Implicatiile Jocului Didactic In Dezvoltarea Creativitatii

LUCRARE METODICO-STIINTIFICA

PENTRU OBTINEREA GRADULUI DIDACTIC I

IMPLICATIILE JOCULUI DIDACTIC

IN DEZVOLTAREA CREATIVITATII

COORDONATOR

CANDIDAT

CUPRINS

INTRODUCERE

1)Importanța și actualitatea temei

2)Motivarea alegerii temei

CAPITOLUL I

Fundamente psihopedagogice privind contribuția jocului didactic la dezvoltarea creativității elevilor

1)Profilul psihologic al școlarului mic

2)Jocul și rolul său didactic

a)conceptul de joc

b)funcțiile jocului

c)clasificarea jocurilor

d)valențe formativ-educative ale jocului didactic

CAPITOLUL II

Dezvoltarea creativității în școală și raportul acesteia cu jocul didactic

1)Conceptul de creativitate

2)Niveluri,factori,teorii și însușiri ale creativității

3)Etapele procesului de creație și dezvoltarea acestuia

4)Metode pentru dezvoltarea creativității

5)Cultivarea creativității în învățământ

6)Formarea comportamentului creator al elevului

7)Metode și tehnici de depistare a capacității creative

8)Dezvoltarea creativității prin joc didactic

CAPITOLUL III

Metodologia desfășurării jocului didactic-condiție esențială în stimularea creativității elevilor

1)Modalități de proiectare și desfășurare a jocurilor didactice la limba română și matematică

2)Evaluarea randamentului școlar ca urmare a folosirii jocului didactic

3)Evaluarea cunoștințelor și deprinderilo de citire și scriere dobândite și realizate prin utilizarea joului

4)Evaluarea performanțelor matematice obșinute ca urmare a utilizării jocurilor

CONCLUZII

ANEXE

1)Culegere de jocuri

2)Proiect didactic

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

1)Importanța și actualitatea temei

Dezvoltarea științei,tehnicii și culturii necesită o pregătire a viitorilor profesioniști astfel încât să facă față cerințelor mereu crescânde ale societății. În față se impune cu atât mai mult dezvoltarea flexibilității și creativității gândirii elevilor.

În condițiile actuale de dezvoltare a științei și tehnicii,școala trebuie să-și intensifice caracterul său formativ,sporind ponderea acelor metode și procedee care dezvolta gândirea elevilor,obișnuindu-i să gândească și să muncească independent.

Astăzi mai mult ca oricând,progresul și dezvoltarea societății depind de inteligența,imaginația,ingeniozitatea și originalitatea fiecărui om.

Viața, în orice domeniu solicită tot mai mult gândirea creatoare. De aceea un rol decisiv în formarea personalității elevului îi revine școlii.

Noile programe trebuie să cuprindă teme care să ne arate „Cum” trebuie învățat un lucru și nu numai „ Ce” trebuie învățat.

Până la definitivarea unei programe stabile,definite rămâne de datoria noastră învățătorii să găsim soluții eficiente prin care să îmbinăm informativul cu formativul,deci să corelăm cele două deziderate „Ce” și „ Cum”. Componenta cea mai dinamică și operațională,prin care activitatea instructiv-educativă poate fi modelată mai ușor și mai repede,cu obiectivele generale, este metoda.

Metodele sunt cele care se pot perfecționa zilnic în procesul vieții școlare prin fantezia,inițiativa și contribuția creatoare a învățătorului.

În procesul de învățământ la clasele pregătitoare până la a-IV-a este recomandabil folosirea jocului în activitatea didactică,imperios reclamată de particularitățile de vârstă ale elevilor și de necesitatea tratării individuale ale acestora.

Pentru elevii din clasa pregătitoare folosirea jocului în activitățile instructiv-educative,înlesnește adaptarea acestora mai ușor și mai rapid la cerințele școlii,prevenind oboseala și uneori plictiseala ce apare la această vârstă „jocul este o punte aruncată între copilărie și vârsta matură”1.

_______________________________

1Jean Choteau(coordinator Gh. Feteanu)- “Cartea jocurilor”,Editura Arta grafică,București,1992,pag.11

-1-

Introducerea jocului didactic în procesul de învățământ,cu sarcini didactice bine structurate permite organizarea unor activități extreme de variate și eficiente pentru ănvățare, de la exerciții practicate în scopul relaxării până la rezolvarea unor problem dificile,de la jocurile cu jetoane și riglete,până la cele mai complicate ce presupun adevărate lucrări de creație fie la matematică,desen,lucru manual,gramatică etc.

În concluzie ,,jocurile didactice pot devein adevărate lecții prin care putem realize obiectivele propuse de program dar într-un mod mai plăcut și mai relaxant.Copiii învață jucându-se și se joacă învățând.

Jocul oferă posibilitatea unei dezvoltări armonioase.Aici copiii sunt puși în situații diferite,unde fiecare luptă pentru a depăși obstacolele și fiecare muncește și învață să respecte munca celuilalt.

Este important faptul că jocul pragătește pe copil în două direcții-pe de o parte activitatea ludică îl fortifică din punct de vedere fizic și îi dezvoltă o serie de calități de ordin psihologic pe de altă parte jocul crează deprinderi și obișnuințe pentru colaborarea cu ceilalți, pentru sincronizarea acțiunilor propr cu a altora,pentru conjugarea efortului comun în vederea atingerii unui scop.

2. Motivarea alegerii temei

În învățământul tradițional domină desfășurarea expozitivă a procesului didactic în cursul căruia elevul rămâne în cea mai mare parte a timpului un receptor pasiv al conținutului. O asemenea desfășurare a procesului didactic asigură caracterul compact al structurii materialului și ordonarea lui logică,dar trece cu vederea modul cum elevul și-l însușeste. Astfel apar lacune în cunoștințele elevului și drept consecință-eșecuri didactice.

Nu trebuie să uităm că la școală vine nu doar corpul copilului ci și copilul în întregul său. De aceea trebuie să găsim modalitățile cele mai eficiente pentru dezvoltarea individuală a gândirii creatoare.

Este necesar ca învățătorul să renunțe la învățământul bazat pe autoritatea absolută și pe subordonarea elevului,în favoarea unei relații de parteneriat cu elevii,constând în dirijarea activității lor individuale.

Procesul de însușire a cunoștințelor se desfășoară mai repede și mai eficient într-o atmosferă care-i dă elevului senzația de siguranță și conștiința propriei valori.

-2-

Necesitatea unei abordări umoriste ,a procesului didactic devine tot mai evidentă. Una din strategiile care îndeplinesc cerințele abordării umoriste este aceea a divertismentului,permițând celui care predă să-și realizeze simultan sarcinile didactice și educative într-o atmosferă plăcută și atractivă.

De obicei jocurile sunt asociate cu timpul liber destinat în general odihnei. S-ar putea ca motivul unei asemenea asocieri să fie faptul că aceste activități sunt libere,lipsite de constrângere și plăcute. Ele pot îndeplini și funcții educative esențiale.

Jocurile didactice dezvoltă într-o mare măsură spiritul de observație,stimulează imaginația și voința, contribuind astfel la dezvoltarea generală a elevului .Jocurile influențează de asemenea formarea principiilor. În cursul jocurilor,efortul intelectual al elevului este sprijinit de angajarea moțională și volitivă,dorința de a evidenția de a câștiga.

Distrându-se elevii nu-și dau seama că învață.

Eficiența sporită a jocurilor didactice a fost confirmată cu ajutorul cercetărilor experimentale. S-au observat posibilități mari de adaptare a jocurilor la diverse stiluri de acțiune a elevilor precum și atitudinea pozitivă a acestora.

Fiind o manifestare care satisface la cel mai înalt nivel nevoia de mișcare și activitatea copilului,prin natura sa psihologică și socială,jocul se deosebește de alte activități,dar nu le poate suplini,cum nici acestea la rândul lor nu-l pot înlocui.

Îmbinând în mod armonios elementele psihologice ale jocului cu obiectivele școlare,vom reuși să organizăm un joc eficient,menit să declanșeze procese ale gândirii care să-i conducă pe elevi în a afla,a descoperi,a deduce.

Dând jocului semnificația unei activități serioase atât prin scopul urmărit cât și prin modul de desfășurare,prin joc putem asimila noi informații,putem verifica și consolida anumite cunoștințe,priceperi și deprinderi,se pot dezvolta capacități cognitive, afective,volitive ale copiilor,se pot educa trăsături ale personalității,se pot asimila modele de relații interpersonale,se pot forma atitudini și convingeri.

Activitatea de învățare este dificilă,serioasă,care solicită efort voluntar. Rămânem la ideea că efortul este mai ușor declanșat și susținut mai eficient când se folosesc resursele jocului,când între joc și învățare sunt strânse legături.

-3-

CAPITOLUL I

Fundamente psihopedagogice privind contribuția jocului didactic

la dezvoltarea creativității elevilor

-4-

1.Profilul psihologic al școlarului mic

Vârsta școlară mică este vârsta celei mai mari plasticități a sistemului nervos când în procesul devenirii și instruirii copilului se produc cele mai complexe și mai bogate modificări prin care se pun bazele personalității elevului(cultură,comportament,stil de muncă,trăsături de personalitate).

Copiii nu sunt egali în privința posibilităților,de aceea trebuie pus accent deosebit pe cunoașterea particularităților individuale ale acestora,pe individualizarea și diferențierea activității de instruire în funcție de aceste particularități.

Odată cu intrarea în școală ,activitatea de bază ca îl va solicita cel mai mult pe copil devine învățătura.

Învățarea organizată,acum sub diferite forme de activitate,solicită un consum mare de energie,îl obligă pe elev la efort,dar constituie și un prilej ce influențează dezvoltarea sa fizică și psihică.

Referindu-se la aspectul său fizic,dezvoltarea copilului de clasa pregătitoare este puțin diferențiată de perioadele precedente. Se înregistrează o creștere de 3-4 cm în înălțime anual,ajungând de la 115-118 în clasa pregătitoare la 135 cm la 10-11 ani .În greutate crește de la 20 Kg până la 30 kg,procesul de osificare nu s-a terminat,lucru de care să ținem cont,pentru al obișnui pe copil cu o ținută corectă în bancă,evitând deformarea coloanei vertebrale.

Sistemul muscular este în plină formare și dezvoltare și de aceea se instalează oboseala la scris,dificultăți în activitățile normale,desen care cer precizie și finețe.

Capacitatea pulmonară este redusă. Copilul respiră de 22 ori pe minut,de 17 ori mai puțin decât este normal. De aceea micii școlari obosesc la efort. Ei cresc foarte repede și este util să se realizeze o dozare corectă a exercițiilor fizice și aerisirea sălilor de clasă.

La 6 ani creierul are 1,200 kg lobii ajungând la 27% din totalul suprafeței nervoase a creierului .Evident că acum se organizează legături funcționale implicate în activitățile de citit-scris,socotit,constituindu-se o lărgire mozaică a zonelor limbajului.

Cercetările de psihologie genetică pun în evidență patru mari etape ale dezvoltării psihice a copilului după cum urmează :

-5-

*0-3 ani-vârsta antepreșcolară(dezvoltare preconceptuală)

*3-6 ani-vârsta preșcolară(gândirea prin imagini intuitive globale sau etapa intereselor subiective concrete)

*6-12 ani vârsta școlară mică(etapa gândirii prin acțiuni mintale obiectuale sau a intereselor obiective concrete)

*12-18 ani-vârsta școlară mijlocie și mare,preadolescența și adolescența(etapa gândirii cu ajutorul propozițiilor formale prin utilizarea simbolurilor sau a intereselor subiective pentru valori)

Dezvoltarea fizică și psihică este continuă dar nu este un proces uniform,nu se face în ritm normal.

Cunoașterea particularităților fizice și psihice ale fiecărei perioade de vârstă îl ajută pe educator să constate dacă eleviisăi evoluează normal,să știe care sunt cerințele educative ale fiecărei perioade și care este traiectoria logică a dezvoltării perioadei următoare. Dezvolatrea psihică are loc în această sub influența muncii,a jocului și mai ales a procesului instructiv-educativ.

La intrarea în școală percepția copilului este globală și superficială. El confundă literele cu cuvintele asemănătoare ca formă exterioară,iar când observă un obiect se oprește asupra aspectelor care-l interesează dar care nu sunt esențiale. Învățământul intervine cu întrebări ajutătoare, solicitându-i să exprime prin desen și prin cuvinte ceea ce observă,se pune accent pe analiză care la început este sprijinită de materialul instructiv,realizându-se apoi treptat și pe plan mintal.

Pe măsură ce copilul își realizează sarcinile școlare el devine mai conștient și începe

să-și dezvolte memoria în mod activ cât și procesele ei : fixarea,păstrarea,recunoașterea și reproducerea.

ATENȚIA

Trece treptat de la o atenție spontană și instabilă la una voluntară care îl va conduce pe micul școlar spre actul cunoașterii.

Jocul îmbogățește conținutul percepțiilor și face posibilă trecerea de la percepția primitivă la forma superioară,observația.

-6-

Pentru dezvoltarea atenției folosim materiale de instruire cât mai atractive și corespunzătoare.

MEMORIA

Cunoaște transformări importante. Deținând un prim rol în procesele psihice ale micului școlar ea este scheletul constituției și personalității umane. Memoria conservă reprezentările, dar copiii foarte adesea memorează doar cuvinte și nu idei. De aceea este necesar de a-i dirija ce să memoreze și cum să memoreze.

VOCABULARUL

Vocabularul școlarului de 6 ani cuprinde un fond de 1500-2000 cuvinte,din care în jur de 600 sunt folosite în vocabularul activ.

La sfârșitul clasei a IV a vocabularul atinge un fond de 4000-5000 cuvinte iar 1500-1600 cuvinte sunt utilizate în vocabularul activ.

Debitul verbal crește de la 80 de cuvinte pe minut în clasa pregătitoare la 100-110 cuvinte pe minut la sfârșitul clasei a IV a .

Pentru a dezvolta și îmbogăți vocabularul folosim jocurile,lecturile,poveștile etc.

GÂNDIREA

La venirea în școală gândirea copilului este vizuală lipsindu-i flexibilitatea,suplețea,mobilitatea.

Urmărim utilizarea proceselor gândirii în mod diferențiat pentru a forma noțiuni,în vederea analizarii,generalizării,abstractizării,comparării,concretizării.

Este vârsta întrebărilor „de ce?”, „pentru ce ?”, „cum?” și ca urmare trebuie să răspundem setei de cunoaștere dezvoltând gândirea prin metode active care-l fac pe elev participând la propria-i formare. Lecția sau jocul folosit vor urmări să incite curiozitatea și-l vor pune în situația de a munci.

IMAGINAȚIA

Lumea cărților este cea care stimulează foarte mult imaginația micului școlar. În urma unei lecturi în mintea copilului se nasc tot felul de vise mărețe,planuri,năzuințe,ceea ce îl determină să caute,să cunoască,să învețe.

-7-

Dezvoltarea imaginației copilului se poate face învățându-l să distingă binele de rău,să năzuiască spre extraordinar,folosindu-ne de lumea fantastică basmului. Astfel imaginația devine reproductivă iar noi vom ținti să o facem creatoare.

Procesele emotive se dezvoltă în cadrul activităților variate din cadrul procesului instructiv-educativ.

Emotivitatea este cea care îl caracterizează pe micul școlar iar acest lucru poate dăuna. Dificultatea cu care se adaptează copilul la venirea în școală este cunoscută.. Devine o necesitate ca prin joc copilukl să poate elimina morala supunerii în sensul căreia a fost educat și să adopte o morală a cooperării,devenind capabil de efecte superioare. Prin lecții folosind metode și procedee diversificate vom urmări să dezvoltăm emoții și sentimente intelectuale ,estetice,artistice,morale.

Dezvoltarea normală,fizică și psihică a micului școlar îi va permite acestuia să facă față cu succes sarcinilor școlare,să mânuiască cartea școlară ca pe o sursă de informare și documentare,cât și materialele auxiliare pe care le va folosi în procesul instructiv-educativ. Astfel spus este apt pentru școală “când gradul de dezvoltare al copilului implică dezvolatrea sa fizică,individuală și funcțională”1.

Educatorul trebuie să pornească de la ideea că elevul nu este un individ imperfect,ci un candidat la viață și persoana lui evoluează în etape de-a lungul anilor. Primind cunoștințe,priceperi,deprinderi pentru lungul drum al vieții trece începân cu clasa pregătitoare printr-o primă validare.

Colaborarea familiei cu școala,devenind un factor de răspundere în educarea propriilor copii,va duce la rezultate mult mai bune acum când copilul este școlar .

Învățarea înseamnă noi achiziții,dar acestea se aștern pe un câmp de informații realizate de copii în grădiniță. Legătura educator-învățător în vederea preluării din mers a datelor referitoare la dezvoltarea copiilor din grădinițe este absolut necesară și contribuie la o mai bună adaptare la viața de școlar.

Depistarea și aplicarea celor mai optime strategii care să stimuleze trecerea de la un stadiu la altul,determină succesul școlar.

_____________________________

1Ursula Șchiopu-Psihologia vârstelor,Editura Didactică și Pedagogică,București,1981,pag.137

-8-

Jocul se constitue ca o acțiune ce asigură echilibrul necesar,o continuitate firească între cele două stadii,un mijloc de cunoaștere profundă a școlarului. Jocul va fi de acum ca o formă de învățare,nu numai mijloc de relaxare.

2.Jocul și rolul său didactic

a) Conceptul de joc

Jocul este cunoscut încă din antichitate perpetuând și evoluând până în zilele noastre.

La vechile popoare jocul întreținea raporturi complexe cu tradiția și magia. În societatea modernă el plutește între rațional și întâmplare,opunându-le sau împăcându-le. Jocul nu încetează de a-și arăta contrariile împletind ficțiunea cu realul,schimbând destinația lucrurilor,a obișnuințelor,jucându-se cu timpul și spațiul,amestecând simplul cu complexul.

Este considerat chiar simbolul efemerului al gratuității,al glumei,dar epoca modernă,după îndelungate analize a inventat jocul de întreprindere,de acțiune ,iar activitatea ludică stă la originea teoriilor matematice precum calculul posibilităților sau teoria jocurilor.

Deși a fost adesea combătut sau chiar interzis jocul a știut să devină atractiv,dar mai ales educativ și să impună regulile sale aparent bizare și banale.

Din orice perspectivă jocul rămâne un univers cu dimensiuni multiple. Fiecare din regulile sale, din obiectele sau semnalele utilizate,poate fi punctul de plecare al unei călătorii printre realizările umane,cele spirituale și materiale.

De la cea mai fragedă vârstă copiii se joacă.” De ce?” Psihologii spun că jocul este un fenomen cvasi-instinctiv de la naștere,la toate animalele care au depășit un anumit stadiu de evoluție.

Actul jocului evoluează oare? Dacă da, până la ce punct poate el să o facă fără a-și pierde esența. Care va fi momentul când se va simți nevoia unor reguli restrictive?

Psihologia răspune :la om dimensiunea ludică nu se poate exercita decât prin niște jocuri cu reguli.

Arheologii au descoperit ]n vechile așezări umane,mai ales în mormintele din diferite părți ale Egiptului,Indiei,Chinei sau Americii,jucării care s-au conservat de-a lungul tipului și care vorbesc despre procesul umanizării și a evoluției jucăriei puiului de om de mii și mii de

-9-

ani. Coexistența uneltelor muncii și a „uneltelor jocului” constitue documente ale timpului privind evoluția concomitentă a muncii și a jocurilor ca forme de activități ce reproduceau în esență forme de activități umane.

De la vechea cultură sumeriană,civilizație înfloritoare de pe valea Tigrului provine cel mai vechi joc,sec23-21î.C

În antichitate când au fost inventate printre altele scrierea cuneiformă diviziunea timpului în 24 ore a câte 360 de sec.,s-au descoperit intr-un mormânt regal unele piese care prin reconstituire au reieșit plăcuțe compuse fiecare din figure geometrice și un zar. S-a ajuns la concluzia că jocul implică o stare competitivă întrre doi jucători. Aruncatul zarului nu juca decât un rol parțial. Jucătorii trebuiau să-și manevreze jetoanele până la capturarea jetoanelor adversarului.

De atunci jocul a străbătut întreaga lime de-a lungul anilor și civilizațiilor câștigând o legend a sa .

În viața contemporană jocul a căpătat funcții foarte complexe,s-a diversificat repertoriul de joc la toate vârstele deoarece s-a difersificat foarte mult și viața socială,ori aceasta constitue izvorul repetoriulului de joc în timp ce ceilalți factori au funcție de condiționare și diferențiere a jocurilor ca fenomen psiho-social arată că jocul are funcții potențiale foarte numeroase și complexe .

Fiind supuse dezvoltării și integrate în dezvolatrea istorică a omenirii,jocurile atestă permanența relativă a spiritului de creație uman de la vârstele copilăriei.

Jocul este foarte important acest lucru fiind demonstrate mai ales de faptul că el a reușit să atragă de partea lui specialiști din numeroase discipline,care l-au analizat și interpretat în moduri variate. Sociologul-pentrucă jocul este însoțit de comportimente colective care nu se opresc la suma componentelor individuale ale jocului Pedagogul-pentrucă vede în joc o modaliate de cunoaștere și antrenare a educatorului în propriul proces de formare Psihologul-pentrucă jocul implică un comportament ,cel al jucătorului Matematicianul –pentrucă majoritatea jocurilor au o structură matematică și nu în ultimul rând Ludologul-jocul fără un comportament ludic își pirde sensul valoarea deci nu mai este joc.

-10-

La început a fost joaca și apoi a fost jocul. Dar jocul serios odată înfiinșat,a devenit după părerea lui E.Cloporede” egalul muncii…în care execuția este la fel de plăcută ca și scopul muncii”1.

Urmărind jocul copiilor M.Montaigne spunea că „ …jocurile copiilor nu sunt deloc jocuri și este mai corect ca ele să fie considerate ca cea mai important și profundă preocupare a preșcolarilor și școlarilor mici”2.

Copilul poate fi urmărit și analizat după cum se joacă. Astfel putem să ne dăm seama de capacitățile lui motorii,afective,sociale și morale. Jocul ,la fel ca și limbajul formează structurile mentale, succesive ale copilului.

Putem considera jocul ca unul dintre studiile pilot ale psihologiei genetice, un bun mijloc de înțelegere a unor activități ale adulților și are rol pedagogic.

J.Chateeau arată că “…prin intermediul jocului putem părăsi lumea nevoilor și a tehnicilor noastre,această care ne înconjoară și ne încătușează. Scăpăm de forța constrângerii exterioare,de povara timpului pentru a ne crea lumi de utopie. Punem atunci în joc funcții pe care acțiunea practică le-ar fi lăsat nefolosite și intrând în joc cu trup și suflet ne realizăm pe deplin”3.

În fapt ficțiunea de joc va fi treptat eliminată de regulile de joc. Acestea devin principii cu valoare pentru toți partenerii,acceptate ca atare ele jocului un cod special-moral și onoare -ca expresie a socializării lui.

Într-un fel și A.Gessel vede în joc un fel de adultrism dar mai ales o cale spre socializare și culturalizare permanentă a copilului.

Întrucât conduita ludică are o foarte mare pondere în perioada preșcolară și chiar mai târziu funcțiile sale nu pot fi izolate. Astfel jocul poate avea funcții formative deosebit de importante. În copilărie ,jocul influențează toate formele de muncă executate de copii.

____________________________________

1Feteanu Gh.-Cartea jocurilor,Editura Artă grafică,București,1991,pag.52

2J.Chateeau- Copilul ți jocul (traducere),Editura Didactică și Pedagogică,București,1967,pag.62

3Idem 2

-11-

Cunoscutul pedagog A.S.Makarenko făcea la un moment dat interesanta afirmație că un joc bun seamănă cu o muncă bună și aluziv consideră că un copil care știe să se joace bine și frumos va ști foarte probabil la timpul său să muncească bine și frumos.

Așadar jocul apare ca o activitate complexă a copiilor în care ei reflectă și reproduc lumea și societatea. Activitatea de joc se pune în evidență permanentă a activității copilului și întrucât evoluția societății și a omului sunt fenomene deschise,jocul ca o reflectare a acestora are și el o evoluție deschisă.

b) Funcțiile jocului

Diferitele studii făcute asupra jocului au scos în evidență multiplele funcții ale acestora. În acest sens se poate vorbi de funcții esențiale,secundare și marginale ale jocului.

Funcția principală a jocului este funcția de cunoaștere ce se exprimă în asimilarea practică și mentală a caracteristicilor lumii și vieții. Această oferă jocului curba de viabilitate specifică întreținută de o curiozitate și atenție cu totul deosebită.

Funcția de cunoaștere garantează dozarea subtilă a trăsăturilor cognitive ale jocului ,adâncirea acestora pe parcursul consumării sale. Tot datorită prezenței acestei funcții se institue aderări individuale,diferențiate la anumite jocuri-sunt preferate anumite jocuri la un moment dat curiozitatea și atenția construiesc variante mai plauzibile sau mai interesante .Apare fenomenul de saturație,jocul se stinge și apar jocuri cu conținut noi.

Astfel trebuie să intervenim să cunoaștem cauza pentru a înlătura fenomenul de frică față de joc sau învățătură și pentru a înlătura monotonia,plictisul,restructurăm noi înșine conținutul sau dirijăm elevul în jocul de creație.

Printre funcțiile principale este important să enumerăm și funcția formativ-educativă,de altfel una dintre cele mai importante,condiționată de o serie de caracteristici ale jocului. Această funcție este evidențiată și susținută de pedagogii tuturor timpurilor inclusiv Frobel –reprezentabilul pedagogiei experimentale și a școlii active.

Putem spune fără teamă de a greși că jocurile sunt școală a energiei,a educației,a conduitei,a gesturilor,a imaginației în cadrul necesităților de a acorda conduita la situații noi diverse cu anumite dimensiuni.

În aceeași idee jocul este cel care educă atenția ,abilitățile fizice și intelectuale,trăsăturile operative ale caracterului,trăsăturile legate de atitudinea față de colectiv,corectitudinea ,spiritul de dreptate,cel de competiție,sociabilitate în genere.

-12-

În acest mod jocul modelează dimensiunile etice ale conduitei,motiv pentru care școala foloșește jocul ca pe o pârghie în realizarea sarcinilor sale.