul prezintă un pattern psihologic care are anumite caracteristici, se „tocmește” cu moartea prin sentimente de culpabilitate și responsabilitate, apoi încearcă să înțeleagă de ce a murit persoana iubită, iar în cele din urmă are loc căutarea defunctului prin amintirea unor anumite momente din viață

Faza de depășire sau recuperare – este finalul asistării și susținerii persoanelor îndoliate

Reacția la decesul partenerului depinde însă și de faza imbătrânirii în cursul căreia survine decesul, ea este în profida aparențelor mai ușor de depășit, la vârstele tinere. În același context, contează caracteristicile relației conjugale, o rețea de sociabilitate independentă permițând supraviețuitorului să treacă mai ușor peste momentul decesului. Trăirea văduviei este realizată diferit la femei față de bărbați. Văduvii au o tendință mai mare de a forma noi cupluri comparativ cu văduvele. (Gal, D., 2001, pg. 119)

Stadiul terminal

Disciplina care se ocupă de studierea naturii morții și a cauzelor ei se numește thanatologie, iar un segment al acestei discipline îl constituie thanato-psihologia, care se ocupă de aspectele psihologice ale morții, cum ar fi atitudinile în fața morții, teama de moarte, conștiința în agonie și în clipa morții precum și terapii adecvate acestei situații. Cercetările privind moartea sunt restrânse cu toate că este un fenomen curent și inevitabil.

Kubler Ross a publicat în 1969 lucrarea sa „On death and Dying” care relatează rezultatele unui studiu efectuat pe baza a două sute de interviuri ale unor persoane conștiente că au intrat în ultima fază a vieții. În opinia lui psihologia acestor persoane se dezvoltă după un scenariu în cinci stadii: refuzul, furia, târguiala, depresia și acceptarea. Stadiile enumerate nu sunt trăite în mod identic de toți cei aflați pe patul de moarte.

Diferențele sunt induse de:

Specificul bolii: victimele cancerului reacționează diferit de pacienții cu boli coronariene

Sex: femeile și bărbații resimt diferit stadiile morții

Personalitatea muribundului: o persoană docilă, foarte probabil va trata moartea diferit de o persoană agresivă

Locul în care survine moartea: are un anumit impact asupra modului în care este resimțită iminența morții; s-a constatat că muribunzii acceptă mai ușor moartea acasă decât într-un spital sau într-un azil. (Gal, Dezia, 2003, pg.120-121).

Multe persoane sunt singure în confruntarea cu moartea. Psihologul poate îndeplini în acest caz o funcție importantă în asistarea muribundului, care se realizează la două niveluri diferite. Primul este de natură psihoterapeutică în care pacientul ajunge la faza de acceptare depășind starea de angoasă, iar al doilea nivel este un travaliu de consiliere și susținere realizat de rude, prieteni, membrii unei asociații umanitare sau oameni ai Bisericii. Oricare ar fi forma sa, asistarea acestor persoane face parte din dreptul oricui de a muri cu demnitate.

Problemele persoanelor vârstnice

Discriminarea vârstnicului

Specialiști în psihosociologia vârstei a-III-a au încercat sã corijeze abordãrile discriminatorii elaborând douã teorii: teoria activismului și teoria lipsei de angajment. Adepții teoriei activismului social susțin cã persoanele aflate în situația generatã de retragerea din activitate încearcã sã gãseascã satisfacție fie menținând preocupãrile din perioada tinereții, fie identificand un substitut de genul activitate voluntarã sau sportivã. Pentru aceastã categorie de bãtrani nevoia de prestigiu și de stimã se constituie într-un argument în favoarea stilului de viațã activ. Teoria lipsei de angajament sau dezinteresãrii susține cã însãși societatea încurajeazã retragerea din activitate iar nevoile bãtranilor trebuie interpretate diferențiat de nevoile persoanelor din alte categorii de vârstã. Corespunzãtor acestei teorii sunt identificați subiecți pentru care activitatea sub diferite forme nu mai exercitã atracție. (Bălăceanu-Stolnici,1997, pg. 211)

N-ar trebui absolutizat niciunul dintre argumentele celor douã teorii întrucat multitudinea preferințelor și temperamentelor relaționeazã firesc cu atitudini variate. Predilecția spre introspecție a unor subiecți nu trebuie interpretatã ca o tendințã de izolare socialã ci ca un refuz de angajare într-o activitate nesatisfãcãtoare. Esențialã este armonizarea individului cu stilul de viațã pentru care opteazã, la care se adaugã respectarea preferințelor lui, în absența etichetãrii și neglijãrii varstnicului.

Sub aspect social, vârstnicii sunt priviți ca fiind mari consumatori de servicii medicale și nu numai, fără a mai fi producători. La aceasta s-ar adăuga și necesitatea unor îngrijiri speciale pentru cei cu incapacitate/invaliditate, deci cheltuieli în sectorul de asistență și protecție socială. Până în prezent însă, nu s-a pus la punct un program de asistență medicală care să acopere necesitățile medicale complexe ale vârstnicilor, la un nivel financiar rezonabil, așa cum se întâmplă în țările occidentale, ceea ce întărește convingerea că vârstnicii în România alcătuiesc o populație rezistentă. Mai mult decât atât, aspectul financiar la limita existenței pentru majoritatea vârstnicilor, le limitează dramatic accesul la îngrijirile de sănătate. Persoanele vârstnice pot solicita furnizarea serviciilor medico-sociale la serviciile publice de asistență socială sau organizații neguvernamentale acreditate în acest sens. (Gal, D., 2003, pg. 129)

Accesul la aceste servicii se face mult mai ușor de către persoanele vârstnice, iar furnizarea acestora se face în mod gratuit sau contra-cost în conformitate cu legislația în vigoare.

Situația materială a vârstnicului

Unul din efectele pensionãrii constã în diminuarea veniturilor și apariția dificultãților financiare, care se reflectã în pierderea poziției sociale și a prestigiului. În societatea modernă, care cunoaște un rapid proces de schimbare, contribuția lor scade iar controlul exercitat de ei se diminuează. Ieșirea din câmpul muncii și reducerea nucleului familial prin plecarea copiilor creează modificări complexe în sfera rol – statusurilor bătrânilor. Persoanele și cuplurile pensionate cunosc o scădere a nivelului de trai în marea majoritate a cazurilor. Situației material – economice i se asociază una social-psihologică. (Gal, D., 2003, pg. 112)

În ciuda retragerii de pe piața muncii, vârstnicii rămân capabili, disponibili intelectual și cultural. Oamenii în vârstă sunt pentru societate o cantitate remarcabilă de experiență, inteligență, aptitudini de rezervă ce s-ar putea utiliza mult mai bine și mai eficient. Asistentul social trebuie să ofere o înțelegere a semnificațiilor multiple ale pensionării și de asemenea ocazii care să-i stimuleze pe vârstnici.

Perioada tranziției economice și sociale în România a victimizat profund categoria persoanelor vârstnice. Mulți dintre vârstnici trăiesc sub pragul sărăciei, fac eforturi considerabile că să poată achita prețul medicamentelor sau mai dramatic, renunță la anumite facilități.

Relația dintre generații

Denuclearizarea familiei tradiționale aduce cu sine o simplificare a relațiilor părinți – copii. Se remarcă pe de o parte dorința adulților tineri de a avea propria familie, de a locui separat de adulții bătrâni, reducând accesul acestora la viața proprie iar pe de alta parte tendința unui număr din ce în ce mai mare de persoane în vârsta de a se refugia, de a se izola..Creșterea dependenței bătrânilor de adulții tineri creează o relație mai mult sau mai puțin stresantă atăt pentru părinți cât și pentru copiii lor.  (Gal, D., 2001, pg 211)

Abuzul și neglijarea – forme ale maltratării vârstnicului

Într-o lume în care violența este un fenomen social care tinde, din nefericire, să devină banal, persoanele vârstnice, categorie a populației vulnerabilă, nu puteau să nu devină victime, considerate printre țintele cele mai ușoare. În plus, sociogeneza abuzului și violenței contra persoanelor vârstnice ia în considerare, alături de evoluția în general a fenomenului, și ascuțirea des invocatului conflict între generații.Astfel, dacă anii 1960-1970 sunt considerați deceniul descoperirii abuzului contra copiilor, deceniul următor conștientizând un alt abuz, în familie, conjugal, al unui soț contra celuilalt, deceniul 1980-1990 este cunoscut ca deceniul conștientizării abuzului asupra bătrânului, deceniu în care s-au formulat legi și s-au inițiat acțiuni împotriva acestui fenomen. De fapt, maltratarea vârstnicilor nu este legată doar de moravurile societății contemporane, când s-a amplificat, și a determinat luări de poziție, ci poate fi identificată și în alte epoci istorice.Prin maltratare se face referire la copii sau la alți aparținători sau personae din anturajul vârstnicului, care îngrijesc vârstnicul, producându-i însă abuzuri (vătămări) fizice, emoționale, sexuale sau juridice sau neglijându-l într-un asemeanea grad încât starea sănătății sale fizice și/sau emoționale, precum și viața îi sunt puse în pericol. (Bucur Venera, Maciovan Adina, Neamțu, George, coord, 2003, pg.945)

Violența se petrece: în familie, abuzatorii fiind rudele bătrânului, în afara familiei, cu autori care nu fac parte din familie sau în instituțiile de îngrijire pe termen lung.

Sunt considerați ca factori de risc: vârsta, peste 75 de ani; starea biologică, de sănătate – disfuncții fizice, mentale, senzoriale care îi afectează vârstnicului capacitatea de percepție și de apărare; incapacitatea de autoîngrijire (pierderea autonomiei, sociodependența); necesități de îngrijire care depășesc capacitățile îngrijitorului; rude (alte persoane care își asumă îngrijirea) având carențe materiale și concomitent, morale; lipsa sau insuficiența legislației protective. S-a constatat că la baza violenței în familie împotriva persoanei vârstnice stau stările conflictuale generate de voința sau dorința persoanei de a ocupa un loc activ în celula familială, în special când persoana vârstnică, validă, acceptă greu limitarea gradului său de influență. (Bălăceanu-Stolnici,1997, pg. 323)

Categoria abuzului cuprinde: abuzul fizic, emoțional, sexual și juridic. Violența (abuzul fizic) a fost studiată, între alții, de Telmon și Calvet care au publicat rezultatele studiilor lor în 1992. După acești autori violența este un aspect al conflictului între generații.

Acest tip de abuz, violența, este adesea în cazul bătrânului, dificil de identificat, datorită poliformismului clinic și a negării faptelor. În cazul violențelor în familie, rolul și locul persoanei vârstnice în sânul familiei constituie adesea elementul declanșant al violenței.

Un alt act de violență contra persoanelor vârstnice, foarte răspândit, este violența psihologică (abuzul emoțional, comportamental, violența verbală), în multe cazuri greu de identificat. Se apreciază că acest tip de violență macină lent rezistența bătrânului, reducându-l la tăcere, supunându-l voinței abuzatorului, și chiar scurtându-i viața (efect eutanasic pasiv). Violența psihologică pregătește terenul violenței fizice sau i se asociază; este, altfel spus, un mod de a-i retrage bătrânului dreptul de a decide, dreptul de a-și exprima o opinie, o dorință, un protest, o nemulțumire. Violența psihologică timorează, neagă personalitatea, este un atac la demnitate, fiind inversul respectului.

Tot o formă de abuz fizic, de violență este abuzul sexual căruia îi cad victime, nu rareori, femeile locuind singure. Violul în aceste cazuri poate fi asociat cu jefuirea și cu suprimarea vieții. În unele cazuri este vorba numai de o deviație de comportament sexual, de o parafilie, – gerontofilia, perturbare aberantă de comportament sexual. Abuzul financiar (economic) include interdicția impusă vârstnicului de a avea bani proprii sau surse de câștig, controlul strict exercitat asupra bugetului familial, furtul acestuia, preluarea contului asupra altor sume de bani sau proprietăți, prin fraudă, înșelătorie sau deturnare de fonduri; frecvent persoana vârstnică este determinată de a-și ceda bunurile (bani, locuință, alte valori) în schimbul promisiunii de a i se acorda îngrijiri, în multe cazuri acest contract nefiind respectat de către cel interesat de a obține profituri materiale: fie îngrijirile nu îi sunt acordate potrivit nevoilor, fie calitatea acestora lasă de dorit, fie persoana este neglijată, fie, alteori este internată într-un cămin fără voința sa și abandonată.

Un număr mai mare de studii a fost consacrat în ultimul timp abuzului și violenței în instituțiile de îngrijire pe termen lung a vârstnicilor. O definiție a violenței instituționale pe care o propun autorii canadieni: “prejudiciu adus unei persoane vârstnice de o persoană întreținând cu ea o relație de încredere, în cadrul unui raport de îngrijire și care poate avea un ascendent, un grad de autoritate asupra persoanei îngrijite”.

Neglijarea persoanelor vârstnice poate fi: emoționala, fizică sau juridică.Neglijarea emoțională înseamnă că persoanele care interacționează cu vârsnicul nu sunt capabile să se angajeze într-o relație afectivă, să empatizeze cu acesta, sunt indisponibile de a le asculta problemele, de a-i înțelege și aprecia.

Neglijarea fizică constă în lipsa suportului alimentar și financiar, fapt care poate aveav consecințe grave chiar și decesul persoanei vârstnice.Neglijarea juridică poate viza lipsa unui support legislative adecvat care să pună la adăpost toate categoriile de vârstnici. Lupta împotriva violenței contra persoanelor vârstnice este îngreunată din cauza a ceea ce unii autori au numit “legea tăcerii”, demers de autoprotecție instituit atât de către agresor cât și de agresat.

Stereotipizarea socială a bătrâneții

S-a constatat că în secolul XX s-a produs o modificare a rolurilor bătrânilor în societate datorită a două cauze principale:

– Schimbarea structurii familiale de la cea polinucleară la cea nucleară ceea ce a condus la domicilierea vârstnicului separat de copii

– Demitizarea vârstnicilor care decad de la rolul de înțelepți și sfătuitori la cel de beneficiari de ajutor social, pensie, îngrijire medicală

Au fost identificate și alte cauze, unele situate la nivelul mentalităților colective, altele în sfera tehnologiei și a industrializării muncii. Analizele la nivel mondial indică faptul că în țările cu îmbătrânire demografică accentuată se manifestă și mai puternic inegalitățile sociale ce afectează mai ales populația vârstnică. Politicile guvernamentale din domeniul vârstei a treia se află sub incidența politicului și a raportului de forțe dintre grupurile de presiune sindicale. De aceea sistemele de pensii se revizuiesc periodic, însă niciodată o revizuire nu a dus la creșterea echității sociale ci mai degrabă la o continuă degradare a condiților de viață a vârstnicilor.

În literatura de specialitate există o diversitate de definiții privind stereotipurile. Termenul ca atare își are etimologia în grecescul „stereos” (solid) care sugerează că imaginile stereotipe ar fi cu un grad mare de stabilitate. Contrar acestui fapt, în realitate nu există garanții teoretice și experimentale pentru astfel de ipoteze.

Definițiile date acestui termen aduc în discuție și o atitudine: pe de o parte ele sunt privite” îngăduitor”, pozitiv, „ca modalității de cunoaștere indirectă”, iar pe de altă parte ele sunt văzute ca fiind dimensiuni emotive ale unei atitudini discriminate. Aceste definiții opozabile apar în literatura de specialitate la „părintele” stereotipului W. Lippman (Marina,2003).

Stereotipurile sunt părți ale sistemului nostru cognitiv pe care nu le putem ignora ci trebuie să le acceptăm existența. Stereotipurile sunt informații preluate necritic și apoi generalizate la un grup întreg. Dinamica relației dintre generații este foarte complexă, controversată și puternic ancorată în realitățile social-economice. Se poate observa cum generațiile tinere tind să-i privească nefavorabil pe bătrâni. Procesul de stereotipizare sistematică și progresivă a vârstei a treia se numește ageism. Bătrânii sunt priviți în cadrul acestui proces ca rigizi în gândire și comportament, demodați, inutili.

Într-o privire generală asupra stereotipurilor ageiste identificăm trei puncte de reper: stereotipuri față de vârsta înaintată, stereotipuri față de procesul îmbătrânirii și stereotipuri față de valorile grupului de vârstă înaintată.

Reglementări legislative actuale ale protecției persoanelor vârstnice

Reglementări internaționale

Asistența socială a persoanelor în vârstă trebuie să asigure respectarea drepturilor persoanelor așa cum sunt reglementate în tratatele și convențiile internaționale. Protecția acestor persoane este reglementată de trei organisme internaționale: Organizația Naținunilor Unite, Organizația Mondială a Sănătății, și Fundația Internațională de Geriatrie și Gerontologie.

O.N.U. fiind cea mai activă organizație are și instrumentele necesare producerii unei schimbări în politica socială a statelor lumii. Astfel în 1970 Consiliul Economic al acestei organizații recomandă guvernelor să asigure persoanelor în vârstă:

Alocații de securitate socială suficiente pentru a asigura persoanelor în vârstă un trai decent.

Să creeze un minim de instituții pentru furnizarea îngrijirilor speciale caracteristice acestui segment de vârstă.

Să vegheze ca persoanele incluse în programele de protecție socială să poată participa pe măsura posibilităților lor la activități care să le aducă satisfacții morale.

Reglementări legislative românești

Ca semnatar al Chartei Europene, statul român s-a angajat să promoveze direct sau în cooperare cu organizații nonguvernamentale, măsuri adecvate pentru a permite persoanelor vârstnice să rămână membri activi ai societății, să dispună de resurse suficiente pentru o viață decentă, să participe activ la viața publică, socială și culturală, să decidă asupra propriei vieți și să dispună de serviciile sociale de îngrijire în funcție de nevoile individuale. Documentul prevede și asigurarea unei existențe corespunzătoare pentru persoanele aflate în regim instituționalizat.

În acest context, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a elaborat o serie de documente juridice prin care se exprimă preocuparea publică pentru nevoile și problematica acestei categorii de populație. Potrivit acestor reglementări sunt considerate persoane în vârstă acele persoane care au împlinit vârsta de pensionare stabilită prin lege

Vârstele de pensionare pe plan european sunt cuprinse între 60 și 65 de ani, diferențiat pentru femei și bărbați.

Legea 17/2000 Republicata si Modificata prin Legea 270/2008 cuprinde direcții de politică publică în activitatea de protecție a persoanelor vârstnice:

Persoanele vârstnice au dreptul la asistență socială în raport cu situația socio-medicală, cu resursele economice de care dispun.

Dezvoltarea și diversificarea formelor de asistență socială (servicii comunitare care privesc îngrijirea la domiciliu, centre de zi, case de îngrijire temporară, apartamente și locuințe sociale).

Serviciile comunitare oferite la domiciliu privesc serviciile sociale, serviciile socio-medicale și serviciile medicale.

Asigurarea și finanțarea serviciilor sociale, a celor socio-medicale și medicale se realizează la nivelul primăriilor.

Serviciile pot fi acordate direct de consiliile locale sau de organizațiile nonguvernamentale pe baza contractelor încheiate cu primariile. Unele servicii se finanțează din fonduri bugetare de la nivel local. Bugetele locale acordă subvenții în completarea veniturilor extrabugetare ale căminelor, finanțează cheltuielile de organizare și funcționare a serviciilor comunitare. Din bugetul de stat se asigură cheltuielile de investiții și reparații capitale pentru unitățile de asistență din zonele defavorizate, se completează veniturile extrabugetare ale căminelor, se finanțează activitățile de asistență socială realizate de organizațiile nonguvernamentale.

Consiliile locale pot încadra cu jumătate de normă soțul sau rude ale beneficiarului. Persoanele care acordă îngrijire vârstnicilor sunt supuse unui proces de evaluare și acreditare de către Direcțiile de Muncă și Solidaritate Socială.

Dreptul la serviciile de asistență socială la domiciliu sau în instituțiile de îngrijire și asistență se stabilește pe baza anchetei sociale și a recomandărilor grilei naționale de evaluare.

Implementarea politicii de îngrijire socială a vârstnicilor

Tipurile de servicii sociale oferite vârstnicilor, organizarea și funcționarea lor, responsabilitățile financiare la nivel central și local conduc la roluri specifice naționale și locale în implementarea politicilor publice privitoare la ocrotirea vârstnicilor. În cazul persoanelor în vârstă se întalnește o situație particulară, acestea având nevoie în egală măsură de două tipuri de servicii: medicale și sociale. În aceste condiții inițierea, dezvoltarea și acordarea serviciilor sociale și de sănătate impun o abordare integrată pentru a realiza unul din obiectivele esențiale: susținerea persoanelor vârstnice la domiciliu, iar când acest fapt nu mai este posibil, de a asigura plasamentul într-o instituție de asistență socială.

Serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice de către centru la domiciliul asistaților sunt:

Servicii sociale privind îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizării sociale și sprijinirea pentru reintegrarea socială, consiliere juridică și administrativă, sprijin pentru plata unor servicii și obligații curente, îngrijirea locuinței și gospodăriei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei;

Servicii sociomedicale privind ajutorul pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacităților fizice și psihice, adaptarea locuinței la nevoile persoanei vârstnice și antrenarea la activități economice, sociale și culturale;

Servicii medicale sub forma consultațiilor și îngrijirilor medicale la domiciliu sau în instituții de sănătate, administrarea de medicamente, tratamente medicale.

Asigurarea calității îngrijirii persoanelor vârstnice dependente presupune definirea și transpunerea în practică a unor elemente cum ar fi: stabilirea principiilor si obiectivelor îngrijirii, dezvoltarea sistemelor de îngrijire primară și comunitară, dezvoltarea rețelei informale de îngrijire, îngrijire acordată de familie, prevenirea situației de dependență, stabilirea sistemului de finanțare a serviciilor de îngrijire, creșterea participării persoanelor vârstnice dependente la procesul de îngrijire. În implementarea politicii de îngrijire socială a vârstnicilor un rol important îl are luarea în considerare a contextului local-regional. De aceea Planul Strategic al Serviciilor Sociale pentru vârstnici ar trebui sa includă analiza mediului economic, social și politic, resursele disponibile, structura programelor specializate de asistență și forme de evaluare a rezultatelor.

CAPITOLUL 2

DEMERSUL METODOLOGIC AL CERCETĂRII

Cercetarea de față are o componentă cantitativă operaționalizată prin folosirea în cadrul etapei de culegere a datelor a metodei anchetei sociologice pe baza chestionarului, metodă pe care am folosit-o în primul rând din rațiuni pragmatice deoarece mi-a permis să culeg date relevante despre problematica studiată de la un număr relativ mare de persoane într-un timp scurt. Am folosit datele culese prin aplicarea chestionarului în special la evaluarea diferențelor dintre bărbați și femei implicate în procesarea experienței pensionării și retragerii din viața socială și în evaluarea gradului de inserare în cadrul rețelei sociale proxime a persoanelor vârstnice.

2.1. Metodologia de cercetare

Am considerat ca oportună folosirea unei strategii de investigare calitative. Am optat pentru realizarea unei astfel de cercetări deoarece tematica aleasă se pretează unei abordări calitative având în vedere că efectele desocializante ale retragerii sociale au reverberații personale profunde și multiple cum ar fi afectarea stimei de sine, afectarea rolurilor și expectanțelor sociale ale persoanelor vârstnice. Toate aceste efecte sunt retrăite subiectiv de fiecare individ în parte și de aceea am considerat că o astfel de cercetare este oportună.

Scopul cercetarii

Scopul cercetării reprezintă evaluarea implicațiilor psihosociale ale stigmatizării și excluziunii sociale a vârstnicilor.

Obiectivele cercetării

Identificarea calității relației dintre persoanele vârstnice și membrii rețelei sociale de suport (familie, vecini, prieteni)

Estimarea gradului de vulnerabilitate al vârstnicilor la fenomenul discriminării pe criterii de vârstă

Identificarea dimensiunilor și caracteristicilor victimizării prin abuz și neglijare a persoanelor vârstnice

Ipotezele cercetarii

Cu cât condițiile materiale si sociale ale vârstnicului sunt mai precare,cu atât cresc șansele ca vârstnicul să ajungă intr-o situație de stigmatizare și excluziune.

Cu cât vârstnicilor li se diminuează accesul la servicii comunitare după pensionsare, cu atât vor fi supuși unor fenomene de desocializare cu caracter discriminatoriu.

Cu cât familia vârstnicului este mai dezorganizată,cu atât cresc șansele ca vârstnicul să fie expus unor acte abuzive.

Populația investigată

Populația investigată a cercetării este reprezentată de 41 de persoane vârstnice, cu vârsta cuprinsă între 65-80 de ani, beneficiari ai Centrului de zi și a Centrului de îngrijiri la domiciliu pentru persoane vârstnice din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială Luduș.

Proceduri de culegere a datelor

Etapa de culegere a datelor este foarte importantă deoarece de corectitudinea informațiilor obținute depinde întreg procesul de cercetare, fapt care poate afecta potențialul de generalizare al datelor. Am folosit ca instrumente de cercetare chestionarul (Anexa 1) și interviul semi-structurat pe baza ghidului de interviu (Anexa 2). Chestionarul a fost aplicat tuturor celor 41 de subiecți ai cercetării. Interviul semi-structurat s-a desfășurat numai cu 12 subiecți, care au fost ulterior și subiecții intervenției de grup. Unitățile tematice ale chestionarului au fost următoarele:

Relația cu copii și cu familia extinsă

Relația cu soțul/soția

Pensionarea

Accesul la servicii (medicale, sociale, recreative) și gradul de satisfacție al persoanelor vârstnice față de aceste servicii

Inventarierea diferitelor forme de abuz cărora le sunt victime vârstnicii

Evaluarea endosistemului (evaluarea statusului funcțional, instrumental și de auto-servire al vârstnicului)

Am folosit chestionarul deoarece am dorit să obțin o imagine de ansamblu a fenomenului studiat, deși numărul mic de subiecți investigați nu permite o generalizare exhaustivă a datelor obținute.

2.2. Interviul semi-strcturat – Rezultatele și argumentarea utilizarii

Voi începe cu câteva clarificări conceptuale despre interviu, urmând ca pe parcurs să argumentez de ce am utilizat această tehnică de culegere a datelor. Termenul de „interviu” provine din limba engleză (interview – întrevedere, întâlnire) fiind o metodă foarte utilizată în științele socio-umane. Cu alte cuvinte, interviul semnifică întâlnirea și conversația dintre două sau mai multe persoane.

Interviul este definit în literatura de specialitate ca fiind o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri a informațiilor verbale de la indivizi în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea unui anumit fenomen studiat. Acesta este și unul dintre motivele pentru care am ales să utilizez interviul. Am considerat că astfel voi obține informații care mă vor ajuta la confirmarea sau infirmarea ipotezelor pe care le-am propus pentru această micro-cercetare.

Am ales interviul semi-structurat deoarece am considerat că în această manieră voi acorda o mare importanță opiniilor celor intervievați precum și o libertate de exprimare a acestor opinii, aceștia nefiind constrânși în nici un fel în exprimarea ideilor. În această manieră am avut și eu libertate în ceea ce privește formularea, numărul și succesiunea întrbărilor. Prin utilizarea interviului semi-structurat am încercat să centrez convorbirea pe o experiență comună a celor intervievați.

Astfel am elaborat un ghid de interviu în care am fixat problemele ce vor fi abordate în convorbirea focalizată pe experiența subiectivă a implicării celor intervievați în situația analizată. În desfășurarea interviurilor am abordat probleme concrete care au făcut apel la experiența personală a celor intervievați.

Interviul, ca metoda calitativă de culegere a datelor prezintă mai multe avantaje, motiv pentru care am ales să mă bucur de acestea, prin utilizarea acestei metode. În primul rând, cu ajutorul metodelor calitative se obțin date și informații privind modalitățile posibile de intervenție.

În concluzie am folosit una dintre metodele calitative, și anume interviul semi-structurat deoarece acesta „conduce la descoperirea unor noi direcții de intervenție și la rafinarea concluziilor”. O problemă pe care o ridică utilizarea metodelor calitative este asigurarea credibilității. Această problemă am incercat să o rezolv prin triangularea datelor. Aceasta este foarte utilă pentru a obține date cât mai valide și cât mai credibile. Triangularea asigură condițiile necesare pentru utilizarea metodelor calitative și cantitative, de aceea am ales să utilizez interviul semi-structurat precum și chestionarul de opinie.

Înainte de a încheia argumentarea utilizării interviului smei-structurat, voi adăuga avantajele utilizării acestuia precum și limitele. Dintre avantaje amintesc: flexibiliatea, astfel am avut posibilitatea de a obține răspunsuri specifice la fiecare întrebare; rată mare a răspunsurilor, asigurată de obținerea răspunsurilor mai ales de la persoanele care se exprimă mai bine atunci când vorbesc, decât atunci când scriu; am avut posibilitatea de a observa comportamentele non- verbale ale celor intervievați, fapt ce sporește calitatea informațiilor; asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor, fapt ce duce la consecințe pozitive asupra acurateții răspunsurilor. Interviul a fost semi-structurat, ghidat pe anumite teme de discuție, dar acestea le-am aranjat într-o anumită ordine, de la general la specific, pentru asigurarea acurateței.

Utilizând interviul am avut posibilitatea și avantajul de a colecta răspunsuri spontane deoarece, consider că acestea sunt mai semnificative decât cele realizate sub control normativ. De asemenea, cu ajutorul interviului am reușit să obțin răspuns la toate întrebările, prin acesta obținând informații pentru testarea ipotezelor.

Interviul semi-structurat a fost construit în principal pe aceleași unități tematice ca și chestionarul, însă mi-a permis prin folosirea intensivă a întrebărilor deschise aprofundarea temei studiate. În acest sens interviul semi-structurat a fost aplicat în asociere cu completarea de către subiecți a „Scalei de Evaluare a Stimei de Sine”. Interviul semi-structurat individual s-a axat pe următoarele aspecte tematice:

Calitatea relației cu copiii și familia extinsă

Identificarea rețelei sociale de suport a persoanei vârstnice

Inventarierea abilităților și îndemânărilor sociale afectate de retragerea socială

Modul în care pierderea partenerului de viață a afectat abilitățile de coping ale persoanei vârstnice

Modificarea calității vieții de cuplu ca urmare a pensionării

Majoritatea subiecților cercetării au declarat că pensionarea a adus cu sine scăderea în intensitate a relațiilor sociale. Relațiile cu copiii nu au fost modificate sensibil de pensionare. Majoritatea respondentilor au declarat că sunt ajutați de copiii cu diverse sume de bani, acest lucru indicând încă o dată faptul că pensionarea aduce cu sine scăderea resurselor financiare fapt care necesită ajutor suplimentar din partea copiilor. Alături de copii, vecinii reprezintă un element important al rețelei de suport informale a persoanelor vârstnice. Relația cu vecinii este un aspect major al vieții sociale a persoanelor vârstnice, mai ales în cazul celor care nu locuiesc cu copiii. Procentele obținute la această întrebare indică faptul că vârstnicii au în general relații sociale pozitive cu vecinii.

Vârstnicii reprezintă o categorie de persoane care prin problemele cu care se confruntă (economice, medicale, sociale) necesită intervenții specializate la nivelul politicilor sociale. Autopercepția vârstnicilor este apropiată de miturile și stereotipiile promovate de ageism. Într-o proporție apreciabilă multi respondenti au considerat ca validă afirmația “bătrânețe haine grele” ceea ce sugerează că vârstnicii au interiorizat în mare măsură valorizările negative asociate senectuții (inactivitate și boală). Și mai dramatic este faptul că 7 dintre respondenți consideră că a fi bătrân înseamnă a fi o povară pentru ceilalți.

Scăderea veniturilor ca urmare a pensionării, modificarea statutului social, identificarea cu atributele unei categorii de vârstă percepută de societate în primul rând ca inactivă și mare consumatoare de fonduri sociale și medicale, se constituie în vectori care determină majoritatea vârstnicilor să se raporteze la pensionare ca la un eveniment traumatizant și de aceea după acest moment. O pondere însemnată a persoanelor vârstnice consideră că pensionarea a afectat semnificativ inserarea în rețeaua de relații sociale. Majoritatea prietenilor erau reprezentați de foști colegi de muncă, pensionarea ducând în acest caz la relativizarea acestor relații sociale. Menținerea relațiilor de prietenie înseamnă efectuarea de vizite prietenilor sau desfășurarea de activități recreative comune, lucru care nu mai este foarte posibil deoarece îmbătrânirea duce la scăderea mobilității fizice și implicit la reducerea posibilităților de deplasare ale vârstnicilor. Implicarea persoanelor vârstnice în asociații sau cluburi ale vârstnicilor, văzute din perspectiva acestui studiu ca o importantă resursă de socializare, este foarte redusă deoarece vârstnicii sunt reticenți in utilizarea potențialului de socializare/resocializare a acestor cadre. O altă cauză care poate genera fenomene de desocializare ale vârstnicilor este reprezentată de situațiile cu caracter discriminatoriu în ceea ce privește accesul la servicii comunitare sau în cadrul altor situații.

Alături de manifestările cu caracter discriminatoriu care potențează și induc retragerea socială a vârstnicilor, situațiile de abuz și neglijare vin să adâncească fenomenele desocializante cu care se confruntă persoanele vârstnice. Victimizarea prin abuz are efecte desocializante potențate de sentimentele asociate acestor episoade traumatice (rușine, culpabilitate, blamare, neputință, indiferență), toate acestea ducând la retragerea din viața socială și la slăbirea inserării în rețeaua de relații sociale proxime.

2.3. Analiza și interpretarea datelor

Analiza și interpretarea datelor reprezintă ultima etapă de cercetare. În acestă etapă voi urmări să stabilesc care este legătura dintre miturile și stereotipurile vehiculate de societate în legătură cu persoanele vârstnice gradul de inserare socială al acestora. De asemenea voi încerca să evaluez pe baza chestionarului problematica vârstnicului legată de situațiile de abuz și discriminare socială.

Procedurile de analiză a datelor obținute în urma aplicării interviurilor vor fi: analiza de conținut tematică și analiza per interviu. Etapele urmărite în prelucrarea și interpretarea datelor sunt următoarele:

Citirea și adnotarea materialului (protocoalele de interviu, fișele de observație) în vederea realizării grilei de clasificare

Clasificarea și categorizarea, această procedură se va realiza având în vedere întrebările principale și secundare ale cercetării

Stabilirea legăturilor între date, în această etapă urmând să se releve regularitățile de asociere

Conexarea datelor și emiterea unei judecăți de ansamblu în privința datelor obținute

Interpretarea finală a datelor

Chestionarul pe baza căruia s-au recoltat datele prezentei cercetări este alcătuit din 24 de întrebări. Unitățile tematice ale chestionarului sunt următoarele: relația vârstnicului cu familia naturală, relația vârstnicului cu prietenii și vecinii, timp liber, fenomenele de abuz/neglijare la care sunt expuși vârstnicii, posibilele acte de discriminare cu care se confruntă persoanele vârstnice, autoidentificarea vârstnicilor cu miturile și stereotipiile ageiste promovate de societate.

Pentru întrebarea 1 – (În ce măsură considerați că pensionarea a dus la reducerea relațiilor dumneavoastră sociale?)

Figura 2.1 – Reducerea relațiilor sociale

Majoritatea subiecților cercetării au declarat că pensionarea a adus cu sine scăderea în intensitate a relațiilor sociale. Astfel 16 respondenți au declarat că pensionarea a dus la scăderea într-o mare măsură a relațiilor sociale.15 respondenti au declarat că viața socială a fost afectată în mare măsură de retragerea din viața profesională. Pensionarea și gradul ridicat de afectare a relațiilor sociale a persoanelor vârstnice poate fi pus pe seama faptului că locul de muncă și relațiile sociale dezvoltate de-a lungul anilor cu colegii de serviciu au avut o mare importanță pentru vârstnici.

Pierderea locului de muncă în urma pensionării nu înseamnă doar scăderea veniturilor, înseamnă în aceeași măsură și o scădere a inserării sociale, fapt care are reverberații majore la nivelul stimei de sine și a încrederii în propria eficiență a vârstnicului. Pentru 5 subiecți pensionarea nu a dus la diminuarea relațiilor sociale obișnuite, în timp ce 4 dintre respondenți consideră că viața socială le-a fost afectată în mică măsură de pensionare.

Pentru întrebarea 2 – (Cum caracterizați relația cu copiii dvs. după momentul pensionării?)

Figura 2.2 – Relația cu copiii după pensionare

Relațiile cu copiii nu au fost modificate sensibil de pensionare după cum declară 16 dintre respondenți. Pensionarea a presupus îmbunătățirea relațiilor cu copiii pentru 14 dintre respondenți. Pensionarea a dus la înrăutățirea relațiilor cu copiii pentru 5 dintre respondenți. 6 respondenți declară că nu au nici o relație cu copiii lor. Pensionarea presupune mult timp liber pentru persoanele vârstnice, timp pe care mulți pensionari și-l dedică sprijinirii propriilor copii (creșterea și supravegherea nepoților, ajutor în realizarea diferitelor sarcini în gospodărie).

Pentru întrebarea 3 – (Cât de des vă vizitați copiii?)

Figura 2.3 – Regularitatea vizitelor copiilor

Frecvența relațiilor cu copiii are următoarea structură conform declarațiilor respondenților. Astfel 14 dintre aceștia declară că își vizitează copiii cel puțin o dată pe săptămână, 16 respondenți au declarat că își vizitează copiii în medie o dată la două săptămâni, 6 o dată pe lună. 5 dintre respondenți au declarat că nu își vizitează copiii deloc. Răspunsurile înregistrate la această întrebare indică faptul că cea mai importantă resursă de socializare este reprezentată de familie și de copii, aproape 70% dintre respondenți vizitându-și cu regularitate copiii.

Pentru întrebarea 4 – (În ce constă ajutorul pe care vi-l oferă copiii dvs.?)

Figura 2.4 – Ajutorul primit de la copii

Un procent ridicat de respondenți, 26% au declarat că sunt ajutați de copiii cu diverse sume de bani, acest lucru indicând încă o dată faptul că pensionarea aduce cu sine scăderea resurselor financiare fapt care necesită ajutor suplimentar din partea copiilor. În aceeași notă pot fi interpretate și cele 12 procente dintre subiecți au declarat că sunt ajutați de către copii în ceea ce privește servirea mesei. Scorurile ridicate la aceste întrebări indică faptul că vârstnicii sunt susținuți de copii să își regăsească un anumit echilibru economic destructurat de reducerea veniturilor care apare după pensionare. 26 % dintre subiecți sunt ajutați de către copii în efectuarea anumitor activități casnice, 22% dintre respondenți au declarat că sunt ajutați de către copiii lor, aceștia ajutându-i la anumite comisioane și servicii. Un procent de 12% dintre subiecți au declarat că nu sunt ajutați de către copii.

Pentru întrebarea 5 – (Cum ați caracteriza relația dumneavoastră cu vecinii?)

Figura 2.5 – Relația cu vecinii

Alături de copii, vecinii reprezintă un element important al rețelei de suport informale a persoanelor vârstnice. Relația cu vecinii este un aspect major al vieții sociale a persoanelor vârstnice, mai ales în cazul celor care nu locuiesc cu copiii. Procentele obținute la această întrebare indică faptul că vârstnicii au în general relații sociale pozitive cu vecinii. Astfel 9 dintre subiecți au declarat că au relații bune cu vecinii, 17 dintre subiecți au caracterizat aceasta relație ca fiind bună, 7 consideră ca au relații slabe cu vecinii. 8 subiecți au declarat că nu au nici un fel de relații cu vecinii. Totuși 32% dintre respondenți au caracterizat relațiile cu vecinii ca fiind slabe sau inexistente, ceea ce indică existența unei probleme de relaționare a vârstnicilor cu vecinii, probleme determinate de atitudinea.

Pentru întrebarea 9 – (Considerați că după pensionare relațiile dvs. cu prietenii au devenit…?)

Figura 2.6 – Relațiile cu prietenii

Prietenii reprezintă o componentă importantă a rețelei informale de suport a persoanelor vârstnice. Pentru 6 dintre respondenți relațiile de prietenie au devenit mai strânse,14 subiecți au declarat că relațiile cu prietenii au rămas la fel. Pensionarea a implicat slăbirea relațiilor de prietenie pentru 17 dintre respondenți. Majoritatea prietenilor erau reprezentați de foști colegi de muncă, pensionarea ducând în acest caz la relativizarea acestor relații sociale. Menținerea relațiilor de prietenie înseamnă efectuarea de vizite prietenilor sau desfășurarea de activități recreative comune, lucru care nu mai este foarte posibil deoarece îmbătrânirea duce la scăderea mobilității fizice și implicit la reducerea posibilităților de deplasare ale vârstnicilor.

Pentru întrebarea 10 – (Cum vă petreceți timpul liber?)

Figura 2.7 – Petrecerea timpului liber

Pensionarea aduce cu sine foarte mult timp liber, lucru pe care mulți pensionarii îl apreciază. Urmărirea emisiunilor TV este o preocupare importantă de timp liber pentru 12; a fi alături de membrii familie este o modalitate preferată de petrecere a timpului liber pentru 15 dintre subiecți. Întâlnirile cu prietenii reprezintă este un mod de petrecere a timpului libe pentru 7 dintre subiecții cercetării. Hobby-uri-le reprezintă de asemenea un mod de petrecere a timpului liber pentru 5 subiecți.

Pentru întrebarea 11 – (Faceți parte dintr-o asociație/club al persoanelor vârstnice?)

Figura 2.8 – Apartenența la o asociație sau club al persoanelor vârstnice

Implicarea persoanelor de vârstniciîn asociații care să le promoveze drepturile sau în cluburi în care pot avea ocazia să socializeze este foarte redusă, după cum indică procentul de 85% al subiecților care au declarat că nu fac parte din cluburi sau asociații al persoanelor vârstnice. Procentul celor care declară ca fac parte din astfel de asociații este de 15%.

Pentru întrebarea 13 – (În ce măsură considerați că drepturile persoanele vârstnice sunt respectate de către societate?)

Figura 2.9 – Respectarea drepturilor persoanelor vârstnice

Vârstnicii reprezintă o categorie de persoane care prin problemele cu care se confruntă (economice, medicale, sociale) necesită intervenții specializate la nivelul politicilor sociale. 8 respondenți consideră că drepturile le sunt respectate în mare măsură, în timp ce 20 subiecți consideră că drepturile le sunt respectate în mică măsură. 11 dintre subiecții lotului investigat susțin că drepturile nu le sunt respectate deloc de către societate.

Pentru întrebarea 14 – (Cunoașteți vreo lege specială prin care sunt promovate și ocrotite drepturile persoanelor vârstnice?)

Figura 2.10 – Cunoasterea actelor normative care promovează drepturile persoanelor vârstnice

Informarea reprezintă una dintre modalitățile cele mai eficiente în ceea ce privește evitarea situațiilor cu caracter discriminatoriu. În ultimul timp în peisajul legislativ românesc au apărut o serie de legi speciale care promovează și susțin drepturile persoanelor vârstnice, cum sunt: Legea 116/2001 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, Legea 16/2000 privind înființarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice. Din păcate aceste legi sunt prea puțin cunoscute de beneficiarii direcți ai acestora așa cum relevă și datele obținute din prelucrarea răspunsurilor la această întrebare. Un procent de 85% dintre respondenți declară că nu cunosc nici o lege specială prin care sunt promovate și ocrotite drepturile persoanelor vârstnice.

Pentru întrebarea 15 – (Ați fost victima vreunui act de discriminare determinat de faptul că sunteți persoană vârstnică?)

Figura 2.11 – Discriminarea in rândul persoanelor vârstnice

Dintre subiecți, 15 au declarat că au fost victime ale diferitelor acte de discriminare. În aceeași notă poate fi interpretat si raspunsul celor 7 subiecți care declară că nu își dau seama dacă au fost sau nu victime ale discriminării ținând cont de faptul că vârstnicii nu cunosc reglementările legislative care le promovează și le ocrotesc drepturile.

Pentru întrebarea 17 – (Ca persoană vârstnică vă considerați mai vulnerabil/ă față de situațiile în care ați putea fi discriminat/ă?)

Figura 2.12 – Vulnerabilitatea persoanelor vârstnice in fața discriminării

Auto-percepția vulnerabilității față de actele cu potențial caracter discriminatoriu este foarte ridicată în rândul persoanelor vârstnice. 14 respondenți consideră că sunt vulnerabili în foarte mare măsură față de actele discrimanatorii, în timp ce 16 subiecți consideră că sunt vunerabili în mare măsură față de actele discriminatorii.

Pentru întrebarea 18 – (În ultima perioada care au fost persoanele care au v-au pus în situații discriminatorii?)

Figura 2.13 – Persoane care au contribuit la crearea unor situații discriminatorii

Unii dintre funcționarii publici sunt persoanele care conform subiecților investigați, îl pot pune pe vârstnic în situații cu caracter discriminatoriu. Acest lucru corespunde realității deoarece pe de o parte persoanele de vârstnicise confruntă cu probleme care prin natura lor implică contactarea diferitelor agenții ale autorităților publice (primărie, poliție, direcția de pensii și alte ajutoare sociale, poșta, etc). În acest sens 37% dintre respondenți au declarat că au fost puși în situații cu caracter discriminatoriu de către funcționari publici. Din punct de vedere al accesării altor servicii (medicale, comerciale) situația este similară, deoarece 12 % și respectiv 15% dintre respondenți au declarat că au fost puși în situații cu caracter discriminatoriu de către personalul medical, respectiv comercianți. Din păcate scoruri ridicate s-au înregistrat și în ceea ce îi privește pe membrii rețelei proxime de suport social a persoanelor vârstnice. Astfel 12% dintre respondenți au declarat că au fost dicriminați de către membrii familiei și 24% de către vecini.

Pentru întrebarea 19 – (Descrieți actele discriminatorii cărora le-ați fost victimă.)

Figura 2.14 – Actele discriminatorii

În ceea ce privește atitudinea ostilă, cuvintele jignitoare și pasivitatea în îndeplinirea solicitărilor, procentele sunt simțitor apropiate și reflectă pe deplin ageismul ca formă specifică de manifestare a discriminării față de persoanele vârstnice.11 respondenți au declarat că li s-au adresat cuvinte jignitoare. Un procent ridicat de subiecți,12 au declarat că pasivitatea și indiferența în îndeplinirea solicitărilor se constituie în veritabile acte de discriminare, sursa acestora fiind în special atitudinea unora dintre funcționarii publici.

Pentru întrebarea 20 – (Considerați că persoanele vârstnice sunt mai expuse abuzului decât alte categorii de vârstă?)

Figura 2.15 – Expunerea persoanelor vârstnice la fapte abuzive

Ca și în cazul autopercepției față de discriminarea socială și în cazul aprecierii vulnerabilității și expunerii față de actele abuzive scorurile sunt ridicate,14 respondenți apreciind că vârstnicii sunt expuși în foarte mare măsură actelor de abuz și neglijare, 17 subiecți consideră că riscul victimizării persoanelor de vârstnicieste mare.

Pentru întrebarea 21 – (Care au fost actele abuzive cărora le-ați fost victimă în ultimul timp?)

Figura 2.16 – Actele abuzive

Abuzul emoțional sub toate formele sale reprezintă forma de victimizare cea mai răspândită a persoanelor vârstnice, 35% dintre subiecți declarând acest lucru. Formele de manifestare a abuzului emoțional raportate de către subiecți au fost următoarele: intimidări, terorizare, cuvinte jignitoare, etichetări, ridiculizare. Abuzul fizic este din păcate una dintre realitățile cu care se confruntă 18% dintre subiecții acestei investigații. În cazul persoanelor vârstnice se înregistrează o formă de abuz specifică acestora, abuzul economic care se poate avea diferite forme: refuzul altor persoane, de obicei membri ai familie de a le da vârstnicilor pensia sau profitarea de slăbiciunile vârstei pentru a-i înșela pe vârstnici prin atragerea în diferite aranjamente financiare.

Pentru întrebarea 22 – (În ultima perioadă care au fost persoanele care v-au supus actelor cu caracter abuziv?)

Figura 2.17 – Persoanele cu caracter abuziv

Familia este spațiul social în care are loc în cea mai mare măsură victimizarea prin abuz a persoanelor vârstnice (16 dintre subiecții investigației). Vecinii ca element al rețelei de suport informale a persoanelor de vârstnicipot fi și ei abuzatori, mai ales în cazul persoanelor vârstnice care locuiesc singure (10 respondenți). La această întrebare s-au înregistrat un număr mare de non-răspunsuri (9), acest lucru poate indica faptul că procentul vârstnicilor care au suferit un abuz este mult mai mare, însă sentimentele de jenă și rușine i-au împiedicat pe unii dintre respondenți să recunoască victimizarea în urma unui act abuziv.

Pentru întrebarea 23 – (Ați anunțat pe cineva că ați fost victima unui abuz?)

Figura 2.18 – Reclamarea abuzului

Victimizarea prin abuz este o experiență greu de procesat pentru vârstnici și de aceea aceștia evită să anunțe alte persoane despre acest lucru, acest lucru este relevat de majoritatea subiecților care deși victime ale abuzului au preferat să păstreze tăcerea privind această situație de criză. În aceeași notă a „legii tăcerii” se înscriu și cei 13 respondenți care au declarat că au anunțat abuzul membrilor familiei. De cele mai multe ori anunțarea membrilor familiei cu privire la victimizarea prin abuz nu se soldează decât cu soluții de moment care nu fac decât să potențeze ciclul abuzului.

Evitarea sentimentelor de rușine și oprobiul public în fața comunității sunt mai importante decât sentimentele vârstnicului care a suferit. În acest sens consider că sunt relevante procentele celor care se adresează instituțiilor medicale (5 subiecți) și poliției (8 subiecți). Procentele mici arată pe de o parte faptul că vârstnicii nu au încredere în poliție pentru soluționarea problemelor lor legate de abuz și pe de altă parte accesarea scăzută a serviciilor medicale pentru constatarea și recuperarea psihosomatică în urma unui abuz, este relaționată cu sentimentele de rușine, jenă și disconfort psihologic marcat în identificarea vârstnicului cu statutul de victimă a unui act abuziv.

Pentru întrebarea 24 – (Alegeți una dintre variantele care vi se pare că definește cel mai bine situația dumneavoastră de persoană vârstnică)

Figura 2.19 – Variante care descriu situația de persoana vârstnică

Autopercepția vârstnicilor este apropiată de miturile și stereotipiile promovate de ageism. Într-o proporție apreciabilă 14 respondenți au considerat ca validă afirmația “bătrânețe haine grele” ceea ce sugerează că vârstnicii au interiorizat în mare măsură valorizările negative asociate senectuții (inactivitate și boală). Și mai dramatic este faptul că 7 dintre respondenți consideră că a fi bătrân înseamnă a fi o povară pentru ceilalți. Sfârșitul de drum și conștientizarea morții este dominanta senectuții pentru 9 respondenți.

2.4 Concluzii

Pentru ipoteza nr. 1 – (Figurile 2.1, 2.5, 2.6, 2.8, 2.24)

Scăderea veniturilor ca urmare a pensionării, modificarea statutului social, identificarea cu atributele unei categorii de vârstă percepută de societate în primul rând ca inactivă și mare consumatoare de fonduri sociale și medicale, se constituie în vectori care determină majoritatea vârstnicilor să se raporteze la pensionare ca la un eveniment traumatizant și de aceea după acest moment. O pondere însemnată a persoanelor vârstnice consideră că pensionarea a afectat semnificativ inserarea în rețeaua de relații sociale, datorită condițiilor materiale precare cauzate de pensionare. Astfel 39% dintre subiecții lotului cercetat au declarat că pensionarea le-a afectat în mare măsură viața socială, ducând la scăderea în intensitate a relațiilor sociale.

Majoritatea prietenilor erau reprezentați de foști colegi de muncă, pensionarea ducând în acest caz la relativizarea acestor relații sociale. Menținerea relațiilor de prietenie înseamnă efectuarea de vizite prietenilor sau desfășurarea de activități recreative comune, lucru care nu mai este foarte posibil deoarece îmbătrânirea duce la scăderea mobilității fizice și implicit la reducerea posibilităților de deplasare ale vârstnicilor.

Implicarea persoanelor vârstnice în asociații sau cluburi ale vârstnicilor, văzute din perspectiva acestui studiu ca o importantă resursă de socializare, este foarte redusă deoarece vârstnicii sunt reticenți in utilizarea potențialului de socializare/resocializare a acestor cadre.

Pentru ipoteza nr. 2 – (Figurile 2.11, 2.13, 2.14)

O altă cauză care poate genera fenomene de desocializare ale vârstnicilor este reprezentată de situațiile cu caracter discriminatoriu în ceea ce privește accesul la servicii comunitare sau în cadrul altor situații. Astfel conform prelucrării datelor, 15% dintre respondenți au declarat că au fost victime ale discriminării din partea personalului medical, 12% din partea comercianților, 36% dintre respondenți au declarat că au fost discriminați de către funcționarii publici.

O altă situație problematică este reprezentată de faptul că mulți dintre vârstnici nu își dau seama dacă au fost sau nu victime ale discriminării ținând cont de faptul că vârstnicii lotului cercetat în proporție de 85 de procente nu cunosc reglementările legislative care le promovează și le ocrotesc drepturile. Anticiparea posibilelor situații cu caracter discriminatoriu (expresii jignitoare, atitudini denigratoare, atitudinea ostilă cuvintele jignitoare pasivitatea în îndeplinirea solicitărilor) și necunoașterea drepturilor legislative îi determină pe vârstnici să evite pe cât posibil astfel de contacte sociale. Toate aceste situații cu caracter discriminatoriu corespund stereotipurilor sociale care promovează ageismul.

Pentru ipoteza nr. 3 – (Figurile 2.15, 2.16, 2.17, 2.18)

Alături de manifestările cu caracter discriminatoriu care potențează și induc retragerea socială a vârstnicilor, situațiile de abuz și neglijare vin să adâncească fenomenele desocializante cu care se confruntă persoanele vârstnice. Abuzul emoțional sub toate formele sale reprezintă forma de victimizare cea mai răspândită a persoanelor vârstnice, 29% dintre subiecți declarând acest lucru. Formele de manifestare a abuzului emoțional raportate de către subiecți au fost următoarele: intimidări, terorizare, cuvinte jignitoare, etichetări, ridiculizare. Din păcate aceste manifestări abuzive se produc cu cea mai mare frecvență în cadrul familiei, 39% dintre respondenți declarând acest lucru. Abuzul fizic a este de asemenea o realitate cu care se confruntă mulți dintre vârstnici, 14% dintre responenți declarând că au fost cel puțin o dată victime ale abuzului fizic.

Din perspectiva acestui studiu sunt relevante și procentele persoanelor vârstnice care au declarat și recunoscut față de alte persoane experiența victimizării. 56% dintre respondenți au declarat că nu au vorbit nimănui despre episoadele abuzive cărora le-au fost victime. Victimizarea prin abuz este o experiență greu de procesat pentru vârstnici și de aceea aceștia evită să anunțe alte persoane despre acest lucru. Victimizarea prin abuz are efecte desocializante potențate de sentimentele asociate acestor episoade traumatice (rușine, culpabilitate, blamare, neputință, indiferență), toate acestea ducând la retragerea din viața socială și la slăbirea inserării în rețeaua de relații sociale proxime.Un alt aspect problematic de relevat de studiul de față se referă la o formă de abuz particulară în cazul vârstnicilor, si anume abuzul financiar. Persoanele vârstnice pot fi victime sigure și ușoare din acest punct de vedere.

CAPITOLUL 3

MODALITĂȚI DE INTERVENȚII

ASISTENȚIALE PENTRU VÂRSTNICI

Strategia de intervenție folosită în cadrul acest proiect este reprezentată de consiliere, în varianta consilierii de grup.

Modelul teoretic care a stat la baza acestei intervenții este reprezentat de teoria motivației sau teoria nevoilor a lui Abraham Maslow care stipulează faptul că pentru a trăi și se dezvolta toate ființele umane au nevoie de îndeplinirea unui set de trebuințe care se constituie în factori motivaționali ai comportamentului. Conform lui Maslow trebuințele umane sunt organizate ierarhic, la baza piramidei aflând-se trebuințele fiziologice, trebuința de securitate, trebuința de apartenență la un grup, urmate de trebuința de validare și recunoaștere a sinelui, în vârful acestei structuri aflându-se trebuința de auto-actualizare. Unul dintre postulatele acestei teorii se referă la faptul că îndeplinirea unei trebuințe superioare este condiționată de îndeplinirea unei trebuințe inferioare.

3.1 Teoria de intervenție. Nivele ale intervenției așistențiale

Grupul de consiliere folosit în cadrul acestui proiect de intervenție a avut ca scop susținerea persoanelor vârstnice în construirea unei stime de sine puternice și a unei atitudini pozitive de valorizare a experienței senectuții.

Scopul general al acestui tip de intervenție în munca de asistare socială a persoanelor vârstnice constă în principal în sprijinirea acestor persoane să facă față crizei generate de tranziția la acest stadiu de viață, tranziție care implică multe și delicate probleme de ordin psihologic și social cum sunt, pensionarea, pierderea partenerului de viață, destabilizarea afectivă ca urmare a relativizării relațiilor sociale cu grupul de suport social.

Din punctul de vedere acestui proiect grupul de consiliere ca modalitate de intervenție are următoarele caracteristici:

– persoanele vârstnice sunt încurajate să își exploreze problemele de adaptare (dependențele, abuzurile cărora au fost victime, sentimentele legate de pierderea partenerului de viață, etc) într-un cadru suportiv și securizat.

– grupul de consiliere este un mijloc de socializare, o resursă importantă pentru reluarea și intensificarea contactelor sociale ale persoanelor vârstnice .

– grupurile de consiliere sunt un mediu care pot și trebuie să genereze sentimente de încredere, speranță și auto-actualizare reducând astfel pericolul instalării depresiei și al altor manifestării dezadaptative.

Indiferent de scopurile și de obiectivele grupului de consiliere, acesta este caracterizat printr-un înalt nivel al interacțiunilor sociale între membrii, dovedindu-și încă o dată utilitatea în vederea combaterii fenomenelor de desocializare a persoanelor vârstnice.

Dinamica intensă a interacțiunilor sociale specifice grupului de consiliere facilitează instalarea unei rețele sociale de suport eficiente pentru membrii acestuia care funcționează și în afara grupului, dovedindu-și capacitatea de replicare și de sustenabilitate.

Grupul de consiliere este un mediu în care membrii săi învață să se asculte, să comunice eficient, să ofere răspunsuri empatice, să găsească soluții la problemele proprii sau ale celorlalți, constituindu-se deci într-o resursă în învățarea și reînvățarea de abilităților sociale necesare persoanelor vârstnice în vederea minimalizării efectelor destructurante ale desocializării.

Scopul intervenției

Sprijinirea unui număr de 12 persoane vârstnice în construirea unei atitudini pozitive față de experiența senectuții.

Obiectivele intervenției

Susținerea unui număr de 12 persoane vârstnice în vederea îmbunătățirii setului de abilități sociale (abilități rezolutive, abilități de comunicare și mediere a conflictelor, abilități relaționale)

Educarea unui număr de 12 persoane vârstnice în ceea ce privește prevenirea victimizării prin abuz și neglijare

Oferirea de informații unui număr de 12 persoane vârstnice în ceea ce privește fenomenul discriminării situaționale pe baza criteriului de vârstă

Sistemul client al intervenției

Populația generală a intervenției :

Persoanele vârstnice din orașul Luduș

Populația de risc :

Persoanele cu vârsta cuprinsă între 60-78 de ani din Luduș care se află în evidența Centrului de zi și a centrului de îngrijiri la domiciliu persoane vârstnice din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială Luduș.

Populația care va fi servită (populația client) :

Un număr de 12 persoane vârstnice, aflate în evidența Centrului de zi și a centrului de îngrijiri la domiciliu persoane vârstnice din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială Luduș, cu vârste cuprinse între 60-78 de ani care au fost alese aleatoriu.

Durata grupului care participă la intervenție

Intervenția în cadrul grupului s-a întins pe o perioadă de 6 luni, realizându-se în medie câte o întâlnire de săptămână într-un spațiu pus la dispoziție de Centrul de zi și centrul de îngrijiri la domiciliu persoane vârstnice din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială Luduș. Fiecare întâlnire a durat aproximativ 1 oră.

Granițele grupului care participă la intervenție

Grupul a fost declarat închis după două întâlniri de consiliere, cu mențiunea că persoanele care nu au fost prezente la momentul închiderii grupului dar care au fost de față la primele două întâlniri vor avea acces în continuare la activitățile de grup. Cu toate că a fost declarat închis grupul nu a s-a izolat de exterior, dimpotrivă. În cadrul întâlnirilor dedicate prevenirii fenomenului de discriminare a fost invitat un asistent social din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială Luduș care le-a prezentat clienților informații despre prevederile legislative privind protecția drepturilor persoanelor vârstnice. De asemenea, la începutul primei întâlniri de consiliere care a tratat problematica victimizării vârstnicului prin abuz/neglijare a fost prezent un agent din cadrul Poliției de Proximitate care le-a prezentat clienților care sunt modalitățile legale prin care pot adresa instituțiile abilitate în cazul în care vor fi victime ale abuzului fizic.

Autopercepția grupului care participă la intervenție

Percepția pe care și-a dezvoltat-o grupul de-a lungul intervenției a fost una pozitivă și puternică bazată pe un sentiment intens de coeziune și apartenență. Pe de o parte originea acestui sentiment a fost determinată de problemele comune pe care le-au avut clienții acestui grup (inserție socială scăzută, probleme relaționale, discriminare situațională).

Pe de altă parte grupul și-a câștigat repede identitatea și s-a perceput ca o entitate distinctă deoarece membrii grupului se cunoșteau dinainte în calitate de beneficiari ai serviciilor socio-medicale furnizate de către Centrul de zi și centrul de îngrijiri la domiciliu persoane vârstnice din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială Luduș, ceea ce a dus la grefarea acestui grup oarecum artificial pe un grup natural.

Stadiile de dezvoltare a grupului care participă la intervenție

Stadiul de preafiliere sau al „tăcerii”

În această fază de dezvoltare incipientă a grupului clienți au manifestat un comportament precaut, de tatonare a terenului, fiind foarte centrați pe procesarea experienței emoționale în situația de grup. Comportamentele specifice observate în acest stadiu de dezvoltare al grupului au fost prudența, neîncrederea și ambivalența (teama și dorința de a beneficia de situația de grup).

Rolul meu de lider de grup a constat în special în crearea climatului de încredere și toleranță în cadrul grupului și facilitarea explorării spațiului fizic și relațional al grupului. Acest lucru s-a realizat prin activități de sociometrie (gruparea membrilor grupului pe baza anumitor criterii).

Creșterea grupului

Acest stadiu a fost dominat de amplificarea sentimentului de coeziune și apartenență. În această etapă au existat membri care au manifestat o anumită atitudine de dezangajare față de activitățile propuse, însă în general pot spune că majoritatea clienților și-au exprimat explicit aderența la scopul și obiectivele grupului. Acest stadiu a fost marcat de negocierea și demarcarea teritoriului personal al membrilor în cadrul grupului. Aceste negocieri au dus la apariția conflictului, fenomen specific acestei faze de dezvoltare a grupului. Această situație a dus la apariția unui alt fenomen specific acestui stadiu și anume apariția subgrupurilor. Conflictul a fost materializat în viața grupului prin sentimente competiție și prin manifestări perturbatoare (ostilitate, agresivitate verbală, revenirea la sentimentele inițiale de neîncredere și suspiciune). Sarcina mea în acest stadiu a fost extrem de complex și a constat în principal în medierea unor conflicte dintre membrii care nu de puține ori erau mascate, neexplicite și în oferirea de suport emoținal susținut membrilor izolați să se implice în activitățile de grup. De asemenea o altă sarcină personală în calitate de lider al grupului a constat în construirea sentimentului de încredere față de mine. Acest stadiu de dezvoltare a fost cel mai dificil de gestionat deoarece a presupus o obiectivitate și o imparțialitate maximă din partea mea față de membri grupului.

Stadiu solidarității și obținerea intimității grupului.

Atenuarea conflictelor specifice stadiului anterior a dus la structurarea imaginii de grup, vârstnicii fiind capabili să își exprime simpatiile și antipatiile într-o manieră deschisă. Din punct de vedere al intervenției realizate în acest stadiu s-au realizat activitățile care au presupus implicarea personală cea mai profundă a membrilor grupului. În acest stadiu s-au realizat cele două întâlniri dedicate rememorării experiențelor pozitive din existența personală (terapia reminiscențelor) și abordarea subiectului victimizării prin abuz și neglijare a vârstnicilor. Aceste două aspecte majore ale intervenției nu se puteau realiza decât într-un cadru emoțional securizat degajat de conotațiile conflictuale specifice stadiilor anterioare, deoarece au presupus din partea clienților auto-dezvăluiri dureroase și referiri la persoane care nu mai există ceea ce au necesitat susțineri empatice intense atât din partea mea ca lider cât și din partea grupului în ansamblu.

Rolul meu în acest stadiu a constat în ghidarea clienților în realizarea de schimbări personale în și în susținerea acestora să beneficieze la maxim de efectele benefice ale experienței de grup.

Stadiul de diferențiere

Acest rol a devenit evident în stadiul de diferențiere al grupului când susținerea schimbărilor personale ale membrilor a fost dublată de introducerea în activitățile de grup a situațiilor de învățare concretă (rezolvarea problemelor, însușirea de abilități de comunicare, achiziționarea de abilități de mediere a conflictelor). Acest stadiu a corespuns cu creșterea gardului de autonomie a grupului și cu afirmarea individualității membrilor grupului, fiecare dintre aceștia dorind să își expună și să își rezolve problemele în cadrul grupului.

Finalizarea

Finalizarea, ultimul stadiu de evoluție al grupului și este întotdeauna un moment dificil de gestionat de către lider și de retrăit de către membri. În acest sens am alocat două întâlniri de grup realizării terminării. Prima întâlnire a fost de fapt o „pregătire a pregătirii” în care i-am anunțat pe clienții mei că grupul se va încheia. Despărțirea este un eveniment greu de suportat de vârstnici și de aceea am ales pentru finalizare două jocuri psihodramatice pentru am dorit ca aceste două ultime întâlniri să fie structurate și să îi axeze pe vârstnici pe beneficiile experienței de grup și nu pe sentimentele de pierdere.

Factorii structurali ai grupului

Alegerea membrilor grupului

Criteriile folosite au fost: vârsta subiecților, distribuția aproximativă egală pe sexe a clienților, motivația de participare la grup și posibilitatea de deplasare la sediul Centrului de zi și centrului de îngrijiri la domiciliu persoane vârstnice din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială. Alegerea membrilor grupului s-a făcut aleatoriu pe baza listelor obținute de la această instituție.

Compoziția membrilor grupului.

Grupul a fost format din 7 persoane de gen feminin și 5 persoane de gen masculin. În ceea ce privește caracteristicile socio-demografice compoziția grupului a fost următoarea: 5 subiecți au declarat că sunt căsătoriți, 3 au declarat că sunt văduvi, 2 persoane au declarat că sunt celibatare, grupul cuprinzând și 2 persoane divorțate. În ceea ce privește studiile majoritatea subiecților au avut un statut educațional mediu, 8 persoane având studii liceale și 4 studii superioare. Toți subiecții grupului locuiesc în Luduș, deci aparțin mediului urban.

Natura autorității în grup

În stadiile inițiale de dezvoltare a grupului puterea mi-a aparținut într-o mai mare măsură mie în calitate de lider, decât membrilor grupului. Acest lucru mi-a permis să stabilesc scopul și obiectivele grupului fără însă să le impun grupului.

Ulterior puterea a fost obiect de negociere între lider și grup, aceasta transferându-se în etapele de intimitate și de diferențiere în cea mai mare măsură grupului. Facilitarea transferului de putere spre grup a fost determinată de apariția unui lider informal.

Factorii interacțiunii în cadrul grupului

Norme și valori (cultura grupului)

Pot afirma că grupul a dezvoltat încă de la început o cultură proprie marcată de deschidere și receptivitate față de experiențele personale ale membrilor individuali. Valorile definitorii ale grupului au fost: respectarea confidențialității, respectarea opiniei celorlalți, descurajarea atacurilor personale și valorizarea experienței de viață a tuturor membrilor grupului. Aceste norme și valori grupale au dus la crearea într-un timp scurt, aproximativ 2 ședințe, unui climat general de încredere care a constituit baza auto-dezvăluirilor personale ale membrilor grupului. Cultura pozitivă a grupului s-a constituit într-o resursă internă de dezvoltare a grupului.

Comunicarea în grup

Pe baza observațiilor realizate asupra membrilor grupului am identificat următoarele aspecte care au definit relațiile de comunicare ale membrilor grupului: oferirea feed-back-ului a fost deficitară la început însă acest lucru s-a remediat pe parcurs, oferirea/solicitarea de informații atât liderului cât și celorlalți membrii ai grupului s-a realizat eficient după câteva întâlniri de grup. Un aspect interesant s-a înregistrat la nivelul comunicării sentimentelor, la începutul grupului membrii grupului păreau că au un repertoriu vag de exprimare a sentimentelor ceea ce a necesitat folosirea tehnicii concretizării pentru a mări specificitatea comunicării.

Cooperare și competiție

La început grupul a fost dominat de competiție în detrimentul cooperării. Acest lucru a fost determinat de impunerea obiectivelor personale de către unii membrii ai grupului și de dorința altora de a obține recunoaștere și validare din partea mea ca lider de grup. Această etapă a fost marcată de conflicte latente, de scoaterea la lumină a agendelor ascunse și de o atitudine rezervată față de sarcinile de grup. Intervenția mea în calitate de lider a constat în aducerea la lumină a agendelor ascunse ale membrilor grupului și discutarea acestora și în medierea conflictelor pe formula „câștig-câștig”. Cooperarea s-a concretizat în acțiuni convergente ale membrilor grupului în îndeplinirea sarcinilor, în acceptarea deschisă a diferențelor de opinie și într-o implicare emoțională mare.

Comportamente perturbatoare în grup

Comportamentele perturbatoare sunt inerente oricărui grup în special în fazele inițiale de preafiliere și de criză de creștere. În cazul acestui grup ele s-au manifestat prin atitudini de suspiciune ale membrilor grupului față de sarcinile comune, prin comportament seductiv față de lider, prin comportamente demonstrative și prin dorința unora dintre membrii de a fi în competiție față de ceilalți. Strategiile alese de mine în soluționarea acestor situații de criză au constat în confruntarea direct dintre membri turbulenți și restul grupului si discutarea deschisă a consecințelor acestor comportamente asupra evoluției și dezvoltării grupului în atingerea obiectivelor comune.

3.2. Descrierea intervenției în cadrul grupului de consiliere

Intâlnirea I

Obiectiv

Socializarea membrilor grupului țintă în situația de grup de consiliere

Activități

Efectuarea prezentărilor

Stabilirea regulilor de desfășurare a întâlnirilor

Stabilirea scopurilor și obiectivelor grupului, negocierea acestora

Efectuarea unui tur de masă pentru trecerea în revistă a sentimentelor și așteptărilor membrilor grupului țintă față de grupul de suport

Alegerea unui nume reprezentativ care să particularizeze grupul

Blitzul de sfârșit

Metode și tehnici folosite

Interviul de grup, observația, ascultarea activă, parafrazarea, sumarizarea, tehnica răspunsurilor empatice, discuția progresivă

Criterii de evaluare

Numărul de participanți, calitatea comunicării și interacțiunii între membrii grupului, temele discutate

Durata întâlnirii

60 de minute

Intâlnirea a II a

Obiectiv

Susținerea membrilor grupului țintă în identificarea resurselor relaționale din rețeaua de suport informală

Descrierea activităților

Blitzul de început

Tur de masă, „cum te simți astăzi”

Introducerea temei de discuție și aprofundarea acesteia pe următoarele sub-teme: calitatea și dinamica relațiilor intrafamiliale, rolurile performate de vârstnici față de membrii familiei; modalitățile de îmbunătățire a relației cu copii și cu ceilalți membrii ai familiei; modul de gestionare a relației cu vecinii; intensificarea relațiilor cu prietenii.

Metode și tehnici de intervenție

Interviul de grup, încurajarea sharing-ului între participanți, jocuri de rol, ventilarea sentimentelor (abreacția), tehnica răspunsurilor empatice și ascultarea activă.

Criterii de evaluare

Intensitatea și promtitudinea sharing-ului între participanți, oferirea de feed-back pozitiv între membrii grupului

Durata

60 de minute

Intâlnirea a III a

Obiectivul întâlnirii

Susținerea vârstnicilor în identificarea resurselor interne prin valorizarea pozitivă a propriei experiențe de viață.

Materiale folosite: fotografii de familie și mici obiecte personale

Descrierea întâlnirii

Fiecare dintre participanți a povestit celorlalți membrii ai grupului despre persoanele importante din viața sa, despre cele mai frumoase și importante momente din propria existență.

Metode și tehnici folosite

Tehnica reminiscențelor, susținerile empatice și ascultarea activă, încurajarea împărtășirii între participanți a sentimentelor și experienței de viață (sharing), ventilarea sentimentelor, reformularea și reflectarea sentimentelor, refraiming-ul (re-încadrarea), remotivarea vârstnicilor, conotațiile pozitive, prescripțiile directe, auto dezvăluirea

Criterii de evaluare

Motivația vârstnicilor de a vorbi despre propria viață, identificarea de resurse pozitive interne, receptivitatea vârstnicilor la poveștile de viață ale celorlalți membrii ai grupului

Intâlnirea a IV a

Obiectivul întâlnirii

Susținerea vârstnicilor în vederea învățării unor abilități de comunicare eficientă a sentimentelor față de membrii rețelei de suport informale

Descrierea activităților

Intervenția în cadrul acestei întâlniri de grup s-a axat pe următoarele activități:

Învățarea și demonstrarea „limbajului responsabilităților” pe baza următorului model descrierea comportamentului – exprimarea propriilor emoții – formularea consecințelor comportamentului asupra propriei persoane

Învățarea și demonstrarea de modalități eficiente de comunicare emoțională: identificarea evenimentelor care declanșează emoțiile (exerciții de asociere între gânduri, sentimente și comportamente), identificarea modalităților de exprimare a comportamentală a emoțiilor, exprimarea emoțiilor și sentimentelor printr-un limbaj adecvat.

Metode și tehnici utilizate

Modelarea, concretizarea, oferirea de feed-back pozitiv, sculpturile

Criterii de evaluare

Receptivitatea vârstnicilor față de situați de învățare, motivarea în exersarea și generalizarea acestor modalități de comunicare a sentimentelor

Intâlnirea a V a

Obiectiv

Învățarea de către vârstnici de noi modalități de soluționare a conflictelor interpersonale

Descrierea activității

Învățarea și demonstrarea comunicării asertive și sublinierea importanței asertivității în conservarea stimei de sine. Exercițiile efectuate în cadrul acestei întâlniri s-au centrat pe următoarele teme: recunoașterea situațiilor când sunt încălcate drepturile personale, cererea și oferirea de feed-back, exprimarea a propriilor valori, abilitatea de a spune NU.

Expunerea și demonstrarea principiilor de management al conflictelor și anume: focalizarea pe problemă și nu pe persoană , menținerea unei relații pozitive pe toată durata conflictului, diferențierea dintre comportamente, evenimente și interpretarea lor, utilizarea comunicării directe, clarificarea întrebărilor, solicitarea de informații.

Criterii de evaluare

Motivarea vârstnicilor de implicare într-o situație de învățare, exemplele personale oferite de vârstnici, jocurile de rol

Intâlnirea a VI a

Obiectiv

Sprijinirea vârstnicilor în ceea ce privește contracararea fenomenelor de discriminare pe criterii de vârstă.

Descrierea activităților

Identificarea miturilor legate de vârstnici active în mentalul colectiv, discutarea acestora și exprimarea sentimentelor vârstnicilor față de aceste mituri și stereotipii.

Oferirea de informații vârstnicilor despre normele legale și despre forurile care le apără drepturile: Legea 16/2000 republicata in 18 martie 2014 privind înființarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, Legea 270/2008 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, Legea 116/2001 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale. Exemplificarea de către vârstnici a situațiilor în care au fost victime ale discriminării și a modului de reacție în acest caz.

Metode și tehnici de intervenție

Interviul de grup, discuția progresivă, sumarizarea și reformularea, oferirea de informații

Criterii de evaluare

Receptivitatea vârstnicilor în acumularea de noi informații, oferirea de către vârstnici de exemple personale și de soluții la situațiile în care ceilalți membri ai grupului au fost implicați în situații de discriminare

Intâlnirea a VII a

Obiectiv

Susținerea vârstnicilor în învățarea și exersarea noi modele generale de rezolvare a problemelor și luare a deciziilor

Descrierea activităților

Prezentarea și exemplificarea pașilor și etapelor în rezolvarea unei probleme: crearea unei stări interioare de calm, recunoașterea problemei, definirea problemei, generarea de soluții alternative, evaluarea soluțiilor și luarea deciziilor, punerea în practică a soluției alese și evaluarea consecințelor.

Prezentarea principiilor rezolvării problemelor: problemele sunt naturale, majoritatea problemelor sunt naturale, sumarea responsabilității pentru probleme, definirea problemei înainte de a acționa.

Metode și tehnici de intervenție

Modelarea și demonstrarea, oferirea de informații, jocuri de rol, tehnici de relaxare (relaxarea progresivă)

Criterii de evaluare

Capacitatea și receptivitatea vârstnicilor de a accepta situația de învățare, oferirea de exemple personale în rezolvarea propriilor probleme, implicarea în jocurile de rol

Intâlnirea a VIII a

Obiectiv

Susținerea vârstnicilor în construirea unor abilități care să le permită prevenirea victimizării prin abuz/neglijare

Descrierea activităților

Încurajarea membrilor grupului să relateze actele de abuz/neglijare la care au fost victime, susținerea vârstnicilor să descrie sentimentele legate de aceste episoade traumatice și a modalităților comportamentale prin care au făcut față victimizării

Expunerea principiilor prevenirii abuzului emoțional: ascultarea activă, oferirea de validări pozitive, evitarea etichetărilor și criticilor aduse persoanei, validarea emoțională, evitarea judecării.

Oferirea de informații despre instituțiile care pot oferi asistență în cazurile în care vârstnicii sunt victime ale abuzului fizic și a modalităților de adresare a acestora: Poliție, Institutul de Medicină Legală, Judecătorie.

Metode și tehnici de intervenție: susținerile empatice și abreacția, furnizarea de informații, demonstrarea și modelarea, încurajarea sharing-ului între partipanți

Criterii de evaluare: calitatea susținerii empatice furnizate de membrii grupului față de

clienții care relatează evenimente traumatice.

Intâlnirea a IX a

Finalizarea grupului

Obiectiv

Încheierea întâlnirilor de consiliere într-o manieră pozitivă care să permită folosirea eficientă de către vârstnici a achizițiilor dobândite pe parcursul consilierii de grup

Materiale folosite: diverse obiecte (cărți, mici obiecte de îmbrăcăminte, ilustrate)

Descrierea activităților

„Cercul magic”, fiecare dintre participanți este invitat să aleagă un obiect pe care să îl plaseze într-o suprafață delimitată în centrul grupului, distanța sau apropierea de centru semnificând modul în care fiecare client a procesat experiența personală de grup. După ce toți membrii grupului fac acest lucru are loc prelucrarea acestui joc care va permite fiecăruia dintre membrii grupului să își exprime sentimentele pozitive și negative față de grup.

„Despărțirea”, fiecare participant este invitat să spună pe rând tuturor celorlalți membrii ai grupului două lucruri pozitive care le-au învățat de la ceștia de-a lungul experienței de grup.

Metode și tehnici folosite

Tehnica răspunsurilor empatice, încurajări nonverbale, jocuri psihodramatice

Criterii de evaluare

Exprimarea sentimentelor de către participanți față de experiența de grup, determinarea acestora de a pune în practică abilitățile și achizițiile exersate în cadrul grupului, îmbogățirea partiturii personale de abilități relaționale eficiente, creșterea gradului de informare în ceea ce privește contracararea fenomenelor de discriminare și de victimizare prin abuz.

3.3. Evaluarea intervenției

Evaluarea este etapa în care se studiază și se măsoară rezultatele acțiunilor realizate pe parcursul intervenției. În vederea realizării evaluării progresive am folosit un instrument grafic cu două dimensiuni (axa scopului), pe axa verticala am reprezentat scopul intervenției și pe axa orizontală pe care am reprezentat durata intervenției realizate. Punctul 0, momentul inițial al intervenției coincide cu identificarea problemelor și cu formularea scopului și a obiectivelor intervenției. Axa verticală va cuprinde un număr egal de puncte aflate sub sau peste momentul zero, în funcție de distanța intervenției față de scopul propus.

Axa scopului prezintă gradații succesive de la – 4, abandonarea scopului la + 4 care reprezintă îndeplinirea integrală a scopului propus. Pe axa orizontală, axa timpului, am figurat durata totală a intervenției care în cazul de față a fost de 6 luni. Evaluarea finală este de fapt rezultatul monitorizării realizate pe toată durata intervenției, prin care am urmărit punctual îndeplinirea obiectivelor.

Scopul intervenției realizate a constat în sprijinirea unui număr de 12 persoane vârstnice în construirea unei atitudini pozitive față de experiența senectuții.

Acestui scop i s-au subsumat mai multe obiective operaționale, obiective care au țintit spre mai multe paliere de acțiune și intervenție de grup:

Susținerea unui număr de 12 persoane vârstnice în vederea îmbunătățirii setului de abilități sociale (abilități rezolutive, abilități de comunicare și mediere a conflictelor, abilități relaționale)

Educarea unui număr de 12 persoane vârstnice în ceea ce privește prevenirea victimizării prin abuz și neglijare

Oferirea de informații unui număr de 12 persoane vârstnice în ceea ce privește fenomenul discriminării situaționale pe baza criteriului de vârstă

Pe baza obiectivelor urmărite am divizat intervenția realizată pe trei dimensiuni majore de acțiune, dimensiuni care figurează în reprezentările grafice ale intervenție și anume: îmbunătățirea setului de abilități sociale ale persoanelor vârstnice; creșterea gradului de conștientizare a vârstnicilor în ceea ce privește victimizarea prin abuz și neglijență; creșterea gradului de informare a persoanelor vârstnice în ceea ce privește discriminarea situațională.

În ceea ce privește primul obiectiv, îmbunătățirea setului de abilități sociale ale vârstnicilor, o comparație între momentul inițial al intervenției și momentul final pune în lumină, pe baza graficului, o evoluție notabilă. Acest aspect a fost observat cu precădere în cadrul grupului de consiliere în cadrul căruia membrii grupului țintă au avut ocazia să exerseze aceste abilități. Abilitățile pe care s-a axat intervenția au fost următoarele: identificarea resurselor relaționale din mediul proxim, comunicarea eficientă (verbală/non-verbală), creșterea gradului de asertivitate, comunicarea eficientă a emoțiilor, managementul eficient al conflictelor.

Vârstnicii au realizat progrese în ceea ce privește valorizarea pozitivă a experienței de viață (tehnica reminiscențelor și a remotivării) fapt care i-a susținut în identificarea resurselor relaționale din mediul proxim.

Astfel, membrii grupului țintă au devenit mai conștienți de persoanele și situațiile din mediu care i-ar putea susține în viața cotidiană (familie, prieteni, comunitatea religioasă, frecventarea unui club al persoanelor vârstnice).

În ceea ce privește abilitățile de comunicare eficientă vârstnicii au arătat, pe parcursul intervenției, o mare disponibilitate de modelare a acestor abilități. Un punct critic al intervenției la acest nivel, l-au constituit grupurile în care s-a lucrat pe îmbunătățirea abilităților de comunicare emoțională verbală și comportamentală.

Vârstnicii au manifestat la început un grad înalt de rezistență în ceea ce privește exprimarea sentimentelor și emoțiilor negative, deoarece acestea se legau în special de momente dificile ale experienței lor (despărțirea de copii, pierderea locului de muncă prin pensionare, diferite episoade de victimizare prin abuz și neglijență, pierderea partenerului conjugal). Pe parcursul desfășurării grupului odata cu instaurarea unui climat de încredere între participanți, mulți dintre vârstnici au simțit că pot folosi grupul drept un cadru de experimentare a acestor abilități.

La acest lucru au contribuit în mare măsura jocurile și intervențiile specifice pe care le-am aplicat dar și atitudinea suportivă și de neutralitate pe care am manifestat-o față de membrii grupului.

Cel de-al doilea palier de intervenție a avut în vedere susținerea membrilor grupului țintă în ceea ce privește identificarea miturilor și stereotipiilor ageiste, identificarea diferitelor forme de discriminare și a cadrelor sociale și instituționale în care se manifestă discriminarea. La începutul intervenției am fost surprins să aflu că membrii grupului țintă nu își cunoșteau drepturile legale.

Exceptând prevederile legale legate de acordarea pensiilor și a asistenței medicale, vârstnicii nu cunoșteau reglementările legislative care protejează acest grup generațional de eventualele forme de discrminare situațională. În îndeplinirea acestui obiectiv de intervenție m-am axat pe următoarele aspecte: discuții libere cu vârstnicii pentru identificarea formelor de discriminare la care au fost supuși, identificarea persoanelor și a situațiilor care îi predispun pe vârstnici la discriminare. Acest moment al intervenției a avut o componentă de consiliere de tip informațional. În acest sens am oferit vârstnicilor informații despre legislația care ocrotește drepturile persoanelor vârstnice, despre căile de atac în cazul în care au fost victime ale discriminării. La începutul intervenției vârstnicii au fost reticenți în ceea ce privește receptarea unor astfel de informații, însă pe parcurs au manifestat interes față de tema propusă.

În ceea ce privește educarea vârstnicilor privind minimalizarea efectelor victimizării prin abuz și neglijare am realizat următoarele intervenții specifice: oferirea de informații privind tipurile de abuz și neglijare, identificarea episoadelor traumatice prin care trecut vârstnicii, identificarea și modelarea comportamentelor de evitare a acestor situații. Pot afirma că în îndeplinirea acestui obiectiv am întâmpinat cea mai mare rezistență din partea vârstnicilor. Acest lucru a fost pe deplin explicabil, deoarece a presupus din partea membrilor grupului eforturi de rememorare a unor episoade dureroase (abuzuri emoționale, fizice, abuzuri economice). În această etapă de intervenție mi-am folosit intensiv abilitățile de consiliere (empatia, căldura și ascultarea activă) pentru a-i încuraja pe membrii grupului să relateze situațiile de victimizare prin abuz și negljare.

Prin folosirea acestor abilități de consiliere non-directivă am accentuat caracterul securizant al grupului de consiliere ceea ce a dus la creșterea încrederii în grup ca resursă emoțională în procesarea experiențelor victimizării. În acest moment vârstnicii au fost capabili să își asume riscul psihologic al auto-dezvăluirii situațiilor de victimizare, ceea ce a permis exprimarea și ventilarea unor puternice sentimente negative (frică, rușine, culpabilizare, agresivitate). Din perspectiva etapelor de formare a unui grup de consiliere consider că acesta a fost punctul maxim de dezvoltare a grupului. În acest moment grupul a funcționat aproape autonom, membrii grupului fiind capabili să își ofere suport emoțional unul celuilalt și să folosescă grupul în ceea ce privește rezolvarea problemelor legate de experiența abuzului (gestionarea relațiilor cu membrii familiei abuzatori, strategiile de coping adoptate, reclamarea actelor de abuz). În acest moment de evoluție a intervenției, rolul meu a fost de consilier reflector și de direcționare a interacțiunilor din grup.

CONCLUZII

Asistența socială a persoanelor vârstnice este un domeniu care oferă profesionișilor un vast câmp de acțiune. Grupul generațional al vârstnicilor se confruntă cu o multitudine de probleme, sociale, psihologice și relaționale, economice, medicale, situații cu caracter discriminatoriu și victimizare prin abuz și neglijare. Toate aceste probleme construiesc o realitate complexă care necesită o abordare integrată care poate fi realizată exclusiv de o echipă multidisciplinară formată din medici gerontologi, asistenți sociali și psihologi.

Pensionarea, pierderea partenerului marital, apropierea morții, modificarea rolurilor sociale ca urmare a dezangajării sociale reprezintă o problematică complexă care poate fi soluționat doar de o echipă multidisciplinară în cadrul căreia asistentul social are un rol central. Asistentul social, prin natura formației sale, este cel care poate identifica resursele din mediu, este acela care acționează ca un agent al schimbării în ceea ce privește influențarea atitudinii comunității privind atenuarea și anihilarea prejudecăților ageiste, toate aceste acțiuni fiind dublate de valorile și abilitățile specifice de consilier (empatie, acceptare necondiționată, conferirea de putere clientului, respectarea dreptului la autodeterminare).

Evaluarea inițială a relevat următoarele probleme ale grupului țintă asupra cărora am intervenit: victimizarea prin abuz și neglijență a vârstnicilor, discriminarea situațională a persoanelor vârstnice, gradul scăzut de informare al vârstnicilor în ceea ce privește drepturile legale, autoidentificarea vârstnicilor cu stereotipurile și prejudecățile ageiste.

În acest sens am considerat ca oportună intervenția realizată în cadrul grupului de consiliere axată pe creșterea eficienței setului de abilități relaționale ale vârstnicului, ca modalitate eficientă de minimalizare a situațiilor de victimizare prin abuz și neglijență. Această dimensiune a intervenției a avut un caracter formativ, însă procesul a fost dublu direcționat, în sensul că accentul intervenției a fost pus pe folosirea a cât mai mult din resursele individuale ale membrilor grupului, rolul meu fiind doar de ghidare a proceselor și interacțiunilor grupului.

Am considerat ca validă această atitudine terapeutică, deoarece am gandit intervenția că o oportunitate pentru vârstnici de a valoriza propria experiență de viață. În acest context, am căutat să subliniez în permanență faptul că vârstnicii, membrii grupului țintă, sunt și pot să fie capabili să își soluționeze propriile probleme cu care se confruntă. Prin această atitudine am încercat să ofer vârstnicilor un puternic sentiment de competență și de autodeterminare.

BIBLIOGRAFIE

1. Bălăceanu-Stolnici, (1997), „Geriatrie practică”, Ed. Medicală Amalteea, București;

2. Bogdan, Constantin, (1999) “Ghid de nursing geriatric”, Ed. Medicală, București;

3. Bucur Venera, Maciovan Adina, – (2003), „Tratat de asistență socială”, (Neamțu George, coord), Ed. Polirom, Iași;

4. Chelcea, Septimiu, (2003), „Agresivitate”, În S.Chelcea și P.Iluț (coord). „Enciclopedie de psihosociologie”, Editura Economică, București;

5. Gal, Denizia, (2001), „Vine o zi…, Eseuri pe teme gerontologice”, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca;

6. Gal, Denizia, (2003), „Asistența socială a persoanelor vârstnice”, Ed.Todesco, Cluj-Napoca

7. Iluț, P ,(1997) „Abordarea calitativă a socio-umanului”, Ed. Polirom, Iași

8. Iluț, Petru, (2004), „Valori, atitudini și comportamente sociale”, Ed.Polirom, Iasi 10

9. Jderu, Gabriel, (2008), „Comportamentul agresiv”, În S.Chelcea (coord), „Psihosociologie – teorii, cercetări, aplicații” Ed.Polirom

10. Kubler Ross, E. (1993) On Death and Dying, Routlege, Londra

11. . Marina, L.,(2003), „Ramânerea în societate”, Ed. Emira, Deva

12. Muntean Ana, Neamtu Georghe, coord, (2003), “Violența în familie și maltratarea copilului” în “Tratat de asistență socială”, Ed.Polirom

13. Neculau, A., (2000), Cercetarea acțiune în “Analiza și intervenția în grupuri și organizații”, Ed. Polirom, Iași

14. Rădulescu, S., (1994), „Sociologia Vârstelor”, Ed. Universității Hyperion, București

15. Rădulescu, S., (1999), „Sociologia problemelor sociale ale vârstelor”, Ed. Lumina Lex, București

16. Fontaine, Roger, (2008), “Psihologia îmbătrânirii”, Ed.Polirom, Iași

17. Sima Paulian și Calin, Cristina, (2004), „Revista de Asistență Socială nr.4/2004”, Ed.Polirom, Iași

18. Șchiopu,U. și Verza, E.,(1997), „Psihologia vârstelor”, Ed. Didactică și Pedagogică, București

19. Tompea Anca – (2003), „Tratat de asistență socială” (Neamțu George, coord.,) Ed. Polirom, Iași

20. Zamfir, C. (1996) Dicționar de Sociologie, Ed. București

21. Legislație în Domeniul Asistenței Sociale, Broșură legislativă editată de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei

22. ftp://ftp.unfpa.ro/unfpa/Cartea_Verde_Ro.pdf, (2006), „Cartea Verde a populației în România” – Comisia Națională pentru populație și dezvoltare

ANEXE

ANEXA 1

CHESTIONARUL

Acest chestionar are ca obiectiv identificarea problemelor cu care se confruntă persoanele vârstnice. Vă rugăm citiți întrebările următoare și încercuiți varianta de răspuns care credeți că vi se potrivește cel mai bine. Vă mulțumim pentru atenția acordată.

1.În ce măsură considerați că pensionarea a dus la scăderea în intensitatea a relațiilor dumneavoastră sociale?

Foarte mare măsură

In mare măsură

Au rămas la fel

In mică măsură

NȘ/NR

2. Cum caracterizați relația copiii dvs. după momentul pensionării?

S-a îmbunătățit

A rămas la fel

S-a înrăutățit

Nu am nici o relație

3. Cât de des vă vizitează copiii dumneavoastră?

O data pe săptămână

O dată la două săptămâni

O dată pe lună

Nu ținem legătura

4. În ce constă ajutorul pe care vi-l oferă copiii dvs.?

Bani

Ajutor în gospodărie

Comisioane

Nu sunt ajutat de copii

Alt ajutor…(specificati)

5. Cum ați caracteriza relația dumneavoastră cu vecinii?

Foarte bună

Buna

Slabă

Nu am relații

6. În caz de nevoie apelați la ajutorul vecinilor?

Foarte des

Des

Rar

Foarte rar

Niciodată

7. În ce constă ajutorul pe care vi-l oferă vecinii dvs.?

Ajutor în gospodărie

Comisioane

Mici împrumuturi

Nu apelez la ajutorul vecinilor

Alt ajutor (specificați)

8. Cât de des vă vizitați prietenii?

O data pe săptămână

O dată la două săptămâni

O dată pe lună

Nu ne vizităm

9. Considerați că după pensionare relațiile dvs. cu prietenii au devenit…

Mai strânse

Au rămas la fel

Au slăbit în intensitate

10. Cum vă petreceți timpul liber?

Urmăresc televizorul

În cadrul familiei, discutând cu soțul/soția/copiii…

Întâlniri cu prietenii

Plimbări

Hobby-uri

11. Faceți parte dintr-o asociație/club al persoanelor vârstnice?

Da

Nu

12. Cum credeți că v-ar influența viața socială actuală, apartenența la un astfel de club?

în foarte mare măsură

În mare măsură

Deloc

În mică măsură

NS/NR

13. În ce măsură considerați că drepturile persoanele vârstnice sunt respectate de către societate?

În mare măsură

În mică măsură

Deloc

NS/NR

14. Cunoașteți vreo lege specială prin care sunt promovate și ocrotite drepturile persoanelor vârstnice?

Da

Nu

15. Ați fost victima vreunui act de discriminare datorită faptului că sunteți persoană vârstnică?

Da

Nu

Nu îmi dau seama

16. Cât de actual credeți mai este astăzi proverbul „cine nu are bătrâni să și-i cumpere”?

Foarte actual

Actual

Învechit

NS/NR

17. Ca persoană vârstnică vă considerați mai vulnerabil/ă față posibile situații în care să fiți discriminat/?

În foarte mare măsură

În mare măsură

În mică măsură

NS/NR

18. În ultima perioada care au fost persoanele care au v-au pus în situații discriminatorii?

Funcționari publici

Vecini

Membrii familiei

Alte persoane….(specificați)

19. Descrieți actele discriminatorii cărora le-ați fost victimă?

Cuvinte jignitoare

Atitudine ostilă

Pasivitate față de cererile dumneavoastră

Nu este cazul

20. Considerați că persoanele vârstnice sunt mai expuse abuzului/neglijării decât alte categorii de vârstă?

În foarte mare măsură

În mare măsură

În mică măsură

NS/NR

21. Care au fost actele abuzive cărora le-ați fost victimă în ultimul timp?

Abuz fizic

Abuz emoțional

Abuz sexual

Abuz economic

Nerespectarea intimității

Nici unul

NS/NR

22. În ultima perioadă care au fost persoanele care v-au supus actelor cu caracter abuziv?

Membrii familiei

Vecinii

Necunoscuții

Alte persoane

NȘ/NR

23. Ați anunțat pe cineva că ați fost victima unui abuz?

Familia

Poliția

Am fost la medic

Nu am anunțat pe nimeni

24. Alegeți una dintre variantele care vi se pare că definește cel mai bine situația dumneavoastră de persoană vârstnică:

Bătrânețe haine grele

Povară pentru ceilalți

Liniște și seninatate

Sfârșit de drum

Timp al amintirilor

ANEXA 2

GHIDUL DE INTERVIU

Scopul interviului

Evaluarea gradului de inserare socială a persoanelor vârstnice și a statului relațional al acestora

Tipul de întrebări folosite – Întrebări deschise

Care considerați că sunt elementele care definesc o persoană vârstnică ?

Care dintre aceste aspecte le considerați importante pentru dvs.?

Cum considerați că s-a schimbat viața dvs. de cuplu după ce v-ați pensionat?

Care sunt rolurile familiale pe care vi le-ați asumat ca urmare a înaintării în vârstă ?

Considerați că acum de când sunteți vârstnic copiii dumneavoastră vă tratează altfel decât o făceau înainte ?

Considerați că relațiilee dvs. cu copiii s-au modificat în urma faptului că v-ați pensionat ?

Cum ați descrie relația pe care o aveți cu vecinii dumneavoastră ?

Care au fost sentimentele pe care le-ați resimțit în momentul pensionării ?

Care sunt sentimentele pe care le aveți acum față de acest lucru ?

Unitățile tematice ale ghidului de interviu

Calitatea relației cu partenerul de viață sau în cazul în care acesta nu există modul de procesare afectivă a văduviei

Calitatea relațiilor cu copiii și membrii familiei extinse

Modificarea calității relației cu copiii și familia extinsă

Relațiile cu exosistemul (vecinătatea)

Modul în care este resimțită pe plan personal retragerea din viața socială activă

Sentimentele legate de pensionare

Definirea perspectivei personale față de statutul de persoană vârstnică

Interiorizarea și asumarea statului de persoană vârstnică

Modificarea rolurilor ca urmare integrării într-un statut social și generațional nou