Implicatiile Negative ale Globalizarii

UNIVERSITATEA ,,CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DIN TÂRGU JIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI ȘI MANAGEMENT PUBLIC

ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ EUROPEANĂ

IMPLICAȚII NEGATIVE ALE GLOBALIZĂRII

Masterand,

Georgiana – Iuliana Spineanu

CUPRINS

Introduere…………………………………………………………………………………..1

Globalizarea în teorie și practică…………………………………………………..3

Dezavantajele globalizării…………………………………………………………….8

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Dezvoltarea socială poate fi definită ca extindere a spațiului de oportunități pentru satisfacerea nevoilor socio-umane prin și pentru educație, stare de sănătate, consum și comunicare .

Cetățenii sunt din ce în ce mai conștienți că guvernanța pieței s-a dezvoltat mai rapid decât guvernanța socială la nivel mondial, ceea ce dus la un dezechilibru în ceea ce privește normele și structurile economice și sociale.

În perspectiva participării la realizarea unui sistem economic mondial echitabil, Uniunea Europeană prezintă o strategie de promovare a dezvoltării sociale și a standardelor fundamentale de muncă la nivel mondial.

Interacțiunea între globalizare și promovarea standardelor internaționale de muncă se dovedește a fi complexă. Comerțul și investițiile au un impact evident asupra dezvoltării sociale și, în general, asupra dezvoltării durabile. Prin urmare, se impune o abordare globală pentru a asigura eficiența acestei strategii.

Ceea ce se numește astăzi globalizare, reprezintă, pe de o parte, stadiul la care a ajuns procesul real, pozitiv, de lungă durată, de dezvoltare a internaționalizării vieții economice, sau de mondializare a schimburilor economice și a interdependențelor dintre economiile naționale și state. Internaționalizarea schimburilor, caracterizată prin creșterea volumului bunurilor și serviciilor schimbate, s-a adăugat internaționalizarea producției. Mondializarea desemnează un ansamblu tot mai integrat în care rolul statelor-națiune rămâne important, dar în care mișcările economice nu se mai reduc la schimburile internaționale.

La baza acestui proces se află, așa cum am arătat câțiva factori esențiali: accelerarea schimbărilor tehnologice; multiplicarea și diversificarea schimburilor economice; viteza amețitoare cu care circulă capitalurile; exigențele mari ale pieței mondiale; evoluția rapidă a managementului, atât în producție cât și în procesul de organizare a tranzacțiilor de schimb, precum și creșterea eficienței economice, pe baza noilor tehnologii și orientări în organizarea activității economice, interne și mai ales internaționale. Dată fiind această latură, globalizarea mai este definită și drept procesul de modernizare a vieții economice mondiale prin răspândirea mijloacelor de producție și de comunicare moderne la nivel planetar.

GLOBALIZAREA ÎN TEORIE ȘI PRACTICÂ

Globalizarea comportă și multe riscuri și contradicții. Ea este și un proces de redistribuire a puterii economice și de accentuare a decalajelor și diferențierilor sociale la nivel mondial. De aceea, ea formează, îndeosebi în ultimii ani, obiectul unor aprige dispute teoretico-ideologice. Așa cum se relevă în aceste dezbateri, globalizarea este legitimată de ideologia liberală, care vede în piață singurul reglator al vieții economice, atât pe plan național, cât și la scara economiei mondiale, exprimând și promovând interesele marelui capital și este privită critic de un cerc larg de economiști, politologi și oameni politici, care pun în evidență diversele fațete, contradictorii, ale acestui proces.

Astfel, alături de rolul important pe care îl au dezvoltarea neîngrădită a schimburilor internaționale și circulația rapidă a creațiilor științei și tehnologiei contemporane, accesul tuturor țărilor la resurse financiare pentru dezvoltare, sunt puse în evidență, înainte de toate, efectele de ordin social dar și economic ale acestui proces:

accentuarea inegalităților economice și sociale, pe plan intern și internațional; accentuarea concurenței și a unor forme neloiale ale acesteia; creșterea atotputerniciei piețelor financiare de capital în raport cu puterea organelor reprezentative, alese democratic din fiecare țară și, nu în ultimul rând, afectarea suveranității naționale.

Globalizarea a fost și este posibilă datorită măsurilor de liberalizare a comerțului, investițiilor de capital și a piețelor financiare, influențate la rândul lor de eforturile de integrare economică regională.

Deși procesul de liberalizare are loc cu viteze diferite și în modalități diverse, toate țările sunt preocupate ca relațiile lor economice să constituie parte componentă a procesului de liberalizare deoarece liberalizarea comerțului și investițiilor de capital poate favoriza alocarea mai eficientă a resurselor ceea ce duce la dinamizarea economiei și asigurarea bunăstării. Integrarea economică la scară mondială este, în primul rând, rezultatul unei politici guvernamentale promovate în mod conștient de țările industrializate, continuată și în prezent.

Globalizarea nu poate fi evitată; peste tot este nevoie de tehnologie înaltă, capital pentru investiții, management și marketing performante. Orice țară este interesată pentru intrarea în cadrul procesului de globalizare pozitiv, prin atragerea de capital potențial, mai ales sub forma investițiilor directe.

Însă, globalizarea are și fața să mai puțin plăcută. Investitorul majoritar poate lua decizia de închidere firmelor achiziționate pentru a elimina concurența; poate reduce activitatea într-o întreprindere dintr-o țara și să o intensifice acolo unde profiturile sunt mai mari; poate promova obținerea unor bunuri cu valoare adăugată mică într-un loc, pe când prelucrarea superioară cu valoare adăugată mare să se facă la o filiala dintr-o altă țară.

Concurența în cadrul pieței globale este foarte dură; nimic nu este mai mobil în zilele noastre decât capitalul. Investițiile internaționale dirijează fluxurile comerciale, transferuri de miliarde cu viteză luminii hotărăsc cursurile de schimb, puterea externă de cumpărare a unei țări și a monedei sale. Motorul comerțului nu mai sunt deosebirile de costuri relative. Ceea ce contează acum este avantajul absolut pe toate piețele și în toate țările, concomitent.

Globalizarea, din punct de vedere teoretic, oferă cheia spre progres, înseamnă transparență, standarde înalte ale calității, protecția mediului; pentru a sintetiza, înseamnă tot ceea ce contribuie la îmbunătățirea condițiilor de viață la nivel global. Cu toate acestea, globalizare nu aduce de fapt tuturor beneficii și cu atât mai puțin aduce beneficii în egală măsură tuturor statelor. În sec al-XX-lea, media globală a veniturilor pe cap de locuitor a crescut, dar a avut și o variație considerabilă de la o țară la alta. Deși veniturile au înregistrat o creștere, inegalitățile au devenit mult mai pronunțate decât erau la începutul secolului.

În mod practic, impactul globalizării asupra celor săraci a constituit tema centrală a Raportului privind Dezvoltarea pe Plan Mondial în 1999-2000: Intrarea în secolul XXI (World Development Report 1999/2000: Entering the 21st Century.

Raportul arată, că pe baza proiecțiilor actuale, numărul săracilor va continua să crească. Se estimează că numărul celor care vor trăi cu echivalentul a un dolar pe zi se va ridica la 1,5 miliarde, în creștere față de 1,2 miliarde în 1987. În anul 2015 numărul celor care se vor afla sub acest prag de sărăcie internațional ar putea atinge 1,9 miliarde. Mai mult, pornind de la tendințele recente, inegalitatea veniturilor țărilor industriale și ale celor în curs de dezvoltare va continua să crească.

Pentru a putea ameliora această situație este important de studiat nu atât efectul în sine, cât mai ales cauzele care au dus la ea, iar aceste cauze nu-și au originea în partea teoretică a globalizării, în conceptul în sine, ci în modul de aplicare, dat fiind că acest fenomen se produce la nivel macro și ca urmare,

deciziile nu sunt luate de fiecare individ în parte, ci se iau la nivel statal și suprastatal. Din rândul instituțiilor în a căror atribuții intră promovarea globalizării, două fac obiectul celor mai multe controverse: Banca Mondiala și Fondul Monetar Internațional.

În condițiile prezentului, deviza Băncii Mondiale: "Visul nostru este o lume fără sărăcie" pare o ironie. Când finanțarea din partea Băncii Mondiale aduce în cele mai multe cazuri, pentru țările foarte sărace sau în curs de dezvoltare, o creștere a sărăciei în locul creșterii economice, această instituție tinde să devină necredibilă. Tot astfel, la izbucnirea crizelor, Fondul Monetar Internațional prescria soluții învechite, inadecvate sau în cel mai bun caz, standard, fără să tina seama de efectele pe care le-ar fi putut avea asupra populației, iar rezultatele obținute erau foarte slabe.

Concluzia: nici Banca Mondială, nici Fondul Monetar Internațional nu funcționează așa cum ar fi de dorit, întrucât, intenționat sau nu, se iau decizii care fac aproape inaplicabilă globalizarea.

Ținând cont de nivelul de trai al unor țări din Lumea a Treia, cum li se poate cere acestora să-și concentreze atenția asupra ecologiei, de exemplu? Pentru cineva care trăiește cu mai puțin de 1 $ pe zi este imposibil să primeze interesul pentru calitate sau cel pentru mediu; esențial pentru o astfel de persoana este să-și asigure traiul și atât. Așadar, realitatea contrastează destul de tare cu conceptual de globalizare. Globalizarea, așa cum se face ea acum, nu este nici pe departe idilică și nici nu aduce bunăstarea generală.

În ciuda acestor disfuncționalități, nu trebuie ignorare însă efectele pozitive ale globalizării, care sunt de o importanță vitală.

Este adevărat că în țările din Lumea a Treia nivelul de trai este incomparabil că, raportate la începutul secolului, condițiile de viață s-au îmbunătățit și pentru aceste țări, iar speranța de viață, de exemplu, a crescut ca rezultat al progresului din domeniul medical ajuns aici grație globalizării.

Un element pozitiv, fundamental al globalizării este accesul la informație. Trăim într-o lume în care progresul include în definiția sa accesul la informație. Globalizarea nu este perfectă, dar este cu siguranță perfectibilă.

Întrucât procesul de globalizare a căpătat forță proprie, statele devin, în mod obiectiv, mai puțin puternice, mai puțin capabile să îndeplinească îndatoririle "sociale" tradiționale, cum ar fi redistribuirea bunăstării și protejarea mediului înconjurător. Mai mult, ele devin mai puțin capabile să îndeplinească îndatoriri necesare capitalului internațional: asigurarea drepturilor proprietății, asigurarea ordinii sociale, lupta contra criminalității, asigurarea păcii etc. În cazul globalizării, granițele devin permeabile, din ce în ce mai multe procese au, în prezent, un caracter transfrontalier, iar unele nici măcar nu pot fi localizate.

DEZAVANTAJELE GLOBALIZĂRII

Tranziția spre un nou stadiu de civilizație prezintă și consecințe contradictorii. Este vorba de o agravare a decalajelor existente în lumea de azi între țările bogate și țările sărace, pentru ca promovarea noilor infrastructuri, a noilor tehnologii ce caracterizează societatea postindustrială, presupune resurse enorme. Ori, țările sărace nu dispun de aceste resurse.

O analiză atentă evidențiază efectele negative ale globalizării și anume:

distruge politica. Dispariția politicii ca instanța autonomă și absorbirea sa în economic face să reapară starea de război a tuturor contra tuturor, competiția și concurența, legea economică devine „ipso facto”, legea politicii;

distruge statul-națiune și golește politica de substanța sa, ea face să apese amenințări enorme la adresa mediului, corupe etica și distruge culturile;

distruge etica. Pretinsa deontologie a afacerilor și etica pieței sunt „mituri”, întrucât înșelătoria este regula și onestitatea excepția. Orice lovitura este folosită când în joc este vorba de bani: dumpingul, manipularea preturilor, spionajul industrial, utilizarea paradisurilor fiscale, ofertele publice de cumpărare etc.

distruge cultura. Imperialismul economic și imperialismul economiei care caracterizează modernitatea, au redus cultura la folclor.

Occidentul înlocuiește în interiorul său cultura printr-o mecanică care funcționează la excluderea și nu la integrarea membrilor săi. Integrarea abstractă a umanității în tehnocosmos prin piața mondială și concurența generalizată, se face cu prețul desocializării concrete, descompunerii legăturii sociale, în ciuda mitului „mâinii invizibile”.

Aceasta descompunere socială și politică corespunde deculturalizării. În lipsa unei recunoașteri și a unei legitimări necesare, cultura refulează peste tot, distingându-se două forme ale acestei refulări: explozia identitară și creșterea integrismului religios, cu consecințe grave în planul securității, democrației și prosperității generale.

Globalizarea mărește prăpastia dintre bogați si săraci, inegalitățile sociale și discriminările, se regăsesc chiar în interiorul societăților democratice avansate.

Între aspectele negative ale globalizării, se evidențiază ca impact, instabilitatea economică din cauza importurilor mai ieftine din țările industrializate în cele rămase în urmă, în condițiile liberalizării piețelor, dezordinile financiare ca urmare a activităților speculative, ori concedierile masive de personal, consecință a fuziunilor marilor corporații industriale. În fapt, toate aceste aspecte sunt reflectarea unui mod greșit de a concepe sau înțelege globalizarea, potrivit căreia planeta este o uriașă piață, dereglementată (adică din care au dispărut orice reglementari), în care bunurile pot circula și pot fi schimbate, fără nici un fel de opreliști, ignorând orice dimensiune socială, teritorială sau etică.

Un lucru este cert: fenomenul de globalizare va include treptat toate țările, indiferent de gradul lor general de dezvoltare, întrucât tehnologia comunicării are o penetrabilitate care face abstracție de posibilitățile economice limitate ale unor parteneri. Promotorii globalizării tehnologice au de regulă resursele necesare unei astfel de penetrări.

Fenomenul general de globalizare cuprinde trei paliere sau niveluri, a căror deschidere se face într-o ordine deloc întâmplătoare.

Globalizarea tehnologică a schimbat teoria economică clasică, tradițională, arătând că producția și comerțul se bazează în prezent din ce în ce mai mult pe know-how, inovație, cercetare și dezvoltare, servicii și infrastructură de comunicare și mai puțin pe resurse naturale, utilaje și echipamente industriale.

Globalizarea politică reflectă hegemonia ideologiei neoliberale în care a triumfat economia de piață și dominația modelului democratic occidental în deciziile interne ale unei țări și deciziile dintre țări. Victoria democrației a fost facilitată de beneficiile globalizării tehnologice, care a realizat mariajul între informație și tehnologia de comunicare, aceasta din urma dând o viteză de diseminare incredibilă primei.

Globalizarea economică reflectă mondializarea și internaționalizarea comerțului, producției și consumului.

Tranzacțiile electronice, dezvoltarea transnaționalelor și formarea de alianțe strategice transced granițele țărilor, iar cifrele de afaceri ale unor entități economice depășesc cu mult PIB-ul al numeroase țări.

Mondializarea nu vizează atât cucerirea țărilor, cât cea a piețelor. Preocuparea acestei puteri moderne nu este cucerirea de teritorii, ca în timpul marilor invazii sau în perioadele coloniale, ci însușirea bogățiilor. Această cucerire este însoțită de distrugeri impresionante. Industrii întregi sunt sinistrate cu brutalitate, în toate regiunile, cu suferințele sociale care rezultă: șomaj masiv, subfolosirea forței de muncă, excludere.

CONCLUZII

Sintagma „noua conștiință globală” a început să fie cultivată din ce în ce mai des în mediile mondializate. De la conștiința globală la gândirea unică impusă de o autoritate morală planetară nu mai este decât un pas. În viziunea globalistă, unificarea lumii sub umbrela unei autorități mondiale marchează stagiul cel mai avansat al istoriei. Mulți însă văd în „unificarea politică forțată într-un stat universal” ultima etapă a declinului civilizației moderne înaintea prăbușirii finale.

Procesul de globalizare, un rezultat al revoluției informaționale mondiale, are un efect benefic asupra omenirii, el duce la democratizarea relațiilor internaționale. Nu ne aflăm la sfârșitul istoriei, ci trăim în concret, în plină istorie, suntem martori la nașterea civilizației globale. Pentru prima data în istoria omenirii, persoanele individuale și popoarele au posibilitatea de a fi libere, de a-și lua destinele în propriile mâini. Datorită exploziei tehnologiilor moderne, granițele, și odată cu ele, mințile oamenilor s-au deschis. Individul uman nu mai poate fi controlat, planificat, normat de o autoritate centrală, bună sau rea. Informațiile circula instantaneu în toate colțurile lumii; de asemenea, bunurile, serviciile, capitalul circula.

Globalizarea impune exigențe deosebite pentru economiile naționale. La nivel macroeconomic este necesară o strategie capabilă să asigure orientarea activității atât spre macrostabilizarea economică, cât și spre impulsionarea procesului de modernizare a structurii tehnologice și productive a economiei, ținând seama de cerințele fructificării superioare a potențialului național, dar și de încadrarea eficientă a României în diviziunea internațională a muncii și în competiția mondială.

La nivel microeconomic orientarea hotărâtoare trebuie să fie spre ridicarea nivelului de competitivitate și a managementului. Pe de o parte, trebuie pornit de la premisa că pe piața mondială nu pot pătrunde și mai ales nu se pot menține decât firme viabile, puternice și capabile să se adapteze la exigențele pieței mondiale și să facă față concurenței globale.

Așa cum se știe, bunurile sunt produse în condiții foarte diferite din punct de vedere al costurilor și productivității, al managementului, nu numai de la o întreprindere la alta, ci și de la o țară la alta. Ca mărfuri oferite pe piața mondială, ele intră în competiție cu toate mărfurile similare, indiferent de originea lor.

Piața mondială și economia mondială apar față de producătorii acestor mărfuri, inclusiv pentru țările de origine, ca un sistem sau megasistem care reflectă și consacră nivelurile atinse în lume ale productivității muncii și ale costurilor și, în ultimă instanță, proporțiile economice, mai ales dintre ofertă și cerere, inclusiv completările și alternativele la producția națională. În acest fel, capacitatea de a crea și de a dispune de bogăție materială și nematerială este determinată nu numai de eforturile și modul de utilizare a resurselor la cadrul economiei naționale, ci și de felul în care sunt estimate aceste eforturi și priceperea de a produce și comercializa în economia mondială, devenită globală.

Există multe țări care beneficiază de consultanța și sprijinul organizațiilor internaționale pentru a accelera dezvoltarea. În ciuda bunelor intenții, rezultatele nu sunt deloc satisfăcătoare, țările susținute nu reușesc să iasă din spirala inflaționistă, nici să imprime economiei un ritm cât de cât constant al creșterii economice și cu toate acestea,

nu asistăm la schimbări spectaculoase în cadrul organizațiilor internaționale pentru nerealizarea de rezultate satisfăcătoare la programele desfășurate. De aici putem deduce că nu performanța economică se urmărește, ci controlul total al economiilor și menținerea lor la un nivel care să nu facă concurență economiilor din țările cu un grad ridicat de dezvoltare.

BIBLIOGRAFIE

A. Dachin , Evaluări ale dezvoltării durabile în România, Editura ASE, București, 2003, pp.57-59;

A. Tașnadi , C. Doltu, Fundamente în teoria ordinii economice, Editura ASE, București, 1999, p.78;

B. K. Gills , P. James, Globalization and Economy, Sage Publications, London, 2007, p. 134;

B. S. Turner , H. H. Khondker, Globalization East and West, Editura Sage Publications, London, 2010, pp.14-18;

C. A. Michalet, Le capitalisme mondial, Presses Universitaires de France, Coll. Economie en Liberte, 2e edition, Paris, 1985, p.14;

C. Păltănea, Restructurări în cadrul instituțional al economiei mondiale, Editura Enciclopedică, București, 1994, p.102;

D. Miron, Economia integrării europene, Editura ASE, București, 2002, p.93;

G. Drăgan ., R. Zaharia, Relații economice internaționale, Editura ASE, București, 2000, pp.78-80;

G. Soros, Despre globalizare, Editura Polirom, Iași, 2002;

I. Bari, Globalizare versus regionalizare, în "Dimensiunea istorică a globalizării" , Editura Newa T.E.D., București, 2002, pp.24-26;

I. Ignat, "Uniunea economică și monetară", Editura Symson, Iași, 1992, p.67;

J. E. Stiglitz, The price of inequality, W. W. Norton & Company Publishing House, New York, 2012, pp.52-59;

J. E. Stiglitz , J. A. Ocampo , A. Spiegel, Stability with growth : Macroeconomics, liberalization, and development, Editura Oxford University Press, Oxford, 2006, p.109;

M. C. Suciu, Economia cunoașterii și civilizația globală: investiția și speranța în om, Editura ASE, București, 2002, p.32;

M. Dinu, Economie contemporană. Ce este globalizarea?, Editura Economică, București, 2000, p.47;

M. Preda, Politica socială românească între sărăcie și globalizare, Editura Polirom, Iași, 2002;

P. Robinson, Globalization, Telecommunication and Trade, Futures Publishing, London, 1991, pp.103-110.

V. Cârjă, Globalizare și cultură, Editura Conspress, București, 2012.