IMPLICAȚIILE GEOPOLITICE ȘI DINAMICILE GLOBALE ALE MOBILITĂȚII FORȚEI DE MUNCĂ DIN ROMÂNIA ASUPRA FENOMENULUI MIGRAȚIONIST ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ [303982]

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

DEPARTAMENTUL DE RELAȚII INTERNAȚIONALE

Exemplar 1

TEZĂ DE DOCTORAT

TEMA: IMPLICAȚIILE GEOPOLITICE ȘI DINAMICILE GLOBALE ALE MOBILITĂȚII FORȚEI DE MUNCĂ DIN ROMÂNIA ASUPRA FENOMENULUI MIGRAȚIONIST ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Conducător de doctorat:

Prof. univ. dr. Gheorghe Iordan BARBULESCU

Doctorand: [anonimizat], 2019

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………….4

Capitolul I.

FENOMENUL MIGRAȚIONIST ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ……………………………….14

Dinamica migrației la nivelul Uniunii Europene. Cauze și efecte………………………………14

Reglementarea juridică a fenomenului migrației în Uniunea Europeană……………………..42

Migrația forței de muncă în Uniunea Europeană……………………………………………………..60

Capitolul II.

DINAMICA FORȚEI DE MUNCĂ ÎN ROMÂNIA ÎN SECOLUL XXI…………………….72

2.1. Cauzele migrației forței de muncă din România………………………………………………………74

2.2. [anonimizat] a migrației forței de muncă………………………………………………………………………………………………………………………83

2.3. Impactul geopolitic și economic al migrației forței de muncă din România…………………86

Capitolul III.

MUTAȚIILE GEOPOLITICE ȘI DINAMICILE GLOBALE ALE MIGRAȚIEI FORȚEI DE MUNCĂ ROMÂNE ASUPRA UNIUNII EUROPENE………………………….93

3.1. Fundamente de natură teoretică: Teorii ale migrației………………………………………………..93

3.1.1. Teoriile clasice………………………………………………………………………………………94

3.1.2. Modelul „Push-Pull”………………………………………………………………………………94

3.1.3 Teoriile neoclasice…………………………………………………………………………………..96

3.1.4. Teorii contemporane ale migrației……………………………………………………………97

3.2. Schimbări de natură geopolitică în percepția forței de muncă române în cadrul Uniunii Europene…………………………………………………………………………………………………………………..99

3.3. Exemple de bune practici și studii de caz. De la nivel unional la nivel global……………………………………………………………………………………………………………………..120

3.4. Integrarea și evoluția forței de muncă române în cadrul Uniunii Europene…………………………………………………………………………………………………………………155

Capitolul IV.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI……………………………………………………………………………….161

LISTA CU ABREVIERI ȘI ACRONIME……………………………………………………………….166

ANEXA nr. 1………………………………………………………………………………………………………….167

ANEXA nr. 2………………………………………………………………………………………………………….180

ANEXA nr. 3. ………………………………………………………………………………………………………..191

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………………192

INTRODUCERE

Tema tezei de doctorat reprezintă un subiect de o reală importanță la nivelul comunității europene, mai ales ținând cont de impactul pe care îl au migrația și mobilitatea forței de muncă asupra configurației demografice și economice a acesteia, pe de o parte, precum și asupra statelor membre de cealaltă parte.

Motivația alegerii temei rezidă în faptul că problema migrației reprezintă o chestiune spinoasă la nivelul Uniunii Europene, mai ales în ultimii ani, în contextul crizei refugiaților din Orientul Mijlociu. Deși în teza de față nu vom aborda chestiunea migrației din zona respectivă, conceptul de migrație în sine beneficiază de o serie de elemente de reglementare și juridice comune, indiferent că este vorba despre migrație economică, sau migrație generată de alte cauze.

Organizația Internațională a Migrației definește migrantul drept „orice persoană care traversează o graniță internațională sau trăiește într-un stat, altul decât statul de origine, indiferent de 1) statutul juridic al persoanei, 2) dacă această mișcare este voluntară sau involuntară, 3) cauzele care au generat-o și 4) durata șederii”. Elementul esențial al migrației forței de muncă este dat de mobilitate, indiferent de motivul care a stat la baza acesteia.

Mobilitatea forței de muncă din România înspre Uniunea Europeană poate fi văzută atât ca o migrație internațională, deoarece se petrece în afara granițelor României, dar și ca o migrație internă, întrucât are loc în interiorul granițelor Uniunii Europene, de unde și dimensiunea duală a oricărei analize asupra acestui fenomen. Politica de migrație a Uniunii Europene trebuie să asigure un echilibru între drepturile migranților, cultura țării de integrare și cultura țării de proveniență.

Impactul migrației și mobilității forței de muncă trebuie văzute dintr-o dublă perspectivă: atât din perspectiva statului de origine, cât și din perspectiva statului de destinație. De asemenea, impactul forței de muncă nu poate fi estimat cu acuratețe la un moment dat, ci acesta trebuie văzut dintr-o perspectivă comprehensivă pe parcursul unei perioade mai mari de timp. Prin urmare, din acest punct de vedere, teza de față va urmări impactul migrației/mobilității forței de muncă de origine română asupra UE și asupra țării noastre în perioada 2007 (anul aderării României la Uniunea Europeană) și 2019.

Tema de față reprezintă o analiză complexă de aspecte istorice, culturale, sociologice, antropologice și statistice.

Fenomenul globalizării a impulsionat procesul migrației/mobilității, acționând direct asupra mobilității unor servici, în sensul creșterii volumului acestora, generând o serie de fluxuri migratorii accentuate, motivate, în principal, de necesitatea economică atât a angajatorului, cât și a angajatului. În ceea ce privește spațiul Uniunii Europene, prosperitatea și stabilitatea economică și politică reprezintă elemente de atracție pentru migranții economici. Tototdată, cele patru libertăți –libertatea de circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor – oferă cadrul de mișcare propice pentru amplificarea fenomenul migraționist.

Impactul migrației asupra Uniunii Europene este unul amplu, în sensul că generează putere economică, poate fi un element de soluționare a crizelor de pe piețele interne ale forțelor de muncă, putând suplini lipsurile în zonele critice, sporește caracterul multietnic și diversitatea culturală și poate constitui, o eventuală soluție, la fenomenul de îmbătrânire acceantuată a populației de la nivelul Uniunii Europene.

Studiile în domeniu au identificat două tipuri principale de factori care influențează migrația sau mobilitatea forței de muncă: factori centrifugi (factorii din țara de plecare -”push factors”) și factorii centripeți (factorii din țara de destinație ”pull factors”). In extenso însă, factorii care influențează migrația/mobilitatea sunt multipli: în principal, sunt rațiuni economice: îmbunătățirea nivelului de trai, asigurarea unui viitor mai bun copiilor, nevoia unor câștiguri financiare net superioare celor din țara de origine, lipsa perspectivelor profesionale după finalizarea studiilor, declinul unor sectoare profesionale în țara de origine, ceea ce face extrem de dificilă angajarea lucrătorilor în specialitatea profesiei lor.

În ceea ce privește avantajele economice ale migrației forței de muncă, acestea vizează atât Uniunea Europeană, cât și statele terțe de origine. Ele pot fi identificate în câștiguri mai mari în plan profesional și financiar, ceea ce se reflectă în puterea de cumpărare a migrantului, în repatrierea unei părți din aceste venituri în țările de origine, contribuind astfel la creșterea economică a acestor țări. Creșterea economică la nivelul Uniunii Europene este dată de capacitatea investițională și de cumpărare de bunuri a migranților în țările de destinație. Fenomenul migraționist este studiat cu mare atenție la nivelul Uniunii Europene, sens în care au fost luate o serie de măsuri și au fost stabilite politici comune pentru țările membre.

„Migrația și mobilitatea la nivel mondial sunt deja și vor continua să fie caracteristici inerente ale secolului 21. În acest context, UE se angajează să ia în continuare toate măsurile necesare pentru a institui o politică a UE echitabilă și echilibrată în materie de migrație, bazată pe valori comune și care gestionează efectiv și în mod global atât fluxurile de migrație neregulamentară, cât și fluxurile de migrație regulamentară. În concluziile sale din iunie 2018, Consiliul European a reconfirmat faptul că o condiție prealabilă pentru o politică funcțională a UE privind migrația este o abordare globală, în care acțiunile de la nivel intern se împletesc cu cele de la nivel extern pentru a asigura un control eficace al frontierelor externe ale UE, o politică de returnare fermă și o politică bine gestionată în materie de migrație legală și azil. Eforturile comune de abordare a fluxurilor de migrație neregulamentară au condus la progrese semnificative. Este necesară aceeași determinare politică și pentru dezvoltarea unor căi legale către Europa, ceea ce necesită intensificarea eforturilor. Migrația legală controlată, din motive umanitare sau bazată pe nevoile pieței muncii, este și ar trebui să rămână o parte indispensabilă a unei politici echilibrate și globale în materie de migrație, după cum se prevede și în Agenda europeană privind migrația. Acest lucru implică instituirea unei politici mai eficiente privind migrația legală, care este în măsură să țină seama de necesitățile economiei europene, dar și intensificarea cooperării noastre cu țările terțe, inclusiv din necesitatea permanentă de a oferi căi sigure și controlate grație relocării. În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, asigurarea completă a căilor legale înseamnă asigurarea unor politici eficace de integrare pentru cetățenii din țări terțe aflați în situație de ședere legală în UE.”

La 1 ianuarie 2017, la nivelul Uniunii Europene se găseau 21,6 milioane de imigranți în Uniunea Europeană, reprezentând 4,2% din totalul populației UE-28. Tot în 2017, 3.8% din cetățenii Uniunii Europene, cu vârste cuprinse între 20-64 de ani și apți de muncă își aveau reședința în alt stat al Uniunii, decât cel de origine/cetățenie.

„Cinzia Alcidi și Daniel Gros, experți în cadrul institutului CEPS din Bruxelles, scriu că migrația est-vest a fost în general pozitivă din punct de vedere economic pentru țările beneficiare. O migrație mai mare a forței de muncă bine calificate dinspre sud și sud-est spre nord și nord-vest ar putea însă avea un impact economic negativ asupra țărilor de origine. Potrivit autorilor, cifra medie de 4% ascunde diferențe mari între țările UE. Numai 1% dintre germani lucrează în alte țări ale UE, 1,1% britanici, 1,3% suedezi și francezi, 1,8% dintre finlandezi și cehi. În partea de sus a topului se află estonienii cu 12,6%, portughezii cu 13,8%, croații cu 13,9, lituanienii cu 14,8%, iar în vârful clasamentului se situează românii cu 19,7%.”

Orice analiză a fluxurilor migratorii de la nivelul Uniunii Europene trebuie să urmărească principiul economic al cererii și ofertei, adică trebuie să țină cont de necesitățile pieței de muncii din Uniune. Astfel, în cercetarea de față vor fi urmărite atât domeniile spre care se îndreaptă migranții economici, dar și acele domenii care reclamă forță de muncă. Un alt factor care le combină pe cele două este cel geografic, teza noastră urmărind sub aspect statistic și acele state membre ale Uniunii care au un procent mai mare de migranți, spre deosebire de altele, unde forța de atracție a migranților este redusă în funcție de diverse considerente: economice, sociale, culturale, juridice etc.

Migrația și mobilitatea forței de muncă sunt abordate în această lucrare din mai multe perspective:

perspectiva teritorială: migrație internă sau internațională;

perspectiva temporală: migrație permanentă sau temporară, în funcție de interesele migrantului;

perspectiva motivațională: voluntară, pentru muncă, din rațiuni economice, educaționale etc. și

perspectiva juridică: migrație legală sau ilegală.

Studiile realizate în timp asupra migrației la nivelul Uniunii Europene au arătat că există o serie de beneficii ale migrației asupra comunității europene: dezvoltarea integrării economice la nivel unional, sporirea caracterului multi-etnic al Uniunii, sporirea diversității economice, acoperirea necesarului de forță de muncă în domenii în care se înregistrează un deficit la nivel unional, generarea de fluxuri bănești ale migranților către statele de proveniență, mai slab dezvoltate din punct de vedere financiar, accesul la medii culturale și profesionale superioare țării de proveniență, atenuarea efectelor îmbătrânirii demografice înregistrată la nivelul UE, transferul de know-how și tehnologie către statele de proveniență, odată cu repatrierea.

De cealaltă parte, există și o serie de costuri ale migrației asupra Uniunii Europene, dintre care amintim: procedura de integrare a migranților care se poate dovedi anevoioasă în unele state, prevenirea migrației ilegale, departajarea migranților economice de cei care se refugiază din calea războiului, controlul din ce în ce mai dificil al frontierelor externe, mai ales în zona Africii de Nord și Orientul Mijlociu etc. Dezavantaje și costuri apar și în ceea ce privește țara de origine: pierderea capitalului uman, lipsa forței de muncă poate paraliza anumite sectoare de activitate, stagnare în planul dezvoltării profesionale, stagnare la nivelul economiei etc.

Politica Uniunii în materie de migrație ține cont de valorile Uniunii: responsabilitate și solidaritate și trebuie să fie una echilibrată atât de nevoile statelor membre, dar și ale statului de origine. Un lucru important în gestionarea migrației forței de muncă la nivelul Uniunii este faptul că, pe baza legislației europene, familia emigrantului (cuprinzând soț, soție, parteneri înregistrați, copii, părinți și sau bunici aflați în întreținere) are dreptul de a-l însoți în deplasările sale dintr-un stat în altul din rațiuni economice. Acest lucru este important mai ales din perspectivă etică, deoarece îi asigură emigrantului liniștea și relaxarea de a putea performa din punct de vedere profesional în absența grijilor și de a se integra mai ușor la locul de muncă și în societatea respectivă. Totodată, această politică trebuie să țină cont și de pericolele generate de migrația forței muncă, cu care trebuie să se confrunte Uniunea: migrația ilegală și criminalitatea transfrontalieră, la care se adaugă și nevoia protejării grupurilor vulnerabile (minorii neînsoțiți, de exemplu).

Așa cum specificam pe parcursul introducerii, esențiale în efortul de documentare vor fi statisticile oferite de Eurostat, precum și Rapoartele privind migrația la nivel global, elaborate de Organizația Internațională a Migrației. Acestea sunt importante din punctul de vedere al datelor brute furnizate și vor fi apoi interpretate în vederea extragerii unor tendințe, opțiuni, motivații, preferințe etc., care să servească obiectivelor stabilite în cercetarea de față.

Bibliografia utilizată în redactarea lurării este împărțită în surse primare și surse secundare, profitând astfel de numărul mare de surse existente, precum și de consistența lor. Astfel, dintre sursele primare vom utiliza legislația comunitară, internațională, precum și legislația română în materie, în vederea stabilirii unui cadru normativ de gestionare a fenomenului, precum și a actorilor implicați, deopotrivă indivizi și state.

Din cercetările, analiza și studiile folosite am stabilit faptul că impactul migrației/mobiității forței de muncă de origine română la nivelul Uniunii Europene este unul diferențiat în funcție de condițiile și motivațiile care au determinat fenomenul migrației/mobilității pentru fiecare caz particular.

Deși se dorește crearea unei politici comune în materie de migrație la nivelul Uniunii, nu există suficiente mecanisme unionale care să transforme procesul de mobilitate într-unul particularizat pentru fiecare stat și nevoile sale în parte. Inițial, Uniunea Europeană a avut o politică de ocupare a forței de muncă, aflată mult timp într-un stadiu de experiment. Ulterior Tratatului de la Lisabona din 2009, problema ocupării forței de muncă și implicit a migrației acesteia au fost integrate în spațiul de libertate, securitate și justiție.

Și, cu toate că printr-o largă legiferare asupra celor patru libertăți, au fost incluse și numeroase aspecte privind mobilitatea forței de muncă, aspectele privind integrarea în societățile respective a acestor migranți au fost lăsate în plan secundar. Acest lucru a avut și are repercusiuni asupra dinamicii geopolitice și sociale de la nivelul Uniunii Europene, întrucât o administrare defectuoasă a raporturilor între migranți și statele de reședință poate genera tensiuni politice atât la nivel intern, dar și internațional.

Astfel, ipoteza de lucru de la care pornim cercetarea de față este aceea că o abordare strict în termeni economici a mobilității forței de muncă la nivelul Uniunii este contraproductivă în dezvoltarea unei politici comune în materie de migrație, întrucât va pierde din vedere aspectele politice, sociale, culturale, demografice etc., care vor influența ulterior, din punct de vedere geopolitic interacțiunile statelor membre ale UE între ele, și apoi ale UE cu restul membrilor comunității internaționale.

Obiectivele de cercetare tezei de doctorat urmăresc maniera de raportare a migrantului de origine română la normele legislative care-i dau această calitate, pe de o parte, și la spațiul amplu al Uniunii Europene unde alege să se integreze:

Obiectivul 1: formarea unui cadru de analiză privind dimensiunile multiple ale migrantului de origine română în Uniunea Europeană. În dezvoltarea acestui obiectiv vom urmări motivațiile, care stau la baza calității de migrant (nevoia unui mai mare câștig material, nevoia asigurării unui viitor copiilor, dorința de dezvoltare profesională, lipsa unor perspective profesionale în România etc.), dimensiunea temporală a migrației (pentru a vedea care sunt intențiile imigrantului: de a lucra în afara țării o perioadă mai mare sau mai mică de timp, sau de a se stabili definitiv în afara României) și dimensiunea geografică a migrației (urmărind aici preferința pentru un stat membru al Uniunii sau un altul, sau dorința de a lucra o perioadă la nivelul Uniunii, urmată de mutarea în afara acesteia, în funcție de necesitățile profesionale).

Obiectivul 2: urmărirea diferențiată a impactului migrantului de origine română asupra piețelor Uniunii Europene, preferate de acesta. În urmărirea acestui obiectiv ne vom concentra atenția pe caracteristicile diferite a câtorva piețe alese ca studii de caz pentru Spania, Germania și Italia și analiza documentelor oficiale pentru Franța. După cum se poate observa, sunt două grupe de state: un grup format din Italia și Spania, state care exercită o atracție majoră pentru migranții de origine română, lucru vizibil și din punct de vedere economic, în timp ce al doilea grup, deși cuprinde state cu o politică favorabilă fenomenului migrației și al mobilității forței de muncă, nu manifestă acceași atractivitate pentru imigrantul de origine română. Acest lucru se poate cuantifica pe baza politicilor interne ale statelor respective, facilităților în materie de politici sociale, caracterul diferențiat al locurilor de muncă disponibile, precum și diferențele de mentalitate socială din fiecare stat.

Obiectivul 3: stabilirea exemplelor de bune practici privind integrarea diferențiată a forței de muncă de origine română în comunitățile aferente piețelor Uniunii Europene. Acest obiectiv decurge natural din obiectivul anterior și vizează tocmai acele politici sociale promovate de fiecare stat în parte pentru a facilita un grad mai mare de integrare din punct de vedere social, cultural, mental etc. În atingerea unui procent mai mare sau mai mic de integrare, un rol important îl vor juca și comunitățile de populații de o anumită naționalitate constituite în statele respective. Astfel, se va observa o mai mare deschidere spre integrare a forței de muncă de origine română în statele unde există deja comunități bine concretizate de semeni (cum este cazul Spaniei și al Italiei), în timp ce în statele unde nu există comunități puternice de români, se manifestă o dorință mai scăzută de integrare, atât din partea statului de primire, dar și din partea imigranților, lucru vizibil mai ales în cazul Germaniei.

Obiectivul 4: măsurarea nivelului de integrare a migrantului de origine română, din perspectiva economică și socială la nivelul Uniunii Europene. Acest obiectiv vine să încununeze firesc obiectivele anterioare și va urmări, sub aspect economic și social nivelul de integrare al imigrantului de origine română în societatea spre care s-a orientat. Acest obiectiv va fi realizat exclusiv din analize și statistici, întrucât este nevoie de un volum mare de informație pentru a putea decela anumite tendințe. De pildă, pentru satisfacerea acestui indicator vom urmări reacțiile imigranților de origine română în chestiuni particulare, cum ar fi: nevoia achiziționării unei locuințe (cei care doresc să se stabilească într-un alt stat decât cel de origine vor antama credite, vor căuta locuri de muncă mai bine plătite pentru a-și putea achiziționa o locuință în noul stat, în timp ce aceia dintre ei care nu doresc să se stabilească definitiv în afara țării, vor prefera să investească într-o locuință în țara de origine), accesarea unor servicii educaționale pentru perfecționare profesională, ceea ce-i va permite ulterior o avansare în carieră, nașterea copiilor în străinătate (justificată, pe de o parte, de accesul la o serie de servicii medicale superioare celor din statul de origine, și pe de altă parte, de nevoia asigurării unui viitor mai bun), aducerea treptată a rudelor din țara de origine în statul de reședință (acest lucru se petrece doar în cazurile în care există intenția clară de stabilire, iar prin stabilire, rudele pot beneficia de ajutoare specifice pentru integrare și întreținere), etc.

În ceea ce privește metodologia lucrării, aceasta îmbină metodele calitative cu cele cantitative. Fiind vorba despre o investigație asupra efectelor migrației/mobilității forței de muncă, un rol esențial îl vor juca metodele cantitative (ancheta sociologică pe bază de chestionar sau sondajul de opinie), dar și cele calitative (ancheta sociologică pe baza de interviu, observația non-participativă, analiza de conținut și studiul de caz). Cu ajutorul acestor metode, în cea mai mare parte a lor, metode de observație, metode statistice și cazuistice vom identifica și prezenta elementele definitorii ale fenomenului mobilității forței de muncă atât longitudinal, în evoluția fenomenului, cât și transversal, urmărind cunoașterea obiectivă, în profunzime a acestuia.

Interviul ca instrument de analiza va fi aplicat în relația cu o serie de personalități diplomatice și consulare, precum și cu funcționarii publici din diverse instituții ale statului român, care pot furniza informații utile privind impactul mobilității și prezenței forței de muncă de origine română la nivelul Uniunii Europene. De cealaltă parte, chestionarul va fi utilizat în interacțiunile cu reprezentanți ai forței de muncă de origine română din străinătate. Metoda anchetei sociologice pe bază de chestionar va fi aplicat unui număr reprezentativ de subiecți, care vor fi chestionați cu privire la aspecte pragmatice privind motivele migrației lor, urmând a decela efectele pe termen lung și mediu ale acestui fenomen. O astfel de cercetare va fi realizată cu sprijinul comunităților de români aflate în străinătate, care vor fi contactate prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Chestionarul va cuprinde atât informații cu răspunsuri fixe (prestabilite), dar și întrebări cu răspunsuri deschise, fiind construit pe baza informațiilor dobândite anterior din analiza documentelor privind statisticile existente la nivel național și european în legătură cu mobilitatea forșei de muncă în Europa.

Interviul fiind o modalitate de a se obtine date factuale (fapte și situații calitative, în special) și nu numai, utilizabile ulterior l-am folosit și aplicat în analiza datelor pentru a testa ipotezele pe care le-am enunțat și pentru a fi în măsură să emitem o serie de concluzii cât mai pertinente și documentate științific.

În plus, așa cum precizam vom mai folosi metoda observației externe (non-participative), dar și analiza de conținut.

În ceea ce privește studiul de caz, aceasta ne va folosi în identificarea situațiilor particulare din Spania, Germania și Italia pentru a fundamenta concluziile finale ale studiului.

CAPITOLUL I. FENOMENUL MIGRAȚIONIST ÎNUNIUNEA EUROPEANĂ

1.1 Dinamica migrației/mobilității la nivelul Uniunii Europene. Cauze și efecte

Definiții

Tipuri de migrație

Factorii determinanți ai migrației forței de muncă

Rolul migrației forței de muncă. Avantaje și dezavantaje

Dreptul la liberă circulație

Rolul Parlamentului și al Consiliului Uniunii Europene în reglementarea libertății de circulație a persoanelor

Tipuri de ședere. Beneficiile aferente

Spațiul Schengen

Drepturi și obligații ale muncitorului/lucrătorului european

Reglementarea juridică a fenomenului migrației/mobilității în Uniunea Europeană

Mobilitatea forței de muncă în Uniunea Europeană

Dinamica pieței forței de muncă la nivelul Uniunii Europene

Schimbări în ceea ce privește piața forței de muncă

1.1 Dinamica migrației/mobilității la nivelul Uniunii Europene. Cauze și efecte

Ultimii ani au demonstrat că migrația este un element extrem de important pentru dezvoltarea Uniunii Europene. Deși inițial nu s-a pus un accent semnificativ pe tot ce însemna politica de migrație, mai ales în anii 50, după criza economică a anilor 70 s-a constatat nevoia unei asemenea politici, care să asigure condiții pentru acele persoane care doreau să-și găsească un loc de muncă. Nevoia stabilirii unei asemenea politici a devenit și mai stringentă în anii 2000, când s-a constatat că populația europeană îmbătrânește și este nevoie de forță de muncă tânără. De asemenea, s-a constatat că populația doritoare de a accesa un loc de muncă în interiorul Uniunii Europene era mult mai bine calificată, lucru îmbucurător pentru nevoile acestei piețe de muncă. Paradoxul este că, deși există nevoia de forță de muncă la nivelul Uniunii, barometrele Eurostat au arătat că în ultima perioadă, la nivelul Uniunii se înregistrează cifre îngrijorătoare de șomaj în rândul tinerilor mai ales.

„Îmbunătățirea căilor legale către Europa este un demers chiar mai valabil și mai urgent în prezent, având în vedere tendințele recente și cele viitoare. În ultimii ani, datorită eforturilor depuse la toate nivelurile, Europa a beneficiat de o creștere robustă și au fost create numeroase locuri de muncă. Șomajul în UE se află la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani, iar numărul de persoane angajate a atins un maxim istoric. Deși acest lucru nu se resimte încă în aceeași măsură în întreaga Europă, există un număr tot mai mare de locuri de muncă vacante în mai multe state membre, precum și dovezi ale unor deficite structurale de competențe în unele sectoare economice, cum ar fi tehnologia informației și comunicațiilor sau sănătatea, și în anumite ocupații specifice. Procentul de angajatori care raportează dificultăți în ocuparea locurilor de muncă este în creștere și depășește, în medie, 40 %; în Germania, Polonia, Slovacia și Ungaria, acest procent este chiar mai mare de 50 %. Printre profesiile care înregistrează cel mai des deficite se numără lucrătorii calificați, inginerii, tehnicienii și informaticienii, dar și profesii care necesită competențe mai puțin formale, cum ar fi vânzătorii și șoferii. Aceste tendințe vor avea un impact din ce în ce mai mare în viitor, deoarece UE se confruntă cu o scădere treptată a populației sale în vârstă de muncă (15-64 ani). Este de așteptat ca acest fenomen să se intensifice: ca urmare a îmbătrânirii demografice și ținând seama și de tendințele recente în materie de migrație, se estimează că populația în vârstă de muncă va scădea cu aproximativ 22 milioane (ceea ce înseamnă o reducere cu 7 %) în următoarele două decenii. Chiar dacă este probabil ca o participare mai mare a femeilor și a lucrătorilor în vârstă la piața forței de muncă să compenseze parțial această tendință, previziunile referitoare la forța de muncă totală confirmă această direcție: în viitorul apropiat (perioada 2015-2035), se estimează că forța de muncă din UE va scădea cu 18,3 milioane (ceea ce înseamnă o reducere cu 7,4 %).

(3 În primul trimestru din 2018, existau cel puțin 3,8 milioane de locuri de muncă vacante în întreaga UE, iar rata locurilor de muncă vacante (raportul dintre posturile vacante și posturile totale) a crescut constant din 2012, ajungând la 2,2 % în primul trimestru din 2018 (în state membre precum Republica Cehă, Belgia, Germania, Suedia, Țările de Jos și Austria, această rată a fost aproape de 3 % sau mai mare).”

Migrația are două componente majore: migrația economică – cei aflați în căutarea unui loc de muncă, și migrația motivată de nevoia protejării vieții (refugierea din calea războiului sau a unor condiții care amenință integritatea fizică sau chiar viața individului)

Problematica migrației forței de muncă la nivelul Uniunii Europene este o chestiune spinoasă, mai ales în contextul în care Uniunea se confruntă cu un val amplu de migranți din spațiul Orientului Mijlociu. Deși majoritatea acestor migranți sunt refugiați din calea războiului, realitatea este că printre ei se regăsesc și persoane care părăsesc țara de origine în vederea dobândirii unui acces mai bun la piața muncii, în special la piața muncii de la nivelul Uniunii Europene. Aceste persoane se numesc ”migranți economici” și ei vor face obiectul cercetării aprofundate realizate în acest raport. Migranții economici pot proveni atât din statele membre ale Uniunii, dar și din afara lor, însă, din rațiuni de spațiu, raportul de cercetare de față se va concentra pe mobilitatea forței de muncă în interiorul Uniunii Europene.

Întrucât subiectul tezei vizează mobilitatea forței de muncă de la nivelul Uniunii Europene, ne vom concentra atenția asupra primei forme de migrație – migrația economică.

Migrația/mobilitatea economică este favorizată de o serie de aspecte, cum ar fi conceptele de ”cetățenie europeană”, ”libera circulație a persoanelor”, ”libera circulație a serviciilor”, ”spațiu Schengen” etc. În cazul statelor aflate in afara Uniunii Europene nu se aplică aceste concepte, lucru care afectează migrația forței de muncă în sens negativ, forțând deseori situația celor care vor un loc de muncă mai bine plătit în direcția chiar a optării pentru o poziție de lucru ”la negru”.

Prin urmare, cercetarea noastră se va construi pe trei dimensiuni:

primă dimensiune va consta în analiza conceptuală a dinamicii mobilității forței de muncă, dimensiune care va privi elemente precum definiția migrantului, dar și cauzele și efectele care stau la baza migraței economice în Uniunea Europeană;

a doua dimensiune va privi reglementarea juridică a fenomenului migrației/mobilității, urmărind, într-o primă fază acele aspecte juridice care privesc diferențierea între migranții economici și cei din alte rațiuni. În acest sens, vom face o inventariere a normelor juridice existente la nivelul Uniunii Europene;

a treia dimensiune va privi exclusiv maniera în care este tratată migrația forței de muncă la nivelul Uniunii Europene, sub forma statisticilor și a relației cauză-efect.

Pentru a analiza dinamica migrației la nivelul Uniunii Europene, considerăm că este necesar ca analiza să debuteze cu o serie de definiții despre ce este acela un „migrant”, „imigrant” și un „emigrant”, precum și stabilirea diferenței dintre conceptul de migrație și cel de mobilitate a forței de muncă.

„În ultimi ani, economiile țărilor europene dar și economia românească au fost afectate de schimbări profunde. De-a lungul ultimelor două decenii, țările europene au trebuit să facă față unor provocări diverse, precum: rapida integrare economică internațională – fapt binecunoscut prin termenul de globalizare; segmentarea pieței muncii, adică existența duală a sectoarelor protejate și a celor mai puțin protejate; dezvoltarea accelerată și implementarea de noi tehnologii; scăderea populației în vârstă de muncă pe fondul unei tendințe de îmbătrânire a întregii populații. În acest context, angajatorii, din dorința de a rămâne competitivi, au obligația de a se adapta noilor tehnologii și metode organizaționale. În același timp angajații (resursa umană) trebuie de asemenea să se adapteze la aceste schimbări prin dobândirea permanentă de noi competențe necesare utilizării noilor tehnologii. Unul dintre fenomenele dezvoltate cu scopul de a răspunde acestor provocări îl constituie mobilitatea forței de muncă.”

Aceste delimitări de natură conceptuală din debutul cercetării noastre sunt necesare și obligatorii din perspectiva modalității de abordare a fenomenelor migrației și mobilității forței de muncă, din perspectiva unei analize unitare, recum și a unor concluzii logic deduse/induse.

Următorul element îl reprezintă tipurile de migrație a forței de muncă, diferențiate în funcție de factorul timp, spațiu, motivație etc., factorii care determină migrația forței de muncă, precum și avantajele și dezavantajele acesteia pe termen lung.

Un element important în favorizarea migrației/mobilității forței de muncă este libera circulație a persoanelor și serviciilor, acesta fiind un principiu fundamental al proiectului european. De aceea, pe parcursul lucrării vor fi prezentate istoricul acestei libertăți, precum și diversele sale forme de manifestate. Alături de libera circulație a persoanelor apare și dreptul de ședere, care poate lua forma șederii temporare de până la trei luni, a șederii pe termen lung (mai mare de trei luni) și a șederii permanente. Toate acestea vor fi detaliate pe parcurs în lucrarea noastră.

Un rol important în asigurarea liberei circulații la nivelul Uniunii are și Spațiul Schengen. De aceea, vom aloca un spațiu și prezentării acestui spațiu și a felului în care el contribuie la facilitarea mobilității forței de muncă atât în interiorul Uniunii, dar și între Uniune și statele terțe.

Un al doilea segment al tezei noastre privește dimensiunea juridică a fenomenului migrației/mobilității de la nivelul Uniunii. În această secțiune, vom prezenta pe scurt, toate acele directive, programe, planuri de acțiuni și comunicare ale Comisiei Europene, care cuprind elemente semnificative privitoare la piața forței de muncă de la nivelul UE. În această parte, un spațiu aparte va fi alocat Programului de la Stockholm 2010-2014, un document semnificativ, care pune bazele unei abordări comprehensive asupra migrației sui generis, dar de unde pot fi extrase și elemente referitoare strict la migrația forței de muncă.

Ultimul segment al cercetării se referă efectiv la mobilitatea forței de muncă în Uniunea Europeană. În această secțiune vom accentua amploarea și efectele schimbărilor efectiv realizate de statele membre ale UE în vederea îmbunătățirii condițiilor de acces la locurile de muncă de pe piața UE, atât pentru cetățenii statelor membre, dar mai ales pentru cei ai statelor terțe. În această secțiune vom urmări efectiv care este politica Uniunii în materie de migrație/mobilitate a forței de muncă, dar și care sunt drepturile și obligațiile lucrătorului european, urmând să le individualizăm în capitolele respective, alocate acestor teme.

O primă definiție este dată de Organizația Mondială pentru Migrație (OIM), care se referă la migrație ca fiind „o mișcare a unei persoane sau a unui grup de persoane, fie peste o frontieră internațională, fie în interiorul unui stat. Migrația este o formă de mobilitate a populației și include orice fel de deplasare a populației, indiferent de durata, scopul sau forma acesteia”. Scopurile care stau la baza acestei mobilități sunt diferite: refugiere din calea războiului, migrație economică, reîntregirea familiei, studii, perioade de stagiu etc.

În funcție de poziționarea lui, migrantul poate fi ”imigrant” – persoana care ajunge într-un stat cu intenția de a se stabili acolo, sau ”emigrant” – persoana care-și părăsește statul de origine pentru un altul.

Tot OIM definește și conceptul de „migrație a forței de muncă” drept ” mișcarea persoanelor dintr-un stat în altul, sau în în interiorul țării de origine, cu scopul angajării. Migrația forței de muncă este adresată de către majoritatea statelor în legislația lor privind migrația. În plus, unele state și-au asumat un rol activ în vederea reglementării migrației forței de muncă în exterior si caută oportunități pentru cetățenii lor în străinătate”.

Un alt concept definit de OIM este și cel de ”migrant economic” ca fiind ”o persoană care părăsește locul său de rezidență obișnuită pentru a se stabili în afara țării sale pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții. Acest termen este folosit cu larghețe pentru a face diferența între refugiații care fug de persecuție, și este folosit de asemenea pentru a se referi la persoane care încearcă să intre în țară fără permisiunea legală și/sau prin folosirea de procedurile de azil fără a avea un motiv bona fide. Poate fi de asemenea aplicat persoanelor care își părăsesc țara de origine cu scopul de a se angaja”.

Organizația Națiunilor Unite (ONU) definește migrantul drept „o persoană care a domiciliat într-o țară străină pe o perioadă de mai mult de un an, indiferent de cauzele care au stat la baza schimbării domiciliului și de mijloacele folosite pentru a migra”.

În ceea ce privește termenul de mobilitate sau migrație, considerăm necesare câteva precizări.

„În cadrul mobilității populației un loc important îl ocupă mobilitatea forței de muncă. Aceasta este o mobilitate geografică, cunoscută sub numele de migrație a forței de muncă. Pe piața muncii ne întîlnim însă și cu mobilitatea ocupațională a forței de muncă, atunci când lucrătorii își schimbă locul de muncă, ocupația sau chiar profesia. Ea se poate prezenta ca mobilitate între firme sau mobilitate între ramuri, fără schimbarea domiciliului. Dacă piața muncii ar fi perfect concurențială, mobilitatea ocupațională ar fi și ea deplină, ceea ce ar avea ca efect deplasări permanente ale factorului muncă în funcție de nivelul mai convenabil al salariului sau de condițiile mai bune de muncă. Aceasta ar presupune transparența perfectă a pieței, omogenitatea perfectă a angajaților. În realitate însă piața muncii nu este perfect concurențială. Ea este segmentată după criterii ocupaționale, profesionale, astfel încât se poate afirma că lucrătorii aparțin unor grupuri neconcurente, adică unor categorii distincte de persoane care nu concurează unele cu altele pentru locurile de muncă unde se cer calități și înclinații speciale.”

Subliniem faptul că cele două noțiuni nu sunt noțiuni contrare, în sensul că sferel celor două s-ar exclude reciproc, ci mobilitatea forței de munncă este o noțiune subsumată noțiunii de migrație. În același timp, remarcăm faptul că atunci când vorbim de migrație internă (în interiorul aceluiaș stat sau, mai nou, în interiorul Uniunii Europene) este preferat termnul de mobilitate și nu cel de migrație.

„Mobilitatea socială este un fenomen ce se constituie prin agregarea mișcărilor indivizilor sau familiilor între diversele poziții ale unui spațiu social, conceput ca un sistem de categorii sociale, ierarhice sau neierarhice, delimitate pe baza unui criteriu, simplu sau comple. În accepțiunea economică și socială, mobilitatea forței de muncă reprezintă o formă de mișcare în raport cu nevoile mereu schimbătoare ale factorilor productivi. De aici se deduce faptul că este mobilă acea parte a forței de muncă ce cunoaște deplasări de orice fel într-un spațiu, ramură sau meserie. Majoritatea cercetătorilor sunt preocupați de o sferă restrânsă a mobilității, doar acea parte a populației care este efectiv mobilă, care și-a schimbat locul de muncă, meseria sau domiciliul. În cadrul pieței muncii mobilitatea poate fi analizată din mai multe aspecte. La nivelul ofertei pieței de muncă și al fiecărui individ se poate vorbi de: mobilitate geografică (teritorială), mobilitate lucrătorilor între firme, mobilitate lucrătorilor între ramuri și mobilitate internațională. Prin reducție conceptul de mobilitate reprezintă o mișcare migratorie, caracterizată prin deplasarea populației dintr-o localitate în alta, sau dintr-o țară în alta, însoțită de schimbarea domiciliului stabil. Mișcarea populației însoțită de schimbarea domiciliului stabil se circumscrie granițelor teritoriile ale unui stat sau depășește aceste granițe, avem de-a face cu mișcarea migratorie internă și mișcarea migratorie externă. Atunci când vorbim de migrație internă, de regulă, folosim termenul de mobilitate.”

Tipuri de migrație

Există mai multe tipuri de migrație, care au fost influențate, de-a lungul timpului de o serie de factori: factorul spațial, factorul temporal, factorul motivațional, factorul administrativ-legal. Din punctul de vedere al factorului spațial, distingem două tipuri de migrație:

Migrație internă – care presupune deplasarea persoanelor în interiorul granițelor aceluiași stat. Aici am văzut că la nivelul Uniunii Europene se preferă noțiunea de mobilitate.

Migrație internațională – deplasarea în afara granițelor statului. Acest tip de migrație face și obiectul cercetării de față

Din punctul de vedere al factorului temporal, există tot două tipuri de migrație:

Migrație permanentă – animată de dorința celui care părăsește țara de proveniență de a nu mai reveni niciodată

Migrație temporară – pentru o perioadă limitată de timp, indiferent că este vorba despre luni sau ani. De obicei, migrația temporară este rezervată celor care pleacă la studii în străinătate, în deplasări/detașări pe perioade îndelungate de timp sau care urmăresc obținerea unui loc de muncă în străinătate pe care-l păstrează numai pentru o perioadă determinată de timp, până la obținerea obiectivelor stabilite inițial.

Din punctul al factorului motivație, migrația poate fi:

Migrație voluntară – determinată de dorința de a obține un loc de muncă, de a trăi mai bine sau de a urma studii în afara țării

Migrație involuntară – generată de o serie de condiții care-l pot forța pe individ să părăsească statul de origine: război, persecuție, calamități.

Din punct de vedere administrativ-legal, există:

Migrație reglementată – legală – cu respectarea condițiilor legale de la nivel național și internațional

Migrație ilegală/clandestină.

Factorii determinanți ai migrației/mobilității forței de muncă

În această secțiune ne vom concentra atenția asupra migrației voluntare, întrucât ea face obiectul tezei de doctorat. Cu excepția deplasării de persoane în vederea reunificării familiei, migrația voluntară este, de cele mai multe ori, motivată de factori economici:

Lipsa unor perspective profesionale după încheierea studiilor. În absența unor locuri de muncă sau în situația existenței unor locuri de muncă slab remunerate, indivizii aleg deplasarea în afara granițelor în vederea obținerii unui post, lucru facilitat de libera circulație a persoanelor și lucrătorilor și a serviciilor.

Dorința de dezvoltare profesională – aceasta apare în condițiile în care locul de muncă deținut nu este satisfăcător din punct de vedere profesional, sau nu aduce cu sine perspective de dezvoltare profesională pe termen lung.

Declinul unor sectoare de activitate – această situație este una caracteristică pentru România în ultimii 28 de ani, întrucât o serie de sectoare industriale fie au suferit pierderi care le-au redus capacitatea de producție, fie au fost eliminate de pe piață cu totul. În aceste condiții, personalul care activa inițial în aceste sectoare este nevoit să se reprofileze, alegând noi sectoare de activitate sau chiar lucrul în afara țării în acele sectoare de activitate care nu se mai regăsesc în statul de origine.

Dorința de a accede la un nivel de viață mai bun și de a oferi un viitor mai bun copiilor – acestea sunt elemente indispensabile la care majoritatea migranților se gândesc în momentul optării pentru lucrul în afara țării. De asemenea, această dorință de a avea acces la un nivel de trai mai bun atât pentru sine, dar și pentru copii, este responsabilă pentur tipul de migrație pentru care se va opta – temporară sau permanentă, dar și pentru țara spre care se vor orienta migranții ( de obicei, se va opta pentru acele state care oferă programe de integrare a migranților mai bune și care au sisteme educaționale performante).

Totodată, trebuie să remarcăm și să punem în evidență faptul că la nivelul Uniunii Europene s-au făcut eforturi susținute pentru îmbunătățirea legislației specifice, cu privire la migrația/mobilitatea forței de muncă.

Rolul migrației/mobilității forței de muncă. Avantaje și dezavantaje

Migrația forței de muncă aduce o serie de beneficii, atât pentru statul gazdă, dar și pentru statul de origine. Desigur, există și dezavantaje, de ambele părți.

Pentru cercetãtorii din domeniul migrației a devenit tot mai clar cã acest fenomen trebuie privit ca un element normal și structural al societății omenești de-a lungul istoriei. O caracteristicã importantã a populației este deplasarea dintr-un loc în altul. Dreptul de a se deplasa a fost recunoscut la nivel mondial de peste o jumãtate de secol, prin adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului. Declarația stipuleazã în Articolul 13: Oricine are dreptul sã se deplaseze liber și sã-și stabileascã reședința pe teritoriul oricãrui stat și Oricine are dreptul sã pãrãseascã o țarã, inclusiv cea de origine, și sã se întoarcã în șara sa. Pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, libera circulație a lucrătorilor a fost unul dintre primele drepturi recunoscute în cadrul comunitar. Dacă reglementãrile inițiale (Regulamentul nr. 1612/1968 privind libera circulație a lucrãtorilor și Directiva nr. 360/1968 privind dreptul de rezidență al lucrãtorilor și membrilor de familie ai acestora) se refereau doar la cei care desfășurau o activitate economicã, Actul Unic European a extins dreptul de rezidență la toți cetățenii statelor membre, independent de desfãșurarea unei activități economice (Schulte, 1998).”

Un prim beneficiu ar fi reducerea deficitului de forță de muncă din țara -gazdă și creșterea gradului de competiție pe piața muncii. În al doilea rând, prin sporirea numărului de locuri de muncă ocupate, efectul imediat constă în creșterea productivității muncii, precum și sporirea veniturilor la nivel național. În al treilea rând, prin creșterea veniturilor la nivel intern, va spori capacitatea de investiții la nivel național.

Unele din aceste aspecte pot fi considerate avantaje și pentru statul de origine al migrantului. De pildă, sporirea veniturilor la nivel național poate avea loc și ca urmare a transferului de venituri de la migrant către familia rămasă în țară. Prin aceasta vor spori și investițiile în țara de origine, realizate ori de familia migrantului, ori de către acesta la revenirea în țara de origine. De pildă, românii care lucrează în Uniunea Europeană – în 2017 aproximativ 19,7% din populația României, trimit sume importante în țară. Totodată, în urma stabilirii unui număr impresionat de români în afara granițelor, a crescut exponențial și capacitatea de investiții la nivel național, sub forma lansării unor afaceri și a achizițiilor de bunuri mobile și imobile.

Tot în rândul beneficiilor se regăsesc și transferul de tehnologie și know-how către statele de proveniență ale migranților la revenirea lor acasă, dar și stimularea dialogului inter-cultural la nivelul Uniunii Europene.

Totodată, un aspect important în rândul beneficiilor se referă la revigorarea populației europene, deja îmbătrânită, lucru posibil datorită faptului că vârsta generică între care se încadrează migranții este de 18-40 de ani.

În rândul dezavantajelor generate de migrația forței de muncă, acestea privesc majoritar statul de proveniență. Astfel, prin migrația forței de muncă în afara granițelor, statul va pierde oameni capabili să lucreze și mai ales forță de muncă calificată. Acest lucru se va reflecta acut în unele domenii de activitate, lucru care, în timp, poate conduce la stagnare economică. De asemenea, în ceea ce privește statul de destinație al migranților economici, și acesta poate experimenta dezavantajele unei asemenea mișcări de populație deoarece se va vedea confruntat cu nevoia gestionării unui număr mare de indivizi, alături de familiile lor, care vor avea nevoie să beneficieze de sistemul de asigurări sociale și de protecția statului la fel ca un național, lucru care poate genera nemulțumire în rândul populației naționale, care se poate simți defavorizată.

„Efectele mobilității forței de muncă par a fi cu totul altele decât cele descrise în mod curent în discursurile politicienilor sau ale mass media. Țările gazdă par a fi principalele câștigătoare de pe urma mobilității: aceasta oferă soluții temporare pentru problemele demografice ale țărilor de destinație și, cel mai important, are un impact esențialmente pozitiv asupra dezvoltării. Efectele asupra pieței muncii din țările gazdă sunt neglijabile, nu duc la o creștere a ratei șomajului și afectează doar marginal nivelul de salarizare al lucrătorilor autohtoni. Nici sistemele sociale ale țărilor de destinație nu sunt puse sub presiune: majoritatea covârșitoare a cetățenilor mobili sunt activi pe piața muncii, iar ponderea celor care beneficiază de ajutoare sociale este modestă. În ceea ce privește țările de origine și România, efectele pe termen scurt sunt mai degrabă pozitive: absorbție a excedentului de forță de muncă și diminuare a șomajului, fără a exista evidențe clare că migrația a tras după sine o penurie a forței de muncă sau un exod al creierelor. Structura demografică nu este influențată foarte mult de migrație, în schimb mobilitatea accentuează în mod clar problemele demografice existente. Cu toate acestea, efectele pe termen lung și efectele asupra dezvoltării sunt negative din cauza pierderilor de capital uman și a valorii adăugate pe care forța de muncă mobilă ar putea să o genereze în țara de origine.”

Mobilitatea forței de muncă este influențată, în primul rând, de însăși natura funcțiilor sale, în sensul că funcțiile pe care le îndeplinește imprimă un anumit caracter specific mobilității forței de muncă, făcând posibilă creșterea/descreșterea acesteia, acceptarea sau inacceptarea sa la nivelul deciziei politice, iar, în al doilea rând de continua dezvoltare și repsectare a „dreptului la libera circulație” a forței de muncă.

„Pornind de la formele de mobilitate și de la conținutul acestui fenomen se pot distinge mai multe funcții ale mobilității populației și forței de muncă.

• Funcția de asigurare a ocupării – se explică prin aceea că ori de câte ori intervin modificări în sistemul productiv la nivel micro sau macroeconomic, o parte a forței de muncă devine disponibilă fapt ce determină apariția șomajului;

• Funcția de echilibru – constă în corelarea dimensiunilor forței de muncă (număr, structură de ocupare și distribuire teritorială) cu dimensiunile sistemului productiv, respectiv cu numărul locurilor de muncă, cu structura profesională a acestora, precum și cu repartizarea lor teritorială;

• Funcția de folosire eficientă a forței de muncă, respectiv de readaptare a dimensiunilor forței de muncă în raport cu noile dimensiuni ale sistemului productiv, asigurând nu numai o mai bună ocupare, concordanța dintre oferta și cererea de forță de muncă, dar și folosirea eficientă a forței de muncă, respectiv folosirea resurselor materiale și umane a producției;

• Funcția de sporire a venitului național pe locuitor. Dacă mobilitatea forței de muncă nu are loc sau se desfășoară în proporții insuficiente, excedentul sau deficitul coexistă, generând alături de mari tensiuni sociale;

• Funcția demografică, ce corespunde deplasării forței de muncă din localitățile, zonele și județele excedentare spre cele care înregistrează un deficit.”

Dreptul la liberă circulație

Analiza mobilității forței de muncă la nivelul Uniunii Europene trebuie făcută și din perspectiva mobilității efective facilitate de apariția și implementarea spațiului Schengen la nivelul Uniunii Europene. Libertatea de circulație și de ședere reprezintă elemente semnificative pentru dezvoltarea ideii de „cetățenie europeană”, așa cum a fost ea lansată prin Tratatul de la Maastricht din 1992. O astfel de situație nu putea fi decât sporită în mod evident de manifestarea și implementarea spațiului Schengen. Naturalmente, existența spațiului Schengen nu face decât să sporească și să faciliteze și mai mult această mobilitate.

„La nivelul Uniunii Europene fenomenul de mobilitate a forței de muncă este promovat din dorința de a răspunde provocărilor ce apar pe piața muncii. Accesul la locurile de muncă dintr-un Stat Membru reprezintă un aspect fundamental al liberei circulații a persoanelor în cadrul Uniunii Europene.

Regulamentul Consiliului nr. 1612/68/CEE, din 15 octombrie 1968, cu privire la libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității prevede în preambul: Mobilitatea forței de muncă în cadrul Comunității trebuie să constituie unul din mijloacele prin care li se garantează lucrătorilor posibilitatea de a-și îmbunătăți condițiile de viață și de muncă și de a avansa pe plan social.

Îndeplinirea acestui obiectiv necesită abolirea oricărei discriminări bazată pe naționalitate între lucrătorii din statele membre în privința angajării, salarizării angajare, precum și dreptul acestor lucrători de a circula liber în cadrul Comunității pentru a desfășura o activitate remunerată. Acest drept trebuie asigurat fără discriminare lucrătorilor permanenți, sezonieri și transfrontalieri și celor care își desfășoară activitatea în scopul prestării de servicii.

Din punct de vedere politico -economic, libera circulație a persoanelor urmărește crearea unei piețe comune a forței de muncă și promovarea unei cetățenii a Uniunii Europene, prin eliminarea barierelor în acest domeniu.

Accesul la piețele forței de muncă din statele membre presupune dreptul la egalitate de tratament în ceea ce privește condițiile de muncă, precum și dreptul la integrare socială, economică și culturală a lucrătorului migrant și a familiei acestuia în țara gazdă. Dreptul la libera circulație a lucrătorilor este completat și susținut de un sistem de coordonare a sistemelor de securitate socială și un sistem de recunoaștere reciprocă a diplomelor.”

De asemenea, o analiză a migrației forței de muncă de la nivelul Uniunii Europene trebuie făcută și în contextul celor patru libertăți – libera circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor, un element semnificativ al pieței Comunităților Europene și apoi al Uniunii Europene.

În prezent, libera circulație a persoanelor nu mai este asociată doar pieței, ci este un drept care revine cetățenilor Uniunii Europene, precum și celor care au drept de rezidență pe teritoriul ei.

Libera circulație a persoanelor cuprinde mai multe aspecte: libera circulație a persoanelor, lucrătorilor și dreptul de stabilire. Astfel, libera circulație a persoanelor presupune dreptul de a călători și de a se stabili respectivii în orice stat membru al Uniunii, lucru consfințit prin articolul 18 al TCE, care spune că cetățenii ”(…) au deplina libertate de a circula și de a se stabili în teritoriul statelor membre”.

Principiul liberei circulații a persoanelor a apărut încă din 1957, și a fost revigorat în anii 80, odată cu apariția Spațiului Schengen și apoi prin comunitarizarea acestuia în urma Tratatului de la Amsterdam.

„Uniunea Europeană s-a fundamentat pe o filosofie a liberei circulații a cetățenilor statele membre în spațiul european. Tratatul de la Roma a pus bazele reglementãrii liberei circulații a lucrătorilor în spațiul comunitar. Dupã 1957, numeroasele reglementări comunitare, convenții internaționale sau următoarele tratate asupra Comunității Europene au contribuit la facilitarea circulației persoanelor în Uniunea Europeană. Migrația și azilul au căpătat un loc proeminent pe agenda politică a Uniunii Europene și statelor membre dupã 2000. Prin Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare în 1999, eforturile Comunității Europene s-au concentrat asupra stabilirii unor politici comune în domeniul azilului și migrației.”

Administrarea acestui principiu a fost una dificilă întrucât au trebuit puse sub aceeași umbrelă o serie de aspecte, cum ar fi libera trecere a frontierei, controlul pașapoartelor și vizelor, sistemul de asigurări sociale cu tot ce cuprinde el: pensii, salarii, drepturi de șomaj, asigurări de sănătate etc. În acest sens, trebuie amintite câteva elemente legislative:

Directiva Consiliului 1999/435/CE din 20 mai 1999, privind comunitarizarea Convenției Schengen;

Directiva Consiliului 90/364/CEE din 28 iunie 1990, privitoare la rezidență;

Directiva Consiliului 90/365/CEE din 28 iunie 1990, privitoare la situația pensionarilor, liberilor profesioniști, studenților și șomerilor

Directiva Consiliului și Parlamentului 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 referitoare la dreptul Cetățenilor UE și al familiilor lor de a circula și de a se stabili în orice stat membru.

Este foarte important de specificat că principiul liberei circulații a persoanelor și dreptul de stabilire nu presupune automat și accesul la un loc de muncă. Accesul la un loc de muncă se desfășoară în aceleași condiții ca pentru cetățenii statului respectiv. Mai mult, au existat cazuri în care accesul la locuri de muncă în afara statului de naționalitate a fost restricționat pentru noile state membre. De exemplu, în 2002, la încheierea negocierilor de aderare la PECOS + Malta și Cipru la Uniunea Europeană, din inițiativa Germaniei a fost introduc un moratoriu prin care noile state membre nu aveau acces a piața muncii din Uniune pentru o perioadă de 7 ani, cu excepția cazului în care ar fi semnat acorduri bilaterale cu vechile state membre ale Uniunii, pentru a avea acces la piața muncii din ele.

Acesta a fost și cazul României până în 2014, care avea astfel de acorduri bilaterale semnate cu statele vechi membre, precum Franța, Spania, Italia, etc. Chiar și după această perioadă, restricții în vederea îngrădirii accesului la locuri de muncă în statele membre ale Uniunii continuă să existe, dar într-o manieră informală: nevoia de cunoaștere a limbii, durata recunoașterii studiilor etc.

Potrivit articolului 39 din TCE, lucrătorii sunt „persoanele care provin dintr-un stat membru și muncesc în alt stat membru, precum și persoanele care primesc salariu pentru activitatea prestată”.

Este foarte important de reținut rolul pe care-l joacă acest principiu, ușor derivat, al liberei circulații a lucrătorilor, care presupune „eliminarea oricăror discriminări pe motiv de naționalitate între lucrărtorii statelor membre cu referire la activitatea desfășurată, salariu sau alte aspecte legate de acestea. Familia salariatului se bucură de aceleași drepturi ca și lucrătorul salariat”. Consiliul Uniunii Europene este cel care se ocupă de punerea în aplicare a acestui principiu, după consultarea în prealabil a Comitetului Economic și Social și după urmarea procedurii de codecizie împreună cu Parlamentul European. Prin urmare, se observă faptul că Uniunea Europeană este cea care deține competența maximă, dar statele dispune de o serie de practici prin care pot îngrădi această libertate de mișcare.

Libertatea de circulație a persoanelor și implicit a lucrătorilor cuprinde în sine, și dreptul de a se stabili, atât pentru persoanele fizice, dar și pentru cele juridice. Astfel, orice cetățean al Uniunii se poate stabili în orice stat al Uniunii, decât statul de origine, așa cum este stabilit de articolul 43 – „(…) este interzis să existe restricții față de libertatea de a se stabili a cetățenilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Respectiva măsură se referă deopotrivă la deschiderea de agenții, sucursale, filiale de către cetățenii unui stat membru stabiliți în alt stat membru. Libertatea de a se stabili o include pe cea de a desfășura și alte activități decât cele remunerate, precum constituirea și gestionarea de societăți (…)”.

Acest drept a suferit modificări pozitive de-a lungul timpului, ultimele producându-se prin intermediul Tratatului de la Lisabona. Aceasta va stabili clar câteva aspecte esențiale pentru tot ce presupune libera circulație a persoanelor și statutul lucrătorilor unui stat membru al UE, aflați pe teritoriul altui stat membru ale UE. Iată modificările consfințite prin tratat:

„Libertatea de circulație a lucrătorilor este garantată la nivelul UE;

Această libertate presupune eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrători, cu referire la dreptul de încadrare, salariu, condiții de muncă etc.

Această libertate presupune dreptul de a accepta oferte de lucru, de a se mișca liber pe teritoriul statelor pentru a accesa oferte de lucru, dreptul de ședere pe teritoriul unui stat pentru a desfășura o activitate saarizată, drpetul de a rămâen pe teritoriul unui stat membru după încheierea activității desfășurate, desigur, în condițiile stabilite de legislația în vigoare a statiului respectiv. O singură excepție este admisă, și anume, posibilitatea de încadrare în administrația public”.

Rolul Parlamentului și al Consiliului Uniunii Europene în reglementarea libertății de circulație a persoanelor

Cele două instituții, precum și Consiliul Economic și Social joacă un rol important în toate reglementările în materie privind libertatea de circulație a persoanelor. Astfel, Parlamentul și Consiliul, prin recurs la procedura ordinară, și după consultarea Consiliului Economic și Social, vor adopta regulamente și decizii care urmăresc reglementarea unui număr impresionat de aspecte:

„asigurarea cooperării între serviciile naționale pentru ocuparea forței de muncă

Eliminarea acelor proceduri și practici administrative, precum și a celor perioade de acces la locurile de muncă disponibile ce decurg din dreptul intern sau din acordurile încheiate anterior între statele membre și a căror menținere ar constitui un obstacol în calea liberalizării circulației lucrătorilor;

Eliminarea tuturor perioadelor și restricțiilor prevăzute în dreptul intern sau în acordurile încheiate anterior între statele membre ce impun lucrătorilor din celelalte state membre condiții care diferite în ceea ce privește libera alegere a unui loc de muncă în raport cu lucrătorii statului respectiv;

Stabilirea unor mecanisme proprii în vederea corelării cererii și ofertei de locuri de muncă și facilitarea realizării echilibrului între cererea și oferta de locuri de muncă în condiții care să evite amenințarea gravă a nivelului de trai și de ocupare a forței de muncă în diferitele regiuni și ramuri industriale”.

Totodată, Parlamentul și Consiliul Uniunii se preocupă și de aspecte privind securitatea socială, instituind măsuri, astfel încât să se cumuleze toate perioadele luate în considerarea de diferitele legislații interne, pentru ca lucrătorii să-și dobândească și să-și păstreze dreptul la prestații, precum și la calcularea acestora. În eventualitatea în care un membru al Consiliului constată că există chestiuni care încalcă drepturile lucrătorului la asigurările sociale, acesta va sesiza Consiliul, iar procedura ordinară se va suspenda, iar dezbaterea se va conduce în direcția soluționării chestiunii în cauză.

În ceea ce privește dreptul de stabilire, acesta cuprinde mai multe aspecte care trebuie luate în calcul:

Interzicerea aplicării oricăror restricții pe criterii discriminatorii privind libertatea de stabilire a resortisanților unui stat membru al UE pe teritoriul altui stat membru, inclusiv restricțiile privind înființarea de agenții, sucursale sau filiale ale unor firme

Libertatea de stabilire presupune și accesul la desfășurarea de activități independente

Se va acorda prioritate acelor activități în cadrul cărora libertatea de stabilire are un rol important în dezvoltarea producției și a schimburilor comerciale

Cooperarea între autoritățile naționale și cele europene pentru eliminarea acelor bariere și proceduri administrative care îngrădesc libertatea de stabilire și implicit activitățile care necesită exercitarea acestei libertăți.

Pentru buna desfășurare a activităților se va asigura resortisantului dreptul de a achiziționa bunuri, construcții și terenuri situate pe teritoriul altui stat.

Pentru facilitatea accesului la locuri de muncă într-un stat membru al Uniunii Europene, altul decât statul de origine, Parlamentul și Consiliul au adoptat o serie de reglementări privin recunoașterea reciprocă a studiilor efectuate, precum și a diplomelor și altor certificate ce atestă calificarea. Singurele domenii în care se mai manifestă astfel de restricții, dar sunt pe care de a fi eliminate treptat, sunt domeniul medical, paramedical și farmaceutic.

Excepțiile se constituie din locurile de muncă în administrația publică, precum și acele situații în care la nivelul statului există un regim special acordat resortisanților din motive de ordine publică, sănătate și siguranță.

Legat de libera circulație a persoanelor și lucrătorilor și de dreptul de stabilire, mai trebuie adus în discuție și libera circulație a serviciilor. Articolul 50 al TCE descrie serviciul drept „(…) o prestație realizată în mod normal contra unei remunerații, dar care, în plus, nu se reglementează prin dispozițiile referitoare la libera circulație a bunurilor, capitalurilor și persoanelor”.

Activitățile considerate servicii sunt cele în domeniul: industrial, comercial, artizanal, profesii liberale, dar nu cuprind și domenii aparte cum ar fi sectorul transporturilor, sectorul bancar și cel al asigurărilor care au propriile reglementări.

Făcând parte din elementele de bază ale proiectului european, dreptul la liberă circulație este reprezentativ pentru ceea ce înseamnă migrația forței de muncă la nivelul Uniunii. Acesta este reglementat prin Directiva 2004/38/CE, un document fundamental care urmărește să simplifice procedurile ce trebuie îndeplinite de cetățenii europeni și membrii familiilor lor în vederea exercitării dreptului de circulație.

După cum aminteam mai sus, familia are dreptul de a-l însoți pe cetățeanul european în eforturile sale de a accesa un loc de muncă la nivelul Uniunii Europene și de a beneficia de dreptul de ședere. Însă, pentru o mai bună organizare, legislația europeană prevede clar care sunt acei membri ai familiei care pot beneficia de acest drept:

Soțul sau soția

Partenerii de viață înregistrați

Copii sau nepoți, până la maxim 21 de ani și care se află în întreținere

Părinți sau bunici aflați în întreținere

În condiții speciale și cu respectarea normelor interne în materie ale statului respectiv, pe baza legislației europene mai pot fi primite și alte categorii de persoane considerate a fi membri ai familiei: partenerii de viață cu care persoanele în cauză au o relație de lungă durată, persoane cu probleme de sănătate care necesită îngrijiri medicale, persoane aflate în întreținere sau persoane care sunt considerate a face parte din gospodărie. Dreptul de ședere și beneficiile acestuia nu se extind asupra lor automat, ci numai în situația în care corespund cerințelor statului de primire în acest sens.

Tipuri de ședere. Beneficiile aferente

Dreptul la liberă circulație este însoțit și de dreptul de ședere. Acest drept de ședere este de mai multe feluri, în funcție de reglementările statului de primire:

Dreptul la ședere până la trei luni

Dreptul la ședere pentru o perioadă mai lungă de trei luni

Dreptul de ședere permanentă

Dreptul la ședere până la trei luni

Acest drept se exercită în absența unor formalități speciale. Singura cerință este ca persoana în cauză să dețină o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil la momentul șederii sau cel puțin 6 luni de la data intrării în țară. Acest drept se extinde și asupra membrilor familiei care însoțesc persoana în cauză, cu condiția să fie cetățeni europeni. Dacă membrii familiei nu sunt cetățeni europeni, atunci condiția ce trebuie îndeplinită pentru a obține dreptul de ședere este să dețină fie o viză de ședere pe termen scurt, fie un permis de ședere pe termen scurt. De obicei, fiecare stat membru al Uniunii Europene are propriile reglementări în acest sens.

Tot în ceea ce privește statul de primire, acesta poate impune ca regulă notificarea prezenței persoanei/membrilor familiei pe teritoriul statului într-o perioadă de timp special alocată de la sosirea sa.

Dreptul la ședere pentru o perioadă mai lungă de trei luni

Odată cu mărirea perioadei de ședere apar și modificările în ceea ce privește reglementarea acestui drept. Astfel, în situația în care șederea depășește trei luni, pentru ca persoana respectivă să se poată bucura de menținerea dreptului de ședere, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

Persoana să fie angajată în desfășurarea unei activități economice

Persoana trebuie să dispună de resurse financiare suficiente pentru sine și membrii familiei care o însoțesc, astfel încât statul de primire să nu fie nevoit să recurgă la ajutoare sociale pentru întreținerea lor

Persoana trebuie să urmeze o formă de învățământ în statul de primire, sau să parcurgă cursuri de formare profesională și să aibă încheiată asigurare de sănătate

Persoana să fie membru de familie a unui persoane care să beneficieze deja de una din condițiile de mai sus.

În cazul în care printre membrii de familie se regăsesc persoane care nu sunt cetățeni ai Uniunii, pentru o ședere mai mare de trei luni, aceștia trebuie să obțină un certificat de înregistrare în locul permisului de ședere cerut anterior

Dreptul de ședere permanentă

Acest drept se va acorda acelor persoane care au locuit pe teritoriul Uniunii timp de cinci ani neîntrerupt și nu li s-a aplicat în această perioadă vreo sancțiune care să conducă la o cerere de expulzare. De același drept beneficiază și membrii familiei care au locuit timp de cinci ani cu persoana în cauză, chiar și dacă printre membrii familiei unii nu sunt cetățeni europeni. Dreptul de ședere permanentă este dat printr-un document de ședere permanentă care se eliberează la cererea persoanei în cauză.

O situație particulară privind accesul la piața forței de muncă de la nivelul Uniunii este cea a cetățenilor care vin din afara Uniunii. În acest caz, ei pot beneficia de dreptul de liberă circulație a persoanelor, dreptul de ședere și posibilitatea de a accesa un loc de muncă în cadrul Uniunii în aceleași condiții ca un cetățean european dacă sunt membri ai familiei unui cetățean european.

De asemenea, cetățenii statelor din afara Uniunii pot accesa locuri de muncă la nivelul Uniunii și în baza unor acorduri specifice – acorduri bilaterale între statele terțe și Uniune care reglementează tocmai aceste aspecte: accesul la locuri de muncă în statele Uniunii și dreptul de a beneficia de aceleași condiții de lucru precum cetățenii statului gazdă. Astfel de acorduri au fost încheiate cu următoarele state: Algeria, Tunisia, Maroc, Albania, Croația, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Andorra, San Marino, Federația Rusă, precum și cu alte 79 de țări din zona Africa, Caraibe și Pacific.

În cazul în care o persoană, cetățean al unui stat terț nu se regăsește în niciuna din categoriile de mai sus – nu este nici membru al familiei unui cetățean UE și statul său de origine nu are un acord bilateral încheiat cu UE, ea poate totuși accesa un loc de muncă într-un stat al Uniunii câtă vreme se supune condițiilor special trasate în acest sens de statul respectiv. Această scurtă expunere a tipurilor de ședere legale pe teritoriul Uniunii Europene este necesară pentru înțelegerea nuanțelor în analiza fluxurilor migratorii dintre țările de origine și cele de destinație. Totodată, procentul tipurilor de ședere ale migranților pe teriroriul Uniunii Europene poate să dea seamă de procesul de integrare a acestora în țările de destinație.

Din perspectiva obiectivelor tezei noastre, considerăm necesară o expunerea „Spațiului Schengen” cu tot ceea ce reprezintă și presupune acesta atât din punct de vedere legislativ, cât, mai ales, din punct de vedere al mobilității forței de muncă, în special pentru migranții români.

Spațiul Schengen

Un rol important în mobilitatea forței de muncă este dat de existența spațiului Schengen. Spațiul Schengen este responsabil de fluidizarea fluxului de migranți, dar se și constituie într-un adevărat factor de atracție pentru migranții economici, el fiind sinonim cu libertatea de tranzit pe teritoriul statelor membre ale Uniunii, lipsit de orice îngrădire și limitare.

Este vorba despre două acorduri Schengen – cel propriu-zis, care datează din 14 iunie 1985 și Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen, care datează din data de 19 iunie 1990, intrată în vigoare aproximativ cinci ani mai târziu – 26 martie 1995. Această Convenție privea exclusiv cooperarea interguvernamentală în ceea ce privește domeniul justiției și al afacerilor interne. Printr-un protocol adițional, acquis-ul Schengen a fost transferat în tratate, iar după implementarea Tratatului de la Lisabona, acquis-ul în materie de Schengen trebuie supus atât controlului parlamentar, cât și celui judiciar. Odată implementat în acquis-ul Uniunii Europene, după extinderea Uniunii din 2004, statele nu mai au opțiunea de a nu participa la Spațiul Schengen.

Pe scurt, prin implementarea Acordului Schengen au fost eliminate controalele la frontierele interne de la nivelul Uniunii și s-a stabilit o singură frontieră – cea din exterior, cu statele ne-membre. Existența Spațiului Schengen a fost extrem de importantă pentru facilitarea mobilității forței de muncă întrucât a permis celor interesați de obținerea unui loc de muncă mai avantajos în afara statului de origine să-l acceseze, fără a mai trece prin controalele de rigoare care ar fi reprezentat o întârziere a procedurii și poate chiar o respingere a mobilității.

Acordul Schengen vizează următoarele aspecte:

Implementarea dreptului de liberă circulație a persoanelor, și, în cazul de față, a serviciilor

Eliminarea controalelor la frontierele interne ale Uniunii Europene

Stabilirea unor reglementări comune pentru toată Uniunea, aplicabile celor care trec frontierele externe ale UE

Armonizarea la nivelul Uniunii a cerințelor privind intrarea și a condițiilor de obținere a vizei și a permiselor de ședere, după caz

Dezvoltarea cooperării polițienești

Stabilirea unui sistem european comun de azil (SECA)

dezvoltarea și armonizarea cooperării judiciare în materie de extrădare și expulzare

stabilirea și dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen (SIS) .

Dincolo de beneficiile inerente ale implementării unui asemenea acord, Acordul funcționează cu succes și datorită numărului impresionant de state care participă la acest acord – 26 de state europene, dintre care 22 sunt membre ale Uniunii, la care se adaugă Elveția, Norvegia, Islanda și Lichtenstein. Dintre statele Uniunii, Marea Britanie și Irlanda au ales să aplice Acordul Schengen într-o manieră preferențială. Rămâne de văzut cum se va raporta Marea Britanie la spațiul Schengen după finalizarea procedurii de ieșire din Uniunea Europeană, lucru care va avea un impact semnificativ și asupra forței de muncă de origine română care se regăsește pe teritoriul britanic.

În ceea ce privește Danemarca, aceasta are posibilitatea de a nu participa și aplica măsurile în domeniu justiției și afacerilor interne, dar trebuie să respecte și să aplice politica în materie de vize. Croația, un nou stat membru al Uniunii, a început procedurile de aderare la spațiul Schengen încă din iulie 2015, în timp ce Bulgaria, România și Cipru urmează să adere.

Deși sunt state cu o vechime mai mare la nivelul Uniunii, aceste nu îndeplinesc încă anumite condiții care să le permit să adere. (În fond, România a îndeplinit criteriile tehnice de accedere în spațiul Schengen. În ciuda faptului că Bulgaria și România îndeplinesc criteriile necesare și în pofida solicitărilor repetate ale Parlamentului European pentru aderarea lor, spațiul Schengen nu a fost extins în aceste două țări, deoarece guvernele naționale ale țărilor membre UE trebuie să decidă în unanimitate permisiunea statelor noi să intre în zona fără frontiere. Franța, Germania, Olanda și Finlanda sunt țările care s-au opus sistematic intrării României în spațiul Schengen, iar o parte din analiștii politici români, dar și occidentali consideră că această opoziție este una politică și/sau economică.)

Deși este o mare realizare, spațiul Schengen a fost recent supus presiunilor din cauza fluxului mare de migranți. Încă din 2015, valurile de migranți au forțat granițele Uniunii și mai ales cele ale spațiului Schengen, determinând unele dintre statele membre să reintroducă controalele riguroase la frontiere, sau chiar luarea în calcul a închiderii frontierelor.

Ultima variantă este uluitoare, în condițiile în care ideea de bază a implementării spațiului Schengen a fost tocmai eliminarea completă a controalelor și hărțuielilor care apăreau odată cu ele. Totuși, valul de migranți și provocarea adusă de el au subliniat că este neinfailibil acest spațiu, și, de fapt, cât este el de expus amenințărilor, inclusiv amenințărilor teroriste, care nu pot fi gestionate eficient în lipsa unor controale la frontierele interne ale statelor.

În ultimii ani au apărut tot mai multe probleme legate de reintroducerea controalelor la frontieră, deoarece criza migranților și nevoia de securitate au impus ca unele țări să ia decizii unilateral cu privire la aceste aspecte. În aceste condiții, spațiul Schengen, ideea generoasă a acestui concept a devenit din ce în ce mai dificil de pus în practică.

„Spațiul Schengen, una din realizările cele mai concrete ale Uniunii Europene, este o zonă de liberă circulație, unde controalele la frontiere au fost desființate – o regulă de la care există numeroase excepții. Zona include în prezent 26 de țări, dintre care 22 membre ale UE (Bulgaria, Cipru, Croația, Irlanda, România și Regatul Unit nu fac parte din ea) și patru din afara Uniunii (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția). Acest spațiu vast a fost construit foarte progresiv începând din 1985, când mai multe guverne europene au ajuns la un acord de principiu în localitatea luxemburgheză Schengen. Prima eliminare efectivă a controalelor la frontiere a avut loc în 1995, între Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Olanda, Portugalia și Spania. Concret, în interiorul acestei zone, cetățenii UE și ai unor terțe state pot călători liber, fără a trece prin controale la frontiere. În sens invers, un zbor în interiorul UE care face legătura între un stat Schengen și unul non-Schengen este supus controalelor la frontiere. Ștergerea frontierelor interioare a avut drept corolar întărirea frontierelor exterioare ale spațiului Schengen: statele membre aflate la margini au prin urmare răspunderea organizării unor controale riguroase la aceste frontiere și – dacă este cazul – a eliberării de vize pe termen scurt pentru persoanele care intră în acest spațiu. Apartenența la Schengen implică și o cooperare a polițiilor din toate țările membre, pentru combaterea criminalității organizate sau a terorismului, în special prin schimbul de informații, ca în sistemul de informații Schengen (SIS). Unul din exemplele de cooperare polițienească este așa-numita „urmărire transfrontalieră”, adică dreptul poliției dintr-un stat Schengen de a urmări persoane în alt stat Schengen, în cazuri de flagrant delict pentru infracțiuni grave. Chiar dacă frontierele interne din spațiul Schengen nu ar mai trebui să existe decât pe hârtie, membrii au posibilitatea de a reintroduce controale excepționale și temporare. Potrivit unui document al Comisiei Europene, acestea trebuie să fie justificate de o amenințare gravă la adresa securității sau de disfuncționalități grave la frontierele exterioare, care pot periclita funcționarea globală a spațiului Schengen. Măsura ar trebui să fie excepțională, dar este reluată periodic de mai multe țări. Franța a reintrodus controalele în seara atentatelor din 13 noiembrie 2015 și le-a prelungit din nou cu șase luni în octombrie anul trecut, apreciind că pe teritoriul său amenințarea teroristă este în continuare foarte pregnantă. Austria, Danemarca, Germania, Suedia și Norvegia au reintrodus controale din cauza crizei migrației. De asemenea, Franța a interzis sistematic din 2015 accesul migranților în tranzit spre nordul Europei, ceea ce a generat tensiuni între Paris și Roma. Mai multe țări sunt îngrijorate de perspectiva ca aceste derogări să devină treptat norma și să pericliteze spațiul Schengen.”

Drepturi și obligații ale muncitorului/lucrătorului european

În calitatea sa de cetățean european, fiecare persoană beneficiază de o serie de drepturi și obligații pe teritoriul UE, la fel ca pe teritoriul statului de origine. Aceste drepturi se regăsesc consemnate în tratatele Uniunii, precum și în Carta drepturilor fundamentale ale UE. Este și cazul dreptului la muncă, precizat în articolul 15 din Carta, care prevede, așa cum menționam anterior, dreptul de a căuta un loc de muncă, de a candida în aceleași condiții ca un cetățean al statului gazdă și de beneficia de toate beneficiile șoi obligațiile ce derivă din obținerea locului respectiv, în aceleași condiții ca un cetățean național.

Dreptul de a munci în Uniune vizează atât sectorul public, dar și cel privat, cu excepția acelor zone de activitate ce țin de exercitarea autorității publice sau sunt sectoare de activitate ce presupun apărarea intereselor statului, cum ar fi serviciul diplomatic, armată, justiție, autorități fiscale, poliție, forțe de ordine etc.

Alte drepturi considerabile după obținerea calității de angajat în statul gazdă sunt:

Dreptul de a locui pe teritoriul statului respectiv și de a cotiza la sistemul de taxe și impozite în aceleași condiții ca un cetățean al statului gazdă

Dreptul de a fi însoțit de membrii familiei sau de partener, fără a fi căsătorit

Dreptul de a beneficia de reducerile pentru familiile numeroase

Dreptul de a beneficia de subvențiile acordate cetățenilor naționale pentru renovarea locuinței sau pentru achiziția unor bunuri

Dreptul de a beneficia de sistemul de asigurări sociale, cu toate elementele sale: concediu de maternitate/paternitate, concediu medical, pensie, indemnizație de șomaj, asigurarea în caz de accident de muncă sau boli profesionale, diverse prestații familiale etc.

În situația în care o persoană își pierde locul de muncă, dreptul de ședere pe teritoriul statului gazdă se menține, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

Persoanei i-a fost afectată capacitatea de lucru ca urmare a unui accident sau boli

Persoana se află în starea de șomer involuntar și este înregistrată la agenția de ocupare a forței de muncă din statul respectiv

Persoana a început un curs de formare profesională care s-o ajute în dobândirea unui nou loc de muncă.

Desigur, toate aceste drepturi, deși generice la nivelul întregii Uniuni, pot suferi modificări la nivelul fiecărui stat membru.

Alături de drepturile ce derivă din libertatea de mișcare a persoanelor și dreptul de ședere aferent, apar și o serie de obligații ce trebuie respectate pentru a evita situații în care persoana poate fi considerată o amenințare la adresa statului respectiv și astfel se poate lua decizia expulzării ei.

Printre obligațiile ce trebuie respectate sunt următoarele:

Necesitatea persoanei de a se înregistra pe lângă autoritățile naționale în statul gazdă. Există state care solicită persoanelor ce doresc să se stabilească pentru o perioadă de timp într-un stat să notifice într-un termen dat de la intrarea în stat autoritățile naționale.

Necesitatea de a deține documentele de identitate necesare pentru obținerea unui certificat de înregistrare dacă este cazul: carte de identitate/pașaport, adeverință de salariu și/sau o adeverință de încadrare a persoanei, mai ales dacă este vorba despre un lucrător detașat în străinătate pentru o perioadă de timp dată. În cazul pensionarilor mai este nevoie și de o asigurare medicală și de dovada că se pot întreține singuri, fără a fi nevoiți să solicite ajutor financiar.

Respectarea acestor norme vizând drepturile și obligațiile cetățeanului european sunt importante, în special în ceea ce privește capacitatea de integrare a migranților români în țările de destinație. Acest lucru înseamnă pe de o parte cunoșaterea lor de către migranți și respectarea lor, iar pe de altă parte presupune respectarea și aplicarea lor de către instituțiile și operatorii economici din țările gazdă sau de destinație.

Statul român prin instituțiile sale consulare, culturale sau economice aflate pe teritoriul Uniunii Europene are sarcina de a proteja drepturile românilor aflați pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene atât în relația instituțiile centrale și locale ale statului gazdă, cât și în relația cu angajatorii economici ai statului respectiv.

1.2. Reglementări juridice privind fenomenul migrației/mobilității în Uniunea Europeană

Există un amplu cadru legislativ care trebuie luat în calcul în momentul analizării migrației/mobilizîrii forței de muncă la nivelul Uniunii Europene, compus dintr-o serie de directive, programe, comunicări ale Comisiei Europene care privesc toate aspectele ce țin de mobilitatea forței de muncă. În cele ce urmează vom prezenta pe larg aceste documente, subliniind acele aspecte care vizează mobilitatea forței de muncă la nivelul Uniunii Europene. După cum se va observa, unele dintre documente vizează reunificarea familiei, accesul studenților și cercetătorilor la piața forței de muncă, integrarea persoanelor venind din state terțe, etc. Toate acestea sunt importante pentru cercetarea de față întrucât se referă la chestiuni ce fac parte din ansamblul mare ale gestionării pieței forței de muncă.

Documentele vor fi prezentate și analizate în ordine cronologică, subliniind în cazul fiecăreia importanța pentru tema analizată în acest raport de activitate. Unele dintre ele, mai ales cele care privesc posibilitatea de accesare a protecției internaționale sau azilul diplomatic, sunt extrem de utile tocmai prin faptul că urmăresc delimitarea migranților economici de restul tipurilor de migranți.

Directiva 2003/86/EC privind dreptul la reunificarea familiei. Acest drept este unul esențial pentru a facilita desfășurarea unei vieți de familie armonioase. De asemenea, joacă un rol important în crearea unei stabilități socio-culturale ce va facilita integrarea noilor persoane în statul respectiv, precum și promovarea coeziunii sociale și economice, un obiectiv fundamental pentru Uniune, așa cum a fost statuat de-a lungul timpului de diversele tratate.

Directiva 2003/109/EC privind statutul de rezident pe termen lung pentru acele persoane din afara Uniunii Europene. Principalul criteriu aplicat pentru obținerea acestui statut este dat de durata rezidenței pe teritoriului unui stat membru. Rezidența trebuie să îndeplinească atât normele legale, dar și să fi fost continuă pentru a demonstra că persoana respectivă a dezvoltat un atașament profund pentru statul respectiv ( ”începe să prindă rădăcini”). Desigur, un grad de flexibilitate trebuie luat în calcul în ceea ce privește plecările temporare ale persoanei de pe teritoriul respectiv, din diverse motive. „Pentru a dobândi statutul de rezident pe termen lung, cetățenii unor state terț e trebuie să facă dovadă unor resurse financiare suficiente pentru a se întreține, precum și a unei asigurări medicale, pentru a evita să devină o povară pentru statul membru al UE. În acest sens, pentru a face o evaluare complexă a situației financiare a persoanei în cauză, luându-se în calcul și elemente precum contribuțiile sale la sistemul de pensii sau taxe și impozite. Un alt element important este ca acele persoane care doresc să obțină statutul de rezident pe termen lung să nu reprezinte o amenințare la adresa siguranței publice, sub nicio formă”.

Directiva 2004/114/EC privind admiterea studenților. „Această directivă este foarte importantă întrucât cuprinde germenii unei viitoare transformări a studenților în lucrători europeni/oameni care se vor bucura de dreptul la liberă mișcare și dreptul de ședere. Unul din obiectivele Uniunii în domeniul educației este de a promova Europa ca un centru de excelență pentru studii și educație vocațională. Promovarea mobilității indivizilor în vederea accesului la studii este un element cheie în această strategie. Prin urmare, statele membre UE trebuie să-și adapteze legislația națională pentru a introduce elemente precum condițiile de intrare și rezidență în acest caz. Întrucât acest tip de migrație este unul, prin definiție, temporar, ea nu depinde de situașia pieței forței de muncă din statul respectiv, dar poate contribui la aceasta ulterior,în momentul absolvirii”.

Directiva 2005/71/EC privind facilitatea intrării cercetătorilor în Uniunea Europeană. Această directivă urmărește să sporească activitatea de cercetare la nivelul UE, facilitând condițiile de intrare și mobilitate a acestei forțe de muncă cu înaltă calificare. „De asemenea, spre deosebire de alte categorii de forță de muncă, în ceea ce privește cercetătorii condițiile de rezidență urmăresc un drept de ședere mai mare de trei luni, tocmai pentru a face Uniunea mai atractivă pentru cercetătorii din întreaga lume și pentru a se poziționa ca un centru internațional de cercetare. Implementarea acestei directive nu pruspune fenomenul de brain drain din statele emergente sau în curs de dezvoltare, cu trebuie văzută ca une element de dezvoltare și consolidare a activității acestor cercetători pe termen lung, urmată de reintegrarea lor în societățile de proveniență. Prin urmare, această directivă urmărește crearea unui parteneriat de stimulare și dezvoltare a activității de cercetare, cu beneficii mutuale”.

Directiva 2008/115/EC privind returnarea cetățenilor din state non-membre UE, care sunt rezidenți ilegali pe teritoriul Uniunii. În acest sens, Uniunea a pus în practică o procedură corectă și transparentă vizând analizarea fiecărui caz în parte pentru a vedea motivația șederii ilegale. „Șederea ilegală, de cele mai multe ori, este rezultatul prestării de servicii la negru, lucru pe care Uniunea încearcă să-l elimine. Însă, în momentul în care se decide aplicarea acestei directive și returnarea persoanelor în cauză, o astfel de decizie este însoțită și de interdicția de a reveni pe teritoriul statului respectiv. În acest sens, este nevoie de stabilirea unor acorduri de extrădare cu statele respective, fără a afecta principiul non-refoulement. Desigur, dacă situația din statul de origine este una malignă, iar prin returnarea persoanei în cauză îi poate afecta integritatea sau chiar viața, atunci trebuie luate măsuri de implementare a azilului în statul gazdă, în vederea protejării persoanei”.

Directiva 2009/50/EC privind primirea migranților cu înaltă calificare. Această directivă stabilește un „sistem de intrare flexibil, bazat pe criterii obiective, cum ar fi oferirea unui prag minim de salarizare, comparabil cu celelalte state membre ale UE și respectarea unor criterii profesionale. Aceste aspecte sunt necesare pentru a respecta un nivel minim de armonizare al criteriilor de acces la nivelul tuturor statelor membre ale UE. Desigur, acest prag minim de salarizare trebuie să țină cont și de situația financiară din statul respectiv și de profesii anume, despre care se consideră că nu au suficienți specialiști în statul respectiv și este nevoie de forță de muncă din afara statului. Aici se pot include acele profesii ce fac parte din grupele 1 și 2 ale Clasificării Internaționale Standard a Ocupațiilor. Mobilitatea ocupațională și geografică a lucrătorilor cu înaltă calificare trebuie văzută ca fiind un mecanism primar pentru îmbunătățirea eficienței pieței muncii, prevenirea lipsei forței de muncă și eliminarea dezechilibrelor regionale în materie de ocupare a forței de muncă. De cele mai multe ori, pentru a evita abuzuri în sistem, mobilitatea acestor lucrători poate fi limitată la numai doi de angajare într-unul din statele membre”.

Directiva 2009/52/EC privind sancțiunile ce pot fi aplicate angajatorului. Această directivă se referă majoritar la „situația în care sunt angajați cetățeni din state non-membre UE care nu au dreptul de rezidență în Uniune. Sancțiunile privesc acele situații în care fie angajatorii nu au știut că angajatul se află într-o asemenea poziție, fie au încălcat normele în acest sens cu bună știință. Textul directivei prevede norme minime de aplicat, urmând ca statele să adopte și să implementeze sancțiuni mai stricte la nivel național”.

Directiva 2011/95/EC privind standardele de calificare a cetățenilor aparținând unor state terțe sau apatrizilor ca beneficiari ai protecției internaționale, pentru statul uniform de refugiați care pot primi protecție suplimentară. „Deși această directivă se referă la acei migranți care solicită azil și se refugiază din calea unor probleme care le amenință integritatea și/sau viața, dacă vor primi azilul pe care-l solicită, ei vor trebui ulterior integrați, inclusiv din punct de vedere economic, urmând să devină parte a forței de muncă la nivel național, din statul-gazdă. Dincoo de aspectele generice, fiecare stat este liber să stabileasă propriile reguli și beneficii pe care le poate acorda acestor persoane, astfel încât acestea să se bucure de protecție din toate punctele de vedere și să fie încurajate să rămână în statul în cauză și să se integreze mai ușor, dacă este cazul”.

Directiva 2013/32/EU privind procedurile comune referitoare la acordarea și retragerea protecției internaționale. „Această directivă este extrem de importantă deoarece una dintre situațiile în care se poate retrage protecția internațională este aceea în care individul în cauză este de fapt un migrant economic, dar disimulează această calitate solicitând azil și protecție sub pretextul de a fi refugiat. De asemenea, prin această directivă se urmărește armonizarea procedurilor de la nivelul statelor memrbre privind acordarea și retragerea protecției internaționale pentru a stabili o procedură comună de azil în Uniune. Astfel, se vor limita mișcările de populații între statele membre, iar acestea din urmă vor putea implementa și propriile reglementări dacă situația o va cere și pot contribui eficient la îmbunătățirea condițiilor acestor persoane” . În acest sens, dacă se poate, aceste persoane vor putea beneficia ulterior chiar și de asistență în dobândirea unui loc de muncă din partea autorităților, asigurându-se astfel o bază de recrutare pentru viitorii lucrători la nivelul Uniunii, individualizându-i pe aceia dintre ei care au înaltă specializare.

Directiva 2013/33/EU referitoare la standardele pentru primirea celor care solicită protecție internațională. Această directivă privește „posibilitatea ca persoanele din state non-membre UE sau apatrizii să poată solicita protecție internațională la intrarea pe teritoriul unui stat membru. Aceastp directivă nu se aplică în cazurile în care se solicită azil diplomatic sau teritorial. Din nou, prin această directivă se asigură un control asupra persoanelor din afara Uniunii pentru a diferenția clar categoriile de migranți: migranții economici de restul migranților”.

Directiva 2014/36/EU privind lucrătorii sezonieri. Această directivă urmărește să asigure un „management eficient al acestui tip de migrație – o migrație temporară, de altfel, și să asigure condiții decente de lucru și viață pentru acest tip de lucrători, stabilind reguli transparente și corecte pentru primirea și stabilirea lor în statul-gazdă. Totodată, trebuie stabilite și o serie de reguli și norme care să prevină depășirea termenului stabilit sau rămânerea ilegală a acestora. Stele membre vor implementa această directivă fără discriminări pe bază de sex, rasă, culoarea pielii, etnie, origine socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau credințe religioase, politice sau de orice fel, statutul de membru al unei minorități naționale, dizabilități, vârstă sau orientare sexuală etc.”

Directiva 2014/66/EU privind transferurile intra-corporatiste. Ca rezultat al globalizării mediului de afaceri, „creșterea schimburilor și a comerțului, a prins avânt și mobilitatea managerilor, specialiștilor și trainerilor mai ales la nivelul diverselor subramuri ale corporațiilor multinaționale. Astfel de transferuri au loc pe perioade scurte de timp, în interiorul aceleiași companii, dar între filiale diferite, aflate în state diferite. Aceste transferuri au un rol cheie în dezvoltarea de abilități noi și know-how, inovare și sporirea oportunităților economice pentru statele gazdă, în același timp în care crește fluxul de investiții la nivelul Uniunii. Transferurile mai pot avea loc și între filiale aflate în state terțe și Uniunea Europeană, lucru care facilitează creșterea imaginii Uniunii ca un spațiu de cunoaștere și dezvoltare, dar și transferul de abilități, tehnologie și know-how spre statele terțe. De asemenea, un transfer de acest fel permite grupurilor multinaționale să-și maximizeze politica de resurse umane.”

Directiva 2014/67/EU privind lucrătorii trimiși la post. Libera circulație a serviciilor include „dreptul de a trimite la post persoane în afara statului de origine pentru a furniza servicii direct de la sursă în statul gazdă. Desigur, trimiterea la post (cum este cazul serviciului diplomatic sau al celui militar) trebuyie văzută ca fiind diferită de libera circulație a persoanelor, caz în care persoanele respective sunt libere să-și caute singure un loc de muncă. Elementele acestei directive pot fi de folos și în acele cazuri în care se urmărește identificarea acelor persoane care se declară fals ca fiind proprii angajați, sau lier profesioniști. Astfel de încercări urmăresc să eludeze legislația în vigoare și să permită unor persoane să rămâne fraudulos pe teritoriul unor state în absența unui loc de muncă și a unor resurse de întreținere. Or, scopul acestei directive urmărește tocmai să împiedice și să combată astfel de practici.”

Directiva 2016/801/EU referitoare la studenți și cercetători. Din nou, este o directivă care privește într-o manieră extinsă posibilii viitori angajați. „Scopul său este să creeze un cadru legal, sigur și transparent pentru integrarea diferitelor categorii de cetățeni ai statelor terțe care intră în Uniune. Se urmărește astfel uniformizarea la nivelul UE a normelor privind intrarea și dreptul de ședere al cetățenilor ce vin din state terțe, mai ales în condițiile în care este un lucru dovedit faptul că statele terțe sunt o sursă importantă de forță de muncă de înaltă calificare; prin urmare, studenții și cercetătorii care vin din aceste state sunt relevanți în dezvoltarea capitalului uman de la nivelul Uniunii și asigurarea unei creșteri sustenabile și incluzive ca rezultat al obiectivelor Strategiei Europa 2020. De asemenea, această directivă urmărește crearea de contacte între indivizi și mobilitate mai ales la nivelul Vecinătății imediate, în vederea dezvoltării contactelor între statele membre și statele terțe pentru crearea unui cadru unic și unitar de abordare a migrației. Din perspectiva acestei directive, migrația trebuie să promoveze achiziția de cunoștințe și abilități. , fiind o formă de îmbogățire atât la nivel personal, dar și pentru statul de origine și statul membru gazdă. Totodată, se întăresc legăturile culturale și diversitatea culturală. Prin această directivă, Uniunea Europeană este reprezentată ca o locație atractivă pentru cercetare și dezvoltare la nivel global, dar și ca o sursă de locuri de muncă, menite să contribuie la sporirea PIB. În plus, deschiderea Uniunii spre cetățenii statelor terțe pentru scopri de cercetare face parte din Inițiativa de Inovare a Uniuii și a Zonei de Cercetare Europene.”

Dar documentele referitoare la migrația forței de muncă nu se termină aici. Dezbaterea a fost mutată în cadrul Directoratului General pentru Migrație și Afaceri Interne de la nivelul Comisiei Europene. În 2005, Comisia a relansat dezbaterea privind stabilirea unui set de reguli pentru primirea migranților economici. A apărut astfel Carta Verde referitoare la o abordare a UE pentru gestionarea migrației economice (Green paper on an EU approach to managing economic migration (COM(2004) 811 final). Documentul arată că, deși imigrația nu este o soluție la problema populației europene îmbătrânite, fluxuri susținute de imigrație pot fi utile în vederea îndeplinirii nevoilor pieței forței de muncă europene și asigurării prosperității la nivelul UE. Totodată, nu trebuie uitat faptul că imigrația are un rol considerabil în dezvoltarea antreprenoriatului, lucru vizibil deja la nivelul UE, unde diversele regiuni se află în competiție pentru a atrage migranți în diverse zone ale economiei. Prin urmare, documentul arată că este din ce în ce mai multă nevoie de conturarea unui cadru legal pentru gestionarea persoanelor care se mișcă între diversele state.

În absența unei inițiative care să asigure o abordare unică și unitară, există posibilitatea ca fluxurile de migranți să crească, iar din ce în ce mai multe persoane să pătrundă în Uniune fără a avea un loc de muncă declarat. „Eludarea legislației naționale nu poate decât să afecteze statele în cauză, și, în cele din urmă, chiar economiile menite a fi salvate.”

Discuțiile purtate pe parcursul elaborării acestei Carte Verzi au fost fructuoase și s-au concretizat în adoptarea unui Plan privind migrația legală (COM(2005) 669 final), la finalul anului 2005. Consultările realizate pe parcurs au subliniat avantajele unui cadru orizontal la nivelul statelor membre, care să gestioneze similar situația cetățenilor veniți din state terțe, aflați în căutarea unui loc de muncă în Uniune. Un astfel de cadru trebuie să fie flexibil, tocmai pentru a face față tuturor nevoilor exprimate de aceștia, dar care trebuie corelate și cu necesitățile piețelor naționale ale forței de muncă. Prin urmare, prin acest plan se intenționează sporirea unor obiective precum transparență, eficiența legislației europene și aplicarea principiului non-discriminării pentru a crea un cadru general de funcționare și aplicare a normelor la nivelul întregii Uniuni. Printr-un asemenea efort, se urmărește crearea de instrumente ne-birocratice și flexibile, care să trateze migranții economici la modul individual și să se asigure de valorificarea tuturor avantajelor economice (prin calificarea deținută) pe care aceștia le pot aduce Uniunii.

Acest pachet de legislație urmărește să reglementeze acele condiții și proceduri de intrare pentru anumite categorii de migranți, și stabilește care sunt acele drepturi la angajare de care se vor bucura cetățenii aparținând unor state terțe, odată ce au fost admiși pe teritoriul Uniunii Europene.”

Continuarea firească a venit în iulie 2006, când Comisia Europeană a adoptat o Comunicare privind prioritățile în lupta împotriva imigrației ilegale a cetățenilor provenind din state terțe (Communication on policy priorities in the fight against illegal immigration of third-country nationals – COM -2006- 402 final). Scopul acestui document este de a stabili un echilibru între nevoia de securitate și respectarea drepturilor individului pe tot parcursul procedurii de identificare a unui imigrant ilegal.

Deși poate părea că o astfel de comunicare nu este foarte utilă în situația analizată în acest raport, din contră, ea este esențială mai ales pentru situațiile în care foarte mulți dintre acești imigranți sosesc pe teritoriul Uniunii în căuutarea unui loc de muncă, sau aleg să rămână ilegal pe teritoriul UE pentru a-și găsi un alt loc de muncă, după încheierea contractului legal.

Această abordare comprehensivă a UE de a combate migrația ilegală este însoțită de un set de principii fundamentale care urmăresc să îmbine solidaritatea, drepturile fundamentale ale individului, percepția generală de la nivelul UE asupra statelor terțe, precum și relațiile cu statele terțe. Valorificarea principiului solidarității este esențială atât la nivelul Uniunii, dar și în afara ei, mai ales în contextul generat de Spațiul Schengen. Confruntate cu presiunea imigranților din afara granițelor UE, statele aflate la frontiera externă a Uniunii trebuie să acționeze solidar în lupta lor de combatere a migrației ilegale.

Chiar dacă se fac eforturi considerabile în direcția combaterii migrației ilegale, aceasta nu înseamnă că se poate aduce atingere drepturilor fundamentale ale individului, indiferent de momentul în care acesta a fost reținut. Există cazuri în care indivizii cad pradă, involuntar, rețelelor de traficanți și sunt exploatați de angajator. Prin urmare, autoritățile europene trebuie să manifeste înțelegere, respect și să protejeze drepturile fundamentale ale individului. Orice limitare trebuie justificată în conformitate cu prevederile Cartei europene a Drepturilor Fundamentale și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. În acest sens au fost luate o serie de măsuri, atât în plan național, cât și la nivel internaâional.

Aceasta este și mai mult valabilă în situația prezentă, când Uniunea Europeană se confruntă cu fluxuri migratorii masive, printre persoanele care trec fraudulos frontiera Uniunii și care solicită protecție internațională aflându-se și migranții economice, care nu se adăpostesc de evenimente care le pot afecta viața neapărat, ci sunt în căutarea unei căi de acces la piața muncii din Uniunea Europeană. În aceste condiții, aplicarea solidarității și a respectului pentru drepturile și libertățile fundamentale ale individului sunt extrem de importante..

În septembrie 2007, Comisia Europeană a prezentat cel de-al treilea raport anual privind migrația și integrarea migranților (COM(2007) 512 final). Deși poate părea un raport care privește exclusiv migrația din spațiul Orientului Mjlociu, din contră, documentul întărește dimensiunea de incluziune socială și protecție socială în carul obiectivelor largi ale Uniunii Europene, corelându-le cu obiectivele impuse în materie la nivelul statelor membre. În acest document sunt prezentate și instrumentele ce vor fi utilizate la nivelul Uniunii pentru o mai bună integrare a acestor persoane, pentru a reduce disparitățile între imigranți și cetățeni: Grupul de servicii pentru dezvoltare urbană (Inter-service Group on Urban Development), Rețeaua de Orașe Europene pentru politica de integrare locală ( European Network Cities for Local Integration), coordonată de Fundația Europeană pentru Dezvoltarea Condițiilor de Trai și de Lucru ( European Foundation for Improvement of Living and Working Conditions). Toate acestea oferă exemple de bune practici menite să sporească mijloacele prin care indivizii pot fi mai bine integrați în comunitate, pentru asistența grupurilor vulnerabile și pentru a reduce inegalitățile la nivelul Uniunii Europene.

De asemenea, prin acest document se pune un accent considerabil pe eduație și instruire pentru a se asigura că migranții devin participanți activi la nivelul societății. „Integrarea trebuie să pornească de la nivelul educațional cel mai mic – astfel se urmărește o mai bună integrare a copiilor, luând în considerare faptul că aceștia pot deveni ulterior cetățeni responsabili, care să ocupe un loc de muncă la nivelul societății și care să fie contributori la bugetul național al stutului respectiv. La momentul respectiv, astfel de inițiative făceau parte din Programul de Educație și Instruire 2010, Pactul Tineretului European și din Strategia UE privind drepturile copilului. Toate aceste documente vizau, la momentul respectiv, crearea de instrumente pentru o mai bună integrare socială și profesională a indivizilor și stimularea dialogului intercultural care decurgea de aici în mod firesc.”

O altă comunicare adoptată de Comisia Europeană (COM(2008) 611 final), în octombrie 2008 sublinia importanța întăririi abordării globale asupra migrației, prin sporirea coordonării, coerenței și sinergiilor în materie, fiind elemente importante pentru politica de dezvoltare a Uniunii. Această comunicare susține și promovează eforturile UE destinate statelor terțe în vederea unei mai bune gestionări a migrașiei legale, inclusiv prin oferirea de facilități și consiliere acelor persoane care intră pe teritoriul unui stat membru al UE. Așa cum am subliniat pe parcursul acestui raport, statele terțe trebuie văzute ca un partener de dialog important în vederea abordării nevoilor pieței forței de muncă de la nivelul UE. Deși preferința este pentru utilizarea cetățenilor din statele membre ale Uniunii, trebuie puse în practică și o serie de instrumente care să le ofere informații potențialilor interesați din statele terțe despre oportunitățile de lucru în cadrul Uniunii. În acest sens, comunicare prevederea stabilirea unui portal online care să-i informeze pe cei interesați despre astfel de oportunități, drepturile și obligațiile ce decurg din accesarea unui loc de muncă la nivelul Uniunii Europene, riscurile ce pot apare, precum și condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a accesa o astfel de poziție. Totodată, comunicarea viza desfășurarea de campanii de informare. Pentru o mai bună operaționalizare a acestor obiective ambițioase, dar extrem de utile, au fost semnate două Parteneriate de Mobilitate Pilot, în iunie 2007, cu Republica Moldova și Capul Verde.

Din acest punct se va ajunge mult mai ușor la dezvoltarea unei politice comune europene în materie de imigrație, care să faciliteze accesul flexibil al migranților în Uniunea Europeană. Acesta este momentul în care discuția a avansat spre chestiuni presante cum ar fi recunoașterea diplomelor de studii și a calificărilor, portarea drepturilor de pensie și a altor beneficii sociale, promovarea integrării pe piața forței de muncă, incluziunea socială, dezvoltarea abilităților interculturale, precum și o mai bună gestioanre a sistemului de vize, mai ales în ceea ce privește accesul cetățenilor din state terțe, care au înaltă calificare, cum este cazul cercetătorilor.

Prin acest document s-a mai recunoscut faptul că șederea pe perioadă determinată pentru scopuri financiare și de afaceri este benefică pentru Uniune și dezvoltarea sa economică. Astfel, UE și statele membre vvor avea interesul să promoveze mobilitatea pe termen scurt, mai ales prin simplificarea condițiilor de călătorie pentru cetățenii din state terțe, cum ar fi statele din vecinătatea Uniunii. Tot în aceastp perioadă au fost puse bazele Sistemului de Informare privind Vizele (Visa Information System -VIS), care urma să devină operațional în 2009, și care presupune posibilitatea ca toate statele membre să elimine sistemul de vize începând cu anul 2011.

Eliminarea sistemului de vize nu trebuia să stârnească panică despre lipsa controlului la frontieră, astfel că a fost întărit rolul Codului Comunitar al Vizelor (Community Code on Visas), care trebuia să continue să ofere informații privind aplicații pentru viză, precum și despre procedurile ce trebuie urmate în vederea obținerii vizei, dacă mai era cazul.

În condițiile în care se urmărea eliminarea treptată a vizelor, documentul de față stabilea și o serie de pași ce trebuiau urmați pentru armonizarea legislației în materie și pentru stabilirea tuturor situațiilor care se puteau manifesta de-a lungul timpului, cjiar și eventualitatea în care o aplicație de viză putea fi respinsă. Pentru o mai bună gestionare a sistemului de vize până la eliminarea lor totală, Comisia propunea:

„Implementarea unei prime generații de parteneriate de mobilitate și apoi evaluarea lor ca mecanism de cooperare strategică cu stateșe terțe; desigur, în implementarea unor asemenea măsuri se va ține cont de prioritățile externe ale Uniunii

Dezvoltarea unor capabilități la nivel național pentru gestionarea migrației, precum și stabilirea unor centre de management ale migrației, ținând cont de experiențele trecute

Stabilirea unor canale mult mai practice pentru informarea migranților despre condișiile de acces, drepturi și obligații, drepturi și libertăți fundamentale, astfe încât aceștia să fie pregătiți pentru condițiile din statele gazdă.

Dezvoltarea unor instrumente de gestionare a pieței forței de muncă din fiecare stat membru, astfel încât, în timp, să existe corelație între numărul de migranți care pătrund pe teritoriul Uniunii și necesitățile pieței forței de muncă.

Stimularea schimbului de bune practici între statele membre, asociațiile de migranți și diaspora, precum și actorii locali și regionali din statele terțe.

Stabilirea de stimulente pentru migrația circulară, printr-o serie de inițiative care urmăresc să dezvolte relațiile dinstre statele terțe și statele posibile gazdă, apoi corelarea nevoilor de pe piața forței de muncă dintre statele membre ale Uniunii și dorința persoanelor de a se îndrepta spre Uniune, asigurarea că nu se va ajunge la fenomenul de ”brain drain” pentru statele terțe, mai ales în acele domenii cum ar fi cel medical, educația și cercetarea, unde nevoia de profesioniști este stringentă, atât în statele Uniunii, dar și în statele terțe. Totodată, se pot stabili programe de twinning între statele membre ale UE și statele terțe, pentru a-i ajuta pe migranți să se reintegreze în piața forței de muncă din statul de origine, după o perioadă limitată de ședere la nivelul UE.

Extinderea prevederilor privind posibilitatea de a dobândi drept de ședere permanent în Uniunea pentru migranți, și mai ales cercetarea posibilităților de portare a drepturilor de asigurări sociale și beneficiilor aferente de care se bucurau în statul de origine.

Dezvoltarea unor facilități de aplicare pentru viză mult mai ușor de pus în practică.”

Pe cadrul deja stabilit de aceste documente a venit să se suprapună Programul de la Stockholm, o platformă pentru perioada 2010-2014, adoptată de șefii de stat și de guvern ai statelor membre ale Uniunii în Decembrie 2009. Scopul documentului era de aduna la un loc toate principiile și elemente ce defineau politica de justiție și afaceri interne pentru perioada dată. În cadrul politicii de justiție și afaceri interne, care, după implementarea Tratatului de la Lisabona, devenea Spațiul de libertate, securitate și justiție, problema migrației, indiferent că era vorba despre migrație economică sau migrație sub forma refugiului din fața unor condiții care amenințau viața individului, devenea o problemă de maximă importanță.

Programul de la Stockholm 2010-2014 este un document extrem de important pentru tot ce înseamnă mobilitatea indivizilor la nivelul Uniunii Europene. În sine, el privește spațiul de libertate, securitate și justiție și aduce o serie de clarificări asupra tot ce înseamnă mobilitatea indivizilor și consolidarea cadrului în care aceasta se va realiza. Deși Programul de la Stockholm privește chestiunea migrației în ansamblu și reglementează major aspecte precum azilul și integrarea migranților, alții decât cei economici, la nivel principial, documentul se concentrează asupra respectării libertăților fundamentale ale individului și integrității acestuia, indiferent că este un migrant economic sau nu.

În vederea îndeplinirii acestor aspecte, Programul de la Stockholm se concentrează pe cinci arii prioritare:

Promovarea cetățeniei și a drepturilor fundamentale

Europa justiției

O Europă care protejează

Accesul la Europa

O Europă a solidarității

În ceea ce privește prima direcție a Programului de la Stockholm, promovarea cetățeniei și a drepturilor fundamentale, trebuie specificat faptul că cetățenia este un element semnificativ în definirea individului, văzut ca fiind un cetățean european cu drepturi și obligații aparte față de cele de la nivel național. Cetățenia europeană vine să suplimenteze cetățenia națională, oferindu-le indivizilor o mai bună identificare cu principiile Uniunii. De asemenea, cetățenia europeană îi oferă acestuia protecție nu doar pe teritoriul UE, dar și pe teritoriul altor state unde există reprezentanțe diplomatice ale statelor UE, în absența unei reprezentanțe diplomatice a statului său.

Cetățenia europeană se asigură, totodată de respectarea drepturilor și libertăților individului, așa cum au fost ele înscrise în Carta Drepturilor Fundamentale ale UE.

A doua direcție privește construcția unei Europe a justiției. În condițiile existenței Spațiului Schengen, dar și a diverselor facilități pentru implemntarea liberei circulații a persoanelor și serviciilor, precum și a prevederilor dreptului de ședere, este necesară armonizarea prevederilor juridice ale statelor cu cele de la nivel supranațional, pentru a asigura cooperarea judecătorească și polițienească în asemenea chestiuni. În ceea ce privește spețele referitoare la mobilitatea forței de muncă, este de maximă importanță recunoașterea reciprocă a deciziilor instanțelor în materie civilă și penală la nivelul întregii Uniuni. De asemenea, prin facilitarea accesului individului la justiție se asigură posibilitatea acestuia de a-și exercita drepturile neîngrădit pe teritoriul Uniunii și i se oferă instrumentele necesare pentru a trage la răspundere persoanele sau autoritățile în eventualitatea în care drepturile nu-i sunt respectate.

A treia direcție se referă la o Europă care protejează. Programul vizează securitatea internă la nivelul Uniunii, în vederea protecției vieții și integrității individului și lupta împotriva crimei organizate și a terorismului. 1Desigur, mobilitatea forței de muncă este indirect vizată, întrucât a atinge tangențial aspecte ce țin de securitatea internă, cum ar fi gestionarea frontierelor, protecția civilă, gestionarea situațiilor de criză, cum ar fi fluxurile migratorii. De pildă, în contextul valului de imigranți din spațiul MENA, problema ridicată de autoritățile europene a fost dacă nu cumva printre refugiații din calea războiului nu existau cumva și migranți economici.”

A patra direcție a Programului de la Stockholm vizează accesul la Europa. Deși această direcție prioritară privește mai degrabă accesul terților în Uniunea Europeană, prin aspectele vizate atinge și ea, tangențial chestiunea mobilității forței de muncă. Astfel, se urmărește gestionarea integrată a frontierelor, stabilirea unei politici unitare de acordare a vizelor, efectuarea de controale stricte la frontieră pentru a reduce și combate criminalitatea transfrontalieră și crima organizată, dar și instrumentalizarea unui cadru care să se preocupe de categoriile vulnerabile, cu ar fi minorii neînsoțiți.

Ultima direcție a Programului de la Stockholm se referă la construirea unei Europe a solidarității, solidaritatea fiind unul din principiile de bază în funcționarea Uniunii Europene. Solidaritatea și responsabilitatea sunt principii de bază în gestionarea problemei migrației, chiar și atunci când este vorba despre migranți economici. Într-o Europă a solidarității, politica în materie de migrație trebuie să fie una flexibilă, care să țină cont de nevoile migranților, să le valorifice potențialul și să asigure un cadru de dezvoltare și creștere pentru aceștia în interiorul Uniunii, recunoscând faptul că asemenea mobilitate este extrem de importantă pentru dezvoltarea culturală și sporirea diversității la nivelul conglomeratului european. De aceea, un prim pas în direcția dezvoltării unei politici comune în materie de migrația este chiar Pactul european privind imigrația și azilul.

Întrucât Programul de la Stockholm era unul generic, s-a considerat că este nevoie de un instrument de transpunere a acestuia în practică, astfel că în 2010 Comisia Europeană a emis un Plan de acțiune care să implementeze Programul de la Stockholm (Action plan implementing the Stockholm programme – delivering an area of freedom, security and justice for Europe’s citizens (COM(2010) 171 final). În documentul acesta se subliniază că la nivelul Uniunii facilitarea mobilității cetățenilor este de importanță crucială pentru proiectul european, libertatea de mișcare fiind un elemente central pentru cetățenii europeni și familiile acestora, care trebuie riguros consolidat, acolo unde este cazul și, mai ales, unde este posibil.

Aceasta se poate face prin eliminarea barierelor de care se lovesc cetățenii europeni atunci când decid să se mute într-un stat membru, altul decât statul de origine pentru a urma un program de studii, pentru a dobândi un loc de muncă, pentru a porni o afacere, a-și întemeia o familie sau pentru a se bucura de pensie. Acest document pune un accent foarte mare pe nevoia de protecție a acestor cetățeni, indiferent dacîă în statul în care se găsesc există reprezentanți diplomatice sau nu.

De aceea, Planul de Acțiune de Implementare a Programului de la Stockholm „urmărește tocmai aplicarea acelor condiții care să le permită cetățenilor să beneficieze de aceleași drepturi și libertăți ca în statul de origine (desigur, dacă este vorba despre cetățeni care sunt deje cetățeni europeni și migrează dintr-un stat ale UE spre un alt stat membru).”

Un progres mai mare s-a înregistrat în luna mai 2013, când Comisia Europeană a dat publicității „Raportul de cetățenie europeană 2013” (”EU Citizenship Report 2013” (COM(2013) 269 final). Deși documentul se referă masiv la aspecte privind cetățenia, el aduce în discuție și alte elemente privind libertatea de mișcare a cetățenilor europeni la nivelul UE.

Documentul este semnificativ prin faptul că introduce o serie de drepturi și oportunități aferente conceptului de cetățenie, mai ales ținând cont de faptul că libertatea de mișcare la nivelul UE este un drept asociat frecvent cu cetățenia europeană. În condițiile în care tehnologia facilitează o mai mare libertate de mișcare, această libertate trebuie să fie utilizată pentru a permite cetățenilor să-și extindă orizonturile cunoașterii, să acceseze programe de studii în afara granițelor, sau locuri de muncă în alte state decât statul de origine, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp. Documentul arată libertatea de mișcare crește exponențial interacțiunile sociale și culturale la nivelul UE și creează noi conexiuni între cetățenii UE, producând beneficii la nivel economic.

Este evident că, atunci când vorbim de beneficiile economice ale fenomenului de mobilitate a forței de muncă, de cele mai multe ori argumentele rămân la nivel de șomaj, salarizare sau al banilor care se întorc în țara de origine a migranților, uitând să vorbim despre profesionalizare, despre contactul cultural și schimburile culturale dintre migranți și țările lor de destinație. Aceste aspecte ar fi mult mai relevante pentru studiul nostru în măsura în care, procentual, forța de muncă ce pleacă din România ar avea un nivel de pregătire mai bun, în sensul unui nivel de educație mai înalt, deoarece, în aceste condiții, trasferurile culturale ar putea fi realizate la nivelul culturii dominante și nu la nivel de subcultură sau cultură deviantă, ca în cazul traficanților de persoane.

Totodată, și percepția populației din țările de destinație este cu siguranță deformată intrând în contact pentru prima dată cu aceste subculturi sau culturi deviante.

„Rapoartele CE ne arată și ele că majoritatea emigranților din UE-2 au un nivel scăzut de pregătire: 40% sunt concentrați în sectoare ce necesită un nivel jos de pregătire, 53% în sectoare ce necesită un nivel mediu și doar 7% în sectoare ce necesită calificări superioare11. Trebuie sa menționăm, însă, că această concentrare în anumite sectoare nu denotă cu necesitate nivelul de pregătire al lucrătorilor mobili, ci doar distribuția lor pe sectoare de activități. Alte studii12 scot în evidență faptul că ponderea lucrătorilor mobili cu educație superioară din UE-2 este cu mult mai mică decât a celor din UE-8 sau din țări precum Spania și Italia, deși este în creștere (vezi Tabel).”

În vederea facilitării libertății de mișcare, trebuie înlăturate obstacolele din calea de acces a lucrătorilor cu studii superioare, studenților și stagiarilor la nivelul UE. Acest lucru este și mai important în contextul „crizei financiare care a zguduit Europa și care i-a lăsat pe mulți fără loc de muncă, forțându-i să-și caute un altul peste granițele naționale. Astfel, libertatea de mișcare ca principiu de bază în proiectul european reprezintă un instrument de luptă împotriva șomajului și mai ales a șomajului în rândul tinerilor. La momentul respectiv, se făceau presiuni pentru stabilirea unei piețe a forței de muncă unice la nivelul UE, care să unifice toate oportunitățile de forță de muncă de la nivelul statelor și să contribuie la creșterea economiei europene. Totodată, eforturi au fost făcute pentru a facilita accesul la stagii de instruire și pregătire, considerate a fi esențiale pentru accesul la locuri de muncă ulterior. De asemenea, prin participarea la asemenea stagii de pregătire și instruire, se contribuie la dezvoltarea profesională și creșterea economică a Uniunii în ansamblu.”

În data de 13 mai 2015, Comisia Europeană a prezentat Agenda Europeană pentru Migrație (European Agenda on Migration (COM(2015) 240 final), un document care sublinia măsurile imediate ce pot fi luate pentru a răspunde la criza migranților din Mediterana, precum și pașii viitori ce pot fi făcuți pentru a gestiona migrația.

În ceea ce privește migrația economică, semnificativ este un alt document – Raportul anual al Rețelei Europene privind migrația, din 2016, publicat în aprilie 2017. Și acest document se referă la cadrul legal și politicile ce pot fi adoptate pentru a gestiona imigrația și azilul, dar cuprinde și o serie de elemente de referință despre gestionarea mobilității.

Multe dintre statele membre ale Uniunii Europene și-au luat angajamente semnificative în 2016 referitoare la gestionarea mobilității, iar Raportul publicat anul trecut nu face decât să inventarieze rezultatele care s-au soldat cu succes în acest sens. De pildă, în cazul Italiei, programul ”Migration Compact 2.0”, lansat în iunie 2016, a alocat 500 de milioane de euroa inițiativelor ce privesc 16 parteneri strategici: Algeria, Eritreea, Etiopia, Coasta de Fildeș, Gambia, Ghana, Guineea, Libia, Mali, Maroc, Niger, Nigeria, Senegal, Somalia, Sudan și Tunisia.

Tot la nivel strategic, eforturi s-au înregistrat și în Letonia, unde Politica de Cooperare în Materie de Dezvoltare pentru perioada 2016-2020 a adus în discuție nevoia găsirii unor instrumente pentru întărirea cooperării în materie de dezvoltare, dar și pentru identificarea cauzelor fundamentale ale migrației și gestionarea lor la sursă acolo unde este posibil.

Din moment ce la nivelul Uniunii este recunoscută nevoia de a dobândi personal cu înaltă calificare, apare amenințarea fenomenului de tip ”Brain drain”, care poate afecta tocmai acele state ce furnizează un astfel de personal. Prin urmare, state precum Belgia, Danemarca, Franța, Ungaria, Italia și Luxemburg au pus în practică o serie de inițiative menite să elimine spaimele generate de un asemenea fenomen: adoptarea de măsuri care să suțină migrația circulară cu statele terțe (Belgia), introducerea programelor de burse care să susțină returnarea studenților străini în statele de origine (Ungaria), sau acorduri de cooperare cu statele terțe care să promoveze educația și instruirea vocațională (Luxemburg). Multe din aceste acțiuni au fost dublate de eforturi financiare consistente, lucru vizibil în cadrul economiilor unor state UE, care au alocat fonduri special în acest sens – Austria, Belgia, Danemarca, Spania, Ungaria, Finlanda, Franța, Ungaria, Italia, Luxemburg, Olanda și Regatul Unit.

1.3 Migrația/Mobilitatea forței de muncă în cadrul Uniunii Europene

Uniunea Europeană și-a conturat o politică în materie de migrație fiind oarecum constrânsă de contextul global în care migrația este o realitate imposibil de controlat, iar, în ultima perioadă, chiar imposibil de redus. De fapt, Uniunea Europeană se adaptează la fenomenul globalizării care a generat fluxuri migratorii de nestrăpânit în ultima perioadă.

Astfel, politica Uniunii Europene în materie de migrație este menită să ofere soluții care să le permită statelor să facă față fluxurilor migratorii și a consecințelor acestora. Uniunii i-a fost ușor să construiască o astfel de politică, întrucât avea deja componentele „migrației” și „azilului” în al treilea pilon de la Maastricht – Justiție și Afaceri interne. Prin dezvoltarea sa, Uniunea a încercat să creeze atât o dimensiune de integrare a migranților, dar să aplice și principiile solidarității și unității în diversitate pentru a asigura un echilibru între cultura migrantului ( este vorba despre cultura țării de proveniență) și cultura statului unde acesta a ajuns. Totuși, trebuie reținut faptul că există o serie de costuri care trebuie luate în calcul în gestionarea fenomenului la nivelul Uniunii: nevoia de integrare a migranților, controlarea și combaterea imigrației ilegale și controlul frontierelor externe.

Au fost exprimate și o serie de temeri legate de creșterea șomajului și de scăderea nivelului salarial în țările de destinație ca urmare a urmare a extinderii Uniunii Europene, astfel încât forța de muncă din noile țări, care au economii slab dezvoltate, ar migra masiv către țările dezvoltate ale uniunii.

„Din punctul de vedere al țărilor gazdă, principalul efect negativ anticipat pe piața muncii este scăderea nivelului salarial (dumping-ul social) și creșterea șomajului în rândul lucrătorilor autohtoni. Surplusul de forță de muncă ieftină ar induce o competiție mai strânsă pe piața muncii (între imigranți și autohtoni), având ca rezultat o scădere a nivelului salariilor. Totuși, studiile despre impactul mobilității după cele două valuri de extindere ale UE (2004 și 2007) nu susțin această ipoteză și arată că impactul asupra salariilor a fost insignifiant. Unele analize demonstrează că salariile în UE-15 au scăzut, în medie, cu doar 0.24%, iar impactul pe termen lung este de 0.28%. Pentru țările care au atras fluxuri mai mari de imigranți din UE-2, cum ar fi Spania și Italia, efectul asupra salariilor a fost mai puternic, dar, totuși, sub 1% (-0.7).

În ceea ce privește șomajul, experiența extinderii din 2004 ne arată că nu există efecte negative substanțiale în țările de destinație (vezi Grafic). Șomajul nu a crescut. Din contră, în state precum Germania, șomajul s-a diminuat după 20046. Impactul mobilității din UE-2 asupra șomajului din UE-15 este limitat pe termen scurt – între 0.03% și 0.5% –și aproape inexistent pe termen lung : 0.01%7. De asemenea, evoluția ratei locurilor de muncă vacante din țările de destinație ne arată că primul val de extindere nu a atras după sine o scădere a numărului locurilor de muncă disponibile, ba chiar din contră – numărul acestora a crescut ușor după 2004 (vezi Grafic). E adevărat că imediat după 2007 rata locurilor de muncă vacante s-a micșorat, dar, întrucât acest moment coincide cu instalarea recesiunii economice, stabilirea unei relații de cauzalitate între această scădere și aderarea României și Bulgariei ar fi lipsită de acuratețe.”

Șomajul în principalele țări gazdă și UE-17 între 2002-2013

Sursa Eurostat

Din acest grafic reise faptul că șomajul nu a înregistrat nici pe departe cifrele alarmante ce se preconizau inițial, fiind chiar și în țări precum Spania sau Italia sub 1%. De asemenea, din graficul următor se poate vedea faptul că după primul val de extindere (2004) numărul locurilor de muncă disponibile nu a scăzut, ci din contră – numărul acestora a crescut ușor.

Evoluția ratei locurilor de muncă vacante din UE-15 între 2002-2009

Sursa Eurostat

Întrucât nu are încă suficiente elemente pentru a transforma politica în materie de migrație într-o politică comună, Uniunea Europeană lucrează la perfecționarea următoarelor aspecte:

„Reglementarea și controlarea migrației

Combaterea migrației ilegale

Integrarea migranților, indiferent că este vorba de migrație temporară sau permanentă

Dezvotarea unei cooperări internaționale în materie de azil și migrație prin unificarea aspectelor generale de gestionare a celor două fenomene.

Stabilirea unui cadru la nivel european care să atragă cât mai multă forță de muncă”.

Dinamica pieței forței de muncă la nivelul Uniunii Europene

Pe măsură ce Uniunea Europeană s-a dezvoltat și au apărut noi și noi membri, s-au mărit și fluxurile migratorii, un avânt nemaipomenit începând cu anul 2000. În ceea ce privește originea migranților, aceștia vin deopotriva din spațiul Uniunii, dar și din afara sa. Dacă în cazul primilor, motivația este, de obicei, una economică, în cazul cetățenilor non-europeni care doresc să intre în spațiul Uniunii, motivația este, în ultima perioadă una generată de starea de conflict de pe teritoriul statelor lor: Irak, Siria, Afghanistan etc.

Dinamica pieței forței de muncă de la nivelul Uniunii Europene a fost influențată de o serie de factori, atât factori din țara de origine (”push factors”), dar și factori din țara gazdă (”pull factors”). Dincolo de factorii menționați anterior – nevoia de acces la un nivel de trai mai bun, dezvoltarea profesională, etc. – mai pot fi adăugați și factori economici, cum ar fi criza economică, factori politici, sociale, de mediu și chiar de imagine.

De exemplu, imaginea prosperității și stbilității Uniunii Europene a jucat un rol important în atragerea de forță de muncă, atât din interior, dar și din exterior.

În 2016, aproximativ 4,3 milioane persoane au emigrat într-unul din statele membre ale Uniunii Europene. Dintre aceștia, aproximativ 2 milioane erau cetățeni non-UE, 1,3 milioane cetățeni ai unui stat membru UE, 929.000 cetățeni UE care s-au reîntors în statul de origine și aproximativ 16.000 apatrizi.

După cum se poate observa, fluxurile migratorii înregistrează toate mișcările de indivizi ca migrație, îndiferent că este vorba despre plecarea într-un alt stat decât cel de origine sau revenirea în statul de origine.

La nivelul competitivității forței de muncă Uniunea Europeană a avut un randamant scăzut dacă ne referim fie și numai la capacitatea de a atrage forță de muncă calificată și înalt calificată, în raport cu alte țări membre ale OCDE (concurenții UE din perspectivă economică). Astfel, la nivelul perioadei 2015- 2016, cei mai mulți migranți cu un nivel ridicat de educație au ales țări de destinație din afara Uniunii Europene, de regulă SUA, Canada sau Australia.

Distribuția rezidenților născuți în străinătate, având un nivel de educație scăzut și, respectiv, ridicat, în funcție de țările OCDE de destinație, în perioada 2015-2016, în %

Sursa: Baza de date privind imigranții din țările OCDE (DIOC), 2015-16. Notă: UE se referă la UE-28 fără Croația, ca urmare a lipsei de date. Pentru Islanda, Japonia, Noua Zeelandă și Turcia, datele provin din DIOC 2010-11. În cazul UE, sunt incluși numai imigranții din afara UE.

Din punctul de vedere al atractivității destinațiilor de imigrare, cel mai mare număr de emigranți s-a înregistrat în 2016 în statele Europei de Vest, lucru justificat de puterea economică a acestora, dar și de imaginea creată despre o piață de locuri de muncă pentru statele Europei Centrale și de Est.

Din punctul de vedere al procentului de imigranți în 2016, situația este următoarea:

Din punctul de vedere al procentului de emigranți, la nivelul Uniunii Europene, situația este următoarea:

La nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, în cazul următoarelor state, procentul de emigranți l-a depășit pe cel de imigranți: Bulgaria, Croația, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia și România.

La polul opus al imigrației se găsesc foarte puține state:

La 1 ianuarie 2017, în Uniunea Europeană trăiau 21,6 milioane cetățeni ai unui stat non-UE, reprezentând 4,2% din populația Uniunii (UE-28). De asemenea, sunt 16,9 milioane de persoane având cetățenia unui stat membru al UE, care locuiesc pe teritoriul Uniunii.

Schimbări în ceea ce privește piața forței de muncă în Uniunea Europeană

De-a lungul timpului, la nivelul Uniunii Europene s-au înregistrat o serie de fluctuații în ceea ce privește tendințele de angajare și șomaj, fluctuații ale situației sociale reflectate în diverse mărsuri luate pentru combaterea sărăciei și excluzziunii sociale, dar și privind distribuirea veniturilor. De asemenea, au apărut noi forme de angajare – „forme atipice de angajare”, unele dintre ele ducând la ceea ce unii autori în domeniu au numit „stare de precariat”. Aceste elemente sunt importante pentru analiza dinamicii pieței forței de muncă de la nivelul Uniunii Europene întrucât ele dau măsura acceptului și susținerii oferite la nivel normativ pentru tot ce înseamnă mobilitatea forței de muncă în Uniune și migrația aferentă.

Criza economică din 2008 a fost un moment semnificativ în gestionarea pieței forței de muncă de la nivelul UE, întrucât după această perioadă, refacerea experimentată în statele membre a condus la situații în care indivizii optează locuri de muncă nepotrivite – ”bad jobs”, insuficient remunerate și slab reglementate din punctul de vedere al duratei contractului, astfel că, chiar și în condițiile de recuperare post-criză, în Uniune există un număr mare de indivizi care lucrează în condiții nesigure (din punctul de vedere al contractului de muncă, și nu al condițiilor), slab remunerați. Astfel se ajunge la „starea de precariat”, în care se găsește un întreg strat social.

În perioada 2002-2017, gradul de angajare la nivelul Uniunii Europene pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20-64 de ani a crescut cu 5.4% , de la 66,8% la 72,2%. Creșteri în rata de angajare s-au înregistrat în toate statele UE, mai puțin în Grecia, Danemarca, Cipru și Portugalia. Din punct de vedere al distribuției pe sexe, în 2017, rata de angajare a fost mai mre pentru bărbați decât pentru femei.

Totuși, aceste procente trebuie luate sub beneficiu de inventar, în condițiile în care în grila de analiză nu sunt incluse și persoanele care urmează studii (cuprinse în grupa de vârstă 15-24 de ani) și care nu sunt considerate persoane active din punct de vedere economic. De asemenea, mai trebuie luate în calcul și acele persoane care nu urmează studii, nu sunt înscrie într-o formă de instruire și nici nu sunt angajate – NEETs. Aceste persoane contribuie și mai mult la dificultatea analizării nivelului de șomaj, mai ales că procentul lor este unul semnificativ pentru grupa de vârstă 15-29 de ani – 14.3% în 2017.

Gestionarea pieței forței de muncă a trecut prin mai multe etape după cel de-al doilea război mondial, întrucât sistemul social gândit la momentul respectiv urmărea să ofere securitate și stabilitate pentru milioane de indivizi sub forma contractelor de muncă de 8 ore pe zi, pe perioade nedeterminate, pentru 6 și apoi 5 zile de lucru pe săptămână. Totuși, în anii 80, datorită schimbărilor apărute la nivel tehnologic și nevoii de globalizare, precum și necesitatea armonizării legislației UE au apărut mai multe forme de angajare, considerate „atipice” față de cele clasice: contractul part-time, contractul pe perioadă determinată, lucrul de acasă, PFA-ul, contractul cu zero ore etc.

Deși astfel de contracte favorizează o mai mare mobilitate a forței de muncă, permițând angajatului să îmbine armonios viața personală cu cea profesională, „ele au totuși un mare dezavantaj – nu oferă stabilitate și nici securitate din perspectiva venitului, acesta nefiind unul constant. Din contră, din moment ce nu oferă o astfel de stabilitate, indivizii sunt tentați să încerce să dețină mai multe locuri de muncă în același timp, pentru a-și suplimenta veniturile, lucru care a dus la sporirea numărului de ore lucrate pe săptămână, precum și a celor care lucrează în weekenduri.”

Chiar și în aceste condiții, Uniunea Europeană are nevoie de cât mai multă forță de muncă din exterior. Din cauza problemelor demografice, un raport din 2016 realizat de Comisia Europeană arată că până în 2060, Uniunea Europeană are nevoie de aproximativ 30 de milioane de imigranți extra-europeni pentru a atinge necesarul care să acopere nevoia de forță de muncă. Din acest motiv, de-a lungul timpului, au fost create o serie de instrumente menite să ofere finanțare pentru piața forței de muncă.

„În prezent, piața forței de muncã din Uniune este destul de permisivã pentru persoanele calificate sau care doresc sã desfășoare activități neatractive pentru cetățenii UE. Se acordã o mai mare atenție utilizãrii lucrătorilor oaspeți. Angajarea oricărui lucrător din statele terțe se poate realiza într-o manieră care să determine evoluții economice și sociale pozitive în țările de origine ale imigranților. Aceștia sunt încurajați sã se întoarcã în țările de origine cu un bagaj de cunoștințe extins, dar și cu un anumit capital financiar, pentru a sprijini îmbunătățirea nivelului de trai, nu numai local, ci și regional. Legătura dintre schimbările demografice și politicile privind migrația este și va continua să fie o problemă importantă a Uniunii Europene în viitorul apropiat. În plus, previziunile arată o tendință de creștere a migrației, având în vedere evoluția unor factori favorizanți ai fenomenului. Cel mai probabil, decalajul tehnologic și cel al veniturilor per capita dintre statele membre și țări din regiuni mai puțin dezvoltate se va accentua și tot mai mulți indivizi vor opta să-și asume riscul de a emigra. Studiile arată că fenomenul va fi, însã, atenuat de procesul de liberalizare și integrare a piețelor mărfurilor și serviciilor la nivel mondial. Acesta va avea efecte în direcția egalizãrii veniturilor realizate de lucrători, diminuând interesul pentru emigrare.”

Cu toate aceste tendințe generale, cel puțin la nivel teoretic, de diminuare a fluxurilor vizând mobilitatea forței de muncă, la nivelul Uniunii se impun măsuri concrete de armonizare a politicilor în domeniu la nivelul tuturor statelor memebre în ideea în care viitorul mobilității forței de muncă, din punctul nostru de vedere, în cel mai bun caz, se va stabiliza și nicidecum nu se va diminua în mod esențial. Astfel, așa cum precizam sunt necesare crearea unor noi instrumente, care să regeleze efectele mqjore ale migrației forței de muncă.

Un astfel de instrument este Fondul Social European. Acesta există încă de la apariția Comunităților, dar inițial, scopul său era de a promova mobilitate, educație și instruire. Schimbarea semnificativă s-a produs în anii 70 când s-a constat că noile rate de șomaj vor deveni regula și nu excepția în anii ce vor veni. Din acel moment, bugetul Fondului Social European a fost crescut și au apărut instrumente adiționale – fondurile structurale – cum ar fi Fondul European Regional de Dezvoltare, al cărui scop era să complementeze activitatea de pe piața forței de muncă dusă deja sub umbrela Fondului Social European.

Totodată, pentru a revitaliza constant Fondul, au apărut câteva programe comunitare, menite să gestioneze probleme specifice: EUROFORM – care promova educația vocațională și apoi angajarea, HORIZON – menit să instruiască persoanele cu dizabilități pentru ca ulterior să poată fi integrate pe piața forței de muncă și NOW: New opportunities for women – program direcționat anume spre integrarea femeilor pe piața forței de muncă.

După ce în 2015, Comisia Europeană a anunțat eforturi în direcția stabilirii unei politici comune în materie de migrație, pentru a stimula atractivitatea Uniunii în ochii cetățenilor statelor terțele, au trebuit puse în practică o serie de modificări, menită să faciliteze accesul acestora la piața forței de muncă din cadrul Uniunii Europene.

O modificare considerabilă privește regimul Blue Card, la care ne vom referi pe parcursul capitolului al doilea al tezei. În iunie 2016, Comisia Europeană „a lansat o propunere pentru o nouă directivă privind Blue Card (acel permis de ședere și de lucru care se oferă mai ales lucrătorilor cu o înaltă calificare), care să ofere o schemă de atragere a lucrătorilor cu înaltă calificare într-o manieră armonizată și simplificată pe tot cuprinsul Uniunii Europene. Se dorește astfel stabilirea unor condiții mai flexibile de admitere a acestora pe teritoriul Uniunii, precum și facilitarea mobilității la nivel intra-european”.

Concluzii

Analiza afectuată până în acest punct asupra ceea ce înseamnă piața forței de muncă de la nivelul Uniunii Europene a arătat că aceasta nu este un melting pot de tipul Statele Unite ale Americii, deși are toate caracteristicile sale. O diferență notabilă în acest sens vine din faptul că Uniunea face eforturi considerabile în direcția favorizării unei politici de migrație/mobilitate circulară, care să permită celor ce accesează un loc de muncă în cadrul UE, să revină ulterior în statele de origine.

Dar această politică de la nivelul Uniunii nu poate avea succes decât în măsura în care aceste politici și instrumente de la nivel central sunt dublate de poitici similare în țările care reprezintă principalul „izvor” al migrației forței de muncă. Iar aceste măsuri de la nivelul țărilor membre trebuie să vizeze pe lângă măsuri cu caracter economic în sensul creșterii nivelului de trai în țările de origine ale migranților și o serie de măsuri cu caracter social în măsură să asigure lucrătorului nu numai locuri de muncă plătite la nivel comparabil cu cele din țările de destinație, ci și măsuri de protecție/securitate socială adecvate, dublate de impulsionarea dezvoltării domeniului educațional și de cercetare ca element fundamental emancipării unui popor.

În altă ordine de idei, piața forței de muncă de la nivelul Uniunii este una dinamică, puternic influențată, pe de o parte de cerințele interne, dar și de factoriu externi. Legislația analizată ne-a demonstrat că pe această piață există o cerere mare de forță de muncă de calificare înaltă, care, de cele mai multe ori, vine din afara Uniunii. De asemenea, tot legislația ne-a arătat că, oricât de mult am încerca să delimităm migranții economici și refugiați, limita este una flexibilă întrucât există posibilitatea ca pe termen lung, refugiații de azi să se transforme într-o forță de muncă foarte specializată la nivelul Uniunii Europene.

Un rol semnificativ în analiza pieței forței de muncă l-a jucat și îl joacă Spațiul Schengen, cu toate normele care-l acompaniază. Acesta spațiu facilitează libera circulație a persoanelor și serviciilor, este un fel de generator al normelor privind dreptul de ședere și este, în multe cazuri, stimulentul care determină o persoană să se avânte în interiorul Uniunii în căutarea unui loc de muncă mai bun sau mai specializat.

Motivația care stă la baza migrației forței de muncă este, așa cum am specificat pe parcursul lucrării noastre, determinată și de o serie de elemente personale: dorința de dezvoltare profesională, dorința de a asigura copiilor un trai mai bun, nevoia personală de un câștig mai mare etc. Această motivație este responsabilă de mobilitatea unor persoane, care contribuie astfel la dezvoltarea per ansamblu a proiectului european.

Lipsa unei politici coerente în materie de migrație s-a simțit foarte acut în anii 70, ocazie cu care au fost create fondurile structurale, menite să ofere ajutorul de care era nevoie. Între timp, dincolo de aspectele financiare și profesionale ale migrației forței de muncă, aceasta joacă un rol semnificativ și din punctul de vedere al dezvoltării morale și umane a Uniunii. Prin migrația/mobilitatea forței de muncă se asigură cadrul pentru un dialog intercultural și schimburi de valori, idei și mentalități.

Prin încurajarea unei migrații circulare, se asigură transferul de tehnologie și know-how și se subliază necesitatea evitării unui fenomen de tip ”brain drain”. Deși acest tip de migrație circulară este admis ca variantă optimă, în realitate, cel puțin la nivelul primelor două valuri de migranți -1990-2000 și 2000-2012 – atât studiile și datele anterioare, cât și cele mai recente (inclusiv cercetarea noastră) ne arată că un procent extrem de mic (sub 15%) din cei care au migrat și-au propus sau își propun să revină în țară în următorii cinci ani.

„Am putea spune că ceea ce rămâne o cauză constantă a emigrației românești este situația politică și economică a țării și totala inadecvare dintre elita politică, reprezentanții aleși și așteptările cetățenilor. Discrepanța dintre așteptări și realitate este în continuare mare; nu avem încă suficiente date sociologice, însă atâtea câte sunt arată că emigrarea continuă și, în mare ,măsură, își menține caracteristicile inițiale – pleacă cei cu studii superioare sau cei care dețin studii tehnice, pe care le pot folosi în orice altă țară. Principala dezamăgire a acestor români este eșecul construcției unui stat puternic, cu o economie avansată în care sunt respectate proncipiile meritocrației. Ceea ce vedem și auzim zilnic în mass-media românească adâncește sentimentul deziluziei și eșecului.”

Prin urmare, este necesar ca politica în materie de migrație să devină o politică comună, și nu una comunitară, pentru a se asigura că toate statele membre au aceleași abordări, norme și reglementări atât față de migranții interni (cei din interiorul Uniunii Europene), dar și față de cei externi (cei din state terțe). O astfel de abordare comprehensivă și unitară nu poate fi decât în avantajul Uniunii Europene, mai ales în conextul social puternic zguduit de Brexit.

O primă dilemă apărută imediat după votul britanicilor în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană a fost aceea privind lucrătorii europeni care rezidează pe teritoriul britanic, dar și situația lucrătorilor britanici de pe teritoriul european. În consecință, situația Brexit poate servi drept un studiu de caz pentru viitor, și mai ales în direcția stabilirii unei abordări singulare, mai ales în acele momente în care se consideră necesar, cum este cazul crizelor de tipul Brexit.

De altfel problema Brexit-ului necesită o analiză atât la nivelul Uniunii Europene, analiză care încă nu a identificat pe deplin consecințele unei astfel de mișcări, cât și la nivelul fiecărui stat membru, mai ales la nivelul statelor care au alimentat cu forță de muncă piața muncii din Marea Britanie, incluzând aici și România, în sensul că trebuie văzut în ce măsură migranții români din Regatul Unit sunt dispuși să revină în țară.

Din datele noastre, atât cât am reușit să culegem pe parcursul documnetării și redactării tezei de doctorat, arată că cea mai mare parte a forței de muncă din România aflată pe teritoriul britanic eate interesată de deciziile politice care ar fovoriza rămânerea lor în Marea Britanie, iar o altă parte a ei s-a relocat deja în Republica Federală Germania, așa cum vom vedea în capitolul trei al lucrării noastre.

CAPITOLUL II

DINAMICA FORȚEI DE MUNCĂ ÎN ROMÂNIA ÎN SECOLUL XXI

2.1. Cauzele migrației/mobilității forței de muncă din România

2.2. Instrumente naționale juridice, politice și economice de gestionare a migrației forței de muncă

2.3. Impactul geopolitic și economic al migrației/mobilității forței de muncă din România

În ceea ce privește migrația/mobilitatea forței de muncă din România, informația este cronic insuficientă și aceasta din motive care, pe de-o parte țin de natura fenomenului, iar pe de altă parte, de capacitatea încă redusă de răspuns științific din partea comunității de specialitate.

Integrarea diverselor informații aduse în câmpul cunoașterii pune probleme deosebite, cu atât mai mult cu cât conceptele, perspectivele și teoriile în domeniu par să fie depășite de dinamica fenomenului.

Dacă în prima parte a lucrării, spațiul tematic a fost rezervat prezentării situației migrației europene (tendințe, reglementare juridică și statistici), partea a doua constă în prezentarea evoluției fenomenului migraționist în România, ca rezultat al unui amplu proces de trecere de la o societate închisă, așa cum era înainte de 1990, la o societate cu peste patru milioane de persoane plecate la muncă în străinătate.

În acest context, vom prezenta principalele condiționări ale deciziilor de migrație prin construirea unui tablou sintetic al sistemului de migrație românesc. Premisa care fundamentează o astfel de abordare susține că, prin informația despre modul în care se leagă între ele diferitele fluxuri ale sistemului de migrație românesc, se va putea oferi un cadru general de înțelegere a contextului cauzal al fenomenelor subiective asociate migrației/mobilității forței de muncă – decizie de migrație, identități culturale etc.

Lucrarea noastră aduce un plus de cunoaștere în acest domeniu, fiind axată pe cele mai importante aspecte economice, politice, culturale și demografice pe care le generează mobilitatea/migrația: remitențele, dezvoltarea economică, influențele interculturale,exodul „creierelor”. Pentru a răspunde cât mai fidel acestui tip de analiză, metoda aplicată a fost una de natură cantitativă, dublată, însă de identificarea aspirațiilor și nevoilor individuale ale celor care au ales să emigreze, date și opinii relevante cu privire la eventualele cauze ale mobilității/migrării forței de muncă, dar și în ceea ce privește acele elemente, care ar determina o revenire în țără a acestui important segment al forței de muncă active sau măcar a unei importante părți din aceste segment.

Datele utilizate pentru aplicarea și validarea modelelor econometrice sunt deopotrivă macroeconomice si microeconomice, fiind valorificat un număr mare de resurse internaționale – statisticile oficiale publicate de instituții, precum Eurostat, Banca Mondială, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) etc.

Importanța și dimensiunea categoriei migranților în raport cu totalul migranților ar trebui să fie mai bine cunoscute. În contextul migrației/mobilității forței de muncă din România, comparând bazele teoretice ale migrației reglementate de acorduri între state, constatăm că aceste programe favorizează o migrație structurată, în interesul țărilor de imigrare. Datele și aspectele redate în continuare vor invita la o reflectare asupra evoluției și tendințelor fenomenului.

Încă de la căderea Zidului Berlinului, într-un timp relativ scurt, s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de cetățeni români prezenți pe teritoriul țărilor Uniunii Europene. Această creștere, favorizată de aderarea României la UE, în 2007, a făcut, treptat, ca românii să fie principala comunitate de migranți din Europa.

În ceea ce privește politicile generale ale Uniunii Europene, procesul de aderare a României la UE a avut aspecte pozitive, dar și unele negative, acestea din urmă putând fi rezumate la o mai bună coordonare a politicilor planificate în domeniu. De fapt, UE continuă să caute răspunsuri cu privire la modul în care s-ar putea ajunge la un echilibru între exigențele dezvoltării economice, ale ocupării forței de muncă și mișcările migratorii, care să-îi permită să se plaseze pe aceeași poziție cu cele mai dinamice regiuni din lume.

Persoanele implicate social nu pot vedea pozitiv faptul că libera circulație a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în Uniunea Europeană – fără îndoială cea mai avansată reglementare din lume în domeniul mobilității forței de muncă– este supusă fluctuației stării de spirit a opiniei publice sau lumii politice, astfel încât migranții comunitari sunt adesea percepuți într-o manieră ostilă.

Toate aceste considerații vor constitui fundamentul pe care se va construi analiza fenomenului migrației/mobilității forței de muncă române în țările Uniunii Europene, ținând seama de datele statistice esențiale și de principalele cercetări în domeniu.

2.1. Cauzele migrației forței de muncă din România

Dinamica forței de muncă din România în secolul XXI a cunoscut o evoluție crescătoare imediat după căderea comunismului, în anul 1989. Dacă până la această dată emigrația reprezenta o practică mai degrabă incriminată și motivată de necesitatea asigurării unui nivel de viață mai bun în absența persecuției, după anul 1989 acest fenomen a fost puternic motivat de accesul la resurse economice și sociale mai bune și mai eficiente.

Mobilitatea forței de muncă din România a reprezenat un aspect major al tranziției, pe care România a experimentat-o după 1989. Sub regimul comunist, emigrația a constituit un fenomen practic inexistent, exceptând acele fluxuri cu caracter preponderent comercial,îndreptate către alte țări din blocul sovietic, ale căror dimensiuni au fost limitate.

Începând cu anul 2002, se constată o creștere a ponderii acestui fenomen ca urmare a ridicării obligației cetățenilor români de a obține o viză Schengen, când pentru perioade mai mici de trei luni de ședere, deplasările au devenit mai ușor de făcut, astfel una din trei familiile românești și 23% dintre persoanele adulte au emigrat, în special, în Italia (50%) și în Spania (25%).

Dacă în perioada pre-aderare la Uniunea Europeană mobilitatea forței de muncă din România s-a derulat la nivel redus pe fondul cauzelor subiliniate mai sus, după anul 2007, momentul aderării țării noastre la Uniunea Europeană, se constată o puternică evoluție a fenomenului, înspre spațiul comunitar. Cauza s-a datorat atracției pieței de muncă europene, încurajată de cele patru libertăți – de circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor care au oferit cadrul de mișcare pentru fenomenul migraționist românesc.

Având în vedere că în Uniunea Europeană, migrația internațională s-a dezvoltat după un sistem care a împins migranții aflați în căutarea unui loc de muncă să se deplaseze și să se stabilească acolo unde resursele și, prin urmare, oportunitățile de angajare erau cele mai semnificative și în cazul imigrației române, a fost vorba despre o experiență similară celei a resortisanților proveniți din Europa meridională (portughezi, spanioli, italieni și greci), care, în anii 50 și 60, au beneficiat de o circulație internațională mai ușoară, datorită procesului de integrare continentală, promovat de Comunitatea Economică Europeană, care a răspuns nevoilor de creștere economică ale celor mai bogate țări din spațiul european.

O altă cauză a creșterii mobilității forței de muncă române în contextul avantajelor derulate din statutul de țară membră UE, a fost din rațiuni de studii, prin programele de burse universitare Erasmus puse la dispoziția statelor intrate în comunitate în vederea perfecționării pregătirii profesionale, întăririi multiculturalismului.

Aparte de eliberarea de sub regimul totalitar comunist și avantajele intrării României în Uniunea Europeană, apariția crizei economice internaționale în 2009 a reprezentat o altă cauză pentru creșterea mobilității forței de muncă române în spațiul european.

În 2013, s-a ajuns la un număr de aproximativ 2,4 milioane de români stabiliți într-un stat membru al Uniunii Europene, ceea ce a făcut ca grupul de mobilitate a forței de muncă românească să fie cel mai numeros din UE, depășind chiar și numărul imigranților turci, marocani, polonezi și italieni.

Acest an este un moment interesant pentru analiză, deoarece, contrar efectelor persistente ale situației economice și ale șomajului în întreaga Uniune Europeană, a repercusiunilor asupra revenirii multor imigranți în țara lor de origine și a restricțiilor impuse de mai multe state asupra liberei circulații, numărul românilor a continuat să crească constant.

Cauzele migrației forței de muncă din spațiul românesc spre exterior, au fost în principu, aceleași indiferent de schimbările apărute de-a lungul timpului din punct de vedere procedural. Desigur, aderarea României la Uniunea Europeană a deschis calea accesării în mod legal a unui număr mai mare de locuri de muncă, în domenii mult mai variate, de această dată în condiții legale (a nu se înțelege că munca la negru a fost eradicată- aceasta există în continuare, dar aderarea a reprezentat un bun stimulent pentru cei care lucrau la negru, să intre astfel în legalitate, beneficiind de prevederile în materia liberei circulații a persoanelor și serviciilor în Uniunea Europeană).

De asemenea, îmbătrânirea populației vest-europene a reprezentat un stimulent puternic pentru fluxul de persoane care au optat pentru această mobilitate, schimbând astfel conținutul capitalului uman atât din statul de emigrație, dar și în cel de imigrație. La aceasta se adaugă drept stimulente puternice globalizarea și internaționaliarea piețelor, accesul la o zonă de servicii inaccesibilă în statul de origine, precum și posibilitatea de utilizare a facilităților educaționale din statele membre.

Dincolo de aceste aspecte, beneficiile economice ale mobilității forței de muncă nu poat fi negate nici de țările de origine, nici de cele de destinație. Cu alte cuvinte, impactul mobilității forței de muncă din România este unul de natură duală, influențând (cu plusuri și minusuri) atât țara noastră, cât și țările de destinație. Printre avantajele economice exemplificăm pentru început „stimularea consumului” atât la nivelul statului de reședință/destinație, cât și la nivelul statului de origine dacă ne referim fie și numai la fluxurile bănești derulate de românii ce transmit depozitele financire în băncile din România.

Tot la capitolul avantaje trebuie aminitit aportul de know-how adus de specialiștii români reveniți în țară, precum și aportul cultural, în sensul ridicării nivelului de instruire cu privire la drepturile și libertățile cetățenești fundamantale, punându-se asfel presiune pe factorul politic intern de a se orienta către o serie de politici publice, care țin de întătirea statului democratic, a statului de drept. De altfel, un aport pozitiv poate fi gândit și din perspectiva țărilor de reședință/destinație, dacă avem în vedere lipsa forței de muncă pentru unele profesii resimțită acut la nivelul Uniunii Europene din cauza imbătrânirii populației, dar și din cauza lipsei de personal specializat în anumite domenii, cum ar fi cel de sănătate publică.

Același fenomen se poate traduce și printr-un efect negativ (dezavantaj) pentru țările de origine, în cazul nostru pentru România, care la rândul său se confruntă cu o acută lipsă de forță de muncă specializată și care încearcă azi să acopere golul cu forță de muncă de pe alte piețe, în special din Asia. Problema care rămâne fără soluție în acest moment este că România exportă din ce în ce mai multă forță de muncă calificată și înalt calificată și importă forță de muncă slab calificată sau necalificată. Pierderile economice din acestă balanță negativă sunt greu de estimat pe prioadă medie și lungă.

Tot cu un impact dual se înscrie și aspectul demografic al fenomenului, regăsit pozitiv pentru statul de reședință prin creșterea olumului forței de muncă și chiar prin creșterea natalității și negativ pentru România, ca țară de origine, unde rata îmbătrânirii populației se adâncește permanent, iar raportul dintre populația activă din punct de vedere economic și pensionari este în continuare critică.

Sursa: Infographic „Raportul dintre numărul pensionarilor și cel al populației active economic” din Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România,

Deși la „nivel național avem o situație echilibrată (0,64) a raportului dintre numărul pensionarilor, pe de o parte, și cel al populației ocupate și al salariaților, pe de altă parte, există diferențe mari între regiuni:

București-Ilfov 0,55 pensionari/salariat

Vest 0,91 pensionari/salariat

Centru 0,99 pensionari/salariat

Nord-Vest 1,01 pensionari/salariat

Sud-Est 1,24 pensionari/salariat

Sud- Muntenia 1,45 pensionari/salariat

Sud-Vest Oltenia 1,45 pensionari/salariat

Nord-Est 1,50 pensionari/salariat.”

Este, astfel evident faptul că mobilitatea forței de muncă este un fenomen complex, iar datele înregistrate și culese de noi în redactarea prezentei lucrări trebuie privite în dinamica lor, fiincă nicio cauză nu este prin ea însăși determinantă, așa cum nici efectele nu trebuie privite unilateral, ci în complexitatea unor factori generali sau locali, așa cum vom încerca să facem în continuare.

La nivel cauzal, mai trebuie amintite discrepanțele majore între veniturile înregistrate între diferitele categorii sociale din România, discrepanțe care nici pe fondul administrării unor politici sociale de stânga nu se diminuează, ci cresc continuu, ceea ce amplifică starea generală de nemulțumire și neîncredere în capacitatea de evoluție rapidă a economiei interne.

Dinamica forței de muncă din România este influențată, în prezent, și de o serie de măsuri politice și economice în afara unei strategii pe termen mediu și lung sau în afara oricărei strategii, care rămân simple documente programatice fără efecte practice.

Condițiile dificile de trai la nivelul familiilor numeroase este de asemenea un factor care influențează dinamica forței de muncă din România, în sensul că unul din părinți sau uneori ambii părinți își părăsesc familia, lăsând copiii în grija bunicilor sau a unor rude, încercând să-și găsească un loc de muncă mai bine plătit în țări membre ale Uniunii Europene. Aceste „decizii dureroase” de părărsire a familiilor, dincolo de problemele sociale și educaționale pe care le ridică, afectează negativ economia rurală, menținând-o la un nivel de subdezvoltare, la creșterea diferențelor între standardele de viață între mediul rural și cel urban, care, în final, devine la rândul său o cauză a creșterii fenomenului migraționist.

Absența beneficiilor sociale cauzate de lipsa unei economii naționale dezvoltate este un alt factor care contribuie la creșterea numărului de emigranți economici români.

De asemnea, în perioadele în care ratele șomajului la nivel de țară au crescut s-a înregistrat și o creștere a numărului migranților economici, dispuși, de cele mai multe ori, să accepte locuri de muncă sub nivelul lor de calificare profesională în state dezvolate la nivel comunitar.

Sistemul de asigurări sociale deficitar din România alături de cel al pensiilor de stat au avut, de asemenea, un impact negativ asupra migrației economice românești, care optează pentru un loc de muncă în străinătate în vederea economisirii pentru un viitor mai sigur.

La toate aceste cauze se adaugă și faptul că mediul de afaceri național nu creează suficiente locuri de muncă pe piața forței de muncă, determinând ca o bună parte a forței de muncă din România să caute un loc de muncă în alte state, care reușesc să echilibreze (să gestioneze) mai bine balanța cere-ofertă pe piața muncii.

Pe aceeași linie sau direcție cu insuficienta dezvoltare a cadrului economic național se înscrie și existența unor dificultăți majore în capacitatea de a achiziționare a unei locuințe. Cunoscând profilul românului din secolul XXI în privința concepției deținerii unei locuințe personale coroborat cu lipsa încrederii în sistemul bancar, este ușor de înțeles decizia părăsirii locului natal în vederea împlinirii acestui vis extrem de cimentat la nivel conceptual național.

Concluzionând, am putea sintetiza cauzele principale ale fenomenului migrării/mobilității forței de muncă la nivelul României, ca fiind următoarele:

Cauze economice:

Emigranții care decid să rămână în țara de reședință – această categorie este reprezentată de români care pe lângă activitățile lucrative desfășurate se perfecționează într-un domeniu și devin speciliști calificați. De regulă aceștia dețin studii superioare, înaltă calificare profesională iar țările de reședință sunt de regulă în regiunile Vest- Europene Germania, Franța, unde mediul cultral și social este mai diferit, destul de exigent și rece pentru un român. În aceste spații nivelul comunităților de români sunt restrânse, de aceea decid pe parcurs chemarea familiior, pentru acomodarea cu mediul de viață străin.

Emigranții care decid să revină în țara de origine – de regulă această categorie este caracterizată de forță de muncă română necalificată, care își derulează activitățile în sectoare precum construcțiile – bărbații iar femeile curățenie, babysitting. Singurul interes fiind acela al economisirii și trimiterii în țară a câștigurilor acumulate. Familiile acestora rămân nesupravgheate în țară, tinerii rămând cei mai afectați emoțional, în îngrijirea rudelor sau apropiațialor.

Cauzele de natură educațională – această categorie este într-un procent mai restrâns:

Populația română cu nivel ridicat de trai – decide coordonarea tinerilor spre unități de învâțământ internaționale prestigioase, dar nu cu intenția de a rămâne în țara de reședință, ci întoarcerea în cea de origine, în vederea continării unor afaceri de familie.

Clasa de mijloc din țară – care deține o locuință de regulă, decide și speră în succesul peste hotare al copiilor, în vederea împlinirii pe plan economic al acestora prin rămânerea în statele de reședință.

A treia categorie de români – care sunt deja în state de reședință și decid perfecționarea în statul de reședință, de regulă decid rămânerea în țara de reședință sau chemarea familiilor pe care le perfecționează în domeniul studiilor profesionale cu intenția rămânerii pe teritoriul țării de reședință alături de aceastea și achiziționării unei locuințe prin antamarea unor credite.

În acest context trebuie amintită Conferința „Mobilitatea forței de muncă, un element de bază în echilibrul pieței muncii”, organizată la București, în contextul deținerii Președinției Consiliului Uniunii Europene, care a reunit reprezentanți ai Direcției Generale Ocupare, Afaceri Sociale și Incluziune (DG EMPL) din cadrul Comisiei Europene, ai Eurofound, precum și experți EURES din statele membre.

„Tema conferinței de la București a vizat unul din drepturile de bază garantate cetățenilor europeni, respectiv libertatea lucrătorilor de a căuta un loc de muncă în orice stat membru. Discuțiile s-au axat pe beneficiile și provocările de pe piața muncii din UE, precum și pe cooperarea instituțională între statele membre ale UE în sprijinul lucrătorilor mobili. Din datele sintetizate la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, până în 2017, 17 milioane de cetățeni ai Uniunii locuiau sau lucrau într-un alt stat membru decât cel al naționalității lor, cifrele fiind duble față de un deceniu în urmă. În considerarea acestei realități, este nevoie de o cooperare eficientă între autoritățile naționale și de o acțiune administrativă concertată pentru a gestiona piața din ce în ce mai integrată a forței de muncă, asigurând un impact pozitiv asupra economiilor statelor membre, lucrătorilor și întreprinderilor naționale. Una dintre prioritățile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene se referă la mobilitatea forței de muncă și la condiții de muncă egale ca factori care generează creștere și competitivitate în țările gazdă și de origine și pe piața internă a Uniunii Europene. Prin urmare, conferința a acordat o atenție deosebită modelelor de mobilitate a forței de muncă orientate spre dezvoltarea mobilității geografice și profesionale a lucrătorilor în condiții echitabile, prin dezvoltarea și consolidarea instrumentelor UE existente.”

Sursa: https://www.consilium.europa.eu/ro/infographics/eu-labour-mobility/

Precizăm, totodată, faptul că a fost luată o decizie deosebit de importantă cu privire la mobilitatea forței de muncă în interiorul Uniunii Europene, decizie prin care Parlamentul European, Consiliul și Comisia Europeană au propus înființarea unei Autorități Europene a Muncii (AEM), iar principalul vector de acțiune al acestiei noi instituții europene ar fi sprijinirea și dezvoltarea unei mobilități echitabile a forței de muncă la nivelul Uniunii Europene.

„Această nouă autoritate a UE va sprijini mobilitatea echitabilă a forței de muncă in cadrul UE, permițand cetățenilor și intreprinderilor să profite de oportunitățile oferite de piața unică și sprijinind totodată cooperarea intre autoritățile naționale, inclusiv in prevenirea și combaterea fraudei și abuzurilor sociale. Acordul va fi transmis Comitetului Reprezentanților Permanenți (Coreper) al Consiliului in vederea aprobării. Odată ce reprezentanții permanenți ai statelor membre confirmă acordul, acesta va fi supus unui vot final in plenul Parlamentului European. UE a elaborat un corpus legislativ substanțial care reglementează diferite aspecte ale mobilității, inclusiv detașarea lucrătorilor și coordonarea securității sociale. Cu toate acestea, complexitatea aplicării efective și consecvente a normelor UE in statele membre necesită o cooperare și schimburi structurate intre autoritățile naționale competente, precum și resurse pentru activități comune, precum organizarea de inspecții comune sau pregătirea personalului național pentru a se ocupa de cazurile transfrontaliere. Pentru a aborda aceste aspecte, Autoritatea Europeană a Muncii (AEM) – propusă de Comisie in martie 2018 – va indeplini următoarele sarcini: a) de a sprijini statele membre la furnizarea de informații și servicii pentru cetățeni și intreprinderi; b) de a facilita cooperarea și schimburile de informații dintre statele membre și de a le sprijini prin inspecții concertate și comune, in scopul de a lupta impotriva abuzurilor, a fraudei și a muncii nedeclarate; c) de a juca un rol de mediere intre statele membre in caz de litigii. Autoritatea Muncii va avea responsabilitatea de a sprijini rețeaua de servicii europene pentru ocuparea forței de muncă (EURES) și va prelua și consolida activitățile platformei europene pentru intensificarea cooperării in materie de combatere a muncii nedeclarate. Activitățile sale se vor referi la normele privind mobilitatea forței de muncă și la detașarea lucrătorilor, la coordonarea securității sociale și a legislației specifice din sectorul transportului rutier. Nu vor fi create noi competențe la nivelul Uniunii Europene, statele membre rămanand deplin responsabile cu aplicarea normelor privind forța de muncă și securitatea socială. Valoarea adăugată de autoritate constă in faptul că aceasta va facilita cooperarea dintre statele membre, va raționaliza structurile existente și va oferi sprijin operațional pentru a asigura o aplicare mai eficientă a normelor in beneficiul cetățenilor, al intreprinderilor și al autorităților naționale deopotrivă.”

2.2. Instrumente naționale juridice, politice și economice de gestionare a mobilității forței de muncă

Reglementarea mobilității forței de muncă a existat încă din cele mai vechi timpuri și a cunoscut îmbunătățiri în funcție de situația geopolitică de la acea vreme. Aceasta s-a realizat prin intermediul tratatelor, instrumentelor , acordurilor la care statele erau semnatare. Pe parcurul evoluției vremurilor, s-a rafinat prin îmbunătățirea legilor în domeniu. Ulterior apariției conflictelor, aceasta a suferit modificări drastice menite să asigure un cadru securitar cetățenilor.

Astfel și România a beneficiat până la momentul aderării la Uniunea Europeană de instrumente juridice, politice și ecomice menite să reglementeze mobilitatea forței de muncă națională în afara granițelor. Din punct de vedere juridic, legislația românească a reglementat fluxurile naționale atât prin intermediul unor legi, acorduri sau tratate la care era parte.

Până în perioada aderării la Uniunea Europeană instrumentele juridice ale fenomeniului abordat au vizat legi care apărau interesele cetățenilor români în afara granițelor prin misiunile diplomatice de la nivel global și tratate bilaterale care întăreau cooperarea în materie de forță de muncă. Printre acestea se numără: Legea nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, H.G.nr. 384/2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 156/2000, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 594 din 21 aprilie 2004 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Franceze privind angajarea salarială a persoanelor aflate în întreținerea membrilor misiunilor oficiale ale unui stat în celălalt, semnat la Paris la 21 noiembrie 2003, H.G. nr. 402 din 25 iulie 1992 privind aprobarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Germania în legătură cu ocuparea forței de muncă pentru ridicarea cunoștințelor profesionale și de limbă (Convenție privind personalul muncitor oaspete), H.G. nr. 903/2016 din 29 noiembrie 2016 pentru aprobarea Planului național de mobilitate.

După intrarea României în spațiul comunitar întreaga legislație a suferit modificări în vederea omogenizării cu cea europeană care la rândul ei a suferit și încă mai suferă schimbări datorate evoluțiilor actuale din plan internațional.. În acest context, țara nostră continuă adoptarea la nivel național a directivelor și tratatelor europene, având obligația prin statut de a contribui cu propuneri și soluții în domeniu.

„Deși responsabilitatea pentru integrare revine în primul rând statelor membre, în Planul de acțiune din 2016 privind integrarea, UE a inclus măsuri de sprijinire a statelor membre pentru elaborarea și punerea în aplicare a unor noi acțiuni eficace în toate domeniile de politică relevante, cu scopul de a îmbunătăți integrarea. Punerea în aplicare a Planului de acțiune al UE privind integrarea a condus deja la rezultate pe mai multe fronturi. De exemplu, Comisia a lansat inițiative concrete pentru a promova în mod specific integrarea pe piața forței de muncă, care au implicat atât angajatorii, cât și partenerii economici și sociali.

Concret, în mai 2017, Comisia a lansat inițiativa Angajatorii pentru integrare, pentru a promova eforturile angajatorilor menite să încurajeze integrarea cetățenilor din țări terțe pe piața forței de muncă. Comisia a instituit și un Parteneriat european pentru integrare cu partenerii sociali și economici de la nivel european, pentru a colabora mai strâns în vederea promovării unei integrări mai rapide și mai eficace a refugiaților pe piața europeană a forței de muncă. În plus, autorităților locale și regionale li se asigură un sprijin sporit, în special prin intermediul Parteneriatului privind incluziunea migranților și a refugiaților, care face parte din Agenda urbană. În acest context, în luna aprilie a anului curent a fost lansat un proiect-pilot legat de Academia urbană de integrare, încununat de succes, cu scopul de a instrui practicienii locali în legătură cu o serie de aspecte și politici de la nivel local privind integrarea. În sfârșit, recent a fost pus la dispoziție un sprijin financiar suplimentar pentru a sprijini în continuare acțiunile concrete ale statelor membre în acest domeniu. De asemenea, pentru a sprijini statele membre în stabilirea rapidă a profilului competențelor și calificărilor cetățenilor din afara UE, Comisia a lansat un Instrument de stabilire a profilului competențelor, care contribuie la identificarea nevoilor specifice ale persoanelor în vederea integrării lor pe piața muncii și simplifică procesul de identificare a unui loc de muncă adecvat pentru persoanele aflate în căutarea acestuia.”

Din punct de vedere politic și economic, România beneficiază de o serie de pârghii prin care poate gestiona fenomenul mobilității forței de muncă. Din perspectivă politică, țara noastră acționează prin intermediul instituțiilor interne – Guvern, Ministerul Muncii, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Externe și externe – misiuni diplomatice, Interpol, Frontex și alte state și organisme europene în vederea îmbunătățirii acestui fenomen. Paralel cu acest demers, România necesită reflectarea și găsirea unor soluții în vederea atragerii în țară a forței de muncă. Pentru aceasta se impune crearea unui spațiu economic predictibil, dezvoltat și transparent.

Aici România poate acționa prin pârghii și proiecte economice de tip business angels, sau încurajarea devoltării întreprinderilor mici și mijlocii, la care românii din afară să fie atrași în a lucra. În acest sens se înscriu recentele demersuri propuse de executivul de la București de a pune la dispoziția diasporei economice românești avantaje precum neimpozitarea sumelor de bani trimise în țară, prin deschiderea de sucursale a băncii românești CEC, în zonele cu mari comunități de români. Astfel vor fi încurajate investițiile financiare în economia națională prin instrumentul economic al țării de a încheia convenții bilaterale cu statele în discuție.

Alt demers cu rol de gestionare și atragere a mobilității forței de muncă în țară printr-un instrument economic este cel legat de acordarea de garanții pentru creditele contractate de românii de peste hotare, dar și susținerea diferenței de cost a împrumuturilor pentru firme, pe care aceștia pot intenționa să le deschidă. Prin aceasta asistăm la o impulsionare din partea statului român de a atrage pe de o parte agenții economici români din străinătate dar și de a crește nivelul economic al României.

De asemenea, o altă pârghie poate fi utilizarea contactelor ambasadelor și consulatelor în vederea atragerii atât a românilor din afară dar și a investitorilor străini prin pachete în regim de co-finanțare asigurate de statul român prin banca de export Eximbank pentru a echilibra lipsurile de piața de muncă din România, create prin plecarea forței de muncă din țară.

Situația actuală la nivel european raportat la subiectul mobilității forței de muncă în Uniunea Europeană, reliefează necesitatea tuturor statelor membre de a opera schimbări efective prin instrumentele juridice, economice și politice de care dispun, în vederea îmbunătățirii condițiilor de acces la locurile de muncă de pe piața UE, atât pentru cetățenii statelor membre, dar mai ales pentru cei ai statelor terțe.

În acest context, raportat la subiectul tezei abordate, care constituie un punct important pe agenda actuală de discuții la nivel european, conform motivației de la care am pornit, sper ca o parte din idei și ipoteză să fie de folos acelor factori de decizie cu preocupări în domeniu.

2.3. Impactul economic al migrației forței de muncă din România

Potrivit planului acestei teze, aceast capitol este rezervat dimensiunii privind impactul feomenului mobilității forței de muncă din România asupra țării, în principal, din perspectivă economică.

În consecință, pornind de la datele statistice de la nivelul anului 2017, 3.8% din cetățenii Uniunii Europene, cu vârste cuprinse între 20-64 de ani și apți de muncă își aveau reședința în alt stat al Uniunii, decât cel de origine/cetățenie, se constată că din acest procent, românii au ocupat unul dintre cele mai mari procente de 19.7%, comparativ cu cetățenii germani care își aveau reședința în afara statului de cetățenie, numai în proporție de 1.0%.

Pornind de la aceste date, analiza mobilității forței de muncă din România înspre Uniunea Europeană poate fi privită o migrație internațională, deoarece se petrece în afara granițelor României, dar și ca o migrație internă, întrucât are loc în interiorul granițelor Uniunii Europene. Astfel din punct de vedere al tipului de migrației abordată în această lucrare, se reflectă perspectiva teriorială a fenomenului, atingându-se ambele elemente ale migrației internă și internațională.

Analiza impactului geopolitic al mobilității forței de muncă la nivelul Uniunii Europene trebuie privit și din perspectiva nivelului de calificare a forței de muncă pe care Uniunea reușește să o atragă, știut fiind faptul că, în condițiile unei tehnologizări și informatizări tot mai mari, nivelul de calificare este o condiție esențială pentru creștrea competitivității econ omice a UE în raport cu celelalte țări memebre ale OECD.

„În UE au fost instituite norme speciale pentru atragerea migranților cu înaltă calificare. Cu toate acestea, este clar că sistemul cărții albastre a UE din 2009 nu și-a atins potențialul de sistem al UE de atragere a cetățenilor talentați și cu înaltă calificare din țări terțe, prevăzut inițial12. Condițiile de admitere convenite în 2009 sunt excesiv de restrictive, directiva asigură un nivel redus de coerență și armonizare și, mai ales, mobilitatea în interiorul UE a posesorilor cărții albastre a UE este foarte limitată. În esență, nu există un singur sistem UE al cărții albastre, deoarece în paralel cu acesta există o varietate de programe naționale pentru lucrătorii cu înaltă calificare, ceea ce creează un cadru fragmentat, cu numeroase norme și proceduri aplicabile.

Acesta este motivul pentru care, deja cu peste doi ani în urmă, Comisia a prezentat o propunere – reforma Directivei privind cartea albastră a UE – de îmbunătățire a normelor privind atragerea migranților cu înaltă calificare. Obiectivul general este de a mări atractivitatea cărții albastre a UE, prin asigurarea unui sistem unic pentru întreaga UE cu condiții de admitere mai flexibile și prin îmbunătățirea și facilitarea procedurilor de admitere. Propunerea încurajează, în special, mobilitatea în interiorul UE prin facilitarea procedurilor pentru mobilitatea atât pe termen scurt (călătorii de afaceri scurte, de până la 90 de zile, între statele membre), cât și pe termen lung; reduce pragul salarial, prin crearea unui interval flexibil în care statele membre pot adapta acest prag la situațiile de pe piața forței lor de muncă și prevede condiții mai bune pentru proaspeții absolvenți și lucrătorii din țări terțe, în zonele cu deficit de forță de muncă. În plus, propunerea consolidează atât drepturile deținătorilor de cărți albastre (permițând accesul mai rapid la statutul de rezident pe termen lung, precum și accesul imediat și mai flexibil la piața forței de muncă), cât pe cele ale membrilor de familie ai acestora (asigurând faptul că aceștia pot însoți simultan posesorul cărții albastre a UE), ceea ce ar trebui să mărească atractivitatea UE ca destinație pentru angajații cu înaltă calificare, de care are nevoie economia noastră. În plus, conform noului sistem al cărții albastre, beneficiarii de protecție internațională care au calificare înaltă ar fi, de asemenea, în măsură să solicite o carte albastră.”

Din punct de vedere al impactului geopolitic al mobilității forței de muncă din România, acesta trebuie văzut dual , atât pentru statul român, dar și pentru statul de reședință al românilor în Uniunea Europeană. Acesta nu poate fi estimat cu acuratețe la momentul imediat, ci numai printr-o privire comprehensivă asupra unei perioade mai îndelungate de timp. Astfel, din punct de vedere temporal, impactul migrației forței de muncă de origine română asupra țării noastre este analizat în perioada 2007 (anul aderării României la Uniunea Europeană) și 2019 (cel mai recent an pentru care există statistici la momentul de față).

Din perspectiva analizei acestu capitol se constată că factorul globalizare a reprezentat un element important în creșterea mobilității forței de muncă română. Aceasta s-a întâmplat prin sporirea mobilității unor servicii, care a generat la rândul ei fluxuri migratorii accentuate, legale și ilegale (aceasta urmând a fi demonstrat pe parcursul lucrării), motivate de necesitatea economică a angajatului român. Tototdată, cele patru libertăți –libertatea de circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor au oferit cadrul de mișcare propice pentru fenomenului.

Conform modelului Push and Pull al Organizației Internaționale a Migrației (OIM) – ca model teoretic aplicat fenomenului, acesta se bazează pe cinci factori de atracție (economic, demografic, politic, socio-cultural) în statul de destinație (factorul Pull), care pot fi și factori interni, în statul de origine care-l determină pe individ să se îndrepte spre statul de destinație (factorul Push).

Astfel, aplicat pe speța din România, se poate observa că factorii, ”push factors” sau centrifugi, care îi determină pe români să părăsescă țara, sunt de regulă din rațiuni economice dar și educaționale, în funcție de perspectiva motivațională a fiecăruia. Printre cei mai importați factori centrifugi se numără nevoia românilor pentru îmbunătățirea nivelului de trai, asigurarea unui viitor mai bun copiilor, nevoia unor câștiguri economice net superioare celor din țară, lipsa perspectivelor profesionale după finalizarea studiilor, declinul sectoarelor industrie, comerț, sănătate, educație, cercetare.

În privința factorilor centripeți sau ”pull factors”, care atrag forța de muncă din România sunt reprezentați de atracția spațiului Uniunii Europene, pentru prosperitatea, stabilitatea economică și politică acestuia.

Procesul ͈push -pull", după Ravenstein, 1855.

Impactul economic al fenomenului asupra țării noastre este pozitiv dar și negativ. Din perspectiva avantajelor economice ale mobilității forței de muncă acestea sunt câștigurile în planul profesional al cetățenilor, care la rândul lor se reflectă în puterea de cumpărare a migrantului, transpuse în venituri substanțiale, care sunt ulterior repatriate în țară. Prin această repatriere a veniturilor se generează o creștere economică la nivelul României dar și la nivelul Uniunii, rezultând dezvoltarea capacității de investiții a românilor din afară, fapt ce la rândul său se va reflecta atât la nivelul țării, dar și al țării receptoare.

Din punct de vedere efectelor negative al acestui fenomen remarcăm, într-o primă aproximare, scăderea ratei ocupării forței de muncă din România, reducerea investițiilor la bugetul de stat, reducerea antamării unor credite bancare menite să impulsioneze sistemul bancar românesc, reducerea investițiilor în serviciile din România, scăderea populației tinere cu forță de muncă în contextul îmbătrânirii populației, reducerea natalității, reducerea unor nivele importante de specialiști pe piața internă și lipsa formării în domeniu a generațiilor tinere rămase în Românial, reducerea până la inexistență a muncitorilor în sectoarele construcții, electricitate, fapt ce a atras după sine închiderea școlior de maiștri și meserii.

Exodul creierelor sau fenomenul „brain drain” este un alt aspect negativ al efectelor mobilității forței de muncă din România, care adâncește rata forței de muncă națională extrem de bine calificată și impilcit domeniile de cercetare din diverse sectoare. În context, companiile multinaționale vor reprezenta un punct de atracție din ce în ce mai puternic pentru tinerii români, de unde și dezvoltarea negativă a acestui fenomen. Plecarea personalului medical din țară atrage după sine imlicații serioase la nivel de securitate națională în condițiile scăderii drastice a ratei natalității.

Un alt aspect relevant din punct de vedere al impactului mobilității forței de muncă din România este reprezentat de efectul abilităților, deprinderilor și meseriilor românilor asupra dezvoltării și inovării în regiunile lor de sosire. Acestea își vor pune amprenta asupra aspectului economic dar și cultural al statelor de reședință, caracterizat prin dezanvataj la nivel național și avantaje pentru statele din spațiul comunitar.

Un impact pozitiv a fost declanșat după aderarea României la Uniunea Europeană când au fost constatate tendințe de creștere a nivelului migrației legale în defavoarea celei ilegale. Urmare acestui eveniment predominantă a devenit migrația pentru muncă, în care relevenate au fost categoriile de vârstă tinere, la care s-au constat evoluții în plan comportamental și al dinamizării relațiilor de lucru.

În principiu atunci cand vorbim de mobilitatea forței de muncă, aceasta va fi permanent dependentă de politicile în materie ale statelor de destinație, mai ales în ceea ce privește serviciile sociale oferite. Acestea reprezintă un element cheie pentru atragerea forței de muncă din România. Astfel cu cât statele dețin politici flexibile și atractive în domeniu cu atât numărul cetățenilor români în cătare de un loc de muncă crește exponențial.

În context, extrem de important de analizat este și dinamica mobilității forței de muncă din România. Conform statisticilor se poate constata că aceasta se schimbă în permanență, în funcție de regiune. De regulă regiunile estice și sudice ale țării sunt cele mai semnificative din punct de vedere al plecării forței de muncă, deoarece aici nivelul de trai este scăzut, comparativ cu vestul țării care este puternic influențat economic statele europene devoltate – exemplu influența graniței dintre Ungaria și Timișoara.

O altă latură a mobilității forței de muncă din România, după un flux masiv din motive economice, este dată de un val puternic datorat reunificării familiilor. După plecarea părinților sau rudelor, tendințele sunt de reunificare în afara granițelor. Motivele sunt atât psihologice de oferire a unui confort sentimental cu privirea la aparteneța unei familii într-o societate străină dar și economic. Deseori membrii familiilor chemate sunt integrați la locurile acestora de muncă sau pregătiți în școli profesionale, cu scop de a se angaja și crește ulterior câștigurile financiare.

Migrația tinerilor a dobândit și ea o oarecare experiență de migrație anterioară, datorită studiilor, stagiilor sau voluntariatelor efectuate de aceștia în străinătate. Din această perspectivă România pierde enorm la capitolul formare de specialiști, know-how sau multiculturalism.

Într-un astfel de context, se impune urgența pentru executivul român de a găsii soluții în a recupera măcar o parte din generațiile tinere formate în spațiul comunitar. Aceasta prin intermediul Ministerului Educației și universităților de stat care trebuie să prevadă protocoale , legi și acorduri promovate la nivel Uniunii prin care să fie prevăzute clauze de întoarcere macar pe anumite perioade în țară a studenților formați.

Totodată, pe această speță a creșterii mobilității forței de muncă din România în Uniunea Europeană, se impune ca executivul să promoveze noi strategii pentru îmbunătățirea condițiilor pe piața forței de muncă și sporirea competitivității în mediul de afaceri național.

Aceasta deoarece, începerea unei afaceri nu reprezintă o garanție în păstrarea românilor în țară. În consecință se impune nevoia de a fi stabilită o politică de imigrație prin atragerea de muncitori calificați și totodată crearea de stimulente pentru reântoarcerea celor care sunt deja plecați.

Limitarea diferențelor de venit din țară față de cele din statele Uniunii Europene este o altă problemă ce trebuie soluționată, în vederea stopării creșterii plecării forței de muncă din România. Aceasta se poate reolva pe termen mediu și lung prin legislație flexibilă, transparentă și favorabilă agenților economici, reducerea economiei negre, atingerea unui nivel de afaceri competitiv și predictibil, mai puțin birocratic și corupt.

Reducerea decalajelor în materie de competitivitate pe piața forței de muncă de la nivelul Uniunii Europene prin ralierea la legislația comunitară în domeniu și oferirea unui nivel asemănător este o altă soluție la problemele în materie pe care România trebuie să le rezolve în timp util.

Nu în ultimul rănd, ca răspuns la consecințele creșterii ratei exodului forței de muncă din România, țara noastră trebuie să ia măsuri în privința acoperirii acelor segmente deficitare de calificare a forței de muncă prin forța de muncă de înaltă calitate, pentru aducerea echilibrului pe piața internă. Ca o concluzie la capitolul privind evoluția migrației din România în secolul XXI, se poate observa că, până în prezent, acest proces s-a dezvoltat foarte mult, având în vedere că la nivelul anului 2016, conform datelor Organizației Națiunilor Unite au fost înregistrați peste 3,4 milioane de români în afara țării.

În context este important de semnalat faptul că aceste statistici sunt relevante pentru mobilitatea legală. Din estimările neoficiale rezultă că alături de migranții români neânregistrați care locuiesc pe glob, suma totală poate ajunge să atingă aproape cât un sfert din populația din țară.

În perioada analizată, rezultă că strategiile folosite de români pentru a pleca din țară au fost diferite, acestea cunoscând diverse forme față de secolul XX. Exemplu în perioada comunistă, strategiile au vizat forme de plecare prin activități de vânzarea etnicilor sași și evrei aflați pe teritoriul României, în scopuri turistice și culturale, traversarea Dunării sau ascunderea în trenurile comerciale. După anii 1990 strategiile românilor folosite în deplasările din țară s-au schimbat, acestea au vizat tehnici privind achiziționarea de viză, cererea de azil politic, invitația, excursia, traversarea frauduloasă cu ajutorul unor "călăuze", împrumuturile de bani de la "cămătari", documente false, reîntregirea familiei.

Abia după anul 2002, perioadă cunoscută pentru eliminarea vizelor pentru intrarea în Spațiul Schengen, românii au abordat două strategii legale de a ieși de pe teritoriul național și anume contractul de muncă și libera circulație. Din perspectiva motivațiilor deținute de români în acest subiect, acestea au fost diferite, pornind de la cauze sociale, economice până la politice), în funcție deperioada derulată. Astfel rata cea mai ridicată în materie de emigrare a românilor a fost începând cu anii '90, din rațiuni economice.

În schimb, motivațiile acestora în perioada 2002- 2006 au fost influențate de facilitatea intrării pe piața de muncă a unor state din țări din Uniunea Europeană precum Italia și Spania, dar și din zvonurile care circulau la acea vreme potrivit cărora existau locuri de muncă mai bine plătite decât în România.

CAPITOLUL III

MUTAȚIILE GEOPOLITICE ȘI DINAMICILE GLOBALE ALE MIGRAȚIEI FORȚEI DE MUNCĂ ROMÂNE ASUPRA UNIUNII EUROPENE

3.1. Fundamente de natură teoretică: Teorii ale migrației

3.2. Schimbări de natură geopolitică în percepția forței de muncă române în cadrul Uniunii Europene

3.3. Exemple de bune practici și studii de caz. De la nivel unional la nivel global

3.4. Integrarea și evoluția forței de muncă române în cadrul Uniunii Europene

3.1. Fundamente de natură teoretică: Teorii ale migrației

Studierea fenomenului migrator trebuie să plece întotdeauna atât de la realitățile sociopolitice, de la paradigma culturală specifică unei epoci istorice, cât și de la psihologia comportamentului uman și psihologia grupurilor.

Modul în care, în decursul timpului, cercetătorii au înclinat către unul sau altul din aceste elemente s-a materializat în poziții teoretice și doctrinare diferite. O parte din aceste teorii le vom prezenta în continuare, precizând că deși acestea și-au propus să fie aplicabile „oriunde și oricând”, nicio teorie nu a reușit să stabilească descriptori general valabili în prezentarea și înțelegerea fenomenului migraționist. În clasificarea teoriilor migrației am optat pentru criteriul cel mai des utilizat de majoritatea cercetătorilor din acest domeniu și anume după perioada în care au fost formulate, astfel: teorii clasice, modelul „push-pull”, teorii neoclasice și teorii contemporane.

Teoriile clasice

Dintre teoriile clasice ale migrației, în cele ce urmează vom prezenta numai mercantilismul, școala clasică și marxismul. Teoria mercantilistă, apărută și dezvoltată între secolele XVI și XVIII pleca de la ideea destul de simplistă, dar adevarată în realitatea ei obiectivă, că bogăția unui stat se măsoară prin cantitatea de aur și metale prețioase pe care de deține în visterie. Acest lucru a favorizat exporturile în defavoarea importurilor și a stimulat emigrarea forței de muncă spre „colonii”, unde mâna de lucru trebuia să fie, în primul rând, ieftină. Școala economică clasică a fost fondată de către Adam Smith (1723-1790), care pentru o reală dezvoltare economică, pentru o piață liberă și pentru un schimb liber al produselor și serviciilor pe piață este nevoie de utilizarea cât mai eficientă a resursei umane. În acest sens a propus desființarea granițelor, tocmai pentru ca forța de muncă să fie folosită acolo unde este nevoie de ea și unde se pricepe cel mai bine să muncească.

Din perspectiva teoriilor clasice, marxismul, curent politico-economic, fondat de Karl Marx (1818-1883) s-a remarcat în domeniul migrației prin afirmarea că una din soluțiile în diminuarea crizelor de suparaproducție folosite de statele vest europene a fost aceea de a încuraja populația să emigreze în colonii.

Modelul "Push-Pull"

În ordine istorică, primul teoretician dedicat domeniului migrației și care a emis o teorie, un model explicativ strict pentru fenomenul migrației a fost geograful Ernst Georg Ravenstein (1834-1913), cel care a enunțat și primele legi ale migrației. Modelul propus de el se referă la alternața celor doi factori prezenți în orce tip de realție socială: respingerea și atracția („push-pull”).

Aceste respingeri sau atrageri sunt determinate de condiții nefavorabile (legi opresive, impozitare mare, climat instabil, mediul social neconvențional, comerțul cu sclavi, transportul și continuă să producă curente de migrație în țara de origine) și, respectiv, condiții favorabile (atractive) în țara de destinație. Condițiile economice avantajoase îi atrag pe oameni într-o parte sau alta a lumii.

„Creșterea migrației a fost determinată de mai mulți factori: dezvoltarea producției și comerțului, dar și datorită dezvoltării tehnologiei2 și căilor de comunicație (aeriene, feroviare) care leagă întreaga lume (migrantul poate parcurge un drum lung într-un timp scurt), acest lucru favorizând mișcările migratorii, motivul principal al migrației fiind îmbunătățirea condițiilor de viață.”

O mare parte din cercetătorii și specialiștii domeniului migrației/mobilității forței de muncă și-au însușit ideile lui Ravenstein. Cele șapte legi ale migrației enunțate de Ravenstein în 1885 sunt următoarele:

„1. Legea distanței – majoritatea migranților străbat distanțe scurte;

2. Legea absorbției urbane – orașele mai mari captează migranți;

3. Legea dispersiei – procesul de dispersie este invers proporțional cu procesul absorbției și prezintă caracteristici similare;

4. Legea flux-reflux – fiecare curent de migrație produce un contracurent compensator;

5. Legea rutei migrației – majoritatea migranților care se deplasează pe distanțe lungi se îndreaptă, în general, către marile centre comerciale sau industriale;

6. Legea profilului rural – locuitorii din mediul urban nu migrează așa mult ca locuitorii din mediul rural;

7. Legea feminității migrației – femeile migrează în număr mai mare decât bărbații.”

Pe același model de tip „push-pull” au mers și Stoufler (1940) și Lee (1966).

„Legea oportunităților

Samuel A. Stouffer (1900-1960), prin studiul său publicat în anul 1940, a elaborat Legea oportunităților sau Legea alocativă, (Stouffer, 1940), care spune că numărul persoanelor care parcurg o distanță este direct proporțional cu numărul oportunităților care survin de-a lungul distanței și invers proporțional cu oportunitățile care survin. Aceste oportunități intermediare pot convinge un migrant să se stabilească într-un loc pe traseu, renunțând să parcurgă destinația planificată inițial. Stouffer a susținut că volumul migrației a avut mai puțin de-a face cu distanța și totalul populației decât cu oportunitățile regăsite în fiecare loc de destinație.

Teoria migrației selective

Potrivit lui Everett Lee (1917-2007), fiecare loc are un set de factori pozitivi, negativi și neutri. Factorii pozitivi sunt circumstanțele care acționează pentru a menține oamenii în interiorul unei zone sau a atrage oameni din alte zone, factorii negativi resping migranții, iar factorii neutrii sunt cei la care migranții sunt indiferenți. De asemenea, Lee a elaborat diferite ipoteze referitoare la volumul migrației, caracteristicile migranților, fluxul și contra-fluxul migrației și a definit migrația ca fiind o schimbare permanentă sau semipermanentă a domiciliului (Lee, 1966, p.49). Indiferent cât timp, cât de ușor sau cât de greu, fiecare act de migrare implică o origine, o destinație și un set de obstacole care intervin. Lee a pus accentul pe factorii de împingere (circumstanțele nefavorabile) care pot fi asociați cu locul de origine și destinație, obstacolele întâmpinate și factorii personali (Lee, 1966, p.50).”

Teoriile neoclasice

În ceea ce privește teoriile neoclasice, acestea au analizat și documentat, din punct de vedere științific, fenomenul migrației la nivel internațional. Aceste teorii au identificat o serie de cauze, care determină fenomenul de migrație/mobilitate a forței de muncă, plecând de la psihologia personalității umane. În acest sens, cauzele de ordin economic („economia de tip dual: piața primară a forței de muncă și cea secundară”), precum și deciziile personale de la nivelul familiei sunt principalele elemente, care ar determina migrația. Reprezentanții teoriilor neoclasice, Gunnar Myrdal (1898-1987), Larry A. Sjaastad (1934 – 2012) sau André Gunder Frank (1929- 2005) au acordat o maximă importanță atât raportului dintre capitalul uman și cererea pieței forței de muncă, a cauzalității cumulative (migrația unei importante categorii profesionale determină migrația a altor categorii profesionale către aceeași piață a muncii), cât și a aspectelor macroeconomice, care „afirma că economia globală nu este egală pentru toate țările, deoarece țările sărace sunt subordonate țărilor bogate și le-au fost atribuite producția materiilor prime cu valoare adăugată scăzută, în timp ce deciziile cheie și beneficiile majore sunt realizate în țările bogate, cărora le-au fost atribuite producția industrială de valoare adăugată ridicată, prin urmare, există o exploatare de către țările bogate din punct de vedere economic asupra țărilor sărace din punct de vedere economic.”

Teorii contemporane ale migrației

Principalele teorii contemporane ale migrației (Teoria capitalului uman, Noua economie a migrației, Teoria capitalului social sau a rețelelor, Teoria instituțională, Teoria sintetică) argumentează migrația/mobilitatea forței de muncă, accentuând importanța fie „a rețelelor de support ”, fie a mișcării complexe automodificabile a fluxurilor migratorii sau a necesității caracterului interdisciplinar al migrației, fiind nevoie de studii și analize complexe complementare pentru a contura cât mai obiectiv fenomenul migraționist.

De altfel, toate aceste teorii amintite, în pofida pretențiilor de evaluare completă, exhaustivă a fenomenului migraționist, nu reușesc să fie aplicabile decât parțial, fiind necesar, în studierea migrației/mobilității forței de muncă aplicarea mai multor teorii explicative.

Pentru a vedere de ansamblu a principalelor teorii în domeniu am realizat tabeul următor în care am sintetizat prin ce anume se diferențiază aceste teorii între ele.

Tabel cu principalele teorii ale migrației

Concluzionând, putem afirma că și în prezent majoritatea studiilor și cercetărilor în domeniul migrației și mobilității forței de muncă se află încă în căutarea unor modele teoretice explicative capabile să evalueze adecvat și pertinent realitatea atât de complex și variată a fenomenului migraționist.

Reevaluarea permanentă a acestor modele teoretice din perspectiva fluxurilor migratorii contemporane este necesară și benefică în efortul de a surprinde complexitatea procesului, a caracterului său dinamic și a identificării factorilor economici, sociali, culturali sau politici determinanți la un moment dat și într-o anumită arie geopolitică.

În ultimă instanță aplicarea acetor teorii în cercetare, folosirea lor complementară ține de abilitățile cercetărului respectiv, de capacitatea lui de raportare obiectivă la un fenomen atât de dinamic și complex cum este cel al migrației/mobilității forței de muncă. Cercetarea noastră despre migrație/mobilitate într-o perioadă profund marcată de acest fenomen poate oferi perspective noi de interpretare a fenomenului și, în același timp, posibile soluții.

3.2. Schimbări de natură geopolitică în percepția forței de muncă române în cadrul Uniunii Europene

Mutațiile geopolitice și dinamicile globale ale migrației forței de muncă române asupra Uniunii Europene generează atât o serie de beneficii, în special economice, rezultate din fenomenul de emigrare, cât și, din nefericire, o serie de dificultăți în țara gazdă și, implicit, în țara de origine. Analiza unor transformări de natură geopolitică la nivel european ca urmare a liberalizării pieței forței de muncă trebuie să pornească tocmai de la analiza impactului acestei liberalizări a asupra relațiilor economice și sociale atât la nivel național, cât și la nivelul Europei.

Am amintit de faptul că fenomenul migrației, din punct de vedere juridic, se prezintă fie ca o migrație legală, fie ca ilegală (traficul de persoane). Astfel, deși tema lucrării lucrării noastre are ca obiect, în principal, migrația legală, având în vedere analiza implicațiilor de natură geopolitică, se impune cu necesitate și prezentarea unor aspecte care țin de migrația ilegală, care are efecte directe asupra relațiilor dintre statele membre ale Uniunii Europene și care impun măsuri de cooperare specifice.

În această scurtă analiză vom porni de la următoarele premise:

Există, în continuare, mari diferențe de natură economică și socială între țările membre ale Uniunii Europene;

În pofida politicilor comune de ocupare a forței de muncă, de creștere a numărului investițiilor (crearea de noi locuri de muncă, inclusiv printr-o serie de programe de finanțare – Fondurile structurale europene) și de calificare și perfecționare a forței de muncă, există mari diferențe privind nivelul de plată a forței de muncă între statele europene;

Recunoașterea, echivalarea și certificare studiilor la nivelul țărilor membre al Uniunii Europene a simplificat și accelerat procesul de migrație a forței de muncă printr-o mai mare mobilitate a acesteia, limitând, în același timp, nivelul migrației ilegale;

Există, în continuare, un exod al forței de muncă înalt calificată dispre țările mai puțin dezvoltate (Centru și Sudul Europei) către economiile mai dezvoltate din Vestul și Nordul Europei, ceea ce creează o serie de probleme în țările de origine ale migranțior.

În acest context, migrația ilegală a înregistrat un recul semnificativ, dar, cu toate acestea, efectele sale se resimt din ce în ce mai acut în relațiile directe dintre țările de origine ale traficanților și țările de destinație, influențând transformările geopolitice de la nivel european. Ceea ce vrem să subliniem este faptul că numărul din ce în ce mai mare de persoane traficate din România (inclusiv minore), modalitățile agresive în care traficanții de astfel de persoane s-au insinuat în subculturile țărilor „gazde” aduce nu numai prejudicii de imagine României, în sensul în care românii sunt asimilați de către europeni ca fiind „cerșetori, hoți și traficanți”, ci împiedică dezvoltarea unor relații normale, de pe poziții de egalitate între reprezentanții statului român și reprezentații statelor în care acționează aceste bande de traficanți.

Deși au fost create o serie de instrumente de cooperare în materie de justiție și afaceri interne a căror aplicabilitate este din ce în ce mai bună și eficientă, acestea nu pot împiedica percepția negativă în care, prin internediul mijloacelor de comunicare în masă, sunt percepuți românii ca urmare a infracțiunilor comise de unii migranți.

Mai mult decât atât, trebuie subliniat și faptul că românii care lucrează în țările europene, într-un procent de peste 70% practică munci necalificate, care nu cer studii superioare, iar aproape 50% din cei cu studii universitare plecați în străinătate au locuri de muncă ce nu cer specializare. Nu discutăm aici motivele pentru care aceștia acceptă acest lucru (salariile mai mici din țară, pregătirea slabă de la nivelul academic din România sau orice alt motiv de la caz la caz). Ceea ce este important este faptul că structurarea pieței muncii de la nivel european în prognozele de specialitate arată o creștere a cererii de forță de muncă.

De altfel, politica la nivel european în acest domeniu a fost strâns legată de politicile sociale, cu accent pe respectarea și îmbunătățirea condițiilor de muncă echitabile și a accesul neîngădit la protecție socială.

”O realizare principală de care sunt deosebit de mândră este Pilonul european al drepturilor sociale: o actualizare a setului nostru de reguli sociale pentru secolul XXI. Președinte Juncker a anunțat acest proiect în discursul său privind starea Uniunii din septembrie 2015. Toate statele membre ale UE, Parlamentul European și Comisia Europeană au susținut Pilonul în cadrul primului Summit Social în douăzeci de ani, care a fost organizat la Göteborg în noiembrie 2017. Pilonul formează în prezent fundalul pentru toate inițiativele noastre din domeniul ocupării forței de muncă și afacerilor sociale și va continua să îndeplinească acest rol în viitor. Acesta este busola noastră pentru abordarea noilor provocări sociale legate de viitorul pieței muncii și pentru crearea unei convergențe ascendente în Europa. Pentru a putea crea societăți moderne, incluzive, sustenabile și competitive în care economia dinamică este însoțită în continuare de progresul social. Pilonul european al drepturilor sociale este structurat în jurul a trei priorități: egalitatea de șanse în ceea ce privește educația, formarea și accesul la piața muncii, condițiile de muncă echitabile și accesul la protecție socială. Cele 20 de drepturi și principii pe care le afirmă acest pilon variază de la dreptul la un salariu minim în toate țările UE la dreptul la asistență medicală și de la principiile egalității de șanse și echilibrului dintre viața profesională și cea privată la dreptul la protecție socială.”

În acord cu Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă, dar și cu Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2014 – 2020, au fost stabilite obiectivele pentru politica de ocupare a forței de muncă în care principalul obiectiv îl reprezintă crearea de „ locuri de muncă mai multe și mai bune pentru toți cetățenii Uniunii.”

În prezent, Strategia europeană privind ocuparea forței de muncăt este parte integrantă din Strategia pentru creștere economică în Europa 2020, fiind implementată prin intermediul „semestrului European, un proces care promovează o strânsă cooperare și coordonare a politicilor în domeniu” între guvernele țărilor membre și instituțiile abilitate de la nivelul Uniunii Europene.

Dincolo de toate aceste documente oficiale, de la simple recomandări, instrumente de evaluare până la strategii și rapoarte oficiale cu impact major în politicile naționale, considerăm că lucrarea noastră trebuie să analizeze și să pună în evidență faptul că pe lângă migrația oficială, care oricum ridică o serie de probleme de natură economică, socială și politică atât în țările de origine, cât și în țările de destinație (pozitive și negative), mai există și o migrație ilegală sau clandestină, care ridică probleme suplimentare.

În legătură cu eforturile României de a-și dezvolta și consolida capacitățile de dezvoltare structurată a pieței de muncă interne, de a asigura un mediu competitiv propice atât societăților de stat, cât și celor private, de a crește calitatea și caracterul incluziv al sistemului de educație și formare și de a-și dezvolta capacitatea generală de inovare, factor esențial în recuperarea decalajului dintre întreprinderile interne și cele din țările Uniunii Europene, ceea ce ar duce la modificări esențiale atât pe piața muncii europene, cât și în ceea ce privește fenomenul migrației forței de muncă, în ultimii ani nu s-au înregistrat creșteri remarcabile.

Astfel, Programul național de reformă al României pentru 2019, care include un aviz al Consiliului privind Programul de convergență al României pentru 2019, prezintă o radiografie actualizată a modului în care țara noastră și-a îndeplinit o serie de măsuri asumate, măsuri cu impact direct asupra evoluției pieței forței de muncă și, implicit asupra migrației forței de muncă, și, totodată, o serie de recomandari privind stabilitatea economică, calitatea actului educativ, politica econoomică în materie de investiții și, nu în ultimul rând, procesul legislativ pentru o mai mare transparență și „previzibilitate a procesului decizional, inclusiv prin consultări adecvate cu părțile interesate, prin evaluări efective ale impactului și prin simplificarea procedurilor administrative.”

„RECOMANDĂ ca, în perioada 2019-2020, România să întreprindă acțiuni astfel încât:

( ) 2. Să protejeze stabilitatea financiară și soliditatea sectorului bancar. Să asigure sustenabilitatea sistemului public de pensii și viabilitatea pe termen lung a fondurilor de pensii din cadrul celui de al doilea pilon.

3. Să amelioreze calitatea și caracterul incluziv al educației, în special pentru romi și alte grupuri defavorizate. Să asigure îmbunătățirea competențelor, inclusiv a competențelor digitale, în special prin sporirea relevanței pe piața forței de muncă a educației și formării profesionale și a învățământului superior. Să sporească acoperirea și calitatea serviciilor sociale și să finalizeze reforma venitului minim de incluziune. Să îmbunătățească funcționarea dialogului social. Să asigure stabilirea salariului minim pe baza unor criterii obiective, compatibile cu crearea de locuri de muncă și cu competitivitatea. ( )

4. Să axeze politica economică în materie de investiții pe sectorul transporturilor, vizând în special sustenabilitatea acestuia, pe sectorul energetic cu emisii scăzute de dioxid de carbon și pe eficiența energetică, pe infrastructura de mediu și pe inovare, ținând seama de disparitățile regionale. Să îmbunătățească procesul de pregătire și stabilire a priorităților în ceea ce privește proiectele mari și să se accelereze punerea în aplicare a acestora. ( )

5. Să se asigure că inițiativele legislative nu subminează securitatea juridică, prin îmbunătățirea calității și a previzibilității procesului decizional, inclusiv prin consultări adecvate cu părțile interesate, prin evaluări efective ale impactului și prin simplificarea procedurilor administrative. Să consolideze guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat.”

Revenind la migrația clandestină și la impactul major al acesteia cu privire la schimbările de natură geopolitică în percepția forței de muncă române în cadrul Uniunii Europene, propunem ca metodă de lucru analiza documentelor oficiale din cadrul cooperării JAI, dar, în special, a documentelor și materialelor din presa scrisă și audio-vizuală atât din țară, cât și din principalele țări de destinație ale migrărării ilegale.

Fapte de natură penală sau care au intrat sub incidența legilor penale din țările europene unde românii lucrează au fost înregistrate nu numai la nivelul migrației clandestine, ci la nivelul migrației legale, iar ceea ce este mai grav, este faptul că de la intrarea României în Uniunea Europeană, cu excepția câtorva ani, percepția negativă cu privire la migranții români a continuat să crească constant.

Acest aspect poate fi privit din mai multe puncte de vedere. Ceea ce ne interesează pe noi este, mai puțin aspectul de legalitate sau cazuistica din punct de vedere penal, ci, ne interesează o analiză sociologică atât asupra migrației ilegale sau clandestine (volum, durată, țări de destinație etc.), cât și percepția asupra acestei migrații din dublă perspectivă: a populației din România și a populațiilor din țările de destinație. Analiza sociologică privind migrația ilegală sau clandestină este o problemă deosebit de complexă, cu implicații majore în dezvoltarea relațiilor internaționale și nu poate face obiectul de studiu/cercetare al lucrării noastre, limitându-ne la a face o serie de precizări și propuneri în ceea ce privește percepția la nivel intern și extern a acestui fenomen.

Analizând percepția asupara fenomenului migrației ilegale, din perspectiva românilor din țară acesta se resimte ca un fenomen, în principal, cu efecte negative. În categoria efectelor negative la nivel micro se evidențiază, în mare, cam aceleași probleme care sunt asociate și migrației legale, fiind, în principal legate de abandonul/neglijarea minorilor, ceea ce conduce la existența unui risc crescut de subdezvoltare a capacității de viață independentă a minorilor, a unui comportament dificil, agresiv și, nu în ultimul rând, a dezvoltării comportamentelor anomice sau delincvente.

„RECOMANDARE: Ca măsură de protecție pentru copiii care au fost luați în străinătate de părinți pentru a fi exploatați, profesioniștii în domeniul protecției copilului consideră că ar trebui dezvoltat un sistem de notificare între DGASPC și notariate: Cumva trebuie să facem o modalitate de a reacționa din partea notarilor. Să atragă atenția autorităților în caz că văd un caz suspect, să anunțe o autoritate, să se facă o cercetare a acelui caz, pentru că nu e suficient să vrei să-ți scoți copilul din țară să plătești onorariul atât timp cât urmează să-i faci un lucru rău acelui copil. Deci procura notarială, în prezent, în forma actuală, o considerăm o scăpare a sistemului și în felul acesta copiii intră într-un proces de migrație și de exploatare prin muncă și prin cerșit.”

La nivel macro, percepția efectelor negative ale migrației ilegale este considerată ca principala cauză a modului în care sunt priviți românii în țările membre ale Uniunii Europene și nu numai, astfel încât atât cei care merg și lucrează legal, cât și cei care se află pentru perioade scurte (vacanțe, training-uri, studiu sau detașari) sunt asociați cu cei care comit infracțiuni, fiind tratați de multe ori discriminator. La acest nivel românii se simt afectați în ceea ce privește respectul cu care consideră că ar trebui tratați atunci când ajung în contact cu cetățenii altor țări europene.

Apare astfel un clivaj considerabil între percepția despre sine și percepția celorlalți despre sine, fiind afectată nevoia primară de recunoaștere sau, cum o numea Platon, thymos.

În ultimii ani au fost luate mai multe măsuri la nivel european pentru prevenirea criminalității, abordându-se, inclusiv, modalitățile concrete de prevenire a victimizării minorilor prin rețelele de socializare.

„În perioada 11-12 iunie 2019, Poliția Română a organizat reuniunea Rețelei Europene de Prevenire a Criminalității (EUCPN). Evenimentul a avut loc în contextul deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene. Activitatea a reunit specialiști în prevenirea criminalității din statele Uniunii Europene și  Republica Moldova, precum și reprezentanți ai Comisiei Europeane și Europol. Principala temă abordată a fost prevenirea victimizării minorilor – online și offline, unul dintre domeniile prioritare ale Poliției Române. Minorii reprezintă o categorie de beneficiari cu un risc ridicat de vulnerabilitate, atât în viața virtuală, cât și în viața reală, indiferent de tipul de infracțiuni care i-ar putea viza. În acest context, este necesar ca activitățile de prevenire să se concentreze în mod constant asupra copiilor, în conformitate cu unele caracteristici ale acestui grup țintă. Alte subiecte abordate au vizat aspecte financiare și de resurse umane, precum și definirea conceptului de „crime prevention” la nivel european. Activitatea EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității) este reglementată de Decizia Consiliului 2009/902/JHA din 30 noiembrie 2009. Rețeaua are ca obiectiv dezvoltarea diferitelor aspecte ale prevenirii criminalității la nivelul Uniunii Europene, ținând cont de strategia Uniunii în acest domeniu, precum și sprijinirea activităților de prevenire a criminalității la nivel național și local.”

România, ca țară de emigrație și una din cele mai importane furnizoare de forță de muncă pentru piața europenă prezintă, din perspective unei analize geostrategice o serie de vulnerabilități pe care le vom trata în continuare.

Din perspectiva cercetării sociologice, o analiza a percepției, este în fond o analiză asupra reacțiilor subiective și a emoțiilor indivizilor la nivel de macrogrup, fiindcă reacțiile și percepțiile pe baza cărora se clădesc reacțiile la nivel de grup și/sau comunitate au o altă logică decât percepția la nivel individual psihologic. Modul insinuos, manipulator al imaginilor, „știrilor de dimineață”, propagarea informației „la cafea, la un ceai sau la o țigară” sunt moduri directe de formare (sau, mai bine zis de manipulare) a opiniei publice.

Dacă la acestea mai adăugam rețelele de socializare on-line sau pozițiile radicaliste și uneori extremist-naționaliste ale unor lideri politici cu interese concrete în alegerile parlamentare din țările lor sau ale unor jurnaliști, atunci tot acest melanj se transoformă într-o antiimagine a românilor și României. Bineînțeles, că acest lucru n-ar fi însă posibil dacă n-ar exista în mod real un comportament delincvent, criminal al unei părți din migranții români.

Chiar dacă, procentual și numeric, numărul migranților români, care comit înfracțiuni în țările de destinație este mic, modul în care faptele antisociale și delincvente comise de aceștia sunt prezentate „publicului” au un impact foarte mare asupra imaginii publice a migranților români și se datorează, în mare parte, și felului în care se implică reprezentanții oficiali ai României (ambasade, consultate, institute culturale etc.) în promovarea intereselor naționale în țările europene în care aceștia își desfășoară activitatea.

De exemplu, în Italia, din totalul de, aproximativ, 1.150.000 de români (date oficiale) doar 62.000 de infractori sunt români, ceea ce însemană un procent sub 0,3%, iar în Londra, deși numărul infracțiunilor comise de români este cel mai mare în raport cu alți migranți, totuși, raportat la numărul de migranți români din Londra de aproximativ 164.000 (la nivelul anului 2017) procentul de infractori români este sub 1% (1.574 de infracțiuni).

„Nu negăm că infracțiunile făcute de români în Italia sunt multe și foarte grave, însă, având în vedere și faptul că suntem minoritatea cea mai numeroasă din italia, procentajul de români infractori raportat la numărul total de deținuți din penitenciarele italiene este destul de mic, un raport din 2015, făcut de Associazione Antigone, arătându-ne că procentajul românilor din penitenciarele italiene era, la sfârșitul lui 2014, de numai 5.3% din totalul de peste 62.000 al deținuților din Italia. Iar din date mai recente se relatează că numărul ar fi în scădere tot mai mult, spre bucuria tuturor dar mai ales a noastră, a românilor.

Acum, dacă luăm în considerare că oficial, în Italia, în acest moment, suntem circa 1.150.000 de români iar 5,3% din 62.000 de deținuți înseamnă în jur de 3.200 de români infractori, ajungem la concluzia că procentajul românilor infractori din Italia raportat la totalul românilor prezenți aici este de mai puțin de 0,3%. Asta înseamnă că 99,7% din românii din Italia, conform statisticilor, sunt oameni cinstiți.”

sau, în Londra:

„Statisticile oficilale ale ratei criminalitatii pentru Anglia si Tara Galilor publicate de Ministerul Britanic al Justitiei indicau, in martie, 272 de cetateni romani in inchisorile locale, dintre care 248 erau barbati si 25 femei. Adica 2,41% dintre infractorii migranti si 0,32% din totalul populatiei condamnate la inchisoare in UK. Cei mai prezenti in inchisorile englezesti si galeze sunt jamaicanii (1.099), nigerienii (855), nord-irlandezii (620), polonezii (492), somalezii (447), chinezii (445) si vietnamezii (442).

Românii continuă să conducă detașat însă, pentru al cincilea an consecutiv, în topul infracțiunilor condamnate de instanțe din Londra în 2018, cu 1563 din 5766 comise de cetățenii celor 27 de state UE în capitala britanică. În 2017, fuseseră 1574 de condamnări pentru infracțiuni comise de cetățeni români în Londra, iar 2016 2208. Pe locul 2 se situează polonezii cu 1078 de infracțiuni în timp ce pe locul al treilea sunt irlandezii cu 584. Trebuie menționat însă că numărul românilor care locuiesc la Londra a fost estimat în anul încheiat la 30 iunie la 153000, în scădere față de 164000 cu un an înainte.”

Astfel, în ceea ce privește migrația ilegală/clandestină în țările din Uniunea Europeană, putem prezenta trei concluzii:

Cea mai mare parte a actelor criminale sunt comise de migranții români intrați pe teritoriul statelor respective în mod ilegal/clandestin.

Procentul infracțiunilor (și infractorilor) români este de sub 1% în raport cu marea masă a migranților români care lucrează pe teritoriul statelor din Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, percepția la nivelul opiniei publice din majoritatea țărilor de destinație ale migrației române, dar și la nivelul opiniei publice din România este că migranții români comit cele mai multe infracțiuni.

Analizând aceste lucruri și coroborând aceste percepții cu numărul mare de migranți români (Studiile OECD arată că numărul emigranților români din spațiul Europei Occidentale plasează România pe locul al cincilea în lume, raportat la numărul total al populației.) se impune ca în cercetarea noastră să venim și cu perspectiva migrației legale, a rolului și importanției acesteia pentru economiile țărilor de destinație, pentru piața europeană, în general, încercând să punem în evidență atât cauzele, cât, mai ales, efectele migrației atât pentru economia țărilor de destinație, cât și pentru economia țării noastre, decurgând de aici și o serie de efecte de natură socială și politică.

Strategia unei astfel de abordări va avea ca repere elementul economic, elementul social, elementul educațional, politic și al relațiilor diplomatice, internaționale, structurate pe două mari direcții: pe de o parte cauzele generale și particulare ale migrației și, pe de altă parte, efectele acestei migrații la nivelul Uniunii Europene și la nivelul țării noastre.

Cauzele migrației românilor

În analiza cauzelor fenomenului migraționist extrem de amplu în ultimile decenii, pentru o mai corectă abordare, dar și o mai obiectivă înțelegere a cauzelor, care au generat acest proces, vom prezenta atât cauzele generale interne și externe, cât și pe cele particulare, de asemenea, interne și externe.

A1 – Cauzele generale interne ale migrației românilor

Sintetizând, cauzele generale interne ale migrației sunt:

Economice (nivel de trai scăzut în comparație cu nivelul din țările de destinație; România se află pe locul doi în Uniunea Europeană cu cel mai mare grad al riscului de sărăcie și excluziune socială în 2017; peste o treime din populația țării, arată datele publicate de Eurostat, oficiul de statistică al Uniunii Europene; datele Eurostat arată că în 2017, mai mult de o treime din populație era expusă riscului sărăciei sau excluziunii sociale în trei state membre: Bulgaria – 38,9%, România – 35,7% și Grecia – 34,8%)

„Stimulată de măsuri fiscal și salariale, de îmbunătățirea poziției financiare a populației și a companiilor, dar și de reducerea costurilor de finanțare, cererea internă a reprezentat în anul 2015 motorul creșterii economice, dinamica PIB real (3,8%) fiind cea mai înaltă din perioada postcriză. Evoluția a fost atenuată însă de adâncirea contribuției negative a exportului net, asupra căruia s-au repercutat nu doar efectele încetinirii activității economice la nivel global, potențate de gradul sporit de integrare a economiei în rețelele internaționale de valoare adăugată, ci și competitivitatea limitată a producătorilor locali.”

Sociale (Deși a fost elaborată Strategia Națională privind incluziunea sociala si reducerea saraciei pentru perioada 2015-2020 și au fost elaborate o serie de legi în domeniu, inclusiv Legea asistenței sociale nr 292/2011, acestea nu conduc în mod automat la rezolvarea problemelor de natură socială. „În realitate, Legea preia însă propuneri nestructurate, haotice, luate adesea sub presiunea urgențelor, mereu schimbate și reformulate de la o zi la alta, compromițând ideea unui proiect viabil de stabilitate a sistemului de asistență socială pe timp de criză. Fragilitatea măsurilor de reformă propuse de noua Lege nu va putea asigura obiectivul major al sistemului de asistență socială: reducerea gradului de sărăcire severă și de excluziune socială. Așa se explică reacția negativă dură a populației la măsurile de austeritate și scăderea dramatică a încrederii în decidenții politici. În România, după 20 de ani, sistemul de asistență socială se află într-un impas, cu risc ridicat de a-și pierde propria identitate și de a se depărta tot mai mult de standardele UE. De aceea, o mai bună focalizare, adaptare a prestațiilor și serviciilor sociale la nevoile concrete ale persoanelor marginalizate, pe perioade lungi de timp, care să asigure refacerea capacităților lor normale de integrare socială, apare ca o cerință de bază a politicilor sociale de protecție și de asistență socială, în noul context european.”, în același timp, datele oficiale ne arată adevărata dimensiune a alocărilor financiare în România pentru domeniul social.

„Procentul din PIB alocat cheltuielilor pentru protecție socială variază în UE de la mai puțin de 10% în Irlanda (9,9%) la peste un sfert în Finlanda (25,6%). Opt state membre – Finlanda, Franța, Danemarca, Austria, Italia, Suedia, Grecia și Belgia – au alocat cel puțin 20% din PIB cheltuielilor pentru protecție socială, în timp ce Irlanda, Lituania, România, Letonia, Malta, Cehia și Bulgaria au cheltuit fiecare sub 13% din PIB pentru acest sector. La nivelul UE, procentul alocat cheltuielilor pentru protecție socială reprezintă echivalentul a 19,1% din PIB, în 2016.”

În ceea ce privește educația și cercetarea subliniem faptul că investițiile în educație sunt de 3,1% din PIB fața de 4,9%, cât este media europeană; părăsirea școlară timpurie este de 18,5%, față de 10,7 – media europeană; ponderea studenților cu studii superioare (vârsta 30-34 de ani) este de 25,6%, față de 39,1, cât este media europeană, iar participarea adulților la procesul de învățare continuă este de 1,2%, față de 10,8% cât este media europeană. Nicio universitate din România nu se află în topul celor mai bune 100 de universități din lume, sau în top 500, fiind numai cinci universități în top 1000 de univesități; „Nivelul de performanță al sectorului cercetare-dezvoltare din România se situează pe ultimul loc în regiune (și în Uniunea Europeană), din punctul de vedere al multor indicatori. O explicație imediată este legată de nivelul finanțării acestui sector și, în același timp, de ponderea cercetătorilor angajați cu normă întreagă în sectoarele de perfomanță”.

Obiectivele naționale cuprinse în Strategia României pentru sectorul Cercetare, Dezvoltare și Inovare (CDI) (2014-2020) cuprind creșterea competitivității economiei românești prin inovare, creșterea contribuției românești la progresul cunoașterii de frontieră și creșterea rolului științei în societate. În pofida asumării acestor obiective, nivelul cheltuielilor publice pentru cercetare și dezvoltare este cel mai redus din regiune, așa cum se poate vedea din graficul de mai jos.

Datele arată că, în 2015, România a alocat doar 0,49% din PIB pentru sectorul Cercetare, Dezvoltare și Inovare, adică de două ori mai puțin decât Bulgaria și Polonia și de aproape trei ori mai puțin decât Ungaria. Față de media europeană (2,03% în 2015), investițiile României în sectorul CDI sunt de patru ori mai scăzute, aceeași diferență fiind și față de ținta stabilită pe plan național de 2% pentru 2020. În perioada 2011-2015, nivelul cheltuielilor publice naționale pentru cercetare-dezvoltare a scăzut ușor, revenindu-se ulterior la valoarea din 2011, spre deosebire de Bulgaria, care aproape că și-a dublat investițiile în aceeași perioadă și se apropie de ținta stabilită pentru 2020 de 1,5%. Valoarea scăzută a cheltuielilor publice pentru acest domeniu indică o slabă preocupare pentru perspectivele de viitor ale țării, pentru competitivitate și inovare. Îngrijorarea devine mai accentuată dacă ne raportăm la investițiile scăzute sau, uneori, inexistente, ale mediului privat din România în sectorul de cercetare. În condițiile în care sectorul CDI poate fi un vector esențial al dezvoltării unei societăți moderne, prin contribuțiile pe care le poate avea la creșterea eficienției economice, a bunăstării materiale și a calității vieții, ar trebui meditat la găsirea rapidă a unor soluții de creștere a investițiilor în acest sector.

Politice – stabilitate politică și legislativă („Sunt adoptate în continuare modificări legislative importante și uneori complexe fără o consultare adecvată a părților interesate și, adesea, fără efectuarea unei evaluări a impactului. Prin urmare, de multe ori, sunt necesare modificări legislative suplimentare pentru a corecta efectele neintenționate ale ordonanțelor de urgență adoptate foarte rapid. Declarațiile publice contradictorii cu privire la viitorul reformelor importante contribuie, de asemenea, la climatul general de imprevizibilitate a elaborării politicilor, afectând mediul de afaceri.” Totodată, la nivel politic se înregistrează, în continuare, o slabă preocupare de dezvoltare a culturii politice atât la nivelul reprezentanților partidelor politice, cât și la nivel de mase. Toate aceste lucruri au indus și induc, în continuare, o stare de insatisfacție și insecuritate a cetățenilor, care aleg să părăsească țara și să nu mai fie parte la toate aceste jocuri politice fără orizont și fără un scop bine determinat.

Demografice – „Îngustarea populației active în raport cu populația inactivă prin pensionările anticipate și reducerea sporului natural are implicații majore asupra sustenabilității sistemului de pensii și asigurari de sănatate. Aceasta evoluție se datorează însă scăderii ratei natalității ceea ce a generat o evoluție negativă a ratei de dependență a copiilor. În cazul vârstnicilor, rata de dependență s-a accentuat ușor. Odată cu ieșirea din activitate a generațiilor mari, născute în perioada creșterii demografice generate de decretul 770 privind interzicerea avorturilor, creșterea ratei de dependență a vârstinicilor se va accelera. Astfel, conform unor analize, este de aștepat ca în 2050 la fiecare 100 de persoane adulte să revină între 50 și 54 de vârstnici, dublu față de situația prezentă.” Aceste tendințe demografice vor fi accentuate de migrația românilor, dar reprezintă, în același timp, și o cauză a migrării prin simplul fapt că acest raport dintre forța de muncă activă și pensionari implică un salariu mai mic pe economie și, în același timp, imposibilitaea economică reală de a crește într-un ritm mai accentuat a nivelului de salarizare.

A2 – Cauzele generale externe ale migrației românilor

În ceea ce privește natura cauzelor externe care favorizează migrația românilor, în principal, în țări din Uniunea Europeană am putea enumera, în primul rând, cauzele economice, care vizează pe de o parte nivelul de salarizare, iar, pe de altă parte, nivelul de dezvotare glabală economico-socială și culturală. Atunci când vorbim de democrațiile din Vest ca democrații consolidate nu ne referim numai la stabilitatea și fiabilitatea regimurilor politice, ci avem în vedere paradigma socioculturală în care se desfășoară relațiie sociale dintre membrii comunității respective. În același timp, atractivitatea țărilor dezvoltate din Uniunea Europeană este dată și de nivelul sistemului educațional și de cercetare, fiindcă, așa cum observăm, în ultimii zece ani, pe lângă migrația forței de muncă, asistăm și la un exod al tinerilor care aleg să studieze în afara țării, tineri care revin în România numai într-un procent de sub 20%. Dar, toate acestea au fost favorizate și accelerate de liberalizarea pieței forței de muncă și de libera circulație a persoanelor.

„Accesul la locurile de muncă dintr-un stat membru reprezintă un aspect fundamental al liberei circulații a persoanelor în cadrul Uniunii Europene. Această libertate include dreptul persoanei de a se deplasa într-un alt stat membru pentru a-și căuta un loc de muncã sau pentru a lucra acolo, fie ca lucrător independent, fie ca angajat. Din punct de vedere politico-economic, libera circulație a persoanelor urmărește crearea unei piețe comune a forței de muncă și promovarea unei cetățenii ai Uniunii Europene, prin eliminarea barierelor în acest domeniu. ( ) Dreptul la libera circulație a lucrătorilor este completat și susținut de un sistem de coordonare a sistemelor de securitate socială și un sistem de recunoaștere reciprocă a diplomelor. O mobilitate ridicată determină creșterea oportunităților lucrătorilor de a gãsi un loc de muncă și ale angajatorilor de a găsi persoane cu un nivel corespunzător al aptitudinilor, impulsionându-se astfel ocuparea forței de muncă și creșterea economică. În cadrul comunitar, libera circulație a lucrătorilor are ca scop principal deschiderea pieței europene a forței de muncă tuturor lucrătorilor din UE.”

Ceea ce aleg, în ultimă instanță, românii atunci când decid să părăsească țara în căutarea unui loc de muncă sunt, în ordinea importanței precizate de respondenții interviului/ chestionarului, următoarele: nivelul de salarizare, sistem de educație performant, cultură și limbă asemănătoare României, stabilitate socială, nivel de infracționalitate scăzut.

În ceea ce privește cauzele generale de natură internă care i-au determinat să plece în afara granițelor, să caute un loc de muncă sunt, pe baza aceluiași chestionar, următoarele: risc ridicat de sărăcie, inconstanța și inconsistența măsurilor de protecție socială, lipsa de încredere în instituțiile statului, lipsa de încredere în partidele politice și politicieni.

B1 Cauzele particulare interne ale migrației românilor

Principalele cauze particulare de natură internă – înțelegând prin cauze particulare acele cauze care au determinat, în mod oarecum individual și subiectiv, plecarea din țară a unora dintre migranți – sunt prezentate în continuare.

Tot din analiza răspunsurilor oferite de respondenții am identificat o serie de cauze subiective, care au determinat și determină, în continuare, migrația românilor, în principal, în țările Uniunii Europene. Într-o ordine impusă de frecvența răspunsurilor, aceste cauze ar fi următoarele:

Situație financiară precară; nevoia de a-și construi pentru sine și pentru familia sa în România;

Lipsa locurilor de muncă în domeniul său de activitate;

Câștiguri salariale mai mari în țările Uniunii Europene, care să-i permită trimiterea, periodică, a unor sume de bani pentru întreținerea familiei;

Instabilitatea politică și economică din țară;

Lipsa de încredere în justiția din România, dar și în alte instituții și structuri guvernamentale sau locale.

Aceste explicații ale unora dintre migranți, ne arată faptul că, în pofida unor situații particulare, subiective ale celor care își caută un loc de muncă în afara țării, ele pot fi sintetizate în câteva cauze majore.

În ceea ce privește calitatea infrastructurii din România, atâta timp cât aceasta nu poate fi identificată ca o cauză a emigrării românilor, nu poate fi acceptată nici ca o soluție a revenrii în țară a celor plecați, decât într-un mod indirect, în sensul ca demararea unui proces de amploare de construcție a infrastructurii ar conduce la un număr mai mare de locuri de muncă, la mai multe taxe colectate la bugetul de stat și, cel puțin teoretic, la creșterea nivelului de trai în România.

B2 Cauzele particulare externe ale migrației românilor

Cu privire la cauzele particulare externe ale emigrării românilor, acestea, de cele mai multe ori, sunt legate de prezența în țările respective a unor membrii ai familiei, prieteni sau cunoscuți, dar există și alte cauze, care au determinat plecarea din țară, într-un număr atât de mare, a românilor. Astfel, aceste cauze, le-am putea sintetiza, după cum urmează:

Prezența și experiența de muncă în anumite țări din Europa a unor comunități de români, ceea ce a dat curaj și încredere și altor români din țară să-i urmeze;

Existența unor relații directe cu anumiți cetățeni străini, reprezentanți ai unor companii străine, care i-au convins să meargă să lucreze în afara granițelor României;

Campaniile de recrutare de forță de muncă din România organizate de societăți de HR (Human Resources), focusate, în general, pe cei cu pregătire superioară.

Toate acestea, reprezintă principalele cauze ale migrației românilor din ultimii 30 de ani, dar, așa cum precizam la începutul acestui capitol, migrația, din perspectivă geopolitică, are nu numai efecte negative pentru țările de origine, ci și o serie de efecte pozitive pentru acestea.

Aceste efecte pozitive ale migrației forței de muncă sunt legate atât de aspectele sectoriale economico-financiare, cât și de cele mai largi ale redimensionării, pe principii democratice, a paradigmei socio-culturale.

Efectele pozitive, din perspectivă geopolitică, ale fenomenului migraționist

„Principalele canale prin care migrația exercită un impact favorabil asupra dezvoltãrii statelor de origine sunt remisiile și repatrierea know-how-ului acumulat de lucrătorii migranți în țările gazdă. Creșterea volumului migrației va determina și creșterea remisiilor (sumele repatriate în țara de origine de emigranți). Implicațiile deosebit de favorabile ale acestora asupra dezvoltãrii rezultă din faptul că, așa cum arătau rapoartele Băncii Mondiale, remisiile constituie cea mai stabilã sursă de valutã pentru țările sărace, care reprezintă principala lor destinație. Statul de origine poate avea avantaje financiar-fiscale, dar și sociale, datoritã veniturilor obținute de cetățenii proprii care desfășoară activități într-un (alt) stat membru. Sumele de bani trimise în țară de către lucrătorii migranți consolideazã baza de impozitare a veniturilor, determinând creșterea veniturilor bugetului de stat. Rata șomajului poate fi diminuatã ca urmare a posibilității cetățenilor de a-și găsi un loc de muncã pe teritoriul unui (alt) stat membru. Libera circulație a persoanelor presupune dreptul de a-și alege liber reședința și ocupația. Astfel, dacă o persoanã nu-și găsește un loc de muncă în țara de origine, se poate deplasa și stabili acolo unde a primit o ofertã convenabilã. În acest mod, scade presiunea asupra bugetului de asigurări de șomaj și asupra sistemului de asistențã socială din statul de origine.

De asemenea, lucrătorul migrant care revine în țara de origine poate beneficia de experiența dobândită în străinãtate, sporindu-și șansele de angajare sau putând deveni angajator pentru alte persoane, contribuind și în acest fel la reducerea șomajului. Experiența dobândită în străinătate asigură și un nivel sporit de flexibilitate al forței de muncă. Aptitudinile suplimentare obținute în străinãtate vor facilita angajarea lucrătorului migrant la întoarcerea în țara de origine. Migrația determină apariția, mai ales în statele care constituie principale destinații ale fluxurilor migratorii, a unor comunități ale imigranților. Prezența acestora este beneficã din perspectiva facilitării schimburilor economice și culturale, a susținerii intereselor naționale în cadrul comunitar și a promovării, într-o anumită măsurã, a identității naționale.”

La aceste efecte pozitive, mai putem adăuga următoarele:

Creșterea nivelului culturii civice și politice ale migranților și influențarea în mod pozitiv a celor din țară;

Exercitarea unei presiuni raționale și necesare asupra decidenților politici și instituționali cu privire la o serie de politici fiscale, sociale și culturale;

Prin comporatamentul, cunoștințele și aptitudinile lor, cetățenii români care lucrează în alte state ale Uniunii Europene pot determina o serie de companii străine sau investitori să facă investiții în România.

Efectele negative, din perspectivă geopolitică, ale fenomenului migraționist

Efectele pozitive pe care le-am prezentat trebuie privite și analizate cu moderație, deoarece există și efecte negative, care, mai ales din perspectivă demografică, induc o serie de fenomene, care pot limita sau stopa evoluția de ansamblu a țărilor de origine, în cazul de față, al României.

„Emigrarea poate avea, de asemenea, și efecte de ordin social asupra familiilor lucrătorilor migranți. Părăsirea familiilor, chiar și pentru o perioadă determinată de timp, în vederea desfășurării de activități lucrative în străinătate poate avea efecte negative asupra educației copiilor sau asupra evoluției viitoare a familiei. La nivelul Uniunii Europene, se dezbate și se caută soluții cu privire la problema migrației creierelor, care însoțește fenomenul migrației în anumite țări sau în anumite perioade. Persoanele educate au o înclinație mai mare pentru migrație atunci când șansele de câștig care corespund aspirațiilor lor sunt mici în țara de origine. ( ) Pentru țările de origine, plecarea specialiștilor poate avea ca efect reducerea dezvoltării tehnologice, a creșterii economice, scăderea veniturilor și a ocupării în anumite sectoare. Dar, acest fenomen prezintă și o serie de avantaje, mai ales de ordin financiar, în special pentru țările de destinație. ( )

În discuția despre migrația creierelor au fost aduse și argumente care arată unele dezavantaje ale țărilor de destinație. Pe termen lung, poate fi observată neglijarea propriilor sisteme educaționale. Dacă cererea de specialiști poate fi suplinitã cu ușurință din străinătate, structura care furnizează calificări autohtone devine necorespunzãtoare și începe să se înrăutățească. Cheltuielile colective cu educația scad, fapt care are un impact negativ asupra procesului de inovație și de adoptare de noi tehnologii. ( ) În procesul de atragere a forței de muncă înalt calificate din statele terțe, Uniunea Europeanã va trebui să identifice și pârghiile prin care să limiteze efectele negative produse de exodul creierelor asupra dezvoltării statelor de origine.”

Dar, dincolo de aceste analize, mai mult sau mai puțin punctuale sau sectoriale, efectele negative majore în legătură directă cu migrația forței de muncă ce se resimt în țările de origine le putem sistematiza astfel:

Părăsirea copiilor minori și a familiei cu implicații negative directe asupra educației copiilor și a realațiilor familiale;

Lipsa forței de muncă înalt calificată și nu numai, care generează, pe fondul sporului negativ demografic, un efort suplimentar din partea statului pentru a susține sistemul de pensii, limitarea dezvoltării anumitor ramuri economice, precum și neglijarea sistemului de educație;

„Distorsiuni salariale și segmentarea forței de muncă, concomitent cu utilizarea imigranților cu scopul de a suplini lipsa forței de muncă locale.

Migrația externă a României va fi influențată în perioada următoare de cât de ridicată și sustenabilă va fi rata de creștere economică, de măsura în care această creștere va ridica în mod semnificativ nivelul de trai și bineînțeles de politicile de imigrare ale țărilor occidentale. În conformitate cu scenariile existente, după o destabilizare severă cauzată de criza economică, în România primele semne de recuperare sunt încă incerte. ( ) Fenomenul migrației este influențat, în primul rând, de evoluția economică a României.”

3.3. Exemple de bune practici și studii de caz. De la nivel unional la nivel global

Înainte de a prezenta studiile de caz și principalele aspecte ale vieții migranților români în țările gazde sau de destinație vom încerca să estimăm cat mai fidel care ar fi numărul românilor din diasporă.

Astfel, conform „Strategiei Naționale pentru Românii de Pretutindeni, elaborată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) pentru perioada 2017–2020, numărul românilor din Diaspora se situa, conform estimărilor publicate în 2016, între 3,5 și 4 milioane de cetățeni români stabiliți în străinătate. Dintre aceștia, mai bine de 2,8 milioane trăiesc într-o altă țară membră a Uniunii Europene”. Datele oficiale și mai puțin oficiale dau cifre destul de diferite, dar, cu toate acestea, ne putem da seama, în primul rând, de faptul că emigrația românilor în ultimii 30 de ani reprezintă un fenomen în sine, ceea ce implică, așa cum am văzut, o serie de efecte la nivel macro din punct de vedere demografic, economic, social și politic.

Indiferent de minoritățile naționale etnice și culturale din România care trăiesc în Ucraina, în Ungaria, în Serbia, în Bulgaria, în Moldova, al căror număr se apreciază a fi între 2 și 3 milioane, se estimează că emigranții români reprezentau, în 2012, cel puțin o cincime din populația României, din cele 21,7 milioane de persoane, aproximativ 2,3 milioane erau stabilite în Uniunea Europeană, 500.000 în Statele Unite, 200.000 în Israel și 90.000 în Canada. La originea acestor plecări, se află condițiile economice și de muncă nesatisfăcătoare, agravate și mai mult de procesul de îmbătrânire a populației, al cărei număr, conform previziunilor demografilor, s-a redus cu aproximativ 4 milioane, în ultimii 50 de ani.

Majoritatea românilor care au emigrat declară că sunt prea obișnuiți cu modul de viață occidental pentru a-și imagina că într-o zi se vor întoarce în țara lor de origine. Și chiar dacă ar pleca din țara gazdă, ei nu au în vedere România, ci mai degrabă alte țări, cum ar fi țările scandinave sau Germania.

În prezent, „autoritățile susțin că circa 5 milioane de români au emigrat temporar sau definitiv, în realitate, numărul celor care au plecat în străinătate este mult mai mare. Cezar Caleap, director executiv al Asociației Internaționale a Întreprinderilor Creative din Belgia (AIICB), a anunțat că aproximativ 7 milioane de români au părăsit țara. Dintre aceștia, nu cred că se vor mai întoarce 10% în România, a spus Caleap, în cadrul seminarului Bruxelles și calea spre succes“.

O serie de organisme europene și rapoartele ale acestora au făcut, în ultmul deceniu, mai multe estimări legate de migrația românilor, realizând chiar și câteva studii în acest sens, ceea ce denotă că fenomenul migrației românilor este unul cu impact semnificativ atât asupra pieței forței de muncă europene, cât și asupra relațiilor socio-economice de la nivelul Uniunii Europene.

„Raportul OECD compară două perioade de migrație a românilor. Primul val, din 2001 și 2002 (premergător ridicării vizelor) și cel de-al doilea, care a avut loc între 2015 și 2016. În intervalul cuprins între cele două perioade comparate, numărul emigranților români a crescut cu 2,3 milioane, de la 1,1 milioane, la 3,4 milioane. În 2015–2016, cel puțin 17% din totalul populației născute în România trăia în țările membre OECD. Același studiu OECD mai arată că aproape un sfert dintre românii care trăiesc în țară și-au exprimat dorința de a emigra permanent, dacă s-ar ivi ocazia să se mute în alt stat. De asemenea, jumătate dintre tinerii cu vârste între 15-24 de ani au arătat pe parcursul cercetării că intenționează să părăsească țara.”

Alte date statistice pun în evidență afluxul mare de migranți români în perioada 2008-2013, în prima perioada de după intrarea României în Uniunea Europeană. Astfel, conform datelor Eurostat „între 2008 și 2013, numărul românilor a crescut de cinci ori în Danemarca, de trei ori în Belgia, s-a dublat în Suedia,în Germania, în Austria, în Olanda, în Portugalia, în Finlanda, rămânând la aceași valoare sau ușor mai mare în cele două țări principale de destinație, Italia (+49,3%) și Spania (+4,7%), acolo unde valoarea cea mai ridicată s-a înregistrat în 2012.”

Aceste date au fost completate și analizate de alte studii și cercetări, care au identificat principalele țări de destinație ale migranților români, precum și identificarea motivelor care au stat la baza alegerii unor țări de destinație în raport cu alte țări europene. (de exemplu: similitudini culturale și religioase)

„Din studiul datelor, se observă că două state membre ale Uniunii Europene, țări mediteraneene, sunt de departe principalele țări gazdă pentru români, Italia și Spania, urmată cu un decalaj considerabil de Germania, Marea Britanie și Franța. Românii prezenți în Italia provin, în mare parte, din satele din zona Moldovei, aceștia începând cu o migrație internă semnificativă, datorită urbanizării masive, ajungând apoi la migrația în afara țării. Pentru migranții români, alegerea Italiei și a altor țări mediteraneene pare să fi fost influențată și de răspândirea religiei catolice în această regiune a României. Românii stabiliți în Germania însă provin, în principal, din zone din vestul țării (Banat, Transilvania). În 2017, numărul românilor stabiliți în Germania a fost mai mare decât cel al sirienilor.

Un număr semnificativ de imigranți români prezenți în Italia provin din zona Timișului, unde companiile italiene au efectuat o relocare masivă, fără ca apariția de noi locuri de muncă să determine stoparea emigrării. Aici, se impune menționat faptul că, urmărind teoria sistemului mondial a profesorului Douglas Massey, de la Universitatea Princeton din SUA, raportul invers proporțional dintre fluxurile de lucrători și investițiile directe a fost analizat pe larg de sociologii italieni Ferruccio Gambino și Devi Sacchetto, care au folosit metafora de arhipelag productiv pentru a indica acele zonele discontinue,unde se pot realiza primele elemente ale unui sistem organizațional, care, de la începutul anilor ’90, a promovat migrația, antreprenoriatul și producția de bunuri, conducând la o combinație de rezultate pozitive între Italia și România.”

Dacă motivația principală a românilor care au emigrat a fost inițial de a câștiga mai bine pentru a-și putea întreține familiile rămase în țară, urmând să revină în țară după ce câștigă o anumită sumă de bani, în ultimii zece ani asistăm la fenomenul întregirii familiilor dar nu în țara de origine, ci în țara de destinație.

Analizând transferurile de bani înspre România observăm o diminuare a acestora, care nu este cauzată de creșterea costurilor din țările de destinație, ci, una din cauze, este că au plecat din țară și soția/soțul și coppiii migranților. Acest lucru este un indicator al faptului că, așa cum o arată și studiile și cercetările realizate, peste 90% din emigranții români nu mai intenționează să revină în România. Prezentăm, în continuare, câteva date cu privire la volumul transferurilor bănești dinspre Europa înspre România.

Fondurile transferate în România, esențiale pentru subzistența membrilor familiilor rămase în țară, nu s-au epuizat, chiar și în anii cei mai dificili din punct de vedere economic, acestea fiind alimentate de economiile angajaților și ale antreprenorilor care, de obicei, dispun de resurse mai consistente. Conform estimărilor Băncii Mondiale, lucrătorii români au trimis în țară peste 3,6 miliarde de dolari americani.

Valoarea acestor transferuri a scăzut din cauza dificultăților economice, dar și din cauza faptului că procesul de integrare în țara de reședință a devenit mai costisitor: cumpărarea unei locuințe, educația copiilor etc. Cu toate acestea, trebuie reamintit faptul că valoarea reală a transferurilor este mai mare decât cea înregistrată de tranzacțiile bancare, întrucât mulți români preferă să aducă banii personal, nu prin transfer bancar, în momentul revenirii lor în țară.

Un caz interesant de analizat este imigrația din Italia și din Spania, Italia fiind, așa după cum am menționat anterior, statul membru al Uniunii Europene cu cel mai mare număr de români, un caz suficient de emblematic pentru ca interesul său să depășească frontierele naționale până în punctul în care unii analișiti au încercat să compare această situație cu cea a mexicanilor din Statele Unite.

Pentru o mai bună înțelegere a fenomenului supus analizei, vom prezenta câteva studii de caz cu principale țări de destinație ale migranților români și evoluția/integrarea acestora în comunitățile locale

Studiu de caz: Italia

Numărul de români prezenți în Italia a crescut progresiv, în 1990 era de numai 8.000, în 1999, de 50.000, și în 2002, anul unui amplu proces de regularizare a imigranților, de 240.000, depășind numărul imigranților marocani și albanezi.

Abrogarea, în ianuarie 2002, a obligației de a deține o viză de ședere pentru perioade mai mici de trei luni în vederea deplasării în spațiul Schengen, a favorizat fluxurile „neoficiale” (adică „temporare”) chiar și cele cu caracter pendular. Începând cu anul 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană, fluxurile de migrație din România au crescut, datotită liberei circulații a cetățenilor și a lucrătorilor comunitari, deși, așa cum am mai spus inițial, a fost aplicată cu unele rezerve. În 2013, numărul românilor din Italia a atins aproape un milion de persoane (la care ar trebui adăugate între 100.000 și 200.000 de persoane neînregistrate în statisticile municipale).

Într-un deceniu (2002-2011), conform datelor Institutului Național de Statistică (ISTAT) al Italiei, numărul resortisanților români care au părăsit Italia a fost de 84.403, dintre care 33.762, ștergeri din evidențe, la inițiativa celor interesați și 50.641 ștergeri efectuate de ISTAT. Potrivit acelorași date, în decursul a 10 ani, fiecare român care a părăsit Italia, a fost înlocuit de alți zece care fie au intrat în Italia, fie s-au născut pe teritoriul italian din părinți români.

„Din punct de vedere istoric, migrația înspre Italia a cunoscut și ea mai multe etape. Prima etapă a migrației românilor în Italia se caracterizează prin informalitate și circularitate, de cele mai multe ori migrațiile fiind de scurtă durată și benefice pentru supraviețuirea familiilor. Ritmul de migrare a început sa crească, susținut în principal de relațiile de rudenie și de prietenie, în ciuda înăspririi criteriilor prevăzute la nivel normativ pentru călătorii străini (asigurare medicală, bilet dusîntors, valută), precum și a acordurilor bilaterale semnate de România, pentru a facilita operațiunea de repatriere a imigranților ilegali. În anul 2007, care coincide cu aderarea la Uniunea Europeană a României și Bulgariei, politicile restrictive din aproape toate țările europene au propus însă reducerea acestor fluxuri (Pittau, Ricci 2011). În prezent, potențialul migrator pare pe cale de epuizare, în sensul că fluxurile temporare s-au transformat în fluxuri permanente. Potrivit datelor Ministerului Italian de Interne elaborate pe baza permiselor de ședere, creșterea numărului imigranților români în Italia la începutul anilor ’90 putem spune că a fost moderată (de la circa 8 000 în 1991 la circa 14 000 în 1995). Potrivit aceleiași surse de date, o creștere mai accentuată se poate observa între anii 1996 și 2000 (de la 26 894 la circa 70 000 în anul 2000). În concluzie, putem afirma că numărul imigranților români din Italia înregistrați oficial a crescut simțitor, de la un număr de 8 000 în 1990 ajungându-se la o prezență de circa 953 000 la începutul lui 2010 (date înregistrate de Institutul Național Italian de Statistică), prin urmare de aproape o sută douăzeci de ori mai mult în doar 20 de ani (Ricci 2010: 20).”

Regiunea cu cei mai mulți români este Lazio, cu 200.000 de persoane înregistrate, adică 20% dintre românii care trăiesc în Italia. Altfel spus, unul din trei locuitori ai regiunii este român. Urmează Torino, Milano, Padova, Verona, Brescia, Treviso, Florența, Bologna și Perugia, unde numărul românilor este semnificativ.

Procentul muncitorilor cu o calificare superioară locului de muncă ocupat este ridicat atât în rândul românilor, cât și în rândul polonezilor, ucrainenilor și filipinezilor: 37,8% dintre lucrătorii români ocupă posturi cu calificare medie (muncitori, meșteșugari) și 30,8%, posturi necalificate, în timp ce funcțiile de conducere, de antreprenoriat și de tehnicieni sunt deținute de un procent de doar 4,6, angajații din sectoarele de comerț și de servicii reprezentând 26,8% .

Italia este un caz interesant, nu numai din cauza ponderii numerice a românilor, ci și din cauza atitudinii italienilor față de români, caracterizată prin rolul care le-a fost, adesea, atribuit, acela de „țap ispășitor”. Inițial, așa după cum s-a văzut în multe țări ale Uniunii Europene, opinia publică și-a exprimat deplina satisfacție odată cu prăbușirea regimurilor comuniste. Apoi, acest sentiment a fost înlocuit de teama unei creșteri semnificative a numărului de imigranți proveniți din fostul bloc sovietic, în contextul unei slabe creșteri economice sau chiar al unei recesiuni, în 2008.

În condițiile unei situații economice degradate, „era necesar” să se găsească vinovați și, așa cum s-a întâmplat, în trecut, în cazul marocanilor și albanezilor, românii au fost, la rândul lor, acuzați nu numai de agravarea unei situații economice deja dificile, ci și de prejudicii aduse societății, din cauza comportamentului lor.

În mentalul colectiv, românii erau asociați cu o „comunitate de delincvenți”, fără a se ține seama de observațiile analiștilor informați, care, pe baza statisticilor privind infracționalitatea, au subliniat atitudinile oneste existente în rândul imigranților români. Românii au fost, astfel, ținta unei prejudecăți incriminatoare, așa cum s-a petrecut cândva cu migranții italieni, atât în Europa, cât și dincolo de Atlantic, după cum observa Gian Antonio Stella, documentarist, autor al mai multor lucrări privind problema migrației.

În prezent, aceste sentimente negative par să se fi estompat și mulți italieni apreciază activitatea desfășurată de lucrătorii români, subliniind și exprimându-și, în același timp, regretul în privința faptului că, în cadrul Uniunii Europene, inclusiv în Italia, retorica xenofobă la adresa imigranților– inclusiv a comunităților–, percepuți ca fiind cauza tuturor relelor din Europa, câștigă din ce în ce mai mult teren.

În prezent, conform Institutului Național de Statistică din Italia (ISTAT) la data de 1 ianuarie 2019, în Italia erau înregistrați la autoritățile locale un număr de 1.206.938 de cetățeni români rezidenți, în creștere cu 16,847 (+1,42%) față de anul 2018. Situația din anii precedenți: 1.168.552 de cetțeni români în 2017 și 1.151.395 în anul 2016.

În plan național, datele ISTAT evidențiază, în general o încetinire a creșterii numărului de cetățeni români în Italia. Comparativ cu 1 ianuarie 2018, se observă o stabilizare a numărului de cetățeni români pe regiuni. Excepții se înregistrează în nordul și nord-estul Italiei, puternic industrializate și cu nivel de trai mai ridicat, respectiv în regiunile Emilia-Romagna, Friuli-Venezia Giulia, Veneto, Lombardia, precum și Sicilia, preponderant agricolă, regiuni care cumulează 84% din totalul variației numerice a perioadei analizate 2018-2019. În ceea ce privește dorința (sau speranța) de revenire a românilor migranți din Italia lucrurile sunt destul de sensibile, în sensul în care, deși declarativ, se afirmă, într-un procent de 25%, că și-ar dori să revină în țară, totuși, la nivelul realității desfășurării evenimentelor din Italia, mulți români și-au adus întreaga families au și-au întemeiat noi familii, unele prin căsătorii mixte.

„Dacă, pe de o parte, există foarte mulți români care pleacă cu speranța nemărturisită că în viitor țara lor va ajunge și ea la nivelul Italiei și, datorită sacrificiului lor, speră într-o întoarcere cât mai curând posibilă, pe de altă parte, la nivel național se percepe o tendință crescândă către o integrare mai stabilă în teritoriu și asta din cauza unor aspecte proprii comunității românești, precum: – nivelul relativ înalt al natalității după sosirea în Italia (43 de nou-născuți la mia de femei în 2005); – creșterea ratei minorilor în totalul rezidenților (atingând rata de 18% în 2006); – rata nupțialitatii femeilor românce, mai ridicată față de media femeilor străine din Italia; – prezența crescândă a căsătoriilor mixte (75% dintre căsătoriile românilor se oficiază cu un soț italian). Datele de mai sus au fost luate din Raportul anual ISTAT 2006 și demonstrează o unitate internă crescută a colectivității românești. Din motivele amintite mai devreme, se poate constata faptul că familia, de multe ori mixtă, pare să fie protagonista acestei realități legate de procesul migrator și procesul de stabilire în Italia. Existența și construirea unui nucleu familial în țara de destinație determină apariția unor dinamici și fenomene care îl implică pe imigrant în mod direct în depășirea obstacolelor legate de integrare (fie că țin de învățarea limbii sau de relația cu societatea italiană, fie că sunt legate de muncă și realizarea profesională).”

Date estimate: Având în vedere migrația sezonieră și fenomenul muncii la negru – în scădere, dar încă existent în Peninsulă – apreciem că cifra totală de români în Italia se apropie de 1.400.000 de persoane.

Specificul comunității: Comunitatea românească este, în continuare, principala comunitate străină de pe teritoriul Italiei, cu o evoluție progresivă, reprezentând 22,96% din totalul străinilor, urmată de comunitatea albaneză 8,39% (441.027 persoane) și de cea din Maroc 8,04% (422.980 persoane).

În opinia autorităților italiene, centrale și locale, românii care trăiesc în Peninsulă sunt, în marea lor majoritate, integrați în societatea gazdă chiar dacă există și situații de marginalizare generate de condițiile economice sau de pregătirea școlară a unora dintre ei. La nivelul italianului de rând, se întâlnesc tot mai rar atitudini discriminatorii față de români, în primul rând datorită evoluției pozitive a procesului de integrare, care înseamnă colaborare, interacțiune și conviețuire, a rolului constructiv al familiilor mixte (care pot fi gândite ca „motorul integrării” cum le numea președintele Italiei, Sergio Mattarrrela), pecum și datorită schimbării atitudinii cetățenilor români față de țara gazdă.

La nivelul conducerii grupurilor politice, accentele critice la adresa unor membri ai comunității românilor s-au diminuat substanțial în ultimii ani, cu mici execepții.

Deși implicarea cetățenilor români în viața politică din Italia nu a ajuns la un nivel semnificativ, este de remarcat o creștere a gradului de conștientizare a beneficiilor aduse, premisă care conduce la o coeziune din ce în ce mai mare a conaționalilor noștri, în jurul acestui obiectiv. Implicarea românilor este văzută drept o consecință firească a bunei lor integrări în țara gazdă și reflect diversitatea politică din Italia.

În ultimii ani se reamarcă o creștere a inițiativei antreprenoriale a cetățenilor români din Italia, prin înființarea de societăți comerciale, precum și de firme individuale cu proprietari români. Conform datelor disponibile, în anul 2017, erau înscrise la registrul Comerțului din Italia peste 24.000 de societăți de capital înființate de detățeni români și 49.317 de întreprinderi individuale cu titular roman, ceea ce plasează diaspora din România pe locul al treilea (după Maroc și China) raportat la numărul întreprinderilor individuale cu titular străini înregistrate în Italia, domeniile de activitate fiind construcții 65%, comerț 11,8% și servicii 14,6%.

Elevii români se situează pe primul loc în clasamentul elevilor străini, datele statistice indicând un număr de 158.296 elevi români însciși în sistemul de învățământ italian, reprezentând 18,8% din totalul elevilor stăini.

„În ce privește importanța acestui ultim factor în procesul de integrare, majoritatea românilor consideră că sfera profesională reprezintă mediul în care integrarea s-a realizat mai pregnant, existența unui loc de muncă fiind un factor decisiv în integrarea în societatea italiană. Această percepție, de altfel, are un corespondent în realitatea profesională a comunității românești din moment ce această colectivitate înregistrează o rată mare de ocupare, în ciuda istoriei sale recente în Italia.”

În ceea ce privește numărul de cetățeni români care ar intenționa să revină în țară, acesta este greu de estimat. Putem numai să subliniem faptul că numărul elevilor români din Italia este în continuă creștere, ceea ce înseamnă că un număr din ce în ce mai mare a migranților români din Italia și-au adus cu ei familia, ceea ce denotă faptul că nu au, cel puțin pe termen mediu, intenția de a reveni în țară.

„Mulți emigranți români, conform răspunsurilor date în sondaje, ar fi dispuși să se întoarcă acasă, în anumite condiții economice, de altfel nu lipsesc cei care revin cu un bagaj de cunoștințe profesionale îmbogățit. Cu toate acestea, crește numărul celor care se stabilesc în Europa de Vest, iar reîntoarcerea, mai ales pentru cei care s-au stabilit în Italia, este departe de a fi garantată. Pe de altă parte, trebuie subliniată dezvoltarea de noi forme de transnaționalism, bazate nu atât pe întoarcerea fizică, cât pe valorificarea capitalului social și a relațiilor cu țara de origine. În afară de repatrierea fizică, trebuie aprofundată întoarcerea virtuală prin intermediul căreia țările de origine pot beneficia de pe urma experienței migratorii a cetățenilor prin intermediul remitențelor, a schimbului de informații, a competențelor și know how-ului etc.”

În concluzie, deși sunt încă o serie de probleme în privința percepției migranților români în Italia se observă un proces constant și cert de integrare a comuităților române din Italia, concomitent cu decizia stabilirii definitive în țara de destinație. Din această perspectivă, revenirea românilor în țară este greu de crezut că va avea loc mai devreme de atingerea unei dezvoltări economico-sociale în România, cel puțin, la nivelul celei din Italia.

Studiu de caz: Spania

Fenomenul de creștere a fluxurilor migratorii din România, și chiar de saturație, s-a manifestat și în alte țări din Europa, care păreau a fi mai „primitoare” din punct de vedere al ofertei de locuri de muncă și al posibilităților de instalare. Un astfel de caz este Spania, unde, începând cu perioada 2004-2005, numărul românilor imigranți a fost într-o continuă creștere, mai ales în zonele rurale, care, curând, au ajuns să fie excedate, dat fiind faptul că oferta locală de activități stabile era destul de redusă.

Numărul total de locuitori din Spania a crescut în perioada 1996-2016 cu aproape 7 milioane locuitori, dintre aceștia 5 milioane reprezentând populația migrantă (peste 700 mii doar migranții români). Această creștere necontrolată se datorează mai ales economiei subterane, dar și faptului că intrarea în Spania era destul de facilă, folosindu-se mai multe tipuri de strategii (cumpărarea vizei, invitația, excursia, reîntregirea familiei, contract de muncă efectuat în origine, libera circulație). Românii prezenți pe teritoriul Spaniei au început să scadă începând cu anul 2012, mai ales după criza care s-a declanșat în Spania în anul 2008, în schimb, numărul migranților români din provincia Cataloniei a crescut într-o perioadă destul de scurtă, de la 28.087 în anul 2006, la 127 284 în anul 2015. Uterior trendul de reștere pozitivă revenit, astfel încât, în anul 2018, numărul românilor din provinciile Spaniei era cel mai mare, comparative cu al altor țări comunitare.

Străinii cu certificat de înregistrare valabil sau card de rezidență. 2018 Pe țară de naționalitate. și provincii

Pe măsură ce situația a devenit critică, în loc să aibă loc o retragere, în condițiile scăderii rentabilității globale a acestei destinații, s-au produs unele adaptări ale strategiilor migratorii și de mobilitate. În acest context, stabilirea pe termen lung a noilor imigranți veniți din România va fi foarte dificilă și mai puțin profitabilă, iar locurile de muncă, temporare și nesigure.

Astfel, s-au constituit premisele pentru dezvoltarea practicilor circulatorii în Spania, care se vor putea baza pe „grila” spațiului format de rețelele sociale românești. Din moment ce oportunitățile de angajare au fost tot mai diversificate (activități și localizare spațială), se vor observa români și familii de români deplasându-se în mod constant între diferite regiunii ale țării, schimbând locurile de muncă, de la cele din domeniul agriculturii, la cele temporare din turism, în diferite perioade ale anului, combinând astfel activitățile pentru a-și menține câștigurile în condiții de migrație.

Distribuția migranților români în municipiile din Spania în anul 2011

Sursa: Viruela, 2013

Observăm atât din această distribuție, cât și din tabelul anterior, care prezintă numărul de migranți români în funcție de provinciile spaniole că cei mai mulți migranți români se află în Barcelona și în Catalunia, zone puternic dezvoltate și în care șomajul se află la cele mai mici cote. În procesul de emigrare, românii s-au folosit atât de rețelel sociale, de realțiile personale, dar și de o serie de instituții de recrutare a forței de muncă. Chiar dacă, în cele mai multe cazuri, factorii care au favorizat fenomenul migraționist au fost de natură economică, totuși am înregistrat, cu ocazia administrării chestionarului nostru, și factori socioculturali, cum ar fi nivelul de educație sau protecția socială muncii.

În acest scop, și-au folosit experiența îndelungată în „arta de a se descurca“ și în procesul migrării, acumulată de-a lungul anilor atât în România, cât și în Europa, dar mai ales numeroasele contacte de care dispun în cadrul rețelelor migratorii, rețele sociale create la plecarea din România, dar care de-a lungul anilor și a valurilor emigrației temporare vor fi dispersate și extinse.

Începând cu anul 2007, odată cu accesul românilor la dreptul la libera circulație în Europa, migrarea românilor în Spania (care a devenit principala țară de destinație) au alternat cu perioade de activitate temporară în alte țări, în Franța, în Marea Britanie sau în Grecia, pe baza contactelor create de-a lungul anilor și a reorientărilor. Astfel s-au creat forme punctuale de unificare a câmpurilor circulatorii la scara întregului continent.

Fluxul migrator spre Spania a început în anul 1990, prin două porți de intrare: Coslada, un cartier marginal al Madridului, și orașul Castellón, care se află pe litoralul mediteraneean, aproape de orașul Valencia. Având în vedere afilierea religioasă, se pot distinge patru comunități migratorii provenind din România: comunitatea adventistă, care a fost inițiatoarea procesului migrator, comunitatea ortodoxă, care i-a urmat exemplul, dar și comunitățile penticostale și baptiste. Atât comunitățile neoprotestante, cât și cea ortodoxă, au aceeași origine și aceeași destinație, doar strategiile

folosite sunt diferite.”

Pe lângă aceste comunități religioase care au sprijinit cu informații și chiar financiar pe noii migranți au mai existat și rețele de tip regional, în funcție de zona de plecare din țară, instituinu-se astfel adevărate dețele migraționiste.

Comunitatea de aproximativ un milion de români din Spania este cea mai numeroasă în rândul străinilor din Spania și a doua cea mai mare comunitate românească de peste hotare, reprezentând un subiect prioritar pe agenda dialogului bilateral. Motivele emigrării în Spania sunt diverse, dar, în principal acestea se referă la condiițiile de trai și educație superioare în Spania față de România.

„Din analiza chestionarelor și interviurilor, s-a conturat faptul că motivele principale care i-au determinat să migreze au fost: realizarea unui trai mai bun (peste 28%), obținerea de locuri de muncă mai bine plătite (aprox. 23%), un viitor pentru copii (peste 11%) și lipsa locurilor de muncă (sub 7%). Pentru majoritatea respondenților (97,78%), migrația în Spania este un avantaj, iar aceștia sunt convinși că în Spania se trăiește mai bine decât în România (44,53%). Referitor la situația în care se află în momentul actual, față de anul 2007-2008, 63,2% au declarat ca se află în aceeași situație, 20,9% că sunt într-o situație mai bună și doar 14,1% se găsesc într-o situație mai rea”

Din perspectiva integrării migranților români în țara de destinație: Spania, putem afirma, în baza cercetări efectuate, că activitățile culturale și înființarea unor asociații culturale au avut un rol major în procesul de integrare a românilor în Spania. Prezentăm, în continuare o serie de activități culturale desfășurate în Spania, provincia Catalunia, expresie a dialogului cultural dintre populația țării gazdă și migranții români.

Aceste activități au fost și sunt posibile și datorită afinităților lingvistice comune, precum și a o serie de elemente istorice care țin de originea noastră latină. Astfel, vorbim despre expoziții fotografice (Consulatul General al României la Barcelona a organizat cu sprijinul altor instituții din Spania o expoziție fotografică sub genericul “România Flashback” dedicate aniversării a 25 ani de la sfârșitul epocii comuniste în Europa de Sud-Est), organizată în incinta castelului Monjuic, în perioada 2 octombrie 2014 – 11 ianuarie 2015. Aceste epoziții nu au fost singular, ci au fost organizate expoziții similar și la Madrid și Valencia în anii următori.

Expoziția Fotografică “România Flashback”, la Barcelona

Sursa: http://florinandreescu.blogspot.ro/2014/09/romania-flashback-la-castelul-montjuic.html

În perioada septembrie 2015 – decemnrie 2015 au fost organizate o serie de activități culturale, organizându-se cursuri de limba română pentru spanioli, expoziții de artă , seri de muzică și poezie, traduceri de poezie și povestiri ale unor scriitori români în limba catalană.

Afiș pentru promovarea cursurilor de limba română în Barcelona

Sursa: http://occidentul-romanesc.com/cursuri-de-limba-romana

De asemenea, comunitatea română din Spania a fost prezentă la Festivalul Internațional de Film de Autor, organizat în Barcelona în anul 2014 cu fimul „Când se lasă seara peste București sau Metabolism“ (Tradusă în limba spaniolă “Cae la noche en Bucarest“) în regia lui Corneliu Porumboiu, iar în 24 septembrie 2015 la Festivalului Internațional de Folclor – „Jornades Internacionals Folkloriques“ a fost prezent Ansamblul Folcloric Național „Timișul“.

Festivalul Internațional de Film de Autor

Sursa: http://www.todaslascriticas.com.ar/pelicula/cae-la-noche-en-bucarest

Jornades Internacionals Folkloriques, 2015

Sursa: http://www.romaniadinbarcelona.es/2015_09_01_archive.html

În aceste acțiuni culturale și de culturalizare, de dialog intercultural a fost implicată activ și Biserica ortodoxă Română. Astfel, Episcopia ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei a organizat în anul 2015 tabere de vară și concerte de colinzi. De asemenea, cu ocazia a 10 ani de la înființarea Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Gheorghe din Barcelona, s-au organizat, concerte cu Gheorghe Zamfir (25 septembrie 2011) și Tudor Gheorghe (03 decembrie 2011). Mitropolia Ortodoxă Română a Europei a organizat turneul de colinde Ștefan Hrușcă, care a concertat în Barcelona în data de 12 decembrie 2015.

Pe această linie a originii commune dintre limba română și limba catalană, Xavier Montoliu Pauli din Badalona și Corina Oproae, au tradus prima antologie de aproximativ o sută de poezii aparținând poetului Marin Sorescu, din limba română în limba catalană, antologie lansată în anul 2013 la Editura Lleonard Muntaner din Barcelona.

Prezentare de carte scrisă de Marin Sorescu, tradusă în limba catalană

Sursa: http://www.gandul.info/reportaj/vorbeste-romaneste-xavier-montoliu-catalanul

Tot Xavier Montoliu Pauli a mai tradus în limba catalană cartea scrisă de Mircea Cărtărescu De ce iubim femeile, iar în toamna anului 2016 a fost lansat și volumul de poezii scris de Ion Mureșan și Ioan Es. Pop, tradus de Xavier Montoliu Pauli, publicat de editura Edicions Adia, din Palma de Mallorca.

În data de 21 octombrie 2016, în Sabadell, „o localitate situată în apropierea orașului Barcelona, s-a organizat de către primăria orașului, o manifestare întitulată „Mescla’T”. Acest eveniment a reunite asociații ale diferitelor grupuri de migranți din zona metropolitană a orașului Barcelona. La acest eveniment, din partea României a participat Asociația Culturală Româna din Sabadell (ACROS).”

Prezentare de carte scrisă de Mircea Cărtărescu, tradusă în limba catalană

Sursa: www.robarna.com

Așa cum afirmam, tot la nivelul dezvoltării relațiilor culturale între români și spanioli (catalani) în Spania au fost înființate și își desfășoară activitatea mai multe asociații și fundații cultural. Dintre acestes cele mai active sunt:

„- Asociația Românilor din Catalonia (ASOCROM) înființată în anul 1999; (www.asocrom.org);

– Asociația pentru Difuzarea Culturii Românești din Parets del Valles, înființată de către Sevastiana Vidrașcu în anul 2007;

– Camera de Comerț, Industrie și Turism Româno-Spaniolă (COCITRE) înființată în anul 2008 (www.cocitre.org);

– Casa România din Catalonia (CCR) înființată în anul 2009 de către Florin Ioan Bojor și Sevastiana Vidrașcu (https://casaromania.wordpress.com);

– Asociația ASSOC Unirea, reprezentată de Valentin Radu

– Centru Cultural Român din Cataluña, înființată în anul 2011 de către Stevastiana Vidrașcu, care este de fapt continuarea Asociației Casa România din Catalonia, ca urmare a încheierii activității acesteia;

– Asociația din orașul Sabadell "Asociación Cultural Rumana de Sabadell"

Tot în sprijinul ideii de integrare a migranților români în Spania mai prezentăm câteva imagini suggestive despre modalitățile și soluțiile concrete folosite de românii din Spania pentru, pe de o parte, de a se alinia trendului general din țara de destinație, iar, pe de altă parte, de a-și manifesta prpria identitate culturală.

Membrii minorității românești din Spania și-au păstrat și identitatea religioasă, astfel încât în decursul ultimilor zece ani au reușit, cu sprijinul Bisericii ortodoxe Române și a Statului roman, să ridice mai multe lăcașe de cult, biserica fiind, se altfel, locul unde migranții români merg să socializeze, vorbesc despre muncă, familie, preiteni, dorul de țară, dar își fac și planuri pentru viitor.

Construcția primei biserici ortodoxe din Barcelona

Date oficiale: 1.043.516 cetățeni înregistrați (la 25 septembrie 2018), în creștere cu 1,3% față de ultimul trimestru și cu 2,5% față de anul 2017.

Media de vârstă a românilor continuă să crească ușor, ajungând la 36,2 ani. Românii continuă să fie cea mai nueroasă comunitate de srăini din Spania, fiin urmați de marocani (782.295 rezidenți) și britanici (320.295 rezidenți). Numărul românilor de peste 65 de ani, continuă să fie foarte scăzut (2% din totalul romanilor din Spania), iar cei sub 15 ani reprezintă 12% din populația română din Spania. Populația cu vârstă aptă pentru acces pe piața muncii, cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani, reprezintă 86% din românii aflați în Spania.

Raportul pe sexe în rândul comunității românești este de cca. 53,1% bărbați (553.788) și 46,9% femei (489.728 persoane).

Numărul total al lucrătorilor străini înregistrați în sistemul de securitate social spaniol în luna iulie 2019, ultima pentru care există date publice, a fost de 2.170.368 persoane, dintre care 880.418 erau cetățeni europeni

Numărul cetățenilor români cotizanți la sistemul de securitate social spaniel în luna iulie 2019, respectiv 325.102 persoane, înregistrează o scădere numerică fața de luna anterioară, când s-au înregistrat 361.873 cetățeni români cotizanți.

Din totalul românilor care au cotizat la sistemul de securitate social spaniol în luna iulie 2019 un număr de 226.369 lucrători erau afiliați la regimul general, 53.029 afiliați la regimul agrar, 33.682 afiliați la regimul angajaților în gospodării, 38.892 lucrători independenți (autonomi) 178 afiliați la regimul special al navigatorilor și 2 afiliați la sistemul de securitate social al minerilor. Numărul românilor afiliați la sistemul de securitate social spaniol rămâne, în continuare, și în luna iulie cel mai mare în raport cu numărul celorlalți cotizanții străini.

Efectele migrării românilor în Spania le-am sistetizat în tabelul următor, astfel încât să avem o vedere sintetică și de ansamblu a acestora raportate la țara de origine: România.

Efectele (pozitive și negative) și consecințele migrației în spațiul de plecare

Specificul comnității: Comunitatea românească este una activă, bine integrată în mediul spaniol și apreciată ca atare atât de autorități, cât și la nivelul opinie publice, fără accentele critice întâlnite pe alte spații europene. Partea spaniolă apreciază că orice subiect cu potențial sensibil trebuie tratat prin dialog strâns și cooperare între autoritățile române și spaniole, pentru a se evita escaladarea unor situații conflictuale prin apariția lor în spațiul public.

În concluzie, comunitatea emigranților români din Spania este cel mai bine integrată în societatea spaniolă, iar șansele ca românii stabiliți în Spania să revină în țară sunt și mai mici decât a celor din Italia,

Studiu de caz: Germania

Numărul cetățenilor români înregistrați în Republica Federală Germania a crescut de 8 ori în ultimii 10 ani (94.326 de personae înregistrate la începutul anului 2009 față de 722.404 în 2019) fără a lua în considerare românii care au obținut cetățenia germană, lucrătorii sezonieri și cei care nu au forme legale pe teritoriul german.

Factorii care cau contribuit la această evoluție sunt rețelele profesionale bine consolidate, stabilitatea și condițiile economice mai bune prin comparație cu alte state europene, în special după criza economică din anul 2009, precum și perspectiva ieșirii Marii Britanii din UE, care determină cetățenii români să emigreze din Marea Britanie în Germania.

Estimările reprezentațelor oficiale ale României din Germania arată că în Germania sunt aproximativ 1.000.000 de români (conform secției consulare din cadrul Ambasadei României la Berlin), dintre care peste 90.000 dețin cetățenie germană. Etnicii germani, originari din România sunt peste 250.000 (împreună cu urmașii lor formează o comunitate de aproximativ 500.000 – 600.000 de personae), fiind stabiliți, în cea mai mare parte, în landurile din sudul (Bavaria, Baden-Wurttenberg) și vestul (Renania de nord-Westfalia) Germaniei.

Specificul comunității române din Germania: În ultimii 10 ani, Germania a devenit principala destinație pentru românii care aleg să emigreze și care au un grad ridicat de educație. Diaspora românească din Germania reprezintă una dintre cele mai dinamice comunități din punct de vedere professional, activând în domanii diverse, cum ar fi medicină, cercetare (experți în nanotehnologii, microbiologie etc., educație, IT, artă, construcții, agricultură, industriile serviciilor și transporturilor.

Politica germană a migrației a existat încă din cele mai vechi timpuri. Aceasta a apărut consemnată în Constituția sa de la acea vreme, respectiv după cel de-al Al Doilea Război Mondial. Aceasta le oferea posibilitatea cetățenilor săi, care locuiau sau erau instalați în afara granițelor, să revină.

În secolul nostru, politica în domeniu a statului a cunoscut modificări importante după fiecare val de aderare a statelor membre la Uniunea Europeană, datorită atractivității pieței de muncă. Însă cele mai puternice modificări au fost introduse urmare evenimentelor nefericite din insula Lampeduza, soldate cu pierderi de vieți omenești, copii, datorate fluurilor de imigranți plecați pe motive de securitate din zonele de conflict ale statelor lor de reședință. Astfel , este binecunoscută din 2015, politica deschisă a Germaniei față de acest fenomen a cancelarului german Angela Merkel. Conform statisticilor oficiale, în acel an Republica Federală Germania a primit refugiați, proveniți în special din regiunea Siriei, suma aproximativă a intrărilor de migranți ilegali fiind 900.000.

În prezent domeniul este abordat politic și prin date concrete ale Germaniei în domeniu, fiind împărțit în date referitoare la populație, politica de migrație și integrare a emigranților străini pe peritoriul său.

Referior capitolul Populație, conform Oficiului Federal de Statistică (Destatis), populația Germaniei a crescut cu 227.000 (+ 0.3%) în anul 2018, iar la sfârșitul anului, populația țării era de aproximativ 83,0 milioane. În context reiese faptul că a fost prima dată când populația Germaniei a depășit pragul de 83 de milioane.

În privința politicii de migrație, conform statisticilor nivelul migrației nete din Germania, în anul 2017, însemnând diferența imigranți și emigranți, a scăzut până la 416.000, iar din aceste statistici țara noastră a fost aceea care a exportat ce-a mai mare rată, respectiv 73.000.

La capitolul intrări sau ieșiri a populației germane datele arată că la nivelul anului 2016, numărul cetățenilor germani și al celor de etnie germană care au revenit în țară a crescut la 167.000 de la 146.000 iar suma celor care au părăit țara a ajuns în aceeași perioadă la 249.000, în scădere de la 281.000. În context se observă că aproximativ 1.551.000 de persoane s-au instalat în Germania iar un număr de 1.135.000 persoane au plecat, migrația netă înregistrând o cifră de 416.000. Astfel, migrația netă din Germania în 2016 a înregistrat un procent de 500.000 comparativ cu anul 2015 când cifra a ajuns la 1.140.000. Referitor la migrația internă se constată mai multe sosiri decât plecări.

La nivelul anului 2018, numărul persoanelor care au imigrat în Germania a depășit numărul celor care au emigrat cu aproximativ 400.000, respectiv sosirile din străinătate au însumat 1.585.000, în timp ce numărul plecărilor către alte țări s-a ridicat la 1.185.000. Totuși comparativ cu anul 2017, în 2018 s-a înregistrat o ușoară scădere a imigrației numărul fiind de 416.000.

Migratie intre Germania si alte state

https://www.destatis.de/EN/Themes/Society-Environment/Population/Migration/Tables/migration-total.html

În privința politicii de migrație și integrare, conform datelor statistice germane, în 2018, aproximativ 20,8 milioane de persoane din Germania sunt membri proveniți din familii cu un istoric străin. Astfel s-a remarcat o creștere a acestui capitol de 2,5% comparativ cu anul 2017 când au fost înregistrate circa 20,3 milioane. În Germania o persoană care provine dintr-o familie a altui stat este recunoscută dacă aceasta: el sau ea – au cel puțin un părinte care nu a dobândit cetățenia germană prin naștere. În 2018, acest lucru s-a aplicat unuia din patru oameni sosți în Germania.

Solicitanții de azil

În 2007 numărul total de personae care au solicitat cereri de azil conform legislației germane în domeniu, a fost de 469,000, înregistrând o scădere față de anul 2016 când nivelul se situa la 728.000 de persoane.

Sistemul de asigurări sociale german

La sfârșitul anului 2017, aproape 7,6 milioane de persoane au primit acces la sistemul de asigurări sociale german, în scădere de 3,5% față de sfârșitul anului 2016. La sfârșitul anului 2016, aproape 7,9 milioane de persoane, sau 9,5% din populația Germaniei, au primit sume minime din sistemul de asigurări sociale, comparativ cu rata de 9,7% cât se înregistra la sfârșitul anului 2015.

La 31 decembrie 2018, puțin sub 1,8 milioane de persoane au solicitat protecție în Germania au fost înregistrate în Registrul Central al Străinilor german. De asemenea, Oficiul Federal de Statistică (Destatis) raportează că numărul persoanelor care solicită protecție și azil înregistrate în AZR a crescut cu 101.000 respectiv peste 6% față de anul precedent. Această creștere a fost aproximativ aceeași ca și în anul precedent peste 5% și se pare că s-a stabilizat la un nivel mai scăzut, comparativ cu ratele de creștere extraordinare în perioada 2014-2016.

În anul 2017 în Germania au venit mai mulți români decât sirieni. Germania e în continuare o destinație atractivă pentru emigranți. Românii au fost în 2017, dintre cetățenii statelor UE, cei mai numeroși imigranți în Germania. Tot în 2017, populația Germaniei a crescut ușor față de anul precedent, imigrările fiind cu 416.000 mai multe decât emigrările. Anul trecut au venit să trăiască în Germania un milion și jumătate de oameni, conform Oficiului Federal de Statistică.

Dintre cei care s-au hotărât să trăiască în Germania, 90 la sută au fost străini (1.384 milioane). 865.000 dintre cei care au plecat au avut, de asemenea, pașapoarte străine. 167.000 cetățeni germani – printre care și etnici germani din alte țări – au ales să se mute în Republica Federală anul trecut: cu 20.000 mai mulți decât cu un an în urmă. Mai scăzut însă față de ultimele statistici este numărul germanilor care au plecat către alte țări: 249.000 față de 281.000 în 2016.

Românii – acasă în Germania

La nivel UE, în 2017 imigranții români au ajuns numeric în fruntea topului, în Germania: 73.000 oameni. Aceștia sunt urmați de polonezi (34.000), croați (33.000) și Bulgari (30.000). În general, cei mai mulți străini care s-au hotărât pentru Germania au fost cetățeni ai Uniunii Europene: 239.000. Aceștia sunt urmați de asiatici (140.000), cetățeni ai altor țări europene (60.000) și africani (35.000) În schimb, numărul sirienilor, afganilor și al irakienilor veniți în Germania a scăzut față de anul precedent. Numărul sirienilor, de pildă, a scăzut cu mai mult de jumătate față de anul 2016, ajungând anul trecut la 60.000 de oameni.

Mai multe sosiri decât în 2016 s-au înregistrat din țările balcanice. Din Kosovo au venit în Germania 8.000 de persoane, iar din Serbia și Macedonia câte 6.000. Statisticile actuale se referă exclusiv la cetățeni înregistrați oficial de autoritățile germane.

„La sfârșitul lui martie 2018, în acest oraș Mönchengladbach din landul Renania de Nord-Vestfalia trăiau cu 72,4% mai mulți bulgari și cu 50,7 procente mai mulți români decât la sfârșitul lui 2015.

Centrul vechi din Mönchengladbach

Populația din Gladbach este în creștere în ultimii doi ani și jumătate, lucru care se datorează mai ales imigrației din sud-estul Europei, în special din România și Bulgaria. Asta reiese din datele puse la dispoziție de autoritățile locale din Mönchengladbach și de cele din landul Renania de Nord-Vestfalia (NRW), cea mai populată regiune a Germaniei. Potrivit municipalității din Mönchengladbach, la 31 martie 2018 în localitate trăiau 44.735 de străini.

Cel mai puternic cresc grupurile etnice ale românilor (2791, cu 50,7% mai mulți decât la 31 decembrie 2015), bulgarilor (2446, plus 72,4%), polonezilor (4143, plus 8,7 procente) și spaniolilor (1749, plus 26,4 procente). Mönchengladbach este astfel printre orașele din landul NRW cele mai afectate de imigrația din sud-estul Europei.

Principalul motiv de relocare a acestor oameni, indiferent de calificarea profesională, de la medici la muncitori, îl reprezintă posibilitățile de câștiguri materiale mai mari și condițiile mai bune de pe piața muncii din Germania, susține municipalitatea din Mönchengladbach. Românii și bulgarii se bucură din ianuarie 2014, în calitate de cetățeni comunitari, de drept de muncă nerestricționat în toate țările Uniunii. Adică au acces liber pe piața muncii și drept de a solicita ajutoare sociale, de genul ajutorului de șomaj (Hartz IV) sau alocațiilor pentru copii, cu condiția să fie înregistrați ca locuitori într-o localitate germană.”

Germania, o destinație preferată de migranții români

De altfel Landul NRW sprijină un proiect de integrare pentru imigranții din sud-estul Europei, intitulat Implicarea socială și integrarea imigranților din sud-estul Europei.

În concluzie, se pare că pentru viitor Germania va reprezenta una din opțiunile de bază ale celor care vor să emigreze, în special tineri și persoane cu educație superioară. În același timp, nivelul de integrare a migranților români în Germania tinde să devină unul pozitiv, normal.

Analiza datelor statistice: Franța

Dimensiunea comunității române din republica Franceză este cel mai greu de estimat, având în vedere faptul că cetățenii români beneficiază, în calitate de cetățeni europeni, de libertate de mișcare și de acces liber pe piața muncii. Totodată, legislația franceză nu impune obligația înregistrării cetățenilor din celelalte state member ale Uniunii Europene, care și-au exercitat dreptul de ședere pe teritoriul Franței și nu desfășoară activități lucrative. Din acest punct de vedere, autoritățile nu dețin o evidență clară a numărului de cetățeni străini, inclusiv români.

Ambasada României din Franța a întreprins noi demersuri pe lângă autorități (Casa Națională Franceză de Asigurări de Sănătate) în vederea obținerii de date cu privire la distribuția teritorială a românilor din Franța.

În același timp, în procesul înregistrării voluntare a cetățenilor români la misiune este extrem de lent și întâmpină reticențe din partea diasporei, în special din partea comunității care a emigrat înainte de anul 1989. Se observă o creștere a numărului de cetățeni români înscriși în Registrul unic, de la implementrea SIMISC. Astfel, în 2016 figurau 76 de personae înscrise la misiune, iar în prezent sunt înscrise peste 1400.

Din datele Institului Național de Statistică francez (INSf) obținute pe baza recensământului, în anul 2012 locuiau în Franța 82.247 de persoane de origine română, clasate după tipul de activitate desfășurată (angajați, șomeri, pensionari, studenți, minori sub 14 ani etc.) și departamentul de reședință. Pe baza acestor date România ocupa locul 8 ca țară de origine pentru rezidenții străini în Franța.

Date estimate: la nivel național există aproximativ 300.000 de români (în zona Parisului, cca. 130.000; Lyon și Strasbourg peste 30.000, Marsilia cca. 50.000). Aceste date au fost obținute în urma discuțiilor avute cu reprezentanții cultelor românești din Franța, precum și pe baza numărului solicitanților de servicii consulare)

Specificul comunității române din Franța: Comunitatea română din Franța este eterogenă, constituită ca urmare a valurilor successive de emigrație. Românii stabiliți în Franța dup 1945 și în perioada comunistă alcătuiesc o comunitate integrată în societatea de adopție. Emigrația de dată recentă este constituită, în principal, din tineri care au absolvit sau urmează studiile în Franța.

Printre categoriile socio-profesionale reprezentative se numără medici, persoane angajate în construcții și lucrări publice, arhitecți, IT-iști. În Franța studiază în jur de 5.000 de studenți români, în parte afiliați unor asociații.

La 25 ianuarie 2018, guvernul francez a adoptat măsuri pentru impulsionarea polticii de reducere a taberelor ilegale, pe următorii cinci ani. Pentru atingerea acestui obiectiv, autoritățile prefectorale sunt încurajate să elaboreze o strategie teritorială pentru resorbția durabilă a populațiilor încă de la instalare, prin implementarea unor programme de inserție socială, cu respectarea legislației privind șederea legală pe teritoriul Franței și prin consolidarea cooperării cu statele de origine.

La nivelul mass-mediei, imaginea comunității românești este în general bună. De semnalat articolele elogioase la adresa unor artiști de origine română stabiliți în Franța (ex pianista Dana Ciocârlie, compozitorul Vladimir Cosma ș.a.). Apar, de asemenea, cu regularitate, grupaje de articole consacrate diferitelor destinații turistice românești. Secvența românească a Sezonului România – Franța 2019 a însemnat o important acoperire mediatică, din care nu au lipsit inițiative ale românilor din Franța (de ex. Mircea Cantor de la Muzeul Vânătorii și al Naturii și dechiderea restaurantului Ibrik Kitchen din Paris).

În concluzie, comunitatea română din Franța este cea mai eterogenă și dispersată, fiind, în același timp, reprezentată în special de persoane cu pregătire academică, studenți și cercetători aflați pentru diferite perioade de studiu (licență, master doctorat postdoctorat). Spre deosebire de celelalte țări analizate, Franța reprezintă mai puțin o țară unde migranții români și-au propus să locuiască definitiv, ci, mai mult este o țară de destinație pentru activități culturale și științifice, urmând, ca în funcție de rezultatele și recunoașterea primită să rămână, să emigreze în altă țară sau să revină în România.

Concluzii parțiale

În continuarea analizei noastre vom face câteva precizări de natură globală, pentru a înțelege mai bine fenomenul migrației române și amploarea acestuia la nivel European.

Ca a cincea cea mai numerosă diasporă din lume (conform Raportului OCDE), comunitățile românești din diferitele țări gazde se află în diferite stadii de integrare, iar viitorul lor, așa cum se configurează acum, se află mai puțin în România, cât în țările alese ca destinație.

„Raportul compară două seturi de date, unul din 2001/2002 și celălalt din 2015/2016. În intervalul cuprins între cele două perioade comparate, numărul emigranților români a crescut cu 2,3 milioane, de la 1,1 milioane la 3,4 milioane. În 2015 – 2016, cel puțin 17% din totalul populației născute în România trăia în țările membre OECD.

Așa cum precizam anterior, Italia este țara predilectă pentru emigrația românească, 1 din 3 români din diaspora locuind acolo (peste 1 milion), urmată de Germania (680.000) și Spania (573.000). Cele trei țări sunt gazda a 93% din diaspora românească. Aproximativ 90% dintre românii plecați în afara granițelor se află în Europa.

„Cei mai mulți emigranți români au locuri de muncă necalificate, iar jumătate dintre românii cu studii universitare plecați în străinătate au locuri de muncă ce nu cer specializare. Cei mai mulți români cu studii universitare se află în Canada (77%) și Statele Unite (54%). La polul opus se află Italia (7% români cu studii superioare), Germania și Spania (ambele cu aproximativ 17%).

Comparativ cu cetățenii din statele vecine stabiliți în afara granițelor țărilor de origine, românii plecați în străinătate sunt cel mai puțin educați. Doar Serbia – care nu este membră UE – are o diasporă mai puțin educată. Aproximativ 24% dintre femeile plecate în străinătate au studii superioare, comparativ cu 21% dintre bărbați.

În ultimii ani, aproape un sfert dintre românii care trăiesc în țară și-au exprimat dorința de a emigra permanent, dacă ar avea ocazia să se mute în alt stat. Procentul este unul dintre cele mai mari din estul Europei. Aproape jumătate dintre tinerii cu vârste între 15-24 de ani au declarat că intenționează să părăsească țara.

Dintre românii apți de muncă plecați în străinătate, doar 76% sunt integrați pe piața muncii. Cu toate că emigranții români bine educați au o rată mai mare de angajare, cantitatea de locuri de muncă destinate persoanelor necalificate este mai mare”.

Fenomenul și problemele ridicate de migrație la nivel global reprezintă o chestiune deosebit de complex și necesită studii interdidciplinare la care să participle atât cercetărori/specialiști în domeniul științelor politice și sociale, cât și specialiști în demografie, geografi, economiști sau diplomați.

„În ultima perioadă, psihologii practicieni și asistenții sociali se interesează de consecințele sociale și economice ale migrației întrucât trebuie să furnizeze servicii orientate spre nevoile migranților confruntați cu probleme de integrare socioculturală în țările de adopție sau cu probleme specifi ce așa-numitei migrații de revenire.

În anul 2015, Comisia Europeană (CE) a adoptat o nouă Agendă Europeană pentru Migrație care prevede măsuri urgente pentru rezolvarea problemelor generate de fenomenul în cauză, precum și o serie de inițiative pentru a contura un răspuns colectiv, structurat, pe termen mediu și lung în vederea unei mai bune gestionări a migrației sub toate aspectele sale. Pe baza principiului solidarității între statele membre, CE a propus reducerea factorilor care încurajează migrația ilegală, gestionarea cauzelor care generează acest fenomen social în țările de origine și în țările de tranzit, aplicarea fermă a politicilor de returnare a migranților ilegali, salvarea vieților și securizarea frontierelor, dezvoltarea unei noi politici de migrație legală, ținând cont de provocările sociodemografice cu care se confruntă Uniunea Europeană (scăderea natalității și fertilității, îmbătrânirea populației, criza forței de muncă etc.). După mai bine de trei ani, Comisia Europeană a raportat progrese semnificative în ceea ce privește îmbunătățirea cooperării cu țările de origine în materie de returnare a migranților, precum și în ceea ce privește transferurile și relocarea migranților către statele membre. Țările dezvoltate membre ale UE vor continua să fie destinații preferate atât pentru migranții ilegali, cât și pentru migrația legală, intracomunitară, dinspre statele membre care încă se confruntă cu probleme legate de calitatea vieții.

Migrația este un fenomen care ține de mobilitatea populației în spațiul fizic sau geografic, constând în schimbarea permanentă a domiciliului unei persoane sau grup de persoane de la o unitate administratică la alta, înțelegând prin aceasta mișcarea în interiorul aceleiași țări sau peste o frontieră (geo) politică și care dorește să se stabilească temporar sau definitiv într-un loc, altul decât cel de origine.”

Dacă supunem toate datele cunoscute în încercarea de a stabili o serie de coordonate majore pentru perioada de zece ani, 2007-2017, luând în calcul și elementele de natură demografică (spor natural, îmbătrânire) cu cele de natură socială (calitatea vieții sau gradul de sărăcie), atunci vom putea trage niște concluzii pertinente în legătură cu acest fenomen din perspectivă geopolitică.

„Analiza statistică a migrației externe în perioada 2007-2017 Împreună cu sporul natural negativ, fenomenul migrațional reprezintă o cauză importantă a scăderii constante a populației României. Percepția românilor despre evoluția pe termen scurt și mediu a indicatorilor economicosociali determină o creștere alarmantă a plecărilor din țară. Aceste persoane doresc o îmbunătățire a nivelului calității vieții atât pentru ei cât și pentru familiile lor. Stabilitatea relațiilor de familie prin reîntregirea acestora în străinatate are de asemenea o infl uență importantă asupra soldului migraționist. În primul an după aderarea Romaniei la Uniunea Europeană s-a consemnat vârful plecărilor în străinatate, 544.074 persoane (o rată deemigrare de 25,7‰) au ales să emigreze temporar în țări precum Italia și Spania.

În ceea ce priveste imigrația, aproximativ 20% din numărul total de imigranți temporari este reprezentat de elevi și studenți datorită numărului în creștere de burse acordate studenților și cercetărilor din afara granițelor țării. (Republica Moldova)

Dacă analizăm structura pe categorii de vârstă a emigranților, observăm că ponderea cea mai importantă este reprezentată de persoanele din grupa de vârstă 20-29 ani și din grupa 30-39 ani. Migrația ridicată în rândul tinerilor va avea ca efecte apariția de probleme importante la nivelul pieței forței de muncă și a sistemului de pensii în următorii ani. De asemenea, ia amploare și fenomenul îmbătrânirii demografice datorită schimbărilor în structură pe grupe de vârstă a populației. În ceea ce privește principalele destinații a emigranților români pentru perioada 2007-2016 se observă că în anul aderării la Uniunea Europeană cei mai mulți români au preferat Italia (271.443 persoane) și Spania (197.642 persoane). O dată cu înrăutățirea condițiilor economice și sociale din Italia și Spania, s-a remarcat o creștere substanțială a românilor care au emigrat în Marea Britanie (de la 2.175 persoane în anul 2007 la 62.650 persoane în anul 2016).”

Analiza în ceea ce privește emigranții definitivi pune în valoare o creștere constantă a numărului acestora, care, așa cum precizam, și-au reîntregit familiile pe teritoriile țărilor gazde.

„În cazul emigranților definitivi se înregistrează o creștere substanțială de-a lungul celor 10 ani de după aderarea la Uniunea Europeană. De exemplu, în anul 2017, numărul emigranților definitivi a fost de 23.156 persoane, spre comparație cu anul 2007 când numărul acestora era de 8.830 persoane. De asemenea, și rata imigrării definitive a avut o evoluție ascendentă, determinată de dobândirea cetățeniei române de către persoanele din Republica Moldova, în special după schimbările legislative din anul 2014 (aplicarea Regulamentului UE nr.259/2014 privind liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova).”

Mai mulți cercetători au încercat să stabilească metode special prin care să identifice dacă există vreo corelație statistic între îmbătrânirea populației (fenomen general în Europa) și fenomenul migrației, luând în calcul, numai migrația de tip voluntar și nu cea cauzată de anumite zone de conflict armat sau fenomene naturale extreme. Discuția este destul de sensibilă fiindcă migrația voluntară are, în ultimă instanță, de cele mai multe ori, tot cauze de natură economică sau politică, ceea ce implică un factor extern în determinarea părăsirii țării de origine.

Cu toate acestea, cei mai mulți cercetători au opinat și susțin că migrația cauzată de chestiuni de natură economică se încadrează în conceptual de migrație voluntară și trebuie tratată și analizată ca atare.

„Prin analiza de regresie am arătat că din punct de vedere statistic există o legătură puternică între migrația externă și îmbătrânirea populației, după cum există o legătură între migrația externă și scăderea populației active. Această analiză statistică demonstrează faptul că migrația externă a românilor este o migrație voluntară, care are în spate rațiuni de ordin economic.

Faptul că un sfert din angajații români sunt săraci, conform EUROSTAT, sau faptul că rata sărăciei relative a rămas la un nivel relativ constant după aderarea României la UE, descrie o situație socioeconomică care necesită o intervenție urgentă din partea decidenților în materie de politici publice. Cu alte cuvinte, raportarea la capacitatea guvernului de a produce bunăstare pentru cetățenii unei țări contribuie semnificativ la decizia de a migra în țări mult mai dezvoltate economic care oferă satistacții financiare și profesionale mai mari decât în țara de origine. În momentul de față, migrația externă a forței de muncă activă constituie un risc sociodemografic la adresa securității naționale a României, alături de scăderea efectivului populației și îmbătrânirea demografică. În lipsa unor măsuri active, concrete, pentru reducerea fl uxului migrației externe, acest fenomen social va avea consecinte socioeconomice și demografice pe termen mediu și lung.”

Integrarea și evoluția forței de muncă române în cadrul Uniunii Europene

Așa cum am subliniat în subcapitolele anterioare gradul de integrare a migranților români în spațiul european diferă destul de mult de la țară la țară, iar acest fapt se datorează, de cele mai multe ori, nivelului de pregătire școlară, profesională a celor care au emigrat din România. Cu cât persoanele care emigrează sunt mai bine pregătite (cunosc limba țării și alte limbi străine, au realizări și sunt profesioniști în domeniul lor de activitate) cu atât integrarea are loc mai ușor și mai rapid.

Însă, având în vedere, că migranții români au cel mai scăzut grad de pregătire după migranții din Serbia (care nu este memebră a UE), atunci, o primă concluzie ar fi că, în prezent, comunitățile românești din țările membre ale Uniunii Europene și nu numai se integrează destul de geu. Dacă la acestea mai adăugăm și carcaterul clandestin/ilegal al unui număr destul de mare de cetățeni români, atunci dificultatea integrării crește și mai mult. Pentru că în România „discuțiile despre criza demografică, despre piața forței de muncă, despre efectele migrației internaționale (inclusiv asupra pieței forței de muncă), despre imigrație s‐au accentuat în perioada recent”, lucrarea noastră vine să sintetize o parte din aceste rezultate, dar și cu elemente noi de analiză, astfel încât concluziile desprinse în urma cercetării să fie cât mai obiective și pertinente.

„Vom prezenta rezultatele analizei pentru trei sectoare economice, care ar pute fi afectate de probleme de forță de muncă:construcții, textile și servicii (domeniul hotelier). Nu sunt justificate nici un fel de generalizări către alte sectoare economice. Întrebările cu care s‐a lucrat, dată fiind modalitatea de aplicare a chestionarului, sunt în mare parte întrebări închise. Ele nu permit investigarea în profunzime a situațiilor existente, ci mai degrabă încadrarea realității în categorii predefinite prin construcția chestionarului. Discuțiile despre posibilitatea de a ne confrunta pe viitor cu o accentuare a deficitului de forță de muncă se bazează numai pe argumente de stoc. Aspectele de natură demografică și cele legate de migrație (emigrația externă) fac referire numai la intrările/ieșirile de pe piața forței de muncă. Ambele procese pot afecta în sens negativ deficitul de pe piață dacă celelalte condiții (actuale) rămân constante. Viitorul României în termeni de regim de migrație (țară de emigrație – țară de imigrație) este abordat din perspectivă comparativă, bazată exclusiv pe date din sfera migrației. Problema pe care o creează scăderea populației nu este numai una de lipsă fizică, efectivă a lucrătorilor, ci și una de structură demografică. Scăderea numărului populației prin reducerea natalității induce un proces de îmbătrânire a populației. Consecința, din perspectiva participării pe piața forței de muncă, este creșterea numărului de pensionari, concomitent cu o scădere a celor care muncesc. Dacă adăugăm în ecuație efectele unei politici pronataliste (creșterea numărului de copii) atunci, cel puțin pentru o perioadă, asupra celor care muncesc se va exercita presiunea unei rate de dependență extrem de ridicate.”

În ceea ce privește procesul de integrare a comunităților migranților români, în pofida problemelor semnalate în mai multe state membre ale Uniunii Europene cu privire la locuințe și la venituri mici, familiile imigranților români s-au mobilizat pentru a accelera procesul lor de integrare.

De asemenea caracterul familial al imigrației românești este confirmat de rata ridicată a minorilor din rândul acestora. Astfel, în timp ce, la nivelul întregii populații de imigranți din Uniunea Europeană, această rată este în medie de 17,8%, în unele țări procentul imigranților români cu vârsta sub 18 ani este cuprins între 20 și 25, respectiv: 24,4 % în Belgia, 23,4% în Austria, 21,1% în Franța și 21,9% în Italia. În Spania și în Suedia, pe de altă parte, această rată se apropie de media europeană (respectiv 18,6% și 18,7%), în timp ce în Ungariași în Germania, este sub medie, 9,9%, respectiv 13,2%. Totodată, acest lucru denotă faptul că intenția de revenire în țara de origine este foarte mică, pe termen scurt și mediu, fiind dub un procent

Cercetătorul italian Pietro Cingolani, referindu-se la aspectele antropologice legate de rețelele transnaționale de imigranți, observa că emigrarea, deși eficientă în ceea ce privește satisfacerea nevoilor economice, apare ca un factor de fragmentare a nucleelor familiei și de constituirea familiilor transnaționale, caracterizate prin separarea membrilor săi și prin situații de vulnerabilitate, în special pentru partenerul rămas în țara de origine, care riscă să perceapă absența temporară a soțului/soției ca peun abandon definitiv.

Referindu-se la situația minorilor din familiile de imigranți, menționa faptul că disconfortul social și educațional afectează uneori copiii – adevăratele victime ale așa-numitului „exod al celor care îi au îngrijă”–, care capătă tulburări psiho-afective și comportamentale, ale căror expresii sunt traduse în fapt, de cele mai multe ori, prin întârzieri cognitive și prin abandon școlar.Toate aceste probleme pot continua și după reunificarea familiei în țara în care lucrează părinții.

După cum am menționat mai sus, căutarea unui loc de muncă a fost și rămâne pentru români principala cauză a emigrației, rata de ocupare a locurilor de muncă în diferite state membre ale Uniunii Europene fiind mai mare decât media generală a imigranților. Bărbații acceptă cu ușurință cele mai grele sarcini, în special în sectorul construcțiilor, în timp ce femeile găsesc mai ușor un loc de muncă în serviciile domestice. Această situație expune românii, în special bărbații, la un risc crescut de șomaj.

Într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, una dintre cele mai comune soluții pentru a face față pierderii unui loc de muncă este crearea propriei afaceri. Potrivit Unioncamere, Uniunea Camerelor de Comerț italiene, 46.000 de români aupropria afacere în Italia, fiind vorba, în principal, despremici societăți din sectorul construcțiilor, care, deși sunt mai expuse schimbărilor economice, pot începe o activitate cu un capital inițial scăzut, urmate de cele din sectorul comerțului.

Pentru unii autori, ca Robert Lucas și Odet Stark, intenția de a reveni în țară are efectul creșterii fondurilor dirijatecătre investiții în active fixe, cum ar fi cumpărarea de case, de terenuri sau de animale, și în așa-numitul capital public, cum ar fi relațiile cu familia și cu comunitatea de origine.

Fenomenul migrației pendulare

La un moment dat, situația românilor a fost asociată migrației pendulare, considerată drept o nouă (și dorită) formă de migrație internațională, folosită în locul termenilor tradiționali de „emigrare” și de „revenire”. Aceste migrații pendulare (denumite și „circulare”) sunt, astăzi, o formă de mobilitate neinstituționalizată, pe termen scurt, care are loc din motive comerciale, profesionale sau de afaceri, susținută de largi rețele migratorii (familiale, etnice, religioase etc.). Acest tip de migrație are avantajul de a permite migrantului să lucreze, să câștige experiență, să facă economii, pe care apoi să le folosească în țara de origine, evitându-se, astfel, creșterea numărului de imigranți stabiliți în țările gazdă.

Trebuie reamintit aici că o formă de migrație pendulară a fost practicată și instituționalizată cu mult timp în urmă, sub forma unei migrații sezoniere și că această „nouă teorie” nu numai că nu a fost încă suficient confirmată de datele statistice, așa după cum o demonstrează creșterea treptată a migranților români în celelalte state membre ale Uniunii Europene, dar a provocat o anumită neclaritate, chiar și pe plan conceptual.

Un indicator mai relevant al „pendularității” ar putea fi, într-o anumită măsură, disponibilitatea remarcabilă a acestei forțe de muncă de a se deplasa și de a-șimuta reședințape teritoriul țării gazdă, în funcție de nevoile pieței munciisau de oportunitățile oferite în ceea ce privește accesul la servicii sau la locuințe.Mai puțin frecventă însă este „pendularitatea”dintr-un stat membru în altul, deși este favorizată de uniformizarea legislației în cadrul Uniunii Europene.

O radiografie interesantă a aspectelor cantitative referitoare la cetățenii români care trăiesc temporar în străinătate arată faptul că numărul românilor identificați ca rezidenți temporari în Italia a fost de 169.766, ceea ce reprezintă aproape jumătate din totalul de 385.729 de români care locuiesc temporar în străinătate. Aceasta confirmă încă o dată persistența unei relații speciale între România și Italia; în celelalte țări, numărul românilor care locuiau temporar a fost de numai 71.102 în Spania, 29.084 în Germania, 21.712 în Franța, 19.064 în Marea Britanie și 14.104 în Ungaria. Evident, acestea nu sunt decât fluxuri intracomunitare.

În orice experiență migratoare, determinată de nevoi și trăită ca un fel de exil, întoarcerea este o perspectivă obișnuită, dar se transformă într-un „mit”, atunci când condițiile nu sunt îndeplinite pentru realizarea ei efectivă.Potrivit unui sondaj efectuat de Centrul italian de Studii și de Cercetări IDOS, întoarcerea în țară este o perspectivă prezentă în mintea românilor intervievați, dar adesea amânată, deoarece aceștia sunt legațide locurile lor de muncă, de serviciile sociale și de întreaga rețea de relații umane pe care și-au stabilit-o.

Așadar, întorcerea în țară devine un „mit” înșelător, deoarece emigrantul, revenit într-un context de șomaj și de marginalizare, este, în curând, forțat să părăsească țara. Chiar și cei care intenționează să înceapă o afacere întâmpină dificultăți, din cauza concurenței crescute – inclusiv din partea companiilor străine – a capitalului limitat de care dispun și a sprijinului insuficient din partea statului. Spre deosebire de cei care, odată întorși, sunt forțați să reia calea emigrării, pensionarii sau persoanele apropiate vârstei de pensionare reușesc să depășească acest moment de impas profesional, deoarece se bucură de contribuția pe care o asigură dreptul la pensie pentru limită de vârstă.

Pe de altă parte, revenirea migranților în țară, mai ales a migranților calificați, prin capitalul lor social, uman, științific și economic, pot ajuta, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, la dezvoltarea țării. De altfel, acea categorie educată a diasporei poate contribui la consolidarea schimburilor comerciale, intelectuale și culturale dintre România și restul lumii. Așadar, rețelele diasporice devin astfel din ce în ce mai mult actori importanți în dezvoltarea comunităților de origine prin finanțarea proiectelor și prin sprijinirea inițiativelor locale.

După cum am arătat deja, literatura economică de specialitate, privind consecințele emigrației calificate, a subliniat, în repetate rânduri, efectele negative ale exodului de „creiere”. Această emigrație a fost percepută de unii ca un furt al forței de muncă calificate din țările cel mai puțin dezvoltate. Recent însă, unele studii au arătat că migrația calificată nu este doar un flagel, ci ea poate fi însoțită de un câștig de inteligență (brain gain). Cu toate acestea, un efect negativ ar putea, probabil, să se materializeze, în cazul în care o parte semnificativă a populației ar migra sau nivelul educației în țara gazdă ar scădea.

În ceea ce privește migrația pendulară, studiile de specialitate sugerează că aceasta poate avea efecte pozitive asupra membrilor familiei și asupra comunității de origine a migranților, aici fiind citate unele țări în curs de dezvoltare, cum ar fi Egiptul și Tunisia, unde întoarcerea migranților a sporit nivelul investițiilor.

Pentru unii autori, ca Robert Lucas și Odet Stark, intenția de a reveni în țară are efectul creșterii fondurilor dirijate către investiții în active fixe, cum ar fi cumpărarea de case, de terenuri sau de animale, și în așa-numitul capital public, cum ar fi relațiile cu familia și cu comunitatea de origine.

Mai remarcăm și faptul că deși, în raport cu celelalte țări membre ale Uniunii Europene, România are un nivel bun de ocupare a forței de muncă, superior Spaniei și Italiei, totuși continuă exodul cetățenilor români în aceste state, ceea ce demonstrează că nu atât lipsa locurilor de muncă este cauza emigrării românilor, cât salariile pe care le primesc în țară, comparativ ce aceeași muncă prestată în țările dezvoltate ale Europei.

„Studiile ne arată că România are un nivel bun de ocupare a forței de muncă, superior Spaniei, Italiei, Croației, Greciei și parțial Franței. În perspectiva evoluției ocupării forței de muncă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene și pe această cale în România, perioadă până în 2020 prevede sporirea investițiilor, sporirea calității pregătirii forței de muncă, antrenarea mai activă a populației în domeniul muncii. Toate acestea rezolvându-se prin piața muncii, cea care trebuie să întâlnească două oferte, respectiv, locuri de muncă și persoane interesate. La confluența celor două elemente se creează și se consolidează nivelul de ocupare a forței de muncă, element esențial în creșterea producției, a veniturilor populației și pe cale de consecință a bunăstării populației. În realitate, strategia Uniunii Europene își propune și trebuie să vizeze îmbunătățirea calității vieții prin creșterea producției de bunuri și servicii, prin corelarea adecvată a nivelului veniturilor cu prețurile pieții, concomitant cu stăpânirea unor fenomene (șomaj, inflație) care sunt dăunătoare și pe cale de consecință afectează paritatea puterii de cumpărare în fiecare țară.”

CAPITOLUL IV.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În concluzie, integrarea și evoluția forței de muncă române în cadrul Uniunii Europene poate fi carcaterizată prin următoarele elemente definitorii:

Forța de muncă a migranților români este una dintre cele mai mari de pe piața europeană.

Din punctul de vedere al pregătirii profesionale și școlare este una dintre cele mai eterogene forțe de muncă la nivel european, cuprinzând de la persoane necalificate până la cercetători și specialiști de top pe anumite domenii; procentual este forța de muncă cu cel mai scăzut nivel de pregătire.

Nivelul de inegrare a diferitelor comunități este și el diferit, cel mai înalt nivel de integrare pe piața muncii fiind în Spania.

Doar un procent de cel mult 10% din forța de muncă ce a migrat în țările europene și-a exprimat dorinața de revenire în țară, ceea ce implică o serie de probleme de natură economică și socială în țara de origine, România:

În ultimii ani, capacitatea de integrare a comunităților de migranți români a evoluat constant, în sensul unei mai bune adaptări la condițiile specifice din fiecare țară, astfel încât fenomenul de respingere și discriminare a emigranților români în țările gazdă este, în prezent, mult diminuat.

Dacă adaptarea emigranților români este din ce în ce mai bună, în ceea ce privește șansele pentru România ca aceștia să revină în țară sunt din ce în ce mai mici. Mai mult decât atât, exodul forței de muncă spre țările dezvoltate din Europa continuă și continuă și „exodul creierelor”, începând chiar de la nivelul studiilor de licență și chiar liceale.

Acest lucru obligă decidenții politici și instituționali să găsească și să implemente soluții cât mai rapid, altfel conseințele pe termen mediu și lung vor fi dezastuoase.

„O altă concluzie care se desprinde este cea referitoare la prevederile strategiei Uniunii Europene în domeniul forței de muncă care prevede în mod cert implicarea activă a tuturor statelor membre care trebuie să aloce fonduri pentru investiții, creatoare de noi locuri de muncă, îmbunătățirea calificărilor la un nivel calitativ superior și, nu in ultimul rând, uniformizarea sau creșterea veniturilor populației.”

În ceea ce privește ipoteza de lucru de la care am pornit în cercetarea noastră, am constatat pe măsură ce am avansat cu studiul și analiza fenomenului migraționist/mobilității că, în multe cazuri/situații cauzele economice nu oferă prin ele însele suficiente motive de emigrare. Atât din studiile de caz, cât și din chestionarele aplicate a reișit faptul că de cele mai multe ori acestea sunt dublate de o serie de motive/cauze personale (nevoia de recunoaștere socială, dorința de a-i fi respectate drepturile și libertățile individuale sau o educație mai bună pentru copii).

De asemenea, cele patru obiective pe care ni le-am propus au fost atinse, considerăm noi, în integralitatea lor, singurul obiectiv pentru care, este evident că sunt necesare studii specializate și complemetare pentru o perioadă mai mare de timp, este obiectivul patru. Din perspectiva acestui obiectiv sunt necesare stagii de cercetare suplimentară la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, la Comisiile de specialitate, deoarece problemele mobilității forței de muncă trebuie văzute din perspectivă procesual dinamică, din perspectiva filosofiei Uniunii Europene în raport cu celelalte piețe ale forței de muncă de la nivel internațional.

Cercetarea noastră este o cercetare sectorială, luând în calcul doar migrația/mobilitatea forței de muncă din România în raport cu principalele țări de destinație ale acesteia, dar, la nivel global, implicațiile sunt mult mai profunde și într-o dinamică complexă și continuă.

Formarea unui cadru de analiză privind dimensiunile multiple ale migrantului de origine română în Uniunea Europeană, urmărirea diferențiată a impactului migrantului de origine română asupra piețelor Uniunii Europene, preferate de acesta, precum și stabilirea exemplelor de bune practici privind integrarea diferențiată a forței de muncă de origine română în comunitățile aferente piețelor Uniunii Europene au fost prezentate pe larg și cu obiectivitate, cercetarea având la bază nu numai datele statistice (care pot spune multe sau nu, în funcție de celelalte elemente de analiză), ci prin analiza de conținut, analiza comparată, studiile de caz, interviul structurat și chestionarele aplicate au oferit o imagine globală de ansamblu, o „fotografie” mobilității forței de muncă române, în special pe piața europeană.

Totodată, aceste analize au reprezentat elemente în construcția unui model teoretic privind mobiltatea forței de muncă și implcațiile de natură geopolitică.

Acest model ne oferă posibilitatea ca în această ultimă parte a lucrării să emitem o serie de concluzii și propuneri documentate, care pot reprezenta un bun punct de plecare în realizarea unor studii viitoare. O parte din concluziile noastre se suprapun peste concluziile altor studii în domeniu, dar sunt și concluzii care contrazic sau pun sub semnul îndoilelii unele din rezultatele altor cercetări, sau concluzii și propuneri care nu se regăsesc, cel puțin, în acest moment, în cercetările altor specialiști.

„În urma experimentului realizat, prin intermediul modelului de regresie, am desprins următoarele concluzii referitoare la impactul experienței câștigate din munca în străinătate asupra veniturilor dobândite de persoanele migrante după reîntoarcerea în țara de origine: 1. Munca temporară în străinătate are un efect pozitiv asupra veniturilor pe care le înregistrează persoanele migrante la reîntoarcerea în țara de origine (corelație pozitivă); 2. Așa cum era de așteptat, cel mai important factor care afectează nivelul veniturilor este educația. Cu cât persoana a absolvit un nivel de școlarizare mai înalt, cu atât mai mari vor fi și veniturile (corelație pozitivă); 3. Veniturile sunt direct influențate de experiența în muncă și de cunoștințele legate de utilizarea calculatorului (corelație pozitivă); 4. În prezentul model am verificat și influența cunoașterii limbilor străine asupra veniturilor, dar acest factor nu a înregistrat o influență semnificativă, motiv pentru care a fost eliminat din forma inițială a modelului. Impactul direct al migrației internaționale poate fi cu ușurință măsurat prin analiza investițiilor făcute din banii câștigați în afara țării. Analiza investițiilor ne permite, de asemenea, să observăm în ce măsură gospodăriile investesc aceste sume sau din contră doar cheltuiesc aceste sume pentru achiziționarea bunurilor de consum. Datele la nivel național arată că, în ultimii cinci ani, o parte semnificativă a populației României achiziționează bunuri durabile: 50% din români cumpără bunuri de uz gospodăresc, iar 37% optează pentru extinderea/modernizarea caselor.”

Dacă la nivelul Uniunii Europene am văzut că se discută permanent și s-au luat mai multe măsuri de îmbunătățire atât a legislației privind piața muncii, cât și a dispozițiilor de natură administrativă, incluzând aici și strategiile și politicile europene în domeniu, la nivelul deciziei politice din România, considerăm că mai trebuie multe de făcut, cu atât mai mult cu cât migrarea forței de muncă din România către alte state coroborată cu declinul demografic impun luarea unor măsuri urgente pentru îmbunătățirea pieței muncii din România.

Prezentăm, în continuare, câteva astfel de măsuri pe care le considerăm necesare, alături de alți cercetători ai domeniului:

Stoparea declinului demografic prin promovarea și stabilirea unui target de 12 nou născuți la o mie de locuitori ca obiectiv central al polticii sociale, indiferent de ciclul politic electoral;

Realizarea unui set de reforme fiscale, care să determine reducerea fiscalității pe muncă și creșterea fiscalității pe capital;

Dezvoltarea învățământului dual și profesional, concomitent cu modificarea structurală a curriculei profesionale și universitare;

Orinetarea politicilor generale de salarizare a muncii în sensul unor salarii mari și nu a unor salarii mici cum este în prezent orientată politica statală;

Creșterea investițiilor în activitățile de cercetare și promovarea unor politici sectoriale de păstrare și promovare a persoanelor cu înaltă pregătire academică;

Dezvoltarea de parteneriate bilaterale internaționale în sensul pregătirii personalului în diverse instituții de prestigiu din Europa sau Statele Unite;

Promovarea unor poltici de atragere a imigranților cu studii medii și renunțarea la cei fără nicio pregătire.

De asemenea, considerăm că în complementaritatea acestor măsuri, mai trebuie acționat pe următoarele direcții:

Dezvoltarea învățământului STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics/Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) în limba engleză;

Atragerea de studenți străini la universitățile din țară, existând șansa ca cei mai buni dintre ei să se angajeze la finalizarea studiilor în România;

„Monitorizarea pieței muncii autohtone de către instituțiile competente pentru identificarea deficitelor de forță de muncă; stabilirea contingentelor anuale de lucrători nou admiși pe piața forței de muncă din Romȃnia; stabilirea unor mecanisme de facilitare a admiterii pe piața forței de muncă din Romania a cetățenilor statelor terțe ȋn domenii ȋn care există deficit de forță de muncă; revizuirea/modificarea condițiilor de angajare ȋn muncă ȋn profesii liberale reglementate prin legi speciale, astfel ȋncȃt să poată fi aplicabile și cetățenilor statelor terțe; negocierea/ȋncheierea unor acorduri bilaterale cu țări terțe interesate ȋn admiterea propriilor cetățeni pe piața forței de muncă din Romania.”

Tot în acest sens, coniderăm că pentru o mai bună ocupare a forței de muncă din România și limitarea exodului acesteia către statele europene dezvoltate ar trebui inițiate o serie de programe de reconversie/ recalificare preponderent pentru cei de vârstă medie cu pregătire medie și creșterea nivelului de angajabilitate la finalizarea studiilor universitate, ceea ce necesită o mai mare implicarea mediului de afaceri în conceperea curriculei universitare și în cea a școlilor profesionale.

LISTA CU ABREVIERI ȘI ACRONIME

ANOFM – Agenția Națională pentru Ocuparea forței de Muncă

COM – Comisia Europeană

DESTATIS – Oficiul Federal de Statistică

EUROSTAT- Biroul European de Statistică

FRONTEX- Agenția Europeană pentru Managementul Cooperării Operaționale la Frontierele Externe

HG – Hotărâre de Guvern

IDOS – Centrul italian pentru Studii și Cercetări ale imigrației

IGI – Inspectoratul General pentru Imigrări

INS- Institutul Național de Statistică

INE- Institutul Spaniol de statistică

INEM-Institutul Național Spaniol al Forțelor de Muncă

MAE – Ministerul Afacerilor Externe

MAI- Ministerul Afacerilor Interne

MMJS- Ministerul Muncii și Justiției Sociale

OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare

OIM – Organizația Internaațională pentru Migrație

ONU – Organizația Națiunilor Unite

TCE – Tratatul care instituie Constituția Europeană

UE – Uniunea Europeană

ANEXA nr. 1

CHESTIONAR

Sex______________________________

Vârstă

18-25 26-35 36-45 46-55 56-65 peste 65

Localitatea unde se completează chestionarul________________________________

Locul nașterii – Județ______________________

Localitatea unde v-ați înăscut este in zonă urbană sau rurală?

Urban Rural

ÎNAINTE DE A EMIGRA PENTRU PRIMA DATĂ DIN ROMÂNIA…..

În ce județ din România ați locuit?________________________

Care era religia/confesiunea dumneavoastră?______________

Care era starea civilă?

Necăsătorit(ă)

Concubinaj cu persoana română

Căsătorit(ă) cu persoana română

Divorțat(ă)

Văduv(ă)

Concubinaj cu persoană de altă cetățenie/etnie

Căsătorit(ă) cu persoană de altă cetățenie/etnie

Care este etnia dumneavoastră?

Română

Maghiară

Germană

Rromă

Turcă

Altă etnie (care?)

Înainte de a emigra, care a fost ultima școală absolvită în România?

Fără studii

Școala primară

Școala generală

10 clase

Școala profesională

Liceu

Bacalaureat

Colegiu

Școala postliceală

Școala de maiștrii

Facultate

Master

Doctorat

Înainte de venirea în Italia/Spania/Germania ați emigrat și în alte țări?

Da Nu

Dacă ați emigrat în alte țări, în ce țări ați migrat?_______________________________________

În România, erați:

Angajat în sistemul public

Aveați propria afacere

Angajat în sistemul privat

Pensionar

Șomer

Elev

Student

Nu am lucrat niciodată

Alta (care?)

În ce domeniu v-ați desfășurat activitatea în România?

Construcții

Agricultură

Turism, Restaurante, Hoteluri

Transport

Industrie

Producție

Servicii sociale

Nu am lucrat niciodată

Comerț

Învățământ

Consultanță

Cercetare

IT

Îngrijire la domiciliu

Paznic/gardian

Alt domeniu (care?)

Ați plecat singur din România spre Italia/Spania/Germania?

Singur(ă)

Singur(ă), am lasat soția/soțul, în România

Cu soția/soțul

Cu soția/soțul și copiii

Cu un (o) prieten(ă)

Aveați copii?

Nu Da. Aveam…. copii

Motivul plecării din România

Obținerea de locuri de muncă mai bine plătite

Nevoia de împlinire profesională și de oportunitate

Realizarea unui trai mai bun, decent

Recunoaștere socială în concordanță cu pregătirea profesională

Lipsa locurilor de muncă din România

Motive familiare, reîntregire, divorț, deces

”Un viitor pentru copii”

Motive financiare

Alte motive (care?)

Dumneavoastră ați plecat din Romania:

Ilegal (am fugit peste graniță, trecere frauduloasă)

Am cumpărat viza

Ca turist, am plecat în excursie cu gândul să rămân în Italia/Spania/Germania

Am cerut azil politic

Am avut acte false (viză falsă, pașaport fals)

Cu contract de muncă intermediat de o firmă

Cu contract de muncă intermediat de statul român

Cu contract de muncă pe care l-ați găsit singur(ă)

Pentru reîntregirea familiei

Pentru căsătorie

Pentru studii

Libera circulație, în căutarea unui loc de muncă, dar fără un angajament prealabil

Libera circulație,pentru căutarea unui loc de muncă prin intermediul familiei/a unui prieten/ a

unei cunoștințe care avea experiență deja în muncă în străinătate

Am plecat în vizită la prieteni și m-am hotărât să rămân

Ați avut gândul:

Să uitați ce e în țară și să nu mai auziți de ea

Să vă găsiți de lucru și să vă întoarceți acasă cu economii

Să vă stabiliți definitiv în altă țară

Alt gând (care?)

Locuința dumneavoastră din România era:

Proprietate personală

Locuiam cu părinții

Locuiam cu prieteni

Locuiam cu socrii

Locuiam cu rude

Locuința era a soției/soțului

Închiriată

La început, v-ați stabilit în zonă urbană sau rurală?

Urbană Rurală

În ce perioadă ați plecat din România pentru a vă stabili pentru prima dată în Spania?

1993-1997

1998-2001

2002-2005

2006-2008

2009-2011

2012-2015

Care sunt motivele pentru care ați ales această provincie?

Să nu mai plătesc chirie

Prietenii mei erau aici

Motive familiare

Reîntregirea familiei

Am găsit alte oportunități

Continuarea studiilor

Am găsit loc de muncă mai bun

Divorț

Deces

Stabilitatea locului de muncă

Altele (care?)

Care a fost cea mai mare dificultate întâlnită în primul an de la sosirea în Italia/Spania/Germania?

Să învățați limba

Să vă faceți prieteni

Să găsiți o locuință

Să obțineți un permis de rezidență

Să vă aduceți familia

Să vă găsiți un loc de muncă

Să vă adaptați la climă

Alte dificultăți (care?)

Înainte de a alege Italia/Spania/Germania, în care din situațiile de mai jos ați fost?

Aveați rude care locuiau în Italia/Spania/Germania

Aveați prieteni/cunoștințe care locuiau în Italia/Spania/Germania

Nu cunoșteam pe nimeni în Italia/Spania/Germania

Altă situație (precizați)

Cine v-a ajutat să găsiți un loc de muncă în în primul an de la sosirea în Italia/Spania/Germania?

Prietenii/cunoștințele care locuiau aici

Alți români pe care nu-i cunoșteam

Alți migranți pe care nu-i cunoșteam

Rudele care erau aici

Nu m-a ajutat nimeni

Alte cazuri

În ce domeniu v-ați desfășurat activitatea în primul an de la sosirea în Italia/Spania/Germania?

Construcții

Agricultură

Restaurante, Hoteluri

Transport

Comerț

Producție

Servicii sociale

Pază

Servicio doméstico

Îngrijire la domiciliu

Curățenie

Autónomo

Alt domeniu (care?)

Ați învățat noi meserii de când vă aflați în Italia/Spania/Germania, pe care le valorificați acum?

Nu Da (care?)

Ați continuat studiile de când vă aflați în Italia/Spania/Germania?

Nu Da (ce studii?)

V-ați schimbat religia de când vă aflați în Italia/Spania/Germania?

Nu Da (de religie aveți acum?)

Care este statutul dumneavoastră în momentul de față în Italia/Spania/Germania

Am cetățenie

Am rezidență permanentă

Am rezidență pentru 5 ani

Nu am avut acte legale niciodată în Italia/Spania/Germania

SITUAȚIA DUMNEAVOASTRĂ ACTUALĂ…

Vă aflați în zonă urbană sau rurală?

Urbană Rurală

În ce situație vă aflați acum?

Lucrez cu contract (normă întreagă)

Lucrez cu contract (jumate de normă)

Lucrez fără contract

Mă întreține soțul/soția

Șomer

Nu lucrez

Sunt student(ă)

Zilier

Am propria afacere, autonom (în ce domeniu?)

De câți ani locuiți în Italia/Spania/Germania?________________________

În momentul de față

Nu am copii Am ……copii

În ce domeniu vă desfășurați activitatea acum ?

Construcții

Agricultură

Restaurante, Hoteluri

Transport

Comerț

Sector automobilistic (mecanic)

Producție

Nu lucrez

Pază

Servicio doméstico

Îngrijire la domiciliu

Curățenie

Autónomo

Pensionar

Alt domeniu (care?)

Starea civilă actuală

Necăsătorit(ă)

Concubinaj cu persoană română

Concubinaj cu persoană spaniolă/italiană/germană

Căsătorit(ă) cu persoană română în România

Recăsătorit(ă) cu persoană română în România

Recăsătorit(ă) cu persoana română din Italia/Spania/Germania

Recăsătorit(ă) cu persoană de altă naționalitate (care?)

Atunci când sunteți în public, alături de persoane străine, vă declarați naționalitatea?

Da Nu

Locuința în care locuiți acum este:

Închiriată

Ipotecă

Proprietate personală

Alta (care?)

Intenționați să vă reîntoarceți în România?

Da, în câteva luni

Da, în câțiva ani

Da, dar nu știu când

Da, când ies la pensie

Nu mă mai întorc în România decât în vizite

Nu mă mai întorc niciodată în România

Nu știu dacă mă întorc sau nu în România

Cu ce probabilitate intenționați sa vă întoarceți în România?

foarte mare probabilitate

mare probabilitate

mică probabilitate

foarte mică probabilitate

În ce măsură sunteți mulțumiți de viața actuală?

În foarte mare măsură

În mare măsură

În mică măsură

În foarte mică măsură

Deloc

Aveți afaceri/firme?

Nu Da, în România Da, în Italia/Spania/Germania

Da, în altă țară (unde?)

Intenționați să deschideți/dezvoltați o afacere în următorii 2 ani?

Nu

Da, în România

Da, în Italia/Spania/Germania

Nu știu

Da, în altă țară (unde?)

Ați investit o parte din banii economisiți?

Nu

Da, în România

Da, în Italia/Spania/Germania

Nu am avut bani economisiți

Da, în altă țară (unde?)

În ce ați investit banii economisiți?

Construcția unei noi locuințe (casă, apartament)

Renovarea casei (apartamentului)

Cumpărarea unei locuințe (casă, apartament)

Finanțarea studiilor copiilor ramași în țară

Ajutorarea părinților/bunicilor ramași în țară

Nu am avut bani economisiți

În altceva………………..

Ați votat la alegerile europarlamentare din 2019 din România?

Nu Da (unde?)

Vă implicați în viața politică din Italia/Spania/Germania?

Da Nu

Sub ce formă vă implicați în viața politică din Italia/Spania/Germania?

Participare la vot

Candidat la alegerile locale

Nu mă implic

Participați la viața socialăși culturală din Italia/Spania/Germania?

Da Nu

Sub ce formă participați la viața socială și cultural din Italia/Spania/Germania?

Membru/membră în asociații

Membru/membră în fundații

Membru/membră în grupuri de întrajutorare

Voluntariat

Nu particip

Implicare în organizarea de evenimente/sărbători… (precizați)

Având în vedere experiența dumneavoastră de migrant(ă) ați fi dispus să-i ajutați și pe alții

(rude, cunoștințe, colegi etc.) care doresc să emigreze

Cu sfaturi pentru pregătirea deciziei

Cu găsirea unei locuințe

Cu găsirea unui job

Cu rezolvarea unor documente

Dacă aș câștiga ceva din asta aș ajuta

Cu sfaturi pentru educația copiilor

Cu bani

Nu

Prin felul în care gândiți, simțiți și vorbiți, vă considerați:

Mai degrabă român decât italian/spaniol/german

Mai degrabă italian/spaniol/german decât român

Deopotrivă român și italian/spaniol/german

Altceva (precizați)

Cât de des reveniți în România?

O dată pe an

De două ori pe an

De trei ori pe an

La 2-3 ani

De mai multe ori pe an

Doar la diferite ocazii

Trimiteți bani în România?

Niciodată

Foarte rar

O dată pe an

Semestral

Trimestral

Lunar

Ce anume predomină în gândurile și în sufletul dumneavoastră?

Amintiri plăcute din România Amintiri urâte din România

Altceva (ce anume?)

În general, cum credeți că sunt văzuți românii de către majoritatea locuitorilor din Italia/Spania/Germania?

Cu simpatie

Cu antipatie

Cu indiferență

Cu teamă și neîncredere

Cu respect

Ca pe „niște țigani”

Intenția și preocupările dumneavoastră sunt:

De a deveni ca toți italienii/spaniolii/germanii

De a lua cetățenia iataliană/spaniolă/germană

De a rămâne un român printre italieni/spanioli/germani

Cum v-a afectat criza personal?

Nu m-a afectat

M-a luat prin surprindere

Am rămas fără loc de muncă

Mi-au scăzut salariul

Eu am rămas fără loc de muncă, dar soțul/soția mea a avut de muncă în continuare

Altfel (precizați)

Cum ați făcut față crizei?

M-am orientat spre alte tipuri de locuri de muncă

Am trăit doar cu câștigul adus de soț/soție

Am primit șomaj

Am fost ajutat de neamuri

Am fost ajutat de prieteni

Am acceptat orice loc de muncă, chiar dacă era plătit slab

Nu am acceptat orice loc de muncă, mai ales dacă era platit slab

Nu m-a afectat cu nimic criza

Mi-am deschis propria afacere

Altfel (precizați)

În ce situație vă aflați acum, față de anii 2009-2010 (vârful crizei)?

Situație mai rea ca înainte de criză

Aceeași situație

Situație mai bună decât înainte de criză

Altă situație (care?)

Ce v-a ajutat să rezistați și să nu vă determine să vă întoarceți în România sau să plecați în

altă țară?

Speranța că va trece criza

Dragostea pentru soțul/soția care lucra

Dragostea pentru copii

Convingerea că aici este oricum mai bine ca în România

Dorința de a trece cu bine această etapă a vieții

Altceva (precizați)

De ce ați ales să rămâneți in Italia/Spania/Germania și să nu plecați, in ciuda crizei?

Îmi era rușine să mă întorc în România

De dragul copiilor care erau bine integrați aici

Soțul/soția lucra, ne descurcam doar cu un salariu

Aveam de plătit ipoteca

Nu mai păstram legătura cu nimeni din România și nu aveam unde să mă duc

Îmi era greu să încep din nou, în altă țară sau în România

Ne descurcam mult mai bine decât înainte să plecăm din România

Din cauză că…

Ce activități-refugiu ați găsit?

Am început să citesc mai mult

Am făcut cursuri de revalorizare

Voluntariat

M-am implicat în activități religioase

Alte activități (precizați)

Cum apreciați starea dumneavoastră de sănătate?

foarte bună bună nu prea bună

Vă bucurați ca nu ați plecat din Italia/Spania/Germania sau regretați? Argumentați.

Mă bucur, pentru că…

Regret, pentru că…

Atunci când vă gândeați la România, la ce anume v-ați raportat în mod frecvent:

La soț/soție La foștii colegi de muncă/studii

La iubit/iubită La oamenii, în general, din localitatea mea

La părinți La anumite locuri din satul/ orașul unde am trăit

La prieteni La vecini

La frate/soră La rude

La copii Alte

Ați reușit să găsiți ceea ce în general, v-ați dori înainte de a pleca din țară?

Da Nu

Daca da, ce anume ați găsit?

Unde obișnuiți să vă petreceți concediul de odihnă

În România În Italia/Spania/Germania În alte țări

54. Există politici în România care v-ar determina să vă întoarceți?

Da (Care) Nu Nu știu

Motivul concret pentru care v-ați întoarce în România (pot fi bifate mai multe variante):

Să nu mai plătesc chirie Continuarea studiilor

Motive familiale, reîntregirea familiei Prietenii mei din țară

Noi oportunități Dor de casă, familie Loc de muncă mai bun

Alte motive………………………………….

Cu resursele acumulate în Italia/Spania/Germania v-ați putut îmbunătăți condițiile de viață din România?

Da Nu

În ce constau aceste îmbunătățiri?

Care mai este gradul de implicare în viața socială locală din România?

Sunt înscris în ONG-uri

Sunt înscris în asociații

Sunt înscris în fundații

Sunt înscris în grupuri de întrajutorare

Alta

Pentru copiii dumneavoastră, vedeți un viitor bun mai degrabă în România sau în Italia/Spania/Germania?

În România În Italia/Spania/Germania

Ce legături mai păstrați cu România?

ANEXA nr. 2

COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 5.6.2019

COM(2019) 523 final

RECOMANDARE A CONSILIULUI

privind Programul național de reformă al României pentru 2019 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de convergență al României pentru 2019

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 121 alineatul (2) și articolul 148 alineatul (4),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice 1 , în special articolul 9 alineatul (2),

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1176/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2011 privind prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice 2 , în special articolul 6 alineatul (1),

având în vedere recomandarea Comisiei Europene,

având în vedere rezoluțiile Parlamentului European,

având în vedere concluziile Consiliului European,

având în vedere avizul Comitetului pentru ocuparea forței de muncă,

având în vedere avizul Comitetului economic și financiar,

având în vedere avizul Comitetului pentru protecție socială,

având în vedere avizul Comitetului pentru politică economică,

întrucât:

(1) La data de 21 noiembrie 2018, Comisia a adoptat analiza anuală a creșterii, care marchează începutul semestrului european de coordonare a politicilor economice pentru 2019. Comisia a ținut cont în mod corespunzător de Pilonul european al drepturilor sociale, proclamat de Parlamentul European, Consiliu și Comisie la 17 noiembrie 2017. Prioritățile analizei anuale a creșterii au fost aprobate de Consiliul European din 21 martie 2019. De asemenea, la data de 21 noiembrie 2018, Comisia a adoptat, pe baza Regulamentului (UE) nr. 1176/2011, Raportul privind mecanismul de alertă, în care a identificat România printre statele membre pentru care urma să se efectueze un bilanț aprofundat.

(2) Raportul de țară pentru România din 2019 3 a fost publicat la 27 februarie 2019. Acesta a evaluat progresele realizate de România în ceea ce privește punerea în aplicare a recomandărilor specifice țării adoptate de Consiliu la 13 iulie 2018, măsurile adoptate pentru a da curs recomandărilor din anii anteriori, precum și progresele realizate în direcția îndeplinirii obiectivelor naționale din cadrul Strategiei Europa 2020. De asemenea, raportul a inclus un bilanț aprofundat efectuat în temeiul articolului 5 din Regulamentul (UE) nr. 1176/2011, ale cărui rezultate au fost publicate tot la 27 februarie 2019. În urma analizei sale, Comisia a concluzionat că România se confruntă cu dezechilibre macroeconomice. În special, vulnerabilitățile sunt legate de scăderea competitivității prin costuri și de adâncirea deficitului de cont curent în contextul unei politici fiscal-bugetare expansioniste și al unui mediu de afaceri imprevizibil. Inițiativele legislative recente creează riscuri în ceea ce privește funcționarea sectorului financiar și pot dăuna investițiilor private.

(3) La 9 mai 2019, România și-a prezentat Programul național de reformă pentru 2019, iar la 8 mai 2019, Programul de convergență pentru 2019. Pentru a se ține seama de legăturile dintre cele două programe, acestea au fost evaluate în același timp.

(4) Recomandările relevante specifice fiecărei țări au fost luate în considerare în cadrul programării fondurilor structurale și de investiții europene („fondurile ESI”) aferente perioadei 2014-2020. Astfel cum se prevede la articolul 23 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului 5 , Comisia poate solicita unui stat membru să își revizuiască acordul de parteneriat și programele relevante și să propună modificări la acestea dacă acest lucru este necesar pentru a sprijini punerea în aplicare a recomandărilor relevante ale Consiliului. Comisia a furnizat detalii suplimentare referitoare la modul în care se va prevala de dispoziția menționată anterior în orientările sale privind aplicarea măsurilor prin care se stabilește o corelație între eficacitatea fondurilor ESI și buna guvernanță economică 6 .

(5) În prezent, România face obiectul componentei preventive a Pactului de stabilitate și de creștere. În Programul său de convergență pentru 2019, Guvernul preconizează un deficit global de 2,8 % din PIB în 2019 și o reducere treptată a acestuia până la 2,0 % din PIB în 2022. Pe baza soldului structural recalculat 7 , se prevede că obiectivul bugetar pe termen mediu, și anume un deficit structural de 1 % din PIB, nu va fi realizat până la sfârșitul programului. Conform Programului de convergență, se estimează că ponderea datoriei publice în PIB va rămâne sub 40 % până în 2022. Scenariul macroeconomic care stă la baza acestor previziuni bugetare este favorabil. În plus, nu s-au oferit suficiente detalii privind măsurile necesare pentru atingerea țintelor de deficit bugetar planificate.

(6) La 22 iunie 2018, Consiliul a decis, în conformitate cu articolul 121 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”), că în 2017 România a înregistrat o abatere semnificativă constatată de la obiectivul bugetar pe termen mediu. Având în vedere abaterea semnificativă constatată, Consiliul a recomandat României, la 22 iunie 2018, să ia măsurile necesare pentru a se asigura că rata de creștere nominală a cheltuielilor publice primare nete 8 nu va depăși 3,3 % în 2018 și 5,1 % în 2019, ceea ce corespunde unei ajustări structurale anuale de 0,8 % din PIB în fiecare an. La 4 decembrie 2018, Consiliul a constatat că România nu a luat măsuri eficace pentru a da curs recomandării Consiliului din 22 iunie 2018 și a emis o recomandare revizuită. În noua sa recomandare, Consiliul a solicitat României să ia măsurile necesare pentru a se asigura că rata de creștere nominală a cheltuielilor publice primare nete nu va depăși 4,5 % în 2019, ceea ce corespunde unei ajustări structurale anuale de 1,0 % din PIB. La XX iunie 2019, Consiliul a constatat că România nu a luat măsuri eficace pentru a da curs recomandării Consiliului din 4 decembrie 2018. Mai mult decât atât, pe baza datelor privind rezultatul bugetar pe 2018, s-a constatat că România a înregistrat o abatere semnificativă de la ajustarea recomandată în 2018. În conformitate cu articolul 121 alineatul (4) din TFUE și cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1466/97, la 5 iunie 2019, Comisia a adresat României un avertisment prin care semnala că s-a constatat în 2018 o abatere semnificativă de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului structural pe termen mediu. La XX iunie 2019, Consiliul a adoptat o nouă recomandare în care a confirmat necesitatea ca România să ia măsurile necesare pentru a se asigura că rata de creștere nominală a cheltuielilor publice primare nete nu va depăși 4,5 % în 2019, ceea ce corespunde unei ajustări structurale anuale de 1,0 % din PIB. Pe baza previziunilor Comisiei din primăvara anului 2019, există riscul unei abateri de la ajustarea recomandată de Consiliu în 2019.

(7) Pentru 2020, la XX iunie 2019, Consiliul a recomandat României să ia măsurile necesare pentru a se asigura că rata de creștere nominală a cheltuielilor publice primare nete nu va depăși 5,1 %, ceea ce corespunde unei ajustări structurale anuale de 0,75 % din PIB. Pe baza previziunilor Comisiei din primăvara anului 2019, în ipoteza menținerii politicilor actuale, există riscul ca în 2020 să se înregistreze o abatere de la această cerință. În plus, previziunile Comisiei din primăvara anului 2019 indicau faptul că deficitul public va depăși, în 2019 și în 2020, valoarea de referință de 3 % din PIB prevăzută în tratat. În general, Consiliul consideră că, având în vedere deteriorarea puternică a perspectivelor bugetare, pentru a se respecta dispozițiile Pactului de stabilitate și de creștere vor fi necesare măsuri suplimentare semnificative începând din 2019, în conformitate cu recomandarea adresată României la XX iunie 2019, astfel încât să se corecteze abaterea semnificativă constatată de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu.

(8) La planificarea bugetului său, România nu ține seama în mod constant de prevederile înscrise în cadrul său fiscal-bugetar. Regula privind deficitul structural la nivel național impune respectarea obiectivului bugetar pe termen mediu sau convergența către acest obiectiv, și anume un deficit structural care să nu depășească 1 % din PIB. În 2016, România s-a abătut de la obiectivul bugetar pe termen mediu și se află, de atunci, pe o traiectorie divergentă, nerespectând regula privind deficitul național. Cele două rectificări ale bugetului pentru 2018 adoptate în toamna anului 2018 s-au abătut din nou de la mai multe reguli auxiliare care interzic creșterea plafoanelor de deficit și de cheltuieli în timpul unui exercițiu bugetar aflat în curs. Bugetul pentru 2019, adoptat de Guvern în februarie 2019 și aprobat de Parlament în martie, s-a abătut din nou de la mai multe reguli fiscal-bugetare, inclusiv de la regula privind deficitul structural. În plus, la fel ca în anii precedenți, autoritățile nu au trimis Parlamentului, până la termenul prevăzut de lege, și anume luna august, o actualizare a strategiei fiscal-bugetare pe termen mediu, subminând astfel rolul de orientare al acestuia. De asemenea, tot ca în anii anteriori, autoritățile nu și-au respectat obligația de a semna o declarație în care să se angajeze că bugetul pentru 2019 și strategia fiscal-bugetară respectă regulile fiscal-bugetare și principiile responsabilității fiscal-bugetare.

(9) Respectarea obligațiilor fiscale rămâne scăzută. În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, diferența dintre veniturile care se așteaptă să fie realizate în teorie și veniturile încasate efectiv rămâne foarte mare. Economia informală reprezintă, prin mărimea sa, o provocare suplimentară pentru respectarea obligațiilor fiscale, iar nivelurile ridicate ale muncii nedeclarate privează bugetul de stat de resurse semnificative. În plus, prevalența plăților în numerar facilitează evaziunea fiscală. În cursul anului trecut, România a realizat progrese limitate în ceea ce privește recomandarea specifică țării care i-a fost adresată în repetate rânduri de a consolida respectarea obligațiilor fiscale și colectarea impozitelor. Introducerea caselor de marcat cu jurnal electronic, conectate la sistemul informatic al administrației fiscale avansează destul de încet. Administrația fiscală ia măsuri în vederea instituirii unui sistem de evaluare a riscurilor pentru auditarea contribuabililor.

(10) După mai mulți ani de eforturi susținute de consolidare a sectorului financiar, stabilitatea financiară a fost din nou afectată în 2018 de un set de inițiative legislative ale Guvernului și Parlamentului. Taxa pe activele bancare adoptată de guvern printr-o ordonanță de urgență la sfârșitul lunii decembrie 2018, fără realizarea unei evaluări a impactului sau a unei consultări cu părțile interesate, a generat îngrijorări serioase legate de impactul său negativ asupra situației prudențiale a băncilor, asupra aplicării politicii monetare și, în ultima instanță, asupra investițiilor și creșterii economice. Modul în care a fost adoptată și dispozițiile acesteia au avut un efect negativ semnificativ asupra cursului de schimb valutar, asupra capacității guvernului de a obține împrumuturi pe piață și, în cele din urmă, asupra percepției pe care părțile interesate o au în ceea ce privește riscurile operaționale. Deși unele aspecte controversate ale taxei au fost modificate în martie 2019, modificările au fost adoptate tot printr-o ordonanță de urgență a guvernului și fără o evaluare a impactului. Au fost eliminate aspectele cele mai problematice ale taxei pe activele bancare, cele referitoare la valoarea totală a activelor. Cu toate acestea, în noua sa formă, taxa poate denatura stimulentele pentru contractarea de credite, ceea ce ar putea duce la o alocare necorespunzătoare a creditelor în economie. Ar trebui evaluate implicațiile potențiale ale acestor modificări pentru transmisia politicii monetare. Deși declarate neconstituționale de Curtea Constituțională în martie 2019, mai multe inițiative legislative adoptate de Parlament la sfârșitul anului 2018 au exercitat o presiune suplimentară asupra sectorului bancar și au consolidat percepția generală de imprevizibilitate a cadrului juridic. Experiența anterioară arată că este posibil ca astfel de inițiative să fie relansate de către legiuitor.

(11) Noua lege a pensiilor, adoptată de Parlament în decembrie 2018, este susceptibilă să pună în pericol sustenabilitatea finanțelor publice. Punctul de pensie, adică principalul parametru utilizat pentru indexarea pensiilor, urmează să fie majorat cu 15 % în septembrie 2019 și cu 40 % în septembrie 2020. Legea pensiilor ar urma să modifice o serie de parametri utilizați pentru calcularea pensiilor. În special, se preconizează că valoarea punctului de pensie va crește, deoarece factorul de indexare utilizat la calcularea pensiilor existente nu ar mai urma creșterea prețurilor, ci ar fi raportat permanent la creșterile salariilor și ale prețurilor. În plus, perioada de cotizare utilizată la calcularea unei pensii va fi scurtată, ceea ce va duce la creșterea cheltuielilor cu pensiile noi. Pe de altă parte, eliminarea indicelui de corecție pentru pensiile noi (care stabilea o legătură parțială între prima pensie și salariu) va atenua creșterea globală a cheltuielilor cu pensiile cauzată de ceilalți parametri. Anumite probleme structurale care afectează adecvarea pensiilor rămân nesoluționate. Vârsta medie efectivă de pensionare este apropiată de media UE, dar nu este aceeași pentru femei și bărbați. Acest lucru, cuplat cu o perioadă de contribuție mai scurtă în cazul femeilor, duce la un decalaj de pensii considerabil între bărbați și femei.

(12) Reforma sistemului de pensii introdusă în 2008 a fost diluată treptat. După amânări repetate ale majorărilor programate ale contribuțiilor la fondurile de pensii din cel de al doilea pilon, care ar fi trebuit să ajungă la 6 % din salariile brute până în 2016, contribuțiile au fost reduse la 3,75 % din salariile brute începând din 2018. Fondurile de pensii din cel de al doilea pilon au fost slăbite și mai mult printr-o serie de măsuri adoptate de guvern printr-o ordonanță de urgență la sfârșitul anului 2018. Contribuțiile la aceste fonduri au devenit opționale după o perioadă de contribuție de minimum cinci ani. S-au înăsprit semnificativ cerințele de capital minim pentru societățile de administrare a fondurilor de pensii din cadrul celui de al doilea pilon, ceea ce creează un risc de ieșire de pe piața din România a societăților de administrare a unor astfel de fonduri. Comisioanele de administrare percepute pentru contribuțiile brute au fost, de asemenea, reduse în mod semnificativ, ceea ce ar putea afecta rezultatele financiare ale societăților de administrare a fondurilor și ar putea mări probabilitatea ieșirii lor de pe piață. Acest lucru ar putea avea implicații negative asupra dezvoltării pieței locale de capital și a grupului investitorilor instituționali, privând totodată economia de o sursă atât de necesară de investiții pe termen lung. În plus, slăbirea sau abandonarea celui de al doilea pilon de pensii va face ca veniturile din pensii să fie mai puțin diversificate și va expune pensiile unor riscuri politice și demografice mai ridicate. În martie 2019, prin intermediul unei ordonanțe de urgență, guvernul a menținut noile cerințe de capital minim pentru societățile de administrare a fondurilor, dar a amânat pentru decembrie 2019 termenul pentru plata integrală a capitalului suplimentar. Alte dispoziții ale ordonanței de urgență din decembrie 2018 care pun în pericol viabilitatea fondurilor de pensii din cadrul celui de al doilea pilon rămân neschimbate.

(13) Problemele legate de calitatea și caracterul incluziv al sistemului de educație și formare au un impact negativ asupra potențialului României de a asigura o creștere favorabilă incluziunii. Cheltuielile cu educația rămân printre cele mai scăzute din UE, în special în ceea ce privește anii de școlarizare care au un rol decisiv în a preveni părăsirea timpurie a școlii (care rămâne la un nivel ridicat), a asigura egalitatea de șanse și a reduce inegalitățile mai târziu în viață. Participarea copiilor preșcolari la o educație și îngrijire de calitate rămâne sub media UE, inclusiv din cauza lipsei de structuri. Acest lucru are implicații asupra participării femeilor pe piața forței de muncă, precum și asupra dobândirii timpurii de competențe. Se înregistrează întârzieri în modernizarea rețelei de școli și în optimizarea lor astfel încât să se țină cont de tendințele demografice, 10 % din școli fiind supraaglomerate, în timp ce 58 % dispun de capacități excedentare. Se constată probleme considerabile în ceea ce privește dobândirea de competențe de bază și competențe digitale de către populație. Capacitatea cadrelor didactice de a aplica o abordare centrată pe elevi nu este dezvoltată suficient. Disparitățile dintre mediul rural și cel urban persistă, iar grupurile vulnerabile, inclusiv romii, continuă să aibă un acces limitat la un învățământ de calitate și favorabil incluziunii.

(14) Piața forței de muncă se confruntă cu presiuni crescânde, în condițiile în care rata șomajului (4,2 % în 2018) este foarte scăzută, forța de muncă este în scădere, iar lipsa de personal calificat persistă. Rata de activitate a femeilor este scăzută, mai ales în rândul femeilor tinere și de vârstă mijlocie. Acest lucru se datorează în principal responsabilităților personale și familiale și integrării scăzute a copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 și 3 ani în structuri formale de îngrijire. Politicile active în domeniul pieței forței de muncă oferă un răspuns limitat la nevoile pieței forței de muncă, măsurile fiind axate în principal pe oferirea de stimulente financiare, mai degrabă decât pe abordări personalizate, globale. Întârzierea reformei planificate a serviciului public de ocupare a forței de muncă rămâne un obstacol important în calea modernizării serviciilor furnizate angajatorilor și șomerilor. Disponibilitatea serviciilor de perfecționare și a serviciilor integrate este, de asemenea, deficitară. Competențele nu evoluează în concordanță cu nevoile sectoarelor economice în creștere, 81 % dintre angajatori confruntându-se cu dificultăți în ocuparea locurilor de muncă vacante. Sectorul tehnologiei informației și comunicațiilor este în creștere, în timp ce numărul românilor cu vârsta cuprinsă între 20 și 29 de ani care dețin o diplomă în domeniile științei, tehnologiei, ingineriei sau matematicii a scăzut în perioada 2014-2016. În prezent, nu există o evaluare globală sau sectorială a nevoilor de competențe și nu se realizează, în continuare, previziuni privind necesarul de competențe, ceea ce împiedică adaptarea sistemului de educație și formare la nevoile pieței forței de muncă. A început implementarea sistemului dual de educație și formare profesională, menit să abordeze problema lipsei de personal calificat. Cu toate acestea, educația și formarea profesională este considerată în continuare o opțiune secundară de către elevi și părinți, iar rata de ocupare relativ scăzută în rândul proaspeților absolvenți ai programelor de educație și formare profesională ridică problema relevanței acestor programe pentru piața forței de muncă. Învățământul superior nu este aliniat suficient la piața forței de muncă. Deși rata de absolvire a învățământului terțiar s-a dublat în ultimii zece ani, aceasta rămâne la un nivel scăzut.

(15) În ciuda îmbunătățirilor recente, ratele sărăciei și inegalității veniturilor rămân ridicate, iar disparitățile regionale se accentuează. Un român din trei continuă să fie expus riscului de sărăcie și excluziune socială, cele mai afectate grupuri fiind copiii, romii, persoanele cu handicap și persoanele în vârstă. Calitatea și acoperirea serviciilor sociale sunt insuficiente, iar distribuția teritorială a acestora este inegală și necorelată cu nevoile specifice ale comunităților. Numai aproximativ 20 % din unitățile administrativ-teritoriale dispun de servicii sociale autorizate. De obicei, serviciile sunt concentrate în zonele mai bogate sau în zonele urbane, deși ele sunt cele mai necesare în zonele și regiunile mai sărace, rurale. Integrarea limitată a serviciilor de ocupare a forței de muncă, de educație, de sănătate și a serviciilor sociale nu permite o incluziune durabilă a diferitelor grupuri defavorizate. Persoanele cu handicap nu beneficiază decât de sprijin limitat pentru a duce o viață independentă și pentru a avea acces la un loc de muncă. Se constată foarte puține progrese în ceea ce privește situația comunității rome. Rata privării de locuință este cea mai ridicată din UE și are un efect negativ asupra incluziunii sociale. Politicile în domeniul locuințelor sunt descentralizate fără să existe însă un cadru strategic, iar resursele financiare lipsesc adesea în comunitățile sărace. Indicatorul social de referință utilizat ca bază pentru calcularea majorității prestațiilor sociale nu a fost actualizat din 2008 și s-a depreciat considerabil în comparație cu salariul minim. Ca urmare, ratele sărăciei în rândul persoanelor cu o intensitate scăzută și foarte scăzută a muncii au crescut cu 50 % din 2010 până în prezent. În plus, lucrătorii cu contracte de muncă atipice nu beneficiază de o protecție socială adecvată. Unul din trei lucrători cu contracte de muncă atipice este expus riscului de deprivare materială severă. Lucrătorii zilieri și sezonieri nu au acces formal la prestații sociale de șomaj, de maternitate, de accident și de accident de muncă. Punerea în aplicare a reformei privind venitul minim de incluziune, inițiată în 2016, care ar spori acoperirea și caracterul adecvat al prestațiilor sociale, a fost din nou amânată până în 2021.

(16) Dialogul social este caracterizat de procentul redus al contractelor colective de muncă, în special la nivel sectorial, ceea ce se datorează și definiției actuale a sectoarelor. Autoritățile au inițiat planuri de revizuire a definițiilor sectoarelor economice, dar încă nu s-a ajuns la un acord. În afara cadrului de negociere colectivă, implicarea semnificativă și în timp util a partenerilor sociali în aspectele de politică și în reformele politicilor este limitată. Cea mai mare parte a dialogului social se desfășoară în mod formal, în cadrul Consiliului Economic și Social și al comisiilor de dialog social. Cu toate acestea, chiar dacă a fost instituit un cadru de dialog și de consultare, stabilitatea și rolul acestor instituții au fost slăbite în ultimul an.

(17) După ani de creștere salarială moderată, România prezintă una dintre cele mai rapide creșteri ale salariilor din UE. Acest lucru este determinat de politicile guvernamentale de creștere a salariilor din sectorul public și a salariului minim, de rata șomajului care a scăzut la un nivel record și de deficitele structurale de forță de muncă. Salariul minim este în continuare stabilit în mod nesistematic, fără a se baza pe un mecanism obiectiv. Creșterile consecutive de-a lungul anilor au dus la situația în care o treime din angajați câștigau salariul minim în 2017, cu aproape patru ori mai mulți decât în 2011.

(18) Sistemul de sănătate se confruntă cu numeroase provocări. Nivelul de finanțare redus, utilizarea ineficientă a resurselor publice și lipsa reformelor limitează eficacitatea sistemului de sănătate. Emigrarea continuă a forței de muncă a condus la un deficit considerabil de medici și de asistente medicale. Infrastructura sistemului de sănătate și prevalența plăților informale constituie în continuare motive de îngrijorare. Persoanele care locuiesc în zonele rurale și grupurile vulnerabile au acces limitat la serviciile de asistență medicală. La rândul lor, acești factori au un impact negativ asupra sănătății populației, care rămâne sub media UE, în ciuda îmbunătățirilor recente. Se întârzie îmbunătățirile atât de necesare ale asistenței medicale comunitare. Proiectul pilot de creare a unor centre de asistență medicală comunitară a început cu întârziere, ceea ce are un impact asupra introducerii serviciilor de îngrijire integrate. Sectorul îngrijirii de lungă durată nu este pregătit să facă față îmbătrânirii rapide a populației. Există foarte puține servicii de îngrijire la domiciliu și în centre de zi, iar acestea sunt concentrate în special în zonele cu venituri mai mari. Nivelul de acoperire și cheltuielile publice cu îngrijirea de lungă durată sunt printre cele mai scăzute din UE, iar accesul la îngrijire de lungă durată, reabilitare și îngrijire paliativă este scăzut.

(19) Calitatea infrastructurii, inclusiv în sectorul transporturilor, al energiei, al deșeurilor și al apelor reziduale, rămâne scăzută și limitează perspectivele de creștere ale României. În ciuda investițiilor publice semnificative după aderarea României la UE, infrastructura fizică a țării rămâne subdezvoltată. Starea generală și fiabilitatea rețelelor rutiere și feroviare sunt foarte slabe. Infrastructura nu ține pasul cu nevoile în materie de trafic generate de o economie în expansiune. Rețeaua rutieră este una dintre cele mai puțin dezvoltate din UE, iar reforma sectorului feroviar a rămas în urmă. Emisiile de gaze cu efect de seră generate de transportul rutier au crescut puternic în ultimii cinci ani. În plus, nivelul foarte scăzut al investițiilor în lucrări de întreținere a redus viteza de circulație a trenurilor și a afectat timpul de livrare a mărfurilor prin intermediul transportului feroviar. Transportul urban este afectat de subfinanțarea cronică, de organizarea necorespunzătoare a sectorului și de slaba capacitate administrativă a furnizorilor locali. În plus, infrastructura din sectoarele energiei, deșeurilor, apei și apelor reziduale și interconectarea rețelelor energetice continuă să fie deficitare. Sistemul de gestionare a deșeurilor este în continuare caracterizat de un nivel foarte redus de reciclare a deșeurilor municipale și de rate foarte ridicate de depozitare a deșeurilor. Există în continuare provocări în ceea ce privește atingerea țintei de eficiență energetică, în special din perspectiva eficienței energetice a clădirilor, care ar putea fi mult îmbunătățită.

(20) Capacitatea generală de inovare a României rămâne scăzută, iar competitivitatea sa viitoare este amenințată de decalajul mare dintre întreprinderile cu capital străin și cele naționale în materie de productivitate și inovare. Investițiile României în cercetare și dezvoltare sunt cele mai scăzute din UE (0,5 % din PIB), iar cheltuielile publice pentru cercetare și dezvoltare au scăzut și mai mult, de la 0,32 % din PIB în 2011 la 0,21 % din PIB în 2017, ceea ce împiedică orice consolidare a capacităților. În consecință, calitatea bazei științifice publice rămâne foarte scăzută, iar legăturile dintre știință și mediul de afaceri nu sunt suficient de dezvoltate. Având în vedere că a scăzut în continuare și numărul absolvenților de studii superioare în domeniile științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii, lipsa de personal calificat reprezintă o provocare majoră pentru potențialul de inovare al economiei românești. Digitalizarea este un factor esențial pentru îmbunătățirea inovării și a competitivității țării. România are rezultate slabe în ceea ce privește numeroase componente ale Indicelui economiei și societății digitale, inclusiv serviciile publice digitale, competențele digitale ale populației în ansamblu și digitalizarea întreprinderilor.

(21) România a înregistrat progrese limitate în ceea ce privește abordarea recomandării specifice adresate țării de a consolida ierarhizarea în funcție de priorități a proiectelor de investiții publice și pregătirea acestora. Ministerul Finanțelor Publice are sarcina de a întocmi o listă a proiectelor de investiții publice prioritare de peste 100 de milioane RON (21 de milioane EUR) și de a monitoriza implementarea acestora, însă proiectele sunt gestionate de ministerele de resort. Pe lista proiectelor prioritare se află în prezent aproximativ 130 de proiecte, majoritatea în domeniul transporturilor. Majoritatea acestor proiecte prioritare ar putea fi cofinanțate din fondurile UE. Absorbția fondurilor UE este împiedicată de factori precum capacitatea administrativă limitată de a pregăti, de a ierarhiza în funcție de priorități și de a pune în aplicare proiectele mari de investiții. În ciuda recentelor proiecte mari de infrastructură care sunt în curs de pregătire și de trimitere spre aprobare către Comisia Europeană, lipsesc încă proiecte importante, cum ar fi autostrada Sibiu-Pitești (care asigură legătura cu coridorul Rin-Dunăre și coridorul Orient/Est-mediteraneean din cadrul TEN-T), iar implementarea în general continuă să înregistreze întârzieri. În plus, absorbția fondurilor UE a fost determinată până acum de proiecte elaborate pentru perioada de programare anterioară și nu a fost încă pusă la punct o rezervă de proiecte noi pentru actuala perioadă de programare.

(22) Achizițiile publice eficiente sunt esențiale pentru realizarea unor obiective de politică importante în România, printre care se numără eficientizarea cheltuielilor publice, modernizarea administrației publice, precum și promovarea inovării și a creșterii durabile și favorabile incluziunii. România a realizat progrese limitate în ceea ce privește recomandarea specifică de îmbunătățire a transparenței achizițiilor publice. Eficiența procedurilor de achiziții publice este în continuare problematică și există riscul de afectare a caracterului ireversibil al anumitor măsuri, în special în ceea ce privește optimizarea controalelor ex-ante. Strategia națională în domeniul achizițiilor publice subliniază importanța unui control unitar ex-ante efectuat de Agenția Națională pentru Achiziții Publice. Inițiativele legislative recurente riscă să submineze realizarea obiectivelor strategiei. Predictibilitatea și stabilitatea legislației în domeniul achizițiilor publice reprezintă în continuare provocări importante, iar strategia națională în domeniul achizițiilor publice nu este pusă în aplicare pe deplin.

(23) Procesul de elaborare a politicilor publice a devenit din ce în ce mai imprevizibil, ceea ce afectează mediul de afaceri. Un exemplu recent este adoptarea prin ordonanță de urgență a guvernului, fără să se fi realizat o consultare a părților interesate sau o evaluare a impactului, a unui set de măsuri de anvergură care afectează funcționarea sectorului bancar, a societăților de administrare de fonduri de pensii din cel de al doilea pilon și a companiilor din domeniul energiei și telecomunicațiilor. Evaluările impactului legislației sunt în continuare o formalitate, iar calitatea și utilizarea efectivă a acestora variază foarte mult de la un sector la altul. Controlul calității în ceea ce privește evaluările impactului legislației și elaborarea politicilor este aplicat numai într-o măsură limitată. Nu există niciun mecanism durabil de monitorizare a politicilor bazat pe un sistem transparent de raportare și pe evaluări ex-post. De multe ori, inițiative legislative importante sunt anunțate chiar înainte de adoptare. Gradul de implicare a părților interesate în elaborarea și punerea în aplicare a reformelor este redus și există rareori un dialog real între parteneri, deși există structurile instituționale relevante în acest sens. Procedurile administrative greoaie afectează în special întreprinderile mici și mijlocii. De exemplu, procedurile administrative greoaie aplicabile în cazul înființării de întreprinderi și cerințele reglementare impuse furnizorilor de servicii, inclusiv profesiilor reglementate, împiedică dezvoltarea într-o măsură mai mare a pieței. Adoptarea legislației relevante privind gestionarea resurselor umane în administrația publică este în continuare amânată. Gradul ridicat de fragmentare a responsabilităților și a resurselor afectează coerența și disponibilitatea serviciilor publice furnizate, în special la nivel local. Strategiile naționale și regionale ale diferitelor servicii publice nu sunt bine transpuse în măsuri integrate la nivel regional și local. Finanțarea serviciilor publice este inegală pe teritoriul țării și adesea nu corespunde nevoilor locale. Nu se ține seama de anumiți factori, cum ar fi o abordare strategică unitară pe tipuri de servicii, lacunele existente și necesitatea de a dezvolta noi servicii. Nu există stabilitate și predictibilitate în ceea ce privește veniturile de care dispun autoritățile locale. S-au întreprins acțiuni limitate pentru îmbunătățirea echilibrului dintre responsabilitățile care trebuie descentralizate și alocarea resurselor financiare care să le permită autorităților locale să furnizeze servicii de calitate. Sunt necesare acțiuni suplimentare care să consolideze capacitatea administrativă la nivel local.

(24) Întreprinderile de stat joacă un rol important în sectoarele infrastructurilor critice, cum ar fi energia și transportul feroviar. Rezultatele economice și financiare ale acestor întreprinderi s-au îmbunătățit în ultimul timp, pe fondul unui context macroeconomic favorabil. Cu toate acestea, transparența și publicarea rezultatelor financiare și operaționale nu s-au îmbunătățit, iar regulile de guvernanță corporativă continuă să fie aplicate doar sporadic. Câteva exemple în acest sens sunt numirea în mod repetat a unor consilii de administrație interimare, ceea ce nu respectă spiritul legii, și neutilizarea instrumentelor disponibile de aplicare a legii pentru societățile care nu își respectă obligațiile. Riscurile ca legislația privind întreprinderile de stat să fie slăbită în mod substanțial nu au dispărut. Acest lucru reprezintă un regres în raport cu măsurile luate pentru a da curs recomandărilor specifice țării din 2015 și 2016. Drept urmare, sunt afectate condițiile esențiale de care depinde promovarea utilizării eficiente a resurselor publice și se poate ajunge la distorsionarea deciziilor de investiții. Transferul dreptului de proprietate asupra câtorva dintre marile întreprinderi de stat către noul Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții va necesita aplicarea temeinică a unor norme solide de guvernanță corporativă, atât la nivelul fondului, cât și la nivelul societăților din portofoliul acestuia.

(25) Evoluțiile din ultimul an au generat preocupări cu privire la statul de drept și au amplificat îngrijorările serioase care planau deja asupra ireversibilității și durabilității progreselor înregistrate anterior de România în ceea ce privește reformarea sistemului judiciar și combaterea corupției la nivel înalt. Aceste aspecte sunt monitorizate în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare. În prezent, modificările aduse celor trei legi ale justiției sunt în vigoare și conțin o serie de măsuri care slăbesc garanțiile juridice pentru independența sistemului judiciar. Este probabil ca aceste modificări să submineze eficacitatea activității de zi cu zi a judecătorilor și a procurorilor și să slăbească încrederea publicului în sistemul judiciar. Se exercită presiuni asupra instituțiilor judiciare și asupra magistraților, inclusiv prin înființarea unei secțiuni speciale de urmărire penală pentru presupusele infracțiuni comise de magistrați. Măsurile în curs care vizează modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală ar avea un impact negativ asupra eficacității anchetelor și proceselor penale și ar restrânge, totodată, definiția infracțiunii de corupție. Există îngrijorări și în ceea ce privește procesele de demitere și numire a magistraților de nivel înalt. Comunicările recente sugerează că s-ar putea reveni asupra măsurilor legate de reforma sistemului judiciar.

(26) În cadrul mecanismului de cooperare și de verificare, Comisia monitorizează în continuare reforma judiciară și lupta împotriva corupției din România. Aceste domenii nu fac, așadar, obiectul recomandărilor specifice adresate României, dar sunt relevante pentru dezvoltarea unui mediu socioeconomic favorabil în această țară.

(27) Programarea fondurilor UE pentru perioada 2021-2027 ar putea contribui la eliminarea unora dintre lacunele identificate în recomandări, în special în domeniile vizate de anexa D la raportul de țară 9 . Acest lucru ar permite României să utilizeze în mod optim fondurile respective pentru sectoarele identificate, ținând seama de disparitățile regionale. Consolidarea capacității administrative a țării de gestionare a acestor fonduri reprezintă un factor important pentru succesul acestei investiții.

(28) În contextul semestrului european 2019, Comisia a efectuat o analiză cuprinzătoare a politicii economice a României, pe care a publicat-o în raportul de țară din 2019. De asemenea, Comisia a evaluat Programul de convergență pentru 2019 și Programul național de reformă pentru 2019, precum și măsurile luate ca urmare a recomandărilor adresate României în anii precedenți. Având în vedere necesitatea consolidării guvernanței economice globale a Uniunii prin oferirea unei contribuții la nivelul Uniunii la deciziile naționale viitoare, Comisia a ținut seama nu numai de relevanța acestor programe pentru o politică bugetară și socioeconomică sustenabilă în România, ci și de conformitatea lor cu normele și orientările Uniunii.

(29) Consiliul a examinat Programul de convergență pentru 2019 prin prisma acestei evaluări, iar avizul său 10 se reflectă îndeosebi în recomandarea 1 de mai jos.

(30)În lumina bilanțului aprofundat realizat de Comisie și a acestei evaluări, Consiliul a examinat Programul național de reformă pentru 2019 și Programul de convergență pentru 2019. Recomandările Consiliului, formulate în temeiul articolului 6 din Regulamentul (UE) nr. 1176/2011, se reflectă în recomandările 1, 2, 4 și 5 de mai jos. Politicile fiscal-bugetare menționate în recomandarea 1 contribuie, printre altele, la corectarea dezechilibrelor legate de competitivitate și de poziția externă.

RECOMANDĂ ca, în perioada 2019-2020, România să întreprindă acțiuni astfel încât:

1. Să asigure respectarea recomandării Consiliului din XX iunie 2019 cu scopul de a corecta abaterea semnificativă de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu. Să asigure aplicarea integrală a cadrului fiscalbugetar. Să consolideze respectarea obligațiilor fiscale și colectarea impozitelor.

2. Să protejeze stabilitatea financiară și soliditatea sectorului bancar. Să asigure sustenabilitatea sistemului public de pensii și viabilitatea pe termen lung a fondurilor de pensii din cadrul celui de al doilea pilon.

3. Să amelioreze calitatea și caracterul incluziv al educației, în special pentru romi și alte grupuri defavorizate. Să asigure îmbunătățirea competențelor, inclusiv a competențelor digitale, în special prin sporirea relevanței pe piața forței de muncă a educației și formării profesionale și a învățământului superior. Să sporească acoperirea și calitatea serviciilor sociale și să finalizeze reforma venitului minim de incluziune. Să îmbunătățească funcționarea dialogului social. Să asigure stabilirea salariului minim pe baza unor criterii obiective, compatibile cu crearea de locuri de muncă și cu competitivitatea. Să îmbunătățească accesul la asistență medicală și eficiența sectorului sănătății din punctul de vedere al costurilor, inclusiv prin favorizarea tratamentului ambulatoriu.

4. Să axeze politica economică în materie de investiții pe sectorul transporturilor, vizând în special sustenabilitatea acestuia, pe sectorul energetic cu emisii scăzute de dioxid de carbon și pe eficiența energetică, pe infrastructura de mediu și pe inovare, ținând seama de disparitățile regionale. Să îmbunătățească procesul de pregătire și stabilire a priorităților în ceea ce privește proiectele mari și să se accelereze punerea în aplicare a acestora. Să îmbunătățească eficiența achizițiilor publice și să asigure punerea în aplicare integrală și sustenabilă a strategiei naționale în domeniul achizițiilor publice.

5. Să se asigure că inițiativele legislative nu subminează securitatea juridică, prin îmbunătățirea calității și a previzibilității procesului decizional, inclusiv prin consultări adecvate cu părțile interesate, prin evaluări efective ale impactului și prin simplificarea procedurilor administrative. Să consolideze guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat.

Adoptată la Bruxelles,

ANEXA nr. 3

Cuvinte scrise identic în limba româna și limba catalană (180 cuvinte)

BIBLIOGRAFIE

***, Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, 2004, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A02004L0038-20110616.

***, Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen, 1990, disponibil la http://www.schengen.mai.gov.ro/Documente/utile/catutil/Conventia%20Schengen.pdf

***, Programul de la Stockholm 2010-2014, 2010, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=LEGISSUM:jl0034&from=RO.

***, Pactul european privind imigrația și azilul, 2008, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=LEGISSUM:jl0038&from=RO.

***, Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, 2007, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:12007L/TXT&from=RO.

***, OUG nr.194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, 2002, disponibil lahttps://www.mae.ro/sites/default/files/file/userfiles/file/pdf/servicii-consulare/2012.07.30_oug_194_2002.pdf.

***, OUG nr.102 din 14 iulie 2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene, Guvernul României, 2005, disponibil la https://www.politiadefrontiera.ro/files/docu/1460966067379-oug102.pdf.

***, Legea nr.122 din 04 mai 2006 privind azilul în România, 2006, disponibil la http://www.sri.ro/upload/L122-2006.pdf.

***, OG 44 din 29 ianuarie 2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecție internațională sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, 2004, disponibil la http://oim.ro/attachments/article/364/OG44-2004.pdf.

***, OG nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, Guvernul României, disponibil la http://igi.mai.gov.ro/sites/all/themes/multipurpose_zymphonies_theme/images/pdf/OG25DIN2014.pdf.

***, Council Directive 2003/86/EC of 22 September 2003 on the right to family reunification, 22nd September 2003, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:32003L0086.

***, Council Directive 2003/109/EC of 25 November 2003 concerning the status of third-country nationals who are long-term residents, 25th November 2003, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:32003L0109.

***, Council Directive 2004/114/EC of 13 december 2004 on the conditions of admission of third-country nationals for the purposes of studies, pupil exchange, unremunerated training or voluntary service, 13th December 2004, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:32004L0114.

***, Council Directive 2005/71/EC of 12 October 2005 on a specific procedure for admitting third-country nationals for the purposes of scientific research, 12th October 2005, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:32005L0071.

***, Directive 2008/115/EC of the European Parliament and of the Council of 16 December 2008 on common standards and procedures in Member States for returning illegally staying third-country nationals, 16th December 2008, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:32008L0115.

***, Council Directive 2009/50/EC of 25 May 2009 on the conditions of entry and residence of third-country nationals for the purposes of highly qualified employment, 25th May 2009, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:32009L0050.

***, Directive 2009/52/EC of the European Parliament and of the Council of 18 June 2009 providing for minimum standards on sanctions and measures against employers of illegally staying third-country nationals, 18th June 2009, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:32009L0052.

***, Directive 2011/95/EU of the European Parliament and of the Council of 13 December 2011 on standards for the qualification of third-country nationals or stateless persons as beneficiaries of international protection, for a uniform status for refugees or for persons eligible for subsidiary protection, and for the content of the protection granted, 13th December 2011, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:32011L0095.

***, Directive 2013/32/EU of the European Parliament and of the Council of 26 June 2013 on common procedures for granting and withdrawing international protection, 26th June 2013, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:32013L0032.

***, Directive 2013/33/EU of the European Parliament and of the Council of 26 June 2013 laying down standards for the reception of applicants for international protection, 26th June 2013, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:32013L0033.

***, Directive 2014/36/EU of the European Parliament and of the Council of 26 February 2014 on the conditions of entry and stay of third-country nationals for the purpose of employment as seasonal workers, 26th February 2014, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:32014L0036.

***, Directive 2014/66/EU of the European Parliament and of the Council of 15 May 2014 on the conditions of entry and residence of third-country nationals in the framework of an intra-corporate transfer, 15th May 2014, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:32014L0066.

***, Directive 2014/67/EU of the European Parliament and of the Council of 15 May 2014 on the enforcement of Directive 96/71/EC concerning the posting of workers in the framework of the provision of services and amending Regulation (EU) No 1024/2012 on administrative cooperation through the Internal Market Information System ( ‘the IMI Regulation’ ) Text with EEA relevance, 15th May 2014, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:32014L0067.

***, Directive (EU) 2016/801 of the European Parliament and of the Council of 11 May 2016 on the conditions of entry and residence of third-country nationals for the purposes of research, studies, training, voluntary service, pupil exchange schemes or educational projects and au pairing, 11th May 2016, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:32016L0801.

***, Green Paper on an EU approach to managing economic migration, 11th January 2015, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:52004DC0811.

***, Communication from the Commission – Policy Plan on Legal Migration {SEC(2005)1680}, 21th December 2005, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:52005DC0669.

***, Communication from the Commission on Policy priorities in the fight against illegal immigration of third-country nationals, 19th July 2006, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:52006DC0402.

***, Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions – Third Annual Report on Migration and Integration, 11th September 2007, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:52007DC0512.

***, Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions – Strengthening the global approach to migration: increasing coordination, coherence and synergies, 8th October 2008, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:52008DC0611.

***,The Stockholm Programme — An open and secure Europe serving and protecting citizens, 4th May 2010, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:52010XG0504(01).

***, Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions – Delivering an area of freedom, security and justice for Europe's citizens – Action Plan Implementing the Stockholm Programme, 20th April 2010, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:52010DC0171.

***, Report from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions EU Citizenship Report 2013 EU citizens: your rights, your future, 8th May 2013, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:52013DC0269.

***, 2016 Annual Report on Migration and Asylum, 25th April 2017, disponibil la https://ec.europa.eu/home-affairs/sites/homeaffairs/files/00_apr2016_synthesis_report_final_en.pdf.

***, Migration and Migrant Population Statistics, Eurostat, March 2018, disponibil la https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Migration_and_migrant_population_statistics.

***, Glosar, Organizația Internațională pentru migrație. Biroul în România, disponibil la http://oim.ro/ro/resurse/glosar.

***, Refugees and Migrants, United Nations, disponibil la https://refugeesmigrants.un.org/definitions.

***, 4% of EU citizens of working age live in another EU Member State, Eurostat, 28 May 2018, disponibil la https://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/8926076/3-28052018-AP-EN.pdf/48c473e8-c2c1-4942-b2a4-5761edacda37.

***, Population structure and Aging, Eurostat, May 2018, disponibil la https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Population_structure_and_ageing.

***, Treaty Establishing a Constitution for Europe, 2005, disponibil la https://europa.eu/european-union/sites/europaeu/files/docs/body/treaty_establishing_a_constitution_for_europe_en.pdf.

***, Employment, Social Affairs and Inclusion, European Commission, 2018, disponibil la https://ec.europa.eu/social/home.jsp?langId=en.

***, Rights at work, Employment, Social Affairs and Inclusion, 2018, disponibil la https://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=en&catId=82.

***, Employment statistics, Eurostat, November 2018, disponibil la https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Employment_statistics.

***, Education and Training Statistics at Regional Level, Eurostat, March/April 2018, disponibil la https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Education_and_training_statistics_at_regional_level#Young_people_neither_in_employment_nor_in_education_or_training_.28NEET.29.

***, Employment and Social Developments in Europe 2015, Chapter 2.2. Mobility and Migration, Commission Staff Working Document, European Commission, Brussels, 21.1.2016, SWD (2016) 7 final, disponibil la https://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/10102/2016/EN/SWD-2016-7-F1-EN-MAIN-PART-6.PDF.

https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Education_and_training_statistics_at_regional_level#Young_people_neither_in_employment_nor_in_education_or_training_.28NEET.29

***, Who is a migrant?, International Organization for Migration, 2018, disponibil la https://www.iom.int/who-is-a-migrant

Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România

Monitorul Social, Infografic pensionari vs. populație activă

https://www.romania2019.eu/2019/04/02/conferinta-privind-mobilitatea-fortei-de-munca-si-asigurarea-echilibrului-pietei-muncii-organizata-la-bucuresti/

Commission Staff Working Document. European Commission, Brussels, 21.1.2016, SWD (2016) 7 final, disponibil la https://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/10102/2016/EN/SWD-2016-7-F1-EN-MAIN-PART-6.PDF

Refugees and Migrants, United Nations, disponibil la https://refugeesmigrants.un.org/definitions

https://www.researchgate.net/publication/44829781_Employment_Stability_in_an_Age_of_Flexibility-Evidence_from_Industrialized_Countries

Population structure and Aging, Eurostat, May 2018, disponibil la https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Population_structure_and_ageing

Treaty Establishing a Constitution for Europe, 2005, disponibil la https://europa.eu/european-union/sites/europaeu/files/docs/body/treaty_establishing_a_constitution_for_europe_en.pdf

Eurostat, 28 mai 2018, disponibil la http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/8926076/3-28052018-AP-EN.pdf/48c473e8-c2c1-4942-b2a4-5761edacda37

COM (2016) 378 final, O contribuție a Comisiei Europene la reuniunea liderilor de la Salzburg, 19-20 septembrie 2018

Regulamentul (UE) privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală: https://www.juridice.ro/616209/regulamentul-ue-privind-agentia-uniunii-europene-pentru-cooperare-in-materie-de-justitie-penala.html

***, Migration and Migrant Population Statistics, Eurostat, March 2018, disponibil la https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Migration_and_migrant_population_statistics

Employment, Social Affairs and Inclusion, European Commission, disponibil la https://ec.europa.eu/social/home.jsp?langId=en

https://www.ednh.news/ro/tag/schengen-ro/

STRATEGIA NAȚIONALĂ ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE PERSOANE pentru perioada 2018 – 2022 https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/10/ANEXA-1-22.pdf

Banca Mondială, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și UNICEF, România: Copiii din sistemul de protecție a copilului – Volum de conferință București, Iunie 2016

Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare și semnată de România la Varșovia la 16 mai 2005, ratificată prin Legea nr.300/2006; 3. Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului

World Commission on the Social Dimension of Globalisation (2004) A fair globalisation: Creating opportunities for all, ILO, Geneva și COMMISSION REGULATION (EC) No 102/2007 of 2 February 2007 adopting the specifications of the 2008 ad hoc module on the labour market situation of migrants and their immediate descendants, as provided for by Council Regulation (EC) No 577/98 and amending Regulation (EC) No 430/2005.

Raport anual de analiză și prognoză: România 2014, Libera circulație a forței de muncă în Uniunea Europeană: ce pierdem ce câștigăm,

Legea nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, cu modificările și completările ulterioare;

H.G.nr. 384/2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 156/2000, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare;

H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare ;

H.G. nr. 594 din 21 aprilie 2004 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Franceze privind angajarea salarială a persoanelor aflate în întreținerea membrilor misiunilor oficiale ale unui stat în celălalt, semnat la Paris la 21 noiembrie 2003.

H.G. nr. 402 din 25 iulie 1992 privind aprobarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Germania în legătură cu ocuparea forței de muncă pentru ridicarea cunoștințelor profesionale și de limbă (Convenție privind personalul muncitor oaspete).

H.G. nr. 903/2016 din 29 noiembrie 2016 pentru aprobarea Planului național de mobilitate;

LUCRĂRI DE AUTORI

Anghel, Remus Gabriel, Horvath, Istvan, Sociologia migrației. Teorii și studii de caz românești, Iași, Polirom, 2009.

Anghel, Remus Gabriel, Romanians in Western Europe. Migration, Status Dilemmas and Transnational Connections, Lexington Books, 2015.

Anghel, Mădălina-Gabriela, Anghelache, Constantin, Analiza pieței muncii în statele membre ale Uniunii Europene, Revista Română de Statistică – Supliment nr. 11/2017.

Artner, Annamaria, Soreg, Krisztina, ”Worrying Labour Market Tendencies in the European Union”, în Romanian Journal of European Affairs, Vol. 18. No.1, June 2018.

Auer, Peter, Protected Mobility for Employment and Decent Work: Labour market security in a globalised world, 2005/1, ”Employment Analysis and Research Unit, Employment Strategy Department”;

Auer, Peter, Employment Stability in an Age of Flexibility—Evidence from Industrialized Countries, 2004.

Barbon, Nicholas, A Discourse of Trade, London, Printed by Tho Milbourn for the author, 1690. https://www.marxists.org/reference/subject/economics/barbon/trade.htm

Bădescu, Ilie, Migrația internațională ca problemă socială. Studiu de caz: migranții pentru muncă din Italia. http://sociologia-azi.ro/wpcontent/uploads/2013/10/Chestiunea-sociala-a-migratiei-pentru-munca.pdf

Black, Richard (ed.), A Continent Moving West? EU Enlargement and Labour Migration from Central and Eastern Europe, Amsterdam, Amsterdam University Press, 2010.

Bărbulescu, Iordan Gheorghe, Noua Europă. Identitate și model european, Iași, Polirom, 2015.

Belea, Simion, Imigranții români din Italia: între înrădăcinare și întoarcere, Academia Română, Filiala Iași, România.

Beine, Michel, Sekkat, Khalid, Skilled migration and the transfer of institutional norms, IZA Journal of Migration, vol. 2, n° 9, 2013.‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬

Berelson, Bernard, Content Analysis in Comunication Research. Glenchoe, The Free Press, 1988

Bocancea, S., Migrația românească de tipul „one way ticket”de la începutul secolului XX, Sfera Politicii, nr. 166, disponibil la adresa http://www.sferapoliticii.ro/sfera/166/art11-Bocancea.php. 2011.

Briggs, Daniel, Dobre, Dorina, Culture and Immigration in Context. An Ethnography of Romanian Migrant Workers in London, Palgrave Macmillan, 2014.

Brücker, Herbert et al., 2009. „Labour Mobility within the EU in the Context of Enlargement and the Functioning of the Transitional Arrangements”, Final Report (IAB, CMR, fRDB, GEP, WIFO, wiiw), European Integration Consortium;

Caliendo, Lorenzo, Opromolla, Luca David, Parro, Fernando, Sforza, Alessandro, Goods and Factor Market Integration: A Quantitative Assessment of the EU Enlargement, 2017, disponibil la https://cepr.org/active/publications/discussion_papers/dp.php?dpno=12213#.

Cingolani, Pietro, Romeni d’Italia: migrazioni, vita quotidiana e legami transnazionali, Editoriale Il Mulino, Bologna, 2009.

Ciobanu, O., Multiple Migration Flows of Romanians. Mobilities, 10:3, 466-485, 2015.

Cherubini, Francesco, Asylum Law in the European Union, Milton Park, Abingdon, Oxon, Routledge, 2015.

Constant, Amelie F., Sizing it Up: Labor Migration Lessons of the EU Enlargement to 27, IZA Discussion Paper No. 6119, disponibil la https://ssrn.com/abstract=1965136.

________________(ed.) International Handbook On the Economics of Migration, Cheltenham, UK, Edward Elgar, 2013.

Constant, Amelie, Zimmermann, Klaus, F., Challenged by Migration: Europe’s Options, GLO Discussion Paper 46, 2017, disponibil la https://www.econstor.eu/handle/10419/156404.

Currie, Samantha, Migration, Work and Citizenship in the Enlarged European Union, United Kingdom, Ashgate, 2008.

Cuțitaru, Codrin Liviu, Prelegerea inaugurală la Deschiderea anului universitar 2010 – 2011 – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Dida, A., Migrația și perspectivele demografice, disponibil la adresa: http://www.rostonline.ro/ 2013/04/migratia-si-perspectivele-demografice

Faist, Thomas, Ette, Andreas (eds.), The Europeanization of National Immigration Policies: Between Autonomy and the European Union, London, Palgrave Macmillan, 2007.

Feldman, Gregory, The Migration Apparatus: Security, Labor, and Policymaking in the European Union, Stanford, Stanford University Press, 2012.

Frank, Andre Gunder, Sociology of development and underdevelopment of sociology, Stockholm, Zenit, 1968.

Fulea, Mari, Emigrarea. Dimensiuni, cauze, consecințe, http://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/nr.3-4-1998/MARIA%20FULEA-art7.pdf

French, Matthew D., Labor Migration and Wage Effect on English Players, University of New Hampshire, University of New Hampshire Scholars' Repository, 2018, disponibil la

https://scholars.unh.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1438&context=honors.

Galgoczi, Bela, EU Labour Migration Since Enlargement: Trends, Impacts and Policies, Farnham, England: Ashgate, 2009.

Gaillard, A.M., Introduction: The International Mobility of Brains: Exodus or Circulation?. Science Technology & Society, 2, 2, 195-228, 1997.

Gambino, Ferruccio, Devi, Sacchetto, Un arcipelago produttivo: migranti e imprenditori tra Italia e Romania, Editrice Il Mulino, Bologna, 2007.

Gilpin, et al., 2006. „The Impact of Free Movement of Workers from Central and Eastern Europe on the UK Labour Market,” Working Paper No. 29, Department of Work and Pensions; Banchflower, D. G., J. Saleheen, C. Shadforth, 2007. „The Impact of the Recent Migration from Eastern Europe on the UK Economy,” IZA Discussion Paper No. 2615; Lemos, S, J. Portes, 2008. „New Labour? The Impact of Migration from Central and Eastern European Countries on the UK Labour Market”, IZA Discussion Paper No. 3756.

Goldner Lang, I., ”The European Union and Migration: An Interplay of National, Regional, and International Law”, AJIL Unbound, 111, 2017, pp. 509-513.

Golinowska, Stanislawa, Economic Migration. Free Movement of Labour Force and Regulations, Polonia, 2002.

Gontard, C., The Experimental Programme Organised by France to Facilitate the Reintegration of Romanian Migrants. Migration Policies and EU Enlargement: The Case of Central and Eastern Europe. Paris: OECD Publishing, 2001.

Grabowska, Izabela, Migrants as Agents of Change: Social Remittances in an Enlarged European Union, Palgrave Macmillan, 2018.

Haas, H., Mobility and human development. New York, NY: UNDP, 2009.

Harbison, S. F., Family Structure and Family Strategy in Migration Decision Making. In Migration Decision Making: Multidisciplinary Approaches to Microlevel Studies in Developed and Developing Countries, ed. G. F. De Jong and R. W. Gardner. New York: Pergamon Press, 1981.

Hardwick, Philip, Langmead, John, Khan, Bahadur, Introducere în economia politică modernă, Editura Polirom, Iași, 2002.

Harris, Nigel, Dezbaterea internațională cu tema „Relația de cauzalitate între procesul migrației și dezvoltarea la nivel global”, Bruxelles, 2004, vezi și http://store.ectap.ro/articole/142.pdf

Hix, Simon, Noury, Abdul, ”Politics, Not Economic Interests: Determinants of Migration Policies in the European Union”, International Migration Review, Volume 41, Issue 1, 2007, pp. 182-205.

Hornstein Tomic, Caroline, Pichler, Robert, Scholl-Schneider, Sarah (ed.), Remigration to Post-Socialist Europe: Hopes and Realities of return, Berlin, Lit Verlag, 2017.

Holtslag, Jan Willem, Monique Kremer, Erik Schrijvers, Making Migration Work: the Future of Labour Migration in the European Union, Amsterdam, Amsterdam University Press, 2013.

Iftimoaie, Ciprian, Baciu, Cristian, Analiza statistică a migrației externe după aderarea României la Uniunea Europeană în revista „ Romanian Statistical Review – Supplement nr. 12 / 2018.

Jauer, Julia, Liebig, Thomas, Martin, John P., Puhani, Patrick A., Migration as an Adjustment Mechanism in the Crisis? A Comparison of Europe and the United States 2006–2016, IZA Discussion Paper No. 11328, 2017, disponibil la https://ssrn.com/abstract=3129272.

Jemna, Dănuț, Demografia României, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2017.

Kahanec, Martin, Zimmermann, Klaus F., EU Labor Markets After Post-Enlargement Migration, Heidelberg, Springer Verlag, 2010.

Kahanec, Martin, Labor Migration, EU Enlargement, and the Great Recession, Berlin, Springer, 2016.

Kahanec, Martin, Gruzi, Martin, "How immigrants helped EU labor markets to adjust during the Great Recession", International Journal of Manpower, Vol. 38, Issue 7, 2017, pp.996-1015.

Kahanec, Martin, 2012. „Labor Mobility in an Enlarged European Union”, Central European Univer sity, IZA and CELSI Discussion Paper No. 6485, disponibil la

http://www.iza.org/MigrationHandbook/07_Kahanec_Labor%20Mobility%20in%20an%20Enlarged%20European%20Union.pdf

Krippendorff, Klaus– ”Content analysis – an introduction to its methodology” (Sage Publications, 2012).

Levitt, P., Sorenson, N. N., & Global Commission on International Migration, Global migration perspectives: The transnational turn in migration studies, Geneva: Global Commission on International Migration, 2004.

Lucas, Robert, Stark, Odet, „Motivations to remit: Evidence from Botswana”, Journal of Political Economy, vol. 93, n° 5, 1985, pp. 901-918.‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬

Lucas, Robert, Stark, Odet, Motivations to remit: Evidence from Botswana, Journal of Political Economy, vol. 93, n° 5, 1985, pp. 901-918.

Marx, Karl, Das Kapital. Kritik der politischen Oekonomie, Erster Band, Hamburg, 1867 la https://archive.org/details/daskapitalkritik67marx/page/n4

Mesnard, Alice, Temporary migration and capital market imperfections, Oxford Economic Papers, vol. 56, n° 2, 2004, pp. 242-262.‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬

Nedelcu, M., L'e-diaspora scientifique roumaine: Une reponse au brain drain à l'ere du numerique? Revue Économique Et Sociale, 672, 113-119, 2009.

Neguț, A., Economie socială, capital social și dezvoltare locală. Calitatea Vietii, 2013, 2, 195-212, 2013.

Netedu, Adrian, Demografie și sociologia populațiilor. Elemente teoretice și practice, Editura Universității „Al.I. Cuza”, Iași, 2016.

Nedelcu, M., L'e-diaspora scientifique roumaine: Une reponse au brain drain à l'ere du numerique? Revue Économique Et Sociale, 672, 113-119, 2009.

Nuti, Alasia, ” Temporary Labor Migration within the EU as Structural Injustice”, Ethics and International Affairs, Volume 32, Issue 2, 2018, pp. 203-225.

Otovescu, A., Conservarea identității culturale în mediile de imigranți români din Europa. Editura Muzeului Național al Literaturii Române, 2013.

Oteanu, A. M., International circulatory migration as a local developing factor:The romanian example. Anthropological Notebooks, 1, 33-44, 2007.

Piasna, A., ’Bad jobs’ recovery? European Job Quality Index 2005-2015, European Trade Union Institute, Working Paper 2017, disponibil la https://www.etui.org/Publications2/Working-Papers/Bad-jobs-recovery-European-Job-Quality-Index-2005-2015.

Pittau, Franco, Ricci, Antonio, Romania. Imigrație și muncă în Italia. Statistici, probleme, perspective, în Caritas /Migrantes 2011.

Pletea, I.G., Reprezentarea migrantului român în presa țării de origine și presa țării de destinație, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, 2012.

Popa, Mădălina, Ungureanu, Dragoș, Oneașcă, Iulian (coord.), Politica de migrație a Uniunii Europene: implicații pentru piața muncii, Buzău, Alpha Mdn, 2013.

Popescu, Andreea, ”Câți români lucrează în străinătate și câți bani au trimis în țară?”, Ziarul Capital, 1 decembrie 2016, disponibil la https://www.capital.ro/cati-romani-lucreaza-in-strainatate-si-cati-bani-au-trimis-in-tara-2.html

Prada, E., Analiza intenției de întoarcere a românilor din Spania, Revista Română de Statistică, Supliment nr. 5/2015, București.

Pusca, A., Roma in Europe: Migration, education, representation. New York, International Debate Education Association, 2012.

Ravenstein, Ernest George, The laws of migration. Journal of the Statistical Society of London, No. 2, vol. 48, 1885.

Ritzen J. (eds), A Second Chance for Europe, Springer, Cham, 2017.

Roman, Monica, Voicu, Cristina, Câteva efecte socioeconomic ale migrației forței de muncă asupra țărilor de emigrație. Cazul României, în revista Economie teoretică și aplicată, Volumul XVII nr 7(548), pp.50-65.

Rotariu, Traian, Demografie și sociologia populației. Structuri și procese demografice, Editura Polirom, Iași, 2009.

Sandu, Dumitru, Migrația de revenire ca proiect și stare de spirit, în comunități românești, sub îngrijirea lui Dumitru Sandu, București, FSR. http://www.osf.ro/ro/comunicate_detaliu.php?comunicat=85#.

Sandu, Dumitru, Migrația Transnațională a românilor din perspectiva unui recensământ comunitar, Sociologie Românească, 2000, Ediția 3-4.

Sandu, Dumitru, Lumile sociale ale migrației românești în străinătate, Editura Polirom, Iași, 2017.

Sandu, Dumitru, Două Românii și o diasporă?, 2014, disponibil la adresa: www.contributors.ro

Schiller, N. G., Faist, T., Migration, Development, And Transnationalization: A Critical Stance. New York, NY: Berghahn Books, 2013.

Smith, Adam, An inquiry into the nature and causes of the wealth of nations. Dublin: Printed for W. Colles, 1785.

Stan, Sabina, Erne, Roland, ”Explaining Romanian labor migration: from development gaps to development trajectories”, Labor History, Volume 55, Issue 1, 2014, pp. 21-46.

Stella, Gian Antonio, L’orda: quando gli albanesi eravamo noi, Rizzoli Editore, Milano, 2002.

Sumption, Madeleine, ”Labour immigration after Brexit: questions and trade-offs in designing a work permit system for EU citizens”, Oxford Review of Economic Policy, Volume 33, Issue suppl_1, March 2017, pp. S45–S53.

Szreter, S., Woolcock, M., Health by association? Social capital, social theory, and the political economy of public health. International Journal of Epidemiology, 33, 4, 650-667, 2004.

Șandor, Sorin Dan Șandor, Metode și tehnici de cercetare în științele sociale, Editura Tritonic.

Șerban, Monica, Toth, Alexandru, Piața forței de muncă în România și migrația, București 2017.

Şerban, M., Dinamica migratiei internaționale: Un exercițiu asupra migrației românești în Spania. Iaşi, Editura Lumen, 2011.

Șuiu, Adriana, Teză de doctorat, Universitatea de Vest, Timișoara, 2017.

Timmerman, Christian, Martinello, Marco, Rea, Andrea, Wets, Johan, New Dynamics in Female Migration and Integration, Routledge, 2015.

Thyssen, Marianne, Pilonul european al drepturilor sociale din documentul „Cum a sprijinit Comisia Europeană ocuparea forței de muncă, afacerile sociale, competențele și mobilitatea forței de muncă (2014-2019)”, Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2019.

Torre, Andreea Raluca, Integrarea socio-profesională. Punctul de vedere al comunității românești în Italia, în Caritas/Migrantes 2010: 28–42.

Terrio, S. J., Migration, displacement, and violence: Prosecuting Romanian street children at the Paris Palace of Justice. International Migration, 42, 5, 5-33, 2004.

Trandafoiu, Ruxandra, Diaspora Online. Identity Politics and Romanian Migrants, London, Berghahn Books, 2013.

Trebici, Vladimir, Demografia, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979.

Triling, Daniel, ”Five myths about the refugee crisis”, The Guardian, 5th June 2018, disponbil la https://www.theguardian.com/news/2018/jun/05/five-myths-about-the-refugee-crisis

Tudorache, Carmen, Evoluția fenomenului migrației în Europa, în revista „Economie teoretică și aplicată” http://www.store.ectap.ro/articole/211.pdf

Tudorache, Carmen Mihaela, Efectele circulației forței de muncă în Uniunea Europeană, Academia de Studii Economice, București. http://store.ectap.ro/articole/142.pdf

Ţiu, I., The Illegal Migration of Romanians in 1989. Socio-Demographic Aspects. Fundaţia Societatea Civilă, 2011.

Verwilghen, M., Dezbaterea internațională cu tema „Relația de cauzalitate între procesul migrației și dezvoltarea la nivel global”, Bruxelles, 2004.

Vlase, I. (2011a). Migranții reveniți în țară prinși între criza economică și tensiunile domestice, disponibil la adresa http://www.criticatac.ro/migrantii-reveniti-in-taraprinsi-intre-criza-economica-si-tensiunile-domestice

Viruela, R. (2009). Europeos del Este en el mercado de trabajo español: un enfoque geográfico, Revista CIDOB d’Afers Intenacionals, 84, 81-103.

Viruela, R. (2008a). Población rumana y búlgara en España: evolución, distribución geográfica y flujos migratorios, Cuadernos de geografía, Número 84, pp. 169-194.

Viruela, R. (2016b). La movilidad interna e internacional de los inmigrantes rumanos durante la crisis. Scripta Nova, 20.

Vlăscenau, Lazăr, Zamfir, Cătălin, (coord) Dicționar de Sociologie,  http://www.dictsociologie.netfirms.com/

Yin, K. Robert, Studiul de caz, Editura Polirom, 2005.

White, M. J. (2016). International handbook of migration and population distribution.

Willekens, F. J. (1994). Monitoring international migration flows in Europe: Towards a statistical data base combining data from different sources. European Journal of Population. Revue Européenne De Démographie, 10, 1, 1-42.

Winston, N., Irish Episcopal Commission for Emigrants., Ireland. (2002). The return of older Irish migrants: An assessment of needs and issues. Dublin: Irish Episcopal Commission for Emigrants.

Zaharia, Rodica Milena (coordonator), Ban, Cornel, Popescu, Alexandra-Maria, Relația dintre fenomenul migrației legale și piața muncii din România. Evoluții relevante, impact potențial, recomandări de politici „Studii de Strategie și Politici SPOS 2016” Institul European din România,

Zanoschi, D., Dreptul la azil în Uniunea Europeană, Sfera Politicii, nr. 154, 2010.

Zamfir, Elena, Asistența Socială față în față cu Societatea Riscurilor, din perspectiva Politicilor Sociale Europene, în revista „Calitatea Vieții”, XXIII, nr. 2, 2012, pp.123-160.