. Implicatiile Deseurilor Urbane Solide Asupra Calitatii Mediului

Introducere

„Deșeurile”… La auzul acestui termen ne vin în minte imagini hidoase ale unor gunoaie aruncate cine știe pe unde și de care nimeni nu vrea să se ocupe. La fel cum în orice familie toți membrii sunt responsabili de menținerea curățeniei și de prevenirea acumulării de deșeuri în propria locuință, așa și în municipiul Cluj-Napoca toți ar trebui să vegheze la buna gospodărire a deșeurilor. Însă problema se complică, deoarece locuitorii municipiului nu par a face parte dintr-o familie unită și care funcționează în mod eficient, ci dintr-una în care celor mai mulți membri nu le pasă de curățenie și cu atât mai puțin de restul familiei. Fiecare își urmărește propriul interes. Un lucru devenit normal în orice societate, de altfel. Astfel, atât deșeurile aruncate sau depozitate în mod necontrolat, cât și alte multe probleme sunt un rezultat implicit al dezechilibrului apărut în cadrul relației dintre cețătenii orașului și în cel al legăturii dintre cetățeni și mediul în care trăiesc (și de care se folosesc abuziv).

Deșeurile urbane solide constituie o problemă importantă pentru protecția mediului.

Generarea de deșeuri este dependentă de obiceiurile consumatorului local, tipul de clădiri, condițiile generale de trai, tipul de industrie și comerț. De exemplu, în zonele cu sobe individuale cu lemn, huilă sau cocs, există deșeuri considerabil mai multe și mai dense în timpul iernii în comparație cu clădirile cu încălzire centrală. În zonele rurale, cantitatea de deșeuri colectate pe cap de locuitor e mai mică decât în zonele urbane, datorită compostării in-situ, hrănirii păsărilor, animalelor etc.

În anumite societăți, deșeurile din timpul toamnei sunt foarte umede și cu un conținut ridicat de substanțe organice datorită conservării legumelor. Locuințele cu un venit relativ scăzut produc mai puține deșeuri, dar mai umede și mai organice decât locuințele cu un venit relativ ridicat.

Cantitatea de deșeuri industriale și orășenești din România a scăzut în anul 1993 față de 1992 de la 336 milioane de tone la 268 milioane de tone, datorită în principal reducerii producției industriale. Cantitatea de deșeuri menajere însă a crescut și nu există o preocupare din partea administrațiilor locale pentru sortarea, transportul și depozitarea lor în condiții igienice. S-a creat o rețea sufocantă de distribuire a mărfurilor ambalate, dar nu s-a creat și o rețea de colectare a ambalajelor. Monitoring-ul și gospodărirea deșeurilor sunt încă în fază incipientă. Trebuie să se îmbunătățească activitatea de monitoring, dar, mai ales, trebuie să se instituie activități de valorificare a deșeurilor.

Cap. 1 Cluj-Napoca: analiza cadrului natural

Relieful

Municipiul Cluj-Napoca, reședința județului Cluj, este situat pe valea Someșului Mic, la zona de confluență cu valea Nadășului, având o altitudine medie de 360 m. Este străjuit de dealuri ale căror înălțimi sunt cuprinse între 500-800 m. Astfel, în nord-vest se ridică Dealul Popești (682 m), în nord-est Dealul Râpos (578 m), Dealul Fânațele Satului (513 m) și Dealul La Pipă (478 m), ce formează rama sudică a Podișului Someșan, făcând parte din subunitatea de platformă Cluj-Borșa. Din punct de vedere litologic, predomină depozitele sedimentare (marne, argile, gresii, conglomerate) care au generat frecvente procese de versant, în special alunecări de teren de proporții mari, cum sunt cele de pe versantul sudic al dealului Râpos sau al dealului Fânațele Satului.

În sud, municipiul Cluj-Napoca este dominat de dealurile Feleac (759 m), Peana (832 m) și Săvădisla (759 m), în bună parte împădurite, la poalele cărora depozitele sedimentare (de vârstă sarmatică) au favorizat frecvente procese de versant, presărate cu ochiuri de apă cu suprafețe mlăștinoase ce adăpostesc o vegetație higrofilă, dispuse în spatele valurilor de alunecare. Zona superioară este împădurită (stejar, carpen, corn, alun), iar cea mijlocie și cea inferioară sunt acoperite cu livezi de pomi fructiferi care coboară până în vatra orașului. Versantul nord-vestic al dealului Feleac, acoperit de Pădurea Făgetului, este împânzit de numeroase poteci și constituie cea mai frecventată zonă de agrement a Clujului. În vest, așezarea este străjuită de Dealul Hoia (507 m), împădurit, care constituie și interfluviul dintre cursurile Nadășului și Someșului Mic. Străbătut de câteva căi de acces, el se constituie în cea de-a doua zonă de agrement a municipiului.

Municipiul Cluj-Napoca este dispus într-un mare amfiteatru natural. Versantul drept al văii Someșului Mic cu cele șapte terase (4-6 m, 10-16 m, 22-24 m, 30-40 m, 60-75 m, 100-110 m, 128-140 m) constituie principala zonă rezidențială, în timp ce versantul stâng reprezintă frontul unei cueste de la înălțimea căreia se deschide o frumoasă priveliște asupra orașului.

Relieful sintetizează particularitățile celor trei mari unități fizico-geografice la limita cărora se situează, respectiv Munții Apuseni, Podișul Someșan și Depresiunea Transilvaniei.

Complexitatea substratului litologic, ca și manifestarea diferită a agenților externi au determinat formarea unui relief foarte variat, care poate fi împărțit în trei mari zone:

1. Zona dealurilor înalte – reprezentată prin dealurile Feleac, Hoia-Cetățuia și Baciului;

2. Zona colinelor periferice – Someșeni-Apahida și Dezmirului;

3. Zona culoarului depresionar al Someșului Mic și al Nadășului.

1. Zona dealurilor înalte reprezintă unitatea de relief cu înălțimile cele mai mari, care, prin dispunerea culmilor și expunerea lor, imprimă regiunii o orientare generală vest-est.

Pe partea dreaptă a Someșului Mic și paralel cu acesta, de-a lungul întregului culoar din zona Clujului se întinde Culmea Feleacului, cu înălțimile cele mai mari (Vf. Peana, 833 m). Zona de interfluviu a acestei culmi este ușor vălurită și păstrează caracterul de suprafață piemontană cu altitudinea absolută medie cuprinsă între 700-800 m. Spre nord, se desprinde zona de versant marcată de o serie de abrupturi structurale legate direct de structura litologică a culmii, alcătuită din gresii nisipoase, nisipuri cu concrețiuni, conglomerate și marno-argile cu intercalații de tufuri care apar direct la zi sau sunt acoperite de o vegetație ierbacee, acolo unde a reușit să se stabilizeze o pătură de sol. Deosebit de active pe această parte a versantului sunt organismele torențiale și ravenele care deformează aspectul suprafeței și duc la degradarea terenului. În rest, versantul are aspect vălurit cu interfluvii sub formă de culmi prelungi și înguste care se desprind din culmea principală a Feleacului, având o orientare nordică, cu versanți abrupți dominați de procesele de șiroire, alunecări și prăbușiri – unde lipsește vegetația – și sufoziuni în locurile împădurite (Pădurea Făget).

Dealul Hoia-Cetățuia are aspect de culme alungită orientată vest-est, cu înălțimi relativ reduse (400-500 m) și pătrunde adânc în perimetrul orașului. Alternanța de marne, calcare și argile (oligocene), dispuse în strate cu înclinare spre Valea Nadășului, dă culmii un aspect de creastă cu versantul sudic destul de abrupt, iar cel nordic ușor înclinat spre nord. Intensitatea diferită cu care se manifestă procesele geomorfologice dă reliefului un aspect general haotic, caracterizat pe versantul sudic prin prăbușiri de teren, curmături și văi obsecvente cu caracter torențial, iar pe cel nordic prin izvoare frecvente, văi consecvente și intense alunecări superficiale.

Dealurile Baciului întregesc limita vestică a culoarului Clujului, reprezentând adevărate forme structurale cu înălțimi în jur de 500 m (Dealul Baciului, 528 m). Alcătuite din calcare, tufuri vulcanice și marne dispuse în strate cu o înclinare redusă și afectate destul de puternic de procesul de eroziune, prezintă versanți abrupți în care rocile apar la zi. Fruntea abrupturilor este denudată de către șiroiri și ravenări deosebit de active, cu suprafețe extinse degradate.

Pe partea stângă a Someșului Mic și a Nadășului, în continuarea Dealului Baciului, aproximativ paralel cu Dealul Feleacului, se dispun dealurile Lomb-Steluța (Vf. Popești, 682 m) și Chintău (Dealul Râpos, 577 m) alcătuite din culmi cu orientare NV-SE. Zonele de interfluviu ale acestor culmi au aspect de platou, determinat de structura monoclinală și ușor înclinată a stratelor ca și de textura lor: conglomerate, gresii calcaroase și intercalații de tufuri. Din interfluviile principale se desprind o serie de interfluvii secundare rezultate în urma adâncirii afluenților Nadășului, respectiv Valea Popeștilor și a Chintăului, care de obicei se temină prin abrupturi structurale. Versanții au în general pantă mare, sunt afectați de surpări și de alunecări, iar în părțile lor mijlocii și interioare predomină suprafețele înmlăștinite cauzate de prezența izvoarelor și a proceselor sufozionale.

2. Zona colinelor periferice – Someșeni-Apahida și Dezmirului – închide parțial culoarul Clujului în partea de est și face parte din sistemul de culmi de bordură din partea nord-vestică a Câmpiei Transilvaniei.

Alcătuită din strate moi (argile și marne cu intercalații de tufuri vulcanice), în condițiile unei rețele hidrografice destul de ramificate zona este intens fragmentată, căpătând aspect colinar cu văi largi, intens colmatate de torenți. Văile au apă puțină și pe alocuri sunt presărate cu lacuri și mlaștini. Interfluviile dintre văile care brăzdează zona sunt în general înguste, cu înălțimi între 400-500 m în sectorul Dezmir și între 300-400 m în sectorul Someșeni-Apahida. Versanții au pantă redusă și sunt intens modelați de torenți, cu frecvente procese de prăbușire, alunecări de teren și sufoziuni, ceea ce dă reliefului un aspect mamelonat, cu versanții mai mult sau mai puțin înclinați. Colinele Someșeni-Apahida au versanții dinspre Valea Someșului Mic relativ abrupți, reprezentând fronturi de cuestă.

3. Zona culoarului depresionar al Someșului Mic și al Nadășului prezintă un relief predominant acumulativ, cu șesuri și terase care întregesc caracterul de depresiune.

Lunca Someșului Mic și a Nadășului, mărginită de șesuri aluvionare, reprezintă partea de relief cea mai joasă și este frecvent inundată, ceea ce a impus efectuarea unor lucrări de amenajare pe sectorul din perimetrul orașului.

De o parte și de alta a luncii se dispune complexul de terase, care ocupă cea mai mare parte a culoarului depresionar, dând reliefului un aspect de trepte foarte bine evidențiat, în special pe versantul nordic al Dealului Feleacului. În limitele culoarului Clujului se identifică un număr de șapte terase (4-6 m, 10-16 m, 22-24 m, 30-40 m, 60-75 m, 100-110 m, 128-140 m), mai mult sau mai puțin dezvoltate. Cu excepția teraselor a șasea și a șaptea toate au un caracter aluvionar, fiind formate din pietrișuri, nisipuri, luturi de terasă de culoare galbenă și local din argile sarmatice, totul fiind dispus pe un fundament eocen-oligocen-sarmațian de gresii, nisipuri, conglomerate, calcare și marno-argile care alcătuiesc, de fapt, substratul regiunii. Podul teraselor se păstrează, de obicei, sub formă de fragmente. Cele mai extinse suprafețe aparțin terasei de 30-40 m și se întâlnesc atât pe versantul drept al Văii Someșului Mic (Cartierele Gheorgheni și Andrei Mureșanu) cât și pe versantul stâng al Văii Nadășului (Crtierul Dâmbu Rotund).

Climatul

Este caracterizat printr-o temperatură medie anuală a aerului de 8,2°C. Variația anuală a temperaturilor aerului este specifică tipului continental moderat, cu maxima în luna iulie (temperatura medie +18,9°C) și minima în ianuarie (temperatura medie -4,4°C). Amplitudinea termică a valorilor medii lunare este de 23,3°C, cu valori extreme care sunt o dovadă a gradului de continentalism moderat.

Precipitațiile medii multianuale prezintă valori în jur de 663 mm. Luna cu valorile medii cele mai scăzute ale precipitațiilor este februarie (26,2 mm), iar luna cea mai ploioasă este iunie (99 mm). Precipitațiile sub formă de zăpadă cad în medie începând cu decada a treia a lunii noiembrie și sfârșesc îa a treia a lunii noiembrie și sfârșesc în decada a treia a lunii martie. Durata medie a stratului de zăpadă oscilează în jur de 65 de zile, cu o grosime medie anuală ce nu depășește 55 cm.

Din punctul de vedere al circulației atmosferice municipiul Cluj-Napoca este expus în cea mai mare parte a anului circulației vestice și nord-vestice, cu unele particularități locale datorate canalizării maselor de aer pe culoarul Someșului Mic. Valorile medii ale vitezei vântului sunt de 4,3 m/s, din direcție nord-vest. Vara sunt semnalate frecvent vânturile de relief (brize) cu caracter pregnant din sud-vest.

În raza orașului Cluj-Napoca, direcția vântului este influențată pe de o parte de forma și orientarea generală a reliefului care imprimă acestuia o direcție determinantă, iar pe de altă parte de structura generală a suprafeței orașului și îndeosebi de orientarea străzilor. Orientarea generală a străzilor este vest-est, ceea ce corespunde cu direcția predominantă a vânturilor. Acest fapt imprimă curenților de aer o anumită constanță, privind direcția lor, și totodată o creștere a intensității prin canalizarea lor de-a lungul străzilor principale. Canalizarea mai este realizată și de-a lungul Someșului Mic.

Rețeaua hidrografică

În zona orașului Cluj-Napoca rețeaua hidrografică este formată din Valea Someșului Mic și afluenții acestuia cu caracter permanent sau semipermanent.

Densitatea rețelei variază, în medie, între 0,5-0,6 km/ km2. Rezultă că în zona Clujului lungimea totală a râurilor atinge circa 360 km. Majoritatea acestor râuri își au obârșia în zona dealurilor, având la început un aspect de organizare torențială, iar, apoi, prin aportul apei din izvoare, se adâncesc treptat, căpătând aspect de pâraie sau râuri cu importanță deosebită în procesul de nivelare a versanților.

Râurile din sectorul Cluj au o alimentare pluvio-nivală și subterană, prima avînd caracter predominant. Această alimentare imprimă regimului de scurgere un mers propriu regiunilor temperat-continentale, cu două perioade de scurgere ridicată (una primăvara, codiționată de topirea zăpezilor și alta la începutul verii, corespunzând maximului anual pluviometric) care formează circa 15-20% din scurgerea totală.

Solurile

Orașul Cluj-Napoca și împrejurimile sale se află la limita dintre zona cernoziomurilor levigate și zona solurilor brune de pădure.

Toate solurile din zona periurbană sunt puternic afectate de eroziune și alte procese de modelare. În sectoarele mai coborâte de relief, de o parte și de alta a cursurilor de apă, datorită excesului de umiditate apar soluri hidromorfe sau de lăcoviște. Lunca Someșului Mic și a Nadășului este acoperită cu soluri carbonatate atât pe seama depunerilor cât și a rocilor bogate în carbonat de calciu.

Vegetația

În orașul Cluj-Napoca vegetația este prezentă în cadrul spațiilor verzi. Putem observa că în afara Grădinii Botanice, restul zonelor acoperite cu vegetație sunt artificiale, adică sunt special amenajate și prezintă specii vegetale introduse de către om.

În zona periurbană a orașului, pot fi întâlnite asociații de vegetație lemnoasă, cum ar fi Pădurea Făget, Pădurea Hoia etc. Mai putem aminti, tot în cadrul vegetației, livezile de pomi fructiferi din împrejurimile și din cadrul municipiului Cluj-Napoca.

Municipiul Cluj-Napoca este accesibil din diferite direcții prin intermediul a numeroase căi de comunicație rutiere modernizate și feroviare. Transportul în interiorul municipiului este asigurat de linii de autobuz, troleibuz și tramvai, care facilitează legăturile dintre diferitele cartiere ale orașului.

Cap. 2 Generalități privind deșeurile urbane solide

2.1 Definiții ale deșeurilor urbane solide

1. „Deșeul, în general, semnifică o valoare economică negativă, care se consideră că variază în spațiu și timp. În ceea ce privește deșeurile solide, acestea sunt considerate ca fiind substanțe nediluate în apă sau în aer, pe care deținătorul dorește sau trebuie să le elimine”.

2. „Deșeurile sunt acele substanțe sau obiecte care sunt eliminate sau urmează a fi eliminate sau este necesar să fie eliminate în conformitate cu legislația națională”.

3. „Deșeu = material sau obiect care prin el însuși, fără a fi supus unei transformări, nu mai poate fi utilizat. După origine pot exista:

– rebuturi;

– reziduuri.

Rebuturi = o mașină, un utilaj sau un produs care nu mai poate fi folosit direct;

Reziduuri = materii prime, materiale sau produse care sunt respinse în cursul unei fabricații sau a unor activități umane”.

4. „Deșeurile sunt, în conformitate cu Legea Mediului nr. 137/1995, acele substanțe care rezultă în urma unor procese biologice sau tehnologice și care nu mai pot fi folosite ca atare, dar dintre care unele sunt refolosibile”.

5. „Deșeu, deșeuri (DEX) = rest dintr-un material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv (din fr. dechet)”.

6. „Deșeu, pl. deșeuri = partea din materia primă sau dintr-un material care rămâne în cursul fabricării produselor semifabricate sau al produselor finite și care nu mai poate fi valorificată prin prelucrare în același produs de fabricație; deșeuri sunt considerate și resturile rezultate în urma unor procese chimice sau metalurgice cu conținut în oxizi, sulfuri etc., care pot fi valorificate ulterior, ele având o valoare foarte mare. Deșeurile pot fi recuperabile sau nerecuperabile”.

Toate aceste definiții au în comun faptul că deșeurile constituie substanțe care nu mai pot fi folosite (valorificate). Acestea rezultă din diferite procese sau activități și pentru ele trebuie găsite soluții de îndepărtare sau reutilizare. Lucrarea de față se referă doar la deșeurile urbane solide, în special la cele menajere și la cele asimilabile deșeurilor menajere.

2.2 Tiplogia deșeurilor urbane solide

Vom urmări câteva criterii de clasificare a deșeurilor urbane solide pentru a ne da seama de continuțul termenului de deșeu solid:

1. Deșeurile menajere, după ponderea mai mare a unor componente constituente se pot clasifica în următoarele categorii:

– deșeuri cu conținut ridicat de materiale cu putere calorică mare: hârtie, cârpe, cartoane, lemn, cauciuc, plastic etc., conținut ce variază între 20-60%. Aceste deșeuri au puterea calorică cuprinsă între 8.000-18.000 kJ/kg, ceea ce face ca arderea lor să fie foarte simplă și căldura ce se poate valorifica în urma arderii foarte mare;

– deșeuri cu conținut mare de elemente vegetale, între 60-70% și cu umiditatea totală de 50-60%. Puterea calorică a acestor deșeuri este între 2.300-5.000 kJ/kg, ceea ce face ca arderea să fie posibilă în focare speciale unde se realizează o importantă recirculație de căldură prin preîncălzirea puternică a aerului de ardere. Căldura recuperată este relativ mică și întrece cu foarte puțin cantitatea de căldură introdusă prin combustibilul auxiliar.

2. Deșeurile industriale, din punctul de vedere al aspectului energetic se pot clasifica după puterea lor calorică și după caracteristicile de ardere astfel:

– deșeuri cu putere calorică foarte mare, de ordinul a 17.000-35.000 kJ/kg de tip reziduu petrolifer sau deșeuri de polimerizare, care au temperatură ridicată de ardere, dau căldură multă și se pot distruge în focare clasice;

– deșeuri cu putere calorică joasă, între 8.000-16.000 kJ/kg, care necesită pentru ardere focare cu aer puternic preîncălzit și sisteme speciale de stabilizare a procesului de ardere;

– deșeuri care se pretează la o valorificare superioară prin reintroducerea lor în procese tehnologice de valorificare în produse finite. De obicei, valorificarea acestor deșeuri prin ardere nu este economică.

Alte tipuri de deșeuri, după criteriul de mai sus:

– deșeuri de lemn sub formă de praf sau rumeguș, ce au o putere calorică cuprinsă între 7.500-20.000 kJ/kg, cu un conținut ridicat de substanțe volatile specifice lemnului. Arderea lor se poate face în strat pe grătare sau, pentru cele cu granulație fină, o ardere în suspensie;

– deșeuri de lemne sub formă de coji. În funcție de felul de copac de la care provin puterea lor calorică variază între 2.500-19.000 kJ/kg. Caracteristicile de ardere sunt cele ale lemnului iar arderea se face în strat. Căldura se recuperează în general chiar în cazanele utilizatoare, în vederea pregătirii agenților termici tehnologici;

– deșeuri vegetale formate din tulpini, paie sau coji de semințe. Valorificarea superioară a acestor deșeuri se poate face în direcția preparării nutrețurilor sau în industrie. În cazul valorificării prin ardere se poate conta pe o putere calorică de 13.000-16.000 kJ/kg și o ardere fără dificultăți mari, în insalații de ardere clasice cu grătare pentru materialele balotate sau de dimensiuni individuale mari, iar pentru materialele mărunte o ardere în suspensie. Căldura se recuperează în direcție tehnologică;

– deșeuri de cârpe și piele din industria ușoară. Valorificarea superioară a acestor deșeuri se face în direcția producerii unor materiale prin aglomerare. În cazul valorificării prin ardere, se obține un efect termic de 14.000-19.000 kJ/kg utilizabil pentru producerea de agent termic tehnologic.

3. Din punctul de vedere al naturii și al locurilor de producere există:

– deșeuri menajere: provin din sectorul casnic sau din sectoare asimilabile cu acesta (locuințe individuale sau colective, grădinițe, școli, internate, cămine, creșe, hoteluri, restaurante, cantine, instituții administrative, unități militare, întreprinderi comerciale, unități alimentare); pot fi preluate cu sistemele curente de precolectare sau colectare din localitate;

– deșeuri stradale: aruncate sau depuse pe căile de circulație publică (șosele, străzi, alei, trotuare, incinte, scări, căi ferate) provin din activitățile cotidiene ale populației, de la spațiile verzi, animale, din depunerea de substanțe solide din atmosferă;

– deșeuri asimilabile cu deșeurile menajere: de la mica sau marea industrie, din comerț, din sectorul public sau administrativ; prezintă compoziție și proprietăți similare cu deșeurile menajere, putând fi colectate, transportate, prelucrate și depozitate împreună;

– deșeuri voluminoase: deșeuri solide de diferite proveniențe care, datorită dimensiunilor mari, necesită o tratare diferențiată;

– deșeuri din construcții: din demolarea sau construirea unor obiective industriale sau civile;

– deșeuri periculoase/toxice: inflamabile, explozive, infecțioase, care pot dăuna plantelor, animalelor sau omului;

– deșeuri agricole: din unități agricole și zootehnice (gunoi de grajd, dejecții animaliere, deșeuri animaliere de la abatoare și din industria cărnii);

– deșeuri industriale: din desfășurarea proceselor tehnologice (resturi din materia primă, materiale de bază și auxiliare);

– deșeuri spitaliere: provin din instituții de sănătate (spitale, dispensare, sanatorii); sunt incinerate în crematoriile spitalelor.

4. După durata (timpul) de producere:

– de scurtă durată: deșeuri menajere de fiecare zi și deșeuri industriale pentru producție sau pentru comercializare;

– de durată medie: provenite din obiecte de uz personal sau gospodăresc;

– de lungă durată: apar în momentul când se elimină sau se degradează materialul.

5. Din punctul de vedere al stării de agregare:

– deșeuri solide;

– deșeuri lichide;

– deșeuri gazoase.

6. Din punctul de vedere al dreptului mediului:

– deșeuri periculoase;

– deșeuri nepericuloase;

– deșeuri obișnuite.

În continuare sunt prezentate pe scurt cele mai importante componente ale deșeurilor solide din Cluj-Napoca:

Deșeurile menajere

Deșeurile menajere provin din sectorul casnic sau din sectoare asimilabile cu acesta.

Principalele componente ale deșeurilor menajere solide sunt: materii organice, hârtie, cartoane, plastic, metale, cârpe, sticlă, ceramice, cenușă etc. În România predomină grupa materialelor ușor fermentabile (organice) în procent de 60-70%, în timp ce în țările dezvoltate predomină materialele combustibile (hârtie, cartoane, textile) în proporție de 40-50%.

Cantitatea și calitatea deșeurilor menajere solide sunt factori dependenți de:

– mărimea și caracterul localității;

– condițiile climatice;

– sistemul de încălzire;

– modul și nivelul de trai;

– stadiul dezvoltării tehnicii ambalajelor etc.

Cantitatea deșeurilor menajere solide se definește prin:

1. Cantitatea medie anuală – kg/loc./an;

2. Cantitatea medie zilnică – kg/loc./zi.

Indicele de producere a deșeurilor menajere variază între 0,5-0,8 kg/loc./zi și, respectiv, 180-300 kg/loc./an.

Parametrii de bază care determină calitatea deșeurilor menajere sunt: compoziția structurală, puterea calorică, conținutul de cenușă și umiditatea.

Deșeurile industriale și periculoase

Deșeurile industriale sunt foarte numeroase, fapt pentru care gestionarea lor eficientă necesită măsuri speciale față de cea a deșeurilor menajere.

Din totalul deșeurilor industriale ce ajung la depozitare doar 13% sunt trimise în depozite industriale specializate, restul de 87% fiind depozitate în comun cu cele menajere. Din procentul de 87% cel puțin jumătate nu sunt deșeuri inerte, a căror acceptare pe halda orășenească să nu ridice probleme de poluare. Altă problemă o constituie faptul că din numărul de 14 depozite de deșeuri industriale aparținând întreprinderilor din municipiu doar 5 sunt amplasate în afara localității, restul de 9 fiind amplasate pe teritoriul acestuia. Majoritatea depozitelor industriale situate în intravilan se află în incinta întreprinderilor respective și deci își exercită influența negativă asupra orașului odată cu procesele tehnologice respective. Excepție face depozitarea deșeurilor de natură chimică (șlamuri) ale întreprinderilor (S.C. „Terapia” S.A.) care se realizează într-o zonă învecinată cu halda orășenească. În acel loc, se află un iaz de decantare care și-a epuizat de mult capacitatea iar materialul conținut de acesta pare să se fi mineralizat complet, apoi un al doilea iaz cu șlamuri în proporție de 50% și, în continuarea acestuia, o excavație care ar trebui să reprezinte cel de-al treilea iaz de decantare utilizabil în viitor. Nici unul din iazuri nu este impermeabilizat, însă există o împrejmuire și un drum de acces propriu care se desprinde din șoseaua națională.

Deșeurile periculoase sunt definite, de unii autori, pe baza riscurilor asupra mediului legate de substanța sau produsul ca atare și nu se referă la alte probleme cum ar fi expunerea lucrătorilor în timpul colectării și tratării sau probleme de mediu legate de degradarea produsului după tratare. De exemplu, deșeurile care conțin azbest sunt periculoase datorită riscului pentru muncitori legat de poluarea aerului la mânuirea deșeurilor, deși nu creează riscuri pentru mediu atunci când sunt eliminate corespunzător pe o platformă de depozitare. Alt exemplu: deșeurile de pesticide, în majoritatea cazurilor, nu creează un risc dacă sunt mânuite corespunzător pentru că sunt etanșate ca atare, dar, dacă sunt arse sau depuse pe platforme de depozitare, vor provoca probleme de mediu de scurtă sau lungă durată.

„Deșeurile periculoase sunt orice tip de deșeuri care, datorită caracteristicilor lor specifice reprezintă un risc pentru om sau mediu fie ca atare, fie după degradare când sunt colectate, tratate sau eliminate”.

Datorită multor tipuri diferite de deșeuri periculoase acestea trebuie separate pe grupe, la sursă. Aceste grupe vor fi făcute în conformitate cu caracteristicile principale și opțiunile finale de tratare, astfel încât mânuirea și tratarea să fie pregătite la stadiul de colectare. De exemplu: solvenți, vopsea, substanțe care trebuie arse deoarece tratamentul final ar putea fi amestecarea la sursă. Aceste tipuri de deșeuri trebuie ținute separat de soluții, precum cele metalice acide, care ar putea fi precipitate și neutralizate ca proces general de tratare.

Deșeurile spitaliere

Se caracterizează printr-o mare diversitate. Multe sunt similare cu deșeurile urbane solide sau din gospodării, dar o mare parte sunt deșeuri de spital speciale, care cer o atenție deosebită, cum ar fi de exemplu deșeurile de la pacienți cu boli infecțioase din compartimentele epidemiologice ale spitalelor, toate ustensilele tăioase sau ascuțite (seringi, bisturii etc.), deșeurile infecțioase de la laboratoarele clinice de microbiologie, deșeurile biologice din zonele operatorii etc. Pot fi foarte inestetice și periculoase datorită riscurilor de infecție.

Deșeurile spitaliere trebuie separate la sursă, adică la compartimentele de spital specifice menționate mai sus și împachetate cu grijă pentru a se evita scurgerile și ruperile sacilor în timpul transportului. O soluție, des aplicată în Danemarca și în alte țări vestice, este ambalarea în saci de plastic groși și apoi ambalarea acestora în cutii de carton groase.

Deșeurile spitaliere speciale trebuie pe cât posibil arse nu într-o instalație de ardere obișnuită pentru deșeurile solide, ci într-un compartiment special al acestei instalații ori într-o instalație de ardere separată. Este foarte important să fie arse la temperaturi mari, astfel încât toate materiile organice și obiectele ascuțite sau tăioase să fie distruse complet. Pentru a asigura acest lucru, trebuie să existe arzătoare (cu petrol sau gaz) atât în camera principală de ardere cât și în camera de postcombustie. În cazul în care nu pot fi arse, trebuie îngropate cu grijă în platformele de depozitare: trebuie făcută o gaură în deșeurile gata depozitate, apoi deșeurile spitaliere speciale trebuie acoperite cu grijă după ce au fost plasate în totalitate pentru a se evita contactul lor cu lucrătorii de la platformele de depozitare.

Mai pot fi menționate încă două tipuri de deșeuri spitaliere speciale:

– reziduuri de medicamente, termometre cu mercur etc;

– deșeuri cu izotopi (radioactive), care trebuie colectate și tratate în conformitate cu reglementările generale pentru astfel de deșeuri.

2.3 Colectare – Transport – Depozitare

a) Colectarea

Tehnici și metode de colectare

Paralel cu dezvoltarea tehnicii, prin mecanizarea unor operații trebuie căutate metodele de îmbunătățire și modernizare a procedeelor de evacuare a deșeurilor solide. Acest sistem are diferite variante de soluționare a diferitelor faze componente. De exemplu, receptarea primară a gunoaielor se poate face în:

– recipienți:

pubele (golite periodic);

containere de schimb (cu preluare fără golire);

– saci de plastic.

În unele țări, sistemul de evacuare prin transport cu diferite mijloace auto este înlocuit cu sisteme care încă nu au căpătat o largă utilizare, cum ar fi:

1. Evacuarea gunoaielor prin rețeaua de canalizare comunală prin spălare cu apă, care impune o prealabilă sfărâmare, concasare, mărunțire și antrenarea lor prin jet de apă. Această metodă se poate realiza numai în condițiile în care volumul de apă pe cap de locuitor este mare, pentru antrenarea ușoară a deșeurilor. Se utilizează în Franța, Italia, Marea Britanie;

2. Evacuarea prin sistem pneumatic, printr-o rețea proprie. Conductele colectoare, asemănătoare tuburilor de gunoi, lasă să cadă deșeurile într-o pâlnie colectoare de unde prin curenți de aer sau vacuum parțial deșeurile sunt conduse într-un siloz unde sunt neutralizate. S-a utilizat la satul olimpic din Munchen (1972);

1 – tub de coborâre; 2 – clapete; 3 – tub colector; 4 – clapetă rotativă; 5 – conductă de transport sub vid; 6 – siloz separator; 7 – filtru primar; 8 – filtru secundar; 9 – amortizor de zgomot; 10 – compresor aspirant; 11 – motor; 12 – siloz pentru deșeuri; 13 – meletransport.

3. Arderea gunoaielor la locul de producere, care însă prezintă un inconvenient ecologic, pentru că nu înlătură complet colectarea (nu toate deșeurile ard) și creează în interiorul localității surse de poluare a aerului, dar se folosește la instalațiile sanitare și la unele întreprinderi speciale.

Recipienții de colectare-stocare

Pot fi considerați ca accesorii strâns legate de vehiculele de transport, deci este mai bine dacă se află în apropierea organului de transport și dacă întreținerea lor sistematică este asigurată de unitatea de salubritate publică. Menținerea în stare curată a recipienților poate fi considerată ca o sarcină a administrării imobilelor. Problemele principale în aceste condiții sunt puse de recipienții de gunoaie pe de o parte și de spațiul de stocare pe de altă parte.

Recipienții de gunoaie pot fi considerați ca anexe ale autovehiculelor de transport și, ca urmare, sunt fabricați după prescripții unitare (standarde). În funcție de mărimea stocării deșeurilor și de caracterul zonei de colectare (gradul de construcție, densitatea locuințelor) sunt fabricați recipienți cu diferite volume.

Tipurile de recipienți de deșeuri utilizați în practică sunt:

– recipienți mici, cu volume de 35-50-60 l;

– recipienți mijlocii, cu volume de 90-110 l;

– recipienți mari (containere cu rostogolire, descărcare și de schimb), de 1.100-1.500 l.

În general recipienții trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) Să fie confecționați din materiale rezistente la intemperii, durabili în timp, rezistenți la eforturi mecanice (loviri, îndoiri), neutri față de acțiuni chimice (coroziune provocată de produsele în descompunere) și neinflamabili;

b) Să fie echipați cu capace de închidere bune și ușor manevrabile;

c) Din punctul de vedere al formei, trebuie astfel concepuți încât golirea lor să fie ușoară și rapidă;

d) Trebuie soluționate manipularea, transportul și curățirea lor de către un singur om, iar greutatea lor proprie să fie cât mai mică;

e) Partea lor superioară să corespundă condițiilor impuse de dispozitivele de ridicare ale vehiculelor de transport.

În unele țări se caută introducerea sistemului de colectare a deșeurilor în saci de hârtie sau plastic.

Avantaje: manipularea și transportul sunt ușoare, fără emanare de miros urât, degajare de praf sau zgomot (se reduce și numărul muncitorilor de manipulare și încărcare); nu mai este necesară operația greoaie de curățire și întreținere sistematică a recipienților; se elimină suprastocarea nedorită a recipienților în perioadele de vârf datorită cantităților de deșeuri puternic variabile zilnic. Dezavantajul cel mai mare este că procurarea sacilor este destul de scumpă. Ar trebui asigurată fabricarea continuă a unei cantități însemnate de saci și posibilitatea achiziționării lor fără perturbații. Sacii nu pot fi utilizați pentru transportul zgurii și cenușii datorită pericolului de aprindere.

Spațiul de stocare

În incinta clădirilor trebuie asigurate încăperi speciale, corespunzătoare pentru amplasarea și depozitarea recipenților de deșeuri.

Distanța dintre locul de depozitare a recipenților și punctul de oprire a vehiculelor trebuie să fie cât mai mică. Dacă această distanță este sub 0,5 m nu mai e necesară nici o operație de pregătire separată. De asemenea, între locul de depozitare a recipenților și punctul de încărcare a vehiculelor de transport să nu fie, pe cât posibil, nici o diferență de nivel.

Condiții de realizare a încăperilor pentru stocarea deșeurilor la noile clădiri:

– să fie amplasate în apropierea intrării în clădire la parter și închise cu uși corespunzătoare;

– dimensiunile să fie în funcție de numărul și tipul recipienților. Pentru curățirea recipenților se poate realiza un loc de spălare separat. În general, pentru amplasarea recipenților cu capacitate de 110 l este necesară o suprafață de 0,3-0,5 m 2/recipient;

– pereții și căptușeala pardoselii trebuie să fie realizate din materiale ușor de curățat și spălat (beton sclivisit);

– trebuie asigurate ventilarea și iluminarea corespunzătoare ale încăperii;

– în incintă trebuie asigurate apă curentă, gură pentru deversarea apei murdare (sifon de pardoseală), robinetul să fie echipat cu supapă de ejector, iar capătul trebuie să asigure racordarea furtunului de spălare.

Numărul de pubele necesare pentru spațiul de stocare:

unde:

N- numărul de locuitori;

z – intervalul maxim între două colectări (zile);

v – volumul pubelelor (110 l);

c = 0,8 (coeficientul de umplere a pubelelor).

Se știe că spațiul necesar unei pubele cu volumul de 110 l este de aproximativ 0,5 m2.

Colectarea preselectată

Materialele refolosibile care rezultă din gospodăriile populației, îndeosebi cele de uz casnic și personal, deteriorate sau uzate sunt aduse de către posesorii acestora sau de către colectorii specializați la punctele de colectare sau la centrele de recuperare.

Pentru o cât mai bună colectare a materialelor refolosibile de la populație și unități comerciale au fost luate unele măsuri:

– instalarea la intrarea în blocuri a unor microcontainere pentru hârtie;

– amplasarea pe cartiere, la unitățile comerciale, a unor containere pentru depozitarea spărturilor de sticlă.

S-a trecut în mod experimental și la alte măsuri:

– predarea pe familii a unor saci din material plastic pentru colectarea hârtiei;

– amplasarea la punctele de precolectare a deșeurilor menajere de la populație a unor containere inscripționate pentru colectarea diferențiată a materialelor refolosibile.

Se apreciază că în cadrul deșeurilor menajere solide din mediul urban există și materiale refolosibile în cantități de circa 100.000 t/an maculatură, 30.000 t/an metale și 5.000 t/an material plastic.

Se recomandă ca, în mod eșalonat, să se treacă la aplicarea unui sistem complet de precolectare pe sortimente a tuturor materialelor refolosibile (hârtie-cartoane, spărturi de sticlă, textile, mase plastice, cauciuc, metale) și, prin urmare, să se doteze fiecare tip de locuință cu saci de plastic, minicontainere etc. Câteva avantaje ar fi: cheltuieli mici pentru colectare, aprovizionarea continuă și echilibrată a punctelor de colectare selectivă, costul trierii materialelor refolosibile relativ redus comparativ cu costurile realizate la incinerarea deșeurilor menajere.

b) Transportul

Specificul transportului în mediul urban

Vehiculele de colectare și de transport al deșeurilor urbane solide trebuie să satisfacă, conform directivei și normelor europene, următoarele exigențe fundamentale de performanță:

pornire-oprire: mașinile trebuie să poată fi pornite și oprite de către operatori prin comenzi simple, prompte, ferme;

funcționare: autogunoierele trebuie să fie dotate cu dispozitive de încărcare eficiente și de înaltă productivitate care să poată manipula mecanizat întreaga gamă de pubele și cu dispozitive de compactare care să poată realiza un grad ridicat de compactare; automăturătoarele trebuie să fie dotate cu perii și valțuri care să asigure o măturare eficientă a străzilor cu un înalt grad de colectare a deșeurilor stradale; ambele tipuri de mașini trebuie să aibă o cât mai mare capacitate utilă de colectare a deșeurilor în compartimente etanșe, să se poată deplasa în siguranță cu o viteză cât mai mai mare și să se poată descărca integral, într-un termen cât mai scurt.

pericole de avarie reduse: atât la autoșasiul de bază cât și la echipamentul de gospodărie comunală;

securitatea muncii operatorilor: securitatea muncii pe timpul lucrului la încărcare, transport și descărcare; microclimatul din cabină; amplasarea comenzilor în câmpul fiziologic al operatorilor; eforturi cât mai reduse prin asistarea comenzilor; zgomot redus, sub 80 dB în cabină; vizibilitatea optimă de la postul de comandă; iluminarea corespunzătoare pentru lucrul pe timp de noapte; vibrațiile transmise operatorilor trebuie amortizate pentru a se încadra sub limitele admise pentru lucrul continuu pe durata unui schimb;

protecția mediului înconjurător: zgomotul exterior trebuie să se încadreze sub 75 dB; gazele de eșapament trebuie filtrate pentru a se încadra în limitele admise de normele europene; recipienții de colectare să fie etanși pentru a se evita poluarea prin miros sau pierderi de deșeuri pe parcurs.

Tehnici și metode de transport

Condițiile principale sanitare impuse față de construcția vehiculelor de transportat deșeuri, care trebuie întreținute și pe perioada exploatării lor, sunt:

– să asigure încărcarea gunoaielor rapid și fără împrăștiere, degajare de praf și zgomot, precum și trasportarea deșeurilor complet închise și o descărcare rapidă;

– să corespundă caracterului zonei de colectare și să asigure obținerea unui factor util de încărcare și a unui grad de completare care permite exploatarea vehiculului la parametrii cei mai economici precum și folosirea la maxim a capacității de încărcare utilă în concordanță cu raporturile densității volumetrice a deșeurilor din zona de colectare, respectiv cu volumul util al vehiculului;

– să fie echipate cu dispozitive de avansare continuă a deșeurilor încărcate și de repartizare uniformă a acestora;

– construcția să fie simplă, cu exploatare sigură, fără deranjamente;

– caroserie rotativă la arc mic și, luând în considerare desele opriri și porniri, să aibă instalații de oprire și pornire sigure;

– vehiculele să corespundă prescripțiilor valabile privind circulația pe drumuri publice și siguranța circulației, luând în considerare și condițiile de teren.

Mașinile mai trebuie să îndeplinească următoarele exigențe privind măsurile constructive obligatorii pentru limitarea pericolelor:

– să nu permită efectuarea de comenzi greșite;

– să fie prevăzute cu dispozitive obligatorii de prevenire a pericolelor;

– să fie tratate din punctul de vedere al protecției la foc;

– să aibă un grad mare de stabilitate pentru a fi asigurate împotriva răsturnării;

– să fie tratate antifonic și antivibrații;

– să fie prevăzute cu filtre eficiente împotriva emisiilor de pulberi și gaze nocive.

c) Depozitarea

În cazul municipiului Cluj-Napoca este necesară constituirea unui nou depozit de deșeuri care va trebui să satisfacă următoarele condiții principale:

– amplasarea la minim 1.000 m de zonele locuite;

– impermeabilizarea bazei depozitului până la un coeficient K de minim 9-10 m/s (conform STAS SR 13343-1/1996);

– dotarea cu sistem de colectare, epurare și evacuare a apelor exfiltrate din depozit;

– dotarea cu sistem de evacuare controlată a gazelor de fermentare;

– facilități pentru monitorizarea proceselor tehnologice și a efectelor asupra mediului înconjurător.

De asemenea, se impune ca durata de folosință a depozitului să justifice valoarea investiției și să asigure amortizarea acesteia.

2.4 Metode de colectare, transport și dispunere finală a deșeurilor urbane solide

Cele mai importante metode de colectare, transport și dispunere finală a deșeurilor sunt:

– arderea (incinerare) cu sau fără folosirea energiei termice rezultate;

– compostarea;

– producerea de biogaz pentru obținerea căldurii;

– platformele de depozitare sanitare cu sau fără utilizarea gazului rezultat;

– eliminarea, îndeosebi a deșeurilor toxice, prin export: prin Acordul de la Basel se recunoaște implicit dreptul suveran al oricărei țări de a interzice intrarea deșeurilor toxice sau a oricăror deșeuri de proveniență străină pe teritoriul lor;

– utilizarea complexă, mixtă, a deșeurilor.

a) Incinerarea deșeurilor

Incinerarea deșeurilor reprezintă una din metodele cele mai moderne de neutralizare. Soluția cea mai economică este arderea gunoaielor fără adaos de combustibil secundar.

Deșeurile transportate la stațiile de incinerare sunt sortate înainte de a fi arse deoarece nu toate ard. După sortare, deșeurile sunt trecute la uscat la etajul superior al clădirii stației, apoi cad în camera de ardere unde sunt incinerate.

Metoda prezintă mari avantaje ca:

– neutralizarea perfectă, prin arderea deșeurilor la temperaturi înalte;

– posibilități multiple de utilizare a energiei termice produse prin ardere pentru industrie sau locuințe;

– folosirea zgurii și cenușii pentru construcții de drumuri sau chiar clădiri;

– stațiile pentru ardere au nevoie de suprafețe relativ mici și pot fi amplasate în apropierea localităților, reducându-se și cheltuielile de transport;

– poluarea mediului înconjurător este minimă, putând fi menținută în limitele admise de normele sanitare în condițiile purificării gazelor de ardere.

Dezavantaje:

– costuri mari de investiții și de exploatare;

– depozitarea reziduurilor rezultate din procesul de ardere (zgură și cenușă);

– conținutul de substanțe organice se pierde integral.

Marele dezavantaj rămâne însă poluarea atmosferei prin gazele, fumul și particulele solide rezultate în urma arderii.

Instalațiile de incinerare propriu-zise trebuie cuplate cu instalații de tratare posterioare pentru evacuarea gazelor de ardere sau purificarea gazelor de ardere, cum ar fi:

– coșuri de fum;

– schimbător de căldură;

– instalații de tratare și valorificare a zgurii și cenușii.

Arderea deșeurilor menajere este specifică țărilor dezvoltate, care:

– dispun de sistemele tehnologice necesare incinerării rentabile, inclusiv filtre antipoluante;

– dispun de sisteme de separare a deșeurilor incinerabile de cele care nu ard;

– dispun de cantități mari de deșeuri solide uscate.

b) Compostarea deșeurilor

Este procedeul prin care în urma proceselor biologice anaerobe la care sunt supuse deșeurile, în permanență umectate la 60-75%, rezultă gazul metan, utilizat ca energie neconvențională și un compost – materie organică bogată în materiale nutritive, ce poate fi utilizat ca îngrășământ biologic.

Obiectivele compostării:

– să neutralizeze deșeurile care conțin substanțe organice;

– obținerea compostului;

– stabilizarea fracției organice din compost.

Reprezintă o metodă de descompunere și mineralizare a deșeurilor care se realizează dirijat. Astfel, deșeurile transportate în afara localității se depozitează pe platforme impermeabile în stive de 1,8-2,0 m înălțime așezate în strate succesive de deșeuri și pământ sau material dintr-un compost mai vechi.

În interiorul compostului ia naștere o floră termofilă care ridică temperatura la 50-60°C, ducând la distrugerea ouălor de paraziți, a germenilor patogeni și larvelor de insecte și mai puțin a sporozoarelor. În decurs de 5-6 luni iarna și 3-4 luni vara, mineralizarea deșeurilor este terminată și acestea pot fi valorificate în agricultură.

Deșeurile cu conținut de substanțe organice se descompun datorită interacțiunii microorganismelor și a degajării de căldură, rezultând o serie de produse (compost) utilizabile în special în domeniul agricol. Procesul este însoțit de degajare intensă de căldură. Materia descompusă deja nu mai are miros urât, poate fi tratată ușor, iar din punct de vedere sanitar poate fi considerată nevătămătoare. Astfel, procesul de compostare poate fi utilizat și pentru neutralizarea deșeurilor menajere.

Principalii factori care determină eficiența procesului de compostare sunt:

a) Calitatea materiei care se descompune;

b) Raporturile carbon/azot și carbon/fosfat;

c) Granulația și omogenitatea materiei;

d) Saturația în aer;

e) Umiditatea;

f) Valoarea pH-ului;

g) Temperatura.

Scopul principal al procesului de compostare este distrugerea agenților patogeni umani, animalieri și vegetali care se găsesc în deșeuri.

Întrega masă a materiei supusă compostării trebuie să fie menținută la temperatura de 50°C timp de 30 de zile.

La amplasarea și realizarea uzinei de compostare trebuie evitată înmulțirea muștelor și rozătoarelor, degajarea prafului și a mirosului neplăcut și poluarea aerului, solului, apelor freatice și a apelor de suprafață. Între amplasamentul uzinei de compostare și localitatea cea mai apropiată trebuie asigurată o distanță de protecție corespunzătoare (200-500 m).

Din punct de vedere igienic produsul final realizat în uzină trebuie să fie deja inofensiv, pentru ca în timpul transportului și utilizării să nu infesteze mediul înconjurător, să nu pericliteze sănătatea muncitorilor și să nu contamineze vegetația.

Prețul de vânzare al compostului este determinat de considerentul că atât prețul de cumpărare al acestuia cât și suma totală a cheltuielilor de transport și a celor legate de utilizare nu pot depăși câștigul care se obține prin utilizarea compostului ca îngrășământ.

Faze ale procesului de compostare:

Etapa mecanică:

– îndepărtarea materialelor nedorite;

– mărunțirea deșeurilor pentru ca procesul de fermentare să fie mai rapid;

– omogenizarea.

Etapa biologică:

– umezirea deșeurilor și completarea cu produse care grăbesc fermentarea;

– mărunțirea și amestecarea energică a deșeurilor;

– punerea la fermentare a produselor organice.

Cap. 3 Aspecte ale gestionării deșeurilor urbane solide în Cluj-Napoca

3.1 Activități desfășurate de către societățile de salubritate

Întreprinderile de salubritate din Cluj-Napoca deservesc circa 220.000 locuitori de la care colectează aproximativ 100.000 t deșeuri/an, la care se adaugă circa 65.000 t/an cu caracter menajer de la agenții economici (întreprinderi industriale, instituții, comercianți etc) precum și circa 200 t/an de la unitățile medicale (în total circa 165.000 t/an, respectiv 500.000 m3/an luând ca bază raportul anului 1996).

Gestiunea deșeurilor (t)

Colectarea deșeurilor cu caracter menajer se realizează în următoarele tipuri de recipienți:

– circa 10.100 pubele metalice de 110 l capacitate;

– 500 pubele din material plastic cu roți, de 110 l capacitate;

– 3.100 europubele cu roți, de 240 l capacitate;

– 600 containere de 4 m amplasate în cartierele de blocuri și în locurile publice;

Pe teritoriul orașului există 2.100 puncte de colectare.

Parcul de vehicule utilizate pentru transportul deșeurilor cuprinde:

– 35 autogunoiere compactoare de 6 t capacitate;

– 12 autotransportoare pentru containere de 4 m;

– 6 autobasculante de 4 t capacitate;

– 2 autocamioane de 5, respectiv 3 t capacitate;

– 10 tractoare cu remorcă.

S.C. Salprest S.A.

Colectează deșeurile urbane solide astfel:

– de 3ori/săptămână în centrul orașului;

– de 2 ori/săptămână în cartiere.

Deșeurile spitaliere necesită un tratament special, existând și un anumit program de colectare al acestora.

Deșeurile de la întreprinderi (industriale) se colectează pe bază de contract.

S.C. Napoget S.A.

Pentru aproximativ 75% dintre străzile municipiului Cluj-Napoca există contracte, iar pentru restul de 25% se realizează colectarea deșeurilor la comandă sau, eventual, o dată pe an.

De asemenea, cam 75% dintre activitățile desfășurate de S. C. Napoget S. A. se realizează în ciclul primăvară-vară-toamnă, restul de doar 25% aparținând ciclului iarnă. Astfel, în timp ce iarna lucrează doar jumătate dintre angajați, vara este nevoie de dublul efectivului normal.

Pe parcursul unui an S.C. Napoget S.A. colectează 32.000-38.000 m3 de deșeuri urbane solide, nefiind incluse aici deșeurile din parcuri și din locurile publice. Celelalte firme colectează între 5.000 și 10.000 m3, în afară de S.C. Salprest S.A.

În centru (aproximativ de la Gară până la Piața Avram Iancu – fostul zid al orașului – respectiv de la Calea Mănăștur până la Piața Mărăști) se colectează deșeurile la 24 de ore și se realizează:

– întreținere peste zi;

– întreținere peste noapte (măturat și spălat).

Dinspre centru spre periferiile orașului Cluj-Napoca se colectează deșeurile diferențiat:

– 1 dată/2 zile;

– 2 ori/săptămână;

– 1 dată/săptămână.

Activități desfășurate de S.C. Napoget S.A.:

– măturat aspirat mecanic – automăturători Renault, Mercedes;

– măturat și întreținere manuale (străzi, piețe, suprafețe din beton și asfalt) – cărucioare tip Paris;

– spălare cu furtunul și mecanică – autospălătoare Iveco;

– întreținere mobilier urban – echipament Honda;

– curățat zăpadă și gheață – autovehicul greu Iveco, cu lamă;

– colectare deșeuri (menajere și industriale) – autocompactoare Renault;

– prestări servicii (bătut, aspirat, spălat covoare și mochete) – Kirby G. 4.

Direcții principale de acțiune:

1. Colectarea selectivă pentru favorizarea reciclării și valorificării deșeurilor stabilite în cadrul normelor europene;

2. Asigurarea unor servicii de gestionare globală a deșeurilor (audit, informatizare, colectare și tratare);

3. Exigența ridicată privind cantitatea și calitatea muncii.

3.2 Compoziția deșeurilor urbane solide colectate de către unitățile de salubritate în anul 1997 din municipiul Cluj-Napoca

Cantitatea totală colectată – 299.000 t:

– 169.000 t de la populație (56,5%);

– 119.000 t de la agenții economici (40%);

– 1.000 t de la spitale (0,3%);

– 7.000 t deșeuri stradale și de la întreținerea spațiilor verzi (2,3%);

– 1.000 t nămoluri reziduale de la stațiile de epurare (0,3%);

– 2.000 t deșeuri industriale și alte tipuri (0,6%).

Din cantitatea totală:

– 13% = hârtie-carton;

– 2,2% = sticlă;

– 1,3% = metale;

– 3,3% = materiale plastice;

– 6,6% = materiale textile;

– 73,6% = alte materiale.

Compoziția structurală a deșeurilor menajere

– materiale combustibile: hârtie, plastic, carton, cauciuc, textile, lemn.

– materiale fermentabile: resturi alimentare, legume, fructe.

– materiale inerte: metale, sticlă, ceramică.

– materiale fine: zgură, pământ, cenușă.

Compoziția fizică a deșeurilor menajere

– metale: 2-6% din greutate;

– hârtie-cartoane: 10-15% din greutate;

– textile:2-5% din greutate;

– plastic, cauciuc:1-2% din greutate;

– sticlă, ceramice: 2-4% din greutate;

– deșeuri fermentabile: 40-70% din greutate;

– pământ, cenușă: 15-25% din greutate;

– lemne, frunze: 2-5% din greutate.

Compoziția fizică a deșeurilor stradale

– praf, pământ: 60-80% din greutate;

– frunze, lemne: 5-8% din greutate;

– hârtie, cartoane: 2-4% din greutate;

– resturi de la șantiere de construcții: 3-5% din greutate;

– resturi vegetale și minerale: 0,1-0,2% din greutate;

– materii fecale de la animale: 1-2% din greutate;

– alte materiale provenite de la magazine, piețe, populație: 2-4% din greutate;

Compoziția medie a deșeurilor

Compoziția chimică a deșeurilor menajere

a) Pe componente:

– substanțe celulozice;

– substanțe grase;

– substanțe minerale;

– substanțe albuminoide și proteice;

– materiale plastice;

– alte materiale.

b) Pe elemente chimice:

– carbon: 24-32%;

– hidrogen: 2-2,5%;

– oxigen: 3,3-4,4%;

– azot: 9-10,5%;

– sulf: 0,3-1,0%;

– hidrogen sulfurat: 41-43%;

– cenușă: 11-20%;

– diverse: 1,0-1,5%.

O evaluare globală a cantității de deșeuri menajere ce se va produce în viitorii 20-25 de ani conduce la ideea creșterii cu 10-15% față de valoarea actuală.

Această creștere va fi rezultanta manifestării unor tendințe opuse și anume:

– creșterea propriu-zisă a cantității de deșeuri ca urmare a urbanizării, creșterii populației, ridicării nivelului de trai, diversificării consumului și pătrunderii pe piață a unor ambalaje fabricate la nivelul standardelor internaționale;

– sustragerea de la eliminarea ca deșeuri a unor componente valorificabile din deșeuri și refolosirea lor ca atare sau după o prealabilă prelucrare.

Singura metodă de măsurare corectă a cantității de deșeuri este folosirea platformelor de cântărire care ajută la stabilirea variațiilor trimestriale și/sau sezoniere precum și la realizarea de prognoze.

În absența platformelor de cântărire se poate estima cantitatea de deșeuri după următoarele caracteristici:

– volumul și frecvența colectării recipienților;

– unitatea de generare a deșeurilor estimată pe cap de locuitor/angajat/m2;

– numărul și volumul estimat al camioanelor care intră în platformele de depozitare și în instalațiile de tratare;

– creșterea anuală estimată a volumului platformei de depozitare.

Producția de deșeuri depinde de:

– obiceiurile consumatorului local;

– nivelul de trai și tipurile de comerț local și de industrii;

– tehnologiile de ambalare a produselor;

– tipul și caracterul clădirilor;

– sistemul de încălzire a locuințelor;

– calitatea transportului de persoane și mărfuri.

Cantitatea de deșeuri urbane menajere

Pentru a determina cantitatea totală de deșeuri menajere se poate utiliza metoda indicelui mediu:

Qmed_zi = N·Im·0,001 (t/zi)

unde:

Qmed_zi – cantitatea medie zilnică de deșeuri menajere;

N – numărul de locuitori;

Im – indicele mediu de producere a deșeurilor menajere (kg/loc/zi).

Pentru Cluj-Napoca:

indicele de producere minim = 0,62 kg/loc/zi;

indicele de producere maxim = 0,96 kg/loc/zi;

indicele mediu de producere = 0,88 kg/loc/zi.

Astfel, la o populație de circa 335.000 locuitori (plătitori) rezultă o cantitate de deșeuri menajere de 295 t/zi.

Cantitatea medie anuală, calculată prin extrapolare, ar fi de 108.000 t.

Ca și comparație prezentăm valorile indicelui producere a deșeurilor menajere pentru orașele:

Brașov:

indicele de producere minim = 0,96 kg/loc/zi;

indicele de producere maxim = 1,25 kg/loc/zi;

indicele mediu de producere = 1,03 kg/loc/zi.

Constanța:

indicele de producere minim = 0,65 kg/loc/zi;

indicele de producere maxim = 0,94 kg/loc/zi;

indicele mediu de producere = 0,83 kg/loc/zi.

Timișoara:

indicele de producere minim = 0,65 kg/loc/zi;

indicele de producere maxim = 0,90 kg/loc/zi;

indicele mediu de producere = 0,78 kg/loc/zi.

Cantitatea de deșeuri stradale

Qs = S·Is

unde:

S- suprafața salubrizată (ha);

Is- indicele de producere a deșeurilor stradale (t/ha/zi).

Is este cuprins între 0,10-0,20 t/ha/zi.

Pentru Cluj-Napoca indicele mediu de producere a deșeurilor stradale este de 0,19 kg/loc/zi, rezultând o cantitate de circa 64 t/zi de deșeuri stradale.

3.3 Analiza stării actuale a rampei de depozitare de la Pata Rât

a) Starea actuală depozitului de deșeuri Pata-Rât

Actuala haldă de deșeuri a municipiului Cluj-Napoca este situată în intravilan, la 1,5 km distanță de limita cartierului Someșeni pe șoseaua spre comuna Pata.

Halda este situată pe versantul vestic al văii pârâului Zăpodie, afluent al Someșului Mic. Ocupă o suprafață de 9 ha. Suprafața topografică e neregulată, cu înălțimi ale depunerilor de deșeuri ce variază între 10-30 m. Versanții haldei au pantele peste 45° și formează talazuri ce coboară până în firul văii, a cărei apă antrenează deșeurile instabile sau pe cele aduse de vânt.

În zona sudică, unde nu se mai depozitează deșeuri, pantele și suprafața superioară par a fi deja stabile, datorită încetinirii procesului de mineralizare și de tasare.

În partea nordică, unde se depozitează deșeuri, halda are un aspect neregulat, iar punctual se observă zone unde deșeurile ard cu flacără sau mocnit, fapt evidențiat prin fum. Pe această suprafață, neacoperită cu materiale inerte, ciorile își caută hrana iar "echipe" de reciclatori colectează materialele valorificabile (sticle, plastic, lemn, metale).

Pe latura vestică depozitul se învecinează cu terenuri agricole cultivate, care se află în proprietate privată. Între aceste terenuri și depozit nu există o delimitare clară, respectiv împrejmuire.

Rampa de deșeuri solide a municipiului Cluj-Napoca, Pata Rât, a intrat în funcțiune în 1975 și se estima că va fi închisă în 1988!

Depozitul are caracter mixt, nu este autorizat de organele de mediu, de cele sanitare și de organele de gospodărire a apelor.

Cantitatea de deșeuri ce se depozitează de la o populație de aproximativ 335.000 locuitori (plătitori) este apreciată la circa 1,2 m3/an/persoană, rezultând un total de 400.000 m3/an. De la agenții economici se colectează circa 80.000 m3/an iar deșeurile nemenajere (rezultate din demolări, săpături și alte deșeuri de natură industrială) acumulează circa 275.000 m3/an, în timp ce deșeurile stradale ajung la 70.000 m3/an.

În prezent este administrată de S.C. Salprest S.A., proprietar fiind Consiliul Local.

Se poate observa că locul de amplasare este nepotrivit, din mai multe motive: în vecinătate există locuințe, distanța față de pârâul Zăpodie variază între 2-10 m, mijloacele de transport au de urcat înainte să intre propriu-zis în rampa de deșeuri, plus că mai apar și următoarele probleme:

1. Amestecul deșeurilor: s-au acumulat circa 7,5 milioane t de deșeuri industriale, menajere și sanitare până în anul 1994, în amestec (revalorificabile-nevalorificabile, industriale-menajere, inflamabile-neinflamabile, organice-inerte, de dimensiuni mari, medii, până la diverse pulberi);

2. Stabilitatea geofizică precară: pe suprafața depozitului de circa 9 ha a rezultat un deal format din deșeuri cu înălțimea de 10-15 m, fapt ce a condus la desprinderea și alunecarea unor porțiuni din materialul depozitat;

3. Poluarea aerului: apare datorită arderii deșeurilor (hârtii, cartoane, plastic, lemn, textile) realizată în urma fermentării deșeurilor organice, biogazul rezultat întreținând o ardere permanentă care poluează aerul cu un fum dens, persistent, rău mirositor și înecăcios. Este afectată calitatea vieții locuitorilor din zonă precum și aeroportul municipiului, care uneori amână decolări/aterizări din cauza lipsei de vizibilitate. Este de menționat și lipsa apei sau a altor mijloace pentru stingerea incendiilor;

4. Poluarea apei și a solului: nu există sisteme de colectare și tratare a scurgerilor (levigatului), acestea fiind preluate de pârâul Zapodie. Solul nu a fost inițial acoperit cu material izolator dar prezintă o oarecare izolare naturală cu argilă.

5. Probleme sociale și sanitare: posibilitatea traiului de pe urma valorificării materialelor refolosibile a atras în zonă rromi care trăiesc în condiții insalubre fără apă, gaz sau electricitate. Se încălzesc arzând deșeuri. S.C. Salprest S.A. a încercat angajarea lor însă fără succes din cauza orarului fix la care ar fi trebuit să se supună! Oricum, persoanele care trăiesc sau muncesc în cadrul rampelelor de deșeuri au o imunitate crescută, însă pot constitui surse de infecție pentru cei cu care vin în contact.

Ca amenajări halda este prevăzută cu un drum de acces a cărui întreținere este în atenția administratorului de depozit și cu un canal de gardă parțial colmatat de deșeuri, care evacuează apele scurse de pe versanții haldei direct în pârâul Zăpodie.

Exploatarea haldei este rudimentară: nu se practică cântărirea deșeurilor, iar nivelarea și acoperirea cu materiale inerte nu se face zilnic. Lipsa acoperirii periodice a deșeurilor favorizează înmulțirea ciorilor, șobolanilor, muștelor și țânțarilor.

Ca urmare, halda are un impact negativ evident asupra principalilor factori de mediu- apă, aer, sol- inclusiv asupra peisajului.

b) Compoziția deșeurilor menajere acumulate la Pata-Rât:

c) Depozite neoficiale de deșeuri.

În afara depozitului oficial de deșeuri urbane solide există și alte zone în care au avut loc sau se produc și în prezent depuneri neoficiale de deșeuri. Printre acestea:

– spațiile verzi ce mărginesc liniile de cale ferată în intravilan, înainte de Gara Centrală, precum și cele ce mărginesc șoselele ce leagă municipiul de localitățile învecinate;

– spațiul dintre cartierul Mănăștur și dealurile împădurite ale zonei Făget. Această zonă a fost în trecut o groapă ce s-a umplut cu deșeuri menajere și care a fost la un moment dat nivelată și copertată. Totuși, pe o anumită porțiune a sa continuă depozitarea necontrolată a deșeurilor, fapt ce dovedește lipsa de vigilență a proprietarului față de modul de folosire al acestui teren;

– zona dintre Mănăștur și Zorilor, în vecinătatea unei șosele cu trafic intens, curățată în nenumărate rânduri de municipalitate, dar depozitarea neoficială a deșeurilor continuă.

Cap. 4 Managementul integrat al deșeurilor

4.1 Gestionarea integrată a deșeurilor urbane solide

Procesul de gestionare a deșeurilor presupune mai multe etape: colectarea, sortarea, transportul,depozitarea și neutralizarea deșeurilor, care este diferențiată în funcție de felul deșeurilor: industriale, medicale, menajere.

a) Gestionarea pe categorii a deșeurilor: prezent și viitor

Deșeurile industriale diferă atât ca proveniență cât și ca natură; sunt greu de gestionat datorită lipsei unei strategii clare la nivelul orașului și datorită gestionării individuale la nivelul fiecărei întreprinderi industriale, acestea având depozite care nu îndeplinesc toate condițiile tehnice de funcționare în concordanță cu normele de protecție a mediului.

Deșeurile industriale sunt gestionate astfel: 13% sunt depozitate în depozite specializate, restul de 87% fiind depozitate împreună cu cele menajere urbane. Mai este de menționat faptul că din totalul de 14 depozite de deșeuri industriale doar 5 se află în extravilan, celelalte 9 aflându-se în interiorul întreprinderilor și continuând să polueze.

Depozite de deșeuri industriale aparținătoare întreprinderilor din municipiul Cluj-Napoca

Ca linii directoare generale care ar trebui urmărite pentru îmbunătățirea gestionării deșeurilor industriale se recomandă:

– reducerea la sursă a producerii de deșeuri prin adoptarea unor tehnologii curate, respectiv tehnologii moderne caracterizate prin pierderi minime de materiale;

– reciclarea cât mai mult posibil în procesul de fabricație a rebuturilor și a produselor secundare;

– stimularea apariției unor filiere de colectare-valorificare a deșeurilor reciclabile necuprinse încă în această activitate, dar pentru a căror valorificare există premisele necesare: tehnologii accesibile, piețe de desfacere etc;

– stimularea dezvoltării unor întreprinderi mici și mijlocii specializate în reciclarea deșeurilor industriale, fapt care prin concurență generală ar putea conduce la promovarea progresului tehnic în această ramură;

– reducerea toxicității și periculozității deșeurilor industriale destinate depozitării prin tratarea lor fizico-chimică și bacteriologică înainte de părăsirea locului de producere sau încredințarea acestor sarcini unor agenți economici specialiști în acest sens;

– stimularea apariției unor întreprinderi specializate în distrugerea (incinerarea) deșeurilor toxice, care să îndeplinească condiția de a fi autorizate din punctul de vedere al mediului;

– reducerea numărului de depozite de deșeuri industriale de pe teritoriul municipiului și reconstrucția ecologică a actualelor amplasamente;

– stabilirea unui amplasament pentru un depozit unic de deșeuri industriale a cărui amenajare să respecte recomandările standardului 13343-1/1996. Ca urmare, se recomandă analiza posibilităților de utilizare a terenurilor degradate ca urmare a exploatării materialelor de construcții din zona Aghireș. Existența excavațiilor și mai ales natura rocilor din zonă reprezintă elemente favorabile pentru amplasarea unui depozit de deșeuri industriale. În plus, calculul tehnico-economic ar putea demonstra că o asemenea utilizare a terenurilor respective ar fi mai avantajoasă decât reconstrucția ecologică în scopul reintroducerii în circuitul agricol.

Deșeurile spitaliere reprezintă circa 13.000 t din care cam 54% sunt incinerate în instalațiile existente, care însă sunt lipsite de amenajările necesare neutralizării noxelor evacuate în atmosferă. Restul de 46% ajung în depozitul orășenesc alături de cele menajere, stradale, industriale etc., existând astfel pericolul contaminării persoanelor care intră în contact direct cu acestea. Este de menționat faptul că înmulțirea cabinetelor medicale private conduce la creșterea substanțială a acestui pericol datorită faptului că deșeurile medicale și chimice ale acestora se evacuează în comun cu cele menajere, în municipiu neexistând o filieră specială de tratare și eliminare a deșeurilor medicale.

Gestiunea deșeurilor spitalicești

Deșeurile menajere ajung la o cantitate de circa 100.000 t anual la care se adaugă aproximativ 65.000 t deșeuri cu caracter menajer preluate de la agenții economici precum și 200 t deșeuri de la unitățile spitaliere.

b) Principalele obiective ale gestionării deșeurilor solide sunt:

– protejarea sănătății publicului;

– protejarea mediului;

– menținerea curățeniei publice pentru ca aceste locuri să fie acceptabile din punct de vedere estetic;

– conservarea resurselor naturale prin intermediul politicilor de reducere a deșeurilor prin reciclare.

c) Importanța gestionării integrate pentru comunitatea umană

Gospodărirea integrată a deșeurilor este vitală pentru comunitate din mai multe motive:

– capacitatea depozitelor scade continuu. Amplasarea și construirea de noi depozite e un proces dificil și scump;

– multe materiale din deșeuri sunt resurse naturale rare, ceea ce impune recuperarea lor, micșorându-se impactul asupra mediului și crescând calitatea vieții;

– materialele care se găsesc în volumul de deșeuri pot fi o oportunitate de a începe o activitate de afaceri;

– un sistem care nu se bazează pe o singură alternativă este mai flexibil la schimbările economice, tehnologice și legislative;

– investitorii sau creditorii favorizează capital unor proiecte care sunt părți ale unei strategii elaborate cu grijă;

– autoritățile locale sunt într-o poziție avantajoasă în evaluarea meritelor unor propuneri pentru o nouă facilitate, când au șansa examinării atente a întregului sistem.

4.2 Posibilități de organizare a unor sisteme de management al deșeurilor

Țările cu o economie avansată au adoptat sisteme de gestionare a deșeurilor care respectă principiile strategiei comunitare, lucru ce a diminuat într-o măsură însemnată impactul asupra mediului înconjurător.

În imaginea de mai jos este prezentată o propunere de schemă simplificată a unui sistem de management al deșeurilor urbane, care poate fi luată în discuție la adoptarea unei decizii de organizare de către municipalitatea interesată.

În situația actuală de organizare, în acest sistem se pot implica primăriile cu ajutorul unităților proprii de salubritate și a firmelor private, precum și cu ajutorul unităților de tip REMAT.

De colectarea deșeurilor menajere și de depozitarea finală a acestora este necesar să se ocupe unitățile de salubritate publică, indiferent de forma de proprietate.

Incinerarea deșeurilor menajere poate fi atât în grija municipalității cât și a unor firme private.

Colectarea deșeurilor recuperabile, inclusiv prelucrarea lor primară ar putea fi preluată în totalitate de către unitățile de tip REMAT, care vor trebui să-și dezvolte sistemul actual de colectare cu centre de colectare selectivă și unități de prelucrare primară, dotate corespunzător. În cazul în care aceste unități nu doresc să-și extindă sfera de activitate privind recuperarea deșeurilor, acest sistem poate fi adoptat de către municipalități.

Sistemul de management al deșeurilor periculoase poate constitui obiectul de activitate al unor firme cu capital privat sau cu capital mixt. Nu este exclus ca sistemul respectiv să fie cuprins în sfera de activitate a municipalităților reprezentate printr-o unitate comună de deservire.

Unitățile cu profil industrial de prelucrare finală a deșeurilor urbane recuperabile pot fi industriile existente și noile capacități de producție ce urmează a fi create.

a) Ciclul vieții materialului

Problematica deșeurilor ar putea fi mai bine înțeleasă prin examinarea ciclului vieții materialului, de la extracție la depozitare finală. Materialele sunt transformate în deșeuri ca urmare a unor variate procese de producție și consum.

Din momentul generării deșeurile suferă trei procese importante:

1. Pot fi reutilizate în același proces de producție;

2. Pot fi reciclate, în special după ce au fost tratate;

3. Pot fi transferate către o uzină de tratare care le reduce toxicitatea sau către o stație de incinerare care le reduce volumul.

Materialele care nu pot fi trecute prin cele trei procese sunt trimise direct către spațiile de depozitare.

În acest ciclu al vieții materialului există o serie de măsuri de control care urmăresc să reducă cantitatea și toxicitatea deșeurilor. Fiecare pas în managementul deșeurilor presupune impacte environmentale potențiale, iar metodele de management implică variate degajări de poluanți în aer, apă, sol.

Managementul integrat al deșeurilor caută să minimizeze deșeurile în diferitele stadii ale ciclului vieții materialului.

b) Ierarhia managementului deșeurilor (OECD, 1995)

Există 7 etape (nivele):

1. Reducerea generării sau producerii de deșeuri prin procese mult mai eficiente de prelucrare, prin reducerea materialelor folosite în bunurile de consum și prin creșterea durabilității produselor.

2. Separarea la sursă a componentelor utilizabile din deșeuri printr-un control mai eficient al efluenților din procesele de prelucrare, prin separarea hârtiei, plasticului, sticlei și metalelor de către generatorii casnici (colectare preselectată).

3. Reutilizarea directă a deșeurilor-reciclarea și reluarea materialelor în procesele de producție (oțelării și fabrici de ciment); arderea deșeurilor menajere pentru obținerea energiei termice.

4. Transformarea sau alt tratament fizico-chimic care să faciliteze reciclarea materialelor folositoare din deșeuri (de exemplu separarea magnetică a metalelor din deșeurile menajere sau reținerea materialelor neferoase din deșeurile industriale mixte).

5. Distrugerea deșeurilor prin tratare fizico-chimică sau prin incinerare.

6. Stocarea sau depozitarea deșeurilor în/pe pământ.

7. Aruncarea sau depozitarea pe fundul mărilor și oceanelor.

Managementul deșeurilor costă mulți bani. În țările dezvoltate, din totalul cheltuielilor legate de protecția mediului:

– 20-25% revin industriei reciclării deșeurilor, prin care se valorifică substanțele utile și se recuperează cheltuielile făcute;

– 75-80% sunt cheltuieli pentru colectarea, neutralizarea, eliminarea și eventual depozitarea deșeurilor nevalorificabile economic.

În România nu există o preocupare eficientă pentru valorificarea deșeurilor recuperabile iar costurile pentru colectarea, transportul, prelucrarea și evacuarea deșeurilor solide se situează de-abia la 25,7% din totalul cheltuielilor pentru protecția mediului. În ciuda costurilor pe care le implică, evacuarea și eliminarea deșeurilor rămâne problema centrală a strategiei manageriale.

Conform principiului „poluatorul plătește”, ar trebui în mod preventiv gândit un sistem de instituire a unor taxe pe volumul de deșeuri produse, așa cum se întâmplă în toate țările dezvoltate. Răspunzând cerințelor unei gestionări economice și ecologice eficiente, guvernul ar trebui să acorde facilități pentru întreprinzătorii particulari care dezvoltă activități în domeniul colectării și reciclării deșeurilor ( reduceri de impozite, taxe, acordarea de credite cu dobânzi reduse sau de subvenții guvernamentale).

4.3 Strategia protecției mediului (1994) privitoare la managementul deșeurilor

Conține opțiuni care se referă la:

– creșterea gradului de valorificare a deșeurilor industriale;

– îmbunătățirea modului de gestionare a deșeurilor industriale și urbane;

– îmbunătățirea sistemului de monitoring al deșeurilor;

– promovarea legislației referitoare la deșeuri;

– prevenirea și controlul traficului ilegal de deșeuri.

a) Principii care stau la baza Strategiei Comunității Europene privind deșeurile

Pentru o abordare unitară a problematicii deșeurilor, U.E., dar și alte organisme internaționale, a adoptat o serie de principii care stau la baza Strategiei Comunității Europene privind deșeurile, acestea fiind:

1. Principiul de reducere la sursă a producției de deșeuri.

2. Principiul ciclului de viață integrată a produselor.

3. Principiul precauției, adică aplicarea măsurilor preventive cu luarea în considerare a costurilor, avantajelor și riscurilor pentru mediul înconjurător.

4. Principiul normării/reglementării, conform căruia este necesară elaborarea de norme pentru fiecare activitate de gestionare a deșeurilor.

5. Principiul autosuficienței, conform căruia eliminarea deșeurilor periculoase se face prin mijloace compatibile cu un management ecologic rațional, fiind posibilă prelucrarea deșeurilor în afara teritoriului național.

6. Principiul combaterii integrate a poluării, conform căruia gestionarea deșeurilor periculoase trebuie făcută pe baza unei strategii ce are în vedere efectele pe care aceste deșeuri ar putea să le aibă în asociere cu altele sau în contact direct cu mediul înconjurător.

7. Principiul proximității: eliminarea deșeurilor periculoase este indicat să se facă, pe cât posibil, la locul de proveniență, nefiind exclusă posibilitatea ca aceste deșeuri să fie prelucrate în centre specializate, situate la o anumită distanță de locul în care rezultă.

8. Principiul celei mai mici deplasări transfrontaliere, care se recomandă a fi aplicat deșeurilor periculoase.

9. Principiul „poluatorul plătește”, care prevede obligația poluatorului virtual de a lua măsurile corespunzătoare pentru a evita afectarea calității mediului înconjurător și de a suporta consecințele pentru poluarea produsă.

10. Principiul suveranității, conform căruia fiecare stat își adoptă un sistem de gestionare a deșeurilor compatibil cu situația sa politică, socială și economică.

11. Principiul participării publicului, care prevede ca opțiunile în materie de gestionare a deșeurilor să fie analizate, la toate nivelurile, cu consultarea populației.

Toate aceste principii se regăsesc și se vor regăsi în legislația existentă în România și în cea care urmează a fi elaborată în domeniul gestionării deșeurilor.

b) Strategii referitoare la managementul deșeurilor menajere și industriale

– luarea măsurilor necesare privind închiderea rampei Pata Rât, cu consecințe minime asupra mediului in viitor.

– identificarea suprafețelor si amenajarea corespunzătoare a rampelor de deșeuri menajere și (separat) a rampelor de deșeuri industriale neagresive, urmărirea exploatării corespunzătoare (din punctul de vedere al protecției factorilor de mediu) precum și a modului de închidere definitivă a rampelor.

– monitorizarea producerii, depozitării temporare, reutilizării, denocivizării, precum și a modului de depozitare definitivă a deșeurilor industriale agresive sau toxice.

– introducerea legislației locale care să urmărească separarea obligatorie -la sursă- a deșeurilor refolosibile (ex. sticlă, hârtie, textile, lemn, metale feroase și neferoase etc.) precum și asigurarea întregului lanț economic (puncte de preluare, societăți de tip Remat, transport spre firmele care procesează deșeurile) care să valorifice aceste resurse astfel încât recuperarea și reutilizarea deșeurilor să devină rentabilă economic.

– creșterea numărului de pubele stradale, mai ales în zonele de periferie.

– reamenajarea piețelor agroalimentare și asigurarea unei salubrizări speciale în aceste locuri.

– aducerea la parametrii inițiali a terenurilor pe care au fost depozitate deșeuri menajere si industriale.

– desființarea rampelor de gunoi ilegale (varianta Zorilor – Mănăștur, capătul străzii Mașiniștilor etc.).

– dotarea cu mijloace de transport moderne pentru colectarea deșeurilor menajere și reconsiderarea actualelor puncte de colectare.

– asigurarea unor dotări speciale, specifice pentru colectarea și distrugerea resturilor spitalicești, separat cele cu potențial septic față de cele menajere.

În sarcina autorităților locale ar putea să intre, pentru o bună gestionare a deșeurilor și protecție a mediului înconjurător noi măsuri în domeniul deșeurilor menajere și stradale:

– dotarea gospodăriilor populației cu mijloace de colectare separată a hârtiei, cioburilor, metalelor, textilelor, maselor plastice, inclusiv organizarea recuperării acestora;

– alocarea de fonduri pentru instalații centralizate de prelucrare a deșeurilor;

– evacuarea deșeurilor din depozitele neautorizate în perimetrele autorizate (delimitate în mod strict).

c) Măsuri în vederea realizării obiectivelor pe termen scurt și mediu ale strategiei de protecție și gestiune a mediului

1. Îmbunătățirea legislației în domeniul mediului – promovarea legii mediului și a altor legi și acte normative ce decurg din acestea (deșeuri).

Stadiu de realizare: în curs de desfășurare.

Rezultate scontate: întărirea autorității organelor responsabile cu protecția mediului.

2. Completarea rețelei de monitorizare a deșeurilor.

Stadiu de realizare: 30%.

Rezultate scontate: inventarierea surselor de poluare anuală, cunoașterea emisiilor, prevenirea accidentelor, furnizarea de date pentru măsuri de protecție a mediului.

3. Realizarea de noi instalații de tratare a deșeurilor solide; soluții de tratare și valorificare a deșeurilor solide.

Stadiu de realizare: în curs de desfășurare.

Rezultate scontate: creșterea valorificării deșeurilor solide cu 20%.

4. Îmbunătățirea gestionării deșeurilor solide industriale și menajere.

Stadiu de realizare: menajere- incipient; industriale- în curs de desfășurare.

Rezultate scontate: recondiționarea terenurilor cu depozite de deșeuri solide cu capacitate epuizată. Depozitarea deșeurilor solide menajere în condiții controlate și valorificarea unora dintre ele, în proporție de 20%.

d) Linii directoare în managementul deșeurilor din Europa

1. Prevenire

– tehnologii curate;

– produse curate.

2. Reciclare și refolosire

– sortare optimă a deșeurilor;

– reducerea costurilor externe;

– crearea unor piețe pentru produsele reciclate.

3. Optimizare și depunere finală

– reducerea depozitării;

– standarde mai stricte.

4. Transport regulat

– asigurarea unei depuneri sigure;

– monitorizare;

– reducerea mișcărilor deșeurilor.

5. Acțiuni de remediere

– dezvoltarea unor instrumente financiare.

4.4 Rampe ecologice de depozitare a deșeurilor

a) Amenajarea și exploatarea rampelor de deșeuri urbane solide

Fumul și cenușa degajate, praful de suprafață și materialele mai ușoare care sunt ridicate și purtate de vânt poluează mediul înconjurător pe întinderi apreciabile. Produsele de descompunere dizolvabile în apele de precipitații, prin scurgerea lor în sol poluează și contaminează apele freatice, fenomen care poate să se extindă pe suprafețe mari. Ca urmare, locuri de depozitare pot fi acceptate din punct de vedere igienic numai cele la distanțe relativ mari (500-1.000 m) față de sursele de apă. Depozitarea deschisă a deșeurilor ar trebui să fie condiționată de acoperirea succesivă a straturilor de gunoaie cu alte materiale: zgură, moloz, cenușă sau pământ.

Pentru determinarea acestui teren necesar anual se utilizează în general expresia următoare:

V = [(Vsa – Ma)· (1-t/1000)]/S1

unde:

V – necesarul de volum de umplut anual , revenit pe cap de locuitor (m3);

Vsa – factorul de considerare a volumului stratului de acoperire, a cărui valoare oscilează între 1,7-1,33 în funcție de grosimea stratului;

Ma – cantitatea anuală de gunoaie revenită pe cap de locuitor (kg/loc/an);

S1 – greutatea volumetrică a deșeurilor (kg/m3);

t – gradul de compactare la care se poate aștepta în umplutură (procente).

Stabilirea amplasamentelor este reglementată de prescripții sanitare foarte severe:

– să fie realizate la o distanță minimă de 200 de m față de localitate, iar între acestea să se realizeze o fâșie de protecție forestieră;

– distanța minimă față de cursurile de apă deschise, instalații de alimentare cu apă, lacuri să fie de 150 m;

– nivelul inferior al deșeurilor care se depozitează trebuie să fie întotdeauna deasupra ultimului nivel freatic;

– deșeurile pot fi depuse în terenuri de depozitare numai în straturi cu grosimea de cel mult 1,8 m;

– după o grosime de 20-22 cm straturile trebuie acoperite cu pământ sau alte materiale corespunzătoare (zgură, moloz); stratul proaspăt depus nu poate fi lăsat neacoperit mai mult de 24 de ore;

– împrăștierea materiilor ușoare de către vânt trebuie împiedicată prin garduri din plasă sau sârmă;

– materiile care se descompun ușor sau cele putrescibile trebuie separate și îngropate într-un loc special stabilit în incinta depozitului, la o adâncime de cel puțin 60 cm;

– trebuie prevenită apariția incendiilor, în care scop se vor asigura instalațiile de stins corespunzătoare.

Stabilirea amplasamentelor trebuie făcută cu acordul organelor sanitare, agențiilor de protecție a mediului, a oficiului pentru ape și a altor organe de specialitate. Nivelul apelor freatice să fie cât mai coborât iar deasupra lor să fie un strat impermeabil de protecție naturală. În gropile de depozitare a balastului și în șanțuri care au legătură cu ape de suprafață sau cu ape freatice depozitarea deșeurilor este interzisă. Trebuie evitată folosirea terenurilor mlăștinoase. În cazul în care nu există un strat impermeabil natural realizarea lui este obligatorie. Se recomandă în acest scop folosirea deșeurilor menajere „ciuruite” (având mărimea granulelor mai mică de 50 mm). Stratul de impermeabilizare de pe fundul depozitului trebuie să fie depus subțire (0,5-1,0 m) și compactat corespunzător. Circulația în depozit trebuie astfel organizată încât vehiculele să aibă posibilitatea de a se apropia de locul de descărcare din orice parte. Trebuie evitată circulația pe urmele bătătorite, cunoscut fiind faptul că efectul de compactare cel mai bun este produs de vehicule (pe pneuri nu pe șenile). Depozitele de deșeuri umplute sunt adecvate pentru a fi valorificate în agricultură sau silvicultură. Este necesar ca suprafața deșeurilor să fie acoperită cu un strat de pământ de 30 cm. Este recomandată aplicarea pe această suprafață a unui strat de compost. Se recomandă realizarea pe aceste terenuri a unor parcuri sau terenuri sportive, cu plantarea unei vegetații corespunzătoare.

Pentru depozitele de deșeuri și reziduuri, halde de steril, zgură, cenușă, șlamuri, nămoluri, documentația tehnică va cuprinde:

a) Încadrarea lucrărilor în clasa de importanță, având în vedere importanța obiectivului, menajer sau industrial, precum și mărimea efectelor în aval în caz de avarii sau accidente la depozite.

b) Descrierea caracteristicilor depozitelor menajere: cantitățile de gunoaie menajere și stradale depozitate, capacitatea de depozitare necesară, prezentarea procesului tehnologic și a tehnologiilor folosite pentru depozitare. Pentru depozitele de deșeuri industriale se vor preciza cantitățile de deșeuri, steril, zgură, șlamuri, nămol rezultate (t/zi, t/an) inclusiv compoziția fizico-chimică a acestora.

c) Se va prezenta tehnologia utilizată pentru neutralizarea, depozitarea și valorificarea deșeurilor stocate.

d) Prezentarea utilităților și surselor de alimentare.

e) Prezentarea măsurilor de integrare în ecosistem și de urmărire a efectelor negative atât pentru amplasamentele depozitelor de deșeuri menajere cât și pentru cele industriale.

f) Prezentarea lucrărilor de apărare a depozitului împotriva inundațiilor provocate de undele de viitură de pe cursurile de apă din zonă, de scurgerile de pe versanți și de precipitațiile maxime căzute pe suprafața depozitului.

g) Prezentarea măsurilor de protecție a taluzurilor în timpul depozitării și de evitare a antrenării de către vânt a particulelor depuse pe acestea.

h) Prezentarea măsurilor de redare în circuitul agricol după epuizarea capacității de depozitare și a măsurilor de stabilitate a taluzurilor.

i) Măsuri speciale de punere în siguranță a lucrărilor în perioada de exploatare și de stabilizare în condiții de supraînălțare a acestora. Concluziile studiilor de specialitate privind stabilitatea taluzurilor.

j) Instalațiile și aparatura pentru măsurarea debitelor de apă ce provin din infiltrații sau din evacuări dirijate. Sistemul de monitoring al calității apelor subterane din zona de influență a depozitului.

k) Modificarea regimului de curgere pe cursurile de apă și inundabilitatea în amonte pentru cazul în care depozitul este amplasat pe firul văii sau în luncă.

l) Lucrările și măsurile de protecție a apelor de suprafață și subterane din zona depozitelor de deșeuri împotriva poluării cu ape uzate provenite din infiltrații sau din evacuări dirijate din aceste depozite.

m) Lucrări de drenaj ale apelor de exfiltrații, ale lucrărilor de epurare a apelor uzate, de compost.

n) Planșe cu lucrările propuse (plan și secțiuni) cu principalele caracteristici hidrologice, hidraulice, constructive și tehnologice.

După ce s-a stabilit poziția concretă a platformei se trece la pregătirea acesteia pentru depozitarea propriu-zisă a deșeurilor. Aceasta se realizează astfel încât și acest segment al gestionării deșeurilor să se încadreze în prevederile conceptului de dezvoltare durabilă- reducerea la minim a poluării mediului înconjurător.

Pentru protecția factorilor de mediu depozitul trebuie să dispună de:

– rețea proprie de drenare a apelor plus stație de epurare;

– strat impermeabil la bază;

– strat filtrant;

– sistem de evacuare a gazelor de fermentație.

Gropile protejate ecologic sunt în principiu spații de depozitare a deșeurilor menajere izolate în partea inferioară împotriva exfiltrațiilor către pânza freatică prin straturi succesive de argilă și folii izolante, scurgerile de materiale lichide colectându-se în partea inferioară a gropilor prin colectoare speciale. Lichidul colectat este fie reutilizat pentru re-umectare, fie trimis la stațiile de epurare a apelor. În partea superioară izolația se realizează de asemenea prin straturi de pământ și argilă precum și prin bariere de vapori. În zona înconjurătoare a gropilor ecologice sunt forate puțuri pentru controlul impurificărilor pânzei freatice și pentru controlul emanațiilor de gaz metan. Unele gropi ecologice perfecționate pot fi prevăzute cu instalații de captare a gazului metan provenit din procesele anaerobe de descompunere, acest gaz utilizîndu-se fie ca și combustibil, fie pentru generarea de abur, respectiv energie electrică.

Platforme de depozitare a deșeurilor industriale

Problema esențială în cazul acestor depozite este etanșeizarea depozitului. În acest sens sunt de menționat cerințele din SUA vis-a-vis de aceste depozite. Prescripțiile tehnice impun pentru etanșarea depozitelor de deșeuri industriale un sandwich constituit din două sau trei geomembrane de înaltă densitate între care este intercalat un strat geotextil. Protecția geomembranei, sensibilă de obicei la sarcini concentrate, se obține cu ușurință prin acoperirea cu un strat de geotextile nețesute. Calitatea precisă pentru geotextil, exprimată prin greutatea sa unitară corelată cu grosimea stratului de deșeuri pe care trebuie să le suporte este următoarea:

Depozitele pentru deșeuri industriale, iazurile industriale, haldele de steril, bazinele de șlam necesită impermeabilizări adecvate față de apele subterane.

Analiza posibilelor zone pentru amplasarea noului depozit este o sarcină urgentă a autorităților locale, la acest proces trebuind să participe reprezentanții tuturor organelor ce urmează să-și dea acordul și să autorizeze funcționarea noului depozit.

b) Aspecte economice ale diferitelor variante de gestionare a deșeurilor

Acoperirea costurilor serviciilor de eliminare a deșeurilor se face în țările cu economie de piață și printr-un sistem de impozitare, chiar dacă pare neobișnuit să se aloce anumite impozite și taxe locale unor servicii specifice.

Există două tipuri de impozite care prezintă interes în acest sens:

a) Impozitul pe proprietate;

b) Impozitul pe vânzări.

a) Un impozit pe fiecare proprietate asigură ca fiecare gospodărie să contribuie la serviciile locale, inclusiv la eliminarea deșeurilor solide. Deșeurile necolectate pot afecta valoarea proprietății, chiar dacă aceasta se face cu efect întârziat. Impozitul proporțional cu mărimea întrunește și cerințele de echitate socială.

b) Impozitul pe vânzări accentuează faptul că, de obicei, deșeurile provin din mărfuri. Astfel, prin impozitul municipal pe vânzări costurile eliminării deșeurilor se acoperă ca parte din valoarea de vânzare a mărfurilor.

Pentru gestiunea deșeurilor urbane solide sunt necesari a fi analizați următorii indicatori:

1. Indicator general

1.1 Cantitatea deșeurilor generată de o persoană pe zi (g/zi/persoană).

2. Indicatori de acoperire a serviciului

2.1 Acoperirea colectării (%);

2.2 Măturatul străzilor (%);

2.3 Depozitarea ecologică (%).

3. Indicatori de eficiență

3.1 Personalul muncitor/1.000 locuitori;

3.2 Întreținerea eficientă a echipamentelor de colectare a deșeurilor;

3.3 Mentenanța preventivă;

3.4 Eficiența utilizării echipamentului de colectare;

3.5 Eficiența personalului care colectează;

3.6 Eficiența personalului care realizează curățenia stradală.

4. Indicatori de calitate

4.1 Frecvența colectării;

4.2 Procente de gospodării satisfăcute (%).

5. Indicatori de cost

5.1 Costul unitar de colectare (USD/lună);

5.2 Costul unitar de depozitare (USD/lună);

5.3 Costul pentru întreținerea curățeniei stradale (USD/lună);

5.4 Costul pentru întreținerea curățeniei stradale per persoană (USD/an/persoană);

5.5 Costul întreținerii echipamentelor față de costul total al serviciului (%).

6. Indicatori de fiabilitate

6.1 Bugetul alocat pentru serviciul de salubritate raportat la bugetul total al municipiului (%);

6.2 Capitalul investițional raportat la bugetul pentru salubritate (USD/gospodării deservite);

6.3 Taxe speciale pentru populație (USD/gospodării deservite);

6.4 Procentul facturărilor;

6.5 Eficiența serviciului de colectare (%);

6.6 Taxe speciale din costul total al serviciului (%).

7. Comportarea personalului

7.1 Rotirea personalului (%).

Indicatorii de calitate ai deșeurilor urbane solide

În general, deșeurile urbane solide se pot caracteriza calitativ prin următorii indici:

1. Greutate volumetrică;

2. Compoziție după granulație;

3. Compoziție după sortimente;

4. Conținut de umiditate;

5. Conținut de substanțe organice;

6. Putere calorică.

Puterea calorică a deșeurilor din țara noastră este de 500-600 kcal/kg, față de 1.500-2.000 kcal/kg în țările dezvoltate.

Calitățile deșeurilor menajere depind de:

– componența structurală (fizică și chimică);

– puterea calorică;

– conținutul de cenușă;

– umiditate;

– raportul carbon/azot.

Cap. 5 Legislația în domeniul deșeurilor urbane solide

5.1 Legislații în domeniul deșeurilor urbane solide

a) Prevederi legale în domeniul protecției mediului și a administrării deșeurilor

România este semnatara tuturor convențiilor internaționale, inclusiv a Agendei 21 adoptată la Conferința de la Rio de Janeiro (1992) și a Programului de Acțiune pentru protecția Mediului în Europa Centrală și de Est adoptat la Conferința ministerială de la Lucerna (1993).

Din anul 1991 s-a înființat în România Ministerul Apelor și Protecției Mediului care cuprinde o structură cu scop de promovare a unui Program Național de Protecția Mediului, gestionarea deșeurilor bucurându-se de o atenție deosebită. Pe plan local, instituția guvernamentală pentru protecția mediului este reprezentată de Inspectoratul de Protecție a Mediului ale cărui principale atribuții, conform Legii nr. 137/1995 (modificată în anul 2000) sunt următoarele:

– conduce procedura de autorizare, emite acorduri și autorizații de mediu;

– organizează sistemul de monitorizare de fond și de impact pentru factorii de mediu și sistemul de inspecție privind mediul;

– urmarește aplicarea programelor și măsurilor pe linia protecției mediului;

– elaborează și implementează programe;

– elaborează programe educative pentru protecția mediului.

Legea Protecției Mediului nr. 137/1995 (modificată în 2000) acordă o responsabilitate deosebită administrației publice locale în domeniul protecției mediului, în mod special în gestionarea deșeurilor. Astfel au fost stabilite următoarele atribuții:

– supravegherea aplicării prevederilor din planurile de urbanism și amenajarea teritoriului în acord cu planificarea de mediu;

– supravegherea agenților economici din subordine pentru prevenirea eliminării accidentale de poluanți sau a depozitării necontrolate de deșeuri și dezvoltarea sistemului de colectare a deșeurilor refolosibile;

– asigurarea serviciilor cu specialiști în ecologie urbană și protecție a mediului și colaborarea cu autorități având competență în domeniul protecției mediului;

– promovarea unei atitudini corespunzătoare a comunității în legătură cu importanța protecției mediului.

b) Acte legislative cu privire la gestionarea deșeurilor solide

1. Legea Protecției Mediului nr. 137/1995 (modificată în 2000):

– reglementează activitățile economice și sociale cu impact asupra mediului;

– stabilește atribuții și răspunderi ale autorităților centrale și locale precum și obligațiile persoanelor fizice și juridice;

– cuprinde sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor cuprinse în acest act normativ.

2. Hotărârea Guvernului României nr. 127/1994 privind stabilirea și sancționarea unor contravenții la normele pentru protecția mediului înconjurător, republicată.

3. Ordonanța de urgență nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor. Obiectul acestei ordonanțe îl constituie reglementarea activității de gestionare a deșeurilor în condiții de protecție a sănătății populației și a mediului înconjurător.

4. Ordonanța de urgență nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile. Scopul acestei ordonanțe de urgență îl constituie asigurarea valorificării deșeurilor industriale reciclabile în condiții de protecție a sănătății populației și a mediului înconjurător, pentru obținerea unor resurse suplimentare de materii prime secundare.

5. Legea nr. 6/1991 referitoare la adoptarea "Convenției de la Basel"-privind controlul transportului peste frontiere al deșeurilor periculoase și al eliminării acestora.

6. Legea gospodăriei comunale nr. 4/1981, care cuprinde în secțiunea 7 modul de realizare a principalelor activități în domeniul salubrizării localităților.

c) Studiu comparativ Uniunea Europeană-România

Dacă la nivel comunitar s-a adoptat, de-a lungul timpului, un complex de reglementări care merg de la prevenirea și managementul deșeurilor, continuând cu condiții precise referitoare la transportul acestora, depozitarea și eliminarea (prin ardere) și până la o abordare generală și integrată, în plan național există doar câteva reglementări disparate, cuprinse în Legea nr. 137/195 și Ordonanța nr. 33/1995 sau în Hotărârea nr. 340/1992, privind importul deșeurilor și a altor substanțe periculoase.

Nici măcar noțiunea de deșeu nu corespunde celei comunitare. Astfel, în timp ce reglementarea comunitară pune accentul pe diminuarea juridică a problemei, considerând deșeuri „orice substanță sau obiect a căror detentor s-a desistat ori are obligația să se desisteze, în virtutea dispozițiilor legale naționale ale statelor membre”, definiția cuprinsă în Legea nr. 137/1995 preferă perspectiva tehnicistă, considerând că acestea reprezintă „substanțe rezultate în urma unor procese biologice sau tehnologice care nu mai pot fi folosite ca atare, dintre care unele sunt refolosibile”. Așadar, reformularea noțiunii legale de deșeuri trebuie să pornească nu de la semnificațiile tehnice ale acestora, ci să aibă în vedere, mai ales, implicațiile de ordin juridic ale lor. Un progres în acest sens îl constituie adoptarea Nomenclatorului European al deșeurilor.

Managementul deșeurilor reprezintă un gol legislativ în România, deoarece nu există nici o reglementare specială în legătură cu acesta. Este necesară elaborarea și adoptarea unei strategii privind gestiunea deșeurilor care să prevadă drept priorități prevenirea producerii deșeurilor, recuperarea și eliminarea acestora. Este nevoie de o coordonare a procedurilor de autorizare din perspectiva cerințelor unei abordări integrate a prevenirii și gestionării diverselor forme de poluare.

Sistemul de management promovat la nivelul U.E. presupune existența și funcționarea unor sisteme administrative adecvate la nivel local, național și regional, precum și o infrastructură corespunzătoare pentru colectarea în siguranță, sortarea, transportul, reciclarea materialelor, recuperarea energiei și depozitarea tuturor tipurilor de deșeuri.

În elaborarea reglementărilor naționale în materie, o atenție deosebită trebuie acordată definițiilor comunitare aferente domeniului, în special în privința stabilirii tipurilor și categoriilor de deșeuri, precizării noțiunilor de management, deținător, colector, recuperare.

Se impune, de asemenea, la nivelul României, consultarea și conlucrarea cu reprezentanții industriei, comerțului și consumatorilor, în paralel cu o informare adecvată a populației. Trebuie schițate planuri de management a deșeurilor la nivel departamental, integrate în contextul național.

O atenție deosebită necesită elaborarea și perfecționarea sistemelor de acordare a licențelor (permiselor) privind operațiunile de depozitare și recuperare a deșeurilor, precum și instituirea registrelor speciale ori sistemelor de acordare a licențelor pentru colectorii și transportorii profesioniști ai deșeurilor sau ai brokerilor de servicii pentru operațiunile de depozitare și recuperare. În privința procesului de diminuare a deșeurilor un loc important vor trebui să ocupe instrumentele economice stimulative sau disuasive ( taxe, impozite, facilități).

Proiectul legii privind regimul deșeurilor care își propune să reglementeze gestionarea tuturor categoriilor de deșeuri, încearcă să răspundă în mare parte acestor cerințe, dar adesea rămâne, din păcate, la nivel prea general.

Referitor la transportul deșeurilor (reglementat în U.E. prin Regulamentul nr. 259/93), problema în România se referă la identificarea autorităților naționale competente să controleze deplasarea deșeurilor, orientarea acestora asupra procedurii ce trebuie urmată pentru fiecare transport și efectuarea controlului transfrontalier al deșeurilor, adoptarea unor măsuri privind informarea reciprocă și consultarea cu alte state asupra transporturilor de deșeuri.

Se mai impune adoptarea în legislația românească a unor reglementări legate de:

– condițiile de funcționare și valorile limită ale emisiilor uzinelor de incinerare a deșeurilor periculoase (în U.E. prin Directiva nr. 94/67);

– depozitarea

deșeurilor de ulei (obiectivul Directivei nr. 75/439 în U. E.) ;

deșeurilor de bioxid de titan (Directivele nr. 78/176 și 82/883);

bifenililor și trifenililor policlorinați (Directiva nr. 2001/68);

nămolului rezidual fololsit în agricultură (Directiva nr. 86/278);

bateriilor și acumulatorilor care conțin substanțe periculoase (Directiva nr. 91/157);

ambalajelor și deșeurilor din ambalaje (Directiva nr. 94/62).

– tratarea deșeurilor înainte de depozitare;

– acoperirea, din prețurile de depozitare controlată, a costurilor de operare ale depozitului și de întreținere pe 50 de ani după acoperire.

În consecință, în România se impune adoptarea de urgență a unei legi generale a deșeurilor și a unor acte normative speciale pe probleme specifice prevenirii, transportului și depozitării acestora pe categorii de deșeuri (în special cele toxice și periculoase).

Priorități pe termen scurt

Obiectivul principal în acest domeniu este continuarea transpunerii legislației comunitare privind managementul și transportul deșeurilor. În acest sens se vor lua următoarele măsuri:

– aprobarea prin lege a O.U. nr. 78/2000;

– adoptarea, în cursul anului 2002, a unei Hotărâri de Guvern privind ambalajele și deșeurile din ambalaje, pentru transpunerea Directivei Consiliului 94/62/C.E.;

– transpunerea Regulamentului de Consiliu nr. 259/93 privind supravegherea transportului de deșeuri în interiorul și în afara Comunității Europene;

Priorități pe termen mediu

– promovarea unor Hotărâri de Guvern privind deșeurile provenite din industria producătoare de titan și procedura de supraveghere și monitorizare a mediului privind aceste deșeuri;

– elaborarea, până la sfârșitul anului 2004, a unei Hotărâri de Guvern privind protecția solurilor în cazul utilizării în agricultură a nămolurilor provenite din epurare.

5.2 Regimul juridic al deșeurilor urbane solide

Primăriile și agenții economici vor asigura întreținerea salubrității domeniului public și, respectiv, privat. La rândul lor, cetățenii sunt obligați să respecte întocmai măsurile stabilite de primărie pentru asigurarea igienei publice și salubrității în localități, precum și regulile elementare de igienă în gospodăria sau locuința proprie astfel încât să nu creeze disconfort vecinilor. Agenții economici, asociațiile de locatari și cetățenii au obligația de a colecta și îndepărta deșeurile solide, fiind interzisă aruncarea acestora în alte locuri decât cele special amenajate și autorizate sanitar. Precolectarea deșeurilor menajere și stradale se face în recipienți acoperiți și menținuți în stare bună, amplasați în condiții salubre în spații special amenajate. Administrația locală va asigura precolectarea și evacuarea deșeurilor stradale.

Transportul deșeurilor menajere de la locurile de precolectare la rampa de neutralizare se efectuează de preferință zilnic, fără a se depăși însă următoarele termene maxime: în anotimpul cald (1 aprilie – 1 octombrie) zilnic în zonele centrale și de la unitățile de alimentație publică (cantine, restaurante), unitățile sanitare cu paturi, grădinițe și creșe și în cel mult 2 zile din celelalte zone. În anotimpul rece (1 octombrie – 1 aprilie) la cel mult 3 zile.

Sistemul individual de îndepărtare a deșeurilor menajere este permis numai în localitățile rurale, cu condiția prevenirii dezvoltării insectelor și rozătoarelor. Locul de amplasare a depozitelor de deșeuri menajere se va alege astfel încât să nu producă disconfort vecinilor și să nu impurifice sursele locale de apă.

Rampele de depozitare controlată a deșeurilor menajere și stradale, ca și cele pentru depozitarea deșeurilor industriale se amplasează pe terenuri avizate de organele teritoriale de specialitate, în nici un caz pe malul apelor și la distanță de cartierele de locuințe. Dimensionarea rampelor de depozitare controlată se va face în raport cu volumul total al deșeurilor colectate, ținându-se seama de dezvoltarea viitoare a localității într-o perioadă de cel puțin 5-10 ani.

Rampele de depozitare a deșeurilor solide se supun dezinfecției, dezinsecției și deratizării. Vehiculele pentru transportul deșeurilor solide trebuie să fie acoperite și să nu permită răspândirea conținutului în timpul transportului. Ele vor fi întreținute igenic și dezinfectate periodic.

Regimul juridic al deșeurilor refolosibile

Sunt considerate deșeuri refolosibile toate substanțele, materialele sau produsele provenite din activități industriale, agricole, din construcții, transporturi și alte prestări de servicii, din alte domenii de activitate, precum și din consumul populației, dacă datorită caracteristicilor și proprietăților lor specifice pot fi reintroduse (ca materii prime secundare) în circuitul productiv, fără riscuri pentru mediu sau pentru sănătatea populației.

Activitățile privind colectarea, prelucrarea, livrarea și reintroducerea în circuitul productiv a deșeurilor refolosibile pot fi desfășurate de către orice persoane fizice și juridice, iar persoanele care doresc să desfășoare astfel de activități trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) Să dispună de spațiul de depozitare necesar desfășurării activității;

b) Să dețină dotarea corespunzătoare, precum și tehnologiile și instalațiile de colectare și prelucrare a deșeurilor refolosibile, conform normelor legale;

c) Să achite taxa de autorizare legal stabilită.

Agenților economici le revine obligația legalăde a strânge, depozita și preda deșeurile refolosibile rezultate din activitatea lor centrelor de colectare specializate pe categorii de deșeuri sau să le valorifice direct diverșilor consumatori, pentru a se evita degradarea lor prin păstrarea timp îndelungat în condiții necorespunzătoare.

Unitățile care produc, colectează, reciclează sau consumă deșeuri refolosibile au datoria să le sorteze pe calități și mărci, să țină evidența lor exactă și să furnizeze toate informațiile necesare solicitate de organele abilitate a exercita controlul în acest domeniu.

În întreaga activitate de colectare, prelucrare și reintroducere în circuitul productiv a deșeurilor refolosibile se impune, potrivit legii, ca aceste materii și materiale să fie întotdeauna însoțite de certificate de proveniență și respectiv certificate de calitate.

Depozitarea deșeurilor refolosibile în spații publice sau în alte locuri decât cele indicate de autoritățile administrației publice este strict interzisă. Organele administrației publice locale precum și agenții economici care desfășoară activități de colectare și depozitare a deșeurilor menajere sunt obligați să adopte măsuri (în funcție de specificul zonei) pentru asigurarea condițiilor și dezvoltarea sistemelor de colectare selectivă a deșeurilor refolosibile provenite din gospodăriile populației. Aceste măsuri trebuie să conste în:

– amplasarea de containere pentru depunerea selectivă a deșeurilor provenite de la asociațiile de locatari, de la cetățenii necuprinși în astfel de asociații precum și din locurile publice;

– organizarea de sisteme adecvate de transport;

– înființarea de unități zonale de preselecție a deșeurilor refolosibile. Persoanelor fizice și juridice le revine obligația de a asigura utilizarea containerelor destinate depunerii selective a deșeurilor refolosibile numai în scopul pentru care au fost amplasate.

5.3 Reglementări internaționale consacrate gestionării deșeurilor și asigurării protecției mediului

Gestionarea deșeurilor de orice natură reprezintă o problemă acută a fiecărui stat în parte dar, în același timp, și a comunității internaționale, întrucât sporirea cantităților de asemenea produse ridică mari probleme pentru mediu în general și pentru sănătatea umană în special.

În activitatea de reglementare internațională a gestiunii deșeurilor s-au evidențiat, având o contribuție esențială, următoarele instituții și organisme internaționale: Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.) devenită în prezent Uniunea Europeană (U.E.), Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (U.N.E.P.), Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (O.C.D.E) și Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (F.A.O.).

C.E.E. a adoptat cu privire la gestiunea deșeurilor Directiva-cadru nr. 75/442 din 1975 pe de o parte, prin care au fost stabilite liniile directoare ale reglementărilor în domeniu și prin care au fost prezentate principalele categorii de deșeuri, directivă completată din 1978 de o alta, prin care a fost circumscrisă problema deșeurilor toxice și a substanțelor periculoase, iar pe de altă parte au fost adoptate reglementări comunitare prin care s-au impus reguli unitare cu privire la eliminarea deșeurilor periculoase cum ar fi Decizia Comisiei C.E.E. nr. 76/431 din 21 aprilie 1976 relativă la instituirea unui comitet special în materie de gestionare a deșeurilor, rezoluția Consiliului Comunităților din 7 mai 1990 privind politica comunitară în materie de deșeuri, Directiva Consiliului C.E.E. nr. 91/156 din 18 martie 1991 (prin care s-a modificat și completat Directiva aceluiași Consiliu nr. 75/442 din 15 iulie 1975) relativă la deșeurile existente în spațiul comunitar.

O.C.D.E. a adoptat atât unele recomandări cu caracter general (precum Recomandarea din 1976 prin care s-a stabilit strategia politicii globale în materie de gestiune a deșeurilor, stabilindu-se un ansamblu coerent de măsuri privind fabricarea și utilizarea produselor, precum și recuperarea sau eliminarea deșeurilor), cât și unele speciale referitoare la unele produse determinate (Recomandarea din anul 1978 referitoare la recipientele de băuturi sau Recomandarea din 1980 relativă la deșeurile de hârtie).

Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, preocupat de ameliorarea și dezvoltarea reglementărilor naționale privind deșeurile și substanțele toxice ori periculoase a elaborat (prin intermediul Consiliului său de Administrație) o serie de reglementări cu privire la măsurile ce se impun pentru tratarea, neutralizarea și eliminarea unor asemenea deșeuri ori substanțe. Prin documentele U.N.E.P. se recomandă, în principal, reducerea producerii de deșeuri în vederea diminuării riscurilor de poluare a mediului. Ca o măsură concretă destinată prevenirii poluării mediului, U.N.E.P. a întocmit și ține un Registru Internațional al Substanțelor Chimice Potențial Toxice, prin care se pun la dispoziția întregii omeniri datele necesare cunoașterii puterii și efectelor pe care acestea le pot avea, în scopul luării celor mai eficiente măsuri pentru limitarea sau prevenirea impactului lor asupra mediului.

Se mai poate menționa una dintre contribuțiile F.A.O. în domeniul gestionării deșeurilor și al eliminării acestora și anume elaborarea și publicarea, în anul 1986, a Codului Internațional de Conduită privind distribuirea și utilizarea pesticidelor, destinat a servi cooperării internaționale în domeniu și limitării impactului acestor substanțe asupra mediului.

Astfel, aproape toate organismele internaționale specializate și-au reunit eforturile, oferind comunității internaționale unele elaborări legislative de mare importanță în materie de protecție a mediului, în lipsa cărora lupta pentru menținerea sănătății mediului și a echilibrului ecologic ar fi fost mai dificilă, dacă nu uneori zadarnică.

Cap. 6 Propuneri de gestionare și dezvoltare durabilă

Importanța gestionării deșeurilor în contextul dezvoltării durabile

Emisiile potențial nocive ale deșeurilor constituie o amenințare constantă la adresa fiecărui factor de mediu și a întregului ecosistem. Pentru managementul ecologic al diferitelor medii specifice receptoare (aer, apă, sol, vegetație, faună) este importantă o identificare a depunerilor bazată pe caracteristicile fizice ale deșeurilor (gaze, lichide sau solide), dar mereu trebuie reținut faptul că poluanții din aer precipită pe sol și în apă, deșeurile solide pătrund în sistemele acvatice, iar deșeurile lichide se solidifică în luncile râurilor. Depunerile de deșeuri reprezintă atât o problemă la nivelul emisiilor, cât și una de „direcție” a acestora.

O gestiune corectă a deșeurilor urbane solide are un impact favorabil asupra dezvoltării sociale și economice influențând dezvoltarea urbană, turismul și agricultura periurbană.

Gestionarea eficientă a deșeurilor în contextul unei dezvoltări durabile supune atenției următoarele două probleme:

– fie distrugerea deșeurilor;

– fie recuperarea valorii rămase în ele.

Scopul major urmărit în managementul deșeurilor este:

– maximizarea conservării resurselor neregenerabile;

– valorificarea optimă a acestora;

– neutralizarea efectelor negative asupra mediului ambiant.

În cadrul gestiunii deșeurilor s-ar putea lua următoarele măsuri:

– închiderea depozitelor de deșeuri industriale;

– mutarea depozitului de deșeuri menajere parțial în prima etapă și total în etapa a doua;

– mutarea tuturor rampelor și depozitelor de deșeuri industriale din oraș și de pe terenurile viitoarelor extinderi, pe o singură suprafață (Aghireș);

– actuala rampă orășenească să fie ecologizată în vederea închiderii prin: reprofilare, acoperire cu material inert, plantare și postmonitorizare;

– reutilizarea în alte scopuri a haldelor de deșeuri închise;

– construirea unei noi halde de deșeuri, ecologică.

Protecția împotriva poluării se poate realiza prin:

1. Închiderea depozitelor de deșeuri industriale;

2. Reconstrucția ecologică a terenurilor ocupate cu depozite și rampe de deșeuri menajere și industriale astfel:

– executarea de umpluturi pentru zonele de dezvoltare ale orașului, fiind folosite doar deșeurile industriale inerte din punct de vedere chimic;

– actuala rampă orășenească va fi ecologizată.

Propuneri pentru colectarea și eliminarea deșeurilor stradale și din parcuri:

– colectarea deșeurilor cu un număr suficient de recipienți stradali;

– amplasarea acestora în locuri adecvate și golirea lor periodică;

– măturarea și stropirea frecventă a străzilor, piețelor și parcurilor;

– o mai bună dotare cu utilaje și personal;

– acceptarea investitorilor privați;

– licitarea serviciilor de salubrizare a străzilor în condiții de concurență;

Propuneri pentru îmbunătățirea gestiunii deșeurilor spitaliere:

– amenajări noi pentru reducerea noxelor în instalațiile existente pentru incinerat;

– amenajarea unei filiere speciale de tratare și eliminare a deșeurilor medicale;

– amenajarea unei celule de depozitare pentru deșeurile spitaliere gestionate și protejate separat, în cadrul haldei orășenești sau industriale propuse.

6.1 Reciclarea și recuperarea deșeurilor urbane solide

Principalele politici de eliminare a deșeurilor trebuie să pornească de la proiecte pentru început costisitoare de reciclare a deșeurilor, procedeu care prezintă o serie de avantaje pe care, ca urmare a experienței internaționale, le putem sintetiza astfel:

– valorificarea fierului vechi prin transformarea lui în oțel conduce la o economie de 1500 kW/h;

– în cazul recuperării cuprului și aluminiului se realizează o economie de 1180 kWh/ t (90% din normal);

– producerea hârtiei din deșeuri conduce la o economie de energie de 60%;

– energia electrică produsă din deșeurile solide este cu 40% mai ieftină.

Activități curente de recuperare

– recuperarea prin sistemul unităților de tip REMAT de stat și private, care recuperează și furnizează industriilor deșeuri de hârtie și carton sau metalice, ultimele rezultate și din dezmembrarea unor utilaje, echipamente, mașini și nave casate.

– refolosirea propriilor deșeuri.

– procurarea de către industriile interesate a deșeurilor direct de la producători.

– importul diferitelor tipuri de deșeuri metalice, de hârtie și carton, de lână sau de păr, deșeuri de bumbac, de fibre sintetice și artificiale, de cauciuc.

Există unele standarde pentru materialele recuperabile iar, în viitor, în măsura în care o serie de deșeuri reciclabile vor face obiectul industriei de recuperare, va fi necesar să se elaboreze noi norme tehnice de calitate.

În privința gradului de contaminare a unor deșeuri recuperabile se pot menționa unele aspecte:

– standardele existente limitează conținutul în alte materiale a deșeurilor și materialelor reciclabile;

– Hotărârea Guvernului nr. 437/1992, care precizează ce deșeuri sunt admise la import, menționează în Anexa nr. 1 că se interzice prezența în aceste deșeuri a unor compuși chimici periculoși, nominalizați în Anexa nr. 1 a documentului elaborat de a doua sesiune a OECD, din 17-20 septembrie 1991, precum și prezența unor substanțe organice.

Intensificarea activităților de reciclare va necesita stimularea inițiativei private: micii investitori specializați în colectare și comercializare sau prelucrare și utilizare a deșeurilor reciclate. Stimularea inițiativei private în acest domeniu e posibilă prin acordarea unor facilități la nivel local (de ex. spații cu chirie redusă) sau consultanță tehnică și economică. Aceste pârghii pot fi folosite de către autoritățile locale chiar și în actualul context legislativ, deși este de așteptat legiferarea unor stimulente financiare mai substanțiale.

Domeniul reciclării și cel al protecției mediului interferă profund, intensificarea reciclării diminuând sensibil presiunea poluantă asupra mediului.

În conturarea liniilor directoare de dezvoltare în perspectivă a sectorului reciclării materialelor refolosibile în economia țării noastre trebuie pornit de la câteva premise esnțiale, majoritatea încurajatoare:

– potențialul de materiale refolosibile e ridicat;

– suportul tehnic și tehnologic la nivel național al acestei activități e relativ modest, dar poate fi simțitor îmbunătățit fără eforturi investiționale deosebite;

– organizarea structurală a activității de reciclare a materialelor refolosibile la nivel național este suficient de simplă și eficientă. Îmbinarea în viitor în cadrul acesteia a formelor de proprietate de stat și privată este în măsură să-i sporească apreciabil valențele;

– nivelul de sensibilizare a agenților economici și a populației cu privire la importanța și imperativele reciclării materialelor este redus, dar poate fi îmbunătățit prin acțiuni de mediatizare susținute și de instruire la scară amplă.

Strategia în domeniul reciclării are următoarele obiective:

1. Prevenirea generării deșeurilor prin promovarea tehnologiilor curate și a ecoproduselor;

2. Valorificarea deșeurilor prin optimizarea sistemului de colectare și triere selectivă;

3. Eliminarea finală a deșeurilor care nu au putut fi valorificate.

Aceste obiective vor putea fi realizate prin:

– crearea cadrului legislativ specific;

– încurajarea activităților de recuperare și reutilizare;

– reducerea depozitării deșeurilor;

– promovarea cercetării științifice;

– monitorizare;

– programe educaționale.

Organizarea eficientă a fluxurilor de reciclare va trebui să aibă în vedere următoarele:

– reciclarea deșeurilor în cadrul firmei în care rezultă, cu recuperarea și valorificarea substanțelor utile;

– circulația directă prin vânzare-cumpărare în unități de producție sau servicii, selectarea și pregătirea acestora și valorificarea lor în unități specializate;

– unități județene de colectare, selectare și pregătire care cumpără și vând deșeuri reciclabile de la micii producători, populație sau micii întreprinzători, după care preindustrializarea materialelor reciclabile de toate categoriile;

– o rețea largă de mici întreprinzători care colectează și vând deșeurile fie unităților specializate de colectare-prelucrare din zonă, fie direct unor producători interesați să le valorifice;

– unități specializate de dezmembrare a utilajelor grele casate (vagoane, locomotive);

– unități specializate în prelucrarea anumitor tipuri de deșeuri.

Crearea unui mediu favorabil reciclării deșeurilor și protecției mediului este legată direct de formarea de specialiști în domeniu și de crearea unei mentalități corespunzătoare în rândul populației.

Un rol important îl joacă pe de o parte școala și pe de altă parte pregătirea de specialitate în domeniul reciclării. În această direcție ar putea contribui includerea în programele școlare a unui număr suficient de ore cu privire la educația în domeniul protecției mediului, ca și susținerea și încurajarea învățământului superior ecologic.

De asemenea, un rol important pentru țara noastră îl are sensibilizarea și cooperarea internațională în domeniul reciclării deșeurilor și al protecției mediului contra poluării prin deșeuri.

Procedeul CECCHINI din Italia este unul din procedeele cele mai complete ce se utilizează la scară industrială în cadrul uzinelor de reciclare a deșeurilor menajere din Roma.

Procedeul este conceput pentru recuperarea totală a deșeurilor menajere.

După cum rezultă din schemă, prin acest procedeu se poate obține:

– recuperarea metalelor feroase;

– recuperarea hârtiei și cartoanelor;

– prepararea de hrană pentru animale;

– obținerea compostului pentru agricultură;

– recuperarea energiei termice prin incinerare.

Trierea automată a deșeurilor e realizată printr-o succesiune de site rotative, unde deșeurile sunt introduse fără o măcinare prealabilă.

O primă sortare grosieră reține elemente cu o dimensiune până la 80 mm, denumite semi-groase și care conțin o importantă cantitate de hârtie și plastic. Aceste semigrosiere sunt deferizate cu ajutorul unor electromagneți și sunt trecute prin separatoare pneumatice rotative care asigură foliile, restul fiind dirijat spre incinerator.

Produsele de dimensiuni inferioare – sub 80 mm – care au trecut la traversarea celei de-a doua site sunt strecurate din nou, iar elementele fine (20 mm) sunt dirijate spre compostare, așa că fracțiile superioare constituie materialul de bază pentru fabricarea unui aliment pentru animale.

Linia de tratare a hârtiilor este prevăzută cu un dispozitiv special de reducere a maselor plastice, pentru ca acestea să poată fi eliminată prin cernere. Eliminarea plasticelor restante și a altor materiale nedorite se face în faza umedă printr-un hidropulber elastic, folosit în tehnica fabricării hârtiei. Hârtia și cartonul separate sunt balotate și transformate în pastă cu ajutorul unor utilaje speciale. Fibra rezultată este purificată, îngroșată, omogenizată și din nou îngroșată, până la un conținut de 40% parte uscată. Produsul final e livrat la fabricile de hârtie, unde este transformat în același mod ca și alte tipuri de hârtie rcuperată.

Resturile alimentare, fructe, vegetale etc. sunt separate, spălate și sterilizate în autoclave, conform regulilor sanitare. Produsul sterilizat și omogenizat e uscat, purificat, măcinat și ambalat. Acest produs final are o valoare nutritivă foarte mare, fiind utilizat pentru hrana animalelor, în principal a vitelor.

Materialele feroase separate sunt reținute și curățate într-un cuptor rotativ pentru a fi eliminate etichetele și alte resturi din metal. După aceea se balotează în baloți de 150 kg și sunt trimise la oțelării.

Rezultă deci că instalația CECCHINI permite o valorificare completă a deșeurilor menajere, bilanțul său de materiale recuperabile putând fi rezumat în:

– 3% metale feroase;

– 10% hârtie și carton;

– 23% alimente pentru animale;

– 22% compost pentru fertilizarea terenurilor agricole;

– din 42% se recuperează energia termică prin incinerare.

6.2 Minimizare

Scopul acțiunii de minimizare a deșeurilor are în vedere:

– scăderea costurilor de colectare, tratare și depozitare;

– conservarea și recuperarea resurselor naturale;

– eliminarea materialelor periculoase din volumul de deșeuri.

Proceduri și tehnologii de minimizare a deșeurilor urbane solide

Acestea sunt coordonate de guvernele naționale, ONG-uri, institute de cercetare, organizațiile Națiunilor Unite corespunzătoare și includ:

a) Întreprinderea unei continue examinări a eficienței instrumentelor de minimizare a deșeurilor și identificarea unor potențiale noi instrumente care ar putea fi folosite, precum și a unor tehnici prin care instrumentele să fie făcute operaționale la nivelul fiecărei țări. Ar trebui dezvoltate linii de rezolvare și coduri de aplicare;

b) Promovarea prevenirii și minimizării deșeurilor ca obiectiv principal al Programelor Naționale de Management al Deșeurilor;

c) Promovarea educării publicului și a unui șir de stimulări pentru încurajarea industriei de a schimba designul produselor și de a reduce deșeurile din procesele industriale prin tehnologii curate de producție;

d) Încurajarea producătorilor și consumatorilor să folosească ambalaje care pot fi reciclate sau refolosite;

f) Executarea, în acord cu capacitățile naționale, a programelor pilot și demonstrative pentru optimizarea instrumentelor de minimizare a deșeurilor;

g) Stabilirea procedurilor pentru transportul, stocarea, conservarea și managementul adecvat al deșeurilor agricole (produselor agricole), a hranei și a altor bunuri perisabile cu scopul reducerii pierderilor acestor produse, care ar putea produce deșeuri solide;

h) Facilitarea transferului tehnologiilor de minimizare a deșeurilor către industrie, mai ales în țările în curs de dezvoltare și stabilirea unor standarde naționale concrete pentru poluanți și pentru deșeurile solide.

Principalele căi de minimizare sunt:

1) Reducerea resurselor folosite la producerea fiecărui produs finit;

2) Reducerea ambalajelor și prelungirea vieții produsului (în SUA 1/3 din volumul deșeurilor este reprezentat de ambalaje);

3) Refolosirea și repararea produselor;

4) Diversificarea consumului (selectarea și folosirea cu grijă a produselor);

5) Compostarea în grădini (se elimină costuri semnificative de colectare, procesare și depozitare).

Concluzii

Având ca punct de plecare informațiile conținute în capitolele anterioare putem sintetiza problema deșeurilor urbane solide din municipiul Cluj-Napoca. Astfel, observăm faptul că acestea dau multă bătaie de cap organelor abilitate să le gestioneze, din mai multe cauze:

– sunt prezente în cantități mari, datorită numărului destul de ridicat de locuitori (335.000);

– prezintă o compoziție foarte eterogenă îngreunând colectarea, tratarea și apoi depozitarea lor;

– mijloacele și instrumentele necesare gestionării fie sunt depășite tehnic fie nu există;

– cooperarea populației, în acest domeniu, este nesemnificativă.

Apoi, nu putem să nu sesizăm faptul că mulți cetățeni ai orașului își aruncă gunoaiele în Someșul Mic sau în afluentul acestuia, Nadășul, fapt deosebit de grav și față de care nu s-au luat nici un fel de măsuri. Nivelul poluării apei din aceste râuri este oricum ridicat și fără să mai fie aruncate deșeuri în ele. Oamenii nu conștientizează faptul că apa din aceste râuri este un bun care nu le aparține și de care pot dispune în limite rezonabile, nu precum în situația actuală. Probabil a rămas întipărită în conștiința lor ideea învechită a oamenilor de la țară care își aruncă resturile nefolositoare în apele din apropiere pe principiul că „apa duce tot”. Această problemă poate fi controlată și rezolvată gradual. Mai întâi trebuie avertizați locuitorii să renunțe la practica respectivă, apoi pot fi introduse pedepse aspre care să împiedice gestul respectiv.

Există și o responsabilitate a unităților de salubritate în această privință, acestea putând lua câteva măsuri pe termen scurt, mediu sau lung.

Modernizarea sistemului de colectare a deșeurilor urbane solide este posibilă prin introducerea unor tipuri de containere standardizate la nivel european, diferențiate ca dimensiune în funcție de modul de locuire – blocuri sau locuințe individuale.

În viitorul apropiat este necesară de asemenea amenajarea de noi puncte de colectare dotate cu facilități de menținere a stării de curățenie și încadrate în peisajul urban. Europubelele de diferite capacități prezintă avantajul că sunt mai ușor de manevrat, pot fi descărcate în utilaje de transport aflate în funcțiune și permit trecerea treptată la sistemul de colectare dual. Acest sistem constă în utilizarea a două feluri de recipienți:

– unul pentru materialele recuperabile de orice fel (sticlă, metale, hârtie, plastic);

altul pentru deșeurile organice ce merg direct la eliminare.

Încercarea de introducere a sistemului dual ca prim pas de colectare selectivă se presupune a fi experimentată într-o zonă centrală de locuințe, folosind pubele de 110 l din material plastic și incluzând pentru început un număr de circa 20.000 de locuitori.

Este recomandabilă o trecere lentă de la actualul sistem la noul sistem astfel încât să se poată folosi utilajele existente până la casarea lor definitivă iar înlocuirea lor să se facă pe parcurs. În plus, prin cuprinderea unui număr limitat de locuitori în noul sistem este posibilă o redistribuire a containerelor aflate în funcțiune și eliminarea recipienților improvizați.

Deșeuri ce pot fi separate la sursă: hârtie, sticlă, plastic, textile, metal. Cantitatea de deșeuri ce poate fi colectată selectiv este de aproximativ 85-100 kg/loc/an.

Sticla este cel mai răspândit material care se colectează separat. Este abrazivă, nu se degradează biologic, absoarbe multă energie într-un arzător și fumul degajat se depune pe instalațiile de ardere și are un potențial de poluare ridicat, fiind o impuritate greu de eliminat în cazul compostării.

Hârtia și cartonul se află pe locul doi la colectare selectivă. Valoarea hârtiei prezintă fluctuații mari pe piața economică. Are potențial ridicat de impurități.

Materialele plastice au o greutate volumetrică mică (cantitate mare = greutate mică).

Colectarea deșeurilor stradale și din parcuri necesită un număr suficient de recipienți stradali, amplasarea lor în locuri adecvate (străzi, piețe, parcuri) și golirea lor periodică. O altă activitate, cea de curățire propriu-zisă a străzilor, presupune măturarea și stropirea (spălarea) lor. Dotarea cu automăturători multifuncționale și cu randamente crescute va trebui făcută în raport de suprafața străzilor asfaltate, betonate și în funcție de frecvența cu care se impune întreținerea lor. În cadrul deșeurilor stradale și din parcuri există o categorie specială – cele vegetale, rezultate din tăierea pomilor, cosirea peluzelor, culegerea frunzelor căzute, care se pretează în mod special la reciclare, această operație realizându-se prin compostare. Extinderea acestor practici este recomandabilă având în vedere existența posibilităților de utilizare a produsului tot la întreținerea spațiilor verzi. Modernizarea acestor activități presupune o mai bună dotare cu utilaje și personal.

Modernizarea sistemului de transport al deșeurilor presupune introducerea de utilaje noi de tipul autogunoierelor compactoare de mare capacitate și a autocontainerelor. Achiziționarea noilor vehicule trebuie făcută în corelație cu noile tipuri de containere ce se vor introduce și luând în considerare calitatea drumurilor pe care se vor deplasa.

Principalele probleme pe care le ridică gestionarea deșeurilor industriale solide din municipiul Cluj-Napoca sunt legate de:

– diversitatea mare de tipuri de deșeuri produse, oglindă a paletei variate de activități industriale;

Principalele tipuri și cantități de deșeuri industriale produse de agenții economici pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca în anul 1996

– cantitatea semnificativă produsă anual;

– modul insuficient de valorificare și reintroducere în circuitul economic;

– depozitarea, în majoritatea cazurilor, în comun cu deșeurile menajere și stradale pe depozitul municipal, a cărui amenajare nu asigură protecția factorilor de mediu.

Alegerea soluției optime de eliminare finală este condiționată de calitatea și cantitatea deșeurilor.Tendința de evoluție a calității deșeurilor în România este în următorul sens:

– reducerea umidității ca urmare a creșterii ponderii materialelor neputrescibile (în special ambalaje de hârtie sau plastic);

– creșterea puterii calorice.

Cu toate acestea, este puțin probabil ca aceste modificări să fie atât de ample în următorii 10-20 de ani încât să se atingă caracteristicile necesare unui proces de incinerare a deșeurilor în condiții energetice avantajoase. Rezultă că pentru următorii 20-25 de ani soluția de eliminare adecvată va fi tot depozitarea. În acest sens pledează și un alt argument: și acum dar și în viitor incinerarea va ridica probleme serioase de control al emisiilor. Normele românești pentru incinerarea deșeurilor, aliniate la cele europene, necesită pentru atingerea lor tehnologii sofisticate de epurare a gazelor de ardere, tehnologii al căror cost poate reprezenta până la 70% din valoarea investiției. Nu în ultimul rând este de menționat că prin incinerare nu se va obține o dispariție totală a deșeurilor, cenușa rezultată din ardere reprezentând cam 20-30% din volumul inițial al acestora. Ca urmare, existența unui depozit controlat pentru depozitarea cenușii nu va putea fi evitată.

Disfuncționalități majore existente în gestionarea deșeurilor menajere și asimilabile acestora (de la instituții diverse, întreprinderi de comerț, spitale etc.):

a) Colectarea deșeurilor se face fără o presortare în funcție de potențialul de valorificare; ca urmare, rata de reciclare a componentelor valorificabile din deșeurile menajere este redusă;

b) Odată colectate deșeurile nu suferă nici un proces de tratare, fiind trimise direct spre depozitare;

c) Tipurile de recipienți de colectare și de utilaje de transport sunt depășite tehnic și prezintă adeseori un grad avansat de uzură fizică;

d) Periodicitatea de colectare a deșeurilor ar putea fi îmbunătățită;

e) Depozitul orășenesc este mixt, acceptându-se și deșeuri industriale, deși nu există o zonare specială în acest scop;

f) Amenajarea depozitului este rudimentară și nu asigură protecția factorilor de mediu sau a sănătății populației din zonă;

g) Amplasat într-o zonă neadecvată, neamenajată conform cerințelor ecologice și exploatat necorespunzător, acest depozit constituie o importantă sursă de noxe și prin urmare funcționarea sa nu e autorizată de organele abilitate în acest scop.

Măsuri pentru îmbunătățirea gestionării deșeurilor:

– sortarea materialelor la sursa de producere pe trei categorii: reciclabile, destinate depozitării și destinate incinerării;

– realizarea sortării și neutralizării separate a deșeurilor pe cele trei tipuri de proveniență: industriale, medicale și menajere;

– realizarea unei halde de depozitare pentru fiecare sortiment sau grupă de deșeuri;

– introducerea de tehnologii performante care să reducă producerea deșeurilor industriale și a unor tehnologii pentru neutralizarea deșeurilor existente prin incinerare și degradare biologică.

– introducerea de noi tehnologii pentru colectare, sortare, reciclare, depozitare și neutralizare a deșeurilor solide urbane.

Efecte și consecințe induse de către deșeurilor urbane solide asupra factorilor de mediu:

Deșeurile pot fi vectori importanți în răspândirea infecțiilor. Deșeurile provenite din diferite surse conțin foarte des o gamă variată de microorganisme, printre care și agenți patogeni răspânditori de boli infecțioase (viruși, bacterii, ouăle diverșilor helminiți). În condiții prielnice aceștia pot trăi în deșeuri timp îndelungat (zile, luni), de unde pătrund în sol sau apă, putând provoca astfel infecții și prin contact direct.

În condiții naturale, fără nici o neutralizare, unii agenți patogeni rămân în deșeuri timp îndelungat (luni sau chiar peste un an), în special ouăle diverșilor helminiți și microbii de sporozoare. Agenții patogeni semnalează în deșeuri posibilitatea infecțiilor iar deșeurile respective sunt considerate ca medii de propagare ale acestora. Pentru apariția îmbolnăvirilor și în special a epidemiilor, în afara pătrunderii în organismul uman a agenților patogeni sunt necesari și alți factori, cum ar fi receptivitatea organismului, numărul suficient al agenților patogeni etc.

Deșeurile pot conduce la crearea unor condiții favorabile pentru înmulțirea insectelor și rozătoarelor. Ambele sunt cunoscute ca purtătoare și răspânditoare de boli infecțioase. Muștele sunt atrase de mirosul specific legat de descompunerea deșeurilor cu conținut de substanțe organice. În aceste substanțe muștele își depun ouăle și se înmulțesc foarte repede. Ciclul de reproducere al muștelor în condiții prielnice este de 4-5 zile. Înmulțirea rozătoarelor e favorizată de grămezile de deșeuri insuficient tratate în care se găsesc materii necesare hranei lor. Condiția cea mai importantă a tratării este evacuarea ritmică a deșeurilor, depozitarea, respectiv stocarea lor cât mai puțin timp posibil și în recipienți închiși.

Un alt efect, cel mai des semnalat în ultimul timp este cel al poluării solului, apelor de suprafață și a apelor freatice. Deșeurile necorespunzător tratate și produsele lor de descompunere, fiind spălate de către apele din precipitații se împrăștie și pătrund în sol. Astfel se poluează suprafața solului pe întinderi mari, după care particulele de sol contaminate și cele de materii poluante, prin apele din precipitații pătrund în apele freatice sau în apele de suprafață din apropiere (canale deschise, pâraie, râuri, lacuri). Produsele finale ale descompunerii deșeurilor organice intrând în contact cu apele din precipitații se alcalinizează sub formă de diferite săruri, în special cloruri, nitrați și sulfați, conducând la înrăutățirea calității apei și la creșterea durității acesteia.

Deșeurile provenite din procesele de curățire și spălare din diferite gospodării individuale, dar mai ales deșeurile proceselor industriale pot ajunge în mediul înconjurător și prin circulația schimbului de materie (alimentarea cu apă, legumicultură etc.) și deci pot ajunge în organismul uman.

Depozitarea și tratarea necorespunzătoare a deșeurilor menajere solide pot conduce și la poluarea atmosferei. Descompunerea deșeurilor cu conținut de substanțe organice este însoțită de degajarea unor gaze rău mirositoare (metan, amoniac, hidrogen sulfurat etc.). Vântul și mișcările de aer ridică praful din grămezile de deșeuri, poluând atmosfera. Pe arterele de circulație murdare, insuficient curățate, deșeurile sunt zdrobite și sfărâmate de către mijloacele de transport iar praful fin este ridicat în aer chiar de către acestea. Produsele de ardere (fum, funingine, cenușă) apărute în urma autoaprinderii incomplete a deșeurilor la locurile de depozitare poluează mediul înconjurător pe întinderi foarte mari.

Nu în ultimul rând trebuie avut în vedere și aspectul deprecierii estetice a cadrului natural. Pe lângă pericolul de epidemie și alte consecințe negative de poluare a mediului înconjurător, ca urmare a evacuării necorespunzătoare a deșeurilor apare o priveliște care provoacă oamenilor dezgust, degradând estetic peisajul. Gradul de civilizație atins în prezent impune orientarea gospodarilor edili spre găsirea unor soluții eficiente de colectare, transport, depozitare și valorificare a gunoaielor urbane solide.

Pericolul reprezentat de deșeurile solide este deosebit de mare și constă în primul rând în conținutul lor bogat în germeni patogeni. Proveniența lor poate fi diferită, dar spre deosebire de alți factori de mediu, cu excepția alimentelor, în deșeuri germenii găsesc suportul nutritiv și ca atare pot supraviețui timp mai îndelungat. Astfel, strepto-stafilococii pot persista în deșeuri până la 100-150 de zile, bacilul tific în jur de 2-3 luni, bacilul difteric 20-30 de zile, bacilii dizenterici 15-20 de zile iar bacilul Koch chiar 250-300 de zile. O serie de virusuri (enterovirusuri, reovirusuri, adenovirusuri) pot rezista în deșeuri de la 10-25 de zile la 90-120 de zile. Chiar și virusul febrei aftoase considerat puțin rezistent trăiește în deșeuri 2-3 zile. O deosebită rezistență o au germenii anaerobi care pot supraviețui de la câțiva ani la câteva zeci de ani.

O deosebită importanță o au deșeurile solide în adăpostirea și dezvoltarea unui număr mare de insecte și rozătoare, cunoscute ca vectori ai unor boli infecțioase și parazitare.

În deșeurile menajere se dezvoltă blatidele (blata orientalis, blata germanica, periplaneta americana) sau gândacii roșii și negri de casă, o serie de coleoptere și miriapode și musca (musca domestica). Rolul jucat de muște este bine cunoscut, stabilindu-se chiar relații între dezvoltarea muștelor și apariția unor îmbolnăviri mai ales digestive.

Deșeurile joacă un rol important și în adăpostirea și dezvoltarea rozătoarelor, mai ales șoareci (mus musculus) și șobolani (rattus rattus și rattus norvegicus). Rozătoarele se pot contamina de la deșeuri sau pot contamina deșeurile, fiind purtătoare naturale ale unor boli ca tularemia, leptospirozele și altele. În fine, rozătoarele pot fi purtătoarele unor paraziți care la rândul lor pot servi ca vehicul pentru transmiterea unor afecțiuni.

Importanța sanitară a deșeurilor poate fi concepută și sub aspect estetic, în sensul că răspândirea lor la întâmplare pe sol ridică probleme legate de aspectul inestetic și mirosul neplăcut care denotă lipsă de civilizație, de educație sanitară și civică, de bună comportare în societate.

Bibliografie:

Antonescu, N.; Polizu, R.; Cândrea-Munteanu, V.; Popescu, M., Valorificarea energetică a deșeurilor, Editura Tehnică, București, 1988;

Belozerov, Valeriu, Clima orașului Cluj și a împrejurimilor, Cluj, 1972;

Berca, Mihai, Strategii pentru protecția mediului și gestionarea resurselor, Editura Grand, București, 1998;

Bularda, Gh., Bularda, D., Catrinescu, Th., Reziduuri menajere, stradale și industriale, Editura Tehnică, București, 1992;

Buta, Iuliu; Idu, Petru, Dan; Edroiu, Nicolae, Cluj-Ghid turistic al județului, Editura Sport-Turism, București, 1980;

Găjban, C., Seminarul "Recuperarea și reciclarea materialelor din deșeuri solide municipale", Universitatea "Petrol-Gaze", Ploiești, 20 mai 1997;

Lupan, Ernest; Marga, Amalia; Minea, M., Ștefan, Dreptul mediului vol 2, Editura Lumina Lex, București, 1997;

Mănescu, S., Igiena mediului, Editura Medicală, București, 1981;

Rojanschi, V.; Bran, F.; Diaconu, Gh., Protecția și ingineria mediului, Editura Economică, București, 1997;

Stanners, David; Bomdeau, Philippe, Europe's environment, European Protection Agency, Copenhaga, 1995;

Wagner, Eg.; Lanoix, J., Evacuation des excreta dans les zones rurales et petites agglomerations, O. M. S., Geneva, 1960;

*** Economia și sfidarea naturii, Editura Economică, București, 1994;

Planul urbanistic general al municipiului Cluj-Napoca, Mediu – Sol, Septembrie, 1998;

http://www.bae.ncsu.edu;

http://www.who.int;

http://www.unep.org;

http://www.sdnp.undp.org;

http://www.ip.aaas.org;

http://www.journeytoforever.org.