Implicatiile Psihologice ale Migratiei Parintilor Asupra Adolescentilor

=== e809ef98425ef3dc1696b4f23191bf660515e606_28520_1 ===

CAPITOLUL 1

FENOMENUL MIGRATIEI SI IMPACTUL ASUPRA FAMILIEI

1.1.Definiții și delimitări conceptuale

1.1.1.Relatia dintre emigrarea parintilor si problemele de afectivitate

Emigrarea familiei aduce cele mai grave prejudicii dezvoltării copiilor.

Un fapt mărunt,dar plin de adânci semnificații ,ne poate ilustra durerea unui copil care,în urma emigrarii părinților săi,rămâne fără sprijin moral fara caldura maternal si fara afectivitate necesara oricarui copil.

După părerea unor autori,cele mai nefaste consecințe ale emigrarii,in familiile cu copii , le au înlocuirea acestora cu rude sau cunoscuti.

Evident,pentru copil actul în sine al înlocuirii mamei sau tatălui apare monstruos.Cu atât mai multe resentimente provoacă înlocuirea unuia din părinți printr-o persoană care-l vitregește și uneori chiar îl maltratează.

Cei din domeniul administrațiilor sociale, de ajutor medical precum și pedagogii, profesorii, medicii, psihologii, în munca lor de zi cu zi întâlnesc copii ,victime, supuși unei lipse de îngrijire, unor maltratări emoționale, fizice ori agresiuni sexuale,urmarea fiind emigrarea unuia din părinți sau chiar ai ambilor.

Prin amploarea și prin gravitatea sa, problema copiilor cu parinti emigranti ,nu mai poate fi trecută sub tăcere și reprezintă în prezent obiectul a numeroase cercetări ce se interesează mai ales de dimensiunile psihopatologice, instituționale și etice. Sunt solicitate diverse ramuri ale sociologiei: sociologia medicală sociologia devianței, a mentalităților etc

Copii cu parinti emigranti sunt deprimați, și nu reușeasc să atragă privirile celor din jur deoarece ei au un foarte slab comportament de contact.

Ei au figura puțin expresivă, un aer absent. Depresia copiilor cu parinti emigranti poate fi ușor observată în jocul lor.

Mulți copii cu parinti emigranti aproape că nu se sociealizează deloc, acesta fiind un mod de a-și exprima depresia iar în cazurile în care sociealizează, o fac într-un mod stereotip.

Copii cu parinti emigranti au nevoie de a fi activi. Ei se dezvoltă datorită mișcării făcute, îsi dezvoltă corpul și plăcerea de a-și stăpâni propriile acțiuni. Aceste activități necesită curiozitate, putere și energie.

Dacă se simt înșelați și neglijați copii cu parinti emigranti nu au întotdeauna această energie și putere. Însă, ei nu sunt în mod necesar conștienți de acest lucru.

Adulții trebuie sa fie atenți când copii cu parinti emigranti prezintă o pasivitate fizică prea accentuată.

Mulți dintre copii cu parinti emigranti pot avea chiar retard în dezvoltarea fizică, rezultând dintr-o lipsă de responsabilitate și stimulare a mediului.

Acest retard poate veni în întâmpinarea pasivității care se naște din depresie. Depresia poate fi îndepărtată cu ajutorul unei activități în desfășurare.

Copii cu parinti emigranti sunt foarte diferiți din punct de vedere al vitalității, iar aceasta le va influența modul de desfășurare a activității.

Atât pasivitatea extremă cât și hiperactivitatea acestora trebuie să le dea de gândit părinților care au emigrat.

Trăirea anxietății și vinovăției – loialitatea și păstrarea secretului.De multe ori copiilor cu parinti emigranti le este greu să înțeleagă ce se petrece.

Având nevoie să păstreze o imagine nu prea proastă a părinților lor, copii cu parinti emigranti cred că aceasta plecare este pedeapsa justă pentru greșelile lor, conduitele lor mediocre, de unde rezultă o imagine și mai devalorizantă despre ei înșiși, însoțită de dezvoltarea de conduite masochiste repetate. Procesul de interpretare depinde de vârsta cognitivă a copiilor ai caror parinti au decis sa emigreze.

Dezastruoase sunt situațiile de emigrare ,pentru fete.Dezamăgirea și dezgustul sunt atât de puternice,încât le pot arunca în brațele disperării.

Cinismul unor mame în urma emigrarii depășește și imaginația cea mai perversă.Ca o mamă ,să-și folosească propia fiică pentru a-și realiza planurile ei,de viitor apare aproape de necrezut.Și totuși,pot fi întâlnite și asemenea cazuri.

Familiile dezorganizate și decăzute sunt în același timp familii dificile,în care viața normala de familie este perturbată prin plecarea unui părinte sau chiar a ambilor ,lăsând repercursiuni grave asupra copiilor

1.1.2.Nevoia sporit[ de afectivitate

In munca de formare si dezvoltare a personalitatii adolescentului,nu intotdeauna se obtin rezultate pe masura eforturilor depuse.Cauzele sunt multiple.

Una dintre ele care , desi prezenta,se bucura de mai putina atentie din partea adolescentilor,este nevoia de afectivitate,adesea satisfacuta.

Practica a aratat insa,treptat , cât de justa este aprecierea ca ….,,la om, de asemenea,sensibilitatea,emotiile,lumea interioara,joaca un rol capital in comportament.

In adolescent rolul asfectivitatii in procesul general al dezvoltarii personalitatii creste , afectivitatea fiind considerate una din cele ,,sase mari forte,, care determina cursul dezvoltarii si regleaza comportamentul,celelalte cinci fiind꞉factorii fizici,familia,scoala, conditia sociala si inteligenta.

Intr-o analiza mai profunda a fenomenului,se pune in lumina relatia dintre afectivitate si una dintre cele doua ,,nevoi umane esentiale,,-anume securitatea- cu implicatiile directe in relatIa adolescent-adult.

În această ordine de idei,s-a constatat că lipsa de afecțiune părintească dă naștere sentimentului de nesiguranță,în timp ce atmosfera încărcată afectiv,din familie îl liniștește.

Adolescentul care se simte iubit și protejat este în siguranță pentru a înfrunta viața , ,, se aventurează,, și explorează într-o atmosferă de securitate și se adaptează existenței,devine mai ușor sociabil-mai târziu –este fericit în propriai familie;se identifică cu cei ce îl iubesc și le împrumută idealurile stabile,care îi călăuzesc existența.

Mai mult decât atât,dramele vieții adulte nu-i vor provoca depresiuni nervoase,dacă sistemul de insecuritate nu l-a predispus,când era tânăr (13).

Alteori se duce analiza mai departe ,legând afectivitatea adolescentului și de alte stări profunde,plecând de la idea că,, alături de forțele refulate,există forțe refulante,, , cum sunt nevoile umane- ca acelea de securitate,afectivitate,de participare și depășire- care explică conduitele cele mai elaborate.

Așa iau naștere ( din lipsa de afecțiune părintească) unele conflicte ale adolescenților cu adulții,apariția,alteori,a stărilor de angoasă ,a sentimentului de culpabilitate sau frustrare.

Iată de ce părinții trebuie să-I arate adolescentului afecțiune și înțelegere ,acestuia fiindu-I teamă de indiferență,dar frica….,, este una din cele mai izbutite unelte de mutilare a personalității,, .

Rousselet extinde sfera influenței negative a lipsei de afectivitate părintească asupra imaginației ,voinței și chiar alegerii profesiunii ,în timp ce Suhomlinski și Krutețki atrag atenția asupra rolului pozitiv al sentimentelor estetice în ,, lumea spiritual ,, a adolescenților,în dezvoltarea personalității lor,dacă desigur ,viața lor afectivă decurge normal ,alimentată fiind și de încărcata atmosferă afectivă din familie.

Kirikemans pune în lumină un aspect mai puțin dezbătut în literatura de specialitate,cu privire la rolul climatului afectiv al familiei în dezvoltarea adolescenților:îi ajută să dea sens vieții,le formează atitudinea de de receptivitate față de viață și le dă siguranță în comportament.

Climatul afectiv din familie ,, pune ordine-în concepția, atitudini ,conduit-dar nu prin inhibare,ci prin,, metoda participării.

În felul acesta îi ajută pe adolescenți să dobândească maturitate,deosebit de necesară în viață-în general- și în complexitatea lumii contemporanne ,în special.

1.1.3.Părinți vinovați și copii victime

Începând din anii 1940,psihanaliza,cu deosebire,cea americană,insista asupra tulburărilor psihologice ale copiilor cu parinti emigranti.

Un întreg val de anchete,realizate pornind de la cazuri ,,patologice,, (eșantioane construite ,,prin eșec,,),explică multe dintre tulburările asociate sărăciei și nivelului scăzut de culltură școlară prin carențele affective și educaționale ale familiilor compuse.[Bawin-Legros,1988].

Problemele copiilor cu parinti emigranti,au fost puse pe seama modelelor de identificare,pe:,,penurie,, de tați (mai rar mame),de o parte, ,, inflație,, de cealaltă parte; și unii și alții victim ale unor situații ,,anormale,,.

În anii 1970 și la începutul anilor 1980,această atitudine de victimizare a copiilor cu parinti emigranti și de culpabilizare a părinților a fost abandonată: multe studii [prezentate în sintezele realizate de Lefaucher,1987;Thery,1987] arată că,după o perioadă de acomodare, copiil cu parinti emigranti nu au mai multe dificultăți școlare,relaționale și de integrare sociala decât ceilalți copii.

Sfârșitul anilor 1980 a marcat o nouă schimbare de optică,cercetătorii observând că,deși victimizarea copiilor cu parinti emigranti și culpabilizarea părinților lor trebuie evitate,mulți dintre aceștia se confruntă cu probleme școlare și de integrare mai mari decât ale copiilor crescuți de ambii părinții;în plus oricare ar fi reacțiile pe termen scurt ,pe termen lung,efectele lor particulare se resimt in sentimente de abandon,de însingurare,de neâncredere și vulnerabilitate, în resentimente față de părinții biologici cărora li se reproșează faptul de a fi pus interesele personale mai presus de nevoilepuberiulor sau adolescenților,în teama de a nu fi din nou,,trădați,, [Wallerstein și Blakeslee,1989].

1.2 Forme și mecanisme de migrație

Greutățile socio – economice îi determină pe mulți oameni să imigreze în alte țări unde consideră că este mai bine ,pentru a-și întreține familiile și a oferi o șansă de viitor pentru copii .

Se cunoaște faptul că emigrarea presupune multe procese de adaptare mai puțin plăcute .Ca orice vis , și emgrarea este însoțită de un supra optimism orb pe care le percep doar elementele propice unei astfel de decizii .

Trebuie menționat faptul că emigrarea este particularizată pentru fiecare caz în, parte .În societatea democratică fenomenul migrației cunoaște valențe necunoscute în vreuna din societățile anterioare .

Libertatea cugetului implică răspunderea față de sine a individului și răspunderea inabordabilă de demnitatea persoanei.

Libertatea de acțiune a omului are sens numai în raport cu necesitatea extremă ,obiectiv

.Relația dintre necesitate și libertate are un important aspect etic : răspunderea morală a omului pentru acțiunile sale în tot ceea ce face sau nu face ,nu poate fi fundamentată numai pe necesitatea obiectivă .( Andrei Roth , 2002)

Bzându-mă pe faptul că fenomenul migrației face multe victime din punct de vedere psihos-ocial ,voi menționa faptul că emoțiile joacă un rol important în viața și evoluția adolescentilor ,ajutându-i la preceperea relației și la relaționarea cu acestea .

Realizarea acestei lucrării mi-a permis să identific impactul migrației asupra afectivității adolescentilor rămași fără îngrijirea părinților plecați la muncă peste hotare .

1.3 Aspecte ale integrării în societatea țării – gazdă

Greutățile socio – economice îi determină pe mulți oameni să imigreze în alte țări unde consideră că este mai bine ,pentru a-și întreține familiile și a oferi o șansă de viitor pentru adolescenti.

Se cunoaște faptul că emigrarea presupune multe procese de adaptare mai puțin plăcute .

Ca orice vis , și emgrarea este însoțită de un supra optimism orb pe care le percep doar elementele propice unei astfel de decizii .

Trebuie menționat faptul că emigrarea este particularizată pentru fiecare caz în, parte .

În societatea democratică fenomenul migrației cunoaște valențe necunoscute în vreuna din societățile anterioare .

Libertatea cugetului implică răspunderea față de sine a individului și răspunderea inabordabilă de demnitatea persoanei.

Libertatea de acțiune a omului are sens numai în raport cu necesitatea extremă ,obiectivă .

Relația dintre necesitate și libertate are un important aspect etic : răspunderea morală a omului pentru acțiunile sale în tot ceea ce face sau nu face ,nu poate fi fundamentată numai pe necesitatea obiectivă .( Andrei Roth , 2002)

1.4. Profilul familiei de emigranți

De-a lungul existenței umane, familia s-a dovedit a fi una dintre cele mai vechi și mai stabile forme de comunitate umană, cea care poate asigura perpetuarea speciei, evoluția și continuitatea vieții sociale.

Dată fiind larga varietate a structurilor societale care pot fi considerate în anumite condiții ca alcătuind o „familie,,, exercițiul definirii ei pare inutil.

Chiar dacă câștigurile materiale și financiare sunt importante atât pentru familie cât și pentru societate , totuși această imigrație a membrilor unei familii cu adolescenti are și aspecte negative constituite din dezorganizarea familiei și împovărarea bunicilor sau a altor rude sau prieteni , prin simplul abandon al acestora lăsând un impact psihologic destul de grav pentru aceștia care se va instala în timp .( Mariana Priceputu , 2005)

Din cercetările efectuate în elaborarea acestei lucrări ,am putut observa că în ultimul timp tot mai mulți copii rămân singuri deoarece părinții își caută locuri de muncă în străinătate .

La început pleacă unul din părinți , urmând ca pe parcurs să plece și cel de-al doilea , membru producându-se astfel abandonul copilului la bunici , rude sau prieteni , uitând că pentru mulți dintre acești copii perioada de absență a părinților crește însă continuu determinând efecte negative .Migrația implică numai aspecte negative implicănd în primul rând separarea .

Dacă se ia în considerare un aspect , că a lăsa un adolescent în grija rudelor este de fapt o formă de asistență maternală în familie ,se pot explica câteva asemănări cu alte familii de asistență maternală până la revenirea unuia sau chiar a ambilor părinți .

Făcând referire la cele relatate în rândurile de mai sus , am încercat să am o amplă viziune în ceea ce privește individul în societate .

Cercetările obținute dovedesc faptul că familia are calitatea unică de a influența cele mai multe domenii ale vieții adolescentilor lăsându-și amprenta negativă asupra comportamentelor de atașamente dintre părinți și adolescenti și asupra proceselor emoționale primare care guvernează viața de familie și evoluția personalității acestora.

1.4.1 Profilul adultului emigrant

Majoritatea parintilor imigranți acceptă joburi refuzate de cetățenii țării respective ,de aceea pentru un trai decent pe care să îl asigure adolescentilor lor , unii părinți acceptă orice fel de job care se ivește neținând cont că acesta e plătit puțin .

Pe de altă parte în ultimul timp ia amploare tot mai mult imigrația ilegală care din punct de vedere psihosocial aduce mari probleme , deoarece majoritatea acestor parinti imigranți nu au o educație sau calificare dar pe lângă faptul că lasă în urmă o situație precară își lasă în urmă și proprii adolescenti.

Lipsa accesului de ocupare a forței de muncă a fost identificată ca cea mai mare barieră în calea integrării și astfel cea mai mare barieră în calea înregistrării fiind cea mai importantă prioritate din cadrul societății .

Lipsa abilităților lingvistice și dificultățile legate de recunoașterea abilităților profesionale și a calificărilor reprezintă ,de asemenea bariere extrem de semnificative .

Așa cum s-a putut observa în multe cazuri se înregistrează o serie de demersuri în vederea îmbunătățirilor consilierii privind ocuparea locurilor de muncă pentru parintii imigranți întrucât forța de muncă este decimată de emigrație .

Deficitul de forță de muncă este real și se simte din ce în ce mai mult ,iar explicația nu stă în creșterea economică .

Banii trimiși în țară reprezintă pentru familiile rămase acasă , un venit suplimentar dacă nu chiar unicul sprijin .

Un alt aspect de care trebuie să se țină cont în efectele negative ale emigrației sunt acelea că se observă și asupra familiilor care de multe ori se destramă sporind numărul divorțurilor , se micșorează rata natalității se încurajează viața libertină reducând numărul căsătoriilor și creșterea vârstei de întemeiere a familiilor.

1.4.2 Profilul copilului cu părinți emigranți

Parinti emigranti provoacă copilului consecințe negative de ordin emotiv, mental și psihologic. Copilul este expus unui neașteptat risc de a rămîne singur fără sprijin patern.

Plecarea parintilor cauzează copilului un sentiment de șoc că mama sau tatăl lui au decis să-l părăsească pentru totdeauna,deși la început i se spune că vor reveni ,îl vor căuta,nu îl vor părăsi,totuși aria emigrarii parintilor este divizată în două mari sectoare: cel al situației efective de abandon și cel al sentimentului de abandon, al trăirii stării de părăsire.

Copilul cu parinti emigrant, se afla într-o situație concretă de abandon, se simte trăind această stare fără ca ea să aibă o realitate fizică, trece, fără îndoială, prin stări emoționale la fel de intense, iar consecințele pot fi, în cele din urmă, similare.

Pentru mulți psihologii , copii cu parinti emigrant sunt cei mai dezavantajați ,din punctul de vedere al rezultatelor școlare .

Astfel ,cercetările au relevat faptul că lipsa ambilor părinți produce un efect negativ asupra rezultatelor școlare în plus față de orice alte efecte negative ale statutului social scăzut sau ale structurii destrămate a familiei.

Totodată, s-a constatat că efectul dotării materiale mai bune a copiilor cu parinti emigrant nu este la fel de mare ca cel din grupul de copii care provin din familii cu ambii părinți prezenți în viața lor.

Copilul cu parinti emigrant se simte frustrat atunci cand semenii săi vorbesc despre parintiilor.Pentru acesta este difcil să se integreze social fapt ce denotă că are nevoie de un sprijin moral sau de ajutorul consilierului.

Un alt aspect care trebuie pus în lumină este acela că

copii cu parinti emigranti prezintă capacitate redusă și chiar întarzieri în funcționarea intelectuală și rațională și difcultăți de învățare (Popovici, 1999, p. 19)

Consecința imediată a actului de emigrare este, pentru cei mai mulți dintre

copii ,intrarea în leagănul sau casa de copii,în cazul în care rudele nu-i acceptă ,respingându-i la marginea societății.

Pentru nevroza de emigrare , E. Macavei (1989) găsește, în cadrul investigațiilor sale, o serie de caracteristici,precum :

-sărăcia repertoriului socioafectiv ;

-stări afective preponderent negative cu manifestări stridente și constată că trebuințele afective ale copiilor depășesc posibilitățile de satisfacere a lor ;

-restrictiițe vieții în colectiv, pe fondul unei vulnerabilități biopsihice;

-declanșarea stărilor de nervozitate colectivă ,marcate de crize de afect (plâns și furie,agresivitate și autoagresivitate) ;

-atitudini revendicative (gelozie, posesivitate) ;

Aceste manifestări sunt consecințe ale nevrozei de abandon datorată carenței afective materne , din cauza emigrarii și neglijării copilului de către adultul sau substitutul materni.

Copii și tinerii sunt deseori vulnerabili față de factorii de stres incluzând provocările cauzate de imigrarea unuia sau a ambilor părinți .Aceste vulnerabilități pot duce la expunerea la comportamente riscante provocând de multe ori deteriorarea sănătății mentale sau emoționale .

Primele semne de deteriorare a sănătății mentale sau emoționale care pot apare la copii sunt schimbările de dispoziție și comportament întâlnindu-se în mod frecvent depresia .

Din literatura de specialitate reiese faptul că modul de reacție alcopiilor față de migrarea unuia sau a ambilor părinți , este diferită .

Studiile au arătat că băieții , mai mult decât fetele reacționează la situațiile stresante legate de imigrația unui membru al familiei , prin violență ,fie împotriva altora , fie împotriva lor înșiși prin distrugerea atenției de la probleme prin implicarea în activități fizice sau prin a ignora și nega problemele pe care le au .

Pe de altă parte unii copii comunică de multe ori cu prietenii acordând atenție nevoilor stresante legate de imigrarea unui membru al familiei sau a ambilor .

Nu trebuie uitat faptul că lipsa controlului poate determina asupra copilului efecte în planul rezultatelor școlare sau a adoptării de comportament deviante .

De asemenea lipsa afectivității parentale ca și consecință implicită a plecării părinților în străinătate , este de natură psihologică sau comportamentală .

Din punct de vedere psihologic devianța de comportament apare drept o abatere variabilă , mai mult sau mai puțin evidentă , a comportamentului , gândirii și identității indivizilor de la normalitatea psihică , adesea etichetată și sancționată ( Turliuc ,2007)

Fenomenul delicvenței juvenile este larg dezbătut ,antrenând specialiștii din diverse domenii : medical ,sociologic , psihologic , pedagogic , conferindu-i acestui fenomen o investigație interdisciplinară .

Fenomenul este etichetat sub diverse denumiri :•copii cu tulburări de comportament;•copii inadaptați;•copii problemă;•copii delicvenți;

Pe lângă cazurile tipice de copii părăsiți după naștere sau copii care și-au pierdut părinții în accidente apare tot mai evidentă o a treia categorie ce nu presupune neapărat absența fizică a părinților din viața copiilor , cât absența dragostei adevărate , în relațiile dintre ei întrucât fără dragoste sinceră și curată , simpla prezență fizică devine needucativă .

Trebuie menționat faptul că sunt cazuri în care de cele mai multe ori copilul de vârsta adolescenței este tată și mamă , practic devine un înlocuitor extrem de important , având grijă de frații lui mai mici , uitând de multe ori că el însuși este copil fără copilărie dar cu răspunderi mari .

Trebuie menționat faptul că în cazul copiilor lăsați singuri, lipsa părinților perioade îndelungate de timp poate avea efecte negative semnificative asupra dezvoltării acestora.

Absența unuia sau a ambilor părinți poate fi asociată cu o serie de probleme sau cu nesigurarea unor nevoi ale copilului sub denumirea de neglijare .

Neglijarea copilului cu parinti imigranti , după o perioadă lungă de tăcere, prin frecvența și creșterea constant, devine o adevărată problemă a societății.

Repulsia legitimă pentru delațiune nu trebuie totuși să ducă la ascunderea suferințelor, după cum respectul față de viața privată nu trebuie să servească drept pretext pentru inacțiune.

Efectele neglijării ,a copiilor cu parinti imigranti, se reflectă în sentimentul de insatisfacție ,de lipsă de stabilitate și securitate a acestora,ducând la înclinații permisive pentru depresii,și stări anxioase.

Aceste manifestări prejudiciează treptat echilibrul dintre copii și mediul social facilitând inadaptarea sa morală prin devieri caracteriale .

Prin amploarea și prin gravitatea sa, problema copiilor neglijați ,cu parinti imigranti, nu mai poate fi trecută sub tăcere și reprezintă în prezent obiectul a numeroase cercetări ce se interesează mai ales de dimensiunile psihopatologice, instituționale și etice.

Pierderea unei legături semnificative în familie înlocuită de o relație restantă neadecvată stă la originea stresului psihosocial întâlnit tot mai des în rândul copiilor neglijați cu parinti imigranti.

Balanța emoțională a copiilor neglijați , parinti imigranti, poate fi înclinată nu numai de un șoc puternic,ci și de o serie de distrupții de mai mică intensitate ,care se repetă însă un timp mai îndelungat.

Pierderea reală,mai mult decât cea simbolică,a ambilor părinți sau a unuia dintre ei ,survenită în timpul dezvoltării individului (oricând în timpul copilăriei),ca urmare a emigrarii, constituie un traumatism psihic sever,cu implicații imediate sau tardive asupra dezvoltării intrapsihice.

Chiar dacă părinții sunt plecati la vârsta deplinei maturități,copilul supradimensionează evenimentul,pe care îl investește ca valoare deosebită,mult mai mare decât o pierderecurentă.

Implicațiile neglijării asupra dezvoltării generale și a structurării personalității copilului, parinti imigranti, îi determină pe specialiști să abordeze o atitudine adecvată pentru investigarea cazului, luarea rapidă a măsurilor de protecție și intervenția recuperatorie.

Pentru înțelegerea, prevenirea și intervenția în caz de neglijare, prima necesitate ce se impune este definirea termenilor, însă studiile și cercetările din domeniul protecției copilului și din domeniul juridic apreciază că o singură definiție a neglijării copilului ,cu parinti imigranti ,nu poate servi pentru toate scopurile și nu poate acoperi toate domeniile.

Indiferent de formulare, neglijarea copilului , cu parinti imigranti, presupune acțiuni sau inacțiuni fizice și psihologice intenționate, care se repetă și care afectează sănătatea fizică sau psihică a acestuia.

Sub aspect psihologic, mecanismul neglijării copilului, cu parinti imigranti, precum și consecințele nu diferă semnificativ de la o sociatate la alta.Ceea ce diferă sunt formele și frecvența de manifestare a neglijării copilului.

Aceste elemente circumstanțiale ale neglijării sunt în relație cu fundalul socioeconomic și cultural, care reprezintă unul din elementele de susținere a fenomenului.

Sub aspectul consecințelor, nu există difernțe de la o cultură la alta, ceea ce se afectează de fiecare dată sunt structurile psihologice profunde cu efecte asupra capacității de adaptare a copilului la mediu pe diferite componente

De exemplu, „neglijarea psihologică,, reprezintă comportamentul susținut, repetitiv, inadecvat din partea adultului care afectează sau reduce potențialul creator și de dezvoltare al proceselor și funcțiilor psihice ale copilului (inteligență, memorie, recunoaștere, percepție, atenție, limbaj, caracter);„abuzul emoțional" (emoțional abuse) acordă o mai mare importanță impactului asupra capacității afective (de a recunoaște și de a exprima emoții), reprezintă eșecul constant al adultului de care copilul este foarte legat, de a răspunde adecvat din punct de vedere afectiv la expresiile emoționale ale copilului.

În al treilea rând, fiecare concept se încadrează strict din punct de vedere legislativ.

Aici este partea cea mai interesantă, dar totodată și cea mai strictă deoarece indiferent de conotațiile afective pe care le poate trezi neglijarea emoțională, orice decizie privind protecția copilului . cu parinti imigranti ,se circumscrie unui cadru legislativ care se vrea a fi cât mai coerent.

In România nu s-a găsit o definiție legală dată neglijării psihologice, confuzie regăsită de altfel și în sistemele legislative din țări cu tradiție în acest domeniu recomandă intervenția (legală) doar atunci când consecințele pe plan emoțional asupra copilului , cu parinti imigranti ,se observă în manifestări precum anxietate generalizată, depresie, izolare, comportament (auto)agresiv și atunci când adultul responsabil refuză să-i acorde atenția cuvenită.

Formele de manifestare ale neglijării emoționale sunt extrem de complexe având în vedere că la baza lor stă o relație în care contactul fizic nu este implicat cu necesitate.

Gabarino și colaboratorii definesc neglijarea emoțională asupra copilului, cu parinti imigranti, ca fiind atacul concentrat al unui adult asupra dezvoltării conștiinței de sine și a competenței sociale a copilului. Ei propun cinci astfel de forme.

Respingerea intenționată, repetată a copilului, manifestată prin nerecunoașterea consecventă a nevoilor și meritelor sale constituie o formă specifică de abuz psihologic care automat degenerează în neglijență emoțională.

Ea se concretizează în negarea legitimității drepturilor copilului, cu parinti imigranti, inducerea ideii că este dependent de adult, inferior și lipsit de speranța de a fi acceptat ca atare.

Whitman propune următoarele acte ca având caracteristici vătămătoare psihologic asupra copilului, cu parinti imigranti,:

Izolarea copilului de experiențele sociale firești îl rupe de mediul social care îi poate asigura acestuia câmpul social necesar dezvoltării competențelor sociale și formării identității sale.

Interzicerea sistematică a unor activități specifice vârstei îl împiedică să-și stabilească puncte de reper.

Aceasta îl face să se simtă singur (sau, în cadrul mediului școlar unde intră „obligatoriu,, îi dă un sentiment al nesiguranței, al inadaptării, al eșecului prescris) și fără vreo șansă de a fi ajutat de cineva.

Izolarea și în același timp ,neglijarea copilului , are un efect devastator asupra sinelui pentru că întreaga experiență ca atare a copilului va fi definită ca fiind normală și chiar logică (asta merită să i se întâmple, iar așteptările sale ulterioare vor fi modulate de acest unic lucru).

Terorizarea copilului pe cale verbală, pentru inocularea fricii de consecințe grave, creează acestuia imaginea unei lumi ostile, terifiante, periculoase.

Amenințările adultului,aflat in alta tara,la mii de kilometrii de copil, se pot referi la pedepse neprecizate, dar înfricoșătoare din perspectiva acestuia, care se pot referi la punerea în pericol a copilului însuși, a unei persoane dragi, sau a unui obiect personal.

Având în vedere sistemul cognitiv fragil al copilului există o mare diversitatede formulări care pot avea efecte abuzive psihologic, chiar dacă nu a existat intenția acestui lucru.

Ignorarea nevoilor copilului , cu parinti imigranti ,constituie o neglijare în măsura în care acestia îl privează de stimulii esențiali dezvoltării sale psihice și cognitive.

Gravitatea acestui tip de comportament provine din faptul că, pentru a asigura un traseu normal al dezvoltării, receptivitatea adultului la copil reprezintă o condiție necesară.

Refuzul consecvent al comunicării cu copilul, neobservarea intenționată a dorințelor exprimate de acesta, lipsa de interes în ceea ce privește activitatea copilului, refuzul de a răspunde (din considerente mai mult subiective ce țin de prejudecată) la durerea copilului, la cererea lui de ajutor, neprotejarea lui de agresiunea altor copii, sunt câteva din formele pe care le poate lua ignorarea.

Negarea răspunsurilor emoționale, ignorarea încercării de a interacționa emoțional sau încurajarea interacțiunii fără implicare afectivă.

Degradarea copilului (deprivarea de demnitate) poate fi analizată separat, înțelegând prin aceasta recurgerea de către adult la exprimări sau la atitudini depreciatoare la adresa copilului, care afectează demnitatea acestuia.

In această categorie se includ folosirea cu regularitate a unor expresii jignitoare la adresa capacităților intelectuale sau practice ale copilului, exprimarea neancrederii în viitorul lui, învinovățirea lui pentru eșecurile personale ale adultului, folosirea lui în activități degradante.

O altă mare problemă a copiilor lăsați nesupravegheați perioade lungi de timp este faptul că se confruntă cu o serie de riscuri începând cu

a.Supraâncărcarea cu sarcini –preluarea responsabilităților de adult ( gătitul menajul ,spălatul hainelor ,plata facturilor lunare) și îngrijirea și creșterea fraților mai mici

b.Vulnerabilitate la abuzuri fizice ,psihice , sexual exploatare prin muncă , trafic de copii și prostituție (agresorii sexuali , recrutorii sau traficanții de persoane , persoanele care exploatează copii prin muncă își aleg victimele din rândul copiilor neglijați sau nesupravegheați )

c.Insuficienta dezvoltare a abilităților de viață independentă necesare pentru a face față dificultăților viitoare ca adult :

-independența în luarea deciziilor

-încrederea în forțele proprii;

– abilități de management al timpului și banilor ;

– controlul și exprimarea emoțiilor ;

-relaționare și comunicare .

persoanele care exploatează copii prin muncă

d.Însușirea deficitară a normelor etico-morale :în absența unui model ,familial funcțional ,a unui mediu sigur și coerent ,copii singuri acasă pot internalize modelul de neglijare afectivă din cadrul familiei de origine pentru al aplica mai apoi la vârsta adultă

e.Debutul precoce al vieții sexual:în special adolescenții vor căuta afecțiunea și aprecierea de care au nevoie nu numai în grupul de prieteni ci și în relațiile intime ( lipsa unei educații adecvate privind viața sexuală ,lipsa supravegherii ,supraaglomerarea cu sarcini în familie pot conduce la relații intime ,fuga de acasă ,concubinaj , comportamente cu risc crescut pentru contractarea unor infecții cu transmitere sexual sau chiar apariția de sarcini nedorite la vârste fragede ) .

Potrivit statisticilor părinții imigranti sunt de mai multe feluri : •cei care sună des acasă •cei care vin la cateva luni și-l vizitează •cei care numai trimit bani,fara a avea nici un fel de contact audio sau video •parinti care prin motivatia ca trimit bani acasa ,refuza sa asculte doleantele copilului pe motiv ca nu au timp sau convorbirea costa •parinti care promit ca vin acasa,dar de fapt argumenteaza lipsa timpului si opunerea patronului.

Încă un fapt care trebuie menționat este acela că prin plecarea părinților se dezvoltă diferite efecte negative care pot constitui piedici fizice și psihice în dezvoltarea copiilor , efecte care de multe ori sunt ignorate dar lasă urme adânci .

O consecință direct a migrației părinților este cea a privării copilului de afectivitatea parentala și de supravegherea necesară dezvoltării normale a acestuia .

În condițiile plecării părinților pe perioade mai lungi și a rămânerii copiilor în grija unor persoane care nu pot oferi sprijin emoțional și educative ,aceste două consecințe pot produce la randul lor efecte negative în ceea ce privește sănătatea și dezvoltarea psihică a copilului, implicarea în activități școlare și rezultatele acestora, angrenarea lor în comportamente deviante sau neconcordante cu vârsta copiilor și supunerea la exploatare sau abuzuri de altă natură.

CAPITOLUL 2

ADOLESCENȚII ÎN FAMILIE

2.1.Familia – definiții

Atât ca grup social omogen,cât și ca instituție social-juridică fundamentală,familia reprezintă cadrul principal în interiorul căruia,prin intermediul procesului de socializare, adolescenții își însușesc primele noțiuni cu privire la datorie,responsabilitate,interdicție,marcând dezvoltarea unei structuri generalizate a conștiinței morale și juridice.(Raymond Boudoun ,334,2011)

Mai mult decât oricare alți factori sociali și culturali,agenții socializatori care acționează în cadrul familiei contribuie la stimularea integrării sociale a adolescenților ,la însușirea de către aceștia a unui bogat repertoriu de roluri sociale,reglementat de interdicțiii,atitudini permisive,limite de toleranță.

Familia a fost definită de Claude Levi-Strauss ca un grup,având la bază căsătoria,alcătuit din soț .soție și copii născuți în acest cadru,pe care îi unesc drepturi și obligații morale,juridice,economice și sociale.

Ei au obligații și aspirații comune și se ocupă de creșterea copiilor,cărora le asigură nu numai existența materială,ci și un climat favorabil afectiv și moral.

În societatea modernă ,familia este privită ca un nucleu social care influențează întreaga evoluție de viață a omului și își pune amprenta pe întreaga sa personalitate deoarece este o realitate cunoscută că familia pune bazele educației copilului .

În calitatea sa de ,,celulă,, de bază a societății,familia ocupă o poziție centrală în viața copilului,fiind de fapt primul mediu social în care acesta se manifestă ca ființă umană. (Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru ,pg.32,2009)

Prin extensia termenului de sistem ,acesta se definește ca o grupare sau ca o organizare ierarhică de elemente,indiferent de natura lor,având o desfășurare spațio-temporală și implicând legături ( și interacțiuni) substanțiale,energetic și informaționale între elemente și într-o anumită măsură cu mediul ambiant.

Prin extensia termenului de sistem ,folosit cu mai largă popularitate pentru sistemele biologice sau sociale, se utilizează această denumire și atunci când se fac referiri la familie.(Carmen Ciofu,pg.128,2008)

Din momentul în care s-a organizat celula familială ,ea trece la rândul său prin anumite etape importante pentru evoluția ei din punct de vedere bio-psiho-social.

În anul 1995 Shaffer a rezumat evoluția familiei astfel :

●cuplu abia format dar fără existența copiilor;

●familia în care există copii sugari și antepreșcolari (1lună respectiv 2 ani);

●familia în care există copii preșcolari și școlari (3 -6 ani respectiv 7-14 ani );

●familia în care există adolescenți (12-18 ani ) ;

●familia ca sprijin moral, pentru copii care sunt la început de drum;

●familia care resimte golul lăsat de copii prin plecarea la studii;

●familii în care membrii de vârsta a treia își fac simțită prezența

De menționat că în fiecare din aceste perioade membrii familiei au roluri diferite pe care trebuie să și le asume cu mare responsabilitate.

Rolul familiei ,ca principal mediu de dezvoltare psihică a copilului, este foarte important mai cu seamă în etapele timpurii ale dezvoltării sale ( după cum menționează și P.Osterriet sau G.C. Parsons , în lucrările lor ).

Extrem de importante pentru acțiunile și stabilitatea familiei sunt relațiile de comunicare și interacțiunile membrilor ei.

Datorită responsabilității zilnice a interacțiunilor dintre membrii săi,familia exercită o influență puternică. ( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.126,2008)

Într-o familie în care domnește o atmosferă de stimă reciprocă, care manifestă stabilitate,iar membrii ei se declară satisfăcuți de rezultatele interacțiunilor ,copilul ocupă un loc central

Familia se impune ca factor cu cea mai puternică influență asupra copilului prin continuitate ,afectivitate și autoritate gradul ridicat al influențelor educative familial se datorează faptului că familia acționează de la început și în permanență cu forța exemplului viu și direct.

Ea este ca un model uman complex,care se impune cu prioritate observației ,atenției și voinței copilului. (Raymond Boudon,pg.302,2011)

Într-un cuvânt educația constituie cea mai importantă funcție socială a familiei care începe din primele momente ale existenței copilului și continuă până la deplina lui maturitate .

Afirmația Are sau nu are cei șapte ani de acasă nu vrea să exprime nimic altceva decât că aceste baze au fost bine sau greșit puse .

Atât ca grup social omogen,cât și ca instituție social-juridică fundamentală,familia reprezintă cadrul principal în interiorul căruia,prin intermediul procesului de socializare,indivizii își însușesc primele noțiuni cu privire la datorie,responsabilitate,interdicție,marcând dezvoltarea unei structuri generalizate a conștiinței morale și juridice.(Raymond Boudoun ,334,2011)

Mai mult decât oricare alți factori sociali și culturali,agenții socializatori care acționează în cadrul familiei contribuie la stimularea integrării sociale a copilului,la însușirea de către acesta a unui bogat repertoriu de roluri sociale,reglementat de interdicțiii,atitudini permisive,limite de toleranță.

Având o influență determinantă asupra formării copilului ca membru activ al societății,pe deplin conștient de drepturile și îndatoririle ce-i revin în această calitate,funcția socializatoare a familiei se realizează în patru situații specifice:

●situațiile de educație morală ,având la bază relațiile de autoritate prin intermediul cărora i se furnizează copilului regulile morale;

●situațiile de învățare cognitivă prin care copilului depinde de sistemul de cunoștințe,aptitudini și obișnuințe necesare conviețuirii în societate;

●situațiile ajungând invenția și imaginația,prin intermediul cărora se dezvoltă capacitățile creatoare și gândirea participativă;

● situațiile de comunicare psihologică care dezvoltă afectivitatea specific umană,având un rol deosebit de important în echilibrul moral și psihologic alcopilului.(Dr.I.Străchinaru,pg.27,2008)

Majoritatea studiilor inteprinse au scos în evidență următoarele tendințe care caracterizează familia în societatea modernă:

Eliminarea sau diminuarea funcției economice a familiei și implicit,redistribuirea rolurilor între membri.

Această tendință apare complementară cu o serie de schimbări în viața familială:

●Creșterea laturii de consum în defavoarea economiei casnice;

●Separarea locului de muncă de domiciliu;

●Înlăturarea dependenței economice a unuia dintre parteneri în raport cu celălalt;

●Modificarea diferenței între sexe în privința drepturilor și îndatoririlor;

●Determinarea valorii copilului în funcție de prestigiul profesional și nu de rolul familial;

Diminuarea funcției socializatoare a familiei și redistribuirea ei instituțiilor sociale cu rol formativ specializat (școală,mass-media).

Această tendință implică trecerea de la tipul afectiv de educație la tipul instrumental ,ceea ce atrage după sine o serie de modificări în formarea personalității și interiorizarea valorilor sociale:

●Reducerea comportamentului reproductiv al copiilor în raport cu cel al părinților

●Micșorarea rolului afectivității

●Extinderea universului de referință.

Absența relativ îndelungată a ambilor părinți din cămin,pentru îndeplinirea sarcinilor profesionale,împreună cu solicitărilor fizice și nervoase ale locului de muncă,au o influență negativă asupra educației copiilor,slăbind coeziunea tradițională a vieții de familie. .(Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru ,pg.48,2009)

2.2.Funcțiile familiei

Având o influență determinantă asupra formării adolescenților ca membri activi ai societății,pe deplin conștienți de drepturile și îndatoririle ce le revin în această calitate,funcția socializatoare a familiei se realizează în patru situații specifice:

-situațiile de educație morală ,având la bază relațiile de autoritate prin intermediul cărora li se furnizează adolescenților regulile morale;

-situațiile de învățare cognitivă prin care adolescenții depind de sistemul de cunoștințe,aptitudini și obișnuințe necesare conviețuirii în societate;

-situațiile ajungând invenția și imaginația,prin intermediul cărora se dezvoltă capacitățile creatoare și gândirea participativă;

– situațiile de comunicare psihologică care dezvoltă afectivitatea specific umană,având un rol deosebit de important în echilibrul moral și psihologic al adolescenților.(Dr.I.Străchinaru,pg.27,2008)

Familiile dezorganizate au în mod caracteristic afectat tiparul de comunicare,iar echilibrul familiei este sever tulburat de existența conflictelor,fapt ce are un puternic impact negativ asupra adolescenților.Se cunosc situații în care din diferite motive survin neânțelegeri,reproșuri, tensiuni între soți.

Complexitatea relațiilor umane este incontestabilă întrucât nimeni nu poate ignora dificultățile care apar în comunicarea cu ceilalți în a înțelege și a se face înțeles

Într-o familie, această complexitate este accentuată de însăși faptul că din punct de vedere psihologic , trebuie să existe o relație de comunicare permanent.

În acest cadru,studierea relațiilor dintre două persoane,chiar dacă acestea sunt mama și copilul ,nu reflectă complexitatea interacțiunilor membrilor ei.

Influența mutuală a membrilor familiei este mai bine studiată acum și se cunosc mai multe datee despre această problemă. (Raymond Boudon,pg.322,2011)

Măsurarea sau obiectivitatea interacțiunilor unui grup mai mare de două persoane devine extrem de dificilă.

Interacțiunea dintre părinți-fizică sau verbală-este modificată calitativ și cantitativ în prezența coplului ,prin acțiune directă sau indirectă .

Familiile dezorganizate au în mod caracteristic afectat tiparul de comunicare,iar echilibrul familiei este sever tulburat de existența conflictelor.

Alianțele,coalițiile dintre membrii familiei,ca și ostilitatea lor au un rol deosebit în direcționarea comunicării.

Se cunosc situații în care din diferite motive survin neânțelegeri,reproșuri,tensiuni între soți.În aceste condiții interacțiunile dintre părinți-copii au mai mult de suferit.

Pierderea unei legături semnificative în familie înlocuită de o relație restantă neadecvată stă la originea stresului psihosocial.

Balanța emoțională a individului poate fi înclinată nu numai de un șoc puternic,ci și de o serie de distrupții de mai mică intensitate ,care se repetă însă un timp mai îndelungat. (Rodica Ciurea Codreanu,pg.45,2010)

Sunt cazuri când vulnerabilitatea la stres a unui membru din familie depinde de factori genetici și psihosociali (fracmentarea relației psiho-sociale ,având efect comunicarea deficitară și limitată),alienarea socială și personală.

Pierderea reală,mai mult decât cea simbolică,a ambilor părinți sau a unuia dintre ei ,survenită în timpul dezvoltării individului (oricând în timpul copilăriei) constituie un traumatism psihic sever,cu implicații imediate sau tardive asupra dezvoltării intrapsihice.

Chiar dacă părinții sunt pierduți la vârsta deplinei maturități,individul supradimensionează evenimentul,pe care îl investește ca valoare deosebită,mult mai mare decât o pierderecurentă.

Uneori,unele stări depresive ale adultului se explică prin existența unui eveniment familial grav în copilărie,așa cum este moartea unuia dintre părinți.

Familiile cu relații disarmonice constituie și cadrul în care nu pot exista relații normale de comunicare între părinți și copii. (Mircea Piticaru,pg.65,2004)

Ca o formă de comunitate fundamentală în cadrul societății,familia condiționează îndeplinirea idealului uman caracteristic soccietății,contribuind la realizarea perspectivelor de viitor ale individului.

Gradul ridicat al eficienței influențelor familiale sunt datorate faptului că familia acționează de la început și în permență cu forța exemplului viu și direct.

Familia este un model complex,care se impune cu prioritateobservației,atenției și voințței.

Modelul familial este cu atât mai imperios urmat ,cu cât se are în vedere vârstele.

Căldura afectivă care ar trebui să se găsească în fiecare familie este condiția fundamentală a construirii unui fond sănătos al psicului ,iar autoritatea,pe care în mod normal părinții și-o atribuie,pe care în mod normal părinții și-o capătă prin demnitate și exigență ete conduita cultivării respectului față de om și societate,sentiment.

Dar de multe ori influența mediului familial este condiționată de o serie de factori caracteristici,care depind de la caz la caz,dând notă specifică personalității copiilorexistenți într-o familie,ca reflectare a personalității părinților.

Atmosfera de familie,stilul de viață al acesteia,principiile și convingerile insipirate membrilor familiei de părinți ,adică de cei ce în mod firesc creează familia,preocupările lor,nivelul lor de cultură,pregătirea pegagogică și interesul pentru educația copiilor, corectitudinea în relațiile cu oamenii și atitudinea față de societate,toți acești factori creează o ambianță educativă,care va hotărâ coordonatele personalității copilului .

2.3.Relația adolescentului cu părinții

Adolescența este perioada de trecere de la copilărie la vârsta adultă deoarece este o etapă distinctă în evoluția idividului care se situează între copilărie și tinerețe , prezentând aspecte caracteristice în plan biologic și psihosocial,fiind dependent în desfășurarea ei de factori biologici,ereditari, sociali, culturali și educaționali.

Adolescența se caracterizează printr-o rată de creștere și dezvoltare rapidă ,printr-o activitate extrem de mobilă ,el trecând repede de la entuziasm la depresie ,de la o stare de excitație la una de apatie ,de la curaj la timiditate.

Prin natura sa ,psihicul adolescenților este o formă specifică de reflectare,adică de recepționare și prelucrare de către organism și stimuli ( semnalelor) mecanici-fizici,chimici ,din mediul extern și intern .(Vasile Nițescu,pg.35,2008 )

Funcțiile psihicului ca funcții informaționale,atribut al unei materii superior organizate ,realizează interdependența dialectică dintre substanță , energie și informație ,existentă la toate nivelele de organizare ale materiei .

Suportul de substanță al funcțiilor psihice este reprezentat de substratul anatomic ,histologic și biochimic al sistemului nervos uman .

Familiile dezorganizate au în mod caracteristic afectat tiparul de comunicare,iar echilibrul familiei este sever tulburat de existența conflictelor,fapt ce are un puternic impact negativ asupra adolescenților.

Se cunosc situații în care din diferite motive survin neânțelegeri,reproșuri,tensiuni între soți.În aceste condiții interacțiunile dintre părinți și adolescenți au mai mult de suferit.

Pierderea unei legături semnificative în familie înlocuită de o relație restantă neadecvată stă la originea stresului psihosocial.

Balanța emoțională a adolescenților poate fi înclinată nu numai de un șoc puternic,ci și de o serie de distrupții de mai mică intensitate ,care se repetă însă un timp mai îndelungat. (Rodica Ciurea Codreanu,pg.45,2010)

Sunt cazuri când vulnerabilitatea la stres a adolescenților depinde de factori genetici și psihosociali (fracmentarea relației psiho-sociale ,având efect comunicarea deficitară și limitată),alienarea socială și personală.

Uneori,unele stări depresive ale adolescentului se explică prin existența unui eveniment familial grav în copilărie.

Familiile cu relații disarmonice constituie și cadrul în care nu pot exista relații normale de comunicare între părinți și adolescenți . (Mircea Piticaru,pg.65,2004)

Spre deosebire de pubertate,adolescența este mai liniștită,cu un echilibru mai bun .

Prietenia este tratată cu atenție, devenind o invitată permanentă la petreceri ,plimbări și spectacole.

El devine preocupat de transformările somatice corporale ,de aspectul organelor sale genitale și al cartacterelor sexuale secundare ,concentrându-și atenția asupra lor.

Uneori adolescenții sunt nemulțumiți de transformările lor somatice ei /ele dorindu-și perfecțiunea.În general se observă în adolescență o investigație de autoadmirație.(Francoise Dolto,pg.56,2010)

În acest timp , funcțiile organismului sunt funcțiile organismului sunt perfecționate la maxium,adolescența fiind perioada de defenitivare a caracterului viitorului adult,întregul organism având un echilibru bine definit.

Este o perioadă de maxim creativitate,cu toate că istoria a dovedit că și după această vârstă se pot crea opera de mare valoare în artă sau știință.

Trebuie menționat faptul că în perioada de adolescență,adolescentul trece de la o stare de dependență social-economică totală, în care școala și familia îi călăuzeau activitatea și comportamentul ,la oindependență relativ.

El încearcă să-și formeze o personalite stabilă,manifestând interes pentru valorificarea forțelor proprii.

În adolescență ,trezirea impulsului sexual,a libidoului,se lovește de persistența unui sistem de represiune sexuală care favorizează ,îndeosebi la băieți.

Vârsta maturizării biologice depline,care ar fi cea mai potrivită începerii vieții sexuale,este de 18-20 de ani fete și 20-22 ani la băieți.

În timpul acestei perioade corpul se dezvoltă ca dimensiuni ,forță și capacitate reproductivă ,iar mintea își sporește capacitatea de gândire abstractă.

În drumul lor spre maturitate ,adolescenții parcurg numeroase transformări fizice,emoționale și psihologice într-o lume plină de schimbări,în care există atât oportunități, cât și pericole .(Francoise Dolto,pg.57,2010)

Comportamentul sexual al adolescenților este influențat de o serie de fractori:începutul activității sexual;felul și numîrul partenerilor sexuali; folosirea unei metode contraceptive.

Acești factori include caracteristicile înșiși,cele ale familiilor ,prietenilor lor și ale comunităților în care trăiesc precum și relațiile adolescenților cu aceștia.

Unii dintre acești factori constituie factori de protecție pentru comportamentul sexual al adolescentului ,iar alții nu.

Pornind de la principiul că orice adolescent are dreptul la educație în mod special și trebuie stimulat pentru a putea ajunge la un grad cât mai mare de independență , procesele psihice au un rol deosebit de important în activitatea acestuia deoarece se bazează pe faptul că reflectă realitatea deoarece drumul foarte lung pe care îl parcurge acesta în existența socială este ,în esență,drumul umanizării sale.

Ca urmare,diversele manifestări exprimate în conduita adolescenților constituie un barometru deosebit de sensibil,pentru relevarea nivelului de conștiință pe care l-a atins în dobândirea sensului social al vieții.Raymond Boudon,pg.322,2011)

Factorii de protecție și de risc care influențează comportamentul sexual al adolescenților :

●Familia contează:adolescenții care au relații bune cu părinții sunt mai puțin expuși începerii timpurii a activității sexual;

●Școala contează:adolescenții care au relații bune cu profesorii sunt mai puțin expuși începerii timpurii a activității sexual;

●Prietenii contează:adolescenții care cred că prietenii lor sunt active sexuali sunt mai expuși începerii timpurii a activității sexual ;

●Credința contează:adolescenții care au convingeri spiritual sunt mai puțin expuși începerii timpurii a activității sexual;

●Comportamentele cu risc sunt legate undele de altele:adolescenții care au alte comportamente cu risc ,precum consumul de alcool și droguri sunt mai expuși începerii timpurii a activității sexuale. (Francoise Dolto,pg.63,2010)

Majoritatea adolescenților sunt optimiști,reprezentând o forță pozitivă în societate ,o achiziție valoroasă pentru prezent,dar și pentru viitor,când vor deveni adulți .

Globalizarea a accelerat ritmul schimbărilor ,în timp ce structurile care au protejat generațiile trecute de tineri se erodează.

Adolescenții sunt expuși riscului sarcinilor nedorite și premature ,infecțiilor cu transmitere sexuală,,inclusive HIV și SIDA ,și sunt vulnerabil

Relațiile sociale se deplasează din stadiu centrat pe familie la un orizont mai larg în care colegii și adulții încep să joace roluri din ce în ce mai importante în viața adolescentului .

Este și perioada în care sunt câștigate noi cunoștințe și deprinderi și se formează atitudini noi . ( Vasile Nițescu,pg.45,2008)

Deși decada de vârstă între 10 și 19 ani oferă o limită de timp pentru definirea adolescenței,este important să se înțeleagă că schimbările din această perioadă nu pot fi associate în mod précis anumitor vârste .

Acest lucru este datorat variațiilor legate de apariția și durata schimbărilor între indivizi.Mai mult decât atât , această perioadă de tranziție este percepută în mod diferit de diverse culturi ;percepția ei este determinată în mod clar de factori sociali,economici și culturali .

În adolescență se completează și se fixează programul eredetitar stabilit,se afirmă mult copii.

Tinerii de ambele sexe se simt,în această perioadă,atrași între ei,relațiile lor dobândind tot mai mult o motivație interioară.

Așadar trecerea prin adolescență diferă de la un individ la altu ,în funcție de sex , de mediu social și anumite circumstanțe speciale .

Adolescența este perioada explorării și exprimării sexualității .Mulți adolescenți,își încep viața sexuală în această perioadă,în cadrul său,în afara căsniciei .

Adolescenții ,mai ales cei romantici,sunt preocupați de dragoste,sunt curioși,au sentimente frumoase și pure. (Francoise Dolto,pg.65,2010)

Gândurile lor de viitor se îndreaptă spre o familie cu copii ,către idealurile profesionale și morale.

Din punct de vedere biologic, la baza atracției dintre tinerii de sex opus stă instinctual sexual.

În general ,bărbatul,datorită unui instinct sexual mai intens,se manifestă mult mai fățiș față de sexul opus.

Tocmai acest instinct trebuie educat și dirijat cu multă precauție și înțelegere

Maturitatea sexuală se caracterizează,în acest moment,prin dezvoltarea morfo-funcțională a organelor genitale interne și externe . Adolescentul are o labilitate crescută și este preocupat de el însuși.Acest lucru se simte mai mult la băieți decât la fete. ( Vasile Nițescu,pg.47,2008)

Băiatul nu mai face o selecție riguroasă a partenerei,ci se mulțumește cu satisfacerea rapidă a impulsurilor sexuale.

La polul opus , fata ,delicată și grațioasă,are instinctual sexual, slab dezvoltat,deși din punct de vedere morfo-funcțional el este mult mai precoce.

Pe fondul unei afectivități crescute,alegerea partenerului se realizează cu mai mult discernământ partenerului se realizează cu mai mult discenermânt.

Ea dorește de la bărbat vorbe frumoase și tandrețe ,mângâiere să aibă sentimental că este protejată.

În dragoste,școală a sentimentelor umane,există multe renunțări și , cu ajutorul mediului social și al familiei se definește comportamentul psiho-social și tero-sexual.

Stabilitatea unor legături între doi tineri de sex opus se face însă mai greu acum, deoarece tânărul adolescent poate avea prezente încă trăsături psihologice reminiscente din copilărie,un impuls sexual slab sau interdicții prea mari.

Acestea impun realizarea sa pe linia unei sexualități normale,ducând la o incidență crescută a masturbației sau a autoerotismului,manifestări frecvente dealtfel la adolescenți,în special la băieți.

Orientarea psiho-sexuală a adolescentului este determinată de o serie de cause,cum ar fi cele hormonale,ereditare, influența mediului familial și social cultural,gradul de instruire ,maturizare sexuală sau alți factori dobândiți prin experiența vieții .Merită să accentuez faptul că adolescenții formează un grup divers .

De exemplu,un băiat de 12 ani se află într-un stadiu diferit de dezvoltare față de unul de 18 ani.În mod similar,este diferit și de o fată de 12 ani,fără a se lua în seamă faptul că diferențele fizice sunt eventuale. (Francoise Dolto,pg.67,2010)

În anul 1932 , Karl Jung, în una din lucrările sale spunea că nimeni nu poate forma prin educație personalitatea pe care el însuși nu o are. Și nu copilul, ci numai adultul poate ajunge să aibă personalitate, rod pe deplin maturizat al realizărilor unei vieți trăite cu acest scop. Căci formarea personalității nu presupune nici mai mult nici mai puțin decât dezvoltarea optimă a unei ființe individuale, particulare, în toată deplinătatea sa. In nici un caz nu trebuie să uităm ce număr nesfîrșit de condiții trebuie să fie îndeplinite aici. Este nevoie aici de toată viața unui om, cu toate aspectele sale biologice, sociale și psihologice. (C.G. Jung , 2008)

Aceste rânduri surprind faptul că dificultățile de ordin fizic , emoțional sau mental ,cu care se confruntă orice adolescent , își au originea în cinci urmări importante (respingerea , abandonul , umilirea , trădarea și nedreptarea ).

Mediul de proveniență ,relația afectivă a adolescentului cu părinții săi ,în special cu mama ,sunt factori direct răspunzători pentru vindecarea acestora .

Prin adâncirea rănilor , de fapt adolescenți și adulți mai târziu ,ajung să-și creeze mai multe măști , pe care le folosesc pentru a se apăra împotriva suferințelor trăite , afrustrărilor acumulate ,dorind să ascundă de ei și de ceilalți ,ceea ce încă nu au putut rezolva . (Iolanda Mitrofan , 2008 )

Importanța măștii a fost creată în funcție de intensitatea rănii .Cu cât rana este mai semnificativă cu atâtadolescentul va avea mai mult de suferit ,fapt ce o obligă să poarte mai des una din măștile pe care le consideră responsabile pentru fiecare rană .

Adolescenții sunt deseori vulnerabili față de factorii de stres incluzând provocările cauzate de societate sau familie.

Aceste vulnerabilități ,la care se adaugă și carențele familiale ,pot duce la manifestarea comportamentelor riscante provocând de multe ori deteriorarea sănătății mentale sau emoționale . (Dubrovina I . 1990 )

Pe de altă parte unii adolescenți comunică de multe ori cu prietenii ( pe care încearcă să-i aibă) acordând atenție nevoilor stresante care intervin pe plan psiho-social

Nu trebuie uitat faptul că lipsa controlului poate determina asupra adolescentului efecte negative în planul rezultatelor școlare sau a adoptării de comportamente deviante .

De asemenea lipsa afectivității parentale ca și consecință implicită a abandonului adolescentului, este de natură psihologică sau comportamentală .

Din punct de vedere psihologic devianța de comportament apare drept o abatere variabilă , mai mult sau mai puțin evidentă , a comportamentului , gândirii și identității adolescenților de la normalitatea psihică , adesea etichetată și sancționată .( Turliuc ,2007

În aceste condiții interacțiunile dintre părinți și adolescenți au mai mult de suferit.Pierderea unei legături semnificative în familie înlocuită de o relație restantă neadecvată stă la originea stresului psihosocial.

Balanța emoțională a adolescenților poate fi înclinată nu numai de un șoc puternic,ci și de o serie de distrupții de mai mică intensitate ,care se repetă însă un timp mai îndelungat. (Rodica Ciurea Codreanu,pg.45,2010)

Sunt cazuri când vulnerabilitatea la stres a adolescenților depinde de factori genetici și psihosociali (fracmentarea relației psiho-sociale ,având efect comunicarea deficitară și limitată,abandonul de unul din părinții sau chiar de ambii),alienarea socială și personală.

Uneori,unele stări depresive ale adolescenților se explică prin existența unui eveniment familial grav în copilărie.

Familiile cu relații disarmonice constituie și cadrul în care nu pot exista relații normale de comunicare între părinți și adolescenți . (Mircea Piticaru,pg.65,2004)

Spre deosebire de pubertate,adolescența este mai liniștită,cu un echilibru mai bun . Prietenia este tratată cu atenție, devenind o invitată permanentă la petreceri ,plimbări și spectacole.

Ei devin preocupați de transformările somatice corporale ,de aspectul organelor lor genitale și al cartacterelor sexuale secundare ,concentrându-și atenția asupra lor.

Uneori adolescenții sunt nemulțumiți de transformările lor somatice ei /ele dorindu-și perfecțiunea.În general se observă în adolescență o investigație de autoadmirație.(Francoise Dolto,pg.56,2010)

În acest timp , funcțiile organismului sunt perfecționate la maxium,adolescența fiind perioada de defenitivare a caracterului viitorului adult,întregul organism având un echilibru bine definit.

Este o perioadă de maxim creativitate,cu toate că istoria a dovedit că și după această vârstă se pot crea opera de mare valoare în artă sau știință.

Trebuie menționat faptul că în perioada de adolescență,adolescentul trece de la o stare de dependență social-economică totală, în care școala și familia îi călăuzeau activitatea și comportamentul ,la oindependență relativ.El încearcă să-și formeze o personalite stabilă,manifestând interes pentru valorificarea forțelor proprii.

Adolescenții sunt copii în tranziție,nu tineri adulți ;nevoile lor inclusiv cele emoționale,nu sunt ale unor adulți,ci ale unor copii .Una din greșelile pe care le fac deseori părinții,este de a considera că adolescenții sunt adulții tineri.

Din această cauză,multe persoane cu responsabilități față de ei trec cu vederea nevoia de a se simți iubiți și acceptați,de a li se purta de grijă,de a ști că, într-adevăr,cuiva îi pasă de ei.

Prea mulți adolescenți din zilele noastre au sentimentul că nimănui nu-i pasă de soarta lor fiind abandonați undeva la mijlocul drumului,și ca rezultat,mulți se simt inutili,neajutorați,disperați,se autocompătimesc și se subapreciează. adolescenții sunt descriși ca fiind generația apatică .De ce ?

Pentru că majoritatea,,se văd,, într-un mod negativ,se consideră dezapreciați,buni de nimic.O astfel de concepție despre sine este rezultatul firesc în cazul unui copil care nu se simte iubit cu adevărat și căruia nimeni nu-i poartă de grijă.

Două dintre cele mai înspăimântătoare consecințe ale acestei apatii sunt depresia și revolta împotriva autorității.

Adolescenții apatici,dacă nu sunt susținuți de familie, pot cădea foarte ușor pradă unor oameni fără scrupule,care-i folosesc pentru scopuri personale.

Ei sunt susceptibili de a fi influențați de grupuri cu autoritate,care le oferă răspunsuri ușoare și promisiuni imposibile.Mulți consideră că în zilele noastre ,este foarte greu să fii părintele unui adolescent.

Unul din principalele motive este că adolescenții își petrec majoritatea timpului sub controlul și influența altora: profesori,colegi,vecini,televizor, calculator.

Mulți oameni cred că,indiferent cum își îndeplinesc datoria de părinți,eforturile lor au un efect minim asupra adolescenților.Fals ….deoarece dovezile indică faptul că ,în fiecare caz ,căminul exercită cea mai mare influență .( Ross,Campbell,pg.57,2012 )

Căminul ,mai mult decât orice altceva ,rămâne factorul ce determină gradul de bucurie ,siguranță și stabilitate al adolescenților ,modul în care se raportează la adulți,colegi sau copii mai mici ,încrederea în sine ,modul de a reacționa la situații noi sau necunoscute.

În ciuda tuturor lucrurilor care-i solicită atenția,căminul este cel care marchează cel mai profund viața adolescenților alungându-le gândul că într-o zi ar putea fi abandonați de unul din părinți.

Și ,deși aceasta atribuie o mare responsabilitate părinților,imaginea căminului trebuie să se reflecte în proprii lor copii.

Adolescenții pot fi mai înalți,mai deștepți,mai puternici,superiori părinților săi din diferite puncte de vedere,dar,din puct de vedere emoțional,ei sunt încă copii care continuă să simtă nevoia de a fi iubiți și acceptați de părinți,fără a se pune în discuție abandonul de către aceștia.

Până când adolescenții nu vor avea certitudinea dragostei și acceptării din partea părinților,nu vor da ce au mai bun în ei,nu vor face tot ce le stă în putință ,nu vor atinge întregul lor potențial.

Foarte puțini adolescenți au șansa de a se simți într-adevăr iubiți și acceptați cum ar trebui să fie.

Este adevărat că cei mai mulți părinți au față de adolescenții lor profunde sentimente de dragoste,dar nu trebuie uitat faptul că sunt și excepții când din varii motive,părinții îi abandonează,pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp ,lăsându-i în grija rudelor sau cunoștințelor.

Cea mai mare greșeală a părinților este însă impresia ,că plecând de lângă ei,își manifestă în mod natural,această dragoste,cand în realitate,majoritatea lor,neștiind cum să o facă,pur și simplu nu transmit sau nu comunică ceea ce simt.

Când se lucrează cu adolescenți problema,se constată că sentimentul că nu sunt iubiți de părinți sau că sunt neglijați este un lait motiv obsedant,fiind cauza sau factorul care agravează situația lor dificilă.

Sub aspectul tabloului clinic,devierile de conduită,în rândul adolescenților, datorate emigrarii parintilor sunt foarte diverse.

Între cele mai frecvente se pot aminti instabilitățile psihomotorii ca fuga,vagabondaj, conduite depresive sau o frontă de opoziționism.

De obicei , emigrarea unui părinte creează mult mai repede situații defavorabile din punct de vedere educativ decât le creează decesul ,deoarece în cazul emigrararii,înlocuitorul părintelui absent este cel mai adesea elementul unui adulter sau o persoană grăbită să coabiteze.

Părinții nu încadrează totdeauna disciplinarea adolescenților între regulile de comportament social.

Literatura de specialitate menționează faptul că atitudinile parenterale perturbate de emigrarea părinților,se întâlnește într-un număr variat de situații.

Dacă educația morală în familie este o problemă legată de personalitatea părinților,atunci trebuie recunoscut faptul că neajunsurile ,la o parte din familiile adolescenților cu parinti emigranti ,sunt atât de mari ,încât nici nu se poate vorbi de preocupări educative .

Ambianța sufocantă a căminului prin inegalitatea de atitudini între părinți,sau între părinți și bunici,dezorientări în personalitatea soților,relațiile deficitare cu vecinii,insuficienta integrare a familiei în viața socială constituie tabloul unui mediu nefavorabil dezvoltării normale a adolescenților

Consecințele acestor realități sunt cu atât mai grave ,cu cât prin natura lucrurilor, cea mai mare perioadă din viața lor adolescenții se află sub influența caracterului celorlalți membrii ai familiei și în primul rând al părinților lor .

Efectele emigrararii parintilor se reflectă în sentimentul de insatisfacție ,de lipsă de stabilitate și securitate a adolescenților ,ducând la înclinații permisive pentru depresii,și stări anxioase.

Aceste manifestări prejudiciează treptat echilibrul dintre adolescenți și mediul social facilitând inadaptarea sa morală prin devieri caracteriale .

În această privință este util de cunoscut mecanismul psihofiziologic prin care acționează conflictele dintre părinți,ca situație traumatizantă cronică,asupra dezvoltării psihice a adolescenților .Acest mecanism are numeroase implicați socio-pedagogice legate de capacitatea de reflectare a psihicului adolescenților .

Conflictele în sine ale părinților variind de la simple neânțelegeri cronice ,de uzură,la paroxisme de agitație (scandaluri manifestate,injurii grave,bătăi ) își au evident importanța lor în determinarea intensității reacției afective a adolescenților.

Fenomenul emigrarii parintilor este un construct social, cu consecințe grave asupra psihicului și personalității adolescenților ,ce nu aparține doar unei perioade sau unui context social bine determinat.

Din această perspectivă Lloyd de Mause notează: „istoria copilăriei este un coșmar din care abia acum începem să ne trezim. Cu cât mergem mai mult în trecut, cu atât este mai scăzut nivelul de protecție acordat copilului și mai mare probabilitatea de a fi omorât, abandonat, bătut terorizat sau abandonat,,, iar istoria pare să susțină afirmațiile lui de Mause.În ultima decadă, efectele socio-economice negative ale tranziției au condus la degradarea rapidă și substanțială a nivelului de trai a unei proporții din ce în ce mai ridicate a populației, fiind afectate în special familiile cu adolescenti,ai caror parinti au emigrat.

Criza de originalitatea a puberilor și adolescenților poate începe în pubertate și poate dura până în post-adolescență. Este diferită de la o perosană la alta ca intensitate de durată.

Pe de o parte în despărțirea de atitudinile și comportamentele propriei copilării (latura negativă a crizei) ; dezvoltarea forței Eu-lui,a conștiinței de sine,a disponibilităților creatoare pe de alt parte (latura pozitivă a crizei).Puberii și adolescenții își formează un mod propriu de a înțelege viața ,își cristalizează o concepție care-i călăuzesc în alegerile pe care le vor face.

O componentă orientativă a personalității este conștiința apartenenței la generație. Puberii și adolescenții nu doar se integrează în grupuri,ci trăiesc apartenență la comunitatea celor care-i seamănă,constată ce pot și ce fac aceștia ,ce pot ei. Conșiința apartenenței la generație poate genera manifestări protestatare afective (ex. revolte). ( Tiberiu Bogdan,Ilie I.Stănculescu,pg.212,2004)

Transformările și problematica stadiului de vârstă puberă și adolescentină au fost cercetate, analizate și explicate prin mai multe tipuri de dimensiuni: biologică, psihologică, culturală sau socială.

O parte dintre științe au fost și sunt interesate de dezvoltarea individului(domeniu în care se întâlnesc cele mai multe științe sociale), o altă parte de formarea, dezvoltarea și dinamica grupurilor de tineri la diferite niveluri ale organizării sociale: de la nivel social(strat de vârstă,generație etc) la nivel microsocial(grupurile mici, grupurile primare alcătuite din indivizi de aceeași vârstă), de la tinerii ce trăiesc în comunități urbane și rurale la interacțiunile și interelațiile dintre generații, în cadrul grupului familial mod arbitrar s-a subâmpărțit pubertatea și adolescența într-o perioadă precoce (10-14 ani), medie (15-17ani) și tardivă ( 17-19 ani). J. Rousselet (citat de Sorin M.Rădulescu, Dan Banciu și Marin Voicu) periodiza adolescența astfel:

a.Perioada revoltei (spre vârsta de 14 ani), când are loc emanciparea adolescentului și revolta acestuia împotriva familiei, școlii, religie și moralei;

b .Perioada ostentației manifeste (spre vârsta de 15 ani), care se traduce cel mai adesea printr-o serie de manifestări excentrice, vizibile în vestimentație, vocabular, gesturi etc., prin care adolescentul caută să-și afirme independența față de părinți și de lumea adulților în general;

c.Perioada conștiinței eului (sau a închiderii în sine, între 16-17 ani), în care adolescentul caută să cunoască și să perceapă atât noul său personaj, cât și noul său status și rol;

d.Perioada exaltării , în care adolescentul se simte deja pregătit să-și utilizeze propriile forțe pentru a dobândi statusul și rolul de adult.”

Conform studiilor de psihologia vârstelor pubertatea și adolescența este plasată cronologic în intervalul de vârstă 12-20 ani (cu tendințe de prelungire până la 25 ani când încep stadiile tinereții adulte).

Mihai Petreanu consideră că pubertatea și adolescența “este epoca cea mai receptivă atât la stimulările pozitive cât și negative.

De aici derivă necesitatea cunoașterii partcularităților acestei vârste și a adaptării mijloacelor educative de așa manieră ca să se obțină rezultatele dorite”. Pubertatea și adolescența ar aduce cu ele, în ordine cronologică, următoarele manifestări:

– manifestări de maturizare în sfera intelectuală, emotivă, social-morală etc;

-manifestări de maturizare integrală ca urmare a corelării tuturor aspectelor de ordin fizic și psihic ale personalității cu integrarea socială și a atingerii de către acestea a unui anumit grad de dezvoltare;

-manifestări de maturizare în sfera sexuală, care fac posibilă procrearea.

Perioada pubertății și adolescenței este aceea în care fizionomia tinerilor se aseamănă – după cum arată H.Wallon – cu ,,aceea a heruvimului îmbătat și furat de impulsurile încă necunoscute ale sexualității sale crescânde,,, este aceea a inimii și imaginației ce se deschid spre o lume de sentimente noi .

Este, după Freud, ,,momentul sublimărilor ce duc la plăceri și la creații estetice și prin aceasta este o vârstă ce nu poate fi scurtată ori înabușită fără inconveniente mari pentru individ și chiar pentru strălucirea unei civilizații ,,.( Mihaela Minulescu , 2009, pg.23)

Criza puberilor și adolescenților apare îndeosebi în timpul ciclului de studii gimnazial și liceal, ciclu în care copilul este “bombardat informațional” din multe și complexe direcții în vederea formării unei personalități armonioase, cât mai desăvârșite din multe puncte de vedere, rigidă, inflexibilă,nelabilă.

Tot în perioada pubertății și adolescenței se produce și se observă o lărgire în ceea ce privește orizontul socio-cultural și relațional ceea ce solicită din partea tânărului un grad ridicat de autonomie și independență acțională.

Puberii și adolescenții se zbat pentru a se afirma pe sine, pentru a se autorealiza, pentru a-și impune propriul Eu – toate acestea fără influența celorlalți, ci doar prin propriile lor puteri. (Tiberiu Bogdan,Ilie I.Stănculescu,pg.215,2004)

Acest lucru îi fac pe puberi și adolescenți mai vulnerabili la eșec, ei acționând pe baza principiului “încercare și eroare”. Imaginea de sine pe care o pictează puberii și adolescenții în “culorile “experiențelor lor anterioare poate fi reală (adică să concorde cu personalitatea sa reala,nemascată) sau, dimpotrivă, pot apărea situații în care această imagine de sine să nu concorde cu realul (adică puberii și adolescenții tind să se supra- sub evalueaze).

Pusă multă vreme la baza explicațiilor cu privire la pendularea personalității între “normal” și patologic“ și a propensiunii constante spre manifestarea unor comportamente deviante, conceptul de “criză” desemnează de fapt trăsăturile contradictorii de ordin psihologic care pot apărea la puberi și adolescenți, într-o formă mai dramatică sau mai puțin dramatică, în ceea ce privește formarea și consolidarea personalității.

Criza fundamentală a puberilor și adolescenților pare a fi (conform studiilor de psihologia vârstelor) o criză a identității. (Tiberiu Bogdan,Ilie I.Stănculescu,pg.216,2004)

Puberii și adolescenții caută sa-și construiasca o anumită identitate însă, pe fondul unor dependențe sau independențe încă în stare de activare. “Formele dependenței, materiale,emoționale (de confort și apartenență) și de mentalitate (valori) pot provoca frustrații și conflicte între puberi ,adolescenți și parinți”.( Mihaela Minulescu , 2009, pg.25)

Criza puberilor și adolescenților, pe care unii autori o apreciază ca manifestându-se în jurul vărstelor de 14 –16 ani la băieți și între 12 -14 ani la fete, diferă de la un mediu social la altul, în funcție de condițiile de trai ale acestora și presupune tensiunile provocate de trecerea și inadaptarea la un nou status social(cel de adult).

Atunci când apare, această criză este un rezultat al instabilității personalității și al negării sau identificării negative a puberilor și adolescenților cu normele, regulile și valorile etice.

Protestând împotriva “tabuurilor” și interdicțiilor care li se impun încă din perioada copilăriei, puberii și adolescenții capătă “o conștiință normativă și motivațională orientată către negarea și respingerea modelelor adultului și, implicit, căutarea și afirmarea unor modele culturale contestatare proprii.

Acompaniată de transformările din sfera inteligenței, afectivității și personalității și de însușirea unor roluri sociale noi, criza este o bună ocazie de realizare a “moratoriului psihosocial” prin care se realizează adevărata conștiință morală, și de îndepărtare față de părinți, de revoltă împotriva interdicțiilor școlare, de formare a unei imagini de sine noi, de dezvoltare a unor prietenii idealizate cu parteneri de aceeași vârstă ca urmare a lărgirii câmpului relațional, de implicare în multiple conflicte endogene și exogene, denumite de unii autori“conflicte de dezvoltare ,activând o serie de mecanisme “anticriză”, puberii și adolescenții devin capabili să depășească starea de criză, lăsând loc maturizării depline, permițând integrarea în colectivitățile adulte (familia de procreere, sistemul ocupațional, comunitatea locală) și adoptarea prin internalizarea unor roluri inaccesibile până acum (rolul de soț-soție, roluri profesionale, roluri reziduale exercitate în societate –cetățean, vecin, prieten, etc.).(Ross,Campbell,pg.56,2012)

Internalizarea este de altfel pregătită încă din timpul aderării la grupurile de puberi sau cuplurile de adolescenți (“courtship institution”) care funcționează ca o proto-familie de procreere, ca un proto-sistem ocupațional.

Natura frustrațiilor și conflictelor din pubertate și adolescență nu este una patologică, distructivă pentruaceștia , ci una de tip constructiv, pozitiv, în care puberii și adolescenții caută, realizează și întăresc (consolidează) identitatea lor raportându-se permanent la alții, la modul de a fi și a se comporta al celor ce-i înconjoară.

Agravarea acestor frustrații și conflicte este provocată de practicarea unor comportamente ambigue, de integrarea și aderarea prin originalitate și nu prin conformism, de dorința crescută de independență în luarea deciziilor și în manifestarea unor comportamente pe fondul menținerii autorității crescute a adultului;de acceptarea greoaie a adulților a noului status dobândit de puberi și adolescenți; de lipsa de comunicare, cooperare și deci, de interrelaționare dintre adulți -puberi adolescenți.

Cea mai mare parte a puberilor și adolescenților reușesc însă, să evite sau să aplatizeze tensiunile și conflictele care îi domină prin activarea optimă a propriilor resurse psihice. .( Mihaela Minulescu , 2009, pg.23)

2.3. 1.Vulnerabilitatea adolescentului în fața migrației

Modul în care adolescentul este valorizat de către o societate se reflectă în preocuparea pe care aceasta o are pentru ca drepturile adolescentului să fie respectate și implementate în toate domeniile vieții sociale, fie ele publice ori private.

Fenomenul migrației este un construct, ce nu aparține doar unei perioade sau unui context social bine determinat.

În ultimii 25 de ani adolescenții au fost dintotdeauna subiectul unei dispute din partea părinților când aceștia au ajuns să nu mai facă față situației economice ,urmarea fiind migrarea spre alte țări cu potențial financiar.

Din această perspectivă Lloyd de Mause notează: „istoria copilăriei este un coșmar din care abia acum începem să ne trezim.

Cu cât mergem mai mult în trecut, cu atât este mai scăzut nivelul de protecție acordat copilului și mai mare probabilitatea de a fi omorât, abandonat, bătut terorizat sau abuzat,,, iar istoria pare să susțină afirmațiile lui de Mause.

În ultima decadă, efectele socio-economice negative ale tranziției au condus la degradarea rapidă și substanțială a nivelului de trai a unei proporții din ce în ce mai ridicate a populației, fiind afectate în special familiile cu copii.

In România, adolescentul a fost considerat întotdeauna o valoare centrală a familiei, în ciuda unor măsuri politice adesea contradictorii sau cel puțin confuze de-a lungul timpului.

Cu toate acestea adolescentul are un risc mai mare de victimizare din mai multe motive: dependența sa crescută de un adult, statutul lor fizic și toleranța socială destul de ridicată la anumite forme de afectivitate. Din această perspectivă se poate vorbi de o „pierdere a copilărie

Cei din domeniul administrațiilor sociale, de ajutor medical precum și pedagogii, profesorii, medicii, psihologii și pediatrii, în munca lor de zi cu zi întâlnesc adolescenți victime,ale separării părinților , ca urmare a migrării acestora , în urma căruia ei urmează să stea cu rudele , fiind nevoit să se dispenseze pentru o perioadă lungă de timp de lipsa unuia sau al altuia.

În astfel de cazuri adolescenții, nu pot înțelege de ce mami sau tati au ales calea migrației,de ce mami sau tai au preferat partea materială în detrimentul lor, de ce este nevoit sa îl vadă zilnic numai în poze sau să vorbească cu el numai la telefon, pot fi supuși unei lipse de îngrijire sau unor maltratări emoționale, fizice.

Spicuind din literatura de specialitate ,pot menționa faptul că în urma migrării ,se pot pot întâlni și părinți care ei înșiși au mari probleme de tip social sau economic ,neținând cont că,copii rămași acasă sunt lipsiți de apărare și afecțiune.

Repulsia legitimă pentru delațiune nu trebuie totuși să ducă la ascunderea suferințelor, după cum respectul față de viața privată nu trebuie să servească drept pretext pentru inacțiune.

Influența transformărilor socio-culturale (creșterea numărului de migrări, al familiilor monoparentale, accelerarea cadrului de viață: stres, oboseală, izolare etc.) sunt doar unele din cauzele creșterii numărului acestor adolescenți.

CAPITOLUL 3

CONCEPTE ȘI DETERMINĂRI TERMINOLOGICE

3.1.Stima de sine:definitii si modele interpretative

William James, unul din fondatorii psihologiei științifice, printre alte multiple contribuții la studiul eu-lui, a fost și un pioner al analizei psihologice a stimei de sine.Scrierile sale conțin cel puțin două mari definiții ale acesteia, definiții care-și păstrează relevanța și până astăzi.

Definiția matrematică .Conform unei definiții , stima de sine este rezultatul unei fracții în care la numărător avem succesele obținute iar la numitor aspirațiile sau pretențiile inițiale (James, 1890 / 1950).

Chiar psihologi luminați, materialiști, ca Freud ne dau o idee foarte neplăcută despre culisele și abisurile psihice latente ale naturii umane. De aceea, să pledezi în favoarea dezvoltării personalității e deja, în sine, o faptă aproape îndrăzneață. Dar spiritul uman e plin de  stranii contradicții. 

Unii autori, consideră conceptul despre sine ca fiind mai inclusiv, astfel încât dimensiunile eu-lui – cognitivă, afectivă și comportamentală, sunt văzute ca părți ale acestuia (de exemplu, Robinson și Shaver, 1991).

Altfel spus, conform acestui punct de vedere, stima de sine – componenta afectivă a eu-lui – este o parte a conceptului despre sine.Recent se observă o tendință, la care ne raliem de a regândi raportul dintre stima de sine și conceptul despre sine ca fiind componente sau dimensiuni separate ale eu-lui.

Conform opiniei exprimate de Robinson și Shaver (1991) cognițiile despre eu(cuprinse în conținutul conceptului despre sine) pot influența sau nu stima de sine.De exemplu, convingerea de a fi un mare cântăreț poate fi regăsită în conceptul despresine fără însă a avea careva tangență cu sentimentul valorii eu-lui.

Atunci când cineva este depresiv pe motivul că nu are o voce extraordinară implică impactul stimei desine, la fel ca și comportamentul de a sări de la înălțimea unui bloc cu 18 etaje pentrua pune capăt umilinț ei cauzate de un atare defect. (Ruxandra Rășcanu , 2008, pg.55

3.1.1.Perspective în definirea stimei de sine

Dacă imaginea de sine este o dimensiune descriptivă a personalității (este modul în care o persoană se descrie pe ea insăși, modul în care cineva se gândește că este) stima de sine sau respectul de sine este o dimensiune evaluativă a personalității (care ne arată cât de mulțumiți suntem de imaginea de sine sau cât de mult ne place propria persoană).

Imaginea de sine răspunde la intrebarea: Cine sunt eu și ce pot să fac?. Ea este un filtru prin care oamenii percep realitatea, de exemplu unele persoane vor reține doar eșecurile și vor atribui succesele întâmplării, menținându-și astfel o imagine de sine negativă.

Stima de sine se referă la modul în care ne autoevaluăm, la cât de buni ne considerăm comparativ cu ceilalți sau cu propriile noastre standarde, ea exprimă măsura în care ne acceptăm sau ne aprobăm pe noi înșine.

Tiparele stimei de sine apar foarte devreme, încă din copilarie; atunci când copilul încearcă- greșeste, încearcă din nou, greșeste din nou iar în cele din urmă reușește, el își dezvoltă idei despre sine și despre propriile sale capacități.

In același timp își creează o concepție despre sine bazată pe interacțiunile cu ceilalți oameni. In acest context, părinții au rolul esențial de a ajuta copilul să-și dezvolte o autopercepție realistă și sănătoasă.

In general, dacă mediul acționează stabil, organizat și asigură satisfacerea trebuințelor legitime ale copilului, conduita acestuia are șanse să fie corectă; dacă însă copilăria se desfășoară în cadrul unui mediu necorespunzator, încărcat de privațiuni și ostilități, de dispret și tiranie, lipsit de afecțiune, copilul poate intra în așa zisul conflict de adaptare, ce se traduce printr-o atitudine protestatară în fața oricărei rezistente, opoziții sau interdicții.

Stima de sine mai poate fi definită și drept o combinație între sentimentul propriei capacități și sentimental de a fi iubit.

Astfel, un copil mulțumit de propriile sale realizări, dar care nu se simte iubit, poate eventual să dezvolte o stimă de sine redusă, ca de altfel si copilul care se simte iubit, dar este ezitant în privința propriilor sale abilități.

De aceea, o stimă de sine sănătoasă și realistă poate exista, doar când echilibrul între cele două elemente a fost obținut.

Copilul cu stima de sine scăzută este posibil să ocolească sau să refuze situațiile ce-l pun în fața unor noi încercări; adesea, acesta vorbește negativ despre sine: Sunt prost, Nu o să învăț niciodată să fac asta.., Ce contează? Oricum nu-i pasă nimănui de mine . .( Mihaela Minulescu , 2009, pg.23

Stima de sine nu trebuie confundată cu sentimentul de superioritate (autosuficiență) deoarece prima este caracterizată prin realism, iar cea de a doua prin supraevaluarea sinelui.

În anul 1932 , Karl Jung, în una din lucrările sale spunea că nimeni nu poate forma prin educație personalitatea pe care el însuși nu o are.

Și nu copilul, ci numai adultul poate ajunge să aibă personalitate, rod pe deplin maturizat al realizărilor unei vieți trăite cu acest scop.

Căci formarea personalității nu presupune nici mai mult nici mai puțin decât dezvoltarea optimă a unei ființe individuale, particulare, în toată deplinătatea sa.

In nici un caz nu trebuie să uităm ce număr nesfîrșit de condiții trebuie să fie îndeplinite aici. Este nevoie aici de toată viața unui om, cu toate aspectele sale biologice, sociale și psihologice.

Personalitatea înseamnă realizarea perfectă a specificului înnăscut unei ființe vii particulare.

Personalitatea e o înfăptuire a celui mai mare curaj de a trăi, a afirmării absolute a ființării individuale și a adaptării celei mai reușite la ceea ce e universal dat, cu condiția maximei libertăți a deciziei proprii.

Stima de sine reflectă cât de mult valorăm în proprii ochi, exprimă sentimentele față de noi înșine ca persoane , altfel spus, atitudinea favorabilă sau nefavorabilă față de noi. (C.G. Jung , 2008, pg.83)

Deci o persoană care se descrie pe sine mai degrabă în termeni pozitivi va avea o imagine de sine pozitivă și un nivel ridicat al stimei de sine, in timp ce o descriere în termeni predominant negativi a propriei persoane exprimă o imagine de sine negativă și un nivel scăzut al stimei de sine( Mihai Golu ,2006,pg.278).

Avem cuvinte  de  laudă pentru sfânta maternitate și nici nu ne trece prin minte să o tragem la răspundere pentru toți monștri umani, bunăoară criminali, psihopați periculoși, epileptici, idioți și handicapați de tot felul, care au fost și ei născuți, totuși, în schimb sîntem cuprinși  de îndoieli  profunde  cînd  ni  se  cere  să  nu  oprim dezvoltarea liberă a personalității umane.

Dar atunci ar trebui să accepți orice, se spune. Sau este repusă în discuție obiecția prost inspirată a individualismului. Niciodată individualismul nu a fost o dezvoltare firească, ci o uzurpare nefirească, o poză neadecvată și neadaptată, im-pertinentă, care și-a dovedit deseori găunoșenia, chiar în fața celei mai mici dificultăți, printr-o prăbușire.

Aici este vorba despre altceva. Căci nimeni nu ăși dezvoltă personalitatea pentru că I –a spus cineva că ar fi folositor sau recomandabil să o facă .Inițiativa dezvoltării personalității este de fapt un act temerar, lipsit de popularitate, o deviere antipatică de la drumul comun, o excentricitate egoistă de eremit, judecind după impresia celui ce o privește din exterior (C.G. Jung , 2008, pg.84) .

În privința personalității Jung și-a elaborat propriile teorii printre care explorarea tipurilor de personalitate.

După Jung, există două tipuri de bază de personalitate care alternează în mod echilibrat, la indivizii normali: extrovertită și introvertită.El deosebește patru funcții ale conștiinței.Stima de sine instabilă prezintă sentimente și momente raportate la propriul eu care sunt supuse unor fluctuații de scurtă durată determinate de dinamica internă sau externă .

Cercetările recente care au dus la identificarea diferitor varietăți ale stimei de sine șiindică faptul că este insuficient să cunoaștem dacă cineva are o stimă de sine idicată sau scăzută: natura acesteia poate fi diferită, implicând diferite funcționări ale psihismului.

Acest aspect este important deoarece majoritatea studiilor teoretice sau aplicative apelează pentru măsurarea stimei de sine globale la scala stimei de sine propusă de Rosenberg (Self Esteem Scale; Rosenberg, 1965).

Ea măsoară stima de sine globală, indicând dacă o persoană are o stimă de sine scăzută sau ridicată . Or,după cum s- a văzut anterior, a ști doar acest aspect al stimei de sine nu este suficient.

În unele cazuri o stimă de sine ridicată maschează o depreciere interioară cunoscută (stima de sine defensivă) sau necunoscută (stima de sine implicită) persoanei în cauză.În același timp, o stimă de sine ridicată se poate datora unor cauze diferite –  poate fi rezultatul unei performanțe obținute sau al unei evaluării externe (stima desine contingentă).

De asemenea, stima de sine măsurată poate să fie afectată de evenimentele unei zile (stima de sine labilă). În final, oamenii pot avea o stimă de sine care este foarte greu de măsurat datorită fragilității și vulnerabilității acesteia (stima de sine instabilă).Toate aceste distincții, varietăți sau componente ale stimei de sine nu sunt neapărat contradictorii.

Concluzionând, ar fi corect să ne întrebăm în ce măsură stima noastră de sine este defensivă, contingent și nu dacă avem sau nu avem o stimă de sine defensivă ,contingentă, etc.

Stima de sine are la bază o sumă de credințe și sentimente pe care le avem față de persoana noastră sau față de propriile noastre percepții. Modul în care ne definim ne influențează motivațiile, atitudinile, comportamentele și ne afectează adaptarea emoțională.( Mihai Golu , 2010,pg.153)

3.2 Stima de sine si componentele sale

La ora actuală sunt mai multe puncte de vedere asuprar acțiunilor pentru care în funcționarea psihicului uman se regăsește stima de sine.

a.Conform unui punct de vedere stima de sine face parte din sistemul motivațional axat pe autoconservarea individului: ea este necesară pentru a aduce la cunoștința individului faptul că este vulnerabil și trecător. Conform acestui punct de vedere stima de sine protejează oamenii pentru a nu fi paralizați de anxietatea și teroarea morții (Greenberg,Pyszczynski și Solomon, 1995);

b.Alți autorii se axează asupra semnificației sociale a stimei de sine. Dina ceastă perspectivă stima de sine este văzută ca un mecanism care ghidează selectarea strategiilor interpersonale adecvate în scopul evitării excluderii sociale. Includerea în grupuri și relațiile interpersonale sunt esențiale pentru supraviețuirea ființei umane și echilibrul psihologic alacesteia (Leary și Downs, 1995);

c.Există autori care consideră stima de sine ca pe un produs natural alsatisfacerii motivului de auto-perfecționare, motiv care stă la baza achiziției continue de noi deprinderi și cunoștințe necesare pentru o mai bună adaptare la mediul social mereu schimbător (Deci și Ryan, 1995);

d.Conform viziunii noastre, dincolo de rațiunile globale menționate anterior (vezi 1-3) există o rațiune imediată de natură preponderent cognitiv-comportamentală sau de auto-reglare: este important să ai un feedback continuu al rezultatelor acțiunilor, este important să te poți define și evaluaîncontinuu pentru a interacționa eficient atât în mediul social cât și în mediul natural.

3.3 Stima de sine si imaginea de sine

Experiențele din timpul copilăriei au un rol esențial în dezvoltarea imaginii de sine. Astfel, succesele și eșecurile din copilărie, precum și modalitățile de reacție ale părinților la acestea, definesc imaginea pe care o vom avea despre noi.

Atitudinea părinților, profesorilor, colegilor, fraților, prietenilor, rudelor, contribuie la crearea imaginii de sine a viitorului adult.

De exemplu, etichetările negative repetate nu ești bun de nimic, ești un prost, vor induce copilului neîncredere în propria persoană, creându-i acestuia o imagine de sine negativă, pe câtă vreme dacă unui copil i se repetă că este inteligent și capabil, acesta va ajunge să creadă acest lucru, integrându-l ca parte a imaginii de sine. (Mihai Golu , Psihologie Generală , pg.244)

Interacțiunea mamă-copil poate influența imaginea de sine, generând o imagine de sine pozitivă, care se menține și la vârsta adultă, în cazul în care a fost o relație bazată pe empatie, căldură și încredere; în timp ce o privare a copilului de relația maternă sau o relație conflictuală, agresivă cu mama poate genera o imagine de sine negativă .

Cercetările efectuate au demonstrat că experiențele din copilărie care dezvoltă viitorului adult o stimă de sine înaltă sunt: încurajarea, lauda, respectul, să fie ascultat, să i se acorde atenție, să fie îmbrățișat.

Experiențele din copilărie care determină o stimă de sine scăzută sunt: critica, ignorarea, ridiculizarea, standardele exagerate din partea părinților, comparațiile frecvente între frați.

Variațiile în sens pozitiv sau negativ au efecte profunde (și cu greu sau deloc modificăbile) asupra persoanei.

3.4 Stima de sine in rândul adolescentilor

3.4.1.Apariția și evoluția stimei de sine în mediul familial

Apariția stimei de sine parcurge o cale similară cu cea a conceptului de presine. Primele autoevaluări sunt evaluările pe care le învățăm de la părinți.

Prima și cea mai hotărâtoare influență exercitată asupra formarea stimei de sine globale aparține părinților.

Coopersmith a realizat un studiu celebru punând în evidență modul în care mediul familial și tehnicile de educare influențează stima de sine.

În urma analizei datelor obținute de la copii și părinți s-a constat că părinții copiilor cu stimă de sine ridicată de cele mai multe ori au manifestat următoarele atitudini și comportamente educative

a.Au fost factori, înțelegători și implicați în problemele individului tratându-le cu seriozitate și manifestând interes neprefăcut pentru acestea;

b.Au manifestat preferință pentru un model non-coercitiv de disciplină (de exemplu, lipsirea de privilegii și izolarea) de regulă analizând cauzele comportamentului necorespunzător și explicând copiilor nocivitatea acestuia;

Cercetările recente au demonstrat că unele caracteristici sunt implicate și în  stabilitatea stimei de sine la individ. (Kernis, Brown și Brody, 1997).

De exemplu, indivizii cu stima de sine instabilă au indicat frecvent faptul că apropiații lor sunt critici, manifestă  control psihologic prin apelarea la tehnici de inculpare a vinei, nu remarcă comportamentele pozitive, nu manifestă aprobare sau afectivitate, nu petrec timpul antrenați într-o activitate comună .

3.4.2.Stima de sine crescută

Individul cu stimă de sine crescută are încredere în el, este mulțumiți și se acceptă așa cum este necondiționat. este încrezător în forțele proprii, își atribuie succesele și consideră nereușitele ca fiind trecătoare.

Este dispus să-și recunoască greșelile și să învețe din ele. Acceptă critica mai ușor și, chiar dacă uneori se îndoiește de propria persoană, în majoritatea timpului se simte bine cu el însuși fiind conștient de propria valoare.

O caracteristică importantă a individului cu stimă de sine crescută evidențiază anumite aspecte pozitive :

●Va fi cooperant și va urma reguli.

●Îsi va controla comportamentul.

●Își va susține propriile idei.

3.4.3.Stima de sine scăzută

Un concept de sine negativ, este, dimpotrivă, unul de rejectare, de non-valoare, de neapreciere și este cazul individului căruia nu i s-a arătat dragoste și apreciere sau afecțiune (atenție – fără legătura cu modul în care a fost îngrijit sau hrănit).

Imediat după depășirea momentelor individul continuă drumul în desăvârșirea sa ca persoană, căutându-și sensul existenței.

Se dezvolta astfel un sentiment de omnipotența, de iubire de sine fără limite ceea ce numim narcisism.

In acest moment începe să se confunde acest narcisim (dealtfel sănătos așa cum este el descris aici) cu ceea ce numim în limbaj comun încredere în sine.

Este momentul în care individul face diferența între sine ca persoana și ceilalți. Dacă a dobândit încredere în sine, în posibilitățile, puterile și limitele lui va învăța să se respecte ca persoana, așa cum îi va respecta și pe ceilalți ca persoane și va înțelege valoarea pe care o are ca ființă unică și pe care o poate dezvoltă spre nivelul (potențialul) ei maxim.

In acest proces de autocunoastere și de autodelimitare individul se diferențiază atât psihic dar și fizic, încheind cu identificarea de gen și rol (află cărui sex îi aparține și care este comportamentul normal pentru acest sex și între sexe). .( Mihaela Minulescu , 2009, pg.39)

Individul cu stimă de sine scazută este posibil să ocolească sau să refuze situațiile care-l pun în fața unor noi încercări; adesea, acesta vorbește negativ despre sine: Nu voidori niciodată să fac decât ceea ce vreau eu….. ;Ce contează Oricum nu-i pasă nimănui de mine, etc.

Astfel de indivizii prezintă în cele mai multe cazuri o toleranță scăzută la frustare, renunță ușor sau așteaptă ca alții să le rezolve problemele.

Acești indivizi au tendință să fie autocritici și se autodezamăgesc cu ușurință; orice eșec temporar și minor este privit ca fiind permanent și de nesuportat, fiind însoțit de pesimism. Caracteristicile individului cu stima de sine negativă este :

●Este convins că nu poate să fac nimic bine

●Știe că nu v-a reuși niciodată de unul singur

●Este ferm convins că unei anumite persoane nu o să-I placă ceea ce el vrea să spună sau să facă

●Este mereu irascibil,nervos,nemulțumit

●Se integrează greu ,nu își îndeplinește îndeajuns sarcinile,este mereu încruntat,nu comunică,este mereu critic

●Are tendința că niciodată nu își poate spune opiniile

●Este dezinteresat

●Este negativist, poate chiar depresiv și anxios.

Stima de sine la individ se construiește și se consolidează treptat, ca rezultat al influenței unor factori precum:

●gradul în care se simte individul, apreciat și iubit de persoanele care au importanță importanță din viața lui;

●modul în care se vede pe sine, imagine deseori imprimată de atitudinea persoanelor dragi lui;

capacitatea sa de a realiza ceva prin forțe proprii, primii pași spre independență, încrederea că poate finaliza un lucru singur, când poate spune mândru;

●maniera în care relaționează cu persoanele din jur;

Există cinci aspecte cheie de care depinde starea emoțional-afectivă și succesul școlar al unui copil: conștiința de sine, gestionarea stărilor de spirit, motivația, empatia și abilitățile sale sociale. Există câteva aspecte cheie de care depinde starea emoțional-afectivă a individului:

●conștiința de sine și gestionarea stărilor de spirit;

●motivația;

●empatia și abilitățile sale sociale.

Conștiința de sine este abilitatea de a-ți înțelege propriile stări, gânduri și sentimente, puncte forte și slăbiciuni, plusuri și minusuri.

Individual are nevoie să știe că, uneori, este normal să aibă emoții negative cărora trebuie să le facă față în mod pozitiv, să nu reacționeze exagerat în situații neplăcute și să înțeleagă că nu e sarcina altor persoane sa îi rezolve problemele.

Altfel, riscă să se deprime, să devină anxios, să se comporte agresiv etc. .( Mihaela Minulescu , 2009, pg.40)

3.5. Sentimentul de singuratate

3.5.1.Deprivarea materna

Pentru copil mama reprezintă primul contact cu lumea prin voce, miros, hrană, vedere, mișcare, joc, sentimentul de securitate și cel de dragoste. Atitudinile materne nocive pot declanșa apariția unor boli grave la copil, pe plan somatic, psihic sau psihosomatic.

S-a identificat o corespondență între deprivarea maternă (în toimp devine extrem de nocivă ) și bolile adolescentului ai căror părinți sunt plecați, ca de exemplu:

respingere pasivă ;

oscilații între ostilitate-hipermobilitate;

privare afectivă – depresie;

angoasă mascând ostilitatea – eczeme.

Se pare, deci, că mama în raport cu tatăl, are efect mult mai direct, imediat, mai important.

Efectele negative ale emigrării părinților se manifestă diferit de la un adolescent la altul în sfera emoțional-afectivă, vegetativă, somatică și mai târziu, în comportamentul și atitudinea acestuia reflectându-se în modelul personalității lui.

Tatăl și mama influențeză adolescentul nu numai prin comportamentul lor individual ci și prin natura relației conjugale.

Adolescentul percepe relațiile dintre părinții emigranți și în mod secundar, acestea îi vor pricinui tulburări.

S-a observat faptul că aproape trei sferturi dintre adolescenții cu tulburări caracteriale și de comportament, au părințiemigranți sau despărțiți.

În cazul adolescenților asociali și agresivi se constată existența la aceștia a unor relații familiale marcate de violență și agresivitate ale părinților unul împotriva celuilalt.

3.5.2 Deprivarea paterna

În calitatea sa de tată, bărbatul simbolizează interdicția și forța disciplinară, imaginea autorității, cel care pr emite dirijarea dorințelor și contrucția psihică a ființei umane,, .

El este simbolul autorității care reglează relațiile colective, asigură securitatea și încrederea familiei.

Aspectele cele mai delicate ale rolurilor parentale în familie compuse sunt exercitarea autorității și impunerea unei discipline .

Adolescenții acceptă adesea o relație bazată pe afecțiune și încredere ,acceptă ajutorul,dar resping ,,chemările la ordine,, ,cu atât mai mult decât acestea intervin după ce ,înainte de căsătorie ,părintele ,,vitreg,, nu a făcut nici o tentativă de disciplinare.

Unii dintre adolescenți ale căror discursuri le-au analizat unii psihologi americani în anul 2014 par să delimiteze patru dimensiuni ale paternității: concepția,exercitarea autorității ,asigurarea veniturilor familiei,dimensiunea relațională ( personală).

Acești adolescenți vorbesc despre rolul patern ca și cum ar reconstitui din bucăți un întreg ,admițând că noul tată poate exercita ultimele două ,,funcții,, , dar rezervându-le pe primele două pentru tatăl natural.

Diversitatea actorilor ,a situațiilor juridice și a traiectoriilor face din negociere o problem centrală.

Neputând să se refere la norme exterioare,actorii trebuie, într-adevăr ,să instituie modalități de organizare pentru a menține o anumită coeziune a noii distribuții familial.

3.6.Efectele sentimentului de singurătate asupra adolescenților

3.6.1.Tulburări de comportament

Tulburările și dispozițiile sufletești descriu ființa umană ca fiind liniștită, violentă, curajoasă, lașă, ceea ce presupune o reacție la o situație dată specifică și, ca atare, o clasificare după tipul de reacție.

Evaluarea dificultăților care afectează condiția umană a adolescentului ai cărui părinți au emigrat nu poate face abstracție de studiul comportamentului.

Modelul individului exemplar implică atât criterii ferme, cât mai ales devianța de la personalitatea de bază integrată modelului normativ al unei anumite societăți.

Problema adolescenților cu părinți emigranți formează un complex aflat într-o continuă schimbare, și în același timp, este necesară o mare atenție a modului în care sunt folosiți termenii respectiv din literatura de specialitate, atunci când aceștia sunt abordați, deoarece nu întotdeauna reflectă realitatea și pot aduce serioase prejudicii psihice și demnității umane .

Comportamentul uman deține un conținut care depășește cu mult înțelesul inițial behaviorist de totalitate a reacțiilor adaptative, obiectiv observabil, ca răspuns la acțiunea unor stimuli din mediul social.

Marea varietate a accepțiunilor cu privire la devierile comportamentale ale adolescenților cu părinți emigranți sunt justificate, în parte, de faptul că asupra termenului de comportament nu s-a ajuns la un accord unanim din partea cercetătorilor.

Din punct de vedere psihologic, manifestările exterioare de conduită apar ca o modalitate de acțiune tipic umană influențată de însușirile temperamentale ale personalității.

Educația nu poate fi răspunzătoare decât de greșelile care favorizează un asemenea fenomen regresiv și aceasta, mai ales, în cazul când anumite elemente morbide cu influență negativă directă nu se dezvăluie în constituția individului.

Unii adolescenți cu părinți emigramți se simt singuri, abandonați, neglijați, au personalități diferite, sunt anxioși, depresivi, prezentând încontinuu diferite tulburări de comportament.

De menționat faptul că, în general toți adolescenții cu părinți emigramți

au un risc crescut de a dezvolta afecțiuni psihice, probleme emoționale sau abilități sociale deficitare.

Adolescenții cu părinți emigramți prezintă tulburări în comportament social ca urmare a inadaptabilității acestora de a forma și păstra relații cu societatea, a incapacității de a respecta regulie existente, a lipsei sentimentului de vinovăție și o tulburare profund emoțională care stă la baza celorlalte fenomene.

3.6.2.Devianța comportamentală

Devianța este ansamblul conduitelor și stărilor pe care membrii unui grup le judecă drept neconforme cu așteptările, normele sau valorile lor și care în consecință riscă să trezească din partea lor sancțiuni.

Personalitatea anormală, patologică a unui adolescent cu părinți emigranți , poate săvârși violențe în raport cu posibilele motive pe care acesta consideră că îl are.

Comportamentul violent este însă, în mod fundamental un fenomen sociologic și nu unul psihologic pe care îl are adolescentul cu părinți emigramți.

În acest sens, ea nu poate fi înțeleasă ca un fenomen sau ca un comportament detașat de un context social, neputând fi explicată doar din punct de vedere al trăsăturilor individuale sau al caracteristicilor ereditare.

Pornind de la principiul că orice individ are dreptul la un sistem de educare, în mod special și trebuie stimulat pentru a putea ajunge la un grad cât mai mare de independență, procesele psihice au un rol deosebit de important în activitatea acestuia deoarece se bazează pe faptul că reflectă realitatea deoarece drumul foarte lung pe care îl parcurge acesta este, în esență, drumul umanizării sale.

Ca urmare, adolescenții cu părinți emigramți, constituie un barometru deosebit de sensibil, pentru relevarea nivelului de conștiință pe care l-a atins în dobândirea sensului social al vieții precum și pentru indicarea gradului de gravitate a devierilor psihomorale contractate.

Concluziile desprinse de cercetările devenite clasice făcute de Lui Fris și Dunhan sunt următoarele:

●zonele de dezorganizare socială caracterizate de ruptura legăturii familiale, izolarea forțată a indivizilor, absența oricărei forme de control social și a posibilităților de comunicare furnizează cele mai mari procente de bolnavi psihici;

●anonimatul și izolarea reprezintă doi dintre cei mai importanți factori etiologici ai bolilor mentale;

●factorii ecologici (destrucția habitatului, acțiunea patogenă a cartierului) nu pot explica singuri incidența bolilor psihice, fiind necesară o analiză combinată, ecologică și sociologică a etiologiei acestora; spațiul social, și nu spațiul geographic ca atare, este acela care determină comportamentul de tip patologic.

Se înțelege că aceste concluzii sunt valabile doar pentru spațiul social, din societatea occidentală, în țările socialiste umanizarea mediului și reducerea disproporțiilor dintre zone reprezentând o parte componentă a politicii de stat, la fel ca și ansamblul de măsuri elaborate în scopul prevenirii morbidității datorate bolilor psihice.

3.7. Impulsivitatea –bariera in reusita școlară

3.7.1. Conceptul de impulsivitate

Impulsia corespunde în general unei trebuințe imperioase și se traduce acte incoercibile,adesea periculoase ( furturi,acte de violență).

Sub influența educației, individul normal reușește să-și stăpânească impulsiile,dar unii subiecți se lasă biruiți de ele.

Impulsia se deosebește de compulsie , în sensul că acesta din urmă se impune subiectului după o luptă anxioasă,pe când cea dintâi este acceptată imediat .

În rândul acestui subcapitol se reunesc mai mulți factori ,din care trebuie amintit:

Incompetența socială vădește nedezvoltarea capacității specific implicate. Aceste capacități specifice de a stabili relații sociale au o mare popularitate de conducere în relațiile interpersonale întâlnite de multe ori adolescenți.

Pentru adolescenții cu părinți emigranți emoțiile implică totodată și cunoașterea realității , când ei se văd dintr-o dată singuri, lăsați în grija rudelor.

La polul opus, întâlnim modelul lui R.Plutchik , care redă cel mai adecvat realitatea emoțională și este și cel mai practic.

Acest model mai este numit și ,,modelul mixturii. Conform acestui model, se întâlnesc opt emoții bazale:

●anticipația●furia●bucuria

●acceptarea●surpriza●teama●durerea.

Structurarea afectivității întâlnită la adolescenții cu părinți emigranți, se obține prin combinarea celor doi factori. Fiecare emoție de bază poate fi schimbată prin intensitate, generând diferite nuanțe ale experienței affective.

Exemplu: emoția primară de teamă poate varia de la timiditate până la panică și teroare (trecând prin sentimentul de frică).

Cu toate acestea, se poate spune că în în clasificarea emoțiilor pe lângă intensitatea (care exprimă gradul activității sau forței de declanșare), la adolescenții cu părinți emigranți trebuie să se ia în considerare și alte două criterii la fel de importante:

●Apropiere —îndepărtare;

●Plăcut —neplăcut.

Primul criteriu exprimă tendința de orientare și căutare a unor stimuli și de evitare, respingere a altora.

Statistic ,,tendința spre” este declanșată de stimuli care provoacă plecarea, iar tendința de respingere este provocată de stimuli asociați cu trăiri negativiste. Această dimensiune este relativ independentă de ,,plăcut-neplăcut”.

Exemplu: furia este neplăcută, dar ea poate provoca o apropiere de obiecte care formează ținta atacului, la fel o emoție care este acompaniată de note plăcute poate implica o tendință de evitare (ocolire).

Criteriul ,,plăcut-neplăcut” permite adolescenților cu părinți emigranți să distingă între emoții de același grad de intensitate. Astfel teroarea și extazul pot avea același nivel de activitare intensitate, dar se diferențiează ușor după semn.( Constantin Stanciu,2009)

Fiecare adolescent cu părinți emigranți

se caracterizează printr-o formulă proprie a dinamicii emoționale:

●unii adolescenți aleg un prag de activare scăzut-sunt ,,emoții”;

● alții posedă o mare rezistență la acțiunea factorilor afectogeni-sunt ,,nemotivi”, ,,reci”;

● unii vor fi preponderant, triști, anxioși, timorați sau preponederent, exuberanți, volubili, veseli.

Formula echilibrului emoțional nu este nici determinantă, înnăscută, nici imuabilă, invariant; ea se elaborează în cadrul comunicației ,,largi”.

Perturbarea echilibrului afectiv ca urmare a acțiunii unor factori stresanți, tensionali determină serioase deficite de adaptare culminând cu apariția stărilor reactive și a ,,structurilor neurotice”.

Psihologul Michael Lamport Commons, spre exemplu a stabilit trei stadii de dezvoltare mintală după perioada copilăriei fiecare dintre ele implicând capacitatea de face raționamente abstracte cu privire dintre ele implicând capaciatea de face raționamente abstractate cu privire la realizările stadiului anterior.

Psihologul John Baron a mers pe direcția de a forma la oameni posibilitatea de a învăța să le formeze deprinderi de gândire rațională.

Baron a arătat că atunci când o problemă are un anumit grad de ambiguități se formează cel puțin două tabere ce își formează opiniile cu multă vehemență.

El consideră că asemenea dezacord și emoții puternice decurg dintr-o absurditate subtilă a gândirii umane.

Sternberg consideră că unele dintre probleme obișnuite din viață nu pot fi incluse până din sfera inteligenței. El oferă o listă de factori care subimează activitatea inteligenței:

● lipsa de motivație;

● incapacitatea de a persevera;

● impulsivitatea și necunoașterea limitelor proprii.

Și conflictele între adolescenți sunt destul de frecvente.

De regulă, conflictele sunt legate de tendința indivizilor de a atinge un același obiectiv sau de a obține un anumit prestigiu.

Generate de situații cotidiene, ele au în general un caracter efemer, izbunesc pe neașteptate, sunt mai mult sau mai puțin violente și se sting tot așa de brusc cum au început.

Firește, în funcție de temperamental fiecăruia și de educația primită în familie, nu toți adolescenții au conflicte cu alții .

Dacă primele sunt inofensive și fără urmări, cele din a doua categorie trebuie luate în seamă pentru a putea fi suprimate sau măcar atenuate.

Atitudinea permisivă a părinților stimulează tendința adolescentului de afirmare, dar efectele pot fi altele decât cele dorite.

Adolescentul poate adopta comportamente de opoziție, intoleranță la frustrare, crize de mânie, ostilitate față de orice cerință exprimată de părinții lui emigranți , ceea ce poate degenera obstacole care pot fi des întâlnite în procesul de instruire-învățare.

Nu mai puțin dăunătoare este atitudinea prea severă a părinților față de adolescent. Aceasta nu lasă loc inițiativei a adolescentului îl obligă să se supună necondiționat, ceea ce poate duce, de asemenea, la ostilitate din partea acestuia, agresivitate în raport cu frații sau cu colegii, conflicte între părinți și copii.

Părinții prea severi recurg deseori la metode violente de disciplinare a copilului. Unii folosesc, ca metodă de educație, pedeapsa corporală prin care obțin momentan ascultare din partea copilului.

În mediul familial pot fi considerate obstacole pentru activitățile de instruire-învațare și dezaprobarea copiilor în atitudinea și comportamentul părinților.

●lipsa dragostei, a înțelegerii și grijii față de copii;

●alcoolul; ●cearta, bătaia; ●divorțul;

●nemunca (din rea voință, dar și șomajul); ●absențe din familie;

●lipsa sfatului dat copiilor; ●îngrădirea libertății;

●exigența exagerată; ●îngăduința exagerată;

●fumatul; ●abandonul; ●încălcarea legii; ●stresul;

●să-l pună pe copil să cerșească;

●minciuna, înșelătoria;

●destrăbălarea; ●egoismul;

●,,să-mi ordoneze viața după poftele lor”;

●descărcarea nervilor pe copil;

●indiscreția; ●lipsa dialogului; ●discriminarea între frați;

●anumite trăsături temperamentale.

Una din problemele educației în familie care contribuie din plin la obstacolele întalnite în activitățile de instruire-învațare la adolescenții cu părinți emigranți este disciplinarea acestuia.

Aceasta este, inițiată de părinți în concordanță cu părerea lor despre supunere și autoritate, despre dependența și autonomia pe care sunt dispuși să o acorde adolescentului lor.

Multe dificultăți pe care le întâmpină școala cu anumiți adolescenți ai căror părinți sunt emigranți – ,,dificili”, indisciplinați, inadaptați etc.- își au originea în disfuncționalități ale mediului familial.

Stresul, alternarea socială și personală a părinților, însoțite, deseori, de comportamente aberante afectează armonia maritală a părinților mergând până la destrămarea familiei.

Mulți dintre adolescenți proveniți din familii cu părinți emigranți au carențe comportamentale și emoționale în relațiile cu colegii, cu profesorii,cu școala.

Instabilitatea comportamentală și anxietatea, izolarea de grup și violența în raport cu colegii, dificultăți în activitatea de învățare, refuzul de a frecventa școala.

Rolul specific al profesorului va fi acceptat de către adolescent cu mai multă sau mai puțină dragoste, cu mai multă sau mai puțină teamă în funcție de aptitudinile pedagogice ale profesorului .

Presiunile exercitate de școală asupra adolescentului cu părinți emigranți pentru a învăța și a respecta un program mult mai restrictiv generează în foarte multe cazuri un sentiment de insecuritate.

3.7.2.Obstacole care țin de mediul socio-familial

Rolul familiei ,ca principal mediu de dezvoltare psihică a adolescentului, este foarte important mai cu seamă în etapele timpurii ale dezvoltării sale ( după cum menționează și P.Osterriet sau G.C. Parsons , în lucrările lor ).

Extrem de importante pentru acțiunile și stabilitatea familiei sunt relațiile de comunicare și interacțiunile membrilor ei.

Datorită responsabilității zilnice a interacțiunilor dintre membrii săi,familia exercită o influență puternică în ceea –I privește pe adolescenți ( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.126,2008)

Familia se impune ca factor cu cea mai puternică influență asupra adolescentului prin continuitate ,afectivitate și autoritate gradul ridicat al influențelor educative familial se datorează faptului că familia acționează de la început și în permanență cu forța exemplului viu și direct.

Având o influență determinantă asupra formării adolescentului ca membru activ al societății,pe deplin conștient de drepturile și îndatoririle ce-i revin în această calitate,funcția socializatoare a familiei se realizează în patru situații specifice:

●situațiile de educație morală ,având la bază relațiile de autoritate prin intermediul cărora i se furnizează adolescentului regulile morale;

●situațiile de învățare cognitivă prin care adolescentul depinde de sistemul de cunoștințe,aptitudini și obișnuințe necesare conviețuirii în societate;

●situațiile ajungând invenția și imaginația,prin intermediul cărora se dezvoltă capacitățile creatoare și gândirea participativă .(Dr.I.Străchinaru,pg.27,2008)

Majoritatea studiilor inteprinse au scos în evidență următoarele tendințe care caracterizează familia în societatea modernă:

Eliminarea sau diminuarea funcției economice a familiei și implicit,redistribuirea rolurilor între membri.

Această tendință apare complementară cu o serie de schimbări în viața familială care poate afecta în mod direct sau indirect procesul de învățare a adolescenților:

●Creșterea laturii de consum în defavoarea economiei casnice;

●Separarea locului de muncă de domiciliu;

●Înlăturarea dependenței economice a unuia dintre parteneri în raport cu celălalt;

●Modificarea diferenței între sexe în privința drepturilor și îndatoririlor;

●Determinarea valorii copilului în funcție de prestigiul profesional și nu de rolul familial.

Diminuarea funcției socializatoare a familiei și redistribuirea ei instituțiilor sociale cu rol formativ specializat (școală,mass-media).

Această tendință implică trecerea de la tipul afectiv de educație la tipul instrumental ,ceea ce atrage după sine o serie de modificări în formarea personalității și interiorizarea valorilor sociale ale adolescenților:

●Reducerea comportamentului reproductiv al adolescenților în raport cu cel al părinților

●Micșorarea rolului afectivității

●Extinderea universului de referință.

Absența relativ îndelungată a ambilor părinți din cămin,pentru îndeplinirea sarcinilor profesionale,împreună cu solicitările fizice și nervoase ale locului de muncă,au o influență negativă asupra educației adolescenților ,slăbind coeziunea tradițională a vieții de familie. .(Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru ,pg.48,2009)

Familiile dezorganizate au în mod caracteristic afectat tiparul de comunicare,iar echilibrul familiei este sever tulburat de existența conflictelor.

Se cunosc situații în care din diferite motive survin neânțelegeri,reproșuri,tensiuni între soți.În aceste condiții interacțiunile dintre părinți-copii au mai mult de suferit.

Pierderea unei legături semnificative în familie înlocuită de o relație restantă neadecvată stă la originea stresului psihosocial întâlnit la mulți adolescenți,fapt ce poate constitui un obstacol în procesul de învățare a acestora.

Balanța emoțională a adolescenților poate fi înclinată nu numai de un șoc puternic,ci și de o serie de distrupții de mai mică intensitate ,care se repetă însă un timp mai îndelungat. (Rodica Ciurea Codreanu,pg.45,2010)

Familiile cu relații disarmonice constituie și cadrul în care nu pot exista relații normale de comunicare între părinții emigranți și adolescenți. (Mircea Piticaru,pg.65,2004)

Așadar mediul socio-familial poate fi sursă de supraâncărcare a adolescenților prin :

●Insuficienta preocupare din partea unor familii pentru îndrumarea și controlul adolescenților ,pentru organizarea unui program de viață și de activitate raționale ;

●lipsa de interes a unor familii pentru organizarea timpului liber al adolescenților;

●nivel de aspirații și solicitare exagerate din partea unor familii în raport cu vârsta și interesele adolescenților.

3.7.3.Separarea părinților emigranți echivalează cu o condamnare

educativă a adolescenților ?

O astfel de perspectivă ,,mizerabilistă,, asupra familiilor emigrante este supusă în ultimul deceniu ,în mod deosebit în literatura franceză,unor critici severe care vizează atât perspectivele teoretice ( de fapt ideologice) de abordare a fenomenului,cât și metodologiile utilizate.

În plan ideologic,controversele pe această temă sunt legate de acelea, mai generale ,între susținătorii normalități / legimității unui model familial unic-cel al familiei conjugal-parentale- și cei care revendică dreptul individului de a alege o alternativă de viață familială dintre mai multe posibile.

Marton [1949] a observat posibilitatea ,, substitutelor,, funcționale ,elemente nespecializate care preiau funcția altor elemente dispărute: este cazul mamei sau al tatălui care preia funcția paternă sau maternă ,fără a putea,totuși,evita suprasolicitarea și conflictul de rol rezultate de aici. .

Pe de altă parte,concepția privind carențele educative ale familiei (mono) parentale este marcată atât de limite logice,cât și de limite metodologice.

Ea se bazează pe postulatul conform căruia structurile familiale biparentale reprezintă nu numai mediul care poate asigura nivelurile cele mai înalte de dezvoltare psiho-afectivă și integrare socială ale copilului,ci singurul care permite o dezvoltare normală; rezultă că orice alt mediu împiedică această dezvoltare normală; rezultă că orice alt mediu împiedică această dezvoltare; o concluzie categorică este inferată pornind de la o premisă care ar trebui formulată mai curând în termeni ipotetici.

În plus ,această concluzie este rezultat al unei inducții incomplete (singura pe care orice anchetă empirică o permite) în care cazurile investigate sunt selecționate în funcție de criteriul eșecului educativ:eșantioanele sunt alcătuite din copii cu eșec școlar sau din copii delicvenți ,iar dacă ,într-un astfel de eșantion ,cei mai mulți copii provin din familii parentale,se trage concluzia-a cărei validitate este discutabilă- că există în mod necesar o carență educativă a acestui tip de familie.

Cercetările recente pun în evidență faptul că efectele ( mono) parentalității sunt relative și se exercită prin ceea ce psihologii numesc un efect de compunere a mai multor variabile intermediare.

Ideea dificultăților de investire personală a mamei singure,dominată de propiile probleme emoționale, profesionale ,relaționale ,de sănătate ,ș.a.m.d,în educația copiilor este dacă acordăm credit cercetătorilor europeni și americani,adevărată.

Totuși , aceasta nu înseamnă că toți adolescenții cu părinți emigranți,fac față situației.

Resursele (venituri, locuință,timp disponibil, nivel de instruire,stil de viață,rețele de sociabilitate,raportul cu părintele plecat,și trecutul său familial,trăsături de personalitate) de care ele dispun sunt diferite ,iar gradul în care acestea sunt mobilizate este,de asemenea ,diferit.

Unele studii arată că legătura dintre eșecul școlar al copiilor și monoparentalitate este dependentă,între altele,de situația economică a familiei,ea însăși de statutul socio-profesional al mamei,care se depreciează sensibil în urma divorțului;corelația menționată ( între monoparentalitate și eșec școlar) este prezentă în cazurile în care (mono)parentalitatea se asociează cu un nivel scăzut al veniturilor și cu o situație economică precară , instabilă.

Factorii de risc decurg în principal din situația profesională a părintelui singur care determină nu doar nivelul venitului său,ci și vulnerabilitatea sa pe piașa muncii ( în termeni de)de termeni de fragilitate,de dependență,de uzură psihologică etc)

Reușita școlară mai slabă se asociează,de asemenea,unui nivel cultural scăzut al familiei [Martin,1992],respectiv unui nivel scăzut al studiilor mamei.

Un alt factor important este reprezentat de condițiile în care se instalează (mono)parentalitatea;cei mai afectați sunt copiii familiilor divorțate,iar dintre aceștia,cei ai căror părinți se separă într-o atmosferă puternic conflictuală.

Factorul cel mai distructiv al divorțului este,probabil,angoasa legată de conflictele care îi agită pe foștii parteneri și care destramă familia monoparentală [bourguignon ,1985,citată de pitroiu,1994:181 ]

Rețelele de sociabilitate pot stimula conflictele între foștii parteneri și pot,de asemenea,construi un statut aparte al copilului,printr-un lanț de ,,etichetări,, .

De la grupul de egali care remarcă,,anomalia,,,la mediul familial și social care o subliniează,la instituția școlară care reperează pentru a face din ea cauza eventualelor dificultăți,lanțul,,etichetărilor,, este lung, iar acestea vor acorda efectiv,,copilul rezultat din divorț,, un statut particular.

Citându-i pe Neyrand și Guillot,Apitrou scrie:,, Ceea ce are importanță pentru dezvoltarea copilului este mai puțin forma familiei cât atitudinea anturajului,, .Rețelele de sociabilitate,în special rețelele de rudenie,pot stimula sau inhiba exercitarea rolurilor educative de către părinți sau pot funcționa în calitate de ,, canale de transfer,, a acestor roluri,pe durata crizei sau pe termen mai lung,către familia de origine a adultului sau către alte persoane.

Potrivit opiniei lui A.Pitrou,susținută cu trimiteri la un număr mare de anchete empirice,teza carențelor educative care survin în mod fatal odată cu separarea de unul dintre părinți este inconsistentă: în astfel de cazuri,buncii se consideră adesea puternic implicați în dezvoltarea nepoților ,până la a exercita roluri de suplinire educativă,iar diferiți membri ai rețelelor ( în special surori ale mamei sau ale tatălui) contribuie la restabilirea echilibrului familial,acordând ajutor moral și material ,cu precădere în perioada de criză a separării .

Solidaritatea rețelelor se manifestă frecvent în mediile defavorizate,dar ea devine efectivă și eficientă în cazul mamelor active profesional;pentru femeile fără calificare și fără proiect familial,sprijinul rămâne de multe ori ineficace ori este chiar absent,datorită precarității economice a rețelelor.

Adolescenții care ,la cinci ani după emigrarea părinților ,au depășit în mare măsură șocul inițial sunt beneficiarii unei atitudini de angajare din partea ambilor părinți,împreună sau separat ( contactele cu tatăl sunt frecvente ,iar relațiile cu ambii părinți sunt descrise ca bune).

Experiențele trăite în familiile de origine ,distribuția rolurilor domestice și educative în familia conjugal- parentală ,natura raporturilor conjugale și a relațiilor adolescenților cu fiecare dintre părinți modelează implicarea educativă a acestora din urmă:

[…]în ciuda importanței unor determinisme parentale după plecarea părinților ,nu se pune problema să neglijăm nici dinamica familială și individuală,care permite punerea în practică a unui mod de funcționare familială ,nici conținutul experienței proprii a partenerilor în materie de viață familială:fiecare este un tată sau o mamă pe măsura propriei sale istorii .

Rezultă că,dacă copiii aparținând unor familii parentale sunt mai frecvent înregistrați printre cei care eșuează școlar sau manifestă comportamente asociale,nu (mono)parentalitatea în sine trebuie pusă în discuție ,ci situația socială particulară a familiilor respective ,caracterizată printr-un cumul de factori ,,de risc,, :studiile dezvăluie faptul că cele mai multe dintre mamele emigrante au un statut socio-profesional,un nivel al veniturilor și un nivel educațional scăzute,preferă despărțirea din culpă care implică importante costuri psihologice și sociale ,aparțin unui mediu cultural tradițional .

Toate cercetările-scrie Agnes Pitrou [1994:185]-convergasupra acestei constatări:,,riscul,, pentru adolescentul ,care pare inerent monoparentalității ,nu poate fi corect interpretat fără a se face referire la modul de inserție socială a părintelui care este responsabil.

3.8 Impulsivitatea – impact negativ asupra performantelor

scolare ale adolescentilor

3.8.1.Criza –problema cea mai controversata

Facand referire la ,,conceptia dramatica,, despre adolescent ,B.Zazzo aprecieaza ca dateaza din romantism, fiind dominant in secolul al XIX-lea.

Parcurgand literature hebelogica postbelica occidental,ne atrage atentia faptul ca notiunea de ,, criza,, este mai putin frecventa .

Este ,in fond ,expresia deplasarii accentului de la aspectul psihologic la cel sologic si- ca urmare –fenomenul este exprimat prin notiuni ca ,., marginalitate ,, , ,, contestatie,, , ,,nonconformism ,, etc.

Aceasta deplasare are implicatii sociale mult mai largi si mai profunde decat in trecut.De exemplu,cresterea ponderii tineretului in lumea contemporana face ca…. politica educatiei sa devina prin excelenta unul dintre aspectele esentiale ale intregului process de dezvoltare economica si sociala ,, .

Aceste aplicatii au facut pe psihologi ,pedagogi si sociologi sa-si indrepte atentia asupra cauzalitatii fenomenului ,aspect care a generat numeroase divergente ,cele mai multe gasindiu-si explicatia ,in faptul ca notiunii de criza I s-a dat un continut diferit.

In cuvantul sau la ,, discutii ,, R.Zazzo aduce date deosebit de interesante si concludente ,in acelasi timp.

Astfel el arata ca , intr-o anumita etapa psihologia a descries,intr-adevar ,cresterea ca un fenomen liniar ,dar pe baza unei conceptii fizico-chimice ,, simpliste,,.

Pe baza analizei facuta pana in present,un aspect al controversatei problem a crizei adolescentei este sufficient de lamurit ( cel putin in actuala etapa) .

Lupta adolescentilor pentru un nou statut si rol , in lumea contemporana,poate crea stari tensionale ,datorita unor procese obiective cum sunt:

-accentuarea igratiunii urbane

-redispunerea repartitiei pe varste a populatiei,modificarile dinamice ale rolului femeii.

Depinde insa de structura sociala daca un process sau altul ia forme antagonice ,sau nu :,,Procese de genul celor amintite pot devein si in societatea noastra izvorul unor disproportii si cat nu s=ar avea in vedere necesitatea reglarii constiente,bazate pe cunoasterea stiintifica ,a echilibrului dintre diferitele ansambluri sociale ,a tonalitatii sociale ,, .

Crizele si perturbarile comportamentale pot sa mai apara si din alte cause .

De exemplu,, ca effect al discordantei dintre pregatirea scolara a adolescentului ,pe de o parte ,si realitatile vietii de care se izbeste acesta dupa absolvire,, , dar in societate , prin eliminarea sistemului de invatamant ,au fost eliminate si asemenea ,, discordante ,, , fiecare absolvent- de liceu,scoala profesionala, sau facultate –avand asigurat locul de munca in specialitatea pentru care s-a pregatit.

,, Conflicte,, intre adolescent si adulti poate genera,de asemenea familia mai ales sub doua aspect.Este vorba, de exemplu , de asocierea familial, care da nastere unui ,, adolescent depresiv ,aflat in continua cautare de afectivitate ,de intelegere din partea celor din jur,,, de grselile educative ale unor parinti ,cum sunt hiperprotectionismul,slabiciunea,,,incapacitatea de a iubi ,, etc.

Este adevarat ca in timpul maturizarii sexual adolescentul se gaseste in conditii special,sub mai multe aspect :

•nu cunoaste dimensiunile si semnificatia acestor schimbari-adesea nu are nici chiar elementara lor explicatie stiintifica;

•atractia sexual creeaza stari psihologice care il pot depasi,mai ales daca pozitia sociala sau conceptiile vor stagna mult timp exercitarea acestor noi potente ( prin prelungirea duratei studiilor,amanarea casatoriei ,sau modul cum priveste societatea data raporturile sexuale preconjungale ,mai ales la fete);

•pot aparea stari psihologice profunde ( din cauzele de mai sus)- ca sentimental de culpabilitate ,inferioritate,sau chiar frustrare,care il pot dezechilibra pe adolescent.

O educatie corespunzatoare insa , o adaptare treptata la noile situatii si toate aceste aspect negative ,pot fi preantimpinate.

Sansele sunt cu atat cat se va da atentia cuvenita fiziologiei sistemului endocrine si nervos,schimbarile importante ai petrecandu-se cele sexual fiind reflexele lor.

Forma violent a manifestarilor va fi cu atat mai usor preantampinata , daca adaptarea adolescentului- la noile situatii – se va produce progresiv,printr-o actiune educativa corespunzatoare, exercitata de catre toti factorii responsabili:parinti , medici,profesori , o literature de specialitate adecvata,pe intelesul lor ,fara a abdica de la un continut stiintific si o interpretare social- morala a fenomenului,continand chiar sfaturi .

Integrand insa maturizarea sexual in complexul codificarilor fiziologice specific varstei si ajutand pe adolescent sa inteleaga sis a le depaseasca- inclusive consecintele lor pe alte planuri-nu rezolvam problema integral ,dar un prim pas s-a facut.

Afirmand ca,, nu mai exista criza,, trebuie sa explicam si de ce-mai ales, deoarece de sensuri este vorba in principal.

Raportandu-ne la acest prim aspect pe care literature de specialitate il examineaza din punct de vedere biologic,criza dispare,intr-adevar,dar prin precizarea sensului , a continutului:

•pana la adolescent dezvoltarea personalitatii copilului se produce unitar si ritmic;

•unitar in ceea ce priveste componentele fiecarei dimensiuni sau laturi ;

•la adolescenta , insa unitatea si ritmul sufera schimbari:unele laturi ating un grad mai inalt de dezvoltare,altele raman in urma,iar ritmul nu numai ca nu mai este acelasi-accelerandu-se,in sansamblul lui- dar este diferit de kla o component la alta .

Majoritatea adolescenților sunt optimiști,reprezentând o forță pozitivă în societate ,o achiziție valoroasă pentru prezent,dar și pentru viitor,când vor deveni adulți .

Globalizarea a accelerat ritmul schimbărilor ,în timp ce structurile care au protejat generațiile trecute de tineri se erodează.

Adolescenții sunt expuși riscului sarcinilor nedorite și premature ,infecțiilor cu transmitere sexuală,,inclusive HIV și SIDA ,și sunt vulnerabil

Relațiile sociale se deplasează din stadiu centrat pe familie la un orizont mai larg în care colegii și adulții încep să joace roluri din ce în ce mai importante în viața adolescentului .

Este și perioada în care sunt câștigate noi cunoștințe și deprinderi și se formează atitudini noi . ( Vasile Nițescu,pg.45,2008)

Deși decada de vârstă între 10 și 19 ani oferă o limită de timp pentru definirea adolescenței,este important să se înțeleagă că schimbările din această perioadă nu pot fi associate în mod précis anumitor vârste .

Acest lucru este datorat variațiilor legate de apariția și durata schimbărilor între indivizi.Mai mult decât atât , această perioadă de tranziție este percepută în mod diferit de diverse culturi ;percepția ei este determinată în mod clar de factori sociali,economici și culturali .

În adolescență se completează și se fixează programul eredetitar stabilit,se afirmă mult copii.

Tinerii de ambele sexe se simt,în această perioadă,atrași între ei,relațiile lor dobândind tot mai mult o motivație interioară.

Așadar trecerea prin adolescență diferă de la un individ la altu ,în funcție de sex , de mediu social și anumite circumstanțe speciale .

Adolescența este perioada explorării și exprimării sexualității .Mulți adolescenți,își încep viața sexuală în această perioadă,în cadrul său,în afara căsniciei .

Adolescenții ,mai ales cei romantici,sunt preocupați de dragoste,sunt curioși,au sentimente frumoase și pure. (Francoise Dolto,pg.65,2010)

Gândurile lor de viitor se îndreaptă spre o familie cu copii ,către idealurile profesionale și morale.

Din punct de vedere biologic, la baza atracției dintre tinerii de sex opus stă instinctual sexual.

În general ,bărbatul,datorită unui instinct sexual mai intens,se manifestă mult mai fățiș față de sexul opus.

Tocmai acest instinct trebuie educat și dirijat cu multă precauție și înțelegere

Maturitatea sexuală se caracterizează,în acest moment,prin dezvoltarea morfo-funcțională a organelor genitale interne și externe . Adolescentul are o labilitate crescută și este preocupat de el însuși.Acest lucru se simte mai mult la băieți decât la fete. ( Vasile Nițescu,pg.47,2008)

Băiatul nu mai face o selecție riguroasă a partenerei,ci se mulțumește cu satisfacerea rapidă a impulsurilor sexuale.

La polul opus , fata ,delicată și grațioasă,are instinctual sexual, slab dezvoltat,deși din punct de vedere morfo-funcțional el este mult mai precoce.

Pe fondul unei afectivități crescute,alegerea partenerului se realizează cu mai mult discernământ partenerului se realizează cu mai mult discenermânt.

Ea dorește de la bărbat vorbe frumoase și tandrețe ,mângâiere să aibă sentimental că este protejată.

În dragoste,școală a sentimentelor umane,există multe renunțări și , cu ajutorul mediului social și al familiei se definește comportamentul psiho-social și tero-sexual.

Stabilitatea unor legături între doi tineri de sex opus se face însă mai greu acum, deoarece tânărul adolescent poate avea prezente încă trăsături psihologice reminiscente din copilărie,un impuls sexual slab sau interdicții prea mari.

Acestea impun realizarea sa pe linia unei sexualități normale,ducând la o incidență crescută a masturbației sau a autoerotismului,manifestări frecvente dealtfel la adolescenți,în special la băieți.

Orientarea psiho-sexuală a adolescentului este determinată de o serie de cause,cum ar fi cele hormonale,ereditare, influența mediului familial și social cultural,gradul de instruire ,maturizare sexuală sau alți factori dobândiți prin experiența vieții .Merită să accentuez faptul că adolescenții formează un grup divers .

De exemplu,un băiat de 12 ani se află într-un stadiu diferit de dezvoltare față de unul de 18 ani.În mod similar,este diferit și de o fată de 12 ani,fără a se lua în seamă faptul că diferențele fizice sunt eventuale. (Francoise Dolto,pg.67,2010)

În anul 1932 , Karl Jung, în una din lucrările sale spunea că nimeni nu poate forma prin educație personalitatea pe care el însuși nu o are. Și nu copilul, ci numai adultul poate ajunge să aibă personalitate, rod pe deplin maturizat al realizărilor unei vieți trăite cu acest scop. Căci formarea personalității nu presupune nici mai mult nici mai puțin decât dezvoltarea optimă a unei ființe individuale, particulare, în toată deplinătatea sa. In nici un caz nu trebuie să uităm ce număr nesfîrșit de condiții trebuie să fie îndeplinite aici. Este nevoie aici de toată viața unui om, cu toate aspectele sale biologice, sociale și psihologice. (C.G. Jung , 2008)

Aceste rânduri surprind faptul că dificultățile de ordin fizic , emoțional sau mental ,cu care se confruntă orice adolescent , își au originea în cinci urmări importante (respingerea , abandonul , umilirea , trădarea și nedreptarea ).

Mediul de proveniență ,relația afectivă a adolescentului cu părinții săi ,în special cu mama ,sunt factori direct răspunzători pentru vindecarea acestora .

Prin adâncirea rănilor , de fapt adolescenți și adulți mai târziu ,ajung să-și creeze mai multe măști , pe care le folosesc pentru a se apăra împotriva suferințelor trăite , afrustrărilor acumulate ,dorind să ascundă de ei și de ceilalți ,ceea ce încă nu au putut rezolva . (Iolanda Mitrofan , 2008 )

Importanța măștii a fost creată în funcție de intensitatea rănii .Cu cât rana este mai semnificativă cu atâtadolescentul va avea mai mult de suferit ,fapt ce o obligă să poarte mai des una din măștile pe care le consideră responsabile pentru fiecare rană .

Adolescenții sunt deseori vulnerabili față de factorii de stres incluzând provocările cauzate de societate sau familie.

Aceste vulnerabilități ,la care se adaugă și carențele familiale ,pot duce la manifestarea comportamentelor riscante provocând de multe ori deteriorarea sănătății mentale sau emoționale . (Dubrovina I . 1990 )

Pe de altă parte unii adolescenți comunică de multe ori cu prietenii ( pe care încearcă să-i aibă) acordând atenție nevoilor stresante care intervin pe plan psiho-social.

Nu trebuie uitat faptul că lipsa controlului poate determina asupra adolescentului efecte negative în planul rezultatelor școlare sau a adoptării de comportamente deviante .

De asemenea lipsa afectivității parentale ca și consecință implicită a abandonului adolescentului, este de natură psihologică sau comportamentală .

Din punct de vedere psihologic devianța de comportament apare drept o abatere variabilă , mai mult sau mai puțin evidentă , a comportamentului , gândirii și identității adolescenților de la normalitatea psihică , adesea etichetată și sancționată .( Turliuc ,2007)

Acesta este sensul adevarat al crizei.

3.8.2.Marile cautari si nevoi ale adolescentilor

In cautarea unei noi identitati .Transformarile ce se produc in intreaga structura a personalitatii adolescentului nu raman fara urmari,sub aspect foarte variate.

Tocmai aceste ,,urmari,, trebuie bine cunoscute de educatori,fiindca lor le revine raspunderea de a conduce procesul general al personalitatii,process care prezinta particularitati in fiecare etapa a dezvoltarii.

In cadrul numeroaselor particularitati pe care le prezinta procesul formarii si dezvoltarii personalitatii adolescentilor,un loc important il ocupa ceea ce psihopedagogia numeste tot mai frecvent,,marile cautari si nevoi,, considerandu-se ,in acelasi timp ,ca gradul de satisfacere a acestor nevoi ,armonizarea lor cu cerintele societatii contemporane si orientarea justa ( a cautarilor) joaca un rol ce nu poate fi neglijat in practica educationala.

Una dintre ,, marile cautari ,, de la varsta adolescentei este cea a unei noi identitati ,,

Dialectica identitatii si identificarii si rolul ei in reasezarea personalitatii adolescentului a fost dezvaluita de Kerstemberg,E , care considera ca datorita interactiunii dintre transformarile fiziologice si procesul integrarii in societate are loc o restructurare a personalitatii adolescentului,atat in relatiile ci sine ,cat si in relatiile cu altii .

Constient de noile sale posibilitati de respingere,, copilul care a fost,, si cauta sa arate acest lucru si anturajul sau,in forme variate ( excentricitate,modificarea ortografiei prenumeleui).

De aceea se si afirma ca : ,,Nu este dificil de vazut relatia intre astrfel de cautari si tentative adolescentului de a se afirma ca o personalitate singular,originala […] de a-si fabrica o (noua) personalitate si identitate; este astfel usor de a descoperi narcisismul si megalomania proprii adolescentului si- subiacent- incertitudinea privind ce este el in realitate .

Dialectica identitate –identificare dobandeste adevaratele ei dimensiuni pe plan pedagogic,fiind strans legata de integrarea sociala si conditionata de noile valente ale personalitatii adolescentului .Chiar in conditiile noilor posibilitati,abandonarea vechii identitati il poate descumpani.

Cautarea echilibrului prin noi identificari,descoperirea noii identitati- in conditiile incertitudinii cu privire la ce este el in realitate-nu sunt usoare si pot duce nu numai la dificultati de integrare,ci si la manifestari dse neconformism.

Pentru a evita asemenea fenomene,educatorii si consilierii scolari trebuie sa stie pe ce posibilitati ale adolescentului se pot sprijini,in ce directii se in dreapta cautarile sale,ce pericole il pot pandi.

Daca dialectica-identificare presupune cu prioritate o restructurare profunda a personalitatii,atat in relatiile cu sine,cat si cu altii,inseamna ca este strans legata de formarea constiintei de sine,considerate,in psihologie,de intelegerea propriei personae ca subiect al activitatii saociale.

Intr-adevar,constiinta individuala,implica sub toate formele ei,o raportare a subiectului la sine insusi ( reflectarea propriului sau corp,a propriei sale vieti psihice,a trairilor strict personale),insa ,, numai confruntandu-se cu lumea dinafara in procesele de constiinta,omul capata condstiinta propriei sale existente,devine constient de sine.

Daca in formele sale elementare ( constiinta de corp propriu si constiinta starilor sale subiective),constiinta de sine apare in copilarie,abia la adolescent atinge treapta superioara,concretizata in capacitatea de a intelege rolul sau social ,,

Cu toate ca-potential- adolescentul poseda aceasta capascitate superioara copilului ,in activitatea educational este util sa se tina seama de doua particularitati si anume꞉

•ritmul trecerii de la treptele inferioare la formele superioare,ca si bogatia constiintei de sine,nu se realizeaza spontan, ci sub influenta si conducerea unei munci educative complexe desfasurata integul parcurs al scolaritatii;

•capacitatea de apreciere obiectiva a personalitatii altora ( ca element component al constiintei de sine) nu este nici sufficient si nici uniform dezvoltata la adolescenti.

O alta posibilitate pe care se bazeaza adolescentul in cunoasterea si raportarea propriei personae la mediul extern ( altii in societate si in ansamblu) consta in dezvoltarea capacitatii sale dew cunoastere generalizata si abstractizata- a gandirii,deci- fapt unanim recunoscut de psihologi,care considera ca,intr-adevar,adolescentul ,, este capabil sa gandeasca in abstract,el poate sa gandeasca asupra lui.

Astfel zis,este aparitia gandirii formale,ceea ce justifica acest eveniment capital care este aparitia vietii interioare , in sens de introspective,de aprofundare,de meditatie.

Intreaga literature de specialitate (psihopedagogica,psihologica,sociologica),acrediteaza idea ca la debutul ei ( 14 ani),adolescent se caracterizeaza prin indepartarea de vechea identitate si cautarea unor noi identitati,concretizate in modele si idealuri de viata.

,,Modelele,, au un caracter mai conctret si fac referire la personae din anturajul imediat al adolescentilor ( parinti, rude apropiate,colegi,prieteni) pe care acesta cauta sa il imite-in parte,sau in ansamblu.

,,Indealul ,,- detasandu-se de personae concrete- este conceput de adolescent ca o nazuinta,aspiratie spre mai bine,spre perfectiune chiar , prin raportarea la intreaga personalitate ( gandire,afectivitate , actiune) constituind o viziune generala,globala,asupra comportamentului in viitor.

Spre deosebire de model,idealul este elaborate de adolescent,este ,, creionat ,, de el, ca urmare a generalizarii cunoasterii si experientei de viata .

Relatia stransa si preocuparea deosebita a adolescentilor pentru acumularea de valori – in cautarea noii identitati- i-a facut pe unii psihologi sa caracterizeze adolescent ca fiind perioada cunoasterii si aprecierii valorilor.

Si aceasta cautare de valori a adolescentilor ,este necesar sa fie sprijinita de catre educatori,din aceleasi considerente amintite pana acum in aceste pagini.

CAPITOLUL 4

METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1 Obiectivele si ipotezele cercetarii

Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece atât consilierea părinților care migrează cât și a adolescenților ai cărui părinți sunt plecați , joacă un rol deosebit de important în viața socială și trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode active din ce în ce mai perfecționate , care vizează inițial menținerea și readucerea acestora într-o stare fizică și psihică satisfăcătoare .În această idee obiectivele lucrării urmărite au fost :

●consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate a temei și nivelul la care se află cercetările din domeniu;

●stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi verificate;

●redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetări în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu.

●îmbunătățirea statusului emoțional;

●o bună inserție familială și socială ;

●identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să evaluăm imaginea și stima de sine a adolescenților ai căror părinți migrează;

●administrarea instrumentelor pe două loturi de adolescenți ai căror părinți au migrat și adolescenți care locuiesc cu părinții care , în pofida greutăților materiale și financiare refuză să migreze ;

●cotarea răspunsurilor, conform instrucțiunilor autorilor instrumentelor, realizarea unei baze de date și analiza statistică a datelor obținute, în vederea identificării tendinței, în rândul părinților care migrează , precum și a adolescenților ai căror părinți nu doresc să migreze aducând în discuție natura acestora , în ceea ce privește imaginea de sine și nivelul stimei de sine;

●pe baza observațiilor din literatura de specialitate, precum și a rezultatelor cercetării, am urmărit proiectarea unui program de intervenție, centrat pe îmbunătățirea imaginii de sine și pe creșterea nivelului respectului de sine a adolescenților ai căror părinți sunt cuprinși de fenomenul migrării .

4.1.1.Obiectivele sfecifice

Obiectivele specifice își propun să a evidențieze :

●determinarea masurii in care stima de sine,sentimentul de singuratate si impulsivitatea ar putea prezenta o problema mai mare in cazul copiilor cu parinti emigranti temporar,decat in cazul copiilor care locuiesc cu ambii parinti

●Identificarea diferentelor de gen in legatura cu stima de sine,sentimentul de singuratate si impulsivitatea.

4.2.Ipoteza lucrării

Pornind de la observațiile din literatura de specialitate, am presupus că:

In investigarea dimensiunilor stimei de sine,sentimentului de singurătate și impulsivității,comparativ la adolescenții cu parinți plecați și la adolescenții cu părinți rămași acasă,am presupus urmatoarele:

●Copiii care au părinții plecați la muncă în străinatate vor prezenta,comparativ cu copiii proveniti din familii cu ambii parinti ramasi acasa:

(1) niveluri mai scazute ale stimei de sine;

(2) niveluri mai ridicate ale sentimentului de singuratate;

(3) niveluri mai ridicate ale impulsivitatii

(4) adolescentii cu parintii plecati la munca in strainatate au rezultate scolare mai slabe decat adolescentii cu parinti ramasi acasa

(5) in randul copiilor care au parintii plecati la munca in strainatate,adolescentii din mediul rural vor prezenta niveluri mai scazute ale stimei de sine decat cei din mediul urban;

(6) in randul copiilor care au parintii plecati la munca in strainatate,adolescentii din mediul rural vor prezenta rezultate scolare mai slabe decat adolescentii din mediul urban.

●In legatura cu al doilea obiectiv al cercetarii-identificarea posibilelor diferente de gen in legatura cu dimensiunile stimei de sine,sentimentului de singuratate si impulsivitatii,am presupus ca:

(1) fetele vor prezenta niveluri mai scazute ale stimei de sine

(2) fetele vor prezenta niveluri mai ridicate ale sentimentului de singuratate

(3) baietii vor prezenta niveluri mai ridicate ale impulsivitatii

(4) baietii vor prezenta rezultate scolare mai slabe decat fetele.

(5). In lipsa afectivitatii materne ,fetele din mediul rural vor prezenta un nivel de stima mai scazuta , comparativ cu adolescentele din mediul urban.

(6) baietii din mediul rural, care au parintii plecati la munca in strainatate vor prezenta rezultate scolare mai slabe decat adolescentii din mediul urban

4.3.Metodele de cercetare

Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării subiecților și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice .Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre problemele și nevoile adolescenților ai căror părinți au migrat.

Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza convorbirilor și interviurilor purtate cu adolescenții ai căror părinți au emigrat ,dar și cu adolescenți ai căror părinți au preferat să rămână acasă.

Metoda observației a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei.

Metoda experimentlă . Experimentul a presupus o stare activă a adolescenților cu părinți plecați și a implicat o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei prezentată sub formă de tabele și grafice .

În cadrul experimentului au fost observați 61 elevi de la Liceul tehnologic Grigorie C.Moisil-Buzau (21 fete si 40 baieti) cu varste cuprinse intre 15 si 18 ani si 57 de elevi de la Colegiul tehnic Buzau (30 fete si 27 baieti) cu varste cuprinse intre15 -18 ani ani atât din punct de vedere somatic și funcțional cât și din punctul de vedere al impactului pe care migrarea unui părinte sau chiar a ambilor părinți îl are asupra lor ,influența migrării asupra comportamentului ,reactivitatea psihică a acestora la mediul ambiant și la programul la care aceștia au fost supuși .

Metoda convorbirii a constituit o variantă a interviului,pentru cercetarea distribuției opiniilor,aprofundarea unor date obținute prin alte metode,pentru sugerarea de noi ipoteze sau verificarea unor constatări.

Astfel interviul sau convorbirea directă cu adolescenții ai căror părinți au migrat s-a desfășurat după un plan dinainte stabilit urmărind obținerea datelor necesare despre adolescenții în cauză și evoluția lor precedentă cercetării.Convorbirea a presupus :

-organizarea și angajarea unor discuții cu adolescenții;

-a avut ca scop obținerea unor date referitoare la conținutul informațional ,etc.

Convorbirile au fost :

-libere-angajate spontan ,am încercat să nu intervin,nu am dirijat discuția,nu am deranjat fluxul ideațional și asociativ al adolescenților.Pur și simplu i-am lăsat pe ei să –și exprime liber ideile;

-semidirijată-am elaborat un plan dirijat bazat pe pe un plan al întregii discuții,dar am ținut cont să nu deranjez fluxul ideațional și asociativ al adolescenților.

4.4.Descrierea loturilor

În cercetarea acestei lucrări am investigat 2 loturi de adolescenti alcatuit dintr-un numar de 119 elevi :62 elevi de la Liceul Tehnologic Grigorie C.Moisil-Buzau (21 fete si 40 baieti) cu vârste cuprinse intre 15 si 18 ani , cu părinți emigrant si 57 de elevi de la Colegiul Tehnic Buzau (30 fete si 28 baieti) cu varste cuprinse intre15 -18 ani , proveniți din familii normale ,ai căror părinți au preferat să rămână acasă lângă copii.

4.5.Desfășurarea cercetării

Pe baza celor 3 chestionare aplicate, desfășurarea cercetării între cele două loturi a urmărit la ce nivel se incadreaza stima de sine , sentimentul de singuratate si sentimentul de impulsivitate a adolescentilor cu parinti emigrant comparative cu adolescent ai caror parinti nu au emigrat.

Observarea acestor momente s-a realizat în cadrul asistențelor sistematice ,în cursul lunii februarie -începutul lunii martie,pe un lot de 119 adolescenti cu varste cuprinse intre 15 si 18 ani .Observațiile au fost completate cu interviurile și chestionarele complectate individual de adolescenți .

4.6.Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor

Instrumentele de cercetare utilizate au fost chestionarul stima de sine , sentimentul de singuratate si sentimentul de impulsivitate .

În cazul cercetării am adresat un număr de 22 întrebări celor 119 adolescenți supuși cercetării ,pentru a alcătui la sfârșit foaia de profil în care sunt evidențiate notele joase și notele ridicate.

Chestionar date personale

Nume si prenume:

Clasa :

Varsta :

Sex: F/ M

Mediul de provenienta: □ urban □ rural

Parinti plecati : □ mama □ tata □ ambii

Tara unde sunt plecati:……………………..

De cand sunt plecati parintii ………………………………

Cu cine locuiesti ?

□ bunica ∕ bunicul

□matusa ∕ unchiul

□ vecina ∕ vecina

□ singur(a)

□alte persoane………………………

Cum tii legatura cu parintii?

□ telefonic

□ prin intermediul internetului

□ scrisori

□ alte mijloace…………………………

Cat de frecvent comunicatii cu parintele ∕ parintii plecati?

□ in fiecare zi

□ o data pe saptamana

□ o data la 1-3 luni

□ o data la 6 luni

□ o data pe an

□ mai rar de o data pe an

Cat timp a trecut de la ultima intalnire cu parintii?

□ o luna

□ intre 1 si 6 luni

□ intre 6 luni si 1 an

□ mai mult de 1 an

Cum tii legatura cu parintii ?

Tabelul 1.Sentimente pe care le poti trai in legatura cu propria persoana

Sentimente pe care le poti trai in legatura cu propria persoana

SCALA SINGURATATII

4.7.Etapele cercetării

Etapele după care s-a desfășurat cercetarea au fost următoarele:

În prima etapă – am studiat bibliografia existentă legată de tema propusă și modul de rezolvare al cercetării , am discutat pentru aceasta cu adolescenții cu părinți plecați,supuși cercetării și cadrele didactice implicate cu care am purtat ample discuții în privința modului de manifestare a comportamentului acestora toate acestea oferindu-mi informații în vederea întocmirii lucrării ;

În etapa a doua – am selecționat adolescenții și mi-am alcătuit grupa de studiu. Tot în această etapă am pregătit locul de desfășurare a experimentului, materialele și instrumentele necesare explorării și evaluării;

În etapa a treia – s-au efectuat metode de aplicare a interviurilor în scopul observării evoluției subiecților în cadrul parametrilor investigați pentru a face o comparație între testările inițiale și cele finale,în vederea verifcării eficienței mijloacelor aplicate.

În etapa a patra – am avut în vedere aprecierea evoluției adolescenților ,apreciind răspunsurile date și am efectuat prelucrarea rezultatelor prin prezentarea tabelelor după care am efectuat interpretarea și redactarea lucrării.

CAPITOLUL 5

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Am comparat mediile obținute de lotul adolescentilor cu parinti emigrant versus mediile obținute de lotul adolescentilor ai caror parinti refuzau sa emigreze ,bazându-mă pe chestionarul pentru evaluarea imaginii de sine, respectiv, sentimentul de singuratate si sentimentul de impulsivitate .

Precizez ca prelucrările au fost efectuate s-au realizat in baza rezultatelor aplicației SPSS 10.00 for Windows.

Tabelul prezintă datele obținute. ale variabilelor măsurate

* p < 0.05; ** p < 0.01; *** p < 0.001; ns – diferențe nesemnificative din punct de vedere statistic

Datele obținute au indicat o diferență semnificativă statistic (t = 4.91; p < 0.001) între media notelor la chestionarul pentru autoaprecierea imaginii de sine obținute de adolescenții cu părinți emigranți și media notelor obținute de adolescenții cu părinți care nu au emigrat.

Lotul adolescenților cu părinți emigranți au obținut note, în medie, semnificativ mai mari la autoaprecierea imaginii de sine, comparativ cu adolescenții cu părinți ce nu au emigrat.

Datele obținute au indicat o diferență semnificativă statistic (t = 4.91; p < 0.001) între media notelor la chestionarul pentru autoaprecierea imaginii de sine obținute de adolescenții cu părinți plecați și media notelor obținute de adolescenții la care părinții nu doresc să migreze.

Lotul adolescenților cu părinți emigranți au obținut note, în medie, semnificativ mai mari la autoaprecierea imaginii de sine, comparativ cu adolescenții ai căror părinți nu doresc să emigreze.

Grific 1..Media de autoapreciere a imaginii de sine a adolescenților

Conform observațiilor lui Carl Rogers, cu cât nota la chestionarul de autoapreciere a imaginii de sine este mai ridicată, cu atât discrepanța dintre Eul actual și cel ideal, percepută subiectiv de o persoană, este mai ridicată.

Analizând datele din tabel, rezultă clar tendința adolescenților cu părinți emigranți de a prezenta o discrepanță mai mare între Eul actual și Eul ideal, comparativ cu adolescenții ai căror părinți nu au emigrat.

Așadar, datele pe care le-am obținut au confirmat prima dintre ipotezele generale (și de lucru) de la care am pornit.

Acest rezultat confirmă observațiile din literatura de specialitate, care arată dificultățile pe care le întâmpină adolescenții cu părinți emigranți în ceea ce privește formarea reprezentării despre propria persoană.

Acestor adolescenți le lipsesc reperele (părinți), despre care știm că ,aceste repere ,joacă un rol foarte important în formarea imaginii de sine, prin judecățile de valoare pe care le emit referitor la persoana adolescenților , când la această vârstă, personalitatea lor este în continuă schimbare printre care pot fi anumite prejudecăți ce fac referire la conduită, competențe, capacitate de interrelaționare, etc.

Comparațiile între mediile obținute de adolescenții cu părinți emigranți și mediile obținute de adolescenții cu părinți care nu au emigrat la scala ETES, destinată evaluării stimei de sine globale și a componentelor acesteia, au indicat diferențe semnificative statistic pentru următoarele patru dimensiuni legate de stima de sine:

●sine emoțional (t = – 2.72; p < 0.01),

●sine social (t = – 2.39; p < 0.05),

● sine școlar (t = 2.50; p < 0.05)

● sine proiectiv (t = – 2.04; p < 0.05)

Cele două loturi de adolescenți nu s-au diferențiat semnificativ, în ceea ce privește nivelul global al stimei de sine, deși lotul de adolescenți cu părinți emigranți a obținut o medie mai scăzută, comparativ cu lotul adolescenților ai căror părinți nu au imigrat.

Pentru prima dimensiune legată de stima de sine, diferența a fost semnificativă în favoarea lotului de adolescenți ai căror părinți nu au emigrat,obținând o medie mai mare, comparativ cu adolescenții cu părinți emigranți.

Acest rezultat trebuie interpretat din perspectiva lipsei de afectivitate și a carențelor în planul conduitei emoționale, specifice în cazul acestor adolescenți

Legăturile afective slabe sau chiar absente, pe care adolescenții cu părinți emigranți le au cu aceștia ,își pun amprenta asupra capacității acestora de gestionare a emoțiilor, asupra maturității în planul conduitei emoționale.

Și pentru cea de-a doua dimensiune a stimei de sine, a adolescenților ai căror părinți nu au emigrat au obținut o medie mai mare, comparativ cu adolescenții cu păronți emigranți.

Acest rezultat trebuie privit din perspectiva dimensiunii sociale, specifice dezvoltării adolescenților cu părinți imigranți.

Într-adevăr, o caracteristică a mediului socio-economic o constituie sărăcia relațiilor interpersonale și a celor afective, adolescenții cu părinți emigranți ,având un cerc restrâns de prieteni și de persoane semnificative, precum și competențe slab dezvoltate, în ceea ce privește interrelaționarea.

Este normal ca autopercepția acestor adolescenți , legată de această stare, să influențeze nivelul stimei de sine, legată de competențele în plan social .

Rezultatul obținut ar putea constitui expresia unei reprezentări nerealiste în rândul adolescenților cu părinți emigranți, cu privire la propriile lor competențe, aceștia manifestând tendința de a-și percepe propriile lor competențe cu mult peste nivelul real la care se situează.

La fel de plauzibilă este și ipoteza potrivit căreia, adolescenții cu părinți emigranți,manifestă voluntar tendința de a exagera dimensiunile legate de propriul sine, reușind astfel să se autoprezinte într-o lumină care să le fie favorabilă.

Așadar, datele pe care le-am obținut, în urma efectuării comparațiilor între mediile obținute de adolescenții cu părinți emigranți comparative cu adolescenții ai căror părinți nu au emigrat, au confirmat parțial și cea de-a doua dintre ipotezele generale (de lucru) de la care am pornit .

În această lucrare, datele obținute au confirmat prima ipoteză generală de la care am pornit și parțial pe cea de-a doua.

Adolescenții cu părinți emigranți au obținut o medie semnificativ mai mare a notelor la autoaprecierea imaginii de sine, comparativ cu adolescenții ai căror părinți nu au emigrat , ceea ce semnifică o discrepanță mai accentuată între percepțiile cu privire la propriul Eu actual și expectanțele legate de devenirea Eului (Eul ideal).

În schimb, diferența între media notelor la stima de sine globală, obținută de lotul adolescenților cu părinți emigranți și media notelor, obținută de lotul adolescenților ai căror părinți nu au emigrat ,tendința de a emigra a fost nesemnificativă statistic.

Cu toate acestea, adolescenții cu părinți emigranți au obținut, în comparație cu adolescenții ai căror părinți nu au emigrat,medii semnificativ mai scăzute la dimensiunile stimei de sine legate de sinele emoțional, sinele social, respectiv de sinele proiectiv.

Cercetarea a evidențiat o discrepanță între Eul actual, perceput de părinții cu adolescenți plecați și Eul ideal – ceea ce ar dori aceștia să ajungă.

Această discrepanță este expresia unor dificultăți, pe care adolescenții cu părinți emigranți le întâmpină în cunoașterea de sine.

De aceea, consider că un program pentru cunoașterea de sine și îmbunătățirea imaginii de sine îi poate ajuta pe adolescenții cu părinți emigranți să depășeacă mai ușor stresul emoțional pe care îl implică absența părinților.

Preconizez confirmarea ipotezelor care să evidențieze că există disfuncții comportamental-adaptive la adolescenții cu părinți plecați.Pe viitor întemeierea unei familii le poate ridica dificultăți ,ei neavând un exemplu familial clar.

Contribuția mea personală a constat în observarea atentă atât a adolescenților cu părinți emigranți cât și a adolescenților , unde prezența părinților se făcea simțită din toate punctele de vedere (economic,social,psihologic ,educativ).

Trebuie menționat faptul că această metodă a avut elemente bine determinate ,pentru fiecare adolescent în parte.

Studiul l-am efectuat pe baza interviurilor , chestionarelor și discuțiilor purtate cu adolescenții,dar și cu cadrele didactice din școală,pentru a putea evalua comportamentul adolescenților cu părinți emigrabți comparativ cu adolescenții cu ambii părinți rămași acasă.

În urma cercetărilor efectuate am constatat că adolescenții supuși cercetării formează un lot cu nevoi comune tuturor ființelor umane dar și faptul că manifestarea migrării părinților era diferită indiferent de vârsta pe care o aveau.

Dintre adolescenții cu părinții emigranți au fost 62 elevi de la Liceul Tehnologic Grigorie C.Moisil-Buzau (21 fete si 40 baieti) cu vârste cuprinse intre 15 si 18 ani și 57 de elevi de la Colegiul Tehnic Buzau (30 fete si 28 baieti) cu varste cuprinse intre15 -18 ani , proveniți din familii normale ,ai căror părinți au preferat să rămână acasă lângă copii.

Motivele migrării au fost :

-divorț ;

-plecare în străinătate;

– scăderea nivelului de trai general și creșterea sărăciei ,a fost un alt motiv de migrare a părinților care aveau acasă adolescenți

-număr mare de copiii în familii cu venit redus și cu locuințe improprii;

-situații familiale precare din punct de vedere socio-economic ce au avut ca rezultat plasarea adolescentului la rude (în unele cazuri bunicii sau rudele apropiate se ocupau de supravegherea și educația adolescenților) ca urmare a migrării părinților.

Pe lângă simptomele specifice emigrării părinților unii , unii dintre adolescenți, prezentau o serie de tulburări de comportament specifice.

Adolescenții din lotul celor cu părinți plecați au completat chestionarele care conțineau un număr variabil de 22 întrebări,fiind adresate, în mai multe zile diferite, pe perioada a două săptămâni.

Am acordat o atenție specială supravegherii acestora, pentru a se evita situația contaminării răspunsurilor prin influență reciprocă. Culegerea datelor a fost realizată în lunile decembrie 2015-martie 2016.

Adolescenților li s-au cerut detalii în ceea ce privește atât situația lor la orele de curs cât și situația lor familială ,și cum îi afectează faptul că unul din părinți sau ambii părinți sunt plecați.

În cadrul interviului am ținut cont de faptul că orice proces de schimbare în comportament trebuie să implice discuții cu adolescenții supuși cercetării,în așa fel încât ei să sprijine luarea deciziilor care fac referire la situația lor familială.

Odată ce adolescenții au înțeles faptul că ei pot avea un rol important în schimbarea vieții lor și a mediului în care trăiesc , chiar și atunci când resursele sunt limitate, unii au dorit mult să înceapă schimbarea atitudinilor și comportamentelor pentru a evita obstacolele care îi împiedică să-și accepte statutul de copil cu părinți emigranți.

Lucrul în grup cu adolescenții a făcut parte din procesul de recunoaștere a modalităților de acceptare a statutului lor ,care se aflau la baza comportamentelor și obstacolelor pe care aceștia le întâlneau în societate.

Înainte de completarea chestionarelor în mod individual, întâlnirea de grup, i-a antrenat pe cei 119 adolescenți în discuțiile și exprimarea liberă a opiniilor ,în așa fel încât participanții și-au putut expune opiniile proprii încercând să-și descopere,slăbiciunile și resursele care pot sta la baza comportamentelor lor de multe ori neacceptate de societate,motivul fiind acela că în lipsa unui părinte sau chiar ambilor părinți,aceștia se simțeau singuri și abandonați.

Trebuie să menționez faptul că nu toți adolescenții s-au integrat ușor la început , dar din expunerea lor, am înțeles că unele impedimente din cauza cărora ei consideră că părinții au fost nevoiiți să emigreze au fost problemele nesatisfăcătoare care au legătură directă sau indirectă cu statutul lor social.

Conform graficului nr.1 ,Lotul supus cercetării a fost format din 119 adolelcenți 67 băieți (79.73 % ) și 51 fete (60.69 %),cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 de ani.

Grafic nr.2. Distribuția pe sexe a g lotului studiat

Din grafic se poate observa că procentajul crescut de interviuri acordate a fost în rândul băieților (79.73 % %) comparativ cu fetele unde procentajul a fost (60.69 %), , evident scăzut. De aici denotă faptul că receptivitatea interviurilor este mult mai crescută în rândul băieților.

Tabelul 3 Distribuția pe grupe de vârste a adolescenților cu părinți plecați din cadrul liceului din orașul

Grafic nr.3. Distribuția pe grupe de vârste a lotului de adolescenți

Din prezentarea grafică se poate observa o incidență crescută în rândul adolescenților cu vârste cuprinse între 17 -18 ani (74.97 %) comparativ cu adolescenții care au vârsta între 15-16 ani (66.64 %)

În cazul fetelor, vârsta medie a fost de 15 de ani, vârsta cea mai frecventă a fost de 16 de ani. Datele obținute sunt similare celor furnizate de literatura de specialitate, media de vârstă și vârstele cele mai frecvente corespund unei perioade de schimbări majore, din viața adolescenților sau evenimente neplăcute suportate însă mai greu pentru vârsta lor,de faptul că unul din părinți sau ambii au emigrat.

Tabelul nr.4.Distribuția adolescenților pe mediul de proveniență

Graficul nr.4.

Din tabelul și graficul nr.4 ,este relevant faptul că părinții adolescenților din mediul rural (73,35 %),sunt nevoiți să emigreze , ținând cont de starea economic și financiară , scăzute mult comparativ cu mediul rural.

Tabelul 5.Condiția adolescenților de acceptare

Grafic.nr.5.Distribuția în funcție de capacitatea adolescenților de a accepta faptul că părinții au emigrat

Tabelul și graficul evidențiează faptul că acceptă aproape întotdeauna 54.74 % faptul că părinți au emigrat,pe când la polul opus 42.22 % au ezitări afirmând că întotdeauna acceptă plecarea părinților, iar 41.65 % din adolescenți doar uneori.Ceea ce denotă faptul că ei încă speră ca părinții lor să revină lângă ei.

Tabelul 6.Componentele psihologice și psihopedagogice evaluate și instrumentele de evaluare utilizate

Tabelul 7.Problemele persistente în rândul adolescenților cu părinți plecați

Pe baza chestionarelor personale alocate individual lotului de adolescenți atât cei cu părinți emigranți cât și cei cu părinți rămași acasă,participanți la cercetarea acestei lucrări ,am dorit să știu ce fel persoană erau aceștia ,ținând cont de statutul lor.Fiecare întrebare a avut un număr urmat de 5 răspunsuri (a,b,c,d,e) din care paricipanții au bifat răspunsul dorit.

Tabelul 8 .În urma răspunsurilor rezultatele au fost:

Potrivit celor 6 întrebări din chestionarul Sentimente pe care le poti trai in legatura cu propria persoana , răspunsurile au fost variate

Întreabarea 1- deloc adevarat -14,28 % adolescenți

– putin adevarat -27,37 %

– oarecum adevarat -29,75 %

– adevarat-34,51 %

– foarte adevarat-36,89 %

Întreabarea 2- deloc adevarat – 95,2 %

– putin adevarat -19,04%

– oarecum adevarat -22,61%

– adevarat-26,18 %

– foarte adevarat-19,04 %

Întreabarea 3- deloc adevarat – 17,85 %

– putin adevarat -24,99 %

– oarecum adevarat – 28,56 %

– adevarat-15,47 %

– foarte adevarat-20,23 %

Întreabarea 4- deloc adevarat – 32,13 %

– putin adevarat -17,85 %

– oarecum adevarat – 22,61 %

– adevarat-24,99 %

– foarte adevarat- 83,30 %

Întreabarea 5- deloc adevarat – 10,71 %

– putin adevarat -15,47 %

– oarecum adevarat – 22,61 %

– adevarat-34,51%

– foarte adevarat-15,47 %

Întreabarea 6- deloc adevarat – 16,66 %

– putin adevarat -14,28 %

– oarecum adevarat – 20,23 %

– adevarat-22,61 %

– foarte adevarat-24,99 %

În ceea ce ărivește chestionarul Sentimente pe care le poti trai in legatura cu propria persoana

Întreabarea 1- dezacord puternic-14,28 %

-partial in dezacord-14,28 %

-partial de acord-28,56 %

– cord puternic-30,94 %

Întreabarea 2- dezacord puternic-17,85 %

-partial in dezacord-22,61 %

-partial de acord-38,08 %

– cord puternic-33,32 %

Întreabarea 3- dezacord puternic-26,18 %

-partial in dezacord-24,99 %

-partial de acord-32,13 %

– cord puternic-33,32 %

Întreabarea 4- dezacord puternic-27,37 %

-partial in dezacord-35,70 %

-partial de acord-40,46 %

– cord puternic-15,47 %

Întreabarea 5- dezacord puternic-33,32 %

-partial in dezacord-34,51 %

-partial de acord-38,08 %

– cord puternic-15,47 %

Întreabarea 6- dezacord puternic-20,23 %

-partial in dezacord-22,61 %

-partial de acord-27,37 %

– cord puternic-21,4 %

Întreabarea 7- dezacord puternic-22,61 %

-partial in dezacord-21,42 %

-partial de acord-34,51 %

– cord puternic-22,61 %

Întreabarea 8- dezacord puternic-24,99 %

-partial in dezacord-19,04 %

-partial de acord-14,28 %

– cord puternic-22,61 %

Întreabarea 9- dezacord puternic-15,47 %

-partial in dezacord-36,89 %

-partial de acord-39,27 %

– cord puternic-13,09 %

Întreabarea 10- dezacord puternic-30,94 %

-partial in dezacord-26,18 %

-partial de acord-19,04 %

– cord puternic-22,61 %

De aici se confirmă ipoteza 1,2,3 în care se poate demonstra faptul că adolescenții care au părinții plecați la muncă în străinatate vor prezenta,comparativ cu copiii proveniti din familii cu ambii parinti ramasi acasa prezintă niveluri mai scazute ale stimei de sine; niveluri mai ridicate ale sentimentului de singuratate; niveluri mai ridicate ale impulsivitatii.

În ceea ce privește al doilea obiectiv -identificarea posibilelor diferente de gen in legatura cu dimensiunile stimei de sine,sentimentului de singuratate si impulsivitatii se confirmă impotezele (2) fetele vor prezenta niveluri mai ridicate ale sentimentului de singuratate ;(3) baietii vor prezenta niveluri mai ridicate ale impulsivitatii; (5). In lipsa afectivitatii materne ,fetele din mediul rural vor prezenta un nivel de stima mai scazuta , comparativ cu adolescentele din mediul urban.

Cu alte cuvinte se poate preciza :

Nivel de autonomie personală:În urma observațiilor , rezultă faptul că adolescenții cu părinți plecați au formate deprinderile de autonomie personală,dar nu sunt consolidate.

Este nevoie de prezența unei persoane care să îi orienteze în desfășurarea rutinelor cotidiene.

În urma intervențiilor educaționale sistematice au dezvoltat unele abilități relaționale și ocupaționale ,dar prea puțini adolescenți cu părinți plecați reușesc să se adapteze în afara mediului familial.

Nivel comportamental:Fără elemente de auto și hetero-agresivitate.Nivel de anxietate crescut,cu rigiditate în adaptarea la situații noi sau neașteptate.Dependență emoțională de persoana de referință,capacitate redusă de a înțelege și controla expresiile emoționale.

Nivel de relaționare interpersonală : Pentru mulți adolescenți ,relaționarea cu familia este adecvată,cu restrângerile ce decurg din deficitul cognitiv ( infantilism în abordarea relațiilor).

Relaționarea cu persoane străine se realizează cu dificultate ,cu mare încărcătură anxioasă,cu dificultate în cunoașterea convențiilor sociale.S-au adaptat la viață în comunitatea de proveniență ( comunitate restrânsă ,izolată,cu cerințe sociale minime,hiperprotectoare),doar în condiții de supraveghere mai mult sau mai puțin pentru unii adolescenți cu părinți emigranți.

Particularitățile cercetării.În rezumat, datele obținute au confirmat prima ipoteză generală de la care am pornit și parțial pe cea de-a doua.

Cercetarea a evidențiat o discrepanță între adolescenții cu părinți emigranți și adolescenții proveniți din familii cu ambii părinți.

Această discrepanță este expresia unor dificultăți, pe care adolescenții cu părinți emigranți le întâmpină în societate.

De aceea, consider că interviurile purtate cu aceștia îi poate ajuta să accepte statutul pe care îl au , chiar dacă lipsa de afectivitate a părintelui plecat , este evidentă, să integreze problema familială în propria lor istorie de viață, să dobândească respectul de sine, necesar unei normale integrări psihice și dezvoltări din punct de vedere social și profesional mai târziu.

Pornind de la observațiile acestor rezultate și discuții , am dedus că:

●adolescenții ai căror părinții migrează au o imagine de sine negativă, mai accentuată comparativ cu adolescenții ai căror părinți nu concep să pună în discuție fenomenul migrației preferând să rămână acasă chiar dacă situația materială impune plecarea.

●Conștientizarea părinților care migrează,că lasă în urmă adolescenți ale căror probleme cresc odată cu plecarea lor.

●Asumarea răspunderii unui eventual eșec atunci când părinții își propun să migreze,lăsând în urma lor adolescenți.

Discuțiile care m-au orientat în analiza cantitativă a răspunsurilor adolescenților participanți au fost:

●adolescenții ai căror părinți migrează obține, în medie, scoruri semnificativ mai mari la chestionarul destinat evaluării imaginii de sine, comparativ cu adolescenții ai căror părinți nu vor să migreze și preferă să stea acasă chiar dacă condițiile de viață impun migrarea .

●lotul adolescenților ai căror părinți migrează obține o medie a scorurilor la stima de sine semnificativ mai scăzută, comparativ cu lotul de adolescenți ai căror părinți nu doresc să migreze considerând că prezența lor este mult mai importantă cei rămași acasă în special pentru adolescenți ;

●Scăderea nivelului de trai general și creșterea sărăciei populației ,fapt pentru care părinții adolescenților sunt nevoiți să migreze;

●Izolare și marginalizare din cauza diferențelor sociale ( intervine diferența dintre adolescenții cu părinți care au o situație modestă dar prefer să nu migreze și adolescenții ai căror părinți au migrat );

●Dependența unei categorii de persoane care doresc să migreze dar sunt dependente de sistemul de sprijin și asistență socială;

●Implicarea redusă a societății civile în problema adolescenților ai căror părinți migrează poate constitui o altă ipoteză elocventă ;

●Există diferențe semnificative între adolescenții cu părinți care au migrat și sunt obișnuiți cu acest fenomen și adolescenți cu părinți emigranți dar nu s-au acomodat cu acest gând.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare trebuie menționat faptul că diferitele procese asociate globalizării au accentuat mișcarea în spațiul internațional.

Pentru migrație sunt importante nu numai distanța geografică și distanța tehnică (distanța influențată de mijloacele disponibile de transport și comunicare) ci și de distanța socială.

Întotdeauna natura proiectului de migrațiune este în relație cu situația de viață individual-familială, experiența de migrațiune, valențele contextului comunitar-regional și capitalul disponibil.

Fenomenul migrației a stârnit multe controverse nu numai în cercurile politice, ci și în straturile societății, adică la nivel interpersonal, divizând fizic si emoțional prieteni, familii și comunități.

Efectele negative ale emigrării se observă și asupra familiilor care, de multe ori, se destramă, se micșorează rata natalității, se încurajează viața libertină reducând numărul căsătoriilor și creșterea vârstei de întemeiere a familiilor.

Deplasarea unuia dintre membrii familiei pentru o perioadă în străinătate poate să ducă la modificări de roluri și funcții în familie: unul dintre membrii familiei rămași în țară preia funcția de cap de familie.

Efortul membrilor familiei de a îndeplini sarcinile celui plecat este adesea resimțit negativ.

BIBLIOGRAFIE

Andrei Roth – Psihologia copilului și adolescentului, Editura Augusta, Timișoara 2002

Mariana Priceputu – Famila în societățile europene, Editura Universității, București 2005

Turliuc – Introducere în psihologie , Editura All, București 2007

Vasile Nițescu- Adolescenții ,Editura All ,2008

Tiberiu Bogdan,Ilie I.Stănculescu – Dinamica personalității, Editura Geneze, București,2004

Mihaela Minulescu – Migrația fenomen social de amploare , Editura Didactică și Pedagogică, București ,2009

Tiberiu Bogdan,Ilie I.Stănculescu – Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observația și interviul, Editura Polirom, Iași , 2004

Mihaela Minulescu – Migrația fenomen social de amploare , Editura Didactică și Pedagogică, București ,2009

Dr.I.Străchinaru – Stima de sine – vector al schimbărilor adaptative. În Anuarul Universității ,,Petre Andrei”. Tom VIII – Științe Socio-Umane, Fundația Academică ”Petre Andrei”, Iași,2008

Rodica Ciurea Codreanu – Structura și dezvoltarea personalității (trad.), Editura Didactică și Pedagogică, București ,2010

Francoise Dolto – Ontogeneza dezvoltării în situații de migrare Editura Fundației ”Andrei Șaguna”, Constanța , 2010

Mihai Golu – Psihologie Generală ,Editura Universitară,2011

Raymond Boudon-Tratat de psihologie socială,Editura Humanitas,București,2011

Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru-Psihologia familiei în societatea modernă,Editura Polirom,București,2009

Carmen Ciofu-Interacțiunea psihologică părinți-copii , Editura ,Anima,București, 2008

=== e809ef98425ef3dc1696b4f23191bf660515e606_28520_2 ===

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE BUCUREȘTI

SPECIALIZARE: PSIHOLOGIE

IMPLICAȚIILE PSIHOLOGICE ALE MIGRAȚIEI PĂRINȚILOR ASUPRA ADOLESCENȚILOR

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2016

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE BUCUREȘTI

IMPLICAȚIILE PSIHOLOGICE ALE MIGRAȚIEI PĂRINȚILOR ASUPRA ADOLESCENȚILOR

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2016

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP.1.Fenomenul migratiei si impactul asupra familiei……………………………………1

1.1.Definiții și delimitări conceptuale………………………………………………………………………….1

1.1.1.Relatia dintre emigrarea parintilor si problemele de afectivitate……………………………..3

1.1.2.Nevoia sporită de afectivitate……………………………………………………………………………..3

1.1.3.Părinți vinovați și copii victime …………………………………………………………………………4

1.2 Forme și mecanisme de migrație …………………………………………………………………………..5

1.3 Aspecte ale integrării în societatea țării – gazdă …………………………………………………….6

1.4 Profilul familiei de emigranți ………………………………………………………………………………7

1.4.1 Profilul adultului emigrant ………………………………………………………………………………..8

1.4.2 Profilul copilului cu părinți emigranți …………………………………………………………………8

CAP. 2 .Adolescenții în familie………………………………………………………………………………..17

2.1.Familia – definiții …………………………………………………………….……….17

2.2.Funcțiile familiei…………………………………………………………………………………… 20 2.3.Relația adolescentului cu părinții …………………………………………………23

2.3. 1.Vulnerabilitatea adolescentului în fața migrației……………………………………37

CAP.3.Concepte și determinări terminologice…………………………………………………………..39

3.1.Stima de sine:definitii si modele interpretative ……………………………………………………..39

3.1.1.Perspective în definirea stimei de sine……………………………………………………………… 40

3.2 Stima de sine si componentele sale ……………………………………………………………………..43

3.3 Stima de sine si imaginea de sine ……………………………………………………………………….44

3.4 Stima de sine in rândul adolescentilor …………………………………………………………………45

3.4.1.Apariția și evoluția stimei de sine în mediul familial …………………………………………..45

3.4.2.Stima de sine crescută …………………………………………………………………………………….46

3.4.3.Stima de sine scăzută ………………………………………………………………………………………46

3.5. Sentimentul de singuratate ………………………………………………………………………………..48

3.5.1.Deprivarea materna………………………………………………………………………………………. 48

3.5.2 Deprivarea paterna …………………………………………………………………………………………48

3.6.Efectele sentimentului de singurătate asupra adolescenților…………………………………….52

3.6.1.Tulburări de comportament ……………………………………………………………………………..52

3.6.2.Devianța comportamentală ………………………………………………………………………………51

3.7. Impulsivitatea –bariera in reusita școlară…………………………………………………………….52

3.7.1. Conceptul de impulsivitate …………………………………………………………………………..52

3.7.2.Obstacole care țin de mediul socio-familial………………………………………………………..56

3.7.3.Separarea părinților emigranți echivalează cu o condamnare

educativă a adolescenților ? …………………………………………………………………………………..59

3.8 Impulsivitatea – impact negativ asupra performantelor scolare ale adolescentilor…… 62

3.8.1.Criza –problema cea mai controversata …………………………………………………………… 62

3.8.2.Marile cautari si nevoi ale adolescentilor …………………………………………………………..68

CAP. 4 .Metodologia cercetării …………………………………………………………71

4.1 Obiectivele si ipotezele cercetarii ……………………………………………………71

4.1.1.Obiectivele sfecifice………………………………………………………………………………………. 72

4.2.Ipoteza lucrării ………………………………………………………………………………………………….72

4.3.Metodele de cercetare ………………………………………………………………………………………..73

4.4.Descrierea loturilor ……………………………………………………………………………………………74

4.5.Desfășurarea cercetării ………………………………………………………………………………………74

4.6.Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor …………………………………………………..75

4.7.Etapele cercetării……………………………………………………………………………………………… 61

CAP. 5.Rezultate și discuții ……………………………………………………………………………………..80

CONCLUZII …………………………………………………………………………………………………………97

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………………98

INTRODUCERE

A călăuzi un copil prin anii adolescenței este o încercare complexă ,în care cei mai mulți părinți din zilele noastre întâmpină dificultăți deoarece din aproape toate punctele de vedere,an de an,situația puberilor și adolescenților devine tot mai critică,atunci când implicarea părinților este insuficientă sau inexistentă,cauza plauzibila fiind migrarea acestora.

Literatura de specialitate menționează faptul că ,din cauza migrarii masiva a parintilor ,sinuciderea în rândul puberilor și adolescenților a crescut spectaculos, fiind a doua cauză importantă a morții celor între 14 și 20 de ani,standardele și rezultatele școlare scăzând continuu în ultimii ani.

Abuzul de droguri,criminalitatea juvenilă,sarcina în rândul adolescentelor,bolile venerice,sentimentul de abandon din partea familiei , sau sentimentul de disperare ,sunt covârșitoare și din punct de vedere statistic.

În urma celor menționate ,se pune întrebarea Ce anume nu merge ?

Sursa primară a problemei se întâlnește de obicei la părinții care nu au o perspectivă echilibrată asupra relației cu puberii sau adolescenții lor,stiut fiind faptul ca o relatie la distanta p[rinte- copil ,intotdeauna este supusa esecului.Cei mai mulți părinți au idei greșite despre ceea ce este adolescența și ce ar trebui să aștepte din partea tinerilor.

Cu toate că cei mai mulți părinți își iubesc cu adevărat adolescenții,ei nu știu cum să-și manifeste această dragoste așa încât acestia să se simtă iubiți și acceptați.Totuși,părinții care doresc cu adevărat să le dea adolescenților ceea ce au ei nevoie ,pot învăța cum să o facă,desi sunt plecati din tara si nu pot fi prezenti zilnic in viata acestora.

Lucrarea IMPLICATIILE PSIHOLOGICE ALE MIGRATIEI PARINTILOR ASUPRA ADOLESCENTILOR  ,tratează o temă de actualitate , întrucât omul este ființa gânditoare și conștientă ,capabilă de acte ca forme de manifestare ale voinței sale,cu reacții și conduite specifice la care participă în totalitate,atât cu trupul,cât și cu sufletul.

Dar omul nu este numai ființa care reunește sintetic dimensiunea somatică cu cea psihică.Ea este ființa valorică,rezultat al educației,prin care își interiorizează valorile morale, spiritual,cultural religioase.

Această lucrare își propune să evidențieze efectele pe care migratia parintilor le are asupra copiilor,mai ales asupra adolescenților deoarece aceasta este o etapa extrem de importanta în care au loc schimbări semnificative atât din punct de vedere fizic cât și comportamental în care educația și sprijinul familiei sunt foarte importante.

În realizarea acestei lucrări predomină aducerea contribuției personale, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în care este implicată familia pentru a preveni migrarea parintilor ,dat fiind faptul că poate avea consecințe negative în relația cu adolescenții , fiind structurată în 4 capitole :

Capitolele 1-3 – aprofundează pe larg fundamentarea teoretică și face o scurtă incursiune în tot ceea ce înseamnă relația dintre migrarea parintilor ,relatia și problemele de afectivitate ale adolescenților.

Capitolul 4-se implică în organizarea și desfășurarea cercetări și în ce masură ii afectează migrarea parintilor ?.Tot aici sunt dezbattute pe larg discuțiile rezultate în urma cercetării.

Menționez că această parte finală este complexă prin analiza subieților prezentați și încheie lucrarea, nu însă înainte de a fi trecute în revistă principalele concluzii și de a oferi o analiză pertinetă în ceea ce privește relația dintre migrarea parintilor și problemele de afectivitate ale adolescenților.

Bibliografia este selectiva si de actualitate ,dând posibilitatea acetei lucrări să fie prezentată în anul 2016