Implicatiile Metabolice ale Grasimii Viscerale
LUCRARE DE LICENȚĂ
Implicațiile metabolice ale grăsimii viscerale
CUPRINS
Partea teoretică Introducere
Definiția, criteriile de diagnostic și clasificarea obezității
Metode de evaluare a compoziției corporale: DEXA
CT
Metode antropometrice
Obezitatea abdominală
Nutriția și obezitatea abdominală
Obezitatea abdominală și diabetul zaharat de tip 2
Obezitatea în raport cu inflamația și riscul cardiovascular
Sistemul RAA, hipertensiunea arterială și grăsimea viscerală
Obezitatea și cancerul
Cancerul de colon și rect
Cancerul mamar
Cancerul endometrial
Cancerul renal
Cancerul esofagian
Partea practică
Introducere
Materiale și metode
Grupul de studiu
Metodele de studiu
Parametrii urmăriți
Rezultate
Caracteristici generale ale lotului studiat
Distribuția pe sexe
Distribuția pe grupe de vârstă
Distribuția pe înălțime, greutate și IMC
Distribuția în funcție de aria grăsimii viscerale
Distribuția în funcție de prezența sindromului metabolic
Distribuția în funcție de valorile colesterolului și a TG
Distribuția în funcție de valorile HDL-ului
Distribuția în funcție de prezența diabetului zaharat
Asoocieri între parametrii lotului studiat
Aria grăsimii viscerale și indicele de masă corporală
Aria grăsimii viscerale și valorile hemoglobinei glicozilate..
Aria grăsimii viscerale și valorile colesterolului LDL
Aria grăsimii viscerale și valoarea trigliceridelor
Aria grăsimii viscerale și probele hepatice
Aria grăsimii viscerale și valorea colesterolului HDL
Circumferința abdominală și indicele de masă corporală
Circumferința abdominală și valoarea trigliceridelor
Circumferința abdominală și valoarea colesterolului HDL
Circumferința abdominală și valorile transaminazelor
Discuții, concluzii
Introducere
Odată cu progresul civilizației, multe boli au fost învinse, fiind complet sau aproape complet eradicate, reduse ca incidență sau devenind mult mai bine controlabile. Printre marile realizări ale omenirii în acest segment se numără descoperirea și introducerea tratamentului cu antibiotice, vaccinarea pe scară largă care au redus imens mortalitatea infecțioasă.
Bolile netransmisibile sau cronice sunt la ora actuală interesul principal al Organizației Mondiale a Sănătății. Bolile netransmisibile se împart în patru mari categorii: cardiovasculare (precum infarctul miocardic acut sau accidentul vascular cerebral), cancerele, bolile respiratorii cronice (cum ar fi BPOC sau astmul bronșic) și diabetul.
Cu toate progresele medicinii moderne, bolile netransmisibile ucid în fiecare an peste 36 milioane de oameni, cu predilecție din țările lumii a treia și a doua. Mai mult de 9 milioane de oameni mor din cauza acestor boli înainte de vârsta de 60 ani, în 90% din cazuri în țări sărace.
Toate grupele de vârstă sunt vulnerabile la factorii de risc care contribuie la apariția acestor boli: alimentație nesănătoasă, sedentarism, consumul de alcool și tutun.
Bolile netransmisibile apar ca urmare a factorilor de risc primari, enumerați anterior, care duc la apariția așa-numiților "factori de risc secundari": hipertensiune arterială, hiperglicemie, hiperlipidemie, suprapondere și obezitate.
Multe dintre aceste boli pot fi prevenite doar prin modificarea stilului de viață: tutunul este responsabil de aproximativ 6 milioane decese anual (dintre care 800.000 datorate fumatului pasiv), 3,2 milioane decese pot fi atribuite lipse activității fizice, 1,7 milioane datorate consumului insuficient de fructe și legume și 2,3 milioane din cauza băuturilor alcoolice.
Factorii de risc metabolici modificabili sunt responsabili de procente importante din decesele actuale: hipertensiunea arterială (16,5%), fumatul (9%), hiperglicemia (6%) și excesul ponderal (5%).
În această lucrare îmi propun să analizez în ce fel obezitatea (cu predilecție cea abdominală), un factor de risc secundar, afectează parametri bio-chimici, dacă crește riscul de a dezvolta alte afecțiuni precum ateroscleroza sau diabetul zaharat de tip 2.
I.1. Definiția, criteriile de diagnostic și clasificarea obezității
Conform ultimului congres al Organizației Mondiale a Sănătății (2008), obezitatea este definită ca o afecțiune medicală în care grăsimea corporală s-a acumulat în exces, astfel încât poate avea un efect advers asupra sănătății, ducând la o speranță de viață redusă și/sau probleme de sănătate.
Pentru a măsura excesul ponderal se pot folosi mai multe metode, însă cea mai folosită este indicele de masă corporală (IMC). Deși pot exista unele mici excepții (atleți profesioniști, culturiști etc.), indicele de masă corporală este în strânsă legatură cu procentul de grăsime corporală, iar depășirea valorilor normale are semnificație patologică. (1)
IMC =
Înălțimea se exprima în metri.
Pentru sistemul anglo-saxon formula este
IMC= , înălțimea exprimandu-se în inci.
Pentru interpretarea valorilor se folosește următorul tabel elaborat de Organizatia Mondială a Sănatății în 1997:
Tabel 1. Interpretarea valorilor indicelui de masă corporală (conform OMS, 2011)
Circumferința abdominală reprezintă o metodă simplă, ușor de aplicat și de explicat populației generale, însă unilaterală și cu multe limitări.
Astfel în SUA, o circumferință abdominală de peste 102 cm la bărbat și peste 88 cm la femeie sau raportul talie-șolduri de peste 0,9 la bărbat și peste 0,85 la femeie sunt criterii pentru obezitatea centrală.
În Uniunea Europeană, circumferința peste ≥94 cm la bărbați și ≥80 cm la femeie sunt criteriile pentru diagnosticul obezității abdominale, pe când în cazul Asiei de S-E și a Chinei, criteriile de diagnostic sunt: o circumferință abdominală mai mare sau egală cu 90 cm la bărbat și 85 cm la femeie.(2)
I.1.2 Procentul de grăsime corporală
Cel mai eficient și mai exact mod de a calcula excesul ponderal este măsurarea procentului de grăsime corporală.
Tabel 2. Procentul de grăsime corporală (3):
Pentru măsurarea procentului există mai multe metode, unele mai precise decât altele. Avantajele și dezavantajele acestor metode le vom discuta în continuare.
I.1.2 Metoda DEXA (dual-energy x-ray absorptiometry)
Atunci când o sursă de raze X sau de fotoni este plasată pe o parte a unui obiect, intensitatea fasciculului pe partea opusă este influențată de grosimea obiectului, densitatea acestuia și de compoziția chimică. Acest fenomen de atenuare este, de asemenea, dependent de energia fotonului incident și este definit de două principii: efectul fotoelectric și efectul Compton (4).
Atenuarea este nonliniară, astfel încât pentru un material omogen, acesta poate fi descris prin ecuația:
I = Io e – μT,
unde I este intensitatea transmisă, Io este intensitatea fascicolului incident, T este grosimea obiectului absorbant, iar μ este coeficientul liniar de atenuare. Unitatea de măsură este electronvoltul, având simbolul eV, un kiloelectronvolt (keV) fiind egal cu 1000 eV.
Dacă obiectul absorbant este compus din două sau mai multe materiale, atunci fiecare dintre acestea adaugă contribuția sa fracționată pentru a determina coeficientul de atenuare final.
Atenuarea prin oase, țesutului muscular și grăsime este diferită, datorită diferențelor în densitate și compoziție chimică (5). Conceptul de bază al estimării DEXA pentru masa de grăsime este relativ simplu. Sistemul DXA permite în primul rând separarea întregului corp în două compartimente: minerale osoase (Mo) și țesuturi moi (ST).
Când fotonii emiși la două energii diferite (de exemplu, 40keV și 70keV) sunt trecute prin țesut moale (un material absorbant heterogen), se obține o valoare (valoarea de rezistență a țesutului moale – "soft tissue") care reprezintă raportul dintre valoarea de atenuare al fotonilor la energia inferioară (de exemplu μ la 40 keV ) și atenuarea fotonilor la nivel de energie ridicat ( de exemplu μ la 70 keV ) .
poate fi exprimată după cum urmează: =(μ la40keV)/(μla 70keV).
La nivel molecular, țesuturile moi pot fi separate în două componente: grăsimi și "țesuturi moi slabe" (lean soft tissue – LST). Atunci când se aplică modelul cu două componente, fracțiunea de masă corporală sub forma de grasime poate fi indicată de formula: Fracțiune de grăsime = (- ) / (-)
unde (valoarea R a grăsimii) se bazează pe atenuarea masei de grăsime la 40 keV și 70 keV, adică Rf = la 40 keV / la 70 keV pentru grăsime (6);( adică valoarea R a țesutului moale slab – "lean soft tissue") se bazează pe atenuarea țesutului moale slab la cele două energii (adică = la 40 keV / la 70 keV pentru țesuturi moi slabe).
Tehnologia DEXA este astăzi tehnica "gold-standard" de determinarea a compoziției corpului și a densității osoase pentru evaluarea osteoporozei. Această procedură, care necesită o anumită cooperare de către subiect, poate fi realizată în câteva minute, la o doză foarte mică de radiație (de obicei <10 μSv), iar rezultatele sunt obținute imediat (6).
I.1.3 Tomografia computerizata (CT)
Această tehnică tomografică foloseste raze X care sunt colimate pentru a obține un fascicul în formă de evantai, care este trecut prin corp, în timp ce o serie de detectoare sunt poziționate pe partea opusă a subiectului pentru a măsura radiația transmisă. Sursa de raze X și ansamblul detector sunt rotite în jurul subiectului, acoperind un arc de 360 °. Alternativ, unele instrumente au un "cerc" complet de detectoare și numai sursa de raze X este rotită. La fiecare grad de rotație, intensitatea transmisă este înregistratăde fiecare detector, furnizând informații cu privire la structurile interne ce sunt traversate de fascicul.
Mulți algoritmi de reconstrucție au fost concepuți pentru a prelucra datele cumulative spre a produce o imagine în secțiune a regiunii examinate din corp (7). Această imagine anatomică de bază este similară cu cea obținută cu ajutorul RMN, cu excepția că CT-ul furnizează informații suplimentare despre densitatea reală a țesutului, la fiecare pixel. Această informație cuplată cu localizarea anatomică a pixelului în cadrul imaginii poate fi folosit pentru a identifica și clasifica țesuturile astfel: adipos, mușchi, piele, viscere sau țesut osos.
Reconstrucția totală a corpului și a organelor separat, bazate pe scanarea de-a lungul lungimii corpului la intervale de 10 cm a fost dovedit a avea o precizie excelentă (< 1 % eroare) și precizie (< 1 %) (8). Imaginile CT pot fi de asemenea folosite pentru a diferenția țesututul adipos în subtipurile sale: subcutanat și visceral; sau țesuturile slabe în mușchi scheletici și masă viscerală sau organe. De asemenea, osul poate fi împărțit în cortical sau trabecular pe baza densității. S-a arătat de asemenea că CT oferă o determinare mai exactă a țesutului adipos visceral decât RMN (8) și că timpii de scanare pentru CT sunt mai scurți decât pentru RMN. Din păcate, un dezavantaj major al CT este doza de radiații necesară, cu toate acestea, în cazul în care rezoluția poate fi scăzută (pentru determinarea grăsimii viscerale), atunci doza poate fi redusă în mod semnificativ. Studiile au arătat că o scanare a regiunii trunchiului formată din 10 imagini poate fi obținută cu o doză eficientă < 0,3 mSv (unitatea de măsură pentru radiație absorbită se numește Sievert și este definită ca fiind raportul dintre 1J/1Kg), care este de aproximativ 1/25 dintr-o scanare de rutină CT (9).
I.1.4.Metode antropometrice
Aceste metode se referă la măsurarea diverselor segmente ale corpului (anthropos =om, metros=măsurare), fie a circumferinței (talie, șold), fie a grosimii stratului adipos subcutanat prin folosirea unui instrument special numit caliper.
Cea mai eficientă metodă de acest tip este metoda Durnin-Womersley care implică patru măsurători ale pliului subcutanat – biceps, triceps, subscapular și suprailiac.
D reprezintă valoarea predictivă a densității corporale, iar L lungimea totpentru a identifica și clasifica țesuturile astfel: adipos, mușchi, piele, viscere sau țesut osos.
Reconstrucția totală a corpului și a organelor separat, bazate pe scanarea de-a lungul lungimii corpului la intervale de 10 cm a fost dovedit a avea o precizie excelentă (< 1 % eroare) și precizie (< 1 %) (8). Imaginile CT pot fi de asemenea folosite pentru a diferenția țesututul adipos în subtipurile sale: subcutanat și visceral; sau țesuturile slabe în mușchi scheletici și masă viscerală sau organe. De asemenea, osul poate fi împărțit în cortical sau trabecular pe baza densității. S-a arătat de asemenea că CT oferă o determinare mai exactă a țesutului adipos visceral decât RMN (8) și că timpii de scanare pentru CT sunt mai scurți decât pentru RMN. Din păcate, un dezavantaj major al CT este doza de radiații necesară, cu toate acestea, în cazul în care rezoluția poate fi scăzută (pentru determinarea grăsimii viscerale), atunci doza poate fi redusă în mod semnificativ. Studiile au arătat că o scanare a regiunii trunchiului formată din 10 imagini poate fi obținută cu o doză eficientă < 0,3 mSv (unitatea de măsură pentru radiație absorbită se numește Sievert și este definită ca fiind raportul dintre 1J/1Kg), care este de aproximativ 1/25 dintr-o scanare de rutină CT (9).
I.1.4.Metode antropometrice
Aceste metode se referă la măsurarea diverselor segmente ale corpului (anthropos =om, metros=măsurare), fie a circumferinței (talie, șold), fie a grosimii stratului adipos subcutanat prin folosirea unui instrument special numit caliper.
Cea mai eficientă metodă de acest tip este metoda Durnin-Womersley care implică patru măsurători ale pliului subcutanat – biceps, triceps, subscapular și suprailiac.
D reprezintă valoarea predictivă a densității corporale, iar L lungimea totală a celor 4 măsurători.
Tabel 3. Valoarea predictivă a densității corporale în funcție de măsurătorile cu plicometrul (10)
Pentru transformarea valorii D în procent de grăsime corporală se folosește ecuația Siri % grăsime = (495 / D) – 450. (10)
I.2.1 Obezitatea abdominală
Foarte multe studii care au ca subiect obezitatea au arătat că prevalența și severitatea complicațiilor metabolice nu sunt neapărat corelate cu cantitatea totală de țesut adipos, ci mai degrabă cu distribuția acestuia.
Obezitatea abdominală, definită prin creșterea circumferinței abdominale, este un factor de risc pentru creșterea rezistenței la insulină, apariția diabetului zaharat și a bolilor cardiovasculare pentru ambele sexe, indiferent de grup etnic (11,12).
Grăsimea viscerală este localizată în cavitatea peritoneală și este compusă din depozite ectopice de lipide în mezenter, epididim sau perirenal, fiind necesare tehnici speciale de imagistică pentru a fi vizualizată. Ficatul, mușchiul striat și inima sunt alte locuri unde depunerea ectopică de grăsime poate produce modificări metabolice, rezistență insulinică și efecte proinflamatoare. (13)
Studiile au arătat că țesutul adipos visceral este un organ endocrin activ, ce secretă multe citokine (numite și adipokine), care cauzează inflamație și perturbă activitatea insulinei(14). Datorită poziției anatomice, sângele venos provenit de la grăsimea viscerală este drenat direct la ficat prin vena portă (15). Drenajul portal oferă acces hepatic direct pentru acizii grași liberi și pentru adipokinele secretate de grăsimea viscerală. Astfel, mecanismele imune hepatice sunt activate de adipokine, crescând producția de mediatori ai inflamației precum proteina C reactivă, interleukina 6, factorul de necroză tumorală a, factorul nuclear k-β.(16)
I.2.2 Nutriția și obezitatea abdominală
Relația dintre alimentație și creșterea în greutate a fost îndelung studiată. Halkjæra realizat un studiu pe o perioadă de 5 ani ce a demonstrat că energia totală sau cantitatea de macronutrienți nu influențează circumferința abdominală, ci proporțiile macronutrienților în alimentație. (17)
Studii pe animale și pe oameni au demonstrat că masa totală adipoasă viscerală este corelată cu cantitatea de grăsimi saturate și trans din alimentație.(18,19,20)
Bailey și colaboratorii au examinat legătura dintre alimentație, grăsimi alimtentare și compoziția corporală, pe un lot de 109 adulți tineri supraponderali, ajungând la concluzia că grăsimea totală din alimentație este cel mai bun indicator al grăsimii viscerale. Grăsimile saturate sunt asociate atat cu adipozitatea viscerală, cât și cu grăsimea subcutanată la femei (r=0,32 și r=0,40; p<0,05), pe când cantitatea energetică totală este asociată doar cu grăsimea subcutanată la ambele sexe (r=0,36; p<0,05).(21)
Wolongeviz a urmărit 288 femei pe parcursul a 12 ani, ele neavând factori de risc pentru diabet zaharat, boli cardiovasculare sau sindrom metabolic la începutul studiului. În funcție de alimentație, a fost realizat un index ce descrie "calitatea nutriției", iar rezultatele studiului au arătat că femeile cu indicele inferior au un risc mult mai mare de a dezvolta obezitate abdominală (OR 1,87 ; 95%), indiferent de vârstă, activitate fizică, fumat sau prezența menopauzei. (22)
I.3 Obezitatea abdominală și diabetul zaharat de tip 2
Începând cu anii 1920, agenția de asigurări de sănatate Metropolitan din SUA a raportat un risc crescut de mortalitate prin diabet la persoanele cu 25% sau mai mult exces ponderal. Acest risc era de 8 ori mai mare decât al persoanelor normoponderale și de 13 ori mai mare față de cei subponderali, confirmând afirmația ce se făcea în aceeași perioadă, la Cluj, de Iuliu Hațieganu, ce afirma că : "fiecare kilogram în plus reprezintă un an mai puțin de viață" (23)
Lundgren și colaboratorii, realizând un studiu pe populația suedeză, au arătat că IMC și raportul talie-șolduri sunt cele mai bune indicatoare ale riscului de diabet zaharat tip 2. (24)
Studiul IDEA (International Day for the Evaluation of Abdominal Obesity), în cadrul căruia au fost evaluați peste 168.000 de pacienți de pe 5 continente a raportat circumferința abdominală, indiferent de IMC, ca fiind cel mai bun indicator al riscului de diabet. De asemenea, la orice valoare a IMC, pacienții cu diabet aveau circumferința abdominală mai mare. (25)
Studiile pe animale au relevat că îndepărtarea chirurgicală a grăsimii viscerale oferă protecție împotriva diabetului zaharat tip 2. (26)
De asemenea, pacienții cu obezitate morbidă, ce beneficiază de operația de byass gastric, prezintă ameliorări semnificative ale parametrilor clinico-biologici, iar în multe cazuri diabetul zaharat remite complet (27)
Mecanismul fiziopatologic
Principalul mecanism fiziopatologic al diabetului zaharat de tip 2, îl reprezintă insulinorezistența, însoțită sau nu de deficit de secreție. În multe cazuri de diabet zaharat de tip 2, valoarea insulinei circulante este normală sau chiar crescută, efectul acesteia fiind anulat de insulinorezistență.
Grăsimea hipertrofică viscerală este mai rezistentă la acțiunile metabolice ale insulinei decât cea subcutanată, dar și mai sensibilă la glucocorticoizi și catecolamine. (28)
Virtanen a demonstrat în 2002 că masa de grăsime viscerală este invers asociată cu rezistența la insulină (29).
De asemenea, acizii grași liberi, crescuți în obezitatea abdominală, au efect direct asupra celulelor β-pancreatice, scăzând cantitatea de insulină eliberată.
Mecaniscum este unul dublu, atât prin deschiderea canalelor de potasiu, cât și mecanism toxic direct – provocând apoptoza acestora.
O altă cale fiziopatologică este legată de adiponectină. Aceasta este produsă în țesutul adipos și afectează eficiența insulinei prin creșterea oxidării acizilor grași. La șoareci de laborator, administrarea de adiponectină crește sensibilitatea la insulină atât prin scăderea producției hepatice de glucoză, cât și prin accelerarea oxidării acizilor grași în țesutul muscular.
I.4 Obezitatea în raport cu inflamația și riscul cardiovascular
Grăsimea viscerală nu mai este considerată de mult doar un inconvenient estetic și funcțional, ci un țesut metabolic activ, ce determină rezistență la insulină, precum și dislipidemie, creșterea riscului de tromboză, dar și un grad mic de inflamație cronică. (30)
Astăzi este un fapt binecunoscut că inflamația cronică este una dintre cauzele progresării aterosclerozei (31). Pe lângă ateroscleroză, această inflamație cronică s-a dovedit a contribui și la alte boli cardiovasculare (aparent fără nici o legătură la prima vedere) – stenoză aortică calcificată, anevrisme aortice, fibrilație atrială.
La ora actuală, pe langă factorii clasici de risc pentru bolile cardiovasculare (HTA, diabet zaharat, vârstă, sex masculin, fumător, antecedente heredo-colaterale) trebuie adăugat încă unul, grăsimea viscerală.
Acest țesut este constituit din adipocite mari, disfuncționale, cu o rată lipolitică crescută, ce produc multă leptină și puțină adiponectină – adipokine importante ce influențează inflamația precum și metabolismul lipidic și al carbohidraților. Cantitatea acestui țesut este asociată cu nivelele circulante mari de IL-6, TNF-a, proteina C reactivă. (32,33)
De asemenea, țesutul adipos visceral trimite în circulație și cantități mari de acizi grași liberi. Acești acizi grași liberi activează calea NF-kB, ce are ca rezultat final sinteza de TNF-a.
TNF-a potențează lipoliza, producția hepatică de proteină C reactivă, sinteza de IL-6 dar și producția de macrophage chemoattractant protein-1 (MCP-1) – care atrage mai multe macrofage. Astfel inflamația este autosusținută, accelerând procesul de ateroscleroză. (34,35)
Inflamația și proteina C reactivă
Nivelurile crescute de proteină C reactivă au fost găsite la pacienții obezi, cele mai ridicate nivele de CRP au fost găsite la indivizii cu cea mai multă grăsime viscerală.
Există un "scor" inflamator, ce include proteina C reactivă și citokinele inflamatorii; s-a găsit că la orice valoare a IMC-ului cele mai mare scor îl aveau indivizii cu grăsimea viscerală cea mai bine reprezentată. (36)
De asemenea, nivelul CRP ridicat este asociat în relație de proporționalitate directă cu sindromul metabolic. Cu alte cuvinte, cu cât CRP este mai mare, cu atât sindromul metabolic este mai sever. (37)
Este cunoscut că nivelul CRP crește odată cu vârsta însă atunci când comparăm indivizi de greutate normală tineri cu normoponderali mai în vârstă nivelul CRP nu prezintă variații semnificative.
Nivelul de proteină C reactivă este mai mare și la persoanele aflate într-o formă fizică modestă. Dar dacă comparăm grupuri de oameni în formă cu cei neantrenați și pe baza cantității de grăsime viscerală, diferențele de nivel CRP și de scor inflamator dintre cele două grupuri sunt eliminate, sugerând din nou că adipozitatea abdominală internă este o componentă cheie a răspunsului inflamator. (38)
Totuși femeile, care au în general un risc de boli cardiovasculare mai redus decât bărbații, au paradoxal nivele de CRP mai crescute (39). Acest paradox are o explicație simplă : diferențele dintre sexe în prinvința locurilor unde se acumulează grăsimea.
CRP este presupus de asemenea a fi implicat în cascada activării complementului. Experimente in vitro au arătat ca LDL modificat enzimatic, prezent în placa aterosclerotică, ar putea în anumite condiții și cu ajutorul CRP să determine activarea complementului, precipitând astfel formarea de trombi intravasculari (40,41).
Inflamația și adipokinele
Adipokinele sunt un grup heterogen de peptide; printre ele se numără leptina, adipokina, rezistina.
Leptina, pe lângă funcția neuroendocrină, este implicată în homeostazia energiei și inflamație. Receptori de leptină au fost descoperiți pe suprafața unor celule precum monocite, macrofage, celule T, celule natural killer. Pacienții cu nivel scăzut de leptină prezintă imunodeficiență, atrofie de timus precum și răspuns întârziat de tip hipersensibilitate(42).
Studiile legate de rolul leptinei în bolile cardiovasculare au ajuns la rezultate contradictorii; o posibilă cauză fiind incapacitatea leptinei de a indica distribuția grăsimii, ci doar cantitatea ei totală.
Leptina promovează oxidarea acizilor grași în diverse țesuturi, de aceea se suspectează că la indivizii cu nivel de leptină scăzut, acumularea de țesut adipos are loc în organe precum ficat, rinichi, inimă. Astfel se poate lega deficitul sau rezistența la leptină de acumularea de țesut adipos visceral. (43)
Adiponectina este o altă peptidă sintetizată de țesutul adipos cu o paletă largă de funcții. În ultimul deceniu, un număr tot mai mare de cercetări au subliniat rolul antiinflamator și antiaterosclerotic al adiponectinei. (44,47)
Producția de adiponectină este inhibată de TNF-a, relația inversă fiind și ea valabilă. De asemenea, nivelul seric de adiponectină este invers proporțional cu adipozitatea viscerală, dar nu cu cea totală.
Pe studii in vitro adiponectina promovează răspunsul de tip Th2 (celulelor de tip T helper), ce are rol protectiv contra aterosclerozei. Mai mult, adiponectina previne formarea celulelor spumoase prin inhibarea activității celulelor scavanger de tip A. (45)
Studii epidemiologice au arătat că nivelul seric scăzut de adiponectină este asociat cu un risc crescut de infarct miocardic la bărbat și cu un scor de calciu crescut; de asemenea, la pacienții cu boală coronariană manifestă este corelat cu riscul de evenimente cardiovasculare. (46)
Rezistina este o altă peptidă derivată din țesut adipos descoperită recent. Deși la cobai a fost dovedit că produce rezistență la insulină, rezultatele studiilor pe oameni rămân controversate (48). La șoareci de laborator rezistina este produsă de adipocite, însă la oameni și de monocite/macrofage.
Are un efect puternic proinflamator, injectarea intra-articulară la cobai determină artită, potențează de asemenea producția de TNF-a și de IL-6 prin calea NF-kB.(50)
Rezistina se întâlnește și în placa aterosclerotică, nivelele plasmatice fiind corelate cu scorul de calcifiere coronariană. De asemenea, la vârstnici se asociază cu gradul inflamației valvulare (49).
I.5 Sistemul RAA, hipertensiunea arterială și grăsimea viscerală
Obezitatea abdominală este asociată cu hipertensiunea, un factor de risc important cardiovascular. (51)
Printre mecanismele fiziopatologice, un rol special îl ocupă sistemul renină-angiotensină-aldosteron, unul dintre principalele mecanisme de reglare a tensiunii arteriale.
Studii recente au adus la lumină faptul că celulele adipoase produc angiotensinogen, "materia primă" pentru angiontensină II, un puternic vasoconstrictor. La rândul ei, angiontensina II a fost dovedită a împiedica maturarea preadipocitelor în celule mature adipoase (52). Astfel, sistemul renină-angiotensină-aldosteron la pacienții cu obezitate viscerală ar putea promova formarea de celule adipoase hipertrofice care sunt hiperlipolitice și secretă angiotensinogen, întreținând cercul vicios.
La cobaii deficitari de apoproteina E, nivelele crescute de angiotensină promovează formarea de plăci aterosclerotice vulnerabile cu un centru mare lipidic și conținut celular inflamator mare (53).
Studiul Quebec Health Survey, realizat pe 1844 de persoane a arătat că circumferința abdominală are o influență mult mai mare asupra tensiunii arteriale decât IMC (54). Mai mult, nivelul glicemiei a jéun crește proporțional cu circumferința abdominală, cel mai bun indicator al grăsimii viscerale.
Un alt studiu de cohortă realizat pe femei ce au urmat un program de reducere în greutate a arătat că tensiunea arterială scade odată cu circumferința abdominală, și nu cu IMC (55).
I.7 Obezitatea și sindromul metabolic
Sindromul metabolic este definit prin prezența a minim trei dintre următoarele elemente: circumferița abdominală crescută (mai mare sau egală cu 94cm la bărbați sau 80cm la femei), hipertensiune arterială (valori de peste 130/80 mmHg), HDL < 40mg/dl la bărbați și < 50mg/dl la femei, TG ≥ 150 mg/dl și prezența diabetului zaharat sau a glicemiei bazale modificate.(59)
Un concept important atunci când vorbim despre sindromul metabolic îl reprezintă talia hipertensivă, care simplifică mult procesul de screening. Acest concept, descoperirea dnei dr. Niță Cristina și a dlui Prof. Hâncu Nicolae din Cluj, este o metodă cu o înaltă sensibilitate și specificitate.
În cadrul unei consultații de rutină în ambulator intră măsurarea circumferinței abdominale și a tensiunii arteriale. Dacă aceste două elemente nu se încadrează în normal, putem vorbi despre prezența "taliei hipertensive", ceea ce ne obligă să investigăm prezența celorlalte elemente ale sindromului metabolic (glicemie, trigliceride, HDL colesterol).
Majoritatea indivizilor cu sindrom metabolic prezintă obezitate abdominală. Excesul adipos visceral trimite în circulație acizi grași liberi și adipokine ce cresc riscul de diabet și boli cardiovasculare.(60)
Mulți cercetători consideră că rezistența insulinică mediază toți factorii de risc ai sindromului metabolic. Rolul rezistenței la insulină în hiperglicemie este binecunoscut, însă rămâne întrebarea dacă rezistența la insulină în sine determină dislipidemie și hipertensiune.
Nesurpinzător, se pare că prevalența prediabetului și a sindromului metabolic se intersectează într-un studiu realizat în Pisa, pe 885 de persoane în 2011. (61)
Sindromul metabolic poate fi considerat o stare "prediabetică" chiar în prezența unor valori normale ale glicemiei. Într-un studiu încheiat în Texas în 2009, pe un număr de 2.559 de persoane și cu o durată medie a urmăriii de 7,4 ani, s-a ajuns la concluzia că pacienții cu sindrom metabolic fără glicemia bazală modificată prezintă un risc de 5 ori mai mare de a dezvolta diabet zaharat tip 2 față de populația generală.(62)
Un alt studiu de amploare încheiat în 2009 în Upsalla, Suedia, dovedește importanța sindromului metabolic. Studiul a fost realizat pe o perioadă de 30 de ani, luând în urmărire 1.758 de bărbați cu vârsta de 50 de ani, fără boli asociate. În funcție de prezența sindromului metabolic și a indicelui de masă corporală, lotul de studiu a fost împărțit în mai multe grupuri: greutate normală fără sindrom metabolic (891 persoane), greutate normală cu sindrom metabolic (64 persoane), suprapondere fără sindrom metabolic prezent (582 persoane), suprapondere cu sindrom metabolic prezent (125 persoane), obezitate fără sindrom metabolic (30 de persoane) și obezitate cu sindrom metabolic asociat (66 de persoane).
Rezultatele au fost deosebit de interesante: după ajustarea conform sistemului Cox a riscurilor pentru a include și fumatul, valorile trigliceridelor serice și ale colesterolului LDL, riscurile relative pentru evenimentele cardiovasculare (IMA, AVC) sunt următoarele:
– 1,63 pentru cei normoponderali cu sindrom metabolic;
– 1,52 pentru cei supraponderali fără sindrom metabolic;
– 1,74 pentru cei supraponderali cu sindrom metabolic;
– 1,95 pentru cei obezi fără sindrom metabolic;
– 2,25 pentru cei obezi cu sindrom metabolic. (63)
I.8.Obezitatea și cancerul
Obezitatea, o problemă de sănătate în creștere la nivel mondial, este asociată cu sindrom metabolic, diabet zaharat, boli cardiovasculare, hipertensiune arterială și alte boli cronice.
Recent, legătura dintre obezitate și cancer a primit multă atenție. Studiile epidemiologice au arătat că obezitatea este de asemenea asociată cu un risc crescut de mai multe tipuri de cancer, cum ar fi cel de colon, de sân, endometru, ficat, rinichi, esofag, pancreatic, vezicii biliare, și poate duce, de asemenea, la un o eficiență scăzută a tratamentului, crescând astfel și în mod indirect mortalitatea prin cancer. (64)
Mecanismele biologice care stau la baza relația dintre obezitate și cancer nu sunt bine înțelese. Acestea includ modularea balanței energetice și de restricție de calorii, factori de creștere, mai multe căi de semnalizare și a proceselor inflamatorii. Una dintre căile de semnalizare care leagă obezitatea de cancer este cascada PI3K/Akt/mTOR, care este ținta multora dintre factorii asociați cu obezitatea, și care reglează proliferarea și supraviețuirea celulelor. Înțelegerea mecanismelor moleculare și celulare ale conexiunii obezitate-cancer este importantă în dezvoltarea potențialelor terapii. (64)
Legătura dintre obezitate și cancer subliniază recomandarea de a menține o greutate corporală sanatoasă pe tot parcursul vieții ca una dintre cele mai importante modalități de a împiedica apariția cancerului.
I.8.1 Obezitatea și cancerul de colon și rect
Un studiu review al literaturi medicale, realizat în 2010, a concluzionat că supraponderea și IMC crescut au rol în cancerul colorectal la bărbați, asocierile fiind mult mai slabe la femei în cazul neoplasmelor de colon și deloc în cazul cancerelor rectale. (65)
Presupunând că grăsimea viscerală este implicată, ni se confirmă supoziția deoarece valoarea absolută a greutății precum și IMC au o slabă valoare predictivă la femei (obezitate ginoidă).(65)
Aceste cercetări au fost susținute de European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition (EPIC) – care au găsit circumferința abdominală ca factor de risc pentru cancerul de colon atât pentru femei cât și pentru bărbați, dar IMC și valoarea greutății corelate cu riscul crescut al cancerului de colon doar la bărbați.(66)
Deși mecanismul fiziopatologic este în continuare neclar, unii autori au sugerat că rezistența la insulină cu hiperinsulinemia rezultantă ar fi cauza. Aceste speculații sunt aprobate de studii ce au găsit pacienții cu diabet zaharat tip 2 cu un risc crescut de cancer colorectal, iar tratamentul antihiperglicemiant scade riscul de cancer colorectal(67,68).
I.8.2 Obezitatea și cancerul mamar
În general IMC și supraponderea și/sau obezitatea sunt asociate cu risc crescut de cancer mamar post-menopauză, relația fiind invers premenopauză. De asemenea, asocierea IMC crescut – risc cancer mamar este mai puternică în cazul femeilor care au folosit terapia de substituție hormonală. Sursa???
Studiul European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition (EPIC) a comparat riscul relativ postmenopauză la femeile din pătrimea superioară a valorii IMC versus cele din pătrimea inferioară (ambele nefolosind terapie de substituție hormonală), valoarea găsită fiind de 1,36. La femeile ce au folosit terapie hormonală valoarea este nesemnificativă statistic. (69)
De asemenea, câștigul în greutate pe perioada adultă (20-60 de ani) este asociat cu risc de cancer mamar. În alt studiu EPIC, femeile ce s-au îngrășat peste 20 kg pe perioada studiului au un risc cu 52% mai mare de a dezvolta cancer mamar decât cele care au avut o greutate stabilă pe parcursul anilor (+/- 3kg). (70)
Există mai multe ipoteze propuse privind asocierea dintre obezitate și cancer mamar postmenopauză. Țesutul adipos secretă enzime metabolic active ce promovează formarea de estrogeni din precursori androgenici.
După menopauză, când producția de estrogen este oprită, țesutul adipos devine o sursă majoră de estradiol endogen. Astfel, la femeile obeze în perioada consecutivă menopauzei cresc nivelele serice de testosteron și estradiol biodisponibil, nivele ce se corelează cu cancerul mamar. (71).
I.8.3.Obezitatea și cancerul endometrial
În cadrul studiului EPIC, în care au fost urmărite 223.008 femei – cu o durată medie de urmărire de 6,4 ani – au fost identificate 567 cazuri de cancer uterin.
Comparativ cu femeile normoponderale, cele obeze și cele cu obezitate morbidă ( IMC≥ 40 kg/m2) aveau un risc relativ de 1,78, respectiv 3,02 de a dezvolta cancer endometrial. Asocierea este mult mai slabă în cazul supraponderii, riscul relativ al acestor femei fiind de 1,1.
De asemenea, în cazul circumferinței abdominale, se pare că punctul "de graniță" este reprezentat de valoarea 88 cm. Astfel, pentru femeile a căror talie este ≥ 88cm, riscul relativ este de 1,5 mai mare față de cele cu talia < 80cm de a dezvolta cancer endometrial.
În plus, ca și în cazul cancerului mamar, o creștere în greutate pe perioada adultă mai mare sau egală cu 20 kg crește riscul relativ la 1,75; fiecare 5 kg în plus fiind calculate a crește riscul cu 13% . (72)
I.8.4Obezitatea și cancerul renal
Relația dintre IMC, greutate și cancerul renal nu este un subiect nou de studiu, majoritatea cercetărilor stabilind o relație între acestea.
Totuși, există unele incertitudini. Primele studii în această direcție au arătat o asociere mai puternică la femei între IMC crescut și carcinom de celule renale, însă meta-analiza ulterioară a arătat un risc egal la ambele sexe (73).
Studiul EPIC în această direcție a descoperit că un IMC crescut este un factor de risc pentru bărbați dar nu pentru femei. Astfel, pe o durată medie de urmărire de 6 ani, numărul de participanți fiind 348.550, riscul relativ de a dezvolta carcinom de celule renale pentru indivizii cu IMC ≥30kg/m2 comparativ cu cei cu IMC <25kg/m2 este de 1,68 la femei și doar de 1,06 la bărbați.(74)
Cauza acestor diferențe este neclară, puține studii fiind până la ora actuală efectuate în acest sens. Însă aceste sudii au arătat clar că repartiția adipozității în corp nu este un factor predictiv pentru carcinomul de celule renale (75).
Printre mecanismele ce sunt bănuite a cauza această afecțiune se numără: creșterea în obezitate a nivelului de IGF-1, creșterea tensiunii arteriale și a riscului pentru diabet zaharat, ambele fiind factori de risc pentru carcinomul de celule renale. Exista și câteva studii care au legat obezitatea de acest neoplasm independent de nivelul tensiunii arteriale (76).
I.8.5. Obezitatea și cancerul esofagian
Cele două tipuri histologice majore de cancer esofagian sunt cel cu celule scuamoase și adenocarcinomul. Carcinomul cu celule scuamoase este cel mai comun, fiind cauzat în principal de alcool și tutun. În țările dezvoltate incidența acestui tip de cancer a rămas constantă în ultimele decenii, în unele cazuri chiar scăzând ușor (77).
Carcinomul cu celule scuamoase apare mai adesea în regiunea superioară sau mijlocie a esofagului, pe când adenocarcinomul în zona joncțiunii gastro-esofagiene.
În ultimele decenii, în țările dezvoltate, incidența adenocarcinomului esofagian a crescut (78). Legătura dintre obezitate și adenocarcinom a fost confirmată de un stiudu relativ recent ce include o meta-analiză: 12 studii caz și două cohorte (79). Astfel, pentru subiecții supraponderali și obezi OR (odds ratio) de a dezvolta adenocarcinom este de 1,8, respectiv 2,4 în cazul bărbaților și 1,5, respectiv 2,1 în cazul femeilor.
Două studii din Norvegia (79,80) au găsit, surprinzător, chiar asocieri inverse între IMC și riscul de carcinom cu celule scuamoase.
O altă afecțiune, aproape "înrudită" cu obezitatea, boala de reflux gastro-esofagian, este un factor de risc major pentru adenocarcinom, atât în asociere cu obezitatea, cât și ca atare. (81) Majoritatea adenocarcinoamele se dezvoltă pe metaplazia Barett, o înlocuire a epiteliului scuamos esofagian cu epiteliu cilindric, o adaptare la pe termen lung la reflux. (82)
Partea practică
II.1 Introducere
După cum am descris în prima parte, obezitatea reprezintă o problemă majoră de sănătate publică la ora actuală. În ultimii ani, fondurile alocate pentru cercetarea acestei condiții medicale au crescut exponențial, iar rezultatele studiilor sunt mai mult decât clare: obezitatea crește riscul de apariție a bolilor cardiovasculare, a diabetului zaharat de tip 2 și, conform celor mai actuale cercetări, a cancerului.
Deși obezitatea poate fi prevenită, chiar și "tratată" prin modificarea stilului de viață (reducerea aportului glucidic și lipidic, activitate fizică), prevalența ei crește în continuare.
În această parte a lucrării mele doresc să determin în ce grad indicele de masă corporală și, mai ales, aria grăsimii viscerale se corelează cu analizele biochimice (colesterol total, HDL, LDL, trigliceride, probe inflamatorii), cu prezența diabetului zaharat și a sindromului metabolic, precum și cu prezența comorbidităților. În acest scop am desfășurat un studiu retrospectiv, transversal, de cohortă.
II.2 Materiale și metode
II.2.1 Grupul de studiu
Grupul de studiu curpinde 155 de persoane aflate în evidența Clinicii "Regina Maria" de pe strada Pasteur, Cluj-Napoca.
În acest studiu au fost incluse:
persoane care vor să scadă în greutate, fără alte comorbidități la momentul respectiv
persoane aflate sub tratament pentru diabet zaharat
persoane cărora li s-a descoperit glicemia bazală modificată sau diabetul zaharat tip 2 la momentul analizei
Datele necesare studiului s-au găsit în fișele medicale din ambulator (analize medicale, acte medicale din arhivă, analiza InBody) .
II.2.2 Metodele de studiu
Studiul este de tip transversal, retrospectiv (realizat la un unic moment în timp), de cohortă.
Măsurarea parametrilor compoziției corporale s-a efectuat cu ajutorul aparatului InBody model 720 (producător BioSpace Ltd., Korea), ce care este un aparat de bioimpedanță electrică.
Bioimpedanța electrică este o metodă ieftină, ușor de folosit, neinvazivă, măsurând practic rezistența întâlnită de un curent electric cu o frecvență de 50kHz și o intensitate extrem de redusă (500uA) la trecerea prin organismul uman, fiind practic un “ohm-metru”.
În ciuda unei percepției generale că măsurătorile de bioimpedanță determină țesutul adipos din organism, tehnologia determină de fapt impedanța (rezistența) electrică a țesuturilor organismului, care oferă o estimare a apei totale din organism. Utilizând valorile acestea se poate estima apoi masa “slabă” din organism precum și grăsimea corporală.
Bioimpedanța electrică se bazează pe principiul că fluxurile de curent electric circulă cu viteze diferite prin corp, în funcție de compoziția sa. Corpul este compus în principal din apă cu ioni, prin care un curent electric poate trece. Apa din organism este localizat în două compartimente: apa extra-celulară (45% ) și apă intracelulară (55%). Pe de altă parte, corpul conține și materiale non-conductoare (grăsime corporală) care asigură rezistență la trecerea curentului electric. Țesutul adipos este un conductor semnificativ mai slab decât mușchiul sau osul. (83)
Impedanța este o funcție a două componente: rezistența țesuturilor și opoziția suplimentară (reactanță) exercitată de membranele celulare și joncțiunile tisulare.
Rezistența este opoziția conductorului la frecvență joasă obișnuită (50 kHz), iar partea extracelulară a țesutului non-adipos funcționează ca un rezistor (84). Reactanța este o opoziție suplimentară sau stocarea unei sarcini electrice de către un condensator pentru o perioadă scurtă de timp, componenta lipidică a celulare se comportă ca și condensatori și reduce fluxul de ioni intracelulari (funcționând ca mini-rezistori). În practică, impedanța este valoarea tensiunii ce scade atunci când un curent constant (800 uA), cu o frecvență fixă (50 kHz) “călătorește” între electrozii ce se aplică pe corp. În cadrul organismului uman, țesutul slab care este bogat în apă și electroliți are o impedanță minimă, iar țesutul adipos are o impedanță maximă. Prin urmare, pot fi calculate masa adipoasă, respectiv musculară (85).
II.2.3. Parametrii urmăriți în cadrul studiului sunt:
Parametrii demografici:
Vârsta;
Sexul;
Istoric personal patologic:
Prezența sau absența hipertensiunii arteriale (<130/80 mmHG);
Prezența sau absența diabetului zaharat sau a glicemiei bazale modificate;
Prezența sau absența bolilor cardiovasculare;
Parametrii biochimici:
Valoare glicemiei bazale;
Valoarea hemoglobinei glicozilate;
Colesterolul total (mg/dl);
HDL – colesterol (valorile recomandate sunt >40mg/dl la bărbați și >50mg/dl la femei);
LDL-colesterol – în cazul în care nu a fost măsurat direct, pentru valori ale trigliceridelor mai mici de 400mg/dl, valoarea a fost calculată folosind formula Friedewald: LDL=col. total – (TG/5) + HDL);
Trigliceridele serice (valoarea normală trigliceridelor serice < 150mg/dl)
Valoarea creatininei;
Valoarea transaminazelor;
Parametrii antropometrici:
Înălțtime;
Greutate;
Indicele de masă corporală, valorile de referință fiind cele descrise în primul capitol
Aria grăsimii viscerale
Cantitatea totală de grăsime ( BFM – body fat mass )
Raportul talie-șolduri (WHR)
Procentajul de grăsime la corp (Body fat percentage)
Scorul fitness nutrițional
II.2.4. Analiza statistică
Analiza statistică s-a facut cu programul SPSS (Statistical Programme for Social Sciences) 16.0.
Variabilele au fost de tip calitative continuă (sex) sau calitative dicotomiale (HTA, DZ) sau cantitative (continue sau discrete).
S-a aplicat regresia liniara pentru două variabile cantitative, testul T student pentru eșantioane independente cu variabile dependente cantitative și variabile independente calitative și testul Hi-patrat pentru două variabile calitative.
III.REZULTATE
III.1 Caracteristici generale ale lotului studiat
În studiu au fost incluse 155 de persoane, 84 femei și 71 de bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 75 ani. Procentual, bărbații reprezintă 45,8%, iar femeile 54,2%.
Fig.1 Distribuția pe sexe a lotului de studiu (%)
Distribuția pe vârstă a pacienților este prezentată în fig. 2. Se observă că vârsta medie este de 43,26±14,17 ani. Un procent de 73% sunt în grupa de vârsta 30-40 și 50-60.
Fig. 2. Distribuția sub formă de histogramă a vârstei în lotul studiat
Din punct de vedere al greutății, lotul studiat are greutatea medie de 90,89 cu deviația standard 20,25. Se observă o distribuție bimodală cu media 43.26 si deviația standard 14.173. Înălțimea medie a lotului studiat este de 169 cm ± 9,33 cm, distribuție normală.
Fig. 3 Distribuția greutății în lotul studiat
Fig.4 Distribuția înălțimii în lotul studiat
În cadrul lotului studiat, împărțirea în funcție de indicele de masă corporală se prezintă astfel:
Normoponderali 11,6%
Supraponderali 31,0%
Obezitate gradul I 29,0%
Obezitate gradul II 15,5%
Obezitate gradul III 12,9%
Fig.5 Lotul studiat în funcție de IMC
Fig. 6 Distribuția lotului în grupele definite de indexul de masă corporală
Din figura 6 observăm că:
8,39% dintre femei sunt normoponderale, față de doar 3,23% dintre bărbați
bărbații și femeile cu suprapondere au același procent corespunzător, 15,48%
Avem în lotul studiat un număr de 24 de bărbați (15,48%) și 21 femei (13,55%) cu obezitate grad I
16 bărbați (10,32%) prezintă obezitate de gradul II față de doar 8 femei (5,16%)
Cea mai mare discrepanță între sexe o întâlnim în cadrul obezității morbide: doar 2 bărbați (1,29%) și de 9 ori mai multe femei (11,61%)
Din punctul de vedere al grăsimii viscerale, valorile extreme sunt de 5, respectiv 270,8 cm2 cu o valoare medie de 141,94 și cu o deviație standard de 47,93.
Observăm că doar 34 persoane (22,2%) se situează în valoarea recomandată a ariei grăsimii viscerale, pe când majoritatea (77,8%) depășesc valoarea de 100cm2.
Fig. 7 Distribuția ariei grăsimii viscerale în cele 2 grupuri
În funcție de sex și de aria grăsimii viscerale, avem situația următoare:
24 femei (15,69%) respectiv 10 (6,54%) bărbați sub 100cm2
58 femei (37,91%) respectiv 61 (39,87%) bărbați peste 100cm2
Fig. 8 Distribuția ariei grăsimii viscerale în funcție de sex
Din cele 155 de persoane analizate, 105 (67,7%) au valori tensionale normale, restul de 50 (32,3%) urmând tratament antihipertensiv.
Fig. 9 Distribuția prezenței hipertensiunii arteriale
Fig. 10 Distribuția în funcție de prezența sau absența sindromului metabolic
În lotul studiat, prevalența sindromului metabolic este următoarea: prezent în 49,66% din cazuri, absent la un procent de 50,32%.
Pe sexe, situația sindromului metabolic este următoarea :
45 bărbați (29,3%) prezintă sindrom metabolic, comparativ cu doar 32 femei (20,65%)
26 de bărbați (16,67%) nu au sindrom metabolic, numărul femeilor neafectate fiind mai mare – 52 (33,55%)
Valorile colesterolului seric au împărțit lotul de studiu după cum urmează:
75 persoane (48,4%) cu valori normale ale colesterolemiei (<200mg/dl)
74 persoane (47,7%) cu hipercolesterolemie (>200mg/dl)
Această analiză lipsește la 6 persoane (3,9%)
Fig. 11 Distribuția valorilor colesterolului total
Valoarea medie a colesterolului total este de 200,8 cu o deviație standard de 48,1.
Din 155 de persoane studiate, exceptând cele 9 care aveau această analiză lipsă, 97 (62,6%) prezintă valori normale ale trigliceridelor serice (<150mg/dl) și 49 prezintă hipertrigliceridemie (31,6%).
Fig. 12 Distribuția valorilor trigliceridelor
Lotul studiat are valoarea medie a trigliceridelor de 138,37 cu o deviație standard de 146, distribuția fiind una normală right-skewed.
Combinând aceste două statistici anterioare, obținem următorul tabel:
Tabel nr 5. Frecvențele valorilor colesterolului și ale trigliceridelor pe grupe
Astfel, avem 72 persoane cu hipercolesterolemie, 49 de persoane cu hipertrigliceridemie și 38 cu hiperlipidemie mixtă.
Situația HDL colesterolului este următoarea : 39 femei (46,4%) au valori peste 50 mg/dl, 45 de femei (53,6%) prezintă valori sub 50mg/dl.
Fig.13. Distribuția în funcție de valorile HDL colesterolului la femei
Bărbații prezintă valori normale (peste 40mg/dl) într-un procent de 64,8%, restul de 25 cazuri (35,2%) având valori scăzute.
Fig.14 Distribuția în funcție de valorile HDL colesterolului la bărbați
Prezența sau absența diabetului zaharat are de asemenea o importanță majoră. Avem 39 de cazuri de diabet zaharat de tip 2 prezent (25,3%), 31 pacienți prezintă glicemia bazală modificată (20%) iar în 84 (54,7%) de cazuri glicemia are valori normale.
Fig. 15 Distribuția grupelor de diabet zaharat
Dintre pacienții cu diabet zaharat, situația se prezintă astfel:
20 pacienți (54,1%) au valoarea HbA1c<7%;
13 pacienți (35,1%) au valoarea HbA1c între 7-9%;
4 pacienți (10,8%) au hemoglobina glicozilată peste 9%
Fig 16 Distribuția valorilor hemoglobinei glicozilate
Asocieri între parametrii lotului studiat
III.1 Aria grăsimii viscerale și indicele de masă corporală
Fig. 16 Reprezentarea grafică sub forma de scatter plot a indexului de masă corporală în funcție de aria grăsimii viscerale
Corelația liniară între IMC și aria grăsimii viscerale este foarte bună (coeficient de corelație r=0.826) ți direct proporțională, cu un coeficient de corelație cu semnificație statistică p<<0.001
II.2 Aria grăsimii viscerale și valorile hemoglobinei glicozilate la pacienții cu diabet zaharat
Fig. 17 Reprezentarea grafică sub formă de scatter plot a valorilor hemoglobinei glicozilate în funcție de aria grăsimii viscerale
Nu se constată o corelație între valorile ariei grăsimii viscerale și valoarea hemoglobinei glicozilate la pacienții cu diabet zaharat de tip 2, r neavând semnificație statistică
II.3 Aria grăsimii viscerale în raport cu valorile colesterolului LDL
Fig. 18 Reprezentarea grafică sub formă de scatter plot a valorilor LDL colesterol in funcție de aria grăsimii viscerale
Nu se determină existența unei corelații între valorile ariei grăsimii viscerale și valorile colesterolului LDL, valoarea r fiind egală cu 0,141.
II.4 Aria grăsimii viscerale și valoarea trigliceridelor serice
Reprezentarea grafică a valorilor ariei grăsimii viscerale și ale trigliceridelor se prezintă în felul următor:
Fig. 19 Reprezentarea grafică sub forma de scatter plot a valorilor trigliceridelor în funcție de aria grăsimii viscerale
Exista o corelație acceptabilă (r= 0.329) între aria grăsimii viscerale și valoarea trigliceridelor serice, cu semnificație statistică p<0.001
II.5 Aria grăsimii viscerale și probele hepatice
Se constată o corelație liniară, invers proporțională, între valorile transaminazelor hepatice și aria grăsimii viscerale (r=0,29) ,cu un coeficient de corelatie cu semnificație statistică p<0,01.
Fig. 20 Reprezentarea grafică sub forma de nor de puncte a valorilor TGO/TGP in funcție de aria grăsimii viscerale
II.6 Aria grăsimii viscerale și valorea colesterolului HDL
Fig. 21 Reprezentarea grafică sub forma de nor de puncte a valorilor HDL în funcție de aria grăsimii viscerale
Se observă o corelație liniară între valorile HDL colesterolului și aria grăsimii viscerale, nu foarte puternică (r=0.22), și invers proporțională, cu un coeficient de corelație cu semnificație statistică p<0.001
III. 1. Circumferința abdominală și indicele de masă corporală
Se observă o corelație liniară între IMC si circumferința abdominală, foarte puternică (coeficient de corelație r=0.80) și direct proporțională, cu un coeficient de corelatie cu semnificație statistică p<0.001
Fig. 22 Reprezentarea grafică sub formă de nor de puncte a indexul de masă corporală și a circumferinței abdominale
III.2 Circumferința abdominală și valoarea trigliceridelor serice
Fig. 24 Reprezentarea grafică sub forma de nor de puncte a valorilor trigliceridelor în funcție de circumferința abdominală
Corelația liniară evidențiată între valorile trigliceridelor și circumferința abdominală este slabă (coeficient de corelație r=0.29) și direct proporțională, cu un coeficient de corelație semnificativ statistic p<<0.001
III.3 Circumferința abdominală și valoarea colesterolului HDL
Fig. 25 Reprezentarea grafică sub formă de nor de puncte a valorilor HDL colesterolului în funcție de circumferința abdominală
Se determină corelație liniară între valorile HDL colesterolului și circumferința abdominală. Corelația este slabă (coeficient de corelație r=0.27) și invers proporțională, cu un coeficient de corelatie semnificativ statistic p<0.001
III.4 Circumferința abdominală și valorile transaminazelor
Fig. 26 Reprezentarea grafică sub forma de nor de puncte a valorilor TGO/TGP în funcție de circumferința abdominală
Se observă o corelație liniară între valorile TGO/TGP și circumferința abdominală. Corelația este liniară (coeficient de corelație r=0.34) și invers proporțională, cu un coeficient de corelație cu semnificație statistică (p<0.001)
Discuții
În studiul meu am cuprins 156 persoane auto-selectate, acestea prezentându-se la Clinica Regina Maria, pentru evaluarea diabetului zaharat sau pentru a primi indicații pentru slăbire în greutate. Au fost excluse persoanele sub 18 ani, sau cu unele analizele medicale lipsă. Datele necesare studiului s-au găsit în fișele medicale din ambulator (analize medicale, acte medicale din arhivă, analiza InBody). Datele înregistrate pentru fiecare persoană sunt: vârsta, sexul, înălțimea, greutatea, prezența sau absența hipertensiunii arteriale (>130/80 mmHG), prezența sau absența diabetului zaharat de tip 2 sau a glicemiei bazale modificate, prezența sau absența bolilor cardiovasculare, valoare glicemiei bazale, valoarea hemoglobinei glicozilate, colesterolul total (mg/dl), HDL – colesterol (valorile recomandate sunt >40mg/dl la bărbați și >50mg/dl la femei), LDL-colesterol – în cazul în care nu a fost măsurat direct, pentru valori ale trigliceridelor mai mici de 400mg/dl, valoarea a fost calculată folosind formula Friedewald: LDL=col. total – (TG/5) + HDL), trigliceridele serice (valoarea normală trigliceridelor serice < 150mg/dl).
Lotul studiat are în componență 156 persoane, 84 de femei și 71 de bărbați, aceștia reprezentând procentual 54,2% și 45,8%.
Prevalența diabetului în lotul studiat, fiind format din populație autoselectată, este mai mare decât în populația generală (25,3% vs 11,6%), diferența fiind mai mică pentru prediabet (20,1% vs 18,4%)
Din punct de vedere al statusului nutrițional, prevalența obezității în lotul studiat este mai mare comparativ cu studiul PREDATORR, dar nu și a supraponderii (31% vs 34,6%), obezitate de gradul I ( 29% vs 21,5% ), gradul II (15,5% vs 7,2%), gradul III (12,9% vs 2,7%). Acest fapt se datorează "autoselectării", multe dintre aceste persoane prezentându-se la medic din cauza obezității.
Un studiu publicat recent în revista Romanian Journal of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases ce tratează prevalența supraponderii și obezității la pacienții cu diabet zaharat nou diagnosticat a descoperit a obținut următoarele valori: 33,76% suprapondere, 31,36% obezitate grad I, 16,23% obezitate grad II, 7,2% obezitate grad III – aceste valori fiind foarte asemănătoare cu cele obținute de mine. (86).
Lotul studiat are o incidență a hipercolesterolemiei de 47,7% , foarte apropiată de cea a populaței generale conform studiului PREDATORR (50%), situația fiind asemănătoare în cazul hipertrigliceridemiei (31,6% vs 29,3%).
Valorile HDL-ului se situează, comparativ cu studiu PREDATORR, astfel: <40mg/dl – 25,5% în lotul studiat, 18,1% în populația generală; 40-60mg/dl – 62,7% vs 81,9%; >60mg/dl – 11,7% vs 29,7%. Rezultatele sunt asemănătoare cu ultimele studii din America, unde se estimează că 27% din populația generală prezintă nvele HDL sub 40mg/dl. (87)
Prevalența sindromului metabolic în lotul studiat este de 37,42%. Această rată este asemănătoare cu cea din SUA – 34,3% (88) și mai mică decât în majoritatea țărilor din America Latină (89) și de asemenea mai mică decât în Europa de vest -24,3% (90). O limitare a studiului în acest caz ar fi din nou faptul că populația acestui studiu este autoselectată, prezentându-se la medic când deja suferă de unul sau mai multe din criteriile sindromului metabolic, astfel rata fiind mai mare.
Aria grăsimii viscerale, determinată cu ajutorul aparatului InBody 720, despre care am vorbit în introducerea părții practice, este de peste 100 cm2 în 77,8% din cazuri, ceea ce dovedește că lotul studiat este unul reprezentativ pentru a verifica efectele metabolice ale grăsimii viscerale;
Punctul cut-off pentru aria grăsimii viscerale este setat de aparatul InBody 720 cu care s-au făcut măsuratorile la 100cm pătrați. Cercetările actuale privind aria grăsimii viscerale sunt foarte ample, și aparțin mai multor domenii ale medicinei.
Revista International Heart Journal a publicat în 2013 un studiu amplu, efectuat pe 3157 pacienți cu antecedente cardiovasculare. Acestora li s-au măsurat aria grăsimii viscerale, punctul cut-off fiind de asemenea setat la aceeași valoarea de 100cm2, fiind împărțiți în două grupuri: un grup de "obezi viscerali" (137±31,1 cm2) și altul de "nonobezi" (57,3±23,8 cm2), observându-se un grad mai mare al stenozei coronariene în primul grup, după ajustarea tuturor celorlalți factori. (91)
Un studiu publicat de prestigioasa publicație americană Journal of the American College of Cardiology au arătat că după un câștig în greutate mediu de 4,1 kg (din care aproximativ jumătate constituit din grăsime viscerală) capacitatea de dilatare a arterei brahiale scade cu 9%, ca apoi să revină la capacitatea inițială după ce subiecții s-au întors la greutatea inițială. (92)
Aria grăsimii viscerale, precum și circumferința abdominală se corelează puternic cu indicele de masă corporală (r=0,826, p<0,001). Acest rezultat este în concordanță cu cercetările medicale actuale, în speță un studiu publicat în 2012 în revista International Journal of Obesity, care a analizat relația dintre circumferința abdominală, precum și aria grăsimii viscerale la 1667 adulți, de ambele sexe, atât de rasă caucaziană cât și africană. Coeficientul de corelație găsit este asemănător cu cel din acest studiu pentru rasa albă, nesurprinzător, pentru că nu am avut persoane de culoare în studiu. (93)
Se constată o corelație directă între aria grăsimii viscerale și valoarea trigliceridelor serice (r= 0.329), cu semnificație statistică p<0.001. Este cunoscut faptul că, spre deosebire de colesterolul plasmatic, singurul factor care influențează valoarea trigliceridelor este consumul de grăsimi de proveniență animală. Acestea au o valoarea energetică foarte mare (9kcal/gram) și nu se recomandă a depăși 10-15% din aportul zilnic caloric. Un studiu recent în acest sens a dovedit importanța unei alimentații sărace în grăsimi animale pentru controlul valorilor trigliceridelor: 17 pacienți nou diagnosticați cu diabet zaharat de tip 2 au obținut ameliorări ale tensiunii arteriale și ale trigliceridelor serice urmând o dietă hipolipidică timp de trei săptămâni. (94)
Din păcate, una dintre limitările acestui studiu ar fi că nu se cunoaște care dintre participanți la studiu urmează tratament cu fibrați, pentru scăderea trigliceridelor.
Interesant, nu s-a găsit corelație între valorile serice ale LDL-ului și aria grăsimii viscerale. Acest rezultat intră în contradicție cu un studiu publicat în revista medicală Diabetes/Metabolism Research and Reviews în 2009, care a găsit asocieri între valorile LDL și obezitate, precum și prezența diabetului zaharat de tip 2. (95)
S-a descoperit însă corelație între grăsimea viscerală și HDL. Aceasta este slabă (r=0.22) și invers proporțională, însă este deosebit de importantă, atât colesterol HDL scăzut cât și obezitatea abdominală făcând parte din criteriile de diagnosticare ale sindromului metabolic. Valorile scăzute ale HDL-ului predispun într-o măsură mai mare la apariția bolilor cardiovasculare (96).
HDL colesterolul a fost dovedit a avea proprietăți antiaterogene, prin proprietatea de a deplasa colesterolul de la macrofagele din placa aterosclerotică la țesutul hepatic.(97)
Se constată de asemenea o relație invers proporțională între obezitatea abdominală și valorile probelor hepatice (TGO, TGP). Corelația este mai puternică decât în cazul HDL, avand valoarea r=0.29. Studiile în acest sens "aprobă" această corelație, indicând obezitatea ca factor de risc pentru steatoza hepatică non-alcoolică. Aceasta apare atunci când captarea și sinteza de novo a acizilor grași depășeste oxidarea acestora, procese ce au loc hepatic (98)
De asemenea, s-a dovedit că prezența steatozei hepatice nonalcoolice este asociată cu cea mai mare grosime intimă-medie a arterei carotide, chiar mai mare decât în cazul steatozei hepatice alcoolice, după ajustarea conform vârstei, sexului și a fumatului (99).
Una dintre limitările studiului ar fi imposibilitatea cunoașterii, retroactiv, a consumului de toxice în jurul datei efectuării analizelor.
Circumferința abdominală se măsoară pentru a evalua prezența și gradul obezității de tip abdominal, deci implicit pentru a cuantifica grăsimea viscerală. De aceea, este evident că asocierile circumferinței abdominale cu parametrii clinico-biologici studiați au fost asemănătoare cu cele ale grăsimii viscerale. Astfel, corelația dintre circumferința abdominală și valoarea trigliceridelor serice este una acceptabilă (r=0.29) , corelația cu valorile colesterolului HDL este slabă (r=0.27) și, bineînțeles, invers proporțională. Corelația cu valorile probelor hepatice este acceptabilă, valoarea fiind chiar mai mare (r=0.34) decât în cazul grăsimii viscerale (r=0.329).
Aceste corelații sunt în concordanță cu studiile recente, care au determinat circumferința abdominală ca factor de predicție independent pentru valorile HDL colesterolului (100).
Circumferința abdominală este de asemenea un factor de risc dovedit pentru steatoza hepatică nonalcoolică atât la adulți (101), cât și la copii și adolescenți. (102).
Circumferința abdominală nu se corelează cu valoarea glicemiei bazale, hemoglobinei glicozilate,creatininei, a colesterolului total sau a colesterolului LDL.
Aria grăsimii viscerale nu se corelează cu valoarea hemoglobinei glicozilate la pacienții cu diabet zaharat de tip II. Este important de menționat că mulți pacienți aveau multe analize efectuate, după diverse tratamente cu hipoglicemiante orale sau insulină injectabilă. Pentru a menține studiul cât mai obiectiv, am selectat pacienții la prima venire la medic în cazul celor cu diabet nou descoperit – astfel încercând să corelez efectul metabolic al grăsimii viscerale asupra diabetului zaharat înainte de începerea tratamentului.
Concluzii
Cantitatea de grăsime viscerală s-a corelat pozitiv cu valoarea trigliceridelor serice, de asemenea se coreleză invers proporțional cu valorile HDL colesterolului și ale transaminazelor hepatice, dovedind rolul proaterogen și proinflamator al acesteia , acționând atât la nivel arterial, accelerând ateroscleroza, cât și la nivel hepatic producând hepatocitoliză.
Corelațiile cirumferinței abdominale sunt, nesuprinzător, identice cu cele ale ariei grăsimii viscerale, cu mențiunea că asocierea este mai puternică și, bineînțeles, tot invers proporțională, în cazul enzimelor de distrucție hepatică.
Una dintre implicațiile pentru practica medicală curentă ar fi ușurința cu care se poate descoperi un sindrom metabolic: determinarea la un examen de rutină pentru orice afecțiune a circumferinței abdominale și a tensiunii arteriale, iar în cazul în care "talia hipertensivă" este prezentă îndrumarea spre un medic diabetolog. Astfel, putem preveni diabetul zaharat de tip 2, chiar dacă pacientul are deja toleranța modificată la glucoză, putem evalua factorii de risc cardiovasculari și îi putem combate din timp, atât prin modificarea alimentației și stilului de viață, cât și prin tratamentul cu antihiperlipidice.
Cu toate că stresul cotidian, lipsa tot mai mare a timpului liber, accesul la o alimentație profund nesănătoasă ne afectează pe toți, importanța menținerii unei greutăți normale și a unui stil de viață activ este una crucială.
Bibliografie
Mei Z, Grummer-Strawn LM, Pietrobelli A, Goulding A, Goran MI, Dietz WH. Validity of body mass index compared with other body-composition screening indexes for the assessment of body fatness in children and adolescents. Am J Clin Nutr (2002) 75 (6): 978–85
Bei-Fan Z; Cooperative Meta-Analysis Group of Working Group on Obesity in China (2002). Predictive values of body mass index and waist circumference for risk factors of certain related diseases in Chinese adults: study on optimal cut-off points of body mass index and waist circumference in Chinese adults. Asia Pac J Clin Nutr. 11 Suppl 8: S685–693
Shah, Nirav R., Eric R. Braverman. "Measuring adiposity in patients: the utility of body mass index (BMI), percent body fat, and leptin." PLoS One 7.4 (2012): e33308.
LaForgia, Joseph, et al. "Validation of DXA body composition estimates in obese men and women." Obesity 17.4 (2009): 821-826.Rao P. S.,Gregg, E. C. Attenuation of monoenergetic gamma rays in tissues. Am. J. Roentgenol. 123:631–637
Lohman TG, Chen Z. Dual-energy x-ray absorptiometry. In: Heymsfield SB, Lohman TG, Wang ZM, Going SB, editors. Human Body Composition. Human Kinetics; Champaign, IL: 2008. pp. 63–78
Mattila, V. M., et al. "DEXA body composition changes among 140 conscripts." International journal of sports medicine 30.05 (2009): 348-353.Rogalla P.,Meiri N., Hoksch B.,Boeing H., Hamm B.
Woodrow, Graham. "Body composition analysis techniques in the aged adult: indications and limitations." Current Opinion in Clinical Nutrition & Metabolic Care 12.1 (2009): 8-14.
Geer, Eliza B., et al. "Body composition and cardiovascular risk markers: a prospective study using whole-body MRI." The Journal of Clinical Cardiology& Metabolism 97.5 (2012): 1702-1711.
Starck G.,Lonn L.,Cederblad A.,Alpsten M., Sjostrom L.,Ekholm S.(1998) Dose reduction for body composition measurements with CT. Appl. Radiat. Isotopes 49:561–564
Reilly, T., et al. "How well do skinfold equations predict percent body fat in elite soccer players?." International journal of sports medicine 30.8 (2010): 607.
Arsenault, B. J., et al. "Physical inactivity, abdominal obesity and risk of coronary heart disease in apparently healthy men and women." International journal of obesity 34.2 (2011): 340-347.
Pischon T., Boeing H.,Hoffmann K. et al. General and abdominal adiposity and risk of death in Europe. N Engl J Med 2008; 359:2105-2120.
Levy Y. It's not only the overweight; it's the visceral fat. IMAJ 2010; 12:231-232.
Ouchi, Noriyuki, et al. "Adipokines in inflammation and metabolic disease." Nature Reviews Immunology 11.2 (2011): 85-97..
Ibrahim, M. Mohsen. "Subcutaneous and visceral adipose tissue: structural and functional differences." Obesity reviews 11.1 (2010): 11-18.
Lee, Christine G., et al. "Adipokines, inflammation, and visceral adiposity across the menopausal transition: a prospective study." Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism 94.4 (2009): 1104-1110.
Halkær J, Tjonneland A,Thomsen BL, et al. Intake of macronutrients as predictors of 5 year changes in waist circumference. Am J Clin Nutrition 2006;84:789-797
Kavanagh K, Jones KL, Sawyer L et al. Trans fat diet induces abdominal obesity and changes in insulin sensitivity in monkeys. Obesity 2007; 15:1675-1684;
Tchoukalova YD, Votruba SB, Tchkonia T et al. Regional differences in cellular mechanisms of adipose tissue gain with overfeeding. Proc Natl Acad Sci USA 2010; 107:18226-18231
Rezazadeh A, Rashidkani B. The association of general and central obesity with major dietary pattern of adult women living in Teheran. J Nutr Sci Vitaminol 2010; 56: 1320-1388
Bailey BW, Sullivan DK, Kirk EP, Donnely JE. Dietary predictors of visceral adiposity in overweight young adults. Br J Nutr 2010; 103:1702-1705
Wolongevicz DM, Zhu L, Percina MJ, et al. An obesity dietary quality index predicts abdominal obesity in women: potential opportunity for new prevention and treatment paradigms.J Obes 2010; pii: 945987
Metropolitan Life Insurance Company. Body weight and longevity. Statistical bulletin of the Metropolitan Life Insurrance Company 1922; 3:3-4
Lundgren H, Bengtsson C,Biohme G, et al. Adiposity and adipose tissue in relation to incidence of diabetes in women: results from a prospective study population study in Gothenburg,Sweden. Int J Obesity 1989; 13:413-423
Balkau B,Deanfield JE,Despres JP et al. International Day for the evaluation of Abdominal Obesity: a study of waist circumference, cardiovascular disease and diabetus mellitus in 168,000 primary care patiens in 63 countries. Circulation 2007; 116:1942-1951
Foster MT, Shi H,Seeley RJ, Woods SC. Transplantation or removal of intra-abdominal fat prevents age-induced glucose insensitivity. Physiol Behav 2010; 101:282-288.
Westerink J, Visseren FL. Pharmacological and non-pharmacological interventions to influence adipose tissue function. Cardiovasculat diabetol 2011; 10:13
Mathie P, Lemiuex I, Despres JP. Obesity, inflamation and cardiovascular risk. Clin Pharmacol Ther 2010; 87:107-416
Virtanen KA, Lonnroth P, Parkkola R, et al. Glucose uptake and perfusion in subcutaneos and visceral tissue during insulin stimulation in obese and nonobese humans.J Clin Endocrinol Metab 2002; 87:3902-3910
Mathieu P.,Pibarot P.,Larose E., Poirier P.,Marette,A & Després, J.P. Visceral obesity and the heart. Int J. Biochem. Cell Biol. 40, 821-836 (2008)
Libby, P.,Ridker, P.M & Hansson, G.K. Inflamation in atherosclerosis:from pathophysiology to practice.J.Am.Coll.Cardiol. 54,2129-2138(2007).
Cartier, A.,Lemieux, I.,Alméras, N.,Tremblay, A.,Bergeron, J. &Després, J.P. Visceral obesity and plasma glucose-insulin homeostasis: contributions of interleukin-6 and tumor necrosis factor-alpha in men.J.Clin.Endocrinol.Metab.93,1931-1938(2009).
Blackburn,P et al. Postprandial variations of plasma inflammatory markers in abdominally obese men.Obesity 14, 1747-1754(2006)
Scheller, Jürgen, et al. "The pro-and anti-inflammatory properties of the cytokine interleukin-6." Biochimica et Biophysica Acta (BBA)-Molecular Cell Research 1813.5 (2011): 878-888.
Abeywardena, M.Y., Leifert, W.R., Warnes, K.E., Varghese,J.N & Head, R.J. Cardiovascular biology of interleukin-6.Curr.Pharm.Des.15, 1809-1821(2009)
Arsenault,B.J., Picarot,P. & Després, J.P. The quest for the optimal assesment of global cardiovascular risk:are traditional risk factors and metabolic syndrome partners in crime? Cardiology 113, 35-49(2009)
Emerging Risk Factors Collaboration. "C-reactive protein, fibrinogen, and cardiovascular disease prediction." The New England journal of medicine 367.14 (2012): 1310.
Arsenault,B.J. et al.Body composition, cardiorespiratory fitness and low-grade inflamation in middle-aged men and women.Am.J.Cardiol.104,240-246(2009)
Lakoski,S.G. et al.Gender and C-reactive protein: data from the multiethnic Study of atherosclerosis (MESA) cohort.Am.Heart.J. 152,593-598(2006)
Kaptoge, Stephen, et al. "C-reactive protein concentration and risk of coronary heart disease, stroke, and mortality: an individual participant meta-analysis." Lancet 375.9709 (2010): 132-40.
Ouchi,N. Et al.Novel modulator for endothelial adhesion molecules: adipocyte-derived plasma protein adiponectin.Circulation 100,2473-2476 (1999)
Fernández-Riejos, Patricia, et al. "Role of leptin in the activation of immune cells." Mediators of inflammation 2010 :145-163
Oswal, Ashwini, and Giles Yeo. "Leptin and the control of body weight: a review of its diverse central targets, signaling mechanisms, and role in the pathogenesis of obesity." Obesity 18.2 (2010): 221-229.
Côté,M. et al. Adiponectinemia in visceral obesity: impact on glucose tolerance and plasma lipoprotein and lipid levels in men.J.Clin.Endocrinol.Metab.90,1434-1439(2005)
Tian, Ling, et al. "Adiponectin-AdipoR1/2-APPL1 signaling axis suppresses human foam cell formation: differential ability of AdipoR1 and AdipoR2 to regulate inflammatory cytokine responses." Atherosclerosis 221.1 (2012): 66-75.
Mangge, H., et al. "Inflammation, adiponectin, obesity and cardiovascular risk." Current medicinal chemistry 17.36 (2010): 4511-4520.
Aprahamian, Tamar R., and Flora Sam. "Adiponectin in cardiovascular inflammation and obesity." International journal of inflammation 2011 (2011).
Owecki, M., et al. "Serum resistin concentrations are higher in human obesity but independent from insulin resistance." Experimental and Clinical Endocrinology & Diabetes 119.02 (2011): 117-121.
Mohty D et al.Age-related differences in the pathogenesis of calcific aortic stenosis:the potential role of resistin.Int.J.Cardio.(2009)
Schwartz, Daniel R., and Mitchell A. Lazar. "Human resistin: found in translation from mouse to man." Trends in Endocrinology & Metabolism 22.7 (2011): 259-265.
Hall, John E., et al. "Obesity-induced hypertension: role of sympathetic nervous system, leptin, and melanocortins." Journal of Biological Chemistry 285.23 (2010): 17271-17276.
Mathieu P, Poirer, P.,Pibarot, P.,Lemieux, I & Despres J.P. Visceral obesity: the link among inflamation,hypertension and cardiovascular disease. Hypertension 53, 577-584 (2009)
Mazzolai L. et al. Endogenous angiotensin II induces atherosclerhic plaque vulnerability and elicits a Th1 response in ApoE-/- mice.Hypertension 44,277-282(2004)
Poirier, P et al. Impact of waist cirumference on the relationship between blood pressure and insulin:the Quebec Health Survey.Hypertension 45,363-367(2005)
Engeli, S et al.Weight loss and the renin-angiontensin-aldosterone system.Hypertension 45,356-363(2005)
Vague J.Secual differentation, a factor affecting the forms of obesity.Presse Med. 55;339(1947)
Balkau, B et al.International Day for the Evaluation of Abdominal Obesity(IDEA): a study of waist circumference, cardiovascular disease and diabetes mellitus in 168000 primary care patients in 63 countries.Circulation 116,1942-1951(2007)
Han, S.H., Sakuma I,Shin, E.K. & Koh, K.K. Antiatherosclerotic and anti-insulin resistance effects of adiponectin: basic and clinical studies.Prog.Cardiovasc.Dis. 52, 126-140(2009)
Scott M. Grundy, MD, PhD : Pre-Diabetes, Metabolic Syndrome, and Cardiovascular Risk. J Am Coll Cardiol. 2012;59(7):635-643
Deng Y., Scherer P.E.; Adipokines as novel biomarkers and regulators of the metabolic syndrome. Ann N Y Acad Sci. 1212 2010:E1-E19
Bianchi C., Miccoli R., Bonadonna R.C.;GENFIEV Investigators Metabolic syndrome in subjects at high risk for type 2 diabetes: the genetic, physiopathology and evolution of type 2 diabetes (GENFIEV) study. Nutr Metab Cardiovasc Dis. 21 2011:699-705
Lorenzo C., Williams K., Hunt K.J., Haffner S.M.; The National Cholesterol Education Program–Adult Treatment Panel III, International Diabetes Federation, and World Health Organization definitions of the metabolic syndrome as predictors of incident cardiovascular disease and diabetes. Diabetes Care. 30 2009:8-13.
Impact of Body Mass Index and the Metabolic Syndrome on the Risk of Cardiovascular Disease and Death in Middle-Aged Men. Johan Ärnlöv, MD, PhD;Erik Ingelsson, MD, PhD;Johan Sundström, MD, PhD;Lars Lind, MD, PhD. Circulation. 2010; 121: 230-236
Vucenik, I. and Stains, J. P. (2012), Obesity and cancer risk: evidence, mechanisms, and recommendations. Annals of the New York Academy of Sciences, 1271: 37–43. doi: 10.1111/j.1749-6632.2012.06750.x (ABSTRACT)
Vrieling, Alina, and Ellen Kampman. "The role of body mass index, physical activity, and diet in colorectal cancer recurrence and survival: a review of the literature." The american journal of clinical nutrition 92.3 (2010): 471-490.
Pischon T, Lahnmann PH, Boeing H et al (2007). Body size and risk of colon and rectal cancer in the European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition (EPIC). J Natl Cancer Inst 98,920-931
Metformin and Colorectal Cancer Risk in Diabetic Patients Diabetes Care October 2011 34:2336-2337; doi:10.2337/dc11-1447
Yuhara, Hiroki, et al. "Is Diabetes Mellitus an Independent Risk Factor for Colon Cancer and Rectal Cancer&quest." The American journal of gastroenterology 106.11 (2011): 1911-1921.
Lahmann PH, Hoffman K, Allen N et al. Body size and breast cancer risk: Findings from the European prospective investigation into cancer and nutrition (EPIC) (2004). Int J Cancer 111, 762-771
Key TJ, Appleby PN, Reeves GK et al (2003).Body mass index,serum sex hormones and breast cancer risk in postmenopausal women. A study within the EPIC cohort. Int J Cancer 118, 2832-2839
Rinaldi S, Key TJ, Peeters PH et al (2006). Anthropometric measures, endogenous sex steroids and breast cancer risk in postmenopausal women: a study within the EPIC cohort. 118,756-758
Fredrich C,Cust A, Lahmann PH et al. (2007) Anthropometric factors and risk of endometrial cancer : the EPIC study.Cancer Causes Control 18,399-413
Lowrance, W. T., Thompson, R. H., Yee, D. S., Kaag, M., Donat, S. M. and Russo, P. (2010), Obesity is associated with a higher risk of clear-cell renal cell carcinoma than with other histologies. BJU International, 105: 16–20. doi: 10.1111/j.1464-410X.2009.08706.x
Pischon T, Lahmann PH, Boeing H et al. (2006) Body size and risk of renal cell carcinoma in the European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition. Int J Cancer 85, 984-990
Chow WH, Gridley G, Faumeni JF & Jarvholm B (2000). Obesity, hypertension and the risk of kidney cancer in men. N Engl J Med 343, 1305-1311.
Lindblad P, Chow WH, Chan J, Bergstrom A, Wolk A, Gridley G, Mclaughlin JK (1999) The role of diabetes mellitus in the aetiology of renal cell cancer. Diabetologia 42, 107-112.
Brown LM & Devesa SS (2002) Epidemiologic trends in esophageal and gastric cancer in the United States. Surg Oncol Clin N Am 11, 235-256
Pera M, Manterola C, Vidal O & Grande L (2005) Epidemiology of esophageal adenocarcinoma. J Surg Oncol 92, 151-159
Kubo A & Corley DA (2006). Body mass index and adenocarcinomas of the esophagus or gastric cardia: a systematic review and meta-analysis. Cancer Epidemiol Biomarkers Prev 15, 872-878
Tretli S & Robsahm TE (1999). Height, weight and cancer of the oesophagus and stomach: a follow-up study in Norway. Eur J Cancer Prev 8, 115-122
Engeland A, Tretli S & Bjorge T (2004). Height and body mass index in relation to esophageal cancer, a 23-year follow-up of two milion Norwegian and women. Cancer Causes Control 15, 837-843.
Lassen A, Hallas J & de Muckadell OB (2006) Esophagitis: incidence and risk of esophageal adenocarcinoma – a population-based cohort study. Am J Gastroenterol 101, 1193-1199.
Jiménez, Amanda, et al. "Prediction of whole-body and segmental body composition by bioelectrical impedance in morbidly obese subjects." Obesity surgery 22.4 (2012): 587-593.
Jaffrin, Michel Y. "Body composition determination by bioimpedance: an update." Current Opinion in Clinical Nutrition & Metabolic Care 12.5 (2009):482-486. ABSTRACT
Thibault, Ronan, and Claude Pichard. "The evaluation of body composition: a useful tool for clinical practice." Annals of Nutrition and Metabolism 60.1 (2011): 6-16.
Simona Carniciu, Elena Caceaune, Andrada Mihai, Cornelia Zetu, Constantin Ionescu-Tîrgoviște. The Prevalence of overweight and obesity in newly discovered diabetic patients.Rom J Diabetes Nutr Metab Dis. 20(4):409-418 (2014)
Peter P. Tóth, Danielle Potter, Eileen E. Ming. Prevalence of lipid abnormalities in the United States: The National Health and Nutrition Examination Survey .Journal of Clinical Lipidology – July 2012 (Vol. 6, Issue 4, Pages 325-330
Ford, E. S., Li, C. and Zhao, G. (2010), Prevalence and correlates of metabolic syndrome based on a harmonious definition among adults in the US. Journal of Diabetes, 2: 180–193. doi: 10.1111/j.1753-0407.2010.00078.x
F Márquez-Sandovala, G Macedo-Ojeda, D Viramontes-Hörner, JD Fernández Ballarta J Salas Salvadó and B Vizmanos. The prevalence of metabolic syndrome in Latin America: a systematic review. Public Health Nutrition14:10(2011), pp 1702-1713
Scuteri A, Laurent S, Cucca F .Metabolic syndrome across Europe: different clusters of risk factors. Eur J Prev Cardiol. 2014 Mar 19. [Epub ahead of print] ABSTRACT
Shimamoto Y et al, Is visceral fat really a coronary risk factor? A multi-detector computed tomography study. Int Heart J. 2013;54(5):273-8.
Romero-Corral A, Sert-Kuniyoshi FH, Sierra-Johnson J, et al. Modest Visceral Fat Gain Causes Endothelial Dysfunction in Healthy Humans. J Am Coll Cardiol. 2010;56(8):662-666. doi:10.1016/j.jacc.2010.03.063
Camhi, S. M., Bray, G. A., Bouchard, C., Greenway, F. L., Johnson, W. D., Newton, R. L., Ravussin, E., Ryan, D. H., Smith, S. R. and Katzmarzyk, P. T. (2011), The Relationship of Waist Circumference and BMI to Visceral, Subcutaneous, and Total Body Fat: Sex and Race Differences. Obesity, 19: 402–408. doi: 10.1038/oby.2010.248
Papakonstantinou, E., et al. "A high-protein low-fat diet is more effective in improving blood pressure and triglycerides in calorie-restricted obese individuals with newly diagnosed type 2 diabetes." European journal of clinical nutrition 64.6 (2010): 595-602.
Njajou, O. T., Kanaya, A. M., Holvoet, P., Connelly, S., Strotmeyer, E. S., Harris, T. B., Cummings, S. R. and Hsueh, W.-C. (2009), Association between oxidized LDL, obesity and type 2 diabetes in a population-based cohort, the Health, Aging and Body Composition Study. Diabetes Metab. Res. Rev., 25: 733–739. doi: 10.1002/dmrr.1011
HDL cholesterol protects against cardiovascular disease in both genders, at all ages and at all levels of risk.M.T. Cooneya,A. Dudinaa,D. De Bacquer.DOI: 10.1016/j.atherosclerosis.2010.02.041
Prosser, Hamish C., Martin KC Ng, and Christina A. Bursill. "The role of cholesterol efflux in mechanisms of endothelial protection by HDL." Current opinion in lipidology 23.3 (2012): 182-189.
Fabbrini, Elisa, Shelby Sullivan, and Samuel Klein. "Obesity and nonalcoholic fatty liver disease: biochemical, metabolic, and clinical implications." Hepatology 51.2 (2010): 679-689.
Targher G, Bertolini L, Padovani R, et al. Relations between carotid artery wall thickness and liver histology in subjects with nonalcoholic fatty liver disease. Diabetes Care 2006;29:1325-1330
Rosenbaum D1, Hansel B, Bonnefont-Rousselot D et al. Waist circumference is a strong and independent determinant of the distribution of HDL subfractions in overweight patients with cardiovascular risk factors. Diab Vasc Dis Res. 2012 Apr;9(2):153-9. doi: 10.1177/1479164111431990. Epub 2012 Jan 10.
Abe N1, Honda S, Jahng D. Evaluation of Waist Circumference Cut-off Values as a Marker for Fatty Liver among Japanese Workers. Saf Health Work. 2012 Dec;3(4):287-93. doi: 10.5491/SHAW.2012.3.4.287. Epub 2012 Nov 30. ABSTRACT
Kunihiko Tominaga,Edward Fujimoto et al. Prevalence of non-alcoholic fatty liver disease in children and relationship to metabolic syndrome, insulin resistance, and waist circumference Environmental Health and Preventive Medicine March 2009, Volume 14, Issue 2, pp 142-149
Bibliografie
Mei Z, Grummer-Strawn LM, Pietrobelli A, Goulding A, Goran MI, Dietz WH. Validity of body mass index compared with other body-composition screening indexes for the assessment of body fatness in children and adolescents. Am J Clin Nutr (2002) 75 (6): 978–85
Bei-Fan Z; Cooperative Meta-Analysis Group of Working Group on Obesity in China (2002). Predictive values of body mass index and waist circumference for risk factors of certain related diseases in Chinese adults: study on optimal cut-off points of body mass index and waist circumference in Chinese adults. Asia Pac J Clin Nutr. 11 Suppl 8: S685–693
Shah, Nirav R., Eric R. Braverman. "Measuring adiposity in patients: the utility of body mass index (BMI), percent body fat, and leptin." PLoS One 7.4 (2012): e33308.
LaForgia, Joseph, et al. "Validation of DXA body composition estimates in obese men and women." Obesity 17.4 (2009): 821-826.Rao P. S.,Gregg, E. C. Attenuation of monoenergetic gamma rays in tissues. Am. J. Roentgenol. 123:631–637
Lohman TG, Chen Z. Dual-energy x-ray absorptiometry. In: Heymsfield SB, Lohman TG, Wang ZM, Going SB, editors. Human Body Composition. Human Kinetics; Champaign, IL: 2008. pp. 63–78
Mattila, V. M., et al. "DEXA body composition changes among 140 conscripts." International journal of sports medicine 30.05 (2009): 348-353.Rogalla P.,Meiri N., Hoksch B.,Boeing H., Hamm B.
Woodrow, Graham. "Body composition analysis techniques in the aged adult: indications and limitations." Current Opinion in Clinical Nutrition & Metabolic Care 12.1 (2009): 8-14.
Geer, Eliza B., et al. "Body composition and cardiovascular risk markers: a prospective study using whole-body MRI." The Journal of Clinical Cardiology& Metabolism 97.5 (2012): 1702-1711.
Starck G.,Lonn L.,Cederblad A.,Alpsten M., Sjostrom L.,Ekholm S.(1998) Dose reduction for body composition measurements with CT. Appl. Radiat. Isotopes 49:561–564
Reilly, T., et al. "How well do skinfold equations predict percent body fat in elite soccer players?." International journal of sports medicine 30.8 (2010): 607.
Arsenault, B. J., et al. "Physical inactivity, abdominal obesity and risk of coronary heart disease in apparently healthy men and women." International journal of obesity 34.2 (2011): 340-347.
Pischon T., Boeing H.,Hoffmann K. et al. General and abdominal adiposity and risk of death in Europe. N Engl J Med 2008; 359:2105-2120.
Levy Y. It's not only the overweight; it's the visceral fat. IMAJ 2010; 12:231-232.
Ouchi, Noriyuki, et al. "Adipokines in inflammation and metabolic disease." Nature Reviews Immunology 11.2 (2011): 85-97..
Ibrahim, M. Mohsen. "Subcutaneous and visceral adipose tissue: structural and functional differences." Obesity reviews 11.1 (2010): 11-18.
Lee, Christine G., et al. "Adipokines, inflammation, and visceral adiposity across the menopausal transition: a prospective study." Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism 94.4 (2009): 1104-1110.
Halkær J, Tjonneland A,Thomsen BL, et al. Intake of macronutrients as predictors of 5 year changes in waist circumference. Am J Clin Nutrition 2006;84:789-797
Kavanagh K, Jones KL, Sawyer L et al. Trans fat diet induces abdominal obesity and changes in insulin sensitivity in monkeys. Obesity 2007; 15:1675-1684;
Tchoukalova YD, Votruba SB, Tchkonia T et al. Regional differences in cellular mechanisms of adipose tissue gain with overfeeding. Proc Natl Acad Sci USA 2010; 107:18226-18231
Rezazadeh A, Rashidkani B. The association of general and central obesity with major dietary pattern of adult women living in Teheran. J Nutr Sci Vitaminol 2010; 56: 1320-1388
Bailey BW, Sullivan DK, Kirk EP, Donnely JE. Dietary predictors of visceral adiposity in overweight young adults. Br J Nutr 2010; 103:1702-1705
Wolongevicz DM, Zhu L, Percina MJ, et al. An obesity dietary quality index predicts abdominal obesity in women: potential opportunity for new prevention and treatment paradigms.J Obes 2010; pii: 945987
Metropolitan Life Insurance Company. Body weight and longevity. Statistical bulletin of the Metropolitan Life Insurrance Company 1922; 3:3-4
Lundgren H, Bengtsson C,Biohme G, et al. Adiposity and adipose tissue in relation to incidence of diabetes in women: results from a prospective study population study in Gothenburg,Sweden. Int J Obesity 1989; 13:413-423
Balkau B,Deanfield JE,Despres JP et al. International Day for the evaluation of Abdominal Obesity: a study of waist circumference, cardiovascular disease and diabetus mellitus in 168,000 primary care patiens in 63 countries. Circulation 2007; 116:1942-1951
Foster MT, Shi H,Seeley RJ, Woods SC. Transplantation or removal of intra-abdominal fat prevents age-induced glucose insensitivity. Physiol Behav 2010; 101:282-288.
Westerink J, Visseren FL. Pharmacological and non-pharmacological interventions to influence adipose tissue function. Cardiovasculat diabetol 2011; 10:13
Mathie P, Lemiuex I, Despres JP. Obesity, inflamation and cardiovascular risk. Clin Pharmacol Ther 2010; 87:107-416
Virtanen KA, Lonnroth P, Parkkola R, et al. Glucose uptake and perfusion in subcutaneos and visceral tissue during insulin stimulation in obese and nonobese humans.J Clin Endocrinol Metab 2002; 87:3902-3910
Mathieu P.,Pibarot P.,Larose E., Poirier P.,Marette,A & Després, J.P. Visceral obesity and the heart. Int J. Biochem. Cell Biol. 40, 821-836 (2008)
Libby, P.,Ridker, P.M & Hansson, G.K. Inflamation in atherosclerosis:from pathophysiology to practice.J.Am.Coll.Cardiol. 54,2129-2138(2007).
Cartier, A.,Lemieux, I.,Alméras, N.,Tremblay, A.,Bergeron, J. &Després, J.P. Visceral obesity and plasma glucose-insulin homeostasis: contributions of interleukin-6 and tumor necrosis factor-alpha in men.J.Clin.Endocrinol.Metab.93,1931-1938(2009).
Blackburn,P et al. Postprandial variations of plasma inflammatory markers in abdominally obese men.Obesity 14, 1747-1754(2006)
Scheller, Jürgen, et al. "The pro-and anti-inflammatory properties of the cytokine interleukin-6." Biochimica et Biophysica Acta (BBA)-Molecular Cell Research 1813.5 (2011): 878-888.
Abeywardena, M.Y., Leifert, W.R., Warnes, K.E., Varghese,J.N & Head, R.J. Cardiovascular biology of interleukin-6.Curr.Pharm.Des.15, 1809-1821(2009)
Arsenault,B.J., Picarot,P. & Després, J.P. The quest for the optimal assesment of global cardiovascular risk:are traditional risk factors and metabolic syndrome partners in crime? Cardiology 113, 35-49(2009)
Emerging Risk Factors Collaboration. "C-reactive protein, fibrinogen, and cardiovascular disease prediction." The New England journal of medicine 367.14 (2012): 1310.
Arsenault,B.J. et al.Body composition, cardiorespiratory fitness and low-grade inflamation in middle-aged men and women.Am.J.Cardiol.104,240-246(2009)
Lakoski,S.G. et al.Gender and C-reactive protein: data from the multiethnic Study of atherosclerosis (MESA) cohort.Am.Heart.J. 152,593-598(2006)
Kaptoge, Stephen, et al. "C-reactive protein concentration and risk of coronary heart disease, stroke, and mortality: an individual participant meta-analysis." Lancet 375.9709 (2010): 132-40.
Ouchi,N. Et al.Novel modulator for endothelial adhesion molecules: adipocyte-derived plasma protein adiponectin.Circulation 100,2473-2476 (1999)
Fernández-Riejos, Patricia, et al. "Role of leptin in the activation of immune cells." Mediators of inflammation 2010 :145-163
Oswal, Ashwini, and Giles Yeo. "Leptin and the control of body weight: a review of its diverse central targets, signaling mechanisms, and role in the pathogenesis of obesity." Obesity 18.2 (2010): 221-229.
Côté,M. et al. Adiponectinemia in visceral obesity: impact on glucose tolerance and plasma lipoprotein and lipid levels in men.J.Clin.Endocrinol.Metab.90,1434-1439(2005)
Tian, Ling, et al. "Adiponectin-AdipoR1/2-APPL1 signaling axis suppresses human foam cell formation: differential ability of AdipoR1 and AdipoR2 to regulate inflammatory cytokine responses." Atherosclerosis 221.1 (2012): 66-75.
Mangge, H., et al. "Inflammation, adiponectin, obesity and cardiovascular risk." Current medicinal chemistry 17.36 (2010): 4511-4520.
Aprahamian, Tamar R., and Flora Sam. "Adiponectin in cardiovascular inflammation and obesity." International journal of inflammation 2011 (2011).
Owecki, M., et al. "Serum resistin concentrations are higher in human obesity but independent from insulin resistance." Experimental and Clinical Endocrinology & Diabetes 119.02 (2011): 117-121.
Mohty D et al.Age-related differences in the pathogenesis of calcific aortic stenosis:the potential role of resistin.Int.J.Cardio.(2009)
Schwartz, Daniel R., and Mitchell A. Lazar. "Human resistin: found in translation from mouse to man." Trends in Endocrinology & Metabolism 22.7 (2011): 259-265.
Hall, John E., et al. "Obesity-induced hypertension: role of sympathetic nervous system, leptin, and melanocortins." Journal of Biological Chemistry 285.23 (2010): 17271-17276.
Mathieu P, Poirer, P.,Pibarot, P.,Lemieux, I & Despres J.P. Visceral obesity: the link among inflamation,hypertension and cardiovascular disease. Hypertension 53, 577-584 (2009)
Mazzolai L. et al. Endogenous angiotensin II induces atherosclerhic plaque vulnerability and elicits a Th1 response in ApoE-/- mice.Hypertension 44,277-282(2004)
Poirier, P et al. Impact of waist cirumference on the relationship between blood pressure and insulin:the Quebec Health Survey.Hypertension 45,363-367(2005)
Engeli, S et al.Weight loss and the renin-angiontensin-aldosterone system.Hypertension 45,356-363(2005)
Vague J.Secual differentation, a factor affecting the forms of obesity.Presse Med. 55;339(1947)
Balkau, B et al.International Day for the Evaluation of Abdominal Obesity(IDEA): a study of waist circumference, cardiovascular disease and diabetes mellitus in 168000 primary care patients in 63 countries.Circulation 116,1942-1951(2007)
Han, S.H., Sakuma I,Shin, E.K. & Koh, K.K. Antiatherosclerotic and anti-insulin resistance effects of adiponectin: basic and clinical studies.Prog.Cardiovasc.Dis. 52, 126-140(2009)
Scott M. Grundy, MD, PhD : Pre-Diabetes, Metabolic Syndrome, and Cardiovascular Risk. J Am Coll Cardiol. 2012;59(7):635-643
Deng Y., Scherer P.E.; Adipokines as novel biomarkers and regulators of the metabolic syndrome. Ann N Y Acad Sci. 1212 2010:E1-E19
Bianchi C., Miccoli R., Bonadonna R.C.;GENFIEV Investigators Metabolic syndrome in subjects at high risk for type 2 diabetes: the genetic, physiopathology and evolution of type 2 diabetes (GENFIEV) study. Nutr Metab Cardiovasc Dis. 21 2011:699-705
Lorenzo C., Williams K., Hunt K.J., Haffner S.M.; The National Cholesterol Education Program–Adult Treatment Panel III, International Diabetes Federation, and World Health Organization definitions of the metabolic syndrome as predictors of incident cardiovascular disease and diabetes. Diabetes Care. 30 2009:8-13.
Impact of Body Mass Index and the Metabolic Syndrome on the Risk of Cardiovascular Disease and Death in Middle-Aged Men. Johan Ärnlöv, MD, PhD;Erik Ingelsson, MD, PhD;Johan Sundström, MD, PhD;Lars Lind, MD, PhD. Circulation. 2010; 121: 230-236
Vucenik, I. and Stains, J. P. (2012), Obesity and cancer risk: evidence, mechanisms, and recommendations. Annals of the New York Academy of Sciences, 1271: 37–43. doi: 10.1111/j.1749-6632.2012.06750.x (ABSTRACT)
Vrieling, Alina, and Ellen Kampman. "The role of body mass index, physical activity, and diet in colorectal cancer recurrence and survival: a review of the literature." The american journal of clinical nutrition 92.3 (2010): 471-490.
Pischon T, Lahnmann PH, Boeing H et al (2007). Body size and risk of colon and rectal cancer in the European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition (EPIC). J Natl Cancer Inst 98,920-931
Metformin and Colorectal Cancer Risk in Diabetic Patients Diabetes Care October 2011 34:2336-2337; doi:10.2337/dc11-1447
Yuhara, Hiroki, et al. "Is Diabetes Mellitus an Independent Risk Factor for Colon Cancer and Rectal Cancer&quest." The American journal of gastroenterology 106.11 (2011): 1911-1921.
Lahmann PH, Hoffman K, Allen N et al. Body size and breast cancer risk: Findings from the European prospective investigation into cancer and nutrition (EPIC) (2004). Int J Cancer 111, 762-771
Key TJ, Appleby PN, Reeves GK et al (2003).Body mass index,serum sex hormones and breast cancer risk in postmenopausal women. A study within the EPIC cohort. Int J Cancer 118, 2832-2839
Rinaldi S, Key TJ, Peeters PH et al (2006). Anthropometric measures, endogenous sex steroids and breast cancer risk in postmenopausal women: a study within the EPIC cohort. 118,756-758
Fredrich C,Cust A, Lahmann PH et al. (2007) Anthropometric factors and risk of endometrial cancer : the EPIC study.Cancer Causes Control 18,399-413
Lowrance, W. T., Thompson, R. H., Yee, D. S., Kaag, M., Donat, S. M. and Russo, P. (2010), Obesity is associated with a higher risk of clear-cell renal cell carcinoma than with other histologies. BJU International, 105: 16–20. doi: 10.1111/j.1464-410X.2009.08706.x
Pischon T, Lahmann PH, Boeing H et al. (2006) Body size and risk of renal cell carcinoma in the European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition. Int J Cancer 85, 984-990
Chow WH, Gridley G, Faumeni JF & Jarvholm B (2000). Obesity, hypertension and the risk of kidney cancer in men. N Engl J Med 343, 1305-1311.
Lindblad P, Chow WH, Chan J, Bergstrom A, Wolk A, Gridley G, Mclaughlin JK (1999) The role of diabetes mellitus in the aetiology of renal cell cancer. Diabetologia 42, 107-112.
Brown LM & Devesa SS (2002) Epidemiologic trends in esophageal and gastric cancer in the United States. Surg Oncol Clin N Am 11, 235-256
Pera M, Manterola C, Vidal O & Grande L (2005) Epidemiology of esophageal adenocarcinoma. J Surg Oncol 92, 151-159
Kubo A & Corley DA (2006). Body mass index and adenocarcinomas of the esophagus or gastric cardia: a systematic review and meta-analysis. Cancer Epidemiol Biomarkers Prev 15, 872-878
Tretli S & Robsahm TE (1999). Height, weight and cancer of the oesophagus and stomach: a follow-up study in Norway. Eur J Cancer Prev 8, 115-122
Engeland A, Tretli S & Bjorge T (2004). Height and body mass index in relation to esophageal cancer, a 23-year follow-up of two milion Norwegian and women. Cancer Causes Control 15, 837-843.
Lassen A, Hallas J & de Muckadell OB (2006) Esophagitis: incidence and risk of esophageal adenocarcinoma – a population-based cohort study. Am J Gastroenterol 101, 1193-1199.
Jiménez, Amanda, et al. "Prediction of whole-body and segmental body composition by bioelectrical impedance in morbidly obese subjects." Obesity surgery 22.4 (2012): 587-593.
Jaffrin, Michel Y. "Body composition determination by bioimpedance: an update." Current Opinion in Clinical Nutrition & Metabolic Care 12.5 (2009):482-486. ABSTRACT
Thibault, Ronan, and Claude Pichard. "The evaluation of body composition: a useful tool for clinical practice." Annals of Nutrition and Metabolism 60.1 (2011): 6-16.
Simona Carniciu, Elena Caceaune, Andrada Mihai, Cornelia Zetu, Constantin Ionescu-Tîrgoviște. The Prevalence of overweight and obesity in newly discovered diabetic patients.Rom J Diabetes Nutr Metab Dis. 20(4):409-418 (2014)
Peter P. Tóth, Danielle Potter, Eileen E. Ming. Prevalence of lipid abnormalities in the United States: The National Health and Nutrition Examination Survey .Journal of Clinical Lipidology – July 2012 (Vol. 6, Issue 4, Pages 325-330
Ford, E. S., Li, C. and Zhao, G. (2010), Prevalence and correlates of metabolic syndrome based on a harmonious definition among adults in the US. Journal of Diabetes, 2: 180–193. doi: 10.1111/j.1753-0407.2010.00078.x
F Márquez-Sandovala, G Macedo-Ojeda, D Viramontes-Hörner, JD Fernández Ballarta J Salas Salvadó and B Vizmanos. The prevalence of metabolic syndrome in Latin America: a systematic review. Public Health Nutrition14:10(2011), pp 1702-1713
Scuteri A, Laurent S, Cucca F .Metabolic syndrome across Europe: different clusters of risk factors. Eur J Prev Cardiol. 2014 Mar 19. [Epub ahead of print] ABSTRACT
Shimamoto Y et al, Is visceral fat really a coronary risk factor? A multi-detector computed tomography study. Int Heart J. 2013;54(5):273-8.
Romero-Corral A, Sert-Kuniyoshi FH, Sierra-Johnson J, et al. Modest Visceral Fat Gain Causes Endothelial Dysfunction in Healthy Humans. J Am Coll Cardiol. 2010;56(8):662-666. doi:10.1016/j.jacc.2010.03.063
Camhi, S. M., Bray, G. A., Bouchard, C., Greenway, F. L., Johnson, W. D., Newton, R. L., Ravussin, E., Ryan, D. H., Smith, S. R. and Katzmarzyk, P. T. (2011), The Relationship of Waist Circumference and BMI to Visceral, Subcutaneous, and Total Body Fat: Sex and Race Differences. Obesity, 19: 402–408. doi: 10.1038/oby.2010.248
Papakonstantinou, E., et al. "A high-protein low-fat diet is more effective in improving blood pressure and triglycerides in calorie-restricted obese individuals with newly diagnosed type 2 diabetes." European journal of clinical nutrition 64.6 (2010): 595-602.
Njajou, O. T., Kanaya, A. M., Holvoet, P., Connelly, S., Strotmeyer, E. S., Harris, T. B., Cummings, S. R. and Hsueh, W.-C. (2009), Association between oxidized LDL, obesity and type 2 diabetes in a population-based cohort, the Health, Aging and Body Composition Study. Diabetes Metab. Res. Rev., 25: 733–739. doi: 10.1002/dmrr.1011
HDL cholesterol protects against cardiovascular disease in both genders, at all ages and at all levels of risk.M.T. Cooneya,A. Dudinaa,D. De Bacquer.DOI: 10.1016/j.atherosclerosis.2010.02.041
Prosser, Hamish C., Martin KC Ng, and Christina A. Bursill. "The role of cholesterol efflux in mechanisms of endothelial protection by HDL." Current opinion in lipidology 23.3 (2012): 182-189.
Fabbrini, Elisa, Shelby Sullivan, and Samuel Klein. "Obesity and nonalcoholic fatty liver disease: biochemical, metabolic, and clinical implications." Hepatology 51.2 (2010): 679-689.
Targher G, Bertolini L, Padovani R, et al. Relations between carotid artery wall thickness and liver histology in subjects with nonalcoholic fatty liver disease. Diabetes Care 2006;29:1325-1330
Rosenbaum D1, Hansel B, Bonnefont-Rousselot D et al. Waist circumference is a strong and independent determinant of the distribution of HDL subfractions in overweight patients with cardiovascular risk factors. Diab Vasc Dis Res. 2012 Apr;9(2):153-9. doi: 10.1177/1479164111431990. Epub 2012 Jan 10.
Abe N1, Honda S, Jahng D. Evaluation of Waist Circumference Cut-off Values as a Marker for Fatty Liver among Japanese Workers. Saf Health Work. 2012 Dec;3(4):287-93. doi: 10.5491/SHAW.2012.3.4.287. Epub 2012 Nov 30. ABSTRACT
Kunihiko Tominaga,Edward Fujimoto et al. Prevalence of non-alcoholic fatty liver disease in children and relationship to metabolic syndrome, insulin resistance, and waist circumference Environmental Health and Preventive Medicine March 2009, Volume 14, Issue 2, pp 142-149
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Implicatiile Metabolice ale Grasimii Viscerale (ID: 156880)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.